Sindromul Menkes

Ioana Micle, Ramona Giurescu

Definiţie clinică
Sindromul Menkes este o afecţiune ereditară, transmisă recesiv legată de X,
a metabolismului cuprului. Există un defect de transport intracelular al
cuprului rezultând un deficit de cupru liber cu răsunet neurologic, vascular, la
nivelul scheletului şi pilozităţii.
Frecvenţa bolii
1/300 000 de nou născuţi vii.
Aspecte genetice
Boala este asociată cu diferite mutaţii ale genei ATP7A, localizată la nivelul
cromozomului 13, genă care codifică o proteină MNK cu rol în transportul
cuprului intracelular .
Există o altă formă de boală, numită „sindromul de corn occipital”, în care
activitatea proteinei este parţial conservată, de unde rezultă un tablou clinic
mai estompat.
Mutaţii ale genei determină sinteza defectuasă a proteinei, cu repercursiuni
asupra absorbţiei intestinale de cupru cât şi a furnizării de cupru către
sistemul nervos central.
Apar perturbări în sinteza unor enzimele cupru-dependente, explicând tabloul
clinic al bolii: hipotermie, depigmentări ale pielii şi pilozităţii, leziuni
vasculare, păr răsucit, demineralizări osoase.
Semne clinice
Sindromul Menkes se caracterizează prin retard de creştere intrauterină (nou
născutul are greutate mică la naştere, încetinirea creşterii persistă şi după
naştere). Apare o deteriorare neurologică progresivă: forma clasică - în primii
doi ani de viaţă se remarcă: hipotonie axială, spasticitate, hipotermie,
convulsii parţiale şi generalizate, dificultăţi de alimentaţie, microcefalie.
Tabloul clinic apare datorită unor modificări la nivelul celulei nervoase.
Fenotipic frapează aspectul pilozităţii: păr rar, depigmentat, fragil, casabil,
tocit. La microscop se evidenţează aspectul de „pili torti” (păr rasucit).
Faţa are aspect bucălat datorită hipotoniei musculaturii faciale, micrognaţie,
posibil boltă palatină ogivală.
Pielea este uscată, pigmentată neregulat şi groasă.
Vasele sanguine sunt sinuase şi elongate, cu lumen neregulat. De asemenea pot fi prezente
anevrisme ce pot determina hemoragii cerebrale sau intestinale.
Semnele clinice mai frecvent intâlnite:
• Albinism
• Piele ingroşată
• Alopecie
• Pili torti
• Anomalii metafizare
• Oase vormiene
• Dificultăţi de alimentaţie la sugari
• Convulsii (orice fel)
• Hipertonie/spasticitate/rigiditate
• Regresie neurologică / demenţă
• Tulburări comportamentale/ autism
• Inexpresivitate
Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic
Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza tabloului clinic şi a determinării în
sânge a concentraţiei de cupru şi a ceruloplasminei, valori care sunt extrem
de scăzute. Concentraţia de cupru este crescută în fibroblaşti şi placentă.
Radiologic se evidenţează osteoporoza oaselor lungi, prezenţa pintenilor
metafizari si numeroase oase vormiene în apropierea suturilor lambdoide.
Sfat genetic
Este o afecţiune cu transmitere recesivă legată de X. Femeile heterozigote
sunt neurologic sănătoase, cu posibilitatea apariţiei unor zone depigmentate
la nivelul pielii, păr depigmentat şi răsucit.
La femeile purtătoare, biopsii tisulare multiple evidenţează acumularea
cuprului la nivelul fibroblaştilor.
Studiul familial al ADNeste realizat mai ales prin metoda indirectă, cercetarea
mutaţiei fiind lungă, dificilă şi adesea negativă, având în vedere diversitatea
mutaţiilor.
Diagnostic prenatal
Poate fi realizat prin mai multe metode:
• Evidenţierea acumulării cuprului la nivelul vilozităţilor corionice sau a
celulelor amniotice cultivate
• Diagnosticul citogenetic pentru stabilirea sexului
• Evidenţierea mutaţie sau utilizarea polimorfismelor după studiul familial.
Evoluţie şi prognostic
Deteriorarea neurologică este progresivă iar decesul survine de regulă în
primii ani de viaţă.
Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire
Administrarea de cupru-histidină sub formă injectabilă ajută la corecţia concentraţiei cuprului
seric. Dacă este administrat înaintea apariţiei simptomatologiei neurologice prelungeşte
supravieţuirea şi ameliorează tabloul clinic al bolii. Nu poate preveni apariţia hipotensiunii
ortostatice, anevrismelor şi diareei cronice. Succesul terapiei de substituţie cu cupru este
variabilă, probabil în funcţie de tipul mutaţiei prezente.