UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA

REZUMAT

TEZĂ DE DOCTORAT
TEMEIURI NEOTESTAMENTARE PRIVIND
DREPTURILE OMULUI

CONDUCĂTOR DOCTORAT:
I.P.S. PROF. UNIV. DR. TEODOSIE PETRESCU

DOCTORAND:
PR. POPESCU O. NICOLAE

CONSTANŢA
2009
 CUPRINS

INTRODUCERE. Importanţa şi necesitatea abordării temei

PARTEA I: PERSOANA UMANĂ ÎN LUMINA DREPTURILOR OMULUI

CAPITOLUL I. DREPTURILE PERSOANEI UMANE - GENERALITĂŢI

1) Persoana umană – subiect al drepturilor omului
2) Dimensiunea teologică a persoanei umane şi a drepturilor sale
3) Taina persoanei ca sursă a drepturilor omului
4) Noţiunea de persoană în drepturile omului
5) Noţiunea de globalizare şi drepturile omului. Provocările globalizării la adresa
persoanei umane

CAPITOLUL II. RAPORTUL DINTRE NORMELE MORALE CREŞTINE

ŞI NORMELE JURIDICE
1) Relaţia dintre normele morale şi normele juridice
2) Rolul normelor juridice şi al celor morale asupra omului

PARTEA A II - A: OMUL – FIINŢĂ SOCIALĂ DUPĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ

CAPITOLUL III. OMUL ÎN DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ (SOCIALĂ) A EXISTENŢEI

CAPITOLUL IV. VIRTUŢILE SOCIALE DUPĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ

1) Dreptatea
2) Munca
3) Responsabilitatea
4) Iubirea

CAPITOLUL V. RAPORTURILE SOCIALE ALE OMULUI CU SEMENII SĂI

1) Omul în comuniune cu semenii săi
2) Virtutea – mod de fiinţare socială

CAPITOLUL VI. VIAŢA SOCIALĂ DUPĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ

1) Viaţa socială a omului în Vechiul Testament
2) Viaţa socială a omului în Noul Testament
3) Hristos – modelul adevărat pentru viaţă socială

PARTEA A III-A: DREPTURILE OMULUI DUPĂ NOUL TESTAMENT

CAPITOLUL VII. MÂNTUITORUL HRISTOS ŞI DREPTURILE OMULUI

1) Restaurarea omului în Hristos
2) Drepturile fundamentale ale omului reînnoit
a. Dreptul la viaţă
b. Libertatea
c. Egalitatea
d. Fraternitatea
e. Dreptatea
f. Dreptul la muncă
CAPITOLUL VIII. COMPORTĂRI UMANE FĂRĂ TEMEI BIBLIC
1) Homosexualitatea
2) Lesbianismul
3) Prostituţia
4) Pederastia

CAPITOLUL IX. DEOSEBIRI CONFESIONALE PRIVITOARE LA DREPTURILE OMULUI

1) În teologia romano - catolică
2) În teologia protestantă

PARTEA A IV-A: O PERSPECTIVĂ LAICĂ A DREPTURILOR OMULUI

CAPITOLUL X. REPERE PRIVIND EVOLUŢIA ISTORICĂ A DREPTURILOR OMULUI

1) Declaraţii istorice privind instituţionalizarea drepturilor omului
2) Documente referitoare la instituţionalizarea drepturilor omulu
3) Drepturile omului în lumina Constituţiei României şi a Convenţiei europene a
drepturilor omului
4) Garanţiile conferite de Constituţia României şi Convenţia europeană a drepturilor
omului cu privire la protecţia drepturilor fundamentale
5) Teologie versus drepturile omului

CAPITOLUL XI. IDEOLOGIA DREPTURILOR OMULUI

1) Interpretarea ideologică a drepturilor omului
2) Educaţie pentru drepturile omului

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
 Concepţia despre drepturile şi datoriile fundamentale ale omului a apărut în multe continente
şi culturi odată cu înţelegerea umanităţii omului. Nu este vorba de o idee exclusiv europeană sau
creştină. De fapt, drepturile omului au pătruns în istoria europeană şi nord-americană a constituţiei
abia în timpul iluminismului, şi asta nu independent de influenţe creştine.
Sarcina teologiei creştine nu este aceea de a expune încă o dată ceea ce mii de experţi,
jurişti, oameni de stat şi diplomaţi au îndeplinit deja. Teologia creştină nu se poate însă dispensa de
discuţiile şi lupta pentru realizarea drepturilor omului. În numele creaţiei-omului ca chip al lui
Dumnezeu, în numele întrupării lui Dumnezeu pentru împăcarea lumii şi în numele împărăţiei lui
Dumnezeu ce va veni pentru desăvârşirea istoriei, Biserica a fost însărcinată cu grija umanităţii
omului, ca şi cu drepturile şi obligaţiile sale în timp. Credinţa creştină trebuie să respecte, peste
diferitele drepturi şi obligaţii ale omului, demnitatea neîmpărţită a omului în viaţa sa cu Dumnezeu
fără ca prin aceasta să excludă alte întemeieri religioase sau umanitare ale drepturilor omului1.
Pe baza mărturiilor biblice, teologia se referă la istoria lui Dumnezeu cu oamenii. În această
istorie este vorba despre mântuirea omului, de întoarcerea sa păcătoasă de la Dumnezeu prin Adam
şi de eliberarea umanităţii sale tragice, şi prin aceasta este vorba de împlinirea autodeterminării sale
primordiale spre asemănarea cu Dumnezeu.
Potrivit Vechiului Testament, teologia reflectează asupra eliberării lui Israel, robia
egipteană, asupra legământului lui Dumnezeu eliberatorul cu comunitatea aleasă şi asupra
drepturilor şi obligaţiilor poporului lui Dumnezeu, care sunt incluse în acest legământ al libertăţii.
Rezultatele mântuirii: eliberare, legământ şi drept al lui Dumnezeu, constituie conţinutul concret al
mărturiei biblice a Vechiului Testament, chiar în această ordine. Acestea au putere îndrumătoare
pentru Israel, dar au şi o importanţă exemplară pentru toţi oamenii şi toate popoarele. Prin dreptate
şi pace, Israel şi creştinătatea devin "lumina popoarelor"2.
Potrivit Noului Testament, teologia reflectează asupra eliberării omului de păcat, de lege şi
de moarte prin trimiterea, jertfa şi învierea lui Iisus Hristos. Prin stăpânirea Fiului lui Dumnezeu cel
răstignit este distrusă puterea răului. În parusia Sa se va realiza libertatea fiilor lui Dumnezeu.
Eliberarea prin moartea reprezentativă a lui Hristos, noul legământ prin sângele său ca şi drepturile
şi obligaţiile noi ale comunităţii formată din "stăpâni şi sclavi, evrei şi păgâni, bărbaţi şi femei"
(Galateni 3, 28), reprezintă conţinutul concret al mărturiei biblice a Noului Testament3.
Deoarece Hristos în trimiterea Sa, în jertfa Sa şi învierea Sa, este "chipul văzut al Tatălui
celui nevăzut", oamenii devin în comuniunea Sa fraţii şi surorile Sale pornind pe drumul spre
împlinirea autodeterminării lor umane ca chipuri ale lui Dumnezeu în lume. Demnitatea omului stă
în harul lui Dumnezeu.

1
Diac. Ioan I. Ică jr, Biserică, societate şi gândire în Răsărit, în Occident şi în Europa de azi, în vol. Gândirea socială
a Bisericii. Fundamente – documente – analize – perspective, Deisis, Sibiu, 2002, p. 56.
2
Diac. Lect. M. Chialda, Învăţături moral-sociale după Decalog, în „Studii Teologice”, VIII (1956), nr. 9-10, p. 612.
3
Arhidiac. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Creştinismul şi drepturile fundamentale ale omului, în „Studii Teologice”, IV
(1952), nr. 3-4, p. 136.
 Întrucât teologia creştină reflectează asupra eliberării, asupra legământului, asupra dreptului
lui Dumnezeu, după mărturiile biblice, ea descoperă şi libertatea, legământul şi drepturile omului
astăzi. De aceea, ea trezeşte durerea înrobirii interioare şi exterioare a oamenilor de astăzi. Ea
cheamă la lupta pentru eliberarea spre o viaţă de demnitate, eliberare spre drepturile şi obligaţiile
comuniunii cu Dumnezeu. Într-o lume care nu este încă împărăţia lui Dumnezeu, creştinătatea nu
poate lăsa nici un domeniu de viaţă fără mărturia eliberării divine, a legământului lui Dumnezeu şi a
demnităţii omului4.
Premisa universală a istoriei speciale a lui Dumnezeu cu Israel şi cu creştinătatea constă în
faptul că Dumnezeu, Cel care o eliberează şi o mântuieşte, este creatorul tuturor oamenilor şi al
tuturor lucrurilor. În activitatea Sa eliberatoare şi mântuitoare se experiază şi se împlineşte de aceea
determinarea primordială a tuturor oamenilor. Prin determinarea spre "chipul lui Dumnezeu" este
exprimat dreptul lui Dumnezeu asupra oamenilor5. Drepturile omului la viaţă, libertate, comuniune
şi autodeterminare reflectează dreptul lui Dumnezeu asupra omului, pentru că omul este determinat
spre a fi chip al lui Dumnezeu în toate relaţiile vieţii, ca om cu oamenii şi creatură cu creaturile.
Scopul universal al legăturilor speciale cu Dumnezeu ale lui Israel şi ale creştinătăţii constă
în faptul că Dumnezeu care îi eliberează şi mântuieşte, este desăvârşitorul istoriei lumii, care va
realiza în împărăţia Sa dreptul Său asupra întregii Sale creaţii. Activitatea Sa eliberatoare şi
mântuitoare în istorie revelează, de aceea, adevăratul viitor al omului: "chipul lui Dumnezeu"
înseamnă comuniune deplină cu Dumnezeu. De aceea omul are dreptul la viitor. Drepturile omului
reflectează dreptul lui Dumnezeu ce va veni şi viitorul omului. Determinarea de chip al lui
Dumnezeu desemnează dreptul neîmpărţit al lui Dumnezeu asupra omului şi de aici demnitatea
netransmisibilă a omului6.
Numim drepturi fundamentale ale omului acele drepturi şi obligaţii care aparţin fiinţei
umane, pentru că fără folosirea şi exercitarea lor, omul nu şi-ar putea împlini determinarea sa de
chip al lui Dumnezeu7.
Omul este determinat în plinătatea vieţii sale reale şi în toate relaţiile vieţii sale -economice,
sociale, politice şi personale -, ca să trăiască "în faţa lui Dumnezeu", să răspundă Cuvântului lui
Dumnezeu şi să se îngrijească de obligaţia realizării chipului lui Dumnezeu în lume. El este o
persoană în faţa lui Dumnezeu şi, ca atare, capabil să activeze pentru Dumnezeu şi să răspundă în
faţa Lui. Urmare a acestora, drepturile sale ca om sunt netransmisibile şi de neîmpărţit.
Economia, societatea şi statul trebuie să respecte această demnitate şi responsabilitate a
omului pentru că această determinare a omului, a drepturilor şi obligaţiilor sale, preced oricărui
contract social sau politic. Respectarea libertăţilor persoanei este fundamentul unei societăţi libere.

4
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul lui Dumnezeu şi responsabilitatea lui în lume, în „Ortodoxia”, XXV (1973),
nr. 3, p. 351.
5
Gerald Leroy, Dumnezeu este un drept al omului, trad. de Simion Bărbulescu, Editura Geneze, Bucureşti, 1993, p. 45.
6
Prof. N. I. Nicolaescu, Îndatoriri sociale după Noul Testament, în „Studii Teologice”, VI (1954), nr. 7-8, p. 349.
7
John Warwick Montgomery, Drepturile omului şi demnitatea umană, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2004, p. 34.
Conform învăţăturii creştine, stăpânitorii şi supuşii trebuie să fie recunoscuţi în aceeaşi măsură şi
împreună ca oameni. Aceasta însă este posibil numai pe terenul egalităţii în drepturi a tuturor
cetăţenilor. Constituţiile statelor trebuie, de aceea, să garanteze drepturile fundamentale ale omului
ca drepturi fundamentale ale cetăţenilor. Ele trebuie să unească împreună pe cei ce conduc cu cei
conduşi.
Drepturile şi datoriile omului, stabilite de calitatea de chip al lui Dumnezeu, sunt respectate
în istorie prin procesul constant, deschis şi neîntrerupt al democratizării formării voinţei politice.
Mijloacele istorice dezvoltate de creştinătatea europeană pentru respectarea chipului lui Dumnezeu
din om sunt: controlul asupra exercitării stăpânirii prin separarea puterilor, împărţirea temporară a
sarcinilor puterii şi autoadministrarea şi autodeterminarea poporului.
Drepturile care asigură libertatea fiecărui om, pot fi exercitate numai atunci când ele sunt
legate de obligaţiile corespunzătoare eliberării şi apărării celor cărora aceste drepturi le sunt
refuzate. Dragostea creştină respectă totdeauna mai întâi "dreptul aproapelui"8.
Omul este chip al lui Dumnezeu (Facere 1, 28) numai în comuniunea umană cu ceilalţi
oameni. Nu împotriva concetăţenilor şi nici făcând abstracţie de ei, ci numai în comuniune umană
cu ei şi pentru ei omul, ca individ, poate să corespundă determinării sale spre a fi "chipul lui
Dumnezeu". În comuniunea cu Dumnezeu şi în legătură cu alţii, omul este deschis acţiunii lui
Dumnezeu şi responsabil deplin faţă de El. Ca urmare, drepturile şi datoriile sociale ale comunităţii
umane sunt tot atât de inviolabile şi de neîmpărţit ca şi drepturile şi datoriile individuale ale omului.
Drepturile persoanei umane la viaţă, libertate şi autodeterminare apar practic totdeauna
împreună cu drepturile societăţii umane asupra persoanelor. În principiu, nu există niciun fel de
prioritate a drepturilor individuale în faţa drepturilor sociale, tot aşa cum invers nu există nici un fel
de prioritate a drepturilor sociale asupra celor individuale. Amândouă stau într-o corelaţie genetică
de legături reciproce, aşa cum şi socializarea şi individualizarea omului se condiţionează istoric
reciproc9.
Drepturile persoanei se pot realiza numai într-o societate dreaptă, tot aşa cum o societate
dreaptă nu se poate realiza decât pe temeiul drepturilor persoanei. Libertatea persoanei poate fi
constituită numai într-o societate liberă, iar o societate liberă nu se poate constitui decât pe baza
libertăţii persoanei. Eliberarea umană este eliberarea spre comuniune şi comuniunea umană este
comuniunea în libertate10.
Prin drepturile şi datoriile lor sociale, diferitele societăţi şi state sunt răspunzătoare nu numai
faţă de oamenii care trăiesc în ele, ci în aceeaşi măsură şi faţă de umanitate. Egoismul colectiv
ameninţă drepturile omului tot atât de grav ca şi egoismul individual. Dreptul omului este de
neîmpărţit. Acesta nu poate fi un privilegiu numai al unor state.
8
Constantin Pavel, Influenţa păcatului nostru personal asupra semenilor, în „Ortodoxia”, XIX (1959), nr. 2, p. 270.
9
J. Herman Burgers, Funcţia drepturilor omului ca drepturi individuale şi colective, Trad. de Silviu-Ioan Balla, în
Altera, nr. 2, 1995, p. 68.
10
Ilie Fonta, Libertatea religioasă în lumea contemporană, Bucureşti, 1994, p. 137.
 Textul din Facere 1, 28 include la crearea omului ca chip al lui Dumnezeu, binecuvântarea
lui Dumnezeu şi determinarea umană spre înmulţire şi stăpânire a creaţiei din afara omului.
Stăpânirea umană asupra pământului corespunde voinţei şi poruncii Creatorului, care iubeşte
creaţia Sa. Omul trebuie să "cultive şi să îngrijească" pământul (Facere 2, 15) şi să se bucure de el.
Omul realizează chipul lui Dumnezeu în el numai dacă stăpânirea sa asupra pământurilor
corespunde stăpânirii Creatorului asupra lumii. Jaful, exploatarea şi distrugerea naturii contravin
dreptului şi demnităţii sale. De aceea, la stăpânirea omului asupra pământului se adaugă
comuniunea sa cu pământul. Stăpânirea este îndreptăţită numai dacă se exercită în cooperare şi
comuniune cu lumea înconjurătoare şi dacă duce spre crearea unor simbioze vii între societatea
umană şi lumea naturală înconjurătoare. Dreptul omului la stăpânire asupra lumii externe trebuie să
se realizeze prin respectarea drepturilor acestei creaţii11.
a) Dacă omului îi este dat dreptul asupra pământului, din aceasta rezultă că fiecare om şi toţi
oamenii au dreptul, pe baza drepturilor economice de bază, la o participare dreaptă la viaţă, la
hrană, la muncă, la îngrijire şi la proprietate particulară. Concentrarea hranei şi a mijloacelor de
producţie numai în mâinile unui cerc restrâns trebuie văzută ca o distrugere şi o pervertire a chipului
lui Dumnezeu în om. Aceasta este nedemnă de om şi contravine dreptului lui Dumnezeu asupra
omului.
Oprirea drepturilor economice fundamentale, pauperizarea unor întregi popoare şi a unor
grupe de populaţie şi foametea atât de răspândită în lume cauzată de imperialismul politic şi
economic în lumea noastră împărţită şi dezbinată, sunt o profanare a chipului lui Dumnezeu în om
şi a dreptului lui Dumnezeu asupra fiecărui om şi a tuturor oamenilor. Fără realizarea drepturilor
economice fundamentale ale omului la viaţă, hrană, muncă şi îngrijire nu se pot realiza nici
drepturile umane sociale şi nici cele individuale12.
b) Dacă prin dreptul omului asupra pământului este dat şi dreptul pământului asupra omului,
atunci sunt legate de aceste drepturi economice fundamentale şi datorii sociologice de bază.
Drepturile economice fundamentale nu pot fi mereu înmulţite după bunul plac al pretenţiilor
crescânde pentru că acestei creşteri economice îi sunt puse graniţe ecologice. Lupta omului pentru
supravieţuire nu poate fi purtată în dauna naturii, pentru că astfel moartea ecologică ar pregăti
sfârşitul fiecărei vieţi umane. Drepturile economice trebuie puse în concordanţă cu condiţiile
cosmice de bază ale umanităţii. Acestea nu pot fi realizate printr-o creştere economică necontrolată,
ci printr-o creştere a dreptăţii economice în cadrul graniţelor creşterii13.
Drepturile omului sunt atâta vreme active, cât omul este cu adevărat om şi acţionează
omeneşte. Inumanitatea omului se descoperă prin încălcarea şi abuzul drepturilor omului. În spatele
întrebării practice: cum pot fi realizate pe pământ drepturile omului, stă - de aceea - o întrebare mai

11
Anestis Keselopoulos, Omul şi mediul înconjurător, trad. de Pr. Vasile Hriţcu, Editura Partener, Galaţi, 2006, p. 69.
12
Ibidem, p. 77.
13
Ibidem, p. 78.
adâncă, şi anume: unde poate omul să experieze adevărata sa umanitate şi cum poate el să învingă
reala sa inumanitate?
De la Declaraţia generală a drepturilor omului din 1948, încălcările politice ale drepturilor
omului sunt aduse în conştiinţa opiniei publice internaţionale. Prin aceasta a devenit cunoscut cât de
mult şi cât de general au fost încălcate drepturile fundamentale ale oamenilor prin politica de putere
şi stăpânire nedreaptă, prin ură şi fratricid. Folosirea crescândă a torturii în dictaturi este un semn
înfricoşător care arată că simpla declaraţie a drepturilor omului şi adeziunea publică pe care acestea
au găsit-o, încă nu au creat nici o umanitate nouă printre popoare. Totuşi Declaraţia drepturilor
omului ascute conştiinţa oamenilor şi sustrage orice legitimitate inumanităţii14.
Teologia creştină numeşte păcat inumanitatea omului, cum aceasta se descoperă în
încălcările continue şi în permanentul abuz al drepturilor omului. După mărturia biblică, omul a
ratat şi ratează şi astăzi încă determinarea sa originară de a trăi pe pământ ca chip al lui Dumnezeu.
El a cerut să fie ca Dumnezeu şi prin aceasta a pierdut adevărata sa umanitate (Facere 3, Romani 3).
De aceea duşmănia desemnează raportul omului cu natura (Facere 3) şi cu fratricidul lui Cain
începe istoria omului care nu vrea să-i fie fratelui său apărător. Astfel păcatul omului inversează
adevăratele sale relaţii faţă de Dumnezeu, Creatorul său, faţă de ceilalţi oameni, apropiaţii săi şi faţă
de natură, patria sa. Dumnezeu îi devine judecător, aproapele duşman şi natura îi devine străină15.
Drepturile declarate ale omului pot fi realizate numai atunci şi numai cât e necesar să se facă
dreptate omului nedreptăţit şi să se înnoiască umanitatea sa. Credinţa creştină cunoaşte şi predică
cum că Dumnezeu justifică prin Iisus Hristos pe omul nedrept şi îl înnoieşte spre adevărata sa
umanitate. Prin întruparea lui Hristos, Dumnezeu readuce omului adevărata sa umanitate, pe care el
a părăsit-o. Prin moartea lui Hristos, Dumnezeu ia asupra Sa judecata asupra păcatului omului şi
împacă pe om cu el însuşi (II Corinteni 5, 19). Prin învierea lui Hristos din morţi, Dumnezeu
realizează dreptul său asupra omului, prin aceea că-l face drept (Romani 4, 25). Prin revărsarea
Duhului Său peste tot trupul (Ioil 3, 1; Fapte 2), Dumnezeu reînnoieşte chipul Său pe pământ,
uneşte omenirea despărţită şi eliberează creaţia Sa de puterea răului. În împărăţia Sa care va veni,
Dumnezeu va restabili dreptul Său, va restaura pe om şi va transfigura creaţia16.
În această lume a păcatului şi a inumanităţii, dreptul lui Dumnezeu asupra omului se
revelează pentru creştinătate prin Evanghelia lui Hristos (Romani 1, 16-17). Pentru că prin această
Evanghelie le este predicat tuturor oamenilor dumnezeiescul drept al harului, odată cu această
Evanghelie se proclamă şi demnitatea dată de Dumnezeu fiecăruia şi tuturor oamenilor. Unde însă
se descoperă această demnitate a omului, acolo sunt puse în vigoare şi drepturile fundamentale ale
omului. Realizarea lor se face posibilă şi de aceea este o datorie incontestabilă. Pe baza Evangheliei,
drepturile omului sunt realizate într-o lume duşmănoasă şi inumană mai întâi prin slujire şi
14
A. Bolintineanu, N. Androni, Drepturile omului în lumea contemporană, Editura Politică, Bucureşti, 1980, p. 89.
15
Pr. Prof. Vl. Prelipceanu, Probleme sociale în Vechiul Testament, în „Studii Teologice”, I (1949), nr. 1-2, p. 60.
16
Pr. Prof. Grigore Marcu, „Omul cel nou”, în concepţia antropologică a Sf. Ap. Pavel, în „Studii Teologice”, III
(1951), nr. 7-8, p. 421.
împăcare (II Corinteni 5, 18). Credinţa deosebeşte persoana umană de păcatul inuman17. Iubirea
acceptă persoana şi iartă păcatul. Nădejdea recunoaşte viitorul uman al persoanei şi începe noua
viaţă umană.
Prin credinţă, iubire şi nădejde îi este redată omului umanitatea sa trădată şi pierdută. Prin
"slujirea împăcării" sunt restaurate deci demnitatea şi dreptul omului în această lume. Această
slujire a împăcării se produce totdeauna acolo unde este respectată demnitatea omului şi unde este
restabilit dreptul omului. Împăcarea nu este mai puţin decât dreptatea restabilită. Ea este puterea
noii creaţii în această lume. De dragul împăcării se poate de aceea renunţa şi la dreptul propriu.
Pentru dreptul aproapelui se poate suferi până la sacrificiul propriei vieţi. Renunţare şi jertfa în
"slujba împăcării" sunt totdeauna şi renunţare şi jertfă în slujba adevăratei umanităţi a omului18.
Creştinătatea are sarcina divină să introducă dreptul împăcării în lupta mondială împotriva
privilegiilor şi a dominaţiei. Prin aceasta este un martor al viitorului lui Dumnezeu şi un apărător al
nădejdii omului. Căci cu dreptul la împăcare începe deja aici transformarea lumii. Trăirea împăcării
face din duşmani prieteni. Activitatea pentru împăcare deschide viitorul vieţii pentru omul supus
morţii. Fără de împăcare nu există nici o umanizare a raporturilor publice19. Împăcarea şi
transformarea aparţin împreună. Ele aduc nădejdea asupra umanităţii în această lume.
Sarcina creştinătăţii este de a predica Evanghelia justificatoare în conflictele mondiale reale
în care ea trăieşte, să trăiască credinţa eliberatoare, să săvârşească slujirea împăcării, să prezinte
omenirea împăcată în comunităţile sale prin comuniunea bărbaţilor şi a femeilor, a iudeilor şi a
păgânilor, a grecilor şi a barbarilor, a liberilor şi a sclavilor (Galateni 3, 28) şi să semene sămânţa
nădejdii în preamărirea lui Dumnezeu.
Tocmai atunci când creştinătatea îndeplineşte aceste sarcini creştine speciale ale sale, ea
slujeşte la realizarea umanităţii tuturor oamenilor. Întrucât ea propovăduieşte dreptatea
justificatoare a lui Dumnezeu, ea propovăduieşte în acelaşi timp demnitatea omului, întrucât
practică dreptul harului, practică şi dreptul fundamental al omului, iar întrucât preamăreşte pe
Dumnezeu în Treime, înalţă nădejdea omului.
Credinţa creştină nu ne scuteşte de lupta pentru recunoaşterea şi realizarea drepturilor
omului, ci introduce în această luptă. Comuniunea pe care o mărturiseşte Iisus, ca Fiu al lui
Dumnezeu crede în umanizarea omului prin Dumnezeu şi în preamărirea omului în Dumnezeu.
Mutaţiile politice, sociale şi culturale (de secularizare) a societăţilor din ultimele secole au
condus, inevitabil, şi la schimbarea raportului om-om şi om-Dumnezeu. S-a accentuat treptat o
separare şi o înstrăinare a persoanelor una de alta, instaurându-se un frig egocentric extraordinar în

17
Ioan Muraru, Iancu Gheorghe, Drepturile libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Institutul Roman pentru Drepturile
Omului, Bucureşti, 1992, p. 87.
18
Diac. Prof. Orest Bucevschi, Datoriile individului faţă de colectivitate după concepţia creştină, în „Studii Teologice”,
IV (1952), nr. 7-8, p. 368.
19
Pr. Drd. Sebastian Buchiu, Conştiinţa morală în viaţa creştinului, în „Biserica Ortodoxă Română”, CII (1984), nr. 1-
2, p. 57.
spaţiul european şi nord-american. Individualismul exacerbat, ca mod de existenţă în societăţile
post-industriale, s-a datorat şi viziunilor simpliste şi raţionalismului unilateral al filosofilor, care au
condus la separarea oamenilor unul de altul şi a tuturor de Dumnezeu, la o secularizare absolută.
Această anomalie feroce îşi are începutul şi sfârşeşte în izolare20.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii creştine definesc răul ca fiind o înstrăinare de Dumnezeu, iar acest
rău grozav conduce şi la dorinţa demonică de a înjosi, de a "minimaliza sau anihila persoana
celuilalt..., de a-l face să ţi se închine", toate acestea conducând la crime oribile în numele aşa-zisei
"libertăţi" a individului21.
Pe lângă tendinţa de individualizare extremă a omului modern, putem aminti şi alte cauze
importante, care conduc la degradarea omului şi a mediului lui de existenţă, cum ar fi
multiculturalitatea societăţii contemporane şi secularizarea ei tot mai accentuată, iar în ţările est-
europene - efectele perioadelor de tranziţie socială şi impactul culturii secularizate occidentale în
contextul procesului de aşa-zisă integrare europeană. Putem observa tot mai clar o acută tensiune
între tradiţie şi modernitate, o relativizare a valorilor creştine consacrate, o instabilitate crescândă a
familiei şi un conflict păgubos între generaţii, adică între părinţi şi copii şi între cultura tradiţională
probată şi pseudo-cultura "de piaţă" impusă tinerilor.
Pe lângă aceste cauze, menţionate mai sus, amintim şi pe cea a globalizării care, de fapt, le
include pe acestea, aflându-se cu ele într-un raport de interdependenţă. Globalizarea (sau
mondializarea) este o provocare de proporţii, în plină desfăşurare şi manifestare (dar încă departe de
a-şi fi arătat "colţii" pe deplin) şi reprezintă o realitate care "sfidează toate paradigmele sociale şi
mentale cunoscute până acum, fiind o gigantică mutaţie civilizaţională care traumatizează
societăţile şi intimidează inteligenţele". Ea se manifestă printr-o "ruptură tot mai evidentă, atât cu
ierarhiile de valori ale culturilor tradiţionale neoccidentale, cât şi cu valorile modernităţii
occidentale "clasice", şi este, de fapt, o "ducere la extrem a datelor incluse în definiţia acesteia:
triumful individualităţii, umanism, liberalism economic, secularism"22.
În acest context, se poate aştepta din partea creştinătăţii, a Bisericilor, a comunităţilor şi a
organizaţiilor ecumenice să aibă un rol activ, astfel23:
1) Să reprezinte în disputa pentru drepturile omului şi pentru priorităţile politice, demnitatea
inviolabilă a omului şi de aceea şi unitatea de neîmpărţit a drepturilor şi datoriilor sale umane.
Ambele sunt constituite prin dreptul lui Dumnezeu cel Unul asupra omului, în relaţiile sale de viaţă;
2) Să stăruiască în situaţiile diferite ale oamenilor şi ale popoarelor la restaurarea tocmai a
drepturilor omului, care au fost neglijate, slăbite sau asuprite prin progrese unilaterale şi priorităţile
fixate;

20
A. Bolintineanu, N. Androni, op. cit., p. 97.
21
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Persoana şi individual – două entităţi diferite, în „Studii Teologice”, XLV (1993),
nr. 5-6, p. 46.
22
Christos Yannaras, Ortodoxia şi occidentul, Editura Bizantină, Bucureşti, 1995, p. 78.
23
Pr. Ghorghe Popa, Comuniune şi înnoire în contextul secularizării contemporane, Ed. Trinitas, Iaşi, 2000, p. 96.
 3) Să învingă propriul lor egoism, ca apoi să învingă şi egoismul drepturilor individuale,
sociale şi umane faţă de natură şi egoismul generaţiei prezente faţă de generaţia ce va urma şi să
slujească umanităţii fiecăruia şi tuturor oamenilor în interesul lui Dumnezeu, Creatorul şi
Mântuitorul oamenilor;
4) Să scoată în evidenţă, prin propovăduire publică, prin învăţământ şi educaţie datoriile
omului faţă de demnitatea sa dată de Dumnezeu, faţă de ceilalţi oameni, faţă de natură şi faţă de
viitor, datorii care sunt legate în chip nedespărţit de drepturile omului24.
Creştinătatea se concepe însăşi ca mărturie a lui Dumnezeu cel întreit, care eliberează pe
oameni din inumanitatea interioară şi exterioară, îi lasă să trăiască în legământul Său şi îi conduce
spre preamărirea împărăţiei Sale. De aceea, ea intervine pentru demnitatea omului, din care răsar
drepturile şi datoriile sale umane. Ea va interveni pentru numele lui Dumnezeu, pentru demnitatea
omului şi drepturile sale ca chip al lui Dumnezeu cu toate mijloacele sale, atât acţionând cât şi
suferind. Pentru slujirea umanităţii omului, creştinătăţii îi sunt necesare dreptul la libertate
religioasă, dreptul la constituirea de comunităţi şi dreptul la vorbire şi acţiune publică25.
Cât priveşte perspectiva laică asupra drepturilor omului, imaginea de ansamblu pare a fi
asemănătoare cu cea religioasă, însă este mult mai simplistă şi convenţională, impunându-se cu
autoritate umană, şi nu dumnezeiască.
Astfel, drepturile omului reprezintă principalele condiţii care permit fiecărei persoane să-şi
dezvolte şi să-şi folosească cât mai eficient calităţile: fizice, intelectuale, socio-afective, morale şi
spirituale. Ele decurg din aspiraţia - tot mai mare - a omenirii la o viaţă în care demnitatea şi
valoarea fiecăruia este respectată şi protejată. Drepturile omului au un caracter universal: ele se
referă la toate fiinţele umane de pe tot globul. Încălcarea drepturilor omului a constituit sursa unor
tragedii şi a unor mari conflicte sociale şi politice, a violenţelor dintre naţiuni şi în interiorul
acestora26.
Importanţa drepturilor omului rezidă din locul ocupat de acestea, atât în plan social, cât şi în
plan individual.
Ele se pot manifesta plenar numai în cadrul unui colectivităţi umane, fiind, în esenţă, nişte
drepturi subiective.
În calitatea lor de drepturi subiective impun, pe de o parte, o obligaţie a individului de a
respecta drepturile celorlalţi semeni, iar pe de altă parte, conferă individului posibilitatea de a
pretinde celorlalţi semeni să-i respecte aceste drepturi.
De aici, se poate desprinde caracterul universal al drepturilor omului, ele fiind opozabile
„erga omnes”.

24
Ibidem, p. 99.
25
Ilie Fonta, op. cit., p. 145.
26
Ionel Cloşcă, şi Ion Suceavă, Tratat de drepturile omului, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1995, p. 23.
 Dreptul internaţional contemporan afirmă egalitatea în drepturi a tuturor persoanelor şi
promovează eliminarea oricărei forme de discriminare.
Egalitatea în drepturi reprezintă unul din fundamentele garantării drepturilor omului,
respingându-se astfel ideea acordării de regimuri privilegiate unor anumite grupuri de persoane.
Exercitarea drepturilor omului trebuie să se facă, în mod global, evitându-se astfel
restrângerea exercitării unor anumite drepturi.
În spiritul acestei idei, statele au obligaţia, să asigure exercitarea tuturor categoriilor de
drepturi ale omului, indiferent dacă este vorba de drepturi civile, economice, politice, sociale sau
culturale.
Indiferent de aceste clasificări, drepturile omului, trebuie, să rămână interdependente.
Normele care protejează această categorie de drepturi aparţin lui „ius cogens”.
În cazul încălcării acestor drepturi, justiţia este cea care are posibilitatea soluţionării acestor
conflicte.
Drepturile omului nu constituie doar un sistem de norme juridice naţionale şi internaţionale,
ci şi un ansamblu complex de relaţii morale în interiorul societăţii. În viziunea UNESCO, noţiunea
de drepturi ale omului comportă două aspecte fundamentale27:
1) aceste drepturi morale decurg din simplul fapt că fiecare individ este o fiinţă umană.
Aceste drepturi garantează demnitatea fiecăruia.
2) există drepturi egale, instituite conform regulilor juridice în societate, atât pe plan
naţional cât şi internaţional.
Pe scurt, există drepturi protejate prin lege şi drepturi relevate de coduri etice, stabilite între
persoane în cadrul societăţii.
Se vorbeşte astăzi, în general, de existenţa mai multor categorii de drepturi28 :
a. Drepturi civile şi politice generale
Ele pretind statului să respecte libertatea, securitatea şi integritatea fizică a indivizilor, ca şi
egalitatea juridică (egalitatea în faţa legii). Exemple: dreptul la viaţă, la demnitatea şi securitatea
persoanei, la libertatea de gândire, la conştiinţă şi expresie.
b. Drepturile economice, sociale şi culturale
Acestea urmăresc garantarea de către stat a condiţiilor socio-economice şi culturale care
permit fiecăruia să se bucure deplin de drepturile sale. Fără ele, punerea în practică a drepturilor
civile şi politice nu este posibilă. Exemplu: dreptul la bunăstare, la muncă, la educaţie, la sănătate
fizică şi mentală, la cultură.
c. Drepturile popoarelor şi solidaritatea
Aceste drepturi sunt inspirate dintr-o concepţie planetară, care ţine seama de
interdependenţa mondială şi nevoia de a stabili o nouă ordine politică şi economică internaţională,
27
I. Dogaru şi D. Dănişor, Drepturile omului şi libertăţile publice, Ed. Zamolxe, Bucureşti, 1998, p . 88.
28
D. Mazilu, Drepturile omului, Ed. Satiricus, Bucureşti, 2000, p. 99.
bazată pe justiţie. Această categorie de drepturi s-a dezvoltat în anii ’70. Între acestea se numără:
dreptul la pace, dreptul minorităţilor, dreptul la dezvoltare, la un regim democratic.
d. Drepturile persoanelor vulnerabile
Din aceste drepturi fac parte: dreptul la protecţie contra tuturor formelor de agresiune,
neglijenţă, cruzime, exploatare, discriminare, dreptul la sănătate fizică şi mentală, la o educaţie
obligatorie şi gratuită29.
Revenind la perspectiva teologică asupra drepturilor omului, trebuie spus că, creştinismul
răsăritean, creştinismul integral, promovează drepturile şi libertatea personală a omului şi respectul
faţă de semeni, solidaritatea cu cei săraci şi suferinzi, reflectând în lumea aceasta modelul vieţii
dumnezeieşti. Este o perspectivă a revoluţiei lăuntrice, în care nu sistemele acţionează în locul
omului, ci omul însuşi este chemat să-şi activeze toate potenţele, într-o energie a comuniunii, prin
care, mai înainte de toate, el însuşi devine mai bun decât a fost.
Întrupând în structura sa sobornicească şi în viaţa sa chipul Sfintei Treimi, Biserica nu caută,
de aceea, înlăturarea sistemelor sociale care funcţionează la un moment dat, nu caută să li se
substituie, ci lucrează în interiorul acestora, spre umanizarea sistemelor reducţioniste, spre
transformarea lor în spaţii permisive pentru comuniunea personală a omului cu Dumnezeu şi cu
semenii30.
Pe acest fundal al chemării omului la asemănarea cu Dumnezeu, drepturile omului sunt
menite să ajute omul să se dezvolte în comuniune personală, slujind, nu înrobind, aşa cum Hristos
ne-a învăţat: „Cine vrea să fie cel mai mare între voi, să vă fie vouă slugă”, „Căci nu am venit ca
să Mi se slujească, ci ca să slujesc”.
Numim drepturi fundamentale ale omului acele drepturi şi obligaţii care aparţin fiinţei
umane, pentru că fără folosirea şi exercitarea lor omul nu şi-ar putea împlini determinarea sa de
chip al lui Dumnezeu.
În prima parte a lucrării voi prezenta persoana umană ca subiect al drepturilor omului.
Aceste drepturi sunt atâta vreme active cât omul este cu adevărat om şi acţionează omeneşte.
Conceptul de persoană a făcut din om subiect de dreptate, prin valoarea lui depăşeşte ceea ce este
general şi comun (statul, situaţiile, instituţiile corporative, firmele etc.). Persoana umană are un
drept al ei, fundamentat pe originea şi relaţia ei cu Dumnezeu, care depăşeşte timpul, deci şi
autoritatea temporală a statului.
Traseul omului către Dumnezeu, existenţa sa în această lume, pentru Dumnezeu, şi evoluţia
sa socială în istorie, îl arată pe acesta însoţit permanent de drepturile şi libertăţile sale fundamentale,
precum şi de responsabilităţile şi obligaţiile sale. Pe această linie, parte a doua a acestei lucrări îşi
propune să-l prezinte om ca fiinţă socială, cu drepturi şi responsabilităţi precum şi raportarea
acestuia la comuniunea cu semenii săi.
29
Ibidem, p. 100.
30
Alexe Ştefan, Îndumnezeirea omului la Sfântul Grigorie de Nyssa, Bucureşti, 1953, p. 78.
 Concepţia creştină despre om este şi doctrina pe care se sprijină învăţătura despre drepturile
şi libertăţile fundamentale ale omului. De aceea în partea a treia a lucrării am urmărit să evidenţiez
drepturile fundamentale ale omului reînnoit. Restaurarea omului prin Hristos a reactualizat dreptul
la viaţă, libertate, egalitate, fraternitate, iubire, dreptul la muncă, etc.
Fundamentarea acestor drepturi în Noul Testament este cea mai îndreptăţită, deoarece Noul
Testament este legea în care se produce restaurarea drepturilor omului în raţiunea lor primordială,
prin Hristos.
Subiectul drepturilor omului este persoana umană, dar atât timp cât ea suferă de pe urma
căderii în păcat, drepturile sale sunt puse şi ele în pericol prin denaturarea umană. Înclinaţii umane
precum homosexualitatea, lesbianismul, prostituţia şi pederastia, arată nivelul de denaturare a firii
umane, care merge până la desconsiderarea persoanei umane ca obiect în mâinile şi la discreţia
egoistă a unor monştrii cu chip de om.
În partea a patra a acestei lucrări voi analiza drepturile fundamentale ale omului din
perspectiva laică aşa cum au fost stipulate în actele emise de organismele internaţionale.
Prezentarea va cuprinde câteva momente din istoria şi cultura omenirii care scot în evidenţă
preocuparea unor mari gânditori, personalităţi politice, dar şi instituţii, pentru înţelegerea,
aprecierea şi afirmarea demnităţii umane.
 BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

I. TEXTE BIBLICE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului
Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991.
2. Noul Testament cu Psalmii, tipărit sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului
Părinte Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1983.
3. Noul Testament, tipărit sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte
Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, versiune revizuită, redactată şi comentată de
Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1993.
4. (Noul Testament), tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii
Eladei, Atena, 1973.

II. AUTORI PATRISTICI ŞI POST PATRISTICI

5. Origen, Exegeze la Noul Testament: despre rugăciune. Filocalia, în „P.S.B.”, vol. 7, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982.
6. Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, în P.S.B.”, vol. 15, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987.
7. Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt catehetic, în „P.S.B.”, vol. 29, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997.
8. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a II-a la Trădarea lui Iuda, în „P.S.B.”, vol. 23, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.
9. Idem, Omilii la Matei, în „P.S.B.”, vol. 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.
10. Sfântul Simeon Noul Teolog, Capete teologice, gnostice şi practice, 3, 3, ed. J. Darouzes in
Sources Chretienne, vol. 51, Ed. Cerf, Paris, 1980.

III. CĂRŢI, STUDII ŞI ARTICOLE

11. ****, Dicţionar Biblic, Ed. „Cartea Creştină”, Oradea, 1995.

12. ****, Drepturile omului - culegere de documente internaţionale, LADO, Bucureşti, 1996.
13. ****, Drepturile omului. Documente adoptate de organisme internaţionale, Ed. Adevărul,
Bucureşti, 1990.
14. ****, Instrumente internaţionale privind Drepturile Omului. Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, 10 decembrie 1948, Instrumente universale, vol. I., Bucureşti, 1997.
15. ****, Învăţătura de credinţă creştin ortodoxă, Bucureşti, 1992.
16. ****, Protocoalele adiţionale ale CEDO 1, 4, 6, 7, 11, Instrumente internaţionale privind
Drepturile Omului. Instrumente regionale, Vol. II. Bucureşti, 1997.
17. ****, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat la 16 decembrie
1966 la New York de Adunarea Generală a ONU.
18. ****, Teologia Dogmatică şi Simbolică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1958.
19. ****, Teologia Morală Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979.
20. ****,Vocabular de Teologie Biblică, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti,
2001.
21. Abrudan, Pr. Lect. Dumitru, Aspecte ale antropologiei Vechiului Testament, în „Studii
Teologice”, XXX (1978), nr. 3-4, p. 264-271.
22. Alexe, Ştefan, Îndumnezeirea omului la Sfântul Grigorie de Nyssa, Bucureşti, 1953.
23. Andronovici, C., Drept internaţional public, Ed. Chantes, Iaşi, 2004.
24. Andrutsos, Hristu, Sistem de Morală, trad. de Dr. Ioan Lăncrănjean şi Prof. Ermis
Moudopoulos, Editura şi Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1947.
25. Apostol, P., Norma etică şi activitatea morală, Ed. Ştiinţifică, Buc. 1978.
26. Aristotel, Politica, Ed. Naţională, Bucureşti, 1924.
27. Asbeck, Frederik Mari Van, The Universal Declaration of Human Rights and its
Predecessors (1679-1948), E.J. Brill, Leiden, 1949.
28. Basarab, Pr. Dr. Mircea, Înnoirea omului în concepţia ortodoxă, în „Mitropolia Banatului”,
XXXIV (1984), nr. 1-2, 36-46.
29. Belu, Dumitru, Despre iubire, Timişoara, 1945.
30. Idem, Un aspect mai puţin luat în seamă al iubirii faţă de semeni, în „Studii Teologice”, VII
(1958), nr. 5-6, p. 341-365.
31. Berdiaev, Nikolai, Despre sclavia şi libertatea omului, traducere din limba fraceză de
Monica Ivănescu, Editura ”Antaios”, Bucureşti, 2000.
32. Idem, Spirit şi libertate, traducere de Ştefan Lăcătuş, Ed. ”Paideia”, Bucureşti, 2000.
33. Bodogae, Pr. Prof. Teodor, Trăsături umaniste în spiritualitatea bizantină: Nicolae
Cabasila, în „Studii Teologice”, XXXIV (1982), nr. 5-6, p. 313-326.
34. Bolintineanu, A., Androni, N., Drepturile omului în lumea contemporană, Editura Politică,
Bucureşti, 1980.
35. Bordaşiu, Pr. Drd. Nicolae, Inumanitatea rasismului, în „Studii Teologice”, XXIV (1972),
nr. 1-2, p. 114-122.
36. Breck, John, Biluţă, Ionuţ, Manea, Vasile, Darul sacru al vieţii. Tratat de bioetică, trad. de
Pre Sfinţitul Dr. Irineu Pop Bistriţeanul, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2003.
37. Idem, Pornografia, o iconografie demonică, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2006.
38. Bria, Pr. Prof. dr. Ion, Dicţionar de teologie ortodoxă (A—Z), Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.
39. Brownlie, Ian, Basic Documents on Human Rights, Clarendon Press, Oxford, 1971.
40. Brundage, James, Law, sex and Christian Society in Medieval Europe, Chicago, University
of Chicago Press, 1987.
41. Bucevschi, Diac. Prof. Orest, Învăţătura creştină despre iubire şi dreptate, în „Studii
Teologice”, V (1953), nr. 9-10, p. 579-589.
42. Idem, Pacea, obiectiv al misiunii Bisericii Ortodoxe în lume, în „Studii Teologice”, IV
(1952), nr. 1-2, p. 4-11.
43. Idem, Datoriile individului faţă de colectivitate după concepţia creştină, în „Studii
Teologice”, IV (1952), nr. 7-8, p. 361-370.
44. Idem, Hristos în viaţa socială, în „Ortodoxia”, VII (1955), nr. 1, p. 140-149.
45. Idem, Legea eternă, legea naturală, Cluj, 1937.
46. Buchiu, Pr. Drd Sebastian, Conştiinţa morală în viaţa creştinului, în revista “Biserica
Ortodoxă Română”, CII (1984), nr. 1-2, p. 54-62.
47. Bude, Pr. Drd. Ioan, Antropologia Vechiului Testament, în „Studii Teologice”, XLI (1989),
nr. 3, p. 26-39.
48. Bulacu, Mihail, Conştiinţa creştină, Tipografia Curţii Regale, F. Bobl. Fii, Bucureşti, 1941.
49. Burdeau, Georges, Les libertes publiques, L.G.D.J. Paris, 1966.
50. Burgers, J. Herman, Funcţia drepturilor omului ca drepturi individuale şi colective, Trad. de
Silviu-Ioan Balla în Altera, nr. 2, 1995.
51. Cătineanu, Tudor, Elemente de etică, Vol. I, Editura Dacia, Cluj, 1982.
52. Chialda, Diacon Lect. M., Învăţături moral-sociale după Decalog, în „Studii Teologice”,
VIII (1956), nr. 9-10, p. 603-621.
53. Idem, Învăţături moral sociale în cartea ”Proverbele lui Solomon”¸ în revista ”Studii
Teologice”, VII (1955), nr. 1-2, p. 3-24.
54. Cioabă A. Păvălan L. Pogoceanu R., Societatea civilă şi drepturile omului, Institutul de
teorie socială, Bucureşti, 1997.
55. Ciobanu, Dr. Marin, Sănătatea optimă de-a lungul vieţii, vol. III, „Adolescenţii”, Ed.
AccentPrint, Suceava, 2005.
56. Ciobotea, Drd. Dan, Timpul şi valoarea lui pentru mântuire în Ortodoxie, în „Ortodoxia”,
XXIX (1977), nr.2, p. 196-207.
57. Ciubuc, Liliana, Drepturile omului – aspecte juridico-filosofice, teză de doctorat, Chişinau,
2006.
58. Ciudin, Pr. prof. Nicolae, Studiul Vechiului Testament, Bucureşti, 1978.
59. Ciurea, Pr. Prof. Al. I., Despre egalitatea tuturor oamenilor în faţa Mântuitorului, în
„Glasul Bisericii”, XXV (1966), nr. 9-10, p.831-844.
60. Clement, Olivier, Adevăr şi libertate, trad. de Mihai Maci, Editura Deisis, Sibiu, 1997.
61. Cloşcă, Ionel, şi Suceavă, Ion, Tratat de drepturile omului, Ed. Europa Nova, Bucureşti,
1995.
62. Colliard, C. A., Liberte publiques, Ed. Dalloz, 1982.
63. Coman, Episcop Dr. Vasile, Probleme de antropologie creştină, în „Mitropolia Banatului”,
XXV (1975), nr. 7-9, p. 324-333.
64. Coman, Pr. prof. Ioan G., Învăţătura creştină despre bunurile economice, în „Studii
Teologice”, III (1951), nr. 3-4, p. 223-240.
65. Idem, Probleme de filosof ie şi literatură patristică, Bucureşti, 1944.
66. Idem, Elemente de antropologie în operele Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, în
„Ortodoxia”, XX (1968), nr. 3, p. 378-394.
67. Idem, Spirit umanist şi elemente de antropologie în gândirea patristică, în „Studii
Teologice”, XXII (1970), nr. 5-6, p. 356-367.
68. Constantin, Pavel, Influenţa păcatului nostru personal asupra semenilor, în „Ortodoxia”,
XIX (1959), nr. 2, p. 265-279.
69. Copăceanu, Emanuel, Omul fiinţă cunoscută, Editura Alla, Bucureşti, 1994.
70. Corniţescu, Pr. Prof. Dr. C., Studiul Noului Testament, Ed. Europolis, Constanţa, 2005.
71. Costea, Pr. Magistrand Filaret, Criteriile moralităţii creştine, în "Studii Teologice", XII
(1961), nr. 5-6, p. 255-270.
72. Crainic, Nichifor, Sfinţenia împlinirea umanului, Ed.Trinitas, Iasi, 1993.
73. Cronin, Kieran, Rights and Christian Ethics, Cambridge University Press, 1992.
74. Daes, E. I., La condition de l’individu et le droits international contemporain, Doc. O.N.U.,
1998.
75. Damaschin, Petru, Învăţături duhovniceşti, în „Filocalia”, vol. 5, Editura Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1976.
76. Dawkins, Richard, Un râu pornit din Eden. Codul genetic. Computerul şi evoluţia speciilor,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1995.
77. Dănişor, Gh., Metafizica prezenţei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1998.
78. Idem, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1997.
79. Deleanu, I., Drept constituţional şi instituţii politice, Vol I., Ed. Actami, Bucureşti, 1995.
80. Diaconu, Dr. Ion, Drepturile omului în dreptul internaţional contemporan, Edit. Lumina
Lex, 2001.
81. Idem, Drepturile omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1993.
82. Dogaru, I. şi Dănişor, D., Drepturile omului şi libertăţile publice, Ed. Zamolxe, Bucureşti,
1998.
83. Idem, Teoria Generală a Dreptului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1999.
84. Donald, M., Fundamental norms in contemporary internacional law, Canada. Yb. Intern.
Law, 1987, vol. 25.
85. Duculescu, V., Protecţia juridică a drepturilor omului. Mijloace interne şi internaţionale,
Ed. Lumina Lex. Bucureşti, 1998.
86. Dumea, Pr. Claudiu, Omul între „a fi” sau „a nu fi”, Bucureşti, 1998.
87. Dură, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi protecţia lor
juridică. Dreptul la religie şi libertate religioasă, în „Ortodoxia”, LVI (2005), nr. 3-4, p. 7-
56.
88. Durkheim, E., Regulile metodei sociologic, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1974.
89. Eliade, Mircea, Yoga. Nemurire şi libertate¸ Ed. “Humanitas”, Bucureşti, 1993.
90. Ellis, R., F. Peter, The Yahwist. The Bible’s First Theologian; with the Jerusalem Bible text
of the Yahwist saga, Notre Dame, Indiana, 1968.
91. Eric Fuchs et Pierre-Andre Stucki, Au nom de l’autre. Essai sur le fondement des droit de
l’homme, Ed. Labor et Fides, Geneva, 1985.
92. Evdochimov, Paul, Femeia şi mântuirea lumii, trad. de Gabriela Moldoveanu, Bucureşti,
1995.
93. Idem, Taina iubirii. Sfinţenia unirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe, trad. de Gabriela
Moldoveanu, Asociaţia Filantropică Medicală Creştină „Cristiana”, Bucureşti, 2006.
94. Fabre, Simon Goyard, Les fondaments de l’ordre juridique, PUF, Paris, 1992.
95. Fessard, Gaston, Esquisse potir une analyse chrelienne de la societe, "Conwtunis", tom V,
1980, nr. 2.
96. Flamarion, E., De l’ Esprit des lois, Ed. Editeur, Paris, 1958.
97. Floca, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Drept canonic ortodox, Editura Institutului Biblic şi de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990.
98. Florea, Lucian Arhiepiscopul Tomisului, Solidaritatea umană în lumina învăţăturii creştine,
în „Biserica Ortodoxă Română”, CX (1992), nr. 1-3, p. 72-78.
99. Florenschi, Pavel, Stâlpul şi Temelia adevărului, traducere din limba rusă de Emil Iordache,
Editura ”Polirom”, Iaşi, 1999.
100. Fonta, Ilie, Libertatea religioasă în lumea contemporană, Bucureşti, 1994.
101. Francois, L., Le probleme de la definition du droit. Introduction a un cours d’evolution de
la philosophie du droit, a l’epoque contemporaine, Liege, 1978.
102. Găină, D., Virtute şi păcat în cărţile populare româneşti, în „Glasul Bisericii”, XXV
(1966), nr. 1-2, p. 57-69.
103. Ghiuş, Arhim. Benedict, Creaţiunea după Sfânta Scriptură, în „Mitropolia Olteniei”, IX
(1957), nr. 9-10, p. 641-647.
104. Gorgos, Constantin, Vademecum în psihiatrie, Bucureşti, 1985.
105. Grotius, H., Despre drepturile războiului şi al păcii, vol. I, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
106. Habra, Georges, Iubire şi senzualitate, trad. de Dora Mezdrea, Editura Anastasia,
Bucureşti, 1994.
107. Hanga, V., Jacotă, M., Drept privat roman, E.D.P., Bucureşti, 1964.
108. Hegel, G. W. F., Principiile filosofiei dreptului, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969.
109. Henkin, Louis. Religion, Religions, and Huinan Rights, în Journal of Religions Ethics, nr.
2/1998.
110. Humă, Ioan, Conştiinţă şi moralitate, Ed. Junimea, Iaşi, 1981.
111. Ică, Pr. Prof. Dr. Ioan; Kuraev, Diac. Andrei; Costache, Pr. Doru, Ortodoxie şi creaţionism,
în vol. colectiv Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul cosmosului şi omului, ed. a II-a,
adăugită, Deisis, Sibiu, 2003.
112. Ion, Paraschiv V., „Problema Omului” în cadrul antropologiei contemporane, în „Glasul
Bisericii”, XXIX (1970), nr. 5-6, p. 502-513.
113. Ionescu, Şerban, Probleme de morală socială, vol. I, Bucureşti.
114. Iovan, Iorgu, Biserica şi instituţia căsătoriei, în „Studii Teologice”, VIII (1940), nr. 2, p.
127-166.
115. Istodor, Pr. Dr. Gheorghe, Iubirea creştină şi provocările contemporane – perspective
misionare, Editura Sigma, Bucureşti, 2006.
116. Jeorgescu, Şt., Filosofia dreptului. O istorie a ideilor. Partea I, Ed. ALL, Bucureşti, 1998.
117. Jouffroy, Th., Cours de droit naturelle, Fayard, Paris, 1998.
118. Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Umanism evanghelic şi responsabilitate
creştină, în „Mitropolia Banatului”, XVII (1967), nr. 7-9, p. 419-421.
119. Kant, Immanuel, Critica raţiunii practice, traducere din limba germană de D. C. Amzăr şi
R. Visou, Bucureşti, 1934.
120. Keselopoulos, Anestis, Omul şi mediul înconjurător, trad. de Pr. Vasile Hriţcu, Editura
Partener, Galaţi, 2006.
121. Leah, Levin, Drepturile omului, intrebări şi răspunsuri, Unesco, 1998.
122. Leakey, Richard, Originea omului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995.
123. Leroy, Gerald, Dumnezeu este un drept al omului, trad. de Simion Bărbulescu, Editura
Geneze, Bucureşti, 1993.
124. Lizhi, Fang, Les droits des l’ homme sont les meme partout, Paris, 1990.
125. Lienhard, Marc, Luther et les droits de l’homme, în Revue d’Histoire et de Philosophie
religieuses, tome LIV/1974.
126. Lorincz, Ladislau, Staoanu, Mircea, Răspunderea juridică, parte integrantă a răspunderii
sociale, în „Studii şi cercetări juridice”, nr. 1, 1970.
127. Lossky, Vladimir, Vederea lui Dumnezeu, trad. de Remus Rus, Editura Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995.
128. von de Kerchove, M., Jalons pour une theorie critique du droit, Bruxelles, 1987.
129. MacIntyre, Alsadair, Dreptate şi virtute, în vol. “Teorii ale dreptăţii”, ed. Alternative,
Bucureşti, 1996.
130. Madiot, Y., Droits de l’ homme, Masson, Paris, 1991.
131. Mangaru, Badea, Conştiinţa morală, Tipografia Curţii regale, Bucureşti, 1986.
132. Mantzaridis, Georgios I., Globalizare şi universalitate. Himeră şi adevăr, trad. de Pr. Prof.
Dr. Vasile Răducă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002.
133. Marcu, Pr. Prof. Grigore, „Omul cel nou”, în concepţia antropologică a Sfântului Apostol
Pavel, în „Studii Teologice”, III (1951), nr. 7-8, p. 417-429.
134. Idem, Antropologia Paulină, Sibiu, 1949.
135. Idem, Sfântul Apostol Pavel despre modul de vieţuire creştinească, în „Studii Teologice”,
IX (1951), nr. 1-2, p. 3-22.
136. Maritain, Jacques, Creştinism şi democraţie, Editura Crater, Bucureşti, 1999.
137. Martenson, J., Opening Statement to the session Comission on Human Rights, Press
Release, H.R.2704.
138. Mazilu, D., Drepturile omului, Ed. Satiricus, Bucureşti, 2000.
139. Idem, Drepturile omului. Concept, exigenţe şi realităţi contemporane, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2000.
140. Mehl, Roger, La tradition protestante et les droits de l’homme, în „Revue d’Histoire de
Philosophie Religieuses”, PUF, 1978, No.4.
141. Mihai, Gh., Motica, R. I., Fundamentele dreptului.Teoria şi filosofia dreptului, Ed. ALL,
Bucureşti, 1997.
142. Miga-Beşteliu, Raluca, Drept internaţional, Ed. ALL, Bucureşti, 1997.
143. Mihoc, Pr. Lect. Dr. Constantin, Căsătoria şi familia în Sfânta Scriptură a Vechiului şi
Noului Testament şi în tradiţia iudaică, în „Glasul Bisericii”, LVIII (2001), nr. 9-12, p. 82-
98.
144. Miller, Allen O., A Christian Decaration on Human Rights, William B. Eerdmans
Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1971.
145. Mircea, Pr. Ioan, Dicţionar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995.
146. Mladin, Mitropolit, Dr. Nicolae, Studii de teologie morală, Ed. Arhiepiscopiei, Sibiu,
1969.
147. Idem, Sfânta Taină a Botezului şi viaţa morală creştină, în “Mitropolia Banatului”, XVI
(1966), nr. 4-6, p. 344-357.
148. Idem, Valoarea morală a Sfintelor Taine, în “Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XLI
(1965), nr. 1-3, p. 31-42.
149. Moca, Gh. Drept internaţional public, Bucureşti, 1997.
150. Montesquieu, Despre spiritul legilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964.
151. Montgomery, John Warwick, Drepturile omului şi demnitatea umană, Ed. Cartea Creştină,
Oradea, 2004.
152. Montefiore, Alan, Introducere modernă în filosofia morală, traducere de N. Rarău, Ed.
Albatros, Bucureşti, 1984.
153. Muntean, Pr. Vasile, Valoarea fiinţei umane, în „Mitropolia Banatului”, XXXIV (1984),
nr. 1-2, p. 49-52.
154. Muraru Ioan, Gheorghe Iancu, Drepturile libertăţile şi indatoririle fundamentale, Institutul
Roman pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1992.
155. Muraru, I., Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Actami, Bucureşti, 1997.
156. Nae, Pr. Aurel, Fundamentarea antropologică a drepturilor omului în teologia ortodoxă –
Drepturile omului şi antropologia creştină. O perspectivă teologică ortodoxă – Teză de
doctorat, Bucureşti, 2003.
157. Năstase, Adrian, Drepturile omului – religie a sfârşitului de secol, Institutul Român pentru
Drepturile Omului, Bucureşti, 1992.
158. Neagu, Camelia, Abordarea psihologică şi psihosocială asupra unor componente deviante
sexual: prostituţia şi homosexualitatea, teză de disertaţie, Bucureşti, 1997.
159. Necula, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Poate fi de acord Biserica Ortodoxă Română cu legalizarea
prostituţiei?, în „Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate. Grupul de iniţiativă pentru apărarea
familiei”, Bucureşti, 2002.
160. Nellas, Panayotis, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie
ortodoxă, trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2002.
161. Nicolaescu, Prof. N. I., Îndatoriri sociale după Noul Testament, în „Studii Teologice”, VI
(1954), nr. 7-8, p. 347-356.
162. Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, Bucureşti, 1999.
163. Noica, Ieromonah Rafael, Cultura Duhului, Alba Iulia 2002.
164. Opsahl, T., Internationalobligation and National Implementation, in „Scandinavian
Studies in Law”, 1979.
165. Palade, Pr. Vasile, Religia şi drepturile omului. Studiu teologic şi sociologic. Elemente
pentru o sinteză, teză de doctorat, Bucureşti, 1998.
166. Paschia, Pr. dr. Gheorghe, Din cugetările şi sfaturile Sfinţilor Părinţi şi ale unor scriitori
moralişti clasici români — Despre purtarea soţilor unul faţă de altul, în „Biserica Ortodoxă
Română”, XCIX (1981), nr. 1-2, p. 315-323.
167. Idem, Familia şi raporturile dintre membrii ei, în „Biserica Ortodoxă Română”, CIII
(1985), nr. 1-2, p. 100-109.
168. Paulescu, Nicolae, Instincte, patimi şi conflicte, Bucureşti, 1995.
169. Paulsen, F., Sarcinile de viitor ale filozofiei, în Filozofia neokantiană în texte, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1993.
170. Pavel, Prof. Constantin, Aspectul Teologic al solidarităţii umane, în "Ortodoxia", XIX
(1967), nr. 2, p. 182-190.
171. Idem, Principii de morală socială în epistolele soborniceşti, în „Glasul Bisericii”, XVI
(1957), nr. 4-5, p. 238-247.
172. Idem Probleme morale cu privire la căsătorie şi familie, în revista “Biserica Ortodoxă
Română”, LXXXV (1967), nr. 1-2, p. 126-144.
173. Idem, Iubirea aproapelui-temelia moralei creştine, în revista ”Glasul Bisericii”, XXXI
(1972), nr. 9-10, p. 924-927.
174. Perry, Michael, The idea of human rights:four inquiries, Oxford Unviersity Press, New
York, 1998.
175. Pescatore, P., Introduction a la science du droit, Louxembourg, 1978.
176. Plămădeală, Mitropolit Dr. Antonie, Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă,
Editura Pronostic SRL, Bucureşti, 1995.
177. Idem, Scopul vieţii după Catehismele ortodoxe româneşti, în „Ortodoxia”, XXXI
(1979), nr. 2, p. 377-391.
178. Pop, Ierom. Irineu, Rolul Bisericii în promovarea încrederii între oameni, în „Biserica
Ortodoxă Română”, CII (1984), nr. 11-12, p. 748-762.
179. Popa, Pr. Ghorghe, Comuniune şi înnoire în contextul secularizării contemporane, Ed.
Trinitas, Iaşi, 2000.
180. Popa, V., Popeţi, C., Adamescu, I., Drepturile omului. Concept, legislaţie, practica
statelor, Timişoara, 1994.
181. Popescu, C. L., Protecţia internaţională a Drepturilor Omului. Surse, Ed. Academiei,
Bucureşti, 2000.
182. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Ortodoxie şi Contemporaneitate, Bucureşti, 1996.
183. Idem, Ortodoxie şi globalizare. Cultură globală şi culturi particulare, în „Almanah
Bisericesc”, Arhiepiscopia Bucureştilor, 2002, p. 67-71.
184. Idem, Teologie şi cultură, Bucureşti, 1993.
185. Idem, Hristos, Biserică şi societate, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998.
186. Popescu, Pr. Asist. Univ. Drd. Gheorghe I., Responsabilitatea morală, în “Sfântul Apostol
Andrei” Editura Europolis, Constanţa, II (1998), nr. 2, p. 116-132.
187. Idem, Libertatea, expresie a idealului de viaţă creştină, în „Icoana din Adânc”, Bucureşti,
II (1998), nr. 6.
188. Idem, Har şi libertate, în ”Sfântul Apostol Andrei”, Editura Europolis, Constanţa, III
(1999), nr. 5, p. 148-153.
189. Idem, Libertatea conştiinţei morale, în ”Sfântul Apostol Andrei”, Editura Europolis,
Constanţa, IV (2001), nr. 8, p. 112-119.
190. Popescu, Prof. T. M., Rasism şi creştinism, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXVI
(1958), nr. 9, p. 886-895.
191. Popovich, Justin, L'homme et le Dieu-Homme, Editons l'Age d'Homme, Lausanne, 1989.
192. Prelipceanu, Pr. Prof. Vladimir, Evangheliile sinoptice. Probleme dogmatice şi idei sociale,
în „Studii Teologice”, V (1953), nr. 5-6, p. 365-381.
193. Idem, Probleme sociale în Vechiul Testament, în „Studii Teologice”, I (1949), nr. 1-2, p.
55-68.
194. Purdă, N., Protecţia internaţională a drepturilor omului, Ed. Lumina Lex Bucureşti, 2001.
195. Radu, Drd. Aurel I, Slujirea socială – componentă a mântuirii, în „Biserica Ortodoxă
Română”, CIV (1986), nr. 1-2, p. 68-81.
196. Radu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi problema
comuniunii, teză de doctorat în ,,Ortodoxia", XXX (1979), nr. 1-2, p. 13-388.
197. Randel, Keith, Jean Calvin şi Reforma târzie, Editura All, Bucureşti, 1996.
198. Ratzinger, Joseph, Europa, globalizarea şi noua ordine mondială: spre o utopie a ororii?,
în Gândirea socială a Bisericii, ed. Ioan I. Ică Jr.. şi Germano Marani, Ed. Deisis, Sibiu,
2002.
199. Răducă, Pr. Conf. Dr. Vasile, De la drepturile omului la drepturile religioase, în „Studii
Teologice”, LII (2000), nr. 1-2, p. 59-71.
200. Idem, Căsătoria – Taină a dăruirii şi a desăvârşirii persoanei, în „Studii Teologice”,
XLIV (1992), nr. 3-4, p. 130-138.
201. Rădulescu, Sorin M., Sociologia şi istoria comportamentului deviant, Editura Nemira,
Bucureşti, 1997.
202. Relgis, Eugen, Istoria sexuală a omenirii, Editura Universitaria, Bucureşti, 1991.
203. Robertson, Ronald, Globalization and the future of Tradiţional Religion, in God and
Globalization, vol.l: Religion and the powers of the Common Life, ed. Max L. Stackhouse
and Peter J. Paris, Trinity Press International, Harrisburg, 2000.
204. Robinson, G., Нumаn rights and fundamental freedoms in the Charter of the United
Nations, N.У., 1946.
205. Rousseau, J. J., Contractul social, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957.
206. Ruiz, G. A., Human Rights and non intervetion in the Helsinki Final Act, R.C.D.I, 1997.
207. Sârbu, Prof. C., Creştinismul şi rasismul, în “Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXIV
(1958), nr. 9-10, p. 455-464.
208. Schopenhauer, Arthur, Fundamentele morale, Ed. Antet, Oradea, 1994.
209. Schwalm, R.P. Marie – Benoit, La societe, L’Etat, Flamarion, 1937.
210. Scripcaru, Gheorghe, Ciucă, Aurora, Astărstoae, Vasile, Scripcaru, Călin, Bioetica,
ştiinţele vieţii şi drepturile omului, Ed. Polirom, Bucureşti, 1998.
211. Sida, Al., Introducere în Teoria generală a dreptului, Timişoara, 1997.
212. Slătinenul, Dr. I., Le Mystere de la Sainte Trinite dans la Communin des Personnes, Ed.
Universitaria, Craiova, 2003.
213. Soare, Pr. Dumitru, Iubirea faţă de semeni în învăţătura principalele religii ale lumii, în
„Ortodoxia”, XIX (1967), nr. 2, p. 191-210.
214. Sofronie, Arhim., Despre duh şi viaţă, 48, Essex, Anglia, 1995.
215. Solidaritatea umană, în „Biserica Ortodoxă Română”, XC (1972), nr. 1-2, p. 12-13.
216. Stan, Dr. George, Teologie şi bioetică, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2001.
217. Stamatoiu, Pr. Dionisie, Rugăciune şi muncă după Sf. Ap. Pavel, în „Mitropolia Olteniei”, I
(1989), nr. 6, p. 322-347.
218. Stoleru, Pr. Nicolae, Virtute şi păcat, exprimări ale libertăţii şi conştiinţei morale, în
revista ”Sfântul Apostol Andrei”, Ed. Europolis, Constanţa, I (1997), nr. 1, p. 101-105.
219. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Comunitate prin iubire, în „Ortodoxia”, XV (1963), nr.
1, p. 52-70.
220. Idem, Spiritualitatea ortodoxă. Acestica şi mistica, Bucureşti, 1992.
221. Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978.
222. Idem, Teologia Dogmatică, vol. II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978.
223. Idem, Teologia Morală Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, vol. I, Bucureşti, 1979, vol. II, 1980.
224. Idem, Teologie Morală Ortodoxă, vol. III, (Spiritualitatea Ortodoxă), Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.
225. Idem, Persoana şi individual – două entităţi diferite, în „Studii Teologice”, XLV (1993),
nr. 5-6, p. 44-66.
226. Idem, Chipul lui Dumnezeu şi responsabilitatea lui în lume, în „Ortodoxia”, XXV (1973),
nr. 3, p. 347-362.
227. Idem, Responsabilitatea creştină, în „Ortodoxia”, XXII (1970), nr. 2, p. 181-196.
228. Idem, Slujitori ai lui Dumnezeu, slujitori ai oamenilor, în „Biserica Ortodoxă Română”,
LXXXVIII (1970), nr. 3-4, p. 408-416.
229. Sterpu, Pr. Cezaru, Omul – metaforă a lumii, în „Mitropolia Banatului”, II (1991), nr. 7-9,
p. 35-99.
230. Szabo, I., Fondements historiques et developpement des droits de l’ homme, în vol. « Les
dimensions internationales des droits de l’ homme » UNESCO, 1979.
231. Suceavă, Ion, Omul şi drepturile sale, Bucureşti, 1991.
232. Sudre, F., Droit international et europeen des droits de l homme, Ed. Presses
Universitaires de France, Paris, 1999.
233. Şerban, Cristian, Între rock şi iubirea fără sfârşit, Confesiuni, Ed. Apologet, Craiova,
2006.
234. Ştefănescu, I. T., Dreptul muncii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
235. Tarnavschi, Prof. dr. Vasile, Arheologia biblică, Cernăuţi, 1930.
236. Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Scrisoare deschisă senatorilor şi
deputaţilor Parlamentului României, Bucureşti, 2000.
237. Traer, Robert, Faith in Human Rights, Religious Support for a Global Srtuggle
Georgetown University Press, 1991, disponibilă pe
http://www.geocities.com/christianbiblestudy.
238. Ungureanu, Asist. Dr. Ionel, Starea constitutivă în antropologia ortodoxă şi înţelegerea ei
raportată la manifestarea socială, în „Ortodoxia”, LII (2001), nr. 3-4, p. 108-123.
239. Urzică, M., Biserica şi viermii cei neadormiţi sau cum lucrează în lume „Taina
fărădelegii”, Anastasia Bucureşti, 1998.
240. Vasilescu, Diac. Prof. Emilian, Dreptatea în învăţătura principalelor religii actuale, în
„Ortodoxia”, VII (1955), nr. 1, p. 46-71.
241. Văllimărescu, N., Tratat de Enciclopedia Dreptului, Bucureşti, 1932.
242. del Vecchio, Georgio, Diritto naturale e unita europea, Roma, 1959.
243. Virally, M., La pensee juridique, Paris, 1960.
244. Vlachide, P., Repetiţia principiilor de drept civil, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994.
245. Voicu, M., Prefaţa la “Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, IRDO,
Bucureşti, 1997.
246. Voiutschi, E. Prelegeri academice din Teologia morală ortodoxă, vol. I, 1911.
247. Vrabie, G., Organizarea politico-etatică a Romaniei. Drept constituţional şi instituţii
politice, Ed. Cugetarea, Iaşi, 1997.
248. Ware, Episcop Kallistos, Ortodoxia, calea dreptei credinţe, Editura Mitropoliei Moldovei
şi Bucovinei, Iaşi, 1993.
249. Weber, Max, Etica protestantă şi spiritul capitalismului, Editura Humanitas, Bucureşti,
1993.
250. Yannaras, Christos, Ortodoxia şi occidentul, Editura Bizantină, Bucureşti, 1995.
251. Idem, Libertatea moralei, trad. rom. de Mihai Cantuniari, Bucureşti 2002.
252. Yannoulatos, Arhiepiscop Anastasios, Ortodoxia şi problemele lumii contemporane, trad.
de Drd. Gabriel Mândrilă şi Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Editura Bizantină, Bucureşti,
2003.
253. Zamfir, E., Cultura libertăţii, Ed. Politică, Bucureşti, 1979.
254. Zăgrean, Arhidiac. Prof. Dr. Ioan, Personalitatea morală creştină după învăţătura creştin-
ortodoxă, în ”Mitropolia Ardealului”, V, (1960), nr. 5-6, p. 392-412.
255. Idem, Morala creştină, Bucureşti, 1985.
256. Idem, Creştinismul şi drepturile fundamentale ale omului, în „Studii Teologice”, IV
(1952), nr. 3-4, p. 134-141.
257. Idem, Conceptul de dreptate socială în teologia ortodoxă română actuală, în „Ortodoxia”,
XXXIII (1981), nr. 4, p. 594-628.
258. Idem, Autonomie şi heteronomie morală, Sibiu, 1940.
259. Zlătescu, I. M., Protecţia juridică a Drepturilor Omului. Institutul Roman pentru
Drepturile Omului, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 1996.