O prim modalitate de abordare a relaiei tranzitie-familie este aceea a integrarii acestei relatii n teoriile mai generale referitoare la schimbarea

sociala, cu mentiunea ca, n ultimul timp, modelele clasice de descriere si explicare a schimbarii sociale au fost supuse unor critici crescnde.

a) Astfel, paradigma dominanta dezvoltare-modernizare (ca tip al dezvoltarii) a fost criticata ca fiind limitata la societatile occidentale. Derivate din aceasta paradigma, teoriile de inspiratie marxista se caracterizeaza printr-un determinism rigid, subordonat unei logici unilaterale. Att teoriile ce identifica nivelul dezvoltarii cu societatea ocidentala, liberala si capitalista, ct si teoriile ce identifica dezvoltarea cu socialismul, considera ca celelalte societati, ce nu se bazeaza pe valorile implicate de aceste teorii, sunt societati subdezvoltate. Abordari mai recente[1] ncearca sa depaseasca acest sociocentrism prin introducerea culturii ca variabila fundamentala. Modernizarea si dezvoltarea nu mai sunt considerate conceptele cele mai adecvate pentru a ntelege schimbarea sociala[2], att datorita efectelor lor negative (poluare, inegalitate, somaj etc.) ct si datorita esecului n fata rezistentei societatilor traditionale (Africa, Asia). Geertz[3] ncearca o sinteza ntre modernizare si traditie, subliniind, gratie acestei interactiuni, ca schimbarea nu este un proces determinist ci un proces dinamic, multi dimensional si imprevizibil. La aceeasi opinie se raliaza si V.Turner[4] aratnd inconsistenta, ambiguitatea, discontinuitatea, contradictiile, paradoxurile si conflictele ce caracterizeaza procesul de schimbare sociala. Turner nu se ocupa de cauzele, originile, scopurile sau efectele schimbarii sociale ci de modul n care colectivitatile si grupurile reactioneaza n fata acestei schimbari, de strategiile acestor grupuri de a se adapta la schimbare. Aratnd tipurile de instrumente ale acestei adaptari, Turner pune n discutie modul n care grupurile umane fac fata dezordinii sociale, crizelor, dezastrelor (apropiindu-se astfel de teoriile crizei sau ale catastrofei). Legatura ambigua ntre trecut si viitor trece prin starea prezenta n care fostele reglementari si ierarhii nu mai functioneaza iar cele noi nca nu s-au constituit. ntr-o astfel de situatie, ("anomie", "liminalitate", "alienare") controlul asupra realitatii este mai dificil: colectivitatile ramase fara modelul cultural familiar, ncearca sa stapneasca tranzitia sociala prin constituirea unor modele culturale adecvate, potential alternative. Aceasta activitate implica valori si simboluri dar si capacitate de organizare si actiune. ntelegnd ca modernizarea si dezvoltarea sunt procese complexe si imprevizibile, aceasta nu nseamna a le nega semnificatia pentru realitatea sociala. Reactiile de anxietate n fata schimbarii, reculurile, dificultatile, paradoxurile acestui proces nu determina stergerea lui din realitate.

Familia, ca tip de grup uman, face si ea parte din acest proces, integrndu-se schimbarii si modificndu-si strategiile de supravietuire, modelele culturale, practicile cotidiene.

b) Teoria conflictului ("conflict theory").

Accentul este pus, de catre aceasta teorie, asupra naturii dinamice a vietii de familie si a rolului factorilor externi (economia, structura sociala, relatiile politice) n aceasta dinamica. Ideea fundamentala a acestei teorii este ca schimbarea provine din conflictul de interese (individuale si de grup) a carui rezolvare duce la un nou echilibru social, generator nsa de noi conflicte. Conflictele interne ale familiei oglindesc, n aceasta optica, conflicte ale macrostructurii sociale: conflictele maritale, de exemplu, sunt consecinte ale modului de alocare a resurselor, ale diviziunii muncii si puterii, ale inegalitatii barbat-femeie. Teoria conflictului ofera un model de explicare a consecintelor tranzitiilor sociale majore asupra familiei. Astfel, ea s-a dovedit utila n descrierea transformarilor familiei n decursul instaurarii regimurilor comuniste n Europa de Est[5]. Reprosurile aduse acestei teorii tin de viziunea rigid determinista si unilaterala, de ignorarea sistemelor culturale si normative, de accentul pus pe conditiile economiei si politicii.

c) Teoria structural-functionalista explica schimbarea unui sistem social prin adaptarea la influentele disturbante externe si construirea unui nou echilibru sistemic. Aceasta teorie pune accentul pe stabilitatea familiei, a rolurilor si functiilor ei (n special se acorda importanta functiei de socializare, de transmitere a normelor si valorilor acceptate). Fata de teoria conflictului, care pune accentul pe dinamica, teoria structural functionalista favorizeaza deci stabilitatea, dar prezinta avantajul multilateralitatii, deoarece admite nu numai influenta macrosistemului asupra subsistemelor ci si relativa autonomie a reactiilor subsistemelor si influenta inversa, asupra macrosistemului. De aceea, aceasta teorie este utila atunci cnd ncercam sa explicam relativa stabilitate a familiei chiar ntr-o societate bulversata total, asa cum s-a ntmplat n Europa de Est ntre anii 1950-1960. Aceasta teorie tempereaza predictibilitatea i atrage atentia asupra inertiei si independentei familiei n fata influentelor exterioare precum si a capacitatii acestei institutii de a avea initiativa unor schimbari sociale (nici un subsistem nu are un rol privilegiat n aceasta privinta).

-------------------------------------------------------------------------------[1]Geertz, C., The Interperetations of Culture, New York, Basic Books, 1973. [2]Catouche, Serge, Faut-il reffuser le developpement?, Paris, P.U.F., 1986. [3] Geertz, op.cit. [4] Turner, V., Process, System and Symbol, Daedalus vol.1, 1977, pag.61-80. [5] Cseh Szombathy: The interrelation between macro-society and family, in:

"Changing Family Patterns", International social science journal, nr.126 din 1990, pp.441-451.