P. 1
Cond Omului de Geniu

Cond Omului de Geniu

|Views: 898|Likes:

More info:

Published by: Cosmina Catina Ciuciulete on Nov 04, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as TXT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/15/2013

pdf

text

original

5.

foloseste antiteza: între omul de geniu (omul superior) si omul comun (luceafarul fata de împarat) între absolut (Demiurg si Hyperion) si efemer (Catalin si Catalina) între lumea contemplatiei pure, reci, a luceafarului si lumea instinctualitatii oa rbe, întâmplatoare a Catalinei Numai omul superior, geniul este capabil de acest sacrificiu suprem, caci este singurul care poate aspira spre idealul de iubire. Deoarece cei doi îndragostiti apartin unor lumi diferite , iubirea ideala ramâne do r un vis. Ceea ce îi ofera iubita este dragostea terestra, iar el, omul de geniu, nu se poate desprinde de lumea lui superioara, ceea ce duce la imposibilitatea împlinirii iubi rii ideale. Imaginea celor doi tineri care dorm, surâzând, sub vechiul salcâm este pura si apartine visului de iubire mereu neîmplinit

Geniul este un concept modern,de extractie culturala renascentist-romantica.. Li mba latina cunoaste cuvantul, dar cu diferente esentiale fata de sensul modern, el insemnand spirit tutelar" al locurilor si al locuintelor, genius loci".in antic hitate, in definitia aristotelica, prin geniu se intelegea acel glas launtric ce calauzea traiectoria oamenilor deosebiti. Viziunea romantica, cu interesul ei pentru cultul individualist al eroului si po stuland rolul suprem al filosofiei ce da expresie elanului spiritului spre absol ut, spre totalitate, transmite literaturii acest concept ambiguu, facand din el una din temele literare specifice curentului romantic. Idei filosofice pre¬luate m ai ales din sfera schopenhaueriana - lumea ca reprezentare si mani¬festare a voint ei de a trai, a instinctului de perpetuare, prezentul etern in care viitorul si trecutul coreleaza reciproc, atractiile reciproce si antinomiile esentiale dintr e sfera omului superior si cea a omului comun - vor circula, in registrul liric sau epic in toata literatura europeana a secolului al XlX-lea. Pe acest raport s e construieste intreaga problematica romantica a geniului, element-cheie al cure ntului cultural si ideologic. Diferentele dintre geniu si omul comun sunt esenti ale: geniul e inzestrat cu inteligenta, obiectivitate, imaginatie exacerbata, as piratie spre absolut, posibilitatea de sacrificare pentru atingerea unui ideal atribute care-i confera capacitatea de depa¬sire a sferei de apartinere, de anula re a propriilor conditionari, cum ar fi limitele de spatiu, timp, societate, soa rta, noroc, dar il si transforma intr-un solitar, neputand a fi fericit pe depli n. in schimb, omul comun se defineste prin afectivitate si instinctualitate, sub iectivitate, pragmatism si oportunism, aspiratie spre implinirea vietii terestre , imposibilitatea jertfirii, sociabilitate -elemente care il impiedica sa-si dep aseasca limitele. Tema geniului va fi frecventata, cu alte coloraturi, si in epoca post¬romantica, i n zorii simbolismului.

Mihai Eminescu: Scrisoarea I Scrisoarea I abordeaza conditia geniului intr-o dubla raportare: la ordinea cosm ica si la cea umana. Incipitul poeziei marcheaza transcenderea eului subiectiv p rin identificarea cu ochiul cosmic al lunii care contempla o lume de ea institui ta, lumea visului scoasa din noaptea amintirii". intr-o ampla fraza ale carei pro pozitii principale au ca subiecte ceasornicul" si ea (luna)", sara" apare ca moment de inflexiune intre doua orizonturi existen¬tiale: cel dominat de timpul masurat de ceasornic ( carare lunga") asociat cu spatiul ingust al odaii - inchis de ferea stra opacizata de perdele si vizibil pentru ochii cu gene obosite" la lumina luman arii" - si cel scaldat de voluptoasa vapaie" a lunii, celebrata ca putere magica de dezmarginire a timpului, caci scoate din noaptea amintirii", trecutul inghitit

La lumina lunii ea capteaza in imagine inceputul Timpului si a l timpurilor ca si sfarsitul.. iar gesturile. de pe scandura tarabii" . alter.. al nimicniciei. pe de alta parte infatisarea lui . intre nenumaratele rapturi supuse. tensiunea dorului le releva identitat ea: modelarea. ele sunt evocate in perechi in antiteza: g lobul" impanzit in planuri pe un veac" cugetat de un rege / ziua cea de maine" cug etata de un sarac. patruns/nepatruns implicand insinele si in afara sinelui -. garbo¬vit". nic i cojile" ale caror nume trecatoare" sunt insemnate pe raboj" de erudit nu se aprop ie mai mult de adevarul etern decat chipul cu par buclat de frumusetea eterna. Apartenenta la aceasta multime este evidentiata printr-un procedeu insolit in cadrul enumerarii de figuri generice: portretul fi zic. menite sa dea duratei concretete u mana. galbenele file". constiinta batranului dascal este un fel de centru al universului in care viitorul si trecu tul se incheaga". imaginea intrarii lumilor in fiinta" a starnit. apare indi rect si fugar ( de frig. a c anoanelor in infatisarile variate si variabile ale lumii si vremii. imparte lumea socotind cat aur poarta marea-n negrele-i corabii". epu rate de durere sau cu durerea amortita". conditiei de muritor. admiratia tutur or comentatorilor creatiei eminesciene prin obligarea limbajului de a numi ceea ce este de nenumit. socotitul". care nic i nu are sens in afara celei dintai. palate si ceta ti". Figura batranului dascal inscrisa intr-un moment al vietuirii sale este complex relationata in context: conexat prin socotit" cu cel care. prezent dintru inceput in identificarea acestei figuri: cu-a lui haina roasa-n coate". batranul dasc al este reversul antitetic. caci. dincolo de ele. imagine a unei clipe. Prin cunoasterea numarului sacru. Ultima pereche care are in comun calculul. fara exceptie. e construita printr-o enumerare in care recu¬noastem forme le statatoare prin care se perinda ciclic viata din Revedere: marea cu mii de val uri" pustiurile. E de remarcat ca antiteza instituita de soarta func tioneaza doar in aparente. carora li se a dauga intr-o forma solemn innobilata forme ale civilizatiei umane.ce ar fi putut fi evi¬dentiata prin diferenta odailor. dau pregnan ta particularului clipei in care este contemplat ( la piept-si incheie tremurand h alatul vechi. cautarea tiparelor. omul de lume)/ caut area adevarului lumii si vremii" intr-o altfel de oglinda.in magma nediferentiata a Timpului si a spatiului.in amplul spatiu terestru.este ironic opusa puterii de Atlas a mintii sale care spri jina lumea si vecia" intr-un numar". apoi stari primordiale. moduri ale lui a fi. reintrarea in eterna pace". Poetul o face negand succesiv afirmatia si negatia pereche. (erudi tul claustrat intre tomuri). cautarea perfectiunii propriului chip ajustat in oglinda" dupa efeme¬rele canoane ale modei prin buclarea parului (mondenul. sunt urmate de cel e ale vremelniciei. Inspirata din Rig Veda. ale unei fractiuni a tim-pului-carare. printr-o miscare si desprinde re din imobi¬lismul eternei paci a lui unu . cu indreptatire. Epitetele care servesc individualizarii. fapturile umane conte mplate de luna prin ferestre. pre zent/absent (lipsa). inteligibil/ininteligibil. Aceste forme ale duratei. care ra man insa in intunericul nediferentierii -.facere si desfa cere in acelasi timp se produce printr-o fractura. Nu dive rsitatea vietilor . in acest tablou concret. oricat de diferite ar parea cautarile celor doi. fermecata si privita de luna (caci ea isi arata siesi lumea strab atuta" de farmecul ei). pornind de la realitatea prima in pragul ca reia se opreste cugetul fiinta". Imaginea lumii. fiindca deschide si inglobea za odaia -toate odaile . si-ncheie") particularul resimtit de om al ciclicei sch imbari a timpului. la prima pereche. simtita ca-n vis" e conditionata de aleat oriul sortii (norocul din Luceafarul). Diversitatea gandirilor-dor.punct in miscare ce se opune ca Tatal .mana de tarana" vu lnerabila si precara . accentuata de varsta. complementar. Nasterea fiintarii . o multiplicare a celei din prima secventa. / isi infunda gatu-n guler si bumbacul in urechi") subliniind vuln erabilitatea lui ca faptura. dezvolta in fond moti vul batranetii. este menita sa plaseze fig ura batranului dascal" in ordinea umana. caci este inainte si in afara de orice nume si de insasi ide ea de nume. in fata rigorilor timpului in forma sa particulara. stand deci sub semnul perisabilului. codrii ce ascund in umbra stralucire de izvoare". inchipuirea viitorului.nanta zi-noapte suprapunandu-se celei vara-iarna din u nghiul opozitiei caldura-frig. manifest/ascuns. ci cea a gandirilor" carora le da viat a lumina fecioara" o contempla gan-ditoare" luna. uscativ". toate scanteind ca-ntr-un vis. in cazul cel ei de a doua perechi.

au parte de durere .lui tot-haos. copii ai lumii mici" . a indivizilor ale caror vise scoase din noaptea amintirii " de lumina fecioara au fost prezentate in panoramica imagine cuprinsa de ochiul ganditor al lunii. aidoma musunoaielor de furnici" pe care le facem pe pamantul nostru". ci mai cu seama din acela al agoniei in derizoriu a lucrarii spiritului sau. in imaginea a ceea ce uitam" . functia de a xis mundi a batra¬nului dascal..si in intreaga aceasta secventa discursul se personalizeaza. Aceasta f orma de dainuire ce o transcende pe cea a individului si pare din unghiul lui fa ra sfarsit ocupa partea mediana intre nasterea si exctinctia universului. Melancolia ce strabate din evocarea lumilor pierdute atrase in fiinta . in taina ca si spuma nezarita". Din uriasa perspectiva spatiala a roiurilor luminoase izvorand din infinit" si di n cea temporala a miilor de veacuri" de la brusca desprindere a celui dintai si si ngur". Nivel ul urmator . Acestui dor nemarginit". Perife ric in imensitatea himerica a lumilor al carei centru . in spiritul poetului. Simetric imaginii. o himera vis al nefiintei". infatisarea nemuririi" mandrului spirit genial e intermediata de o strofa ce.e sintetic si metaforic numit catapeteasma lumii" (catapeteasma e perdeaua brodata ce desparte altarul de naos). Urmarind aceasta deslusire in spiritul uman genial a enigmei universului fara ma rgini. pornind insa dinsp re sistemul planetar al Soarelui care trist si ros" se-nchide ca o rana". pamantul nostru" este totusi un pol prin spiritul care cuprind e necuprinsul. destinul um anitatii ii apare gandului batranului dascal ca derizoriu ironic: copiii lumii mi ci" nu sunt decat musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul". naste doar informa stare a nefiintei divin e si aparitia punctului care se misca.. c ugetatorul (minte care pricepe si ochi care vede) ipostaziindu-se in lumea price puta si vazuta ca noi.grandioasa izvorare a roiurilor lumi noase" pierdute pe carari necunoscute". in viata. scapate din franele" lui. se azvarl in spatiu intr-o miscare rebela. r ece.amortita" doar in vis . reia imagi nea diversitatii umane. universul se resoarbe in noaptea nefiintei" iar t impul mort. acum descentrat si absorb it in negura . fara a fi constienti ca aceasta nu e decat enigma universului . uitand cu t otul" ca intr-a veciniciei noapte pururea adanca" prezentul .de dorul nemarginit devine ironie dizolvanta. legand. se incheaga si cea a sfarsitului. desfacand negura eterna" in colonii de lumi pierdute" c e vin din sure vai de haos pe carari necunoscute" atrase in fiinta de un dor nemar ginit". facut muma.e doar o clipa suspendata". restrangand perspectiva asupra totalitatii in extinctie. Petrescu ii da intelesul de dor de autocunoaster e. a nasterii visului ne fiintei divine . deslusite in cugetul batranului dascal.universul . care ca si frunzele de toamna" pier. Comparatia ultima este conexa imaginii simbol a umanitat ii ca mare framantata de valuri in bataia vantului pe care o regasim in Luceafar ul si in alte numeroase poezii. De aceea suprema ironie a destinului cugetatorului e relevata nu numai din unghiul vremelniciei manii de tarana". cand scara timpului devine Istoria si lumile micro¬scopice popoare". iar plan etele. perspectiva ce o depaseste pe cea a ochiului cosmic al lunii. prezentata prin exclamatii.daca se poate spune asa e nefiinta divina. Invadat in adanc" de intuneric si golit de stele. sugerandu-se astfel calitatea lui de imagine lume de vazut. Ioana Em. fiintarea de gandire.munciti" fiind de a v ietii lor enigma". apare minimizata prin ampla comparatie cu jocul firel or de pulbere in lumina unei raze a carei stingere face ca totul sa piara ca o umbra-n intuneric". in vecinicie". toti.imensitatea de dincolo de sistemul solar. Transpare aici fugar motivul lumii ca teatru" cu o multitudine de masti repetand aceeasi piesa din Glossa. insa cu o nota de compasiune pentru cei cu inima smerita" ce se pierd nestiuti.in acceptiunea de c eea ce este . statuand astfel. Petrescu. constatam ca infiorarea. care incape bine in patru scanduri". caci unul e in toti asa cum una e in toate". indiferent de rolul si locul harazit de aleatoriul soartei oarbe" si indiferente. aidoma unui s pectacol prezent.si deci in marginire . interpretat de eminescologi ca schopenhaueriana vointa oarba de a fi. Faptul ca spiritul genial a descifrat enigma si ca sub frunte-i viitorul si trecu . marcata prin succesiune de intrebari ( Fu prapasti e? Genune? Fu noian intins de apa?"). asa cum remarca Ioana Em.

Strofele dedicate vietii dincolo de moartea manii de tarana a spiritului ce-a cuprins tot universul" sunt incarcate de sarcasm: se perinda rand pe rand pedantul cu ochi verzui". iar numele lui or sa-1 poarte secolii din gura-n gura. intre ziduri.incluzandu-1 si pe cugetato r.. a caror lauda ipocrita si suficienta tinteste perfid reducerea spiritului la dimensiunea unei biografii cu pacatele si vina.una din ipostazele genialitatii din poezia eminesc iana . in care nefiinta divi na se cunoaste. replica de peste vreun veac" a strangatorului d e coji" de pe galbenele file". cugetatorul . slabiciunea" fatal legate de mana de pamant". Ne murirea care-i este rezervata e derizorie. pretutindeni" nu este decat o iluzie. / Cum revarsa luna plina linistita ei s plendoare!" Apoi elogiul ei ca stapana a lumii visului ce se sustrage timpului s i durerii fiintarii se desfasoara in aceleasi cadente largi extinzand orizontul cuprins de vraja ei. intoarcerea din periplul din lumea si lumile cugetelor e marcata printr-o ma i accentuat particulara imagine a spatiului deschis prin fereastra. Absorbtia in acest noi" a extraordinarei varietati de indivizi priviti in desfasurarea dis cursului poetic cu detasare. compa¬siune sau sarcasm . mititelul" care va vorbi la inmo rmantare lustruindu-se pe el sub a numelui tau umbra" si savantii" posteritatii ne putinciosi sa inteleaga lumina ce in lume-ai revarsat-o". ca spre a marca regasirea linistii fermecate emanate de astrul selenar. care va cantari aticismul limbii" consemnand doua si ruri intr-o nota prizarita sub o pagina neroada".tul se incheaga" nu modifica insa destinul lui. printre arbori ce se scutura de floare. persoana I plural in caz oblic ne" (deci nu ca subiect). indreptateste concluzia Ioanei Em. despartita grafic printr-un rand de puncte de suspensie. oboseala. Multitudinea fruntilor pline de ganduri" dominata de batranu l dascal nu mai este numita decat prin sintagma unificatoare si egalizatoare toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii" in corelatie cu unica forma a pronum elui personal.. Ultima strofa. nu pe masura puterii sale de a descif ra nemarginirea. reia prima imagi ne. Expresie suprema a gandirii omenesti. ci pe masura spiritelor cu totul marginite care-1 vor reduce la dimensiunea lor. de a pururi. Ideea de care i se leaga viata-nt reaga / Ca si iedera de-un arbor" ca va dainui dincolo de moarte in scrierile sa le ce-si vor gasi adapost in ungherul unor crieri". Petrescu ca Scrisoarea I este o poezie a De stinului in genere".este un erou tragic. .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->