Scoala cu clasele I-VIII Tariceni, comuna Sirna

COMUNICAREA DIDACTICA

1. Comunicarea psihopedagogica si psiholingvistica

Comunicarea este un proces de schimb de informatii, cu o anumita semnificatie, intre
emitator si receptor.
Comunicarea psiholingvistica are in vedere, pe langa semnificatie, intelegerea mesajului
de catre interlocutori si psihologia acestora, adica influentele reciproce exercitate de ei prin
personalitatea, prin intentiile si atitudinile lor.
Comunicarea psihopedagogica este procesul de transmitere a mesajului educational, de la
profesor la elev, cu scopul de a produce influente si schimbari asupra comportamentului acestuia,
din perspectiva obiectivelor pedagogice.
Deci, comunicarea psihopedagogica constituie baza procesului de predare – invatare –
evaluare si a oricarui proces educational.

2. Tipuri de comunicare umana – caracteristici

 Comunicarea verbala sub forma de expunere, dialog, interventie, interviu, alocutiune,
discurs, lectie etc. In cadrul ei informatia circula unidirectional, adica de la emitator la
receptor, acesta fiind pasiv;
 Comunicarea paraverbala (empatica), de traire afectiva a altei persoane, de identificare si
precizare a dispozitiilor si actelor psihice ale unei alte persoane. Ea se manifesta prin:
intensitatea vorbirii, pauze, ritm, timbrul vocii, debitul de cuvinte;
 Comunicarea nonverbala: gestica, indicatoare sugestive, descriptive, expresive, privirea
si distanta, care influenteaza continutul mesajului;
 Comunicarea scrisa (fondul si forma textului);
 Comunicarea vizuala cu functie informativa de stimulare a gandirii independente, a
spiritului de observare si a creativitatii, de formare a capacitatilor intelectuale, de
rationalizare a eforturilor profesorului si elevului, ajutandu-l sa invate in ritmul sau de
munca intelectuala.
Daca avem in vedere scopul urmarit in comunicare putem distinge:
 comunicarea accidentala, rpin care oferim altuia o informatie fara intentia de a-l invata
ceva.
 Comunicarea subiectiva, prin care o persoana isi exprima direct starile afective dintr-o
necesitate de descarcare.
 Comunicarea instrumentala, prin care intentionat oferim o informatie, urmarind
schimbarea comportamentului receptorului.
Evident, comunicarea pedagogica este instrumentala, scopul ei fiind de a produce, de a
provoca sau de a induce o schimbare la receptor si, ca urmare, ea trebuie sa se adapteze
receptorului. Ea poate fi unidimensionala, bidirectionala si multidirectionala prin dialog.

1
 In functie de specificul situatiei educationale, comunicarea profesorului poate fi dominant
verbala, paraverbala, nonverbala sau combinata. Aceasta ultima forma este cea mai eficienta,
intrucat mesajul verbal este sustinut de comunicarea nonverbala si se sprijina pe un fond afectiv,
creat de profesor prin comunicarea paraverbala (empatica).

3. Comunicare si interactiune didactica

Comunicarea didactica este o forma de interactiune profesor – elev, prin care profesorul
transmite mesajul sau didactic, folosind procesul de predare – invatare – evaluare, in scopul
realizarii obiectivelor – cadru si a obiectivelor de referinta, din programele scolare.
Codurile folosite de profesor in comunicarea didactica sunt: cuvantul, gestul, imaginea,
sunetul, miscarea, pauzele logice si psihologice, intonatia, starile afective etc.
Canalele de comunicare sunt analizatorii: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ.
In situatiile scolare de instruire, sursele comunicarii pot fi: mesajul didactic si educational
al profesorului, manualul scolar, reviste, carti, atlase, harti, materiale didactice, filme si diafilme
didactice, imagini proiectabile, truse de laborator, video-text si video-disc, lectii televizate sau
radio-difuzate etc.
In cadrul interactiunii profesor – elev, comunicarea psihopedagogica indeplineste mai
multe functii:
 functia informativa, de transmitere a mesajului didactic si educativ;
 functia formativa, de stimulare a gandirii si a imaginatiei la elevi;
 functia educativa, de transmitere a influentelor educationale, de coeziune si afirmare a
grupurilor scolare;
 functia de evaluare si reglare a procesului de predare – invatare;
 functia de rezolvare a problemelor educationale si a conflictelor scolare.
Structura – cadru a comunicarii didactice este constituita din:
 emiterea mesajului didactic de catre profesor sau de o alta sursa de informatie, de la o
anumita distanta;
 canalul prin care se transmite mesajul;
 receptarea mesajului de catre elevi;
 stocarea si preluarea lui in scopul luarii deciziilor (formularea raspunsurilor de catre elev,
a corecturilor sau a completarilor de catre profesor).
Analizata din perspectiva psihopedagogica, comunicarea didactica prin dialog euristic
apare ca un model interactiv, profesorul si elevul fiind in acelasi timp emitator si receptor,
creandu-se intre ei o relatie de schimb de idei, de corectari si completari.
Comunicarea didactica are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale
comunicarii interumane:
 se desfasoara intre doi sau mai multi agenti: profesor si elevi, avand ca scop comun
instruirea acestora, folosind comunicarea verbala, scrisa, nonverbala, paraverbala si
vizuala, dar mai ales forma combinata;
 mesajul didactic este conceput, selectionat, organizat si structurat logic de catre profesor,
pe baza unor obiective didactice precise, prevazute in programele scolare;
 stilul didactic al comunicarii este determinat de conceptia didactica a profesorului si de
structura lui psihica;
2
  mesajul didactic are o dimensiune explicativ – demonstrativa si este transmis elevilor
folosind strategii didactice adecvate dezvoltarii intelectuale a acestora si nivelului de
cunostinte pentru a fi inteles de elevi;
 comunicarea se regleaza si autoregleaza cu ajutorul unor retroactiuni (feed-back si
feed-forward), inlocuind blocajele care pot aparea pe parcurs.

4. Relatii de comunicare in actul didactic

Comunicarea didactica constituie baza pe care se desfasoara procesul de predare – invata-
re – evaluare. In cadrul interactiunii didactice se creeaza mai multe tipuri de relatii, care
faciliteaza, sau pot sa blocheze eficienta comunicarii. Dintre acestea enumeram:
 relatia de schimb informational (de idei, conceptii, convingeri, atitudini etc.), cu conditia
ca acesta sa fie inteles;
 relatia de influentare reciproca a comportamentului, pe baza intelegerii si acceptarii
mesajului transmis si receptat;
 relatii socio – efective (intre emitator – profesor si receptor – elev), care la randul lor pot
sa fie:
a. de preferinta si acceptare a mesajului, care cresc eficienta comunicarii didactice;
b. de respingere, care blocheaza comunicarea;
c. de indiferenta, care scad eficienta comunicarii;
 relatii democratice, de cooperare profesor – elevi si de cooperare intre elevi, in cadrul
comunicarii didactice sau educationale.
Blocajele de comunicare se pot produce atunci cand:
 emitatorul (profesorul) nu stapaneste continutul mesajului didactic transmis;
 acesta nu este expus clar, inteligibil si sistematizat;
 emitatorul vorbeste prea incet, prea tare sau prea repede;
 nu prezinta la inceput scopul mesajului si nu creeaza motivatii pentru a trezi interesul
pentru comunicare;
 emitatorul nu sincronizeaza diferitele tipuri de comunicare ( verbala, paraverbala etc.);
 mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele pe care le au de
rezolvat;
 mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract si nu trezeste interes, provocand
plictiseala;
 comunicarea este unidirectionala, producand pasivitate;
 elevii nu sunt angajati in comunicare prin dialog sau prin intrebari retorice;
 eficienta comunicarii este blocata si de fondul stresant creat de emitator (plictiseala,
oboseala, nerabdare etc.);
 elevii nu au cunostintele necesare pentru a intelege mesajul didactic sau acestea nu au
fost fixate temeinic si ca urmare se produc interferente.

5. Competenta de comunicare a profesorului

Competenta comunicationala a profesorului este intr-o oarecare masura innascuta, dar mai
ales dobandita, prin vointa si efort pedagogic.
3
 Aceasta competenta are mai multe caracteristici:
 inteligenta, ca instrument de cunoastere, intelegere, inventie si reusita in rezolvarea
problemelor sau a situatiilor de instruire si educationale;
 memorie manifestata in rapiditatea intiparirii si stocarii informatiilor, in recunoasterea si
reproducerea acestora intr-o forma selectiva;
 capacitatea de comunicare manifestata in:
a. fluenta vorbirii (bogatia vocabularului);
b. fluenta asociativa (asociatia rapida a ideilor);
c. fluenta ideationala sau curgerea logica a ideilor;
d. fluenta expresiva sau vorbire cu atribute estetice;
e. incarcatura emotionala.
 gandire logica, care ofera posibilitatea analizei unei probleme din mai multe unghiuri,
gasind mai multe solutii de rezolvare si adoptand-o pe cea mai eficienta;
 spirit de observare dezvoltat, curiozitate stiintifica si initiativa;
 imaginatie constructiva necesara depasirii tehnicii didactice sau educationale, trebuind
sa faca din lectii si din activitatile educative un act de creatie, cu deschidere spre
problemele vietii;
 atentie concentrata, dar si distributiva, cel putin in patru directii: continutul
comunicarii, forma expunerii, ritmul vorbirii adecvat auditorului si reactia acestuia la
mesajul didactic prezentat;
 dictie: pronuntarea corecta si clara a cuvintelor, accente logice pe ideile de baza si scurte
pauze psihologice, pentru a sublinia esentialul.

Tipologia feed-back-ului
Feed-back-ul (conexiunea inversa) are un caracter legic pentru procesul de invatamant,
indeplinind functia de control, de reglare si autoreglare a informatiilor transmise, prin eliminarea
la timp a unor eventuale perturbari si distorsiuni. Prin feed-back se pot obtine informatii imediate
si autentice cu privire la rezultatele comunicarii didactice (predarii) si a procesului de invatare,
luandu-se pe loc toate masurile necesare pentru cresterea eficientei.
Exista mai multe tipuri de feed-back: verbal, non – verbal, paraverbal, mixt, pozitiv,
negativ, imediat, intarziat, individual, colectiv, periodic, continuu, direct si indirect, ulterior.
Primul tip de feed-back, de la receptor la emitator:
Elevii (receptorul) ii ofera emitatorului (profesorului) informatii cu privire la modul cum a
comunicat si, cunoscand rezultatele, el stie ce masuri sa intreprinda pentru a inlatura eventualele
perturbatii sau distorsiuni aparute.
Prin acest tip de feed-back emitatorul este informat despre obstacolele comunicarii,
personalitatea si capacitatea receptorilor, gradul de adaptare a mesajului sau. Daca se pricepe sa
foloseasca aceste informatii, emitatorul (profesorul) va obtine o crestere a eficientei mesajului
sau, o mai mare siguranta ca informatiile lui sunt intelese si o ameliorare a relatiilor sale cu
auditoriul.
Ca mijloace verbale, pentru obtinerea informatiilor despre comunicarea sa, emitatorul
poate folosi: interogarea receptorilor daca au inteles sau nu, comentariile auditoriului, sedintele
de analiza si evaluare a eficientei mesajului transmis.
4
 Dintre mijloacele nonverbale, ar fi semnele nonverbale care tradeaza neatentia,
dezinteresul, oboseala, preocupari laterale, privirea si mimica exprimand concentrare, mirare,
neintelegere etc.
Al doilea tip de feed-back, de la emitator la receptor poate fi ilustrat prin urmatorul
exemplu: profesorul de fizica expune elevilor modul cum trebuie sa se desfasoare o experienta de
laborator. Acestia, pe cale verbala sau nonverbala, il informeaza pe profesor daca au inteles sau
nu, profesorul reia explicatia, apoi elevii trec la actiune, incercand sa execute experienta conform
indrumarilor primite. Acum are loc cel de-al doilea tip de feed-back, cand profesorul, pe cale
verbala sau nonverbala, aproba sau dezaproba ceea ce fac elevii si regleaza din mers comunicarea
didactica. Ca sa poata aparea acest tip de feed-back, trebuie sa lasam elevilor initiativa actiunii.
Retroactiunea anticipata (feed-forward) poate fi obtinuta prin inversarea ordinii clasice:
informare – exercitii practice. Daca acestea sunt asezate inaintea comunicarii, elevii vor fi pusi in
situatia sa caute, sa cerceteze, sa experimenteze si vor simti necesitatea informarii. Ei vor formula
anumite intrebari emitatorului, care isi va organiza din mers comunicarea, anticipand informatiile
de care au nevoie elevii in continuare sau ce dificultati pot sa apara.
Inaintea oricarei comunicari didactice, profesorul va efectua mai multe operatii: stabilirea
obiectivelor si a continutului esential al comunicarii, a unor explicatii, exemple, a intrebari-
lor-problema, a intrebarilor retorice sau care determina reflectii (Ce se intampla daca? Din ce
cauza? Ar putea fi si altfel?) etc. De asemenea, profesorul va preciza si strategia comunicarii
(inductiva, explicativ-demonstrativa, deductiva, prin analogie sau combinata), precum si
mijloacele audio-vizuale, a caror folosire sporeste receptivitatea.

Bibliografie: Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminita (coordonatori), Psihologie scolara,

Ed. Polirom, Iasi, 2005.
Stoica, Marin, Pedagogie si psihologie, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002.

Profesor de limba si literatura romana, Irimia Madalina