Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Educarea Limbajului La Varsta Prescolara
Educarea Limbajului La Varsta Prescolara
Lucrare stiintifica
Cuvant-inainte
Cea mai mare bucurie a parintilor este aceea de a-si vedea copiii sanatosi, cu vorbirea si
scrierea frumos curgatoare si limpede ca cristalul asa cum a gandit si marele Ion Creanga, cel
care s-a daruit copiilor ca nimeni altul.
Dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii materne nu trebuie privita ca o sarcina ce
revine numai limbii romane si activitatilor incluse in acest obiect de studiu. Atat latura lexicala,
semantica, cat si cea gramaticala se realizeaza prin intermediul tutuor activitatilor si factorilor
adiacenti procesului instructiv-educativ.
Pornind de la acest considerent, trebuie subliniat faptul ca limba vorbita in situatii
obisnuite de viata trebuie sa fie conform regulilor limbii culte.
In cadrul acestei preocupari, autoarea isi propune sa vina in sprijinul muncii
educatoarelor cu modele didactice si indrumari metodice axate pe unele aspecte esentiale ale
acestui vast si complex domeniu de activitate.
In realizarea lucrarii de fata autoarea a avut in vedere necesitatea apofundarii elementelor
teoretice metodologice ce formeaza si orienteaza munca instructiv educativa.
Autoarea realizeaza in aceasta lucrare imbinarea aspectului de cunoastere validata
stiintific cu cel de actiune practica directa.
O serie de idei, teze si principii psihopedagogice avansate in studiile cu caracter teoretic,
sunt materializate in instrumente de lucru pentru dezvoltarea vorbirii copiilor, pentru integrarea
lor in activitati cu caracter complex, pentru a le crea nevoia de a se exprima prin cel mai precis
mod de expresie, limbajul verbal.
Autoarea a considerat ca prin mijloacele de realizare a activitatilor de educatie a
limbajului (povestiri, memorizari, jocuri didactice) se poate ajunge la dezvoltarea, precizarea si
serveste ca instrument al
limbii materne nu trebuie privita ca o sarcina ce revine numai limbii romane, ci si activitatilor
incluse in acest obiect de studiu.
Atat latura lexicala, cat si latura semantica si cea gramaticala se realizeaza prin
intermediul tuturor activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-educativ.
Pornind de la acest considerent, trebuie sa subliniem ca limba vorbita in situatii obisnuite
de viata trebuie sa fie conform regulilor limbii culte. In afara acestei cerinte fundamentale,
exista, in planul de invatamant, activitati care sprijina in mod direct dezvoltarea limbajului si
imbogatirea vocabularului.
Obiectivele stabilite pentru fiecare activitate indica metoda de baza, caile si modalitatile
care pot fi folosite.
Evident aceste delimitari, nu trebuie luate la modul absolut. De regula, in cadrul aceleiasi
activitati, unele metode alterneaza din considerente bine cunoscute. Astfel, se stie, ca observarea
unor obiecte sau lectura dupa imagini sunt corelate cu convorbirea. Una din activitatile prin care
se imbogateste si se activizeaza vocabularul este observarea. Cu ajutorul ei prescolarul isi
formeaza unele reprezentari despre obiectele si fenomenele lumii obiective, cu insusirea lor cu
relatiile in care se afla; verbalizeaza rezultatele observarii, se exprima in termeni adecvati
continutului cognitiv, isi fixeaza in vocabular o terminologie specifica.
mijloc de pastrare si transmitere a tezaurului stiintei si culturii, este 'intaiul mare poem al unui
popor' cum spunea Lucian Blaga.
'Ca fenomen social, limba nu este statica, imobila, ea se dezvolta, se imbogateste si se
complica nu numai din punct de vedere al structurii lexicale si gramaticale dar si al sensului si
semnificatiei sale, manifestandu-se ca un sistem deschis multiplelor influente ce actioneaza in
dezvoltarea sa.'
Limba este 'tezaurul cel mai de pret pe care il mostenesc copiii de la parinti, depozitul
cel mai sacru lasat de generatiile trecute si care trebuie sa fie pastrat cu sfintenie de generatiile
care-l primesc. Ea este cartea de noblete, testimoniu de nationalitate al unui neam.'
Cercetarea pedagogica
Cercetarea pedagogica reprezinta o strategie proiectata si realizata in scopul de a
surprinde relatii si fapte intre componentele actiunii educationale si de elaborare pe aceasta baza
a solutiilor optime pentru procesul educational. Acest timp de cercetare poate imbraca forme
variate de la simpla observare dirijata la experientul de tip formativ, de la administrarea unui
chestionar la organizarea unor investigatii cu instrumente standardizate.
Dictionarul de pedagogie defineste cercetarea pedagogica astfel: 'Cercetarea care ca
scop cunoasterea fenomenelor educative realizata de catre teoreticieni si practicieni in domeniul
pedagogiei si de echipe de cercetare interdisciplinara'. Cercetarea este o actiune complexa, de
durata, efectuata in cadrul procesului de invatamant avand ca scop lamurirea, rezolvarea unor
aspecte metodice pentru cresterea calitatii invatamantului, este o actiune conceputa stiintific in
vederea cunoasterii problemelor concrete ale procesului de invatamant, a relatiei intre elementele
componente ale cauzelor ce determina evolutia procesului, constatare dupa care se concept
modalitati mai bune, eficiente de cercetare, imbunatatire, de introducere a unor noi modalitati in
asa fel incat obiectivul educational sa fie cat mai adecvat, realizat in raport cu nivelul copiilor, al
calitatilor concrete.
intelectuala, morala, estetica, profesionala si fizica. Diversele componente structurale ale actiunii
educationale pot deveni obiect de investigatie pedagogica.
Metoda observatiei
Metoda observatiei este metoda cu cea mai larga aplicare deoarece furnizeaza date
importante in vederea cunoasterii individualitatii copiilor, stadiului lor de dezvoltare in plan
intelectual, socio-afectiv, asigurand in acelasi timp o buna orientare in alegerea celor mai
eficiente cai de formare si dezvoltare a unei vorbiri corecte si coerente. Metoda observatiei
consta in urmarirea sistematica a faptelor educationale asa cum se desfasoara ele in conditii
obisnuite, in inregistrarea datelor si constatarilor, asa cum se prezinta cercetatorul asteptand ca
ele sa se produca pentru a le putea surprinde.
Observatia se foloseste in toate etapele cercetarii si insoteste toate celelalte metode,
oferind datele suplimentare in legatura cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate.
Folosirea metodei observatiei impune respectarea urmatoarelor cerinte:
observatia trebuie efectuata in conditii si imprejurari diferite pentru a furniza date cat mai
concrete asupra subiectului.
inregistrarea cat mai fidela a diferitelor aspecte ale dezvoltarii limbajului copiilor.
Observatia mi-a asigurat asumarea unui bogat material faptic cu privire la:
producerea fenomenelor;
respectarea lor;
Dialogul trebuie sa fie cat mai natural, educatoarea sa manifeste multa elasticitate
apeland la intrebari menite sa stimuleze copiii in a-si exprima liber gandurile, parerile, dorintele,
necazurile. Dat fiind specificul varstei, convorbirile presupun mult tact psihologic si pedagogic,
atat gasirea tonului adecvat cat mai ales in formularea intrebarilor. Metoda convorbirii este
folosita adesea pentru a completa datele obtinute prin observatie si experiment. Ea se desfasoara
pe baza unui plan si a unor dialoguri care trebuie sa fie cat mai naturale, colaterale, menite sa nu
intimideze pe interlocutor pentru a-si spune gandurile si opiniile.
Avantajul acestei metode este ca intr-un timp relativ scurt se obtin numeroase date. In
timpul convorbirilor am evitat (convorbirile), intrebarile directe care ar fi putut da discutiei un
caracter de ancheta ducand la raspunsuri formale sau eronate, am urmarit ca intrebarile sa fie
clare, sa se refere la aspecte concrete. Rezultate pretioase, relatari sincere se obtin atunci cand
convorbirea se infiripeaza in mod natural, firesc, cand interlocutorul are incredere in cercetator.
Pentru ca datele obtinute sa nu se piarda le-am notat imediat dupa convorbire sau chiart in
timpul acesteia. Magnetofonul sau casetofonul pot fi folosite cu succes in acest scop. Pentru
reusita convorbirii este necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea (sa-si structureze
intrebarile), sa-si culeaga informatiile despre subiect, sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a sti
cum sa se comporte in eventualitatea unor situatii neprevazute. Marele avantaj al convorbirii
consta in faptul ca permite racolarea unor informatii numeroase, variate, pretioase intr-un timp
relativ scurt. Dezavantajul convorbirii provine din eventuala lipsa de receptivitate a subiectului si
de aceea se impune cu necesitate ca datele ei sa fie completate si verificate prin alte metoce.
Metoda testului
Testul psihologic este o proba relativ scurta care permite cercetatorului strangerea unei
informatii obiective despre subiect pe baza carora sa se poata diagnostica nivelul capacitatilor
masurate si formula un pronostic asupra evolutiei lor ulterioare.
Pentru a-si satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unitati de masuraa rezultatelor obtinute pentru a
cunoaste valoarea lor).
Testele psihologic se clasifica dupa mai multe criterii:
dupa durata desfasurarii sunt teste cu timp strict determinat, cu timp la alegerea
subiectului;
Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea in
forme superioare cu cei din jur si poate sa cunoasca pe deplin realitatea obiectiva. Lipsa de
comunicare prin limbaj determina stagnarea in dezvoltarea personalitatii, modifica natura
relatiilor cu realitatea inconjuratoare, determina singularitatea copilului. Cu ajutorul limbajului
sunt formate si organizate sisteme in care sunt integrate cunostintele, ceea ce determina o
complicare a conditiilor interioare si de formare a personalitatii copilului.
Emil Verza arata ca 'exista o relatie stransa intre limbaj, invatare si evolutia
personalitatii copilului, in sensul ca, in copilarie comunicarea verbala pune amprenta asupra
dezvoltarii psihice a omului, asupra capacitatii sale interioare, intelectuale, si personalitatii
sale fiind la randul sau, influentat de acesta.'
Particularitatile limbajului copilului depind de o serie de factori intelectuali si
extraintelectuali. Activitatea de comunicare prin intermediul diferitelor tipuri de activitati
didactice duce la dezvoltarea vorbirii care la randul sau, faciliteaza insusirea cunostintelor.
Dezvoltarea vorbirii copiilor
intercomunicare ale unui proces de formare, a unui proces de formare a limbajului interior, de
memorare verbala si activizare a vocabularului.
Limbajul copiilor se dezvolta substantial sub influenta adultilor cu care stabileste relatii
de comunicare din ce in ce mai complexe. Apariti limbajului interior face ca raspunsurile pe care
le formuleaza copilul sa fie rezultatul unei formulari anterioare ale gandirii anticipate.
In dezvoltarea limbajului, insusirea structurii gramaticale a limbii reprezinta o conditie
esentiala realizata prin activitatile din gradinita. Caracteristicile varstei prescolare sublinieaza
faptul ca, desi anumite particularitati de varsta egate de pronuntarea sunetelor dispar, apar alte
dificultati odata cu dezvoltarea posibilitatilor de formare a propozitiilor.
Copiii trebuie sa dobandeasca inca de la varsta prescolara capacitatea de a comunica cu
cei din jur, de a-si exprima in mod inteligibil impresiile, ideile, ceea ce va constitui o baza in
activitatea scolara si apoi in viata sociala de mai tarziu. Insusindu-si limba, copilul dobandeste
mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur in forme superioare, poate ajunge la
cunoasterea tot mai deplina a realitatii obiective. Pe masura ce isi insuseste vorbirea copilul
poate fi educat mai usor prin intermediul cuvantului ce contribuie la educrea lui intelectuala.
Daca la inceputul vietii sale, pana la insusirea vorbirii copilul i-a contact cu mediul
inconjurator mai ales prin actiunea directa a mediului inconjurator exterior asupra organelor de
simt, la varta prescolara, cand copilul incepe sa manuiasca limbajul, cunoasterea directa se
realizeaza la un nivel mai inalt fiind insotita de explicatiile, sublinierile si concluziile adultului.
Prin cuvant il invatam pe copil sa se straduiasca mintal, sa gaseasca un raspuns la intrebarile
adresate. In acest mod se contribuie la dezvoltarea concomitenta a gandirii si limbajului, la
cresterea capacitatilor de cunoastere, la largirea sferei de cunoastere, la dezvoltarea
vocabularului, la marirea posibilitatilor de exprimare.
Limbajul se dezvolta treptat, prezentand diferite particularitati ce trebuie sa constituie un
ghid in dezvoltarea gandirii copiilor. Semnificativ este faptul ca in procesul cunoasterii, limbajul
devine pentru copil un instrument de comunicare si exprimare a impresiilor traite, a gandurilor si
emotiilor, a dorintelor si intereselor, ca si un mijloc de dobandire a cunostintelor.
'Intrebarile numeroase pe care copilul de adreseaza adultului sublinieaza prezenta
intereselor cognitive primare, a elementelor gandirii cauzale, a dorintei de a cunoaste si intelege
fenomenele lumii inconjuratoare.'
La varsta prescolara limbajul capata noi valente si ii promite copilului sa realizeze relatii
cu adultii si cu ceilalti copii, sa-si organizeze activitatea psihica, sa-si exprime ideile si starile
interioare dar si sa inteleaga si sa acumulze informatii. Prin intermediul limbajului copilul isi
dezvlta propria experienta si mai cu seama invata din experienta altora. Din punct de vedere
psihologic, momentul important pentru dezvoltarea ulterioara a sistemului verbal il constituie
recunoasterea, intelegerea si pronuntarea primelor cuvinte de catre copil.
Capacitatea de a utiliza simbolurile verbale constituie momentul crucial in dezvoltarea
gandirii si psihicului in general. Cercetarea atenta si profunda a limbajului copilului prescolar
este necesara si pentru intelegerea modului cum se organizeaza si se dezvolta intreaga activitate
psihica.
deoarece, obeictivele stabilite pentru fiecare tip de activitate in parte nu constituie un impediment
intrucat exista obiective comune mai multor categorii de activitati.
Punerea in evidenta, in cadrul procesului instructiv-educativ a elementelor pregatitoare, a
premizelor comune mai multor activitati si a conexiunilor dintre aceste activitati, va conduce la
o sporire a eficientei invatarii, la o crestere a capacitatii de aplicare a cunostintelor si la o
amplificare a transferului de idei si de metode de invatare, de la o activitate la alta, in perspectiva
invatamantului primar si a altor trepte de invatamant.
In cadrul enumerarii continuturilor cu privire la activitatile de educatie a limbajului, in
ultima parte se impune sa se stipuleze urmatoarele: sa se puna accent pe problemele de topica, pe
formarea limbajului conceptual si pe imbogatirea vocabularului cu neologisme, la grupa
pregatitoare. Acest obiectiv rezolva privind formarea fluiditatii vorbirii cu consecinta directa
asupra flexibilitatii gandirii.
Fiecare educatoare are raspunderea de a destina intr-adevar toate actiunile copiilor prin
organizarea si pregatirea temeinica a acestora, pe baza cunoasterii profunde a psihologiei
copilului. Cu toate ca trasaturile psihice sunt caracteristice elevului, totusi unele premize ale
acestei trasaturi pot fi asigurate inca din gradinita, ele reprezentand o conditie necesara a trecerii
de la un joc la invatatura sistematica ca activitate de baza.
Una dintre aceste premise o reprezinta educatia limbajului la toti prescolarii dar mai ales
la cie din grupa mare. La invatarea de tip scolar, la toate obiectele de invatamant, nu pot fi
concepute rezultate reale fara ca elevii sa nu dispuna de capacitatea de a se exprima.
In actualele conditii, la aceste activitati trebuie avute in vedere obiective precum:
exersarea organului fonator al vorbirii pentru asigurarea unei pronuntii clare; a unei pronuntii
corecte a sunetelor si grupurilor de sunete; dezvoltarea capacitatilor de diferentiere perceptiva,
fonetica; imbogatirea vocabularului; formarea priceperilor si deprinderilor de exprimare orala
corecta; simularea capacitatii copiilor in exprimare.
Desigur aceste obeictive se vor realiza in primul rand in activitati comune dar trebuie
acordata si o atentie sporita si activitatilor cu grupuri mici de copii si individuale acestea
permitand tratarea diferentiata cu rezultate mult mai bune.
Specificul educarii vorbirii corecte la varsta prescolara
Intelegerea treptata a educatiei prescolare in concordantele educatiei permanente sau
prelungite s-a impus gandirii si practicii pedagogice contemporane, datorita mutatiilor profunde
si accelerate ce au loc in structurile sociale in intreaga viata.
'Desi e veche de cand lumea, educatia are de solutionat tot timpul probleme noi pe care
societatea omeneasca in ansamblu si anumite grupuri sociale, le pun in anumite stadii de
dezvoltare.' Conceptia moderna asupra educatiei prescolare presupune folosirea din timp a
invatarii dirijate si spontane considerand invatarea drept scopul principal al dezvoltarii
inteligentei copilului si baza procesului de socializare.
In practica invatamantului romanesc s-a abordat problematica potentialului creativ
specific varstei prescolare in cadrul unui sistem instructiv-educativ bine structurat, unde copilul
sa aiba dreptul sa-si formeze personalitatea si din proprie experienta.
'La varsta prescolara, copilul dobandeste cele mai profunde, durabile si productive
insusiri psihice ale individualitatii proprii, o intensa receptivitate, sensibilitate si flexibilitate
psihica.'
Este cunoscuta importanta deosebita pe care o are vorbirea in dezvoltarea multilaterala
dar mai ales in dezvoltarea intelectuala a copiilor prescolari. O contributie remarcabila in
domeniuo cercetarilor orientate spre dezvoltarea comunicarii orale la copii a avut-o Tatiana
Cazacu, in special in lucrarea Dialogul la copii, ale carei rezultate in cercetarea acestui
domeniu le gasim implementate in proiectarea si desfasurarea activitatilor instructiv-educative in
gradinita, in special, a
prescolara are o larga determinare asupra dezvoltarii limbajului si a vorbirii si ca facandu-se apel
la valoarea afectiva a mesajului, comunicarea este mai deplina.
Chiar pentru un copil cu o vorbire anormala ete necesara o influenta sistematica in
dezvoltarea auzului fonematic, in imbunatatirea perceptiei auditive, in formarea abilitatii de a
distinge cuvintele din propozitii, de a imparti cuvintele in silabe si de a pronunta corect sunetele
in insusirea practica a raporturilor gramaticale, sub aspect morfologic si sintactic, in formarea
unei exprimari clare, corecte, a ideilor, in dezvoltarea capacitatilor de a sesiza semnificatia
cognitiva a cuvintelor si propozitiilor incat sa poata folosi un vocabular din ce in ce mai bogat, in
formarea ritmului de vorbire corespunzator continutului si deprinderii de a respecta pauzele,
intonatia si accentul.
In conditiile unei educatii corecte, catre varsta de 3 ani copilul isi insuseste in linii mari
pronunctia fonemelor din limba materna. Totusi, nu sunt rare cazurile in care si copiii de virsta
mai mare manifesta unele dificultati articulatorii. In perioada prescolara se
continua
un efort fonator : deschiderea si inchiderea gurii, umflarea si sugerea simultana a ambilor obraji,
imitarea surasului, miscari ritmice de proiectare a limbii in afara cavitatii bucale.
Dupa ce copiii si-au insusit miscarile de articulatie verbale, se pot asocia si exercitii de
limitare a unor sunete utilizand din plin anomatopeele (zborul albinitei, chemarea pisicii, sunetul
telefonului, scartaitul usii, sunetul soneriei). Majorittea exercitiilor au fost preluate din programa,
manuale, literatura de specialitate, pe care le-am adaptat nevoilor aparute in munca de prevenire
si corectarea vorbirii ; altele au fost create. Acestea au fost incluse in jocurile si activitatile la
alegerea copiilor, in activitatile comune si in programul distractiv. Tot in scopul emiterii corecte a
unor sunete se pot folosi jocurile muzicale asociate cu framantari de limba.
Paralel cu dezvoltarea aparatului fonator, am acordat o atentie deosebita cresterii fondului
principal de cuvinte, ce denumesc obiecte utilizate de copil in activitatea cotidiana, fenomene,
actiuni, claitati ale obiectelor. Copiii sunt pusi sa verbalizeze actiunile intreprinse, sa faca
motivatii.
La aceatsa varsta se urmareste exersarea auzului fonematic in scopul perfectionarii
perceperii auditive si distingerii sunetelor, a pronuntiei corecte a fiecarui sunet si a cuvintelor,
perfectionarea laturii fonetice a limbajului in sensul pronuntarii cu claritate, exactitate si
siguranta a sunetelor si grupurilor de sunete.
In cadrul activitatilor de memorizare, de povestire, de lectura dupa imagini, chiar daca nu
sunt activitati speciale de dezvoltarea auzului fonematic, educatoarea urmareste acest lucru
folosind urmatoarele procedee :
repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copii, fara sa li se
atraga atentia in mod special asupra acestui lucru, dar scotand in evidenta forma lui
corecta si sunetele cre au suferit modificari ;
repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copil, atragandu-le
atentia asupra modului corect de pronuntare ;
repetarea de catre copil intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit. Acest
procedeu se foloseste in cazul in care copiii au retinut bine structura sonora a unor
cuvinte invatate si totusi au posibilitatea de a le pronunta corect.
Tonul cu care se atrage atentia asupra pronuntiei nu trebuie sa fie niciodata ridicat, ci un ton
cald, apropit de copil. Folosindu-se in mod sistematic si adecvat procedeele de mai sus, copiii
incep sa devina constienti ca fac diverse greseli atunci can vorbesc, ca urmare a acetei
constientizari asculta mai atenti felul cum pronunta educatoarea, marindu-si pe zi ce trece
posibilitatile de diferentiere a sunetelor limbii, de Autocontrol al limitei verbale si de producere
verbala corecta.
In ceea ce priveste aspectul fonetic ne-am orientat spre:
sa schimbe formele verbale dupa persoana, timp, numar si mai ales sa foloseasca corect
trecutul si viitorul verbelor cunoscute;
sa acorde substantivele cu cuvintele care le insotesc, asa redea in vorbire anumite grade
de comparatie;
limbii materne permite largirea orizontului de cunostinte ale copiilor, atat pe baza experientei
personale cat si pe baza asimilarii experientei sociale.
Procesul de influientare a vorbirii copiilor si imbogatirii vocabularului incepe inca de la
grupa mica, tinandu-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultatilor de pronuntie,
vocabular redus, gandire concreta, atentie instabila, memorie involuntara.
Imbogatirea vocabularului copiilor cu cuvinte noi (substantive, verbe, adjective,
pronume, numerale, conjunctii etc.) se realizeaza concomitent cu predarea de cunostinte despre
obiectele si fenomenele din mediul inconjurator. Noile cuvinte se transmit copiilor pe baza
materialului intuitiv, prezentandu-li-se obiectele pe care le desemneaza cuvintele respective sau
explicand continutul lor pe baza reprezentarilor pe care ei le poseda.
Cuvantul insusit in stransa legatura cu obiectul sau fenomenul pe care-l desemneaza nu
va ramane pentru copil so simpla expresie sonora, ci va contribui la formarea unor reprezentari
precise si clare despre obiectele si fenomenele respective. Imbogatirea vocabularului
prescolarilor merge in pas cu cunoasterea realitatii.
Imbogatirea vocabularului cu verbe care denumesc actiuni pe care le indeplinesc copiii
am realizat-o prin jocul didactic: 'Ce face Andrei? ' Pa parcursul desfasurarii jocului am urmarit
ca prescolarii sa construiasca propozitii, utilizand corect verbele la prezent, sa-si imbogateasca
vocabularul cu cuvinte care exprima actiuni, sa poata sa perceapa diferentiat miscarile si sa faca
legatura intre actiiuni si obiectul cu care se poate efectua aceasta.
Nivelul atins de dezvoltarea vorbirii copiilor prescolari este determinat nu numi de
posibilitatile mentale, dar si de nivelul socio-cultural in care traiesc. Imbogatirea experientei
copilului se poate realiza cu ajutorul lecturilor dupa imagini, ce cuprind imagini clare ale
obiectelor si fenomenelor, imagini cu actiuni umane, imagini ale pasarilor si animalelor, imagini
sugestive.
Deci, in atentia noastra, ca educatoare, trebuie sa stea aspectul semantic al dezvoltarii
vorbirii-explicand mereu intelesul cuvintelor folosite.
Fiecare activitate din gradinita isi are partea ei de contributie la imbogatire vocabularului
si dezvoltarea vorbirii copiilor. Perceperea cuvantului simultan cu contemplarea vie formeaza
precizia in exprimare si da imaginilor coloritul lor concret, corespunzator realitatii. Prin
activitatea cu obiectele, copilul descopera relatiile dintre ele, asemanari si deosebiri, face
comparatii si trage concluzii. Vocabularul copilului la sfarsitul perioadei prescolare este de
aproximativ 4000 de cuvinte, carora copiii le cunosc sensul, ceea ce inseamna ca ei stapanesc
lexicul de baza al limbii romane. Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si
semnificatia cuvintelor, adica notiunile care se schimba, se imbogatesc si se precizeaza treptat pe
masura acumularii experientei si perfectionarii operatiilor gandirii.
Metode si procedee folosite pentru
reglarea ritmului vorbirii
Colaborrea dintre gradinita si scoala a dus la o mai buna cunoastere de catre educatoare a
cerintelor necesare integrarii in clasa I, a greselilor tipice pe care le fac prescolarii in perioada
preabecedara, precum si la initierea si intensificarea unor actiuni menite sa previna formarea
unor deprinderi gresite de pronuntie, de citire, de scriere.
Studiindu-se greselile tipice de citire si scriere s-a constatat ca majoritatea dintre ele se
datoresc: unei ponuntii incorecte, insuficientei dezvoltari a sensibilitatii analizatorilor, spiritului
de observatie slab dezvoltat, neexiersarii operatiilor gandirii, lateralitatii nedefinitesi
nedezvoltate suficiente a mainilor.
Pronuntia incorecta poate fi determinata, la randul ei, de nedezvoltrea auzului fonematic,
astfel copilul confunda auditiv-fonetic: s cu z, s cu j, p cu b, d cu t. Ea poate fi determinata si de
insuficienta maturizarii aparatului vorbirii, deoarece nu s-au efectuat la timp exercitii
corespunzatoare.
Corectarea la timp a deficientelor functionale de pronuntie contribuie la micsorarea
volumului de greseli de citire si scriere.
Un procedeu eficace pentru reglarea ritmului vorbirii si a respiratiei este recitarea unor
versuri din ce in ce mai lungi, determinandu-i pe copii sa respecte pauzele indicate de punctuatie.
Pentru eliminarea dificultatilor intampinate in general, la prescolari, in folosirea unor cuvinte mai
lungi sau cu structuri fonetice mai grele si a unor poezii care cuprind asemenea cuvinte, am
initiat jocuri de silabe, ghicitori, numaratori.
Prima conditie a exprimarii consta in respectarea pauzelor dintre sintagme si propozitii.
Astfel, copiii sunt incatati sa-si coordoneze miscarile respiratorii in raport cu necesitatea acestor
pauze, efectuand inspiratiile la inceputul pronuntarii propozitiilor sau in pauzele dintre sintagme.
In decursul expiratiei, cuvintele au fost rostite de necesitatile de pronuntare a vocalelor.
Procedand cu tot tactul pedagogic necesar, educatoarea va stimula, intr-un fel sau altul,
activitatea verbala a copilului, deoarece numai in acest fel se pot preveni si corecta unele defecte
de vorbire.
O educare corecta a vocii si vorbirii copilului necesita o aplicare a unui sistem bine
chibzuit, cu exercitii motrico-muzicale, care urmaresc formarea simtului ritmului, dezvoltarea
supletei aparatului fonator si a intregului corp.
Vorbirea corecta, expresiva a educatoarei si a celorlalte persoane cu care vine in contact
prescolarul, constituie unul din mijloacele principale de educare a limbajului si de corectare a
defectelor de pronuntie. Dezvoltarea pronuntiei corecte, a vorbirii corecte trebuie sa fie o
preocupare permanenta a educatoarelor.
CONCLUZII SI PROPUNERI
Prescolaritatea reprezinta etapa de viata in care se tes multe dintre structurile de
profunzime ale personalitatii. Referindu-se la intreaga copilarie, H.Wallon sublinia 'in viata
individului, copilaria prezinta o valoare functionala, fiind o perioada in care se termina
realizarea tipului speciei.'