IDIŞ

(formă scurtată a cuvântului idiş-doici - „iudeo-germană“)

Limba de fiecare zi a celor mai mulţi aşchenazi de la începuturile Evului Mediu până în
vremurile noastre. De la începutul secolului al XI-lea, evreii din Renania şi alţii care părăseau
Franţa au adoptat vechea germană de sus şi germana medie de sus vorbită de vecinii lor creştini.
Termenii şi expresiile ebraice au fost introduse în conversaţie şi caracterele ebraice au fost
folosite (mai degrabă decât alfabetul latin asociat cu clericii) pentru a scrie această limbă
germanică. Când un mare număr de evrei aşchenazi au trecut spre răsărit în oemia şi olonia,
pentru a scăpa de valurile repetate de persecuţii, limba lor idiş-doici a absorbit şi a fost
influenţată de vorbirea slavă a comunităţilor evreieşti stabilite aici de mai demult.

Cam prin 1500, idişul s-a divizat în două ramuri diferite un dialect apusean (Judendeutsch sau
iudeo-german) vorbit în Germania, Alsacia, Olanda şi Elveţia şi un idiş răsăritean care a devenit
limba maternă (Mame-luşn) a evreilor care trăiau dincolo de graniţa Prusiei.

Termeni şi concepte referitoare la slujba sinagogală, la legile alimentare şi alte practici

tradiţionale au existat în amândouă forme ale acestei limbi aşchenaze evreieşti.

De la începuturile ei din secolul al XIV-lea, literatura idiş a fost predominant religioasă şi

didactică pentru uzul unui tip de evreu mai puţin educat sau intelectual. Printre numeroasele
traduceri şi parafraze ale Bibliei care au furnizat cititorilor o cunoaştere a exegezelor şi
folclorului rabinic, se disting două exemple importante: Taici-Humaş (1590), o versiune idiş a
Pentateuhului şi Ţenerene a lui Iacob ben Isaac Aşchenazi, de la sfârşitul secolului al XVI-lea,
un comentator deosebit de popular al lecturii sinagogale a profeţiilor din Pentateuh (haftarot) şi a
celor cinci Suluri, care a devenit lectura de bază a femeilor evlavioase de Şabat. Din aceeaşi
perioadă datează şi Maase Buh (1602), o culegere anonimă de 255 povestiri instructive şi
amuzante, legende şi basme, cele mai multe avându-şi originea în Talmud şi în Midraş. Aceste
povestiri glorifică pe Hasid Aşchenaz şi au influenţat în mare măsură dezvoltarea prozei idiş.
Redarea epică a diferitelor evenimente şi figuri biblice, scrise în secolul al XV-lea au culminat cu
două capodopere narative: Şmuel Buh (1544), o interpretare eroică a istoriei Israelului de la
Samuel la David şi Melohim Buh (1543), o urmare care merge până la exilul babilonean. Au fost
scrise multe piese biblice care au fost jucate în secolul al XVI-lea, printre care PurimŞpil,
monoloage, satire şi comedii, reprezentate în fiecare an în Europa răsăriteană până la al doilea
război mondial. Lucrări liturgice în idiş erau traduse în general din ebraică. Aceste piutim aveau
adesea forma specializată a tehinelor, rugăciuni şi cereri, în special pentru folosirea lor de către
femei, traducerea idiş având alăturat textul ebraic. Got fun Avraham (Dumnezeul lui Abraham) e
un fel de când devoţional compus în secolul al XVII-lea, recitat de gospodine la sfârşitul Şabat-
ului. El reflectă toate incertitudinile şi grijile vieţii de fiecare zi din ştetl-ul ruso-polonez.
Hagiografia medievală a reînviat în literatura hasidică, mai ales în cunoscutele ebreo-idiş
Povestiri ale unui rabin de Nahman din Braţlav, şi numeroase cântece idiş îşi au originea în
evlavia şi folclorul hasidic. Poate cel mai binecunoscut exemplu este dramatica rugă către
Dumnezeu: Kadiş-ul lui Levi Iţhac. Teme biblice şi religioase au avut un rol însemnat în
literatura idiş recentă. De pildă, I.L. Peretz a scris povestiri care idealizază rabini hasidici;
versurile şi proza lui Haim Grade glorifică mediul erudit al mitnagdim-ilor din Lituania; iar
Iehoaş (I.S. Bloomgarden) a terminat o traducere integrală a Bibliei (1922- 1927), care este
considerată de toată lumea drept una din cele mai importante realizări literare în idiş. Eroii biblici
din scrierile lirice ale lui Iţic Manger sunt cunoscuţi în inima zonei răsăritene a Europei şi a sa
Meghile Lider (1936), o versiune imaginativă a sulului Esterei şi Purim-şpil, a avut un enorm
succes ca muzical israelian în anii 1960. Din cei aproape 11 milioane de evrei care vorbeau idiş
în 1939, un vast număr a pierit în Holocaust. Cercurile aşchenaze ultraortodoxe sunt printre cele
mai importante forţe care ajută idişul să supravieţuiască în lume, mai ales în Israel şi în Statele
Unite.