Din multitudinea problemelor economice, inflatia si somajul sunt, adesea, cele mai importante
cu care se confrunta o natiune. Ori de cte ori indicii saraciei - inventati de A. Okun, ca suma dintre rata
somajului si rata inflatiei - ating valori ridicate, fie somajul, fie inflatia sunt apreciate de catre populatie
drept cea mai grava problema a societatii.
Analiza economica a somajului pune, mai nti, problema definirii si masurarii sale.
1. sOMAJUL sI UTILIZAREA
Folosirea populatiei apte la munca constituie fenomenul ocuparii. Nefolosirea, n forme si grade
diferite, a unei parti a populatiei apte nseamna somaj. Existenta sa ca fenomen economic si social este
strns legata de productia moderna.
emploi se defineste printr-o populatie ocupata n proportie de 95-98 % si ca echilibrul social si se poata
obtine si la un anumit nivel de subutilizare.
Prin cunoscutul raport intitulat Munca pentru toti ntr-o societate libera, s-a formulat teza dupa
care ocuparea deplina nu nseamna ca, n mod automat, somajul este exclus; nu nseamna ca fiecare
persoana n vrsta apta de munca si capabila sa munceasca este ocupata productiv, n fiecare zi a vietii
sale de munca. Se admite ca ocuparea deplina este asigurata daca pna la 3 % din populatia activa este n
somaj.
O definitie riguroasa a somajului nu se poate limita la referinta privind utilizarea deplina si la
abaterea de la aceasta. Se cere luare n considerare a distinctiei dintre un somer si o persoana fara
ocupatie, intentia de a munci si cautarea efectiva a unui loc de munca. n acest sens, P. Heyne
concluzioneaza ca din definitia B.L.S. (Bureau of Labour Statistics), sunt clare optiunile specifice care
creeaza statutul denumit somer:
a) decizia de a cauta activ o angajare;
b) decizia de a nu accepta sansele de angajare oferite.
Ambele sunt, n mod clar, alegeri facute de oameni - nivelul somajului depinde att de oferta, ct si de
cererea de forta de munca. Biroul de Statistica a Muncii din SUA socoteste drept someri pe toti cei care
nu sunt n prezent angajati si cauta activ o angajare n munca. Att deciziile de a intra n forta de munca,
ct si cele de a nu accepta anumite oferte de serviciu, vor depinde de estimarile oamenilor asupra
avantajelor relative ale sanselor alternative.
Iesirea din somaj, ceea ce compenseaza total sau partial cresterea numarului de someri, se poate
realiza n mai multe moduri:
persoana este angajata la un nou loc de munca;
rechemarea la lucru a persoanelor care, anterior, au fost trecute n concediu fara plata;
persoana aflata n somaj nceteaza a mai cauta un loc de munca si, prin definitie, paraseste sfera de
cuprindere a fortei de munca.
Trebuie remarcat ca, n economie, oameni se angajeaza si parasesc locurile de munca, att n
timpul perioadelor de somaj ridicat (recesiune economica), ct si n timpul perioadelor de boom
economic, cnd somajul este redus.
Nivelul absolut al somajului existent la un moment dat poate fi exprimat prin rata somajului,
calculata n raport cu populatia activa. Aceasta poate varia mult pe diferite grupe de forta de munca, n
raport cu sexul, vrsta, profesiunea, zona etc. Diferentele n rata somajului pot fi studiate cu ajutorul relatiei
dintre ratele somajului, corespunzatoare oricarui grup constitutiv al fortei de munca, u i , si rata totala a
somajului u. Rata totala a somajului reprezinta media ponderata a ratelor partiale, pe grupe:
(5.1)
unde w reprezinta ponderea grupei n totalul fortei de munca. Daca, de exemplu, populatia activa
masculina are o pondere de 60 %, rata somajului este de 7 % iar forta de munca feminina reprezinta 40 %
(la o rata a somajului de 12 %), atunci rata totala a somajului este:
Experienta tarilor dezvoltate, care au urmarit o perioada ndelungata fenomenul somajului, arata ca
durata somajului este de circa 2 luni, iar ponderea perioadelor mai scurte de o luna este mai mare de
jumatate din perioadele de somaj ncheiat, ceea ce dovedeste importanta pe care o dau somerii reluarii ct
mai rapide a lucrului.
Durata mediana a perioadelor ncheiate de somaj, desi scurta, este influentata de conditiile de pe
piata muncii. n timpul recesiunii, durata mediana depaseste cu circa 50 % valorile atinse n perioada de
expansiune.
Durata mediana scurta a somajului, de circa 6 saptamni, trebuie interpretata cu atentie pentru ca
nu nseamna, n ntregime, ca indivizii cauta si gasesc imediat de lucru. Aproape jumatate din perioadele
de somaj au ca efect retragerea persoanei din categoria forta de munca, independent de situatia pietei
muncii.
Asupra duratei somajului influenteaza o serie de factori, cum sunt:
structura demografica a populatiei si, n special, a populatiei active;
numarul si tipul locurilor de munca disponibile;
interesul somerilor de a cauta un loc de munca mai bun;
organizarea pietei muncii;
marimea ajutorului de somaj, n comparatie cu salariul practicat pe piata muncii;
comportarea lucratorilor etc.
2. FORMELE sOMAJULUI
Dupa cum s-a vazut, punctul de plecare n definirea somajului este reprezentat de lipsa unui loc
de munca pentru o perioada de timp, iar acest fapt este consemnat n evidentele oficiilor de plasare.
Inactivitatea poate sa fie rezultatul vointei individuale sau, dimpotriva, cel apt si doritor de munca nu
gaseste un loc disponibil din motive independente de vointa sa. Deci, somajul poate fi voluntar sau
involuntar. Keynes considera ca somajul voluntar este datorat refuzului sau imposibilitatii, pentru
purtatorul de forta de munca, de a accepta o retributie corespunzatoare valorii produsului care-i poate fi
atribuit, refuz sau imposibilitate bazata pe anumite prevederi legale, pe uzante sociale, pe ntelegeri n
vederea negocierilor colective, pe adaptarea lenta la schimbari sau pe simpla ncapatnare, proprie naturii
umane. somajul voluntar are la origine rigiditatea salariilor la scadere (salariile practicate sunt mai mari
dect salariile de echilibru, datorita presiunilor exercitate de sindicate si salariati).
Pentru ca piata muncii sa se echilibreze, ar trebui ca salariul practicat sa tinda spre salariul de
echilibru, nsa ajustarea prin scadere a salariilor nu se poate realiza, caci se opun cei afectati. Exigentele
pietei muncii nu sunt respectate si apare somajul voluntar, prin faptul ca o parte din oferta de munca nu
este realizata.
somajul involuntar desemneaza starea specifica persoanelor neocupate care, desi dispuse sa
lucreze pentru un salariu real mai mic, determinat n conditiile pietei, nu pot sa-si realizeze acest obiectiv
pentru simplu motiv ca asemenea locuri de munca nu exista. Definitia data de Keynes este: somajul
involuntar exista daca, n cazul unei cresteri usoare - n raport cu salariul nominal - a preturilor la bunurile
pe care le consuma muncitorii, att oferta totala de mna de lucru, dispusa sa munceasca la salariul
nominal curent, ct si cererea totala de mna de lucru, la acel salariu, ar fi mai mare dect volumul
existent al ocuparii.
nscrierea variantelor de somaj n una din cele doua categorii, voluntar sau involuntar, nu este
ntotdeauna o problema simpla.
somajul voluntar este rezultanta unui mod de dezvoltare a economiei, ajunsa pe o anumita
treapta de prosperitate. Posibilitatea, care permite, voluntar, unei persoane sa nu lucreze o anumita
perioada, nu exista oriunde si oricnd. Acesta este data de situatia care permite somerului a continua
cautarea unui loc de munca care sa-i convina mai mult dect sa accepte ofertele care i sunt facute.
Reflectnd realitatile unei economii ce cauta cele mai bune criterii pentru alocarea resurselor de munca si
nevoile economiei, somajul voluntar apare ca un rau necesar, acceptat si considerat normal.
n tarile dezvoltate, se manifesta, mai ales, un somaj vizibil, involuntar, care consta n existenta
unor persoane neocupate, dar dispuse sa se angajeze la un salariu fixat pe piata muncii.
O forma de somaj involuntar este somajul structural sau frictional. El apare n acele economii n
care mna de lucru manifesta o mare nclinatie pentru schimbarea locului de munca, fie pentru a-si ameliora
conditiile de viata, fie pentru a cunoaste si alte zone sau domenii de activitate. somajul structural este
somajul existent n conditii de ocupare totala si este rezultatul structurii pietei muncii, al naturii locurilor
de munca existente si al ofertei de munca. Rata structurala este identica cu rata naturala a somajului.
Productia nu se afla, ntotdeauna, la nivelul ocuparii depline, datorita fluctuatiilor ciclice din
economie. somajul care este peste nivelul celui structural, si care apare atunci cnd productia este sub
nivelul de ocupare deplina, este somajul ciclic. n maniera keynesista, somajul ciclic este explicat prin
insuficienta cererii efective n conditiile crizelor economice, fiind rezultatul modului defectuos n care se
realizeaza legatura dintre nivelul salariilor, pe de o parte, si cel al preturilor si productivitatii muncii, pe
de alta parte. ntr-o economie sanatoasa, cresterea salariului trebuie sa fie devansata de cresterea
productiei si a productivitatii muncii. O dereglare a acestui raport poate provoca somajul conjunctural,
ciclic.
Daca ntr-o situatie de pace economica, caracterizata prin cresterea populatiei n ritm egal cu
cresterea economica si mentinerea constanta a venitului pe locuitor, apare o ingerinta sub forma cresterii
preturilor, aceasta poate fi stimulatoare pentru ntreprinderile ce angajeaza lucratori si sporesc productia.
Dar boom-ul unilateral pentru ntreprinderi ia repede sfrsit. Cresterea preturilor afecteaza salariul real. Se
cere indexarea salariului nominal n raport cu rata inflatiei. Mai mult, se solicita cresterea salariilor nu n
raport cu rata efectiva, ci cu rata anticipata a inflatiei.
Se ajunge, astfel, la situatia n care salariile nominale cresc mai repede dect productia si preturile.
Firmele se vad silite sa reduca volumul productiei prin diminuarea, cel mai adesea, a numarului de ore de
munca. n situatia de somaj conjunctural, persoanele care ar dori sa lucreze la un nivel al salariului
corespunzator anticipatiilor lor despre cresterea viitoare a preturilor, nu gasesc locuri de munca.
ntr-un anumit fel, somajul ciclic este functie de modul n care se stabileste corelatia dintre
cresterea salariilor nominale, pe de o parte, si cea a productivitatii muncii, si deci a cresterii economice,
pe de alta parte. Altfel spus, relatia crestere economica - somaj este mijlocita de salariul real sau - ceea ce
este acelasi lucru - rata cresterii nu afecteaza nivelul folosirii minii de lucru, ci numai salariul real.
Cresterea salariului real mareste numarul celor care vor sa lucreze, nsa diminueaza capacitatea de
angajare a firmelor.
Daca salariul real este ridicat, exista somaj involuntar; daca, dimpotriva, este cobort, exista o
suprancalzire si ntreprinderile au dificultati n a gasi lucratori la rata existenta a salariului.
Productia presupune combinarea ntr-un anumit mod a factorilor de productie specifici, iar
problematica utilizarii si a somajului nu poate face abstractie de folosirea si valorificarea celorlalte
resurse economice.
Din analiza facuta reiese faptul ca teoria clasica da o explicatie insuficienta aparitiei somajului,
deoarece nu se poate concepe ca acesta sa scada daca se diminueaza simultan preturile si salariile. Explicatia
pe care o realizeaza se bazeaza pe ideea rigiditatii la scadere a salariului si care este fixat la un nivel mai
ridicat dect cel de echilibrul si, deci, sporeste cererea de locuri de munca (creste oferta de munca).
se manifesta un somaj clasic deosebit, n sensul ca, n timp ce unele capacitati de productie ramn
neutilizate, pentru ca sub efectul concurentei, ndeosebi internationale, sunt preferate investitii de
productivitate, n detrimentul celor de capacitate, si, deci, o rentabilitate comparativ nesatisfacatoare
face ca anumite locuri de munca sa ramna neocupate;
somajul frictional are tendinta de sporire independent de relansarea cererii efective, datorata
cresterii mobilitati minii de lucru si reducerii timpului de angajare, ca urmare a unor rapide si
profunde restructurari industriale, a noilor modalitati de gestionare a minii de lucru si a
modalitatilor de acordare a indemnizatiei de somaj.
b) Crearea unui anumit numar de locuri de munca nu diminueaza, n acelasi timp, somajul, pentru ca
numarul solicitantilor de munca a crescut, datorita sporirii vrstei de pensionare, a ratei de activitate a
femeilor si a aparitiei somajului aditional.
Elementul nou consta n aceea ca oferta de munca nu este independenta de cerere si se poate
sustine chiar ca oferta de locuri de munca creeaza cererea pentru ele. Rezulta ca o crestere a locurilor
de munca nu poate absorbi somajul, deoarece determina ca un anumit numar de persoane sa paraseasca
situatia anterioara, de inactivi, pentru a deveni persoane active, care solicita locuri de munca.
c) Cresterea productiei nu nseamna, n mod automat, o sporire a numarului de locuri de munca.
Vechiul mit al masinii distrugatoare de locuri de munca a reaparut recent, n special n legatura cu
dezvoltarea informaticii, sub forma somajului tehnologic. Combaterea acestuia se bazeaza pe trei
argumente:
n primul rnd, fabricarea materialului informatic determina crearea de locuri de munca;
n al doilea rnd, cresterea productivitatii ntreprinderilor utilizatoare permite reducerea costurilor
si extinderea pietelor;
n al treilea rnd, ntreprinderile vor propune ansamblului economiei bunuri noi sau noi servicii.
n economia contemporana, nu nceteaza sa aiba loc rasturnari tehnice; investitia nu este, n mod
necesar, o investitie de extindere a capacitatilor, ci una de productivitate, adica investitia efectuata n zone
de productivitate maxima sau pentru ameliorarea productivitatii unor factori de productie, rar deficitari.
Desigur, nu trebuie omis efectul de multiplicare pe care l are progresul tehnic si care genereaza crearea
de noi locuri de munca, n principal, n domeniul serviciilor.
4. OCUPAREA TOTAL
Una din problemele critice ale politicii economice este stabilirea punctului n care economia se
afla n conditii de ocupare totala. Ocuparea totala nu nseamna ocuparea integrala de 100 %, a fortei de
munca apta. ntotdeauna exista un somaj, care reprezinta 3-5 % din forta de munca. Daca rata somajului
este 6 %, trebuie sa se ia masuri de amplificare a cererii si de reducerea somajului ? Un raspuns unic si
corect nu exista !
Solutia lui Keynes - Keynes a explicat fluctuatiile activitatii economice cu ajutorul cererii
agregate si justifica avntul economic prin dezvoltarea productiei n ramurile ale caror bunuri sunt cerute pe
piata, iar depresiunea economica prin scaderea cererii de investitii. ntruct cererea de investitii este
insensibila la modificarea ratei dobnzii iar expansiunea monetara este ineficace n stimularea cererii si a
ofertei de bunuri, Keynes propune o politica stabilizatoare care sa foloseasca instrumente fiscale. Iesirea
din depresiune si evitarea intrarii n depresiune pot fi rezultate prin reducerea fiscalitatii si prin cresterea
cheltuielilor guvernamentale.
Solutia lui Friedman se bazeaza pe luarea n considerare a politicii monetare. Conform teoriei
monetariste, politica monetara are un rol important n determinarea si comportamentul nivelului
productiei si al preturilor, iar fluctuatiile economice sunt generate de o politica monetara neadecvata. O
politica monetara expansionista poate stimula cererea si oferta de bunuri, ceea ce contribuie la iesirea din
depresiune (sau se evita intrarea n depresiune). n acest scop, se cere cresterea masei monetare si
reducerea ratei dobnzii.
Solutia mixta ia n considerare att politica fiscala, ct si politica monetara. O economie care
functioneaza corespunzator produce bunuri, creeaza venituri tot mai mari si, totodata, asigura o mai buna
ocupare a fortei de munca. somajul si capacitatile de productie nefolosite sunt rezultatul unei productii
care nu ajunge la nivelul potentialului sau. Output-ul potential este PIB real, pe care l poate produce
societatea n conditiile ocuparii depline a fortei de munca, adica n conditiile somajului structural (natural).
Diferenta ntre productia la nivelul ocuparii depline si productia efectiva o reprezinta subproductia
reala. Evitarea ei se poate face printr-o politica fiscala si monetara expansionista, care sa determine
cresterea cererii globale.
Obiectivul politicii mixte stabilizatoare este minimizarea fluctuatiilor cererii globale si realizarea
unei bune concordante ntre sporul de cerere si potentialul productiv al economiei. Rezultatul politicii
stabilizatoare trebuie sa fie minimizarea deviatiilor de la un trend crescator al productiei si al utilizarii,
nu a abaterilor de la o medie. n cadrul unei economii care se dezvolta, cererea trebuie sa creasca, pentru
a mentine o utilizare ct mai completa a capacitatilor de productie si a fortei de munca, fara tensiuni
inflationiste.
Elaborarea politicii stabilizatoare, care sa asigure ocuparea deplina, trebuie sa ia n considerare
factorii perturbatori ai echilibrului macroeconomic. n aceasta directie, trebuie amintiti urmatorii:
schimbari n conditiile de productie - o crestere sau o scadere brusca si semnificativa n pretul unui
factor de productie important (exemplul, pretul energiei si combustibilului) determina dereglari
economice nsemnate;
modificari neprevazute n cheltuielile guvernamentale - o crestere a acestora determina sporirea cererii
globale, a productiei si a venitului, daca nu este nsotita de cresterea corespunzatoare a fiscalitatii si de
aplicarea unei politici monetare restrictive;
modificari neprevazute ale exportului - o crestere a exportului poate determina o crestere brusca a
cererii externe si are ca efect sporirea veniturilor;
modificarea nclinatiei spre consum a populatiei, la orice nivel dat al venitului, (modificare care nu are
o motivatie obiectiva) poate constitui un factor perturbator. Acesta duce la modificarea corespunzatoare
a functiei de consum, a functiei de economisire si a celei de investitii. Cnd consumatorii se decid sa
consume mai putin din venit, sporind economisirea, are loc o scadere a venitului;
modificarile spontane n cererea de bani din sectorul privat devine un factor perturbator al echilibrului
macroeconomic, deoarece poate afecta rata dobnzii si investitiile si, mai departe, este influentata
marimea venitului;
ciclul afacerilor politice, concept care exprima corelatia dintre economie si ciclul electoral. n
perioadele care preced alegerile, partidele aflate la conducere sunt interesate n elaborarea unei politici
economice care sa reduca rata somajului si sa mbunatateasca activitatea economica.
O politica de ocupare totala nu este usor de realizat. Ocuparea deplina este un deziderat atins de
putine tari, si numai pentru perioade scurte de timp, datorita fluctuatiilor ce caracterizeaza activitatea
economica.
Frecventa somajului arata de cte ori, n medie, ntr-o anumita perioada, lucratorii au devenit
someri. Ea este determinata, n principal, de doi factori:
a) primul factor este reprezentat de variatia cererii de munca din partea diverselor firme - cu ct
variabilitatea cererii diverselor firme creste, cu att rata somajului va fi mai mare;
b) al doilea factor este rata noilor intrari pe piata muncii - cu ct rata de crestere a fortei de munca este
mai mare, cu att va fi mai mare rata naturala a somajului.
n mod normal, rata naturala a somajului ar trebui sa fie stabilita n functie de structura
demografica a populatiei. Practica economica arata ca exista o tendinta de crestere a ratei naturale a
somajului peste cea determinata de structura demografica. Perioadele lungi de somaj nalt au facut
imposibila revenirea la ratele naturale initiale. somajul frictional (persoane aflate ntre doua slujbe, noii
veniti si cei care revin pe piata muncii) poate reprezenta chiar 5-6 % din totalul fortei de munca. O
explicatie ofera, n acest sens, teoria salariilor de eficienta. Se sustine ca firmele platesc angajatilor lor
salarii peste nivelul pietei n scopul de a-si asigura stabilitatea acestora si de a-i face sa lucreze mai mult,
pentru a evita concedierea. Dar nu toate firmele si pot permite plata unor salarii ridicate, ceea ce va face
sa existe un somaj excesiv, peste nivelul normal.
Ideea potrivit careia ratelor nalte ale somajului, pe perioade lungi, au capacitatea de a se
autoperpetua - ceea ce reprezinta o piedica n calea revenirii la nivelele anterioare - poarta denumirea de
histereza a somajului. Ea se produce pe mai multe cai. n primul rnd, somerul se poate obisnui cu noul
sau statut. n al doilea rnd, perioadele lungi de somaj semnaleaza potentialilor angajatori posibilitatea ca
lucratorul respectiv nu corespunde cerintelor si sanselor de angajare ale acestuia se reduc.
(5.3)
Cu ct ajutorul de somaj si, respectiv, rata de nlocuire sunt mai ridicate, cu att nevoia unui nou
loc de munca retribuit este mai scazuta. Durata de cautare se prelungeste, astfel ceea ce mareste rata
naturala a somajului.
Venitul pe timpul perioadei de somaj trebuie dimensionat astfel nct, pe de o parte, sa asigure
somerului un minim de subzistenta iar, pe de alta parte, aceasta sa doreasca angajarea la un loc de munca.
Acest venit, la care un somer este dispus sa accepte o noua slujba, poarta denumirea de salariu de
rezerva. Cu ct rata de nlocuire a venitului este mai mare, cu att salariul de rezerva este mai mare si cu
att mai mare este si nclinatia de prelungire a duratei de somaj.
nclinatia marginala spre prelungirea duratei de somaj, ps , este o marime ce arata cu ct creste
durata somajului ds , la cresterea cu o unitate a salariului de rezerva sr , si se poate calcula astfel:
(5.4)
nclinatia marginala spre prelungirea duratei de somaj este direct proportionala cu rata de nlocuire
a venitului.
Un al doilea aspect este legat de faptul ca ajutorul de somaj afecteaza stabilitatea angajatilor.
Data fiind existenta ajutorului, nici lucratorii si nici firmele nu sunt prea interesate ntr-o mare stabilitate a
angajatilor. Un patron poate fi tentat sa concedieze temporar lucratorii, atunci cnd nu are nevoie de ei,
deoarece nici cel concediat nu sufera o pierdere prea mare.
Al treilea aspect al implicatiilor ajutorului de somaj asupra somajului l constituie asanumitele efecte de nregistrare. Acordarea ajutorului de somaj este conditionata de luarea n evidenta a
celui fara loc de munca. Pentru a fi somer, persoana trebuie sa caute de lucru, iar rata masurata a
somajului se reduce.
Din analiza celor trei aspecte ale influentei ajutorului de somaj asupra ratei somajului nu trebuie
formulata concluzia desfiintarii ajutorului de somaj. Indivizii au nevoie de o perioada de timp pentru a-si
gasi o slujba potrivita. Mai mult, este lipsit de sens, din punct de vedere al eficientei, sa nu se permita
cautarea unui loc de munca corespunzator pregatirii si capacitatii lucratorului, atunci cnd se urmareste
alocarea eficienta a fortei de munca n economie. Nu se poate plasa un lucrator cu nalta calificare ntr-un
post care nu impune o astfel de pregatire, doar pentru ca persoana respectiva nu-si poate permite sa caute
ceva mai potrivit. Lipsa ajutorului de somaj nu se justifica din punct de vedere al eficientei economice.
Dincolo de aceste consideratii, problema principala ramne gasirea unui model de ocupare care,
pe de o parte, sa stimuleze firmele n a nu concedia lucratorii si, pe de alta parte, sa asigure un minim
decent de viata pentru cei care si pierd slujba. Acest model este dificil de construit si de aplicat n
practica.
lucru care poate fi luat n considerare la determinarea costului somajului. Legea Okun arata ca, atunci
cnd exista somaj, productia este mai mica dect ar putea sa fie, iar aceasta pierdere de productie este o
pierdere pentru societate.
Exista si alte costuri, n afara de pierderea de productie, sau se pot identifica unele beneficii
implicate de somaj ? Nu este vorba doar de avantajul reprezentat de reducerea temporara a inflatiei, ca
urmare a amplificarii somajului, ci de beneficiile aduse de somajul n sine.
n primul rnd, un astfel de cstig ar putea fi timpul liber de care dispun somerii. Dar valoarea sa
este redusa, cu att mai mult cu ct el este obtinut mpotriva vointei persoanelor n cauza.
n al doilea rnd, daca lucratorii ar fi liberi sa-si stabileasca singuri orarul de lucru, ei ar munci
un numar de ore egal cu cel pentru care valoarea marginala a timpului liber va echivala cu veniturile
marginale aduse de o ora suplimentara de munca. Daca timpul de lucru al unui individ sufera o reducere
de mici proportii, pierderea totala pentru el ar fi extrem de mica, deoarece are un timp liber mai mare si,
n acelasi timp, munceste mai putin, venitul mai mic primit fiind compensat de aceste avantaje.
O persoana devenita somer pierde o valoare egala cu venitul nominal (salariul nominal), dar
primeste un ajutor de somaj de valori apropiate cu cele ale salariilor. n acest caz, indivizii sunt afectati
doar de diferenta ntre salariu si ajutorul de somaj.
Societatea, n ansamblu, pierde din cauza diminuarii productiei, dar si a impozitelor si taxelor la
care sunt supuse veniturile individuale, si pe care nu le mai ncaseaza.
Cu toate acestea, efectele cresterii somajului sunt resimtite, n primul rnd, de catre someri. Exista
un cost suplimentar dificil de evaluat, generat de distributia inegala a somajului n societate. El tinde sa se
concentreze n rndul saracilor si aceasta este o problema ce nu poate fi ignorata, chiar daca o cuantificare
acceptabila nu este posibila.
Efectele obtinute prin reducerea ratei naturale a somajului sunt mult mai greu de determinat,
dect costurile provocate de somajul ciclic. Legea Okun nu este utila n acest caz. Majorarea
productiei este posibila deoarece forta de munca reactivata utilizeaza, pe termen scurt, capitalul, care
nu era utilizat la ntreaga capacitate. Pe termen lung, si aceasta este semnificativ, atunci cnd ne
referim la rata somajului natural, pentru asigurarea capitalului necesar noilor lucratori este nevoie sa
se faca o serie de investitii. De aceea, se apreciaza ca, pe termen lung, o reducere cu 1 % a somajului,
duce la o crestere a productiei cu 0,75 % .
n acest domeniu, nici o estimare nu este exacta. Dar, ntr-o societate cu o cerere agregata
dinamica, un anumit nivel al somajului este firesc si necesar. Este nsa dificil de a stabili rata optima a
somajului pe termen lung. Se pune ntrebarea daca, pe termen lung, somajul are si unele avantaje, si
care sunt ele ? La prima vedere, somajul nu reprezinta dect o risipa de resurse si este completamente
negativ. Lucrurile nu stau n totalitate asa. Cei care se afla n somaj si cauta un loc de munca mai bun.
Prin aceasta, aduc un serviciu societatii, influentnd pozitiv eficienta economiei nationale.
Costul financiar al somajului si gaseste expresia n cresterea sarcinilor care apasa asupra
sistemului productiv si a colectivitatii publice si n diminuarea ncasarilor fiscale si a cotizatiilor sociale
pe care le provoaca somajul. De obicei, costul financiar al somajului se repartizeaza potrivit regulii celor
trei treimi - 1/3 este reprezentata de investitiile publice pentru crearea de noi locuri de munca, 1/3 sunt
indemnizatiile de somaj si 1/3 reprezinta pierderile de ncasari fiscale si cotizatii sociale. somajul
determina, n primul rnd, o crestere a sarcinilor care apasa asupra sistemului economic, prin
amplificarea finantarii de catre patronat, a indemnizatiilor de somaj n perioadele de somaj masiv.
Explicabila si motivata social, indemnizatia de somaj are efecte economice contradictorii. Se constata ca
somajul voluntar este cu att mai mare, cu ct indemnizatia este mai consistenta. O marime redusa a
acestuia determina o preocupare mai mare pentru a gasi rapid un loc de munca; dupa cum, o suma mai
mare reduce interesul pentru un loc de munca. Este profitabil pentru colectivitate si pentru individ ca
alocarea si utilizarea resurselor de munca sa fie ct mai eficienta. Faptul ca fiecare individ cauta un loc de
munca care sa corespunda ct mai bine aptitudinilor si aspiratiilor sale, si care sa fie remunerat, nu are
nimic antieconomic. n acelasi timp, este necesar ca durata cautarii unui loc de munca corespunzator sa
nu devina o povara financiara, grea de suportat. Pentru aceasta, este necesar ca indemnizatia de somaj sa
aiba un nivel optim, adica sa fie stabilita astfel nct sa incite la cautarea unui loc de munca si sa evite, pe
ct posibil, substituirea rationala, din punct de vedere individual, a timpului de cautare, cu timpul de
odihna. Marimea optima a indemnizatiilor de somaj este un dat istoric, concret si natural. Situata ntre 4590 % din salariul avut si acordata pentru o anumita perioada, ea determina mobiluri si atitudini specifice
fiecarei
tari
n parte.
n al doilea rnd, are loc o crestere a sarcinilor suportate de colectivitatile publice. Guvernul este
obligat sa consacre o parte importanta din buget pentru a finanta actiunile specifice luptei mpotriva
somajului (ajutoare), pentru formare a profesionala, pentru credite privilegiate pentru anumite industrii si
pentru subventii n vederea crearii de locuri de munca n anumite regiuni etc. n al treilea rnd,
are loc o diminuare a resurselor publice, ntruct somerii pierd o parte din venituri si consuma mai putin,
iar
impozitele
directe
si
indirecte,
platite
de
someri,
precum
si cele legate de activitatea profesionala (taxe profesionale), sunt si ele n volum
mai mic.
n al patrulea rnd, are loc o pierdere de ncasare financiara pentru securitatea sociala, atunci cnd
reducerea numarului de cotizatii (cei deveniti someri) nu este nsotita de diminuarea numarului de
beneficiari.
somajul are importante consecinte sociale, ale caror costuri nu sunt de neglijat: dezvoltarea micii
si marii criminalitatii; modificarea valorilor sociale privind scoala, munca, pensia; cresterea numarului de
sinucideri si de boli psihomatice, legate de teama fata de somaj.
Cu ajutorul legii Okun se poate stabili o relatie simpla ntre modificarea somajului si ritmul de
crestere a productiei. Potrivit acestei legi, rata somajului scade cu 0,4 % pentru fiecare procent de crestere
reala a PIB, deasupra trendului. Daca productia creste cu 4 % peste trend, atunci somajul scade cu 0,4 4
= 1,6 % , iar daca productia scade cu 3 % , atunci somajul creste cu 0,4 3 = 1,2 % . Daca trendul ritmului
de crestere a productiei este, n medie, de 3 % iar cresterea actuala a productiei o notam cu x , atunci
modificarea somajului, n functie de cresterea reala a productiei, va fi:
(5.7)
Se observa ca somajul u va fi mai mare (sau mai mic) dect somajul perioadei anterioare u0 , dupa
cum ritmul cresterii productiei x este mai mare (sau mai mic) dect trendul de crestere a acestuia. Legea
Okun sugereaza ca, pentru reducerea a somajului cu un procent, productia trebuie sa creasca suplimentar,
respectiv o crestere a productiei cu un procent peste trend, genereaza o reducere a ratei somajului cu
0,4 % .
Totodata, se impune atentiei si curba Phillips din ecuatia (5.6), ce sugereaza ca o strategie de
reducere rapida a somajului are ca efect amplificarea inflatiei. Trebuie, deci, optat ntre o redresare cu
crestere rapida, care reduce somajul, si o redresare cu crestere lenta, care reduce inflatia, dar cu
pretul prelungirii somajului.
Exista doua variante de a rezolva aceasta problema. Prima varianta este ca politicienii sa
actioneze exclusiv n interesul societatii. Ei analizeaza si estimeaza costurile generate pentru societate de
diverse strategii si aleg calea ce minimizeaza aceste costuri, suportate de societate n ansamblul sau.
A doua varianta are n vedere interesul politicienilor de a-si creste capitalul electoral, lucru
normal ntr-o societate democratica. Ei sunt interesati n acele decizii care le sporesc sansele de prelungire
a mandatului, decizii care nu sunt, neaparat, si cele mai bune pentru societate. Aceasta abordare este
cunoscuta n domeniul stiintelor economice si a stiintelor politice sub denumirea de teoria ciclului
afacerilor politice, dupa care evolutia macroeconomica oglindeste ciclul electoral.
Elementele esentiale ale teoriei ciclului afacerilor politice se considera a fi urmatoarele:
variantele (optiunile) n evolutia raportului productie - inflatie - somaj;
aprecierea importantei pe care o acorda populatia (votantii) somajului, comparativ cu inflatia;
timpul optim de actiune n economie, pentru a influenta n directia dorita rezultatele alegerilor.
Sondajele de opinie indica faptul ca populatia este preocupata att de nivelul, ct si de rata de
variatie ale inflatiei si ale somajului. Un somaj nalt, dar n curs de scadere, nu este considerat la fel de
grav, ca o rata medie constanta a somajului. Aceste fapte sunt n masura sa determine optiunile politice.
Pentru a obtine succesul, economia trebuie ndreptata n directia buna. Inflatia si somajul trebuie
sa scada si sa atinga niveluri ct mai reduse. Problema este cum sa utilizezi timpul disponibil pentru a
orienta economia spre o evolutie dorita.
Raspunsul teoriei ciclului afacerilor politice este ca politicienii vor opta, la nceputul mandatului,
pentru o politica restrictiva, reducnd inflatia si sporind somajul. Adesea, se poate da vina pe
administratia anterioara, care a facut inevitabila adoptarea masurilor respective. Pe masura ce se apropie
alegerile, se trece la expansiunea economica. nseamna ca somajul parcurge un ciclu sistematic: creste n
prima parte a mandatului electoral si scade n partea a doua. Desigur ca exista un ciclu similar si al
instrumentelor de politica economica. n prima parte, politica este stricta, restrictiva, iar n partea a doua
este nlocuita cu o politica expansionista, ce permite reducerea somajului.
Dovezile empirice arata ca ciclul afacerilor politice nu este chiar regulat. Intervin n desfasurarea
sa o serie de fenomene, care l deformeaza. Cu toate acestea, ipoteza existentei sale nu trebuie eliminata.
De regula, administratiile nu pun n aplicare o politica de reducere drastica a inflatiei (recesiune) cu
numai un an naintea alegerilor. Rezultatele (deflatia) apar mai trziu, dupa alegeri. Pentru ca cei aflati la
putere sa fie realesi, somajul trebuie sa scada iar inflatia sa nu creasca.
investitia este o sursa a cresterii productiei si a cererii de munca, nsa nu poate fi facuta dect
pentru debusee viitoare cunoscute - altfel, efectul de multiplicare, n planul crearii de locuri de
munca, se transforma n inversul sau;
trebuie gasita relatia optima dintre investitia de productivitate - creatoare pe termen lung, prin
efectul de multiplicare, a unor locuri de munca n alte ramuri - si investitia de capacitate,
creatoare de locuri de munca chiar n momentul efectuarii ei.
Relansarea cererii efective, ca masura antisomaj, se justifica numai n tarile care dispun de
factorii de productie necesari. Importurile masive deteriorizeaza balanta de plati, iar locurile de munca se
creeaza n strainatate.
Stimularea consumului, componenta a cererii globale, trebuie facuta n limitele permise de relatia
salariu-productivitate a muncii. Daca salariul nominal creste mai repede dect productia si productivitatea
muncii, apare somajul conjunctural. n acest caz, solutia keynesista era nghetarea (sau chiar diminuarea)
salariului nominal. n prezent, o astfel de masura are efecte secundare, cum sunt reducerea garantiilor
antiinflationiste si declansarea unui somaj directional.
Pentru a fi eficienta n termeni de utilizare, o politica de relansare trebuie sa se bazeze pe o
solida relatie cerere-utilizare. n fapt, functiile de utilizare sunt foarte instabile si depind de factori
diversi, ca nivelul stocurilor, intensitatea utilizarii minii de lucru sau optimismul anticiparilor
antreprenoriale. De asemenea, este important sa fie evitate anumite riscuri: politica de relansare sa fie
riguros selectiva, pentru a evita un deficit al balantei de plati externe, iar efectele inflationiste ale
deficitului bugetar trebuie sa faca obiectul unei atentii deosebite. Asemenea politica prezinta mai multe
pericole dect avantaje, daca se aplica la o situatie de somaj clasic.
Fata de somajul clasic, voluntar cu precadere, politica aplicata urmareste reconstituirea
profiturilor, care fac posibila investitia de mine si utilizarile de poimine si favorizeaza investitia
orientata mai ales spre cstiguri de capacitate, dect spre sporuri de productivitate. De asemenea, o astfel
de politica urmareste diminuarea costului relativ al factorului munca, prin adoptarea mai multor masuri,
din care nici una nu implica reducerea salariilor:
reducerea sarcinilor fiscale si sociale care se adauga costurilor salariale propriu-zise;
deplasarea ofertei de munca excedentare spre calificari mai rare si putin concurente, necesare
dezvoltarii sectoarelor susceptibile de a fi motoare ale cresterii;
controlul cresterii remuneratiilor nominale.
Cstigurile de productivitate nu sunt reflectate n cresterea salariilor, ele servesc la formarea rezervei, ce
permite reducerea timpului de munca fara a diminua salariile.
La nivelul anilor 80, terapeutica keynesista a nceput a fi socotita ca avnd efecte minime n
asigurarea ocuparii. Neoliberalismul considera ca mpotriva somajul trebuiesc facuti pasi pe terenul
ofertei si al productiei si lanseaza politica ofertei. Ideea centrala pe care se sprijina politica ofertei
consta n faptul ca relansarea activitatii economice si a utilizarii minii de lucru implica o mare libertate
a firmelor, iar dinamismul privat este mai eficient dect stimularea sau initiativa publica.
Potrivit teoriei economiei ofertei, pentru a elabora o politica menita sa diminueze somajul, trebuie
tinut seama de mai multe elemente:
piata muncii este o piata a carei functionare nu trebuie perturbata. Daca sunt lasate sa se confrunte
liber - cererea si oferta de munca - la pretul de echilibru (salariul) vor gasi de lucru toti care doresc;
moneda trebuie sa ramna neutra, cel putin pe termen scurt, pentru ca miscarile ample ale masei
monetare pot determina destabilizarea economiei;
reducerea sarcinilor fiscale pentru ntreprinderi da impuls activitatii economice si sunt create noi
locuri de munca;
reducerea bugetului de stat, reducerea statului, a slujbelor birocratice, fara motivatie economica
sau sociala;
eliminarea oricaror piedici n calea liberei initiative.
Asadar, pentru neoliberalism, politicile de reducere a somajului au la baza jocul liber al pietei,
eliberarea de orice constrngere a agentilor economici privati care, urmarindu-si propriul interes, creeaza
noi locuri de munca.
*
*