Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
Introducere
1. Reflectarea performanţei financiare pe baza contului de profit şi
pierdere
1.1. Formatul contului de profit şi pierdere conform referenţialului britanic
2.2. Rentabilitatea
2.2.1. Analiza profitului
2.2.2. Analiza ratelor de rentabilitate
2.3 Profitabilitatea
Concluzii
Bibliografie
Introducere
2
Performanţele obţinute de o întreprindere sunt informaţii preţioase pentru
majoritatea utilizatorilor, fiind esenţiale în economiile bazate pe investiţii private.
Conceptul de performanta se intalneste in literatura de specialitate cu diferite
sensuri, de exemplu: succe, rezultat al unei activitati, actiune.1
In domeniul economic, conceptul de performanta acopera acceptiuni diferite, cum
ar fi : crestere, rentabilitate, productivitate, randament.2
Furnizarea de informaţii despre rezultatele obţinute de întreprindere în urma
desfăşurării activităţii sale pentru îndeplinirea obiectului său de activitate revine
situaţiilor financiare anuale ale întreprinderii.
Prin intermediul acestora sunt oferite informaţii unei sfere largi de utilizatori cum
ar fi : investitorii, actuali sau potenţiali, salariaţii, creditorii, furnizorii şi alţi creditori
comerciali, clienţii, conducătorii întreprinderilor respective, care vor lua decizii
economice bazate pe analiza acestor informaţii.
Nevoile informaţionale ale fiecărei categorii de investitori se concretizează astfel :
investitorii vor evalua posibilităţile de cumpărare, vânzare sau păstrare a acţiunilor
întreprinderii; salariaţii vor avea informaţii privind stabilitatea şi profitabilitatea
întreprinderii luând decizii privind considerarea altor oportunităţi profesionale sau
schimbarea locurilor de muncă; creditorii vor determina capacitatea de plată a
întreprinderii stabilind majorarea, reducerea sau păstrarea în continuare a nivelului
creditelor şi împrumuturilor acordate; furnizorii şi ceilalţi creditori comerciali vor evalua
gradul de solvabilitate al întreprinderii pronunţându-se asupra iniţierii de noi legături
comerciale, acordarea sau anularea facilităţilor comerciale; clienţii vor lua decizii privind
cumpărarea produselor firmei şi colaborări pe termen lung, iar conducătorii întreprinderii
iau decizii privind operaţiunile pe care urmează să le întreprindă pentru bunul mers al
întreprinderii.
Majoritatea informatiilor cerute de utilizatorii de informatii sunt cuprinse in
contul de proft si pierdere, iar cu cat acesta este mai detaliat, cu atat va fi mai transparent
pentru utilizatorul informatiei financiare. In cadrul contului de profit si pierdere,
componentele sale sunt trecute intr-o anumita ordine, si in lucrarea de fata voi prezenta
diferite modele ale contului de profit si pierdere in conformitate cu referentialul national,
britanic si american si sistemul de indicatori folositi in evaluarea performantelor
intreprinderii.
1
Annick Bourgnigon, Peut-on definer la performance?, Revue Francaise de Comptabilite, 1995
2
Bernard Colasse, Analyse financiere d’enterprise, Editura La Decouverte, Paris, 1999, pag. 23
3
Contul de profit si pierdere face parte dintre situatiile financiare de sinteza, care
masoara performantele activitatii unei firme in cursul unei perioade date si este
principalul document folosit pentru reflectarea performanţelor financiare deoarece
furnizează informaţiile necesare, pe de o parte, evaluării performanţelor, iar pe de altă
parte, determinării riscului fluxurilor de numerar.
Pe baza informaţiilor reflectate de contul de profit şi pierdere se realizează o
analiză a performanţelor întreprinderii, se calculează o varietate de indicatori, fie într-un
anumit moment în timp, urmând apoi interpretarea lor prin comparaţii, fie în timp, dar
corelaţi cu anumite procedee statistice.
În ţările anglo-saxone, unde Bursele de valori au un rol mai mare decât cele din
Europa Continentală, este vorba mai puţin de a măsura un patrimoniu decât de a ajuta în
luarea deciziilor de către terţi şi deci de a anticipa performanţele viitoare. Într-o logică de
piaţă, valoarea unei întreprinderi sau mai degrabă a unei activităţi nu mai este calculată ca
suma valorilor elementelor aferente poziţiei financiare, ci este determinată prin
capacitatea sa de a genera beneficii. Bilanţul pierde astfel din interesul său în favoarea
contului de profit şi pierdere, care traduce mai bine această aptitudine. Astfel, rezultatul
net nu mai exprimă o variaţie a poziţiei financiare, îmbogăţire sau sărăcire, ci devine un
indicator de performanţă. Contul de profit şi pierdere este situaţia financiară care filmează
cauzele normale şi accesorii ale gestiunii în intervalul de timp care este exerciţiul financiar
şi care fotografiază efectele aceloraşi cauze asupra situaţiei întreprinderii la sfârşitul
exerciţiului financiar3.
În continuare am prezentat modelele şi schemele de cont de profit şi pierdere în
viziunea, anglo-saxonă, americană si naţională.
Contul de profit şi pierdere întocmit de societăţile britanice este prezentat sub formă
de listă. Cifra de afaceri este principalul venit înregistrat în contul de profit şi pierdere.
Cheltuielile de exploatare sunt grupate în general după funcţiile întreprinderii, însă o analiză
a cheltuielilor din exploatare pe categorii de activităţi este comunicată în anexă. Situaţiile
financiare sunt simplificate la extrem, detalierea elementelor din situaţiile financiare
realizându-se în anexă.
Standardul IFRS 3 Reporting Financial Performance (1992) a realizat o revoluţie în
prezentarea performanţei întreprinderilor din Marea Britanie Componentele performanţei
sunt considerate următoarele:
1) rezultatul activităţilor continue (results of continuing operations);
2) rezultatul activităţilor întrerupte (results of discontinued operations);
3
N. Feleagă, Dincolo de frontierele vagabondajului contabil, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.
4
3) profitul sau pierderea realizat(ă) cu ocazia cedării sau încheierii unor activităţi,
costurile reorganizărilor sau restructurărilor fundamentale, precum şi profitul sau
pierderea din cedarea activelor fixe;
4) elementele extraordinare.
Standardul foloseşte atât noţiunea de element excepţional, cât şi pe cea de element
extraordinar. Elementele excepţionale sunt elemente semnificative, provenite din
tranzacţii şi evenimente curente, a căror mărime sau al căror efect impune prezentarea lor în
scopul respectării imaginii fidele, în contul de profit şi pierdere, elementele excepţionale
(diferite de cele de la punctul 3) se însumează cu cheltuielile sau veniturile similare din
activitatea curentă şi, de regulă, sunt detaliate în note. Pe de altă parte, elementele
extraordinare se caracterizează printr-un grad înalt de anormalitate, provin din tranzacţii sau
evenimente care nu se încadrează în activitatea curentă şi nu sunt aşteptate să reapar FRS 3
a avut drept consecinţă dispariţia acestui rând din conturile de profit şi pierdere ale
întreprinderilor britanice. Contul de profit şi pierdere trebuie să permită pieţelor
financiare să stabilească previziuni asupra performanţei viitoare a întreprinderii, şi, prin
urmare, un eveniment care contribuie puternic la profitul sau pierderea exerciţiului şi care
probabil nu se va reproduce trebuie să fie comunicat utilizatorului de conturi pentru ca
previziunile stabilite pe baza contului de profit şi pierdere să fie fiabile. Este motivul
pentru care astfel de elemente sunt prezentate separat în categoria elementelor
excepţionale.
FRS 3 cere prezentarea distinctă în contul de profit şi pierdere a activităţilor
abandonate, precum şi a câştigurilor şi pierderilor obţinute din vânzarea sucursalelor sau
societăţilor asociate. SSAP 3 Earnings per Share tratează rezultatul pe acţiune care se
calculează pornind de la rezultatul net.
Totuşi, analiştii financiari utilizează pentru evaluarea întreprinderilor rezultatul înaintea
elementelor excepţionale care sunt consecinţa cesiunii filialelor şi a activelor imobilizate.
FRS 22 Earnings per Share (identic cu IAS 33 Rezultatul pe acţiune impune
prezentarea în contul de profit şi pierdere a câştigului pe acţiune de bază şi diluat aferent
rezultatului net, dar şi pe cel corespunzător profitului sau pierderii din activităţile continue.
Câştigul pe acţiune de bază şi diluat aferent profitului sau pierderii din activitatea întreruptă
poate fi raportat în contul de profit şi pierdere sau în notele la situaţiile financiare.
FRS 3 prevede şi întocmirea unei situaţii de reconciliere a rezultatului obţinut în
condiţiile în care întreprinderea şi-a reevaluat imobilizările corporale cu profitul sau
pierderea care s-ar fi obţinut în costuri istorice. Rolul acestei situaţii este acela de a
permite comparabilitatea între situaţiile financiare ale întreprinderilor care au optat pentru
reevaluarea imobilizărilor corporale şi situaţiile financiare ale întreprinderilor care le-au
menţinut la cost istoric. Această notă trebuie prezentată în anexe şi nu are echivalent în
practica internaţională. Informaţiile trebuie prezentate doar dacă diferenţele între cele
două rezultate sunt semnificative. Diferenţele pot avea drept cauze:
5
dacă activele sunt reevaluate, amortizarea este bazată pe valoarea
reevaluată;
dacă activele nu ar fi fost reevaluate, amortizarea s-ar fi bazat pe
costul istoric;
dacă activele sunt vândute, profitul este diferenţa dintre preţul de
vânzare şi valoarea contabilă reevaluată, în timp ce pentru activele evaluate la cost profitul
este mai mare deoarece reprezintă diferenţa între preţul de vânzare (acelaşi) şi valoarea
contabilă istorică (mai mică).
Analiza performanţei economico-financiare, precum şi analiza rentabilităţii
întreprinderii se realizează pe baza contului de rezultate „profit şi pierdere” având rolul
de a arăta modul de formare a rezultatului net al exerciţiului prin compararea efectelor
economice (veniturile obţinute) cu eforturile economice (cheltuielile angajate). Contul de
rezultate al exerciţiului furnizează date care pot fi analizate pentru a obţine indicatori
necesari gestiunii, prin intermediul Tabloului soldurilor intermediare de gestiune.
Solduri Intermediare de Gestiune, SIG, de tip anglo-saxon le-am prezentat in tabelul de
mai jos.
Indicator/ Subindicatori Relaţia de calcul
CIFRA DE AFACERI (CA)
Ø Rezultat înainte de plata CA – Cheltuieli variabile de
dobânzilor, impozitului pe profit şi exploatare
amortizării
Avantajul acestei metode constă în flexibilitate şi timp scurt pentru aplicare, dar
marele dezavantaj, este cel al superficialităţii şi implicit reducerea considerabilă a
imaginii întreprinderii.
6
- Excedentul brut din exploatare; - Rezultatul din exploatare;
- Rezultatul net.
7
de specificul activităţii. Pentru activităţile de producţie costul produselor finite vândute
se determină astfel:
Dacă acest cost este dedus din veniturile nete din vânzări se obţine marja
brută, element definitoriu în contul de rezultat american.
În contul de profit si pierdere , există patru niveluri de profit sau marjelor de profit
8
Profitul inainte de impozitare este calculat prin deducerea cheltuielilor financiare
din profitul din exploatare şi prin adăugarea de veniturilor financiare la profitul din
exploatare .
Profitul net este profitul care rămâne după impozitare. Poverile fiscale pot fi minimizate
prin măsuri legale de evaziune fiscală. Profitul net care este disponibil, poate fi distribuit
pentru dividende sau pentru majorarea de capital .
Practic, aceasta este cantitatea de profit (de la brut, de exploatare, ante impozitare
sau nivelul profitului net) generata de societate ca un procent din vânzările
sale. Obiectivul analizării marjei este de a detecta tendinţele pozitive sau negative ale
veniturilor unei companii.
9
este justificată deoarece aparţin activităţii continue a întreprinderii, iar prezentarea lor
distinctă în cadrul rezultatului din operaţiile continue ajută la realizarea estimărilor.
Cum unul dintre principalele obiective ale situaţiilor financiare este acela de a
permite estimarea viitoarelor fluxuri de numerar, tranzacţiile aferente operaţiunilor pe care
întreprinderea intenţionează să le cedeze sau să le abandoneze sau care au fost deja cedate
sau abandonate4 , trebuie să fie prezentate distinct, deoarece aceste tranzacţii nu vor mai
genera fluxuri de numerar în viitor.
Elementele extraordinare se referă la tranzacţiile care îndeplinesc două condiţii
simultan: sunt neobişnuite ca natură şi rare ca moment de apariţie. Atunci când doar una
dintre cele două condiţii de mai sus este îndeplinită, apar elemente speciale sau rare.
Aceste elemente continuă să apară în contul de profit şi pierdere al societăţilor americane.
Elementele extraordinare trebuie prezentate distinct, deoarece spre deosebire de celelalte
tranzacţii ele nu pot fi controlate de întreprindere, nu se vor mai repeta în viitorul previzibil
şi prin urmare nu vor putea fi folosite la estimări.
Efectul cumulativ al schimbărilor de metode contabile5 apare prezentat distinct în
contul de profit şi pierdere, spre deosebire de IFRS, care cere ca efectul modificărilor de
metode contabile să fie prezentat în bilanţ.
Acţionarii şi alţi utilizatori ai situaţiilor financiare utilizează datele privind profitul pe
acţiune pentru a evalua performanţele unei companii şi pentru a le compara cu cele ale altor
companii. Prin urmare, în mod similar standardului internaţional IAS 33, se impune
calcularea unui rezultat pe acţiune de bază şi a unuia diluat6, care se determină, de regulă,
pornind de la rezultatul activităţilor continue, deci fără a lua în considerare efectul acti-
vităţilor abandonate, al elementelor extraordinare şi efectul schimbării de metode
contabile.
Contul de profit şi pierdere din SUA este astfel conceput încât să permită foarte
uşor estimarea viitoarelor fluxuri de numerar generate de întreprindere. Astfel, se
realizează o distincţie clară între elementele care sunt tranzitorii şi care nu se repetă de la
un exerciţiu financiar la altul şi elementele curente, repetitive, care caracterizează
activitatea întreprinderii.
4
SFAS 144 Accounting for the Impairment or Disposal of Long-Lived Assets
5
SFAS 154 Accounting Changes and Error Correction
6
SFAS 128 Earnings per Share
10
Situaţiile financiare de prezentare a performanţei din ţara noastră au un format
standardizat, întreprinderile neavând posibilitatea de a opta între mai multe modele. Contul
de profit şi pierdere, conform reglementărilor contabile naţionale aplicate atât marilor
întreprinderi, cât şi întreprinderilor mici şi mijlocii, este în format listă şi prezintă
cheltuielile din exploatare după natura lor economică.
Schema de prezentare a contului de profit şi pierdere, conform reglementărilor
contabile româneşti este următoarea:
1. Cifra de afaceri netă
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie
3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli cu personalul
a) Salarii şi indemnizaţii
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea depăşesc
suma ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la
entităţile afiliate
10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu
indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate
11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la
entităţile afiliate
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute ca active
circulante
13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind
entităţile afiliate
14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă
15. Venituri extraordinare
16. Cheltuieli extraordinare
17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
18. Impozitul pe profit
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
20. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar
11
Formatul contului de profit şi pierdere reglementat prin OMFP nr. 3055/2009 este
identic cu schema contului de profit şi pierdere în format listă, cu gruparea cheltuielilor
după natură, prezentată în Directiva a IV-a, directiva care prevede Directiva a IV-a prevede
patru scheme de prezentare a performanţei întreprinderii, care sunt rezultatul combinării
celor două modele de prezentare a contului de profit şi pierdere.
Cele patru scheme privind contul de profit şi pierdere, conform Directivei a IV-a,
sunt:
1) Contul de profit şi pierdere în format listă, cu gruparea cheltuielilor după natură;
2) Contul de profit şi pierdere în format cont, cu gruparea cheltuielilor după natură;
3) Contul de profit şi pierdere în format listă, cu gruparea cheltuielilor după destinaţie;
4) Contul de profit şi pierdere în format cont, cu gruparea cheltuielilor după destinaţie.
12
cultul european, si opteaza pentru clasificarea cheltuielilor din exploatare după natura lor.
Directivele europene, în încercarea lor de a se armoniza standardele internaţionale, oferă,
de asemenea, opţiunea prezentării cheltuielilor din exploatare după unul dintre cele două
criterii.
În România, suntem obligaţi să întocmim un cont de profit şi pierdere care clasifică
cheltuielile din exploatare după natura lor. Este adevărat că nimeni nu ne interzice să
întocmim şi un cont de profit şi pierdere cu clasificarea cheltuielilor după funcţiile
întreprinderii, şi probabil că societăţile cotate, constrânse de investitori, nu vor evita să o
facă.
În ceea ce priveşte prezentarea elementelor extraordinare, referenţialul britanic -
interzice prezentarea distinctă a acestor elemente. Totuşi, referenţialul american şi contul
de profit şi pierdere din ţara noastră prezintă distinct elementele extraordinare. Acesta
reprezintă un avantaj într-o contabilitate care se doreşte a fi suport pentru efectuarea de
previziuni, deoarece astfel de elemente trebuie cunoscute de către utilizatori pentru a nu le
lua în considerare la previzionarea profiturilor estimate a fi obţinute în viitor. De
asemenea, se remarcă în contul de profit şi pierdere din Marea Britanie şi SUA
prezentarea separată a elementelor care nu sunt susceptibile să se producă în viitor, sub
denumirea de elemente excepţionale, în referenţialul britanic, sau elemente speciale şi rare,
în referenţialul american. În contul de profit şi pierdere din ţara noastră astfel de elemente
nu sunt prezentate distinct, ceea ce sugerează faptul că mai este mult până când vom
ajunge să conştientizăm cât de importantă este informaţia previzională în comparaţie cu
informaţia confirmatoare.
13
2. Sistemul de indicatori folositi in evaluarea performantelor
14
exerciţiului (profit net sau pierdere). Informaţiile necesare construirii acestui tablou
provin din contul de rezultate.
Marja comercială (adaosul comercial) reprezintă excedentul vânzărilor de
mărfuri faţă de costul de cumpărare al acestora, astfel:
Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Costul mărfurilor
vândute Marja comercială vizează, în exclusivitate, întreprinderile comerciale sau numai
activitatea comercială28 a întreprinderilor cu activitatea mixtă (industrială şi comercială).
Ea reprezintă principalul indicator de apreciere a performanţelor unei activităţi
comerciale. Marja comercială raportată la veniturile din vânzarea mărfurilor reprezintă
practic adaosul commercial practicată de firmă. În aceste condiţii, se poate identifica
politica practicată de firmă: preţuri mari, rulaj scăzut (încet) sau preţuri mici-viteză rapidă
de rotaţie a mărfurilor.
Din acest motiv, producţia exerciţiului este un indicator mai util pentru manageri,
deoarece oferă o imagine mai fidelă a activităţii reale a întreprinderii pe durata perioadei
de gestiune. Are, însă, o anumită doză de ambiguitate deoarece este constituită din
elemente eterogene, unele fiind evaluate la preţ de vânzare (cum este cazul producţiei
vândute), iar altele la cost de producţie (producţia stocată şi producţia imobilizată). În
plus, nivelul rezultatelor se poate modifica în funcţie de metoda reţinută pentru evaluarea
stocurilor. Datorită acestui fapt, valoarea producţiei exerciţiului nu poate să reflecte o
realitate financiară.
Prin urmare, valoarea adăugată este primul sold intermediar de gestiune. Ea
exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie, îndeosebi a
15
forţei de muncă şi capitalului, peste valoarea bunurilor şi serviciilor provenind de la terţi,
în cadrul activităţii curente a întreprinderii. Valoarea adăugată se calculează pornind de la
producţia exerciţiului majorată cu marja comercială şi diminuată cu consumurile de
bunuri şi servicii furnizate de terţi pentru această producţie:
Prin raportarea mărimii acestor fluxuri la valoarea adăugată, din care au fost
repartizate, se obţin procente pentru fiecare destinaţie. Evoluţia în timp a acestor procente
sau compararea lor cu cele specifice altor firme din acelaşi sector de activitate reflectă,
pentru întreprinderea analizată, caracteristicile politicii sale privind remunerarea celor
implicaţi în desfăşurarea propriei activităţi. Acest tip de analiză va scoate în evidenţă cât
şi în ce mod este repartizată valoarea creată de întreprindere către stakeholderi.
Fluctuaţiile înregistrate la nivelul procentelor de repartiţie au ca factori
determinanţi evoluţia sortimentelor de produse realizate, tehnologiilor, volumului de
producţie, productivităţii şi a preţurilor. Aceste evoluţii vor induce schimbări la nivelul
ponderilor alocate din valoarea adăugată.
În mod normal, nivelul alocărilor ar trebui corelat cu gradul de eficienţă, respectiv
cu politica de finanţare adoptată de întreprindere. Astfel, un grad ridicat de finanţare a
întreprinderii prin credite, va implica în mod direct, creşterea ponderii din valoarea
16
adăugată creată, distribuită creditorilor. De asemenea, o pondere ridicată a dividendelor
acordate acţionarilor, va fi consecinţa unei politici de cointeresare a acestora, pentru a nu-
şi vinde acţiunile. În ceea ce priveşte procentele din valoarea adăugată alocate salariaţilor,
acestea ar trebui corelate cu productivitatea muncii acestora.
Managerul financiar poate desprinde concluzii importante privind repartiţia
valorii adăugate, făcând următoarele calcule:
17
deoarece exercită o influenţă hotărâtoare asupra rentabilităţii economice şi capacităţii
potenţiale de autofinanţare a investiţiilor (din amortizări, provizioane, profit).
Rolul excedentului brut al exploatării în analiza financiară poate fi urmărit sub trei
aspecte:
18
în disponibilităţi pe măsura reglementării decalajelor dintre nevoile şi resursele
exploatării.
Rezultatul curent sau profitul înainte de impozit (EBT- „earning before taxes”) este
al patrulea sold intermediar de gestiune; el este determinat, atât de rezultatul exploatării
normale şi curente, cât şi de cel al activităţii financiare, deci reprezintă rezultatul tuturor
operaţiunilor curente ale întreprinderii.
Rezultatul net se determină prin scăderea impozitului pe profit din rezultatul current
(EBT).
Rezultatul net = EBT – Impozitul pe profit
19
Profitul net trebuie susţinut de existenţa unor disponibilităţi monetare reale, altfel
el va rămâne doar un potenţial de finanţare. Profitul net urmează să fie distribuit sub
forma dividendelor sau/şi să se reinvestească în întreprindere. Profitul net nerepartizat
constituie sursă de finanţare proprie sau element de autofinanţare generat de însăşi
activitatea întreprinderii.
În condiţiile în care la nivelul rezultatului net se vor înregistra pierderi, acestea se suportă
de către proprietari în contul profiturilor viitoare aşteptate (pierderea este reportată pentru
exerciţiul financiar următor). Dacă întreprinderea continuă să obţină pierderi şi în
exerciţiile financiare următoare, averea acumulată de proprietari în perioadele anterioare
de profitabilitate a firmei se va reduce; acest fapt se materializează prin diminuarea
valorii capitalului propriu.
În concluzie, analiza performanţelor întreprinderii cu ajutorul soldurilor
intermediare de gestiune oferă indicii cu privire la modul în care este creată şi
transferată valoarea în cadrul firmei. Astfel, se pot identifica problemele cu care se
confruntă managementul strategic al întreprinderii.
20
Analiza structurală a profitului după natura veniturilor şi cheltuielilor
O apreciere cat mai corecta si mai relevanta a situatiei financiare a unei societati
comerciale impune necesitatea utilizarii unor instrumente de masurare a rezultatelor
susceptibile sa traduca realitatea economica si financiara a activitatii desarsurate intr-o
rnaniera mai semnificativa. decat cea oferita de indicatorii contabili obisnuiti. Acesti
indicatori ce vizeaza. volumul si rentabilitatea activitatii societafii comerciale sunt
cunoscuti sub denumirea de solduri intermediare de gestiune . + .. in practica franceza,
intreprinderile au obligalia de a elabora "tabloul solduriior intermediare de gestiune", care
constituie o sursa suplimentara de informatii pentru determinarea si analiza rezultatelor
pe diferite trepte ale formarii lor. Prin solduri intermediare ale gestiunii înţelegem
principalii indicatori economico-financiari stabiliţi pe baza datelor din Contul de profit şi
Pierdere, cu ajutorul cărora se caracterizează modul de folosire a resurselor materiale,
financiare şi umane ale firmei.
Un sold intermediar al gestiunii este diferenţa dintre două valori. Prin scăderi
succesive se obţin indicatori de caracterizare a rentabilităţii şi gestiunii firmei (unii se
regăsesc ca atare în Contul de Profit şi Pierdere, iar alţii se determină în situaţia S.I.G.).
Soldurile intermediare de gesitiune sunt indicatori sub forma de solduri ce pun in
evidenta etapele formarii rezultatului exerciliului.
In realitate, tabloul soldurilor intermediare de gestiune nu constituie decat o alta
varianta de prezentare a contului de rezultate. El propune, intr-adevar, un alt mod de
grupare a veniturilor si a cheltuielilor, precum pi evidenlierea mecanismului de formare a
principalilor indicatori de rezultate si performante. Normele metodologice romanesti nu
fac referire la aceste solduri si, evident, nu fac precizari privind determinarea lor. Fiecare
sold intermediar reflecta rezultatul gestiunii financiare la treapta respectiva de acumulare,
pornind de la indicatorul de rezultate cei mai cuprinzator (marja comerciala + productia
exercitiului) si se incheie cu indicatorul cel mai sintetic (rezultatul net al exercitiului).
Tabloul soldurilor intermediare ale gestiunii, sub forma de listă se prezintă astfel:
Tabelul nr. 1
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar
crt. precedent curent
1. Vânzări de mărfuri (ct. 707)
2. Costul mărfurilor vândute (ct. 607)
3. Marja comercială (1-2)
4. Producţia vândută (ct. 701 la 708)
5. Variaţia producţiei stocate (ct. 711)
6. Venituri din producţia de imobilizări (ct. 721, 722)
7. Producţia exerciţiului (4+5+6)
8. Consumurile exerciţiului provenind de la terţi (gr. 60,
gr. 61, gr. 62 mai puţin ct. 607 şi 621)
9. Valoarea adăugată (3+7-8)
1 Subvenţii de exploatare
0
.
21
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar
crt. precedent curent
1 Cheltuieli cu impozite, taxe şi vârsăminte asimilate (gr.
1 63)
.
1 Cheltuieli cu personalul (gr. 64 + ct. 621)
2
.
1 Excedentul (deficitul) brut al exploatării (9+10-11-12)
3
.
1 Alte venituri din exploatare (ct. 758)
4
.
1 Alte cheltuieli de exploatare (ct. 658)
5
.
1 Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi
6 necorporale
.
1 Ajustarea valorii activelor circulante
7
.
1 Ajustarea privind provizioanele penmtru riscuri şi
8 cheltuieli
.
1 Rezultatul exploatării (13+14-15-16-17-18)
9
.
2 Venituri financiare
0
.
2 Cheltuieli financiare
1
.
2 Rezultatul curent al exerciţiului (19+20-21)
2
.
2 Venituri extraordinare
3
.
2 Cheltuieli extraordinare
4
.
2 Rezultatul extraordinar al exerciţiului (23-24)
5
22
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar
crt. precedent curent
Principalele rate financiare care pot fi stabilite pe baza soldurilor intermediare ale
gestiunii sunt:
Marja comercial ă
a) rata marjei comerciale = ⋅100
Vanzari de marfuri
Valoarea adaugata
b) rata valorii adaugate = Pr oductia exercitiul ui + Marja comerciala ⋅100
Cheltuielil e cu personalul
c) rata contributie i factorului uman = ⋅100
Valoarea adaugata
Pr ofit net + Amortizare + Pr ovizioane
d) rata remunerarii intreprinde rii = ⋅100
Valoarea adaugata
EBE
e) rata EBE = ⋅100
Pr oductia ex ercitiului
EBE
f) rata marjei brute a exp loatarii = ⋅100
CA
Cea de-a doua metodă de analiză structurală a rezultatului brut al exerciţiului este
cunoscută ca metoda clasificării după destinaţia cheltuielilor sau a „costului vânzărilor” şi
grupează cheltuielile după funcţia lor ca parte a costului vânzărilor, distribuţiei sau
activităţilor administrative (IAS1 - paragraful 82).
Informaţiile necesare analizei se impun a fi grupate astfel:
Tabelul 2
N-1 N
Suma %CA Suma %CA
1. Cifra de afaceri netă
2. Costul bunurilor vândute şi al serviciilor
prestate
3. Rezultatul brut aferent CA nete (1-2)
4. Alte venituri din exploatare
23
5. Costuri de desfacere
6. Cheltuieli generale de administraţie
7. Alte cheltuieli de exploatare
8. Rezultatul exploatării (3+4-5-6-7)
9. Venituri financiare x x
1 Cheltuieli financiare
0
.
1 Venituri extraordinare x x
2
.
1 Cheltuieli extraordinare x x
3
.
Această prezentare oferă uneori informaţii mai relevante pentru utilizatori decât
clasificarea după natură.
Alegerea metodei de analiză între metoda costului vânzărilor şi metoda naturii
cheltuielilor depinde atât de factorii istorici şi de cei aferenţi sectorului economic
respectiv, cât şi de natura întreprinderii. Deoarece fiecare metodă de prezentare are
avantaje pentru diferite tipuri de întreprinderi, Standardul IAS1 (paragraful 84) solicită o
opţiune între clasificări în funcţie de cea care prezintă cel mai fidel elementele de
performanţă ale întreprinderii. Totuşi, deoarece informaţiile asupra naturii cheltuielilor
sunt utile la estimarea fluxurilor viitoare de numerar, se cere o prezentare suplimentară
atunci când este utilizată metoda costului vânzărilor.
24
Rezultatul exploatării (Re) se circumscrie la nivelul activităţii de baza a
întreprinderii şi caracterizează în mărime absolută rentabilitatea ciclului de exploatare. El
se determină ca diferenţă între veniturile din exploatare (Ve) şi cheltuielile aferente
acestora (Ce), astfel:
Re = Ve - Ce
Având în vedere caracterul eterogen al veniturilor şi cheltuielilor de exploatare, conform
reglementarilor de armonizare cu directivele europene şi Standardele Internaţionale de
Contabilitate, rezultatul exploatării se impune a fi analizat după următorul model:
Re = Pr(CA) + Re'
Pr(CA) = CA - ch(CA)
Re' = Ave - Ache
Ch(CA) = Ce -[ΔQs + Qi + ct.658 + (ct.6812 -ct. 7812)]
unde:
Pr(CA) = profitul aferent cifrei de afaceri nete;
Re' = rezultatul exploatării din alte operaţiuni decât vânzările curente;
CA = cifra de afaceri netă;
ch(CA) = cheltuieli aferente cifrei de afaceri nete;
Ave = alte venituri din exploatare (despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii şi subvenţii
primite; din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital; din subvenţii pentru investiţii
etc.);
Ache (ct.658) = alte cheltuieli de exploatare (despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii şi
subvenţii acordate; cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital etc.);
ΔQs = variaţia producţiei stocate;
Qi = producţia imobilizată;
(ct. 6812 -ct. 7812) = ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli (rd. 27 din
ct. de profit şi pierdere).
În cazul firmelor cu activitate de producţie pentru analiza factorială a profitului aferent
cifrei de afaceri, se recomandă următoarele modele de bază:
a) Pr = Σqvp-Σqvc
b) Pr = ∑q v p1 −
∑ q vc
= CA pr
∑
q vp
Aprofundarea analizei profitului total al întreprinderii presupune studierea profitului
principalelor produse şi stabilirea influentelor factorilor direcţi şi indirecţi care acţionează
asupra acestora.
Analiza profitului pe produs (Prp) se poate realiza pe baza modelului:
Pr p = q v ( p −c )
c = cm +csd +ci
cm = ∑cs jp j
csd = t ⋅ sh
Ci
ci =
q
în care:
25
cm - reprezintă cheltuielile cu materiile prime şi materialele directe pe unitatea de
produs;
csd - cheltuielile cu manopera directă pe unitatea de produs;
ci - cheltuielile indirecte pe unitatea de produs;
csj - consumul specific din resursa materială ,j”;
pj - preţul de aprovizionare al resursei ,,j”;
t - timpul de muncă pe unitatea de produs;
sh - salariul mediu orar (inclusiv contribuţiile pentru asigurări şi protecţie socială);
Ci - suma cheltuielilor indirecte;
q - volumul fizic al producţiei obţinute.
Modelul de analiză prezentat mai sus poate fi folosit şi în cazul analizei unui segment de
activitate conform IAS14 - paragraful 9 „un segment de activitate este o componentă
distinctă a unei întreprinderi ce este angajată în furnizarea unui produs individual sau a
unui serviciu sau a unui grup de produse sau servicii conexe, şi care este subiectul
riscurilor şi beneficiilor ce sunt diferite de aceleaşi din alte segmente de activitate...” .
∑ qvp ∑q vp
∑q p
v
b) R c =
∑g r
i i
c
, sau ric =
ci
100 1 − p
i
în care:
gi - reprezintă structura producţiei vândute pe produse;
ric - rata rentabilităţii comerciale pe produse.
26
R rc =
Pr
⋅100 =
∑q vp − ∑q vc
⋅100
∑ q vc ∑q vc
27
firmei pentru autofinanţare. Rata în cauză, reflectă corelaţia dintre profitul net (Pn), ca
venit al acţionarilor şi capitalurile proprii ale întreprinderii (Kp).
Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii (Rf), se determină pe baza relaţiei:
Pn
Rf = ⋅100
Kp
Analiza factorială a ratei rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii, poate fi
aprofundată utilizând următorul model:
Vt At Pn
Rf = ⋅ ⋅ ⋅100
At Kp Vt
în care:
Vt
- reprezintă viteza de rotaţie a activului total, exprimată prin număr de rotaţii;
At
At
Kp
- factorul de multiplicare a capitalului propriu;
Pn
- rentabilitatea netă a veniturilor totale Vt
Vt
Factorul de multiplicare a capitalului propriu reflectă gradul de îndatorare a firmei, fapt
demonstrat cu ajutorul relaţiei:
At Pt Kp + D D
= = =1 +
Kp Kp Kp Kp
în care:
Pt - reprezintă pasivul total;
D - datoriile totale;
D
Kp
- gradul de îndatorare, sau braţul pârghiei financiare.
2.3. Profitabilitatea
28
care-si manifesta actiunea asupra“obiectului analizei” si se evidentiaza relatia dintre
efecte si eforturi.
De exemplu, pentru analiza evolutiei si structurii vanzarilor se vor avea in
vedere urmatoarele elemente cantitative si calitative:
-cantitatea de produse si servicii livrate;
-numarul clientilor, clasificarea si ponderea acestora in totalul vanzarilor;
-numarul punctelor de vanzare, capacitatea spatiilor de prezentare si desfacere;
-numarul mediu de personal care deserveste activitatea comerciala;
-politica de preturi si de discounturi;
-politica de oferte speciale, promotii;
-politica de acordare a creditelor – client.
Pe langa aceste elemente, se va analiza contextul general al mediului de afaceri si
contextul local al pietei in care firma isi desfasoara activitatea: nivelul cererii de produse
si servicii, concurenta si avantajele concurentiale.
29
Sau
Profitul brut x 100 / Capitalul utilizat
Concluzii
30
Din analiza comparativă a modelelor şi schemelor de prezentare contului de profit şi
pierdere, cultul anglo-saxon si cel american abordeaza o prezentare a cheltuielilor din
exploatare după funcţiile întreprinderii, spre deosebire de cultul naţional, care este in
conformitate cu Directivele europene, si prezinta cheltuielie din exploatare după natura lor.
Directivele europene, în încercarea lor de a se armoniza standardele internaţionale, oferă,
de asemenea, opţiunea prezentării cheltuielilor din exploatare după unul dintre cele două
criterii.
În România, suntem obligaţi să întocmim un cont de profit şi pierdere care clasifică
cheltuielile din exploatare după natura lor. Este adevărat că nimeni nu ne interzice să
întocmim şi un cont de profit şi pierdere cu clasificarea cheltuielilor după funcţiile
întreprinderii, şi probabil că societăţile cotate, constrânse de investitori, nu vor evita să o
facă.
În ceea ce priveşte prezentarea elementelor extraordinare, referenţialul britanic -
interzice prezentarea distinctă a acestor elemente. Totuşi, referenţialul american şi contul
de profit şi pierdere din ţara noastră prezintă distinct elementele extraordinare. Acesta
reprezintă un avantaj într-o contabilitate care se doreşte a fi suport pentru efectuarea de
previziuni, deoarece astfel de elemente trebuie cunoscute de către utilizatori pentru a nu le
lua în considerare la previzionarea profiturilor estimate a fi obţinute în viitor. De
asemenea, se remarcă în contul de profit şi pierdere din Marea Britanie şi SUA
prezentarea separată a elementelor care nu sunt susceptibile să se producă în viitor, sub
denumirea de elemente excepţionale, în referenţialul britanic, sau elemente speciale şi rare,
în referenţialul american. În contul de profit şi pierdere din ţara noastră astfel de elemente
nu sunt prezentate distinct, ceea ce sugerează faptul că mai este mult până când vom
ajunge să conştientizăm cât de importantă este informaţia previzională în comparaţie cu
informaţia confirmatoare.
31
gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de
rata rentabilităţii (indicator al mărimii relative a rentabilităţii).
Pentru analiza profitabilitatii afacerii se elaboreaza multiple analize economice
care vizeaza, in mod special, analiza vanzarilor si a cheltuielilor. Pe parcursul acestor
analize, se identifica si se evalueaza influenta tuturor factorilor interni si externi ai firmei
care-si manifesta actiunea asupra“obiectului analizei” si se evidentiaza relatia dintre
efecte si eforturi.
Indicatorii de profitabilitate reprezinta cea mai importanta arie de actiune privind
analiza financiara, permitand evaluarea abilitatii societatilor de a realiza profit, utilizand
o gama limitata de resurse.
Bibliografie
32
Annick Bourgnigon, Peut-on definer la performance?, Revue Francaise de Comptabilite,
1995
SFAS 144 Accounting for the Impairment or Disposal of Long-Lived Assets (2001).
Internet
www.bizcity.ro/analize
www.investopedia.com
www.pwc.com
33