Tipuri de grupuri sociale

O preocupare constanta a sociologiei a constituit-o gasirea unor modalitati de clasificare

tipologica a grupurilor sociale. S-au propus, de-a lungul timpului, foarte multe scheme
clasificatorii. O procedura comuna, constatau Darwin Cartwright si Alvin Zender, a fost aceea
de a selecta cateva proprietati si de a defini tipuri de grupuri, pe baza prezentei sau absentei
acestora. Printre proprietatile cel mai des utilizate sunt urmatoarele: marimea (numarul de
membri), cantitatea de interactiune fizica intre membri, gradul de intimitate, nivelul de
solidaritate, locul controlului activitatilor de grup, extensiunea formalizarii regulilor guvernand
relatiile dintre membri, tendinta membrilor de a reactiona unul fata de celalalt ca persoane
individuale sau ca ocupanti de roluri Au rezultat, in mod obisnuit, dihotomii: formal-informal,
primar-secundar, mic-mare, Gemeinschaft-Gesellscahft, autonom-dependent, temporarpermanent, consensual-simbolic[1]
Autorii apreciaza ca, pe baza altor criterii, cum ar fi obiectivele si pozitiile sociale ale
grupului, au rezultat alte tipuri, cum ar fi: grupul de munca, clubul, echipa, grupul de coordonare,
grupul religios etc.
In general, in literatura sociologica sunt abordate, in principal, urmatoarele tipuri de
grupuri sociale: primare-secundare; mici-intermediare-mari; formale-informale; de apartenentade referinta; grupul cu scop; grupul de presiune.
a)
Grupurile primare si grupurile secundare
Grupurile primare, definite pentru prima oara de sociologul C. H. Cooley, sunt acele
grupuri formate dintr-un numar mic de persoane care se cunosc reciproc, comunica in mod direct
(deci stabilesc intre ele relatii face to face) si se considera unul pe altul ca scopuri, nu ca
mijloace. G. Homans, identificand grupul primar cu grupul insusi, il considera a fi un numar de
persoane care comunica una cu alta, adesea dupa o perioada de timp, si care sunt destul de putine
pentru ca fiecare persoana sa fie capabila sa comunice cu toti ceilalti nu mediat, prin alti oameni,
ci in mod direct (face to face)[2].
Asa cum precizeaza C. H. Cooley, grupurile primare sunt primare in sensul ca ele dau
individului cea mai timpurie si cea mai completa experienta a unitatii sociale si, de asemenea, in
sensul ca ele nu se schimba in aceeasi masura ca relatiile mai elaborate [3]. Ele au un rol deosebit
in formarea personalitatii copiilor si in influentarea dezvoltarii maturilor, tinand intr-un fel de
natura umana insasi, afirma Cooley.
Grupurile primare, caracterizate printr-o asociatie intima si prin cooperare, sunt primare in
mai multe sensuri, dar, in mod special, prin aceea ca sunt fundamentale in formarea naturii
sociale si a idealurilor individului. Rezultatul asocierii intime, psihologice, consta intr-o anumita
fuziune a individualitatii intr-un intreg comun; astfel individualitatea unuia devine, pentru mai
multe scopuri, viata comuna si scopul grupului. Poate ca cel mai simplu fel de a descrie aceasta
asociere este sa spunem ca exista un noi; ele implica acel fel de simpatie si de identificare
reciproca pentru care noi este expresia naturala[4]. Asadar, grupurile primare presupun
permanenta, coeziune, sentiment si spirit de solidaritate, apropiere si intelegere umana.
Principalele tipuri de grupuri primare universal valabile sunt considerate a fi:
familia (cel dintai si cel mai universal grup primar);
1

grupul de joaca al copiilor (caracterizat prin spontaneitate, cooperare si avand un rol de

prim ordin in formarea personalitatii copilului);
grupul de vecinatate (cu un rol deosebit de important in comunitatea rurala traditionala, dar
nu numai) care presupune intelegere, respect si ajutor reciproc;
grupul de batrani, imbracand diferite forme de organizare, dar implicand intotdeauna relatii
interpersonale stranse, bazate pe intelegere si afectiune reciproca.
Grupurile primare sau de contact direct pot fi naturale (ex.: o familie sau un sat) si
ocazionale sau artificiale, acestea din urma putand fi durabile (ex.: un echipaj cu o misiune
indelungata) sau temporare (ex.: un grup de lucru in cadrul unei reuniuni stiintifice)[5].
Cu totul altele sunt caracteristicile grupurilor secundare, in cadrul carora contactele
sociale sunt impersonale, segmentare, utilitariste. Orice grupare umana caracterizata prin
membri care, in majoritate, mentin relatii reciproce relativ limitate, formale, impersonale si care
se trateaza reciproc in principal ca mijloace, nu ca scopuri[6]. In cadrul acestora, afirma Horton
si Hunt, unul nu este interesat de celalalt nu ca persoana, ci ca individ ce indeplineste un rol.
Calitatile sale personale nu sunt importante, ci doar performanta sa, elementele personalitatii
implicate in jucarea unui rol. (Mai corect ar fi sa spunem ca, in cadrul grupurilor secundare,
importante nu sunt in primul rand individul si calitatile personale ale acestuia, ci performantele
obtinute de individ in indeplinirea rolului ce-i revine).
De regula, grupurile secundare sunt grupuri mari, formale, cu o coeziune sociala mai
slaba, rezultata nu din interactiuni interpersonale, ci doar din diviziunea rolurilor si sarcinilor in
cadrul grupului, din activitatea desfasurata in vederea atingerii unui scop.
Este de retinut ca termenii primar si secundar vizeaza in principal tipul de relatii intre
membrii grupului, si mai putin importanta relativa a grupului. Ca atare, grupul primar este judecat
mai degraba dupa calitatile relatiilor umane pe care le implica, dupa satisfactiile emotionale
aduse membrilor sai, si nu dupa eficienta in indeplinirea unei sarcini, sau in realizarea unui
obiectiv; grupul secundar, dimpotriva, avand drept scop principal indeplinirea unei anumite
functii, este apreciat dupa eficienta, dupa capacitatea lui de a indeplini o sarcina, de a atinge un
scop. Prin urmare, grupurile primare sunt orientate spre relatii umane, iar grupurile secundare
spre obiective si scopuri.
Grupurile primare contribuie nemijlocit la formarea personalitatii, in cadrul lor se poate
gasi intimitate, simpatie si impartasire confortabila a multor interese si activitati. Grupul secundar
ofera un mecanism eficient pentru atingerea anumitor scopuri, dar adesea cu pretul sacrificarii
adevaratelor sentimente.
Decurge de aici ca granita dintre grupurile primare si secundare nu este nici rigida si nici
foarte usor de trasat, indeosebi cand avem de-a face cu grupuri mici. Dificultatea trasarii
granitelor este sporita si de faptul ca unul si acelasi grup se poate transforma si se transforma nu
rareori din primar in secundar.
O serie de autori arata ca dezvoltarea generala a societatii, indeosebi in epoca actuala,
este marcata de o tendinta accelerata de trecere spre o societate bazata, in principal, pe grupuri
secundare in care relatiile sunt impersonale, contractuale, specializate, orientate spre obiective si
interese. O societate industrializata urbana ataca grupul primar in cel putin doua feluri. In
primul rand, ea creste proportia relativa a contactelor de tip secundar, pe masura ce o activitate
dupa alta este scoasa din grupul primar si asumata ca o functie a grupului secundar. In al doilea
rand, asociatiile de tip primar care raman sunt la dispozitia dezvoltarii grupului secundar[7],
afirma Horton si Hunt.
O asemenea tendinta, subliniaza autorii mentionati, are, pe de o parte, consecinte negative
constand in slabirea considerabila a legaturilor emotionale centrate pe grupurile primare si
2

anuleaza avantajele oferite de apartenenta la comunitati sociale stabile si intime. Pe de alta parte,
ea produce si beneficii pentru om: organizatiile interpersonale, in care sentimentul este
subordonat necesitatii indeplinirii sarcinii in modul cel mai practic, sunt incomparabil mai
eficiente. Grupurile secundare ofera astfel posibilitati mult mai mari pentru dezvoltarea talentelor
individuale, deschid drumul spre cariere specializate si sprijina aceasta afirmare si dezvoltare.
Este de retinut insa ca in societatea contemporana grupul secundar, desi a pus in umbra
grupul primar, nu l-a eliminat si nu-l va putea inlatura. Grupurile primare persista intr-o lume
dominata de grupul secundar, deoarece nevoia umana de asociere intima simpatetica este o
nevoie permanenta. Omul nu poate trai bine, fara sa apartina unui grup mic de oameni carora
realmente le pasa de ce se intampla cu el[8].
Asa se explica de ce grupurile primare continua sa existe si se manifesta in mod specific
in cadrul grupurilor secundare. Si nu putem sa nu fim de acord cu concluzia conform careia
grupurile primare si secundare nu pot fi intelese complet decat in relatia lor reciproca. Aceasta
inseamna ca, desi grupurile secundare isi asuma in societatea moderna un rol crescand, slabind
functiile si influenta grupurilor primare, ele creeaza o noua retea de grupuri primare care
furnizeaza raspunsuri personale in situatii altfel impersonale.
b ) Grupuri mici, grupuri intermediare, grupuri mari
Grupurile sociale se disting intre ele si prin marimea lor, prin numarul membrilor. Este
dincolo de orice indoiala ca oamenii fac parte, simultan sau succesiv, in decursul vietii lor, dintrun numar considerabil de grupuri mari si mici. Distinctia dintre grupurile mici si cele mari,
afirma Achim Mihu, sub raportul numarului, isi gaseste justificarea atat in diferenta de continut
dintre ele, cat si in rolul diferit pe care il au in dialectica socialului. Grupurile mici, la fel ca cele
mari, presupun existenta intre membrii lor a unor relatii sociale Insa relatiile sociale care se
stabilesc intre ei la acest micronivel au loc in mod direct, nemijlocit, fata in fata, ca indivizii
vii, concreti, posedand o configuratie si o potentialitate fizica si spirituala deosebit de
complexa[9].
Dat fiind caracterul pronuntat psihologic al relatiilor din cadrul grupului mic, se poate
afirma ca in timp ce grupurile mari de oameni (clasele sociale, de pilda) hotarasc liniile
directoare ale istoriei, grupurile mici influenteaza mai ales asupra aspectelor particulare ale
acesteia si asupra personalitatii indivizilor[10].
Din multitudinea de puncte de vedere referitoare la grupurile mici, retinem doua
caracteristici ale acestora: un numar relativ mic de membri si existenta intre acestia a unor relatii
directe, nemijlocite. In plus, adauga Szczepanski, grupurile mici se caracterizeaza printr-o
structura simpla, neexistand in cadrul lor nici un fel de subgrupuri distincte. Prin contrast,
grupurile mari sunt grupurile ce contin un numar mare de membri, intre care se stabilesc relatii
indirecte, mijlocite.
Dupa aprecierea lui Szczepanski, grupurile mari propriu-zise ar fi acelea care au o
structura foarte complexa (clasa sociala, statul, natiunea), deasupra careia nu exista decat
complexul de civilizatii sau sistemele internationale. Intre aceste extreme s-ar plasa o multitudine
de grupuri intermediare, unele dintre ele fiind frecvent considerate tot grupuri mari (ne referim
indeosebi la clasele sociale, organizatiile politice, profesionale etc.).
Sintetizand contributiile aduse de diversi autori in analiza grupurilor mici, Achim Mihu
considera ca din definitia stiintifica a acestora nu trebuie sa lipseasca urmatoarele elemente:
ele includ anumite relatii sociale, prin ele facandu-se legatura cu genul proxim (respectiv
cu socialul);
acestea se manifesta, la acest nivel, sub forma unor relatii directe, nemijlocite, aceasta
diferentiindu-le de alte grupuri sociale;
3

reprezinta un sistem complex de relatii de diferite tipuri (de comunicare, preferentiale si de

dominare), orientate si structurate in functie de sarcinile lor, influentate atat de personalitatile
membrilor si de relatiile lor individuale, cat si de mediul social in care ele isi desfasoara
activitatea[11].
c) Grupuri formale si grupuri informale
Grupurile formale, constituite din necesitati legate de indeplinirea unor sarcini, atingerea
unui obiectiv, se caracterizeaza prin aceea ca atat structura, cat si relatiile dintre membrii lor sunt
reglementate oficial, institutional, prin acte normative, decizii, sau altele asemanatoare.
Structura, atat cea orizontala, cat si cea ierarhica, este determinata de specificul sarcinii
grupului (cum ar fi in cazul unei formatii de munca, al unei clase de elevi, sau al unui pluton de
soldati). Relatiile dintre componentii grupului, conduita membrilor sunt, in esenta lor, precis
reglementate si obligatorii, fiind menite sa asigure functionalitatea lui optima. Liderul grupului
este desemnat sau ales in conformitate cu anumite reglementari legale sau statutare. Dincolo de
aceste relatii formale, obligatorii, intre membrii grupului pot exista relatii interpersonale de tipuri
foarte variate, de la relatii afective, prietenesti, pana la relatii deschis conflictuale. Relatii
interpersonale, indiferent care ar fi natura lor, nu pot insa in nici un caz suprima relatiile formale,
oficiale, nerespectarea acestora, incalcarea normelor de conduita, oficial stabilite, fiind pasibila
de sanctiuni de diferite feluri, formal stabilite.
Grupurile informale apar fie in cadrul grupurilor formale (intr-o echipa de munca, intr-o
clasa de elevi, sau intr-o grupa de studenti), fie in afara acestora, independent de grupuri formal
constituite (cum ar fi, de pilda, un grup de prieteni care fac parte din grupuri formale diferite).
Grupurile informale sunt grupuri mici si primare, care nu creeaza institutii formalizate, se
constituie in mod spontan, bazandu-se preponderent pe afinitati si contacte personale. Atat
structura, cat si relatiile interpersonale, sunt informale in sensul ca nu sunt oficial reglementate.
Liderii lor sunt recunoscuti spontan, nebeneficiind de un status oficial. Caracterul informal al
acestor grupuri nu inseamna intotdeauna lipsa organizarii. Dimpotriva, uneori aceste grupuri
informale au o organizare interna foarte bine pusa la punct, o structura ierarhica proprie, anumite
norme de conduita si valori proprii foarte bine conturate, urmarind anumite teluri proprii bine
precizate.
O importanta deosebita se cuvine a fi acordata grupurilor informale constituite si
actionand in cadrul grupurilor formale, al institutiilor si organizatiilor. Caracterizandu-se prin
coeziune interna mare, generata de relatiile interpersonale foarte stranse intre membrii lor, ele pot
exercita o influenta considerabila asupra activitatii si performantelor institutiilor si organizatiilor,
asupra orientarii relatiilor sociale si a conduitelor de grup. Studierea grupurilor informale, a
structurilor si relatiilor informale constituite in cadrul grupurilor formale, prezinta atat o
importanta teoretica, cat si una practica. Ea permite identificarea similitudinii sau
incompatibilitatii dintre normele, valorile, scopurile grupurilor informale si ale grupului formal in
care se constituie acestea, precum si a relatiilor dintre posibile grupuri informale diferite existente
in interiorul aceluiasi grup formal.
Pe aceasta baza se pot crea conditii ca grupul sau grupurile informale sa potenteze
activitatea grupului formal sau, cel putin, sa actioneze in directia prevenirii efectelor
perturbatoare ale activitatii grupului informal asupra realizarii corespunzatoare a obiectivelor
grupului formal respectiv. Este motivul pentru care metodele sociometrice, in masura sa puna in
evidenta structurile si relatiile informale dintre membrii grupului, eventuala neconcordanta dintre
liderul formal (de drept) si cel informal (de fapt) si natura relatiilor dintre ei, pot fi apreciate ca
avand o importanta aparte.
4

d) Grupuri de apartenenta si grupuri de referinta

Fiecare individ face parte dintr-o serie de grupuri care pot fi considerate ca ale sale proprii
si, in aceasta calitate, de membru al acestor grupuri, se raporteaza la alte grupuri similare ca la
ceva strain lui. Pe aceasta baza, sociologii vorbesc despre ceea ce, in terminologia consacrata, se
numesc in-groups si out-groups. In cel mai larg sens afirma Th. Ford Hoult si relativ la
un individ dat, in-group desemneaza orice set de persoane desemnate cand individul foloseste
prenumele noi; uneori termenul este folosit intr-un sens mai restrans, pentru a determina
grupurile cu care un individ se identifica[12]. Dupa acelasi autor, out-groups desemneaza in
cel mai larg sens si relativ la un individ dat, orice persoane care nu sunt membri ai unui grup
desemnat cand individul foloseste prenumele noi; uneori este folosit mai restrans pentru a
denumi grupurile fata de care un individ simte simpatie[13].
O interesanta analiza a acestor tipuri de grupuri este facuta de Horton si Hunt, care
caracterizeaza in-groups (sau grupul propriu, caruia cineva ii apartine) prin aceea ca membrii
acestuia este probabil sa impartaseasca aceleasi sentimente, aceleasi gusturi, sa defineasca cu o
anumita unanimitate activitatile si telurile vietii. Membrii altor grupuri (out-groups) pot avea
multe trasaturi culturale comune cu grupurile proprii, dar nu poseda o serie de caracteristici
considerate necesare pentru a face parte din aceste grupuri.
De la membrii grupului propriu afirma autorii ne putem astepta la recunoastere,
loialitate, ajutor. De la celelalte grupuri (out-groups) asteptarile noastre variaza in functie de
tipul respectivului grup. De la unele asteptam ostilitate; de la altele o competitie mai mult sau mai
putin prieteneasca; de la altele indiferenta[14].
Trebuiesc precizate insa cel putin doua lucruri in legatura cu aceste grupuri:
Linia de demarcatie intre grupul propriu si alte grupuri nu este rigida, in sensul ca
indivizii membri ai unor grupuri proprii diverse (familie, grup de munca etc.) si care, prin urmare,
se raporteaza in acest context unii la altii ca grupuri diferite (ca out-groups), se pot regasi, si
frecvent se regasesc, impreuna intr-un grup propriu si se raporteaza ca atare unii la altii (de ex.,
membrii unor familii diferite, ai unor grupuri de munca diferite sunt membri ai aceleiasi
organizatii politice, ai aceluiasi grup etnic etc.) si invers, membrii aceluiasi grup propriu pot fi in
acelasi timp membri ai unor grupuri care se raporteaza unele la altele ca out-groups.
Relatiile dintre membrii unui grup propriu si cei ai altor grupuri nu pot fi reduse doar la
relatii psihologice. Natura acestor relatii, mai ales in cazul grupurilor mari, este foarte complexa.
Grupurile proprii mai sunt denumite si grupuri de apartenenta. Toate grupurile sociale,
indiferent de natura si marimea lor, sunt, pentru membrii lor, grupuri de apartenenta. Nu este
posibil sa traiesti in societate si sa nu apartii unora sau altora din grupurile constitutive ale
acesteia.
Apartenenta la grupuri imbraca aspecte diverse, putand fi formala (oficial recunoscuta
sau recomandata) sau informala, avand o determinareobiectiva, independenta de vointa celor in
cauza, sau fiind rezultatul alegerii, optiunii constiente, deliberate (cu mentiunea ca si aceasta este
rareori strict subiectiva), implicand insusirea, pana la identificarea cu acestea, a unor norme si
valori ale respectivului grup, presupunand participarea efectiva, intr-un fel sau altul, la viata
acestuia. Apartenenta la grup poate avea, de asemenea, surse diferite: nastere (familia pentru
copii, grupul etnic, natiunea etc.); optiune personala (grup profesional, organizatie politica,
familie pentru partenerii cuplului conjugal); decizie a unor foruri institutionalizate cu sau fara
solicitarea optiunii celui in cauza etc.
Pentru ca apartenenta la grup sa fie efectiva, nu este suficienta numai existenta unor
caracteristici definitorii comune cu ceilalti membri ai grupului in cauza, a unor preocupari,
sarcini, obiective si interese comune, a unor idealuri, norme si valori comune, ci si participarea
5

constienta, consistenta la realizarea acestora. Sunt indispensabile, prin urmare, constientizarea cat
mai profunda a apartenentei la grup, interiorizarea cat mai deplina a normelor, valorilor si
scopurilor acestuia si o activitate eficace in conformitate cu acestea; desigur ca aici apar
probleme complexe, tinand de raportul dintre grup si individ ca membru al grupului, probleme
care constituie insa, in principal, preocuparea psihologiei sociale. Retinem doar ca relevant faptul
ca apartenenta la grup nu are aceeasi semnificatie pentru toate grupurile sociale. Exista, asa cum
preciza Szczepanski[15], grupuri care solicita personalitatea membrilor sai in totalitate, dupa cum
exista altele in care este implicata doar una sau alta dintre dimensiunile acesteia (este evident ca,
de pilda, apartenenta la familie nu este de acelasi tip ca apartenenta la un grup de munca sau la o
organizatie profesionala). Si mai subliniem faptul ca apartenenta la grup, identificarea cu acesta,
nu inseamna, nu trebuie sa insemne anihilarea personalitatii membrilor grupului, ci dimpotriva,
trebuie sa asigure dezvoltarea acesteia in corelatie armonioasa cu dezvoltarea si afirmarea
grupului. Spunem aceasta, intrucat adesea se pune accentul aproape exclusiv pe presiunea pe care
grupul o exercita asupra membrilor, pe cerinta de conformare la normele, valorile si cerintele
grupului, neglijandu-se actiunea inversa a membrilor grupului, ca individualitati distincte asupra
grupului ca intreg.
Nu se poate insa nega, fireste, ca exista si grupuri in care presiunea spre conformare fara
rezerve la normele grupului, pana la totala anihilare a personalitatii membrilor, este extrema
(vezi, de pilda, cazul unor secte religioase).
In literatura de specialitate se face distinctie intre apartenenta reala si apartenenta
ideologica. In primul caz sunt asigurate atat conditiile obiective, cat si cele subiective ale
apartenentei la grup. In cel de-al doilea se realizeaza numai anumite conditii subiective ale
apartenentei, cum ar fi impartasirea unor sentimente, idealuri sau valori comune.
Oarecum in opozitie cu grupul de apartenenta se defineste asa-numitul grup de referinta.
Un grup de referinta afirmau Horton si Hunt este orice grup la care ne referim cand facem
judecati de valoare, orice grup ale carui judecati de valoare devin judecatile noastre
de valoare[16], adica orice grup relevant pentru evaluarea de catre membrii altui grup sau de
catre individ a unor aspecte importante ale vietii sale. Conceptul de grup de referinta (si teoria
asociata) a fost elaborat de R. Merton care, definindu-l drept un numar de oameni care
interactioneaza unii cu altii, in conformitate cu modele anterior stabilite, apreciaza ca: Grupurile
de referinta sunt, in principiu, aproape nenumarate: oricare din grupurile al caror membru este
cineva ca si grupurile al caror membru acesta nu este poate deveni punct de referinta in
conturarea atitudinilor, evaluarilor si comportamentului acestuia[17]. Grupurile de referinta
sunt normative (stabilesc standardele de comportament) sau comparative (furnizand puncte de
reper in elaborarea judecatilor evaluative despre sine si despre altii).
De asemenea, se disting grupuri de referinta pozitive (acelea ale caror norme, valori,
reguli de conduita sunt adoptate) si grupuri de referinta negative (ale caror norme, valori etc. sunt
respinse).
Faptul ca grupurile de referinta au un rol important in modelarea conduitelor,
comportamentelor, sistemului de norme si valori ale altor grupuri sau indivizi, le confera un loc
aparte in structura grupala a societatii si in dinamica acesteia.
Bibliografie
1. Group Dynamics. Research and Theory, 2nd edition, edited By Darwin
Cartwright and Alvin Zender, New York, Harper and Pow Publishers, 1960, p. 26.
6

2.

Homans, George C. The Human Group, London, Routledge and Kegan Paul,
1975, p. 1.
3. Cooley, Charles Horton Social Organization, New York, Charles Scribners
Sons, 1910, pp. 26-27.
4. Cooley, C. H. Primary Groups, in: Small Groups, 1955, p. 15.
5. Cf. A. Et R. Mucchielli op.cit., p. 84.
6. Thomas Ford Hoult Dictionary of Modern Sociology, Totowa, Hew Jersey, p.
285.
7. Horton, P. and Chester, Hunt op.cit., p. 166.
8. Horton, P.; Ch. Hunt op.cit., p. 168.
9. Mihu, Achim Sociologia americana a grupurilor mici, Bucuresti, Ed. Politica,
1970, pp. 96-97.
10. Mihu, Achim op.cit, p. 97.
11. Mihu, Achim op. cit., p. 104.
12. Th. Ford Hoult op. cit., p. 164.
13. Idem, p. 230.
14. Horton, P; Ch, Hunt op. cit., pp. 161-162.
15. J. Szczepanski op. cit., p. 212.
16. Horton, P.; Ch. Hunt op. cit., p. 163.
17. Merton, R. Social Theory and Social Structure, London, The Free Press of
Glencoe.