Tehnici de chirurgie minim invaziva in ORL

Originile chirurgiei minim-invazive dateaza din secolul XIX, debutand cu explorarile in

scop diagnostic ale lui Bozzini (1805) si Dorsomeaux (1843). Beneficiile tehnicilor minim
invazive sunt multiple. Tehnica operatorie este aceeasi ca in chirurgia deschisa, abordul difera.
Interventiile chirurgicale minim invazive inseamna totalitatea acelor interventii in cadrul
carora operatiile se efectueaza cu ajutorul noii tehnologii, fara incizii mari pe corp.
In cazul interventiilor chirurgicale minim invazive inciziile pe corpul pacientului sunt
esenial mai mici, in majoritatea cazurilor nefiind sectionat stratul muscular. Durata de vindecare
a bolnavului este o fractiune a duratei de vindecare in cazul procedurilor chirurgicale
traditionale. Pacientii sunt spitalizati pe durata scurta si se reintorc acasa curand, putand sa-si
inceapa munca mai repede, sa-si reia viata normala, chiar si activitatea sportiva. Datorita
tehnicii chirurgicale in timpul operatiei afectiunea poate fi observata si constatata mult mai
detaliat, adesea extirparea partilor afectate putand fi mai completa. Durata interventiei
chirurgicale nu este mai mare decat in cazul celor traditionale, prin deschidere. Pentru pacient
se reduce semnificativ stresul si suferinta fata de interventiile traditionale .
Calitatea vietii unui pacient operat prin mijloace minim invazive este mult mai buna decat a celui
operat prin mijloace clasice. Operatiile minim invazive au o serie de beneficii: bolnavii nu mai
sunt supusi spitalizarii indelungate, bolnavul revine la serviciu si devine productiv mult mai
repede, nu mai sunt supusi acelorasi riscuri. Interventiile minim invazive au practic aceeasi
eficiena precum taieturile clasice, dar mai multe beneficii pentru pacient si medici.

Rinoscopia
Rinoscopia este examenul foselor nazale si al faringelui, realizat cu ajutorul
instrumentelor.
Rinoscopia se practica in cursul unei atingeri a foselor nazale si a sinusurilor (rinita,
sinuzita, polipoza nazosinusiana etc.) dupa doua metode: rinoscopia anterioara si rinoscopia
posterioara.

Rinoscopia anterioara consta in plasarea succesiva in fiecare nara a unui specul

in forma de con scobit, format adesea din doua valve departabile cu ajutorul unui
surub, care permite sa se observe partea anterioara a foselor nazale.
Rinoscopia posterioara se practica cu ajutorul oglinzii lui Clar (mica oglinda
inclinata in sus si montata pe un maner). Medicul impinge usor oglinda pana in
fundul gatlejului si priveste imaginea cavumului (partea faringelui situata in
spatele foselor nazale sau nazofaringe,) si coanele (orificiile posterioare ale
foselor nazale).

Daca rezultatele obtinute prin aceste doua examene se dovedesc insuficiente, medicul
poate sa le completeze cu o rinofibroscopie.