Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 Tratatul CECO a fost semnat la 18 aprilie 1951 la Paris, de către Franţa, Germania, Italia,
Olanda, Belgia şi Luxemburg. CECO şi-a încheiat activitatea conform Tratatului semnat în 23
iulie 1992, la 50 de ani de la intrarea în vigoare.
1
cărbunelui şi oţelului, iar activitatea sa- independentă faţă de guvernele statelor
membre- era supusă controlului din partea Consiliului special al Miniştrilor şi a
Adunării Parlamentare Comune.
Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat de-a lungul existenţei sale Comisia a
reprezentat-o însă nu confruntarea cu celelalte instituţii europene pentru
dobândirea supremaţiei interne, ci puternicul curent popular care contesta deciziile
venite de la Bruxelles, considerându-le prea birocratice şi elaborate adesea fără o
atentă observare a specificităţilor culturale şi economice ale diferitelor regiuni ale
Europei unite. Comisia a încercat să se apropie de cetăţeni printr-o mai bună
politică de comunicare, prin regândirea organizării sale interne şi prin elaborarea
unui cod de conduită a funcţionarului public european, măsuri cu efecte benefice
dar care nu au reuşit să elimine în totalitate sentimentul cetăţenilor europeni că nu
sunt sufucient de bine reprezentaţi de către executivul european.
2 Tratatul CEE şi EURATOM a fost semnat şa 25 martie 1957 de către Franţa , Germania,
Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg, fără limită de durată.
3 Prevederile referitoare la Comisia europeană ale Tratatului de la Nisa se vor aplica deplin
începând cu 1 noiembrie 2004, odată cu începerea mandatului unei noi comisii.
2
2. Constituire
3. Alcătuire
3
Componenţa Comisiei este stabilită prin art.157- Tratatul CE, art.9- Tratatul
CECO şi art. 126- Tratatul CEEA. Fiecare stat membru trimite, în prezent, câte un
membru în Comisie. Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit şi Spania au avut, până
la data de 30 aprilie 2004, câte doi membri în Comisie. Conform Tratatului CE,
începând cu data de 1 ianuarie 2005, fiecare stat trimite câte un singur reprezentant
în Comisie5. După admiterea României şi a Bulgariei în Uniunea Europeană la 1
ianuarie 2007, numărul membrilor Comisiei a ajuns la 27. Deşi sunt numiţi de
statele membre, comisarii europeni nu pot accepta sau solicita instrucţiuni de la
statele membre sau de la alte instituţii(art. 231 din Tratatul CE). Ei au obligaţia să
se abţină de la orice act incompatibil cu caracterul funcţiei lor. Independeţa
membrilor Comisiei reprezintă o obligaţie şi pentru statele membre, în sensul că
fiecare stat membru se angajează să respecte această independenţă şi să nu caute
să-i influenţeze pe membrii Comisiei în execuţia sarcinilor lor. Independenţa
Comisiei este garantată de faptul că, din punct de vedere politic, răspunde numai în
faţa Parlamentului European. Pe durata exercitării funcţiei lor, membrii Comisiei
nu pot să exercite vreo activitate profesională, remunerată sau nu.
4
aprobă numirea Preşedintelui Comisiei ( art.214 din Tratatul CE).În acest mod,
desemnarea Preşedintelui Comisiei primeşte din partea Parlamentului European o
legitimitate democratică directă Numirea celorlalţi candidaţi pentru funcţia de
comisar se face de guvernele naţionale, de comun acord cu Preşedintele Comisiei
şi după ce aceştia au fost votaţi de Consiliu cu majoritate calificată (art.214 alin.2
şi 3 din Tratatul CE)6. Preşedintele comisiei se numeşte vice-peşedinte7 şi decide
asupra competenţei fiecărui membru. Mandatul membrilor comisiei este de 5 ani.
De asemenea şi mandatul preşedintelui Comisiei e tot de 5 ani.8 Preşedintele
Comisiei este, aşa cum prevede art.4 alin.2 din Tratatul UE, şi membru al
Consiliului European.
Încetarea mandatului membrilor mai poate avea loc prin: reînnoirile Comisiei (la
expirarea mandatelor), prin demisie voluntară, demisie din oficiu sau deces. În
5
cazul votării unei moţiuni de cenzură de către Parlament se poate ajunge la o
demisie în bloc a Comisiei, ea având responsabilitate politică. Membrii Comisiei
sunt protejaţi prin imunităţiile prevăzute în Protocolul cu privire la privilegiile şi
imunităţiile care se aplică funcţionarilor şi agenţilor comunitari (din 8 aprilie
1965)9.
1. Organizare
În limbajul curent, termenul Comisie este folosit pentru a desemna atât Colegiul
celor 27 de comisari, care conduc instituţia, cât şi cei circa 22.000 de birocraţi, care
constituie corpul acesteia.
Organizarea Comisiei poate fi analizată sub două aspecte: sub aspect static,
prin identificarea elementelor sale structurale, cât şi sub aspect dinamic, prin
stabilirea raporturilor existente între elementele strucurale.
6
I. Cabinetele comisarilor
Deşi, iniţial pentru postul de comisar erau propuşi politicieni minori sau
indezirabili pentru partidele de guvernământ- numirea echivalând cu un exil din
planul vieţii politice interne- în ultimul deceniu, odată cu sporirea puterilor
Comisiei şi cu transformarea UE, într-un actor semnificativ al politicilor europene
şi mondiale, funcţia a devenit mult mai dezirabilă, fapt ce a comdus la o competiţie
reală pentru ocuparea ei, şi evident, la creşterea interesului comisarilor pentru
reînnoirea mandatului.
7
de către guvernele naţionale. Miza o reprezintă ocuparea portofoliilor celor mai
influente ale ierarhiei interne ale Comisiei – cel al agriculturii, al bugetului şi al
relaţiilor externe. În general atunci când se încredinţează portofoliile se ţine cont de
vechimea în serviciu a comisariilor, de competenţă şi de eficienţă, dar şi de factori
subiectivi, cum sunt abilităţiile politice şi reputaţia candidaţiilor. Nu sunt de
neglijat nici factorii care ţin de influenţa politică a guvernelor statelor membre,
care în ciuda independenţei de care se bucură comisarii- au interesul ca naţionalii
lor să ocupe portofolii strategice, din care să le poată promova interesele.
Fiecare comisar are propriul său cabinet care îl ajută la îndeplinirea sarcinilor,
acesta fiind format din asistenţi şi consilieri, coordonaţi de către un şef de cabinet.
Fiecăruia din aceştia li se încredinţează responsabilitatea supravegherii unei părţi
din domeniul ce constituie portofoliul comisarului, şeful de cabinet având în plus
responsabilitatea coordonării şi arbitrajului. Membri cabinetului sunt specialişti,
putând fi comparaţi cu consilierii tehnici din administraţiile naţionale care răspund
de activitatea unui anumit sector din minster. Şefii de cabinet se întâlnesc în fiecare
zi de luni pentru a pregăti întâlnirile săptămânale ale Colegiului. Membri
cabinetului provin în general din aceeaşi ţară ca şi comisarul, dar această situaţie
nu constituie o regulă.
8
luat în responsabilitatea sa, în plus faţă de sarcinile tradiţionale ale preşedintelui,
problemele monetare şi coordonarea fondurilor structurale. Jaques Santer a avut
sub directa sa îndrumare în plus faţă de îndatoririle specifice: secretariatul general,
secretariatul juridic, biroul de securitate, celula de perspectivă, inspectoratul
general, serviciul purtătorului de cuvânt, chestiunile monetare, politica externă şi
de securitate comună, drepturile omului şi probleme instituţionale (ultimele patru
le-a coordonat împreună cu alţi comisari în competenţa cărora intra sectoarele
menţionate).
III.Serviciile administrative
9
Direcţiile generale în număr de 23, sunt desemnate printr-un indicativ şi
desfăşoară activităţi într-un anumit domeniu. De regulă, direcţiile generale au în
fruntea lor un funcţionar de grad A1, care în principiu are o naţionalitate diferită de
cea a comisarului de care depinde,în scopul păstrării interesului comunitar şi a
coeziunii interne a Comisiei.
1. Funcţionare
10
Principiul de funcţionare este colegialitatea ceea ce înseamnă că horărârile sunt
luate printr-o decizie colectivă, membri comsiei fiind responsabili în comun de
măsurile adoptate. Principiul colegialităţii în adoptarea deciziilor Comisiei a fost
considerat ca o garanţie a eficacităţii activităţii Conferinţei cu ocazia conferinţei
interguvernamentale ce a condus la adoptarea Tratatului asupra Uniunii Europene.
În procesul de adoptare a unei decizii de către Comisie sunt implicate mai multe
niveluri ale structurii administrative ale acesteia. Mai întâi proiectul actului
normativ este avizat de Serviciul Juridic, care asigură conformitatea textului cu
ordinea juridică comunitară. Apoi, în cadrul aceluiaşi serviciu, este verificată de
către jurişti-revizori, concordanţa terminologică şi juridică a viitoarei norme în
toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.
2. Atribuţii
Atribuţiile Comisiei aşa cum sunt enumerate în articolul 211 din Tratatul CE,
sunt detaliate în prevederile tratatelor. Atribuţiile şi responsabilităţile Comisiei sunt
puternic influenţate de organizarea sa internă duală- în parte organ cvasi- executiv
al Uniunii Europene, în parte corp birocratic, şi se referă la:
Funcţiile care au cunoscut un proces evolutiv mai pronunţat sunt cele referitoare
la participarea Comisiei la puterea normativă în cadrul procesului comunitar
(respectiv funcţia de decizie şi de execuţie).
A. Funcţia de iniţiativă
12
Conform Tratatului CE, Comisia deţine un aşa-numit monopol de iniţiativă
legislativă, Consiliul putând hotărî cel mai adesea, doar la propunerea Comisiei.
Comisia are posibilitatea de aşi retrage propunerea atâta timp cât Consiliul nu a
statuat. Modificarea se poate face de către Comisie pe tot parcursul procedurii de
adoptare a unui act comunitar.
Dacă de regulă statele membre sunt cele care fac demersuri pe lângă Comisie
pentru a face propuneri Consiliului, prin Tratatul de la Maastricht, i s-a acordat
acest drept şi Parlamentului European, care poate cu majoritatea membrilor săi să
ceară Comisiei să prezinte orice propunere corespunzătoare asupra chestiunilor
care necesită elaborarea unui act comunitar. Consiliul poate stimula funcţia de
iniţiativă a Comisiei având posibilitatea să-i cearâ acesteia să efectuezew toate
studiile pe care le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune, şi să-i
prezinte toate propunerile corespunzătoare.
13
şi Băncii Centrale Europene sau după recomandarea BCE şi consultarea
Parlamentului European.
B. Funcţia de execuţie
14
A. Funcţia de supraveghere
Una din cele mai importante atribuţii este cea de „gardian al tratatelor” şi
constă în principal în controlul aplicării tratatelor comunitare de către celelalte
instituţii comunitare şi de către statele membre. Astfel, Comisia este însărcinată să
vegheze la aplicarea tratatelor şi are puterea de a declanşa o acţiune în justiţie
contra statului care nu aplică tratatele.
B. Funcţia de reprezentare
15
Evaluând ansamblul atribuţiilor Comisiei se poate desprinde concluzia că aceasta
evoluează spre o poziţie comparabilă cu cea a unui Executiv care dispune de
iniţiativă legislativă, execută legile şi veghează la respectarea lor sub controlul
organului care l-a investit.
16