7.

Divizare si limitarea riscurilor

Inregistrarile ricurilor din activitatea de creditare presupune:
diviziunea riscurilor;
limitarea riscurilor.
Diviziunea riscului de creditare urmareste evitarea concentrarii riscului prin
diversificarea plasamentelor si a creditelor, in special evitarea concentrarii clientilor cu risc intrun singur domeniu de activitate ce este relativ periculoasa pentru o banca comerciala. In sfera
creditarii persoanelor fizice, diversificarea portofoliului este in primul rand o diversificare
teritoriala. La creditarea agentilor economici, importanta este diversificarea sectoriala sau
economica, iar in cazul clientilor suverani, diversificarea geografica.
Nevoile de finantare pot fi asigurate de institutiile de credit prin intermediul pietei sau
prin constituirea de grupuri bancare.
Grupul bancar reprezinta ansamblul institutiilor atribuit unei singure banci mari,
ansamblu structurat si organizat de o maniera precisa, cu avantajul divizarii riscurilor dar si cu
dezavantajul impartirii responsabilitatii institutiilor din grup.
Cu toate ca orice institutie de credit risca atunci cand acorda credite, acestea pot fi insa
minimalizate, daca operatiile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism.
De semnalat este faptul ca in perioada pe care o parcurgem trebuie acordata o atentie
deosebita factorilor care genereaza cresterea riscului de creditare, si din randul acestora in
principal factorilor exteriori care actioneaza asupra clientului generandu-i insolvabilitatea.
In categoria factorilor externi ce pot modifica expunerea la risc se pot regasi actiunile
politice, economice si factorii interbancari.
Factorii politici se regasesc sub diferite forme, intre care: modificarea politicii
energetice, schimbarea de regim valutar sau de politica monetara, modificarea tarifelor vamale,
etc.
Factorii economici legati adesea de crize care afecteaza pietele pe care opereaza
clientul, s-au manifestat sub forma: pierderea pietelor de desfacere, lipsa de capital de lucru,
blocaje financiare, inflatia, etc.
Factorii interbancari au aparut ca urmare a necesitatii de minimizare a expunerii bancii
la risc care s-a facut adesea prin cresterea costului creditului si prin luarea de garantii.
Respectandu-se reglementarile impuse de acordurile de la Basel fiecare institutie de
credit detine acum, un pasaport care ii permite sa desfasoare activitatea bancara in orice tara
din U.E.
Rolul Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancara(BCBS- Basel Committee on
Banking Supervision) a fost sa promoveze intarirea capitalului institutiilor de credit si stabilitatea
sistemului bancar global chiar de la infintarea sa. In acest sens, institutiile de credit au fost
preocupate sa detina fonduri proprii de cel putin 8% in raport cu activele ponderate dupa gradul
lor de risc. Acordul a introdus indicatorii de adecvare a capitalului, bazat pe alcatuirea ponderata
in functie de risc a activelor bancii si a expunerilor extrabilantiere, care garanteaza mentinerea
unei valori adecvate a capitalului si a rezervelor, in scopul protejarii solvabilitatii.

Strategia de dezvoltare a bancilor universale se refera la cresterea de trei ori a capitalului

minim fara a-si reduce activitatea de creditare, urmand sa-si mareasca ajustarile pentru viitoare
pierderi.
Atfel, cele mai disputate cerinte sunt cele legate de nivelul capitalului de bazasi gradul
de indatorare aleverage). Potrivit acestor recomandari bancile vor calcula un indicator ce se
numeste "capital conservation buffer" si va fi o cerinta de capital suplimentara, peste capitalul de
baza. Totodata, in cazul bancilor in care vor fi semnalate "conditii excesive de credit" se va crea
"o rezerva contraciclica", de 0-2,5%. Implementarea Basel III la nivel national de catre tarile
membre va incepe la 1 ianuarie 2013. Pana la aceasta data bancile centrale ale tarilor membre
trebuie sa impuna institutiilor de credit normele metodologice specifice noilor cerinte si sa
ajusteze reglementarile nationale cu privire la activitatea bancara inainte de aceasta data.
Cerinta de baza a acordului Basel III este intarirea capitalului bancar, urmarirea zilnica
a riscului de lichiditatesi a relatiei de afaceri intre institutiile de credit si clientela bancara care,
prin folosirea creditului in limite rezonabile de risc, sa dezvolte creatia monetarasi sa contribuie
la stabilitatea sistemului bancar.
Guvernanta corporativa bancara priveste in esenta conducerea activitatilor privind
reintoarcerea la activitatea traditionala a institutiei de credit ceea ce inseamna o noua relatie cu
cea mai importanta categorie de stakeholders, si anume clientela bancara, bazata pe cele mai
inovatoare tehnologii privind oferta de produse si servicii bancare. Conducerea unei relatii pe
termen lung cu clientul, a cunoasterii acestuia, a necesitatilor lui si a provocarilor de zi cu
zi ale clientului, precum si stabilirea prioritatilor de a dezvolta si adanci parteneriatul cu
clientul care participa la creatia monetara, care aduce plus valoare si resurse bancare se
efectueaza numai prin administrarea, evaluarea si controlul permanent al riscurilor.
Guvernanta corporativa bancara este o parte a guvernantei economice ce constituie
procesul de utilizare a cadrului institutional, a structurilor de autoritate si de colaborare pentru
alocarea resurselor si controlul acestora si pentru coordonarea activitatilor dintr-un grup bancar
cu scopul realizarii obiectivelor stabilite.
Prin guvernanta corporativa bancara factorii de conducere trebuie sa beneficieze de o
intelegere clara in privinta rolului pe care il indeplinesc in cadrul unei institutii de credit sau grup
bancar, sa detina competentele corespunzatoare responsabilitatilor asumate, pe care sa le
manifeste cu prudentasi integritate in fundamentarea deciziilor.