Sunteți pe pagina 1din 6

RETETE DE KETCHUP

1.

Ketchup cu rosii si gogosari vegetariana

Ingrediente:

5kg rosii 3kg gogosari 1 pahar otet 1 pahar miere de albine 1 capatana usturoi 1 ramurica cimbru 2-3 foi dafin 1 lingurita piper pisat mare

Mod de preparare:

Rosiile se oparesc 5 minute in apa clocotita si se dau prin masina de rosii (sau se decojesc si se trec printr-o sita ca sa nu ramana seminte). Se pune sucul de rosii la fiert impreuna cu mirodeniile. Gogosarii curatati de cotor si seminte, spalati si taiati bucati se adauga in sucul clocotit. Se fierbe pana cand se desface pielita de pe gogosari. Se lasa sa se raceasca dupa care se da prin masina de tocat cu sita marunta. Compozitia se pune din nou la fiert si se adauga otetul, mierea, zaharul si sarea. Se lasa sa fiarba 15 minute dupa care se pune fierbinte in sticle. Acestea se inchid repede si se acopera cu paturi pana cand se racesc (2-3 zile).

2. Ketchup 2
Ingrediente:

12 gogosari rosii 12 ardei kapia rosii 6 ardei iuti 2 radacini telina 6 cepe 1 ceasca otet 1/2 ceasca zahar 1 lingura sare 1 1/2 l bulion 1lingurita scortisoara 1 lingurita cuisoare 1 lingurita piper - toate 3 macinate
Mod de preparare:

Toate legumele se macina si se pun la fiert 1 ora, din momentul cind incep sa fiarba. Dupa ce s-au racit, se mixeaza 20 minute, si se dau din nou la fiert, un clocot . Se pune salicil (conservant) 2-3 virfuri de cutit si, cald se pune in borcane. Se tine in pat cald pina maine cind se racesc. Acuma tu poti sa-i imbunatatesti gustul cu ce vrei tu (usturoi, mustar...). Bafta si sa-mi spui cum ti-a iesit !

3. Ketchup 3
Ingrediente:

3 kg. gogosari 10 buc. ardei iute 1 caciulie de usturoi 1 buc. telina mare 1/4 l ulei 4 cepe hrean 3-4 fire 150 gr. zahar 1 l 1/2 bulion chimen (cat se ia cu varful degetelor)
Mod de preparare:

Toate cele enumerate se toaca cu masina de carne si se fierb vreo 2 ore. ATENTIE: se fierbe fara zahar si spre sfarsitul fierberii se pune zaharul. Simplu ca buna-ziua.

Ketchup 4

Ingrediente:

4 kg rosii 3 kg gogosari 0,5 kg ceapa rosie 2 teline 1 lingura otet 2 linguri zahar condimente, dupa preferinta (oregano, rozmarin, chilli, ceapa granulata, usturoi granulat)
Mod de preparare:

Rosiile se taie in patru, iar apoi se storc, pentru a indeparta coaja si samburii. In continuare, tocam cu blenderul ceapa, gogosarii si telina, si le punem peste sucul de rosii. Fierbem tot amestecul cam o ora, pana cand legumele sunt fierte. Adaugam apoi condimentele preferate si tocam din nou amestecul in blender, pentru a obtine consistenta cremoasa a ketchupului. Daca a iesit prea gros, mai punem putina apa si lasam sa fiarba cateva minute. Ketchupul se pune in sticle bine spalate si uscate, se infasoara in hartie si se fierb. E chiar mai bun decat ketchupul din magazin si partea buna e ca putem sa-l facem oricat de picant vrem.

Ketchup de Legume, Picant, pentru Iarna


Ingrediente:

-5 kg rosii -1,5 kg gogosari rosii -1 kg ardei gras -250 g ardei iute -500 g telina, radacina -1 legatura frunze de telina -1-2 legaturi frunze de patrunjel -1 kg ceapa -1-2 linguri sare (sau dupa gust) -4 linguri zahar (sau dupa gust)
Mod de preparare:

Spalati si scurgeti zarzavatul, curatati-l si taiati-l marunt. Tocati marunt verdeata. Puneti-le intr-un vas mai larg si fierbeti-l bine, pana ce toate legumele sunt facute si lasati la racit. Treceti totul prin masina de rosii si repuneti pe foc.

Fierbeti amestecand mereu, pana ce scade si are consistenta de bulion gros. Turnati fierbinte in sticle, capsati si dati la dunst uscat.

4. Ketchup dulce
Ingrediente:

3 kg rosii, 10 cepe, 10 gogosari, 10 mere, 1 lingura otet, foi de dafin, piper, 150-200 g zahar, 3 linguri sare, 3 caciulii usturoi.
Mod de preparare:

Rosiile, ceapa curatata, gogosarii si merele se taie in 4 si se fierb cu celelalte ingrediente pana se inmoaie bine. Se iau de pe foc, se lasa la racit si apoi se dau prin masina de rosii (de vreo 3 ori!). Se mai pun la fiert putin, si se pune o lingurita de salicilat. Se pun in sticle sau borcane si se capseaza dupa care se pun in haine pana a doua zi. Ies cam 8-9 borcane de 400 ml.

5. Ketchup de oameni gospodari


Ingrediente:

9 1 2 2

kg kg kg kg

de rosii ceapa taiata felii gogosari ardei gras (rosu de preferinta, dar pot fi in amestec ardei

rosii, galbeni si verzi) OBS: Ardeii si gogosarii se taie in 4, scotandu-se doar codita de la ei - 2 caciulii de usturoi mari (razuit sau dat prin presa de usturoi) - 2 teline mari (radacina si frunza; radacina se taie felii, iar frunzele bucati) - 4-5 ardei iuti taiati in jumatate - 2-3 linguri sare - ramurele de cimbru/cimbru macinat (dupa gust)
Mod de preparare:

Rosiile se spala, se taie bucati si se pun sa fiarba. Cand clocotesc se adauga celelalte ingrediente. Se fierb toate ingredientele pana devin moi. Compozitia se lasa sa se raceasca dupa care se trece prin masina de rosii si se pune din nou sa fiarba, adaugandu-se 10 linguri de zahar si 200 ml de otet (se poate potrivi dupa gust de dulce, acru sau iute). Dupa ce incepe sa fiarba se clocoteste aprox. 1 ora, se adauga putin salicil (1 lingurita). Cu salicilul se mai clocoteste 5-6 minute. Se toarne in sticle si se pune la cald, in haine. Din toate astea rezulta aprox 6-7 litri de ketchup. Pofta buna!

Ketchup de casa, reteta pentru iarna


Ingrediente: (pt. aproximativ 2-2,2 litri de ketchup)

3 kilograme de rosii carnoase 1,5 kilograme de ardei gras sau capia, de preferinta rosii (eu am avut si rosii si albi); daca doriti un ketchup picant, adaugati si cativa ardei iuti, dupa preferinta 6 cepe de marime medie 6-10 catei de usturoi (in functie de cat de mult va place gustul usturoiului, care oricum nu va fi dominant) 1 snop bun de frunze de telina cu tot cu tulpina (6-7 bucati) 4-5 frunze de dafin 1 lingura de tarhon uscat 1 lingura de oregano uscat 1 lingura de busuioc uscat 1 lingurita cu varf de ghimbir praf (sau radacina razuita de ghimbir proaspat) 1 lingurita cu varf de pudra de scortisoara 1/2 de cana cu otet (otet de mere am folosit eu) 1/3 de cana de zahar

sare si piper dupa gust

Mod de preparare:

Se aleg rosii carnoase, se spala, se curata de partea alb-verzuie de langa codita apoi se dau prin sita (masina de pasat, exact ca pentru bulion). Ardeii se coc pe plita sau pe gratar, se acopera cu un capac si se lasa sa se raceasca, apoi se decojesc de pielita si se curata de seminte. Ceapa si usturoiul se toaca foarte marunt (de preferat este sa se dea la robot), la fel si ardeii copti. Se pune sucul de rosii intr-o oala si se adauga toate ingredientele (sare puneti o lingura rasa, daca va mai fi nevoie ajustati gustul la sfarsit). Se pune oala pe foc mic si se fierbe pana scade la jumatate, amestecand din cand in cand, mai ales catre sfarsit, cand incepe sa aiba consistenta unei paste. Cand este destul de scazut, se trage de pe foc. Se scot frunzele de telina si de dafin din oala si se echilibreaza gustul de sarat/acru/dulce in functie de preferinte, adaugand cate putina sare, otet sau zahar. Sosul se paseaza sau se da prin sita, eu l-am pasat cu blenderul de mana si il recomand calduros pentru aceasta operatiune, merge foarte bine. In acest moment ketchup-ul este gata de imbuteliat in sticle sau borcane, care trebuie sa fi fost in prealabil sterilizate. Exista diferite metode de sterilizare a recipientelor pentru conserve, eu procedez astfel: spal foarte bine cu detergent de vase borcanele, le limpezesc in cateva ape apoi le las sa se usuce. Asez borcanele pe o tava metalica si le introduc in cuptorul rece, pe care il aprind si il incing la 150-180 de grade, mentinand aceasta temperatura jumatate de ora. Las borcanele sa se raceasca in interiorul cuptorului, apoi le scot si le intrebuintez. In borcane si sticle pregatite dupa cum am descris mai sus si asezate pe o suprafata metaliza (tava cuptorului, lama unui cutit introdusa sub borcan) torn ketchup-ul inca fierbinte. Imediat inchid borcanele (sticlele) cu capacele curate si uscate (verificati sa inchida bine, sa nu fie deformate sau ruginite etc.) si le dau la cuptorul incalzit la 100 de grade Celsius, unde le mentin timp de 2 ore, apoi sting cuptorul si le las sa se raceasca in interiorul lui. Bune de etichetat si pus pe raft! Dupa ce se deschide un borcan (sau sticla) cu ketchup, ceea ce ramane trebuie pastrat la frigider.

S-ar putea să vă placă și