Sunteți pe pagina 1din 3

LEOAICA

TANARA IUBIREA

TEMA

SI VIZIUNEA DESPRE LUME

Neomodernismul este o orientare a anilor 1960-1970 spre reinnoirea


limbajului si redescoperirea sensibilitatii creatoare dupa un deceniu in care
literatura fusese ideologizata politic. Schimbarea a fost vazua drept o explozie
lirica, reaseznd in centrul poeziei subiectivitatea experientelor senzotiale, a
trairilor adective sau a aventurilor cunoasterii. Acest demers a fost posibil in
contextul in care, la inceputul anilor 1960, autoritatile manifestau o oarecare
toleranta in privinta formelor de expresie, fara a abandona, insa, ideea abordarii
unor teme corespunzatoare idologiei comuniste. Nichita stanescu este unul
dintre reprezentatii cei mai cunoscuti ai neomodernsimului, remarcandu-se prin
construirea unui limbaj surprinzator si prin puterea metaforei sale, trasaturi ce
se regasesc si in poezia Leoaica tanara, iubirea.
O prima trasatura ce incadreaza poezia in neomodernsim este
ambiguitatea limbajului poetic. Sfera de semnificatii a simbolului leului este
una foarte larga, acesta putand ilustra puterea, forta, agresivitatea, dar si
eleganta, nobletea, simbol care, prin feminizare, capata noi valente. Metafora
curcubelului taiat in doua confera, de asemenea, ambiguitate prin pluritatea
semnificatiilor: simbol biblic al armoniei si al impacarii, dar si imagine a
unitatii in diversitate. Taierea sa in doua poate fi vazuta ca o ruptura intre
simturi, inainte de unificarea acestora. In plus, varietatea culorilor curcubelului
sugereaza faptul ca iubirea se manifesta sub diverse forme.
Un alt aelement ce incadreaza textul in neomodernism este revenirea la
discursul liric din perioada interbelica. Lirismulpur este valorificat prin
asumarea unei perspective profund subiective, discursul fiind structurat sub
forma unei confesiuni: marturisirea propriei aventuri si descoperirea iubirii.
Tipul de lirism se evidentiaza prin prezenta marcilor lexico-gramaticale ale
subiectivitatii, pronume, adjective pronominale si verbe la persoana intai
singural mi, meu, am adus.
Tema poeziei este iubirea, perceputa ca o dezvoltare metaforica a starii
de vibratie continua, ce modicia integ universul si modul in care indragostitul
se raporteaza la acesta. Aceasta este sustinuta prin momentul apartiei
sentimentului si efectele pe care le are. Iubirea navaleste brusc, inopinat, dar si
violent, in spatiul sensibilitatii fiintei. Senzatia pare imprevizibila, insa procesul
este unul premedita, leoaica parca asteptand din atemporalitate sa atace.
Iubirea este vazuta ca o forta creatoare ce reordoneaza universul,
reconfigureaza geografia si timpul, schimband raportul indragostitului atat cu
lumea, cat si cu sinele. Aparitia brusca transforma definitiv perceptia
barabtului, care isi pierde corporalitatea sub puterea devastatoare a iubirii,
simturile lui esteompandu-se.
Viziunea artistului este aceea ca iubirea transforma lumea si modul in
care indragostitul se raporteaza la ea. Atitudinea fata de dragoste este vazuta ca
o modificare fundmantala a perceptiei realului prin depasairea limitelor
senzorialului. In poezie, saltul privirii inspre inalt este simultan cu inalarea

auzului, intr-o miscare ascensionala, ce care ca punct final un loc imaterial, al


cantecului si al zborului.
Consider ca cele patru elemente reprezentative pentru tema si viziunea
despre lume sunt: titlul, imaginarul poetic, motivele literare si prozodia.
Titlul, reluat in incipit, este o metafora ce sugereaza imaginea iubirii
vazute ca un animal de prada. Aceasta analogie este atipica, socanta pentru
cititor, prin ideea asocierii iubirii cu ferocitatea pe care o induce leoaica. prin
sintagma leoaica tanara, iubirea, alcatuita printr-o apozitie dezvoltata, se
defineste dragostea prin raportare la o felina tanara, sugerandu-se sensurile
latente ale sentimentului, forta si senzualitatea. Epitetul tanara dezvaluie lipsa
experientei trairii acestei senzatii pana la momentul intalnirii cu iubirea, dar si
noutatea si vitalitatea sentimentului.
Poezia curpinde trei secvente lirice, corepsunzatoare celor trei strofe.
Pirma parte surpinde momentuli intanirii bruste si dureroase cu iubirea.
Secventa este creata prin imagini socante, asocierea inedita a iubirii cu un act
de agresiune generand tensiunea poetica. Dragostea, ca abstractiune, este
concretizata in imaginea metaforica a felinei, contactul cu fiinta fiind receptat
chiar ca un atac fizic. A doua secventa poetica surprinde o dubla transifugrare:
a fiintei, invadata de iubire, si a lumii, receptata prin prisma noii indentitati.
Aceasta strofa contine o descriere cosmogonica, fiind prezentata crearea
universului sub influenta puternica a pasiunii. Lumea se reconstruieste,
repetand momentul genezei Si deodanta-n jurul meu, natura/ se facu un cerc,
de-a dura,/cand mai larg, cand mai aproape,/ca o strangere de ape. Privirea,
asemenea auztuui, simboluri ale perceptiei sinelui, se inalta tocmai langa
ciorcarlii, acesta metafora sugerand faptul ca apritia iubirii este o manifestare a
bucuriei supreme, ce este perceputa cu toate simturile.
Daca secventa anterioara se centreaza asupra tranfigurarii lumii si asupra
unificarii simturilor, a trei secventa poate fi vazuta ca o renuntare la aceste miam dus mana la spranceana, la tampa si la barbie, dar mana nu le mai stie....
Precizia temporala azi, deodata este inclocuita de abolirea timpului, in
stare de gratie a iubirii. Fina;ul poeziei ilustreaza faptul ca intalnirea cu
dragostea scoate fiinta umana de sub legile ei fizice si o proiecteaza in
eternitate si aluneca-n nestire. Depasind starea de soc, indragostttul intra intro dimensiune a carei stralucire imateriala se perpectueaza in eternitate, fapt
sugerat de repeitia inca-o vreme,/si-nca-o vreme... si de punctele de
suspensie cu valoare stilistica.
Motivul central al textului, prezent inca din titlu, este cel alleoaicei,
simbol al pasiunii si al puterii, dar si al animalitatii. Printre alte motive literare
semnificative sunt motivul motivul cercului si al fetei. Cercul este simbol al
perfectiunii, ce are in centru eul creator, fiinta devenind un univers in sine.
Cercul rotitor simbolizeaza geneza, iar compartia cand mai alrg, cand mai
aproape/ca o strangere de ape semnifica reinventarea in forma pura a tot ce-l
inonjoara pe indragostit. Eul poetic se simte in acest univers un adevarat
centrum mundi, un nucleu existential, care poate reorganiza totul in jurul sau,
dupa alte perceptii, cu o forta impresionanta. Ca element de recurenta,
reiterearea cuvantului fata este un laitmotiv prin car se reliefeaza pierderea

integritatii fizice, psihice si mutilarea evidenta a sufletului atacat de agresivul


sentiment.
In ceea ce priveste prozodia, se observa alterarea structurilor clasice,
tehnica sugestiva pentru ideatica poeziei. Exista o imbinarea a verului liber-alb
si a veruslui clasic. Folosirea rimelor se face doar in secventele cheie, unii
critici vorbind despre rime aleatorii, dar nu intamplatoare.
Consider ca dificultatea liricii lui Nichita Stanescu si incantarea pe care
o produce provin din modul in care contrariaza permanent asteptarile
cititorului. Perceperea abstractiilor ca avand o existenta concreta si
preschimbarea lucrurilor concrete in absrtactii reprezinta o caracteristica a
poeziei lui Nichita Stanescu. In conceptia autorului, poezia e vie se naste din
imaginatia poetului si se hraneste cu imaginatia cititorului Din acest motiv,
eoaica poate simboliza atat iubirea, cat si poezia, intrucat inspiratia poetica
navalste brusc, ca o felina, in spatiul sensibilitatii fiintei.
Ffiind permanent orientat spre comunicare, nichita Stanescu incearca sa
gaseasca combinatii sintactic-metaforice care socheaza, pe care le numeste
necuvinte. Artistul afirma Stiu de sapte ori limba romana, sunt poliglot de
limba romana si stiu de 20 de ori limba poezeasca si am tendita de a o
perfectiona.
In concluzie, expresia poetica, desi nu este una ermatica, este novatoare
si surprinzatoare contribuind la ambuitzarea sensurilor.
Sintetizand, noutatea viziunii poetice, surprinzataorele asociere metaforice,
concretizarea unor abstractiuni si lirimsul pur inscriu textul Leoaica tanra,
iubirea in estetica neomodernista.