Marin Sorescu - Iona tema si viziunea despre lume

Poetul Marin Sorescu nu a adoptat o forma teatrala in care sa-si

dezvolte metaforele lirice,ci, fiind scriitor de factura intelectuala, a
scris
teatru de idei; piesele sale reprezinta fie monologuri dramatice, fie
dialoguri
parabolice, inspirate vadit din teatrul existentialist si absurd.
Iona este realizata compozitional in patru tablouri, sub forma
unui monolog de tip solilocviu, cu trei personaje: Iona, Pescarul I si
Pescarul II, cu precizarea in
cazul celor doi, fara varsta, figuranti, reprezentand alter-ego-uri.
Drama
este o reusita metafora pe tema destinului omenirii, dupa cum
marturisea
autorul: imi vine pe limba sa spun ca Iona sunt eu... Cel care traieste
in Tara
de Foc e tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona
este
omul in conditia sa umana, in fata vietii si a mortii. Ca orice om
foarte
singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si-si
raspunde, se comporta tot timpul ca si cand in scena ar fi doua
personaje. Se dedubleaza si se strange dupa cerintele vietii sale
interioare.
Piesa lui Marin Sorescu are ca punct de plecare mitul biblic al lui
Iona,
sugerat inca din titlu. Iona este insarcinat in taina sa plece la Ninive
pentru a
propovadui cuvantul Domnului si a-i avertiza pe locuitori sa se
pocaiasca.
Insa, nu da ascultare poruncii si fuge cu o corabie la Tarsis. Dumnezeu
starneste o furtuna pe mare iar Iona este aruncat in valuri si inghitit de
un chit. Dupa trei zile de rugaciune, este aruncat pe tarm, dar trebuie
sa se intoarca la Ninive, unde locuitorii ii vor da crezare si se vor pocai.
Eroul lui Sorescu, este, intr-un anumit sens, chiar opusul lui Iona din
mitul biblic, care este eliberat dupa pocainta. Pescarul lui Sorescu se
afla de la inceput in gura pestelui, fara posibilitatea eliberarii in fapt si
fara a fi savarsit vreun pacat.
Din punct de vedere tematic, Iona porneste de la metafora lui
Nietzsche: Solitudinea m-a inghitit ca o balena si da expresie
strigatului

tragic al omului insingurat, ce face eforturi disperate spre a-si regasi

identitatea: Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona! spune in final
personajul. Pe de alta parte, monologul amplu al lui Sorescu dezvolta
imaginea lumii ca ierarhie de sfere sau serie biologica de
stereotipii , careia omul se straduieste sa-i reziste.
In cele patru tablouri, piesa urmareste avatarurile devenirii lui Iona,
experientele sale ontologice. Iona este pescar, aflat in fata marii
perceputa
fie ca libertate, iluzie sau aspiratie; asemeni eroilor lui Becket, el
traieste
intr-un perpetuu orizont al asteptarilor. Pestele fabulos intarzie sa
apara, iar
Iona incearca, prin joc, sa-si contrafaca destinul, inscenand realitatea.
Isi
aduce de acasa un acvariu si imita gestul ancestral: vaneaza cate o
fata
pe care o arunca inapoi. Facand din existenta pretext pentru joc, Iona
nu isi
da seama ca in micul vas e prefigurat modelul universului la scara
redusa.Fiindca nu poate prinde miticul peste visat, el pescuieste
deriziunea
propriului destin, care se razbuna: un peste urias, iesit din haul apelor,
il
inghite,aratandu-i fata nevazuta a lumii, spatiul visceral, multiplicat la
infinit.
Treptat, Iona descopera ca existenta sa se consuma intr-un univers
din
care nu are cum sa iasa. Tabloul al II lea se desfasoara in interiorul
pestelui
I, unde incearca sa-si demonstreze siesi ca este inca liber :Pot sa merg
unde
vreau. Fac ce vreau. Vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac. Moara de
vant
din tabloul al III lea apare ca un avertisment simbolic al luptei
zadarnice cu
destinul. Cei doi pescari ce au in spate cate o barna semnifica
hiperconstiinta
si subconstientul lui Iona, ducandu-si existenta si acceptandu-si
destinul.
Iona spinteca burta pestelui cu propria sa unghie ca o sabie goala, ce
semnifica, dupa Jaspers, detasarea omului de regn si actiunea
constienta. Actiunea este insa in van, caci eliberarea dintr-un cerc al
existentei este intotdeauna inchiderea intr-un altul.

In acest moment, se observa limpede sensul metaforei pestelui, in

care
rezida viziunea centrala a piesei:toate lucrurile sunt pesti. In
pantecele
chitului, Iona se descopera pe sine ca ins captiv intr-un labirint in care
fiintele au dubla identitate, de jucarie a destinului si de destin. Fiinta
rationala, insa, omul e in lupta cu jocul absurd al existentei.
In tabloul IV, imbatranit, Iona crede ca a iesit in sfarsit la lumina, pe
plaja, spintecand burta ultimului peste.Inspaimantat insa de orizontul
alcatuit din burti de peste, ca niste geamuri puse unul langa altul, intre
ele,
se afla el: Sunt ca un Dumnezeu-exclama el, disperat care nu mai
poate
invia. I-au iesit toate minunile; si venirea pe pamant, si viata, pana si
moartea, dar ajuns aici in mormant nu mai poate invia. Iona invoca
semnul
divinitatii, in maniera psalmilor arghezieni, motivand: noi, oamenii,
numai
atata vrem, un exemplu de inviere, apoi ne vom duce linistiti pe la
casele
noastre. Urmeaza momentul clarificarii, cand reuseste sa afle o
definitie a
vietii : dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si
caraghioasa,
formata din ani, pe care am trait-o eu si isi regaseste identitatea: Eu
sunt
Iona! .
Drumul parcurs de Iona pare incheiat. Intelege ca, aflat intr-un
univers
repetitiv, a gresit sensul, trebuind sa incerce calea inversa: Totul e
invers,dar nu ma las. Plec din nou. Gaseste un motiv experientei
umane:
ne scapa cate ceva din viata, de aceea trebuie sa ne nastem mereu.
Strigandu-si numele in departarea in care se ratacise, in loc de a mai
taia
burti de peste, in speranta unei libertati iluzorii, isi spinteca propriul
abdomen, cu sentimentul de a fi gasit nu inafara, ci in sinea sa deplina
libertate : Razbim noi cumva la lumina!. Iona intrerupe astfel circuitul
inconstient al naturii pentru a renaste, prin moarte.
Ne-am putea intreba daca prin sinucidere, Iona a gasit intr-adevar
leacul solitudinii, al misterului mortii. Umanitatea a invatat, pe
parcursul existentei sale, sa nu capituleze in fata misterelor, iar Iona nu
este altceva decat

dovada acestei crancene lupte a omenirii. Acesta este adevarul pe care

ni-l
propune Marin Sorescu, printr-un limbaj aparent prozaic, intr-o formula
liricoironica in masura sa patrunda in profunzime toate marile
probleme.