Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- coordonator -
Bucuresti, Romnia
Editor: Valeriu IOAN-FRANC
Redactori: Aida SARCHIZIAN, Paula NEACSU
Coperta si prezentarea grafica: Nicolae LOGIN, Luminita LOGIN
Toate drepturile asupra acestei editii apartin Editurii Expert. Reproducerea,
fie si partiala si pe orice suport, este interzisa fara acordul prealabil al editorului,
fiind supusa prevederilor legii drepturilor de autor.
ISBN 973-8177-44-8
Aparut 2002
Cuvnt nainte
CUVNT NAINTE
Apariia unui dicionar ntr-un anumit domeniu tiinific este semnul incontestabil
al maturitii respectivului domeniu. Fiecare nou tiin trece printr-o perioad de
pionerat cnd se produc inovaii teoretice i metodologice i se elaboreaz o
terminologie specific. Multe inovri terminologice se produc separate unele de
altele. Chiar i ntr-o perioad n care comunicarea este mult facilitat de noile
tehnologii ale informaiei nu se poate realiza o armonizare a diverselor contribuii
dintr-un nou domeniu tiinific. Pe msur ce o nou disciplin tiinific se
dezvolt i se instituionalizeaz, apare tot mai mult necesitatea standardizrii,
unificrii limbajului folosit. O asemenea necesitate a devenit tot mai evident i n
Romnia. Numrul studenilor, doctoranzilor i specialitilor din domeniul
politicilor sociale a crescut rapid, mai ales n ultimii 7-8 ani. Politicile sociale au
devenit tot mai frecvent componente ale politicilor de guvernare sau sunt transpuse
n reglementri juridice. Toate aceste noi situaii au impus unificarea conceptual i
definirea riguroas a acestora.
Dicionarul de politici sociale este un rspuns firesc i necesar la evoluiile sociale,
politice i academice din Romnia. El este un instrument de lucru de mare utilitate
pentru toi cei care se ocup de politicile sociale. Este o lucrare temerar, realizat
n cea mai mare parte de un grup de tineri sociologi. Meritul lor este cu att mai
mare dac inem seama c este unul dintre primele dicionare din acest domeniu
aprute n lume.
Dicionarul de politici sociale se adreseaz att specialitilor din domeniul
politicilor sociale i din cerectare , reprezentnd i un bun instrument de lucru
pentru studenii n tiinele sociale, ct i decidenilor politici i administraiei
publice centrale i locale.
Dei n ultimii zece ani au aprut o serie de lucrri importante n domeniul
politicilor sociale, reprezentnd att o reflecie teoretic referitoare la aspecte
particulare din domeniul politicilor sociale sectoriale, ct i o analiz pertinent a
realitilor societii romneti, lipsete nc masa critic de publicaii care s
permit constituirea unui limbaj consensual n acest domeniu i s ofere un cadru
unitar de abordare a problemelor sociale din diferite perspective. Dicionarul
ncearc s compenseze acest deficit prin:
- prezentarea tuturor variaiilor conceptuale i terminologice n domeniul
politicilor sociale, istoria i contextul apariiei i utilizrii acestora, tiut fiind
faptul c acest domeniu nu poate fi desprit de mediul politic concret, n care
sunt elaborate, negociate, nfptuite deciziile cu impact asupra bunstrii
sociale. Limbajul adoptat de ctre politicieni n cadrul discursurilor publice
este inevitabil legat de limbajul construit n domeniul tiinelor sociale.
5
Cuvnt nainte
-
Cuvnt nainte
cunoaterii realitilor politice i adminsitrative n domeniul proteciei sociale a
specialitilor din cercetare i academia.
La elaborarea acestui dicionar au luat parte cercettori, profesori, doctoranzi, i
practicieni n domeniul politicilor sociale, practicii asistenei sociale, evalurii i
managementului programelor i servicilor sociale. Numrul relativ mare 28 - al
autorilor este cauza unei oarecare heterogeniti i incongruene tematice i
metodologice, dar i sursa pluralitii perspectivelor din care sunt abordate
bunstarea i protecia social. Mare parte a autorilor fac parte din noua generaie,
ce s-a format n aceast perioad de schimbri rapide i spectaculoase, participarea
lor dovedind o puternic nevoie resimit pentru sistematizarea conceptual i
teoretic, dar i a istoriei sociale a ultimului deceniu.
STRUCTURA INSTITUTIONALA
SI A FINANTARII PROTECTIEI SOCIALE
1
N ROMNIA N TRANZITIE
Acest capitol introductiv si propune sa ofere o imagine integrata a aranjamentelor
institutionale si financiare ale programelor sociale pe perioada 1990-1999. Capitolul
include, pentru fiecare componenta sectoriala a politicilor sociale, si o scurta evaluare
a aranjamentelor institutionale si financiare si a schimbarilor survenite n cadrul
acestor aranjamente n aceasta perioada. Astfel, n final, se vor putea formula, chiar
daca n termeni generali, unele concluzii legate de deficitul institutional, esecurile
organizationale si blocajele financiare de-a lungul acestei perioade.
Fiecare componenta majora a protectiei sociale sistemul de asigurari sociale de
pensii si invaliditate, sistemul de protectie sociala a somerilor, asistenta sociala,
sanatatea si educatia - este tratata separat. Asistenta sociala a fost descompusa,
pentru simplitatea prezentarii si datorita specificitatii institutionale a acestui
domeniu, dupa trei dimensiuni: protectia sociala a persoanelor cu handicap,
protectia sociala a copiilor aflati n dificultate si asistenta sociala generala,
incluznd aici si programe sociale categorial-universaliste, noncontributive.
Nota metodologica:
1. Unele evaluari de ordin calitativ prezentate n acest capitol se bazeaza pe terenul realizat
n cadrul unui proiect, de evaluare a serviciilor sociale furnizate la nivel local sau
(co)finantate de la bugetele locale derulat n 1999, realizat de catre Centrul de Studii
Politice si Analiza Comparativa, la cererea Bancii Mondiale.
2. Toate sumele monetare prezentate n termeni reali au fost calculate utiliznd coeficientii
de inflatie calculati la sfrsitul anului, comparativ cu sfrsitul anului precedent,
nereprezentnd deci coeficienti medii anuali de inflatie.
3. Majoritatea datelor reprezentnd cheltuieli ale consiliilor locale n domeniul asistentei
sociale, educatiei si sanatatii, pentru anul 1999, nu reflecta executia bugetara, ci modul n
care bugetul era preconizat n ultimul semestru al anului. Unele date referitoare la
executia propriu-zisa a bugetului n 1999 indica faptul ca datele nscrise n proiectul de
buget tind sa subestimeze att veniturile, ct si cheltuielile.
Tipuri de beneficii
Sistemul de asigurari sociale includea pensii integrale, pensii de invaliditate, pensii
pentru urmasi, indemnizatii de maternitate, beneficii de maternitate, plati pentru
concediile medicale, tichete pentru unele resorturi de tratament balnear.
Nivelul beneficiilor
Beneficiile nu erau relationate cu contributia de-a lungul ntregii vieti de munca.
Acestea se stabileau ca un procent din venitul mediu lunar asigurat, calculat pentru
o perioada de cinci ani consecutivi (cei mai "buni" n termeni de venituri) din ultimii
zece ani de activitate remunerata.
Existau, de asemenea, mari diferente ntre pensiile acordate salariatilor si cele
acordate agricultorilor. Desi pensiile acestora din urma se calculau la fel ca si cele
ale salariatilor, veniturile monetare ale agricultorilor, n timpul regimului socialist,
erau foarte scazute, datorita faptului ca plata pentru munca prestata se realiza
partial n produse de consum.
Acest sistem de calcul al nivelului beneficiilor de asigurari sociale a creat o serie
de distorsiuni datorita modului impropriu de recorelare a pensiilor acordate dupa si
nainte de 1990. Diferentele semnificative ntre pensiile unor indivizi cu istorie de
munca si calificare similara, pensionati n perioade diferite (respectiv nainte si
dupa 1990), au creat o serie de nemultumiri n rndul populatiei de pensionari.
ncepnd cu 2000
n martie 2000 a fost adoptata noua lege a pensiilor (Legea nr. 19/2000), lege ce
si propune o corelare mai buna ntre nivelul contributiei si cel al beneficiilor.
Eligibilitate
Datorita problemelor cu care s-a confruntat bugetul asigurarilor sociale n ultimii
trei ani (e.g., deficit bugetar permanent), vrsta limita pentru obtinerea unei pensii
integrale a fost crescuta la 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati,
urmnd ca aceasta crestere sa se realizeze progresiv n urmatorii 13 ani.
Perioadele de contributie minima si integrala au fost marite cu cte 5 ani (urmnd
ca aceasta crestere sa se realizeze n paralel cu cresterea vrstei de pensionare).
Reduceri ale vrstei de pensionare si ale perioadei de contributie integrala sunt
acordate acelor categorii de persoane ce si desfasoara activitatea n conditii de
munca cu risc ridicat sau speciale, dar si persoanelor nevazatoare sau cu
handicap.
Tipuri de beneficii
Tipurile de beneficii nu s-au schimbat. Doar unele specificatii si criterii de
eligibilitate au fost modificate prin noua lege. De exemplu, noua lege stipuleaza ca,
n cazul concediilor medicale, indemnizatiile sa nu fie suportate pentru primele trei
zile, urmnd ca acestea sa fie acoperite de catre angajator din ziua a patra pna n
ziua a 16-a, plata acestora fiind preluata ulterior, dupa aceasta perioada, de catre
fondul de asigurari sociale. n vechea legislatie, asiguratul nu suporta nici un cost,
fiind platit din chiar prima zi a concediului medical.
12
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
Rate de dependenta
a/d
c/d
c/e
0,32
0,45
0,34
0,40
0,55
0,38
0,46
0,62
0,41
0,49
0,67
0,44
0,53
0,78
0,50
0,58
0,85
0,55
0,63
0,91
0,58
0,69
1,00
0,62
0,75
1,07
0,65
14
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
100
47,1
41,1
32,1
45,0
50,6
46,4
37,8
41,4
100
25,0
14,0
15,1
29,5
31,0
31,3
33,0
35,1
47,4
45,0
43,5
45,3
43,2
41,7
39,5
41,1
38,4
30,5
16,2
10,4
14,3
20,0
18,7
20,5
26,6
25,8
Aranjamente financiare
n 1991 se nfiinteaza un fond special, fondul de somaj, constituit pe baza
contributiilor angajatilor si angajatorilor, dupa cum urmeaza:
4% (respectiv 5% ncepnd cu 1996) din fondul de salarii, contributie
platibila de catre angajator;
1% din salariul brut de baza, platit de catre angajat.
16
Subventii:
Se acorda, tot din fondul de somaj, o serie de subventii angajatorilor care
angajeaza tineri absolventi de forme de educatie secundara sau superioara;
subventiile sunt acordate pe o perioada de 9 luni si acopera o cota parte din
salariul acestora, cu conditia nsa ca angajatorul sa nu concedieze persoana
n cauza cel putin un an de la ncetarea subventionarii.
O alta categorie de subventii se refera la subventionarea salariilor
angajatilor ntr-o ramura nationala strategica a industriei, pe perioadele cnd
acestea nu au comenzi.
Credite:
Se pot acorda credite din fondul de somaj, cu o dobnda de 50% n raport
cu dobnzile practicate pe piata bancara, pentru acei someri ce doresc sa
initieze o activitate economica pe cont propriu, daca cel putin 50% din
numarul celor angajati n cadrul acestei ntreprinderi sunt recrutati din rndul
somerilor.
18
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
275,3
345,2
362,7
295,9
194,9
261,2
303,8
120,9
8,2
10,3
138,3
10,4
12,9
217,7
10,9
12,9
313,7
9,5
11,4
274,1
6,6
7,5
315,5
8,9
9,3
324,6
10,4
10,5
43,8
50,3
46,1
44,6
6,2
6,4
6,8
82
75,6
55,6
50,3
41,6
38,3
38,4
22
16,4
20,6
18,6
20,2
13,3
10,5
64,8
71,3
102,7
97,4
112,9
135,8
103,8
43,8
41,1
41,2
60
60
53,2
47,1
70,7
65
65
65
57,5
1,5
1,1
1,4
0,8
1,0
0,7
1,2
22
Nivelul beneficiilor
100% fata de alocatia pentru copii
Echivalentul unui salariu minim brut pe
economie
Echivalentul unui salariu minim brut pentru
un asistent social debutant cu studii medii
23
26
La 31 decembrie 1998
149
La 31 martie 1999
149
23
7
31
21.567
3.732
17.835
21.101
3.493
17.608
2.034
23
7
31
21.567
3.732
17.835
21.010
3.479
17.531
1.873
243
1.791
232
1.641
Institutiile pentru batrni (nu pensionari) cad n responsabilitatea SSPH-ului, avnd deci
acelasi statut si regim de finantare cu cele destinate persoanelor cu handicap.
Sursa: SSPH.
Sursa: SSPH.
28
1998
22.197
22.344
53.696
56.724
1997
83,4
60,7
82,9
85,2
1998
76,3
111,7
91,2
101,3
1999
70,7
82,4
79,0
68,8
Nota: Datele pentru 1996, 1997 si 1998 reflecta executia bugetara, n timp ce datele din
1999 doar proiectele bugetare (asa cum apareau n ultimul trimestru al anului).
Sursa: Ministerul de Finante.
Aceste date reflecta criza financiara cu care s-au confruntat institutiile de asistenta
sociala destinate persoanelor cu handicap. Desi att totalul cheltuielilor, ct si cele
de asistenta sociala scad n termeni reali ncepnd cu 1996 (cu exceptia anului
1998), cheltuielile cu institutiile de asistenta sociala scad cel mai abrupt, desi n
1999 acestea au fost trecute integral n responsabilitatea financiara a primariilor. n
1
30
1997
1998
1999
6,3
4,6
9,3
7,4
7,4
10,1
6,1
7,1
22,9
32,1
17,7
16,5
Nota: Datele pentru 1996, 1997 si 1998 reflecta executia bugetara, n timp ce datele din
1999 doar proiectele bugetare (asa cum apareau n ultimul trimestru al anului).
Sursa: Ministerul de Finante.
Datele reflecta deci situatia dramatica n care se afla aceste institutii: aceste
cheltuieli acopera cu greu si cele mai elementare nevoi de supravietuire a acestor
institutii si a asistatilor institutionalizati.
Cheltuielile cu asistenta sociala ca procent din totalul cheltuielilor de la bugetele
locale sunt relativ scazute (mai putin de 10%). Ele au crescut doar n 1998, cnd,
pentru prima oara, protectia sociala a copilului aflat n dificultate a fost integral
transferata n responsabilitatea consiliilor judetene. n 1999, cheltuielile cu asistenta
sociala, ca procent din totalul cheltuielilor, scade din nou. Cea mai dramatica
scadere, att n termeni reali, ct si procentuali, se remarca la nivelul cheltuielilor
destinate institutiilor de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap.
n cele ce urmeaza sunt prezentate cteva date referitoare la cheltuielile generale
cu protectia sociala a persoanelor cu handicap.
Tabelul 9 Evolutia cheltuielilor cu protectia sociala a persoanelor cu
handicap pe surse de finantare (respectiv niveluri administrative
de finantare) (1996=100%)
Cheltuieli totale,
din care:
Surse nationale: din fondul de risc si accident, actualul fond special
de solidaritate sociala
Surse locale: bugetele judetene si locale
1997
82,5%
1998
104,8%
1999
84,8%
81,9%
85,2%
105,6%
101,3%
88,1%
68,8%
Nota: Datele pentru 1996, 1997 si 1998 reflecta executia bugetara, n timp ce datele din 1999
doar proiectele bugetare (asa cum apareau n ultimul trimestru al anului).
Sursa: Ministerul de Finante.
31
83
83
83
86
17
17
17
14
Nota: Datele pentru 1996, 1997 si 1998 reflecta executia bugetara, n timp ce datele din 1999
doar proiectele bugetare (asa cum apareau n ultimul trimestru al anului).
Sursa: Ministerul de Finante.
1997
0,35
1998
0,35
1999
0,33
n 1993 a luat fiinta Comitetul National pentru Protectia Drepturilor Copilului. Comitetul
avea nsa responsabilitati mai degraba de natura administrativa dect de natura
profesionala si organizatorica.
32
n perioada 1997-1999
n 1997 sunt operate o serie de schimbari n domeniul protectiei sociale a copilului
n dificultate, att la nivel legislativ, ct si la nivel organizatoric. Responsabilitatea
organizarii si finantarii serviciilor adresate acestei categorii de copii este transferata
integral structurilor administrative locale: consiliile judetene (CJ).
x Aranjamente institutionale
1. La nivel judetean apar doua noi institutii:
a) Comisia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului (CJPDC) o
structura specializata decizionala n cadrul protectiei sociale a copiilor n
dificultate, aflata sub autoritatea CJ. Comisia este formata din secretarul CJ (n
calitate de presedinte), directorul Directiei Judetene de Munca si Protectie
Sociala (n calitate de vicepresedinte), reprezentanti ai tuturor structurilor
33
35
ncepnd cu 2000
n 1999, ngrijorarile legate de criza financiara a protectiei copilului n dificultate,
accentuata dupa adoptarea noii legislatii din 1997, au dus la modificarea acesteia,
att n ceea ce priveste organizarea sistemului (prin extinderea protectiei sociale a
copilului n dificultate si la unele categorii de copii anterior aflati n
responsabilitatea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap sau a
Ministerului Sanatatii), ct si finantarea sa.
x Aranjamentele institutionale modificate
La nivel national, DPDC a fost reorganizata si denumita Agentia Nationala pentru
Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC). Agentia a preluat responsabilitatile fostului
departament, dar si responsabilitatile unora dintre ministerele de resort n domeniul
protectiei copiilor cu handicap (ne)institutionalizati (de la Secretariatul de Stat
pentru Persoane cu Handicap, dar si de la Ministerul Educatiei Nationale) si a celor
cu probleme medicale grave distrofii, boli terminale de la Ministerul Sanatatii.
Astfel, la nivel judetean, toate aceste unitati - institutiile de asistenta sociala a
copiilor cu handicap, sectiile de spital pentru copii distrofici si infectati cu HIV/SIDA,
scolile internat pentru copii cu handicap sunt preluate de catre fostele DJPDC-uri,
actualele Servicii Publice Specializate de Protectie a Drepturilor Copilului (prin HG
nr. 117/1999).
36
1999
Lei curenti
Lei constanti
1998
1998/99
Rata cresterii
procentuale
625.194
654.917
423.648
-32,2
5.678.000
7.310.000
4.728.637
-16,7
11
20
1
2
21
30
31
40
41
50
1
2
>50
Pentru detalii asupra finantarii protectiei sociale a copilului, vezi raportul Urban Institute
Washington pentru USAID martie 2000.
43
1996
0,16
0,14
0,02
1997
0,15
0,02
0,13
1998
0,22
0,04
0,19
1999
0,16
0,02
0,14
1998/1999
(26,2)
(30,5)
(25,5)
Sursa: Raportul Urban Institute Washington pentru USAID privind analiza finantarii la nivel
local a serviciilor de protectie a copilului, martie 2000.
1
Aceste trei variabile explica 76% din variabilitatea totala a cheltuielilor judetene pentru
protectia copilului n dificultate.
Aceasta variabila da seama de 41% din variabilitatea cheltuielilor judetene cu protectia
copilului n dificultate.
Cele doua variabile determina 75% din variabilitatea ratei de crestere a cheltuielilor pentru
protectia copilului la nivel de judet.
44
46
Institutiile
responsabile
Sursa de finantare
47
1991
34,5
1992
23,2
1993
15,8
1994
19,9
1995
23,7
1996
20,9
1997
33,3
1998
30,8
1999
19,9
Sursa: MMPS.
1998
71
1999
57,4
1997
26
1998
22
Sursa: MMPS.
51
1997
47,6
1998
30
Sursa: MMPS.
n Romnia exista n prezent 2.953 de primarii, deci de bugete locale, din care 2.685 n
mediul rural.
2
Acest fapt devine evident daca luam n considerare numarul mic de angajati ai primariilor n
special n mediul rural; unele primarii n rural ajung la nu mai mult de trei angajati, dintre
care unul este secretarul primariei si cel de-al doilea contabilul. n zonele mai sarace din
Moldova se pot gasi chiar si primarii cu doi angajati permanenti.
55
Veniturile totale
Cheltuielile totale, din care cu:
- structura administrativa
- educatia
- sanatatea
- asistenta sociala
1998
76
76,3
149,0
57,9
3,2
111,7
1999
77,2
79,5
161,9
59,5
2,8
100,5
Tabelul 22 Structura cheltuielilor bugetelor locale n domeniul social -% Procent din totalul
cheltuielilor
Autoritati executive
Educatie
Sanatate
Asistenta sociala
Sursa: Ministerul de Finante.
56
1996
1997
1998
1999
6,9
11,9
12,4
6,3
7,9
10,0
12,8
4,6
13,4
9,0
0,5
9,3
14,0
8,9
0,4
8,0
Cheltuieli curente
ale unitatilor
scolare (gradinite si
scoli)
Cantinele de ajutor
social, daca exista
Cheltuielile curente
asociate institutiilor
de asistenta
sociala, acolo unde
exista, cu exceptia
celor n domeniul
protectiei sociale a
copilului n
dificultate
Beneficii:
- ajutorul social
- indemnizatia de
nastere
- ajutoare de urgenta
1999
Educatie
Toate cheltuielile asociate
procesului educational, inclusiv
cele legate de investitii si
cheltuieli capitale, cu exceptia
salariilor personalului didactic
Bursele sociale ale elevilor,
numarul si nivelul acestora fiind
stabilit de catre Inspectoratele
Scolare Judetene
Subventionarea transportului
urban pentru elevi
Asistenta sociala
Cantinele de ajutor social, daca
exista
Toate cheltuielile asociate
institutiilor de asistenta sociala
aflate n responsabilitatea
Secretariatului de Stat pentru
Persoane cu Handicap, inclusiv
salariile personalului angajat n
cadrul acestor institutii
Beneficii:
- ajutorul social
- indemnizatia de nastere
- ajutoare de urgenta
2000
Toate cheltuielile asociate
procesului educational, inclusiv
cele legate de investitii si
cheltuieli capitale, cu exceptia
salariilor personalului didactic
Subventionarea transportului
urban pentru elevi
57
1997
60,7
1998
111,7
1999
82,4
84,3
85,5
60,4
46,9
93,4
100,0
0,0
110,3
67,0
0,0
108,6
33,1
72,6
20,8
72,7
13,2
67,9
182,8
564,9
649,7
61
Aceste aprecieri mai degraba calitative se bazeaza pe munca de teren realizata n cadrul
unui proiect de evaluare a serviciilor sociale furnizate la nivel local, realizat de catre
Centrul de Studii Politice si Analiza Comparativa, Bucuresti, la cererea Bancii Mondiale, n
1999. Munca de teren s-a realizat n sase judete, dintre care si municipiul Bucuresti.
62
64
1997
84,2
86,8
70,1
1998
87,7
93,0
57,9
1999
75,2
78,0
59,5
1997
3,27
1998
3,26
1999
3,05
65
1996
84,8
15,2
1997
87,3
12,7
1998
89,9
10,1
1999
87,9
12,1
1997
15,7
1998
15,2
1999
15,0
Aranjamente institutionale
Sistemul de asigurari de sanatate este organizat si coordonat de catre Casa
Nationala de Asigurari de Sanatate si structurile sale, teoretic descentralizate n
teritoriu, Casele Judetene de Asigurari de Sanatate. CAS-urile sunt conduse de un
director executiv, iar deciziile majore sunt luate de catre un consiliu de
administratie compus din reprezentanti ai MS, patronatului, sindicatelor si
medicilor.
n septembrie 2000 este adoptata o reglementare legislativa cu scopul de a creste
gradul de centralizare a sistemului de asigurari: directorii executivi ai CAS-urilor
judetene sunt numiti de catre CAS Nationala, n timp ce consiliul de administratie
devine un organism consultativ, si nu decizional. Un argument n favoarea acestui
proces de recentralizare vehiculat la nivel politic se refera la prevenirea abuzurilor
si cresterea reala a calitatii serviciilor medicale.
CAS-urile ncheie contracte cu furnizorii de servicii medicale, i.e. medici de familie
si spitale. Personalul sanitar mediu, i.e. asistentele medicale, nu intra ntr-o relatie
directa cu CAS-urile, ci ncheie contracte de angajare direct cu furnizorii principali
de servicii medicale, neavnd deci nici o obligatie contractuala fata de CAS-uri.
67
Aranjamente financiare
Bugetul de stat suporta n prezent doar costurile legate de programele nationale de
sanatate, unele dintre acestea suportate partial si de catre CAS-uri. Toate costurile
legate de furnizarea serviciilor medicale uzuale sunt suportate din Fondul de
asigurari sociale de sanatate.
Fondul de asigurari sociale de sanatate se constituie n baza contributiilor
individuale de 7% din salariul (venitul) net de catre angajat. Fondurile sunt
colectate la nivel judetean si se constituie separat, pentru fiecare judet. O parte a
veniturilor din fondurile judetene de asigurari de sanatate este transferata Casei
Nationale, n vederea asigurarii unei redistribuiri teritoriale de natura sa amelioreze
diferentele ntre nevoi si venituri la nivel judetean. n 1999, 25% din veniturile
fondurilor judetene de asigurari de sanatate au fost transferate Casei Nationale de
Asigurari n vederea redistribuirii.
Medicii de familie primesc, n baza unor termeni contractuali cu CAS-urile, doua
bugete: veniturile personale si bugetul de practica, ultimul dintre acestea fiind
destinat acoperirii cheltuielilor "de regie" (inclusiv salariile personalului mediu), dar
si investitiilor n aparatura medicala. Ambele bugete depind de numarul pacientilor
aflati n evidenta medicului (ponderat cu structura de vrsta a acestora) si numarul
de consultatii. Pe aceasta baza, medicii de familie acumuleaza un numar de
puncte. Platile, i.e. nivelul celor doua bugete, reflecta numarul de puncte. Valoarea
unui punct este stabilita de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si este
unica pe tara. Aceasta valoare este modificata o data la trei luni, daca este
necesar, n vederea ajustarii la inflatie, dar si la veniturile obtinute de catre
fondurile de asigurari de sanatate. Aceasta modalitate de plata are drept
consecinta uniformizarea platilor medicilor pe ntreg teritoriul tarii.
Sistemul de asigurari de sanatate din Romnia nu permite coplatile. Medicii si
spitalele ce intra ntr-o relatie contractuala cu CAS-urile pentru o anumita categorie
de servicii nu pot percepe pacientilor costuri aditionale pentru serviciile contractate
de catre CAS-uri.
69
Date si evolutii
Datele arata ca judetele cu posibilitati financiare mai ridicate prezinta si situatii mai
favorabile n ceea ce priveste unii indicatori ai sistemului de sanatate. Date care sa
reflecte noul sistem nu sunt nca disponibile pentru o analiza relevanta. Unele
concluzii nsa pot fi trase n baza datelor existente.
Judetele mai sarace se confrunta cu cele mai mari probleme n ceea ce priveste
acoperirea populatiei cu medici de familie. Populatia asigurata nu se suprapune cu
populatia acoperita de reteaua de medici de familie. Probleme de acoperire cu
medic de familie sunt mai evidente n mediul rural si n judetele mai sarace.
Acoperirea populatiei cu servicii de medicina primara a scazut n mod evident o
data cu introducerea noului sistem (i.e. medicul de familie). Accesul la servicii de
medicina primara a scazut, ca o consecinta. Lipsa posibilitatii transferurilor de
fonduri si deconturilor ntre diferitele Case de Asigurari Judetene a dus, n plus, la
limitarea accesului populatiei la serviciile de sanatate oferite de alte judete.
Aceasta forma de apel la servicii oferite n alte zone reprezenta un mecanism,
chiar daca rudimentar, de compensare a problemelor teritoriale n organizarea si
furnizarea acestora. Este deci de asteptat ca n noul context inechitatile sa devina
mai evidente si sa se accentueze, att datorita variatiilor mari n capacitatea
financiara a judetelor, ct si datorita lipsei unor mecanisme transparente de
reglementare a conturilor ntre diferitele Case Judetene de Asigurari.
Tabelul 29 Dinamica cheltuielilor pentru sanatate, pe surse de finantare
(1996=100%) - % Total cheltuieli, din care:
- de la bugetul de stat
- din fondul special de 2%
- din veniturile proprii ale structurilor teritoriale ale MS
- din fondurile judetene de asigurari de sanatate
- de la bugetele locale
1997
90,2
91,7
91,6
89,3
85,7
1998
102,5
40,9
21,2
89,7
100,0
3,2
1999
90,4
24,9
26,6
97,3
2,9
Nota: Datele pentru 1999 nu reflecta executia bugetara, ci planificarea bugetara, n ultimul
trimestru al anului.
Sursa: Ministerul de Finante.
1996
59,5
14,8
1,5
1997
60,5
15,0
1,5
24,2
23,0
1998
23,8
3,1
1,3
71,1
0,7
1999
16,4
4,4
78,5
0,8
Nota: Datele pentru 1999 nu reflecta executia bugetara, ci planificarea bugetara, n ultimul
trimestru al anului.
Sursa: Ministerul de Finante.
1996
1,91
3,34
2,27
6,07
5,38
0,69
13,59
1997
2,18
2,92
2,25
6,12
4,83
1,28
13,47
1998
2,50
3,06
9,95
6,23
1,45
2,28
15,51
1996
5,41
1,40
6,75
0,03
1997
5,64
1,04
6,76
0,03
1998
4,96
0,68
9,83
0,03
13,59
13,47
15,51
De exemplu, Fondul de solidaritate sociala a fost din nou redus la 1% din fondul de salarii,
dupa abia trei ani de cnd nivelul contributiei fusese crescut la 3%.
76
79
Abandonul copilului
A
Abandonul copilului
n sens larg, abandonul copilului este
actiunea prin care un copil este parasit,
lasat fara ngrijire de catre parintii sai
sau de catre persoanele care au
obligatii legale de ntretinere fata de
copil. Abandonul genereaza o trauma
profunda, cu consecinte extrem de
negative pentru ntreaga viata a
copilului. Copilul abandonat este un
copil aflat n dificultate, dezvoltarea sa,
respectiv integritatea fizica sau morala,
fiindu-i periclitata.
Exista o multitudine de forme de
abandon al copilului, n functie de
locul unde se produce, de circumstante
si de nregistrarea legala a acestuia. n
Romnia, cazuri de copii abandonati
se ntlnesc n maternitate, unde
copilul este parasit imediat dupa
nastere, n spital, unde a fost internat
din motive de sanatate (sectii de
pediatrie, sectii de distrofici, sectii de
neuropsihiatrie, SIDA, TBC), n institutii
rezidentiale de ocrotire (centre de
plasament, camine spital) sau n
strada.
n ultimele doua decenii ale regimului
comunist, n Romnia s-a nregistrat o
adevarata explozie a abandonului,
generata
de
politica
agresiv
pronatalista declansata n 1966, care a
avut drept consecinte nasterea unui
mare numar de copii nedoriti si
cresterea ratei mortalitatii materne
datorate
avorturilor
empirice.
Fenomenul s-a nregistrat n patura din
Definirea puterii
n teoria empowermentului, puterea
este definita n mod pozitiv, ca fiind (1)
capacitatea de a influenta cursul vietii
unei persoane; (2) o expresie a valorii
de sine; (3) capacitatea de a lucra
mpreuna cu altii pentru a controla
unele aspecte ale vietii publice; (4)
accesul la mecanismele luarii de
decizie n spatiul public.
Daca analizam puterea din perspectiva
relatiilor de putere care pot afecta
negativ interactiunea sociala, puterea
devine (1) capacitatea de a bloca
sansele
grupurilor
stigmatizate/
vulnerabile; (2) capacitatea de a
exclude alte persoane si preocuparile
acestora din procesul de luare a
deciziei; (3) un mod de control al celor
mai vulnerabili (vezi si neajutorare
nvatata, Selligman, 1975).
Nivelurile de manifestare a
puterii:
personal = sentimentele si perceptiile
legate de abilitatea personala n
influentarea si rezolvarea propriilor
probleme;
interpersonal
=
experientele de
relationare care faciliteaza sau
inhiba rezolvarea problemelor;
institutional = institutiile sociale care faciliteaza sau descurajeaza eforturile
personale de autoajutorare.
Lipsa de putere (Solomon, 1976) este
exprimata prin inabilitatea de a folosi
emotiile, capacitatile si cunostintele
si/sau resursele materiale ntr-un mod
prin care exercitarea eficienta a unor
roluri valorizate social sa determine o
stare de autorealizare si satisfactie
personala.
84
Tehnica de abilitare
Valorizarea negativa reprezinta unul
dintre blocajele de putere care
urmeaza a fi ndepartate prin e.
Blocajele de putere pot fi: (1) indirecte
= experiente negative timpurii (stigmatul resimtit, atasat rasei, clasei sociale,
apartenentei etnice sau religioase,
dizabilitatilor sau anumitor roluri
sociale) care determina scaderea
ncrederii si afecteaza interactiunile
sociale,
obstructionnd
cresterea
capacitatii de exercitare a unor roluri
valorizate social; valorile sociale care
sprijina structurile de inegalitate/putere;
(2) directe = experiente negative
resimtite direct prin limitarea accesului
la servicii si resurse materiale, pe
criterii de rasa, clasa sociala,
apartenenta etnica sau religioasa,
handicap.
n e. clientului i sunt puse fata n fata
doua instante ale puterii: puterea
asupra
celorlalti,
care
trebuie
schimbata n puterea mpreuna cu
ceilalti, pentru ceilalti. Se disting astfel
trei tipuri de putere:
putere unidimensionala - autoritatea
de sus n jos (top-down);
putere bidimensionala - cele doua
capete ale puterii sunt marcate de
Abuz instituional
medical,
centrat
pe
interventia
imediata, la modelul umanist, centrat
pe client ca beneficiar al serviciilor.
Practica empowermentului n asistenta
sociala presupune o revizuire critica a
atitudinilor si convingerilor despre sine
si mediul socio-politic propriu, precum
si o validare a experientelor personale,
o
sporire
a
cunostintelor
si
deprinderilor de gndire critica si
stabilire a strategiilor de actiune,
asumarea unui rol activ n vederea
schimbarii personale si politice.
Practica empowermentului se suprapune la nivel macrosocial cu pledarea
cauzei si constituie un suport esential
pentru actiunile de lobby, grupurile de
presiune fiind unul dintre rezultatele
eficiente ale practicii empowermentului. \Marciana Popescu & Gabriel
Matauan[
Vezi si: stigma; excluziune sociala;
pledarea
cauzei;
neajutorare
nvatata; discriminare; grupuri de
interes
Bibliografie selectiva: Bricker-Jenkins
(1986); Deming (1984); Dunst (1988);
Gutierrez, Parsons si Cox (1998);
Lee (1994); Mickelson (1995); Rees
(1991); Solomon (1976)
Abuz institutional
A.i. se refera la folosirea discretionara si
diferentiata a puterii institutiei asupra (a)
personalului angajat; (b) clientilor
deserviti; limitarea accesului angajatilor
n procesul de luare a deciziilor,
limitarea sau retragerea discretionara a
beneficiilor de drept, dezinformarea
intentionata cu privire la drepturile
angajatului, conform legilor statului de
drept;
exercitarea
unor
atitudini
88
Abuzul copilului
Imaginea copilului a parcurs schimbari
semnificative de-a lungul istoriei, afectnd, direct sau indirect, modul n care
copilul a fost tratat n familie si n
comunitate. De la regulamentele spartane, care promoveaza supravietuirea
celor puternici, condamnndu-i pe cei
mai vulnerabili, pna la legalitatea
infanticidului, care nu a fost declarat
ilegal n dreptul roman dect n anul
318 e.n. (De Mause, 1976), copilul
este prezentat ca proprietate a familiei,
a comunitatii si implicit a societatii din
care face parte, bunastarea sa
depinznd de bunul plac al acestora.
Societatea occidentala nu se prezinta
cu o situatie mult diferita, istoria si
literatura descriind copilul ca fiind
considerat un adult mai mic, caruia i
sunt atribuite toate responsabilitatile
unei persoane adulte. Daca n timp
imaginea copilului se schimba, si
datorita noilor curente psihologice care
definesc copilul dupa noi parametri,
dar si datorita aparitiei miscarii pentru
drepturile omului, care considera
copilul ca un capitol special al
preocuparilor de prim rang, anii 1990
ne pun n fata ncheierii unei evolutii
ciclice, copilul fiind din nou considerat
responsabil si judecat dupa criteriile
folosite n judecarea unei persoane
adulte (miscare nceputa n Marea
Britanie, n 1993 - cnd, dupa omorrea lui James, se recomanda coborrea vrstei de raspundere penala la
8 ani! - preluata si n unele state n
Statele Unite, ca strategie de combatere a criminalitatii violente la copii si
adolescenti). Cu toate acestea, n toate
perioadele si n toate tipurile de societate, n ciuda dinamicii normelor folosite n cresterea si educarea copiilor,
au existat ntotdeauna familii care au
pretuit copilul, nconjurndu-l cu dragoste si acordndu-i o ocrotire parentala dupa cele mai nalte standarde
(vezi Corby, 1993; Pollock, 1983).
Istoric
Att timp ct copilul a fost definit prin
raportare exclusiva la parintii sai, ca
proprietate a acestora, parintii au avut
drept de viata si de moarte asupra
copiilor lor. Conceptele care predetermina atitudinea fata de copil sunt si n
prezent ndelung controversate: drepturile parintilor si drepturile copilului.
n aceasta perspectiva, societatile
stravechi nu identifica drept abuziv nici
un comportament al parintelui fata de
copil (vezi Tower, 1989), iar pedeapsa
corporala este acceptata, pna trziu
n secolul XX, ca o modalitate de
educatie si disciplinare a copilului.
Acesta este motivul pentru care
pedeapsa corporala este larg uzitata si
n familie, si n scoala, chiar si n
prezent. Gradul de severitate a
pedepsei corporale admise n limite
legale variaza n timp. Astfel, n Statele
Unite, n statul Massachusetts, n anul
1854 a fost promulgata o lege conform
careia copiii n vrsta de peste 16 ani
care si njura sau si blesteama parintii
pot fi condamnati la moarte, exceptie
facnd cazurile n care se dovedeste
un comportament de neglijare sau
maltratare cruda a copilului, n dreptul
parintelui acestuia (citat n Edwards si
Hopps, 1995).
n perioada revolutiei industriale, copilul este considerat folositor, n masura
n care poate fi folosit ca forta de
munca, fiind trimis sa munceasca de la
o vrsta foarte frageda (Kempe si
Helfer, 1980).
89
Abuzul copilului
Ratele mortalitatii infantile sunt direct
corelate cu calitatea ocrotirii parentale,
chiar daca intervin si alti factori (lipsa
unor tratamente eficiente pentru epidemiile de gripa, pojar si tuberculoza,
specifice secolului al XIX-lea si chiar
primei jumatati a secolului XX).
n Romnia, copilul este considerat
purtatorul numelui familiei si deci apreciat n functie de gen (baietii sunt cei
care duc numele mai departe). Sigur,
aceasta situatie are valabilitate pentru
familiile din clasele nobiliare sau pentru
familiile bogate (unde transmiterea
numelui este legata de transmiterea
mostenirii). n familiile sarace, copilul
merge la munca pamntului mpreuna
cu parintii sai, desi acest fapt nu este
resimtit ca o exploatare, familia n
ntregime fiind exploatata de boieri/
clasa conducatoare. Daca n alte zone
ale lumii, istoria releva existenta unor
comportamente abuzive fata de copil
pna spre jumatatea secolului al XXlea, n Romnia familia este prezentata
n relatarile istorice ca fiind un adapost
pentru copil, n situatiile n care acesta
este dorit, indiferent de starea
materiala a familiei n care se naste.
Mai mult, n situatiile n care familia nu
poate pastra copilul, din diverse
motive, adesea biserica si comunitatea
locala si asuma responsabilitatile
pentru cresterea copilului, acesta
beneficiind de un mediu n care i se
dezvolta sensul apartenentei la
comunitatea locala.
A doua jumatate a secolului XX aduce
o schimbare de paradigma n ceea ce
priveste imaginea copilului n familie,
ca si dreptul familiei de a decide
numarul de copii pe care doreste sa i
aiba. Anul 1968 reprezinta un prim
moment dramatic n schimbarea
acestei paradigme, n acest an dndu-
Perspectiva
legislativa
defineste
abuzul ca fiind:
...vatamarea fizica sau psihica, abuzul
sexual sau exploatarea, neglijarea sau
maltratarea unui copil de catre o
persoana responsabila pentru ocrotirea
copilului, n anumite circumstante care
indica vatamarea sau amenintarea
sanatatii si bunastarii copilului, conform
prevederilor n vigoare; termenul de
persoana responsabila pentru ocrotirea copilului include orice angajat al
unei institutii de ocrotire; si orice
persoana angajata pentru a oferi
servicii de ocrotire a copilului n afara
familiei. (Child Abuse Prevention and
Treatment Act, 1974, amendat de
Child Abuse Prevention, Adoption and
Family Services Act, 1992 - 42 Sec.
5106g.)
n ceea ce priveste perspectiva legislativa romneasca, conform Codului
penal romn, abuzul copilului apare
definit ca privind rele tratamente aplicate minorului, reprezentnd:
aplicarea, de catre parinte sau de
catre persoana caruia copilul i-a fost
ncredintat, de masuri sau tratamente
de orice fel care pun n primejdie grava
dezvoltarea fizica, intelectuala sau
morala a copilului. Include alungarea
de acasa, expunerea la mbolnavire,
aplicarea de lovituri corporale grave,
amenintarea
grava,
lipsirea
de
libertate,
punerea
minorului
sa
cerseasca, punerea unui minor sa
practice prostitutia, punerea minorului
sa asiste la scene ori acte cu caracter
obscen etc.
si, de asemenea, apar referiri la abuzul
copilului n articolele referitoare la
infractiunile sexuale asupra minorilor.
Totodata, legea privind protectia
copilului aflat n dificultate face referiri
la situatiile n care viata si sanatatea
91
O forma intermediara a neglijarii copilului, care implica intentionalitate si actiune din partea parintelui, este abandonul copilului. Abandonul copilului
se poate concretiza n doua forme: (a)
abandonul n fapt, pentru cazurile n
care persoana responsabila pentru
ocroirea copilului nu si asuma aceasta
responsabilitate, parasind copilul n
spatii publice, institutii publice sau n
grija unor persoane private. n Romnia, aceasta forma de abuz al copilului
este definita n temeni legislativi si prin
omisiunea de a lua contact cu copilul
pentru o perioada de mai mult de 6
luni, n cazul n care acesta este plasat
ntr-o institutie de ocrotire; (b) abandonul emotional al copilului intervine
n momentul n care copilul nu beneficiaza de ocrotire parentala, apartinnd
doar fizic parintilor sau ocrotitorilor legali. Aceasta forma de abandon este
mai greu de identificat, dar constituie
un element esential pentru stabilirea
unor strategii coerente de protectie a
copilului, avnd n vedere efectele de
lunga durata care afecteaza dramatic
dezvoltarea copilului.
Un exemplu relevant de neglijare comunitara si institutionala a copilului l
constituie copiii strazii. Fenomen social exploziv dupa 1990, prezenta copiilor pe strazile marilor orase, n cea
mai mare parte datorita lipsei unui
adapost stabil, att din punct de vedere fizic, ct si din punct de vedere
emotional, este nglobat sub denumirea de copii ai strazii, categorie cu
conotatii negative, subliniind lipsa
oricaror factori comunitari sau institutionali care sa-si asume responsabilitatea pentru ocrotirea acestor categorii
de copii. Esecul factorilor de decizie n
protectia copilului se regaseste la nivel
Abuzul copilului
Chase (1975) implica n definirea abuzului copilului persoanele care vor fi
considerate responsabile pentru maltratarea fizica a copilului:
Abuzul fizic reprezinta vatamarea deliberata si intentionata a unui copil, comisa de o persoana care are copilul
n ocrotire. Formele de manifestare
ale abuzului fizic sunt: bataia, lovirea,
arsuri cu tigara, oparirea cu apa fierbinte, strangularea, tortura fizica, crima.
Literatura de specialitate ofera trei
tipuri de definitii:
(1) Din punct de vedere medical,
abuzul fizic este definit prin raportare la
gradul de severitate al vatamarii fizice
determinate: echimoze, leziuni, fracturi,
arsuri, traumatisme. Comportamentele
atasate abuzului fizic sunt incluse n
categoria definita medical ca sindromul copilului batut (Kempe), implicnd
gama consecintelor psihoemotionale
ale abuzului fizic asupra copilului.
Astfel, n paradigma medicala, abuzul
fizic este definit n functie de conditia
copilului vatamat care se cere tratata si
de starea psihica a parintelui agresor,
care, de asemenea, solicita interventia
medicului.
(2) Din punct de vedere legal, abuzul
fizic este definit n functie de intentionalitate, raportata la drepturile si responsabilitatile stabilite prin lege pentru
cei implicati. Astfel, copilul este definit
ca fiind victima unui comportament
abuziv, n timp ce parintele este fie
agresor (prin ncalcarea drepturilor copilului si nerespectarea responsabilitatilor personale fata de copil), fie complice (prin esecul de a preveni abuzul
sau de a denunta comportamentul
abuziv fata de copil factorilor de decizie). Drepturile individuale devin chintesenta abordarii juridice.
Acreditarea serviciilor
de sanatate
A. este o metoda din ce n ce mai
agreata de evaluare a calitatii serviciilor furnizate de o persoana, un
grup sau o institutie sanitara.
n cazul serviciilor de sanatate, acreditarea ofera un sistem complex de
apreciere din exterior, avnd trei mari
obiective:
sa ofere siguranta populatiei n
legatura cu serviciile acreditate
printr-un proces cuprinzator si o
decizie corecta;
sa ofere informatii corecte despre
performanta serviciului acreditat
tuturor partilor interesate;
sa contina un proces care sa stimuleze si sa motiveze organizatiile
si pe practicieni n activitatea lor
98
toarelor
municipiului
Bucuresti
stabilesc masuri de protectie a copilului
aflat n dificultate si asigura aplicarea
corespunzatoare a acestora. Pentru
exercitarea acestor activitati, consiliul
judetean sau consiliile locale ale
sectoarelor
municipiului
Bucuresti
organizeaza Comisia pentru Protectia
Copilului si Serviciul public specializat
pentru protectia copilului. Consiliul
judetean, respectiv consiliile locale ale
sectoarelor municipiului Bucuresti colaboreaza pentru realizarea atributiilor ce
le revin pentru protectia copilului cu
serviciile deconcentrate ale ministerelor (Ministerul Muncii si Protectiei
Sociale, Ministerul Educatiei Nationale,
Ministerul Sanatatii, Secretariatul de
Stat pentru Persoane cu Handicap,
Ministerul de Interne) si cu organismele private autorizate de catre Comisia
pentru Protectia Copilului sa desfasoare activitati de protectie a copilului
(organizatii neguvernamentale - ONG).
Comisia pentru Protectia Copilului
este organ de specialitate al consiliului
judetean, respectiv al consiliului local
al sectoarelor municipiului Bucuresti,
cu activitate decizionala n domeniul
protectiei copilului aflat n dificultate si
al protectiei drepturilor copilului prin
adoptie. Comisia pentru Protectia Copilului reprezinta autoritatea consiliului
judetean, respectiv a consiliilor locale
ale sectoarelor municipiului Bucuresti.
Hotarrea Comisiei pentru Protectia
Copilului este executorie si poate fi
atacata la judecatoria teritoriala competenta. Comisia pentru Protectia Copilului este compusa din specialisti ai
serviciilor publice descentralizate ale
Ministerului
Sanatatii,
Ministerului
Educatiei Nationale, Secretariatului de
Stat pentru Persoane cu Handicap,
Adoptie
Adoptia este o masura speciala de
protectie a drepturilor copilului, prin
care se stabileste filiatia ntre cel care
adopta si copil, precum si rudenia
dintre copil si rudele adoptatorului.
Adoptia se face numai pentru proteja101
Advocacy
Vezi pledarea cauzei
Alternative la institutionalizare
Conceptul a fost elaborat n contextul
promovarii politicii de dezinstitutionalizare, definind strategia de nlocuire a
institutiilor de tip nchis cu servicii
alternative. n Romnia, conceptul este
dezvoltat n special n domeniul protectiei copilului, n vederea respectarii
dreptului fiecarui copil la o familie sau
la un mediu ct mai apropiat de mediul
familial, optim pentru cresterea si dezvoltarea copilului (conform Conventiei
ONU privind Drepturile Copilului, document ratificat de Romnia n 1992).
Contrar tendintei traditionale de separare a categoriilor de populatie cu anumite probleme de restul populatiei si
politicilor de protectie sociala prin izolare pentru grupurile marginalizate,
politica de dezinstitutionalizare si dezvoltare a unor strategii alternative vizeaza protectia grupurilor marginalizate prin integrare si normalizare.
Alternativele la institutionalizare pot fi
definite din doua perspective:
1. strategii dezvoltate n politicile
sociale, viznd crearea unor optiuni
alternative de protectie sociala, si
promovarea politicii de dezinstitutionalizare.
2. servicii
dezvoltate
n
cadrul
politicilor de dezinstitutionalizare.
105
Analiza longitudinala
Analiza longitudinala este acel tip de
analiza realizata pe date colectate de
la aceeasi unitate de analiza (societate, sistem, institutie etc.) pentru
doua sau mai multe perioade de timp,
n care cazurile introduse n analiza
pentru doua momente de timp diferite
sunt aceleasi sau cel putin comparabile si care implica realizarea unor
comparatii ntre momentele de timp
diferite (Menard, 1991). Scopul analizei longitudinale este de a descrie
patternuri de schimbare, de a surprinde aspectele dinamice ale fenomenelor investigate (Menard, 1991;
Wall si Williams, 1970). n plus, analiza longitudinala indica directia si
magnitudinea relatiilor cauzale dintre
variabilele investigate, fiind urmarita
dinamica acestor relatii n scopul de a
le explica.
107
tem al sistemului de furnizare a bunastarii, de exemplu, evolutia si schimbarile aparute n cadrul asistentei sociale
sau sistemele de asigurari sociale (vezi
analiza evolutiei sistemului de asigurari
sociale n Romnia, realizata de Ioan
Marginean, 1999). Un ultim tip este cel
reprezentat de cercetarile care ncerca
sa surprinda si sa explice evolutia n
timp a ntregului sistem de furnizare a
bunastarii pentru o anumita tara. La
acest tip de analiza se poate adauga si
o componenta comparativa, daca
cercetarea ncearca sa surprinda
evolutia diferita n timp a mai multor
tipuri de regimuri de bunastare, cum
este cazul cercetarii efectuate de
Gsta Esping Anderson (1991).
\Malina Voicu[
Vezi si: statul bunastarii
Bibliografie selectiva: Menard (1991)
Ancheta sociala
n domeniile asistentei sociale
comunitare si de colectivitate este o
metoda transversala, de culegere a
datelor n scopul evaluarii, testarii
mijloacelor, cunoasterii nevoii sociale
din punct de vedere al naturii, gravitatii,
prioritatilor problemelor de asistenta
sociala ale comunitatii sau colectivitatii
la un moment dat, precum si pentru
identificarea cailor si mijloacelor de
interventie pentru rezolvarea problemelor.
n domeniul asistentei sociale familiale sau cazuistice, care are n vedere individul si/sau familia, a.s. este
un instrument de lucru care se bazeaza pe metoda observatiei directe si
indirecte, folosind cel mai adesea teh-
de
actiune
cu
mentionarea
alternativelor posibile pentru masurile
propuse, punerea n aplicare a
planului, efecturea evaluarii periodice
n diferitele etape ale procesului si
evaluarea finala n momentul cnd
situatia
se
considera
rezolvata.
\Rodica Ghetau[
Vezi si: metode si tehnici de interventie
n asistenta sociala
Asigurari sociale
Asigurarile sociale sunt partea
componenta a sistemului de securitate
sociala care are drept obiectiv principal
compensarea prin beneficii n bani sau
n servicii a prejudiciilor suferite n
anumite situatii de risc (incapacitate
temporara sau permanenta de munca,
batrnete, somaj etc.) cu care se confrunta cei asigurati. Sistemul de asigurari sociale se bazeaza pe colectarea resurselor (fondurilor) de la cei asigurati n sistem contributoriu si distribuirea beneficiilor/primelor de asigurare catre cei confruntati cu situatia de
risc asigurata sau catre urmasii acestora, n concordanta cu contractul de
asigurare. Asigurarile sociale pot fi de
stat (sau publice) sau private.
mpreuna
cu
asistenta
sociala,
asigurarile sociale alcatuiesc sistemul
de securitate sociala.
Cerinta principala pentru un sistem de
securitate sociala este ca el sa se
constituie prin cele doua componente
ale sale, sistemul de asigurari sociale de stat si sistemul de asistenta
sociala ntr-o retea de siguranta, de
securitate sociala (safety net), care sa
protejeze cetatenii n fata oricarui risc
social. Completitudinea, dar si comple-
Asistenta sociala
ntr-un sens mai larg, asistenta sociala
se refera la orice beneficiu financiar
sau serviciu social noncontributoriu, finantat din taxele si impozitele generale
sau din fonduri sociale speciale. ntr-un
sens mai restrns, conceptul de asistenta sociala nu include ansamblul de
beneficii si servicii sociale universalistcategoriale, definind doar acel ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate si servicii specializate de protejare a persoanelor,
grupurilor sau comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar n dificultate. n acest sens, asistenta sociala
(engl., social work) este acordata pe
baza unei testari a posibilitatilor (mijloacelor) de trai sau a conditiilor
speciale, eligibilitatea nefiind deci rezultatul direct al ncadrarii respectivilor
indivizi ntr-o categorie predeterminata.
Conditiile speciale ce determina nevoia
de asistenta sociala se pot datora fie
unor circumstante de ordin economic
(venituri insuficiente, saracie) sau
socio-cultural
(zone
defavorizate,
somaj cronic etc.), fie pot avea o
determinare biologica sau psihologica,
ce nu permite indivizilor realizarea prin
mijloace si eforturi proprii a unui mod
normal, decent, de viata.
Obiectivul interventiei asistentei sociale
este deci, n acest sens, de a sprijini
116
tentei sociale, asistenta sociala a indivizilor sau grupurilor n situatii de necesitate, indiferent de natura acestora,
se constituie ca un drept universal al
tuturor membrilor unei comunitati.
Functiile serviciilor de asistenta sociala. Serviciile de asistenta sociala si
propun oferirea unui suport profesional
n vederea sprijinirii dezvoltarii la nivelul individului sau grupului a capacitatilor proprii de solutionare a problemelor cu care se confrunta, i.e. de a
reda acelora n nevoie autosuficienta
n vederea unei vieti decente. O functie, de asemenea importanta, a serviciilor de asistenta sociala este aceea
de a intermedia si facilita accesul
diferitilor indivizi sau grupuri sociale la
alte servicii si programe sociale, cum
ar fi educatia, sanatatea publica, diferite transferuri sociale la care sunt
ndreptatiti, dar si de aparare a intereselor si drepturilor acestora n cazuri
exceptionale. Prin extensie, aceasta
functie se reflecta si n procesul de abilitare a indivizilor sau grupurilor (vezi
empowerment), n relatiile lor cu alti
indivizi, grupuri sau institutii sociale.
Prin nsasi natura lor, ca un instrument
de asistenta individualizata, serviciile
de asistenta sociala sunt puternic focalizate, asigurnd eficienta utilizare a
resurselor sociale n ajutorarea anumitor grupuri-tinta.
Serviciile de asistenta sociala au deci
dubla functie de a (re)conecta individul la mediul sau social direct - familie,
prieteni, comunitate -, dar si la mediul
sau social mai larg - piata muncii,
institutii sociale, si de a activa
procesele de mobilizare a resurselor
sociale n vederea rezolvarii eficiente
a unor probleme sociale generale sau
locale.
comunitatilor si n special efectele negative de ordin social si uman, e.g., vagabondaj, prostitutie, alcoolism, delincventa, saracie, marginalizare, inadaptare, dezorganizarea familiilor, abandonul copiilor, abuz si neglijenta. Cartarea cazuistica a problemelor sociale
din mediul urban reprezinta deci punctul de plecare al interventiilor de asistenta sociala. Dar, asa cum afirma
Xenia Costa-Foru Andreescu, n conceptia profesorului D. Gusti, era necesara crearea unor tehnicieni si a unei
asistente sociale stiintifice, avnd doua
misiuni:
a) cunoasterea tuturor situatiilor ngrijoratoare ale vietii sociale, prin folosirea metodelor si tehnicilor investigatiei sociologice, adica prin cercetari de monografie interdisciplinara (pe cadre de manifestari),
cercetarea fiind, de rndul acesta,
si pentru depistarea si ntelegerea
tuturor fenomenelor individuale
anomice;
b) elaborarea unor tehnici de interventie directa, prin mijloace de asistenta sociala nchisa (prin unitati si
institutii specializate), dar mai ales
prin asistenta sociala deschisa (adica individualizata) (Stahl, 1980, p.
339).
Ca urmare, n 1929, ia nastere Scoala
Superioara de Asistenta Sociala din
Romnia Principesa Ileana sub egida
directa a Institutului Social Romn, recunoscuta de Ministerul Sanatatii si al
Ocrotirilor Sociale. Programa acestei
scoli cuprindea cursuri de biosociologie
a familiei (normale, dezorganizate, divortate, concubinaj), de sociologie a
colectivitatilor si grupurilor sociale
dependente social, de sociologie a
delincventei, legislatie, economie poli-
cialiste, era caracterizata de o profunda subdezvoltare, serviciile de asistenta sociala fiind mai degraba reduse
la functionarea - n conditii deosebit de
precare si inadecvate, att din punctul
de vedere al resurselor materiale, dar
si al celor umane - institutiilor de asistenta sociala pentru copii abandonati,
persoane cu handicap sau batrni.
n 1990 se renfiinteaza nvatamntul
de asistenta sociala, din nou n strnsa
legatura cu relansarea nvatamntului
de natura sociologica. Initial, acesta a
luat forma de colegiu, fiind din 1992
organizat la nivel universitar. Desi
formarea specialistilor a reprezentat o
preocupare solida nca de la nceput,
dezvoltarea unui sistem de asistenta
sociala si servicii n acest domeniu a
ramas cu mult n urma, datorita unei
lipse de strategie, dar si de vointa
politica, la nivel national. ncercarile de
reabilitare institutionala a asistentei
sociale au fost mai degraba sporadice
si fragmentare, adesea nefezabile si cu
efecte adverse, ca n cazul reabilitarii
institutiilor deja existente de asistenta
sociala.
n momentul de fata nu exista o retea
sau un sistem national de servicii de
asistenta sociala. Serviciile existente
s-au dezvoltat mai degraba punctual, n
lipsa unei strategii generale, si la
initiativa, dar n majoritatea cazurilor si
cu suportul financiar al sectorului
nonguvernamental. Fundatiile si organizatiile nonguvernamentale au jucat un
rol esential n dezvoltarea unor programe si servicii de asistenta sociala
specializata, n special n domeniul protectiei copilului. De altfel, singurul serviciu public specializat, organizat la
nivel judetean, pe lnga consiliile judetene, este cel n domeniul protectiei
125
Asistenta sociala
a persoanelor vrstnice
Vrstnicii fiind o categorie vulnerabila,
defavorizata, supusa riscurilor multiple, prioritatea numarul unu a politicilor sociale privind mbatrnirea este
protectia sociala, axul central al
acestor politici, care include un larg
evantai de masuri de ordin social si
economic. Daca sistemele de asigurari (n special cele de pensii si de
sanatate) sunt criticabile, perfectibile,
dar exista n aproape toate tarile,
asistenta sociala a persoanelor vrstnice este adesea insuficienta sau ineficienta.
Este cunoscut faptul ca populatia planetei se afla sub semnul unui proces
de mbatrnire demografica, apreciat
ca inexorabil si ireversibil. Fenomen
complex, avnd consecinte multiple n
plan demografic, social si economic, al
sanatatii si, de asemenea, n plan
psihologic, prin atitudinea societatii
"nevrstnice" fata de o minoritate n
crestere constanta, mbatrnirea populatiei a determinat comunitatea internationala sa-i acorde din ce n ce mai
multa atentie; astfel, Organizatia Natiunilor Unite, periodic, ncepnd cu anul
1982, cnd a avut loc la Viena Adunarea generala mondiala consacrata
vrstei a treia, atrage atentia guvernelor tarilor membre sa-si elaboreze planuri de actiune, pe de o parte, pentru
126
locuita cu legitimitatea conferita de putere; sefii de triburi, marii preoti, patriarhii sunt alesi dintre cei vrstnici. Apar
institutii care consacra autoritatea si
puterea batrnilor - gerontocratia (care
nu avea atunci conotatia, n genere
peiorativa, care i se acorda astazi) Sfatul nteleptilor, Consiliul Batrnilor,
Gerusia, Senatum (de la senex care
nseamna batrn).
Mai trziu se pierde puterea politica si
juridica, batrnii trec pe planul doi devin consilieri, si pastreaza privilegiul
de a fi respectati, adica privilegiul moral,
se exprima n filosofie, pozitia lor
ramnnd importanta n societate (chiar
daca nu mai intervin prea mult, n mod
direct n procesele de decizie) si n
familie: pater familias si matrones.
n evul mediu, batrnii sunt mai
degraba ignorati dect recuzati.
Ierarhia este fundamentata pe forta, nu
pe vrsta, societatile fiind razboinice,
se valorizeaza forta, consecinta fiind
excluderea batrnilor.
n evul mediu trziu se manifesta o
oarecare preeminenta a tineretii; crestinismul impune "religia Fiului". Vrstnicii
ramn bine reprezentati printre clerici, iar
ponderea lor n structura populatiei era
asemanatoare cu cea de azi, datorita
faptului ca razboaiele si epidemiile acelui
timp i extermina mai ales pe tineri. Se
manifesta, de asemenea, o atitudine de
misoginie fata de femeia n vrsta, ceea
ce reprezinta un regres fata de
antichitate cnd, alaturi de pater familias,
exista si matrones - autoritatea femeii n
vrsta.
Renasterea este favorabila mai ales
adultilor tineri, batrnii pastrndu-si
nsa rolul n familie. Batrnii devin nsa
si saracii societatii, discriminarea
femeii n vrsta continund. Ceea ce
127
apare ca o noutate si va constitui premisa unei perceptii corecte si favorabile a batrnetii este nceputul preocuparilor pentru aprofundarea psihologiei
batrnilor (Montaigne, Rembrandt,
Franz Hals, Shakespeare).
Secolul al XVIII-lea poate fi considerat
ca un punct de plecare important
pentru constructia politicilor sociale
contemporane privind mbatrnirea.
ncepe
sa
fie
recunoscuta
specificitatea batrnetii ca "fenomen
social", batrnii nemaifiind perceputi ca
indivizi, ci ca "grup social" n stat. Ei
ncep sa fie luati n seama pentru
particularitatile lor de grup si, foarte
important, pentru nevoile lor specifice.
Ulterior se construiesc raspunsuri la ntrebarile legitime: "Cum este traita batrnetea?" si "Care este locul batrnetii
n societate?" Aceasta perioada, importanta pentru devenirea acestui grup
populational, a fost considerata de gerosociologi (precum Pierre Gutlon):
"nasterea batrnilor". n continuare ncep sa apara studii demografice, de
morbiditate si mortalitate, dezvoltndu-se si o imagine pozitiva a batrnetii.
Imaginea, care aproape se generalizase, a batrnului decrepit, avar etc. e
nlocuita cu imaginea batrnului ntelept, nimbat de serenitate si generozitate (Voltaire). ncep sa fie fundamentate disciplinele care se vor ocupa
cu studiul diferitelor prerogative si laturi
ale mbatrnirii - gerontologia, geriatria,
ca si demografia, sociologia, psihologia, acestea din urma dezvoltndu-si
subdomenii consacrate fenomenului
mbatrnirii.
Un alt moment important al acestei
istorii a fost definirea conceptului de
mbatrnire a populatiei (consacrat
ulterior ca mbatrnire demografica a
ocrotire!) care conlocuieste cu persoana vrstnica, altor persoane din anturajul permanent al vrstnicului sau
celor care vin ntmplator n contact cu
acesta, deci care nu au calitatea de
rude, si, n sfrsit, institutiilor, care nu
tin seama de conditia de persoana
defavorizata a persoanei vrstnice,
care ignora sau chiar ncalca drepturile
acesteia.
n cazul batrnilor, abuzul prin abandon este, de asemenea, o abatere
morala de la comportamentul normal n
familie. n trecut si astazi, n unele tari,
abandonul parintilor de catre copii este
sanctionat si de lege. "Daca cineva nu
asigura subzistenta tatalui si mamei
sale, atunci el va fi denuntat Consiliului, care l va denunta pe vinovat si l
va conduce la nchisoare", spunea o
inscriptie din Delphi, n Grecia Antica.
Abuzul financiar asupra vrstnicilor a
declansat n tarile occidentale preocupari staruitoare de combatere si prevenire, n esenta de protectie; nseamna determinarea persoanei vrstnice
de a ceda bunurile (bani, locuinta, alte
valori) n schimbul promisiunii de a i se
acorda ngrijiri; n multe cazuri, constatndu-se ca acest contract ntre cei doi
parteneri nu este respectat de cel
interesat de a obtine profituri materiale.
Fie ngrijirile nu i sunt acordate potrivit
nevoilor, fie calitatea acestora lasa de
dorit, fie persoana este neglijata
(nfometare, neadministrare a medicamentelor, privarea de consultul medical
etc.), ceea ce (se si sconteaza acest
lucru) i grabeste sfrsitul. n multe
cazuri, acceptarea acestui contract
care nu va fi onorat este obtinut prin
presiune psihologica, prin santaj sau
ca urmare a lipsei de discernamnt a
persoanei vrstnice.
tate interesului si posibilitatilor acestora. Scopul este si el diferit, n sensul ca nu se urmareste obtinerea
unei diplome n vederea angajarii, ci
dobndirea de cunostinte noi si
exercitiul intelectual si stimularea
capacitatii de nvatare a persoanelor vrstnice.
x Terapia ocupationala este o metoda de terapie care foloseste drept
agent terapeutic un factor social activitatea - apartinnd, ca urmare,
socio-terapiei. Este utilizata mai
ales n cadru institutional (camine,
unitati pentru bolnavi cronici), dar si
n comunitate (cercuri de terapie
ocupationala de cartier), n psihiatrie si n geriatrie; este o terapie
complementara celorlalte terapii farmacologica, chirurgicala, fizicala.
x Clubul geriatric (pentru persoane
vrstnice) este un loc de ntlnire a
persoanelor vrstnice singure, ca si
a celor ce simt nevoia contactelor
sociale, avnd rol de combatere a
izolarii si consecintelor sale, de
mentinere si largire a contactelor
sociale, aspect cu importanta esentiala n conservarea vitalitatii persoanelor vrstnice. Numite si structuri (locuri) de socialitate, sunt raspndite n tarile occidentale; n
Franta, de pilda, exista circa 20.000
de cluburi geriatrice.
x Locuintele protejate (apartamente
terapeutice) - sunt locuinte proiectate special pentru asigurarea confortului persoanelor vrstnice dependente avnd diverse handicapuri. Amenajari si adaptari variate
ale accesului n locuinta, a dependintelor, a instalatiilor etc. permit
persoanelor dependente sa locuiasca singure n conditii de confort si
securitate crescute. Acest tip de
Asociatie de proprietari
Este forma de asociere a proprietarilor
unui condominiu ce are ca scop administrarea cladirii n mod eficient si controlat. Asociatia de proprietari este persoana juridica cu caracter nonprofit.
n asociatia de proprietari pot intra inclusiv proprietarii spatiilor cu alta destinatie dect aceea de locuinta. Asociatia de proprietari se poate constitui
si pe o scara, precum si pe mai multe
cladiri nvecinate, legate de un interes
comun (ex: centrala termica de bloc,
anexe gospodaresti etc.) daca si numai
daca n fiecare din aceste cladiri sunt
mai mult de doi proprietari si mai putin
de 20.
Atributiile majore ale asociatiei de proprietari cuprind: 1) administrarea fondurilor si a bunurilor; 2) actionarea sau
sustinerea n justitie a intereselor legate de cladire; 3) ncheierea contractelor
cu furnizorii de servicii pentru exploatarea si ntretinerea cladirii si derularea
si urmarirea acestor contracte; 4) asi-
B
Beneficii bazate pe testarea
mijloacelor de trai
Vezi beneficii selective
Beneficii contributorii
B.c. sunt acele beneficii sociale - monetare sau n natura - conditionate de
plata unei contributii de catre individ.
B.c. caracterizeaza sistemele de asigurari sociale. n majoritatea sistemelor
de asigurari sociale nu este suficienta
plata contributiei, ci si perioada de timp
n care aceasta contributie a fost
platita. B.c. iau forma unor drepturi
cstigate, fiind strns legate de prezenta pe piata muncii. Ele nu reprezinta reflectii ale drepturilor sociale
asociate statutului de cetatean. Cele
mai frecvente beneficii contributorii
sunt pensiile de vrsta si boala, ajutoarele de somaj si serviciile medicale
(acolo unde acestea sunt organizate
sub forma sistemelor de asigurari).
Aceste beneficii se rasfrng adesea si
asupra persoanelor dependente din
punct de vedere financiar din familia
persoanei care plateste contributia,
e.g., pensia de urmas pentru copii sau
sotiile casnice ale salariatului, n cazul
n care acesta moare ca urmare a unui
accident de munca, serviciile medicale.
n Romnia, principalele beneficii contributorii sunt legate de sistemul de asigurari sociale de vrsta, accident sau
boala, de sistemul de asigurari mpotriva somajului si de sistemul de servicii de sanatate. n cazul serviciilor de
sanatate, statul, precum si casele de
asigurari platesc contributia, respectiv
serviciile pentru anumite categorii de
persoane considerate a fi n incapacitate de plata: statul plateste pentru
beneficiarii de ajutor social si militarii n
termen, casele de asigurari platesc
serviciile medicale pentru copiii minori,
studenti si persoanele dependente de
salariatii care contribuie la sistemul de
asigurari sociale de sanatate.
Spre deosebire de un sistem privat de
asigurari, bazat pe voluntariat, sistemele de asigurari sociale sunt obligatorii pentru toti salariatii. Plata contributiei la aceste sisteme nu se realizeaza
n functie de categoria de risc din care
face parte potentialul beneficiar, ci, n
majoritatea cazurilor, n functie de
capacitatea de plata a individului, de
obicei n functie de venitul sau (ca
procent din acesta). Sistemele de asigurari se constituie ca fonduri sociale
speciale (e.g., fondul de asigurari sociale, fondul de solidaritate sociala,
fondul de somaj), administrate de catre
stat sau de catre comitete independente, formate si din reprezentanti ai
statului (e.g., fondul de asigurari de sanatate). Nivelul b.c. poate fi egal pentru
toti beneficiarii (de exemplu, sistemul
de pensii de asigurari sociale n Marea
Britanie) sau poate fi pozitiv corelat cu
contributia - la limita, n directa proportionalitate cu aceasta. n ceea ce priveste serviciile sociale de tip contributoriu, acordarea acestora se realizeaza
n functie de nevoie, asa cum este ea
definita de catre sistemele expert (n
cazul serviciilor de sanatate, de catre
reprezentanti ai sistemului sanitar).
142
Beneficii contributorii
Pentru a prentmpina abuzurile utilizarii unor astfel de servicii si deci pentru
un control mai mare asupra cheltuielilor, dar si din ratiuni de eficienta a sistemului, sunt percepute taxe simbolice
pentru orice serviciu medical acordat
(n SUA, indiferent de ct de comprehensiva este asigurarea medicala,
chiar si n sistem privat, primele costuri
sunt suportate de catre pacient, variind
de la 100 la 800 de dolari SUA, restul
sumei fiind suportata de casa de
asigurari).
n afara sistemelor de asigurari sociale
pot exista si sisteme de asigurari ocupationale, organizate si administrate de
reprezentanti ai patronilor ntr-un anumit domeniu. Acest sistem de b.c. ocupationale poate duce la diferentieri sociale, datorita diferentelor n beneficiile
acordate (e.g., sistemul de asigurari
sociale ocupationale are pondere semnificativa n cadrul sistemului de protectie sociala n Germania).
Dezavantajele b.c. sunt legate de faptul ca ofera protectie sociala numai
acelor categorii de persoane integrate
pe piata muncii, dar avnd si o continuitate n munca, precum si o forma de
angajare stabila. Persoanele care, datorita unei calificari reduse sau unei calificari redundante, nu pot intra pe piata
muncii sunt excluse de la protectia
sociala prin intermediul b.c. n aceeasi
situatie se afla si cei cu istorie scurta
sau fluctuanta de munca sau fara o
forma de angajare stabila. Ele sunt
considerate, datorita acestei limitari, a
fi discriminatorii n raport cu femeile,
dar, n unele cazuri, si n raport cu minoritatile etnice. Aceste categorii sunt
considerate a fi dezavantajate n raport
cu intrarea pe piata muncii, dar si n
raport cu forme de angajare stabile.
Pentru compensarea acestor dezechilibre, n unele tari au fost institutionalizate forme explicite de discriminare
pozitiva n ceea ce priveste angajarea,
n vederea crearii unui sistem de
angajare ce ofera oportunitati egale
(vezi si discriminare).
Problemele legate de capacitatea de
plata a acestor b.c. din diferitele fonduri sociale speciale au nceput sa
apara o data cu cresterea somajului si
aparitia unor patternuri de angajare ce
prezinta fluctuatii majore, att din punct
de vedere al continuitatii, ct si ca
forma de angajare. Aceasta iminenta
incapacitate de plata a dus, n multe
tari, la reconsiderarea sistemelor de
asigurari sociale, n special a celor de
pensii (fie prin introducerea unui fond
suplimentar privat de pensii, fie prin
egalizarea beneficiilor, fie printr-o indexare inadecvata a beneficiilor, ducnd la constanta lor erodare n termeni reali). Aceste probleme au repercusiuni asupra relatiei ntre contributie si beneficiu, modificnd adesea
relatia n sensul reducerii gradului de
corelare pozitiva.
Avantajele legate de b.c. se refera la
faptul ca sunt considerate drepturi
cstigate si deci revendicarea acestora nu este considerata, din punct de
vedere social, stigmatizanta. Consecinta directa este o rata de acoperire
mare n raport cu celelalte beneficii
sociale. Un alt avantaj al acestora este
de ordin economic: prin scaderea
costurilor
individuale
asociate
diferitelor riscuri, creste mobilitatea pe
piata muncii si, cu aceasta, si eficienta
economica. Unele b.c., ca de exemplu,
ajutoarele n caz de somaj, sunt, n
majoritatea tarilor, acordate pe perioade de timp relativ reduse pentru a
prentmpina unele distorsiuni majore
143
Beneficii
de protectie sociala
Vezi beneficii sociale
Beneficii n natura
Vezi beneficii nonmonetare
Beneficii monetare
B.m. se refera la toate beneficiile sociale oferite sub forma unor sume de
bani, spre deosebire de subventii (care
scad costurile de consum ale indivizilor
sau familiilor), de credite fiscale indirecte (care cresc puterea de cumparare a indivizilor, dar nu se realizeaza
Beneficii nonmonetare
bile, ducnd astfel la cresterea veniturilor publice. \Luana M. Pop[
Vezi si: beneficii nonmonetare; servicii
sociale
Bibliografie selectiva: Barr (1993)
Beneficii noncontributorii
B.n.c. sunt acele beneficii sociale, monetare, n natura sau sub forma de servicii, neconditionate de plata prealabila
a unei contributii de catre individ. Astfel
de beneficii sunt finantate n general
din taxele si impozitele generale.
Din categoria b.n.c. fac parte beneficiile sau serviciile universalist-categoriale, de tipul serviciilor educationale,
alocatiei pentru copii sau alocatiei
pentru familii cu mai multi copii, dar si
beneficiile selective, acordate pe baza
unui test aplicat mijloacelor de trai ale
individului sau familiei.
Principiile alocative la baza acestor
doua categorii de b.n.c. sunt diferite, la
fel si impactul lor redistributiv. Beneficiile universalist-categoriale beneficiaza de un proces alocativ n baza unor
criterii categoriale, fiind instituite ca
drepturi sociale, n baza unui sentiment
de solidaritate sociala, n timp ce
beneficiilor selective le este asociat un
principiu alocativ de tip discretionar, iar
eligibilitatea acordarii acestora este
conferita n baza unui test al nevoii, n
sensul mijloacelor de trai si al capacitatii de plata. Daca beneficiile universalist-categoriale sunt asociate unei redistributii preponderent intrapersonale,
redistributia prin intermediul beneficiilor
selective are un caracter eminamente
progresiv, interpersonal. Legitimitatea
b.n.c. este esentiala ct timp acestea
Beneficii nonmonetare
B.n.m. pot lua forma beneficiilor n
natura, n bunuri si produse, precum si
forma unor beneficii acordate prin
intermediul sistemului fiscal (e.g.,
scutirea de taxe si impozite pentru cei
cu venituri mici, sub o anumita limita,
reducerea taxelor si impozitelor n
cazul familiilor cu copii, neimpozitarea
veniturilor destinate platii anumitor
bunuri sau servicii) sau subventii (e.g.,
subventionarea transportului public).
Serviciile sociale reprezinta si ele, la
rndul lor, o forma de beneficii nonmonetare. Scopul acestora este de a
degreva indivizii de anumite cheltuieli,
crescnd astfel bunastarea acestora.
Un argument n favoarea adoptarii de
b.n.m. n detrimentul beneficiilor monetare este acela al posibilitatii de control al consumului indivizilor sau familiilor, asigurnd astfel o directionare
mai eficace a resurselor sociale catre
satisfacerea unor nevoi considerate de
baza. Astfel, se pot preveni comportamente de consum irationale din punct
de vedere social, ce nu justifica utilizarea fondurilor publice. Acest argument este sustinut n special n cazul
145
Beneficii selective
beneficiilor ce sunt directionate catre
copii; pentru a prentmpina utilizarea
beneficiilor de catre parinti n alte scopuri dect acela de a creste bunastarea copiilor, adesea se prefera alegerea unor tipuri de b.n.m., ca de exemplu, asigurarea unor mese gratuite
copiilor de vrsta scolara (crescnd
astfel si participarea scolara).
n SUA, de exemplu, singurul program
national de tip selectiv, celebrul Food
Stamps Program (tichete de produse
alimentare) ofera celor eligibili, i.e. familiilor cu venituri foarte scazute, o serie de tichete ce pot fi utilizate numai
pentru achizitionarea unor bunuri alimentare considerate importante sau
de baza. Ele nu pot fi convertite n bani
si nici nu pot fi utilizate pentru
achizitionarea altor bunuri dect cele
strict definite de catre program. Astfel
se prentmpina posibilitatea unui consum irational al populatiei sarace, de
exemplu, cumpararea de alcool, tutun,
droguri, consum ce are ca efect cresterea marginalizarii celor saraci, cresterea probabilitatii ca acestia sa ramna
n saracie, dar si cresterea unor fenomene negative la nivel social, ca de
exemplu, criminalitate, stare precara a
sanatatii viitoarei forte de munca, nivel
de educatie scazut. Aceasta abordare
porneste de la ideea ca saracii nu
merita dreptul la alegere libera.
Un al doilea argument adus n favoarea b.n.m. este cel al posibilitatii de
promovare, fara echivoc, a unor bunuri
sociale evaluate pozitiv de catre societate. Investitiile n starea de sanatate a
populatiei, n serviciile educationale, n
formarea si protejarea copiilor pot fi
considerate a ncuraja promovarea
anumitor valori social pozitive. B.n.m.
si serviciile sociale n mod special prezinta avantajul de a directiona transfe-
rurile exact n sensul valorizat de societate. Un astfel de argument presupune implicit lipsa de neutralitate a statului din punct de vedere moral.
Principala critica la adresa acestei
abordari este tocmai aceasta limitare a
libertatii de decizie a individului sau familiei n raport cu propriul consum,
respectiv stil de viata. Acest control al
consumului duce, printre altele, si la
cresterea stigmei asociate beneficiilor
sociale si celor selective n mod
special.
n Romnia, principalele b.n.m. iau forma subventionarii sau gratuitatii anumitor bunuri de consum de baza si a
unor servicii, pentru anumite categorii
(e.g., subventionarea transportului public pentru elevi, studenti, persoane cu
handicap si pensionari, subventionarea
costurilor educationale prescolare).
\Luana M. Pop[
Vezi si: beneficii monetare; servicii
sociale
Bibliografie selectiva: Barr (1993)
Be
Beneficii selective
B.s. sunt acele beneficii sociale noncontributorii, acordate n functie de
nevoie, n urma aplicarii unui test.
Testarea nevoii (Hadenius, 1986) nu
este nsa un termen cu putere de
discriminare ridicata si, ca atare, nu
este utilizat n caracterizarea b.s. dect
n masura n care se refera la abilitatea
de plata a individului, deci la nivelul
mijloacelor sale de trai. Testarea nevoii
poate fi nteleasa si ca aplicatie a
normelor profesionale (ca, de exemplu,
prescrierea unui anumit tratament unui
bolnav). Ca o consecinta, b.s. se regasesc n literatura de specialitate si sub
146
Beneficii selective
Beneficii selective
Beneficii selective
special n cadrul populatiei de culoare.
Unul dintre studiile realizate sub auspiciile Comisiei pentru Justitie Sociala
(instituita la initiativa Partidului Laburist
n Marea Britanie, n 1992) confirma,
de exemplu, dependenta comportamentelor n ceea ce priveste integrarea
pe piata muncii a femeilor casatorite de
tipurile de beneficii existente (A. Pratt,
1997).
B.s. prezinta si unele probleme n
raport cu nsesi obiectivele pe care se
presupune ca le deservesc si n
special n raport cu reducerea saraciei.
Razboiul mpotriva saraciei, declarat
de catre administratia Johnson n SUA
n anii '60, a avut ca efect extinderea
programelor de beneficii selective. Eficacitatea acestora nsa nu s-a dovedit
prea mare. Multe din studiile de evaluare realizate n anii '70 si '80 asupra
acestor programe atesta lipsa de
eficacitate a acestora. Grsta EspingAnderson si John Micklewright (1991)
prezinta ratele de reducere a saraciei
ca urmare a taxarii si impozitarii si a
transferurilor sociale n trei tari cu
profiluri sociale ale statului foarte diferite (Suedia, SUA si Germania), la nceputul anilor '80. Din datele prezentate
rezulta ca cele mai mici rate ale saraciei, dar si cele mai mari rate de
reducere a saraciei se regasesc n
cadrul modelului suedez, urmat de cel
german. SUA, cu o preponderenta a
b.s. n raport cu beneficiile universalistcategoriale, prezinta cele mai ridicate
rate de saracie, att pentru ntreaga
populatie, ct si pentru familii cu copii
si familii monoparentale (pentru detalii,
vezi si "beneficii selective" n Dictionarul de saracie). Pauperizarea pare a
fi inerenta sistemelor de b.s. - este si
concluzia la care ajunge Comisia
Beneficii sociale
argumentul sau principal, de ordin
moral,
n
favoarea
beneficiilor
universalist-categoriale.
Ratele de acoperire a populatieitinta prin intermediul b.s. sunt relativ
scazute n raport cu cele ale beneficiilor universalist-categoriale. n analiza sa, ntemeiata pe politica sociala n
Marea Britanie, A. Pratt (1997) confirma ca rareori se ntmpla ca rata de
acoperire a populatiei sarace prin b.s.
sa ajunga la 50%. Chiar si cu ajutorul
unor campanii sustinute de informare a
publicului (adesea costisitoare), ratele
de acoperire sunt greu de crescut
peste un anumit nivel. Aceasta masura
se refera la eficienta orizontala si
vizeaza erorile de focalizare de tip F
(sau de tip I), n termenii lui Cornia si
Steward (1995).
Printre cele mai frecvente cauze ale
ratelor scazute de acoperire se
numara lipsa de informare a
populatiei eligibile n raport cu
existenta beneficiilor, dar si cu
modalitatea de aplicare, stigma
asociata revendicarii beneficiilor, dar
si costurile crescute, n termeni
monetari si de timp, asociate
procesului de aplicare pentru individ.
Un ultim set de dezavantaje este legat
de administrarea beneficiilor si costurile asociate acesteia. Structura si
aranjamentele institutionale si organizationale ale administratiei publice pot
facilita sau, dimpotriva, bloca eficacitatea si eficienta acestor tipuri de programe. Costurile de administrare, n
general superioare celor de administrare a beneficiilor de tip universalistcategorial, sunt n mare masura influentate si de aranjamentele institutionale preexistente. A. Pratt (1997), de
exemplu, invoca studiile Comisiei pen-
Beneficii sociale
B.s. constituie principala forma de suplimentare, respectiv substituire a veniturilor primare ale individului, familiei
sau gospodariei. Scopul acestora - la
limita inferioara - este asigurarea unui
minim de trai tuturor indivizilor. Beneficiile si serviciile sociale constituie,
alaturi de sistemul de taxe si impozite,
principalul mijloc de interventie al sta151
Beneficii sociale
tului n domeniul protectiei sociale, i.e.
al redistributiei bunastarii.
n literatura de specialitate se mai utilizeaza si termenii de "transfer social"
sau "beneficiu de protectie sociala", n
sens echivalent cu cel de beneficiu
social. n literatura economica, termenul de beneficiu social are o conotatie
diferita, desemnnd totalitatea beneficiilor obtinute n urma unei activitati, fie
ele directe, catre cel care a initiat
activitatea, fie indirecte sau externe, ce
se rasfrng asupra altor indivizi (J.
Black, 1997, p. 433). Administratia publica romneasca a institutionalizat ca echivalent al b.s. - termenul de provenienta franceza - prestatie sociala.
B.s. pot lua forma unor transferuri
monetare, crescnd n termeni reali
veniturile individului, familiei sau
gospodariei, sau se pot constitui sub
forma unor gratuitati sau subventii ale
diferitelor bunuri sau servicii de baza,
ducnd astfel la degrevarea partiala a
cheltuielilor individului, respectiv familiei sau gospodariei. B.s. se pot constitui n bunuri si/sau servicii oferite direct
individului; aceste tipuri de beneficii
poarta denumirea de beneficii n
natura. Att b.s. n natura, ct si gratuitatile, respectiv subventiile au ca rezultat controlul consumului individual (n
general, sunt subventionate acele bunuri si servicii al caror consum societatea l ncurajeaza, ca de exemplu,
produse alimentare de baza - pine,
lapte -, servicii medicale primare,
servicii educationale, credite pentru
constructia de locuinte), n timp ce b.s.
monetare cresc puterea de cumparare
a beneficiarului, fara nsa a-i diminua
acestuia libertatea de a-si alege singur
tipul de consum.
Beneficii sociale
Multi autori utilizeaza pentru a desemna aceste tipuri de beneficii fie
termenul de beneficii categoriale, fie pe
cel de beneficii universalist-categoriale. Exemple de astfel de beneficii, n
sistemul romnesc, sunt alocatia pentru copii si alocatia suplimentara pentru
familii cu mai multi copii. Beneficiile
selective sunt acordate n functie de
nevoie, n baza unui test aplicat mijloacelor de trai ale individului (fie ele
monetare, fie ele monetare si nemonetare, ca de exemplu bunuri de lux,
bunuri imobiliare).
Principalele categorii de b.s. sunt beneficiile de asigurari sociale contributorii (e.g., pensii de vrsta, de urmas,
de boala, de invaliditate, ajutorul de somaj) si beneficiile noncontributorii, selective sau categoriale, ca de exemplu,
alocatia pentru copii, ajutoarele sociale
pentru persoane cu handicap, ajutoarele bazate pe testarea mijloacelor,
subventii si gratuitati.
Sistemele de b.s. acopera n general
persoanele care depasesc vrsta de
pensionare (prin sistemele de asigurari), persoanele care nu se pot sustine
singure din punct de vedere financiar
(prin intermediul b.s. selective), din
diferite motive (e.g., handicap, boala,
somaj involuntar), si persoanele ce
apartin unor grupuri sociale considerate a prezenta un risc ridicat de a
ajunge n dificultate financiara (e.g.,
familii cu multi copii, familii monoparentale). Unele b.s. acopera si persoanele
aflate n ntretinerea beneficiarului,
chiar daca acestea nu fac direct parte
dintr-o categorie de indivizi eligibili.
n general, sistemele de b.s., tipul
acestora reflecta operationalizarea
unui obiectiv de justitie sociala, ca de
exemplu, mentinerea tuturor indivizilor
Beneficii unice
Beneficiile unice sunt acele beneficii
acordate nu pe o baza permanenta, ci
o singura data, n functie de necesitatile sau nevoile aparute ca urmare
a unei situatii speciale sau ca efect al
unei situatii cronice de deprivare de
resurse.
Beneficiile unice pot fi universalist-categoriale, ca de exemplu, indemnizatia de nastere, n sistemul romnesc, acordata tuturor mamelor ncepnd cu a doua nastere, sau pot fi
selective, de tipul ajutoarelor de urgenta (sistemul romnesc). n primul
caz, ele reprezinta un ajutor acordat
fiecarui individ sau familie n momentul n care trece prin anumite
momente, de exemplu, nasterea unui
copil. n cel de-al doilea caz, b.u. au
rolul de a oferi un ajutor imediat, n
cazuri de maxima necesitate, datorate
fie unor situatii sociale si economice
deosebite, fie unor calamitati naturale
(e.g., incendii, inundatii).
Beneficiile unice pot lua si forma unor
credite acordate fie pe baza testarii
mijloacelor, deci familiilor cu venituri
foarte reduse (e.g., microcreditele n
sistemul romnesc), fie acordate cate-
Beneficii univers
Beneficii universalistcategoriale
B.u.c. sunt beneficii sociale de tip noncontributoriu, acordate n functie de
criteriul apartenentei la o anumita
categorie, la limita oricarui individ, n
baza drepturilor sale de cetatean. n
154
acest caz limita se poate vorbi de beneficiu universalist. Acestea sunt mai
rare si ele vizeaza mai degraba anumite servicii sociale, ca de exemplu,
serviciile medicale (daca acestea nu
se acorda n baza unui sistem de asigurari, ci sunt gratuite si finantate din
taxele si impozitele generale). Exemple
de astfel de beneficii sunt alocatia
pentru copii (acordata tuturor copiilor,
indiferent de familia de provenienta),
alocatia suplimentara pentru familii cu
multi copii (acordata tuturor familiilor,
indiferent de veniturile acestora). Nivelul acestor beneficii este acelasi
pentru toti beneficiarii.
B.u.c. se constituie mai degraba ca o
reflectie a unui drept social, si nu a
unui ajutor acordat celor considerati a
fi n nevoie si deci dependenti sociali,
ca n cazul beneficiilor sociale selective. B.u.c au ca obiectiv principal
cresterea solidaritatii sociale, desfiintarea granitei ntre "avantajati" si "dezavantajati", ntre cei ce au si cei ce nu
au nevoie. Aceasta delimitare ntre
"noi" si "ei", caracteristica beneficiilor
sociale selective, este asociata unui
proces de stigmatizare a celor ajutati.
Universalismul presupune o renuntare
la ideea autosuficientei si egalitatea tuturor indivizilor n fata riscurilor. Redistributia asociata acestor tipuri de beneficii are mai degraba un caracter
intrapersonal, de minimizare a fluctuatiilor financiare si de bunastare ale unui
individ, familie sau gospodarie n decursul existentei, i.e. de ajustare a
veniturilor, respectiv a bunastarii, n
timp.
155
Birocraia de ghieu
Dezavantaje ale b.u.c.
Dezavantajele asociate acestor tipuri
de beneficii sunt n special de natura
economica: costurile pe care le
presupun astfel de sisteme sunt foarte
ridicate, ducnd, n consecinta, la cresterea cheltuielilor sociale ale statului.
Cresterea cheltuielilor sociale presupune, mai departe, cresterea nivelului
de taxare si impozitare a indivizilor.
Unele state, si acesta este n mare
parte si cazul tarilor Europei de Est si
Centrale, nu si pot permite cheltuieli
sociale att de ridicate n conditiile unei
economii nca suboptimale, ce presupune crearea unor structuri motivationale si concurentiale. Acesta pare sa
reprezinte un argument central al unor
organizatii internationale (ca de exemplu, Banca Mondiala si FMI) n defavoarea adoptarii n tarile n tranzitie a
unor astfel de sisteme de beneficii.
Criticile acestor sisteme de beneficii
sunt si de natura morala. Sistemele de
b.u.c. tind sa duca la standardizarea
serviciilor oferite populatiei (e.g., aceleasi servicii medicale pentru toti) si
deci la lipsa de optiune a indivizilor n
raport cu tipul acestora. Acesta pare a
fi si un efect al descurajarii sectorului
privat n oferirea unor alternative de
protectie sociala. n ce masura - se
ntreaba criticii - este statul ndreptatit
sa se implice ntr-un grad att de ridicat n viata cetatenilor, privndu-i de
libertatea alegerii unui proiect de viata
individual?
Universalismul, legat de ideologia colectivista, presupune ca statul nu este
neutru din punct de vedere moral, ci
purtator al unor optiuni valorice n ceea
ce priveste cel putin unele proiecte de
viata (Rothstein, 1998). Statul porneste
de la o imagine mai mult sau mai putin
Birocratia de ghiseu
(street-level-bureaucracy)
B.d.g. - n original "street-level-bureaucracies" - reprezinta un concept introdus de Michael Lipsky (1980) pentru a
desemna acele servicii publice n
cadrul carora proportia birocratilor de
ghiseu n totalul personalului angajat
este semnificativa. Birocratii de ghiseu
sunt acei functionari publici care intra
n contact direct si nemijlocit cu
beneficiarii de servicii publice si care
156
Birocraia de ghieu
dispun de o putere discretionara semnificativa n executia propriilor sarcini
de serviciu. Exemple de asa-numiti
"birocrati de ghiseu" sunt profesorii,
politistii, functionarii primariei nsarcinati cu asistenta sociala, asistentii
sociali.
Deciziile luate de birocratii de ghiseu
au un caracter redistributiv, dar si alocativ. n mare parte ei dispun de o putere discretionara n a decide eligibilitatea indivizilor pentru anumite beneficii, de a decide care sunt serviciile
"adecvate" fiecarui individ. Puterea lor
de a decide adesea asupra naturii,
nivelului si chiar a calitatii serviciilor
sau beneficiilor oferite le confera un rol
foarte important n cadrul furnizarii
politicilor sociale. Acest lucru nu nseamna ca birocratii de ghiseu nu trebuie sa respecte reguli, norme si standarde adoptate la niveluri decizionale
mai nalte; ca orice forma de birocratie,
b.d.g. sunt supuse unor reglementari
ierarhice. Prin natura lor nsa, de organizatii publice si de furnizori de servicii si beneficii sociale, b.d.g. influenteaza n mare masura rezultatul
distributiv efectiv al politicilor sociale.
Ele reprezinta, n ultima instanta, locul
unde politica sociala se concretizeaza.
Conditiile n care lucreaza birocratii de
ghiseu sunt caracterizate prin:
1. resurse financiare adesea insuficiente n raport cu sarcinile pe care
acestia trebuie sa le realizeze;
2. caracterul vag si ambiguitatea
obiectivelor organizatiilor n care
lucreaza;
3. faptul ca performanta realizarii
obiectivelor este greu de definit si
masurat;
4. faptul ca cererea pentru serviciile
furnizate de catre acestia tinde sa
Buget
Importanta unei analize organizationale care sa tina seama de constrngerile si mecanismele decizionale la
nivelul "cel mai de jos", i.e. al furnizarii
politicilor sociale, devine evidenta n
cadrul studiilor de evaluare a programelor sociale. Daca studiile initiale
asupra implementarii politicilor sociale
considerau adesea administratiile publice locale ca fiind principalii factori
responsabili pentru ineficienta programelor (atunci cnd aceasta nu se
datora unei structurari deficitare a programelor), studiile evaluative ce includ
aceasta componenta organizationala
duc la o ntelegere mai comprehensiva
si realista asupra limitelor "naturale"
ale programelor sociale si la o
reinterpretare a eficacitatii si eficientei
lor structurale. \Luana M. Pop[
Vezi si: implementarea politicilor
sociale;
putere
discretionara;
constructia sociala a beneficiarului
Bibliografie selectiva: Lipsky (1980)
Buget
ntr-o acceptiune mai larga, termenul
este utilizat pentru a desemna o
cantitate anume de resurse (bani, timp)
limitate, alocate unui obiectiv, si modul
de cheltuire (folosire) a acestora.
n limbajul economic b. este un tabel (o
balanta) de venituri si de cheltuieli
prevazute
pentru
o
perioada
determinata.
n domeniul financiar, aria termenului
se largeste, astfel nct prin b. se
evidentiaza nu numai raportul dintre
veniturile si cheltuielile banesti, ci si
structura cronologica pe surse de venit
si destinatie a cheltuielilor.
Istoric
Cuvntul buget si are originea n limba
franceza veche - bouge si bougete,
care nsemnau punga de bani. Primul
document istoric n care se ntlneste
notiunea de buget ca termen oficial se
gaseste n Franta, n Circulara din 9
Thermidor anul X (28 iulie 1802). n legislatia franceza, notiunea de buget
apare nsa n 1806, prin legea privitoare la finante. De atunci, notiunea a
fost preluata n timp si de celelalte
state din Europa.
n Romnia, n Regulamentul organic
al Munteniei si Moldovei (anii 18311832), este folosit cuvntul biudje si
expresia nchipuirea cheltuielilor anului viitor (George, 1924). Condici de
venituri si cheltuieli au existat nsa
chiar si n secolul XVII (1654), n Moldova, pe vremea lui Gheorghe Voda, si
n Muntenia, din 1694 - Codica de
venituri si cheltuieli din vremea lui
Brncoveanu.
Definitii
n Romnia, n legile finantelor publice
din 1991 si 1996 nu apare o astfel de
158
Buget
definire. O definire a bugetului care
dateaza din anul 1929 o gasim n
Legea contabilitatii publice (Monitorul
oficial nr. 167 din 31 iulie 1929):
Bugetul este actul prin care sunt
prevazute si n prealabil aprobate
veniturile si cheltuielile anuale ale
statului sau ale altor institutii publice".
O alta definire o ntlnim la M.
Lazeanu: A face un buget nseamna a
enumera, a evalua si a compara n
mod periodic, dinainte si pe o perioada
de timp n viitor, cheltuielile de facut si
veniturile de perceput (M. Lazeanu,
1942).
Din punct de vedere al finantelor publice, bugetul este regula de urmat de
catre puterea executiva si de catre
administratie. Din punct de vedere formal, este un act de putere legislativ,
adica o lege. Bugetul este o prevedere
privind o perioada viitoare, o data executat, el devenind un cont.
Bugetul public national cuprinde o
sfera foarte larga si ofera o imagine de
ansamblu a tuturor veniturilor si
cheltuielilor publice ale tarii. Cuvntul
public a fost introdus pentru a exprima
specificul domeniului, si anume
finantele publice, iar national indica
aria de cuprindere, si anume faptul ca
include toate veniturile si cheltuielile
tarii, prevazute n buget.
Bugetul public national are trei
elemente specifice:
este un act de previziuni, un tablou
evaluativ si comparativ de venituri
publice, cu specificarea surselor
banesti;
este un act de autorizare, prin care
puterea executiva este mputernicita de puterea legislativa sa perceapa venituri si sa cheltuiasca n
acord cu prevederile bugetare;
Buget
tivitatea sportiva si de tineret, asistenta
sociala, alocatii, pensii, ajutoare si
indemnizatii, toate acestea intrnd ntrun capitol distinct al bugetului de stat,
denumit "cheltuieli social-culturale. Tot
din bugetul de stat se mai asigura
cheltuielile necesare pentru: apararea
nationala, ordinea publica si siguranta
nationala, servicii de dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape, functionarea
autoritatilor publice, precum si cheltuieli pentru actiuni economice, dobnzi
aferente datoriei publice si alte cheltuieli ale statului.
Bugetul asigurarilor sociale de stat
este a doua componenta a bugetului
public national, si anume cea care
reflecta constituirea, repartizarea si
utilizarea fondurilor banesti necesare
ocrotirii pensionarilor, salariatilor si
membrilor lor de familie.
Este un buget cu caracter eminamente
social, reflectat, pe de o parte, de
modul de formare a veniturilor, prin
cotizatii sociale, dar mai ales prin
destinatia cheltuielilor.
Veniturile bugetului asigurarilor sociale
de stat provin n principal din impozite
directe, n cadrul carora cea mai importanta sursa o constituie contributiile
pentru asigurari sociale platite de catre
agentii economici si de catre salariati,
precum si din venituri nefiscale.
Cheltuielile din acest buget se fac
pentru: pensiile platite prin oficii, ajutoare si indemnizatii pentru incapacitate temporara de munca, indemnizatii
n caz de maternitate, pentru ngrijirea
copilului bolnav sau pentru ngrijirea
copilului pna la vrsta de doi ani,
ajutoare n caz de deces, acordarea
biletelor pentru tratament balnear si
odihna, cheltuieli cu plata taxelor pos-
Buget
social, camine culturale, biblioteci) si, nu
n ultimul rnd, pentru transporturi si
comunicatii.
Legea finantelor publice locale din 1998
nu prevede, n termeni de obligativitate
a platilor n domeniul social, dect o
serie de cheltuieli generale, fara a limita,
restrictiona sau ngradi libertatea decizionala locala. Practica de a impune
obligativitati financiare prin Legea
bugetului de stat anual bugetelor locale
Bugetul
de stat
Bugete
locale
Bugetul
asigurrilor
sociale
Fonduri extrabugetare
Fondul
de omaj
Fond pentru
pensia
suplimentar
Fondul special
pentru
sntate
Buget
Executia bugetara nseamna ncasarea integrala a tuturor veniturilor publice (impozite, taxe) si efectuarea
cheltuielilor n concordanta cu legea
bugetului sau a proiectiilor bugetare.
Executia bugetara poate fi:
1. echilibrata, atunci cnd cheltuielile
sunt egale cu veniturile prevazute;
2. excedentara, cnd veniturile realizate n perioada respectiva sunt
mai mari dect cheltuielile;
3. deficitara, n cazul n care cheltuielile depasesc veniturile sau ncasarile bugetare realizate.
Trebuie avuta n vedere ideea de echilibrare bugetara prin adaptarea cheltu-
1995
...
-6,0
-1,7
-2,0
-7,7
-3,1
-3,5
-0,5
-0,3
-4,8
-6,7
...
-3,9
1996
-6,5
-16,4
-1,8
-2,4
-4,2
-3,7
-5,1
-3,9
-0,3
-3,8
-8,2
-10,6
-5,1
1997
-12,0
-1,6
-2,2
-2,6
-5,5
-3,5
-6,5
-6,3
-1,9
-2,1
-5,1
-10,2
-5,8
1998
-3,7
0,7
-1,5
-2,9
-7,8
-3,2
-6,5
-6,2
-1,6
-5,5
-5,0
-4,2
-6,2
1999
-13,8
-1,0
-3,6
-4,1
-5,6
-3,5
...
-3,0
-0,7
-7,6
-6,2
-4,2
-1,7
Bugetul comunitar al Uniunii Europene este un buget format prin participarea tarilor membre. n 1995, de
ex., ncasarile bugetare s-au ridicat la
75,6 mld. ECU, adica 1,2% din PIB-ul
statelor membre, fata de 0,5% n 1973.
Principalii contribuabili la buget sunt
Germania, cu aproximativ 30%, Franta,
cu aproape 18%, si Marea Britanie, cu
Bun social
tele), care au o pondere de 1,8%. n
cele din urma, a patra resursa, creata
n 1988 pentru a finanta cheltuielile
datorate realizarii Actului Unic, este
calculata n functie de PIB-ul fiecarui
stat membru. Ea reprezinta 28,4% din
ncasari. Doua alte surse nu sunt
nscrise n buget. Acestea sunt prelevarile din productiile de otel si carbune
facute de catre CECO si contributiile
statelor la Fondul European de Dezvoltare (FED) nsarcinat cu ajutorul
destinat unui numar de 70 de tari din
Africa, Caraibe si Pacific (zise si ACP).
Cheltuielile
consacrate
garantarii
pretului si sustinerii pretului produselor
agricole, respectiv sustinerii venitului
agricol reprezinta aproximativ 45% din
total. Cheltuielile de structura, care finanteaza fondurile structurale, au cunoscut o puternica crestere si absorb
32% din total. Vin apoi principalele
actiuni n favoarea dezvoltarii si
cooperarii (6%) si cheltuielile de sustinere a cercetarii si dezvoltarii (3,7%).
Bugetul de familie reprezinta un sistem de evidenta prin care se nregistreaza sistematic si cronologic, de
regula pe o perioada de un an (pentru
a depasi problemele induse de sezonalitate), veniturile dupa natura lor (din
munca, din transferuri sociale, din alte
surse etc.), iar cheltuielile de consum
dupa destinatia lor (hrana, locuinta,
ngrijirea sanatatii, transport, nvatamnt). Aceste bugete se ntocmesc pe
diferite categorii socioprofesionale si
tipuri de familii reprezentative, selectate dupa reguli convenite oficial.
n Romnia, Institutul National de Statistica si Studii Economice organizeaza
cercetarea bugetelor de familie prin
Ancheta integrata n gospodarii (vezi
Bun social
B.s. (produs social, engl. social
product) este un produs intelectual sau
material, promovat cu scopul de a
schimba comportamentul unui grup socialmente semnificativ sau al ntregii
societati, ntr-un sens legitimat ca dezirabil. Prin grup socialmente semnificativ se ntelege un segment de populatie
al carei comportament creeaza sau
poate crea probleme cu impact la nivel
societal. Legitimarea dezirabilitatii comportamentului care se urmareste a fi
indus poate avea ca sursa fie recunoasterea sociala, fie demonstrarea
nocivitatii unui comportament contrar.
B.s. poate mbraca trei forme
principale (Kotler si Roberto, 1989):
o idee, care poate fi o credinta (perceptie asupra unei probleme factuale care nu include nici un fel de
evaluare), o atitudine (evaluare pozitiva sau negativa asupra unor idei,
obiecte, evenimente, oameni etc.)
sau o valoare (idee generala despre ceea ce este bine sau rau);
o practica, putndu-se concretiza
fie ntr-un act singular, fie ntr-un
model comportamental permanent;
un obiect tangibil, care reprezinta
de fapt doar instrumentul material
necesar inducerii comportamentului
dezirabil. \Gabriel Matauan[
Vezi si: justitie sociala
Bibliografie
selectiva:
Roberto (1989)
Kotler
163
si
Bunastare sociala
Bunastare sociala
B.s. reprezinta, la nivel principial, o
masura agregata a bunastarilor
(utilitatilor)
individuale.
La
nivel
principial, deoarece constructia unei
astfel de masuri ntmpina dificultati
multiple. O prima dificultate majora,
formulata de a treia teorema a
economiei bunastarii (vezi economia
bunastarii), este cea a imposibilitatii
constructiei unei astfel de masuri n
conditii de universalitate, consistenta
Pareto, independenta si nondictatura.
O prima ncercare de definire a bunastarii sociale a fost realizata de Pigou
(1920); Pigou pornea de la premisa
cardinalitatii, i.e. a masurabilitatii bunastarii si deci a comparabilitatii interpersonale a "bunastarilor individuale".
O alocare optima la nivel social a
resurselor, considera Pigou, se
realizeaza prin maximizarea sumei
bunastarilor individuale.
Aceasta perspectiva a fost nsa
puternic contestata, n special datorita
premisei fundamentale a cardinalitatii
bunastarii. Bunastarea, decid economistii, nu se poate masura; utilitatile
individuale pot fi cunoscute numai prin
ordinea preferintelor pe care le presupun. n acest context, criteriul Pareto
(1913) de optimizare sociala a alocarii devine esential. n conditiile considerarii bunastarii ca masura ordinala,
o stare sociala x poate reprezenta o
optimizare a bunastarii sociale n raport cu alta stare y, daca, prin schimbarea lui y cu x, cel putin un individ
cstiga si nici unul nu pierde. Acest
criteriu, preluat de catre ideologia
liberala, conform careia o redistributie
este echitabila daca respecta criteriul
de optimalitate Pareto, a fost nsa
Bunastare sociala
pierd de pe urma schimbarii. La limita,
daca o astfel de compensare se
produce, criteriul devine echivalent cu
cel paretian, conform caruia, n final,
nimeni nu pierde si cel putin cineva
cstiga.
Fara a intra n detalii tehnice
suplimentare, putem mentiona ca
printre cele mai importante ncercari de
constructie a unei functii a bunastarii
sociale se numara functia bunastarii
sociale a lui Bergson-Samuelson si
analiza lui Arrow asupra posibilitatii
constructiei acesteia. Functia bunastarii sociale, definita de Bergson (1938)
si rafinata de Samuelson (1947),
reprezinta mai degraba o functie reala,
ce determina bunastarea n functie de
"toate variabilele ce ar putea afecta bunastarea", fara a lua n calcul profilurile
preferintelor individuale asupra diferitelor stari sociale. Aceasta functie poate
fi considerata la limita o ordonare sociala a unui set de stari sociale alternative, n masura n care aceste ordonari pot fi reprezentate numeric (Sen,
1987), fara considerarea ordonarilor
individuale ale aceluiasi set de stari
sociale alternative. Functia bunastarii
sociale a lui Arrow (1951) porneste spre deosebire de functia BergsonSamuelson - de la profilurile individuale, i.e. ordonarile individuale ale diferitelor stari sociale, si statueaza imposibilitatea constructiei unei astfel de
functii de bunastare sociala n conditiile
respectarii principiului paretian, a independentei de orice alternativa irelevanta si a unui regim democratic (vezi
economia bunastarii).
Cum se masoara, n practica, bunastarea: atunci cnd se iau decizii n
ceea ce priveste politicile sociale, n
raport cu anumite obiective, sau cnd
se evalueaza impactul acestora?
Unii autori operationalizeaza bunastarea cu ajutorul conceptului de utilitate. Aceasta abordare se regaseste n
literatura de specialitate sub denumirea de "welfarism". Aceasta perspectiva si propune convertirea monetara,
n afara veniturilor individului, a tuturor
activitatilor ntreprinse de acesta: de la
convertirea n bani a productiei individuale destinate consumului propriu
(i.e. autoconsum), la activitatile gospodaresti prin care individul si reduce
cheltuielile asociate acelorasi servicii,
n cazul n care acestea ar fi cumparate, si, n sfrsit, la convertirea
timpului liber ntr-o masura monetara.
Astfel se obtine o masura a utilitatii
monetare "complete". Aceasta abordare nsa se confrunta cu o serie de
probleme legate de convertirea monetara a diferitelor dimensiuni ale utilitatii.
Alti autori reduc masurarea bunastarii
la
venituri
monetare.
Aceasta
abordare este cunoscuta sub numele
de "non-welfarism" si este cel mai
frecvent utilizata. Bunastarea este
redusa astfel la o masura a puterii de
cumparare.
Sen (1979, 1985, 1995) considera ca,
n proiectarea si evaluarea unei politici
sau unui program social si n special a
acelora care au ca obiectiv nemijlocit
reducerea saraciei, bunastarea trebuie
privita la nivel social, si nu redusa la o
distributie pre si posttransfer. Bunastarea, din aceasta perspectiva, devine
o masura a "capabilitatilor" de baza
ale indivizilor ntr-o societate. Aceste
capabilitati se refera la posibilitatea indivizilor, la oportunitatile acestora de a
realiza un nivel minim de "functionalitate sociala". Functionalitatile sociale
pot varia de la cele mai elementare
ca, de exemplu, cele fizice, de a fi bine
165
Bunastare sociala
hranit, adecvat mbracat si a dispune
de o locuinta adecvata, la realizari sociale mai complexe, ca de exemplu, a
lua parte la viata comunitatii, a fi capabil de a iesi n public fara a-i fi rusine
s.a.m.d. (Sen, 1995, p.15). Avantajele
unei astfel de "masuri", n special n
raport cu problema focalizarii transferurilor sociale, este faptul ca pune n
evidenta unele disfunctionalitati "de
baza", ca de exemplu, analfabetismul
si bolile, tine cont de caracteristicile
predispozitionale ale indivizilor (de
exemplu, handicapul sau predispozitia
catre boala) si subliniaza nontransferabilitatea beneficiilor personalizate, ca
de exemplu, ngrijirea medicala (Sen,
1995, p.19).
Revenind la dimensiunea monetara a
bunastarii, problema masurarii bunastarii monetare nu se termina o data cu
optiunea pentru o anumita abordare.
Ce masoara cel mai bine nivelul de trai
al individului: venitul sau consumul?
Majoritatea economistilor si analistilor
sunt de parere ca venitul reprezinta o
masura "mai slaba" a bunastarii dect
consumul. Consumul individului este
considerat a fi mai stabil n timp dect
venitul, astfel ca, n cazul unor fluctuatii
mai putin semnificative ale venitului,
individul are tendinta de a-si mentine
acelasi pattern de consum. Patternurile
de consum par a avea mai multa stabilitate si inertie dect veniturile, amortiznd distorsiunile induse de sezonalitatea si fluctuatiile minore ale veniturilor.
Considernd totusi venitul ca masura a
bunastarii, este venitul net sau cel brut
mai
semnificativ
n
evaluarea
bunastarii? Raspunsul la aceasta
ntrebare depinde n primul rnd de
tipul obiectivului pe care un program
social si-l propune, dar si de metodele
de evaluare alese de catre analist.
Bunuri publice
de bunastare ct mai relevante, dar si
cele legate de masurarea bunastarii
individuale sunt adesea deosebit de
problematice, presupunnd simplificari
ale realitatii, dar si judecati morale.
\Luana M. Pop[
Vezi si: economia bunastarii; utilitate
Bibliografie selectiva: Arrow (1963);
Bunuri publice
Vezi esecurile pietei
167
C
Calificare/recalificare a fortei
de munca
Calificarea/recalificarea fortei de munca este un tip de masura activa n cadrul politicii pietei muncii, care urmareste sa mbunatateasca sansele celor
fara loc de munca de a (re)deveni
activi pe piata muncii, dar si sa previna
cresterea somajului. n conditiile
accelerarii progresului tehnic, ea s-a
dovedit o masura fundamentala pentru
ajustarea cererii si ofertei de forta de
munca. O tendinta recenta n plan
mondial este orientarea spre "profesionalizare" a nvatamntului secundarmediu, ca o dovada a preocuparilor la
nivel national privind pregatirea profesionala a fortei de munca. Se
urmareste n acest fel asigurarea unei
minime calificari la intrarea pe piata
muncii a unui numar ct mai mare de
indivizi, ca raspuns la ritmul dezvoltarii
tehnologice, pe de-o parte, si la
cresterea somajului n rndul noilor
intrati pe piata muncii si la rata ridicata
a somajului n rndul celor slab calificati, pe de alta. Este de amintit si
exemplul Japoniei, care sustine financiar programe de calificare a angajatilor, din fonduri publice alocate ntreprinderilor care organizeaza cursuri
interne de calificare, destinate celor ale
caror calificari nu mai corespund cerintelor ntreprinderii. Se considera ca
acestea sunt cele mai n masura sa
aprecieze structura calificarii profesionale necesare.
si
Capabiliti
Capabilitati (Sen)
Vezi bunastare sociala
Capital simbolic
Orice forma de capital utilizata n
scopul obtinerii de foloase, gratie nu
capitalului n sine, ci reprezentarii
asupra sa, legitimitatii pe o care acesta
o confera posesorului n fata celorlalti.
Practic, capitalul simbolic constituie
valorificarea
prestigiului
conferit
indivizilor de posesia altor forme de
capital valorizate n comunitatea
respectiva. \Bogdan Voicu[
Vezi si: capital simbolic n Dictionarul
de saracie
Capital social
Capitalul social reprezinta o caracteristica a structurii sociale, constituindu-se
ca atribut al relatiilor dintre actorii
sociali (att individuali, ct si corporati)
si - mai exact - al sistemului de norme
ce guverneaza aceste relatii, avnd ca
nucleu dur reciprocitatea si ncrederea.
Capitalul social si manifesta functiile
de resursa prin accesul la resursele
controlate de retelele sociale n care
indivizii sunt inclusi, prin accesul rapid
la informatie si prin contributia
esentiala adusa la formarea bunurilor
publice. n plus el reprezinta un
catalizator important al dezvoltarii
sociale si un garant al ajutorului familial
si comunitar n situatii de expunere la
risc. \Bogdan Voicu[
Vezi si: capital social n Dictionarul de
saracie
Capital uman
Capitalul uman reprezinta totalitatea
deprinderilor si cunostintelor pe care
un individ le poate utiliza n obtinerea
de resurse de orice tip. Capitalul uman
este format din capital educational si
stare de sanatate, adeseori fiind redus
la prima sa componenta. Teoria capitalului uman dezvoltata dupa 1960
sustine ideea legaturii strnse dintre
capitalul educational si dezvoltare, att
la nivelul indivizilor, ct si al societatii.
De aici necesitatea ca statul sa se
implice activ n furnizarea si finantarea
serviciilor de nvatamnt si n
diminuarea inegalitatilor de acces si a
universalizarii participarii la educatia
formala. \Bogdan Voicu[
Vezi si: capital uman n Dictionarul de
saracie; politica sociala n Romnia
n tranzitie; dezvoltare sociala
x
x
produselor,
astfel
cumparatorii
acestor produse suportnd o parte
din costul asigurarilor de sanatate
al firmei si al salariatilor acesteia.
Se poate adauga la aceste potentiale dificultati, descrise pe larg
n literatura, si faptul ca, pentru un
sistem de asigurari, costurile administrative sunt substantial crescute
fata de un sistem bazat pe impozite
generale, mai ales n perioada de
nceput, cnd trebuie realizata infrastructura; totusi multe din aceste
posibile dificultati pot fi depasite
prin masuri legislative adecvate (de
exemplu, reduceri de impozite
pentru sumele platite de patroni
pentru asigurarea salariatilor, fapt
ce poate descuraja includerea
acestora n costurile de productie).
2. Tipul de sistem bazat pe contributii voluntare (privat) are ca avantaj
major stimularea competitiei ntre furnizorii si finantatorii serviciilor medicale
care au interesul sa atraga ct mai
multi bani si deci cti mai multi clienti,
fapt ce duce la sporirea ofertei cantitative si calitative oferite pacientilor.
Principalele dezavantaje al acestui
model se refera la:
slaba acoperire a populatiei, n special a celei cu venituri mai modeste
si/sau cu probleme de sanatate,
avnd n vedere ca primele de
asigurare sunt stabilite n functie de
starea de sanatate a persoanei, si
nu n functie de capacitatea de
plata, ca n cazul SASS;
de asemenea, acest sistem este
puternic
inflationist,
crescnd
accentuat costurile sanitare (ca
exemplu, SUA cheltuie cca 3.000
US $ per capita/an fata de media
de 1.900 US $ pentru ansamblul
172
Centru de plasament
centre de zi terapeutice. Centrul de zi
terapeutic se nscrie n sfera serviciilor
sociale oferite comunitatii si este destinat att copiilor cu cerinte educative
speciale carora le ofera ngrijire pe
timpul zilei, programe recreativ-educative si de recuperare si o deschidere
catre integrarea sociala, ct si familiilor
lor, venind n sprijinul acestora pentru
a-si ntelege mai bine copiii si a-i ajuta
mai eficient.
Centrul asigura copilului cu handicap
mental sau fizic servicii de ngrijire a
sanatatii, terapii adecvate, educatie,
formare, pregatire pentru un viitor loc
de munca, activitati recreative - cu
scopul de a promova dreptul sau la o
viata plina si decenta, n conditii care
sa i garanteze demnitatea, sa i favorizeze autonomia si sa faciliteze participarea sa activa la viata comunitatii.
n functie de natura si gradul handicapului, se pot organiza centre de zi
comune pentru copilul din familiile
aflate n dificultate sau pentru copilul
cu handicap.
Pentru realizarea tuturor atributiilor,
centrul de zi trebuie sa fie n relatie
directa si permanenta cu celelalte
servicii oferite comunitatii, cu scoala,
serviciile medicale, serviciile de
protectie a copilului.
Raspunznd nevoilor comunitatii, autoritatile sunt dispuse sa nfiinteze centre
de zi, care si-au dovedit utilitatea att
pentru copil, ct si pentru familie. Este
greu de precizat numarul centrelor de
zi existente n prezent n Romnia si
numarul de beneficiari. Exista n
prezent pericolul dezvoltarii centrelor
de zi ca structuri paralele cu gradinitele
sau cresele pentru copii, care dispun
de o multitudine de resurse: educatori
bine pregatiti, dotari etc. ntr-o foarte
Centru de plasament
n legislatia romneasca, centrul de
plasament este institutia rezidentiala
care acorda protectie pe o perioada
determinata de timp copilului aflat n
dificultate, conform hotarrii Comisiei
pentru Protectia Copilului. Ocrotirea
copilului n centrul de plasament
trebuie sa fie ultima solutie pentru
protectia copilului, dupa ce s-a ncercat
mentinerea lui n familia biologica sau
plasarea ntr-o familie de plasament
sau la asistentul maternal profesionist.
Centrele de plasament functioneaza n
cadrul serviciilor publice specializate
pentru protectia copilului sau pot fi
organizate de organisme private
autorizate sa desfasoare activitati de
protectie a copilului.
Centrele de plasament s-au organizat
n urma transferului, n cursul anului
1997, al fostelor institutii de protectie de
tip rezidential, leagane (pentru copilul
n vrsta de 0-3 ani) si case de copii
(pentru copilul n vrsta de 3-18 ani) de
la Ministerul Sanatatii si, respectiv,
Ministerul Educatiei Nationale la consiliile judetene si consiliile locale ale
sectoarelor municipiului Bucuresti,
conform OUG nr. 26 din 1997 privind
protectia copilului aflat n dificultate,
aprobata prin Legea nr. 108 din 1998.
Desi nevoile copiilor protejati n cele
doua tipuri de institutii erau similare,
175
Centru maternal
separarea realizata pe criteriul vrstei
si abordarea caracteristica institutiei
tutelare din punct de vedere administrativ (preponderent medicalizata sau
scolara), precum si neglijarea satisfacerii nevoii prioritare a copilului
protejat, aceea de a se dezvolta ntr-o
familie, au reprezentat caracteristici ale
ngrijirii copilului n aceste institutii.
Rezultatele pozitive nregistrate n
calitatea serviciilor oferite copilului n
centrul de plasament comparativ cu
serviciile oferite de institutiile clasice
rezidentiale (leagane, case de copii,
camine-spital, internate ale nvatamntului special) sau institutiile rezidentiale
mascate (sectii spital cu copii distrofici,
neuropsihiatrie infantila) au determinat
autoritatile sa decida, n decembrie
1999, transferul acestor institutii din
administrarea Ministerului Sanatatii,
Ministerului Educatiei Nationale si
Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap n administratia autoritatilor publice locale si transformarea
lor n centre de plasament.
Spre deosebire de institutiile rezidentiale clasice, centrul de plasament trebuie sa fie un serviciu deschis catre
comunitate, care sa ofere copilului privat temporar de ocrotirea parinteasca
conditii de dezvoltare ntr-un mediu ct
mai apropiat de mediul familial att prin
dotarea corespunzatoare, ct si prin
abordarea individualizata a fiecarui copil. Pe durata plasamentului n centrul
de plasament, copilului i se ofera: conditii de locuit (cazare, masa, petrecerea timpului liber, studiu individual),
ngrijire, educare si socializare, reintegrare (integrare) familiala si (sau)
sociala, accesul la informatie si promovarea posibilitatilor de exprimare libera
a opiniei. Instructia scolara a copilului
Centru maternal
Centrul maternal este un serviciu de
protectie materno-infantila de tip rezidential care asigura dreptul fiecarui copil de a-si pastra relatiile familiale.
Aceasta se realizeaza oferind mamei
cu risc crescut de abandon, care se
confrunta cu dificultati de natura materiala, sociala, profesionala sau relationala, suport necesar pentru a deveni
apta sa-si asume exercitarea drepturilor si ndatoririlor ce-i revin fata de
copil. n centrul maternal se acorda
mamei posibilitatea de a se acomoda
176
private autorizate sa desfasoare activitati de protectie a copilului. La nceputul anului 2000, functionau sau erau
ntr-o faza naintata de realizare un
numar de 26 de centre maternale. Raportat la numarul de posibili beneficiari,
desigur este necesara o crestere a
numarului de centre maternale.
Trebuie avuta n vedere nevoia de
pregatire a personalului ce urmeaza a
acorda serviciile specifice centrelor
maternale n acelasi ritm cu nfiintarea
lor. O posibila solutie ar fi ca guvernul
sa initieze n acest domeniu un
program de interes national pentru
sprijinirea pe baza contractuala a autoritatilor publice locale pentru finantarea
centrelor maternale. \Nina Petre[
Vezi si: copil n dificultate; abandonul
copilului
Cetenie
zarilor produselor si serviciilor scade, de
asemenea nivelului productiei si
investitiilor, si, drept urmare, c.f.m. se
diminueaza si ea. ntr-o perioada de
avnt economic, cresterea nivelului
investitiilor, aparitia unor noi piete de
desfacere a produselor sau a unor noi
produse, ca si modernizarea tehnologiilor de fabricatie antreneaza cresterea
productiei si deci si a nivelului c.f.m.
Progresul tehnic, caracterizat printr-o
dinamica exponentiala de-a lungul
ultimului secol, a actionat att asupra
nivelului, ct si asupra structurii cererii
de forta de munca. Automatizarea
proceselor de fabricatie si cresterea
productivitatii muncii au avut ca efect
nlocuirea efortului uman, ceea ce a
nsemnat scaderea cererii. Pe de alta
parte, tocmai implementarea noilor
tehnologii a impus conditii privind calificarea fortei de munca, astfel ca munca
bruta pierde tot mai mult teren n
favoarea celei nalt calificate si specializate. Mai mult, aceste calificari sunt
ntr-un proces de diversificare rapida.
Apar produse noi, ramuri noi ale
economiei si, o data cu ele, noi
calificari profesionale, la care oferta de
munca este chemata sa se adapteze.
\Simona Ilie[
Vezi si: oferta de forta de munca; piata
muncii
Cetatenie (citizenship)
Conceptul de "cetatenie", n sens larg,
se refera la drepturile (sociale, politice,
"civile") si la ndatoririle ce decurg din
statutul de membru al unei comunitati,
viznd o anumita egalitate a drepturilor, a oportunitatilor de participare la
viata sociala pentru beneficiarii statu-
Cetenie
Practic, exceptnd libertarienii cu
pozitii extreme, nici unii dintre adeptii
principalelor orientari ideologice (cu
influente asupra politicilor sociale si
economice) care au lansat lucrari de
referinta n ultimii 50 de ani nu au
respins conceptul de cetatenie.
T.H. Marshall porneste n analiza sa de
la ideile reputatului economist Alfred
Marshall care, n ultima parte a secolului al XIX-lea, a analizat problemele
clasei muncitorilor (engl., working class).
Acesta considera n 1885 ca, fara a fi
egali, oamenii vor ajunge n cele din
urma, prin progresul stiintei care va
reduce substantial cantitatea de munca fizica, manuala, prestata de muncitorii manuali, sa fie toti niste gentlemen si abia atunci clasele muncitoare
vor fi desfiintate. Nivelul de dezvoltare
n care resursele economice necesare
pentru a-i transforma pe muncitorii
manuali n "domni" educati, civilizati,
sa fie suficiente putea fi atins, conform
calculelor lui Alfred Marshall. Partea de
abordare sociologica pe care T.H.
Marshall o identifica la predecesorul
sau tine de observatia acestuia privind
identificarea membrilor clasei muncitorilor "mai degraba cu efectele pe care
apartenenta la aceasta le produce asupra lor dect cu efectele produse de ei
asupra propriei munci" (A. Marshall,
apud T.H. Marshall, 1950, p. 5-6).
Propunnd nlocuirea termenului de
gentleman cu cel de "civilizat" (civilised)
cu argumente legate de importanta
majora a stilului de viata n ncarcatura
pe care Alfred Marshall a pus-o n
atributul "gentlemen", T.H. Marshall reformuleaza ideile acestuia, aratnd ca:
"Exista un fel de egalitate umana primara asociata cu conceptul de apartenenta deplina (full membership) la o
Cetenie
ale cetateniei erau amestecate pentru
ca o singura institutie se ocupa de
toate. Componenta sociala era doar
uneori (si foarte slab) prezenta, iar
baza ei era locala, nu nationala, asa
cum este ideea de cetatenie.
Oricum, Marshall considera ca, o data
cu evolutia societatii, cele trei componente ale cetateniei s-au desprins
pentru totdeauna una de alta, cu aproximatie acest lucru ntmplndu-se
pentru drepturile civile n secolul al
XVIII-lea, pentru cele politice n secolul
al XIX-lea, iar pentru cele sociale n
secolul al XX-lea.
De o semnificatie aparte n analiza
procesului de cristalizare a celor trei
componente si a inevitabilelor hopuri
sau suprapuneri mi se pare observatia
lui Marshall privind dreptul la munca,
conditie esentiala pentru drepturile
civile. (A nu se confunda cu dreptul la
"a avea un loc" de munca, enuntat de
comunisti). La Marshall, dreptul de a
munci se refera la dreptul cuiva de a
nu fi mpiedicat sa aiba ocupatia pe
care o doreste, n locul pe care l
doreste, daca are calificarea necesara.
Nu presupune obligatia cuiva de a-i
crea acel loc de munca. El aminteste
ca n perioada elisabetana, n Marea
Britanie, existau privilegii care tineau
de statut si de obiceiuri, unele tipuri de
slujbe fiind prin lege privilegiul unor
categorii anume, asa cum era cazul
manufacturierilor. De asemenea, regulile locale rezervau slujbele doar pentru
cetatenii localitatii, iar "ucenicia era
folosita mai degraba ca un instrument
de excluziune dect de recrutare"
(T.H. Marshall, 1950, p 11). Aceasta
fraza este semnificativa nu numai
pentru a ntelege schimbarile pe care
constituirea institutiei cetateniei cu
Cetenie
ciere colectiva ca drept cetatenesc,
Marshall subliniaza ca sindicatele au
creat "cetatenia industriala" ca un fel
de "cetatenie paralela". Prin negocierea colectiva, un important proces a
fost transferat din sfera drepturilor
politice n sfera drepturilor sociale.
Sindicatele au constituit nsa un sistem
de reprezentare paralel cu cel politic,
ele reprezentnd nsa nu toti cetatenii,
ci doar pe cei nscrisi, iar liderii lor fiind
nu doar niste reprezentanti ai grupului
n negocierea colectiva, ci niste persoane care au facut o ocupatie permanenta din functia lor (initial doar de
reprezentare), fiind platiti pentru
aceasta. Trecnd n revista istoria reprezentarii parlamentare, Marshall arata ca initial membrii parlamentelor reprezentau comunitatile sau familiile si
abia n final au ajuns sa reprezinte
indivizii egali, cetatenii din societate.
Pentru drepturile civile, din acest punct
de vedere miscarea a fost inversa fata
de cea din drepturile politice, reprezentarea mutndu-se dinspre indivizi spre
grupuri, prin intermediul negocierii
colective si al sindicatelor (T.H.
Marshall, 1950).
Trecerea de la componentele civila si
politica ale cetateniei n secolul al XXlea la cea sociala a fost inevitabila
pentru ca drepturi precum cel de
exprimare sau cel de garantare a proprietatii nu mai nseamna nimic daca
individul, nefiind educat, nu are ce sa
exprime sau, neavnd o proprietate
minimala, nu are ce sa-i fie garantat
sau, nefiind instruit, nu stie sa-si
foloseasca votul, desi are dreptul sa
voteze (Marshall, 1950).
Cteva
elemente
s-au
dovedit
esentiale pentru componenta sociala a
statutului de cetatean:
Cetenie
cerea de la servicii procurate, cumparate (engl., purchased) la servicii furnizate (engl., provided) indivizilor ca o
norma a bunastarii sociale (Marshall,
1950).
Cu toate acestea, distinctia dintre
egalitatea de a beneficia de drepturile
sociale si inegalitatea beneficiilor
(calitativ) este clar subliniata de
Marshall,
care
accentueaza
ca
cetatenia a devenit "un arhitect al
inegalitatii sociale" (Marshall, 1950, p.
36). Astfel, cineva poate solicita, de
exemplu, n virtutea drepturilor de
cetatean, "acoperis deasupra capului",
si nu locuinta confortabila.
Sindicatele (a caror aparitie este considerata o anomalie de Marshall) constituie, potrivit acestuia, o amenintare
la adresa modalitatilor de constituire a
drepturilor cetatenesti daca nu
accepta n cadrul negocierii colective
notiunea de status n descrierea
salariului "corect" (fair wage) si clasificarea membrilor lor n categorii.
Medicul, de exemplu, ar urma sa
poata pretinde un salariu mai mare ca
urmare a statusului superior al ocupatiei sale, pe care sindicatele ar trebui
sa-l accepte. Dar "conceptul de
echitate [n stabilirea salariilor, n.n.]
este social - spune Marshall - si nu
economic [asa cum considera unii
sindicalisti, n.n.] (Marshall, 1950, p.
42). Cu toate acestea, cnd este
vorba de economie, Marshall subliniaza ca, de fapt, cresterea nivelului de
civilizatie a muncitorilor nu trebuie sa
se opuna pietei libere, pentru ca n
acest caz nu ar mai fi vorba de democratie, ci de socialism.
n plus, pe fondul drepturilor de
cetatean privind protectia sociala, nu
trebuie ignorate ndatoririle care le
Cetenie
si publicata ntr-o perioada oarecum
speciala, imediat dupa cel de-al doilea
razboi mondial, ntr-o Anglie victorioasa, deschisa la reforme sociale ca
nicicnd altadata si marcata de ideile
economice ale lui Keynes si cele
(compatibile cu primele) de protectie
sociala ale lordului Beveridge. Daca
tinem nsa seama de contextul mondial
actual, observam ca n sine, ca
structura, conceptul de cetatenie este
nca valabil. Noile evolutii ale
economiei, politicii si sistemelor
militare mondiale, cunoscute n genere
sub denumirea de globalizare, exercita
o anumita presiune asupra conceptului
de cetatenie si acestea (ca si cele ale
altor abordari teoretice din ultimii 50 de
ani) trebuie luate n consideratie atunci
cnd vorbim de cetatenie la prezent.
Dar aceste influente presupun doar o
extindere a conceptului de cetatenie, si
nu renuntarea la el.
De fapt, si dinspre globalizare, si
dinspre alte abordari, se chestioneaza
unul si acelasi lucru: limitarea conceptului de cetatenie la granitele unui stat.
Una dintre contributiile importante la
mbogatirea conceptului a avut-o
Brubaker (1992), care a facut distinctia ntre "cetatenia formala" si cea
"substantiala", concreta (substantive
citizenship). El a aratat ca exista situatii n care cineva este cetatean al unui
stat n mod formal, dar este exclus de
la unele drepturi civile, politice sau
sociale, tot asa cum poate sa nu fie cetatean (sa fie rezident sau azilant) si sa
se bucure de unele dintre drepturile
concrete care tin de cetatenie (n
special drepturi sociale). Ceea ce Brubaker a subliniat n lucrarea lui tine de
diferentele dintre cetatenie ca rezultat
al drepturilor legate de componenta ei
nationala (importanta n sistemul electoral, de exemplu) si cetatenia substantiala n sensul de prezenta substantiala pe teritoriul unui stat, n interiorul unui subsistem (cel economic, cu
derivatele lui care tin de drepturi
sociale) care caracterizeaza imigrantii
ntr-un stat, unii dintre ei rezidenti
pentru perioade foarte lungi de timp.
Desi atitudinea fata de imigranti este
diferita de la o tara la alta, este evident
ca ea a influentat n general conceptul
de cetatenie n ultimele decenii si
trebuie considerata ca parte din noua
realitate pe care cetatenia trebuie sa o
descrie (Brubaker, 1992; Bottomore,
1992).
n unele tari occidentale, valurile succesive de imigranti, unii dintre ei integrati n piata muncii pentru perioade
lungi de timp, dar care nu si-au
schimbat cetatenia initiala, au condus
la aparitia situatiei "cetateniei duale",
care este tot mai frecventa n ultimii ani
si care ridica, de asemenea, o multime
de alte probleme (Bottomore, 1992).
Procesele de regionalizare si globalizare au o importanta n crestere pentru conceptul de cetatenie. Deja avansate n anumite zone precum Europa,
astfel de evolutii au facut ca apararea
nationala, interesele economice nationale si chiar limba (n cazul limbii
engleze, n primul rnd), care pna de
curnd erau apanajul statului national
(si, evident, al imperiilor n unele cazuri), sa si piarda granitele nationale.
n Europa, notiunea de cetatenie a
unui stat se completeaza cu cea de
cetatenie a Uniunii Europene, care
este
esentiala
pentru
circulatia
persoanelor, muncii si capitalului.
Functioneaza tribunale regionale (la
Strasburg) sau mondiale (la Haga)
"pentru drepturile omului", si nu pentru
183
Cheltuieli publice
drepturile cetatenesti, suntem martorii
unor razboaie declansate, de asemenea, pentru apararea "drepturilor omului" ceea ce presupune denationalizarea prin internationalizare a cetateniei.
Toate acestea contribuie la imperativul
redefinirii cetateniei, unii vorbind de
fapt, din ce n ce mai des, despre drepturile omului ca despre un concept
care sa nlocuiasa pe cel de drepturi
cetatenesti. Cu toate acestea, n practica, aceasta substituire nu este (sau,
oricum, nu este nca) posibila. Diferentele dintre nivelurile de dezvoltare ale
diverselor tari si regiuni ale lumii fac
imposibila pentru moment renuntarea
completa la granite.
Cetatenia formala nu mai este baza
acordarii prea multor drepturi (au
ramas asociate ei, n primul rnd, cele
politice) si trebuie considerata mpreuna cu rezidenta (determinanta cel mai
adesea pentru dreptul de a lucra, care
genereaza drepturi civile si sociale) si
drepturile generale ale omului (care,
de asemenea, n cazul imigrantilor, refugiatilor, asigura anumite drepturi civile si sociale) (Bottomore, 1992).
Cu toate acestea, extins prin accentuarea semnificatiilor apartenentei [ca
membru] la noile entitati regionale (n
fapt, o cetatenie regionala) si drepturilor omului (probabil baza teoretica a
unei viitoare cetatenii mondiale), conceptul de cetatenie ramne valabil n
structura lui de baza si n consecintele
detinerii statutului de cetatean (nu neaparat al unui stat national).
Bottomore considera ca "ar trebui sa
examinam drepturile civile, sociale si
politice mai degraba sub forma unei
conceptii generale a drepturilor omului
dect a celei de cetatenie" (1992, p.
90-91). Dar Bottomore care, ironia
soartei, scria aceste rnduri ntr-o car-
Cheltuieli publice
C.p. reprezinta ansamblul cheltuielilor
efectuate de institutiile publice (guvern,
colectivitati locale, alte institutii publice)
n interes general si exprima relatiile
economico-sociale n forma baneasca
stabilite ntre colectivitatea privita n
ansamblu (la nivel national), pe de o
parte, si persoane fizice si juridice, pe
de alta parte, cu ocazia repartizarii si
utilizarii resurselor financiare ale
statului, n scopul ndeplinirii functiilor
acestuia. C.p. se refera la totalitatea
cheltuielilor efectuate n sectorul public
prin intermediul institutiilor publice
184
Cheltuieli publice
(aparat de stat, institutii social-culturale, armata, ntreprinderi autonome, administratii locale etc.) care se acopera
fie de la bugetul statului (pe plan central sau local), fie din bugetele proprii
ale unitatilor administrative si teritoriale
descentralizate, pe seama veniturilor
obtinute, fie din alte surse (e.g., fonduri
sociale, fonduri extrabugetare).
Astfel, trebuie facuta distinctia ntre
c.p. si cheltuieli bugetare, acestea din
urma viznd numai acele cheltuieli
care se acopera din bugetul public
national. C.p. includ, n afara cheltuielilor bugetare (acoperite din resurse
financiare publice), si cheltuieli extrabugetare (acoperite din resurse financiare constituite n afara bugetului),
precum si cheltuielile acoperite din
fonduri cu destinatie speciala (ex., fondul de solidaritate sociala).
Dimensionarea c.p. totale si repartizarea acestora pe destinatii si beneficiari rezulta direct din necesitatea
acoperirii nevoilor publice, prezentndu-se, din acest punct de vedere, mai
nti ca o chestiune politica de maxima
importanta si apoi ca o chestiune economica, de colectare a resurselor banesti necesare pentru acoperirea lor.
Se disting mai multe categorii de
cheltuieli publice:
producerea de bunuri si servicii colective sau necolective, de catre ntreprinderi publice si administratiile
sectorului necomercial;
subventii si diferite facilitati efectuate de autoritatile publice pentru
diferite sectoare de activitate
(industrie, agricultura);
transferuri sociale, cu efecte
redistributive asupra bunastarii
populatiei;
serviciul datoriei publice.
185
Ciclu de via
Cheltuieli publice sociale ca procent din PIB
Bulgaria (1996)
Republica Ceha
(1996)
Ungaria (1996)
Polonia (1992)
Romnia (1996)
Slovacia (1996)
Belarus (1996)
Estonia (1996)
1
Letonia (1994)
Lituania (1996)
Austria (1996)
Germania (1996)
Olanda (1993)
Grecia (1995)
Portugalia (1996)
Spania (1996)
Islanda (1996)
Irlanda (1996)
Marea Britanie
(1993/94)
Danemarca (1996)
Suedia (1996)
0,19
0,91
1,99
0,66
1,3
0,06
0,14
0,56
0,26
1,18
2,55
2,62
0,91
0,87
4,38
0,61
3,07
1,46
6,27
3,2
3,05
7,29
1,96
6,02
0,82
4,62
3,95
8,43
8,66
5,7
0,7
6,24
2,84
5,66
1,41
2,02
0,2
0,59
2,65
0,8
1,58
2,13
0,73
2,24
2,58
1,51
1,3
0,8
0,27
0,15
1,68
6,6
15,77
17,64
0,25
4,81
3,56
5,6
5,83
7,62
1,21
3,99
3,65
Asistenta
sociala
5
0,17
0,59
1,82
1+2+3+4+5+6
8,99
1,52
0,36
1,04
1,38
0,7
0,14
0,08
0,12
0,04
0,43
11,83
20,41
22,03
12,02
0,0002 20,2802
0,03
11,652
0,53
15,9
16,91
0,16
13,62
0,09
24,3
0,17
28,58
25,75
0,46
20,41
0,002
9,262
0,09
22,1
6,79
0,74
17
5,14
1,31
1,09
0,77
1,1
0,94
0,3
0,002
0,04
18,8
32,48
34,66
12,7
20,9
12,45
20,92
11,75
16,21
17,19
14,66
26,31
29,69
31,7
21,4
10,96
22,9
6,93
17,81
21,6
33,01
34,66
tolerabila.
bugetara;
politica
Ciclu de viata
C.v. (engl., life cycle of the family, fr.,
cycle de la vie familiale) desemneaza
secventele evenimentelor demografice
semnificative pentru familie: casatoria,
nasterea primului copil, nasterea ulti186
Coeficientul de concentratie
Vezi inegalitate
Coeficientul Gini
Vezi inegalitate
Consiliere
Termenul de consiliere este adesea
confundat si, ca atare, impropriu folosit
interschimbabil cu termenul de psihoterapie. n contextul teoriilor psihosociale, termenul de consiliere se refera
la suportul imediat acordat indivizilor
ntr-o situatie de criza sau ntr-un moment de schimbare care necesita o
adaptare a individului la conditii de viata cu care nu este familiarizat. n ultimii
20 ani, metodele de consiliere s-au
extins pentru a raspunde unor categorii
mai largi de populatie, motiv pentru care
societatile postmoderne pot beneficia de
consiliere individuala, consiliere a
familiei, consiliere acordata grupurilor
sau
comunitatilor/organizatiilor,
n
vederea adaptarii la schimbare, n mod
special.
nainte de a defini termenul ca atare,
din diferite perspective teoretice care
au determinat dezvoltarea diverselor
modele de consiliere existente la ora
actuala, este necesar sa facem diferenta ntre consiliere si psihoterapie,
evitnd astfel alimentarea unor rivalitati
si asa existente si asigurnd spatiul
necesar ambelor tipuri de interventie,
n zona de competenta specifica
fiecareia.
(1) n primul rnd, o prima diferenta
neta ntre consiliere si psihoterapie o
constituie
obiectivul
primar
al
interventiei.
n
cazul
consilierii,
187
Consiliere
obiectivul primar este acordarea
suportului solicitat de individ, familie,
grup, organizatie, n vederea adaptarii
la o situatie noua sau neasteptata. n
cazul psihoterapiei, obiectivul primar l
constituie rezolvarea unor probleme
diagnosticate ca atare de specialistul
psihoterapeut, n urma interactiunii cu
clientul (individ, familie, grup).
(2) n al doilea rnd, modalitatea accesarii serviciului este, de asemenea,
definitorie. n cazul consilierii, clientul
acceseaza serviciile de consiliere n
mod independent si voluntar, solicitnd
sprijin n vederea depasirii unor situatii
limita si a adaptarii la un context
anumit de viata. Accesarea serviciilor
de psihoterapie poate fi voluntara, dar
si involuntara, n contextul deferirii
clientului de catre specialisti, n baza
unui diagnostic sau a impunerii urmarii
unui tratament psihoterapeutic, ca
urmare a unor comportamente care vin
n contrast cu normele sociale general
acceptate.
(3) n al treilea rnd, consilierea se deosebeste de psihoterapie si prin focalizarea interventiei. Astfel, n cazul consilierii, interventia poate fi centrata pe
prevenirea dezvoltarii unor comportamente problematice sau a unor probleme de natura psihoemotionala,
nefiind n mod necesar legata de existenta unei situatii problematice per se
(cazul consilierii premaritale sau al
consilierii gravidei). Psihoterapia este
centrata n principal pe interventia
determinata de existenta unor situatii
problematice, de cele mai multe ori
definite n cadrul unor categorii
notionale (clase de diagnostic).
(4) n al patrulea rnd, nivelul de
specializare necesitat pentru oferirea
unor servicii de consiliere, respectiv de
psihoterapie introduce o diferenta neta.
Consiliere
patternul
interventiei,
conducnd
terapia n functie de diagnosticul si
prognosticul prestabilit, n baza
modelul terapeutic pentru care este
specializat. Chiar si n modelul umanist
care este prin definitie centrat pe client,
interventia este dictata de terapeut,
care ofera un oarecare spatiu de decizie clientului. n cazul consilierii, solicitarea serviciilor de catre client si natura
interventiei care are n vedere sprijinirea acestuia n deciziile sale de
schimbare determina o relatie participativa, n care puterea de decizie este
data clientului, n baza expertizei absolute pe care o are n ceea ce priveste
viata sa personala. Consilierul are un
rol de facilitator al introspectiei si analizei pe care clientul o ntreprinde, de
suport emotional pentru situatiile de
criza, capacitnd totodata clientul si
oferindu-i suportul necesar pentru
adaptare si schimbare.
Un principiu esential n consiliere l
constituie respectarea dreptului clientului la autodeterminare, cu prezervarea
subsecventa
a
autonomiei
acestuia. Desi termenul de consilier
este uneori confundat cu cel de
sfatuitor, ceea ce caracterizeaza
consilierea profesional realizata este
abilitarea clientului de a gasi solutii
viabile si eficiente pentru situatia n
care se afla sau cu care urmeaza sa
se confrunte. De aceea, consilierul nu
ofera sfaturi, ci indica anumite
alternative, stimulnd clientul sa
gaseasca si sa aleaga cele mai
potrivite raspunsuri. Se ntareste astfel
sensul de raspundere personala si
asumarea acestei raspunderi de catre
fiecare individ, n situatia sa specifica.
O alta caracteristica a consilierii o constituie centrarea pe resursele personale pe care clientul le aduce cu sine
189
Consiliere
b. consilierea adolescentilor - tip de
consiliere dezvoltat de organizatii
nonguvernamentale care desfasoara programe pentru adolescenti;
c. consilierea gravidei;
d. consiliere premaritala;
e. consiliere preadoptie;
f. consiliere pre si postdivort;
g. consiliere pentru persoanele cu diferite boli cronice sau terminale;
h. consiliere oferita unor grupuri etnice
(accentul cade pe consiliere educationala si servicii de mediere);
i. consiliere pastorala, oferita membrilor unor grupari religioase;
j. consilierea familiei (oferita familiilor
care trec prin anumite crize sau anticipeaza anumite crize si ncearca
sa le previna);
k. consilierea somerilor - avnd mai
mult o ncarcatura ocupationala etc.
Un ultim criteriu de definire a consilierii
n mod categorial este modelul teoretic
folosit. Astfel, societatile postmoderne
au dezvoltat un grup de abordari teoretice, sub denumirea de brief therapy,
sau modele centrate pe gasirea unor
solutii. Termenul de terapie, preluat din
denumirea n limba engleza, nu
corespunde si nu trebuie confundat cu
termenul de psihoterapie, definit n
paragrafele anterioare. Fiecare model
prezentat ntruneste caracteristicile
specificate n dreptul consilierii si poate
fi nteles ca atare.
Vom prezenta n mod succint cteva
modele de consiliere folosite n mod
curent, n contextul strategiilor centrate
pe familie si copil, la nceputul
secolului al XXI-lea.
1. Consilierea n criza se bazeaza n
principal pe teoria crizei (Hill, 1958),
respectiv pe teoria interventiei n criza
Consiliere
b. pierderea determinata de evenimentele ntmplatoare plaseaza subiectii ntr-o stare de stres emotional acut, care nu reprezinta o experienta normala de viata, datorita
perturbarii echilibrului emotional;
c. persoanele care traiesc o stare de
dezechilibru emotional se straduiesc n mod instinctiv sa recstige
echilibrul pierdut;
d. eforturile de reechilibrare se desfasoara pe fondul unei stari de vulnerabilitate intense si temporale;
e. n aceasta stare de vulnerabilitate
psihoemotionala, oamenii sunt mult
mai dispusi sa solicite ajutor, datorita
prabusirii mecanismelor de aparare;
f. raspunsul emotional poate fi caracterizat de parcurgerea unor stadii
universal valabile ale starii de criza,
traite la intensitati diferite n functie
de natura crizei si resursele interne
ale individului;
g. fiecare criza depasita cu succes determina formarea unor abilitati personale care vor fi folosite n depasirea unor crize ulterioare. Astfel,
criza ofera un potential de crestere
si dezvoltare, dar poate constitui
totodata un element patologizant, n
situatiile n care stadiile crizei nu
sunt parcurse n timp si n conditii
normale;
h. parcurgerea etapelor unei crize
acute dureaza n mod normal ntre
6 si 8 saptamni.
Consilierea n criza se adreseaza nivelului emotional al indivizilor afectati,
deoarece impactul acut al crizei este
resimtit la acest nivel. Orice situatie de
criza parcurge urmatoarele etape:
a. socul - evenimentul antecedent (A)
determina prabusirea progresiva a
mecanismelor de aparare, provocnd o stare acuta de soc;
Consiliere
acest nivel, consilierea avnd ca
principal obiectiv sprijinirea clientului si concertarea tuturor punctelor
de sprijin existente n sistemele
suport identificate;
b. nivelul actional - la care clientul
este sprijinit n ntelegerea eventualelor conexiuni ntre criza actuala si
unele crize din trecut. Totodata,
consilierul intervine suportiv, pentru
ntelegerea naturii si gradului n
care criza afecteaza situatia imediata a clientului. Sunt identificate capacitatile de adaptare ale clientului,
fiind totodata explorate noi posibilitati si dezvoltate noi abilitati de
adaptare la noua situatie de viata.
2. Modelul centrat pe sarcina s-a
dezvoltat folosind paradigma construita
de Reid si Epstein (1972, 1978). Consilierea centrata pe sarcina este folosita intens n asistenta sociala, avnd
n vedere principiul comun de lucru:
interventia se centreaza pe problema
prezentata de client. Consilierea centrata pe sarcina are o componenta
actionala directa, clientul angajndu-se
n procesul de consiliere prin acceptarea si ndeplinirea unor sarcini n
afara sedintelor de consiliere (direct
legate de viata de zi cu zi a clientului si
de dezvoltarea unor noi capacitati de
adaptare si rezolvare a problemelor).
Un aspect specific al consilierii centrate pe sarcina se refera la identificarea
obstacolelor care afecteaza ndeplinirea sarcinilor stabilite de comun acord
de catre client si consilier. Obstacolele
anticipate vor constitui o provocare a
capacitatilor clientului, marind gradul
de satisfactie n functie de succesele
nregistrate. Obstacolele neprevazute
pot crea situatii de criza, pentru care
se va apela la consilierea n criza. Ca
Consilierea persoanelor
infectate cu HIV/SIDA
Consilierea persoanelor infectate cu
HIV/SIDA reprezinta o forma de sprijin
psihologic si social acordat acestor
persoane. Dezechilibrele provocate de
impactul bolii n structurile familiale
sunt
impresionante:
divortialitate,
193
Constructia sociala
a beneficiarului
Aceasta sintagma a dobndit n ultimii
douazeci de ani putere de concept, n
masura n care recunoasterea importantei abordarii organizatiei administratiei publice si a reprezentarilor functionarilor publici, respectiv a strategiilor
adoptate de catre acestia n baza reprezentarilor proprii si organizationale
asupra relatiei functionar-client (beneficiar) a devenit o presupozitie implicita
a analizelor organizationale. Sintagma,
utilizata pentru prima data de Lipsky
(1980), vizeaza n special acea categorie de beneficiari "nonvoluntari" (vezi
si Cumming, 1968) ai servicilor publice.
Clientii nonvoluntari sunt acei indivizi
care, dintr-un motiv sau altul, nu au
alta alternativa n afara utilizarii
servicilor oferite de catre administratiile
sau organizatiile publice. Aceasta lipsa
de optiune se poate datora fie
monopolului statului asupra anumitor
servicii, de exemplu, ordinea publica
(prin reprezentanti ai politiei), fie lipsei
resurselor care sa permita indivizilor
satisfacerea nevoii pentru anumite
servicii pe piata privata (ca n cazul
anumitor servicii de ngrijire medicala).
Lipsa resurselor financiare reprezinta
unul dintre motivele cele mai importante ale nonvoluntariatului, ceea ce
face ca segmentul cel mai sarac sa fie
n fapt cel mai adesea "victima" a
relatiei cu administratiile publice,
respectiv cu ceea ce Lipsky (1980)
numeste "birocratii de ghiseu":
"Cu ct este mai saraca o
persoana, cu att este mai probabil
ca aceasta sa devina client nonvoluntar nu al unei birocratii de ghiseu
(street-level-bureaucracy), dar a mai
195
Contract de munc
interactiunii clientilor cu functionarul si
agentia pentru care acesta lucreaza; 3)
nvatarii clientului cum sa se comporte
n calitate de client; 4) alocarii de
recompense si sanctiuni psihologice
asociate intrarii clientului n relatie cu
functionarul" (Lipsky, 1980, p. 60).
Puterea de control a functionarilor
asupra clientilor este cu att mai mare
cu ct acestia din urma sunt lipsiti de
alternative n dobndirea respectivelor
servicii.
Distribuirea beneficiilor si serviciilor este
conditionata adesea de constrngeri
bugetare, ducnd astfel la selectia
beneficiarilor, prin impunerea unor conditii de eligibilitate suplimentare sau prin
judecarea clientilor n termeni morali: n
timp ce unii clienti merita, altii nu merita
beneficiul. Discretionaritatea duce la
aplicarea anumitor stereotipuri n ceea
ce priveste anumite categorii sau grupuri de clienti. n timp ce unii clienti sunt
considerati meritorii, alti sunt exclusi fie
datorita apartenentei lor la o anumita
categorie sociala, fie datorita unui anumit comportament afisat, "neconform"
cu asteptarile functionarului.
Functionarii structureaza contextul
interactiunii cu clientii n asa fel nct
sa si puna n evidenta superioritatea
n relatia cu acestia, prin impunerea
unor costuri suplimentare clientilor:
cozi, asteptare prelungita etc.
Functionarii "nvata" clientii cum sa se
comporte ca clienti, "amendnd" orice
comportament deviant, crescnd astfel
costurile asociate oricarui tip de revendicare sau protest din partea clientului.
Clientii se simt ndreptatiti la anumite
servicii, vazdu-se adesea n situatia
de a depinde de bunavointa functionarilor pentru obtinerea lor. Clientii
nvata astfel ca nu este suficient
Contract de munca
C.m. este o conventie ntre o persoana
fizica (salariat/angajat) si un angajator
(fie persoana fizica, fie juridica) prin
care se stabilesc, pe baza de negociere, drepturile si obligatiile reciproce
ale partilor. Aceasta conventie este cunoscuta sub denumirea de contract individual de munca. Prin c.i.m. se prevad de regula nivelul salariului, durata
zilei de munca, programul de lucru,
197
Contract de munc
durata contractului (determinata sau
nu), conditiile de munca, durata concediului de odihna, conditiile n care contractul poate nceta, exigentele angajatorului n legatura cu prestatia salariatului si eventualele clauze privind
protectia acestuia, precum si particularizarea unor clauze din contractul
colectiv de munca.
Contractul colectiv de munca este o
conventie ncheiata la nivel de ramura
economica, prin negocieri ntre patronatul de ramura si sindicate sau/si
reprezentantii salariatilor din ramura
respectiva, prin care se stabileste
cadrul general al relatiilor de munca la
nivelul ramurii. Principalele prevederi
ale c.c.m. se refera la conditiile
minimale de protectie sociala, salariul
minim de baza al ramurii si coeficientii
de ierarhizare a salariilor, sporurile
pentru eventualele conditii specifice de
munca. C.c.m. poate fi ncheiat si la
nivel de unitate economica, caz n care
el trebuie sa respecte prevederile
contractului colectiv de la nivelul
ramurii si sa ofere cadrul juridic pentru
ncheierea c.i.m.
Alaturi de acestea, n baza c.i.m., se
mai reglementeaza diverse alte forme
de protectie a salariatului: asigurarea
transportului la locul de munca daca
este cazul, tichete de masa, cheltuieli
legate de locuinta, alte forme de plata
n natura legate de specificul activitatii
angajatorului, precum si ajutorul acordat familiei angajatului n cazuri speciale sau facilitati legate de asigurarile
sociale etc.
Ca o consecinta directa a ncheierii
unui c.i.m., angajatorul are obligatia de
a ntocmi pentru fiecare dintre salariatii
sai cartea de munca. Acesta este un
document n care sunt evidentiate
toate modificarile salariale si sanctiunile survenite pe durata executarii contractului. Pentru angajator, ea este un
document de evidenta, iar pentru
salariat (angajat) este documentul care
atesta prezenta pe piata muncii, nregistreaza vechimea n munca si permite stabilirea drepturilor sociale ce
rezulta de aici: determinarea cuantumului pensiei pentru limita de vrsta si
vechime n munca, al celei de boala si
invaliditate, a ajutorului de somaj etc.
O alta forma de reglementare a relatiilor de pe piata muncii este conventia
civila de prestari servicii (c.c.p.s.), prin
care se stabilesc, prin negociere, serviciile prestate de prestator si contraprestatia beneficiarului. Spre deosebire
de contractul de munca, c.c.p.s. nu se
ncheie dect pe o perioada determinata de timp.
Ca alternativa la c.m. n reglementarea
relatiilor individuale n Romnia, conventia civila a fost consacrata legislativ
pentru prima data n 1995. Aceasta
urmarea sa reglementeze diferite forme atipice de angajare: activitatile ocazionale sau sezoniere si munca cu
timp partial. Ca si n cazul c.m., angajatorul are obligatia de a tine evidenta
c.c.p.s. De asemenea, ncheierea unei
c.c.p.s. ntrerupe statutul de somer si
suspenda drepturile banesti aferente.
Initial, veniturile obtinute n baza
c.c.p.s. au facut doar obiectul impozitarii pe venit, nefiind grevate de participarea nici uneia dintre parti la constituirea diferitelor fonduri sociale (pensii, somaj), cu exceptia unei cote de
7% aferente asigurarilor de sanatate,
platita de catre individ. Din acest motiv,
ambele parti preferau c.c.p.s. contractului de munca. Cel mai mare avantaj l
aveau totusi angajatorii, ale caror cos198
Cooperative de locuit
turi salariale scadeau simtitor (disparnd mare parte din obligatiile lor
financiare catre stat, calculate pe baza
fondului de salarii). Pentru angajat
ramnea nsa inconvenientul de a nu i
se considera aceasta perioada de
munca la vechimea n munca si de a
nu fi asigurat mpotriva nici unui
accident de munca sau risc social
(pensie, boala sau somaj). n contextul
scaderii continue a veniturilor n
termeni reali dupa 1995, aceasta forma
de reglementare a relatiilor de munca
s-a extins totusi si la alte tipuri de
activitati (care n practica aveau durata
nedeterminata sau acopereau mare
parte din timpul normal de munca). n
ideea protejarii angajatului, ncepnd
cu anul 1999, au fost introduse cteva
restrictii n practica aplicarii lor. Astfel,
au fost interzise c.c.p.s. n activitati
care fac obiectul de baza al activitatii
angajatorului. A fost, de asemenea,
prevazuta posibilitatea angajatului de a
ncheia contract de asigurari sociale cu
directiile generale de munca si protectie sociala, n baza caruia se poate
bucura de drepturi de asigurari de
invaliditate si pentru limita de vrsta.
Baza de calcul a drepturilor si obligatiilor de asigurari sociale o constituie
venitul lunar declarat, care nu poate fi
mai mic dect salariul minim brut pe
tara. Obligatia de plata a contributiei lunare de asigurari revine nsa angajatului. Chiar si n urma acestor reglementari, cei angajati n baza c.c.p.s nu
sunt asigurati pentru situatia de somaj.
Relatiile de munca care nu fac obiectul
nici uneia dintre aceste reglementari
formeaza piata informala sau neagra a
muncii. Ambele parti se fac vinovate de
evaziune fiscala, ele neachitndu-se
de obligatiile financiare pe care le au
Cooperative de locuit
Este o forma de locuire n care proprietatea asupra locuintei este de tip
cooperatist. Locuirea n cooperative de
locuit este mai usor de definit prin precizarea caracteristicilor sale, a pozitiei
gospodariei ce locuieste n astfel de
conditii si prin comparatie cu celelalte
doua forme majore de locuire: chiria si
locuintele proprietate personala.
Locatarii ntr-o cooperativa de locuit nu
sunt nici chiriasi, nici pe deplin proprietari. La mutarea ntr-o astfel de
locuinta, ei cumpara actiuni ale cooperativei care detine locuinta n cauza,
devenind astfel membri ai acesteia.
Aceasta presupune att drepturi, ct si
responsabilitati distincte. Proprietatea
este asadar comuna. Locatarul ntr-o
astfel de cooperativa are dreptul sa
opereze unele modificari ale casei si
apartamentului n cauza, spre deosebire de chiriasi, care nu pot face acest
lucru. Totusi, libertatea de a modifica
locuinta este mai redusa dect n cazul
proprietatii personale, fiind ngradita
prin regulamentul cooperativei. Pe de
199
Cooperative de locuit
alta parte, calitatea de membru al
cooperativei, deci de proprietar, implica
responsabilitatea locatarului pentru
orice reparatie si pentru mentinerea n
bune conditii a locuintei (n cazul
locuirii cu chirie, aceasta obligatie
revine proprietarului, nu chiriasului).
Gestiunea si administrarea fondului
locativ este realizata de membrii cooperativei, adica de locatarii nsisi. Ei au
dreptul (n unele cooperative americane, si obligatia) de a participa la
ntrunirile cooperativei, de a interveni
n stabilirea deciziilor ce privesc viata
acesteia, de a alege si de a fi alesi n
consiliul de conducere al cooperativei.
n multe cooperative, membrii au obligatia de a presta anumite servicii n
folosul cooperativei, pentru administrarea partilor comune (ngrijirea spatiilor
verzi, a holurilor si lifturilor, asigurarea
pazei etc.). Uneori cooperativele pot
decide sa organizeze si sa asigure
chiar furnizarea unor servicii de locuire
- energia electrica si termica, apa potabila etc. - prin eforturi proprii, dezvoltnd companii specializate n acest
sens. Regula nsa consta n cumpararea acestor servicii de pe piata. De
asemenea, unele cooperative si-au
dezvoltat de-a lungul timpului companii
de productie sau prestari de servicii
orientate catre piata, dar care satisfac
n primul rnd nevoile membrilor
cooperativei (ferme agricole, companii
bancare etc.).
Conditia duala a locatarului - de chirias
al cooperativei si de proprietar, ca
membru al acesteia - conduce n fapt
catre functia de protectie sociala a
acestui tip de locuire. Este, n fapt, ratiunea din care au aparut cooperativele
de locuire la nceputul secolului XX, n
primul rnd n Statele Unite si Canada,
Copiii strzii
disolutia adusa de urbanizare retelelor
sociale traditionale. Locuirea mpreuna
presupune astfel si colaborarea si dezvoltarea de relatii de prietenie. Omogenitatea ridicata a costurilor locuirii n
astfel de cooperative contribuie la
omogenitatea socio-economica a gospodariilor membre, sprijinind dezvoltarea relatiilor de ntrajutorare si cooperare. Mai mult, unele cooperative (de
regula, cele de dimensiuni mari) si
dezvolta propriile sisteme de ngrijire a
copiilor prescolari si a batrnilor, promovnd si chiar finantnd educarea
unor asistenti sociali sau educatori proveniti din rndul tinerilor din gospodariile membre.
Privite initial ca posibile solutii alternative ale locuintelor sociale, cooperativele de locuit s-au dovedit a nu se
adresa celor mai saraci. Motivul este
ca participarea ntr-o cooperativa presupune existenta unui mic capital de
nceput, cu care gospodariile sa poata
cumpara actiunile. Calitatea locuirii nu
difera de cea a locuintelor nchiriate.
De regula, cooperativele de locuit au n
proprietate locuinte destinate locuirii
comune a mai multor familii (de tipul
blocurilor), dar si - n rare cazuri unitati locative individualizate (case).
Cheltuielile mici de ntretinere, facilitatile sociale oferite si absenta chiriilor
fac ca aceste moduri de locuire sa fie
mai putin costisitoare pentru gospodarii dect locuintele cu chirie. n schimb,
sunt presupuse anumite costuri de
oportunitate, legate de folosirea
timpului destinat activitatilor comune
ale cooperativei. Cooperativele de
locuit devin o solutie reala pentru
gospodariile aflate n apropierea
pragului de saracie. Spre deosebire de
acestea, multi dintre cei mai nstariti
Copiii strazii
Copiii strazii reprezinta categoria copiilor care traiesc n strada. Fenomen
social ntlnit peste tot n lume, dar
201
Copiii strzii
accentuat n societatile industriale. Din
punct de vedere al duratei de timp petrecute n strada, exista cteva categorii de copii ai strazii general acceptate
de catre specialisti: 1) copii ai strazii de
durata (acceptiunea clasica) - sunt cei
care traiesc permanent n strada, fiind
lipsiti de locuinta si educatie; nu au nici
un fel de legatura cu familia si nici cu
institutiile de protectie sociala; de
regula, ajung n aceasta situatie
datorita destramarii familiei de origine;
2) copii ai strazii sezonieri (cei care se
afla circumstantial n strada, n functie
de anotimp); reprezinta majoritatea
copiilor strazii; au o legatura oarecare
cu familia la care se ntorc periodic, dar
ajung n strada datorita tensiunilor si
violentei intrafamiliale; 3) copii ai strazii
ocazionali (sunt trimisi de propria
familie n strada sa presteze servicii
pentru bani, iar unii merg din proprie
initiativa/nesupraveghere) care si
petrec timpul liber cersind, n spatele
acestora
existnd
adulti
care-i
abuzeaza financiar.
Modul de viata arata un stil nomad,
primitiv si cu mult sub limita conditiilor
adecvate de igiena si trai. Activitatile
zilnice sunt cersitul, furtul din piete si
chioscuri, spalatul parbrizelor auto n
intersectii semaforizate, practica prostitutia si sunt implicati n activitati antisociale. Pot fi ntlniti n zone si locuri
aglomerate (piete, gari, statii de metrou, sali de asteptare, autogari), se
ascund n canale si tunele de termoficare, cladiri abandonate sau n
constructie. Mediul de viata promiscuu
determina
riscuri
crescute
de
mbolnavire.
Cauzele fenomenului sunt: fuga patologica (copii fugari), cresterea gradului
de saracie la anumite grupuri sociale,
Copiii strzii
timpului liber, programe de asistenta
sociala stradala etc.); dezvoltarea unui
sistem de masuri de protectie a copilului mpotriva neglijarii sau abuzului n
propria familie, mergndu-se pna la
preluarea copilului din familia care nu
este capabila sa asigure o ngrijire
adecvata copilului; dezvoltarea serviciilor de asistenta sociala comunitara
care sa realizeze integrarea familiala si
sa identifice familiile aflate n risc de a-si
trimite copilul n strada. n reducerea
acestui fenomen, asistenta sociala
poate interveni prin: programe de reintegrare familiala, fie n familia naturala,
fie n familii substitut (plasament, adoptie); programe de plasare a copiilor
strazii, ca ultima forma de raspuns, n
institutii specializate si adecvate
nevoilor lor, atunci cnd reintegrarea
familiala nu este posibila; programe de
suport punctual care au ca obiectiv
suportul copiilor din strada (hrana, mbracaminte), dar care au si un efect
nedorit: perpetuarea ramnerii copiilor
n strada.
Situatia din Romnia: copiii strazii au
reprezentat una dintre cele mai
socante imagini sociale de dupa 1989.
Dezorganizarea sociala cuplata cu
explozia saraciei a crescut numarul copiilor care traiesc n strada. Scaderea
controlului exercitat de politie a facut
din copiii strazii o realitate extrem de
vizibila, iar larga mediatizare a amplificat prezenta fenomenului n constiinta
publica. Larg mediatizatele actiuni ale
institutiilor publice si ale organizatiilor
nonguvernamentale intra ntr-o contradictie flagranta cu situatia copiilor strazii, care nu pare a fi fost mbunatatita
vizibil n urma acestor eforturi.
n Romnia se estima n anul 1995
existenta unui numar de aproximativ
Copil n dificultate
Concept utilizat n Romnia pentru
definirea categoriilor de copii care
necesita protectie si asistenta sociala.
n acceptiunea data de OUG nr. 26
din 1997 privind protectia copilului n
dificultate, copilul se afla n dificultate
daca dezvoltarea sau integritatea sa
fizica sau morala este periclitata.
Conventia ONU privind drepturile
copilului ratificata de Romnia prin
Legea nr. 18 din 1990 defineste categoria copiilor care necesita o protectie deosebita prin "copil care traieste n situatii deosebit de dificile".
Din perspectiva copilului, ambele
abordari se refera la limitarea sau
inexistenta resurselor si conditiilor ca
Copil neglijat
c. ncredintarea provizorie a copilului
catre serviciul public specializat;
d. plasamentul copilului la o familie
sau la o persoana;
e. plasamentul copilului la serviciul
public specializat sau la un organism privat autorizat;
f. plasamentul copilului n regim de
urgenta;
g. plasamentul copilului ntr-o familie
asistata.
Masura ncredintarii copilului (a, c)
se hotaraste n cazul n care parintii
copilului sunt decedati, necunoscuti,
pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti ori disparuti sau decazuti
din drepturile parintesti si nu a fost
instituita tutela si n cazul n care
copilul a fost declarat abandonat prin
hotarre
judecatoreasca
ramasa
definitiva. n aceasta situatie, drepturile
parintesti se exercita de catre consiliul
judetean, respectiv de consiliile locale
ale sectoarelor municipiului Bucuresti,
prin Comisia pentru Protectia Copilului.
Masura plasamentului copilului (d,
e) se hotaraste daca securitatea, dezvoltarea sau integritatea morala a
copilului este periclitata n familie din
motive independente de vointa parintilor, la cererea acestora, a unuia dintre
ei sau a unei rude a copilului. De
regula, n aceasta situatie, copilul nu
este abandonat de parintii sai, este
ncurajata mentinerea legaturii ntre
copil si familie, iar parintii si mentin
drepturile si obligatiile fata de copil pe
toata durata plasamentului. n multe
situatii nsa, cnd copilul a fost plasat
ntr-un centru de plasament, parintii
copilului ncep sa se preocupe din ce
n ce mai putin de copil si copilul este
abandonat.
Copil neglijat
Esecul parintilor sau al persoanelor cu
obligatii de ntretinere pentru copil n a
asigura ngrijirea necesara si adecvata
vrstei, incluznd hrana, mbracamintea, locuinta, protectia de pericole, supraveghere adecvata stadiului de dez205
Copil neglijat
voltare al copilului, educatie, igiena si
ngrijire medicala. Neglijarea copilului
poate ncepe cu forme pasive de
nendeplinire a obligatiilor parintesti de
ntretinere, care pot fi voite sau
independente de vointa parintilor
(generate de saracie), si pna la forme
de impunere fortata sau privatiuni care
mbraca forma abuzurilor. n literatura
de specialitate, pentru definirea
abuzului si neglijarii copilului, este
utilizat si termenul maltratare.
Dupa natura privatiunii, neglijarea
poate fi fizica, atunci cnd copilul are
acces limitat la resurse economice sau
sociale, ngrijire medicala sau este insuficient supravegheat pentru evitarea
unor accidente, psihologica sau emotionala, atunci cnd nu exista o suficienta comunicare si afectiune ntre
parinte si copil, sau educationala,
atunci cnd parintele nu acorda interes
sau sprijin pentru pregatirea scolara a
copilului.
Forme agresive de neglijare pot fi:
abuzul fizic, atunci cnd parintele si
pedepseste cu brutalitate copilul sau l
priveaza voit de resurse vitale, punnd
n pericol chiar viata acestuia, abuzul
psihologic sau emotional, atunci
cnd parintele agreseaza verbal copilul
sau izoleaza copilul, actiuni ce pun n
pericol sanatatea psihica a copilului,
abuzul sexual, atunci cnd copilul
este angajat n orice fel de activitati
sexuale, sau exploatarea copilului de
catre familie prin fortarea lui sa desfasoare munci ce-i depasesc posibilitatile fizice sau privarea de ngrijire
medicala sau educatie scolara.
Legislatia romneasca este relativ saraca n sanctiuni att pentru prevenirea
situatiilor de maltratare, ct si pentru
sanctionarea agresorului si nu dispune
de reglementari referitoare la infractiunile legate de abuzul si exploatarea copilului, asa cum sunt ele definite de documentele ONU, cele ale Uniunii Europene si cele ale Consiliului Europei.
Terminologia romneasca referitoare
n special la infractiunile legate de viata
sexuala este acoperitoare si se refera
la incest, corupere de minori, viol, seductie, proxenetism). Spre deosebire
de alte tari, ca SUA, Marea Britanie
etc., n Romnia nu exista obligativitatea raportarii sau sesizarii cazurilor
de abuz sau neglijare si sanctionarea
nerespectarii acestor prevederi legale.
Sunt abia n faza initiala serviciile de
consiliere a victimelor abuzului sau
neglijarii.
Singura masura ce poate fi luata n
situatia n care integritatea fizica sau
morala a copilului este periclitata n
familie este plasamentul copilului n
regim de urgenta ntr-un centru de
primire a copilului n regim de urgenta
sau la un asistent maternal specializat
pentru plasamentul n regim de
urgenta.
n august-septembrie 2000 a fost realizat pentru prima data n Romnia un
studiu sociologic cu reprezentativitate
la nivel national, privind determinarea
incidentei cazurilor de abuz si neglijare
a copilului n familiile din Romnia,
respectiv dimensiunile principalilor
indici ai abuzului si neglijarii copilului:
abuzul si neglijarea fizica, abuzul si neglijarea educationala, abuzul si neglijarea psihologica/emotionala si abuzul
sexual. Ancheta ntreprinsa la nivelul
gospodariilor cu copii sub 18 ani a
scos n evidenta o incidenta relativ
scazuta a cazurilor de abuz sever,
declarate de parinti. Numai 1,4% dintre
parintii investigati au declarat ca-si
206
Copli n sntate
abuzeaza fizic sever si cu frecventa
regulata copiii (urme lasate pe corpul
copilului dupa bataie, privarea temporara de hrana, spitalizare n urma
bataii), 0,5% recurg frecvent la abuz
emotional grav (izolarea sau ncuierea
copilului, legarea copilului pentru a-i
interzice iesirea din casa), 12,9%
dintre copii sunt opriti de parinti sa
mearga la scoala, n acest timp fiind
obligati sa presteze diferite treburi
casnice (0,5%), sa lucreze (6,3%), sa
ngrijeasca de fratii mai mici (4,9%), sa
cerseasca (0,6%) sau pentru ca parintii
considera scoala fara importanta pentru viitorul copilului (0,6%) si a fost nregistrat un singur caz de abuz sexual
din 1.556 de gospodarii, ct a cuprins
esantionul investigat. Incidenta cazurilor de pedepsire a copilului prin
bataie sau agresiune verbala pentru diverse greseli atinge frecvente ridicate.
Parintii asociaza aceste incidente cu
masuri educative pentru disciplinarea copilului. Copiii sunt batuti n
47,2% din familiile investigate, 79% din
totalul copiilor batuti sunt batuti numai
cu mna, 5,2% cu obiecte (bat, linie,
curea) si 15,8% cu mna si cu diverse
obiecte, 24% dintre parinti declara ca-si
njura copiii, 48% i ameninta cu bataia
sau alte pedepse si 38,6% si umilesc
copiii.
Cauzele generatoare ale abuzului si
neglijarii copilului sunt asemanatoare
n Romnia si pe plan international.
Studiul referitor la incidenta cazurilor
de abuz/neglijare a copilului n familie,
realizat la sfrsitul anului 2000 n
Romnia, a identificat drept principale
cauze ale abuzului/neglijarii: nivelul de
trai scazut, saracia, lipsurile materiale
si financiare, mediul social instabil,
nivelul scazut de educatie si cultura;
Coplati n sanatate
Un
aspect
separat
legat
de
organizarea si finantarea serviciilor de
sanatate este cel al coplatilor. Coplatile
sunt plati suplimentare facute de
pacienti, de obicei n momentul consumului, pentru serviciile pe care le
primesc n cadrul asigurarii sau sistemelor de sanatate finantate prin taxe.
n ultimii ani au fost introduse sau
extinse astfel de plati ntr-un numar de
tari, fie n vederea cresterii veniturilor,
fie ca un mecanism de alocare a
resurselor pentru a descuraja folosirea
nenecesara a resurselor medicale
207
Copli n sntate
limitate, si n Romania fiind unul dintre
cele mai dezbatute subiecte.
O varietate de argumente au fost luate
n considerare n literatura internationala pentru a justifica si sustine folosirea coplatilor n serviciile de sanatate. Aceste argumente accentueaza n
general cresterea potentiala a veniturilor din coplati sau a beneficiilor lor
ca un mecanism de alocare eficienta a
resurselor. Astfel, introducerea sau
creserea taxelor la serviciile de
sanatate finantate public genereaza
mai multe venituri pentru serviciile de
sanatate. Pe scurt, veniturile din coplati
pot fi folosite pentru a acoperi o parte
din costurile de functionare ale
programelor curente, n special acelea
care acorda ngrijiri curative simple. n
mare, mai multe venituri permit ca
servicii
de
sanatate
de
baza
subfinantate, dar cu eficacitate, sa se
extinda si astfel ajuta guvernele sa
mbunatateasca alocarea resurselor.
Coplatile sunt adesea sustinute pentru
ca ele ncurajeaza o alocare mai
rationala a resurselor limitate. Ele pot
ajuta la prevenirea folosirii serviciilor
de sanatate nenecesare sau fara importanta. De exemplu, un pret mic stabilit pentru un serviciu medical ntr-un
spital, dar care ar putea fi furnizat si n
ambulator, ar putea ajuta la descurajarea pacientilor, care ar putea fi tratati
n asistenta medicala primara la costuri
mai scazute. Taxe diferite pentru diferite tipuri de servicii pot, de asemenea,
sa arate consumatorilor importanta
unor anumite feluri de ngrijiri (ex.: acelasi dispensar poate taxa putin sau
deloc asistenta prenatala si poate avea
o taxa mai mare pentru consultatiile
obisnuite). Toate aceste argumente
presupun ca suveranitatea consumato-
Copli n sntate
Coplatile pentru serviciile publice ar
putea ajuta sa stimuleze dezvoltarea
sectorului medical privat. Cnd taxele
sunt uzuale n sectorul public, familiile
sunt interesate mai mult de modalitati
alternative de plata pentru servicii de
sanatate (ex.: asigurari de sanatate
private). Astfel, se poate sustine ca
cresterea coplatilor ntr-un sistem
finantat prin taxe sau de asigurari
sociale conduce la dezvoltarea unei
piete a asigurarilor private si a unui
sector privat puternic, independent de
sectorul public. n sfrsit, se afirma ca
n unele tari (ex.: economii foste socialiste), pacientii platesc deja pe sub
masa personalului medical si administrativ. Aceste plati au numai putine
legaturi cu necesitatea, felul si calitatea
ngrijirilor. Introducerea coplatilor ntr-un
sistem de asigurari sociale ar ajuta
deci la oficializarea platilor pe sub
masa care creeaza distorsiuni profunde n acordarea ngrijirilor. Aceste argumente pledeaza pentru taxarea pacientilor la locul unde primesc ngrijiri.
Totusi, exista unele contraargumente
importante, care trebuie luate n considerare daca urmeaza sa fie dezvoltata
o strategie de coplata coerenta.
Astfel, coplatile acopera doar o mica
parte a costurilor. Adesea este subliniat ca, n ciuda cresterii coplatilor din
ultimii ani n multe tari cu sisteme de
sanatate publice, acestea acopera
numai o mica parte a costurilor de
functionare. Aceasta reprezinta nu
mai mult de 5% din totalul cheltuielilor. De aceea, o tara care urmareste sa creasca rolul coplatilor nu ar
trebui sa le vada ca pe un panaceu
pentru problema subfinantarii serviciilor de sanatate.
Coplatile nu duc automat la cresterea
veniturilor, mai ales datorita faptului ca
Copli n sntate
bogati, n timp ce contrariul a fost
adevarat pentru serviciile spitalicesti.
Raspunsul politicilor de sanatate la situatia de mai sus a fost acela de a crea
scutiri de coplati pentru cei cu venituri
scazute. Totusi, aceia care sunt mpotriva coplatilor sustin ca scutirile necesita un sistem de nregistrare si verificare complex. n plus, invariabil, se
sustine, cei care beneficiaza de scutiri
sau subventionari ale coplatilor tind sa
fie sub numarul persoanelor care au
dreptul la aceste scutiri. De exemplu,
se estimeaza ca prescriptiile gratuite,
n sistemul national de sanatate din
Anglia, sunt solicitate de 50-60% din
cei care au dreptul la scutire. De
asemenea, este o problema faptul ca
cei bogati si informati pot sa gaseasca
modalitati de a obtine exceptari de
plati, n timp ce aceia carora le este
destinata, nu le obtin. Mai mult, n
cazurile n care scutirile trebuie extinse
pentru a proteja toate grupurile dezavantajate, veniturile din coplati vor
tinde sa fie mult mai scazute dect se
astepta.
O problema ulterioara este aceea ca
coplatile pot duce la utilizarea cu
ntrziere a serviciilor. De exemplu,
daca exista taxe pentru consultatii n
asistenta primara, unii indivizi pot
decide sa nu mearga la doctor. Starea
lor de sanatate se poate deteriora si,
cnd eventual se vor prezenta singuri
la medic, ei vor avea nevoie de
tratamente mai costisitoare. Acest
argument sugereaza ca medicina
primara, cel putin, ar trebui sa nu fie
obiectul taxelor.
Probabil unul din cele mai puternice
argumente mpotriva coplatilor este
acela ca piata serviciilor medicale nu
functioneaza ca alte piete. Asa cum
am aratat anterior, ea este caracterizata prin asimetrie informationala privind pacientii, care adesea sunt incapabili sa stabileasca daca simptomele
lor sunt grave sau nu. n plus, de
obicei, ei nu cunosc nivelul si forma
tratamentului necesar si, n general, au
putine informatii despre eficacitatea
tuturor tratamentelor existente. Complexitatea datelor, multitudinea alegerilor si starea psihica proasta a multora
care descopera ca sunt bolnavi au
drept rezultat ncrederea consumatorului n furnizor pentru a primi informatii
si a lua decizii referitoare la consumul
de servicii medicale. Dar pacientul si
nu medicul, suporta efectele coplatilor.
De aceea, utilizarea este improbabil sa
fie astfel moderata si piata serviciilor
medicale nu va fi mai eficienta dect
atunci cnd coplatile au fost absente.
Testul final al modelului coplatii este
efectul asupra starii de sanatate a
pacientilor. Unii autori au sugerat ca
daca coplatile conduc la o reducere n
utilizarea serviciilor de sanatate, atunci
ele vor produce un declin al starii de
sanatate. Surprinzator, exista nsa
foarte putine dovezi solide n aceasta
problema. Studiul RAND mentionat
anterior a stabilit ca utilizarea redusa a
serviciilor a avut un mic sau nici un
efect advers asupra sanatatii pentru
persoane obisnuite. Totusi, studiul a
stabilit, de asemenea, ca sanatatea
bolnavilor cu venituri scazute - aproximativ 6% din populatie - a fost afectata
negativ. Astfel, coplatile par sa nu
afecteze sanatatea majoritatii populatiei, dar ele sunt daunatoare celor
mai dezavantajati.
Argumentele de mai sus sugereaza o
analiza mai amanuntita a serviciilor de
sanatate si a diferitele tipuri de coplati
210
Copli n sntate
corespunzatoare existente. Schemele
coplatilor sunt variate, conform naturii
aranjamentelor financiare, dar n
general au cinci forme.
Prima este o suma fixa, indiferent de
costul serviciului furnizat. Astfel, un
produs farmaceutic va fi taxat cu
aceeasi suma de 5.000 lei, indiferent
daca fondul de asigurari a platit 10.000
sau 100.000 lei pentru utilizarea lui.
Al doilea tip este o plata procentuala n
functie de pretul sau costul serviciului
furnizat. Aceasta masura se aplica n
mod curent n Romnia pentru medicamentele prescrise, pentru care pacientii platesc ntre 25 si 75% din pretul
medicamentului. Acesta ar putea fi
aplicat, de asemenea, altor forme de
ngrijiri (ex.: un procent din taxa zilnica
pentru spitalizare ntr-un spital care are
contract cu fondul de asigurari).
A treia optiune este pentru plata din
partea pacientilor a unei sume
deductibile (de ex.: persoanele platesc
100% din costul tratamentului ntr-o
anumita perioada, dupa care asiguratorul va plati celelalte costuri). Asemanatoare cu aceasta este plata pentru
serviciile ce depasesc o anumita limita,
unde pacientul plateste surplusul costului peste un maximum prevazut de
agentia finantatoare. Acest model este
folosit n sistemele pretului de referinta
pentru medicamente, cum este n
Germania si Olanda, unde este stabilit
un pret standard pentru un grup de
medicamente si pacientii platesc
diferenta ntre pretul de referinta si
pretul cu amanuntul al medicamentului
respectiv, daca pretul lui este ridicat.
n final, a cincea optiune este exceptarea tratamentelor particulare de la
acoperirea acordata de fondul de asigurare. Tipurile de ngrijiri de sanatate
Copli n sntate
prescris si deci starea de sanatate. Mai
mult, cheltuielile cu medicamentele
sunt o problema mare a bugetelor de
sanatate si de aici nevoia de acoperire
a costurilor. Totusi, se sustine ca
sistemul de coplata ar trebui astfel dezvoltat nct sa permita un tratament
preferential bolnavilor cronici, n
special celor care au nevoie de medicamente esentiale.
De asemenea, exista o explicatie rationala pentru plata unei taxe n cazul
nasterilor, acestea fiind un eveniment
care poate fi prevazut. Aceasta
nseamna ca potentialii consumatori
pot face economii n vederea platii la
momentul nasterii. n mod similar,
serviciile care pot fi amnate pna
cnd banii sunt disponibili sunt
candidate bune pentru coplata. Acesta
este cazul celor mai multe servicii
stomatologice. n final, n interesul
eficientei, pacientii care ocolesc
sistemul de trimitere, mergnd direct la
spitale, sau aceia care nu sunt urgente
autentice se considera ca ar trebui sa
suporte o coplata. Aceasta necesita ca
ngrijirile primare, care ofera asistenta
gratuita sau aproape gratuita, sa fie
usor accesibile.
Oportunitatea coplatii pentru alte tipuri
de ngrijiri de sanatate este mai putin
indicata; totusi, se poate observa ca
servicii cum ar fi furnizarea de ochelari,
proteze si fizioterapie sunt invariabil
subiectul coplatii n tarile europene.
Serviciile preventive, procedurile de
diagnostic si spitalizarea, pe de alta
parte, sunt taxate mult mai rar.
Dificultatea fundamentala a oricarui
sistem de taxe este cum sa scuteasca
pe cei cu venituri scazute si alte grupuri dezavantajate. A sustine ca cei
care pot sa-si permita ar trebui sa pla-
Corporatism
iv. sa asigure, prin impozitele generale
redistributive sau politici de ajutoare
banesti, ca toate familiile sa aiba
resurse suficiente pentru a obtine
un nivel de baza al serviciilor pe
care le doresc.
Totusi, nu numai cei cu venituri scazute trebuie protejati. Exista o situatie
evidenta pentru renuntarea la platile
pentru bolile cronice si cererile pentru
ngrijiri de sanatate foarte scumpe (de
ex., anumite transplanturi de organe).
n mod asemanator, un guvern poate
dori sa acorde stimulente pentru anumite grupuri n vederea consumarii de
ngrijiri de sanatate specifice (ex.: copii
si gravide).
Ca un comentariu final la aceasta
sectiune am putea spune ca daca folosirea coplatilor pentru ngrijirile de
sanatate este solutia, care este exact
problema? Sustinatorii folosirii coplatilor le recomanda mai ales n doua
situatii. Prima este atunci cnd cheltuielile pentru sanatate n totalitate sunt
scazute sau prabusite: coplatile sunt
recomandate ca o cale de a mobiliza
mai multi bani pentru ngrijirile de sanatate fata de ct pot furniza sursele
existente. A doua situatie, paradoxal,
este atunci cnd cheltuielile pentru sanatate sunt ridicate sau cresc repede,
iar coplatile sunt recomandate ca o
cale de mbunatatire a eficientei prin
moderarea cererii si a costurilor. Indiferent de problema la care ncearca sa
raspunda, este important ca aceasta
sa fie clar identificata si coplatile sa fie
conforme cu problema a carei rezolvare se doreste. n Romnia, subiectul
coplatilor a nascut numeroase dispute,
dar o politica coerenta n acest sens
este nca inexistenta, desi la ora
actuala ntre 20% si 30% din costurile
asistentei medicale sunt suportate prin
Corporatism
Corporatismul reprezinta att o perspectiva teoretica de analiza a guvernarii, ct si un tip de aranjament institutional - fata de dezvoltarea caruia teoria corporatista s-a constituit, partial, ca
un raspuns.
I. Perspectiva corporatista
Perspectiva corporatista are n vedere
relatia dintre interesele organizate si
autoritatile publice. Perspectiva accentueaza rolul pe care nsusi procesul
autoorganizarii (cuprinznd mecanisme
de luare a deciziilor, de atragere de noi
membri etc.) l are asupra reprezentarii
diferitelor interese n politicile publice
(Williamson, 1989; Cawson, 1986).
Aceasta abordare s-a constituit ca o
alternativa la dihotomia dintre paradigma liberal-pluralista si cea marxista.
Pe de o parte, orientarea liberal pluralista concepe interesele ca fiind preferintele exprimate de indivizi si pe care
grupurile de interes le agrega. Pe de
cealalta parte, orientarea marxista distinge interesul exprimat de indivizi,
posibil influentat ideologic si parte a
unei "false constiinte", de interesul
obiectiv al acestora, determinat de
apartenenta lor de clasa. Pentru
corporatisti este interesant de analizat
modul n care interesele unui grup/organizatii difera de interesele indivi213
Corporatism
duale nu n virtutea pozitiei de clasa
sau a ideologiei, ci datorita nsusi procesului agregarii acestora. Mecanismele actiunii colective sunt cele care
(n aceasta perspectiva) influenteaza
considerabil interesele grupurilor.
Procesul organizarii este, de asemenea,
considerat o sursa privilegiata a puterii.
Spre deosebire de liberal-pluralisti si
de marxisti, care acorda atentie mai
ales dimensiunii relationale a puterii
(conform careia puterea unui grup
social poate creste doar pe seama
reducerii corespunzatoare a puterii
altor grupuri), corporatistii considera ca
puterea nseamna n egala masura
autocontrol si control asupra celorlalti.
Prin urmare, mecanismele de autoorganizare pot creste puterea unui grup
fara sa scada n mod necesar puterea
celorlalte grupuri.
n relatie cu statul, organizatiile obtin
putere printr-un proces de nchidere
sociala, prin care si aroga monopolul
reprezentarii unei categorii particulare
de interese. Nu toate interesele au
nsa aceeasi capacitate de a se organiza ntr-un grup monopolist (vezi mai
jos); totusi, perspectiva corporatista nu
acorda aprioric nici unui tip de interes
un statut preferential, respectiv primordial (spre deosebire de perspectiva
marxista, care privilegiaza interesele
de clasa).
Liberal-pluralistii considera ca statul
este neutru n raport cu interesele
sociale si reactioneaza la presiunile
lor. Dimpotriva, marxistii considera ca
statul are un caracter de clasa si o
interventie proprie n societate, viznd
apararea intereselor capitalului (nefiind
deci pur si simplu reactiv). Corporatistii
observa si ei ca statul nu este neutru,
ci partinitor n raport cu grupurile
Corporatism
3. Membrii grupurilor relativ mici au o
putere organizationala de actiune
colectiva disproportionata; aceasta
disproportie se diminueaza n timp fara sa dispara nsa - n societatile
stabile.
4. Grupurile de marime relativ redusa
(comparativ cu ansamblul societatii
n care actioneaza) vor gasi
profitabil sa mareasca proportia din
bunastarea colectiva care le revine,
practic indiferent de costul pe care
aceasta redistributie l impune societatii (deoarece, n virtutea dimensiunii sale reduse, partea din cost
pe care o suporta grupul este foarte
mica n raport cu beneficiile pe care
le primeste prin redistributie).
5. Grupurile de interes cuprinzatoare
(relativ mari n raport cu ansamblul
societatii) au un anumit interes n a
creste prosperitatea societatii n
care actioneaza, deci sunt interesate n a redistribui prosperitatea
spre membrii lor, cu un cost social
ct mai mic posibil.
Corporatism
tutela si controlul statului, pentru a
obtine o dezvoltare nationala coordonata" (Wiarda, 1997, p. IX).
x "Un proces socio-politic specific n
care
organizatii
reprezentnd
interese functionale monopoliste se
implica n procese de schimb politic
cu agentiile de stat privind politici
publice. Aceste organizatii sunt
implicate ntr-un rol care combina
reprezentarea intereselor cu implementarea politicilor printr-un autocontrol ce le este delegat" (Cawson
1986, p. 38).
x "Un mod de organizare a intereselor caracterizat de masura n care
membrii celor mai importante
grupuri economice sunt ncorporati,
prin intermediul organizatiei lor, n
retele institutionalizate de negociere
a tranzactiilor economice cheie (de
exemplu, negocierea salariilor) si a
aspiratiilor comune (de exemplu,
nivelul venitului si crearea de locuri
de munca) (Hicks, 1999, p. 128).
O acceptiune usor diferita o ntlnim la
Grsta Esping Andersen, care utilizeaza
conceptul de corporatist ("corporativist") pentru a desemna un mod de
solidaritate sociala n fata riscurilor. El
defineste solidaritatea corporatista ca
fiind bazata pe apartenenta la un grup
de status. Redistributia se realizeaza
deci n limitele grupurilor de status - n
general, grupuri de status profesional.
Acest tip de solidaritate este diferit de
tipul "rezidual" (n care politicile publice
de sprijin se adreseaza doar segmentelor extrem de marginale, restul cetatenilor apelnd la forme private de
asigurare contra riscurilor) si de tipul
"universalist" (n care statul si asuma
sarcina de a redistribui riscurile ntre
toti cetatenii) (Esping-Andersen, 1999,
p. 40-41).
Corporatism
poratismul pur, n care legitimitatea si
functionarea statului sunt integral sau
n principal dependente de activitatea
corporatiilor (unice, necompetitive,
ordonate ierarhic), si corporatismul
subordonat, n care statul creeaza
corporatii (structurate similar) pe care
le foloseste ca instrument auxiliar,
derivndu-si legitimitatea n principal
din alte surse.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial,
conceptul a reaparut n analiza politica
n anii 60-70, pentru a reflecta o
realitate sociala greu de descris n termenii dihotomiei pluralism-marxism.
Tipul corporatist de organizare sociala
identificat n state europene precum
Suedia, Austria, Olanda, Germania,
Danemarca si partial Marea Britanie a
primit denumirea de neocorporatism,
pentru a-l distinge de tipul autoritar de
corporatism (din state precum Italia lui
Musollini, Spania lui Franco, Portugalia
lui Salazar). Aceeasi distinctie o reflecta si diferenta dintre corporatismul
societal (denumit si corporatism deschis sau democratic), bazat pe un stat
democratic si participare voluntara a
grupurilor de interes la guvernare, si
cel de stat, bazat pe un stat autoritar,
care impune un control strict asupra
activitatii grupurilor de interes (Schmitter, 1974).
Majoritatea autorilor sunt de acord ca,
dincolo de distinctivitatea conceptuala
a corporatismului ca "ideal-tip", aranjamentele institutionale reale sunt deseori o juxtapunere sau o combinatie de
corporatism si pluralism. De exemplu,
teza "statului dual" (Cawson, 1986 si
Williamson, 1989) afirma ca aranjamentele corporatiste prevaleaza n
domeniul politicii productiei, unde statul
Costuri administrative
asociate programelor sociale
Costurile administrative, n contextul
politicilor sociale, se refera la costurile
de administrare a programelor, deci la
acea parte a fondurilor ce nu se
concretizeaza n suport direct (beneficii
sau servicii) catre populatie, ci are ca
scop mentinerea infrastructurii acestora. Beneficiile de tip categorial-universalist au avantajul de a fi mai ieftine din
punct de vedere administrativ, identificarea populatiei-tinta, ct si transferurile realizndu-se n baza unor criterii
clare, ce nu presupun analizarea
cazurilor individuale n termeni de venituri, bunuri, conditii de viata si nici
utilizarea unui sistem expert, i.e. asistenta sociala, pentru identificarea nevoilor individuale. Spre deosebire de
acestea, programele sociale nalt focalizate sunt asociate cu costuri administrative mai ridicate, n vederea unei
ct mai bune identificari a populatieitinta si a realizarii transferurilor n mod
optim. Aceste costuri sunt legate, n
fapt, de evitarea erorilor de incluziune
n sistem a unor indivizi ce nu sunt n
fapt eligibili, a erorilor de excludere sau
de evitare a realizarii unor plati n
exces celor ce sunt eligibili. Adesea
aceste programe nalt focalizate, baza-
Costuri de aplicare
careia i se adreseaza, de amploarea si
nivelul de administrare a acestuia.
Eficienta unui program nu este automat garantata de costuri administrative
scazute. Eficienta unui program trebuie
evaluata att n raport cu costurile asociate altor alternative (i.e. tipuri de programe), deci n termenii costurilor de
oportunitate, dar si n raport cu modul
de alocare si administrare a acestora.
Costuri administrative scazute pot
indica un program eficient, dar pot fi si
un semn al lipsei de eficacitate,
datorate scaderii acuratetei focalizarii.
\Luana M. Pop[
Vezi si: beneficii selective; beneficii
universalist-categoriale;
eficienta
administrativa; eficienta alocativa;
focalizarea beneficiilor sociale;
evaluarea programelor sociale
Bibliografie selectiva: Grosh (1994);
Pratt (1997)
Costuri de aplicare
C.a. se refera la acele costuri suportate de catre individ, potential beneficiar
al unui program social, pentru revendicarea unui anumit drept/beneficiu social. Adesea aceste costuri sunt ignorate
complet atunci cnd se proiecteaza
structura institutionala si organizationala a unui program social, n parte si
datorita vizibilitatii reduse a acestora,
n parte datorita neconstientizarii efectelor acestora asupra solicitantului.
C.a. pot fi:
de timp. Timpul asociat procesului
de solicitare-informare asupra tipurilor de acte necesare, ntocmirea
aplicatiei/dosarului, deplasarile pna
la oficiile responsabile, cozile pe
care individul le face pentru elibera-
rea
diferitelor
acte/depunerea
dosarului;
de oportunitate. Aceste costuri se
refera n special la ceea ce "pierde"
individul prin investirea timpului sau
n procesul de aplicare. De exemplu, o persoana care este somera,
prin timpul alocat obtinerii unui beneficiu si reduce timpul de cautare
activa a unui loc de munca; o persoana cu venituri foarte reduse si
va reduce din timpul alocat muncii
n propria gospodarie, ceea ce
poate duce la cresterea costurilor
de ntretinere a acesteia (n termeni
de servicii prestate n gospodarie);
financiare. Costurile de transport
asociate eliberarii unor documente
etc.;
sociale. Se refera la aspecte precum stigmatizarea, demoralizarea
individului.
Costuri de aplicare mai ridicate sunt
asociate cu programele de tip selectiv
sau bazate pe testarea mijloacelor. Beneficiile de tip categorial-universalist
prezinta costuri mai scazute pentru individ, iar costurile sociale de stigmatizare sunt minimizate.
Cu ct costurile de aplicare sunt mai
ridicate cu att probabilitatea de
excludere a indivizilor eligibili este mai
ridicata. n functie de tipul programului
si deci de categoriile carora li se
adreseaza, dar si n functie de tipul
costurilor de aplicare pe care le
presupune, excluziunea celor eligibili
prin neaplicare poate lua o amploare
mai mare sau mai redusa sau poate
genera inegalitati de acces, crescnd
inechitatea.
Daca modul de informare a populatiei
n raport cu programele existente este
deficitar, accesul la informatie va fi
219
Costuri de aplicare
diferentiat astfel nct anumite categorii
de populatie vor fi dezavantajate - de
exemplu, populatia vrstnica, cea care
nu citeste ziarele, cei care nu stiu sa
citeasca, cei care nu au contacte cu
autoritatile locale. n general, segmentul cel mai expus la lipsa de informare
este segmentul cel mai sarac, adesea
principalul beneficiar al programelor
nalt focalizate.
Daca aplicarea pentru un beneficiu
necesita deplasarea n alt oras dect
cel de resedinta, atunci costurile vor
creste pentru cei care locuiesc mai
departe de respectivul oras si n special pentru cei din acele zone rurale
izolate, cu infrastructura deficitara. Un
segment pentru care distantele mari
reprezinta costuri ridicate sunt cei cu
venituri reduse si populatia vrstnica.
Stigmatizarea reprezinta adesea un
cost foarte mare, unii dintre cei eligibili
prefernd sa nu aplice pentru a nu fi
etichetati drept "saraci", "lenesi",
"neputinciosi" etc.
Costurile de aplicare trebuie luate n
considerare n mod special atunci cnd
se proiecteaza un program de tip
selectiv ce se adreseaza unei populatii
sarace, pentru care timpul poate
reprezenta o resursa utila si necesara
n rezolvarea multor probleme, situatia
financiara nu permite accesul la
servicii ce presupun costuri materiale
chiar si minore, iar stigmatizarea poate
reprezenta un impediment pentru cei
ce ncearca sa depaseasca starea n
care se afla.
Adesea, cresterea costurilor de aplicare reprezinta o strategie adoptata de
catre cei ce administreaza un program
social, n vederea reducerii suplimentare a discrepantei dintre nevoi (numar
de persoane eligibile) si capacitate
Creditarea angajrii
munci n favoarea comunitatii (acolo
unde este cazul, deci pentru persoane
apte de munca, somere si fara copii
mici n ntretinere) - este justificata prin
evitarea sau nefavorizarea crearii unei
dependente a celui eligibil de beneficii
sociale, deci de descurajare a pasivitatii. \Luana M. Pop[
Vezi si: beneficii selective; constructia
sociala a beneficiarului; echitate
orizontala;
organizatii
ale
administratiei publice
Bibliografie selectiva: Lipsky (1980)
Creditarea angajarii
C.a. este o forma de finantare a angajarii, constnd n facilitati de creditare
acordate agentilor economici care angajeaza persoane fara loc de munca.
n unele cazuri, acordarea acestor
facilitati este conditionata de un numar
minim de angajari din rndul somerilor
sau de crearea de noi locuri de munca,
iar alteori de lipsa concedierilor n profesii similare o perioada premergatoare
determinata (6-12 luni). Uneori c.a.
este combinata cu subventionarea
angajarii, optndu-se pentru una sau
alta dintre masuri n functie de
conditiile concrete (e.g., Republica
Ceha). Adesea este asociata crearii
directe de locuri de munca.
O forma a acestui tip de masura este
cea a facilitatilor de creditare acordate
somerilor care vor sa nceapa o afacere pe cont propriu, pe baza unui proiect antreprenorial, care sa garanteze
angajarea solicitantului pe o perioada
minim determinata. Facilitatile constau
n acordarea unei sume de start (sau
rambursarea acesteia, integral sau
partial), acoperirea costurilor ocazio-
Creditarea angajrii
torul trebuie sa angajeze n loc un alt
somer. n cazul nerespectarii procentului minim de someri angajati, angajatorul pierde dreptul de a primi credit si
plateste penalitati n suma egala cu
creditul acordat. Creditul se poate primi
pentru aprovizionarea productiei si
desfacerii sau pentru investitii. n cazul
investitiei, creditul acopera cel mult
75% din aceasta. Exceptie fac societatile nou nfiintate de catre someri, n
care creditul poate acoperi pna la
90% din investitie. Termenul de
creditare este de 1 an, respectiv un an
si jumatate n cazul investitiei.
O alta forma de sprijin acordat n vederea dezvoltarii unei afaceri este consultanta n afaceri, care vine n sprijinul
celor care ncearca sa dezvolte o activitate pe cont propriu, fie sub forma
sprijinului acordat pentru nfiintarea
firmei, fie sub forma incubatoarelor de
afaceri. Acestea urmaresc sa sustina
dezvoltarea ntreprinderii ntr-o prima
faza prin asigurarea unui mediu economic stabil, punnd la dispozitia micilor ntreprinzatori, pentru o perioada
delimitata, mijloacele logistice necesare (sediu - eventual n incinta unei
ntreprinderi, servicii de comunicare
gratuite), un microclimat economic
care sa faciliteze aprovizionarea si
desfacerea productiei, ca si servicii de
consiliere.
Platile compensatorii acordate salariatilor disponibilizati din sectoarele
supuse restructurarii (1997-2000) au
fost
proiectate
si
sa
permita
sustinerea financiara a activitatii
antreprenoriale, motiv pentru care
acestea s-au platit integral o data cu
desfacerea contractului de munca.
Ulterior, acestea au fost facute lunar,
esalonat pna la acoperirea integrala
222
Cretin-democraia
rambursare a creditului scurtata la trei
ani. \Simona Ilie[
Vezi si: piata muncii; politici active;
subventionarea angajarii
Bibliografie selectiva: Godfrey si
Richards (1995); FIMAN (1997a)
Crestin-democratia
Crestin-democratia este principala expresie a corporatismului modern, fiind
conceputa ca o cale de mijloc ntre
social-democratie si liberalism. Fara a
avea amploarea acestor doua ideologii, crestin-democratia s-a impus cu
relativ succes n lumea politica si ideologica a Europei de Vest, propunnd
solutii si modele proprii de dezvoltare a
statului si de furnizare a bunastarii.
Pentru democratia crestina, statul trebuie cladit pe temelia respectarii
valorilor crestine (cu precadere a iubirii
de semeni), a persoanei ca membru al
comunitatii, a principiilor ierarhiei si
subsidiaritatii. n centrul doctrinei sta
persoana, privita ca membru al comunitatii din care face parte. Statul urmeaza a interveni n ajutorul indivizilor
doar atunci cnd dau gres familia,
biserica, retelele sociale n care sunt
prinsi sau comunitatea locala. Solidaritatea este astfel legata de status,
perpetund o societate structurata pe
clase. Crestin-democratia preia viziunea liberala a neinterventionismului
economic, cu amendamentul ca statul
trebuie sa fie proprietarul sectoarelor
cheie ale economiei. Piata ramne
principalul furnizor al bunastarii, disparnd nsa obsesia liberala a eficientei,
ceea ce permite cheltuieli publice mai
ridicate.
Cheia politicilor sociale crestin-democrate este integrarea individului n societate prin apartenenta la grupuri sociale bine definite. Goodin, Headey,
Muufels si Driven (1999, p. 253) merg
mai departe n a sugera ca la baza
proiectului crestin-democrat (si corporatist-conservator, la modul cel mai
general) sta integrarea indivizilor n
gospodarii prin casatorie si a gospodariilor n economie, prin munca salarizata a capului gospodariei. Prin integrarea sociala puternica pe ambele
aceste fronturi, regimul corporatist
spera sa atinga scopul final al unei
ordini sociale si economice stabile".
Coeziunea sociala se constituie astfel
ca valoare fundamentala a crestin-democratiei, sistemul ideologic fiind precizat suplimentar de principiile solidaritatii sociale n cadrul grupurilor/comunitatii de apartenenta si de cel al subsidiaritatii. Accentuarea valorilor crestine serveste drept principiu organizator pentru o societate ordonata, predictibila, functionnd dupa mecanisme
cunoscute, fara dubii, de toti membrii
sai.
Bunastarea este garantata prin stabilitate si ordine, ceea ce implica imediat
un venit stabil, indiferent de nivelul
sau, si integrarea ntr-o retea extinsa
de schimburi intra si intergospodarii
care previne intrarea n saracie. Astfel,
serviciile de securitate sociala au mai
degraba un rol rezidual, la fel ca n
cazul ideologiei liberale. Pentru a
asigura nsa stabilitatea veniturilor pre
si posttransfer, statul crestin-democrat
este unul puternic implicat n economie
ca proprietar important n unele
sectoare productive si comerciale
cheie. Este preluata astfel o parte din
doctrina interventionista propusa de
social-democratie.
223
Critici la adresa
statului bunastarii
Termenul desemneaza o serie de pozitii critice adoptate de diversi autori
prin prisma diferitelor orientari ideologice. Pastrnd optiunea facuta n
acest dictionar pentru clasificarea ideologiilor (liberalism, social-democratie, crestin-democratie, marxism, feminism, ecologism), vor fi prezentate
n continuare pozitiile critice adoptate
de catre autori apartinnd liberalismului, marxismului, feminismului si
ecologismului.
224
blemelor, nu de cauzele acestora. Autorul vorbeste de o criza care se produce la trei niveluri: criza fiscala, datorata faptului ca input-urile fiscale de
care are nevoie sistemul depasesc capacitatea economiei de a furniza resurse; criza administrativa, care apare
pentru ca serviciile furnizate de statul
bunastarii nu sunt eficiente n ceea ce
priveste cerintele si expectatiile normative; criza de legitimare, produsa de
erodarea loialitatii maselor fata de
sistem, cauzata de efectele crizelor
fiscale si administrative.
Curba Lorenz
Vezi inegalitate
Cvasi-piete
Vezi noul management public
230
D
Decomodificare
Vezi modele de politici sociale
Deconcentrare
Vezi descentralizare; deconcentrarea
serviciilor de sanatate; delegarea
serviciilor de sanatate; descentralizarea serviciilor de sanatate
Deconcentrarea serviciilor
de sanatate
Acest termen se refera la un transfer
partial al autoritatii administrative centrale catre biroul local al unui minister
(n cazul Romniei, Ministerul Sanatatii). n cazul deconcentrarii poate fi un
transfer partial al puterii, n timp ce responsabilitatea reala continua sa ramna la persoana sau institutia nvestita prin lege cu prerogativele n cauza
(adica Ministerul Sanatatii). Institutia n
cauza poate sa restrnga n orice moment prerogativele transferate autoritatii locale (Rodinelli, 1987). Uneori,
deconcentrarea este mai degraba
transferul muncii de la nivelul central
ministerial al guvernului la propriul personal situat n birouri din afara capitalei, fara transferarea autoritatii de a
lua decizii sau de-a avea libertate n
ndeplinirea lor. Din punctul de vedere
al Ministerului Sanatatii, aceasta forma
Delegarea serviciilor
de sanatate
Aceasta metoda de descentralizare se
bazeaza pe transferul responsabilitatilor manageriale, ce apartin unui numar de pozitii bine definite, unei anumite organizatii (denumita uneori "parastatala") aflate n afara structurii administrative centrale si care este controlata indirect de cea de-a doua. De
asemenea, autoritatea pentru anumite
functii specifice este, de obicei, trans232
Delincventa juvenila
Vezi probatiune; politici sociale n cadrul
reformei legislative si a administrarii
justitiei
Deprivare relativ
cote reduse n rndul tinerilor. De asemenea, abuzul de substante volatile n
rndul copiilor strazii nu este recunoscut
ca fiind o problema legata de drog.
Desi Romnia a semnat conventia internationala de lupta mpotriva consumului ilicit de drog, iar articolul 312 din
Codul penal pune sub incidenta stricta
a sanctiunilor legale productia si traficul de drog, lipseste nca att un sistem de evaluare si monitorizare a cazurilor deja depistate, ct si un sistem
coerent de colectare a acestui tip de
date, de procesare si analiza a acestora. \Doru Buzducea[
Vezi si: politici sanitare
Bibliografie selectiva: Duncan si Gold
(1982); Maris (1988)
Deprivare relativa
Deprivarea relativa se refera la sentimentele si conditiile de deprivare resimtite de un individ n raportarea sa la
un anumit cadru de referinta, fiind efectul discrepantei dintre aspiratiile si posibilitatile individului n cauza. Dezvoltarile teoretice asupra deprivarii relative si-au gasit concretizarea (si) n
dezvoltarea de masuri directe ale saraciei. Deprivarea relativa se constituie
totodata ca determinant al reprezentarilor asupra statului si al legitimitatii
politicilor sociale. \Bogdan Voicu[
Vezi si: deprivare relativa n Dictionarul
de saracie
Descentralizare
Descentralizarea este un termen generic, care subsumeaza o serie de procese specifice de transfer al unei anu-
236
Descentralizare
Argumentul cel mai frecvent adus n
favoarea devolutiei politice catre organisme elective este capacitatea unei
astfel de structuri de putere de a ntari
democratia prin apropierea autoritatilor
(guvernului) locale de populatie: cu ct
mai putini votanti, cu att mai mare
influenta potentiala a votantului individual asupra celui ales. n practica nsa,
influenta reala a individului este mai
degraba determinata de structura locala a puterii. n unele cazuri, ca de
exemplu, atunci cnd aceste structuri
de putere sunt nchise, cu elite bine
cristalizate si puternic privilegiate, consecinta
devolutiei
este
inversa
(Shafritz, 1998, p. 634).
Devolutia politica confera o autonomie
decizionala crescuta nivelurilor administrative nvestite. Ar fi de asteptat ca
n urma unui proces de devolutie politica puterea centrala sa scada. Paradoxul este nsa ca, o data cu cresterea
puterii politice a organismelor devolute,
creste si puterea politica a organismelor centrale n ceea ce priveste
functia de reglementare.
Devolutia, din punct de vedere functional, poate fi:
1. teritoriala, caz n care adesea este
si multifunctionala. Organismul devolut preia, din punct de vedere al
responsabilitatii si deciziei, toate
functiile organismului central la nivel local;
2. functional specializata, caz n care
devolutia nu urmeaza neaparat un
pattern teritorial. Un exemplu l reprezinta devolutia serviciilor de sanatate catre organisme specializate, independente (n cazul Romniei, Casele Judetene de Asigurari
de Sanatate).
Exemple importante de procese devolutive sunt decolonializarea regiunilor
coloniale britanice (prin transferul puterii catre structurile locale) sau devolutia unor functii eminamente publice
catre corporatii nonguvernamentale
specializate (n cazul Romniei, n
cadrul sistemului serviciilor de sanatate).
(b) Deconcentrarea presupune transferul unor functii preponderent administrative la nivel local sau regional, n timp
ce responsabilitatea politica ramne n
continuare avatarul organismului central. Ceea ce se deleaga n acest caz
sunt acele aspecte legate de administrarea activitatilor la nivel local sau regional, n vederea cresterii gradului de
flexibilitate si a eficacitatii activitatilor
specifice organismelor deconcentrate.
Cresterea att a eficacitatii serviciilor
furnizate, ct si a responsivitatii fata de
beneficiar si de nevoile locale sunt
argumentele principale aduse n favoarea deconcentrarii. Ca si n cazul devolutiei nsa, deconcentrarea poate avea
efecte adverse, n conditiile unor anumite tipuri de structuri de putere locale
(e.g., loialitati politice mai puternice dect angajamentul fata de client)
(Shafritz, 1998, p. 634).
Deconcentrarea se poate realiza att
n cadrul unui organism (deconcentrare intraorganizationala) prin delegarea unor responsabilitati catre anumite departamente specializate ale
organizatiei, ct si interorganizational, caz n care deconcentrarea urmeaza un pattern teritorial, ducnd la
delegarea anumitor organisme locale
de a actiona n numele organismului
central. n Romnia, exemple de organisme deconcentrate sunt Inspectoratul Teritorial pentru Persoanele cu
Handicap, Inspectoratul Scolar Judetean, Directia de Sanatate Publica etc.
237
Descentralizare
Descentralizarea, respectiv devolutia, ca optiune politica, face parte mai
degraba din repertoriul ideologic al liberalismului. Aceasta perspectiva este
sustinuta de argumentul cresterii libertatii individuale, prin cresterea autonomiei locale si a responsivitatii serviciilor
publice la nevoile locale si individuale.
n anumite cazuri, devolutia devine un
instrument pentru realizarea unor scopuri si mai ample, ca de exemplu, reducerea sectorului public n favoarea
celui privat. Este cazul administratiei
Reagan n SUA si a guvernului
Thatcher n Marea Britanie. Regimurile
"de stnga" tind sa favorizeze centralismul, ca mecanism de promovare a
egalitatii si, implicit, a echitatii orizontale (i.e. un tratament egal pentru toti
cei aflati n situatii similare). Descentralizarea (e.g., Canada), respectiv
centralizarea (e.g., Comunitatea Europeana) se asociaza, de asemenea, cu
procesele de regionalizare.
Descentralizarea, considera Deutsch si
Kochen (1980), este n favoarea fie a
celor slabi, lipsiti de putere politica
(pentru care cresterea responsivitatii
serviciilor la nevoile locale devine
esentiala), fie a celor cu putere foarte
mare la nivel local. Pe de alta parte,
centralizarea favorizeaza pe toti cei
aflati ntre cele doua extreme, deci
marea majoritate. Aceasta concluzie
pare a fi n concordanta cu optiunile
majore de politica sociala ale ideologiilor
de dreapta, respectiv stnga. Dreapta
sustine descentralizarea n vederea
reducerii cheltuielilor si sectorului public prin privatizarea serviciilor sociale
si prin asumarea responsabilitatii doar
pentru acea minoritate "lipsita de putere", n timp ce regimurile cu orientare
de stnga sustin promovarea egalitatii
Descentralizarea sistemelor
de sanatate
Formele traditionale ale descentralizarii n domeniul serviciilor sanitare au
fost definite prin intermediul analizei
rolului administratiei publice, aceasta
abordare concentrndu-se asupra modului n care o structura politica nationala se relationeaza cu distributia autoritatii si responsabilitatii pentru serviciile de sanatate la nivel teritorial.
n mod traditional, tendinta predominanta a studiilor n domeniu era aceea
ca descentralizarea duce n mod automat la atingerea unor obiective majore
pentru sistemele de sanatate: echitate,
calitate sporita, eficienta si, n afara
acestor obiective specifice, chiar mbunatatirea procesului democratic. Experienta acumulata n ultimii ani pare sa
sugereze nsa ca exista numeroase
cazuri cnd descentralizarea serviciilor
sanitare esueaza n a-si atinge scopurile sau le atinge pe unele n dauna
altora (WHO, 1996).
n plus, aproape fara exceptie, se remarca faptul ca descentralizarea serviciilor de sanatate publice si functionarea lor ca atare sunt mai costisitoare
(World Bank, 1995). Acest aspect singur nu este per se un argument contra
descentralizarii, dar este important de
avut n vedere n cazurile n care se
preconizeaza descentralizarea serviciilor de sanatate n conditii de restrictii
bugetare majore.
n mod traditional, se considera ca
descentralizarea este o metoda de
organizare administrativa locala, care
consta n garantarea autonomiei unitatilor locale pentru rezolvarea problemelor recunoscute ca fiind de interes
local.
Devolutie
Vezi:
descentralizare;
serviciilor de sanatate
devolutia
Devolutia serviciilor
de sanatate
Aceasta forma a descentralizarii implica crearea sau consolidarea nivelului administrativ subnational autonom
Dezinstituionalizare
Vezi si: descentralizarea serviciilor de
sanatate; rolul statului n sistemele
sanitare
Bibliografie selectiva: Mills et al.
(1990); Rodinelli et al. (1983); Vladescu (1999)
Dezinstitutionalizare
Reprezinta procesul de (1) prevenire a
internarii si prelungirii perioadei de institutionalizare, dincolo de cerintele
imediate; (2) identificare si dezvoltare a
unor servicii comunitare alternative
pentru plasarea, tratamentul, instruirea, educarea si reabilitarea persoanelor institutionalizate; (3) mbunatatire a
conditiilor, calitatii ocrotirii si tratamentului acordat celor care au nevoie de
ocrotire n mediu rezidential; (4) creare
a unui mediu institutional ct mai putin
restrictiv si (5) normalizare a conditiilor
de viata n interiorul institutiilor (vezi
Segal, 1995; US General Accounting
Office Report, 1977).
Acest tip de institutii a devenit n anii
60 obiect al disputelor stiintifice, sociologul american Ervin Goffman denumind aceste tipuri de institutii "institutii totale", ce creeaza o segregare
extrema a celor "dinauntru" n raport cu
mediul social, cu sanse minime de
reintegrare ntr-o viata normala.
Din punct de vedere istoric, politica de
dezinstitutionalizare a vizat initial subiectii spitalelor de psihiatrie si ai institutiilor nchise pentru persoane cu probleme de sanatate mentala sau cu
handicap de dezvoltare. Tendintele
astfel generate s-au extins spre alte tipuri de institutii, din categoria institutiilor traditionale: (a) institutii totale spitale de psihiatrie, scoli de corectie,
Dezinstituionalizare
sociale si politice generate de caderea
blocului comunist, care au culminat cu
dezvaluiri senzationale ale aspectelor
privind ocrotirea institutionala. Spre
deosebire de tendintele existente la
nivel international care leaga dezinstitutionalizarea n principal de institutiile
de sanatate mentala, n Romnia accentul a cazut pe institutiile de ocrotire
a copilului, n general, si pe institutiile
de ocrotire a copilului cu handicap, n
special. Dezvaluirile prezentate de
mass-media locale si internationale,
cercetarile ntreprinse n urma acestor
dezvaluiri si, implicit, efectele negative
ale institutionalizarii, corelate cu nocivitatea controlului social exercitat de
regimul comunist, au produs o schimbare de paradigma, ridicnd problema
dezvoltarii unor servicii comunitare alternative. Dar politica de dezinstitutionalizare, ca atare, a fost "importata",
constituind o conditie politica pentru
integrarea europeana.
Pentru o mai buna ntelegere a d., vom
analiza n cele ce urmeaza principalele
categorii de populatie vizate de politicile de dezinstitutionalizare.
Dezinstituionalizare
Un alt serviciu alternativ l reprezinta
locurile de munca protejate, care permit un grad ridicat de autonomie, n
functie de diagnosticul si tratamentul
medical necesitat de persoana asistata. Atelierele protejate pot functiona
n interiorul institutiilor de sanatate
mentala de tip rezidential (oferind un
mediu ct mai putin restrictiv si normaliznd conditiile de viata n institutie)
sau n afara institutiilor de tip rezidential, facnd parte din planul de ocrotire
dezvoltat la externare, n vederea sprijinirii individului pentru o viata independenta.
Un al treilea serviciu dezvoltat de politicile de dezinstitutionalizare l constituie ngrijirea comunitara si serviciile
alternative de suport comunitar, persoana asistata traind independent, dar
avnd posibilitatea si dreptul de a accesa aceste servicii si beneficiind de
colaborarea permanenta cu lucratori
sociali comunitari, specializati n acest
sens.
n ceea ce priveste situatia institutiilor
de sanatate mentala de tip rezidential
din Romnia, politica de dezinstitutionalizare este afectata de urmatorii
factori structurali si de mediu:
1. numarul mare de persoane asistate
care au crescut si au trait pentru
perioade ndelungate n mediul institutional nchis, fiind dependente
de medicatia agresiva administrata
si de suportul permanent;
2. lipsa serviciilor alternative n comunitate;
3. rezistenta comunitatii fata de plasarea persoanelor asistate n afara
institutiilor nchise;
4. lipsa unor cadre specializate, n vederea oferirii de servicii comunitare
si de ngrijire la domiciliu;
Dezinstituionalizare
port. Politica de d. afecteaza negativ
acest grup de populatie, neoferind nici
un fel de alternative.
2. Persoane cu handicap
de dezvoltare
Persoanele cu handicap de dezvoltare
erau initial institutionalizate la un loc cu
persoanele cu probleme de sanatate
psihica. De aceea, o data cu declansarea miscarii de dezinstitutionalizare,
si acestea au fost vizate, numarul persoanelor cu dizabilitati si handicap de
dezvoltare n institutii nchise scaznd
vertiginos, astfel nct, n Statele Unite,
n anul 1989, scaderea numarului persoanelor cu handicap de dezvoltare
institutionalizate reprezenta 97% fata
de anul 1950 (Seagal, 1995).
Aceasta tendinta se datoreaza si cresterii serviciilor alternative oferite acestui grup de populatie. Conceptul de
normalizare s-a aplicat ntocmai persoanelor cu handicap de dezvoltare,
determinnd instituirea unor facilitati
comunitare care sa permita dezvoltarea acestor persoane la potentialul lor
maxim.
n Europa de Est, n general, si n
Romnia, n particular, acest grup de
populatie a fost cu totul invizibil pna n
1989, deoarece afecta idealul de perfectiune sociala promovat de ideologia
comunista. Marea majoritate a persoanelor cu handicap de dezvoltare au
fost institutionalizate, fiind cu totul ascunse de ochiul public, o mica proportie traind n familii, la fel de ascunsi
si lipsiti de vizibilitate. Numarul persoanelor cu handicap de dezvoltare nu
a fost, din acest motiv, monitorizat, dar
se presupune ca a existat o crestere
semnificativa a malformatiilor congenitale si a defectelor genetice, datorita
3. Copiii
Ocrotirea rezidentiala a copilului este
un serviciu institutional creat pentru
acei copii care (1) sunt abandonati de
parinti; (2) sunt neglijati sau abuzati n
familiile lor; (3) sunt expusi unor riscuri
datorita conditiilor promiscue din familie; (4) sunt temporar lipsiti de ocrotirea
parentala, datorita mortii sau bolii unuia sau ambilor parinti sau datorita conditiilor materiale extrem de precare
asociate cu nasteri multiple la intervale
foarte mici; (5) starea lor de sanatate si
dezvoltare psiho-sociala prezinta conditii speciale care reclama ocrotire n
mediu institutional.
Tendinta nregistrata la nivel international a fost direct influentata de politica
de dezinstitutionalizare, responsabilitatea ocrotirii copiilor aflati n conditiile
mai sus mentionate fiind transferata
comunitatilor locale. n tarile occiden246
Dezinstituionalizare
tale si n special n America, ocrotirea
copiilor n familii de plasament a luat o
amploare deosebita n ultimele decenii,
fiind puternic sustinuta prin politici coerente si prin dezvoltarea unor retele de
parinti specializati n ocrotirea copilului
n plasament familial. Efectul pervers al
acestei schimbari de paradigma consta
n institutionalizarea sistemului de plasament familial, prin profesionalizarea
excesiva si cresterea numarului de copii plasati ntr-o familie, pe de o parte,
si prin fragmentarea dezvoltarii copilului datorita trecerilor repetate dintr-o
familie de plasament n alta, pe de alta
parte.
Alte servicii alternative ocrotirii rezidentiale a copilului sunt: centrele de zi, institutii semideschise pentru adolescenti, adoptie.
n Romnia, cauzele institutionalizarii
copilului sunt direct corelate cu scaderea progresiva a nivelului de trai, interzicerea prin lege a avortului si taierea accesului la orice alte mijloace
de planificare familiala, ceea ce implicit
determina cresterea numarului de copii
nedoriti si cresterea ratelor de abandon al copilului. Dupa 1989, n urma
aplicarii pripite a politicii de dezinstitutionalizare, se declanseaza traficul
de copii, pe ruta adoptiilor internationale. Conventia de la Haga (1994)
pune capat acestei situatii, determinnd din nou un val masiv de institutionalizare. De aceea, n ceea ce priveste clasificarea copiilor institutionalizati, o mare proportie provin din familii, fiind abandonati n fapt, dar nefiind declarati abandonati, ceea ce mpiedica adoptarea unor masuri alternative de ocrotire.
Datorita presiunilor internationale si dezvoltarii interne a unor generatii de
4. Delincventi si infractori
Pentru acest grup de populatie modelul
de institutionalizare a prevazut n deosebi utilizarea institutiilor totale: centre
de reeducare pentru minori, scoli de
corectie, nchisori. n Statele Unite,
dezinstitutionalizarea acestui grup de
populatie a implicat dezvoltarea unor
247
Dezvoltare comunitar
servicii alternative (a) de prevenire a
institutionalizarii, prin educatie si publicitate a efectelor negative ale ncarcerarii, n rndul categoriilor de risc, si
prin instituirea unor pedepse comunitare (probatiune, munca n comunitate, eliberare conditionata), si (b) de
ameliorare a conditiilor de ncarcerare,
prin servicii de suport n interiorul penitenciarelor, servicii de probatiune si
servicii de monitorizare si asigurare a
reintegrarii n comunitate.
Cu toate acestea, n paralel cu dezvoltarea acestor servicii alternative, cresterea ratelor de violenta ntre copii si
tineri a ridicat problema crearii mai
multor facilitati de tip rezidential pentru
delincventii minori. Noua tendinta n
tarile occidentale si n special n America vizeaza judecarea copiilor si adolescentilor care comit acte de violenta
foarte grava ca persoane adulte.
n Romnia, politica de dezinstitutionalizare la acest nivel a generat schimbari legislative si institutionale, promovnd serviciul de probatiune si pedeapsa prin munca n comunitate. Supraaglomerarea penitenciarelor si a
centrelor de reeducare determina o
schimbare de strategie, n sensul dezvoltarii serviciilor alternative si a amplificarii muncii de prevenire a criminalitatii.
5. Populatia vrstnica
Cresterea sperantei de viata, la nivel
global, a determinat o mbatrnire accelerata a populatiei, ceea ce implicit
creeaza un numar din ce n ce mai
mare de persoane vrstnice cu un
grad ridicat de dependenta fizica si sociala. Multiplicarea formelor de convietuire de tip familial si individualismul
progresiv al generatiilor moderne, pe
Dezvoltare comunitar
deplasarea laterala a categoriilor institutionalizate, de la o institutie la alta, cu
promovarea succesiva a unor medii
ct mai putin restrictive si implicit a
normalizarii conditiilor de viata. n
acest fel, dezinstitutionalizarea poate fi
cuplata cu transinstitutionalizarea unor
grupuri si indivizi, permitnd elaborarea unor strategii de schimbare graduala, n contextul dinamicii actuale,
specifice fiecarei societati n parte.
\Marciana Popescu[
Vezi si: alternative la institutionalizare;
transinstitutionalizare; normalizare;
politici sociale privind protectia
familiei si a copilului; protectia
sociala a persoanelor cu handicap
Bibliografie selectiva: Lerman (1980);
Segal (1995)
Dezvoltare comunitara
n societatile moderne, producerea bunastarii se realizeaza pe trei cai complementare: a) efortul individual, b)
statul bunastarii, c) dezvoltarea comunitara.
(a) Efortul individual. Economia de
piata reprezinta, pe de o parte, mecanismul cel mai important de producere a bunastarii individuale. Prin
efortul lor individual (munca sau investitie de capital), membrii colectivitatilor obtin cea mai mare parte a resurselor necesare propriei bunastari individuale. Principiul moral fundamental
al societatii moderne este responsabilitatea pentru propria bunastare, o
viata autonoma n care bunastarea
este rezultatul efortului propriu. Mecanismul producerii bunastarii n aceasta
strategie o reprezinta efortul pentru obtinerea resurselor si piata economica
Dezvoltare comunitar
tele de dezvoltare comunitara n segmentele "normale" ale societatilor dezvoltate. Ele se caracterizeaza prin mobilizarea resurselor comunitare pentru
rezolvarea unor probleme care altfel ar
ramne nesolutionate.
Tendintele actuale de descentralizare
n functionarea sistemului public au
reprezentat un impuls special n ascensiunea ideii de dezvoltare comunitara. Programul de solutionare a problemelor sociale cu instrumentele statului centralizat si-a dovedit limitele lui
structurale. n ultimele decenii, principiul descentralizarii a oferit o noua
abordare n sectorul public, mutnd,
ntr-o masura semnificativa, mecanismele publice de la nivel central la nivel
local.
Comunitatea locala devine astfel subiectul activ al rezolvarii unei game
largi de probleme colective. Daca la
nceput dezvoltarea comunitara parea
a fi o solutie pentru lumea a treia, orientarea spre descentralizare a statelor
puternic avansate a transformat-o ntr-o
abordare vitala n societatile moderne,
dezvoltate economic.
Utilizarea conceptului de "dezvoltare
comunitara" indica o caracteristica extrem de importanta a programelor de
actiune colectiva n contextul societatilor actuale. Lansarea lor a fost legata
n mod special de problema reabilitarii
comunitare. O multime de comunitati
au o pozitie marginala n sistemul economiei de piata. Integrarea lor eficace
n acest sistem este mpiedicata de
factori structurali, asupra carora se
poate actiona mai degraba colectiv
dect individual. n aceste cazuri, producerea bunastarii la un nivel satisfacator nu poate fi realizata dect,
pe de o parte, prin programe de rea-
bilitare a conditiilor economice colective (infrastructura, amenajari teritoriale, dezvoltarea capacitatilor de activitate economica, informatii asupra cerintelor pietei etc.), iar pe de alta parte,
prin mobilizarea unor resurse colective
comunitare. Se poate spune astfel ca
termenul de dezvoltare se refera n
principal la crearea/refacerea/reabilitarea conditiilor comunitare care sa faca
posibila reintegrarea comunitatii n circuitul global al economiei de piata si al
unei bunastari colective dorite. n acest
sens, ideea de dezvoltare comunitara
implica o actiune limitata n timp, cu obiective precise: eliminarea "handicapurilor comunitare". De asemenea, ideea de dezvoltare comunitara se refera
la constituirea unor mecanisme de mobilizare a resurselor comunitare, singurele posibile, n anumite conditii, sa duca la solutionarea obiectivelor n cauza.
Societatea actuala, lucru valabil si
pentru societatile traditionale, prezinta
un deficit sever n sfera mecanismelor
de organizare a programelor de interes
colectiv cu participare colectiva. Exista
o competenta foarte ridicata n organizarea afacerilor private, n munca salariala, n producerea si cumpararea bunurilor si serviciilor necesare. n general, mecanismele economiei de piata
orientate n directia cristalizarii si stimularii efortului individual s-au dezvoltat extrem de rapid si prezinta o
eficienta ridicata. n schimb, organizarea efortului colectiv pentru realizarea unor obiective colective alternativ economiei de piata prezinta nca
vizibile semne de subdezvoltare.
Ideea de dezvoltare comunitara se refera totodata si la mijloace, nu doar la
obiective: dezvoltarea capacitatilor/mecanismelor comunitare de actiune al250
Dezvoltare comunitar
ternativ celor ale economiei de piata.
Din punct de vedere al mijloacelor de
interventie, majoritatea comunitatilor
actuale sunt nca deficitare. De aceea,
multe din programele de dezvoltare
comunitara au ca obiectiv central nu
numai realizarea unor bunuri de interes comunitar, dar si a crearii capacitatilor de actiune comunitara. Nu ntmplator, n teoriile actuale ale dezvoltarii
sociale, conceptul de capital social
este extrem de utilizat. El se refera la
capacitatile de actiune sociala comunitara, care reprezinta cu totul altceva
dect capacitatile cerute de actiunea
economica n contextul economiei de
piata.
lalta limita se nscrie crearea capacitatilor interne care sa sustina ntreaga strategie a dezvoltarii, actorul extern contribuind doar cu resurse si cu
suport tehnic. Actorii externi ai comunitatii reprezinta o sursa extrem de importanta a dezvoltarii comunitare. i putem gasi n ipostazele cele mai diferite.
Structura programelor de dezvoltare
comunitara include, n primul rnd, tipul de resurse comunitare, precum si
modalitatea de folosire a lor. Presupozitia centrala a acestei strategii este
ca orice comunitate detine o serie de
resurse importante, a caror utilizare
ofera posibilitatea solutionarii unei game largi de probleme:
a. resurse financiare. Sunt situatii n
care proiecte de interes comunitar nu
pot fi rezolvate din lipsa de resurse
individuale si statale. Att solutia
oferita de economia de piata, ct si cea
a interventiei statului sunt aici putin
operationale. Cumularea resurselor individuale ar putea reprezenta nsa o
solutie sau cel putin o parte a solutiei.
Problema cruciala aici este dezvoltarea unor mecanisme noi de mobilizare
si utilizare a resurselor economice individuale pentru rezolvarea unor obiective de interes comunitar;
b. resurse de munca. Exista frecvent
situatii n care comunitatile - att membrii lor, ct si ele nsele - nu dispun
dect de resurse financiare limitate.
Exista nsa n orice comunitate o disponibilitate, adesea nebanuita, a resurselor de munca. Oamenii nu au
bani sa contribuie, dar pot sa munceasca pentru rezolvarea unor obiective comunitare. Mobilizarea resurselor
de munca ale colectivitatii poate reprezenta un factor decisiv n aceasta
directie;
252
Obiectivele dezvoltarii
comunitare
Orice bun de interes comunitar poate
face obiectul unui program al activitatii
comunitare: constructii/reabilitare a
infrastructurii comunitare; amenajari
teritoriale si activitati de reabilitare a
ecosistemului; realizarea unor obiective de interes public - scoli, spitale,
locuri de agrement, complexe sportive;
dezvoltarea de capacitati productive
att de tip individual, ct si cooperativ,
prin stimularea dezvoltarii de afaceri, a
crearii de locuri de munca; cresterea
securitatii individuale si colective care
reprezinta pentru societatile actuale,
extrem de vulnerabile, obiectul frecvent
al actiunilor comunitare; forme sistematice de ajutorare si intrajutorare
(sprijinul pentru tinerii casatoriti, pentru
Dezvoltare durabila
(sustenabila)
D.d. reprezinta un proces si un obiectiv
al dezvoltarii sociale, insistnd asupra
aspectului realizarii dezvoltarii astfel nct generatiile viitoare sa beneficieze
cel putin de sanse la fel de multe ca si
generatiile actuale. Dezvoltarea durabila a fost propusa si a cunoscut primele evolutii n cadrul abordarilor ecologiste. Acestea accentueaza necesitatea ocrotirii mediului nconjurator,
prezervnd astfel bazele ecologice ale
vietii umane, ca o conditie sine qua
non a dezvoltarii sociale. Dezvoltarea
durabila a dobndit n timp conotatii ce
i-au largit sfera de cuprindere. Ea a
devenit unul din telurile politice ale a253
Dezvoltare regional
gentiilor internationale, precum PNUD,
Banca Mondiala sau FMI, presupunnd si parcurgerea unor cai de dezvoltare care sa contribuie la realizarea
justitiei sociale si care sa garanteze
continuarea cresterii economice nu
numai pentru viitorul apropiat, dar si
pentru generatiile viitoare. O data cu
largirea sferei de cuprindere a termenului, el a nceput sa fie frecvent denumit si "dezvoltare sustinuta" (sustainable development). Uneori, lucrarile romnesti utilizeaza denumirea de dezvoltare sustenabila pentru a indica
acelasi concept larg.
Termenul de dezvoltare durabila a cunoscut afirmarea deplina dupa 1987, o
data cu raportul Comisiei Mondiale
pentru Mediu si Dezvoltare (Comisia
Brundtland), n care se sublinia necesitatea de a aborda simultan problemele
de dezvoltare si cele de mediu. Dezvoltarea durabila este acea "dezvoltare
ce satisface nevoile prezentului fara a
compromite abilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile lor
nevoi" (WCED, 1987).
Conferinta Natiunilor Unite pe tema
mediului si dezvoltarii (Earth Summit),
care a avut loc la Rio de Janeiro n
1992, a fost un eveniment semnificativ
n amplul proces de dezbateri, interpretari si explicatii privind interdependenta dintre dezvoltarea sistemului socio-economic si mediu. S-au dezbatut
implicatiile modului de utilizare a mediului n vederea atingerii scopurilor de
dezvoltare (ex: cresterea economica).
Ca raspuns la degradarea mediului, s-a
concluzionat ca "este nevoie de o dezvoltare durabila - dezvoltare ce genereaza prezenta bunastare a omenirii
fara a impune costuri semnificative generatiilor viitoare" (G. Atkinson, 1996,
p. 927). Prin acordul international exprimat n Declaratia de la Rio de Janeiro si adoptarea Agendei 21, documente rezultate n urma summit-ului,
s-au stabilit principiile directoare ale
dezvoltarii durabile; se contureaza
atunci si statutul de optiune strategica
globala al dezvoltarii durabile.
Atkinson (1996) propune si el o definire succinta a conceptului, si anume
ca dezvoltarea durabila ar fi cresterea
bunastarii umane ce nu este reversibila n viitor: o dezvoltare care dureaza.
"Problema-cheie a dezvoltarii durabile
o constituie reconcilierea ntre doua
aspiratii umane, sustinnd necesitatea
continuarii dezvoltarii economice si sociale, dar si a conservarii mediului, ca
singura cale pentru cresterea calitatii
vietii" (Strategia dezvoltarii durabile a
Romniei, 1999). Dezvoltarea durabila
furnizeaza o viziune holista, care priveste catre viitor, recunoscnd nevoia
de actiune n prezent pentru a asigura
o societate durabila n viitor. Implica
ntelegerea ca inactiunea are consecinte si ca trebuie gasite cai de a
schimba structurile institutionale si de a
influenta comportamentul individual.
Definitiile dezvoltarii durabile, dincolo
de nuantele fiecareia, aduc n prim
plan conceptul de echitate ca un
principiu fundamental. Este vorba att
despre echitatea intragenerationala,
respectiv motivatia distribuirii bunastarii
n cadrul societatii, ct si despre justitie
intergenerationala. Daca se accepta ca
scop social valoros, dezvoltarea
durabila implica o distributie a
dezvoltarii n mod egal ntre generatii.
Acest fapt, explica Atkinson (1996), nu
nseamna ca progresul economic trebuie sa fie sacrificat astfel ca fiecarei
generatii sa i se garanteze niveluri egale
254
Dezvoltare regional
ale bunastarii, ci faptul ca progresul sa
nu fie reversibil la o data viitoare.
Modul n care prezenta generatie utilizeaza mediul poate reprezenta o modalitate de a transmite n viitor costuri
potentiale mari. n acest sens, ne
putem "cumpara" dezvoltarea prezenta
pe cheltuiala descendentilor nostri.
Realizarea dezvoltarii durabile presupune, dupa cum arata Serageldin
(1995), integrarea punctelor de vedere
a trei discipline:
1. economia: care urmareste maximizarea bunastarii umane n cadrul
constrngerilor stocului existent de
capital si de tehnologie. Economistii
renvata importanta capitalului natural;
2. ecologia: care subliniaza necesitatea conservarii integritatii subsistemelor ecologice, unitatile de judecata fiind cele fizice, si nu cele monetare:
3. sociologia: care accentueaza faptul ca actorii importanti sunt fiintele
umane, patternurile de organizare
sociala ale acestora fiind cruciale
pentru gasirea solutiilor viabile pentru atingerea dezvoltarii durabile.
Neacordarea unei suficiente atentii
factorilor sociali n procesul dezvoltarii zadarniceste eficacitatea unor
programe si proiecte de dezvoltare.
n Romnia a fost creat Centrul National pentru Dezvoltare Durabila,
obiectivul acestuia fiind de a promova
preocuparile de dezvoltare durabila n
constiinta publicului larg, dar si a actorilor din sectorul privat si guvernamental. \Ruxandra Noica & Bogdan
Voicu[
Vezi si: dezvoltare sociala; ecologismul
Dezvoltare regionala
n general, elementele componente ale
corpului politicilor sociale pot fi vazute
ca raspunsuri sectoriale la problemele
economice si sociale care apar ntr-o
oarecare masura n orice societate
moderna. nsa abordarile de tip sectorial nu reusesc ntotdeauna sa faca
fata unor aspecte, cum ar fi concentrarea anumitor tipuri de probleme
n diverse zone sau arii geografice, si
nici sa dea raspunsuri la problema
discrepantelor regionale exprimate n
termeni de dezvoltare economica si
sociala. Politicile de dezvoltare regionala apar tocmai din necesitatea de a
corecta aceste decalaje teritoriale, din
punct de vedere al nivelului de dezvoltare. Ca definitie general acceptata,
cel putin la nivelul organismelor europene, politica de dezvoltare regionala
reprezinta "ansamblul de masuri pe
care autoritatile guvernamentale centrale le iau n favoarea dezvoltarii socio-economice a regiunilor defavorizate" (CEMAT, 1991).
Din punct de vedere istoric, politicile
regionale au fost introduse n majoritatea tarilor vest-europene n perioada 1948-1960, dupa perioada de reconstructie postbelica, cunoscnd mai
apoi, n anii 70, o perioada de vrf n
care bugetele, nivelurile subventiilor,
extinderea zonelor carora li se acorda
asistenta, numarul si diversitatea instrumentelor de politica au atins apogeul. Declinul ratelor de crestere economica de la sfrsitul anilor 70 si criza
finantelor statelor au determinat o re255
Dezvoltare regional
evaluare att a eficientei instrumentelor traditionale de politica regionala
(de tipul stimulentelor pentru localizarea capitalului), ct si a costurilor
politicilor regionale n general. n consecinta, ncepnd cu jumatatea anilor
80, s-a facut simtita o reorientare n ce
priveste obiectivele acestora, de la reducerea dezechilibrelor regionale si redistribuirea veniturilor si fortei de munca, obiective traditionale ale politicilor
regionale, nspre promovarea restructurarii (ncurajarea masurilor de schimbare structurala ca urmare a declinului
resimtit n unele zone industriale), stimularea competitivitatii si marirea contributiei regiunilor la cresterea economiilor nationale. De asemenea, importanta unor instrumente de politica regionala, cum ar fi stimulentele negative
fata de localizarea firmelor n zone
prospere si relocalizarea activitatii economice n teritoriul national, s-a diminuat, accentul punndu-se pe instrumente de tipul asistentei pe scara larga
pentru dezvoltarea mediului general de
afaceri n regiunile-problema (construirea infrastructurii fizice, dezvoltarea
sistemelor informationale, de consultanta, de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica, de educatie si formare profesionala etc.). n majoritatea
statelor membre ale Uniunii Europene
se observa, de asemenea, tendinta de
reducere a importantei masurilor fiscale (de tipul reducerilor si scutirilor de
impozite sau al subventiilor pentru firmele care se localizeaza sau investesc
n regiunile-problema) n favoarea asistentei financiare de tipul granturilor,
care prezinta avantajul unei mai mari
flexibilitati n administrare si sunt mai
simplu de controlat. n ceea ce priveste
structurile institutionale implicate n politica de dezvoltare regionala, este important de subliniat tendinta din ce n
ce mai puternica spre aplicarea principiului subsidiaritatii (i.e. transferul deciziei la un nivel ct mai apropiat de cel
al colectivitatii asupra careia se rasfrnge efectul deciziei respective), ntlnit n multe tari ale Europei Occidentale, o data cu intensificarea cooperarii
ntre sectorul privat, sectorul public si
sectorul nonprofit.
Problemele regionale cunosc o varietate de forme de manifestare de la tara
la tara, ele fiind produsul unor conditii
si factori specifici fiecarui stat. n consecinta, la nivelul politicilor de dezvoltare regionala apar diferente de continut att n ce priveste obiectivele urmarite si instrumentele utilizate, ct si
zonarea sau regionalizarea teritoriului
national. Metodologiile folosite n delimitarea regiunilor sunt multiple, datorita marii varietati de criterii utilizate
(administrative, economice, culturale,
geografice, sociale etc.), iar alegerea
depinde n mare masura de obiectivele
urmarite. n general, se poate vorbi de
urmatoarele sisteme de diviziune teritoriala (UE, 1994):
1. regiuni normative - granitele fiind
trasate pe criterii administrative;
2. regiuni analitice:
a) functionale (agregari ale unor
zone complementare ca resurse, activitati economice etc.);
b) omogene (agregari ale unor
zone cu caracteristici similare).
n plus, pe lnga notiunea de "regiune",
politicile regionale se refera si la notiunile de "arie" si "zona", definite din
nou n functie de politica specifica fiecarui stat (ex.: zonele de conversie si
zonele de reconversie industriala Franta - sau ariile asistate - Marea
Britanie) si care reprezinta n principiu
decupaje teritoriale n vederea aplicarii
de masuri cu adresabilitate directa la
256
Dezvoltare social
problemele specifice respectivelor arii
sau zone.
Tendintele de integrare si globalizare
care afecteaza din ce n ce mai mult
aspectele de dezvoltare regionala au
condus catre necesitatea gasirii unor
clasificari relativ omogene n ce priveste structurarea regiunilor apartinnd diferitelor tari. Un exemplu n
acest sens este "Nomenclatorul unitatilor teritoriale pentru statistica" (NUTS),
elaborat de Oficiul de Statistica al
Uniunii Europene, care utilizeaza o
structura ierarhica pe trei niveluri (regiunile NUTS 1, NUTS 2 si, respectiv,
NUTS 3), facilitnd astfel armonizarea
statisticilor regionale ale tarilor membre
si elaborarea politicilor regionale comunitare. Astfel, fiecare stat membru al
Uniunii se subdivide ntr-un numar de
regiuni NUTS 1, care se subdivid la
rndul lor n regiuni NUTS 2 etc. Nivelurile NUTS 4 si 5 sunt definite numai pentru o mica parte din tarile membre. n martie 1995, teritoriul economic
al EU era mpartit n 77 de regiuni
NUTS 1, 206 regiuni NUTS 2 si, respectiv, 1.031 de regiuni NUTS 3.
Pentru ratiuni practice care tin de disponibilitatea datelor statistice si de implementarea politicilor regionale, clasificarea NUTS are la baza diviziunile institutionale existente n statele membre
ale Uniunii.
Dupa caderea regimului comunist, n
Romnia, primii pasi catre o strategie
nationala coerenta n domeniul politicilor regionale au nceput sa fie facuti
practic ncepnd din 1996, o data cu
lansarea Programului PHARE pentru
dezvoltarea regionala, care si propunea ca principal obiectiv elaborarea
unui set de principii fundamentale care
sa orienteze ntreaga politica regionala
a tarii. n cadrul programului a fost ela-
Dezvoltare social
Dezvoltare sociala
Definirea dezvoltarii sociale este extrem de ambigua, datorita varietatii
sensurilor si contextelor n care
aceasta este folosita. O definitie sintetica este cea propusa de James
Midgley, autorul unui studiu teoretic
asupra dezvoltarii sociale, realizat din
perspectiva politicilor sociale: dezvoltarea sociala reprezinta "un proces de
schimbare sociala planificata, destinata sa promoveze bunastarea populatiei ca ntreg, printr-un proces de
transformare economica si sociala
complex" (Midgley, 1995, p. 25). Definitia poate fi precizata suplimentar,
specificnd faptul ca transformarea
sociala n cauza vizeaza si asigurarea
suveranitatii si stabilitatii politice.
Sa remarcam mai nti ca dezvoltarea
cunoaste valente conceptuale distincte
n ramuri diferite ale stiintei. Economia
trateaza n mod traditional dezvoltarea
ca fiind echivalenta cu progresul material, cu cresterea economica, cu acumularea de bunuri si tehnologie, reflectata n cresterea avutiei pe cap de
locuitor. Sociologia privea pna la mijlocul secolului dezvoltarea sociala ca
pe o schimbare sociala n sens evolutionist, prin similitudine cu dezvoltarea
speciilor sugerata de Darwin. Psihologia analizeaza prin dezvoltare procesul
de nsusire a capacitatilor intelectuale,
de dezvoltare si de structurare a personalitatii. n fine, stiinta politica priveste uneori dezvoltarea ca fiind evolutia modurilor de structurare a relatiilor
de putere ntr-o societate, de la colectivitati n care functiile politice nu sunt
specializate catre societati ierarhice,
autocrate, si mai apoi catre democratii.
James Midgley (1995) noteaza faptul
Dezvoltare social
multe" (Serageldin si Grootaert, 1999,
p. 41).
n ultimele doua decenii ale secolului
XX, Natiunile Unite au impus conceptul
de dezvoltare umana, reprezentnd
"un proces de largire a optiunilor individuale", dintre care "cele mai critice
sunt trairea unei vieti lungi si sanatoase, a fi educat si a avea acces la
resursele necesare pentru un standard
de viata decent". Se adauga cteva
optiuni suplimentare, precum libertatea
politica, garantarea drepturilor omului
si respectul persoanei (UNDP, 1990).
Sub impactul abordarilor ecologiste, n
anii '90 a nceput sa se discute despre
necesitatea realizarii unei dezvoltari
sustinute, care sa garanteze si pentru
generatiile viitoare accesul la cel putin
tot attea sanse de viata si crestere ca
si cele de care dispun generatiile
actuale.
Daca dezvoltarea sociala este, de regula, definita procesual, ca o crestere/mbunatatire, exista si abordari care
o definesc ca stare finala a proceselor
de dezvoltare. Sensul este n acest caz
de obiectiv permanent al politicilor de
dezvoltare, al evolutiei umane. O astfel
de optiune ngusteaza aria de
cuprindere a conceptului. Prin contrast,
definirea procesuala nu poate face
abstractie de tinta finala a transformarii
sociale modelate, nglobnd astfel si
aspectele stationare ale termenului.
Originile conceptului
Studiile despre dezvoltare sunt privite
n general ca un produs recent al
gndirii si practicii sociale. Dezvoltarea,
ca un concept-cheie al gndirii politice
contemporane, s-a impus n anii '50,
momentul nasterii fiind considerat a fi
discursul de nvestire al presedintelui
Dezvoltare social
servarea ordinii. Saint Simon respingea ideea liberala a "interesului propriu" ca principal motor al progresului,
plednd pentru necesitatea ncredintarii proprietatilor unor reprezentanti de
ncredere ai comunitatii, care sa le
administreze si sa investeasca resursele n folosul ntregii colectivitatii. Prezumtivii administratori urmau a fi
bancile si bancherii. August Comte a
dezvoltat si el teza dependentei cresterii de stabilitatea structurilor sociale,
definind progresul ca "dezvoltare a
Ordinii sub influenta Dragostei". Rationalizarea si educatia joaca rolul central
n programul propus de Comte pentru
realizarea progresului, avnd n centrul
sau adoptarea "sociologiei" ca stiinta
generatoare a principiilor de directionare a evolutiei societatii. Aplicarea
acestor principii "stiintifice" n practica
era considerata ca fiind singura cale
posibila de a garanta progresul fara
perturbarea ordinii.
Pe aceeasi linie pozitivista, John Stuart
Mill nota ca umanitatea se poate afla n
doua stari: starea naturala (n care cei
mai capabili conduc) si cea de tranzitie
(dominata de haos, fara o doctrina
clara care sa calauzeasca societatea,
fara ordine sociala). Progresul nu poate fi realizat dect n starea naturala,
avnd ca preconditie educatia, cunoasterea generala, de mase, fiind un
determinant al dezvoltarii. Mill a accentuat importanta ordinii pentru progres,
dar a insistat asupra libertatii de a alege a indivizilor. Alegerea apare ca o
conditie a dezvoltarii, fiind ceea ce
deosebeste oamenii de celelalte specii. Pentru Mill, progresul reprezinta exclusiv o crestere materiala, n timp ce
dezvoltarea implica si dezvoltarea fiintei umane (prin educatie). Ca si la
Comte, progresul si ordinea sunt opuse si nu pot fi conciliate dect prin crearea unei "stari stationare", dominata
de toleranta si mai ales de dezbaterea
rationala. Numai ca o astfel de stare
stationara este dificil de creat, ea
constituind o preconditie n sine a dezvoltarii. Atunci dezvoltarea nu poate
aparea dect sub arbitrajul unor oameni de ncredere. Acestia trebuie sa
provina din societatile n care dezvoltarea s-a produs deja. Astfel, tarile sarace, coloniile britanice, precum India,
pentru a se dezvolta, trebuie sa fie
guvernate despotic de catre reprezentanti incoruptibili ai coroanei britanice.
O viziune similara asupra dezvoltarii ca
opusa coruptiei a fost dezvoltata n
epoca (mijlocul secolului XIX) de catre
cardinalul John Henry Newman, n
analiza sa asupra evolutiei bisericii.
Una din primele abordari ale dezvoltarii
ca evolutie ghidata este cea produsa
de Friederich List (1885 - National
System of Political Economy, citat de
catre Cowen si Shenton - 1995). Notnd faptul ca dezvoltarea e legata de
trecerea catre predominanta comertului si manufacturarii, List muta obiectivul dezvoltarii n sarcina statului natiune. Ratiunea este cea data de argumentele lui Spengler sau Durkheim
asupra diviziunii muncii ca mod de
organizare specific societatilor complexe, evoluate. Acestea se caracterizeaza prin specializarea ridicata a rolurilor, inclusiv prin diferentierea unor
functii specifice de coordonare, orientare si reglare a activitatii. Trecerea de
la economiile agrare catre manufacturare si comert trebuie sa fie stimulata
de stat, ca manifestare a functiilor
acestuia de dirijare a diviziunii muncii,
iar calea concreta de realizare a inter260
Dezvoltare social
ventiei statului este identificata de List
n furnizarea unei educatii economice
catre toti cetatenii. Astfel, poate fi stimulata descatusarea potentialului productiv al oricarei tari. Dezvoltarea apare, prin urmare, la List ca proces dirijat
de crestere economica si de modificare a structurii sociale, afectnd - prin
educatie - si progresul fiintei umane.
List a cautat sa extinda principiul diviziunii muncii la nivel mondial. El a argumentat ca statele din "zonele toride"
nu trebuie sa ncerce a deveni tari
manufacturiere, ci trebuie sa continue
sa schimbe produsele lor agricole pe
cele manufacturate n tarile dezvoltate,
numai astfel putnd sa si activeze
ntregul potential productiv si sa devina
"bogate si civilizate". List a sugerat ca
aceasta nu implica n mod necesar
perpetuarea dependentei de tarile cu
economii manufacturiere, dependenta
disparnd datorita concurentei ntre
aceste "state tropicale".
n fine, o alta sursa a discursului contemporan despre dezvoltare o constituie opera lui Marx. Preocupat de
transformarea modurilor de productie,
acesta a realizat n fapt o teorie a
evolutiei societatii umane dublata de
un proiect de inginerie sociala, anticipnd discutia moderna despre dezvoltare sociala. Marx si-a structurat
schema de dezvoltare n functie de
modul de control asupra mijloacelor de
productie, observnd ca societatile au
evoluat de la economia antica (sclavagista) la cea medievala (feudalista)
si cea capitalista (reglata prin institutia
salariului). Fiecare dintre aceste moduri de organizare sociala determinate
de structurarea relatiilor de productie a
constituit un pas nainte n ce priveste
eliminarea inegalitatilor si inechitatilor
261
Dezvoltare social
Dezvoltarea ca modernizare este probabil doctrina cea mai frecvent invocata, n una din multiplele sale forme.
Sociologia, economia si stiinta politica
au adus conceptii distincte asupra modernizarii, care au tins apoi sa se sustina reciproc, ntr-o perspectiva relativ
unitara asupra procesului.
Dintre numeroasele argumente economice privind procesul modernizarii, cel
mai cunoscut este cel al lui Rostow
(1960). Acesta a propus un model
evolutionist al cresterii, n care societatile progreseaza de la organizarea
lor traditionala pna ating maturitatea.
Transformarea colectivitatilor presupune sase etape: societatea traditionala,
aparitia preconditiilor cresterii, desprinderea (take-off), drumul spre maturitate, societatea de consum si societatea postconsumerista, aceasta din
urma nefiind nsa caracterizata n explicatia lui Rostow. Societatile traditionale se caracterizeaza, pentru Rostow,
prin limitarea productiei datorata organizarii lor pe bazele "stiintei si tehnologiei prenewtoniene si pe atitudinile
prenewtoniene fata de lumea materiala" (p. 4). Cu alte cuvinte, n lipsa
cunoasterii legilor generale ale naturii,
indivizii nu o puteau controla si acceptau sau promovau valori de tip
fatalist. Societatile traditionale erau
predominant agrare, conservatoare
(adverse la inovare), iar puterea apartinea marilor proprietari de pamnturi.
Desi statice, societatile traditionale cunosc cresteri ale productiei, nsa limitarea productivitatii face ca nivelul de
productie per capita sa fie plafonat
superior. Preconditiile cresterii sunt
constituite de transformarile aduse de
descoperirile stiintifice asupra agriculturii si mai ales industriei, dar si de
Dezvoltare social
Ca majoritatea abordarilor economice
din secolul XX, si cea lui Rostow propune o viziune evolutionista asupra
dezvoltarii, cauzele acesteia fiind identificate la nivelul progresului tehnologic
(care permite cresterea productivitatii
muncii) si al extinderii pietelor de
desfacere si aprovizionare. Dezvoltarea este o caracteristica a natiunilor
sub impactul competitiei internationale.
Rostow nu neglijeaza rolul culturii, lungimea stagiilor desprinderii si maturizarii fiind justificata prin timpul necesar
difuziunii inovatiilor si valorilor favorabile modernizarii. Explicatia ramne
nsa una n care determinismul economic primeaza, iar doctrina sugerata
este cea a unor politici de accentuare
a industrializarii, de rationalizare a modurilor de productie din agricultura, de
stimulare a progresului tehnologic si de
investire n educatie si infrastructura.
Sociologia a propus o alternativa culturalista a modernizarii, dar mai ales una
a simultaneitatii si determinarii reciproce ntre modernitatea economica si
cea culturala. Max Weber (1922) a argumentat asupra relatiei strnse dintre
economic si social, mergnd pna la a
sugera un determinism de natura culturala, lucrarea sa asupra influentei valorilor culturii protestante asupra dezvoltarii modului de productie capitalist
(1920) fiind un exemplu clasic n acest
sens. Talcott Parsons (1951, 1964,
1958) a notat existenta unor diferente
socio-culturale ntre societati, care se
reflecta n gradul lor de dezvoltare economica: n tarile dezvoltate, normele
dobndirii, universalismului si specificitatii sunt dominante, n timp ce n cele
subdezvoltate predomina normele ereditatii, particularismului si ambiguitatii.
Cu alte cuvinte, societatile dezvoltate
Dezvoltare social
predispus la asumarea riscului si prefera autoritatea bisericii si cea a statusului mostenit. Lipseste interesul
pentru planificare si rationalizare. Birocratia este putin dezvoltata.
Pentru Inglehart (1997, p. 27), traditionalismul a aparut ca o necesitate legata de aparitia statului. Aceasta a
descurajat mobilitatea sociala, impunnd accentuarea cutumelor si obiceiurilor, a obligatiilor fata de comunitate
si a normelor religioase puternice.
Odata cu acumularea economica, inovatia si individualismul au nceput sa
primeze n fata regulilor traditionale ale
respectului ierarhic si a obligatiilor comunitar-religioase. Siguranta unei vieti
predestinate a disparut o data cu secularizarea normelor sociale, indivizii ncepnd sa fie expusi incertitudinii axiologice. De fapt, asa cum arata
Giddens, "modernitatea este o cultura
a riscului" (1991, p. 3). Ea reprezinta o
"ordine posttraditionala", dar nu una n
care "siguranta traditiilor si obiceiurilor
a fost nlocuita cu certitudinea
cunoasterii rationale".
Analiznd determinantii modernizarii,
Inkeles (1996, p. 575) observa ca modernitatea culturala apare ca o consecinta a socializarii individului. Pe de o
parte, este socializarea primara, cu accent pe educatie. Cu ct indivizii sunt
mai instruiti, observa Inkeles, cu att ei
sunt mai predispusi catre modernism.
nsa "nu cunostintele nvatate n scoala, ci orientarea generala [...], modul de
organizare [...] nsusit" sunt cele ce
determina orientarile moderniste. Pe
de alta parte, o influenta importanta o
are si socializarea trzie: angajarea n
ntreprinderi moderne este strns corelata cu modernitatea individuala. Cu
alte cuvinte, socializarea primara si
264
speculnd mai ales incapacitatea acestora de a explica dezvoltarea diferentiata a tarilor avansate si a celor
subdezvoltate. Sursele teoriilor dependentei au fost constituite de analizele
empirice asupra tarilor din America
Latina, dar si de teoria marxist-leninista
a imperialismului.
Daca teoriile modernizarii cautau cauzele nedezvoltarii n caracteristicile interne ale societatilor, teoriile dependentei muta accentul pe relatiile dintre
state, ca si pe neadecvarea interna a
modelului modernizarii pentru tarile
lumii a treia, dat fiind ca istoria acestora a cunoscut o etapa straina civilizatiei vestice: colonizarea.
n 1950, prelund un argument specific
teoriilor modernizarii, ECLA (Comisia
Economica a ONU pentru America Latina) critica modul de structurare a
diviziunii internationale a muncii, care
facea din tarile lumii a treia simpli
furnizori de materii prime pentru marile
centre economice ale lumii. Acestea
prelucrau materia prima si desfaceau o
parte din productie n tarile slab dezvoltate, ntr-un schimb inegal ce adncea treptat decalajele de dezvoltare la
nivel international. ECLA a propus o
strategie de dezvoltare a tarilor latinoamericane axata pe reducerea importurilor de materiale prelucrate, prin nlocuirea acestora cu productia proprie,
stimulnd astfel industrializarea. Guvernele urmau sa joace un rol activ,
intervenind pentru a reglementa comertul exterior si dirijnd catre investitiile n tehnologie profitul obtinut din
vnzarea materiilor prime (Prebisch,
1950). Instabilitatea politica a tarilor
latino-americane, dar si concurenta
tarilor dezvoltate au facut ca proiectul
ECLA sa esueze, desi a avut rezultate
265
Dezvoltare social
identifica alte piete nu s-au mai dezvoltat sau materiile prime n cauza nu
erau cautate pe alte piete.
Theotonio Dos Santos (1971) este cel
ce a sistematizat teoria dependentei,
observnd ca dependenta coloniilor si
a tarilor-satelit de fosta metropola este
una tripla: economica (industriala), financiara si tehnologica, insistnd pe
acest al treilea aspect, pentru a argumenta asupra noilor forme de dependenta.
Alaturi de analizele fostelor colonii, o a
doua sursa pentru teoriile dependentei
este constituita de argumentul asupra
imperialismului ca ultim stagiu al relatiilor de productie capitaliste sugerat
de Marx si dezvoltat cu precadere de
Lenin. Marx a notat ca, n stadiile sale
trzii, capitalismul presupune concentrarea capitalului si a productiei, piata
ncepnd sa fie dominata de monopoluri, de trusturi, nglobnd att diviziuni productive, ct si companii financiar-bancare. Aceste corporatii extrem
de puternice tind a fi concentrate n
minile clasei bogate (din tarile avansate), care ncepe sa exploateze din
ce n ce mai puternic clasa saraca. n
mod similar, teoria dependentei imagineaza dependenta tarilor subdezvoltate si n curs de dezvoltare (tarile
periferice) fata de cele dezvoltate
(centrul). Asa cum noteaza Cardoso
(1972), dependenta periferiei fata de
centru se realizeaza cu ajutorul burgheziei din tarile periferice, cea care
intermediaza ntregul comert exterior,
profitnd de pe urma acestuia. n
interiorul tarilor-satelit apare astfel o a
doua relatie de dependenta, cea a
saracilor fata de bogati, inegalitatea
dintre cele doua grupuri crescnd o
data cu decalajul de dezvoltare dintre
Dezvoltare social
sa fie ridicata, permitnd existenta
unor salarii ridicate si evitarea crizelor
politice interne si a recesiunii). Pentru
Wallerstein, fara schimb inegal progresul nu poate fi posibil, nefiind posibila
extinderea diviziunii muncii si obtinerea
de profit (2000, p. 239). Tarile semiperiferice depind de tarile centrale si
pot juca rol dominant n relatia cu tarile
periferice. Spre deosebire de tarile
centrale, n care cu ct balanta comerciala e mai echilibrata, cu att ele
cresc mai mult, n tarile semiperiferice,
indiferent de balanta comerciala, comertul extern nu permite dezvoltarea.
Calea cea mai buna de a creste profitul
marginal este aceea de a cuceri piata
interna pentru produsele interne, de
unde necesitatea politizarii deciziei
economice si a interventiei statale, mai
ales la momentul trecerii din starea de
stat semiperific catre cea de stat
central.
Desi explicarea dezvoltarii prin intermediul teoriilor dependentei au vizat
mai ales exemplul concret al Americii
Latine, studii influente au fost produse
si pentru Africa (vezi Amin, 1972),
India (de exemplu, Baran, 1957) si
Asia de Sud-Est (vezi, de exemplu,
Gold, 1986).
Diferenta care separa teoriile dependentei de cele ale modernizarii n explicarea dezvoltarii consta n localizarea
cauzelor subdezvoltarii ca fiind externe, n primul caz, si interne, n cel de-al
doilea. Implicatia doctrinara este imediata: doctrinele dependentei sustin
protectionismul, n timp ce cele ale
modernizarii ncurajeaza liberul schimb
ca agent al difuziunii inovatiilor. Pentru
adeptii doctrinei dependentei, dezvoltarea depinde de interventia puternica
a statului, numai astfel putnd fi de-
Dezvoltare social
Toate cele trei explicatii trateaza statulnatiune ca actor-cheie n procesul de
dezvoltare, considernd interventionismul statal ca de la sine nteles, reflectnd spiritul epocii n care s-au nascut.
Anii '50-'60 au marcat respingerea liberalismului economic si larga popularizare a economiei politice keynesiene.
Statul era privit ca actor economic
activ, a carui interventie era menita sa
rezolve imperfectiunile pietei si sa
reglementeze redistribuirea. Bunastarea sociala era acceptata ca obiectiv
general al dezvoltarii, iar statul era
obligat sa intervina n reglementarea si
furnizarea serviciilor de bunastare.
Evolutia era fireasca, marcnd, asa
cum sugereaza Polanyi (1944, 1957),
o transformare a modurilor de schimb:
daca dominatia trocului si darului
fusese nlocuita cu schimbul comercial
si salariul (si el expresie a schimbului
de pe piata muncii), era acum rndul
redistribuirii sa devina una dintre manifestarile esentiale ale schimbului ce
determina solidaritatea colectivitatilor.
Redistribuirea functioneaza ca mod de
asigurare a indivizilor n fata riscului,
prevenind crizele sociale si instabilitatea politica. Astfel, asigurarea functionarii eficiente a sistemului de securitate sociala constituie o conditie a
ordinii sociale si a cresterii economice.
Este motivul pentru care unii autori
considera dezvoltarea sociala ca o
doctrina a integrarii politicilor sociale si
economice, n care ambele tipuri de
programe sa fie considerate ca parteneri egali. Midgley (1995) argumenteaza n favoarea acestei perspective,
subliniind sprijinul reciproc dintre cele
doua sectoare, dar si faptul ca istoria
ideii de dezvoltare sociala este legata
de crearea si extinderea serviciilor
sociale n fostele colonii ale statelor
Dezvoltare social
2000 marcheaza o regndire a politicilor de ajustare structurala promovate
de FMI si Banca Mondiala, discutiile
purtate ntre cele doua agentii aducnd
n prim-plan propunerea de renuntare
la conditionarea de promovare a masurilor neoliberale pentru acordarea de
credite pentru tarile n curs de dezvoltare n schimbul urmaririi unor indicatori agregati de performanta (Ziarul
financiar, 18 iulie 2000).
Esecul sau rezultatele slabe din unele
tari ale programelor de ajustare structurala au fost explicate adesea fie prin
"coordonarea politica neadecvata si
esecul institutional" (Brohman, 1996, p.
178-179), fie prin neadecvarea unor
asemenea programe pentru structura
sociala locala (Portes, 1997). Brohman
insista pe necesitatea unui stat eficient,
puternic, n care functionarea institutiilor sa fie garantata prin participarea
activa la constructia lor. Numai astfel
schimbarile produse prin ajustarea
structurala pot fi sustinute de catre
populatie si pot avea efectele pozitive
asteptate. Portes argumenteaza ca legaturile puternice n interiorul claselor
sociale, dublate de slabiciunea capitalului social de legatura (ncrederea si
relatiile sociale ntre grupuri sau clase
sociale), fac imposibila derularea proiectelor neoliberale de ajustare. Persistenta relatiilor clientelare si de reciprocitate blocheaza liberul schimb, functionarea eficienta a institutiilor statului,
modernizarea si substituirea importurilor prin industrializare. Ambele tipuri
de argumente au condus catre o accentuare a importantei dezvoltarii capitalului social ca o conditie de realizare
a programelor neoliberale de ajustare
structurala.
Teoriile postmodernitatii culturale au
respins indirect, prin stipularea diversi-
tatii grupurilor sociale, interventia statului ca reprezentant al interesului tuturor. Acceptarea diversitatii stilurilor de
viata si promovarea tolerantei si identitatilor culturale conduc la minimizarea
cuprinderii interesului comun, reprezentat de catre stat. Dezvoltarea reala
nu se poate realiza dect prin descentralizare, modernizarea si combaterea
dependentei neputnd fi realizate dect la nivel local, facilitnd participarea
tuturor n procesul de dezvoltare comunitara. Cresterea spectaculoasa a
companiilor transnationale, globalizarea activitatilor umane, dezvoltarea formelor de comunicare la distanta au
oferit un argument n plus pentru retragerea treptata a statului din rolul sau
nu numai ca actor economic si de principal furnizor al serviciilor sociale, dar
si din rolul general de reglementator. n
schimb, pentru asigurarea dezvoltarii,
un rol esential l are acordarea de puteri sporite autoritatilor locale, capabile
sa reflecte mai fidel vointa publica si sa
gestioneze interesele acesteia. Dezvoltarea poate ramne o activitate planificata prin consens la nivel central
sau global, extrem de importante fiind
n acest caz organizatiile internationale, dar mai ales asociatiile nonguvernamentale, voluntare, exprimnd interesul direct al membrilor lor.
Abordarile postmoderniste se mpletesc adesea cu perspectivele globale
asupra dezvoltarii. Analistii globalizarii
au observat ca aceasta presupune nu
numai integrarea economica manifestata prin dezvoltarea mondiala a
pietelor, ci si schimbari fundamentale
la nivelul organizarii sociale, internationalizarea structurii sociale, difuziunea mondiala a stilurilor de viata, a
institutiilor, valorilor si normelor sociale
(vezi Roberts si Hite, 2000; McMichael,
270
Dezvoltare social
1996 etc.). Procesul este sustinut de
aparitia companiilor transnationale, de
mobilitatea spatiala n crestere si de
evolutia comunicatiilor si impune dezvoltarea unor politici sociale comune
pentru statele afectate de globalizare
(vezi exemplul recent al integrarii Uniunii Europene). Migratia n crestere presupune rediscutarea modului de asigurare a drepturilor sociale ale cetatenilor
"satului mondial". Globalizarea implica
cresterea rolului organizatiilor nonguvernamentale n procesul de dezvoltare, simultan cu diminuarea treptata a
importantei statului ca actor central n
planificarea acesteia.
Diverse curente ideologice ale ultimelor decenii si-au adus contributia n
nuantarea doctrinelor dezvoltarii. Astfel, feminismul a pus accentul pe asigurarea egalitatii de gen ca obiectiv al
dezvoltarii sociale. La rndul sau, ecologismul a adus n prim-plan conceptul
de dezvoltare sustinuta, insistnd asupra necesitatii prezervarii mediului nconjurator.
Dezvoltare social
Diminuarea inechitatilor nu este legata
n mod necesar de stabilitatea politica.
Ba chiar dimpotriva, uneori echitatea
poate creste prin revolutii politice. Regimurile autocratice, bazate pe aparate
birocratice care rationalizeaza politicile
de dezvoltare, se pot dovedi pe termen
scurt extrem de eficiente n asigurarea
ordinii sociale si a cresterii economice,
acestea intrnd nsa n conflict cu
dezideratul asigurarii democratiei.
Strategia compatibilizarii obiectivelor
accepta faptul ca scopurile dezvoltarii
pot intra uneori n contradictie, dar
avanseaza ipoteza ca ele pot fi compatibilizate prin politici guvernamentale
care sa asigure progresul armonios pe
cele cinci dimensiuni. Solutia propusa
n general este cea a dezvoltarii secventiale, n trepte: este urmarit initial
un singur scop sau un grup de scopuri,
apoi, atunci cnd dezvoltarea pe aceste prime dimensiuni o permite, ncep a fi urmarite celelalte obiective. De
pilda, Huntington sugereaza ca o strategie eficienta de dezvoltare ar trebui
sa se axeze pe crearea preconditiilor
unei guvernari eficiente si a participarii
de masa la viata politica, abia apoi ncepnd dezvoltarea economica, asigurarea autonomiei, definitivarea democratizarii etc.
Fiecare din aceste strategii, noteaza
Huntington, ia forme diferite de la o
societate la alta, n functie de cultura
locala, fiind modelata n mod decisiv
de obiceiurile si valorile mpartasite de
colectivitatea n cauza.
ideologiile care structureaza elaborarea strategiilor n cauza. Statund bunastarea sociala ca obiectiv general al
dezvoltarii, Midgley observa ca exista
trei mari instante care furnizeaza bunastarea: indivizii (si firmele) prin activitatea lor pe piata, comunitatea si statul.
De aici rezulta trei tipuri ideale de
strategii ale dezvoltarii: strategiile participarii, cele comunitare si cele etatiste,
fiecare accentund rolul unuia dintre
cei trei mari furnizori ai bunastarii.
Strategia participarii pune accentul pe
importanta efortului individual, a pietei
si antreprenoriatului n promovarea bunastarii individuale. Guvernul trebuie
sa promoveze politici care sa asigure
capacitatea individului de a se descurca ntr-o situatie de competitie pe
piata. Pentru tarile lumii a treia, n special, se insista asupra capacitatii economiei informale si a ntreprinderilor
mici si mijlocii de a genera bunastare
individuala. Practicile unei astfel de
strategii presupun scaderea taxelor,
privatizarea serviciilor, liberalizarea
economiei astfel nct sa fie stimulata
dezvoltarea afacerilor, crendu-se locuri de munca. Sunt promovate industrii care necesita multa mna de lucru,
autoangajarea si orice activitate productiva. Accentul este pus pe productie
si mai putin pe redistribuire, aceasta
producndu-se automat, n functie de
participarea la viata economica. O astfel de strategie care respecta principiul
politicii "pietelor prietenoase" este recomandata de Banca Mondiala prin
World Development Report din 1991
(World Bank, 1991).
Strategiile comunitare pleaca de la ipoteza ca doar comunitatile sunt cele mai
bine plasate pentru a se autoorganiza
si a asigura bunastarea prin masuri
272
Dezvoltare social
socio-economice. Guvernele locale
sunt cele care cunosc si pot rezolva
cel mai bine nevoile indivizilor. Lucrnd
mpreuna si fiind responsabili pentru
bunastarea tuturor membrilor comunitatii, indivizii si pot defini mai usor
obiectivele dezvoltarii, precum si programele pentru atingerea acestora.
Rezulta o sustenabilitate accentuata a
acestor programe, dar si preluarea riscurilor sociale, prin integrarea n retelele comunitare. Strategii comunitare
au fost utilizate cu succes n epoca coloniala pentru a determina participarea
locuitorilor din rural la dezvoltarea economica si sociala.
Strategiile etatiste se sprijina pe ipoteza ca dezvoltarea sociala poate fi promovata cel mai bine de guvernarea
centrala, prin agentiile sale specializate. Statul este singurul capabil de a
avea o vedere de ansamblu asupra
nevoilor de dezvoltare ale societatii si
singurul care poate sa mobilizeze resurse pentru a satisface aceste nevoi,
fiind singurul n stare sa armonizeze
politicile sociale si cele economice.
Strategiile de dezvoltare ale democratiilor liberale si ale statelor comuniste
europene dupa cel de-al doilea razboi
mondial au urmat un astfel de pattern.
Midgley adauga la aceste trei tipuri de
strategii un al patrulea model, pe care
l numeste strategie institutionala si
care este menit a rezolva dilemele alegerii ntre cei trei actori principali.
Midgley insista astfel pe elaborarea
unei strategii sintetice care sa implice
participarea tuturor institutiilor (alaturi
de piata, comunitate si stat incluznd
aici si agentiile internationale, organizatii nonguvernamentale, companii
transnationale etc.) la procesul de dezvoltare. Modelul propus este etichetat
Diferene de gen
capitaliste si al perpetuarii dependentei. Dezvoltarea regionala presupune
planificarea atenta a distributiei facilitatilor industriale, a centrelor educationale si comerciale n interiorul aceleiasi
entitati statale sau chiar transfrontalier,
asa cum o propun astazi euroregiunile
de dezvoltare. Controlarea atenta a fenomenelor migratorii, planificarea investitiilor si redistribuirea resurselor
ntre zone sunt metode ale dezvoltarii
regionale.
Ultimul deceniu al secolului XX a adus
n prim-plan preocuparea pentru politicile de promovare a capitalului social,
datorita mai ales efectelor benefice ale
acestuia n ce priveste participarea
comunitatilor la decizia politica si
sustenabilitatea politicilor de dezvoltare, cu implicatii imediate n ce priveste eficientizarea administratiei publice si a guvernarii. n acest context,
s-a impus ideea dezvoltarii participative (vezi si Dumitru Sandu et al., 1998).
O alta practica, legata de cea precedenta, dar cu elemente sugerate de
abordarile postmoderne, este cea a
dezvoltarii populare, adica a concentrarii programelor de dezvoltare asupra
nevoilor concrete ale indivizilor si a
ncurajarii participarii acestora la rezolvarea problemelor comunitatii: dezvoltarea trebuie redefinita de jos n sus,
pentru a satisface conditiile locale si
preocuparile subiective. Dezvoltarea
populara ar trebui vazuta ca un proces ce mputerniceste oamenii sa si
controleze destinul" (Brohman, 1996,
p. 352).
Ecologia a impus, la rndul ei, practici
legate de protejarea mediului prin controlul atent al factorilor poluatori, reciclare, impunerea de restrictii agriculturii industriale, n scopul protejarii solurilor etc.
Diferente de gen
Genul desemneaza o categorie de realitati sau idei pe care caracteristicile lor
comune ne autorizeaza sa le grupam
sub aceeasi denominatie generala. n
biologie, genul reprezinta un ansamblu
de indivizi din aceeasi familie biologica,
pe care-l putem subdiviza, la rndul
sau, n tot attea specii cte subgrupe
distincte exista n cadrul aceluiasi gen.
Folosirea curenta si cea filosofica i
confera acceptiuni foarte largi, fiind
adesea utilizat ca sinonim pentru categorie generala sau clasa.
275
Discriminare
Diferentierile barbati-femei. Studiind
generatiile sexuate, C. Attias-Donfut a
concluzionat ca transformarea statutelor
respective ale fiecarui sex antreneaza o
transformare a raporturilor dintre generatii. Relatia barbat/femeie reprezinta
arhetipul, modelul oricarei relatii sociale
si este dotata cu o puternica valoare
simbolica. O data cu repunerea n discutie a diviziunii sociale dintre sexe si a
raportului de dominatie care o fondeaza, sunt n acelasi timp zdruncinate
toate relatiile de dominatie care intervin
ntre generatii si ntre clase sociale
(Attias-Donfut, 1988, p. 121, 125). "Sistemul dual" pe care l constituie barbatii
si femeile este, asa cum a spus Mathieu
(1971), un "sistem structural" si, prin
urmare, schimbarea sa este solidara cu
schimbarea ansamblului sistemului social. n fapt, cum spunea C. AttiasDonfut, la nivel mai profund, este vorba
despre ansamblul modului de reproductie care este afectat, respectiv redefinirea raportului dintre sexe va contribui
la redefinirea proceselor nsesi prin care
raporturile sociale se perpetueaza sau
se transforma, procese mediate de relatiile dintre generatii (Attias-Donfut,
1988, p. 125).
n formele traditionale de societati si
pna recent n societatile occidentale,
rennoirea sociala a generatiilor a fost
efectiv o problema "masculina". Mobilitatea sociala se masura n relatie cu
statutul social al tatalui, dependenta
sociala a femeilor fata de tati si soti le-a
atribuit un rol intrafamilial. ncepnd cu
anii '50, au putut fi observate progrese
incontestabile n resorbtia discriminarii
sexuale. Indicele de activitate feminina
a crescut nencetat pentru toate vrstele, n ciuda cresterii indicatorului de
somaj, care a marcat cea mai mare
parte a tarilor occidentale dupa criza
Discriminare
Discriminarea reprezinta tratamentul
diferentiat aplicat unei persoane n virtutea apartenentei, reale sau presu276
Dizabilitate
puse, a acesteia la un anumit grup
social. Discriminarea este o actiune individuala, dar daca membrii aceluiasi
grup sunt tratati sistematic n mod similar, aceasta constituie si un pattern
social de comportament agregat
(Michael Banton, 1998). n stiintele
sociale, termenul face trimitere, n general, la un tratament prejudiciant, cu
efecte negative asupra celui vizat.
Cercetarile efectuate au identificat
existenta mai multor tipuri de discriminare. n general, este operata distinctia
ntre discriminarea directa si cea indirecta (Michaela Banton, 1998). Primul
tip apare atunci cnd tratamentul diferentiat este generat n mod intentionat,
n timp ce cel de-al doilea tip apare
atunci cnd acest tratament are la baza o decizie inechitabila luata anterior.
De exemplu, discriminarea directa este
prezenta atunci cnd doua persoane
avnd pregatire egala si o slujba similara sunt platite n mod diferentiat
datorita faptului ca una dintre acestea
apartine unui anumit grup etnic. Discriminarea indirecta apare atunci cnd
cele doua persoane sunt platite n mod
diferit, deoarece au fost angajate n pozitii diferite, desi aveau aceeasi pregatire. Kirshna Mallick (1995) propune
alte doua tipologii, avnd la baza
distinctia ntre discriminarea intentionata si constienta si cea neintentionata,
precum si ntre discriminarea practicata de indivizi si grupuri si cea practicata de institutii. \Malina Voicu[
Bibliografie selectiva: Banton (1998)
Distributia veniturilor
Vezi inegalitate
Dizabilitate
D. vizeaza orice reducere, lipsa ori
pierdere (rezultnd dintr-o infirmitate
sau deficienta) a aptitudinii de a
desfasura o activitate n conditiile considerate normale pentru o fiinta umana.
Dizabilitatile sunt descrieri ale perturbarilor la nivelul persoanei, al personalitatii; ele ilustreaza limitarea functionala sau restrictia n activitate, cauzate
de anumite deficiente. Se pare ca exista
cel putin 23 de specialitati, de profesiuni
diferite implicate n activitatile cu persoanele cu dizabilitati si, desigur, nu
toate utilizeaza aceleasi definitii. Principalele acceptiuni atribuite de specialisti dizabilitatii ar putea fi grupate n
cinci mari categorii: pierdere sau anormalitate, conditie clinica, limitare functionala, devianta, dezavantaj.
Abordarea fenomenului complex al dizabilitatii s-a realizat cu precadere din
perspectiva a doua modele, "individual" si "social", situate ntr-un raport
de opozitie. Modelul individual, preluat
din medicina si psihanaliza, atribuie
problemelor cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati caracterul de
consecinte directe ale deficientelor lor.
Din aceasta perspectiva, sarcina majora a specialistilor ar fi aceea de a
ncerca "ajustarea" individului la conditiile unei anumite deficiente (dizabilitati), pe de o parte, sub aspectul
fizic (prin programe de reabilitare), iar
pe de alta parte, sub cel psihic (prin
programe care ajuta individul sa faca
fata limitarilor respective). Cea mai
frecventa acceptiune a dizabilitatii n
societatea occidentala se bazeaza pe
supozitia ca dificultatile cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati apar
ca rezultate directe ale deficientelor lor
277
Dreptul la locuire
nueze sau sa previna limitarile respective. \Livius Manea[
Vezi si: handicap
Bibliografie selectiva: Marks (1999);
Johnstone (1998)
Dreptul la locuire
Este stipulat n numeroase texte referitoare la drepturile omului, emise de
institutii internationale cum ar fi Natiunile Unite, Consiliul Europei, Uniunea Europeana, statele membre ale
Uniunii. Dreptul la locuire a aparut nsa
pe agenda politica nca din secolul
XIX, ca reactie la problemele de locuire
generate de industrializare si explozia
urbana, asociate cu criza/deficitul de
locuinte, dezechilibre ntre cerere si
oferta, speculatii n vnzarea de terenuri, inegalitati accentuate n accesul
la locuire ntre diferite grupuri sociale si
ntre diferite zone, costuri exorbitante,
probleme legate de mentinerea unui
stoc adecvat de locuinte, conditii
proaste de locuire si persoane fara
locuinta (Lafore, 1993).
Documentul cel mai important n acest
sens l reprezinta Declaratia universala
a drepturilor omului (1948) adoptata de
ONU, n care se arata ca nevoile
umane de baza trebuie recunoscute ca
drepturi, promovnd conceptul de
demnitate umana ca un principiu legal:
"Orice persoana are dreptul la un
standard de viata adecvat pentru sanatatea si bunastarea lui nsusi si a
familiei lui, incluznd asigurarea hranei, a hainelor, a locuintei, ngrijire medicala si serviciile sociale necesare,
precum si dreptul de securizare n
cazul somajului, al mbolnavirii, incapa-
Drepturile copilului
nivelurile" (sectiunea V.3). \Adrian
Dan[
Vezi si: politici de locuire; discriminare;
homelessness; excludere de la
locuire (housing exclusion).
Bibliografie selectiva: Lafore (1993);
United Nations (1948)
Drepturile copilului
Drepturile copilului vizeaza drepturile
ce revin copiilor n virtutea faptului ca
sunt fiinte umane si a faptului ca, din
cauza lipsei de maturitate fizica si
intelectuala, ei nu au posibilitatea sa-si
asigure n mod autonom respectarea
acestora.
Primele exprimari oficiale ale nevoii copilului de a se bucura de o protectie
speciala au fost enuntate n Declaratia
de la Geneva din 1924 cu privire la
drepturile copilului, n Declaratia universala a drepturilor omului si n Pactul
international privind drepturile economice, sociale si culturale.
Organizatia Natiunilor Unite a adoptat
n cadrul Adunarii Generale din 20 noiembrie 1989 Conventia cu privire la
drepturile copilului si a supus-o analizei si ratificarii ei de catre statele
membre ale Organizatiei Natiunilor
Unite.
Romnia a ratificat Conventia ONU privind drepturile copilului n septembrie
1990, prin Legea nr. 18 din 1990. ncepnd cu data publicarii n Monitorul
oficial, Romnia se obliga sa creeze
conditiile, sa respecte si sa controleze
respectarea drepturilor stipulate n
conventie. Toata legislatia privitoare la
copil trebuia modificata n sensul respectarii conventiei internationale.
Drepturile copilului
x
x
Dumping social
dezbatere larga, drepturile copilului si
sa raporteze periodic (dupa doi ani de
la ratificare raportul initial si apoi la
cinci ani) Comitetului Drepturilor Copilului, asupra stadiului implementarii
Conventiei.
Dupa modelul Conventiei ONU privind
drepturile copilului, Consiliul Europei a
redactat Conventia europeana privind drepturile copilului n curs de
ratificare de catre Romnia, prin care
se instituie, alaturi de drepturile prevazute de Conventia ONU, o serie de
drepturi specifice statelor membre ale
Consiliului Europei. \Nina Petre[
Vezi si: copil n dificultate; politici
sociale privind protectia familiei si a
copilului
Dumping social
Termen care descrie situatia n care un
stat mentine la un nivel redus sau reduce n mod voluntar protectia sociala
acordata cetatenilor sai, n vederea
mbunatatirii avantajelor comparative
ale economiei sale n relatiile comerciale cu alte state. D.s. poate fi generat
de avantajul comparativ redus al principalelor sectoare economice locale, de
politicile protectioniste ale partenerilor
comerciali sau de dorinta de a atrage un
volum ridicat de investitii straine directe.
Utilizarea d.s. este justificata de dorinta
de a mbunatati termenii de schimb
dintre economia nationala si restul partenerilor comerciali, prin reducerea costului comparativ al bunurilor, serviciilor
si fortei de munca locale. n conditiile
globalizarii activitatilor economice, tarile
confruntate cu problema subdezvoltarii
pot recurge la d.s. ca solutie de crestere
rapida a exporturilor si de atragere a
Dumping social
curs de dezvoltare, ci si construirea
unor retele institutionale eficiente de
guvernare, management macroeconomic si protectie sociala la nivelul acestora din urma.
n relatiile dintre tarile dezvoltate, d.s.
se manifesta sub forme mai putin dramatice, dar este stimulat totusi de procesele actuale de integrare economica
si de liberalizare a circulatiei capitalurilor, precum n cazul Uniunii Europene (vezi si politici sociale europene).
Datorita lipsei unor standarde sociale
unice n UE, tarile central si est-europene candidate la aderare pot recurge
la d.s. ca politica de stimulare a cresterii economice, ceea ce confera aces
283
Echitate distributiv
E
Echitate distributiva
Vezi justitie distributiva
Echitate orizontala
E.o. presupune o tratare egala a tuturor indivizilor aflati n situatii similare.
E.o. se refera, pe de-o parte, la depistarea tuturor criteriilor relevante caracterizarii ct mai comprehensive a unei
situatii particulare si, pe de alta parte,
la aplicarea uniforma a criteriilor considerate a fi relevante tuturor indivizilor
aflati ntr-o situatie similara.
Primul aspect tine mai degraba de justitia distributiva: de exemplu, taxarea
trebuie sa tina cont numai de venitul
individual sau si de anumite obligatii
ale individului, care i determina presiuni financiare suplimentare, ca de
pilda, rambursarea unor credite sau
situatia familiala (numar de copii etc.)?
Al doilea se refera n special la justitia
procedurala: criteriile de determinare a
"raspunsurilor" statului sau actorilor implicati n protectia sociala la diferitele
circumstante/contexte particulare trebuie sa fie aplicate n mod uniform tuturor indivizilor, indiferent de criteriile
adoptate, att timp ct ele sunt social
legitimate sau legal instituite. Discriminarea beneficiarilor/beneficiilor trebuie
sa tina cont deci numai de acele criterii
considerate a fi relevante: de exemplu,
numarul de copii, n cazul alocatiilor
Echitate procedurala
Vezi justitie procedurala
Echitate verticala
Se refera la gradul n care sistemul redistribuie veniturile/bunastarea catre
indivizii sau familiile cu venituri mici prin intermediul sistemului de taxare
(cu referire la gradul sau de progresivitate), al beneficiilor sociale, creditelor fiscale, subventiilor sau serviciilor
sociale. n ceea ce priveste taxarea,
teoriile economice sustin progresivitatea pna la punctul n care aceasta
ar putea afecta motivatia muncii si
comportamentul de economisire si eli284
Echitate vertical
mina riscul de excludere din cadrul
economiei formale a celor cu venituri
foarte mari.
Desi cresterea e.v. reprezinta unul dintre obiectivele tuturor programelor si
politicilor sociale, acesta se constituie
ca prim obiectiv al politicilor de mentinere a veniturilor, beneficiilor si serviciilor sociale selective. Cresterea e.v.
- ca obiectiv principal al politicii sociale
- poate fi asociata modelelor de justitie
sociala de tip liberal si n special
modelului ralwsian de justitie sociala.
La realizarea e.v. contribuie nsa, desi
n mod diferentiat, toate beneficiile si
serviciile sociale categorial-universale,
n functie de ponderea categoriei-tinta
n grupul celor cu venituri foarte
scazute (e.g., alocatia pentru copii
poate prezenta o focalizare crescuta
asupra segmentului cu venituri mici,
daca incidenta veniturilor scazute n
populatia de familii cu copii este mai
mare dect n cazul ntregii populatii).
O masura adesea utilizata n aproximarea e.v. este inegalitatea (veniturilor, respectiv consumului - vezi si
bunastare sociala, inegalitate). Aceasta
nsa trebuie folosita cu precautie n
aproximarea dinamicii e.v. (Barr,
1993). Aceasta nevoie de precautie
are o dubla cauzalitate: pe de-o parte,
problemele datorate masurilor inegalitatii si, pe de alta parte, corelatia problematica dintre inegalitate si e.v.
n ceea ce priveste aspectele tehnice
ale masurarii inegalitatii, majoritatea
masurilor, dintre care coeficientul de
inegalitate Gini este consacrat, nu surprind impactul distributiv al serviciilor
sociale, ca de exemplu, serviciile de
sanatate sau educatie. Accesul la
diferite servicii sociale poate creste
sau, dimpotriva, poate scadea e.v.
Ecologismul
butive a sistemului suedez de impozitare/transferuri dect distributiei veniturilor din munca pretransfer: n Suedia
si Germania, chintilei de venituri cu veniturile cele mai scazute i-au fost distribuite transferuri sociale nete de 10%
din PIB, adica mai mult dect dublu
dect n SUA" (Barr, 1993, p. 162).
O masura mai fidela a impactului diferitelor transferuri sociale asupra disparitatii veniturilor (respectiv inegalitatii)
este coeficientul de concentratie.
Aceasta masura este, din punct de
vedere tehnic, la fel de problematica ca
si coeficientul Gini, ea este nsa neechivoca n ceea ce priveste relatia sa
cu e.v. Coeficientul de concentratie indica spre ce grupuri de venit se "orienteaza" cu precadere un anumit transfer
social, permitnd deci evaluarea impactului unui anumit tip de transfer
(sau transferuri) social(e) asupra e.v.
Spre deosebire de coeficientul Gini
(care reprezinta, la limita, concentratia
venitului n el nsusi), coeficientul de
concentratie permite "depistarea" cauzei cresterii, respectiv scaderii, inegalitatii: daca coeficientul de concentratie
indica faptul ca anumite transferuri sociale se "orienteaza" cu precadere
catre familiile sau indivizii cu venituri
mici, atunci inegalitatea scade - ca
urmare a acestor transferuri - simultan
cu cresterea e.v.
Progresivitatea, ca masura a impactului distributiv al transferurilor sociale,
nu spune foarte mult n termenii intensitatii acestui efect, depinznd, n mare
masura de distributia initiala a veniturilor. Progresivitatea indica doar
directia impactului anumitor transferuri,
i.e. cresterea, respectiv scaderea e.v.
ca urmare a transferului respectiv sau
a sistemului de taxare.
Ecologismul
Ecologismul este ideologia care valorizeaza lucrurile create de procesele naturale mai degraba dect pe cele
artificiale, create de om. Ecologismul
are drept scop ocrotirea mediului natural n fata proceselor de dezvoltare tehnologica si economica specifice lumii
moderne.
Pornind de la faptul ca ntr-un ecosistem stabilitatea este legata de diversitate, adica un ecosistem este cu att
mai stabil cu ct flora si fauna din interiorul sau sunt mai diverse, ecologistii extind aceasta caracteristica si la
sistemele sociale, aratnd ca o societate va fi cu att mai "sanatoasa" cu
ct are un grad mai mare de toleranta
fata de diversitate, arata Dobson
(2000). n plus, natura este un sistem
de obiecte interdependente, ceea ce
confera acestora un statut de egalitate,
deoarece fiecare parte componenta
este necesara pentru supravietuirea
celorlalte. Acest fapt se traduce n plan
social prin optiunea pentru egalitate,
286
Ecologismul
dublata, asa cum am aratat, de optiunea pentru toleranta fata de diversitate.
De asemenea, ecologismul adauga noi
dimensiuni notiunii de bunastare, arata
George si Wilding (1994). Ecologismul
adauga dimensiunilor clasice ale notiunii de bunastare anumite criterii care
tin de mediul natural, cum ar fi: subtierea stratului de ozon, ncalzirea globala, scaderea resurselor, poluarea. n
plus, aceste criterii sunt considerate la
fel de importante pentru bunastare ca
si cele economice si sociale.
Ideologia ecologista cuprinde doua curente de gndire: ecologismul slab
(engl., light greenism) si ecologismul
puternic (engl., deep/ dark greenism).
Ecologismul slab este acceptat de
toate tipurile de guverne, de industrie
si de opinia publica (George si Page,
1995). Adeptii acestui curent accepta
cresterea economica si cresterea consumului, dar considera ca acestea
trebuie sa aiba loc ntr-o maniera prietenoasa pentru mediu. De asemenea,
tehnologiile avansate sunt considerate
a fi utile pentru protectia mediului. O
alta caracteristica a acestei orientari
este adoptarea unei viziuni antropocentrice asupra lumii, conform careia
omul este superior tuturor formelor de
viata de pe planeta si are dreptul sa le
exploateze.
Ecologismul puternic difera de toate
celelalte curente ideologice prin faptul
ca acestea valorizeaza ratele crescute
de crestere economica, fiind nsa n
dezacord cu metodele de distributie, n
timp ce primul respinge cresterea economica si pe cea a consumului, considerndu-le ca fiind incompatibile cu
protectia mediului. Spre deosebire de
ecologismul slab, cel puternic are o
viziune ecocentrica, deoarece conside-
Ecologismul
calea dezvoltarii sustenabile, ecologistii si propun sa construiasca o societate sustenabila. Aceasta trebuie sa
fie, n primul rnd, o societate bazata
pe reducerea consumului, ceea ce implica o reducere a standardului material de viata, arata Dobson (2000). nsa
ecologistii pun accentul nu pe cantitate, ci pe calitatea bogatiei, astfel ca
prin scaderea consumului nu va fi
redusa calitatea vietii.
Alte trasaturi ale societatii sustenabile
le constituie descentralizarea administrativa si preferinta pentru unitati administrative de dimensiuni reduse. Este
respinsa birocratia si ncurajata participarea cetatenilor la rezolvarea problemelor comunitatii si autonomia individuala. Din cauza puterii discretionare
pe care o detin birocratii angajati n administratia publica, ecologistii propun
scaderea numarului si rolului acestora.
O alta caracteristica a societatii sustenabile o reprezinta noua conceptie
asupra muncii, o reconceptualizare si
revalorizare a acestei notiuni. Ecologistii se opun legaturii dintre munca si
salariu, aratnd ca si munca nesalariata trebuie considerata tot munca,
dnd o definitie mai larga acesteia. De
asemenea, este sustinuta ideea de a
nu mai separa munca n economia informala si cea pe cont propriu de angajarea formala. Aceasta flexibilizare a
muncii este avantajoasa, deoarece furnizeaza nu numai beneficii economice,
ci si satisfactie sociala si emotionala.
Un alt concept important pentru societatea sustenabila l reprezinta cel de
bioregiune. Bioregiunile reprezinta ecosisteme sustenabile n care oamenii
pot sa traiasca n "pace" cu mediul
(Vincent, 1995). Principiul care sta la
baza bioregionalismului sustine faptul
Economia bunstrii
destinat sa asigure satisfacerea nevoilor de baza pentru toti membrii societatii. Aceasta schema are rolul de a
preveni saracia, si nu de a o reduce.
Avantajele acestui sistem constau n
faptul ca oamenii nu vor mai fi descurajati sa lucreze n slujbe cu jumatate de norma, cstigurile minime nu
vor afecta plata beneficiilor, iar sistemul va fi mai usor de administrat.
n sfera educatiei, ecologismul propune
stabilirea unor legaturi foarte strnse
ntre scoala si familie, precum si accentuarea egalitarismului si a responsabilitatii parentale. Urmnd principiul descentralizarii, grija organizarii si functionarii serviciilor educationale este lasata complet n grija comunitatii locale.
Politicii sanitare si politicii ngrijirii sanatatii le-a fost acordata o importanta
deosebita. Ecologistii considera ca
boala este rezultatul modului de viata
existent n societatile industriale, fiind
generata de dieta, sistemul de transport, medicina tehnologica, poluare.
Din acest motiv, n cadrul politicilor
sanitare, accentul trebuie sa cada nu
pe tratarea bolilor, ci pe prevenirea lor,
prin modificarea modului de viata specific societatii industrializate. Medicina
practicata n societatea industriala este
considerata ca fiind daunatoare, deoarece utilizeaza tehnologii nalte care
afecteaza mediul, creste dependenta
pacientilor de medici (Gorz, 1987). O
critica puternica este adusa si produselor farmaceutice care sunt considerate a fi nocive. Ecologistii propun
ca noile servicii medicale sa includa
folosirea unor elemente de medicina
traditionala, precum acupunctura, tratarea si prevenirea bolilor, atunci cnd
este posibil, n cadrul comunitatii, fara
apel la specialisti, nlocuirea spitalelor
Economia bunastarii
E.b. este acel subdomeniu al economiei care problematizeaza efectele
unor schimbari economice asupra bu289
Economia bunstrii
nastarii, ca de exemplu, modelele comportamentale ale indivizilor sau familiilor, respectiv gospodariilor, induse de
schimbari ale functiilor de utilitate,
criteriile de eficienta a schimbarilor ce
afecteaza bunastarea individuala sau
sociala, modurile n care distributia
veniturilor afecteaza bunastarea sociala, analize de cost-beneficiu a diferitelor activitati care implica externalitati.
Acest domeniu este cu precadere tehnic-normativ, n sens pozitivist, si "nu
include n analizele sale considerente
de tip institutional ale statului bunastarii, ca diferind de obiectivele acestuia" (Black, 1998, p. 503).
E.b. a luat nastere n jurul disputei
fundamentale pornite de la lucrarea lui
Adam Smith - The Wealth of Nations publicata n 1776. Esentiale pentru
dezbaterile ulterioare sunt urmatoarele
trei principii articulate de catre A.
Smith:
1. principalul motiv uman este propriul
interes;
2. mna invizibila a competitiei transforma automat interesele individuale ale celor multi n bun comun
(i.e. n bunastare sociala, n.n.);
3. cea mai buna politica guvernamentala ce serveste cresterii bogatiei
unei natiuni este cea care guverneaza cel mai putin (Feldman,
1987, p. 889).
Prima teorema fundamentala a e.b. are
la baza filosofia lui Adam Smith asupra
modului neintentionat n care fiecare
individ contribuie la realizarea bunului
comun, urmarindu-si propriul interes.
Formularea teoretica a acestei teoreme poate fi nsa atribuita lui Lerner
(1934), Lange (1942) si Arrow (1951).
ntr-un model de echilibru general,
pretul - mecanismul prin care se con-
Economia bunstrii
existentei unui echilibru competitiv, o
fictiune n lumea reala. Iar o a treia
critica se refera la faptul ca modelul
ignora complet existenta externalitatilor
asociate diferitelor activitati economice
(pentru o includere a acestora n
model, vezi Pigou, 1920, si Coase,
1960) si bunurilor publice, non-exclusive (i.e. nu pot exclude pe nimeni
de la consum), ca de exemplu, iluminatul public (pentru discutii n raport
cu extinderea modelului n acest sens,
vezi Samuelson, 1954; Lindahl, 1919).
Prima teorema caracterizeaza n fapt o
stare de laissez-faire, ce ignora complet problematica justitiei distributive.
"Corectarea" acestei deficiente - deci
"restabilirea" justitiei distributive - s-a
ncercat din doua perspective, radical
opuse:
a) adoptarea unei economii de comanda, care sa preia rolul de a
centraliza birocratic deciziile tuturor
indivizilor legate de consum si ale
tuturor agentilor productivi legate de
productie;
b) a doua perspectiva propune "ajustarea" mecanismelor pietei prin
transferarea unei puteri mai mari de
cumparare indivizilor, deci prin
transferuri monetare.
Aceste transferuri nu pot nsa avea un
caracter periodic sau permanent, datorita schimbarilor comportamentale
demotivatoare pe care le-ar putea
induce n raport cu munca. Solutia de
compromis, din aceasta perspectiva,
este acordarea unor transferuri unice
(engl., lump-sum).
A doua teorema a e.b. statueaza exact
aceasta posibilitate: ntr-o situatie de
echilibru competitiv, orice echilibru Pareto-optim poate fi realizat prin mecanismele competitive ale pietei, daca
Economia bunstrii
liberalului paretian". Aceasta incompatibilitate este nca nerezolvata n cadrul
analizelor economice, indiferent de
modurile n care a fost definit si formulat conceptul de libertate - de la
judecata sociala la decizie sociala sau
institutie sociala.
n jurul acestor teoreme se centreaza
interesele teoretice ale e.b. Analizele
practice ale e.b. sunt nsa mult mai
diverse si variate; ele se pot referi, de
exemplu, la structurarea si agregarea
sociala a preferintelor, la analize de
cost-beneficiu, la modele de schimbari
comportamentale si ale patternurilor familiale etc.
Un domeniu al cercetarii economice,
esential pentru analizele n e.b., este
cel al teoriilor alegerii sociale. Alegerea
sociala se constituie ca o ncercare de
formalizare a relatiei individ-societate,
prin ncercarea de a gasi modalitati
functionale si fezabile de agregare a
interesului, judecatilor sau bunastarii
individuale ntr-o notiune de bunastare
sociala, evaluare (judecata) sociala
sau alegere sociala (Sen, 1987). Acest
domeniu a luat nastere ca reactie la
teorema imposibilitatii a lui Arrow
(1951). Ceea ce face ca acest domeniu sa fie foarte atractiv este faptul ca
"expliciteaza ideile implicite, urmarind
consecintele acestora ntr-un mod clar
si consistent" (Sen, 1987, p. 398). Alegerea sociala este un domeniu prin
excelenta metodologic, care a ncercat
sa ofere diferite modele si cadre de
referinta alternative, n ncercarea de a
"rezolva" problema formulata de Arrow
n cadrul teoremei imposibilitatii.
Alte tipuri de analize economice ale
statului bunastarii. n general, n afara
e.b., analizele economice asupra statului bunastarii au cunoscut un boom la
Economie informal
impactului
economic
al
statului
bunastarii dau prea putina atentie
contextului n care acesta a devenit un
subiect de dezbatere. Contextul include socurile economice exogene (socuri de productivitate, demografice).
Recomandarile din ce n ce mai fervente de reducere a functiilor si costurilor asociate statului bunastarii sunt n
parte reactie la aceste socuri exogene,
care scad suportabilitatea costurilor
pentru programele sociale. "Evolutia
statului bunastarii a fost indiscutabil
influentata, n ultimele decenii, de gndirea cercetatorilor n domeniul social"
(Atkinson, 1999, p. 13).
\Luana M. Pop[
Vezi si: utilitate; bunastare sociala
Bibliografie selectiva: Arrow (1963);
Atkinson (1999); Barr (1992); Coase
(1960); Lange (1942); Lerner (1934);
Lindahl (1919); Pareto (1913); Pigou
(1920); Samuleson (1947, 1954); Sen
(1970, 1987)
Economie informala
Prin e.i. se ntelege totalitatea activitatilor care scapa nregistrarilor oficiale.
Desi termenul cunoaste sinonime, cum
sunt economie paralela, subterana sau
ascunsa, el nu are o definitie unanim
acceptata, fiind puternic particularizat
de la tara la tara. Comparatiile internationale se bazeaza totusi pe o
definitie ghid, adoptata n 1993, care
recunoaste ca apartinnd sectorului
informal activitatile de producere de
bunuri si servicii care au ca obiectiv
primar furnizarea de locuri de munca si
venituri celor implicati si care se
desfasoara n unitati care au adesea
caracteristicile gospodariei-ntreprinde-
Economie informal
nale urmeaza definitii proprii privind
sectorul informal. Principala dezbatere
este legata de activitatea agricola - n
mod special, cea de subzistenta sau la
scara mica - care uneori este, alteori
nu, subsumata activitatilor informale.
Alaturi de aceasta, o serie de activitati
desfasurate de lucratorii casnici - cei
angajati de catre gospodarie pentru
efectuarea diferitelor munci contra unei
plati n bani sau n natura - n unele
cazuri lucratorii pe cont propriu, cum
sunt doctorii, avocatii, contabilii, arhitectii sau cei cu diferite calificari n
domeniul constructiilor si cei angajati
de catre o unitate economica, dar al
caror loc de munca nu este parte constituenta a acelei unitati economice pot
fi sau nu inclusi n sectorul informal.
Ele formeaza ceea ce adesea se
numeste economie gri. Un rol important n clarificarea activitatilor l are
legislatia fiecarei tari. n functie de ct
de cuprinzatoare este n raport cu varietatea relatiilor de munca ce pot
exista la un moment dat n economie,
segmentul activitatilor informale poate
scadea sau creste. Alaturi de acesta,
sistemul de evidenta si urmarire financiara poate controla dimensiunile sectorului informal. Fara ndoiala ca acuratetea declararii si nregistrarii datelor
este si ea definitorie n estimarea extinderii acestui sector.
E.i. exista, inevitabil, n toate tarile. Ea
difera nsa ca pondere si ca tipuri de
activitati nenregistrate practicate. Este
unanim acceptat ca activitatile de tip
benevol sunt apanajul celor bogati, ultimul deceniu nregistrnd o crestere
considerabila a activitatilor voluntare
legate de serviciile medicale. Pentru
tarile occidentale, se estimeaza ca valoarea productiei casnice reprezinta ntre 1/3 si 1/2 din produsul national.
Economie informal
bilul activitatilor informale si n tarile n
curs de dezvoltare, unde e.i. o depaseste adesea pe cea oficiala. Pentru
tarile din Asia si Africa, munca n sectorul informal este cel mai adesea alternativa femeilor de a obtine venituri,
n conditiile n care bariere cultural-religioase le ngradesc accesul pe piata
muncii. Asemeni angajarii cu timp partial, activitatile informale permit femeilor suplimentarea veniturilor lor, fara a
compromite obligatiile familiale.
Sectorul informal trebuie sa constituie
o provocare si totodata un regulator al
preocuparilor decidentilor politici n interventiile lor privind economia formala:
conditiile de munca, protectia sociala a
persoanelor angajate, politica salariala,
reglementarea dezvoltarii sectorului
privat, ca si nivelul preturilor si politica
fiscala.
Indicatorii utilizati n analizele privind
economia informala n mai toate cazurile sunt priviti cu rezerve. Acestea se
datoreaza att variabilitatii conceptului,
ct si preciziei nregistrarii datelor. Estimarea economiei informale se face
prin trei categorii de metode: directe,
prin anchete si sondaje, evidentele
conturilor nationale si metodele monetare. Prin anchetele privind forta de
munca, dimensiunea economiei subterane rezulta din diferenta ratei de
activitate, mai mare dect cea oficial
nregistrata. Prin urmare, populatia
activa se ajusteaza cu un coeficient rezultat prin conversia activitatilor multiple si a celor nedeclarate n echivalent
ocupare-completa. Aceste activitati
sunt ulterior transformate n unitati de
venit, care se adauga PIB-ului. Metoda
este criticata deoarece presupune
acelasi nivel de productivitate n
ambele sectoare (formal/informal). Cea
Educaie inclusiv
indicator interesant si din perspectiva
politicilor fiscale, fiind n anumite conditii un barometru al suportabilitatii
populatiei fata de presiunea fiscala.
Oricum, ocuparea n sectorul informal
nu este ncurajata n nici un fel, ea
reprezentnd o pierdere att pentru individ - prin pierderea protectiei sociale
- ct si pentru stat - prin pierdere de
venituri. \Simona Ilie[
Vezi si: produsul intern brut; politica
fiscala; ocuparea fortei de munca
Bibliografie selectiva: Stanculescu
(1999)
Educatie inclusiva
Forma de furnizare a educatiei pentru
persoanele cu dizabilitati, nu n scoli
speciale, ci prin integrarea n scolile pe
care le urmeaza si restul populatiei.
Educatia inclusiva are la baza principiul asigurarii egalitatii de sanse si si
propune evitarea excluderii sociale a
persoanelor cu dizabilitati prin socializarea comuna cu restul indivizilor nca
de la nivelul nvatamntului primar, ca
si prin furnizarea serviciilor educationale identice din punct de vedere al
calitatii si continutului. La limita, educatia inclusiva poate fi privita ca
manifestare a educatiei multiculturale,
prin accentul pus pe definirea normalitatii ca diversitate si acceptarea celuilalt. Promovarea educatiei inclusive se
confrunta cu numeroase dificultati tehnice, legate de facilitatile de care
scolile trebuie sa dispuna, ca si de
abilitatile suplimentare pe care trebuie
sa le dovedeasca cadrele didactice n
interactiunea cu persoanele cu nevoi
speciale. Oponentii educatiei inclusive
invoca capacitatile diferite de nvatare
a elevilor cu dizabilitati. Utiliznd analiza secundara a 81 de studii comparative asupra elevilor din scolile
obisnuite si din cele speciale olandeze,
Ysbrand si Sip Pijl (1998) arata ca, n
fapt, elevii cu nevoi speciale pot avea
performante similare celorlalti elevi, ei
putnd fi inclusi n aceleasi clase, cu
conditia ca profesorii sa fie pregatiti si
pentru lucrul cu acest tip de elevi.
Exceptia o constituie persoanele retardate mental, care au performante
scolare mai scazute si, prin urmare, nu
pot fi integrate n scolile obisnuite.
\Bogdan Voicu[
Vezi si: educatie speciala; educatie
multiculturala; excluziune sociala;
politici educationale
Bibliografie selectiva: Armstrong,
Armstrong si Barton (2000); Pijl,
Meijer si Hegarty (1997); Pijl si Pijl
(1998)
Educatie multiculturala
Principiu educational care militeaza
pentru promovarea tolerantei si acceptarii diferentelor culturale de orice
tip n nvatamntul formal. Avocatii
educatiei multiculturale argumenteaza
asupra faptului ca, n comunitatile eterogene din punct de vedere al componentei etnice, culturale sau al
stilurilor de viata, dar nu numai n astfel
de colectivitati, impunerea valorilor
unuia dintre grupuri ca fundamentale
pentru elaborarea si structurarea activitatii educationale genereaza inegalitati de acces la serviciile de nvatamnt, ca si n ceea ce priveste
dobndirea de cunostinte si deprinderi
n scoala, efectul ultim fiind excluziunea scolara.
296
Educaie permanent
Educatia multiculturala nu presupune
exclusiv prezervarea tezaurului cultural
al diferitelor grupuri, ci mai ales cunoasterea si acceptarea valorilor si
traditiilor fiecarui grup de catre celelalte
grupuri care alcatuiesc comunitatea.
Accentul este pus astfel pe socializarea si nvatarea comuna si pe promovarea tolerantei si ntelegerii ntre copiii
proveniti din grupuri etnice, religioase,
cu stiluri de viata diferite etc.
n practica, principiul se concretizeaza
n curicule neexclusive ca forma
(predarea multilingva, posibilitatea
optiunii pentru cursuri de religie, manuale alternative etc.) si continut (evitarea etnocentrismului, educarea ntru
toleranta, promovarea diversitatii ca
normalitate, predare nepartinitoare a
istoriei si culturii tuturor grupurilor sociale). Exemple de transpunere n
practica a principiilor multiculturaliste
pot fi regasite n scolile urmate deopotriva de emigranti si britanici n
Anglia, n cele cu predare multilingva
din Romnia, n scolile n care se practica educatia inclusiva, ca si n restructurarea curriculumului scolilor newyorkeze ca urmare a raportului A
Curriculum of Inclusion (redactat n
1989, la initiativa autoritatilor educationale locale, raportul sugera ca nvatamntul american promoveaza un cult
al etnicitatii, centrat pe cultura europeana, ignornd istoria si realizarile
culturale asiatice si africane). \Bogdan
Voicu[
Vezi si: politici educationale; educatie
inclusiva; nvatamnt alternativ
Bibliografie selectiva: Fullinwider
(1996); Kanpol si McLaren (1996);
Corson (1998); Grant si LadsonBillings (1997)
Educatie permanenta
(educatia de-a lungul
ntregii vieti)
Conceptul de educatie de-a lungul ntregii vieti defineste educatia ca activitate continua, n opozitie cu modelul
traditional al educatiei desfasurate exclusiv n copilarie, adolescenta si prima
tinerete, n cadrele formale ale scolii.
Educatia, ca si nvatarea, se constituie
ca activitate permanenta, ncepnd cu
primii ani ai copilariei si continund pe
parcursul ntregii vieti, n functie de
nevoile si dorintele individului.
Educatia de-a lungul ntregii vieti (lifelong education) a fost adoptata de
UNESCO n 1970 ca un concept central, definitoriu pentru orientarea de
lunga durata a politicii educationale
promovate. n aceeasi perioada, Consiliul Europei a propus si a nceput sa
utilizeze termenul de educatie permanenta (cu radacinile n frantuzescul
ducation permanente), avnd practic
acelasi continut. Cei doi termeni sunt
utilizati astazi n acelasi sens, fiind
intersanjabili, politicile promovate n
spiritul lor avnd ca efect dezvoltarea
unei "societati a nvatarii" (Tight, 1996;
Ragatt et al., 1996 etc.).
Educatia permanenta constituie asadar
o activitate educationala continua, att
formala (nvatamntul clasic, nvatamntul deschis etc.), ct si informala
(ca activitate independenta a fiecarui
individ) si contribuie la mbunatatirea
continua a cunostintelor si deprinderilor utile adaptarii la conditiile sociale,
inclusiv n ce priveste integrarea pe
piata muncii. Educatia de-a lungul ntregii vieti sprijina dezvoltarea individului n conditiile unei societati n continua schimbare.
297
Educaie recurent
Educatia permanenta include, prin urmare educatia prescolara, cea primara, secundara si universitara, dar si
orice activitate de nvatare a adultilor
(activitati de formare continua si perfectionare, module ale educatiei recurente, cursuri ale nvatamntului deschis etc.).
Societatile dezvoltate contemporane
definesc educatia de-a lungul vietii ca
pe un obiectiv prioritar al politicilor
educationale. Doua ratiuni motiveaza
n principal aceasta orientare: pe de o
parte, viteza progresului tehnic si a
schimbarilor tehnologice impun educatia permanenta ca activitate de adaptare. Pe de alta parte, este dorinta asigurarii egalitatii de sanse n ce priveste
accesul la toate formele de nvatamnt
(cu accent pe cel secundar si superior). Sunt stimulate astfel universalizarea participarii la educatia prescolara (ca garantie a dezvoltarii armonioase a copilului, dar si a integrarii
lui ulterioare, cu rezultate pozitive, n
nvatamntul primar), dar si dezvoltarea oportunitatilor de nvatare si formare continua a adultilor.
Utilizarea termenului se concentreaza
ndeosebi pe acest al doilea aspect
pragmatic, viznd educatia adultilor.
Pe de o parte, inegalitatea de resurse
forteaza unii indivizi sa renunte la
continuarea studiilor superioare sau
locale, integrndu-se pe piata muncii
pentru a cstiga resursele necesare
ntretinerii, n timp ce altii continua sa
investeasca n educatie, cu consecinte
pozitive asupra veniturilor viitoare. Inegalitatile de venit, dar si de acces sunt
astfel perpetuate si chiar accentuate.
Modularizarea nvatamntului n cadrul
educatiei recurente, nvatamntul deschis si la distanta, echivalarea aca-
Educatie recurenta
Concept lansat de Consiliul Europei la
nceputul anilor '70 si sustinut ulterior
de OECD, educatia recurenta propune
renuntarea la obligativitatea secventei
educatie-viata activa-pensionare, prin
desfasurarea treptata a educatiei, de-a
lungul ntregii vieti. Cu alte cuvinte, indivizii se pot implica n viata activa,
apoi pot sa se reintegreze n procesul
educational, revenind dupa aceea pe
piata muncii, pentru a se implica mai
apoi din nou n educatie, sau pot desfasura simultan cele doua activitati. O
astfel de desfasurare treptata a procesului educational ar permite ca cei mai
putin nstariti sa poata accede mai usor
la nvatamntul secundar si superior,
integrarea pe piata muncii permitndu-le
298
Educaie special
sa aiba cstiguri prin care sa se poata
ntretine pe perioada studiilor.
Educatia recurenta este similara conceptual si ca obiective cu educatia permanenta, cu care adesea se suprapune ca mod de utilizare. Educatia recurenta se concentreaza nsa exclusiv
pe nvatamntul secundar si superior,
ca si pe formele de educare a adultilor,
n timp ce educatia permanenta vizeaza toate formele de nvatare, formale si neformale. n plus, n ce priveste modul de finantare, n cazul educatiei recurente accentul cade n mai
mare masura pe sectorul privat. Diferentele sunt nsa mai degraba de
nuanta, n esenta impactul distributional si de asigurare a egalitatii de acces
la nvatamnt fiind practic acelasi.
\Bogdan Voicu[
Vezi si: educatie permanenta; politici
educationale
Bibliografie selectiva: Tight (1996);
Tuijnman (1995)
Educatie speciala
E.s. vizeaza procesul de instruire scolara a copiilor cu deficiente. n mod
traditional, pna spre sfrsitul anilor
1960, educatia speciala era sinonima
cu nvatamntul special, care se realiza prin intermediul unor institutii scolare speciale, separate de unitatile
scolare obisnuite. Argumentele unei
astfel de optiuni vizeaza caracterul
omogen al formatiunilor de studiu, personalul didactic specializat care poate
trata corespunzator cerintele educationale speciale, utilizarea unor metode
si mijloace didactice specializate, care
permit atingerea obiectivelor ce tin att
de educatie, ct si de reabilitare, evi-
Educaie special
n facilitatile educationale destinate
majoritatii, fapt care a condus la conceptul de scoala integrativa. Aceasta
se bazeaza pe o pedagogie centrata
pe copil, apta sa obtina succese n
educarea tuturor copiilor, inclusiv a
acelora cu grave dificultati si incapacitati. Meritul unor astfel de scoli nu
consta doar n capacitatea de a oferi o
educatie de calitate pentru toti copiii, ci
si n contributia pe care o aduc la
schimbarea atitudinilor si mentalitatilor
discriminatorii.
Principiul fundamental al scolii integrative se refera la necesitatea ca toti
copiii sa nvete mpreuna. Scoala integrativa trebuie sa recunoasca si sa
reactioneze la diversele cerinte ale
elevilor sai, armoniznd att diferitele
stiluri de a nvata, ct si diferitele grade
de reusita scolara si avnd n plus
obligatia de a asigura o educatie de
calitate pentru toti prin programe de
nvatamnt adecvate, printr-o buna organizare, prin strategii didactice corecte, prin utilizarea optima a resurselor si prin parteneriatul cu ceilalti
membri ai comunitatilor n care functioneaza. n scolile integrative, copiii cu
cerinte educative speciale trebuie sa
primeasca ntregul sprijin suplimentar
de care au nevoie pentru o educatie
corespunzatoare. Scolile integrative reprezinta cel mai eficient mijloc de creare a solidaritatii ntre copiii cu cerinte
speciale si semenii lor. Repartizarea
copiilor n scoli speciale, n clase sau
sectii speciale, pe timp nelimitat, trebuie sa constituie o exceptie, o astfel
de solutie urmnd sa fie recomandata
numai n acele rare cazuri n care s-a
demonstrat cu claritate ca educarea n
clase obisnuite nu ar putea veni n
ntmpinarea necesitatilor educationale sau sociale ale copilului sau atunci
Eficien
Efect de demotivare/
dependenta
Termenul este folosit n limbajul curent
al asistentei sociale, definind starea
negativa care se creeaza prin furnizarea nelimitata de servicii n care persoana asistata devine recipientul pasiv
al serviciilor oferite. Efectul de dependenta este comparabil cu dependenta
creata de unele substante (medicamente, alcool, droguri): folosirea nerationala a serviciilor disociata de crearea sentimentului de responsabilitate
personala determina o dependenta
psihica de acele servicii. Ex.: centrarea
pe sprijin material n mod exclusiv si
neconditionat, pentru populatia aflata
sub pragul de saracie, determina aparitia efectului de demotivare - motivatia
muncii este anulata de continuitatea
neconditionata a ajutorului si a efectului de dependenta, persoana asistata
pierzndu-si statutul de client al servi-
Eficacitate
n sensul cel mai larg, eficacitatea unui
element sau a unui sistem reprezinta
gradul n care acesta ndeplineste o
functie, satisface o cerinta functionala
specificata (Zamfir, 1987). n cazul
unei organizatii, e. masoara gradul n
care aceasta si realizeaza misiunea si
obiectivele sau, cu alte cuvinte, adecvarea acesteia la scopul pentru care a
fost creata. n programele sociale, e.
este un criteriu de performanta care
indica n ce masura obiectivele stabilite
au fost atinse; ea se exprima prin
raportul obiectiv realizat/obiectiv planificat. Peter Drucker considera ca eficacitatea reprezinta "a face ceea ce trebuie" (to do the right things), n timp ce
eficienta nseamna "a face ceva cum
trebuie" (to do the things right).
\Gabriel Matauan[
Vezi si: evaluarea programelor sociale
Eficienta
n sensul cel mai general, e. presupune
producerea unui bun cu resurse ct
mai scazute sau cresterea cantitatii de
bun produs, presupunnd costuri de
productie constante.
Conceptul de e., asa cum este el definit n economie, este strns legat de
criteriul optimalitatii Pareto. Orice stare
care nu reprezinta o stare de Paretooptimalitate este ineficienta. De exemplu, orice redistribuire a veniturilor este
301
Eficien administrativ
ineficienta daca exista o alternativa
care sa permita cresterea veniturilor a
cel putin unui individ, fara ca aceasta
crestere sa fie nsotita de o scadere a
veniturilor altui (altor) individ (indivizi).
E. poate fi definita n raport cu consumul - deci cu distributia bunurilor,
respectiv redistributia puterii de cumparare - sau n raport cu productia de
bunuri.
n cazul politicilor sociale, o redistributie a bunastarii poate fi considerata
eficienta (si implicit justa, n termenii
ideologiei liberale), daca nu exista nici
o alternativa, i.e. o combinatie de taxare si transferuri, care sa creasca bunastarea unui individ fara ca aceasta sa
se asocieze cu diminuarea bunastarii
altui individ. \Luana M. Pop[
Vezi si: optimalitate Pareto; eficienta
alocativa
Bibliografie selectiva: Pareto (1913)
Eficienta administrativa
E.a. se refera la gradul n care resursele
alocate pentru realizarea unui obiectiv
duc la realizarea acestuia, n conditiile
n care cadrul legislativ este considerat
a fi o constanta. E.a. este subsumata
conceptului mai larg utilizat n economie
de eficienta X sau realizarea unui
maxim de produs final (indiferent de
natura acestuia) n baza unui minim de
resurse alocate. Ineficienta de tip X
poate fi datorata lipsei de organizare a
productiei sau, n termeni generici, unei
organizari deficitare.
E.a. se refera deci la costurile administrative presupuse de un anumit program sau o anumita politica sociala,
dat fiind contextul institutional si obiec-
Eficienta alocativa
O situatie/stare este eficienta din punct
de vedere al alocarii resurselor, daca
nu exista nici o alta realocare care sa
permita realizarea n mai mare masura
a unui obiectiv, fara a renunta la nici un
altul, n termeni calitativi si/sau
cantitativi. Acest criteriu se poate aplica indiferent de resurse sau de locul
unde sunt localizate acestea.
n cazul politicilor sociale, putem vorbi
de un dublu proces alocativ: unul la
nivelul alocarii tuturor resurselor de
catre stat, care descrie alocarea macroeconomica, altul la nivelul alocarii
302
Egalitate
resurselor destinate protectiei sociale
pe diferite tipuri de politici, respectiv
programe sociale. n termenii lui Barr
(1993), eficienta acestor doua procese
alocative reprezinta doua dintre cele
trei obiective de natura economica (pe
lnga eludarea efectelor de demotivare
a muncii) ale oricarui stat al bunastarii.
\Luana M. Pop[
Vezi si: eficienta; optimalitate Pareto
Bibliografie selectiva: Barr (1993)
Egalitate
ntr-un sens strict neutru, fara ncarcatura emotionala, e. nseamna identitate n raport cu o caracteristica, de
exemplu, cantitate. n domeniul social
nsa, e. are o conotatie nu lipsita de
ncarcatura emotionala. n sens larg, e.
se refera la nlaturarea dezavantajelor
diferitilor indivizi n societate; doar ntr-un sens restrns conceptul de e.
este utilizat n termeni de egalitate distributiva (Spiker, 1988). E. nu nseamna neaparat similitudine. n orice societate, indivizii se deosebesc ntre ei n
functie de diferite caracteristici, ceea ce
nu i face nsa inegali. Inegalitatea perceputa de indivizi nu este o inegalitate
datorata caracteristicilor si capacitatilor
personale, ci una datorata mediului
social si economic (Tawney, 1931).
Egalitatea se refera la ceva, considera
Amartya Sen, la ceva ce este considerat a fi important.
"Nu numai egalitarienii n ceea ce
priveste veniturile (daca i pot numi
asa) invoca egalitatea veniturilor,
egalitarienii n ceea ce priveste bunastarea, egalitatea nivelului bunastarii
indivizilor, dar si utilitaristii clasici insista asupra egalitatii ponderii utilitatii
Egalitate
de tip discretionar. Tratarea egala este
subsumata justitiei procedurale.
Dworkin (1977) opereaza o distinctie
ntre tratarea n mod egal a tuturor
indivizilor, tradusa prin dreptul indivizilor de a fi tratati n mod identic n
circumstante similare, si tratarea indivizilor ca egali, i.e. tratarea tuturor indivizilor cu aceleasi grija si respect.
Aceasta distinctie, considera Spicker
(1988), se bazeaza pe o confuzie terminologica; ideea tratarii egale nu se
refera neaparat la o tratare identica
(e.g., tratarea unui individ reumatic la
fel ca tratarea unui diabetic, n cadrul
serviciilor medicale), ci la tratarea indivizilor fara discriminare.
Tratarea tuturor indivizilor ca egali este
un principiu esential n conceptia libertariana (vezi justitie sociala). Aceasta
sta la baza posibilitatii garantarii libertatii individuale ntelese ca o libertate
universala: fiecare individ este liber, n
masura n care nu ncalca libertatile
celuilalt. Principiul egalitatii n grija si
respect fata de indivizi este deci
esential chiar si pentru cei mai radicali
aparatori ai economiei de piata si
contestatari ai rolului statului. Principiul
"egalitatii grijii si respectului" n modul
de tratare a indivizilor nu spune nimic
despre nivelul implicarii statului n distributia economica si protectia sociala,
considera Rothstein (1998); acest principiu poate fi combinat cu orice tip de
politica, fie ea una minimalista, fie una
nalt comprehensiva, avnd la baza
ideea kantiana a "egalitatii valorice si a
autonomiei morale a tuturor fiintelor
umane". O astfel de conceptie asupra
modului de tratare a individului nu
presupune deci o implicare morala sau
valorica a statului.
Egalitate
parte, n termeni de drepturi civice si
politice de baza si de garantare a libertatii si, pe de alta parte, n termeni
de bunastare si ceea ce el numeste
"baza sociala a respectului de sine".
Aceasta ultima categorie este mai problematica.
Amartya Sen (1982, 1993) critica solutia lui Rawls, considerata a fi incompleta; pe de-o parte, nonexhaustivitatea listei bunurilor primare duce la
aleatorism, pe de alta parte, datorita
pozitiei initiale diferite a indivizilor (e.g.,
persoanele cu handicap), "echiparea"
acestora cu aceleasi bunuri primare nu
duce la crearea de oportunitati egale.
Sen (1982) propune o solutie alternativa: asigurarea capabilitatilor de baza,
ceea ce presupune distribuirea diferentiata att a resurselor, ct si a cantitatii
acestora.
Sen defineste doua concepte fundamentale pentru solutia pe care o propune: functionalitati (functionings) si
capabilitati (capabilities). "Functionalitatile reprezinta parte a starii unei persoane - n particular, diferitele lucruri
pe care aceasta reuseste sa le faca
sau modul n care si conduce viata.
Capabilitatile unei persoane reflecta
combinatiile alternative de functionalitati pe care o persoana le poate
realiza si din care aceasta si poate
alege o colectie. Abordarea se bazeaza pe conceptia vietii ca o combinatie
de diferite moduri de "a face si a fi" cu
calitatea vietii ce trebuie evaluata n
termeni de capabilitati de realizare a
functionalitatilor pretuite" (Sen, 1993,
p. 31). Unele functionalitati sunt elementare, ca de exemplu, a fi hranit
adecvat sau a fi sanatos; altele sunt
mult mai complexe si vizeaza respectul
de sine, integrarea sociala etc. Deli-
Egalitate de acces
n timp ce egalitatea distributiva si n
termeni de rezultat se asociaza ideologiilor de tip socialist.
Relatia ntre e. si discriminare pozitiva.
Discriminarea pozitiva, ca strategie de
redresare a dezechilibrelor, depaseste
granitele egalitatii, prin ncercarea sa
de a compensa anumite segmente sau
grupuri sociale, ntr-o anumita zona a
socialului, pentru dezavantajele asociate acestora n cadrul societatii.
Aceasta strategie presupune o tratare
favorizanta a grupurilor considerate a fi
dezavantajate, ceea ce are drept consecinta majora crearea unor noi forme
de inegalitate.
ntr-o prima faza, discriminarea pozitiva are scopuri egalitare, n sensul ca
fie compenseaza anumite grupuri ntr-o
anumita zona a socialului pentru dezavantajele ce le caracterizeaza n alte
zone ale socialului, fie compenseaza
pentru dezavantaje suferite n trecut.
Ea poate duce la cresterea egalitatii
rezultatelor n ansamblu, dar numai pe
seama egalitatii oportunitatilor si tratarii
egale, considera Spicker (1998, p.
132). n ceea ce priveste aceste ultime
doua forme de e., ele sunt grav ncalcate prin promovarea unor strategii
de discriminare pozitiva. Avantajnd un
grup, automat dezavantajezi pe restul.
Daca, de exemplu, discriminarea
pozitiva se aplica unei minoritati etnice,
pe baza unei corelatii semnificative
ntre aceasta si un nivel de saracie
ridicat, atunci dezavantajati nu vor fi
numai cei din afara grupului, dar si cei
din interiorul grupului, care sunt saraci,
n raport cu cei care sunt nstariti.
O practica de discriminare pozitiva
este, de exemplu, actiunea afirmativa
ntreprinsa n SUA n vederea favorizarii negrilor si femeilor n ceea ce
Egalitate de acces
Vezi egalitate
Egalitate de sansa
Vezi egalitate
Empowerment
Vezi abilitarea actorilor sociali
Esecurile pietei
Esecurile pietei constituie situatii n
care piata, ca modalitate naturala de
producere si desfacere a unor bunuri,
nu functioneaza eficient si trebuie sa
intervina statul pentru a regla procesele economice n discutie. Statul
bunastarii, oricare ar fi obiectivele lui,
are si un rol de eficientizare foarte
important; el face ceea ce piata nu ar
putea face deloc sau ar face mai prost
dect el (Barr, 1998, p. VII). Cele mai
frecvente situatii de ineficienta a pietei
care reclama interventia statului sunt:
monopolul, externalitatile (existenta
unor costuri sau beneficii externe procesului de productie si desfacere a
unor bunuri) si producerea bunurilor
publice.
306
Eecurile pieei
Pentru Hayek, ca si pentru alti adepti ai
libertarianismului, piata este fundamentala n economia unei societati,
pentru ca "deciziile" ei nu pot fi suspectate ca fiind juste sau injuste (eventual
bune sau rele), ntruct ele nu sunt
umane, deci nu implica judecati de
valoare (Hayek, 1976); ele sunt precum deciziile naturii, apersonale, amorale. De aici periculozitatea interventiei
statului n economie (pentru libertatea
individuala considerata esentiala de
adeptii laissez-faire-ului). Asa cum
ideile-"surori" ale darwinismului social
promovate de Herbert Spencer si trag
seva din teoria evolutiei speciilor a lui
Charles Darwin, ideile lui Hayek si au
radacinile n teoria minii invizibile reglatoare de preturi pe piata libera a lui
Adam Smith. Esenta acesteia - preturile sunt reglate prin ntlnirea cererii si
ofertei n spatiul liber al pietei - are
drept consecinta fundamentala pentru
politicile sociale concluzia ca pentru
indivizi interventia statului nu este necesara, iar cnd se produce, ngradeste libertatea individuala.
Dar teoria lui Adam Smith ar presupune functionarea perfecta a pietei libere
n anumite circumstante, anume cnd
productia bunurilor, distributia lor (functionarea pietei si distribuirea informatiei
despre cerere - preturi si calitatea bunurilor - si oferta) si agentii pietei (firmele producatoare si cumparatorii)
sunt "ideali".
Bunurile ar trebui astfel sa fie bunuri
private sau "normale" care presupun
rivalitate n consum (daca am cumparat eu o carte, este una mai putin pe
piata pentru ceilalti), excludere de la
consum, (sunt exclus de la a avea
cartea pna cnd o platesc) si rejectabilitate (pot respinge un bun daca
nu vreau sa-l cumpar).
Eecurile pieei
(daca armata ma apara pe mine nu
nseamna ca nu-i apara n acelasi timp
pe ceilalti cetateni), nu presupun excludabilitate (chiar daca nu platesc impozite la buget sunt aparat de armata),
nu presupun rejectivitate (nu pot sa elimin/resping faptul ca beneficiez si eu
de securitatea oferita de armata tuturor
cetatenilor sub forma bunului public).
Bunurile "normale" se mai deosebesc
si de bunurile "inferioare" pentru faptul
ca, pentru primele, cresterea veniturilor
consumatorilor duce la cresterea cererii pentru ele, n timp ce pentru bunurile
"inferioare" cererea creste o data cu
scaderea veniturilor consumatorilor (ca
n cazul reparatiilor de pantofi, de
exemplu, care sunt un bun inferior)
(Dolan si Lindsey, 1988).
Caracteristicile bunurilor publice (nonrivalitatea, nonexcludabilitatea si nonrejectabilitatea) fac piata ineficienta n
a le produce si distribui. Este simplu de
imaginat ca nimeni nu ar plati costurile
apararii tarii daca nu este convins ca si
toti ceilalti (care oricum beneficiaza de
serviciile oferite de armata) platesc.
Alta situatie n care piata esueaza n a
produce si/sau distribui eficient anumite bunuri este generata de ineficienta
"minii-invizibile" n stabilirea preturilor
reale datorita asa-numitelor externalitati. Externalitatea este un efect al
producerii sau consumului unui bun al
carui impact asupra unei a treia parti
(alta dect cumparatorul sau vnzatorul bunului) nu se reflecta n preturi.
Pretul de productie al unui bun care
polueaza, de exemplu, nu reflecta si
costurile (externe productiei) celor din
zona fabricii, care sunt afectati implicit
de productia acelui bun, prin poluare
(vezi C. Zamfir, E. Zamfir, 1994).
Eecurile pieei
fac ca anumiti agenti sa aiba pozitii
privilegiate pe piata (monopol, oligopol) care le dau posibilitatea sa
stabileasca preturi independent de
costurile marginale.
x Piata nu este "completa", ea nu va
produce toate bunurile pentru care
cumparatorii sunt dispusi sa plateasca preturi care sa acopere costurile de productie. Pe lnga bunurile publice amintite anterior, Barr
(1998) mai enumera incapacitatea
pietei de a acoperi anumite asigurari pentru care riscurile nu sunt
asigurabile pe piata privata, incapacitatea pietei de a asigura anumite
tipuri de mprumuturi, cum ar fi cele
pentru studenti, sau de a contracta
n prezent bunuri care sa fie vndute sau cumparate n viitor (astfel,
proiecte urbane de viitor, mai ales
daca trebuie corelate cu diverse
alte proiecte, s-ar putea sa nu fie
finantate de piata - Barr, 1998).
x O ultima categorie de surse de ineficienta a pietei se refera la distorsiuni/imperfectiuni aparute n privinta informatiilor privind produsele,
calitatea si preturile lor. Multe distorsiuni apar datorita dificultatilor
multor consumatori n a ntelege
informatiile despre calitatea unor
produse, astfel nct sa faca o
alegere rationala. Pe de alta parte,
pentru bunurile de lunga durata
(inclusiv pentru asigurari), informarea consumatorilor ar trebui sa se
extinda chiar la perioade de timp
foarte extinse n viitor, pentru ca
decizia lor de a plati sau nu un
produs sa fie una eficienta (Barr,
1998). Desigur ca toate acestea, n
multe cazuri, nu se ntmpla, iar
statul trebuie sa intervina.
Tipuri de interventie
a statului pentru
a corecta ineficienta pietei
Tipurile de interventie a statului n sistemul economiei de piata n situatiile
specifice de mai sus, cu scopul sporirii
eficientei, sunt:
1. reglementari;
2. finantare;
3. producere publica.
Pornind de la tipurile de interventie de
mai sus, se poate spune ca exista mai
multe moduri de furnizare a bunurilor
pentru populatie, n functie de modul n
care statul se implica n cele doua
elemente esentiale pentru furnizarea
unui produs: finantarea si producerea
propriu-zisa. Faptul ca acestea sunt
de stat sau publice sau ca statul se
implica doar prin reglementari privind
bunul respectiv este esential pentru
fiecare n parte.
Categoria cea mai larga de bunuri
este a celor finantate si produse privat: alimentele, hainele, bunurile de
larg consum fac parte din aceasta
categorie. Statul se "amesteca" doar
prin reglementari privind calitatea
acestor bunuri, prin reglementari privind procurarea unor bunuri de baza
(prin bonuri de alimente etc.) si prin
masuri de corectare a unor externalitati: supraimpozitare (accize) sau subventii.
Urmeaza bunurile finantate privat si
produse de stat: electricitatea, energia termica, transportul n comun, asigurarile sociale de stat (de pensii, somaj, sanatate) etc. Aici este de discutat
n ce masura statul produce toate
acestea mai eficient dect sistemul
privat. n masura n care ele sunt bunuri publice, lucrurile sunt clare. Daca
309
316
tat mai mult spre activitatile programului dect spre obiectivele acestuia,
reactioneaza la nevoile de informare
ale beneficiarilor mai degraba dect sa
se bazeze pe categorii predeterminate
de informatii si ia n considerare
diferitele valori ale celor interesati n
program atunci cnd judeca adecvarea
acestuia. Aspectele care trebuie
evaluate si modelele folosite nu sunt
impuse/prestabilite, ci se contureaza n
timpul evaluarii, pe masura observarii
programului. Evaluarea receptiva are
urmatoarele caracteristici:
x identificarea problemelor prin contacte directe, fata n fata cu persoanele din program si din jurul sau;
x utilizarea documentelor programului
pentru identificarea si a celorlalte
aspecte importante;
x observarea directa, personala, a
activitatilor programului nainte de
proiectarea formala a evaluarii,
pentru a ntelege mai bine ce este
important n program si ce
poate/trebuie sa fie evaluat;
x proiectarea evaluarii pornind de la
cele identificate n cei trei pasi anteriori, incluznd n aceasta observari calitative directe continue asupra programului si a mediului n
care opereaza;
x raportarea informatiilor prin contacte directe, personale, prin alegerea unor teme si a unui stil narativ
usor de nteles si bazat pe descrieri;
x adaptarea informatiilor si a formatului rapoartelor la caracteristicile
fiecarui public (grup) si sintetizarea
diferitelor rapoarte si a reactiilor
grupurilor carora le-au fost prezentate aceste rapoarte.
317
Excludere de la locuire
rietati de surse de date; are ca scop
mbunatatirea fiabilitatii si validitatii
rezultatelor cercetarii;
a evaluatorilor - presupune folosirea
mai multor evaluatori n aceeasi
evaluare, pentru a aduce mpreuna
mai multe abordari ale aceleiasi
probleme;
a teoriilor - utilizarea mai multor
perspective pentru a interpreta un
set de date;
metodologica - angajarea unei
pluralitati de tehnici de culegere a
datelor si a mai multor metode
pentru studiul unei singure probleme sau al unui singur program, cu
scopul de a contracara efectele metodelor singulare si de a mbunatati
calitatea datelor.
Triangulatia trebuie folosita cu precautie, pentru ca simpla alaturare a unor
surse de date, evaluatori, teorii sau
metode nu garanteaza prin ea nsasi
date nici mai fiabile si nici mai valide.
n plus, nu orice evaluare necesita triangulatie. Triangulatia prezinta avantaje certe, dar ramne o abordare scumpa a evaluarii. \Gabriel Matauan[
Vezi si: program social
Bibliografie selectiva: Cronbach (1982);
Guba, Lincoln (1981); Lincoln, Guba
(1986); Matauan (1999); Patton (1982,
1988); Posavac, Carey (1992); Rossi
et al. (1979); Scriven (1967, 1972);
Stake (1975,1980); Tripodi, Fellin,
Epstein (1986); Tyler (1949); Wholey
(1979, 1983)
Excludere de la locuire
A avea conditii decente de viata si de
locuire reprezinta satisfacerea unor ne-
Excludere de la locuire
locuinta (homeless) - adica acei oameni care nu au capacitatea de a avea
acces si a mentine o locuinta personala prin propriile resurse. Cei care
locuiesc n conditii improprii, care nu
pot avea acces la o locuire decenta/adecvata datorita veniturilor insuficiente formeaza marea masa a celor
exclusi de la locuire. n acest sens,
"conceptul de excluziune de la locuire
este intrinsec legat de conceptul de
locuire adecvata", iar "cei exclusi de la
o locuire adecvata sunt toti cei care nu
au acces la locuinte legale, accesibile,
dotate cu facilitatile sanitare elementare, cei care nu au siguranta nencalcarii drepturilor de proprietate si cei
care nu beneficiaza de un spatiu minim
locuibil pentru a veni n ntmpinarea
ndeplinirii unor nevoi elementare
personale n cadrul gospodariei "(Dragana Avramov, 1995, p. 67-68).
O distinctie necesara trebuie facuta
relativ la natura excluziunii de la locuire
- daca aceasta este tranzitorie sau
permanenta -, precum si relativ la stilul
de viata adoptat de fiecare individ
(uneori poate fi o alegere independenta, si nu un deficit de resurse si deci
excluziune, cum ar fi cazul adolescentilor/tinerilor care parasesc casa
parintilor n cautarea "propriei identitati") si la contingentele de viata - deficit de oportunitati datorat individului
sau datorat societatii n cea mai mare
parte, evenimentelor traumatizante
(violenta domestica, mbolnavire, somaj etc.). Este nsa general acceptat
ca majoritatea celor exclusi fac parte
din categoria celor cu venituri scazute,
aflati n general sub pragul de saracie.
Factorii cei mai importanti care au dus
n ultimii 20 de ani la cresterea amplorii
excluziunii de la locuire sunt:
1. Factori socio-demografici. Cresterea sperantei de viata a determinat ca mult mai multi oameni sa
traiasca singuri pentru perioade de
timp mult mai lungi dupa pensionare. Multi oameni traiesc ca
adulti singuri pentru perioade mai
lungi ca n deceniile trecute, n timp
ce cuplurile sunt mai putin stabile si
mult mai predispuse spre separare.
n aceasta situatie, rata de aparitie
a unor noi gospodarii (de talie mica)
este una foarte ridicata, ceea ce
determina att exercitarea de presiuni pe piata locuintelor (cererea
de locuinte este mai mare dect
oferta), ct si scaderea capacitatii
acestor noi gospodarii de a face
fata cheltuielilor necesare procurarii/ntretinerii unei locuinte adecvate.
2. Schimbari socio-economice. Globalizarea economica si liberalizarea, restructurarea industriala si
noile tehnologii au adus cu ele mari
reduceri ale numarului de slujbe
stabile full-time (determinnd cresterea amplorii somajului si a dependentei de beneficiile si serviciile
sociale) si cresterea numarului de
slujbe instabile si cu timp partial de
lucru. Marea majoritate a oamenilor
care se confrunta cu astfel de situatii nu-si pot permite prin propriile
resurse si eforturi sa aiba o locuinta
decenta, iar n multe situatii accesul
acestora la locuintele sociale este
refuzat.
3. Schimbari n furnizarea si distribuirea bunastarii. Datorita somajului si veniturilor scazute, multi
indivizi ajung dependenti de sistemul de protectie sociala si de alte
servicii de asigurare a bunastarii. n
325
Excludere de la locuire
ultimii 20 de ani nsa, nivelul asigurarii bunastarii sociale a tins sa
scada, beneficiile scaznd n raport
cu veniturile medii si, de asemenea,
au fost impuse unele restrictii relative la facilitatea de a beneficia de
aceste sisteme de suport, marea lor
majoritate fiind legate de sistemul
de testare a mijloacelor financiare.
4. Schimbari n asigurarea locuirii.
Marea majoritate a statelor dezvoltate (tarile UE, SUA, Canada, Australia etc.) au nregistrat n ultimele
doua decade un declin accentuat n
furnizarea de locuinte sociale de
catre organismele publice si organizatiile non-profit, ca urmare a scaderii nivelului finantarii publice.
Complementar acestei masuri, n
unele tari, stocul de locuinte sociale
s-a diminuat considerabil, ca urmare a vnzarii acestora catre ocupanti, deci transformarea lor n
proprietate privata (de exemplu, n
Marea Britanie, Italia, Romnia,
Polonia etc.). n alte tari s-a produs
o dereglementare n sectorul nchirierilor private, ceea ce a dus la
cresterea nivelului chiriilor. Modificarea trendului de asigurare a locuirii si de furnizare de locuinte
dinspre sectorul public catre sectorul pietei private a determinat
abandonarea persoanelor cu venituri scazute care au devenit din ce
n ce mai dependente de putinele
beneficii de locuire, care de altfel
sunt subiectul unei mari variatii n
termeni de disponibilitate si eligibilitate.
5. Grupuri vulnerabile speciale.
Anumite grupuri sociale se confrunta cu un risc extrem de ridicat
de a fi direct afectate de exclu-
Excluziune social
excluziunii de la locuire: determinanticadru/de baza (sau macrofactori), determinanti intermediari si determinanti
proximi/conjuncturali. Determinantii-cadru includ structura si trendurile demografice (acestea oferind o imagine
clara asupra nevoii de locuinte), volumul si caracteristicile stocului de
locuinte (care indica tipul si gradul de
(in)congruenta dintre oferta si cererea
de locuinte) si indicatori ai starii de
saracie (care ilustreaza amploarea
saraciei si dimensiunea sectorului de
populatie expusa excluziunii de la
locuire). Determinantii intermediari se
refera ndeosebi la structura grupurilor
primare si la retelele informale de solidaritate sociala, dar si la (in)capacitatile indivizilor de a face fata riscurilor
generate de insuficienta veniturilor (n
special prin calificare profesionala).
Impactul determinantilor intermediari ai
excluziunii sociale pot fi masurati prin
abilitatea financiara a diferitelor tipuri
de gospodarii de a nchiria o locuinta.
Determinantii-cadru opereaza prin intermediul determinantilor conjuncturali
ai excluziunii de la locuire. Nivelul
scazut al venitului gospodariei, accesul
redus la locuinte n raport cu veniturile,
precum si calitatea redusa a locuintelor
ieftine pot fi identificati drept determinanti proximi/conjuncturali ai excluziunii de la locuire, alaturi de evenimente traumatice, precum violenta domestica, absenta/ruperea relatiilor sociale, pierderea unei slujbe ocazionale,
boala cronica etc. Anumite trasaturi de
personalitate pot determina indivizii sa
adopte comportamente care i pot
exclude pe acestia de la sprijinul familial si solidaritatea si grija comunitara.
Comportamentul violent, dependenta
de alcool, abuzul de droguri pot fi
asociate n mod direct cu excluziune
Excluziune sociala
Ideea de excluziune a aparut n documentele Consiliului de Ministri al Comunitatii Europene nca din 1975, cnd
saraci erau considerati cei "exclusi" de
la conditiile minime acceptabile pentru
tara lor. "n 1944, Consiliul Europei definea exclusii drept "grupuri ntregi de
persoane care se gasesc, partial sau
total, n afara cmpului efectiv de aplicare a drepturilor omului" (Strobel,
1996, p. 262).
Spre sfrsitul celui de-al doilea Program european antisaracie, n 1988,
Comisia Europeana a publicat un document n care se face referire explicita la "excluziunea sociala". n anul
urmator, 1989, n Carta europeana a
drepturilor fundamentale ale muncitorilor, publicata de Comisia Europeana, se spune ca "n spiritul solidaritatii
este important sa fie combatuta
excluziunea sociala". n acelasi an,
Consiliul de Ministri al CE a adoptat o
rezolutie privind "combaterea excluziunii sociale", n care se cerea statelor
membre sa ia masuri de combatere a
excluziunii sociale, iar Comisiei Europene sa urmareasca acest lucru mpreuna cu statele membre (cf. Berghman, 1996, p. 11).
327
Excluziune social
Excluziunea sociala a continuat sa
apara n documentele Uniunii Europene
si putem spune ca s-a consacrat n
special prin cel de-al treilea program
antisaracie (perioada 1990-1994) lansat de Comisia Europeana. Practic, n
Europa, discursul politic comunitar a
nlocuit n ultimii ani saracia cu excluziunea sociala ca termen central.
Definitia pe care o consider cea mai
clara, mai completa si mai functionala
este cea din lucrarea Excluziunea sociala n Europa: contextul politic si cadrul
analitic
(Berghman,
1996).
Berghman porneste de la raportul
"Poverty 3" al Uniunii Europene si
arata ca "excluziunea trebuie definita
n termeni de incapacitate/esec (engl.,
failure) al unuia sau mai multor sisteme
dintre urmatoarele patru:
x sistemul democratic si legal, care
presupune integrare civica;
x piata muncii, care promoveaza
integrarea economica;
x sistemul statului bunastarii, care
promoveaza ceea ce poate fi numit
integrare sociala;
x sistemul familiei si comunitatii,
care promoveaza integrarea interpersonala.
Sentimentul cuiva ca apartine sau nu
unei societati depinde de toate cele
patru sisteme. Integrarea civica presupune a fi un cetatean egal ntr-un
sistem democratic; integrarea economica presupune a avea o slujba; integrarea sociala nseamna a avea
acces la serviciile sociale furnizate de
stat; integrarea interpersonala presupune apartenenta la o familie, un grup
de prieteni, de vecini, la retele interpersonale care sa le asigure companie
si suport moral celor ce au nevoie de
ele. Toate cele patru sisteme sunt im-
Excluziune social
posibilitatea de a fi inclus n diferite
"retele" sociale, economice, politice si
culturale. Pe lnga deficitul de venituri
sau consum comparativ cu tendintele
generale din societate, care arunca
individul n saracie, excluziunea sociala presupune si un deficit de participare la viata si activitatile sociale.
Se naste imediat ntrebarea: Nu este
cumva excluziunea sociala doar o
consecinta a saraciei? Desigur, cele
doua concepte au multe n comun. Se
impun nsa cteva distinctii.
n timp ce saracia are n spate dihotomia egalitate-inegalitate (a veniturilor), excluziunea sociala se refera la
egalitatea sanselor, la oportunitati.
Conceptul absolut de egalitate a adus
nenumarate dezavantaje saraciei, care
este, dupa cum se stie, afectata de
influenta contextului social la care este
raportata, pragurile ei fiind diferite n
timp si n spatiu. Scapata de "patul lui
Procust" pe care-l reprezentau pragurile saraciei, excluziunea sociala
este mai putin relativa, ea referindu-se
la diverse drepturi (sociale, economice,
politice, culturale) si la mecanismele
prin care cei exclusi sunt mpiedicati sa
beneficieze de ele, lucruri mai usor de
constatat.
Criticile aduse conceptului de saracie
se refera si la discrepanta dintre definirea si masurarea termenului; conform lui Ringhen (1988, p. 351-365),
saracia poate fi masurata n doua moduri: direct (masurarea conditiilor de
trai sau/si a consumului) sau indirect
(prin masurarea veniturilor care nu ne
dau o informatie directa despre stadiul
satisfacerii nevoilor subiectului). Definitiile directe ale saraciei nsa (este dat
exemplul definitiilor saraciei relative
date de Townsend si preluate n foarte
Excluziune social
n plan practic, excluziunea permite
modalitati de combatere diferite de cele adresate saraciei. Fie ca se refera la
venituri, fie la consum, starea de saracie poate fi combatuta la un moment
dat doar prin redistribuire. Ea implica
un joc cu suma nula si a le da unora
(saracilor) presupune a le lua altora.
Reducerea excluziunii nu presupune
obligatoriu o redistribuire, un joc cu
suma nula. A-i acorda cuiva un drept,
a-l atrage sa participe n anumite procese nu presupune eliminarea altuia.
Desigur, multe mecanisme de excludere sunt declansate de lipsa unor resurse. Ea nu este nsa nici obligatorie
si aparitia resurselor nu implica n mod
automat disparitia excluziunii. Punerea
problemei n termeni de excluziune
sociala permite deci interventii mult
mai facile, poate chiar cu sanse mai
mari de eficienta dect discursul si actiunea centrate pe saracie si combaterea ei.
n plan politic, conceptul de excluziune sociala permite nca o data diferentierea discursului politic ntre tarile
dezvoltate si cele n curs de dezvoltare, primele abordndu-si problemele
n termeni de egalitate de sansa, justitie sociala, cetatenie si drepturi sociale etc., n timp ce ultimele n termeni
de egalitate-inegalitate, saracie, clase
sociale, toti acestia din urma mult mai
arizi si abstracti.
Ca o concluzie, saracia poate fi considerata doar o parte a excluziunii sociale, o forma specifica de excluziune
sociala, "excluziunea financiara". Deprivarea relativa, forma complexa a
conceptului de saracie si rezultat static
al proceselor complexe de excluziune,
denota o disfunctie majora a sistemelor
sociale care ar trebui sa asigure reali-
Externaliti
teresul, diverse alte elemente care
tin de decizia personala determinndu-l n primul rnd sa opteze
singur pentru a respinge o anumita
forma de participare sociala); faptul
ca unele persoane nu si fac acte
de identitate pentru ca nu doresc
este un astfel de exemplu;
sistemul, care determina o excluziune structurala (nu exista politici sociale adecvate, nu exista un raspuns al sistemului social la o anumita nevoie). De exemplu, n Romnia nu exista nici un ajutor specific
pentru familiile monoparentale;
apartenenta teritoriala/comunitara a
individului, care face ca el sa nu-si
satisfaca o anumita nevoie pentru
ca nu sunt resurse n comunitate,
desi exista o solutie formala n sistem si ea functioneaza n alte comunitati. Un bun exemplu este neacordarea ajutorului social n anumite localitati din lipsa de fonduri;
legea exista si se aplica nsa n
multe alte localitati.
Exista o serie de grupuri sociale excluse n Romnia si procese de excluziune evidente. Somerii, parintii
singuri, tinerii care la 18 ani parasesc
institutiile pentru copii, fara nici o lege
sau program care sa-i protejeze, sunt
doar cteva exemple de segmente sociale excluse. Daca somajul ca excluziune de pe piata muncii este considerat, prin consecintele sale, ca fiind
forma cea mai grava de excluziune
sociala n Occident (el fiind considerat
factor cauzator sau predispozitional,
adica generator si al altor tipuri de
excluziune), exista situatii specifice n
Externalitati
Vezi esecurile pietei
331
Familie adoptiv
F
Familie adoptiva
Familie cu disponibilitati materiale, morale si afective care ndeplineste conditiile legale pentru a proteja prin adoptie un copil.
n Romnia, familia adoptiva este familia sau persoana, atestata de catre
Comisia de Protectie a Copilului, care
prezinta conditii materiale si garantii
morale necesare asigurarii dezvoltarii
armonioase a copilului luat n adoptie.
Familia sau persoana care doreste sa
adopte un copil solicita aceasta n scris
Comisiei pentru Protectia Copilului de
la domiciliul acesteia. Comisia urmeaza, prin serviciul public specializat
pentru protectia copilului, sa realizeze
evaluarea documentelor depuse de familie si a conditiilor existente la domiciliul acesteia. Comisia pentru Protectia Copilului se pronunta n termen
de 90 de zile de la data depunerii cererii. \Nina Petre[
Vezi si: adoptie
Familie de ncredintare/
plasament (familia foster)
Familie atestata de autoritatile competente si pregatita sa ofere protectie copilului n dificultate plasat sau ncredintat pentru o perioada determinata
de timp. n Romnia, Comisia pentru
Protectia Copilului hotaraste masura
plasamentului/ncredintarii copilului la o
Feminismul
Feminismul constituie o ideologie care
considera diferentele de gen ca fiind
determinante pentru pozitia de inferioritate a femeii n societate. Desi exista
mari diferente ntre scolile de gndire
feminista, toate cad de acord asupra a
doua aspecte: faptul ca femeile au o
pozitie inferioara n societate si sunt
exploatate de catre barbati si faptul ca
societatea face o distinctie clara ntre
sfera publica si cea privata. n general,
sfera publica este considerata ca
apartinnd barbatilor, n timp ce sfera
privata este considerata ca fiind a
femeilor. Plasarea femeii n spatiul privat, considerat ca fiind un reziduu al
celui public (De Beauvoir, 1964), le
plaseaza pe femei ntr-o pozitie de
inferioritate n societate.
Analistii gndirii feministe sistematizeaza istoria acesteia identificnd doua
valuri de feminism (Vincent, 1995;
332
Feminismul
Woodward, 1998): primul val este localizat n secolul al XIX-lea si nceputul
secolului XX. Numit feminism de tip
liberal, el este caracterizat prin accentul pus pe extinderea drepturilor civile
si politice pentru femei. Cel de-al doilea val a aparut n anii '60, n contextul
cresterii nivelului de educatie si de
implicare n munca salariata a femeilor,
si este caracterizat printr-o abordare
de tip radical (vezi n continuare) a
problematicii feministe. Vincent indica
existenta unui al treilea val de feminism, de tip postmodern sau poststructuralist, localizat n contextul societatilor postindustriale emergente n
a doua jumatate a secolului XX.
Scolile de gndire feminista difera ntre
ele n doua mari aspecte: cauzele inegalitatii dintre femei si barbati n societate; solutiile propuse pentru reducerea acestei inegalitati (Woodward,
1998; George si Wilding, 1994; George
si Page, 1995). Pornind de la aceste
diferente considerate drept criterii de
tipologizare, autorii citati indica existenta a trei curente de gndire feminista: feminismul liberal, feminismul
marxist si feminismul radical. La acestea se adauga si alte miscari feministe
care nu pot fi incluse n cele trei categorii mentionate: feminismul negru,
feminismul anarhist, ecofeminismul,
feminismul poststructuralist.
Feminismul liberal porneste de la
premisa ca femeile si barbatii sunt
cetateni egali care trebuie sa aiba
drepturi egale. Drept sursa a opresiunii
este indicata negarea irationala de
catre barbati a drepturilor pe care le au
femeile, arata Vincent (1995). Astfel,
adeptele feminismului liberal si fixeaza
drept scop dobndirea egalitatii cu
barbatii n toate sferele vietii (politice,
Finantarea nvatamntului
superior public
n mod traditional, n Europa, educatia
a fost considerata un bun eminamente
334
rea de baza reprezinta acum un procent foarte nalt din fondurile alocate
pentru activitatea didactica (99% n
1997-1998).
Mai trziu, n special din anii 80,
perspectiva traditionala asupra finantarii nvatamntului superior a nceput
sa sufere n mod progresiv unele modificari. Astfel, a nceput sa se considere ca doar educatia de baza este un
bun eminamente public. nvatamntul
superior este considerat n continuare
bun public, dar trebuie avute n vedere
cteva elemente importante:
1. relatia dintre nivelul de educatie si
nivelul veniturilor este o relatie de
directa proportionalitate: cu ct
nivelul de educatie este mai nalt, cu
att nivelul veniturilor este mai ridicat;
2. studentii provin cu precadere din
categoriile sociale mai avantajate
(economic, cultural, social).
Avnd n vedere aceste doua premise,
s-a considerat ca finantarea nvatamntului superior trebuie sa se faca nu
doar din fonduri publice, ci si extrabugetare, inclusiv din taxe platite de
studenti. Diversificarea resurselor financiare ale institutiilor de nvatamnt
superior si excluderea dependentei exclusive a universitatilor de fonduri publice au devenit optiuni fundamentale
ale politicilor europene recente de
dezvoltare a nvatamntului superior.
Dezvoltarea nvatamntului superior n
tarile europene pe durata ultimelor trei
decenii a modificat rolul principal al
universitatilor, transformndu-le n institutii orientate mai mult spre satisfacerea nevoilor sistemului productiv si
ale societatii, n general. Statul nu mai
este beneficiarul principal si direct al
sistemului de nvatamnt superior. O
335
Austria
Danemarca
Finlanda
Franta
Germania
Irlanda
Islanda
Italia
Marea Britanie
Olanda
Portugalia
Spania
Suedia
Turcia
Ungaria
Canada
Statele Unite
Finantare publica
(% din total)
91
62
78
75
90
69
56
89
82
76
80
73
65
89
69
73
50
Finantare privata
(% din total)
9
38
22
25
10
31
44
11
18
24
20
27
35
11
31
27
50
336
clivaj clar ntre tarile Europei. La o extrema se afla tari precum Germania,
Austria, Italia, Turcia, n care fondurile
publice reprezinta 90% din totalul cheltuielilor cu nvatamntul superior, iar la
cealalta extrema ntlnim Danemarca,
Irlanda, Suedia, Ungaria, Islanda, tari
n care fondurile publice reprezinta n
jur de doua treimi.
n functie de valoarea taxelor, putem
delimita, de asemenea, o grupa de tari
n care accesul la studii n sectorul
public este gratuit (Germania, Austria,
Danemarca, Finlanda, Grecia, Norvegia, Suedia); o alta grupa, n care
cuantumul taxelor este scazut (e.g.,
Franta, cca 150 dolari pe an n
1997/98), precum si o grupa de tari n
care cuantumul taxelor este ridicat:
Belgia (cca 800 dolari/an n 1997/98),
Spania (ntre 450 si 600 dolari/an n
1997/98,), Irlanda (ntre 1000 si 4000
dolari/an n 1997/98), Italia (ntre 450 si
600 dolari/an, taxe obligatorii), Portugalia (600 dolari/an n 1997/98), Elvetia
(ntre 400 si 2000 dolari/an n
1997/98).
Cazul Angliei este deosebit de interesant, deoarece, n urma unor dezbateri
foarte aprinse, cele doua importante
partide politice au convenit asupra
participarii studentilor la finantarea nvatamntului superior, prin intermediul
taxelor. Conform raportului din iulie
1997, taxele au fost stabilite proportional cu nivelul de venituri al familiei
din care provine studentul, ajungndu-se
la situatia n care cei mai saraci sunt
scutiti de taxe, iar cei mai bogati
platesc pna la 1.600 dolari anual.
Aceste masuri reprezinta o revolutie n
modul de finantare a nvatamntului
englez si, totodata, o premiera pentru
Europa.
337
Focalizarea beneficiilor
sociale
F. se refera la directionarea beneficiilor
sociale catre segmentul cel mai
defavorizat, deci catre cei aflati n reala
nevoie. n general, beneficiile sociale
selective sunt considerate a reprezenta instrumentul cel mai adecvat
pentru cresterea f. F. presupune o
discriminare a beneficiilor n functie de
nivelul bunastarii indivizilor, prin
intermediul unui proces de alocare
discretionar, caracteristic b.s. Adesea,
focalizarea b.s. este legata de
obiectivul specific al reducerii saraciei
(vezi si politici antisaracie - Dictionarul
de saracie).
Nivelul
venitului
C
B
Z
D
A
ymin
Eficienta verticala
56,0
48,6
44,4
7,9
Eficienta orizontala
73,7
91,6
95,7
99,1
rata saraciei (numarul saracilor raportat la ntreaga populatie), de amploarea saraciei sau de severitatea acesteia. Formula generala pentru toate
aceste trei masuri este data de clasa
de indici Foster-Greer-Thorbecke:
FGTD = 1,q (1 - yi/z)D /n, unde D t 0;
FTGD este indicele Foster-GreerThorbecke de grad D.
Rata saraciei este data de D = 0, deci
de FTG0, amploarea saraciei reprezinta FTG1, cu D =1, iar severitatea
saraciei se obtine pentru D =3. Cu ct
D creste, cu att ponderea pe care o
dobndesc persoanele cele mai sarace n calcularea saraciei creste.
Atkinson (1995a, 1995b) ia ca exemplu
trei tipuri de beneficii: un beneficiu universalist, de nivel egal, acordat tuturor
indivizilor sau familiilor dintr-o populatie, si doua tipuri de beneficii selective, acordate celor aflati sub prag:
unul sub forma unei suplimentari a
veniturilor, invers proportional cu venitul individului sau familiei (cu ct
veniturile acestuia sunt mai mici cu att
343
Nivelul
venitului
Beneficiu uniform
Z
Venitul
minim
garantat
suplimentarea venitului
ymin
0
q
procentul indivizilor,
familiilor sau
gospodriilor
Fondul de omaj
bunastarii si, n concluzie, la un alt
profil al saraciei.
O alta variabila neluata n calculul bunastarii este legata de costurile de timp
sau monetare asociate revendicarii
beneficiului. Unii autori considera ca
aceste costuri ar trebui deduse, pentru
ca evaluarea eficientei f. unui beneficiu
social sa fie ct mai "realista".
Fiecare modalitate de definire a bunastarii duce la modificarea profilului saraciei si a distributiei bunastarii n general, presupunnd optiuni diferite n
ceea ce priveste alegerea unui instrument eficient de realizare a obiectivului
propus.
O focalizare nalta se poate realiza
nsa nu numai prin diferite sisteme sau
tipuri de beneficii sociale, dar si printr-o
politica fiscala adecvata, i.e. ce tinde
sa i favorizeze pe cei cu venituri mici.
n plus, n alegerea unui anumit instrument, pe lnga eficienta f. sale, trebuie
sa se tina seama si de costurile totale
asociate acestuia, deci si de costurile
sale de administrare. \Luana M. Pop[
Vezi si: scale de echivalenta
Bibliografie selectiva: Atkinson (1995a,
1995b); Beckerman (1979a, 1979b);
Cornia si Steward (1995); Ravallion
(1994); Weisbrod (1970)
Fondul de somaj
F.s. este un fond social special,
constituit din contributii individuale ale
salariatilor si ale agentilor economici
(firmelor), la care se adauga contributii
ale statului sau alte surse, din care se
finanteaza politicile pietei muncii. El
este gestionat de ministerele de resort
Funcie de utilitate
mele datorate. Pentru sumele nevarsate la termen se aplica o majorare de
0,2% pentru fiecare zi de ntrziere,
dar nu mai mult de suma datorata.
n prima jumatate a anilor 90, politica
romneasca privind protectia somerilor
a fost preponderent de tip pasiv. n cea
de-a doua jumatate, platile compensatorii acordate somerilor au nclinat balanta spre cele de tip activ, fara nsa a
reflecta n mod clar o schimbare de
strategie (vezi si capitolul introductiv,
pentru date n legatura cu cheltuielile
fondului de somaj). \Simona Ilie[
Foster family
Vezi familie de ncredintare/plasament
Functie de utilitate
347
Generaie
G
Generatie
Conceptul de generatie este definit, n
general, prin cel putin trei folosiri: "ansamblu de fiinte care descind din
cineva la fiecare grad de filiatie"; "distanta n timp care corespunde intervalului care separa fiecare dintre gradele
unei filiatii" (evaluat la aproximativ 30
de ani), "ansamblu de indivizi avnd
aproape aceeasi vrsta" (sens analog
celui de cohorta). n aceste semnificatii
simbolice intervin mai multe dimensiuni: raportarea la memoria colectiva
si la contributia sa la construirea continua a timpului social, constiinta de
generatie, ca element al perceperii
timpului, si amprenta de generatie, prin
care se construiesc modelele de gndire. Polisemia notiunii de generatie
impune necesitatea precizarii sensului
adoptat n fiecare context de utilizare.
Folosirea actuala a notiunii de generatie, n acelasi timp, ca obiect de studiu si instrument de investigare, a contribuit la succesul prezent al acestei
notiuni n stiintele sociale. Doua scheme teoretice pot fi regasite n cea mai
mare parte a cercetarilor, respectiv
studiul vrstelor vietii si al raportului
dintre generatii.
Specialistii considera ca folosirea notiunii de generatie (si, n general, a categoriilor de vrsta, de sex sau de
etnie) tinde sa substituie o noua viziune a lumii sociale divizate dupa vrste reprezentarii marxiste traditionale,
Gentrificare
Lungimea unei generatii este luata ca
marime globala de 30 de ani. \Ana
Rodica Staiculescu[
Vezi si: mbatrnire demografica;
timpul social ca vrsta, generatie si
perioada; vrstele vietii
Gentrificare (gentrification)
Se refera la renovarea/refacerea zonelor/vecinatatilor neprospere. Initial s-a
constituit ntr-un proces de transformare a unor zone urbane centrale (vechile centre ale oraselor, neprospere si
neatractive - rezidential ndeosebi - datorita unei stari avansate de degradare
a unor cladiri) n arii de prosperitate, de
exemplu, prin investitii n repararea
unor cladiri si punerea lor n circuitul
rezidential.
Termenul a fost derivat din cuvntul
englez gentry, care se refera la o
persoana cu o pozitie sociala nalta,
rezultata/dobndita prin nastere (rang
nalt). n Marea Britanie, aceasta categorie sociala era/este reprezentata de
clasa proprietarilor de pamnt, aflata
ca pozitie sociala imediat dupa nobilime.
Dezbateri mai sistematice pe tema
gentrificarii au aparut la nceputul anilor 70, cnd acest proces a fost definit
ca rentoarcerea clasei mijlocii napoi
catre centrul oraselor. Termenul a fost
aparent inventat de Ruth Glass n
1964, cu referire la schimbarile nregistrate n stocul de locuinte din Londra.
Warde (1991) arata ca acest proces
este identificabil la intersectia a patru
procese:
1. recolonizarea si concentrarea sociala ca urmare a dislocarii/stramu-
Gentrificare
experimentat deficitul de investitii si
exodul clasei mijlocii catre suburbii.
Gentrificarea reprezinta una din consecintele inegalitatilor si ale unui mod particular de organizare sociala n spatiul
urban. Abordarile traditionale asupra
inegalitatilor n spatiul urban au fost
centrate, n primul rnd, pe fenomenul
de segregare - expresia spatiala a inegalitatii. Suburbiile, ghetourile si enclavele nou aparute n centrele oraselor
(gentrified zone) reprezinta toate expresii - prin segregare - ale inegalitatii.
n asemenea zone distincte, grupuri vizibile prezinta unele caracteristici culturale distinctive, particulare, n activitatile
lor curente, activitati ce n fapt constituie
o reproducere a identitatii lor sociale si,
n diferite grade, a solidaritatii sociale.
Suburbanizarea si gentrificarea nu pot fi
explicate absolut doar n termenii
productiei economice, ci, n plus, sunt
strns legate de stratificarea sociala de clasa si pe sexe. Segregarea spatiului urban si n spatiul urban se
datoreaza si faptului ca terenul este
limitat - deci o segregare pur fizica - din
care deriva o segregare functionala modul n care este utilizat/destinatia
curenta a terenului urban.
Mai importanta nsa este segregarea
grupurilor sociale. Inegalitatea sociala
este vizibil exprimata si spatial: suburbiile pentru cei bogati, ghetourile pentru cei saraci. Un aspect important l
constituie masura n care segregarea
rezidentiala poate fi vazuta ca fiind dependenta de pozitia detinuta de un
individ pe piata muncii. Un alt factor
important l constituie nsa clasa sociala. n fapt, acesti doi factori se suprapun si se determina reciproc, contribuind la particularizarea situatiilor de
locuire (segregare rezidentiala).
Gentrificare
rea locuintelor aflate n ruina, ntr-o perioada n care se realizau taieri masive
n bugetele pentru asistenta celor
saraci.
n linii mari, explicatiile pentru acest
proces pot fi, pe de o parte, culturale,
reprezentate prin sporirea numarului
asa-numitelor gospodarii "nontraditionale" si aparitia unor noi categorii de
profesionisti (professionals) n cautare
de experiente rezidentiale "vibrante".
Pe de alta parte, economia pietei urbane a locuintelor a creat un enorm
potential n obtinerea de profit n zonele rezidentiale caracterizate de venituri scazute, situate n vecinatatea cladirilor de birouri din centrul acestor
orase. Acesti doi factori au stat n
centrul dezbaterilor foarte multi ani,
nsa multi au neglijat rolul jucat de
politicile de locuire. Wyly si Hammel
(1999) considera ca schimbarile n
modul de finantare a locuirii au determinat dezlantuirea unor puternice
forte ale pietei n anumite parti ale
oraselor, determinnd crearea unei noi
forme fundamentale de schimbare a
vecinatatilor, ndeosebi ncepnd cu
anii 90, cnd economia americana a
nceput sa se destinda.
Explicatiile asupra acestui proces sunt
nsa controversate. Initial, acest proces
a reprezentat o dislocare a populatiei
indigene, reprezentata de grupurile sarace care au fost astfel si mai mult
marginalizate si care a trebuit sa se
mute n alte zone ale oraselor. Gentrificarea a fost ncurajata de autoritatile
locale, deoarece se considera ca va
atrage noi rezidenti cu venituri mari,
care, prin impozitele platite, vor contribui la rezolvarea problemelor fiscale
ale acestor districte (Savage si Warde,
1993). Dupa cum arata nsa Smith
Ghiduri de diagnostic
si tratament
Ghidurile de diagnostic si tratament
reprezinta instrumente ale politicilor de
sanatate, care au scopul de a standardiza actul medical, n vederea constituirii unui ajutor pentru decidentii din
domeniul sanitar, medicii practicieni si
pentru pacienti n stabilirea deciziilor
optime privind ngrijirea medicala n
situatii clinice specifice. Ele reprezinta
un consens ntre experti, practicieni,
manageri sanitari si - n modelul optimal - reprezentantii pacientilor, reprezentnd recomandari practice argumentate stiintific, care, n conditiile
cresterii permanente a complexitatii
actului medical, au rolul de a contribui
la alegerea deciziilor medicale optime
pentru pacient. n acest fel se micsoreaza riscurile si creste valoarea economica a actului medical. Ghidurile au
valoare orientativa, devierea de la recomandarile acestora fiind permisa n
anumite situatii justificate.
Ghidurile de diagnostic si tratament au
ca principale obiective:
x cresterea eficientei ngrijirilor medicale, prin stimularea aplicarii medicinei bazate pe evidente si pe raporturile cost-beneficiu;
x stabilirea de standarde care sa
ajute la luarea deciziilor n practica
medicala curenta;
x reducerea variabilitatii n calitatea
actului medical, evitnd luarea de
decizii inadecvate, depasite din
punct de vedere stiintific;
352
torita intereselor interne si adesea conditionata politic, fapt neacceptat ntotdeauna de tarile sarace. Trebuie evitate, de asemenea, si fenomene sociale potential periculoase, precum migratia exagerata dinspre tarile sarace
spre cele bogate, care ar bloca si sistemele economice si de protectie sociala nationale care functioneaza acceptabil. n plus, procesul de armonizare a
modelelor de protectie sociala chiar ntre tarile dezvoltate (de exemplu, n interiorul UE) este anevoios si datorita
diferentelor importante dintre ele si datorita intereselor nationale uneori divergente care fac foarte dificila unificarea.
Ca si n cazul politicilor sociale nationale, deciziile privind globalizarea
politicilor sociale sunt adesea criticate,
argumentele celor care critica globalizarea si consecintele ei fiind nsotite
n special de critici privind inegalitatile
sociale si economice dintre tarile si
regiunile bogate si cele sarace. Protestele violente din 30 noiembrie 1999
(din Seattle, Londra si alte orase din
lume), care au marcat nceputul reuniunii mondiale a WTO n Seattle, au
afectat serios programul de desfasurare a reuniunii si au fost auzite expresii precum excluziunea tarilor n
curs de dezvoltare de la luarea deciziilor n comertul mondial, nevoia de
echitate, corectitudine si justitie n comertul international, corporatizarea
comertului, globalizarii comertului trebuie sa i se raspunda cu proteste
globale etc. \Marian Preda[
Vezi si: politici sociale europene; stat
social european
Bibliografie selectiva: Deacon (1997),
Mishra (1999)
355
Grupuri de interes
Grupuri de interes
Grupuri de cetateni asociati voluntar
pentru promovarea unor interese sau
valori n vederea influentarii politicilor
publice si/sau a opiniei publice. Grupurile de interes pot reprezenta anumite categorii de populatie (precum oamenii de afaceri, angajatii, pensionarii,
agricultorii, diferite minoritati etnice,
sexuale etc.) sau pot milita pentru
promovarea unor valori si principii (grupuri ecologiste, grupuri mpotriva sau
n favoarea avortului etc.).
Multe studii de referinta (e.g., Tocqueville, 1964; Almond si Verba, 1963) indica faptul ca SUA prezinta cea mai
puternica nclinatie pentru asociere. n
1980, numarul estimat al asociatiilor
voluntare si grupurilor de interes actionnd la nivel national era de 20.000.
Numai n Washington D.C, numarul indivizilor reprezentnd diferite asociatii se
ridica la 50.000 (Shafritz, 1998, p. 1158).
Spre deosebire de partidele politice,
grupurile de interes nu ncearca sa cstige puterea politica, ci sa i influenteze
pe cei care sunt deja n pozitii de autoritate politica. Modalitatile de actiune
ale grupurilor de interes includ: influentarea autoritatilor alese (procedura cunoscuta si sub denumirea de lobby),
sprijinirea campaniei electorale a unui
candidat, difuzarea de informatie care
sa argumenteze pozitia grupului, demonstratii publice etc. Punctul forte al
grupurilor de interes n raport cu partidele politice este forta lor electorala.
Spre diferenta de miscarile sociale,
grupurile de interes reprezinta structuri
mai puternic formalizate si cu o coerenta organizatorica mai ridicata. Si
mecanismele de realizare a obiectivelor difera: daca grupurile de interes
fac apel la mijloace institutionalizate,
miscarile sociale adesea scurtcircui-
Handicap
H
Handicap
H. poate fi definit ca dezavantaj de
care sufera o anumita persoana, ca
urmare a unei infirmitati sau dizabilitati
care o mpiedica sa satisfaca total ori
partial sarcinile considerate normale
pentru ea (n raport cu vrsta, genul si
cu diferiti factori sociali si culturali).
Notiunea de handicap descrie rolul social atribuit persoanei cu deficienta sau
dizabilitate, rol care o plaseaza ca
dezavantajata comparativ cu alte persoane. Dezavantajele apar si se manifesta n cadrul interactiunii dintre o
anumita persoana cu deficienta sau
dizabilitate si mediul sau social si cultural specific. n acest mod, handicapul
tinde sa capete acceptiunea unei probleme sociale, aceea a respingerii,
marginalizarii sau excluderii persoanei
cu deficienta sau dizabilitate.
Din punct de vedere etimologic, termenul "handicap" si are originea n limba
engleza, unde initial desemna un anumit tip de joc de noroc, iar ulterior, a
nceput sa fie aplicat ntrecerilor ntre
cai de valori diferite (celor superiori
impunndu-li-se anumite grade de
dezavantaje, pentru a se egaliza pozitiile de start). Mai trziu, n secolul al
XX-lea, sfera notiunii a fost largita, prin
includerea oricaror tipuri de ntreceri n
care inegalitatile sunt n mod artificial
nivelate, prin impunerea unui dezavantaj concurentilor superiori. Dupa
anii 50, termenul a patruns n termino-
Homelessness
ori pierdere a aptitudinii de a desfasura
o activitate n conditiile considerate
normale pentru o fiinta umana) si
handicapul (ca dezavantaj caracteristic
unei anumite persoane, ca urmare a
unei deficiente sau dizabilitati care o
mpiedica sa satisfaca total ori partial
sarcinile considerate normale pentru
ea). Aceste definitii au facut posibila
elaborarea Clasificarii internationale a
deficientelor, dizabilitatilor si handicapurilor (ICIDH-1), adoptata ca document de lucru de catre Organizatia
Mondiala a Sanatatii n anul 1980, pe
baza consensului specialistilor. Ulterior
s-a remarcat ca problema definitiilor nu
era nca solutionata, fapt relevat de
numeroase critici: cauzele dizabilitatii
si handicapului sunt localizate la nivelul
individului, fiind mult prea strns legate
de clasificarile medicale; rolul mediului
este n buna masura ignorat;
experienta personala si componentele
situationale sunt neglijate etc. Datorita
acestor tipuri de critici, n anul 1997, la
nivelul OMS s-au declansat dezbateri
privind necesitatea revizuirii definitiilor
si a clasificarii bazate pe ele. Principalul argument invocat tine de necesitatea evitarii conotatiilor negative ale
unora dintre termenii utilizati anterior.
n acest mod, principalele propuneri
vizeaza: pastrarea descriptorului "deficienta" (impairment), nlocuirea termenului de "dizabilitate" cu cel de
"activitate", considerat mai neutru si
care desemneaza natura si gradul
functionarii la nivelul persoanei (asocierile negative privind aceasta dimensiune fiind descrise ca "limitari ale activitatii"); renuntarea la utilizarea termenului de "handicap" n favoarea
celui de "participare", definit ca natura
si gradul implicarii persoanei n situatiile de viata n raport cu deficienta,
conditiile de sanatate si factorii contex-
tuali (asocierile negative privind aceasta dimensiune fiind descrise ca "restrictii ale participarii"). Pe aceasta baza s-a
elaborat Clasificarea internationala a
deficientelor, activitatilor si participarii
(ICIDH-2).
n legislatia din Romnia, definitia conceptului de persoana cu handicap face
referire la: a) existenta unor deficiente
fizice, senzoriale, psihice sau mentale;
b) existenta unui dezavantaj datorat
faptului ca deficientele respective mpiedica sau limiteaza accesul normal si
n conditii de egalitate la viata sociala,
potrivit sexului, factorilor sociali, materiali si culturali; c) necesitatea unor
masuri de protectie speciala, adica a
acelor masuri ce urmeaza a fi luate
pentru exercitarea dreptului persoanelor cu handicap la un regim special de
prevenire, de tratament, de readaptare,
de nvatamnt, de instruire si de integrare sociala. ncadrarea n categoria persoanelor cu handicap, ca si atribuirea unui grad de handicap (usor,
mediu, accentuat, grav) se realizeaza
de catre comisiile de expertiza medicala constituite la nivelul fiecarui judet
si al fiecarui sector al municipiului
Bucuresti. \Livius Manea[
Vezi si: dizabilitate
Bibliografie selectiva: Manea (2000);
Oliver (1990); Swain et al. (1993)
Homelessness
Vezi lipsa de locuinta
Homosexualitate
Homosexualitatea reprezinta unul dintre cele mai controversate fenomene
358
Homosexualitate
social-politice ale secolului nostru. Justificat sau nejustificat stiintific, acceptat
sau respins la nivelul opiniei publice,
tolerat sau sanctionat la nivelul forurilor
de decizie, considerat devianta sexuala sau alternativa la heterosexualitate,
homosexualitatea traverseaza istoria
umanitatii de la rejectie si condamnare
la acceptanta si toleranta.
Politicile sociale n acest domeniu, att
la noi, ct si n alte tari, lipsesc, neexistnd activitati specifice din partea
actorilor sociali si politici, cu exceptia
anumitor masuri de eliminare a discriminarii si a sanctiunilor legale.
Etimologic, termenul homosexual este
derivat de la grecescul "homo", care
nseamna aceeasi persoana, deci
stricto-sensu homosexualitatea nseamna preferinta sexuala pentru un
partener de acelasi sex. Termenul lesbiana se refera la femeile homosexuale. Istoria cuvntului este legata de
insula Lesbos (Grecia), pe care a locuit
poeta lesbiana Sapho. n majoritatea
cazurilor, homosexualii prefera termenul de "gay" (vesel), pentru ca nu are
conotatii sexuale directe si nici aceleasi implicatii generate de termenul
homosexual. O persoana bisexuala
este atrasa sexual de persoane ce
apartin ambelor sexe.
Gasim n literatura de specialitate
diverse teorii explicative: biologice,
psihanalitice, psihosociale. Daca teoriile biologice considera ca sexualitatea
umana este programata genetic, teoriile psihanalitice sustin ca homosexualitatea este cauzata de patternurile relationarilor din familia de origine, accentul caznd pe rolul complexelor
Oedip si Electra n stabilirea orientarii
sexuale. Teoriile psihosociale realizeaza o legatura ntre factorii psihologici si
Homosexualitate
populatie (Black Gay Group, Black
Lesbian Group).
Aspecte antropologice: persecutia istorica a homosexualitatii i confera
acesteia legitimitate antropologica. n
literatura de specialitate se vorbeste
chiar de o biografie specifica homosexualilor. Universul lor si are limbajul,
semnele, metaforele, credintele si valorile specifice. Experienta cea mai
cumplita dupa 1981 este contactarea
sindromului de imunodeficienta umana
(SIDA). Primele cazuri de SIDA au fost
depistate la homosexuali, care continua sa reprezinte grupul majoritar n
statisticile din tarile occidentale. Multe
orase mari ale lumii, n special din SUA
(New-York, Los Angeles, San Francisco, Chicago), ofera o serie de facilitati homosexualilor. Comunitatea homosexualilor se concentreaza adesea
n jurul barurilor, cluburilor, bailor publice si teatrelor. Toate religiile sunt ostile
homosexualitatii, dar exista si grupari
religioase care au nceput sa-si schimbe atitudinea fata de aceasta minoritate sexuala.
Politici sociale: n tarile foste socialiste, familia era considerata celula de
baza a societatii si, ca urmare, orice
comportament sexual ce se abatea de
la normal era sanctionat din punct de
vedere legal. n 1934, este introdusa n
URSS legea mpotriva homosexualitatii, considerata o "perversiune fascista". n tarile din Europa Centrala si
de Est a existat o nerecunoastere si o
negare totala a existentei homosexualilor. Situatia ramne valabila si astazi
n unele tari: Coreea de Nord, China,
Vietnam. Exista informatii despre constituirea unor grupari formale (asociatii,
organizatii nonguvernamentale) n
Rusia, Estonia, Cuba, Cehia, Romnia,
Housing exclusion
melor reale pe care le ntmpina homosexualii au condus, din punct de
vedere al perceptiei sociale, la o constientizare si chiar eliminare a practicilor discriminatorii. n ultimul deceniu,
cel mai popularizat caz la nivel international s-a petrecut n SUA, n timpul
administratiei Bill Clinton, prin acordarea dreptului de a avea relatii homosexuale n armata. Totusi, chiar si n
SUA, homosexualii nu pot ocupa posturi n CIA, FBI si alte structuri care
asigura siguranta statului. Situatia homosexualilor se nscrie pe agenda noilor miscari sociale de promovare a
drepturilor omului. Asistenta sociala
Housing exclusion
Vezi excludere de la locuire; noile
miscari sociale cu impact asupra
redistribuirii bunastarii
361
Identitate colectiv
I
Identitate colectiva
Vezi noile miscari sociale cu impact
asupra
redistribuirii
bunastarii;
structura de oportunitati politice
Ideologie
Termenul de ideologie desemneaza un
set de valori si credinte mpartasite de
indivizi, grupuri si societati care influenteaza conduita acestora (George,
Wilding, 1994, p. 5). Am optat pentru
aceasta definitie, deoarece, asa cum
arata cei care o propun, este neutra n
ceea ce priveste apartenenta la un
anumit grup a valorilor care domina
societatea si actorul social care profita
de pe urma ideologiei.
Andrew Vincent arata ca ideologiile intentioneaza sa legitimeze anumite activitati si aranjamente si sa integreze indivizii, dndu-le posibilitatea sa se adune
n jurul anumitor scopuri (1995, p. 16).
George si Wilding (1994) precizeaza
ca exista o distinctie clara ntre notiunea de ideologie, pe de o parte, si
ideologiile politice, pe de alta parte.
Conceptul de ideologie este conceptul cel mai vag din stiintele sociale,
precizeaza McLellan (1998), neexistnd un consens asupra ntelesului
sau. Exista patru utilizari ale conceptului de ideologie (George, Wilding,
1994; Vincent, 1995). Un prim sens
atribuit termenului este cel de stiinta a
Ideologie
ideologia falsa constiinta, deoarece
vizeaza lucruri care nu exista. Conform
autorului, o ideologie are un caracter
cu att mai ideologic, cu ct este mai
ndepartata de baza economica materiala. De asemenea, acesta construieste o ierarhie a ideologiilor, n care
include religia si filosofia, dar din care
exclude politica si dreptul.
nscriindu-se n curentul de gndire
marxista, Lenin leaga notiunea de
ideologie de lupta de clasa, dndu-i o
conotatie pozitiva. Autorul considera
socialismul ca fiind o ideologie, care
trebuie sa fie utilizata n lupta de clasa
drept arma de catre clasa muncitoare.
Tot n curentul marxist se nscriu si
George Lukacs si Antonio Gramsci.
Primul considera materialismul istoric o
ideologie a proletariatului, utilizata de
acesta n efortul sau de a se elibera de
sub dominatia burgheziei. n schimb,
Gramsci arata ca n capitalism dominatia nu este realizata doar prin coercitie,
ci si prin hegemonia ideilor, masele
fiind suprimate prin internalizarea ideilor clasei dominante.
O contributie importanta la dezvoltarea
conceptului de ideologie a avut si Karl
Mannheim, care considera ideologiile
ca fiind distorsiuni ale realitatii n folosul clasei dominante. Mannheim face
distinctia ntre ideologie, care actioneaza pentru a apara o ordine stabila,
si utopie, care este orientata spre viitor
si tinde sa fie o provocare la adresa
realitatii sociale existente, sugernd o
schimbare la scala larga. O alta distinctie pe care o face autorul este cea
ntre ideologie ca o conceptie particulara, care se manifesta atunci cnd
individul si analizeaza interesele personale, si ideologia ca o conceptie totala, care reprezinta o viziune completa
asupra lumii, apartinnd unei culturi
Ideologie
n ceea ce priveste ideologiile politice, care reprezinta n fapt una dintre
ntelesurile date termenului de ideologie, George si Wilding (1994) precizeaza patru trasaturi distincte:
1. ideologiile politice prezinta o viziune
asupra lumii, asupra naturii umane,
asupra naturii activitatii economice;
2. ofera o critica asupra sistemelor
socio-economice existente;
3. ofera o viziune asupra viitorului,
adica propun o societate ideala,
care ar trebui cladita;
4. furnizeaza o serie de metode prin
care se poate ajunge la societatea
ideala propusa. n acest context,
ideologiile bunastarii ofera raspunsuri la o serie de ntrebari referitoare la locul si rolul statului n societatea ideala si la modul n care
se poate ajunge la aceasta.
Asa cum sugereaza Parsons, ideologiile
satisfac functia de orientare a sistemului
politic. Ideologia sau ideologiile dominante ntr-o societate sunt cele care
modeleaza decisiv structura si modul de
dezvoltare a statului, inclusiv directiile
de evolutie viitoare. Optiunile ideologice
ale populatiei determina modul de furnizare a bunastarii n societatea respectiva si ghideaza ntregul sistem de politici sociale, caruia i furnizeaza fundamentarea principiala, justificnd luarea
deciziilor de politica sociala.
Nu exista nsa un consens nici asupra
clasificarilor ideologiilor bunastarii. Asa
cum arata Vincent (1995), ideologiile se
ntrepatrund si se suprapun, astfel ca nu
exista o viziune pur socialista sau pur
liberala asupra lumii. Acesta este
probabil unul dintre motivele pentru care
este greu de stabilit un consens n ceea
ce priveste clasificarea ideologiilor si,
implicit, a celor referitoare la bunastare.
George si Wilding (1994) identifica 10
tipuri de clasificari ale acestor ideologii.
Cetatenie
Integrationism
Functionalism
Industrialism
Institutionalism
Colectivism de
Socialism fabianist
Marxism
rezistenta
4. Rezidualism
Institutionalism
Socialism
5. Conservatorism
Stat pozitiv
Statul securitatii Statul bunastarii
Radicalism
sociale
sociale
6. Liberalism de piata Liberalism politic
Social-democratie
Neomarxism
7. Teorie economica clasica
Colectivism neomercantil
Marxism/socialism
8. Individualism
Reformism
Structuralism
Marxism
9. AntiReformism Socialism Administratie Economie
Feminism Antirasism
colectivism
social
fabianist
sociala
politica a
radicala
bunastarii
10. Noua
Calea de
Socialism democratic
Marxism
Feminism Ecologism
dreapta
mijloc
Implementarea politicilor
sociale
Conceptul de "implementare" a luat nastere n cadrul paradigmei rationaliste.
Modelul clasic ale rationalitatii, atribuite
unui homo oeconomicus, i.e. unui actor
social - individual sau corporatist - cu
interese bine definite si avnd un
comportament egoist, de maximizare a
propriilor interese, reprezinta "piatra de
temelie" a stiintelor economice.
Dintr-o perspectiva rationalista, deciziile indivizilor sau organizatiilor presupun o optiune de maximizare a beneficiilor n raport cu costurile, din multitudinea variantelor posibile, potentiale
solutii la problema n cauza. Presupozitiile implicite sunt urmatoarele: ca
orice decizie este rezultatul unei problematizari si ca orice actiune ntreprinsa de catre un actor social este
rezultatul unei decizii (rationale). Actiunile actorilor sociali nu numai ca sunt
rezultatul unei decizii, dar reprezinta
aplicarea ad literam n practica a deciziei luate, fara modificarea, n nici un
fel, a rezultatului obtinut n urma procesului decizional. Acest lucru nseamna
ca, n cazul n care actiunea este
delegata altui actor social, rolul acestuia nu este dect de transpunere fidela n realitate a unei solutii principiale, deci de executie. Rolul acestuia
este deci de a implementa o decizie.
Conceptul de implementare este asociat structurilor organizationale de tip
ierarhic, birocratice. Birocratia, prin
natura sa, are un potential executoriu
foarte crescut, n conditiile unui control
ierarhic strict.
"Implementarea" si "discretionaritatea"
n domeniul politicilor sociale sunt doua
concepte contradictorii. Daca organizatia care furnizeaza politica sociala dispune de putere discretionara, ceea ce
presupune delegarea responsabilitatii
si slabirea sau chiar cedarea, ntr-un
anumit grad, a controlului, atunci orice
studiu asupra "implementarii" respectivei politici va conduce la concluzii
legate de lipsa de eficacitate sau eficienta sau chiar la esec. Cea mai mica
reinterpretare a unei reguli la nivelul
organizatiei "implementatoare" duce la
distorsionarea rezultatelor scontate la
nivel principial.
365
Perspectiva
"de jos n sus"
Cadrul formal-legislativ al
politicilor este considerat
rigid
flexibil
input al procesului de
implementare
output al procesului de
implementare
Prescrierea
responsabilitatilor depinde de
procesul legislativ
adaptabilitatea la nevoile
clientului
dul de ncredere acordat actorilor implicati n procesul de "nfaptuire" a politicilor. n cadrul unui sistem democratic,
delegarea ncrederii este esentiala.
"Modul n care implementarea se realizeaza este treaba implementatorilor,
pentru care sunt considerati responsabili, dar unde autonomia este vitala.
Fara spatiu pentru actiune independenta, implementatorii nu pot face uz
de capacitatea lor de judecata si
evaluare asupra mijloacelor adecvate
scopurilor si de a se adapta n functie
de exigentele mediului lor, asigurnd
astfel flexibilitate" (Lane, 1993, p. 103).
n concluzie, responsabilitatea si capacitatea de atribuire a responsabilitatii si ncrederea nu sunt concepte
exclusive, chiar daca cele doua tipuri
de abordari metodologice prezentate
mai sus conduc la aceasta concluzie.
n timp ce modelul "de sus n jos" pune
accentul pe aspectul responsabilizarii
si atribuirii de responsabilitati n cadrul
procesului de implementare (sugernd
astfel importanta structurilor de autoritate si control), modelul "de jos n
sus" accentueaza prea tare aspectele
legate de ncredere, cu scopul de a
prezerva flexibilitatea, adaptabilitatea
si capacitatea de nvatare a organizatiilor implementatoare.
Lane (1993) propune n final o noua
definitie, menita sa realizeze o sinteza
ntre cele doua tipuri de abordari metodologice: implementarea ca responsabilitate si ncredere. \Luana M. Pop[
Vezi
si:
putere
discretionara;
organizatii
ale
administratiei
publice; noul management public
Bibliografie selectiva: Browne si
Wildavsky (1984); Elmore (1978,
1980); Hill (1997); Hjern si Porter
369
Impozitarea
(1981); Lane (1993); Majone si
Wildavsky (1978); Murray (1984);
Pressman si Wildavsky (1973);
Rothstein (1998); Sabatier (1986)
Impozitarea
Impozitul este cunoscut ca o prelevare
facuta n numele statului, din resursele
membrilor sai, pentru a contribui la
cheltuielile guvernamentale (La grande
encyclopdie, p. 603).
Paul Cauves sustinea ca impozitul nseamna preluarea ce o cere puterea
suverana individuala, n virtutea principiului de solidaritate nationala, pentru a
participa la acoperirea cheltuielilor de
interes general si la sarcinile datoriilor
statului (apud Condor, 1996).
O alta definitie este cea a economistului Rugiero, care vine sa ntareasca
cele de mai sus, afirmnd ca statul are
chiar dreptul de proprietate asupra
unei cote din bunurile cetatenilor, pna
la cuantumul impozitului datorat, ceea
ce arata caracterul de obligativitate
pentru plata impozitului n interesul
superior al colectivitatii.
Impozitele poarta nume particulare, fie
n functie de activitatile carora se aplica, fie n functie de cheltuiala careia i
sunt consacrate n mod special.
O clasificare fondata pe aceste denumiri subliniaza ca impozitul este direct
pentru ca este prelevat imediat, pe proprietate sau pe munca, iar cel indirect,
pentru ca este luat prin obligativitatea,
impusa n aceeasi masura proprietarilor sau muncitorilor, de a-si cumpara
libertatea de a folosi anumite obiecte
sau de a-si exercita anumite privilegii.
n prezent, impozitul este definit ca
plata baneasca obligatorie, generala si
Impozitarea
asupra veniturilor lunare din salarii,
grupate pe transe de venit.
n Romnia, impozitul pe salarii a fost
cel mai important impozit perceput de
la persoanele fizice. A intrat n vigoare
la 1 ianuarie 1991, nlocuind impozitul
pe fondul total de salarii. Erau considerate venituri sub forma salariului impozabil urmatoarele: salariile de orice
fel, sporurile de orice fel, indemnizatiile
de orice fel, recompensele si premiile,
sumele platite din fondul asigurarilor
societatii n caz de incapacitate temporara de munca si maternitate, sumele
platite pentru concediul de odihna,
orice alte cstiguri n bani sau n natura de la persoane juridice sau fizice,
inclusiv cele conform contractului colectiv de munca, cu exceptiile prevazute de lege, indexarea si compensarea pentru cresterea preturilor.
Deoarece perioada de tranzitie a fost
marcata de inflatie, deci de o crestere
nominala a veniturilor din salarii, a fost
necesara recalcularea periodica a
transelor de venit (impozitul pe salariu
s-a aplicat pna la 31.12.1999, urmnd
sa fie nlocuit, ncepnd cu 01.01.2000,
de impozitul pe venitul global; aplicarea acestei forme de impozitare a fost
nsa amnata datorita problemelor de
administrare a sistemului).
Impozitul pe venitul global reprezinta
o forma a impozitului pe venitul persoanelor fizice, care presupune impunerea fiscala globala pe veniturile cumulate, realizate de acestea. Impunerea globala a veniturilor realizate de
persoanele fizice este utilizata frecvent
n tari ca SUA, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Belgia.
n Romnia, impozitul pe venitul total a
fost introdus prin Ordonanta de Guvern
nr. 73/1999. Potrivit acestei ordonante,
Impozitarea
rea definitiva a TVA n toate tarile
Uniunii Europene. TVA este perceputa
si n Japonia, n multe state din lumea
a treia, n Ungaria, Cehia, Slovacia,
Polonia, Bulgaria, Estonia, Lituania,
dar nu n Australia sau SUA, care practica un tip special de impozitare, asanumita taxa pe vnzari. Se poate vorbi
totusi de o tendinta de universalizare a
TVA n practica financiara.ncepnd cu
1 iulie 1993, TVA a fost introdusa si n
practica fiscala din Romnia.
Acciza reprezinta un impozit indirect
inclus n pretul de vnzare al unor marfuri (cum ar fi cafeaua, bauturile alcoolice, tigarile, autoturismele, confectii
din blanuri naturale, diferite articole de
lux). Este o taxa speciala aplicata consumului, suportata de consumatorii
bunurilor specificate de lege, indiferent
daca sunt produse n tara sau sunt
importate. Deoarece accizele se aplica
asupra unor categorii de bunuri a caror
cerere este inelastica si cresterea preturilor la aceste bunuri nu determina o
reducere semnificativa a consumului,
veniturile bugetare provenite din accize
sunt relativ stabile. Ca si n cazul TVA,
platitorii la buget sunt agentii economici, desi valoarea este suportata de
cumparatori.
Cotizatiile sociale sunt prelevari obligatorii efectuate asupra salariilor sau
asupra venitului, pentru nesalariati.
Spre deosebire de alte impozite,
cotizatia sociala are o destinatie precisa. De exemplu, un anumit procent
prelevat pe salariu este folosit pentru
finantarea ajutorului de somaj, un altul
va permite acoperirea cheltuielilor asociate accidentelor de munca.
Impozitul negativ constituie cadrul
conceptual al distribuirii secundare a
veniturilor prin transferuri. Impozitul
Indemnizaii de omaj
impozite pe succesiuni si donatii;
impozite pe transferul capitalului.
4. Impozite si taxe pe bunuri/marfuri,
cum sunt:
impozite pe circulatia bunurilor
sau pe vnzari, n special TVA
(taxa pe valoarea adaugata);
impozite/taxe de consumatie;
impozite asupra productiei;
impozite pentru protectia mediului nconjurator.
5. Taxe vamale.
6. Taxe de timbru.
Mai exista si alte clasificari, ca de
exemplu, clasificarea economica, ce
pune n evidenta legatura dintre venit,
capacitatea contributiva la nivel individual si global si prelevarile fiscale,
precum si influenta acestora din urma
asupra calitatii vietii si potentialului
economic:
impozite pe venit - venitul realizat;
impozite pe consum - venitul consumat;
impozite pe capital - venitul economisit sau investit.
Impozitele pot fi grupate si n functie de
periodicitatea cu care sunt percepute:
impozite permanente cu caracter
periodic;
impozite neperiodice;
impozite exceptionale.
Alte clasificari opereaza distinctia ntre:
impozite proportionale (ntre baza
impozabila si cuantumul prelevarii
fiscale se pastreaza aceeasi proportie; majoritatea impozitelor pe
venitul utilizat/consumat iau cote
proportionale) si impozite progresive (cotele cresc pe masura cresterii
bazei impozabile n diverse ritmuri);
impozite specifice si impozite advalorem (majoritatea impozitelor actuale se stabilesc asupra unor baze
impozabile valorice: impozitele pe
venituri, impozitele pe consum, pe
capital).
Impozitele reprezinta:
principala sursa de venituri a statului;
principala modalitate de realizare a
alocarii optime a resurselor ntre cele
doua mari sectoare: privat si public;
instrumente de orientare a economiei, prin obiectivele stabilite de
catre puterea publica;
instrumente de nfaptuire a echitatii
sau justitiei sociale n plan fiscal;
instrumente de influentare a inflatiei, prin influentarea comportamentelor contribuabililor privind
consumul de resurse, de bunuri si
servicii.
Sistemul fiscal este format din totalitatea impozitelor si taxelor provenite
de la persoanele juridice si persoanele
fizice, care alimenteaza bugetele publice. \Mihaela Teodorescu[
Vezi si: buget; politica bugetara
Bibliografie selectiva: Condor (1996)
Indemnizatii de somaj
I.s. (engl., unemployment benefits, fr.,
prstations de chmage) reprezinta totalitatea formelor de suport financiar
acordate somerilor. n majoritatea tarilor, acordarea i.s este conditionata de
nscrierea la oficiile specializate n evidenta somerilor si de statutul de somer
oficial recunoscut. La baza constituirii
sistemului de i.s. stau att principii
asiguratorii, ct si de asistenta. Modelul liberal atribuie un rol major testarii
373
Indemnizaii de omaj
mijloacelor pentru garantarea unor
venituri n situatia pierderii celor din
munca, n timp ce tarile care nu au
optat pentru acest tip de strategie limiteaza mult aria de aplicare a acestui
principiu. Marea Britanie are un sistem
de protectie a somerilor bazat predominant pe principiile asistentei, toti cei
care au cotizat primind automat, n caz
de somaj, un ajutor finantat din cotizatiile salariale. Daca situatia lor nu se
schimba pe durata unui an, primesc
alocatie de stat, ca orice persoana
care nu realizeaza un venit minim. Individul este direct responsabil de statutul sau pe piata fortei de munca. Spre
deosebire, modelul Europei continentale
protejeaza locul de munca, obliga
patronii marilor ntreprinderi sa anunte
din timp necesitatea restrngerii activitatii si sa plateasca salariatilor despagubiri. De asemenea, sunt dezvoltate
diverse forme de i.s si alocatii familiale,
dublate de o preocupare sustinuta, prin
servicii de stat si private, pentru consiliere si orientare profesionala, astfel
nct sa sprijine individul n a deveni ct
mai repede persoana ocupata. n
Romnia, sistemul de protectie sociala
a somerilor este, de asemenea, dual.
Caracter asiguratoriu are ajutorul de
somaj direct legat de veniturile din
munca pe timpul vietii active. El este
completat cu un sistem de sprijin de
tipul asistentei sociale, pentru cei care
depasesc perioada n care au drept la
ajutor, dar nu-si schimba statutul de
persoana fara loc de munca si daca
veniturile familiei somerului nu depasesc un nivel prestabilit. n Romnia
i.s. sunt ajutorul de somaj, alocatia de
integrare profesionala si alocatia de
sprijin.
Ajutorul de somaj este acordat de stat
persoanelor care se afla n situatia de a
fi somer. Dreptul la ajutor de somaj este
Indemnizaii de omaj
altfel caracterul asiguratoriu al ajutorului
de somaj, este menita sa descurajeze
atitudinea pasiva fata de munca.
Dreptul de a primi ajutor de somaj este
conditionat de nscrierea la Oficiul Fortelor de Munca, de participarea la cursurile de calificare/recalificare, de acceptarea eventualelor locuri de munca
ce i sunt oferite somerului.
Ajutorul de integrare profesionala
este acordat tinerilor absolventi ai diferitelor forme de nvatamnt, care nu
gasesc loc de munca si care se nscriu
la Oficiul Fortelor de Munca. Aceasta
forma de suport vine sa suplineasca
ajutorul de somaj, la care acestia nu au
dreptul, dat fiind ca nu sunt asigurati
mpotriva riscului de somaj. Cuantumul
acestuia este de 60% din salariul
minim net pe tara pentru cei care provin din rndul absolventilor nvatamntului preuniversitar, respectiv 70% pentru absolventii de nvatamnt superior,
care, ntr-o perioada de 60 de zile de la
absolvire, nu au reusit sa gaseasca un
loc de munca. Sunt asimilati celor eligibli pentru acest tip de ajutor si tinerii
care au ncheiat stagiul militar, care
nainte de efectuarea acestuia nu au
avut loc de munca si care, n termen
de 30 de zile de la aceasta data, nu sau putut angaja. Conditiile de noneligibi-litate sunt aceleasi ca si n cazul
ajutorului de somaj. Acordarea lui este
reglementata de aceleasi legi care
reglementeaza si ajutorul de somaj.
Alocatia de sprijin este acordata somerilor care, la expirarea termenului de
acordare a ajutorului de somaj, nu gasesc loc de munca si sunt lipsiti de
mijloace de ntretinere. Aceasta reprezinta 60% (initial 40%) din salariul de
baza minim brut pe economie, impozat, timp de 18 luni de la ncheierea
perioadei de acordare a ajutorului de
somaj. Lipsa mijloacelor de ntretinere
este definita de situatia n care membrii
familiei somerului nu realizeaza mpreuna cel putin 60% (initial 40%) din salariul minim brut pe tara, impozat. Este,
prin urmare, o forma de asistenta, fiind
independenta de perioada si cuantumul cotizatiei somerului. Ea a fost reglementata prima data n 1992, cnd
numarul somerilor a fost de aproape
patru ori mai mare dect n anul precedent. Conditiile de noneligibilitate sunt
aceleasi ca si n cazul ajutorului de
somaj.
Nivelul indemnizatiei
60% din salariul mediu brut pe 6 luni.
75% n cazul recalificarii.
R. Ceha < 6
60% din salariul anterior, dupa 3 luni 50%.
70% n cazul recalificarii.
Ungaria
3-12
75% din cstigurile medii brute ale ultimului an n prima treime a
perioadei. Ulterior 60%.
Polonia
12 (18)
36% din salariul mediu pe economie al ultimului trimestru.
Creste cu 15% n cazul recalificarii.
Romnia 9 + 18
50, 55, 60% din salariul net al ultimelor 3 luni, functie de durata
angajarii.
Germania 12 + nelimitat 23% din cstigurile salariale.
Bulgaria
Durata
6-12
Indicatori cantitativi si
calitativi ai locuirii
Descrierea, analiza si evaluarea conditiilor de locuit se realizeaza si cu ajutorul unor indicatori ce reflecta situatia/
calitatea locuirii unei populatii la un
moment dat. Utilitatea acestor indicatori este data nsa si de posibilitatea
378
Inegalitate
mai relevanta. Acesti indici reprezinta
de altfel o agregare a unor indicatori
unidimensionali ntr-un indicator multidimensional.
De asemenea, sunt utilizati si alti
indicatori, uneori situati la granita dintre
cei cantitativi si cei calitativi: forma de
proprietate asupra locuintei, procentul
locuintelor unifamiliale, procentul cladirilor de locuit ocupate de o singura
familie, indicatori de finantare a diferitelor sectoare ale locuirii (stat, privat,
nonprofit) etc. \Adrian Dan[
Vezi si: politici de locuire; standarde de
locuire
Bibliografie selectiva: Priemus (1992);
Balkin (1996)
Inegalitate
Conceptul de egalitate - desi opusul
inegalitatii - are o ncarcatura morala
mai pregnanta dect cel de inegalitate.
Conceptul de inegalitate a fost utilizat
n literatura de specialitate n special
pentru a desemna inegalitatea economica, adesea utilizat ca fiind echivalent
cu inegalitatea veniturilor.
Vom discuta deci termenul, spre deosebire de cel de egalitate, n acest
sens mai restrictiv, limitndu-ne la inegalitatea economica.
nainte nsa de a discuta despre inegalitatea economica, sa ncercam sa
conturam care sunt limitarile impuse de
o abordare strict monetarista.
Barr (1993) sintetizeaza trei tipuri de
probleme ce limiteaza ntelegerea inegalitatii prin prisma inegalitatii monetare. n primul rnd, alegerile individuale neconstrnse pot duce la nive-
Inegalitatea economica
Nici saracia, nici bogatia extrema nu
pot singure sa descrie inegalitatea ntr-o
societate. Inegalitatea economica poate fi definita, n termeni generali, ca reflectnd "contrastul ntre conditiile economice ale diferitelor persoane sau ale
diferitelor grupuri" (Champernowne si
Cowell, 1998, p. 2). Evaluarea gradului
de inegalitate ntr-o societate depinde
de modul n care sunt operationalizate
si masurate cele doua concepte prezente n definitie: "conditiile economice" si "grupuri" relevante. Evaluarea
380
Inegalitate
inegalitatii este strns legata deci de
modul de reprezentare a distributiei
bunastarii ntr-o societate.
Care sunt conditiile economice, respectiv bunastarea individuala, n raport
cu care masuram inegalitatea ntr-o
societate? Cea mai utilizata operationalizare se refera la dimensiunea monetara. Dimensiunea monetara permite nu numai masurarea "bunastarii
individuale", dar si compararea "bunastarilor" diferitilor indivizi sau grupuri.
Dimensiunea monetara poate fi masurata prin doua variabile: veniturile sau
consumul.
Veniturile au avantajul de a putea fi
masurate mai facil dect alti indicatori
monetari ai bunastarii economice, cum
ar fi, de exemplu, consumul. Un alt
avantaj al utilizarii veniturilor ca indicator al bunastarii economice este
acela ca permite o analiza logica a impactului diferitelor strategii redistributive (impozitare, beneficii sociale monetare) prin compararea distributiei veniturilor posttaxare si posttransfer cu
distributiile posttaxare si pretransfer,
respectiv pretaxare si pretransfer.
Operationalizarea bunastarii economice prin intermediul consumului monetar are avantajul de a reflecta mai
fidel nivelul de trai al individului, datorita inertiei sale n raport cu fluctuatii
minore ale veniturilor. A "fotografia"
distributia bunastarii economice a indivizilor prin surprinderea veniturilor
poate induce distorsiuni n evaluarea
inegalitatii datorita fluctuatiilor sistematice sau aleatoare ale veniturilor (precum sezonalitatea, pierderea temporara a locului de munca, instabilitatea
anumitor venituri). Consumul prezinta
deci avantajul de a fi mai stabil, mai
inert n raport cu fluctuatiile si
schimbarile economice minore.
381
Inegalitate
mai adecvat realitatea sociala - individul, familia sau gospodaria?
A ne raporta la individ ca unitate de
analiza si comparare a bunastarii nseamna sa pornim de la presupozitia
ca ntr-o societate este neadecvat sau
"imoral" sa presupunem ca individul
mparte cu altii, n cadrul unei anumite
grupari sociale, i.e. familia sau gospodaria, bunuri si venituri. A opta pentru
o analiza pornind de la individ nseamna a respecta dreptul si libertatea fiecarui individ de a decide singur asupra
modului de utilizare a propriilor resurse.
Daca ne raportam la familie sau gospodarie, atunci presupozitia de la care
pornim este ca n realitate veniturile se
distribuie n cadrul acesteia n raport
cu nevoile specifice fiecarui membru.
Aceasta situatie poate aproxima mai
bine realitatea n anumite contexte
socio-culturale. n acest caz, distributia
veniturilor nu se prezinta pornind de la
venitul fiecarui individ, ci de la venitul,
respectiv consumul per capita al
unei familii sau gospodarii, pentru a
ajusta acest venit sau consum la
marimea unitatii de analiza.
A lucra nsa cu venitul, respectiv consumul per capita nseamna a nu tine
cont de nevoile specifice ale anumitor
categorii de indivizi (de exemplu, de
faptul ca nevoile alimentare difera n
functie de sex si vrsta) si de economiile de scala (e.g., costurile pentru satisfacerea anumitor nevoi nu cresc n
acelasi ritm cu cresterea numarului de
membri ntr-o familie). Pentru a diferentia n functie de aceste doua tipuri
de situatii (i.e. nevoi diferite si economii
de scala), se utilizeaza adesea ca unitate de masura a distributiei veniturilor
venitul, respectiv consumul, pe
Modalitati de reprezentare
a distributiei veniturilor si
masurare a inegalitatii monetare
Cea mai simpla forma de reprezentare
a distributiei bunastarii monetare este
cea a frecventelor.
O masura rudimentara a inegalitatii
pornind de la frecventele diferitelor venituri n populatie este varianta (ca
382
Inegalitate
masura a dispersiei). Varianta se exprima ca medie algebrica a diferentele
ntre nivelul veniturilor n populatie si
venitul mediu, n care fiecare diferenta
este ponderata cu propria marime.
Cresterea veniturilor peste medie, respectiv scaderea veniturilor sub medie,
duce la scaderea dispersiei si deci a
inegalitatii masurate astfel. O problema
majora a acestei masuri este faptul ca
este sensibila la marimea absoluta a
veniturilor; o crestere a tuturor veniturilor ntr-o populatie duce la cresterea
variantei, pastrnd nsa inegalitatea
constanta.
O masura de natura a depasi aceasta
problema este coeficientul de variatie, ce raporteaza varianta la media
veniturilor n populatie, deci "normalizeaza" varianta, facnd-o independenta de scala.
O alta masura a inegalitatii propusa
este cea care confera o pondere mai
mare diferentelor ntre medie si veniturile cele mai scazute. n acest caz,
inegalitatea se considera a fi mai mare
atunci cnd diferentele ntre venituri se
datoreaza, n mai mare masura, veniturilor scazute. Cu ct saracia este mai
mare, cu att inegalitatea este mai
crescuta, n conditiile unei variante
constante. O astfel de masura este varianta logaritmului veniturilor (Barr,
1993).
Curba Lorenz este poate una dintre
cele mai cunoscute si utilizate reprezentari grafice a inegalitatii.
Daca fiecare unitate de analiza (i.e.
individ, familie sau gospodarie) detine
un procent egal din totalul veniturilor
ntr-o societate, atunci putem vorbi
despre egalitate perfecta (reprezentata
grafic prin linia OB). Daca nsa veniturile sunt inegale, atunci vom obtine o
383
Inegalitate
G
1 n n
yi y j
2N2P i 1j 1
dicate. O valoarea mai mare, n termeni absoluti, a coeficientului de concentratie indica un grad mai crescut de
focalizare a unui tip de venit sau beneficiu social. Coeficientul Gini poate fi
definit ca un coeficient de concentratie
a venitului total n el nsusi.
Diferenta ntre coeficientul de concentratie al unui transfer social si coeficientul de inegalitate Gini calculat n
baza veniturilor pretransfer (excluznd
deci transferul respectiv) reprezinta
coeficientul de progresitivatate al respectivului transfer social (Milanovic,
1992).
O masura mai simpla a inegalitatii, ce
ia n considerare numai doua niveluri
de venit, este raportul dintre decila a
noua si prima decila. Decilele de venit reprezinta acele valori ale veniturilor
ce "mpart" populatia (ordonata n prealabil dupa nivelul veniturilor) n zece
parti egale.
Aceasta masura nu este nsa sensibila
la modul n care se distribuie veniturile
celor aflati la "mijlocul" distributiei veniturilor.
Toate aceste masuri mentionate anterior (i.e. varianta, coeficientul de variatie, varianta logaritmului veniturilor si
coeficientul Gini) sunt masuri de tip
conventional, n sensul ca ignora
complet existenta unei functii de bunastare sociala (chiar daca acestea sunt
implicit prezente n anumite masuri).
O alta categorie de masuri sunt cele
normativ explicite, ce pleaca de la
existenta unei anumite functii (sau mod
de definire) a bunastarii sociale. Aceste masuri nu se raporteaza la diferentele ntre venituri sau venituri si medie
n mod "neutru" (deci la fel), ci n baza
unei functii a bunastarii sociale (deci a
384
Inegalitate
unui model normativ de justitie sociala). Una dintre cele mai cunoscute
masuri de acest tip este cea dezvoltata
de Atkinson (1983), pornind de la o
functie a bunastarii sociale de tip aditiv
(i.e. bunastarea sociala ca suma a
bunastarilor individuale). Aceasta abordare a bunastarii sociale - ca suma a
bunastarilor individuale - este criticata
de multi autori, datorita presupozitiei
independentei utilitatilor individuale
(e.g., Sen, 1973).
Amiel si Cowell (1996) considera ca
aceasta abordare a inegalitatii este
arbitrara: de ce ar trebui sa derivam o
masura a inegalitatii pornind de la
presupozitia unui anumit model de
justitie sociala exprimat printr-o functie a bunastarii sociale? Ar fi la fel de
justificat demersul invers, considera
cei doi autori. Se poate ncerca derivarea unei masuri a inegalitatii si
discutarea acesteia n termenii bunastarii sociale (Amiel si Cowell, 1996).
Cei doi autori propun nlocuirea diferentelor ntre perechi de venituri (ce
se reflecta n calculul coeficientului
Gini) cu o distanta relativa ntre
diferitele venituri ale indivizilor ntr-o
societate. Avantajele, sugereaza ei,
se leaga de faptul ca tipul de distanta
si relativitatea acesteia pot fi derivate
din observatii empirice ale unei realitati sociale specifice. Este important
cu cine se compara indivizii atunci
cnd percep inegalitatea si este evident ca nici un individ nu se compara
cu toti ceilalti indivizi. Mai mult dect
att, individul nu numai ca se compara un anumiti indivizi sau grupuri,
dar perceptia sa asupra gradului de
inegalitate este data nu numai de
marimea distantei ntre venituri, dar si
de pozitia relativa a celor implicati n
Inflaie
Inflatie
I. reprezinta acea stare a economiei n
cadrul careia creste continuu, necontrolat, indicele general al preturilor. De
regula, aceasta este asociata cu cresterea cantitatii banilor fie sub forma de
moneda, fie sub cea de bani de credit,
crestere suplimentara fata de cea garantata de starea comertului si mai
rapida dect iesirile reale (productia)
(Silverman si Curzon, 1974, p. 178).
n mod obisnuit, se spune ca exista
inflatie atunci cnd nivelul general al
preturilor este n crestere continua, mai
mult sau mai putin rapida.
Nu orice sporire de preturi nseamna
inflatie, ci doar atunci cnd preturile
nationale (indicele general al preturilor
ntr-o anumita tara) sporesc mai mult
dect cele internationale, sporirea preturilor se generalizeaza si se prelungeste, fara perspective clare de ncetare. n acelasi timp, cresterea respectiva de preturi are efecte economice si
sociale patologice, dureroase pentru
ansamblul economiei nationale (Albertini, 1988, p. 334).
Intensitatea si marimea inflatiei pot fi
masurate cu ajutorul unor indici care
exprima schimbarea relativa a preturilor si cu ajutorul unor indicatori care
exprima cresterea masei monetare
aflate n circulatie, dupa cum urmeaza:
indicele general al preturilor si tarifelor de consum (IPC) - acest indice este raportul dintre pretul produsului la momentul curent si pretul
produsului la momentul trecut x100.
Are un pronuntat caracter socialeconomic, fiind utilizat de guverne
drept criteriu de apreciere a reusitei
sau nereusitei politicilor economice;
Indicatori ai inflatiei
Rata lunara a inflatiei reprezinta cresterea preturilor de consum ntr-o luna,
fata de luna precedenta.
Rata medie lunara a inflatiei exprima
media cresterilor lunare ale preturilor.
Se calculeaza ca o medie geometrica
a indicilor lunari ai preturilor de consum cu baza n lant din care se scade
baza de comparatie egala cu 100.
Rata anuala a inflatiei reprezinta cresterea medie a preturilor de consum
ntr-un an fata de anul precedent.
386
Inflaie
Rata inflatiei la sfrsitul anului reprezinta cresterea preturilor de consum n
luna decembrie a unui an fata de luna
decembrie a anului precedent.
n functie de marimea ratei inflatiei, se
contureza trei tipuri de inflatie:
1. Cnd rata anuala de crestere a preturilor este cuprinsa ntre 3% si 6%,
avem de-a face cu asa-numita inflatie "trtoare" sau moderata.
Aceasta faza reprezinta treapta inferioara si suportabila a procesului
inflationist.
2. Cnd rata anuala de crestere a preturilor depaseste 15%, este o inflatie galopanta sau rapida.
3. Cnd ritmul mediu de crestere a
preturilor depaseste lunar 10-15%,
se poate vorbi de hiperinflatie.
De asemenea, se identifica inflatia cu o
cifra (0-9%) ca fiind normala, fara grad
de pericol, inflatie cu doua cifre (1099%) ca inflatie mare si periculoasa,
iar inflatia cu trei cifre (peste 100%)
devastatoare n economie.
Inflaie
lariilor constituie suportul principal al
cresterii puterii de cumparare a populatiei, antrennd o noua crestere a cererii excedentare.
Alte teorii explica fenomenul inflationist
prin intermediul ofertei, n particular
al ofertei de mna de lucru, sau prin
costuri, n particular prin cresterea
salariilor, a profiturilor nete repartizate
sub forma de dividende actionarilor
sau asociatilor, a preturilor produselor
importate etc., motiv pentru care ntreprinderile reactioneaza prin cresterea
preturilor, iar n alte cazuri prin reducerea productiei.
Cresterea inflationista a preturilor care
nu se compenseaza cu cresterea corespunzatoare a salariilor duce la scaderea puterii de cumparare salariale.
Sindicatele vor cere majorarea salariilor nominale necesare compensarii
cresterii preturilor. Cresterile salariale
se regasesc n costurile de fabricatie si
implicit n preturile de desfacere.
Aceasta conduce la scaderea puterii
de cumparare a salariilor. Corelatia
dintre salarii si preturi n perioada inflationista este denumita spirala inflationista preturi-salarii.
Economistul A.W. Phillips (1958) a pus
n evidenta, existenta unei corelatii negative ntre rata somajului si rata de
crestere a salariilor nominale (valabila
n conditiile unei economii puternice,
cu moneda stabila).
De la aceasta relatie statistica, economistii de orientare keynesista au trecut
la afirmarea unei relatii ntre inflatie si
somaj, care conduce la o adevarata
dilema. n conformitate cu aceasta
teorie, adoptarea unei politici de reducere a ratei somajului creste riscul de a
provoca o crestere a nivelului preturilor,
n timp ce punerea accentului pe stabi-
Inflaie
x ncetinirea ritmurilor de crestere a
rezultatelor economice;
x cresterea n bani a costului vietii, ca
urmare a scumpirii bunurilor si serviciilor;
x redistribuirea arbitrara de venituri,
de avutii;
x somaj;
x veniturile salariile nu tin pasul cu
inflatia;
x resurse cheltuite pentru controlarea
si stoparea inflatiei;
x incertitudini privind valoarea viitoare
a banilor;
x pierderea de venituri de catre
producatori etc.
Una din cele mai grele provocari ale
tranzitiei din Romnia este inflatia galopanta, n unele perioade cu caracteristici de hiperinflatie (vezi tabelul).
1991
170,2
1992
210,4
1993
256,1
1994
136,7
1995
32,3
1996
38,8
1997
154,8
1998
59,1
20,6
22,3
5,7
10,6
14,3
11,8
59,1
6,7
8,0
-1,0
30,4
7,7
10,6
27,7
389
Institutii rezidentiale
pentru protectia copilului
n dificultate
Structuri publice sau private care ofera
copilului n dificultate protectie si
gazduire pe o perioada determinata de
timp, n afara familiei sale.
Exista diferente semnificative privind
motivele separarii copilului de familia
biologica si nevoia protectiei n functie
de contextul social, cultural, economic
sau istoric care a generat-o. Motivele
de natura sociala, disfunctionalitatile
familiei, problemele legate de relationarea dintre parinti si copii, problemele
de integrare sociala a adolescentilor,
comportamentul deviant al unor tineri
iau locul n prezent cauzelor generate
de numarul mare al copiilor orfani de
dupa cel de al II-lea razboi mondial.
Efectele negative produse de institutionalizarea prelungita asupra copilului
(ntrzieri n dezvoltarea fizica si intelectuala, integrare socio-profesionala
deficitara etc.) au determinat o imagine
negativa a plasamentului institutional,
care a dus la o diminuare a protectiei
n institutii rezidentiale si la modificarea
structurala a acestora n ultimele doua
decade ale secolului.
Se nregistreaza, n prezent, n ntreaga lume:
x o diminuare a numarului de copii
protejati n institutii rezidentiale de
ocrotire paralel cu cresterea numarului de copii plasati n familii
substitutive (de plasament);
x modificari ale populatiei de copii
separati de familiile lor, acordarea
unei atentii sporite prevenirii riscurilor si ncercarii mentinerii copilului
390
Ipotec imobiliar
care institutionalizarea o poate
avea asupra dezvoltarii copilului.
Consecintele negative ale sistemului
de protectie n institutii rezidentiale
asupra copilului, care a fost introdus n
1970 si care a functionat pna n 1997,
au impus reproiectarea sistemului.
Noua organizare a sistemului de protectie a copilului n dificultate la nivelul
autoritatilor administratiei publice locale are n vedere favorizarea protectiei copilului n familie sau ntr-un cadru
ct mai apropiat de modelul familial.
De aceea, vechile institutii rezidentiale
clasice au intrat ntr-un proces de
transformare n centre de plasament
si centre de primire n regim de urgenta a copilului.
Exista n prezent largi dezbateri la nivel
national si international cu privire la
protectia copilului n institutii rezidentiale de ocrotire. Sunt din ce n ce mai
multi sustinatori ai nchiderii institutiilor
rezidentiale de protectie si acordarii
unei mai mari atentii prevenirii situatiilor de risc, sustinerii si educarii familiei pentru a o face capabila sa-si ndeplineasca obligatiile fata de copil, dezvoltarii sistemului de plasament n
familie. Recent, organizatia World Vision Romania a lansat un "Apel pentru
abolirea institutionalizarii copilului" si
sustinerea formelor alternative de protectie, adresat tuturor factorilor de
decizie n domeniu. \Nina Petre[
Vezi si: copil n dificultate; abandonul
copilului; centru de plasament
Ipoteca imobiliara
I.i. este o conventie legala prin care
forma de proprietate asupra unui imobil
este transferata creditorului de catre
Ipotec imobiliar
Originea bancilor ipotecare se afla n
Prusia secolului al XVIII-lea, cnd s-a
instituit obligatiunea ipotecara de catre
o banca rurala de tip cooperatist
pentru credit ipotecar (cooperativ rural
mortgage bank), cu scopul acoperirii
necesitatii de credite pentru agricultura. Conceptul a fost transferat n
Franta n secolul al XIX-lea, cnd s-a
dezvoltat mecanismul ofertei de titluri
pe termen lung sau a unor acte de
datorie asigurate prin chiar proprietatile
ce urmau a fi achizitionate. n Germania au aparut initial, n 1862, banci
private de credit ipotecar, functiunea
originara a acestora fiind aceea de
finantare a constructiilor rezidentiale
din zonele urbane (J. Doling, 1997 p.
120-127 si VDH, 1984).
n Romnia se ntlneste prezenta
unor societati de credit funciar urban n
Bucuresti si Iasi, n 1873. Ulterior, n
1926, se autorizeaza nfiintarea si a
altor astfel de societati; acestea presupun asocierea directa si garantia
mutuala a proprietarilor urbani, care se
vor mprumuta cu ipoteca pe imobilele
lor. n 1930 se nfiinteaza "Institutul de
credit ipotecar tranzitoriu" al carui scop
va fi nlesnirea pentru debitori a
transferarii creantelor garantate cu ipoteca pe termen scurt si cu dobnda
anormala n creante pe termen lung si
cu dobnzi mai mici; peste trei ani,
obiectivul acestui institut va fi de a
acorda mprumuturi garantate cu ipoteca asupra imobilelor urbane ori rurale din Romnia.
n prezent, un pas important pentru
conturarea unui cadru legislativ destinat ipotecii imobiliare s-a realizat o
data cu aparitia legii privind nfiintarea
Agentiei Nationale pentru Locuinte
(ANL) n 1998 si cea privind creditul
Ipotec imobiliar
Se poate vorbi de o relatie directa ntre
piata ipotecara si cererea de locuinte,
creditul ipotecar pentru investitii imobiliare fiind deseori unul din aranjamentele financiare utilizate pentru stimularea sectorului de locuinte proprietate personala.
Accesibilitatea unei familii la probabil
cea mai scumpa achizitie a sa - locuinta - este n general scazuta, mai
ales daca este nevoita sa plateasca
integral pretul acestui bun. Mai mult,
dupa cum precizeaza si Doling (1997),
de-a lungul ciclului de viata al unui
individ, venitul si bunastarea acestuia
sunt deseori scazute n primele
decenii, crescnd catre vrsta mijlocie.
Sistemele de finantare a locuintelor din
diverse tari au cautat sa compenseze
aceste neajunsuri, prin dezvoltarea fie
a unor mecanisme financiare de economisire, fie a unui sistem ipotecar;
exista astfel posibilitatea unor mprumuturi ce se vor restitui n mai multi
ani. Pe lnga o "mprastiere" a costurilor locuintei pe o perioada ndelungata (reducnd costul la o parte din venitul regulat al familiei si pe care
aceasta si-l poate permite), finantarea
ipotecara permite si utilizarea locuintei
finantate ca garantie a mprumutului
(nemaifiind nevoie de o alta persoanagarant sau de garantia printr-un alt bun
de pret). Creditul ipotecar pentru investitii imobiliare avantajeaza persoanele
fizice, prin posibilitatea obtinerii unor
credite pe termen lung care sa nu
mpovareze excesiv bugetul familiei,
ipoteca imobiliara devenind astfel un
instrument de stimulare a sectorului de
locuinte proprietate personala.
Cu toate acestea, nu trebuie creata
confuzia ca dezvoltarea pietei ipotecare constituie o politica adresata n
Ipotec imobiliar
cuinte printr-un sistem de subventii comun (Balchin, 1996, p. 76). n sectorul
locuintelor sociale (social-rented sector), 70% din investitiile necesare sunt
facilitate prin ipoteci de gradul nti de
la institutii financiare private si 30%
prin ipoteci de gradul doi de la stat
(McCrone si Stephens, 1995, n
Balchin, 1996, p. 76). Desi ntr-o masura mai mica, si n sectorul nchirierilor private ipotecile sunt aranjamentul
financiar des utilizat pentru acoperirea
cheltuielilor de investitii.
Chiar n sfera locuintelor proprietate
personala, creditul ipotecar poate fi
acordat nu doar pentru cresterea dimensiunilor acestui sector (constructia), ci si pentru cheltuielile de transfer
(achizitia de locuinte din stocul existent) sau pentru cheltuieli de modernizare-consolidare a locuintelor.
n tarile central si est-europene, pe
fundalul unei inflatii destul de crescute
si al unor indicatori macroeconomici cu
performante mai reduse, piata ipotecara se dezvolta destul de anevoios.
n Polonia, desi s-a introdus asa-numitul "sistem ipotecar indexat dual"
care protejeaza prin stabilirea unor
rate la 25% din venitul debitorului, indexate cu cresterea medie a salariilor,
productia totala astfel finantata a fost
foarte scazuta si datorita competitiei
creditelor nalt subventionate acordate
de Banca de Stat pentru Economii a
Poloniei (Economic Commission for
Europe, 1998). Chiar si n conditiile
acestui nou sistem, dobnzile la ipotecile pe termen lung sunt mari, excluznd majoritatea populatiei; pe termen
lung nsa, se asteapta ca marea parte
a celor cu venituri medii sa fie eligibili
pentru creditele ipotecare.
Ipotec imobiliar
Efectele asociate ipotecii imobiliare s-ar
putea gasi pe termen lung si la nivel de
patternuri de cheltuieli familiale sau la
nivelul mobilitatii fortei de munca.
Baudrillard (1996, p. 104) vorbeste
despre un alt fel de efect asociat aparitiei creditului n general, si anume:
"precesiunea consumului - o noua etica". n timp ce pna nu de mult obiectele dobndite materializau o munca
depusa si erau rezultatul unui lung
efort de economisire, n zilele noastre,
obiectele apar nainte de a fi cstigate,
anticipnd suma de eforturi si de
munca pe care o reprezinta; ca sa spunem asa, consumul precede productia.
n felul acesta, ele exercita o constrngere: sunt cumva suspendate
deasupra noastra, iar noi trebuie sa le
platim (Baudrillard, 1996, p. 104). Este
de presupus ca o familie constrnsa
de o ipoteca imobiliara si va modifica
ntregul comportament de cheltuire a
bugetului familial pentru a face fata ratelor lunare necesare rambursarii datoriei pe care o are; n acelasi timp, va
ncerca pastrarea locului de munca
printr-un comportament pozitiv (cresterea performantelor, inventivitate, chiar
n unele cazuri, prin reducerea com
397
mbtrnire demografic
mbatrnire demografica
Conceptul de .d. (engl., ageing of population, fr., vieillissement de la population) desemneaza acel proces demografic care consta n cresterea
ponderii populatiei vrstnice, respectiv
n scaderea proportiei populatiei tinere; de obicei, proportia populatiei
adulte ramne vreme ndelungata neschimbata. Este un proces caracteristic tuturor populatiilor din tarile dezvoltate, asociat unei anumite faze a
tranzitiei demografice. n mare, acest
proces se datoreaza scaderii fecunditatii si cresterii sperantei de viata,
efecte directe ale cresterii bunastarii
sociale n special dupa cel de-al doilea razboi mondial: cresterea calitatii
vietii, diversificarea si cresterea calitatii serviciilor medicale, mbunatatirea serviciilor sociale adresate vrstnicilor, schimbarea semnificatiei copilului dintr-un bun individual ntr-un bun
social etc. O consecinta directa a
acestui proces este deteriorarea
raportului dintre populatia activa si cea
inactiva, avnd un impact deosebit
asupra sustenabilitatii anumitor tipuri
de politici sociale, n special n
domeniul asigurarilor sociale. Acest
raport se masoara prin raportul de
dependenta (engl., dependency ratio,
fr., rapport de dpendance), indice
care exprima numarul de tineri si
ncredintare n vederea
adoptiei
Hotarre data de autoritatile competente de ncredintare spre crestere si
educare a unui copil ce urmeaza a fi
adoptat n familia adoptiva, nainte ca
procedura legala de adoptie sa fie
ncheiata. n cazul n care conditiile
prevazute de lege cu privire la situatia
copilului (consimtamntul parintilor pentru
adoptie sau hotarre judecatoreasca
definitiva de abandon, consimtamntul
copilului care a mplinit 10 ani) si la familia
adoptiva (existenta atestatului de familie
adoptiva,
consimtamntul
familiei
adoptive) sunt ndeplinite si Comisia
pentru Protectia Copilului si-a dat avizul
cu privire la adoptie, aceasta poate hotar
ncredintarea copilului n vederea adoptiei
unei persoane sau familii. Comisia pentru
Protectia Copilului poate ncredinta copilul
n vederea adoptiei si unei persoane sau
familii care nu are cetatenie romna, dar
care are resedinta pe teritoriul statului romn de cel putin 6 luni. ncredintarea
copilului n vederea adoptiei dureaza
mimimum 3 luni. Perioada pentru care un
copil este ncredintat se stabileste de
catre Comisia pentru Protectia Copilului n
momentul
emiterii
hotarrii
de
ncredintare n vederea adoptiei. Pe toata
perioada ncredintarii n vederea adoptiei,
serviciul public specializat pentru protectia
398
ngrijirea n comunitate
copilului supravegheaza evolutia copilului
n familia de ncredintare. \Nina Petre[
Vezi si: abandonul copilului; copil n
dificultate; familie adoptiva; adoptie
ngrijirea n comunitate
Dezvoltarea acestei orientari a avut ca
punct de plecare constientizarea proceselor negative care au loc n institutiile de tip rezidential, care se refera la anumite simptome (incluznd
apatia, retragerea, reducerea motivatiei), ca efecte ale depersonalizarii determinate de tratamentul nediferentiat,
de caracterul de rutina al activitatilor si
de lipsa oportunitatilor de asumare a
unor roluri asemanatoare celor existente la nivelul comunitatii. Multa vreme, cei care acordau ngrijire de tip informal au fost neglijati n planificarea si
furnizarea serviciilor, iar beneficiarii si
furnizorii ngrijirii erau perceputi ca fiind
diferiti, cu obiective, aspiratii, deprinderi specifice.
ngrijirea n comunitate are sensul asigurarii sprijinului si serviciilor de care
au nevoie persoanele afectate de diferite probleme (mbatrnire, boli mintale, deficiente fizice, senzoriale) pentru a deveni apte sa traiasca ntr-un
mod ct mai independent posibil n
propriile lor locuinte, ori n mediul
"obisnuit" al comunitatii.
Termenul "comunitate" se refera nu
numai la grupurile umane care mpartasesc o identitate comuna, ci, ntr-un
sens mai larg, la orice tip de rezidenta,
de colectivitate, unde oamenii locuiesc
mpreuna cu familia sau prietenii. O
comunitate consta astfel ntr-un ansamblu de persoane aflate n interactiune sociala n interiorul unei zone
nvmnt alternativ
piat de cel al celorlalti membri ai comunitatii;
- tendinta de individualizare a serviciilor furnizate persoanelor cu dificultati, n raport cu nevoile lor speciale;
- implicarea ntregii comunitati n procesul de ngrijire, ceea ce determina o mai buna acceptare a persoanelor care beneficiaza de ngrijire,
evitarea etichetarii si stigmatizarii;
- promovarea activitatilor unor echipe
complexe, interdisciplinare, care
orienteaza si acorda suport pe
parcursul procesului de ngrijire.
Desi aceasta abordare este de cea mai
mare actualitate, ea nu este lipsita de
anumite limite: dificultati privind
structurarea si planificarea activitatilor
retelelor de servicii, competitia dintre
specialisti, caracterul birocratic al activitatii serviciilor complexe si, nu n
ultimul rnd, o anumita rezistenta a
comunitatii (de pilda, protestul locuitorilor dintr-o anumita zona fata de proiectele de amplasare a unor locuinte
colective sau individuale destinate
persoanelor cu handicap, pe motivul
ca, din aceasta cauza, pretul locuintelor din acea zona ar putea scadea n
mod semnificativ).
Pentru ca persoanele care beneficiaza
de ngrijire sa-si realizeze drepturile de
cetateni, este necesar ca ntreaga
comunitate sa fie implicata. \Livius
Manea[
Vezi si dezinstitutionalizare;
normalizare; protectia sociala a
persoanelor cu handicap
Bibliografie selectiva: Bornat et al.
(1993), Jack (1998)
nvatamnt alternativ
Concept mai degraba vag, utilizat
pentru a acoperi o sfera larga de moduri de a furniza educatie, definite n
antiteza cu nvatamntul public conventional, de care se disting prin tipul
de management si/sau proprietate, filosofie educationala, programa si metode pedagogice.
Sensul cel mai comun vizeaza specificul pedagogic al scolilor alternative
si focalizarea pe nevoile copilului si
optiunile sale sau ale parintilor. Exemplele clasice sunt scolile Waldorf,
Montessori, dar si scolile autoadministrate de catre comunitatile locale.
Filosofia scolilor Waldorf (dezvoltata de
Rudolf Steiner la nceputul secolului)
se bazeaza pe antroposofie, postulnd
ca indivizii se pot dezvolta doar daca
sunt motivati prin antrenament spiritual. Scolile Waldorf opteaza asadar
pentru crearea initiala a unei motivatii
spirituale, amnnd nvatarea scrisului
si cititului si respingnd utilizarea n
nvatare a tehnologiilor avansate,
precum computerele si televiziunea,
privite ca elemente perturbatoare ale
dezvoltarii creativitatii, imaginatiei si
interesului intelectual pentru educatie.
Practica Waldorf recomanda mentinerea acelorasi clase de elevi avnd
un cadru didactic care sa predea
majoritatea disciplinelor, de la gradinita
pna la sfrsitul nvatamntului
obligatoriu. Aceasta determina dezvoltarea unor legaturi puternice ntre copii
si ntre copii si nvatator, educatia desfasurndu-se astfel ntr-un mediu ct
mai familiar, dezinhibator.
Criticii sistemului Waldorf ataca rigiditatea tehnicilor utilizate (copiii executa
toti aceleasi exercitii, n acelasi timp),
400
nvatamntul deschis
si la distanta
nvatamntul deschis si la distanta
constituie o sintagma care defineste o
gama ntreaga de activitati educationale formale, dar neconventionale,
caracterizate prin flexibilitate ridicata si
proiectate astfel nct sa diminueze
inegalitatea de acces la educatie.
nvatamntul deschis este un termen
mai degraba vag, referindu-se la forme
educationale menite a depasi constrngerile care fac ca nvatamntul n special cel tertiar si secundar - sa fie
mai greu accesibil indivizilor care
provin din zone izolate sau din grupuri
marginale sau defavorizate. Definitiile
nvatamntului deschis se concentreaza ndeosebi pe constrngerile pe
401
nvmntul particular
tice din zonele slab dezvoltate (Perraton, 2000, p. 3). nvatamntul deschis
a aparut si s-a dezvoltat simultan cu
educatia la distanta, utiliznd adeseori
tehnici ale acesteia. Primele manifestari ale educatiei deschise au fost universitatile populare (deschise), aparute
ca reactie la cererea de educatie a
adultilor si la nevoia de a asigura accesul n nvatamntul superior si pentru indivizii provenind din familii sarace
n capital educational (n general, copiii
din astfel de familii au o probabilitate
mai mica de a urma nvatamntul superior dect cei ai caror parinti au
urmat liceul sau au absolvit o facultate). nvatamntul deschis si la distanta vine n sprijinul acestora, prin diminuarea costurilor de oportunitate ale
educatiei, dar si prin adecvarea continutului educatiei la cerintele exprese
ale cursantilor (includerea n curriculum a cunostintelor cu aplicabilitate directa n activitatea curenta a acestora).
Ulterior, nvatamntul deschis si la distanta a nceput sa fie utilizat si n
nvatamntul secundar si chiar n educatia primara.
Cele doua forme de educatie (deschisa
si la distanta) sunt similare prin
flexibilitatea lor deosebita, prin obiectivele comune, dar si prin utilizarea
unor tehnici similare de nvatare, astfel
ca, de regula, sunt referite mpreuna,
prin sintagma de nvatamnt deschis si
la distanta.
Criticii metodei insista pe ineficacitatea educationala, punnd n discutie
calitatea redusa a nvatarii, lipsa de
adecvare a continutului si controlul redus asupra cunostintelor reale dobndite de cursanti. Datele empirice existente nu sustin o astfel de ipoteza, nsa
nici nu o contrazic (vezi Perraton,
nvatamntul particular
nvatamntul particular a devenit n
prezent expresia curenta pentru ceea
403
nvmntul particular
ce nu este nvatamnt de stat ori public, desi, de fapt, aceasta denumire
acopera situatii deosebit de variate de
la un stat la altul.
n tarile membre ale Comunitatii Europene, sectorul strict "particular" - organizat, finantat si controlat n ntregime
de persoane sau organisme particulare
- att ct este prezent, este totusi extrem de limitat. n paralel, s-a dezvoltat
un alt sector, care, desi nu este de
stat, nu poate fi definit ca fiind particular, avnd n vedere legaturile sale
cu statul n domeniul finantarii si controlului, cunoscut si sub numele de
"sector nonpublic".
Sectorul "nonpublic" cuprinde astfel
mai multe categorii de scoli religioase
sau laice, scoli ce practica metode de
nvatamnt alternative, scoli ce constituie un "substituent" sau un "echivalent" al scolilor de stat si scoli ce-si
desfasoara activitatea pe baza de contract ncheiat cu autoritatile (Brzea,
1996, p. 5-7).
nvatamntul particular reprezinta unul
dintre cele mai importante servicii, furnizate n special sub forma nonprofit n
tarile dezvoltate. Daca luam ca exemplu Japonia, n aceasta tara, 75%
dintre universitati sunt nonprofit, iar n
cazul Statelor Unite, proportia acestora
depaseste jumatate din numarul total
de facultati si colegii.
Teoriile care au ncercat sa explice
aparitia si dezvoltarea nvatamntului
superior particular pleaca de la premise diferite, reflectnd schimbarile succesive survenite n perceptia acestui
fenomen.
John Naisbitt, specialist n prognoza
sociala, aprecia ca una dintre cele
zece directii care au schimbat viata
nvmntul particular
De exemplu, n tarile n care exista o
mare uniformitate din punct de vedere
religios si lingvistic, asa cum se ntmpla n cazul Suediei, sectorul public
reuseste sa satisfaca cererea de educatie din partea populatiei. O situatie
aparte ntlnim n Olanda, tara n care
exista puternice clivaje ntre catolici si
calvinisti. Aceste doua grupuri religioase au reusit sa-si nfiinteze o serie
de scoli private, care primesc si subventii publice. Clivaje lingvistice si religioase similare ntlnim si n Belgia.
n Israel, cele mai multe scoli private
sunt conduse de si pentru evreii ortodocsi, care sunt nemultumiti de scolile
publice laice.
n India, scolile private si colegiile sunt
adesea diferentiate prin limba de predare, asociata cu regiunea de origine,
religie (musulmani, parsi - adepti ai lui
Zoroastru - si credinciosi sikh) sau casta.
nvatamntul particular a cunoscut, de
asemenea, o crestere impresionanta
ncepnd cu anii 80 n statele Asiei si
Africii, dar mai ales n America Latina,
unde scolile au o puternica afiliere religioasa (James, Rose-Ackerman, 1989,
p. 403-405). n prezent, China are
peste 800 de institutii private de nvatamnt superior, iar n Brazilia aproape
60% din totalul de studenti nvata n
sectorul particular.
n statele Comunitatii Europene, factorii care au o influenta majora n dezvoltarea sectorului de nvatamnt particular se regasesc n cuprinsul unui
cadru legislativ general, adoptat de
catre statele membre. Acest cadru
prevede (nvatamntul particular: forme si conditii n statele membre ale
Comunitatii Europene, p. 7):
nvmntul particular
detene si, respectiv, la Inspectoratul
Scolar al Municipiului Bucuresti;
Unitati de nvatamnt
Elevi
Numar
Numar
nv. public
15.701
99,76
3.451.193
nv. privat
18
0,11
2.784
0,08
nv. cooperatist
21
0,13
11.132
0,32
15.740
100,00
3.456.109
100,00
Total
%
99,60
nvatamnt
prescolar
nvatamnt
obligatoriu
353
87
22
Sursa: Buletin informativ al MEN, nr. 2 / 2000.
nvatamnt
liceal
nvatamnt
postliceal
21
223
nvmntul particular
Statutul juridic al institutiilor particulare
de nvatamnt superior este caracterizat prin numeroase ambiguitati.
Unele tari (Finlanda, Bulgaria) nu dispun de prevederi legale privind functionarea lor (Bulgaria intentioneaza legiferarea lor), altele conditioneaza functionarea lor de conformarea la standardele din institutiile publice (Federatia Rusa). n Lituania, nfiintarea institutiilor particulare de nvatamnt superior este conditionata de obtinerea
unei autorizatii de functionare din partea guvernului, neexistnd o lege speciala a functionarii acestui tip de institutii. Pentru moment, doar Romnia
dispune de o reglementare legala
speciala privind organizarea si functionarea institutiilor particulare (Ioan
Mihailescu, 1997, p. 20-23).
n Romnia, aparitia institutiilor particulare de nvatamnt superior a constituit unul dintre factorii determinanti n
introducerea noului sistem de evaluare
academica si acreditare, menit sa stabileasca nivelul calitatii serviciilor academice oferite studentilor.
Tot n cazul Romniei, finantarea institutiilor particulare de nvatamnt superior se face exclusiv din taxele de
studii, platite de studenti. Acest fapt,
corelat cu absenta unei proceduri clare
de urmarire a evaluarii modului de
folosire a fondurilor care constituie patrimoniul facultatilor particulare, a provocat numeroase suspiciuni cu privire
la calitatea serviciilor academice oferite
studentilor.
Pna la aparitia Legii nr. 88/1993
privind acreditarea institutiilor de nvatamnt superior si recunoasterea diplomelor, era greu de spus carui sector i
apartineau institutiile particulare de nvatamnt superior, datorita faptului ca
acestea au aparut att sub forma fundatiilor culturale si a asociatiilor de binefacere, care functionau pe principiul
nonprofit, n conformitate cu Legea nr.
21/1924, ct si sub forma societatilor
comerciale, n baza Legii nr. 35/1990.
Diversitatea formelor juridice pe care
aceste institutii le-au adoptat a generat
ambiguitate, datorita plasarii lor att n
sectorul nonprofit, ct si n cel profit.
Ambiguitatea a fost nlaturata, n plan
legislativ, o data cu aparitia dispozitiei
articolului 2 din Legea nr. 88/1993,
conform caruia "institutiile de nvatamnt superior functioneaza pe principiul nonprofit" (I. Mihailescu, 1996, p.
11). Punerea n practica a acestei
dispozitii a avut loc ncepnd din anul
1994, cnd majoritatea institutiilor particulare de nvatamnt superior care
functionau ca societati comerciale si-au
transferat patrimoniul unor fundatii,
transformndu-se n unitati nonprofit si
reusind astfel sa se adapteze prevederilor legale.
Spre deosebire de celelalte organizatii
nonprofit romnesti, a caror functionare este conditionata de obtinerea unei
autorizatii eliberate de ministerul n
sfera caruia se nscrie activitatea lor,
institutiile particulare de nvatamnt
superior functioneaza n baza unei
autorizatii provizorii, iar ulterior n baza
acreditarii conferite de catre Consiliul
National de Evaluare Academica si
Acreditare, organism academic independent, numit de Parlament.
Constituirea si desfiintarea institutiilor
de nvatamnt superior se face prin
lege, de catre parlament, la propunerea guvernului si cu avizul Ministerului
Educatiei Nationale. Procedura guvernamentala si parlamentara se declanseaza numai pe baza recomandarilor
407
nvmntul particular
Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare. Facultatile se
nfiinteaza si se desfiinteaza prin hotarre de guvern.
n iulie 1999, Legea nr. 88 din 1993 a
fost modificata si completata prin
Legea nr. 144/1999. Noua lege prevede ca "mpreuna cu comisiile din subordine, Consiliul National de Evaluare
Academica si Acreditare ntocmeste un
raport de evaluare, n baza caruia
guvernul initiaza proiectul de lege privind nfiintarea institutiei de nvatamnt
superior cu facultatile, colegiile si specializarile propuse spre acreditare"
(Legea nr. 144/1999).
Conform Legii nr. 88/1993, procedura
de acreditare cuprinde doua faze:
a) obtinerea autorizatiei de functionare
provizorie, care confera dreptul institutiilor sa organizeze examene de
admitere, sa angajeze personal didactic si auxiliar si sa desfasoare
activitati educationale si de cercetare;
b) acreditarea, care confera institutiilor
de nvatamnt superior dreptul de a
'92/'93
85.000
'93/'94
'94/'95
110.880 114.500
'95/'96
'96/'97
85.305
93.343
'97/'98
'98/'99
110.715 130.054
adaptare la cerintele pietei. Astfel, oferta acestor universitati a vizat n principal domeniile economic, juridic, universitar si medical (vezi figura).
Faptul ca cerintele pietei muncii pe un
interval de patru sau sase ani se pot
schimba radical constituie o problema
pentru candidatii care opteaza pentru
un profil sau altul, ncercnd sa-si an408
nvmntul particular
ticipeze succesul viitor n functie de
alternativele prezente. Acest inconvenient nu vizeaza nsa numai sectorul
privat al nvatamntului superior, deoarece si absolventii sectorului public sunt
amenintati de acelasi pericol, n absenta
verigii de legatura dintre cerintele piatei
muncii si sectorul educational.
Autorii unui studiu recent, realizat n
1997 (Rotariu et al., 1997), avansau
ipoteza ca "proliferarea extraordinara a
nvatamntului privat se datoreaza
unor factori cu actiune favorizanta",
ntre care mentionau:
1. efectivul redus de studenti n
Romnia comunista, care a facut sa
se cumuleze un numar mare de
tineri, din mai multe generatii, ale
caror aspiratii de a urma o facultate
de stat nu au fost ndeplinite;
2. incapacitatea nvatamntului de stat
de a prelua imediat cea mai mare
42714
40640
20928
3336
312
1430
tehnic
agricol
1355
economic
juridic
medical
universitar
artistic
nvmntul particular
ncetatenit ideea de universitate ca
unitate prestatoare de servicii.
Este surprinzator faptul ca acceptarea
institutiilor de nvatamnt superior particular s-a produs, ntr-o anumita masura, datorita imaginii pe care opinia
publica si-o formase fata de universitatea traditionala (de stat) si datorita
ncrederii mari n aceasta institutie.
Preluarea titulaturii de universitate, copierea "la indigo" a structurii de organizare, a tipului de cursuri oferite,
tinute n marea majoritate a cazurilor
de profesori de la universitatile de stat
- pe scurt, mimetismul la nivelul
structurii de organizare cu institutiile de
stat - au constituit cteva dintre miturile
institutionalizate n societatea romneasca sub forma de capital al ncrederii populatiei n institutiile de nvatamnt superior.
n privinta finantarii nvatamntului superior particular, legislatia prevede ca,
pe lnga taxele platite de studenti, institutiile particulare de nvatamnt superior pot beneficia de sponsorizari, n
conformitate cu Legea sponsorizarii din
1994, si pot concura alaturi de universitatile de stat pentru obtinerea de
fonduri de cercetare, fonduri de dezvoltare si burse alocate de stat pentru
programe postgraduale.
Din nefericire, "cercetarea stiintifica n
universitatile private este nesubstantiala sau inexistenta", deci fondurile de
cercetare sunt nca imposibil de obtinut
pentru universitatile particulare, mai
ales n conditiile n care Romnia intentioneaza sa utilizeze criterii de performanta n deciziile de finantare a programelor educationale si de cercetare:
"se manifesta o tendinta, nca incipienta, de ierarhizare a institutiilor de nvatamnt superior, n raport cu anu-
410
Justiie social
J
Justitie distributiva
Se refera la corectitudinea rezultatelor
(re)distributive n ceea ce priveste
bunastarea indivizilor. n functie de
modelul de justitie sociala adoptat si
de modul de operationalizare a
bunastarii, j.d. poate fi concretizata
prin
deziderate
de
egalitate
(perspective
colectiviste),
de
favorizare a celor mai defavorizati ntro societate (rawlsianismul), de optimizare a bunastarii sociale n termeni
Pareto (utilitarismul) sau, la limita, prin
noninterventionism total n economie
(libertarianismul).
\Luana M. Pop[
Vezi si: justitie sociala
Justitie procedurala
n domeniul politicilor sociale, j.p. se
refera la modul n care statul,
respectiv
administratia
publica
operationalizeaza
principiile
redistributive statuate ntr-un cadru
legislativ,
n
vederea
obtinerii
rezultatelor redistributive scontate, si
aplica - n mod corect, i.e. uniform regulile obtinute n urma acestei
operationalizari. n functie de tipul de
alocare ce sta la baza redistributiei universal,
discretionar
sau
personalizat - j.p. se asociaza cu
tratarea egala a tuturor indivizilor (n
cazul
beneficiilor
universalistcategoriale),
tratarea
tuturor
indivizilor n functie de circumstantele
specifice n care se afla, n baza unor
criterii considerate a fi relevante si
Justitie sociala
Utilizarea termenului de j.s. corespunde diferitelor reprezentari asupra
justitiei distributive, spre deosebire
de justitia procedurala. Este ceea ce
Rothstein (1998) numeste teoria
normativa asupra statului, care
raspunde la ntrebarea: ce ar trebui
sa faca statul? Teoria empirica, spre
deosebire de cea normativa, se
axeaza pe modul n care statul ar
trebui sa procedeze, pentru a face
ceea ce ar trebui sa faca.
Un model de j.s. reflecta modul n
care anumite resurse sociale - venit,
bunuri, servicii, bunastarea n
general, libertatea sau drepturile trebuie (re)distribuite n societate
pentru a obtine configuratia sociala
"corecta". Mai concret, j.s. presupune
o
distribuire
proportionala
a
bunastarii (sau a altor resurse
sociale considerate a fi relevante
pentru bunastarea individului) n
raport cu un anumit criteriu
considerat relevant, adecvat sau
legitim. Criteriile cele mai frecvent
utilizate sunt statusul, munca,
libertatea, drepturile, meritele, nevoia
(Spicker, 1998, p. 135).
La ntrebarea "care este rolul j.s.?"
John Rawls, filosoful contemporan
411
Justiie social
care a reusit, la nceputul anilor 70,
sa aduca n atentia comunitatii
stiintifice conceptul de j.s., raspunde:
Justitia este prima virtute a
institutiilor sociale, asa cum adevarul
este pentru sistemele de gndire. O
teorie, orict de eleganta si
economica este, trebuie rejectata
sau
revizuita
daca
nu
este
adevarata; n mod analog, legile si
institutiile, indiferent ct de eficiente
si bine structurate, trebuie reformate
sau desfiintate daca sunt injuste
(Rawls, 1976, p. 3).
ntre j.s. si bunastare sociala exista o
legatura puternica, att timp ct realizarea unui model sau deziderat de
justitie sociala implica redistribuirea
resurselor, i.e. mpartirea beneficilor
si obligatiilor n cadrul unei cooperari
sociale. O legatura, de asemenea,
foarte importanta poate fi considerata
si cea ntre j.s. si libertate si drepturi,
pe de-o parte, egalitate, pe de alta
parte. Unii autori considera ca
libertatea si orice forma redistributiva
sunt incompatibile (e.g., Nozick). Alti
autori considera ca redistribuirea
resurselor ntr-o societate, pentru a fi
justa, trebuie sa aiba la baza n
primul rnd respectarea libertatii
individuale (e.g., Rawls). Utilitaristii
considera ca redistribuirea poate fi
justa numai n masura n care ea nu
afecteaza eficienta economica. Egalitaristii considera ca primordiala este
egalitatea, iar redistribuirea resurselor contribuie la realizarea j.s. numai
n masura n care creste egalitatea
distributiva,
i.e.
egalitatea
rezultatelor; aceasta crestere a
egalitatii, considera acestia, nu se
poate realiza dect distribuind n
functie de nevoi.
Ce resurse sociale ar trebui redistribuite, conform cu aceste optiuni de
j.s., este o problema foarte
Justiie social
bunastarea. Adeptii dreptului natural
si ntemeiaza argumentul pe o
valoare morala: dreptul natural al
individului la cele trei valori
fundamentale.
Libertarienii moderni, ca Milton
Friedman si Friedrich A. Hayek, apeleaza la argumentele utilitarismului
(Adam Smith, Jeremy Bentham,
John Stuart Mill) de natura
"empirica": orice interventie a statului
n procesul distributiv duce la
scaderea eficientei pietei si deci si a
bunastarii
sociale.
Bunastarea
sociala este considerata a putea fi
crescuta exclusiv pe baza mecanismelor economiei de piata. J.s., din
perspectiva libertarienilor empirici, nu
exista, acest concept, o data
propulsat n cadrul societatii, nu
poate dect sa ameninte libertatea
individuala. Iar daca j.s. exista, atunci
ea se reduce la cele trei valori
majore, ce trebuie sa reprezinte
scopuri n sine pentru societate:
libertatea individuala, proprietatea si
economia de piata.
Pentru Friedrich Hayek (1960), rezultatele sau efectele distributive ale
economiei de piata nu pot fi juste sau
injuste; ele pot fi rele sau bune, n
functie de cine pierde si cine cstiga.
Pentru ca o circumstanta sa poata fi
considerata justa sau nu, ea trebuie
sa fie cauzata de actiunea, respectiv
lipsa de actiune a unei persoane,
deci a cuiva care sa fie responsabil
pentru producerea acesteia. Piata
libera nsa este o forta impersonala,
similara cu fortele naturale, si ca
atare ea nu poate produce justitie
sau injustitie.
Pentru acestia, statul are un rol
foarte limitat, n termenii lui Adam
Smith (1776, The Wealth of Nations),
"cea
mai
buna
politica
guvernamentala este cea care
guverneaza ct mai putin". Rolul
statului, din aceasta perspectiva, se
reduce deci la acela al unui "gardian"
Justiie social
primordialitatea primului principiu n
raport cu al doilea, pe de-o parte, si
primordialitatea punctului (b) n
raport cu punctul (a), n cadrul celui
de-al doilea principiu, pe de alta
parte.
Colectivistii pun n prim plan egalitatea, nteleasa n sensul cel mai
comprehensiv, ca egalitate de
rezultat. Att socialistii, ct si
marxistii considera ca redistributia
este absolut necesara ntr-o societate
pentru a realiza dezideratele j.s. Pe
lnga egalitate, libertatea si fraternitatea, i.e. solidaritatea sociala constituie premisele unei societati juste.
Criteriul redistributiv pentru acestia
este nevoia: egalitatea poate fi realizata distribuind fiecaruia dupa nevoi.
Care este rolul statului n realizarea
acestor deziderate este o problema
controversata. Socialistii fabianisti
(vezi Tawney, 1931; Crosland, 1954;
Titmuss, 1968) considera ca aceste
obiective se pot realiza si n conditiile
existentei unei economii de piata, iar
interventia
statului
este
fundamentala. Din punctul acestora
de vedere, statul bunastarii este
esential
pentru
realizare
j.s.
Marxistii, pe de alta parte, considera
ca j.s. nu se poate realiza n
prezenta unei economii de piata; singura modalitate de interventie
efectiva este schimbarea regimului
economic,
ntr-o
economie
planificata, de tip socialist.
Sa rezumam, ca o concluzie
generala, rolul pe care aceste
paradigme l atribuie statului n
realizarea j.s. Libertarienii adepti ai
dreptului natural rejecteaza complet
necesitatea existentei statului, n
timp
ce
libertarienii
empirici
considera ca statul trebuie sa fi mai
degraba un stat-gardian, minimalist
n functiile pe care le preia n general
Legea sracilor
L
Legea saracilor (Poor Law)
Vezi statul bunastarii
Legitimitate
Legitimitatea reprezinta "capacitatea
sistemului [politic] de a genera si mentine credinta ca institutiile politice existente sunt cele mai potrivite pentru societate" (Lipset, 1960, p. 77). Conform
lui Lipset, legitimitatea este evaluativa,
deoarece "grupurile privesc sistemul
politic ca fiind legitim sau nelegitim n
functie de felul n care valorile sistemului se potrivesc cu valorile proprii"
(p. 77). Pornind de la raportul n care
se afla conceptul de legitimitate si cel
de valoare, se poate enunta o definitie
alternativa pentru notiunea de legitimitate. Astfel, conceptul de legitimitate se
refera "la corespondenta dintre o forma
de organizare, o optiune politica, pe de
o parte, si experienta, valorile, conceptiile, filosofiile colectivitatii, pe de alta
parte" (Zamfir, 1997, p. 75). Zamfir
arata ca "exista o legitimitate actuala,
cea a optiunilor politice facute si practicate", precum si o legitimitate potentiala - "cea a unor optiuni posibile n
fata carora se afla o colectivitate"
(1997, p. 75-76).
Analiza conceptului de legitimitate nu
poate fi redusa doar la analiza optiunilor valorice ale colectivitatii. Dupa
Legitimitate
grupuri pot sa utilizeze criterii normative diferite ntr-un anumit moment de
timp, iar criteriile folosite pot sa varieze
n timp pentru acelasi grup.
Pornind de la sursele de legitimare,
Weber (1968) identifica trei tipuri de
legitimitate a autoritatii: cea bazata pe
traditie (pe puterea normelor si cutumelor traditionale), cea bazata pe
charisma unui lider (pe trasaturile de
exceptie ale acestuia) si cea fundamentata rational (pe credinta n validitatea unui pattern de reguli normative).
n forma sa pura, autoritatea legitimata
prin charisma nu poate sa existe dect
n cadrul proceselor de organizare si
transformare sociala, nefiind stabila
pentru o perioada lunga de timp. n
timp, ea se transforma n autoritate
traditionala sau n autoritate legitimata
rational sau ntr-o combinatie a acestora doua.
O serie de autori s-au centrat n ultimele decenii pe studiul crizei de
legitimitate a sistemului politic capitalist. Pot fi distinse doua tipuri de abordari ale acestei crize. O prima abordare identifica drept cauze ale crizei o
serie de elemente care tin de cultura
moderna. Pentru Schaar (1981), toate
statele moderne se ndreapta spre o
criza de legitimitate, aceasta criza fiind
"o functie a anumitor orientari definitorii
ale modernitatii", cum ar fi rationalitatea, cultura eficientei si puterii, relativismul etic, egalitarismul (p. 17).
Astfel, "gndirea moderna, care a atins
acum dezvoltarea deplina, se ntoarce
asupra ei nsesi si submineaza principiile care stau la baza ordinii sustinute si a obedientei n societatea moderna" (p. 17).
Cel de-al doilea tip de abordare pune
accentul pe rolul performantelor pe
Liberalismul
Liberalismul, ca ideologie, afirma libertatea ca valoare fundamentala si
proprietatea drept garant al acesteia.
Proprietatea si piata libera sunt factorii
care asigura bunastarea individuala,
inclusiv prin beneficii ocupationale negociate. Statului i revine un rol minimal
att economic, ct si social. Piata
libera se autoechilibreaza si determina
socialul. Un sistem de impozite ridicate
este considerat distructiv, prin ineficienta cheltuielilor publice (etichetate
drept neproductive), prin diminuarea
motivatiei muncii si prin cresterea
Liberalismul
loasa, iar explicatia rezida ntr-o varietate de factori. ntre altele, cel mai puternic factor pare a tine de istoria relatiilor de putere din societate: la nceputul secolului XIX, statul reprezenta
nca interesele si puterea aristocratiei,
fiind perceput de teoreticienii burghezi
(liberali) drept "corupt" n ceea ce
priveste serviciul civil si dreptul la vot.
Universalizarea dreptului la vot aduce
cu sine ascensiunea doctrinei liberale
si cresterea puterii burgheziei comerciale si industriale. n consecinta, statul
nu mai e privit ca o amenintare la
libertatea individuala, ci ca o expresie
a vointei societatii.
Neoliberalismul apare ca forta politica
n anii '70 si dobndeste putere n
unele tari vest-europene n anii '70-'80,
ca urmare ca crizei economice globale
de dupa 1973 si a cresterii rapide a
nivelului cheltuielilor sociale n anii '60,
arata George si Wilding (1994). La
baza constructiei noii doctrine liberale
au stat scrierile lui Hayek si Friedman.
Desi urmeaza linia liberalismului clasic,
n ceea ce priveste atitudinea fata de
economie si implicarea statului n economie si societate, neoliberalismul
pune accentul pe individualismul social, principiu conform caruia binele individual trebuie vazut ca fiind legat de
binele ntregii comunitati. Viziunea atomica asupra individualismului promovata de liberalismul clasic este respinsa, fiind "considerata ca naiva din
punct de vedere moral si sociologic"
(Vincent, 1995, p. 30).
Adeptii noii drepte considera ca efectele n plan social ale industrializarii nu
trebuie lasate n grija individului exclusiv. Saracia, somajul, bolile nu reprezinta doar o problema a individului
singular, ci sunt probleme sociale co-
mune, iar rezolvarea acestora depaseste capacitatile individuale. Desi accepta o forma minima de redistribuire a
bunastarii n cadrul societatii (Vincent,
1995), neoliberalii subliniaza necesitatea accentuarii nu numai a drepturilor
individuale, ci si a responsabilitatilor pe
care le au cetatenii. Astfel, adeptii
acestei orientari considera ca indivizii
trebuie ajutati sa se ajute singuri. De
exemplu, principalul mecanism n combaterea saraciei nu trebuie sa fie furnizarea de venituri pentru cei aflati sub
pragul saraciei, ci ncurajarea lor sa
munceasca, sa cstige mai mult, astfel
reusind sa iasa din saracie si din cultura dependentei fata de stat. n plus,
neoliberalismul sustine existenta unui
sistem de asistenta sociala bazat pe
testarea mijloacelor.
n domeniul serviciilor medicale, adeptii
acestei orientari sustin existenta serviciilor de ngrijire a sanatatii de tip
privat, dublate de scheme private obligatorii de asigurari de sanatate. Acelasi principiu al schemelor de asigurare
private este preferat si n cazul pensiilor, statului revenindu-i doar un rol
foarte redus n cadrul aranjamentelor
privitoare la pensii.
n domeniul educatiei, neoliberalismul
da prioritate rationalitatii alegerii publice, insistnd pentru cresterea responsabilitatii parintilor n optiunea pentru
forma de nvatamnt considerata a fi
cea mai adecvata pentru copii. Este
stimulata dezvoltarea scolilor autoadministrate, marketizarea si privatizarea
serviciilor educationale.
Si n domeniul locuirii liberalismul promoveaza interventia minimala a statului. Optiunea implica o preocupare scazuta pentru furnizarea de locuinte sociale. n plus, sunt promovate tacit po419
Lipsa de locuin
litici de segregare rezidentiala. \Malina Voicu & Bogdan Voicu[
Vezi si: ideologie; critici la adresa
statului
bunastarii;
socialdemocratia
Bibliografie selectiva: Vicent (1995);
Wilding si George (1994); Gray (1998)
Lipsa de locuinta
(homelessness)
Situatie n care se regasesc anumite
persoane care nu au acces normal
legal la o locuire personala adecvata,
att din motive dependente, ct si independente de vointa lor, care nu au
o locuinta fixa/stabila (un domiciliu
permanent) si care sunt n nevoie si
n cautarea unei locuinte permanente.
Fara locuinta sunt considerati toti
aceia care sunt n imposibilitatea de a
mentine, ntretine si trai ntr-o locuinta
adecvata din propriile lor resurse si
cei incapabili sa aiba o locuinta
personala n lipsa ajutorului comunitatii locale (Avramov D., 1995, p.
72).
Situatia persoanelor fara adapost a
fost acceptata ca fiind o problema sociala majora n tarile occidentale la
sfrtitul anilor 70-nceputul anilor 80.
nainte de aceasta perioada, acest
fenomen era constientizat ca fiind doar
o problema limitata ca extindere la un
grup particular, marginal, fiind ndeosebi asociat cu vagabondajul sau manifestndu-se la indivizi cu o personalitate/caracter inadecvat si, n consecinta, avnd dificultati n ordonarea
propriei vieti. Titulatura de homeless a
fost utilizata pentru prima data de
Robert Hayes si Mitch Snyder n 1981
(Jencks C., 1994) si caracteriza acele
Lipsa de locuin
cei saraci sa "uite" de necazurile curente. Frecventa mare a consumului de
alcool nu se datora ndeosebi faptului
ca acesta oferea mai multa satisfactie
dect alte droguri, ci pentru ca, fiind
legal, era ieftin si deci accesibil. n
schimb, cocaina si heroina erau foarte
costisitoare, iar procurarea acestora de
catre cei fara adapost era puternic
ngreunata. La nceputul anilor 80,
studiile realizate asupra celor fara
adapost aratau ca aproximativ o treime
dintre acestia aveau probleme serioase cu alcoolul. Mai precis, abuzul de
alcool s-a constituit drept cauza majora
a fenomenului. Dupa 1985, desi economia americana a depasit faza de
recesiune, numarul celor fara adapost a
continuat sa creasca, n mare parte din
cauza schimbarilor preferentiale n rndul
persoanelor sarace, ndeosebi n utilizarea drogurilor: alcoolul a fost nlocuit
cu crackul, un drog cu efecte similare
cocainei, dar mult mai ieftin si mult mai
tentant dect alcoolul, dar cu efecte mult
mai devastatoare, genernd si un nalt
grad de dependenta. ntr-un studiu
realizat n New-York asupra celor fara
adapost n 1991 (Como A., 1991), se
arata ca 66% dintre adultii fara adapost si
fara familie si 16% dintre familiile fara
adapost care locuiesc n adaposturi temporare sunt consumatori uzuali de
cocaina. Exista nsa voci care sustin ca
consumul de droguri este mai degraba o
consecinta a situatiei de a nu avea o
locuinta dect o cauza a fenomenului afirmatie partial adevarata. Consumul de
droguri nsa determina marginalizare pe
piata muncii, venituri mai putine
comparativ cu cheltuielile, reducerea
posibilitatii de a plati chiria locuintei si
retragerea
sprijinului
rudelor
si
prietenilor pentru consumatorii de
Locuin social
Numarul celor din aceasta categorie se
ridica n 1984 la cca 3,1 milioane de
persoane n SUA. Femeile si familiile
monoparentale conduse de femei sunt
grav afectate de fenomenul lipsei de
locuinta, n 1989 fiind nregistrate cca
1,4 milioane de familii monoparentale
conduse de o femeie, familii ce cstigau n medie sub 5.000 de dolari/an
(Jencks, 1994). O alta cauza importanta a acestui fenomen o constituie
violenta domestica. Un raport al National Coalition for the Homeless - USA
(NCH, 1999) arata ca 22% din femeile
fara adapost au parasit locuinta datorita violentei domestice.
n 12 tari din UE, se estima ca la nceputul anilor '90 puteau fi considerate ca
fiind fara adapost ntre 2,3 milioane si
2,7 milioane de persoane, cele mai
multe n Germania (876.450) si Marea
Britanie (460.000) (Avramov D., 1995).
n general, cele mai multe cauze ale
fenomenului homelessness se regasesc n declinul asistentei publice acordate saracilor, ndeosebi reducerea finantarii diferitelor programe de asigurare a locuirii. La nivel mondial, cele
mai importante organizatii n domeniu
sunt National Coalition for the
Homeless (NCH) n SUA si European
Federation of National Organisations
Working with Homeless (FEANTSA) n
Europa. \Adrian Dan[
Vezi si: politici de locuire; dreptul la locuire; excludere de la locuire;
persoane fara adapost
Bibliografie selectiva: Avramov (1995);
Jencks (1994); Shlay si Rossi
(1992); Skellington (1993)
Locuinta sociala
Termen frecvent utilizat n literatura de
specialitate, dar care nu are un nteles
extrem de clar pentru toti cercetatorii
din domeniu, variind de la un autor la
altul. Exista nsa trei trasaturi comune
n definirea locuintelor sociale, ntlnite
aproape n ntrega literatura de specialitate:
1. Forma de acordare (nchirierea) nu
are ca obiectiv primordial obtinerea
unui beneficiu/profit, proprietarul
obtinnd un profit limitat sau nici
unul.
2. Locuintele sunt alocate n conformitate cu principiul nevoii si n
acord cu posibilitatea beneficiarului
de a plati, plata chiriei nedevenind
covrsitoare pentru acesta.
3. Stocul si calitatea locuintelor sociale sunt puternic influentate de
nivelul cererii sociale.
Actorii institutionali care furnizeaza locuinte sociale pot fi organisme publice,
nonprofit (ONG-uri) sau chiar organisme private. Dolling (1997) subliniaza nsa ca locuinta sociala nu poate
fi considerata drept un beneficiu bun
obtinut "pe piata", fiind totusi dependent de venitul beneficiarului, acordarea acesteia avnd ca principiu
reducerea discrepantei ntre costul de
acces si posibilitatea de plata a beneficiarului. Subventiile pentru locuintele sociale pot fi centrate: a) pe locuinta; b) pe beneficiar, ambele determinnd nsa reducerea costurilor de
acces ale beneficiarului. Subventiile
centrate pe locuinta (cum ar fi controlul
chiriei) faciliteaza accesul la locuinta n
conformitate cu capacitatea reala a
beneficiarului de a plati (chiria), nsa
aceasta facilitate nu este accesibila, de
422
Locuin social
exemplu, somerilor. Subventiile centrate pe beneficiar sunt ndreptate spre
marirea capacitatii acestuia de a plati,
deci sunt legate direct de cresterea
venitului acestuia (reduceri de taxe/impozite, alocatii de locuire etc.). Aceasta
a doua forma realizeaza o decomodificare mai completa dect subventia
centrata pe locuinta, drept pentru care
se apreciaza ca eticheta "sociala"
poate fi mai degraba contingenta naturii beneficiarului, dect contingenta
locuintei ca atare.
Cele trei trasaturi ale unei locuinte sociale sunt completate de o asumptiune
larg acceptata, potrivit careia locuinta
sociala este n mod necesar o locuinta
nchiriata (pentru care se plateste chirie), pentru care autoritatile statului subventioneaza plata chiriei, acestea modelnd si structurnd prin aceasta interventie piata locuintelor, care poate fi
considerata "sociala" prin exercitarea de
catre autoritatile publice a unor presiuni/influente asupra cererii si ofertei.
n Romnia, locuinta sociala este definita n Legea locuintei nr. 114/1996
dupa cum urmeaza: "Locuinta care se
atribuie cu chirie subventionata unor
persoane sau familii a caror situatie
economica nu le permite accesul la o
locuinta n proprietate." Potentialii beneficiari sunt "familiile care au venitul
mediu net lunar realizat n ultimele 12
luni sub nivelul salariului de baza minim brut pe tara [], din care se deduce impozitul aferent. Locuintele sociale se repartizeaza de catre consiliile
locale", iar categoriile sociale care au
423
M
Managementul social
al riscurilor
Att conceptul de risc, ct si cel de management au facut o cariera stralucita
n ultimele doua decenii. Riscul a
devenit o componenta constitutiva a
sistemelor sociale, asociata ideii de rationalitate si scientificitate (Luhmann,
1993). Ulrich Beck vorbeste, de asemenea, despre societatea contemporana occidentala ca despre o "societate a riscului". Prelucrarea riscurilor n
cadrul discursurilor publice a devenit o
evidenta, iar analizele asupra modului
n care sunt prelucrate riscurile, rolurile
acestora n (re)constituirea spatiul public sau a functionalitatii lor n societatile moderne sunt nenumarate. Prelucrarea publica a riscurilor de catre
diferiti actori sociali se asociaza n
unele cazuri cu periclitarea "sanselor
de viata" (ca n cazul noilor miscari
sociale), exploatnd diferenta risc-pericol si accentund importanta deciziei
si responsabilizarii. Ian Culpitt (1999)
ntreprinde o analiza a relatiei explicite
ntre discursul asupra riscurilor si politicile sociale, reconstruind critic - cu ajutorul unei filosofii a riscului - discursul
neoliberal.
Managementul a reprezentat o obsesie
nu numai pentru cei preocupati de
eficienta si supravietuirea organizatiilor
economice, dar s-a transformat ntr-un
mit al rationalitatii profesionale ca opus
Marketing social
gica". Daca conceptele de "management", "risc" si "managementul social
al riscurilor" pot fi convertite - n ceea
ce priveste proiectarea unor politici
sociale eficace si eficiente - n scheme
operationale cu putere discriminatorie
mare este problema esentiala a acestei abordari. \Luana M. Pop[
Vezi si: noile miscari sociale cu impact
asupra redistribuirii bunastarii; noul
management public
Bibliografie selectiva: Beck (1986);
Clark, Cochrane si McLaughlin
(1994); Culpitt (1999); Holzmann si
Jorgensen (2000); Luhmann (1993)
Marketing social
Termenul de m.s. a fost utilizat pentru
prima data de Kotler si Zaltman (1971)
pentru a descrie utilizarea principiilor si
tehnicilor marketingului n promovarea
unor cauze sociale, idei sau comportamente. Dezvoltarea m.s. a pornit de la
analiza campaniilor de schimbare sociala, care reprezinta un efort organizat, condus de un grup (agentul schimbarii) care intentioneaza sa convinga
alte grupuri sau chiar ntreaga societate (grupurile-tinta) sa accepte, modifice sau abandoneze anumite idei,
practici si comportamente. Kotler si
Roberto (1989) disting urmatoarele
elemente ale unei campanii de schimbare, avnd ca obiectiv furnizarea unui
raspuns dezirabil, n opinia agentului
schimbarii, la o problema sociala:
x agentul schimbarii - un individ, o
organizatie sau o alianta care cauta
sa produca schimbarea sociala;
x grupul-tinta (target adopters) - indivizi, grupuri sau ntreaga societate,
Medierea muncii
-
Marketizarea serviciilor
sociale
Vezi noul management public
Medierea muncii
M.m. se constituie ntr-un set de masuri de informare/documentare a somerului, menite sa fluidizeze schimbul
de informatii ntre cererea si oferta de
forta de munca, care se regaseste
adesea n categoria masurilor active
ale pietei muncii. Ele sporesc sansele
de angajare a persoanelor aflate n
cautarea unui loc de munca nu prin
mbunatatirea aptitudinilor individului,
ci prin furnizarea de informatii care sa-l
427
Metode si tehnici de
interventie n asistenta sociala
Una dintre cele mai frecvente critici
ale asistentei sociale, chiar daca nu
ntru totul justificata, se refera la caracterul vag si "de improvizatie" al
acesteia. De multe ori, s-a considerat
ca asistenta sociala ar fi caracterizata
de lipsa de precizie cu privire la ceea
ce trebuie realizat si la modul n care
ar trebui sa se actioneze. O buna
perioada de timp s-a considerat ca
asistenta sociala s-ar baza doar pe o
anumita ntelepciune a practicii, rezultata din acumularea de experienta
nemijlocita. La un moment dat, era
considerata vulnerabila, ntruct devenise un fel de colectie de specializari,
n cautarea unei profesii. ncercarea de
identificare a unei abordari unitare a
practicii a marcat ntreaga istorie a
asistentei sociale. Mary Richmond este
cea care a ncercat pentru prima data
sa elaboreze un manual stiintific de
metode (Social Diagnosis, 1917), recugnd la o metoda pozitivista, mprumutata din stiintele naturale. n
esenta, ea considera ca att metodele,
ct si obiectivele asistentei sociale de
caz (social casework) sunt identice n
oricare tip de serviciu, cu toate ca
anumite proceduri ar putea parea
speciale, distincte n raport cu un tip de
cazuri, iar altele n raport cu alte cazuri, n functie de dificultatea speciala
aflata sub tratament. nsa, n asistenta
sociala de caz, aspectele comune
fundamentale prevaleaza, desi exista
anumite departamente si specializari,
ca rezultat al nevoilor practice. Procesul prin care se stabileste diagnosticul social, urmat de conturarea
unui plan de tratament, prezinta diferite
componente: cercetarea (sau studiul),
430
membrii lor care se confrunta cu probleme personale, familiale, ocupationale, de integrare. Practicianul utilizeaza cunostintele despre individ si
despre asocierea n grup n scopul de
a promova schimbarea, prin intermediul unor programe si mijloace diferite
(activitati recreative, jocuri de rol etc.).
Spre deosebire de psihoterapia de
grup, asistenta sociala a grupurilor nu
urmareste doar tratarea problemelor
emotionale, ci si furnizarea de informatii, educatia, dezvoltarea unor deprinderi, modificarea orientarilor de valoare, corectarea unor comportamente
etc. Selectarea membrilor grupului se
realizeaza n functie de diferite criterii,
cum ar fi vrsta, sexul, interesele sau
problemele comune, gradul de toleranta. n activitatea de planificare a
proceselor care se vor desfasura n
grup, o atentie deosebita se va acorda
marimii si structurii, regulilor, locului si
timpului ntlnirilor, liderului.
Ca una din formele principale ale asistentei sociale, cea de grup este utilizata n furnizarea de servicii la nivelul
diferitelor agentii, institutii, centre de
tratament, n scopul acordarii de ajutor
indivizilor si familiilor care se confrunta
cu diferite probleme.
Asistenta sociala a comunitatii a fost
recunoscuta ca o alta metoda principala, prin intermediul careia indivizii,
grupurile si organizatiile se angajeaza
n activitati planificate pentru a reactiona fata de anumite probleme sociale. n componenta acesteia se regasesc doua procese aflate ntr-o
strnsa interdependenta: planificarea
(care presupune identificarea problemelor, diagnoza factorilor cauzali, formularea solutiilor) si organizarea (adica stabilirea modalitatilor de mobilizare
432
435
Preocupare
pentru ocuparea
totala a fortei
de munca
mari
reduse
mare
mica
Statele bunastarii
compensatoare slabe (Belgia,
Danemarca, Olanda)
1. Gradul de decomodificare a asigurarii serviciilor sociale. Prin "decomodificare", Esping-Andersen ntelege gradul (masura) n care
indivizii sau familiile pot obtine un
standard de viata acceptabil independent de participarea la procesul
436
Dirven, 1999).
O clasificare de asemenea foarte citata
este cea a lui Stephan Leibfried
(1993). Acesta, dupa ce analizeaza
perspectivele unui posibil stat al bunastarii european, n care sa fie integrate
toate tendintele actuale din tarile membre ale Comunitatii Europene, identifica, numai n Europa, patru tipuri de
state ale bunastarii, asa cum rezulta
din tabelul de mai jos:
Scandinav
Bismarckian
Anglo-saxon
modern
institutional
rezidual
ocupare
totala a fortei
de munca
- statul bunastarii n primul
rnd ca
furnizor de
locuri de munca si n ultimul
rnd "compensator"
3. Dreptul la
4. Dezvoltarea
privind veniturile de baza (minime)
munca (sustinut
prin institutionalizarea conceptului de cetatenie
sociala)
manageriala, dar
poate mbunatati
"compactarea"
veniturilor"
Latin
rudimentar (semiinstitutionalizat)
- crestere
- "crestere"
- "vine din urma"
totala
totala
- statul bunasta- statul buna- statul bunarii ca o
starii compromisiune
starii compenpensator n
semiinstitutionasator n primul
ultimul rnd si
rnd si anlizata
puternic
gajator n
sustinator al
ultima instanta
ocuparii fortei
de munca prin
intermediul
pietei muncii
munca si bunasecuritate sociala transferuri de
venituri (fara sa stare (proclamat
(sustinut prin
institutionalizarea fie institutionali- independent doar
partial)
zate)
conceptului de
cetatenie sociala)
poate sustine dezpoate radicaliza poate sustine
cumva "desprin- dezvoltarea sis- voltarea sistederea" muncii de temului "normal mului normal de
bunastare
de bunastare
venituri
439
de Esping-Andersen si prezentate si
de noi anterior, Deacon ncearca sa
caracterizeze regimurile politicilor sociale din tarile est-europene. Desi recunoaste ca analiza lui Esping-Andersen nu se poate aplica tarilor foste
comuniste datorita specificitatii acestora, pe de-o parte, si datorita imposibilitatii colectarii datelor necesare, pe
de alta, Deacon scoate cteva dintre
variabilele acestora, introduce doua
variabile suplimentare alese "intuitiv"
(i.e. caracterul proceselor revolutionare
si impactul transnational apreciat n
functie de datoria externa) si astfel
improvizeaza un set de criterii cu ajutorul carora ajunge la urmatoarele "etichete":
Ungaria si Iugoslavia (ori, pna la
urma, Slovenia si Croatia), n absenta unor partide muncitoresti
foarte influente, sub influenta datoriilor externe si cu o implicare
scazuta a bisericii, se vor dezvolta
gradual n regimuri liberale ale
bunastarii.
Cehoslovacia (ori, cel putin Republica Ceha), datorita caracterului de
masa al revolutiei ei de catifea si
datorita experientei democratice
trecute mai ndelungate, este cel
mai preferabil sa dezvolte, eventual, un regim social-democrat.
Germania de Est a fost deja potrivita sa se alature regimului conservator-corporatist vest-german.
n cazul Bulgariei, Romniei, fostei
URSS (sau a unor parti din ea) si
Serbiei, predictia este pentru ceva
nou. Aici vechiul limbaj socialist si
egalitarist nu este mort, traditia democratiei este slaba, masura n
care se asteapta de la stat un suport puternic pentru interesele muncitorilor este mare, aici atractia di440
Monopol
fost n majoritate guverne ale unor
partide sau coalitii de stnga) au
condus la legi (precum legea ajutorului social) care promoveaza testarea mijloacelor drept criteriu de
eligibilitate. Acesta este un alt element specific regimurilor liberale,
rezidualiste.
3. Somajul ridicat si lipsa totala a masurilor active concrete de reducere
a acestuia sunt elemente caracteristice modelului neoconservator
sau, la Esping-Andersen, liberal.
4. Desi asigurarea de pensii este nationala si dreptul de pensie pare
generalizat pentru cei care lucreaza, sunt excluse largi categorii de
populatie de la aceasta forma de
asigurare sociala pe criteriul noncontributiei (desi contributia propriuzisa a angajatilor acopera o mica
parte din fondul de pensii). Datorita
faptului ca cei care nu au lucrat nu
beneficiaza de pensii, iar fostii
membri CAP au pensii simbolice,
putem afirma ca asigurarea de pensii nu este deloc "universalista". n
plus, numarul foarte mare al celor
care accepta sa lucreze pe piata
neagra va reduce si mai mult n
viitor proportia celor acoperiti de
sistemul de asigurari.
5. Politica sociala din domeniul familiei
si copilului este foarte restrnsa, ba
chiar n anumite perioade (19911993) s-a folosit o masura de im-
Monopol
Vezi esecurile pietei
442
Neocorporatism
N
Neajutorare nvatata
(learned helplessness)
Teoria neajutorarii nvatate este promovata de Seligman (1975), pe baza
unor experimente cu animale si oameni, care demonstreaza ca daca oamenii trec prin experiente semnificative, n care nu pot n nici un fel controla
ceea ce li se ntmpla, dezvolta o mentalitate conform careia actiunile lor nu
pot avea nici un efect util, n situatiile
prin care trec. n acest context, abilitatea lor de a dezvolta comportamente
proactive este afectata. Termenul de
n.. este preluat de Walker (1991) n
caracterizarea victimelor violentei domestice. n conceptia lui Walker, victimele abuzului/violentei cronice ajung
sa nu mai reactioneze, folosindu-si
toata energia n stabilirea unor strategii
de supravietuire. Socurile elective din
experimentul analizat reprezinta abuzul sever, pe lunga durata, cumulat cu
eforturile repetate, dar inutile, ale victimei de a scapa din capcana abuzului
experimentat. n limbajul stiintelor sociale, neajutorarea nvatata reprezinta
o forma a efectului de demotivare/dependenta, asimilata unui comportament nvatat.
Teoriile postmoderne combat paradigma introdusa de Walker, demonstrnd
ca ramnerea victimelor ntr-un mediu
abuziv constituie rezultatul unor strategii elaborate de supravietuire, implicnd o doza semnificativa de activism,
Neocorporatism
Tip de organizare sociala corporatista
ntlnita n state europene precum
Suedia, Austria, Olanda, Germania,
Danemarca si partial Marea Britanie, n
perioada ce a urmat celui de-al doilea
razboi mondial. Denumit si parteneriat
social, neocorporatismul se refera n
special la un sistem multipartit de guvernare, implicnd statul si parteneri
precum sindicatele, patronatele, asociatiile profesionale, agricultorii etc.
att n formularea politicilor publice, ct
si n implementarea lor. Modelul tripartit (stat-sindicate-patronate) este cel
mai frecvent avut n vedere.
Neocorporatismul presupune o coordonare voluntara, cu grade diferite de
formalitate, a diferitelor obiective conflictuale printr-o negociere continua,
implicnd grupuri de interes, partidele
politice si administratia de stat. Ca urmare a acestei cooperari de durata,
devine posibila o reorientare a strategiilor grupurilor de interes implicate
dinspre maximizarea intereselor pe termen scurt spre atingerea unor obiective de lung termen - precum cresterea
economica, ocuparea deplina a fortei
de munca si justitia sociala prin
redistributie. Neocorporatismul a fost
definit si ca o relatie de schimb politic,
prin care sindicatele ofera un control
asupra nivelului salariilor n schimbul
unei influente pe termen lung asupra
acumularii capitalului.
443
Neocorporatism
Aceasta structura institutionala este n
general asociata cu:
o ideologie de parteneriat social,
spre deosebire de una bazata pe
conflictele de interese, mpartasita
la nivel national;
un sistem de grupuri de interes relativ centralizat, cu un grad ridicat
de cuprindere si de legitimitate;
un nivel ridicat de coordonare
si/sau centralizare a negocierilor
colective;
o orientare de termen lung a negocierilor colective, care ating aspecte
ale politicii economice dincolo de
determinarea salariilor si ratei ocuparii.
Neocorporatismul este asociat cu un
nivel ridicat de implicare a statului n
economie si cu dezvoltarea statului
bunastarii.
Origine
La baza acestui tip de aranjament institutional au stat o serie de factori a
caror importanta relativa este discutata
n diverse teorii ale neocorporatismului:
traditii corporatiste care preced cel
de-al doilea razboi mondial;
planurile postbelice de asistenta
economica derulate n tarile vesteuropene;
necesitatea statelor mici, cu o economie deschisa si deci confruntate
cu fluctuatiile comertului international, de a compensa deficitul de
control astfel nct sa-si mentina
stabilitatea politica si economica;
consideratii politice impuse de razboiul rece - precum ncercarea de a
atenua tensiunile dintre sindicate si
patronate.
Criza
n deceniul opt, institutiile neocorporatiste au fost supuse unei serii de atacuri din mai multe directii:
presiuni spre integrarea economiilor
europene;
internationalizarea economica, care
a deschis companiilor posibilitatea
sa migreze (n loc sa protesteze)
dintr-un stat pe care nu l mai
considera favorabil (n termenii lui
A. Hirschman, optiunea de iesire
din sistem (exit) devenit disponibil,
diminund apelul la optiunea
protestului si deci subminnd procesul de negociere continua);
tensiunea dintre centralizarea specifica negocierilor corporatiste si nevoia de descentralizare necesara
obtinerii flexibilitatii cerute de noile
tehnologii de productie; n paralel,
interesul angajatorilor pentru reducerea presiunilor salariale (specific
anilor 60) s-a convertit ntr-un interes pentru flexibilitatea salariilor;
declinul sindicalismului (diversificare a intereselor si fragmentare a
miscarii sindicale) ca rezultat, printre altele, al transformarilor structurale ale pietei fortei de munca si
al cresterii somajului;
atacuri politice ca urmare a triumfului neoliberalismului pe plan politic,
dar si n mediile intelectuale ale
dezbaterii economice;
restrngerea statului si austeritatea
bugetelor ce a urmat crizelor economice din anii '70;
presiunile spre democratizare.
Revenirea la putere a stngii la sfrsitul anilor 90, nsotita de ncercarea
de reforma a programelor sale politice
(cea de-a treia cale sau noua stnga) creeaza un orizont deschis de po444
Perspective
Perspectivele deschise de criza sindicalismului, a statului bunastarii si a
aranjamentelor institutionale neocorporatiste sunt intens controversate.
Urmeaza pluralismul liberal sa nlocuiasca complet mecanismele de concertare a strategiilor grupurilor de interes
sau acestea vor continua sa fie instrumente ale formularii si implementarii politicilor n noile conditii sociale?
Autori precum McCann (1993) considera ca aranjamentele corporatiste
dovedesc un grad ridicat de stabilitate,
fiind, de exemplu, utilizate de stat chiar
ca un mijloc eficient de implementare a
politicilor neoliberale. Alti autori considera nsa ca mecanismele corporatiste
care mai sunt nca n functiune sunt
mai degraba reminiscente inertiale ale
practicilor anterioare, ritualuri fara un
impact real asupra politicilor publice.
Alti autori discuta posibilitatea ca aranjamentele corporatiste sa se dezvolte
la nivel international, n paralel cu internationalizarea economiei (Henley si
Tsakalotos, 1993), sau sa se transforme ntr-un neosindicalism (Wiarda,
1997), n care diferitele grupuri de interes monopolizeaza elaborarea si implementarea politicilor publice respective, n lipsa unei instante supraordonate de coordonare.
Dezbaterea se structureaza n jurul
capacitatii neocorporatismului de a se
adapta la schimbarile sociale si economice din societatile dezvoltate prin
schimbarea grupurilor sociale mobilizate si a agendei politice. Astfel, considera Wiarda (1997), faza industriala
a relatiilor corporatiste tripartite poate fi
nlocuita de o faza postindustriala do-
Nevoile de sntate
neacoperita de sistemul de asistenta
sociala existent la un moment dat.
Asistenta sociala este, n societatea
contemporana, un drept universal.
Daca acoperirea nevoii rezultata din
lipsa resurselor economice, definibila
prin testarea mijloacelor (determinarea
deficitului de venituri), reprezinta o datorie asumata fara conditii de toate
statele dezvoltate, acoperirea nevoii de
servicii de asistenta sociala se face
partial si nu ntotdeauna gratuit. Din
acest ultim punct de vedere, fiecare
societate stabileste un set de prioritati/
urgente spre care si canalizeaza
efortul. Prin natura lor, serviciile de asistenta sociala sunt oferite gratuit,
desi, n anumite situatii, beneficiarii
care detin resurse economice satisfacatoare pot fi solicitati sa contribuie
la acoperirea n parte sau n totalitate a
costurilor acestora. Urmatoarele categorii de nevoi fac, de regula, obiectul
asistentei sociale:
1. saraci, n sensul de insuficienta a
resurselor. n cele mai multe tari,
asistenta sociala financiara nu se
acorda tuturor celor saraci n sensul
larg al termenului, ci, datorita limitarii resurselor disponibile, mai mult
celor aflati n saracie severa;
2. persoane aflate ntr-un ciclu de dezvoltare (copiii, de exemplu), lipsite
de resursele minimale necesare
satisfacerii nevoilor de dezvoltare.
n cazul copiilor, trebuie avute n
vedere att nevoile dezvoltarii fizice
sanatoase, ct si nevoile de formare scolara, profesionala si de integrare sociala;
3. situatii de lipsuri grave n ceea ce
priveste unele conditii elementare
de viata si care nu pot fi rezolvate
prin veniturile curente: persoane
Nevoile de sanatate
Sociologii, economistii, medicii, administratorii si politicienii au analizat "nevoile" din prisma domeniului lor de activitate. S-a spus ca acest concept are
o caracteristica esentiala: "nevoia" era
sinonima cu opinia expertului. Conceptul traditional de nevoie se refera la
446
Nevoile de sntate
diferenta dintre starea existenta si cea
dorita a statusului de sanatate. Aceasta diferenta, care este n principiu masurabila, devine "nevoie" n contextul
politicii sociale atunci cnd, potential,
poate fi prevenita sau ameliorata prin
utilizarea serviciilor sanitare sau, ntr-un
context mai larg, servicii sociale
(Abramhson). Apare astfel evident ca
baza deciziei referitoare la existenta
unui deficit sau la capacitatea unei
anumite interventii de a mbunatati va
diferi ntre variatele grupuri implicate n
respectivul proces.
Medicii considera stabilirea prioritatilor
ca fiind primordial o problema legata
de o corecta definire a mortalitatii si
morbiditatii. Politicienii considera esential n acelasi domeniu raspunsul dat
perceptiilor populatiei referitor la ce
considera ea ca important. Administratorii vad prioritatile mai ales din punctul
A
Nu
Nevoie
perceputa
E
Da
Sursa: Kalimo, E., Health Service Needs, in Measurement of Levels of Health (ed.
W.W. Holland), WHO, Copenhagen, 1979.
447
Nevoile de sntate
Cei din grupul C nu sunt constienti de
statusul lor medical: ei pot avea o boala
pe care (nca) nu o percep (cancer
asimptomatic). n grupul D sunt persoane la care bolile sunt ntr-un stadiu mai
avansat. Persoanele din grupurile E si F
reprezinta cazuri de nevoi "nejustificate". Ei simt ca au anumite nevoi medicale, dar opinia lor nu este sprijinita de
rationamentul profesionistilor; diferenta
dintre E si F este data de gradul alterarii
functiei lor sociale. Grupul G reprezinta
o parte importanta a populatiei; desi au
o afectiune medicala reala, comportamentul lor societal normal nu este
alterat (ex.: bolnavii cronici care au o
viata cvasinormala).
Abordarea sociologica a nevoilor de
sanatate este exemplificata de Bradshaw, care a creat patru categorii n
acest domeniu:
a) Nevoia normativa. Bradshaw sugereaza ca indiferent de ce intentioneaza sa faca cineva n legatura
cu anumite deficiente legate de sanatate, acestea exista si pot fi
descrise (ex.: fracturi, IMA, lipsa
imunizarii etc.). Aceste nevoi au
fost definite de profesionisti/experti
care definesc respectiva "nevoie"
ca o deviatie de la "normal". Problema care se pune este cea a
"normalului": normalitatea variaza
cu vrsta, sexul, dar si cu o multime
de alti factori determinati de cultura
si filosofia predominanta n societate. De asemenea, acest concept
de "nevoie normativa" identifica o
terta parte: expertii si/sau profesionistii din domeniu. Acest aspect
poate conduce la multiple variatii n
definirea unei "nevoi normative",
deoarece diferiti profesionisti pot
avea opinii diferite despre acelasi
Nevoile de sntate
(dar pot aparea alte "costuri", precum timpul de asteptare pentru un
anumit serviciu sau plata "pe sub
masa"). Cererea este afectata de
numerosi factori/forte, dar cel mai
important pare a fi disponibilitatea
fizica a serviciilor, cuplata cu prezenta sau absenta unor bariere n
calea utilizarii serviciilor respective.
Exista numeroase exemple care
sustin legea lui Roemer, "cererea
creeaza oferta n domeniul medical". S-a constatat, de exemplu, ca
mai multi chirurgi si mai multe paturi
de spital chirurgicale vor duce la
mai multe interventii chirurgicale si
zile de spitalizare chirurgicala, fara
existenta unei mbunatatiri consecutive a starii de sanatate a populatiei, fenomen cunoscut sub numele de "hazard moral".
d) Nevoile comparative se stabilesc/
definesc prin studierea caracteristicilor populatiei ce beneficiaza de
anumite servicii. Conform acestui
concept, atunci cnd exista populatii cu caracteristici similare, dar
care nu primesc un anumit serviciu
medical, ele sunt n situatia de a
avea o "nevoie" sanitara. Poate fi
nsa argumentat ca o utilizare crescuta a unui anumit serviciu poate
semnifica uneori suprautilizare nejustificata, n timp ce o utilizare
redusa poate reflecta o folosire
adecvata a serviciilor sanitare. De
aceea, utilizarea "nevoilor comparative" poate fi primejdioasa, deoarece, daca se considera ca standard nivelurile ridicate ale serviciilor
medicale, rezultatul poate fi o escaladare a costurilor asistentei sanitare fara mbunatatirea consecutiva
a starii de sanatate a populatiei.
Opinia lui Bradshaw este ca numai
Nevoile de sntate
mai mare dect zero, iar tratamentul
este cost-eficient. Aceasta semnifica
luarea deciziei terapeutice n functie de
posibilitatea satisfacerii nevoilor de sanatate individuale. Abordarea aceasta
implica, de asemenea, ca aceste
decizii sunt luate n contextul unor
resurse limitate: se are astfel n vedere
beneficiul potential al unei zile de spitalizare aditionale pentru un pacient,
comparativ cu "n" vizite si/sau tratamente ambulatorii pentru alt pacient.
La nivelul planificarii sanitare, aceasta
abordare implica faptul ca deciziile de
alocare a resurselor se bazeaza pe
Nevoie
1
Cerere
2
7
5
6
3
Ofert
Nonwelfarism
Nonwelfarism
Vezi bunastare sociala
Normalizare
Normalizarea, ca teorie, a exercitat o
influenta semnificativa asupra serviciilor de suport destinate persoanelor
cu handicap si asupra reactiilor sociale
fata de dizabilitate si handicap. Termenul a primit diferite acceptiuni n
decursul timpului, n raport cu tarile si
autorii care l-au abordat. Utilizarea
initiala dateaza la sfrsitul anilor 50,
cnd existau numeroase eforturi de a
ntelege conditiile de viata ale persoanelor cu handicap mintal si pentru gasirea unui limbaj comun, logic si coerent privind ntrebarile si raspunsurile
legate de acele conditii. Un astfel de
limbaj era necesar pentru asigurarea
comunicarii dintre specialisti si organizatiile care reprezentau interesele acelor persoane. Aceste preocupari se
manifestau n contextul afirmarii miscarii pentru drepturile omului si al intensificarii cercetarilor n domeniul
stiintelor sociale. Ca urmare a unor
astfel de eforturi, s-a ajuns ca n Legea
privind retardul mintal adoptata n Danemarca sa se defineasca obiectivul
serviciilor speciale ca fiind acela de a
crea persoanelor cu retard mintal o
existenta ct mai apropiata posibil de
conditiile de viata obisnuite. Ulterior,
n anii 60, conceptul a devenit tot mai
elaborat, prin eforturile de precizare a
dimensiunilor conditiilor de viata: educatia, locuirea, munca, petrecerea
timpului liber. Astfel, n Danemarca si
Suedia, conceptul a ajuns sa exercite
un mare impact asupra elaborarii legislatiei privind dezvoltarea serviciilor destinate persoanelor cu dificultati de nvatare. n esenta, la vremea respectiva,
accentul era pus pe cerinta ca
ansamblul acelor servicii sa ncerce sa
maximizeze calitatea vietii beneficiari454
Normalizare
lor (adica a persoanelor cu retard mintal). Este semnificativ faptul ca primele
acceptiuni ale termenului faceau trimiteri explicite la conceptele de calitate
a vietii si stil de viata, elaborate n
aceeasi perioada. De altfel, nu au
ntrziat sa apara tentative de operationalizare a acestor concepte. Astfel,
Nirje (1969) descria caracteristicile
unui asemenea stil de viata, recurgnd
la un numar de opt dimensiuni (domenii): ritmul cotidian, incluznd orarul
si activitatile de trezire, mbracare, alimentatie si odihna la sfrsitul zilei; ritmul saptamnal, incluznd nu numai
demarcatia ntre week-end si restul zilelor lucratoare, ci si distinctia ntre mediul de munca, pe de o parte, si cel al
activitatilor recreationale, pe de alta
parte; ritmul anual, care include petrecerea concediului; progresul pe parcursul etapelor ciclului de viata, incluznd
expunerea la asteptari normale privind
copilaria, adolescenta, maturitatea si
batrnetea; autodeterminarea, capacitatea de a lua decizii cu privire la cursul propriei vieti; dezvoltarea relatiilor
heterosexuale, incluznd dreptul de a
ntemeia o familie; standardele economice, incluznd accesul egal la ajutoarele prevazute prin lege si la salarii
corespunzatoare activitatilor prestate
n diferite institutii; standardele mediului, incluznd cerintele referitoare la
diferite facilitati fizice la nivelul scolii, al
locului de munca, al locuintei, care
trebuie modelate dupa cele disponibile
cetatenilor obisnuiti n societate.
Prin urmare, primele acceptiuni ale
conceptului de normalizare se centrau pe modul n care serviciile de suport se raportau la drepturile fundamentale ale persoanelor cu dificultati
de nvatare, ntr-o societate bazata pe
principii egalitare. Este evident ca
Normalizare
tiilor psihiatrice definite ca institutii
totale, s-a declansat tendinta de reducere substantiala a numarului celor
internati. Miscarea pentru drepturile
omului a afirmat tot mai mult nevoia de
sporire a alternativelor persoanelor cu
handicap mintal, fapt care a stimulat
preocuparile n favoarea reabilitarii, a
progreselor medicinei si serviciilor
umane, cu efecte asupra ameliorarii
capacitatilor fizice si mintale ale persoanelor respective. De aici, nevoia de
a opera cu un concept adecvat, a carui
elaborare sa raspunda realitatilor respective. Cel care a ncercat o abordare
sociologica a formularilor initiale scandinave ale conceptului a fost Wolfensberger, cu o prima propunere elaborata n anul 1972, urmata de alte contributii, secondate de declansarea a numeroase dezbateri teoretice si transformari semnificative la nivelul practicii,
al serviciilor sociale. El a pornit de la
analiza rolului pe care l au ideologiile
care orienteaza profesiunile umaniste,
afectnd structurarea si functionarea
serviciilor umane, oferind exemplul serviciilor destinate persoanelor cu retard
mintal; att n momentul crearii, ct si
n procesul functionarii acestor servicii,
un rol important i revine credintei ca
astfel de persoane ar reprezenta un
pericol
pentru
societate.
Exista
numeroase mituri, dogme, care se
contopesc n ideologii puternice, guvernnd activitatea n diferite domenii,
cu efecte nemijlocite asupra comportamentelor. Atunci cnd un concept,
o ipoteza, o ideologie manifesta implicatii asupra orientarii, asupra managementului uman, fiind exprimate n
mod consistent, ele pot fi denumite
modele, paradigme, expresii tipice
ale acestora. Exista ideologii bune si
rele, modele bune si rele. Uneori chiar
Normalizare
de aici nu rezulta n mod necesar ca o
persoana vizata de procesele si masurile luate n vederea normalizarii va
deveni normala. Singurele implicatii
ale principiului normalizarii apar la nivelul furnizorului de serviciu uman:
acolo trebuie sa se delimiteze, din ansamblul aparentelor si comportamentelor, acelea apropiate de circumstantele normative si sa se ncerce structurarea lor la nivelul persoanei beneficiare, n acord cu potentialul acesteia.
Este usor de presupus ca unele dintre
mijloacele posibil a fi utilizate n procesul normalizarii vor fi preferate: spre
exemplu, uneori, o tehnica de o eficienta mai redusa pe termen scurt pare
sa fie de preferat comparativ cu alta
mai eficienta, dar care poate prejudicia, prin accentuarea unor comportamente sau trasaturi speciale.
Forma initiala a definitiei elaborate de
Wolfensberger a suferit doua modificari ulterioare:
a) n primul rnd, prin cresterea accentului pus pe importanta modului
n care persoanele dezavantajate
sunt percepute sau descrise de
public;
b) n al doilea rnd, prin reformularea
obiectivelor normalizarii, trecnd de
la practicile normative din punct de
vedere cultural, la rolurile sociale
valorizate". n acest sens, aplicarea
principiului normalizarii devine un
proces explicit de "valorizare a rolului social", avnd ca obiectiv "crearea, sprijinul si protectia rolurilor valorizate social, n cazul persoanelor
expuse riscului de devalorizare".
Dupa descrierea, reformularea si explicarea principiului normalizarii, Wolfensberger si-a ndreptat atentia asupra
semnificatiilor acestuia pentru practica,
Normalizare
le-au fost atribuite fara o verificare
obiectiva, fapt care nu a mpiedicat ca
ele sa exercite o mare influenta chiar si
asupra politicilor sociale. Astfel, persoana devianta a fost tratata ca organism subuman, ca amenintare,
obiect al temerii, organism bolnav,
tinta a batjocurii, tinta a milei, copil
etern, sacru inocent. Wolfensberger
apreciaza ca ansamblul acestor roluri
atribuite persoanelor deviante constituie una dintre cele mai puternice metode de influenta si control social cunoscute, iar asteptarile manifestate
fata de ele au avut rezultate predictibile
negative, adica oameni devalorizati,
conformndu-se considerabil acelor
asteptari de rol social, actionnd n
conformitate cu acestea.
Wolfensberger a reformulat mai trziu
definitia normalizarii, punnd un accent
deosebit pe integrarea n societate a
indivizilor devalorizati sau cu risc de a
fi devalorizati. Astfel, normalizarea impune ca, la nivelul cel mai ridicat si n
attea domenii ale vietii pe ct posibil,
o persoana sau un grup (devalorizate)
sa aiba sansa de a fi integrate nemijlocit n viata valorizata a societatii.
Aceasta nseamna ca, pe ct posibil,
oamenii (devalorizati) sa poata: sa locuiasca n locuinte obisnuite n cadrul
comunitatii valorizate si mpreuna cu
persoanele valorizate (nu doar alaturi
de ele); sa fie educati mpreuna cu semenii lor care nu sunt devalorizati; sa
munceasca n aceleasi conditii ca oamenii obisnuiti; sa fie implicati ntr-un
mod pozitiv n practicarea religiei, n
efectuarea cumparaturilor si n toate
celelalte activitati n care se angajeaza
membrii societatii (Wolfensberger si
Thomas, 1983).
Wolfensberger s-a preocupat de caracterul aplicativ al teoriei normalizarii,
Normalizare
lorizate n societate la un moment dat.
Totusi, se poate imagina ca, prin generalizare, o reactie sociala de respingere a persoanei deviante are potentialul de a deveni normativa, ajungnd sa intre n contradictie cu caracterul normativ al rolurilor valorizate.
Se observa ca principiul normalizarii
nu poate abandona elementele de factura axiologica, discursul de tip moral.
Majoritatea afirmatiilor pe care le contine nu au fost nca evaluate n mod
adecvat prin raportare la rezultatele
concrete, datorita echivocitatii existente la ambele niveluri.
Utilizarea perspectivei teoretice pe
care se bazeaza normalizarea pentru a
explica procesele istorice si sociale
conduce la moralism, la subiectivism
sociologic, prin accentul pus pe rolul
ideologiei, plasnd cea mai mare parte
a problemelor cu care se confrunta
persoanele defavorizate mai degraba
la nivelul constiintelor lor individuale
dect la nivelul relatiilor dintre ele si
ceilalti membri ai colectivitatii.
Schema oferita de Wolfensberger are
intentia de a oferi o perspectiva de evaluare a serviciilor care contribuie la
(re)valorizarea grupurilor deviante, dezavantajate. nsa, n timp ce procesele
de revalorizare pot conduce la mbunatatirea calitatii vietii categoriilor defavorizate, nu sunt deloc luate n discutie procesele sociale fundamentale
care genereaza si ntretin devianta. Totodata, aspectele semnificative ale vietii
unui individ (cum ar fi posibilitatea exprimarii alegerilor sale individuale) trec
pe un plan secundar n raport cu cele
referitoare la pozitia sociala a grupului
defavorizat n integralitatea sa.
Contextul istoric si social n care se
produc evenimentele si se manifesta
public. Aceasta se refera la marketizarea serviciilor sociale, prin introducerea concurentei la nivelul furnizorilor de servicii, fie ei de stat sau
privati. Sistemul devine "semi-de-piata"
("cvasimarkets"): administratia publica
subcontracteaza servicii profesioniste
exercitndu-si controlul administrativ,
prin intermediul mecanismelor de
piata. Statul deci si pastreaza doar
rolul de a reglementa serviciile publice
oferite cetatenilor si de a le cumpara
sau coproduce mpreuna cu piata
privata. Aceasta limitare a statului - fie
la furnizarea doar a anumitor servicii,
fie la cumpararea tuturor serviciilor publice - are ca efect cresterea capacitatii
de control a calitatii, dar si eficientei
serviciilor oferite, prin intermediul unor
mecanisme concurentiale tipice pietei
economice, absente ntr-o sfera publica n care statul si aroga si rolul de
producator si furnizor de servicii publice. n cadrul unui astfel de aranjament,
puterea beneficiarului de a controla
calitatea serviciului oferit creste: acesta
poate alege sa renunte la un anumit
furnizor n favoarea altuia, prin
scaderea costurilor de intrare/iesire din
sistem. Costurile de intrare/iesire din
sistem scad o data cu aparitia si cresterea alternativelor dintre care clientul
poate alege liber.
O astfel de solutie poate duce fie la
cvasipiete (aranjamente mixte public-privat), fie la piete interne (i.e.
introducerea mecanismelor de piata
n cadrul sectorului public), caracterizate printr-o separare a diferitelor
unitati ale administratiei publice implicate n producerea unui serviciu social
si relationarea acestora prin intermediul mecanismelor de cumparare/vnzare de servicii.
462
Procentul
contractelor cstigate
de sectorul privat din
totalul contractelor
Curatenia cladirilor
48,5
20,5
Salubritatea oraselor
28,1
25,7
Curatenia strazilor
29,7
20,7
ntretinerea vehiculelor
21,8
12,7
9,4
2,3
Alte produse/materiale de
consum furnizate
24,7
14,1
ntretinerea solului
33,0
16,7
Managementul activitatilor
sportive si de timp liber
16,0
17,3
Media
31,9
17,0
protectie
sociala
\Luana M. Pop[
Romnia).
470
O
Obiective ale politicilor sociale
Vezi politici sociale
Obiectivele politicilor
de sanatate
Politicile de sanatate si, subsecvent,
sistemele sanitare ar trebui sa fie un
mijloc pentru atingerea unor anumite
obiective. La modul teoretic, majoritatea tarilor definesc pentru politicile si
sistemele lor sanitare urmatoarele trei
obiective:
ECHITATE
- geografic
- economica
- organizationala
- socio-culturala
- libertatea
consumatorului
- satisfacia
populaiei
- satisfacia
profesionitilor
EFICIEN
- minimalizarea costurilor
- calitatea asistenei sanitare
- eficien alocativ: "rezultate"
maxime la cele mai reduse costuri
ca pe caz de boala, accidente de munca, vrsta sau ncetarea activitatii furnizoare de venit. n afara lor, n ciuda
unei perioade ndelungate de activitate, individul poate cel mult ndeplini
criteriile de eligibilitate cerute n cazul
unor drepturi de asistenta sociala garantate de stat.
Avnd n vedere toate aceste schimbari, conceptul de ocupare deplina a
trebuit reconsiderat. El trebuie sa se
bazeze pe principiile economiei de
piata, ocuparea trebuie sa fie productiva si liber aleasa, dupa cum locul de
munca trebuie sa fie acceptabil, sa
prezinte un minim de securitate sociala
si sanse egale de acces.
Indicatorii utilizati n caracterizarea
ocuparii, n afara ratei ocuparii (calculata ca raport ntre populatia ocupata si
populatia totala, global sau diferentiat
dupa sex), sunt: ratele de ocupare pe
sectoare economice; rata ocuparii cu
timp partial (OTP), definita ca raport
ntre numarul celor ocupati cu timp partial si totalul celor ocupati; ponderea femeilor ocupate cu timp partial (FOTP),
definita ca numar de femei ocupate cu
timp partial n raport cu numarul total
de persoane ocupate cu timp partial;
rata ocuparii n sectorul informal urban,
definita ca numarul persoanelor ocupate n sectorul informal urban, n raport
cu numarul total de persoane ocupate.
Cteva date privind caracteristicile
ocuparii sunt prezentate n cele ce
urmeaza. Sunt considerati ocupati toti
cei care desfasoara orice fel de activitate remunerata sau pentru profit ca
si cei neremunerati, care desfasoara
activitati n asociatii familiale sau n
agricultura.
474
Canada
58,6
52,1
18,6
68,8
Marea Britanie
57,0
49,5
22,3
81,8
SUA
62,9
55,6
13,3
69,3
Franta
48,2
40,7
14,2
79,1
Germania
52,9
42,8
14,2
86,3
Norvegia
66,2
61,0
21,4
80,1
Suedia
64,1
61,7
15,1
76,9
70,1
Japonia
61,4
48,4
19,8
Bulgaria
43,0
39,1
0,8
40,0
Cehia
59,2
50,3
3,5
70,8
Polonia
50,9
43,9
10,6
56,8
Slovenia
54,4
48,5
14,2
86,3
Romnia
62,0
53,2
14,5
61,4
Ungaria
47,0
40,0
3,2
68,3
Optimalitate Pareto
noile cerinte ale proceselor tehnologice
care cereau noi calificari profesionale.
Treptat, munca bruta a muncitorului a
devenit tot mai putin solicitata, fiind nlocuita cu munca nalt calificata si specializata. n a doua jumatate a secolului, schimbarile si adaptarile profesionale repetate la care indivizii erau supusi de-a lungul vietii active au dat
nastere conceptului de mobilitate profesionala.
n afara acestora, accentuarea procesul de democratizare, ca urmare a
succeselor obtinute n planul libertatilor
politice, a contribuit si el la cresterea
o.f.m. Prin urmare, segmente pna
atunci considerate n afara pietei muncii sau discriminate n relatiile de munca au reclamat tot mai insistent dreptul
la munca, n conditii de egalitate a sanselor. Indivizi apartinnd diferitelor grupuri etnice si rasiale, persoane cu
handicap, femeile au fost tot mai frecvent prezenti n rndul celor care fortau
intrarea pe piata muncii.
Nu n ultimul rnd, o.f.m. are o determinare economica. Nivelul ei depinde
de nivelul pretului la care aceasta marfa se tranzactioneaza pe piata. Cu ct
acesta este mai mare cu att oferta
este mai mare. Nivelul cheltuielilor necesare acoperirii costului de subzistenta dicteaza un venit si un salariu
minim. Acesta induce un nivel minim al
ofertei. Teoretic, de la acest punct, orice crestere de salariu aduce o crestere
a ofertei. Realitatea a demonstrat ca
exista posibilitatea ca de la un anumit
nivel al salariului oferta sa ramna
constanta, posesorul fortei de munca
considernd ca avantajele pe care le
aduce sporul de venit nu acopera costurile antrenate. Aceasta "inertie" este
rezultatul tendintei de a obtine un
Optimalitate Pareto
O stare este optima Pareto daca nici o
schimbare a sa nu poate duce la cresterea utilitatii, respectiv a bunastarii,
nici unui individ fara ca aceasta crestere sa nu fie asociata cu o scadere a
utilitatii altui individ. Maximizarea unei
stari sociale deci, n termenii o.p., se
poate realiza doar prin cresterea utilitatii cel putin a unui individ fara ca
aceasta sa implice scaderea utilitatii
altuia (altora).
Principiul o.p. se poate aplica realocarii
diferitelor bunuri de consum, a factorilor de productie sau a compozitiei
bunurilor finale.
n domeniul politicilor sociale, o.p. caracterizeaza dezbaterile legate de modelul justitiei sociale adoptat (orice redistributie a bunastarii care sa respecte criteriul o.p. este justa n ideologia
liberala), dar si de eficienta alocativa.
Principiul o.p. reprezinta unul dintre
cele mai importante criterii de crestere
a bunastarii sociale n cadrul economiei bunastarii. Acesta ridica nsa o
serie de probleme n situatii concrete,
n ceea ce priveste aplicabilitatea lui.
Daca bunastarea este presupusa a fi
strict monetara, fara a tine cont de
valoarea relativa a venitului, atunci o.p.
poate fi aplicata n evaluarea unei
schimbari sau stari economice. n lu477
Pentru 2000-2001, atentia se va concentra pe siguranta modalitatii de detinere a unei locuinte (security of tenure) si pe guvernarea urbana, scopul
fiind de a reduce saracia urbana prin
politici ce sustin echitatea, durabilitatea
si justitia sociala.
Majoritatea programelor Centrului Natiunilor Unite pentru Asezari Umane
urmaresc descentralizarea si ntarirea
rolului autoritatilor locale, precum si
cresterea participarii populatiei, ncurajarea cooperarii cu ONG-uri. Dintre
cele mai importante programe n
desfasurare, ar trebui amintite:
x orase durabile: urmareste crearea
capacitatii de planificare si management ntr-un mediu urban, utiliznd metode participative;
x managementul dezastrelor, prin
care se asista guvernele locale si
nationale, precum si comunitatile n
implementarea programelor de reabilitari si reconstructie n urma unor
dezastre, n special n domeniul locuirii, al infrastructurilor si al reasezarilor;
x observatorul urban global: monitorizeaza implementarea Agendei
Habitat prin dezvoltarea si aplicarea
unor indicatori urbani;
x programul de educatie manageriala
si conducere locala.
Acestea sunt doar cteva din programele Habitat, la sfrsitul anului 1998
estimndu-se ca ar fi fost aproximativ
238 de programe si proiecte n executie n 86 de tari, cu un buget anual n
valoare de 70 milioane de dolari.
n Romnia, Centrul National pentru
Asezari Umane - Habitat a fost nfiintat
n 1991, cu scopul principal de a contura strategia nationala pentru habitat
si de a gasi instrumentele necesare
478
482
cracies) tocmai pentru a evidentia importanta interactiunii cu publicul, prezinta anumite particularitati ce adesea
reclama o structura sensibil diferita de
alte organizatii administrative de tip
birocratic.
Birocratia reprezinta o forma rationala
si deci si eficienta de organizare n
anumite circumstante speciale: atunci
cnd (a) obiectivele organizatiei sunt
foarte clare si precis operationalizate
n termeni ct mai concreti, (b) mijloacele de realizare a acestora nu sunt
ambigue sau disputate, ci tind sa fie
standardizate sau standardizabile si (c)
amploarea activitatilor este foarte mare, deci se resimte o nevoie a controlului ierarhic.
La o prima vedere, aceste conditii corespund multor activitati n domeniul
administratiei publice; la o analiza mai
atenta nsa si n special n ceea ce
priveste politicile sociale, devine evidenta lipsa de claritate si precizie cu
care sunt sau pot fi formulate obiectivele organizationale si modul de realizare a acestora. Acest lucru este si
mai evident n cazul organizatiilor locale, furnizoare de anumite servicii sau
programe sociale.
Acolo unde exista discretionaritate n
ceea ce priveste concretizarea politicilor sociale, problema adecvarii structurilor birocratice devine presanta: birocratia presupune control ierarhic strict,
fara delegare a responsabilitatilor, n
timp ce discretionaritatea presupune
delegarea responsabilitatii si relativizarea controlului.
Birocratiile pot "implementa" cu succes, dar nu pot reprezenta structuri adecvate n cazul n care politica sociala
este, n mare parte, si produsul organizatiilor publice locale, ca furnizori
directi de beneficii si servicii sociale.
484
Organizatiile internationale
si politica sociala
Organizatiile internationale reprezinta,
din punct de vedere sociologic, raspunsul colectiv si institutionalizat al
actorilor politici la problemele ce
afecteaza stabilitatea si dezvoltarea
sistemelor politice nationale, regionale
sau a sistemului international. Din
punct de vedere juridic si politologic,
o.i. sunt definite drept asociatii create
de actorii de drept international, bazate
pe existenta unui act comun de vointa
(materializat ntr-un act juridic sau
tratat constitutiv), a unor norme comune de reglementare a problemelor,
a unor reguli de functionare, a unui secretariat si a unui sediu. Functionarea,
legitimitatea si dezvoltarea o.i. deriva
n principal din gradul de coeziune al
valorilor, intereselor si perceptiilor actorilor implicati n rezolvarea problemelor de interes comun.
n prezent, datorita globalizarii activitatilor economice si intensificarii contactelor internationale, actiunile actorilor
traditionali ai relatiilor internationale
(guvernele, ministerele si agentiile administrative ale statelor nationale) sunt
tot mai mult completate de catre
487
PNUD este dezvoltarea umana durabila, care vizeaza conjugarea armonioasa a cresterii economice cu distributia
echitabila a bunastarii economice, regenerarea mediului si largirea rolului
social, a participarii si oportunitatilor
tuturor categoriilor sociale. Actualmente, PNUD are drept obiectiv prioritar
eradicarea saraciei, prin construirea
capacitatilor umane si institutionale necesare la nivel national si comunitar,
concretiznd astfel o idee de baza
exprimata n documentele Conferintei
la nivel nalt de la Copenhaga (1995) si
ale sesiunii speciale a Adunarii Generale a ONU de la Geneva (2000). n
mod concret, programele de asistenta
ale PNUD sunt orientate catre reducerea saraciei (n special n tarile cele
mai putin dezvoltate), crearea de locuri
de munca, consolidarea rolului femeilor n societate, protectia si regenerarea mediului, consolidarea rolului social al categoriilor defavorizate, construirea capacitatilor necesare unei guvernari transparente si responsabile
social. n Romnia, asistenta tehnica
acordata de PNUD ntre 1972 si 1989
a fost directionata n special catre
sectorul industrial. n perioada postrevolutionara, PNUD si-a reorientat prioritatile catre noile sale obiective mentionate anterior, cu un accent special pe
asistenta n reducerea saraciei (51,5%
din resursele bugetare ale biroului
PNUD n Romnia, n perioada 19971999), promovarea viabilitatii resurselor
naturale si de mediu (25,4%) si sprijinirea eficientizarii administratiei publice, democratiei si participarii (23%).
Un rol important n stimularea dezvoltarii economico-sociale l joaca Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare
Internationala (USAID), organism gu493
optime a bunurilor publice la nivel regional sau global si, astfel, rezolvarea
problemelor sociale create de procesele de liberalizare si globalizare economica. Realizarea cu succes a acestui obiectiv necesita, asa cum o demonstreaza cazul Uniunii Europene,
existenta unui set complex de factori
interni si externi care sa stimuleze formarea unei culturi a solidaritatii si reciprocitatii internationale, ceea ce face
ca n prezent probabilitatea adncirii
cooperarii internationale n domeniul
economico-social sa fie mult mai nalta
la nivel bilateral si regional dect la nivel global. \Bogdan Juncu-Lungulescu[
Vezi si: globalizarea politicilor sociale;
stat social european; politici sociale
europene
Bibliografie selectiva: Global Poverty
Report
(2000);
Annan
(2000);
Deacon (1999); Kaul et al. (1999);
UNDP (1999); UNRISD (1995)
497
Parteneriat social
P
Parteneriat social
P.s. reprezinta o forma de dialog social
si o relatie de colaborare ntre mai
multi actori sociali la realizarea unor
actiuni, programe, politici sociale, la nivel national, regional sau local.
Partenerii sociali traditionali n relatiile
de munca sunt sindicatele si patronatele.
Pentru cresterea eficacitatii actiunilor
programelor sau politicilor sociale, sunt
cooptati, pe lnga sindicate si patronate din diferite domenii, diversi alti parteneri sociali: reprezentanti ai autoritatilor locale, ai unitatilor de nvatamnt, de sanatate, de cultura, ai comunitatilor de afaceri, ai grupurilor si asociatiilor profesionale, ai ONG-urilor etc.
De exemplu, n domeniul crearii de
locuri de munca la nivel local, n tarile
componente ale Organizatiei pentru
Cooperare si Dezvoltare Economica,
au fost nfiintate numeroase p.s.
originale, institutionalizate si constituite
ca initiative locale (numite si "Local
Employment Initiatives" - a se vedea
OCDE, 1993). Dupa modelul p.s. din
aceste tari si cu fonduri europene nerambursabile Phare, la care s-au adaugat mprumuturile din partea Bancii
Mondiale, s-au dezvoltat numeroase
initiative locale si n Romnia, administrate de Agentia Nationala de Ocupare
si Formare Profesionala sau de organizatii neguvernamentale (de exemplu,
Programul Phare - PAEM/Program for
Parteneriat social
tral si local, cum ar fi Consiliul National
pentru Reforma nvatamntului (CNRI),
Consiliul National pentru Formare si
Educatie Continua (CNFEC), Consiliul
de Administratie al Inspectoratului Scolar, Comitetul Local de Dezvoltare a
Parteneriatului Social n nvatamntul
Profesional si Tehnic (CLDPSIPT),
consiliile de administratie ale unitatilor
de nvatamnt, consiliile scolare ale
unor unitati sau ale unor grupuri de
unitati de nvatamnt.
P.s. n cadrul reformei nvatamntului
profesional si tehnic din Romnia a
fost initiat prin Programul Phare - VET
(Vocational and Educational Training)
sub coordonarea Ministerului Educatiei
Nationale si s-a desfasurat n perioada
1994-1997 (A se vedea MEN, 1998).
P.s. n relatiile de munca din Romnia
se desfasoara n baza Legii privind
contractul colectiv de munca. n acest
domeniu, pna n 1996, p.s. a functionat dupa Legea nr. 13/ 08.02.1991,
aceasta fiind nlocuita cu Legea nr.
130/1996, modificata n mai 1998.
Legea, n ultima ei forma, stipuleaza
cteva elemente importante:
1. p.s. n domeniul muncii este obligatoriu la toate unitatile economice cu
mai mult de 21 de salariati;
2. p.s. ia forma negocierii colective,
care are loc anual;
3. p.s. n domeniul muncii si n baza
negocierii colective se refera minimum la urmatoarele aspecte: salariile, durata muncii, programul de
lucru si conditiile de munca (igiena
si protectia muncii); aceste aspecte
negociate intra ntr-un document cu
valabilitate anuala, numit contract
colectiv de munca (la nivel national,
de ramura si de ntreprindere);
Parteneriat social
dintre partenerii sociali - numita si negociere colectiva integrativa - conflictele de munca fac parte dintr-un alt
tip de negociere, numita negociere
colectiva distributiva.
Conflictele colective vizeaza interesele
profesionale cu caracter economic si
social (nu si politic), rezultate din desfasurarea relatiilor de munca dintre
partenerii sociali direct implicati: reprezentantii capitalului (patron sau reprezentanti ai acestuia, inclusiv n cazul n
care patronul este statul nsusi), pe de
o parte, si reprezentantii salariatilor
(organizati n sindicate sau ca independenti), pe de alta parte.
Pentru tipul de negociere distributiva
se aplica Legea conflictelor colective
de munca (Legea nr. 15/1991, devenita Legea nr. 168/1999).
Referiri importante n privinta p.s. se
gasesc si n alte legi: Legea salarizarii
(Legea nr. 14/1991, care arata, la art.
4.2., ca "salariile se stabilesc prin negocieri colective ntre persoanele
juridice care angajeaza si salariati sau
reprezentanti ai acestora, n functie
de posibilitatile financiare ale persoanei care angajeaza"), Legea sindicatelor (Legea nr. 54/1991), Legea
contractului de management (Legea
nr. 66/1993).
Trebuie sa aratam aici ca majoritatea
tarilor europene se gasesc astazi deja
ntr-un stadiu avansat de descentralizare a diverselor p.s., unele legalizate,
altele nu, dupa ce experientele acumulate pe baza unor numeroase programe sociale au dovedit ca un astfel de
sistem este mai eficace dect cel traditional, centralizat.
Parteneriat social
Structura negocierilor colective
Negocierea colectiva tripartita si bipartita
(n baza Legii nr. 130/1998)
A. La nivel national
Partenerii sociali: organizatii sindicale de
tip confederatie versus asociatii patronale
nationale (M.M.P.S. verifica respectarea
legii si tine evidenta contractelor).
Se finalizeaza prin:
Implicatiile juridice:
Implicatiile juridice:
Litigiile n legatura cu executarea, modificarea, suspendarea sau ncetarea acestuia se solutioneaza de judecatorie.
Partenerii sociali:
- comisii pe domenii ale Consiliului Economic si Social;
- comisii mixte patronat-sindicate la
nivelul ministerelor economice sau
departamentelor de profil.
501
Parteneriat social
Negocierea colectiva tripartita si bipartita
(n baza Legii nr. 130/1998)
C . La nivelul ntreprinderilor
Partenerii sociali:
Parteneri sociali:
Implicatii juridice: incompatibilitatea calitatii de membru al consiliului de administratie cu cea de reprezentant al salariatilor; raspunderea juridica a fiecarui membru pentru propriile decizii, iar n cazul
existentei comitetului de ntreprindere, si a
deciziilor acestuia.
Nota: n Romnia, negocierea colectiva bipartita poate avea loc si n institutii bugetare, la nivelul
administratiei sau al serviciilor publice locale, dar reprezentantii partilor (ai salariatilor si ai
conducerii) nu pot negocia clauze referitoare la drepturi ale caror acordare si cuantum sunt stabilite
prin dispozitii legale (de ex., salariile).
502
Parteneriat social
Deschiderea supapei conflictelor de
munca n Romnia a condus n mod
automat la o viziune pluralista asupra
organizatiilor implicate n relatiile de
p.s. si deci, concomitent, n analiza
dialogului social, medierii si concilierii
prin negociere colectiva. Sindicatele,
patronatul si ntreprinderea n ansamblul sau, ca organizatie de munca, ntr-o
perioada de tranzitie la economia de
piata, sunt n mod inerent si ele n
tranzitie (de la organizatii nchise la
organizatii deschise), traversnd mutatii profunde, ale caror efecte transpar si
n viata societatii (Boboc, 2000).
n privinta viitorului care se ntrevede
pentru p.s., exista doua scenarii
(Aubry, 1989, p. 24-26):
Scenariul saturnian (arhetip inspirat
dupa "Proiectul Saturn", aplicat la firma
americana General Motors, dar care a
fost ulterior "importat" si de firme din
Europa Occidentala, mai ales vestgermane) este fondat pe mentinerea
tipului de p.s. traditional, cu actorii
sindicali si patronali reprezentativi la
diverse niveluri (n speta, la nivel de
ramura si de ntreprindere), dar care
implica definirea unui nou contract social, bazat pe acceptarea, din partea
organizatiilor sindicale, a unor garantii
de formare, evolutie profesionala si
reconversie pentru salariati, n schimbul unor concesii salariale.
Un astfel de scenariu responsabilizeaza partea sindicala si chiar o subventioneaza - mai ales n contextul desindicalizarii actuale -, pornind att de la
ideea necesitatii unui p.s. puternic, ct
si de la convingerea ca sindicatele pot
sa constituie un factor de echilibru si
de democratie industriala.
Scenariul californian este fondat, din
contra, pe o individualizare a relatiilor
Pensionare anticipat
Scenariul australian, spre deosebire
de orice alt scenariu posibil (care dezvolta p.s., printr-o diversitate de forme),
se bazeaza pe sistemul australian al
relatiilor profesionale, care este fondat
pe conciliere si arbitraj. n cazul unor
frecvente conflicte ntre partenerii sociali, se face apel la medierea externa
a tribunalelor muncii (industrial tribunals), pentru rezolvarea disputelor la
toate nivelurile si mai ales la cel national (ex., greva generala). Cu alte cuvinte, scenariul australian poate pune
n discutie doar preponderent tipul de
negociere colectiva distributiva descentralizata.
Tribunalul muncii ncepe sa apara n
Romnia abia n noiembrie 1999,
printr-o ordonanta de urgenta a guvernului, instituind astfel si la noi forma
de p.s. n situatii conflictuale (negociere colectiva distributiva).
Evident ca preferabile sunt scenariile
care propun o viziune pluralista, dar
pozitivista, de negociere colectiva integrativa, care lasa ntreaga responsabilitate de negociere colectiva n seama
p.s. din ntreprinderi.
Pe lnga utilitatea unor scenarii reale
sau imaginare elaborate de psihosociologi prin cercetarile lor n mediul industrial sau n laborator (cum sunt si
cele preluate din "teoria jocurilor"), implantarea si observarea efectelor acestora ofera si un feedback necesar dezvoltarii psihosociologiei, ele fiind utile si
politicilor sociale la care participa partenerii sociali. Dupa cum arata Serge
Moscovici, "astazi analiza negocierii si
a situatiilor de joc ar putea fi calea regala n abordarea fenomenului psihosociologic al interactiunii" (Moscovici,
1970, p. 2).
Pensionare anticipata
P.a. (engl., early retirement) reprezinta
o masura pasiva de protectie a somerilor, care consta n a sustine iesirea de pe piata muncii, prin pensionare, a acelor persoane care fac dovada unui numar minim de ani de
munca si se gasesc n preajma vrstei
legale de pensionare. Acest tip de
masura a aparut n tarile europene ca
solutie la problema somajului de masa
si ca o redistributie a muncii de la
vrstnici la tineri. Ea s-a modelat paralel cu reforma sistemelor de pensii
de dupa 1970.
Initial, a fost gndita ca o masura de tip
activ, deoarece, prin iesirea de pe
piata muncii a persoanelor vrstnice,
se creau locuri de munca pentru generatiile tinere, care ncepusera sa devina un segment extrem de vulnerabil.
Prin cresterea sperantei de viata si a
conditiilor de viata si de munca,
rezistenta indivizilor la iesirea de pe
piata muncii a crescut. Mai mult, ex504
Pensionare anticipat
perienta de munca acumulata crea un
avantaj segmentului vrstnic. Salvarea
tinerilor a venit prin aparitia de noi
calificari la care generatiile vrstnice
nu se mai puteau adapta si care, fiind
n apropierea vrstei de iesire de pe
piata muncii, aveau mici sanse de
reangajare n eventualitatea ca ar fi
devenit someri. Mai mult, chiar si n
aceasta eventualitate, s-a considerat
ca ar fi mai usor de sustinut povara
financiara pentru aceasta grupa de
vrsta de-a lungul a doar nca ctiva
ani, dupa care ar fi intrat n vigoare
drepturile de pensie, dect sustinerea
financiara a generatiilor tinere pe o
perioada nedeterminata, pna cnd ar
fi reusit sa intre pe piata muncii.
Intrarea trzie pe piata muncii era
nsotita de scaderea perioadei de
cotizare la diferitele fonduri de risc
(somaj, boala, pensie), ceea ce urma
sa aiba un efect negativ asupra
veniturilor individului n caz de boala
sau concediere. La limita, exista riscul
ca aceste venituri sa nu fie suficiente
pentru a acoperi un minim de venit
necesar supravietuirii, caz n care
statul ar fi chemat sa intervina n echilibrarea acestei situatii, prin asistarea
sociala a acestor indivizi.
P.a. s-a facut pe cai diferite. n Germania, sunt reglementari diferite pentru
pensionarea pe caz de boala (minimum 5 ani de contributie pentru
incapacitate de munca; femeile pot
beneficia de cte 1 an de contributie
pentru fiecare copil, astfel ca ele se pot
califica pentru p.a. chiar si cu o foarte
scurta istorie n piata muncii), pentru
somaj ndelungat (la 60 de ani cu
minimum 52 de saptamni de somaj n
ultimele 18 luni si o perioada de
contributie minima de 15 ani), pentru
Pensionare anticipat
persoana din rndurile somerilor), n
caz de boala si incapacitate de munca
a unui somer si pensii ocupationale
(daca pensionarea se face la cerere,
sunt reduse sensibil drepturile de pensii; daca sunt motive ale firmei sau restructurari, compania poate decide plata integrala a drepturilor de pensii),
care acopera 51% din forta de munca.
n Suedia, sistemul de pensii a replicat
sistemul de angajare. Pna dupa razboi, Suedia a fost puternic orientata
spre munca, drepturile de pensie, somaj, boala fiind stabilite pe principiul
unei sume fixe de nivel scazut. n 1960
a fost introdusa o schema nationala
obligatorie de pensionare, care suplimenta att pensiile de vrsta, ct si pe
cele ale vaduvelor si pe cele pentru
diminuarea capacitatii de munca. Pensia suplimentara depinde de anii lucrati
(minimum 30 pentru pensie integrala)
si de cele mai mari venituri de-a lungul
a 15 ani. Pensia si pensia suplimentara
reprezinta 2/3 din media salariilor celor
mai buni 15 ani. De asemenea, au un
maxim stabilit la 7,5 ori valoarea unei
sume de baza (indexabile). Dupa
1976, p.a. se poate accepta de la 60
Beneficii acordate n cazul p.a., ca procent din salariul mediu avut, 1980
Franta
Germania
Suedia
Marea Britanie
97,5
71,2
65,0
31,4
Sursa: Kohly, M.; Rein, M.; Guillemard, A. M.; van Gunsteren, H., (1991).
Timpul a dovedit ca efectele sale nu
sunt tocmai cele scontate, astfel nct
de la jumatatea anilor '80 s-a manifestat tendinta de a limita aplicarea
acestui tip de masura. Caracterul sau
pasiv a nceput sa se manifeste dupa o
perioada, cnd s-a constat reintrarea
acestor indivizi n forme diferite pe
piata muncii. n Franta, spre exemplu,
Persoane fr adpost
n tarile foste comuniste, caracterul pasiv al acestui tip de masura este mai
pregnant dect cel activ. Aceasta se
datoreaza n principal proceselor de
restructurare care au avut loc n aceste
tari si care, ntr-o prima etapa, a nsemnat disponibilizarea fortei de munca. Cu ct este mai lent ritmul schimbarii cu att este mai trzie reabsorbtia
fortei de munca si mai lunga perioada
de sustinere financiara a indivizilor. Pe
de alta parte, n toate aceste tari,
inflatia a erodat puterea de cumparare
a tuturor veniturilor populatiei, cu predilectie pe cele provenind din transferuri sociale, care nu fac obiectul
negocierilor, astfel ca ncercarea de a
reveni pe piata muncii, mai ales pe
piata informala, a devenit o chestiune
de timp. n baza unui venit asigurat,
acest segment de vrsta a fost atractiv
pentru angajatorii care functioneaza pe
piata informala, data fiind mai marea
lor disponibilitate de a accepta salarii
mici. Tari ca Lituania si R. Ceha au
ncetat deja aplicarea acestei masuri.
Romnia a experimentat si ea p.a. la
nceputul anilor '90, ca masura reparatorie, garantnd integral drepturile de
pensie pentru cei sub vrsta limita de
pensionare, dar ndeplinind minimul de
vechime n munca. n cea de-a doua
jumatate a anilor 90, o forma diferita de
p.a. ncerca sa evite revolta sociala, ca
posibila reactie a populatiei la disponibilizarile masive ocazionate de restructurarile economice. De aceasta data s-a
impus o vrsta apropiata de vrsta
legala de pensionare, la acea data 57
pentru femei si 62 pentru barbati, si acceptarea statutului de somer, cu drepturile si obligatiile antrenate de acesta.
La expirarea drepturilor de somer, individul urma sa intre n posesia drep-
Persoane fr adpost
fluctuatie (n functie de situatia economica, politicile de locuire etc.) foarte
mare, reprezentnd n acelasi timp
unul dintre grupurile sociale aflate n
risc de marginalizare si excludere sociala cronica. Numarul persoanelor fara adapost este ntr-o continua crestere. Acestea apar n tot mai multe
zone urbane si rurale, numarul acestora fiind totusi mai mare n zonele
urbane. ntruct fenomenul se intersecteaza cu saracia, numarul persoanelor fara adapost creste direct proportional cu cresterea saraciei.
Istoric
Istoric vorbind, au existat n toate timpurile oameni lipsiti de adapost, fie ca
aceasta deprivare era una temporara,
determinata de anumite catastrofe sau
calamitati naturale (cutremure, inundatii, epidemii, incendii), fie ca se prezenta ca o forma de trai, datorita unei
stari cronicizate de saracie.
n Romnia, pna n 1989, lipsa de
adapost nu era o problema evidenta,
deoarece una dintre politicile fundamentale ale regimului comunist a fost
sa ofere fiecaruia un adapost, pe ct
posibil conform standardelor comunitare prevazute de ideologia comunista,
prin care locuintele individuale, n
case, erau nlocuite de apartamente n
blocuri, crend astfel n mod fortat o
comunitate de oameni pentru fiecare
bloc de locuinte. n acest context,
avem de-a face cu impunerea acestei
politici de locuire unora dintre populatiile nomade de rromi, care sunt
astfel "stabilizati" n apartamente,
producndu-se practic o deculturare
fortata a acestor grupuri de oameni. Pe
de alta parte, o proportie semnificativa
de oameni din zonele rurale este
deplasata n zone urbane periferice, n
Definirea conceptului
Literatura de specialitate propune mai
multe definitii. Vom prelua definirea
oferita de Social Work Encyclopedia,
care defineste lipsa de adapost n mod
literal si absolut, referindu-se la inexistenta unei locuinte de orice fel sau a
oricarui substitut al unui spatiu de locuit. n acest termen, sunt inclusi cei
care n mod literal nu au un adapost
permanent, dormind pe strazi sau n
adaposturi (azile) de noapte special
instituite. Altii reprezinta dimensiunile
508
Persoane fr adpost
mai putin vizibile ale problemei, nefiind
identificati pe strada, deoarece dorm la
prieteni, n masini sau n cladiri abandonate (pentru Romnia, un grup similar ar fi grupul celor care dorm n
canale).
Un alt criteriu de definire a lipsei de
adapost l constituie timpul/durata deprivarii. Distingem astfel o deprivare
episodica, caracteristica pentru acele
persoane sau categorii de persoane
care ramn n mod frecvent fara adapost, reusind sa gaseasca n cel mai
bun caz solutii temporare; de asemenea, se identifica o deprivare circumstantiala, legata de un anumit eveniment/factor de mediu, fiind definita numai ntre limitele temporale ale acelui
eveniment (lipsa de adapost pentru
sinistratii diverselor catastrofe naturale); si, binenteles, avem de-a face cu o
deprivare cronica, pentru acele situatii
n care lipsa de adapost devine un
mod de viata, iar strada devine locuinta
permanenta, n multe din aceste situatii
adaptarea individului la strada fiind n
fapt o strategie de supravietuire (copiii
strazii, acei copii care se rentorc pe
strada, pentru ca reprezinta singurul
mediu pe care l cunosc si n care se
simt protejati.
Persoane fr adpost
mitor orase (creste cererea pentru
locuinte si locuri de munca, deci si
presiunea asupra pietei muncii, pe
de-o parte, si asupra administratiei
publice, pe de alta parte) si, implicit,
la cresterea numarului persoanelor
fara adapost. Un studiu realizat n
SUA, n 1987, arata ca 51,9%
dintre persoanele fara adapost erau
negri, iar 14,8% hispanici si asiatici
(Waxman si Reyes, 1987);
5. femei: daca nainte de anul 1970 femeile reprezentau 25% din populatia fara adapost din SUA, astazi
proportia lor s-a dublat (Hall, 1988).
Cauze: boala mentala cronica, situatii de criza, saracie, violenta intrafamiliala care poate genera, la
rndul sau, lipsa locuintei;
6. familiile fara adapost: familiile cu
copii alcatuiau, n 1987, 65% din
aceasta populatie n Providence,
63% n New York City, peste 50%
n New Jersey si mai mult de 30%
n Chicago, Detroit, Los Angeles.
Conform Coalitiei Nationale pentru
Persoanele fara Adapost din SUA
(1987), mai mult de 40% din persoanele fara adapost sunt familii
tinere. Conform Societatii de Servicii Comunitare din New York
(1984), familiile fara adapost sunt la
fel ca alte persoane, cu exceptia
faptului ca nu au o locuinta;
7. copiii fara adapost: desi reprezinta
probabil grupul cel mai mare de
persoane lipsite de adapost, nu aspectul numeric ne impune o atentie
deosebita asupra acestui grup de
populatie, ci explozia fenomenului
n Romnia, dupa 1989, explozie
care ne-a gasit complet nepregatiti.
Categorisiti sub termenul generic de
"copii ai strazii", grupati n numar mare
Persoane fr adpost
identificate doua subcategorii: copiii
abandonati pe strada si copiii parintilor
lipsiti de adapost.
Tot n categoria mare a celor lipsiti de
adapost regasim (f) un grup de copii
care au depasit vrsta legala a copilariei, provin din institutiile de ocrotire
si, datorita lipsei oricarei politici de protectie a copilului dupa iesirea din sistemul de ocrotire, ajung sa populeze
strazile marilor orase, deschiznd un
cerc vicios, care i condamna la cronicizarea problemelor sociale asociate
problemei lipsei de adapost.
8. n afara de categoriile mentionate,
un alt grup n crestere l constituie
vrstnicii care nu au nici un suport
din partea familiei si, n mod
special, cei care nu beneficiaza de
o pensie stabila lunar, fie pentru ca
nu au lucrat niciodata, fie pentru ca
numarul de ani lucrati este prea mic
sau (cazul cel mai specific Romniei) sunt pensionari CAP, avnd
pensii foarte mici. Tot n aceasta
categorie pot fi inclusi si acei vrstnici care au fost victimele afacerilor
oneroase n care li s-au vndut locuintele n baza unor semnaturi de
luare n spatiu n schimbul ngrijirii
la domiciliu. Politicile sociale nu
asigura suficienta protectie pentru
aceasta categorie de populatie,
ceea ce face ca vizibilitatea sa n
cadrul celor lipsiti de adapost sa
creasca alarmant.
9. O ultima categorie de persoane adulte, lipsite de adapost, o constituie categoria cersetorilor de profesie, pentru care strada devine nu
numai adapostul, ci si sursa de subzistenta. ntre acestia, persoanele
cu intelect liminar, cu dizabilitati sau
cu probleme de sanatate mentala
Persoane fr adpost
MMPS si Universitatea Bucuresti,
Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, noiembrie-iunie 2000).
2. Pauperizarea accentuata a populatiei n conditiile dezechilibrului
economic determinat de tranzitia
spre o economie de piata reprezinta un alt factor structural n cresterea semnificativa a numarului de
persoane lipsite de adapost. La
aceasta se asociaza ratele crescute de somaj si cresterea artificiala
a preturilor locuintelor, datorita
ratelor bulversante ale inflatiei.
3. Lipsa unor politici de protectie sociala pentru tinerii proveniti din
institutiile de ocrotire. Parasirea
institutiilor de ocrotire dupa mplinirea vrstei de 18 ani (n cazul continuarii studiilor, vrsta de iesire din
institutie crescnd pna la 25 de ani)
reprezinta o poarta nchisa, datorita
lipsei oricarui suport social acordat
acestor tineri. Si n aceasta situatie,
lipsa politicilor sociale genereaza
lipsa serviciilor, agravata de absenta
personalului specializat din institutiile
abilitate pentru protectia familiei si
copilului (lipsa asistentilor sociali la
nivelul autoritatilor locale).
Persoane fr adpost
(c) coordonarea serviciilor special destinate persoanelor fara adapost: numeroase agentii si organizatii nonguvernamentale ofera raspunsuri la
aceasta problema, dar se resimte
nevoia unei coordonari a serviciilor.
Exista programe punctuale care ntretin fenomenul (ca, de exemplu,
oferirea de hrana si mbracaminte
copiilor strazii, fara alte masuri sau
interventii care sa solicite din partea
copiilor motivatii pentru schimbarea
stilului de viata). O buna cunoastere
si o colaborare ntre organizatiile
voluntare si institutiile statului (primarii, politie) creste eficienta unor
astfel de interventii;
(d) recunoasterea faptului ca solutiile
pe termen scurt nu rezolva problema: nevoia de adapost si hrana
devine o necesitate stringenta si solicita raspuns imediat, dar orice actiune orientata spre satisfacerea nevoilor bazale trebuie corelata cu
actiuni care sprijina dezvoltarea ntregii persoane, asigurnd reinsertia
sociala. Este nevoie de o ntreaga
configuratie a politicilor sociale care
sa previna o astfel de problema si
sa intervina concret n rezolvarea
cazurilor care apar la nivel comunitar.
Problema protectiei sociale a persoanelor fara adapost trebuie privita si prin
puterea de dezvoltare a comunitatilor
locale. La nivel international, ca si la
nivel national, rezolvarea acestei probleme a cazut n responsabilitatea autoritatilor locale, care se lovesc de lipsa
fondurilor n dezvoltarea unor programe sociale n domeniu. Cu exceptia
acordarii beneficiilor sociale (ajutorul
social, n cazul Romniei), autoritatile
locale par depasite de problema. Ras-
Piaa muncii
a fortei de munca, n baza carora se
ofera cursuri practice acestor tineri,
ajutndu-i pentru gasirea unui loc de
munca. De asemenea, n cadrul planului de dezvoltare comunitara, este
prevazuta functionarea unui azil de
noapte pentru toate categoriile de persoane mentionate, care la un moment
sau altul sunt deprivate de adapost.
\Doru Buzducea & Marciana Popescu[
Vezi si: copiii strazii; politici sociale
privind protectia familiei si a
copilului n Romnia; lipsa de
locuinta; locuinta sociala; politici de
locuire
Bibliografie selectiva: Edwards si
Hopps (1996); Johnson (1989); Maza
si Hall (1988); McGerigle si Lauriat
(1983)
Piata muncii
P.m. este spatiul virtual n care se
organizeaza si se desfasoara relatiile
de munca, adica acelea dintre detinatorii si cumparatorii de forta de munca.
Bunul tranzactionat pe aceasta piata
este forta de munca.
Piata muncii sau a fortei de munca
este cadrul economico-social n care
se regleaza cererea si oferta de forta
de munca. Cum oferta este direct proportionala, iar cererea invers proportionala cu pretul fortei de munca, exista,
prin urmare, un nivel al salariului, la
intersectia celor doua traiectorii, la
care cererea si oferta sunt egale. n
acest punct se atinge un nivel de ocupare de echilibru, la care forta de munca este utilizata eficient, respectiv, un
salariu de echilibru. Nivelul salariului
este principalul regulator al p.m., dar
nu singurul.
Piaa muncii
adesea un nivel minim garantat,
rezultat al interventiei statale. ncepnd
cu sfrsitul anilor 60, statul si-a facut
tot mai simtita prezenta n protejarea
fortei de munca si n medierea cereriiofertei de forta de munca. Este, de
asemenea, o piata negociata. Relatiile
de munca au o baza contractuala. Mai
mult, nivelul salariului, conditiile de
munca, recompensele, volumul si
structura ocuparii poarta adesea amprenta negocierilor colective si a presiunii sindicatelor. Nu n ultimul rnd,
este o piata segmentata - profesionalocupationala, educationala, functie de
mediu, vrsta, forma de proprietate a
agentilor economici, ramura de activitate etc.
Asemeni celorlalte piete, urmare a tot
mai intensului proces al internationalizarii investitiilor, comertului si cooperarii, al extinderii intreprinderilor transnationale, si p.m. a fost supusa unui
proces al globalizarii.
Att Keynes, ct si Beveridge au sustinut ca bazele statului bunastarii n
economiile capitaliste se regasesc n
p.m. n functie de modalitatile de interventie a statului n p.m., de felul n care
au fost reglementate intrarile-iesirile
n/de pe p.m. si ocuparea fortei de
munca, literatura de specialitate identifica trei modele ale statului bunastarii.
Modelul social-democratic sau institutional a fost orientat spre masurile active privind protectia somerilor - extinderea serviciilor sociale, sustinerea angajarii femeilor, crearea de locuri de
munca bine platite si cu protectie sociala asigurata, programe speciale
pentru tineri prin care se sustine mobilitatea profesionala si geografica. Este
un model bazat pe o abordare de tip
"investitie sociala". Viabilitatea lui pe
Piaa muncii
slab calificati, care, n tarile europene,
formeaza cea mai mare parte a
somerilor de lunga durata. Un efect
pozitiv al acestui mod de abordare a
fost accelerarea fluxurilor de intrareiesire n/de pe p.m. si deci scaderea
duratei somajului.
Un model cu totul particular al abordarii
p.m. este ntlnit n Japonia, unde statul
sprijina mobilitatea salariatilor ntre firme, indiferent daca acestea apartin aceleiasi ramuri economice sau nu. Efectul
unei astfel de abordari este o rata si o
durata a somajului deosebit de mica.
Principala diferenta care a rezultat ca
urmare a orientarii spre una sau alta
dintre aceste strategii de actiune consta
nu att n diferente ale ratei somajului
sau ale ocuparii, ct n diferente de
structura a celor activi/inactivi pe p.m.
Reglementarile privind intrarile si iesirile n/de pe p.m. formeaza politicile
p.m. sau politicile de ocupare si combatere a somajului. Ele se structureaza
n doua categorii; politicile pasive constituie o forma directa de protectie a
celor exclusi de pe piata muncii, n
timp ce politicile active urmaresc sa
previna si sa combata excluderea de
pe p.m.
Indicatori ai p.m. si surse de date.
Indicatori care se folosesc n analiza
p.m. sunt indicatori care caracterizeaza forta de munca sub diferitele sale
aspecte. Prin urmare, este vorba de un
sistem de indicatori pe care S. Pert
(1997) i sintetizeaza n trei grupe: indicatori de nivel, care reflecta aspecte
cantitative legate de forta de munca indicatorii resurselor de munca (populatie totala, activa, n vrsta de munca,
n afara limitelor de vrsta activa), indicatorii ocuparii si somajului, indica-
Planificarea urban
sale se numara si administrarea
fondului pentru plata ajutorului de
somaj, a carui executie bugetara
trebuie prezentata MMPS. Alaturi
de acesta, ANOFP poate face propuneri de acte normative n domeniul ocuparii si formarii profesionale,
ca si studii si analize pe care
MMPS le va putea folosi n elaborarea strategiilor n acest domeniu;
x un observator atent si, n acelasi
timp, furnizor important de date
este Comisia Nationala pentru
Statistica (CNS) si oficiile sale
judetene (CJS), prin balanta de
munca pe care o alcatuieste anual
si cercetarea trimestriala pe baza
de esantion privind caracteristicile
fortei de munca - Ancheta fortei de
munca n gospodarii (AMIGO);
x alaturi de acestea, Fundatia Internatinala
pentru
Management
(FIMAN), gestionar al unor fonduri
Phare n Romnia, a dezvoltat la
mijlocul anilor '90, timp de trei ani,
programul de masuri active de combatere a somajului (PAEM), n diferite regiuni din tara, n ideea de a
sprijini dezvoltarea unor masuri active de suport al somerilor acolo
unde exista interes si sprijin din
partea decidentilor locali. Totodata,
studiile realizate n aceste zone au
adus informatii despre caracteristicile pietei fortei de munca locale si
au permis demararea unor astfel de
masuri. \Simona Ilie[
Vezi si: cerere de forta de munca;
oferta de forta de munca; somaj;
ocuparea fortei de munca; politici
active;
politici
pasive;
statul
bunastarii
Bibliografie selectiva: Esping-Anderson (1990); FIMAN (1997a)
Piete interne
Vezi noul management public
Planificarea urbana
Cei care planifica si propun identificarea obiectivelor "corecte" pe care trebuie sa le atinga orasul si sa determine
resursele disponibile pentru atingerea
acestora, precum si sa identifice constrngerile n realizarea lor. Ca organizare, cei care planifica sunt fie o agentie cvasiindependenta - numita comisie
de planificare - fie o agentie (staff
agency) care l asista pe primar sau pe
seful departamentului de planificare n
formularea politicilor. Unul din cele mai
vizibile produse ale administratiei locale este planul de folosire a terenului
(land-use plan), care reflecta studii
tehnice asupra utilizarii curente a terenului/spatiului urban si proiecteaza
modele de crestere economica. Planul
sugereaza politici municipale fezabile
si favorabile promovarii obiectivelor
orasului n acord cu utilizarea curenta
a spatiului urban. "Zonarea" este principalul instrument pentru implementarea planului de folosire a terenului,
functia acesteia fiind aceea de a preveni "folosirea necorespunzatoare" a
spatiului urban. Planul de folosire a terenului include, de asemenea, reguli si
reglementari pentru subdivizari, specificarea dimensiunii loturilor de teren,
modul de construire a trotuarelor si a
strazilor, distanta dintre strazi, amplasarea birourilor, a cladirilor industriale,
a cladirilor de locuit etc. (Schultze,
1974, p. 387).
Cele mai mari eforturi de planificare
sunt cristalizate n formularea planului
urbanistic general. Planul urbanistic
517
Planificarea urban
general este o dezvoltare, un produs a
ceea ce este denumit n planificarea
urbana "determinismul mediului nconjurator", deoarece mediul este elementul care transcende orice alta realitate sociala, economica, politica etc. - desi
nu este punctul de vedere al tuturor
planificatorilor.
Dezvoltarile teoretice si practice din ultimele doua decenii arata nsa ca planificarea este o functie aflata nca ntr-un
proces de a se defini pe sine nsasi.
ntr-un studiu din 1997, N. Taralunga
si S. Racoviceanu prezinta paleta politicilor urbane si principalii indicatori
caracteristici acestora:
1. politica de terenuri urbane, avnd
ca principali indicatori:
a) structura pietei de terenuri (utilizarea terenului urban; zonificare
functionala; densitati urbane);
b) tipul de proprietate (domeniu public; domeniu privat al statului/
consiliilor locale; domeniu privat);
c) echiparea edilitara (alimentare
cu apa, gaze naturale, electricitate; canalizare, retele termice,
telefonice etc.);
d) valoarea terenului (numar de
tranzactii; pretul terenului; amplasamentul terenului; proprietarul acestuia);
e) impozite pe teren (cuantumul impozitului; atractivitatea amplasamentului);
f) puterea de cumparare a populatiei (veniturile populatiei; posibilitatile de economisire ale
populatiei; accesul populatiei la
credite).
2. politica de locuinte si asigurare a
locuirii, avnd ca principali indicatori:
Planificarea urban
a) indicatori economici: forta de
munca pe sectoare de activitate;
numarul agentilor economici si
principalii agenti economici; marimea medie a principalilor agenti economici; tendinte de
dezvoltare (hoteluri, birouri, comert, locuinte etc.); rata inflatiei
si tendinte; rata dobnzilor si
tendinte; rata somajului si tendinte; nivelurile de venit ale
populatiei si tendinte;
b) administratia publica locala: organizarea administratiei publice
locale - departamentul economic; taxe din activitati economice; venituri din impozite pe
proprietate; mprumuturi; obiective de investitii cu finantare de
la bugetul local; transferuri de la
bugetul de stat; relatii cu sectorul privat; gradul de acoperire
cu servicii publice; procedura de
autorizare pentru activitati economice; procedura de obtinere a
autorizatiilor de constructie; regulamente urbanistice; planuri
de investitii.
4. politica serviciilor publice, incluznd indicatori cu privire la:
a) educatie: numar de unitati de nvatamnt; raportul populatie scolara/numar de unitati de nvatamnt; grad de pregatire profesionala; cifra de scolarizare;
grad de echipare a unitatilor de
nvatamnt;
b) sanatate: starea de morbiditate
a populatiei; rata mortalitatii infantile; gradul de cuprindere si
nivelul serviciilor oferite de asistenta medicala;
c) asistenta sociala: numar total de
beneficiari ai diverselor servicii
Plasament familial
de depozitare; eficienta serviciului: raportul eficacitate/cost.
6. politica de revitalizare urbana generala include indicatori din toate celelalte politici, dar si aspecte referitoare
la legislatie, institutii/organizatii, cadru
natural, revitalizarea centrului/periferiilor s.a. \Adrian Dan[
Bibliografie selectiva: Abraham (1992),
Schultze (1974), Taralunga si Racoviceanu (1997)
Plasament familial
Masura de protectie ce poate fi luata
de Comisia pentru Protectia Copilului
Judeteana sau a sectoarelor municipiului Bucuresti pentru protectia copilului n dificultate. n functie de mprejurarile care impun luarea unei masuri
de protectie, Comisia pentru Protectia
Copilului poate hotar ncredintarea
sau plasamentul copilului unei familii
sau persoane care consimte la aceasta si care prezinta conditiile materiale
si garantiile morale necesare dezvoltarii armonioase a acestuia. Plasamentul
sau ncredintarea copilului unei familii
sau persoane reprezinta una dintre
masurile alternative pe care Comisia
pentru Protectia Copilului le poate
adopta fata de plasamentul sau ncredintarea copilului ntr-un centru de
plasament (institutie rezidentiala). Plasamentul sau ncredintarea copilului n
familie au fost prevazute de legislatia
romneasca n domeniul protectiei
copilului. Desi s-a demonstrat ca protectia copilului n institutii rezidentiale
era defavorabila dezvoltarii copilului si
mult mai costisitoare, pna n 1997,
plasamentul sau ncredintarea copilului
n familie au fost foarte putin utilizate.
Nu existau servicii publice sau private
care sa identifice, sa evalueze si sa
pregateasca familia pentru a acorda
Pli compensatorii
tru de primire sau la o familie, atestata
n acest scop. \Nina Petre[
Vezi si: actori sociali implicati n
protectia copilului n dificultate n
Romnia; copil n dificultate; plasamentul copilului n regim de urgenta;
asistent maternal profesionist
Plasamentul copilului
n regim de urgenta
Masura de protectie care se hotaraste
de catre directorul serviciului public
specializat pentru protectia copilului n
situatii exceptionale, daca parintii sau
unul dintre acestia pun n pericol
securitatea, dezvoltarea sau integritatea morala a copilului, prin exercitarea
n mod abuziv a drepturilor parintesti
sau prin neglijenta grava n ndeplinirea obligatiilor de parinte. Plasamentul copilului n regim de urgenta
se realizeaza ntr-un centru de primire
n regim de urgenta, care functioneaza n cadrul serviciului public
specializat pentru protectia copilului
sau al unui organism privat autorizat
sa desfasoare activitati de protectie a
copilului n dificultate (ONG), sau la o
persoana sau familie, atestata n
acest scop de Comisia pentru Protectia Copilului. Plasamentul n regim
de urgenta poate fi cerut de oricine
sesizeaza o situatie care sa l impuna.
Comisia pentru Protectia Copilului se
pronunta n cel mult 15 zile pentru
plasamentul n regim de urgenta. O
data cu hotarrea ncredintarii, Comisia pentru Protectia Copilului sesizeaza instanta judecatoreasca pentru
nceperea procedurilor de decadere a
parintilor sau a unuia dintre ei din
drepturile parintesti. Pe durata pla-
Plati compensatorii
Componenta a programelor de concedieri colective, care vizeaza compensarea salariatilor disponibilizati pentru
scaderea bunastarii survenita ca urmare a pierderii locului de munca. Platile compensatorii contribuie la cresterea sustenabilitatii politice a programelor de restructurare economica, putnd fi asociate cu concedieri colective
voluntare sau impuse. n acelasi timp,
programele ce prevad acordarea de
plati compensatorii necesita un efort
financiar substantial, fiind deci nevoie
de o estimare ct mai precisa a cuantumului acestora n raport cu pierderile
efective suferite de salariatii afectati. n
general, platile compensatorii sunt calculate dupa o regula stabilita intuitiv si
care implica criterii precum vechimea
n munca si/sau nivelul anterior al salarizarii.
Legislatie. n Romnia, programele de
reglementare a compensatiilor n cazul
concedierilor colective au fost initiate
de OG nr. 13/1995. Aceasta ordonanta
acorda plati compensatorii de sase salarii de baza nete personalului disponibilizat cu o vechime n munca de cel
putin 12 luni. Ea stabilea, de asemenea, scutirea timp de doi ani, de la
plata impozitului pe venit pentru cei
care desfasoara activitati economice
pe baza liberei initiative, ca persoane
521
Pli compensatorii
fizice independente sau organizati n
asociatii familiale. Ordonanta nr. 13 a
fost aplicata ntr-un numar relativ redus
de ntreprinderi, pe baza unei liste
stabilite de guvern.
Sistemul de plati compensatorii a fost
nsa institutionalizat o data cu Ordonanta de Urgenta nr. 9/1997, care a
abrogat prevederile corespunzatoare
ale OG nr. 13/1995. Aceasta a fost aplicata pe scara larga si apoi modificata de o serie de alte acte normative. OUG nr. 98/1999 a abrogat, la
rndul sau, toate actele normative bazate pe OUG nr. 9/1997, restabilind
structura programelor de concediere
colectiva.
Finantarea platilor compensatorii a
fost asigurata preponderent de fondul
de somaj; totusi, a existat si o finantare
alternativa, si anume din bugetul ntreprinderilor aflate n proces de restructurare. Sase astfel de acte normative au fost emise pentru ramuri
economice specifice; noua dintre acte
se aplica exclusiv sectorului de stat.
n timp ce sistemul ajutorului de somaj
are o vocatie universalista, cel al platilor compensatorii are mai degraba o
vocatie particularista - sau, mai bine
zis, oscilanta. Daca OUG nr. 9/1997 a
ncercat sa universalizeze sistemul de
plati compensatorii (n limitele sectorului de stat), multiplele acte care i-au
particularizat aplicarea au facut necesar "un nou nceput". Ordonanta nr.
98/1999 este urmatoarea ncercare de
unificare, instituind nsa posibilitatea legala a unor particularizari - n masura
n care acestea vor fi finantate din surse proprii. Asistam astfel la o reconciliere a vocatiei universaliste a cheltuielilor realizate din fonduri publice cu vo-
522
Pli compensatorii
nr. 98/1999 prevad trei paliere de distributie:
a) 6 salarii reper pentru salariatii cu o
vechime n munca mai mica de 5
ani;
b) 9 salarii reper pentru salariatii cu o
vechime n munca ntre 5 si 15 ani;
c) 12 salarii reper pentru salariatii cu
o vechime n munca mai mare de
15 ani.
Ordonanta nr. 22/1997 a fost prima
care a prevazut niveluri diferite pentru
aceste trei paliere, substantial mai
ridicate: doisprezece, cincisprezece si,
respectiv, douazeci de salarii. Platile
compensatorii au fost cu att mai
ridicate n acest caz (fata de cele
stabilite de OUG nr. 9/1997), cu ct si
salariul reper stabilit pentru ramura
industriei miniere era mai mare dect
salariul mediu net pe economie.
Ordonantele referitoare la celelalte
ramuri (precum electricitatea, gazul
metan, energia nucleara, silvicultura)
ofera, de asemenea, plati compensatorii ridicate (la nivelul celor din Ordonanta nr. 22), dar salariile suplimentare
fata de OUG nr. 9/1997 sunt suportate
din bugetele companiilor.
Si modul de alocare a platilor compensatorii a suferit modificari. Ordonanta nr. 13/1995 prevedea ca cele 6
salarii vor fi acordate ntr-o singura
transa. Ulterior, Ordonanta nr. 9/1997
a stabilit doua tipuri de alocare: n rate
lunare, ca regula generala, si plata
globala pentru persoanele care se angajeaza sa realizeze activitati precum:
nfiintarea unei societati comerciale,
asociatii familiale sau pentru desfasurarea unei activitati comerciale pe cont
propriu, achizitionarea sau asocierea
n vederea achizitionarii de inventar
agricol, cumpararea de actiuni. Ordo-
523
Pledarea cauzei
Spre deosebire de cazul Ordonantei
nr. 9, noile reglementari stipuleaza ca
actiunile cumparate nu pot fi revndute
timp de un an - ngreunnd astfel (fara
nsa sa faca imposibila - vezi Capital, 8
august 1999) obtinerea unei plati globale cu ajutorul unei speculatii financiare. Asocierea n vederea dezvoltarii
unei afaceri a deschis nsa o noua portita pentru obtinerea banilor ntr-o singura transa. ANOFP estimeaza ca
aproximativ 20% dintre persoanele disponibilizate au obtinut plati globale n
anul 2000, fara sa-si investeasca
efectiv banii n scopul obtinerii de venituri. n jocul legislativ de-a "v-ati
ascunselea" ntre legislator si disponibilizati, acestia din urma au fost ntotdeauna cu un pas nainte.
De altfel, singura sanctiune prevazuta
de cele doua noi acte normative este
ca, n situatia n care beneficiarul care
a primit suma de bani ntr-una sau
doua transe nu poate face dovada
utilizarii acesteia n scopurile mentionate n termen de 90 de zile de la
data ncasarii, acesta sa restituie comisionul perceput de CEC.
Ordonanta de Urgenta nr. 98/1999
preia ntocmai acest sistem de distribuire a platilor compensatorii.
Impasul financiar al platilor compensatorii. Daca n 1997 platile compensatorii au reprezentat 54% din cheltuielile din fondul de somaj, MMPS
estimeaza ca n 1999 acestea au
reprezentat aproximativ 90% (vezi
Capital, 18 nov. 1999).
Acest sistem de sprijin nu a fost sustenabil financiar. Un motiv l reprezinta
desigur si faptul ca principalii beneficiari ai platilor compensatorii, si anume
ntreprinderile de stat n restructurare,
erau n acelasi timp principalii datornici
la fondul de somaj.
Pledarea cauzei
Pledarea cauzei (advocacy) este utilizat n literatura de specialitate ca mijlocire, reprezentare/autoreprezentare,
mijloc de persuasiune folosit pentru
524
Pledarea cauzei
grupuri minoritare, persoane n dificultate sau cu nevoi speciale.
Pledarea cauzei a constituit obiectul
unui ntreg demers teoretic lansat de
Towell (1988), Sinclair (1988), Rose si
Black (1985) n contextul abordarilor
radicale n stiintele sociale. Istoria conceptului de pledare a cauzei si a aplicarii sale n practica asistentei sociale
este mult mai lunga, primele eforturi de
pledare a cauzei fiind semnalate n
munca lui Jane Adams. Dincolo de aplicabilitatea practica, pledarea cauzei
dobndeste dimensiuni politice nca
din 1917, cnd Rankin devine primul
asistent social n Congresul american.
Teoria pledarii cauzei se dezvolta n
paralel cu teoria empowermentului cele
doua notiuni fiind relationate.
P.c. poate constitui (1) reprezentarea
unor grupuri defavorizate, n vederea
egalizarii raporturilor de putere; sau (2)
autoreprezentarea persoanei/grupului
defavorizat, n baza unei instruiri informale.
P.c. poate implica o reprezentare prin
intermediul expertilor sau specialistilor
(e.g., reprezentarea victimelor violului
n instanta de catre psihologi specializati), reprezentare platita, sau o reprezentare a grupului de interes (e.g.,
grupuri sindicale), reprezentare neplatita.
n asistenta sociala, p.c. constituie un
demers esential n abilitarea clientului
si n centrarea serviciilor pe client, n
vederea bunastarii acestuia.
Pledarea cauzei ca serviciu de asistenta sociala poate lua forma: (1) pledarii
de caz, oferita de specialisti, n
vederea cresterii accesibilitatii serviciilor si beneficiilor de drept pentru client;
(2) pledarii cauzei, interventia localizndu-se la nivelul interactiunii clien-
Politica bugetar
cale reprezinta o forma de pledare a
cauzei folosita n mod intens pentru
promovarea unor schimbari, dupa caderea blocului comunist. De asemenea, se semnaleaza formarea unor
grupuri de lobby, cu actiuni n parlament, pentru promovarea unor reforme
legislative (vezi grupul de lobby organizat de asociatia "Artemis" pentru
schimbarea legislatiei penale cu privire
la infractiunile sexuale, mai, 2000). Cu
toate acestea, exista anumite retineri
n ceea ce priveste asimilarea practicii
de pledare a cauzei la toate nivelurile
profesionale, fiind mai degraba considerata o actiune politica si deci "inaccesibila" maselor. Introducerea practicii
de pledare a cauzei ca obligatorie n
fisa de post a anumitor profesii (ca, de
exemplu, asistenta sociala) ar putea
promova aceasta practica, crend deprinderile necesare la nivelul specialistilor si al grupurilor cu care acestia
lucreaza. \Marciana Popescu[
Vezi si: abilitarea actorilor sociali;
neajutorare nvatata; grupuri de
interes
Bibliografie selectiva: Barker (1991);
Towell (1988); Sinclair (1988); Payne
(1991); Rose si Black (1985)
Politica bugetara
P.b. reflecta conceptia si actiunile statului privind veniturile si cheltuielile bugetare. P.b. are la baza legi financiare,
prin care se stabilesc sursele de venituri, tipurile si dimensiunile cheltuielilor,
reglementari privind rectificarile de
buget si executia bugetara.
P.b. a luat o noua dimensiune dupa
publicarea n 1936 a lucrarii Teoria generala a minii de lucru, a dobnzilor si
Politica bugetar
c) metoda evaluarii directe: se dimensioneaza fiecare categorie de venit
si fiecare destinatie de cheltuiala, n
raport cu preliminarile pe anul n
curs si cu previziunile economice si
financiare (tendintele economiei).
n elaborarea proiectului de buget din
tara noastra este utilizata metoda de
evaluare directa. Perioada de tranzitie,
caracterizata prin schimbari importante
de la an la an, nu permite utilizarea
altor metode.
Metode moderne:
a) Planning Programming Budgeting
System (PPBS) - metoda aplicata
initial n domeniul militar si apoi extinsa, n anii 50, la nivelul ntregii
economii nationale n SUA. Aceasta
metoda are la baza analiza cost-beneficiu, ceea ce nseamna n ultima
instanta alegerea solutiei care sa
minimizeze costurile sau sa maximizeze rezultatele.
Presupune urmatoarele etape:
1. identificarea si evaluarea obiectivelor pe termen lung ce urmeaza sa fie finantate de la buget si a cailor de realizare a
acestora (n cadrul unui orizont
de planificare de 5 ani, se elaboreaza programe ce contin solutii
alternative de realizare a obiectivului);
2. estimarea costurilor si avantajelor solutiilor propuse pentru
realizarea fiecarui obiectiv, alegerea solutiei optime;
3. cheltuielile si veniturile programului adoptat, ce se refera la o
perioada de un an, sunt incluse
n bugetul pe anul respectiv.
Astfel, studiile prospective pe termen
lung sunt aprofundate n cadrul unor
programe pe termen mediu (5 ani) si
Politica fiscal
de gestiune) si controlul (compararea
rezultatelor si previziuni pentru viitor).
Se urmaresc obiective pe termen
mijlociu (fata de PPBS - pe termen
lung),
existnd
posibilitatea
reexaminarii pe parcurs a optiunilor, n
functie de conditiile nou aparute.
Desi cu ajutorul acestei metode se
ajunge la o estimare a veniturilor si
cheltuielilor bugetare mai apropiata de
nivelul necesitatilor reale ale fiecarei
perioade, aplicarea ei este dificila, deoarece fenomenele economice sunt influentate si de factori a caror actiune
nu poate fi comensurata. \Mihaela
Teodorescu[
Vezi si: buget, cheltuieli publice,
politica fiscala
Bibliografie selectiva: Vacarel (1992)
Politica fiscala
P.f. este parte integranta a politicii
economice. Cuprinde ansamblul reglementarilor privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor. P.f. a statului
reprezinta conceptia acestuia, transpusa n masurile si actiunile care releva
locul impozitelor n sistemul veniturilor
bugetare, categoriile de impozite si
perceperea lor, modul de folosire a lor
ca prghie de stimulare a cresterii economice, dar si ca instrument al politicilor sociale, felul n care este gndita
eficacitatea fiscala n tara respectiva.
Este deci unul din aspectele politicii
bugetare.
n literatura anglo-saxona, termenul de
fiscal policy desemneaza politica bugetara, ce include att politica fiscala, ct
si politica cheltuielilor publice.
Satisfacerea nevoilor colective ale oricarei societati impune realizarea unor
1994
20,4
1995
20,7
1996
19,4
1997
19,5
Nota: Rata este calculata ca suma a impozitelor ncasate de administratia publica, raportata la PIB.
Sursa: CNS, Anuarul statistic al Romniei, 1999.
1994
8,1
1995
8,0
1996
7,5
1997
7,0
529
sociale a unor bunuri ca, de exemplu, locuri de munca, educatie, locuinte gratuite sau cu pret subventionat, subventii ale preturilor unor
bunuri considerate a fi importante
(bunuri pentru copii, alimente de
baza);
2. transferurile diferentiate n raport
cu contributia prin munca - sistemul de asigurari sociale. Acest
sistem urmarea mentinerea diferentierii veniturilor provenite din munca
prin beneficii corespunzatoare, n
conditiile n care munca nu mai putea fi continuata dintr-un motiv sau
altul: pensii, beneficii de concediu
de boala, de maternitate. Justificarea acestui sistem nu era n primul
rnd economica (contributia financiara la un anumit sistem), ci mai
degraba simbolica: contributia prin
munca (de calitate si cantitate diferita) la bunastarea colectivitatii. n
fapt, si n mentalitatea populara, de
exemplu, pensia era legata de munca si nu de contributia financiara,
care nu era foarte transparent legata de salariu. Oamenii considerau ca li se cuvine o anumita pensie
pentru ca au muncit o perioada
anumita si ca munca lor avea o
anumita calitate recunoscuta de comunitate: "am fost profesor si iau o
pensie mai mica dect un portar".
Se facea mai putin referire la salariu si la contributia financiara, si mai
mult la tipul de munca. Sistemul
asigurarilor sociale avea clar misiunea de a mentine, si atunci cnd
munca nceta, un sistem de stratificare sociala n mare parte fundat
pe profesii si pe o calitate a muncii
definita n termeni att economici,
ct si social-culturali;
530
22,8
9,4
12,3
Bulgaria
20,3
7,9
11,5
Romnia
14,2
4,7
8,8
Uniunea Sovietica**
13,6
8,1
6,2
lor traditionale, considerate a fi incompatibile cu o viata moderna: nomadismul, mestesugurile traditionale; trimiterea copiilor la scoala a fost activ urmarita. Rromii au fost stimulati (uneori
fortati) sa ocupe locuri de munca n
sistemul noii industrii, au primit locuinte
n zone locuite de cealalta populatie,
au fost stimulati/fortati sa trimita copiii
la scoala; au primit asistenta medicala
la fel cu toti ceilalti cetateni. Jena de a
oferi o recunoastere deplina rromilor
ca etnie distincta a dus practic mai
degraba la ncurajarea stergerii identitatii lor etnice, prin procesul de integrare n formele moderne de viata.
Aceasta politica a avut succese incontestabile. Pe de o parte, procesul de
modernizare a unor largi segmente ale
comunitatii de rromi a fost timp de
cteva decenii extrem de activ. Si chiar
daca uneori realizat cu mijloace coercitive, acest proces a fost n mare
masura acceptat de catre populatia de
rromi, datorita efectelor pozitive asupra
standardului de viata si politicii de
nediscriminare umana.
Grupurile religioase, traditional discriminate, au primit si ele un tratament
specific, pe fondul unei atitudini ambivalente fata de religie: pe de o parte,
descurajare activa, pe de alta parte,
toleranta si chiar politica principiala de
nediscriminare pe motive religioase.
Pe ansamblu, regimul socialist din Romnia a fost mai degraba tolerant fata
de culte. Cultele recunoscute oficial au
primit chiar un anumit suport. Atitudinea de relativa toleranta, n care ostilitatea cu acceptarea se mbinau, a
descurajat manifestarile de intoleranta
n relatiile comunitare.
n ceea ce priveste femeile, s-a dus o
politica extrem de activa de ncurajare
a sanselor egale. n educatie s-au
obtinut progrese importante. Femeile
537
539
adoptata n 1995 a strnit multe nemultumiri, mai ales din partea fostilor
proprietari. Ea a facilitat totodata si
multe abuzuri. n ciuda promisiunilor
electorale, noua guvernare a schimbat
fundamental sensul legii, prin manevre
politice si juridice "colaterale". Daca n
linii generale problema retrocedarii locuintelor a fost ncheiata, efectele sociale negative ale acestei optiuni sunt
departe de a fi atins punctul maxim. Nu
a existat o conceptie politica asupra
modului n care regimul socialist a
nedreptatit populatia, fapt care a facut
sa fie selectate doar unele reparatii
(cele referitoare la proprietate aproape
n exclusivitate) pentru a fi promovate.
O asemenea optiune politica a creat o
uriasa inechitate: multe alte nedreptati,
chiar si mai grave, au fost necompensate; reparatiile realizate au fost cel
mai adesea contraproductive n raport
cu obiectivul restructurarii si relansarii
economiei sau au fost indirect sau
direct platite de alte persoane care nu
au avut nici o vina. S-a produs, n consecinta, o distribuire sociala accentuat
inechitabila a costurilor reparatiilor.
f. n ciuda declaratiilor abstracte, neglijarea minimizarii costurilor sociale ale
tranzitiei. Desi de la nceput a existat
constiinta existentei unor costuri sociale ale tranzitiei, politica sociala nu a
ncercat dect n mod limitat sa le
previna si sa le diminueze. Segmentele
care se zbat ntr-o saracie extrema,
afectate de procese grave de dezorganizare sociala, au primit o atentie
mai degraba declarativa, neexistnd
mecanisme minime de interventie.
Protectia populatiei fata de o serie de
procese negative caracteristice perioadei de tranzitie - amplificarea coruptiei
si a criminalitatii, exploatare criminala
n diferite forme, inclusiv prin "ingine544
32,3
Slovenia (1995)
29,5
Polonia (1993)
29,4
Ucraina (1995)
29,0
Estonia (1995)
27,0
Letonia (1995)
26,7
Slovacia (1993)
26,0
25,5
Albania (1993)
20,3
Lituania (1994)
19,3
Moldova (1995)
19,0
Bulgaria (1995)
18,3
Belarus (1993)
17,1
Romnia (1995)
16,0
16,6 (1998)
546
21,2
27,0
19,6
Majoritatea tarilor UE
Peste 30
1989
6,7
20,4
14,2
13,6
tari, cresterea efortului financiar s-a produs mai accentuat n finantarea serviciilor sociale fundamentale (nvatamnt
si sanatate), ca o reactie de compensare fata de situatia mostenita de la
regimul socialist. n sfera transferurilor
sociale financiare directe (pensii, alocatii
pentru copii, ajutor de somaj, ajutor
547
59,1
47,4
40
Sal. minim
Ajutor omaj
Pensie
A. soc.pers.
61,5
45,9
43,5
45
42,9
45,3
38
30
29,6
43,2
35,8
34,9
28
41,7
39,5
30,1 29,6
31,5
30,2
41,1
39,3
29
37,3
31,4
29,5
26,8
21,3
20
17,1
15,2
10
13,2
9,6
0
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
1989
1990
1991
1992
1993
8,2
8,6
8,1
4,7
8,7
9,4
8,1
5,9
9,3
10,4
8,4
6,9
9,7
10,9
8,8
6,9
8,8
10,2
7,7
5,9
1993 fata de
1989 n %
107,3
118,6
95,1
125,5
1989
1990
1991
1992
1993
8,5
11,6
6,2
9,5
9,0
12,1
7,0
10,7
11,3
14,7
9,1
10,1
10,6
15,6
7,5
9,6
11,1
15,2
7,7
9,3
1993 fata de
1989 n %
130,6
131,0
124,2
97,9
18,9
Ungaria (1993)
17,6
Slovenia (1993)
16,9
Slovacia (1993)
13,6
13,2
Letonia (1993)
13,1
Bulgaria (1993)
12,8
Romnia (1993)
9,3
Belarus (1993)
10,1
Estonia (1993)
9,1
Ucraina (1993)
8,8
Albania (1993)
7,6
Lituania (1993)
7,8
Moldova (1994)
6,7
61,5
42,9
45,0
45,9
29,6
20,0
43,5
38,0
28,0
16,1
45,3
34,9
35,8
14,4
43,2
31,5
30,1
18,6
41,9
30,2
29,6
15,7
39,5
6,1
4,9
5,5
4,0
3,7
21,3
1998
3,2
29,0
39,3
15,4
41,1
6,3
11,3
29,5
31,4
14,2
37,3
5,5
9,0
17,1
15,2
13,2
1999 2000
mai
26,8
3,9
6,3
3,2
6,2
9,6
1991
4,7
1992
3,0
1993
3,0
1994
3,1
1995
2,3
1996
2,1
1997
3,6
1998
4,0
1991
0,4
1992
0,2
1993
0,2
1994
0,1
1995
0,3
1996
0,3
1997
0,2
1998
0,3
Saracie severa
1995
87%
58%
1998
48%
32%
Proiectat n 1994
Realizat 1998
aproximativ 700.000 =
10% din populatie
50.000 =
0,5% din populatie
Sursa: Lucian Pop, Cornelia Mihaela Tesliuc, Emil Daniel Tesliuc (2000).
Nota: Saracia extrema este definita de autori ca reprezentnd 40% din media
consumului din 1995 (echivalent a 27 dolari SUA pe luna), la nivelul decilei 1.
Saracia severa corespunde nivelului de 60% din media consumului din 1995.
Pentru a ajunge la pragul de saracie
extrema, n 1998 ar fi fost necesara
cresterea cheltuielilor de 11,7 ori.
Grupurile aflate n situatiile de dificultate extrema au primit un suport neobisnuit de scazut. Unele categorii au fost
complet ignorate - femeile si copiii supusi violentelor n familie -, altele au
primit un suport cu totul insatisfacator persoanele fara locuinta. S-a facut
extrem de putin pentru evitarea abandonului copiilor. Sprijinul pentru familiile cu multi copii a fost, ntr-o perioada
de dificultate acuta, modest. Eliminarea sarcinilor nedorite prin accesul larg
la planificarea familiala, desi a beneficiat de resurse importante, a produs
rezultate limitate. De programul a carui
finantare internationala deja s-a epuizat a beneficiat n mai mare masura
clasa de mijloc. Segmentele sarace,
care prezinta un grad ridicat de nevoie,
au un acces limitat la mijloacele mo-
556
Explicaia opiunilor
de politic social
Optiunile de politica sociala caracteristice celor 11 ani de tranzitie, att ca
nivel de finantare, ct si ca orientare a
prioritatilor, nu pot fi explicate, n primul
rnd, prin limitarea severa a resurselor
financiare - celelalte tari n tranzitie,
aflate n situatii similare n mare masura optnd pentru o alta orientare - ci
prin modelele ideologic-teoretice ale
Politici active
latie, a fost mai degraba inhibata de
ideologia simplista ca o asemenea
interventie este contraproductiva pentru reforma economica.
x Un accent pe sustinerea dezvoltarii
sociale, care a justificat eforturi de care
n principal a beneficiat clasa de mijloc,
complementar cu ignorarea segmentelor sever sarace, care nu reprezinta
pe termen scurt resurse ale dezvoltarii
sociale.
x Estimarea ca protectia sociala mostenita de la regimul socialist ar fi excesiva si ca ea trebuie redusa substantial. n fapt, situatia era cu totul diferita.
n anii 80, comparativ cu tarile din jur,
efortul statului socialist romn n sfera
socialului a fost semnificativ mai redus,
n favoarea programelor economice
irationale si pentru compensarea crizei
economiei socialiste (vezi: politica sociala a regimului socialist romn).
Putem concluziona ca nici o schimbare
importanta n politica sociala nu poate
avea loc daca nu se produc modificari
radicale n ideologia actorilor politici.
Pe de o parte, este cruciala promovarea principiului solidaritatii sociale, a
responsabilitatii colective fata de cei
aflati n nevoie severa si mai ales fata
de grupul cel mai vulnerabil, copiii.
Pe de alta parte, este important a se
depasi teoriile naive, larg circulate,
asupra rolului politicilor sociale ntr-o
societate moderna, mai ales ntr-o
perioada dura de tranzitie. \Catalin
Zamfir[
Politica modulara
Vezi stuctura de oportunitati politice.
Politici active
P.a. de ocupare si combatere a somajului reprezinta un set de masuri prin
care se urmareste crearea sau sporirea
oportunitatilor individului de a (re)intra
pe piata muncii. Ele sunt de data relativ
recenta, lund nastere dupa cel de-al
doilea razboi mondial si intensificnduse n perioada de criza a statului bunastarii.
P.a. se constituie ntr-o grupa extrem de
eterogena de masuri care se adreseaza
att individului, ct si agentului
economic.
Cu alte cuvinte, ele se adreseaza att
ofertei, ct si cererii de forta de munca.
n cadrul acestora se contureaza cteva
categorii ale modalitatilor de interventie:
a) masurile de mediere a muncii, care
urmaresc mbunatatirea fluxului informativ ntre cererea si oferta de
forta de munca. Acestea se identifica uneori sub denumirea de masuri intermediare (nici active, nici
pasive), deoarece au ca principal
efect informarea/documentarea persoanelor aflate n cautarea unui loc
de munca cu privire la cererea pietei. n cadrul lor se regasesc activitatile de consiliere profesionala,
centrele de informare/documentare
si cluburile somerilor;
b) prin pregatirea profesionala a somerilor n raport cu cerintele pietei
muncii. Ele constau n organizarea
de cursuri de calificare/recalificare
destinate somerilor, corespunzator
cerintelor pietei muncii;
c) prin finantarea angajarii, sub forma
subventiilor si a creditelor de angajare, adica prin suport financiar
oferit de stat din fondurile speciale
destinate somerilor, sub forma subventiilor salariale, a facilitatilor de
creditare a somerilor care intentio559
SUA
0,26
Germania
1,65
Franta
0,89
Suedia R. Ceha
3,22
0,22
Polonia
0,12
Romnia
0,15
Sursa: FIMAN - Cercetarea pietei muncii, Expert, Bucuresti, 1997; Godfrey M.,
Richards P. - Employment Policies and Programmes in Central and Easten
Europe, ILO, Geneve, 1995; Prisacaru C.; Cace S. - Somajul n Romnia n anii
1991-1996, CIDE, Bucuresti, 1997.
Acestea se nscriu n contextul mai larg
al problemei educatiei si pregatirii profesionale a fortei de munca, pentru
care se sustine interventia publica, stimularea ntreprinderilor n a dezvolta
programe de calificare, dar mai ales o
implicare tripartita, menita sa ofere
solutii care raspund n egala masura
problemelor cererii si ofertei de forta de
munca. Masurile subsumate ultimelor
doua categorii urmaresc crearea directa de locuri de munca, ncurajarea activitatii pe cont propriu, sustinerea dezvoltarii ntreprinderilor mici si mijlocii,
ca si protejarea unor categorii de persoane dezavantajate n relatiile de pe
piata muncii. P.a. sunt o cale indirecta
de actiune pentru a feri individul de a
se expune unor situatii de risc ce pot
aparea n legatura cu piata muncii.
Este o forma de protectie sociala care
urmareste sa asiste individul n a de-
duse ale acestora este planul de folosire a terenului (land-use plan), care
reflecta studii tehnice asupra utilizarii
curente a terenului/spatiului urban si
proiecteaza modele de crestere economica. Planul sugereaza politici municipale fezabile si favorabile promovarii
obiectivelor orasului n acord cu utilizarea curenta a spatiului urban. Zonarea este principalul instrument pentru
implementarea planului de folosire a
terenului, functia acesteia fiind aceea
de a preveni folosirea necorespunzatoare a spatiului urban. Planul de folosire a terenului include, de asemenea,
reguli si reglementari pentru subdivizari, specificarea dimensiunii loturilor
de teren, modul de construire a trotuarelor si a strazilor, distanta dintre
strazi, amplasarea birourilor, a cladirilor industriale, a cladirilor de locuit
etc. (Schultze, 1974, p.387).
Cele mai mari eforturi de planificare
sunt cristalizate n formularea planului
urbanistic general (master planning).
Planul urbanistic general este o dezvoltare, un produs a ceea ce este denumit n planificarea urbana determinismul environmental, deoarece environmentul este elementul care transcede orice alta realitate sociala, economica, politica etc. desi nu este
punctul de vedere al tuturor planificatorilor.
Dezvoltarile teoretice si practice din
ultimele doua decenii arata nsa ca
planificarea este o functie care nca
este ntr-un proces de a se defini pe
sine nsasi.
ntr-un studiu din 1997, N. Taralunga
si S. Racoviceanu prezinta paleta
politicilor urbane si principalii indicatori
caracteristici acestora:
565
structurii; costul constructiei); d) caracteristicile socio-economice ale locatarilor (veniturile acestora; gradul de dependenta de diferite servicii sociale;
posibilitati de economisire); e) forme
de organizare (asociatii de proprietari;
asociatii de locatari; agentii imobiliare);
f) liste de asteptare (numar de solicitanti; prioritati; vrsta); g) posibilitati
si forme de finantare (buget local 2
locuinte, utilitati lei/m /an; credite;
programe internationale de finantare);
3. politici (sectoriale) de dezvoltare
economica, avnd ca principali indicatori: a) indicatori economici (forta de
munca pe sectoare de activitate; numarul agentilor economici si principalii
agenti economici; marimea medie a
principalilor agenti economici; tendinte
de dezvoltare (hoteluri, birouri, comert,
locuinte etc.); rata inflatiei si tendinte;
rata dobnzilor si tendinte; rata somajului si tendinte; nivelurile de venit ale
populatiei si tendinte); b) administratia
publica locala (organizarea administratiei publice locale - departamentul
economic; taxe din activitati economice; venituri din impozite pe proprietate;
mprumuturi; obiective de investitii cu
finantare de la bugetul local; transferuri
de la bugetul de stat; relatii cu sectorul
privat; gradul de acoperire cu servicii
publice; procedura de autorizare pentru activitati economice; procedura de
obtinere a autorizatiilor de constructie;
regulamente urbanistice; planuri de
investitii);
4. politica serviciilor publice, incluznd indicatori cu privire la: a) educatie
(numar de unitati de nvatamnt; raportul populatie scolara/numar de unitati
de nvatamnt; grad de pregatire profesionala; cifra de scolarizare; grad de
echipare a unitatilor de nvatamnt); b)
566
Politici educaionale
sanatate (starea de morbiditate a
populatiei; rata mortalitatii infantile;
gradul de cuprindere si nivelul serviciilor oferite de asistenta medicala); c)
asistenta sociala (numar total de beneficiari ai diverselor servicii specializate; numar de cantine de ajutor social si de beneficiari; numar de copii n
institutii publice si alternative de ngrijire; gradul de dependenta de institutiile
specifice de suport); d) cultura (numar
de teatre si cinematografe; numar de
spectacole oferite; biblioteci publice;
librarii si trguri de carte etc.); e) alimentare cu apa, canalizare si salubritate (acces la sistemul de alimentare
cu apa; accesul la canalizare; calitatea
serviciului; modalitati de colectare a
deseurilor; amplasamente de depozitare; eficienta serviciilor: raportul eficacitate/cost); f) transportul de calatori
(structura si starea parcului auto; trasee, grad de acoperire si frecventa
circulatiei autobuzelor; costul transportului si gradul de suportabilitate al
populatiei);
5. politica de mediu care are drept
principali indicatori: a) mediul natural
(clima; conditii de relief; probleme specifice ale cadrului natural); b) folosirea
energiei (tipuri de energie folosite pentru prepararea hranei; tipuri de energie
folosite pentru ncalzire; principalii
agenti economici consumatori de energie); c) poluarea aerului si a apei
si cea sonora (surse de poluare;
agenti poluanti; poluarea din traficul
rutier; raza si gradul de poluare etc.);
d) colectarea si depozitarea deseurilor (modalitati de colectare a deseurilor; deseuri periculoase; sortare/reciclare; amplasamente de depozitare; eficienta serviciului: raportul
eficacitate/cost);
6. politica de revitalizare urbana generala include indicatori din toate celelalte politici, dar si aspecte referitoare
la legislatie, institutii/organizatii, cadru
natural, revitalizarea centrului/periferiilor s.a. \Adrian Dan[
Bibliografie selectiva: Abraham (1992),
Schultze (1974), Taralunga si Racoviceanu (1997)
Politici educationale
Eticheta de politica educationala este
atasata unui spectru larg de problematici avnd n centrul sau procesul
educational, cu accent pe problemele
sale pedagogice si de finalitate sociala.
Analiza politicilor educationale cunoaste doua componente bine individualizate, n ciuda multiplelor conexiuni
dintre ele. Prima se refera la analiza
procesului educational, cu accent pe
aspectele sale de natura pedagogica.
Cea de-a doua priveste factorii sociali
care afecteaza procesul educational,
impactul ntregului design institutional
asociat educatiei asupra comportamentului educational al populatiei,
precum si modul de rezolvare a dilemelor principiale cu care se confrunta sistemul decizional n educatie.
Articolul de fata se concentreaza n
special pe aceasta a doua componenta, mai interesanta n contextul dictionarului ce l gazduieste.
Adresndu-se att sistemelor formale
de nvatamnt, ct si educatiei informale, doua tipuri de teme constituie
fondul politicilor educationale ca politici
sociale: pe de o parte, sunt aspectele
care tin de functionarea scolii ca
unitate distincta n cadrul sistemului
567
Politici educaionale
social, iar pe de alta parte, este modul
n care politica educationala se integreaza n cadrul mai larg al orientarii
politice a societatii ca ntreg.
Modul de organizare a societatii n general, inclusiv a sistemului educational,
este nalt dependent de valorile sociale
dominante, de conditiile istorice concrete ale perioadei referite. Politicile
educationale depind firesc de societatea
n care sunt elaborate si transpuse n
practica, reprezentnd, ca orice politica
sociala, o realitate n continua dinamica.
Dincolo de aceasta variatie spatiotemporara, exista cteva optiuni principiale fundamentale, care calauzesc politicile educationale. Lor li se asociaza
practici de implementare distincte.
Finaliti i costuri
Dupa cum noteaza Lynne Chisholm
(1998) analiznd sistemele educationale europene, n ciuda unor "tensiuni
fundamentale asupra scopurilor educatiei moderne", exista un consens general asupra ctorva finalitati universale ale sistemelor de nvatamnt
(p. 147). ntre aceste finalitati, se regasesc socializarea culturala comuna a
indivizilor, ca instrument de mentinere
a coeziunii sociale; sustinerea cresterii
economice prin furnizarea de mna de
lucru calificata; dezvoltarea individuala,
att din punct de vedere al capacitatilor
individuale, ct si prin efectele n plan
material ale plusului de educatie.
Howard Glennester (1998) noteaza la
rndul sau ca beneficiile educatiei sunt
multiple. Ele se regasesc, pe de o
parte, la nivel individual, fiind localizate
att n sfera productiei (dobndirea de
cunostinte si abilitati utile n obtinerea
unui loc de munca, fapt ce creste capacitatea individuala de cstig), ct si
Principiile
n ce priveste optiunile principiale,
Leslie Eliason si colegii sai (1987) trec
n revista patru tipuri de dileme a
caror rezolvare determina modul de
constructie a ntregului sistem educational, structurnd formarea politicilor educationale.
568
Politici educaionale
Prima chestiune majora priveste diferentele care exista ntre indivizi n ce
priveste capacitatea de a nvata. Problema este de a identifica daca aceste
diferente deriva din caracteristici individuale, precum rasa, sexul, clasa sociala, sau daca ele sunt mai degraba
influentate de oportunitatile de a nvata
la care indivizii au acces. Chestiunea
este determinanta pentru decizia asupra modului de structurare a cheltuielilor publice cu educatia si n focalizarea acestora asupra unor grupuri
clar definite sau asigurarea accesului
egal pentru toti cetatenii la procesul
educational. Principiile liberale, dar si
cele socialiste, dezvoltate n ultimele
secole si larg acceptate astazi, sustin
ca determinante pentru performanta
scolara sunt caracteristicile mediului,
oportunitatile la care indivizii au acces,
si nu atributele individuale mostenite.
Cu alte cuvinte, copii cu origini diferite
au sanse egale de a se dovedi competitivi n procesul educational, daca
oportunitatile de nvatare care li se
ofera sunt asemanatoare. Implicatia
imediata n ce priveste politica educationala este aceea a asigurarii tuturor
cetatenilor un acces similar la educatie.
A doua dilema majora este stabilirea
scopurilor sociale ale educatiei: Trebuie politica educationala orientata astfel nct sa contribuie la schimbarea
sau la conservarea ordinii sociale?
Doua exemple de schimbare prin educatie sunt oferite de Eliason si ceilalti.
Primul priveste eforturile de democratizare a Germaniei Federale prin educatie, ntreprinse de aliati dupa razboi,
iar al doilea se refera la utilizarea
sistemului de nvatamnt n Statele
Unite ca instrument de netezire a ine-
Politici educaionale
barea valorilor societatii sau politica
educationala ar trebui sa grabeasca
aceasta schimbare? Contraopinentii
unei astfel de pozitii aduc argumentul
riscului adncirii dramatice a diferentelor valorice dintre generatii si opteaza
pentru schimbarea continutului valoric
implicit sau explicit al manualelor o
data cu schimbarea ierarhiei nevoilor,
ntregii societati. n plus, sa notam ca o
asemenea schimbare anticipatoare
este dificila, data fiind varietatea grupurilor implicate n procesul educational
(cadrele didactice si sindicatele lor,
administratorii si directorii de scoli,
politicienii, parintii, copiii, editurile care
publica manualele etc.).
Un al patrulea tip de optiune majora pe
care trebuie sa o rezolve politica educationala este cea a cadrului social n
care se plaseaza continutul manualelor. Asa cum argumenteaza Green
(1990, 1997), educatia a fost un aspect
cheie n formarea statelor nationale.
Societatile au utilizat ntotdeauna scoala pentru a-si socializa noile generatii
n configuratia lor sociala si politica
(Eliason s.a., 1987, p. 250). Integrarea
nationala a fost promovata sistematic
prin educatie, asa cum se ntmpla
astazi cu atentia acordata n manualele
vest-europene identitatii europene si
Uniunii Europene drept casa comuna a
natiunilor sau asa cum UNESCO promoveaza ideea unei lumi globale si
asa cum, cndva, n manualele din
fostele tari socialiste, Uniunea Sovietica si Stalin erau definiti ca idei
integratoare ale cadrului social imediat.
Dilema consta asadar n alegerea
cadrului social integrator n care sistemul educational va socializa copiii. n
societatile moderne, caracterizate printr-o diversitate a stilurilor de viata si a
Politici educaionale
cale, iar apoi prin dezvoltarea unor sisteme n care scolile se autoadministreaza, controlul fiind mpartit ntre puterea regulatoare a statului si optiunea
parintilor, instrument de selectie din ce
n ce mai important.
Asa cum noteaza Andy Green (1990,
1997), dezvoltarea sistemelor educationale publice a constituit o parte integranta a procesului de formare a statelor nationale moderne. Sistemele de
nvatamnt nationale au aparut n momentele n care procesul de formare a
statului a cunoscut o accelerare, iar
societatea a simtit nevoia sa se protejeze mpotriva unor pericole reprezentate ca iminente prin consolidarea
coeziunii sociale. Este cazul Frantei
sau Prusiei, dupa Revolutia franceza,
sau al statelor din nordul confederatiei
americane n momentele premergatoare aparitiei actualelor State Unite
ale Americii. n Italia sau n Marea Britanie, procesul gradual de formare a
statului a amnat si dezvoltarea sistemelor educationale publice. Cazul Romniei se ncadreaza destul de bine n
explicatia lui Green, structurarea nvatamntului public ncepnd n anii
imediat urmatori Unirii Principatelor din
1859. Motivele sunt legate de necesitatea consolidarii unei culturi comune, a socializarii elitelor n spatiul social al organizarii natiunii n cadrul
noului stat.
Politici educaionale
tamnt. Rolul de regulator este justificat de necesitatea asigurarii experientelor educationale comune, dar si de
nevoia de protectie a cetatenilor, derivata din faptul ca copiii (clientii directi ai
actului educational) sunt minori, avnd
dificultati n a alege ntre ofertele potentiale de pe piata educationala. Nencrederea n capacitatea parintilor de a
lua decizii rationale asupra educatiei
copiilor a dominat dezvoltarea sistemelor de nvatamnt, impunnd statul
si sectorul public att ca regulator, ct
si ca principal furnizor al serviciilor
educationale. ncepute n anii `70 n
cultura vestica, atacurile asupra sistemului public de educatie, vazut ca ineficient din punct de vedere al rezultatelor scolare, dar si ca risipitor din
punct de vedere al utilizarii resurselor,
au facut ca sistemele educationale sa
fie din ce n ce mai descentralizate, iar
mai apoi ca sectorul privat sa capete o
pondere mai nsemnata.
Sistemele de educatie publica sunt
sustinute oricum prin cheltuieli private
nsemnate, gospodariile acoperind
adeseori costul cartilor, al rechizitelor,
al echipamentelor folosite de elevi
acasa (mai ales n tarile sarace sau n
sistemele liberale). Se adauga costurile de transport pna la scoala, cele
de ntretinere (n special pentru niveluri
superioare de nvatamnt), costurile de
oportunitate legate de consumul timpului alocat pentru educatia copiilor de
catre gospodarii. Uneori exista chiar
contributii ale parintilor la sustinerea
cheltuielilor de ntretinere si operare
ale unitatilor scolare.
Descentralizarea a accentuat rolul comunitatilor si al autoritatilor locale n
furnizarea si finantarea serviciilor edu-
Privatizare, marketizare
i descentralizare n nvmntul
primar i liceal
Discutia despre descentralizare si
privatizare se poarta n mod diferit n
functie de nivelul de nvatamnt. nvatamntul universitar s-a bucurat dintotdeauna de o mai mare autonomie si
de flexibilitate att n ce priveste decizia asupra curriculumului, ct si n ce
priveste finantatorii si furnizorii serviciilor educationale. nvatamntul secundar, dar mai ales cel primar au fost
definite nsa n mod traditional ca bunuri publice, caracterul obligatoriu si
gratuitatea serviciilor educationale la
acest nivel fiind garantate de catre mai
toate constitutiile. Responsabilitatea n
furnizarea, finantarea si reglementarea
nvatamntului preuniversitar a cazut
astfel predominant n sarcina statului,
Criticile asupra sistemului de educatie
publica din ultimele trei decenii au dus
la regndirea sistemului educational,
punnd accentul pe procesele de descentralizare, marketizare si privatizare.
Privatizarea apare ca un raspuns direct la provocarile anilor `70-'80. n
primul rnd, este vorba de criza de
legitimitate a statului, descrisa de Ha-
572
Politici educaionale
bermas (1971), cu implicatiile sale privind nencrederea n sistemul de nvatamnt public. n ce priveste educatia,
lipsa de ncredere a fost ntarita si de
faptul ca investitiile n capital uman
privite ca panaceu universal n anii `60'70 nu au putut preveni efectele crizei
petrolului. n al doilea rnd, este vorba
de criza financiara a statului, acesta
cautnd sa mute povara unor sarcini
fiscale n sectorul privat, considerat a fi
mai eficient (Offe, 1984). Privatizarea
serviciilor de curatenie din scoli
constituie o astfel de solutie. n al
treilea rnd, asa cum remarca Hargreaves si Reynolds (1989, p. 3), este
vorba de esecul sistemelor publice de
a asigura eficienta economica a educatiei comprehensive, dar si inegalitatile de acces cronice manifestate de
sistemele educationale publice. n fine,
este vorba de ascensiunea teoriei alegerii publice, cu implicatiile sale asupra
nevoii de a creste importanta alegerii
parintilor n ce priveste educatia copiilor si implicarea mai puternica a acestora n procesul educational formal.
Ca raspuns la toate aceste probleme,
privatizarea serviciilor educationale
se manifesta n trei moduri distincte
(Hargreaves si Reynolds, 1989, p. 3).
Primul consta n privatizarea propriuzisa prin ncurajarea aparitiei si sprijinirea dezvoltarii scolilor private.
Aceasta se poate rezolva fie prin subsidii alocate direct scolilor private sau
confesionale, acoperindu-le o parte din
costuri, fie prin voucherele educationale acordate elevilor. Asa cum remarca Cohn (1997), ideea voucherelor
educationale dateaza de la sfrsitul
secolului XIX fiind formulata initial de
Tom Paine si popularizata apoi de
Politici educaionale
sistemul de vouchere nu ar face altceva dect sa induca segregari rasiale
si de status socio-economic (Cohn,
1997, p. 7). Mai mult, un alt dezavantaj
este legat de costul aparatului birocratic de control al utilizarii voucherelor,
acesta putnd implica si costuri suplimentare de timp din partea scolilor
private supuse controlului.
A doua metoda de privatizare identificata de Hartgreaves si Reynolds consta n mutarea catre sectorul privat a
responsabilitatii pentru furnizarea anumitor servicii secundare n cadrul sistemului administrat de autoritatile publice. Metoda este strns legata de descentralizarea si cresterea autonomiei
scolilor. n acest caz, privatizarea presupune cumpararea de catre scoli a
serviciilor de curatenie, transport pentru elevi si masa de prnz de pe piata
privata. Ideea este a mentinerii sistemului educational comprehensiv la
costuri scazute, data fiind eficienta
economica superioara a sectorului privat. Scolile sunt astfel scutite de povara organizarii si furnizarii transportului,
mesei, curateniei etc., realiznd att
economii financiare, ct si de timp.
A treia metoda de privatizare consta n
marketizarea scolilor publice, prin cresterea autonomiei lor fata de autoritatile
locale sau centrale. Scolile autoadministrate, ca si cele charter constituie
exemplul tipic pentru aceasta metoda.
Unitatile scolare ramn proprietate publica, dar ele sunt administrate de un
consiliu alcatuit din profesori, parinti si
membri ai comunitatii locale. Consiliul
are putere decizionala completa n ce
priveste politica de angajare, curriculumul (n limitele stabilite de autoritatile
reglatoare), selectia elevilor, precum si
gestionarea patrimoniului si a resur-
Politici educaionale
ta rezistenta la schimbare manifestata
de sindicatele acestora, nemultumite
de pierderea unor privilegii fata de sistemele de nvatamnt publice traditionale (sporurile de vechime, siguranta salariului, diverse facilitati si beneficii) simultan cu cresterea responsabilitatilor.
Descentralizarea este strns legata
ca problematica de privatizare si marketizare, constituind o reactie la
acelasi tip de provocari. Descentralizarea propune n esenta mutarea
responsabilitatii privind finantarea si
furnizarea serviciilor de nvatamnt de
la guvernul central catre autoritatile locale si chiar la nivelul unitatilor scolare.
Aparent, centralizarea apare ca fiind
opusa ca intentie privatizarii si marketizarii, acestea implicnd o autonomie crescuta a unitatilor scolare. n
practica nsa, centralizarea si privatizarea s-au dovedit a fi complementare.
Daca statul a delegat catre autoritatile
locale responsabilitatea n ce priveste
furnizarea si decizia alocarii fondurilor
pentru serviciile educationale, n
schimb el si-a mentinut si chiar ntarit
competentele de regulator al procesului educational, fiind cel care elaboreaza principiile de baza ale curriculumului, stabileste calificarile minime
ale profesorilor si uneori chiar limite de
salarizare pentru acestia, determina
lungimea si forma nvatamntului, criteriile de recunoastere a diplomelor
etc. (vezi Whitty si Power, 2000, pentru
o trecere n revista a literaturii despre
complementaritatea practica dintre privatizare si descentralizare administrativa si financiara, pe de o parte, si
mentinerea puterii regulatorii a statului,
de cealalta parte).
Politici educaionale
ponsabilitatea pentru buget, personal
si rezultate scolare la nivelul consiliilor
de administratie din fiecare scoala.
SUA, unde 11% din totalul scolilor sunt
private, fara a primi subsidii semnificative de la bugetele publice (dintre
aceste scoli, 80% sunt scoli confesionale si numai 20% laice), a promovat
sistemul scolilor charter. Suedia, tara
cu o ndelungata traditie a centralizarii,
a delegat ncepnd cu 1991 puterea
de decizie n ce priveste personalul de
la guvernul central catre primarii, iar
din 1996, primariile au preluat si responsabilitatea alocarii pe scoli a fondurilor de ntretinere (primite n continuare de autoritatile locale ca grant de la
bugetul statului). Mai mult, din 1991 a
fost permisa si nfiintarea de scoli private, ulterior ncepnd sa functioneze
sistemul voucherelor educationale. n
alte tari, precum Olanda, n care majoritatea scolilor sunt scoli confesionale
sprijinite de catre bugetul statului, sistemul voucherelor are o traditie ndelungata. n Franta, Legea Debre a deschis nca din anii '60 drumul pentru
acordarea de subsidii publice scolilor
confesionale (catolice) operate de
organizatii private.
Alocarea fondurilor publice catre scolile private sau care se autoadministreaza se face n mod diferit de la tara
la tara. Criteriile folosite sunt n general
numarul de elevi, ca indicator al cererii
comunitatii pentru scoala n cauza
(Suedia), numarul de cadre didactice si
salariul mediu al acestora (Australia),
numarul de elevi care revin unui cadru
didactic, cererea suplimentara de locuri n scoala manifestata de comunitatea locala, dar mai ales combinatii
ale acestora.
Descentralizarea implica si dificultati
importante legate de redefinirea rolu-
Politici educaionale
acumulate n scolile private sunt inferioare ca utilitate si volum celor dobndite n scolile publice.
Toate aceste studii nu sunt nsa dect
experimentale, cercetarea n domeniu
aflndu-se abia la nceput si confruntndu-se cu trei probleme majore. Pe
de o parte, este cuantificarea cheltuielilor gospodariilor dedicate educatiei.
n al doilea rnd, este de identificarea
unei masuri universal acceptate pentru
masurarea cstigului educational al
elevilor. n fine, a treia dificultate este
legata de validitatea comparatiei,
aceasta neputnd fi realizata dect
daca scolile comparate evolueaza n
contexte sociale similare. Cu alte
cuvinte, este greu de precizat daca
raportul ntre cheltuielile cu un elev si
cunostintele dobndite de acesta este
mai mic sau mai mare n scolile
private, publice sau autoadministrate.
nvmntul secundar
Finalitatea cea mai pragmatica a educatiei este aceea de a oferi absolventilor oportunitati sporite de integrare
pe piata muncii. n general, educatia
obligatorie (primara si gimnaziala) furnizeaza tuturor copiilor un fond comun
de cunostinte generale care sa le
permita specializarea ulterioara. Asa
cum atrage atentia Lynne Chisholm
(1998), "capacitatile, preferintele si motivatiile tinerilor sunt diverse, dincolo de
influentele considerabile ale pietei
muncii asupra optiunilor educationale"
(p. 147). Aceasta face ca specializarea
sa decurga ca un fenomen natural.
Problema centrala ramne nsa decizia asupra momentului cnd specializarea trebuie sa apara si care
sunt formele pe care trebuie sa le
mbrace.
Politici educaionale
astfel de proiect. Datele empirice nu au
relevat diferente semnificative ntre
cunostintele dobndite de elevi n
scolile comprehensive si n liceele clasice, nvatamntul comprehensiv fiind
din nou pus n discutie la sfrsitul
anilor '90. O astfel de masura a fost
experimentata si n Romnia anilor '80,
nsa a esuat, presiunea societatii si a
cadrelor didactice determinnd dupa
1989 rentoarcerea la separarea clara
ntre cele doua rute educationale.
Procesul de mbatrnire demografica
(cu consecintele sale asupra pietei
muncii) si progresul tehnic (implicnd
cerinte superioare de cunoastere pentru accesul la majoritatea locurilor de
munca) au si ele consecinte importante asupra optiunilor de politica educationala n nvatamntul secundar.
Este repus n discutie gradul de specializare al nvatamntului secundar,
tot mai multe voci argumentnd asupra
mutarii specializarii catre nvatamntul
tertiar si a mentinerii ct mai ndelungate a tinerilor n circuitul educational.
Motivele sunt legate de faptul ca
indivizii dobndesc astfel mai multe
cunostinte si deprinderi care le permit
o flexibilitate ridicata n ce priveste insertia n viata activa. n plus, prin retinerea mai ndelungata a tinerilor n
sistemul educational se asigura o socializare comuna mai puternica, dar
sunt contracarate si efectele cresterii
sperantei de viata asupra duratei vietii
active.
Strns legata de momentul specializarii
este si problema momentului orientarii
scolare si profesionale. Unele sisteme
educationale opteaza pentru realizarea
orientarii profesionale nca din nvatamntul obligatoriu, fie din a doua parte
a gimnaziului (Germania, Olanda), fie
Politici educaionale
tinate petrecerii timpului liber; a doua
sugereaza ca cel mai bun motivator
este constituit de echitatea salarizarii daca salariile constituie n fapt plata
unitatii marginale de cunoastere, atunci
elevii si gospodariile vor fi stimulati sa
investeasca n educatie.
Finanarea nvmntului
preuniversitar
Modul de finantare a nvatamntului
preuniversitar difera n functie de gradul de centralizare a sistemului educational si de tipul de proprietate asupra scolilor. n sistemele publice centralizate toate costurile procesului educational revin bugetului central. Descentralizarea aduce cu sine mutarea
responsabilitatii de finantare a costurilor de operare si cheltuielilor de capital catre autoritatile locale, statul continund sa raspunda pentru salariile
cadrelor didactice. Autonomia scolilor
presupune ncurajarea acestora de a
atrage fonduri din surse alternative,
fiecare unitate avnd putere de decizie
asupra utilizarii lor. n unele tari europene (Franta, Irlanda), o parte din scoli
sunt detinute si/sau operate de organizatii private, nsa finantarea cade n
principal n sarcina statului sau primariilor. Este motivul pentru care unii autori se refera la scolile irlandeze ca
fiind private, n timp ce altii, notnd ca
practic doar proprietatea este privata,
n rest toate deciziile fiind luate de catre autoritatea publica, numesc aceste
scoli drept private. n Franta, organizatiile private care administreaza
scolile detinute de biserica catolica
asigura finantarea pentru cheltuielile
de capital si salariile aparatului administrativ, n timp ce statul acopera majoritatea celorlalte costuri, inclusiv a
salariilor cadrelor didactice. Gospoda-
nvmntul superior
n ce priveste nvatamntul superior,
politica educationala se confrunta cu
trei dileme fundamentale.
n primul rnd, este decizia asupra
numarului de absolventi de nvatamnt
superior dezirabil pentru o societate.
Acesta este determinat de considerente legate de cererea de personal
nalt calificat prezenta pe piata muncii,
de strategia de dezvoltare sociala a
colectivitatii n cauza, de presiunea
manifestata de societate prin cererea
de educatie superioara si, nu n ultimul
rnd, de puterea de finantare a nvatamntului superior n societatea n
cauza.
A doua problema vizeaza autonomia
universitara. n mod traditional, nvatamntul superior este mult mai putin
centralizat dect cel primar si secundar. Pe de o parte, ponderea proprietatii private asupra universitatilor este
mai mare dect pentru celelalte niveluri
de nvatamnt. Motivele sunt legate de
costurile unitare mai ridicate pentru un
student dect pentru un elev, dar si de
caracterul neobligatoriu al nvatamntului superior, neurmat de majoritatea
579
Politici educaionale
cetatenilor si nedefinit cu atta claritate
ca bun public. Controlul public asupra
universitatilor este mai redus, ceea ce
constituie un paradox, daca luam n
consideratie explicatia lui Green (1990,
1997) asupra preponderentei statului
n furnizarea serviciilor educationale
(nvatamntul superior este cel ce
pregateste n fapt elitele, decisive n
formarea si mentinerea coeziunii statelor, ceea ce ar impune o tendinta fireasca de control din partea societatilor organizate ca state).
Pe de alta parte, diversitatea data de
nalta specializare a nvatamntului superior, dar si de multiparadigmicitatea
majoritatii stiintelor, a condus la descentralizarea si autonomia universitara, att n ce priveste finantarea si
administrarea, ca si la nivelul curriculumului. Nevoia de standarde universale determinata de imperativele pietei
muncii si de presiunea sociala pentru
elaborarea de criterii de selectie a
impus autoritatea publica ca regulator
al procesului educational. Controlul
exercitat de catre stat n aceasta
calitate este nsa mult redus fata de cel
manifestat n cazul nvatamntului preuniversitar.
A treia dilema este legata de modul de
finantare a nvatamntului superior. n
cazul universitatilor publice, discutiile
se poarta n jurul taxarii studentilor
pentru serviciile educationale si al
sprijinirii acestora n urmarea cursurilor
universitare. Politicile educationale difera mult de la tara la tara. De cele mai
multe ori nsa, taxarea se mpleteste
cu acordarea de vouchere educationale sau mprumuturi subventionate
pentru studenti (ce urmeaza a fi rambursate n cursul vietii active). Tarile cu
un nvatamnt superior preponderent
580
Politici educaionale
adeseori prestigiul universitatii constituie criteriile cele mai uzuale.
nvmntul precolar
Neobligatoriu si negratuit, nvatamntul
prescolar seamana cu cel superior prin
faptul ca multa vreme a fost gndit n
trecut mai putin ca un bun public, ct
mai ales ca un beneficiu pe care si-l
permit doar cetatenii relativ nstariti.
Caracterul neobligatoriu al nvatamntului prescolar i confera acestuia o
situatie speciala, reflectnd reprezentarea generala asupra sa ca sistem
fara o finalitatea educationala explicita.
Motivul este legat de conceperea educatiei prescolare ca un sistem integrat
de dezvoltare a copilului, ndeplinind
nu numai functia de pregatire a copilului pentru scoala, dar oferind si importante servicii de ngrijire, hrana sau
asistenta medicala. Toate aceste servicii asociate fac din nvatamntul
prescolar att subiect al politicilor educationale, ct si al celor adresate
familiei si ocrotirii copilului.
De altfel, beneficiile nvatamntului
prescolar se adreseaza astfel n primul
rnd copilului: pe termen lung, prin
faptul ca garanteaza dezvoltarea copilului, foarte importanta n aceasta perioada a vietii, ratarea oportunitatilor de
dezvoltare la aceasta vrsta nemaiputnd fi compensata ulterior; pe termen
scurt, efectele imediate se reflecta n
integrarea cu rezultate superioare n
nvatamntul primar. Pe de alta parte,
sunt beneficiile aduse familiei n ce
priveste oportunitatea mbunatatirii statusului ocupational si chiar educational
al parintilor, prin micsorarea timpului
dedicat ngrijirii copilului. n special n
comunitatile cu o mare mobilitate sociala, nvatamntul prescolar ofera o-
Politici educaionale
calizndu-se pe atentia acordata acestuia, cuantificabila prin indicatori ca numarul de copii ce revin unui educator.
n schimb, n tari precum Statele Unite,
atentia principala este acordata facilitatilor furnizate prin serviciile de nvatamnt prescolar.
Costurile ridicate fac ca finantarea si
accesul la educatia prescolara sa devina o chestiune-cheie n definirea
politicii n domeniu. Lipsa de gratuitate
a serviciilor de educatie poate constitui
un factor care sa accentueze inegalitatile dintre straturile sociale. Statul
poate interveni pentru a egaliza sansele de acces prin asigurarea universala a accesului gratuit la educatia
prescolara sau prin tarife diferentiate n
functie de venitul gospodariilor (subventionarea diferentiata a pretului). n
tarile Uniunii Europene, nvatamntul
prescolar este unul adresat tuturor
copiilor ntre 3 si 6 ani, fiind finantat n
principal de stat. Sub 3 ani nsa, n
serviciile educationale, principalul rol n
finantare revine sectorului privat, n
special gospodariilor care platesc pentru serviciile oferite (n bani sau prin
prestare de servicii n beneficiul unitatii
de nvatamnt), dar si firmelor sau organizatiilor private neimplicate n procesul educational, care pot contribui
prin subsidii sau prin organizarea de
servicii de nvatamnt prescolar pentru
angajatii lor. Furnizarea nvatamntului
prescolar revine fie statului, fie autoritatii locale, dar foarte des ea cade n
sarcina colectivitatilor, organizatiilor
nonguvernamentale si chiar a sectorului privat. n anii '90, privatizarea si
marketizarea a nceput sa afecteze si
nvatamntul prescolar public, nsa n
mai mica masura (Gormley, 2000).
Modelul difera n SUA si Canada, dar
si n tarile asiatice dezvoltate unde familiile suporta aproape integral costurile nvatamntului prescolar, iar transferurile de la bugetul public sunt focalizate exclusiv pe grupuri-tinta, indiferent de vrsta copilului.
Multiplele valente ale nvatamntului
prescolar fac ca una dintre dilemele
sale organizatorice sa se refere la responsabilitatea deciziilor administrative (OECD, 1999, p. 40-41). n general, tarile dezvoltate adopta sisteme
decizionale unificate, n care deciziile
sunt luate la nivelul autoritatilor educationale. Alte tari (Noua Zeelanda, Spania, Suedia) au optat pentru agentii administrative puternic integrate, reunind
reprezentanti ai autoritatilor educationale, de protectie sociala si de sanatate publica. n fine, n Marea Britanie
si Statele Unite, dar si Coreea de Sud
sau Japonia, autoritatile educationale,
cele de sanatate si cele ale protectiei
sociale dezvolta sisteme paralele adresate copiilor de vrsta prescolara.
Politici educaionale
scolare, numarul de cladiri destinate
nvatamntului si calitatea acestora,
marimea clasei, numarul de ani petrecuti n scoala, ponderea membrilor
unei generatii ce urmeaza nvatamntul superior. Obiectivele fundamentale ale procesului educational
sunt totusi cele ce vizeaza rezultatele
nvatarii. Pe de o parte, este cantitatea
si calitatea cunostintelor acumulate de
catre elevi, cuantificabila prin performantele obtinute la testele periodice
initiate la nivel local, national sau international (dintre testele internationale,
cel mai cunoscut este cel desfasurat n
1964, 1981 si 1995, n aceasta ultima
versiune purtnd numele de Third
International Mathematics and Science
Survey - TIMSS). Se adauga aici rezultatele obtinute la examenele scolare. Ambele tipuri de evaluari trebuie
privite att ca performanta medie a
elevilor unei scoli, dar si ca distributie a
rezultatelor. Distributii bimodale, cu
multi elevi de vrf, multi elevi slabi si
putini de mijloc, pot accentua inegalitatile sociale viitoare, ilustrnd dificultati ale politicilor educationale de a
se adresa nevoilor educationale ale
tuturor pentru nvatamntul vocational
si pentru cel superior, evaluarea finala
realizndu-se n functie de capacitatea
absolventilor de a se integra n viata
activa prin absorbtia acestora pe piata
muncii (incluznd aici att ocuparea n
sectoarele productive sau comerciale,
dar si performanta academica, succesul n viata politica etc.).
Inegalitate, discriminare i
politica educaional
Problema legaturii dintre educatie si
inegalitatea sociala constituie un subiect bine documentat, majoritatea analizelor empirice si dezvoltarilor teo-
Politici de locuire
terea economica a ntregii societati,
mpiedicnd indivizii talentati sa se
dezvolte ntr-un fel de discriminare
care poate aparea ca efect pervers.
Calea practica de evitare a unui astfel
de paradox este concentrarea eforturilor n vederea educarii optimale a fiecarui strat social. O versiune rara a
acestui principiu avertizeaza asupra
altui risc, acela ca educarea tuturor la
standarde nalte poate induce asteptari
nerealizabile practic, inducnd frustrari
si anomie sociala.
Cel mai adesea, sistemele educationale reflecta transpunerea n practica a
unor combinatii ntre ultimele doua
alternative mentionate. Exista un larg
consens n ce priveste asigurarea accesului universal la educatie, materializat n preocuparea pentru dezvoltarea
unor sisteme educationale comprehensive, a serviciilor educationale secundare (masa, transport, activitati
recreationale), a educatiei inclusive, a
scolilor multiculturale, a promovarii
actiunii afirmative n educatie, dar si a
orientarii voucherelor educationale
preponderent catre grupurile defavorizate.
Modurile n care discriminarea poate fi
indusa n si de sistemul educational
sunt numeroase. Perceperea de taxe
pentru admiterea n scoli i avantajeaza
n mod evident pe cei mai nstariti. Impunerea studiului unor materii cu nalt
continut religios sau a nvatamntului
n o anumita limba n zone multietnice
conduce la discriminari etnice si/sau
religioase. Curriculumul n sine, ca si
continutul materiilor studiate pot induce
segregari culturale importante, care
pot fi evitate prin promovarea tolerantei, a valorilor comune ntregii societati, a educatiei bilingve (exemplele
Belgiei si Olandei sunt elocvente n
Politici de locuire
n sens larg, politicile de locuire se refera la totalitatea programelor si actiunilor autoritatilor nationale si locale pe
584
Politici de locuire
termen mediu si scurt, ndreptate catre
satisfacerea nevoilor de locuire ale
unei populatii din aria lor de administrare. Politicile de locuire presupun n
general subscrierea acestora unei strategii globale de dezvoltare sociala si
economica nationala, n vederea asigurarii unui standard de viata adecvat/
decent populatiei n ansamblu sau unei
populatii-tinta, bazndu-se n principal
pe tendintele si cerintele sociale. Politicile de locuire sunt dezvoltate att de
catre sectorul public, ct si de cel
privat si cel voluntar.
Doua din conceptele-cheie n sfera
politicilor de locuire sunt cele de locuinta si locuire. Locuinta reprezinta
spatiul amenajat/construit cu destinatia
de adapost pentru una sau mai multe
persoane. Indiferent de arhitectura
acesteia (coliba, iglu, apartament, castel etc.), o locuinta ofera protectie mpotriva conditiilor meteorologice nefavorabile si securizare mpotriva unor
potentiali factori adversi. Locuirea
poate fi definita drept ansamblul activitatilor relative la optimalizarea unor
conditii de viata (subscrise necesitatii
de participare la viata sociala) ce sunt
conditionate de caracteristicile si de
vietuirea ntr-un anume spatiu construit. Locuirea este un concept ce cuprinde o arie larga de necesitati si activitati umane legate direct sau indirect
de locuinta, cum ar fi: infrastructura
(drumuri, retele), dotarile urbane (nvatamnt, sanatate, cultura, sport, comert, spatii verzi, transport), serviciile,
calitatea locuintei (grad de dotare,
diversificare, numar de persoane/camera de locuit etc.), relatiile populatiei
umane cu mediul si consecintele asupra acestuia (care poate concura la
realizarea confortului social, implicit la
Politici de locuire
Primele masuri n domeniul politicilor
de locuire au fost luate nca din antichitate, preocuparile fiind centrate n
sfera amplasamentului, a formei si a
furnizarii/asigurarii populatiei cu locuinte. Cea mai veche reglementare n
acest domeniu este cuprinsa n Codul
lui Hammurabi, continnd, printre altele, legi referitoare la drepturile de proprietate, credite, depozite, datorii, proprietate domestica, drepturile familiei
etc. De asemenea, marea majoritate a
activitatilor de planificare urbana n
Grecia Antica si Imperiul Roman erau
centrate pe amplasarea adecvata a
locuintelor n cadrul cetatilor, din perspectiva apararii si a alimentarii optime
cu apa. Aceste preocupari au continuat
cam pna n secolul al XIII-lea, cnd
orasele au devenit principalele puncte
de comert, iar cererea pentru locuinte
n spatiul administrativ al oraselor (care
erau orase-cetate, aparate de ziduri vezi Arnold Toynbee, 1979) a crescut
si a devenit presanta. Pna n secolul
XIX, aceasta cerere a fost completata,
n general, prin adaugiri de locuinte la
structurile existente, fara respectarea
unui plan urbanistic riguros sau, acolo
unde clima permitea, erau construite
adaposturi temporare (asa-numitii
squatteri, care construiau fara a avea
titlu de proprietate asupra terenului). O
data cu revolutia industriala, populatia
a migrat catre orase ntr-o masura fara
precedent, exercitnd o presiune si o
cerere crescuta pentru noi locuinte.
Cresterea numerica a populatiei
oraselor a fost mai rapida dect
posibilitatea autoritatilor locale de a
oferi conditii decente de locuit pentru
locuitorii acestora. Daca initial cerintele
erau referitoare la asigurarea unor
facilitati domestice, precum apa
curenta, canalizare etc., la nceputul
Politici de locuire
ntre stocul de locuinte existent, pe de
o parte, si cantitatea/numarul care este
estimat a fi "necesar", pe de alta parte.
Distinctia este deci ntre conceptul de
cerere, concept luat din economie si
care se refera la abilitatea si capacitatea consumatorului individual de a
plati pentru detinerea unei locuinte, si
conceptul de nevoie, care reprezinta o
aspiratie social acceptata ce descrie
acel standard de adecvare (a unei
locuinte) pe care societatea ca ntreg l
adopta ca pe o expresie a interesului
colectiv (p. 14). n sfera politicilor de
locuire ambele concepte au semnificatia de cerere sociala si nevoie sociala. Analiza problemelor de locuire,
facuta de Burns si Graebler (1977) n
termeni de dezechilibru ntre cerere si
nevoie, priveste dezechilibrul ca fiind o
exprimare a nevoii, pe care factorii de
raspundere (statul etc.) pot alege sa o
transfere ntr-o exprimare a cererii
sociale. Cele patru dezechilibre pot fi
descrise ca: a) dezechilibrul static - se
refera la totalitatea disparitatilor dintre
numarul de locuinte dintr-o arie geografica data (cum ar fi un judet, o tara)
si numarul de gospodarii, furniznd
masura bruta a adecvarii curente a
stocului de locuinte din aria respectiva;
b) dezechilibrul dinamic - se refera la
trendurile nregistrate n timp n dezechilibrul static si deci la trendurile
combinate dintre stocul de locuinte si
numarul gospodariilor - daca disparitatea este una accentuata sau una
nesemnificativa; c) dezechilibrul spatial
- indica disparitatile care pot aparea n
cadrul diferitelor zone ale unei tari; d)
dezechilibrul calitativ - denota faptul ca
anumite gospodarii pot trai n locuinte
care nu ndeplinesc standardele considerate acceptabile de societatea respectiva n ntregul ei. Din acest punct
de vedere deci, politicile pornesc de la
dificultatile cu care se confrunta cetatenii (lipsa locuintei, supraaglomerarea, lipsa de securitate n raport cu
proprietatea, conditii de locuit insalubre
etc.), la care autoritatile abilitate raspund sub forma elaborarii si implementarii politicilor de locuire.
Paleta optiunilor politice include considerarea a) instrumentelor politice, b)
aranjamentelor institutionale n vederea implementarii lor, precum si c)
populatia-tinta/beneficiarii acestor masuri si reglementari (J. Dolling, 1997, p.
40-45).
(a) Dolling arata ca exista sase strategii principale n sfera instrumentelor
politice, fiecare reprezentnd o abordare diferita, nsa aceste abordari nu
sunt mutual exclusive, n practica fiind
adesea implementate n combinatii
variate. (1) Nonactiunea, decizia de a
nu ntreprinde nimic si deci de a lasa
anumite sfere ale vietii sa fie reglementate prin ceea ce procesele sociale
si economice opereaza n mod normal,
este totusi o politica. Motivatia pentru
aceasta nonactiune poate fi variata: se
considera ca obiectivul va fi sau va
putea fi atins de catre fortele libere ale
pietei, deoarece acestea au un grad de
eficienta foarte nalt; sau poate ca
statul nu vrea sa accepte unele implicatii - financiare, fiscale etc. - care
sunt actualmente necesare pentru atingerea scopului respectiv. (2) Recomandarea/ndrumarea. Autoritatile pot
cauta prin variate metode sa informeze, sa faca recomandari si sa ndrume indivizii, precum si organizatiile
sa actioneze ntr-un anume sens si n
modalitati conforme cu tintele politicii
lor, de exemplu, prin campanii publicitare, discursuri ministeriale etc. (3) Re587
Politici de locuire
glementarea. Autoritatile pot decide ca
anumite comportamente specificate
trebuie descurajate/interzise, ncalcarea acestor reguli fiind sanctionata prin
sistemul legal. Reglementarea poate
lua forma specificarii unui maximum ori
a unor standarde minime n sfera
materiala sau cea comportamentala.
(4) Taxarea. Autoritatile pot creste
taxele la toate bunurile si serviciile al
caror consum doresc sa l reduca. La
modul rational, oamenii vor consuma
mai putine bunuri din categoria celor
neagreate (deci nalt taxate) si vor
cheltui mai mult pentru bunurile/marfurile agreate. Taxarea poate fi impusa
n moduri diferite: taxa pe vnzari, pe
proprietate sau pe venit. (5) Subventionarea poate fi gndita ca opusul
taxarii. Autoritatile pot introduce subventii fie datorita faptului ca pretul
pietei pentru un anumit bun este foarte
mare pentru ca unii oameni sa-si poata
permite achizitionarea lui, fie pentru ca,
desi acest bun ar putea fi cumparat
prin propriile eforturi financiare, ei sunt
ndreptatiti sa ofere facilitati/deduceri
financiare pentru a ncuraja cresterea
consumului. Asemenea deduceri pot fi
partiale, reprezentnd o parte din costul total, sau totale. Subventia poate fi
acordata sub forma bunului respectiv
nsusi, sub forma unui cupon (care
poate fi utilizat doar pentru achizitionarea unor bunuri strict specificate), ca
deducere de taxe sau ca transfer monetar. Ea poate fi centrata pe producatori, deci acestia pot sa furnizeze
bunuri la un pret mai scazut dect cel
al pietei, sau pe consumatori, care vor
fi n mai mare masura capabili sa
achizitioneze bunurile direct de pe
piata. (6) Furnizarea. Ramne la la-
Politici de locuire
apartenenta la un grup etnic (discriminare pozitiva a unei minoritati etnice), familii cu (multi) copii, persoane
n vrsta etc. Foarte comuna este nsa
subventionarea conditionata de nivelul
venitului: cei saraci sunt subventionati
prin intermediul statului, iar cei nstariti
prin sistemul de impozitare (deduceri).
Forma de receptare a subventiei are
nsa conotatii diferite. Cei nstariti care
obtin subventia sub forma deducerilor
din taxe nu sunt stigmatizati, ci
dimpotriva. n contrast, bunastarea
distribuita de catre stat n mod direct
(n mod particular, pe baza testarii
mijloacelor
financiare),
poate
fi
considerata ca fiind caracteristica celor
cu un statut inferior sau chiar rezultnd
dintr-o "deficienta morala" (dependenta
2. CONSTRUCTIE
3. ALOCARE/
DISTRIBUIRE
A) Faza de productie
4. REPARARE si
NTRETINERE
B) Faza de consum
TERENUL
FORTA DE MUNCA
SUBVENTII
Acest proces ncepe cu etapa de dezvoltare prin care un individ sau o agentie pregatesc conditiile-suport pentru a
doua etapa, aceea de constructie.
Aceasta etapa presupune existenta terenului, a titlului legal de proprietate
si/sau a permisiunii de a construi, a
aprobarii planului, precum si autoasi-
Politici de locuire
o primeste noua locuinta. Aceasta se
refera la faptul ca proprietarul poate
decide daca el va ocupa locuinta sau
daca va fi ocupata de un prieten, un
angajat sau oricine altcineva din rndul
societatii. Alocarea nu se face o data
pentru totdeauna, de-a lungul timpului
destinatia putndu-se schimba, de la
"locuinta sociala" la "locuinta proprietate personala" etc. La fel si ultima
etapa, cea de reparare si ntretinere,
apare n "viata" unei locuinte de mai
multe ori si reprezinta injectii periodice
de capital pentru renovare si mbunatatire: asa-numita faza de reproductie
periodica. Finantarea si subventionarea sunt doua procese extrem de complexe, care se desfasoara la toate cele
patru niveluri. Implicarea autoritatilor
poate sa existe sau nu, sa nu fie
prezenta ntr-o anumita etapa sau sa
Companie/individ
particular
ONG
Statul
Beneficiarul
(1)
(2)
(3)
Subventie partiala
(4)
(5)
(6)
Subventie totala
(7)
(8)
(9)
Politici de locuire
dalitatile prin care guvernele nationale
gasesc solutii prin care cetatenii lor si
pot permite sa dobndeasca o locuinta. Diferenta dintre costul unei locuinte
si venitul gospodariei descrie prapastia
cost-venit. Exista patru mari categorii
de strategii guvernamentale care pot
rezolva diferentele existente ntre costuri si venituri si care pot fi puse n
practica toate o data sau n diferite
combinatii, n functie de interese si de
populatiile-tinta: 1) Strategia de a nu
ntreprinde nimic. Chiar n cazul n care
sunt definite standarde minime de locuire, autoritatile nu ntreprind nimic si
deci prapastia dintre costuri si venituri
va fi cea mai accentuata. 2) Prin reducerea costului real, se intentioneaza
diminuarea resurselor reale utilizate n
producerea unei locuinte, reducnd
costurile pna la un nivel apropiat de
cel al veniturilor. Interventiile vizate
sunt n sfera furnizarii terenului de constructie, a fortei de munca si a materialelor de constructie - de exemplu,
promovarea construirii pe baza de
prefabricate. 3) Reducerea costului utilizatorului are n vedere furnizarea unei
subventii catre proprietar (sau utilizatorul final); n timp ce costul real al
locuintei poate sa nu se modifice, pretul pe care l plateste beneficiarul este
mai scazut dect costul real. Aceasta
subventie poate fi sub forma furnizarii
terenului de catre autoritatea locala la
un cost zero, reducerea dobnzii la
creditele pentru constructii, deduceri
de impozite pentru cheltuieli specifice
sau controlul chiriei. 4) Cresterea
capacitatii de a plati. Subventionarea
bazata pe cerere ia forma redistributiei
venitului prin care utilizatorii/beneficiarii
locuintelor sunt pusi n situatia favorabila de a-si putea mari nivelul veniturilor pe care le pot aloca pentru plata
Politici de locuire
nada, Australia si Noua Zeelanda). n
cadrul perspectivei convergentei, cele
mai influente tipologizari sunt ale lui B.
Harvey si D. Donnison. Tipologia lui
Harvey (1994) identifica doua categorii
de state - state fara drepturi (nu este
specificat dreptul la locuire n nici o
lege) si state cu drepturi directe sau
indirecte. Donnison (1967, 1982) identifica state cu un sistem de politici de
locuire embrionic, social sau comprehensiv, nscriindu-se n cadrul teoriilor
asupra logicii capitalismului. Tipologia
lui L. Lundquist (1992), facuta sub auspiciile perspectivei retragerii statului
bunastarii, identifica state cu politici de
locuire centrate pe proprietatea asupra
locuintei, pe nchiriere si pe cooperative. n cadrul perspectivei divergentei
si a teoriilor corporatiste, J. Kemeny
(1981,1992) identifica state bazate pe
proprietatea asupra locuintei si altele
bazate pe nchiriere, iar J. Barlow si S.
Duncan (1994), inspirndu-se din
tipologia lui Esping-Andersen, clasifica
politicile de locuire n rudimentare, liberale, corporatiste si social-democrate.
Politicile de locuire sunt clasificate de
catre unii autori dupa tipul de posesiune
asupra locuintei, rezultnd patru categorii: 1. politici de locuire centrate pe nchirieri private; 2. politici de locuire centrate pe locuinte sociale; 3. politici de
locuire centrate pe proprietate, si 4.
politici de locuire bazate pe planificarea
de stat. n cele patru categorii mentionate anterior, Balkin (1996) include
urmatoarele tari (dupa criteriul: "proportia sectorului respectiv este superioara
mediei tarilor UE"): 1. Elvetia, Germania, Luxemburg si Belgia, tari n care
proportia sectorului de nchirieri private
este superior mediei tarilor UE; 2.
Olanda, Suedia, Austria, Franta, Danemarca; 3. Irlanda, Spania, Italia, Finlan-
Politici de locuire
sociale". (A. Dan, 1999, p. 453). Calitatea locuirii asigurata n acea perioada
a fost una foarte redusa, datorata, pe
de o parte, procesului de supratipizare
a locuintelor si de superuniformizare a
necesitatilor individuale (p. 450), iar pe
de alta parte, datorita faptului ca se
urmarea nregistrarea unor costuri de
productie ct mai reduse ntr-un timp
ct mai scurt, ceea ce a dus la folosirea unor materiale ieftine si de
proasta calitate, care au afectat n special aspecte precum echipamentele
sanitare, izolarea termica, gradul de
finisare. O alta deficienta importanta a
fost legata de neasigurarea unei densitati scazute de persoane pe camera,
precum si suprafata medie locuibila pe
persoana care nregistra valori foarte
2
scazute (cca 11 m /persoana), ca urmare a orientarii de a construi preponderent locuinte cu una si doua camere
(57% din totalul stocului de locuinte)
(A. Dan, 1999, p. 460). Dupa 1986, ca
urmare a intentiei de a pune n aplicare
planurile de sistematizare teritoriala,
numeroase locuinte au fost demolate
sau au existat restrictii severe de construire n unele zone urbane, precum si
n mediul rural.
Cea de-a doua etapa, dupa 1990,
poate fi caracterizata ca fiind una de
degringolada n politica de locuire a
Romniei, n special prin retragerea
aproape totala a statului din constructia
de locuinte, complementar cu lipsa
unor forme de suport pentru investitorii
privati. Cheltuielile efectuate din bugetul de stat pentru locuinte au nregistrat
o scadere progresiva si accentuata
dupa 1989: de la 8,7% n 1989 la
1,25% n 1995 (A. Dan, 1999), n timp
ce, n tarile dezvoltate, aceste cheltuieli
reprezinta n medie cca 13% din
bugetul national (G. Ionascu, 1999).
Daca n perioada 1970-1980 s-au construit cca 7,1 locuinte/an la 1 000 de locuitori (ritm comparabil cu cel al tarilor
UE n aceeasi perioada), n intervalul
1990-1997 s-au construit n medie 1,5
locuinte/an la 1 000 de locuitori. De
asemenea, ponderea locuintelor construite din fonduri publice a scazut
progresiv ncepnd cu 1990, de la
88,1% pna la 11,7% n 1997 (A. Dan,
1999). Marea majoritate a locuintelor
nou construite din fondurile populatiei
n perioada 1990-1997 se situeaza n
mediul rural (76,9%). ncepnd cu
1990, conform D.L. nr.61/1990, o mare
parte din locuintele construite din
fondurile statului au fost vndute catre
populatie, drept pentru care stocul de
locuinte ramase n proprietatea statului
(pentru rezolvarea situatiilor de urgenta) a scazut dramatic, sub 3% din
total. O asemenea masura, benefica
initial, s-a dovedit a avea importante
repercusiuni negative, deoarece nu a
fost dublata si de o politica masiva de
construire de noi locuinte.
Un punct de cotitura n politica de locuire de dupa 1990 l-a constituit
adoptarea Legii nr. 114/1996 (Legea
locuintei), care reglementeaza ntr-o
oarecare masura unele aspecte referitoare la accesul la locuintele sociale si
de necesitate, statutul chiriasului si regulamentul-cadru al asociatiilor de proprietari etc. Un alt punct important l-a
constituit nfiintarea Agentiei Nationale
pentru Locuinte, care a nceput sa
functioneze la sfrsitul anului 1999.
\Adrian Dan[
Vezi si: Agentia Nationala pentru
Locuinte; locuinta sociala; lipsa de
locuinta, politici de dezvoltare
urbana
Bibliografie selectiva: Balkin (1995);
Balkin (1996); Barlow si Duncan
593
Politici de mentinere
a veniturilor
Politicile de mentinere a veniturilor si
propun, printr-o forma sau alta, sa
acorde fiecarui individ dreptul la un
venit monetar considerat a fi minim necesar. Astfel de politici se structureaza
mai degraba n termenii unui drept social universal si mai putin ca beneficii/
transferuri subsidiare, desi forma pe
care o iau poate avea adesea caracterul unui beneficiu bazat pe testarea
mijloacelor de trai.
Principalele tipuri de programe sociale
subsumate acestor politici sunt:
creditarea impozitarii veniturilor
(engl., credit income tax sau universal refundable tax credit);
impozitarea negativa (engl., negative income tax);
venitul minim garantat (engl., basic
income guarantee sau minimum income guarantee);
creditarea impozitarii veniturilor din
munca (engl., earned income tax
credit).
Haveman (1996) considera ca astfel
de programe sunt utile n depasirea
problemelor legate de demotivarea
muncii, dar si ca alternativa de substituire (integral sau partial) a multiplelor
programe sociale partiale, ce implica
costuri adminsitrative mai ridicate si
sunt cel mai adesea lipsite de coerenta.
a) Creditarea impozitarii venitului
este una dintre strategiile de mentinere a venitului prin intermediul
Politici pasive
terior, deosebindu-se de primul prin
faptul ca este gndit sa "dubleze"
sistemul fiscal. Acest sistem este
mai focalizat asupra celor cu venituri reduse, neimplicnd beneficii
returnabile sub forma de credite
pentru cei cu venituri peste un anumit prag. Sistemul nsa presupune o
restructurare radicala a sistemului
fiscal, ceea ce implica, din nou, costuri de implementare relativ ridicate.
c) Garantarea venitului minim reprezinta o variatie n raport cu primele
doua alternative, prin faptul ca nu
este legat direct de sistemul de
impozitare, permite o calibrare mai
buna n raport cu acoperirea populatiei-tinta si poate fi acordat nu
numai individului, dar si familiei,
fara a necesita schimbari fundamentale ale sistemului de impozitare (care adesea se adreseaza
individului, nu familiei, incluznd
mici "concesii" n functie de marimea familiei, i.e. numarul de copii).
Desi acest sistem ia forma unui drept
social universal, aplicarea sa presupune un mecanism de testare a mijloacelor de trai (caracteristic beneficiilor
selective), adesea de tip administrativ.
n principiu, venitul minim garantat
ofera un suport material mai ridicat
dect schemele anterioare, ceea ce
duce nsa la necesitatea cresterii ratei
marginale de impozitare, pentru sustinerea unei astfel de scheme "generoase" (Haveman, 1996).
Cele trei strategii prezentate difera n
raport cu gradul de redistribuire, tipul
de redistribuire (n special consecintele
acesteia asupra segmentului fara venituri, cu venituri reduse si cu venituri
foarte ridicate), dar si cu costurile
administrative pe care le presupun si
Politici pasive
P.p. de ocupare si combatere a somajului reprezinta un set de masuri destinate sa sprijine financiar persoanele
595
Politici pasive
care au pierdut locul de munca. Ele
constituie forma clasica de protectie
sociala a somerilor, avndu-si radacinile la sfrsitul secolului al XIX-lea. Primele astfel de masuri sunt consemnate
n Marea Britanie (1911), apoi n Germania (1929) si abia dupa criza economica din 1933, cnd somajul a devenit
un fenomen de masa si de durata mai
ndelungata, n Statele Unite (1935).
Sprijinul financiar se acorda celor care
ramn fara loc de munca si reprezinta o
despagubire pentru venitul din munca
pierdut. Este, prin urmare, un venit de
nlocuire si se identifica sub denumirea
de indemnizatii sau beneficii de somaj.
Acordarea acestui sprijin a fost initial
conceputa pe baze asiguratorii, indivizii
cotiznd (la nceput voluntar, apoi n
mod obligatoriu) n timpul vietii active,
astfel nct, n eventualitatea ca ar fi
devenit someri, le-ar fi fost garantat un
venit. Ca orice sistem de asigurare, si
acesta se autofinanteaza prin contributiile salariatilor si ale angajatorilor.
Sprijinul financiar este conditionat de
durata si nivelul cotizatiei, ca si de acoperirea unei perioade minime de cotizare fara ntrerupere. Asa se explica
de ce n domenii cu risc ridicat sau
nedefinit de somaj pot fi ntlnite sisteme distincte de sprijin pentru situatiile de somaj. Asemeni oricarui sistem
de asigurare, i exclude pe cei care
creeaza voluntar situatia mpotriva careia se asigura. n cazul de fata, este
vorba de cei care intra voluntar n
somaj sau din motive imputabile lor,
desi exista tari (ex.: Germania, Spania)
n care dreptul la sprijin financiar n caz
de somaj nu este conditionat de
cauzele intrarii n somaj. Mai mult,
indivizii trebuie sa dovedeasca ca vor
sa depaseasca statutul de somer si
cauta un loc de munca. Chiar si n
Politici sanitare
protectie sociala a somerilor dect cele
de tipul asistentei si, prin urmare, este
de asteptat ca, n parte sau temporar,
vor fi nlocuite cu cele tip asistenta,
paralel cu nasprirea conditiilor de
eligibilitate. Sfrsitul anilor 70 marcheaza nceputul unei perioade de reforma a sistemului de indemnizatii,
concretizata ntr-o tendinta de reducere att a cuantumului, ct si a duratei
de acordare a acestora. n urma reformei sistemului francez de acordare a
indemnizatiilor (1979), au fost exclusi
din sistemul de indemnizatii 33% din
cei aflati n cautarea unui loc de
munca. Nu este de neglijat, de asemenea, ca un nivel prea generos al
indemnizatiilor de somaj poate induce
o presiune asupra salariilor, n sensul
cresterii lor. Exista economisti care
sustin existenta unei corelatii directe
ntre nivelul si marimea indemnizatiior
de somaj si dimensiunea somajului.
Alaturi de acestea, perioada de criza a
statului bunastarii a adus n atentia
acestor institutii o noua problema. Flexibilizarea muncii si extinderea formeMarea Britanie
1,69
SUA
0,26
Germania
1,88
Franta
0,89
R. Ceha
0,18
Polonia Romnia
1,71
0,57
Sursa: FIMAN - Cercetarea pietei muncii. Ghid practic, Expert, Bucuresti, 1997;
Godfrey M.; Richards P. - Employment policies ans programmes in Central and
Easten Europe, ILO, Geneve, 1995; Prisacaru C.; Cace S. - Somajul n
Romnia n anii 1991-1996, CIDE, Bucuresti, 1997.
Tabelul de mai sus prezinta nivelul
cheltuielilor destinate politicilor pasive
ale pietei muncii n cteva tari (% din
PIB, 1992). \Simona Ilie[
Vezi si: indemnizatii de somaj;
pensionare anticipata; ocuparea
fortei de munca; saracia
Bibliografie selectiva: BIT (1997; 2000)
Politici sanitare
Unul din factorii ce influenteaza
puternic structura unei politici sanitare
si a unui sistem de sanatate este cel
numit conventional "factor ideologic",
i.e. conceptiile dominante despre rolul
diferitilor actori n structura sociala si
economica a unui stat, acestea bazate,
597
Politici sociale
la rndul lor, pe convingeri mai profunde despre valori sociale, umane,
morale etc. Din acest punct de vedere,
una din cele mai simple, dar totodata si
cele mai cuprinzatoare abordari, clasifica politicile de sanatate n trei mari
categorii:
a) conservatoare;
b) liberala;
c) radicala (Ellencweig, 1992).
a) Abordarea conservatoare implica
interventia guvernului doar pentru
mentinerea legii; suveranitatea consumatorului este atributul de baza derivat
din aceasta conceptie, fiind acceptate
ca legitime doar interventiile ce sprijina
egalitatea n fata legii a tuturor cetatenilor. Planificarea n domeniul sanitar
este respinsa ca o interventie ce poate
periclita mecanismele pietei; se sustine
o piata libera cu doar doi actori importanti: vnzatorii de servicii de sanatate
si cumparatorii acestor servicii, actionnd pe baza cererii si ofertei; n forma
pura, nu se mai aplica astazi n nici o
societate dezvoltata, cel mai aproape
de acest model politic fiind modelul
politicii de sanatate din SUA.
b) Abordarea liberala considera ca guvernul este o forta mediatoare ce nsumeaza preferintele individuale ntr-o
politica ce reflecta interesele unor
sectoare largi ale populatiei, guvernul
asumndu-si astfel responsabilitatea
furnizarii unor servicii catre populatie,
contrastnd din acest punct de vedere
cu conceptia conservatoare de neinterventie. Scopul global al acestei politici
este de a obtine o egalitate a sanselor. Se accepta faptul ca piata medicala nu este o piata libera. De aceea,
realizarea "egalitatii sanselor" nu poate
fi lasata doar pe seama pietei si
Politici sociale
Prin termenul de p.s. ne referim cel
mai adesea la activitatile/actiunile
desfasurate de catre/prin intermediul
statului (strategii, programe, proiecte,
institutii, actiuni, legislatie) care au ca
scop promovarea/influentarea bunastarii individului, familiei sau comunitatii
ntr-o societate, ca si a bunastarii
societatii n ansamblul ei. De remarcat
598
Politici sociale
ca influentele unor factori precum
ONG-urile, bisericile sau organizatiile
internationale sunt incluse n politicile
sociale doar daca au fost asumate/preluate de institutiile statului. Politicile
sociale sunt incluse n termenul mai
larg de politici publice (public policy),
care include, pe lnga politicile sociale,
si politicile economice, politica externa,
politicile de urbanism etc., ntr-un
cuvnt toate actiunile actorilor (sau lipsa de actiune) din sistemul politic, n
toate sferele administratiei/guvernarii.
Problema relatiei dintre conceptele de
politici sociale si politici publice se
datoreaza influentei majore pe care o
au asupra politicilor sociale toate celelalte politici publice (n special cele
economice), fapt ce face ca definitiile
cele mai largi ale politicilor sociale sa
includa majoritatea politicilor publice,
termenul de "public", opus celui de
"privat", referindu-se n buna masura la
grupuri de oameni, n general, precum
termenul "social" prin opozitie cu
termenul "individual". Oricum, desi granitele termenului politici sociale sunt
relative, ceea ce denumeste el se
refera n mod clar la o parte nsemnata
a politicilor publice, politici promovate
de autoritatile publice la nivel central si
local.
P.s. pot fi definite, de asemenea, ca
fiind o disciplina n cadrul stiintelor sociale, care are puncte comune cu/este
distincta de alte stiinte sociale, precum
sociologia, economia, stiintele politice,
asistenta sociala. Politica sociala este
o disciplina de granita, ea prelund
teorii, concepte, metode din alte stiinte
sociale, precum cele amintite anterior.
n limba engleza, limba de origine a
conceptului, se face diferenta obligatorie ntre politici (policy) ca strategii,
planuri de actiune promovate ntr-un
Politici sociale
sunt modalitati de stabilire a cum si n
ce masura sa fie protejati indivizii, a ct
si cu ce scop li se ofera din partea
celorlalti prin intermediul statului, prin
redistribuire. Exista nsa o dilema fundamentala "anterioara" lor: de ce, cu
ce drept sa li se ofere protectie sociala
indivizilor de catre stat? Iar raspunsul
teoretic la aceasta ntrebare, raspuns
care a fost acceptat de majoritatea
teoreticienilor domeniului, a fost oferit
de T. H. Marshall cu 50 de ani n urma,
prin fundamentarea conceptului de
cetatenie (citizenship).
Argumente morale privind politicile
sociale: care sunt principiile ce stau la
baza redistribuirii bunastarii?
Daca cetatenia, cu componenta ei sociala, este ceea ce poate fi numit principiul legitimator al drepturilor sociale si
implicit al politicilor sociale necesare
pentru satisfacerea lor, argumentele
posibile privind dimensiunile, principiile
si modalitatile concrete de implicare a
statului n protectia cetatenilor au fost
mult mai numeroase si unele chiar
anterioare dezbaterilor despre cetatenie.
Cel mai adesea, aceste argumente au
venit dinspre doua tipuri de rationalitate: morala si economica. Economia
normativa lucreaza, n general, cu doua criterii privind politicile economice,
n cazul nostru aplicabile si politicilor
sociale: eficienta si corectitudinea
(engl., fairness). Cu alte cuvinte, un criteriu bazat pe rationalitate preponderent economica si celalalt bazat pe o
rationalitate eminamente morala.
Daca trecem n revista teoriile economice, vom observa ca ele si distribuie
(adesea inegal) argumentele ntre cele
doua criterii obiective ale politicilor economice. Barr (1998, p. 4) considera ca
Politici sociale
(fairness) politicilor sociale pot fi mai
bine reprezentate prin coexistenta
principiului pietei libere cu implicarea
statului n economie (Barr, 1998).
Pentru utilitaristi, obiectivul principal
este distribuirea "bunurilor" de baza
(care includ bunuri si servicii, drepturi,
libertati si putere politica), astfel nct
sa fie maximizata utilitatea totala a
membrilor societatii (deci sa fie
maximizata fericirea sau bunastarea
totala ntr-o societate). Pentru aceasta,
"bunurile" ar trebui produse si alocate
eficient si distribuite n mod echitabil
(nu neaparat egal).
Critica adusa utilitarismului se refera n
special la faptul ca, pe de-o parte, el
este preocupat de maximizarea sumei
totale a utilitatii, dar nu si de modul n
care aceasta este distribuita ntre indivizi (iar acest mod poate fi injust) si,
pe de alta parte, ca libertatea individuala (n acest caz, aceea de a decide
singur privind propria bunastare) si utilitarismul (maximizarea bunastarii totale) sunt uneori incompatibile, greu de
atins simultan (Sen, 1970, 1973, 1982,
citat de Barr, 1998). n acest al doilea
caz, considera Barr, se poate ajunge,
printre altele, la argumente estetice, de
identitate sexuala sau de comportament n includerea sau excluderea
unor indivizi ntre/dintre beneficiarii politicilor sociale, ceea ce transforma utilitarismul ntr-o doctrina neoliberala.
Pentru Rawls, "justitia sociala" presupune o negociere a principiilor distribuirii bunurilor de catre indivizi care si
urmaresc interesul individual, dar sub
doua conditii (contractuale n acest fel):
sa respecte principiile justitiei si sa ia
decizii "din spatele unui val de ignoranta", care, de fapt, i-ar face sa faca
abstractie de apartenenta lor sociala,
Politici sociale
Ce trebuie sa presupuna nsa n plan
concret "corectitudinea" politicilor sociale, echitatea sau justitie sociala (n
sens larg)? Iata un model concret de
analiza a principiilor redistribuirii,
pornind de la ideea de echitate sociala.
Deborah Stone (1988) a introdus trei dimensiuni pentru a caracteriza redistribuirea bunastarii:
1. beneficiarii unui program/ajutor
(cine primeste ceva);
2. itemul/ajutorul (ce este acordat beneficiarilor);
3. procesul de acordare a ajutorului
(cum este gndita si realizata distribuirea ajutorului).
Pentru claritatea demonstratiei, autoarea foloseste initial clasica metafora a
"mpartirii prajiturii", enumernd variantele pe care si le-a imaginat sau care
i-au fost sugerate pentru a mparti/distribui n mod corect (egal sau echitabil), la nceput de an universitar, o
mare prajitura de ciocolata cu care de
fiecare data le facea cinste studentilor
si/sau profesorilor. Utiliznd cele trei
concepte-cheie cu diverse variante ale
lor, Stone gaseste opt posibilitati concrete de combinare a lor, ndeplinind
una dintre cele doua conditii de "corectitudine" (sau acceptabilitate) a distributiei unui beneficiu/ajutor: egalitatea
sau echitatea.
Egalitatea este utilizata ca termen
care sa denote identitate si se refera la
partea distributiei care include uniformitatea - uniformitate a "feliilor de prajitura" (beneficiului), a "meselor" (venitului sau consumului total) sau a puterii
votului pentru fiecare beneficiar.
Echitatea se refera la corectitudinea
distributiilor (fairness) chiar n cazul
cnd ele includ si elemente de egali-
Politici sociale
vrsta lor ajung studenti, deci nu
toti au dreptul la o bursa).
2. Beneficii diferite pentru ranguri/
categorii diferite, dar beneficii
egale pentru ranguri/categorii
egale. Este ceea ce se mai cheama echitate verticala. Distributia
clasica bazata pe rang este cea a
salariilor din institutiile bugetare
pentru diverse niveluri de instruire
si de vechime.
3. Beneficii diferite pentru indivizi,
dar egale pentru grupuri (echitate
orizontala). n realitate, sistemul de
repartizare bazat pe cote este
solicitat de grupurile care se considera defavorizate (femei, minoritati
etnice sau rasiale etc.) si modalitatea clasica de aplicare a lui se
cheama discriminare pozitiva sau
"actiune afirmativa".
De retinut ca primele trei variante se
refera toate la criterii de stabilire a beneficiarilor, iar variantele 2 si 3 se
refera la modul n care o societate este
divizata n interior.
Urmatoarele doua variante se refera la
definirea beneficiului, a "feliei" obtinute
de fiecare beneficiar.
4. Beneficii specifice inegale, dar
venituri totale egale. Aici beneficiul este privit ca o parte din venitul
total al unui beneficiar, egalitatea
fiind a ntregului, si nu a partii.
Exemplul cel mai bun este cel al
ajutorului social, care la noi este
gndit (teoretic) ca o completare n
cuantum diferit a veniturilor unei familii, pna la un anumit nivel minim
pe membru de familie, egal pentru
toti beneficiarii.
5. Beneficii inegale, dar importanta/
valoarea lor pentru beneficiari
Politici sociale
comunitati locale, daca se respecta
conditia participarii la vot a tuturor
beneficiarilor potentiali.
Dupa cum se poate observa, ntre cele
opt variante de distribuire echitabila a
unor resurse, inclusiv a celor bugetare,
nu exista varianta presiunii, a utilizarii
fortei, care este n sine inechitabila.
Rezulta n mod logic ca obtinerea unor
avantaje de catre grupurile sindicale,
de exemplu, care pot exercita presiuni
asupra decidentilor (guvernantii) datorita pozitiilor de monopol detinute n
diverse puncte ale economiei este, n
sine, inechitabila. Caracterul inechitabil
este dat n special de faptul ca apartenenta sindicalistilor la o companie
(cel mai adesea de stat) cu pozitie de
monopol nu este un merit individual, ci
o pura ntmplare care i diferentiaza
de alti cetateni care nu pot sa protesteze, desi poate au aceleasi salarii si
aceeasi calificare (merite).
La extrema cealalta, a segmentelor sociale puternic defavorizate, se afla cei
care nu pot sa-si faca publice nemultumirile la fel de pregnant, cei care prin
natura segmentului social de care
apartin pot organiza mult mai greu un
lobby eficient n favoarea lor. Pensionarii si somerii sunt doua exemple
de astfel de segmente sociale care nu
pot face greve si nu pot negocia colectiv, copiii fiind si mai dezavantajati
de faptul ca sunt reprezentati de intermediari n relatiile cu guvernantii si,
fiind minori, nici nu au drept de vot,
deci nu sunt un segment interesant
pentru liderii politici. Sunt cteva dintre
motivele pentru care aceste segmente
sociale sunt ignorate de guvernanti
comparativ cu altele amintite mai sus.
Pentru a sublinia astfel de inechitati
create de sistemul de politici sociale, n
Politici sociale
persoanelor cu handicap, politici de
combatere a saraciei etc.
605
Politici sociale
Pentru nivelul efortului de protectie sociala sunt importanti indicatori precum
produsul intern brut (PIB)/cap de locuitor, care caracterizeaza resursele generale din economia unei tari, nivelul
fiscalitatii (care determina resursele
bugetare) si ponderea cheltuielilor sociale n PIB. Ponderea cheltuielilor sociale publice n PIB a fost n Romnia
de 14-16,5% dupa 1989, ea fiind cu
mult sub media Uniunii Europene
(21,5% n 1990) si mai ales sub cea a
unor tari precum Suedia (33% din PIB
cheltuieli sociale n 1990), n conditiile
n care PIB-ul per capita este cu mult
mai mare n tarile UE dect n Romnia.
n schema anterioara sunt prezentate
sistemele de finantare a politicilor sociale n Romnia, cu partea de venituri
si cea de cheltuieli a sistemului protectiei sociala.
Exista si alte ajutoare, beneficii, servicii
care nu sunt mentionate n schema anterioara sau care nici macar nu sunt
prezente n structura statului bunastarii
din Romnia. Serviciile n domeniul locuintelor (locuinte sociale, beneficii
sistematice pentru plata unor cheltuieli
privind locuinta pentru persoanele
sarace) sunt sau foarte rare sau chiar
inexistente n Romnia.
De mentionat, de asemenea, ca rolul
"statului" este exercitat att prin institutii centrale (ministere, agentii nationale), ct si prin institutii ale administratiei publice judetene sau locale
(consilii judetene si consilii locale,
agentii judetene, directii judetene etc).
Politici sociale
rarea tendintelor majore n politicile
sociale.
Ramesh Mishra (1993) considera ca
asistam la un moment de criza a "teoriilor bolta", "care promit emanciparea
umana sau cauta sa produca o justificare universala pentru adevar", marxismul, social-democratia sau neoconservatorismul. Dupa criza statului bunastarii keynesian si a comunismului,
aceste utopii si-au pierdut credibilitatea
(Mishra, 1993, p.18).
Considernd ca asistam la sfrsitul
istoricismului, si nu al istoriei, Mishra
argumenteaza ca, desi n feluri diferite,
toate cele trei perspective (marxismul,
tranzitia democratica spre socialism si
neoconservatorismul) au privit statul
bunastarii ca pe un fenomen de tranzitie. Ele s-au dovedit nsa utopice,
pentru ca statul bunastarii este nca n
viata, desi "somajul zero" este o idee
depasita. Statul bunastarii a fost serios
zgltit de masurile neoconservatoare,
fara sa fie nsa serios afectat. Ultima
"metanaratiune", neoconservatorismul,
a ncercat timp de 15 ani sa atace
statul bunastarii, pe care l-a considerat
sursa tuturor problemelor economice.
Dupa perioada Reagan si Thatcher,
dupa 15 ani de guvernare neoconservatoare n SUA si Marea Britanie, nu
putem nsa spune ca principalele programe sociale au fost desfiintate,
aceasta ideologie dovedindu-se aproape neputincioasa n "lupta" cu statul
bunastarii (Mishra, 1993).
Iesirea din perioada metateoriilor si a
istoricismului afecteaza totusi statul bunastarii ca model de politici sociale
(Mishra, 1993; Pierson, 1991). Fara sa
se hazardeze n a face predictii clare
privind viitorul politicilor sociale n general si a regimurilor bunastarii n spe-
Politici sociale
va determina, probabil, o amploare
mai mica a schimbarilor n domeniul
politicilor sociale (Mishra, 1990).
Europa, n ansamblu, va trebui sa
urmeze directia deja clara n SUA,
cu restrngerea rolului statului n
producerea bunastarii. Este posibil
ca "nu numai somajul zero dar si
universalismul sa nceteze de a mai
fi vazut ca sacrosanct n lumea
postmoderna" (Mishra, 1993, p. 35).
Pe de alta parte, procesul de integrare
europeana va necesita acomodarea
unor orientari diferite ale politicilor sociale la existenta federala a noii Europe. Deja mai multe tari puternice
sprijina si ideea unei "cetatenii sociale"
europene, si nu numai a "cetateniei
economice si partial politice" ca pna
acum. Oricum, vor fi dificil de mpacat
orientarile diferite, precum cea nordica,
universalista, si cea anglo-saxona,
rezidualista (Leibfried, 1993).
n plan global:
Tripartitismul (sau neocorporatismul) ca modalitate de management
a conflictelor de munca si va
continua declinul (Mishra, 1993).
Puterea sindicatelor va continua sa
scada, cauzele principale ale fenomenului (cresterea numarului de
"gulere albe", scaderea numarului
de muncitori manuali si trecerea
multora n sectorul particular) fiind
tendinte dificil de stopat (Mishra,
1993). Din nou, influenta americana
exercitata prin organisme internationale (precum FMI), dar si prin
puternicele companii transnationale
americane va determina apropierea
si a altor economii de modelul
american, n care sindicatele au un
rol redus n elaborarea politicilor
economice si sociale.
618
Irlanda, respectiv 21.130 de euro la nivelul UE n 1999). Olanda, al carei buget de stat este n prezent usor excedentar (0,5% din PIB), are actualmente
o rata a somajului de numai 3,3%, iar
Spania, aflata n plina crestere economica, a redus deficitul bugetar la doar
1,1% din PIB, iar rata somajului de la
24% n 1994 la 15% n 1999, cu perspectiva reducerii sale constante, datorita ritmului ridicat de creare de noi
locuri de munca.
Ceea ce diferentiaza modelul olandez
este mentinerea unui nivel relativ redus
al inegalitatii, politicile active de creare
a locurilor de munca si gradul nalt de
"corporatizare" a dialogului si deciziilor
economico-sociale, un model bazat pe
existenta unui pact social tripartit ntre
guvern, patronat si sindicate, care a
fost de altfel utilizat si de alte guverne
occidentale n anii 90 (Italia, Irlanda,
Spania, Portugalia, Belgia, Finlanda si
Grecia) n ncercarea de a implementa
programe de austeritate generatoare
de importante costuri sociale. n cazul
Irlandei si Spaniei, elementul de
diferentiere este constituit de faptul ca
reformele economice si sociale au fost
sustinute de importante transferuri
financiare prin intermediul politicii
agricole si al fondurilor structurale si de
coeziune ale Uniunii Europene,
directionate spre regiunile si categoriile
vulnerabile n procesul de modernizare
si tranzitie economica.
n Germania, Franta, Italia si tarile nordice, programele de reforma economica si sociala au ntmpinat rezistenta
categoriilor favorizate de modelul economico-social consolidat n anii de
dupa cel de-al doilea razboi mondial
(n special fermierii si muncitorimea
industriala), astfel nct restructurarea
modelului existent al politicilor sociale
623
Implicarea familiei/comunitii
n actul justiiar
Modelul Noii Zeelande. Noua Zeelanda prezinta un model aparte de administrare comunitara a justitiei, prin
implicarea directa a familiei si comunitatii locale directe. ntr-o prima faza
are loc o ntlnire la care participa un
infractor tnar, familia, victima, politia,
un consilier pentru minori, daca este
cazul, si orice alta persoana pe care
familia doreste sa o invite. Reuniunea
este aranjata de catre coordonatorul
justitiei pentru tineri care are rolul de
facilitator si mediator ntre familie si
politie, desi acesta i poate invita si pe
altii pentru a actiona ca intermediari
(mai ales daca acest lucru este
important din punct de vedere cultural).
De obicei, dupa introduceri si saluturi,
politia descrie crima, iar tnarul confirma sau neaga implicarea. Daca nu
exista negari, sedinta poate continua cu
descrierea de catre victima a impactului pe care fapta l-a produs asupra ei.
Apoi se prezinta punctele de vedere n
legatura cu posibilele solutionari ale
problemelor. Familia delibereaza n
particular, dupa care are loc ntlnirea
dintre profesionisti si victima pentru a
se constata daca toti sunt de acord cu
recomandarile si planurile propuse de
catre familie (Maxwell si Morris, 1994).
630
1997). Astfel, ei se orienteaza predominant catre autorealizare, catre afirmarea propriei identitati, catre dezvoltarea personala si sunt mai dispusi sa
si asume riscuri prin ncercarea de
strategii noi de viata si renuntarea la
multe din constrngerile traditionale
perpetuate n modernitate.
Din punct de vedere al relatiilor sociale, accentul ncepe sa cada pe
acceptarea diferentelor ntre indivizi si
pe exprimarea propriilor trasaturi distinctive. Apar noi clase si segmente de
clasa, nlocuindu-le pe cele traditionale. De aceasta data, clivajele sunt
date de diferentele culturale, axate pe
afirmarea unor stiluri de viata distincte.
Statul si pierde treptat rolul de organ
central de luare a deciziei si de coagulare a intereselor societatii. Creste
autonomia locala, simultan cu dezvoltarea unei societati globale, n care
asociatiile si companiile internationale
si transnationale joaca un rol de prima
importanta. Dezvoltarea fara precedent
a transporturilor si comunicatiilor faciliteaza aparitia si dezvoltarea societatii
postmoderne: distantele se scurteaza,
iar datorita televiziunii si Internetului,
comunicarea devine instantanee indiferent de departare. Mobilitatea geografica tinde a creste, indivizii cautnd
sa experimenteze lucruri noi si sa gaseasca mediile n care si pot exprima
cel mai bine personalitatea si si pot
utiliza optim cunostintele si deprinderile. Toleranta si ncrederea n ceilalti se generalizeaza la rndul lor.
Difuziunea pe scara din ce n ce mai
larga a unor astfel de valori si comportamente nu poate lasa neschimbate
modalitatile traditionale de furnizare a
bunastarii si de asigurare a securitatii
sociale: "Accentul pus de postmodernism, pe diferenta si deziluzia ce l
638
Politica de locuire se confrunta cu tendinta cresterii ponderii locuintelor proprietate personala si mai ales a unitatilor individuale (case locuite de o singura familie), acestea permitnd mai
bine afirmarea identitatii fiecaruia
(Nettleton si Burrows, 1998). Posesia
unei locuinte se constituie si ca o sursa
de stabilitate, de asigurare n fata riscului. Pe de alta parte, achizitionarea
unei locuinte reprezinta cea mai importanta investitie pentru cele mai
multe gospodarii. Cumpararea n rate
devine un puternic factor de risc, mai
ales n conditiile insecuritatii crescute a
locurilor de munca. De aceea, un
ntreg sistem de asigurari se dezvolta,
incluznd nu numai asigurarea locuintei si a bunurilor din ea, dar si planuri
de asigurare a ipotecii asupra casei n
cazul utilizarii creditelor ipotecare.
Accentul pus de postmodernitate pe
exprimarea identitatii se reflecta n politicile sociale adresate celor cu dizabilitati, ca si n domeniul inegalitatilor
bazate pe sex, rasa sau etnie. Tendintele de asociere caracterizeaza mai
ales prima categorie amintita, determinnd aparitia unor noi miscari sociale
care ncep sa joace un rol din ce n ce
mai important n dezvoltarea unor
politici inclusive prietenoase fata de
acestia (Croft si Beresford, 1998). Acceptarea diferentelor ca fiind normale
nu garanteaza nsa incluziunea grupurilor defavorizate n societate, astfel
ca acest subiect ramne un punct de
dezbatere, reglementare si analiza
pentru politicile sociale.
Schimbarile aduse de postmodernitate
n sfera familiei afecteaza ntregul sistem de politici sociale destinate protectiei copilului. Pentru familia traditionala, copiii constituiau una din princi643
Preferine individuale
Zamfir si Zamfir (1995); Zamfir si
Zamfir (1997); C. Zamfir (1998); E.
Zamfir (2000)].
Vezi si: actori sociali implicati n
protectia copilului n dificultate n
Romnia; drepturile copilului
Preferinte individuale
Se refera la gusturile individuale, n cel
mai comun sens, n raport cu consumul si munca.
Datorita diferentelor considerabile ntre
preferintele individuale, dar si datorita
instabilitatii acestora, preferintele fiind
foarte dinamice n timp, iar factorii ce le
influenteaza sunt adesea impredictibili
(e.g., reclamele pot schimba usor
preferintele), datorita lipsei unei
rationalitati ce ar putea fi presupusa la
baza acestora, mecanismul principal al
pietei, pretul, functioneaza n baza unui
comportament mediu al individului n
raport cu consumul.
Presupozitia facuta de modelele economice pentru a utiliza o metoda indirecta de stabilire a preferintelor indivizilor este cea a consistentei preferintelor: daca A este preferat lui B si
B este preferat lui C, atunci A este
preferat lui C.
Dificultatea cunoasterii exacte a
preferintelor individuale face ca, n
principiu, sa fie imposibila construirea
unei functii de utilitate care sa prezica
comportamentul fiecarui individ n
anumite situatii decizionale.
\Luana M. Pop[
Vezi si: utilitate, bunastare sociala
Bibliografie selectiva: Case si Fair
(1989), Luce si Raiffa (1967)
Prestatii sociale
Vezi beneficii sociale
Principii ale UE
n structurarea politicilor de
sanatate
Indiferent de tipul de sistem sanitar
predominant, majoritatea tarilor UE au
aderat la urmatoarele principii ca baza
pentru politicile lor sanitare:
acces universal si echitabil la un
pachet minim de servicii de sanatate;
eficienta macroeconomica: costurile
asistentei de sanatate nu trebuie sa
depaseasca o proportie rezonabila
din resursele tarii respective (n
general, "rezonabilul" n aceste tari
variaza ntre 7% si 9% din PIB);
eficienta microeconomica: gama
serviciilor oferite trebuie sa garanteze, pentru un cost minimal, rezultate bune n planul sanatatii si al
satisfactiei pacientilor;
libertate de alegere din partea pacientilor;
autonomia prestatorilor/furnizorilor
de servicii de sanatate;
protectia veniturilor: pacientii nu trebuie sa plateasca servicii medicale
prea scumpe n raport cu veniturile
lor, preturile acestor servicii ar
trebui sa fie legate de capacitatea
lor de plata, ceea ce nseamna prevenirea situatiilor n care costul unui
tratament ar putea ameninta existenta normala a unui individ sau a
unei familii;
implicarea statului n piata serviciilor medicale si responsabilitatea sa
pentru asistenta sanitara a propriilor
cetateni.
662
de
Privatizarea serviciilor
de sanatate
Unii autori contesta privatizarea ca forma specifica a descentralizarii serviciilor de sanatate, pe motiv ca transferul autoritatii catre sectorul privat
semnifica mai degraba o modificare si
un transfer catre un tip de sistem managerial diferit, si nu un transfer ntre
diferite forme de management din interiorul aceluiasi sistem (Collins, 1996).
Vom include totusi privatizarea printre
formele descentralizarii, considernd
ca obiectivul general al sistemului n
care opereaza ramne acelasi, i.e. furnizarea serviciilor de sanatate catre
pacienti. n acelasi timp, trebuie mentionat ca, chiar si n aceasta abordare,
nu se poate vorbi de o descentralizare
totala: unele functii ramn n continuare n minile unor organisme nonprivate, astfel ca nu exista la ora actuala
un sitem de sanatate complet privat(izat). Mai mult, exista cazuri n care
furnizarea serviciilor sanitare este privata, dar o parte importanta a costurilor
este platita din fonduri publice (ca n
cazul Canadei sau chiar al SUA).
Privatizarea implica ideea ca guvernele
sa renunte la unele sau la toate res-
ponsabilitatile legate de anumite functiuni, fie prin transferarea lor unor organisme neguvernamentale, fie prin
permisiunea acordata unor ntreprinderi particulare, profit sau nonprofit, de
a ndeplinii aceste functii n cadrul unor
ntelegeri mai mult sau mai putin
oficiale.
Unii economisti au argumentat ca cea
mai buna definitie a privatizarii n asistenta de sanatate (sau n orice alt domeniu) este descentralizarea procesului de luare a deciziilor, prin utilizarea
unui sistem de preturi ca un set de
"semnale" pe care consumatorii si producatorii le pot utiliza pentru a lua decizii (Donaldson si Gerard, 1992).
S-a argumentat ca atunci cnd sistemele planificate n mod public si/sau
centralizat esueaza sau par sa esueze
n realizarea necesitatilor legate de
sanatate, privatizarea (si, n consecinta, concurenta) este solutia viabila
pentru realizarea sau alinierea nevoilor
consumatorilor la posibilitatile sistemului general (Inglehart, 1992). Astfel, privatizarea si subordonarea fata de fortele pietei sunt, uneori, considerate ca
avnd potentialul de a mbunatati eficienta sistemelor de sanatate, de a obtine venituri suplimentare din surse private sau ambele (Immergut, 1992).
n acelasi timp, s-a afirmat ca privatizarea serviciilor de sanatate sporeste
posibilitatea de alegere a consumatorului si duce la limitarea cresterii exponentiale a costurilor pentru ngrijirile
de sanatate. Ambele asertiuni sunt
discutabile; multi autori au aratat ca
privatizarea nu mbunatateste libertatea
de alegere a pacientilor; n timp ce
sistemul bazat pe practica privata si pe
asigurarea particulara permite medicilor
sa prescrie tratamente fara a lua n
663
Probaiune
considerare costurile, acesta nu ofera o
adevarata libertate de alegere consumatorilor de servicii de sanatate neinformati sau dezorganizati (Enthoven,
1986). Un exemplu al acestui trend
este reprezentat de furnizarea de
servicii de sanatate de catre anumite
organizatii de sanatate private din SUA
(numite HMO), n cadrul carora libertatea de alegere este puternic restrictionata, chiar mai mult dect n cazul
multor sisteme publice (criteriul esential fiind aici cel al eficientei economice).
Din aceste cauze, n diverse tari a
aparut un amalgam de servicii de
sanatate publice si private, mai degraba dect o privatizare totala, cu un accent deosebit pus pe notiuni ca pietele
de ngrijiri de sanatate "interne" sau
"administrate" (vezi noul management
public).
n multe tari, privatizarea serviciilor de
sanatate a capatat o conotatie ideologica, sustinatorii economiei de piata
considernd privatizarea ca forma optima de descentralizare si eficienta.
Acest proces al privatizarii poate fi
considerat ca o parte a aparitiei neoconservatorismului n anii '80 si '90.
Totusi, o alta dimensiune din afara
scenei politice poate sa ajute la explicarea acestui fenomen, cum ar fi
faptul ca unele sisteme de sanatate nu
sunt destul de eficiente n ceea ce
priveste att accesibilitatea la asistenta
medicala, ct si calitatea serviciilor oferite; drept rezultat, publicul este tot mai
putin satisfacut de asistenta de sanatate publica si cauta surse alternative pe piata particulara; privatizarea
si concurenta pot aparea ca reactie la
aceste presiuni (Inglehart, 1990).
\Cristian Vladescu[
Probatiune
Probatiunea reprezinta, n termeni generali, practica de substituire a unei
pedepse privative de libertate - prin
institutionalizare sau "ncarcerare" printr-o strategie de monitorizare si supervizare a unui delincvent/infractor n
mediul sau social, n comunitate. Exercitarea pedepsei este nlocuita cu o
strategie comunitara, avnd ca scop
reintegrarea sociala a celui ce a comis
un act de delincventa sau o infractiune.
Spre deosebire nsa de executarea
unei pedepse privative de libertate ce
se realizeaza n nchisoare, probatiunea vizeaza toate cele trei faze ale
procesului de realizare a justitiei: faza
presentinta (prin documentarea si analiza cazurilor), faza postsentinta (prin
nlocuirea institutionalizarii cu strategii
corective comunitare) si faza posteliberare (atunci cnd totusi se executa o
anumita perioada sentinta privativa de
libertate). n cazurile n care "ncarceratii" sunt eliberati nainte de termen,
aceasta ia forma "eliberarii conditionate".
Probatiunea se desfasoara sub autoritatea unui asa-numit ofiter de probatiune (n sistemul anglo-saxon); n
sistemul romnesc, acesta se numeste
"consilier de probatiune". Aceasta ocupatie este dominata de profesionisti n
domeniul asistentei sociale, principiile
de baza ale probatiunii fiind direct
664
Probaiune
relationate cu cele ale asistentei sociale. Activitatile specifice acestei ocupatii sunt supervizarea delincventului
n toate domeniile vietii sale (sau n
functie de particularitatile situationale),
consilierea, terapia si dezvoltarea unor
programe specifice educationale, recuperatorii sau vocationale.
Termenul de probatiune provine de la
latinescul probatio (perioada de proba,
de ncercare) si paternitatea acestuia,
ca un concept utilizat n sistemul
juridic, este atribuita lui John Augustus,
filantrop american ce a inventat un
sistem de reabilitare a delincventilor n
afara nchisorilor (1840). John Augustus a ndeplinit pentru prima oara n
istorie rolul unui ofiter de probatiune,
numarul cazurilor "salvate" de la nchisoare de catre acesta fiind estimate,
ntre 1841-1859, la aproape 2.000 de
persoane alcoolice (Encyclopedia of
Social Work, 1995, p. 1911). Sistemul
este preluat de majoritatea statelor
Americii de Nord si generalizat la nivel
federal n 1925. n 1938, n SUA, se
adopta Actul federal referitor la delincventa juvenila.
Principiul de baza al probatiunii vizeaza integrarea delincventilor/infractorilor
n comunitate si "convertirea" acestora
la normele sociale generale si la comportamente conforme cu legea. nchisoarea, prin mediul care o caracterizeaza, are adesea efecte mai degraba
negative asupra individului, ducnd la
scaderea oportunitatilor de reabilitare
(datorita izolarii, mediului nalt criminogen, scaderii abilitatilor sociale ale individului, pierderii intimitatii si deci
demnitatii individuale etc.). Din ce n ce
mai mult, accentul n organizarea probatiunii se muta de pe individul delincvent pe protejarea comunitatii: proba-
tiunea reprezinta deci nu numai un mijloc de a integra si recupera social individul, ci si un mijloc eficace de protejare a comunitatii de crima si delincventa (respectiv recidiva) prin controlul
"riscului". n plus, probatiunea, ca sistem corectiv, s-a dovedit n tarile
anglo-saxone mult mai eficienta - din
punct de vedere financiar - ca solutie la
problema delincventei si infractionalitatii dect institutia penitenciarului.
Probatiunea are la baza principiul individualismului, o perspectiva liberala
asupra justitiei, ce combina avantajele
pentru cel n cauza - infractorul - , ce
se refera n special la posibilitatea reintegrarii sale, cooptarea sa n programe
individualizate n functie de nevoile
proprii, cu avantajele pentru comunitate, i.e. scaderea riscului recidivei, a
crearii si ntaririi unor medii criminogene puternice. Probatiunea reprezinta
n primul rnd un avantaj pentru populatia delincventilor minori si a adultilor
tineri, prelund si substituind-se unor
programe reeducative si privative de
libertate, constituindu-se n adevarate
instrumente de asistenta sociala. Probatiunea reprezinta deci si una dintre
solutiile de politica sociala, dar si strategiile eficace de interventie n ceea ce
priveste delincventa juvenila (nlocuind
clasicele nchisori pentru minori sau
centrele de reeducare)
Dupa 1980, n SUA, s-a manifestat o
tendinta de reconceptualizare a probatiunii: probatiunea devine, n termeni
juridici, dintr-un act de suspendare a
"justitiei reale", o pedeapsa (legalizata
prin Actul de control comprehensiv al
crimei din 1984). Probatiunea nu se
mai limiteaza la scopul generic de
"integrare sociala", ci se materializeaza/finalizeaza prin anumite sanctiuni
665
Probaiune
de tipul amenzilor, restituirii (despagubirea/compensarea victimei) sau
serviciului (muncii) n favoarea comunitatii (Encyclopedia of Social Work,
1995, p. 1911).
Spre deosebire de conceptul de administrare comunitara a justitiei, ce
presupune - ntr-o forma sau alta "descentralizarea" actului de realizare
a justitiei prin crearea unor mecanisme
primare de "absorbtie" la nivelul comunitatii a unor acte de neconformitate cu
legea, probatiunea este o forma de
administrare a justitiei n si pentru comunitate. Conceptul de administrare
comunitara a justitiei este utilizat, n
sistemele anglo-saxone, ntr-un sens
mult mai larg, cuprinznd ntregul set
de strategii legale de interventie n scopul realizarii actului justitiar n cazuri de
crima sau infractiune.
Probatiunea ia forme particulare n
diferitele sisteme judiciare n functie de
extensia care i se confera legal ca instrument de interventie (de-a lungul
celor mai multor faze: preproces, presentinta, sentinta, postsentinta), ct si
n functie de tipul delincventelor/infractiunilor carora li se poate adresa.
n Romnia, sistemul de probatiune a
fost introdus legal n 2000 (prin OU nr.
92/2000). Activitatile ONG-urilor n
acest domeniu dateaza chiar de la nceputul anilor 90, dar primele asa-numite centre experimentale s-au constituit n perioada 1997-1999 (n sapte
judete: Iasi, Arad, Cluj, Timis, Arges,
Dmbovita si Bucuresti). Aceste centre
experimentale, aflate sub autoritatea
Ministerului Justitiei, s-au constituit n
parteneriat cu diferite ONG-uri si fundatii, avnd finantare extrabugetara (de
exemplu, n Bucuresti, principalul finantator a fost Ministerul Olandez de
Externe).
666
Problem social
Problema sociala
Reprezinta o situatie indezirabila care
este considerata de un segment important al societatii ca fiind suficient de
serioasa pentru a necesita o actiune
colectiva n vederea obtinerii unei ameliorari semnificative si a unei dezirabilitati crescute (Doob C.B., 1995).
Considerarea si definirea unei probleme ca fiind sociala, si nu de alta natura
(privata sau personala/individuala), depinde de ndeplinirea unui numar relativ mare de conditii teoretice si metodologice. R.K. Merton (1971) definea o
problema sociala ca fiind o discrepanta
semnificativa ntre normele sociale si
realitatea sociala de fapt.
Dupa J.E. Farley (1992), o problema
sociala poate fi definita ca o situatie
caracterizata de urmatoarele trei elemente: 1. este n mare masura privita
ca fiind indezirabila sau ca o sursa de
dificultati; 2. este cauzata de actiunea
sau inactiunea oamenilor sau a societatii; 3. afecteaza sau se presupune ca
va afecta un mare numar de persoane.
1. Perceptia publica a unei anumite
situatii ca fiind indezirabila presupune
un anumit nivel de constientizare.
Daca oamenii nu cunosc nimic despre
aceasta problema, ea nu va aparea ca
problema sociala, deci va ramne n
stare de latenta. Pe lnga constientizarea publica a acesteia, trebuie, de
asemenea, sa existe un nivel semnificativ de constientizare ca aceasta
conditie constituie o problema pentru
societate. Un rol important n definirea
unor probleme ca fiind sociale l joaca
valorile. O valoare este o credinta personala despre ceea ce este bun sau
rau, drept sau gresit (J.E. Farley,
1992). Pentru ca ea este mai degraba
o preferinta personala dect o ilustrare
Problem social
secintele lor sociale" (M. Larionescu,
1980). 3. Trebuie facuta distinctia ntre
probleme sociale si probleme individuale sau private. Disolutia unei familii
prin divort nu reprezinta o problema
sociala, dar daca avem o rata foarte
mare a divortialitatii, cauzele nu mai
sunt doar de ordin personal, ci au n
mare parte origini societale. C. Wright
Mills (1975) face o distinctie neta ntre
"necazurile personale generate de
mediu" si "conflictele publice ale structurii sociale". "Un necaz este o chestiune personala: individul simte ca
valorile pretuite de el sunt amenintate".
n schimb, problemele sociale au un
caracter mult mai amplu si sunt de alta
natura, capatnd forma unor conflicte.
"Conflictele se refera la chestiuni care
transcend acele medii locale ale individului si zona vietii sale launtrice. Ele
se refera la organizarea a numeroase
asemenea medii n institutiile unei societati istorice, luate n ansamblul ei, la
modul n care diferite medii se suprapun si se ntrepatrund pentru a forma
structura ampla a vietii sociale si
istorice. Un conflict este o problema
publica. (Mills, 1975, p. 37). Fiecare
dintre cele trei elemente ale definitiei
sunt conditii necesare pentru prezenta
unei probleme sociale.
C. Zamfir (1977) defineste si analizeaza problemele sociale din perspectiva functionarii sistemelor sociale,
unde un aspect esential este "activitatea de nfruntare a diferitelor dificultati care intervin pe parcursul functionarii lor - cu alte cuvinte, activitatea de
solutionare a problemelor sociale." O
asemenea activitate trebuie sa se bazeze pe o teorie a problemelor sociale,
care reprezinta "o parte a teoriei organizarii si functionarii sistemelor sociale", sisteme care functioneaza si ca
Problem social
si individuala, comportamentele considerate deviante); 3) consecinte negative ale unui proces social pozitiv (orice
proces social complex prezinta si consecinte laterale negative); 4) fluctuatii
ale factorilor naturali externi sau sociali
(descoperirea sau epuizarea unor
resurse naturale, catastrofe naturale,
razboaie etc.); 5) decalaje produse de
dezvoltare (nearticularea unor elemente si nesincronizarea lor n procesele de transformare sociala care
nsotesc dezvoltarea sociala); 6) aparitia de noi necesitati (ca urmare a
schimbarii unor conditii sociale obiective, pot aparea noi necesitati a caror
imposibilitate de satisfacere poate conduce la comportamente deviante); 7)
probleme de dezvoltare (C. Zamfir,
1977).
n ultimele decenii, s-a conturat o ramura aplicata a sociologiei - sociologia
problemelor sociale. Spectrul de analiza al acestei discipline este unul foarte
larg. Exista mai multe perspective de
analiza a problemelor sociale: patologia sociala, focalizata pe persoane;
dezorganizarea sociala, centrata pe
semnificatia legilor si a normelor;
conflictul de valori, referitor la valori si
interese/scopuri; comportamentul deviant, care subliniaza rolurile; etichetarea sociala, care examineaza reactiile
sociale; perspectiva schimbului social;
perspectiva
interactionist-simbolica;
perspectiva biologica (incluznd sociobiologia) etc.
Marea majoritate a acestora sunt oarecum cuprinse nsa n doua mari
categorii de perspective: a. structuralist-functionalista si b. conflictualista.
a. Perspectiva structuralist-functionalista este asociata ndeosebi cu numele lui T. Parsons si R.K. Merton.
Problem social
a societatii impune cooperarea - fundamentul solidaritatii sociale. Consensul
si solidaritatea sociala (o identitate comuna cu grupul) sunt parti importante
ale oricarei societati efective.
b. Perspectiva conflictualista si trage
seva ndeosebi din teoria sociala
dezvoltata de Karl Marx. Dezvoltari si
contributii importante la aceasta perspectiva au avut Ralf Dahrendorf si C.
Wright Mills, ambii examinnd n special rolul pe care l joaca puterea n
societate. Asumptiunea de principiu a
acestei perspective este aceea ca
resursele din societate - cum ar fi
bunastarea si puterea - sunt limitate.
Limitarea si raritatea acestor resurse
face ca ele sa fie distribuite inegal n
societate, drept pentru care unele
grupuri de oameni detin mai mult (din
aceste resurse) dect alte grupuri.
Aceasta situatie creeaza un conflict al
intereselor personale sau de grup ntre
diferitele persoane/grupuri din societate. O asumptie importanta a acestei
perspective este cea legata de relatia
dintre putere si structura sociala: grupurile avantajate au mai mult dect o
cota-parte/participare la putere, fiind
singurele care controleaza societatea
si, folosind acest control ntr-un mod
constient sau inconstient, aceste grupuri fac ca societatea sa actioneze si
sa serveasca propriilor lor interese;
deci societatea ia acea forma care
serveste cel mai bine interesele grupului dominant din acea societate (spre
deosebire de functionalisti, care sustin
ca societatea ia forma care serveste
cel mai bine intereselor ei ca ntreg).
Teoreticienii conflictualisti cred ca
grupurile dominante exercita control nu
doar asupra valorilor si credintelor, ci si
asupra
practicilor/rutinelor
si
a
organizarii societatii. Ca urmare, ten-
Problem social
Definiri i perspective
de analiz alternative
Perspectiva patologiei sociale (prezenta n cmpul sociologiei n special
ntre 1890-1910) este originata n analogia organicista a societatii, dezvoltata
ndeosebi de Herbert Spencer. Societatea se comporta ca un "organism
biologic", format nsa din oameni, cu o
complexitate structurala care creste pe
masura ce societatea creste n volum,
n care partile sunt interdependente, iar
societatea (ca organism) are o "viata"
care depaseste "viata" oricarei parti
componente. Termenul patologie sociala poate fi utilizat pentru a denumi
conditiile sociale care rezulta (1) din
insuccesul indivizilor de a se adapta
prin propriile forte la viata sociala, care
functioneaza independent de suportul
membrilor societatii; (2) din deficitul de
ajustare a structurii sociale, incluznd
modurile de a face/crea lucruri si institutii, pna la dezvoltarea personalitatii sociale. Conditiile patologice din
societate pot rezulta din (1) deficit
natural al abilitatii indivizilor de a tine
pasul cu schimbarea idealurilor si a
institutiilor societatii sau (2) din
insuccesul societatii de a tine pasul n
functionarea mecanismelor ei cu
schimbarea conditiilor n lumea n care
se afla. Conditiile sociale dezirabile si
ordinea sociala sunt privite ca fiind
sanatoase, n timp ce persoanele care
se deosebesc/deviaza de la asteptarile
morale (statuate de un sistem de valori
dominant si deci larg acceptat) sunt
privite ca fiind "bolnave", deci sunt
disfunctionale si nedorite. Astfel,
pentru perspectiva patologiei sociale, o
problema sociala este o violare a
asteptarilor morale. Drept principala si
ultima cauza a problemelor sociale
Problem social
chiar poate determina penalizarea indivizilor. Cauza principala a dezorganizarii sociale este considerata a fi
schimbarea sociala, care determina
"iesirea" din sistem a unor parti componente, deoarece nu mai sunt n armonie cu alte parti ale sistemului social. Conditiile care genereaza o asemenea stare se regasesc n schimbarile tehnice, demografice sau culturale generate de schimbarea sociala si
care vor determina clatinarea echilibrului prezent (care este nsa un echilibru
dinamic). Consecintele starii de dezorganizare se manifesta att la nivelul
sistemului, ct si la nivelul actorilor
sociali. Pentru actorii sociali, dezorganizarea sociala determina "dezorganizarea personala", manifestata, de
exemplu, prin stres, boli mintale, alcoolism. Pentru sistem, consecintele pot fi
de trei tipuri: a) pot aparea schimbari n
sistem, cum ar fi unele raspunsuri de
adaptare care pot aduce partile distincte ale sistemului napoi la starea de
echilibru; b) sistemul poate continua sa
functioneze ntr-o stare de stabilitate
crescuta, n sensul ca, desi dezorganizarea poate sa nu dispara, sistemul si
continua functionarea oricum (dar la
alti parametri); c) sistemul se poate
prabusi, deoarece dezorganizarea este
foarte puternica si extrem de distructiva (p. 60). Solutiile la aceste probleme se refera n general la acele
actiuni de aducere a caracteristicilor
sistemului social napoi la starea de
echilibru.
O importanta critica la adresa acestei
perspective a fost facuta de Marshall
B. Clinard (Sociology of Deviant Behavior, 1957, citat de Rubington si
Weinberg) subliniind faptul ca multi
dintre cei care utilizeaza conceptul de
Problem social
avnd interese diferite se regasesc n
opozitie. O data cristalizata aceasta
opozitie ntr-o situatie de conflict, putem spune ca problema sociala si-a
facut aparitia. Conditiile-suport care influenteaza aparitia, frecventa, durata si
rezultatul problemelor sociale sunt
competitia si contactul dintre grupurile
sociale. Cnd doua sau mai multe grupuri se afla n competitie si n modalitati particulare/specifice de contact
cu un alt grup, un conflict nu poate fi
evitat. Anumite tipuri de probleme sociale apar sub astfel de conditii, iar o
data aparuta problema, grupurile n
competitie pot, de asemenea, sa fie n
conflict - subiectul fiind modalitatea de
rezolvare a problemei. Numerosi sociologi au aratat ca problemele sociale
se compun dintr-o conditie obiectiva si o
definire subiectiva a unei situatii. Conditia obiectiva este contactul si competitia ntre diferite grupuri; definirea
subiectiva reflecta diferite moduri de
definire si evaluare a contactului, competitiei si distribuirii bunurilor si drepturilor. O problema sociala rezulta deci
din "mixtura volatila" a unei conditii obiective si a unei definiri subiective. Solutiile propuse de aceasta perspectiva
pentru rezolvarea conflictului de valori
sunt consensul, negocierea si puterea
bruta. Daca partile pot rezolva conflictul
n numele unui set de valori semnificative, mpartasite de ambele parti,
atunci consensul este cel care a eliminat problema. Daca partile pot negocia,
atunci are loc un schimb de valori, toate
n spiritul procesului democratic. Daca
nici consensul, nici negocierea nu au
loc, atunci grupul ce detine mai multa
putere cstiga/preia controlul.
Perspectiva comportamentului deviant
s-a manifestat dominant n cmpul so-
Problem social
sunt lipsa si blocarea oportunitatilor
pozitive, stresul, accesul la forme deviante de satisfactie si modele de rol
deviante. Solutiile de contracarare a
comportamentului deviant se refera n
special la resocializare, cresterea gradului de socializare n grupurile primare, redistribuirea accesului catre
oportunitati, reducerea oportunitatilor
de contact cu modelele de rol deviante.
Perspectiva etichetarii sociale pune
accent pe analiza definirii sociale a
deviantei; sociologii care au mbratisat
aceasta perspectiva vor sa cunoasca
cum oamenii definesc situatiile, persoanele, procesele sau evenimentele
ca fiind problematice. Tributara ntructva perspectivei conflictului de valori,
aceasta noua teorie subliniaza ca sociologii s-au ocupat mai mult de definirea unei probleme sociale, din
punctul de vedere al definirii acesteia
ca o conditie obiectiva, si au acordat o
mica atentie celeilalte laturi - definirea
subiectiva a unei probleme sociale.
Aceasta perspectiva s-a manifestat n
sociologie de la sfrsitul anilor 50 si
pna la nceputul anilor 70, iar "piatra
de temelie" a acestei perspective a fost
pusa ndeosebi o data cu aparitia cartii
lui Edwin Lemert (1951), Social
Pathology: A Systematic Approach to
the Sociopathic Behavior. Lemert sustine ca devianta este definita n special
de catre reactiile sociale si este determinata n mare parte de reactia sociala, ajungndu-se la "devianta secundara". n acelasi ton, Howard S.
Becker (1963) arata ca "grupurile sociale creeaza devianta prin stabilirea
unor reguli a caror ncalcare constituie
un act deviant, precum si prin aplicarea
acestor reguli la oameni (n mod
individual) si etichetndu-i ca marginali/intrusi/devianti". Conform teoriei
Desi n cazul tarilor dezvoltate diferenta ntre evaluarile PNB si PIB este
mica, pentru celelalte tari aceasta diferenta ajunge la valori semnificative.
PIB poate fi calculat n trei moduri diferite, pe baza a trei abordari diferite, care
conduc, de fapt, la o valoare identica.
1. Calculul dupa metoda productiei.
PIB (la preturile pietei) este definit ca
suma valorilor adaugate brute ale ramurilor, majorate cu TVA si taxele
vamale.
PIB = Valori adaugate ale ramurilor +
+ TVA asupra produselor +
+ Taxe vamale
unde:
Valoare adaugata = diferenta dintre valoarea de piata a productiei (unei firme)
si valoarea factorilor de productie cumparati (de la alte firme) pentru acea
productie.
Se numeste valoare adaugata, deoarece ea este, de fapt, cea pe care o firma
o adauga prin activitatea ei la valoarea
factorilor de productie cumparati de ea.
2. Dupa metoda cheltuielilor, PIB
este definit pe baza cererii finale, din
care sunt scazute importurile.
PIB = Utilizari finale - Importuri
unde:
Utilizari finale = Consum final +
+ Formarea bruta de capital fix +
+ Variatia stocurilor +( Exporturi - Importuri)
3. Dupa metoda repartitiei (sau a veniturilor), PIB este definit pe baza veniturilor distribuite asa cum le descriu
costurile de exploatare (orice operatie
de productie creeaza o valoare adaugata de unde ia nastere un flux echivalent de venit).
675
1993
80,6
82,3
1994
83,8
85,6
1995
89,8
91,9
1996
93,4
95,8
1997
87,7
90,2
1998
83,0
85,5
676
Program social
Fara indoiala, PIB este masura cea
mai apropiata de productie, dar si poate pierde din semnificatie, deoarece
economia este partial nemonetara, "informala" sau paralela si pentru ca
recalcularea n dolari depinde de rata
de schimb din momentul respectiv.
Studii ale FMI (1993) care ncercau sa
determine un PIB fondat pe paritatea
puterii de cumparare (PPC) au condus
la rezultate interesante: Asia (fara Japonia) reprezenta, n 1990, 17,6% din
productia mondiala, n loc de 7,3%!
\Mihaela Teodorescu[
Vezi si: cheltuieli publice
Bibliografie selectiva: Capanu (1994);
Dobrota (1992)
Program social
Cu toate ca este unul dintre termenii cu
cea mai mare frecventa de utilizare n
stiintele sociale, este dificil de identificat o definitie comprehensiva si unanim acceptata a p.s. Cele mai multe
definitii sunt fie foarte generale (Rutman si Mowbray, 1983; Posavac si
Carey, 1992), fie sunt centrate pe referiri masive la serviciile sociale
(Perron, 1986; Gummer, 1975; Gates,
1980; Gilbert et al., 1980).
n sensul cel mai larg, p.s. reprezinta
un ansamblu planificat si coordonat de
resurse (materiale, financiare, umane)
si activitati alocate, respectiv desfasurate pentru o perioada determinata
de timp sau pna la atingerea unui
obiectiv clar stabilit, n scopul satisfacerii unei/unui set de nevoi sociale, al
prevenirii sau rezolvarii unei/unui set
de probleme sociale (Matauan, 1999).
Ca arie de acoperire, p.s. cuprind o
gama larga de interventii menite sa
Program social
ntr-o a doua abordare, caracteristica
institutiilor de asistenta internationala,
programele au scopul de a facilita
demararea anumitor procese n statul
recipient sau de a demonstra modul n
care o anumita problema poate fi
adresata. n acest caz, programele au
ntotdeauna durate, bugete si obiective
clar definite. Programele PHARE si
TACIS ale Comisiei Europene reprezinta ilustrarea cea mai sugestiva a
acestei abordari.
n Romnia, cele mai multe dintre interventiile care se regasesc sub denumirea de programe nu ntrunesc caracteristicile esentiale ale p.s.: obiective
clar definite, resurse dedicate, grupuritinta prestabilite si limitare n timp. De
pilda, alocatia de stat pentru copii,
denumita impropriu program, nu are
nici unul dintre elementele care ar
putea sa o califice drept p.s., reprezentnd n realitate o prestatie cu
caracter permanent si vocatie universala. Totusi, n legislatia romna exista
o ncercare de a defini programele cu
mai mare acuratete. Este vorba de Ordonantele nr. 8 si nr. 59/1997 (Guvernul Romniei, 1997a,b), care creeaza
pentru prima data n Romnia baza
legala pentru implementarea politicilor
prin programe, programul fiind definit
ca "un set de teme care au legatura
ntre ele si prin care se urmareste implementarea unei politici".
Indiferent de natura lor sau de domeniul de care se ocupa, p.s. trebuie sa
aiba urmatoarele elemente constitutive
comune:
x Obiectivul general (mai poate fi
ntlnit si sub denumirile de obiectiv
de dezvoltare, obiectiv pe termen
lung sau scop) reprezinta motivul
de existenta a unui program sau
Program social
x Legaturile reprezinta relatiile cauzale si interactiunile dintre elementele
constitutive ale programului, pe de
o parte, si dintre acestea si factorii
externi, pe de alta parte.
x Factorii externi nu fac parte dintre
elementele constitutive ale programului, dar pot avea influenta asupra
acestora. Ei reprezinta situatii, evenimente sau conditii exterioare programului, care, n eventualitatea
producerii, vor afecta, pozitiv sau
negativ, realizarea programului. n
unele lucrari (e.g., NORAD, 1997)
se recomanda ca ei sa fie formulati
numai n forma unor conditii pozitive, abordare care ni se pare restrictiva si nerealista. Nu toti factorii
externi trebuie luati n considerare
n formularea unui program, ci
numai aceia care ndeplinesc concomitent urmatoarele conditii: (a) sa
fie n afara controlului echipei programului; (b) sa aiba o probabilitate
suficient de mare de producere; (c)
n cazul producerii, sa aiba o influenta semnificativa asupra programului; (d) evolutia lor sa poata fi
monitorizata de catre echipa programului.
Toate elementele de mai sus se regasesc n metoda cadrelor de analiza
logica (NORAD, 1997; OECD, 1986),
unul dintre cele mai utilizate instrumente de elaborare, planificare, monitorizare si evaluare a programelor.
De asemenea, majoritatea p.s. au un
ciclu de viata comun. Nici asupra ciclului de viata a programelor nu exista
un consens printre specialisti, desi,
indiferent de modelul utilizat, pasii
parcursi sunt n general aceiasi. n literatura regasim modele cu trei (Tripodi,
Fellin si Epstein, 1986) sau mai multe
etape (Valadez si Bamberger, 1994;
Proiectare bugetar
tatilor, si atingerea obiectivelor.
Aceasta etapa cuprinde: mobilizarea resurselor; realizarea activitatilor; monitorizarea si raportarea permanenta; identificarea problemelor
de implementare si luarea masurilor
corective; revizuirea programului si,
la nevoie, reformularea rezultatelor
sau chiar a obiectivelor.
x Evaluarea programului - faza care
ar trebui sa nchida ciclul oricarui
program. \Gabriel Matauan[
Vezi si: evaluarea programelor sociale
Bibliografie selectiva: Matauan (1999),
Tripodi, Fellin si Epstein (1986),
Valadez si Bamberger (1994)
Proiectare bugetara
Vezi politica bugetara
Protectia sociala
a persoanelor cu handicap
Gama prestatiilor destinate persoanelor cu handicap se afla n strnsa
interdependenta cu definitiile adoptate
si cu principiile care fundamenteaza
politica sociala.
682
nism de supraveghere a aplicarii efective a legilor, care sa prevada interventia n caz de nerespectare.
Unele tari dispun de mecanisme de
coordonare la nivel national, n timp ce
altele prefera sa se bazeze pe institutii
benevole si private, pe proiecte locale
sau regionale, considernd ca serviciile cele mai importante sunt asigurate la
nivel local. Eficacitatea diferitelor tipuri
de mecanisme depinde de o serie de
variabile, cum ar fi structurile, functiile,
resursele, specificul cultural etc.
ncepnd cu anii '70, un rol tot mai
nsemnat revine organizatiilor proprii
ale persoanelor handicapate, care activeaza n scopurile apararii drepturilor
cetatenesti, stimularii aptitudinii de a
duce o viata independenta si productiva. Aceste organizatii s-au multiplicat
la nivelurile nationale si locale, contribuind la constientizarea problemelor
acestei categorii, probleme pe care se
straduiesc sa le impuna printre preocuparile nationale, locale si chiar internationale.
Cu toate ca prestatiile n favoarea persoanelor cu handicap cunosc o mare
diversitate, ele ar putea fi evidentiate
printr-o grupare n functie de obiectivele esentiale pe care le vizeaza: preventia, readaptarea si egalizarea sanselor.
Prevenirea aparitiei deficientelor, dizabilitatilor si handicapurilor este favorizata de progresul economic si social,
de dezvoltarea pe termen scurt sau
lung. Nivelul de dezvoltare economica
si sociala conditioneaza raspunsul pe
care l poate oferi societatea unor
probleme, cum ar fi abuzul de alcool,
de tutun si droguri, cresterea ponderii
populatiei vrstnice si a nevoilor de
ngrijire, prevalenta unor afectiuni (boli
684
sprijin din partea statului pentru serviciile de orientare profesionala, formare si plasament n munca;
- suprimarea, n etape, daca este necesar, a barierelor sau obstacolelor
de ordin fizic sau arhitectural si n
planul comunicatiilor, care mpiedica
accesul n locurile destinate serviciilor pentru aceste persoane;
- ncurajarea difuzarii informatiilor referitoare la exemple de cazuri de insertie efectiva si reusita n activitatea
profesionala a persoanelor cu handicap;
- scutirea de taxe, impozite percepute
la importul articolelor, materialelor si
echipamentelor necesare centrelor
de readaptare, atelierelor, patronilor
si persoanelor cu handicap, ca si la
importul celor destinate ajutoarelor si
dispozitivelor necesare obtinerii si
pastrarii locurilor de munca de catre
respectivele persoane;
- amenajarea programului de munca
de tipul "timp partial", ca si alte aranjamente, adaptate capacitatilor diferitelor persoane care nu ar putea
presta activitatea cu durata normala
si n conditiile obisnuite;
- luarea n considerare a nevoii de masuri speciale de sprijin, incluznd furnizarea de ajutoare, aparate si servicii permanente, pentru a permite
acestor persoane sa ocupe si sa
pastreze un loc de munca.
n vederea asigurarii orientarii eforturilor n directia egalizarii sanselor
persoanelor cu handicap, Natiunile
Unite au elaborat un numar de douazeci si doua de reguli speciale, care
invita statele sa acorde atentie urmatoarelor domenii: sensibilizarea (fata
de problemele, nevoile, drepturile si
contributia potentiala a acestor persoane), ngrijirea sanatatii, readapta686
Pentru integrarea si participarea deplina la viata sociala, o importanta deosebita o au aspectele ce tin de cultura si
timp liber; astfel, pot fi create facilitati
ale comunicarii, adaptarea unor programe de televiziune, organizarea de
echipe artistice ale persoanelor handicapate, de spectacole etc.
Toate prestatiile destinate acestei categorii de persoane trebuie sa faca parte
integranta din sistemele de protectie
sociala, sa se armonizeze n mod
coerent cu acestea. Ele depind de
nivelul si amploarea politicilor de dezvoltare economica, sociala si culturala
ale unei tari sau comunitati.
n Romnia, protectia speciala (asa
cum este definita n Ordonanta de
Urgenta nr. 102/1999) vizeaza masurile ce urmeaza a fi luate pentru exercitarea dreptului persoanelor cu handicap la un regim special de prevenire,
de tratament, de readaptare, de nvatamnt, de instruire si de integrare sociala. Aceasta protectie se realizeaza
prin acordarea unor drepturi care se
refera la ngrijirea la domiciliu sau,
dupa caz, n institutii specializate.
Principalele tipuri de drepturi pe care le
instituie acest act legislativ sunt diferentiate n functie de categoria de vrsta a beneficiarilor: copii sau adulti.
Astfel, copiii cu handicap beneficiaza
de:
a) acces liber si egal n orice institutie
de nvatamnt obisnuit, n raport cu
restantul functional si potentialul
recuperator, cu respectarea prevederilor legislatiei din domeniul nvatamntului;
b) pregatire scolara la domiciliu a copiilor cu handicap, nedeplasabili, pe
durata nvatamntului obligatoriu
prevazut de lege;
687
Protectia sociala
a persoanelor infectate
cu HIV/SIDA
HIV/SIDA reprezinta una dintre cele
mai stringente probleme sociale cu
care se confrunta omenirea n momentul de fata. SIDA a debutat acum
doua decenii ca problematica medicala, devenind n scurt timp o problema sociala exploziva. La nivel
international, dar si national, ntlnim
ample miscari sociale pentru respectarea drepturilor persoanelor seropozitive si bolnave de SIDA (dreptul la
689
mai adauga si Carta drepturilor persoanelor cu HIV si SIDA (OMS), Declaratia de la Paris (1994), Strategia
globala
SIDA
(OMS),
Strategia
UNAIDS, care promoveaza urmatoarele principii: statul este obligat sa protejeze persoanele infectate de orice
forma de discriminare, asigurarea asistentei medicale si a asistentei sociale,
asigurarea dreptului la educatie si
protectie sociala, asigurarea confidentialitatii si a demnitatii umane. ncalcarea confidentialitatii este justificata
numai atunci cnd o alta persoana
este n risc sau n pericol direct (comportament sexual neprotejat) de a fi
infectata. ncalcarea nejustificata a
confidentialitatii poate avea consecinte
dramatice: discriminare, izolare, stigmatizare, pierderea serviciului, refuzul
de a fi primit la scoala sau gradinita n
cazul copiilor.
Situatia din Romnia: legislatia interna din sfera politicilor sociale la care
se poate conecta bolnavul de HIV/
SIDA este aceeasi care se aplica
tuturor persoanelor, cel mai utilizat act
normativ fiind OU nr. 102/1999 privind
protectia persoanelor cu handicap. Nu
exista nici o legislatie specifica de protectie sociala pentru persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA. n
Romnia, o persoana seropozitiva primeste gratuit tratamentul medical indiferent de activitatea depusa n cmpul muncii si de contributia sa la fondul
de asigurari sociale de sanatate.
Costul acestora se ridica la aproximativ
30 de milioane de lei lunar pentru un
adult si la 20 de milioane de lei lunar
pentru
un
copil
(estimari
ale
Ministerului Sanatatii, 1998). n cazul
copiilor seropozitivi, n urma evaluarii
cazului de catre Comisia de Diagnostic
si Triaj, familia poate angaja pentru
694
Putere discreionar
copil un nsotitor, care primeste lunar
un salariu echivalent cu salariul minim
pe economie, la care se adauga vechimea n munca. Alte beneficii sociale
pentru copiii seropozitivi: alocatie dubla, cteva calatorii gratuite la transportul urban si interurban, 12 calatorii
gratuite pe an la CFR, prioritate la instalarea postului telefonic. Adultii seropozitivi au aceleasi beneficii sociale
mentionate n cazul copiilor, la care se
adauga pensia pentru boala, n valoare
de aproximativ 300.000 lei (pentru
1999).
n Romnia sunt foarte eficiente organizatiile nonguvernamentale implicate
n acest sector al politicilor sociale,
care ofera nu doar anumite servicii
psihosociale, ci promoveaza drepturile
acestora n fata actorilor guvernamentali si locali. n felul acesta, au aparut
primele spitale de zi (dispensarizare),
s-au constituit primele asociatii de
parinti care au copii infectati (Licurici,
Inima de Copil, Raza Soarelui), a
aparut prima asociatie a adultilor infectati cu HIV/SIDA ("Noi si ceilalti"),
editarea unor buletine informative de
specialitate. O parte a programelor
dezvoltate de ONG-uri, n urma stabilirii eficacitatii si a necesitatii lor, au
fost preluate de catre autoritatile locale
(Ministerul Sanatatii prin Directiile Sanitare Judetene, Ministerul Muncii si
Protectiei Sociale, Ministerul Educatiei
Nationale).
Ar putea fi mbunatatita protectia sociala acordata persoanelor seropozitive, chiar si n conditiile unui buget
limitat, prin marirea cuantumului ajutorului de nsotitor care, la ora actuala,
nu acopera nici pe departe nevoile
reale de alimentatie ale unei persoane
infectate. Exemplificam prin proiectulpilot dezvoltat de catre SSH pe o
Putere discretionara
Conceptul de p.d. este utilizat n raport
cu puterea decizionala n cadrul organizatiilor si al organizatiilor administratiei publice n particular.
695
Putere discreionar
P.d. presupune existenta unui grad de
libertate decizionala. n acelasi timp,
discretionaritatea nu trebuie confundata cu arbitrarul. O decizie luata discretionar se deosebeste de o decizie
arbitrara prin faptul ca cel care a adoptat-o este - prin statutul functiei sale legitimat. Diferenta ntre cele doua
tipuri de decizii nu este data de natura
deciziei n sine, ci de legitimitatea celui
care o adopta. De exemplu, un profesor dispune de un anumit grad de discretionaritate n ceea ce priveste evaluarea potentialului intelectual al unui
copil, nsa decizia sa de a nu-l primi n
clasa deoarece este descult este
arbitrara. Primul tip de decizie se afla
n sfera responsabilitatii sale, pe cnd
cea de-a doua decizie este arbitrara n
raport cu atributiile si statutul sau.
Acest tip de definire a p.d. se regaseste cu precadere n abordarile de tip
legalist. De exemplu, Davis (1969, p. 4)
considera ca "un functionar public are
putere discretionara acolo unde limitele efective ale puterii sale i dau libertatea de a lua decizii asupra diferitelor cursuri de actiuni sau inactiuni
posibile" (Davis, 1969, p. 4). Discretionaritatea vizeaza deci tipul de legitimare n a elabora si impune reguli,
respectiv n a nu elabora astfel de
reguli, cu consecinte asupra puterii de
control n cadrul organizatiei.
Discretionaritatea prezinta si o puternica dimensiune relationara: "problemele legate de discretionaritate sunt
percepute, nu n mod surprinzator, tocmai atunci cnd libertatea discretionara a unei persoane poate submina
intentiile altei persoane" (Hill, 1997, p.
187).
n abordarile de tip legalist, care pun
accentul pe structura formal-legala a
Putere discreionar
tizate, fiind de la sine ntelese. Astfel,
delimitarea discretionaritatii de sistemul de reguli adoptat de catre o organizatie devine mult mai dificila si
adesea irelevanta.
"Diferenta ntre limitele formale si limitele contextului social ale discretionaritatii poate fi asociata diferentei ntre
un perete si un fluviu. Peretele este
ferm, clar delimitat si doare atunci cnd
te lovesti de el. Fluviul se misca; viteza lui variaza; este mult mai puternic
la mijloc dect n punctele extreme. Nu
ntotdeauna doare atunci cnd te lasi
dus de el; cteodata poate fi chiar placut. Peretele poate fi asaltat sau spart,
n timp ce fluviul si face loc si n prezenta unei rezistente puternice, schimbndu-si cursul" (Baumgartner, 1992,
p. 183).
Dintr-o perspectiva sociologica, discretionaritatea ncepe deci acolo unde
exista delegare a responsabilitatii, avnd
ca efect direct o anumita pierdere a
controlului. Formele clasice de realizare a controlului la nivel social sunt
pietele si ierarhiile, fiecare avnd o logica actionala proprie (vezi si Williamson, 1975). Nils Brunsson (1998) introduce si o a treia forma de control, coordonare si alegere sociala: standardizarea, nteleasa ca o modalitate de
control, inclusiv la nivel organizational,
care permite depasirea problemelor
asociate formelor ierarhice n anumite
situatii (rigiditate, obedienta etc.).
Discretionaritatea, n acest sens,
ncepe abia acolo unde si standardele,
definite ca "un tip particular de reguli,
i.e. explicite si, cel putin din punct de
vedere formal, voluntare" (Brunsson,
1998, p. 1), nceteaza sa mai existe.
n multe tari, discretionaritatea decizionala n cadrul sistemului politic si
Putere discreionar
solicitarile si de a le trimite mai
departe, catre directiile locale ale ministerului de resort. n cazul altor programe nsa, ale caror obiective sunt
mai degraba vagi sau generale, puterea discretionara a celor care concretizeaza programele devine necesara. Acest lucru este valabil n special
n cazul programelor de beneficii si
servicii selective.
n general, o p.d. mai ridicata este
asociata n special furnizarii serviciilor
si/sau beneficiilor selective si deci
organizatiilor furnizoare de servicii/beneficii la nivel local: fie ca acestea fac
apel la sisteme expert, fie ca ele presupun elaborarea unor reguli si norme
aditionale.
n principiu, beneficiile sociale selective
sunt caracterizate printr-un proces de
alocare discretionar, n comparatie cu
o alocare universalista n cazul celor
universalist-categoriale.
P.d. ridicata duce la cresterea probabilitatii inechitatii orizontale si la multiplicarea problemelor legate de justitia
procedurala. Discretionaritatea reprezinta un bun instrument de adecvare a
deciziei la particular, cu pretul renuntarii la standardizare si uniformitate n
raport cu contexte similare.
Ca o concluzie generala, n cadrul organizatiilor publice, discretionaritatea
devine un concept foarte important
atunci cnd este asociata cu complexitatea scopurilor organizationale si cu
delegarea responsabilitatii. Delegarea
responsabilitatii poate fi datorata complexitatii activitatilor si scopurilor, dar
se poate realiza n baza necesitatii expertizei profesionale (e.g., n cazul serviciilor medicale).
Teoriile organizationale clasice (vezi
Burns si Stalker, 1961; Woodward,
Putere discreionar
unui program social. Conceptul de
"implementare" este adesea incompatibil cu cel de "discretionaritate".
Lipsky (1980) invoca trei cauze esentiale ale necesitatii discretionaritatii n
cadrul acestor tipuri de birocratii.
"Birocratii de ghiseu" adesea lucreaza
n conditii ce cu greu s-ar putea preta
la aplicarea unor reguli predefinite (e.g.,
interactiunea politistului cu cetatenii, n
special interactiunile ostile, profesorii n
raport cu contextul de nvatare specific
fiecarui elev). Adesea, munca lor presupune luarea n calcul a dimensiunii
umane a unei situatii particulare, ca de
exemplu, n cadrul justitiei penale. Un
al treilea motiv pentru care prezenta
unui anumit grad de discretionaritate
este importanta este ca duce la cresterea respectului de sine a angajatului,
dar si la credinta clientului ca angajatul
detine solutia pentru bunastarea sa,
avnd ca principala consecinta cresterea legitimitatii servicilor sociale publice (Lipsky, 1980, p. 15).
Puterea discretionara se concretizeaza
n urmatoarele, atunci cnd n fapt ea
nu este recunoscuta functionarilor publici:
- decizii care ncearca sa limiteze cererea: prin adoptare de standarde
n vederea introducerii unor noi criterii de eligibilitate sau restrictionarea eligibilitatii prin reinterpretarea criteriilor de eligibilitate sau prin
introducerea unor practici care tind
sa creasca costurile de aplicare ale
potentialilor beneficiari (n termeni
monetari, dar si de timp), prin ncalcarea regulilor sau reinterpretarea
regulilor ambigue sau prin rezolvarea contradictiilor dintre diferite
reguli;
699
R
Rapoarte ale dezvoltarii
Evolutia dezvoltarii sociale la nivel
mondial este surprinsa de doua rapoarte extrem de populare, produse de
Banca Mondiala si, respectiv, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare:
World Development Report si Human
Development Report (acesta avnd si
versiuni individualizate pentru fiecare
tara, centrate exclusiv pe evolutia dezvoltarii n societatea n cauza). Ambele
rapoarte au o aparitie anuala si s-au
institutionalizat ca principale treceri n
revista ale progreselor sau regreselor
economice, sociale, politice si umane,
realizate att n plan mondial, ct si la
nivelul fiecarei tari.
Menirea celor doua rapoarte este nsa
departe de a fi simple prezentari ale
acestor evolutii. Ambele publicatii realizeaza evaluari si recomandari privind
starea civilizatiei umane si programele
practicate de guverne, agentii internationale sau chiar companii transnationale.
Chiar daca acesta nu este scopul
declarat, prin tematica aleasa anual si
prin tipul de masuri propuse, cele doua
rapoarte se constituie ca mijloc de promovare a orientarii politice a celor doua
mari organisme internationale, devenind
- prin larga lor raspndire - importanti
agenti n formarea curentelor de opinie
n lumea politica si academica.
Ambele rapoarte se nscriu astfel ntr-un
trend mult mai general, care poate fi
identificat att la nivelul altor organis-
Rationalizarea serviciilor
de sanatate
n orice sistem n care exista un tert
platitor pentru asistenta sanitara, aceasta va fi rationalizata, adica nu toata lumea va primi toate serviciile medicale
solicitate, la momentul dorit; rationalizarea apare att n sistemele finantate
prin impozite generale, ct si n cele
finantate prin asigurari de sanatate,
publice sau private. Acest proces este
preponderent unul implicit, acolo unde
tertul platitor este statul, neexistnd
reglementari clare care sa stabileasca
volumul si calitatea serviciilor medicale
la care se pot astepta pacientii,
incluznd aici si timpul de asteptare
700
Rentinerirea demografica
a populatiei
R.d.p. (engl., rejuvenation of population, fr., rajeunissement de la popula701
predominanta unei categorii de participanti (i.e. profesionisti) n articularea politicilor publice. Exemplul
cel mai bun este cel al Sistemului
de Sanatate National Britanic
(Rhodes, 1999, p. 138). Politicile n
domeniul sanatatii sunt determinate, n cea mai mare parte, de retele profesionale ale medicilor. Astfel de retele sunt caracterizate de
un grad relativ ridicat de independenta verticala si impermeabilitate
n raport cu alte retele.
x Retelele interguvernamentale - sunt
retele centrate n jurul organizatiilor
reprezentative ale autoritatii publice
locale. Interdependenta verticala n
cadrul acestor retele este limitata,
articularea orizontala mai pronuntata, iar aceste retele se constituie
n baza tuturor intereselor locale.
Aceste retele penetreaza cu usurinta alte retele, n vederea promovarii intereselor proprii.
x Retelele de producatori - n cadrul
acestor retele interesele predominante sunt cele de ordin economic
(att cele articulate n sectorul de
stat, ct si n cel privat). Aceste
retele sunt mai slab integrate, membrii acestor retele nu sunt stabili, iar
interdependenta ntre interesele
economice diferite este slaba. Ele
sunt nsa importante n formularea
politicilor publice, datorita necesitatii
producerii anumitor bunuri si servicii
publice specifice.
x Retelele centrate pe probleme cuprind
un numar ridicat de participanti, iar
gradul de interdependenta ntre
acestia este relativ scazut. Ele se
constituie n jurul unei probleme, iar
interesele diferitilor actori sociali pot fi
foarte diferite. Noile miscari sociale pot
fi considerate retele centrate pe pro703
704
706
Salariul
S
Salariul
S. reprezinta nivelul la care se cumpara (nchiriaza) forta de munca de
catre detinatorii de capital n vederea
desfasurarii procesului productiv. Este,
prin urmare, pretul fortei de munca. n
conditiile unei piete cu o concurenta
perfecta, legea cererii si ofertei este
unicul determinant al salariului. Piata
muncii este nsa una dintre cele mai
imperfecte, criteriile economice nefiind
singurii determinanti.
Nivelul salariului la care cererea si
oferta de forta de munca sunt egale se
regaseste n teoria economica sub denumirea de salariu de echilibru. Realitatea economica a identificat si un alt
nivel de referinta al pretului fortei de
munca, sub denumirea de salariu minim garantat. Acest nivel rezulta ca urmare a negocierilor dintre sindicate,
patronat si autoritati, pe baza contractelor de munca si, de regula, este
mai mare dect cel de echilibru (Smg >
Se). La acest nivel, cererea si oferta de
forta de munca nu vor mai fi egale.
Salariul este pentru cumparatorul fortei
de munca un cost, iar pentru detinatorul ei un venit. Cererea va descreste n timp ce oferta va creste.
Salariul minim garantat (pe economie)
are, n principal, determinari sociale si
politice. El reprezinta pentru individ un
venit din munca, menit sa-i asigure lui
(si familiei sale) existenta. Nivelul sau
este analizat si n contextul celorlalte
Sntate public
Veniturile salariale stau la baza determinarii veniturilor banesti la care indivizii au dreptul n cazul pierderii capacitatii de munca, a locului de munca
sau depasesc perioada de vrsta activa. Aceste venituri de nlocuire rezulta
prin aplicarea unei cote procentuale
asupra veniturilor salariale.
Avnd controlul salariului minim garantat, statul intervine n nivelurile de
salarizare. Prin controlul nivelurilor de
salarizare n anumite domenii, poate
induce sau reduce diferentierile salariale. Controlul veniturilor salariale este
un instrument la ndemna statului si
un element-cheie n programele de
combatere a inflatiei si de stabilizare
macroeconomica.
Tipuri
Subiectul negocierilor l face nivelul salariului de baza sau de ncadrare, adica suma de bani care se cuvine salariatului pentru munca depusa. La acesta
se pot adauga diferite sporuri legate de
specificul muncii si vechimea n munca, precum si prime sau gratificatii
(individuale sau colective) pentru
rezultatele obtinute n munca. Astfel se
formeaza salariul nominal. El poate fi
brut sau net. Salariul net reprezinta
suma de bani care ramne individului
din salariul cuvenit (salariu brut) dupa
plata impozitului pe venit. Este de la
sine nteles ca politica fiscala este un
instrument prin care statul controleaza
post-factum nivelul salariilor. Salariul
real este determinat de calitatea si
cantitatea de produse si servicii pe
care salariatul le poate procura n
schimbul salariului sau nominal. El
este determinat direct proportional cu
nivelul salariului nominal si invers
proportional cu cel al indicelui de
preturi. Salariul mediu reprezinta ni-
Sanatate publica
Termenul de sanatate publica este
utilizat n mod curent n doua sensuri.
Primul sens se refera la distinctia
public-privat n serviciile de sanatate.
Sanatatea publica desemneaza, de regula, un set de resurse - servicii publice care sunt furnizate de organizatii
publice sau nonprofit si care sunt gratuite n momentul utilizarii, i.e. persoanele care necesita asistenta medicala
au acces la serviciile dorite indiferent
de capacitatea de plata.
708
Srcia
Al doilea sens, care este cel mai utilizat de altfel, se refera la ceea ce face
o societate ca sa asigure sanatatea
comunitara, n contrast cu cea individuala implicata de medicina clinica. O
definitie concisa a sanatatii publice
este "arta si stiinta prevenirii mbolnavirilor, prelungirii vietii si promovarii
sanatatii, prin intermediul eforturilor
organizate ale societatii; acest lucru
are ca premisa faptul ca sanatatea
este un proces care angajeaza resurse
sociale, fizice, mentale si spirituale"
sau, introducnd o dimensiune economica n discutie, "utilizarea organizata
a resurselor pentru a obtine cea mai
multa sanatate pentru cel mai mare
numar de persoane" (Abramhson,
1992). Actiunile presupuse de sanatatea publica se bazeaza pe faptul ca
sanatatea este o resursa fundamentala
pentru individ, pentru comunitate si
pentru societate n ansamblu.
Sanatatea publica este un domeniu
interdisciplinar n care se regasesc inputuri din diferite discipline, precum epidemiologia, biostatistica, demografia,
ecologia, igiena, etica, sociologia, economia, dreptul, managementul si organizarea serviciilor de sanatate. Asadar,
sanatatea publica poate fi definita ca
stiinta si arta care se preocupa de:
a preveni mbolnavirile;
a prelungi viata;
a promova sanatatea prin efortul organizat al comunitatii;
sanitatie si mediu;
educatia pentru sanatate;
organizarea sistemului de sanatate
astfel nct sa permita accesul la un
pachet de servicii bazale pentru
Saracia
Asa cum a fost cazul multor altor concepte din stiintele sociale, conceptului
de "saracie" i s-au asociat diverse
semnificatii de catre un autor sau altul,
ntr-o tara sau alta ori n perioade de
timp diferite. Relativitatea definitiilor a
urmat, firesc, multitudinii de semnificatii
ce i-au fost atribuite termenului de "sarac". Relativitatea conceptului de saracie este conferita, de fapt, pe de-o
parte, de diferentele majore dintre realitatile pe care le caracterizeaza (relativitate obiectiva) si, pe de alta parte,
de diferentele de perceptie, de evaluare a realitatilor sociale (relativitate
subiectiva).
Diferentele dintre nevoile si aspiratiile
indivizilor, dintre stilurile lor de viata, diferentele dintre mediile n care acestia
traiesc (comunitati, localitati, regiuni,
tari), dintre diferite momente de timp la
care ne referim se rasfrng si asupra
starii de saracie (obiectiva sau subiectiva) a acestora.
Sunt cunoscute exemple care arata ca,
la acelasi nivel al veniturilor (sau al
cheltuielilor), un individ poate fi sarac
n SUA si bogat n Bangladesh, sarac
ntr-un oras mare si bogat ntr-un satuc, sarac ntr-un mediu intelectual si
bogat ntre maturatorii de strada, sarac
n prezent si bogat cu 50 de ani n urma etc. (Zamfir,1995, Strobel, 1996,
Duffy, 1995 etc.).
709
Srcia
Pe de alta parte, dincolo de veniturile
sau cheltuielile indivizilor, dincolo de
cum i evalueaza ceilalti, saracia tine
de autoaprecierea indivizilor (saracia
subiectiva). "Saracia, ca si frumusetea,
sta n ochii posesorului", spunea
Orshansky (apud Townsend, 1979, p.
37).
Utilizata adesea dihotomic, prin opozitie cu bogatia, saracia necesita si o
modalitate de masurare care constituie, n fapt, criteriul de caracterizare a
unui subiect (individ sau familie) ca
fiind "sarac".
Primele cercetari asupra veniturilor familiilor au fost motivate de dorinta patronilor de a mentine concurenta pe piata muncii, pentru a-si pastra angajatii n
serviciu pentru salarii ct mai mici.
n urma unei astfel de cercetari (desfasurata n 1899 n comitatul York, Marea Britanie), Seebohn Rowntree a definit conceptul de subzistenta ca fiind
"starea n care o familie obtine (cel
putin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei sa-si mentina sanatatea si eficienta fizica". Astfel, el a
trasat o linie a saraciei, reprezentata
de veniturile necesare saptamnal
unei familii pentru a acoperi: combustibilul, lumina, chiria, mncarea, hainele, cheltuielile de gospodarie si diverse
cheltuieli personale. Acest nivel de
subzistenta sau prag absolut al saraciei era ajustat n functie de marimea
(structura) familiei. n consecinta, o
familie era considerata ca fiind "n
saracie" daca veniturile ei erau mai
mici sau egale cu cele necesare pentru
o minima subzistenta.
Problema etichetarii saracilor naste o
serie de ntrebari. n primul rnd, influenteaza etichetarea ca "sarac" declararea veniturilor de catre familii? Un
Srcia
celorlalti, risipindu-i pe petreceri etc.
Este nca un exemplu de relativitate a
oricarei linii a saraciei ce se raporteaza
doar la "intrari", deci la veniturile monetare declarate de subiecti.
Un alt semn de ntrebare este pus de
perioada n care o familie traieste n
saracie sau durata saraciei. ntre cei
care au venituri mici pentru o scurta
perioada (de exemplu, somerii de scurta durata) si cei care au aceleasi venituri ca ei, dar de foarte multa vreme,
asa-numitii saraci de lung termen, diferenta n satisfacerea nevoilor este
enorma, pentru ca primii pot utiliza
economiile si/sau pot renunta pe acea
perioada scurta la anumite cheltuieli
(de exemplu, pentru haine), pe cnd
ceilalti au deja "acumulate" foarte multe nevoi nesatisfacute, cum ar fi nlocuirea hainelor sau obiectelor utilitare
cu termen de uzura mai lung.
Toate acestea sunt exemple care pun
sub semnul ntrebarii att conceptul de
subzistenta, ct si politicile sociale bazate pe masurarea unui "minim de
subzistenta" si pozitionarea populatiei
n functie de el.
De fapt, "principala problema a conceptului de subzistenta poate fi rezumata
ca fiind aceea ca nevoile umane sunt
interpretate ca fiind nevoi fizice pentru hrana, adapost si haine - mai
degraba dect nevoi sociale. Dar realitatea cruciala despre fiintele umane
este ca ele sunt fiinte sociale mai mult
dect fiinte fizice. Nevoile iau nastere
prin intermediul relatiilor si rolurilor
sociale. Acestea decurg din a fi parinti,
parteneri, vecini, prieteni si cetateni, de
exemplu" (Townsend, 1987, p. 35).
O alta formulare frecvent ntlnita a
fost aceea de "nevoi de baza" (basic
needs). Si ea are o istorie controversa-
ta, ce include perioada de dupa cel deal II-lea razboi mondial cu rapoartele
emanate de la diverse agentii internationale, cum ar fi Conferinta Mondiala a
Biroului International al Muncii de la
Geneva din 1976, n urma careia s-a
spus ca "nevoile de baza" includ doua
elemente:
1. un anumit minim recomandat pentru o familie pentru consum particular (propriu), ce include hrana, locuinta, hainele, mobila si echipamentul casnic necesar;
2. serviciile necesare produse cu si
pentru comunitate n ntregime,
cum ar fi: apa de baut, utilitati sanitare, transport public, facilitati de
sanatate, educatie si culturale.
Acest concept poate fi plasat n cadrul
celui de dezvoltare economica si sociala nationala. Dar nici aceasta definitie
nu acopera complet aria nevoilor umane. Rolurile sociale si relatiile indivizilor
ca cetateni ai unui larg stat national n
calitate de parinti, parteneri, muncitori
si prieteni nu sunt cuprinse.
Lupta ideologica privind conceptul de
"nevoi de baza" a fost asemanatoare
cu lupta pe seama "subzistentei" n
statul-natiune. Daca oamenii pot fi convinsi sa accepte ca un standard legal
un venit minim fixat, atunci conflictul
reducerii inegalitatii si asigurarii unei
redistribuiri a bogatiei poate fi evitat
datorita micsorarii continue a numarului celor ce traiesc n saracie prin
crestere economica.
Din cele prezentate pna aici, rezulta
nevoia unei definitii alternative a saraciei n care sa fie incluse att aspectul
"relativ" al acesteia, ct si cel "social".
Saracia trebuie gndita n prezent n
relatie cu conditiile, obligatiile, astepta-
711
Srcia
rile si obiceiurile de astazi, si nu ca un
anumit standard absolut al trecutului.
O definitie interesanta a fost data de
Consiliul de Ministri al Comunitatii Europene, n 1975: "Persoanele aflate n
saracie sunt indivizi sau familii ale
caror resurse sunt att de mici nct i
exclud de la modul de viata minim
acceptabil al statului membru n care ei
traiesc" (Townsend, 1987, p. 37).
Este interesanta utilizarea conceptului
de "resurse", si nu "venituri", si relativizarea lui prin raportarea la conditiile
din fiecare tara n parte si utilizarea
expresiei "mod de viata acceptabil" n
locul unui nivel fix dat de o linie a
saraciei.
n lucrarea sa din 1979, Townsend introduce conceptul de "deprivare (sau
frustrare, lipsire) relativa" (relative deprivation). Potrivit lui, "oamenii sunt
deprivati relativ daca nu pot obtine
n mod total sau suficient conditii de
viata cum ar fi: regimuri alimentare,
confort, sprijin si servicii care sa le
permita sa joace roluri, sa aiba relatii si
sa respecte obiceiurile care sunt
asteptate de la ei n virtutea faptului
ca sunt membri ai societatii". Aceasta
deprivare poate fi nregistrata n orice
sfera de activitate a individului: la
slujba, n familie, ntre prieteni etc.
Pe baza acestui concept, Townsend a
definit saracia astfel: "Indivizi, familii si
grupuri dintr-o populatie se poate spune ca sunt n saracie cnd le lipsesc
resursele pentru a obtine tipuri de dieta, pentru a participa la activitati, a
avea conditii de viata si confort care
sunt obisnuite, larg ncurajate si aprobate n societatea careia i apartin. Resursele lor sunt att de serios sub acelea posedate n medie de indivizi si familii nct ei sunt, ca efect, exclusi de
Srcia
toda structurala. Legea consumului formulata de Ernest Engel, potrivit careia
"partea alocata pentru alimente creste
n valoare absoluta si scade n valoare
relativa pe masura cresterii veniturilor"
(Gh. Barbu, 1992), a condus-o pe M.
Orshansky la caracterizarea (pentru
SUA, n anul 1964) ca fiind saraci a
celor pentru care cheltuielile alimentare reprezentau mai mult de 1/3
din totalul cheltuielilor (E. Zamfir,
1995).
Cum veniturile medii ntr-o tara sunt
proportionale cu valoarea PNB/locuitor,
ponderea cheltuielilor alimentare n
totalul cheltuielilor unei familii va fi invers proportionala cu valoarea PNB/locuitor, deci procentul cheltuielilor alimentare va fi cu att mai mare cu ct
PNB/locuitor este mai mic. n acest
caz, se poate trasa curba de variatie
pornind de la PNB si consumul alimentar pentru un numar foarte mare
de tari ale lumii, potrivit functiei
y = f(x),
unde x = PNB/locuitor, iar f(x) = procentul consumului alimentar n totalul
consumului unei familii.
Utiliznd, n acest caz, suma necesara
pentru cheltuieli alimentare ntr-o luna
pentru o familie, putem afla printr-o regula de trei simpla necesarul total de
cheltuieli pentru acea familie.
Metoda simplifica mult cercetarea, dar
este mai usor de contestat, ntruct nu
tine seama de specificul fiecarei tari,
care poate determina structuri diferite
de consum.
O a treia metoda utilizata n calculul
minimului de trai este metoda subiectiva, prin care subiectii dintr-un esantion
raspund la ntrebarea "Ce venituri lunare i sunt necesare familiei dumnea-
Srcia
vedit a fi la 140% din nivelul beneficiilor
suplimentare de baza (suplementary
benefit, bani platiti regulat de stat saracilor). Townsend a decis sa clasifice
toate gospodariile care nu aveau acest
nivel minim de resurse ca suferind de
saracie (Townsend, 1987).
Desigur, metodologiile de masurare a
saraciei s-au mbunatatit continuu. Marea problema a lor este nsa aceea ca,
pornind de la o definitie a saraciei, fiecare metoda le ignora (obligatoriu) pe
celelalte (Stroebel, 1996).
Srcia
tive ale saraciei, accepta si folosesc
conceptele de deprivare relativa si, n
ultimii ani, pe cel de excluziune sociala. Fenomen cu determinari multiple, saracia pierde din relevanta daca
este masurata unidimensional (prin venituri sau consum) si de aceea poate
ca tendinta n operationalizarea conceptului este una de abordare multidimensionala a fenomenului de saracie
(respectiv de deprivare relativa sau excluziune sociala).
Saracia n Romnia
n perioada comunista, problemele sociale erau, n general, ignorate. Saracia, ca problema sociala, nu a facut
exceptie. Dupa 1989 au aparut primele
preocupari privind saracia si masurarea ei.
Cercetarile privind saracia s-au concentrat n special la Institutul de Cercetare a
Calitatii Vietii (ICCV) si la Comisia
Nationala de Statistica (CNS). Preocupari de mai mica importanta a avut si
Institutul de Cercetare al Ministerului
Muncii si Protectiei Sociale. Echipe de
specialisti ai Bancii Mondiale au realizat,
de asemenea, cu sprijinul CNS, doua
studii privind saracia.
Metodele de masurare utilizate n Romnia nu puteau fi fundamental diferite
de cele internationale. Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii a utilizat metoda
normativa, elabornd o structura proprie
a produselor necesare att pentru
minimul de subzistenta, ct si pentru un
minim decent de trai (C. Zamfir, 1994).
CNS a utilizat metoda bugetelor de familie si ancheta integrata asupra veniturilor si consumului populatiei, pe baza acestor date echipa Bancii Mondiale
calculnd pragurile saraciei. Desigur,
att n cadrul Institutului de Cercetare a
715
Srcie subiectiv
Saracie subiectiva
Saracia subiectiva reprezinta o modalitate de conceptualizare si operationalizare a saraciei, pornind de la reprezentarile asupra saraciei si bunastarii
indivizilor ce compun o societate. Spre
deosebire de metodele traditionale,
metodele subiective de estimare a
saraciei nu recurg la arbitrarul expertilor impartiali, bazndu-se pe etichetarea indivizilor/gospodariilor ca sarace n functie de judecatile de valoare
emise de membrii obisnuiti ai societatii.
\Bogdan Voicu[
Vezi si: saracie subiectiva
Dictionarul de saracie
Scale de echivalenta
Vezi inegalitate
718
Servicii educationale
secundare
Servicii sociale
Sindicat
propun, ntr-o forma sau alta, cresterea
bunastarii sociale.
Cele mai importante categorii de servicii sociale sunt:
x n domeniul educational: scolarizarea gratuita sau subventionata a
copiilor pna la o anumita vrsta,
acordarea unor facilitati educationale adultilor etc.;
x n domeniul protectiei sanatatii:
serviciile pot fi gratuite sau de tip
asiguratoriu. Pentru cele de tip asiguratoriu serviciile oferite pot reflecta nu numai nevoia individului,
dar si nivelul contributiei;
x n domeniul protectiei sociale a
unor categorii sociale defavorizate sau cu risc crescut: copiii
abandonati, persoanele cu handicap etc.;
x n domeniul asistentei sociale n
general:
servicii de prevenire a saraciei,
respectiv excluziunii sociale;
servicii de consiliere n vederea
cresterii capacitatilor de raportare la mediul social ale unor categorii defavorizate;
servicii acordate celor "n nevoie": e.g., cantina de ajutor social,
institutii de asistenta sociala,
centre de zi de recuperare
si/sau supraveghere.
Serviciile sociale, la fel ca si transferurile sociale, pot fi de tip asiguratoriu,
ca n cazul serviciilor de sanatate n
Romnia, sau pot avea un caracter
noncontributoriu. Serviciile sociale ce
nu se acorda n baza unei contributii
anterioare pot fi universaliste (se acorda gratuit tuturor indivizilor), categoriale (acordate numai anumitor categorii
de indivizi) sau de asistenta sociala
Sindicat
Prin s. ntelegem un tip specific de organizatie cu caracter profesional, democratica si stabila, care reuneste persoane angajate cu contract de munca,
n jurul unor scopuri comune (Boboc,
1990):
- pentru a se proteja pe ei nsisi si a-i
apara pe liderii lor;
- pentru cresterea calitatii vietii de
munca a salariatilor;
- pentru negocierea colectiva a contractelor de munca cu partenerii lor
sociali (guvernul sau reprezentantii
acestora, pe de o parte, si patronatul din diferite sectoare de activitate economica si sociala, pe de
alta parte);
- pentru a exprima un punct de vedere al salariatilor pe care i reprezinta asupra problemelor societatii.
Scopurile de mai sus sunt, n acelasi
timp, principii ale sindicalismului pe
plan mondial. La acestea se mai adauga si altele: independenta fata de guvern, fata de patronat si fata de
partidele politice, unitate n diversitate
sindicala si democratie interna.
Sindicatele au structuri de organizare
si de afiliere diferite, dupa care pot fi
identificate trei mari tipuri:
1. confederatii/sindicate generale (organizatii sindicale din mai multe
ramuri economice si/sau din mai
multe profesii);
2. federatii/sindicate de industrie sau
sindicate profesionale (organizatii
721
Sindicat
sindicale din aceeasi ramura economica sau din aceeasi profesie);
3. sindicate de ntreprindere (unice
sau sindicate-casa, organizate pe
sectii).
n plan international, Organizatia Internationala a Muncii a elaborat mai multe
norme care apara libertatea sindicala.
Astfel Conventia nr. 87 din 1948 afirma
dreptul egal al salariatilor si al angajatorilor de a constitui organizatii proprii
si de a le afilia la alte organizatii similare - federatii, confederatii nationale si
organizatii internationale (sindicale si
patronale). Conventia nr. 98 din 1949
completeaza precedenta conventie,
instituind o protectie adecvata, individuala si colectiva, pentru salariatii care
doresc sa devina membri de sindicat.
Conventia nr. 138 din 1971 sustine libera exercitare a functiei de reprezentare din partea liderilor alesi de salariatii din ntreprindere (lideri de sindicat
si independenti alesi ca reprezentanti
din partea salariatilor nesindicalisti).
n plan european este garantat dreptul
de asociere libera n vederea constituirii si functionarii s., drept nscris n
Carta Sociala Europeana, adoptata la
Strasburg la 3 mai 1998 (semnata si
de Romnia la 30 aprilie 1999).
Grupuri de tari
Grad de sindicalizare (n %)
1.
Finlanda, Suedia
80-90
2.
Belgia, Danemarca
70-80
3.
60-70
4.
50-60
5.
40-50
6.
30-40
7.
15-30
Sindicat
n SUA, ntre 1916 si 1920, cele mai
puternice sindicate afiliate la Federatia
Americana a Muncii si Congresul Organizatiilor Industriale (AFL - CIO: American Federation of Labor and Congress
of Industrial Organizations) si dublau
efectivele (de la 2,1 milioane la 4,1 milioane), apoi cifrele sindicalizarii au nceput sa urce vertiginos: 10 milioane n
1940, 15 milioane n 1945 si 20,1 milioane n 1980 (Galenson, 1986, p. 53).
La fel vor sta lucrurile n toata Europa
Occidentala si, cu unele exceptii, n
Australia si Japonia.
ncepnd cu anul 1980, n lume ncepe
marea criza a sindicalismului. Cu exceptia sindicatelor din Peninsula Scan-
-%80-90
70-80
60-70
50-60
40-50
crestin-democrata si Forta Muncitoreasca - Force Ouvricre (FO), de
inspiratie social-democrata, precum si
CGC - Confederatia Generala a Cadrelor - considerata ca liberala. Lideri de
frunte ai acestor mari confederatii,
printre care Jean Kaspar (CFDT), Paul
Marchelli (CGC), Jean Bornard (CFTC),
au propus n 1990, tocmai pentru a
prentmpina efectele negative produse
de caderea comunismului, o ntlnire
istorica cu reprezentantii FO si FEN
(Federatia Educatiei Nationale), fata de
care aveau importante diferente ideologice. Recompozitia sindicala care se
astepta, ca si noile idei-forta previzibile
pentru o noua miscare sindicala nu au
mai avut nsa loc.
723
Sindicat
Sindicatele continua sa fie, dupa 1980,
sub perfuzie, dupa exprimarea lui
Grard Adam, dar se spera ca miscarea sindicala actuala sa se maturizeze, sa renunte la remorca unor
partide de stnga, la oligarhia ei interna, uneori formata din lideri alesi pe
viata, la structurile sale birocratice,
care fac din membrii de sindicat o
masa de manevra ntre doua campanii electorale (Adam, 1990; Troy,
1986).
Dupa cum spune si Pierre-Eric Tixier,
"sindicalismul este confruntat cu nevoia unei redefiniri complexe a structurilor sale, a strategiilor sale si a
identitatii colective fondatoare, ceea ce
implica o transformare fundamentala si
o provocare la adresa esentei sale"
(Pierre-Eric Tixier, 1988, p. 212).
Pentru ca sa supravietuiasca, n prezent, guvernele si patronatele ncearca
chiar sa subventioneze sindicatele,
constiente fiind ca fara ele s-ar pierde
balanta puterii n ntreprinderi, iar
reprezentarea organizata a muncii n
fata capitalului ar avea de suferit.
Pentru perspectiva, specialistii atrag
atentia asupra faptului ca "sindicatele
ramn forte legitime ntr-o societate
democratica si mecanisme de aparare
si echilibru" (Lipset, 1987, p. 322).
n Romnia, pna n 1989, sindicatele
erau curele de transmisie ale partidului unic. Ele alcatuiau un monopol,
numit UGSR (Uniunea Generala a
Sindicatelor din Romnia). Din decembrie 1989 pna n prezent (anul
2000), s-au impus n viata societatii
romnesti patru mari confederatii sindicale, considerate ca reprezentative,
conform Legii sindicatelor (Legea nr.
54/1991) si Legii contractelor colective
de munca (Legea nr. 13/08.02.1991,
Sindicat
mai importante reprezentau ramurile
energetica, centrale nuclearo-electrice,
posta si telecomunicatii, tipografi si ziaristi, lucratori la metrou, constructori de
masini si de automobile, navalisti,
automatisti etc.). Printre fondatori si
presedinti ai confederatiei se numara
primul presedinte, Matei Bratianu, apoi
Dumitru Costin;
x CSDR - Confederatia Sindicatelor Democratice din Romnia.
Data constituirii: august 1995. Primul
presedinte: Victor Ciorbea (dupa plecarea sa din CNSLR-Fratia). S-a format initial pe structura unei federatii din
nvatamnt.
n mai multe sondaje de opinie s-a
constatat o ncredere constant scazuta
n sindicate din partea opiniei publice
romnesti si cu tendinte de regresie n
viitor. Dintr-un total de 18 institutii,
sindicatele se aflau pe locul 15, n iunie
1998, cu 23% n favoarea lor ("multa si
foarte multa ncredere n sindicate") si
65 % n defavoarea lor ("putina si
foarte putina ncredere"). Anterior, sindicatele din Romnia nregistrasera urmatoarele procente de "multa si foarte
multa ncredere": martie 1997 - 28%;
iunie 1997 - 21%; septembrie 1997 28% si decembrie 1997 - 26% (CURS,
1998, p. 21).
Pe plan mondial, exista urmatoarele
mari organizatii internationale sindicale:
x Federatia Sindicala Mondiala
(FSM), creata n 1945, cu 91 de
organizatii sindicale din 71 de
tari, avea 214 milioane de aderenti n 1989, cu afilieri n ntreaga lume (11 uniuni internationale
ale sindicatelor pe ramuri), cu
sediul la Praga;
x Confederatia Internationala a
Sindicatelor Libere (CISL), cre-
730
Sisteme de sntate
Sisteme de sanatate
1. Ca principale avantaje pentru sistemele de asigurari sociale de sanatate (SASS) sunt citate:
x cresterea descentralizarii sistemului, datorita faptului ca plata actelor
medicale nu mai revine Ministerului
Sanatatii, ci unor organisme (case
de asigurare) independente;
x marimea fondurilor destinate sectorului sanitar este independenta de
schimbarile prioritatilor politice, importante mai ales n tarile cu fragmentare politica, unde majoritatea
este greu de obtinut;
x de asemenea, calitatea asistentei
medicale poate spori, avnd n
vedere ca organismele platitoare pot
impune standarde de calitate ce
trebuie respectate de medicii cu care
se afla n relatii contractuale, aspect
ce duce la competitie ntre furnizorii
de asistenta medicala;
x definirea clara a pachetului serviciilor
de sanatate ce urmeaza sa fie furnizate populatiei ce plateste primele
de asigurare, att n termeni cantitativi (pachetul de servicii oferite),
ct si calitativi;
x sprijina stabilirea drepturilor pacientilor n calitatea lor de clienti ai furnizorilor de servicii de sanatate;
x stabilirea de relatii de colaborare fara
ncarcatura politica cu membrii organizatiilor medicale reprezentative,
atta vreme ct acestea se refera exclusiv la probleme profesionale (pachet de servicii, norme contractuale
referitoare la calitate, strngerea de
informatii medicale etc.);
x fondurile strnse de casele de asigurari pot fi investite eficient, producnd dobnzi, dividende etc. (n
functie de legile ce definesc clar ce
Sisteme de sntate
x structura si managementul pot fi mai
eficiente, fiind de obicei mai apropiate de functionarea sectorului privat
dect de modelul administratiei publice;
x n acelasi timp, si Ministerul Sanatatii
are de cstigat n urma introducerii
unui asemenea sistem, nemaifiind
nevoit sa raspunda solicitarilor salariale (care se realizeaza acum prin
negocieri directe ntre casele de asigurari si organizatiile profesionale),
putndu-se concentra pe problemele
de politica si strategie sanitara;
x rationalizarea serviciilor medicale,
inevitabila n orice sistem cu buget limitat, este/poate fi explicita, realizndu-se prin intermediul contractelor dintre casele de asigurari, clienti
si furnizori; acest lucru, rationalizarea, este dificil de realizat ntr-un
sistem national de sanatate unde deciziile ar trebui sa fie luate de catre
politicieni, ntr-un domeniu cu mare
sensibilitate electorala (acesta este
de altfel si motivul pentru care, n majoritatea tarilor unde exista sisteme
nationale, se afirma comprehensivitatea serviciilor medicale - populatia
are dreptul la ntreaga gama de servicii disponibile);
x un alt avantaj ar putea fi considerat
larga acceptare a acestui sistem de
catre corpul medical, sondajele din
Europa Centrala si de Est aratnd ca
majoritatea medicilor chestionati doresc un sistem de asigurari sociale
de sanatate;
x transparenta fluxului banilor din sistemul sanitar.
Ca principale dezavantaje ale SASS
sunt citate:
dificultatea stabilirii primelor ce trebuie platite de catre cei ce lucreaza
Sisteme de sntate
multi bani si deci cti mai multi clienti,
fapt ce duce la sporirea ofertei cantitative si calitative oferite pacientilor.
Principalele dezavantaje ale acestui
model se refera la:
slaba acoperire a populatiei, n special a celei cu venituri mai modeste
si/sau cu probleme de sanatate,
avnd n vedere ca primele de asigurare sunt stabilite n functie de
starea de sanatate a persoanei, si
nu n functie de capacitatea de
plata, ca n cazul SASS;
de asemenea, acest sistem este
puternic inflationist, crescnd accentuat costurile sanitare (ca exemplu, SUA cheltuie cca 3000 de
dolari per capita/an fata de media
de 1.900 de dolari pentru ansamblul
tarilor OECD);
aparitia fenomenului cunoscut sub
numele de selectie adversa.
3. n ceea ce priveste tipul Beveridge,
n care finantarea este predominant de
la bugetul de stat, se considera ca un
avantaj major costul mai redus al administrarii unui asemenea sistem, asociat nsa cu o eficienta scazuta a gestionarii fondurilor. Ca si n sistemul de
tip bismarckian, acoperirea populatiei
este generala, nsa, spre deosebire de
acesta, de obicei pachetul de servicii
oferit populatiei nu este clar definit, n
mod traditional neexistnd relatii contractuale clare ntre furnizorii, platitorii
si clientii serviciilor sanitare, de regula
statul fiind att cel ce plateste, ct si cel
ce furnizeaza asistenta de sanatate,
fapt ce a fost considerat raspunzator de
calitatea mai scazuta a serviciilor
sanitare n aceste tipuri de sisteme. Un
alt punct considerat n genere defavorabil acestui tip de sistem este faptul
ca, desi sursele financiare ce pot fi
Social-democraia
pe asigurari, chiar si n cele n care
preponderente sunt companiile private.
Ar trebui amintit ca, indiferent de tipul
sistemului de sanatate, exista diferente
notabile n ceea ce priveste modalitatea de lucru a unitatilor si furnizorilor
de servicii sanitare, aceasta putnduse face pe baze contractuale obligatorii
sau pe baza platii per act (aceasta modalitate este utilizata mai ales pentru
medicii lucrnd n afara spitalelor) sau
pe baze de finantare integrate, situatie
ntlnita n cazul n care aceeasi
entitate (statul sau comunitatea locala)
joaca dublul rol de cumparator si de
furnizor de servicii de sanatate. Ca o
remarca generala, se poate aprecia ca
toate tipurile de finantare au avantaje
si dezavantaje, n practica existnd
posibilitatea de a se combina elemente
ale mai multor sisteme pentru atingerea obiectivelor dorite. Spre exemplu, n cazul sistemelor de asigurari
sociale de sanatate, n multe tari, o
sursa de venituri suplimentara pentru
fondurile de asigurari este reprezentata de taxele asupra unor produse
considerate ca potential daunatoare
sanatatii si care merg direct n fondurile caselor de asigurari (spre exemplu, o anumita cota din impozitele pe
tutun, alcool, asigurarea automobilelor). \Cristian Vladescu[
Vezi si: asigurari sociale; finantarea
serviciilor sanitare; descentralizarea
sistemelor de sanatate
Social-democratia
Aparuta n a doua parte a secolului
XIX, n strnsa legatura cu generalizarea proceselor de industrializare si
urbanizare din cultura vestica, si sprijinindu-se, n parte, pe miscarea sin-
dicala n plina dezvoltare, social-democratia s-a afirmat ca principala ideologie alternativa pentru liberalismul
dominant n epoca. Gruparile de orientare social-democrata timpurii (precum
gruparea fabiana din Anglia) militau
pentru un stat mai activ n domeniul
social, care sa si protejeze cetatenii,
furnizndu-le servicii sociale (educatie,
sanatate) ntr-un cadru al administratiei
rationale, bazate pe sprijinul profesional al expertilor si pe supervizarea corpurilor reprezentative, alese n mod democratic (Clark, Cohraine si Smith,
1992). Accentul cade, n discursul
fabianistilor, pe munca unei birocratii
rationale, axate pe stiinta (expertii erau
experti pentru ca aveau cunostinte sistematice n domeniul lor). Expertii identifica si previn problemele sociale. Saracia este privita ca o trasatura structurala a capitalismului, iar somajul este
explicat drept o consecinta a anarhiei
pietelor capitaliste.
Social-democratia si socialismul au
evoluat mpreuna, fiind curente de gndire asemanatoare. Diferenta esentiala
care a condus la schisma de la nceputul secolului dintre cele doua
miscari a constituit-o modul de schimbare a societatii, modul n care statul
trebuie transformat si apropiat de indivizi: socialismul a optat pentru revolutie, iar social-democratia pentru reformarea sistemului capitalist din interiorul acestuia.
Pentru social-democratie, statul - creat
pentru a servi societatea - este cel
care trebuie sa ndrepte inegalitatile
naturale dintre oameni si disfunctionalitatile economiei de piata, imperfecta
prin natura ei. Valorile fundamentale
promovate sunt egalitatea de sanse si
solidaritatea sociala. Produsul lor l
735
Social-democraia
constituie statul bunastarii, un stat
interventionist, guvernat de principiul
redistribuirii venitului printr-o fiscalitate
ridicata, gestionata de un sistem bine
organizat de experti ai statului. Programele sociale propuse sunt dominate
de principii universaliste, concretizndu-se n transferuri ce nu presupun o
testare prealabila a mijloacelor beneficiarilor individuali. Ocuparea ct mai
nalta a fortei de munca este considerata de social-democrati drept cea mai
potrivita cale de atenuare a problemelor sociale si constituie expresia accentului pus pe prevenire. Impozitarea ridicata si transferurile universale reusesc, n viziunea social-democrata, sa
elimine dependenta individului de familie, nlocuind-o cu o dependenta de
societate - determinnd o integrare sociala puternica.
Eliminarea saraciei, obiectivul fundamental al social-democratilor, este realizat prin asigurarea unei egalitati de
venit att pretransfer, ct si posttransfer (Goodin, Headey, Muffels si
Dirven, 1999, p. 246-247). Transferurile guvernamentale catre populatie iau
n considerare furnizarea universala si
gratuita a serviciilor de sanatate si educatie, universalitatea beneficiilor adresate familiilor si copiilor, asigurarea de
locuinte sociale pentru toate familiile
aflate n nevoie si beneficii ridicate si
pe termen lung pentru cei aflati n
somaj.
Social-democratia a dominat scena politica vest-europeana n perioada postbelica. Confruntata cu criza statului
bunastarii declansata n anii '70 si cu
ascensiunea neoliberalismului, spre
sfrsitul anilor '80, social-democratia a
nceput sa si reevalueze pozitiile si sa
si reformeze oferta politica. Ceea ce
Socialismul
tiilor voluntare, n acest proces. Din acest motiv, este pus un accent deosebit pe dezvoltarea societatii civile.
Un alt concept care este redefinit este
cel de bunastare, propunndu-se un
nou concept, cel de bunastare pozitiva.
Acesta este practic opus notiunii de
bunastare utilizata de Beveridge, care
era focalizata negativ pe lupta mpotriva nevoilor, bolii, ignorantei, mizeriei
(conditiile sordide), lenei. Bunastarea
pozitiva este dobndita prin contributia
individului si prin interventia altor agenti si este functionala pentru producerea bogatiei. Giddens arata ca bunastarea nu este n esenta un concept
economic, ci unul psihologic, care se
refera la starea de bine individual (wellbeing), de aceea beneficiile si avantajele economice sunt necesare, dar
niciodata suficiente pentru bunastare.
Din acest motiv, serviciile care se ocupa
cu asigurarea bunastarii ar trebui sa fie
preocupate de oferirea nu numai de
servicii economice si de alta natura (de
tipul consultanta psihologica).
n acest context, statul bunastarii traditional ar trebui nlocuit de statul
investitiei sociale (social investment
state), care sa opereze n cadrul societatii bunastarii pozitive. Strategia de
baza n cadrul statului investitiei sociale consta nu n furnizarea de beneficii economice directe, ci n investitia
n capitalul uman, care contribuie la
cresterea egalitatii ntelese ca incluziune si furnizeaza resurse pentru asumarea riscului. Noua orientare socialdemocrata considera ca "managementul eficient al riscului nu nseamna numai minimizarea riscului sau protejarea
mpotriva acestuia, ci nseamna si utilizarea partii pozitive a riscului si furnizarea de resurse pentru asumarea
riscului" (Giddens, 1998, p. 116). Ast-
Socialismul
Avnd puternice radacini n marxism,
doctrina socialista vede n stat o manifestare a clasei dominante. Statul furnizeaza bunastarea doar n schimbul
unei supervizari opresive a clasei muncitoare, prin beneficiile acordate cautndu-se a fi ascunse cauzele structurale ale saraciei si inechitatii. Este
motivul pentru care lordul Beveridge
avea sa fie etichetat de socialistii radicali drept "agent capitalist", proiectul
sau fiind ntmpinat cu nencredere.
Statul socialist ideal se caracterizeaza
prin planificarea economica si sociala expresie a unui interventionism accentuat. Eradicarea claselor presupune
beneficii sociale universaliste, dimensionate la nivelul clasei mijlocii. Asadar, este propusa asigurarea pentru
ntreaga populatie nu a unui prag
minim, ci a unuia maximal. Nencrederea n functionarea pietei libere conduce la preferinta pentru sisteme de
asigurari sociale, educatie si sanatate
controlate de stat.
737
Socialismul
Socialismul s-a dezvoltat simultan cu
social-democratia, fiind curente ideologice ngemanate, pna la schisma
din deceniul al doilea, marcata de divergentele de opinie privind modul de
corijare a carentelor societatii: printr-o
schimbare revolutionara de sistem (optiunea socialista) sau prin reformarea
sistemului din interior (social-democratia).
Desi cea mai cunoscuta forma a gndirii socialiste, marxismul, nu reprezinta dect o orientare n cadrul ideologiei socialiste, Vincent (1995) identifica sase scoli de gndire socialista:
socialismul utopic, socialismul revolutionar (marxismul), socialismul reformist,
socialismul etic, socialismul pluralist si
socialismul de piata. n prezentarea de
fata nu ne vom opri dect asupra
marxismului, pentru ca poate fi considerata orientarea socialista care a marcat
semnificativ gndirea si activitatea
politica a ultimului secol si asupra noilor
orientari socialiste de tipul celui de piata.
Marx, initiatorul socialismului revolutionar, arata ca exista o legatura directa
ntre structura relatiilor de productie si
inegalitatea sociala, n societatea capitalista. Modul de distribuire si redistribuire a resurselor n cadrul societatii
capitaliste duce la perpetuarea inegalitatii si inechitatii sociale, care este
opusa idealurilor egalitariste promovate de doctrina socialista. n acest context, Marx propune schimbarea relatiilor de productie si a modului de realizare a distributiei n societatea capitalista. Calea propusa pentru realizarea
schimbarii este actiunea revolutionara.
Din perspectiva marxista, societatea
ideala este comunismul, dar la care se
poate ajunge dupa o trecere printr-un
stadiu intermediar, societatea socialis-
738
Solidaritate social
Asa cum arata Vincent (1995), trasatura esentiala a socialismului de piata
o constituie sustinerea ideii ca economia de piata poate sa existe si fara
capitalism, n timp ce capitalismul nu
poate exista fara economie de piata.
Socialismul de acest tip alatura preocuparii pentru egalitate, bunastare, etica, pe cea pentru eficienta. Chiar daca
piata este considerata ca un actor
important n alocarea resurselor, mecanismele pietei sunt dublate de interventia statului, care poate sa planifice
ntr-o oarecare masura activitatea economica.
Din punct de vedere al tipului de politici
sociale propuse de socialism, acestea
contureaza imaginea unui stat al bunastarii de tip universalist, bazat, pe de o
parte, pe ocuparea completa a fortei
de munca, iar pe de alta parte, finantat
din fonduri publice care provin predominant nu din impozitare, ci din veniturile obtinute din activitatea economica,
toate marile firme fiind proprietate publica. n acest context, politicile fiscale
au un rol foarte redus. n viziunea socialista, accesul la serviciile de educatie si la cele medicale trebuie sa fie
universal si gratuit, iar acestea trebuie
sa se afle n proprietatea statului. Si
pensiile trebuie sa fie tot universale, iar
administrarea acestor fonduri trebuie
sa o faca tot statul.
n unele sectoare este promovata nsa
furnizarea cooperatista a bunastarii,
incluznd
aici
serviciile
oferite
batrnilor si copiilor sau serviciile de
locuire. \Malina Voicu & Bogdan
Voicu[
Vezi si: ideologie; social-democratia;
critici la adresa statului bunastarii
Bibliografie selectiva: Vicent (1995);
George si Wilding (1994)
Solidaritate sociala
Solidaritatea sociala poate fi definita, n
sens larg, ca o forma de interdependenta speciala: acea forma de interdependenta care nu se reduce la reciprocitate bazata pe interese individuale. S.s. difera de caritate, prin faptul ca
presupune o relatie de interdependenta, si nu de simpla dependenta
(Baldwin, 1990). n termenii lui Axelrod,
cooperarea si solidaritatea sunt rezultate ale interrelationarii reciproce sustinute (Axelrod, 1984). Altruismul, spre
diferenta de s.s., prezinta, similar caritatii, caracteristica unilateralitatii: altruismul este mai degraba o forma de
actiune ce tine seama de interesele
altor persoane, fara necesitatea unor
motivatii ulterioare pentru aceasta
(Nagel, 1970, p. 79).
Aceasta definire a s.s. nu este radical
diferita de cea conferita de Durkheim
solidaritatii organice, ca sistem de interdependente multiple caracteristice
unei economii complexe, spre deosebire de solidaritatea mecanica, caracteristica societatilor premoderne, traditionale, nteleasa ca relatii de obligatii
si schimb.
Unii autori definesc s.s. n legatura cu
coeziunea sociala, integrarea sociala,
spiritul comunitar. Adesea nsa, delimitarea ntre concepte
Solidaritate
socialnu este foarte riguroasa.
Geneza solidaritatii sociale este legata
de perceptia si mpartasirea comuna
de catre indivizi a unor riscuri (Baldwin,
1990), indiferent de natura acestora
(Durkheim explica solidaritatea organica ca o consecinta a riscurilor si incertitudinilor asociate unei economii
dezvoltate). Daca numarul celor care
mpartasesc acelasi risc este foarte
mare, acoperind o proportie semnificativa a unei colectivitati, atunci creste si
739
Solidaritate social
probabilitatea de aparitie a unei forme
de s.s.
S.s. este asociata unui model de justitie sociala definita n termeni de nevoi, caracteristica ideologiilor de tip
social-democrat. n mod explicit, unul
dintre cele trei deziderate ale socialistilor - egalitate, libertate si fraternitate
-, fraternitatea, se refera tocmai la s.s
(Barr, 1993). Premisele s.s. sunt, n sine, de natura universalista. Din aceasta perspectiva, s.s. reprezinta ntruparea principiului egalitatii indivizilor n
fata nevoii: toti indivizii, la un moment
dat, n decursul existentei lor, se pot
afla n "nevoie". Un corolar al acestui
principiu este ca dependenta nceteaza a mai fi avatarul unei minoritati sau
al unor grupuri sociale izolate, pierzndu-si caracterul stigmatizant. Solidaritatea sociala se manifesta deci prin
difuzarea asumarii riscurilor, la nivelul
ntregii societati, astfel nct oricine
este n situatia de a face fata efectelor
nedorite ale unui eveniment/actiune
sociala sa poata fi ajutat. Dreptul la
ajutor se "dobndeste" prin renuntarea
- la nivelul ntregii societati - la ideea
de autosuficienta n fata nevoii.
Aceasta pozitie este puternic contestata de catre conservatori (i.e. neoliberali), care favorizeaza modelul justitiei
n termeni de merit si rasplata si pentru
care principiul suficientei autoajutorarii
are o valoare deosebita.
O data cu recunoasterea colectiva a
lipsei autosuficientei n fata unor evenimente nedorite, s.s. i se asociaza si un
al doilea concept important, pe lnga
cel de egalitate (n fata nevoii): universalismul n raport cu riscurile, dar si n
raport cu asumarea acestora. Costurile
necesare ntmpinarii nevoilor sunt redistribuite catre cei pentru care
acestea sunt mai usor de suportat (i.e.
Solidaritate social
asigurari benevole, respectiv private,
universalizeaza protectia si realoca
costurile de asumare a riscului nu n
functie de incidenta riscurilor, ci n
functie de suportabilitate. Asigurarile
sociale caracterizeaza nceputurile statului social, i.e. statul bunastarii. Tipul
ideal al statului bunastarii, i.e. statul
bunastarii institutional (n termenii lui
Harold L. Wilensky si Ch. Lebeaux,
1965), trebuie, la limita, sa poata asigura o protectie universala si comprehensiva n fata oricarui risc: "ncepnd
din leagan si pna n mormnt". O
astfel de societate n care toti indivizii
devin beneficiari, n baza unor drepturi
sociale, presupune si o serie de responsabilitati n raport cu un stat nu
lipsit de optiuni valorice. Necesitatea
ajustarii individului la mediul sau social
(n detrimentul prezervarii libertatii individuale, n termenii comentatorilor liberali) este perceputa adesea ca un motiv solid pentru respingerea unui astfel
de model social.
Factorii ce influenteaza si determina
adoptarea si afirmarea principiului s.s.
ntr-o societate, considera Peter
Baldwin (1990), transcend - n anumite
cazuri - pragul minim necesar de interventie a statului din punct de vedere
economic sau pragul functionalitatii politice. Din punctul de vedere al unei
economii optime si functionale, interventia statului este necesara ntr-o
anumita masura; acest tip de interventie se refera cu prioritate la reorientarea profesionala a fortei de munca
redundante, la facilitarea mobilitatii
fortei de munca, la stabilizarea productiei si a patternurilor de consum
(Baldwin, 1990, p. 5). Factorul de natura politica se refera la masura n care
concesiunile n termeni de bunastare
facute de elite, n raport cu clasele
Standarde de locuire
riscurilor si 2) capacitatea de a face
fata costurilor presupuse de efectele
nefavorabile ale diferitelor actiuni, evenimente sau conjuncturi, deci capacitatea de autoajutorare.
Rolul clasei de mijloc, si n special al
compozitiei sale n termenii categoriilor
de risc, n procesul de renegociere
redistributiva, si pastreaza nsa importanta. Daca n general clasa muncitoare favorizeaza principiul s.s., avnd,
comparativ, mai multe avantaje de pe
urma unei astfel de politici (cea mai solidaristica), si daca clasa cea mai prospera din punct de vedere economic
este mai degraba refractara unei astfel
de politici (cea mai nesolidaristica),
clasa de mijloc - cu mixul sau n termeni de categorii de risc - continua sa
joace un rol semnificativ. "n fapt,
transformarea solidaritatii ntr-un drept
a nsemnat considerarea adoptarii
acesteia, de catre clasa de mijloc, ca
fiindu-i proprie" (Baldwin, 1990, p. 29)
si "numai la un nivel superficial de analiza apare ca paradoxal faptul ca extensia democratiei nu a dus la o
crestere a redistribuirii pe verticala, ci
la o canalizare a resurselor prin intermediul statului de la clasa de mijloc
napoi catre aceasta" (ibidem, p. 31).
\Luana M. Pop[
Vezi si: justitie sociala; socialdemocratia
Bibliografie selectiva: Baldwin (1990);
Lebeaux si Wilensky (1965); Rothstein (1998)
Standarde de locuire
n sens restrns, prin standarde de locuire sunt ntelese toate acele reglementari legale referitoare la conditiile
minime de adecvare pe care trebuie sa
742
Standarde de locuire
densitate si facilitati sanitare/dotarea
cu echipamente a locuintei, precum si
forma de proprietate (Priemus, 1992).
n utilizarea unor asemenea indicatori
exista nsa si un oarecare grad de
relativitate. De exemplu, utiliznd indicatorul absenta unor facilitati sanitare
n interiorul locuintei (toaleta proprie,
camera de baie etc.) ca fiind unul de
inadecvare a locuintei, putem constata
ca multe locuinte nu corespund acestui
standard. De exemplu, n multe tari
occidentale, la unele locuinte mai vechi
au fost adaugate noi dependinte,
Nr. camere
pe apart.
Tip de
marime
Baie
m2
Bucatarie Camara
m2
m2
nr.
1
2
3
3
4
4
5
5
m2
18,00
18,00
18,00
19,00
20,00
21,00
22,00
22,00
Dormitoare
Loc de
luat
masa
Bucatarie
m2
12,00
22,00
24,00
34,00
36,00
46,00
48,00
m2
2,50
3,00
3,00
3,50
3,50
4,50
5,00
6,00
m2
5,00
5,00
5,50
5,50
6,00
6,00
6,50
6,50
ncaperi
sanitare
m2
4,50
4,50
6,50
6,50
7,50
7,50
9,00
9,00
Standarde
locuire
Sursa:
Legeade
locuintei
nr. 114/1996.
Un criteriu putin mai universal este reprezentat de absenta WC-ului n interiorul locuintei si absenta baii sau a dusului din interiorul locuintei. La nivelul
743
Standarde de locuire
-%Fara WC n interiorul locuintei
Belgia
Danemarca
Germania
Grecia
Spania
Franta
Irlanda
Italia
Luxemburg
Olanda
Portugalia
Marea Britanie
13,1
3,0
1,6
15,4
8,0
9,5
6,1
1,9
0,5
0,0
44,0
0,9
pragul critic sub care tensiunile din cadrul familiei tind sa fie frecvente este
situat ntre 12 si 14 m2. Pentru tarile
UE, media suprafetei locuibile pe persoana era n 1992 de 35,1 m2 (nelund
n calcul Germania si Portugalia), cu
un minim nregistrat de Spania (25,3
m2) si un maxim nregistrat de Danemarca (48,6 m2) (conform P. Balchin,
1996), n timp ce, n Romnia, valoarea
acestui indicator era n 1995 de 11,7
m2/persoana. nsa acest indicator nu
opereaza ca un factor independent n
masurarea "stresului de locuire", ci impactul sau este determinat n strnsa
legatura cu alti indicatori structurali,
cum ar fi numarul de persoane/camera
(media n tarile UE - 0,62, iar n Romnia - 1,17), mpreuna oferind o imagine mai globala asupra a ceea ce denumim "locuire supraaglomerata".
\Adrian Dan[
Vezi si: indicatori cantitativi si calitativi
ai locuirii; politici de locuire
Bibliografie selectiva: Priemus (1992);
Avramov (1995); Balchin (1996)
744
Statul bunstrii
dintre regimurile juridice de protectie a
drepturilor economico-sociale la nivel
national si, respectiv, regimul drepturilor creat de statele membre mpreuna
cu Comisia Europeana si Curtea Europeana de Justitie la nivel supranational.
Solidaritatea intersocietala care sta la
baza transferurilor de tip redistributiv
de la nivelul CEE/UE (si anume cheltuielile destinate politicii agricole comune, politicii de coeziune interregionala si politicii de creare a locurilor
de munca) si are originile n constientizarea - n special la nivelul elitelor politice si economice - a efectelor
negative ale liberalizarii si integrarii
economiilor nationale. n contrast cu
politicile publice implementate la nivel
national, al caror fundament cultural si
ideologic principal este constituit de
conceptele de nationalitate si cetatenie
si de existenta unei solidaritati si reciprocitati de tip comunitar mai mult
sau mai putin consolidate, cooperarea
interguvernamentala dintre statele
membre ale UE este n mare masura
stimulata de consideratii de tip costbeneficiu. Acest fapt, mpreuna cu
constrngerea presiunilor electorale de
la nivel national, explica opozitia elitelor politice din majoritatea statelor UE
n fata proiectelor de supranationalizare a politicilor care contribuie la
mentinerea coeziunii si identitatii nationale (n special politicile de redistributie economica ntre categorii sociale si/sau regiuni).
Factorii principali care contribuie n
prezent la adncirea convergentei dintre regimurile economico-sociale ale
statelor europene sunt tranzitia la economia postindustriala, globalizarea activitatilor economice si accelerarea integrarii economice supranationale, pro-
Statul bunastarii
Folosirea cuvntului compus bunastare (welfare, n limba engleza) poate
provoca anumite confuzii n limba
romna. El se refera att la starea unei
persoane, caracteriznd-o, ct si la
preconditiile materiale si sociale ale
acestei bunastari. Pierson (1991) distinge trei tipuri de bunastare:
bunastarea sociala (engl., social
welfare) care n sens larg se refera
la furnizarea sau primirea (receptionarea) colectiva a bunastarii;
bunastarea economica (economic
welfare) care de obicei descrie
acele forme ale bunastarii asigurate
prin intermediul mecanismelor pietei sau al economiei oficiale;
748
Statul bunstrii
bunastarea de stat (state welfare)
care se refera la asigurarea bunastarii sociale prin intermediul statului.
Problemele majore n legatura cu acesti termeni sunt legate de suprapunerea si interschimbabilitatea lor (de
exemplu, se pune ntrebarea daca bunastarea de stat si bunastarea sociala
sunt unul si acelasi lucru).
Statul bunastarii (welfare state), ca expresie, se considera adesea a fi un
produs al "perioadei Beveridge" din
Marea Britanie, care include ultimii ani
din cel de-al II-lea razboi mondial si
primii ani de dupa razboi, anii celebrului Raport despre asigurarea sociala al
lordului Beveridge si ai nceputului reformelor sociale universaliste fara precedent ce au condus la modelul keynesian al politicilor sociale. Lansarea
propriu-zisa a expresiei i este atribuita
arhiepiscopului W. Temple, care, n
scrierile sale din 1941 si 1942, a dorit
sa sublinieze diferenta dintre "statul
puterii" al Germaniei naziste si "statul
bunastarii" care a fost ambitia si promisiunea reconstructiei aliate postbelice (Pierson, 1991).
Ashford (1986, apud Piersen, 1991) i
atribuie paternitatea termenului lui A.
Zimmern, pentru anul 1934, si sugereaza ca expresia era deja n limbajul
comun n Marea Britanie la sfrsitul
anilor '30.
Oricare ar fi paternitatea expresiei, statul
bunastarii se refera, n sens larg, la (1) o
forma particulara de stat, (2) la o forma
distincta de guvernare sau (3) la un tip
specific de societate (Pierson, 1991,p.
6).
Problema ambiguitatii termenului are
acum doua componente: una de na-
Statul bunstrii
Limitele sau "granitele" statului bunastarii nu sunt clar definite (Barr, 1998).
Dincolo de ambiguitatea unanim acceptata si criticata, care i-a determinat
pe multi sa propuna renuntarea la
concept, datorita impactului acestuia
nca foarte mare n literatura occidentala, practic acum expresia "statul
bunastarii" desemneaza statul capitalist (n special occidental) de dupa
cel de-al II-lea razboi mondial, care s-a
constituit ntr-o modalitate specifica de
guvernare, pe baza consensului social,
prin mbinarea eficientei sistemului
economiei de piata cu solidaritatea
sociala si umanismul politicilor sociale
redistributive. O astfel de definitie "larga" desemneaza entitati cu un fond
comun evident, dar si cu multe diferente specifice (vezi si modele de
politici sociale).
Desi expresiile de bunastare sociala si
de stat al bunastarii, n acceptiunile si
cu precizarile de mai sus, se refera n
special la contributia statului la realizarea bunastarii indivizilor, se remarca
sursele multiple ale bunastarii individuale si faptul ca ele transcend institutiile
plasate nu numai sub controlul, dar
chiar n interiorul granitelor statului.
n modelele coerente ale tarilor occidentale de state "ale bunastarii", statul
tinde sa formeze mpreuna cu celelalte
institutii "producatoare" de bunastare
individuala - sistemul pietei, familia si
institutiile nonprofit (biserica, asociatiile
profesionale si organizatiile caritabile) ceea ce se cheama reteaua de securitate sociala (engl., safety net).
750
Statul bunstrii
fata necesitatilor populatiei, intervin
si direct;
pe verticala (n privinta institutiilor
implicate): nivel national-regionallocal-comunitar.
Aici am putea, de asemenea, adauga
un supranivel, cel international (mondial sau "continental"), dar el este important, n sensul subsidiaritatii, pentru
moment, poate doar n tarile apartinnd unor uniuni formale de state,
precum UE (vezi si globalizarea politicilor sociale).
Am recurs la aceasta "diviziune" a subsidiaritatii pentru ca este important ca,
pe de-o parte, institutiile amintite sa se
completeze atunci cnd raspund cu
solutii unei probleme, pe de alta parte,
n interiorul lor (mai ales al institutiilor
statului, dar pot fi si alte institutii precum bisericile sau ONG-urile puternice
organizate la diverse niveluri) trebuie
sa existe o complementaritate si o coerenta de la nivelul de jos, local sau
chiar comunitar, la nivelul central.
Rolul statului n aceasta "ecuatie" a
subsidiaritatii este acela de a-i prelua,
ca o ultima "plasa de siguranta" (safety
net) pe cei care "scapa" plaselor de
protectie ale celorlalte institutii amintite,
ceea ce face ca toate segmentele
sociale, toti indivizii sa fie protejati si sa
atinga, n virtutea drepturilor lor de
cetateni, cel putin un nivel minim de
satisfacere a nevoilor.
Indiferent de modelul de politica sociala promovat, n statele occidentale
avansate, abordarea protectiei sociale
are o logica interna ce tine de sistem
ca ntreg si, cel putin teoretic, nici un
grup social nu este complet ignorat de
toate institutiile furnizoare de bunastare sociala. Chiar daca este un rezultat
al unor principii individualiste, liberale
Statul bunstrii
Doua momente istorice au marcat nceputul implicarii statului modern n
furnizarea bunastarii individuale: Legea saracilor (The Poor Law) din perioada elisabetana (1601) n Marea Britanie si introducerea modelului asigurarilor sociale n perioada cancelarului
Bismarck n Germania anilor 1880
(vezi si asigurari sociale, solidaritate
sociala). Legea saracilor din Marea
Britanie enunta responsabilitatea statului pentru persoanele dependente n
general, dar activitatile concrete de
prevenire a cersitului si de atragere a
saracilor n activitati lucrative reveneau
n grija comunitatilor locale, a parohiilor
(vezi Pierson, 1991; Thane, 1982; Macarov, 1995; Barr, 1998).
Introducerea pentru prima data a modelului asigurarilor sociale i este atribuita cancelarului von Bismarck, n
Germania, ncepnd cu 1871. Motivele
care l-au determinat pe acesta sa introduca legi de protectie sociala bazate
pe contributie (la un fond administrat
de stat) nu erau umanitare, ci mai degraba politice, loialitatea functionarilor
de stat si ulterior a altor angajati fiind
extrem de importanta pentru puterea
centrala reprezentata atunci de cancelar. Desi multe tari (n special europene) au urmat imediat modelul Germaniei, alte tari au introdus mult mai
trziu aceleasi legi (n special SUA,
Canada si Australia) (vezi Pierson,
1991).
ntorcndu-ne la Legea saracilor, daca
varianta sa initiala a avut mai degraba
o nsemnatate simbolica si teoretica,
variantele ulterioare, din secolul al XIXlea, au pregatit terenul pentru reformele sociale majore din secolul al XX-lea
care au condus la ceea ce n tarile oc-
752
Statul bunstrii
n aceeasi perioada si mai ales dupa
primul razboi mondial, o serie de procese si evenimente au influentat major
si au impulsionat dezvoltarea functiei
de protectie sociala a statelor. Iata-le
prezentate pe scurt, mpreuna constituindu-se, de fapt, ntr-un tablou al
factorilor care au determinat extinderea
politicilor sociale anterioare statului
bunastarii si au favorizat aparitia
acestuia:
1. Impactul procesului de industrializare si urbanizare. Extinderea productiei industriale la scara larga a
produs o migratie a fortei de munca din
mediul rural spre cel urban, puternice
procese de urbanizare, cresterea
populatiei oraselor, aparitia stilurilor de
viata urbane si a unei populatii muncitoresti urbane dependente de resursele industriale si mult mai vulnerabila
la procese economice negative precum crizele economice. Ulterior, multi
dintre muncitorii urbani a trebuit sa devina muncitori calificati sau cadre de
conducere si administrative, s-au organizat n sindicate, n alte forme de promovare a intereselor lor specifice (corporatii, uniuni etc.) si au facut presiuni
n momentele de criza pentru, spre
exemplu, recunoasterea somajului ca
o conditie n care muncitorii se aflau
involuntar n imposibilitatea de a gasi o
slujba platita. Pe de alta parte, industrializarea a favorizat, n timp, aparitia
clasei mijlocii care, mai ales n perioada postbelica, a avut un rol crucial n
sustinerea existentei si cresterii statului
bunastarii (Pierson, 1991; E. Zamfir,
1995).
2. Explozia demografica si schimbarea compozitiei populatiei. Procesul
de industrializare a fost nsotit de un
proces de crestere rapida a populatiei.
Pe acest fond, a fost redusa substantial mortalitatea infantila si a crescut constant speranta de viata, deci
populatia vrstnica. "De exemplu, n
Anglia si Tara Galilor, speranta de
viata a femeilor la nastere a crescut
ntre 1900 si 1967 de la 49,4 la 74,1
ani" (Pierson, 1991, p. 113).
Datorita cresterii sperantei de viata,
ponderea populatiei vrstnice n ntreaga populatie a crescut, presiunea
sociala pentru programe destinate
acestei categorii de populatie (pensii,
asistenta medicala etc.) crescnd proportional. n acelasi timp, a sporit diferentierea dintre cei care lucrau si
aveau venituri si cei care nu lucrau (femeile casnice, copiii, somerii, batrnii)
si care trebuia sa fie protejati ntr-un
anumit fel. Introducerea primelor programe sociale (asigurari de accident,
boala, ajutor de somaj, pensii) a sporit
diferentierea dintre angajati si "casnici", aceste prime politici sociale fiind
de obicei legate de statutul ocupational
si destinate angajatilor sau fostilor
angajati.
3. ntarirea statelor-natiune. Pe fondul industrializarii si al cresterii economice, statele-natiune au devenit mai
centralizate si mai puternice din punct
de vedere economic. Industrializarea a
marit puterea si resursele guvernelor
centrale, a sporit capacitatea de comunicare (telegraf, tren, radio, presa
scrisa) si de supraveghere si control a
puterii centralizate, a favorizat dezvoltarea administratiei centrale de stat,
crend bazele institutionale ale implementarii unor programe si politici sociale de anvergura. Pe de alta parte,
aceste procese au fost nsotite de
cresterea coeziunii interne, de un
proces de "pacificare interna" datorat
753
Statul bunstrii
formularii, promovarii si constientizarii
existentei unor interese nationale.
4. Dezvoltarea democratiei (politice),
cresterea drepturilor politice cetatenesti. Sfrsitul secolului al XIX-lea
si nceputul secolului al XX-lea au adus
cu ele, treptat, raspndirea dreptului de
vot pentru barbati, care ulterior s-a
transformat n drept de vot universal. n
acelasi timp, au aparut si s-au dezvoltat partidele politice social-democrate si a crescut participarea lor la
luarea deciziilor. Problemele sociale
sau problemele politice ale claselor
muncitoare au fost si ele promovate
din ce n ce mai sustinut de partidele
de stnga sau de sindicate.
Toate acestea au dus n mod treptat la
cresterea drepturilor cetatenesti ale
unor straturi sociale largi, dar marginalizate pna atunci n cadrul vietii politice
(e.g., muncitorii, fermierii) (Piersen,
1991).
Unii autori considera ca altele au fost
cauzele majore ale dezvoltarii statului
bunastarii, dar nimeni nu neaga importanta acestor prime patru procese
aparute pe fondul dezvoltarii industriale
a societatii capitaliste. Practic, "fara
aceste procese de baza ale industrializarii (cresterea productiei industriale, cresterea economica, urbanizare, schimbare demografica, dezvoltare statala) ar fi fost imposibil de imaginat
statul
bunastarii
modern"
(Pierson, 1991, p. 14). De fapt, aceste
procese au determinat aparitia unor
nevoi sociale urgente care nu au mai
putut fi satisfacute de familia
traditionala, de comunitate sau de
piata (Espring-Andersen, 1990).
5. Cresterea puterii politice a socialdemocratiei. Pentru alti autori, factorul
decisiv care a determinat extinderea
Statul bunstrii
si constientizat problematica saraciei si
subzistentei) au influentat nceperea si
natura reformelor sociale. Pe de alta
parte nsa, nceputul reformelor sociale
nu a fost determinat de mobilizarea
muncitorimii ca clasa sociala. n unele
tari (de exemplu, Suedia) primele reforme sociale au precedat nceputurile
miscarii muncitoresti, n acea perioada
"clasa muncitoare fiind, de obicei,
obiectul, si nu subiectul, politicilor sociale" (Esping-Andersen, 1990, p. 108).
Ramnnd adeptul teoriilor puterii, n
analiza evolutiei politice sociale,
Esping-Andersen considera ca, pentru
o teorie care sa lucreze, "actorul" trebuie sa fie "un anumit mod de structurare a claselor politice", si nu "mobilizarea clasei muncitoare" sau "clasa muncitoare" nsasi, asa cum se procedeaza de obicei (ibidem, p. 108). El si
construieste ca indicator ponderea locurilor n cabinet (engl., weighted cabinet shares - WCS) pentru partidele
de stnga, comparnd perioada 19181949 cu perioada 1949-1980, n ultima
ponderea partidelor de stnga fiind
mult mai mare si dezvoltarea politicilor
sociale mai accelerata. Sindicatele
sunt oarecum neglijate, influenta lor
fiind considerata ca inclusa n cea a
partidelor parlamentare aliate. EspingAndersen atentioneaza totusi ca partidele crestine si catolice si-au atras
sprijinul multor muncitori, afectnd astfel pozitiile partidelor socialiste si muncitoresti, si ca mobilizarea politica confesionala a "filtrat" ntr-o oarecare masura cererile clasei muncitoare pentru
politici sociale (Esping-Andersen, 1990).
Cauza principala sau nu, modul de
structurare a claselor politice, cu influenta miscarii muncitoresti prin intermediul ideologiei si al partidelor social-
Statul bunstrii
fi somajul de masa, saracia, foametea
etc. America, n primul rnd, dar si alte
state si regiuni ale globului au resimtit
din plin efectele recesiunii economice.
Criza economica a provocat practic
doua reactii majore n capitalismul
occidental:
a) n plan economic, s-a resimtit
nevoia cresterii influentei statului
n economie pentru a putea preveni, n viitor, prabusirea sistemului economic de piata, liberal.
Teorii economice, precum aceea
a lui J.M. Keynes, au fost rapid
raspndite si au influentat radical gndirea economica.
b) n plan social, datorita gravitatii
problemelor sociale aparute ca
efect al crizei economice, att
grupurile de interese, ct si statul
au constientizat necesitatea unor
sisteme de asigurari sociale si
protectie sociala adecvate. Somerii, copiii, batrnii aveau nevoie, iar ntr-un stat modern
trebuia sa aiba si dreptul, de a fi
protejati de saracie, boli, mizerie
sau ignoranta.
n SUA, statul cu economia cea mai
puternica, dar cu politici sociale restrnse sau inexistente, imediat dupa
atenuarea crizei economice, a fost elaborata o legislatie care, n special prin
legea din 1935, a pus bazele sistemului de asigurari sociale si asistenta
sociala american, crend ceea ce s-a
numit "semistatul bunastarii" american
(Pierson, 1991, p.120). Legea din 1935
prevedea:
programe de asigurare de somaj si
pentru pensiile de batrnete administrate de guvernul federal;
ajutoare federale pentru statele
membre ale federatiei, cu scopul
Statul bunstrii
de Partidul Social Democrat (42%) cu
sprijinul Partidului Agrarian (care a
asigurat majoritatea parlamentara) a
lansat, ntre 1933 si 1938, un pachet
de legi care, potrivit lui Pierson, pot fi
considerate chiar baza politicilor economice keynesiene, "principala componenta a statului bunastarii, si nu doar
simple inovatii n politicile sociale"
(Pierson, 1991, p. 123).
Toate aceste miscari ne ndreptatesc
sa afirmam ca, pentru procesul de dezvoltare a politicilor sociale, criza economica din anii '30, ca si primul si mai
ales cel de-al doilea razboi mondial au
constituit evenimente de importanta
majora.
7. Influenta razboiului asupra politicilor sociale. Ideea ca razboaiele au
influentat politicile sociale este binecunoscuta n literatura de specialitate
occidentala. Titmuss, T.H. Marshall, A.
Marwick sau A. Giddens sunt doar
ctiva dintre autorii care au sustinut-o
si au popularizat-o dupa cel de-al doilea razboi mondial. Dar, ca multe alte
idei vehiculate n stiintele sociale n
perioada contemporana, ea si are "radacina" n scrierile Greciei Antice. Richard Titmuss, cel care a lansat aceasta idee n 1955 printr-un eseu
celebru, preciza ca a fost inspirat de
un fragment din Plutarh, n care acesta
descria evacuarea populatiei civile din
Atena ca urmare a invaziei persane din
480 .e.n.
Masurile luate de autoritatile orasului
Troezen pentru a satisface necesitatile
refugiatilor atenieni (batrni, femei si
copii) au fost considerate de Titmuss
"un plan, o politica sociala concertata"
si au devenit sursa de inspiratie pentru
o analiza a interdependentei dintre
razboi si politicile sociale n Marea
Britanie (Titmuss, 1958, p. 77).
Statul bunstrii
cresterea duratei scolii obligatorii n
tarile avansate), dreptul de vot universal, cresterea procentului de femei pe
piata muncii, reducerea foarte mare a
somajului etc.
n ciuda tuturor acestor schimbari, n
perioada interbelica, inegalitatile sociale s-au pastrat n majoritatea statelor
lumii. Cel de-al doilea razboi mondial a
provocat nsa n Europa schimbari
politice si sociale fara precedent. Au
aparut statele comuniste din estul
Europei, Germania a fost divizata etc.
Situatia Marii Britanii n timpul razboiului a fost unica. Ea a fost singura tara
care a luptat de la nceputul pna la
sfrsitul razboiului, dar nu s-a confruntat cu o invazie, suportnd doar atacuri
aeriene. Ea a "traversat" perioada
acestui "razboi total" fara sa fi cunoscut dezorganizarea sociala sau politica
si l-a ncheiat victorioasa. "Aceste circumstante ne ajuta sa ntelegem de ce
conceptul de stat al bunastarii
(welfare state) a aparut pentru prima
data n Marea Britanie" (Marshall,
1965, p. 78).
Asertiunile anterioare necesita cteva
precizari. Conceptul de "razboi total"
utilizat de Marshall (1965), dar si de alti
autori se refera la razboiul de tip modern, care, prin proportiile sale, angajeaza toate resursele unei natiuni (economice, umane) si afecteaza ntregul
sistem social (nu numai armata, ca
multe dintre razboaiele traditionale).
Un astfel de razboi are, potrivit lui
Marshall, efecte sociale predictibile
asupra natiunilor angajate n lupta. El
reduce drastic sau chiar anuleaza somajul, datorita mobilizarii unor muncitori,
dar si cresterii cererii pentru industria
de razboi. Serviciile medicale se dezvolta din punct de vedere tehnic si or-
ganizational. Se creeaza o criza a locuintelor att prin distrugerea unor locuinte, ct si prin reducerea drastica a
constructiei de locuinte pe durata razboiului.
Razboiul total implica, n sens foarte
general, o crestere a responsabilitatilor
guvernantilor pentru bunastarea popoarelor lor, n special prin controlul
productiei si distributiei resurselor rare,
precum alimentele si combustibilul, si
prin asistenta pe care trebuie sa le-o
acorde acelora care au ramas fara
locuinte datorita evacuarii ori datorita
atacurilor aeriene. "Experienta razboiului total are astfel efect asupra principiilor politicilor sociale, dar si a metodelor de administrare a societatii"
(Marshall, 1965, p. 78).
n timpul unui razboi total (precum cel
de-al doilea razboi mondial), conform
lui Titmuss (1958), se schimba radical
si atitudinile populatiei. Faptul ca oamenii trebuie sa se ajute reciproc (de
exemplu, refugiatii sau ranitii trebuie
ajutati), faptul ca sunt supusi unor
amenintari comune (exemplul mentionat de Titmuss este amenintarea
populatiei britanice cu invazia, dupa
Dunkirk) ori faptul ca au un adversar
comun creeaza o solidaritate sociala
fara precedent si distruge barierele
sociale (de exemplu, diferentele de
status sau cele culturale dintre oraseni
si sateni), atitudinile publice devenind
mult mai egalitare. Pe acest fond, se
pot elabora si implementa reforme
sociale cu caracter egalitar (universal),
precum au fost cele promovate de
Beveridge sau Bevan n timpul si mai
ales dupa cel de-al doilea razboi
mondial, reforme care au pus bazele
statului bunastarii n Marea Britanie
(Titmuss, 1958).
758
Statul bunstrii
Situatia speciala a Marii Britanii dupa
1945 a fost datorata deci, pe de-o
parte, cresterii atitudinilor egalitare la
nivel social (consecinta a razboiului
valabila si pentru alte state europene),
dar si conditiei de nvingator (de asemenea, valabila si n alte cazuri) si mai
ales de tara care nu a cunoscut invazia
sau dezorganizarea sociala si politica
ce decurge automat dintr-o astfel de situatie.
"Permisivitatea" unei societati cu atitudini egalitare si solidaritatea sociala, pe
de-o parte, conditiile economice relativ
bune (datorita pierderilor relativ reduse
si conditiei de nvingator), pe de alta
parte, precum si moralul ridicat al
populatiei conferit de cstigarea razboiului au creat conditiile sociale, dar si
economice necesare pentru implementarea unor politici sociale foarte costisitoare pentru statul britanic. Explicatiile date de Titmuss si Marshall par
plauzibile, mai ales ca ele sunt sustinute de reformele cu caracter egalitar
si universal implementate n acea perioada, dar si de un eveniment dificil de
explicat n alte circumstante: Winston
Churchill, celebrul prim-ministru britanic din timpul razboiului, recunoscut
ca un artizan al victoriei tarilor aliate,
personalitate extrem de populara n
Marea Britanie n acea perioada, a
pierdut primele alegeri libere de dupa
razboi pentru ca a candidat din partea
Partidului Conservator, de dreapta.
Numarul mare de voturi acordate laburistilor care au cstigat acele alegeri
probeaza, consideram noi, atitudinea
dominant egalitara n societatea britanica din acea perioada.
Arthur Marwick a criticat nsa anumite
puncte de vedere ale lui Titmuss, apreciind ca parerile potrivit carora amenin-
Statul bunstrii
ale a fost pus sub semnul ntrebarii de
mai multi autori. S-a spus, de exemplu,
ca:
a) experienta interventiei masive a
statului n economie prin planificare nregistrata n perioada razboiului nu a fost foarte eficienta;
b) suportul pentru politicile sociale
universaliste nu a aparut n relatie cu acceptarea extinderii largi
a drepturilor cetatenesti, ci ca urmare a perceperii de catre cei
privilegiati a pericolului unui viitor incert, comun tuturor;
c) presiunea pentru reforme sociale a venit mai putin dinspre radicalizarea cetatenilor si mai
mult dinspre sindicatele puternic
ntarite prin ocuparea totala a
fortei de munca n timpul razboiului. Pe de alta parte, multi autori au afirmat ca reformele propuse de Beveridge au reprezentat doar partial noutati, ca n
mare masura ele au continuat si
dezvoltat initiative si programe
anterioare, iar "consensul social"
pe baza caruia se spune ca s-a
dezvoltat statul bunastarii britanic imediat dupa 1945 a fost
mult mai limitat dect se crede
sau chiar a fost inexistent
(Addison, 1977; Taylor-Gooby,
1985; Pierson, 1991).
8. Politicile sociale occidentale, reactie la aparitia blocului comunist.
Desigur, factorii identificati mai sus au
avut, att mpreuna, ct si fiecare n
parte, o influenta majora asupra dezvoltarii politicilor sociale. Importanta
fiecarui proces sau eveniment n parte
este greu de stabilit si a fost, probabil,
mult diferita de la o tara la alta.
Alte procese, evenimente sau factori
contextuali au avut, probabil, o impor-
Statul bunstrii
sociale au aparut, ele au avut aproximativ aceeasi succesiune. Pot fi identificate trei caracteristici majore ale
aparitiei si raspndirii politicilor sociale:
ca succesiune, compensatiile pentru accidente industriale ale muncitorilor au fost, n cele mai multe cazuri, prima masura adoptata. Au urmat asigurarile de boala si invaliditate, pensiile de vrsta si, dupa
aceea, ajutorul de somaj;
acoperirea diferitelor categorii de
populatie a urmat si ea un traseu
aproape identic de la o tara la alta.
S-a nceput cu angajatii din sectoarele strategice si mai periculoase
(de exemplu, din minerit), masurile
s-au extins apoi la toti angajatii
industriali, apoi la muncitorii din
agricultura, apoi la cei direct dependenti de angajati si la mostenitorii/
succesorii angajatilor asigurati. Stadiul urmator a inclus muncitorii pe
cont propriu, n final masurile extinzndu-se la ntreaga populatie (la
toti cei recunoscuti drept cetateni ai
statului);
trasee similare au existat si n cazul
extinderii programelor. Extinderile
programelor mai vechi s-au facut n
general prin largirea criteriilor de
eligibilitate (accentuata la mai multi
beneficiari) si prin prevederea unor
beneficii mai mari (generoase).
Ultimele extinderi s-au bazat pe o
aplicare mult mai putin restrictiva a
definitiilor eligibilitatii si, din anii '60,
pe trecerea de la o suma fixa generala la ajutoare calculate n functie
de venituri. De asemenea, s-a trecut
treptat de la asigurarea voluntara la
cea obligatorie (Pierson, 1993;
Thane, 1982).
Statul bunstrii
purtat lupte. n plus, influenta unor reformatori precum Beveridge si Bevan
sau Butler (un liberal, un socialist si un
conservator) sau a unor economisti de
marca precum Keynes a contribuit la
dezvoltarea mai rapida a statului bunastarii n Marea Britanie. n celebrul sau
raport, publicat n 1942, lordul Beveridge propunea ca obiectiv al statului
britanic postbelic nfrngerea celor
"cinci giganti": lipsurile, boala, ignoranta, mizeria si inactivitatea. Desi nu
toate propunerile sale au fost realizate,
o "serie" legislativa fara precedent a
pus bazele reformei politicilor sociale.
Cele mai importante legi au fost: legea
educatiei (1944), Legea asigurarii nationale si legea serviciilor de sanatate
nationale.
n domeniul educatiei, a crescut vrsta
de absolvire a scolii obligatorii, s-au
desfiintat taxele pentru nvatamntul
secundar de stat si s-au marit substantial att bursele acordate studentilor,
ct si fondurile alocate universitatilor
(Thane, 1982).
Discutiile privind reforma n domeniul
sanatatii au fost purtate si nainte, si n
timpul razboiului. n timpul razboiului,
un Serviciu Medical de Urgenta (EMS)
a fost nfiintat sub forma unei agentii
centralizate a statului, destinata asigurarii serviciilor pentru victimele raidurilor aeriene. Personalul medical (medici si asistente) era angajat si platit
direct de stat. Propunerea privind un
serviciu national de sanatate disponibil
pentru toti cetatenii a fost lansata att
de catre Comisia Medicilor n 1942, ct
si prin intermediul Raportului Beveridge, publicat n acelasi an. Dupa ndelungi discutii si conflicte de interese
ntre asociatiile medicilor si cele ale
asistentelor medicale, n 1946 Legea
Statul bunstrii
si prosperitate fara precedent, cu forme noi si variate de interventie a
Perioada
Tara
Canada
Franta
RFG
Italia
Japonia
Marea Britanie
SUA
Media
Procentajele cresterii
anuale medii a PNB
19501960
4,0
4,5
7,8
5,8
10,9
2,3
3,3
4,4
19601973
5,6
5,6
4,5
5,2
10,4
3,1
4,2
5,5
Cheltuielile
Rata somajului ca
sociale ca
procentaj din
procentaj din PNB totalul fortei de munca
19731960
1975
19591975
1983
1981
1967
2,8
11,2
20,1
2,6
14,4
26,3
0,7
4,1
8,0
2,0
17,1
27,8
1,2
3,6
8,0
2,4
13,7
20,6
6,2
5,8
9,7
3,6
7,6
13,7
1,4
1,9
2,6
0,5
12,4
19,6
1,8
4,7
13,1
2,3
9,9
18,7
5,3
8,3
9,5
2,3
12,3
21,9
2,8
4,7
8,5
Nota: Pentru PNB si somaj datele se ntind pna n 1983, pentru a facilita comparatiile.
Sursa: Pierson, 1991, p.128, 131, 132.
Datele din tabelul anterior sunt elocvente pentru ceea ce s-a ntmplat cu
statul bunastarii n perioada postbelica.
Pna n 1973 (anul declansarii crizei
pretului petrolului), cresterile medii
anuale ale PNB au fost n tarile prezentate de aproximativ 5%. Aceste
cresteri economice fara precedent au
permis o crestere a ponderii cheltuielilor sociale n produsul national brut, n
doar 15 ani, cu aproape 10%, ceea ce
a nsemnat aproape dublarea valorii lor
relative n 1975 comparativ cu 1960. n
acelasi timp, somajul, fenomen social
care "consuma" o pondere importanta
a cheltuielilor sociale, s-a mentinut extrem de scazut pentru patru din tari,
nregistrnd valori medii de 0,7-1,8%
ntr-un interval de opt ani (1959-1967).
Criza economica nceputa n 1973,
prin cresterea brusca a pretului petrolului pe piata mondiala, a ncheiat acea
Statul bunstrii
tei de munca se va ajunge la un capitalism mai uman si, n acelasi timp,
mai productiv. Sustinerea acestei idei a
fost diferita de la o tara la alta, situatiile
ierarhizndu-se de la caracterul institutional "de facto", ca n Norvegia, pna
la situatia "bunelor intentii generale",
ca n SUA (Esping-Andersen, 1990, p.
163). n realitate, doar cteva tari au
reusit performanta mentinerii pe ntreaga perioada postbelica a unui somaj
de sub 2-3%, ce poate fi caracterizat
drept "somaj zero" (Norvegia, Suedia
si Elvetia).
Asa cum pentru ctiva ani, n deceniul
VII, toate tarile occidentale au nregistrat o "convergenta" spre situatia de
"somaj zero", dupa 1973, acestea par
sa aiba n comun un alt aspect: incapacitatea de a asigura simultan un
somaj foarte scazut si o crestere
economica echivalenta echilibrata care
sa-l sustina.
Datorita necesitatii pastrarii eficientei
firmelor private, deci a puterii discretionare a ntreprinzatorilor particulari n
cadrul pietei, singurul debuseu prin intermediul caruia se pot realiza restrngeri salariale sau alte sacrificii ramne
domeniul public al statului bunastarii.
Iata cteva modele institutionale de
existenta a politicilor sociale n perioada postbelica, prezentate de EspingAndersen:
Suedia este de obicei considerata ca
modelul clasic al politicilor sociale social-democrate, situatia institutionalizata a preocuparii att pentru drepturi
sociale, ct si pentru ocuparea totala a
fortei de munca. Apare nsa "dilema
prizonierului" pentru cele doua obiective amintite, dilema la care n primul
rnd sindicatele (centralizate, puternice, de obicei actionnd n concordanta
Statul bunstrii
man, numit si "modelul economiei sociale de piata", a constat ntr-o crestere
economica rapida, cu stabilitatea preturilor, laissez-faire n cadrul pietei, dar
politici fiscale si monetare restrictive.
Germania a interzis cresterea bugetului postbelic mai rapid dect cresterea
PNB. Circumstantele unice n care au
fost aplicate aceste programe au constat n: ocupatia straina, devastarea masiva si divizarea teritoriala ca urmare a
razboiului. Pentru a-si urma politica
economica, masurile luate au fost:
autonomia Bancii Centrale (Bundesbank), rezultatul fiind politicile
monetare restrictive;
marginalizarea "de facto" a Partidului Social-Democrat si a sindicatelor, fiind urmarita o presiune
scazuta pentru redistribuire;
folosirea ofertei masive a fortei de
munca din Germania de Est si mai
trziu si a muncitorilor straini, astfel
prevenindu-se presiunile sindicatelor pentru cresterea salariilor. "Att
timp ct oferta fortei de munca a
depasit expansiunea economica,
miracolul economic german a putut
sa existe si sa se mentina n afara
presiunilor salariale sau a reformelor sociale majore" (Esping-Andersen, 1990, p.169).
somaj
scazut
presiune salariala
ridicata (datorita
ofertei scazute de
forta de munca)
Statul bunstrii
excaladarea presiunilor salariale
(nregistrata n perioada 19691973).
Solutiile promovate de guverne sau de
grupurile de interese pentru contracararea acestor consecinte negative au
fost (n cele mai bune cazuri) valabile
doar temporar, fiind n general incapabile de succes pe termen lung
(ibidem).
Aflat n imposibilitatea de a rezista
presiunilor pentru cresteri salariale (fie
sub forma veniturilor directe, salariale,
fie sub forma asa-ziselor "salarii sociale" care cresteau mai ales n perioadele electorale), statul capitalist occidental al anilor '70 s-a vazut incapabil
sa mai sustina aceste cheltuieli prin
cresterea taxelor. A trebuit ca specialistii sa accepte ca principiul nr.1 al
keynesismului, "somajul zero", trebuia
repus n discutie, guvernele occidentale trebuind sa aleaga ntre mentinerea unei rate foarte scazute a somajului (care implica sporirea taxelor, deja
foarte mari, si inflatie) si acceptarea
cresterii somajului care lasa posibilitatea reducerii taxelor, solicitata din
ce n ce mai mult de clasele mijlocii si,
ncepnd cu anii '70, si de sindicate.
Practic, dupa o perioada n care rolul
statului n asigurarea bunastarii a crescut, dar autoritatea sa a scazut datorita
cresterii puterii grupurilor de presiune,
guvernele occidentale au acceptat
cresteri salariale si ale politicilor sociale mai ridicate dect cresterile productivitatii muncii. Aceasta a fost perioada intrarii n ceea ce s-a numit "criza
statului bunastarii keynesian", perioada
care a fost marcata si de declansarea
socului cresterii pretului petrolului n
anul 1973.
Statul bunstrii
Tabelul urmator prezinta situatia performantelor macroeconomice ale statelor OECD n perioada anterioara crizei
(1960-1973) si n cea "de criza" (19731981).
O simpla comparatie ntre cele doua
1960-1973
1973-1981
Rata somajului
3,2
5,5
Inflatia
3,9
10,9
Cresterea PNB
4,9
2,4
Cresterea productivitatii
3,9
1,4
Statul bunstrii
veniturilor rezultate din exploatarea
propriilor rezerve de petrol, a putut
mentine "somajul zero", practic neresimtind criza. Ea a nregistrat cresteri
ale PNB de 5,3% n 1972, de 7,7% n
1978 si de 6,1% n 1983, cresteri de 15
ori mai mari dect ale SUA, de 3 ori
mai mari dect ale Germaniei.
Criticile aduse statului bunastarii n perioada de criza au fost diverse, att
dinspre extrema stnga, ct si din
dreapta spectrului politic, acolo unde
critica s-a constituit de fapt ntr-o miscare neoconservatoare numita noua
dreapta. Argumentele mai vechi ale lui
Hayek privind rolul statului (care trebuia sa fie redus la asigurarea securitatii colective fata de amenintarile externe, apararea principiului guvernarii
legii, care sa apere n primul rnd
proprietatea si contractul, asigurarea
furnizarii acelor bunuri pe care piata nu
le poate furniza n mod eficient, precum sanatatea sau mentinerea drumurilor, si asigurarea unui venit minim
pentru toti acei care, din diverse motive, nu si-l puteau asigura singuri,
precum batrnii, copiii orfani, bolnavii
etc.) au fost rapid nsusite de adeptii
noii drepte. Hayek considera ca rolul
statului n economie trebuie sa fie clar
limitat, pentru ca un amestec prea
mare al acestuia ar ngradi libertatile
naturale ale individului. n lucrarea sa
din 1982, Law, Legislation and Liberty,
acesta face un larg rechizitoriu statului
bunastarii, pe care l asociaza socialdemocratiei si l acuza de subminarea
ordinii naturale a pietei si de inconsistenta cu principiile unei societati drepte
si libere (Hayek, 1982).
Modelului ideal de stat, care, potrivit lui
Hayek, este statul minimal bazat pe
principiile liberal-capitaliste, i s-au alaturat criticile aduse de "teoria alegerii
Stereotip
de redistribuire a bunastarii. Ulterior,
"purtatorii de cuvnt" ai noilor idei de
dreapta au reusit sa convinga mari parti
din populatie, cu explicatii "culturale" ale
tarelor
sociale
(precum
saracia,
somajul, ignoranta), sa mparta saracii
n merituosi (deserving) si nemerituosi
(undeserving), astfel justificnd nevoia
de restrngere a activitatilor de protectie
si asistenta sociala doar la clientii
"merituosi" ai statului, adica batrni,
copii orfani, handicapati etc.
Dovada clara a schimbarii opiniilor si
optiunilor politice ale populatiei occidentale n anii '80 (prin reducerea
suportului acordat partidelor de stnga,
vezi Pierson, 1991) au constituit-o
alegerile de la nceputul anilor '80 din
Marea Britanie si SUA. Aceste alegeri
au adus la putere doua personalitati de
dreapta, care si-au legat numele
pentru totdeauna de politicile sociale
rezidualiste si de limitarea rolului de
furnizor de servicii sociale al statului,
Ronald Reagan si Margaret Thatcher.
Chiar daca, dupa un deceniu de reaganism si thatcherism, multi autori au
afirmat ca aceste curente s-au dovedit
utopice si ineficiente, precum se dovedise mai nainte keynesismul, ele vor
ramne n istorie ca varianta propusa
de curentele de dreapta neoconservatoare pentru iesirea din criza a
statului bunastarii n anii '70-'80.
Problematica statului bunastarii este
vasta si greu de tratat exhaustiv. Abordarea politicilor sociale din perspectiva
istorica creeaza reperele necesare
pentru analiza comparativa a situatiei
politicilor sociale din Romnia, aflate
ntr-o perioada dificila, de cautari si de
criza. Problematica tipologiei (clasificarii) regimurilor de stat al bunastarii
este abordata ca termen separat si in-
Stereotip
Stereotipurile reprezinta seturi de trasaturi atribuite membrilor unui grup social. nsa acestea nu reprezinta doar o
colectie de trasaturi considerate ca
fiind caracteristice pentru membrii grupului, ci cuprind si o explicatie care
leaga acele atribute, o schema care
permite ntelegerea reunirii acestora
ntr-o structura cognitiva comuna
(Yzerbyt, Rocher, Schadron, 1997).
Stereotipurile pot fi pozitive, atunci
cnd reunesc n structura lor trasaturi
valorizate pozitiv la nivel social, sau
negative, daca reunesc anumite caracteristici valorizate negativ. n general,
indivizii dezvolta mai puternic stereotipuri negative referitoare la alte grupuri
dect la cele din care fac parte.
O caracteristica importanta a stereotipurilor o reprezinta marea stabilitate n
timp, fiind destul de rezistente la
schimbare, chiar si atunci cnd realitatea furnizeaza dovezi contrare continutului lor. Cu toate acestea, stereotipurile nu constituie niste scheme rigide care sunt activate indiferent de
769
Stigm
situatia n care se afla individul.
Ellemers si van Knippenberg (1997)
arata ca trasaturile pe care le contine
stereotipul sunt activate n mod diferit,
n functie de contextul social n care se
afla persoana. ntr-o anumita situatie,
sunt utilizate doar acele elemente ale
stereotipului care se potrivesc cel mai
bine situatiei specifice si pe care individul le selecteaza n mod adaptativ.
\Malina Voicu[
Vezi si: organizatii ale administratiei
publice; constructia sociala a
beneficiarului; stigma
Bibliografie selectiva: Yzerbyt, Rocher
si Scadron (1997)
Stigma
Stigma reprezinta un concept complex
care se refera la: 1. Un atribut al unei
persoane care o compromite n fata
celorlalte persoane; 2. o atitudine a
celorlalti fata de persoana stigmatizata;
3. sentimentele persoanei stigmatizate
(Spiker, 1988). "Toate cele trei elemente contribuie la ideea de stigma si
este dificil sa le separi n practica" (p.
40). De exemplu, stigma de a fi sarac
presupune faptul ca: persoana este saraca (un atribut al acesteia), persoana
este respinsa social din cauza saraciei
de catre ceilalti, iar saracia conduce la
sentimente de rusine, ratare sau degradare. n general, atributul stigmatizator conduce la neacceptarea sociala
a persoanei, fapt care genereaza atitudini negative (frustrare) din partea
persoanei stigmatizate. Avnd un atribut care o compromite n fata celorlalti,
persoana purtatoare de stigma este
mai frecvent tinta discriminarii, deoa-
Structura de oportunitati
politice (SOP)
Fagan si Lee (1997) subliniaza importanta ntelegerii politicilor sociale ca
produs al unor negocieri ntre ceea ce
ei numesc "presiuni de sus" si
"presiuni de jos". "Presiunile de sus" se
refera la interesele agregate prin
intermediul sistemului politic formal, n
timp ce "presiunile de jos" se refera la
diferite forme de organizare sociala cu
efecte sau implicatii pentru structurarea politicilor sociale ca, de exemplu,
grupurile de presiune sau miscarile
sociale. Structurarea politicilor sociale
depinde deci att de tipul sistemului
formal politic, ct si de tipul si modul de
agregare a identitatilor colective. Agregarea identitatilor colective depinde
nsa, n mare masura, de structurile si
770
aceasta a doua functie, fiind frecventate de copii de vrste mici (de la 2-3
ani pna la maximum 5 ani). Gradinitele se adreseaza n schimb prescolarilor mai mari, avnd un rol mai accentuat n socializarea comuna si
pregatirea pentru scoala. nvatamntul
prescolar este n general neobligatoriu,
nsa, n ultimele decenii, se manifesta
tendinta de a impune urmarea a cel
putin unui an de gradinita nainte de
integrarea n nvatamntul primar.
nvatamntul primar (de baza sau elementar) reprezinta prima treapta de nvatamnt propriu-zis. Cu o durata de la
4 la 6 ani, n functie de tara, el preia
copiii ncepnd cu vrsta de 5-7 ani si
asigura socializarea lor comuna, deopotriva cu transmiterea cunostintelor
de baza pentru procesul nvatarii. Alaturi de gimnaziu (numit si nvatamnt
mediu sau secundar inferior), nvatamntul primar formeaza, de regula, nvatamntul obligatoriu. nvatamntul
gimnazial si propune ca scop principal
dobndirea de catre cursanti a cunostintelor de baza necesare integrarii n
societate, fie prin continuarea studiilor
n formele nvatamntului secundar, fie
prin intrarea pe piata muncii. nvatamntul primar si gimnazial asigura,
asadar, un stoc flexibil de cunostinte
comune pentru toti elevii. n nvatamntul gimnazial sunt transmise cunostinte mai aprofundate pe domenii ale
cunoasterii, predarea fiind realizata de
cadre specializate pentru fiecare materie n parte. n contrast, n nvatamntul
primar, un singur cadru didactic, fara o
specializare anume pe unul din domeniile stiintei, lucreaza cu elevii pentru aproape toate materiile. n general, serviciile de instruire primara si gimnaziala
sunt oferite de catre aceleasi unitati
scolare, adesea acestea integrnd si
clase pentru nvatamntul secundar.
772
n functie de istoria optiunilor educationale, configuratia pe niveluri de nvatamnt a sistemelor educationale variaza de la o societate la alta. n
Franta, nvatamntul preprimar este
neobligatoriu si acopera copiii n vrsta
de la 2 la 6 ani. nvatamntul primar
dureaza 5 ani, iar cel gimnazial 4. nvatamntul secundar are o durata de 4
ani. n Marea Britanie, nvatamntul
prescolar public este adresat copiilor
de 4-5 ani. ncepnd cu vrsta de 5 ani,
nvatamntul devine obligatoriu. Cei 6
ani de nvatamnt primar si mediu (2+4
ani) sunt urmati de liceul cu o durata
de 4 ani, astfel nct sistemul britanic
presupune scolarizarea preuniversitara
cea mai scurta din Europa vestica (10
ani fata de 13 n Franta, Italia si majoritatea landurilor germane). n Suedia, copiii sunt integrati n nvatamntul
primar la vrsta de 6-7 ani, n functie
de optiunea parintilor, pna atunci urmnd crese, centre de zi sau gradinite.
nvatamntul primar dureaza 9 ani,
fiind urmat de forme de pregatire secundara de 4 ani. n SUA, exista crese
pentru copiii de 3-4 ani, iar cei de 5-6
ani merg la gradinita. n majoritatea
statelor federatiei americane, nvatamntul elementar dureaza 6 ani, fiind
urmat de alti sase ani de nvatamnt
secundar (uneori structurati n nvatamnt secundar inferior si superior,
egale ca durata). n alte state ale SUA,
educatia este organizata n sistem 4-44. n fine, n Coreea de Sud, nvatamntul primar dureaza 6 ani, iar cel
gimnazial si cel secundar cte 3.
n Romnia, nvatamntul este reglementat n principal prin Legea nr.
84/1995 si este structurat similar celui
din celelalte tari europene. nvatamntul
prescolar se desfasoara n crese pna
la vrsta de 3 ani, iar apoi n gradinite.
773
tului obligatoriu se realizeaza prin sustinerea examenului de capacitate, performanta obtinuta la acesta (nscrisa n
certificatul de capacitate) jucnd si
rolul de criteriu de admitere n nvatamntul secundar.
nvatamntul liceal se organizeaza n
forme de zi, de regula pe durata a 4
ani, dar si fara frecventa sau seral,
durnd cte 5 ani, fiind accesibil detinatorilor de certificate de capacitate.
Curriculumul prevede un larg trunchi
comun, la care se adauga discipline
specifice n functie de specificul liceului. La terminarea studiilor, elevii sustin
examenul de bacalaureat, obtinnd o
diploma de specializare academica.
Optional, pentru unele specializari, n
urma unei examinari suplimentare, se
poate obtine si un atestat profesional,
neconditionat de obtinerea diplomei de
bacalaureat, si care permite insertia pe
piata muncii. Rata participarii n nvatamntul liceal n ultima parte a anilor '90
a fost de aproximativ 50%.
nvatamntul vocational (profesional)
se realizeaza n scoli profesionale si
de ucenici pe durata a 2-4 ani, respectiv 1-3 ani, fiind deschis tuturor absolventilor de gimnaziu (certificatul de
capacitate este obligatoriu doar n cazul scolilor profesionale). Promovarea
examenului de absolvire de la finalul
cursurilor este atestata printr-un certificat de absolvire care permite integrarea pe piata muncii si profesarea
meseriei nvatate. Rata de scolarizare
n nvatamntul secundar vocational a
variat la sfrsitul anilor '90 n jurul a
15%. O alta forma de instruire vocationala o reprezinta nvatamntul
postliceal, care mbraca forma scolilor
de maistri si a scolilor profesionale
speciale. nvatamntul postliceal se
adreseaza absolventilor de nvatamnt
774
Subclas social
liceal, cu sau fara diploma de bacalaureat, care nu s-au nscris sau nu au
fost admisi n nvatamntul superior si
vor sa deprinda o meserie. Durata cursurilor este de 1-3 ani, iar rata de scolarizare este n jurul a 2%.
nvatamntul superior se desfasoara n
universitati si poate mbraca forma cursurilor de scurta durata (colegiul universitar de 1-3 ani) sau a celor de
lunga durata (4-6 ani). Acestea din
urma pot fi continuate prin studiile
aprofundate, iar apoi prin doctorat,
durata acestora variind n functie de
specializare. Educatia formala a adultilor se desfasoara n universitati populare (deschise), prin cursuri postuniversitare, cursuri de perfectionare etc.
nvatamntul special este organizat
pentru nivelul primar si gimnazial, n
institutii specializate n acest sens, n
clase separate de cele obisnuite. Serviciile secundare oferite pot include internatul (saptamnal) sau semiinternatul (zilnic). \Bogdan Voicu[
Vezi si: politici educationale; scoli
comprehensive; educatia inclusiva;
servicii educationale secundare;
educatie speciala
Bibliografie selectiva: T. Neville-Postlewaite (1995); European Commision
(1995); Balica et al. (1999); Modrescu
(1999); Voicu si Begu (1999); OECD
(2000)
Subclasa sociala
Multi oameni (jurnalisti, sociologi, politicieni sau, n ultimele decenii, chiar oameni de rnd) obisnuiesc sa vorbeasca
n Occident despre o subclasa sociala
(underclass), dar nimeni nu a dat o
Subclas social
preiau plusprodusul de la majoritatea
celor ce produc. "Clasa" este astfel
definita n termenii relatiilor dintre
indivizi si mijloacele de productie. Mai
mult, clasele nu sunt niciodata grupari
de venituri, n ntelesul lui Marx
(Giddens, 1973, p. 28).
Pare a fi mult mai clar acum ce nseamna "clasa" pentru Marx. Dar ceva
trebuie adaugat: el a folosit, de asemenea, termeni interschimbabili ca "strat"
sau "stare" pentru a descrie structura
sociala si a folosit cuvntul "clasa"
pentru a defini straturile, care, din
punct de vedere teoretic, sunt numai
"parti ale claselor", cum ar fi intelectualii ("clasa ideologica") sau "lumpenproletariatul" ("clasa periculoasa").
Acest din urma termen a reprezentat
sursa de inspiratie pentru conceptul de
"subclasa" si este utilizat ca un certificat de nastere n special pentru cei
care privesc "subclasa" ca pe un
fenomen cultural. Acest lucru este de
nteles, deoarece acestia (vezi Charles
Murray) nu sunt asa de interesati n a
descrie o noua clasa saraca, o subclasa, cum sunt n a descrie, n termenii lui Marx, o "clasa periculoasa"
care merita sa fie nvinovatita, blamata.
Cealalta parte a termenului "underclass" este adjectivul "sub" (under). Se
obisnuieste a se sublinia faptul ca
acest strat social, acest grup, acesti
oameni despre care se vorbeste,
"subclasa", este/sunt inferioara/inferiori
n termeni de venit (pentru structuralisti) sau n termeni de comportament
sau norme sociale (pentru abordarea
culturala).
Dar, daca exista ceva "sub" altceva, pe
de o parte, sunt doua entitati distincte,
si, pe de alta parte, exista un prag, o
granita ntre cele doua. Aceasta n-
Subclas social
concept stiintific, nu este suficient de
clar, logic vorbind, desi este att de
frecvent utilizat n limbajul comun occidental, ca si n dezbaterile politice si
n unele lucrari (mai mult sau mai
putin) stiintifice.
Oricum, de ce un asemenea "cuvnt
urt" (Murray, 1990, p. 1) s-a raspndit
rapid n mass-media sau n dezbaterile
stiintifice si politice si de ce a gasit o
puternica adeziune printre oamenii
obisnuiti? n primul rnd, pentru ca
avem cu totii nevoie de clasificari si de
definitii pentru a ne raporta la realitate.
Desigur, nu toate clasificarile si definitiile sunt n mod necesar logice si stiintifice.
Pe de o parte, "subclasa" este un termen de impact care poate ngloba temeri si ngrijorari publice privind delincventa si dependenta. Delincventa si
dependenta, oricum ar fi ele explicate,
sunt percepute ca fenomene inert periculoase, asa cum a spus Liebow, "unul
ameninta proprietatea, pacea (linistea)
si buna ordine a societatii, celalalt i
goleste punga (...). Conceptul de underclass este mai interesant nu pentru valoarea sa explicativa, ci mai ales
pentru felul n care a fost att de des
utilizat mpreuna cu delincventa si dependenta si a permis si clarificat asocieri adesea tacite ntre aceste doua
concepte" (Dean si Taylor-Gooby,
1992, p. 28).
Pentru limbajul comun al oamenilor,
este mai usor sa adoptam si sa folosim
"termenii-umbrela" ca "subclasa" dect
sa gasim definitii stiintifice sau criterii.
Si, daca sub "umbrela" se afla minoritati sociale (ca somerii, minoritatile
etnice sau delincventii) este mai usor
pentru majoritate sa se delimiteze de
toate. Daca cineva obisnuieste sa bla-
meze victima, este foarte usor sa nvinovateasca toate victimele, tot raul din
societate, blamnd "umbrela" sub care
este acoperit, n acest caz, "subclasa".
Pe de alta parte, pentru oamenii de
stiinta si pentru politicieni este mai bine
sa foloseasca n discursul lor "ncarcatura ideologica" a unui termen ca "subclasa" dect sa inventeze si sa lupte
pentru a impune o alta expresie fara
impact prea mare (ca "dezavantajatii n
mod real" - the truly disadvantaged folosit de W.J. Wilson).
Am insistat n discutarea conceptului
nu numai pentru ca, asa cum remarca
Gans (1990), "termenul de subclasa
a devenit att de poluat nct ar trebui
sa se renunte la el" (apud Morris,
1993, p. 405) sau pentru ca notiuni ca
"subclasa" sunt mai degraba discursive
dect fenomene obiective, ci mai ales
pentru ca "efectul reflexiv al conceptului de underclass este nu att
acela de a defini marginalizatii, ct cu
precadere de a-i marginaliza pe cei pe
care i defineste" (Deans si TaylorGooby, 1992, p. 44).
Subclas social
brii subclasei sociale, conform lui
Murray, sunt caracterizati de nelegitimitate, crime violente, nlaturare de
pe piata fortei de munca si stare de
ebrietate. Copiii lor sunt prost scolarizati si slab educati si iau parte n mai
mare masura la delincventa juvenila
locala (Murray, 1990, p. 1).
Aceasta teza nu este noua. A fost raspndita de catre Oscar Lewis n anii
1960 si este bine cunoscuta sub denumirea de "cultura saraciei". Pentru o
parte a saracilor (caracterizati de o cultura diferita), patternurile culturale,
conform lui Lewis, sunt transmise din
generatie n generatie, astfel nct sa
rentareasca ciclul recurent al saraciei.
Lewis nu a mpartit saracii n "saraci
care merita sa fie ajutati" (deserving
poor) si "saraci care nu merita ajutorul"
(undeserving poor). Folosind teoria lui
Lewis ntr-o haina noua, Murray si alti
autori si politicieni cu optiuni de dreapta au facut aceasta distinctie.
W.J. Wilson a facut o asociere ntre
"underclass" si mediu. El a folosit termenul de "efect de concentrare" care
este "efectul trairii ntr-un mediu coplesitor, mpovarator... O familie fara slujba, ntr-o astfel de vecinatate este influentata de catre comportamentul,
credintele si perceptia sociala ale altor
familii dezavantajate, concentrate n
mod disproportionat n aceea vecinatate" (Wilson, 1991, p. 472). Pentru
Wilson, subclasa sociala include indivizi care nu sunt educati si calificati
n munca si se afla n somaj pe termen
lung, indivizi implicati n crimele de
strada sau n alte forme aberante de
comportament si familii care experimenteaza saracia si dependenta pe
termen lung.
Subclas social
taxelor, nivelul ajutorului social acordat
pe baza testarii mijloacelor.
Sunt autori, ca Ralph Dahrendorf, care
"combina cele doua abordari" (Oppenheim, 1993, p. 23) si considera "subclasa" att un efect al schimbarilor
structuraliste (economice), ct si al
celor culturale (sociale) din societatea
moderna.
De fapt, n dezbaterea despre "underclass" avem de-a face cu un "Turn
Babel" al criteriilor care se suprapun n
multe cazuri, iar ceea ce rezulta este
lipsa de acuratete si semnificatie stiintifica. Binenteles ca aceste criterii se
interrelationeaza, dar relatiile dintre ele
sunt foarte complexe si dificil de pus n
evidenta.
Orice criteriu poate fi criticat. Asa cum
deja am spus, problema este ca nici
unul dintre ele nu este suficient de relevant pentru a descrie o "subclasa
sociala". Nici veniturile, deprivarea, somajul sau alte criterii structuraliste, nici
comportamentul, delincventa, etnia sau
ilegitimitatea nu pot sublinia diferentele
dintre "underclass" ca un grup social
distinct si restul societatii. Att criteriile
structuraliste, ct si cele culturale descriu entitatile sociale, fara constiinta
de clasa, fara granite si care, pe deasupra, includ si membri care nu sunt
cetateni rai, nalt deprivati sau inferiori
fata de restul societatii. Nu putem pune
mpreuna o vecinatate, un tip de familie (familia monoparentala), o rasa
sau o categorie sociala (someri) sub
aceeasi eticheta, sub aceeasi "umbrela": "subclasa". Din pacate pentru
sustinatorii "umbrelei", aceasta este
prea mica pentru astfel de grupuri
sociale foarte mari.
Vom ncheia discutia despre criterii cu
o evidenta empirica a relativitatilor. Ch.
Murray, ntr-un moment de "efervescenta creativa" lipsita de prudenta normala pentru un om de stiinta, aserta:
"marimea subclasei sociale poate fi
facuta sa para imensa sau nesemnificativa, n functie de ceea ce vrea
cineva sa raspunda" (Murray, 1990, p.
23). Dahrendorf (1987, p. 4) scria
despre marimea subclasei americane:
"estimari bazate pe diverse masurari
variaza de la mai putin de 1% pna la
mai mult de 10% din populatie".
Subclas social
ideologi (mai ales pentru cei cu vederi
de dreapta).
Pentru politicienii occidentali, dezbaterea privind subclasa sociala (underclass) este esentiala. Politica este, n
fond, "lupta" dintre solutiile pentru diverse probleme ale societatii, solutii
care, luate mpreuna, alcatuiesc doctrinele. Pentru a putea lansa si promova solutii, partidele politice au nevoie
de probleme, iar aceea a saracilor este
una care de fiecare data naste controverse din care oamenii politici au avut
mereu de cstigat.
Trecnd n planul particular, economiile occidentale si cei care le administreaza au nevoie de un strat social
inferior pentru a avea suficienta presiune pe piata muncii, pentru a mentine venitul minim la niveluri scazute si
pentru a putea ocupa cu armatele de
saraci (emigranti, negri, femei) asa-numitele "slujbe murdare" (dirty jobs) pe
care clasa mijlocie nu le-ar ocupa niciodata. Cohortele de saraci si dezavantajati sunt, n tarile occidentale, justificarea pentru existenta a zeci sau sute
de mii de locuri de munca n cadrul
serviciilor sociale. Multi critici ai statului
bunastarii se ntreaba ce s-ar ntmpla
cu aceste slujbe daca subclasa celor
dezavantajati nu ar mai exista?
Pe de alta parte, pentru politicienii de
stnga, "underclass" este un argument
folosit mpotriva oponentilor lor politici.
Existenta ei dovedeste n opinia stngii
incompetenta guvernarilor de dreapta
si nevoia de "stnga" care sa o apere.
n cealalta tabara, blamnd victimele,
politicienii de dreapta obtin o justificare
pentru rezultatele negative ale politicilor lor sociale. "La nivelul discursului
politic, thatcherismul a optat pentru
blamarea propriilor victime prin crearea
expresiei peiorative cultura dependentei, n timp ce oponentii thatcherismului au optat pentru condamnarea
politicii guvernamentale construind notiunea socio-culturala de underclass.
Cele doua notiuni sunt imagini n oglinda ale aceluiasi construct discursiv si
fiecare expresie serveste la alimentarea si contaminarea celeilalte" (Dean
si Taylor-Goodby, 1992, p. 26-27).
Daca politicienii, jurnalistii si unii oameni de stiinta vorbesc n termeni de
"subclasa sociala" si de "cultura dependentei" este normal ca si populatia
sa mprumute si sa utilizeze aceste
concepte. n plus, este confortabil pentru majoritatea populatiei occidentale
(si n special pentru clasa mijlocie) sa
creada ca este asa si sa blameze
victimele, perdantii sistemului social n
care ei (clasa mijlocie) sunt "cstigatorii", chiar daca, pentru multi dintre ei,
parintii sau bunicii au fost saraci
(precum chiar n cazul lui Charles
Murray).
Cercetari stiintifice au aratat ca, pentru
aproximativ 50% dintre saracii occidentali, urmasii nu mai sunt saraci.
Este dovada unei mobilitati sociale
considerabile ntre straturile sociale. n
aceste conditii, a vorbi despre o subclasa sociala clar delimitata este o exagerare sau o ideologie. A descrie nsa
prin acest concept o realitate sociala
de moment n termeni aproximativi,
nefundamentati suficient din punct de
vedere stiintific, este o necesitate, ba
chiar o realitate sociala (mai ales n
tarile occidentale avansate) pe care cu
greu o putem schimba si pe care
stiintele sociale trebuie sa o accepte
pentru moment.
n Romnia, dezbaterea problemelor
sociale ale celor mai dezavantajati ce780
Subsidiaritate
tateni se opreste la termenul de saraci.
n vremuri n care se poate afirma ca
majoritatea populatiei traieste n saracie, a vorbi despre saraci este, consider eu, mult prea general si prea
ambiguu. Chiar daca este problema
sociala majora, saracia nu este singura
problema sociala a segmentelor excluse, marginalizate, dezavantajate.
Mai mult dect n Occident, realitatea
sociala din Romnia reclama nuantari
si noi concepte care sa o descrie, unul
dintre ele fiind chiar cel de subclasa
sociala (underclass). n fond, daca
vorbim de clasa mijlocie fara sa o putem defini sau delimita conform acceptiunii lui Marx, de ce sa nu utilizam un
termen cu provenienta asemanatoare
n aceeasi acceptiune stiintific aproximativa, dar public utila si poate chiar
necesara? \Marian Preda[
Vezi si: saracia; excluziunea sociala
Bibliografie selectiva: Murray (1984,
1990); Wilson (1987); Wilson (1993)
Subsidiaritate
Vezi statul bunastarii
Subventia
Subventia reprezinta, pe lnga beneficii sociale, un instrument important al
protectiei sociale. Subventiile se pot
aplica anumitor servicii sau produse,
fie direct, la cumparare, fie indirect,
prin subventionarea producatorilor.
Subventionarea anumitor servicii se
poate realiza direct, prin subventionarea
preturilor acestora pentru anumite categorii de populatie, fie pe baza testarii
mijloacelor (anumite costuri pot fi subventionate pentru persoane cu venituri
reduse, ca de exemplu, costurile de n-
Subvenionarea angajrii
tatea este urmata de obligativitatea
consumului anumitor servicii, ca de
exemplu, serviciile educationale, serviciile de asistenta medicala preventive.
\Luana M. Pop[
Vezi si: subventionarea angajarii
Subventionarea angajarii
S.a. este o forma de finantare a angajarii si se refera n principal la subventionarea salariala. Aceasta nseamna
plata partiala a salariilor persoanelor
angajate din rndul somerilor, pe o perioada determinata. S.a. este o forma
de transfer al prestatiilor sociale, care
s-ar fi cuvenit somerilor drept suport financiar, catre angajatori, pe considerentul ca n acest fel cei cu dificultati de
angajare sunt mai eficient "protejati".
Subventiile se acorda angajatorului si
acopera ntre 50% si 80% din salariul
angajatului. Durata subventionarii este
de regula de 6 luni, dar se poate
reduce (3 luni) sau extinde (1-2 ani), n
functie de categoria de someri careia i
se adreseaza (slab calificati, de lung
termen, tineri), de posibilitatea ca locul
de munca sa devina permanent etc.
Subventionarea poate fi nsotita de
conditii suplimentare impuse angajatorului: angajarea unui anumit numar
de someri, prelungirea contractului nca o perioada de timp peste cea subventionata, acordarea ei doar anumitor
categorii de persoane, locul de munca
subventionat sa fie unul nou creat.
Adesea, acest tip de masura se combina cu forme de creditare a angajarii,
aplicndu-se, dupa caz, varianta considerata optima.
n Romnia, acest tip de masura a urmarit facilitarea angajarii proaspetilor
absolventi. Aplicarea sa a fost regle-
mentata prin Legea nr. 86/1992 si prevedea acoperirea din fondul de somaj,
timp de 9 luni, a 70% din salariul minim
brut pe tara pentru cei cu studii superioare, respectiv 60% pentru absolventii de liceu si scoli profesionale.
Subventionarea angajarii temporare
este o forma particulara a acestei masuri. Angajarea temporata este un tip
de masura emblematica pentru Suedia, unde este cunoscuta sub denumirea de temporary public employment si
unde, la nceputul anilor 90, reprezenta cel mai extins program de masuri active ca numar de persoane si
costuri. Masura urmarea angajarea
temporara n sectorul public a unor
categorii de persoane care se integreaza cu dificultate pe piata muncii:
tineri sub 25 de ani fara experienta de
munca, persoane cu handicap, vrstnici sau cei al caror drept la indemnizatiile de somaj este gata sa expire.
Programe privind angajarea temporara
se ntlnesc si n alte tari, diferentiate
n functie de strategia adoptata n raport cu piata muncii. n Germania (Job
Creation) si Marea Britanie (Community Programme), acordarea subventiilor este conditionata de gasirea unor
sponsori care sa asigure proiectele de
angajare a celor desemnati de oficiile
locale de munca, cu conditia ca aceste
proiecte sa genereze locuri de munca
utile si sa nu nlocuiasca alte astfel de
proiecte. Sponsorii trebuie sa participe
cu cel putin 10% din costuri. Programul
se adreseaza somerilor de cel putin 6
luni, pentru care se asigura ntre 60 si
80% din salariu pe durata unui an, cu
posibilitati de prelungire la 2, daca
exista sansa angajarii permanente.
782
Subvenionarea angajrii
Masuri privind angajarea temporara se
regasesc si n tarile foste comuniste. n
Bulgaria, somerul este angajat pe o
perioada de minimum 5 luni pentru un
salariu minim platit din fondul de somaj,
ulterior angajatorul fiind obligat sa mareasca salariul. n Republica Ceha, perioada de angajare a fost stabilita ntre 6
si 12 luni. Datorita salariilor mici asigurate, acest tip de masura n-a avut un
ecou deosebit n rndul somerilor, el
fiind aplicat n mai mare masura rromilor, pentru care acordarea n continuare
a beneficiilor sociale a fost conditionata
de participarea la acest tip de
programe. Modelul polonez vizeaza o
perioada de 6 luni si suspendarea ajutorului de somaj timp de 3 luni n cazul
refuzului de a participa la acest program. Finantarea se face din fondul de
somaj si contributia comunitatii. n Romnia nu a existat un astfel de program
cu titlu de masura de protectie a
somerilor.
O alta forma a subventionarii salariale
este cea acordata firmelor pentru activitate pe timp redus sau pentru mentinerea locului de munca. Aceasta urmareste sa protejeze salariatii ntreprinderilor care, datorita unor situatii de
dificultate temporara, sunt nevoite sa
foloseasca incomplet forta de munca.
Este un tip de masura raspndit n
Germania, care se adreseaza somajului partial, rezultat al subangajarii. Subventiile se acorda doar pentru situatii
neasteptate, daca sunt afectati cel
putin 1/3 din angajatii firmei, pentru
care timpul de munca se reduce cu cel
putin 10%, pe o durata de 6 luni, perioada n care salariatii afectati sunt la
dispozitia oficiilor de munca. Pe durata
subventionarii, contractul de munca cu
durata integrala (engl., full-time) se
Subvenionarea angajrii
tara fosta comunista care a experimentat-o, si asta n putine cazuri, a
fost Bulgaria.
O alta forma de s.a. este rambursarea
sau subventionarea costurilor de
pregatire profesionala pe care le-ar putea avea angajatorul n cazul angajarii
unui somer (n special de lunga durata)
care nu are calificare corespunzatoare
cerintelor lui. Masura se nscrie n preocuparile mai largi de sustinere si coordonare a calificarii si formarii profesionale. \Simona Ilie[
Vezi si: calificare/recalificare a fortei de
munca; piata muncii; politici active
Bibliografie selectiva: Godfrey si
Richards (1995)
784
colile charter
S
,
Scoala integrativa
Vezi educatie speciala
Scoli comprehensive
Scolile comprehensive reprezinta unitati de nvatamnt secundar (licee) n
care, alaturi de specializarea academica, elevii dobndesc si cunostinte
practice, chiar daca nu primesc n mod
necesar si o calificare ca n scolile
profesionale. Extrem de raspndite n
SUA, Anglia, dar si n Franta si n alte
tari europene, scolile comprehensive
raspund nevoii de integrare a celor
doua rute ale nvatamntului secundar
(liceul si scoala profesionala), necesitatii pentru o educatie comprehensiva
n care specializarea sa se realizeze la
nivelul nvatamntului tertiar, contribuind astfel la egalitatea de sanse de
acces n nvatamntul superior.
\Bogdan Voicu[
Vezi si: politici educationale
Scolile charter
Scolile charter reprezinta scoli (primare, gimnaziale sau licee) care functioneaza ca entitati autonome, n baza
unui contract ntre organizatori si sponsori, avnd putere de decizie deplina
colile charter
prerogativele lor regulatorii (stabilirea
cerintelor curriculare minimale, a calificarilor cadrelor didactice etc.).
Scolile charter au cunoscut o popularitate crescnda n anii 90 n Statele
Unite, fiind ncurajate n majoritatea
statelor federatiei americane (Geske et
al., 1997). n Europa ele mbraca forma
scolilor autoadministrate, functionnd
n esenta conform acelorasi principii.
Diferenta este data de faptul ca, n
acest ultim caz, proprietatea asupra
scolii ramne de regula publica, iar initiativa organizarii lor poate veni n principal din interiorul sistemului educational (cadre didactice, directori), parintii
sau membrii comunitatii putnd fi atrasi
ulterior. Exista si exceptii, precum n
cazul scolilor "sustinute prin granturi"
(grant-maintained schools) din Anglia,
rezultate prin transformarea scolilor
publice n scoli tip charter, o data cu puterea de decizie transfernd-se catre
scoala n sine si drepturile de proprietate asupra imobilului, terenului etc.
Scolile charter (ca si cele autoadministrate) reprezinta expresia marketizarii
si descentralizarii sistemului educational si a aducerii nvatamntului mai
aproape de vointa publicului, accentund importanta alegerii parintilor
asupra educatiei copiilor. Scolile charter ofera alternative att n ce priveste
alegerea parintilor, ct si cea a profesorilor, permit o reala descentralizare
si se pot focaliza mai degraba pe rezultate, dect pe intrarile n sistem
(Mulholland si Bierlein, 1995, apud
Geske et al., 1997). n plus, ele faciliteaza introducerea mecanismelor pietei n sistemele educationale publice,
conducnd la utilizarea mai eficienta a
banilor destinati nvatamntului si permitnd statului sa se concentreze pe
omaj
nici responsabilitatea dictata de imperativele pietei nu reprezinta dect o
aparenta: o buna parte din personalul
scolilor charter convertite din foste
scoli publice este mostenit de la acestea. Fiind n trecutul apropiat o parte a
"birocratiei finantate de stat", acestia
vor cauta "sa foloseasca procesul politic pentru a-si mentine pozitiile" (Geske
et al., 1997), nefiind interesati de dezvoltarea scolii, ci mai ales de conservarea ordinii preexistente.
Competitia de pe piata va face ca
scolile charter sa se implice n activitati
publicitare, tinznd sa si exagereze
avantajele si sa si ascunda punctele
slabe. n plus, exista riscul reducerii
standardelor, pentru a evita abandonul
elevilor atrasi n scoala, tocmai din
cauza concurentei care ar fi trebuit sa
oblige la cresterea standardelor educationale.
n fine, o ultima critica priveste posibilele consecinte negative asupra segmentarii societatii: oponentii scolilor
charter argumenteaza asupra faptului
ca integrarea elevilor din grupuri dezavantajate sau minoritare se va realiza
n scoli aproape exclusiv dedicate acestor minoritati, astfel nct segregarile si inegalitatile vor fi accentuate.
\Bogdan Voicu[
Vezi si politici educationale
Bibliografie selectiva:
Geske, Davis, Hingle (1997); Cohn
(1997); Drakeford (2000)
Somaj
Somajul defineste situatia unei piete a
muncii excedentare, n care oferta depaseste cererea de forta de munca.
Aceasta nseamna ca o parte a populatiei nu gaseste loc de munca, desi ar
omaj
c)
d)
e)
f)
g)
h)
de structura (profesionala, de vrsta, teritoriale) ntre cererea si oferta de forta de munca. Acest tip de
somaj se poate manifesta chiar
daca la nivelul economiei nationale
nivelul cererii este egal cu cel al
ofertei si se datoreaza progresului
tehnic, rigiditatilor din piata muncii,
specificului sistemului de nvatamnt si de pregatire profesionala.
Este specific tuturor tarilor n tranzitie, fiecare experimentnd un proces de restructurare a economiei
nationale si deci o reorganizare a
ramurilor economice;
i) somajul de reconversie atinge preponderent personalul calificat, cu
vechime sau vrstnicii, n cazul n
care agentul economic si schimba
tipul, nivelul sau structura activitatii
sau retehnologizeaza procesul productiv;
j) somajul tehnic apare prin ncetarea
sau restrngerea activitatii unei ntreprinderi si reducerea cererii, ca
urmare a unor factori independenti
de aceasta: calamitati, lipsa de
materii prime etc., timp n care
contractul ntre angajat si angajator
ramne valabil, plata urmnd sa se
faca din alte fonduri dect cel de
salarii;
k) somajul partial rezulta ca urmare a
deciziei agentilor economici de a reduce productia pe o scurta perioada
de timp, n care contractul ramne
valabil, dar orele lucrate sunt platite
la tarife mai mici;
l) somajul voluntar este modelul clasic de definire, cnd forta de munca
nu accepta sa lucreze la nivelul salariului de echilibru;
m) somajul involuntar rezulta ca urmare a deciziei agentului economic
de a reduce cererea de forta de
788
omer
munca datorita necesitatii de a
restrnge productia.
Indicatori: cel mai frecvent utilizat este
rata somajului, calculata ca raport ntre
numarul de someri si populatia activa:
RS
nr. omeri
u 100
populaieactiv
n comparatiile internationale se foloseste rata somajului n sens BIM, calculata pe baza numarului de someri
determinat n raport cu definitia BIM.
Alaturi de acestia, n analizele privind
piata muncii si n cele care stau la
baza masurilor de ocupare si com-
Marea
Britanie
8,6 / 6,8
Bulgaria
16,5 / 16,8
SUA
Franta
6,1 / 6,0
11,6 / 9,8
Germania Norvegia
8,1 / 9,4
5,0 / 4,7
Cehia
Polonia Slovenia Romnia
4,1 / 4,8 13,3 / 14,7 7,4 / 7,0 8,0 / 8,6
Suedia
Japonia
7,6 / 6,8
3,2 / 3,3
Ungaria
10,2 / 8,7
Somer
S. este acea persoana n vrsta de
munca (determinata conform legislatiei
muncii), apta de munca, care nu are un
loc de munca si care este n cautarea
unui loc de munca. Somerii fac obiectul
unui set special de politici sociale, cel
de protectie a somerilor. Persoanele
care nu ndeplinesc simultan aceste
conditii formeaza segmente distincte
de populatie si fac obiectul altor actiuni
de politica sociala. ntre aceste segmente exista un flux continuu, mai mult
sau mai putin intens si permanent, de
intrari-iesiri. Prin urmare, la momente
diferite de timp, o aceeasi persoana se
omer
cepta o definitie internationala standard. Conform acestei definitii apartinnd Biroului International al Muncii
(BIM; eng.: ILO; franc.: BIT), somer
este persoana care este n vrsta de
munca si care, n perioada de referinta,
este fara loc de munca cu statutul de
salariat sau persoana ocupata nesalariata, este disponibila de a lucra ntr-o
slujba salariata sau nesalariata, este n
cautarea unei slujbe, respectiv n
cursul unei perioade recent specificate
a ntreprins diferite actiuni pentru a
gasi un loc de munca. Celor care
ntrunesc cumulativ aceste conditii li se
adauga cei care, desi au gasit un loc
de munca, urmeaza sa nceapa munca
ulterior perioadei de referinta, cei
temporar absenti de la locul de munca
si care nu au pastrat o legatura normala, sunt disponibili si cauta sa
munceasca sau sunt studenti, persoane casnice sau diferite alte categorii
angajate n activitati neremunerate n
perioada de referinta si care raspund
criteriilor de mai sus.
Definitia standard nu contine conditii
de ordin juridic sau institutional, cum ar
fi nscrierea la un oficiu de plasare sau
tipul locului de munca cautat, nu este
impusa conditia ca somerul sa fi avut
anterior un loc de munca. Ea ncearca
sa surprinda toate criteriile pe care
diferitele acceptiuni nationale le au n
vedere, sunt precizate la nivel national
prin acte legislative, simultan cu cadrul
de actiune privind protectia somerilor.
La rndul ei, fiecare tara ncearca sa
se adapteze diferitelor criterii internationale n vederea comparatiilor internationale. Aceasta situatie se explica
prin aceea ca n timp ce definitia internationala cauta sa surprinda un fenomen al pietei muncii n plin proces
de globalizare si o flexibilitate a muncii
omer
menea, considerati someri cei fara loc
de munca, dar care asteapta sa fie
rechemati la lucru sau care au gasit o
slujba si urmeaza sa nceapa lucrul la
o data ulterioara perioadei de referinta,
si somerii nregistrati, care au declarat
ca n perioada de referinta erau nscrisi
la oficiile de munca.
791
T
Tehnici de masurare utilizate
n evaluarea nevoilor
de sanatate
Nu doar definirea conceptuala a nevoii
de sanatate este laborioasa, ci si operationalizarea sa, i.e. utilizarea celor
mai adecvate instrumente pentru masurare si cuantificare, ca suport al elaborarii politicii sanitare. Cele mai utilizate metode asociate cu politicile de
sanatate sunt descrise n continuare.
Anchetele: se bazeaza pe realizarea
unui esantion al comunitatii studiate si
analizarea datelor obtinute din acel
studiu al esantionului. Realizata corect,
aceasta metoda poate furniza informatii valide despre nevoile sanitare ale
unei comunitati (Rathwell). Sunt descrise mai multe tipuri de anchete utilizabile n evaluarea nevoilor de sanatate:
x anchete descriptive, care analizeaza
boala n relatie cu persoana, locul si
timpul; furnizeaza preponderent informatii descriptive (ex.: cte persoane cu o anumita afectiune se gasesc la un moment dat ntr-o anumita populatie); din punct de vedere
al procesului de planificare, anchetele descriptive furnizeza cadrul de
la care se porneste: "unde ne aflam
acum";
x anchete analitice, ce pot fi orientate
spre grupuri sau spre indivizi; n
esenta, ele sunt comparatii ntre
grupuri populationale, utiliznd in-
formatii despre rate/proportii (n primul caz) sau informatii despre fiecare individ din grup.
Asemenea tipuri de anchete sunt utilizate frecvent de agentii publice, locale
sau nationale, pentru masurarea si satisfacerea nevoilor grupurilor populationale din zone specifice. Informatiile
obtinute din asemenea anchete sunt
considerate a fi utile n:
x identificarea unor grupuri-tinta cu
nevoi de sanatate specifice, informatiile obtinute fiind apoi utilizate n
elaborarea de programe pentru
satisfacerea respectivelor nevoi;
x identificarea utilizatorilor serviciilor
de asistenta sanitara specifica
(Huton).
Majoritatea tarilor realizeaza att anchete ale furnizorilor, ct si ale consumatorilor, pentru a evalua ct mai corect nevoile de servicii de sanatate,
putndu-se clasifica astfel aspecte importante legate de nevoile pentru asistenta medicala. Sunt descrise numeroase astfel de anchete elaborate/efectuate pentru estimarea nevoilor de
sanatate "reale" ale populatiei, ca baza
pentru stabilirea cantitatii si tipului de
resurse sanitare necesare pentru furnizarea serviciilor medicale dorite.
Asemenea studii au ncercat:
a. sa analizeze caracterul si amplitudinea morbiditatii n populatia-tinta morbiditate ce poate fi fie "perceputa" de indivizi, fie "definita" de
catre profesionistii medicali;
b. sa transforme informatia legata de
morbiditate n anumite nevoi pentru
servicii sanitare specifice.
O alta zona a planificarii sanitare ce
beneficiaza de utilizarea anchetelor
este cea referitoare la grupurile la risc;
792
Teoriile pierderii
mite participantilor sa-si prezinte opinia
fara sa fie influentati de prezenta unor
persoane cu un status sau prestigiu
ridicat (cum s-ar putea ntmpla ntr-un
contact direct); membrii panelului nu
cunosc identitatea celorlalti panelisti n
timpul procesului. Ei trebuie sa aiba
pregatiri eterogene, astfel ca subiectul
abordat sa aiba parte de o analiza ct
mai comprehensibila; n situatiile n
care complexitatea subiectului abordat
e crescuta si/sau resursele disponibile
sunt reduse, metoda Delphi este o
abordare utila n identificarea fie a nevoilor populatiei pentru ngrijiri medicale, fie a nevoilor mai largi ale sistemului de sanatate. Principalul dezavantaj al acestei metode se refera la
natura subiectiva a estimarilor, acestea
avnd o validitate redusa, un panel diferit putnd ajunge la concluzii diferite.
Focus-grupurile reprezinta o abordare asemanatoare celei anterioare,
diferenta majora fiind faptul ca membrii
grupului au contact direct si nu prin intermediari; de obicei problema analizata este mai focalizata, de anvergura
mai redusa.
Numerosi cercetatori au argumentat ca
o analiza si o imagine rezonabila a nevoilor de sanatate poate fi obtinuta
doar printr-o combinare a mai multor
asemenea tehnici. MacStarvick a enumerat patru tehnici: anchete ale populatiei, analize demografice, analiza de
utilizare si tehnici consensuale, considerndu-le ca indispensabile si complementare pentru o analiza eficienta a
nevoilor de sanatate ale unei populatii
n procesul de planificare sanitara.
\Cristian Vladescu[
Bibliografie selectiva:
Culyer (1977); Stevans si Gabbay
(1991); Vladescu (1999)
Teoriile pierderii
Teorii referitoare la supravietuitorii pierderilor multiple (biologice, psihologice,
sociale, economice) cauzate de
catastrofe naturale (cutremure, inundatii, alunecari de teren) sau de evenimente si situatii traumatizante, cu risc
fizic si psihic maxim si care nu pot fi
controlate (accidente de munca, bolile
saraciei, maladii incurabile). Se refera
la acele situatii si experiente limita care
schimba radical parcursul existential al
unei persoane sau chiar al unei comunitati/regiuni ntregi (holocaustul, razboaiele mondiale, conflictele etnice si
religioase).
Din perspectiva politicilor sociale,
teoriile pierderii se aplica n special n
sectorul asistentei sociale (boli terminale, institutii totale, handicap, divort),
dar si n cel al asigurarilor sociale
(accidente de munca, pensionarile pe
caz de boala). Efectele cumulative ale
pierderilor multiple pot cauza durerea
cronica n toate aspectele si dimensiunile sale. Exista o diversitate de
teorii centrate pe acest domeniu al
pierderilor multiple (teorii transpersonale, umaniste, cognitive etc.), ce prezinta strategiile ce pot fi utilizate n
practica asistentei sociale pentru a
ameliora si chiar elimina consecintele
pierderilor multiple, pentru a readuce
individul si chiar comunitatea la parametrii unei functionari sociale normale.
Studiile axate pe calitatea vietii supravietuitorilor au dezvoltat diverse perspective de abordare: epidemiologice,
psihologice, antropologice, socio-economice. Spre exemplu, analizele antropologice transculturale releva resurse
si capacitati nelimitate de raspuns la
suma pierderilor multiple. n cazul
794
Tipologia sistemelor
de sanatate
n functie de finantarea si organizarea
asistentei medicale, se pot ncadra
ntr-o matrice tipologica, precum cea
de mai jos. Matricea prezentata arata
ca nu exista sisteme "pure": nici un
sistem total nationalizat, nici n ntregime privatizat. Din acest punct de
vedere, se pot descrie sisteme liberale,
sisteme nationalizate si sisteme intermediare.
Public
Privat nonprofit
Privat pentru profit
A
1
5
9
Finantare
Prin cotizatii,
Prin prime
sistem
voluntare de
parafiscal,
asigurari de
asigurari
boala,
sociale
sistem privat
sau mutual
B
C
2
3
6
7
10
11
Taxe de
utilizare,
plata directa
a utilizatorilor
D
4
8
12
(11%).
Contrar
Elvetiei,
unde
majoritatea asistentei pentru profit este
organizata n clinici particulare, n
SUA, acest sector este organizat sub
forma de retele nationale cotate la
bursa.
Public
Privat
nonprofit
Privat pentru
profit
Sisteme publice
Sisteme intermediare
Sisteme private
Marea Suedia Germania Canada Franta Japonia Olanda Elvetia
SUA
Britanie
92,0
92,4
51,0
98,0
63,0
33,0
15,0
85,0
33,0
8,0
7,6
35,0
2,0
11,0
67,0
85,0
6,0
56,0
14,0
26,0
8,0
11,0
Transinstituionalizare
atinge maximul n Franta (26%). n
modelul francez, 63% din paturile de
spital apartin sectorului public. Restul
asistentei spitalicesti (37%) apartine
sectorului privat; din acesta, 68% din
paturi sunt n clinici pentru profit. Serviciile ambulatorii franceze sunt furnizate de medici lucrnd n cabinete private, n mai mare parte chiar dect n
SUA. Exista si servicii ambulatorii n
spitalele publice, furnizate att de
medicii spitalelor, ct si de medicii
"asociati" din sectorul privat.
Prin comparatie cu celelalte doua tipuri
de sisteme, taxele suportate direct de
cetatenii din sistemele medicale intermediare sunt inferioare celor din sistemele liberale si superioare celor din
cele nationalizate. Astfel, cu exceptia
Canadei, cotizatiile sociale obligatorii
domina finantarea acestor sisteme.
Aceasta dominatie variaza de la 74%
n Franta la 60% n Germania si la
56% n Japonia. Rolul statului n finantarea sistemelor intermediare variaza de la 74% n Canada, la 31% n
Japonia, 21% n Germania si 1,1% n
Franta; cotizatiile sociale de boala sunt
platite, n proportii ce variaza n functie
de tara si de casa de asigurare, att de
patroni, ct si de salariati.
n afara acestei tipologii mai complexe,
n mod traditional, n functie de sursele
de finantare, au fost definite trei tipuri
de sisteme de sanatate: sistemul de
asigurari sociale de sanatate, numit
si sistem bismarckian dupa numele
celui care l-a introdus n Germania la
sfrsitul secolului XIX, bazat pe prime
obligatorii de asigurare, dependente de
venituri, si nu de starea de sanatate a
celor asigurati;
x sistemul national de sanatate,
numit si model Beveridge, de ase-
Transferuri sociale
Vezi beneficii sociale
Transinstitutionalizare
Conceptul de transinstitutionalizare vizeaza procesul de transferare a indivizilor institutionalizati dintr-o forma dominanta de institutie de asistenta sau
ocrotire sociala n alt tip de institutie,
avnd aceleasi scopuri - de asistenta
sociala - dar structurata dupa principii
alternative.
Conceputul este strns legat de tendintele de dezinstitutionalizare. Dezinstitutionalizarea a dus la ncurajarea
crearii unor forme alternative de asistenta, de tip comunitar, avnd nsa
adesea ca efect si cresterea numarului
799
Transinstituionalizare
celor lasati n afara oricarui sistem de
asistenta permanenta. Formele de tip
"ngrijire n comunitate", gndite sa depaseasca problemele legate de "procesarea" unui numar mare de persoane
si deci de caracterul "standard" si
impersonal al tratamentului si serviciilor acordate persoanelor beneficiare,
s-au dovedit a fi, n multe cazuri,
similare n fapt vechilor facilitati rezidentiale - datorita numarului mare de
persoane aflate n nevoie n raport cu
astfel de servicii si costurilor relativ
ridicate pentru furnizarea unor servicii
nalt individualizate si personalizate.
\Luana M. Pop[
Vezi si: dezinstitutionalizare, ngrijirea
n comunitate
800
Utilitate
U
Underclass
Vezi subclasa sociala
Unitati de referinta
n masurarea bunastarii
Vezi bunastare sociala
Utilitate
Echivalentul bunastarii sau satisfactiei
individuale.
Bunastarea unui individ este adesea o
functie de utilitate crescatoare a diferitelor bunuri consumate si descrescatoare a diferitelor tipuri de munci prestate, i.e. o functie de utilitate directa.
Indivizii sunt considerati a-si maximiza,
prin comportamentul lor de alocare a
timpului propriu si a venitului lor
disponibil, utilitatea.
801
Valoare
V
Valoare
Valoarea reprezinta "o conceptie, explicita sau implicita, distinctiva pentru
un individ sau caracteristica pentru
un grup, cu privire la ceea ce este
dezirabil, care influenteaza selectia
modurilor, mijloacelor si scopurilor
disponibile ale actiunii" (Kluckhohn,
1951, p. 395). Adiacent notiunii de
valoare, autorul citat defineste si
notiunea de orientare valorica n
termeni de "conceptie organizata si
generalizata,
influentnd
comportamentul cu privire la natura,
la locul omului n ea, la relatiile
omului cu ceilalti si cu privire la dezirabil si indezirabil, asa cum pot fi
acestea legate de mediu si de
relatiile interumane" (p. 411).
n literatura de specialitate nu s-a
stabilit un consens cu privire la
definitia notiunii de valoare. Asa cum
arata Van Deth si Scarbrough
(1995), psihologia vede valoarea ca
pe "o modalitate de orientare
selectiva legata de preferintele,
motivele, nevoile si atitudinile individuale" (p. 22), n timp ce sociologia "leaga valoarea de norme, obiceiuri, ideologii" (p. 23). Dezbaterea
cu privire la caracterul individual sau
social al valorilor ramne n
continuare deschisa ntre cele doua
stiinte.
La rndul lor, autorii citati, pornind de
la definitiile date de catre McLaughlin
si
Thomas
si
Zaniecki,
conceptualizeaza
notiunea
de
valoare prin trei propozitii de baza:
Valoare
1990, 1997; Van Deth, Scarbrough,
1995; Ester, Halman, De Moor,
1993). Asa cum arata Inglehart
(1990) si Deth si Scarbrough (1995),
procesul de schimbare a valorilor nu
este unul brusc, ci unul de durata,
trecerea de la un tip de orientari
valorice la alt tip facndu-se treptat.
Inglehart (1990) explica schimbarea
graduala a valorilor prin nlocuirea
cohortelor vrstnice cu cele tinere,
care au un alt tip de orientari valorice
fata de cei mai vrstnici.
Practic, schimbarea valorica la
nivelul unei societati nu are la baza
un proces de modificare a valorilor si
sistemelor de valori mpartasite de
populatia adulta, deoarece valorile
sunt rezistente la schimbare, spre
deosebire
de
atitudini,
care
nregistreaza o fluctuatie crescuta.
Aceasta schimbare se realizeaza
prin nlocuirea generatiilor n cadrul
populatiei.
La baza teoriei elaborate de Inglehart
cu privire la valori si la schimbarea
acestora, se afla doua premise pe
care autorul le numeste ipoteza
socializarii si ipoteza raritatii. Ipoteza
socializarii afirma faptul ca valorile de
baza pe care le mpartaseste un
individ sunt influentate de mediul n
care a crescut si n care si-a
dezvoltat personalitatea. Astfel, cei
care au crescut ntr-un mediu marcat
de lipsuri materiale, cum sunt
perioadele de razboi sau de criza
economica, vor fi mai interesati sa si
satisfaca n primul rnd nevoile de
baza si vor fi mai nclinati sa mpartaseasca valori materialiste, cum le
numeste
autorul,
cum
ar
fi
securitatea materiala. n schimb, cei
care au crescut ntr-un mediu
securizant din punct de vedere social
si economic vor fi mai nclinati spre
satisfacerea unor nevoi mai nalte,
cum ar fi cele de autorealizare,
Vrstele vietii
Etnologia a furnizat cea mai
importanta sursa de reflexii pentru
cei care s-au interesat de problemele
de vrsta si de generatie. Cercetarile
etnologice au avut o importanta
majora n studiul vrstelor nu numai
pentru punerea n evidenta a
extraordinarei diversitati de definitii
sociale si de periodizari ale vrstei,
dar
si
pentru
furnizarea
de
instrumente conceptuale care au
servit drept baza dezvoltarilor
ulterioare ale acestor probleme n
alte discipline. Etnologia aduce o
clarificare a notiunilor de vrsta si de
generatie, fondata pe observarea
sistemelor sociale bine definite, n
care vrstele si generatiile fac
obiectul unor tratamente care le
codifica n termeni relativ precisi. Distinctia de baza stabilita de A. R.
Radcliffe-Brown n 1929 ntre clasa
de vrsta (grupa de vrsta) si
esalonul de vrsta, ca o subdiviziune
a perioadelor vietii din copilarie pna
la batrnete, reprezinta fundamentul
oricarui sistem conceptual care a fost
elaborat n etnologie si apoi reluat n
sociologie. Cum scria E. Sullerot,
"vrsta numar a devenit identitatea
noastra". A spune vrsta dnd o cifra
ofera, n cadrul acestui model, cu
Violena domestic
flexibilitatea poate fi att "autonomie
negociata", ct si "precaritate
impusa", pentru ca cei mai vulnerabili
sunt cei mai afectati.
Chiar daca societatile moderne nu
mai impun constrngeri formale n
delimitarea vrstelor vietii, exista
perioade
cnd
constrngerile
"institutionale" sunt mai imperative:
copilaria si adolescenta sunt supuse
sistemului scolar obligatoriu, n unele
tari vrsta majoratului legal este
fixata la 18 ani, dreptul la pensionare
este subordonat vrstei, tineretea,
respectiv batrnetea fac obiectul
unor politici sociale specifice.
Dincolo de reglementarile formale si
de procesele de institutionalizare,
normele de vrsta au o mare
flexibilitate.
Contextul
istoric
influenteaza
profund
derularea
existentelor, evenimentele vietii fiind
marcatorii parcursului vietii. Viata
este astfel marcata de evenimente
majore, care joaca un rol mai
important dect vrsta n scandarea
parcursului vietii dintr-un punct de
vedere sociologic si demografic. n
acest context, evenimentele vietii
sunt cele care actioneaza ca tranzitii
de la o stare la alta, cum ar fi:
sfrsitul scolaritatii, primul loc de
munca, casatoria, nasterea copiilor,
plecarea copiilor, pensionarea sau
evenimente neasteptate care antreneaza schimbari n derularea existentei, cum sunt doliul, rupturile de
uniuni,
migratiile,
accidentele.
Acestea fac, ca si vrsta, obiectul
unor politici sociale specifice, fiind
complementare celor dinti.
\Ana Rodica Stai-culescu[
Vezi si: ciclu de viata; timpul social
ca vrsta, generatie si perioada
Bibliografie selectiva:
Balandier (1985); Gaullier (1988);
Sullerot (1986)
Violenta domestica
Definirea v.d. necesita anumite delimitari conceptuale care sa permita
clarificarea termenilor folositi si
explicarea
fenomenului
prin
elementele sale constituente.
Conceptele
familie,
violenta,
violenta domestica nu au un sens
propriu, semnificatia lor fiind data de
demersul explicativ obtinut sau
intentionat
n
cadrul
fiecarei
problematizari.
Astfel, din punct de vedere istoric,
violenta
domestica,
o
data
recunoscuta ca problema (abia n
secolul XIX), a fost n mod gradual
conceptualizata, folosind termenii:
bataia sotiei; violenta domestica;
violenta n relatia de cuplu;
conflict
conjugal;
violenta
maritala; violenta n familie,
violenta mpotriva femeii. Fiecare
concept astfel elaborat functioneaza
ca parte a reprezentarii problemei, la
un moment dat.
Daca analizam prghiile explicative
prin care s-a ajuns la aceste
concepte, putem identifica cteva
elemente comune, prezente n
fiecare dintre ele. n primul rnd,
localizarea violentei n contextul
relatiilor
de
familie
introduce
termenul de putere, respectiv putere
diferentiala. Abuzul, agresivitatea,
violenta tind sa graviteze n jurul
relatiilor n care diferentele de putere
sunt foarte mari. Conform definitiei
date de Max Weber (1949), puterea
reprezinta "abilitatea de a controla
comportamentele altora, cu sau fara
consimtamntul acestora".
805
Violena domestic
Aceasta definitie introduce o alta notiune, aceea de control n relatie,
prin care se defineste puterea unuia
n raport cu neputinta celorlalti. Se
subliniaza astfel delimitarea ntre
puterea absoluta si puterea relativa,
n raport cu ceilalti. Paradoxal,
violenta
domestica
implica
o
manifestare de putere, n mod
compensatoriu, din partea unor
indivizi care se simt mici si
neputinciosi n alte cercuri, ajungnd
sa refuleze n contextul unor relatii
protejate, n cadrul carora puterea le
este legitimata, prin atribuirea unor
pozitii si roluri n relatie.
Un alt element comun l reprezinta apartenenta la sisteme sociale corelate. Implicarea n relatii sociale
scade potentialul de producere a
unor
comportamente
violente,
datorita controlului social al acestor
sisteme asupra sistemului familial.
Iata de ce violenta domestica este
explicata de izolarea sociala, pe care
o genereaza ca efect imediat al
instalarii
unor
comportamente
violente n interiorul familiei. Pe de o
parte, prin nsasi definirea conceptelor, violenta este redusa la un
spatiu izolat, n intimitatea sa - domestic, privat, de familie. Pe de alta
parte, mentalitatea operanta accentueaza izolarea faptului violent prin
negarea problemei, datorita restrngerii ei la acest spatiu privat.
Dualitatea public/privat reprezinta o
prghie de analiza deosebit de semnificativa n ntelegerea fenomenului
violentei domestice si n definirea sa,
astfel nct sa permita demararea
unor actiuni sociale care sa se
adreseze cauzelor determinante.
Un alt element important n definirea
fenomenului se refera la vizibilitatea
Violena domestic
este
sustinuta
de
statisticile
nregistrate n ceea ce priveste
incidenta violentei criminale n
relatiile de familie. n lucrarea sa cu
privire la infractiunile de nalta
violenta n Romnia, Abraham
(1999) surprinde aceasta realitate,
prin
constatarea,
documentata
statistic, ca 85% din infractiunile de
nalta violenta n anul 1999 s-au
petrecut n locuinta, iar din totalul
infractiunilor comise, violenta domestica este prezenta n 37% din cazuri.
Violenta intrafamiliala include "orice
act violent comis de o persoana de
pe pozitia unui rol marital, sexual,
parental sau de ocrotire, asupra altor
persoane, cu roluri reciproce" (Stith,
Williams si Rosen, 1990, p. 1).
n definirea violentei domestice se
vor lua n considerare urmatoarele
dimensiuni:
x dimensiunea
teoretica
(modelele
teoretice
de
abordare
a
fenomenului,
dezvoltate n perioade diferite
de timp);
x perspectiva istorica (evolutia
problemei n istorie si explicatiile cauzale atasate evolutiei
istorice);
x contextul social-politic (influenta
ideologiei asupra schimbarii de
perspectiva
n
definirea
violentei domestice);
x contextul institutional (perspectiva
specialistilor
asupra
violentei domestice);
x mecanismul
declansator
(etiologia violentei domestice).
Definitia data de Dictionarul enciclopedic al asistentei sociale (Edwards
si Hobbes, 1995) este construita pe
dimensiunile mai sus mentionate,
surprinznd dinamica fenomenului
Violena domestic
masculine n familie, are un caracter
instrumental. n schimb, atunci cnd
sotul are o conduita violenta fata de
sotie, doar pentru a-i provoca
suferinta (violenta, ca rau n sine),
comportamentul sau are un caracter
ostil.
Violenta
reprezinta
deci
exteriorizarea unor stari conflictuale
dezvoltate latent si se manifesta pe
diferite planuri de interactiune, cu
grade de intensitate diferite.
Este utila delimitarea notionala, n
contextul uzitarii interschimbabile a
termenilor agresiune, violenta si
violenta criminala, atunci cnd se
procedeaza
la
definirea
unor
comportamente violente (Browne,
1989). Pentru a distinge ntre acesti
trei
termeni,
putem
defini
agresivitatea ca fiind un comportament comis n vederea vatamarii sau
obtinerii unor anumite avantaje (referire
la
caracterul
ostil
sau
instrumental al actului agresiv);
violenta, motivata uneori de mnie
sau intentionalitate, implica folosirea
fortei fizice, psihoemotionale sau
sexuale mpotriva altui individ; iar
violenta criminala se refera la acele
comportamente violente sanctionate
n mod explicit de lege (Browne si
Wiley, 1997).
O definitie mai cuprinzatoare din
perspectiva manifestarilor violentei
domestice descrie actul violent ca pe
o "exercitare a fortei fizice cu scopul
ranirii sau vatamarii unei persoane
sau a unor obiecte apartinnd
persoanei respective; tratarea unor
persoane sau obiecte ntr-un mod
care cauzeaza vatamare corporala si
limiteaza n mod coercitiv libertatea
personala" (Browne si Wiley, 1997).
Definirea violentei n acest mod face
referire la violenta fizica n mod
prioritar,
cuprinznd
nsa
si
semnificatia actului violent, n ceea
ce priveste puterea exprimata si controlul manifestat asupra altei persoane prin atac direct sau prin distrugerea bunurilor personale. Cu
toate acestea, anumite manifestari
ale violentei n general si ale violentei
domestice n special sunt scapate
din vedere prin ndreptarea atentiei
n mod prioritar spre manifestarile
fizice ale violentei, care sunt si asa
deja evidente. Formele violentei
domestice includ abuzul fizic, sexual
si psihoemotional, si orice forma de
maltratare n interiorul familiei.
Preponderenta
actului
fizic
se
datoreaza vizibilitatii acestuia, n comparatie cu invizibilitatea violentei n
celelalte forme de manifestare.
808
Violena domestic
V.d. la nivelul relatiei de cuplu poate
fi asimilata conflictului conjugal.
Conflictul conjugal este definit ca o
patologie a cuplului, determinat de
problemele complexe care afecteaza
diada conjugala, n contextul social
actual. Directionarea violentei n
contextul unui conflict conjugal poate
lua ambele sensuri, fiecare dintre
participantii la uniunea de tip
conjugal fiind potential agresor,
respectiv victima. Cu toate acestea,
n urma cercetarilor efectuate, s-a
ajuns la concluzia ca femeile sunt, n
cea mai mare masura, victime ale
violentei domestice. Acest fapt se
datoreaza n parte socializarii barbatului spre violenta si n parte
normelor socio-culturale impregnate
de stereotipiile pe sexe. Conform
statisticilor existente, cazurile de
violenta mpotriva barbatului n
relatiile de cuplu sunt mult mai
restrnse numeric (5% dintre victimele violentei domestice n SUA sunt
barbati, iar din acestia, parte sunt
implicati n legaturi homosexuale, neputnd fi vorba deci de o violenta a
femeii asupra barbatului pentru toate
cele 5 procente - statistici ale FBI,
1998), iar procesul de instalare a violentei n relatie are o dinamica cu
totul diferita.
Natura violentei este cealalta
dimensiune esentiala de care trebuie
tinut cont n definirea violentei
intrafamiliale. Exista o diferenta
conceptuala ntre violenta si abuz.
Oponentii
criminalizarii
violentei
intrafamiliale tind sa foloseasca
termenul de abuz al sotiei/sotului,
pentru a minimaliza si restrnge
incidentul violent la nivelul relatiilor
familiale. Aici apare o contradictie
conceptuala n definirea violentei
intrafamiliale n contextul juridic
actual, deoarece, prin lege, libertatile
femeii sunt restrnse prin relatia de
Violena domestic
Aspecte legislative n
definirea violentei domestice
Definitiile folosite n textele de lege
tind sa foloseasca termenul de
violenta intrafamiliala, pentru a putea
nscrie acest tip de comportamente
n rndul comportamentelor cu
raspundere penala. Primul studiu
national realizat n Statele Unite
defineste violenta intrafamiliala ca
fiind "orice act comis n mod
intentionat (intentia fiind exprimata
sau implicata de faptul comis), n
scopul provocarii unei suferinte sau
vatamari fizice unei alte persoane."
Aceasta definitie nu face nici o
referire la traumele psihologice,
trecnd astfel cu vederea unele comportamente care sunt parte n
dinamica violentei intrafamiliale, ca
hartuirea, urmarirea, intimidarea sau
amenintarea cu violenta.
Parafraznd definirea pe care o da
David Gil abuzului copilului, M.
810
Violena marital
Pagelow
sugereaza
urmatoarea
definitie pentru violenta intrafamiliala:
"violenta intrafamiliala se refera la
orice act comis sau omis de catre
membrii familiei si orice consecinte ale
acestor actiuni sau inactiuni, prin care
alti membri ai familiei sunt deprivati de
drepturi si libertati egale si/sau care
impieteaza asupra dezvoltarii lor
optime si asupra exercitarii libertatii de
alegere" (Pagelow, 1984, p. 21).
Aceasta definitie este mult mai
cuprinzatoare n ceea ce priveste
natura violentei, referindu-se la orice
intentie de vatamare a unui membru
al familiei.
n perspectiva politico-ideologica a
Consiliul Europei, violenta fizica n
familie este definita ca reprezentnd
orice act sau omisiune a unui act, n
contextul relatiilor de familie, de catre
unul dintre membrii familiei, prin care
este subminata viata, integritatea
corporala sau psihologica sau
libertatea unui alt membru al familiei,
sau care afecteaza n mod grav
dezvoltarea personalitatii acestuia.
n vederea ntelegerii fenomenului
din perspectiva finalitatii interventiilor
potentiale, v.d. poate fi definita n
baza a trei criterii (Borkowski, Murcle
si Walker, 1983):
(a) comportamentul n sine, n
masura n care implica sau nu
implica
violenta
fizica
sau
amenintarea cu folosirea violentei
fizice;
(b) consecintele suferite de victima;
(c) reactia specialistilor implicati.
Servicii si programe
dezvoltate pentru
solutionarea violentei
domestice
Strategiile care stau la baza
dezvoltarii unor programe si servicii
centrate pe problematica v.d. sunt
determinate de tendintele actuale n
politicile
sociale
interne
si
internationale. Modelele de abordare
ale violentei domestice urmeaza
doua tendinte majore:
(1) promovarea modelului drepturilor
omului si
(2) redefinirea v.d. ca problema de
sanatate publica.
n baza primului model mentionat,
serviciile si programele vor fi centrate
pe interventia imediata, n vederea
tratarii traumelor individuale si
sociale create de v.d. Serviciile
dezvoltate n acest context vor fi:
(a) servicii de interventie n criza servicii
sociale
care
ofera
victimelor violentei domestice
consiliere n criza, suport
imediat si informatiile necesare
contactarii altor servicii dupa
depasirea fazei acute a crizei;
(b) servicii de protectie sociala adapost de urgenta; protectia legii
(prin interventia serviciilor de
politie); servicii de protectie si
plasament de urgenta, pentru
copiii
afectati
de
violenta
domestica;
(c) consiliere pe termen lung - servicii terapeutice pentru victime si
pentru familie si grupuri-suport;
(d) sfat juridic;
(e) servicii de lobby/pledare a
cauzei - organizate de si pentru
victimele violentei domestice, n
vederea constientizarii factorului
politic si decizional asupra
extinderii si gravitatii problemei.
Cel de-al doilea model se centreaza
pe prevenire si dezvolta, n acest
scop, urmatoarele tipuri de servicii:
(a) servicii de informare si mediatizare cu privire la caracteristicile
violentei domestice, cauzele fenomenului si serviciile care abordeaza aceasta problematica;
811
Vouchere educaionale
(b) servicii de educare a tinerilor si
familiilor (educatie pentru viata,
seminarii privind simptomele unei
relatii violente etc.);
(c) consiliere premaritala.
V.d. face subiectul muncii specialistilor
din domeniul stiintelor sociale, psihologi, sociologi, asistenti sociali, medici,
personal medical si educatori. Un rol
deosebit n interventia imediata l au
serviciile de politie, care necesita programe de instruire tintite pe problematica violentei domestice, dinamica fenomenului, moduri de interventie etc.
\Marciana Popescu[
Vezi si: violenta maritala; abuzul
copilului
Bibliografie selectiva:
Garner si Fagan (1997);
Munteanu si Popescu (2000)
Violenta maritala
V.m. se refera la orice act sau comportament, manifestare agresiva ndreptata mpotriva sotiei/sotului, n
vederea (a) impunerii controlului si
puterii n relatie; (b) reafirmarii
rolurilor si responsabilitatilor n
familie; (c) descarcarii emotionale, n
conditiile unei crize create de factori
externi sau interni; (d) mplinirii unor
asteptari create prin modelul de
socializare;
(e)
ranirii/vatamarii
partenerului.
Formele de manifestare ale violentei
maritale pot fi: fizice, psiho-emotionale, verbale si sexuale.
Aspecte legislative
Unele forme de manifestare ale violentei maritale sunt sanctionate prin
lege, legitimitatea relatiei conferind o
mai
mare
vizibilitate
comportamentului violent, n termeni
Violul marital
V.m. se refera la orice act sexual obtinut prin forta, n cadrul relatiei de
cuplu dintre sot si sotie. Prin act
sexual ntelegem: contact sexual
genital, contact sexual anal, contact
sexual oral si orice stimulare sexuala
a partenerului sau constrngere a
acestuia de a participa la activitati de
acesata natura la care nu doreste sa
participe.
Consimtamntul
la
ntretinerea unui act sexual poate fi
viciat n urmatoarele situatii:
(a) folosirea constrngerii si a fortei
fizice;
(b) initierea unui contact sexual
mpotriva dorintei sotiei/sotului,
prin administrarea unor substante
care scad capacitatea sa de
decizie (de ex., ingerarea de
alcool, droguri sau anumite
substante administrate n acest
scop);
(c) obtinerea consimtamntului prin
amenintare directa sau indirecta
(amenintarea vietii si securitatii
copiilor, n cazul unui refuz).
812
Vouchere educationale
Voucherele educationale constituie
sume de bani transferate de la
bugetul public (central sau local)
catre parintii copiilor de vrsta
scolara sau prescolara n scopul
finantarii educatiei acestora. Parintii
pot utiliza acesti bani (primiti fie ca
atare, fie sub forma de cupoane)
pentru a cumpara servicii educationale formale de pe piata educationala, cu alte cuvinte, pentru a
putea plati taxele de scolarizare ale
copiilor. Ulterior, att parintii, ct si
scolile pot fi controlati, trebuind sa
faca dovada utilizarii voucherului
conform destinatiei sale initiale.
Ideea voucherelor nu este una noua,
ea fiind mentionata de Tom Paine la
sfrsitul secolului XIX si dezvoltata
de Milton Friedman la mijlocul
secolului XX.
Voucherele educationale sunt un instrument util n accentuarea rolului
alegerii parintilor asupra educatiei
copiilor. Ele servesc ca instrument de
subventionare
a
nvatamntului
privat
si
contribuie
la
descentralizarea si marketizarea
nvatamntului
public.
Acordate
diferentiat, n functie de venituri, ele
pot sprijini integrarea n sistemul de
nvatamnt a copiilor din grupurile
sociale dezavantajate, contribuind la
asigurarea de sanse educationale
egale.
\Bogdan Voicu[
Vezi si: politica sociale educationale
Bibliografie selectiva: Cohn (1997)
813
Welfare state
W
Welfare state
Vezi statul bunastarii
Welfarism
Vezi bunastare sociala
814
BIBLIOGRAFIE
Abraham, Dorel, 1990, Introducere n sociologia urban, Ed. Stiinific,
Bucureti.
Abraham, Dorel, 1992, Puterea i mediul construit, Centrul de Sociologie Urban
i Regional, Bucureti.
Abramhson, J.H., 1992, Survey Methods in Community Medicine, 3rd ed.,
Longman Group Ltd.
Adam, Grard, Les syndicats sous perfusion, n Droit social, Paris, decembre,
1990
Addison, P., The Road to 1945, London, 1975
Adnett, N., 1995, Social Dumping and European Economic Integration, n Journal
of European Social Policy, 5/95
Agenia Naional pentru Locuine, Procedura pentru obinerea unui credit
ipotecar n vederea construirii unei locuine prin ANL, Ed. Universalia,
Bucureti, 2000
Ahmed, B., Black Perspectives in Social Work, p.5, Ventura Press, Birmingham,
1990
Akoun, A.; Ansart, P., Dictionnaire de sociologie, Le Robert / Seuil, 1999
Albertini, J.M., Editions humanisme. Paris, 1988
Albou, Philippe, 1999, Limage des personnes agees a travers listoire, Glyphe
& Biotem Editions, Paris.
Almond, G.; Verba, S., Civic Culture. Boston: Little, Brown, 1963
Ambrose, Peter, 1992, The Performance of National Housing Systems: A Three
Nation Comparison, n Housing Studies, 7 (3).
Amiel, Y.; Cowell, F.A., Distributional Orderings and the Transfer Principle: A
re-examination. LSE. STICERD- Distributional Analysis Research Paper
nr. 14, Ianuarie, 1996
Amiel, Y.; Cowell, F.A., Income Transformation and Income Inequality. LSE.
STICERD - Distributional Analysis Research Paper no. 24, Ianuarie, 1997
Amin, Samir, 1972, Underdevelopment and Dependence in Black Africa - Origins
and Contemporary Forms, n Journal of Modern African Studies, vol. 10,
nr. 4, p. 503-524
Andrusz, Gregory with contributions by Bo Bengtsson, Prue Chamberlayne, Lars
Nord (1999) - The co-operative alternative in Europe : the case of
housing, Ashgate, Aldershot
815
Annan, Kofi A., 2000, We the Peoples. The Role of the United Nations in the
21st Century. Report of the Secretary-General to the Millennium Summit.
New York: United Nations
Armstrong, Felicity; Armstrong, Derrick; Barton, Leon, editori, 2000, Inclusive
Education. Policy, Contexts and Comparative Perspectives, David
Fulton Publishers, Londra
Arrow, K.J., Social Choice and Individual Values (ed. a II-a). NY: John Wiley and
Son, 1963 (1951)
Artis, M., Lee, N. (coord.), 1997, The Economics of the European Union. Policy
and Analysis, second edition. Oxford: Oxford University Press
Atkinson, A. B., Incomes and the Welfare State. Essays on Britain and Europe.
Cambridge, UK: Cambridge University Press, 1995b
Atkinson, A. B., On Targeting Social Security: Theory and Western Experience with
Family Benefits, n: van de Walle, D., Nead, K. (coord.), Public Spending
and the Poor: Theory and Evidence. Washington: IBRD-WB, pg. 25-68,
1995a
Atkinson, A.B., On the Measurement of Inequality, n Journal of Economic
Theory, vol.2, pp.244-263, 1970
Atkinson, A.B., The Economic Consequences of Rolling Back the Welfare
State. Cambridge, MA.: MIT Press, 1999
Atkinson, A.B., The Economics of Inequality. Oxford: Oxford University Press,
1983
Attias-Donfut, C., 1988, Sociologie des gnrations, l'empreinte du temps,
Paris, P.U.F., coll. Le Sociologue.
Attias-Donfut, C., 1991, Gnrations et ges de la vie, Paris, P.U.F., coll. Que
sais-je?.
Aubry, Martine (coord.), Relations sociales et emploi, Commisariat Gnral du
Plan, 1989
Avramov Dragana, 1995, Homelessness n the European Union. Social and
legal Context of Housing Exclusion in the 1990s, FEANTSA, Brussels.
Axelrod, R., The Evolution of Cooperation. New York: Basic Books, 1984
Bachrach, L (coord.), Deinstitutionalization, San Francisco, CA: Jossey-Bass
Inc., Publishers, 1983
Bagilhole, Barbara, Equal Opportunities and Social Policy, Longman, London,
New York, 1997
Bailey, R.; Brake, N. (coord.)., Radical Social Work. London: Edward Arnold,
1975
Balaci, Marin, 1998, Demografia vrstei a treia, Ed. Medical S.A., Bucureti.
816
Balandier G., 1985, Anthropo-logiques, Paris, dition LGF, Livre de poche, (1-er
d. 1974).
Balchin, Paul, Housing Policy in Europe, Routledge, London, 1996
Baldwin, P., The Politics of Social Solidarity. Class Bases of the European
Welfare State 1875-1975. Cambridge, US: Cambridge Unviersity Press,
1990
Balica, Magda; Brzea, Cezar; Boca, Irina; Jigu, Mihaela; Modrescu, Alexandru,
1999, Sistem de indicatori ai nvmntului romnesc n perspectiva
integrrii europene, Editura Trei
Balkin, Paul, (coord.), 1996, Housing Policy in Europe., Routledge, London.
Balkin, Paul, 1995, Housing Policy: An introduction, Routledge, London.
Ball, Stephen S., 1995 [1990], Politics and Policy Making in Education.
Explorations in policy sociology, Routledge, Londra i New York
Baltes, P.B.; Nesselroade, J.R., History and Rationale of Longitudinal Research, n
Baltes, P.B., Nesselroade (coord.) - Longitudinal Research n the Study
of Behavoiur and Developement, Academic Press, New York, 1979
Bane, M.J.; Ellwood, D.T., Welfare Realities - From Rhetoric to Reform, Harvard
University Press, Cambridge, Massachusetts, London, England, 1995
Bannok, Graham; Manser, William, The Penguin International Dictionary of
Finance: Penguin Books, England, 1995
Banton, Michael, Discriminarea, Ed. Du Style, Bucureti, 1998
Baran, Paul, 1957, The Political Economy of Growth, Monthly Review Press,
New York
Barker, R.L., Social Work Dictionary (2nd ed.), Silver Spring, MD: NASW Press,
1991
Barlow, James; Duncan, Simon, 1994, Success and Failure in Housing
Provision: European Systems Compared, Pergamon, Oxford.
Barnes, M., Care, Communities and citizens, Longman, London and New York,
1997
Barr, L.R.; Miller, R.; Goldman, E., Theory and Practice of HIV Coubselling. A
Sistematic Approach. London: Cassel, 1993
Barr, N., Economic Theory of the Welfare State: A Survey and Interpretation, n
Journal of Economic Literature 30, pg. 741-803, 1992
Barr, N., Income Transfers: Social Insurance, in Labor Markets and Social Policy
in Central and Eastern Europe. The Transition and Beyond, N. Barr
(coord.). Cambridge: Oxford University Press, pg. 192-225, 1994
Barr, N., The Economics of the Welfare State (ed. a II-a). Stanford:Stanford
University Press, 1993
817
Barr, N., The Social Safety Net During Economic Transition in Central and
Eastern Europe. Programme of Research into Economic Transformation
and Public Finance Series. London: STICERD-LSE, no.9, 1993a
Barry, B., Theories of Justice, A Treatise on Social Justice vol. I, London:
Harvester-Wheatsheaf, 1989
Barry, B.; Rae, D., Political Evaluation. In F.I. Greenstein & N. Polsby, eds.,
Handbook of Political Science, vol. 1, Reading: Addison-Wesley, 1975
Barry, N., Welfare (ed. a II-a). Buckingam: Open University Press, 1994 (1990)
Brzea, C. (coord.), Politici educaionale. nvmntul particular: forme i
condiii n statele membre ale Comunitii Europene. Bucureti: Ed.
Alternative, 1996
Bassuk, E.; Rubin, L., Homeless children: a neglected population, in: American
Journal of Orthopsychiatry, 57, 279-286, 1987
Baudrillard, Jean, Sistemul obiectelor, Ed. Echinox, Cluj, 1996
Baumgarten, M.P., The Myth of Discretion, in The Uses of Discretion, K. Hawkins
(coord.). Oxford: Clarendon Press, pg. 129-162, 1992
Baumheier, Edward C.; Schorr, Alvin L., 1977, Social Policy. The Encyclopedia
of Social Work, New York, NASW.
Baumohl, J., Homelessness in America, Phoenix, Arizona: the Oryx Press, 1996
Bcescu, M.; Bcescu-Crbunaru, A., Compendiu
Bucureti: Editura Economic, 1977
de
macroeconomie.
Becker, Howard S., 1963, Outsiders: Studies n the Sociology of Deviance, New
York: Free Press
Beckerman, W., Poverty and the Impact of Income Maintenace Programs,
Geneva:ILO, 1979b
Beckerman, W., The Impact of Income Maintainance Payments on Poverty in
Britain 1985, n: Economic Journal 89, pg.261-279, 1979a
Bell, Daniel, 1976, The Coming of Post-Industrial Society. A Venture in Social
Forecasting, Basic Books, [1973]
Bello, W., 1998, The Bretton Woods Institutions and the Demise of the UN
Development System, n Albert J. Paolini et al., Between Sovereignty
and Global Governance. The United Nations, the State and Civil
Society. New York: St. Martins Press
Bengtsson, Bo, 1993, Prosperous ambivalence - Housing cooperatives n
Sweden, Research report SB:46, Statens institut fr byggnadsforskning
(The National Swedish Institute for Building Research)
Berger, Peter; Luckmann, Thomas, The Social Construction of Reality,
Doubleday, New York, 1967
Bergqvist, Christina; Jungar, Ann-Catherine, Adaptation or Diffusion of the
Swedish Gender Model, n Hantrais, Linda (coord.), Gendred Policies in
Europe - Reconciling Employment and Family Life, Macmillan Press London, St. Martins Press, New York, 2000
Bergson, A., A reformulation of certain aspects of welfare economics, n: Quarterly
Journal of Economics 52, pg. 310-334, 1938
Bernard, Y.; Colli, J.C.; Lewandowski, D., Dictionnaire economique et financier.
Paris: Editions du Seuil, 1975
Berridge, V., AIDS in the UK. London: Oxford University Press, 1996
Bistriceanu, Gh.; Negrea, E. Gr.; Ptrcoiu, I., Finane i credit n industrie,
construcii i transporturi. Bucureti: Editura Didactic i Pedagogic,
1977
BIT, Lemploi dans le monde 1996/1997. Geneve, 1997
BIT; Beneria, L., Le travail non rmunr: le debat nest pas clue. Geneve: Revue
internationale du travail, vol. 138, nr. 3/1999, 1999b
BIT; Elder, S.; Johnson, L.J., Indicateurs du march du travail: la situation
compare des hommes and des femmes. Geneve: Revue internationale
du travail, vol. 138, nr. 4/1999, 1999c
BIT; Evans-Klock, C.; Kelly, P.; Ruchards, P.; Vargha, C., Suppression demplois
et licenciements economiques: mesures de prevention et de
compensation. Geneve: Revue internationale du travail, vol. 138, nr.
1/1999, 1999a
819
BIT; Spiezia, V., Les effets compars des rgimes dindemnisation du chmage
sur lemploi et les salaires. Geneve: Revue internationale du travail, vol.
139 (2000), no.1, 2000
Black, H., Blacks Law Dictionary, 6th Edition, St. Paul, Minn. 1990
Black, J., Oxford Dictionary of Economics. Oxford: Oxford University Press,
1997
Blair, T., Schroeder, G., 1999, The Third Way/Die Neue Mitte. A Joint
Declaration. London, 8 June 1999 (http://www.labour.org.uk/)
Blakemore, K., Social Policy. An Introduction. Buckingham: Open University
Press, 1998
Bloor, M., The Sociology of HIV Transmission. London: Sage Publications, 1995
Boboc, Ion, ABC-ul sindicatelor, n Revista Club 90, nr. 1, Bucureti: Ed.
Alternative, 1990
Boboc, Ion, Calitatea vieii de munc. Realiti i perspective psihosociologice i educaionale, Bucureti: Ed. Protector As, 2000
Bogdan, Constantin, 1997, Geriatrie, Ed. Medical.
Bogdan, Constantin, 2000, Info Medica, Nr.7/77, anul VII.
Bogdan, Constantin, Revista Institutului Romn pentru Drepturile Omului,
Nr.3/2000.
Boisvert, M., The Batterred-Child Syndrome, n J.Leavitt (Ed.), The battered child.
Fresno, CA: General Learning Corp., 1974
Borkowski, M.; Murcle, M.; Walker, V., Marital violence: The community
response. London: Tavistock Publishing, 1983
Bornat, J.; Pereira, C.; Pilgrim, D.; Williams., F. (coord.), Community Care: A
Reader, Basingstoke, Macmillan and Buckingham. Open University Press,
1993
Boszormenyi-Nagy, I., Spark, G.M., 1984: Invisible loyalities: reciprocity in
intergenerational family therapy. NY: Brunner
Bottomore, T., Citizenship and Social Class, Forty Years On, Pluto Press,
Chicago, 1992
Bourdieu, P., 1986, L'illusion biographique, Actes de la Recherche en sciences
sociales, n 62/63, juin 1986, pp.69-72.
Bowlby, J., Attachment and loss: Loss, sadness, and depression (vol. 3). New
York: Basic Books, 1980
Boxill, N.; Beaty, A., An exploration of mother/child interaction among
homeless women and their children using a public night shelter in
Atlanta, Georgia.Unpublished manuscript, 1987
820
cretine,
Editura
Progresul
822
823
Collins, 1996, Health Policies and Systems: Decentralization, Expert Review for
OMS, Leeds: Nuffield Institute for Health.
Commision on Social Justice, Making Sense of Benefits, staff papers, vol.2,
London: Institute for Public Policy Research, 1993
Compton, B.R.; Galaway, B., Social Work Processes, Belmont, Wadsworth
Publishing Company, 1993
Condor, I., Drept fiscal i financiar. Bucureti: Ed. Tribuna Economic, 1996
Conger, J.; Kanungo, R.N., The empowerment process: Integrating theory and
practice. Academy of Management Review, 13(3), 1988
Cook, T.D.; Gruder C., Metaevaluation Research, Evaluation Studies Review
Annual, 4, 1979
Corbridge, Stuart, editor, 2000, Development. Critical Concepts in Social
Sciences, volumele I-VI, Routledge, Londra i New York
Corby, B., Child abuse: Towards a knowledge base. Bristol, PA: Open
University Press, 1993
Cornia, G.A. et al., 1987, Adjustment with a Human Face. Oxford: Clarendon
Press
Cornia, G.A.; Steward, F., Two Errors of Targeting, n: van de Walle, D., Nead, K.
(coord.), Public Spending and the Poor: Theory and Evidence.
Washington: IBRD-WB, pg. 350-386, 1995
Cornoy, Martin, editor, 1995, International Encyclopedia of Economics of
Education. Second Edition, Pergamon
Corson, David, 1998, Changing Education for Diversity, Open University Press,
Buckingham Philladelphia
Cowen, Michael; Shenton, Robert, 2000, The Invention of Development, capitolul 1
n Stuart Corbridge, editor - Development. Critical Concepts in Social
Sciences. Volume I. Doctrines of Development, Routledge, Londra i New
York, p. 27-45, publicat iniial n Jonathan Crush, editor - Power of
Development, Routledge, p. 27-43 [1995]
Cox, Fred M.; Erlich, John L.; Rothman, Jack; Tropman, John E. (coord.), 1987,
Strategies of Community Organization, Fourth edition, F.E. Peacock
Publishers, Inc., Itaca, Illinois.
Croft, Suzy; Beresford, Peter, 1998, Postmodernity and the future of welfare:
whose critiques, whose social policy?, capitolul 7 n John Carter, editor
(1998) - Postmodernity and the Fragmentation of Welfare, Routledge,
Londra i New York, p. 103-120
Cronbach, L.J., Designing Evaluations of Educational
Programmes,San Francisco: Jossey-Bass, 1982
and
Social
Culbert, S. & McDonough, J., The Invisible War, New York: Wiley, 1980
Culpitt, I., 1999, Risk and Social Policy.
Culyer, 1977, A Need and the National Health Service: Economics and Social
Choice, Martin Robertson Ltd, London,
Cumming, E., Systems of Social Regulation. NY: Atherton, 1968
CURS (Centrul de Sociologie Urban i Regional), Barometrul de opinie
public, Bucureti: Publicaie a Fundaiei pentru o Societate
Deschis,1998.
Dahrendorf, R., 1979, Lebenschancen
Dahrendorf, Ralph, The modern social conflict: an essay on the politics of
liberty, Routledge, 1987
Dan, Adrian-Nicolae, 1999, Romnia i politica ei de locuire n contextul Europei
de Est i al Uniunii Europene, n Zamfir Ctlin (coord.), Politici sociale n
Romnia: 1990-1998, editura Expert, Bucureti.
Davies, B.; Reddin, M., Universality, Selectivity and Effectiveness in Social
Policy. London: Heinemann, 1978
Davies, M. (coord.), The Blackwell Encyclopedia of Social Work, Oxford,
Blackwell Publishers Ltd., 2000
Davies, M.A , 1989, Vieillissement des populations et Sante pour tous, Forum
Mondiale de la Sante, Geneva.
Davis, C. R., Organization Theories and Public Administration. Westpoint,
Conn., London: Praeger, 1996
Davis, K.C., Discrectionary Justice. Baton Rouge, LA: Louisiana State University
Press, 1969
De Beauvoir, Simone, The Second Sex, Bantam, New York, 1964
De Mause, L., The history of childhood. London: Souvenir Press., 1976
de Tocqueville, A., Democracy in America. Chicago: Encyclopedia Britannica,
1990 (1835)
Deacon, B., 1999, Social Policy in a Global Context, n Andrew Hurrell i Ngaire
Woods (coord.), Inequality, Globalization and World Politics. Oxford:
Oxford University Press
Deacon, Bob, (coord.), The new Eastern Europe: Social Policy Past, Present
and Future, London, Sage, 1992
Deacon, Bob, Developments in East European Social Policy, in Jones, Catherine,
(coord.), New perspectives on the welfare state in Europe, Routleadge,
1993
Dean, Hartley; Taylor-Gooby, Peter, Dependency culture, the explosion of a
myth, Harvester, 1992
825
Delsordo, J., Protective casework for abused children. Children, 10, 1963
Deming, B., Empowerment: A vehicle to peace, n M.S. White & D.Van Soest (Ed.),
Empowerment of people for peace. Minneapolis, MN: Women Against
Military Madness, 1984
Deth, Jan van; Scarbrought, Elinor, The Concept of Values n Jan van Deth, Elinor
Scarbrought (coord.), The Impact of Values (Beliefs in Government, vol.
4), Oxford University Press, 1994
Deutsch, Morton, Soluionarea conflictelor constructive. Principii, instruire i
cercetare (trad. n l. romn), n Ana Stoica-Constantin i Adrian Neculau
(coord.), Psihosociologia rezolvrii conflictului, Iai: Polirom, 1998
Dima, A.M., Romanian Private Education Viewed from a Neo-institutionalist
Perspective, n: Higher Education in Europe, Vol. XXIII, Nr.3, 1998
DiMaggio, J.P.; Powell W.W., The Iron Cage Revisited: Institutional Isomorphism
and Collective Rationality in Organizational Fields, n: The New
Institutionalism in Organizational Analysis, DiMaggio, J.P., Powell,
W.W. (coord.). Chicago: University of Chicago Press Ltd., pg. 63-82, 1991
Dinan, D., 1999, Ever Closer Union: An Introduction to the European
Integration, second edition. Basingstoke: Macmillan
Dinc, G.; Miroiu, A., Aspecte ale finanrii globale a universitilor. Programul
Phare Universitas i Centrul pentru Politici Publice. Bucureti: Editura
Fundaia Coloana Infinitului, 2000
Dobrot, N., (coord.), Dicionar de economie. Bucureti: Ed. Economic, 1999
Dobrot, N., Economie politic. Bucureti: Ed. Economic, 1997
Dobrot, Ni (coord.), Economie Politic. Bucureti: Editat de Agenia de
Consulting Universitar- Eficient SRL, 1992
Dobscheck, B & Niland, J., Les tendances rcentes de la negociation collective en
Australie, n John Windmler, La ngociation collective dans les pays
industrialise l'conomie de march: un rexamen, Genve : Bureau
International du Travail, 1989;
Dobson, Andrew, Green Political Thought, Routledge, London, New York, 2000
Dogan, Mattei; Pelassy, Sominique, Cum s comparm naiunile. Sociologia
Politic Comparativ. Bucureti: Editura Alternative, 1993 (1990)
Doling, John, Comparative Housing Policy. Government and Housing in
Advanced Industrialized Countries, Macmillan Press LTD, 1997
Dolling, John (1997), Comparative Housing Policy. Government and Housing n
Advanced Industrialized Countries, MacMillan Press, London.
Donaldson, C.; Gerard, H., 1992, Economics of Health Care Financing: The
Visible Hand, MacMillan.
826
Clare,
1982,
Housing
Policy,
Penguin,
827
Edwards, L.R.; Hopps, J.G. (eds.), Encyclopedia of Social Work (19th edition),
Washington: NASW Press, 1995
Edwards, R. L.; Hopps, J.G. (coord.), Encyclopedia of Social Work (editia 19),
Silver Spring, MD: National Association of Social Workers, pp. 313-335;
660-667, 1995
Einstein, S., The Use and Missuse of Drugs in Commuter. Town. Drug Forum 1
(4): 401-416, 1972
Eisenstadt, S.N., 1964, Breakdowns of Modernization, n Economic Development
and Cultural Change, vol. 12, nr. 4 (iulie), p. 345-367
Eliason, Leslie C.; Fgerlind, Ingemar; Merritt, Richard L.; Weiler, Hans N., 1987,
Education, social science, and public policy: a critique of comparative
research, n Meinolf Dierkes, Hans N. Weiler, Ariane Berthoin Antal
(editori) - Comparative Policy Research. Learning from Experience,
Gower, Aldershot, p. 244-261.
Ellemers, Naomi; Ad van Knippenberg, Stereotiping in Social Context", n Oakes,
Penelope; Ellemers, Naomi; Haslam, Alexander (coord.), The Social
Psycholgy of Stereotiping and Group Life, Blackwell Publishers, Oxford,
Cambridge, Massachusetts, 1997
Ellencweig A.Y., 1992, Analysing Health Systems, Oxford University Press
Elmore, R., Backward mapping: implemetnation research and policy decisions, n:
Political Science Quarterly, 94, pg. 601-616, 1980
Elmore, R., Organisational models of social program implementation, n: Public
Policy, 26(2), pg. 185-228, 1978
Elster, J., Rationality and Social Norms, n: Archives Europeennes des
Sociologie, 32 (1), 1991
Elster, J., The Possibility of Rational Politics, n: Archives Europeennes des
Sociologie, 28 (1), pg. 67-103, 1987
Enchescu, D., 1995, Sntate public i management sanitar, Ed. All,
Bucureti.
English, R.; Ross-Scheriff, F.; Epsein, L., Displaced Populations, Paper
presented at the Annual Program Meeting of the Council on Social Work
Education. St. Louis: MO, 1987
Enthoven, 1986, Managed Competition in Health Care and the Unfinished Agenda,
Health Care Financing Review, Annual Supplement, 105-119
Enthoven, A., 1980, Health Plan, Addison Wesley Reading, Massachusetts
Epstein,I.;Tripodi,T., Research Techniques for Program Planning, Monitoring
and Evaluation, Columbia University Press, New York, 1977
Esping-Andersen, G. (coord.), 1996, Welfare States in Transition. National
Adaptations in Global Economies. London: Sage
828
829
830
831
Gelles, R.; Straus, M., Violence in the American Family, in Journal of Social
Issues 35(2), pg. 15-39, 1979
Gellner, E., 1994, Conditions of Liberty: Civil Society and Its Rivals. NY: Allen
Lane
George, V.; Taylor-Gooby, P., 1996, European Welfare Policy: Squaring the
Welfare Circle. Basingstone: Macmillan
George, V.; Taylor-Gooby, P., European welfare policy. squaring the welfare
state circle. London: MacMillian Press LTD, 1996
George, Vic; Page, Robert, Feminists. Introduction, n George, Vic, Robert, Page
(coord.), Modern Thinkers on Welfare, Harvester - Wheatsheaf, New
York, London, 1995c
George, Vic; Page, Robert, Marxists. Introduction, n George, Vic, Robert, Page
(coord.), Modern Thinkers on Welfare, Harvester - Wheatsheaf, New
York, London, 1995b
George, Vic; Page, Robert, The New Right. Introduction, n George, Vic; Robert
Page (coord.), Modern Thinkers on Welfare, Harvester - Wheatsheaf,
New York, London, 1995a
George, Vic; Wilding, Paul, Welfare and Ideology, Harvester - Wheatsheaf, New
York, London, 1994
Gephart, W.J., Watercolor Painting. In N.L. Smith, ed., Metaphors for Evaluation,
Newbury Park: Sage, 1981
Geske, Terry G.; Davis, Douglas R.; Hingle, Patricia L. 1997, Charter Schools: A
Viable Public School Choice Option?, n Economics of Education Review,
vol. 16, nr. 1; reprodus i n Elchanan Cohn, editor (1997), p. 153-169
Ghali, B.B., 1995, An Agenda for Development 1995, with Related UN
Documents. New York: United Nations
Gheu, V., De la prognoz la politica demografic n Studii de economie
teoretic i aplicat, supliment Nr.6 al revistei Economistul Nr.523/2
nov. 1994.
Gibbins, John R.; Reimer, Bo, 1994, Postmodernism, n Jan van Deth, Elinor
Scarbrought (editori) - The Impact of Values (Beliefs in Government, vol.
4), Oxford University Press, p. 301-331
Giddens, A., 1998, The Third Way. The Renewal of Social Democracy.
Cambridge: Polity Press
Giddens, Anthony, 1990, The Consequences of Modernity, Polity Press,
Cambridge
Giddens, Anthony, 1991, Modernity and Self-Identity. Self and Society in the
Late Modern Age, Stanford University Press
832
Giddens, Anthony, 1998, The Third Way. The Renewal of Social Democracy,
Polity Press
Giddens, Anthony, The Class structure of the advanced societies, Hutchinson,
1973
Giddens, Anthony, The Third Way and Its Critics, Polity Press, Cambridge, 2000
Giddens, Anthony, The Third Way: the Renewal of Social Democracy, Polity
Press, Cambridge, 1998
Gilbert, N.; Miller, H.; Specht, H., An Introduction to Social Work Practice,
Englewood Cliffs, N.J.,SUA, Prentice-Hall, 1980
Gilbert, N.; Specht, H.; Terrell, P., Dimensions of Social Welfare Policy. N.
Jersey: Prentice-Hall Inc., 1993
Gilroy, P., There Aint No Black in the Union Jack, London: Hutchinson, anul.
Ginsberg, L., Understanding Social Problems, Policies, and programs, University af South Carolina Press,1996
Glass, Ruth, 1964, London: Aspects of Change, London: Centre for Urban
Studies and MacGibbon and Kee.
Glass, Ruth, London: Aspects of Change, London: Centre for Urban Studies and
MacGibbon and Kee, 1964
Glennerster, Howard, (ediia a treia), Paying for Welfare, Prentice Hall si
Harvester Wheatsheaf, London, 1997
Glennester, Howard, 1998 [1997], Education: Reaping the Harvest?, n John Hills
i Howard Glennester, editori - The State of Welfare. The Economics of
Social Welfare. Second Edition, Oxford University Press, p. 27-74
Godfrey, M.; Richards, P., Employment policies and programmes in Central
and Eastern Europe. Geneve: ILO, 1995
Goffman, Erving, Stigma - Notes on the Management of Spoiled Identity,
Penguin Books, London, New York, 1991 [1963]
Golan, N., Crisis Intervention. In A. Minahan (coord.), Encyclopedia of Social
Work (18th edition, vol.1, pp.360-372), Silver Spring, MD: National
Association of Social Workers, 1987
Golan, N., Treatment in Crisis Situations, New York: Free Press, 1978
Gold, Thomas B., 1986, State and Society in Taiwan Miracle, M.E. Sharpe, New
York
Goodin, Robert E.; Headey, B.; Muffels R. si Dirven, H.-J., The Real Worlds of
Welfare Capitalism, Cambridge University Press, Cambridge, 1999
Goodin, Robert E.; Headey, Bruce; Muffels, Ruud; Dirven, Henk-Jan, The Real
Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge University Press, 1999
833
Gormley Jr., William T., 2000, Early childhood education and care regulation: a
comparative perspective, n International Journal of Educational
Research, vol. 33, p. 55-74
Gormley, William, Early Childhood Education and Care Regulation: A Comparative
Perspective, n Intrenational Journal of Educational Research, Vol. 33,
pag. 55-74., 2000
Gorz, Andre, Ecology as Politics, Pluto, London, 1987 [1975]
Gould, K., Life model versus conflict model. Social Work, 32(4), 1987
Grant, Carl A.; Ladson-Billings, Gloria, eds., 1997, Dictionary of Multicultural
Education, Oryx Press, 1997
Gray, John, Liberalismul, n Concepte n tiinele sociale. Seria lui Frank Parkin,
vol. 11, Editura Du Style, Bucureti, 1998
Green, Andy, 1990, Education and State Formation: The Rise of Education
Systems in England, France and the USA, Macmillan, Londra.
Green, Andy, 1997, Education, Globalization and the Nation State, Macmillan
Press Ltd.
Green, Arnold, 1975, Social Problems: Arena of Conflict, New York, McGrawHill.
Green, D.G., Community without Politics - A market approach to welfare
reform, IEA Health and Welfare Unit, London, 1996
Grinnell, R.M. Jr., Social Work Reaserch and Evaluation. Quantitative and
Qualitative Approaches, 5th ed., Itasca Illinois, F.E. Peacock Publishers,
Inc., 1999
Grosh, M.E., 1994, Administering Targetd Social Programs in Latin America.
From Platitudes to Practice. Washington: IBRD-WB
Gruber,
Democratic
Gutierrez, L.; Parsons, R.J.; Cox, E.O. (eds.), Empowerment in Social Work
Practice. A Sourcebook, Pacific Grove, CA: Brooks/Cole, 1998
Guvernul Romniei (1997a), Ordonan privind stimularea cercetrii-dezvoltrii i
inovrii, nr. 8, Monitorul Oficial al Romniei, nr. 14, ianuarie
Guvernul Romniei (1997b), Ordonan cu privire la finanarea, n sistem
descentralizat, n domeniul tiinei, tehnologiei i inovrii, nr. 59, Monitorul
Oficial al Romniei, nr. 225, august
Habermas, Juergen, Legitimation Crisis, Heinemann Educational Books, London,
1973
Hadenius, A., A Crisis of the Welfare State, Upsalla: Almqvist and Wiksell, 1986
Haley, J., Problem-solving therapy. San Francisco: Jossey-Bass, 1976
Hall, J., Homelessness in the United States, n L.Ginsberg et al. (coord.),
Encyclopedia of Social Work (18th ed., 1990 suppl.), Silver Spring, MD:
NASW,pp. 159-174, 1990
Hall, J., Service Statistics for Travelers Aid. Washington, DC: Travelers Aid
International, 1988
Hall, S.; Critcher, C.; Jefferson, T.; Clarke, J.; Roberts, B., Policing the Crisis:
Mugging, the State, Law and Order, London: Macmillan, 1978
Halsey, A.H.; Lauder, Hugh; Brown, Phillip; Stuart Wells, Amy, editori, 1998,
Education: Culture, Economy, Society, Oxford University Press, Oxford
i New York.
Hamnett, Chris, Housing the Two nations: Socio-Tenurial Polarisation in
England and Wales, 1961 - 1981, n Urban Studies, 21, 4, 1984
Hamnett, Chris, The blind men and the elephant: the explanation of
gentrification, transactions of the Institute of British Geographers NS 16:
173 - 189, 1991
Hamnett, Chris,1984, Housing the Two nations: Socio-Tenurial Polarisation in
England and Wales, 1961 - 1981, n Urban Studies, 21, 4.
Hamnett, Chris,1991, The blind men and the elephant: the explanation of
gentrification, transactions of the Institute of British Geographers NS 16:
173189
Hantrais, Linda, From Equal Pay to Reconciliation of Employment and Family Life,
n Hantrais Linda (coord.), Gendred Policies in Europe - Reconciling
Employment and Family Life, Macmillan Press - London, St. Martins
Press, New York, 2000
Hargreaves, Andy; Reynolds, Davis, 1989, Introduction: Decomprehensivation, n
Andy Hargreaves i Davis Reynolds (editori) - Education Policies:
Controversies and Critiques, The Falmer Press, New York - Philadelphia
- Londra, p. 1-32
835
837
Hulme, David; Turner, Mark M., 1990, Sociology and Development: Theories,
Policies and Practices, Harvester Wheatshef, New York - Londra Toronto - Sydney - Tokyo
Huntington, Samuel, 1996 [1987], Goals of Development, n Alex Inkeles,
Masamichi Sasaki, editori - Comparative Nations and Cultures.
Readings in a Cross-Disciplinary Perspective, Prentice Hall, Englewood
Cliff (New Jersey), p. 469-482, reprodus din Samuel Huntington i Myron
Wiener (eds.) - Understanding Political Developments: An Analytic
Study, Little Brown & Co. Series in Comparative Politics, Boston, p. 6-32
Hutchinson, Reis M., and for those of us who are black. Black Politics in Social
Work, in Langan M., and Lee P., eds., Radical Social Work Today. Unwin
Hyman, London, 1989
Huton, J., 1983, Local Government in the Third World, Chichester-Wiley.
Huxley, C.; Kettler, D. & Struthers, J., Is Canadas Experience "Especially
Instructive", n S.M. Lipset (coord.)., Unions in Transition. Entering the
Second Century, Institute for Contemporary Studies, San Francisco,
California, 1986
Iglehart, J.K., 1992, Health Politics. Interests and Institutions in Western
Europe, Cambridge Univerity Press
ILO, Key indicators of the Labour Market. Geneva, 1999
Immergut, E.M., 1992, Health Politics. Interests and Institutions in Western
Europe, Cambridge Univerity Press
Inglehart, Ronald, 1997, Modernization and Post-Modernization. Cultural,
Economic and Political Change in 43 Societies, Princeton University
Press
Inglehart, Ronald, Culture Shift in Advanced Industrial Societies, Princeton
University Press, 1990
Inglehart, Ronald, Modernization and Post-Modernization. Cultural, Economic
and Political Change in 43 Societies, Princeton University Pres, 1997
Inglehart, Ronald, The Silent Revolution in Europe: Intergenerational Change in
Post-Industrial Societies, American Political Science Review 65, p. 9911017, 1971
Inkeles, Alex, 1996, Making Man Modern: On the Causes and Consequences of
Individual Change in Six Developing Countries, n Alex Inkeles i
Masamichi Sasaki, editori - Comparing Nations and Cultures. Readings
in a Cross-Disciplinary Perspective, Prentice Hall, p. 571-585, reprodus
din American Journal of Sociology, vol.75, nr. 2 (septembrie 1969), p.
208-225
838
Inkeles, Alex; Smith, David H., 1974, Becoming Modern. Individual Change in
Six Developing Countries, Harvard University Press, Cambridge
(Massachusetts)
Inman, Robert, Markets, Governments and the "New" Political Economy, in Allan,
Jauerbach i Martin S. Felstein, editori, Handbook of Public Economics,
vol. II, North Holland, Amsterdam, pp. 647 - 777, 1987
Ionacu, Gheorghe, 1999, Politici de locuire, n INFO-HABITAT, No. 1(11)/1999,
editat de M.L.P.A.T. - Secretariatul Centrului Naional pentru Aezri
Umane (SCNAU)- HABITAT
Jack, R. (coord.), Empowerment in Community Care, Chapman & Hall, 1995
James, E.; Rose-Ackerman, S, Nonprofit Sector in Comparative Perspective, n:
nume (coord.) The Nonprofit Sector in International Perspective:
Studies in Comparative Culture and Policy. New York: Oxford
University Press, 1989
Janovsky, K., 1996, Health policy and systems development, WHO, Geneva.
Japp, K., 1993, Risiken der Technisierung und die neuen sozialen Bewegungen,
n: G. Bechmann (coord.), Risiko und Gesellschaft. Grundlagen und
Ergebnisse interdisziplinaerer Risikoforschung. Opladen: Westdeutscher Verlag
Jary, D.; Jary, J., Collins Dictionary of Sociology, Harper Collins Publishers,
1995
Jayaratne, S., Should Systematic Assessment, Monitoring, and Evaluation Tools
Be Used as Empowerment Aids for Clients. In W.W. Hudson & P.S.
Nurius, eds., Controversial Issues in Social Work Research,
Allyn/Bocon, 1994
Jepperson, R.L., Institutions, Institutional Effects, and Institutionalism, n: The New
Institutionalism in Organizational Analysis, DiMaggio, J.P., Powell,
W.W. (coord.). Chicago: University of Chicago Press Ltd., pg. 143-163,
1991
Jigu, Mihaela, coordonator, 2000, nvmntul rural: disfuncii i strategii de
ameliorare, Institutul de tiine ale Educaiei, Ministerul Educaiei
Naionale i Fundaia pentru o Societate Deschis, Bucureti
Johnson, A. G., The Blackwell Dictionary of Sociology, Blackwell, 1995
Johnson, A., Measurement and methodology: Problems and issues in research on
homelessness, Social Work Research & Abstracts, 25(4), 12-26, 1989b
Johnstone, D., An Introduction to Disability Studies, London, David Fulton
Publishers, 1998
Jonassen, Kjell Reidar, Gypsies in Dolj, Research Report, Red Barnet, Craiova,
1995
839
840
Kotler, Ph.; Roberto, E., Social Marketing - Strategies for Changing Public
Behaviour, The Free Press, New York, 1989
Kotler, Ph.; Zaltman, G., Social Marketing: An Approach to Planned Social
Change, in Journal of Marketing, 35, July, 1971
Kramer, R., Voluntary Agencies and the Personal Social Services, n: W.W. Powell
(coord.), The Nonprofit Sector. A Research Handbook. New Haven:
Yale University, 1987
Krieger, J., 1999, Egalitarian Social Movements in Western Europe: Can They
Survive Globalization and the EMU?, n: International Studies Review,
Vol. I(3), pg. 69-86
Kubler-Ross, E., AIDS: The ultimate challenge. New York: Macmillan, 1987
Kubler-Ross, E., On death and dying. New York: Macmillan, 1969
Kuznets, Simon, 1955, Economic Growth and Structure, W.W. Norton, New
York
Lafore, Robert, 1993, Droit au logement et mutations sociales. A la recherche
des concepts, Vie sociale, CEDIAS 5-6/ 1993.
Lakin, Ch.K.; Bruinninks, R.H., Strategies for Achieving Community Integration
of Developmentally Disabled Citizens, Baltimore, Paul H. Brookes
Publishing Co., 1995
Lane, J.-E., The Public Sector. Concepts, Models and Approaches. London:
Sage, 1993
Lange, O., The Foundation of Welfare Economics, n: Econometrica nr.10, pg.
215-258, 1942
Larionescu, Maria, Teorii ale problemelor sociale: puncte de vedere n sociologia
american contemporan, n Viitorul Social, nr.4/1980.
Larsson, Gerry, Labelling and Identity, Reports from the Department of Applied
Psychology, University of Goteborg, Nr. 4, Vol. 8., 1983
Lauer, Robert H., 1978, Social Problems and the Quality of Life, Dubuque, IA:
W.C.Brown.
Lavalette, Michael, Marx and Marxist Critique of Welfare, n Lavalette, Michael,
Alan Pratt (coord.), Social Policy - A Conceptual and Theoretical
Introduction, Sage Publications, 1998
Lzeanu, M., Curs de tiin i legislaie financiar. Bucureti: editura M.
Bdeanu, 1942
Lebeaux, Ch. N.; Wilensky, H.L., Industrial Society and Social Welfare: the
Impact of Industrialization on the Supply and Organization of Social
Welfare Services in the USA. NY: Free Press, 1965
Lee, J., The empowerment approach to social work practice. New York:
Columbia, 1994
841
842
Loizou, A., Social Justice and Social Policy, n: Social Policy. A Conceptual and
Theoretical Framework, M. Lavalette, A. Pratt (coord.). London: Sage,
pg. 163-182, 1997
Longest, B.B., 1990, Interorganizational linkages in the health sector, Health Care
Management Review, vol.15, no.1: 17-28
Lowndes, S., 1991, Decentralization: the potential and the pitfalls, Local
Government Policy Making, vol.18, nr.2,19-29.
Luce, R.D.; Raiffa, H., An Axiomatic Treatment of Utility, in Decision Making, W.
Edwards, A Tversky (coord.). Penguin Books, 1967
Luhmann, N., 1991, Soziologie des Risikos. Berlin: de Gruyter
Luhmann, N., 1993, Die Moral des Risikos und das Risiko der Moral, n: G.
Bechmann (coord.), Risiko und Gesellschaft. Grundlagen und Ergebnisse interdisziplinaerer Risikoforschung. Opladen: Westdeutscher
Verlag
Lundquist, Lenart, 1992, Dislodging the Welfare State Housing and Privatisation
n Four European Countries., Delft University Press, Delft.
Lupton, Deborah, 1999, Risk, n seria Key Ideas a Routledge, Londra i New York
Mabbett, Deborah; Bolderson, Helen, Theories and Methods in Comparative Social
Research, n Clasen Jochen, Comarative Social Policy - Concepts,
Theories and Methods, Blackwell Publisher, Oxford, 1999
MacCulloch, M., A treatise on the principles and practical influence of taxation
Majone, G.; Wildavsky, A., Implementation as evolution, n: H. Freeman (coord.),
Policy Studies Review Annual. Beverly Hill: Sage, 1978
Mallick, Krishna, Individual Discrimination n Magill Frank (coord.), International
Encyclopedia of Socialogy, Fitzroy Dearborn Publishers
Malpass, P.; Murie, A., Housing Policy and Practice, Macmillan, 1999
Manea, L., Protecia social a persoanelor cu handicap, Bucureti, Casa de
pres i editur ansa s.r.l., 2000
Mannheim, K., 1990, Le problme des gnrations, Paris, Ed. Nathan, coll.
Essais & Recherches, (1-er d. 1928).
Manoilesco, M., Le Sicle du corporatisme, Felix Alcan, 1934
Mansel, J.L.; Ericsson, K., Deinstitutionalisation and Community Living:
Intellectual Disability Services in Britain, Scandinavia and the USA,
London, Chapman and Hall, 1996
March, J.G., Decisions and Organizations. Oxford: Blackwell, 1988
March, J.G.; Olsen, J.P. (coord.), Ambiguity and Choice in Organizations. Oslo:
Uniersitetsforlaget, 1976
843
844
845
846
Murray, Charles, Losing ground: American Social Policy, 1950-1980, New York,
Basic Books, 1984
Murray, Charles, The emerging British Underclass, The IEA Health and Welfare
Unit, 1990
Mushrush, Paula; Larson, Mark A.; Kraus, Jerry D., 1997, Social Benefits of
Affordable Housing Cooperatives, Center for Cooperatives, University of
California
Myers, Richard R. & Fuller, Richard C., Some Aspects of a Theory of Social
Problems, American Sociological Review 6 (February 1941);
Myers, Richard R.; Fuller, Richard C., The Natural History of a Social Problems,
American Sociological Review 6 (June 1941).
Myers, Robert G, 2000, Financing early childhood education and care services, n
International Journal of Educational Research, vol. 33, p. 75-94
Nagel, T., The Possibility of Altruism, Oxford, 1970
Naisbitt, J., Megatendine. Bucureti: Ed. Politic, 1989
National Committee to Prevent Child Abuse, Current trends in child abuse
reporting and fatalities: The results of the 1993 annual fifty state
survey. Chicago, IL: Author, 1994
Nellis, M., Probation Values for the 1990s. The Howard Journal of Criminal
Justice, vol. 24, no.1, Feb. 1995
Nettleton, Sarah; Burrows, Roger, 1998, Individualisation processes and social
policy: insecurity, reflexivity and risk in the restructuring of contemporary
British health and housing policies, capitolul 10 n John Carter, editor
(1998) - Postmodernity and the Fragmentation of Welfare, Routledge,
Londra i New York, p. 153-170
Neville-Postlewaite, T., editor, 1995, International Encyclopedia of National
Systems of Education. Second Edition, Pergamon
Nirje, B., The Normalization Principle Papers, Centre for Handicap Research,
Uppsala University, Uppsala, 1992
Nite, S., The Hite Report on Male Sexuality. London: McDonald & Company
Publisher, 1981
Noblecourt, M., Le syndicalisme dans le monde, n Les Editions Ouvrire, No. 6,
Paris: FEN, 1990
NORAD, Cadrele de analiz logic, Bucureti, FIMAN, Ed. Expert, 1997
Nord, D., Multiple AIDS - Related Loss. USA: Taylor & Francis, 1997
Nozick, R., Anarchy, State and Utopia. Oxford: Basil Blackwell, 1974
Nugent, N., 1999, The Government and Politics of the European Union, fourth
edition. Basingstoke, Macmillan
848
OConnor, James The Fiscal Crisis of the Welfare State, t. Martins Press, New
York, 1973
OConnor, James, The Fiscal Crisis of the Welfare State, t. Martins Press, New
York, 1973
ODonell, Guillermo, 1978, Reflections on the Pattern of Change in the Bureaucratic-Authoritarian State, n Latin American Review, vol. 8, p. 3-38
O'Donnell, M., HIV/AIDS: Loss, Grief, Challenge, and Hope. USA: Taylor &
Francis, 1996
OECD, Family, market and community - Equity and efficiency in Social Policy, n:
Social Policy Studies, nr. 21, 1997
OECD, Methods and Procedures in Aid Evaluation, 1986
OECD, Partnerships: The Key to Job Creation, Paris: OECD, 1993 (tradus i
n romnete: Parteneriatele: Cheia pentru crearea de locuri de munc,
Bucureti: FIMAN, 1993
Offe, C., 1985, New Social Movements: Challinging the Boundaries of Institutional
Politics, n: Social Research, 52 (4), pg. 817-867
Offe, Carl, 1984, Contradictions of the Welfare State, Hutchinson, Londra.
Offe, Claus, Contradiction of the Welfare State, Mass: MIT Press, Cambridge,
1984
Offe, Claus, Contradiction of the Welfare State, Mass: MIT Press, Cambridge,
1984
O'Hagan, K., Emotional and psychological abuse of children. Toronto:
University of Toronto Press, 1993
Oliver, M., The Politics of Disablement, London, Macmillan, 1990
Olson, M., The Rise and Decline of Nations. Yale University Press, 1982
Organizaia Naiunilor Unite, HIV/AIDS and Human Rights. New York and
Geneva, 1998
Osborne, D.; Gaebler, T., Reinventing Government. Reading, Mass.:AddisonWesley, 1992
Pagelow, M.D., Family violence, New York: Praeger, 1984
Palazzoli, M.S.; Boscolo, L.; Cecchin, G.; Prata, G., Paradox and counterparadox. New York: Jason Aronson, 1978
Pareto, V., Il massimo de utilita per una collectivita in Sociologia, n: Giornale
degli economisti e rivista di statistica, april, 1913
Parry, C. et al., 1986, Parry and Grant Encyclopaedic Dictionary of
International Law. New York: Oceana Publications
Parsons, Talcott The Social System, Free Press, New York, 1951
849
Parsons, Talcott, 1951, The Social System, Free Press, Glencoe, Illinois
Parsons, Talcott, 1964, Societies: Comparative and Evolutionary Perspectives,
Prentice-Hall, Englewood (New Jersey)
Parsons, Talcott; Smelser, Neil, 1958, Economy and Society, Free Press,
Glencoe, Illinois
Parton, N.; OByrne, P., Constructive Social Work. Towards a new practice,
London, Macmillan Press, 2000
Patton, M.Q., Practical Evaluation, Newbury Park: Sage, 1982
Patton, M.Q., The Evaluators Responsibility for Utilization, Evaluation Practice, 9,
1988
Payne, M., Social Work Theory, 2nd edn., London, Macmillan, 1997
Payne, M.S., Modern Social Work Theory: A Clinical Introduction, Chicago, IL:
Lyceum Books, pp. 101-116, 1991
Peet, Richard (cu Elaine Hartwick), 1999, Theories of Development, The
Guildford Press, New York i Londra
Peneff, J., 1990, La mthode biographique, Paris, Armand Colin.
Penna, Sue; OBrien, Martin, 1996, Postmodernism and Social Policy: A Small
Step Forwards?, n Journal of Social Policy, vol. 25, nr. 1 (ianuarie), p.
39-62
Percheron, A., 1991, Police et gestion des ges. In : A. Percheron et R. Remond
(sous la direction), Age et politique, Paris, Economica.
Perraton, Hillary, 2000, Open and Distance Learning in the Developing World,
Routledge, Londra i New York
Perron, J., Administration sociale et services sociaux, Gaetan Morin Editeur,
Quebec, Canada, 1986
Per, S. (coord), n Revista de studii i cercetri economice, nr. 11/1991.
Bucureti: CIDE, 1991
Per, S. (coord), n Revista de studii i cercetri economice, nr. 9-10/1994.
Bucureti: CIDE, 1994
Per, S.; Vasile, V., Venituri salariale - Diagnoz i perspective, nr.32-33/1997.
Bucureti: CIDE, 1997a
Per, S.; Vasile, V., Venituri salariale - Diagnoz i perspective, nr.44-45/1997.
Bucureti: CIDE, 1997b
Peters, Anne, Women, Quotas and Constitutions- A Comparative Analysis of
Affirmative Action for Women under America, German, European
Community and Intrenational Law, Kluwer Law Intrenational, Haga,
London, Boston, 1999
850
851
854
Rotariu, T.; Dan, M.; Pah, I.; Veres, E., nvmntul superior ntre inerie i
schimbare, n: Adrian Neculau (coord.), Cmpul universitar i actorii si.
Iai: Polirom, 1997
Rothenbacher, Franz, 1998, European Scientific Socio-Economic Reporting: State
and Possibilities of Development, Social Indicators Research, vol. 44, p.
291-328.
Rothman, Jack; Tropman, John E., 1987, Models of Community Organization and
macro-practice Perspectives: their mixing and phazing, n Cox, F.M.;
Erlich, J.L.; Rothman, J.; Tropman, J.E. (coord.) Strategies of
Community Organization, Fourth edition, F.E. Peacock Publishers, Inc.,
Itaca, Illinois.
Rothstein, B., Just Institutions Matter. The moral and political logic of the
universal welfare state. Cambridge: Cambridge University Press, 1998
Roussel, L., 1983, Rgimes dmographiques et ges de la vie. In Les ges de la
vie, Travaux et Documents, cahier n 102, Paris, Editions de
l'I.N.E.D./P.U.F.
Roussel, L., et Girard, A., 1982, Rgimes dmographiques et ges de la vie. In
Les ges de la vie, Travaux et Documents, cahier n 96, Paris, Editions
de l'I.N.E.D. / P.U.F.
Roy, A., Alcoholism and Suicide, in: Biology of Suicide, Maris, R.W., ed., 16: 244273. New York: The Guilford Press, 1986
Rubington, Earl, Weinberg, Martin S., 1989, The Study of Social Problems. Six
perspectives, Oxford Univerity Press (fourth edition).
Rush G., The Dictionary of Criminal Justice, 4th Edition, Guilford, Conn,
Dushkin Publishing, 1994
Rustin, Michael, 1989, The Politics of Post-Fordism: Or, the trouble with the New
Times, n New Left Review, vol. 175, seria I, mai-iunie 1989, p. 54-78
Rutman, L.; Mowbray, G.,
Publications, 1983
Understanding
Program
Evaluation,
Sage
855
857
Sinclair, Elma, The formal evidence, n National Institute for Social Work,
Residential care: a positive choice, London: HMSO, 1988
Skolnick, Jerome H.; Currie, Elliot, 1985, Crisis in American Institutions, 6th Ed.,
Boston: Little, Brown.
Smale, G.; Tuson, G.; Statham, D., Social Work and Social Problems. Working
towards social inclusion and social change, London, Macmillan, 2000
Smith, B.C., Decentralization: The Territorial Dimension of the State. London:
George Allen and Unwin, 1985
Smith, B.C., The measurement of decentralization, International Review of
Administrative Sciences, vol.45, no. 3: 214-222, 1979
Smith, H. L. (coord.), War and Social Change, Manchester University Press, 1986
Smith, Neil, 1979, Towards a Theory of Gentrification: A Back to the City
Movement by Capital not People, n Journal of the American Planners
Association, 45:538-548.
Smith, Neil, 1996, The New Urban Frontier. Gentrification and the Revanchist
City, Routledge, London & New York.
Smith, Neil, The New Urban Frontier. Gentrification and the Revanchist City,
Routledge, London & New York, 1996
Smith, Neil, Towards a Theory of Gentrification: A Back to the City Movement by
Capital not People, n Journal of the American Planners Association,
45:538-548, 1979
So, Alvin Y., 1990, Social Change and Development. Modernization,
Dependency and World-System Theories, Sage Library of Social
Research 178, Newburry Park Londra New Delhi
Solomon, B., Black empowerment: Social work in opressed communities. New
York: Columbia University Press, 1976
Soumelis, G. Project Evaluation Methodologies and Techniques, UNESCO,
Paris, 1977
Spicker, P., Principles of Social Welfare. An Introduction to Thinking about
the Welfare State. London: Routledge, 1988
Spiker, Paul, Principles of Social Welfare - An Introduction to Thinking About
the Welfare State", Routlidge, London, 1988
Stahl, H.H. (coord.), D. Gusti - Studii critice, Bucureti: Editura tiinific i
Enciclopedic, 1980
Stake, R. E., Program Evaluation, Particularly Responsive Evaluation. In W.B.
Dockrell & D. Hamilton eds., Rethinking Educational Research, London:
Hodder & Stoughton, 1980
Stake, R.E., Evaluating the Arts in Education: A Responsive Approach,
Columbus: Charles E. Merril, 1975
858
Taylor, Samuel H.; Roberts, Robert W., 1985, Theory and Practice of
Community Social Work, New York, Columbia University Press.
Taylor-Gooby, P., 1994, Postmodernism and Social Policy: a Great Leap
Backwards? n: Journal of Social Policy, 23(3), pg. 385-404
Taylor-Gooby, Peter, 1994, Postmodernism and Social Policy: A great Leap
Backwards?, n Journal of Social Policy, vol. 23, nr. 3, p. 385-404
Teliuc, C.; Pop, L.; Teliuc, E.D., Srcia i sistemul de protecie social. Iai:
Polirom, 2001
Teulon,
finance,
Titmuss, R. M., Essays on "The WelfareState", George Allen & UNWIN London
Ltd, 1958
Titmuss, R., Social Policy, London, Allen &Unwin, 1974
Titmuss, R.M., Commitment to Welfare. London: Allen and Uwin, 1968
Titmuss, R.M., Income Distribution and Social Change. London: George Allan
and Unwin, 1962
Titmuss, R.M., The Gift Relationship. Harmondsworth: Penguin, 1970
Titteron M.(coord.), Caring for people in the Community - The new Welfare,
Jessica Kingsley Publishers, London and Bristol, Pensylvania,1994
Tixier, Pierre-Eric, Redefinir l identit syndicale, n Lentreprise et le
syndicalisme, Paris: CNRS - IRESCO;1988
Tobin, J., 1982, Essays in Economics: Theory and Policy. Cambridge, Mass.:
MIT Press
Touraine, 1981, The Voice and the Eye: an Analysis of Social Movements.
Cambridge: Cambridge University Press
Touraine, A., 1977, The Self-production of society. Chicago: Univeristy of
Chicago Press
Towell, David (coord.), An ordinary life in practice, London: King Edwards
Hospital Fund, 1988
Townsend, Peter, Dynamics of Deprivation, Gower, Londra, 1987
Toynbee, Arnold, 1979, Oraele n micare, Editura Politic, Bucuretindicatori
Trebici, Vladimir, 1972, mbtrnirea demografic a populaiei Romniei, n
Viitorul Social, 1.
Trebici, Vladimir, 1975., Mic Enciclopedie de Demografie, Ed. tiinific i
Enciclopedic
Trice, M.H., Alcoholism in America Revisited, in: Journal of Droug Issues 14(1):
109-123, 1984
Tripodi, T.; Fellin, Ph.; Epstein, I., Social Program Evaluation, University of
Michigan, F.E. Peacock Publishers, Illinois, 1986
Tropman, John E., 1987, Common Elements of practice: Introduction, n Cox, F.M.;
Erlich, J.L.; Rothman, J.; Tropman, J.E. (coord.) Strategies of
Community Organization, Fourth edition, F.E. Peacock Publishers, Inc.,
Itaca, Illinois.
Troy, Leo, The Rise and Fall of American Trade Unions, n S.M. Lipset (coord.).,
Unions in Transition. Entering the Second Century, Institute for
Contemporary Studies, San Francisco, California, 1986;1986;
Tuijnman, Albert C., editor, 1995, International Encyclopedia of Adult
Education and Training. Second Edition, Pergamon
861
Turner, John; Fichter, Robert, (coord.), 1972, Freedom to Build: Dweller Control
of the Housing Process, Macmillan, New York.
Tyler, R. W., Basic Principles of Curriculum and Instruction, Chicago:
University of Chicago Press, 1949
Tzeng, O.; Jackson, J.; Karlson, H., Theories of child abuse and neglect. New
York: Praeger, 1991
arlung, Nicolae; Racoviceanu, Sorina, 1997,
UE, Competitiveness and cohesion: trends in the regions. Luxembourg, 1994
UN, Sustaining Social Security. New York: UN, 1997
UNAIDS, The Status and Trends of Global HIV/AIDS Pandemic, Final Report,
July 5-6, XI International Conference on AIDS, Vancouver, 1996
UNCHR, UNICEF, Evacuation of Children from Conflict Areas. Geneva, 1992
UNESCO, Declaraia de la Salamanca i direciile de aciune n domeniul
educaiei speciale. Conferina mondial asupra educaiei speciale: acces
i calitate, Salamanca, Spania, 1994
UNICEF, Women in Transition, The MONEE Project, Regional Monitoring
Report, Nr.6, 1999
United Nations Centre for Human Settlments (Habitat), Site internet: http://
www.unchs.org
United Nations, 1948, Universal Declaration of Human Rights, United Nations
General Assembly.
United Nations, Report of the United Nations Conference on Human
Settlements (HabitatII), Istanbul, 3-14 June 1996
Valadez, J.J.; Bamberger, M., Monitoring and Evaluating Social Porgrams in
Developing Countries,Washington DC, EDI of the World Bank, 1994
Van Der Veen, R., Matthew Effects in Policy Implementation, n The European
Face of Social Security, J. Berghman, B. Cantillon (coord.). Aldershot:
Avebury, pg. 157 - 178, 1993
Vaughan, The importance of decentralized management, World Health Forum,
vol. 5, p. 27-29, 1984
Vcrel, I. (coord.), Finane Publice. Bucureti: Editura Didactic i Pedagogic,
1992
Vdineanu, Anghelu, 1998, Dezvoltarea durabil. Teorie i practic., vol. 1,
Ed. Universitii din Bucureti.
Verband Deutscher Hypothekenbanken, The German Mortgage Banks. Their
Financing System and Market Significance, 1984
Vincent, Andrew, Modern Political Ideologies, Blackwell Publisher, 1995
862
Visser, J.; Hemerijck, A., 1997, A Dutch Miracle: Job Growth, Welfare Reform
and Corporatism in the Netherlands. Ann Arbor: University of Michigan
Press
Vldescu, C., Managementul serviciilor de sntate, Ed. Expert, Bucureti, 2000
Vldescu, C., Politica de reform a sistemului de sntate din Romania. O
analiz critic, Ed. InfoMedica, Bucureti, 1999
Voicu, B.; Noica, R., Nevoia de locuine n Romnia, articol n curs de publicare n
Revista de Cercetri Sociale, 2000
Voicu, Bogdan; Begu, Liviu, 1999, O analiz a structurii, costurilor i eficienei
sistemului nvmntului preuniversitar din Romnia, raport pentru
Banca Mondial, Bucureti
Voicu, Mlina; Voicu, Bogdan, Programele sociale ale partidelor politice, n Ctlin
Zamfir, coordonator, Politici sociale n Romnia: 1990-1998, Editura
Expert, Bucureti, 1999
Walgrave, L., Restorative Justice for juveniles: Just technique or a fully fledged
alternative. Howard Journal of Criminal Justice, 34(3); 228-249, 1995
Walker, R.L., Thinking about workfare: evidence from the USA. London:
HMSO, 1991
Wall, W.D.; Williams, H. L., Longitudinal Studies and the Social Science,
Heineman, London, 1970
Wallerstein, Immanuel, 2000 [1974], Dependence in an Interdependent World: The
Limited Possibilities of Transformation within the Capitalist World
Economy, capitolul 11 n Stuart Corbridge, editor (2000) - Development.
Critical Concepts in Social Sciences. Volume I: Doctrines of
Development, Routledge, Londra i New York, p. 236-259, reprodus din
African Studies Review, vol. 17, p. 1-26
Walsh, K., Public Services and Market Mechanisms. Competition, Contracting
and the New Public Management. Hampshire, London: Macmillan Press
LTD, 1995
Walton, R.E. & McKersie, R.B., A Behavioral Theory of Labor Negociations: an
Analysis of a Social Interactions System, New York: McGraw Hill, 1965
Warde, Allan, 1991, Gentrification as Consumption: issues of class and gender, n
International Journal of Urban and Regional Research, 14, 2, 228-248.
Warde, Allan, Gentrification as Consumption: issues of class and gender, n
International Journal of Urban and Regional Research, 14, 2, 228-248,
1991
Warnock Report, Special Educational Needs: Report of the Committee of Enquiry
into the Education of Children and Young People, London, HMSO, 1978
863
Waxman, D.; Reyes, L.M., The continuing growth of hunger, homlessness, and
poverty, in: America's cities. USA: Washington, DC., 1987
Webb, Beatrice, Industrial Democracy, London: Logmans, 1921
Weber, M., The Methodology of Social Sciences. Free Press, 1949
Weber, Max, 1978, Economy and Society, University of California Press,
Berkeley Los Angeles London [prima ediie: 1922]
Weber, Max, 1995, Etica protestant i spiritul capitalist, Editura Humanitas,
Bucureti [1920]
Weber, Max, On Charisma and Institution Building, The University of Chicago
Press, Chicago, London, 1968
Weinberg, M.S.; Williams, C.J.; Prior, D.W., Dual Attraction: Understanding
Bisexuality. NY: Oxford University Press, 1994
Weisbord, M.R., Organizational Diagnosis. A Workbook of Theory and
Practice, Reading, Massachuttes: Addison-Westley, 1987
Weisbrod, B.A., Collective Action and the Distribution of Income: A Conceptual
Approach, n R.H. Haveman, J. Margolis (coord.), Public Expenditure
and the Policy Analysis. Chicago: Markham, 1970
Westat Inc., Study on the national incidence and prevalence of child abuse
and neglect. National center on Child Abuse and Neglect Contract No.
105-85-1702. Rockville, MD: Author, 1987a
Westat Inc., Supplementary analysis of data on the national incidence of child
abuse and neglect. Rockville, MD: Author, 1991a
Whitehouse, P., Race and the Criminal Justice System, in: V. Coombe and A. Little
(coord)., Race and Social Work. London: Tavistock Press, 1986
Whitty, Geoff; Power, Sally, 2000, Marketization and privatization in mass
education systems, International Journal of Educational Development,
vol. 20, p. 93-107
Whitty, Geoff; Power, Sally; Halpin, David, 1998, Devolution and Choice in
Education. The School, the State and the Market, ACER Press
WHO, Financing of Health Systems, Geneva, 1978
WHO, Health Systems in Transition, WHO, Regional Office for Europe,
Copenhagen, 1996
Wholey, J.S., Evaluation and Effective Public Management, Boston: Little
Brown, 1983
Wholey, J.S., Evaluation: Promise and Performance, Washington DC: Urban
Institute, Colombia University Press, 1979
Whynes, D., The Poverty Trap, in Current Issues in the Economics of Welfare,
N. Barr, D. Whynes (coord.). London: MacMillan, pg. 63-86, 1993
864
Wiarda, H.J., Corporatism and Comparative Politics. The Other Great "Ism",
M.E. Scharpe Publications, 1987
Wiehe, V., Sibling abuse: Hidden physical, emotional and sexual trauma.
Lexington, MA: Lexington Books, 1990
Wilensky, Harold et al., Comaprative Social Policy:" Theories, Methods, Findings,
n Drierkes, Meinhoff, Hans Weiler, Ariane Berthoin Antal, Comparative
Policy Research - Lerning from Experience, WZB Publications, Berlin,
1987
Wilensky, Harold, The welfare state and equality: structural and ideological
roots of public expenditures, California University Press, Berkley, 1975
Williams, Peter; Smith, Neil, 1986, Gentrification of the City, Boston, Allen &
Unwin.
Williams, Peter; Smith, Neil, Gentrification of the City, Boston, Allen & Unwin,
1986
Williamson, O. E., Markets and Hierarchies. Analysis and antitrust
implications: a study in the Economics of the Internal Organization.
NY: Free Press, 1975
Williamson, P.J., Corporatism in Perspective, SAGE Publications, 1989
Wilson, G. (coord.), Community Care - Asking the Users, Chapman & Hall, 1995
Wilson, M., 1997, Citizenship and Welfare, n: M. Lavalette i A. Pratt (coord.),
Social Policy. A Conceptual and Theroretical Framework. London:
Sage Publications, pg. 182-195
Wilson, W. J, The truly disadvantaged: the inner city, the underclass and
public policy, University of Chicago Press Book, 1991
Wilson, William Julius (coord.), The Getto Underclass, Sage Publication, 1993
Windmller, J., International Trade Union Movement, n R. Blanpain, dir.,
Comparative Labor Law and Industrial Relations, Deventer: Kluwer,
1982
Wolfensberger, W., The Principle of Normalization in Human Services, Toronto,
National Institute on Mental Retardation, 1972
Wolfensberger, W.; Thomas, S., PASSING (Program Analysis of Service
Systems Implementation of Normalization Goals), Toronto, National
Institute on Mental Retardation, 1983
Wolfensohn, J. D., 1999, A Proposal for a Comprehensive Development
Framework. Washington, D.C., The World Bank Group, January
Woodward, J., Industrial Organization: Theory and Practice. London: Oxford
University Press, 1965
865
Zamfir, Ctlin, 1977, Strategii ale dezvoltrii sociale, ed. Politic, Bucureti (vol.
X din colecia "Teorie i metod n tiinele sociale").
Zamfir, Ctlin, Incertitudinea: o perspectiv psihosociologic, Bucureti:
Editura tiinific, 1990
Zamfir, Ctlin, Legitimitatea guvernrii, n Raportul Naional al Dezvoltrii
Umane - Romnia 1997, Editura Expert, Bucureti, 1997
Zamfir, E. (coord.), Strategii antisrcie i dezvoltare comunitar, Ed. Expert,
Bucureti, 2000
Zamfir, E., Servicii de asisten social, n: Politici sociale. Romnia n context
European, Elena Zamfir, Ctlin Zamfir (coord.). Bucureti: Editura
Alternative, pg. 100-120
Zamfir, E., Sistemul serviciilor de asisten social n Romnia, n: Politici Sociale
n Romnia. 1990-1998, Ctlin Zamfir (coord.), Bucureti, Ed, Expert, p.
233-268
Zamfir, E.; Zamfir, C. (coord.), Pentru o societate centrat pe copil, Bucureti,
Ed. Alternative, 1997
Zamfir, E.; Zamfir, C. (coord.), Romnia n context european. Bucureti: Ed.
Alternative, 1995
Zamfir, E.; Zamfir, C., (coord.), iganii ntre ignorare i ngrijorare. Alternative,
Bucharest, 1993
Zamfir, Elena i alii, Politici de suport pentru femei, n Ctlin Zamfir (coord.),
Politici sociale n Romnia: 1990 - 1998, Editura Expert, Bucureti, 1999
Zapf, Wolfgang, 2000, Social Reporting in the 1970s and in the 1990s, n Social
Indicators Research vol. 51, nr. 1, p. 1-15.
Zarinski, Raphael, The Legitimacy of Opposition Parties in Democratic Political
Systems: A New Use for an Old Concept, n The Western Political
Quarterly, Volumul 39, pag. 29-47, 1986
Zastrow, C.; Kirst, K., Understanding Human Behavior and the Social
Environment. Chicago: Nelson Halt Publisher, 1995
Zastrow, Ch., Social Work with Groups, Chicago, Nelson-Hall Publishers, 1992
Zehr, H., Changing lenses: A new focus for crime and justice. Scottsdale, Pa.
Herald Press, 1990
Zukin, Sharon, 1988, Loft Living: Culture and Capital in Urban Change,
London, Radius.
Zukin, Sharon, Loft Living: Culture and Capital in Urban Change, London,
Radius, 1988
Zuravin, S., Research definitions of child physical abuse and neglect: Current
problems, n J. &. D.W.R.H. Starr (coord.), The effects of child abuse
and neglect: Issues and research. New York: Guilford Press, 1991
867
***
***
***
***
***
Child Abuse Prevention and Treatment Act, amended by Public Law 98457, 42, 1984
***
***
***
Constituia Romniei, Monitorul Oficial Nr. 233 /21. 03. 1991, 1996
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
868
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
National Coalition for the Homeless, 1999, Why are people homeless?,
NCH Fact Sheet #1.
***
Naiunile Unite, 1955, Social Progress through Community Development, New York, United Nations.
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
Program)
(1990)
Human
870
***
***
***
871