(elementele de compoziţie şi de limbaj în texte poetice studiate aparţinând simbolismului:

Lacustră de George Bacovia)

În citatul din opera „Simbolismul românesc”, Lidia Bote sugerează o definiţie a

simbolismului, plecând de la elementele de compoziţie şi limbaj.
Conform citatului, conceptual de simbolism nu este definit în mod strict de simbol, ci de
tehnica sugestiei, folosită drept cale de exprimare a „corespondenţelor”, de muzicalitatea
versurilor, de exprimarera stãrilor sufleteşti nedefinite ale eului poetic.
În primul rând, Lidia Bote subliniază caracterul superior al poeziei simboliste; caracter
evidenţiat prin utilizarea mai multor procedee compoziţionale şi stilistice în afara
simbolului.
De asemenea, autoarea sugerează caracterul tradiţional, arhaic, al conceptului de simbol,
şi îl asociazã cu alegoria, regãsita cel mai frecvent în creaţiile populare precum balada.
În concluzie, daca poezia simbolistă s-ar evidenţia numai prin ideea de simbol, atunci ea
ar fi una limitata. Conform criticii, poezia este mai întai imagine, metaforã, şi apoi
simbol.
În lirica simbolistã românească se remarcă, în primul rând, George Bacovia, al cãrui
univers poetic susţine afirmaţiile de mai sus.
Reprezentative pentru acest gen sunt poeziile bacoviene „Plumb” si „Lacustrã”.
Aceste poezii se înscriu în lirica simbolistă prin tehnica repetiţiilor, folosirea simbolului,
cromatica, muzicalitatea şi dramatismul trãirii eului liric.
În primul rând, tema poeziei „Plumb” o constituie condiţia poetului într-o societate lipsitã
de aspiraţii şi artificială. Lumea ostilă şi stranie, conturatã de câteva pete de culoare este
proiecţia universului interior de un tragism asumat cu luciditate.
La nivel stilistic se remarcă prezenţa simbolului central „plumb”, asociat metaforelor:
„flori de plumb”, „coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului
din versul: “Dormea întors , amorul meu de plumb”.
Pe de alta parte, titlul poeziei „Lacustrã” este însuşi unul simbolic. Cu sens denotativ,
lacustra reprezintã o locuinţã primitivă, nesigurã, construitã pe apã. Podul care păstra
legatura cu lumea terestrã, era noaptea tras de la mal pentru a-I proteja pe locatarii casei
de pericolele lumii exterioare.
Cu sens conotativ, titlul sugereazã faptul cã eul poetic este supus în permanenţã
pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleazã, devenind în felul
acesta un înstrăinat, un prizioner al propriei lumi.
Simbolurile principale în jurul cãrora se construieşte ideea poezei sunt: ploaia care
reprezintã dezagregarea eului, tristeţe, monotonie, descompunerea materiei şi lacustra ca
simbol al limitãrii orizontului uman.
Alt argument care susţine superioritatea poeziei simboliste este imaginarul poetic, ce
transfigureazã realitatea concretă prin corespondenţa elementelor din naturã, ale cãror
caracteristici rezonează în stãri interioare lirice, viziune artisticã specific simbolistă, prin
funcţia expresivã şi estetică a simbolurilor, fenomenelor şi culorilor.
Mai mult, unul dintre principalele procedee simboliste întâlnite în lirica bacovianã
precum afirmã şi Lidia Bote, este muzicalitatea poeziei. Existã o largã varietate artisticã
de sugerare a muzicalitaţii, prin zgomote diverse ( „Şi scârţâiau coroanele de plumb”),
verbe auditive care exprimã disperarea, spaima, starea de nevroza (“sã-l strig”; “aud
material plângâd”, “aud plouând”). Muzicalitatea interioarã a versurilor, realizatã prin
alternarea vocalelor cu consoanele (“plumb”), prin repetarea simetricã a simbolului
central al poeziei “plumb”, plasat ca rimã la primul şi ultimul vers, sugerând apãsarea
sufelteascã , neputinţa eului liric de a evada din acest spaţiu obositor, stresant , sufocant.
Frecvenţa vocalelor a, o , u, din poezia “Lacustrã”, sugereaza plânsul universului,
tristeţea metafizicã, ultimele douã fiind vocale închise.
De asemenea, folosirea repetatã a verbului “aud” în poezia din urmã, dã imaginii poetice
o dimensiune auditivã; plânsul lãuntric devine plânsul întregului univers.
În concluzie, atât prin atmosferã, muzicalitate, cât şi prin folosirea sugestiei, a simbolului
şi a corespondenţelor, zugrãvirea stãrilor sufleteşti de angoasã, poeziile bacoviene
încadreazã estetica simbolistã în lirismul elevat.