Universitatea Politehnica Bucuresti

Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor

Catedra de Chimie Anorganica

COMBINATII COMPLEXE POLINUCLEARE

FIERUL SI STABILITATEA LUI IN HEMOGLOBINA

Masterand: Ing. Petruta Dumitru

Februarie 2007

CUPRINS

1. Compusi metal-organici cu importanta biologica ...3

2. Fierul in sisteme biologice .... 4

2.1. Proteine ferice non-hemice..5 2.2. Hematoproteine si enzime hemice ...6 2.3. Proteine fier-sulf . 23

3. Configuratia ionului de fier ..24

4. Complexarea liganzilor .25

5. Spectroscopia fotoelectronica in raze X si spectrul IR.....27

6.Bibliografie ....30

1. Compusi metal-organici cu importanta biologica Enzimele, compusi biologici macromoleculari, cu proprietati catalitice, produse exclusiv de celulele vii, sunt holoproteine cu structuri tridimensionale specifice, alcatuite numai din lanturi polipeptidice, de aminoacizi sau heteroproteide, care contin, pe linga componenta proteica, termolabila, nedializabila, cu proprietati fizico-chimice specifice proteinelor, denumita apoenzima si o componenta neproteica, termostabila, cu masa moleculara mica si dializabila, denumita cofactor enzimatic. Activitatea catalitica a enzimelor este limitata la o regiune mica a componentei proteice, numita centru activ sau situs catalitic activ. Numeroase enzime contin in situsul lor activ ioni metalici sau necesita prezenta ionilor metalici pentru trecerea enzimei din starea de zimogen, inactiva, in stare catalitic activa. Enzimele in care ionii metalici sunt puternic incorporati si legati stoechiometric in structura lor, fara a putea fi eliminati in procesul de purificare al enzimei, se numesc metaloenzime. Metaloproteinele, compusii ai cationilor metalici cu moleculele organice de interes biologic, sunt heteroproteine in care componenta prostetica este reprezentata de un metal, iar componenta proteidica este constituita dintr-o catena in care exista gruparile polare libere apartinand poliheteroaminoacizilor constituenti. Structura chimica specifica macromoleculelor de metaloproteine confera acestora proprietati functionale in care specificitatea are importanta aparte. Gruparile polare din catenele macromoleculare concura la stabilirea legaturilor cu metalele din componenta prostetica. Acest considerent explica relatia structura chimica in activitate biologica, precum si prezenta numeroaselor metaloproteine ca bioconstituenti celulari si tisulari sau ca efectori in reactiile biochimice specifice proceselor metabolice. Metalele care au fost puse in evidenta frecvent in structura metaloproteinelor sunt: fier, cupru, mangan, zinc, cobalt, magneziu etc. Legatura dintre metal si apoproteina se realizeaza prin intermediul gruparilor polare libere ale aminoacizilor din molecula proteica. Se considera ca apoproteina prezinta o anumita regiune din molecula susceptibila de a stabili legaturi cu metalul, in conformitate cu distributia spatiala a gruparilor capabile sa formeze asemenea legaturi. Metalul (M2+) se fixeaza de apotroteina prin liganzi, grupari care pot dona electroni metalului, stabilindu-se astfel legaturi covalente coordinative, metalul devenind coordinat. Prin intermediul liganzilor, metalul fixat pe apoproteina formeaza un complex intern numit chelat care se caracterizeaza prin existenta unui ciclu in care se stabilesc covalente coordinative intre atomii de N sau O ai ligandului si ionul metalic coordinat. Existenta acestor structuri cu caracter de chelat sunt posibile in metaloenzime, structuri care explica mecanismul functional al acestora in procesele biochimice la care intervin. In tabelul 1 de mai jos sunt consemnate cateva exemple de metaloproteine si unele caracteristici ale lor :

Tabel 1 Metaloproteine importante pentru organismul uman

Cu cat numarul liganzilor care leaga ionul metalic este mai mare cu atat creste stabilitatea si selectivitatea metaloenzimei. Desi in structura metaloenzimelor intra un numar mic de metale care vor fi puternic legate printr-un numar limitat de situsuri specifice, nu s-au putut stabili reguli pentru relatia metalligand care sa permita presupunerea unor preferinte de legare. Una din caracteristicile esentiale ale metaloenzimelor este inalta stabilitate a complexului format intre ionul metalic si partea proteica. Aceasta stabilitate trebuie considerata mai mult din punct de vedere termodinamic decat cinetic, deoarece in multe cazuri au fost stabilite conditiile de disociere reversibila a ionului metalic, cand legarea poate fi descrisa in termenii legii actiunii maselor. 2. Fierul in sisteme biologice Functiile proteinelor care contin fier sunt foarte variate si includ: (1) sinteza deoxiribozei (ribonucleotid reductaza); (2) transportul oxigenului (hemeritrina, hemoglobina); (3) activarea oxigenului (catecol dioxigenaza, citocromul P-450); (4) hidroliza fosfoesterilor (uteroferina, fosfataza acida purpurie); (5) depozitarea si transportul fosforului (fosvitina); (6) transportul fierului (transferina, fosvitina); (7) depozitarea fierului (feritina, fosvitina). Sideroforii (fierul de greutate moleculara mica transportat in microorganisme) pot fi de asemenea, inclusi in studiul proteinelor si enzimelor cu fier, deoarece interactiile fier-ligand si mecanismele metabolice pot servi ca modele pentru multe proteine ferice cunoscute. Consideram trei grupe principale de proteine
4

care contin fier, bazate pe gruparile functionale prezente in fiecare tip de proteina: proteine ferice non-hemice, hematoproteine, proteine fier-sulf. 2.1. Proteine ferice non-hemice

Fierul este cel mai abundent metal pe pamant; deci nu este surprinzator faptul ca se intalneste in multe proteine si enzime. Fierul este incorporat in proteine si enzime in doua forme bazice: proteine ferice non-hemice si proteine si enzime care contin hemul. Proteinele ferice non-hemice nu contin liganzi porfirinici, acestea contin fier coordinat la aminoacizii porfirinici din proteine si liganzi subordonati in solutie apoasa de proteina. Tabelul 2 prezinta functiile proteinelor ferice non-hemice cunoscute si proteinele hemice cu functiile analoage. Tabelul 2 Comparatie intre proteine ferice non-hemice si hematoproteine

Hemeritrina : Hemeritrina este o metaloproteina cu continut redus de fier (aproximativ 0,8-1,0%), prezenta sub forma unui pigment rosu-violet in organismul animalelor nevertebrate. Masa moleculara a hemeritrinei variaza mult de la o specie la alta, presupunandu-se ca acest fapt s-ar putea datora existentei unei structuri bazate pe subunitati. Se considera ca hemeritrina intervine in procesele oxiforetice, decelandu-se spectroscopic formatiuni structurale de tipul oxihemeritrina - cu continut ridicat de oxigen, methemeritrina - rezultate prin oxidarea cu fericianura sau cu oxigen molecular. Asupra raportului oxigen/fier datele din literatura difera citandu-se valori de 1/3, 1/2 sau intermediare intre acestea. Exista si presupunerea existentei unei legaturi in care oxigenul apare ca ion peroxidic ( O2-2), precum si a existentei fierului feros (Fe2+) si a fierului feric (Fe3+). Cert este insa faptul ca la nevertebrate, hemeritrina are rolul hemoglobinei de la vertebrate.

Metan monooxigenaza : Metan monooxigenaza (MMO) este o proteina ferica non-hemica care catalizeaza reactia:

reactie considerata importanta din punct de vedere industrial datorita rezervelor mari de CH4 si intentiei de a converti astfel de hidrocarburi in combustibili sau aditivi pentru carburanti. Intelegerea mecanismului acestei enzime prezinta importanta, atat industriala, cat si in domeniul bioanorganic. Reducerea MMO in prezenta dioxigenului este capabila sa oxideze substraturile similar reactiilor catalizate de hematoproteina citocrom P-450. Un model sintetic pentru MMO care contine cobalt dinuclear cu toti atomii de oxigen ca liganzi in complex este CpCo[(OR)P(OET)2]3. Complexul are o serie de proprietati interesante, in voltamogramele ciclice reversibile ale acestuia fiind puse in evidenta toate starile de oxidare ale metalului. Ribonucleotid reductaza Ribonucleotid reductaza, proteina ferica non-hemica, este implicata in transferul de electroni, functie similara cu cea indeplinita de citocrom c oxidaza. Ribonucleotid reductaza implica ionii Mg2+, Mn2+ sau Ca2+ . Reactia catalizata de aceasta enzima implica conversia ribonuclotidelor la 2-deoxiribonucleotide. Feritina Metaloproteina neporfirinica, feritina are un continut de fier de aproximativ 23%. Forma sub care se afla fierul este clar definita, redindu-se prin (FeOOH)8 sau (FeOPO3 H2)n si remarcandu-se prin caracterul micelar. Rolul feritinei in stocarea fierului a fost relevat atat prin retinerea fierului anorganic de provenienta exogena (alimentara), cat si a fierului din compusii bioanorganici de provenienta endogena (metabolica). In aceste interactii intervin agenti reducatori (acid ascorbic, acid uric) si agenti oxidanti (oxigenul molecular). 2.2. Hematoproteine si enzime hemice Au fost gasite in natura un numar mare de proteine si enzime care contin ca grupare prostetica hemul (figura 1), o porfirina continand un ligand macrociclic care coordineaza fierul. Ligandul porfirinic are abilitatea de a coordina aproape toate metalele tranzitionale la fel de bine ca si multe nemetale. Porfirinele pot accepta doi ioni de hidrogen pentru a forma un diacid sau pot ceda doi protoni pentru a deveni un anion cu sarcina -2.

Figura 1. Structura gruparii prosteice hem: hem b (protohem), R2, R4 = -CH=CH2 (denumita protoporfirina IX); mezohem, R2, R4= -CH2CH3 deuterohem, R2, R4 = H; hem a, R2= -CH =CH2, R = -CHOHCH3; hem c, R , R = -CHSCH3.

Hemul poate fi separat de globina, cu acizi diluati sau cu piridina sau chiar cu apa curata, la diluatie mare. Separarea aceasta intampina dificultati experimentale fiindca globina se denatureaza usor, iar hemul se oxideaza extrem de usor la aer. Globina are caracter bazic, din cauza continutului ei mare de lisina si histidina. Legatura dintre globina si hem se stabileste prin intermediul fierului. Hemul se recombina cu globina, regenerand o hemoglobina cu proprietati identice in multe privinte cu cele initiale. Hemul este o combinatie complexa a fierului bivalent cu un colorant, protoporfirina. Se numesc hemine, combinatiile analoage cu fier trivalent (hemina obisnuita mai contine si un ion de clor); hematina contine un ion hidroxil, pentru satisfacerea celei de-a treia valente a fierului. Combinatia dintre hem si globina denaturata poarta numele de hemocromogen. Prin oxidarea fierului din hemoglobina la starea trivalenta se formeaza methemoglobina. Methemoglobina apare in sange si in urina in intoxicatiile cu nitro-derivati si cu amine aromatice. Hemul B este cel mai des ntlnit tip de hem, fiind ntlnit att n structura proteinelor transportoare de O (hemoglobina, mioglobina), ct i n structura enzimelor de tipul peroxidazelor. Enzimele COX1 i COX2, ciclooxigenazele care intervin n sinteza prostaglandinelor, conin i ele o grupare hemic n unul din cele 2 site-uri active. n general hemul B este ataat de helixul proteic prin intermediul unei legturi coordinative ntre ionul de Fe i lanul proteic. n cazul hemoglobinei legtura coordinativ este realizat cu histidina,n timp ce NOS (sintaza oxidului de azot) i citocromul P450 realizeaz legtura cu cisteina. Datorit existenei unui singur electron la atomul de Fe, care poate fi legat printro legtura coordinativ cu proteina, fierul adopt o stare de pentacoordinare, n timp ce n cazul legrii oxigenului sau monoxidului de carbon, fierul este hexacoordinat.

Figura2 :

Structura tridimensional a hemului B: Ionul de Fe++ este reprezentat de sfera gri central; N albastru O rou, C bleu H alb.

Hemul A : Diferena fa de hemul B este oxidarea lanului metilic din poziia 8 la o grupare formil, iar substituentul din poziia 2 este un lan izoprenoid. Hemul A este ataat de protein tot prin legtur coordinativ, i intr n structura citocromului c oxidazei. Se pare c att gruparea formil ct i radicalul izopreonoid joac un rol important n conservarea oxigenului redus de ctre citocrom c oxidazei. Figura3 : Hemul A este sintetizat din hemul B, printr-o secven de reacii care include adiia 17-hidroxietilfarnesil moiety (albastru) la poziia 2 , n timp ce o grupare CHO este adiionat n poziia 8:

Hemul C difer de hemul B , prin legturile disulfurice stabilite ntre cele 2 lanuri vinilice ce formeaz cu matricea proteic. Datorit acestui fapt fierul este legat de 2 lanuri de aminoacizi, fiind hexacoordinat. Citocromul C conine o grupare hemic de tip C legat la ambele capete cu histidin i cu metionin. Primul care a identificat structura hemului C este biochimistul suedez K.G.Paul.
8

Hemul O difer fa de hemul A prin nlocuirea radicalului formil din poziia 8 cu un radical metil, lanul izoprenoidic ramne neschimbat; hemul O este implicat n reducerea oxigenului la nivel tisular, oarecum asemntor cu hemul A. Hemul L este un derivat al hemului B, ataat prin legturi covalente de lactoperoxidaz, peroxidaza eosinofilelor, i tiroid peroxidaza. Difer de hemul B prin esterificarea la nivelul C1 i C5 cu o grupare glutamat respectiv aspartat. Hemul L este cel mai important constituent al peroxidazelor animale:

Lactoperoxidaza i eosonofil peroxidaza sunt enzime de protecie , responsabile de distrugerea bacteriilor i virusurilor ; Tiroid peroxidaza este o enzim ce catalizeaz biosinteza a numeroi hormoni tiroidieni.

Hemul M este asemntor cu hemul B, fiind esterificat la C1 i la C5. Este legat de situsul activ la mieloperoxidazei. Gruparea vinilic este legat de un rest metionil, formnd un ion sulfoniu ceea ce i permite s oxideze cu uurin ionii bromur i clorur. Hemul S se deosebete de hemul B prin prezena unei grupe formil la C2 n locul gruprii vinil. A fost identificat la viermii de mare, structura sa fiind stabilit de chimistul Hans Fischer. Biosinteza Hemului : Calea de sintez are drept precursori acidul D aminolevulinic format din glicin i succinil CoA provenite din ciclul Krebs. Transformarea porfibilinogenului n porfirin nu este un proces cunoscut n plante. Are loc condensarea a 3 molecule de porfobilinogen (eliminare de amoniac, si dehidrogenare), formndu-se un tripirol. Acesta se poate scinda fie n dipirol A fie n dipirol B. Prin condensarea a 2 molecule de dipirol A se formeaz porfirina de tip I, iar condensarea unei molecule de dipirol A cu o molecul de dipirol B se formeaz protoporfirina (porfirina de tip III). n procesul de biosintez se formeaz la nceput uroporfirinogenul III, format dintr-o molecul de dipirol A i o molecula de dipirol B sun influena uroporfirinogen sintetazei are loc eliminarea de amoniac i a unei grupri formil. Din uroporfirinogen III, prin decarboxilarea acidului acetic de la C1, C3, C5, C8 formeaz coproporfirinogenul III, cu grupri metilice la aceti carboni. Acesta este supus decarboxilrii i dehidrogenrii la C6 i C4, formndu-se protoporfirinogenul IX, care prin dehidrogenare trece n protoporfirina IX. Sub aciunea ferochelatazei asupra protoporfirinei IX, are loc ncorporarea fierului, formndu-se astfel hemul.

Figura 4 : Hemul este gruparea prostetic a multor proteine implicate n multe procese fiziologice.Biosinteza hemului include o succesiune de reacii cu formare de intermediari bine definii care la rndul lor pot intra i n alte tipuri de reacii biosintetice Figura5 : Porfobilinogenul,o substan cheie n biosinteza Porfirinelor:

Aceasta posibilitate a porfirinelor conduce la complecsi porfirinici cu ionii metalici (in mod obisnuit divalenti), denumiti complecsi metal-porfirina. Astfel, porfirina, in forma sa nepolara serveste ca donor de doi electroni pentru fier in gruparea prostetica hemica. In figura 6 sunt prezentate principalele clase de proteine hemice impreuna cu functiunile lor biochimice. Pe langa functiile de transport si
10

depozitare a oxigenului si electronilor, hematoproteinele joaca un rol important in controlul si utilizarea oxigenului si derivatilor oxigenului redus. Figura 7 prezinta chimia complecsilor oxigenului in termenii potentialelor de reducere care guverneaza starile de oxidare ale acestora in conditii neutre (pH=7) si acid (pH=0). Este prezentat, de asemenea, domeniul in care hematoproteinele isi exercita influenta. In vederea acoperirii intregii game de proteine si enzime care contin hem, vor fi discutate cate un tip de hematoproteina din fiecare din cele trei clase de proteine cunoscute. Citocromul c va fi discutat ca un exemplu de hematoproteina care este implicata in transferul de electroni; hemoglobina serveste ca prototip al hematoproteinelor implicate in legarea si transportul oxigenului; un exemplu al enzimelor hemice care catalizeaza inserarea unui atom de dioxigen in substraturi organice este prevazut pentru examinarea chimiei citocromului P-450.

Figura 6 : Principalele hemoproteine si rolul lor biochimic

11

Figura 7 : Potentialele de reducere standard asociate cu chimia oxigenului Citocromul c Clasa de citocromi c a fost intens studiata. Aceste hematoproteine se disting de alti citocromi prin faptul ca gruparea porfirinica cu fier (protoporfirina IX) este legata covalent la proteina prin tioeter. Un avantaj in studiul acestor hematoproteine este acela ca citocromii de tip c sunt suficient de mici ca dimensiune pentru a putea fi examinati prin metode structurale si fizice. In plus, citocromii c sunt mult mai bine caracterizati decat toate biomoleculele care contin metale in termenii intelegerii transferului de electroni in sisteme biologice. Principala functie a citocromilor c este aceea de asigura transferul de electroni. Citocromii c pot fi redusi de un numar de purtatori de electroni; acestia sunt in mod uzual membrane legate, astfel transferul de electroni trebuie sa fie eficient si specific in astfel de molecule datorita mobilitatii reduse a purtatorului de electroni care este incorporat in membrana. Caracterizarea structurala a citocromilor c prevede aproximativ 70 de secvente de aminoacizi determinate din eucariote.

12

Primele studii asupra transferului de electroni in aceste sisteme au fost tratarea unui citocrom c cu un (sau o serie) de oxidanti sau reducatori pentru a determina parametrii cinetici care controleaza reactia cu transfer de electroni; acesti parametri includ taria ionica, pH-ul, temperatura. Multi dintre oxidantii si reducatorii utilizati in studiul reactiilor cu transfer de electroni ale citocromilor sunt complecsi anorganici fara importanta fiziologica Ru(NH3)5(H2O)3+/2+ si Ru (2, 2 dipiridil)33+/2+. Tabelul 3 Lista hematoproteinelor si enzimelor hemice cunoscute si rolul fiziologic presupus

13

Hemoglobina si mioglobina Numele hemoglobina provine de la cuvantul grecesc haima (sange) si globulina (o proteina). Hemoglobina este pigmentul respirator (pigmentul rou), al tuturor vertebratelor, fiind prezent n eritrocite, unde are rol n transportul oxigenului (oxihemoglobin), i a CO2 (carbohemoglobin).

Fig. 8: Diagrama aratind schimbul gazos in alveole (stinga) si transportul de oxigen de catre hemoglobina (dreapta);

Pigmentul haima care se gaseste in hematiile vertebratelor le da culoarea rosie prin fierul pe care-l contine in molecula. Hemoglobina fixeaza dupa cum s-a mentionat - oxigenul in plamani, dand oxihemoglobina, o combinatie labila, forma prin care se transporta oxigenul spre toate organele unde este nevoie de el. Aceasta fixeaza apoi oxidul si chiar bioxidul de carbon la hemoglobina, dand carboxihemoglobina - o combinatie care se poate retransforma din nou in hemoglobina. Acest colorant rosu al sangelui are greutatea moleculara 68000. Totusi, unele animale - de exemplu racii - au sangele nu rosu, ci albastru. Acest tip de "hemoglobina" este hemocianina (haima=sange, kuanos=cupru), deci ohemoglobina care contine in molecula in loc de un atom de fier, unul de cupru, care-i da culoarea albastra in loc de cea rosie. Constituit dintr-o component proteic numit globin i o component prostetic, colorat, hemul, un nucleu porfirinic cu 11 duble legturi conjugate. Hemul are ca heteroatom ionul de Fe (fier), legat prin valene secundare de 2 atomi de N (azot) n timp ce cu ceilai 2 atomi de N este legat covalent. Reale contributii in medicina le-au avut si chimistii Th. Sydenham si N. Lemery care au descoperit prezenta fierului in sange. Daca sangele este esential pentru aproape toata lumea animala, clorofila este sangele lumii vegetale. Un fapt este extrem de curios. Atat clorofila din plantele verzi cat si hemoglobina din sangele vertebratelor superioare au o structura chimica extrem de apropiata. Si una si cealalta contin grupe de atomi aproape identice, legate printr-un atom de magneziu la clorofila si printr-un atom de fier la hemoglobina.
14

Sangele vertebratelor contine globule, plasma si gaze. Globulele sunt de doua feluri: rosii (sau hematii), identificate de Malpighi in 1665 si albe (sau leucocite), asa cum aratase englezul W. Hawson in anul 1770. Globulele rosii se gasesc in numar impresionant, aproximativ 5 milioane intr-un mililitru cub de sange. Ele contin globulina, saruri de potasiu si fosfati. Analizele spectrale au aratat prezenta fierului (1g la 200g de hemoglobina). Globulele albe sunt mult mai putin numeroase decat cele rosii. Un litru de sange contine 8 miliarde, adica revine o globula alba la 750 globule rosii. Mecinikov a aratat ca rolul acestora este de a apara organismul de infectii (de microbi patogeni), luptandu-se cu "inamicul" prin asa-nimita fagocitoza. Hemoglobinele vertebratelor au greutati moleculare intre 65000 si 68000 si contin patru molecule de hem deci patru atomi de fier la mol (4% hem si 96% globina in greutate). Hemoglobina animalelor inferioare din clasa ciclostomatelor are greutatea moleculara 17500. Hemoglobina are functiunea fiziologica importanta de a transporta oxigenul in organismul animal. Hemoglobina formeaza cu oxigenul molecular o combinatie slaba, usor disociabila, oxi-hemoglobina, de culoare rosie mai deschisa. Aceasta ia nastere atunci cand presiunea partiala a oxigenului este mare, de exemplu in plaman, si se disociaza la presiune partiala mica (in capilarele sanguine), punand oxigenul in libertate: Hemoglobina + 4O2 Hemoglobina x (O2)4 Oxigenul liberat in capilarele sanguine difuzeaza in tesuturi, unde serveste in reactiile de oxidare. In oxi-hemoglobina, fierul este tot bivalent, ca in hemoglobina. Numai hemoglobina nativa poate lega, in acest mod oxigenul. Reactiile pas cu pas: Hb + O2 HbO2 HbO2 + O2 Hb(O2)2 Hb(O2)2 + O2 Hb(O2)3 Hb(O2)3 + O2 Hb(O2)4 Reactia totala: Hb + 4O2 Hb(O2)4 Reactia oxigenului molecular cu hematoproteine este importanta in respiratie si pentru reglarea proceselor metabolice. Hemoproteinele sunt formate din protoporfirina IX si o apoproteina. Prin chelarea Fe 2+ de catre porfirina, cei doi protoni de la atomii de azot sunt inlocuiti si se obtine protohemul sau hemul b, neutru din punct de vedere electric.
15

Deoarece hemul este oxidat ireversibil de aer in mediu apos la specia corespunzatoare a Fe3+ (hemina), hemul insusi nu poate actiona ca transportor de oxigen in vivo. Natura a gasit solutia, prin incadrarea hemului intr-o matrice de proteina (globina), fiind inconjurat de grupari hidrofobe de aminoacizi. Functia de transport si depozitare a oxigenului este efectuata de hemoglobina (Hb) si mioglobina (Mb). Prima transporta oxigenul de la sursa (plamani, bronhii sau piele) la locul de utilizare din interiorul celulelor muschilor. Aici oxigenul este transferat mioglobinei pentru utilizarea in respiratie. In ambele proteine, fierul este coordinat la cei patru atomi de azot ai protoporfirinei IX si la un atom de azot al unei grupari imidazolice a histidinei din lantul polipeptidic globina in pozitia axiala. Cea de a sasea pozitie de coordinare, axiala, de cealalta parte a planului hemului este neocupata in absenta unor molecule mici cm ar fi O2, CO2, NO, H2O, deoarece un atom de azot al histidinei se afla la o distanta prea mare pentru a fi coordinat. In cea de a sasea pozitie de coordinare, vacanta, se pot lega si alti liganzi in locul oxigenului. Liganzii care stabilesc legaturi sunt favorizati si, de aceea, CO, liganzii care contin S si P se pot lega mai usor decat O2 ; in prezenta unor cantitati mari din oricare dintre acestia, hemoglobina este blocata si devine inaccesibila pentru transportul oxigenului. Rolul globinei in prevenirea oxidarii ireversibile a Fe3+ cu O2 este dublu : - inconjurarea hidrocarbonata a hemului are o constanta dielectrica scazuta si actioneaza ca un solvent nepolar care nu suporta (impiedica) separarea de sarcina care apare la oxidarea Fe2+; - inconjurarea sterica protectoare previne formarea unui dimer -oxo-hem, care pare a fi intermediarul necesar mecanismului oxidarii ireversibile. Hemoglobina si mioglobina se deosebesc prin afinitatea pentru O2 aceasta explicand si functiile lor diferite. Oxigenarea reversibila a Mb si Hb se caracterizeaza prin urmatoarele: - mioglobina are o afinitate de aproximativ 10 ori mai mare pentru oxigen decat hemoglobina; acest lucru este justificat de functia sa ca transportor de oxigen este mica; in tesut, unde concentratia in O2 este mica ; - mioglobina preia oxigen intr-un raport molar 1:1, in concordanta cu relatia normala intre gradul de complexare si presiunea O2 . In cazul hemoglobinei, o singura molecula poate accepta 4 moli de O2 , iar fixarea lor nu este independenta; - exista o dependenta de pH a fixarii oxigenului de catre hemoglobina, cunoscuta ca efect Bohr, rezultatul fiind favorizarea procesului de cedare a oxigenului la pH scazut (concentratii mari de CO2). Afinitatea pentru oxigen a hemoglobinei este diminuata drastic de fosfatii organici, care favorizeaza legaturile de hidrogen deplasand astfel echilibrul spre forma dezoxigenata. Efectele pH-ului si ale fosfatilor sunt specifice pentru lanturile peptidice tetramere ale hemoglobinei, In timp ce pentru mioglobina sau unitatile peptidice individuale ale hemoglobinei, preluarea oxigenului nu este afectata de acesti doi factori.

16

Structura hemoglobinei Figura 9 : Structura tridimensional a hemoglobinei: Gruparea hemic are un atom de fier cuplat cu inelul porfirinic. Atomul de fier realizeaz o legtur puternic cu proteina globular prin intermediul nucleului imidazolic al unei molecule de histidin, protein situat de obicei n planul inferior comparativ cu planul hemul.

Planul superior este ocupat de o legtur reversibil cu oxigenul din heterociciclu, configuraia compusului format fiind cea de tip octaedric. Atunci cnd oxigenul nu este legat , locul su este luat de o molecul de ap, conformaia fiind aceea a unui octaedru neregulat. Fierul are 2 ioni : Fe 2+ i Fe3+, ns Fe 3+ nu poate lega O;legarea O se face i cu oxidarea de ctre oxigen a Fe la Fe3+, deci fierul trebuie s existe n forma de oxidare +2 pentru a lega oxigenul. La om hemoglobina are o conformaie de tetramer, numit hemoglobina A , format din 2 lanuri i 2 lanuri , formate fiecare fin 141, respectiv 146 aminoacizi. Hemoglobina A se numeroteaz 1 2, subunitile fiind legate prin puni de sare, legturi de hidrogen i interacii hidrofobe astfel: 11 12. Ionii de Fe 2+ si Fe3 + conin respectiv 24- 25 e - (configuraia electronic este [Ar]3d6 4s2 , [Ar]3d5 4s2d ) .
Figura 10 : Complexul are structur octaedric:

Degradarea hemoglobinei Atunci cnd are loc moartea hematiilor, membrana lor se rupe, hemoglobina este hidrolizat iar Fe recuperat. Ciclul porfirinic se desface iar fragmentele sunt metabolizate de ficat. n urma procesului rezult o molecul de CO pentru fiecare molecul de hemoglobin metabolizat. Procesul este unul natural i reprezint o surs de CO pentru corpul uman, monoxid care se elimin prin aerul expirat.
17

Produsul de metabolizare final estebilirubina, un pigment de culoare galben a crui nivel semnific distrugerea hematiilor. Dac ritmul de degradare a hemoglobinei este prea rapid, ea poate bloca anumite capilare mai ales capilarele din rinichi determinnd apariia unor boli. Scderea hemoglobinei neasociat cu scderea numrului de hematii poart denumirea de anemie; anemia are drept principal cauz deficiena de Fe. Ca urmare a acestei deficiene, scade sinteza de hemoglobin, hematiile vor fi de tip hipocrom (srace n pigment), si microcitic (mai mici dect n mod normal). n hemoliz (distrugere a hematiilor mai rapid dect sinteza), icterul asociat este cauzat de metabolitul bilirubin i de hemoglobina circulant care poate determina blocaj renal. Hemoglobinopatiile sunt mutaii la nivelul lanului globinei, cele mai des ntlnite fiind anemia falciform (siclemia) i talasemia; tot n cadrul globinopatiilor sunt i porfiriile, caracterizate de erori n sinteza hemului. La nivel mai mic se pare c hemoglobina A se combin cu glucoza, pe care o leag ntr-un anumit situs, formnd compusul HbA1c (hemoglobina glucosilat, sau glicat). Pe msur ce concentraia glucozei crete, procentul de HbA transformat n HbA1c crete i el. La diabetici, unde glucoza are valori foarte mari, i compusul tinde ctre valori mari, procentul su fiind reprezentativ pentru nivelul glucozei sanguine datorit timpului de via a hematiilor 50-55 zile Teste de laborator Hemoglobina este urmrit n permanen n cadrul testelor sanguine, (numrarea hematiilor), rezultatele fiind exprimate n g/L, g/dL, mol/L (1g/dL =0,621mmol/L). Dac concentraia Hb totale scade sub acest punct, avem de a face cu o anemie. Determinarea Hb se face prin analiz sanguin i urmrirea valorii hematocritului care reprezint volumul ocupat de hematii n cadrul volumului sanguin. Nivelul glucozei are variaii orare, astfel nct urmrirea nivelului glucozei or de or este relativ greu de executat, iar rezultatele nu pot fi semnificative i pot da erori la interpretare. Pentru acest motiv se urmrete complexul HbA1C, a crui nivel este direct proporional cu valoarea glucozei sanguine. De obicei o valoare mai mic sau egal cu 6% reprezint un nivel normal al glucozei sanguine, n timp ce valori de peste 7% indic un nivel ridicat al glucozei (diabet). Urmrirea valorii complexului se poate face doar la subiecii sntoi care au un ciclu al hematiilor normal. La indivizii cu dereglri ale acestui ciclu cum ar fi bolnavii cu anemie falciform, unde se pot ntlni alte tipuri de hemoglobina (Hb S), ciclul de via este mult mai scurt. Din acest motiv se folosete testul nivelului de fructozamin, test care are la baz msurarea gradului de legare a glucozei de albumina seric, detereminndu-se astfel nivelul sanguin al glucozei n ultimele 18-21 zile, care reprezint timpul de njumtire a albuminei.

Tipuri de hemoglobina 1. Hemoglobina umana:

18

n embrion:

Gower 1 (22) Gower 2 (22) Hemoglobina Portland (22)

n fetus:

Hemoglobina F (22)

La adult:

Hemoglobina A (22) - Tipul cel mai des ntnit ; Hemglobina A2 (22) - Lanurile se sintetizeaz cam din al III-lea semestru de sarcin i al aduli reprezint cam 2,5% ; Hemoglobina F (22) La aduli hemoglobina F este restrns la o populaie limitat de hematii numite celule F ; Hemoglobina S - Tipul de hemoglobin ntlnit la hematiile n form de secer (anemia falciform).

2. Alte tipuri de (hemo)globina Mioglobina: Este identificat n muchi, ntlnindu-se la toate vertebratele, unde coloreaz muchii n rou sau cenuiu nchis. Este foarte aemntoare cu hemoglobina, ns difer de aceasta prin faptul ca nu prezint uniti tetramerice. De regul stocheaz oxigenul pentru a fi transportat mai departe. Hemocinina: Este al 2-lea transportor de oxigen din mediul animal, identificat la artropode i molute, avnd heteroatom ionul de Cu, iar culoarea sa datorit acestui fapt este albastr atunci cnd leag oxigenul. Hemeritrina: ntilnit la unele nevertebrate marine i anumite specii de anelide, heteroatom ionul de Fe, culoarea sa este roz/violet cnd este oxigenat, incolor cnd oxigenul nu este legat. Clorocruorina: Identificat la multe anelide, asemntoare cu eritrocruorina, ns grupare hemic este diferit. Cnd nu leag oxigenul are culoarea verde, n timp ce oxigenat are culoare roie. Vanabina: ntlnit la urocordate, se pare c heteroatomul de ionul de vanadiu (ipotez neconfirmat). Eritrocruorina: Identificat la multe anelide, este un complex proteic cu masa de peste 3,5 milioane daltoni.

19

Pinaglobina: Identificat doar la molusca Pinna squamosa, heteroatomul fiind ionul de Mn. Leghemoglobina: Identificat la specii de leguminoase: lucern, soia, bacteriile fixatoare de azot sunt protejate de aceast protein care are drept heteroatom ionul de Fe. Implicatiile hemoglobinei in medicina Rolul principal al hemoglobinei este acela de a fixa si transporta oxigenul de la plamn la tesuturi, pentru a asigura functionarea normala a celulelor. Reducerea capacitatii de a asigura transportul oxigenului (ca urmare fie a reducerii concentratiei de hemoglobina din eritrocite, fie a reducerii numarului de eritrocite din circulatie) se manifesta prin paloare, care se instaleaza lent n anemia cronica si rapid n anemia consecutiva unei hemoragii, racirea extremitatilor din cauza reducerii metabolismului din tesuturi, respiratie accelerata care asigura o crestere a cantitatii de oxigen fixata pe hemoglobina, tahicardie (adica cresterea frecventei batailor inimii) pentru a compensa reducerea cantitatii de snge care transporta oxigen. Datorita oxigenarii insuficiente a sistemului nervos mai pot aparea o serie de simptome cum ar fi: ameteli, cefalee (durerile de cap), astenie. Termenul "anemie" (din greaca "an" - negare, "hiema" - singe), tradus cuvint in cuvint, inseamna "lipsa singelui". Din aceasta, desigur nu reiese ca bolnavul de anemie are mai putin singe decit oamenii sanatosi. Anemia - reprezinta scaderea cantitatii de hemoglobina (proteina esentiala a eritrocitelor, ce are rolul de transport a oxigenului catre toate tesuturile organismului si catre copil) si numarului de eritrocite (celulelor rosii) in singe. Cantitatea de hemoglobina in singele unei femei se considera normala fiind in limitele 120-160 g/l, iar eritrocite - 3,4-5,0 mln. Una din cele mai frecvente forme de anemie este cea ferodeficitara care se intilneste in 85-90 % cazuri. Anemia ferodificitara se intilneste foarte frecvent in timpul sarcinii (la circa 50-60 % femeile insarcinate). Anemia ferodificitara reprezinta starea cind in organism nu ajunge unul din componenetele principale ale hemoglobinei - fierul.

20

Figura 11

Eritrocitele se fac in maduva osoasa. Pentru a se forma normal (a se "naste" si a creste normal) globula rosie are nevoie de anumite conditii. Una din aceste conditii este si ca in organism sa existe o cantitate corespunzatoare de fier (dar nu este singura substanta de care este nevoie pentru a se face globule rosii in cantitate si calitate normala). Rolul laboratorului in diagnosticarea anemiei In cazul existentei unei suspiciuni de anemie confimarea acesteia este foarte usor de facut de catre laborator. Efectuarea unei hemograme complete reprezinta investigatia primara obligatorie la care se adauga in anumite cazuri examinarea frotiului de snge. O hemograma completa (care in laboratorele moderne se face in 1-5 minute) cuprinde: 1. numarul de hematii care in anemie poate fi scazut, normal sau crescut, in functie de vechimea anemiei si de capacitatea maduvei osoase de a compensa anemia; 2. hematocritul, care in anemii este scazut; 3. hemoglobina, care de asemenea este scazuta;

21

4. volumul eritrocitar mediu (VEM) ne da informatii asupra marimii hematiei este scazut in anemiile feriprive si talasemii, normal in anemii posthemoragice, crescut in anemia pernicioasa; 5. hemoglobina eritrocitara medie (HEM) este scazuta in anemiile feriprive si alte anemii care merg cu scaderea sintezei de hemoglobina (talasemii), normala in anemiile posthemoragice recente, crescuta in anemia pernicioasa; 6. concentratia hemoglobinei eritrocitare medii (CHEM) este scazuta in anemiile feriprive si alte anemii care merg cu scaderea sintezei de hemoglobina, si normala in restul anemiilor. Restul parametrilor unei hemograme (numar de trombocite, volumul trombocitar mediu, trombocitocritul, numarul de leucocite si formula leucocitara) constituie informatii utile care ne pot avertiza asupra unei cauze a anemiei. Examinarea microscopica a frotiului de snge reprezinta modalitatea de studiere a morfologiei celulelor sanguine, de apreciere a cantitatii de hemoglobina din hematii, a numarului de leucocite si trombocite din snge, informatii suplimentare care vor ajuta la stabilirea tipului de anemie. Principii de tratament Tratamentul anemiilor depinde de cauza care le-a provocat. Pentru anemiile cu caracter acut, provocate de hemoragii importante, cel mai bun tratament este inlocuirea rapida a sngelui pierdut (dupa ce s-a oprit hemoragia) prin efectuarea de transfuzii. In anemiile provocate de lipsa diferitelor elemente necesare productiei de hematii si de hemoglobina (anemie prin lipsa de fier, prin lipsa de vitamine) se administreaza, dupa caz si in cantitatile necesare, fierul si vitaminele care lipsesc. In anemiile produse de o hemoliza crescuta se administreaza hormoni corticoizi sau se indeparteaza operator splina. In anemiile provocate de infectii se face tratament antiinfectios corespunzator (cu antibiotice sau alte preparate), iar in cele provocate de cancer se face tratamentul bolii de baza. Cel mai bun tratament este insa preventia. O atentie deosebita trebuie acordata regimului alimentar zilnic care trebuie sa contina cantitati adecvate de minerale si vitamine. Necesitatea existentei Fe(II) pentru functia Hb si Mb Multe metaloenzime functioneaza adecvat daca ionul metalic fiziologic este inlocuit cu diferiti alti ioni metalici. Este cazul carboxipeptidazei, la care prin inlocuirea Zn(II) cu Co(II) activitatea enzimei creste. Incapacitatea methemoglobinei (Hb+) si metmioglobinei (Mb+ ), care contin Fe(III), de a fixa oxigenul molecular este cunoscuta. Acest efect este corelat cu faptul ca Fe(III) nu poate dona usor electroni oxigenului, ca in cazul ionului Fe(II). Porfirinele, asa cum s-a mentionat anterior, formeaza complecsi stabili cu cei mai multi ioni metalici. Totusi, singura proteina functionala, in care ionul de Fe(II) al Mb si Hb
22

este inlocuit cu un alt ion metalic este coglobina, care contine Co(II) n locul Fe(II). Afinitatea coglobinei derivate de la Hb pentru O2 este de aproximativ 3 ori mai mica decat cea a Hb, iar interactiile hem-hem, desi apreciabile, sunt mai slabe decat in Hb. De asemenea, coglobina derivata de la Mb are o afinitate pentru O2 mai mica decat Mb. In multe privinte, reactiile coglobinei sunt similare cu cele ale Hb si Mb. Exista insa, unele diferente importante: - oxigenarea coglobinei nu presupune o modificare a starii de spin, asa cum se intampla la Mb si Hb, deoarece ambele forme oxi- si deoxi- ale coglobinei sunt complecsi de tip spin minim; - oxidul de carbon nu se coordineaza la coglobina, desi Hb si Mb au o afinitate mai mare pentru CO decat pentru O2 ; - deplasarea histidinei in momentul oxigenarii este mai mica de jumatate decat cea corespunzatoare HbO2 ; - gradul de cooperativitate intre unitatile individuale este destul de apropiat de valoarea pentru Hb. Hemoglobine si mioglobine in care Fe(II) este inlocuit cu Mn(II,III), Ni(II), Cu(II) sau Zn(II) au fost de asemenea preparate. Totusi, nici unul din acesti derivati nu fixeaza reversibil O2. Citocromul P-450 Citocromul P-450 este o hemoproteina ce reprezinta oxidaza terminala a catenei microzomale si isi are denumirea de la faptul ca tratarea acestor proteine cu diferite substraturi produce o deplasare a maximului de absorbtie al complexului cu monoxid de carbon la 450 nm. Are o activitate monooxigenazica, catalizand oxidarea steroizilor, acizilor grasi si medicamentelor cu nucleu aromatic. Citocromul P-450 functioneaza in forma oxidata si se cupleaza cu substratul pe care il va oxida. Concomitent, se produce o schimbare conformationala a hematoproteinei oxidate, cu o conversie de la stare de spin scazut la cea de spin inalt. Ciclul reactiilor in care activeaza citocromul P-450 trece prin patru faze: (1) legarea substratului la citocromul P-450 cu schimbarea conformationala a hematoproteinei si trecerea de la stare de spin scazut la cea de spin inalt; (2) reducerea fierului citocromic prin transfer de electroni de la NADPH 2 reductaza ; (3) activarea oxigenului cu formarea unui complex oxigen activ, adus la stadiul de anion superoxid; (4) transferul atomului de oxigen cu hidroxilarea substratului. Citocromul P-450 este, de asemenea, cunoscut ca fiind catalizator in reactii de epoxidare, N-, S-, O- dezalchilari, N-oxidari, sulfoxidari, dehalogenari, ca si N- si S- hidroxilari. O reprezentare generala a reactiilor catalizate de citocromul P-450 este data de ecuatia:

2.3. Proteine fier-sulf

23

Proteinele cu fier-sulf contin fier si sulf liberabil cu acizi, in cantitati echivalente. Prima proteina cu fier-sulf descoperita, feredoxina, a fost identificata intr-o bacterie anaeroba capabila de a fixa azotul atmosferic. Proteine asemanatoare au fost descoperite apoi si in plante superioare, unde se gasesc in cloroplaste si participa la transferul de electroni al fotosintezei. Proteinele fier-sulf au fost, de asemenea, gasite in alte microorganisme si in tesuturi animale, in mod special in mitocondrii. Mai mult, grupari Fe-S se gasesc in unele flavoproteine, unde se numesc centri de fier-sulf. Aceste proteine par sa functioneze ca transportori de electroni suferind tranzitii reversibile Fe(II)-Fe(III). In lantul mitocondrial de la NADH la oxigen par sa existe cel putin sapte centre fier-sulf diferite. Patru sunt localizate in complexul NADH dehidrogenazei, doua sunt asociate citocromului b si unul citocromului c 1. Desi acesti centrii sunt fara indoiala foarte importati in transportul de electroni, functia lor precisa nu este inca cunoscuta. Feredoxina Structura feredoxinei a fost mai mult studiata datorita cuantumului ridicat de fier si existentei unor structuri tiolice - cistinodependente care fixeaza fier. Astfel, in feredoxina izolata in bacterii s-a observat existenta unei componente proteidice formata dintr-o catena polipeptidica in care exista opt resturi de cisteina si sapte atomi gram de sulf intr-o forma anorganica. Componenta prostetica este formata din sapte atomi de fier trivalent neheminic. S-a evidentiat faptul ca Fe este legat intre doua catene peptidice la nivelul atomilor de sulf. Atomii apartin atat gruparii tiolice a cistinei, cat si sulfului anorganic, probabil de natura sulfonica apartinand catenei polipeptidice. Feredoxina, in ansamblul sau, are o greutate moleculara redusa si participa la procesele de oxido-reducere din plantele superioare si din bacterii.

3. Configuratia ionului de Fe Din punct de vedere magnetic oxihemoglobina este diamagnetic, dar configuraia electronilor de joas energie att la nivelul oxigenului ct i a fierului denot caracter paramagnetic . Oxigenul triplet cu cea mai joas energie, are 2 electroni n orbitali moleculari de antilegtur. Ionul de Fe ++ are tendina de a adopta o configuraie de spin nalt , electronii neparticipani aflndu-se de asemenea n orbitali de antilegtur . Fe+++ are de asemenea electroni neparticipani. Toate aceste molecule au caracter paramagnetic i nu diamagnetic cum ar trebui n mod teoretic. Exist 2 explicaii pentru acest lucru:

Fe2+ se leag de oxigenul singlet. Amindou speciile sunt diamagnetice;

24

Spinul nalt al Fe 3+ determin legarea de O 2- (anionul superoxid),manifestndu-se antiferomagnetismul care aliniaz electronii neparticipani, determinnd proprieti diamagnetice; Fe 2+ cu configuraie de spin jos se leaga de O22-. Amindou speciile sunt diamagnetice.

Spectroscopia electronica cu raze X, sugereaz c starea de oxidare a fierului este de aproximativ 3,2 , spectrul n infrarosu a legturii O-O sugereaz un tip de legtur foarte asemntoare cu configuraia ionului superoxid . Starea de oxidare corect este +3 pentru fier i 1 pentro oxigen. Diamagnetismul acestei configuraii este dat de electronii ionului superoxid care au o aliniere antiferomagnetic, n sensul opus alinierii electronilor de Fe2+, opiune nefiind deloc surprinztoare deoarece singletul oxigenului precum i larga separaie a ncrcrii sunt nefavorabile strii de energie nalt. Schimbarea valenei de Fe2+ la Fe 3+ determin scderea mrimii atomului i permite acestuia s intre n acelai plan cu ciclurile pirolice, putnd astfel coordina restul de histidin, iniiind schimbri alosterice n lanul globulinic. De fapt se pare c structura adoptat este una de echilibru ntre aceste 3 forme. 4. Complexarea liganzilor Atunci cnd oxigenul se leag de ionul de Fe, are loc o contracie a atomului de Fe determinnd mutarea n interioriul planului porfirinic, concomitent cu ndeprtarea de atomul de oxigen i apropierea de restul histidinic. La hemoglobina uman legarea oxigenului este de tip cooperativ. Hemoglobina are afinitate pentru oxigen, afinitate crescut de saturarea moleculei cu oxigen; primul atom de oxigen legat influeneaz forma site-ului de legare pentru urmtorul atom. Acest lucru este posibil, cnd datorit oxigenrii hemoglobinei, subunitaile proteice ale acesteia sufer modificri, modificri ce se traduc prin schimbri n ntregul complex hemoglobinic determinnd ca altor subuniti s le creasc afinitatea pentru oxigen.

Se observ c la formarea oxihemoglobinei are loc o coborre a planului atomului de Fe , i apropierea de restul histidinic:

25

Figura 12

Drept consecin curba de legare a oxigenului de hemoglobin este de tip sigmoid sau S, opus curbei de tip hiperbol asociat cu legarea de tip noncooperativ. Legarea oxigenului de hemoglobin este sczut n prezena monoxidului de carbon, deoarece acesta intr n competiie pentru site-urile de legare, monoxidul legndu-se de preferin n aceleai locuri ca i oxigenul. Dioxidul de carbon are un alt situs de legare, neafectnd formarea complexului HbO.Sub infleuna anhidrazei carbonice, dioxidul de carbon se scindeaz n acid carbonic instabil care se descompune imediat punnd n libertate ionul carbonat HCO3 - i un proton H+.

Datorit procesului de legare de tip cooperativ, curba de legare a oxigenului de Hb are o form sigmoid :

26

CO2 + H2O H2CO3 HCO3- + H+ Sngele ncrcat cu dioxid de carbon are un pH acid, i din acest motiv poate lega protonul i dioxidul de carbon determinnd transformri conformaionale n partea proteic i la nivelul capacitii de legare i de eliberare a oxigenului. Protonul poate fi legat n diferite locuri de-a lungul lanului proteic, dar dioxidul de carbon se poate lega doar de gruparea amino din poziia alpha formnd ionul carbamat. Atunci cnd nivelul de dioxid de carbon scade (de exemplu n capilarele pulmonare), CO2 i H sunt eliberai de la nivelul hemoglobinei, crescnd afinitatea proteinei pentru O 2. Acest control al hemoglobinei pentru oxigen prin legarea i eliberarea CO2 i acidului poart denumirea de efectul Bohr. Monoxidul de carbon afecteaz legarea oxigenului de hemoglobin, datorit afinitii de circa 200 de ori mai mare fa de oxigen. Acest lucru este tradus prin aceea c o cantitate extrem de mic de CO (provenit de exemplu din fumul de igar, eapamentul automobilelor), reduce foarte mult capacitatea de legare a O2 de ctre hemoglobin. Monoxidul formeaz carboxihemoglobina un compus extrem de stabil, de culoare rou strlucitor. Asemntor cu monoxidul de carbon se comport i ionii CN-(cian), SO(monoxidul de sulf), NO 2(dioxid de azot)0 ;S2-(sulfit).Toi aceti compui manifest afinitate crescut pentru ionul de Fe de care se leag fr a-i schimba starea de oxidare, i mai grav neinhibnd legarea oxigenului, determinnd intoxicaii grave. Oxidarea Fe2+ la Fe3+ deteremin conversia hemoglobinei la hemiglobin sau methemoglobin, compus care nu poate lega oxigenul. n sngele normal hemoglobina este protejat printr-un sistem reductor de aceast transformare. ns anumii anioni de tipul oxidului nitros N2 O, sau dioxidului de NO2, sunt capabili s transforme o fracie foarte mic de hemoglobin n methemoglobin, acest lucru neavnd importan medical (NO2 este nociv prin alt mecanism, n timp ce N2 O este folosit n anestezii de scurt durat, ceea ce nu permite afectarea hemoglobinei. La populaiile aclimatizate la nlimi mari concentraia esterului glicerin23difosfat sanguin este mult crescut, ceea ce permite transportul unor cantiti mai mari de oxigen la nivelul esuturilor n condiiile unei presiuni a oxigenului sczut. Acest fenomen n care o molecul Y afecteaz legarea moleculei X pentru transportul moleculei Z poart denumirea de efect heterotropic allosteric. Moleculei X pentru transportul moleculei Z poart denumirea de efect heterotropic allosteric.
.

5. Spectroscopia fotoelectronica in raze X si spectrul IR

27

Componentii de baza in cazul unei spectroscopii fotoelectronice in raze X

Curba spectrului pentru toti elementii

28

Rezolutie spectrala inalta pentru semnalul Si (2p)

6. Bibliografie
29

1. E. Riedel, Anorganische Chemie, Walter de Gruyter Verlag, 4.Aufl.,Berlin, New York, 1999; 2. H. P. Latscha, H. A. Klein, Anorganische Chemie, Springer Verlag, Berlin u.a., 1996; 3. R. Demuth, F. Kober, Grundlagen der Komplexchemie, Otto Salle Verlag, Frankfurt am Main 1992; 4. N.N. Greenwood, A. Earnschaw, Chemie der Elemente, VCH Verlagsgesellschaft mbH, Weinheim 1990; 5. Ch. Elschenbroich, A. Salzer, Organometallchemie, Teubner Verlag, Stuttgart 1993; 6. Campbell, Mary K. (1999), Biochemistry (Third Edition), Harcourt College Publishers, ISBN 0-03-024426-9. 7. Reece, JB (2005), Biology (Seventh Edition), Benjamin Cummings, ISBN 0-8053-7171-0. 8. Di Maio, M, Pisano, C & Tambaro, R, Greggi S, Casella G, Laurelli G, Formato R, Iaffaioli RV, Perrone F & Pignata S (May 1, 2006), "The prognostic role of pre-chemotherapy hemoglobin level in patients with ovarian cancer", Front Biosci, vol. 11:1585-90. PMID 16368539. 9. Eshaghian, S, Horwich, TB & Fonarow, GC (January 2006), "An unexpected inverse relationship between HbA1c levels and mortality in patients with diabetes and advanced systolic heart failure", Am Heart J, vol. 151(1):91. PMID 16368297. 10. Hardison, RC (June 11, 1996), "A brief history of hemoglobins: plant, animal, protist, and bacteria", Proc Natl Acad Sci USA. PMID 8650150. 11. Kneipp, J, Balakrishnan, G & Chen, R, Shen TJ, Sahu SC, Ho NT, Giovannelli JL, Simplaceanu V, Ho C, Spiro TG (November 22, 2005), "Dynamics of Allostery in Hemoglobin: Roles of the Penultimate Tyrosine H bonds", J Mol Biol. PMID 16368110. 12. Ganong, William F. (March 17, 2003), Review of Medical Physiology (Twenty-First Edition), Lange Medical Books (McGraw-Hill Medical Publishing Division), ISBN 0-07-140236-5. 13. Cotton, Wilkinson, Murillo and Bochmann (1999), Advanced Inorganic Chemistry (Sixth Edition), Wiley, ISBN 0-471-19957-5; 14. M. BREZEANU, E. CRISTUREAN, A. ANTONIU, D. MARINESCU, M. ANDRUH, Chimia metalelor, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1990; 15. V. DARIE, Biochimie medicala, vol. I, Ed. Amon, Craiova, 1994; 16. M. ZAMFIRESCU-GHEORGHIU, A. POPESCU, Tratat de biochimie medicala, vol. I si II, Ed. Medicala, Bucuresti, 1991; 17. Z. GARBAN, Tratat elementar de biochimie, vol. I, partea 2, Ed. Mitron, Timisoara, 1996; 18. M.J. KENDRICK, M.T. MAY, M.J. PLISSHKA, K.D. ROBINSON, Metals in biological systems, Ellis Horwood, New York, 1992; 19. Grecu I., Neamtu Maria, Enescu L., Implicatii biologice si medicale ale chimiei anorganice, Ed. Junimea, Iasi, 1982.

30