DESPRE CLAUZELE ABUZIVE DIN CONTRACTELE DE CREDIT

BANCAR
IV. Clauze abuzive privind comisioanele
1. De regula, aceste clauze sunt cuprinse in contracte preformulate,
lipsindu-le caracterul negociat.
Totodata, ele creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si
obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte.
Din aceste motive, precum si pentru argumentele care vor fi dezvoltate
in cele ce urmeaza, aceste clauze abuzive sunt nule absolut, urmand
a fi eliminate din contracte.
Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze si lipsa bunei-credinte
a bancii trebuie analizate in functie de justetea acestui comision fata
de costurile suportate de banca in legatura cu activitatea sa de
acordare a creditului.
O astfel de justificare nu exista, acest comision nereprezentand altceva
decat o dobanda mascata care, pe langa faptul ca lezeaza interesele
economice ale clientilor, aduce atingere si mediului concurential
bancar, dezavantajand bancile concurente prin prezentarea unor
dobanzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimuleaza un spor de
dobanda sub denumirea de comision.
Aceasta disimulare a dobanzii echivaleaza cu un dol.
In plus, trebuie subliniat faptul ca acest comision este prohibit in mod
expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indica in mod limitativ
care sunt costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul dintr-un
contract de credit imobiliar/ipotecar: In sarcina imprumutatului vor fi
puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentatiei de credit si
constituirii ipotecii si garantiilor aferente.
Art. 9 din aceeasi Lege enumera clauzele pe care le poate cuprinde un
contract de credit imobiliar.
Prin urmare, orice alt cost pus in sarcina clientilor, inclusiv comisionul
de acordare/comisionul de gestiune, este interzis in mod expres de
legislatia in vigoare.
2. Clauzele care reglementeaza plata unui comision de
administrare calculat la valoarea initiala a creditului sunt
abuzive
Observatiile privind cuprinderea acestor clauze in contracte
preformulate, crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si
obligatiile partilor si nulitatea absoluta a acestor clauze abuzive sunt
valabile si in aceasta ipoteza.
Acest comision, calculat si perceput lunar, disimuleaza, de fapt, un
procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al

creditului si, in plus, creand bancii un avantaj concurential contrar

uzantelor cinstite fata de celelalte banci.
Acest comision nu reprezinta altceva decat o dobanda mascata care,
pe langa faptul ca lezeaza interesele economice ale clientilor, aduce
atingere si mediului concurential al bancii, dezavantajand bancile
concurente prin prezentarea unor dobanzi doar aparent reduse, dar
care, de fapt, disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de
comision. Aceasta disimulare a dobanzii echivaleaza cu un dol.
In mod evident, o dobanda (aparent) redusa a atras mai multi clienti si,
deci, o cifra de afaceri mai mare raportata la ceea ce ar fi putut obtine
banca respectiva in conditiile in care ar fi aratat in mod transparent
costurile reale ale creditului (asa cum, de altfel, au facut o mare parte
din bancile concurente illo temporis).
A se observa, in plus, ca acest comision este calculat si perceput la
valoarea initiala a creditului, si nu la soldul acestuia, ceea ce va face,
in cazul creditelor ipotecare, acordate pe mai mult de 25 de ani, ca
dobanda (aplicata la soldul creditului) sa ajunga sa fie chiar mai mica
decat comisionul (care se va aplica la suma initiala imprumutata,
indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat).
Disimularea unei parti a dobanzii sub denumirea de comision este o
dovada irefutabila a relei credinte a bancii care percepe un astfel de
comision, intrucat, pe de o parte, reprezinta o modalitate de inducere
in eroare a clientilor, prin prezentarea de dobanzi avantajoase in raport
cu ofertele altor banci care actionau pe aceeasi piata relevanta cu
banca respectiva (dar care, in realitate, datorita adaugarii la DAE a
comisionului de administrare, nu mai erau chiar atat de avantajoase)
si, pe de alta parte, reprezinta o modalitate de procurare a unui
avantaj concurential contrar uzantelor cinstite ale comerciantilor.
In baza celor invederate, se impune constatarea caracterului
abuziv al clauzelor care reglementeaza plata unui comision de
administrare calculat la valoarea initiala a creditului.
3. Clauzele care reglementeaza plata unui comision de
urmarire riscuri calculat la valoarea initiala a creditului sunt
abuzive.
Conform clauzelor contractuale impuse de anumite banci, clientii sunt
obligati ca lunar, odata cu achitarea ratei din credit, sa achite si un
comision de urmarire riscuri, intr-un cuantum calculat din valoarea
initiala a creditului.
De exemplu, un comision lunar de 0,35% reprezinta un comision anual
de 4,2%, ceea ce reprezinta uneori un cost mai mare chiar decat costul
cu dobanda.
Este evident ca ne aflam in prezenta unui alt tip de dobanda
mascata, disimulata sub denumirea de comision.

De aceea, toate argumentele relative la comisionul de administrare

sunt valabile, mutatis mutandis, si in cazul acestui tip de comision.
Dezechilibrul pe care-l genereaza aceste clauze este dat de faptul ca
acest comision nu reprezinta un cost actual al creditului ci, in cel mai
rau caz, reprezinta o asigurare pe care banca si-o ia - avant la lettre impotriva riscului intrarii consumatorului in incapacitate de plata.
Prin urmare, acest cost este unul eventual si nu unul actual (cert).
Cu toata aceasta incertitudine, banca il incaseaza lunar si nu il
returneaza consumatorului bun-platnic dupa unul sau mai multi ani de
derulare a contractului fara incidente de plata.
In situatia in care consumatorul isi indeplineste intocmai obligatiile de
plata, in favoarea bancii va opera o imbogatire fara justa cauza, in
defavoarea clientilor care, cu toate ca si-ar fi indeplinit obligatiile
contractuale, vor fi platit lunar un comision de urmarire a riscului, fara
ca riscul sa se fi materializat.
Comportamentul contractual al imprumutatului nu este cunoscut de la
inceput de catre banca, astfel ca, a incasa un comision de la o
persoana care, verificata fiind in evidentele incidentelor de plati, nu a
ridicat si nu ridica nici o suspiciune cu privire la seriozitatea si
bonitatea sa, nici la incheierea, nici cu ocazia executarii contractului,
reprezinta un abuz din partea bancii.
Oricum, contra riscului de neplata banca isi iau garantii reale sau
personale si il determina pe client sa incheie polite de asigurare a
riscului de neplata.
Mai mult, banca isi asigura in toate contractele o serie de mecanisme
de protectie impotriva riscului de neplata, ceea ce demonstreaza odata
in plus ca acest comision de risc este abuziv.
Astfel, riscul deprecierii garantiilor si al neincasarii valorii in cazul
vanzarii este de asemenea suportat de catre imprumutat, care va
raspunde cu toate bunurile sale.
Dreptul bancii de a-si recupera creanta nu se limiteaza la urmarirea
garantiilor, ci se intinde asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare,
iar deprecierea garantiei afecteaza exclusiv patrimoniul
imprumutatului.
In plus, bunurile sunt asigurate, iar banca impune intotdeauna
societatea de asigurari, iar riscul de a nu-si incasa despagubirea de la
asigurator, practic, este inexistent.
Nu in ultimul rand, banca si-a mai creat inca un instrument de
asigurare impotriva riscului de neplata, prin obligarea imprumutatului
de a aduce si garantii personale (codebitori, fideiusori).
Toate aceste garantii pe care le are banca impotriva riscului de neplata
reprezinta argumente solide in sprijinul celor afirmate mai sus, in

sensul ca prevederile contractuale ce reglementeaza comisionul de

urmarire riscuri sunt in fapt clauze contractuale abuzive ce sunt lovite
de nulitate absoluta.
Riscul de piata trebuie sa fie asumat in egala masura de ambele parti,
atat de banca, care este jucator profesionist, cat si de consumator.
Comisionul de urmarire a riscului este perceput de banca pentru a-si
acoperi propriul risc. Asadar, pe langa faptul ca un consumator trebuie
sa suporte propriul risc (deteriorarea cursului de schimb, diminuarea
veniturilor etc.), este obligat prin aceste clauze abuzive sa suporte si
riscul bancii.
Disproportia dintre drepturile si obligatiile contractuale ale partilor este
cu usurinta demonstrata intrucat, pana la acest moment, consumatorii
au suportat, pe de o parte, cresterea ratei lunare datorita devalorizarii
leului, iar pe de alta, comisionul de risc care punea banca la adapost
de orice risc, inclusiv de riscul probabil in situatia inversa, in care
cursul ar fi evoluat in sensul aprecierii monedei nationale.
Aceasta situatie demonstreaza fara echivoc ca toate prevederile din
contractele consumatorilor privitoare la perceperea unui comision de
urmarire a riscului sunt clauze abuzive datorita dezechilibrului
contractual pe care il genereaza, prin transferul tuturor riscurilor in
sarcina consumatorilor.
Trebuie subliniat ca art. 44 din Regulamentul BNR 3/2007 privind
limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice,
prevede ca imprumutatorii sunt obligati sa informeze clientii prin
mentionarea posibilitatii modificarii, in sensul majorarii, a sumelor
datorate, in cazul materializarii riscului valutar, a riscului de rata a
dobanzii ori in cazul cresterii costului creditului provenind din
comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazute
in contract.
In primul rand, trebuie observat ca Regulamentul vorbeste despre
materializarea riscului, in defavoarea imprumutatului, ceea ce
exclude din start idea ca ar fi permisa incasarea de catre banca in
cazul opus, a unor sume care sa ii acopere propriul risc.
Textul Regulamentului impune bancii obligatia informarii fiecarui client
in parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispozitii contractuale)
cu privire la posibilitatea majorarii sumelor pe care le va datora in
temeiul contractului de credit, majorare determinata de: (i)
materializarea riscului valutar sau a celui de rata a dobanzii (in cazul in
care acestea se produc in defavoarea imprumutatilor) sau (ii) cresterii
costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind
administrarea creditului prevazute in contract.
La randul sau, art. 41 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea
riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune

institutiilor de credit, tot in scopul diminuarii riscului sa isi organizeze

activitatea de creditare astfel incat sa asigure separarea clara si
efectiva a functiei de promovare si vanzare a produselor de creditare
de functia de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii.
Anumite banci, in loc sa isi indeplineasca obligatiile impuse de
reglementarile in vigoare si sa isi stabileasca criterii concrete si reale
de determinate a categoriilor de clientela pe categorii de risc si sa faca
diferentierea produselor de creditare in functie de aceste criterii, a ales
varianta abuziva, mult mai costisitoare pentru imprumutatii bunplatnici, pe baza careia, prin achitarea acestui comision de risc, isi
acopera in realitate pierderile rezultate din nerambursarea creditelor
de catre alti clienti, transferand, astfel, consecintele pierderilor cauzate
de creditele sale neperformante asupra clientilor bun-platnici.
Mai mult, prin perceperea acestor comisioane, banca realizeaza
castiguri imense, deoarece creditele neperformante nu sunt atat de
mari incat sa compenseze cu valoarea totala a comisioanelor de risc.
Pentru a conchide trebuie retinut ca pentru neperformanta Bancii nu
sufera si nu pierde banca, ci sufera si pierd clientii bancii bun-platnici.
Cu privire la caracterul abuziv al comisionului de risc s-au pronuntat in
repetate randuri instantele de judecata, constatandu-se cu putere
de lucru judecat caracterul abuziv si implicit nulitatea clauzelor
care permit perceperea acestuia[1].
Fata de cele precizate, solicitam onoratei instante constatarea
caracterului abuziv al clauzelor care reglementeaza plata unui
comision de urmarire.
4. Clauzele cu privire la alte comisioane percepute in mod
abuziv
Potrivit art. 36 din OUG nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul
poate percepe numai: comision de analiza dosar, de administrare
credit, de administrare cont, pentru rambursare anticipata, costuri
aferente asigurarilor, penalitati, comision unic pentru serviciile prestate
la cererea consumatorilor. Acest text legal nu lasa loc de interpretari.
Comisioanele mentionate mai sus nu se incadreaza in textul de lege,
astfel ca se impune inlaturarea clauzelor care le prevad.
In subsidiar, in cazul in care nu se poate constata inlaturarea acestor
clauze ca urmare a aparitiei OUG 50/2010, se poate solicita
constatarea caracterului abuziv a acestor clauze, fata de legislatia
protectiei consumatorului anterioara.
Clauzele mentionate reglementeaza diverse tipuri de comisioane
percepute de banca, o parte din acestea fiind stabilite in conditiile
speciale, alta parte in conditiile generale ale conventiei. Prezentarea
costurilor bancii in acest mod este cel putin confuza pentru
consumatori, care, atunci cand doresc obtinerea unui credit isi

directioneaza atentia asupra dobanzii, cost care ar trebui sa fie cel

principal si care diferentiaza ofertele de creditare din piata bancara.
Consideram ca mentionarea unui numar excesiv de comisioane incalca
dreptul consumatorilor la o informare precisa si corecta, drept
reglementat de art. 45 din Legea 296/2004 privind Codul Consumului
(coroborat si cu calculul gresit al DAE, care nu includea toate costurile
creditului), fiind, totodata, si o practica comerciala incorecta, care are
drept scop si ca efect deformarea substantiala a comportamentului
economic al consumatorilor.
Potrivit definitiei reglementate la art. 2 lit. e) din Legea 363/2007
privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu
consumatorii, deformarea substantiala a comportamentului economic
al consumatorilor reprezinta folosirea unei practici comerciale ce
afecteaza considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie in
cunostinta de cauza, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.
Art. 6 lit. d) din acelasi act normativ prevede ca o practica comerciala
este incorecta si este considerata o actiune inselatoare daca ea
contine informatii false (precum calculul dobanzii anuale efective fara
sa tina seama de toate costurile creditului) sau, in orice situatie, induce
in eroare sau este susceptibila sa induca in eroare consumatorul
mediu, astfel incat il determina sa ia o decizie pe care altfel nu ar fi
luat-o, cu privire la pret sau la modul de calcul al acestuia.
Prin impiedicarea consumatorului sa aprecieze costurile creditului,
clauzele sus-mentionate se incadreaza in articolele de lege precitate,
in consecinta, trebuie sanctionate ca atare cu nulitatea.
[1] Dosar 18057/233/2009, Jud. Galati; Dosar 18057/23372009, Jud.
Galati; sent. civ. 5960/23.06.2009, Jud. sect.2 Bucuresti, s. civ.; sent.
civ. 6247/26.06.2009, Jud. sect.2 Bucuresti, s. civ.; sent. civ.
9941/16.12.2009, Jud. sect.2 Bucuresti, s. civ.; dec.civ.
2928/12.10.2009, L.C.Stoica, Imprumutul, comodatul si creditul bancar.
Practica judiciara, Ed. Hamangiu, p. 135 si 144