Sunteți pe pagina 1din 4

Imaginea Electrei la Eschyl, Sofocle, Euripide (analiza evolutiei personajului) As incepe, prin a stabili mai intai, conceptele care

au guvernat operele celor trei mari tragici. Avem in primul rand un Eschil, ale carui opere se afla sub semnul unei religiozitati excesive, apoi un Sofocle care pune un accent deosebit pe suferinta omului ca fiind calea catre inobilare spirituala si, bineinteles un Euridipe care are curajul sa aduca pentru prima data in centrul atentiei demnitatea si calitatile omului de rand, punandu-le pe acelasi plan cu cele ale aristocrastiei, fapt ce reiese foarte clar din operele sale, putand fi considerat pentru aceasta un renascentist al lumii antice. Toate aceste concepte le regasim in evolutia personajului Electra la cei trei autori, de la Eschil, la Sofocle si pana la Euripide. In continuare voi incerca sa gasec punctele comune celor trei piese, respectiv: Orestia lui Eschil, Electra lui Sofocle si cea a lui Euripide, ca mai apoi sa stabilesc si diferentele, precum si evolutia acestui personaj, atat in interiorul aceleiasi piese, precum si de la o piesa la alta, de la un autor la altul. Avem deci de aface cu mai multe elemente comune, cum ar fi: - cuplul Electra-Oreste - razbunarea mortii lui Agamemnon impotriva mamei si a lui Egist - ispasirea faptei savarsite - importanta rolului lui Apolon in urzirea matricidului O alta observatie importanta ar fi aceea ca, in toate cele trei opere avem de aface cu omul subordonat unor forte exterioare, precum destinul si zeii, care declanseaza situatii tragice cand omul depaseste o anumita masura. Vorbim aici de blestem; crima; razbunare; iar aceasta legatura crima-razbunare necesita interventia divina pentru a face dreptate. Acum voi caracteriza succint personajul Electra din toate cele trei opere, pentru a contura diferentele elementare, avand insa in vedere in toate cele trei cazuri, momentul razbunarii ca un punct de referinta. Acest moment este important deoarece reprezinta in toate cele trei piese un moment esential si scopul comun al cuplului Electra-Oreste. La Eschil, personajul Electrei apare sumar si pasiv si parca se pierde la un moment dat ramanand departe de ucigasul justitiar. Avem aici de-aface cu un personaj a carui evolutie este destul de liniara si nesemnificativa pe parcursul desfasurarii evenimentelor. Sofocle in schimb, o plaseaza pe

Electra in centrul desfasurarii actiunii, ca element central si dinamic al acesteia. Vedem aici o Electra cu un suflet vulcanic care il aproba si il sustine necontenit pe Oreste. Desi participa indirect la omorarea mamei si a lui Egist, ea ramane alaturi de fratele sau Oreste pana la sfarsit. Rolul sau in ademenirea celor doi in capcana lui Oreste nefiind deloc lipsit de importanta, spre deosebire de cel al Electrei lui Eschil care nu pare a fi decat un simplu observator. Electra lui Euripide este in schimb, de departe cea mai complexa dintre Electre, poate tocmai din cauza caracterului sau uman si firesc, in contextul unui opere demitizate aproape in totalitate. Electra lui Euripide este decazuta si in acelasi timp superioara moral. Este o femeie cuminte, casatorita, care munceste din greu, simpla si primitoare, dar in acelasi timp cu o putere diabolica uimitoare. Isi respecta si-si cinsteste sotul care nu-i decat un simplu plugar, si in acelasi timp ucide cu sange rece. Observam asadar, in primul rand, o evolutie a personajului Electrei de la un autor la altul. Este foarte interesant cum acest personaj parca se trezeste la viata de la o opera la alta, devenind din ce in ce mai bine conturat, mai consistent, continuand cu profilarea unei reale personalitati si culminand in cele din urma cu un adevarat caracter uman. La Eschil, Electra pare a fi lipsita de consistenta. Desi este inclusa ca personaj in opera sa, purtatorul actiunii este Oreste, ca un razbunator pe linie masculina a predecesorilor sai. Poate ca acest personaj ni se reliefeaza in acest fel din cauza varstei. Poate ca Electra lui Eschil este cu mult mai tanara decat Oreste, ceea ce ar explica cumva diferenta de comportament fata de celelalte doua Electre. Si din text reiese destul de clar faptul ca este lipsita de proprie initiativa, nu cunoaste prea multe lucruri nici macar in privinta obiceiurilor religioase si intreaba tot timpul femeile mai batrane din cor ce si cum ar trebui sa faca. In inocenta ei copilareasca cere stereotip razbunarea tatalui cu usurinta si detasare, inconstienta parca de gravitatea si complexitatea faptei care o presupune pedepsirea prin moarte a mamei si a lui Egist. Stie insa, faptul ca datorita mortii tatalui ei, si a rau-vointei mamei sale, ea a devenit o sclava-n casa, o simpla femeie de rand, si ca reintoarcerea fratelui sau i-ar putea readuce pozitia sa de drept in casa, recastigarea respectului si a consideratiei. Prin urmare, pentru mine Electra lui Eschil ramane un personaj cel mult instigator, destul de steril insa, care nu cunoaste o evolutie notabila, datorita unor trairi interioare care desi existente, raman constante pe tot parcursul desfasurarii evenimentelor. La Sofocle in schimb, Electra este o femeie matura, coapta, cam pe la 30 de ani. Din text reiese foarte clar ca ea, Electra, pe cand Oreste era numai un copil, pentru al proteja il ofera unui batran ce candva se pare avusese grija si de tatal lor Agamemnon, de unde deducem si apreciem ca Electra ar putea

foarte bine fi cea mai mare dintre frati. Poate multumita si acestui fapt, Electra lui Sofocle, este un personaj, dominat de un matur si puternic sentiment al datoriei si dreptatii. Dorinta arzatoare de razbunare este asumata constient de acest personaj si evident alimentata de o ura exagerata fata de mama sa Clitemnestra. Stim din text ca aceasta Electra nu s-ar fi dat inapoi de la a-si fi omorat mama cu propriile sale maini, chiar cu pretul vietii sale. Si vedem aici cum se contureaza portretul eroinei tipice la Sofocle. Din discutiile cu sora sa Chrisotemis reiese clar credinta Electrei, conform careia moartea pentru o cauza dreapta o va acoperii de slava. Dar cel mai important de mentionat aici este suferinta Electrei lui Sofocle ce dureaza de ani si care se amplifica odata cu trecerea timpului. Suferinta pentru tatal ei, este considerata de catre Electra o datorie sacra si ea nu va putea inceta pana cand el nu va fi fost razbnunat. Electra este si o femeie curajoasa care infrunta pe mama sa Clitemnestra in dialogul din palat, spunandu-i verde-n fata tot ce avea pe suflet, chiar cu riscul de a fi fost alungata din tara la sosirea lui Egist. Electra este si o fire inteligenta, chiar sireata ce stie cum sai ademeneasca pe cei doi in capacana pregatita de Oreste. Insa elementul dominant in evolutia trairilor interiore ale acestui personaj ramane totusi suferinta cumplita omul in suferinta. Suferinta Electrei este graduala, creste necontenit si chiar izbucneste in socuri puternice cand, de exemplu, afla de asa zisa moarte a fratelui sau, sau, cand Oreste deghizat, isi face aparitia la palat cu urna, drept dovada. Electra lui Sofocle are si alte trairi. Ea se bucura nespus atunci cand realizeaza ca Oreste-i de fapt in viata si-l veden fata ochilor in carne si oase. Se bucura si cand afla de la sora ei Chrisotemis, despre visul urat al mamei lor, vis a carui talmacire prevestea mortea crunta a acesteia si a lui Egist. Vedem aici cum trairile interioare ale acestui personaj sunt mult mai diverse si evolueaza pe parcursul desfasurarii evenimentelor, vedem cum personajul se umanizeaza spre deosebire de cel al Electrei lui Eschil si asta in ciuda faptului ca amandoua duceau aceiasi viata in interiorul palatului. La Euripide se schimba locul actiunii din palat intr-o coliba undeva la poalele muntilor fapt care ne duce imediat cu gandul la conditia precara a omului de rand. Iar acolo nu traieste altcineva decat Electra, acum casatorita cu un plugar onest. Avem aici de aface cu un personaj labil din punct de vedere comportamental, instabil, ale carui actiuni mereu contrastante ne uimesc si fac din aceasta Electra un personaj cu un comportament uman real. Asadar vedem la inceput o Electra coplesita de durere, aproape resemnata, o Electra muncitoare, casatorita, care-si respecta sotul, o Electra ingrijorata nu numai de starea ei precara dar si de cea a fratelui sau despre care nu mai stie nimic de multa vreme. Iar apoi vedem brusc la polul opus aceiasi Electra, in stare de a comite fapte de-o cruzime

exagerata. Ea pune la cale un plan diabolic de atragere a mamei sale in capcana mortii. Clitemnestra in toata rautatea ei, vine totusi sa-si vada fiica si nepotul, atunci cand aceasta-i spune ca a nascut. Vine sa aduca ofrandele cuvenite si pasind pragul colibei Electrei, ea de fapt, trece fara voia ei in lumea celor morti. Electra-si minte mama cu sange rece, cu o minciuna ingrozitoare si tot cu acelasi sange rece nu ezita sa-si injunghie alaturi de fratele sau, mama. Electra lui Euripide este patimasa spre deosebire de cea a lui Eschil participa la crima alaturi de fratele ei, nefiind numai instrigatoare, ca Electra lui Eschil, ci si partasa la ea. Aici, ea este cea care-si ucide mama. Ciudata, aspra si cu multe fete, Electra lui Euripide asemenea unui arhetip, este fiica patimasa care isi iubeste tatal tot atat de fierbinte pe cat isi uraste mama. Electra este o femeie intarita de suferinta indelungata, nu cunoaste mila si nu accepta sovaiala fratelui ei Oreste, atunci cand acesta se gandeste totusi ca matricidul este un pacat capital ce nu va ramane nepedepsit, si ca totusi parca nu se simnte in stare de o asemenea fapta. Electra-i aminteste insa de porunca lui Apolon si de faptul ca razbunarea tatalui lor prin pedepsirea criminalilor este o datorie. In cele din urma cei doi isi atrag mama in casa, si impreuna, o injunghie privind-o in ochi. Imediat dupa consumarea matricidului observam o alta latura umana a personajului. Aceea a remuscarilor si a mustrarilor de constiinta. O vedem pe Electra constientizand ca fapta lor nu va ramane nepedepsita de zei. Dar nu numai frica fata de dreptatea divina invaluie acum personajul nostru ci si o doza considerabila de pareri de rau pentru fapta in sine. O fapta exagerat de cruda care-i va ramane pe constinta probabil pentru tot restul vietii. Zeii o pedepsesc in cele din urma despartind-o de fratele sau si alungand-o pe meleaguri straine alaturi de Pilade caruia-i devine sotie. Electra, in ciuda razbunarii tatalui sau si deci a impliniri destinului, va continua sa sufere. Am vazut prin urmare cum aceasta Electra a lui Euripide la fel ca si cea a lui Sofocle, chiar daca nu in egala masura, sufera o evolutie semnificativa si in interorul oprelor in sine. Am vazut in personajul Electrei lui Euripide dezechilibre radicale la nivel afectiv si comportamental, dezechilibre care de fapt nu au facut decat sa intareasca ideea de baza a operei lui Euripide, sianumea aceea a omului in centrul atentiei. A omului de rand care poate fi cel putin la fel de nobil ca un aristocrat, dar in egala masura, cel putin la fel de crud si de neiertator. OAMENII SUNT EGALI DE LA NATURA Euripide