IONA DE MARIN SORESCU

Subiectul III
Scrie un eseu argumentativ, de 2-3 pagini, despre forme ale dramaturgiei in teatrul
modem, ilustrate intr-o opera literara studiata, pornind de la ideile exprimate in
urmatoarea afirmatie:'Teatrul este un domeniu in care, mai mult ca oriunde,
obisnuintele, cliseele, tiparele gata facute,procedeele mecanice, sunt greu de urnit
Inertia lor e ucigatoare. Nu e rau, ca din cand in cand, sa patrunda in aceasta lume
inchisa un om care sa poata arunca o privire noua asupra altor lucruri vechi'.
(Mihail Sebastian, Jurnal II)
Cel mai complex gen literar, adica genul dramatic este acel mod de
constructie literara care include operele literare menite a fi reprezentate scenic,
modalitatea de expunere dominanta fiind dialogul, creatorul delegandu-si astfel
drept mesageri ai ideilor sale, personajele, eroi dramatici. Evolutia acestui gen a
fost treptata ; in Antichitate, se manifesta sub forma Misterelor eleusine si orfice,
in Evul Mediu au dominat moralitatile si farsele medievale - apar personajele
deghizate ; a 131j93b urmat perioada elisabetana cand se adanceste conflictul ;
apoi perioada clasica, moment in care apare regula celor trei unitati : de loc, de
timp si de actiune. In perioada romantica se abolesc regulile clasice, in perioada
moderna sunt depasite limitele impuse de gen, aparand forme moderne de
manifestare, iar in perioada contemporana domina absurdul. Daca intemeietorul
absurdului este Albert Camus, desavarsirea acestei ideologii o va realiza in teatru
Eugen Ionescu. In literatura romana se detaseaza in aceasta directie Marin
Sorescu , considerat drept un "ironist subtire" inzestrat cu o uimitoare inventie
verbala, un "intelectual serios care mediteaza la ceea ce scrie si scrie invaluind
tragicul, sublimul ori grotescul in plasa fina a ironiei"- Eugen Simion. Opera lui
cuprinde poezie : "Singur printre poeti", "Tusiti"; critica :"Apa vie, apa moarta",
"Usor cu pianul pe scari"; dar totodata este si romancier:"Trei dinti din fata" si
dramaturg: "Pluta meduzei", "Casa evantai", "Raceala", "A treia teapa". In
tripticul "Setea muntelui de sare" care integreaza opere ce vor reevalua mitul
potopului in "Matca", al genezei in "Paracliserul" si cel biblic in "Iona", Marin
Sorescu promoveaza atat trasaturi ale teatrului existentialist cat si ale teatrului
absurdului : amalgamarea comicului cu tragicul pana la necunoastere, ludicul,
interpretarea parodica a unor structuri traditionale, forma atectonica a operei,
amestecul genurilor, reevaluarea mitului, incalcarea granitelor traditionale, vizand
coordonatele spatio-temporale, aparitia personajului idee. Toate aceste trasaturi
demonstreaza ca :'Teatrul este un domeniu in care, mai mult ca oriunde,

obisnuintele, cliseele, tiparele gata facute, procedeele mecanice, sunt greu de urnit
Inertia lor e ucigatoare. Nu e rau ca, din cand in cand, sa patrunda in aceasta lume
inchisa un om care sa poata arunca o privire noua asupra altor lucruri vechi"Mihail Sebastian.
Un prim argument care arata noutatea necesara invocata de Mihail
Sebastian si evidentiata in teatrul lui Marin Sorescu, vizeaza nu numai alternativa
de interpretare a titlului, ci si ambiguizarea lui, ambele interpretari demonstranduse prin continut. In ebraica "Iona" inseamna "porumbel", pasare ce asimileaza
simbolul libertatii, idee grefata in discursul dramatic. Acest nume este alcatuit din
particular "io" care inseamna domnul, stapanul si "na" , aceasta reprezentand
exprimarea familiara a lui "ia", conturandu-se ideea de ruga in fata lui
Dumnezeu : "Ia, Doamne!" pe robul tau.
Un al doilea argument al caracterului insolit de care vorbea Mihail
Sebastian, priveste rema, care presupune incalcarea granitelor traditionale ce
vizeaza coordonatele spatio-temporale. In text nu mai exista impartirea
traditionala in acte si scene, piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru
tablouri. Fiecare tablou prezinta un alt context in care se afla personajul.
Didascalia autonoma din tabloul intai, didascalie ce preceda scriptul propriu-zis,
ancoreaza in prim teatru anvagardist, in care decorul este stilizat : "apa, niste
cercuri facute cu creta", si simbolic, prevestitor : "Iona sta in gura pestelui,
nepasator", amanunt ce semnifica ignorarea pericolului si refuzul de a vedea
realitatea. Se adauga acvariul ca simbol al universului inchis : "langa el, un mic
acvariu, in care dau veseli din coada cativa pestisori", reprezentand si un motiv
anticipativ : Iona va fi inchis in chit ca intr-un acvariu, scriptul propriu zis fiind
realizat sub forma unui monolog dialogat infuzat liric. Iona vorbeste mult, logosul
fiind o expresie a supravietuirii : "parca aud poc, poc, tronc, poc in navod /
bolovani, nu alta / ca avem o mare bogata", este evidenta si ironia, procedeu ce
irizeaza tot discursul dramatic."Barosanul" pe care-l vaneaza pescarul, reprezinta
aici un simbol al idealului material al omului, Iona dorind sa prinda pestele cel
mare, iar cand nu are noroc la pesti in mare, pescuieste in acvariu, aruncand apoi
pestele in navod, astfel creandu-si iluzia dexteritattii practice, secventa
semnificand incercarea omului de a se multumi cu o copie infidela a idealului sau.
Finalul actului I prezinta printr-o didascalie diegetica, modul in care realitatea
agresiva isi exercita fortele : Iona este inghitit de pestele mare pe care il ignora,
secventa validandu-se ca un"initial incident" cu valoare posibila de intriga. In
acest drum al cunoasterii, primul act reprezinta la modul simbolic, prima treapta a
inconstientului, realitatea agresiva, prima guna indiana : tamas, reprezentand

ignoranta, lenea si prima treapta a sublimarii alchimice : nigredo. Didascalia

ambientala din tabloul al doilea avertizeaza asupra faptului ca Iona este in
pantecele pestelui urias, iar discursul dramatic demonstreaza ca eroul, cu toate ca
se afla intr-o imprejurare exceptionala, se comporta ca si cum s-ar afla intr-o
circumstanta normala. Printr-o didascalie integrata discursului, dramaturgul
reuseste sa asigure coeziunea celor doua instante dramatice, eroul si dramaturgul:
".in acest moment, lumina se aprinde brusc. E ca o idee care i-a venit lui Iona
/-Asta era! ". Iona isi aminteste ca a fost inghitit de un peste si nu isi mai poate da
seama daca e "inghitit de viu sau.de mort", avand revelatia amintirii unei povesti,
dar nu isi mai poate aduce aminte decat inceputul ei pe care o traieste aievea, dar
care nu ii este de folos, criticand oamenii pentru ca se preocupa a invata in viata
lucruri care nu le sunt utile"dupa moarte". Viata omului este o mistuire interioara
continua de catre om si exterioara de catre altii. Iona constata ca pestele,
grabindu-se sa-l inhate "ca sa vezi ce inseamna sa te pripesti la inghitit", a uitat
sa-l deposedeze de cutit, secventa vizand ca o conditie "sine qua non" lipsa de
vigilenta a omului. Sentinta morala pe care o da Iona este ca : "ar trebui sa se
puna un gratar la intrarea in orice suflet - ca sa nu se bage nimeni in el cu
cutitul", vizand un alt element de psihologie umana : agresivitatea. In acest drum
al cunoasterii, al doilea act reprezinta realitatea perceputa, luciditatea generata de
vederea in clar a realitatii, a doua guna indiana : rajas si a doua faza a sublimarii
alchimice : albedo. In tabloul al treilea se specifica faptul ca Iona a reusit : "sa
sparga zidul" ce-l limita, sa iasa din peste, dar nu a nimerit decat intr-un altul,
pestele din care a evadat fiind el insusi captiv. Didascalia autonoma ambientala
aduce aici un plus de semnificatii prin insertia unui element ce adauga
personajelor noi trasaturi luate de pe claviatura insolitului : "iar intr-o parte a
scenei - important !- o mica moara de vant..", moara fiind un simbol al
zadarniciei, al iluziilor. Reusind sa iasa din al doilea peste, constata ca si acesta
fusese inghitit de altul, toate aceste iesiri si intrari dintr-un spatiu in altul
validandu-se ca un "moment of last suspence", momente intarzietoare ce amana
deznodamantul. Iesirile succesive ale lui Iona din burtile pestilor sunt niste probe
initiatice pentru a ajunge la descoperirea de sine, dupa fiecare iesire, Iona avand
tot mai pregnant constiinta solitudinii sale. Finalul actului surprinde spaima lui
Iona la vederea ochilor care il privesc si a pestilor prezumtivi din spatele ochilor
pe care ii considera a fi "puii monstrului mare." .In aceasta aventura a cunoasterii,
acest al treilea act reprezinta a treia treapta : constiinta ; realitatea acaparatoare, a
doua guna indiana : suferinta si o alta dimensiune a celei de-a doua faze a
sublimarii alchimice : albedo. In ultimul tablou, Iona se afla pe un fel de plaja, la
gura unei grote. Incipitul scriptului dramatic ancoreaza simetric in ideea idealului,
de data aceasta simbol al absolutului : daca la inceputul primului tablou, Iona
dorea sa prinda "barosanul", acum vrea sa prinda cu navodul soarele. Incepe sa

aiba nostalgia trecutului si a faptului ca omul nu stie sa se bucure de prezent

"fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie". Vazand burtile de peste,
constientizeaza ca sunt ca " niste geamuri puse unul langa altul" si ca este "inchis
intre toate aceste geamuri", un alt nucleu ideatic al operei fiind identificarea cu
divinitatea: "Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia.".Secventa puncteaza
identificarea cu Dumnezeu care marcheaza un nou pas in evolutia spre regasirea
de sine, incercarile soldate cu esec ce valideaza limitele impuse conditiei umane si
ideea mortii lui Dumnezeu ce vizeaza conceptia lui Nietzsche, celebra butada a
acestuia fiind "Dumnezeu a murit", prin care se sugereaza desacralizarea
umanului. Deoarece nu isi aminteste cine este si isi da seama ca e greu "sa iesi din
ceva odata ce te-ai nascut", vrea sa isi "prezica trecutul", Iona incepand astfel sa
isi revada viata, reamintindu-si idealurile si incercand sa se regaseasca, anamneza
fiind un prim pas semn ca: "vivere bis, vita posse priore fui". Aceasta ratacire e de
fapt o intoarcere in sine, astfel el fortand aceasta limita tragica a existentei sale ne- recunoasterea de sine, prin provocare, triumfand in final, aceasta provocare
realizandu-se prin eliberarea de sub actiunea timpului. Astfel, Iona isi va reaminti
clipele si persoanele importante din viata lui, summum-ul anamnezei fiind
reprezentat de regasirea identitatii: "Mi-am adus aminte : Iona. Eu sunt Iona." In
acest drum al cunoasterii acest ultim tablou reprezinta a patra treapta :
vizionarismul ; realitatea asumata ;a treia guna indiana : satva, reprezentand
adevarul, puritatea si a treia faza a sublimarii alchimice : rubedo.
Al treilea argument in vederea formelor de manifestare insolite ale
dramaturgiei in teatrul modern, il reprezinta aparitia personajului idee. Ca instanta
dramatica Iona este un personaj principal, datorita ocurentei sale pe parcursul
discursului dramatic, protagonist, deoarece diegeza graviteaza in jurul lui,
tridimensional, deoarece portretul sau global se intregeste pe parcursul operei,
eponim, deoarece se regaseste in titlul operei, central, deoarece lui ii revine rolul
de a transmite mesajul operei, generic, el nereprezentand un caracter, proteic
deoarece beneficiaza de mai multe ipostazieri si actor metatextual, deoarece, pe
langa functia de actiune si de interpretare este investit si cu functia de
reprezentare. Ca referent uman el beneficiaza de un crochiu de portret in tabloul
IV, autorul retinand doar aspectul "barba lui Iona" si de un portret moral realizat
initial prin caracterizare directa din didascalii: "nepasator", "intelept",
"explicativ", "ironic" si prin caracterizare indirecta, trasaturile morale fiind
deduse din vorbele si faptele lui Iona.
Al patrulea argument vizeaza elementele preluate din teatrul modern
existentialist si absurd prin caracterul expresionist care rezida in : centrarea pe
problematica eului vizand un erou protestatar; scindarea launtrica a personajului,

dorinta de evadare din mediul ostil, plin de contradictii, dedublarea eroului,

dorinta de instaurare a unui nou sistem axiologic, idealul libertatii absolute. Un alt
argument vizeaza si elementele preluate din teatrul absurdului care constau in :
tema solitudinii, caracterul de opera deschisa, monologul dialogat,
redimensionarea mitului, limbajul demitizant, personajul generic, finalul deschis,
caracterul profetic, fragmentizarea vietii in lumea contemporana.
Didascaliile reprezinta si ele un alt argument in sustinerea ideii de forme
de manifestare ale dramaturgiei in teatrul modern : cele autonome: "Scena e
impartita in doua"; cele integrate: "Nicio grija.(striga)Iona!"; specializate: "intr-o
parte a scenei-important!-o mica moara de vant"; nespecializate:"Cred ca il
pandea demult"; ambientale, ce indica spatiul: "scena e impartita in doua.
Jumatate din ea reprezinta o gura imensa de peste..; sunetul: "panoul se darama cu
zgomot" si lumini: "se face intuneric"; portretistice:".rasare barba lui Iona";
diegetice: "Intra pescarul I si pescarul II"; de spectacol, care vizeaza gestica :
"frecandu-si mainile a paguba", "gest spre pestele mare", si mimica: "cu uimire",
"razand", "meditand".
Opinia lui Mihail Sebastian:" :'Teatrul este un domeniu in care, mai mult ca
oriunde, obisnuintele, cliseele, tiparele gata facute, procedeele mecanice, sunt
greu de urnit Inertia lor e ucigatoare . Nu e rau ca, din cand in cand, sa patrunda in
aceasta lume inchisa un om care sa poata arunca o privire noua asupra altor
lucruri vechi", este sustinuta de lipsa concretului istoric, situarea in atemporal,
deschiderea spre arhetipal, si de aici, spre general-uman, "denaturarea" mitului
biblic despre prorocul Iona si reformularea sa cu trimitere spre contemporaneitate,
ce denota astfel trasaturile tipice teatrului modern.