Curs : Microbiologie generala Licenta 2013

Conceptul modern de microorganism

Microorganismele reprezint un grup foarte heterogen de organisme care au n comun
cteva particulariti generale definitorii:
1) dimensiuni foarte mici, microscopice, care fac ca aceste organisme s nu poat fi vizibile ca indivizi
izolai dect la microscop, astfel c de obicei sunt studiate ca populaii omogene sau culturi pure; n
natur, pot fi observate uneori ca pelicule sau biofilme dezvoltate pe diverse suprafee; dimensiunile
sunt apreciate dup sistemul metric actual, n m, iar substructurile n nm sau ;
2) organizare celular teoria celular, emis de Schleiden i Schwan n 1838, cea mai important
generalizare pe care s-a fundamentat biologia modern, postuleaz c toate organismele sunt
alctuite din celule; deci microorganismele au o organizare celular, fie de tip procariot, fie de tip
eucariot;
3) sunt sisteme biologice, deci prezentnd particularitile viului; sistemele biologice cele mai
rudimentare sunt bacteriile, care nsumeaz trsturile minime care caracterizeaz viaa, reunind
atributele de: organizare, autonomie, invarian;
4) raport mare ntre suprafa i volum, deoarece o celul reprezint chiar un organism; aceast
particularitate favorizeaz strategia de supravieuire a microorganismelor n natur, pentru c acest
raport influeneaz capacitatea de interaciune cu mediul, respectiv viteza schimburilor de substane
dintre organism i mediu, care st la baza intensitii metabolismului, ca i a ratei mari de
multiplicare.

Tot ce poate fi definit prin aceste patru particulariti este considerat la ora actual
microorganism; rezult c aceast noiune este un concept integrator, fr valoare taxonomic.
Principalele grupe de microorganisme, avnd ca reper organizarea celular, sunt:
PROKARYOTES = MONERA
EUBACTERIA difereniate n dou mari grupe: bacterii Gram pozitive i negative
CYANOBACTERIA
ARCHAEA (grupeaza microorganisme cu organizare celulara de tip procariot, anterior incadrate intre
bacterii; n prezent sunt ncadrate n Domeniul ARCHAEA organisme care la nivel
molecular sunt mai asemanatoare cu eucariotele decat cu bacteriile).

- EUKARYA
MICROFUNGI: unicelulari - Levuri (= Drojdii) i filamentoi = Mucegaiuri
MICROALGE
PROTOZOARE

Archaeele au fost descoperite de Woese n 1980 n apa hipersalin a lacurilor din peninsula
Sinai. Aceste microorganisme cu organizare celular de tip procariot, sunt considerate ca fiind
adevarate fosile vii, reprezentnd formele actuale ale unor organisme care au aprut n condiiile
primordiale ale vieii pe pmnt. Pe baza unor criterii de biologie molecular (de ex., prin
secvenierea moleculelor de ARNr 16S), n prezent sunt considerate mai asemntoare cu
eucariotele, dect cu procariotele, reprezentnd o direcie de evoluie aparte, dintr-un strmo
comun, ceea ce explic rencadrarea lor taxonomic. Moleculele ARNr (16S pentru domeniile
Bacteria si Archaea si 18S pentru domeniul Eukarya) sunt inalt conservate, fiind considerate
adevarate cronometre moleculare, astfel ca datele obtinute prin secventierea lor sunt utile pentru
stabilirea distantelor filogenetice si respectiv a gradului de inrudire dintre specii.

Microorganismele archaeene prezint o afinitate pentru nie ecologice speciale, fiind

considerate microorganisme extremofile, cu particularitati structurale i activiti metabolice
neobinuite; sunt clasificate n trei grupe fiziologice:metanogene, termoacidofile, halofile
Poziia microorganismelor n sistemele de clasificare a lumii vii. Sistemul de clasificare propus
de Whittaker (1969), acceptat si in prezent, mparte lumea vie n 5 regnuri:
1)
2)
3)
4)
5)

Monera = Bacteria (Prokaryotes)

Pro(toc)tista
Fungi
Plantae
Animalia

Acest sistem de clasificare demonstreaz caracterul de grup heterogen al microorganismelor,

care se regsesc n primele 3 regnuri i caracterul integrator al noiunii de microorganism.
Cel mai nou sistem de clasificare este cel pe domenii, bazat pe date de analiza filogenetica la
nivel molecular, date ce au permis stabilirea cadrului conceptual necesar elaborarii sistemului de
clasificare filogenetica a lumii vii in 3 domenii (Carl Woese, 1997):
Domeniul Bacteria
Domeniul Archaea,
Domeniul Eukarya.
Cum microorganismele sunt esentiale pentru pentru derularea multor cicluri biogeochimice
si pentru continua functionare a biosferei, acest sistem de clasificare al lui K. Woese a clarificat
aspecte privind evolutia si diversitatea microorganismelor, cu un impact puternic asupra viziunii
specialistilor in ecologie generala si microbiana.
Pentru taxonomia procariotelor s-au utilizat diferite sisteme si scheme de clasificare. Cu
toate acestea, nu exista o clasificare a procariotelor unanim acceptata. Totusi in nici un sistem de
clasificare nu sunt luate n considerare virusurile, deoarece sunt entiti infecioase, avnd relaii cu
lumea vie (pentru toate cele 5 regnuri exist virusuri specifice), dar cu o organizare acelular i
fiind particule complet inerte n mediul extern (nu cresc, nu se divid). La nivel molecular sunt mai
nrudite cu celula-gazd pe care o paraziteaz, dect ntre ele; sunt ataate doar convenional
microorganismelor, cu care au n comun doar dimensiunile mici i existena unei informaii
genetice. In lumea medical consider c i capacitatea de a genera boli specifice, unele destul de
asemntoare ca simptomatologie cu cele de etiologie microbian ar fi un caracter de asemnare.
Domeniul PROKARYOTES
Bacteriile au fost definite de Fr. Jacob ca fiind un ,,minimum vital,, sau organismele cele mai
simple, dotate cu atributele viului: organizare, autonomie, invarian. Reprezint o categorie aparte
de organisme unicelulare cu o morfologie caracteristic, destul de limitat, dimensiuni mici i
caractere de colorabilitate uor de stabilit prin observaii microscopice. Odat cu observarea unor
particulariti foarte diferite, a devenit necesar stabilirea unor caractere difereniale, care s
permit stabilirea cu certitudine a apartenenei unui microorganism la grupul bacteriilor.
Stanier (1971) a definit bacteriile sau procariotele prin antitez cu eucariotele, utiliznd
caractere discriminatorii, care stabilesc diferene nete ntre celulele procariote i eucariote; ulterior,
K.Woese a adus completari esentiale (tabel nr.1).

Tabel nr. 1. Conceptul de bacterie, definit prin antiteza dintre caracteristicile celulelor procariote si eucariote
( adaptat dupa Stanier, 1971; Woese, 1997).
______________________________________________________________________________________

Caracteristica

PK

1. Peretele celular (P.C.) i markeri

biochimici ai acestuia

EK

- prezent n mod constant mureina(PG)

- DAP

- absent - la celula animal

- prezent:
- la cel. vegetal- celuloza
- la cel. fungic- chitina

-D-aminoacizi
- acizii teichoici
(exc. Gr. Mycoplasmelor i G. Halobacterium);
- la Archaee pseudomureina/m.neconventionala

_____________________________________________________________________________________________

2. Membrana plasmatic

omniprezent i structurat la fel la toate organismele, potrivit

modelului mozaicului fluid al membranei
- comp.ch.: steroli abseni
- constant prezeni
(exc. Mycoplasma)

-f. selectiv: permeabila pt. apa, unii ioni,

ac.grai i s. liposolubile, fragm.de ADN
(molecule cu 0,8nm)
3. Citoplasma

- stare permanent de gel

cureni citoplasmatici abseni
- citoschelet absent

- plasticitate mare la
celula animal (capabil
de endocitoz), redus la
cel.veg i fungic (cu P.C.)
- tranziie permanent
gelsol + cureni citopl.
- prezent

4. Ribozomii

- de tip 70S (mol. de ARNr 16S

= semantida; struct. inalt conservata)
- absente

- de tip 80S
- de tip 70 S (n organite)
-prezente(mitocondrii,reticul

5. Organite membranare

endopl., cloroplaste, ap. Golgi)

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

6. Sinergonul respirator i fotosintetic

- localizate la nivelul membranei plasm.,

interconectate structural i funcional
- marker: bacterioclorofila

7. Sediul i organizarea
materialului genetic

- autonome, localizate la
nivelul organitelor specifice
(mitocondrii i cloroplaste)
- n nucleu distinct (+ nucleol)

- n citoplasm - inf. genetic esenial

- nucleoid - fr mb. nuclear
delimitat de membrana nuclear
1 molecul de ADN d.c.c.c..
-cromozominumr caract.
= 1 cromozom bacterian (nucleosom)
fiecarei specii = ADN + histone
- inf. genetic accesorie
- plasmide molecule de ADN d.c.c.c..
-la niv. mitocondriilor i
= minicromozomi
cloroplastelor- ADN d.c.c.c.
(confer avantaje adaptative)

- colinearitatea genelor - se succed

continuu, fara secv. non-informationale
- grd. de ploidie - haploid (1cromosom)
- funcionarea materialului genetic

_
8. Multiplicarea

- replicarea materialului genetic

- simplu, de tip semiconservativ
- sediul traducerii informaiei genetice:
- n citoplasm la niv. (riboz. 70S
(transcrierea si traducerea - cuplate)
- prin diviziune direct (binar)
(rar prin nmugurire; prin fragmentare
i sporulare - la bacteriile filamentoase)
- echipartiia materialului genetic:
- asigurat de mezosom

-informatie discontinua:
Exoni+ Introni

- celule somatice diploide

- celule sexuale haploide
- prin mitoz n nucleu
- de tip semiconservativ
n mitocondrii i cloroplaste
- n citoplasm la niv riboz.80S
- n organite la niv. riboz. 70S
- prin mitoz (diviziune
indirect) - n cel.somatice
- prin meioz (reducional)
- n celulele reproductoare
- asigurata de aparatul mitotic

Continuare

9. Procese de sexualitate

- excep., fenomene de parasexualitate

- sexualitate propriu-zis,

= transfer unidirecional, cu formare de

merozogoi, parial i temporar diploizi

datorit fuziunii gameilor

(= zigot), prin participarea
egal a partenerilor sexuali____

- transformare genetica, conjugare,

transducie genetic

10. Mecanisme de transfer

de material genetic

11. Mobilitatea
(facult.)

- flageli de tip PK (facultativ)

-fuziune de gamei, urmat

de fuziune nuclear, cu
posibilitatea de recombinare
genetic i variabilitate____
- cili i flageli de tip EK

12. Infectarea cu virusuri

- prin perforarea P.C. i injectarea

genomului prin mec.de microsering

- la cel. anim. prin

endocitarea virionului

(cu structura 2x9+2 microtubuli)

-la cel.veg., fungi-dup lezarea P.C.

13. Sensibilitatea la antibiotice

Ex: penicilinele, cefalosporinele, bacitracina -cicloheximidele= subst. inhibitorii
subst. inhibitorii ale creterii celulare - inhib sinteza mureinei din P.C.
ale proteosintezei la EK
Antibiotice = subst. cu aciune selectiv inte
(structuri celulare/ reacii de biosintez);

al bacteriilor n curs de cretere;

- inta rib.80S-efect citostatic;
- inactive pe celulele eucariote;
folosite n terapia infeciilor bacteriene;
-vinblastina,colchicina inhib
- streptomicina, tetraciclinele, cloramfenicolul asamblarea microtubulilor
- inta riboz. 70S - efect de blocare a
i diviziunea - efect citostatic;
proteosintezei i implicit a proceselor
de cretere i multiplicare;
- antibiotice polienice - aciune
* nu au efect asupra celulelor EK (rib. 80S,
antifungic (antimicotice),
si nici asupra ribozomilor 70 S din organite
active asupra sterolilor din
(mb. mitoc.- imperm.la aceste antibiotice);
plasmalema celulelor fungice.__

14. Capacitatea de a forma

organisme multicelulare
- la PK o celul = un organism;
- la EK -incapabile de a forma organisme pluricelulare - capacitatea de a forma
organisme multicelulare este
- n habitatele naturale:
definitorie, celula fiind
- bacterii solitare (izolate);
unitatea de baz a organismului
- agregate coloniale, asociaii de celule
multicelular ca ntreg
identice sau diferite, fiecare celul
pstrndu-i individualitatea;
= biofilme microbiene - celulele beneficiaz
de protecie, de un ,,sistem circulator,,
primitiv, de o ,,homeostazie,, primitiv;
- celulele disociate viabile, capabile de viata
independenta si de colonizare de noi spaii;____________________________

15. Capacitatea de difereniere celular

- la PK - rudimentar, limitat,
reprezentat de:
- endosporul bacterian form de rezisten

- la EK - se extinde pe o gam
larg, de la forme rudimentare,
la celule nalt specializate,

la condiii nefavorabile de mediu, considerat

culminnd cu cele strict specializate:
n prezent o form primitiv de difereniere,
- neuronul,prezenta la bact. sporogene;
-limfocitul -marker biochimic (endospor/PK) acid dipicolinic
vertebratelor.

heterochistul cianobacteriilor filamentoase

celul difereniat specializata in fixarea N2 atm.;

biofilmele bacteriene -,,esuturi,, primitive;

ntre celulele biofilmului se pot stabili relaii
sinergice de tip nutriional, cu activiti metabolice
mai diverse i mai eficiente comparativ cu celulele
libere sau planctonice.
___________________________________________________________________

Anatomie bacterian - Structuri esentiale

Peretele celular. Este o structura bacterian definitorie, prin compoziie chimic, structura primar,
secundar i teriar i n general, un marker biochimic pentru procariote. Este o structur bine definit,
rigid, cu o grosime medie de 15 35 nm, care nconjoar celula bacterian, acoper membrana plasmatic
i poate fi strbtut de flageli, la bacteriile mobile.
Evideniere la microscopul optic: - pe preparate proaspete, datorit refringenei;
- pe frotiuri colorate cu metode selective pentru perete celular;
- la microscopul electronic cu transmisie (MET), pe sectiuni ultrafine;
- prin lezarea peretelui prin metode mecanice (agitare), US, chimice, oc osmotic, are loc eliminarea
coninutului celular i evidenierea peretelui celular ca un sac golit de coninut.
Desi sistemul actual de clasificare filogenetica a bacteriilor se bazeaza pe criterii oferite de biologia
moleculara (Bergeys Manual of Determinative Bacteriology ultima editie fiind publicata intre 2001-2012), o
schema general de clasificare fenotipica a bacteriilor, inca foarte utila din punct de vedere practic, utilizeaz
drept criteriu structura peretelui celular; mai exact, n funcie de prezena, structura, i gradul de dezvoltare al
peretelui celular, bacteriile se mpart n 4 diviziuni:
1. Diviz. FIRMICUTES (lat. firmus = tare, cutes = nveli) = bacteriile Gram pozitive;
Cls. 1. Firmibacteria bacterii cu perete celular gros, rigid, prin coninutul mare n murein
Cls. 2. Thallobacteria bacterii filamentoase = Actinobacteria (den. veche Actinomycetes)
2. Diviz. GRACILICUTES (lat. gracilis = fragil) = bacteriile Gram negative;
Cls. 1. Scotobacteria (gr. scotos= intuneric)= bacterii care se pot dezvolta in absenta luminii;
Cls. 2. Photobacteria:
Subcls. Oxyphotobacteria, respectiv Cyanobacteria;
- Subcls. Anoxyphotobacteria bacteriile sulfuroase roii ( Chromatiaceae);
,,
,,
verzi (Chlorobacteriaceae);
,,
nesulfuroase roii (Rhodospirillaceae).
3. Diviz. TENERICUTES (lat. teneri = moale) = bacteriile fr perete celular = micoplasme
Cls. Mollicutes (lat. molli = moale, pliabil), genul reprezentativ fiind Mycoplasma. Sunt cele mai
mici bacterii cunoscute capabile de cretere pe medii acelulare; membrana plasmatic a
micoplasmelor are un caracter unic printre bacterii, in sensul ca aceasta conine steroli care
protejeaz celula de ocul osmotic si ii confera un polimorfism accentuat.
4. Diviz. MENDOSICUTES (lat. mendosus = fals, greit) = care grupeaza in prezent microorganismele
incadrate in Domeniul Archaea, respectiv microorganisme cu organizare celular de tip procariot,
dar care la nivel molecular sunt sunt mai asemanatoare cu eucariotele dect cu procariotele,
reprezentnd o directie de evolutie aparte. Astfel arheele prezinta un perete celular fals, n
compoziia cruia intr pseudomureina sau o murein neconvenional (lipsit de acidul Nacetilmuramic = NAM), lipidele membranare sunt diferite, glicerolul fiind nlocuit cu acidul N
acetil-talosaminuronic; alte deosebiri: structura particular a moleculelor de ARNt, a ARNr 16S,
sensibilitatea diferita la antibiotice. Arheele sunt foarte raspndite in natura, nu doar in medii cu
conditii extreme, ci si in sol, mediul marin si oceanic; au fost identificate si specii comensale,
prezente in microbiota intestinala normala a omului si animalelor, participnd la procesul de digestie
(specii metanogene); nu au potential patogen.
Diferenele cele mai nete sunt nsa ntre bacteriile Gram pozitive i Gram negative, fiind nu
doar de tinctorialitate, ci i din punct de vedere biochimic, comportamental, antigenic i de patogenitate.
Aceasta coloratie diferentiala a fost inventata in 1884 de H.Ch. Gram, fiind o metoda ce permitea si
permite in continuare diferentierea celor doua grupe mari de bacterii pe baza afinitatii lor pentru
coloranti; dupa elucidarea structurii peretelui celular bacterian au fost intelese mecanismul acestei
coloratii, ca si toate implicatiile privind biologia bacteriilor.

Structura peretelui celular la bacteriile Gram pozitive. Bacteriile incluse in acest grup au un perete
celular gros, relativ omogen, din mai multe straturi suprapuse, cu un coninut de:
- murein in proportie de 80 - 90% din masa uscata, substanta care din punct de vedere chimic
este un peptidoglican, numit i mucopeptid sau mucocomplex, substanta considerata ca fiind un marker
biochimic pentru procariote;
- polizaharide;
- proteine.
Specia tip pentru aceast grup de bacterii este Staphylococcus aureus.
Mureina este un heteropolimer, alcatuit din dou componente, respectiv o parte peptidic i una
glicanic. Partea peptidic este constituit din tetrapeptide si punti interpeptidice; tetrapeptidele au
urmatoarea secventa de aminoacizi:
L-Ala - D-Glu - LR3 - D- Ala,
unde natura restului R3 variaza de la o specie la alta, putnd fi un aminoacid neutru- L- alanina sau Lhomoserina, un aminoacid dicarboxilic acidul L-glutamic sau un aminoacid diaminat L-lizina sau un
derivat al acesteia, respectiv acidul diaminopimelic DAP, derivat din lizin, cu o grupare COOH
adiional. Unitile tetrapeptidice aparinnd lanurilor glicanice adiacente sunt legate la rndul lor prin
puni interpeptidice formate din ~ 5 resturi de aminoaczi, astfel nct mureina are n ansamblu o structur
tridimensional n reea, n jurul celulei bacteriene.
Partea glicanic are structura unor lanuri liniare paralele, alctuite din resturi alternante de N
acetil-hexozamine: N-acetiul glucozamina - NAG i acidul N-acetil muramic NAM, legate prin
legturi 1-4. Gruprile COOH ale acidului NAM furnizeaz puncte de legare pentru lanurile
interpeptidice, care fac legtura cu gruparea NH 2 a restului LR3. Aceast structur de baz a
peptidoglicanului poate suferi modificri discrete care nu altereaz ns arhitectura general a moleculei
(sunt descrise 8 tipuri de peptidoglican).
La bacteriile cilindrice moleculele de murein sunt formate din lanuri de glicani aezate n spiral fa
de axul longitudinal al celulei. Aceast structur este potrivit pentru creterea peretelui celular si diviziunea
celulelor, procese care se realizeaz printr-o continua remodelare a peretelui celular, respectiv prin sinteza de
molecule de murein sub aciunea murein-sintetazei, moleculele nou sintetizate fiind introduse acolo unde
acioneaz murein-hidrolazele, desfcnd legaturile. Activitatea acestor enzime este perfect coordonat n
timp i spaiu, creterea peretelui celular avnd loc n zona central unde sunt localizate enzimele. Prin
mecanisme de aciune asemntoare acestor enzime acioneaz i lizozimul (muramidaza), o protein
enzimatic, prezent n umorile organismului (serul sanguin, secreii), cu rol n aprarea antibacterian
nespecific sau aa-numita rezisten natural a organismului animal i uman.
De asemenea, penicilinele sunt antibiotice care au ca int de aciune peretele celular bacterian, inhibnd
sinteza peptidoglicanului i implicit procesele de cretere i diviziune. Penicilina (si alte antibiotice lactamice) actioneaza prin inhibarea proteinelor care leaga penicilina (= PBP), proteine care catalizeaza in
mod normal formarea legaturilor incrucisate din peretele celular bacterian. Inelul -lactam (grupul
functional) al penicilinei se leaga de enzima DD-transpeptidaza care participa la legarea moleculelor noi de
peptidoglican in peretele celular in curs de crestere. Enzimele care hidrolizeaza legaturile incrucisate din
peptidoglican continua sa functioneze, ceea ce conduce la slabirea peretelui celular, mergnd pna la citoliza
sau moartea celulei bacteriene datorita lizei osmotice. In plus, formarea de precursori ai peptidoglicanului
atrage dupa sine activarea hidrolazelor si autolizinelor din peretele celular, care vor digera mai departe
peptidoglicanul existent. Acest dezechilibru intre sinteza si degradarea mureinei este responsabil de actiunea
bactericida rapida a acestei clase de antibiotice, chiar in absenta procesului de diviziune celulara. Mai mult,
dimensiunea relativ mica a moleculelor de penicilina permite patrunderea lor in profunzimea peretelui
celular, afectndu-l in totalitate, spre deosebire de alte clase de antibiotice care inhiba sinteza peretelui
celular, cum ar fi glicopeptidele (care includ vancomicina si teicoplanina) ale caror molecule sunt de
dimensiuni mai mari.
Penicilina prezinta un efect sinergic cu aminoglicozide (streptomicina, gentamicina, kanamicina,
neomicina, spectinomicina, tobramicina), deoarece inhibarea sintezei de peptidoglican permite

aminoglicozidelor sa patrunda prin peretele celular mai usor, permitnd actiunea lor specifica, respectiv
inhibarea proteosintezei din celule. Aceasta actiune conduce la o concentratie minima bactericida (CMB)
mai scazuta a acestor antibiotice (asociate cu peniciline) in cazul bacteriilor sensibile.
Rigiditatea sacului de murein este determinat de legturile ncruciate foarte numeroase, de alternana
aminoacizilor dextro- i levogiri din tetrapeptide n care legturile sunt mai compacte dect ntre orice tip de
monomeri, de legturile -1,4 din lanurile glicanice care fac aceste molecule s fie foarte compacte,
asemntoare celor din constituia chitinei. n plus, acestor legturi li se adaug i punile de hidrogen.
Rigiditatea sacului de murin este relativ totui, astfel c poate suferi flexiuni, cum ar fi de ex. la spirochete.
De asemenea, legturile ncruciate confera o oarecare flexibilitate, ceea ce permite mrirea i micorarea
volumui celular n condiiile modificrii presiunii osmotice. Bacteriile patogene au numeroase legturi
ncruciate i sunt mai rezistente la aciunea lizozimului.
n compoziia peretelui celular intr i polizaharide caracteristice pentru procariote, respectiv acizi
teichoici (gr. teichos = zid), care se prezint sub forma unor molecule lungi, flexibile formate din 1,5
poliribitol-fosfat i 1,3 poliglicerol-fosfat (legaturi fosfodiesterice) i diferii substitueni care le imprim
specificitate (zaharuri, colin, D-Ala). Aceste molecule sunt ancorate cu o extremitate de straturile interne de
peptidoglican (acizi teichoici de perete prezeni la anumite specii) sau de membrana plasmatic (acizi
lipoteichoici prezeni la toate bacteriile), cealalt extremitate fiind liber, expus la exterior. Acizii
teichoici pot fi i excretai, ca molecule solubile.
Acizii teichoici intervin n transportul unor ioni, n procesul de diviziune normal, ca receptori de fagi,
iar la bacteriile patogene constituie un factor de virulen, fcnd parte din categoria adezinelor, respectiv a
structurilor de suprafa cu rol n aderena bacteriilor la substratul celular sensibil prima etap a unui
proces infecios; au i un rol antifagocitar, opunndu-se fagocitozei, proces realizat de ctre celulele
fagocitare ale gazdei, care fac parte din prima linie de aprare, nespecific a organismului.
Datorit compoziiei lor specifice, permit caracterizarea i diferenierea bacteriilor Gram pozitive prin
metode imunologice, cu ajutorul unor antiseruri specifice fa de diferite tipuri de acizi teichoici i prin
evidenierea reaciilor Ag-Ac.
Proteinele se constituie n aa-numitul strat S, reprezentat de dou straturi proteice paracristaline. Acest
strat face parte dintre cele mai primitive structuri parietale, fiind prezent la toate eubacteriile i la majoritatea
archaeelor.
Semnificaie biologic. Cu excepia bacteriilor care au dezvoltat strategii pentru a tri n condiii foarte
specializate, adesea extreme, care fac posibil prezena monoculturilor, majoritatea lor trebuie s
supravieuiasc n comuniti multispecifice i deci n habitate nalt competitive. Se consider c stratul S are
rol de protecie, de sit molecular, de capcan pentru molecule i ioni. De asemenea, se consider c stratul
S este implicat n adeziunea celular i recunoatere i constituie regiunea-cadru care determin i menine
forma celulelor la acele archaee la care stratul S este unicul component al peretelui celular.
Bacteriile Gram pozitive au capacitatea de a sintetiza i elibera n mediu metabolii, respectiv exoenzime
i exotoxine (gr. exo = n afar). Deci degradarea nutrienilor are loc sub aciunea exoenzimelor n mediul
extracelular, moleculele cu g.m. mai mic fiind apoi preluate n celule. Sunt favorizate bacteriile Gram
pozitive din mediile naturale bogate n nutrieni i cu mare densitate populaional, pentru c moleculele
rezultate prin biodegradare sunt folosite de populaia respectiv.
Toxinele sunt otrvuri microbiene care afecteaz profund iniierea i evoluia unei infecii, deoarece o
singur toxin poate face ca un microorganism s fie patogen i foarte virulent. Nu numai bacteriile parazite
produc toxine, ci i bacteriile saprotrofe (Clostridium botulinum).
Exotoxinele bacteriene sunt produse n cea mai mare parte de ctre bacteriile patogene Gram pozitive
(dei i unele bacterii Gram negative au aceast capacitate). Sunt toxine puternice, care odat eliberate n
mediu, se dizolv n snge i circul n organism, ajungnd la situsul lor de aciune (manifest
cito/histotropism) i determinnd apariia manifestrilor caracteristice unor boli specifice, cum ar fi:
botulismul alimentar, tetanosul, difteria etc. Sinteza i eliberarea din celulele productoare are loc n faza de
multiplicare activ a celulelor, iar concentraia lor n mediu este maxim cnd creterea bacterian a atins
punctul maxim.

Toxinele purificate au o toxicitate mult mai mare, comparativ cu cea a filtratelor culturilor bacteriene
apartinnd unor specii toxigene. Deoarece exotoxinele sunt proteine, moleculele lor sunt sensibile la caldur
(termolabile) i la substane chimice care reacioneaz n mod normal cu proteinele. De exemplu, toxinele
supuse aciunii formaldehidei i pierd toxicitatea, transformndu-se n anatoxine sau toxoizi care i
pstreaz ns capacitatea de a declana un rspuns imun dac sunt introduse intr-un organism
imunocompetent. Exploatarea acestor proprieti conduce la obinerea anatoxinelor difteric i tetanic
utilizate n imunizarea activ antidifteric i respectiv antitetanic. Fiind de natur proteic, multe exotoxine
pot fi inactivate sau chiar distruse de enzimele proteolitice intestinale. Face excepie toxina botulinic, a
crei toxicitate se intensific dup o proteoliz limitat, prin expunerea unor grupri de toxicitate anterior
mascate. Multe dintre toxinele bacteriene au utilizari medicale (terapie, imunoprofilaxie), ca si in cercetare.

Peretele celular la bacteriile Gram negative (Gracilicutes)

Specie tip Escherichia coli (din Fam. Enterobacteriaceae). Peretele celular al acestor bacterii are
o structur specific: conine doar 8-10% murein, lipsesc acizii teichoici; de asemenea, apare o structur
suplimentar numit membrana extern, o copie a membranei plasmatice.
Peretele celular este alctuit din 2 componente majore:
- complexul peptidoglican - lipoprotein (G = 1,2 5 nm); PG-LP;
- membrana extern (G = 5 - 20 nm); conine: lipide 35%, proteine 15% i LPS 50%;
o dublu strat fosfolipidic n care sunt inclavate LPS i diferite categorii de proteine, dintre
care semnificative sunt porinele, organizate sub form de trimeri legai necovalent de
PG, n care se continu; aceti trimeri formeaz un canal central cu de 1nm, prin care
pot trece molecule mici; au i rol de receptori de fagi.
Spaiul dintre cele 2 membrane este numit spaiu periplasmic; la acest nivel se afl complexul PG LP, format din lanuri scurte de PG, de care sunt ataate prin poriunea proteic LP, care menin membrana
extern ataat de PG. La nivelul membranei externe se afl LPS i proteine.
LPS sau endotoxinele sunt
alctuite din lipidul A care este toxic, inserat n membrana extern i lanuri de PS care formeaz aa-numitul
Antigen O, care are variabilitate antigenic (maxim n cazul genului Salmonella).
n spaiul periplasmic exist i proteine de legare cu rol de transport, molecule de oligozaharide
implicate n procesele de osmoreglare (determin presiunea optim, pentru a face fa presiunii interne care
mpinge membrana intern spre exterior) si enzime: RN-aze, DN-aze, penicilinaz, hidrolaze.
Fragilitatea bacteriilor Gram negative este dat de cantitatea mic de murein, de prezena spaiului
periplasmic, ca i a membranei externe.
Membrana extern este mai puin fluid i mai puin permeabil la molecule hidrofobe (antibiotice),
mai rezistent i la atacul srurilor biliare, ceea ce explic existena bacteriilor Gram negative n numr mare
n intestin (att a celor ce fac parte din microbiota intestinal normal, ct i a unor bacterii alohtone).
Semnificaia biologic a peretelui celular este o structur de rezisten mecanic, ce menine ntreaga
structur a celulei, confer form celulei bacteriene, rigiditate, +/- elasticitate.
- asigur protecie fa de ocul osmotic (se opun presiunii osmotice a mediului intracelular,
asigurand integritatea celulelor bacteriene);
- particip la procesele de cretere i de diviziune, mai exact la formarea septului transversal de
diviziune; conine enzime active n procesul de sporogenez (la bacteriile Gram pozitive
sporogene);
- are rol n procesele de schimb ntre celula bacterian i mediu (transportul nutrientilor, ca si al
produsilor de metabolism);
- la nivelul peretelui celular sunt localizai receptori pentru bacteriofagi, ca i suprafee de
recunoatere i legare a altor bacterii, cu rol n formarea cuplurilor de conjugare;
- anumite componente structurale ale peretelui celular bacterian fac parte din categoria generica a
adezinelor, care mediaza legarea sau aderenta bacteriilor la diverse suprafee, inerte din mediul
natural sau celulare, la nivelul unor receptori specifici (de pe suprafata plantelor, ca si de pe
tegumente si mucoasele organismelor animale).

La bacteriile Gram negative, prezena unor structuri suplimentare confer noi funcii peretelui
celular; astfel:
Membrana extern - funcioneaz ca o barier suplimentar de permeabilitate, ca o sit molecular ce
oprete ptrunderea unor molecule ce depesc o anumit mas,
- conine proteine de transport: porine i sisteme active de transport, specifice (permeaze);
- are aciune antifagocitar, avnd efect chimiotactic negativ asupra fagocitelor sau opunndu-se
contactului cu membrana acestora i contribuind astfel, indirect, la virulena bacteriilor patogene;
- prezint proteine receptori cu funcii specifice de nglobare a anumitor substane - vitamina B 12,
maltoz, maltodextrine, fier (proteine specifice de chelare si transport al fierului in celule,
numite generic siderofori);
- prin LPS, mai exact prin antigenul O, bacteriile capt personalitate biochimic i
imunologic, care permite identificarea serogrupurilor bacteriene (de ex., la Salmonella sp, au
fost identificate peste 65 de serogrupuri);
- Lipidul A are aciune toxic fiind numit si endotoxin, care este termostabil si determin, n
cazul eliberrii masive n circulaie n infeciile sistemice sau generalizate asa-numitul oc
endotoxic caracterizat prin: febr mare, colaps circulator, coagulare intravascular diseminat
(C.I.D.), ceea ce determina o conduita terapeutica diferentiata in cazul infectiilor sistemice cu
bacterii Gram negative. Lipidul A avnd o structur nalt conservat, aceste fenomene patologice
sunt aceleai indiferent de specia bacterian implicat. Spre deosebire de exotoxine,
endotoxinele sunt termostabile, proprietate care are implicatii de ordin practic.
Spatiul periplasmic este considerat un compartiment pericelular adaptativ, in care are loc degradarea
enzimatica a nutrientilor cu g.m. mare la molecule mai mici, care aflndu-se in vecinatatea membranei, sunt
transportate integral (prin mecanisme de transport pasiv sau activ) si utilizate in celula bacteriana in
metabolismul energetic sau de biosinteza al acesteia. Prezenta acestui spatiu confera bacteriilor Gram
negative o eficienta mai mare a procesului de nutritie, cresterea acestor bacterii fiind favorizata in
mediile sarace in nutrienti sau oligotrofe, cum sunt mediile acvatice, in general.
Bacteriile incadrate in Cls. Mollicutes, cu genul reprezentativ Mycoplasma sunt bacterii lipsite de
perete celular (in mod natural). Sunt cele mai mici bacterii cunoscute capabile de cretere pe medii acelulare;
membrana plasmatic a micoplasmelor are un caracter unic printre bacterii, in sensul ca aceasta conine
steroli care protejeaz celula de ocul osmotic si ii confera un polimorfism accentuat; datorit dimensiunilor
mici i lipsei peretelui celular celulele traverseaz majoritatea filtrelor bacteriologice. Exista specii de
micoplasme saprotrofe, comensale si parazite la om si animale (implicit patogene)- de o maniera unica,
respectiv micoplasmele sunt paraziti de suprafata ai celulelor gazdei, fiind tolerate la acest nivel datorita
asemanarii structurale a membranelor celulelor animale si micoplasmelor.
Indepartarea peretelui celular bacterian. S-a demonstrat n condiii de laborator c dup
ndeprtarea peretelui celular cu ajutorul lizozimului se obin protoplati n cazul bacteriilor Gram pozitive i
sferoplati n cazul bacteriilor Gram negative, acestea prezentnd inca resturi de perete celular. Protoplatii
bacterieni sunt sensibili la variaiile presiunii osmotice, pstrnd ns o serie de proprieti ale celulelor
bacteriene, cum ar fi: capacitatea de sintez proteic i a acizilor nucleici i de reactii ale metabolismului
energetic, iar viabilitatea lor se poate menine, fiind posibil chiar procesul de diviziune, iar in anumite
condiii poate avea loc procesul de regenerare a peretelui celular i trecerea la forma vegetativ normal;
protoplastii pot realiza chiar replicarea unui bacteriofag daca celula bacterian a fost infectata in prealabil.
Forme de protoplati exist i n mediul natural, mai ales n organismul animal, dar i la periferia coloniilor
btrne i n anumite medii acvatice.
Aplicatii practice. Intre metodele circumscrise tehnologiei ADN-recombinant este inclusa si
tehnica fuziunii de protoplasti, o tehnica prin care se obtin in vitro celule hibride (bacteriene, ca si celule
hibride fungice sau vegetale); protoplasti apartinnd la doua specii diferite sunt expusi actiunii unor

substane fuziogene, de tipul PEG si in prezenta ionilor de Ca++; in aceste condiii celulele se apropie,
stabilesc interaciuni de tipul protein-protein, iar fosfolipidele membranare se asociaz prin fenomenul de
coalescen. Fuziunea de protoplasti s-a realizat mai ales la bacteriile Gram pozitive, dar i la unele bacterii
Gram negative.
Fuziunea de protoplati este un fenomen de sexualitate artificial pentru c are loc cu fuziunea n
ntregime a genomurilor bacteriene i poate avea loc ntre specii foarte ndeprtate taxonomic, care nu
prezint mecanisme de transfer genetic realizate in mod spontan, facnd astfel posibil recombinarea
genetic cu depirea barierelor de specie i chiar de gen. ntre celulele aparinand unor specii nrudite,
procentul de recombinani este mare.
Scopul i avantajele acestei tehnici sunt: tehnica fuziunii de protoplati permite obinerea de celule
ce conin tranzitoriu informaia genetic de la doua celule n ntregime, iar n final, prin recombinare genetic
se obin celule cu o informaie genetic provenit de la celulele de origine, ntr-o msur mai mic sau mai
mare; tehnica se practica cu scopul obinerii bacteriilor cu proprieti super-utile pentru biotehnologii de
obinere a unor produi de interes sau pentru obinerea unor celule cu caliti ce avantajeaz anumite procese
biotehnologice.

Structura i funciile componentelor intraparietale

Membrana plasmatic. Este o formaiune structural permanent, care delimiteaz ansamblul
constituenilor celulari, cu diametrul de 7,5 8 nm, alctuit dintr-un dublu strat fosfolipidic (la arhee lipsesc
gruparile fosfat), n care sunt inclavate proteine situate pe faa extern, intern sau transmembranar. La unele
specii de arhee membrana este unistratificata. Din, din punct de vedere funcional, membrana plasmatic a
bacteriilor prezint o asimetrie, fiind frontiera ntre mediul extern i intern.
De menionat n ceea ce privete compoziia chimic, este faptul c lipsesc sterolii (cu exceptia
micoplasmelor si a unor specii de arhee hipertermofile care contin molecule sterol-like, cu structura
pentaciclica, numite opanoizi). Membrana plasmatic a bacteriilor prezint toate proprietile plasmalemei
celulelor eucariote, ceea ce a determinat adoptarea i pentru bacterii a modelului ,,mozaicului fluid al
membranei,, (Singer & Nicholson, 1972). Datorit fluiditii moleculelor dublului strat fosfolipidic, acestea
i schimb permanent poziia, pe acelai strat cu vitez mare prin micri de difuzie lateral i de pe un strat
pe cellalt, prin micri flip-flop.
Funciile proteinelor membranare:
- proteinele enzimatice particip la biosinteza nveliurilor celulare, ce asigur creterea celulelor, ca
i turnover-ul componentelor (hidrolaze);
- proteinele de transport preiau substane nutritive din mediu i le introduc n celule;
- proteinele ce formeaz sistemele transportoare de electroni, cu rol n respiraia celular (ex.,
citocromi);
- ATP-aza cu rol n metabolismul energetic.
Funciile membranei plasmatice:
- nveli celular;
- barier osmotic, impermeabil pentru unele molecule i permeabil pentru altele: molecule
liposolubile, filiforme, glucoz, ioni;
- sediul sinergonului respirator i fotosintetic (la nivelul membranei si invaginarilor sale);
- suportul chemotaxiei prin prezena chemoreceptorilor ce leag molecule atractante sau repelente,
cu rol n semnalizare i deplasarea orientat a bacteriilor= chemotaxie;
- sediul unor procese metabolice, cum ar fi sinteza exoenzimelor i exotoxinelor, sintetizate de
ribosomii legai de faa intern; se consider c procesele de formare a structurii secundare i
teriare a acestor proteine de tip special au loc la nivelul membranei sau pe faa sa extern.
Citoplasma bacteriilor

10

Citoplasma celulelor bacteriene este un sistem coloidal complex cu coninut variabil si compus din
proteine (mai ales enzime), glucide, lipide, sruri minerale i ap (n proporie de 70-80%), care determina si
presiunea osmotica a mediului intern. Citoplasma se afla ntr-o stare permanent de gel pentru a putea
menine materialul nuclear lipsit de membran nuclear ntr-o stare compact si are o structur granular
datorit prezenei ribosomilor cu coninut crescut n ARNr, ceea ce explic bazofilia intens a citoplasmei.
Alte caracteristici ale citoplasmei bacteriilor: este lipsita de cureni intracitoplasmatici (proprietate corelata
cu starea permanenta de gel) i de un citoschelet, desi, mai nou, se consider c i la bacterii ar fi prezent o
form rudimentar de citoschelet, format dintr-o protein contractil similar actinei. Citoplasma mai poate
contine si structuri neesentiale, cum ar fi vacuole si incluziuni (granulatii).
Cnd celulele bacteriene sunt supuse unui stres osmotic sunt afectate reactiile metabolice si implicit
procesele de crestere si multiplicare.
NUCLEOIDUL
Informatia genetica a celulelor bacteriene este localizata in nucleoid sau nucleosom - de tip PK, respectiv
fara membrana nucleara si localizat ntr-o zona a citoplasmei numita nucleoplasm; este o structur
esentiala, ce nu poate fi observat prin microscopie optica, prin colorarea cu metode simple sau difereniale,
datorit colorrii omogene a celulelor cu colorani bazici, bazofilia intens datorndu-se coninutului bogat in
ARN al citoplasmei. La microscopul optic nucleoidul poate fi evideniat prin digestie enzimatic; de ex., in
celulele bacteriene supuse aciunii RN-azei sau hidrolizei acide, se observ o zon central opac, ce
corespunde ADN-lui nedigerat i o zon periferic clar. La microscopul cu contrast de faz, celulele apar cu
o zon central mai clar cu filamente subiri, paralele, ondulate, aceasta fiind macromolecula de ADN. n
raport cu celula de tip eucariot, celula procariota prezinta un contrast invers, datorit numrului mare de
ribosomi i cantitii mari de ARN din citoplasma. La microscopul electronic de transmisie (MET) pe
sectiuni ultrafine se evidentiaza o regiune electronotransparenta ce corespunde nucleoidului fibrile de ADN
impachetate si o regiune electronodensa ce corespunde citoplasmei, bogata in particule ribosomale si lipsita
de organite membranare.
Cu ajutorul unor tehnici speciale, din corpusculul central s-a extras materialul nuclear i s-a
demonstrat existena unui singur cromosom, la celule aflate n stare de repaus. In prezent, se cunosc i
excepii de la aceast regul, unele specii prezentnd 2 cromosomi (de ex., ag.patogen al holerei - Vibrio
cholerae (2 crs.), ca si specia fitopatogena - Agrobacterium tumefaciens (1 crs. circular i 1 linear).
Cromosomul bacterian este format dintr-o molecul de ADN dublu catenara, circulara, covalent
inchisa (d.c.c.c..). Circularitatea moleculei este obligatorie, pentru c astfel este protejat de aciunea
endonucleazelor, este reglat procesul de replicare i se creeaz constrngeri topologice care determin o
anumit tensiune n molecula de ADN, favoriznd aciunea topoizomerazelor ce modific topologia
moleculei. n ultimul deceniu, au fost evideniai i cromosomi (Borrelia burgdorferi i Streptomyces sp.), ca
i plasmide lineare. Aceste elemente genetice lineare prezinta secvene repetate invers la capetele lor i
proteine (secvente denumite invertroni) la capetele 5 care protejeaz moleculele de aciunea enzimelor
specifice.
La E. coli, molecula de ADN are L = 1360 m, n timp ce lungimea celulei este de 3 m. Genomul
ocup un spaiu de 1m3, conine aprox. 4000 gene, g.m.= 2,5 x 109Da; diametrul moleculei de ADN este de
2,5 nm. Datorit constrngerilor topologice, molecula circular sufer procese de pliere, supraspiralizare i
suprapunere, pentru ca n final molecula s fie compact si totusi funcionala. n structura fizic a moleculei
intervin topoizomerazele i anume, giraza determin suprarsucirea moleculei, iar alte enzime sunt implicate
in derularea moleculei compacte, mai precis a acelor secvene de ADN necesare a fi transcrise i traduse, n
funcie de condiiile in care se afla celula la un moment dat.
Din punct de vedere chimic, cromosomul poate fi disociat n urmtoarele componente: ADN 60-80
%; ARN ARNm (in curs de sinteza), ARNt; proteine ARN-polimeraza, topoizomeraze, proteine asociate
nucleoidului (diferite de histone).
S-a demonstrat c moleculele de ARN i proteine nu sunt asociate doar funcional cromosomului, ci
au rol i n mpachetarea acestuia. Modelul de mpachetare (Stonington i Pettijohn 1971) demonstreaz c

11

prin nchiderea moleculei, aceasta i reduce diametrul la 350m, apoi sub aciunea topoizomerazelor
molecula sufer o pliere (engl. folding) n ~ 50 domenii sau bucle, diametrul reducndu-se la 30-35m, prin
suprarsucirea (supercoiling) domeniilor diametrul se reduce la 3 m, iar prin suprapunerea acestora la 1m.
Spiralizarea moleculei se realizeaza cu ajutorul topoizomerazelor.
Compactizarea moleculei se face astfel nct asigur totui transcrierea genelor vitale. S-a
demonstrat c acest corpuscul este o structur dinamic, existnd i poriuni laxe (bucle n citoplasm), care
reprezint secvene de ADN funcional, gene n curs de transcriere, pentru biosinteza proteinelor.
La bacterii procesele de transcriere i traducere sunt cuplate, avnd loc n citoplasm.
Din punctul de vedere al gradului de ploidie celula bacterian este haploid, caracter contestat de
unii cercettori care au observat 2, 3, 4 mase nucleare (cromosomi), aparen datorat faptului c cele 2 mase
nucleare nu sunt independente, ci legate prin puni de ADN foarte fine. Structura genetic a bacteriilor
trebuie raportat la condiia normal, fiziologic a celulei bacteriene, care are de regul 1 cromosom i este
haploid. Condiia normal este cea n care diviziunea celulei bacteriene este perfect reglat, existnd o
corelaie perfect ntre ritmul de replicare al cromosomului i procesul de diviziune celular. n condiii
speciale (medii bogate n nutrieni) apare un decalaj ntre ritmul de replicare al cromosomului i cel de
cretere i diviziune (vitez mare de replicare). Celula ncearc s compenseze aceast situaie prin iniierea
unor cicluri suplimentare de replicare a ADN, aprnd mai multe bifurcaii de replicare. n celul nu exist 2
sau 4 cromosomi replicai, ci un cromosom cu n furci de replicare, expresia unui fenomen de amplificare
genic pentru determinanii din apropierea originii replicrii.
Structura genetic a cromosomului bacterian. Din punct de vedere molecular, cromosomul
bacterian este numit i genofor sau lineom, denumiri care se refer la fenomenul de colinearitate a genelor,
informaia genetic fiind continu, astfel c i biosinteza proteinelor va fi diferit fa de cea din celulele
eucariote, datorit faptului c din molecula de ADN bacterian lipsesc secvenele non-informaionale sau
intronii. Sunt consemnate excepii i de la aceast regul (de ex. in Dom. Archaea genele pentru ARNt de
la halofile i hipertermofile, de asemenea unele cianobacterii). Exist situsuri de ataare la membrana
plasmatic, regiuni corespunztoare originii replicrii cromosomului i punctului terminus al replicrii.
Unitatea genetic de structur i funcie este reprezentat de operon. De ex., la E. coli cromosomul
este compus din ~ 4000 de gene, din care 90% sunt gene structurale, care codific structura primar a
proteinelor (succesiunea aminoacizilor). Nu toate aceste gene sunt funcionale n acelai timp, fiind supuse
proceselor de reglare prin inducie i represie enzimatic.
n organizarea cromosomului bacterian exist regiuni corespunztoare genelor reglatoare, de tipul
promotorilor i operatorilor. Diferite gene structurale sunt dispuse n ordinea ce corespunde ordinii n care
produsele lor intr n aciune ntr-o cale metabolic. La eucariote, astfel de gene pot fi situate pe cromosomi
diferii, fiind coordonat exprimarea lor de secvene genice care alctuiesc un reglon.
Reglarea sintezei enzimelor la bacterii prin inducie i represie enzimatic a fost explicat pe
modelul operon, elaborat de Jacob i Monod (distini cu premiul Nobel pentru Medicin n 1965). n general
genele structurale care codific enzimele care intervin ntr-o cale metabolic sunt supuse controlului unei
regiuni de reglare mpreun cu care alctuiesc un operon:
- genele de reglare codific substane de tipul represorilor i funcionarea lor determin stoparea
activitii genelor din regiunea operator a cromosomului;
- regiunea operator funcioneaz ca receptor de semnale, sesiznd prezena n mediu a
represorilor i inductorilor (funcioneaz similar unui comutator tip on/off);
- regiunea promotor adiacent regiunii operator, corespunde zonei n care are loc iniierea
transcrierii informaiei genetice realizat de ARN-polimeraza, care se leag de aceast regiune.
Represia este un mecanism care diminueaz sinteza enzimelor, care se manifest cnd celulele sunt
expuse unui produs final al unei ci metabolice, condiii n care are loc o scdere a ratei de sintez a
enzimelor implicate n sinteza unui produs final. De ex., celulele de E. coli cultivate pe un mediu lipsit de
aminoacizi, sintetizeaz enzime necesare cilor de sintez a aminoacizilor necesari sintezei proteinelor
specifice. Introducerea unui aminoacid n mediu, va scdea sinteza enzimelor necesare producerii

12

aminoacidului respectiv. Enzimele a cror sintez este redus n prezena produsului final se numesc enzime
represibile, iar substana care determin represia este numit corepresor (= produs final).
Inductia este mecanismul invers prin care se sintetizeaza enzimele necesare metabolizarii unui
substrat prezent in mediu. Exemple de mecanisme inductibile: genele pentru sinteza enzimelor necesare
pentru metabolizarea lactozei, organizate n operonul ,,lac,,. Dac bacteriile sunt cultivate pe un mediu cu
lactoz, prin inducie vor produce o cantitate mare de -galactozidaz, o enzim inductibil, sintetizat n
prezena lactozei, acest substrat nutritiv acionnd ca un inductor al genei structurale. Similar, se produce
sinteza penicilinazei (-lactamaza) la bacteriile rezistente la penicilin.
Exist modaliti de reglare a exprimrii genelor, care regleaz i metabolismul celulei, prin
transcrierea i traducerea genelor ce codifica enzime metabolice; se realizeaz astfel direcionarea sintezei
proteice. Prin mecanisme de control (inducie i represie) este reglat sinteza i nu activitatea enzimelor
dintr-o cale metabolic. Represia prin produs final nu acioneaz asupra unor enzime preexistente, ci
produsul final inhib sinteza de noi molecule de enzime, deci controlul se realizeaz la nivel genetic,
aceasta fiind deosebirea de inhibiia tip feed-back, cu care se aseamn parial.
Inducia i represia reprezint mecanisme adaptative, cu rol n supravieuirea celulei care nu
consum energie pentru sinteza unor enzime care nu sunt necesare n momentul respectiv, astfel c reglarea
exprimrii genelor este esenial pentru economia energetic a celulei, fiind o cale de conservare a energiei.
Exist gene care nu sunt supuse represiei, acestea fiind rspunztoare de sinteza enzimelor necesare
indiferent de cantitatea de nutrieni din mediu. Aceste gene i enzimele a cror sintez o codific se numesc
constitutive enzimele respective fiind necesare celulelor n cantiti constante pentru desfurarea
proceselor vitale (de ex., respiratie celulara).
Funciile materialului nuclear :
1) Conine informaia genetic esenial existenei bacteriilor n mediul natural (pentru arhitectura
celulei, metabolism, sinteza enzimelor ce intervin n reaciile de biositez i n metabolismul
energetic);
2) Codific structura mecanismelor de reglare prin structuri operaionale de tip operon;
3) Conine informaia necesar pentru replicare i ereditate, cu asigurarea potenialului de cretere i
diviziune celular;
4) Asigur potenialul de variabilitate i evoluie prin ci complexe: capacitatea de mutagenez, de
reparare a erorilor, prin mecanisme de transfer de material genetic si de integrare a plasmidelor (prin
conjugare), a genelor fagice (prin transductie), a fragmentelor de ADN cromozomal /plasmidial
(transformare) si a elementelor genetice transpozabile (secvente de insertie si transpozoni).
Plasmidele sunt structuri intracitoplasmatice, invizibile la microscopul optic, care pot fi evideniate la
M.E.T. Conin informaie genetic extracromosomal, accesorie, de confort sau de lux, imbunatatind
conditiile de viata ale bacteriilor si adaptarea la mediu; reprezinta 1-5 % din cromosom, fiind numite i
minicromosomi. Sunt structuri moleculare fizic independente de cromosom, constituite din molecule de
ADN d.c.c.c.., cu dimensiuni mai mici, cu excepia plasmidelor lineare ale unor specii de actinobacterii.
Semnificaia biologic general a plasmidelor
Plasmidele (F, R, col, de patogenitate si virulenta, metabolice) confer proprieti noi celulelor
bacteriene i posibilitatea adaptrii rapide la mediu. n acelai timp reprezint o surs de variabilitate
genetic, cu implicaii n evoluia bacteriilor, deoarece plasmidele integrate n cromosom sunt transmise prin
diviziune descendenilor, mpreun cu genele cromosomale. O semnificaie deosebit au plasmidele cu
caracter de conjugon, care pot fi transferate interspecific i intergeneric. Datorit acestor plasmide
conjugative exist un flux genetic, prin care se pierd i se ctig continuu noi proprieti, proces controlat
cromosomal i cu implicaii n variabilitatea genetic i evoluia bacteriilor.
Adaptarea genetic la un mediu variabil poate fi interpretat ca ca o strategie de supravieuire
mediat de plasmide. Bacteriile mprumut gene sub presiunea selectiv a mediului. Se poate vorbi deci de
o evoluie pe orizontal, responsabil de marea variabilitate genetic i plasticitate metabolic a bacteriilor.

13

Ribozomii
Sunt structuri eseniale, invizibile la microscopul optic, vizibile doar la microscopul electronic cu
transmisie (MET), fiind uniform dispersate n citoplasma care are un aspect granular i prezentndu-se ca
formaiuni sferic-ovalare cu = 20 25nm, aspect care s-a dovedit a nu corespunde formei reale.
Ribozomii bacterieni au constanta de sedimentare 70 S.
Din punct de vedere chimic, ribozomii sunt structuri ribonucleoproteice, alctuite din 2 subuniti:
subunitatea mic de 30S i subunitatea mare de 50S, cea mic avnd forma unui receptor de telefon aezat pe
subunitatea mare (structura chimic i morfologia au fost determinate prin tehnici de mare finee
biochimice, imunologice, cristalografie in raze X). Cele dou subuniti pot fi asociate, stare n care
ribosomii sunt funcionali (n prezena ionilor de Mg 2+) sau disociate, fiind dispersate n citoplasm (la
scderea concentraiei de Mg2+). Subunitile ribosomale conin:
Subunitatea mic: 1 molecul ARNr 16S*;
21 molecule de proteine S** (S1-S21; S, de la engl. Small = mic).
Subunitatea mare: 2 molecule ARNr: 23S i 5S;
34 molecule de proteine L (L1-L34; L, de la engl. Large = mare).
* Molecula de ARNr 16S, datorit originii sale vechi i structurii nalt conservate, este considerat o
molecul semantoforetic sau semantid (gr. semantikos = neles, semnificaie), deci purttoare de sens/
semnificaie.
** Cele 55 de molecule de proteine au rol structural i funcional unic; de ex., S1 - particip la
legarea ribozomilor de molecula de ARNm; S6 la legarea N-f-Met-ARNt; S2, S3, S14 la legarea
aminoacil ARNt.
n formarea arhitecturii subunitilor, moleculele ARNr au rol cheie rol de matri n primele faze
ale asamblrii, de ele atandu-se n poziii fixe proteinele ribosomale ntre care exist interaciuni protein protein, astfel nct cele 2 subuniti au o conformaie steric bine conturat i prezint zone
complementare care faciliteaz asocierea lor, ca i situsuri pentru ataarea moleculelor de ARN mesager i
de transport. Aranjarea fix a moleculelor constitutive, conform unor scheme de la care nu exist abateri,
explic asamblarea rapid a ribozomilor, n funcie de necesitile de moment ale celulei. Astfel, o celul
metabolic activ poate sintetiza pn la 500 de ribosomi/minut, n timp ce numrul total de ribozomi variaz
ntre 15.000 100.000/celul.
Funcia ribozomilor: funcia lor esenial este cea de traducere a informaiei genetice transcris n ARNm,
ribosomii fiind considerai adevrate fabrici de proteinei puncte de ntlnire a diferiilor constitueni
implicai n proteosintez. Ambele procese, transcrierea i traducerea informaiei genetice, la bacterii au loc
n citoplasm i sunt cuplate (datorit lipsei membranei nucleare). Biosinteza proteinelor este un proces
complex n cursul cruia informaia coninut n ADN, transmis la ribosomi prin intermediul ARNm, este
tradus ntr-o secven polipeptidic prin asamblarea aminoacizilor ntr-o ordine specific, nscris n
mesajul genetic (diataxie celular). Procesul de proteosintez decurge cu o mare fidelitate. Fiecare ribosom
are dou situsuri de legare: situsul A (aminoacyl attachement) i situsul P (peptidil). Moleculele de ARNt
aduc aminoacizii aezndu-i n poziiile corespunztoare (situsul A), ntre aminoacizi se formeaz legturile
peptidice rezultnd molecule polipeptidice n curs de sintez, translocate la situsul P. n ansamblu, ribosomii
sunt structuri dinamice ce au rolul de a menine matria de ARNm, ct i aminoacil-ARNt ntr-o orientare
corespunztoare pentru a asigura citirea corect a informaiei genetice (pe baza complementaritii codonanticodon) i formarea legturilor peptidice, sub influena enzimei peptidil-transferaza. Procesul are loc cu
consum de energie, rezultat din hidroliza GTP.
In celulele cu metabolism intens, care la un moment dat necesit de ex. cantiti mari ale aceleiai
enzime sau alte tipuri de proteine, se formeaz poliribosomi, care sunt asociaii de 5 50 ribosomi, la nivelul
crora are loc sinteza concomitent a mai multor lanuri polipeptidice. Exist ribosomi liberi n citoplasm la
nivelul crora se sintetizeaz proteine intracelulare, ca i ribosomi asociai cu faa intern a membranei
plasmatice, la nivelul crora se sintetizate proteinele de export(de ex., exoenzime i exotoxine).
Semnificatie practica. Secvenierea i compararea secvenelor moleculelor de ARNr 16 S provenite
de la specii bacteriene diferite sunt la ora actual tehnici utilizate n studiile taxonomie bacterian i filogenie
la nivel molecular.

14

Endosporul bacterian.
Endosporul (= spor de origine endogen) a fost considerat o form tipic i unic de spor la bacterii.
Reprezint o structur de rezisten i adaptare a bacteriilor la condiii nefavorabile de mediu, asigurnd
astfel supravieuirea speciei si fr rol n multiplicare. n prezent, se cunosc i alte tipuri de spori bacterieni,
dar cu particulariti i funcii diferite de cele ale endosporului (de ex., la actinobacterii se formeaza spori de
propagare/diseminare, cu rol in multiplicarea bacteriilor).
Endosporul este considerat o form primitiv de citodifereniere la procarite, o celul difereniat n
interiorul unei celule vegetative, o structur cu capaciti speciale de rezisten la factori de mediu nocivi,
datorit unor particulariti structurale i chimice.
Sporogeneza (capacitatea de a forma endospori) este un proces foarte diferit de ciclul de via
vegetativ al celulei bacteriene, controlat genetic, prezent la anumite bacterii Gram pozitive, deoarece
formarea sporului este asociat cu producerea unui nveli gros, bogat n murein (peptidoglican). Procesul
de sporogenez este limitat la o serie de eubacterii numite sporogene din grupul bacililor, proces obligatoriu
prezent la speciile genului Clostridium (bacterii anaerobe), frecvent la speciile aparinnd genurilor
Bacillus (bacterii aerobe), Sporolactobacillus, Desulfotomaculum (bacili incurbai, anaerobi, din grupul
fiziologic al bacteriilor sulfatreductoare) i foarte rar ntlnit la coci (ex. Sporosarcina). Bacteriile
sporogene sunt prezente mai ales n sol (practic, orice prob de sol conine spori) si sedimentele acvatice.
Endosporul este foarte diferit de celula vegetativ, numita si sporange, n care se formeaz, fiind
rezultatul unor modificari structurale, chimice, biochimice i biologice ce caracterizeaz sporogeneza sau
formarea sporului; celula vegetativ este considerata celula activ metabolic, pe cnd sporul este o form
inert, inactiva din punct de vedere metabolic (stare de criptobioza).
Evidenierea microscopic a sporului se poate face ocazional pe preparate proaspete datorit
refringenei foarte mari, pe frotiuri colorate (prin metoda coloratiei simple sau prin metoda coloratiei
diferentiale Gram) ca zone incolore (nveliurile sporale fiind impermeabile pentru colorani i alte substane
chimice n condiii obinuite) sau pe frotiuri colorate prin metode selective care permit colorarea sporului. Se
pot observa i spori liberi, dup liza resturilor celulelor vegetative. Sporii sunt structuri sferic-ovalare, cu
dimensiuni cuprinse ntre: 0,5 0,9 x 1- 1,5m. Dimensiunile, forma i poziia sporului sunt caracteristici de
specie i au un rol important in identificare. n funcie de diametrul sporului, raportat la diametrul transversal
al celulei, sporii pot fi deformani i nedeformani.
Particularitile structurale i de compoziie chimic explic rezistena lor la temperaturi ridicate,
substane chimice, radiaii.
Din punct de vedere structural, endosporul conine urmtoarele structuri:
1. protoplastul sporal sau citoplasma sporului, diferentiata in nucleoplasma (zona in care se afla
materialul genetic - ADN) i sporoplasma;
2. cortexul sporal un nveli sporal gros, alctuit din peptidoglican modificat n timpul procesului de
sporogenez (echivalentul peretelui celular), ce contribuie in mare masura la marea rezisten a
sporului;
3. nveliuri sporale externe (intina i exina) multistratificate, n funcie de tipul de spor; sunt de
natur proteic, cu un coninut bogat n aminoacizi cu sulf ce formeaz puni disulfidice i o
structur keratin-like, foarte rezistent la factorii chimici;
4. exospor de natur lipoproteica; prezint filamente suspensoare care ancoreaz miezul sporului de
nveliul extern, provenit din celula vegetativ;
5. apendice sporale - prezent la unele tipuri de spori, cu rol n diseminarea acestora i n preluarea
nutrienilor n perioada germinrii.
Din punct de vedere biochimic, sporul se caracterizeaz prin:
- absena unor enzime cu importan fundamental ntr-o celul activ metabolic (enzimele ciclului Krebs i
lanului transportor de electroni);
- prezenta unui numar redus de enzime ce pot fi (1) sintetizate de novo (formate n timpul sporularii) sau (2)
provenite din celula vegetativ, caz n care deriv prin clivarea partilor laterale, cu pastrarea situsului
catalitic;
- continut mare de aminoacizi cu sulf;

15

- cantitate mare de ioni de Ca2+ i Mg2+;

-prezenta acidului dipicolinic, sub forma dipicolinatului de Ca2+, marker biochimic pentru PK;
- absena sintezei de macromolecule, inclusiv de ARNm (absent sau prezent n cantitate mic);
- starea apei coninutul n ap este similar cu cel al unei celule vegetative, predominnd insa apa legat de
diferite structuri, in timp ce apa liber este prezenta n cantitate mic (3-4%);
Prin urmare, endosporul este o celula metabolic inactiva si rezistenta la orice factori de stres.
Sporogeneza este declanat in principal de absena mutrienilor din mediul de via, deci n condiii
de nfometare sau starvatie (C, N, P). Celula vegetativ se transform n sporange n care au loc o
succesiune de modificri, in 7-8 etape. Fiecare stadiu de formare a sporului este codificat de alte gene (50
200 de gene sporogene), iar procesul odat amorsat este ireversibil.
La revenirea condiiilor favorabile de mediu, sporii germineaz. Germinarea este procesul de
reversie a endosporului la starea vegetativ si are loc n 3 stadii:
- activarea implic deteriorarea nveliurilor sporale i se produce spontan
- germinarea propriu-zis necesit ap i un agent de germinare (aminoacizi, diferiti ioni) nveliurile sporale se gelific ntr-o anumit regiune sub influena unei enzime sporolitice care
determin hidroliza cortexului, favorizat de un numr mic de legturi ncruciate n stratul
extern de peptidoglican; se pierd ioni de Ca 2+ i nceteaz starea de laten i de rezisten a
sporului, celula vegetativ iesind din nveliurile sporale;
- creterea revenirea celulei bacteriene la condiia normal, care ntr-un mediu nutritiv bogat are
loc rapid ncepe sinteza de ARNm, proteine, de ADN i celula i dubleaz volumul iniial;
peretele celular se reface pe membrana celulei sporale.
Semnificaia biologic a endosporului bacterian.
Sporogeneza reprezint o strategie adaptativ a bacteriilor, pentru a supravieui n condiii nefavorabile de
mediu, neavnd rol n multiplicare; endosporul este considerat in prezent o forma primitiva de
citodiferentiere la procariote. Starea de laten metabolica sau criptobioz determin rezistena sporilor la
temperaturi de peste 100 pna la 180C, uscciune (desicatie) i radiaii UV, la substane antimicrobiene
(antiseptice, antibiotice). Deci endosporul poate fi considerat o form de conservare a speciei, dovedita de
longevitatea mare a acestor structuri; de ex., n soluri nelucrate, sporii isi mentin viabilitatea timp de zeci i
chiar sute de ani, iar n roci sedimentare chiar mai mult; au rol si n diseminarea bacteriilor n natur, fiind
omniprezenti in sol, praf si sedimente acvatice.
Importana practic. Descoperirea i descrierea endosporilor au reprezentat momente eseniale in
dezvoltarea microbiologiei experimentale, ceea ce a permis dezvoltarea unor metode adecvate de sterilizare
pentru medii de cultur, alimente, produse farmaceutice i alte produse perisabile (controlul microbiologic
fiind obligatoriu n cazul acestor produse); la stabilirea parametrilor fizici mentionati in protocolul acestor
metode s-a tinut cont in primul rnd de particularitatile endosporului bacterian.
Importana medical este ilustrat de faptul c unele bacterii patogene sunt sporogene, cum
ar fi: Clostridium botulinum, C. tetani, C. perfringens, aceste bacterii anaerobe prezentnd un
circuit enteroteluric, n sensul c se multiplic n intestin, fiind apoi eliminate si ajungnd in apele
uzate si sol, unde supravieuiesc sub form de spori. Aceste specii produc toxine puternice, ce
determina boli specifice; astfel:
Importanta industrial mai exact, pentru industria alimentara, deoarece sporii pot fi cauza alterarii
alimentelor sterilizate sau pstrate incorect, la care se adaug i riscul de intoxicaii (botulism alimentar) i
T.I.A. (C.perfringens); pentru industria farmaceutic - unele proprieti biologice ale bacteriilor sunt
asociate cu anumite faze ale sporogenezei, cum ar fi producerea de antibiotice: polimixina, bacitracina,
gramicidina (Bacillus sp.), ca i producerea de proteinaze.
In agricultur - bacteriile numite entomocide prezint importan prin capacitatea lor de a sinteza cristale
parasporale, de natur proteic, cu caliti de pretoxin; aceast form inactiv poate fi activat la pH-ul
alcalin = 10 din tubul digestiv al insectelor, la care determin fenomenul de paralizie, de unde imposibilitatea
hrnirii i moartea consecutiv. Culturi sporulate de B. thuringiensis sunt folosite pentru combaterea

16

biologica a insectelor (larve de lepidoptere defoliatoare, nari), cu scopul nlocuirii insecticidelor chimice,
cu remanenta mare in organismul animal/uman, dar si in sol, cu efect poluant.
Specia anaeroba sporogena Clostridium pasteurianum este in acelasi timp si fixatoare de azot, cu rol
important in fertilitatea /imbogatirea in azot a solurilor profunde sau inundate.
In afar de bacteriile sporogene bacterii Gram pozitive, prezente ca spori mai ales n sol (i
la
care s-a demonstrat un circuit enteroteluric), celelalte bacterii, nesporogene, beneficiaz i de alte
mecanisme de protecie fa de uscciune, radiaii (capsul i glicocalix, pigmeni accesorii, plasmide R
etc.). n general, la schimbarea brusc a condiiilor de mediu numrul bacteriilor se
reduce drastic, dar
supravieuiete o parte (n microhabitate, sedimente, biofilme), capabil apoi la revenirea conditiilor
favorabile de mediu, s refac populaia.
La bacteriile Gram negative acvatice s-a descris un mecanism de protecie la condiiile de
nfometare, reprezentat de o modificare structural i metabolic celulele vegetative intr ntr-o stare de
starvaie, transformndu-se n celule dormante numite ultramicrobacterii, celule sferice cu diametrul de
aprox. 0,3 m, care pot supravieui ca celule n suspensie timp de luni i ani de zile.
Structurile bacteriene /microbiene extraparietale (capsula, glicocalix, pili, fimbrii) intervin in relatiile
microorganismelor cu mediul biotic si abiotic, toate fiind incluse in categoria generica a adezinelor, numite
astfel pentru ca mediaza aderenta bacteriilor/microorganismelor la diferite suprafete sau substraturi din
mediu, vii sau neanimate si dezvoltarea de biofilme, comunitati bacteriene/ microbiene mono- sau
polispecifice, cu o semnificatie deosebita din punct de vedere medical, ecologic si industrial / biotehnologic.

Flagelul bacterian
Flagelii bacterieni sunt organite de locomotie filamentoase (lat. flagellum = bici), unice sau multiple,
care asigura mobilitatea si chemotaxia procariotelor. Sunt echivalentul cililor si flagelilor de tip eucariot,
dar, spre deosebire de acestia (care au o structura sintetizata in formula (2x9+2 tubuli), flagelii bacterieni
sunt tubulari, cu lungime variabila (20-70m) si constituiti dintr-o proteina specifica numita flagelina.
Morfogeneza flagelului este un proces complex, controlat de gene numeroase (>40): fla, fli, flg.
Prezenta/absenta, numarul si aranjarea flagelilor sunt caracteristici de specie, utile taxonomiei
bacteriene; astfel exista bacterii neflagelate sau atriche, bacterii flagelate cu flageli polari (unici mono- si
bipolari sau in manunchiuri, respectiv bacterii monotriche, amfitriche, lofotriche) si flageli pericelulari
(celule peritriche).
Datorit diametrului mic (in medie 20 nm), la microscopul optic se evidentiaza doar prin tehnici speciale
de colorare, bazate pe ngrosarea filamentului flagelar prin depunere de coloranti, dar la MET flagelul se
evidentiaza ca o structura cu arhitectura complexa, fiind alcatuit din: filament, crlig i corp bazal.
(1) Filamentul este o structura semirigida helicala si tubulara (= 3nm). Unitatea structurala de baza a
filamentului este o proteina specifica globulara, respectiv monomerii de flagelina, sintetizati in celula si
depusi la extremitatea libera a flagelului, dupa o simetrie helicala, prin autoasamblare.
(2) Carligul este tubular, curbat, are rol de articulatie flexibila universala (denumirea sugereaza ca aceasta
structura are echivalent in tehnica). Flexibilitatea permite filamentului sa aiba o asezare perpendiculara
pe suprafata peretelui celular si rotirea in asociatie a flagelilor multipli. Crligul face legatura intre
filament si corpul bazal al flagelului. Mecanismul articulatiei crlig - filament permite rotatia cu 360 0 a
filamentului, care se mic asemenea unei elice, aceasta miscare de tip rotatoriu fiind un caz unic in
biologie.
(3) Corpul bazal consta dintr-un ax conectat la carlig si o serie de discuri care ancoreaza flagelul de
peretele celular si membrana plasmatica; are rol determinant in mobilitatea bacteriilor prin inducerea
rotatiei filamentului. Corpul bazal are o structura diferita la bacteriile Gram-pozitive (2 discuri
suprapuse) si Gram-negative (4 discuri suprapuse).
La bacteriile Gram-pozitive corpul bazal este constituit dintr-o pereche de discuri MS-C, localizate
in membrana plasmatica si respectiv in citoplasma.
La bacteriile Gram-negative corpul bazal este constituit dintr-o pereche de discuri, respectiv discul
MS (localizat in membrana plasmatica) si discul C (in citoplasma) si o pereche de discuri localizata in

17

peretele celular, respectiv discul P (ancorat in stratul de peptidoglican din spatiul periplasmic) si discul L,
inserat in stratul de LPS din membrana externa. Toate discurile sunt strabatute de piesa centrala cilindrica
numit ax, care se continua cu carligul.
In jurul discurilor MS-C se ataseaza lateral molecule de proteine Mot, formnd un manson in jurul
discurilor, care functioneaza genernd cuplul motor pentru rotatia flagelului, pus in miscare de forta proton
motrice (rezultata din procese chemo-osmotice). Fluxul de H + din membrana plasmatica strabate canalul
dintre proteinele Mot si discurile bazale si le incarca electrostatic, proteinele Mot avnd rol de stator al
motorului rotativ si imprimnd rotatia corpului bazal. Proteinele Fli actioneaza ca un comutator al motorului
care imprima flagelului fie o miscare de rotatie in sensul acelor de ceasornic, fie invers, ca si oprirea rotatiei
flagelului si deplasarii celulei bacteriene. Fluxul de ioni dintre stator si rotor este de regula un flux de H +, dar
poate fi si un flux de ioni de Na+ la bacteriile care traiesc in medii alcaline. Filamentul se roteste ca o elice,
cu pna la 40.000 rotatii/minut, propulsnd celula. Viteza relativa de deplasare a bacteriilor (raportata la
lungimea corpului lor) este foarte mare, fiind de 20-80 m/sec, de 50 ori sau mai mult fata de lungimea
corpului, depasind viteza oricarui animal terestru sau acvatic.
In functie de semnalele receptionate din mediu (substante atractante si repelente) si prelucrate
intracelular, este elaborat un raspuns comportamental, discurile MS-C imprimnd rotatia flagelului intr-un
sens sau celalalt.
Functia flagelului este asociata fenomenului de chemotaxie, de deplasare orientata a bacteriilor in
functie de gradientul de concentratie al diferitelor substante din mediu. Nutrientii, O2 (pentru bacteriile
aerobe) reprezinta substante atractante, determinnd apropierea bacteriilor, iar substantele potential
daunatoare, repelente, determina indepartarea bacteriilor.
Chemotaxia la bacterii asigura raspunsuri comportamentale specifice actionate chimic, al caror
suport structural este asigurat de prezenta chemoreceptorilor din membrana plasmatica proteine senzoriale
metil-acceptoare ce actioneaza ca transductori de semnale (proteine transmembranare). Semnalele ajung la o
proteina transductor din membrana plasmatica si apoi la o proteina citoplasmatica reglator a raspunsului,
care influenteaza activitatea flagelului.
S-a demonstrat ca flagelul este un organit care percepe contactul cu o suprafaa datorit ncetinirii
sau opririi rotaiei sale, mecanismul transmiterii acestui semnal fiind inca necunoscut, dar implicat in
semnalizarea intracelulara si reglarea exprimarii genelor. Asa se explica de exemplu, modificarea exprimarii
genelor la celulele aderate la un substrat (celular sau inert). Pentru intelegerea acestui mecanism de
semnalizare este eseniala identificarea parametrilor interfeei solid- lichid care s fie suficient de diferii n
raport cu mediul lichid, pentru a informa bacteria de contactul cu suprafaa, cum ar fi osmolaritatea mediului
sau pH-ul extracelular, pentru receptionarea carora se utilizeaz aceleai ci.
Functiile flagelului:
- mobilitatea si chemotaxia sunt supuse reglarii si au valoare adaptativa; flagelul si
chemoreceptorii/senzorii au capacitatea de a converti stimulii senzoriali in raspunsuri
comportamentale; se poate afirma ca, din acest punct de vedere, celulele bacteriene dispun de un
sistem rudimentar de prelucrare a informatiei;
- fototaxia bacteriilor fotosintetizante poate fi considerata ca un precursor al sistemlor vizuale;
- factor de virulenta la bacteriile patogene:
- rol antifagocitar (prin evitarea contactului cu membrana fagocitelor si a inglobarii de catre
aceste celule cu rol important in apararea nespecifica a gazdei);
- rol in aderenta la substratul celular sensibil, indirect, prin faptul ca favorizeaza strabaterea
stratului de mucus, bacteriile ajungnd astfel in contact cu celulele epiteliale ale mucoaselor si
adernd la receptorii specifici (de ex., Helicobacter pylori).
- rol de Ag in identificarea serologica.

Metabolismul microbian
Reprezint totalitatea reaciilor biochimice implicate n activitile biologice ale microorganismelor,
prin care acestea preiau din mediu energie i elemente chimice biogene (ca atare sau sub forma unor

18

combinaii) i le utilizeaz n reacii de biosintez, n reacii de biodegradare i producere de energie, ca i

pentru cretere i alte activiti fiziologice (procese de transport transmembranar, mobilitate, bioluminiscen
etc.).
Substanele sunt preluate din mediu prin procese de transport pasiv sau activ (cu consum de energie)
i dup natura lor, sunt transformate n constitueni celulari, produi de metabolism ce pot fi secretai),
energie. Aceste reacii metabolice se desfoar la microorganisme n general i la bacterii n special, cu
respectarea unui principiu fundamental n biologie, respectiv principiul economiei i optimalitii sau al
eficienei maxime, nsemnnd c reaciile decurg cu consum minim de energie i utilizarea sa maxim pentru
biosinteze, din care rezult un numr mare de celule n unitatea de timp. Multiplicarea rapid i consecutiv
existena n numr foarte mare reprezint condiia fundamental pentru supravieuirea n natur, fiind
principalul mecanism de competiie cu alte organisme asociate, ca i de rezisten fa de condiile
nefavorabile de mediu.
Metabolismul este un proces ciclic autoreglat, datorit unor reacii chimice speciale (pace maker
reactions Krebs i Kornberg, 1957) de reglare a ritmului de producere a reaciilor diferitelor ci
metabolice, cu rol n meninerea stabilitii celulelor.
Cile metabolice
Sunt secvene de reacii metabolice n mai multe trepte, fiecare treapt fiind catalizat de o enzim
specific. In cadrul unei ci metabolice, substratul metabolic este transformat n produi intermediari i
acetia n produs final. O cale metabolic individual se poate manifesta n mai multe moduri: linear, ciclic
sau ramificat.
Metabolismul microbian se realizeaz pe 2 ci metabolice principale:
reacii de catabolism = biodegradare, cu eliberarea de energie = reacii exergonice;
reacii de anabolism = biosintez, realizate cu consum de energie = reacii endergonice.
Din punct de vedere funcional, cele 2 tipuri de ci metabolice sunt interconectate, deoarece energia i o
parte din produii rezultai din reaciile de catabolism sunt folosii ca energie i produi intermediari n
reaciile de anabolism. Prin urmare, cile metabolice centrale care elibereaz energie, pot furniza i
precursori pentru alte ci metabolice, aceste ci fiind numite ci amfibolice (auxiliare).
Cile anaplerotice sunt tot ci auxiliare ce apar atunci cand desfurarea unei ci metabolice principale
este blocat datorit utilizrii produilor intermediari n alte ci metabolice. Cile anaplerotice au o
semnificaie deosebit fiind ci de reaprovizionare cu produi intermediari, rezultai dintr-o alte cale, a unei
ci metabolice principale, evitnd blocarea acesteia.
Funcionarea i interaciunea celor patru tipuri de ci sunt perfect coordonate n celul, astfel nct
aceasta s funcioneze cu randament optim.
I. Cile catabolice = Catabolismul = Metabolismul energetic
Cile catabolice = de dezasimilaie = catabolismul reprezint o succesiune de reacii biochimice
implicate n degradarea nutrienilor i eliberearea de energie necesar pentru funcionarea celorlalte ci
metabolice i altor activiti fiziologice ale celulei.
Cile catabolice au loc n 3 faze succesive (Kornberg, 1965):
Faza 1: macromoleculele sunt descompuse enzimatic n uniti de baz: proteinele AA, lipidele
acizi grai i glicerol, glucidele monoglucide;
- are loc frecvent la exteriorul celulei bacteriene, fiind realizat de exoenzime. Din aceste reacii se
elibereaz ~1% din energia total a macromoleculei, inaccesibil celulei, fiind eliberat sub form de
cldur.
Faza 2: moleculele rezultate n faza precedent sunt degradate incomplet,
eliberand 1/3 din E total, cu producrea, n afar de CO 2 + H2O, a unui numr mic
(12) de produi de importan esenial n metabolism, numii intermediari metabolici ai cilor metabolice
centrale. Aceti compui sunt aceiai la toate organismele, o dovad a unitii metabolice n lumea vie. De
ex., aminoacizii sunt utilizai pe ci diferite i catabolismul lor conduce la formarea de acetil-CoA sau
intermediari ai ciclului acizilor tricarboxilici = ciclul Krebs.
Faza 3: se deruleaz diferit, n funcie de tipul respirator al microorganismului

19

considerat, astfel:
- la microorganismele aerobe, care pot degrada substratul integral pn la CO 2 + H2O, calea major
de desfurare i eliberare de energie este ciclul Krebs, cuplat cu fosforilarea oxidativ i eliberarea unei
mari cantiti de energie, stocata in ATP.
- microorganismele anaerobe (sau n lipsa relativ a O 2 molecular), urmeaz calea fermentaiei
(alcoolic, lactic, butiric, propionic etc.) ai crei produi de degradare servesc ca donori sau acceptori de
electroni i H+ n reacii de oxido-reducere cuplate, care elibereaz o cantitate mic de energie ( mic).
Degradarea se face printr-o serie de reacii n care o substan D cu rol de donor de e -/ H+ se oxideaz i o
alt substan A cu rol de acceptor de e -/H+ se reduce.
Procesul de degradare a nutrienilor prin reacii de oxidoreducere biologic se numete respiraie
celular.
II. Cile anabolice = Anabolismul
= Metabolismul de asimilaie sau de biosintez
Cile anabolice sunt ci a cror evoluie este n direcie invers celor catabolice. Reprezinta
totalitatea reactiilor biochimice prin care microorganismele i sintetizeaz din molecule simple constituenii
celulari proprii. Pot fi utilizai i intermediari ai cilor metabolice centrale.
Se sintetizeaz 2 categorii de macromolecule:
de rezerv (depozit) alctuite din monomeri de acelai tip (glicogen, amidon s.a.);
macromolecule eseniale pentru sistemele biologice, specifice, codificate genetic (proteine, acizi
nucleici).
Sinteza macromoleculelor este foarte eficient i se face sub aciunea informaiei genetice codificat
n ADN. Celula bacterian sintetizeaz mai nti monomeri (AA, baze azotate) pe care i aranjeaz ulterior
ntr-o ordine specific, dictat genetic, care determin structura primar a macromoleculelor respective, prin
procesul de diataxie celulara; procesul este realizat cu mare fidelitate. Periodic, apar accidente de tipul
mutaiilor care pot determina formarea de molecule nefuncionale, dar n momentul diataxiei sunt
recunoscute i se evit legarea lor. Sinteza macromoleculelor din molecule mici, asigur o mare eficien a
sintezelor.
Specificitatea biologic const n aranjarea diferit a unui numr limitat de monomeri (uniti de
structur: 20 AA, 5 baze azotate) pentru a forma un numr impresionant de macromolecule biologice cu
structuri i funcii diferite.
Particulariti specifice metabolismului microbian
Inainte se considera, pe baza dimensiunilor mici i a relativei simpliti structurale, c metabolismul
ar fi rudimentar. Cercetrile moderne de biochimie au demonstrat caracterul asemntor al cailor metabolice
centrale la toate formele de via, microorganismele folosind ci metabolice comune. Majoritatea cilor
metabolice principale au fost descoperite nti la microorganisme i ulterior au fost extrapolate la
organismele superioare. Cu toate acestea, la bacterii se manifest ci metabolice unice n lumea vie: fixarea
biologic a N2 atmosferic, respiraia anerob, sinteza anumitor antibiotice, fotosinteza anoxigenic.
Dei asemntor cu metabolismul organismelor superioarei, metabolismul bacterian (microbian n
general) prezint cteva particulariti generale:
o Natura i diversitatea nutrienilor folosii ceea ce difereniaz microorganismele (M.O.)
n general i bacteriile n special este capacitatea lor de a folosi o gam imens de substane,
mergnd de la cele anorganice simple, la substane organice complexe, inclusiv unele chiar
cunoscute ca fiind inhibitorii ale creterii. Ex.: acizi (formic, oxalic, sulfuric), lignin,
chitin, celuloz, antibiotice, fenoli, asfalt, petrol, parafine, materiale plastice. Deci pot
folosi chiar substane de sintez chimic sau aa-numitele substane xenobiotice. Astfel c
M.O. sunt considerate organismele cele mai tipic omnivore cunoscute. Aceast
particularitate explic faptul c, dei n natur s-au depus cantiti imense de substan
organic moart, produi de excreie, ca i deeuri ale activitii umane, acestea nu s-au
acumulat ci, dup descompunerea lor de ctre M.O., au fost reintroduse n circuitul
elementelor biogene. S-a dovedit c substanele organice greu biodegradabile, pot fi

20

degradate mai ales de ctre M.O. n asociaii de tipul biofilmelor polispecifice, aderente la
suprafee (inclusiv sedimentelor acvatice), a cror activitate metabolic este mai divers i
mai eficient, comparativ cu cea a celulelor planctonice.
La bacterii apar diferene individuale, unele specii bacteriene folosesc foarte muli nutrieni (ex.
Pseudomonas fluorescens), iar altele sunt specializate n utilizarea numai unui anumit substrat;
exist i grupe fiziologice de bacterii: celulozolitice obligate degradeaz numai celuloza, fixatoare
de N2 atmosferic, metilotrofe utilizeaz doar compusi C 1.
o Plasticitatea metabolismului bacterian se refer la capacitatea bacteriilor de a folosi
surse alternative de nutrieni. Bacteriile utilizeaz preferenial anumite surse de carbon, azot,
dar n lipsa acestora utilizez substraturi alternative, sinteza enzimelor necesare fiind indus
de prezena acestor substraturi. Plasticitatea confer microorganismelor capacitatea de a se
adapta la tipul si cantitatea nutrientilor, mergand pe principiul maximei economii si avand la
baza existenta unui echipament enximatic foarte complex. Ex.: E.coli foloseste preferential
Glu si AA daca acestia exista in mediu. In cazul in care in mediu exista simultan AA si
NH4+, atunci foloseste AA ca sursa de N si NH 4+ ulterior.
o Diversitatea mecanismelor enzimatice i a produilor rezultati bacteriile,
microorganismele n general, nu au o cale metabolic pentru un produs, ci au ci alternative
multiple pentru a se adapta condiiilor de mediu variate; apar i ci metabolice ocolite sau
unturi, fiecare cale conducnd la producerea altor compui. Ex.: degradarea glucozei se
face pe mai multe ci: EMP, HMP, ED si FC, n funcie de condiiile de mediu:
(a) calea Embden-Meyerhoff-Parnas (E.M.P.) = ciclul glicolizei;
(b) calea hexozomonofosfailor (H.M.P.);
(c) calea Entner-Doudoroff;
(d) calea fosfocetolazei.
Primele dou sunt prezente i la organismele superioare, iar ultimele 2 doar la bacterii. In toate
aceste ci piruvatul ocup poziia unui intermediar cheie, deoarece este situat la punctele de intersecie a
cilor metabolice.
a. Calea EMP calea major de degradare a glucozei la majoritatea microorganismelor, ca i la
organismele eucariote vegetale i animale. Este o cale anaerob, prezent ns nu doar la bacteriile strict
anaerobe, ci i la organismele aerobe, n lipsa parial a oxigenului molecular (aa se explic utilizarea
termenului de glicoliz, n loc de fermentaie). Cuprinde o secven de 10 reacii enzimatice prin care o
molecul de glucoz este degradat la 2 molecule de piruvat. Spre deosebire de celulele animale la care
glucoza este transformat n acid lactic, la microorganisme acest mod de evoluie este prezent doar la
bacteriile lactice homofermentative, n timp ce alte microorganisme folosesc calea pn la piruvat, apoi se
formeaza acetaldehida si in final etanol. Aceast cale nu explic modul de sinteza si utilizare a pentozelor ca
surs de E + sinteza AN.
Din punct de vedere al randamentului energetic. este calea major de sinteza de ATP, prezent la
microorganisme aerobe si anaerobe crescute pe medii complexe.
b. Calea HMP = suntul hexozofosfailor sau calea pentozofosfailor, este cale aeroba de degradare a Glu
si o cale metabolica de ocolire a EMP. Mai putin eficienta (se produce din cantitatea de ATP rezultat
din calea glicolizei), este o cale folosita pentru sinteza precursorilor acizilor nucleici (pentozofosfatii
necesari sintezei nucleotidelor) i pentru obtinerea de NADPH 2 ca putere reducatoare, folosit in alte cai
metabolice.
c. Calea ED este prezent doar la bacteriile strict aerobe ;i la unii viermi paraziti, fiind legat parial de
untul HMP, dar poate funciona i independent. A fost descris la Pseudomonas sp.. Cale independenta de
EMP, prin care rezulta ATP + NADPH2. Se obtin intermediari de degradare ai glucidelor care pot fi utilizati
si in calea EMP sau HMP. Furnizeaza precursori pentru biosinteza ADN, ARN, vitamine, acizi aromatici.
Aceste 3 cai pot functiona alternativ sau in combinatii.
d. Calea FC descris la Leuconostoc mesenteroides (bacterie lactica heterofermentativa). Rezulta
1ATP, primele 3 reactiii sunt comune cu HMP, fiind o varianta a acestei cai. Enzima implicata =
fosfocetolaza, ce scindeaza acetil-fosfatul din compusi C 5 sau C6 .

21

La majoritatea MO exist a,b,c,d alternativ, in functie de necesitati. Caile sunt interconectate

si au o serie de enzime, etape sau produsi intermediari comuni. Unele MO, folosesc in mod normal,
preferential, anumite cai, in timp ce altele in functie de conditiile de cutlivare folosesc cai alternative de
degradare.
o Intensitatea metabolismului bacterian (microbian n general) este excepional de
mare, n raport cu cea a activitilor omologe ale organismelor superioare. Aceast
proprietate decurge dintr-o proprietate structural, respectiv din raportul mare dintre
suprafa i volum (S/V>). Suprafaa mare de contact cu mediul i de absorbie a nutrienilor
determin intensitatea mare a reaciilor metabolice (de biosintez i de biodegradare) i
implicit viteza mare de multiplicare, aceasta fiind nsi strategia de supravieuire a M.O. n
natur, respectiv existena n numr foarte mare, pentru a putea compensa pierderile datorate
variaiei factorilor abiotici, ca i relaiilor antagoniste cu alte specii.
Alte cauze incriminate: a) varietatea mare a reaciilor pe care le por realiza; b) raportul mic dintre cantitatea
de materialul genetic/citoplasm; c) activitatea enzimatic foarte ridicat a unor sisteme enzimatice
bacteriene, comparativ cu cele provenite din esuturile vegetale sau animale.
Intensitatea se manifesta att in reactiile de biodegradare a nutrientilor, ct si in reactiile de
biosinteza. Capacitatea enorma de biosinteza, in special de proteine, explica si capacitatea mare de cretere
i multiplicare a microorganismelor, cu aplicatii practice in biotehnologie: drojdii si bacterii producatoare de
proteine monocelulare (mai corect, produse de organisme unicelulare): S.C.P. (engl. Single Cell Proteins)
sau S.C.B. (engl. Single Cell Biomass).
De ex., randamentul sintezei proteice la diferite organisme, apreciat comparativ (val. arbitrarii):
bovine = 1, soia = 10, drojdii = 105, bacterii = 1011.
Aceasta intensitate mare se datoreaza mai multor cauze, intre care si suprafetei mari a celulei
bacteriene in raport cu volumul su.
Alte avantaje: - valoare nutritiv crescut, proteine cu aminoacizi eseniali;
1) se produc n spaii mici, sinteza este continu n bioreactoare,
2) nu blocheaz terenuri agricole,
3)folosesc substraturi nutritive ieftine, uneori reziduuri ale diferitelor industrii.
Nutriia microorganismelor
Microorganismele au nevoie pentru cretere i multiplicare, ca i pentru alte
manifestri ale activitii lor biologice, de aceleai elemente biogene ntlnite n structura oricrui sistem
biologic, difereniate n:
Bioelemente majore: C, O, H, N, S, P, K, Mg, Ca, Fe primele 6 elemente reprezint 95% din greutatea
uscat a bacteriilor i au roluri eseiale, din punct de vedere stuctural i funcional, celelalte sunt cofactori
enzimatici.
Ex.: S intr n structura aminoacizilor cu S, a endosporului , a unor coenzime;
P intr n structura nucleotidelor, acizilor nucleici, a fosfolipidelor, a acizilor teichoici
Bioelemente minore: Zn, Mn, Na, Cl, Mo, Se, Co, Cu, W, Ni - prezente n cantiti reduse, dar cu roluri
foarte importante;
ex:- Zn i Mn intr n structura ADN i ARN polimerazelor, fosfatazei alcaline;
- Zn intr n structura SOD la celulele EK + cofactor enzimatic;
- Mo intr n structura nitrogenezei.
Pentru anabolism, microorganismele trebuie sa gseasca in mediu nutrieni, respectiv sursa de C
(energie) si o sursa de N, elemente eseniale pentru sinteza moleculelor specifice: proteine, acizi nucleici.
Deoarece mediul nconjurator nu poate furniza ntotdeauna toi compuii necesari, microorganismele
folosesc o serie de compusi intermediari rezultati din metabolismulu energetic: acid piruvic, acetil-CoA, cetoglutarat, gliceraldehid-3-P. Microorganismele realizeaz procesul de nutriie prin asimilarea surselor de
C si N.

22

Nutriia MO dupa natura sursei de C utilizate

In funcie de acest criteriu, nutriia microorganismelor poate fi:
1) nutritie autotrofa CO2 este utilizat ca unic sau principal surs de C celular;
2) nutritie heterotrof (organotrof) substanele organice = surs de C i E.
Autotrofia = n concepia clasic reprezint tipul de metabolism caracteristic organismelor capabile s
creasc n absena oricrui compus organic. Corespunde capacitatii de biosinteza a tuturor metabolitilor
eseniali (avnd un echipament enzimatic complex) pornind de la substane anorganice simple (CO 2 folosit
ca unic sau priuncipal surs de C celular i N sub form de NH 3, NO3-, NO2-,, N2,), sruri minerale i ap.
Se difereniaz dup natura sursei de energie utilizate n:
- fotoautotrofe utilizeaz E luminoas i oxideaz compui anorgani redui ai S i H2;
- chimioautotrofe obin E necesar din oxidarea unor compui anorganici redui ca: NH 3, NO2-,,
compui ai sulfului, fierului sau hidrogen.
Sub raportul capacitii lor de biosintez, autotrofele sunt cele mai complete, avnd enzime ce
asigur producerea constituenilor celulari de la CO 2, pe seama oxidrii unor substraturi anorganice.
Microorganismele autotrofe au fost clasificate n:
- autotrofe obligate care fixeaz CO2 ca principal surs de C, pe calea ribulozodifosfatului (ciclul
Benson-Calvin), utiliznd o substan anorganic redus ca surs de E dac sunt chemotrofe sau ca donor de
e-, dac sunt fototrofe, deci pot fi:
- chemolitotrofe obin toat E necesar prin oxidarea unor compui anorganici ai S, NH 3, ionilor
de NO2-, Fe2+ sau hidrogenului molecular;
- fotolitotrofe utilizeaz E luminoas, asociat cu oxidarea compuilor redui ai S sau H 2.
- autotrofe facultative au o adaptabilitate metabolic mai mare, mergnd de la creterea autotrof, pn la
cea heterotrof.
Conceptul actual de autotrofie (Schlgel, 1975) consider c definitoriu pentru autotrofe este faptul
c sunt capabile de a sintetiza substana celular de la CO 2 ca surs principal de C, putnd utiliza ocazional
i substane organice.
Deci, n prezent, conceptul de autotrofie este mult mai larg, incluznd printre autotrofi att
microorganisme care asimileaza CO 2 pe calea ciclului Calvin, dar si microorganisme care pot asimila
compusi cu 1 atom de C (CH 4,CH3-OH,CH3-NH2) = microorganisme metilotrofe, pe care i asimileaza pe
calea ciclului ribulozo-monofosfatului si ciclului serinei. In realitate, microorganismele sunt facultativ
autotrofe, iar heterotrofele, la rndul lor, au capacitatea de a se adapta la utilizarea unor compusi anorganici
atunci cnd cei organici lipsesc.
Heterotrofia este caracteristic microorganismelor incapabile de a folosi molecule simple i C
anorganicpentru sinteza metabolii eseniali, astfel nct este necesar s i obin din mediu.
Microorganismele heterotrofe nu se pot dezvolta dect pe medii cu substane organice foloste ca surs de C
i N, fiind numite i organotrofe.
Metabolismul prototrof un tip de nutriie primordial, cracteristic bacteriilor de tip slbatic, cu
capaciti de sintez normale, ce presupun un echipament enzimatic complex i un grad mare de
independen fa de mediu. In laborator se dezvolt pe medii minimale. Bacteriile prototrofe pot suferi
mutaii, devenind auxotrofe, respectiv defective pentru o cale metabolic, astfel c nu mai pot sintetiza un
anumit compus i nu mai pot crete dect dac acesta este adugat n mediu. Substanele care compenseaz
incapacitile de sintez ale auxotrofelor sunt numite factori de cretere sau vitamine microbiene i sunt
necesare n cantiti mici. De ex., aminoacizi, purine i pirimidine, grupri prostetice ale unor enzime.
Practica a demonstrat c aceste criterii de clasificare nu epuizeaz marea varietate a modalitilor de
nutriie la microorganisme, care nu triesc izolat ci n asociaii. Populaiile microbiene nu sunt dect foarte
iar monospecifice (n condiii de mediu cu variaii extreme, cum ar fi temperaturi foarte mari, presiuni
hidrostatice mari, condiii de pH extreme etc.), ci polispecifice, condiii care determin i asocierea unor
procese metabolice.
Heterotrofia implic grade diferite, la limita extrem fiind cele care nu mai pot folosi dect
substane organice specifice, pe care le iau din organisme vii, pe care le paraziteaz.

23

n toate ecosistemele naturale exist fluctuaii ale concentraiei nutrienilor i

energetice, fa de care microorganismele i moduleaz permanent rata reaciilor productoare de energie
(prin reglajul genetic al sintezei enzimelor implicate inducie/represie) pentru a fi n acord cu reaciile
consumatoare de energie i a asigura supravieuirea celulelor.
Oxigenul Tipurile de respiraie celulara la microorganisme (MO)
Clasificarea MO pe baza efectului direct al O 2 asupra cresterii si metabolismului
Oxigenul este un alt constituent universal al celulelor vii, furnizat n primul rnd de nutrieni i de apa
din mediul natural/de cultur. Din cauza solubilitii sale reduse, oxigenul molecular aflat n soluie este
utilizat repede de bacteriile aerobe, astfel c densitatea atins de o cultur este limitat de rata de difuzie a O 2
prin interfaa aer/ap. Pentru necesiti de ordin practic, pe baza efectului pe care O 2 l exercit asupra
metabolismului i creterii MO-lor, acestea se difereniaz n 4 tipuri:
- 1) MO strict sau obligat aerobe care au nevoie absolut de O 2 atmosferic i sunt incapabile s triasc
n anaerobioz. Respiratia celulara = respiratia aeroba.
Ex.: Bacillus sp., Mycobacterium sp., Pseudomonas aeruginosa, mucegaiuri.
- 2) MO strict sau obligat anaerobe care nu se pot dezvolta n prezenta O 2 i care pot fi cultivate doar n
medii srcite n O2, deoarece chiar la presiuni jase, O2 poate avea efect inhibitor, toxic. Respiraia
celular = respiraie anaerob.
Ex.- exclusiv bacterii - Clostridium (C. botulinum, C tetani, C. perfringens), Bifidobacterium sp.,
Bacteroides sp., Peptococcus, Peptostreptococcus etc.
- 3) MO aerobe, facultativ anaerobe care i pot orienta metabolismul n funcie de disponibilitatea O 2 in
mediu, spre respiraie sau fermentaie. Unele (bacteriile lactice) desfoar un metabolism de tip
fermentativ chiar n prezenta O 2 , altele i orienteaz metabolismul spre respiraie sau fermentaie, n
funcie de condiiile de mediu; de ex., E.coli (ca i toate speciile incluse n Fam. Enterobacteriaceae),
Staphylcoccus sp., Streptococcus sp., levurile (Saccharomyces sp., Candida sp. etc.).
- 4) MO microaerofile au nevoie de cantiti extrem de mici de O 2. Acest particularitate reflect
prezena unor enzime ce sunt inactivatte n condiii de oxidare puternic i care pot fi meninute n stare
funcional numai la presiuni relative ale O2 reduse (~0,2 atm). Respiratie aerob, cu tendin spre
respiraie anaerob/ fermentaie.
Ex.: Spirochaetales, Thiobacteriales, Campylobacter jejuni, Helicobacter pylori.
Nevoia de O2 reflect mecanismul molecular prin care microorganismele i satisfac nevoile energetice,
reflect deci tipul de metabolism energetic.
Metabolismul energetic al microorganismelor
Sistemele biologice sunt dependente de obinerea energiei prin cuplare chimic cu reaciile
oxidative. Reaciile metabolice, ca toate reciile chimice, se mpart n cele 2 mari categorii:
(1) reacii exergonice;
(2) reacii endergonice .
Reaciile exergonice, productoare de E, sunt reacii potenial spontane i
corespund tranziiei de la o stare mai instabil, cu un coninut mai mare de energie chimic, la o stare mai
stabil, cu un coninut de E mai mic.
Reaciile endergonice, consumatoare de E, au loc numai cu un aport de E i nu
sunt spontane; n celule, reaciile endergonice au loc datorit cuplrii lor cu reacii exergonice care confer
sistemului, n ansamblu, un caracter exergonic. n unele cazuri aceast cuplare necesit prezena unui
purttor intermediar obligatoriu, cum ar fi cazul cuplrii reciilor de dehidrogenare cu cele de hidrogenare.
De multe ori ns, cuplarea se realizeaz prin sinteza n reaciile exergonice a unui compus cu potenial
macroergic i utilizarea sa n cele endergonice. Acest intermediar, reprezentat de regul de ATP, poate servi
ca transductor de E, practic pentru cele mai multe reacii, endergonice i exergonice. n cursul

24

metabolismului lor, microorganismele realizeaz o serie de transformri de energie, care condiioneaz

activitile lor biologice eseniale, ca de ex.:
- conversia E luminoase n E chimic;
- ,,
E chimice n E chemoosmotic (a unui gradient de H +)= protonmotrice;
- ,,
E chimice (ATP) n alte forme de E: caloric, mecanic, electric.
Tipurile de metabolism energetic
Importana general a metabolismului energetic n viaa microorganismelor, a surselor de E, a donorilor
de H i e-, a acceptorului final de e-, n procesele productoare de E, a determinat utilizarea acestora drept
criterii de clasificare i nomenclatur a principalelor tipuri de metabolism energetic.
I. Clasificarea microorganismelor dupa natura sursei de E folosite:
- microorganisme fototrofe sau fotosintetizante;
- microorganisme chemotrofe sau chemosintetizante.
Fototrofia - energia folosit n reaciile de biosintez este energia fotonic, datorit capacitii
microorganismelor de a o converti n E chimic, sub forma legturilor macroergice din ATP.
Chemotrofia energia folosita in biosinteza este cea eliberata din reactii biochimice de
oxidoreducere. Microorganismele sunt numite chemosintetizante = chemotrofe.
Bacteriile chemotrofe aparin grupului Scotobacteria (gr. scotos = ntuneric), fiind bacteriile care nu
depind de energia luminoas.
II. Clasificarea microorganismelor n funcie de natura donorului de e- i H +
In functide donorul de e-/H+ microorganismele pot fi:
- litotrofe donori de e- si H+ sunt substante anorganice simple
oxidabile, cum ar fi H 2, H2S, ionii feros, nitrit sau NH 3 pe care i oxideaz la H2O, SO42-, Fe3+, NO3-, n
reacii exergonice cuplate cu sintez de ATP;
- organotrofe donori de e- si H+ sunt substante organice oxidabile.
In definirea complet a tipului de metabolism se ine cont i de sursa de C. Prin combinarea
criteriilor de clasificare (surse de C, E i natura donorilor de e- si H + ) rezult tipurile de metabolism
prezentate n tabelul nr. 1.
Tabel nr. 1. Principalele tipuri de metabolism la microorganisme.
Tip de metabolism
Sursa de E
Sursa de C
Donor de eExemple
energetic/nutriie
i/sau H+
Foto-lito-autotrof
E luminoas
CO2
H2O, H2S, Cianobacterii,
S0, H2
anoxifotobacterii:
Chromatium
Chlorobium
Foto-organoE luminoas
Substae
Substane
heterotrof
organice,rar CO2
organice
Rhodospirillum
Chemo-lito-autotrof
Chemo-organoheterotrof

Oxidarea
substanelor
anorganice
Oxidarea
substanelor
organice

CO2
Substane organice

25

NH3, NO2-, Bacterii

nitrificatoare,
H2S, S0, Fe, sulfooxidante, ferobacterii, HH2
bacterii
Substane
-majoritatea bacteriilor,
organice
-microfungii
(levuri,
mucegaiuri),
-protozoarel

Clasificarea microorganismelor n funcie de natura acceptorului final de en funcie de natura acceptorului final de e-, microorganismele pot avea 3 tipuri de metabolism
energetic, respectiv de respiraie celular:
1) Respiraie aerob - acceptorul final de e- este O2;
2) Respiraie anaerob - acceptorul final de e- -alte substane, cu excepia O 2.
3) Fermentaie - acceptorii finali de e- sunt substanele organice.
Respiraia celular
Procesul de degradare a nutrientilor prin reactii redox = respiratie celulara.
Respiratia celulara se caracterizeaza prin 2 mecanisme:
a) eliberarea fractionata a E are loc in mai multe trepte, prin intermediul unor reactii redox succesive
catalizate de enzimele respiratoriii din membrana plasmatic = sistem transportor de e- = catena de
respiraie celular. Aceaste enzime transport e- si H+ de la substanele Donor la cele Acceptor pe calea
unui lan de reacii cuplate.
b) E eliberat n reacii redox este nmagazinat ntr-un produs din care, la nevoie, poate fi eliberat. Acest
produs este un compus organic cu P, iar nmagazinarea E se face sub forma unei legturi cu E mare =
legatura macroergic; cel mai important stocator de E= ATP (2 legturi asemntoare), dar mai exist i
ali compui: ADP, UTP, GTP, acetilfosfat, acetil CoA, fosfoenolpiruvat.
Reaciile de oxidoreducere i rolul lor n metabolismul energetic
Microorganismele i procur energia necesar pentru cretere i alte activiti biologice prin reacii
de oxidare, care sunt de 3 tipuri principale:
- Reacii de oxidare prin simpl pierdere de e- (de ex., Fe 2+Fe3+ + e- + E);
- Reacii catalizate de dehidrogenaze, care comport n acelai timp, pierdere de e- i H+, ca de ex.,
oxidarea alcoolilor la aldehide :
R-CH2-OH R-CHO + 2H+ + 2e- +E
- Reacii de oxidare cu ctig de O2 de ctre substrat, ca de ex., oxidarea aldehidelor la acizi : R-CHO
+ H2O R-COOH + 2H+ + 2e- +E.
1. Respiraia aerob
Este un tip de respiraie celular n care acceptorul final de e- este O2.
Este un proces metabolic exergonic, de oxidare complet a substratului cu ajutorul O2, din care se elibereaz
o cantitate mare de energie. Substratul donor de e- i H+ poate fi reprezentat de substane anorganice (n cazul
litotrofelor) sau organice (n cazul organotrofelor), acestea din urm fiind oxidate complet la CO 2 +H2O. Prin
respiraie se realizeaz degradarea oxidativ a compuilor cu un potenial eneergetic ridicat, de ex. glucoza.
Electronii i H+ rezultai din degradarea substratului sunt transportai la O 2 prin intermediul unui sistem de
enzime localizate la nivelul membranei (la PK) sau mitocondiilor (la EK), cu rol de transportori ce alctuiesc
sistemul transportor de e- = catena de respiraie celular (mai multe oxido-reduceri succesive n urma crora
se elibereaz E i se stocheaz ATP). Modul de formare a ATP prin cuplarea cu reacii redox = fosforilare
oxidativ.
Sistemul transportor de e- este alctuit dintr-o serie de enzime: dehidrogenaze, quinone, citocromi; de
ex., dehidrogenazele coenzimele acestora servesc ca acceptori tranzitorii (temporari) de H + i e-, de la un
substrat donor, pe care l oxideaz, la un alt substrat acceptor, pe care l reduc.
Calea biochimic de degradare n respiraia aerob este ciclul Krebs = ciclul acizilor tricarboxilici, care
continu glicoliza sau cile sale alternative i asigur oxidarea terminal a substraturilor i degradarea
piruvatului la CO2 i H2O.
Glucidele sunt degradate n prealabil prin ciclul glicolizei acid piruvic ciclul Krebs cuplarea cu
lanul transportor de e- CO2 + H2O.
Bilan energetic: PK 38moli ATP /mol Glu degradat
EK 36 moli ATP /mol Glu degradat

26

La majoritatea MO-lor, aerobe n special, metabolismul energetic este un proces catabolic linear, cu eficien
termodinamic invariabil i un ctig constant de ATP.
C6H12O6 6CO2 + 6 H2O + 688 Kcal.
Acest tip de metabolism este prezent la numeroase grupuri fiziologice de bacterii litotrofe:
1) Bacterii care oxideaz H2 H2O (Pseudomonas sp., Alcaligenes sp.);
2 ,, nitrificatoare:
a) care oxideaz NH3 NO2- (Nitrosomonas sp., Nitrosocystis sp.);
b) ,,
,,
NO2- NO3- (Nitrobacter sp., Nitrococcus sp.);
3) Bacterii sulfooxidante - oxideaz S i derivaii si: H 2S, S,S2O3 SO42ex.: Thiobacillus sp, Thiothrix sp., Beggiatoa sp. etc.
4) Bacterii care oxideaz Fe2+ Fe3+
ex.: Thiobacillus ferrooxidans, Gallionella ferruginea.
Cercetri relativ recente au demonstrat c c dei O 2 molecular este indispensabil pentru viaa multor
organisme, utilizarea lor conduce la apariia unor compui foarte toxici pentru celula vie. De asemenea,
concentraii de O2 mai mari dect cele din aer, sunt toxice pentru cele mai multe microorganisme aerobe.
Aceste observaii demonstreaz c dei respiraia aerob ofer mari avantaje, este n acelai timp, foarte
primejdioas. Compusul cel mai toxic este radicalul superoxid, care se formeaz uor i are o mare
stabilitate. Superoxiddismutazele (SOD) sunt efectori eseniali ai reaciilor biologice de aprare fa de acest
efect.
S-a demonstrat c reducerea complet a unei molecule de O 2 la ap, necesit intervenia a 4 e- i c n
cursul procesului secvenial univalent care asigur aceast reducere se formeaz obligatoriu mai muli
compui intermediari: radicalul anionic superoxid (O 2-, H2O2, radicalul hidroxil (OH)-), compui care sunt
prea reactivi pentru a fi tolerai de sistemele biologice. H 2O2 este descompus de ctre catalaze i peroxidaze,
utiliznd reductori din celul. Ionul superoxid este inactivat de superoxid-dismutaze i transformat n H 2O2.
ndeprtarea eficient a primilor doi intermediari ai procesului de reducere a oxigenului, mpiedic formarea
celui de-al treilea, care este foarte reactiv i a crui degradare enzimatic nu este posibil.
ee- +2H+
O2 O2
H2O2

e- + H +
e- + H+
OH
H 2O
H2O
SOD-ele sunt prezente la toate organismele aerobe, catalaza fiind un mecanism de protecie
suplimentar. SOD-ele difer prin natura metalului din structura lor, astfel : FeSOD la bacteriile Gram
negative, MnSOD la bacteriile Gram pozitive, CuZnSOD la celulele eucariote.
2.Creterea n absena O2 i respiraia anaerob
Capacitatea de a crete indefinit n condiii anaerobe este prezent aproape
exclusiv la anumite procariote, la eucariote fiind un proces tranzitoriu, n condiii de activitate intens i
relativ hipoxie, cu excepia protozoarelor ciliate din rumen, a celor lipsite de mitocondrii ( Giardia sp.,
Blastocystis hominis creterea lor fiind inhibat de Metronidazol, un antibiotic specific pentru bacteriile
anaerobe) i a unor specii de mucegaiuri capabile s creasc slab n anaerobioz (Fusarium sp., Mucor sp.).
Energia pentru creterea anaerob poate fi obinut pe 3 ci:
a) Fotosintez anoxigenic
b) Respiraie anaerob
c) Fermentaie
Respiraia anaerob. Conversia E n anaerobioz este asemntoare
respiraiei aerobe n privina donorilor de electroni (compui organici sau anaorganici), deosebirea
fundamental fiind natura acceptorilor finali de electroni, diferite substane, cu excepia O 2, dar i natura
produilor finali, care permit clasificarea bacteriilor anaerobe n grupuri fiziologice.

27

Transportori de e- - la bacteriile anaerobe exist transportori specifici: ferredoxina rol de formare a

H2, Fe nehemic; rubredoxina substituie Fd, Fe nehemic; flavodoxina cofactor enzimatic FMW, rol in
fixarea N2 i eliberera H2.
Grupe fiziologice de bacterii anaerobe:
1) bacterii denitrificatoare NO3- i/sau NO2- ca acceptori de e- NO (oxid nitric) N 2O (oxid nitros)
N2 eliberat n atmosfer.
Ex.- bacterii din genurile Acinetobacter, Aeromonas, Alcaligenes, Chromobacterium, Pseudomonas
denitrificans, Micrococcus,Rhizobium.
Sunt bacterii facultativ anaerobe, deoarece pot transfera electroni i la oxigen, dac este prezent.
Denitrificarea este ultima etap a circuitului azotului n natur (fixarea N 2 amonificare nitrificare
denitrificare), duntor pentru sol, dac este foarte intens, deoarece conduce la o pierdere a compuilor
azotai, asimilabili de ctre plante i deci la reducerea fertilitatii solului.
2) bacterii SO4-reducatoare folosesc SO42- i S0 ca acceptor de e- H2S.
(3) sunt bacterii obligat anaerobe (nu au caten de respiraie celular);
Ex.: Desulfovibrio sp., Desulfuromonas sp., Clostridium sp.;
- coninut ridicat de citocrom C3 cu rol n reducerea SO 42- i ferredoxina - rol de transportor de e-.
3) bacterii metanogene folosesc CO3 sau CO2 ca acceptor final de e- CH 4. Un grup mic de bacterii,
numite metanogene, folosesc CO 2 ca acceptor final de electroni, reducndu-l la metan, folosind ca donor de
electroni hidrogenul.
4 H2 + CO2 CH4 + 2 H2O
- obligat /strict anaerobe, nu conin citocromi, dar au coninut ridicat de vitamina B12 i acid folic cu rol n
procesul de reducere (sunt coenzimele unor enzime cu rol de reductaze).
Ex.: dom. Archaea genurile Methanococcus, Methanobacterium, Methanospirillum, Methanosarcina
utilizate in biotehnologii de producere a biogazului.
3) Fermentaia
Este procesul biologic de oxido-reducere productoare de E n care Donorii i Acceptorii de e- i H+
sunt substane organice. A fost definit n 1861 de ctre Pasteur ca ,, via fr aer,,. Microorganimele pot fi
aerobe facultativ anaerobe (unele bacterii, levurile: Saccharomyces sp., Candida sp. etc.) sau obligat
anaerobe (unele bacterii).
Compuii organici cu funcie de D i A sunt metabolii derivai dintr-un substrat fermentabil. Compuii
organici sunt oxidai parial i numai o parte din E este eliberat, restul rmnnd n produsul de fermentaie.
In cursul fermentaiei substratului se formeaz amestecuri de produi finali, din care unii sunt oxidai iar alii
sunt redui (coninnd i o parte din E).
Ex. fermentaia alcoolic:
C6H12O6 2 C2H5-OH + 2 CO2 + E (57 Kcal).
Energia rezultat n fermentaie nu se pierde n totalitate prin cldur, ci 20-30% din aceasta este
stocat n ATP, care se formeaz prin transferul la ADP a unei grupri fosfat (P) nalt energetic de la un
intermediar fosforilat rezultat din degradarea substratului. Modul de formare a ATP n timpul fermentaiei
= fosforilare la nivelul substratului.
Fermentaia este modalitatea de procurare de E la bacteriile anaerobe i la drojdii, glucidele
reprezentnd principalul substrat de fermentaie, glucoza fiind forma sub care glucidele sunt utilizate de ctre
microorganisme. Fermentaiile sunt clasificate i denumite dup natura produsului final major: alcoolic,
lactic, butiric, acetic, propionic etc.
Multe microorganisme, capabile de respiraie i fermentaie, prefer fermentaia (n prezena unui
substrat fermentabil), n ciuda randamentului sczut de producere de ATP (36 moli ATP/1 mol hexoz, fata
de 2 moli ATP), acest comportament, determinat de o represie a enzimelor respiratorii n prezena
zaharurilor, demonstrnd c fermentaia este o cale metabolic principal.

28

Cunoasterea efectului Pasteur =,,respiraia inhib fermentaia,, este importanta pentru diferitele
biotehnologii microbiene; de ex. in conditii de aerare au loc procesele de respiraie, de crestere si de
multiplicare a celulelor si respectiv a biomasei; in anaerobioza (nu se mai barboteaza cu aer mediul inoculat)
- se produce fermentarea substratului si rezulta produi de fermentaie; aceasta tehnologie in trepte, in
conditii diferite, asigura cresterea randamentului reactiilor de fermentatie si de obtinere de produsi utili.
Importana cunoaterii particularitilor metabolice: biotehnologica, medical, ecologica.
Cresterea si multiplicarea bacteriilor.
Cresterea si multiplicarea reprezinta rezultatul metabolismului microbian. Aceste procese au o serie
de particularitati marcate de intensitatea deosebita si de reglarea perfecta a metabolismului microbian.
Cresterea, in sens biologic, este definita ca procesul de marire coordonata a tuturor constituientilor
unui organism ca rezultat al producerii sau adaugarii de substanta noua. Pornind de la nutrientii din mediu,
cresterea se realizeaza prin sinteza specifica si echilibrata a unor compusi de baza care sunt asamblati ulterior
pentru a forma copii fidele ale constituientilor celulari si ulterior noi celule, prin multiplicare. Cresterea nu se
realizeaza la infinit deoarece este un proces controlat genetic iar dimensiunile bacteriilor sunt caracteristice
in conditii normale. Atunci cnd este atins un volum critic, cresterea inceteaza si este urmata de diviziunea
celulara. Mecanismul molecular declansator al diviziunii celulare nu este bine cunoscut. In mod obisnuit
exista un raport echilibrat, controlat genetic, intre suprafata si volumul celulei (S/V) astfel ca un rol
important il are dezechilibrul S/V aparut ca rezultat al cresterii, care declanseaza diviziunea, prin care se
restabileste raportul echilibrat S/V. Mecanismul de multiplicare cel mai raspandit si caracteristic bacteriilor
tipice este diviziunea simpla = binara, izomorfa (mai rar, heteromorfa, cu aparitia de minicelule).
Dinamica procesului de multiplicare a bacteriilor. In mod obisnuit, cresterea bacteriana se refera
nu la dimensiunea unei celule, ci la numarul acestora in populatia bacteriana rezultata, la masa totala
(biomasa) care este proportionala cu numarul de celule bacteriene. Baza cresterii populatiei este diviziunea
binara. Prin diviziunea unei celule sunt produse doua celule-fiice, iar acestea vor genera 4 celule-fiice. Apoi
diviziunile devin asincrone. Pornind de la o singura celula se ajunge la un numar de celule ce creste in
progresie geometrica.
Viteza de sporire a masei populatiei corespunde vitezei de multiplicare, ce se masoara prin durata
sau timpul de generatie (DG=TG) care reprezinta perioada de timp necesara pentru ca o celula sa se divida
si deci populatia sa se dubleze, sau timpul dintre doua diviziuni succesive. Durata de generatie variaza
considerabil intre bacterii. De ex., majoritatea bacteriilor au o DG de 1-3h, dar exista si exceptii. In conditii
favorabile, o celula de E. coli se divide si formeaza 2 celule la fiecare 20/25min. Potentialul de multiplicare
nu este atins niciodata, nici in vitro, si cu att mai putin in mediul datorita unor factori limitanti, cum ar fi:
competitia pentru nutrienti, relatiile interspecifice de tip antagonist, variatiile conditiilor de mediu abiotic (t,
pH, pres.osmotica, pres.hidrostatica, umiditate, radiatii). DG este influentata de conditiile de mediu, totusi
chiar in prezenta unei concentratii mari de nutrienti nu poate sa scada sub o durata minima, necesara
replicarii cromosomului bacterian; diviziunea este declansata de cresterea concentratiei peste o valoare prag
a unei proteine initiator a replicarii.
In conditii aritificale de crestere pe medii de cultura, multiplicarea bacteriilor poate fi studiata pe
populatii omogene de bacterii, folosind 2 tipuri principale de culturi:
1. culturi discontinue sau asincrone corespund modalitatii de cultivare in sistem inchis (ex.
flacoane sau eprubete) in care cultivarea are loc intr-un volum fix de mediu nutritiv. Cultivarea discontinua
se caracterizeaza prin particularitati legate de:

29

volumul fix de mediu, cu influenta asupra compozitiei chimice a mediului, care se modifica pe
parcursul cultivarii sub raportul continutului in nutrienti, valorii pH si a produsilor de metabolism
rezultati (acumularea de cataboliti, dintre care unii toxici);
numarul celulelor viabile este variabil: creste progresiv si ulterior incepe sa scada prin imbatrnire si
moarte prin autoliza;
ritmul de diviziune inegal: mai mare la inceput cand populatia este tnara si mediul optim, pentru ca
apoi sa scada progresiv; varsta diferita a celulelor;
numarul de generatii este limitat datoria limitarii procesului de multiplicare de catre anumite conditii
de mediu.

2. culturi de tip continuu obtinute in conditii speciale utilizand sisteme de tip chemostat sau
turbidostat in care mediul de cultura este permanent reinnoit printr-un mecanism dublu: adaugare de mediu
proaspat cu acelasi ritm cu care se recolteza si indeparteaza cultura microbiana rezultata. Culturile de tip
continuu furnizeaza celule cu proprietati uniforme si activitati fiziologice optime, fiind utilizate in procese
biotehnologice industriale.
Curba de crestere a unei culturi bacteriene discontinue asincrone
Pentru studiul dinamicii unei populatii bacteriene intr-o cultura discontinua asincrona se analizeaza
curba de crestere a bacteriilor = evolutia unei populatii bacteriene care se multiplica prin diviziune simpla in
functie de timp. Modalitatea de reprezentare grafica este pe o scala semilogaritmica, de evolutie a numarului
de celule bacteriene in timp (fig. 1).

Fig. Curba de crestere a unei culturi bacteriene discontinue asincrone

Curba de crestere bacteriana prezinta 4 faze esentiale: faza de lag, faza de crestere logaritmica, faza
stationara si faza de declin si moarte celulara.
Faza de lag (de crestere zero; engl. to lag = a intarzia) incepe din momentul introducerii
inoculului in mediu de cultura. Numarul celulelor bacteriene ramne neschimbat sau se modifica foarte
putin. In aceasta faza celulele nu sunt latente ci au un metabolism activ (sinteza de enzime inductibile),
celulele pregatindu-se de multiplicare. La sfarsitul fazei celulele bacteriene cresc in dimensiuni si are loc
faza de initiere a cresteriii.

30

Faza de log (de crestere logaritmica) caracterizata printr-un ritm exponential de crestere. La
fiecare diviziune populatia bacteriana se dubleaza. DG are durata constanta minima astfel inct reprezentarea
grafica este o line dreapta. Celulele au dimensiuni mari, continut omogen, nu prezinta incluzii, au afinitate
mare pentru colorantii bazici (bazofilie intensa) si la sfrsitul acestei perioade si inceputul urmatoarei se
diferentiaza optim prin coloratia Gram. Celulele au cea mai intensa activitate metabolica si sunt sensibile la
conditiile nefavorabile (radiatii, substante antimicrobiene). Capacitatea de crestere exponentiala dureaza o
perioada redusa de timp, datorita factorilor de mediu limitanti. Exemplu de factori limitanti: lipsa
nutrientilor, relatii antagoniste etc.
Faza stationara de crestere (platou) - perioada de echilibru in care numarul de celule bacteriene
ramne constant, astfel ca numarul de celule care mor este compensat de numarul celor ce se divid. Celulele
sunt mature, dimensiuni si morfologie normale (ca in atlasele de bacteriologie), apar primele incluzii si
primii spori (la speciile sporogene) si au o activitate metabolica redusa. La sfarsitul fazei numarul celulelor
incepe sa scada progresiv.
Faza de declin si moarte celulara are loc o regresie exponentiala care continua pna ramne o
fractiune mica de celule rezistente sau pna moare toata populatia celulara. Durata fazei depinde de durata de
viata a speciei. Celulele prezinta alterari morfologice, se coloreaza anormal, au substante de rezerva, devin
acidofile. La speciile sporulate se intalnesc numerosi spori maturi.
Cunoasterea evolutiei populatiei microbiene este foarte importanta pentru stabilirea perioadelor
optime de recoltare a metabolitilor primari si secundari, in cursul proceselor biotehnologice.
Metabolitii primari sunt substante produse de bacterii pe parcusul cailor metabolice majore si care
sunt esentiale pentru viata celulei (enzime, AA, acizi organici). Sunt sintetizati in faza de log. Metabolitii
secundari sunt substante biochimice neesentiale bacteriilor (vitamine, antibiotice, alcooli) si care sunt
sintetizati in faza stationara.
VIRUSURILE: CARACTERISTICI DEFINITORII SI CLASIFICARE.
Conceptul actual de VIRUS
Virusurile sunt entitati infectioase acelulare, nevii. Reprezinta o categorei de agenti infectiosi de
natura nucleoproteica (acizi nucleici si proteine), de dimensiuni mici, submicroscopice, filtrabili (~ 20-300
nm).
Sunt agenti infectiosi de temut, luand in considerare faptul ca infectiile virale au o incidenta mare in
populatie, agentii chemoterapeutici antivirali sunt mai putini si prezinta o specificitate de actiune mai redusa
comparativ cu antibioticele utilizate in infectiile microbiene si in plus, unele virusuri au potential cancerigen.
Virusurile sunt paraziti obligat intracelulari la toate tipurile de celule, apartinand tuturor regnurilor.
Natura parazitismului lor este diferita de parazitismul obligat intracelular al grupelor de procariote cu aceasta
particularitate (Rickettsiaceae, Chlamydiaceae, Bartonellaceae), aceste bacterii de dimensiuni mici, cu un
genom de dimensiuni reduse, avand insa un metabolism propriu (desi simplificat, rudimentar) si fiind
capabile de multiplicare autonoma. Parazitismul virusurilor este absolut, deoarece, desi prezinta un genom
viral ce codifica o informatie genetica, nu contin enzime metabolice si implicit nu au un metabolism propriu,
fiind astfel incapabile de crestere si multiplicare autonoma.
Prezinta si alte particularitati unice atat din punct de vedere structural si biochimic, cat si sub
raportul relatiilor cu sistemele biologice.
Unicitatea lor structurala, care se refera in primul rand la organizarea acelulara si la simetria la
nivel molecular, reiese indirect si din faptul ca virusurile nu sunt incluse in nici unul din sistemele de
clasificare a lumii vii, fiind doar asociate conventional microorganismelor si domeniului Microbiologiei. La

31

inceput un subdomeniu al microbiologiei, Virologia este in prezent o stiinta de sine statatoare care studiaza
virusurile la nivel structural, biochimic, genetic, ca si relatiile virusurilor cu celulele gazda, infectiile
determinate si evolutia acestora.
Virusurile prezinta o structura si un mod propriu de multiplicare, prin disocierea in componente dupa
patrundera in celula-gazda, utilizarea echipamentului enzimatic al celulei-gazda pentru sinteza propriilor
componente si formarea de noi particule virale prin procesul de autoasamblare. Datorita utilizarii
echipamentului enzimatic si a componentelor structurale (aminoacizi, nucleotide) din celula-gazda parazitata
pentru sinteza de noi particule virale, sinteza directionata de genomul viral, nu este recomandata utilizarea
termenului de multiplicare, ci cel de replicare a virusului, de formare de noi replici sau copii ale acestuia.
Particularitatile definitorii ale virusurilor
Conceptul de virus a fost definit prin comparatie cu celula bacteriana (considerata de Fr. Jacob a
reprezenta un "minimum vital" sau treapta cea mai rudimentara a viului) si a fost elaborat de catre A.
Lwoff care a stabilit o serie de caractere discriminatorii ale virusurilor:
1) Tipul de organizare: acelular (nu sunt PK);
2) Unitatea de structura si functie este virionul = particula virala matura, completa din punct de vedere
morfologic, cu caracter infectios;
3) Virusurile au 3 stari posibile de existenta:
- virion = particula virala matura asa cum este eliberata din celula-gazda;
- virus vegetativ = genomul viral liber in celula, pregatit pentru initierea procesului de replicare;
- provirus = genomul viral integrat in genomul celulei-gazda, astfel ca determina infectii latente
si pot declansa transformarea maligna a celulelor (ex.: retrovirusurile).
4) Modelul general de structura se refera la virion, constituit din:
- componente esentiale:
(a) genom viral ADN/ARN, care impreuna cu capsida
(b) capsida = invelis proteic;
impreuna formeaza nucleo-capsida;
! Caz unic: numai la virusuri exista informatie genetica inscrisa in: ARN si ADNm.c.
- componente accesorii:
(a) invelis viral = peplos = anvelopa virala;
(b) spicule glicoproteice implantate in anvelopa.
Virusurile constituite doar din nucleocapsida sunt numite virusuri nude, iar cele care prezinta si un invelis
sau anvelopa sunt denumite virusuri anvelopate.
5. Simetria la nivel molecular aceasta particularitate a virusurilor se refera la capsida; la organismele vii
simetria este prezenta la nivel macroscopic (simetrie bilaterala, radiara) si nu la nivel molecular cum se
intampla la virusuri, aceasta caracteristica fiind un caz unic si o conditie absolut necesara deoarece capsida
este alcatuita dintr-un numar fix de monomeri proteici = capsomere, care se asambleaza automat in functie
de tipul de simetrie. Exista 3 tipuri de simetrie la nivel molecular:
a) helicala capsomerele sunt dispuse in spirala, sub forma tubulara, in interior existand genomul
viral. Ex.: virusul mozaicului tutunului - VMT, virusul gripal capsida flexibila anvelopata etc.;
b) cubica (icosaedrica) cu forma de poliedru = icosaedru cu 20 fete, 30 muchii, 12 vrfuri; ex.:
poliovirus, adenovirus, herpesvirus, HIV etc.
c) binara (mixta) capul cu simetrie icosaedrica si coada cu simetrie helicala. Ex. bacteriofagii
(virusurile care paraziteaza bacteriile).
6. Compozitia chimica - virusurile sunt constituite din acizi nucleici si proteine. La virusurile anvelopate,
invelisul viral este de natura fosfolipidica, pentru ca deriva din membrana celulei-gazda din care particulele
virale nou formate sunt eliberate prin procesul de inmugurire. Spiculele sunt constituite din proteine sau
glicoproteine (partea proteica este codificata de genomul viral).

32

Lipseste echipamentul enzimatic de biosinteza si catabolizare, de aceea virusurile sunt incapabile sa-si
sintetizeze constituientii proprii si deci sa creasca si sa se multiplice autonom.
In structura unor virusuri pot fi prezente si enzime, dar acestea nu au rol in metabolism ci in
infectiozitatea virusurilor sau in propria lor replicare ex.: neuraminidaza - unul din cele 2 tipuri de
spicule ale virusului gripal, cu actiune degradativa asupra mucoproteinelor din secretia mucoasei respiratorii,
care va fi fluidificata favorizand diseminarea virusurilor si adsorbtia lor la nivelul receptorilor de virus de pe
celulele sensibile; reverstranscriptaza - enzima din structura virusului HIV (engl. human immunodefficiency
virus = virusul imunodeficientei umane), enzima ce realizeaza transctrierea inversa a genomului viral de tip
ARN, la o molecula de ADN monocatenara, ce devine apoi dublu catenara si se integreaza in genomul
celulei gazda, fiind replicata odata cu acesta.
7. Multiplicarea virusurilor - formarea de noi particule virale se realizeaza prin procesul de replicare
(copierea informatiei genetice), care are loc obligatoriu intr-o celula vie. Cele 2 genomuri, viral si al celuleigazda, pot coexista, independent sau genomul viral poate fi integrat in genomul celulei gazda sub forma de
provirus.
Informatia genetica virala perturba metabolsimul celulei-gazda (diataxia celulara) indreptandu-l spre
sinteza de virus (diataxia virala). Se disting doua faze:
1) faza de sinteza a componentelor virale - dependenta de celula-gazda;
2) faza de diataxie a componentelor virale pentru constituirea particulelor virale mature, dependenta
de informatia genetica virala. Din aceasta particularitate functionala decurge parazitismul genetic absolut al
virusurilor, motiv pentru care se considera ca virusurile nu se multiplica, ci sunt replicate.
Detalii structurale - componentele virale
Genomul viral - poate fi constituit din ADN (ADN-virusuri) sau ARN (ARN-virusuri), raportul dintre
genom si proteinele capsidale fiind in general mic, cu exceptia virusurilor de dimensiuni mai mari (Pox
virusurile: v. variolei, v. vaccinei, v. varicelei).
ADN-virusurile pot avea genom constituit dintr-o molecula monocatenara liniara sau circulara, dublu
catenara liniara sau circulara, suprahelicla, dublu catenara cu brese monocatenare.
ARN-virusurile pot avea genom constituit dintr-o molecula monocatenara liniara sau circulara, dublu
catenara segmentata. Genomul segmentat este prezent la virusurile gripale (8 segmente), la reovirusuri (10
segmente), la virusul HIV (2 segmente identice de ARN liniar) etc.
Exista probabilitatea ca 2 tipuri de virus (de ex. virus gripal uman si aviar sau porcin) sau 2 tulpini
virale sa infecteze concomitent aceeasi celula, iar segmentele genomice libere, dupa replicare, sa se
reasorteze si sa rezulte o noua tulpina virala, diferita din punct de vedere genetic, dar si antigenic.
Capsida (denumire derivata din gr. capsa = cutie); este de natura proteica, unitatile de constructie fiind
numite capsomere; acestea pot fi monomere la virusurile cu simetrie helicala si oligomere (pentoni si hexoni)
la virusurile cu simetrie icosaedrica.
Invelisul viral numit si peplos sau anvelopa virala - componenta accesorie.
Virusurile care au nucleocapsida invelita de peplos sau anvelopa virala sunt denumite virusuri anvelopate.
Prezenta sau absenta anvelopei virale influenteaza rezistenta sau persistenta virusurilor in mediul natural si
implicit caile de transmitere a virusurilor la o noua gazda sensibila. Astfel, virusurile anvelopate, desi
prezinta o structura suplimentara, sunt mai fragile; fragilitatea lor deriva din fragilitatea anvelopei virale,
provenita din membrana celulei-gazda din care particulele virale nou formate prin procesul de replicare sunt
eliberate prin procesul de inmugurire. Fiind constituita din fosfolipide, anvelopa va imprima virusurilor
anvelopate termolabilitate si sensibilitate la solventi ai lipidelor, ca si la actiunea enzimelor digestive; ori
pentru a fi infectioase, virusurile trebuie sa aiba o structura intacta.
Virusurile nude (lipsite de anvelopa) se pot transmite la distanta, pe cale digestiva sau hidrica, avand
o rezistenta mare in mediul extern
Spiculele sunt structuri accesorii, de natura proteica sau glicoproteica, cu rol in prima faza a infectiei
virale, respectiv in adsorbtia virusurilor la nivelul receptorilor de virus prezenti pe suprafata celulelor
sensibile. De ex., hemaglutininele prezente pe suprafata multor virusuri animale (virusuri gripale, virusul

33

urlian sau al oreionului, virusul rubeolic, virusul rujeolic etc.) au afinitate si se adsorb la suprafata hematiilor
umane sau animale, fiecare virus avand un spectru de gazda specific.
Acesti receptori celulari au alte functii originare, dar agentii infectiosi (virusuri, dar si
microorganisme patogene), printr-un proces de "mimetism molecular", au dezvoltat in cursul coevolutiei
gazda-parazit structuri de suprafata complementare din punct de vedere stereochimic, mentinandu-se astfel
in gazda si totodata in natura.
Spiculele influenteaza si virulenta virusurilor, unele avand capacitatea de a anihila anumite
mecanisme de aparare nespecifice ale gazdei care determina asa-numita rezistenta naturala sau innascuta a
organismului, cum ar fi mucusul produs de epiteliul mucoasei respiratorii si fluxul acestuia, eliminand
particulele straine (praf, agenti infectiosi) patrunse odata cu aerul. Un exemplu in acest sens este
neuraminidaza - unul din cele doua tipuri de spicule ale virusului gripal, cu actiune degradativa asupra
mucoproteinelor din secretia mucoasei respiratorii, care va fi fluidificata favorizand diseminarea virusurilor
si adsorbtia lor la nivelul receptorilor de virus de pe celulele sensibile.
La anumite virusuri, spiculele intervin in virulenta in alt mod: fiind codificate de genomul viral, sunt
supuse fenomenului de variatie antigenica (determinata de variabilitatea genetica a unor virusuri, prin mutatii
punctiforme sau prin pseudorecombinari - reasorarea in celula gazda infectata a segmentelor genomice ale
virusurilor cu genom multipartit); din aceasta particularitate a unor virusuri rezulta dificultatea de a obtine
vaccinuri eficiente (fata de virusul HIV), ca si reinfectarea cu acelasi virus de mai multe ori in cursul vietii
(virusurile gripale), aparent datorita unei stari de imunitate de scurta durata (in realitate imunitatea
antigripala este de lunga durata, doar ca in fiecare an sunt in circulatie alte tulpini virale).
Fazele ciclului de evolutie la virusuri
Adsorbtia virionilor la receptorii de virus de pe membrana celulei gazda;
Patrunderea in celula-gazda (infectia virala), urmata de decapsidare si disocierea componentelor virale,
ce vor fi folosite in metabolismul celulei-gazda;
Replicarea materialului genetic viral cu sinteza unui numar mare de copii;
Transcrierea informatiei genetice virale in ARNm;
Traducerea informatiei genetice virale (sinteza de proteine capsidale +/- spicule);
- aceste ultime 2 procese sunt sustinute de masinaria de biosinteza a celulei-gazda (este utilizat
echipamentul enzimatic, moleculele de ARNt, aminoacizi, nucleotide);
Asamblarea componentelor (proteine capsidale si genomul viral ADN/ARN) si eliberarea
particulelor virale nou-formate = virusuri progene (eliberarea prin liza celulei gazda sau prin
inmugurire, fara citoliza).
* aceste faze valabile in general la toate virusurile, prezinta si aspecte particulare, in functie de tipul de virus.
Clasificarea virusurilor
Clasificarea acestor agenti infectiosi de tip special s-a realizat in functie de mai multe criterii, cum ar fi:
1) dupa spectrul de gazda:
- virusuri care infecteaza bacteriile = bacteriofagi;
- virusuri ''
''
fungii = micofagi;
- virusuri ''
''
plantele = v. ale plantelor;
- virusuri ''
''
animalele = v. ale animalelor;
2) dupa tropismul fata de diferite celule gazda si simptomatologie: unele virusuri determina boli generalizate,
altele infecteaza organe specifice: virusuri hepatitice, virusuri respiratorii, virusuri enterice, virusuri
encefalitice etc.
3) criterii stiintifice de clasificare:
- dupa tipul de acid nucleic genomic: virusuri ADN si virusuri ARN;
- dupa conformatia capsidei;
- dupa prezenta/absenta invelisului extern si complexitatea acestuia;
- dupa criterii furnizate de biologia moleculara, aplicabile virusurilor animalelor (si uneori la bacteriofagi si
virusuri ale plantelor): se porneste de la premisa ca in centrul ciclului de existenta al virusurilor se afla etapa

34

de replicare a genomului viral si sinteza moleculelor de ARNm. In functie de aceste criterii, exista 6 clase de
virusuri; primele 2 clase 2 au genom ADN (dublu si respectiv monocatenar), iar celelalte 4 clase de virusuri
au genom ARN (1 clasa cu genom ARN dublu catenar si 3 clase cu genom monocatenar, dar cu polaritate
diferita). Un caracter cu totul deosebit au virusurile din clasa a VI-a, numite Retrovirusuri, datorita prezentei
in structura virusului a enzimei numita reverstranscriptaza - RT, enzima ce realizeaza transctrierea inversa a
genomului viral de tip ARN, la o molecula de ADN m.c., ce devine apoi dublu catenara si se integreaza in
genomul celulei gazda, fiind replicata odata cu acesta; ex. de retrovirus - virusul HIV (engl. human
immunodefficiency virus = virusul imunodeficientei umane). Retrovirusurile au capacitate transformanta.
Identificarea virusurilor se realizeaza prin metode directe si indirecte. Metodele directe se utilizeaza
mai ales in cercetare: microscopie electronica, metode de biologie moleculara, respectiv tehnici de
hibridizare, de secventializare a genomului viral; foarte mult utilizate in practica medicala curenta sunt
metodele imunologice, foarte sensibile si specifice (de evidentiere si cuantificare fie a virusurilor sau
componentelor virale - serotipizare, fie a anticorpilor specifici antivirali- serodiagnostic); pentru studiul virus
-celula gazda este utilizata microscopia optica pentru evidentierea efectului citopatogen pe culturi de celule.
Infectiile virale, dupa relatia virusului cu celula gazda si evolutia acesteia, pot fi: productive,
persistente, latente, unele avnd efect de transformare maligna.
Bacteriofagii (fagii) se clasifica in 2 categorii:
- fagi litici sau virulenti - caracterizati printr-un ciclu litic; dupa infectie si replicarea fagilor,
acestia determina liza celulei respective; prototip bacteriofagul T4, din seria T par, a carei gazda specifica
este colibacilul (Escherichia coli);
- fagi lizogeni / temperati - caracterizati printr-un ciclu lizogen; dupa infectia unei celule
permisive, genomul fagic se poate integra in cromozomul bacterian (starea de profag), replicandu-se odata cu
acesta si fiind transmis pe verticala; spontan sau indus genomul fagic poate trece din starea integrata in starea
de virus vegetativ, liber in citoplasma si capabil sa initieze un ciclu litic; excizia profagului poate fi corecta
(exact la situsurile de integrare) sau incorecta, prelund gene cromozomale si lasnd aici gene fagice, proces
prin care acesti fagi pot transmite genele cromozomale preluate la alte celule bacteriene pe care le infecteaza;
fenomenul este denumit transductie, fagii respectivi sunt transductori si reprezinta o modalitate de
variabilitate genetica si evolutie a bacteriilor. Prototip al fagilor temperati este bacteriofagul , a carei gazda
specifica este tot colibacilul (Escherichia coli).
Bacteriile purtatoare de fagi integrati in cromozom, deci in stare lizogena, pot manifesta proprietati
diferite fata de celula normala, fenomen denumit conversie fagica (de ex. sinteza unor toxine bacteriene,
codificate de informatia virala - profagi).
Cultivarea virusurilor in laborator
O caracteristic definitorie a virusurilor este parazitismul intracelular absolut datorat absenei
unui metabolism propriu, din care decurge incapacitatea virusurilor de a se multiplica autonom, n afara
celulelor vii. Ca urmare a acestui fapt, nici un virus nu a putut fi cultivat pe un substrat artificial, acelular,
orict de complex ar fi fost acesta.. Metodele de cultivare trebuie sa furnizeze ca substrat de cultivare celule
vii, implicit tehnici de cultivare mai complexe, care difera in functie de tipul de virusuri: bacteriofagi,
virusuri ale plantelor, virusuri ale animalelor.
Cultivarea bacteriofagilor - bacteriofagii se cultiva in laborator prin inocularea unei culturi
bacteriene cu o suspensie de particule virale, care vor determina ca urmare a ciclului litic moartea celulelor
bacteriene = liza celulelor bacteriene infectate cu bacteriofagi, care se manifesta prin limpezirea unei culturi
pe mediu lichid sau aparitia unor zone clare sau plaje de liza pe o cultura bacteriana insamantata in panza pe
suprafata unui mediu solid.
Cultivarea virusurilor animalelor - cu puine excepii (de ex. virusurile hepatitelor B, C, D i
HIV), majoritatea virusurilor pot fi obinute n cantiti suficient de mari prin:
cultivare in vivo prin:
infectarea experimental a unor animale de laborator sensibile;
infectarea experimental a embrionilor de gin;
cultivare in vitro pe diferite tipuri de culturi de celule (HeLa, Hep-2 etc.).

35