Rezolvare Varianta 63 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)

(Ion Luca Caragiale, “La conac”)

1. Sinonime: domol = încet, alene, agale; a răsărit = a apărut, s-a ivit, vioaie = veselă, a pieri =
a dispărea.
2. Valoarea expresivă a semnelor de punctuaţie din fragmentul “Mare minune!… Unde a
putut pieri? A intrat în pământ?”. Semnul exclamării, urmat de punctele de suspensie, este
utilizat pentru a evidenţia uimirea personajului, iar semnul întrebării este folosit pentru
formularea interogaţiilor retorice, care amplifică starea uluire a personajului, textul fiind un
monolog interior, în stil indirect liber.
3. Sensurile conotative ale cuvintelor “aer” şi “soare”: *Când a venit de la Paris avea un aer
occidental. (atitudine) *Un copil reprezintă soarele în viaţa unei mame. (bucurie)
4. Sensul expresiilor “nu a luat seama” = nu a sesizat, nu a fost atent; “nu prind de veste” = nu
a observat, nu a băgat de seamă;
5. Momentul subiectului: Textul a fost extras din expoziţiune, deoarece autorul începe cu
fixarea locului şi a timpului -“din poeniţa vine domol”, timpul “soarele nu s-a ridicat nici de
doua suliţe; înainte de nămiez”; “a doua zi de Sfântul Gheorghe”- cu prezentarea personajelor
“un călăreţ” , “boierul”.
6. Instanţa narativă: Perspectiva narativă este auctorială, naraţiunea la persoana a treia, iar
naratorul omniscient şi obiectiv.
7. Succesiunea construcţiilor exclamative şi interogative sugerează perspectiva auctorială
omniscientă, focalizarea dindărăt, prin care naratorul ştie ce simte şi ce gândeşte personajul.
8. Comentarea fragmentului:“E a doua zi de Sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în
tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipeşte undoind aerul dimineţii calde, iar
în păduriştea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână şi
care de care se-ntrec în feluri de glasuri.”
Fragmentul ilustrează descrierea unei păduri de mesteceni la începutul primăverii, în ziua de
24 aprilie. Cerul este limpede, fără urmă de nori, imagine vizuală susţinută de epitetul “zare
adâncă”, sugerând faptul că, până departe, totul este liniştit şi senin. Soarele încălzeşte uşor
atmosfera; epitetul “dimineaţa caldă” accentuează ideea că astrul nu străluceşte cu mare
putere. Peisajul este animat doar de ciripitul vesel al păsărilor umanizate prin personificarea
“se-ntrec în feluri de glasuri”, procedeu care compune şi o imagine auditivă.
9. O calitate generală/particulară a stilului: stilul este beletristic (artistic) şi se defineşte prin
folosirea cuvintelor cu sens conotativ, prin polisemie, bogăţie sinonimică, prin imagini
artistice, topică şi punctuaţie şi se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii cititorului.
10. Opinia : Tovarăşul de drum al tânărului este un personaj bizar cu sugestii către diabolic.
Naratorul omniscient apreciază că statutul social al călătorului este acela de negustor şi, prin
portretizare directă, conturează un tânăr cu părul roşcat, sprinten - “cu faţa vioaie”- şi vesel,
un “om plăcut la înfăţişare şi tovarăş glumeţ”. Singurul defect, care sugerează şi structura
satanică a personajului, este faptul “că e saşiu, şi când se uită drept în ochii tânărului, îi face
aşa ca o ameţeală, cu un fel de durere la apropietura sprâncenelor”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Rezumatul textului de la Subiectul I, “La conac” de I.L.Caragiale

Într-o dimineaţă de primăvară, un tânăr călăreţ vine din Poeniţa şi se îndreaptă către conacul
de la Sălcuţa. El merge agale neavând motiv să se grăbească. Pe drum întâlneşte un alt călăreţ
şi se miră că nu-l observase mai devreme. Cei doi decid să străbată drumul împreună,
deoarece le-ar prinde bine puţină companie.
La un moment dat, decid să se oprească la conac pentru o gustare. Ajunşi în Sălcuţa cotesc la
stânga, după tufişul movilei pe care era construită biserica, zăresc acoperişul nou al turnului şi
tânărul se închină. Tovarăşul său de drum începe să râdă grozav, apoi dispare brusc, spre
nedumerirea tânărului, care îl zăreşte în depărtare, sub umbrarul de la han.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Particularităţi ale simbolismului, prin referire la două dintre poeziile lui George Bacovia:
* “Plumb” şi “Lacustră” de George Bacovia
(Roxana Blănaru)