LÝKEION


anul I
numărul I
mai, 2007
COLECTIVUL REDACŢIONAL:

elevi: profesori :

Emanuela ALBU Monica IFRIM

Dana CERNUŞCĂ Lucica MISTRINESCU REDACTOR ŞEF
Oana VOITOVICI Lidia BAROI
Claudia GHERMAN Viorica STEGARU Ciprian VOLOC
Sabina BÂZGAN Gianina CUCOREANU
Liudmila CARŢA Gretti CUCOREANU DIRECTOR
Poliana MUNTEANU Loredana ANECHI
Diana DRESCANU Arghira CĂLIN
Elena – Daniela AZOICĂI
Iulian LEONTI Gică MANOLE
Diana TĂNASĂ Gheorghe LUNCĂ COPERŢI, TEMATICĂ, DESIGN
Alexandru CARP Dorin BLAGA Ciprian VOLOC
Alexandra ŞCHIOPU Corneliu DRESCANU
Olguţa DIACONU Mariana FLOREA

ISSN 1843 – 1976

REVISTA LÝKEION, DOROHOI, BOTOŞANI, ROMÂNIA
Lýkeion
Daniela - Elena AZOICĂI

Revista „Lýkeion” se doreşte a fi semnalul de început al unei noi

ere, pentru Colegiul Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi. A sosit momentul
ca, acum, la numai câteva luni de la aderarea României la Uniunea
Europeană, aerul schimbării să se facă simţit şi în învăţământul românesc,
iar acest lucru nu trebuie aşteptat, după cum ne-a obişnuit trecutul, doar dinspre vârful ierarhiei, ci
tocmai de la baza ei. Este şi motivul pentru care am iniţiat înfiinţarea, în cadrul liceului nostru, a unei
noi reviste, care să devină emblematică, pentru oraşul Dorohoi, pentru zona de nord, a ţării, şi, de ce
nu, pentru viaţa culturală românească. Revista a fost înregistrată, deja, conform metodologiei
Centrului Naţional Român ISSN, intrând astfel în rândul publicaţiilor purtătoare de ISSN
(International Standard Serial Number) din întreaga lume. Realizăm, astfel, o premieră, pentru
Colegiul “Grigore Ghica”, şi, în consecinţă, şi pentru viaţa culturală dorohoiană. Avem în vedere, de
asemeni, pentru viitorul apropiat, editarea revistei şi în format electronic, atât pe CD, cât şi on-line,
oferind astfel posibilitatea unui acces real, la valorile româneşti şi universale, din domeniile
educaţional şi cultural, atât elevilor şi profesorilor noştri, cât şi oamenilor de cultură care ne vor onora,
cu prezenţa, în paginile revistei noastre. Nu rămâne decât să avem încredere, în ce putem realiza
împreună, şi să ne dovedim, atât nouă înşine, cât şi celorlalţi, că efervescenţa spiritului poate da, din
plin, roade, şi la noi acasă.

Ciprian VOLOC

Tot ceea ce s-a scris, se scrie sau se va scrie, oricând şi oriunde, nu ar

trebui să aibă, ca principală finalitate, altceva decât ceea ce ignorăm, adesea,
tocmai din prea multă prisosinţă: miracolul vieţii noastre, ce se consumă alături
de miracolul vieţilor celorlalţi. Prin urmare, ideile cărora le dăm glas nu
primează decât în măsura în care contribuie, câtuşi de puţin, la revelarea acestui miracol, la punerea
lui într-o altfel de lumină, astfel încât să ajungem, să-l preţuim, mai mult decât o facem în mod
obişnuit – carenţă pe care o perpetuăm nu în virtutea unei rele intenţii, ci în virtutea unei inerţii căreia
nu-i ripostăm, la timp şi cu mijloacele necesare. Să obstrucţionăm, aşadar, acest proces distrugător, al
vieţilor noastre, să devenim complici la o altfel de istorie, a vieţilor noastre consumându-se împreună,
să conştientizăm că noi suntem istoria ce se face şi că miracolul de a fi împreună trebuie apreciat aşa
cum se cuvine, în fiecare zi, cu fiecare clipă.
Iată rolul pe care şi-l propune această revistă (intitulată Lýkeion, termen provenind din greaca
veche - în traducere românească liceul - ce desemnează şcoala întemeiată de Aristotel, în 335/334
î.e.n., situată în nord-estul Atenei), iată miza pe care ne-o asumăm, noi, toţi cei ce am îndrăznit să
semnăm, rândurile aşezate, umil, între paginile ei. Iar, ca la orice început de drum, mai ales când este
vorba de o entitate vie, cumul al sufletelor noastre, nu putem decât să-i urăm: viaţă lungă şi plină de
lumină!

29 mai 2007, Dorohoi

cuvânt înainte 2


DOROHOIUL:
LOCUL DIN CARE PRIVIM
UNIVERSUL…
3
Lýkeion
Iulian LEONTI
„Oraşul Dorohoi:
geografie şi istorie”
Geografia oraşului Dorohoi
Oraşul Dorohoi face parte din categoria
celor mai vechi aşezări urbane ale Moldovei,
fiind citat în documentele de la începutul
secolului al XV-lea, ca târg vamal şi domnesc.
Municipiul Dorohoi este situat în nord-estul
ţării, la o distanţă de 493 kilometri de Bucureşti, pe
calea ferată şi de 488 kilometri, pe şosea. În cadrul
judeţului Botoşani se găseşte în nord-vestul
acestuia, la 35 kilometri de municipiul cu acelaşi
nume pe DN 29B şi la 36 kilometri pe calea ferată;
se află la 36 kilometri de Darabani pe DN 29A, LA
40 de kilometri de Săveni pe DJ 292, la 45
kilometri de oraşul Suceava pe DN 29A şi la 150
kilometri de oraşul Iaşi (154 pe calea ferată).
Aşezat în bazinul superior al Jijiei, la confluenţa
acestuia cu pârâul Buhai şi cel al Morii, în
vecinătatea zonei de contact dintre Podişul Sucevei
şi Câmpia Moldovei, în focarul unei zone de
contact curbe, la o încrucişare de drumuri
comerciale, Dorohoiul a dăinuit şi s-a dezvoltat ca
târg şi oraş.
Ca unitate administrativă, Dorohoiul are în
componenţa sa oraşul propriu-zis şi localităţile
componente: Loturi Enescu, Dealul Mare,
Progresul.
Relieful variat şi condiţiile pedoclimatice au
permis locuitorilor să desfăşoare ocupaţii multiple.
Intravilanul Dorohoiului se desfăşoară într-o
regiune cu relief colinar, fragmentată de Jijia şi
afluenţii săi (pâraiele Buhai, Morii şi Lădăriţa-
Zahorna). După reorganizarea administrativă din
anul 1968, oraşul Dorohoi face parte din judeţul
Botoşani, fiind al doilea oraş ca importanţă
economică după Municipiul Botoşani.
Dorohoiul s-a dezvoltat ca târg şi pentru faptul
că era situat cam la o zi distanţă de mers cu carele
încărcate cu mărfuri spre Suceava, Botoşani, Hotin
sau spre Cernăuţi. Aici au apărut hanuri cu cele
Dorohoiul
necesare pentru dormit şi hrană, ateliere de reparat
curele, îmbrăcămintea drumeţilor, de potcovit caii.
Negustorii băştinaşi cumpărau mărfurile celor
străini şi le vindeau locuitorilor din satele vecine.
Cu timpul târgul Dorohoi şi-a extins raza de
activitate, realizând schimb de produse cu sate şi
târguri din alte regiuni, situate adesea la mari şi
foarte mari distanţe. În secolele XVII-XVIII,
Dorohoiul apare ca un nod de comunicaţie din care
plecau şi în care se intersectau numeroase „drumuri
de ţară”, adică drumuri de importanţă cel puţin
regională(având ca exemplu Dorohoi- Văculeşti-
Leorda- Botoşani- Târgu Frumos- Iaşi).
Organizarea unei „Cobâle”, în apropierea târgului
Dorohoi în secolele XV- XVII a impulsionat viaţa
economică a acestuia. Pe păşunile Cobâlei se
creşteau mulţi cai, care erau vânduţi, apoi, în
Polonia sau în Ucraina.
Ca poziţie pe Glob, oraşul Dorohoi este aşezat la
intersecţia paralelei de 47 58 N. cu meridianul de
26 23 E. Depozitele geologice de suprafaţă- aşa
cum se pot vedea în diverse profile naturale
sculptate de arterele torenţiale, ori în deschiderile
produse de alunecările de strate- sunt alcătuite din
argile marne argiloase şi nisipuri, completate în
sectorul dealurilor înalte cu orizonturi de gresie
calcaroasă, toate aparţinând etajului superior al
Sarmaţianului (Volhinianul). Pe şesuri şi lunci sunt
depozite aluvionare (argilo-nisipoase) şi pietrişuri,
de vârstă holocenă şi actuală. Cuaternarul este
format din luturi loessoide aluviale, pe terase,
deluviale la schimbarea de pantă, eluviale pe
interfluvii şi din proluvii.
Din punct de vedere seismic, zona oraşului este
o zonă liniştită. Cutremurele din 1940 şi 1977 s-au
simţit slab, având gradul de seismicitate 2-3 la
scara Richter. N-au produs pagube materiale şi n-au
stingherit activitatea populaţiei.
Din punct de vedere geomorfologic, relieful din
zona acestui oraş face parte din microraionul
Dorohoi- Botoşani, o subunitate situată în partea de
N-V a Câmpiei Moldovei. Întreg acest microraion
geomorfologic este o treaptă sculpturală de vârstă
mai recentă decât restul Câmpiei Moldovei, creată
în primul rând, datorită denudaţiei foarte active.
Abia acum această treaptă a început să fie
fragmentată mai intens de către reţeaua
hidrografică. Fragmentarea este mai mare în partea
de nord-vest şi mai mică în cea de sud-est.
Hidrografia oraşului Dorohoi
Apele subterane pot fi împărţite în:
- raionul platourilor interfluviale
reprezentând circa 40% din suprafaţa intravilanului,
4
 
cuprinzând mai multe sectoare: Ţirinca, Răileni,
Criva, Lădăriţa- Zahorna.
- raionul versanţilor reprezintă circa 15% din
suprafaţa intravilanului.
- raionul din partea joasă a oraşului- terasa
inferioară şi de luncă a Jijiei şi pârâul Buhai, ca şi
albia majoră a pârâului Morii şi a pârâului Lădăriţa-
reprezintă circa 45% din suprafaţa intravilanului.
Apele de suprafaţă
Pe teritoriul administrativ al oraşului reţeaua
hidrografică este formată din apa râului Jijia şi
afluenţii săi: pâraiele Buhai, Morii, Lădăriţa-
Zahorna, Ţipişca- Bezercu şi Ghilauca- Putreda.
Jijia îşi are izvoarele la distanţa de 23,3 kilometri
spre nord-vest de oraş, în dealurile Bălăneşti şi
Căsoaia. Curge pe lăngă satele Hilişeu- Crişan,
Corjeuţi, Hilişeu- Cloşca, îşi măreşte debitul cu
apele pâraielor Tinca, Mihăilău, cu ale pâraielor a
lui Ivan şi a lui Martin, trece prin zona mlăştinoasă
a fostului Iezer şi intră pe teritoriul Dorohoiului în
nord-vestul depoului C.F.R. Străbate oraşul pe o
lungime de 4-5 kilometri având direcţia nord-cest
spre sud-est şi o pantă medie longitudinală de
1,7‰. Transportă o cantitate mică de apă, cu
excepţia perioadelor de creştere a debitului din
lunile martie şi iunie-iulie.
Din punct de vedere pedogeografic, zona oraşului
şi a împrejurimilor se încadrează în provincia
moldo- sarmatică şi se caracterizează prin
interferenţa influenţelor est-europene preboreale cu
cele central-europene, care se resimt atât în climă şi
vegetaţie, cât şi în învelişurile solurilor. Solurile
existente aici, sunt cele caracteristice silvo-stepei
(solurile de cernoziom- levigat, solurile salifere,
solurile aluviale), iar spre şi pe rama de dealuri din
vestul şi nordul oraşului sunt cele caracteristice
silvo-stepei şi pădurii (solurile brune şi brune
podzolite în diferite stadii de solificare).
Aşezarea geografică, variaţia formelor de
relief, clima şi particularităţile solului şi-au pus
amprenta asupra răspândirii şi diversificării
vegetaţiei din zona oraşului Dorohoi. Vegetaţia este
tipic de silvostepă. Pădurile şi stepa naturală au
cedat demult locul vegetaţiei şi de terenuri
stepizate, ca urmare a extinderii agriculturii.
Pădurile de foioase se găsesc spre vest şi nord la 4-
7 kilometri de oraş, iar stepa spre est şi spre sud-
est. În sudul oraşului, pe versanţii dealului Polonic,
este un pâlc de pădure tânără, format din copaci
plantaţi între anii 1962-1964 în scopul combaterii
eroziunii solului.
Zona oraşului Dorohoi fiind aşezată între
pădure şi stepă, lumea animală este bogată şi
variată. Multe animale de pădure trec spre stepă şi
invers oprindu-se şi în zona oraşului. Astfel, pârşul
caracteristic pădurilor, a fost întâlnit în zona
livezilor din Dorohoi, căprioarele şi pisicile
sălbatice au fost întâlnite şi pe dealul Polonic,
ciuful de pădure îşi face apariţia în timpul iernii în
oraş, cioara de semănătură cuibăreşte şi în parcurile
oraşului, iar jderul de piatră se adăposteşte în
podurile caselor vechi. Dintre mamifere se
întâlnesc: mistreţul, pisica sălbatică, vulpea
bursucul, iepurele, vulpea veveriţa. În zona
Dorohoiului se întâlneşte şi o mare varietate de
păsări: cinteza, porumbelul de scorbură, prepeliţa,
ciocârlia, rândunica, prigoria, guguştiucul,
ciocârlanul.
Istoria oraşului Dorohoi
Oraşul Dorohoi este unul dintre cele mai vechi
centre urbane din Moldova. Zona actuală a
Dorohoiului a avut condiţii de locuire încă din
paleolitic , aşa cum atestă urmele de aşezări,
aparţinând paleoliticului târziu (zona gravetiană)
descoperite în marginea de sud, sud-vest a oraşului,
pe teritoriul fostului sat Strachina (Strahova), sat în
prezent înglobat la comuna Şendriceni. Dovada
locuirii oraşului din cele mai vechi timpuri este
dată de descoperirile arheologice de pe dealul
Crivei, pe dealul Trestiana, pe versantul vestic al
dealului Polonicului, pe dealul Urlea descoperindu-
se aşezări umane.
Obiecte arheologice:
- o monedă dacică de tipul tetradrahmei Filip
II din secolul al treilea î.Hr.
- cinci monede de argint de tip Filip II.
- monede de bronz din vremea împăraţilor
Vespasian, sec. I e.n. Iustinian, şi Heracluis
descoperite în vatra târgului şi prin împrejurimi.
- urme materiale din secolele III-IV, VIII-X,
XII-XIV.
- în prejma Bisericii Sfântul Nicolae au fost
descoperite fragmente ceramice, cahle feudale din
secolele XV-XVI.
- 4 monede de bronz, monede poloneze din
secolul XVII.
- monede falsificate de la Dabija Vodă.
- un taler german de Mansfeld emis în anul
1594.
- morminte aparţinând feudalismului târziu.
Prima menţiune documentară despre existenţa
târgului Dorohoi datează din 6 octombrie 1407.
Documentul amintit, prin care boierii moldoveni
reînnoiesc în oraşul Liow către regele Vladislav
Iagello al Poloniei omagiul pe care Alexandru cel
Bun îl prestase în anul 1404, este semnat de 27 de
boieri printre care şi Mihail Dorohoianul. Un an
mai târziu, la 8 octombrie 1408, târgul este
menţionat ca punct vamal.
5 Dorohoiul
Lýkeion
Sub Muşatini târgul s-a dezvoltat repede,
atrăgând meseriaşi ce deserveau populaţia locală şi
călătorii. La 29 aprilie 1437, Ilie, fiul lui Alexandru
cel Bun reînnoieşte în târgul Dorohoi privilegiul
acordat mai înainte negustorilor din Braşov pentru
cumpărarea de vite. În anul 1945 Ştefan cel Mare
zideşte aici Biserica Sfântul Nicolae la marginea de
sud-est a târgului.
În anul 1499 după zdrobirea oştilor polone ale
lui Albert pe valea Siretului, pe teritoriul comunei
Vârfu Câmpului, Ştefan cel Mare se retrage la
Dorohoi pentru odihnă şi reculegere.
În acest secol al XV-lea, importanţa economică
a târgului a crescut, devenind centru administrativ
al Moldovei de Nord. În anul 1509 Dorohoiul a fost
prădat de poloni ce erau sub conducerea
hatmanului Camenski. Refăcut ulterior de pe urma
unor invazii care au avut ca scop prădarea, târgul
Dorohoi devine în 1568 reşedinţa Vornicului Ţării
de Sus. În anul 1590 Dorohoiul devine loc de pază,
de strajă a ţării dinspre nord, având în frunte un
vătaf de hotare.
Din secolul al XVII când importanţa târgului a
crescut, se păstrează şi pecetea(stema) oraşului. Ea
a fost descoperită de istoricul Nicolae Iorga într-un
act din anul 1635 şi reprodusă în studii şi
documente. După 1775, când s-a luat din trupul
Moldovei provincia Bucovina( nume dat de
austrieci) de către austrieci Dorohoiul a rămas la
periferia Moldovei. Drept consecinţă este faptul că
viaţa economică a oraşului a lîncezit.
La 15 mai 1804 Alexandru C. Moruzi trece
către Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi (în
scopul construirii unui spital în incinta mănăstirii)
Biserica Sfântul Gheorghe din Herţa cu toate
veniturile ei, între care şi pe cele care le încasa de
pe vatra târgului Dorohoi. În anul 1851 ia fiinţă
Eforia târgului Dorohoi, care caută să-şi creeze
venituri proprii pentru acoperirea cheltuielilor. În
secolul al XIX-lea populaţia târgului cunoaşte o
creştere substanţială. Astfel l-a recensământul din
1889 oraşul Dorohoi avea 9313 locuitori.
În timpului primului război mondial (1916-
1918) mulţi dorohoieni şi-au jertfit viaţa pentru
apărarea ţării. Pentru a cinsti memoria s-a ridicat în
faţa Primăriei un monument comemorativ. După
primul război mondial Dorohoiul a cunoscut o
înviorare economică şi social-cultuarală.
În timpul celui de-al doilea război mondial
activitatea economică a oraşului a stagnat, situaţia
materială a populaţiei s-a înrăutăţit. După 1944, ca
reşedinţă de judeţ, Dorohoiul a fost centrul
coordonator al luptei pentru reforma agrară din
acest colţ de ţară.
După reorganizarea administrativă din 1950,
oraşul a devenit reşedinţa raionului Dorohoi din
cadrul regiunii Botoşani, iar în anul 1952 tot
Dorohoiul
reşedinţă de raion, dar în cadrul regiunii Suceava.
După noua împărţire administrativ-teritorială din
1968, Dorohoiul este oraş în judeţul Botoşani.
În anii construcţiei socialiste înfăţişarea
oraşului s-a transformat continuu. S-a început opera
de sistematizare şi modernizare pe bază de planuri
judicios întocmite.
Obiective turistice din
oraşul Dorohoi
Biserica Sfântul Nicolae
Ctitorie a lui Ştefan cel Mare (1495) a fost zidită
pe o înălţime înconjurată la vremea aceea din trei
părţi de apele fostului Iezer şi ale bălţii Criva. Este
construită în stil moldovenesc având planul treflat,
cu abside rotunde, cu două contraforturi la absidele
laterale şi cinci ferestre mici , înguste, în cadre de
piatră. Pereţii externi groşi de 1,30 metri sunt zidiţi
din piatră şi cărămidă, pe temelie de piatră. Turla se
înalţă pe două baze stelate, are formă rotundă şi
cupola în formă de calotă. Acoperişul Bisericii este
învelit în tablă de aramă. Faţada ei este
ornamentată în chip armonios prin alternarea
materialelor de construcţie şi anume: piatră brută,
piatră cioplită şi piatră sculptată, cărămida aparentă
simplă ori smălţuită şi discuri cu diferite motive
figurative şi de diferite culori. Pisania, prinsă în
peretele din faţă, lângă uşă, adevereşte că zidăria a
fost terminată „…în anul 7003 (1945), luna
octombrie 18, iar de al domnie al 39-lea curgător”.
Muzeul memorial George Enescu
Este situat pe strada Republicii nr.81, a fost
organizat în august 1957 în casa în care şi-a
petrecut o parte din viaţă marele muzician român,
în care s-a odihnit, s-a inspirat şi a creat unele din
operele sale. Este o casă în stil vechi românesc
ridicată pe temelie de piatră şi cu cerdac , cu
fântână şi atenanse în curte, cu bustul maestrului
amplasat în faţa casei.
Casa a aparţinut lui Costache Enescu, tatăl
muzicianului, care a lăsat-o ca moştenire fiului
său(1919), iar acesta, prin testament, a donat-o
Academiei Române. Materialul expus în şapte
camere reflectă viaţa şi activitatea maestrului, de la
intrarea în conservator(1888), până la moartea lui
(1955), cât şi perioada postumă. Vizitatorul va găsi
aici fotografii legate de personalitatea lui George
Enescu, informaţii despre anii de studiu şi primele
succese pe drumul artei (1888-1916), despre
activitatea ca muzician (1916-1936), „geografia
muzicală”, a creatorului rapsodiilor (1936-1940),
dormitorul, camera de lucru, diferite obiecte ce i-au
aparţinut. În muzeu se mai găsesc scrisori,
fotografii şi manuscrise muzicale originale.
6

Muzeul de ştiinţe ale naturii
Fostă clădire a prefecturii judeţului Dorohoi, astăzi
adăpostind muzeul de ştiinţe ale naturii este cel mai
interesant edificiu din oraş , care impresionează
prin dimensiunile sale şi prin existenţa unor
elemente arhitecturale de tip baroc.
Proiectul clădirii a fost întocmit în anul 1878 de
un arhitect francez, dar construcţia a fost terminată
în anul 1887 şi renovată în 1889. Are 46 de camere
repartizate la subsol, parter şi etaj. Edificiul are o
cupolă centrală şi două turnuleţe laterale.
Primăria oraşului Dorohoi
Este considerată un monument rar al arhitecturii
româneşti –am putea spune chiar unicat- şi
merită să fie vizitată şi în interior. Construită sub
forma unui mic palat, cu demisol, parter şi etaj,
clădirea are 22 de camere, patru antreuri, un hol
mare la parter, un salon de recepţie artistic
lucrat la etaj, cât şi dotările sanitare
corespunzătoare. Pereţii sunt construiţi din
cărămidă arsă, pe temelie de piatră. Acoperişul
este construit din lemnărie de brad, cu
învelitoare de eternită şi tablă zincată. Antreurile,
holul şi scările sunt pardosite cu mozaic.
Catedrala oraşului Dorohoi
O clădire monumentală, este construită din
cărămidă aparentă, având cinci turnuri acoperite cu
tablă zincată. Piatra fundamentală a fost pusă la 6
septembrie 1869, iar a doua temelie în anul 1890.
Clădirea a fost terminată în 1894. Interiorul
bisericii prezintă picturi valoroase.
Din legendele Dorohoiului
Legenda Jijiei
Această legendă ne destăinuie că apele râului
Jijia şi-ar avea începuturile (izvoarele) de pe locul
unde o fată de uriaş s-a prefăcut în apă, de pe
urma unor blesteme ale unei vrăjitoare.
Acţiunea acestei legende începe într-o ţară dinspre
miazănoapte , care, era locuită de către uriaşi. Aici
trăia un aşa zis Negură împreună cu familia lui.
Acest Negură avea doi copii: un băiat şi o fată.
Venind timpul de măritiş al fetei , un prieten de-al
fratelui Negruţei(numele fetei) fiind îndrăgostit de
aceasta s-a hotărât să meargă să-i ceară mâna. La
cererea făcută de către băiat fata a acceptat pe loc .
Cu o seară înainte de nuntă Negruţa a fost răpită
de către băiatul uriaşului Roş şi mătuşa acestuia
care era o renumită vrăjitoare. Răpirea s-a făcut cu
ajutorul vrăjitoarei care i-a dat fetei ca dar de nuntă
o licoare, care dacă o va bea îi va aduce mult noroc
şi fericire. Fata, încrezătoare, cum a băut-o a şi
căzut într-un somn adânc. Aceeaşi licoare a fost
dată şi restului familiei, iar aceştia au împărtăşit
7 Dorohoiul
aceeaşi soartă ca şi Negruţa. Motivul răpirii a fost
oprirea înfăptuirii nunţii deoarece băiatul uriaşului
Roş o iubea pe Negruţa şi voia să se însoare el cu
dânsa. Cei doi răpitori au dus pe fată la casa
vrăjitoarei care se afla pe un deal mai îndepărtat. A
doua zi mirele venind să aducă darurile de nuntă,
după obiceiul uriaşilor a găsit în colibă familia
Negruţei. Negură, ameţit, din pricina licorii îşi
aduce aminte de vrăjitoare şi de băutura dată de
aceasta. Băiatul lui Negură l-a văzut cu o seară
înainte pe feciorul lui Roş cum se învârtea pe lângă
Negruţa.
Luându-şi de-o seamă, Negură împreună cu fiul
său şi iubitul fetei plecară tustrei în căutarea
miresei. Ajunşi la miazăzi aceştia nu o găsi pe
vrăjitoare acasă şi în lipsa acestei Negură a hotărât
ca mirele să se lupte cu răpitorul iar cel care va
răzbi va avea fata. În cele din urmă feciorul lui
Roşu, fu doborât la pământ cu capul sfărâmat.
Auzind zarva făcută la casa ei, vrăjitoarea s-a întors
acasă repede, iar când şi-a văzut nepotul mort a
blestemat pe fată să se facă apă curgătoare. Ieşind
afară din colibă Negruţa şi-a îmbrăţişat iubitul, dar
după puţin aceasta s-a transformat într-un pârâiaş.
Văzând această prefacere, Negură îi zbură capul
vrăjitoarei, iar pe nepotul acesteia l-a îngropat mai
la vale pe malul stâng al râului, ridicând acolo o
movilă mare care se vede şi astăzi lângă satul
Corjeuţi. Localnicii au numit-o „mormântul
urieşului”.
Acest râu a fost numit iniţial de către localnici
Pârâul Căsoaiei, dar un grup de pribegi căutând un
loc de trecere s-au împotmolit cu animalele şi
carele lor, în mocirla de pe malul râului şi i-au dat
numele de Jijia adică apă mocirloasă. Localnicilor
le-a plăcut şi Jijia i-a rămas numele până astăzi.
BIBLOGRAFIE:
- Oraşul Dorohoi- monografie geografică,
de Octav I. Guţic
Ed. Litera, Bucureşti, 1979
- Dorohoi – mic îndreptar turistic
de Octav I. Guţic.
Editura Sport-Turism, 1982.
- Din legendele Dorohoiului
de Elena Guţic şi Octav Guţic,
Editura Sport-Turism, 1986.
Lýkeion
Personalităţi dorohoiene
Octav Guţic s-a născut la 24 ianuarie
1913, în Dorohoi, din părinţii Ioan şi Maria, români
neoaşi, de religie ortodoxă. Cursurile primare le
absolvă în 1924, la Şcoala Primară Mixtă nr.3 „ Dr.
C. Angelescu. Cursurile învăţământului superior le
urmează la Universitatea „Mihăileană” din Iaşi,
Facultatea de Ştiinţe, Secţia Geografică, pe care le
absolvă în 1938, devenind licenţiat în geografie. La
10 ianuarie 1942, este numit profesor suplinitor pe
o catedră vacantă la Institutul „ Anastasie Başotă”
din Pomârla. Aici a predat, până la 17 octombrie
1942, câte 15-17 ore pe săptămână, geografia,
educaţia fizică şi matematica. În perioada 18
noiembrie 1942- 31 august 1946, funcţionează ca
profesor la „Şcoala Normală de Învăţători
„Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni, predând
geografia şi matematica, în câte 14- 15 ore pe
săptămână. La Liceul „Grigore Ghica Voievod” a
funcţionat ca profesor titular, predând geografia şi
istoria, de la 1 septembrie 1946 şi până la pensie, la
1 septembrie 1975. A deţinut şi funcţia de director
al acestui liceu, în perioada 1 septembrie 1947- 2
aprilie 1949. De asemenea, a suplinit şi catedra de
geografie de la Şendriceni, după plecarea, din 1951,
a profesorului Ioan Sârbu, la Universitatea „Al. I.
Cuza” din Iaşi.
Paralel cu munca de catedră, profesorul
Octavian Guţic a desfăşurat şi o fructuoasă
activitate de cercetare, în domeniul geografiei,
istoriei şi folclorului publicând mai multe lucrări,
printre care: Clima din zona oraşului Dorohoi
(1974), Oraşul Dorohoi. Monografie geografică
(1979), Dorohoi- mic îndrumar turistic (1982,
împreună cu prof. Gh. Grigoraş), Din legendele
Dorohoiului (I-1986, II1995, împreună cu prof.
Elena Guţic).
S-a stins din viaţă la 13 decembrie 1995, fiind
înmormântat în cimitirul „Eternitatea” din Dorohoi.
Iulian LEONTI
Dorohoiul
Dimitrie Pompeiu (n. 22 septembrie 1873
Broscăuţi (jud. Dorohoi) - d. 8 octombrie 1954) a
fost un matematician român, profesor la
universităţile din Iasi, Bucuresti şi Cluj. Membru al
Academiei Române. A urmat şcoala primară şi
gimnaziul în Dorohoi, apoi şcoala normală de
institutori la Bucureşti. În perioada 1893-1898 a
funcţionat ca institutor la Galaţi şi apoi la Ploieşti.
În 1898 obţine un concediu plătit şi pleacă la Paris,
unde îşi termină studiile secundare şi se înscrie la
Universitate, devenind licenţiat în matematici. În
anul 1905 şi-a susţinut teza de doctorat sub
conducerea lui Henri Poincaré. În toamna anului
1905 se întoarce în ţară, ocupă un post de
conferenţiar de analiză matematică, iar din 1907
este profesor de mecanică la Universitatea din Iaşi.
În 1912 se transferă la Bucureşti ca succesor al lui
Spiru Haret, iar din 1930 ca profesor de teoria
funcţiilor, după pensionarea lui David Emmanuel.
În 1934 este ales membru al Academiei Române. A
adus numeroase contribuţii în domeniul analizei
matematice, teoriei funcţiilor de o variabilă
complexă, mecanicii raţionale s.a. Pompeiu este
iniţiatorul teoriei funcţiilor poligene, care constituie
o extindere naturală a funcţiilor analitice. În acest
domeniu a introdus noţiunea de derivată areolară şi
a extins celebra formulă a lui Cauchy, prin formula
cunoscută ca formula lui Cauchy-Pompeiu. De
asemenea a introdus noţiunea de distanţă între două
mulţimi şi a construit funcţii reale, neconstante, a
căror derivată se anulează în orice interval,
denumite funcţii Pompeiu. Este creatorul şcolii
matematice de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale
şi de mecanică. Într-o scurtă lucrare publicată în
anul 1929, Pompeiu demonstrează că dacă integrala
dublă a unei funcţii continue în plan are aceeaşi
valoare pe orice pătrat de latură dată, atunci funcţia
se reduce la o constantă. Aceasta simplă observaţie
a generat una dintre cele mai interesante probleme
ale analizei matematice, cunoscută ca "problema lui
Pompeiu". Opera matematică a lui Pompeiu este
conţinută în cele aproximativ 150 de lucrări
publicate
extras de pe net
de către
Nicoleta LEANCĂ
8
 
Ca formă instituţională, cultura dorohoiană
sărbătoreşte, în 2007, 105 ani de existenţă. Încât
prima instituţie culturală a fost Ateneul din
Dorohoi, la început, Casa Municipală de Cultură
din prezent, ne-am gândit să aflăm mai multe,
despre cultura oraşului Dorohoi, printr-un
interviu cu doamna Director a Casei de Cultură.
1. Doamna Director Valuţa
Murariu, stim că orice
eveniment cultural, al
orasului Dorohoi, trece prin
Casa Municipala de
Cultura. Ce evenimente importante ati gazduit, in
2006?
Ca in fiecare an, Casa Municipala de Cultura a
avut deosebita placere sa desfasoare o vasta
activitate de promovare a valorilor locale, atat in
plan creativ, cat si interpretativ. Astfel, anul 2006 a
fost un an, sa zic asa, roditor, din punct de vedere
cultural. Am fost gazdele a numeroase spectacole,
expozitii de arte plastice, printre care: epozitie de
pictura Tiberiu Tincu, spectacolul pentru
sarbatorirea zilei Unirii Principatelor Romane,
lansari de carti şi reviste: ,,Editor”, a profesorului
Ciprian Voloc, ,,Memoriile sergentului Anechitei”,
scrisă de profesorul Gică Manole, etc
2. Ce impresii vă lasă orasul Dorohoi, din punct
de vedere cultural?
Dorohoiul a reusit, totusi, sa permanentizeze unele
formatiuni artistice si
cenacluri, fapt care a dus la crearea unor
manifestari artistice care l-au facut cunoscut pe
plan national, impunand in cultura romaneasca
mari talente. In prezent la activitatile culturale
participa mai mult copii, iar adultii nu raspund,
activitatilor culturale, decat in numar foarte mic.
3. Care credeti ca este menirea omului de
cultura, in societatea romaneasca?
Odata cu integrarea Romaniei in Uniunea
Europeana, speram că si cultura romaneasca va
avea o perioada de ravenire, punandu-se accent pe
particularitatile etnice ale fiecarui popor, astfel
încât sa obtinem fonduri speciale, pentru cultura.
4. Credeti ca Dorohoiul este un oras desavarsit,
in perimetrul culturii romanesti? De ce?
9 Dorohoiul
In prezent, Dorohoiul este un oras cu multe
probleme financiare, unde banii pentru cultura sunt
foarte putini. Insa, totusi, cultura se mentine,
datorita tinerilor talentati, inimosi si care doresc sa
faca ceva semnificativ.
5. Cateva nume, de valoare, ale culturii
dorohoiene, atat contemporane, cat si clasice...?
Dintre clasici as putea sa-i numar pe pictorii Val
Gheorgiu si Cavatoriu Dan, graficianul Marcel
Olinescu, actorul Octavian Cotescu, etc, si dintre
conte-
mporani: actorii Dan Condurache si Emil Sauciuc,
pictorul Ion Morariu, profesorii si scriitorii Gica
Manole si Ciprian Voloc, artista Daniela
Condurache, poetul şi artistul plastic Valerian
Ţopa, artistul Aurelian Antal, etc.
6. Credeti ca anul 2007 va fi un an mai prosper,
pe plan cultural?
Da. Sa speram ca, odata cu integrarea in Uniunea
Europeana, vor fi schimbari majore, si in cultura
romaneasca.
7. Ce evenimente deosebite ne pregateste Casa
Municipala de Cultura, în 2007?
În 2007, dupa foarte multi ani, se va relua festivalul
de muzica usoara ,,Mărţişor Dorohoian”, şi
festivalul de epigrame ,,Păstorel Teodoreanu”.
8. Ce ati dori să transmiteţi cititorilor revistei?
Aş vrea să-i invit şi sa le spun că sunt bineveniti,
oricând, la Casa Municipala de Cultura, căci aici
pot gasi un mijloc plăcut de a-şi petrece timpul
liber. Şi sper ca in anii urmatori sa existe si o sala
de teatru, unde sa putem organiza tot
mai multe acţiuni, şi,
pe lângă tineri, să
atragem şi bătrânii.
Interviuri realizate
de Carţa Liudmila şi Turtă Geanina.
Lýkeion
Lidia BAROI
Evidence Above Time
Meer Simon
Dorohoi, Botosani
Romania
Reporter: Baroi Lidia
Data: august 2005
Ma numesc Meer Simon.Sunt nascut pe 4
ianuarie 1927 in Burdujeni, Suceava. La varsta de
5 ani am venit in orasul Dorohoi la sora mamei
mele, unde am inceput sa merg la gradinita de
copii. Intrucat parintii mei au locuit in comuna
Dumbraveni, noi copiii, toti patru frati, am fost dati
aici sa invatam carte, meserie. Am facut scoala
primara la Scoala Israelita aici in Dorohoi, am
terminat in 1933 iar in 38‟ am inceput sa invat
meseria de la patronul Horovid David, meseria de
boianjerie si curatatorie. In cei 4 ani am urmat si
scoala profesionala de 3 ani de ucenici din
Dorohoiul
Dorohoi. Pe asta am terminat-o in 1940, apoi a
inceput prigoana rasiala. Noi am fost scosi din
scoli, nu am mai avut voie sa plecam, au inceput
restrictiile cu circulatia in oras. Asta s-a soldat cu
luna noiembrie 1941 cand am fost deportati in
lagararele din Trasnistria, adica peste Nistru, pe
teritoriul Ucrainei. Acolo cum am ajuns am fost
cazati intr-un regiment si am stat acolo vreo
saptamana, dupa care am fost incolonati zi si
noapte si ne-a dus coloana pana spre Buc. Insa pe
parcurs noi am mai fost repartizati in diverse
localitati, asa ca eu cu familia mea , cei 4 frati si
matusa, am ramas in orasu Sargorot. Deci iarna in
1941-42‟ am facut-o in orasu Sargorot. Aici au fost
zile cumplite intrucat am fost cazati in locuinte fara
geamuri , fara acoperis, fiind distruse de razboi.
Deoarece frontul ruso-german deja trecuse pe
acolo, tot orasu asta era distrus. Aici am dus-o rau,
nu aveam ce manca , nu aveam unde dormi, ne-am
chinuit in aceasta iarna. In 41-42 impreuna cu
parintii ne-am imbolnavit toti de tifos . Parintii mei
, mama la 42 si tata la 48 de ani n-au rezistat in
perioada aceasta de imbolnavire si au murit. Noi
cei 4 copii, cei 4 baieti care eram cu matusa am
scapat de acea iarna. Au venit in primavara sa ne
ridice pe noi dorohoienii a cc 500 de persoane, ne-
au ridicat din Sargorot si ne-au dus in lagarul
Caposterna, la vreo 25 de kilometri mai departe de
orasul Sargorot, unde ne-a bagat intr-un corhoz. Si
era la fel in timpul iernii, noroc ca s-a dus un coleg
de-a nostru la legiunea de jandarmi din Munteief si
a raportat situatia noatra. S-a primit ordin catre
postul de jandarmi din comuna Caposterna sa fim
cazati in locuintele ucrainienilor ca sa rezistam in
acea iarna de foame si frig.
In vara anului 42‟ am fost luat pe un santier,
santierul unde am amenajat o sosea pe distanta a
18 kilometri intre Morafa-Ierosica. Asa a fost
denumit santierul unde am lucrat pana in iarna lui
43‟, cand a dat frigu si ne-a dat drumu fiecaruia sa
venim inapoi in Caposterna , ce sa facem , n-aveam
ce face. Fara rusine , noi baieti ori fete care eram de
12,13 ani,14 ani,15 ani am inceput sa mergem pe
la casele ucrainenilor cu cerutul, si de mila noroc ca
ucrainenii au fost oameni de treaba, milosi si ne
dadeau tot felul de mancare sa ducem si acasa.
Astfel a trecut iarna lui 42‟- 43‟. In primavara
anului 43‟ ma trezesc ca sunt trimis in orasul
Tulcin, la un santier de extractie a turbei, unde
eram cc 2 milioane. Acolo eram cazati tot in
grajdurile unui colhoz, s-au facut paturi din
scanduri suprapuse unde am stat toata vara pana in
toamna, cand s-a rupt frontul la Stalingrad. Nemtii
au luat bataie la Stalingrad si cu ocazia
aceasta,retragandu-se de acuma frontul inapoi, am
scapat si noi de acest santier si am venit fiecare la
10

asa zisele case ale noastre din Caposterna, de unde
am plecat. Acum n-a durat mult, cc o luna de zile,
parca era prin septembrie- octombrie, ca in
noiembrie sa se zvoneasca ca vom fi repartriati
inapoi in Romania. Intr-adevar in luna decembire
am fost adusi , stransi de pe taote meleagurile
Transnistriei, noi dorohoienii ca ceilalti au ramas
pe mai tarziu. Noi dorohoieni am avut prioritate
deoarece am facut parte din vechiul regat. Astfel in
ziua de 25 decembrie, in prima zi de Craciun al
anului 1943 ne-am aflat in gara Dorohoi. Si asta a
fost perioada deportarii. Multe ar fi de vorbit
despre perioada aceasta dar nu e momentul.
In mare am redat. Am ajuns inapoi la fostul
meu patron, la atelierul de spalatorie, unde am
lucrat pana in anul 1948. In 48‟ s-au organizat
sindicatele si a inceput lupta impotriva
patronatului. Eu fiind mai istet am luat diverse
initiative, sindicatul a revendicat drepturile
ucenicilor, lucratorilor. La un moment dat, in 1945-
46‟ am fost ales presedintele sindicatului
imbracamintii, din care faceau parte in orasul
Dorohoi toti ucenicii si lucratorii din sectorul de
confectie, cel de incaltaminte si din celelalte
secotare inrudite. Astfel am dus munca aici ca
presedinte de sindicat pana in 1951.
In 51‟ m-a recrutat si m-a trimis la o scoala
de partid de 6 luni in Iasi. Terminand scoala in
1951 am fost la Dorohoi repartizat , au vazut in
mine probabil ca aveam ceva mai multa stofa. M-a
luat Calinciuc si nu m-a mai dat aici ci la raion. Am
stat un an si m-am chinuit la regiune , nu vroiam sa
ma mut. Mi-a creat conditii., vroia sa-mi dea
locuinta , servici pentru sotie, la toate era dispus
numai sa ma mute. Eu nu si nu si nu.. Si dupa un an
de zile mi-au dat drumul sa vin aici la raionul de
partid din Dorohoi, unde am lucrat in cadrul sectiei
ca instructor cu problemele de invatamant si
cultura. Si cu asta am dus-o pana in 1961 . In 61‟
am fost instalat ca presedinte al cooperativei
orasenesti de consum Dorohoi, unde am lucrat pana
la 1968. Din 68‟ pana la pensie am intrat la
cooperativa mestesugareasca din Dorohoi ca
vicepresedinte, de unde m-am pensionat.
Momentan din 97‟,din luna octombrie m-a
recrutat aici fiind deja pensionar sa preiau munca
de presedinte al comunitatii evreiesti din Dorohoi,
unde mai lucrez si in momentul de fata in calitate
de pensionar.
Bunicii din partea mamei erau din Dorohoi ,
bunica era casnica, bunicul era cojocar. Dar eu
numai pe bunica am prins-o, bunicul era deja
11
decedat. Am prins bunica si am stat la ea o
perioada de timp chiar in timpul scolii primare, pe
strada Nicolae Titulescu. Bunica de pe tata se
numea Hana. Acum bunicii de pe tata au lucuit in
comuna Dumbraveni, chiar acolo unde parintii mei
s-au retras in 1932 cand eu am venit la Dorohoi si
s-au retras din Burdujeni. Fratele meu lucra la
Burdujeni la cizmarie, ca apoi sa vina in
Dumbraveni unde sa-si deschida cu fratii lui cate o
pravalioara. L-au ajutat si pe taica-miu ca sa-si
deschida si el cum se spunea pe vremuri o mica
dugheana, nu in Dumbraveni ci intr-un sat al
comunei Salajeni. Acolo in sat era taica-miu
singurul cu aceasta pravalie si vreau sa spun ca au
dus-o bine pana in 1939 cand au venit legionarii la
putere. Parintii mei de acum cu frica sa lese totul sa
vina si ei la Dorohoi.Aici aveam casa de la bunica
de pe mama , aveau unde sa vina. Ei toti cu satenii
de acolo s-au adunat in jurul casei parintilor mei si
au spus textual: „domnul Frost...”-asa ii spuneau,
dar la tara taranul spunea domnul- „nu pleci de aici
din sat ca noi iti garantam viata dumitale daca
cineva se va atinge de dumneata noi ii taiem
capul.” Au mai stat o perioada dar pana la urma
fratii lui din Dumbraveni s-au mutat la matusa,
bunici cu parintii lu taica-miu ca erau vreo 5 frati s-
au mutat in Botosani si parintii mei cu 2 baieti aici
in Dorohoi., sora mamei , mama care s-a tras din
Dorohoi au venit la Dorohoi. Si de aici a venit
deportarea in 1941, iar ei in 1940 au venit in
Dorohoi.
In poza nr 1 sunt parintii mei dupa
deportare, ori prin 39 ori prin 40, nu retin unde si-
au facut fotografia asta. Mama se numea Steica si
tata Frost .Mama era lenjereasa si tata era cizmar.
Dorohoiul
Lýkeion
In comuna Dumbraveni erau familii de evrei de
unde provine si taica-miu , era o sinagoga in acea
comuna intrucat era o moara sistematica a unui In poza nr 4 sunt toti 3 frati,aici e si Iancu,si
proprietar evreu si acolo langa moara s-a organizat tot de la stanga: aici e o matusa de-a mea tot in
o sinagoga.Toti evreii din comuna Dumbraveni Israel care e casatorita cu fratele mamei.Aici e
sambata, sarbatorile frecventau sinagoga din matusa,aici e alta matusa cu o cumnata ea
comuna Dumbraveni. Parintii erau religiosi.Chiar casatorita cu un frate a mamei mele asta e fratele
la tara au trait dar au avut norocul ca s-a infiintat meu,Moishi,matusa,si HEBSWARTZ, care era
aceasta sinagoga , pentru ca erau vreo 5 familii si cumnat cu unchiul Ereas Abramovici,iarasi un frate
nu se poate sa se faca o sinagoga avand mai putin cu sotia la nunta lui,aici e fratele ala mare,cel mai
de 10 barbati. Asta era o regula in domeniul mare e asta, cu sotia lui.Poza e facuta la nunta
religiei. fratelui cel mai mic,facuta in 59,eu am fost in 69
acolo .
In poza nr 2 vedem o poza cu o femeie
foarte frumoasa cu un trandafir la rochie Asta e
mama .La 42 de ani a murit. Aici ar fi avut vreo 35-
38 de ani.Si mama si tata au murit in Transnistria ,
au fost ingropati intr-o groapa comuna impreuna cu
vreo 200 de cadavre.

Poza nr 5 e la nunta fratelui cel mic,aici e

mirele ,mireasa,49‟ asta e fratele meu cel mai mic
care a murit de vreo 2 ani. Poza e facuta in Israel.
In 47‟ toti fratii mei au plecat in Israel numai eu am
ramas in Dorohoi.

Poza nr 3 este o poza de grup . Sunt 2 frati,

de cand am fost ue in Israel.Am vizitat eu Israelul.
Asta e matusa sora mamei care ne-a crescut in
Dorohoi. Aici este o verisoara de-a mamei asta e
fratele meu cu sotia lui Hanina, aici sunt eu si aici e
matusa mea Ruchla . Aicea iar un frate Moisi
,nevasta lui Hermina si aicea este o verioasra de-a In Poza 6 sunt Moshe cu Hermina,in anul
mea, fiica fratelui mamei mele. 65’. Poza e facuta tot in Israel.

Dorohoiul 12

Poza nr 7 e o poza de grup cu 2 prieteni
de-ai mei in anul 46’-47’:eu,Lupovici Volt,si
asta e Zaharia Ferman. Aici e la intrarea pe
stadionul Macarie,pe care acum sunt
construite blocurile din Doja.
In poza 8 e Iancu , cu asta am fost coleg la
scoala primara.El este in Israel acum si poza a fost
facuta dupa 44, in 47. E un prieten de-al meu, Coci
Iancu, am fost colegi de clasa.Eu imi aduc aminte
ca mergeam pe strada aici pe Spiru Haret jos,
mergeam la el dimineata si era inca in pat si il
trageam de picioare :”da-te jos si hai la scoala.”
Poza e facuta pe centru unde e Banca Comerciala,
una Antoneta avea magazin acolo, eu o cunosteam.
Mai jos de banca cum mergeti spre statia de
parcare. Pe ambele parti erau cladiri. Aicea vizavi a
fost o fotografa Viorica , o cunosc.
Poza nr 9 e tot fotografie de grup.Aici este
la Slanic Moldova in 1969, mai 69. Eram la Slanic
ca in noiembrie 69 sa fiu in Israel. Este facuta de un
amator acolo .Sunt prieteni cu care ne-am cunoscut
in statiune.Acolo am mers 7 ani de zile pentru
corigistica si am baut din izvorul 3 si apa aia m-a
salvat pe mine. Ca in 48 ce aveam 21 de ani . Am
fost internat la spitalul Sf Spriridon din Iasi si m-a
trimis doctorul Danilov , era profesorul Enerscu
13
medic . Imi aduc aminte cum mi-a spus „bai baiete
bai esti tanar wai , 3 ani la Slanicul Moldovei si ai
sa-ti vindeci fierea”, si am mers 7 ani. Am baut
din izvoru 3 si mi-am linistit boala. Dr Danilov mi-
a spus mie „dak nu ti-a intrat reomaticul in oase ai
scapat , daca ti-a intrat in oase nu te mai ajuta
nimic.
In poza nr 10 sunt eu cu un coleg pe un varf
din statiune.Aceasta poza este o amintire din 58”.
Daca v-as spune eu ce am avut la Slanic... Intr-un
an stateam acolo la vila Comitetului Central , eraa
bucataria proprie , cu dormitoare, era ceva in anii
aia va dati seama, vila comitetului central , erau
niste conditii acolo , dansam acolo in fieare seara ,
ne intalneam la club acolo , muzica ...Mai ales noi
astia de la partid si mai ales cei suferinzi am avut
antreu si am pelcat in fiecare an 7 ani la rand , eu
eram casatorit, dar pe dansa nu am trimis-o intr-un
an cu prietena Marioara , n-am trimis-o pe litoral
.N-a vrut un medic sa se lege de dansa? A chemat-o
la cabinet ca s-o vindice .Dar s-o parlit taota pe
spate dar vroia sa o vindece. Eu ii povesteam ei
cum eram la comitetu central, cum invitam pe una
pe alta la dans, mai ales ca eu eram dansator.Mie
nu-mi palcea sa dansez aproape , la distanta, dar ea
se-mpingea in mine si se lipea de pieptul meu si eu
de pieptul ei. Era la dans, la dans e admis. Ca la un
moment dat sa-mi spuna „la ce camera esti? Eu is
la etaju cuteare nu vrei sa vizitezi camera mea?”
nimicMi-a facut o invitatie. Odata eram amandoi pe
litoral , ea s-a dus sa se unga cu namol ca sa-i
treaca durerea asta reumatica si acolo de jos a
pornit unu dupa dansa si s-a tinut de capul ei.
Dorohoiul
Lýkeion
In poza nr 11 sunt la Slanic Moldova cu dr
Ceasu si tot cu prieteni in 58.
Trecem la alta perioada. Este poza nr 12 cu
familia mea din Israel , frati cumnatii si nepotii.
Cand am fost eu in 69 in Israel ne-a dat aceasta
poza ca sa o pastrez ca amintire. Randul de jos…de
la stanga la dreapta:Estera Iancu , dincoace o fiica
si un baiat al lui Iancu , sunt gemeni, si mai avut 2
gemeni mici dar nu-s aici. Pe randul de sus e tot un
frate cu sotia lui Hermina.Acesta est eun prieten
de-a fratelui meu , asta iarasi fratele meu cu
feciorul lui si sotia.Fratele se numeste Hanina
.Asta e al 4lea pe randu de sus , cel mai mic.Iarasi
un prieten cu sotia si copii , 2 copii ai astuia
mic.Aici sunt fetele lui Iancu .Asta mare a avut 5
copii. In familia mea 4 baieti au fost, fara sora fara
nimic. Eu sunt al 2-lea .Iancu e primu. Oricum poza
este frumoasa si sa ne amintitm mereu lucrurile
bune. Pozele nu sunt in ordine.
In poza nr 13 eram vicepresedinte al
cooperativei Viitorul. Asta-i Stirbu presedintele si
tocmai vorbeam la o adunare generala.
Dorohoiul
In poza nr 14 este un grup in ziua de 1 mai
1953 cand eu am fost invitat la tribuna oficiala a cu
toti cei stabili din orasul Dorohoi. Uite Coman Ion
primul secretar de UTC .Eu sunt al 2-lea din randu
din fata. Pe asta nu-l mai tin minte. Apoi pe
Coman-3 , al 4-lea este Melinte. Coman era primul
secretar al tineretului. Melinte era secretar cu
probleme organizatorice.Falticineanu era secretar
cu problememle agrare. Morosanu era primul
secretar , asta-i Crasmaru , veteran de razboi, asta
era mi se pare ca de la unitatea militara.Acestia
erau invitati la tribuna oficiala ca treceau coloanele
de manifestanti in fata tribunei. Langa mine era
Latis. In fata primariei eram , aici se faceau toate
demonstratiile : 23 august, 7 noiembrie , 30
decembrie.
In Foto nr 15 e sindicatul mixt alimentar la 1 mai
70.Conduceam coloana. Eram vice si secretarul de
partid cooperativ. Aici e la piata , pe partea aceea a
pietii , pe 6 martie in fata pietii, coloanele tocmai se
faceau in capul acela ,la sinagoga vis-a-vis de piata.
In Poza 16 vedem o expozitie a produselor
de confectie si incaltaminte a cooperativei si pe
Veronica, sefa seriviciului productiei , uite-l pe
Stirbu ca presedinte, eu vicepresedinte. Doamna
din centrul fotografiei este Doamnea Dumitriu
Veronica. Ea a facut industrie usoara. Eu am
primit-o atunci cand a venit la facultate, am
instruit-o, m-am ocupat de ea, ca si in ziua de azi
ma intalnesc cu ea si recunoaste ca am ajutat-o. Sa
stiti cand faceti bine unui om va pomeneste toata
viata.
14

In Poza nr 17 e conferinta in sala primariei .
Uite Dumitras, uite-l pe asta Caruntu care a ajuns la
covoare, aici e Conceru. Si aici am luat eu
cuvantul. Este scris pe verso Adunarea generala
sem I 82‟
In Foto nr 18 eram elev in clasa 4 la scoala
Israleita romana Dorohoi . Amintire de absolvire a
clasei a 4 in 37.Sunt doar elevi de clas a 4a. Se
faceau doar 4 clase la scoala aceasta. Eu eram al 2-
lea pe randul al 2-lea in fata absoventului din clasa
4 care avea costum negru . Opincaru pe randul de
jos al 2-lea dreapta. Florica al 4-lea din dreapta pe
randul de jos, asta-i Leibovici ficior de barosan
negustor- primul rand al 5-lea din dreapta. Aici sa
stiti ca sunt numai evrei ca e scoala israelita.Asta e
doamna Solomon - profesoara . Primul din dreapta
e directorul scolii , asta-i un rabin care preda limba
ebraica , asta-i profesorul pe care l-am avut eu.
Scoala era vizavi de prefectura, acum este scoala nr
1 de fete. Acolo era scoala Israelito- romana numai
de evrei apoi scoala generala nr1 care e scoala
generala nr 2 pe Stefan cel Mare.
15
Ciubotaru Eti
Dorohoi, Botosani
Romania
Reporter: Baroi Lidia
Data: august 2005
Ma numesc Ciubotaru Eti, locuiesc pe strada
Spriu Haret 27 si sunt nascuta in 1931 pe 7
ianuarie in Transnistria. M-am nasuct duminica pe
6 ianuarie dar m-am inregistrat luni pe 7. Am mers
la scoala la 6 ani, in 1940 aveam 10 ani.
In 1940 era pogromul , atunci stiti cum era,
au inceput sa treaca soldati cu cai, si impuscau.
Tatal meu fiind cizmar aveam lucru si tot bateau la
usa sa le dea pantofi. Si un soldat sau doi soldati
au trecut prin casa pe la noi dar tata tot n-a stiut ce
se petrece , ca mai tarziu sa vina sa ne socata pe noi
afara ca sa ne duca sa ne impuste. A venti politia si
ne-a spus ca trebuie sa plecam pentru ca noi nu
avem autorizatie. Am salvat ce am putut si restul a
ramas in casa. Ne-a dat afara din casa.si ei au
preluat-o. Dar vecina ne-a ajutat si a bagat o
nepoata de-a ei in casa la noi ca sa nu ne distruga
casa. Noi ne-am luat o caruta, ne-am pus bagajele
si am plecat la gara, ne-am urcat in trenul ala
nenorocit si am plecat la Nistru. La Nistru eu
avusem cercei pe ureche si mama si sora si ni i-au
smuls cu tot cu ureche jandarmii. Si ne-am urcat in
tren, am stat acolo vai de capul nostru. Am stat
acolo eu cu sora mea si cu fratele meu. La ora 12
noaptea bate la usa vagonului: „coborati jos , maine
dimneata veniti sa luati bagajele, nu luati nimic din
tren.” Noi am fost copii si atat am avut si tata meu
a avut grija sa aiba sculele la el ca sa poata lucreze
ceva. Mama a avut grija de noi. Atunci am coborat
din vagon , am intrat intr-o groapa, nu era gara era
un sant. Ne-a tras afara mama, aici jandarmii ne
bateau cu patul armei , mama era batuta numai in
cap, si am plecat pana la Bodilou. Dimineata ne-a
dus la Nistru, podul era farmat, am trecut apa, am
ajuns acolo si ne-a bagat intr-o cladire fara
geamuri. Am stat acolo cateva zile si am vazut cum
bateau oamenii, cum ii omorau, si dimineata au
inceput sa ne mane boii , caii , si ne-au manat dintr-
un oras in altu , ne-au bagat numai in cotete de
porci pe noapte,acolo sa stam. Si eram murdari,
nemancati , am ajuns in Sargorot unde ne-am
refugiat sa nu ne vada nimeni si am intrat intr-o
curte. Eu aveam 10 ani, si am intrat in curtea aceea
si am prins acolo o femeie cu carne si am luat si au
facut mama mea cu matusa mea putina mancare si
am prins putere. Jumatate de zi am stat acolo. Noi
am fi ramas acolo dar un frate de-al mamei mele a
spus „unde mergeti voi ma luati si pe mine” si asa a
ramas , ca el sa stea la o familie de evrei in Oradia
Dorohoiul
Lýkeion
si a ramas acolo, si din cauza lui am plecat mai
departe pana am ajuns in Sargorot. Mergand zi si
noapte pe jos iarna pe ger, am ajuns la Crasna
aproape de Buc, tot intr-o cladire distrusa unde au
fost cateva familii de evrei ucraineni, ne-au auzit si
ne-au adus paini. Deodata a aparut un jandarm si a
spus ca toti jadanii sa fie incolonati, cine vrea la
Posilovsca cine vrea la Tibris. Noi am mers la
Tibris. Exact la Buc. In Tibris cand am ajuns 2
saptamani s-au impuscat evreii din orasul acela
.Nemtii i-au inpuscat, noi cand am ajuns acolo am
prins nemti. Erau vreo 2 familii din Cernauti cu noi
si au zis sa nu vorbim un cuvant limba germana ca
sa nu cumva sa ii impuste si pe ei . Si noi am spus
ca vorbim romaneste ca dansii. Am vb cu totii in
limba romana , ca noi suntem romani din Dorohoi,
si asa am scapat, ne-au bagat intr-o cladire fara
geamuri, fara usi, si am stat acolo fara mancare,
fara nimic si aici era o cladire cu mai multe camere.
Toata familia a facut tifos numai eu cu tata nu. Eu
fiind mai iute m-am strecurat prin cladirea aceea si
am luat o geanta din asta din material si m-am dus
la cerut. Si am ajuns la un preot, am vorbit cu
dansul in romaneste si el a vazut ca suntem
moldoveni .Preotul acela mi-a pus intr-o oala si m-
a pus sa duc acasa. Si am adus-o si am impartit-o
acolo unde noi am stat, cu matusa, cuscrii. N-am
invatat ucraineste decat mai tarziu. Dar preotul mi-
a spus sa mai vin la dansul dar a 2 zi am mers pe un
alt drum , pe un deal, mi-era teama ca ma prind
jandarmii si o sa ma omoare pe loc. Dar am ajuns
acasa la o ucraineanca si am intrat in casa si mi-a
dat sa mananc si mi-a dat si acasa si mi-a spus sa
vin la dansa ca ea nu are copii. Si asa nemtii s-au
restras dar jandarmii erau mai rai, seful de post
Brumaru era un om foarte rau desi era roman. Se
faceau mereu apeluri sa vada daca suntem, daca nu
suntem fugiti de acasa.Dar in momentul cand am
vazut ca vine sa faca apel am fugit repede si am
adus repede pe tatal meu si pe unchiul meu si i-am
adus acasa. Si ne-a incolonat pe toti ne-a strigat la
catalog si l-a scos pe tatal meu, l-a scos pe fratele
meu, fratele meu avea 14 ani, l-a scos sa-l trimita la
Tulcin, si mama mea a spus unde trimite copilul si
i-a dat in fata si i-a scos toata dantura. Si mama
mea a murit vai de capul ei. Pana la urma pe
fratele meu nu l-a luat dar l-au luat pe tata, pe
nepotul mamei mele pe unchiul meu si i-au trimis
la Maghilau. La Maghilau am avut noi neamuri si a
ajuns acolo s-au vazut si-au mers la seful de acolo,
la comandant si l-a scos pe tatal meu si pe unchiul
meu. Si-au scapat si s-au intors inapoi. Si de acum
noi am stat acolo cat am stat, intr-o zi a venit o
ucraineanaca si a spus asa: „veniti la mine in casa”.
Ea a scapat cu viata dar pe barbatul ei si pe 2 fete i-
a impuscat in cap. Si am stat la ea , de acum era
Dorohoiul
altfel .Avea geamuri, cuptor, si am incercat sa invat
ucraineste . Ii spalam, ii maturam.
In al doilea an de acum verisoara mea a
lucrat la fabrica de bere si spirt Tibrit. Si tatal meu
lucra cu unchiul meu cizmaria si fratele meu cu
nepotul meu a lucrat spalatoria. Dar in primul an
daca nu eram eu mureau de foame. Noi am fost la
Vinita vis-a-vis Buc si intr-o zi m-am dus si am
ajuns la Buc .La Buc cand am ajuns am dat de o
familie: ea era evreica poloneza si el era crestin. Ea
era nepoata rabinului Vasserman. Si am venit la
dansa, am vb evreiste cu dansa si ne-am cunoscut.
De acuma noi am avut niste prosoape de casa pe
care le-am tinut acolo ca sa le dam ca sa avem ce
manca. Si le-am dat si am luat 4 paini. Ne-am
intors inapoi acasa si m-am temut sa nu ma prinda
jandarmii, ei se uitau cu binoclul sa te vada, si am
ajuns inapoi acasa si am spus ca de acum ma duc
singura. Ne-am chinuit vai de capul nostru cum
eram, dar am scapat, nu ne-a mai luat nicaieri nici
pe tata nici pe fratele nici pe mine. Dar nu aveam
cu ce trai.In 42 iar s-au facut alegerile acolo si iar il
scoate pe fratele meu si ii spune mama mea ceva si
iar a batut-o pe mama mea. Si am reusit sa aduca la
noi in anul 2 un presedinte de comunitate si era unu
Leibovici. Acest presedinte a fost bine cu
plutonieru de la jandarmi si a reusit ca sa nu-l ia pe
tata, si am scapt si in al 2lea an. Pe urma a venit
ordin ca sa plecam inapoi in Romania. Am pelcat
dar nu aveam nimic pe noi. Inca mai erau acolo 2
oameni care nu aveau nimic,nici macar sa puna o
haina. A luat plapuma si a facut 2 gauri in plapuma
si cand am ajuns acolo maghiloru a ras , cum asa
vrei sa mergi in Romania. Si comunitatea de acolo,
Federatia din Bucuresti a imbracat omul, si cu
alimente ca sa reziste pana in tara.Si am ajuns noi
acum in gara prin spate, nu prin fata, prin spate ,au
luat si-au repartizat barbatii sa faca baie si femeile.
Eu ce-am facut, am iesit din rand si am mers afara
ca tata meu a adus niste furuncul sa fereasca
Dumnezeu de la baia aceea, si fratele meu la fel. Si
am plecat la o sora de-a mamei mele. Ca nu am
avut unde sta, am stat acolo. Si am stat tot la un sot
de-a mamei mele, care a avut o casa, si am stat
acolo 20 de oameni. Si intr-o zi eu ma duc, a zis
mama „unde te duci o sa te omoaare” .Ma duc la
madam Guran sa o intreb daca tata e acolo. Am fost
la madam Guran, tata m-a vazut, era acolo, mi-a
dat de mancare si am ramas acolo. Nemtii s-au
retras si au ramas romanii. Si ne-am intors acasa si
am gasit sifonierul care a ramas in casa si toate
actele in divanu acela.
Dintre notabilitatile orasului tin minte, dar nu
mai este nici unul in viata. Gheorghe Pamfil era
seful Politiei. Cand pe noi ne-a deportat el era seful
politiei, seful sigurantei. Esa si Antonas, comisar.
Avea o fata Olga,era si unu Iftimie, dar era la
16

pensie. Era un ticalos, ce mai. Si-a aranjat oamenii
lui cand erau legionarii la putere, inainte de
deportare, in 39 . Legionarii au fost 3 luni, apoi a
luat Antonescu puterea. Antonas a luat o gloata
intreaga de politisti si tatal meu a fost incorporat ca
sa plateasca carnetul pe care l-a avut corporatia.
Asigurari,da. Noi n-am facut politica nimic. Au
batut in usa, si tatal meu a fost la usa si a zis „Ce
faceti aici? Sedinta bolsevica?” Si tata a zis:
„Domnul Antonas, dumneata care ma cunosti pe
mine ,uite am platit corporatia si am aratat la copii
carnetul de corporatie , ca sa fiu si eu in rand cu
lumea.” Antonas a zis – „Vreau sa merg si eu
dincolo sa vad cine-i acolo”- A deschis usa de la
bucatarie sa vada daca nu-i vreo intrunire. El avea
cu el sergentii si i-a trimis prin spatele cladirii
poate poate descopera ceva. Si au plecat ca nu era
nimic. El era casatorit cu una Pomarleanu , care era
o familie de legionari. Pomarleanu era licean si
arata la soldati unde sunt casele de evrei. Era si un
avocat Capra, taranist Era Capra si Borti, unu era
taranist, unu era liberal. Antonas era casatorit cu
Pomarleanu, nu, cu o sora de-a lu Pomarleanu. Eu
eram prietena buna, daca eram vecini si ne-am luat
intr-o zi de vorba si i-am spus – „sa stii doamna
Lina ca noi nu am fost oameni, ca mata spui ca
evreii s-au razbunat, noi nu ne-am razbunat, stii ca
mi-a spus sotul matale, domnul Antonas, a dus
politia la parintii mei si i-a facut bolsevici. Noi nu
suntem razbunatori”. Am auzit ca a murit acum, dar
i-am inchis gura si n-a mai vorbit nimic.
Inainte de guvernarea antonesciana foarte
bine s-au inteles romanii cu evreii. Se imprumutau
cu bani. Era de exemplu la noi Purghimu, se
mascau baieti si fete, romani si evrei si se mergea
in case evreiesti si se distrau impreuna. Pe urma de
Anul Nou iarasi mergeau copiii evrei impreuna cu
copiii romani, cand era calutu, cand era capra. Pe
strada parintilor mei erau lautari, si lautarii
mergeau la evrei si cantau cantece evreiesti.Si
veneau la noi si cantau, inainte de guvernarea
antonesciana. Parintii mei au fost omorati, mama
in 88, tata in 93. Se numeau Ciubotaru Avraam si
Ciubotaru Liba. Pe mama mea de acasa o chema
Cojocaru, si pe tata Ciubotaru. Tata era cizmar si
mama casnica. Bunica mea dinspre mama a ramas
vaduva dupa razboi si a ramas 10 copii. Bunicu
meu a murit pe front. A plecat si n-a mai venit. In
Primul Razboi Mondial de acum nu s-a mai avut
incredere in evrei datorita faptului ca au venit
legionarii la putere, era in preajma razboiului cand
a venit Antonescu si evreii nu mai erau luati in
armata.Apoi dupa 45 a venit guvernul Petru Groza
si evreii au inceput sa-si recapete aceleasi drepturi
cu romanii in tara. Insa cat timp a fost dictatura
antonesciana...
17
Eu cu sotul meu cum m-am cunoscut : el a
fost prieten cu fratele meu,intelegeti, deci, daca era
prieten cu fratele meu, el s-a dat la mine…. Dar eu
aveam alt grup de baieti si fete. Nu m-am uitat la
dansul si un baiat din grupul meu a plecat in
America. Vine el la atelier si-mi spune asa: el nu
ma striga Etni, ma striga Ica.: „Ica,uite, eu renunt
acum la plecare,am pasaportul dar inscrie-te si tu si
pleci cu mine. Eu zic: ”Eu cred ca ai visat ceva
prost” „De ce? eu vreau sa te iau pe tine” „Dar eu
am 16 ani, si la 16 ani sa ma duc eu in
America??Cum te gandesti? Trebuie sa-mi traiesc
viata cu parintii mei, tu daca vrei pleaca, daca
prinzi dor vii la mine.” El a plecat pana la urma,
altul s-a tinut de mine, nu stiu cum era, mama lui
venise la matusa mea, o sora de-a mamei mele si a
zis : „Auzi, sa spui la sora ta sa pregateasca bani
multi sa iei baietu meu.” Si mama mea vine acasa
si spune…asa…asa…asa….. Dar ce, eu am de gand
sa ma marit de-acum? Eu vreau sa ma distrez,ma
duceam prin toate partile, ma distram,petreceri,
regina balului eram in scoala. Am petrecut in
tinerete foarte mult, nu-mi pare rau. Pe ala nu l-am
placut, nu am iubit, eu fara iubire. Nici pe el nu l-
am iubit, dar el m-a incantat cu cadouri, cu una , cu
alta, incerca sa ma atraga. Eu nu vroiam sa ma duc
dupa el, prietenele mele aveau ciuda pe mine, erau
invidioase pe mine. Si asa m-am cunoscut eu cu
barbatul meu. Mama mea tare l-a vrut pe dansul. Si
la 17 ani m-am logodit.Chestia era ca el trebuia sa
faca armata. Obligatoriu era sa nu te casatoresti
pana nu faci armata. Te casatoresti, pleci in armata,
si fimeia isi face de cap acasa.
Meer Simon and Ety
Dorohoiul
Lýkeion
b) nu (8%)
c) poate (52%)
e) nu ştiu (8%)
f) nu răspund (0%)

8. Dacă vom intra în Uniunea

Europeană, românii vor mai pleca la
lucru în străinătate?
a) da (92%)
UNIUNEA EUROPEANĂ b) nu (0%)
c) poate( 4%)
1.Ce este UE e) nu ştiu (4%)
56% nu ştiu f) nu răspund (0%)
20% nu răspund
16% răspunsuri greşite 9.Dar cei care lucrează în momentul de
8% răspunsuri corecte faţă în străinătate, din 2007 vor veni să
lucreze în România?
2.Vreţi ca România să intre de la 1 a) da (0%)
ianuarie 2007 în Uniunea Europeană? b) nu (88%)
a) da(76%) c) poate (12%)
b) nu(24%) e) nu ştiu (0%)
c) nu răspund(48%) f) nu răspund (0%)

3.Credeţi că dacă vom intra în Uniunea 10.Va scădea numărul de români ce

Europeană ne va fi mai bine? vor pleca în străinătate din 2007?
a) da(28%) a) da (8%)
b) nu(20%) b) nu (24%)
c) poate(48%) c) poate (68%)
e) nu ştiu(4%) e) nu ştiu(0%)
f) nu răspund (0%)
4.Vreţi ca în 2007 să fie anticipate?
a)da(12%) 11. Credeţi că o dată cu intrarea în
b) nu(72%) Uniunea Europeană vor creşte
c) nu ştiu(12%) salariile?
d) nu răspund(4%) a) da (68%)
b) nu (16%)
5.Credeţi că anticipatele ar fi o soluţie c) nu ştiu (16%)
pentru România?
12.Cum credeţi că va comunica cultura
a) da (16%) românească cu cea europeană?
b) nu (60%) a) bine (48%)
c) poate (16%) b) foarte bine (0%)
d) nu ştiu (16%) c) rău (16%)
e) nu răspund (4%) d) foarte rău(0%)
e) nu ştiu (36%)
6.În caz de anticipate, veţi merge la
vot? 13. Sunt românii inferiori celorlalte
a) da (16%) naţiuni europene?
b) nu (40%) a) da (24%)
c) poate (24%) b) nu (48%)
e) nu ştiu (16%) c) nu ştiu (28%)
f) nu răspund (4%) După cum se observă, românii vor să adere
la Uniunea Europeană, sperând că le va fi mai bine.
7.Credeţi că intrarea în Uniunea Din păcate, însă, trei sferturi din cei intervievaţi nu
Europeană va reglementa situaţia ştiu ce este Uniunea Europeană.
materială şi financiară din România? (chestionar realizat în noiembrie 2006, de
a) da (32%) Andrei MORUZI, aplicat elevilor colegiului)

Dorohoiul 18


Uniunea Europeană în imagini,

văzută de la graniţa ei…

COLEGIUL NAŢIONAL „GRIGORE GHICA

VOIEVOD”, DOROHOI, este o prioritate,
pentru elevi?

1.Colegiul Grigore Ghica Voievod, Dorohoi, este

cel mai bun liceu, la ora actuală, din oraş?
a) da(45%)
b) nu (15%)
c) poate(40%)

2.Sunteţi mulţumiţi de programul acestui liceu?

a) da(40%)
b) nu(40%)
c) poate(20%)

3. Timpul acordat pauzei(10minute) este suficient?

a) da(30%)
b) nu(65%)
c) poate(5%)

4.Ar fi mai bine dacă orele de curs ar dura 40 de

minute?
a) da(90%)
b) nu(5%)
c) poate(5%)

5.Credeţi că ar fi mai bine dacă pauza ar dura 20 de

minute?
a) da(75%)
b) nu(15%)
c) poate(10%)

6. Profesorii din acest liceu sunt bine pregătiţi?

a) da(45%)
b) nu(15%)
c) poate(40%)

7.Sunteţi mulţumiţi de calitatea orelor din liceu?

a) da(25%)
b) nu(30%)
c) poate(45%)

19 Dorohoiul
Lýkeion

8.Dacă liceul ar fi dotat cu mijloace audio-vizuale,

orele ar fi mai relaxante? 10. Colegiul Naţional Grigore Ghica Vv.,Dorohoi,
a) da(85%) îşi merită numele de „colegiu”?
b) nu(0%) a) da(5%)
c) poate(15%) b) nu(50%

9. Sunt condiţii în localul de jos al liceului? chestionar realizat de

a) da(0%) SOFIAN ANCA
b) nu(95%) (noiembrie 2006)
c) poate(5%)
c) poate(45%)

-------------------------------------------------------------- --------------------------------------------------------------

ESTE, ŞCOALA, UN LUCRU BUN,

PENTRU ELEVI? 7. Vă bucură mărirea semestrului I?
a) da, pentru că pot să-mi mai măresc
mediile?(35%)
1.Ce preferaţi să citiţi în revista şcolară? b) nu, nu-mi convine(25%)
a) lucruri legate de viaţa adolescenţilor, care să c) mi-e indiferent(40%)
prezinte aspecte reale (negative şi pozitive)(65%)
b) culmi, bancuri, divertisment?(10%) 8. Ce vă puteţi permite din alocaţie şcolară?
c) perle ale profesorilor(25%) a) nişte dulciuri(30%)
b) plătirea telefonului(40%)
2.Cum doriţi să modificaţi regulamentul şcolar? c) nimic(30%)
a) nu vreau să-l modific(30%)
b) să fie favorabil atât profesorilor, cât şi 9. Cum apreciaţi relaţia elev-profesor?
elevilor(45%) a) ar putea fi mai bună(45%)
c) să nu fie aşa multe interdicţii(25%) b) rece, distantă, avem impresia că suntem nişte
obiecte(25%)
3.Ce obiecte preferaţi ca probe de examen la c) lipseşte comunicarea(30%)
Bacalaureat?
a) istorie, limba română, limba engleză,sport 10. Ce părere aveţi despre şcoală, este un lucru
,psihologie(25%) bun?
b) doar sport şi limba română(20%) a) dacă ai carte, ai parte(30%)
c) nu contează, să fie obiectele de la profilul b) nu există viitor fără şcoală(50%)
meu(55%) c) uneori este apreciat norocul, şcoala(20%)

4. Cum vi se par orele actuale de dirigenţie?

a) super(60%) Concluzie: şcoala reprezintă un lucru foarte
b) ar putea fi mai bună(20%) bun pentru elevi, chiar dacă unii nu înţeleg acest
c) plictisitoare(20%) lucru sau nu vor să realizeze că fără şcoală nu vor
face nimic în viaţă.
5.Ce teme propuneţi pentru ora de dirigenţie?
a) cum să ne comportăm cu profesorii
exigenţi(30%) chestionar realizat de
b) comportamentul profesorilor cu elevii(35%) MILIAN Andreea-Roxana
c) fără teme(35%) (noiembrie 2006)

6. Propuneţi un orar al şcolii

a) de la ora 9am la 14pm(15%)
b) orarul din UE, pentru că acolo elevii o duc mai
bine(60%)
c) este bun orarul actual al şcolii(25%)

Dorohoiul 20


Gretti CUCOREANU

Aceştia sunt… elevii noştri !

1. Cumparati-le reviste (Cool Girl,

Bravo…)
2. Nu le vorbiti despre cartile de scoala
sau din lectura obligatorie
3. Lasati-i cu cartile in/pe urechi
4. Deschideti-le televizoarele , fix pe
telenovele sau K1
5. Vorbiti-le despre filme, cinema, desene
animate
6. Cumparati-le cadou un « soarece »,
eventual un P.C.
7. Nu intrebati de nota de la lucrare
8. Spuneti-le ca scoala e loc de intalnire,
de descoperire, nu ziceti nimic de
invatare
9. Nu le amintiti de ziua de maine
10. Fiti generosi cu banii de buzunar
11. Nu priviti la ombilicul gol al fetelor si
la nadragii pana la genunchi ai baietilor
12. Fiti de acord cu bijuteriile la moda
13. Nu spuneti : Adolescenta…
14. Nu o/il cautati pe dl/dna diriginte(a)
15. Nu puneti prea multe intrebari
16. Dragi parinti, astea sunt visele lor, dar
cum e doar perioada adolescentei, sa-i
lasam sa viseze!!
17. Spuneti-le « succes la scoala ! »

Plecarea elevilor
la Faza Judeţeană a Olimpiadelor
(3 martie 2007)

21 Dorohoiul
Lýkeion

Podiumul

Podiumul
olimpicilor

Dorohoiul 22


EXPERIENŢE DE NEUITAT…
CLIPE PE CARE MEMORIA
NU LE POATE ŢINE CAPTIVE…

Elevii Colegiului Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi, calificaţi la faza naţională a

Olimpiadelor şcolare, în anul şcolar 2006-2007:

Limba şi literatura română:

- Adelina Fulga (la clasa a IX-a)
- Andreea-Diana Tănasă (la clasa a XII-a)

Limba latină:
- Luciana-Ionela Murăraşu (la clasa a IX-a)
- Oana-Larisa Turtă (la clasa a lX-a)
- Andreea-Diana Tănasă (la clasa a XII-a)

Limba franceză:
- Ioana-Adriana Genovu (la clasa a XII-a)

Fizica:
- Alexandru Ştefan Răuţu (la clasa a XII-a)

Geografia:
- Luciana-Ionela Murăraşu (la clasa a IX-a)

Istoria:
- Simona Condrea (la clasa a X-a)

Sociologia:
- Diana Rodica Drescanu (la clasa a XI

23 Olimpicii
Lýkeion
Diana Rodica DRESCANU
Aradul,
oraş al teilor, al soarelui şi-al tinereţii...
Desfăşurată în perioada 10-14 aprilie 2007,
Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane a fost
una dintre cele mai vii şi plăcute experienţe pe care
le-am trăit, ca elevă şi adolescentă.
Sub îndrumarea domnului profesor Voloc
Ciprian, am reuşit să obţin un rezultat foarte bun, la
Olimpiada de Sociologie, în cadrul etapei Judeţene,
rezultat care avea să-mi ofere şansa unei călătorii
spre un minunat, dar necunoscut loc, pentru mine -
oraşul Arad.
Emoţiile pe care le simţeam au căpătat alte
forme, au devenit mult mai intense, în momentul în
care am făcut cunoştinţă cu cei şase adolescenţi
care urmau să participe, şi ei, ca şi mine, la
Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane,
bineînţeles, fiecare la disciplina la care s-a pregătit.
Clipele din tren ne-au apropiat şi mai mult. Micile
detalii, despre fiinţa fiecăruia, detalii pe care le-am
împărtăşit în acele 15 ore de călătorie, au fost
începutul unei frumoase prietenii.
În Arad am ajuns la ora 5 dimineaţa, şi am
fost cazaţi în internatul Colegiului Tehnic de
Construcţii şi Protecţia Mediului. Pe parcursul
celor cinci zile, camera noastră, a „fetelor
învingătoare”, avea să ocrotească gândurile,
dorinţele şi inimile noastre. Ne-am apropiat încet,
una de cealaltă, am făcut mărturisiri, am râs,
împreună, am trăit momente pline de simplitate,
unice...
A treia zi, de la sosirea noastră în Arad, am
vizitat câteva repere importante ale acestui oraş.
Începând cu Palatul Cultural, clădire ce reprezintă o
combinaţie a mai multor stiluri de arhitectură:
clasic, renascentist italian, gotic francez, baroc
francez şi roman, care adăposteşte Filarmonica de
Stat şi Complexul Muzeal Arad, şi care avea să
devină locul de desfăşurare a deschiderii
Olimpiadei Naţionale de Ştiinţe Socio-Umane,
Olimpicii
continuând apoi cu impresionantul Parc Europa - o
„mare” infinită de copaci roz şi sălcii bătrâne, ce
ascundeau tăcutele bănci din lemn ale
îndrăgostiţilor, şi finalizând, această zi, odată cu
apusul soarelui în Mureş. Cel care dă oraşului o
nuanţă de mister şi frumuseţe este râul Mureş, şi tot
el este cel care îmbrăţişează Cetatea Aradului, loc
pe care l-am vizitat a patra zi, imediat după ce am
susţinut, cu toţii, acel examen care nu a fost decât
„o confruntare cu noi însăşi”, aşa cum ne spunea,
mereu, domnul profesor Voloc Ciprian. Ne-a fost
interzis accesul cu aparate foto în interiorul cetăţii -
care era asemeni unei fortăreţe imprimate cu
elemente ale stilului baroc - însă, cei mai
îndrăzneţi, aşa cum a fost, mai tot timpul, domnul
profesor, protectorul grupului nostru, a reuşit să
surprindă frumuseţea unei foste biserici a
garnizoanei care domina panorama cetăţii. Nu am
zăbovit prea mult în acel loc plin de istorie vie,
deoarece Mureşul ne chema, împreună cu glasul
sălciilor purtate de timp. Am păşit încet, pe podul
care era în renovare, însă privirile noastre nu
reuşeau să cuprindă măreţia zeului care dăruia, atât
oamenilor din acele locuri, cât şi nouă, vizitatorilor,
Liniştea de care aveai nevoie. Nu pot descrie, în
cuvinte, ce sentimente mă încercau atunci când îl
priveam! Simţeam o dorinţă nemărginită de a-l
atinge, de a-mi lăsa trupul să plutească printre
frământările sale de viaţă... ”Extraordinar!”-
singurul cuvânt pe care îl puteam rosti, în acele
momente. Nu poţi uita vreodată clipa în care
strălucirea şi puritatea Mureşului se împleteşte cu
sufletul tău! Nu poţi uita cântecul florilor, al
sălciilor pe care nu le puteai cuprinde cu braţele!
Nu poţi uita zâmbetul fiinţelor care au devenit
sincerii tăi prieteni. Fotografii, lacrimi de bucurie,
mărturisiri, în apus, toate, au conturat încă o zi...
Organizatorii ne-au pregătit, în ultima zi, o
mică excursie în unele din locurile din afara
Aradului: oraşul Lipova, cu una dintre localităţile
sale, Radna, la sud de Mureş, Biserica Ortodoxă
„Adormirea Maicii Domnului”, o capodoperă a
artei feudale româneşti, bazarul turcesc, provenind
24


din a doua etapă a stăpânirii otomane, şi Biserica

„Sfânta Maria”, care adăposteşte, în interior, opt
altare în stil baroc, datând din secolul al XVIII-lea,
altarul principal fiind din marmură de Carrara, pe
care este aşezată icoana Sfintei Maria, o lucrare în
stilul Renaşterii târzii.
Timpul, tot mai grăbit, ne pregătea pentru
desprinderea noastră de acele locuri deosebite, de
camera în care ne-am aşezat toate visele, de
persoanele cu care am schimbat diferite gândurti,
impresii, idei, dar nu şi de acea prietenie care ne-a
unit. Noi, „fetele învingătoare”, protejate de cei doi
filosofi, am câştigat, poate, cea mai frumoasă
experienţă a vieţii noastre.
Mulţumesc domnului profesor Ciprian
Voloc, fetelor - Cojocaru Odette, Răileanu Raluca,
Rudişteanu Dorina, Murariu Diana, Mul Ioana, şi
lui Adrian Haret, pentru toată sinceritatea şi
prietenia!
Arad - un oraş al iubirii, al vieţii, al
copacilor roz - mireasmă a unui alt Univers...

25 Olimpicii
Lýkeion
Luciana MURĂRAŞU
OLIMPIADA NAŢIONALĂ
DE GEOGRAFIE
Olimpiadele şcolare reprezintă o Proba teoretică scrisă am susţinut-o în
simbioză între lărgirea orizontului de cunoştinţe
într-un anumit domeniu şi o experienţă care îţi
verifică puterile şi care te integrează într-un grup de
elevi uniţi prin aceeaşi pasiune .
Bineînţeles, ca toate concursurile şcolare,
olimpiada impune multă muncă, perseverenţă
şi...talent . Nu ştiu dacă la geografie cuvântul
„talent” este echivalent ca sens în cazul limbii
române sau al limbilor străine, însă ai nevoie de
capacitatea de a sintetiza anumite cunoştinţe, de a
te descurca în acest domeniu şi de o anumită
uşurinţă în a străbate căile geografiei, uşurinţă
generată, poate, de pasiune .
Geografia, ca obiect de stiudiu, mi-a
plăcut dintotdeauna şi consider că baza
cunoştinţelor geografice o am din şcoala generală .
Participarea la olimpiade îţi aduce numai
beneficii, indiferent de rezultat; sau, cel puţin,
capeţi experienţă şi ai ocazia să iţi verifici
cunoştinţele .
La olimpiada naţională de geografie am
ajuns după trecerea peste alte două testări : etapa
locală şi cea judeţeană .Premiul I la faza de judeţ
nu mi-a produs acea bucurie neaşteptată, când simţi
că munca îţi este răsplătită, pentru că mi-a încurcat
planurile (luasem şi la olimpiada de latină locul I şi
de aceea am fost nevoită să aleg între aceste două
olimpiade) .
Am reflectat asupra situaţiei şi am decis :
geografia .Eram conştinetă că pentru un rezultat
onorabil va trebui să depun un volum mare de
muncă într-un timp scurt, de două săptămâni
.Consider că am ales calea cea mai dificilă, pentru
că, în cazul meu, mi-ar fi fost mai uşor la limba
latină, însă m-a atras dorinţa de a cunoaşte şi alte
lucruri din domeniul geografiei, precum şi faptul că
îmi plăcea acest obiect de studiu încă din şcoala
generală .
Olimpicii
Cele două săptămâni pregătitoare au
zburat atât de iute, încât unele aspecte nu le-am
putut aprofunda, mulţumindu-mă doar cu lecturarea
lor. În ziua de luni, 9 aprilie, când nici soarele nu se
trezise încă, reprezentanţii judeţului Botoşani la
olimpiada naţională de geografie luau trenul spre
Dej... Eram şapte elevi şi doi profesori, şi, încărcaţi
cu bagaje şi cu emoţii, ne aventuram împreună spre
acelaşi ţel: izbânda. într-o luptă frumoasă şi
dreaptă, în care armele sunt cunoştinţele, iar ostaşii,
elevii, o luptă pentru cucerirea fermecătorului ţinut
–Geografia .
Oraşul Baia Mare a fost câmpul de
bătaie, acel oraş fortificat de Munceii Mici şi Mari,
sărutat de apa râului Săsar, împodobit cu zâmbetele
locuitorilor ospitalieri. Timp de o săptămână,
„acasă” a reprezentat Internatul Liceului Economic
din Baia Mare.
jurul orei 16.00 şi a durat trei ore. Miercuri, 11
aprilie, am fost în teren, prin judeţul Maramureş,
pentru a îndeplini cele şapte obiective care se vor
regăsi în proba practică scrisă de a doua zi. Am
studiat astfel, albiile râurilor Someş şi Mara,
etajarea vegetaţiei şi a locuinţelor în zona localităţii
Breb, am făcut profilele de la Creasta Cocoşului,
Defileul Lăpuşului, Mogoşa şi Ocna Şugatag. Cu
ocazia aceasta am evaluat formele şi treptele de
relief, fenomenele care au loc în judeţul
Maramureş. De asemenea, am cunoscut foarte
mulţi elevi de clasa a IX-a din celelalte judeţe şi
chiar am legat prietenii cu unii dintre ei.
Trufia, egoismul nu îşi aveau locul în
acest grup, domnind respectul, încrederea
reciprocă, optimismul şi prietenia. Excursia noastră
a durat douăsprezece ore, ajungând cu toţii istoviţi
la internate .
În dimineaţa zilei de joi am susţinut
proba practică scrisă, după care, eliberaţi de stresul
examenelor, am hoinărit prin Baia Mare .Ce am
descoperit? Un oraş superb, în care veselia de pe
chipul oamenilor se transpune în verdele
naturii...Un oraş evoluat, care a ştiut să conserve
construcţiile medievale (Centrul vechi), alăturându-
26


le celor moderne, toate armonizate cu spaţii verzi

din belşug.
Ce poate fi mai frumos decât o plimbare
prin Centrul vechi, în miez de noapte, să auzi
sfârâitul fântânilor arteziene, iar candelabrele să
arunce lumini fantastice pe pereţii caselor
medievale?Ce este mai interesant decât să străbaţi
aleele sprijinite de sălcii curgătoare şi să descoperi
o altă lume decât cea oferită sub privirea
soarelui...sau să visezi la norii sângerii care se
sparg de crestele munţilor când soarele se stinge?
Astfel de plimbări am făcut eu şi noii mei
prieteni pe drumurile băimărenilor, când numai
seara puteam evada din stresul zilei .
Vineri a fost un alt timp al excursiilor.
Am fost la o şcoală dintr-o comună la care am fost
primiţi toţi cei trei sute de elevi foarte frumos,cu
pâine şi sare, cu cântece şi mâncăruri specifice
maramureşului şi în oraşul Săliştea de Sus am luat
parte la un festival .
Când credeam că am scăpat de stresul
olimpiadei, vineri noapte am aflat rezultatele. Am
luat 84 de puncte la proba teoretică scrisă, 70,025
la cea practică, având media 80,056 .Acest lucru
însemna că m-am clasat pe locul 7, primind
menţiune .Însă, având peste nota 8,00 , sub 16 ani
până la data de 21 august 2007 şi cunoscând limba
engleză, am intrat la proba de baraj pentru
internaţională . Aceasta a constat într-o probă scrisă
şi un interviu în faţa unei comisii, în limba română
şi în engleză. Primii patru clasaţi vor merge la San
Diego în S.U.A., aceasta după ce vor mai da un
baraj, vor susţine examene din două în două
săptămâni, iar din iunie vor sta timp de două luni la
Bucureşti, unde vor fi pregătiţi pentru etapa
internaţională de profesori universitari. În
concluzie, cei patru elevi vor avea mult de
muncit,insă vor primi şi rezultate pe măsura
eforturilor .Din cei peste 25 de elevi câţi s-au
prezentat la proba de baraj, eu am ieşit pe locul 13
şi chiar am fost foarte încântată de rezultat, având
în vedere faptul că am dat-o în două limbi şi că
noţiunile erau, bineînţeles, legate de geografie .
Premierea a fost duminică, la ora 12, şi a
închegat momente de emoţie şi mulţumire. Tot
atunci am fost anunţaţi că elevii care au luat premiu
sau menţiune la etapa naţională vor intra, la
Facultatea de Geografie, fără examen.
Este formidabilă, senzaţia de împlinire
sufletească dată de ropotul de aplauze, când şeful
comisiei îţi înmânează diploma şi te felicită, pentru
rezultatul obţinut!
E bine când munca îţi este răsplătită....

27 Olimpicii
Lýkeion
Diana Andreea TANASĂ
Entuziasm competiţ ional
M-au purtat pe aripi de albatros, pe mări şi
oceane de împliniri, prin munţi şi văi de speranţe.
De sub clopotele olimpiadelor se ivesc clipe
memorabile şi rezonanţa lor se închide în ecouri,
până la evanescenţă. Cu elixir de pasiune şi noian
de voinţă, performanţa nu este atât de greu de atins.
În fond, suntem ceea ce gandim şi nimic nu poate
sta în calea viselor noastre.
Vaslui… naţionala de limba latina…
Râmnicu Vâlcea .naţionala de limba şi literatura
română. O zi diferenţă. Din aceasta cauză nu am
reuşit să stau decât două zile la Vaslui, însă am
remarcat buna organizare şi atmosfera caldă din
jurul latiniştilor. Am reîntâlnit vechi prieteni, am
cunoscut alţii noi… .m-am rupt de grup cu
nostalgie şi regret, dar mă aşteptau îin Subcarpaţi
alte emoţii, alte reîntâlniri, alte melancolii. După un
drum de jumătate de zi, am ajuns la Râmnicu în
noaptea dinaintea probei. Oraşul mi-a surâs de la
primul salut şi am ştiut că voi ajunge să-l iubesc.
Eram conştientă din anii precedenţi că la limba
română nu pluteşte în aer atâta prietenie…sunt
foarte mulţi participanţi, şi foarte diferiţi. Ştiam
însă că voi revedea o prietenă cu care am împărţit şi
Clujul, iar asta mi-a fost de ajuns. Am păşit
împreună şi anul acesta pe noi pante, am plonjat în
noi rafale de emoţii, am discutat nopţi întregi şi ne-
am influenţat mult reciproc. Căci farmecul
olimpiadelor stă nu doar în călătorii şi rezultate, ci
mai ales în persoanele deosebite pe care le
intâlnesti, cu care împarti aceleaşi pasiuni şi de la
care ai ce învăţa.
Înainte de probe emoţii interminabile…
după… ce mai rămâne decât neliniştea?
Aşteptarea… rezultatele de care uiţi şi iţi aminteşti
mereu. Poate cea mai vastă paletă de culori
sufleteşti se dezvăluie la afişarea notelor. Chipuri
vesele, chipuri posomorâte, lacrimi, zâmbete,
Olimpicii
sclipiri în ochi, tristeţe, revoltă, ciudă, consolare….
Un tablou atât de uman… atât de impresionant…
Însa apoi toţi concurenţii se detaşează de rezultate
şi începe distracţia. Trebuie să profităm de zilele
rămase… Oraşul parcă se întristează în ultima zi,
ştim că ne va fi dor de el, că vom vrea să-l revedem
şi să retrăim sentimentele olimpiadei. Trenul mereu
pleacă prea repede,iar sufletul nostru mai ramane in
virtutea inerţiei pe meleaguri competiţionale….
Încurajată de menţiunea la naţionala de
latină, am ascultat şi anul acesta chemarea Pontului
Euxin. Tomisul s-a pregătit şi de această dată sa ne
întâmpine pe noi, cei care ţinem sus făclia romană
în templul mării şi îi păstrăm intacte aripile
cântareţului său, Ovidius. Certamen Ovidianum
Ponticum… poate cel mai aşteptat, tocmai pentru
că mereu are loc la Constanţa. Şi nu doar din
această cauză este cel mai frumos concurs la care
am participat, ci şi pentru aceeaşi atmosferă caldă,
aceeaşi comisie tânară, aceiaşi prieteni de la
olimpiada de latină. În ciuda organizării mai puţin
bune faţă de anul trecut, de această dată am rămas
cu o nostalgie nelimitată.. Ultimul concurs din
liceu… cele mai frumoase momente….cele mai
puternice prietenii… paşii lui Ovidius pe nisipul
rece al unei inimi care a spus “Adio!” . Ovidianum
şi-a meritat lacrimile de despărţire pentru exploziile
de artificii pe care le-a declanşat în sufletele
noastre.
Dar ar putea să tresară inima cuiva fără
pasiune? Nimic nu ar avea vreun rost… Iubesc
literatura…iubesc latina… fac parte din mine si de
aceea nu a fost necesar să le port pe umeri. “Cine
nu ştie latineşte, este asemenea omului care se
găseşte într-o regiune frumoasă, învăluit de ceaţă:
orizontul său este foarte limitat, el vede numai ce
este în imediata lui apropiere şi la vreo caţiva paşi
se piede în vag.” (Shopenhauer). “Adiuvare nos
possunt non tantum qui sunt, sed qui fuerunt”
(Seneca). Subscriu la aceste vorbe. Imi voi aminti
mereu cu nostalgie olimpiadele mele… În ele
închid memorii din cel mai frumos capitol al vieţii:
liceul.
28

Oana TURTĂ
IMPRESIILE MELE DUPĂ
OLIMPIADA NAŢIONALĂ
DE LIMBA LATINĂ
Pentru prima dată în viaţa mea am participat
la olimpiada de limba latină. Am fost foarte
emoţionată la aflarea veştii că voi participa la
"Concursul Naţional de Limbi Clasice".
Nu-mi venea să cred că voi merge la Vaslui
şi că voi reprezenta judeţul Botoşani. Doamna
profesoară de latină, Călin Arghira, a avut
încredere în mine şi am făcut multe ore de pregătire
pentru a putea obţine rezultate bune la olimpiadă.
La Vaslui am fost invitaţi la festivitatea de
deschidere a concursului, la Casa de Cultură
"Constantin Tănase", unde a avut loc şi un
spectacol oferit de formaţiile de elevi din unităţile
de învăţământ din acelaşi judeţ.
A doua zi am susţinut proba scrisă la limba
latină şi pot spune că nu am avut deloc emoţii.
După rezolvarea subiectelor am ieşit în oraş cu
cealaltă doamnă profesoară care ne îmsoţea şi cu
baieţii care susţinuseră proba la limba greacă. Am
fost puţin stresată pentru că nu ştiam ce rezultate
voi obţine pentru că am văzut nivelul de pregătire
al celorlalţi participanţi şi aveau şanse mari să
obţină rezultate foarte bune.
Joi am asistat la o piesă de teatru, pusă în
scenă de Teatrul "V.I.Popa" din Bârlad la Casa de
Cultură "Constantin Tănase" din Vaslui. Piesa se
numea "Încurcă lume" şi pot spune că m-au
impresionat actorii şi talentul lor de interpretare.
Am vizitat de asemenea un frumos muzeu judeţean
"Ştefan cel Mare" cu secţii de istorie veche, medie
şi contemporană şi de artă modernă, Palatul
Copiilor (fosta casă Mavrocordat), Biblioteca
Judeţeană, Biserica "Sf. Ioan" şi parcul "Copou".
Vineri am fost într-o excursie prin judeţ şi
am vizitat statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare de
29
la Podu Înalt, Muzeul "Vasile Pârvan" din Bârlad
cu secţii de istorie, artă plastică şi ştiinţele naturii,
Teatrul de Stat "V. I. Popa" şi Episcopia Huşilor.
Seara am fost invitaţi la discotecă şi nu am putut să
dorm toată noaptea pentru că urma să aflu rezulta-
tul. Am aflat în jurul orei 2 dimineaţa ca luasem
premiul II cu nota 9.50 şi sincer nu mă aşteptam la
un rezultat atât de bun, nici eu şi nici doamna
profesoară. Seara, pentru a sărbători am fost invitaţi
toţi de către cealaltă doamnă profesoară la un local
pentru a sărbători.
În ultima zi s-au făcut premierile. A fost
foarte frumos, pentru mine a reprezentat o
experienţă plăcută pe care o voi repeta, sper, şi
anul viitor.
Colegii mei au fost plăcut surprinşi şi m-au
felicitat ca şi pe celelalte două colege de altfel, care
au participat la olimpiadele de geografie şi limba şi
literatura română, obţinând rezultate bune.
Pot spune că mi-am făcut mulţi prieteni şi
m-am înţeles bine în special cu două dintre fetele
de acolo, Cludia şi Diana, dar şi cu băieţii de la
limba greacă. Unul din baieţii de acolo a participat
şi la olimpiada de limba latină si la cea de limba
greacă obţinînd premii la ambele (menţiune la
latină şi premiul I la greacă).
Organizatorii din Vaslui s-au purtat
nemaipomenit cu noi asigurându-ne chiar escorta
poliţiei pentru a călători în siguranţă.
Consider că am avut multe de învăţat din
această experienţă şi sper din tot sufletul să o repet
şi anul viitor.
Arghira
CĂLIN
Participarea
elevilor la
Olimpiada de Limba Latina
Pentru noi, care vorbim o limba romanica
si avem datoria sa o cultivam, limba latina nu este o
limba ,,moarta", nici straina, ci limba pe care au
vorbit-o stramosii nostri, romani, si a populatiei
daco-romane. De aceea studierea limbii latine
inlesneste cunoasterea aprofundata a limbii române
si intareste constiinta latinităţii limbii noastre. Dar
Olimpicii
Lýkeion
latina este si limba unei mari culturi, parte
integranta a culturii clasice, care, este in ,,esenta
educativa. Precum gimnastica dezvolta toate
puterile musculare si da corpului o atitudine de
putere si tinerete, tot astfel tanara si senina
antichitate da o atitudine analoaga spiritului si
caracterului" (Mihai Eminescu). O altă apreciere
asupra limbii latine a facut-o Titu Maiorescu care
spunea: ,,Limba latina este pururea eel mai bun
fundament si cea mai buna disciplina pentru orice
parte a gandirii noastre;... in privinta morală este
totdeauna modelul care ne arata cum instructiunea
si educatia se uitaresc una pe alta. Studile clasice
au fost si vor fi nutrimentul principal al inteligentei
omenesti pana cand va fi vorba de bine, de adevar
si de frumos".
Printre celelalte obiecte din planul de
invatamant si limba latina isi are rolul ei si sunt si
vor fi mereu elevi care vor dori sa obtina
performante atat la nivel judetean, cat si la nivel
national prin participarea la olimpiade. In anul
scolar 2006-2007 urniatorii elevi au obtinut premii
si mentiuni dupa cum urmeaza:
- Murarasu Luciana - clasa 9 F
- Turta Oana - 9 F
*ambele s-au calificat la faza judeteana
pentru cea nationala. La etapa nationala s-a
prezentat eleva Turta Oana care a obtinut
premiul II, cu media 9.50, iar eleva
Murarasu Luciana s-a prezentat la
geografie, renuntand la latina.
Tot la clasa a 9-a F au obtinut mentiune la faza
nationala elevele: Harcu Oana si Rosu luiiana.
La clasa a 10-a F, eleva Roman Anca a
obtinut mentiune, iar la clasa a 12-a F eleva Tanasa
Diana-Andreea s-a clasat pentru faza nationala de
la care s-a inters cu mentiunea I.
Un alt concurs, la care au participat elevii
Colegiului National ,,Grigore Ghica", a fost
LUMEA ROMANICA. La faza judeteana s-au
clasat urmatorii elevi:
Albu Emanuela - 11 F, locul II
Cernusca Dana - 11 F, locul III
Azoitei Roxana - 10 F, Mentiune
Costin Adriana - 10 F
Bidihon Flavius - 10 F
DanilaCami l- lOF
Scutelnicu Daniel - 10 F
Jitariuc Alexandra - 10 F
Hutanu Anca - 11 F
Apostol Mihaela - 10 F
Gusu Oana - 12 F
Baroi Sorina - 12 F
Din toti acesti elevi, Albu Emanuela si
Cernusca Dana vor participa si la faza nationala,
care va avea loc la Suceava, pe 26 mai 2007.
Olimpicii
Emanuela Albu
O pagină smulsă din trecut
27 martie 2005: suntem într-un automobil,
parcă, şi mergem. Nu! Nu mergem pe picioarele
noastre! Maşina îşi târâie roţile pe cel mai
fragmentat drum posibil - autostrada românească...
Iar noi, cei cu Olimpiada de Istorie, privim pe geam
- când nu vomităm - peisajul tradiţional, bucăţi de
munţi, picături de cer albastru... Avem şi companie:
laureaţii judeţeni la religie, pe care-i descărcăm la
Cluj.
Şi apoi ajungem, după 14 ore de amorţire,
la liceul de care se pare că nici un timişorean nu
auzise-ceva cu electronice. Eram cazaţi pe acolo.
Şi ne-am stabilit în camera 401, formaţia alcătuită
majoritar din fete: Roxana, Emma, Diana, Ioana şi
Alina. Iar George - singurul băiat, se odihneşte în
camera de vis-à-vis. Cât despre inspector, ca
profesor însoţitor, şi şoferul, dorm, amândoi, ca un
spin în coaste, în camera vecină. De aceea, cum
începe conversaţia noastră să fie mai înflăcărată,
cum vine ba unul, ba celălalt...
29 aprilie, avem concursul - nu e deloc
greu. După trei ore- Uff!! Bine că am terminat.
31 aprilie, apar şi rezultatele - 8.35,
premiul special. Şi continuă ‚şirul‟ zilelor de
relaxare, în Timişoara... Avem, noi, un program pe
care scrie „excursii frumoase prin judeţ şi vizite la
muzee”, şi tot felul de activităţi educative, care
rămîn, însă, pe program. Ca o amintire a ce putea
să fie, dar nu a fost... Adică nimănui nu-i păsa de ce
facem, inspectorul îşi ia tălpăşiţa şi se cultivă, prin
muzee şi magazine, fără noi...
Şi rămân, astfel, botoşănenii, ca nişte puii
fără cloşcă - excursiile promise şi domnul inspector
amintesc de omul invizibil al lui Wells... Dar când
vedem că aşa stau lucrurile, mergem, cu o hartă de
prin mapă, primită - sfântă hartă!! - şi vizităm, şi
noi: mergem într-o grădină botanică, ne încântăm
ochii cu tot felul de clădiri - majoritatea bisericeşti:
catedrale catolice, renumita catedrală ortodoxă
timişoreană - pe treptele căreia stătea mulţimea în
30

care s-au tras primele focuri în decembrie 1989…,
opera din centrul nou, şi chiar şi o sinagogă... Iar
râul Bega e superb, seara, iluminat...
1 aprilie, ultima zi... Suntem premiaţi, şi
apoi plecăm, pierzînd, o bucată din noi, fie că vrem
sau nu, şi acumulând, în schimb, experienţă…
poate şi amintiri...
Sabina BÂZGAN
“L’olympiade de français”…
Quand je prononce ces mots, la flamme de la
passion verse un torrent d‟émotion dans mon
coeur. Mille sentiments contraires inondent mon
âme.
“Olympiade.....” : voici la clé avec laquelle
j‟ai ouvert un monde insolite. Et je voyage dans le
temps en 2005. Râmnicu Vâlcea…Mon Dieu!
Jamais je n‟oublierai mai premiere nationale. Le
voyage en flèche bleue, la charmante ville
montagnarde…les répétitions dans le train, mes
fols espoirs…, l‟internat blotti dans la montagne..
Et puis le concours. Le lycée Mircea le
Vieux, berceau de l‟histoire, attendait les
concurrents les bras ouverts. Je suis émue, émue et
agitée. Je lis un livre pour me calmer, je parle à une
concurente de Bucarest, je m‟inquiète et j‟attends
une heure les sujets. Enfin! Le coeur battant la
chamade je commence à les résoudre. C‟est pas si
difficile que ça! Enfin, je ne vois plus rien, je ne
sais plus ou je suis, ce qui je fais… il n‟y a que moi
et les sujets!
Mais c‟est fini maintenant. Heureuse,
accompli, je joins les autres. Loredana est inquiète,
Mãdãlina pleure, Andreea jubile. On est tous
impatients de voir les résultats. Cependant, il nous
faut bien attendre deux jours, deux jours qui
mettent longtemps à passer.
Il pleut! Ah! Maintenant, quand on part en
excursion… C‟est exaspérant… Je me rappele un
poème français: “..il pleut dans mon coeur!” . Les
filles de Bucarest nous chassent de leur bus…Mon
Dieu! Mais pour qui se prennent-elles donc? Sauf
ces accidents l‟excursion est merveilleuse! “Le
monastère en bois”, “Le monastère Cozia”…les
merveilleuses montagnes. Cependant je suis
inquiète, quoique ma mine sois gaie. Il fait chaud
31
maintenant et le soleil caresse mes cheveux. Qu‟ai-
je fait à l‟olympiade? Quelle note prendrai-je? Et si
je déçois les autres? Et si tout va bien? Je ne sais
plus que croire… On approche de Râmnicu Vâlcea
et des résultats… Mon coeur bat fort, si fort qu‟il
va se briser. Non, je ne dois pas être émue, non, je
dois me calmer, c‟est bien! Mais devant la liste, ma
belle résolution s‟évanouit. Où est ma classe? Où
suis-je? Tremblante, je cherche mon nom. Où est-
il? Où est-il? Enfin, le voilà! 8,63! C‟est cela, je
prendrai une mention! Loredana pleure de ne
prendre qu‟une mention, elle, qui a remporté le
premier prix l‟année passé, Mãdãlina est heureuse
d‟en prendre une, moi, je ne sais pas ce que je dois
faire: Rire? Pleurer? Je ne fais rien de tout cela. Je
regarde les autres: certains pleurent tout leur soûl,
d‟autres éclatent de rire. Tout se mélange dans mon
coeur. Ça va, c‟est bien pour le début.
Le coeur battant la chamade, je prends ma
mention en me promettant bien de revenir l‟année
prochaine et de remporter le premier prix.
2006: Târgu Jiu. Je suis plus expérimentée
cette année et je sais que je me débrouillerai mieux.
Uh! Mais comme la ville est laide! Je me donne la
peine de répéter, mais c‟est en vain! Il y a une
station de musique qui inonde toutes les pièces et
meme la salle de lecture. Je suis calme,
terriblement calme!
Le jour est arrivé. Calme et digne je me
dirige vers l‟inconnu: Brrr…un labo de biologie.
Les émotions me gagnent peu à peu. Le temps
passe vite et les sujets arrivent. Tout va bien, tout
me semble simple. Ça y est! J‟ai tout fait! Loredana
pleure, Mãdãlina est agacée. Anna est inquiète et
moi, je suis gaie. Raluca est contente elle, aussi.
Mais jusqu‟aux résultats, il y a l‟excursion. Mais je
suis inquiète, trop inquiète pour penser à Brâncuşi.
Je me recueille au monastère Tismana et je sens
que je vais claquer au spectacle folklorique. Mais
les résultats approchent. Je dois être forte. Ça y est!
Nous voilà! Iuliana jubile de remporter le IIIe prix,
Loredana pleure amèrement de ne prendre ni
mention, Raluca pleure, elle aussi, mais moi? Moi?
Eh bien, moi, j‟ai pris 8,89. Je prendrai encore une
mention. Encore? Je ne sais plus que faire, que dire,
que penser, mais une chose est certaine: le prof sera
mécontent, terriblement mécontent. Je ravale mes
larmes. Non, je suis forte; à quoi bon pleurer? Le
concours a passé et ma mention prise, je réfléchis.
Une olympiade? Qu‟est-ce que ça veut dire? 150
cahiers, une adolescence perdue, 230 livres, mille
heures passées le nez dans les fiches, 40 Rons dans
les poches, un papier qui confirme ce que je savais
déjà, un sentiment de mécontentement, les critiques
des autres, 3 épreuves écrites semestrielles qui
m‟attendent et pour lesquelles je n‟ai rien fait, les
Olimpicii
Lýkeion
rubriques vides dans le registre, une vue esquintée
et des profs jamais contents de “rien qu‟une
mention, bah! J‟attendais plus de toi!”
C‟est ça l‟olympiade? J‟en doute, mais,
enfin, je ne sais plus que croire. Mais une chose est
certaine: il faut toujours continuer, ne jamais
renoncer, travailler d‟arrache-pied… jusque quand?
Pour arriver où?
Mais non! Une langue est très importante! Et
Sighet me l‟a confirmé. Je me vois entourée de tant
de politiciens, de profs universitaires. Américains,
anglais, français, allemands, polonais, hongrais…
Je comprends chaque mot de la conférence de
Thierry Wolton sur l‟islamisme, je lui pose une
question, il me répond…je suis traductrice pour une
ou deux heures… La grève des étudiants de
1946…Merci, madmoiselle, mais où avez-vous
appris le français si bien que ça? Enfin! Voici
quelqu‟un qui m‟aprécie pour ce que je suis, pour
ce que je fais…Le coeur gonflé de bonheur, je
prends mon prix… Le téléphone sonne: Bonjour,
madmoiselle Bâzgan Sabine, vous êtes en direct sur
Radio Culturel! Comment vous-êtes vous sentie à
Sighet? Qui est-ce que le prix a signifié pour vous?
… et la voix chaleureuse d‟Anne Blandiane qui
parle de l‟élite, de l‟avenir du pays, du proies du
communisme…
Et la performance continue… La XI-e! Où
serai-je? Que ferais-je à l‟olympiade? Mais qui
sait? L‟avenir est plein de surprises!

Olimpicii 32


Pagini

de

jurnal

33 jurnal
Lýkeion
pentru timpul cosmic, într-o clipită pentru spaţiul
Alexandru CARP teluric. Gradul de inconştienţă şi teribilism atinge
apogeul în adolescenţă. Tentaţiile sunt mari, iar
riscul de a sta în umbra celor “cool” e mare; de
aceea, efectul de turmă e în vogă. Nu lupta
împotriva ignoranţei! Susţine-o! – o campanie
publicitară care ar putea descrie ce se întâmplă
astăzi în rândul “celor mici şi inocenţi”.
Cu riscul de a părea “not-cool”, îmi voi
petrece restul zilei acasă, unde singurele tentaţii
sunt petrecerile ostentantive organizate în camera
alăturată, la care iau parte prietenii buni de familie
ale doamnei Barbie şi ale domnului Ken.

Duminică, 29 aprilie 2007

Vineri, 27 aprilie 2007
Sunt un adolescent printre adolescenţi.
Instinctele mele primare sunt conduse de o minte ai
Ce e un jurnal? Ce ar trebui să conţină el?
cărei poli se schimbă de la o zi la alta. Nu încetez
Cât timp ar trebui să-mi dedic pe zi pentru a-mi
să mă întreb dacă tuturor li se întâmplă acelaşi
transpune trăirile pe hârtie?... Sunt întrebări la care
lucru.
voi încerca să găsesc un răspuns, deoarece ultima
Ce e dragostea pentru un adolescent? E
mea temă e să-ncerc să ţin un jurnal timp de o
vreo diferenţă între dragoste şi iubire? Oare
săptămână. Pentru început, am ales formatul
ataşamentul faţă de o persoană nu e doar o rutină
electronic, deoarece tehnologia ne permite să ne
ale cărei fundaţii sunt adânc îngropate în minţile
ţinem amintirile în mici cubuleţe binare, teoretic
noastre fragede? Dragostea la prima vedere nu e, de
indistructibile.
fapt, o simplă atracţie fizică?
Dacă tot am ales să am încredere în micul
Răspunsurile ar putea fi mai simple decât
meu prieten de tinichea, cred că nu mai are rost să-i
ne-am aştepta, iar, în acelaşi timp, ar putea fi cu
spun jurnal. Engleza joacă un rol important în viaţa
mult peste capacitatea noastră cognitivă. Cum îţi
noastră, a adolescenţilor, iar jurnalurile au evoluat
poţi petrece tot timpul liber gândindu-te constant la
în blog-uri, articole electronice, tot mai răspândite
acelaşi cineva, şi de ce toate neajunsurile datorate
în rândul tinerilor care au nevoie de comunicare şi
acestei atitudini ale tale, trec, brusc, într-un plan
simt că nu mai pot trăi o secundă dacă nu le
secundar, sau chiar terţiar? De ce continui să
destăinuie şi celorlalţi propriile trăiri şi secrete.
răspund unor întrebări cu alte înterbări?
Până nu demult, chiar şi eu voiam să mă încumet
Printre cauzele pentru care unii oameni ţin
să-mi organizez un blog propriu, dar timpul mi-a
jurnale se află şi dorinţa de a retrăi acele momente
fost potrivnic.
unice în viaţă, pentru a privi problema şi din
Sper ca acest mini-jurnal să fie elanul de
punctul de vedere al unei persoane detaşate de
care am nevoie pentru a începe istoria unui nou
situaţie. Probabil unei minţi lucide, trecute prin
blog...
numeroase experienţe grăitoare, vorbele mele i se
vor părea infantile, lipsite de noimă, dar de ce să
Sâmbătă, 28 aprilie 2007
încerc să desluşesc viitorul când nu pot să înţeleg
prezentul?...
O zi fericită... de ce? Pentru că astăzi e
prima zi din mini-vacanţa de patru zile cu care Luni, 30 aprilie 2007
conducerea României ne-a surprins. Planuri multe,
complexe, ieşiri la terase, la iarbă verde, oriunde
dacă avem mâncare şi sucuri... Aparent, toate planurile noastre s-au
Patru zile de abuzuri: mititelul românesc, risipit, iar astăzi va fi o zi ca oricare alta, cu
bere şi sucuri. O mare parte din români sunt excepţia faptului că nu voi merge la şcoală. Cu
obişnuiţi să-şi dedice zilele libere destrăbălării. ce-aş putea să-mi ocup timpul? Tezele se-
Nici unul din această categorie nu realizează ca apropie, dar e prea devreme să încep să fac o
fiecare zi liberă petrecută astfel îţi poate răpi zile
recapitulare...
preţioase din viaţa ta, devenind dintr-o clipită

jurnal 34

Bătrâna mea chitară abia aşteaptă să se
pună la dispoziţia unui novice, ca mine, pentru
a “zdrăngăni “cu mândrie câteva acorduri şi
celebra “Nothing else matters”.
Instrumentele vechi au un secret, pe
care nu ţi-l vor dezvălui niciodată. În lemnul
îmbătrânit se ascund primele acorduri ale unor
muzicieni locali destuli de buni. Mă închin
umil în faţa lor... la prima lecţie de chitară am
fost speriat; nu înţelegeam cum reuşeşte un om
să-şi contopească mâinile cu un instrument atât
de greu de mânuit, dar imposibilul se sfarmă
uşor în faţa determinării...
Marţi, 1 mai 2007
E ziua cea mare! E 1 Mai, Ziua
Internaţională a Muncii. “1 Mai”-ul românesc are
în spate o istorie îmbelşugată.
Încă din primele zile ale comunismului, şi
până pe 1 Mai 1989, această zi era sărbătorită, cu
mare fast, în cinstea celor care muncesc. Nimeni
care a trăit în acea perioadă nu a uitat de defilări, de
discursurile patriotice, de ceremoniile organizate de
autorităţi.
“Ziua muncii” a fost şi este sărbătorită ca o
zi de odihnă, de cinstire a celor care muncesc. Deşi
poate fi considerată o sărbătoare “comunistă” de
mulţi tineri, ea a fost prezentă chiar şi în ţările
capitaliste, unde muncitorii organizau manifestaţii.
Ce înseamnă pentru mine această dată? Pe
lângă faptul că e o zi liberă, e ziua care trebuie
dedicată relaxării, iar acest timp liber ar trebui
petrecut într-un mod cât mai plăcut pentru fiecare.
E ziua care trebuie să înzestreze pe toată lumea cu
acea poftă de viaţă pe care o simţi când vezi pentru
prima dată chipul mamei tale. Te detaşezi complet
de muncă şi înţelegi că viaţa nu înseamnă doar
bani. Cât e de plăcut să fii lângă prietenii tăi, lângă
oamenii la care ţii şi de care nu concepi să te
desparţi în viitorul apropiat, să uiţi pentru o clipă de
grijile care te bântuie constant, să fii tu însuţi!...
Miercuri, 2 mai 2007
Şcoala reîncepe în forţă. Se pare că anul
acesta „ziua muncii” va desemna începutul unei
perioade destul de lungi de muncă. Vin tezele,
testele, evaluările finale, nu mai e mult până se vor
încheia mediile. Toţi luptă, dar pentru ţeluri
diferite. În timp ce unii încearcă să obţină o medie
35
cât mai apropiată de 10, alţii se zbat pentru a evita
răpirea unei săptămâni din vacanţa de vară şi
reîntoarcere, de la toamnă, în aceeaşi clasă. Se
poate spune că s-a deschis sezonul vânării notelor.
Scuzele vin cu nemiluita. Micii oameni de
ştiinţă caută noi metode de a-i înşela pe profesori.
De ce să petreci două ore învăţând când poţi
petrece acelaşi timp pentru a-ţi pregăti o fiţuică. Nu
cred că omul perfect a fost creat. După Biblie, se
poate spune că strămoşii noştri ne-au „înzestrat” cu
păcatul strămoşesc, dar eu cred ca e doar un alt
mod de-a spune că omul e predispus erorii. Însăşi
definiţia omului ar trebui să menţioneze că omul e
făcut pentru a greşi. Nu există perfecţiune, dar
trebuie să înveţi să-ţi controlezi instinctele.
Poate că trişând vei ajunge un nimic, sau
poate că vei ajunge un mare om de afaceri, dar
unde-ţi este morala, etica? Cât de departe vei fi
dispus să mergi pentru a-ţi atinge scopurile proprii?
Joi, 3 mai 2007
Au trecut şapte zile de când am scris
primul cuvânt în acest mini-jurnal. Am observat că
poate nu ar fi atât de greu dacă m-aş hotărî să-mi
organizez propriul meu blog. Am înţeles ca un
jurnal nu înseamnă să-ţi oglindeşti întreaga viaţă pe
o hârtie, ci doar acele momente importante, acele
trăiri marcante, de care ai vrea să-ţi aminteşti la o
vârstă mai înaintată, şi pe care vei vrea să le judeci
şi din altă perspectivă.
Dar un jurnal nu e creat după set stabilit de
reguli. Fiecare are propria sa definiţie pentru jurnal,
şi fiecare îl va completa după bunul său plac. Dacă
e un chin să-ţi aşterni ideile pe o hârtie, jurnalul
respectiv nu va mai fi jurnal...va fi doar o rutină
plictisitoare de care ai vrea să scapi cu orice preţ,
dar conştiinţa (sau un cadru didactic) nu îţi permite
să renunţi. Poate că e „la modă” să ai un blog, sau
poate, pentru unii, e de-a dreptul plictisitor. Cert e
că tot mai mulţi tineri aleg să-şi împărtăşească
experienţele cu ceilalţi din generaţia lor. Unii sunt
scriitori, alţii simpli cititori, dornici să înveţe din
trăirile celorlalţi. Totodată, adolescenţii comunică
mai bine cu alţi adolescenţi. În faţa părinţilor apare
acel respect profund pe care toţi îl nutresc (cel
puţin aşa ar trebui) şi pe care puţini au curajul să îl
depăşească pentru a împărtăşi chiar şi cele mai
dureroase secrete. Printr-un jurnal sau un blog vei
putea să depăşeşti astfel de situaţii şi uneori poţi
căpăta curajul necesar pentru a te confesa mamei
tale sau tatălui tău.
Deci ce e un jurnal? E fereastra spre
sufletul tău, labirintul minţii tale...
jurnal
Lýkeion
Liudmila CARŢA
Blestemul istoriei - blestemul vieţii
fagmente de jurnal
Se dedică tuturor celor ce simt si gândesc,
tuturor românilor de dincolo de Prut, care au
trecut peste aceste realitati crunte, tuturor
celor care vor citi aceste rânduri.
1. Dezertare
Cum timpul fuge bezmetic, neştiind unde
vrea să ajungă, cum, după soare, vine ploaie, cum,
după vaă, vine toamnă, şi totul e acord de chitară,
cum iarna îngheaţă pamântul şi pasările cad din
copaci, ca prunele uscate, şi, precum eu m-am
saturat, de toate astea, m-am hotărât să fug. Unde?
Nu ştiu. Ci doar m-am hotărât să fug, până când
oboseala îmi va şlefui trupul, iar el se va topi în
flacări de chin.
Toţi pleacă, nimic nu ne mai leagă,
prietenie, distracţie, ani de copilărie, de
adolescenţă, petrecuţi împreună, au luat sfârşit.
Lumea e pustie. Casa mea e pustie. Unghiuri
diferite îsi fac loc in orice fiinţă-mi dragă. Eu, ce să
fac? Mi-e silă de singurătate, de lumea asta
egoistă, ce-i doar o alergare după bani. Am pierdut,
deja, tot ce-am avut mai frumos, în acest colţ de
lume: mamă, frate, iubit, prieteni. Frumuseţea
interioară s-a transformat în ură, şi n-a rămas decât
chipul de lemn, încreţit de urlete şi plâns...
Moldova mea, ,, frumoasă şi iubită“, nu e decât un
hău, pe un şes bine conturat. Nu mai pot să respir
aerul ruşilor alcoolici şi greţoşi, cu rusa lor de mare
fudulie, pe micul nostru teritoriu, pe care l-a iubit
atât de mult Eminescu, pentru care a luptat Ştefan
cel Mare. Gunoaiele astea, de la conducere, ne-au
ruinat. Doare, căci mii de copii plâng, în apărarea
limbii române, pentru a o păstra, pentru a nu fi
înlocuită, cu rusa, şi visează la o minune istorică.
Oare fraţii noştri, din România, iubesc limba
română la fel de mult precum cum o iubim noi?!
jurnal
Cristina îmi spune că în România oamenii sunt
generoşi şi cu suflet mare. Eu văd România ca pe o
ţară pitorească, în care ura îşi face greu loc, iar
frumosul e divin.
Gata! Plec să-mi îmlinesc un vis de mult agăţat de
o arteră a inimii mele. Nu voi întreba de mama, nu-
i voi spune lui tata... Îmi semnez, singură, sentinţa
unui viitor...
Un paşaport, câteva formalităţi, un bilet
spre Iaşi, acte depuse, aşteptarea unui răspuns…
admisă!
Un fapt împlinit. Bucurie, veselie, vise, o lume
nouă. ,,Nu mi-e frică”, am exclamat, la un moment
dat. Doar tata plângea… copiii lui pleacă. Mai
rămânea de făcut valiza, cu câteva lucruri strict
necesare, de spus un ,,adio”, copilăriei mele, un
,,pupic” căţeluşei dragi şi ,,paca” (,,pa”, în rusă)
lume degradată... ,,Duceţi-vă dracului, ruşi
împuţiţi”, dar... ,,nu te voi uita, Moldavo, tu, n-ai
nici o vină”…
Aşa se fuge de undeva. Aşa am fugit eu,
din mediul din care nu credeam că voi mai scăpa. O
viaţă bolnavă, stâlcită de sărăcie şi de ruşii cu
drepturile lor, locul unde care moldovenii îşi pierd
exprimarea, devenind nişte amfibieni în mâinele
comuniştilor. Ca o ultima dorinţă, aş fi vrut să
arunc o bombă atomică, peste naţia rusească, să-l
spânzur pe Voronin, cu politica lui de doi bani.
2. România
Afară e noapte. Mai e puţin, şi cerul va
începe să-şi deschidă ochiul roşu, de data aceasta
sper ca ziua să mă salute, cu duioşie şi zâmbete, pe
faţă. Unde merg…? Dorohoi. Habar nu am, unde se
află… ce reprezintă, ce mă aşteaptă? Dar nu mă
întorc, din drum. În mine se ivesc unele remuşcări,
dar nu dau pe faţă, mii de gânduri îmi urmăresc,
calea. Sufletul e, parcă, între ciocan si nicovală.
,,Voi învinge!”... ,,Va fi bine!”, îmi şopteşte, o voce
interioară...
Mi-e foame. Sunt obosită şi vreu să dorm,
dar nu pot. Vreau să fiu trează, să vad noul, din faţa
mea… Am trecut Prutul, sunt pe pămînt românesc!
Îmi vine să sărut pământul, să îmbrăţişez lumea de
aici – România. Mare, munţi, soare, libertate,
oameni culţi, asta era imaginea mea, despre
România...
3. Un nou început – impresii
Iată-mă ajunsă la doamna ce-mi oferea o
cameră în chirie; doar pentru câteva zile, mai am o
colegă, Oana. Mi-am lăsat bagajul şi am pornit spre
liceu. “Surprise”! Feţe ciudate, fete, practic
dezbrăcate, băieţi rockeri, pletosi, cu lanţuri şi
36

cercei spânzurate, care mai de care, raperi cu
pantalonii largi. Mă uitam, în jurul meu, încercând
să găsesc un chip plăcut, asemănător celor din viaţa
mea de până atunci. Nimic. Colegii, de fapt
colegele, o afişare banală, ca atitudine, fără
cuvinte… M-am aşezat în ultima bancă, încercând
să înţeleg ce vorbesc, ce se petrece. O frică îmi
răcea trupul, doream să fug, undeva, unde să fiu
singură.
Fratele trebuia să plece, însă eu îl imploram
să rămînă cu mine, ochii îmi sclipeau de milă, dar
zâmbetul nu-şi pierdea, locul. Cum mai poţi
zâmbi, când, de fapt, în tine dospeşte o oală grea,
de durere? Eu pot, nu ştiu cum, dar pot.
Autobuzul şi-a ambalat, motorul, de
plecare. Oare când am să-l mai văd? Un ,,pe
curând”, ce a fost, practic, o îndepărtare totală. A
plecat. Priveam în jur, disperată, în speranţa că voi
găsi pe cineva cunoscut, cineva cu care să vorbesc.
În zadar. ,,Dă-mi o mie”, o voce, un chip murdar şi
doi ochi rugători. Ce ,,mie”?! Bani, habar n-am, cu
hârţoagele astea. Care o fi... ,,o mie”? Dar i-am dat,
o hârtie verde. Gânduri peste gânduri. Pe unde s-o
iau? Unde să merg...? Ce să fac? Aşa au trecut,
multe zile...
Am avut prilejul să văd, în Dorohoi, turme
de vagabonzi, fraieri peste fraieri : ,,hei gagico,
cum te cheamă?”, ,,ieşim la un suc?”, ,,puştoaico,
ce faci?”, etc, etc. Mă întrebam, ce-s cu ăştia, oare
toţi sunt la fel? Uite, aşa începusem un nou
,,început” de chin.
4. Dog eat dog
S-au scurs doi ani, de atunci. Ce mi-a adus
România, mai bun? Nu ştiu. Doar, poate, mi-a
deschis, mai larg, rana spre durere, mizerie şi
egoismul lumesc şi, în special, asupra noastră, a
basarabenilor. Da, a basarabenilor, aşa suntem
văzuţi, aici, ,,basarabeni”, şi nicidecum români!
Ura a crescut, în mine, de la o zi la alta, am venit
cu atâta drag, şi pot spune că m-am inhibat, cu atâta
scârbă... ,,Frate cu frate se mânâncă”, o expresie
bine potrivită, pentru aceste două ţări, România şi
Republica Moldova...
Foame, zile grele, când nici măcar din milă,
nu primeşti o bucăţică de pâine, ger, şi ,,cancer”, în
casă, de-mi vedeam trupul albastru, de frig… Un
sfat… o vorbă caldă, am tot căutat, dar nu am
primit, de la nimeni. Gazdele ştiu doar bani să
ceară, şi, dacă s-ar putea, cât mai mulţi, însă cum
traieşti şi ce condiţii îţi oferă, nu contează, chiar şi
grajdul de animale, pentru un ban, îl fac cameră de
închiriat. Lucruri şocante, cuvinte usturătoare. ,,Noi
nu avem nevoie de voi!”, a fost replica dură pe care
mi-a aruncat-o, cineva, la expunerea dorinţei mele
37
de a se alipi Basarabia, la Romania. Câtă cruzime.
M-a făcut să înţeleg că visul tinerilor din Republica
Moldova nu va fi, niciodată, împlinit... Astfel, am
găsit răspunsul, la întrebarea: ,,De ce, atâţia ani,
România nu a făcut nimic, ca să recâştige, să
scoată, din ghearele măcelarilor comunişti,
teritoriile pierdute?” Răspunsul e simplu, ei nu ne
mai vor. Mii de studenţi moldoveni, poate, au venit
să ceară ajutor, şi să obţină o întoarcere, a istoriei,
şi, probabil s-au izbit de aceeaşi piatră tăioasă.
Azim ştiu că trebuie să lupt, să trăiesc pentru mine,
să uit de copilărie, de prieteni, de persoanele
dragim rămase acolo unde eu nu mă voi mai
întoarce...
Sunt două lumi diferite, şi, în acelaşi timp,
la fel... doar podul de flori le desparte, şi mizeria pe
care încearcă să o acopere, infinita mizerie din şi
dintre aceste două ţări. Să vă povestesc cum e să
treci vama, când un vameş român huleşte românii
din R.Moldova, cică “sunt nişte porci de ruşi”, şi.
nici românul moldovean, la rândul lui, nu se lasă
mai prejos, căci toţi, au cuvinte, prin care să
batjocorească... Astfel, am înteles că nu Prutul, ne
desparte, ci, de fap,t gunoaile pe care ni le turnăm,
în cap, reciproc. Basarabenii au mândria cretină că
sunt basarabeni, de parcă ar avea vreun merit prin
faptul ăsta, iar românii din România sunt
complexaţi, pentru că sunt români, şi, când ajung
altundeva, se fac mici, mici, şi se urăsc, din cauză
că s-au născut români, ca şi pe toţi românii pe care
îi întalnesc, din cauză că le amintesc de originile
lor...
Aceasta e imaginea a două ţări în care totul
e putred, în care se vede doar distanţa milimetrică,
dintre ele, nu şi altceva. Două palme ce-şi trag
palme botului comun. Scene de epilepsie patriotică
şi de scuipare, împotriva vântului... Sau de nu mai
ştiu eu ce. Numai nu ceva sănătos...
Când am ajuns în România am înţeles că
drumul meu nu s-a terminat, aici. Că voi mai avea
de mers mult, până să ajung acolo unde să mă simt
bine. Dar unde voi găsi, un astfel de ,,acolo”, pe
care îl tot caut? Poate cel mai bine e când stai pe
loc şi crezi, visezi că altundeva e mai “fain”. Nu
ştiu. Sau poate voi muri,
curând, şi voi găsi,
liniştea dorită, fară clase
sociale, fară bani, fară
identitate naţională, ci
doar eu, Ly...
Elegia nebuniei
(desen de
Bogdan Şoltuzu)
jurnal
Lýkeion
Claudia GHERMAN
Monologul sufletului…
între doi de unu
Uneori iti e greu sa traiesti, dar stii ca
trebuie sa mergi mai departe, orice ar fi...Alteori e
dureroasa si siguranta ca maine vei incepe o noua
zi… poate mai grea ca cea de ieri, si mai neagra ca
cea de azi, insa trebuie sa continui sa traiesti...
Daca nu pentru tine, cel putin pentru cei care te
iubesc si ale caror suflete iti cer sa faci lucrul
acesta.
…Sufletul tau s-ar putea stinge, datorita
neputintei care iti curge prin vene, nefericirea fiind
inevitavila. Trebuie sa te intelegi, sa-ti asculti
sufletul, cel care iti arata calea spre libertate, spre
sacralitate… Trebuie doar sa fii tu insuti si sa te
respecti! Pur si simplu, sa-ti respecti propriul
destin !
Cui sa cer ajutor, cand nimeni nu-mi
intelege durerea… Doar ingerului meu pazitor, dar,
si el, a fost izgonit, de langa mine… Nimeni,
absolut nimeni, nu ma mai poate ajuta. In acest
moment sunt doar eu, alaturi de sufletu-mi ucis de
durere. Cine ma mai poate auzi, acum ?! Destinul
meu e sortit pieirii in singuratate. Cat de incet si
trist se stinge… Nici macar puterea de a mai
ingana, un cuvant, n-o mai are… a renuntat la
lupta… de fapt, ce lupta a avut, cand a inceput-o
invins… Parca nici nu am trecut, prin viata !
Existenta soartei mele negre si intunecate
aduce suferinta, in jurul meu. Propriu-mi suflet nu
cunoaste decat un singur sentiment: ura! Uraste
totul... chiar si pe sine insasi... desi, in aceste clipe
de ura, suprema, ghearele negre ale Mortii isi fac
loc, in el, ura nu-l lasa... il acopera... il invadeaza...
Regina Neagra mi-l fura, ma lasa singura, pustie...
nu mai am suflet... nu ma mai simt... e departe
ura... dar nici iubirea nu o mai cunosc... Sunt goala,
pe dinauntru... nu ma mai cunosc... nu mai stiu cine
sunt...
Demonii existentei mele imi fura sufletul,
il chinuie, il ucid... Tipatul lui negru e aproape
jurnal
inexistent, de atata durere... Pentru el, suferinta este
singurul prieten... nici macar eu nu-l mai ajut, nu-l
mai aud... nici nu mai recunoaste bucuria, cand e in
jurul lui... Simpla-i existenta constituie chinul
suprem... si nepasarea mea il duce in Iad... Demonii
din sanctuarul negru il golesc de viata si-i lasa doar
rautatea si ura. Acum a devenit un demon ce imi
chinuie mintea, o inunda cu durere si o distruge, am
devenit un Demon al singuratatii, al durerii... al
Mortii...
Nu apartin nimanui. Sunt numai a mea.
Aceasta apartenenta se manifesta pana si in cel mai
intunecos ungher al sufletului meu, suflet care nu
ma mai vrea, care nu face nici un efort sa ma-
nteleaga. Ma lasa singura, sa ma lupt, cu viata asta
lipsita de sens, uneori, si atat de minunata si
superba, alteori… Cine ma poate intelege, daca nu
sufletul meu?! UNDE ESTI, SUFLETE? De ce nu
vrei sa mai stii nimic, de mine? De ce m-ai lasat,
prada, singuratatii? De ce m-ai abandonat, in
lagarul uitarii ? Iubirea ta, pentru mine, nu mai
exista… s-a pierdut… m-ai lasat in cele mai negre
clipe ale vietii… si vei continua cu nepasarea… O
clipa de-ai veni, inapoi, sa-mi spui ca, din orice colt
ai fi, intotdeauna vei veghea, asupra mea,
intotdeauna eu voi fi singurul lucru pe care il
iubesti, cu adevarat, si, mai presus de orice, eu voi
fi pamantul pe care il calci si cerul sub care zbori...
Dar nu, nu vii! Te implor, iubeste-ma, suflete!
Trebuie sa ma iubesti, suflete, altfel eu nu voi putea
sa-mi continui viata... tu esti inceputul si sfarsitul
meu, alaturi de tine am cunoscut limitele
infinitului, adancurile Iadului si maretia Raiului...
Vreau sa te salvez din mana Diavolului, sa te aduc
inapoi... dar cum, cand tu insuti te-ai vandut?
Pot doar sa ma abandonez adancurilor
intunecate, pentru a fi, impreuna, macar in
adancurile lui, sau... poate... sa te rascumpar... Dar
ce pot da, in schimbul tau, cand tu esti atat de
nepretuit... Ce ar putea valora... cat tine?
Iubirea mea pentru tine... doar ea poate fi la
fel de valoroasa ca tine... dar n-o pot da, nu pot
renunta la ea... fara ajutorul ei nu ne vom regasi
niciodata... nu vom putea apartine unul celuilalt
niciunde, nu vom putea fi EU... Te rog, fugi din
ghearele Diavolului, si intoarce-te... nu mai pot
continua fara prezenta ta, fara suflul tau, fara tine,
suflete... Clipa cand ai parasit trupul meu, existenta
mea, a fost cea mai sumbra si cea mai neagra clipa
din propria-mi existenta. Te rog, ajuta-ma sa te
salvez, ca mai apoi sa ma poti salva, pe mine, pe
cea care nici nu mai poate vedea nici drumul pe
care il calca, cea care incepe sa-si piarda memoria,
vazul, simtul... cea care incepe sa se piarda, pe sine
insasi...
38

Unde esti, suflete? Ma pierd... uit de
mine... de lumea asta, de viata, de tot... si acum...
de moarte... Te iubesc, suflete! Aceste ultime
cuvinte sunt pentru tine... intinde-mi mana ta, sa
fim impreuna, macar acum, cand aripa neagra a
Mortii ne goleste trupurile de viata... sa simt Iadul
asta, dar numai alaturi de tine... cel putin acum sa-
mi regasesc EUL...
Totul pare a ma strivi... Greutatea
sufleteasca imi face cugetul sa atarne... Nu ma mai
cunosc... parca m-as uita, pe undeva, printr-un lagar
de mizerie...I ncerc sa cer ajutor, dar...nu exist, sau
poate ca exist doar eu... Ceilalti ma uita, ma distrug
si rad, sec, de soarta mea... parca nu-i inteleg... dar
nici pe mine. Imi par un strain, un nimeni!De ce
trebuie sa fiu, eu, cea mai odioasa fiinta din lumea
asta nenorocita... de ce ma ucide remuscarea ca nu
fac, destule, pentru a ma ajuta...? As putea sa ma
sinucid... probabil este singurul lucru ce m-ar putea
salva, acum... Dar nu vreau sa ma salvez, ma urasc
prea mult pentru a-mi face acest bine... de ce ma
simt singura, in zgomotul care ma-nconjoara...? De
ce toti ma alunga, din vietile lor... dar incep sa-i
inteleg, din moment ce nici macar eu nu ma pot
accepta! Cum m-ai putea tolera tu, cand nu-ti inspir
decat dispret si mila? Si cum ar putea sa-ti fie mila,
de mine, cand eu ma sinucid, in fiecare clipa, cu
mila pe care mi-o port... Ma simt de parca undeva
am primit un „loc de veci”... pare-se ca e in Iad,
langa Diavol... Dar cum as putea ajunge, acolo,
cand inca ii cer ajutor lui Dumnezeu?! De ce nu ma
vede? Doar stie ca exist, ca sunt condamnata la
Infern... De ce, Doamne? De ce tocmai eu? Te rog,
ajuta-ma! Te implor, auzi-mi disperarea care fuge
in toate partile sufletului meu... Ajuta-ma sa ma
regasesc, caci sunt ratacita in propria-mi fiinta...Nu
ma mai vad, acum, nici eu! Nu ma mai aud... Nu
ma mai simt... Si sufletul meu e departe... nici
rugaciunea nu i-o mai aud... parca nimeni nu vrea
sa faca parte din existenta-i sinistra...
Dar tu... m-ai putea ajuta, desi eu nu pot
face, acelasi lucru?! Nu... zici ca nu ma intelegi...
Nici eu... Si totusi, fac ceva, pentru mine... ma
urasc... Ti-as fi recunoscatoare daca ai face macar
acelasi lucru...
Acum, nici Moartea nu ma mai cauta, de
fapt, fuge ,de mine, de imposibilitatea-mi de a face,
ceva, cu soarta mea... Am devenit nimic, goliciune,
suferinta, singuratate. Sunt egal cu zero, el - un cerc
mare, gol, care parca te inghite, eu - un trup fara
viata... si golit de suflet. Nici nu ma caut, desi sunt
pierduta, de mine... Nici nevoie nu mai am, de cea
care sunt eu... De fapt, cine are? Nici tu... şi nici
nimeni altcineva...
39
Si totusi, nu te poti razgandi?! Te rog inca
o data, ajuta-ma... roaga-te lui Dumnezeu pentru
destinul meu, pentru mine... poate te va auzi, pe
tine, si, astfel, isi va face mila de mine, ajutandu-
ma... am nevoie doar sa-mi elibereze sufletul, din
Infern... eu nu pot face asta... sunt secatuita de
putere, de vointa... Ce pot face? Deja incep sa ma
sting... Inundati-ma cu lacrimile sufletului meu, ca
sa nu mai mocnesc... stingeti-ma cu totul! Nu pot sa
mai car chinul acesta ingrozitor... Ma striveste, cu
greutatea lui... Te rog, fa ceva! Roaga-te, pentru
mine... Ajuta-ma sa ma eliberez si sa ma regasesc
pe mine insami... si pe al meu suflet! Ruga ta ma va
salva.. Dar, te rog, nu pleca... nu ma lasa prada
Diavolului... nu, nu-mi intoarce spatele... am
nevoie... nu mai pot respira, nu te mai vad, nu mai
traiesc... m-ai lasat... Ingerului Mortii...!
O fărâmă argintie de speranţă se pierde-n zarea cea
mereu intunecata de pacatele mele vesnic luminate
de focul Iadului. Moartea e, acum, singurul pat in
care ma voi regasi... si in care imi voi bea sangele
inveninat de tine... caci sufletul meu a fugit cu al
tau, lasandu-ne prada nemuririi... e dulce-amaruie
soarta pe care mi-ai harazit-o, suflete, din cauza ei
moartea e eterna, la capatul acestui pat! Ura si
iubirea mi le-ai transformat in nimic, pe mine m-ai
facut nimic, pierduta in neant, in mine... in infinit...
caci Diavolul, sufletul mi-a rapit! Sinuciderea mi-a
fost dulce, soarta pecetluita cu litere de sange...
iubirea nu mai exista... s-a pierdut, o data cu mine...
o data cu cea care soarta-si reneaga... ajunsa la
capatul disperarii, cer lumina... viata... iubire... cer
indurare, in fata intunericului din mine... cer... cer
timp... caci el ma chinuie, nu-mi ajunge, pentru a-
mi gasi echilibrul... vreau mai mult timp, Doamne,
din al Tau chiar... Nu mai am timp, pentru a-mi
cauta sufletul ratacit in mine... Vreau timp,
Diavole, il vreau pe cel din Iadul Tau... ma cer
inapoi, pe mine, pe
cea care, o data cu
iubirea si speranta,
dispare... cer inapoi
lumina ce, o data cu
mine, s-a pierdut in
Iadul cel vesnic si
mereu plin de
oameni ca mine...
Buchetul
sinucigaşilor în
cupa morţii
(desen de
Emanuela Albu)
jurnal
Lýkeion
Poliana MUNTEANU
DEDUBLARE NOCTURNĂ
S-a topit întunericul peste toată raţiunea
noastră şi peste toată materia din jur, de la atâta
căldură şi de la atâta suflu animal, sulfu cu iz
murdar de grajd ţărănesc, izul greu şi leneş al
dobitoacelor resemnate condiţiilor mărunte. E o
noapte vie, nu spălăcită ca în ce-lelalte dăţi, o
noapte din aceea când simţi că eşti veşnic şi ţi se
pare că ai vrea să fie noap-tea o veşnicie. Fii
veşnicia mea şi moartea morţii mele în această
noapte fantasmagorică cu aburi de vin şi fum. E un
întuneric moale, ce se aşază perfect pe fiecare por
al materi-ei, şi e atâta de cald încât ies aburii din el
şi îţi inundă nările ce nu mai dovedesc să-l mai
cuprindă. Mai e o noapte de la ţară, o noapte dintr-
un câmp pustiu, ce a migrat înspre periferia unui
oraş care se aseamănă însă cu un sat. Poate aşa se
explică prezenţa ei aici, o încurcare de peisaj, o
inducere în eroare involuntară dar binevenită. O
noapte numai bună de ieşit la lună, să te-aştepţi pe
tine să apari de după negură, adevăratul TU, ce-
abia acum te-ajunge din urmă din pântecul mamei,
după atâţia ani de stări lamentabile, lipsite de o
explicaţie logică, ani de persecuţie alienantă,
persecuţia unor întrebări îndreptate spre cu-
noaşterea propriei identităţi. E o noapte din aceea,
în care realizezi că întrebările astea ce se-nvârt în
trup ca un vârtej şi nu găsesc ieşire, te-au făcut să
îţi alterezi propria sănătate mintală, că ai căutat să
le dai drumul întrebărilor prin leziuni exterioare,
dar că nu ai făcut nimic altceva decât să adaugi şi
altele…Nimic nu e mai dezolant decât o viaţă
lipsită de orice fel de sentiment afectiv, orice putere
de autocontrol, căci lipsa puterii de stăpânire a
propriilor fobii, gânduri, trăiri, impulsuri nu duce
decât la o izbucnire în lanţ a unor acţi-uni ce în loc
să vindece boala interioară, o extinde şi în planul
exterior ( în cadrul aceleaşi persoane prin
automutilare fizică sau psihică , în plan social
printr-o ruptură bruscă sau treptată de tot ce il
inconjoară).
jurnal
Nu credeam că sufletul meu poate fi o
matriţă în care viaţa să-mi toarne în litere de boală
clocotită, fraze indescifrabile deocamdată. Cred că
toţi au în suflet boala asta, la u- nii însă stagnează,
alţii nu îi dau importanţă, unii nu au capacitatea de
a o percepe exact, alţii nu o percep deloc. O entitate
a propriului eu, un cancer al sufletului care doare
cons-tant cu intensităţi neregulate, în bătăi
spasmatice ale inimii. Şi aici l-aş cita pe Nicolae
Iorga, care în “Cugetările” sale spunea că “Fiecare
suferă cât simte, şi mai ales cât înţele-ge.”
Două pesoane si o singură umbră, două
persoane şi un singur suflet, două suferinţi ce-apasă
un singur suflet pribegit de tristete. Mă intreb daca
am făcut atâtea câte am făcut până acum de tristeţe
şi durere, şi simt atâta lehamite de viată de pe-
acum, la ce se va ajunge peste ani?
Hai să ne imbrăţisam, păpuşa din cârpe,
ţine-ţi trupul încordat să nu te frângi iarăşi la mine
in braţe şi spune-mi dacă te strâng prea tare căci
simt si aud cum iţi trosnesc uşor oasele din aţă. Ai
inimă de aţa, aşezată intr-un corp din aţă prin care
trece sânge din aţă şi ochii sticloşi îţi sunt oglindă
pentru un suflet searpat şi incâlcit, şi totuşi te
imbrăţişez, căci tu păpuşă din cârpe, îmi eşti alături
în seara asta cusută cu linişte. Mai ia o-nghiţitură
de vin papuşă din cârpă şi uite cum luceşte steaua
din cerul gurii. Nu, nu e steaua ce tocmai a căzut ci
e doar dorinţa de ducă din spatele minţii ce-şi
ascute lumina cu doua cuţite intr-un plâns sacadat
de cuvinte.
Mă îngrozea şi pe mine odată gândul morţii,
al dezrădăcinării materiale, pană intr-o zi de
primăvară, putredă şi goală, cu tine intr-un colţ de
masă, când am inţeles că mă tem mai tare de viaţă
decât de ceea ce urmează după. Şi a curs
întunericul ăsta moale şi negru ca smoala peste tot
si toate, mai puţin pe biserica rămasă pură, din
valea fericirii. Altarul era alb şi curat, cu mâncare
pentru cei infometaţi, apă şi vin pentru cei insetaţi,
şi pântecul mântuirii pentru cei rătăciţi. Dar cum să
răzbaţi prin atâta intuneric încâlcit in talpa
bocancului uzat prelins uşor pe conştiinţa ce crapă
ca un mugur în prag de primăvară. Ah, cum palpită
viaţa prin tot noroiul ăsta şi mazga, cum mai găsesc
forţa să mai bată inimile ca-ntr-un piept de soldat
dăruit patriei ca jerftă. Ah, şi ce imagine măreaţa şi
dezolantă în acelaşi timp, găsesc in biserica clădită
pe mormântul gol…Şi ţipete de mântuire şi
lepădare răsună lovindu-se vibrarea lor de luciul
negrului şi pornesc săgeata spre văzduh, cărte Rai,
să-I ea de veste lui Iisus de cei curăţaţi. Ah, şi când
mă gândesc că in trecut mai poposise Dumnezeu
prin mine si mai vorbeam din când în când la ceas
de noapte, numai eu si El şi intrebările puse cu
atâtă stăruinţa şi ravnă după un răspuns cât de mic.
40

Mai stăruie in mine dar nu am destulă dorinţă să îl
găsesc.
Cu o seară înainte eram gata să ţip si eu şi să
mă arunc mântuirii, dar acum ura imi răbufneşte
prin nări şi in piept cu atâtă presiune încât nu m-aş
dărui cuiva despre a cărui existenţă nu se face
simţită sau tind să o resping impulsiv.
Sunt prea sinceră oare dacă spun că aştept
ziua când am să vă văd in Purgatoriul interior, şi
chiar dacă voi fi acolo ca să mă străpungă şi pe
mine flăcările Iadului pământului, voi uita o clipa
de carnea şi sângele fierbând ca să adulmec până-n
măduva oaselor sfărâmate, ţipetele voastre de
remuşcare forţată. Spun stop, căci iar mă forţaţi să
storc din ură şi să-i picur nectarul pe foaie ca nişte
demoni însetaţi. Am să vă torn câte o picătură de
venin numai, pe buzele crăpate şi bag pipeta cu
vorbe in buzunar, si ma in-drept uşor către biserică.
În noaptea asta de dedublare mă simt ca un
copil orb… Şi-atunci de ce nu aş scrie din punctul
de vedere al unui copil orb?...
Mai-ieri, nordul încerca să prindă sudul la
mine-n privire…Se jucau de-a v-aţi ascunselea,
vioi şi viu, în însufleţirea unei bătăi regulate de
inimă şchioapă…Până la urmă s-a unit nordul si
sudul la mine in geană şi-au creat un infinit de
negru…Pâna
mai-ieri îl vedeam numai seara înainte de
culcare,…acum mi-i cu totul alături. Cum aş putea
să cuprind un infinit intr-o geană, o singură
adâncitură finită, o bolţire ovală şi minusculă a
craniului? Nu ştiu cum, dar întradevăr e
infinit…căci stă între mine şi voi şi nu puteţi
răzbate nici voi înspre mine, nici eu înspre
voi…Ah., dar să ştiţi, că dacă mi-i negru în privire,
nu mi-i negru şi-n suflet. În suflet mi-i trist
câteodată, şi mi-i şi briza de câmp, dar pe-acolo pe
unde voi aţi rănit cu vorba, ţâşnesc razele unui
soare de Rai, şi pe-acolo pe unde voi aţi rănit cu
faptă, ţâşnesc razele unei luni din seara caldă de
iulie. Eu intr-o viaţă am putut să văd în două
moduri diferite, cu ochii, exact ca şi voi, şi acum cu
sufletul, şi sunt mândră de asta. Mai bine întuneric
în orizontul privirii decât în întregul suflet.
Uneori vorbele voastre ard atât de tare,
încât gheţarii din nordul pleoapei mele se topesc şi
curg stângaci pe obraz la vale; şi curg în şiraguri de
câte şapte, împletindu-se în sfoară până ajung pe
buzele pustii. Cum te lasă inima s-articulezi încet şi
rar cuvinte prinse-n rădăcina limbii şi să le scuipi
apoi in scarbă spre mine şi spre lumea mea, de par-
că ţi s-ar cuveni să-mparti tu legea dreptăţii între
nefericiţii ce suntem? Uite că lumina in loc să iţi
arate mai bine în jur, te-a făcut un orb mai mare
decât mine. Nu-ţi vezi locul infirm în lumea asta de
gunoi, copil al nimănui ce eşti!
41
Sunt orb, dar tu eşti orb de suflet!
Tu eşti cu totul noapte ceţoasă şi-amestec
de glod… Se plimbă sângele prin tine în întuneric,
dar ştie drumul, că-i străbătut de-atâtea ori, şi inima
iţi bate prin întuneric, dar parcă mai însufleţit că nu
mai vede, si stomacul digeră întuneric cu atâta
poftă parcă ar fi dat de mântuire. Dar dacă tu cauţi
mântuire, de ce râzi când învat să cunosc lumea
mea nouă? Mântuirea nu e dobândită decât prin
iubire de semeni şi în loc să-mi dai mâna să mă
ajuţi să fac un pas, ai râs când am căzut la intrarea
în şcoală? Nu am căzut că am vrut, ci din cauza
faptului că săptămâna trecută nu era groapa aia în
asfalt în faţa scărilor…
Eu sunt copilul care miroase cerul când se
aşterne-a ploaie, eu sunt copilul care nu vede şi
căruia îi este dor de negrul tablei în care se reflectă
lumina soareleui sau de orice alt detaliu stupid al
lumii în care trăiam şi eu înainte. Să nu vezi ochii
cuiva când iţi vorbeşte echivalează cu insăşi tăierea
aripilor unei păsări. Cum aş putea să cunosc un om
dacă nu ii văd ochii când îmi spune ceva? Poate să
mă mintă cu neruşinare, să işi bată joc de mine în
ultimul hal şi să mă calce în picioare minţindu-mă
şi eu crezându-l doar pentru simplul fapt că nu îi
văd ochii…
Pentru-o clipă geana-mi cade, se desparte
de mine şi vă văd...vă văd goi, aşa cum sunteţi voi
de fapt, vă văd zâmbetul fals ce-mi ameninţă
existenta, vă văd ochii în care arde o sete nebună de
răzbunare... ah, vă văd coarnele lăsate pe spate...
lucind parcă-n clar de soare... reflectând lumina
neagră-n ochii mei... n-o vreau, îmi înclestez ochii,
nordul întâlneşte sudul din nou...un nou infinit, o
nouă geană... si nici o secundă prea târziu...
Rămân copilul orb…
Carpe noctem
(desen de Bogdan Şoltuzu)
jurnal
Lýkeion
Carmen MAXIM
Gând sinucigaş
Am vrut de multe
ori s-o fac, dar
sunt prea lasa,
mi-e frica. Azi,
acum, in clipa
asta e momentul,
iar eu sunt mai
hotarata ca oricand. M-am gandit chiar si la modul
in care ar trebui s-o fac. Nu pot folosi lama
cutitului si nici streangul. Ce n-as da sa am un
pistol la indemana. E cel mai simplu mod de a o
face. Il pui la tampla, inchizi ochii si … bum! Gata!
Intr-o fractiune de secunda se termina. Stiu … e
greu sa apesi pe tragaci. Multe ganduri iti trec
atunci prin minte, amintiri, intamplari, motive
pentru care ar trebui s-o faci sau nu. Probabil atunci
comiti greseala vietii tale. Te gandesti la cei ce vor
plange pentru ei de fapt nu pentru tine caci fii
sincera, macar acum in ultima clipa, de cate ori ai
plans un mort pentru ce i s-a intamplat lui? Ai plans
pentru ca ai ramas singura, nu te mai iubea nimeni
asa cum o facea el, ai ramas fara un sprijin moral,
financiar sau oricare alt motiv egoist. Dar asta esti
tu, o egoista. Intrebarea e … merita sa mori pentru
atata lucru? Viata e pretioasa, asta o stiu, de aceea
trebuie sa hotarasc acum daca s-o fac si pentru ce.
Imi pun gandurile pe hartie si dupa ce termin o voi
citi de cel putin trei ori sa vad daca am omis ceva.
In clipa in care voi lua o decizie, nimic si nimeni nu
ma va opri.
Incerc sa-mi dau seama ce ma supara dar
nu reusesc deoarece paharul a dat pe afara iar eu
am uitat multe picaturi cu desavarsire. Nu sunt
nefericita dar nici fericita. Iubesc viata si-mi place
s-o traiesc asa cum e. Dar oare o merit? La fel ca
toti oamenii am dorinte pe care mi le pot indeplini,
si dorinte pe care nu mi le pot indeplini din motive
obiective. Imi place sa cred ca eu imi ating toate
scopurile. Dar o fac prin orice mijloace. Cand nu
reusesc, sufar si ma intreb cu ce-am gresit. Am
ajuns chiar sa fur si sa mint, eu care nu suport hotii
si mincinosii. Am ajuns ceea ce urasc mai mult.
Poate intr-un fel chiar am innebunit. Adica, sa fim
seriosi, ce om normal la cap se gandeste la
sinucidere. Macar de frica lui Dumnezeu. Asta ma
irita cel mai mult, faptul ca-mi dau seama ca e ceva
in neregula cu mine si nu fac nimic pentru asta.
Poate sunt doar paranoica. Mi se pare ca sunt
persecutata, ca nimeni nu ma place iar familia ma
uraste. Asta e problema mea, familia. Familia mea
jurnal
ma iubeste neconditionat, sunt sigura de asta. Si eu
pe ea. Atunci, de ce fac membrii acestei familii sa
sufere? Nici eu nu-mi dau seama. Poate in asta
consta nebunia mea. Ce om normal confunda ura
cu iubirea sau invers. Am incercat sa le deosebesc
dar nu pot. Mi-as da viata pentru familia mea, dar
atunci de ce ma port asa urat, de ce simt cateodata o
ura atat de puternica cum imi invadeaza fiecare
celula, fiecare nucleu de-mi vine sa pun mana pe
cutit… Ce om normal doreste moartea semenilor
sai? Oare familia ma sufoca cu prea multa iubire?
Unde oare am mai auzit o asemenea tampenie? Imi
doresc atat de mult sa ma desprind din sanul
familiei si sa-mi intemeiez eu una numai a mea asa
cum am visat din totdeauna in care sa fac eu
regulile. Dar merit eu oare sa am familia mea cand
ma port ingrozitor cu cea pe care o am deja? E un
proverb care zice sa nu dai vrabia din mana pe
cioara de pe gard. Ma hranesc cu vise si-mi creez
lumi interioare in care eu sunt centrul universului.
Nu mai diferentiez realul de imaginar si de fictiune.
Si imi place sa traiesc asa.
Imi pare rau pentru toate vorbele urate pe
care le-am trantit in momentele de furie dar orice as
face, oricat as incerca sa sterg amintirile astea din
memoria noastra, urmele raman si afurisitele ies la
iveala tocmai in momente de cumpana. In
momentele in care ar trebui sa fim unite, atunci
parca-si baga Necuratu‟ coada si ne dezbina si mai
mult. Ce rezolv oare prin sinuciderea mea? Nimic,
dar sunt prea lasa, nu vreau sa-ncerc mai mult.
Gasesc scuze: sunt prea obosita, si ele au vina lor.
Dar nu e adevarat. Eu am puterea de a aduce pacea
si armonia in familie sau pot insamanta ura si
invidia. Calea aleasa de mine e gresita ca de obicei.
Dar cand ma uit in jur, toate caile mi se par rele. Pe
care s-o aleg? Sa dau cu banu‟? Sa ma gandesc …
care o fi mai putin rea?
Mereu am considerat ca am un suflet bun,
capabil sa-si iubeasca semenii, capabil de lucruri
mari. Credeam ca toti ma plac. Adica, ce motive ar
fi avut sa n-o faca? Am vorbit frumos cu toti, nu i-
am jignit, nu i-am facut sa se simta inferiori dar in
schimb i-am tradat si i-am vorbit pe la spate apoi i-
am privit in ochi si mi-a crapat obrazul de rusine.
Sigur ca am incercat sa reabilitez lucrurile. Dar
spuneti sincer, cum v-ar pica sa spuna cel mai bun
prieten, dusmanilor vostri cele mai de pret secrete
pe care i le-ati incredintat? Pai, stau si ma intreb
care e cel mai mare dusman de fapt? Vorba aia
“fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma
feresc singur”. Asa am ramas fara prieteni.
Am trecut si eu prin intamplari nasoale care m-au
marcat si poate mi-au mutilat sufletul. Am gustat
setea razbunarii fara a avea ocazia s-o potolesc dar
am invatat sa iert. Poate asa ma va ierta si pe mine
cineva, candva. E uimitor! Sa porti o ura in suflet
42

de o viata. De fapt nu stiu daca aproape 18 ani
inseamna chiar o viata desi altii au trait si mai
putin. In fine, nu asta conteaza, ceea ce voiam sa
spun era ca dupa ce o viata intreaga am urat, e
incredibila senzatia pe care o ai in clipa in care zici
“setea de razbunare mi-a trecut, ii iert pe toti”. Cine
pe cine iarta? Eu pe cei ce mi-au gresit , dar cum
ma impac cu gandul ca eu am gresit? Si totusi mai
sper. Am observat ca atunci cand ierti, intr-un fel te
simti iertat. Chiar si o persoana atat de rea ca mine
poate fi iertata dar asta inseamna umilire pentru
mine. Cel mai greu lucru, pe care nu l-am putut
face niciodata din toata inima a fost sa-mi cer
iertare. Cand am facut-o, a fost mai mult o gluma
sau o necesitate. Cu riscul de a-i face pe cei din jur
sa sufere nu am avut niciodata curajul sa spun
“iarta-ma, stiu ca nu merit si totusi…”. Mai
degraba am plans pana mi-au secat lacrimile. Am
analizat situatiile de genul asta prin care am trecut
si singura concluzie la care am ajuns a fost orgoliul.
Sunt prea mandra iar viata mi-o plateste. Probabil
ma cred invincibila, superioara din toate punctele
de vedere, ma cred desteapta si inteligenta,
talentata chiar cand de fapt valorez mai putin decat
cel mai josnic om din lume cu toate calitatile si
defectele mele.
Tocmai de aceea cred ca nu merit sa
traiesc. Am incercat de multe ori s-o fac dar mi-am
mai dat o sansa, si inca una, si inca una pana acum.
Am citit in Biblie ceva legat de iertare in care un
om il intreba pe Iisus de cate ori sa-si mai ierte
semenul care i-a gresit, oare de sapte ori?
Raspunsul a fost de inca 70 ori 7 ori. Dar cel mai
greu e sa ne iertam pe noi insine. Oamenii sunt lasi,
daca ar face asta ar insemna sa accepte ca au gresit.
Eu am acceptat asta dar nu ma pot ierta. E in natura
noastra sa gresim si sa iertam, sa incercam sa ne
indreptam si sa-i indreptam si pe cei care au pasit
stramb. Ne-am dezumanizat in asa hal incat nu mai
vedem dincolo de nevoile si dorintele noastre
egoiste. Stau si plang soarta oamenilor si a mea,
plang pentru toti dar nu e suficient. Pot incerca sa
ma schimb si odata cu mine sa-i schimb in bine si
pe cei din jurul meu ca si ei la randul lor sa-i poata
schimba pe cei din jurul lor. Dar cum sa fac asta
cand eu am ales calea usoara, cea a sinuciderii?
Prin moartea mea nu fac decat sa-i intristez, sa-i fac
sa sufere mai mult pe cei apropiati. Iar daca am
“norocul” si ajung la stirile de la ora 5 unde apar
toate nenorocirile iar a mea n-ar mai conta pe langa
celelalte, nu as reusi decat sa trezesc simpatia
catorva persoane care s-ar gandi la varsta mea cea
frageda si s-ar intreba ce motive am avut de am
facut-o. Buna intrebare!
La inceput totul era confuz. Nu-mi dadeam
seama de ce sunt suparata. Mi se parea ca nu aveam
43
nici un motiv si totusi ma gandeam la sinucidere.
Motivul este ca sunt prea rea. Nu merit sa traiesc,
nu merit nimic din ceea ce primesc sau ce fac
ceilalti pentru mine. Ce mai conteaza un suflet rau
in minus? Chiar ar fi bine, nu? Dar viata nu ne este
data pur si simplu cu drepturi de proprietate. Exista
cineva sau ceva care decide cine merita si cine nu
merita sa traiasca. Puteti sa-i spuneti cum vreti, nu
conteaza, important e ca exista si ia decizii pe care
noi nu avem voie sa le luam. Daca traiesc inseamna
ca exista un motiv, daca nu-l stiu inseamna ca
trebuie sa mai caut. Poate totusi nu sunt lasa ca nu
am curajul sa ma omor ci lasa pentru ca nu am
curajul sa traiesc.
Majoritatea sinucigasilor o fac repede sub
impulsul unei nebunii trecatoare. Eu nu sunt ca ei.
M-am gandit bine si am ajuns la o concluzie
simpla: nu merita. De fapt stiam ca voi ajunge aici
si poate intr-un fel de aceea am vrut si eu s-o fac
repede, sa nu am timp de gandire. Eram tulburata si
cand nu gandesti limpede, in orice situatie ai fi, poti
face un pas in urma si sa privesti imaginea in
ansamblu.
Sufletul meu renaste, respira si se bucura din nou
de viata. Si cand ma gandesc, era sa fac cea mai
mare prostie. Am redescoperit sensul vietii si asta
doar pentru ca am stat o clipa si mi-am reevaluat
sentimentele si motivele pentru care era s-o fac.
Diana Andreea TĂNASĂ
Verba Temporis
“Cum cine sunt? Un biet Übermensch în
costum de scafandru. Cum de ce? Ca să pot atinge
adâncimea jupiteriană a minţii Artistului, acolo
unde ambrozia se dizolvă în nectar şi curge prin
artere. Mă tem să-mi tot schimb avatarele. Mă tem
că fulgii falşi de albatros m-ar ucide dacă m-aş
arunca de la înălţimea unui Parnas să pot prinde
elanul transcendent al Capodoperei. Artistul face
piruete în eternitate şi se aruncă îndrăzneţ pe panta
ascendentă a unei Coloane fără sfârşit, fâlfâie spre
Oul primordial sub masca unei aparente integrări în
jurnal
Lýkeion
Absolut. Şi totuşi a fost om. Este spirit. Va fi Idee
cât timp Opera va musti de sevă. Până la
Armaggedon e nemuritor şi va muri odată cu
ultimul om. Din trup sângele i s-a scurs în Artă.
Arta îi ascunde misterul în esenţă, îi rupe o bucată
din suflet pentru a respira. Non omnis moriar! Non
omnis moriar! strigă horaţian în artist conştiinţa
transferului de energii. Dacă ne luăm după
perspectivism, realitatea este o proprietate privată.
Artistul devine martir. Îşi sacrifică realitatatea.
Rupe din ea, o modelează fluierând, o trece prin
curcubeu, îi adaugă eter din Sufletul Lumii şi o
trimite în Hiperboreea să cânte cu Apollo. Numai
când creşte din extazul dionysiac al unui
Pygmalion pătimaş, o plăsmuire respiră parfumul
nemuririi în trupul unei noi Galatee. Privim
Capodopera şi în noi se porneşte beţia răzvrătită a
sângelui. Se prind oasele în horă, muşchii într-un
dans frenetic à la Zarathustra, inima se crede
bacantă în strigăte de Evoe! În concertul
universalităţii consună Arta care, asemeni
întunecatului Lethe, ne face să uităm că s-a virusat
Windows-ul sau că ne-am certat cu mama. Fiindcă
acesta e acel catharsis aristotelic pe care îl evocă şi
Brâncuşi, nu doar anularea tristeţii metafizice. Ne
ia în cioc şi ne scaldă în realitaţi noi şi bizare. Nu
este Geniul a doua Creaţie prin Artă? Nu e
percepere a generalului în matricea particularului?
« Arta nu face decât să înceapă continuu »
(Brâncuşi). Nu e platitudine, e inedit. Valorile reale
se regăsesc ex tempore, chiar într-o epocă în care
nervi de vestale expirate tremură derizoriu în nemit.
În care Ochi-Palid holbat printre cabluri la alţi ochi
la fel de scoşi pluteşte în plasmă. Când retina-şi
plânge-un soare care nu se plăteşte la RENEL. Unii
se întreabă de ce încă scandăm versurile unui
Ovidius, în timp ce se fotografiază cu statuia lui.
Fiindcă au dat de gândit! De ce admirăm picturile
lui Dali? Fiindcă au frapat! De ce ne uimesc încă
sculpturile lui Brâncuşi? Fiindcă au revoluţionat!
Inovaţie. Mesaj. Endogeneză mausolemică. Aripi
peste aripi, triluri în triluri, voci care creează. Omul
este luciferic. Creează. Se crede Demiurgos.
Creează. Cade. Creează. Se ridică. Creează.
Trăieşte. Moare. Supravieţuieşte doar Geniul.
Zboară înfrăţit cu Pegas, se scaldă în izvorul
Muzelor şi veghează de pe Helicon. Ar fi crezut
Platon că va da dureri de cap elevilor în 2007? Sau
în 3867? Nici măcar Arghezi. Poate totuşi s-au
gândit. Nu degeaba şi-a acordat Horatius lira
sperând că nu va muri de tot. «Numai poetul / Ca
paseri ce zboară/ Deasupra valurilor, / Trece peste
nemărginirea timpului ». Eminescu şi-a profetat
zborul cosmic. De Poet. De Idee. Artistul e
reverberaţie cu ecouri prelungite în fruntea lumii.
Sacrosanct, excentric, devine arcuş în muzica
sferelor şi o îmbogăţeşte cu o armonie.
jurnal
Chiar şi o ideologie revolută crede în
palingenezie. Cartea de Nisip borgiană , mutatis
mutandis, devine Arta de nisip. Concentrând
esenţe, devine un hen kai pan – Una şi Totul. Nu
contrazicem pe Blaise Pascal. Într-adevăr, omul
înoată în ape tulburi, între Infinitul mare şi Infinitul
mic. Orice individualitate s-a crezut, se crede şi se
va crede posesoarea tainelor existenţiale. Dar
oricâte trepte, monumentale sau nu, am urca spre
Absolut, suntem la fel de departe de a-l atinge.
Viaţa, deşi spălată în ape infinite, e de calitate.
Imprimeul criptic, inextricabil, se păstrează la fel
de colorat. Însă cu o treaptă mai sus de umanitatea
gregară, indiferentă, resemnată, cine oare face cu
mâna sfidând pe Cronos şi plutind ca o silfă prin
eter? Doar El. Artistul de geniu. Înconjurat de
aburul Ideilor, se înalţă de pe soclu şi devine eon
indimenticabil. Părăseşte mundanul în vertijul
gravitaţiei ascendente. De ce meteorizarea? Fiindcă
ne-a oferit o Revelaţie şi ne-a dat un ghiont spre
Marea Descifrare. Doar ceea ce ne poate face să
exclamăm nietzscheean Ecce homo! transformă pe
homo faber în Luceafăr. Dăinue din el Lumina...”
Atât a avut de spus. Ce frumos mi-a vorbit
Tempus! Alienatul nostru care se crede alchimist…
Mereu merge cu ochii închişi pe trotuar, cu o mână
vâslind în gol şi cu cealaltă trăgându-şi brazii. În
urma lui răsar coloane infinite. Ne-am întâlnit la
semafor şi se tot plângea că n-are cui să se
confeseze. Să se justifice de ce nu e absolut pentru
fiecare. Era tare trist… L-am bătut prieteneşte pe
umăr şi l-am liniştit. Apoi l-am invitat la o cafea.
El crede în Genii. L-am convins ca Artistul este
doar primul creator al Capodoperei. Al doilea este
chiar Dumnealui. Îi dă savoare. Şi dacă este
Creator, aproape dă nas în nas cu Absolutul. Mi-a
mulţumit pentru consolare, s-a ridicat şi s-a pierdut
vâslind spre Eos. A plecat să-şi viziteze prietenii
înaripaţi. Artiştii. Eu totuşi rămân la părerea mea.
Totul e doar un Eu echivoc, imensifiant. Nu a fost
prost Nietzsche remarcând că “în piaţa publică,
nimeni nu crede în oameni superiori.” Ce valoare
ar mai avea Viaţa dacă ar muri Thanatos?
Acordurile kitharei cosmice nu ating fibrele noastre
sonore fără notele grave ale efemerităţii. Vivat
sublimis musica humana!
44

Ioana – Alexandra NEAUNĂ
Viaţa
Fiecare zi îmi pare
O imensă sărbătoare
Şi mă-ntreb: e-adevărat ?
Sau e-un vis de neuitat.
Că trăiesc în orice clipă
Şi mă-nalţ în zbor de-aripă
Viaţa-mi pare ca o floare,
Se deschide-ncet, sub soare.
Prima petală a vieţii
Este treapta tinereţii
Viaţa-ntreagă este-o carte
Ce se deschide şi-mparte
Vise şi speranţe, mii,
Le trăieşti şi poate ştii:
Viaţa, pe acest pământ,
Este lucrul cel mai sfânt.
45
Gică MANOLE
În satul lui
Marin Preda
Depăşesc
Dobroteasca şi Balaci şi, când încă noaptea nu se
instalase definitiv, îmi apare în faţă intrarea în satul
lui Preda. Trec în viteză pe lângă monumentul
ridicat în perioada interbelică, pentru eroii localnici
căzuţi pentru întregirea României, apoi, tot
întrebând de familia scriitorului, sunt îndrumat la
cumnatul său, Ion Baltac. Acesta era însurat cu sora
lui Preda, Ilinca. Mă prezint lui Ion Baltac, dar
fiind noaptea de-a binelea, acesta nu are curajul de
a mă invita la el, acasă, spunându-mi ca să revin pe
lumină, ziua. Neştiind ce să fac, mă îndrept spre
Primărie. Sunt legitimat şi dat repede pe mâna unui
om. Mi se arată camera unde voi dormi, mi se
aduce o găleată cu apă, un lighean, o cană. M-am
spălat în timp ce omul dat de primar spre a avea
grijă de mine nu-şi ascundea deloc curiozitatea.
„Aşadar, dumneata, de la Dorohoi, ai bătut, cu
bicicleta, o mie de kilometri, numai ca să vezi satul
lui Marin Preda?”… tot zicea el. „Da, da, tocmai de
asta am venit la dumneavoastră”, răspundeam eu,
foarte obosit. „Dar, Marin al nostru a scris nişte
prostii”, nu se abţinu individul. „Ce mare lucru a
făcut? A povestit cum umbla cu vacile şi cum tot îl
călca, pe picioare, o oaie rea”, relua individul cu o
privire tulbure. Cât eram eu de obosit, am devenit,
dintr-o dată, foarte atent. Nu înţelegeam ce avea
acel om cu un scriitor tradus şi citit aproape în toată
lumea. Mai mult decât atât, scriitorul murise şi
totuşi nu puteam înţelege sticlirea rece,
duşmănoasă din privirea acelui bărbat. Murise şi tot
nu-l iertaseră. De ce? Atunci, mi-am adus
aminte cum Marin Preda povestise, nu ştiu
pe unde, poate în „Imposibila întoarcere”
(nu sunt sigur), cum, în satul natal, a fost
urmărit cu o ură grea de vreunul sau altul
cu care, în realitate, nu avea nimic de
împărţit. Preda povestea cum acel/acei
indivizi când îl întâlneau li se tulburau
privirile, gâfâiau, neputând să articuleze
decât: „Bă, ăsta al lui Paţac…”, „Bă, ăsta al
lui Paţac…”. Şi cam atât. Ei bine, unul
dintre cei care îl urau, şi după moarte, pe
marele scriitor, îl aveam în faţă. Am închis
vorba cu el spunând că sunt obosit şi că
jurnal
Lýkeion
vreau să dorm. A tăcut şi s-a retras la ale sale. Greu
am mai dormit în acea noapte în camera de oaspeţi
a Primăriei din Siliştea-Nouă, dar, odată adormit,
am dormit somn greu, de plumb.
A doua zi, mă duc la cumnatul lui Marin
Preda, Ion Baltac. M-au primit bine, atât el cât şi
sora scriitorului, Ilinca. „Deci, dumneata eşti
Ilinca”, zic eu. „Da, eu sunt”, îmi răspunse ea.
Ilinca era o femeie micuţă, slabă, iar bărbatu-său,
fost funcţionar în comerţ, un om aşezat, calm. Mi-
au arătat camera unde dormea scriitorul când venea
în sat, o cameră obişnuită, cu o bibliotecă micuţă ce
conţinea toate cărţile lui Preda, de la „Întâlnirea din
pământuri”, la „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Am citit dedicaţiile, nu pe toate: noaptea ce-a urmat
am dormit la sora lui Marin Preda. Cât am stat la
Siliştea-Nouă, am luat masa la Ion Baltac, am băut
câteva pahare de vin, mi s-au arătat zeci de
fotografii în care scriitorul şi familia sa erau
prezenţi. Nu m-am ferit să-i întreb pe cei doi ce ştiu
despre moartea lui Marin Preda. Mi-au spus că
atunci când s-au dus la Bucureşti l-au găsit pe
scriitor la morgă şi că pe frunte avea o vânătaie
serioasă. Ei nu ştiau, atunci, de unde putea fi acea
vânătaie. Acum se ştie cine i-a făcut-o: în ultimele
zile de viaţă, Marin Preda, îmbătându-se, a trecut
pe-acasă, unde nevastă-sa şi cei doi copii, Nicolae
şi Alexandru, trăiau. Când a fost întrebată de
anchetatori de unde provine vânătaia de pe fruntea
scriitorului, soţia lui Preda a răspuns în doi peri că
ea i-a făcut-o, pentru că venise beat acasă, o
enervase şi-l izbise cu capul de masă. Ce poţi să
mai comentezi după o asemenea declaraţie?
Ilinca, sora scriitorului, nu a vorbit în nici un
fel despre cea de-a treia soţie a fratelui ei.
Cumnatul său, însă, îmi tot spunea cât de prost i-a
mers căsătoria lui Marin, în ultimii ani, cât de
neobrăzată fusese nevastă-sa, cât de des şi de mult
îl înşela, în dreapta şi-n stânga. „Bine, te înţeleg, ai
nevoie de bărbaţi tineri. Fă-o! Dar cu discreţie. Nu,
aşa, în văzul tuturor. Nu mă face de râs. Sunt
cineva în ţara asta.”, îi tot spunea Marin Preda celei
de-a treia neveste. Ion Baltac îmi spusese şi numele
unor scriitori cunoscuţi cu care individa, ce-şi zicea
soţia lui Marin Preda, se culcase.
Stând ore bune, acasă, la Ion Baltac, i-am
sugerat că aş vrea să vizitez mormântul tatălui
scriitorului, Tudor Călăraşu. Ion Baltac nu a avut
cum să mă refuze. Numai că s-a rătăcit, zeci de
minute, prin cimitir, până ce-a găsit mormântul cu
pricina. Mormântul lui Tudor Călăraşu era
neîngrijit, plin de buruieni. La fel cum era, la acea
vreme, şi al fiului său, Marin, la Beleu, la
picioarele lui Zaharia Stancu, lângă un trotuar: o
cruce din scândură, numele şi prenumele, 1922 –
1980, şi multă ţărână deasupra. Mai era, mi se pare,
şi o candelă strâmbă, ordinară. Iar cea pe care el o
jurnal
iubise şi pe care o lăsase moştenitoare peste
posteritatea sa, i-a ignorat, mult timp, tocmai
posteritatea care îi asigura ei confortul. Nu cu mult
timp în urmă am observat-o pe individă, pe la nu
ştiu ce post de televiziune, cum se smiorcăia, cum
tot zicea „Marin al meu, c-o fi, c-o păţi”.
Îmbătrânise, scârba, se ridase, şi devenise, peste
noapte, soţie iubitoare şi morală!
Vestea că cineva, de la un capăt de ţară,
venise tocmai la Siliştea-Gumeşti, să vadă locurile
lui Marin Preda, s-a răspândit. Mulţi localnici
intrau în vorbă cu mine, despre una sau alta. Mi-a
fost arătată poiana lui Iocan, locul unde avusese
casa Ţugurlan, pădurea Cotigeoaia etc. Mai mult,
un individ furios, ginerele lui Trăfulică, m-a oprit,
pe drum, şi-mi tot spunea că Marin Preda a fost un
prost, că pe alde socru-său, Trăfulică, în cărţile
sale, îl trecuse la chiaburi şi că, în realitate, acesta
era doar mijlocaş etc. Tipul era furios şi gura îi
mergea repede. Eu, de-abia reuşeam să zic vreo
două vorbe, că individul tot îi dădea: „Geaba ai
bătut atâta drum, Ce ai văzut, pe aici? Nimic! Ce?
Te-ai luat după minciunile lui Marin? Vai de capul
lui! N-ai avut ce face, de-ai cheltuit şi te-ai obosit
atâta drum!”. Greu îmi stăpâneam emoţiile faţă de
atât de proastă înţelegere sau faţă de o atât de
puţină înţelegere faţă de un om care îi iubise,
tocmai pe ei, aşa de mult.
La întoarcere, de la cimitirul din Siliştea-
Gumeşti, pe strada principală, Ion Baltac îmi face
cunoştinţă cu o individă pe care el o recomandase
educatoare. „Uite, nu ştiu cum, domnu-i de la
Dorohoi, şi-i profesor de istorie, şi a venit, la noi, la
Siliştea, cu bicicleta, numai să vadă locurile despre
care a scris Marin”. Am simţit că tipa strâmba din
nas, ori la vederea mea, ori la auzul numelui
marelui scriitor. Cred că, ţinând cont la ceea ce am
asistat în acele zile, era vorba mai degrabă despre
Marin Preda. Individa, cu o înfăţişare comună,
spălăcită, lăsa să i se vadă plictiseala şi greaţa doar
la auzul numelui autorului, „Marelui singuratic”.
„Ia uite, ce prost”, gândea în căpşorul ei de
educatoare, „idiotul ăsta nu-i sănătos la cap. A
bătut atâta drum numai ca să vadă nişte câmpuri şi
văgăuni, nişte case banale. Ce-o fi găsit el în aşa-
zisa operă a lui Marin Călăraşu? Că, eu, nu găsesc
nimic important! Doamne, ce proşti mai sunt
unii!”, tot gândea curcuţa educatoare. „Cum de mă
plictiseşte Ion Baltac cu asemenea nimicuri?”.
Desigur, poate că individa n-o fi chiar gândit aşa.
Dar, după grimasele făcute, după ifosele ce şi le
dădea în faţa noastră, nu cred că greşesc prea mult.
De altfel, cum aşa, se poate, vreodată, compara o
educatoare, absolventă, eheeeiii…, de liceu
pedagogic, cu vreun scriitor, fie el şi Marin Preda?
Doamne fereşte! Niciodată! „Eu sunt educatoare şi
sunt genială! Eu sunt intelectuală adevărată pentru
46

că am diplomă! Ce diplomă a avut Marin Preda?
Aa? Una, şi aceea amărâtă, de şcoală normală, luată
cu chiu, cu vai, undeva prin Ardeal…! Pe când eu,
am terminat marele liceu pedagogic de la
Alexandria, iar de asta, nu doar mămica, ci şi eu
sunt mândră tare!”. Desigur, nu-şi are rostul de a
povesti/descrie tot ce mi s-a întâmplat în cele
câteva zeci de ore petrecute la Siliştea-Gumeşti.
Dar nu-mi pot reţine un sentiment de amărăciune şi
tristeţe la ceea ce am văzut şi auzit acolo spunându-
se despre marele scriitor.
La crâşma din sat, acelaşi lucru. Luând o bere
şi aşezându-mă la masă, localnicii, repede, au
observat că sunt străin. Intrară în vorbă cu mine şi
le spusei de ce mă aflu în satul lor. Unul îmi spuse
că este leat cu Marin Preda. Şi că Marin, zicea el,
când venea în sat, îl întreba, mă, alde cutare, mi-ai
citit cărţile? Nu ţi le-am citit, Marine, că n-am ce
învăţa din ele, că tu scrii prostii! Şi zâmbea,
individul, sigur, pe el şi pe ceea ce tocmai spusese.
Alţii tăceau, nu făceau nici un comentariu.
De ce era, astfel, perceput, judecat, la el, în
sat, Marin Preda? Poate că, cei care rămăseseră în
satul natal, nu-l iertaseră că plecase şi-şi croise o
altă viaţă decât a lor? Poate că ştiindu-l de mic,
cunoscându-i familia, nu vroiau să creadă că din
Marin al lui Tudor Călăraşu ieşise ceva important,
nu doar pentru satul lor, ci pentru o întreagă lume?
Nu ştiu să dau un răspuns limpede la această
chestiune. Un fapt este cert: mulţi dintre consătenii
lui Marin Preda nu vroiau să accepte că ajunsese un
om important. Ce gândeau ei, „cu ce a fost Marin al
lui Călăraşu mai breaz ca noi, ca să se facă atâta
gălăgie în jurul numelui său? Cu nimic. Atunci? Ia
mai lasă-ne în pace, cu el, şi gata.”. Un alt
amănunt, observat repede de mine, şi pe care nu l-
am uitat, a fost acela că, deşi murise cu doi ani în
urmă şi că moartea lui timpurie a stârnit atâtea
discuţii, nimeni, dar absolut nimeni (cu excepţia
familiei, desigur) nu-i regreta moartea. Mai mult.
După cum se poate deduce din cele povestite mulţi
încă erau furioşi pe el.
După ce am băut berea, cu localnicii, am refuzat să
mai stau cu ei, pretextând că am treabă. Într-adevăr,
vorbisem cu cineva de la Primărie ca să-mi arate
şcoala unde învăţase scriitorul, şi unde, spre marea
lui mirare, ca şi a tatălui, luase, cândva, premiul
întâi. Şcoala era cea veche, din perioada interbelică,
şi încă se învăţa în ea. Într-o sală de clasă se
amenaja o sală dedicată scriitorului: fotografii,
vitrine cu cărţi, facsimile etc. Iar profesoara ce mi-a
fost ghid era serioasă şi bine informată. Am mers
minute bune, în tăcere, pe culoarele şcolii. Am ieşit
în prag privind alte minute lungi curtea şcolii. Apoi
m-am dus la Ion Baltac şi Ilinca; se făcuse amiaza.
Nici nu iau loc bine la masă că un om trimis de la
47
primărie bate la poartă, o deschide şi ne anunţă că a
venit cineva important de la Alexandria, de la
partid, şi că vrea să-l cunoască pe domnul de la
Dorohoi. M-am ridicat de la masă, urmându-l pe
individ. La primărie, în biroul primarului, unde am
fost invitat, se găsea un domn bine îmbrăcat,
elegant. Facem cunoştinţă. Îmi spuse că este
tovarăşul X, secretar doi, cu propaganda, de la
Alexandria. Eu cine sunt? Sunt, într-adevăr,
profesor de istorie, cum se zice? Da, îi răspund.
Semnele de întrebare, cu privire la ocupaţia mea,
proveneau din faptul că nu arătam deloc a profesor:
blugi Lord, un tricou jumătate alb, jumătate negru
pe care scria şi în faţă, şi în spate, 66, nişte adidaşi
în picioare, precum şi o barbă de vreo lună. Nefiind
deloc convins că sunt cine spun că sunt tovarăşul
X, după ce mă invită să iau loc în faţa sa, mă luă la
întrebări despre un eveniment istoric sau altul,
despre cărţi şi autorii lor, etc. Convins, de
răspunsurile mele, că nu sunt impostor, tovarăşul X
(un domn citit) intră în discuţii serioase cu mine.
Ba despre Garda de Fier, ba despre 23 august 1944
şi rolul P.C.R. în eveniment, ba despre sistemul
partidelor politice din perioada interbelică, ba
despre abdicarea regelui Mihai, ba despre
obsedantul deceniu despre care scrisese mult şi
scriitorul pentru care venisem la Siliştea-Nouă
(Gumeşti). Numai despre timpurile pe care le
trăiam, tovarăşul X, n-a scos nici o vorbă, fapt
pentru care i-am mulţumit în gând. Ne-am petrecut,
discutând alert, vreo două ore, despărţindu-ne, aş
spune, prieteni. Nu-i ştiu numele, (l-am uitat), dar
am un gând pentru tovarăşul X. O fi fost vreun
dizident, desigur. Iar vizita lui, la Siliştea-Gumeşti,
tocmai când eu mă aflam pe acolo, nu o cred de fel
întâmplătoare. Mai mult ca sigur despre sosirea
mea în zonă se raportase la Alexandria, iar
tovarăşul X fusese trimis, probabil, ca să vadă ce şi
cum. În sfârşit. De la Primărie revin la Ion Baltac şi
Ilinca. Servesc masa, bem câteva pahare cu vin şi
discutăm, evident, tot despre Marin Preda.
Hotărâsem ca în acea seară (16 august 1982) să
plec din Siliştea-Gumeşti. Ion Baltac îşi exprimase
dorinţa ca să-mi facă o vizită, la Tătărăşeni. Era
foarte interesat de pielicelele de miel, de la noi, din
zonă, şi care, credea el, erau cele mai bune din ţară.
I-am scris vreo două scrisori, iar Ion Baltac mi-a
răspuns. Dar de venit la Tătărăşeni, n-a mai venit.
Era prea lung drumul, prea multe trenuri şi
autobuze trebuia să schimbe, mi-a scris. Iar
scrisorile scurte, de la cumnatul lui Marin Preda,
Ion Baltac, le am pe undeva, printre hârtiile mele
(fragment din “Ispita memoriei”,
Ed. Axa, Botoşani, 2006)
jurnal
Lýkeion

GALERIA
PO
POEŢILOR:

CLIPA

POEZIEI

poezia 48


Şi ai ajuns în poziţia inversă

Omul s-a întors pe dos

Emanuela ALBU de când cu gravitaţia inversă -
efecte întârziate ale Big Bang-ului
sau
cele trei forţe tembel sudate.
Aşadar picioarele stau în dreptul capului,
doar se ştie.
Şi din aceasta cauză,
omul s-a trezit că sare.
Ţop! Ţop! Ţop! Ca o broască
pestriţă si râioasă şi cu un spirit gregar.
Un Ţop! refulat mereu.
S-a tot încercat o operaţie estetică, mai specială,
dar nu funcţionează -
omul a devenit o broască ţopăitoare diletantă.

VOI indemnaţi la ură fardată

Alternative - oricum te-ai dus
Omul diseacă pe om
din dorinţa de cunoaştere biologică -
ici o arteră, colo un ventricul.
De când omul a renunţat
Întâi ajută anestezia rahidiană,
la filosofia firelor cărunte
apoi stingerea inimii
optimismul se duce pe apa sâmbetei
în valuri de lacrimi şi sânge.
şi toţi îs deconectaţi:
E o executie demnă de o gorgonă abjectă,
unul a ajuns zănatec,
clasificată însă, de om,
cu un ochi agăţat de o rază,
drept studierea ataraxiei!
privind lumea in sus;
Aceasta s-a promovat de când fiinţa a infestat nihilismul;
altul a rămas
simptom: regretul de a fi un refulat
cu ochii lipiţi de sol,
cand ceilalţi par a fi liberi sau singuri...
aşa.
Şi, între timp,
disecţia evoluează...
Pătat cu ură fardată
Lungirea ta provoacă orbirea mea
Din foi albe clădesc castele şi punţi pentru timp,
Omul ţine firul existenţial
iar cu negru schiţez ferestre şi uşi închise.
cu nouă maini,
Mi-am descoperit vocaţia:
de cand cu tăierea
architect al sufletului
arterei pulmonare.
ce trage de picior
Si la fiecare ruptură
unghiul cercului.
mai leagă un nod,
Şi e bine:
il tot lungeste -
dimineaţa întârzii la birou
mai il intinde,
şi primesc şuturi,
il tot carpeste,
la amiază înghit voma cuvintelor tale
pana devine un ghemotoc rufos,
subtile adică,
fara o logica existenţiala.
iar noaptea cineva îşi închipuie
Dar el insusi
că gândul meu e
considera a fi una,
u
si de aceea
ş
omul vede doar alb-negru,
ă.
iar cei mai rupti,
Ar trebui să demisionez
griuri valorice.
până nu-mi scrijeleşte conştiinţa
pentru totdeauna.

49 poezia
Lýkeion

Poti darui ce ai in tine

Un om vomita
Intr-un colt al camerei,
Altul tocmai infuleca
O lingura de salata gustoasa,
Privind plictisit
Resturile
Pe care celalalt tocmai le scoate din el.

Trepte - ajutor in a urca descendent

Imi storc creierii-

Intrebare fundamentala:
„Cine sunt eu?”
Ratat.
Azi ma urasc Cleşti metafizici
Din cauza a 500 de grame
Si din cauza oricarei cauze.
Din nou.
Intrebare fundamentala:
„Cine sunt eu?”
Ratat.
E maine.
Si am intreb cat e ceasul-
n-am timp.
Intrebare fundamentala:
„Cine sunt eu?”
Ratat.
E poimaine.
Acum ma dor oasele
Si ma ingrijoreaza tensiunea.
Din nou.
Intrebare fundamentala: Apocalipsa unei existenţe
„Cine sunt eu?”
Ratat.
s-a intunecat.
E noapte.
Schelet.
Ratat.

Sinucigaş fericit
(desene de Emanuela Albu)

poezia 50


cu cuvinte surpătoare;

Când întunericul a pus stăpânire

pe sufletele noastre;
Liudmila CARŢA Când ura, e la putere;
De ce să vorbim de fericire?!
Nu cunosc acest cuvânt!...
Sună dulce precum ciocolata „Kandia”
Dar rost nu are, când totul e mişel.
Nu vreau să cred în acest cuvânt - fericire.
Se consumă la sigur, precum ciocolata;
Eu cunosc ce-i durerea
Pentru mine durerea e mai mult decât o familie
Ea îmi dă forţă să trăiesc
Să înot în balta de apă pe care o emană ochii mei.
Durerea e ceva sublim,
O poţi găsi la orice minut
Şi e disponibilă oricând,
Durerea mea constă în neputinţa oamenilor
De a fi milostivi.
Lava
Fericire!??! Nu cunosc acest cuvânt
Când cu mine e prietenă durerea
Clocotesc precum un vulcan alpic,
Când sufletul cere mângâierea
Solutia vasculara se inferbanta in ultimul
Şi viaţa îl mângâie doar cu zgârieturi.
Sfert de secunda, arterele iau pozitia unei explozii
Când doreşti să vezi chipul de mamă -
Avalansice de emotii. Amorul e divinitate trupeasca
Îl cauţi în tăcere, dar nu-l găseşti...
Ce iti darueste tarie.
Atunci te întrebi: Unde-i fiinţa care te-a creat?!
Şi realizezi că eşti singur, într-un necunoscut.
Lumina diminetii imi surade paranoica…
Când vezi părinţi cu copii ce se plimbă pe stradă
Când toţi vorbesc de tată şi mamă...
Ma car desarta prin camera goala, acoperindu-mi
Dar tu!?... Plângi şi plângi,
Trupul cu capotul de un albastru plat, apoi ies la balcon
Atunci... ce rost are fericirea?!!!
As fumez o tigara de lumina…
Când totul e iluzie, e vis pătimaş,
Când întâlneşti golani pe stradă, te înjură, şi nu ştii de ce,
Destin şi timp
Când îţi faci un prieten şi înţelegi că de fapt nu-ţi e
prieten,
Iar nefericita viaţă mă duce în dilemă.
Când cauţi o alinare şi nimeni nu vrea să te asculte, măcar,
Mă aruncă în ea.
Când sesizezi că eşti singur, departe de iubire,
Precum o fiară sunt
Mai ai nevoie de fericire???
Aruncată şi lovită de picioare.
Eu sunt eu, şi nu sunt eu,
Precum frumuseţea
Aici, unde niciodată nu poţi fi tu,
Mă usuc.
Unde toţi te privesc ca pe o orfană,
Răutăciosul meu trecut
Dar puţin le pasă de-a ta viaţă...
Se zbuciumă, necăjindu-mi
Nu cunosc fericirea...!
Prezentul, îndreptat spre viitor.
Liniştea, ştiu, ştiu, e ascunsă
***
Numai acolo, în sicriul întunecat.
Sufletul meu
Dacă a fost
Se întrece, la galop, cu trupul...
predestinat
Lacrimile au început să concureze cu ploaia.
să fie iubirea
pedeapsă
Semn de întrebare... (nu cunosc acest cuvânt)
a sufletului îndrăgostit
atunci eu,
Fericire...!? Nu cunosc acest cuvânt.
iubite,
Ba chiar pare a fi neexistent,
nu mă tem
Când totul e durere ucigătoare,
de iubire şi
Când totul e beznă şi oamenii
sunt fericită în
se înjunghie unii pe alţii
vulcanul suferinţei.
51 poezia
Lýkeion
Revelatii...
Am uitat cum e primavara...
E soare,verde,rosu,galben?...
De cand m-am exilat in coltul asta de lume
Vad doar negru,iar uniori nu mai vad de loc...
A trecut luna martisorului,si eu nici n-am apucat
Sa vad cum arata martisorul
anul acesta,ce modelurii s-au inventat...
Mi-e dor de ziua in care cu motanasi in maini
rupti din gradina babei Vera,alergam
Spre scoala,bucuroasa ca vin cocostarcii in tara.
Recitam poezii despre primavara,si confectionam
Felicitari pentru mama...Atata entuziasm...de primavara...
In care acum sentimentile au ramas pierdute cu fulgii
Ce sa-u topit...urasc clipa acestor zile ,aici,straina,asemeni
unei
Ciori uitate in varful unui copac.
Epistola
Lui S.S.
,,Fii sigur ca gandirea va schimba
Viata, si viata va incepe sa se schimbe...
(Coelho)
Ce se pulberizeaza in pustiu,iar vazduhul geme
De durerea iubirilor nepatrunse...
Am fost o intamplare a zilelor in care iarna
Ne inghetau obrajii sub albe floriceri,iar fumul
Fabricilor iesea de sub zapada,pictand pe cer
Inimioare de gheata..Vicleniea inimiii nu credea
In puritatea acelor clipe...
Melancolie
Spiritul nostalgic mi-a cuprins gandul
in palmele negre si reci...
Ma las coplesita de ce-a fost si nu mai este.
Vorbesc in gand cu ce-i neprezenti si ma intreb:
,,Ce ,dracu’ ,fac in aceasta lume?”Ma pierd...
Mai scriu un vers...mai arunc un suspin...
Vreau liniste,dar cand ajung sa fiu singura...
mi-e frica...daca mor vreau sa ma tii de maina...
Si sa taci!...Vreau liniste...
Ma las coplesita de ce-a fost si nu mai este.
Ce viata murdara...ce gust amar de...oameni.

Am cautat atatea cuvinte si nici unul nu

Mi sa parut mai potrivit.Mi-ai spus ca
Scriu tampenii,dar ti-am raspuns ,,Ce daca...”
,,tampenii” ce se nasc prin violarea sufletului...
Vezii au inflorit copacii?...desi pentu mine sunt
La fel de uscati,la geamul tau isi fac loc ghivecii
cu fori,am trecut ieri pe acolo.Orasul intra
in alerta de primavara,totul e vesel,insa
ochiul meu arata alb-negru si ciudateste orice
imagine.Nu-mi pasa.Sunt atat de indiferenta,doar pana
in momentul in care te zaresc prin nalucele
de praf ce le ridica autovehiculele si imi cert
inima ,,de ce ,ma,mereu sari de pe axa?!...nici nu te
vede!...”
insa e mereu sub tensiune si bate,bate pana o respiratie
adanca
alunga vanturile ce o abat.Si zice ca n-o intereseaza...
Stii mi-amintesc de prima noastra seara,si ma inreb de ce
Te-am intalnit tocmai toamna ,cand ea o hoata amageste
Sufletele? Sunt patrunsa de noi...
Dar...nu mai conteaza...
Si totusi...e frumoasa primavara...Sufletul ,e sec in ea.
Si timpul,timpul...un caine ce nu latra,ci doar alearga...
Si maine te pierd dinnou....

Love Story

Ai fost o intamplare a umbrelor de toamna,

poezia 52


Claudia GHERMAN bucuria si tristetea mea,

Pentru ca tu esti
limita infinitului meu
Pentru ca tu esti
creatia mea
Si mai ales pentru ca…
fara tine nici ca pot muri…

De ce Doamne
Uneori destinul
e atat de nedrept?
Ne lasa pe pamant
Sa traim cele aproape
treisprezece minute
Sinucidere de viata adevarata,
Iar atunci cand gustul
Ai ales sa te sinucizi e atat de bun
cu singuratate, Ne ia… ?!
Te-ai ascuns de mine
in cel mai negru colt
Cand te-am gasit Dumnezeu
tu deja murisesi…
De ce, suflete, m-ai abandonat si
m-ai lasat prada nemuririi… Te vedeam plangand pe umarul meu
Suferinta ta imi lovea sufletul
Erai prins in inchisoarea Iadului
Suflete… Iar aripile-ti negre si pline de sange
Pareau a fi ale unui inger
Eu nu mai sunt nimic Ce-si astepta moartea...
pentru tine, suflete…
Nici pamant, nici cer Si-atunci ti-am luat palma intr-a mea
Nici zi, nici noapte… Ti-am sorbit privirea plina de durere
Si viata ce parea a se scurge din tine,
Te-ai vandut Diavolului Iar ochii tai nu mai aveau culoare
Si m-ai lasat prada Dar erau fericiti ca inca vad lumina.
Acestei lumi insipide
Care ma reneaga, zi de zi… Am inceput sa plang alaturi de tine,
Insa, cand o lacrima s-a prelins
Nici suferinta-mi n-o mai simt, Pe una din ranile sufletului tau
Nici viata pe care inca o traiesc Un gand a trecut prin mine,
Doar falfaitul aripilor Mortii Sa te scap de chin...
Ce in curand va sosi…
Inchizand ochii am luat securea Mortii
Cand sangele tau i-a ascutit taisul...
Sufletului… Apoi, nici macar sa plang
n-am fost in stare,
Ai scapat din ghearele Iadului Caci nu eu trebuia sa fac asta
Si te-ai intors la mine Eu...nu eram Dumnezeu
Ai platit cu suferinta ta Si nici macar nu-l cunosteam!
Pentru drumul de intoarcere

De ce tot acest sacrificiu

Cand tu insuti ai ales sa ma abandonezi,
Te-ai vandut Diavolului
Si ai ales calea Iadului ?!

« Pentru ca tu insati esti Sufletul negru al unui înger mort

53 poezia
Lýkeion
Dana CERNUŞCĂ
Arheolog rãtãcit
mlaştina inimii
e o malformaţie a naturii:
acolo ţâşnesc gheizere
ce fierb venele…si dau naştere
copiilor suspinului,
acolo cresc nuferi negri
cu care se hrãnesc
egretele pasiunii…ce vin
sã-şi facã provizii
in fiecare zi a lunii pline…
acolo, verdele-amintirilor
orãcãie prin stuful gândurilor
si sare pe fiecare patã
de uitare
sã prindã cu limba
mustele durerii
geograful ce-a strãbãtut mlastina
cãutând trandafirul de cenuşa,
şi-a pierdut un ochi
in bãlãriile furiei…
şi-a uitat numele pe
malurile iubirii,
şi şi-a schimbat fiinţa
pe fiinţele mlaştinii…
a-nnebunit, cãci
nu l-au mai lãsat sã plece câteva
eternităţi
si când i-au spus cã e liber
a luat-o razna
şi s-a aruncat in abisul
celor mai tainice
sãruturi – niciodatã dãruite
de fantomele focului.
Geneza lacrimii
Pe zidurile fiecărei clipe
se scrie geneza.
Filosofia unui grăunte de zahăr,
poezia
împrăştiată printre alte mii,
asistă nedumerită
mestecând un fir de cer
între colţii săi vampirici.
‚Ce l-a apucat??’
Pe o piatră apare Adam,
pe alta.. Eva..
îşi întind mâinile neputincioşi,
grăuntele de zahăr se
târăşte spre ei...
Enervat, îi loveşte cu piciorul.
Adam zboară spre cer...
Eva se afundă în pământ.
O picătură de durere
cade pe praful de zahăr...
Eva râde...
Adam zâmbeşte...
Pe marginea zidului
se pictează naşterea ploii.
Infometãri
Treceau picturi ecvestre
prin ceaţa lacrimilor…
le-a prins zãnaticul gând
şi le-a aruncat
in farfuria nopţii.
Intenţiona sã le mãnânce
la cinã,
dar nu-şi gãsea furculiţa…
si el nu mãnâncã fãrã
furculiţa lui…
au curs lacrimile prin deşertul
obrazilor…si le era sete…
dar durerea şi-a retras
apele in hãurile inimii…
mureau de sete lacrimile,
murea de foame gândul…
S-au intâlnit intr-o clipã
in cimitir
şi-au dezgropat suspinele,
care, precum smochinul epifit
şi-au incolãcit agonia
in jurul fiinţei-
au sugrumat si au
sorbit-o prin membranele lor
şi i-au şters existenţa…
Dar peste trei zile
fiinţa invie…
Semper-esse!
Tai disperarea cu toporul
şi-o arunci in mormântul
proaspãt sãpat
in cimitirul gândurilor.
54


Râzi si plângi… utimul inveliş

Unde sunt corbii când pe care umbrele l-au numit Atlantida.
ai nevoie de blestemele lor, Cavalerul tristei figuri -umbra-
unde sunt vulturii când ciocurile lor hoinãreşte acum, bezmeticã
ar trebui sã sfârtece de la un câmp de bãtãlie
carnea durerii?! la altul…
De ce nu poţi doar striga Masacrul organismelor gândurilor
“Stop!” şi totul se scrie pe copitele
sã cadã ca-ntr-un joc fiecãrui inorog al morţii…
de domino: Antagonia noapte-zi
sã cadã cupola cerului, s-a diluat demult..
sã se despice pãmântul de fapt de câteva clipe pãmântene-
şi sã te imprãştii evuri cosmice…
in vânt, Şi Utopia Iadului
fãrã ca Isis sã şi-a construit inchisorile
mai porneascã in cãutarea-ţi… pe capete pietrificate.

Droppelgänger de ce umbra era gri?

Lumini ce poartã doliu Dimineţile patimilor

carã in vene ultima cruce
a timpului Corbi de cleştar
cu ochi de gorgonã, răstignesc luna, în fiecare noapte,
clipele privesc fiinţele pe crucea durerilor
suferinde de la capãtul fiinţei...
orizontului durerii… se hrănesc, cu sângele ei
mulţimi de sicrie otrăvit,
işi aşteaptã oaspeţii pe care-l adună
sub pãmântul miracolelor. în rouă...
Nu exista Negrul care lovesc, cu ciocul, fiecare
sã inece totul… fărâmă de strălucire,
pânã când ochiul il va descoperi, ca să-şi poată întinde aripile,
morţii umblã, şi-abia în zori
viii se ingroapã, îşi primesc culoarea înapoi,
morţii işi tai venele când demonii tăcerii
şi cautã sângele iubirii; se spânyură de copacul lacrimilor
cei vii cautã viermi şi judecătorii-urlete
care sã ucida vulturi, alungaţi din sala de judecată
fluturi care sã culeaga ploaia primesc
cei morţi işi beau drept
respiraţiile odatã pe lunã, pedeapsă,
iar viii se descompun. ani de
Cei morţi se sãruta folosind pribegie
buzele distanţei prin
şi se-mbrãtişeazã-n clipe ucise leucocitele
şi mor de dor… agoniei.
Tezã babilonianã Şi-astfel, în
fiecare
Cele trei tãrâmuri ale adâncului dimineaţă,
Şi-au revendicat bolţile cereşti: fiinţa îşi
primul intuneric a ruinat reia, locul,
cetaţile astrale pe cruce...
si Imperiile Lunii au cazut…
intinderile Soarelui s-au
sfãrmat in cel de-al doilea
ocean intunecat.
Pãmânturile morţilor au sfâşiat

55 poezia
Lýkeion
Absurde
Ale Universului, ce-ncearcă
Alexandra ADUMITRĂCESEI
Să le-adune în nisipul mării.
Aripa unui înger cerne
Picuri roşiatici, ce se cristalizează
În boabe de mărogan.
Şi toate aceste lacrimi
S-au topit
Int-o singură…Inexplicabil,
O simt
Cum îmi atinge sufletul
Intr-o sărutare
Rece,biciuindu-mi apoi
Obrazul transparent
Cu ore infinit de apăsătoare,
Preluate din
O ultimă dorinţă… Costa timpului…dar poate că…
Acestă mare lacrimă
Parcă se aud arpegii în capelă Se va polei
Şi clopote bat de priveghi, Într-o zi, în propriul meu
E timpul… Ochi, săgata de privirea
Valuri negre,funzi de Îngerilor.
Mătase şi dantelă,un sarcofag
Împrejmuiesc.E doliu, Aripa negră…evantai violet
E noapte şi burează,
e-o linişte de cimitir Peste genele haosului cad
pe stradă; doar cucuveaua de pe Ploi,
turlă Cu dantele translucide din rochia fumurie
încă mai e trează. De seară a lunii,
Rătăcesc prin ganguri, totu-i de piatră-n jur, Sfâşiatăîn colţii Timpului.aurate
Şi inima-mi e tot Şi somnoroase, ielele din adâncuri
I rocă Urzesc
Cu spini roşii împrejuri. O ploie gri, prea cenuşie parcă,
Mă simt cidat… sunt Ce ridicându-se din pământ
La privegiul a ceea ce-am fost… dar Aşterne cenuşa
Oare ce-am să fiu?? Pe ochii
Ştiu:tăcerea de acolo, Îngerilor din gândurile mele.Lacrimile-mi
Unde doar umbrelele dansează S-au amestecat
Ca iele de foc a morţii… sau poate că Cu ale cerului.moartea se prelinge
Banalul voal de pe sicriu. Uşor
Aş vrea să fiu “nimic”… un NIMIC Printre ele, făcându-şi loc în fiinţa mea.
Ce sigilează moartea într-un sipet de sticlă O simt acoperindu-mă ca o aripă
Şi viaţa Neagră, ca un evantai
Într-o clepsidră,dar să ştiu, Violet…neagră de
Să ştiu sigur,că eu, NIMICUL, Scânteietoare,
NU DEPIND DE ELE. Violet de dulce.
Lacrimi

O lacrimă de demon se preschimbă

În abur şi picuri de ploaie,
Ce udă pământul
Cu alte mii de lacrimi Negaţia morţii în faţa
De cianură…
timpului
Smuls dint-un ochi al timpului,
(desen de Cosmin
Un minut
Şoltuzu)
Se stinge sub alte secunde lăcrimânde,
Ce-şi pârjolesc durerea
Într-o vşpaie de chemări
poezia 56


Te văd precum o molie de praf

Oana VOITOVICI Arunci cu mine in pulberea din inima ta
Arsă demult
De un apus
De un sfârşit
De un sărut
Deschid o poartă spre grădina cu vişini
Acolo lilieci zboară cu parfumuri ciudate
Zumzăie furnicile frământarea mea
Si mă las pe firul negru de grâu
înţeapă….şi doare…..şi moare
Confuzie peste mare
Peste dealuri
Peste cer
Peste mine

Altruismul cuvintelor mele nu poate fi negat

n-ar trebui să crezi că esti unic

Tot ce ĩmi doresc e ca îmi vine să scuip amărăciunea

Ĩntr-o zi să mă găsească cineva adunată pe vârful inimii
Să mă caute să scutur durerea de pe genele reci
Să plângă să adorm pulberea începutului
Să sufere pe care tu l-ai sfârşit
Să dorească răsuflarea mea
Să ĩntrebe de ce nu-s acolo,a tunci îmi vine să plec
Să rostească numele meu ca pe-o oră din miez de noapte să tâşnesc
Să izbucnească în tăceri absurde pentru mine ca sângele din vene
Să resimtă amarul unui pahar de vodkă, adânc înfipt.. ca vinul din pahare
Să se arunce în gol doar pentru o privire aruncată înjositor sa urlu in şopate asimetrice
Să-şi ucidă sângele, tăind in pielea-i albă cu tăişul unei însa să nu uit că
cutii de suc.. tu ai început sfârşitul
Nu doresc mult de la mine
însa vreau să-ţi fur simţirea….. îmi vine sa vin lângă tine
Nimeni ce vei reuşi să….. să smulg orice asemănare cu a fost
Cred că am căzut in haos... sunt sigur.. să întrec timpul in trecere
În frământarea de idei dar să-mi amintesc că
Am hotărât ca nu sunt mort tu ai rămas o amintire
Trăiesc si respir
Dar aerul e al tău,e otravă Îmi vin gânduri ce pleacă
E doar CO2 Vin şi te sufocă
Nu ştiu, Vin……..
devine siguranţă si amintire
Iar vreau a rămas
Doar
Nu ştiu…
E aspră atingerea haosului
Dar mai grea o simţi pe fotografie realizată de
ea..apăsarea Oana Voitovici
De plumb a propriilor gânduri
Vreau a rămas doar nu ştiu

12 minute de cand m-am ars

M-am săturat să tot aştept
Curg rauri de acid din saliva ta
un moment de luciditate… Peste ochii mei
Se intuneca norul de lumina
Confuzie..risipă de euforie Moare ceata ta din mine
57 poezia
Lýkeion
Acid curge din ploaia de lacrimi
Peste mana mea
Nu mai simt arsurile…
S-a oprit de mult Mihai PLEŞCA
Ploaia acida din tine
……….peste mine……..
Insa aburul nuclear
Se resimte in rasuflarea mea
…..Ma sufoc fara sa ma sting…
……in 12 minute…..
……fara….

Ochii morţi nu văd viitorul

Se scurge licărire de negru COPILUL

de iris...
Se scurge o geană tăcută S-a stins un an, poate mai mulţi
din pleoapa moartă... S-au stins atâtea vise
Te scurgi Tu şi nu rămâne Tot singur eşti, tot taci şi-asculţi
decât umoarea spumoasă Şi baţi la uşi închise.
a ochiului tău
E alb, e orb, e singur... S-a stins un om, poate te minte
Albastru violet electric... Poate s-au stins o mie
E apusul tău... S-a stins un vis şi astăzi simt
Refuzi încarnarea în mine Că-n veci n-o să învie
Şi uiţi că ochii morţi nu văd viitorul...
Tot singur eşti şi n-ai nimic
Toată privirea ta s-ar putea scurge prin Nimic nu-ţi aprarţine.
arterele mele. Lumea e mare, tu eşti mic
Toată moartea ta ar deveni viaţă în Şi treci prin rău şi bine.
ochii mei
Tot ce eşti tu ar fi îndeajuns Lumea e moartă, tu eşti viu
Dacă ai şti că ochii morţi nu văd viitorul Viaţa arde-n sânge
S-a stins copilul şi nu ştiu
Ştiu că atunci rămâne azi pentru totdeauna aici De ce îmi vine-a plânge.
Un loc al regăsirii mele Azi, viaţa-mi pare un simplu vis
Amintiri ce renasc din versuri, muzică, privelişti... Ce n-are nici un rost
Zîmbete sau nu... ochiul roşu al ierbii Iubeam copilul dar s-a stins
Îmi demonstrează existenţa puternică Copilul ce am fost.
A NEPĂSĂRII
Acum trăiesc pentru atunci Mi-e dor de el, mi-e dor de tot
Fără să cred nici o clipă că voi muri Ce-am avut înainte.
Fără să revăd, să resimt măcar o adiere S-a stins copilul dar nu pot
din furtuna de simţuri Să mi-l alung din minte.
Ce pot răscoli lumescul din mine...

poezia 58


Ioana SINCULEI Două bolţi

Ne vom prinde de mâini.

Mâinile ne sunt
două bolţi cu heruvimi, înstelate;
cu raze fac schimb, între ele, şi totul
e un peisaj al sângelui din carne.

Nu-i altul geamăn, în vazduh, pe ape...

Şi dintr-o boltă de-o cădea, o stea,

se va opri şi va lumina pe-a doua;
iar pasărea cu grai de aur, dacă
va muri, o alta o va învia.
Copilărie E un peisaj al primăverii, poate.
Nu-i altul geamăn în vazduh, pe ape…
Lăsaţi-mă să fiu copil,
Măcar un ceas, în fiecare zi. O clipă
La răsărit aş vrea să fiu
Sub paşii-mi, sfioşi, iarba să se-nchine Un gînd adie peste pleoape-mi.
Doar cât o şoaptă. O frunză transparentă se sparge
Pe peisajul de toamnă ce a venit
Să ştiu, dar să ştiu sigur că soarele nu e Adunând
Decât o foarte mare portocală... noile morminte de frunze vechi.
Lăsaţi-mă să fiu copil, Din depărtare, o bucată de lună
Măcar un ceas, în fiecare zi... Îngheaţă aerul cald
Ce picură pe un pervaz de cer
Dac-ar fi Prin simplă condensare.
Continuă să ningă
Dac-ar fi să vorbesc despre ape Peste inima mea.
Dac-ar fi să vorbesc despre munţi O iarnă de tristeţe.
Aş slăvi minunata cetate
Aş slăvi domnitorii cărunţi Roua
Aş simţi bucuria aproape
Dac-ar fi să vorbesc despre ape... Roua se face, acum,
Lacrimă.
Dac-ar fi să vorbesc despre crin Apoi, îşi continuă drumul
Dac-ar fi să vorbesc despre flori Înăuntrul inimii...
Aş simţi surâsul cristalin Parcă o vezi!
Tăinuit de izvoare, în zori, Cum se strecoară
M-aş simţi ca o floare de-april Printre rănile fierbinţi
Dac-ar fi să vorbesc despre crin. Ale sufletului.
Şi, dintr-o dată,
Dac-ar fi să vorbesc despre lumină, Porţile inimii s-au închis.
Izvorând vertical, seculară, Şi-a rămas
Aş iubi reculegerea lină Doar cristalul.
Slobozită de Steaua Polară,
Aş simti bucuria deplină,
Dac-ar fi să vorbesc de lumină.

Dac-ar fi să vorbesc despre ape

Oglinda
Dac-ar fi să vorbesc despre crin
(desen de Alex Mihăescu)
Aş simţi bucuria, aproape,
M-aş simţi ca o floare de-april.

59 poezia
Lýkeion
e timpul, trecut în abisul uitării.
Nu mai există întoarcere...
Timpul se opune la orice încercare,
Andreea UNGUREANU La orice remediu al vieţii latente.
E inaccesibil timpul – scurgere lentă...

Negru

Un înger negru te priveşte,

o mână neagră se întinde,
un bilet negru ţi se dăruieşte,
şi-o slovă neagră te surprinde...
„Vin după tine... acum...
Aşteaptă...”
Citeşti scrisul negru şi te înfiori,
încerci să te deschizi,
Rob... în tine să cobori...
Dar vezi totul în negru
şi pasul nu mai nimereşte drumul spre tine...
Cum poţi să străbaţi spaţii interplanetare, Îngerul se apropie,
să explorezi particule micromoleculare, mâna te cuprinde,
să atingi cu palma cerul, la orizont, biletul negru te desprinde
să penetrezi adâncul, înot, de lumea vie.
să dezlegi enigme, în piramide, E prea târziu!
să trezeşti la viaţă fiinţe morbide, Nu poţi să mai priveşti
să fii stăpân peste pământ, ce rămâne în urma ta!
peste adânc, apă şi vânt... Îngerul te duce numai înainte,
Şi totuşi... un lucru, doar unul să-ti scape: prin Universul negru!
Însăşi Moartea să te îngroape.
Nu, nu mai eşti stăpân,
ci rob,
şi încă Rob al morţii!

Toamna

Frunze risipite-n timp...

Moarte lentă.
Viaţa, absentă pe pământ,
Transformă umbra,
Cu aripi, pentru zborul în infinit.

Auriu brodat cu fire negre:

inexistenţă inevitabilă!
Toamnă fără frunze, goală:
tinereţe risipită în zadar,
Viaţă spre final!

Timp
Şah...
(desen de Andrei Alex Mihăescu)
Scurgere lentă, a vieţii pierdute,
un neutron, în Universul lumii nevăzute,
un firicel de praf, la orizontul zării:

poezia 60


Lavinia DUMITRU
Larisa POSTOLACHE

Idee

Când cadavrele ce-ades ne îngrozeau vor deveni

ale mele aliate…
Când sângele ce atat îmi displacea voi bea fiind
însetata,
Totul va deveni un haos si apele vor fi doar un Am inghitit paharul de venin
pamânt, Pe care moartea mi l-a oferit.
Brazii falnici prefacuţi în scrum şi toate florile Ce dar de nunta!! Ce ranjet lacom !!
mirosind a gunoaie… Privire obscura……..
Împlinirea va fi completă..de moarte,de ură, de Portret perfect de mireasa nenuntita
juraminte deşarte… L-am sorbit pana la capat,
Voi continua în lumea mea mică să mă hrănesc Mi-era o sete de sange,
privind la morminte Care-mi uscase gatlejul,
Iar tu…muritor naiv si credul ce crezi ce binele
învinge, Aproape ma asfixiam
Vei suferi si vei plange privind cum moartea e
viata si viata….se duce… N-am putut insa topi
Focul groaznic ce imi ardea madularele
A mai ramas o picatura
Si………..ar fi pacat sa se iroseasca in van.
Anca HUŢANU
N-ai vrea sa o asezi incet
Pe chipul tau de marmura
Poate ca asa s-ar nimici
Toata ipocrizia din tine
………..Sau……………nu ?…..

Ascult…

Ascult,
Caci sufletul o cere.
Este mult
De când n-a mai simţit plăcere
Şi e mut.
Nu ştie,
E un pustnic ce doar speră
C-o să vie.
Aşteptarea-i austeră... Privind lumea din perspectiva lunii
Nebunie. (desen de Emanuela Albu)
61 poezia
Lýkeion
AND NOW… IN ENGLISH !!!
Vlad COJOCARU
LONELY
Separated by great distance,
By the many points in space,
Do I ponder your existance,
In this cold and lonely place.
Kindred soul in frail form,
Walking with angelic grace,
Bring the power to transform,
To this cold and lonely place.
Bring your inner beauty forth,
In the warmth of our embrace,
Melt the glaciers of this world,
Of this cold and lonely place.
Let us drown with our kiss,
And all else shall we erase,
Ever trapped in the abyss,
Of this cold and lonely place.
AUTUMN
As days succumb to darkness might,
According to the Wheel,
Dark wins the battle with the light,
Compelling it to kneel.
As waves of cold about the lands,
Their terrors gently spread,
Entwined like ghastly undead hands,
They drown the world in dread.
As fear grips the leaves of green,
poezia
That yellow quickly turn,
They herald th'advent of the Queen,
And praise Her swift return.
And Autumn strikes down all with haste,
Of those She does not need,
And emerald forests are replaced,
According to Her creed.
Yet some there are who catch Her eye,
In beauty and in form,
She's quick to jump when faithful cry,
To guard them from the storm.
Great bounty overtakes the plains,
For grapes are sweet and fine,
And all among the vine domains,
Float gentle tones of wine.
However, everything must pass,
But time matters alone,
Sigh thousands of green strings of grass,
As Autumn takes Her throne.
Leaves morph from green, to gold, to gray,
And always seem to fumble,
Yet loyal to the seasons stay,
And ever downwards tumble.
Alexandra SCHIOPU
GOD
Stately imposing mountains rise their top to
Glory His power;
Serene clear oceans reflect His greatness;
By love, God created the Universe.
LIFE
A frail unshaped dot… the almighty power;
Had not it had will to live,
What would have become of us?
62

POST
SCRIPTUM
Gianina CUCOREANU
Writing poems can be fun!
Asking students to write poems in English
may turn to be challenging nowadays, especially
because they prefer writing essays for contests or
homework and consider poetry “boring stiff and
obsolete”.
I tell them otherwise. Poetry can be fun if
teachers encouraged students to try new
experiences, reach out and touch the world around
emotionally, intellectually and sensorially. It
should be a good idea for teachers to get students
involved in creating art from an early age, thus
cultivating their enthusiasm in reading and reciting
poems. This is the reason for which, after teaching
the Shakespearian sonnets, the 9th form students
wanted to read more poetry and grew to like
writing poems themselves. For these students I
prepared an optional course of literature called
“Shakespeare in Love” which I hope will meet their
needs, make them study human nature and the
surrounding world, rediscover themselves, be more
communicative and creative.
Although when writing poems most people
need privacy, I have learnt from experience that in
order to expand the students` artistic taste teachers
should rely on team work which develops
confidence and free spirit, engaging them in
63
analyzing texts and poems, using brainstorming
techniques that focus on organization, pre-writing,
writing and post-writing activities. Moreover, the
students who work together react spontaneously
and more willingly when exposed to words,
sounds, images and objects than those who work
individually. They gradually master their own
senses and begin to grasp the similarities and
differences between their world and the outside
objects, people and ideas.
The first thing we should do is to present
students poems that approach their needs and
interests, such as love, friendship, nature, colours,
seasons and art. Once they familiarize themselves
with the semantic and context/ content aspects
students write on their own, following the same
pattern. It would be useful to teach them how to
organize their work, so that writing poems should
not be the result of chaotic words coming into their
minds. Ask them to keep notes about their feelings
and ideas, listen over and over again to the same
piece of music or take a closer look and analyze a
photo or a painting and, only then call for
intellectual and emotional response in words and
phrases.
Even if teachers offer students poem
patterns, some of them usually enjoy writing free
verse, rhyming or haiku poems. Tell them not to
worry, encourage and praise their work because
students need a constant feeling of carrying out a
task, which is read and enjoyed by their teachers
and peers.
Here are some examples of patterns you
may use:
Adverb Like (a noun)
Two syllables
Adverb Subject
Four syllables
Adverb Predicate
Six syllables
The + noun Question?
Eight syllables
Verb
Two syllables
Noun and modifier
Noun!
If you want to really get them hooked, play
games in the classroom as I do with my 6th form:
ask a student to write the first line, then hand the
paper over to the colleague sitting behind him to
continue the poem and so forth… You may start six
or eight poems at the same time with all the
students in the first desks and, when the poems are
finished, get them into groups to choose the best
titles, let the speakers recite or act the poems, have
fun and reward the most inventive minds.
poezia
Lýkeion

NOI ŞI CEILALŢI

Georgeta CULICEANU Otilia IORDAN

Visul si Visatoarea

Cuvantul-vis capata viata din sufletul-

gand al unei adolescente. Jurnalul cu vise devine
calea de accedere in lumea interioara.
Visul e vazut in ipostaze de reverie „sunt
treaza dar totusi visez”transformata in cosmar
„detalii macabre imi tortureaza sufletul” apoi Aripi răzvrătite
devine realitate „sufletul meu canta si gandul imi
sopteste cuvinte arzand. Unul cate unul le astern pe Cu cât vei întinde aripile
hartie…”. Ca un Icar obosit
De-atâtea caderi,
Viata este un vis si visul devenit viata
Cu atât mai mult voi iubi zorile.
structureaza zona realului, acela care poseda drept
Lasa stropii ploii monotone
granita o zona caracterizata prin reveria,visul treaz.
Sa-mi racoreasca gândurile
Visatoarea de 14 ani bate la poarta
Arcuite ca o bolta invizibila
Initierii,trece din trezie spre reverie,atingand
Dar aripile care lovesc aerul
samburele visarii. Cu miros de fân şi margarete
In acest spatiu imaginar are loc intalnirea cu Nu le întinde:
profunzimea gandurilor tacute ale sufletului relevat Te poti întâlni
prin imagini: „sufletul meu este o picatura din Cu o ramaşita
ploaia cosmica a stelelor…Imi vorbeste lumina,dar Din fostul Icar parasit
nu prin cuvinte”. Şi ametit de frumusetea lui.
Adolescenta cu intrebarea in priviri se Atunci cazi
cauta pe sine. Ea trece de la reverie la tristete Pe o margine de pleoapa tremurânda.
asteptand „zorii sperantei”. Indragostita de ideea de Netezind cutele transparente ale privirilor,
dragoste este o „farama de stea vinovata, Aştept întoarcerea diminetii
condamnata la vesnica alergare.” Inundata de albul
Ea trece dincolo de visarea comuna si cauta Aripilor razvratite.
misterele creatiei, descoperind vointa umana de a Cu cât vei întinde aripile
cunoaste.
O adolescnta care sfideaza in stil coranian Ca un Icar flamând de spatiu,
cei 14 ani, asculta „prinse intr-o magie portocalie, Cu atât mai mult
chemarea Cuvantului.” Voi iubi zorile.
Aceasta carte este dovada ca uneori visele
devin Realitate.
Dorinta

Ma simt un izvor
As vrea sa curg o viata-ntreaga
poezia 64


De-a lungul câmpiei mele... Farâma de timp

E atâta pace si liniste Sa nu-mi ceri s-aprind teii
Încât încerc sa-mi înabus Ori sa ning
Zgomotul de valuri în muschiul pietrelor Eu sunt farâma de timp
Prin care tu poti respira
Gândurile sufletului meu sunt line Sunt iubirea ce se revarsa
Ca zborul departat Precum valurile marii
De cocori. Inundând oceanul ochilor tai
Eu sunt: viata!
Azi, acum, aici,
As vrea sa ma evapor
In gândurile tale. ADOLESCENTA

Ma simt ca un arbore
Nocturna In care clocoteste viata.
Ca o lava fierbinte…
Noaptea s-a culcat Mugurii sunt visele
în încaperea unei fântâni Ce se nasc sub lumina
Înstelate Razelor blande
Soaptele îngenuncheate Care mi se daruiesc in manunchi,
îi descânta ochii adânci Sa ma impodobesc cu ele.
in care vântul Mugurii se transforma
se rostogoleste In frunze ce nu mor niciodata.
agonic Cum oare ar putea muri implinirile?
Pasari cu pleoape de umbra In sufletul meu e o primavara
Tin în gheare de arsa cremene Ce pulseaza la infinit…
Pletele cazute Eterna primavara a tineretii.
Din norii care dorm.

AJUTA-MA, DOAMNE!

Sunt nopti când murmurul izvorului cânta aşa de blând

încât ai crede ca s-a ascuns in spate-i un înger.
In astfel de seri, las sa-mi cada o lacrima pe obraji
Ce-odata au fost plini de viata
Si atunci m-apropii de el si înalt o rugaciune catre cer

O rugaciune catre tine, Doamne,

O rugaciune in care îmi caut speranta
Si adorm rugându-te
„Ajuta-ma sa sper, sa cred si chiar sa iubesc!”

Zbor

Te-am închis in zborul

Inimii mele
Sa ma înveti ca o lectie scurta
Care începe de la culoarea ochilor tai
pâna la linia miscarii.
Privindu-te de aproape
Ascult în tine
Lebada ta muta.

65 poezia
Lýkeion
Ciprian Micuţaru Sa ma pierd-
Sa mor...
groapa mortii e-apasatoare,
Presarata cu lalele,
Negre, ca gandurile mele.
Si-as pleca in noapte,
…pe strazile pustii.
Sa fug de toti,
-----------------------------------
sa fug de toate,
Sa ma ratacesc
prin labirintul
gandurilor si al temerilor
--Apusul cetii peste tine-- …mele…

Corpurile copacilor, arsi --Gothic Story part I--

Dezbracate de pojghita lor neagra
Se renasc si ele in Iti trimit sub piele...
...stele ..in luna O dulce chemare a unui strigoi flamand
De pe cerul tacut cu norii goi O creatura hidoasa jumatate om jumtate fiara
De ploi macabre si vantul taios. Ce cu sange cald se rasfata sub clar de luna
Moarta e primavara Cu chip de toamna vie... O simti cum te cheama cu dorinta trupeasca,
Mort este si chipul iernii In cimitir...Te simti ciudat
Dupa toamna care din nou vine. Pleoapele grele te conduc ...la mormantu nostru
Fara tine... Mirosul de pamant proaspat predomina
Lacrima cazuta Iar vantul scoate sunete pe care doar morti le inteleg
Causul palmei mi l-a adincit. Rochia-ti alba cu sange sa pateaza
Un fulg de ninsoare ce nu se topea Trist, te-astept...
In contactul rumen, ale unei picaturi de ploaie, Unde avea sa se termine totul
Dar sufletu-i in brate mi-a murit. ...Si pentru totdeauna-
...Acum fara de lacrimi Iti voi simti trupul rece aproape de al meu
Si fara de tine, Vom putrezi impreuna si vom devenii unul
Pustiul nevazut il simt E un vis intr-un vers de melancolie
Intr-un dosnic incalcit si totusi cunoscut, Visez si ma trezesc cand simt mana ta pe umarul meu
(...Care doar tu il cunosti) Ma ridic, pana sus - deasupra cimitirului trist si mort
Trecind prin mine. Multimea de cruci ma priveste
Si totusi s-a unit ploaia cu ninsoarea... Rau al nopti Rau al blestemelor-
Evocati de nevoia dintre noi Ce vegheaza taramul mortii
Si-apoi am sa ma evapor in particule Aerul ingreunand lumina alungand
De suflet - vreau - sa ma readun Murdar si plin de amaraciune
In alta viata, pe un alt tarim.....Plutind Doar focul din ochi tai ma imblanzeste
Imi saruti ranile si dorinta mea creste
-cu ganduri ma omor-- Te iubesc ca pe o prada...
De-a lingul buzelor cu lama aspra a cutitului ma tai-
Dezolare, intristare, Stropii de ploaie cad pe umeri grei
groapa mortii e-apasatoare, Iar frunzele, cu al lor fosnet strident
Presarata cu lalele, Sub talpi ce urla de mahnire
Negre, ca gandurile mele. Trosnesc placut, si fiece pocnet
Imi sun-a cantec de vioara
E liniste si pace Lama otravitoare a chinului ma strapunge
e tarziu, Si lacrimile in-tacere, curg suroaie pe obraz
e noapte… Cad pe pamantul rece - sufletul avea sa-mi plece.
Trupu-mi insangerat, Nu cauta sa afli un raspuns,
Lovit de viata crunta Te vei izbi de ceva de neinteles, de nepatruns...
E lesinat, abandonat,
Pe camp, in furtuna.
Spaima ma cuprinde
Si frica ma indeamna

poezia 66


--un sentiment, intr-un desen--

Inima mea, pe niste scari

Un vant ciudat isi spune cuvantu
Rascoleste rece, imagini uitate
le-nvie si apoi le rastigneste
pe toate intr-un desen-
Cu maini taiate de pix cu cerneala rosie-
Langa un muzeu, pe-o banca...uitata Nicolae CĂRUNTU
Un sentiment pierdut inca arde.
Cauta o cale de scapre...
Incerc sa-l tin in mine
Smulgand promisiuni clipelor
Strangand intre degete
Flori culese de pe mormantul iluziilor mele.
Dar el sapa adanc, ma doare, dar nu-i pasa...
Si apoi se restigneste
Trist intr-un desen-
Cu maini taiate de pix cu cerneala rosie
Stau cu inima pe-o scara, langa cinema
Auzind fosetul glasului tau plapand Ritual diurn
Ma ratacesc in lumea ta - fara tine
In ochii tai, noaptea haotic raneste Aproape că a devenit
Se uita in gol, pentru mine
Imi ingrozeste privirea... un ritual zilnic
Si apoi ma rastigneste ca în fiecare dimineaţă,
Tainic intr-un desen- după ce-mi beau cafeaua
Cu degete hasurate si tigve de elfi. şi-mi servesc
Pagini albe imi tremura acu in maini porţia de nicotină
Doar ele mai suspina si plang să ies în grădină
Pentru ceva ce n-a fost sa fie, şi să
Si tot ce n-a ars pan-acum hrănesc vrăbiile şi
Renaste iar si apoi se rastigneste porumbeii sălbatici…
Cenusa intr-un desen- Urmele lăsate de aceştia
Patat de sange- Inserat cu ultimul sentiment. prin zăpada proaspătă
Ridic mana in gand spre tine şi eternă
Si apoi ma rastingnesc sunt aidoma hieroglifelor
Tacut si singur in propiul desen. de pe-un vechi pergament
egiptean…
Altfel, m-aş simţi vinovat.
Făra să dau hrană acestor
nevinovate înaripate cereşti -
cred că zborul lor
n-ar fi întreg.

Fericire deşartă

Nici azi nu-mi închipui

după atâta amar de timp –
cum poate fi fericită adolescenta
ce trece pe stradă săltând
în rochia-i decoltată şi multicoloră –
fetiţa de ieri, trece fericită
către femeia de mâine
şi mai departe spre-a nu mai fi...
Probabil că-i bucuroasă şi mândră,
este adolescentă,
67 poezia
Lýkeion
fiindcă-n ea, acum, timpul Petruţ PÂRVESCU
lucrează şi azi, şi mâine, mereu,
până când, într-un anume minut
ori moment, motorul vieţii sale va gafa
o singură dată,
dar eficient şi definitiv,
ca s-o trimită-n mormânt,
pe fericita, cândva fosta fată...

Ruga

Doamne
nu-mi doresc xxx
mai mare bucurie
de la Tine Dincolo de timp
decât, rugându-Te Lumânarea aprinsă
să pot afla În mâna rece.
cu exactitate
şi certitudine xxx
ziua, luna,anul
în care Cu mâna goală
eu n-am să mai ştiu Pe trotuarul ud şade
nimic despre mine… Un bânuţ singur.
Doamne, toate astea
de le-aş şti xxx
doar
cu trei zile Dincolo de timp
înainte de plecarea mea Poemele nescrise
de-ajuns mi-ar fi !... Ale naturii.
Doamne-Doamne
toate, absolut toate xxx
sunt posibile
numai la Tine… Stea căzătoare
Un ochi de lumină spart
Înainte de naştere Încolţind în aer.

Înainte xxx
de a mă naşte
am protestat Noapte de noapte
şi-am plâns o veşnicie; Colindă veacurile
N-am făcut grevă, Fără boi – Carul
dar
dupş o toamnă cenuşie xxx
o iarnă grea
şi-o caldă primavară Toamnă bogată
s-a hotărât - Boii s-au oprit singuri
fără voinţa mea În dreptul morii.
botezul
ochilor mei xxx
cu soarele şi iarba…
Acolo, în lumea În întuneric
familială a mamei Liliecii caută
am trăit Urmele zilei.
prima viaţă
şi câtă libertate (din vol. Imnele tăcerii, haiku-uri,
era Acolo!... Botoşani, Ed. Agata, 2003)
(din vol., în pregătire,
Dincolo de Dincolo)

poezia 68


Augustin EDEN

Despre lucruri despre vid şi alte chestii

nu cred că pot fi salvat dinafară de gând

claustrat în lucruri nu pot concepe umbra-mi tremurătoare
că pot chiui să pot exista în mine să pot urma
până şi ceea ce sunt gândesc fără jenă
nemângâiat mă mângâie austrul strivirii se lasă
ca un rege ex pătimit sufletul meu
aureolat de nefiire mă trage în goluri
în primordiale petrec în blana aceasta de funii
cred că vidul fără remuşcări mă absoarbe
mă naşte şi tot aşa la nesfârşitul nesfârşitului

A început de iubire în botoşaniul ceresc

mă exilez de această parte a străzii

buimac fără de moarte văii întinse îi par
mă apropiu trec parcă din cealaltă parte
de tine în vis fulgerat un arbore-robot
pe coasta dureroasă care doarme
de aur clipa ce caută sfârşitul
a început de iubire
lunii eternitatea hibernând

Eeeh! Eeehei! de drag de dragii mei părinţi

prin ochiul de smalţ cafeaua se uită la mine

dimineaţa îşi umflă aripile cu mine cu tot
se-apucă de găurit materia duduie
masa de scris ca moara istovită un eu tot mai rupt care
bate străzile în căutarea morţii unei boli zâmbeşte
se holbează băşcălindu-se ca un sens acuarela autorului
în interiorul cuvântului se aruncă aiurit
ca o memorie ameţită în uitare

(din vol. Cvadropoeme*, Ed. Geea, Botoşani, 2004)

*cvadropoemul: patru poeme într-unul şi unul în patru; primul e citit în mod obişnuit, ca orice alt
poem, celelalte sunt reprezintate de cele trei coloane, lectura putându-se efectua în orice ordine, chiar sărind
de la o coloană la alta. Termen propus în 1999 de Augustin Eden (pseudonimul literar al lui Valerian Ţopa).

69 poezia
Din DOR de Eminescu…

70
Din DOR de Eminescu…
Lýkeion

poezia

Corneliu
DRESCANU
UN CONCEPT EMINESCIAN
“Profesorul spiritual”
MOTTO:
„Educaţia unui
popor se câştigă şi se păstrează cu anevoie,
şi tot atât de
lesne se pierde şi se compromite o asemenea
moştenire, când
se dau de sus exemple de neorânduială, de
nedreptate şi de
incoerenţă.”
(MIHAI EMINESCU)
În articolul „Educaţie şi învăţământ,”
(„Timpul”)- 12 iulie 1880, Mihai Eminescu apropie
printr-o fericită inspiraţie doi termeni: „profesorul”
şi „spiritul”. Se referea la „învăţământul educativ
din şcoalele primare şi secundare”, unde „metodul
de predare e lucrul de căpetenie”, dar şi la cel
universitar unde, cu o anume observaţie nota:
„metodul e indiferent, căci aici se cere ştiinţă şi
numai ştiinţă”. Cu toate acestea, insistă asupra
ideii, scriind: „Şi aici, – în învăţământul
universitar-, va rămânea o mare deosebire între
profesorul spiritual” care ştie să-şi intereseze
auditoriul (…), pe când altul nu va fi capabil de a-l
interesa nici pentru frumoasele litere”.
„Profesorul spiritual nu se identifică cu
profesorul vesel, cu comediantul, ci cu dascălul
iluminat, cultivat în spirit, elevat moral, cu har,
incitant, purtător şi creator de valori, în stare să
pună în mişcare un învăţământ inert, pentru a
forma omul la care aspiră societatea.”
71
Eminescu se referea astfel,cu 127 de ani în urmă,
la profesorul care lucrează asupra minţii şi inimii
elevului, la „educatorul” care modelează cea mai
subtilă materie – caracterul.
Cât priveşte dominanta de personalitate,
pedagogii vorbesc în zilele noastre de diferite tipuri
de profesori: predominant afectivi (orientaţi
asupra comportamentului elevilor), predominant
cognitivi (care agreează însuşirea materiei în
amănunt) şi predominant creativi (cadrele didactice
creative adepţi ai stimulării gândirii elevilor,
oamenii catedrei cu simţ practic-aplicativ). Idealul
ar rezulta din combinarea celor trei tipuri, dar
întrebarea este sub ce nume generic? Cred că
răspunsul îl putem afla în conceptul eminescian:
„profesorul spiritual” este cel „care ştie să
intereseze auditoriul – elevul, elevii, clasa -, printr-
un „învăţământ educativ”, căruia îi spunem astăzi
în mod generic „învăţământ formativ”.
În privinţa programelor şcolare, Eminescu
observă că acestea nicăieri nu sunt atât de încărcate
de cunoştinţe nefolositoare ca în România. Despre
frecvenţa slabă a elevilor, afirmă că, adevărata
cauză constă în sărăcia poporului, nu în
„aversiunea” acestuia, „contra şcoalei”, iar un alt
argument este tocmai ideea „profesorului
spiritual” – pentru care pedagogia înseamnă şi
ştiinţă şi artă. Avem aici o definiţie modernă a
pedagogiei, ce exprimă exact ceea ce acum numim
la noi: management educaţional. Eminescu pleda
pentru ştiinţa şi arta de a forma elevii pentru viaţă
şi nu împovăraţi de cunoştinţe inutile. Eminescu era
vizionarul unui context în care oamenii „îşi
exercită toate puterile proprii ale inteligenţei”, cu
„vigoare” şi „îndemânare”.
Referindu-se la pedagogie, Poetul scria în
articolul „Norme pentru organizarea Dobrogei” ,
(„Timpul”), din 11 octombrie 1878 , că aceasta „e
o ştiinţă formată sau mai bine o artă pentru a face
mai priceput copilului ceea ce voim să-i spunem şi
ai imprima mai adânc ideile morale şi câte puţin a
deveni directivele vieţii sale.”
Conchidem că, „profesorul spiritual”,în
concepţia eminesciană, imprimă idei morale, fără a
le da caracterul obligatoriu, oferind totodată,
modelele şi cultivând în acelaşi timp, libertatea de
selectare a elevilor şi de autoformare (educaţia
continuă).
14 ianuarie 2007
Dragalina-Cristineşti
Eminescu
Lýkeion
istorică, profesor titular al facultăţii de profil. Este
vicepreşedintele Comitetului naţional al Istoricilor
din România,preşedintele Fundaţiei Academice
„A.D.Xenopol” din Iaşi, membru al Comisiei
Internaţionale de Istoriografie al Asociaţiei
Istoricilor Europeni,coordonator al unor publicaţii
de profil.

Profunzimea şi complexitatea operei

eminesciene au determinat interpretări variate ale
creaţiei,unele adevărate capodopere. Opera lui
Eminescu este prin excelenţă „o operă deschisă” şi
fiecare generaţie, în funcţie de sensibilitatea epocii,
va găsi noi sensuri aşa cum profeţea încă de acum
un secol,un entuziast preţuitor şi epigon al
său,Alexandru Vlahuţă: „Tot mai citesc măiastra-ţi
carte…”.
„Eminescu e un latifundiu” a cărui explorare
constituie deja o vastă bibliografie, cu neputinţă de
parcurs integral, pe cont propriu,opera însăşi fiind
Tainele nemuririi anevoie abordabilă în totalitatea ei. De ce totuşi o
nouă carte despre universul eminescian?(…) O
(desen de Bogdan Şoltuzu) nouă lectură,una din atâtea posibile,ne poate
stimula cunoaşterea universului eminescian şi
totodată o mai bună înţelegere a problematicii
româneşti din epocă. Am pus accent anume pe
Mai aproape de carte, cultură,fiindcă< nici un fel de materie nu e
Alexandru Zub – “EMINESCU. Glose istorico- cugetabilă care să nu poată constitui un element al
culturale” culturii>, după spusa poetului însu-şi.(…) Fixând
numai câteva jaloane, un cadru util pentru analize
viitoare,idei ce se impun la interferenţa dintre
_________________________________________ scriitori şi epocă,am dorit să semnalăm câteva
___________ teme,nuanţe,sugesti, fără intenţia de a dezvolta
vreouna din ele (…)”. Aceste cuvinte ale
Alexandru C. Zub (n.1934) - profesor eminentului istoric Alexandru Zub, sunt laitmotivul
doctor universitar, cercetător istoric, membru al acestei cărţi care îmbracă în văl de eseu,reflexiile
Academiei asupra operei celui ce constituie „expresia
Române integrală a sufletului românesc”. Volumul se
constituie într-un opuscul ce adună texte scrise
Alexandru Zub de-a lungul anilor şi a apărut la Editura
s-a născut la 12 Enciclopedică „Gh.Asachi”,din Chişinău.
octombrie 1934 în satul Semnalând acest volum de studii
Maghera care aparţine eminesciene,de o valoare deosebită şi de o
de comuna Vârfu- incitantă analiză asupra unei opere care suscită un
Câmpului. După interes continuu, reţinem remarca autorului din
cursurile şcolii primare capitolul II- „Teme,conexiuni,accente”-: „Ca orice
este înscris la Şcoala creator de geniu,Eminescu nu poate fi abordat
Normală de învăţători integral în nici o exegeză,oricât de amplă,opera lui
„Al.Vlahuţă” din constituind un domeniu încă plin de
Şendriceni-Dorohoi, pe surprize,capabil să ofere analistului mereu alte
care a absolvit-o cu laturi,o nesfârşită materie de studiu”.
calificativul
„Excepţional”. A urmat apoi Facultatea de Istorie
a Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi, fiind
desemnat şef de promoţie. A fost, pe rând,
cercetător ştiinţific la Institutul „A.D.Xenopol”,
director al acestui prestigios centru de cercetare
Eminescu 72


nestăvilită de multe ori în viaţă: plăcută şi

atrăgătoare în anii copilăriei, preţuită şi gustată în
De la Eminescu… Creangă cei ai tinereţii, cu multe semnificaţii şi aforistică
pentru vârsta bătrâneţii.
Rezumând, scriitura lui Creangă
însumează poveşti, povestiri şi evocări din
copilărie, toate ilustrând în chip desăvârşit,
imaginea satului moldovenesc de munte, din
MOTTO: secolul al XIX-lea.
“E foarte cu putinţă dar ca Eminescu, înveselit de La 15 iunie 1889, se stingea din viaţă
comediile lui Creangă, să-l fi îndemnat să scrie Mihai Eminescu. La sfârşitul aceluiaşi an, într-o zi
(...) <Scrie, măi tată Iancule, scrie tot ce-ai spus - care îi era atât de dragă marelui povestitor – seara
i-ar fi spus Eminescu - s-o audă şi alţii, că e Anului Nou -, destinul face ca şi Ion Creangă să-şi
minunat de bine!>” întrerupă călătoria pe acest pământ… Nu a vrut să-l
G. CĂLINESCU lase singur, pe cel care îl încuraja să aştearnă pe
hârtie pentru umorul inegalabil, amintirile din
copilărie…
Acela care avea să devină unul dintre marii
noştri prozatori, Ion Creangă, s-a născut în satul
Humuleşti, judeţul Neamţ, în urmă cu 170 de ani, la
1 martie 1837. Şi-a început activitatea literară mult
mai târziu, la sugestia celui cu care va lega o
prietenie care va dăinui în istoria literaturii române,
Mihai Eminescu. Poetul, un adevărat vizionar în
remarcarea talentelor literare, intuind geniul creator
al povestitorului, îl încurajează să aşeze pe hârtie,
zestrea orală pe care o deţinea şi dându-i curs, Ion
Creangă îşi pune destinul scriitoricesc în slujba
condeiului.
Impactul cu Cenaclul Junimea, unde Ion
Creangă citeşte „Soacra cu trei nurori ce se va
tipări în revista „Convorbiri literare” (1875), este
decisiv. Această publicaţie va găzdui aproape tot ce
a scris Ion Creangă: „Capra cu trei iezi”-1875,
„Punguţa cu doi bani”, „Dănilă Prepeleac”,
„Povestea porcului” – 1876, „Moş Nichifor
Coţcariul”, „Povestea lui Stan Păţitul”, Creangă,
„Povestea lui Arap Alb”, „Fata babei şi fata 170 de ani de la naştere
moşului” – 1877, „Ivan Turbincă” şi „Povestea
unui om leneş” – 1878. În toamna anului 1880,
publică primele 2 părţi din „Amintiri din
copilărie”, pentru ca în anul 1882 să definitiveze
această operă de reper din creaţia lui şi care
constituie un monument al prozei noastre şi de ce
nu şi a tezaurului umorului românesc.
În anul 1883 publică „Cinci pâini”.
Povestirile despre „Moş Ioan Roată şi Unirea” apar
în „Albumul macedo-român” (1880) iar „Moş Ion
Roată şi Vodă Cuza” este găzduită de „Almanahul
României june” (1883 Viena).
Forţa creatoare nativă a geniului popular
român este dusă la standarde nebănuite de opera
literară, inedită, a lui Ion Creangă, acesta devenind
unul dintre cei mai mari povestitori ai Europei, şi
nu numai. Creaţia lui are unicitate, dinamism, este
plăcută şi atrăgătoare şi te întorci la ea cu o sete
73 Eminescu
Lýkeion

Ioana – Alexandra NEAUNĂ

Lui Eminescu

Tu, iubire şi zbor

Tu, senin şi tăcere
Tu, tristeţe şi dor
Şi mereu mângâiere.

Tu, minune şi vis

Tu, iubire şi viaţă
Tu, imens paradis
Slova ta mă răsfaţă.

Tu, cinstire şi crez

Tu, simbol şi lumină
Eu, mereu te visez...
Creatură divină.

Mihai Eminescu – bust

(Botoşani, octombrie 2006;
foto: Ciprian Voloc)

Eminescu 74


75 cartea
Lýkeion
Anca Huţanu
A nu fi iubire, decat in
drumul spre eternitate...
„Barbatul iubitor va merge mai intai catre
femeia care il iubeste foarte mult si se va uni
frenetic cu ea in intrega lui fiinta, fiind animat de o
nesfarsita dragoste. Iar din flacara extraordinara ce
se va naste din aceasta prima comuniune a sa cu
Misterul Divin, el se va orienta apoi, in mod firesc,
catre Dumnezeu. Avem, prin urmare, aici mai intai
fuziunea celor doua jumatati polare in cadrul iubirii
umane; apoi urmeaza ascensiunea gradata a celor
doi iubiti catre Iubirea infinita a lui Dumnezeu.”
Astfel spunea un ganditor si teolog francez cu
privire la aspectul tainic al dragostei, considerata de
majoritatea ca fiind singura alinare data de
Divinitate si singurul mod de a cuceri vesnicia
plina de pace. In romanul „Pelerinul Kamanita”,
al lui Karl Gjellerup, insa, Sublimul precizeaza ca
acolo „Unde se naste iubirea, se naste si durerea”,
or suferinta ne impiedica in drumul catre eternitatea
plina de senin. Uneori este nevoie de mai multe
vieti pentru a intelege acest lucru dupa cum se
relateaza in roman...
Pelerinul Kamanita este o opera in care
cautarea catre Absolut incepe printr-o frumoasa
poveste de dragoste dintre Vasitthi si Kamanita. El,
un tanar din Ujjgeni, face parte din categoria
oamenilor de rand si se indragosteste de Vasitthi, o
tanara fermecatoare, fiica unui bogatas din alt oras.
Pentru ei dragostea la prima vedere care i-a tulburat
imediat ce s-au vazut, pare ca un inceput intr-o
viata anterioara conform credintei budiste si se
continua acum tumultoasa pe Terasa-Celor-Fara-
De-Griji. Cei doi se iubesc mai aprins si mai sincer
cu cat simt ca zilele in care vor fi impreuna sunt
numarate. Isi fac juraminte de dragoste pentru a
infricosa si a-si intari puterea asupra raului ce-i va
desparti cat de curand...
Iubirea lor este asemeni unei muzici divine, dirijate
de puteri ce nu pot fi masurate si cu atat mai mult
invinse. Este adeseori alerta cu sunete ce imita
disperarea ori un adanc insuficient umplut;
predomina sunete ce dor, dar care sunt inabusite...
insotiti de muzica de la botez pana la moarte eroii o
fac auzita si noua cititorilor. Ceea ce parea la
inceputul cartii a fi un joc de iubire cu personaje
cartea
mult prea zeloase si stapanite de un foc-fie el a
pasiunii ori al patimei, cu rasturnari de situatie
ireale si pline de multe fantezie, se transforma intr-
o dragoste al carei scop este sacralitatea. O insiruire
de personaje care au rolul de a-i calauzi ori
impiedica pe eroi catre Nirvana, ar descuraja si
plictisi... Astfel insa, romanul da posibilitatea
fiecaruia dintre cititori de a descoperi un drum catre
prepusul adevar al existentei. Kamanita si Vasitthi,
despartiti unul de altul, mor luptandu-se cu altii
pentru a-si mentine dragostea. Inainte de a-si parasi
viata ei il cunosc pe Buddha. Invataturile lui
trebuiesc deslusite pentru ca eroii sa-si distruga
iubirea de sine, iluziile, orgoliul, suferinta si a-si
putea sfinti atat dragostea cat si propria persoana.
Drumul catre Nirvana - „Acel senin al sufletului
netulburat de dorinti”- este nemasurabil, dar ei prin
forta iubirii il parcurg impreuna, intalnindu-se si in
vieti anterioare: au fost pe rand oameni, apoi flori,
apoi stele...
Si mereu s-au privit cu aceeasi ochi innobilati de
transfigurare, el si ea traind unul pentru celalalt...
Kamanita si Vasitthi erau capabili sa se iubeasca
curat, profund si inflacarat, dar nu implinirea
dragostei trebuia sa fie scopul existentei... Povestea
lor de iubire a fost o motivatie, un indiciu prin care
viata vroia sa-i indemne catre cautarea a mai mult
decat implinirea dragostei... Era nevoie de
detasarea de trup-„Raiul Soarelui Apune” nu
reprezenta vesnicia. Sufletul mereu calator prin
diverse vieti si lumi avea nevoie sa-si gaseasca un
loc care nu poate fi imaginat ori construit cu
ratiunea. Au pornit impreuna spre cautarea
Nirvanei pentru ca asa a decis viata, pentru ca
aveau nevoie unul de celalalt, dar nu si-ar fi gasit
niciodata linistea si implinirea daca nu ar fi aspirat,
fiecare in parte, la gasirea raspunsurilor unor
intrebari spirituale... „aceasta-i pelerinule
intelepciunea cea mare, inalta intre toate: sa stii ca
suferinta, oricare ar fi ea, a secat. Cine e partas al
intelepciune a cucerit libertatea, libertatea cea
adevarata, ceea ce nu
poate fi incalcata.
Pelerinule, tot ce este
zadarnicie, tot ce e
trecator, aceasta-i
neadevarat. Adevarat e
numai ce e curat si
nepieritor: anume
incetarea iluziei.”
Sărutul
(desen de Bogdan Şoltuzu)
76

Emanuela ALBU
Straniul Castel
survolat de personajul K.
Ciudatenia istoriei unui Castel bizar despre
care nu se poate afla mare lucru, desi personajul la
fel de neobisnuit si misterios, K., venit parca dintr-
o alta dimensiune, se chinuie din rasputeri si in
zadar sa intre in interior sau cel putin sa intre in
contact cu vreunul din cei ce locuiesc acolo, ne
poate demonstra cu usurinta de ce Franz Kafka
este considerat unul dintre cei mai semnificativi
scriitori moderni din lume. Stilul, care nu se
aseamana cu al nimanui, faptul ca nu apartine nici
vreunei miscari literare, insasi destinul singular al
operei sale, il exclud pe Kafka din masa scriitorilor
comuni.
Opera sa este influentata de nenumarate
elemente autobiografice; temele cele mai frecvente,
in opera lui, sunt singuratatea si vina apasatoare, a
unui individ amenintat de forte anonime, mai
presus de capacitatea sa de intelegere sau de
control; aceasta se petrece si in cazul romanului
„Castelul”, scris in anul 1926. In acest caz, puterea
este reprezentata de prezenta apasatoare a
Castelului, suprapusă unei forţe necunoscute,
dominante, a carei amenintare planeaza asupra lui
K., personajul central al romanului, din perspectiva
caruia este construita povestirea. Acesta ajunge,
intr-o noaptea de iarna, intr-un sat dominat de un
castel misterios. Strain, fara permis de sedere, K.
este intampinat cu ostilitate, de locuitori, care se
supun tuturor lucrurilor ce au o conexiune cu forta
ce-i controleaza. Incercarile sale, de a intra in
contact cu persoana sau puterea care conduce
lumea din jur, sunt sortite esecului, la fel si
tentativele de a se integra in lumea a carei granite
le-a trecut - prin slujba, prin prieteni si chiar prin
casatoria cu Frieda; ceea ce releva
incompatibilitatea sa cu un nou univers, aflat sub
legea castelului. perceput ca un organism
birocratic, tiranic. Acest fapt este accentuat si de
singura intrevedere care i se permite, vazuta de el
ca o ultima posibilitate de a fi acceptat si integrat;
insa nici ea nu izbuteste.
77
Cota, privind ostilitatea fata de personajul
K., creste, cand acesta indrazneste sa ridice semne
de intrebare referitoare la cei din Castel, intrucat
taranii din sat traiesc in vechea traditie impusa de
biserica catolica - de a accepta orice, fara a pune
intrebari. Faptul ca strainul K. are un alt mod de a
gandi îi indeparteaza pe locuitori, de el, si-i
determină să-l privească cu ostilitate sau teama, ca
fiind o parte care nu se incadreaza, in cadrul
general, desi uneori el pare a fi un posibil
eliberator. Cu aceasta viziune se interfereaza insa si
ideea existenţei unei duplicitati a lui K. Primele
vorbe ce-i ies din gura sunt o minciuna: ”În ce sat
m-am rătăcit? E vreun castel, pe aici?”; cand, in
primul alineat, se remarca ca el stia unde este,
pentru ca a incercat sa observe Castelul, care insa
nu se vedea, din cauza cetii.
In opinia lui Marthe Robert, drumetul K.,
care vine in domeniul Castelului, cu o bata si o
bocea, seamana cu pelerinul traditional, cu
diferenta ca obiectul cautarii este vag, iar cautarea,
inepuizabila. In privinta unei posibile semnificatii a
Castelului, pentru R.Grey (Kafka’s Castle,
Cambridge,1956), el este locul harului, pe care K.
nu-l obtine pentru ca vrea sa-l cucereasca prin
propriile puteri si pentru ca-l identifica cu Castelul,
confundand astfel spiritualul cu terestrul, sau, altfel
spus, percepând in mod confuz sacrul si profanul.
Intreaga existenta a acestuia, meseria sa de
antrepenor, pe care ar trebui sa o exercite,
inexplicabila sa atractie fata de Castel, totul,
ramane ascuns, sub limbajul criptic specific lui
Kafka - de aceea, pe parcursul intregului roman,
cititorul isi pune intrebari, precum: Cine este, de
fapt, K.? Ce urmareste el, in aceasta lume in care
nu-si gaseste locul? Dar cei din Castel? Cine e forta
misterioa
sa care
domina
universul
din jurul
Castelul
ui?
Cautarea
permane
nta a
raspunsu
rilor devine o incercare de a dezlega enigma care
planeaza deasupra tuturor evenimentelor petrecute.
Geniul kafkian, care poate prezenta, deopotriva,
prozaicul si straniul, folosind un stil „simplu,
aproape sec, tinzand spre descriere si relatare
exacta, fara imagini si flori de stil”, uimeşte, prin
corespondenţa cu realitatea prezentă.
cartea
Lýkeion
DANA CERNUSCA
Portretul lui Dorian Gray
- cadavrul unui suflet; pasul spre eternitate -
Natura a oferit frumusete doar favoritilor ei
si i-a asezat pe paginile nemuririi cu povestile lor
inaltatoare. Dar cu ce scop frumusete, cand natura
umana nu e capabila sa-si invinga slabiciunile, sa
se ridice deasupra lor, cum sa mai invinga
timpul(“care e gelos pe dumneata si duce razboi
crancen impotriva crinilor si trandafirilor ce acum
iti slujesc de podoaba”) cand aceasta batalie poate
fi castigate numai prin viclesuguri si uneltiri ce se
aliaza apoi impotriva fiintei si se intrec in cuceriri?!
Frumusetea isi are capriciile ei, iar suspendarea
clipei devine o obsesie pentru cel ce simte ca ii
scapa printre degete unicul dar al zeilor si-atunci
dorinta de supunere a legilor firii depaseste
barierile rationale si cauta desavarsirea dincolo de
notiunea existentei.
Oscar Wilde aseaza in paginile unui roman
impunator intreaga filosofie a micimii omenesti.
Dincolo de povestea unui tanar ce-l intrece in
frumusete pana si pe legendarul Narcis, scriitorul
aduce in prim-plan dezirul omului de geniu-
atingerea acelui tel care inalta omenirea la rangul
de zeu(“Daca s-ar putea ca eu sa raman vesnic
tanar si portretul meu sa imbatraneasca…”) Singura
sansa de a vedea prin intuneriul nimniciei raza
acelui soare ce dainuie de evuri intregi si de a ne
agata de ea, devine autocunoasterea si renegarea
trairilor umane, eliberarea de instincte, ratiune si
frica; largirea orizontului firii si inchiderea
simtamintelor umane in cele mai abrupte temnite
sunt singurele actiuni interioare ce ne-ar putea
cartea
preface efemeritatea unei clipe in bucuria imensa
pentru darurile zeilor(“cu totii vom suferi de pe
urma darurilor ce ne-au fost harazite de zei, vom
suferi cumplit…”)
Ca intr-o succesiune de nonsensuri, pentru
a captura inlauntru nostru desavarsirea, trebuie sa
reusim sa descoperim un mod de a contopi Arta cu
Frumusetea si Timpul spre a crea ceva mai real
decat cuvintele, pentru a elibera haosul din lumea
muzicii si a picturii.
De ce sa cautam sa definim si sa strivim
minunatia unui vis in incercarea de a-i descoperi
misterul ?(“A defini inseamna a limita”) Si cum
frumusetea e o forma a geniului- e mai presus de
geniu de vreme ce nu cere nici o explicatie.
Cautarea unui absolut se regaseste numai in
intunericul unui gand eliberat de strigatele lumii.
Romanul trezeste intrebari adormite si
dincolo de adevarurile imorale rostite de unul din
personaje, dincolo de puterea unui cuvant ce
aprinde rugul stiintei… cunoasterii unei nemuriri
efemere… iar personajul principal ne dovedeste ca
o dorinta murmurata cu tot sufletul prinde aripi si
contur, dar in acelasdi timp o greseala transforma
pasul spre eternitate intr-unul spre o moarte lipsita
de taina…
Daca ”o carte trebuie sa adanceasca rani si sa fie
primejdioasa”, “Portretul lui Dorian Gray” smulge
tacerea din sunetul Universului si o arunca in
urechile surde ale fiintei ce si-a luat numele de OM,
tocmai pentru a-i trezi necunoscutul… pentru a-i
sapa noi rani
intr-un trup deja
bolnav…
Vorbe
(desen de
Emanuela Albu)
78

Marius FERARIU
Tereza sărmanilor
Cartea, scrisă de Renzo Allegri, face referire le viaţa Maicii
Tereza, una plină de evenimente însemnate.
Maica Tereza s-a născut la Skopje, într-o
familie de origine albaneză, mai târziu ea devenind
un simbol al generozităţii şi al dăruirii faţă de
aproapele. Despre ea mulţi au spus că „este un
înger”, iar Indira Ghandi afirma că, în faţa ei „cu
toţii se simt mici şi ruşinaţi, de ei înşişi”. Lumea a
onorat-o şi răsplătit-o cu cele mai prestigioase
forme de recunoştinţă. În 1962, India i-a acordat
premiul „Pad mashree”, reprezentând cea mai
înaltă expresie a recunoştinţei indiene. În acelaşi
an, guvernul filipinez i-a acordat premiul
„Magsaysay”. În 1971, papa Paul al VI-lea i-a
înmânat „Premiul pentru pace Ioan al XXII-lea”.
Puţin timp mai târziu, americanii i-au dat, la
Boston, premiul „Bunul samaritean”. Acestera
sunt doar câteva dintre premiile cu care lumea a
încercat să-şi arate recunoştinţa faţă de această
umilă călugăriţă albaneză, a cărei viaţă s-a
schimbat în data de 10 septembrie 19........, cînd,
ajunsă în gara din Calcutta, în pelerinaj fiind spre
un loc de reculegere, s-a văzut înconjurată de o
mulţime de nenorociţi: mame disperate, cerând de
pomană pentru pruncii lor, cerşetori schilozi, orbi,
bolnavi fără de nici un ajutor, etc... Or, Maica îşi
dădea seama că tocmai de ei nu se îngrijea nimeni,
tocmai de ei, pe care Iisus îi considerase „fiii lui
Dumnezeu”... În noaptea aceleiaşi zile, ea s-a
încredinţat că musiunea sa, de la Domnul, era
aceea de a ieşi din mânăstire şi de a-i ajuta pe
aceşti săraci. La 16 august 1948 a predat
veşmintele de călugăriţă, şi, având binecuvîntarea
papei de a-şi exercita vocaţia în afara mânăstirii,
dar tot în calitate de călugăriţă catolică, a ieşit în
inima mizeriei, dăruindu-se, cu toate puterile sale,
celor săraci. La început Maica a fost complet
singură, după patru luni alăturându-i-se, din
proprie iniţiativă, şi alte căligăriţe. În ghetourile în
care locuia, laolaltă cu săracii, totul era murdar:
colibele, potecile dintre colibe, care serveau drept
canale de scurgere, pământul, oamenii, zdrenţele
pe care le purtau. I se părea că a trecut din rai în
79
iad... dar tocmai în acel iad trăiau săracii, fraţii
preferaţi ai lui Iisus. Pe toţi i-a slujit, cu credinţă,
îngrijindu-i, din fonduri obţinute fără a cerşi, ci
provenind din donaţiile celor impresionaţi de
devotamentul său, şi pe toţi i-a iubit, cu aceeaşi
dragoste. Cu timpul, Maica Tereza a înfiinţat o
congregaţie a călugăriţelor misionare, ce număra,
la sfârşitul sec XX, 3500 de călugăriţe, activând în
445 sedii, din 95 de ţări. Aceste sedii adăposteau
săraci, copii abandonaţi, muribunzi, cerşetori,
handicapaţi, bolnavi de sida, leproşi., mame ce nu
aveau cum să-şi crească copiii. O armată de
nevoiaşi trebuiau să fie adăpostiţi, hrăniţi,
îmbrăcaţi, trataţi, etc.
Maica Tereza a avut, în sine, o pornire ce a
condus-o către alinarea suferinţei existente în
lume. Ea a materializat în practică, în mod
exemplar, îndatoririle creştinilor faţă de semeni.
Ea ne-a remintit, sau, dacă a fost nevoie, ne-a
învăţat că aproapele nostru este orice om, fără nici
un fel de deosebire. Toţi oamenii sunt fiii aceluiaşi
tată ceresc. Toţi sunt creaţi „după chipul său”, toţi
se trag din aceeaşi fiinţă. Dragostea către
aproapele este, din această perspectivă, virtutea
prin care omul doreşte şi voieşte, aproapelui său,
binele, atât cel vremelnic, cât şi cel veşnic, dându-
şi silinţa să i-l producă.
Maica Tereza reprezintă un model, greu
egalabil, de iubire faţă de aproapele şi de cinstire a
acestuia, astfel că fiecare om, ar trebui să înveţe
ceva din exemplul ei, devenind, cât de puţin, un
„ostaş al lui Hristos”. Redau, în încheiere, una din
rugăciunile Maicii:
„Doamne, fă din mine
Un instrument al puterii
tale:
Unde e ură, fă ca eu să aduc Iubirea;
Unde e jignire, fă ca eu să aduc Iertarea;
Unde e discordie, fă ca eu să aduc Înţelegerea;
Unde e îndoială, fă ca eu să aduc Credinţa;
Unde e minciună, fă ca eu să aduc Adevărul;
Unde e disperare, fă ca eu să aduc Speranţa;
Unde e întuneric, fă ca eu să aduc Lumina;
Unde e tristeţe, fă ca eu să aduc Bucuria...”
cartea
Lýkeion
Mihai PLEŞCA
O altfel de recenzie la
Don Quijote de M. Cervantes
Am ţinut morţiş să citesc cartea asta, având
în vedere că am citit câteva critici şi nu numai o
laudă, care ziceau că este una din cele mai bune
cărţi ale tuturor timpurilor.
Ceea ce am aflat e că s-a vrut la început o
parodie la adresa romanelor cavalereşti foarte la
modă pe vremea lui Cervantes care îl prezintă pe
Don Quijote ca pe un om obişnuit căruia lectura
cărţilor cu cavaleri rătăcitori i-a luat mintea.
Ulterior, se pare că Cervantes a prins drag de
personajul său şi a făcut dintr-un bezmetic obsedat
de cavaleria rătăcitoare, un idealist, un moralist.
Ca mesaj, cartea e frumoasă, sunt pasaje
moralizatoare foarte reuşite (de exemplu, la
începutul părţii a doua, cuvântarea pe care Don
Quijote o ţine chelăresei şi nepoatei).
Judecând după standardele de azi, Don
Quijote nu este un roman propriu-zis, mai mult o
înşiruire de episoade din care unele puteau foarte
bine să lipsească. Nici ca structură nu e gândit
foarte atent dar nu ştiu alte romane de la începutul
secolului al XVII-lea ca să-mi dau seama ce
termeni de comparaţie există.
Confuziile sunt multiple: nevasta lui
Sancho Panza are trei nume diferite în carte, într-un
capitol e rebotezată la două rânduri distanţă, lui
Sancho i se fură măgarul, în capitolul următor e iar
călare pe măgar. Foarte multe de acest gen, pentru
care nu ştiu ce explicaţii există...Era distrat omul,
nu era atent la detalii? Nu recitea ce scria? Sau este
vorba despre o extraordinară intenţie de a sublinia
absurdul situaţiilor? E destul de încâlcită problema,
la fel cum sunt şi personajele, Don Quijote, nebun
şi înţelept, Sancho Panza, analfabet, prostuţ şi
mărginit ce dă citate savante.
Idei frumoase, îndemnuri menite de a
învăţa oamenii să fie mai buni, mai cumpătaţi,
aventuri hazlii dar şi părţi plictisitoare. Eu zic că a
meritat citită!
cartea
Ciprian VOLOC
Libertatea şi… Securitatea
Istoria comunismului se confundă, în
România, cu istoria Securităţii: nu este, acesta, un
fapt nou. Ceea ce e nou e să aflăm, sprijiniţi de
dovezi incontestabile, că istoria Securităţii nu s-a
sfârşit, nici nu s-a scindat, în vreun fel decisiv, în
decembrie 1989, ci, dimpotrivă, continuitatea este
atât de solidă, încât putem afirma, pe bună dreptate,
că nici istoria comunismului, în România, nu s-a
sfârşit! Mai mult de atât, ea va continua, s-ar părea,
încă mult şi bine, în variante camuflate, dar care nu
împiedică ochiul suficient de critic, de exersat şi de
interesat în a sonda dedebubtul lucrurilor, să-i
identifice şi să-i dezvăluie mecanismele. Este,
acesta, cazul excepţionalei cărţi a istoricului Marius
Oprea, “Moştenitorii Securităţii”, apărută la
Editura Humanitas, în 2004. Continuând seria
celorlalte cărţi ale autorului, specializat în istoria
Securităţii din România, volumul reuşeşte să
refacă, într-o manieră deosebit de limpede, firul
evenimentelor prin care Securitatea comunistă s-a
“emancipat”, s-a “schimbat la faţă”, după tragicele
şi eroicele zile din decembrie 1989.
Cu toate impedimentele înregistrate pe
parcursul cercetărilor sale, aici fiind incluse
ameninţări şi agresări propriu-zise, vizându-l pe el
şi pe membrii familiei sale, Marius Oprea, fost
consilier al preşedintelui Emil Constantinescu,
actualmente ziarist şi membru al CNSAS, s-a
încăpăţânat să dezvăluie modalităţile în care, încă
din ianuarie 1990, Securitatea lui Ceauşescu a fost
asimilată noilor structuri de la Bucureşti,
asigurându-şi imunitatea, faţă de crimele înfăptuite
de-a lungul existenţei sale, inclusive acelea din
decembrie 1989, prin aceea că şi-a oferit serviciile,
şi de această dată, nu ţării, ci regimului politic de la
putere: pe atunci, regimului lui Ion Iliescu.
Lecturarea cărţii se constituie, din acest punct de
vedere, într-un tratament-şoc, pentru cititorul care
doar bănuieşte, dar nu ştie, efectiv, cum au stat şi
cum stau lucrurile, în această privinţă, dat fiind că
numele implicate şi incriminate sunt personae
80

active, în economia şi politica de la cel mai înalt
nivel, din România contemporană. Cu siguranţă, nu
cred să poată cineva să o citească, fără a face, din
când în când, pauze, absolut necesare prevenirii
unei indigestii sau depresii de durată! Fără a
exagera câtuşi de puţin, consider că editarea acestei
cărţi, de către Marius Oprea şi Editura Humanitas,
constituie un act de eroism, mai ales date fiind
condiţiile vitrege de la data apariţiei sale, perioadă
în care PDSR-ul şi regimul Iliescu-Năstase se aflau
la putere, ei fiind direct incriminaţi, de dezvăluirile
din carte, ca să nu mai vorbim de îngrădirile
libertăţii de expresie, pe catre le patronau, la acea
vreme.
Ceea ce este uluitor, în acest studiu, este
abundenţa de date concrete şi de nume concrete,
despre ofiţerii de Securitate şi despre politicienii de
după 1990, care s-au dedat jafului, neîngrădit de
nimeni, al unei întregi ţări: România. Sunt
consemnate sute de nume, sonore, ale istoriei
noastre recente, fiind oferite, în plus, date, extrase
documentare care atestă veridicitatea informaţiilor
privind afacerile acestora, ilegale, frauduloase,
sfidând legea, bunul simţ şi chiar siguranţa
naţională a României. Nu pot să mă opresc decât
asupra câtorva dintre ele, pentru a confirma,
cititorului, faptul că este vorba de chestiuni de
maxim interes, în ce priveşte lămurirea lacunelor
trecutului recent: Sorin Ovidiu Vântu (cel care a
reuşit să creeze, practic, o a doua Securitate, dar nu
a statului roman, ci a lui însuşi, paralelă cu SRI, şi
totuşi având legături cu această organizaţie), Dan
Voiculescu (cel care se ocupa de umplerea
conturilor Securităţii şi acelora ale lui Ceauşescu,
prin mijloace care îi permiteau, implicit, să le
controleze, totodată), Ion Iliescu (cel care a
patronat şi girat, politic şi moral, toate
escrocheriile, falimentările, devalizările şi celelalte
forme pe care le-a luat corupţia în România, după
1989) şi marii capi ai
Securităţii lui
Ceauşescu, asimilaţi,
din 1990, SRI-ului,
reactivaţi, unii dintre
ei, chiar dacă
trecuseră în rezervă
înainte de 1989, care
sunt însă mult prea
numeroşi, pentru a le
prezenta, aici, numele
şi activităţile. Este
vorba de o reţea
mafiotă de
aproximativ 10.000 de
oameni, după
aprecierile lui Marius
81
Oprea, care conduce astăzi, efectiv, România,
practicând, în mod sistematic, şantajul, intimidarea,
comerţul subteran, etc., în dauna şi spre sfidarea
poporului român, nevoit să se mulţumească cu o
libertate de carton, neputincios în a-şi pedepsi
torţionarii, criminalii, bandiţii şi clica politică,
demonizaţi, cu toţii, de cel mai mare rău: pierderea
oricăror referinţe cu divinul şi cu umanul.
Libertatea de care uzează Marius Oprea, pentru a-i
demasca, este, în consecinţă, şi unica libertate pe
care o mai are, astăzi, poporul român, de natură să-l
determine în a
spera într-o istorie, viitoare, mai curată şi mai
umană decât cea pe care ne-a fost dat şi ne este,
încă, dat, să o trăim. Şi totuşi, România este o ţară
în care vinovaţii, criminalii, astăzi, sunt ştiuţi, sunt
arătaţi cu degetul, în public, ei cunoscând, prea
bine, acest lucru, dar râzând, în faţă, celor ce o fac.
Dovada cea mai la îndemână este faptul că asasinii
victimelor din decembrie 1989 şi ale mineriadelor
se plimbă, nestingheriţi, printre noi, atingându-ne,
în treacăt, pe stradă, cu manşonul mânecii, în
aşteptarea zilelor în care îşi vor putea relua iarăşi,
pe faţă, rolul de satrapi ai neamului, pentru care au
fost şi sunt, încă, pregătiţi şi plătiţi. Iar aceia care
au trimis, deliberat, zeci de mii de oameni, în
şomaj, aceştia fiind nevoiţi, ulterior, să moară de
boală şi de foame sau să ia drumul străinătăţii, întru
întâmpinarea unor şi mai mari umilinţe, sunt azi
oameni de afaceri prosperi, respectiv politicieni cu
cariere promiţătoare, în actuala Uniune
Europeană… Mai grav este că SRI-ul, urmaşul
“fostei” Securităţi, a moştenit exact aceleaşi
metode de lucru, mai puţin cele ce făceau uz direct
de violenţa fizică, argumentele lui Marius Oprea
fiind, în această privinţă, mai mult decât suficiente.
În plus, această veche şi solidă organizaţie este, nu
doar prin metodele, dar şi prin menirea ei, cu totul
în afara moralei, chiar antipatriotică, după cum s-a
dovedit adesea, câtă vreme ea se constituie într-un
vast sistem de colectare a informaţiilor, din absolut
toate domeniile de interes, fără ca de acestea să se
folosească, însă, poporul român, cel care suportă
enormele ei cheltuieli, ci proprii săi reprezentanţi şi
clica politică de la putere, pe care o slujesc cu
devotament, atâta timp cât nu încearcă să-i pună
piedici şi să-i demaşte, respectiv să-i
obstrucţioneze, activităţile. Este, aceasta, problema
fundamentală, în orice stat al lumii: în absenţa unei
instanţe care să impună conduita morală,
informaţiile, oricât de complete şi exacte, nu sunt
cu nimic de folos prosperităţii naţiei.
Lucararea lui Marius Oprea se relevă a fi,
din această perspectivă, o lectură obligatorie pentru
exersarea propriei noastrre vigilenţe şi pentru
limitarea eventualei noastre credulităţi.
cartea
Lýkeion
Liudmila CARŢA
,,ISPITA
MEMORIEI”
In urma publicării unor articole, in
revista ,,Editor”, l-am cunoscut pe d-nul Manole,
care, desigur, citise, cu mult interes, respectivele
articole. Astfel se face că, in una din orele
domnului profesor Voloc, asistă si domnul
Manole, care ma invita la o discutie, printe altele
intinzându-mi o carte: ,,Citeste asta, si sa-mi zici
ce parere ai”, imi spuse dumnealui. Privesc
,,Ispita memoriei”, căci aşa se intituleaza cartea.
Pe moment parca nu mi-astârnit interesul, nu pot
sa-mi explic de ce, dar asta a fost ce-am simtit, insa
am promis ca o voi citi. Dupa doua zile, in care
,,Ispita memoriei” a stat neatinsa, prin mormanul
de carti de pe masa, mi-am zis că trebuie sa vad,
totusi, ce cuprinde. Nu-mi amintesc ce
stare/impresie imi crease inceputul, dar tot ce pot
spune e ca nu ma mai puteam dezlipi de acele
randuri, ce-mi stârneau, cu tot mai mare patima,
interesul. Nu mi-am dat seama cand am ajuns la
finalul ei, stiu doar ca doua zile nu am iesit din
cameră, decat pentru a ciuguli un pic de mancare,
dupa care ma regaseam, din nou, pierdută, printre
randuri...
Ce reprezintă, ,,Ispita meoriei”?
A incerca sa rascolesti memoria,
analizandu-ti reusitele sau esecurile, clipele trecute,
int-o viata de om – o autobiografie – e, dupa
mine, cea mai buna lucrare pe care o pot realiza
,,oamenii mari”, expresie data de însuşi autorul (in
sens de valorosi), in amintirea urmasilor si a celor
dragi, chiar daca e posibil ca ei, cei dragi, sa nu
mai fie prezenti. Folosind limbajul simplu, si cu
arta de a nara evenimentele, cu o sinceritate,
neeschivata în faţa
împrejurărilor, Gică Manole
reuseste să dea formă, Ispitei
memoriei, astfel incat cititorul
sa se gaseasca intr-o permanenta
tensiune, curios de a cunoaste
continuarea, si totodata
nelasandu-i timp, pentru a se
plictisi. Stilul de a istorisi,
cartea
faptele si sentimentele, te conduce spre persoana ta,
punandu-ti multe intrebari, fiind posibil, in unele
cazuri, sa te descoperi, printe randuri – acesta, de
altfel, a fost cazul meu.
Nascut in Tataraseni, a avut o copilarie
obisnuita, cu nazbatii si vise, decoperă gustul
lecturii, prin clasa a VI-a, cand povesteste cu o
nostalgie placuta cum cu colegii furau carti, din
dulapul clasei, visand sa infiinteze o biblioteca, mai
apoi, dar norocul nu a fost de partea lor, caci au
fost descoperiti si pedepsiti. A urmat liceul din
Darabani, traind la internat, si aici, iarasi,
descoperim o vastitate de relatari ce-ti trezesc
mai multe sentimente in acelasi timp, lasandu-te
impresionat de clipa acelor timpuri. Apoi reuseste
la Facultatea de Istorie din Iasi, iar anii studentiei
sunt prezentatii cu cele mai multe amanunte, ei
constituind/devenind începutul unui pătrunzator
dezastru, plin de scârbă, la care nu putea rămâne
indiferent, anume al sistemului
bolşevic/comunist, in fruntea caruia se afla
Ceausescu (asta cu toate că, încă din copilarie,
devine marcat de comunism si de natia ruseasca,
din istorisirile bunicilor sai, Gheorghe Manole şi
Vasile Câşlaru, si ale tatălui, Cozma Manole, ce
au fost martori direcţi ai războaielor mondiale).
Mai tarziu, devenind profesor, ajunge la
un moment dat la scoala generala din Mileanca,
unde, in 1989, este martorul Revolutiei, la
finalul careia a simtit bucuria victoriei, pentru ca,
mai apoi, iarasi, sa suspine, pentru ţară, dupa
intrarea la conducere a sistemului neocomunist al
lui Ion Iliescu. Viata se intalneste cu istoria, in
timp, sau, mai bine zis, merg in acelasi pas, in
cazul lui Gică Manole.
,,Ispita memoriei” nu te poate lăsa
indiferent, la soarta omului si a confruntarilor
acestuia cu mediul din care face parte, si faţă de
situatiile carora este supus. Bucurie si durere,
ganduri si vise, iubire si moarte, toate se asociaza
intr-un simplu, dar greu cuvant, numit Viaţă, ce
se cuprinde in paginile unei ispite a sufletului, o
revelatie a intregului destin: doar in ,,Ispita
Memoriei”, de Gică Manole.
Ţin sa-l felicit pe domnul Manole pentru reusita
acestei cărţi, spunându-i că am descoperit, prin
toate gândurile dumnealui, o parte din mine;
sunt multe in comun, si doar un fapt ce ne
diferenţiază: dumneavoastra ati reusit, intr-un
final, sa scăpaţi din ceea ce unii nu vor iesi
niciodata! Undeva, acolo..., undeva, aici..., sunt
suflete ce sunt clona sufletului dumneavoastră,
doar că, pentru ei, flacăra speranţei s-a stins... si,
82

e intuneric,f oarte intuneric, si e mereu gheaţă,
oriunde s-ar afla. Si intr-adevar: ,,sa recunoastem
ca suntem ceea ce suntem si nu ceea ce am vrea
sa fim”, o frază pe care am reţinut-o, din ,,Ispita
memoriei”. As vrea o unire, o alipire..., candva
visam( cand eram mai mica) ca poate cineva, cu
suflet mare, va lua Basarabia, in mainele lui, şi va
întoace-o României, pentru ca să fim
împreună... toti românii... Da, bine, astea sunt
doar vise, la care am renunţat când m-am izbit
de-o lamă tăioasă, ce m-a făcut să plâng
amarnic... românii din România nu ne vor, şi nici
ceilalţi nu se mai consumă... Timpul trece... şi,
ştiti cum e... ISTORIA rămâne... Ce-am fost,
odată... o Românie Mare!
Diana TĂNASĂ
Feminitate, harpă tristă…
Fata din casa vagon
Născută la data de 22 decembrie 1974, la
Târgu-Jiu, Ana Maria Sandu a absolvit Facultatea
de Litere a Universităţii Bucureşti şi cursurile de
masterat ale acesteia. Scriitoare şi jurnalistă
română, a colaborat cu articole şi eseuri la revistele
Dilema, Vineri, Observator cultural, aLtitudine,
Cosmopolitan, iar în prezent este redactor la revista
de muzică, film şi cultură urbană Re:Publik. A
frecventat Cenaclul Litere condus de Mircea
Cărtărescu, făcând parte din prezenţele timide,
tăcute, dar fidele. A debutat in 2003 cu volumul de
poezie Din amintirile unui Chelbasan la Editura
Paralela 45. Cărticica, excepţională prin
originalitate, “îmbinare de biografism împins până
în pânzele albe şi de expresionism atroce”
(Cărtărescu), conturează un univers feminin, în
care bărbaţii par anodine artefacte. Deşi nu a făcut
valuri, volumul cu nume bizar a fost nominalizat la
Premiile de debut ale României literare şi la
Premiul pentru experiment ASPRO.
Apărut in 2006, primul roman al Anei Maria
Sandu a surprins în mod plăcut. Publicat la Editura
83
Polirom în colecţia “Ego.Proză”, un proiect
editorial lansat în urmă cu doi ani şi destinat
tinerilor scriitori, “Fata din casa vagon” a fost
întâmpinat cu laude în presă. Promovându-l drept o
“reuşită”, Mircea Cărtărescu a prefaţat volumul,
sperând ca “acest roman crud, ciudat şi atât de
original să o impună, în fine, pe Ana Maria Sandu
ca pe o scriitoare de primă mână.” Atipic, “Fata din
casa vagon” a fost lansată în mansarda librăriei
Cărtureşti din Bucureşti fără vorbăria fastidioasă a
vreunui critic, ci printr-o strategie de marketing la
fel de originală: o instalaţie video de 57 de minute,
care pleacă de la ideea cărţii. Sintetizând eternul
homo interrogator în sloganul “Ce-ar fi fost dacă
n-ai fi existat?”, Ana Maria mărturiseşte că s-a
întrebat “Ce se poate face? Cum pot să aduc cartea
mai aproape de public?”. Găsind răspunsul benefic,
a plecat de la ficţiune şi a transferat întrebările din
carte unor personaje reale, ilustrând proiectul cu un
tablou clasic de familie, “aşa cum are toata lumea
în casă”. A şters însă feţele copiilor. Esenţa
romanului a fost astfel materializată.
Nu încape îndoială că manevra i-a reuşit.
Aproape de cititori prin proiecţia în prim-plan a
unei realităţi actuale, împletind biografismul cu o
inginerie diegetică de prim rang, romanul are toate
atributele unei creaţii dacă nu marcante, cel puţin
cu efect de movere animum. Motoul din Nabukov
pare singurul fascicul de optimism, derutându-ne
prin orientarea spre trecut. Aceasta este de fapt
intenţia autoarei, amplificând implicit efectul
tehnicii de cross-cut, de mers invers. Cărtărescu
propune ca moto un fragment din volumul ei de
versuri, sesizând prelungirea în roman a ecourilor
din Chelbasan: ” În mine e un du-te-vino de femei
mici care fojgăie peste tot/ajung să cred că din aşa
ceva sunt făcută/din particule fine de
<<feminitate>>“. Acesta concentrează atât înţelesul
unui joc de măşti care se topesc într-o gelatină cu
parfum de tristeţe feminină, cât şi sublima poezie a
romanului, făurit în principiu de un spirit liric, într-
un veac în care cea mai buna proză e scrisă de poeţi
( cum este şi cazul Simonei Popescu sau a lui
T.O.Bobe).
Limbajul detabuizat, scatologic, schiţează un
basm postmodern cu Ilene degradate şi Duduţe
abulice, plasate într-un urbanism tern bântuit de
violatori scârboşi, cizmari prozaici, amanţi şi
amante scandaloase, cârciumari şi barmaniţe,
cartofori şi adolescenţi teribilişti, toate progenituri
ale unui mal du siècle regresiv faţă de cel romantic.
Intervine o coincidetia oppositorum între
depoetizare şi poezie a evocărilor reflexive şi
autoreflexive, o fuzionare a naraţiunii cu fragmente
de poezie juxtapuse, care fluidizează limitele de
gen. Deşi se încadrează într-un posmodernism pe
cartea
Lýkeion
linie cărtăresciană, există o tendinţă spre noul
boierism, prin respingerea abuzului de neologisme
şi vocabular periferic, folosit doar în scop precis şi
la locul potrivit, mormanele sterile de trivialisme
fiind cu succes evitate. Manevrând înălţarea unei
proze fertile, Ana Maria ştie de la început ce mesaj
şi-a propus să transmită şi mai ales cum.
Intrăm într-o lume cu ecouri budiste, într-o
existenţă care stă inevitabil sub semnul durerii, însă
fără conştiinţa vreunei Nirvane tangibile. Ileana,
personajul central, trecută prin conştiinţa fiicei sale
Ina, naratorul-personaj şi martor din primele două
capitole, este succedaneul unei întregi serii de
marionete feminine coordonate la rândul lor de o
altă mână demiurgică. Devine o Cosânzeană
demitizată într-un “regnum puerile” fantasmatic
insipirat din “Exuviile” Simonei Popescu, care
conştientizează absurdul existenţei odată cu
pierderea tatălui iubitor şi cunoaşterea morţii.
Repulsia faţă de masculinitate este ereditară.
Ştefan, tatăl-căpcăun al Inei, scârbos, lipicios, este
exclus încă de la început din sfera umanului,
devenind un simplu corp obscen amputat de anima.
Ina, receptacul al unei memeorii de clan, redă cu
autenticitate proustiană un univers minimalizat.
Demasculinizată de la început, realitatea este
exclusiv feminină, “o lume de femei, de femei
cleioase, gregare, lipite una de cealaltă într-un
ghem ca de plastilină, conturând un fel de masă de
pântece, sâni, guri şi voci fără limite precise”, cum
susţine Mircea Cărtărescu.
Vibraţia psihologică a Eului, multiplicat în
exuvii ale unei nefericiri in crescendo printr-o
punere în abis virtuoasă a Eului creator,
eminamente feminin, germinativ, traduce fiorul
păcatului originar, al unei Eve mitice veghind
izgonită în peritextualitate, ruşinate de propriul
Fatum generator de blestem, transmis prin arhetip
eternului feminin. Se urmăreşte platitudinea
existenţială prin democratizarea evenimentelor şi
ruperea planurilor narative, apelând la
enchâssement şi dilatare temporală. Jocurile
perspectiviste şi etajările diegetice, discursul
fragmentat de stop-cadre si gros-plan-uri, prin care
Ina justifică alienarea şi sfârşitul escatologic al
mamei, ne antrenează într-un vertij ludic, gen
baba-oarba, în care trebuie să căutăm prin ceaţă
sensurile metatextuale. Lumea adolescentină din
ultimele două capitole este o căutare tipică a
identităţii. Descoperirea sexualităţii ca ultimă
speranţă a evadării din sine şi sexul fortuit,
promovat într-o contemporaneitate-efect al
Götterdämerung-ului nietzscheean, adăugat unei
atât de realiste lipse de informare şi unui fond
depresiv datorat impasului afectiv familial, ţese
intriga din care se divulgă treptat acea figura mentis
a generaţiei. Trauma, consunând cu o lume bazată
cartea
pe instinctualitate animalică, în care existenţa
rămâne în fapt o enormă întrebare fără răspuns, este
transmisă necreditabil în ecouri de voci-fantomă
care se dovedesc a fi razele divergente ale aceleaşi
surse, exponente a unei întregi pleiade de Ilene
adolescente bântuite inexorabil de conştiinţa unei
crime.
Sub aspect de generation-gap, intervine de
fapt osmoza dilematică dintre individualitate şi
universalitate. Motiv obsesiv, inelul mamei,
receptacul al disparatelor energii feminine, leagă
planurile diegetice, făcând legătura între visul de
perspectivă şi realitatea exterioară revelată în final.
Viaţa nu poate fi decât suferinţă gradată, care, în
sens existenţialist, nu îşi poate găsi salvarea decât
în sinucidere. Cu toate că panta spre revelaţia finală
e abruptă, obositoare, mustind de biografism şi
memorie involuntară curgând din joncţiunea
autenticismului cu textualismul, totuşi scenele
recurente pun înlănţuite semne de întrebare. Şocul
ultim, după o aşteptare de tipul “unde vrea să
ajungă?”, familiară cititorului de postmodernism,
are gustul cireşii de pe tort, umplând paharul unei
dureri transferate de la personaj la lector. O Ileană
de 17 ani preia ştafeta în ultimul sfert al romanului,
ca un deus ex machina , printr-o tehnică de
metalepsă sui-generis, relevând metatextualitatea.
Descoperim că der Schrei-ul expresionist a fost un
succesor virtual în patul durerii dintr-o casă-vagon-
simbol al unui continuum vital, al unui cordon
infinit de generaţii, claustrând orice încercare de
verticalitate în atmosfera meschină a unei lumi
supuse entropiei morale . Conştientizând efectul de
mise en abyme al unei feminiţăti fuzionante, fără
început şi fără sfârşit, burţi infinite în alte burţi
infinite, fiice în mame şi mame în fiice, după
tiparul unui Iona feminizat, avem în sfârşit
satisfacţia unei revelaţii, a unui moment “Aha!” în
care semnificaţiile latente ale sângelui închegat în
primele două capitole se dezvăluie ca o răsplată.
Dacă am fi într-o sală de teatru, ne-am ridica în
picioare să aplaudăm cu frenetism tragedia, cu toată
durerea unei mutilări viscerale ajunse la paroxism.
Ana Maria Sandu devine un Demiurgos ludic
al unui feminism imanent, devine un Ianus bifrons
care făureşte un univers din bucăţi de staniol lipite
între ele cu o pastă cleioasă, iluzii ale unor bucăţi
de sticlă colorată în joc de lumini. “Lumea e un
balansoar peren”(Montaigne), punând veşnic
eminesciana întrebare “Oare eu, tu, el, nu e
totuna?”. Alunecând mereu pe o pantă mâloasă,
lipicioasă, odată cu eroinele, într-un joc al
perspectivelor, paginile cărţii se udă involuntar de
lacrimi sincere sau zâmbesc complice cititorului
prin ironismul uneori cărtărescian al limbajului.
Pertotal , romanul e fără îndoială un acord minor de
chitară atât de bine nimerit, încât atingând fibrele
84
 
noastre sonore provoacă durere organică. O lume
adolescentă, frustrată, complexată, problematică si
problematizantă, emană un abur nefericit prin care
trecem zi de zi, de care uneori ne înconjurăm,
relevat subtil între filele acestui tom autoficţional.
Actuală, chiar moralistă volens-nolens, această
proză nu e un copac uscat. Ea vine din trecut şi se
prelungeşte în viitor, făcând din Ana Maria Sandu
o scriitoare care promite mult. Cu ce ne va mai
surprinde oare?
Mariana FLOREA
SCRIITORI ROMÂNI
DESPRE
CARTE
ŞI BIBLIOTECĂ
Din câteva cărţi, între care notăm celebrele
Mărturisiri literare (organizate de D. Caracostea în
anii 1032-1933, ediţie îngrijită şi introducere de
Iordan Datcu, Editura Minerva, Bucureşti, 1971), am
extras secvenţe revelatoare pentru ideea revistei de
faţă: importanţa lecturii, a bibliotecii şi a contactului
cu spaţiul sacru al cărţilor, cu lumea scriitorilor. Este
vorba de mărturisiri ale unor scriitori români, care
pot fi folosite în mod instructiv prin intermediul
orelor de clasă sau al bibliotecii. Ele merită lărgite,
comentate, interpretate mai îndeaproape, chiar într-o
carte special dedicată acestor teme. Cu atât mai
necesar, cu cât, de la o vreme, programele si
manualele şcolare propun texte despre carte si
bibliotecă , în ideea, desigur,de a atrage tinerele
generaţii către aceste instrumente ale cunoaşterii.
Vasile Alecsandri:
Nimic nu mi se pare mai interesant, mai
atrăgător, ca o colecţie de foi tipărite, făţuite, aranjate
in grup sub forma unui volum şi care cuprinde toata
viaţa de inima şi minte a unui om de elită. E ca o
condensare a parfumului tot dintr-o floare într-o
pastilă sau într-o picătură…
Dimitrie Anghel
O carte cu scoarţe străvechi, cu ilustraţii
primitive făcute de mâini nesigure şi nedibace,
stătea de mărturie acelor vremi nesigure, povestind
viaţa unui sfânt pe fiece filă, în josul căreia o
legendă de câteva linii istorisea viaţa şi mărtiriul
lui. Cu câtă dragoste şi cu câtă pietate s-au aplecat
ochii mei pe aceste legende, cu ce emoţie am privit
bucăţile de lemn pe care se vedea săpată răzleaţă
câte o literă, cu câtă cucernicie mi-am ridicat
privirile spre portretul bătrânului Gutenberg,
85
asemuindu-l sip e el ca pe un sfânt al Bibliei lui
străvechi
Paul Anghel:
Fac parte dintr-o generaţie cu o copilărie
fericită: am crescut sub zodia lui Swift şi Creangă,
Tolstoi si Dickens, Sadoveanu si Homer. În mintea
mea de atunci, Sadoveanu ca şi Homer, era un
autor foarte bătrân. Nu ca şi Creangă, Dickens, ori
Swift, care avuseseră o copilărie. Dar ce copilărie
putea să aibă bătrânul orb, care inventase războiul
Troiei,care era părintele lui Zeus şi al Minervei?...
Poate doar copilăria umanitaţii, ca şi Sadoveanu.
Căci şi acesta inventase Timpul, Limba- o altă
limba românească decât cea vorbită!- pe Ştefan cel
Mare, Pădurea, Mănăstirea Neamţ, Războaiele,
Dobrogea, Eclipsele de soare, Răsăritul, Amurgul,
Totul.
Tudor Arghezi:
Trăit in strâmbătate si hula, omul a izbuit
să se răscumpere sis a se depăsească; nu clădind
numai monumental, in lat si-n sus, legiferând si
asuprind, ci născocind, dup ace a cântat si zugrăvit,
graiul scris si, in sfârşit, Cartea… O fiinţă nouă si
fără de moarte s-a ivit, neprevăzută de natura , care
face numai petale si frunze. Răzbunarea omului e
de asta dată integrală şi definitive in fragila lui
existenţă.
Omul şi-a făcut cartea in toată materialitatea
si spiritualitatea ei; el o gândeste, el o scrie, el îi dă
hîrtia, cerneala, tiparul, el ăi adună foile, el i le
coase, i le leagă; el o citeşte. În conspiraţia
intelectualului faţă de natură, cartea solidarizează
azi 2 miliarde de suflete împotriva unui destin, care
cu variantele lui a rămas acelaşi. Omul se
isprăveşte si cartea lui de abia începe. Uite, mii de
inimi si minţi trăiesc lângă tine, in rafturile tale.
Pană la cărţi, rămanea mărturie cimitirul. L-a
învins biblioteca. Cartea ţi-e ţară, ţi-e fiică, ţi-e
surioară, prietena si iubirea. E maică-ta, cartea,
neîntinata şi de-a pururea maică fecioară. Ai scăpat
de mormânt!
Nicolae Breban:
- Pe dumneavoastră ce v-a format mai mult:
viaţa sau cartea? Ori cartea a apărut mai
târziu in raza dumneavoastră de atenţie…
- Nu, cartea a fost, de la început si pană la
sfârşit: paradisul.
Maeştrii mei adevăraţi au fost , la început şi
pentru scurt timp(extreme de intens, insă),
Stendhal, ce şi azi rămâne primul romancier
modern, apoi, în jurul vârstei de douăzeci de ani ,
Dostoievski care, ca orice scriitor fundamental, e
mai mult decât atât : este un profet.
Emanoil Bucuta:
Rolul bibliotecii este socotit de unii atât de
hotărâtor,încât nu se sfiesc să spună că şcoala ar
cartea
Lýkeion
face destul şi ar putea să-şi privească împlinită
menirea,dacă ar pune în fiecare dintre şcolarii ei
numai dragostea de carte, adică dacă ar creşte încă
un cititor pentru bibliotecă. Aceasta ar însemna
aproape o învăţare a bibliotecii pentru şcoală.
Lucrul se înţelege dacă ne gândim la vorba veche
şi înţeleaptă, că nu învăţăm pentru şcoală, ci
pentru viaţă. Iar când intrăm în viaţă, în anii
bărbăţiei, şcoala a rămas cu mult îndărăt şi în faţa
noastră se găseşte, ca să-i ţie locul şi să ne dea o
îndrumare, biblioteca.
Augustin Buzura:
Destinul unui popor depinde de numărul
conştiinţelor sale, de aceea fiecare om trebuie
făcut conştient de sine, de marea sa forţă, de
rostul său, iar cărţile adevărate, sincere, nu sunt
decât un drum împotriva singurătăţii, durerii,
agresivităţii şi ignoranţei.(…)
Un postulat: cărţile marilor scriitori au ceva din
destinul miturilor;aceeaşi carte nu numai că
generează diverse secte, dar, nu de puţine ori,
acelaşi paragraf este adus drept argument
hotărâtor în disputa dintre două sau mai multe
tabere; cu el se consolează şi victima şi călăul, şi
sfântul şi păcătosul.(…)
Se ştie, cărţile odată apărute au viaţa lor
independentă, se prezintă singure, şi dacă sunt
ceva, se apără singure;în afară de apă şi foc, cel
mai periculos duşman al lor rămâne, cum remarca
Valery,propriul lor conţinut.
I.L.Caragiale
Care este folosul unei cărţi de citire? O
carte de citire bună, în vârsta fragedă, este poate
una dintre împrejurările cele mai hotărâtoare ale
vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu se
datoresc altei împrejurari cât unei cărţi căzute la
vreme bună în mainile unui copil, tot aşa precum
umbra unor stejari seculari se datoreşte
întamplătoarei căderi a unei ghinde pe pământ
prielnic.
G. Călinescu:
Cartea este un mijloc de intensificare a
vieţii şi un mijloc de obiectivare, de spargere a
graniţelor experienţei individuale si asimilarea
experienţei colective în timp şi spaţiu.
Şerban Cioculescu:
Nu pot sta locului făra o carte în mână,
când sunt acasă sau la bibliotecă. Lucrul mi se pare
firesc. Nu cunosc alte distracţii. Radio si
televiziunea mă solicită mai puţin decât cititul.
Autorul articolului are dreptate cand afirmă că în
Biblioteca Academiei gasesc tot ce nu am în
propria bibliotecă. O frecventez de la vârsta de 18-
19 ani. Sălile de lectură sunt liniştite, servirea carţii
se face mai prompt decât în instituţiile similare din
Paris şi din alte mari metropole, dispoziţia bună nu-
mi lipseşte niciodată. (…) Să fim bine înţeleşi: tot
cartea
ce îmi incită într-un fel spiritual îmi face placere.
N-am socotit niciodată lectura unei cărţi o
corvoadă. Citesc şi scriu cu egală plăcere. Nu-mi
fac din aceasta un merit. E un fel de a fi si atâta tot.
Dumitru Corbea:
Luam cărţi cu împrumut de la biblioteca
comunală, de la cunoscuţi şi ofiţeri. Îmi vindeam
raţia de pâine pentru a-mi putea cumpăra revistele
,,Adevărul literar si artistic”, ,,Viaţa românească”.
Într-o singură vacanţă am citit Fraţii Karamazov,
Amintiri din casa morţilor şi Pomul de Crăciun, de
Dostoievski, Corsarul, deByron, Paradisul pierdut,
de Milton, Balade, de Villon, Vieţile oamenilor
iluştri, de Plutarh, Apus de soare şi Viforul, de
Barbu Delavrancea, Hoţii si Wilhelm Tell, de
Schiller, Faust de Goethe, Hamlet, Othello şi
Romeo şi Julieta, de Shakespeare, Oedip, de
Sofocle, Ifigenia, de Euripide, fabulele lui Esop şi
La Fontaine. Lectura era singura mea fericire si
bucurie. Descopeream o altă lume. Eram ca un
descoperitor de comori.
Paul Cortez:
- Care au fost lecturile din tinereţe? Daca v-aţi
forma astăzi, ce aţi prefera să citiţi?
- Am început cu poveştile:ascultate, citite,
apoi…inventate pentru o soră mai mică. Au urmat,
ca pentru orice băiat, carţile de aventuri, Jules
Verne… Cărţile preferate atunci ca şi acum :
Eminescu în primul rând , Eminescu în al doilea
rând şi in sfârşit , în al treilea rând ,tot Eminescu .
Au urmat perioade dominate de Sadoveanu,
Minulescu, Topârceanu,Arghezi şi înca mulţi alţii.
Dar lumina şi umbra lui Lucian Blaga m-a
însoţit şi mă însoţeşte pretutindeni, pentru că el m-
a învăţat să ,,nu strivesc corola de minuni a lumii“.
Din literatura universală, Homer,
Shakespeare, Goethe, E. A. Poe, Camus,
Hemingway, Faulkner .
Miron Costin:
Puternicul Dumnezeu, cinstite ,iubite cetitorule,
să-ţi dăruiască , după aceste cumplite vremi a
anilor noştri ,cândva şi mai slobode veacuri, întru
care , pre lângă alte trebi , să aibi vreme şi cu
cetitul cărţilor a face iscusită zabavă; că nu este
alta şi mai frumoasă şi mai de folos toată viaţa
omului zăbavă , decât cetitul cărţilor…
Ovidiu Cotruş:
Contactul cu opera lui Călinescu şi în special
cu Istoria literaturii române a avut asupra mea,
la vârsta de 15 ani , un efect copleşitor. Citind-o , şi
uneori recitind-o , opera aceasta mi-a fost timp de
un sfert de veac tovarăş nedespărţit .De la
Călinescu am aflat prima data ce este critica
literară ( nu poţi învăţa aşa ceva de la critici
străini, aplecaţi asupra unui fenomen pe care nu-l
cunoşti în organicitatea lui ) , pentru ca mai târziu
86

– aceasta a fost ordinea lecturilor- să aflu de la
Maiorescu ce trebuie să însemne critica literară .
Romulus Dianu:
- Reîntorcându-ne în timp , aş vrea să vă
întreb ce vă mai amintiţi de primele lecturi?
-Mama avea un singur demon: pe mine. M-
a “supraalimentat” cu lecturi. Aveam impresia că se
întreabă: “Oare ce va citi mâine băiatul acesta?”
Învăţasem limba franceză, încă înainte de a merge
la şcoală. Asta mi-a dat posibilitatea să am acces nu
numai la literatura franceză, dar la tot ce găseam
tradus în limba lui Voltaire. Marea mea fascinaţie a
fost fără îndoială, literatura rusă: Dostoievski,
Tolstoi, Kuprin, Gorki. Mai târziu, când am ajuns
la “Rampa”, am tradus şi publicat “Spovedania lui
Stavroghin”, în foiletonul ziarului.
-Dintre scriitorii români, spre cine se îndreptau
preferinţele dumneavoastră?
-Având marile repere ale literaturii europene,
încă de la o vârstă fragedă, preferinţele mele, cum
le numiţi, pentru scriitorii români, erau mai
restrânse. Îl iubeam pe Eminescu; el era cunoscut
ca “tatăl nostru”. Citeam cu veneraţie pe Coşbuc,
Goga şi întreaga creaţie literară a secolelor de
suferintă.
Nicolae Dragoş:
-Cele dintâi ferestre spre zările liricii în
sat vi s-au deschis?
Înainte de a fi scriitori suntem cititori. Am avut
printr-o întâmplare şansa ca intre primele cărti
citite, în anii copilăriei, să se afle volume
fundamentale pentru un poet sau cel puţin pentru
poezia pe care eu încerc să o propun. Pe lângă
Eminescu, ţin minte, in casa noastră se aflau,
datorită unor fraţi dinspre mama, primii care au
avut acces la cultură, volumele de poezie Flori
sacre de Macedonski, Plumb şi Scântei galbene
de Bacovia, câteva cărţi din proza lui Sadoveanu.
Acestea, alături de mai multele volume din
Alecsandri, Coşbuc, Goga s-au aflat între primele
mele lecturi. Ma târziu aveam sa-i descopăr, la
vârsta claselor liceale, pe Tudor Arghezi, Blaga,
Pilat. Într-un fel, zările lirice, cum le numiţi dv.,
coincide cu zările copilăriei.
Anghel Dumbrăveanu:
La Eminescu am revenit întotdeauna, prin
toţi anii si toate experienţele, ca la cartea mea
dintâi, fără să fi avut vreodată sentimental că-l ştiu,
revelându-mi-se mereu altfel.
Mircea Eliade:
Un mare înţelept şi un mare iubitor de
cărţi, Montaigne, spunea că nu exista durere, cât de
adâncă, pe care să n-o alunge jumătate de ceas de
bibliotecă. Un român mucalit, cărui îi citasem odată
această reconfortantă opinii a lui Montaigne, mi-a
răspuns: “Da, dar trebuie să ai o bibliotecă!”
87
Prietenul meu făcuse un joc de cuvinte. Montaigne
nu se referea la o bibliotecă – ci la cărţile esenţiale
pe care trebuie să le cuprindă ea. Şi aceste cărţi
esenţiale sunt puţine la număr. Sunt, în cel mai
fericit caz, câteva duzini de volume. Cu asemenea
cărţi esenţiale credea Montaigne că se pot alunga
cele mai năprasnice dureri şi cele mai deprimante
melancolii.
M.Eminescu:
Citeşte! Numai citind mereu, creerul tău va
deveni un laborator nesfarşit de idei si imagini.
Alexandru George:
Destul de târziu am avut revelaţia unui fapt
care nici atunci când mi-a fost dat sa-l trăiesc
pentru prima oara nu m-a lăsat chiar indiferent, dar
a cărui semnificaţie am înţeles-o in toată amploarea
ceva mai apoi. E vorba de lectura intr-o mare
bibliotecă, un fapt banal, s-ar zice, pe lângă care
trec atâtea intelectuali, considerându-l prea firesc
pentru a mai merita atenţie sau aprofundare. Ce sa
te mai miri şi să stai să te mai gândeşti la faptul că
citeşti sau chiar la faptul că iţi este pusă la
dispoziţie cutare sau cutare carte? Te mai poţi mira
că ai două mâini, atunci când ştii că nu poţi avea
nici mai mult nici mai puţin de două, sau că vezi
crescându-ţi parul după ce l-ai tăiat? Mi se pare
totuşi că lucrul în bibliotecă a avut, cel puţin pentru
mine, o semnificaţie mai deosebită, poate şi prin
faptul că l-am început cu precocitate şi că a fost, in
cazul meu, adevărata experienţă a ceea ce aş putea
numi dobândirea unei oarecari culturi, dar mai ales
a unei anume forme a minţii căreia i-am rămas
sclav până în ziua de astăzi.
Lectura, într-o bibliotecă publică, mai ales
când aceasta e mare, cuprinzătoare, adunând în
sălile ei persoanele cele mai diverse, venite acolo
cu cele mai variate scopuri (în care nu se exclude
nici pierderea de vreme)mi-a dat sensul larg,
integral şi universal al culturii. Pe vremea
mea,şcoala era selectivă,elitară,mai degrabă
eliminatorie.Apoi învăţământul şcolar era,şi a
rămas şi de atunci, prea obligat, prea
simplificat,prea practice, încurajînd sau favorîzand
oricum,fără să vrem, mai mult inteligenţile
adaptabile decât pe cele de bună calitate sau de
excepţie. Biblioteca e cu totul altceva,e un univers
deschis, larg,care-ţi propune, dar nu agresiv, faptul
de cultură înr-un raport direct,autentic şi în cele din
urma, de reciprocitate. Un univers pe care nu
numai că-l cucereşti, dar te solicită pe tine să faci
acestea în obscura lui vointă de a eluda nimicnicia
sau ignorarea.
Ion Gheorghe:
Un alt domeniu (primul fiind zestrea
lingvistică din părţile Buzăului) care a făcut din
mine omul care sunt astăzi,atât cât sunt astazi,atat
cartea
Lýkeion
cat sunt si eu in poezia română a fost contactul cu degrabă nu mânc şi umblu fără haină în spate ,decât
poezia populară.În biblioteca Şcolii de literatură am să nu cetesc.
găsit nişte cărţi mari pe care abia le duceam sub Dimitrie Panaitescu-Perpessicius
braţ: de Tocilescu, G. Dem. Teodorescu, cărţi de Lucrul de bibleotecă îşi are farmecele lui
poezie populară. Dar mai înainte,la un anticariat, incomparabile ,iar manuscrisele eminescene îmi
descoperisem Cântecele de ţara ale lui Pamfile. În comunicaseră emoţii puternice încă din vremea
aceste cărţi am citit si mi-au placut studenţiei ,când regretatul Mihalache Dragomirescu
sintagme,expresii populare şi pentru că aveam ,profesorul nostru de literatură ,ne trimitea să-i
prospeţimea ţinerii de minte, s-au imprimat şi au transcriem caiete întregi ,în vederea unei proiectate
devenit astfel limbajul meu literar,zestrea mea ediţii pe care n-a terminat-o niciodată ,şi adevărul
lingvistică despre care vorbeam. este că am petrecut doi sau trei ani din cei mai
Adrian Marino: frumoşi în vechiul local al bibliotecii academice,
Găsesc un refugiu în bibliotecă, echivalent cu o atât de patriarhal atât de comod şi atât de călduros
adevărată terapeutică a orgoliului în suferinţă, dar mai cu seamă.
mai ales a necesităţii devorante de lectura
organizată, documentată, în adâncime, care mă
stăpâneşte.
Aurel Martin:
Însetat de cunoaştere, citeam tot ce-mi cădea
în mână,atras,eclectic, de Evul Mediu şi de
Antichitate,de Kant şi de Scopenhauer,de filosofia
orientala şi de cea tomistă, de liberal-arbitru şi de
metafizică, de Maiorescu si de Gherea,transcriind
în caiete informaţii enciclopedice,în iluzia că
pătrunzănd,cum ar fi zis Arghezi,într-un univers de
miracole nebănuite,voi descoperi cine ştie ce
adevaruri fundamentale, eterne şi universale.
Retrospectiv gândind, gustam din mărul
cunoaşterii,ca orice adolescent dornic să-şi
satisfacă rapid foamea intelectuală. Foame, în
realitate,niciodată satisfăcută. Ca şi pasiunea pentru
fenomenul literar. Mai ales pentru cel poetic.
Dumitru Micu:
Încercând să-mi limpezesc împrejurările în
care mi-am descoperit atractia către carte,memoria
îşi fixează reflectoarele asupra unei poliţi cu tomuri
uriaşe,privită în copilărie cu ochii măriţi… Mă
fascina masivitatea acelor volume, soliditatea
legăturilor, luciul coperţilor tari, de culoarea
cărămizii.
Grigore C. Moisil:
Eu ştiu că toţi înteleg că atunci când se
editează o carte şi nu se vinde,asta e risipă.Se
înţelege oare că atunci când se editează în 2000 de
exemplare o carte care s-ar vinde în 3000 de
exemplare,şi asta e tot risipă?
Petru E.Oancea:
Astăzi am 57 de ani şi timp de 50 de ani
am cetit zi şi noapte ,cărţi cu carul ,cu vagonul ,de
tot felul ,de toate ce me-au picat in mână .Şi numai
cărţi “nbetipărire”nu am cetit.
Semnături celebre ale scriitorilor români
Mă pot socoti ca un magazine ,ca un
hambar ,ca un muzeu ,carele am adunat cărţi cu
zece mâini şi le-am consumat ,le-am inhalat
cuprinsul .Şi recunosc că sunt un om pătimaş
,fanatic ,teribil,feroce ,în ce privesc cetirea.Mai

cartea 88


89 ştiinţa
Lýkeion
Ionel AUNGURENCEI
Experienţe epocale în fizică
Nădăjduiesc că această lucrare va fi
considerată o lucrare de propagandă – o
propagandă pentru fizica experimentală. Aşa îşi
începea, Henry S. Lipson (11 martie 1910 – 26
aprilie 1991), lucrarea Experimente epocale în
fizică (The great experiments in physics), scrisă în
1968.
După cum marturiseşte în prefaţă, el a scris
această carte cu gândul de a sublinia însemnătatea
experienţelor şi să arate cum au contribuit ele ca
fizica să capete aspectul sub care o cunoaştem
aztăzi. În acest scop am scris o scurtă istorie a
fizicii privită din punct de vedere experimental. Nu
am încercat să descriu în amănunţime
experienţele, m-am străduit însă să explic – în
măsura în care mi-am putut da seama – de ce au
fost efectuate, ce înrâurire au avut asupra altor
domenii ale fizicii şi cum anume au reacţionat unii
faţă de alţii. [...] Este evident că atât alegerea
experienţelor câ şi felul în care sunt expuse implică
un mare grad de dificultate.
Cartea este împărţită în 13 capitole:
mişcarea, atmosfera, căldura, gazele, sunetul,
lumina, instrumente optice, magnetismul şi
electricitate, radiaţia, structura atomilor, eşecul
fizicii clasice, viitorul.
În primul capitol H. Lipson ne vorbeşte
despre mişcare. Începând de la primii fizicieni, el
încearcă să expună începuturile studiului mişcării.
Astfel, Aristotel (384 – 322 î.e.n.) presupune că
mişcarea este ceva ce reclamă un efort şi că ea se
menţine numai atât timp cât se depune efortul
respectiv. În următoarele pagini sunt prezentate
încercările lui Galilei (1564 – 1642), omul de la
care a pornit impulsul înoitor, şi anume în acel
mare secol al XVI-lea când s-au conturat idei noi
în atât de variate domenii de activitate. Apoi sunt
menţionaţi şi Newton, Descartes şi Kepler.
Următorul capitol este despre atmosferă.
Aici sunt amintite şi detaliate experimentele lui
ştiinţa
Galilei (cântărirea aerului, primul barometru cu
mercur), von Guericke(sferele de Mandeburg,
pompa de vid), Dalton (legea presiunilor parţiale).
Am omis prezentarea mai multor capitole
deoarece eu le consider plictisitoare şi nu are rost
să utilizez pagina degeaba.
Capitolul şapte este dedicat instrumentelor
optice. Aşadar, iarăşi Galilei ne uimeşte şi cu
calităţiel sale de bun cunoscător ale legilor opticii
încât a realizat telescopul cei poartă numele.
Newton a preluat ideea lui Galilei şi a creat
telescopul cu reflexie pe care se bazează construire
tuturor telescoapelor de astăzi. Microscopul a fost
inventat în aceeaşi perioadă, dar istoria sa nu este
aşa clară ca a telescopului. Cel mai de seamă
exponent al microscopiei a fost Hooke (1635 –
1703) care şi-a construir propriul său microscop.
Apoi sunt prezentate experienţele lui Fraunhofer,
Rowland, Michelson şi ale altora.
Capitolele precedente s-au ocupat de ceea
ce s-ar putea numi fizica evidentă. Folosesc
cuvântul <<evident>> nu pentru a insinua ca
oricine ar fi putut observa fenomenele fizice, ci
numai pentru a arăta că existau fenomene care
aşteptau dă fie explorate fără ca aceasta să
necesote mult timp şi mari cheltuiel. Prima
descoperire în domeniul altor tipuri de radiaţii a
fost facut în anul 1777, când Scheel (1742 – 1786)
a cercetat acţiunea diferintelor culori ale
spectrului asupra clorurii de argint când a fost
descoperite spectrele ultraviolet şi infraroşu.
Herchel, Maxwell, Faradaz, Wheatstone şi Picard
şi-au arătat valoarea în domeniul undelor.
Ce clipe minunate trebuie să fii trăit! Nu
multora le este dată satisfacţia de a obţine printr-o
singura experienţă atâtea rezultate valoroase.
După cum se ştie, el (Hertz) a pus bazele unei noi
ramuri a tehnicii – radiotelecomunicaţiile.
Röentgen a uluit lumea cu descoperirea
razelor care îi poartă numele. Cunoscute sub
numele de radiaţii X, ele au pătruns în practica
curentă, în spitale şi în tehnică. Barkla, Walter,
Pohl, Bragg,
Ewald, Laue,
Haüe,
Sommerfeld,
Friedrich şi
Knipping se
numără printre
cei ce au adus
noi rezultate in
acest domeniu
şi derivatele
sale ce
porneşte un
„curent” în
fizică, şi
90


anume, fizica modernă.

În ultimul capitol este prezentată opinia
autorului despre viitorul apropiat. Va continua oare Olguţa DIACONU
cineva acest progres al fizicii? De fapt, eu personal
sunt cel care se îndoieşte.[...] Fizica este, cert.
dinamică,dar dispune ea oare de o sursă de
energie lăuntrică pentru a depăşii inevitabilele
momente de stagnare?
Într-un ultim paragraf, Lipson se întreabă:
Va consulta oare cineva peste cinzeci de ani
această carte pentru a afla care au fost problemele
zilelor noastre? Se vor amuza oamenii de atunci pe
seama ideilor mele oarecum naive?...
Câteva curiozităţi matematice

1.) Ce este un miliard?

În secolul al XV – lea, limita extremă a calculelor

posibile era milionul, care a rămas multă vreme
o „expresie nebuloasă”. Trei sute de ani mai
târziu, astronomii familiarizaţi cu imensitatea
cerului aspirau la un număr şi mai mare –
miliardul, cu care să poată cataloga stelele şi
aştrii.
Un miliard (109) este un număr foarte
mare, dar în acelaşi timp, însă, reprezintă un
număr destul de mic dacă este vorba de un
număr de atomi. Pentru a ne da mai bine seama
ce înseamnă 1 000 000 000 iată câteva
curiozităţi care-l au drept … erou:
- Numărul fibrelor nervoase ale creierului
uman este de ordinul a 3 miliarde;
- Un om care ar trăi o suta de ani nu ar
ajunge să numere decât până la
1.000.000.000, fără a mai avea altă
ocupaţie;
- În 55 de ani, un om respiră de un număr
de ori egal cu ½ dintr-un miliard;
- În vârstă de 33 de ani, orice fiinţă a trăit
doar un miliard de secunde.

2.) Multiplii lui 37 si multiplii lui 3:

3 x 37 = 111
6 x 37 = 222
9 x 37 = 333
12 x 37 = 444
15 x 37 = 555
18 x 37 = 666
21 x 37 = 777
Schiţe ale experimentelor lui Galileo Galilei 24 x 37 = 888
27 x 37 = 999

91 ştiinţa
Lýkeion

Alexandra ŞCHIOPU
3.) O egalitate interesantă:

111.111.111 x
111.111.111=12.345.678.987.654.321

4.) Trapez:

1 x 9 + 2 = 11
12 x 9 + 3 = 111
123 x 9 + 4 = 1111 Matematica Distractiva
1234 x 9 + 5 = 11111
12345 x 9 + 6 = 111111 Nespecialistii afirma ca matematica este o
123456 x 9 + 7 = 1111111 stiinta "uscata", iar matematicienii sunt, de regula,
1234567 x 9 + 8 = 11111111 oameni ursuzi, seriosi si fara simtul umorului. Prin
12345678 x 9 + 9 = 111111111 prezenta pagina va aducem o serie de
contraexemple si va amintim ca fiecare gluma
5.) 1 = 0 (demonstratie algebrica) contine o doza de adevar.
Fie a = 1 si deci a - 1 = 0 (a este un numar Distrati-va si zambiti cu pofta si gandind...
intreg).
Atunci si a2- 1 = 0. Aforisme
a - 1 = 0 si a - 1 = 0 rezulta ca a - 1 = a2- 1
2

Egalitatea se transforma in a - 1 = (a - 1)(a + Ştiinţele matematice, ştiinţele naturale şi ştiinţele

1)
Simplificand obtinem 1 = a + 1 si deci a = 0 .
Dar am pornit de la ipoteza ca a = 1 si am
ajuns la a = 0. Deci 1 = 0 .
6.) Erori de tiparire
Asa zisele "erori de tiparire" sunt egalitati cu
numere cu exponenti care in cazul in care o
imprimanta nu ar reda corect exponentul, nu
si-ar schimba valabilitatea. Cateva exemple
aveti mai jos:
umanitare pot fi numite, respectiv şi ştiinţe
supranaturale, ştiinţe naturale şi ştiinţe nenaturale.
L. D. Landau
Adevărul matematic, indiferent unde, la Paris sau la
Toulouse, este unul şi acelaşi.
Blaise Pascal
O glumă matematică reuşită este mai bună decât o
duzină de lucrări mediocre; ea este, totodată şi cea
mai bună matematică.
John E. Littlewood

Matematica seamănă cu o moară: dacă veţi turna în

ea boabe de grâu, veţi obţine făină, dar dacă veţi
turna în ea tărâţe, tărâţe şi veţi obţine.
A. Huxley

Reputaţia unui matematician se bazează pe

cantitatea de demonstraţii, pe care le-a inventat (cu
alte cuvinte: lucrările deschizătorilor de căi
întotdeauna au fost greoaie).
A. S. Bezikovici

O demonstraţie se numeşte strictă, dacă strictă o

consideră majoritatea matematicienilor.
Morris Kline

Dacă teorema aşa şi n-a putut fi demonstrată, atunci

ea devine axiomă.
Euclid

ştiinţa 92

Rectorul Institutului Politehnic din Zürich îmi
spune:
– Nu este totul pierdut, tinere. Ai căzut la examen?
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Giuseppe Verdi,
care n-a reuşit la examenele de la Conversatorul din
Milano.
Albert Einstein
Studiile reprezintă ceia ce rămâne, când uiţi totul ce
ai învăţat la şcoală.
Albert Einstein
După părerea mea, printre cele mai mari
descoperiri, realizate în ultimul timp de către
raţiunea omului este, la sigur, arta de a judeca
despre cărţi, fără a le citi.
G. K. Lichtenberg
Întotdeauna este plăcut să observi, cum alţii comit
greşelile pe care singur le făceai cândva.
John E. Littlewood
Taci, atâta timp cât nu poţi spune mai mult decât
tăcerea.
Pythagoras
Cercetarea fundamentală este ceia ce faci, când nu
ştii ceia ce ai de gând a face.
Charles Wilson
Să nu între aici cel ce nu cunoaşte geometria.
(expresia scrisă de asupra uşii lui Platon)
Expresia, conform căreia cel care nu cunoaşte sau îi
este străină geometria nu are dreptul să între în
şcoala filozofului, deloc nu înseamnă, că este
necesar să fii matematician, pentru a deveni
înţelept.
J. W. von Goethe
Este mai uşor să realizezi cvadratura cercului decât
să-l amăgeşti pe un matematician.
Augustus de Morgan
Există minciuna impusă, care este scuzabilă,
minciuna sfruntată, pentru care nu există nici o
scuză şi statistica.
Richard von Mises
Pythagoras a sacrificat pe altarul lui Zeus o sută de
boi şi acesta numai pentru un singur adevăr
geometric. Dar dacă în zilele noastre am proceda în
acelaşi fel, este puţin probabil că am putea găsi
atâtea vite cornute pe întreg globul pământesc.
M. V. Lomonosov
93
După ce a descoperit celebra sa teoremă,
Pythagoras a sacrificat o sută de boi. De atunci, de
fiecare dată, când se descoperă vreun adevăr nou,
vitele cornute mari au palpitaţii.
Ludwig Björne
Logica este arta de a face greşeli cu fermitate.
J. Kratch
Este mult mai uşor să descoperi o greşeală decât
adevărul.
J. W. von Goethe
Cu cât mai mult înveţi, cu atât mai mult ştii.
Cu cât mai mult ştii, cu atât mai mult uiţi.
Dacă mai mult uiţi, mai puţin ştii.
Iar dacă mai puţin ştii, mai puţin uiţi.
Dar dacă mai puţin uiţi, mai mult ştii.
Atunci pentru ce să înveţi?
(din folclorul savanţilor)
Matematicienii sunt un fel de francezi: când le
vorbeşti, ei îşi traduc tot în limba lor şi deodată iesă
cu totul altceva.
J. W. von Goethe
Distrat, calm ca un matematician.
Anatole France
Este suficient să arăţi, că un lucru oarecare este
imposibil, că îndată se va găsi matematicianul care-
l va face.
W. W. Sawyer
Eu am văzut, cum odată Laplace a încercat timp de
o oră sărestabilească lanţul raţionamentelor voalate
de către el în "Mecanica cerească" prin intermediul
cuvintelor "este uşor de văzut, că".
Din amintirile unui elev de al lui Laplace
Se consideră, că 106 ani este timpul necesar, pentru
a transforma maimuţa în doctor în ştiinţe.
John E. Littlewood
Nu sunt de acord cu matematica. Consider că suma
de zerouri – e o cifră înfiorătoare.
S. E. Lec
Există zerouri cărora li se pare, că sunt elipse, şi în
jurul lor se învârte toată lumea.
S. E. Lec
Crucea pusă lângă numele unora mulţi o iau drept
plus.
S. E. Lec
ştiinţa
Lýkeion
Ch. Stein
Infinitul este locul unde se produce ceia ce nu se
poate întâmpla. Matematica reprezintă în sine o colecţie de
(din răspunsul unui elev) rezultate, care pot fi aplicate la orice.
Bertrand Russell
Două linii paralele se întâlnesc la infinit – cred şi
ele în aceasta. Un renumit matematician polonez Hugo Steinhaus,
S. E. Lec consideră glumind, că există legea, care se
formulează astfel: matematicianul va face mai bine.
Eu n-am putut înţelege conţinutul articolului Anume, dacă se propune la două persoane, (una
dumneavoastră, fiindcă el nu era animat de către fiind matematician) efectuarea unui lucru
icşi şi igreci. necunoscut, atunci rezultatul întotdeauna va fi
W. Thompson (lord Kelvin) următor : matematicianul îl va face mai bine.

Specialişti din domeniul matematicii teoretice se Uşurinţa matematicii se bazează pe posibilitatea

ocupă cu ceia ce pot, aşa cum trebuie, iar cei din construcţiei sale logice, însă dificultatea, de care se
domeniul matematicii aplicate – cu ceia ce trebuie sperie mulţi, – în imposibilitatea expunerii în alt
aşa cum pot. mod.
(din folclorul ştiinţific) Hugo Steinhaus

Cu cât mai puţin Dumnezeu se amestecă în Dacă numai aş avea teoremele! Atunci aş putea
chestiunile ce ţin de domeniul ştiinţei, cu atât mai destul de uşor să găsesc demonstraţiile.
bine este pentru ştiinţă şi pentru autoritatea lui Berngard Riemann
Dumnezeu.
Leonhard Euler În ochii unui neiniţiat simbolurile matematice sunt
ca stindardurile duşmanilor, care se înalţă deasupra
Acela-i matematician pentru care egalitatea unui bastion inexpugnabil.
Morris Kline

este evidentă ca "2 × 2 = 4". Dacă vorbeşti cu un matematician, poţi să n-ai

W. Thompson (lord Kelvin) concepţie despre matematică. Dar numaidecât
trebuie să ai simţul umorului şi recunoaşterea
Dacă cineva vrea să determine cu un cuvânt laconic nulităţii sale.
şi expresiv esenţa matematicii, acela trebuie să K. Dziewanowski
spună, că este o ştiinţă despre infinit.
Henri Poincaré

Matematica este ştiinţa despre raporturile între

formule, lipsite de oricare conţinut.
David Hilbert

Matematica este ştiinţa manevrării cu regulile şi

noţiunile născocite anume în acest scop. Este clar,
că cel mai important rol aici are invenţia unor
noţiuni noi. Rezerva teoremelor interesante ar fi
epuizat repede în matematică, dacă ar fi fost nevoie
să le formulăm numai cu ajutorul noţiunilor,
conţinute în axiome.
E. P. Wigner

Matematica pură este ştiinţa în care noi nu ştim

despre ce vorbim şi nici dacă este adevărat ceia ce
Geometria este arta de a judeca pe desene rău
spunem.
efectuate.
Bertrand Russell
Niels H. Abel
Matematica poate să descopere o anumită ordine
chiar şi în haos.
ştiinţa 94

Arta de a rezolva probleme geometrice seamănă cu
trucurile iluzioniştilor – uneori, chiar ştiind soluţia
problemei, nu-i clar cum s-ar putea ajunge la ea.
I. D. Novikov
Fiecare ştie ce este curba, până când nu va învăţa
matematica atât, că se va încurca în nenumărate
excepţii.
Felix Klein
Cu tremur de groază întorc faţa de funcţiile voastre
nenorocite şi blestemate ce n-au derivate.
Ch. Hermite
Numerele imaginare sunt un adăpost duhului divin,
aproape îmbinarea existenţei cu inexistenţa.
Gottfried Leibniz
Umor matematic
Într-o noapte Blaise Pascal avea o groaznică durere
de dinţi. A întrebuinţat totul pentru potolirea
durerilor, dar în zădar. Atunci s-a ocupat de studiul
cicloidei, descoperindu-i o serie de proprietăţi, ca
să constate în final, că durerea de dinţi a dispărut.
În timpul uneia dintre prelegerile sale, David Hilbet
spunea:
– Fiecare om posedă un anumit orizont. Când se
îngustează şi devine infinit de mic, el se transformă
în punct şi atunci omul zice: "Acesta este punctul
meu de vedere".
Odată Hilbert, împreună cu soţia sa, a organizat un
dineu. După sosirea unui oaspete, doamna Hilbert
şi-a chemat soţul într-o parte şi i-a spus:
– David, du-te, te rog, şi-ţi schimbă cravata.
Hilbert dispăruse. Se scurseră o oră, dar el tot nu-şi
făcea apariţia. Stăpâna casei, îngrijorată, se porni în
căutarea soţului. Privind şi în dormitor, descoperi,
spre mirarea ei că Hilbert dormea în pat. Trezindu-
se, el şi-a amintit că după ce şi-a scos cravata,
continua, după inerţie, să se dezbrace mai departe
şi, după ce s-a îmbrăcat în pijama, s-a culcat în pat.
Odată Isaac Newton a vrut să-şi fiarbă un ou de
găină, fără a întrerupe lucrul. Îşi lua un cronometru
pentru a fierbe oul numai în timp de trei minute.
Era, însă, preocupat de problema sa matematică, pe
care încerca s-o rezolve în acel moment. Când îşi
aduse aminte, mare-i fu mirarea: a pus ceasul la
fiert, iar în mână ţinea oul ca să numere minutele.
95
Marele fizician Josiah Gibbs, fiind un om foarte
retras, nu scotea, de obicei, nici o vorbă la consiliile
ştiinţifice ale universităţii unde el preda. La una din
şedinţele în cadrul căreia se discuta întrebarea cărui
obiect trebuie de rezervat mai mult spaţiu în noul
program de studiu: matematicii sau limbilor străine.
Gibbs n-a răbdat, totuşi, şi a luat cuvântul:
– Matematica tot este limbaj, – a spus el.
Lui Albert Einstein îi plăceau foarte mult filmele
lui Charles Chaplin, nutrind o simpatie deosebită
faţă de personajele create de acest cineast.
Într-o scrisoare adresată lui Charles Chaplin citim:
"Filmul dumneavoastră "Goana după aur" e pe
înţelesul tuturor. Veţi ajunge numaidecât om mare.
Einstein".
Răspunsul a fost dat cu promptitudine: "M-aţi
cucerit şi mai mult. "Teoria relativităţii", pe care aţi
elaborat-o, nu o înţelege nimeni, dar
dumneavoastră aţi devenit, totuşi, om mare.
Chaplin".
Marele matematician american John von Neumann,
a lucrat cândva în calitate de consultant al
specialiştilor din domeniul construirii navelor
cosmice. Odată, văzând scheletul unei rachete, von
Neumann a întreabat pe colaboratorul ce-l însoţea:
– Cine a construit racheta?
– Inginerii, – a fost răspunsul.
– Inginerii? – repetă von Neumann cu dispreţ, – păi
eu am elaborat teoria matematică a rachetelor.
Luaţi respectiv, lucrarea mea, publicată în anul
1952, şi veţi găsi în ea totul ce vă interesează.
Specialiştii au găsit lucrarea în cauză, au demontat
construcţia rachetei proiectate de ei (către acel
moment erau cheltuite deja 10 000 000 de dolari) şi
au construit o rachetă nouă, urmărind cu stricteţe
recomandările lui von Neumann. Însă aceasta n-a
fost destul, pentru a garanta succesul final, căci în
momentul apăsării butonului "Start" a răsunat o
explozie asurzitoare şi racheta s-a făcut ţăndări.
Indignaţi, constructorii de rachete l-au chemat pe
von Neumann şi l-au întrebat:
– De ce, în pofida urmării cu stricteţe a
recomandărilor dumneavoastră racheta a explodat,
totuşi, în momentul lansării ei.
– Ceia despre ce aţi vorbit se referă la aşa numita
teorie a exploziei puternice. Eu am elaborat într-o
lucrare de a mea, publicaă în anul 1954. Veţi găsi
în ea totul ce vă interesează, – a răspuns von
Neumann.
Niels Bohr avea de asupra uşii sale de la vilă bătută
o potcoavă care, chipurile, aduce conform unei
credinţe populare, noroc.
– Poate oare un savant atât de remarcabil ca
ştiinţa
Lýkeion
dumneavoastră să creadă, că potcoava suspendată problemelor de ordin "economic". Cică, un
de asupra uşii într-adevăr aduce noroc? – întreabă student, hotărând să aplice pe viu cunoştinţele
unul din vizitatorii săi. acumulate, intenţionă să alcătuiască un meniu
– Nu, răspunse Bohr, – desigur că nu cred. Aceasta- optim, pentru a economisi câte ceva din bursă.
i o veritabilă superstiţie. Dar ştiţi se spune, că ea
Zis şi făcut. După ce a introdus în calculator
aduce noroc chiar şi celor care nu cred în aceasta.
datele despre preţurile şi conţinutul caloric ale
bucatelor, servite la cantina studenţească, a
Mare i-a fost mirarea unui filozof, când a aflat de la cerut, ca meniul să aibă norma calorică
Bertrand Russell, că dintr-o afirmaţie falsă poate fi recomandată de medicină, iar preţul să fie
dedusă oricare alta. El a întrebat: minim. Răspunsul a urmat neîntârziat: "18
– Dumnevoastră consideraţi, într-adevăr, că din pahare de cafea cu lapte pe zi".
afirmaţia 2 + 2 = 5, urmează, că sunteţi papa de la
Roma? Academia franceză a respins în mai multe
Russell dădu afirmativ din cap. rânduri lucrările lui Galois, motivând, că ele
– Şi dumneavoastră puteţi demonstra acest lucru? – sunt de neînţeles ... "din cauza dorinţei
exagerate a autorului de a se exprima prea
concis". Mai târziu această instituţie a apreciat,
continuă să-şi exprime îndoiala filozoful.
– Desigur! – a răspuns cu fermitate Russell şi-i că lucrările lui Galios dispun ... de "o minunată
claritate şi precizie".
expune demonstraţia în cauză: Deducţia logică
1. Presupunem, că 2 + 2 = 5; Cică în coşul unui aerostat, luat de vânt şi ce
2. Scădem din ambele părţi a egalităţii câte un doi: pierdea din înălţime, se aflau Sherlock Holmes şi
obţinem 2 = 3; doctorul Watson. Călătorii lui, în momentul când
3. Schimbăm cu locurile partea stângă cu partea pierduseră orice orientare, au zărit un om.
dreaptă: 3 = 2; – Domnule, spuneţi-mi, vă rog, măcar aproximativ,
4. Scădem din ambele părţi câte o unitate: 2 = 1; unde ne aflăm? – întrebă Holmes.
Papa de la Roma şi eu – împreună suntem doi. – De ce aproximativ, domnule? Vă pot spune
Deoarece 2 = 1, atunci papa de la Roma şi eu precis. Vă aflaţi în coşul aerostatului.
suntem una şi aceeaşi persoană. Deci, eu sunt papa În acest moment o rafală de vânt zmunci aerostatul
de la Roma. în sus.
– Să-l ia naiba de matematician, – bolmoji Holmes.
Marele compozitor german Ludwig van Beethoven – Sunt uimit, ca de obicei, – spuse Watson, – cum
aşa şi nu a mai reuşit nici odată să se familiarizeze de aţi aflat, că omul acesta este un matematician?
cu toate operaţiile aritmetice. Înmulţirea şi – Păi, faptul este evident, – zice Holmes, –
împărţirea au fost pentru el o taină nedescoperită. răspunsul lui este pe cât de exact, pe atât şi de
De exemplu, pentru a înmulţi 12 la 60, genialul inutil.
compozitor îl aduna pe 12 de 60 de ori la rând.
Este drept că, matematicienii nu s-au lăsat
"îndatoraţi" faţă de arta muzicii. Astfel, pentru
marele matematician austriac Georg Vega, muzica
era într-atât de străină, încât el spunea:
– Nu există nici muzică bună, nici muzică rea.
Există doar numai zgomot mult şi zgomot puţin.

Gottfried Leibniz era credincios in felul său.

Pentru el posibilitatea de a scrie toate numerele
cu ajutorul simbolurilor "0" şi "1", adică cu
ajutorul sistemului binar, constituie
demonstraţia matematică a creaţiei lumii din
nimic, Dumnezeu fiind 1, iar nimicul – 0.

Suntem martorii pătrunderii vertiginoase a

calculatoarelor electronice în cele mai diverse
domenii. Iată, de exemplu, la rezolvarea
ştiinţa 96


CATEDRA DE ŞTIINŢE SOCIALE

A COLEGIULUI NAŢIONAL
„GRIGORE GHICA Vv” DOROHOI
VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAŢI LA

Dacă e Dacă se
CONCURSUL DE logic, atunci poate
se poate rezolva,
LOGICĂ ŞI rezolva atunci nu e
numai logic
PERSPICACITATE

EIDOS Dacă nu e
totul logic,
atunci asta e
SE GARANTEAZĂ cât se poate
PREMII ÎN CĂRŢI ŞI DIPLOME de logic
PENTRU PRIMII TREI CLASAŢI

POT PARTICIPA ELEVII CLASELOR

IX – XII, AI LICEULUI
SUBIECTELE
LOCUL DESFĂŞURĂRII: sala clasei a VII-a
DATA.........13.06.2006
ORA............13oo
Trenul

Un tren străbate distanţa de la oraşul A la oraşul B

ORGANIZATOR: profesor în 10 h şi 40 min. Dacă viteza trenului ar fii cu 10
CIPRIAN VOLOC km/h mai mică, el ar sosi în B cu 2 h şi 8 min mai
târziu. Să se determine distanţa dintre oraşe şi
viteza trenului.

97 ştiinţa
Lýkeion

O întâlnire

A şi B se înţeleg la telefon să se întâlnească.

- Hai să ne întâlnim astăzi pe b-dul M!
- Foarte bine! Între străzile P şi Q.
- Perfect! Pe partea unde se află cinematograful şi
bufetul.
- La opt fix.
- Nu, nu-i bine la “fix”.
- Bine: sunt de acord să te aştept, dar nu mai mult
de 15 min.
- Dar nici n-o să te las să aştepţi un sfert de oră; e
un ger straşnic.
- Ne-am înţeles! Între ora 8 şi 8 şi 15 o să mă
Cine s-ar fi gândit că
plimb, începând de la colţ, prin faţa cinema - acest concurs va avea doar o
tografului şi bufetului şi înapoi; ştiu, de altfel, care- singură ediţie? Nici unul din
i distanţa dintre colţuri: 260 m. cei nouă candidaţi care s-au
- Bine, voi veni între ora 8 şi 8 şi 15. La revedere! prezentat nu a reuşit să
- A şi B au sosit la ora fixată şi în locul fixat; ambii rezolve nici măcar una dintre
s-au plimbat conştiincios, începând de la colţ, pe cele cinci probleme de
lângă cinematograf şi bufet şi înapoi, şi totuşi nu s- gândire logică! Şi totuşi, nu-i
au întâlnit! Cum s-a putut întâmpla aşa ceva?! atât de greu... Nu credeţi?
Încercaţi!
Răspunsurile corecte,
Turistul
în următorul număr al
Un turist se duce din sat la staţia de cale ferată. revistei!
După ce a străbătut în prima oră 3 km, el a calculat
că, dacă va merge cu aceeaşi viteză, va întârzia la
tren cu 40 de min., de aceea el străbate restul
drumului cu viteza de 4 km/h şi soseşte în staţie cu
45 de min înainte de plecarea trenului. Care este
distanţa dintre sat şi staţie?

Cifre identice

Data de 5 mai 1955 poate fi scrisă sub forma

următoare: 5.5.55.
In acest mod de scriere apare numai o singură cifră:
5. De câte ori, în decurs de un secol, scrierea zilei,

a lunii şi a ultimelor zile ale anului se face folosind

doar una şi aceeaşi cifră?

Stâlpii şi umbrele

Pe o suprafaţă plană se află doi stâlpi, iar umbrele

lor se răsfrâng în direcţii diferite, dar nu paralele,
nici formînd o linie continuă, pe acest plan. Cum se
poate determina poziţia sursei de lumină şi poziţia
bazei acestei surse?

ştiinţa 98
 
Gheorghe Luncă
Diminuarea
stratului de
Ozon
Ozonul (O3), abundent în stratosferă,
formează un strat, între 12-35 Km altitudine,
protector împotriva razelor ultraviolete. Acestea
determină cataractă, cancere ale pielii la om şi
animale (deteriorând ADN-ul), diminuează
fitoplanctonul etc. Dacă ar fi supus presiunii
atmosferice şi temperaturii de la nivelul solului,
O3 ar forma un strat de numai 3 mm grosime. În
stratosferă, concentraţia maximă de ozon este de
450 unităţi Dobson. O unitate Dobson (DU)
reprezintă cantitatea de ozon care se află într-un
strat de ozon pur cu grosimea de 0,01 mm, în
condiţii normale. Razele Soarelui catalizează
disocierea moleculelor de O2 în atomi. Aceştia se
unesc cu alte molecule de O2 pentru a forma O3.
În iarna polară (Crutzen, P., j., 1996),
deasupra Antarcticii se formează un turbion de
aer care izolează stratosfera acesteia de restul
atmosferei emisferei sudice. Temperatura
coboară atunci până la -800C conducând la
formarea norilor cu ace fine de gheaţă. În aceşti
nori se află HCl şi ClONO2. În primăvara
australă are loc disocierea clorului printr-o
reacţie fotochimică. Clorul se ataşează de O3
rezultând O2 şi ClO¯. Apoi: ClO¯ + O→Cl¯ + O2.
Fiecare Cl¯ poate distruge astfel zeci de mii de
molecule de ozon (bromul are acelaşi efect ca şi
clorul). Apoi norii polari se risipesc, turbionul
dispare şi aerul cu O3 dinspre nord se infiltrează
din nou în atmosfera antarctică. La polul Nord nu
are loc acest fenomen natural datorită iernilor
relativ mai puţin reci şi circulaţiei diferite a
aerului. Din 1991, se manifestă şi aici un deficit de
O3. Emisia de gaze sulfuroase din erupţiile
vulcanice este alt factor natural ce provoacă
diminuarea parţială şi pasageră a stratului de
ozon.
În troposferă (0-11Km), ozonul este foarte
toxic pentru vieţuitoare şi determină iritaţii ale
ochilor şi tulburări respiratorii. Pe timp de
furtună se simte mirosul său puternic şi
pătrunzător când rezultă în cantitate mare prin
99
disocierea O2 de către fulgere. În atmosfera joasă,
NO2 din gazele de eşapament ale autovehiculelor
şi din îngrăşămintele azotate contribuie, sub
efectul razelor solare, la generarea ozonului.
Datorită activităţilor umane nechibzuite,
ozonul se concentrează în troposferă, unde este
poluant şi se rarefiază în stratosferă, unde este
util (I. Bourdial, 2001). Aşa zisa gaură de ozon nu
mai dispare în primăverile australe şi este tot mai
mare de la an la an. În septembrie 2000, ea
atingea 28,3 milioane Km2. Cauza este emisia
industrială de clor şi brom. Aceste elemente sunt
conţinute în solvenţi ca bromura de metil,
tetraclorura de carbon sau în haloni, utilizaţi la
extinctoarele de incendii. Însă cele mai acuzate
sunt clorofluorocarburile (CFC) după cum
constată în 1974 Molina şi Rowland. CFC (CF2Cl2
şi CFCl3) se produc încă din anii 1930 fiind
utilizate în circuitele de refrigerare, în aerosoli
sau în spumele sintetice. Aceşti compuşi sunt
foarte stabili persistând în stratosferă 50-100 de
ani între 20-50 Km altitudine. Ei sunt atacaţi de
razele ultraviolete şi eliberează clor, care
distruge moleculele de ozon.
În anul 1987, prin protocolul de la Montreal,
ţările industrializate s-au angajat să-şi reducă
producţia de CFC iar în 1996, s-o elimine complet
(în urma propunerii din 1990, de la Londra).
Astăzi se fabrică înlocuitori ai CFC fără pericol
pentru stratul de ozon.
Recuperarea stratului de ozon va fi posibilă
totuşi nu mai devreme decât în jumătate de secol,
când se va sfârşi durata de existenţă a CFC
infiltrate până acum în stratosferă.
ştiinţa
Lýkeion
Lucia MISTRINESCU Lucian ROBU
Pitagora - Matematica şi Muzica
Muzica, arta care exprima, cu ajutorul sunetelor,
sentimente si stari psihice, sunete combinate melodios si
armonic, spre a fi plăcute auzului, a aparut de timpuriu, în
istoria culturii; de muzica a dispus, omul, înainte de a
articula cuvinte, poate din paleolitic, sigur din neolitic. Ea
se bazează pe suntete produse de vibraţiile regulate ale
corpurilor elastice, adica pe sunete muzicale (muzica
electronica moderna foloseste însa, uneori, pe langa
sunete muzicale, si zgomote, adica vibraţii neregulate; iar
asa-numita muzica abstracta utilizeaza cu precadere
zgomote).
Acum 2500 de ani, Pitagora s-a servit de un instrument
numit monocord (o singura coarda vibranta), care este
analog cu sonometrul utilizat astazi pentru studiul
vibraţiilor coardelor. Utilizand acest monocord, Pitagora
si-a dat seama, cel dintai, ca sunetul muzical (sau cel
vorbit) este rezultatul vibraţiilor regulate ale corpurilor
elastice. De asemenea, Pitagora a constatat ca atunci cand
vibreaza, împreuna, doua coarde, dintre care una este de
doua ori mai lunga decat cealalta, se aud doua sunete,
coarda mai scurta dand sunetul cel mai înalt. Sunetul cel
mai înalt, produs de coarda scurta, este în octava faţă de
sunetul cel mai jos, produs de coarda dubla. Pitagora si
discipolii sai si-au dat seama ca în succesiunea sunetelor
(notelor) muzicale intervin rapoarte constante din
nunmere întregi ca 1,2,3,4.
Mai tarziu, s-a vazut ca daca vom considera
egala cu unitatea lungimea sonometrului care produce pe
do, lungimile pentru celelalte note sunt mai mici decat 1,
dar totdeauna exprimate prin numere raţionale ca
rapoarte de numere intregi. Scara muzicală a lui
Pitagora este convenabilă pentru scrierea melodica a unei
lucrari muzicale, dar nu-i satisfacatoare pentru scrierea
armonica; de aceea, ea nu a fost folosită decat pana la
sfarsitul evului mediu, mai ales de catre compozitorii
cantecelor bisericesti. Aparand necesitatea polifoniei si
dezvoltandu-se scrierea armonica, s-a gasit ca, daca în
scara lui Pitagora, intervalele de la do la mi, fa la la si sol
la si, se vor restrange, se va obţine o intonaţie mult mai
placuta, mult mai satisfacatoare. În acest fel, toate terţele
majore fa-la-do, sol-si re, do- mi-sol devin terţe majore
perfecte în raportul 4 : 5 : 6 .
Noua scara, dandu-se seria sunetelor armonice,
a fost numita, de aceea, scara (gama) majora cu intonaţie
justa sau scara muzicala naturala.
ştiinţa
Cei vechi aveau un instrument muzical mult
folosit în reprezentaţiile muzicale: lira cu 8 coarde
vibrante. La aceasta lira s-au determinat rapoartele dintre
doua sunete muzicale, precum tonul, semitonul, cvarta,
cvinta, octava. Un interval muzical, distanţa dintre două
sunete sau doua note muzicale, poate fi reprezentat
aritmetic prin câtul dintre frecvenţa sunetului muzical
mai acut si frecvenţa sunetului muzical mai grav. Aceasta
înseamnă, experimentandu-se în alt mod matematic, că
logaritmul unui interval oarecare este egal cu logaritmul
frecvenţei notei mai înalte minus logaritmul frecvenţei
notei mai joase. Dar un logaritm poate fi exprimat si ca o
suma de logaritmi ai intervalelor componente (ceea ce
înseamna, în acest caz, că intervalul poate fi determinat
aritmetic ca un produs de numere). Tonul este intervalul
muzical dintre doua note consecutive ale gamei diatonice
grecesti (afara de intervalul dintre mi si fa sau cel dintre
si si do). Semitonul este intervalul de o jumatate de ton,
ca de exemplu, între mi si fa sau si şi do.
Logaritmii sunt descoperiţi, insa, de Neper, puţin
dupa anul 1600 e.n., astfel că în scoala lui Pitagora (sec.
VI - V î.e.n.) nu s-a stiut de legatura logaritmica dintre
diferitele intervale. Dar muzica poate fi tratata prin
mijlocirea matematicii, aceasta dându-i un fundament
solid, de mare profunzime. In sprijinul acestei idei,
calculatoarele pot fi folosite la mecanizarea
orchestraţiilor compoziţiilor muzicale. În scrierea
programelor, intervin legile armoniei. Una din dovezile
cele mai impersionante, pentru legatura dintre muzică si
matematică, a gasit-o matematicianul Goncearov, prin
studii privind ecuaţii cu derivate parţiale, un acord cu
totul nou, extrem de placut, aceasta putand duce la
construcţia de instrumente muzicale noi.
Cine studiaza istoria matematicii constată ca Gh.
Ţiţeica, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu si Petre
Sergescu cantau la vioara, Victor Valcovici la flaut,
Mihail Ghermanescu la violoncel. Toţi acestia nu erau
simpli diletanţi, ci executanţi foarte buni ai compoziţiilor
muzicale clasice. La Paris era arhicunoscut un cvartet
desavarsit, din care faceau parte matematicienii Henri
Poincare si C.A. Laisant, cvartet care interpreta în special
pe L.van Beethoven. Si in muzica
intervine, ca si in poezie, cadenţa si
măsura; numai asa se asigura trainicia si estetica operelor
muzicale. Cum cadenţa si masura înseamna matematica,
iata legatura stransa, dintre arta care poate exprima toate
sentimentele omenesti, şi ştiinţa certitudinii. Spre a
încheia, să reamintim cele spuse de marele matematician
Sylvester: ,,Nu s-ar putea oare reprezenta muzica drept
matematica a simţurilor si matematica drept muzica a
raţiunii? Caci muzicianul simte matematica, iar
matematicianul concepe muzica. Muzica-i vis,
matematica “via practica”!
Bibliografie:
1. George St. Andone - ,,Varia Mathematica"
2. Florica T . Campan - ,,Variate aplicatii ale matematicii"
3. Gheorghe Paun - ,,Din spectacolul matematicii
100

COMPUŞII HALOGENAŢI
ŞI STRANIILE LOR EFECTELE
Derivaţii halogenţi sunt substanţe organice
care conţin unul sau mai mulţi atomi de halogen
legaţi de un radical de hidrocarbură. Compuşii
halogenaţi se formeaza din toate hidrocarburile, în
urma unor reacţii de substituţie sau de adiţie. Sunt
substanţe foarte reactive, din ele putându-se obţine
aproape toate celelalte funcţii organice.
Compuşii halogenaţi au adus şi ei mult
bine şi mult rău omenirii. Daca la alte invenţii am
putea afirma că efectul benefic primeaza, în cazul
lor se poate spune că efectul nefast a fost şi înca
este enorm. Acest lucru s-a demonstrat deja la cel
mai « nevinovat » compus halogenat, cloroformul
(triclorometan), folosit ca anestezic general înca de
la jumătatea sec XIX, permiţând mari progrese în
chirurgie ; a fost apoi abandonat datorită toxicitaţii
sale.
Insecticidele, de pilda HCH
(hexaclorociclohexan) şi mai ales DDT-ul (p,p‟
diclorodifenil-tricloroetan) au distrus insecte
transmiţătoare de boli grave ca malaria sau tifosul
exantematic, au salvat recolte, dar s-a considerat că
strică echilibrul ecologic pentru că se acumulează
în organismul animal şi chiar uman.
Ierbicidele folosite în agricultură pentru distrugerea
buruienilor erau la început foarte apreciate şi
utilizate, dar s-au dovedit a fi otrăvuri extrem de
puternice. De exemplu dioxina, un compus relativ
simplu,este cea mai toxică substanţă din lume,
chiar mai toxică decât cianurile sau stricnina : atacă
sistemul genetic şi duce la naşterea unor copii cu
malformaţii .
O actiune foarte nocivă o au de asemenea,
freonii, utilizaţi în frigotehnie şi la sprayurile
cosmetice. Fiind foarte stabili, aceştia ajung până în
stratosfera, unde distrug stratul de ozon protector,
care împiedica, printr-un efect de ecranare,
urmările nefaste ale radiaţiei solare. Dacă toate
radiaţile solare ar ajunge pe pământ, ar provoca
îmbatranirea prematură şi cancer (mai ales de piele)
în masă, şi multe alte efecte foarte dăunatoare
asupra mediului înconjurător.
Prezenţa în alimente a acizilor graşi(trans)-
un real pericol pentru sănătatea ta !!
Mai mult de 90% din dublele legături prezente în
acizii graşi naturali posedă o configuraţie cis , fapt
concretizat şi în reducerea punctului de topire a
grăsimilor nesaturate, în raport cu cele saturate.
Supunând uleiurile vegetale hidrogenării catalitice
se poate prepara margarina. Din păcate, în acest
proces, nu are loc o hidrogenare totală a dublelor
legături.
101
Un procent semnificativ din izomerii cis
trec în izomerii trans sub influenţa catalizatorilor de
hidrogenare, rămânând în final ca impuritaţi în
margarina preparată. De exemplu, o margarina
uzuală coţine aproximativ 35% acizi graşi saturaţi
şi 12% acizi nesaturaţi cu o configuraţie trans,
aceasta în comparaţie cu untul natural în care acizii
saturaţi reprezintă 50% iar acizii nesaturaţi numai
3-4%.
Se pune problema:
Ce consecinte are asupra sănătăşii noastre ingerarea
margarinei ?
Aceasta, mai ales datorită faptului că acizii
graşi sub forma trans nu sunt metabolizaţi de
organismele vii, aceştia acumulându-se în organism
în membranele celulelor, conducând la o creştere a
nivelului lipo-proteinelor de joasa densitate,
denumite popular « colesterol rău » reducând
concomitent lipo-proteinele în mare densitate-
« colesterol bun », în peretii vaselor de sânge.
S-a constatat astfel că o alimentaţie
dietetică bazată pe grăsimi vegetale hidrogenate
măreşte riscul pentru bolile de inimă accidente
vasculare şi cancer mamar.
În acest context, consumul excesiv de
margarină, în cazul aplicării unor diete
hiopocalorice reprezinta un mare risc pentru
sănătatea bolnavului. Esta preferabilă consumarea
unor preparate mixte ce includ unt si uleiuri
vegetale hidrogenate cu un conţinut mai redus de
acizi graşi nesaturaţi cu configuraţie trans.
Culese de:
Andreea MURARIU
Andreea UNGUREANU
Marcela OSTAFIE
ştiinţa
Lýkeion

ştiinţa 102

Marius Alexandru ANDRONIC
... porumbelul voiajor este "animalul" domestic ce
poseda cel mai bun simt al orientarii; cand este
transportat spre o destinatie oarecare intr-un vagon
inchis si pe rute oricat de incalcite, el, odata
eliberat, regaseste locul de unde a plecat, chiar si la
o distanta de 2000 km.
... singura pasare din lume ce canta si in timpul
zborului este ciocarlia. In zborurile ei aproape
verticale, te incanta cu trilurile asemanatoare unei
soprane de coloratura.
... ochiul vulturului functioneaza ca un telescop, iar
cel al pitulicei ca o lupa.
... Primul pod de fier din lume a
fost construit acum circa 1400 de
ani in Birmania si este si acum folosit ?
... In Austria exista un lac, Alm, cu o mica insula
care are proprietatea neobisnuita de a se muta
periodic de la un mal la altul ?
... Marea Neagra, cu zeci de mii de ani in urma era
un lac cu apa dulce? Legatura cu Marea Mediterana
s-a facut dupa scufundarea "limbii" de pamant din
zona Bosfor-Dardanele.
... In picaturile de ploaie s-au gasit urme de
vitamina B 12 si acid nicotinic ? In paturile
superioare ale atmosferei, la altitudini de 6-9 Km,
traiesc numeroase microorganisme si chiar alge.
... Vulcanul Olympus de pe Marte are 25 Km ? e
cel mai inalt din sistemul solar.
... Umbrelele au aparut in secolul III i.e.n. in Orient
? La inceput le purtau numai servitorii pentru a-si
apara stapanii. Abia in secolul XVII, umbrela a
inceput sa fie purtata de detinatorul ei.
103
... Lacrimile au actiune bactericida ? Microbii
aflati intr-un tub de cultura, in contact cu cateva
lacrimi, sunt omorati sau anihilati.
... Viteza jetului de aer pe care un om il da atunci
cand stranuta violent este de circa 160 Km / ora ?
... Francezii vorbesc cel mai repede articuland in
medie 350 de silabe pe minut ? Ei sunt urmati de:
japonezi ( 310 silabe ), britanici ( 220 ), germani (
210 ) iar cel mai rar vorbesc locuitorii din
Micronezia si Polonezia ( din zona Australiei ) intr-
un ritm de numai 50 de silabe pe minut. Britanicii
si americanii vorbesc cam aceeasi limba, insa
americanii rostesc mai lent, doar 150-175 silabe pe
minut.
... Culoarea galbena se distinge bine, atat ziua cat si
noaptea, situandu-se pe primul loc ? Locurile
urmatoare revin culorilor: verde, alb, bej, iar
ultimile locuri sunt ocupate de: albastru, negru si
rosu. Culoarea rosie este cel mai putin luminoasa.
... Templul din Toshogu ( Japonia ) a fost construit
cu ajutorul a 780.000 de oameni in trei ani si
jumatate ?
... Omul poate distinge cateva mii de mirosuri, in
schimb, cainele poate deosebi circa 500 de mii de
mirosuri ? Cainele este campion al simtului
olfactiv.
... Scrierea chinezeasca are circa 60.000 de
caractere ( chinezesti ) dintre care, doar 6000-8000
sunt frecvent utilizate ?
... Cel mai vechi tunel rutier din
lume a fost construit in anul 39
i.e.n., de romani, pe soseaua Neapole ?
... Doua treimi din creierul rechinului este dedicat
simtului sau cel mai puternic-simtul mirosului ?
... Inima pasarii-colibri bate de 600 de ori pe minut
daca aceasta este activa? In timp ce pasarea se
odihneste (pana la 8 ore pe zi), incetineste insa la
50 de batai pe minut.
... Vulturul are simtul mirosului atat de pronuntat
incat poate mirosi cadavrul unui animal de la 40 de
km ?
Ştiaţi că…?
Lýkeion
... La o ora dupa deces, corpul se raceste cu 3 grade ELECTRONUL GRAVITEAZA IN JURUL
Fahrenheit ? Dupa aceea temperatura scade cu un NUCLEULUI ATOMULUI CU O VITEZA
grad pe ora. DE 2000 KM/S ? CU O ASTFEL DE
VITEZA ELECTRONUL AR INCONJURA
... Peste 56 milioane oameni au murit in timpul PAMANTUL IN 20 DE SECUNDE.
celui de al Doilea Razboi Mondial ? Acesta este APA DE PLOAIE POLUATA (PLOAIA
echivalent cu întreaga populatie a Insulelor ACIDA) POATE AVEA UN pH=2,4
Britanice. (ACELASI CU SUCUL DE LAMAIE)?
CEATA SI ZAPADA POT FI CHIAR MAI
... Cuvantul „robot” a fost folosit pentru prima data ACIDE.
în 1920 de catre autorul ceh Karel Capek, care a ANTOINE LAURENT DE LAVOISIER
preluat cuvantul de origine ceha „robota” , care A STABILIT COMPOZITIA AERULUI,
înseamna rob sau sclav ? REALIZAT DESCOMPUNEREA SI
SINTEZA APEI, A DESCOPERIT
... Procesul de mumificare era realizat in Egiptul ROLUL OXIGENULUI IN PROCESUL
Antic în 70 de zile ? DE ARDERE SI IN RESPIRATIA
ANIMALELOR?
Andrei AMARIEI Carmen MAXIM

DE CE A TRAVERSAT,
PUIUL, AUTOSTRADA?

ÎNVĂŢĂTOAREA DE ŞCOALĂ:
INTR-UN PUNCT MINUSCUL FACUT CU Pentru că a vrut să ajungă de partea cealaltă.
CREIONUL SUNT 30000000000000000 PROFESORUl DE LICEU:
ATOMI? Chiar dacă v-aş explica, dragii mei dobitoci, tot n-
CELE SAPTE METALE CUNOSCUTE IN aţi înţelege.
ANTICHITATE SUNT: AUR, ARGINT, PLATON:
CUPRU, PLUMB, MERCUR, FIER SI Pentru că a mers în căutarea binelui şi armoniei...
STANIU? ARISTOTEL:
DIN CELE 109 ELEMENTE CHIMICE Este în natura puilor, să traverseze străzi…
CUNOSCUTE, 92, SE AFLA IN NATURA - KARL MARX:
OXIGENUL DIN ATMOSFERA, FIXAT Avea instabilitate istorică şi dialectică.
PRIN DIFERITE PROCESE DE OXIDARE, MARTIN LUTHER KING:
ESTE REINOIT PRIN FOTOSINTEZA O I have a dream... Vad o lume in care toti puii vor fi
DATA LA 2000 DE ANI? liberi să traverseze strazile fără să fie chestionaţi
CANTITATEA DE CALCIU SI FOSFOR despre motivele lor.
DIN ORGANISM OSCILEAZA MOSES:
CANTITATIV IN FUNCTIE DE ORA, Si Dumnezeu a coborit din ceruri si a poruncit
ASTFEL INCAT IN JURUL OREI 11 puilor: Traversati autostrazile! Si puiul a traversat,
DIMINEATA IN ORGANISMUL UMAN si toti s-au inveselit.
SE GASESTE CEL MAI REDUS PROCENT BILL CLINTON:
DE CALCIU? Puiul n-a traversat autostrada.
NUMELE CELUI MAI RAR ELEMENT Repet, puiul NU a traversat autostrada!
DE PE PAMANT ESTE “ASTATIN” (69 mg MACHIAVELLI:
IN TOATA SCOARTA PAMANTULUI) ?

Ştiaţi că…? 104



Chestiunea este ca puiul a traversat autostrada. Cui Criza economica constringe puiul sa traverseze
Îi pasă de ce? Faptul de a traversa autostrada autostrada!
justifică orice alt motiv. TITLU DE PAGINA 12
FREUD: Puiul e gata
Faptul că te preocupa de ce puiul a traversat REVISTA FEMEII
autostrada scoate în evidenţă nesiguranţa ta Luminile amurgului se revarsau peste campia
sexuală. solitara. O lumina. Un destin. O singuratate. Puiul a
BILL GATES: ridicat capul in cautarea unui raspuns la toate
Chiar acum am lansat in piata MSChicken 2000, intrebarile sale. La distanta, o modesta casuta de
care nu numai ca traverseaza autostrazile, ci pune tabla. Nici o masina nu traversa la ora acea
oua, arhiveaza documentele importante si autostrada nr. 2.
rotunjeste calculele Dv.
EINSTEIN:
Daca puiul a traversat autostrada sau autostrada s-a Larisa GHEORGHIŢĂ
deplasat pe dedesubtul lui depinde de punctul de
reper relativ.
ANDERSEN CONSULTING:
Iregularitatea partii autostrazii a puiului ii ameninta
pozitia dominanta in marketing. Puiul se lovea de
sfidari importante pentru a crea si a dezvolta
competentele necesare pentru a crea si a infrunta
competitivitaea pietei. Andersen Consulting, intr-o
relatie de parteneriat cu clientul, a sprijinit puiul
prin reproiectarea strategiilor lui de distributie
fizica si a proceselor de implantare. Folosind
metoda de integrare avicola (MIA), Andersen a
ajutat puiul sa foloseasca abilitatile lui proprii,
metodologia, cunoasterea, capitalul si experiente
Stiati ca... Doar 55% dintre americani stiu
pentru a alinia mintea, procesele si tehnologia
ca soarele este o stea.
puiului in sprijinul strategiei lui globale în cadrul
Stiati ca... Sunetul pasilor lui E.T. a fost
lucrarilor Gestiune de Programe. Andersen
facut de cineva care isi freca mainile in
consulting a convocat o echipa interdisciplinara de
jeleu.
analisti de autostrazi si crescatori de pui care,
Stiati ca... Un gandac de bucatarie poate
impreuna cu consultanti din Andersen care aveau
trai cateva saptamani decapitat.
remarcabile abilitati in industria transportului, au
Stiati ca... Majoritatea masinilor americane
abordat timp de 2 zile o serie de sedinte cu scopul
claxoneaza in nota la.
de a varsa capitalul lor individual de cunostinte,
Stiati ca... Populatia mondiala de gaini este
atât explicit cat si implicit, sa-i permita a ajunge la
aproape egala cu cea a oamenilor.
sinergii confluente in obtinerea scopurilor emanate
Stiati ca... De fiecare data cand Beethoven
din predarea si designul de succes cu
se aseza sa compuna muzica, isi turna apa
implementarea unui cadru de valori prin continua
cu gheata peste cap.
dezvoltare a proceselor avicole. Sedintele s-au
Stiati ca... In 75% din familiile americane,
desfasurat intr-un ambient care reproducea un parc,
femeile administreaza banii si platesc
oferind un impact strategic centrat in industrie si
taxele.
eleborand un mesaj CONSISTENT, CLAR si
Stiati ca... O maimuta a fost odata judecata
UNIC, aliniat cu misiunea, vederea si valorile
si condamnata pentru ca fumase o tigara in
principale ale puilor. Toate acesta au condus la
South Bend, Indiana.
crearea unei solutii integratoare a afacerii globale.
Stiati ca... Cam 70% dintre americani merg
BUDDHA:
la colegiu doar ca sa faca mai multi bani.
A pune aceasta intrabare contrazice propria ta
Stiati ca... In statul american Kansas este
natura de pui.
ilegal sa prinzi un peste cu mainile goale.
PUBLICITATE DE PROFIL
Stiati ca... Unele paste de dinti contin
Unde scrie "Puiul traverseaza autostrada", trebuia
antigel.
sa însemne: "Afacerile necurate ale lui Puiu".
Stiati ca... Sigmund Freud avea o mare
TITLU DE ZIAR NATIONAL
frica de ferigi.

105 Ştiaţi că…?

Lýkeion
Stiati ca... Millie, cainele de la Casa Albaa
castiga de peste 4 ori mai mult decat
presedintele Bush in 1991. Si pe buna
dreptate.
Stiati ca... Excrementele de pasari
reprezinta principalul export al statului
Nauru, o insula din Oceanul Pacific.
Stiati ca... Exista mai multe pasari
flamingo de plastic decat adevarate.
Stiati ca... Majoritatea rujurilor contin solzi
de peste.
Stiati ca... Eticheta cadavrului lui Lee
Harvey Oswald (presupusul asasin al lui
J.F.Kennedy) a fost vanduta la o licitatie in
1992 pentru 6.600 $
Stiati ca... Tantarii au dinti.
Stiati ca... Este mai posibil sa fii intepat de
o albina pe o vreme cu vant decat pe orice
alta vreme.
Stiati ca... O persoana rade in medie de
circa 15 ori pe zi.
Stiati ca... Cercetarile indica faptul ca
tantarii sunt mai mult atrasi de persoanele
care tocmai au mancat banane.
Stiati ca... Pinguinii pot sari la o inaltime
de pana la 1,8 metri.
Stiati ca... O persoana obisnuita este cu
circa 6mm mai inalta pe timp de noapte.
Stiati ca... Un stranut iese din gura cu o
viteza de peste 965 km/h.
Stiati ca... Benzile desenate cu Donald
Duck au fost interzise in Finlanda pentru ca
personajul nu purta pantaloni.
Stiati ca... Plamanul drept primeste mai
mult aer decat cel stang.
Diana CIOBANU
 China are mai multi cunoscatori de limba
engleza decat U.S.
 Fiecare om produce zilnic aproape 1.5 kg de
gunoi, majoritatea fiind hartie.
 Varza contine 91% apa.
Ştiaţi că…?
 Dintii rozatorilor nu se opresc niciodata din
crestere.
 Este imposibil sa stranuti cu ochii deschisi.
 Noua Zeelanda este singura tara care contine
toate tipurile de clima din lume.
 Inima unei femei bate mai repede decat cea a
unui barbat.
 Daca nu poti sa mai vezi cu un ochi, iti pierzi
aproape o cincime din toata vederea.
 Zilnic, omul uita 80% din tot ce a invatat in ziua
respectiva.
 Gura Statuii Libertatii are 1 metru latime.
 Pisicile au 32 de muschi in fiecare ureche.
 Mamiferul cu urechile cele mai mari este
elefantul african; suprafata totala a urechilor sale
este de 8 metri patrati.
 Cand se simte amenintat de vreun dusman,
ornitorincul, mamifer ce traieste in Australia, se
scufunda rapid in apa, unde poate ramane nemiscat
peste 10 minute, fara sa respire.
 Sugativa a fost descoperita in Anglia in 1863,
dintr-o intamplare, un muncitor uitand sa adauge
clei in cazanul cu hartie cruda.
 « El cactus andante » este planta care "merge".
Acest cactus are drept picioare niste umflaturi
ciudate, acoperite cu ghimpi si care se pot misca
foarte incet. Foloseste umiditatea atmosferei, si nu
pe cea a solului.
 Cea mai dulce planta din lume creste in
Paraguay, se numeste Eupatorim Rebandinaum, si
sucul obtinut din aceasta planta e de 300 de ori mai
dulce decat zaharul.
 Cu o temperatura constanta de 40,7 °C, lupul
este mamiferul cu temperatura corporala cea mai
ridicata.
 Thomas Edison are mai mult de 1.300 de
inventii brevetate in SUA si in alte tari. El si-a
stabilit o "fabrica de inventii", un laborator
industrial de inventii, in care si-a propus sa produca
cate o inventie la interval de 10 zile. Intr-o perioada
de 4 ani el a obtinut 300 de brevete, ceea ce
inseamna o inventie la 5 zile!
 Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului,
era instructor al copiilor surzi. El a inventat
telefonul ca sa-si ajute sotia surda si mama sa auda.
 Pe tarmurile Marii Mediterane creste un arbore -
busola - pinul de Alepo. Are inaltimea de 10-15 m.
Trunchiul pinului este intotdeauna inclinat spre
sud. Dupa acest semn poti determina punctele
cardinale.
 Savantul indian Sing a supus unii arbusti din
familia Potos, timp de o luna, unui tratament zilnic
intre orele 5 si 6 dimineata. S-a constatat ca acesti
arbusti au avut o crestere considerabila fata de altii
carora le-au lipsit sunetele odihnitoare ale flautului.
Sporul de 25 procente in inaltime, 50 procente in
numarul de frunze si 30 procente in dimensiunea
106


frunzelor, sunt cifre care demonstreaza influenta * Oamenii nu isi pot linge coatele... si ca 75%
muzicii asupra cresterii acestor arbusti. dintre cei care citesc acest mesaj au incercat sa isi
 Pe insula Madagascar se inalta copacul de paine, linga coatele.
care e supranumit mama-padurii. Copacul atinge o
inaltime de 20 de m, avand o circumferinta de peste * Un crocodil nu poate scoate limba.
5 m.
 Un botanist suedez a realizat un ceas cu totul * Inima unei crevete este " gazduita " in cap.
original. Bazandu-se pe faptul ca unele specii de
flori se trezesc si adorm la ora exacta, el a plantat * Un studiu asupra 200 000 struti, timp de mai
flori intr-o ordine anumita. In acest fel, el a creat un bine de 80 ani, nu arata
ceas adevarat, florile caruia se trezesc pe rand, nici un caz unde s-ar fi vazut vreun strut ascuns cu
indicandu-i ora respectiva. capul in nisip.
 In Africa de Nord creste copacul necuratului.
Scoarta lui contine un procent mare de fosfor, ceea
* Porcii nu sunt capabili fizic sa priveasca cerul.
ce il face sa lumineze. Noaptea poti citi sub acest
copac.
* Mai mult de 50% persoane, din lumea intreaga,
 Fructele culese in orele de dimineata sau de
n-au dat niciodata si nici nu au primit vreodata
seara sunt mult mai gustoase decat cele culese la
apeluri telefonice.
amiaza.
 In padurile tropicale, unde nu se schimba
anotimpurile, copacii nu au inele anuale. * Daca stranutati prea tare, va puteti rupe o coasta.
 Ariciul este aproape imun la otravuri, dovedind
o rezistenta iesita din comun chiar si pentru lumea * Daca incercati sa va retineti un stranut, puteti
animala. Proba este cianura. Pisica moare dupa ce a cauza spargerea unei vene in creier sau in ceafa si
ingurgitat un gram de cianura, ariciul insa rezista si sa muriti.
la cinci grame. Explicatia este faptul ca vietatea
tepoasa poate consuma si viperele renumite pentru * Daca, din forta, tineti ochii deschisi in timp ce
secretia otravitoare ce ucide omul. stranutati, ar putea sa iasa din orbite.
 Vaca trebuie sa bea pana la 70 de litri de apa pe
zi pentru a furniza laptele necesar vitelului. * Sobolanii se inmultesc atat de repede incat in 18
 Multe mamifere incearca sa recunoasca gustul luni, un cuplu de sobolani poate avea mai mult de
alimentelor sigure din gustul laptelui mamei. un milion de descendenti.
 Sarpele foloseste putina energie si poate rezista
perioade lungi de timp fara sa manance. Se * Bricheta a fost inventata inaintea chibriturilor.
cunoaste un caz in care un piton captiv a rezistat
149 de zile fara sa manance si a pierdut numai 10% * 35% din cei care se folosesc de anunturile
din greutatea corpului

Lavinia DUMITRU

107 Ştiaţi că…?

Lýkeion
matrimoniale sunt deja casatoriti.
* Pe durata medie de viata, o persoana care
doarme poate inghiti 70 insecte si 10 paianjeni.
* Ca si amprentele digitale, amprenta limbii este
diferita la fiecare persoana.
* Toti bebelusii se nasc cu ochii albastri. Dupã
câteva ore de la nastere, culoarea se poate schimba.
Majoritatea oamenilor ajung pânã la urmã sã aibã
ochi de altã culoare.
* Atunci când tesuturile si organele sunt private de
oxigen, sângele capãtã culoarea albastrã?(datorita
stazei sanguine, hematiile (globulele rosii) nu mai
ajung la plaman pt a se aproviziona cu oxigen... din
aceasta caiza sangele capata o culoare inchisa...
visinie... iar daca staza continua chiar spre negru)
* Matematicianul John von Neumann a calculat ca
mintea umana poate inmagazina 280 de catralioane
de biti de memorie?
* In Indonezia se vorbesc nu mai putin de 365 de
dialecte?
* Cel mai prolific monarh pe care l-a cunoscut
istoria este faraonul egiptean Ramses al II- lea, care
a avut 111 fii si 67 de fiice?!
* Obiceiul impodobirii bradului de Craciun isi are
probabil originea la egipteni? Acestia isi ornau
casele, in cea mai scurta zi a anului (22 decembrie),
cu frunze de palmier. Mai tarziu obiceiul a fost
preluat de catre romani, primii care au inlocuit
palmierii cu brazi.
* Pestii de apa sarata beau apa, iar cei de apa dulce
nu.

* Cresterea creierului se opreste în jurul vârstei de * Durata de viata a unei papile gustative este de 10
15 ani. zile.

* Creierul continuã sã transmitã semnale sub formã
de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de
ore dupã moarte.
* Feniletilamina produce o usoarã stare de visare si
este produsã de cãtre creier în momentul care doi
oameni sunt îndrãgostiti. Interesant de remarcat
este faptul cã aceeasi substantã se regãseste si în
ciocolatã.
* Pe parcursul vietii, un om inghite in timpul
somnului in jur de opt paianjeni.
* Cea mai intrebuintata leguma din lume este
ceapa.
* Un pahar cu apa fierbinte ingheata mai repede in
frigider decit unul cu apa rece.

* Un barbat obisnuit manânca în jur de 50 de tone

de alimente de-a lungul vietii pentru a mentine o
greutate de 80 de kg.

* Galaxiile calatoresc in spatiu si cateodata se

ciocnesc, galaxiile mai mici disparand . Galaxia din
Andromeda se indreapta spre galaxia noastra, Calea
Lactee.

* Daca ai calatori cu viteza luminii de la un capat la

altul al galaxiei Calea Lactee, ti-ar trebui 100.000
ani ca sa termini calatoria.

* Lumina este cel mai rapid lucru din univers si

calatoreste cu 300.000 de km pe secunda.

* Gaurile negre sunt invizibile. In ele nu exista

timp sau spatiu si se crede ca ar fi poarta spre alte
universuri; daca intri intr-o gaura neagra, vei simti
ca esti turtit din parti si tras de cap si de picioare.
Dar nimic nu supravietuieste acolo, fiind sfaramat
in mici particule atomice.

Ştiaţi că…? 108



MORALA,
ASTĂZI…

109 morala
Lýkeion
Calancia Stelian
Educaţia
în spiritul moralei creştine:
o cerinţă de căpetenie, a şcolii
Mult apreciata si uneori
contestata,educatia religioasa
reprezinta un castig enorm
pentru cei pe care ne place sa-i numim ,,viitorul
Bisericii si a natiunii‟‟ si despre care credem ca vor
vietui dupa principiile vietii crestine in relatiile
dintre ei si semenii mai in varsta.
Educatia in general si mai ales educatia
religioasa are drept scop sa-l conduca pe om,de la
ceea ce este la ceea ce trebuie sa fie (sa
devina),adica de a-l ajuta sa mearga la asemanarea
cu Dumnezeu dupa har. Aceasta finalitate se
urmareste de fapt din pruncie si pana la
mormant.Hristos,,trebuie sa ia chip in noi‟‟iar acest
lucru se realizeaza progresiv, printr-o atitudine
statornica in bine. Din acest motiv e necesara
educatia religioasa care nu vine sa forteze libertatea
de vointa ci doar sa-l ajute pe om sa-si cunoasca
scopul existentei. Sufletul omului nu se educa
singur,decat de la o anumita varsta si intr-o anumita
masura.
Omul - in virtutea chipului lui Dumnezeu
din el - are notiunea binelui si a raului(in
general),insa lipseste de multe ori fermitatea,
hotararea de a lucra binele. De aceea e necesara
prezenta indrumatorilor crestini, in primul rand
preotii, iar apoi profesorii de religie. Daca din
punct de vedere fizic omul se dezvolta incetul cu
incetul, la fel si din punct de vedere spiritual,
cresterea este progresiva.Uneori sunt caderi si chiar
momente de criza religioasa, dar prin educatie,
acestea vor fi depasite. Daca se doreste o societate
sanatoasa, care sa fie insufletita de idealuri nobile,
trebuie sa se intensifice educatia in spirit crestin.
Intre educatia religioasa facuta in familie,
biserica si scoala, trebuie sa existe o convergenta
pentru ca tanarul (copilul) sa aiba certitudinea ca se
afla pe drumul cel bun. In timpul dictaturii
comuniste atee, Biserica, practic n-a putut face o
opera misionara organizata in randul tinerilor, decat
doar sa-i primeasca la sine, pe cei care veneau din
initiativa proprie sau trimisi de parinti. Unii dintre
acestia veneau la biserica in Postul Mare pentru a
se spovedi si impartasi si poate mai intrau de cateva
ori pe an in biserica. Este, prin urmare, firesc ca,
atat timp cat educatia (in scoala, poate si in familie)
se face impotriva credintei, nici tanarul (elev,
student sau muncitor) sa nu inteleaga importanta
educatiei moral-religioase.Mai ales ca acei tineri,
care indrazneau sa intre in biserica sau sa-si
morala
manifeste credinta in vreun fel, erau de multe ori
mustrati sau umiliti in fata colectivitatii. Iata de ce,
astazi, mai sunt inca unii oameni care considera
Biserica Ortodoxa ca ceva perimat, lipsit de viata si
poate de sens. In acestia persista inca duhul
materialismului. Ideologia comunista a promulgat
ideea ateismului dar riscul unei forme de ateism
exista si in democratie.Exista tari superdezvoltate
economic si cu forma de guvernamant democratica,
cu democratie istorica, unde se semnaleaza o acuta
criza spirituala. Daca educatia se face in spirit
crestin, cu respectarea etapelor psihologice, ea nu
poate esua.
Ca metode educative invocate in Vechiul
Testament mentionam exemplul parintilor, care
trebuie sa fie atenti la consecventa dintre cuvant si
fapta, apeland chiar la aprecierea prin mustrare,
atunci cand realitatea conduitelor o impune:
,,Mustra pe fiul tau si el iti va fi odihna si iti va face
placere sufletului tau „‟(Pilde29,17). In Noul
Testament, exemplul personal pare a fi temelia
oricarei educatii: ,,Fiti voi desavarsiti, precum Tatal
vosru din ceruri desavarsit este‟‟(Matei 5,48).
Pentru crestin, idealul este de realizare,
prin efort propriu, a transferului unor invataturi de
la Modelul Suprem la creatura : ,,Eu sunt lumina
lumii ;cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in
intuneric, ci va avea lumina vietii‟‟(Ioan 8,12).
Hristos nu este un simplu invatator de lege sau un
profet oarecare, ci Invatatorul prin excelenta.Ne-o
spune evanghelistul Matei :,,Multimile stateau
uimite de invatatura Lui, caci ii invata ca unul ce
are putere...‟‟(Matei7,29).
Umanitatea contemporana sufera de o
decentrare spirituala,de o alunecare alienanta pe
panta pragmatismului ingust, in care ideea de
transcendenta este mutilata sau abolita. Se remarca
o atrofiere a constiintei spirituale, o diminuare a
exercitiilor de autentica traire interioara. Asistam,
dupa unii autori, la o iesire in arena a unui nou tip
de ateism, nu relativ neutru, ca cel clasic, ci mult
mai ofensiv si malefic.N. Berdiaev numeste acest
gen de necredinta ,,ateism nocturn‟‟. Educatia
religioasa nu ramane o problema privata a fiecarui
individ; ea cere o rezolvare a comunitatii si
institutiilor care o servesc. Cum scolii ii revin
sarcini pe directia dezvoltarii si formarii
intelectuale, morale, estetice, patriotice etc.,de ce ar
ramane pe dinafara educatia religioasa ? Nu avem
nevoie, oare, de un om complet, bogat echipat
sufleteste si intelectual ?
Educatia religioasa si catehizarea presupun
o introducere a subiectului in marile mistere,
facilitand intalnirea si intelegerea religiei si traditiei
crestine.Experienta religioasa il face pe om sa
inteleaga si sa actioneze mai bine, il lumineaza
interior.
110

Olga-Anca AFLOAREI
Este morală, pedeapsa cu
moartea?
Răspunsul clar, la această întrebare, l-a dat
Papa Pius al XII-lea, într-un discurs din 29
noiembrie 1950: "Nu există nici un om, nici o
autoritate umană, nici o 'prescripţie medicală',
eugenică, socială, economică, morală care să
prezinte sau să dea un drept juridic valabil vizând
distrugerea unei vieţi umane nevinovate ".
In prezent, 69 de tari pastreaza inca pedeapsa
capitala in legislatie, numarul statelor care o si
executa fiind insa mult mai mic, potrivit
organizatiei Amnesty International. Acum 30 de
ani, doar 16 tari abolisera aceasta pedeapsa, iar in
prezent, lista numara 88 de state. Uniunea
Europeana, America Latina, Canada, Turcia si
majoritatea tarilor din regiunea Pacificului, printre
care Australia si Noua Zeelanda, au renuntat la
pedeapsa cu moartea, in timp ce SUA si multe state
din Asia si din Africa o pastreaza in legislatie.
Astfel, in 2005, peste 2.100 de oameni au fost
executati, in 22 de tari, si alti 5.100 au fost
condamnati in 53 de state. 94% dintre executii au
avut loc in China, Iran, Arabia Saudita si in SUA.
Statele Unite au executat in 2005 peste 60 de
detinuti, iar anul trecut peste 3.400 au fost
condamnati la moarte. Voci impotriva acestei
pedepse s-au ridicat insa si in statele americane. O
comisie legislativa a propus chiar ca New Jersey sa
fie primul stat care sa interzica pedeapsa cu
moartea dupa reintroducerea ei de acum 35 de ani.
Alte opt state, printre care si New York, au
suspendat executiile din ultimii ani, din cauza
deciziilor judecatoresti. In 1972, Curtea Suprema a
SUA a oprit toate executiile, dupa care 38 de state
si-au rescris legislatia, pentru a reintroduce aceasta
practica.
Opinia crestinilor fata de pedeapsa capitala
variaza, desi executiile au constituit un sir simbolic
pentru Biserica, incepind chiar cu Isus si continuind
cu martirajul multor alti sfinti. Catolicii au fost de
acord cu condamnarea la moarte, citindu-l pe Toma
d‟Aquino, care spunea ca aceasta este necesara ca o
metoda preventiva. Papa Paul al II-lea a revizuit
insa aceasta pozitie, declarind ca nu mai este
necesara, atita timp cit poate fi inlocuita cu
inchisoarea. Biserica Anglicana a condamnat si ea
pedeapsa capitala din 1988. Aceeasi pozitie o
pastreaza si metodistii si grupurile crestine
ezoterice, in timp ce mormonii nu si-au exprimat
111
nici o parere in aceasta privinta. In general,
protestantii sint de acord cu condamnarea la
moarte, dar exista in interiorul acestor biserici
grupuri care i se opun. Islamistii, de asemenea,
permit pedeapsa capitala, iar in religia hindu nu se
mentioneaza nimic despre acest subiect.
Pedeapsa capitala este o practica ce dateaza
inca din perioada Greciei si a Romei antice. O
metoda comuna celor doua civilizatii era aruncarea
condamnatului de la inaltime. Initial credinta
populara era ca victima este un „dar“ pentru Hades,
zeul infernului, insa mai tirziu executia era folosita
pentru a determina vinovatia acuzatului: daca
acesta murea insemna ca si-a meritat soarta, daca
supravietuia era acceptat ca fiind inocent.
In secolul V i.H. insa, elenii au apelat la
metode de executie moderne, printre ele si
administrarea de cucuta, otrava care l-a ucis si pe
Socrate. Procedura era aplicata in special
condamnatilor politici si acelora care aveau bani sa
achite substanta letala. In primul secol de dupa
Hristos, cea mai intilnita practica pentru uciderea
detinutilor politici era decapitarea cu spada.
Spinzuratoarea a fost adesea folosita in secolele
XV si XVI, numai in Anglia fiind omoriti 72.000
de oameni in timpul domniei lui Henric al VIII-lea
(1509-1547). Primele reglementari privind
pedeapsa cu moartea au aparut in lumea noua in
1636, in zona in care astazi se afla Massachussetts,
iar faptele care atrageau dupa sine o asemenea
sentinta erau: idolatria, adulterul, violul, sperjurul,
blasfemia, crima, actele de violenta, sodomia si
revolta. In secolul al XVIII-lea, condamnarea la
moarte a devenit in Anglia pedeapsa aplicata pentru
toate tipurile de crime, inclusiv pentru incalcarea
proprietatii si pentru furt, o mare parte din legislatia
britanica fiind insusita mai tirziu de SUA.
Pina la jumatatea secolului al XIX-lea, toate
executiile din Anglia au fost publice, iar cele prin
spinzurare adunau cea mai mare audienta. In
acelasi timp, in SUA, ele se puneau in aplicare
destul de rar si in zone izolate. Meseria de calau a
fost prima oara amenintata cu disparitia in 1888,
cind a aparut sistemul scaunului electric. In 1924,
Gee Jon, acuzat de crima, a primit sentinta de
moarte prin gazare, fiind pentru prima data cind se
pune in aplicare aceasta metoda. Din 2000,
metodele de executie s-au redus la sase:
spinzurarea (Egipt, Iran, Japonia, Pakistan,
Singapore), plutonul de executie (Belarus, China,
Somalia, Taiwan), decapitarea (Irak, Arabia
Saudita), electrocutarea (SUA), lapidarea
(Afganistan, Iran) si injectia letala (China,
Guatemala, Filipine).
România a avut, şi ea, călăii ei… De la
executia maresalului Antonescu si a lui Lucretiu
morala
Lýkeion
Patrascanu si pina la cuplul dictatorial Ceausescu,
Romania a aplicat pedeapsa capitala, indiferent ca
aceasta era sau nu stipulata de lege. Un cadru legal
a fost creat abia in 1936, cind a fost introdusa in
Codul penal condamnarea la moarte. In 1948, legea
a fost abrogata, dar s-a revenit asupra deciziei un an
mai tirziu. Infractiunile contra securitatii statului,
precum tradarea de patrie, trecerea in slujba
dusmanului, transmiterea catre o putere straina a
unor secrete de stat, uneltire impotriva securitatii
interne si externe, actele de teroare savirsite
individual sau in grup, raspindirea de microbi sau
de substante otravitoare, actele de sabotaj,
delapidarea sau distrugerea de armament sau de
echipament din dotarea Armatei, porecum si
subminarea economiei nationale, actele de
diversiune cu intentie contrarevolutionara erau
faptele pentru care un cetatean roman putea primi
sentinta capitala in regimul comunist. Sub incidenta
acestei legi a intrat si maresalul Ion Antonescu,
condamnat la moarte prin impuscare de instanta
„Tribunalului Poporului“ la 17 mai 1946, si
executat la 1 iunie de un pluton de la Jilava, alaturi
de fosti colaboratori ai sai. Perioada regimului
comunist a fost marcata de numeroase condamnari
la moarte printr-o metoda sau alta. Ultimii cetateni
romani condamnati la moarte in baza legii pedepsei
capitale au fost Nicolae si Elena Ceausescu, care la
25 decembrie 1989 au primit sentinta din partea
Tribunalului Militar Extraordinar. In ultima zi a
acelui an, Romania a abolit pedeapsa cu moartea.
Mai merita sa traiasca cei ce ucid?...
La noi s-a abolit pedeapsa cu moartea. Este
bine ca s-a legiferat astfel sau nu, raspunsul la o
astfel de intrebare sta, cum se zice, pe muchie de
cutit. Sigur, cred ca nimeni nu are dreptul sa ia
viata unui om, indiferent de actele savirsite de el.
O asemenea opinie este, nu-i asa, profund
umana. Dar oare criminalii – care, iata, s-au
inmultit si la noi peste masura, dovedindu-ne ca nu
sintem, cum stiam, cum am invatat prin scoli, un
popor chiar pasnic – criminalii acestia, care ucid, ca
niste bestii, alti oameni, ar mai avea dreptul la
viata? Se inregistreaza tot mai frecvent cazuri in
care indivizii minati de astfel de salbaticii ucid in
serie doi-trei oameni... De exemplu, cei doi militari
care au dezertat recent, inarmati pina in dinti, si-au
impuscat superiorul, mutilindu-l pe viata, au ucis
alti doi oameni, primul care le-a dat cheile de la
masina lui, al doilea, nefericitul, fiindca s-a
intimplat sa fie pe drum, in calea masinii furate de
cei doi criminali... Si aceste fiare – pentru ca
oameni nu pot fi numiti – se aflau si sub juramint
militar... Aproape zilnic ziarele sint pline cu tot
felul de cazuri, care mai de care mai oribile, in care
fiare cu chipuri umane ucid oameni nevinovati.
Unii dintre ei mai sint adusi pe micul ecran si de
morala
obicei ii poti auzi justificindu-se astfel: nu stiu, nu-
mi dau seama, am fost beat sau mi-am pierdut
mintile... Altii, tot dintre aceste bestii, nici macar
nu deschid gura, pe fata lor si in privirile nu exista
nici o urma de cainta, ci, dimpotriva, intreaga lor
figura parca sugereaza pofta de a mai savirsi si alte
crime. Pedepsele primite de acesti criminali mi se
par, potrivit legilor noastre, extrem de blinde. Rare
sint condamnarile la puscarie pe viata... Acum
citiva ani s-a incercat in mass-media noastra o
discutie despre introducerea pedepsei cu moartea.
A fost o incercare timida, acoperita repede de o
seama de "milosi". Cred ca aceasta discutie ar
trebui reluata, poate chiar de la cazul celor doi
dezertori si ucigasi bestiali. Poate acesti nenorociti
vor fi condamnati la puscarie pe viata, insa vor trai,
nu?, iar ei au curmat vieti nevinovate, au indoliat
pentru totdeauna familiile celor ucisi, in urma
carora au ramas copii orfani. De ce ar mai trai
acesti oameni? De ce ar mai trebui lasati in viata,
chiar traindu-si viata in puscarie?... S-ar putea ca
cineva, care s-ar intilni cu astfel de ginduri, de
intrebari, sa ma trimita la Dostoievski, cel care a
descris in celebrele lui romane destule crime si
criminali, cel care spune ca pina si in sufletul celei
mai bestiale exista un bob de omenie. Poate
Dostoievski avea dreptate, tocmai el, trecut prin
"casa mortilor" – puscaria, insa nu cred ca cei doi
dezertori criminali si alte asemenea bestii ca ei au
mai avut sau mai au in sufletul lor acel bob de
omenie purtat in sufletul sau de Raskolnikov (din
"Crima si pedeapsa")... Democratia americana nu a
abolit pedeapsa cu moartea. Acolo criminalii, cei
mai periculosi dintre ei, primesc tocmai aceasta
pedeapsa pentru fapta lor. La noi s-a ajuns, in
libertate – o libertate pe care unii dintre noi nu o
pot purta ca pe o binefacere si comit tot felul de
faradelegi – ca parintii sa-si ucida fiii sau fiicele,
acestia din urma parintii, tatii sa-si violeze fiicele,
mamele sa-si arunce pruncii abia nascuti pe unde
apuca, intr-un cuvint, asistam la o violenta fara
precedent, la o decadere morala pina la starea de
animale. Astfel de instincte bestiale nu se pot
eradica total, dar se pot diminua, incorseta cu legi
care sa prevada pedepse grele, descurajatoare
pentru potentialii criminali, inclusiv, cred, pedeapsa
capitala. Altfel nu vom mai avea nici o siguranta
pentru viata noastra, oricind vreun individ, care sa
spuna apoi ca nu si-a dat seama ce a facut, ne-ar
putea trimite pe cealalta lume fara sa avem nici o
vina, decit aceea ca ne-a fost dat sa ne intilnim
intimplator cu el pe strada sau in cine stie ce loc.
De aceea, repet, cred ca ar trebui reluata public
discutia despre pedeapsa capitala. Fara cuvenita
mila. Fiindca nici cel care ucide un alt om nu simte
– poate n-a simtit niciodata – sentimentul profund
uman al compasiunii...
112

Gretti CUCOREANU
“Întoarcerea”
bunelor maniere
Ghiduri, manuale, cursuri, regulamente.
“Nepoliticos” nu trebuie sa insemne, sa mai
insemne roman!
La scoala, la birou, la picnic, la discoteca
trebuie sa redescoperim respectul, toleranta,
zambetul, intr-un cuvan bunele maniere.
De ce parintii vorbesc pana la “cei 7 ani de
acasa” de “cuvintele magice” si apoi le uita chiar
ei?
Si e atat de greu oare sa fim politicosi, sa
salutam, sa multumim, sa zambim, sa cerem scuze?
E, de fapt, atat de greu, sa fim oameni?
Varsta nu mai are nici o importanta cand e
vorba de bune maniere.
Sa nu cerem altora ce noi am uitat sa
facem…
Sa nu asteptam o mana de ajutor daca noi
am uitat sa o intindem…
Sa nu vrem un cuvant frumos daca noi am
uitat sa-l spunem…
Sa nu cerem respect daca noi am uitat ce-I
acela…
Si iarasi varsta nu conteaza…Te nasi om si
asta trebuie sa demonstrezi pe tot parcursul vietii.
Si trebuie sa incepi cu bunele maniere.
Bunele maniere sunt valori ce se transmit
generatiilor urmatoare, dar daca le-am uitat… sau
le-am inchis intr-un sertar…
Bunele maniere sunt un semn de integrare
de viata in comun, de acceptra intr-un grup sau pot
deveni un mod de triere, de separare sociala, deci e
un motiv in plus de a pastra ceea ce e bun, corect,
politicos.
Comportamentul adecvat, corect, iti
schimba viata, iti reda increderea, iti rezolva unele
probleme, te face sa vorbesti cu ceilalti, sa respecti,
sa zambesti, sa ajuti…si lista ramane deschisa.
“Politeţea costă puţin şi cumpără orice”…
(Montaigne)
113
Liudmila CARŢA
Organizaţia Tinerilor Filozofi
Intentiile si obiectivele vitale tradate de
conduita oamenilor,mereu a fost aspiratia la
fericire.Aspiratia aceasta are,insa,doua fatade,un
scop negativ si unul pozitiv pe de o parte,evitarea
durerii si neplacerii intense. Exista fericire sau e
doar un termen gol?De ce existem?Ce e dincolo de
noi...de ceea ce vedem cu ochiul liber?etc sunt
intrbam pe care multi tineri si le-au pus,iar altii si le
mai pun,inca.Au gasit raspunsul sau il mai cauta si
astazi?
Organiztia Tinerilor Filozofi,cred ca ar fi
cea mai potrivita pentru tinerii in cautarea tuturor
raspunsurilor,tinerilor emancipatori in gandire si
idei. O masa rotunda,care sa-i adune de 1-2 ori,cel
putin pe/in luna ar fi o debatere de idei,de
descoperiri sii impresii,in care fiecare,unul de la
altul pot culege ceva nou.Aprobari si dezbateri sa-i
urmeze in onfruntari in care tanarul sa mediteze,sa
caute solutii,apoi sa si le expuna,impartasindu-si
tulburarile sau implinirile sufletesti si toate acestea
rotindu-se in jurul unei singure probleme:fericirea.
De asemenea,organizatia ar putea infiinta ,,Clubul
Amatrului de Arta",care sa detina diferite sednte
despre picrtura,sculptur,teatru,poezie etc,la care sa
se adune tinerii pasionati de cultura,astfel in cadrul
acestuia pot avea loc concursuri pentru
descoperirea tinerilor talente.
Daca ar exista, o asemenea organizatie, cu
ce mi-ar placea sa contribui? Cred ca sa fiu un
simplu membru - partincipant m-ar multumi.Sa fiu
alaturi de cei ce simt si gandesc,ce inteleg si nu
blasfemeaza gandurile,chiar cele mai absurde. Mi-
as dori sa gasesc raspunsul la miile de intrebari ce-
mi zbarcesc creerul,sau,daca e imposibil,sa
impartasesc cu altii zbucimul sufletesc.
Poate intr-o zi voi infiinta o organizatie
pentru tineret,si daca nu voi fi membra-
partincipant,voi fi bucuroasa sa sprijin tinerii
talentati ce vor dori sa i se alature.
Poate...lumea se va schimba...
morala
Lýkeion
Poliana MUNTEANU
What can you offer to your country?
If you want the country to offer you
oportunities and a chance to live your life without
wondering about what you will eat or do tomorrow,
ask yourself at first what can you do as a citazin to
make it evolve better. Stop questioning others,
God or life why is it that your life is not great at
all. The only one responsable for your failure or for
your unfortu-nate destiny is noboby but you.
Let`s start understanding that wars and fights for
supremacy are a natural thing only in inferior
species, because they don`t have something that we
do: rational thinking. Life is more than money and
lands, more than industry and bussinesses, and far
beyong pleasing only the human sences. The
human body is nothing but something that helps
your soul to feel eassier the interactions and all
what the environment offers. It is a way to
comunicate to others either to socialize, or to help
them understand the world they`re living in or the
true meaning of life.
What could you do for your country and
after that for the world so that you will stop
blameing someone else for your mediocrity. Try to
die complete, because even if there are another
lives comming up for you, you won`t be able to
start things from where you`ve left them.
I don`t think that there is someone without a
gift from God, and that gift is the presence of Him
in everyone of us. You can either leave Him there
or help Him grow untill your body colapsses.
You can help your environment using your
talents, and don`t ask how. Just search the answer.
There are certain answers that don`t have to be
given to you by others.
Stop the ignorance and the selfishness,
because they won`t help you live, but to exist.
Don`t leave your country to work in another
territory, and don`t try to forget the place where
you were born. You understand in the wrong way
the therm of "freedom" and that`s why so many
foolish things happen. Don`t look on the surface of
the word, try to see more deep into it, understand
morala
the essence because life is the most simple thing
that we humans, make it complicated by putting too
many questions.
I am not asking you to become too
patriotic, don`t fall into a selfish nationalism that
could transform you into a rasist, but try to see the
bright side of things even if you were born in a
country like our that right now, can`t offer much in
comparation with the others countries. Think that
everything has it`s meaning and happenes for a
reason and use your intelligence to help your
country grow, not someone else`s.
Learn to respect your origins and face what
you are and the place you are living in.
Larisa GHEORGHIŢĂ
Părerea
mea
despre dragoste
Dragostea? La ce va referiti? Dragostea
părintească? Da,ea este frumoasă! E dragostea pe
care părinţii noştri ne-o dau zi de zi .După părerea
mea, un copil creste frumos,daca e educat cu multa
dragoste. Sau poate vorbiti de dragostea unui copil,
oferită părinţilor? Eu spun că unui părinte îi
trebuie ca răsplată pentru grija ce ne-o poartă
,ascultarea şi dragostea adevărată,nu din obligaţie.
Nu vă fie ruşine să vă arătaţi sentimentele!
NU! Staţi!Cred ca vă referiţi la cea mai
frumoasă perioadă a vieţii :dragostea dintre „ două
turturele „.Eu o mai numesc –dragostea adulţilor-
deoarece e o perioadă în care simţi că viaţa ta e
făcută pentru partenerul tău,asa am auzit.
De fapt cred că vă referiţi la dragostea
dintre soţi .Da,e frumoasă şi aceea ! Stai, şi la
aniversări îti aminteşti ,râzând, ce trăznăi ai făcut
pe parcursul vieţii.
Nu ! Nu !Ştiu ,vă referiţi la dragostea
pentru animale. Eu ,această dragoste mereu o
am.Adevărul e că sunt tare drăgălaşe !
Totuşi cred că vă referiţi la Dragostea
Dumnezeiască ! Cu dragoste şi înţelepciune ne-a
înzestrat Dumnezeu .
Nu ştiu exact la ce dragoste vă referiţi
,dar ştiu un singur lucru :
DRAGOSTEA NE ŢINE PE TOŢI ÎN
VIAŢA !
114


EXPOZIŢII

CERCURI

SIMPOZIOANE

LANSĂRI

115 eveniment
Lýkeion

EXPOZIŢIE DE GRAFICĂ – „MEMENTO...” – BOGDAN ŞOLTUZU, COSMIN ŞOLTUZU,

ANDREI ALEX MIHĂESCU (SEPTEMBRIE 2006)

desene de Andrei Alex Mihăescu desene de Cosmin Şoltuzu

desene de Bogdan Şoltuzu

eveniment 116


BIBLIOTECA MUNICIPALĂ DOROHOI

vă aduce la cunoştinţă
PROGRAMUL
activităţilor culturale din cadrul Zilelor Şanselor Tale
care va avea loc în perioada 5-11 decembrie 2005

· 10 decembrie 2005, ora 14 – Audiţie muzicală: „În muzică nu există legi prescrise pentru exprimarea
simţămintelor”. Sala de audiţie a Muzeului „George Enescu” – Dorohoi.

· 10 decembrie 2005, ora 11 – Dezbatere pe tema „Condiţia omului de cultură la începutul mileniului III”.
Şedinţă a Cercului de la Dorohoi.
Studiu de caz: „Exorcismul tăcerii. Morala: eşecul unui concept”, cartea profesorilor GICĂ MANOLE şi
CIPRIAN VOLOC, publicată în mai 2005 la ed. AXA – Botoşani.

· 5-11 decembrie 2005 – Vizitarea tuturor sălilor Bibliotecii Municipale Dorohoi, în cadrul „Săptămânii
Porţilor Deschise”.

Invitaţi speciali: STELORIAN MOROŞANU, GRIGORAŞ GHEORGHE, TIMOFTE ADRIAN, LUPAŞCU

ROBERT, DIACONESCU ADRIAN, MANDACHI ILARION, MURARU VALUŢA, PĂDURARU
LILIANA, MIHAELA CRIHAN.

Parteneri media: prof. CORNELIU IGNAT, realizator al emisiunii

locale „Repere Dorohoine”;
DAN MAZURAŞU, redactor al ziarului „Monitorul de Botoşani”.
Moderator: bibliotecar Elena Pădurariu.

117 eveniment
Lýkeion

CERCUL DE LA DOROHOI – SIMPOZION “UNIUNEA EUROPEANĂ”

CERCUL DE LA DOROHOI
De la o românie sovietică
la o românie europenă
Universitatea “Al. I. Cuza” – Iaşi
Mrd. Paul Gorban
Filosofie / Master: noiembrie 2006
Integrare şi Securitate Europeană
PREZINTĂ: G. MANOLE şi C. VOLOC

LOCAŢIA: CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI DOROHOI

eveniment 118


LANSAREA REVISTEI “EDITOR”, 03 IUNIE 2006

LOCAŢIA: CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI DOROHOI

119 eveniment
Lýkeion

EDITOR nr. 1, mai 2006, 205 pag. EDITOR nr. 2, februarie 2007, 238 pag.
(editată de colectivul clasei a X-a H, an şcolar (editată sub patronajul Cercului de la Dorohoi)
2005-2006, diriginte Ciprian Voloc)
Premiile Revistei EDITOR, nr. 1-2:

Premiile pentru poezie:

Liudmila Carţa
Emanuela Albu
Dana Cernuşcă
Oana Voitovici
Premiile pentru reportaj:
Oana Voitovici
(Drumul spre eternitate)
Andrei Alex Mihăescu
(Simpozion Cătălin Bursaci)
Premiile pentru jurnal:
Liudmila Carţa
(Blestemul istoriei – blestemul vieţii)
Poliana Munteanu
(Scrisoare)
Larisa Postolache
(Poveste de dragoste)
Claudia Gherman
(Monologul sufletului)
Premiile pentru recenzii:
Cosmin Şoltuzu
(Solaris: limitele cunoaşterii umane)
Dana Cernuşcă
(Portretul lui Dorian Gray)
Actul de naştere al CERCULUI DE LA DOROHOI Premiile pentru grafică:
(săptămânalul « Viaţa », ianuarie 2005, Botoşani) Andrei Alex Mihăescu
Emanuela Albu
Premiul pentru întreaga activitate:
Gică Manole (eseistică şi publicistică)

eveniment 120


CRĂCIUNUL LA NOI:
21.12.2006, în amfiteatrul Colegiului Naţional “Grigore Ghica Vv”,
profesorul Calancea Stelian creează o atmosferă de neuitat,
cu colaborarea elevilor clasei a XII-a F

S-au interpretat colinde, în stil tradiţional şi modern,

ce au reuşit să deschidă, cel puţin pentru câteva clipe, sufletele celor prezenţi

121 eveniment
Lýkeion

LANSAREA CĂRŢII “MEMORIILE SERGENTULUI ANICHITEI”, DE GICĂ MANOLE

LOCAŢIA: CASA DE CULTURĂ

A MUNICIPIULUI DOROHOI
(26.11.2006)

Lucrarea, valorificând jurnalul din Primul Război Mondial,

al sergentului Constantin Anichitei,
din comuna botoşăneană Dersca,
este de o deosebită valoare documentară, istorică şi morală.

eveniment 122


VIZITĂ LA CONSILIUL BRITANIC IAŞI

Pentru data de 9 mai - Ziua Europei, elevii clasei a IX-a F, de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica”,
îndrumaţi de profesor diriginte Monica Ifrim, au pregătit diferite acţiuni dedicate acestei zile: expoziţie de
fotografii „9 May – Europe Day”, concurs-test „Pe urmele lui Robert Schuman” şi excursie tematică la
Consiliul Britanic Iaşi. Elevii au fost aşteptaţi de doamna Nicoleta Irimia care le-a explicat că British Council
este organizaţia internaţională a Marii Britanii pentru relaţii culturale si educaţionale.
British Council a fost fondat in 1934 iar acum reţeaua internaţională are peste 7.000 de angajaţi in 220
de oraşe din 110 ţări din întreaga lume. Îsi desfăşoară activitatea în special în artă şi cultură ,educaţie,predarea
limbii engleze,ştiintă,sport,societate civilă şi in domeniul informării şi studiului. În România este prezent din
1938,Bucureştiul fiind unul dintre primele cinci oraşe în care şi-a început activitatea externă.Astăzi există în
România patru centre:în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Pentru mai multe informaţii despre
activitatea British Council in Romania,vizitaţi www.britishcouncil.ro.
Elevilor li s-a explicat importanţa susţinerii examenelor de limba engleză la British Council,cum ar fi
IELTS(International English Language Testing System)care le poate oferi avantaje peste tot în lume.Se pot
obţine certificate Cambridge de limba engleză generală,de la YLE (Young Learners English) până la
CPE(Certificate of Proficiency in English),sau certificate de limba engleză pentru afaceri.
„Biblioteca Iaăi. Drumul spre succes începe aici”
Îti doreşti: să fii bine informat,să beneficiezi de servicii de calitate,să ai succes,să obţii slujba dorită,ăa
afli ultimele noutăţi din Marea Britanie,să îţi testezi cunoştinţele de limba engleză,să obţii o bursă in Marea
Britanie? KLS (Knowledge & Learning Services) îţi oferă această ocazie.
Resursele bibliotecii KLS sunt răspunsul pe care-l caută fiecare elev,profesor şi nu numai.
.informează-te mai bine,consultând secţiunile PERIODICE si REFERINTĂ care îţi oferă o colecţie variată de
ziare şi reviste britanice din diverse domenii:IT,economie,literatură,fotografie digitală,divertisment,precum şi
numeroase dicţionare,enciclopedii sau albume de artă.
.studiază limba engleză într-un mod eficient folosind atât manuale de ultimă oră cât şi resursele multimedia
pe suport audio, video sau electronic.
.pregăteşte-te pentru examenele Cambridge şi IELTS cu ajutorul manualelor de studiu individual sau al
Active Desktop-ului disponibil pe calculatoarele centrului.
.destinde-te urmărind cele mai noi,premiate şi apreciate filme pe video şi DVD şi ascultă romane clasice sau
de ficţiune pe suport audio în lectura unor actori britanici de marcă.
.ţi-e greu să te hotărăşti?Atunci îţi spun ce poţi găsi în biblioteca de la British Council:zeci de cărti din
domeniile :literatură,economie,finanţe,istorie,ştiinţe politice,psihologie,medicină,etc

DISTANŢA TE IMPIEDICĂ SĂ TE BUCURI DE SERVICIILE KLS ? BIBLIOTECA

IAŞI VINE ÎN ÎNTÂMPINAREA TA ŞI ÎŢI OFERĂ UN NOU TIP DE
ABONAMENT

ÎŢI OFERĂ : -POSIBILITATEA DE A TE

ÎNSCRIE DE LA DISTANŢĂ
-ACCES DE ACASĂ LA BIBLIOTECA
VIRTUALĂ

-ÎMPRUMUTURI PRIN POŞTĂ

E-LEARNING

Pagină relizată de profesor Ifrim Monica

123 eveniment
Lýkeion

On the fringes of destiny

The night passed away and

dreams became shadows… Come
down to earth little girl ,it’s time to
beaver away at school! Today, I
really mean business because last
time I tried to reinvent the wheel it
was,once in a blue moon.
At school, I’ll be again teacher’s
guinea pig and when the Math teacher
asks me new prblems I tell him-It
doesn’t take a rocket science to know that!-and after I’ll hit rock bottom-A three
big as me as a mark-
Soon, I’ll be be down in the dumps,crying my heart out because I didn’t
keep my mind on the job.I would like to turn the clock back and to determine the
teacher to move with the times and to stop blinding us with science.
After all that,change of heart-I will look on the bright side and decide to
break the mould and go paint the town red. I’ll have a whale of time and be full of
beans because that is who I am – a girl with the head on cloud nine.
And that’s the way I took the law of jungle into my hands and made
predictions about my new day, killing two birds with one stone-I foresaw my
future and I wrote my English homework! 

Voitovici Oana
Malasincu Marinica
Teach - Puiu Otilia

eveniment 124


- SIMBOLURI ALE UE
- ACTIVITATI,
SIMPOZIOANE
CU CARACTER
EVOCATOR

125 eveniment
Lýkeion

Trupa CLICK_LIFE

Trupa a fost infiintata in august 2005 si este

formata din membrii: Cotruta Ciprian (chitara
electrica bass), Robu Lucian (chitara electrica
armonie), Sandu Ionut (clape) si Bratianu Mihaela
(solista).
Membrii formatiei CLICK_LIFE, sunt inscrisi
la cercul de muzica usoara de la Clubul copiilor si
elevilor Dorohoi (inv.Mihai Paul Ciprian) si la cercul
de muzica de la Casa de Cultura Suceava (prof.
Dopos Cristian). Printre concertele la care am
cantat se numara:la balurile bobocilor de la
C.N."Gr. Ghica" Dorohoi si Grupul scolar Alexandru
Vlahuta Sendriceni, Casa municipala de Cultura
Dorohoi,
la
Cabana Brazi si in cadrul unor desfasurari artistice
organizate de grupul partidului TSD. Trupa a participat si
la Festivalul judetean de muzica Botosani, in aprilie
2007 si a luat locul intai, reprezentand judetul mai
departe la faza nationala pe regiuni. Membrii
lucreaza in continoare la un album care speram sa fie
gata in scurt timp (Lucian Robu).

Adelina FULGA: cântecul nu are vârstă

În data de 23 mai 2007, Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi anunţa faptul că

trofeul Festivalului “Satule, mândră grădină”, organizat la Bucecea, a fost câştigat
de interpreta Adelina Fulga, din satul Dumbrăviţa, judeţul Botoşani. Performanţa
este una cu totul deosebită, ţinând cont că la acest festival au fost prezenţi peste 60 de
concurenţi, din şapte judeţe ale Moldovei, majoritatea nişte obişnuiţi ai unor astfel de
concursuri, şi chiar premiaţi, în dese rânduri.
Or, ceea ce e extraordinar, pentru noi, constituind un prilej de mândrie, ca şi
în cazul tuturor celorlalţi premianţi, de la celelalte concursuri, este faptul că Adelina
Fulga e elevă a Colegiului Naţionel “Grigore Ghica” Dorohoi, în clasa a IX-a, la
profilul filologie. Fără a dispune, aşadar, de o pregătire deosebită, în această direcţie,
în cadrul şcolii, Adelina Fulga, în urma pregătirii asidue, în particular, cu dirijorul
orchestrei “Rapsozii Botoşanilor”, Ioan Cobâlă, şi mai cu seamă datorită talentului ei
fenomenal, dispunând de o voce dăruită cu har, a reuşit să adauge, în palmaresul său
şi-aşa bogat, un nou trofeu. Or, nu e decât un pas, pentru ea, din drumul pe care şi l-a
propus, CD-ul la care lucrează, secondată de îndrumarea şi experienţa aceluiaşi Ioan
Cobâlă, urmând să ne convingă, cu siguranţă, de destinul ei e cu totul unic. Iar
cântecul, să nu uităm, e chiar mirajul sublim al oricărui destin (Ciprian Voloc).

eveniment 126


127 eveniment
Lýkeion

DOROHOI : 600 DE ANI

DE LA CEA MAI VECHE ATESTARE DOCUMENTARĂ

(VEDERE,
FAŢĂ ŞI VERSO)

trecut şi prezent 128


STEMA VECHE A DOROHOIULUI
DOROHOI: 600
În ziua de 6 octombrie 2007 oraşul
Dorohoi împlineşte 600 de ani. Sunt
programate următoarele acţiuni culturale,
pentru perioada 1-6 octombrie:
- concursul de artă plastică Arthur
Verona
- concursul de poezie şi epigramă
Păstorel Teodoreanu
- întălniri organizate de Cercul de la
Dorohoi, cu scriitorii botoşăneni: lansări de
carte. Dezbateri, donaţii.
- poziţie personală Aurelian Antal
- sărbătorirea a 50 de ani de existenţă a
Clubului Copiilor şi Elevilor
- festivalul de interpretare muzicală
Jurjac
- poziţie de fotografie şi filatelie
- enimente sportive şi religioase
- târgul meşteşugarilor, ceramicii şi
sticlei
- festivalul de muzică populară
Mugurelul
- întâlniri cu Fiii Oraşului
129
STEMA VECHE A BOTOŞANIULUI
Paul GORBAN
La Dorohoi
Aici, la Dorohoi apar idei
ca în serele în care se cultivă flori,
aici femeile îmbrăcate în blugi,
încălţate cu papuci de casă,
cu pletele împletite lăsate pe dealuri
întâmpină bărbaţii cu ceşcuţe de sâni
Numai aici, la Dorohoi
bărbaţii nasc copii
şi-i hrănesc cu struguri
din foi de literatură
stropiţi cu cerneală de piatră vânătă
tot ei, bărbaţii spală scutecele
murdărite de istorie şi filozofie
pregătindu-le pentru copiii
ce cresc ca în serele în care se cultivă flori
Aici, la Dorohoi, copii sunt singurii
care au curajul să privească înapoi,
bărbaţii, singurii care pot să nască,
femeile, singurele care-şi lasă pletele
pe dealuri, pentru a inspira poeţii
(din vol. în pregătire „Îngerii mint femeile”)
trecut şi prezent
Lýkeion

Semnează, în acest ÎN ATENŢIA CELOR INTERESAŢI SĂ

număr: COLABOREZE LA URMĂTORUL NUMĂR AL
cl. a XI-a F
Emanuela Albu REVISTEI:
Profesorii Colegiului Dana Cernuşcă
Naţional “Grigore Ghica”
Dorohoi:
Claudia Gherman - apariţia în paginile revistei reprezintă, prin ea
Oana Voitovici
Anca Huţanu
însăşi, o carte de vizită, pentru autori, deoarece nu
Daniela AZOICĂI este vorba de ceea ce s-a obişnuit a se numi „o
(Director al Colegiului, cl. a XI-a G simplă revistă şcolară”, ci de o revistă ce-şi
specialitate limba română)) Liudmila Carţa propune a fi un etalon, în rândul publicaţiilor cu
Ciprian VOLOC Anca Afloarei caracter cultural-educativ
(specialitate filosofie) Geanina Turtă
Monica IFRIM - articolele trebuie redactate folosind semnele
(specialitate limba engleză) cl. a XI-a H diacritice, specifice limbii române: î, â, ă, ş, ţ
Lucia MISTRINESCU Sabina Bâzgan - referirile la cărţile, studiile deja publicate trebuie
(specialitate matematică) Lucian Robu realizate conform canonului ştiinţific (cu
Lidia BAROI Marius Ferariu
(specialitate istorie) specificarea anului apariţiei, a editurii, a
Gianina CUCOREANU cl. a XII-a F paginii/paginilor din care se fac extrasele, sau a
(specialitate limba engleză) Diana Tănasă site-ului, în cazul materialelor preluate de pe
Gretti CUCOREANU internet; se recomandă utilizarea referinţelor, în
(specialitate limba franceză) cl. a XII-a G
Arghira CĂLIN
subsolul paginii)
Alexandra Adumitrăcesei
(specialitate limba latină) Diana Drescanu - textele trebuie să fie însoţite de fotografia
Gică MANOLE Ioana Sinculei autorului şi, dacă este cazul, de fotografii ce au
(specialitate istorie) Iulian Leonti legătură cu conţinutul articolului
Gheorghe LUNCĂ - materialele sunt aşteptate, la redacţia revistei,
(specialitate biologie) Anchetele şi interviurile până la sfârşitul lunii septembrie, 2007, revista
Georgeta CULICEANU sunt semnate de:
(specialitate limba română) având, conform contractului încheiat cu Biblioteca
cl. a XI-a G Naţională a României (Centrul Român ISSN), o
Elevii Colegiului Naţional Liudmila Carţa frecvenţă de două numere pe an
“Grigore Ghica” Dorohoi: Geanina Turtă - responsabilitatea celor afirmate în articolele
cl. a IX-a A
revistei revine autorilor, ca şi calitatea redactării
cl. a XI-a H
Alexandru Carp Andrei Moruzi textelor; totuşi, redacţia îşi rezervă dreptul de a nu
Andreea Milian publica articolele redactate necorespunzător, fără a
cl. a IX-a F Anca Sofian emite, însă, nici un fel de obiecţii, în privinţa
Poliana Munteanu conţinutului acestora
Luciana Murăraşu Alţi colaboratori:
Oana Turtă - paginile revistei sunt deschise, în egală măsură,
Paul Gorban elevilor şi profesorilor, ca şi oamenilor de cultură
cl. a X-a A Nicolae Căruntu din afara colegiului, dar numai în măsura în care
Vlad Cojocaru Petruţ Pârvescu materialele furnizate se disting prin valoare şi
Augustin Eden originalitate
cl. a X-a E (poeţi dorohoieni)
Lavinia Dumitru Ciprian Micuţaru
- colectivul redacţional al revistei va suporta
Carmen Maxim (elev la liceul“Alexandru modificări, de la un număr la altul, în funcţie de
Larisa Gheorghiţă semnatarii articolelor din numărul respectiv şi de
Vlahuţă” Şendriceni)
Diana Ciobanu interesul afişat în privinţa extinderii numărului de
Otilia Iordan (elevă la Şcoala
Generală din Dumbrăviţa) colaboratori ai revistei
cl. a X-a G Corneliu Drescanu
Andrei Amariei - colectivul redacţional este deschis oricăror
(preşedinte al
Liviu Andronic
Comitetelor Părinţilor sugestii, cu referire la conţinutul, forma de
Larisa Postolache prezentare a revistei
claselor a XI-a H, a XII-a G)
Ioana Neauna
Mariana Florea (bibliotecar - revista dispune de o tematică cultural-
cl. a XI-a A
al Colegiului) educaţională, iar standardul valoric pe care şi l-a
Olguţa Diaconu propus este de dorit să crească, cu fiecare număr
Alexandra Şchiopu
Desenele:
- viaţa culturală a locului în care trăim are
Nicoleta Leancă prioritate, în paginile revistei, dorindu-se, totodată,
Emanuela Albu - clasa
cl. a XI-a D
a XI-a F); reliefarea legăturilor spirituale cu alte medii, în cel
Alex Mihăescu, Cosmin mai bun spirit universalist (Ciprian Voloc)
Andreea Ungureanu
Şoltuzu (studenţi filozofie),
Andreea Murariu
Bogdan Şoltuzu (student
Marcela Ostafie
biologie) - foşti elevi ai Imaginea de pe coperta I: Rafael, Şcoala din
liceului Atena (detaliu înfăţişându-i pe Aristotel şi Platon)

130