Sunteți pe pagina 1din 113

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE 1.

1 O SCURTA ANALIZA A SISTEMULUI BANCAR ROMANESC

Sistemul bancar romanesc este inca subdezvoltat si expus multor slabiciuni interne intre care oportunitatile limitate de creditare / investire, problemele fiind calitatea activelor, finantarea volatila si lipsa de capital circulant considera cea mai mare agentie europeana de rating, Fitch, intr-un raport de evaluare pe 2001. Pe langa problemele interne, bancile de pe piata romaneasca sunt afectate mai mult sau mai putin de slabiciunea cadrului legal, de mediul general plin de tot felul de dificultati in care trebuie sa-si desfasoare activitatea, precum si de increderea destul de redusa a publicului in sectorul financiar. Insa sectorul bancar a cunoscut imbunatatiri radicale in decursul ultimilor cinci ani si continua sa beneficieze de crestere economica. Cu toate acestea si in pofida cresterii economice din ultimii 2 ani, Romania ramane una din tarile cu cele mai slabe calificative acordate de agentia de evaluare Fitch, ceea ce inseamna ca economia este in continuare vulnerabila la socuri atat interne cat si externe. Perspectivele de dezvoltare ale sistemului bancar depind in cea mai mare masura de evolutia economiei. Deocamdata oportunitatile de creditare sanatoase sunt limitate, desi in imbunatatire. Analistii apreciaza ca o crestere puternica a PIB ar putea atenua partial aceasta problema insa in acelasi timp ar putea conduce la o deteriorare a calitatii activelor bancare. In ceea ce priveste bancile mari, acestea au nevoie de o imbunatatire a eficientei costurilor si a calitatii serviciilor la ghiseu in relatia directa cu clientul. De asemenea acestea trebuie sa-si extinda in continuare gama de produse pentru a-si
1

valorifica mai bine capacitatile. Din fericire intrarea pe piata a mai multor jucatori straini puternici a adus si in Romania noi tipuri de produse, sisteme mai avansate de management al riscului si, nu in ultimul rand o noua cultura bancara. Toate acestea au contribuit la cresterea concurentei pe piata. In aceste conditii analistii Fitch, apreciaza ca este probabil ca sectorul bancar romanesc sa cunoasca in perioada urmatoare un proces de consolidare, bancile mici cu capital autohton fiind nevoite sa lupte pentru a supravietui pe piata. Este inevitabil ca bancile slabe sa dispara de pe piata fie prin consolidare, fie prin lichidare. Dimensiunea sistemului bancar romanesc este in continuare evident mai mica in comparatie cu ceea ce se intampla in cele mai avansate tari din Europa Centrala si de Est. La sfarsitul anului 2001, ponderea creditului bancar intern net in produsul intern brut se ridica la numai 18%, in comparatie cu 60% din PIB in Republica Ceha sau 40% in Ungaria si Polonia. Acestea in conditiile in care activele bancare insumau in jur de 11 miliarde de dolari, echivalentul activului unei singure banci mari din tarile amintite. Daca sistemul bancar este mic, sectorul financiar nebancar este si mai mic si mai subdezvoltat. Nivelul scazut al intermedierii financiare in Romania este explicat in mare masura si de hiperinflatia care a persistat in ultimul deceniu. La aceasta s-au adaugat mai multe scandaluri financiare puternice si inregistrarea de rate de dobanda negative la inceputul procesului de tranzitie, evaziunea fiscala si constrangerile financiare atat la nivelul companiilor cat si la nivelul populatiei. Consecinta a fost ca persoanele fizice au fost descurajate sa-si pastreze banii in institutii financiare . Daca problemele amintite sunt rezolvate, sectorul financiar romanesc are un potential relativ mare de crestere rapida, datorita si nivelului scazut al punctului de pornire
2

Dupa 1990, cinci mari banci au dominat sectorul bancar romanesc. Bancorex cea mai mare dintre acestea a iesit de pe piata, iar Banca Agricola s-a aflat in restructurare timp de mai multi ani. La sfarsitul anului trecut patru banci detineau aproape 60% din activul bancar total. In urma transferarii partii sanatoase din Bancorex catre Banca Comercial Romana, aceasta a ajuns sa domine sectorul bancar cu o cota de piata de circa 30 %. Problemele cu care s-au confruntat in timp bancile mici au fost in beneficiul BCR si al BRD care si-au marit cotele de piata prin atragerea clientilor bancilor cu probleme. Raportul de evaluare al agentiei Fitch arata ca pe termen mediu, este de asteptat o erodare a cotelor de piata detinute atat de BCR cat si de al doilea jucator de pe piata BRD- Groupe Socit Gnrale in conditiile cresterii concurentei din partea bancilor cu capital strain si probabilei cresteri a increderii publicului in sectorul bancar in general. Desi bancile mari par foarte bine capitalizate la o evaluare bazata pe riscul potential, evaluarea nivelului de capitalizare potrivit Standardelor Internationale de Contabilitate conduce la rezultate sub nivelurile prevazute de normele de la Basel. Nivelul activelor fixe din bancile romanesti este foarte ridicat si afectat de hiperinflatie. Aceasta poate conduce la contrangeri de capital si uneori la capitaluri circulante negative. In cele mai multe banci de pe piata romaneasca provizionarea creditelor este inca inadecvata, nivelul acoperirii fata de risc fiind discutabil. Indicele concentrarii si indicele Herfindahl-Hirschman sunt cei mai cunoscuti indicatori ai concentrarii.

Indicele concentrarii - IC Exprima ponderea vanzarilor unui anumit numar de firme mari in totalul vanzarilor pietei respective sau suma cotelor de piata ale acestor firme. De obicei este folosit IC4 adica suma cotelor de piata (Cp) a primilor 4 actori de pe o piata sau IC5 suma cotelor de piata a primilor 5 actori de pe o piata, pentru a se asigura comparabilitatea cu indicatori calculati pe diverse piete / industrii, dar in functie de specificul pietei, putem calcula indicele pentru orice numar de firme. Pentru un numar de n firme luate in calcul, formula generala este:

Icn = i =1 Cpi
i=n

unde Cpi este cota de piata a firmei 1.2 BANCA ROMANA PENTRU DEZVOLTARE 1.2.1 ISTORIC Istoria BRD a inceput in anul 1923, odata cu infiintarea prin lege a Societatilor Nationale pentru Credit Industrial, ca institutie publica (statul detinea 20% din capitalul social si BNR-30%; restul era detinut de persoane particulare). Scopul noii institutii era finantarea primelor faze ale dezvoltarii sectorului industrial in Romania. Mai tarziu aceasta societate si-a schimbat numele in Banca de Credit pentru Investitii (1948), si apoi Banca de Investitii (1957). BRD a fost infiintata ca banca comerciala, sub forma de societate pe actiuni, prin preluarea activelor si pasivelor Bancii de Investitii. Pe parcurs si-a diversificat operatiunile, adica pe langa finantarea in domeniul industrial, si-a diversificat activitatea cu servicii de finantare a comertului si credite acordate persoanelor fizice. A fost prima banca din Romania care a oferit servicii de factoring si forfaiting (din 1994, respectiv 1997).

BRD - Groupe Socit Gnrale este la ora actuala a doua banca din Romania si cea mai importanta banca private cu o cota medie de piata de 20% si avand cea de a doua capitalizare bursiera la Bursa de Valori Bucuresti (aproximativ 519 milioane de euro la 31 decembrie 2002). In data de 6 aprilie 2004, BRD - Groupe Socit Gnrale a prezentat oficial, in cadrul unei conferinte de presa, prima oferta de obligatiuni corporatiste emise de banca. Valoarea acestei prime emisiuni de obligatiuni BRD este de 500 milioane lei, valoarea nominala a unie obligatiuni este de 25 milioane lei iar numarul de obligatiuni emise este de 20.000. Destinatia fondurilor obtinute in urma acestei emisiuni de obligatiuni BRD este finantarea portofoliului de credite acordate clientilor nebancari ai BRD - Groupe Socit Gnrale. Perioada de subscriere pentru aceste titluri a fost 8 29 aprilie 2004, emisiunea fiind intermediate de BRD Securities si distribuita prin reteaua BRD - Groupe Socit Gnrale. Emisiunea a fost subscrisa integral dupa numai patru zile, CNVM aproband inchiderea anticipate a ofertei in data de 15 aprilie 2004. Bogdan Baltazar, Presedintele Consiliului de Administratie al BRD - Groupe Socit Gnrale a declarat urmatoarele referitor la inchiderea anticipata a emisiunii: Inchiderea anticipate, intr-un timp record, a primei emisiuni semnificative de obligatiuni corporatiste in lei lansata de o banca romaneasca dupa cel de al doilea razboi mondial este cea mai clara proba a faptului ca BRD este un nume solid, cu un mare capital de incredere. Este, de altfel, inca un domeniu in care BRD - Groupe Socit Gnrale face pionierat.

AGA - BRD - Groupe Socit Gnrale a aprobat pentru anul 2004 un plafon maxim de emitere de obligatiuni de 1.500 miliarde lei, din care prima emisiune a totalizat o treime. 1.2.2 STRATEGIA BANCII Strategia Bancii are in vedere: 1) Pozitia pe piata/dezvoltarea activitatii bancare servicii bancare pentru societati comerciale BRD doreste sa diversifice gama de produse bancare oferite clientilor BRD - Groupe Socit Gnrale, prin dezvoltarea unor servicii generatoare de venituri din comisioane (de exemplu: gestionarea numerarului) si sa verifice oportunitatile care apar din serviciile de vanzari incrucisate, inclusiv prin punerea la dispozitie a unor pachete structurate de finantare a comertului international, adaptate nevoilor clientilor. servicii bancare pentru persoane fizice una dintre prioritatile actuale a BRD este dezvoltarea operatiunilor cu carti de credit si de debit prin extinderea retelei de ATM si a terminalelor POS pentru atragerea de noi clienti (dezvoltarea serviciilor de carduri in special pentru facilitarea platii salariilor catre angajatii acestora. In acest fel emiterea unui numar mare de carduri va incuraja acceptarea platii prin carduri a unui numar cat mai mare de comercianti cu amanuntul, care vor incheia contracte de acceptare a cardurilor cu BRD). finantarea de proiecte si investment banking BRD doreste sa-si mentina pozitia in domeniul consultantei si participarii la proiectele de finantare pe termen mediu si lung. Se urmareste intensificarea activitatii de consultanta financiara, extinderea activitatii si in alte domenii tinand de investment banking (de exemplu: piata primara de valori mobiliare si achizitionarea si fuzionarea pe plan intern).

leasing in Romania activitatea de leasing este inca slab dezvoltata datorita ratelor mari ale dobanzilor si slaba cunoastere de catre clienti- societatile comerciale a leasing-ului ca instrument financiar. alte domenii de activitate dezvoltarea activitatii de distribuire a produselor din domeniul asigurarilor si a operatiunilor de depozitare si custodie pentru fonduri mutuale. 2) Profitabilitatea Pentru cresterea marjelor de exploatare si a profitului, BRD intentioneaza: imbunatatirea sistemului de gestiune a riscului care conduce la cresterea rentabilitatii generale a activelor si la cresterea rentabilitatii capitalului propriu. cresterea veniturilor din taxe si comisioane bancare cu pana la aproximativ 20% din venitul net bancar, in special prin extinderea gamei de servicii bancare oferite clientilor.
3)

Organizare

BRD incearca sa imbunatateasca eficienta operatiunilor prin: cresterea eficientei managementului BRD restructurarea organigramei BRD imbunatatirea sistemelor de comunicare interna si internationala si a sistemelor de gestiune a informatiei alinierea procedurilor si practicilor BRD la standardele BRD - Groupe Socit Gnrale si valorificarea rezultatelor investitiilor majore in sistemul IT. 4) Strategia IT Automatizarea operatiunilor BRD ii va permite dezvoltarea produselor, marirea marjelor de venituri si sa faca fata presiunilor din partea concurentei. Cele mai importante investitii vor fi facute pentru dezvoltarea infrastructurii de comunicatii de date si a sistemelor de procesare a datelor, alaturi de aplicatia de software bancar

e-Bank si BankTrade. BRD intentioneaza sa creeze un website si sa introduca un sistem electronic de tranzactii (Multicash). 5) Integrarea activitatii comerciale existente ale Socit Gnrale in activitatea BRD. 1.2.3 AXE DE ACTIVITATE Cele 3 axe de activitate pe care se concentreaza activitatea BRD sunt : 1- sectorul de retail Banca de retail BRD - Groupe Socit Gnrale profita de experienta achizitionata in Franta de Socit Gnrale in activitatile sale si in special in aceea de Banca de Retail. BRD - Groupe Socit Gnrale este a doua Banca de Retail din Romania, cu peste 1 milion de clienti (particulari sau IMM) si o pozitie de lider in domeniul serviciilor monetice, gratie unei politici de dezvoltare fondata in mod esential pe inovare. Cu o retea de 186 de agentii implantate pe ansamblul teritoriului, BRD - Groupe Socit Gnrale intretine o relatie de proximitate de calitate cu clientii sai particulari, profesionali si intreprinderi (IMM). Pentru a atinge o eficacitate deplina si pentru a raspunde mai bine nevoilor clientilor sai, organizarea Bancii de Retail la BRD - Groupe Socit Gnrale se bazeaza pe 3 functii cheie: Distributie, Produse si Piete: marketing si comercial mai apropiate Acest pol concentreaza activitatea de marketing (analiza comportamentelor si asteptarilor clientilor, observarea pietei si concurentei, crearea noilor produse) si aspectul comercial (definitia politicii comerciale, fixarea obiectivelor si urmarirea realizarii lor). Printre obiectivele prioritare ale acestei echipe figureaza adaptarea si imbogatirea ofertei de produse (cu produse precum leasingul sau factoringul intern), precum si dezvoltarea canalelor alternative de distributie din perspectiva crearii unei banci Multicanal.
8

Operatiuni, service Post-Vanzare: back-office mereu mai performante Doua misiuni importante revin acestor echipe: coordonarea proiectelor concepute de back-office, precum si ghidarea si urmarirea productiei zi de zi. Scopul este acela de a ajunge la o prelucrare omogena a dosarelor cu calitate constanta in ansamblul retelei. Strategie, Dezvoltare si Retea: o perspectiva coerenta BRD - Groupe Socit Gnrale a pus in practica un program de investitii fara precedent pentru modernizarea retelei sale. Ea intareste si reinnoieste forta sa comerciala prin recrutarea de tineri colaboratori. De altfel, reorganizarea retelei lansata de doi ani are ca obiectiv, via crearea de grupuri, sa multiplice numarul de agentii fara back-office. 2- sectorul clientilor corporativi Banca marilor clienti corporativi BRD - Groupe Socit Gnrale are o structura dedicata marilor clienti corporativi romani si filialelor marilor intreprinderi multinationale. Aceasta structura ofera servicii pe masura si beneficiaza de sprijinul principalelor activitati (de exemplu finantarile structurate) si a retelei internationale a Grupului Socit Gnrale. Actiunea comerciala se bazeaza de asemenea pe o retea de mai mult de 176 agentii care ofera o foarte mare acoperire geografica a Romaniei si o gama completa de servicii pentru operatiunile curente (cash management, monetica, prelucrarea operatiunilor interne si internationale etc.), precum si pentru serviciile de trezorerie si de schimb ale BRD - Groupe Socit Gnrale, si cele ale specialistilor bancii in trade finance, factoring, fara a uita filialele de leasing si de Banca de Investitii.
9

BRD - Groupe Socit Gnrale este in masura sa furnizeze gama completa de servicii bancare traditionale si aceea a bancii de investitii si isi fondeaza politica de dezvoltare pe un parteneriat pe termen lung cu clientii sai. 3- sectorul investitiilor Banca de investitii Aceasta activitate a BRD - Groupe Socit Gnrale a fost asociata in mod regulat cu marile privatizari, fie la nivel de consiliere in fuziuni/achizitii, de initiere de operatiuni, sau de structurare de operatiuni de piata. Aceasta echipa cuprinde zece profesionisti cu experienta financiara si cu competente sectoriale recunoscute, care sunt in masura sa ofere solutii originale si integrate intreprinderilor mici si mijlocii, institutiilor internationale, precum si sectorului public: BRD - Groupe Socit Gnrale: ofera clientilor sai consiliere din partea analistilor finanicari pentru deciziile lor de investitii si executa ordinele lor; distribuie titlurile operatiunilor de pe piata primara (obligatara sau a actiunilor) ; dirijeaza emisiunile obligatare. Avand o bogata experienta in finantarea proiectelor de investitii, BRD s-a situat dupa 1990 printre institutiile financiare care au contribuit decisiv la formarea pietei de capital din Romania. Experienta dobandita prin participarea la primele oferte publice de vanzare de actiuni din anii 1992-1996 a fost valorificata prin infiintarea BRD Securities, societate de valori mobiliare autorizata de CNVM sa desfasoare toate tipurile de tranzactii cu valori mobiliare prevazute de lege, precum si prin dezvoltarea unor servicii specializate. Prezenta Socit Gnrale in pozitia de actionar majoritar al BRD a creat conditii deosebit de favorabile pentru dezvoltarea activitatilor de banca de investitii pe piata romaneasca. SG este constant plasata printre primele banci de investitii europene, dispunand de experienta si resursele necesare desfasurarii celor mai
10

variate tipuri de tranzactii pentru mari clienti corporativi sau pentru autoritati publice, de la finantari structurate sau emisiuni si plasamente de obligatiuni sau de actiuni si pana la consiliere in tranzactii de fuziuni-achizitii sau preluari si montaje de structuri de finantare complexe. Grupul Socit Gnrale este al saselea grup bancar din zona euro, are peste 13 milioane de clienti in domeniul bancii de retail; este a patra banca de finantare si investitii in zona euro cu aproximativ 270 miliarde de euro administrate sau controlate si este a treisprezecea companie dupa capitalizarea bursiera la Bursa din Paris. In acest context, in vederea consolidarii si extinderii activitatilor si serviciilor financiare legate de pietele de capital ale BRD, a fost creata Structura de Investment Banking (SIB) care intr-o prima faza cuprinde urmatoarele entitati specializate:

BRD/SG Corporate Finance, societate specializata in servicii de consultanta financiara in domeniul operatiunilor de fuziuni-achizitii BRD Securities, societate de valori mobiliare autorizata sa desfasoare intreaga gama de operatiuni prevazute de legea romana. SIB este o structura functionala, care activeaza in stransa legatura cu responsabilii pe relatia cu marile intreprinderi romanesti si straine din cadrul BRD, cu echipa de finantari structurate din cadrul bancii si cu activitatile de gestiune de active a Socit Gnrale Asset Management (SGAM) BRD. Strategia BRD - Groupe Socit Gnrale se integreaza in strategia globala a Grupului Socit Gnrale care consta in special in dezvoltarea retelei bancare din afara Frantei si in special in Europa Centrala si de Sud-Est. BRD - Groupe Socit
11

Gnrale este a doua Banca din Romania dupa totalul bilantului fiind o banca globala. Prezenta printr-o retea de 177 de agentii, banca sta la dispozitia clientilor individuali cat si a clientilor corporativi. Pentru marii sai clienti corporativi, romani sau straini, si pentru investitorii institutionali, BRD - Groupe Socit Gnrale ofera de asemenea o gama de produse de piata si finantari complexe, precum si servicii de banca de investitii (privatizari, fuziuni - achizitii, emisiuni de actiuni, etc.) bazandu-se pe echipe specializate si pe reteaua grupului Socit Gnrale prezenta in lumea intreaga (75 tari). Pentru perioada 2004 - 2005, BRD - Groupe Socit Gnrale doreste sa fie banca de referinta a Romaniei prin profesionalism, inovatie, calitatea dezvoltarii sale si rentabilitate. In acest sens, BRD - Groupe Socit Gnrale isi va urmari politica de investitii sustinute in vederea adaptarii dispozitivului sau comercial, realizarii la scara larga a procesarilor si largirii gamei sale de produse si servicii. 1.2.4 ORGANIZAREA ACTIVITATII BRD este organizata ca banca universala oferind o gama larga de servicii bancare pentru clientii sai reprezentati de societatile comerciale si de persoane fizice. In conformitate cu legea privind Valorile Mobiliare si Bursele de Valori, bancile din Romania trebuie sa infiinteze societati de valori mobiliare ca societati separate, sub supravegherea CNVM. Ca urmare, BRD a infiintat o societate de brokeraj, BRD INVEST S.A., in care detine pachetul majoritar. Cele mai importante modificari organizatorice sunt infiintarea unor noi departamente si directii, si redistribuirea sarcinilor intre directii si in cadrul directiilor. Departamentele nou create sunt:
12

Departamentul Credite si Credite Neperformante (coordonarea activitatii directiilor in acordarea de credite, recuperarea creditelor neperformante si finantarea creantelor); Departamentul Comercial (coordonarea activitatii directiilor care se ocupa de servicii bancare pentru populatie, marketing, operatiuni cu carduri bancare si dezvoltare de noi produse card si servicii asociate); Departamentul Sisteme Informatice (coordonarea activitatilor legate de dezvoltarea si intretinerea sistemelor informatice ale BRD); Departamentul Proiecte si Organizare (se ocupa de crearea si implemientarea procedurilor de operare ale BRD). Au fost create directii noi cum ar fi: Directia de Administrare Generala a Retelei de Sucursale si Agentii, Directia Controlului Central de Risc si Directia Mari Clienti Corporativi, precum si Serviciul Comunicare. In prezent BRD este organizata in 4 sectiuni principale: Mari Clienti Corporativi, Reteaua de Sucursale, Administratia Centrala si Mijloace si Resurse. Departamentele si directiile de baza sunt: Departamentul Credite si Credite Neperformante, Departamentul Comercial, Directia Mari Clienti Corporativi, Directia Trezorerie, Directia Piete de Capital, Directia Internationala.

CAPITOLUL 2 PASIVE BANCARE RESURSE PROPRII SI RESURSE ATRASE

13

2.1 PASIVELE BANCARE Resursele bancilor sunt considerate din resurse proprii si resurse atrase. Din punct de vedere al gradului de stabilitate, resurse proprii cuprind resurse stabile, care pot fi plasate pe termen lung, constituite din capitalul social cash, fondul de rezerva, primele legate de capitalul social varsat si resurse temporarecare pot fi plasate pe termen foarte scurt si scurt, constituite din: rezerva generala pentru riscuri de credit, provizioanele pentru riscuri de credit, dividendele de plata, impoziteleconstituite pana devin exigibile. Resursele atrase constituie partea cea mai atractiva din resursele bancii, pe seama acestora banca isi poate indeplini functia de investitii in economie, resursele proprii avand o pondere neinsemnata in investitiile facute de banca. 2.1.1 RESURSE PROPRII Resursele sau fondurile proprii determina pentru o banca riscul maxim pe care aceasta si-l poate asuma in angajarea resurselor sale. Ele reprezinta garantia solvabilitatii bancii. In tara noastra, componenta fondurilor proprii ale unei banci comerciale este reglementata prin normele Bancii Nationale a Romaniei numarul 7 din 16 aprilie 1999 privind fondurile proprii ale bancilor. Fondurile proprii ale unei banci sunt formate din urmatoarele categorii de capital: capital propriu; capital suplimentar.

14

Capitalul propriu sau capitalul de baza este compus, in principal, din:


capital

social; legate de capital, incasate integral; generala pentru riscul de credit care se constituie din profitul

primele rezerva

brut astfel incat la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar sa reprezinte 2% din soldul creditelor acordate clientilor nebancari, in vederea acoperirii riscului din activitatea de creditare.
Rezervele

din

influente

de

curs

valutar

aferente

aprecierii

disponibilitatilor in valuta reprezentand capitalul social in valuta.


Rezerve Fondul

din diferente favorabile din reevaluarea patrimoniului; statutare; reportat reprezentand profit nerepartizat; net al exercitiului financiar curent reprezentand profit.

imobilizarilor corporale;

Rezerve

Rezultatul Rezultatul

Capitalul suplimentar cuprinde: Alte rezerve decat cele incluse in capitalul propriu; Datoria subordonata reprezentand fondurile obtinute pe baza emisiunilor de titluri pe durata de 5 ani si a caror rambursare, in caz de lichidare, nu este posibila decat dupa plata celorlalti creditori. Subventii pentru investitii; Diferente favorabile din reevaluarea patrimoniului. Capitalul bancar joaca un rol important incepand cu constituirea bancii si continuand cu perioada de functionare pana la lichidare, in ultimii ani capitalul devenind, datorita acestui rol, punctul esential al managementului bancar. Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar indeplineste urmatoarele functii:

15

1. protejeaza deponentii in eventualitatea insolvabilitatii si lichidarii bancii; 2. absoarbe pierderile neanticipate pentru a mentine increderea, astfel ca, in conditii de stres, banca sa-si poata continua activitatea; 3. serveste la achizitionarea de cladiri si echipamente pentru desfasurarea activitatii; 4. serveste ca o limita impusa (Norma Cooke) pentru expansiunea nejustificata a activelor. Ca urmare a constituirii Fondului de Garantare a depozitelor in sistemul bancar, practic, prima functie este deja depasita. A doua functie este putin exagerata. Multe active ce par a fi slabe pot fi eliminate cu pierderi de catre un management competent. Fondurile de risc si provizioanele ii permit bancii sa-si continue activitatea in perioade dificile pana cand nivelul si fluxul castigurilor este restabilit. Nu marimea capitalului scapa bancile de faliment, ci managementul defectuos ca urmare a inexistentei unui sistem de garantare a dspozitelor. A treia functie este mai rezonabila, fiind determinata de necesitatea crearii conditiilor pentru derularea activitatii. Deschiderea unor noi unitati trebuie sa fie justificata prin luarea in calcul a posibilitatilor locale concrete, atat in ceea ce priveste colectarea depozitelor, dar si a cererii de credite din zona, precum si de concurenta oferita de celelalte banci si institutii care functionneaza deja in zona. A patra functie a capitalului este limitarea expansiunii nejustificate a activelor bancare. Prin limitarea activelor se poate limita cresterea unei banci peste posibilitatea ei de managerie, se poate inbunatati calitatea activelor bancare, se poate controla posibilitatea unei banci de a-si asigura cresterea prin datorii si poate conduce la cresterea rentabilitatii activelor.
16

Functia esentiala a capitalului bancar este insa de a asigura publicul si autoritatile asupra stabilitatii bancii. In vederea satisfacerii nevoii de capital, managementul bancar trebuie sa ia in consideratie urmatoarele elemente: 1. Reglementarile bancare privind capitalul bancii 2. Posibilitatile bancilor de crestere a capitalului. Evolutia capitalurilor proprii la BRD - Groupe Socit Gnrale Capitaluri propii (mii ron)
2500000 2000000 1500000 1000000 500000 0 2004 2005 2006 1506000 1824000 2331000

17

Legile bancare prevad sume minime de capital necesar pentru autorizarea bancilor. In ultimii ani, B.N.R. a impus bancilor, atat in functiune cat si celor in curs de organizare un nivel minim de capital social de 100 miliarde lei constituit numai sub forma baneasca, integral subscris si varsat la momentul constituirii. La infiintarea unei banci, varsamintele in contul de capital social trebuie efectuate intr-un cont deschis la o banca, persoana juridica romana, sau la o sucursala a unei banci straine autorizata sa functioneze pe teritoriul Romaniei. Fiecare actionar va varsa integral valoarea actiunilor subscrise. La majorarea capitalului social al unei banci varsamintele in contul capitalului social se vor efectua integral si in forma baneasca la momentul subscrierii. Persoanele care intentioneaza sa achizitioneze mai mult de 5% din capitalul social al bancii trebuie sa obtina aprobare de la B.N.R. Considerentul pentru care un stoc mare de capital ajuta la asigurarea bancii este ca acest capital reprezinta acele fonduri pe care banca le poate pierde pana a-si pune in pericol capacitatea de rambursare a creditorilor ei, numai detinatorii de capital ar fi cei care pierd. Modul de constituire a capitalului social a fost reglementat atat prin Legea nr.33/1991 privind activitatea bancara (ulterior Legea nr.58/1998 Legea bancara), dar si prin norme cu caracter prudential emise de B.N.R. Premisele care au stat la baza acestei decizii luate de B.N.R. inca din 1995 au fost alinierea la standardele Uniunii Europene si evitarea proliferarii unei banci slabe, cu o baza de capital insuficienta, care ar putea pune in pericol viabilitatea de ansamblu a sistemului bancar. Evolutia capitalului social si ponderea sa in fondurile proprii pentru perioada 2004 - 2006
18

Milioane lei 2004 Capital social 418490 Ponderea in total fonduri proprii 27,76 (%) 2.1.1.1 IMPACTUL MARIMII CAPITALULUI IMPUS DE AUTORITATI ASUPRA RENTABILITATII CAPITALULUI PROPRIU Independent de reglementarile impuse de autoritati cu privire la marimea capitalului social al unei banci, managementul bancar isi dimensioneaza capitalul propriu luand in considerare urmatoarele elemente: achizitionarea de cladiri si echipamente pentru desfasurarea activitatii absorbirea pierderilor neanticipate pentru a mentine banca activa in conditii de stres, ceea ce din punct de vedere al autoritatilor presupune asigurarea solvabilitatii bancii. Increderea este importanta pentru actionarii bancii, constituind totodata un ajutor la cresterea pretului actiunilor bancii si deci la obtinerea de capital suplimentar. Hempel si Coleman * definesc increderea ca fiind capitalul necesarcreditorilor, debitorilor, legiuitorilor, actionarilor, publicului pentru a ramane increzatori in banca. Cele trei surse principale de castiguri pentru banci sunt: utilizarea activului, efectul de levier si marja dobanzii, aceasta din urma fiind puternic afectata de managementul bancii.
19

2005 696901 38,20

2006 696901 29,89

Primele doua surse depind in mod direct de marimea pasivului bancii si de provenienta acestuia: capitalul propriu si resurse atrase. Castigul obtinut de banca drept urmare a utilizarii activului se datoreaza in principal efectului de levier, care, la randul lui, depinde de gradul de indatorare al bancii (resurse imprumutate/capital propriu). Notam cu P-profitul obtinut ca urmare a valorificarii activului bancii (A). Activul bancii este constituit din capitalul propriu ( Cp) si resurse atrase ( Ci) deci: A= Cp+ Ci Profitul (P) care ramane bancii va fi diferenta dintre dobanzile incasate de banca (di) aferente activului valorificat si cele platite de banca (dp) pentru resursele imprumutate, deci:
P = (Cp + Ci )di Ci dp

Rata rentabilitaii capitalului propriu va fi:


R= P (Cp + Ci )di Ci dp Ci = = di + (di dp ) Cp Cp Cp

Deci, rentabilitatea capitalului propriu al bancii creste direct proportional cu gradul de indatorare a bancii(Ci/Cp). In consecinta, banca va trebui sa aiba mai multe datorii, ceea ce implica mai putine active finantate din capitalul propriu si deci un multiplicator al datoriei mai mare pentru a fi mai rentabila. Cu cat multiplicatorul datoriilor este mai mare, cu atat rentabilitatea propriului capital este mai mare. Atragerea si mentinerea actionarilor in banci impune ca banca sa aiba un procentaj mic al capitalului propriu raportat la active. Deci, din punct de vedere a actionariatului si a managementului, capitalul propriu al bancii trebuie sa fie mai mic, pentru a asigura o rentabilitate mare a capitalului propriu.

20

2.1.1.2 POSIBILITATILE BANCILOR DE CRESTERE A CAPITALULUI Cresterea capitalului bancar poate fi realizat prin: generarea interna de capital, prin prelevari din profit; achizitionarea de capital prin emisiune de actiuni. In adoptarea unei variante de crestere a capitalului, managementul bancii trebuie sa ia in considerare situatia bancii (pozitia ei) in cadrul sistemului bancar si de posibilitatile oferite de economie privind valorificarea capitalului.In ceea ce priveste modelul de utilizare a capitalului, trebuie avut in vedere, in primul rand, sumele cash pe care banca trebuie sa le detina, rezervele obligatorii pe care trebuie sa si le constituie la Banca Nationala, fond de garantare depozite si alte fonduri legale impuse de autoritati. Daca profitul nerepartizat este suficient pentru cresterea de capital al bancii, aceasta reprezinta de obicei cea mai buna forma de crestere a capitalului.Profitul nerepartizat nu este o sursa de capital la discretie, costul acestuia poate determina valori mai mici ale dividendelor primite azi, fata de cele din viitor, si, poate, un pret mai mic pe actiune datorita dividendelor mai mici.. Totusi, el este una dintre cele mai putin costisitoare surse de capital pentru majoritatea bancilor si este supus controlului direct al managementului. Pentru ca investitorul actual sa fie multumit de investitia sa in banca, el trebuie sa fie asigurat ca plata dividendelor va fi facuta si in viitor. Omiterea unei plati de dividende este neplacuta pentru investitori. Pentru un potential investitor, o practica indelungata de plata a dividendelor este un factor important in decizia de a investi in banca si un argument in cresterea actiunilor bancii.
21

Prin Legea bancara nr. 58/1998, Banca Nationala impune bancilor o serie de cerinte privind generarea interna de capital. bancile sunt obligate sa repartizeze 20% din profitul brut pentru constituirea unui fond de rezerva pana cand fondul egaleaza capitalul social, apoi, maxim 10% pana cand fondul a ajuns de doua ori mai mare decat capitalul social.Dupa atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezerva se face din profitul net. De asemenea, bancile trebuie sa repartizeze din profitul brut sume pentru constituirea rezervei generale pentru riscul de credit in limita a 2% din soldul creditelor acordate. bancile nu pot efectua repartizari din profit pentru dividende, daca in urma repartizarii banca nu inregistreaza nivelul minim de solvabilitate 8% (norma Cooke). Achizitionarea capitalului prin emisiune de noi actiuni este rezultatul deciziei proprietarilor. Emisiunea de actiuni poate fi o solutie aceptata sau nu, de catre proprietari, deoarece acest mod de a creste capitalul atrge dupa sine micsorarea dividendelor pe care acestia le pot obtine. Bancile mari pot apela cu usurinta la emisiuni de actiuni.Bancile mici nu au asemenea posibilitati, lor le lipseste reputatia nationala si investitorii se feresc sa le cumpere actiunile. Aceste banci se bazeaza pe capitalul generat intern, iar activitatea lor este constransa la castigurile obtinute. 2.1.2 RESURSE ATRASE 2.1.2.1 GENERALITATI Bancile care tind la o dezvoltare rapida, prin cresterea depozitelor bancare, trebuie sa ia in considerare factorii esentiali in cresterea depozitelor, factori care

22

pot fi controlati (efectul de promovare, serviciile oferite, dobanzile bonificate) si factori care nu pot fi controlati-de natura economica. Toate bancile au posibilitatea sa-si controleze depozitele prin intermediul ratei dobanzii. Nivelul depozitelor trebuie corelat insa cu posibilitatile privind plasamentele profitabile si oportunitatile de investitii, precum si de situatia economica a tarii. Pentru atragerea de depozite, bancile au inceput sa faca apel la serviciile de marketing de dezvoltare a produselor bancare, precum si prin bonificarea unor dobanzi atragatoare in functie de natura depozitelor si prin oferta agresiva de certificate de depozit de economii. Pana la constituirea Fondului Garantare a depozitelor in sistemul bancar, nu toate bancile erau agreate de clienti, insa odata cu crearea Fondului, deponentii sau vazut nevoiti sa-si diminueze economiile in limita plafonului garantat, depunand practic la orice banca. Plafonul mic de garantare a dus la o dispersie a economiilor in sistemul bancar, a marit numararul de operatiuni si a limitat concurenta in sistemul bancar reducand si sansele bancilor de a promova afaceri mari. Resursele atrase reprezinta disponibilitatile in lei si valuta, aflate in conturile curente sau in conturile de depozit ale clientilor. Pentru atragerea acestor resurse, banca plateste un cost care se numeste dobanda pasiva. Cel mai uzual mod de clasificare a depozitelor este in raport cu scadenta si caracteristicile contului. Clientii unei banci pot fi grupati in clienti bancari, si anume acei clienti reprezentati de banci si alte institutii financiar-bancare, si in clienti nebancari, reprezentati de persoane fizice si persoane juridice, altele decat bancile.

23

2.1.2.2 CATEGORII DE RESURSE ATRASE Principalele caracteristici ale celor mai importante tipuri de conturi ale clientilor nebancari sunt prezentate mai jos: Clienti nebancari A. Conturile de disponibilitati ale agentilor economici, persoanelor fizice, institutiilor financiare si publice, ale bancilor si trezoreriei statului. Acestea reprezinta resursa cea mai ieftina pentru banca. Prin intermediul lor se deruleaza toate incasarile si platile, prin virament si numerar in contul si in numele titularului de cont. Posesorii pot dispune in orice moment de sumele existente in sold, ele fiind bonificate in procente mici de catre banca. Aceasta resursa se incadreaza in categoria pasivelor cu volatilitate ridicata, banca putand dispune temporar in limita unui sold mediu permanent (sold care ramane in contul clientilor). Aceste solduri permanente sunt folosite de banca fie pentru fructificare, prin acordarea de credite pe termen foarte scurt, fie ca surse de lichiditati.Daca clientii au putere economica mare, sumele vehiculate prin aceste conturi sunt mari,iar soldul mediu permanent va fi mare, deci o resursa ieftina de care banca poate profita. Pentru atragerea acestor clienti banciletrebuie sa reduca comisioanele aferente operatiunilor facute din aceste conturi si sa creasca calitatea serviciilor oferite acestor clienti.

24

B. Depozitele de economii la vedere: sunt depozite ale persoanelor fizice si juridice, cu grad ridicat de lichiditate pentru posesorii lor, de aceea banca bonifica dobanzi mici. Utilizarea acestora ca resurse de creditare se face cu precautie de catre banca, deoarece aceste depozite au un grad ridicat de volatilitate. Pentru a le utiliza pe perioade mai mari de timp, unele banci impun clientilor sai sa fie anuntate cu cateva zile inainte in cazul in care se solicita retragerea unor sume mai mari. Acest tip de depozit constituie o resursa ieftina pentru banci. Depozitele la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, avand in vedere ca depunatorii pot dispune in orice moment utilizarea lor pentru platile in cont sau retrageri din cont, potrivit intereselor lor, ceea ce poate actiona spre eventuala lor diminuare abrupta. Experienta arata ca, in mod normal, o parte a platilor efectuate se inregistreaza ca incasari in alte conturi ale clientilor bancii, lar platilor facute in conturi catre alte banci sau prin numerar le corespund, in general, incasani, astfel ca suma soldurilor de depozit ramane la dimensiuni relativ apropiate. Evolutia disponibilitatilor din depozitele la vedere se caracterizeaza printr-o anumita variatie a sumei soldurilor, in care se delimiteaza un anumit sold mediu permanent care expuna posibilitatile de fructificare a depozitelor de catre banca prin folosirea lor ca resurse de creditare. Utilizarea sumelor provenite din depozitele la vedere necesita insa prudenta, intrucat angrenarea resurselor din depozite in proportii exagerate ar putea crea dificultati bancilor, in cazurile in care deponentii ar solicita, in ritmuri si volume neprevazute, disponibilitati din conturi.

25

Structura depozitelor la vedere n cadrul Bncii Romne pentru Dezvoltare are urmtoarea evoluie:

-milioane leiTITULARI Persoane fizice si juridice Ministerul de Finane Bnci rom neti Bnci strine Total 2004 2,743,426 95,803 87,869 29 2,927,127 2005 4,986,869 80,542 94,501 668 5,162,580 2006 8,114,562 30,556 35,737 71,280 8,252,135

Evoluia depozitelor la vedere

9000000 8000000 7000000 6000000 5000000 4000000 3000000 2000000 1000000 0

2004

2005

2006

26

C.

Depozitele de economii la termen ale persoanelor fizice si juridice cu

maturitate la 30 zile, 90 zile, 180 zile, 1 an: sunt bonificate de banca la dobanda pietei. Pentru a stimula depunatorii sa opteze pentru perioade de maturitate mari banca bonifica mai mult pentru termene mari. Retragerea acestor depozite de catre deponenti inainte de termen atrage bonificarea dobanzii la vedere de catre banca. Potrivit conventiei intre deponent si banca privind termenele si celelalte conditii de depunere (dobanzi, etc.) creaza o baza sigura de fructificare in procesul de creditare, pe termene corelate cu natura si durata acestor resurse. Pentru bancile comerciale forma principala de atragere o reprezinta conturile de depozit de investitii. Pe termene de la o luna pana la un an , in practica bancilor engleze, aceste depozite se refera la sume mari care sunt atrase de banci in conditii negociate in fiecare caz in parte. Structura depozitelor la termen n cadrul Bncii Romne pentru Dezvoltare are urmtoarea evoluie:

TITULARI Persoane fizice si juridice Bnci straine Bnci romanesti Total

2004 2005 2006 5952530 9,922,256 11,972,154 183,972 588,562 87769 7,147 357,630 6040299 10,113,375 12,918,346

Evoluia

depozitelor la termen
14000000 12000000

D.

10000000

Certificatele depozit (sau bonurile de


27

de

8000000 6000000 4000000 2000000 0 2004 2005 2006

casa) sunt titluri de credit emise de banci pentru disponibilitatile banesti pe termen scurt ale societatilor comerciale sau ale persoanelor fizice. Certificatele de depozite emise de banci, in valori diferite, au o gama larga a scadentelor si o rata a dobanzii bonificata in functie de nivelul de piata a ratei dobanzii. Emisiunile de certificate de depozit sunt folosite de banci in vederea atragerii unor fonduri foarte usor de controlat in sensul ca se cunoaste cu destula precizie care sunt costurile aferente atragerii de fonduri, indiferent de evolutia ulterioara a ratei dobanzii. Certificatele de depozit prezinta avantaje si pentru cumparatori: lichiditatea pot fi oricand transformate in numerar, dar pierzand o parte din dobanda (ca penalizare); negociabilitatea putand fi vandute si cumparate oricand pana la data scadentei (dreptul de proprietate poate fi transferat noului proprietar, acesta fiind indreptatit sa primeasca intreaga suma la sfarsitul perioadei care a fost convenita intre banca si depunatorul initial). Asigurarea depozitelor reprezinta o masura facultativa, de protejare a drepturilor deponentilor persoane fizice si consta in constituirea unuia sau mai multor fonduri in acest scop, de catre statul raman sau de catre institutii financiar publice sau private, care vor functiona pe baza autorizatiei date de BNR si sub supravegherea acesteia (art. 37). Societatile bancare participante la constituirea acestor fonduri si care vor beneficia de o astfel de asigurare a depozitelor, isi vor putea linisti clientela in privinta pericolului pierderii numerarului incredintat bancii, in caz de faliment, mentionand pe antetul bancii si la sediul acesteia ca beneficiaza de o astfel de asigurare a depozitelor.ln cazul in care titularii constituie depozite la termen, dobanda se calculeaza. lunar, la data egala cu, ziua deschiderii contului si se
28

bonifica in contul de depozit la vedere. Se excepteaza depozitul pe termen de o luna cu capitalizare, la care cu dobanda bonificata se majoreaza depozitul. Pentru toate depozitele constituite, in caz de neprezentare a titularului. La retragerea partiala sau. totala a sumelor depuse la termen, inaintea expirarii termenului pentru care a fost constituit depozitul, banca calculeaza si plateste pentru intreaga perioada de la constituire si pana la lichidarea depozitului, dobanda corespunzatoare disponibilitatilor la vedere. Eliberarea numerarului la lichidarea depozitului se comisioneaza potrivit reglementarilor interne ale bancii. Clientul este de acord ca banca sa inchida contul: - la cererea titularilor de cont sau a imputernicitilor acestora;
-

in caz de deces al titularului de cont la cererea mostenitorilor legali (probata cu. acte) cu avizul oficiului juridic; banca nu raspunde pentru retragenile de sume efectuate de catre imputerniciti din contul unei persoane fizice decedate atata timp cat nu i se prezinta actele privind decesul titularului, de catre mostenitorii lui legali.din initiativa bancii in cazul in care clientul nu efectueaza operatiuni timp de 3 luni si soldul contului scade sub 100.000 lei .

E. Depozitele publice de economii la vedere ale institutiilor financiare: au volatilitate mare, pot fi fructificate pe piata interbancara pe termen foarte scurt. Clienti bancari Se regasesc in bilantul bancar sub forma disponibilitatilor in lei si valuta aflate in: conturi curente LORO mentinute de alte banci; sub forma depozitelor interbancare atrase da la alte banci.
29

Un element esential in activitatea bancara il reprezinta interdependenta relatiilor dintre bancile din intreaga lume, prin faptul ca fiecare banca poate fi un client al altei banci. A. Conturile LORO Reprezinta conturile curente deschise de o banca in evidentele sale pe numele altei banci. Resursele la dispozitia bancii, aflate in conturile LORO au aceleasi caracteristici ca si cele aflate in conturile curente ale clientelei descrise anterior. In literatura de specialitate relatiile stabilite intre banci poarta denumirea generica de relatii de corespondent. Aceasta relatie de corespondent bancar sta la baza operarii unei banci pe alte piete si constituie cadrul de lucru pentru transferul international de fonduri. B. Depozite interbancare atrase Depozitele atrase de la banci reprezinta resurse pe termen scurt care variaza de regula, intre o zi si un an, si apar ca efect al reciprocitatii in relatiile de decontare dintre banci pe piata interbancara. Depozitele atrase de la banci reprezinta principala modalitate de completare a resurselor unei banci pe termen scurt. C. Imprumuturi In unele cazuri, bancile ajung in situatia de a apela la alte banci pentru a-si procura fondurile de care are nevoie. Imprumuturile interbancare sunt frecvente in cazurile in care bancile se gasesc in situatia in care platile zilnice depasesc incasarile, iar banca nu dispune de lichiditati suficiente.

30

1. Imprumuturi de la Banca Nationala credite de refinantare; Refinantarea societatilor bancare de catre Banca Nationala este o operatiune de creditare pe termen scurt, de regula de maximum 90 de zile calendaristice, cu exceptia cazurilor in care Consiliul de Administratie al B.N.R. decide un alt termen.Creditele de refinantare se pot acorda de B.N.R.in calitate de imprumutator de ultima instanta a societatilor bancare sunt: creditul structural, creditul de licitatie, creditul special si creditul lombard (overdraft). Creditul structural, este o forma de refinantare prin care o societate bancara trage succesiv sume in cadrul unui plafon stabilit de B.N.R. pe perioada de acordare. Nivelul ratei dobanzii este la nivelul taxei oficiale a scontului si se calculeaza la soldul angajamentelor zilnice efective, garantarea creditului se face cu efecte de comert sau alte hartii de valoare agreate de B.N.R. Creditul de licitatie reprezinta principala forma de refinantare acordata de B.N.R. societatilor bancare. Creditul se acorda pe o durata de cel mult 15 zile calendaristice si este garantat cu titluri de stat si hartii de valoare acceptate de B.N.R. Rata dobanzii se determina in cadrul sedintei de licitatie la care iau parte societatile bancare solicitante plecand de la nivelul de pornire stabilit de B.N.R. Creditul special este o forma exceptionala de refinantare acordata de B.N.R. societatilor bancare aflate in criza de lichiditate. Creditul se acorda pe o perioada de maximum 30 zile si este garantat cu titluri de stat, acordarea creditului este conditionata de existenta unui program de redresare financiara agreat de B.N.R. Nivelul ratei dobanzii se stabileste de B.N.R. Creditul lombard (overdraft) este o forma de finantare ce se acorda peste noapte societatilor bancare pentru asigurarea platilor zilnice a acestora. Nivelul creditului lombard este determinat de soldul debitor inregistrat la inchiderea zilei in contul curent al societatii bancare deschis la B.N.R.
31

Creditul lombard se acorda in limita unui plafon de 75% din nivelul fondurilor proprii al societatii bancare. Nivelul ratei dobanzii este stabilit de B.N.R., garantarea creditului se face cu titluri de stat si hartii de valoare agreate de B.N.R. 2. Imprumuturile de pe piata interbancara de la alte banci sunt scumpe, de regula bancile apeleaza la ele cand sunt in criza de lichiditati; 3. Vanzarea temporara a bonurilor de trezorerie si a obligatiunilor guvernamentale sau a altor hartii de valoare pe care banca le are in portofoliul ei in vederea satisfacerii nevoilor de lichiditati sau a unor solicitari de credite. Deci, managementul bancar la alegerea resurselor atrase trebuie sa tina cont de: - costul resursei (dobanda bonificata de banca); cheltuielile suplimentare privind asigurarea resursei; - contributia resursei la mentinerea lichiditatii bancii; - sensibilitatea resursei la fluctuatiile ratei dobanzii. 4. Imprumuturi cu destinatie speciala Reprezinta utilizari de linii de finantare obtinute de la banci comerciale corespondente si institutii financiare internationale si care au ca destinatie finantarea unor obiective complexe. De regula, sunt garantate de statul in care isi are sediul principal banca beneficiara a imprumutului. Astfel de imprumuturi sunt acordate de banci foarte mari sau consortii bancare, precum si de organisme financiare internationale ( BIRD si BERD), in urma analizelor efectuate in cadrul unui proces de calificare a bancii imprumutate. Dat fiind faptul ca aceste linii de finantare sunt o sursa relativ ieftina, ele reprezinta, printre altele, si un indicator de performanta pentru o banca, reflectand bonitatea bancii respective.

32

2.1.3 COSTUL RESURSELOR BANCARE Evaluarea costului resurselor ii permite bancii sa compare pretul diferitelor categorii de resurse si sa se asigure ca activele au un pret ridicat, care-i permit sa-si acopere costurile si sa ofere actionarilor un castig cat mai mare. Toate bancile folosesc un cost intern propriu, care serveste ca rata de baza la stabilirea pretului activelor. Aceste evaluari permit bancilor sa ajusteze, ori de cate ori se impune, ratele activelor pentru a-si proteja profitul. Metoda aplicata in banci pentru determinarea costului de resurse are la baza metoda costului marginal al resurselor. Dupa cum se stie, resursele bancii sunt constituite din capital propriu si resurse atrase, deci este necesar sa se faca o delimitare in continutul costului marginal al resurselor bancii. Costul marginal al resurselor atrase masoara costul platit de banca pentru a cumpara o unitate suplimentara de resurse pe care acesta le poate investi. Costul marginal al capitalului propriu masoara nivelul minim propus al ratei de recuperare a capitalului actionarilor. Cele doua costuri marginale determina costul marginal al resurselor bancii, care pot fi tratate fie ca resurse independente, fie ca resurse totale.

2.1.4 COSTUL MARGINAL AL RESURSELOR INDEPENDENTE Resursele independente (depozite, imprumuturi de pe piata interbancara, imprumuturi de refinantare de la B.N.R., conturile de disponibilitati etc.) au costuri
33

marginale distincte, care variaza in functie de ratele dobanzii de pe piata, costurile de operare, de promovare, asigurare etc. Prin combinarea acestor costuri rezulta un singur cost marginal ponderat in functie de costul fiecarei resurse, care pot aplica tuturor resurselor noi pe care banca le poate achizitiona. Costurile marginale sunt utilizate de banca in luarea deciziei privind stabilirea pretului activelor pe care le poate finanta. Cunoscand costurile marginale, banca isi stabileste dobanzile la active in asa fel incat sa-i ramana un profit acceptabil. Din pacate, este greu de determinat cu precizie costurile marginale, deoarece acestea cuprind atat costurile de dobanda, cat si alte costuri (de promovare, de asigurare, de operare) pe care banca trebuie sa le plateasca, managementul trebuind sa identifice acea portiune a resurselor achizitionate care poate fi investita in active care aduc castig. Costul marginal al resurselor independente (cj) se poate determina folosind urmatoarea relatie:
rata dobanzii bonificate+cost operare+co st asigurare 1-% din activele care nu aduc castigcii ban

cj =

(1)

Toate elementele numaratorului sunt costuri estimate, unele din ele pot fi mai bine apreciate costurile privind asigurarea (contributia la fondul de garantare a depozitelor), costurile de promovare cheltuielile de marketing facute de banca. Costurile privind ratele dobanzilor depind de nivelul ratei dobanzii pe piata, costurile de operare sunt determinate de volumul operatiilor de procesare. Din relatia (1) apar urmatoarele probleme:

34

- prognozarea nivelului ratei dobanzii este o sarcina grea; datorita volatilitatii este necesar ca orizontul de timp pentru care se determina costurile marginale sa fie mic, pentru ca rezultatul sa fie cat mai aproape de realitate; - aprecierea celorlalte costuri de operare este, de asemenea, o sarcina extrem de dificila. Aceasta implica determinarea costurilor timpului angajatilor care manuiesc cecuri, al celor care dau informatii despre conturile clientilor, rezolvand plangeri etc. Aceste costuri in multe banci sunt considerate fixe, nevariind cu volumul resurselor suplimentare.Costul marginal al diferitelor resurse variaza in concordanta cu volumul resursei.Conturile de disponibilitati ale clientilor antreneaza costuri pentru diverse servicii (virarea sumelor ce constituie obligatii la stat) care nu se incaseaza de banca, avantajul dobanzii scazute este diminuat in cazul cand clientii au rulaj mic, deci banca nu poate sa investeasca procente mari din conturile acestora, in plus, banca trebuie sa-si constituie rezerve obligatorii pentru unele din aceste conturi. Conturile de depozit ale persoanelor fizice sunt mai scumpe, au putine operatiuni, dar necesita rezerve la B.N.R. si contributii la Fondul de garantare a depozitelor, deci costuri suplimentare pentru banca. Utilizarea costului marginal ponderat determinat in functie de costurile marginale ale resurselor independente prezinta inconveniente deoarece costul unei singure resurse se poate schimba mai mult sau mai putin pe perioada considerata fata de costul marginal al celorlalte resurse si astfel costul compus (total) nu mai reflecta realitatea. Pentru eliminarea acestui inconvenient se utilizeaza metoda costului marginal al resurselor totale. 2.1.5 COSTUL MARGINAL AL RESURSELOR TOTALE

35

Metoda ia in considerare in mod explicit toate costurile aferente fiecarei resurse; toate activele sunt finantate dintr-o comasare de resurse, rezultand resursa totala. Metoda impune parcurgerea urmatoarelor etape: 1. estimarea valorii activului care urmeaza a fi finantat, in functie de oportunitatile de investitii oferite de economie, precum si a costului fiecarei resurse care compune resursa totala. Aceasta presupune ca banca sa ia in considerare un orizont de timp de planificare mic si sa identifice schimbarile care vor avea loc in structura pasivelor si a capitalului propriu. 2. determinarea costului marginal al fiecarei resurse conform relatiei (1) pe baza estimarilor privind nivelul dobanzilor si al celorlalte costuri (de asigurare, operare, promovare etc.). 3. estimarea ratei de recuperare a investitiei actionarilor in banca pe care managementul vrea sa o atinga. Costul marginal al resurselor totale se determina conform relatiei:
Cm= cj r
j=1 m j

in care: Cm costul marginal al resurselor totale; rj ponderea fiecarei resurse in resursa totala; cj costul marginal al fiacarei resurse determinat conform relatiei (1); m numarul resurselor inclusiv capitalul propriu.

CAPITOLUL 3

36

ACTIVE BANCARE. GESTIUNEA PRINCIPALELOR ACTIVE ALE UNEI BANCI COMERCIALE ACTIVELE BANCARE 3.1.1 PRINCIPALELE STRUCTURI DE ACTIV Activele unei banci comerciale reflecta modul in care au fost plasate resursele si cuprind, in principal, urmatoarele categorii, in ordinea descresterii lichiditatii acestora: 1.Numerarul aflat In casieria bancii In vederea efectuarii operatiunilor de incasari si plati, bancile trebuie sa pastreze o anumita cantitate de numerar in casierie. Numerarul aflat in casierie nu aduce bancii nici un venit, insa asigura acesteia capacitatea de a-si onora platile fata de clienti. Interesul bancilor este ca fondurile sub forma numerarului din casierie sa fie cat mai mici, atat cat este necesar, surplusul de numerar fiind contraproductiv, mai ales tinand seama de costul mare al oportunitatii plasarii acestora in alte active aducatoare de venituri. 2. Disponibilitatile in lei si valuta aflate in contul curent la BNR, sub forma rezervei minime obligatorii Rezerva minima obligatorie reprezinta un instrument de politica monetara al carui rol este asigurarea de catre banca a unor resurse minime lichide necesare satisfacerii obligatiilor de plata ale clientilor sai la un moment dat. Sistemul rezervelor minime obligatorii, instituit din grija de a asigura o lichiditate minimala, consta din obligatia bancii care constituie depozite sa

37

consemneze in conturile sale deschise la banca de emisiune o suma dimensionata, de regula, prin cote procentuale. Sistemul rezervelor minime obligatorii indeplineste o functie importanta in cadrul economiei contemporane ca instrument al politicii monetare si de credit. Astfel, sistemul rezervei minime obligatorii, potrivit dimensiunilor sale(stabilit procentual) determina un anumit raport intre volumul depozitelor si volumul creditului ce se poate acorda In baza acestor resurse de creditare. Modificarea cuantumului rezervei minime obligatorii are ca efect modificarea acestui raport. Astfel, cresterea rezervei minime conduce la restrangerea posibilitatilor de acordare de credit de catre banci, in timp ce reducerea rezervei minime are ca efect cresterea posibilitatilor de creditare. Sistemul rezervelor minime constituie astfel una din masurile guvernamentale, care, in raport de interesele conjuncturale, pot fi utilizate, fie prin cresterea volumului creditului acordat In economie, determinand astfel intensificarea activitatii economice (prin reducerea rezervei minime), fie prin scaderea creditelor acordate economiei si atenuarea dezvoltarii activitatii economice (prin cresterea rezervei minime obligatorii). Astfel, potrivit normelor aplicate in Romania, in baza de calcul se considera urmatoarele elemente: resurse atrase in lei si valuta de natura depozitelor; instrumente negociabile la vedere si la termen; sumele in tranzit intre sedii sau societaii bancare. Baza de calcul se considera nivelul mediu in perioada de observare. Baza de calcul este reprezentata de suma de la care se pleaca in determinarea rezervei minime obligatorii, la care, aplicandu-se cota acesteia, se va obtine suma afectata RMO.
38

RMO = i Baza de calculi x Cota RMO

Legislatia din Romania referitoare la rezervele minime ale bancilor are la baza Regulamentul nr. 4/1998 al BNR, care, printre altele, precizeaza ca RMO se constituie distinct, in lei pentru fondurile atrase in lei si valuta pentru fondurile atrase in valuta. Pentru rezervele minime obligatorii, BNR bonifica dobanzi mai mici decat dobanda de pe piata, iar pentru surplusul de fonduri fata de rezerva minima, bancile comerciale nu primesc dobanda. Prin urmare, activitatea zilnica de administrare a fondurilor detinute in conturile curente la BNR trebuie facuta cu acuratete, in caz contrar aparand fonduri blocate inutil si neremunerate.

3. Disponibilitati aflate in conturile NOSTRO Conturile NOSTRO reprezinta conturile curente deschise de o banca in evidentele altei banci ca urmare a stabilirii unei relatii de corespondent. Dupa cum am mentionat si in sectiunea anterioara (la conturile LORO), in scopul efectuarii operatiunilor de incasari si plati in numele clientilor sai, o banca deschide la unele din bancile sale corespondente conturi curente. In scopul fructificarii excesului de lichiditate la un moment dat, bancile actioneaza pe piata interbancara, prin plasarea acestor fonduri sub forma depozitelor la vedere sau termen in baza unor aranjamente de cont curent, prin care se pot stabili si unele facilitati pe care o banca le acorda celeilalte banci.

39

Intrucat disponibilitatile din conturile NOSTRO sunt remunerate cu dobanzi mici, in unele cazuri nici nu se bonifica dobanda, este necesar ca soldurile acestora sa fie tinute sub control zilnic, coreland volumul de operatiuni cu plasarea surplusurilor In depozite interbancare. 4. Depozite interbancare plasate Reprezinta plasamente pe termen scurt (variind de la o zi la maxim 1 an) remunerate la nivelul pietei si utilizate pentru fructificarea temporara a soldurilor disponibile. 5. Credite acordate bancilor in baza unei conventii/contracte incheiate intre acestea. 6. Credite acordate clientilor nebancari Operatiunea de creditare reprezinta actul prin care banca pune la dispozitia, sau se obliga sa puna la dispozitia clientilor fondurile solicitate sau isi ia un angajament prin semnatura in favoarea acestora. In general, acestea trebuie sa ocupe o pondere ridicata in totalul plasamentelor unei banci comerciale. Tipurile, termenii si conditiile acordarii de credite bancare, pe termen scurt, mediu si lung depind, in principal, de imprejurarile si necesitatile clientilor. Plasamentele unei banci in credite acordate clientelei nebancare prezinta un grad de risc ridicat, dar si o remunerare superioara tuturor celorlalte plasamente. 7. Titluri de valoare Bancile pot alege posibilitatea plasarii fondurilor in titluri de valoare datorita veniturilor (sub forma dobanzii, a dividendelor sau a castigurilor din operatiuni
40

speculative) pe care acestea le aduc, precum si usurintei cu care acestea pot fi transformate in lichiditati pe piata secundara. Ansamblul titlurilor de valoare care figureaza in activul unei banci reprezinta portofoliul de titluri al acesteia. Prin detinerea de astfel de titluri, bancile isi pot fructifica excesul de lichiditati avand garantia transformarii destul de rapide in numerar in cazul aparitiei unor situatii neasteptate. Titlurile de investitii Titlurile de investitii cu venit fix sunt cumparate de banci cu intentia unei detineri de durata, in principiu pana la scadenta. Titlurile de plasament Din punct de vedere al timpului de detinere, titlurile de plasament sunt situate in grupa de mijloc. Normele bancare definesc titlurile de plasament ca fiind cele ce sunt achizitionate cu intentia de a fi pastrate cel putin 6 luni, dar fara ca aceasta detinere sa implice o conservare pana la scadenta lor. Titlurile de tranzactie Normele bancare delimiteaza titlurile de tranzactie pe care le definesc ca titluri care sunt achizitionate sau vandute avand din start intentia de a le revinde sau a le rascumpara in cel mai scurt termen, inainte de scadenta, de regula, in mai putin de 6 luni. 8. Plasamente in participatii, sau, asa cum le defineste Legea bancara nr. 58/1998, investitii pe termen lung la capitalul social al altor societati comerciale. Bancile isi plaseaza fondurile in participatii la alte societati pentru dividendele pe care le obtin, care, in cazul unor societati puternice, depasesc ca randament al investitiei alte forme de plasament, cum ar fi creditele acordate. Conform
41

Articolului 48 din aceasta lege, astfel de participatii nu pot depasi 20% din capitalul social si 10% din fondurile proprii ale bancii. 9. Plasamente In mijloace fixe (cladiri, terenuri, echipamente de calcul si telecomunicatii) sunt indispensabile derularii unei activitati normale ale unei banci, neaducatoare de venituri, dar cu contributie indirecta la realizarea profiturilor bancare. 3.1.2 OPERATIUNI DE CREDITARE A FIRMELOR Bancile comerciale si-au diversificat tehnicile de creditare pentru a raspunde solicitarilor intreprinderilor si pentru a face fata cerintelor dezvoltarii acestora, functie de profilul si posibilitatile lor de creditare.astfel bancile comerciale au renuntat la o serie de operatiuni specifice pe care le-au cedat unor institutii specializate. Operatiunile de creditare a firmelor se pot imparti in doua categorii : A. creditarea necesitatilor de capital fix B. creditarea cheltuielilor de exploatare a intreprinderilor A. Creditarea necesitatilor de capital fix. Prin natura lor nevoile principale de capital fix ale firmelor se satisfac de catre acestea prin recurgerea la piata de capital. Intreprinderile se adreseaza uneori bancilor pentru creditarea echipamentelor, operatiune practicata mai putin de bancile comerciale si in mai mare masura de catre bancile de creditare pe termen mijlociu si lung, bancile de ramura. B. Creditarea cheltuielilor de exploatare a intreprinderilor. Nevoile firmelor privind acoperirea cheltuielilor de exploatare se satisfac de catre banci pe doua cai:
42

a. prin creditarea creantelor comerciale b. prin acordarea de credite de trezorerie a) Creditarea creantelor comerciale. Creditarea creantelor comerciale inseamna pentru banci a prelua, contra moneda, creantele comerciale pe care intreprinderile furnizoare le au asupra clientilor lor. Cea mai veche tehnica cunoscuta care astazi detine o pondere mica in totalul creditelor din activul unei banci este operatiunea de scontare. Scontarea reprezinta cesiunea cambiei catre un alt beneficiar la schimbul valorii actuale a cambiei. Necesitatea scontarii cambiei se creeaza in conditiile in care beneficiarul cambiei (care urmeaza in perspectiva sa incaseze valoarea integrala a creantei) avand nevoie urgenta de lichiditate cedeaza acest drept de regula bancii. El este indreptatit sa primeasca valoarea actuala a cambiei calculata ca diferenta intre valoarea nominala si scont care este de fapt dobanda pentru perioada de la scontare si pana la scadenta. Scontarea cambiei este o operatiune de creditare atat prin faptul ca se refera la transferul unui instrument de credit cat si prin aceea ca determina plasarea resurselor de creditare ale unei banci pe un anumit termen cu asigurarea incasarii dobanzii aferente. Scontarea este actul prin care creditul comercial se transforma in credit bancar. Prin scontare beneficiarul iese din raportul de creditare anterior, obligatia trasului de a plati fiind inlocuita prin banii efectivi pe care banca ii da. Pe de alta parte trasul angajat initial intr-o operatiune comerciala, de vanzare a marfurilor pe credit, devine ca urmare a scontarii debitor al bancii comerciale. Scontarea angajeaza banca in raporturi cambiale specifice. Devenind beneficiara cambiei fie in mod definitiv fie ca intermediar, banca isi asuma obligatia
43

de a plati in caz de necesitate, respectiv riscul de a participa la acoperirea sumei de plata. Concluzia este ca bancile trebuie sa analizeze cu atentie cambiile pe care le sconteaza concentrandu-se asupra potentialului economic si solvabilitatii fiecaruia din semnatarii cambiei. Pentru a evita riscul de a devenii participanti la procesul cambiei, bancile efectueaza alte operatiuni cambiale: pensiunea si imprumutul pe gaj de efecte comerciale. Pensiunea este operatiunea prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarului, cu conditia rascumpararii lor de catre acesta la termenele convenite. Aceste operatiuni se desfasoara in relatiile bancilor cu firmele mari si indeosebi intre banci. Efectele ce fac obiectul pensiunii raman de regula la beneficiar, iar banca cumparatoare primeste angajamentul de rascumparare, emis de beneficiar, si borderoul efectelor respective. Imprumutul pe gaj de efecte comerciale se acorda in care banca apreciaza ca pozitiv solvabilitatea beneficiarului de cambii dar are retineri cu privire la capacitatea de plata a celorlalti semnatari.Imprumutul acordat acopera de regula partial valoarea nominala a cambiilor depuse in gaj. Imprumutul pe gaj de efecte publice si actiuni (denumite si operatiuni de lombard). Importanta acestor operatiuni trebuie explicata si de abundenta titlurilor de imprumut, a bonurilor de tezaur, indeosebi ce constituie o parte importanta a patrimoniului firmelor si persoanelor fizice. In cazurile cand au nevoi temporare de lichiditate detinatorii preferand sa mentina titlurile in proprietate recurg la imprumuturi pe gaj, si renunta astfel numai partial la venitul realizat, prin plata dobanzilor la creditul de care beneficiaza.

44

Volumul imprumuturilor acordate nu acopera decat o parte din valoarea titlurilor depuse in garantie, pentru a preveni orice pierderi provenite din scaderea cursurilor. Imprumuturile pe baza de gaj de efecte publice si actiuni constituie o modalitate preferata pentru obtinerea de resurse pentru finsntarea speculatiilor de bursa. Creditele acordate pot fi clasificate si dupa natura operatiunilor dar si dupa destinatari: comert, industrie, agricultura credite catre alte banci si institutii financiare si respectiv catre negociatorii de hartii de valoare. b.Creditele de trezorerie. Creditele de trezorerie sunt credite pe termen scurt in general pana la un an, avand drept scop acoperirea necesitatilor monetare legate de ciclul de fabricatie si comercializare. Ele au doua forme principale: - avansul in contul curent - credite specializate Avansurile in cont curent reprezinta o forma predominanta a creditelor in Anglia si SUA. Ele se acorda de catre banca prin plata cecurilor emise de titularii de cont si in cazul cand acestia nu au disponibilitati in cadrul unei limite convenite, confirmate (overdraft). Avansurile in cont curent sau creditele de casa reprezinta raporturile de credite intemeiate pe o deplina cunoasterii a activitatii intreprinderii fara a fi consemnate prin inscrisuri relative la fiecare angajament. In fapt aceste credite nu sunt garantate formal. Ele sunt menite sa satisfaca necesitatile curente privind acoperirea cheltuielilor de productie cu caracter imprevizibil si greu de localizat, in obiecte care sa reprezinte o garantie veridica. De regula acordarea de astfel de credite este intemeiata pe depozite compensatorii. Functia acestor depozite decurge intr-un sens din faptul ca intreprinderile isi pastreaza toate disponibilitatile in conturile de la banca ceea ce permite bancii sa acopere necesitatile unor intreprinderi prin insasi
45

redistribuirea depozitelor in cont curent constituite de alte intreprinderi. Pe de alta parte existenta permanenta a depozitelor compensatorii inseamna pentru banca o reducere a resurselor utilizate, iar pentru intreprindere un mijloc de pastrare a solvabilitatii. O alta caracteristica a acestor credite este si faptul ca acestea, neavand la baza inscrisuri, nu au posibilitatea de recreditare, bazandu-se pe principalele resurse ale bancii. De aici si nivelul dobanzii mai ridicat dar stabilit deregula in corelatie cu rata dobanzii de pe piata si in mod obisnuit utilizarea suplimentara pentru remunerarea bancii a unui comision suplimentar. Sistemul de acordare general este linia de credit, in conditiile careia se stabileste limita maxima a creditului acordat in acest cadru. Intr-o forma primara aceasta linie de credit confera intreprinderii un credit provizoriu, intrucat banca poate cere oricand acoperirea debitului. O forma mai favorabila intreprinderii este linia de credit confirmata, pe baza unui acord scris, in care posibilitatea de acordare a creditului se mentine pentru o perioada stabilita in contract. Linia de credit revolving implica utilizarea curenta a acestui mod de obtinere de fonduri de catre intreprinderi, intrucat rambursarile efectuate, reducand nivelul creditului, permit in etape ulterioare, obtinerea unor noi credite, in limitele stabilite, deoarece potrivit conditiiilor acestui acord posibilitatea de creditare se reinnoieste. Credite specializate. Creditele specializate sunt destinate a acoperi o serie de necesitati legate de desfasurarea productiei cum ar fi : -creditele de campanie care au drept scop sa acopere cheltuielile de fabricatie si de stocare pentru unitati cu activitate sezoniera din agricultura si activitati diverse (indeosebi industria alimentara) din industria de confectii si incaltaminte, jucarii etc.

46

-credite pentru stocuri (garantate prin warant) pentru acoperirea marfurilor susceptibile de a fi gajate si in general depozitate in docuri sau aflate in curs de transport. -creditele cu prefinantare, de acoperire a cheltuielilor pentru productiile de loturi destinate exportului sau pietii publice (livrari pentru institutiile oublice adjudecate prin licitatie) Creditele specializate sunt mobilizate largind astfel prin recrediate posibilitatile de acoperire a mijloacelor de rulment si prin aceasta necesitatilor de creditare a productiei si circulatiei marfurilor. 3.1.3 OPERATIUNI DE CREDITARE A PERSOANELOR FIZICE Ca si in cazul firmelor si in creditarea persoanelor particulare bancile isi orienteaza tehnica de creditare in functie de cerintele efective ale clientilor. Categorii de cheltuieli ale populatiei pe care se axeaza creditele acordate de bancile comerciale sunt : -locuintele -bunurile de lunga folosinta -cheltuieli curente Credite pentru locuinte. Creditele pentru locuinte imbraca o gama larga de forme implicand interventia unor verigi sub forma unor institutii de credit ipotecar, care efectueaza recreditarea si care-si procura resursele pe o piata speciala de capital. Este vorba despre creditul ipotecar. Creditul destinat activitatii imobiliare reprezinta una dintre cele mai imoportante categorii de credit din sistemul national in economia de piata economie care cultiva si dezvolta proprietatea individuala.
47

Creditul ipotecar presupune o conventie intre creditor si imprumutat in care seprevede in general: -proprietatea ce serveste ca garantie a rambursarii imprumutului; -conditiile de remunerare si scadentele de rambursare; -penalitatile in caz de rambursare anticipata, partial sau completa, a imprumutului; -circumstantele in care prin nerespectarea conditiilor de imprumut debitorul poate pierde proprietatea. Principalul tip de imprumut pe ipoteca comporta o suma de rambursare si o rata a dobanzii fixa (constanta si identica). Rambursarile periodice sunt prevazute pe intreaga perioada si fiecare rambursare cuprinde deopotriva suma si dobanda cu care se reduce datoria in curs. De regula in cadrul ratei fixe, in timp, scade partea privind dobanzile si creste partea privind rambursarea propriu-zisa. In ultimul timp s-au dezvoltat si alte tipuri de credite ipotecare cum ar fi: -imprumut pe ipoteca cu dobanzi variabile; -imprumut pe ipoteca cu rambursare progresiva; -imprumut pe ipoteca inversat,purtator de anuitati. Imprumutul pe ipoteca cu dobanzi variabile s-a instituit in special datorita cresterii si variatiei ratei dobanzii in anii 80, in care s-a produs cresterea costurilor de procurare a fondurilor de imprumut. Creditele pe ipoteca cu rambursare progresiva satisfac cerintele crescande ale familiilor cu venituri modeste, aflate la inceputul activitatii care au perspectiva ameliorarii veniturilor lor. Creditul ipotecar inversat urmareste sa valorifice capitalul imobilizat in locuinte proprietate, fara a se renunta la dreptul de proprietate si uzufruct. Ca atare imprumutul obtinut prin ipotecarea unei parti a proprietatii serveste la achizitionarea unui contract si aduce astfel proprietarului un venit regulat.
48

Creditele pentru bunuri de folosinta indelungata. Aceste credite se acorda cu ample facilitati de catre bancile comerciale, bucurandu-se de o dubla garantie: prin gajarea bunurilor de referinta si implicit prin regularitatea veniturilor debitorului, care asigura in general sursa de rambursare la scadenta a ratelor datorate. In unele tari marile intreprinderi producatoare de bunuri durabile (automobile, aparatura electronica si electrotehnica etc) organizeaza banci sau societati financiare ad-hoc care efectueaza creditarea cumparatorilor de asemenea bunuri, procuranduse resursele pe piata creditului prin recreditare. Existenta unor asemenea organisme asigura realizarea integrala a pretului, de catre furnizor la livrarea marfurilor si degreveaza pe furnizori de preocupari legate de incasarea pretului. Pe de alta parte organismul functioneaza ca atare si este remunerat prin dobanzi si comisioane de catre cumparator (benefiaiarul de credite). Creditarea cheltuielilor curente. Bancile au dezvoltat forme specifice adecvate necesitatilor persoanelor particulare sau familiilor. Creditul de consum este creditul pe termen scurt sau mijlociu, acordat persoanelor individuale destinat a acoperi costul bunurilor si serviciilor de care beneficiaza prin reteaua de comercializare si servicii sau pentru recreditarea creantelor contractate in acest scop. Creditul de consum s-a afirmat de timpuriu intre celelalte forme de credit si intr-o forma initiala a existat sub forma creditului deschis respectiv a posibilitatii pe care comerciantul o acorda clientilor, de regula celor solvabili, de a achizitiona marfuri potrivit necesitatilor, urmand ca lichidarea sau regularizarea datoriilor sa se faca ulterior, potrivit angajamentelor personale diferite de la caz la caz. Forma astfel practicata a fost considerata drept credit cu rambursare neesalonata.

49

Productia de masa de bunuri de folosinta indelungata si necesitatea de a asigura accesul deschis la acestea a cumparatorilor a determinat dezvoltarea unor norme precise de creditare precum si a unei retele ample si diversificate de institutii de credit, in mare parte legate de firmele producatoare. Astfel ca, cea mai mare parte a creditelor de consum exista si se acorda sub forma creditelor esalonate, forma in care termenii creditarii: scadente, cuantumul ratelor etc. se stabilesc la acordarea creditului. La polul opus, creditul cu scadenta nedeterminata implica operatii de credit deschis, credite acordate comerciantilor cu amanuntul, sau de catre acestia, credite privind anumite servicii. In aceste operatiuni inseamna ca debitorul va efectua plata in timp util dar in momente prielnice lui pe care le stabileste personal. O forma deosebita in plina dezvoltare ce apartine creditelor esalonate il reprezinta creditul revolving. Elementele caracteristice acestui credit sunt: -se acorda in cadrul unei conventii stabilite intre parti; -permite consumatorului sa efectueze cumparaturile sau sa obtina imprumuturi fie direct, asupra creditorului, fie indirect, prin cartile de credit in momentul oportun pentru el; -consumatorul are posibilitatea sa efecteze plata fie in totalitate pentru creditul in curs, fie prin plati partiale periodice dupa posibilitati. Prin facilitatile acordate beneficiarului de credite si prin costurile diminuate aceasta forma s-a impus in ultima vreme si tinde sa devina preponderenta in operatiile de credit de consum. De exemplu imprumuturile personale cu termene de la 3 luni la 2 ani sunt acordate in Franta in dimensiuni ce nu depasesc veniturile titularului (de regula din salariu ) pe 3 luni. Imprumuturile pe baza cartilor de credite se pot acorda in conditii diferite:

50

-fie prin admiterea efectuarii ulterioare a platilor scadente functie de cumparaturi, pentru termene de 15 zile pana la o luna. Astfel acest procedeu care inseamna amanarea sau intarzierea platilor permite titularului o echilibrare mai elastica a veniturilor familiale cu cheltuielile. -fie ca are loc acordarea unui credit pe mai multe luni, optenabil pe achizitia de marfuri si servicii cu ajutorul cartilor de credit Creditele astfel acordate au de regula regimul creditelor personale. 3.2 PORTOFOLIUL DE CREDITE 3.2.1 POLITICA DE CREDITARE Formularea politicii de creditare O politica de creditare poate fi apreciata ca fiind corecta daca in elaborarea ei s-a acordat prioritate atingerii urmatoarelor obiective: - selectia unor credite sigure si cu o probabilitate maxima de rambursare; - asigurarea unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca; - incurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pietelor pe care opereaza banca. Politicile de creditare variaza in timp si in functie de ciclul economic. Ele trebuie sa fie actualizate si sa devina adaptabile la modificarile mediului concurential si economic. Structura politicii de creditare Partea intaia are menirea de a stabili cadrul general si obiectivele politicii de creditare. Structura sa generala ar putea fi urmatoarea: A. Obiective B. Strategii
51

C. Piete (zone comerciale) D. Caracteristici ale creditelor E. Responsabilitati referitoare la aprobarea creditelor si controlul calitatii acestora. Obiectivele politicii de creditare trebuie sa defineasca rolul bancii respective, asa cum si-l asuma ea, apoi rentabilitatea globala stabilita pentru perioada respectiva, imaginea pe care doreste sa o impuna pe piata, increderea publicului, gradul de agresivitate in concurenta cu ceilalti competitori. Strategiile de creditare vizeaza domenii distincte: Strategia in domeniul structurii creditelor bancare stabileste ponderea diferitelor categorii de credite in total, directiile si limitele minime de diversificare a portofoliului, precum si gradul de participare la credite sindicalizate. Definirea pietelor sau a zonelor comerciale pentru banca este un element de politica pe termen lung si realizarea acestui obiectiv cere timp, mai ales atunci cand se impune o schimbare radicala de orientare. Politica de creditare trebuie sa defineasca fara echivoc piata primara si secundara pe care se vor desfasura activitatile de creditare, precum si prioritatile geografice. Continutul efectiv al acestui element de politica de creditare trebuie sa contine definirea explicita a zonei deservite in mod regulat de filiale sau agentii proprii, stabilirea de limite pentru eventuala participare a bancii la credite sindicalizate tn afara zonei sale comerciale precum si conditiile de acceptare exceptionala a altor credite. In ceea ce priveste standardele de creditare la acest nivel prezentarea lor nu este decat globala si legata de contextul stabilit de strategia de creditare a bancii pentru perioada curenta. Ele trebuie sa cuprinda precizari referitoare la tipurile de credite, garantii si termene.

52

Tot prin politica de creditare trebuie stabilite limitele responsabilitatii tuturor celor implicati in procesul de creditare. Este vorba de limitele raspunderii ofiterilor de credite si ale comitetului de credit. Aceste limite depind de experienta si pozitia ofiterului de credite, de garantii, de sezonalitate, precum si de capitalul/talia bancii. Partea a doua a politicii de creditare contine principiile si procedurile pe care banca isi bazeaza procesul de creditare. Cuprinde urmatoarele elemente: protectia prin asigurare; documentatia si garantiile mobiliare; incasarea creditelor restante si recuperarea garantiilor; norme si reglementari legale; stabilirea ratei dobanzii percepute; informatii financiare solicitate de la debitori; etica profesionala si conflictele de interese; examinarea si controlul periodic al calitatii creditelor.

Protectia prin asigurare se poate realiza pentru bunuri (cele care se constituie in garantii, dar nu numai), pentru persoane (cadrele de conducere pentru raspundere civila sau pentru rapiri, dar si asigurari de viata pentru debitorii individuali In cazul creditelor pe termen lung), pentru banca insesi ca beneficiar de asigurari si reasigurari (pentru riscul de creditare). De regula este recomandabil sa se Incheie contracte de asigurare pentru toate riscurile asigurabile in conditii de eficienta. Documentatia si garatiile mobiliare solicitate trebuie sa se constituie In dosare de creditare uniforme la nivelul intregii banci, indiferent de locatia unitatii bancare operative si de personalul angajat. Reglementarile legale reprezinta un element dinamic al mediului in care opereaza banca si echivaleaza cu impunerea unor limite si a unor interdictii referitoare la activitatea de creditare: operatii si volum. Autoritatea bancara
53

efectueaza inspectii periodice pentru a stabili gradul de respectare a restrictiilor in vigoare la nivelul institutiei bancare respective. Aceste inspectii urmaresc o serie de obiective, intre care: lichiditatea si solvabilitatea bancii, incadrarea in normele legale in vigoare, calitatea si lichiditatea activelor bancare, precum si calitatea sistemelor proprii de protectie si control intern. Informatiile financiare solicitate de la client trebuie sa fie si ele specificate in politica de creditare pentru a nu apare diferente semnificative de tratament intre cererile tratate de diferiti ofiteri de credite si intre diferiti clienti tratati de acelasi ofiter. Accesul la aceste informatii necesita solicitarea rapoartelor financiare periodice si intocmirea situatiei financiare personale pentru actionari, directori, clienti individuali. Rapoartele financiare periodice cele mai solicitate sunt bilantul si declaratia de impunere. Examinarea si controlul periodic al calitatii creditelor reprezinta un alt element esential al politicii de creditare, relativ recent in practica bancara, determinant pentru asigurarea unui nivel de risc minim. Obiectivele urmarite prin inspectarea periodica a portofoliului de credite sunt: reducerea pierderilor la portofoliul de credite, detectarea prematura a erorilor si a problemelor, stimularea initiativei ofiterului de credite pentru autocontrol si informare, respectarea standardelor formale de creditare prin verificarea dosarelor de creditare, respectarea normelor interne si a celor legale, informarea prin exceptie si periodica a conducerii cu privire la starea si evolutia portofoliului de credite, fundamentarea prelevarilor pentru pierderi. Partea a treia a politicii de creditare cuprinde normele de creditare pe tipuri de credite: credite imobiliare ipotecare, credite pentru constructii/investitii, credite pentru stocuri, credite pe termen lung, credite pentru cumpararea unor bunuri mobile, credite agricole, etc. Normele trebuie sa cuprinda descrierea tipului de credit, destinatia creditului, scadentele preferate, tarifarea (dobanda, rate,
54

comisioane), plafoanele, asigurarile, garantiile solicitate, procedura de aprobare a creditului. 3.2.2 CATEGORIILE DE RISC PRIVIND ACTIVITATEA DE CREDITARE A BANCILOR COMERCIALE. RISCUL DE CREDIT In relatiile lor directe cu destinatarii creditelor bancile desfasoara pentru fiecare in parte o activitate de cunoastere si apreciere asupra beneficiarilor creditelor. Pentru limitarea pierderilor care decurg din neincasarea la scadenta a creditelor si dobanzilor aferente si protejarea activelor sale cele mai mari ca pondere in intregul activ bilantier se impuneo gestionare atenta a riscului de credit care se realizeaza apriori si posteriori. Gestionarea a priori este o prima etapa si presupune: -divizarea si limtarea riscurilor; -aprecierea calitatii (capacitatii de rambursare a) solicitantilor de cedite; -constiuirea garantiilor. A doua etapa gestionarea posteriori vizeaza: -analiza portofoliului de credite si constituirea de provizioane; -constituirea rezervei generale pentru riscul de credit. Divizarea riscurilor care tine de gestiunea riscului global are ca obiectiv reducerea riscurilor prin diversificare, evitarea concentrarii riscurilor prin diversificare (economica si geografica) a plasamentelor. Limitarea riscurilor se realizeaza prin norme stabilite de fiecare banca, dar si prin masuri stabilite de autoritatea monetara, opozabila tuturor bancilor. Reglementarile romanesti pentru limitarea riscului de credit se refera la: - expunerea maxima fata de un singur debitor: cel mult 20% din fondurile proprii bancilor;
55

- expunerea maxima agregat: suma totala a imprumuturilor mari (care depasesc 10% din fondurile proprii ale bancii) nu poate depasi de ami mult de 8 ori fondurile proprii. Bancile sunt obligate sa limiteze riscul de credit si sa depuna toate eforturile pentru a-si incasa debitorii. In acest scop vor fi onorate doar solicitarile de credit pentru care exista premisele rambursarii principalului si platii dobanzilor. Pentru evaluarea unei solicitari de credite, in cazul persoanelor juridice, sunt urmarite urmatoarele elemente: - analiza economico-financiara a activitatii clientilor; - aspecte nefinanciare privind clientii: tipul de proprietate, conducerea personalului societatii, afacerea piata etc; - analiza perspectivelor financiare pe baza de cash-flow. In cazul clientilor persoane fizice o metoda moderna utilizata o constituie credit scoringul. Credit-scoringul pe care-l putem exprima ca o notatie de apreciere sau de evaluare atributelor solicitantului in vederea acordarii creditului, isi propune sa stabileasca un mod de ierarhizare a solicitantilor de credit printr-o medie sau un punctaj. In acest sens sunt necesare stabilirea unui numar de variabile precum starea materiala, nivelul devenituri, stabilitatea la locul de munca si la domiciliu, varsta, sarcini familiale, comportamentul in relatie cu bancile si in calitate de debitor etc Apoi se procedeaza la agregarea acestor informatii. Agregarea duce la acelasi numitor dar conduce la pierderea identitatii unor caracteristici specifice subiectului. Fenomenul de compensare ce se produce prin agregare poate pune in umbra laturile esentiale fiind acoperite prin aprecierea pozitiva a altor caracteristici nesemnificative pentru riscul propus: riscul minim.

56

Piata financiara este extrem de volatila datorita influentei unor variati factori, obiectivi sau subiectivi, institutiile care acorda credite fiind constiente de faptul ca maximizarea profitului implica permanenta prezenta a riscului. Majoritatea definitiilor date riscului si modului de gestionare a acestuia sunt concentrate pe functiile clasice ale bancilor, de intermediar in domeniul riscurilor financiare. In general, riscul reprezinta probabilitatea de aparitie a unui eveniment care va produce consecinte serioase pentru subiect. Aparitia riscului poate fi generata de un numar mare de operatii si proceduri. Ca urmare, in domeniul financiar cel putin, el trebuie vazut ca o mixtura sau ca un complex de riscuri, de regula si aparitia unui risc poate determina aparitia in lant a altora. Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care bancile sunt confruntate in operatiile lor curente si nu doar riscurile specifice activitatilor bancare clasice. Este evident ca o strategie bancara trebuie sa includa programe si proceduri de gestionare a riscurilor bancare, privind minimizarea probabilitatii ca riscurile sa determine potentiala expunere a bancii. Cele trei obiective ale managementului bancar sunt maximizarea profitabilitatii, minimizarea expunerii la risc si respectarea reglementarilor bancare. Bancile sunt in acelasi timp subiect al tuturor riscurilor cu care se confrunta clientii lor, riscuri cum sunt nerealizarea recoltei, schimbarile de mediu sau esecul unui nou produs ce a fost dezvoltat la costuri mari. Cel mai important si persistent risc cu care bancile se confrunta este riscul de credit, adica riscul ca cealalta parte sa nu isi respecte obligatiile. In functie de gama de operatii bancare ce pot genera riscuri putem distinge: - riscuri financiare; - riscuri de livrare; - riscuri de mediu.
57

Riscurile fianciare provin din orice tranzactie initiata de o banca care este expusa unei potentiale pierderi. Principalele riscuri financiare sunt: - Riscul de credit; - Riscul de rata a dobanzii; - Riscul de lichiditate; - Riscul de schimb; - Riscul de capital/solvabilitate. Riscul de credit poate fi definit ca fiind riscul ca cealalta parte implicata intro tranzactie financiara sa nu respecte termenele si conditiile contractului, ceea ce determina pierderi pentru detinatorul de active. Nerespectarea obligatiilor poate fi rezultatul falimentului, rezultatul unor schimbari temporare in conditiile de piata sau rezultatul altor factori ce afecteaza negativ posibilitatea debitorului de a plati. Cel mai evident exemplu al riscului de credit este acela in care clientul nu poate sa ramburseze un imprumut. Totusi, este important de mentionat ca expunerea la riscul de credit se regaseste intr-o paleta larga de activitati bancare (tranzactii comerciale, plasamente, instrumente specifice pietelor de capital cum sunt tranzactiile futures, swap-uri, optiuni s.a.). Riscul de credit poate sa apara si din tranzactii situate in afara bilantului. O banca poate garanta performanta unui client pe baza de contract, in schimbul unui comision iar acest lucru da nastere riscului ca ea sa fie chemata sa isi respecte garanta la o data ulterioara daca clientul nu si-a respectat obligatiile contractuale. Riscul de credit poate sa ia forma riscului de livrare sau de tranzactionare. Cand o banca cumpara titluri de la o terta parte sau le transfera in baza unui contract de recumparare, se confrunta cu riscul ca cealalta parte sa fie incapabila sa livreze titlurile la data scadentei, lasand-o expusa posibilitatii de a nu putea sa inlocuiasca titlurile la acelasi pret.
58

Riscul aferent persoanelor fizice si juridice In cazul firmelor si al populatiei, incapacitatea de rambursare este, fie rezultatul unui decalaj intre venituri si cheltuieli (riscul fiind ca venitul viitor al debitorilor sa se diminueze sau sa dispara), fie efectul necinstei imprumutatului (care este un risc dificil de apreciat de catre banca care nu dispune de informatii suficiente pentru a anticipa un astfel de comportament). Riscul insuficientei venitului viitor este mai greu de anticipat, mai ales in conditiile in care evolutia inflatiei impune cresterea dobanzilor bancare si, deci, scumpirea creditului. In cazul intreprinderilor, incapacitatea de rambursare a creditului este cauzata de mediul inconjurator, dar mai ales de factorii interni ai firmei. Mediul inconjurator, definit ca totalitatea factorilor exogeni intreprinderii de natura economica, politica, sociala, precum si situatia ramurii (sectorului) in care activeaza firma, isi pune amprenta in mod decisiv asupra activitatii intreprinderii. Decizii cu caracter politic, cum ar fi embargoul asupra vanzarilor unor produse (armament, produse petroliere), acorduri regionale si internationale, au un impact profund asupra unor intreprinderi care isi vad piata de desfacere modificata inopinat. Riscurile de natura economica provin din bulversarile intervenite in structura economico-sociala a unei tari sau din fazele conjuncturii economice (stiut fiind faptul ca, in perioadele de recesiune, intreprinderile pot intampina dificultati majore ce pot culmina chiar cu falimentul acestora). Situatia si evolutia ramurii influenteaza in mod contradictoriu activitatea unor intreprinderi. Inovatiile, prin modificarea proceselor de fabricatie si crearea unor produse noi sau mai competitive, pot avantaja pe piata anumite firme, in timp ce alte intreprinderi se lovesc de evolutia gusturilor si cerintelor beneficiarilor, ceea ce implica o reducere a productiei cerute pe piata a acestor din urma agenti economici. Asadar, banca trebuie sa cunoasca evolutia mediului inconjurator al
59

intreprinderii si prin analiza ramurii in care aceasta activeaza. Bancile trebuie sa dispuna in acest scop de ofiteri specializati pe sectoare de activitate pentru a-si adapta in mod continuu normele interne de analiza a bazei de credit a solicitantilor. Incapacitatea de rambursare a creditului poate fi cauzata si de o serie de factori interni intreprinderii precum : - calitatea si moralitatea managementului, dificil de apreciat de catre banca, ea cerand in acest scop un curriculum vitae si relatii de la terti privind managementul intreprinderii si relatiile acestuia cu personalul - incapacitatea intreprinderii ( tehnologica sau de mentalitate ) de a se adapta pietei sau noului in materie de brevete, inventii, inovatii - timpul in care se incaseaza intreprinderii. Managementul riscului de credit presupune prevenirea, masurarea si gestionarea sa propriu-zisa. Prevenirea acestui risc vizeaza doua aspecte: divizarea sa si constituirea garantiilor. Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel incat legea probabilitatilor sa reduca posibilitatea inregistrarii unor pierderi mari din partea bancii. Divizarea riscurilor se face mai intai intre particulari si intreprinderi, bancile fixandu-si plafoane de credite. Pentru intreprinderi, banca isi va repartiza riscurile acordand credite atat producatorilor mari, cat si celor mici, lucrand cu sectoare de activitate diferite si avand o repartitie teritoriala cat mai ampla. Pentru particulari, bancile vor acorda credite, de preferinta, la salariati, liber profesionisti si pensionari. creantele de la beneficiari poate determina blocaje financiare si prin urmare, dereglari in productie si in activitatea

60

Diversificarea domeniilor in care actioneaza banca si plafonarea prin limite de credit permit mentinerea riscului de credit in limite controlabile. Din acest motiv, o singura banca nu poate satisface uneori nevoile de creditare ale unor intreprinderi de mari proportii. Pentru a combate acest impediment, s-au creat monopoluri specializate constituite dintr-un numar mare de banci organizate care finanteaza aceeasi intreprindere. Fiecarei banci din monopol ii revine o cota-parte din volumul de credite alocate intreprinderii respective. Una sau doua banci din monopol care au cota parte cea mai ridicata sunt numite sefe de retea. Monopolul bancar, pe langa faptul ca divizeaza riscurile, permite si bancilor mai mici sa finanteze intreprinderile mari, iar in cazul in care intreprinderile au dificultati, monopolul are puterea de a impune acestora aplicarea unui plan de redresare. Al doilea aspect amintit in prevenirea riscului de credit vizeaza constituirea garantiilor in favoarea bancilor. Desi acestea nu sunt obligatorii in uzantele garantia ramane bancare din tarile dezvoltate, in sistemul bancar romanesc

conditia de baza In acordarea de credite (garantia prin formele sale: gaj, ipoteca etc. precedand acordarea creditelor ). In mod practic, garantiile nu trebuie privite decat ca o siguranta subsidiara, caci decizia de a acorda creditul trebuie luata in functie de posibilitatile de rambursare care rezulta din analiza afacerii creditate de banca; in acest sens, banca trebuie sa aiba In vedere faptul ca primii despagubiti vor fi creditorii privilegiati, fiscul, statul, deci garantia nu va acoperi niciodata valoarea creditului acordat. Garantiile ar trebui considerate in conditiile in care banca acorda un credit foarte riscant, asumandu-si practic responsabilitatea recuperarii creditului prin executarea garantiei. Garantiile mobiliare Cea mai protectiva forma de garantie care poate fi constituita asupra activelor mobile ale unui debitor este gajul general asupra universalitatii bunurilor sale mobile. Aceasta forma de garantie mobiliara este prevazuta expres de Legea
61

Garantiilor Reale Mobiliare, in timp ce universalitatea poate fi definita simplu ca o referire la toate bunurile prezente si viitoare ale debitorului. Spre deosebire de vechiul regim juridic, Legea Garantiilor Reale Mobiliare instituie gajul comercial fara deposedare, conferind in acelasi timp creditorului posibilitatea de a intra in posesia bunurilor gajate pentru a asigura punerea in executare a creantei sale. In cazul gajului comercial, contractul de garantie este considerat valabil de la data semnarii contractului de gaj si in conformitate cu termenii si conditiile acestuia, fara a fi necesara intrarea efectiva in posesia bunurilor gajate. Cu toate acestea, intrarea in posesie este obligatorie in anumite cazuri, cum ar fi cazul garantiilor mobiliare avand ca obiect valori mobiliare la purtator sau titluri reprezentand bunuri, inclusiv certificate de depozit sau conosamente negociabile, cecuri si bilete la ordin, a caror publicitate nu poate fi facuta decat prin intrarea in posesia instrumentului respectiv. Garantia reala mobiliara poate avea ca obiect bunuri corporale sau necorporale, prezente sau viitoare, determinate sau determinabile, si poate garanta obligatii prezente sau viitoare. In ceea ce priveste gajul civil, Codul Civil cere transmiterea bunurilor aflate sub gaj, ceea ce face imposibila constituirea unui gaj ulterior asupra acelorasi bunuri. Spre deosebire de gajul civil, Legea Garantiilor Reale Mobiliare permite crearea unui gaj ulterior asupra bunurilor deja gajate. Pentru a executa o garantie, creditorul poate solicita judecatorului sa intre in posesia sa, instanta transmitand acestuia bunul afectat garantiei. Dupa intrarea in posesia bunului, creditorul isi poate satisface creanta cu bunul afectat garantiei, urmand procedura prevazuta de Legea Garantiilor Reale Mobiliare si transferand orice surplus in contul averii debitorului. Garantiile imobiliare Regimul juridic al garantiilor imobiliare permite creditorului sa aiba siguranta satisfacerii creantei sale prin existenta unei ipoteci sau a unui privilegiu.
62

Privilegiile sunt garantii imobiliare prin care creditorul privilegiat are dreptul de a fi preferat altor creditori, chiar ipotecari. Ipoteca este un mijloc de garantare a platii unei datorii, prin constituirea in favoarea creditorului a unui drept real accesoriu asupra unui bun imobil al debitorului. Indiferent de proprietarul imobilului supus ipotecii, dreptul la ipoteca se conserva, iar creanta creditorului va putea fi satisfacuta pe seama imobilului ipotecat. 3.2.3 METODE SI MIJLOACE DE GESTIONARE A RISCULUI IN PROCESUL CREDITARII Riscul de credit apare pentru ca debitorii ajung in situatia de a nu putea sa Isi Indeplineasca obligatiile contractuale. Experienta internationala arata ca practicile necorespunzatoare de gestionare a riscului de credit cuplate cu politici de creditare nefundamentate continua sa fie un factor dominant in crizele si falimentele bancare. De aceea, o informare transparenta asupra profilelor de risc de credit ale bancilor este cruciala in evaluarea performantelor si a abilitatii participantilor pe piata bancara de a supravietui pe termen lung. O informare in acest sens este de asemenea importanta pentru a se putea masura siguranta si soliditatea sistemelor bancare in general. Comisia de la Basel a identificat 5 arii largi in care bancile ar trebui sa ofere transparenta pentru ca piata sa poata evalua corect potentialul lor si acestea sunt: - Politicile si practicile contabile - Gestionarea riscului de credit - Expunerile prin operatii de creditare - Calitatea creditelor acordate - Venituri

63

In acest context, managementul riscului de credit apare ca o activitate complexa ce trebuie desfasurata astfel incat nivelul riscului asumat sa fie restrans la maximum. Din punct de vedere al nivelului la care se masoara, riscul de credit poate fi individual sau global. Riscul de credit individual surprinde probabilitatea de insolvabilitate a debitorului sau de nerambursare a sumelor angajate de el. Asumarea de catre o banca a riscului de credit individual presupune ca acea banca sa introduca pe costuri pierderile realizate la data scadentei din neplata obligatiilor debitorului sau. Riscul de credit global da expresie probabilitatii de a se deteriora calitatea activelor bancare angajate in cadrul creditelor si este o functie crescatoare ce depinde de masa creditelor acordate, de rata dobanzii si de mediul economic national. Indiferent de forma concreta in care se manifesta riscul de creditare, pentru gestionarea acestuia bancile recurg la: - Decizii echilibrate de creditare prin care riscul creditului este corect evaluat si apreciat, in cadrul unei politici de creditare echilibrata si in directa legatura cu cota de piata a respectivei societati bancare. - Diversificarea portofoliului de credit in asa fel incat pierderile sa nu fie concentrate In timp. - Transferul riscului asupra unor terte persoane prin recurgerea la tehnica asigurarilor. - Fuziunea societatilor bancare. Urmarirea, gestionarea si controlul riscului de credit se pot discuta la nivel de client sau la nivel de portofoliu bancar.

64

Riscul de credit la nivel de client Analiza riscului de credit pe client trebuie efectuata la aprobarea creditului pe baza datelor consemnate de catre ofiterul de credit in nota de aprobare a creditului. Aceasta analiza de risc vine in completarea analizei creditului din punct de vedere al necesitatii si oportunitatii sale. Teoretic, clasificarea creditului si implicit a clientului intr-o anumita categorie de risc pentru banca, are drept scop identificarea creditelor ce necesita o urmarire atenta si diferentierea ratelor de dobanzi. In evaluarea riscului de credit trebuie avut In vedere principiul utilizat in practica bancara americana, al celor 5 C ai creditului: caracterul, capacitatea, capitalul, conditiile, colateralul. Normele bancare prevad anumite conditii legate de calitatea juridica a agentilor economici si de bonitatea acestora. Pe baza documentatiei contabile, pusa la dispozitia bancii de catre client, se determina situatia financiara curenta a acestuia. Astfel, pentru stabilirea bonitatii solicitantului de credit, bancile utilizeaza indicatori economico-financiari prevazuti si in oficiale: Indicatori de lichiditate : Lichiditatea generala = Active circulante / Datorii curente Lichiditatea imediata = ( Active circulante Stocuri ) / Datorii curente Rata solvabilitatii generale = Active totale / Datorii curente Indicatori de echilibru financiar : Rata autonomiei financiare = Capitalul propriu / Pasive totale Rata de finantare a stocurilor = Fond de rulment / Stocuri norme

65

= (Capitalul permanent - Active Imobilizate) / Stocuri Rata datoriilor = Datorii totale / Active totale Rata capitalului propriu fata de activele imobilizate = Capital propriu / Active imobilizate Rata de rotatie a obligatiilor = Cifra de afaceri / Media datoriilor totale Viteza de rotatie in zile = 360 / Rata de rotatie a obligatiilor Indicatori de gestiune Rotatia activelor circulante = Cifra de afaceri / Active circulante Viteza de rotatie in zile = 360 / Rotatia activelor circulante Rotatia activelor totale = Cifra de afaceri / Active totale Viteza de rotatie in zile = 360 / Rotatia activelor totale Durata medie de recuperare a creantelor = Cifra de afaceri / Media creantelor totale Viteza de rotatie in zile = 360 / Durata medie de recuperare a creantelor Indicatori de rentabilitate Rata rentabilitatii economice = Profit brut / Capital permanent Rata rentabilitatii financiare = Profit net / Capital propriu Rata rentabilitatii resurselor consumate = Profit net / Cheltuieli totale Punctul critic al rentabilitatii = CFT / [1-(CFT + CVT)], unde CFT reprezinta cheltuielile fixe totale, iar CVT reprezinta cheltuielile variabile totale. Indicatori ai fondului de rulment ( FR ) FR total = Total Active - Active imobilizate FR permanent = Capitalul propriu total + Imprumuturi si datorii financiare* Active imobilizate * Imprumuturile si datoriile financiare sunt acele obligatii a caror scadenta depaseste un an
66

FR propriu = Capitalul propriu total - Active imobilizate Necesarul de finantat = FR permanent + Plati restante - FR propriu + Pierderi neacoperite in exercitiile anterioare Gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu ( % ) propriu / FR total Nevoia de FR = Stocuri + Creante + Active de regularizare - Datorii curente Pasive de regularizare FR net global = Capital permanent - Active imobilizate Trezoreria Neta = FR net global - Nevoia de FR Cash-flow-ul (fluxul de lichiditati). Reintroducerea creditelor de trezorerie a permis acordarea acestora pe baza planului de trezorerie, document in care deficitul sau excedentul de trezorerie este stabilit conform formulei: Ni = ( Si + C ) - ( Cs + R + I ) unde : Ni= necesarul de creditare in perioada i; Si= stocuri privind activele din ultimul bilant; C= cheltuieli de productie previzionate pentru perioada pentru care se stabileste necesarul de creditare conform bugetului de venituri si cheltuieli; Cs= capitalul social aferent activelor circulante, stabilit prin deducerea din capitalul social total a mijloacelor fixe la valoarea ramasa; R= resursele atrase (din ultimul bilant), influentate de factori ce se prevede ca vor actiona in perioada programata si care vor duce la modificarea lor; I= incasari din realizarea productiei pe perioada previzionata, cuprinse in bugetul de venituri si cheltuieli pentru indicatorul cifra de afaceri . Pot exista doua situatii, si anume: = FR

67

Necesarul de creditare este mai mare decat creditul acordat anterior, ceea ce reflecta un deficit de trezorerie ce va fi acoperit prin acordarea de noi credite. Necesarul de creditare este inferior creditului acordat anterior, caz in care se inregistreaza un excedent de trezorerie din care va fi rambursat creditul anterior. Unitatile bancare, conform Normelor B.N.R., au obligatia de a efectua

analiza calitatii portofoliului de credite pentru toti clientii (indiferent de forma de proprietate) care au credite in sold si, pe aceasta baza, sa se determine nivelul necesar al provizioanelor de risc pentru creditele si dobanzile neincasate la scadenta. De asemenea, unitatile bancare analizeaza si credibilitatea solicitantului de credite, in ce priveste : - calitatea conducerii (experienta, nivel de calificare profesionala) - calitatea activitatii si domeniul in care isi exercita activitatea - piata pe care activeaza si tendinta acesteia - strategia si sansele sale de realizare. Legea Bancara stabileste ca structura documentatiei economico-financiare, necesara incheierii contractului de credit intre bancile comerciale si clientii lor, sa cuprinda in mod expres urmatoarele: - situatii financiare curente ale solicitantului de credit si ale oricarui garant al acestuia, inclusiv proiectia fluxurilor financiare pentru perioada de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor; - descrierea modalitatilor de garantare pentru plata integrala a datoriei si, dupa caz, evaluarea bunurilor care fac obiectul garantiei;

68

- descrierea conditiilor creditului, cuprinzand valoarea creditului, rata dobanzii, schema de rambursare si obiectivul debitorului sau scopul pentru care a solicitat creditul; semnatura fiecarei persoane, care a autorizat creditul in numele bancii. Bancile comerciale care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei se supun cerintelor prudentiale stabilite de catre B.N.R. In ceea ce priveste clasificarea creditelor, constituirea provizioanelor, nivelul de solvabilitate, rezervele minime obligatorii si pozitiile valutare. Se mai poate tine cont de urmatoarele aspecte: 1. Realizarea urmaririi lunare a riscului de credit la nivelul portofoliului global prin intermediul indicatorilor de risc 2. Urmarirea oportunitatii cuprinderii in fisa de analiza a creditului, a evaluarii riscului si incadrarii in categoriile de risc mic, mediu, mare in functie de rezultatele analizei privind conducerea, veniturile si recuperarea garantiilor 3. Diferentierea ratelor de dobanda, prin aplicarea la dobanzile minime stabilite a unei prime de risc care sa varieze in functie de riscul de credit (mic-mediumare) 4. Cresterea de provizioane, inca de la aprobare, pentru creditele cu risc mare sau mediu, in proportie de 5-10% din valoarea creditului. Riscul de credit la nivel de portofoliu bancar Gestiunea riscului de credit global are la baza doua principii: diviziunea si limitarea riscurilor. Divizarea riscului de creditare urmareste evitarea concentrarii riscurilor prin diversificarea plasamentelor si creditelor in special. Concentrarea clientilor intr-un singur domeniu de activitate este relativ periculoasa pentru o banca universala: in perioada de recesiune pot interveni greutati de exploatare. In sfera creditarii
69

particularilor, diversificarea portofoliului este in primul rand o diversificare teritoriala. La creditarea agentilor economici importanta este diversificarea sectoriala sau economica, iar in ceea ce priveste clientii suverani diversificarea geografica. In cazul Romaniei, bancile isi propun o diversificare a portofoliilor institutionale prin dezvoltarea activitatilor de creditare a sectorului privat. Pe de alta parte, se poate intampla ca intreprinderi de talie mare sa aiba nevoie de creditare care sa depaseasca limita rezonabila de angajament a unei singure banci. De regula, acolo unde gradul de dezvoltare a pietelor o permite, astfel de firme recurg direct la piete pentru a-si asigura finantarea fara intermediar. O alta solutie o reprezinta constituirea de pool-uri bancare. Un pool bancar reprezinta ansamblul bancilor unei singure intreprinderi mari, ansamblu structurat si organizat de o maniera precisa. Aceasta solutie are dezavantajul ca dilueaza responsabilitatea bancilor participante, dar si avantajul divizarii riscurilor. Pool-ul permite si participarea bancilor mici la finantarea marilor intreprinderi (operatie mai putin riscanta si mai putin costisitoare) si are si autoritate mai mare in impunerea unui plan de redresare a debitorului in caz de dificultate. Limitarea riscurilor. Fiecare banca, in functie de calitatea mediului economic si de evolutia parametrilor sai proprii, asigura limitarea riscurilor in doua feluri: global si analitic, astfel: - fixand o limita proprie, interna a angajamentului sau global in operatii riscante, dar rentabile. Se stabileste o limita maxima pentru ponderarea activitatilor (plasamentelor) riscante In total active sau relativ la capitalul bancar; - fixand plafoane de credit pe debitor, grup de debitori, sector de activitate sau zona geografica pentru a preveni ca modificari semnificative ale situatiei economice a acestor grupe sa-i afecteze negativ expunerea la risc.

70

Se mai pot stabili plafoane de tip stop-loss care definesc riscurile maxime referitor la pierderile constatate sau la provizioanele constituite. Foarte utile se pot dovedi si limitele interne stabilite pe baza unor scenarii de criza, limite greu de definit In momentul in care criza se produce. Preferabil este ca banca sa fie pregatita pentru eventualitatea producerii unei crize, oricat de improbabila ar parea aceasta intr-un context dat. Pe de alta parte, banca centrala, ca autoritate bancara, isi asuma responsabilitatea limitarii expunerii consolidate la risc in cadrul sistemului bancar, stabilind norme cu caracter obligatoriu. Rolul autoritatii bancare este de impulsionare, control si sanctionare. Normele se refera la limitarea riscurilor si vizeaza imprumuturile mari acordate clientilor de catre societatile bancare. Analiza riscului de portofoliu pe total banca pe baza evolutiei unor indicatori si compararea lor cu obiectivele strategice ale bancii sau cu indicatorii altor banci, este o metoda eficienta de determinare a riscurilor si un mod de orientare in stabilirea politicii si strategiei in activitatea de creditare. Intrucat creditele reprezinta cea mai mare parte a activelor si sursa principala de venituri a bancii, riscul de credit trebuie analizat strans legat de veniturile bancii si de calitatea activelor. Cei mai semnificativi indicatori utilizati in analiza riscului in activitatea de creditare sunt: 1. Rentabilitatea activelor: furnizeaza informatii asupra profitabilitatii bancii. tendinta de scadere a acestui indicator arata ca banca are dificultati in ceea ce
Re ntabilitat ea activelor = Pr ofit net Active medii

priveste realizarea veniturilor.

71

2.

Venituri nete din dobanzi Active medii purtatoare de dobanzi

Tendinta de crestere a acestui indicator arata o buna gestionare a activelor si pasivelor bancii, dar in acelasi timp si existenta unor active riscante mari. In general acest indicator trebuie sa se situeze intre 3-10%. 3. Venituri din dobanzi Active medii purtatoare de dobanzi Acest indicator variaza in functie de nivelul dobanzilor pe piata si de aceea trebuie comparat permanent cu indicatorul realizat de alte banci. Un nivel ridicat al acestui indicator, comparativ cu alte banci, poate indica existenta in portofoliu a unui numar mai mare de credite cu probleme sau aplicarea unei politici de creditare conservatoare. 4. Soldul mediu al creditelor Active medii purtatoare de dobanda Acest indicator ajuta la identificarea potentialelor riscuri in portofoliul de credite. tendinta sa de crestere poate fi un indiciu pentru revizuirea provizioanelor pentru credite si constituirea lor corespunzator. 5. Fond de risc Total active Un nivel acceptabil al acestui indicator trebuie sa fie mai mare ca 1. Tendinta de crestere arata o politica agresiva de creditare cu implicatii asupra cresterii activelor riscante.
72

6.

Provizioane Total active

Acest indicator arata calitatea activitatii de analiza a creditelor. Tendinta de crestere indica o crestere a ponderii creditelor riscante in total portofoliu si poate fi un indiciu pentru revizuirea provizioanelor. Un nivel acceptabil al acestuia este mai mic de 0.20%. 7. Credite neperformante Total credite Indicatorul arata scaderea calitatii portofoliului si poate fi un indiciu in stabilirea provizioanelor in mod corespunzator. In general acest indicator este acceptabil peste 1%, dar 10% este mult prea mare. 8. Capital Active riscante Un nivel redus al acestui indicator limiteaza cresterea bancii si arata imposibilitatea de a absorbi pierderi suplimentare. Nivelul acceptat pe plan international este de 8%. 9. Rata de crestere a activelor Rata de crestere a capitalului Un raport al acestor cresteri mai mari ca 1, indica o crestere a activelor mai mare decat cresterea capitalului, cu influente asupra cresterii eventualelor pierderi din credite si diminuarii cresterii capitalului, avand ca urmare reducerea veniturilor (profitului).
73

10. Credite Active Indicatorul masoara lichiditatea bancii si se situeaza, in general, intre 45-80%, dar peste 65% este considerat deja prea mare. Un nivel mare al acestui indicator arata o politica agresiva de creditare, care poate avea implicatii asupra cresterii pierderilor din credite. 11. Credite restante Total credite Nivelul acestui indicator trebuie sa fie cat mai mic cu tendinta spre 0. 12. Credite

Depozite + Disponibilitati Indicatorul arata modul de acoperire a creditelor cu resurse din depozite si disponibilitati si indica riscul de lichiditate. Un nivel acceptabil al acestui indicator trebuie sa se situeze sub 80%. O crestere semnificativa a acestui indicator afecteaza lichiditatea bancii, si poate fi un indiciu In cresterea riscului in creditare. 13. Depozite la vedere Total depozite si disponibilitati Nivelul acceptabil al acestui indicator este de 30%. Cresterea lui reflecta instabilitatea resurselor utilizate In acoperirea plasamentelor. Calcularea acestor indicatori poate servi drept indiciu in identificarea unor posibile riscuri in activitatea de creditare. In functie de riscurile ce se doresc a fi analizate, este necesar calculul unor indicatori suplimentari.
74

Tendintta de crestere a raportului Credite/Active indica asumarea unor riscuri suplimentare de catre banca. Analiza detaliata a acestor riscuri presupune calculul unor indicatori suplimentari pe categorii de credite, pe sectoare economice, pe clienti, etc. Creditele restante Pentru prevenirea si diminuarea riscurilor cat si pentru asigurarea garantiilor, pe mapamond exista societati de asigurare cu o lunga experienta ce au in obiectul lor de activitate asigurarea creditelor si garantiilor, insa societatile de asigurari romanesti nu au preluat aceste riscuri decat intr-o forma incipienta, partiala. Pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite se folosesc atat retinerea riscurilor, cat si cedarea lor prin asigurare. Se pot incheia asigurari pentru bunurile ce se constituie garantie materiala a creditului acordat sau asigurari de viata si de accident pentru titularii privati ai unor contracte de creditare pe termen lung. Desi nu este cea mai importanta modalitate de finantare a riscurilor, ca volum, protectia prin asigurare este foarte eficienta si putin costisitoare pentru banca, deoarece incheierea acestor contracte de asigurare poate fi impusa clientului. Aceste asigurari sunt de regula, primele oferite direct de bancile care urmaresc extinderea activitatii in sfera altor servicii financiare decat cele traditional bancare. Marimea fondului de rezerva la un moment dat se calculeaza pe stoc; astfel valoarea fondului la sfarsitul unei perioade se determina adaugand provizioanele la rezerva initiala si scazand pierderile suportate pe parcursul perioadei respective. Provizioanele pentru creantele indoielnice sunt de doua categorii: - provizioanele sau rezervele pentru creantele ndoielnice, constituite pentru acoperirea unor pierderi viitoare potentiale, neidentificate in momentul crearii lor. Acestea sunt disponibile Iin mod liber pentru a acoperi acele pierderi care se vor materializa ulterior. Ele fac parte din fondurile proprii ale bancii.
75

- provizioane pentru acoperirea pierderilor identificate deja; dupa aceste norme nu ar trebui incluse in fondurile proprii. Tipuri de rezerve bancare In scopuri analitice, la mai multe banci, rezervele se grupeaza in: - rezerve specifice sau alocate sunt cele pe care banca le considera asociate unei anumite grupe de credite sau unui anumit credit. Daca un anumit credit devine mai riscant decat celelalte credite din aceeasi categorie, atunci banca fie majoreaza rezervele sale pentru acel credit sau aloca o parte din rezervele sale special pentru acoperirea pierderilor potentiale la acel credit; - rezervele generale sunt libere si pot acoperi orice pierdere. Aceasta grupare a rezervelor permite o mai buna analiza a necesarului de rezerve. Determinarea marimii rezervelor bancare se face dupa o procedura ce are caracter normativ (conform normelor bancii centrale) sau autonormativ (conform normelor interne din politica de creditare proprie). Marimea rezervelor este influentata de o serie de factori, cum ar fi: - regimul fiscal; - prevederile normative; - calitatea portofoliului de credite si a mediului economic. Pentru a stabili volumul fondului de rezerva pentru pierderi la portofoliul de credite se pot folosi, in principiu, mai multe metode de calcul. Folosirea unui procent constant fata de valoarea portofoliului de credite se practica in perioade de stabilitate economica si nu necesita evaluarea prealabila a riscurilor. Procentul folosit este maximul admis de lege pentru a fi prelevat din profitul brut. Folosirea acestei metode limiteaza analiza pe care banca trebuie sa o faca pentru a determina exact marimea rezervelor sale si poate crea probleme, cum ar fi:
76

- formularea unor obiectii din partea inspectorilor autoritatii bancare sau din partea expertilor contabili, caci estimarea rezervelor trebuie sa se faca pe baza pierderilor anticipate; - in cazul folosirii repetate, procedura poate duce la acumularea unor rezerve insuficiente pentru a face fata unei perioade mai Indelungate de criza. O alta metoda de calcul ar fi adoptarea politicii concurentilor in domeniul rezervelor bancare. In acest context banca isi stabileste rezervele in functie de nivelul acestora la concurentii ei, respectiv la talia sa. Se poate folosi cu succes caci rapoartele financiare mai ales ale bancilor mari sunt accesibile. Se presupune ca aceste banci au investit suficient in prognoza conditiilor de pe pietele creditului pentru ca nivelul rezervelor lor sa poata fi considerat ca fiind corespunzator. Este o solutie economica si care poate da bune rezultate, cu conditia ca bancile sa opereze pe aceleasi piete si sa aiba rentabilitati apropiate. Cel mai adesea este folosita pentru fundamentarea complementara a nivelului rezervelor si rareori exclusiv. Marimea rezervelor se determina si pe baza seriilor de date referitoare la pierderile inregistrate in anii anteriori (experienta anterioara). Este folosita in special de bancile mici caci pierderile inregistrate anterior pe grupe relativ omogene de credite pot oferi o buna estimare a evolutiei viitoare. Interpretarea trebuie facuta cu discernamant caci trebuie selectate tendintele reale de influentele sezoniere, precum si de faza ciclului economic si eventuala modificare a strategiei manageriale. Daca obiectivul principal il reprezinta optimizarea gestiunii veniturilor, atunci pentru a nivela variatia acestora, bancile pot alege anii cu venituri mai mari pentru a face prelevari majore pentru fondul de rezerva. Gestiunea profitului este principial si problematic similara metodei de gestiune a veniturilor. Obiectivul central devine optimizarea rentabilitatii bancii si aplicarea
77

acestei metode depinde de regimul fiscal al prelevarilor pentru rezerve. Pentru a limita aceasta practica de falsa imunizare la conditiile adverse de mediu, de exemplu, bancile mari pot fi scutite de plata impozitelor aferente doar pentru pierderile efectiv suportate. O metoda analitica recomandata de autoritatile bancare este analiza creditelor. Aceasta presupune un volum mai mare de munca, dar si o determinare apropiata de nivelul necesar al prelevarilor pentru fondul de rezerva. Prelevarile ar trebui sa fie cat mai reduse, caci reprezinta cheltuieli, dar pentru ca pot avea un tratament fiscal particular si sunt luate in calcul la determinarea gradului de capitalizare face ca bancile sa fie interesate sa nu reduca volumul rezervelor. Volumul rezervelor necesare este estimat pentru fiecare tip de credite apoi insumat si comparat cu valoarea initiala a rezervelor. Diferenta o reprezinta prelevarile necesare. Banca are obligatia de a-si constitui provizioane specifice de risc, nivelul acestora fiind stabilit de BNR. Clasificarea portofoliului de credite se face de doua ori pe an, respectiv la sfarsitul lunilor iunie si decembrie si se raporteaza la BNR. Masurarea riscului de credit in vederea constituirii provizioanelor de risc impune evaluarea performantelor financiare ale tuturor clientilor bancii, pe baza bilanturilor contabile de la 30 iunie si 30 decembrie, evaluare care este identica cu cea utilizata la acordarea creditelor. In urma evaluarii performantelor financiare ale clientilor, creditele vor fi incluse in una din urmatoarele categorii:

standard, categoria A: cuprinde clientii a caror performante economice si

financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratelor; totodata, din analiza efectuata, se prefigureaza mentinerea si in perspectiva a performantelor financiare la un nivel ridicat ;

in observatie, categoria B: performantele financiare sunt bune sau foarte

bune, dar nu pot mentine acest nivel intr-o perspectiva mai indelungata;
78

substandard, categoria C: performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au indoielnic, categoria D: performantele financiare sunt scazute si cu o pierdere, categoria E: performantele financiare arata pierderi si exista

o evidenta tendinta de inrautatire;

ciclicitate usor de sesizat la intervale scurte de timp;

perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele, nici dobanzile. Serviciul datoriei, respectiv capacitatea agentului economic de a rambursa creditele la scadenta si a plati dobanzile datorate la termenele stabilite, va fi incadrat astfel: intre 0 si 15 zile; intre 16 si 30 de zile; intre 31 si 60 de zile; intre 61 si 90 de zile; minimum91 de zile. Pentru persoanele fizice, clasificarea portofoliului de credite se face, in functie de serviciul datoriei, astfel:

categoria A, foarte bun: clientul nu are rate si/sau dobanzi restante; categoria B, bun: clientul a inregistrat accidental rate sau dobanzi restante pe categoria C, slab: clientul are o rata si dobanzile aferente restante de pana la categoria D, foarte slab: clientul are doua rate si dobanzile aferente restante; categoria E, necorespunzator: clientul are peste doua rate si dobanzile La determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micsorata cu

perioade de pana la maxim 7 zile;

30 de zile;

aferente restante. valoarea unor angajamente, cum ar fi :


79

- garantii neconditionate de la Guvernul Romaniei sau de la B.N.R; - garantii neconditionate de la bancile din tarile care nu pun probleme in ceea ce priveste riscul de tara; - garantii neconditionate de la alte banci din Romania; - depozite gajate, plasate la banca creditoare; - colaterale acceptate de conducerea bancii. Creditul va fi clasificat conform matricei ce este prezentata mai jos: Serviciul datoriei 0-15 zile 16-30 de zile 31-60 de zile 61-90 de zile Minim 91 de zile Sumele aferente provizioanelor de risc se includ in cheltuieli. Utilizarea si deductibilitatea fiscala a acestor provizioane sunt reglementate de catre B.N.R. si Ministerul Finantelor. Standard In In Performanta financiara Substandard Indoielnic Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere

observaTie Substandard Indoielnic Pierdere Pierdere Pierdere

observaTie Substandard Indoielnic Indoielnic Pierdere Pierdere Pierdere

Constituirea efectiva a provizioanelor specifice de risc se face conform tabelului de mai jos: Nivel provizion specific

80

- credit standard - credit in observatie - credit substandard - credit indoielnic - credit pierdere

0% 5% 20% 50% 100%

In aceasta etapa, se pot determina pe sectoare de activitate (ramuri industriale, zone geografice, categorii socio-profesionale de clienti) ponderea imprumuturilor slabe in total imprumuturi acordate de banca, ponderea pierderilor din imprumuturi acordate acestor ramuri si categorii de clienti in total imprumuturi acordate de banca, ponderea provizioanelor in total imprumuturi etc. Comparand cele doua sume ale activelor cu risc determinate in cele doua etape, banca poate sa intervina in vederea diminuarii riscului, fie prin stabilirea unor plafoane de credite pe sectoare si categorii de clienti, fie nemaiacordand credite sectoarelor care aduc pierderi bancii. Aceasta presupune o adaptare din mers a politicii de creditare a bancii la conditiile reale ale economiei si orientarea ei catre alte categorii de clienti. Suma imprumuturilor neperformante sau pierdute trebuie sa fie mai mica sau cel mult egala cu limita stabilita in prima etapa, adica de maxim 8% din fondurile proprii ale bancii. Rezervele pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite Rezervele pentru pierderi sunt un fond bancar, element al capitalului propriu, alimentat din profitul brut in limita legii si destinat acoperirii pierderilor cauzate de riscul de nerambursare (in limita a 2% din soldul creditelor acordate). Fondul apare atat in bilantul bancilor (pasive) cat si in contul de profit si pierderi la cheltuielile suportate din profit (provizioane).

81

Revizuirea creditelor reduce pierderile si permite in acelasi timp atingerea unor probleme, cum ar fi: - asigurarea aplicarii uniforme a documentatiei de creditare; - verificarea respectarii politicii de credit, a normelor bancii si a reglementarilor bancare; - informarea managementului bancii despre situaia generala a portofoliului de credite; - monitorizarea ofiterilor de credite care sunt raspunzatori de evolutia nefavorabila a creditelor, in cazul in care nu au luat nici o masura de limitare a pierderilor. Unele indicii, cum ar fi: plati intarziate ale ratelor si dobanzilor, schimbarea managementului, actiuni legale impotriva clientului, deteriorarea relatiilor acestuia cu partenerii de afaceri sau cu personalul angajat, unele evenimente nedorite (furturi, dezastre naturale s.a.m.d.) ne semnaleaza transformarea respectivului credit Intr-unul cu probleme. In acest caz, ofiterul de credite trebuie sa intervina pentru a preveni deteriorarea si pentru a micsora pierderea potentiala. Solutia preferata pentru un credit-problema este renegocierea planului de actiune cu clientul, pentru a incerca salvarea intereselor atat ale bancii, cat si ale clientului. Planul de actiune este de fapt un acord (contract de imprumut revizuit) prin care se stabileste un nou program de rambursare a creditului si dobanzilor, extinzandu-se astfel autoritatea bancii prin participarea acesteia la luarea deciziilor in cadrul firmei. Mai pot aparea probleme atunci cand garantia devine insuficienta prin scaderea pretului sub valoarea stipulata in contract, caz in care banca trebuie sa obtina garantii suplimentare de la debitor. In cazul in care creditul nu a fost utilizat conform contractului, iar situatia sa il caracterizeaza drept un creditproblema, aceste motive pot fi baza pentru un acces legal la resursele clientului inaintea altor creditori.

82

Salvarea creditului consta in recuperarea unor creante de catre banca, prin preluarea acestora de catre o alta intreprindere care finanteaza cumpararea creantelor. Operatiunea este avantajoasa pentru banca, deoarece ea scapa de creantele-problema si le recupereaza la valoarea lor contabila (nu la valoarea de piata, care ar fi putut sa fie cu mult sub valoarea contabila). Derularea unei astfel de operatiuni este posibila atunci cand debitorul a suferit un accident , iar imaginea si puterea lui economica prezinta interes pentru alte intreprinderi. O alta tehnica de salvare a creditului consta in vanzarea creantelor de catre banca unei banci trusty care se ocupa cu forfetarea creantelor, transformandu-le in bani in schimbul unui comision. Operatiunea permite recuperarea partiala a creantelor de catre banca, partea nerecuperata urmand a fi suportata de banca din provizioanele pe care si le-a constituit.

3.3 FOLOSIREA PORTOFOLIULUI DE TITLURI PENTRU MINIMIZAREA RISCURILOR FINANCIARE Portofoliul de titluri al unei banci este format din active financiare (mai ales titluri de credit) care aduc bancii dobanzi (de regula fixe) pana la scadenta. In mod traditional plasamentul in valori/active financiare a fost tratat ca plasament rezidual: bancile isi constituie mai intai rezervele minime obligatorii, apoi se constituie rezerva de active lichide, se acopera cererea de credite si in cele din urma, daca mai raman resurse disponibile, acestea sunt investite in titluri. Numai ca aceste titluri din portofoliu pot fi folosite in mod intentionat pentru a acoperi nevoi previzibile de lichiditate fara cost de oportunitate. Portofoliul de titluri gestionat in mod activ poate indeplini mai multe functii, in primul rand in gestiunea lichiditatii dar si in satisfacerea conditiilor legale pentru
83

garantii la credite de refinantare, pentru minimizarea riscului de piata, pentru diversificare si, la limita, pentru optimizarea regimului fiscal al bancii. 3.3.1 PRINCIPALELE TIPURI DE VALORI MOBILIARE DIN PORTOFOLIUL DE TITLURI AL BANCILOR Valorile mobiliare detinute de banci sunt preponderent sau exclusiv (ca efect al reglementarilor in vigoare) titluri de credit. Acestea se pot clasifica in functie de scadenta, de regimul dobanzii practicate, tratamentul fiscal al veniturilor aferente, precum si In functie de calitatea lor. Calitatea unui titlu de credit depinde de ansamblul riscurilor asociate detinerii sale In portofoliu. Acestea sunt riscul de lichiditate (care afecteaza nivelul cheltuielilor implicate de vanzarea lui inainte de scadenta), riscul de credit sau de nerambursare (asociat calitatii debitorului emitent), riscul de piata (risc de variatie a ratei dobanzii pe piata si, eventual, risc valutar) si riscul de variatie a puterii de cumparare atunci cand rata reala a dobanzii devine negativa precum si riscul de rambursare anticipata (doar pentru titlurile pe termen lung cu aceasta optiune pentru emitent).

Clasificarea titlurilor din portofoliul bancar Din punct de vedere al scadentei lor, titlurile de credit se impart in instrumente pe termen scurt si instrumente pe termen lung. Din prima categorie plasamente pe termen scurt fac parte rezervele excedentare vandute de alte banci (peste noapte sau cu scadente foarte scurte), bonurile de tezaur (publice, practic fara risc de credit, circula prin scontare), note
84

emise de administratia locala sau de agentii publice si alte organisme guvernamentale, titluri de credit privat pe termen scurt titlurile comerciale (circula prin scontare), certificate de depozit negociabile (depozite la termen de valoare mare ce pot fi vandute/cumparate inainte de scadenta), scrisori de garantie bancara (titluri de credit folosite in finantarea operatiilor de comert exterior si garantate de banca unuia dintre parteneri) si titlurile luate in pensiune. Titlurile de credit pe termen lung sunt exclusiv obligatiuni publice sau private. Cele publice pot fi emise de guvern sau de organele administratiei publice locale dar si de diverse agentii si organisme guvernamentale autorizate sa-si finanteze activitatile in acest fel. Obligatiunile private sunt ipotecare sau ale unor companii si variaza mult din punct de vedere al calitatii emitentului debitor; in portofoliul bancar nu se regasesc, ca regula, decat cele de calitate superioara, cele de calitate inferioara (junk bonds) nefiind recomandate. Portofoliul comercial si cel de investitii In cele mai multe tari portofoliul bancar de titluri este impartit in doua categorii, distincte ca tratament contabil si fiscal, in functie de destinatia titlurilor din portofoliile respective: portofoliul comercial si cel de investitii. Portofoliul comercial de titluri contine acele titluri care sunt destinate vanzarii, indiferent de scopul acestei operatii, deci indiferent daca vanzarea se face in scop lucrativ sau pentru gestiunea riscului. Veniturile realizate sunt considerate element al veniturilor bancare curente, la valoarea lor neta, adica la valoarea efectiva a pierderilor/castigurilor de capital (calculata ca diferenta intre veniturile realizate la vanzare si cheltuielile facute la cumpararea titlurilor). Valoarea postului corespunzator se calculeaza intotdeauna la cursul zilei (market to market).

85

Portofoliul de investitii este format din ansamblul titlurilor pe care banca le-a cumparat pentru veniturile pe care le incaseaza ca detinator al lor, deci ca plasament financiar. Aceste titluri sunt inregistrate la pretul la care au fost cumparate astfel ca valoarea acestui post poate fi inselatoare.

CAPITOLUL 4

86

CORELAREA OPERATIUNILOR ACTIVE CU CELE PASIVE INSTRUMENT DE SPORIRE A PERFORMANTELOR BANCARE NOTIUNI INTRODUCTIVE Pornind de la notiunea de patrimoniu, bilantul oricarei societati comerciale (inclusiv bancara) reprezinta o fotografie, la un moment dat, a structurilor de activ si de pasiv ale societatii respective. Activul si pasivul patrimonial pot fi analizate in dubla ipostaza: a. Activul patrimonial, reprezinta totalitatea bunurilor economico-financiare de care dispune un agent economic la un moment dat, iar pasivul reprezinta totalitatea surselor financiare care au stat la baza constituirii acestor bunuri; b. Pasivul patrimonial reprezinta obligatiile (datoriile) pe care un agent economic le are la un moment dat, iar activul patrimonial reprezinta o resursa cu ajutorul careia se pot rambursa, la scadenta, obligatiile din pasiv. Activul patrimonial se poate clasifica in functie de valorificare si lichiditate. Valorificarea reprezinta modul in care activele isi transmit valoarea in bunurile nou create sau in serviciile prestate. Unele active isi transmit valoarea intr-un termen mai indelungat (de regula peste un an). Acestea se numesc active fixe si sunt caracterizate prin amortizare (valoarea transmisa bunului nou creat intr-o anumita perioada de timp luna, an). Alte active isi transmit valoarea intr-un termen scurt (intr-un singur ciclu de productie). Acestea se numesc active circulante (curente). Lichiditatea reprezinta capacitatea activelor de a se transforma in bani. Cu cat un activ se transforma mai usor in bani, cu atat el este mai lichid. Activele circulante sunt mai lichide decat cele fixe. Cele mai lichide active sunt reprezentate de resursele monetare detinute in conturile curente si in casierii.

87

Pasivul patrimonial se poate clasifica in functie de modul de provenienta al surselor si in functie de exigibilitate. Functie de modul de provenienta, sursele pot fi proprii (capital social, rezerve, provizioane) si atrase (datorii, imprumuturi, credite). Exigibilitatea reprezinta termenul de scadenta al surselor. Unele surse pot avea un termen de rambursare indelungat (capital social, rezerve, imprumuturi pe termen lung), altele termen apropiat (datorii comerciale, fiscale , salariale, credite si imprumuturi pe termen scurt). Pentru societatile comerciale, in special in cazul societatilor bancare, corelarea lichiditatii activelor cu exigibilitatea surselor este de foarte mare importanta. Lichiditatea unei firme consta in capacitatea acesteia de a a rambursa datoriile la scadenta. Intre lichiditate si profitabilitate exista un raport invers proportional. Cu cat firma detine la un moment dat mai multe active lichide, fara a le reinvesti pentru un rezultat financiar ulterior, cu atat profitabilitatea firmei e mai redusa. Raportul dintre lichiditate si profitabilitate este arbitrat de risc. Cu cat lichiditatea firmei este mai mare, cu atat profitabilitatea scade, dar riscul de a nu rambursa la timp datoriile curente este mic (risc de lichiditate redus). Invers, daca lichiditatea este redusa, profitabilitatea poate fi mare, dar riscul de lichiditate creste. Administrarea corecta a activelor si pasivelor unei societati comerciale, in special a unei societati bancare, consta in gasirea unor solutii adecvate pentru ecuatia lichiditate, profitabilitate, risc. Administrarea activelor si pasivelor se bazeaza pe diferenta neta (net interest margin) dintre dobanda obtinuta prin plasarea capitalului (interest income
88

face fata

obligatiilor pe termen scurt. Firma trebuie sa detina active lichide suficiente pentru

dobanda activa) si dobanda platita pentru atragerea capitalului (interest expense dobanda pasiva), raportat la totalul activelor aducatoare de venituri (earning assets), respectiv pe marja neta de dobanda. 4.2 DOBANDA - ELEMENT DE CORELARE ACTIVE - PASIVE Majoritatea bancilor considera ca riscul ratei dobanzii este legat de procesul de intermediere financiara, considerandu-1 sursa castigurilor bancii. Adeseori bancile finanteaza active pe termen lung pe seama pasivelor pe termen scurt, obtinand castig din diferenta dintre dobanda mare la activele pe termen lung si dobanda mica la pasivele pe termen scurt. Dar miscarile ratei dobanzii pot sa conduca la pierderi, chiar la insolvabilitatea bancii. Managerii activelor / pasivelor (A/P) trebuie sa stabileasca limitele riscului ratei dobanzii pe care si-1 asuma banca, pentru a micsora consecintele negative ce ar putea rezulta din miscarile ratei dobanzii. Managementul A/P este, prin natura sa, o activitate imprecisa care necesita informatii substantiale privind rata dobanzii la active si pasive, scadentele acestora. Pentru multe institutii financiare, in special pentru cele din tarile dezvoltate, o prioritate in vederea imbunatatirii managementului A/P o constituie marirea calitatii si a volumului datelor necesare in procesul luarii deciziilor. Riscul ratei dobanzii reprezinta sensibilitatea rezultatelor financiare ale unei banci la schimburile ratei dobanzii. Riscul ratei dobanzii este consecinta activitatii de intermediere financiara. Maniera in care o banca isi structureaza activele si pasivele determina pozitia riscului ratei dobanzii.

89

Exemplul cel mai frecvent este cel al unei banci ce finanteaza active pe termen lung cu dobanda fixa din pasivele pe termen scurt cu dobanda variabila. Avand in vedere ca dobanzile pentru termene scurte sunt mai mici decat dobanzile pe termene lungi, asemenea banci obtin profituri luand cu imprumut de pe pietele cu termene scurte si dand cu imprumut pe piete cu termene lungi. Consecinta acestei strategii este faptul ca banca isi asuma un risc al ratei dobanzii. Atunci cand dobanzile pe termen scurt cresc, creste si costul fondurilor atrase, in timp ce dobanzile castigate din activele pe termen lung raman relativ fixe. In aceasta situatie, marja dintre castigul din active si costul pasivelor poate deveni negativa. Chiar daca ea ar fi pozitiva, venitul net din dobanzi al bancii va fi insuficient sa acopere cheltuielile generale ale bancii, fapt ce duce la pierderi care vor eroda capitalul. Pozitia riscului ratei dobanzii unei banci este determinata, in principal, de masura in care activele si pasivele sale sunt in "concordanta". Concordanta se refera la sincronizarea modificarilor dobanzilor la active si la pasive. In masura in care ajustarea dobanzilor la active se face la o data diferita de cea a pasivelor, exista o nepotrivire, o neconcordanta. Rezulta ca ele sunt supuse unui risc al ratei dobanzii si sunt afectate de miscarile ratei dobanzii. In tarile unde dobanzile sunt determinate pe piata, managerii A/P se confrunta cu efectele modificarii dobanzilor. Trebuie subliniat faptul ca riscul ratei dobanzii apare si in tarile in care dobanzile sunt fixate de administratie si raman fixe o perioada indelungata. Un anumit numar de factori poate conduce la schimbari ale acestor rate (de exemplu, cresterea substantiala a ratei inflatiei) si o asemenea schimbare va afecta
90

conditiile financiare in care opereaza institutiile si adeseori consecintele modificarilor ratei dobanzilor in asemenea tari pot fi mult mai pronuntate avand in vedere faptul ca managerii bancii nu au experienta in managementul riscului ratei dobanzii. Strategia riscului ratei dobanzii este stabilita in principal de Directia Resurse si Plasamente, impreuna cu conducerea bancii. Strategia de stabilire a ratei dobanzii este stabilita in functie de strategia de creditare, de atragere de fonduri si de ratele dobanzii practicate de celelalte banci. Printre factorii ce determina nivelul dobanzii, subliniem: 1. Necesitatea ca dobanzile sa desfasoare o activitate rentabila. Din acest punct de vedere, rata profitului bancar influenteaza direct marimea dobanzii, rata ei. In conditiile de stabilitate economica si de echilibru intre cererea si oferta de credite, se poate afirma ca rata profitului bancar influenteaza hotarator marimea dobanzii. 2. Inflatia este un factor care poate avea influente majore asupra marimii si ratei dobanzii. Daca inflatia este galopanta, efectele asupra dobanzii sunt catastrofale. Este vorba nu numai sa se stabileasca rate ale dobanzii care depasesc orice rata a rentabilitatii ori ritm al cresterii economice, ci de o situatie si mal periculoasa si anume sa existe o dobanda real negativa, ceea ce este contrar teoriei economice. Cu toate ca rata dobanzii este foarte mare, ea nu poate tine pasul cu rata inflatiei si asistam la existenta unor pierdeni pentru banci, la o reducere a capitalului lor social. A fost cazul anilor 1998 si 1999, cand ratele dobanzilor au ajuns pana la 150-160%, dar rata inflatiei se situa la peste 200%.

91

3.Raportul dintre cererea si oferta de credit nu poate ramane in afara factorilor ce influenteaza marimea dobanzii. In perioada de criza economica, in primii ani de tranzitie, raportul dintre cererea si oferta de capitaluri pentru creditare este mult in favoarea primei. Ca urmare a penuriei generale de fonduri, de resurse, rata dobanzii creste foarte mult si declanseaza o concurenta acerba intre bancile comerciale. Aceasta cerere mare de credit a determinat bancile comerciale sa imprumute de la Banca Nationala. Este vorba de utilizarea unor credite de refinantare si, deci, luarea in calculul dobanzii si a celei cerute de catre Banca Centrala. Dimpotriva, intr-o economic de piata consolidata, exista surplus de capital si masa dobanzii scade, intrucat exista multe banci, iar acestea nu pot sa-si plaseze capitalul altfel. Cand economiile banesti vor putea deveni o resursa principala de creditare si capitalul disponibil pentru creditare va exista intr-un volum mare, oferta va depasi cererea si dobanda la credite va fi mai mica. 4. Lichiditatea debitorilor (solicitantilor de credite) este un factor al marimii dobanzii. Bancile prefera sa acorde credite pe termen scurt pentru ca lichiditatea este mai mare. O angajare pe o perioada lunga inseamna, automat, reducerea lichiditatii si deci, dobanzi mai mari. 5. Riscul de nerambursabilitate influenteaza direct proportional marimea dobanzii. Cu cat riscul este mai mare, majorarea ratei dobanzii apare ca o masura justificata, luata de banci, pentru a-si recupera mai repede fondurile. Legat de acest aspect, apare si necesitatea separarii a doua elemente ale dobanzii si anume, o dobanda propriu-zisa (pura) si o parte fixata pentru recuperarea riscului nerambursarii (acoperirea creditelor sau parti din credite imposibil de rambursat).

92

6. Durata de creditare. Cu cat durata este mai mare, cu atat si dobanda este mai mare. Aici trebuie sa facem distinctia clara intre masa dobanzii, care creste odata cu perioada de creditare si rata dobanzii, care poate ramane constanta. 7. Marimea creditului. La un volum foarte mare de credite, dobanda este, evident, mai mare. 8. Stabilitatea economica. Instabilitatea economica inscamna dobanzi mai mari, pentru ca bancile sa faca fata unor situatii conjuncturale negative. 9. Dobanda de pe piata financiara si chiar de pe pietele externe. De exmplu, daca dobanda platita de banci la depozitele persoanelor fizice si juridice este mare, dobanda la creditele acordate agentilor economici va fi mai mare decat in cazul in care aceste banci ar folosi fonduri propriii pentru creditare. Tehnica determinarii costului capitalului. Creditul, dobanda, sunt prezente in activitatea bancilor si agentilor economici, ca urmare a insuficientei autofinantarii si deci, aparitiei fenomenului economic de indatorare. Pentru determinarea costului capitalului imprumutat, sunt luati in consideratie mai multi factori, printre care: - creditele acordate; - costul resurselor pentru banca ce acorda creditele; - servicille de efectuare a platilor de catre banci; - depozitele si economiile; - taxa scontului; - dobanzile practicate pe piata financilara; - comisioanele; - spezele reale (salariile personalului bancar, salariul custodelui gajului de marfuri sau comisionul acestuia, onorarii, expertize, deplasari, etc.); - costul altor produse bancare.

93

Daca unii din acesti factori au un rol concret si pot fi cuantificati, altii sunt de politica economica generala. De exemplu, taxa scontului indeplineste proprietatile ambelor grupe de factori. Astfel, taxa scontului se fixeaza precum orice rata a dobanzii, dar nivelul ei (mai ales sub forma creditului de refinantare de la B.N.R) se stabileste si in scopul de a feri puterea de cumparare a agentilor economici de oscilatiil, cat si pentru a stavili cererile masive de credite fara justificare economica. In general, costul capitalului, concretizat in creditele acordate agentilor economici, se stabileste in functie de dobanda la aceste credite care, la randul ei, are la baza costul resurselor si dobanda interbancara. Costul capitalului este deci, in primul rand, costul finantarii. In modul cel mai simplu, costul capitalului imprumutat de catre agentii economici se calculeaza dupa unnatoarea relatie: Ci = Crb+ Cpc + Pb unde: Ci Crb Cpb Pb = costul imprumutului (capitalului), = costul resurselor bancii care imprumuta; =costul platii creditului (transferul resurselor surnelor, incasarea = profitul bancii.

ratelor scadente, incasarea dobanzilor);

Desigur ca atunci cand opteaza pentru un credit, agentul economic are in vedere nu numai costul imprumutului, ci totalul costurilor de capital (deci ale intregului sau capital), inclusiv costurile de functionare si de investitii. Scaderea ratei dobanzii si deci a costului capitalului, este o cale de incurajare a productiei si

94

a investitiilor si contribuie la sporirea productiei de bunuri si servicii si la cresterea vitezei de circulatie a banilor. Rata bresei Se calculeaza ca raport intre diferenta dobanzi incasate - dobanzi platite si diferenta active - pasive, astfel:
RB = Di Dp A P

(1)

RB =

Di Dp CRB A P

(2)

unde CPB = costul si profitul bancar: ansamblul cheltuielilor generale ale bancii si profitul brut minim de realizat. Indicatorul exprima, de fapt, marimea maxima absoluta (1), sau relativa (2), a ratei dobanzii pe care banca o poate plati pentru finantarea unui spor de active relativ la resursele de care dispune deja. In functie de rentabilitatea estimata a acestui plasament, banca trebuie sa decida daca este sau nu avantajos sa finanteze acest nou plasament la ratele de pe plata. RATA DOBANZII NOMINALE PRACTICATE LA RESURSELE ATRASE (%)
Cheltuieli cu dobanzi Resurse atrase purtatoare de dobanzi

Rata dobanzii =

RATA DOBANZII NOMINALE PRACTICATE LA RESURSELE PLASATE (%)


95

Rata dobanzii =

Cheltuieli din dobanzi Resurse plasate purtatoare de dobanzi

4.3 TEHNICI DE MASURARE. MODELUL "GAP" In majoritatea bancilor, estimarea ratei dobanzii se face apreciind in ce fel anumite schimbari ale ratei de dobanda vor afecta castigurile bancii. Intr-o banca obisnuita, dobanzile la pasive se restabilesc mai rapid decat la active iar castigul din dobanzi creste daca dobanzile scad. El va scadea si atunci cand dobanzile cresc. Contrariul se realizeaza in cazul, mai putin obisnuit, in care dobanzile la active se restabilesc mai repede decat la pasive; castigul din dobanzi va creste cand dobanzile cresc si va scadea cand dobanzile scad. Un bun manager al A/P utilizeaza anumite tehnici de masurare pentru a stabili cum vor fi afectate viitoarele castiguni de miscarile potentiale ale ratei dobanzii. Fiecare tehnica de masurare porneste de la o ipoteza simplificata si, prin urmare, fiecare dintre ele prezinta anumite limite. Din aceste motiv este necesara o judecata de valoare pentru a interpreta rezultatul masurarii. Anumite informatii de baza formeaza fundamentul tuturor tehnicilor de masurare. Esentiale pentru masurarea niscului ratei dobanzii sunt acuratetea si actualitatea informatillor cu privire la termenele de ajustare a dobanzilor la active si pasive. A sti in ce moment dobanzile la active si la pasive pot suferi modificari, este esential in a determina marimea riscului ratel dobanzii. O tehnica de masurare frecventa este utilizarea unui raport in care sunt prezentate aceste informatii de baza. Acest raport prezinta activele si pasivele ale caror dobanda poate fi restabilita in cadrul unor perioade de timp viitor. Raportul este cunoscut sub numele de raportul GAP asupra ratei dobanzii.
96

Rapoartele GAP sunt folosite pentru a estima modificarile potentiale ale venitului net din dobanzi pe un termen scurt, in general primele trimestre ale anului urmator. Dar ele pot fi imprecise, uneori chiar gresite, putand conduce la concluzii false. Au fost dezvoltate numeroase proceduri pentru a preveni deficientele raportelor GAP. Cele mai bune rezultate pot fi obtinute utilizand simularile pe calculator. Cele mai bune simulatoare proiecteaza castigurile din dobanzi ce se obtin intr-o varietate de scenarii ale ratei dobanzii. Ele nu trebuie sa fie prea complexe sau extinse. Au fost create modele simple dar eficiente pentru a putea fi utilizate computerele personale. In general, modelele utilizeaza acelasi tip de informatii luate din rapoartele GAP. Dar, in plus, ele ofera posibilitatea de a utiliza informatii privind ratele curente ale dobanzii asociate activelor si pasivelor existente. Pornind de la aceste date si adaugand previziunile asupra viitoarelor rate ale dobanzii, modelele anticipeaza viitorul castig obtinut din dobanzi intr-o varietate de scenarii privind rata viitoare a dobanzii. Nivelul inalt si instabilitatea ratei dobanzii au condus la cresterea complexitatii managementului portofoliului financiar. Riscul mare al ratei dobanzii a facut ca strategia de management a activelor si pasivelor bancare sa devina o problema, de cea mai mare importanta pentru bancile comerciale. Managementul A/P a fost dezvoltat pe la mijlocul deceniului 1970 ca o cale de a mentine, performanta bancii in fata unor rate ale dobanzii inalte si instabile. Obiectivul managementui A/P ca si obiectivului managementului activelor, care a fost folosit intre 1940 si 1950 si al managementului pasivelor, preferat in
97

anii '60, este sa maximizeze castigul actionarilor bancii mentinand riscul la un nivel acceptabil. Managementul A/P realizeaza acest obiectiv prin coordonarea managementului lichiditatii, managementului investitiilor, managementului creditelor si managementului pasivelor. Aceste functiuni trebuie sa fie coordonate deoarece ratele inalte si fluctuante ale dobanzii pot sa afecteze drastic venitul net al dobanzii obtinute din gestionarea instrumentelor purtatoare de dobanda. Sunt necesari trei pasi pentru implementarea unui program de management al activelor si pasivelo: 1. Bancherul trebuie mai intai sa hotarasca lungimea orizontului de planificare. 2. Se vor face estimari ale riscurilor si castigurilor ce ar rezulta din aplicarea unor variante alternative de program ce aduce castiguri maxime actioranilor bancii in conditiile mentinerii unui nivel acceptabil de risc. Cele mai mari greseli in implementarea managementului activelor si pasivelor sunt legate de previzionarea riscurilor in cadrul programelor alternative. Dintre aceste riscuri cel mai dificil de apreciat este, riscul ratei dobanzii. Riscul ratei dobanzii are doua componente: Prima componenta se refera la riscul venitului. Acesta reprezinta riscul realizarii unor pierderi in ce priveste venitul net din dobanzi ca urmare a faptului ca miscarile ratelor dobanzii la imprumuturile luate nu sunt perfect sincronizate cu cele ale imprumuturilor acordate. A doua componenta, numita riscul investitiei, este riscul producerii unor pierderi in patrimoniul net ca rezultat al unor schimbari neasteptate ale ratei dobanzii. Patrimomul net reprezinta diferenta dintre valoarea de piata a activelor si cea a pasivelor ce nu intra in componenta capitalului.

98

Un exemplu ne va ajuta sa, facem distinctia intre cele doua componente ale riscului ratei dobanzii. Sa presupunem ca o banca detine un singur activ in valoare de 100 dolari. Acesta este un credit acordat pe o perioada, de 3 ani cu o dobanda de 10%. Creditul este finantat initial pe seama unui singur pasiv de 90 dolani, in depozit la termen de 1 an pentru care se plateste o dobanda de 9%. Restul creditului este finantat de actionarii bancii care au participat cu 10 dolari. Diferenta de doua procente dintre dobanda platita si cea primita reprezinta costul operatiunii de creditare incluzand si riscul asumat de actionari. Pentru a usura controlul riscului ratei dobanzii au fost dezvoltate metode, de masurare a expunerii bancii la riscul ratei dobanzii, una dintre cele mai folosite fiind metoda GAP. Metoda GAP este izolata pentru a izola venitul net din dobanzi de riscul venitulul. Aceasta tehnica utilizeaza "GAP' pentru a masura expunerea venitului net din dobanzi la fluctuatiile ratei dobanzii. GAP este definit in functie de activele si pasivele cu dobanda sensibila, care sunt acele active si pasive a caror scadenta se situeaza in orizontul de planificare sau a caror dobanda este revizuita in cadrul orizontului de planificare considerat. Mai exact, GAP este diferenta dintre activele cu dobanda sensibila si pasivele cu dobanda sensibila. Venitul net din dobanzi este complet izolat de riscul ratei dobanzii cand GAP este egal cu zero. Se presupune ca ratele dobanzii cresc usor de la o luna dupa inceperea planificanii. Atunci cand pasivele sensibile la risc ajung la scadenta sau le este ajustata rata dobanzii ele vor fi inlocuite cu pasive ce au rate inalte ale dobanzii ducand astfel la cresterea cheltuielilor cu dobanzi si reducand net dobanzile. Si activele sensibile la
99

risc vor fi inlocuite cu active cu rate inalte ale dobanzii, ducand astfel la cresterea venitului din dobanzi al bancii. Cu un GAP initial egal cu zero se obtine un venit net aproape neschimbat din dobanzi. Venitul net din dobanzi este, de asemenea,, neschimbat daca ratele dobanzii coboara in mod neasteptat dupa inceperea orizontului de planificare din cauza reducerii cheltuielilor cu dobanzi. Acestei metode 1 se aduc doua critici majore. Una din aceste critici consta in accea ca GAP, este un mijloc destul de crud de aparare impotriva riscului ratei dobanzii. Avand in vedere ca ratele dobanzii evolueaza diferit chiar si in conditiile unui GAP egal cu zero, schimbarile in veniturile si cheltuielile din dobanzi nu vor fi aceleasi. Schimbarile inegale vor rezulta, de asemenea, din faptul ca ratele dobanzii la active si pasive sunt ajustate la perioade de timp diferite in cadrul orizontului de planificare. Cu cat este mai lung orizontul de planificare, cu atat este mai mare posibilitatea aparitiei si producerii unor schimbari inegale. O solutie pentru a depasi aceasta problema este de a mparti activele si pasivele sensibile la dobanda, n functie de scadenta, pe intervale mai mici. Cu un orizont scurt de planificare, expunerea bancii la riscul ratei dobanzii dincolo de orizontul de planificare este ignorata. Ca raspuns la aceasta critica au fost dezvoltate tehnici mai sofisticate ale metodei GAP. In loc sa se defineasca GAP pentru un singur si scurt orizont de planificare, aceste tehnici definesc cresteri de GAP pentru subperioadele neintersectate ale unui orizont mai mare. De exemplu, un bancher poate sa aleaga un orizont de un an si sa defineasca cresterea de GAP pentru prima si cea de a II-a jumatate a anului.

100

Primul GAP masoara diferenta dintre activele si pasivele cu scadenta susceptibile de a li se ajusta rata dobanzii in primele sase luni, in timp ce al II-1ea masoara diferenta dintre activele si pasivele cu scadenta sau ajustabile in urmatoarele sase luni. Izolarea maxima de riscul ratei dobanzii este deci realizata atunci cand GAP este egal cu zero. In principiu, orizonturile pot avea orice lungime iar GAP poate fi definit pentru orice numar de perioade. Modelul GAP Se axeaza pe venitul net din dobanda ca obiectiv de masurare a peformantelor bancii: GAP = Active sensibile la dobanda - Pasive sensibile la dobanda Activele cu dobanda sensibila, sunt determinate prin insumarea activelor cu dobanda variabila (contractate de la inceput), dar si a activelor cu dobanzi fixe cu scadenta in cursul perioadei curente, pentru care noile imprumuturi vor fi acordate in alte conditii de dobanda. AS = AV + AF unde : AS - active cu dobanzi sensibile AV- active cu dobanzi variabile AF active cu dobanzi fixe ce au scadente in perioada curenta Pasive cu dobanda sensibila, se stabilesc prin suma pasivelor cu

dobanzi variabile, precum si a dobanzilor fixe ce au scadente in perioada curenta. PS = PV + PF unde : PS - pasive cu dobanzi sensibile PV- pasive cu dobanzi variabile
101

PF - pasive e cu dobanzi fixe ce au scadente in perioada curenta Modalitatile de expresie a GAP-ului pot fi de forma: GAP zero, in care diferenta intre activele sensibile si pasivele sensibile GAP pozitiv, in care diferenta intre activele sensibile si pasivele sensibile GAP negativ, in care diferenta intre activele sensibile si pasivele Venitul net din dobanda este influentat dupa cum urmeaza, de catre variatia ratei dobanzii: GAP Modificarea ratelor Pozitiv Pozitiv Negativ Negativ Nul Nul dobanzii Crestere Scadere Crestere Scadere Crestere Scadere Modificarea venitului din dobanda Crestere Scadere Crestere Scadere Crestere Scadere > > < < = = Modificarea cheltuielilor cu dobanda Crestere Scadere Crestere Scadere Crestere Scadere Modificarea venitului net din dobanda Crestere Scadere Scadere Crestere --este egala cu zero. este pozitiva. sensibile este negativa.

In evaluarea riscului ratei dobanzii se poate folosi si indicatorul GAP sub forma de raport. Astfel, formula de calcul este urmatoarea:
Raport GAP = Active sensibile la modificare a ratei dobanzii Pasive sensibile la modificare a ratei dobanzii

4.4 LICHIDITATEA BANCARA

102

Luand in considerare numai situatia activelor banca se confrunta cu alternativa risc-profit, mai precis ea trebuie sa satisfaca cerintele lichiditatii si sa-si asigure totodata un profit ridicat. Grupa de activitate bancara Numerar si debite bancare Titluri de plasament Credite Grad de lichiditate inalt mediu scazut Grad de profit scazut mediu inalt

Pentru calculul majoritatii indicatorilor de lichiditate bancara, se impune cu necesitate parcurgerea unei etape premergatoare care consta in clasificarea activelor, pasivelor si, eventual, a unor elemente inafara bilantului, in functie de scadenta. Pentru a fi un instrument util de lucru, clasificarea in functie de scadenta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: varatia in finete a grupelor de scadente, in functie de termenul diferitelor active/pasive: pentru scadentele mai apropiate, marimea grupei se masoara in zile sau in saptamani, in timp ce pentru scadentele mai indepartate se folosesc ani. Aceasta deoarece scadentele cele mai apropiate genereaza si cele mai mari presiuni asupra lichiditatii; evaluarea cu maxima precizie a activelor / pasivelor. actualizarea cu regularitate a structurii, caci elementele de calcul, fiind

bilantiere, reflecta starea la un moment dat. Principalele probleme de evaluare a scadentei le ridica elementele in afara bilantului (a caror exigibilitate este subordonata producenii aleatoare a unui eveniment in viitor) si activele / pasivele fara termen (numerarul in casieria bancii, depozite la vedere, fondurile bancare, etc).
103

Daca aceste elemente nu pot fi incadrate fara ambiguitati, atunci este preferabil ca ele sa nu fie luate in calcul deloc. Pentru a avea conditii de lichiditate, banca nu trebuie sa-si asigure echilibrul numai pe ansamblul Active / Pasive, ci si pe fiecare segment de durata. Mentinerea unei lichiditati adecvate depinde de modul in care piata percepe situatia financiara a bancii. Daca aceasta imagine se deterioreaza (ca urmare a unor pierderi importante in portofoliul de credite), va exista o cerere mai mare de lichiditati. In aceste conditii, banca va putea atrage fonduri de pe piata numai la costuri foarte mari, inrautatind astfel situatia costurilor. In conditiile in care banca are o lichiditate excesia, conduce la obtinerea unui profit redus si deci la performante bancare slabe in ceea ce priveste profitabilitatea. Dupa cum se observa, atat o lichiditate scazuta, cat si o lichiditate excesiva are in general, influente negative asupra profitului bancar. Deci trebuie sa se opereze un corelare si optimizare a portofoliului de active. Optimizarea structurii activelor luata in sine se axeaza pe doua dimensiuni semnificative: -selectia prin confruntarea profitabilitatii cu riscurile ; -diversificarea portofoliului. Selectia activelor, intre grupe si cadrul fiecarei grupe trebuie sa tina seama in afara de gradul de lichiditate si de riscul de neplata, risculde piata decurgand din modificarea pretului creditului, respectiv a ratei dobanzii. In functie de aceste cerinte bancile pot decide orientari preponderente catre anumite grupe. Diversificarea portofoliului reprezinta o alta cale de optimizarea performantei bancare. Diversificarea portofoliului urmareste doua scopuri principale : -pe de o parte minimizarea riscului ;

104

-pe de alta parte mentinerea si cresterea nivelului de profit existent, variantele de modificare a portofoliului fiind fundamentate de efectele previzibile privindcresterile deprofit obtinute. Diversificarea este subordonata principiului dispersarii riscului. Dispersarea riscurilor le diminueaza pe acestea dar aplatizeaza rezultatele, deci conduce la obtinerea unor profituri de nivel mediu. Principalii indicatori pe care banca ii calculeaza si analizeaza pentru analiza lichiditatii sunt: lichiditatea globala , care reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt in lichiditati, pentru a satisface obligatiile de plati exigibile; lichiditatea imediata (de trezorerie) care reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie de a face fatadatoriilor pe termen scurt lichiditatea in functie de total depozite, care reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face fata datoriilor reprezentand totalul depozitelor. lichiditatea in functie de total depozite si imprumuturi care reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face fata datoriilor reprezentand totalul depozitelor si imprumuturilor. trezoreria determina si expunerea bancii in functie de depozitelela vedere si total depozite care exprima tendinta de evolutie a depozitelor la termen comparativ cu cea a disponibilitatilor la vedere cu influenta asupra stabilitatii resurselor si nivelul costurilor. pasivele nete respectiv respectiv diferenta dintre active si pasive clasificate dupa scadenta, un indicator care se calculeaza pentru a semnala perioada de maxima nevoie de lichiditate. Pasivele nete simple se determina pentru fiecare perioada ca diferenta intre activele si pasivele cu aceeasi
105

scadenta.Pasivele nete cumulate se determina ca diferenta intre pasivele si activele nete cumulate, corespunzatoare fiecarei perioade de timp. indicele de lichiditate reprezinta raportul dintre suma pasivelor si suma activelor, ambele ponderate cu numarul mediu de zile sau cu numarul curent al grupei de scadenta respective. Daca indicele de lichiditate este egal cu 1 atunci banca nu trebuie sa faca transformare de scadenta. Daca indicele de lichiditate este <1, banca face transformarea din pasive pe termen scurt in active pe termen lung, in conditiile curbei descrescatoare a dobanzii. Daca indicele de lichiditate este >1, banca transforma pasivele pe termen scurt in active pe termen lung, rezultand riscul de lichiditate. -rata lichiditatii exprima evolutia gradului de indatorare a bancii fata de piata monetara. IL =

pasive ponderate active ponderate

Daca acest indicator este apropiat de unitate, atunci banca are o corelatie a pasivelor cu activele satisfacatoare. Acest indicator exprima global lichiditate. In practica, pentru caracterizarea lichiditatii unei banci, se utilizeaza o serie de indicatori, dintre care cei mai importanti sunt:
Valoarea titlurilor de valoare pe termen scurt X 100 Total depozite Disponibil itati banesti in conturi X 100 Total resurse atrase

106

Total credite X 100 Total depozite

Depozite de baza X 100 Total active

Pentru caracterizarea lichiditatii BRD se va utiliza indicatorul (Credite/ Depozite) X 100 (dat fiind faptul ca acesta sintetizeaza cel mai bine lichiditatea bancii) . Pentru a avea o imagine mai clara asupra lichiditatii bancii, se va urmari si modul cum sunt finantate activele pe termen mediu si lung. Situatia se prezinta astfel (pe baza indicatorului):
Credite pe termen mediu si lung X 100 Depozite la termen

2004 38.35%

2005 36%

2006 45%

Se observa, din aceasta situatie, politica bancii privitoare la lichiditate. Astfel, s-a urmarit acoperirea activelor pe termen mediu si lung cu resurse mai stabile, obiectiv reusit pe deplin 2004 si 2006. Se observa astfel preocuparea bancii pentru a exista o corelare intre: active pe termen scurt si pasive pe termen scurt; active pe termen mediu si lung: depozite la termen (mai stabile). Se observa ca resursele pe termen scurt au fost utilizate din ce in ce mai putin pentru acordarea de credite pe termen lung, aceste credite fiind acoperite din depozitele la termen, mai ales spre sfarsitul perioadei.
107

Sintetizand cele constatate, putem aprecia de-a lungul perioadei 2000 -2002, mai ales spre sfarsitul acestei perioade, ca banca a reusit sa-si mentina in permanenta o lichiditate suficienta care sa-1 permita onorarea oricaror solicitari din partea clientilor. 4.5 SOLVABILITATEA BANCII Reglementarea solvabilitatii bancare Riscul de capital sau de faliment nu este specific societatilor bancare; orice societate comerciala este expusa acestui risc. Riscul este insa "supradimensionat" in sectorul bancar, data fiind functia de intermediere financiara a bancilor. Deoarece bancile plaseaza mai ales bani imprumutati, depusi de clientii lor si din aceste operatii obtin principala parte a veniturilor lor, bancile sunt interesate sa atraga cat mai. multe depozite, sa realizeze un volum cat mai mare de active si deci, la un capital social dat, sa realizeze o rata a dividendului cat mai mare. In acest fel, ponderea capitalului in totalul pasivelor bancare scade (efectul de parghie creste) si deci si riscul de faliment: banca nu-si mai poate permite decat pierderi din ce in ce mai mici (acoperite prin capital) la un volum de active din ce in ce mai mare. Aceasta tendinta este contracarata de doua fenomene pozitive: - cresterea ponderii veniturilor din servicii bancare in totalul veniturilor bancare: aceste venituri nu depind de volumul total al activelor bancare decat indirect. In principal sunt afectate de calitatea activelor reale si a personalului bancii. - cresterea fondurilor bancare de rezerva si risc care amplifica capitalul proprii.
108

Rata solvabilitatii bancare Deoarece diferitele reglementari nationale in domeniu impuneau conditii diferite de la tara la tara, care afectau conditiile de concurenta pe piata internationala, s-a ajuns la un acord international in domeniul acestor norme de capitalizare. Normele se numesc Cooke dupa numele bancherului englez care a prezidat comitetul de lucru. Cele doua norme de capitalizare Cooke se calculeaza in mod similar si exprima ponderea procentuala a capitalulul in total active ponderate in functie de risc: indicatorul Cooke 1 arata ponderea capitalului primar iar indicatorul Cooke 2 ponderea capitalului primar si a capitalului secundar. In conditiile unor piete financiare (de capital) dezvoltate, structura capitalului bancar este complexa, in principal datorita trasaturilor diferite ale titlurilor de proprietate (drepturi de vot, dividente, etc). Sunt de asemenea recunoscute ca elemente ale capitalulul secundar titluri ce credit pe termen lung hibride, de tipul obligatiunilor convertibile. La nivel european rata se calculeaza la nivelul bilantulul consolidat in functie de nivelul fondurilor bancare totale: capital propriu si capital suplimentar (in limita a 100% din capitalul propriu) cu deducerea participatiilor, pierderilor perioadei curente si actiunilor rascumparate. In Romania, capitalul propriu este constituit din capitalul social varsat, fondul de rezerva, fondul mijloacelor fixe, fondul de dezvoltare si alte fonduri constituite din profitul net. Capitalul suplimentar cuprinde fondurile de risc, rezervele din reevaluarea legala a activelor corporale, si datoria subordonata. Acestor valori li se aplica urmatoarele reduceri: cheltuielile de constituire nesuportate din venituri, fondul de comert, cheltuielile anticipate pentru mijloace
109

fixe, cheltuielile pentru investitii in curs si materiale pentru care nu s-a afectat fondul de dezvoltare, pierderile anului curent, participatiile la alte, societati bancare (directe sau imprumuturi subordonate). Capitalul suplimentar nu poate depasi ca valoare capitalul propriu, iar in cadrul sau datoria subordonata trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie varsata in intregime, sa aiba scadente de cel putin 5 ani, valoarea ei sa fie redusa periodic in functie de rambursari, sa nu fie emisa cu clauza de rambursare, anticipata, sa fie rambursata la lichidarea bancii, dupa onorarea, celorlalti creditori, dar inaintea actionarilor, valoarea ei totala sa nu depaseasca 50% din capitalul propriu. Activele ponderate, in functie de risc, cuprind atat activele propriu-zise (bilantiere), cat si echivalentul posturilor in afara bilantului; valoarea lor de calcul este cea neta, (dupa deducerea prelavarilor la fondul de rezerva). Ponderile folosite sunt de 0, 20, 50 si 100%. Elementele in afara bilantulul sunt convertite in ehivalent credit in functie de riscul pe care-1 prezinta, astfel: Grupa 1: Grupa II: Grupa Ill: risc maxim risc mediu risc scazut Factor de conversie Factor de conversie Factor de conversie 100% 50% 20%

Echivalentul credit este apoi considerat ca element de bilant si i se aplica ponderea de risc corespunzatoare categoriei de beneficiar al facilitatii respective. Raportarea se face trimestrial, in termen de 30 de zile. Rata de solvabilitate minima este de 8%.

Raportul de solvabilitate Solvabilitatea, unei banci poate fi masurata prin calcularea urmatorului indicator:

110

Total fonduri proprii Total elemente din + Total elemente in afara bilantului Solvabilitate = bilant, ponderate bilantului, ponderate in functie de risc in functie de risc

CONCLUZII

111

Analistii acorda in ultimul timp o mare atentie orientarii politicii bancare functie de structura activelor. Operatiile active ale bancilor comerciale, asa cum sunt ele reflectate in bilanturile bancilor, sunt structurate in trei grupe principale: 1. Numerar si debite bancare. 2. Hartii de valoare constituite din obligatii de stat, bonuri de tezaur si nu n ultimul rand, tot mai mult, din certificate de depozit ale altor banci, comercial papers. 3. Credite. In orientarea plasamentelor pe cele trei grupe principale bancile au deplina libertate de a decide, dar aceasta este posibil n conditiile date ale pietei. Conditii specifice, fiecarei piete nationale si fiecarei etape de dezvoltare, determina o anumita orientare a raporturilor de credite, in care, de fapt, trebuie sa se ncadreze fiecare participant la piata creditului. Deci fiecare banca trebuie sa se incadreze in conditiile istoriceste date privind nevoile de credite ale economiei. In acest cadru poate sa se manifeste in continuare abilitatea bancherului de a obtine un profit maxim. In acest sens, luand in considerare numai situatia activelor, banca se confrunta cu alternativa risc-profit, mai precis ea trebuie sa satisfaca deopotriva cerintele lichiditatii si sa-si asigure, totodata un profit ridicat. Trebuie deci sa se opereze o fundamentala optimizare. Optimizarea structurii activelor se axeaza pe doua atitudini semnificative: - selectia prin confruntarea profitabilitatii cu riscurile; - diversificarea portofoliului. Selectia activelor, intre grupe si in cadrul fiecarei grupe, trebuie sa tina seama in afara de gradul de lichiditate si de riscul neplatii, riscul de piata decurgand din modificarea pretului creditului, respectiv a ratei dobanzii.
112

In functie de aceste orientari, bancile pot decide orientari, preponderente catre anumite grupe. Diversificarea portofoliului reprezinta performantelor bancare. - pe de o parte, minimizarea riscului, iar - pe de alta parte, mentinerea si cresterea nivelului de profit existent, variantele de modificare a portofoliului fiind fundamentate de efectele previzibile prin cresterile de profit obtinute. Diversificarea este subordonata principiului dispersarii riscului. Dispersarea riscurilor le diminueaza, dar aplatizeaza rezultatele, deci conduce la obtinerea unor profituri de nivel mediu. Perseverenta catre anumite plasamente si catre anumiti destinatari, multiplica, in unele cazuri, riscurile, dar amplifica dimensiunile profitului, la operatiunile in care acesta se obtine. Ramane insa in responsabilitatea bancilor de a se angaja, pe o cale sau alta, n deciziile de plasament, respectiv in deciziile de creditare. o alta cale de optimizare a

113