Adipocitokinele si insulinorezistenta

Endocrinologie
27 Septembrie 2009 20:15

Insulinorezistenta este definita ca incapacitatea organelor tinta sa raspunda normal la actiunea insulinei. Insulinorezistenta determina scaderea utilizarii periferice a glucozei, ceea ce determina cresterea necesarului de insulina. Daca nu se poate realiza cresterea secretiei de insulina apare hiperglicemie. Insulinorezistenta se asociaza cu alte afectiuni cum ar fi obezitatea, hipertensiunea arteriala si dislipidemia, toti fiind factori de risc pentru aparitia unor evenimente cardiovasculare. Obezitatea este un factor de risc recunoscute pentru aparitia insulinorezistentei si a sindromului metabolic. In ultimii ani, multiple studii au aratat ca tesutul adipos este capabil sa secrete numerosi factori cu rol endocrin. Acesti produsi includ acizii grasi liberi, care au efecte recunoscute asupra metabolismului glucidic, precum si unii factori de natura proteica numiti adipocitokine. Unele adipocitokine sunt implicate in aparitia insulinorezistentei. Leptina Leptina are un rol esential in metabolismul energetic. Este un hormon de natura proteica secretat de adipocite la un nivel aflat in relatie directa cu masa de tesut adipos. Unele dintre cel mai importante efecte ale leptinei sunt exercitate la nivelul hipotalamusului, unde regleaza aportul de alimente prin influentarea senzatiei de foame sau de satietate. Exista cazuri rare de persoane care au un deficit complet de leptina ca urmare a unei mutatii genetice. Acesti indivizi prezinta obezitate morbida, senzatie de foame continua, diabet, niveluri crescute ale cortizolului plasmatic si infertilitate. Daca se administreaza leptina exogena aceste modificari se remit. Leptina amelioreaza rezistenta la insulina actionand la nivel central ( hipotalamus ) cat si la nivel periferic (ficat, muschii scheletici ). Cu toate ca, leptina scade aportul alimentar, s-a constatat ca pacientii cu obezitate au niveluri crescute circulante de leptina. Acest fapt se explica prin aparitia unei rezistente la actiunile leptinei intalnita in obezitate. Aceasta rezistenta nu se manifesta atunci cand se administreaza leptina exogena. Pacientii cu lipodistrofie, caracterizata prin scaderea depozitelor de tesut adipos la nivel subcutanat si visceral, prezinta niveluri scazute de leptina, care se coreleaza in mod caracteristic cu insulinorezistenta. In absenta tesutului adipos, excesul caloric nu poate fi depozitat la nivelul adipocitelor si se remarca depuneri crescute de lipide la nivelul ficatului, muschilor scheletici, miocard si pancreas. Aceste acumulari anormale intracelulare favorizeaza insulinorezistenta. Adiponectina Adiponectina este o adipocitokina cu structura proteica care regleaza sensibilitatea la insulina si metabolismul energetic. Nivelurile serice ale adiponectinei sunt reduse la pacientii cu obezitate. In anumite studii, scaderea adiponectinei a fost asociata cu dezvoltarea diabetului zaharat de tip doi. Exista o legatura stransa intre adiponectina si rezistenta la insulina. Adiponectina poate determina insulinorezistenta si sindrom metabolic. De asemenea, secretia de adiponectina este reglata de catre insulina, deci adiponectina poate fi considerata un marker al rezistentei la insulina, nu un factor cauzal, considerata unii autori. Se considera ca adiponectina scade nivelul acizilor grasi circulanti liberi prin stimularea oxidarii acestora la nivelul muschilor scheletici. Adiponectina are si proprietatii antiinflamatorii prin inhibarea fagocitozei si a productiei de factor de necroza tumorala alfa de catre macrofage. Din cauza efectelor pe care le are asupra metabolismului insulinei si efectelor antiinflamatorii, se considera ca adiponectina are efecte antiaterogenice. Efectele adiponectinei nu au fost elucidate complet. Rezistina Rezistina este un polipeptid recent descoperit a care denumire sugereaza rezistenta la insulina (resistance to insulin). Administrarea de rezistina la animalele de laborator determina insulinorezistenta. De asemenea, rezistina este corelata cu aparitia obezitatii. Factorul de necroza tumorala alfa (TNF alfa) Factorul de necroza tumorala alfa este o citokina proinflamatorie implicata in patogeneza insulinorezistentei. Se considera ca acesta intervine prin stimularea eliberarii de acizi grasi liberi de catre adipocite si prin reducerea sintezei de adiponectina.

Interleukina 6 Ca si factorul de necroza tumorala alfa, interleukina 6 este o citokina cu rol important in sistemul imun, secretata de numeroase celule printre care si tesutul adipos. Nivelurile crescute de interleukina 6 sunt predictive pentru dezvoltarea diabetului zaharat de tip doi si aparitia infarctului miocardic. La persoanele care reusesc sa scada in greutate, se remarca scaderea nivelurilor serice de interleukina 6.
terapiamedicala.ro

Ultima modificare 27 Septembrie 2009 20:33

Insulinorezistenta
Diabet si Boli de nutritie
18 Decembrie 2010 09:49

Definitie
Insulinorezistenta este definita ca incapacitatea organelor tinta de a raspunde in mod normal la actiuneainsulinei. Insulinorezistenta determina scaderea utilizarii periferice a glucozei in periferie (muschi scheletic si tesut adipos), ceea ce duce la cresterea necesarului de insulina. Daca nivelurile insulinemiei nu cresc, apare hiperglicemia. Insulinorezistenta se manifesta la nivelul tuturor tesuturilor tinta (ficat, tesut adipos, muschi), dar are consecinte diferite la nivelul fiecaruia. La nivelul muschiului scheletic, insulinorezistenta diminueaza captarea glucozei si depozitarea sub forma de glicogen, la nivel hepatic scade capacitatea de a supresa eliberarea de glucoza in ciuda hiperglicemiei a jeun si a unor niveluri normale sau crescute ale insulinemiei. La nivelul tesutului adipos, insulinorezistenta anuleaza supresia lipolizei, ceea ce duce la eliberarea crescuta de acizi grasi liberi in circulatia portala, urmata de productie excesiva de trigliceride si apolipoproteina B in ficat.

Scorul HOMA
Scorul HOMA (Homeostasis model assessment) a fost descris in anul 1985 de catre Matthews et al. si este folosit pentru a evalua gradul de rezistenta la insulina. Datele din literatura au aratat ca HOMA-IR este un marker predictiv si pentru riscul de aparitie al evenimentelor cardiovasculare la pacientii cu diabet zaharat de tip 2. Se pot folosi urmatoarele formule: Scorul HOMA-IR = [glicemia a jeune (mmol/l) x insulinemia (mU/l)]/22.5 sau Scorul HOMA-IR = [insulinemie (UI/mL) x glicemie (mg/dL)] / 405. Valorile HOMA cresc direct proportional cu insulinorezistenta. Insulinorezistenta a fost definita la o valoarea HOMA IR > 3.

Bibliografie
Bonora E et al. HOMA-Estimated Insulin Resistance Is an Independent Predictor of Cardiovascular Disease in Type 2 Diabetic Subjects Prospective data from the Verona Diabetes Complications Study. Diabetes Care July 2002 vol. 25 no. 7 1135-1141