În Abisinia, pe urmele lui Nicolae Titulescu, Eminescu şi „Cărţii lui

Enoch……”

Ţară străveche, cu o istorie fabuloasă, Abisinia a fascinat din

totdeauna imaginaţia românilor.
Însumând o consistentă şi conservatoare mulţime de credincioşi
monofiziţi, dincolo de hotarele tradiţionale ale Creştinismului, al cărui lider
spiritual purta şi în secolul XX titlul de Împărat, asemenea bazileului
Justinian, un popor folosind un grai semitic rar, limba amhară, un alfabet
criptic, un calendar cu 13 luni, calendarul iulian, pe care europenii l-au
abandonat de secole şi, mai ales, câteva legende biblice ce înflăcărează
imaginaţia multora, iată doar câteva gânduri care te cuprind atunci când
evoci ţinuturile de dincolo de Eghipet.
În rândurile ce urmează, ne-am propus să înfăţişăm cititorului unele
aspecte care definesc latura spirituală a acestei civilizaţii străvechi.
Poposind în Etiopia, în anul 1998, am avut ocazia să vizitez, printre altele,
faimoasa Catedrală „Sfânta Treime” din Addis Abeba, loc sacru pentru
credincioşii din această ţară.
Iniţial, în acest loc s-a construit o biserică din lemn, cu detalii
ornamentale complicate, realizate prin măiestria fără egal a unor artişti aduşi
de împăratul Menelik al II-lea din India. În 1928, în continuarea bisericii
amintite mai sus, Împărăteasa Zewditu a hotărât ridicarea unei impunătoare
catedrale, care să întregească grandoarea Palatului Imperial, aflat în
apropiere. Catedrala (ale cărei lucrări de construcţie au fost întrerupte în
perioada ocupaţiei italiene) a fost sfinţită în anul 1942, după reântoarcerea
din exil a liderului spiritual abisinian, Haile Selassie, fiind o îmbinare
reuşită de modele artistice, amintind de arhitectura religioasă de tip
european, la exterior, completată cu un stil decorativ distinct, pur etiopian, la
interior (pictura şi vitraliile).
Faţada este străjuită de statuile celor 4 apostoli (Matei, Marcu, Luca şi
Ioan), impunătoare dar nu grandioase, perfect integrate stilului clasic al
construcţiei. Altarul cel mai Înalt al Catedralei este dedicat “Suveranului
Suveranilor”, “Sfintei Treimi”, de fapt lui Haile Selassie; altarul din dreapta
este dedicat Sf. Ioan Botezătorul iar cel din stânga Fecioarei Maria.
Dacă pe plan artistic nu sunt lucruri demne de a fi amintite, în interiorul
acesteia apar unele diferenţieri faţă de prescripţiile erminiilor tradiţionale,
ele neputând fi înţelese fără cunoaşterea unor detalii de ordin istoric.

1
 Catedrala reprezintă atât un lăcaş de cult dar şi un mausoleu dedicat
membrilor dinastiei imperiale şi unor martiri ai poporului etiopian. În
transeptul nordic al catedralei, într-o capelă specială, se află mormintele
Împăratului Haile Selassie şi ale împărătesei Menen, deschise vizitării
publicului larg, abia în anul 2000.
În partea de nord şi de sud a monumentului se găsesc două gropi
funerare ce adăpostesc osemintele celor masacraţi de ocupanţi în urma
eşuării tentativei de asasinat împotriva viceregelui italian al Abisiniei. De
asemenea, în faţa Catedralei „Sfânta Treime”, este rezervat un loc special de
înhumare pentru personalităţi ce au avut un rol remarcabil în istoria Etiopiei,
depunerea lor în acest spaţiu sacru fiind posibilă numai cu permisiunea
Patriarhului Bisericii Copte Etiopiene.
Aici îşi află odihna de veci fostul Patriarh Abune Tekle Haimanot,
alături de fostul regent din vremea ocupaţiei italiene - Ras Imru Haile
Selassie -, împreună cu Generalul Merid Mengesha precum şi E. Sylvia
Pankhurst, despre care vom vorbi în paginile ce urmează. Tot în acest spaţiu
există şi un monument dedicat Patriarhului Abune Michael, victimă a
ocupaţiei mussoliniene.
Mult mai recent, în partea de sud al catedralei s-a construit
„Memorialul Martirilor” şi un Mausoleu conţinând rămăşiţele pământeşti ale
celor 60 de oficiali ai Guvernului Imperial, executaţi la 23 noiembrie 1974
de regimul condus de Mengistu Haile Mariam.
Vechea biserică de lemn funcţionează şi azi, integrată complexului
religios, în timp ce catedrala este folosită numai pentru ceremonii de înalt
nivel, cum ar fi înscăunarea patriarhilor bisericii etiopiene sau a celor mai
importanţi slujitori ai acesteia.

Surprize eminesciene la Biserica Patriarhală “Sf. Treime”

Am arătat la mai sus că Biserica Patriarhală „ Sfânta Treime” are o

semnificaţie aparte şi pentru noi, românii. Astfel, trebuie să amintim aici pe
Estelle Sylva Pankhurst (1882 – 1960), nume venerat la Addis Abeba pentru
devotamentul închinat cauzei poporului etiopian, al cărei mormânt se află în
spaţiul sacru al catedralei.
Născută în Anglia, într-o familie de politicieni, militantă a mişcării
feministe, (a fost o reprezentantă de marcă a „suffragette mouvement”, adică
a „mişcării pentru sufragiul universal”), E. Sylvia Pankhurst s-a dedicat
totodată şi luptei împotriva fascismului, în special împotriva invadării
Abisiniei de către Italia lui Mussolini.

2
 Prin atitudinea marcată de un sincer ataşament faţă de lupta eroică a
poporului din Abisinia, a dobândit admiraţia Împăratului Haile Selassie,
care i-a oferit respectul nemărginit şi cele mai mari onoruri. Astfel se explică
prezenţa rămăşiţelor sale pământeşti în catedrala de la Addis Abeba.
E. Sylvia Pankhurst este, în acelaşi timp, un nume cunoscut printre
eminescologi, fiind primul editor al operei Poetului în lumea anglo-saxonă.
Aceasta este autoarea primei serioase încercări de introducere a geniului
eminescian în atenţia mediilor intelectuale europene.
În anul 1930, apărea la Londra, la editura Kegan Paul, un mic şi
elegant voum legat în piele roşie –compus din 120 de pagini -, conţinând 10
poeme eminesciene. Traducerea a fost făcută de I. Olimpiu Ştefanovici –
Svensk, aflat pe atunci la studii în Marea Britanie, ulterior profesor de
engleză la Cluj, iar versificaţia a fost opera poetei Sylvia Pankhurst. În anul
1977, această remarcabilă transpunere a unora dintre poeziile lui Eminescu
în limba lui Shakespeare va fi retipărită de Editura Gordon Press, din New
York, având un succes notabil, comparabil cu acela avut de ediţia britanică.
Cartea este însoţită de o scrisoare (în facsimil), adresată de G. B.
Shaw celei ce a realizat versificaţia, precum şi de un cuvânt introductiv al lui
N. Iorga. Prin poeziile cizelate din punct de vedere liric de Estelle Sylvia
Pankhurst, marele scriitor englez mărturiseşte că a intrat în „ rezonanţă
emoţională” cu Poetul român, care „a ridicat acel fin de siècle din agonia sa”
şi sugerează viitorului editor să folosească pentru această „carte uluitoare”,
ilustraţiile lui Delacroix pentru Faust, aflate la British Museum. Pe de altă
parte, versificaţia poetei i se pare „uimitoare şi exorbitantă”.
Sylvia Pankhurst se numără printre cei mai importanţi exponenţi ai
răspândirii operei Poetului român în mediile culturale de expresie anglo-
saxonă (cea mai vorbită limbă de pe glob). Ea a relevat faptul că geniul
poetic naţional al lui Eminescu este peren iar arta sa este universală.
De altfel, invitată să participe, în 1934, la dezvelirea monumentului
ridicat de constănţeni pe malul mării, în onoarea lui Eminescu, (grupul
statuar aparţine sculptorului O. Han), poeta rosteşte o emoţionantă
cuvântare, reluată sub formă de articol - „ Salut ţie, spirit luminos” - , în
voumul omagial editat cu acest prilej, prin care se afirmă că opera sa
„ aparţine tuturor timpurilor”, că Eminescu este „ un cugetător al timpului
său, încă modern şi astăzi, printre cei mai moderni, iubitor al poporului său
şi cel mai de seamă interpret al lui - un cetăţean al lumii…..”.
Sintagmele folosite de E. Sylvia Pankhurst cu acest prilej, în special
„ citizen of the world”, precum şi aceea a lui Iorga, care spune că Eminescu
este „ expresia integrală a sufletului românesc”, vor deschide o pagină nouă
în domeniul eminescologiei.

3
 Pentru actualitatea acestor gânduri, mai reamintim câteva idei din
introducerea lui N. Iorga: „ a tălmăci din Eminescu, înseamnă a-ţi aduce
contribuţia la înalta misiune de a face cunoscut sufletul unui popor, încă
insuficient apreciat în ţările de limbă engleză [...]. A face să răsune glasul
acestui mare poet român înseamnă totodată a aduce un serviciu culturii
europene, ca şi standardelor contemporane de apreciere literară“.
Intrigat de această insolită prezenţă în îndepărtata Abisinie a unei
poete îndrăgostite de versul eminescian, am căutat şi alte urme ale legăturii
Sylviei Pankhurst cu spiritualitatea românească. Ele se găsesc într-un loc în
care puţini s-ar fi putut aştepta: la Amsterdam, în arhivele “Institutului
Internaţional pentru Istorie Socială” („The Internationaal Instituut voor
Sociale Geschiedenis”), în fondul documentar “Sylvia Pankhurst”.
Amintim aici doar câteva dintre cele mai interesante documente de
arhivă, ce ar trebui negreşit aduse spre cercetare în ţară, cel puţin pentru
beneficiul studiilor de eminescologie: corespondenţa avută de autoare cu
diverse personalităţi din România (1929 – 1936), un caiet cu poeme
eminesciene, precum şi dactilograma manuscrisului intitulat "Poor Dionis"
(Bietul Dionis) de M. Eminescu, tradus de E.S.Pankhurst în diferite versiuni.
Fondul mai conţine fotografii ale următoarelor personalităţi:
V. Alecsandri, M. Eminescu, G. Ghica, N. Iorga, Regina Maria, Savel
Rădulescu, G. Tatarescu, N. Titulescu, Carol al II-lea, C. Brâncoveanu,
Filotti, Dragu, „Asociaţia Surorilor de Caritate de Război din România”,
„Michael Weywodt aus des Walechei, Mihail, le Grand Voevode” etc.
Foarte interesante sunt şi manuscrisele referitoare la legăturile sale cu
profesorul N. Iorga ori cu prinţesa Cantacuzino, precum şi caietele care
conţin poezii dedicate României sau cele cu cântece româneşti, traduse de E.
S. Pankhurst.
În prezent, Richard, fiul Sylviei Pankhurst, fondatorul “Institutului
pentru Studii Etiopiene”, de la Addis Abeba, continuă tradiţia familiei şi
dedică cercetări aprofundate cunoaşterii realităţilor din ţara care i-a dăruit
mamei sale cinstea şi onorurile cele mai mari.

Legendarul Mihai Tican Rumano…

În anul 1934 exploratorul şi scriitorul român Mihai Tican – Rumano,

poposea în Djibouti şi apoi în Abisinia. În acel moment, faima sa de autor de
cărţi de călătorie (peste 40 de titluri) era atât de mare pe plan internaţional,
încât unii nu ezitau să îl numească un fel Jules Verne al secolului XX, cu
diferenţa că scriitorul român descria aventuri şi călătorii reale, nu fantastice.
La sfârşitul acelui an, se tipărea la Editura “Cugetarea” cartea

4
 “ Abisinia” (în România au apărut 2 ediţii), cu o prefaţă de Radu D.
Rosetti, imediat tradusă în limba spaniolă, cu titlul: “ Viaje a traves de la
Etiopia de hoy”. Această lucrare valoroasă, intrată în fondul de aur al
bibliografiei moderne etiopiene, reprezintă pentru poporul abisinian ceea ce
a însemnat “ Istoria Albaniei” (scrisă de N. Iorga) pentru drepturile naţiunii
albaneze, în cadrul conferinţei de pace de după sfârşitul Primului Război
Mondial.
Recunoscător faţă de contribuţia avută de exploratorul născut lângă
Câmpulung în răspândirea cunoştinţelor de istorie şi civilizaţie ale poporului
etiopian, în contextul agresiunii comise de Mussolini împotriva Abisiniei,
Împăratul Haile Selassie i-a conferit scriitorului român Ordinul Steaua
Etiopiei, în grad de ofiţer.
Peste aproape trei decenii, la 27 septembrie 1964, când a avut loc
vizita lui Haile Selassie în România, la dineul oferit în onoarea acestuia a
fost invitat şi berevoieşteanul Mihai Tican – Rumano. Era încă o dovadă că
purtătorul titlului de Împărat, cel mai important rang şi demnitate oficială,
care a păşit vreodată, în secolul XX, pe teritoriul ţării noastre (cu excepţia
vizitei făcute de ultimul Împărat al Rusiei, Ţarul Nicolae al II-lea, la
Constanţa, în 1913), nu l-a uitat pe acela care a fost, cu armele scrisului,
alături de lupta eroicului popor abisinian.

Nicolae Titulescu, un laic divinizat !

Cu ocazia amintitei vizite la Bucureşti a unui împărat cu ascendenţă

biblică (fiindcă pe Bokassa, o caricatură de împărat, nu-l putem pune la
socoteală, întâlnirea de la Neptun fiind doar o ambiţie personală a lui
Ceauşescu de a da mâna cu un împărat, asemenea lui Gheorghe Gheorghiu –
Dej, în 1964) un alt mare român – Nicolae Titulescu - ar fi putut sta, cu
egală îndreptăţire, la dreapta augustului oaspete.
Oricum, în catedrala “Sfânta Treime” din Addis Abeba, chipul
ilustrului diplomat şi om politic din perioada interbelică se află la loc de
cinste.
Iată explicaţia: deşi în mod oficial Italia era condusă de un rege, la
mijlocul deceniului 30 – 40, din veacul trecut, Benito Mussolini şi partidul
fascist în fruntea căruia se afla vizau crearea “Noului Imperiu Roman” –
Novum Imperium Romanum - .
După alungarea Împăratului de religie monofizită de la Addis Abeba,
aflat în fruntea celui mai vechi popor independent de pe continentul african,
la Roma se prefigura ideea creării unui Imperiu Roman în Africa. Regele
Victor Emanuel al III-lea, înscăunat cu fast în Palatul Imperial din capitala

5
ţării cucerite, a primit titlul semnificativ de “Împărat al Abisiniei”. El era
biruitorul de moment al unei lupte dintre Catolicism şi o Biserică Veche
Orientală, regnicolară în Abisinia. A fost victoria obţinută de un fost mare
imperiu, născut în peninsula italică, asupra altui imperiu, aflat în Cornul
Africii, datând din secolul al XV-lea, moştenitor al puternicului regat creştin
din Aksum, născut în cel de-al doilea veac de după Hristos.
În logica strâmbă a agresorului, expansiunea virulentă a “Noii Rome”
a continuat, câţiva ani mai târziu, prin atacarea unor alte state de religie
ortodoxă din Balcani, în special provincia istorică sârbească Kosovo,
respectiv Muntenegru şi Grecia.
Aşadar, în interiorul catedralei este zugrăvit un tablou cu un subiect
laic, ilustrând discursul rostit de Împăratul Abisiniei, la data de 30 iunie
1936, la sediul de la Geneva al Ligii Naţiunilor. Şedinţa era prezidată de
Nicolae Titulescu. Cuvântul lui Haile Selassie a fost unul antologic; privind
spre reprezentanţii ţărilor membre, suveranul a declarat: “acum ni se
întâmplă nouă, dar data viitoare poate să vi se întâmple şi vouă”.
În acel moment, ziariştii italieni prezenţi în sală (Paolo Monelli,
Giulio Caprini, Lino Cajani, Eugenio Moreale, Carlo Giunci şi Alfredo
Signoretti) au declanşat un vacarm de nedescris. Deodată, N. Titulescu a
rostit: “À la porte, Sauvages !”, un catilinar adagiu: “ Ieşiţi afară,
sălbaticilor !”
Aceasta este scena culminantă, zugrăvită de pictorul Agegnew Ingida,
însă semnificaţia plasării sale în acest loc sacru scapă uneori atenţiei
turiştilor grăbiţi. În continuare, mai sunt şi alte scene laice, dar pictorul nu
avea cum să zugrăvească şi sfârşitul episodului avâdu-l ca erou pe
cunoscutul diplomat român.
Sfidarea atât de energică a atitudinii agresive a lui Mussolini avea să
fie urmată de pedepsirea lui N. Titulescu. În urma presiunilor exercitate la
Bucureşti, el va fi destituit din funcţia de ministru de externe, va pleca în
exil şi, peste câţiva ani, va muri la Cannes. În Septembrie 1940, România va
fi sancţionată, fără nici un fel de remuşcări, de către sora noastră de gintă
latină, prin Dictatul de la Viena. În acest mod perfid au înţeles conducătorii
de atunci ai Italiei să reacţioneze faţă de atitudinea diplomatului român, care
s-a opus planului ambiţios al lui Mussolini de edificare a unui Imperiu pe
pământ african.
Astăzi, Addis Abeba este considerată în continuare o citadelă creştină,
dar şi un simbol al unităţii instituţionale africane.
Înlăturarea împăratului din Cornul Africii, pe care nu au reuşit-o
armatele lui Mussolini, au realizat-o, din interior, forţele “revoluţionare –
marxiste”, sprijinite de un alt imperiu, în 1974.

6
 Mesia Rastafari… naşterea şi renaşterea unui mit !

Înainte de a deveni Împărat, suveranul Etiopiei era cunoscut sub

numele de Tafari Makonnen. Purta numele Negus - “ rege” -, cuvântul
derivând din rădăcina semitică: N-G-S “ a domni”.
În anul 1930 , fiind strănepotul împăratului Menelik II (unificatorul
Etiopiei de azi), “negusul” s-a încoronat împărat. În conformitate cu tradiţia
bisericii copte etiopiene, suveranii de la Addis Abeba sunt consideraţi
descendenţii Regelui Solomon şi ai Reginei din Saba. De aceea, suveranul
etiopian mai poartă şi numele de “rege ale regilor, domn al domnilor, leu
învingător din seminţia lui Juda” etc.
Din acel moment, suveranul de la Addis Abeba a fost cunoscut mai
ales sub titlul de “Haile Selassie”, sintagmă care, în limba amhară, înseamnă
“Puterea Sfintei Treimi”.
Apreciat în Europa, în special pentru curajul de a se lupta cu armatele
italiene, faima acestuia s-a răspândit şi pe alte meridiane, mai ales în
Jamaica. Acolo, prin anii 30 ai secolului trecut, un militant al mişcării de
eliberare colonială, Marcus Garvey, răspândise ştirea conform căreia, în
Africa, a apărut un Împărat care a abolit sclavia, şi care – conform tradiţiilor
bisericii copte – este urmaşul regelui Solomon. Acesta, în calitate de Mesia,
va conduce popoarele din Africa precum şi diaspora africană pe drumul
libertăţii.
S-ar împlini astfel, o profeţie biblică, aflată în Apocalipsa din Noul
Testament privind venirea lui Mesia pe pământ. “Haile Selassie” nu a
afirmat natura sa divină, dar nici nu a negat-o, astfel încât, în cursul vizitei
efectuate în Jamaica, în 1966, el a fost primit cu entuziasm de aproape
100 000 de adepţi ai unei noi religii: RASTAFARI, fiind asemănat cu Iisus
Hristos. În amhară, “Ras” înseamnă “ lider, conducător”, iar Tafari este
numele de familie al Împăratului.
După asasinarea lui “Haile Selassie”, în 1975, adepţii acestei mişcări
au devenit din ce în ce mai numeroşi, printre cei mai cunoscuţi reprezentanţi
ai cultului amintit fiind şi interpretul de muzică regae, Bob Marley,
convertit la această religie de soţia sa, Rita.
După înlăturarea sângerosului regim instaurat la Addis Abeba de către
Mengistu Haile Mariam, în 1992, cultul divin al lui “Haile Selassie” a

7
reînviat, astfel că, la 5 noiembrie 2000, împăratul şi soţia sa au fost
reînhumaţi, cu onorurile cuvenite, în Biserica patriarhală “Sfânta Treime”.

Nicolae Titulescu în faţa “Chivotului Legii…”

Prezenţa portretului lui Nicolae Titulescu în acest loc sacru al

Abisiniei devine şi mai interesantă în contextul în care biserica etiopiană,
prin vocea patriarhului Abuna Pauolos, a făcut o declaraţie senzaţională, în
cursul întâlnirii cu Papa Benedict al XVI-lea, de anul trecut, care a precedat
Summit G-8 al Religiilor, ţinut în Italia, în 2009: „Cât de curând, lumea va
putea admira” Chivotul Legământului”, cel în care Biblia spune că sunt
păstrate tablele de lut cu cele 10 porunci, alături de o mostră de mană,
hrana divină care i-a ţinut în viaţă pe israeliţi în lungul lor drum catre
Pâmăntul Făgăduinţei”.
Patriarhul a fost însoţit de prinţul Aklile Berhan Makonnen Haile
Sellassie, nepotul fostului Împărat al Etiopiei !
Abuna Pauolos, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Etiopia, a promis
lumii întregi că va putea să vadă, în sfârşit, una dintre cele mai importante
relicve ale creştinătăţii, „Chivotul Legământului” sau „Chivotul Legii”, cel
pe care evreii l-au purtat 40 de ani în pustie. Acesta nu a mai fost văzut de
milenii, şi a reprezentat, poate, cel mai căutat artefact din istorie, alături de
Sfantul Graal.
„Chivotul Legământului se află în Etiopia de multe secole”, susţine
Pauolos. „Ca patriarh, l-am văzut de multe ori, dar numai câteva persoane au
putut face acelaşi lucru, până în prezent”.
Conform patriarhului, Chivotul este păstrat într-o biserică, a cărei
locaţie este ţinută secretă. Pentru a apăra relicva sacră, o copie a chivotului a
fost aşezată în absolut fiecare biserică etiopiană. Existenţa sa în Etiopia este
susţinută si de istorici, cei care atestă faptul că artefactul a fost mutat în
această ţară africană încă din secolul VII i. Hr.
Învăţaţii musulmani susţin însă că el va fi descoperit în ultimele zile
ale lumii de către Mahdi – o figură mesianică din Islam.
Conform traditiei, “Chivotul Legii” a sosit în Etiopia mulţumită lui
Menelik, fiul lui Solomon si al Reginei din Saba, care şi-a vizitat tatăl la
Ierusalim. Aflat în Oraşul Sfânt, Menelik a furat “Chivotul” şi l-ar fi dus în
Aksum, unde a fondat un regat, devenind primul suveran al acestuia.

8
 Această dinastie a guvernat Etiopia până la căderea Împăratului Haile
Selassie, în 1974. Pentru adăpostirea acestui obiect, la AXUM, centru sacru
de îndelungată tradiţie, va fi construit un Muzeu special.
În cazul reapariţiei acestei relicve, ea va fi expusă, fără îndoială şi în
Biserica Patriarhală de la Addis Abeba, fireşte şi sub ochii lui…. N.
Titulescu !
“Cartea lui Enoch….”
O lucrare apocrifă, în jurul căreia s-au purtat numeroase discuţii, este
cunoscută sub numele “Cartea lui Enoch…..” Ea fost trecuta la index de
către părinţii bisericii, după Conciliul din anul 325. Apoi, s-a afimat că
textul acesteu cărţi s-a pierdut de-alungul secolelor. Însă, în 1773, un
explorator scoţian, pe nume James Bruce, a descoperit, într-o veche
mănăstire din Abisinia (Etiopia), un număr de copii ale “Cărţii lui Enoh”, în
bune condiţii fizice.
Fiindcă în Biserica Coptă, “Cartea lui Enoh” continua să fie
considerată o carte sfântă, aflată în rândul scripturilor lor canonice, călugării
din deşert reproduceau cu fidelitate textul acesteia, din generaţie în
generaţie, mai ales atunci când copiile lor erau în pericol să se distrugă.
Bruce a adus în Europa trei exemplare, unul destinat Universităţii din
Oxford, altul pe care l-a dăruit Regelui Ludovic al XV-lea al Franţei şi
ultimul pentru sine.
Cu excepţia acestor 3 exemplare cunoscute, în secolul al XIX-lea s-au
mai descoperit altele, sub formă fragmentară: la Vatican, la Belgrad (datând
din veacul al XVI-lea) şi….în România. Cel aflat pe pământ românesc a fost
păstrată în Moldova, în secolul al XVII-lea, sub formă de copie ! Copia
moldovenească a acestei mult comentate şi controversate lucrări teologice a
fost descoperită în anul 1880 de către profesorul rus, Popov, constituind unul
dintre cele mai preţioase documente din lume.
Iată, aşadar, numai câteva repere spirituale care explică, într-un
anumit fel, circumstanţele prezenţei chipului lui N. Titlescu într-o biserică
monofizită coptă din îndepărtata Abisinie …
Dan Toma Dulciu
07.07.2010