EFECTELE INSTITUIONALIZRII ASUPRA COPIlLOR

Subiectul copiilor institutionalizati este important de abordat, deoarece ei sunt numiti

frecvent de documentele UNICEF ca o categorie de copii "in circumstante deosebit de
dificile: "Prin aceasta se intelege ca majoritatea dintre ei au facut fata unui triplu dezavantaj:
experienta care a facut ca ei sa se afle in imposibilitatea de a creste in propria
familie, experienta foarte traumatizanta in toate variantele sale ;
in majoritatea cazurilor se adauga dezavantajul de a fi ingrijiti intr-un mediu
institutional, care adesea nu numai ca esueaza in a raspunde nevoilor lor fizice, sociale si
psihologice de baza, dar ii pune in fata unor experiente in care li se incalca drepturile si devin
subiectul neglijarii, tratamentelor fizice si sexuale abuzive;
copiii institutionalizati se confrunta cu nesiguranta viitorului lor. Lipsa
oportunitatilor de invatare a rolurilor si deprinderilor necesare vietii adulte, deprivarea de
experientele emotionale indispensabile adaptarii sociale adecvate, absenta suportului acordat
de obicei de familie intuneca prognosticul evolutiei lor. Lipsiti de parinti, lipsiti de origine si
nepregatiti pentru a deveni adulti , au putine sanse de a se adapta cu succes in societate , astfel
incat pe multi ii vom regasi cautand sau primind refugiu in alte medii institutionalizate , cum
ar fi inchisorile sau spitalele psihiatrice (Neamtu, 2003).
- Copiii sunt separati de familia lor. Din acest motiv nu si pot forma si mentine
atasamente durabile si sufera efectele de a fi lipsiti de mama.
- Exista un raspuns de tip institutie la nevoile copilului. Copiii au nevoie de a li se
raspunde ntr-un mod apropiat, afectuos si responsabil pentru a rcaliza atasamente
durabile.
Efectele institutionalizarii pot varia la fiecare copil, n functie de urmatorii factori:
- Modul n care adultii din institutie reactioneaza fata de copil;
- Mediul nconjurator;
- Personalitatea copilului;
De aceea copiii diferiti raspund n mod diferit. Fiecare copil are necesitati proprii,
diferite de ale celorlalti copii. (Ex.: nu tuturor copiilor le plac aceleasi lucruri).
Cteva din efectele institutionalizarii sunt:

lipsa ncrederii;

retragerea din cadrul interactiunilor;

agresivitate,hiperactivitate,comportament dificil;

afectiune pentru toata lumea;

lipsa cunoasterii de sine;

ntrziere n dezvoltarea fizica si psihica;

(Ex.:limbaj redus, performante intelectuale scazute)

dificultati n a se relationa cu alti copii;

au tendinte agresive fata de ceilalti copii de vrsta lor.

Aceste dificultati pot persista pe durata ntregii vieti a copilului care a trecut printr-o
astfel de experienta, nsa studiile facute au aratat ca aceste dificultati pot fi n
general depasite.
1

Intreruperea sau deteriorarea relatiilor dintr-o familie devine o situatie frustranta,

stresanta pentru copil, generatoare de dezechilibre biologice si psihice, cu consecinte
severe asupra dezvoltarii copilului.
Separarea copilului de familie si internarea in institutiile de ocrotire
genereaza fenomenul de stresare prin privarea acestuia de satisfacerea trebuintelor primare si
a trebuintelor psiho-sociale. Copilul lipsit de intimitatea relatiilor familiale va prezenta
dezechilibre biologice si psihice si cu cat varsta copilului este mai mica, cu atat
consecintele vor fi mai severe.
Destramarea relatiei mama-copil determina, datorita carentei afective materne,
modificari biologice si psihice ce impiedica sau intarzie procesul de dezvoltare normala a
copilului (Mocean, 2003)
Consecintele abandonarii copilului si institutionalizarii acestuia determina anumite efecte
care sunt reprezentate de carente multiple: carente in sfera dezvoltarii fizice, carente ale
proceselor psihice, tulburari de personalitate, carente de ordin spiritual. (Revista Retelei
pentru Prevenirea Abuzului si Neglijarii Copilului, nr.3, 2002)
Primele date privind aceste consecinte negative ale abandonului in institutii sunt
furnizate de pediatrie.
Trasaturile cele mai evidente sunt: apatia, paloarea, varsaturile dese, o relativa
imobilitate, liniste excesiva, lipsa de raspuns la un zambet sau un gangurit, absenta cresterii in
greutate in ciuda meselor consistente cu dieta adecvata, somn insuficient, o expresie de
nefericire, inclinatii spre episoade febrile, absenta deprinderilor de supt, distonie neurovegetativa, anorexie nervoasa, dispnee psihogena, management insuficient al stresului cu
prelucrare neadecvata a conflictelor si chiar episoade suicidare, si lista ar putea continua.
In diverse cazuri de abandon al unui minor, traumatismul psihic puternic cauzeaza si
varsaturile, care conduc la afectiunea organica severa - atrepsie - in remedierea careia
tratamentul dietetic si medicamentos realizeaza prea putin. Fondul emotional pozitiv, atentia
acordata personalitatii, senzatia de siguranta "agatarea", trairea sentimentului de apartenenta,
de dragoste pot fi, cu brio, factori utilizati in interventie, pentru o influenta puternica in
remedierea acestor aspecte. (Miclea, 1999, Luban-Plozza, Pldinger, Krger, 1996,
Glorion 1999)
Lowery, Bender, Goldfarb au constatat ca, dupa trei ani de institutionalizare, efectele
negative asupra psihicului copilului au un caracter ireversibil. Lowery precizeaza ca
ireversibilitatea se instaleaza iremediabil la copiii institutionalizati in timpul primului an de
viata, in timp ce la copiii internati in al doilea an sau al treilea tulburarile au sanse de
corectare. Bowlby spune ca principala cauza care sta la baza intarzierii in dezvoltarea
copilului este absenta mamei. (Dumitrana, 1998)
Apoi, in ciuda faptului ca majoritatea au inteligenta peste nivelul mediu, copiii
institutionalizati au rezultate scolare ce nu sunt in concordanta cu posibilitatile lor intelectuale
si multi dintre ei prezinta risc crescut de esec scolar.
Odata cu intrarea in primul an de scoala, la copilul ocrotit in centrele de plasament se
constata, mai frecvent decat la copilul din familie, mari dificultati in insusirea constienta a
2

citirii, a exprimarii corecte in propozitii, dificultati in realizarea operatiilor de analiza si

sinteza a literelor in cuvinte si a cuvintelor in propozitii, mari dificultati in formarea
deprinderilor de calcul mintal si rezolvarea problemelor. In clasa a IV-a, raman deficitare
citirea constienta, povestirea independenta corecta, formarea ideilor principale, automatizarea
deprinderilor de calcul mintal, formarea notiunilor generale. Chiar si actiunea de reticenta si
respingere manifestata fata de elevii institutionalizati determina un raspuns din partea
acestora, manifestat prin violenta, inchidere in sine, dezinteres fata de invatare, indisciplina,
forme de "aparare" negative, ostile, ce impiedica obtinerea randamentului invatarii,
corespunzator capacitatilor lor intelectuale (www.copii.ro/bi_7iun2001)
1 STAREA SANATATII SI DEZVOLTAREA MOTORIE
In lucrarea "Copilul Institutionalizat" a Magdalenei Dumitrana (1998) sunt prezentate
cercetarile realizate de Provence si Rito care subliniaza faptul ca dezvoltarea motorie este cel
mai putin afectata, iar din a doua luna de viata se manifesta intarzierea limbajului care se
accentueaza pe parcursul primului an de viata.
Relatiile personale sunt in mod clar tulburate, iar repertoriul de raspunsuri intalinte in
mod obisnuit la copilul in varsta de peste sase luni este distorsionat la copilul
institutionalizat,atat in ceea ce priveste momentul aparitiei cat si manierea de expresie.
Una dintre consecintele pe care institutionalizarea le are asupra sanatatii fizice si care
a fost remarcata de Rene Spitz este rata mortalitatii care desi s-a diminuat mult, reprezinta o
caracteristica a copilului din institutie. El a remarcat o tendinta spre imbolnavire si spre deces
mai ales din a treia luna de viata.
Provence si Lipton au alcatuit un tabel (tabelul nr 3) al intarzierilor in comportamentul
motor in primul an de viata, care sublineaza calea parcursa de copilul institutionalizat de la un
start normal la nastere spre o degradare progresiva.
Intarzierile in comportamentul motor in primul an de viata:
Tabel nr. 3
Nici o intarziere

Intarziere

-raspunsuri reflexe;

-activitati de
picioarele;

-activismul bratelor;

-sprijinirea
inferioare
sustinut);

Rostogolirea din pozitia pe -controlul

Comportament neobisnuit
sau deviant
lovire

cu -esec de adaptare atunci

cand este manipulat de
altul;

pe membrele -disparitia sugerii policelui;

(cand
este

capului
3

in -absenta

activitatii

de

burta spre culcat pe spate;

-maturizarea
de apucare;

momentul cand este asezat;

modalitatilor -jocul cu picioarele;

-ridicarea picioarelor sus in -sta asezat cu spatele drept;

extensie;

autoatingere;
-scaderea abilitatii
de
coordonare a miscarilor;
-Pozitii motrice neobisnuite
in
ceea
ce
priveste
fluturarea
mainii
ori
diferitele miscari ale ei;

-controlul capului cand este -schimbari in pozitie cand -miscari lipsite de energie;
asezat pe burta;
este asezat;
-se intinde dupa persoane, -inhibitii ale miscarilor;
jucarii;
-tararea;

-modulare saracacioasa a
miscarilor;

-Efortul de a se ridica in
picioare;
2 DEZVOLTAREA INTELECTUALA SI A LIMBAJULUI
Dezvoltarea intelectuala si a limbajului la copilul institutionalizat este reprezentata
de dezvoltarea intelectuala (gandire, inteligenta) si din aceasta cauza este unul dintre cele
mai investigate domenii cu privire la copilul institutionalizat.
In aceeasi lucrare a Magdalenei Dumitrana, "Copilul institutionalizat", (1998) studiile
realizate de Goldfarb pun in evidenta diferentele care exista in dezvoltarea intelectuala la
copiii institutionalizati. Goldfarb evalueaza 15 perechi de copii cu varsta cuprinsa intre10 si
14 ani. Un grup de 15 copii care s-a aflat in institutie de la varsta de 3 luni pana la trei ani si
jumatate iar celalalt grup nu a avut aceasta experienta. In momentul efectuarii studiului cei 30
de copii se aflau in familii adoptive comparabile din punct de vedere socio-profesional si
educational. Diferentele dintre cele doua grupuri se datorau experientei din mica copilarie.
Dezvoltarea intelectuala a copiilor institutionalizati fata de copiii aflati in familii
Tabel nr.4

Functia testata

Grup in institutie

Grup de control

Rezultate obtinute
Inteligenta

72,4

95,4

Capacitate de a conceptualiza

0,5

4,7

Citit

5,1

6,8

Aritmetica

4,7

6,8

Maturitate sociala

79,0

98,9

Capacitate de a respecta reguli

12

Vinovatia fata de incalcarea regulii

11

Capacitatea de relationare

15

Vorbire

14

Limbajul este supus unei deteriorari progresive. Provence si Lipton fac o trecere in
revista a studiilor care evidentiaza faptul ca in institutii, copiii mici vocalizeaza cu mult mai
putin si sunt mult mai tacuti decat cei crescuti in familie.
Defectele de limbaj par a deveni clar manifestate din a doua luna de viata, primele
semne fiind diminuarea cantitativa a emisiilor vocale cu sau fara stimulare din partea
adultului, precum si lipsa calitatii vocalizarii. Dupa a sasea luna de viata copiii sunt foarte
tacuti. Aproape ca nu exista emisie vocala spontana, in sensul utilizarii de catre copil a
vocalizarilor catre sine insusi si jucariile sale, ori pentru a initia un contact cu o alta persoana.
Un studiu realizat de Calin Dragoi pe copiii institutionalizati din Romania subliniaza
faptul ca acestia au o abilitate verbala scazuta, determinata de intarzieri in dezvoltarea
vorbirii, insuficiente in dezvoltarea vocabularului, lipsa unui cod lingvistic suficient elaborat,
frecventa utilizare a unor structuri gramaticale gresite, capacitate redusa de intelegere a
mesajelor verbale.
La nivelul invatamantului primar sunt semnalate urmatoarele insuficiente:
5

 limbaj nesatisfacator dezvoltat;

insuficienta dezvoltare a deprinderilor grafice necesare insusirii scrisului;
prezenta tulburarilor de vorbire;
instabilitate emotionala si de comportament;
capacitate reduaa de concentrare;
lipsa deprinderilor necesare vietii in colectivitate.
La nivelul invatamantului secundar :
lacune mari in cunostintele generale, absolut necesare pentru intelegerea adecvata a
materiilor de studiu.
capacitate deficitara de exprimare si de intelegere a mesajelor verbale;
neinsusirea adecvata a deprinderilor de calcul aritmetic predate in ciclul primar;
comportament dificil;
insuficienta asimilare a deprinderilor de scris-citit;
instabilitatea atentiei si o redusa capacitate de concentrare;
prezenta defectelor de vorbire
3 ECHILIBRUL EMOTIONAL
Un alt grup de tulburari provocate de abandonul in institutii se raporteaza la
dezvoltarea personalitatii. Aceasta directie este studiata in legatura stransa cu tulburarile
emotionale si cu distorsiuni in relationarea sociala.
Insemnatatea fundamentala a afectivitatii este subliniata de fenomenul de piticism
(nanism hipofizar) intalnit la copiii institutionalizati. Deprivarea afectiva duce la piticism
chiar in conditiile in care hrana este adecvata. S-a observat ca furnizarea dietei adecvate nu
conduce la recuperarea intarzierii in dezvoltare decat in momentul in care tulburarile
emotionale sunt corectate.
La comportamentul manifestat de deprivare afectiva se adauga alte manifestari care
atesta tulburarea echilibrului emotional: fuga si anxietate, hiperactivitate la care se adauga
efectele adiacente ca incapacitatea de concentrare si rezultate scolare slabe. O mare parte din
caracteristicile copilului institutionalizat pot fi efecte ale altor cauze cum ar fi: eventuale
defecte genetice, standardul scazut al mediului sociocultural de provenienta, caracteristici
energetice ale sistemului psihic ce induc hiper- sau hipoactivism, dificultati in concentrare.
In lucrarea Magdalenei Dumitrana (1998), "Copilul institutionalizat", Levy (1937)
stabileste cateva trasaturi tipice ale copiilor din institutii:
6

relatii superficiale;
nici un sentiment real,o incapacitate de a simpatiza oamenii ori de a-si
face prieteni adevarati
inaccesibilite care exaspereaza pe cei care incearca sa-i ajute;
nici un raspuns emotional, in situatii in care acesta ar fi normal sa
apara;

furt;

lipsa de concentrare la scoala.

ESTE VITAL ca un copil sa poata dezvolta relatii strnse de atasament. Nu este

suficient ca un copil si un adult sa fie mpreuna, ci este absolut necesar ca adultul sa si
arate n mod clar si deschis sentimentele sale pozitive fata de copil. Cu timpul, copilul va
raspunde la aceste sentimente n mod similar. Devotamentul si angajarea adultilor n
relatia cu copilul sunt esentiale.Un copil care sigur s-a atasat de un adult se simte bine
(confortabil) n mediul in care se afla, si este n general mai curios, mai interesat,mai
cooperant si mai prietenos cu ceilalti copii. Abandonul copilului sau chiar sentimentul
subiectiv de abandon resimtit de copil ca o trauma majora,poate duce la modificari
psihologice temporare sau la modificari ireversibile n cazul unor actiuni prelungite.
Indiferent de vrsta copilului, institulionalizarea are efecte negative n special datorita
felului de ngrijire. Numeroase studii au aratat importanta calitatii responsivitatii
ngrijitorului n dezvoltarea sociala si cognitiva a copilului. Copiii institutionalizati ramn
n urma n dezvoltare cu o luna pentru fiecare doua luni si jumatate.
Stimularea este esentiala pentru dezvoltarea normala a copilului. ntr-un cadru
normal, activitatile care ne nconjoara (zgomotele,vocile,schimbarile),toate promoveaza
schimbarea fara sa dam prea mare importanta.
Pentru copiii din institutie mediul nu le va da automat stimularea, asa cum se
ntmpla n familie. Iata cteva exemple:
Acasa
n institutie
Copilul are acces n diferite ncaperi
Copilul are acces limitat la un salon
Zgomotele casei si ale familiei
Tacerea goala, usa nchisa
Este tinut n brate regulat
Este tinut n brate neregulat
Are posibilitati multiple de joaca
Posibilitatile de joaca (jucarii,persoane) sunt
limitate
Are sentimentul ca apartine unei familii
Nu este constient de sentimentul de apartenenta
(multe infirmiere)
Dezvolta conceptul "al meu"
Nu are nimic personal
Are foarte multe ocazii de a imita adulti
Are putine relatii
Copilul resimte neplacut aceasta lipsa a stimularii crendu-si mecanisme
autoprotective, prin care ncearca sa suplineasca stimularea insuficienta,mecanisme care
neadecvate fiind capata caracter patologic.
Comportamente datorate lipsei de stimulare:
vizuala: si freaca puternic ochii;
tactila: se musca, se zgrie,se loveste, se leagana;
auditiva: tipa, plnge;
7

cognitiva : ntrziere mental;

motrica: ntrziere n achizitionarea mersului, atrofie muscular;
sociala : izolarc sociala, agresivitate;
Pe baza studiilor realizate asupra copiilor institutionalizati, Bender formuleaza
anumite trasaturi caracteristice ale unui sindrom pe care-l denumeste "tulburare
comportamentala psihopatica" sindrom specific copilului abandonat in institutie.
Copilul care sufera de acest sindrom este caracterizat prin urmatoarele:

incapabil de a iubi sau de a se simti vinovat;

nu este constient;

materialul imaginativ inconstient este putin profund si releva doar o tendinta de a

reactiona la impulsuri sau experiente imediate;

incapacitatea de a intra intr-o relatie , face imposibila terapia sau chiar educatia;

nu exista capacitate de a conceptualiza si mai ales un concept al timpului, astfel

incat subiectii nu-si pot aminti experientele din trecut si nu pot beneficia de ele.

In ceea ce priveste situatia copiilor institutionalizati din Romania, din perspectiva

tulburarilor afective sunt inregistrate accese de furie, hiperreactivitate, pasivitate, apatie
extrema, autism. Chiar si la copiii relativ bine integrati si aparent echilibrati din punct de
vedere afectiv se remarca o dezvoltare a sentimentelor saracita si dificultati in stabilirea
contactelor sociale.
Elena Macavei (1989) subliniaza cateva probleme intalnite la copiii institutionalizati:
1. trebuintele afective ale copiilor sunt mai mari decat posibilitatea de
satisfacere a lor;
2 .restrictiile vietii in colectiv declanseaza stari de nevrozitate colectiva marcate
de crize de afect;
atitudini revendicative (gelozie,
suptul degetului,leganatul)

posesivitate,

regresii

comportamentale-

Aceste manifestari sunt consecinte ale nevrozei de abandon, datorita carentei afective
materne si neglijarii copilului de catre adultul substitutului matern. Saracia emotionala, apatia
determina performante intelectuale scazute, care dau tabloul unei deficiente fara ca aceasta sa
existe in realitate (Dumitrana, 1998)
Cercetarea privind neglijarea si abuzul asupra copilului in institutii de protectie sociala
realizata in 1999 de IOMC si UNICEF (www.unicef.org/romania) este primul studiu, pe
aceasta tema, efectuat in Romania, pe un esantion reprezentativ.
Scopul principal al studiului a fost obtinerea unei baze de date privind formele si
dimensiunea fenomenului de neglijare si abuz in institutii care sa ajute decidentii la elaborarea strategiilor si a programelor de prevenire si de interventie in vederea
8

diminuarii/eliminarii fenomenului. Studiul s-a realizat pe un esantion de 164 de copii

aflati in institutii de protectie, avand varsta cuprinsa intre 0 si 18 ani, reprezentand 7,8%
din efectivul populatiei din institutiile studiate (centre de plasament si camine spital).
Esantionul realizat reprezinta 96,1% din esantionul proiectat (291).
Studiul a relevat existenta, printre altele, a tuturor formelor de abuz (psihologic, fizic,
emotional, dar si sexual) si, deci, a unuiechilibru emotional instabil, deficitar la acesti copii,
echilbru afectat si de abuz.
Copilul institutionalizat este supus abuzului psihologic cand in mediul sau de viata
nu sunt create conditii pentru structurarea achizitiilor de practici si de comportamente
sociale sustinute si cerute. Din datele studiului a reiesit faptul ca experientele copilului in
ambientul fizic si social exterior institutiei sunt foarte limitate. Multi dintre ei nu-si cunosc
istoria, nu stiu de cat timp se afla in institutie, motivul pentru care se afla acolo si pentru cat
timp. Abuzul psihologic se manifesta in institutii si prin comportamente neadecvate ale
personalului, in diferentierea relatiei cu copilul, in functie de genul acestora. Este vizibila, la o
parte dintre copiii institutionalizati, pierderea identitatii de gen manifestata prin
imposibilitatea deosebirii fetelor de baieti.
Abuzul emotional consta in actiuni si practici neadecvate ale adultului care induc
copilului trairi, emotii si sentimente negative, cum ar fi: frica, teroarea, insecuritatea,
incertitudinea, durerea, nefericirea. Multe forme ale abuzului emotional sunt aplicate mascat
in institutii pentru disciplinarea copilului (umilire, izolare, amenintare).
Abuzul fizic consta in actul deliberat al adultului prin care provoaca o suferinta fizica
copilului. In institutii, abuzul fizic se manifesta prin batai, suprimarea meselor, izolarea fizica,
obligarea la diferite munci umilitoare - practicate ca pedepse.
Aproape jumatate dintre copiii aflati in institutii (48,8%) confirma practicarea bataii
drept pedeapsa.
Majoritatea copiilor au afirmat, in studiile calitative, ca ponderea batailor in institutii a
scazut in ultimii 2-3 ani.
Abuzul sexual consta in expunerea, implicarea sau obligarea unui copil la acte sexuale
cu contact genital, oral, anal si fara contact, prin avansuri, gesturi, propuneri, mangaieri,
vizionari, de catre o persoana de sex diferit sau de acelasi sex cu copilul. Din datele studiului
a reiesit ca 36,1% dintre copiii din institutii au cunostinta despre obligarea unor copii la
practici sexuale. Copiii au mai mentionat si ca, intr-o pondere foarte mare (peste 60%),
abuzatori sunt copiii mai mari din institutii. Relatiile sexuale abuzive intre copii din institutii
sunt, de regula, de tip homosexual (www.unicef.org/romania)
4 COMPORTAMENTUL SOCIAL AL COPILULUI INSTITUTIONALIZAT
Legate strans de problemele afective la copiii institutionalizati, apar si tulburarile
comportamentului social.
Rene Spitz mentioneaza cateva aspecte legate de comportamentul social al copilului
mic din institutie. El spune ca pe langa intarzierile severe in dezvoltare apar si schimbari in
structura reactiei fata de straini. Comportamentul obisnuit poate varia de la o extrema
manifestare de prietenie, combinata cu o evitare anxioasa a obiectelor fara viata
(Dumitrana,1998).
9

Un alt autor spune ca exista doua trasaturi socio-emotionale principale care se

manifesta la copiii si tinerii scosi din familia lor naturala. El inregistreaza sentimentul de
instrainare prezent in special la copiii aflati in grija unor familii adoptive precum si
sentimentul de izolare la cei plasati in casele de copii. Dificultatile de relationare socioemotionala ale copilului institutionalizat au determinat nasterea interesului pentru adaptarea
sociala de mai tarziu a persoanelor avand experienta abandonului si institutionalizarii
Un studiu al Comitetului National Roman Unicef desfasurat pe populatia romaneasca
considera ca una din cauzele aparitiei comportamentului deviant al minorului este
abandonarea acestuia de catre familie si internarea lui in casa de copii.
Comportamentul deviant cu referinta la adaptarea sociala capata, dupa Hewitt si
Jenkins, trei structuri avand fiecare coerenta unui sindrom.
1.

Sindromul comportamentului nesocializat agresiv, constand in sfidare,

cruzime, initiere de batati, sentimente de vionovatie inadecvate situatiilor.
Sindromul acesta apare la copiii singuratici, a caror situatie se datoreaza
respingerii parentale, fie ca este vorba de nelegitimitate, ori de respingere pe fata
sau ostilitate clara.

2.

Sindromul comportamentului socializat delincvent consta in furturi, activitati

3.

Sindromul bandei. Este asociat cu fenomenul neglijarii din partea parintilor si

delincventa in familie. Acesti copii traiesc in cartiere cu incidenta mare de
delincventa , dar au relatii relativ normale cu familia si parintii lor.

4.

Sindromul comportamentului suprainhibat sau nevrotic legat de un defect ori

suferinta fizica cronica a copilului, fie de reprimare , suferita in familie datorata
unui tata hipercritic, ilogic sau dominator.

Doua din comportamentele de mai sus se datoreaza unui nivel de socializare scazut,
determinat in principal de abandonarea copilului de catre familie, fie prin respingere
deschisa, fie prin neglijare cronica. Un contact oarecare cu familia poate ameliora intr-o
oarecare
masura
sentimentul
copilului
abandonat
si
poate avea efecte
benefice asupra comportamentului sau social.
Institutionalizarea, prin efectele sale secundare de deprivare materna si
sociala, determina cresterea sentimentelor de insecuritate si de lipsa de valoare resimtite de
copii, antrenand in acelasi timp scaderea respectului de sine.
Una dintre trebuintele sociale de baza este nevoia de dependenta. Subiectii
institutionalizati care nu au fost niciodata in grija parintilor si nu au trait nici un fel de relatie
cu ei au o nevoie de dependenta foarte scazuta, in timp ce aceia care au avut experinta
ingrijirii de catre parinti, manifesta foarte puternic trebuinta de a depinde de o alta persoana.
Nevoia de afiliere este exprimata prin preocuparea de a stabili si mentine relatiile
afective pozitive cu alte persoane precum si prin dorinta de a fi placut si acceptat. Nevoia de
afiliere la copilul institutionalizat apare din teama de respingere, aparuta in urma repetatelor
experiente de interactiuni interpersonale esuate.

10

In timp ce la copilul crescut in propria familie apare ca urmare a experientelor anterioare

pozitive ce l-a invatat ca ceilalti oameni sunt o sursa de bucurie si gratificatie.
Deprivarea sociala determinata de institutionalizare determina cresterea nevoii de afiliere
impreuna cu scaderea sentimentului propriei valori.
La copiii institutionalizati se poate observa existenta unei puternice tendinte de a fi
supusi tulburarilor psihoafective mai frecvent si intr-un grad mai profund decat copiii
neinstitutionalizati (Dumitrana, 1989).

11