DISCIPLINA: DREPT PENAL

TEMA: OMORUL CALIFICAT

2017

CUPRINS
CAPITOLUL I: Scurt istoric si unele aspecte de drept comparat

Sectiunea I: Consideratii introductive

Sectiunea a II-a: Scurt istoric

Sectiunea a III-a: Drept comparat n materia infractiunii de omor si omor

calificat

CAPITOLUL II: Ocrotirea vietii prin normele de drept penal

Sectiunea I: Consideratii generale asupra partii speciale a Codului penal

Sectiunea a II-a: Ocrotirea penala a vietii persoanei

CAPITOLUL III: Omorul calificat

Sectiunea I: Consideratii generale

 1.Conceptul de omor calificat si caracterizare

2.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul

infractiunilor contra persoanei

3.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul

infractiunilor contra vietii. Relatii sociale fundamentale.

Sectiunea a II-a: Obiectul si subiectii infractiunii

1.Obiectul infractiunii

1.1.Controverse asupra obiectului juridic

1.2.Obiectul juridic al infractiunii

1.3.Obiectul material al infractiunii

2.Subiectii infractiunii

2.1.Subiectul activ al infractiunii

 2.2.Subiectul pasiv al infractiunii

Sectiunea a III-a: Latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii

1.Latura obiectiva a infractiunii

1.1.Elementul material

1.1.1.Omorul savrsit cu premeditare

1.1.1.1.Unele aspecte de drept comparat

1.1.1.2.Art.175 lit.a)

1.1.1.3.Posibilitatea retinerii circumstantei atenuante a

provocarii

1.1.2.Omorul savrsit din interes material

1.1.3.Omorul savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate

1.1.3.1.Stabilirea continutului infractiunii de

pruncucidere si delimitarea ei de infractiunea de

 omor

1.1.3.2.ncadrarea faptei de ucidere a copilului

nou-nascut n dispozitiile art.175 din Codul penal

1.1.3.3.Posibilitatea retinerii agravantei generale

prevazute la art.75 lit.b din Codul penal

1.1.4.Omorul savrsit profitnd de starea de neputinta a

victimei de a se apara

1.1.5.Omorul savrsit prin mijloace care pun n pericol viata

mai multor persoane

1.1.5.1.Posibilitatea retinerii concursului de infractiuni

1.1.6.Omorul savrsit n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor

 de serviciu sau publice ale victimei

1.1.7.Omorul savrsit pentru a se sustrage sau pentru a

sustrage pe altul de la urmarire sau arestare sau de la

executarea unei pedepse

1.1.8.Omorul savrsit pentru a nlesni sau a ascunde

savrsirea altei infractiuni

1.1.9.Omorul savrsit n public

1.2.Urmarea imediata

1.2.1.Omorul calificat-infractiune de rezultat

1.2.2.Moartea persoanei. Aspecte medico-legale.

1.2.3.Metode de probatiune medico-legala, mecanisme

lezionare, probleme de cauzalitate si tanatogeneza.

1.3.Legatura de cauzalitate
 2.Latura subiectiva a infractiunii

2.1.Vinovatia

2.1.1.Unele probleme de calificare juridica n dreptul strain

2.1.2.Unele reflectii asupra infractiunii deviate

2.2.Mobilul

2.3.Scopul

Sectiunea a IV-a: Forme, modalitati, sanctiuni

1.Forme

1.1.Consideratii generale

1.2.Tentativa

1.2.1.Incriminarea tentativei

1.2.2.Tentativa la omor calificat si varianta agravata a punerii n

 primejdie a vietii persoanei, prevazuta la art.182 alin.2

2.Modalitati

2.1.Drept comparat n materia modalitatilor normative ale infractiunii

de omor calificat

3.Sanctiuni

3.1.Consideratii generale asupra sanctiunilor de drept penal

3.2.Pedeapsa principala a nchisorii

3.3.Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi

3.4.Individualizarea pedepsei n situatia retinerii unor circumstante

3.5.Problema responsabilitatii minorului pentru omor

Capitolul IV: Consideratiuni finale

Sectiunea I: Aspecte procesuale, precedente legislative si situatii tranzitorii

Sectiunea a II-a: Aspecte criminologice

Sectiunea a III-a: Aspecte criminalistice

Sectiunea a IV-a: Sistemul sanctionator n viziunea proiectului de Cod

penal
Capitolul I

Scurt istoric si unele aspecte de drept comparat

Sectiunea I

Consideratii introductive

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale si spirituale din societate care, transmise
din generatie n generatie, au asigurat si asigura progresul continuu al omenirii.

Sub denumirea generica de "omucidere", Codul nostru penal incrimineaza faptele care
aduc atingere vietii omului, ca atribut fundamental si indispensabil al persoanei umane si de care
depinde existenta si fiinta sa. Aceste incriminari sanctioneaza cele mai grave atentate mpotriva
persoanei: omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa
si determinarea sau nlesnirea sinuciderii.
 Apararea persoanei si ndeosebi, a vietii, constituie o preocupare constanta, comuna a
tuturor sistemelor de drept. din orice ornduire sociala, viata fiind ocrotita de lege nu att ca
fenomen biologic, ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca valoare primara si absoluta a
oricarei societati, ca o conditie indispensabila a nsasi existentei societatii omenesti. Legea
ocroteste nu numai interesul fiecarui individ de a trai, de a-si conserva si prelungi viata, dar mai
ales, interesul societatii ca viata fiecarui om sa fie pastrata si respectata de ceilalti, conservarea
vietii indivizilor fiind hotartoare pentru existenta societatii, care nu poate fi conceputa dect ca
formata din indivizi n viata.

Dreptul la viata al tuturor oamenilor a fost proclamat solemn odata cu revolutiile burghezo-
democratice, dndu-se astfel expresie celor mai nobile nazuinte ale omenirii. Aceleasi idei au
fost exprimate si prin Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala
a O.N.U. la 10 decembrie 1948. n art.3 din Declaratie, se arata ca "orice om are dreptul la viata,
libertate si la inviolabilitatea persoanei", iar Pactul cu privire la drepturile civile si politice
prevede n art.6 pct.1 ca "dreptul la viata este inerent persoanei umane; acest drept trebuie
ocrotit prin lege; nimeni nu poate fi privat de viata sa n mod arbitrar".

Acest drept figureaza si n alte importante documente interna 13313i87n ;ionale si anume,
n Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale (art.2),
ct si n Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei pentru dimensiunea umana a
C.S.C.E.

Constitutia Romniei, adoptata n decembrie 1991 si modificata la 19 octombrie 2003 n

urma referendumului, reglementeaza si garanteaza "dreptul la viata si la integritate fizica si
psihica" n art.22:

"Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica este recunoscut tuturor
persoanelor; nici o persoana nu poate fi supusa la tortura, precum si nici unei pedepse inumane
sau degradante; pedeapsa cu moartea este interzisa".

Sectiunea a II-a
Scurt istoric

Ocrotirea persoanelor mpotriva actelor ndreptate contra vietii s-a impus ca o necesitate
obiectiva nca din timpurile cele mai ndepartate. Cei care suprimau viata unui membru al
grupului social erau alungati din comunitate si, atunci cnd acest lucru nu prezenta un pericol
pentru trib, partile interesate aveau la ndemna posibilitatea razbunarii (initial, nelimitata).

Faptuitorul alungat din cadrul tribului si lipsit de protectia grupului era practic, condamnat
la disparitie.

Treptat, un rol mai mare revine razbunarii limitate (legea talionului), raul suferit de cel
vinovat neputnd sa depaseasca raul pricinuit victimei.

n Grecia antica omorul era pedepsit, fie ca era premeditat, fie ca era involuntar. Omorul
premeditat se judeca n Aeropag, n complet alcatuit din mai multi arhonti alesi pe viata si
prezidat de arhontele-rege. Oratorii erau obligati sa se rezume la expunerea faptelor si sa nu
apeleze la pasiuni sau mila, iar sentintele cuprindeau, fie o solutie de condamnare la moarte, fie
o solutie de achitare. n caz de paritate de voturi, presedintele adauga un vot n favoarea
condamnatului.[1]

n Roma antica, exercitarea dreptului la viata si la moarte de catre un ascendent asupra

descendentilor supusi autoritatii sale, nu constituia fapta de omucidere astfel ca, pna n epoca
mparatului Constantin cel Mare era posibila uciderea fiului supus puterii parintesti de catre
acela care era nvestit cu o asemenea autoritate. Era nsa aparat de pedeapsa cel care a ucis pe
ruda adulterina.

Cel mai vechi cuvnt roman care denumea omuciderea era "parricidium" si nsemna
"uciderea intentionata a unei persoane". Numai spre finele Republicii acest termen va denumi
exclusiv uciderea unei rude, crima pentru care s-a pastrat vechea pedeapsa pentru omucidere n
general.
 Un aspect care ar putea fi interpretat ca referitor la premeditare, este evidentiat de
cuvntul "homicidus", care apare n latina clasica pe lnga notiunile "sicarius" (ucigas platit) si
"veneficius" (otravitor).

Legea lui Sylla asupra ucigasilor platiti si otravitorilor (lex Cornelia de sicariis et veneficiis)
a ramas fundamentala n aceasta materie, n timp ce legea lui Pompei asupra uciderii unei rude,
nu a facut dect sa modifice sanctiunile.

n dreptul barbar, spre deosebire de dreptul roman, numai ncepnd cu sfrsitul Evului
Mediu, pe lnga omorul simplu se pedepsea si omorul agravat, omorul prin mandat, omorul unei
rude, omorul patronului, asasinatul (denumire ce era data initial omorului prin mandat, dar care
a fost extinsa apoi si la omorul premeditat).

n ceea ce priveste legiuirile romnesti, o deosebire ntre actul spontan de ucidere si actul
premeditat s-a facut nca din primele astfel de reglementari, precum Cartea romneasca de
nvatatura. Tot aici, paricidul se referea la uciderea parintilor, copiilor, fratilor, sotiei sau sotului si
se pedepsea cu moartea, judecatorii hotarnd numai asupra modului n care se va executa
pedeapsa.

Anterioara Codului penal, Legiuirea Caragea a fost ultima legiuire feudala, ea cuprinznd
dispozitii despre omorul cugetat ("omorul cugetat, singur sau dimpreuna cu altul, sa se
omoare...").[2]

Legea penala romna n vigoare, dupa cum se stie, incrinimeaza faptele contra vietii ntr-o
sectiune distincta, numita generic: omuciderea.

Asa cum se observa, legiuitorul roman din 1969 a simplificat mult aceasta materie, sistematiznd
mai bine diferitele ipoteze legislative ale omorului, pe lnga faptul ca a incriminat numai cele mai
semnificative fapte care se savrsesc contra vietii. Aceasta a nsemnat un progres evident fata de
legile penale romne anterioare.

Astfel, Codul penal din 1865 incrimina ca fapte contra vietii:

- omorul simplu;

- omorul comis cu precugetare sau gndire (asasinat);

- parintuciderea;

- pruncuciderea;

- otravirea;

- omorul fara voie.

Tot astfel, Codul penal intrat n vigoare n 1936, cuprinde mai multe ipoteze de fapte
contra vietii. Astfel, erau incriminate:

- omorul simplu;

- omorul n forme agravate;

- pruncuciderea;

- oferta de omor;

- omorul din culpa;

- omorul la rugamintea victimei;

- determinarea la sinucidere;

- omorul din mila pentru suferintele victimei;

- sinuciderea prin tragere la sorti.

Sectiunea a III-a

Drept comparat n materia infractiunii de omor si omor calificat

Legea penala romna, n materie de omucidere, realizeaza o anumita simplificare n raport

cu legile straine de referinta.

Astfel, legea penala italiana incrimineaza ca fapte contra vietii: omorul simplu, omorul
agravat, omorul comis n alte circumstante agravante, infanticidul, omorul cu consimtamntul
victimei, instigarea sau nlesnirea sinuciderii, omorul praeterintentionat si omuciderea din culpa.

Legea penala germana, incrimineaza ca infractiuni contra vietii: omorul agravat, loviturile
mortale, omorul comis n conditii atenuante, omorul la cerere, avortul, genocidul, abandonul si
omorul din culpa.

Desi legea penala italiana si germana se situeaza pe aceeasi pozitie n ceea ce priveste
momentul nceperii vietii, atitudinea fata de infractiunea de avort, de exemplu, este diferita.
Astfel, legea germana considera avortul o infractiune contra vietii, pe cnd legea italiana
sistematiza aceasta infractiune pna n 1978, n titlul 10, intitulat "infractiuni contra integritatii
corporale si sanatatii neamului". Dupa 1978, acest titlu a fost abrogat prin lege, reglementarile n
materie, facnd obiectul unei legi speciale. Solutia italiana este apropiata de cea a legii penale
romne, care reglementeaza avortul, nu n cadrul infractiunilor contra vietii, ci a celor contra
integritatii corporale sau a sanatatii.

Legea penala franceza, incrimineaza sub denumirea de "infractiuni contra vietii": omorul
simplu, omorul n forma agravata (sunt prevazute trei categorii de circumstante agravante),
atentatul la viata altuia prin otravire-text care nu a figurat n proiectul initial, fiind introdus de
Parlament prin reproducerea art.301 din Codul penal anterior-si omorul din culpa. Infractiunea
de "provocare la sinucidere" (asemanatoare celei prevazute de legea penala romna n art.179,
n cadrul capitolului referitor la infractiunile contra vietii), este incriminata n capitolul al III-lea
sub denumirea de "punerea n pericol a persoanei", ntr-o sectiune autonoma intitulata
provocarea la sinucidere. Tot acolo sunt incriminate si faptele de "propaganda sau publicitate n
favoarea produselor, obiectelor sau metodelor preconizate ca mijloace de sinucidere".

n sfrsit, Codul penal spaniol, incrimineaza n "omuciderea si formele sale": omorul

simplu, omorul n circumstante agravante, omorul din culpa, ndemnul la sinucidere si omorul la
cerere. Asa cum se observa, reglementarea spaniola se apropie mult de cea romna, cu exceptia
neincriminarii distincte a pruncuciderii si a incriminarii n schimb, a faptei de omor la cerere.

O prima concluzie care s-ar putea desprinde din aceasta analiza istorica si de drept
comparat a infractiunilor contra vietii, ar fi aceea ca majoritatea legislatiilor moderne
incrimineaza faptele de omor simplu, omor agravat (existnd una, doua sau trei forme agravate)
si omor din culpa. Pruncuciderea este incriminata numai de unele legislatii (romna, italiana),
alte legislatii asimilnd aceste fapte cu cele de omor (legea penala franceza, germana, spaniola).

A doua concluzie se refera la formele agravate. Cea mai simpla formulare a

circumstantelor agravante, o cuprinde legea spaniola. Dupa aceasta lege, omorul se pedepseste
mai grav cnd "este comis:

- cu perfidie;

- ca pret, recompensa sau cu promisiune;

 - cu nversunare;

- amplificnd deliberat si inuman durerea victimei (art.139)."

n acest caz, pedeapsa este nchisoarea de la 15 la 20 de ani. Daca fapta se constituie n conditiile
mai multor circumstante agravante, pedeapsa este nchisoarea de la 20 la 25 de ani. Este de
retinut ca limitele pedepsei pentru omor simplu sunt prevazute de la 10 la 15 ani.

La fel de simpla este si reglementarea legii penale germane. n acest caz, omorul are
caracter grav cnd este comis din placerea de a ucide sau de a-si satisface pornirile sexuale ori
din lacomie sau din alte motive josnice, prin viclenie, cruzime, prin mijloace prezentnd un
pericol comun sau pentru a nlesni sau a ascunde o alta infractiune. n aceste situatii, omorul se
pedepseste cu detentiune pe viata.

Ceea ce prevaleaza n cele doua legislatii de mai sus, sunt agravantele privitoare la
atitudinea psihica a faptuitorului (motive josnice, perfidie, nversunare, viclenie, placere,
satisfactie sau scopul de a nlesni sau de a ascunde o alta infractiune, a primi o recompensa, un
pret, a ndeplini o promisiune) si, n secundar, modul de savrsire a faptei (prin cruzimi sau prin
mijloace prezentnd un pericol comun).

Mult mai numeroase si mai diversificate sunt circumstantele agravante ale omorului
cuprinse n legislatia romna, franceza, italiana si nord-americana.

Astfel, dupa legea penala italiana constituie circumstante de agravare (iar pedeapsa este
nchisoarea pe viata, dupa abrogarea pedepsei cu moartea):

- omorul savrsit pentru a executa sau a ascunde o alta infractiune sau pentru a obtine ori
pentru a asigura obtinerea pentru sine sau pentru altul a produsului, a pretului sau a
nepedepsirii pentru o alta infractiune;
- omorul comis contra unui ascendent sau descendent;

- cnd concura una dintre urmatoarele circumstante: a actionat din motive josnice sau usuratice,
a folosit chinuri, maltratari ori a actionat cu cruzime fata de victima sau cnd s-a folosit de un
mijloc otravitor ori de alt mijloc insidios sau cnd s-a comis cu premeditare;

- cnd fapta s-a comis de un fugar pentru a se sustrage de la arestare, captura sau ncarcerare
sau pentru a-si procura mijloace de subzistenta n timpul ct era fugar;

- cnd omorul s-a comis de un asociat la infractiune pentru a se sustrage de la arestare, captura
sau ncarcerare;

- cu ocazia savrsirii vreuneia dintre infractiunile prevazute n art.519 (viol), art.520 (viol prin
abuz de autoritate) si art.522 (acte violente de desfru).

Pedeapsa este nchisoarea de la 24 la 30 de ani cnd fapta a fost comisa asupra sotului,
fratelui, surorii, tatalui sau mamei adoptive sau asupra fiului adoptiv sau asupra unui afin n linie
directa.

Codul penal francez cuprinde de asemenea, o varietate de circumstante agravante. Astfel,

n timp ce omorul simplu se pedepseste cu nchisoare pna la 30 de ani, omorul este agravat si
se pedepseste cu nchisoare pe viata:

- cnd precede, nsoteste sau urmeaza o alta crima;

- omorul savrsit n scopul de a pregati sau de a nlesni savrsirea unei infractiuni ori de a
favoriza fuga sau de a asigura nepedepsirea autorului sau a complicelui;

- omorul comis cu premeditare (asasinat);

- omorul comis asupra unui minor de pna la 15 ani ori asupra unui ascendent legitim sau
natural ori asupra tatalui sau mamei adoptive;

- asupra unei persoane a carei stare deosebit de vulnerabila (datorita vrstei, bolii, unei
infirmitati sau deficiente fizice sau psihice sau starii de graviditate), era aparenta sau cunoscuta
de autor;

- asupra unui magistrat, jurist, avocat, functionar public sau ministerial sau asupra oricarei alte
persoane care detine o autoritate publica sau este nsarcinat cu o atributie n serviciul public, n
exercitiul sau cu ocazia exercitarii functiilor sau atributiilor sale, cnd calitatea victimei este
aparenta sau cunoscuta de faptuitor;

- asupra unui martor, victime, parte civila, fie pentru a o mpiedica sa denunte fapta, sa
formuleze plngere sau sa depuna ca martor n justitie, fie din cauza denuntarii, a plngerii sau a
depozitiei sale.[3]

Tot astfel, legea penala romna prevede omorul agravat sub doua forme: omor calificat[4]
si omor deosebit de grav.[5]

n legislatia nord-americana, constituie circumstante agravante ale omorului:

- comiterea faptei dupa condamnarea la nchisoare ori cnd faptuitorul a mai fost condamnat
pentru omor sau pentru o fapta savrsita prin amenintarea victimei cu acte de violenta;

- comiterea unui alt omor n timpul savrsirii acelui omor;

- cnd faptuitorul, cu stiinta, a creat riscul mortii mai multor persoane;

- cnd omorul a fost savrsit deoarece faptuitorul s-a obligat la aceasta sau a fost complice la
comiterea faptei sau a ncercat sa o comita ori imediat dupa comitere sau n ncercarea de a o
comite a savrsit un jaf, rapire de femei, acte sexuale anormale prin forta sau amenintare cu
forta, incendiere, spargere sau rapire de copii;

- cnd omorul s-a savrsit n scopul evitarii sau prevenirii arestarii;

- cnd omorul s-a savrsit n scopul evadarii dintr-o paza legala;

- cnd omorul s-a savrsit pentru a obtine un cstig;

- cnd omorul s-a savrsit cu cruzime, cu atrocitate, faptuitorul manifestnd o exceptionala

depravare.[6]

Asa cum se observa, categoriile de circumstante agravante sunt mult mai diversificate n
aceasta din urma legislatie. Pe lnga agravante, care se refera la atitudinea psihica
(premeditarea, mobilul, scopul) ori agravante privind modul de comitere a infractiunii, apar
agravante referitoare la calitatea subiectului activ (sot, ruda apropiata, o persoana care a mai
savrsit un omor) sau la calitatea subiectului pasiv (sot, ruda apropiata, doua sau mai multe
persoane, femeie gravida, minor pna la 15 ani, persoana vulnerabila, functionar public sau
ministerial, tec .). Dintre agravantele mentionate, cea mai controversata este circumstanta
agravanta a premeditarii.[7]

Capitolul al II-lea

Ocrotirea vietii prin normele de drept penal

Sectiunea I

Consideratii generale asupra partii speciale a Codului penal

Dreptul penal, ca ramura a sistemului de drept, este alcatuita din doua parti-partea generala
si partea speciala, parti care, desi sunt strns legate ntre ele, prezinta totusi anumite
particularitati.

Unii autori, ndeosebi cei francezi, pornind de la aceste particularitati, sunt nclinati sa admita
chiar existenta unui drept penal general si a unui drept penal special. Un asemenea punct de
vedere nu a fost si nu este mpartasit n literatura noastra juridica, aceasta admitnd numai
diviziunea dreptului penal ntr-o parte generala si una speciala, considernd ansamblul dreptului
penal ca fiind o ramura de drept cu caracter unitar.

Nu ne vom opri asupra partii generale dect cu precizarea ca aceasta cuprinde norme ce
reglementeaza n general lupta mpotriva infractionalitatii prin intermediul mijloacelor de drept
penal.

Partea speciala a Codului penal cuprinde norme care, spre deosebire de cele generale, nu
prevad reguli ce se aplica la modul general, tuturor faptelor ce prezinta pericolul social al
infractiunii, ci reglementeaza lupta mpotriva infractionalitatii chiar prin stabilirea acestor fapte,
precum si prin stabilirea sanctiunilor aplicabile celor ce le savrsesc.

Astfel, putem defini partea speciala a dreptului penal ca fiind acea parte ce cuprinde ansamblul
normelor penale si n care sunt stabilite faptele de pericol social ce constituie infractiuni, precum
si sanctiunile ce se aplica celor care le savrsesc.

ntre partea speciala si cea generala a dreptului penal exista o strnsa legatura. Astfel, ambele
constituie parti ale aceleiasi ramuri de drept si urmaresc aceeasi finalitate-apararea unor valori
fundamentale n existenta carora societatea este interesata n mod vital: suveranitatea,
independenta, unitatea statului, persoana si drepturile sale, dreptul de proprietate, precum si
ntreaga ordine de drept.

Se observa ca, primordiala n actualul Cod penal este apararea sigurantei statului. De lege
ferenda, se preconizeaza ca infractiunile contra persoanei sa ocupe primul titlu al viitorului Cod
penal, avnd n vedere o politica penala care sa tina cont n primul rnd de siguranta persoanei,
de viata acesteia, de sanatatea, integritatea corporala, libertatea si demnitatea persoanei.

Fixnd cadrul legal al fiecarei fapte ce constituie infractiune, normele penale speciale
nfaptuiesc principiile si regulile stabilite n partea generala a codului pe care astfel le
concretizeaza si carora le dau prin aceasta, importanta practica.

Rolul deosebit de important al dreptului penal n ceea ce priveste apararea valorilor

fundamentale ale societatii, se evidentiaza cu mare pregnanta tocmai n partea speciala.
Prevaznd si sanctionnd cu severitate faptele ndreptate mpotriva persoanei, mpotriva
atributelor esentiale ale fiintei si personalitatii umane, ca si pe cele ndreptate mpotriva
celorlalte drepturi si libertati ale omului, normele penale speciale apara interesele care i sunt
recunoscute si prin a caror atingere s-ar afecta grav un interes social general.

Partii speciale a stiintei dreptului penal, i revine sarcina de a examina fiecare din faptele
prevazute de normele penale speciale, precum si modul n care acestea sunt sanctionate, pentru
a asigura ntelegerea justa si aplicarea lor uniforma de catre toate organele judiciare, n stricta
concordanta cu vointa legiuitorului.

Cu alte cuvinte, partea speciala a Codului penal trebuie sa narmeze pe cei ce aplica normele
penale speciale, cu cunostintele necesare si sa le formeze aptitudinea de a face o corecta
ncadrare juridica a faptelor, aceasta asigurnd legalitatea n realizarea sarcinilor justitiei penale.

Sectiunea a II-a
Ocrotirea penala a vietii persoanei

Dintre toate valorile sociale, omul reprezinta, cu siguranta, valoarea cea mai de pret. De
aceea, legea penala l apara att n ceea ce priveste existenta sa fizica si atributele fundamentale
ale personalitatii sale, ct si n ceea ce priveste toate celelalte drepturi si interese ce-i sunt
recunoscute.

Facnd distinctia ntre faptele de pericol social ndreptate mpotriva drepturilor absolute
privitoare la existenta fizica si la principalele atribute ale fiintei si personalitatii umane pe de o
parte, si faptele de pericol social ndreptate mpotriva altor drepturi si interese ale persoanei, pe
de alta parte, legiuitorul a inclus pe cele dinti ntr-o categorie distincta de infractiuni,
concretizata n titlul infractiuni contra persoanei.

Ocrotirea persoanei prin mijlocirea legii penale se nscrie printre cele mai importante
obiective ale dreptului penal; persoana omului este aparata att sub aspectul personalitatii sale
fizice (viata, integritatea corporala, sanatatea), ct si a personalitatii sale morale (demnitate,
onoare, libertate, etc.).

n cadrul ocrotirii penale a persoanei, locul central l ocupa apararea vietii omului.

Viata, ca nsusire biologica a individului, constituie atributul sintetic si fundamental fara de

care nu ar putea exista nici una dintre celelalte nsusiri ale persoanei. Ea reprezinta bunul,
valoarea cea mai de pret a individului, conditia suprema a existentei si afirmarii rolului sau n
cadrul grupului social.

Societatea, de asemenea, nu poate fi conceputa dect prin existenta unor oameni, ceea ce
nseamna ca viata indivizilor devine o conditie suprema a existentei societatii nsasi. Fara
respectarea vietii nu este posibila nici colectivitatea, nici convietuirea sociala.

Implicarea dreptului n reglementarea relatiilor sociale si n ocrotirea valorilor sociale, a

transformat aceste relatii n raporturi juridice, iar raporturile juridice care se nasc si se dezvolta
n jurul valorilor sociale ocrotite, devin obiectul juridic al infractiunii.[8] Viata devine astfel, dintr-
o valoare biologica, o valoare sociala si juridica-adica un drept absolut la viata al individului,
drept a carui ocrotire este constatata de legea si doctrina penala si pe care toti cei din jur trebuie
sa-l respecte. Mai mult chiar, ocrotirea vietii nseamna apararea tuturor relatiilor sociale normale
si utile, deoarece fara persoana n viata, aceste relatii nu ar fi posibile.

Capitolul al III-lea

Omorul calificat

Sectiunea I

Consideratii generale

1.Conceptul de omor calificat si caracterizare

Desi fapta de omor, privita schematic, prezinta ntotdeauna aceleasi caracteristici-

anume, actiunea de a ucide cu intentie o fiinta omeneasca, actiune ce are ca rezultat moartea
victimei-n realizarea concreta poate prezenta diverse particularitati dupa cum, n jurul faptei
tipice (omorul simplu) se grupeaza si diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, i
dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social.[9]

Legea prevede mprejurarile ce constituie elemente circumstantiale n continutul

infractiunii de omor, cernd astfel anumite modalitati normative agravate ale acesteia.
 Aceste elemente circumstantiale se alatura ca cerinte esentiale, fie laturii obiective a
infractiunii, fie laturii subiective. Alteori, mprejurarile agravante privesc subiectul activ sau pasiv
al infractiunii ori relatia care exista ntre cei doi subiecti.

Asa cum am mai spus, Codul penal grupeaza aceste mprejurari care schimba
ntotdeauna gradul generic de pericol social al infractiunii de omor, n doua categorii de
modalitati normative ale omorului, sub denumirile de omor calificat si omor deosebit de grav.

Omorul calificat este fapta persoanei care savrseste un omor n anumite mprejurari grave,
anume prevazute de lege. Aceasta fapta prezinta un grad de pericol social mai ridicat dect
infractiunea de omor simplu, ceea ce explica incriminarea sa prin dispozitii separate si
sanctionarea ei mai severa.

Din punct de vedere al conceptului, omorul calificat nu difera deci de omorul simplu dect prin
elementele circumstantiale care indica un grad de pericol social mai ridicat. Aceste elemente
circumstantiale, facnd parte din continutul infractiunii de omor calificat, sunt, n acelasi timp,
specifice acestei infractiuni.[10]

2.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul infractiunilor contra persoanei

In ceea ce priveste obiectul juridic, infractiunile contra persoanei au ca obiect juridic

comun relatiile sociale referitoare la drepturile indisolubil legate de existenta fizica si de
personalitatea omului.

Obiectul juridic generic l constituie relatiile sociale care privesc apararea persoanei, privita sub
totalitatea atributelor sale.

Obiectul juridic special l constituie relatiile sociale referitoare la fiecare dintre atributele
esentiale ale persoanei privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile tuturor (erga omnes).
Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil si indisolubil
legate de persoana omului, prin ele este garantata si se ocroteste personalitatea omului, att sub
aspect fizic, material, mpotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori
integritatii sale corporale, ct si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta n mod liber
n societate cu respectarea atributelor personalitatii sale (libertatea de a actiona, demnitatea,
inviolabilitatea sexuala, inviolabilitatea secretului, etc.).

n doctrina penala, de asemenea, se recunoaste ca n sfera protectiei penale, sunt cuprinse acele
drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite si drepturi ale personalitatii, care
sunt garantate prin normele instituite de stat pentru a apara diferitele atribute fundamentale ale
omului.

Unele dintre infractiunile contra persoanei (toate, in cazul omuciderii), au si un obiect

material, constnd n corpul victimei infractiunii, iar altele sunt lipsite de un asemenea obiect
(cum sunt infractiunile contra libertatii persoanei, contra demnitatii).

De regula, infractiunile contra persoanei nu sunt conditionate de o calitate speciala a

faptuitorului, astfel ca subiectul activ nemijlocit al infractiunilor contra persoanelor, de regula,
poate fi orice persoana.

Sunt si cazuri nsa, n care legea cere o astfel de calitate, fie pentru existenta infractiunii n forma
simpla, fie pentru existenta unor forme mai grave: calitatea de sot sau de ruda apropiata, n caz
de omor calificat.

De regula, infractiunile contra persoanei se pot comite si n participatie, fie ca este vorba de
participatie proprie, fie improprie.

Subiectul pasiv este persoana fizica ale carei valori (viata, integritate fizica, sanatate, libertate sau
demnitate) au fost lezate prin savrsirea faptelor incriminate.

Sub aspectul laturii lor obiective, infractiunile contra persoanei constau n fapte de o
destul de mare varietate. La unele dintre aceste infractiuni (omor, ucidere din culpa), elementul
material se poate prezenta, fie sub forma unei actiuni, fie sub forma unei inactiuni, pe cnd la
altele (amenintare, santaj, calomnie), fapta nu se poate realiza dect prin actiune.

n unele cazuri, legea cere si producerea unui anumit rezultat, ca de exemplu moartea
persoanei, n cazul infractiunilor contra vietii. Daca mijloacele de savrsire a faptei sunt n
general, indiferente pentru existenta infractiunii contra persoanei, totusi, n unele cazuri,
folosirea anumitor mijloace conditioneaza fie existenta infractiunii n forma simpla, fie existenta
unor forme mai grave (mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane, n cazul
omorului).

De asemenea, locul sau timpul savrsirii faptei intereseaza n unele cazuri existenta
infractiunii n forma simpla, iar n altele, existenta unor forme mai grave (de pilda, savrsirea
omorului n public face ca fapta sa se ncadreze n prevederile art.175 din Codul penal).[11]

Atunci cnd legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari materiale (cum
este cazul omorului calificat), va trebui sa se stabileasca raportul de cauzalitate ntre fapta si
rezultat.

n privinta laturii subiective, cele mai multe infractiuni contra persoanei se savrsesc cu
intentie directa sau indirecta. Unele dintre acestea se savrsesc nsa, si din culpa. n sfrsit, sunt
infractiuni contra persoanei care se savrsesc si cu praeterintentie sau numai cu praeterintentie.

Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor corespunzatoare

fiecarei forme, prezinta importanta pentru ncadrarea juridica a faptei si uneori pentru
individualizarea pedepsei. De regula, mobilul cu care a actionat infractorul sau scopul urmarit de
acesta, nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei. Ele
sunt cuprinse, fie ca cerinta a continutului incriminarii, fie ca circumstanta agravanta. O exceptie
de la aceasta regula exista n cazul omorului calificat, cnd att scopul, ct si mobilul sunt
prevazute ca cerinte n continutul incriminarii.

3.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul infractiunilor contra vietii. Relatii

sociale fundamentale
 Infractiunile contra vietii, reunite n Codul penal ntr-o sectiune distincta-omuciderea,
constituie cele mai grave infractiuni contra persoanei.

Asa cum rezulta si din denumirea data lor, acestea au ca obiect juridic, relatiile sociale
referitoare la atributul fundamental al fiintei umane, care este dreptul la viata. n cadrul acestor
relatii sociale, fiecare persoana, luata n consideratie n mod individual, apare ca titulara a
dreptului absolut la viata, iar toti ceilalti membri ai societatii au obligatia de a se abtine de la
savrsirea oricarei fapte prin care s-ar aduce atingere dreptului la viata al titularului.

Ceea ce caracterizeaza n principal subgrupa infractiunilor contra vietii, constituie

valorile sociale ocrotite, care privesc existenta si securitatea fizica a persoanei.

Infractiunile care alcatuiesc aceasta subdiviziune, se caracterizeaza apoi prin elementul lor
material, care consta ntr-o activitate (actiune sau inactiune) prin care se aduce o atingere
valorilor sociale ocrotite.

Aceasta atingere poate avea ca urmare consecinta cea mai grava: stingerea vietii si
desfiintarea fizica a persoanei-dar poate avea si consecinte mai putin grave (n ipoteza faptei
ramasa n forma de tentativa): vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii. Aceste fapte pun
n primejdie nu numai securitatea fiecarei persoane, ci implicit, a ntregii colectivitati, avnd n
vedere ca fara respectarea vietii si a celorlalte drepturi ale persoanelor nu este posibila o linistita
convietuire sociala.[12]

Desi toate faptele de omucidere aduc atingere acelorasi relatii sociale si au ori sunt
susceptibile de a avea ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol social pe care l
prezinta fiecare fapta difera dupa mai multe criterii: forma de vinovatie, modul savrsirii, relatiile
ntre faptuitor si victima. Aceste deosebiri se rasfrng nu numai asupra sanctiunii, ct si asupra
continutului incriminarilor.

Sectiunea a II-a
Obiectul si subiectii infractiunii

1.Obiectul infractiunii

1.1.Controverse asupra obiectului juridic[13]

nca din perioada constituirii scolii clasice penale, au aparut n doctrina unele idei asupra
obiectului juridic al infractiunii, chiar daca acest concept nu era nca pe deplin clarificat si nu era
diferentiat n mod clar de acela de obiect material al infractiunii.

ntrevaznd ca obiect juridic al infractiunii necesitatea ocrotirii existentei societatii, un

reprezentant al scolii clasice penale afirma ca "faptele care trec dincolo de necesitatea de
conservare a existentei societatii, sunt nedrepte n natura lor".

Dupa Carrara, obiectul agresiunilor este violarea idealurilor necesare pentru

colectivitatea sociala. O infractiune reprezinta o agresiune si o violare a bunului, real sau ideal,
garantat de lege.

Aceste idei vor fi aprofundate de doctrinele penale liberale moderne, mai ales n cadrul
dezbaterii controverselor create si de conceptiile national-socialiste totalitare. Spre deosebire de
acestea din urma, care promovau ideea unui drept penal subiectivist-simptomatic, considernd
infractiunea ca o violare a unei datorii de fidelitate fata de stat si ca o forma de razvratire a
individului mpotriva vointei statului, teoriile moderne asupra obiectului juridic, pun accentul pe
ocrotirea valorilor fundamentale ale societatii ca obiect juridic al infractiunii, pozitie specifica
regimurilor democratice-liberale.

n doctrina italiana moderna, obiectul juridic al infractiunii este bunul sau interesul
protejat de legea penala. Prin bun juridic se ntelege tot ceea ce satisface o trebuinta umana, iar
prin interes se ntelege relatia dintre subiect si bun.
 ntr-o opinie[14], obiectul juridic al infractiunii este acel bun interes pe care fapta
incriminata l lezeaza sau l expune unui pericol si pentru ocrotirea caruia, intervine legea penala.
n opinia sa, toate infractiunile au un obiect juridic, chiar daca unele nu au obiect material. Bunul
sau interesul juridic tutelat de legea penala reprezinta, n esenta, interesul social de a ocroti
anumite valori; este vorba, prin urmare, de ocrotirea unui bun sau a unui interes general, chiar
daca, cel lezat nemijlocit ar fi o persoana particulara.

Legea penala protejeaza anumite valori pentru conservarea lor si buna convietuire sociala,
independent de interesele indivizilor izolati sau de interesele particulare ale acestora.

Astfel, integritatea corporala este ocrotita de legea penala n masura n care constituie un
interes n a carui conservare este interesata ntreaga societate si nu numai o persoana
determinata care a fost victima unei agresiuni.

Prin urmare, obiectul juridic al oricarei infractiuni prezinta n mod necesar un interes
public, deoarece si atunci cnd se refera la interesele individuale, acestea sunt protejate ca
interese colective, pe care statul le apara indiferent de vointa individului izolat.

n conceptia unor autori[15], orice infractiune, asa cum are un subiect activ, are si un
obiect juridic, adica un bun-interes protejat de drept (de aici si denumirea de bun juridic) si pe
care norma l protejeaza prin amenintarea cu pedeapsa a celor ce savrsesc fapte care lezeaza
valorile sociale fundamentale.

n continuarea acestei opinii, bunul juridic este orice lucru susceptibil de a satisface o cerinta
umana. El se poate nfatisa ca un lucru palpabil sau ca o entitate ideala.

n ce priveste notiunea de interes, aceasta exprima un raport ntre subiect si bun, adica
evaluarea de catre subiect a aptitudinii bunului de a satisface o trebuinta. Este vorba aici de
reflectarea subiectiva a bunului si exprima tendinta, aspiratia subiectului spre conservarea acelui
bun. Desi sub un anumit aspect este vorba de notiuni diferite, majoritatea autorilor le folosesc n
mod egal, considernd ca distinctia are mai mult o valoare terminologica.
 O alta problematica analizata n doctrina[16] este tendinta de a substitui conceptului de
obiect juridic pe acela de scop al legii penale (ratiunea incriminarii), ca si tendinta de a
supraevalua importanta bunului juridic. Mai ales n cazul unor infractiuni care au acelasi bun
juridic (ca de exemplu, viata persoanei-bun juridic ocrotit n cadrul sectiunii definita
"omuciderea"), n determinarea pericolului concret pe care l prezinta infractiunea, se vor avea n
vedere si alte elemente dect obiectul juridic, si anume: mijloacele, modalitatile de savrsire,
locul, timpul, pozitia subiectiva a faptuitorului, raporturile dintre acesta si victima, etc.

n doctrina dreptului penal se confrunta[17] si conceptia dupa care infractiunea este o

agresare a propriului obiect juridic, cu cea dupa care infractiunea este o simpla violare a unei
obligatii de supunere, de obedienta n fata normelor de drept.[18]

Mai mult, n doctrina penala, s-a afirmat chiar ca exista infractiuni care au un adevarat
obiect juridic (normele de acest fel ar fi legitime) si infractiuni care au numai imaginea unui
obiect juridic, aceasta imagine fiind lipsita nsa de orice continut (normele de acest fel ar fi
ilegitime si deci, nu ar trebui aplicate).[19]

Valoarea sociala trebuie nteleasa ca o valoare abstracta a ordinii sociale, protejata

juridic, pentru a carei mentinere comunitatea manifesta interes si care poate fi atribuita, fie
individului, fie colectivitatii.

Ca o categorie pur formala, obiectul juridic reprezinta categoria tuturor obiectelor si

valorilor individuale pe care legea penala le protejeaza. Teoria moderna germana accentueaza
chiar, necesitatea abstractizarii notiunii de valoare juridica, ntelegnd prin aceasta relatiile
sociale cu privire la anumite valori sociale vitale pentru interesele comunitatii.

1.2.Obiectul juridic al infractiunii

Obiectul juridic generic al infractiunii de omor calificat, asa cum am mai afirmat, l
formeaza ansamblul relatiilor sociale ce constituie obiectul juridic comun al tuturor infractiunilor
contra persoanei.

Ca si la fapta de omor simplu (art.174 C.p.), obiectul juridic special al infractiunii de

omor calificat, l constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare, nu sunt
posibile fara respectarea n prealabil a vietii persoanelor.[20]

Avnd ca moment initial pe cel n care, terminndu-se procesul fiziologic al nasterii,

copilul este expulzat, dreptul la viata (ca o componenta a capacitatii de folosinta a persoanei)
nceteaza odata cu producerea fenomenului natural al mortii. Desi s-ar parea ca determinarea
acestui moment este simpla, n realitate nu este deloc asa.

Dreptul la viata se naste n momentul cnd copilul, separat de corpul mamei, si ncepe existenta
sa proprie.

Sub reglementarea Codului penal anterior si chiar dupa intrarea n vigoare a actualului Cod
penal, s-a sustinut ca dreptul la viata exista din momentul cnd copilul se angajeaza n procesul
nasterii, nu neaparat din momentul respiratiei acestuia. Acest punct de vedere nu poate fi
mpartasit, deoarece legiuitorul, prevaznd n art.177 C.p., pruncuciderea ca forma (ce-i drept,
atenuata) a omuciderii, deci ca infractiune contra vietii, arata ca aceasta consta n "uciderea
copilului nou-nascut savrsita imediat dupa nastere", ceea ce nseamna ca, potrivit conceptiei
sale, dreptul la viata nu se naste n momentul conceptiei si nici n momentul cnd copilul se
angajeaza n procesul nasterii, ci abia cnd acesta, fiind expulzat, si ncepe propria sa existenta.
Dreptul la viata implica existenta vietii.

ntruct dreptul la viata este recunoscut n egala masura tuturor persoanelor, nu

intereseaza daca victima infractiunii a fost o persoana tnara sau batrna, sanatoasa sau
bolnava, barbat sau femeie, s.a.

n discutia teoretica potrivit careia dreptul la viata este ocrotit pentru ca raspunde unui
interes al individului sau pentru ca este o valoare sociala n care este interesata ntreaga
colectivitate, teza dominanta[21] a fost aceea ca statul ocroteste viata umana n interesul
individului, pentru care aceasta constituie bunul suprem, nsa ocrotirea priveste mai cu seama
interesul colectivitatii n considerarea obligatiilor ce revin individului fata de familie si fata de
societate. Acest din urma interes este prevalent; asa se explica de ce omorul la cerere sau cu
consimtamntul victimei, chiar n legislatiile care admit o atare reglementare, nu este n afara
sanctiunii penale( chiar daca se prevede o pedeapsa mai redusa ).[22]

Importanta vietii individului pentru societate a determinat din totdeauna interesul

grupului social pentru ocrotirea vietii n cadrul relatiilor sociale, viata devenind astfel, o valoare
sociala-un "bun" care intereseaza ntreaga colectivitate.

Concepnd viata ca o relatie sociala (relatio ad alteros), se explica de ce nu este posibila

incriminarea si sanctionarea ncercarii de sinucidere. Aceasta nu este de conceput, nu pentru ca
o persoana nu ar avea dreptul sa si ridice viata, ori pentru ca sinuciderea ar fi n contradictie cu
interesele persoanei sau ca fapta nu ar fi de natura sa alarmeze societatea, ci pentru ca n
aceasta situatie nu poate fi vorba de o relatie sociala cu privire la viata. O persoana nu poate
stabili relatii sociale cu sine nsasi, deci lipseste obiectul juridic special al ocrotirii penale, adica
relatia sociala care se creeaza n jurul acesteia si confera semnificatie acestei valori devenita
astfel, o valoare sociala.[23]

1.3.Obiectul material al infractiunii

Obiectul material al omorului calificat, ca si n cazul omorului simplu-fiind vorba, asa cum
am mai aratat, de o varianta agravata a faptei prevazute la art.174 si de faptul ca ambele
infractiuni au acelasi obiect juridic, este corpul omenesc n complexitatea sa, iar ntr-o precizare
mai exacta, corpul persoanei-subiect pasiv.

Avnd nsa n vedere ca unele modalitati normative din cuprinsul textului de lege impun
o anumita calificare a subiectului pasiv, sintagma "corpul victimei" se poate limita, n cazul
acelor modalitati, la a enunta unele categorii de persoane al caror corp poate constitui element
material al infractiunii prevazute la art.175 din Codul penal. Astfel, actiunea sau inactiunea
distructiva a faptuitorului se poate ndrepta mpotriva corpului sotului sau unei a rude apropiate
(lit.c), mpotriva corpului persoanei aflate n neputinta de a se apara (lit.d), al persoanei care si
ndeplineste ndatoririle de serviciu sau publice (lit.f) sau al persoanelor prin a caror ucidere,
faptuitorul si asigura sau asigura altuia sustragerea de la urmarire sau arestare ori de la
executarea unei pedepse (lit.g) sau nlesneste ori ascunde savrsirea altei infractiuni (lit.h).

De mentionat este si observatia asupra careia ne-am oprit atentia si anterior, potrivit
careia, actiunea sau inactiunea distructiva a ucigasului nu poate viza dect corpul unui om n
viata, deoarece altfel nu se poate concepe savrsirea infractiunii de omor, fapta neputnd ntruni
elementele constitutive ale unei infractiuni, dect cel mult elementele constitutive ale
infractiunii de profanare de morminte, fapta prevazuta si pedepsita de art.319 din Codul penal,
atunci cnd profanarea exista si se poate dovedi.[24]

Prin urmare, obiectul material al infractiunii consta n corpul unui om n viata, indiferent
de vrsta (copil, tnar, adult, batrn), sex (barbat sau femeie), starea sanatatii (sanatos, bolnav
sau muribund) sau a normalitatii bio-antropologice (normal, anormal, viabil sau neviabil, cu
malformatii sau monstruozitati anatomice sau antropologice).

Viata este un fenomen complex ca forma de miscare, ea avnd la baza procese biologice
si psihice care subordoneaza procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Daca nceteaza
viata n sens biologic, nceteaza si viata ca valoare sociala, ca relatie sociala, si implicit, nceteaza
relatiile legate de ea. De aceea intereseaza nu numai aspectul social al vietii, dar si cel biologic.

Obiectul material nu se confunda cu subiectul pasiv. Dupa consumarea omorului, persoana

pierde calitatea de subiect pasiv si devine o victima; din subiect pasiv devine obiect material al
infractiunii. n acest caz, obiect material este corpul lipsit de viata al persoanei ucise.

n caz de tentativa nsa, persoana continund sa traiasca, trasaturile sale ca subiect pasiv,
se confunda ntru totul cu cele ale obiectului material.

n problematica definirii obiectului material al infractiunii de omor, doctrina si practica

judiciara au relevat un aspect care este din ce n ce mai mult dezbatut n tot mai multe state:
considerarea ca tentativa de omor a unei situatii care, cel putin n dreptul nostru penal de pna
acum, era considerata fapt putativ. Altfel spus, n analiza valorii concrete protejate de legiuitor
(obiectul material al infractiunii de omor), s-a ridicat chestiunea daca reprezinta sau nu o
conditie sine qua non, faptul ca subiectul pasiv sa fi fost n viata n momentul n care s-a comis
asupra lui elementul material al faptei.[25] Problema este, n primul rnd, ridicata de practica si,
dupa cum vom vedea n continuare, prezinta un interes cert.[26] De asemenea, de rezolvarea
acestei probleme profita si situatia n care faptele sunt savrsite din culpa. S-ar putea afirma ca n
toate aceste cazuri, fapta savrsita este infractiune de omor?

Este evident ca, un eventual raspuns afirmativ se bazeaza pe faptul ca autorul nu stia ca
victima decedase anterior actiunii sale si ca, din punct de vedere penal, vinovatia lor este
sinonima cu aceea a unor autori care comit fapta asupra unei persoane aflate n viata.

Spre o asemenea solutie este nclinata mai ales jurisprudenta, n dorinta ei de a nu lasa
nesanctionata o atitudine deosebit de periculoasa pentru societate, atitudine care s-a obiectivat.
Aceasta tendinta duce la includerea faptului putativ n sfera represiunii penale.[27] Jurisprudenta
franceza ofera un exemplu n acest sens, n care ncadrarea juridica facuta a fost aceea de
tentativa la omor.[28]

Aceasta conceptie, care si desprinde argumentele din latura subiectiva a infractiunii si din
necesitatea protejarii eficiente a ordinii sociale si a valorilor pe care ea se ntemeiaza, conduce la
retinerea tentativei la infractiunea de omor n toate cazurile.

Admiterea cu valoare de principiu a unei asemenea solutii, ar putea duce nsa, la o spiritualizare
a obiectului represiunii penale, deoarece aceasta nu se va mai adresa exclusiv unui fenomen
obiectivat, care a produs n realitate urmarea ceruta de lege.

2.Subiectii infractiunii

2.1.Subiectul activ al infractiunii

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de omor calificat, poate fi orice persoana
care savrseste un omor n vreuna din mprejurarile enumerate de art.175 din Codul penal. n
raport cu una dintre aceste mprejurari, subiect activ nemijlocit nu poate fi dect o persoana
care are o anumita calitate (art.175 lit.c.): sot sau ruda apropiata cu subiectul pasiv.

De asemenea, subiectul activ, fara a fi calificat, trebuie sa ndeplineasca anumite conditii pentru
ca fapta savrsita de el sa mbrace elementele constitutive ale infractiunii de omor calificat.
Astfel, subiectul activ trebuie sa fi premeditat fapta, sa urmareasca un interes material, sa
foloseasca mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane, sa aiba interesul de a se
sustrage sau de a sustrage pe altul de la urmarire, arestare sau de la executarea pedepsei, sa
urmareasca nlesnirea sau ascunderea unei alte infractiuni sau sa comita fapta n public.

Aceste conditii ndeplinite, infractiunea poate fi savrsita de orice persoana care

ndeplineste conditiile generale psihofizice ale raspunderii penale.

La savrsirea faptei pot contribui si alti subiecti activi (coautori, instigatori, complici).

n cazul coautoratului, n literatura juridica se subliniaza necesitatea unei contributii nemijlocite

la fapta a coautorului (fapta consumata sau tentativa). Exista o asemenea contributie nemijlocita
a coautorului, cnd acesta savrseste acte care apartin actiunii tipice, specifice laturii obiective a
infractiunii date, descrise sau indicate de verbum regens din norma incriminatoare. n cazul
omorului vor fi deci, astfel de acte, orice activitati susceptibile sa produca moartea unei
persoane. Astfel, n practica judiciara, s-a decis ca exista coautorat daca mai multe persoane au
lovit victima cu un instrument apt de a ucide (cutit, topor, briceag, ciomag, etc.), chiar daca
numai lovitura unuia dintre participanti a fost mortala; actionnd simultan cu aceeasi intentie de
a ucide si completndu-se unul pe altul, inculpatii sunt coautori.[29]

2.2.Subiectul pasiv al infractiunii

Subiectul pasiv special si imediat este persoana a carei viata a fost suprimata, n una din
mprejurarile prevazute de art.175 din Codul penal (n cazul faptei consumate) sau a carei viata a
fost pusa n pericol de catre cel ce a avut intentia de a ucide (n caz de tentativa).
 Aceeasi persoana nu poate fi si subiect activ si subiect pasiv al infractiunii de omor
calificat. Pentru existenta subiectului pasiv al infractiunii de omor calificat este suficient sa se
constate ca:

- persoana titulara a valorii ocrotite penal a suferit raul produs prin savrsirea
infractiunii, adica moartea sau punerea n pericol a vietii;

- sa ndeplineasca cerintele speciale cerute de lege pentru ncadrarea faptei n

art.175 C.p., si anume: sa fie o persoana prin a carei ucidere faptuitorul sa fi

urmarit un interes material (lit.b), sa fie sot sau ruda apropiata cu persoana asupra careia se
ndreapta actiunea distructiva (lit.c), sa fie o persoana n stare de neputinta de a se apara (lit.d),
sa fie o persoana ucisa n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor sale publice sau de serviciu (lit.f)
ori n legatura cu sustragerea de la urmarire, arestare sau de la executarea unei pedepse, a

faptuitorului sau a unei alte persoane (lit.g).

Dupa consumarea omorului, subiectul pasiv nu mai este o persoana, ci o victima.

n literatura de specialitate s-a subliniat pe drept cuvnt, ca nu trebuie confundat

subiectul pasiv al infractiunii, adica persoana vatamata, cu subiectul pasiv de drept civil al
infractiunii, respectiv persoana care a suferit paguba prin infractiune. Distinctia este importanta
fiindca, daca de cele mai multe ori persoana vatamata este n acelasi timp si persoana pagubita
prin infractiune, exista si cazuri n care cineva poate fi subiect pasiv, deci persoana vatamata, fara
a fi nsa si persoana pagubita (de exemplu, copiii victimei unei infractiuni de omor au calitatea de
persoane care au suferit o paguba prin infractiune, nsa nu au calitatea de persoane vatamate).
 Sectiunea a III-a

Latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii

1.Latura obiectiva a infractiunii

Ca de altfel n cazul tuturor infractiunilor, si n cazul celei de omor calificat, analiza laturii
obiective implica analiza elementelor componente ale acesteia: elementul material, urmarea
imediata si legatura de cauzalitate.

1.1.Elementul material

Elementul material se realizeaza, din punct de vedere obiectiv, prin uciderea unei
persoane, adica prin orice activitate materiala care are ca rezultat moartea unui om.

Elementul material poate consta ntr-o actiune (comisiune) sau ntr-o inactiune (omisiune). n
oricare dintre ipotezele mentionate, aceasta se refera la incriminare, nu la fapta concreta, fiind
vorba de un act care sa posede o anumita forta distructiva, respectiv, sa fie apt obiectiv sa
provoace moartea persoanei n conditiile date.
O asemenea forta distructiva exercitata asupra victimei se poate manifesta sub forma unor
actiuni fizico-mecanice (sugrumare, lovire, taiere, mpuscare, ntepare, electrocutare, etc.),
actiuni chimice (otravire), actiuni psihice (socuri psihice), etc.

Aceeasi forta distructiva este prezenta si n cazul inactiunii, atunci cnd faptuitorul avea obligatia
(legala, contractuala, sociala) de a face sau de a ndeplini actiunea prin care s-ar fi putut
mpiedica sau nlatura desfasurarea unor procese de natura sa provoace moartea victimei.[30]
De exemplu, prin omisiunea intentionata de hranire a copilului, a unui bolnav sau neputincios,
prin lasarea lor n frig, prin neadministrarea medicamentelor, prin neaplicarea tratamentului
necesar unui bolnav, s-a dat posibilitatea sa actioneze procesele naturale care au condus la
moartea victimei.

Actiunea ucigatoare poate fi savrsita n mod direct sau nemijlocit asupra victimei, dar si
n mod indirect, mijlocit, prin folosirea sau antrenarea unor forte sau energii neanimate sau
animate (asmutirea unui cine, folosirea unui animal salbatic, a unei reptile veninoase) sau chiar
prin folosirea energiei fizice a victimei, constrnsa fizic sau moral la aceasta (de exemplu, prin
constrngerea acesteia sa se mpuste sau sa se arunce de la naltime).[31]

Infractiunea exista si se pedepseste ca atare si atunci cnd faptuitorul, stiind ca victima

sufera de cord si ca o emotie puternica i va provoca moartea, n dorinta de a o ucide, i provoaca
o asemenea emotie.[32]

Fapta ucigatoare poate fi savrsita prin orice mijloace sau instrumente (iar n cazul
prevazut la lit.e, "prin mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane"). Acestea pot fi
clasificate n:

- mijloace fizice: corpuri contondente, arme albe, arme de foc, materiale explozive,

instrumente taietoare, ntepatoare, taietor-ntepatoare, etc.

- mijloace chimice: substante chimice care exercita o actiune toxica sau coroziva
 cauzatoare de moarte asupra organismului uman.

- mijloace psihice prin care se provoaca un soc psihic sau stari emotive intense care

produc moartea victimei: amenintarea grava, surpriza, sperierea, intimidarea, durerea

psihica profunda, stresul psihic, etc.[33]

Mijloacele sau instrumentele ntrebuintate trebuie sa fie apte pentru savrsirea unei
activitati ucigatoare, fie prin ele nsele, fie prin ntrebuintarea lor n anumite moduri, mprejurari
sau conditii.[34]

Chiar mijloacele aparent inofensive ar putea fi folosite pentru provocarea mortii unei persoane
(de exemplu, numai faptul de a da o bautura ndulcita cu zahar unei persoane care sufera de
diabet pentru a-i provoca treptat agravarea bolii si, n final, moartea).

Infractiunea de omor implica ntotdeauna aceleasi caracteristici, si anume, existenta unei

actiuni (inactiuni) comise cu intentia de a suprima viata unei persoane, actiune care are ca
rezultat moartea victimei. n realizarea sa concreta, actiunea sau inactiunea poate prezenta nsa
unele particularitati, dupa cum, n jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza diferite
elemente care, fara a schimba substanta faptei, i dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i
vadit gradul de pericol social. Aceste mprejurari sunt valorificate de legiuitor si prevazute ca
elemente circumstantiale n continutul infractiunii de omor, reprezentnd o modalitate
normativa agravata a acesteia.[35]

Potrivit art.175 din Codul penal, omorul calificat consta n uciderea unei persoane n una
din urmatoarele mprejurari:
1.1.1.Omorul savrsit cu premeditare[36]

1.1.1.1.Unele aspecte de drept comparat

Aceasta circumstanta, desi exista sub o forma sau alta n majoritatea legislatiilor, nu are o
definitie n lege.

n conceptia clasica, premeditarea nsemna comiterea infractiunii cu snge rece, spre deosebire
de fapta comisa ntr-o stare de excitatie.

Cu timpul, cei mai multi autori au aderat la ideea ca premeditarea ar presupune att un
element cronologic (o distantare n timp a actului de executare n raport cu momentul luarii
hotarrii criminale), dar si un element exterior, compus din acte de pregatire.

n acest sens s-a pronuntat si jurisprudenta italiana. n mai multe decizii ale Casatiei italiene,[37]
s-a argumentat ca premeditarea presupune un element cronologic, dar si o hotarre criminala
ferma, care poate fi desprinsa numai din manifestarile exterioare ale faptuitorului, manifestari cu
valoare simptomatica: pregatirea mijloacelor de executare, cautarea ocaziei propice si orice alte
elemente din care judecatorul ar putea desprinde concluzia asupra finalitatii urmarite de agent.

n conceptia doctrinei penale franceze, de asemenea premeditarea presupune o

executare calma, cu snge rece, a faptei, pe baza unei gndiri prealabile, dar proba premeditarii
implica o referire la manifestarile exterioare care au precedat sau au nsotit hotarrea
faptuitorului (de exemplu, o amenintare cu moartea a victimei); cnd premeditarea se desprinde
din manifestarile exterioare, ea devine o circumstanta reala, care se transmite participantilor.

Teza convertirii circumstantei personale a premeditarii ntr-o circumstanta reala, a fost

sustinuta si n doctrina penala romna. n Codul penal romn din 1865, premeditarea este
definita numai prin elementul cronologic (art.227 prevedea ca precugetarea este atunci cnd,
"mai nainte de comiterea faptei, s-a luat hotarrea de a se actiona asupra vietii unei persoane
anume"). Codul penal din 1936 prevedea, de asemenea premeditarea, ca o agravanta a
infractiunii de omor (art.464), nsa n doctrina timpului (mai ales n comentariul elaborat de V.
Dongoroz) s-a subliniat ca premeditarea presupune nu numai un dol deliberat (dolus
deliberatus), n opunere cu dolul spontan (dolus repentius, de proposito), dar si un act de
pregatire n vederea savrsirii faptei.[38]

1.1.1.2. Art.175 lit.a)

Premeditarea, cea mai analizata modalitate normativa care califica omorul si l

ncadreaza n art.175, nu este definita de legea romna, fiind doar enuntata ca circumstanta de
calificare.

n sensul literal al cuvntului, "premeditare" nseamna gndire anticipata, chibzuire

asupra unei activitati viitoare. Unii autori au preluat acest sens literal si au considerat ca
pemeditarea, n sens juridic, nseamna comiterea faptei dupa o gndire prealabila cu intensitate;
durata ndelungata si chibzuinta faptuitorului "la rece" sau cu stapnire de sine, netulburat de
afecte sau emotii puternice, ar nsemna premeditare.

n legatura cu ntelesul notiunii analizate, n teoria si practica dreptului penal s-au

conturat doua puncte de vedere diferite.

Potrivit unui punct de vedere,[39] premeditarea are un caracter complex-subiectiv si

obiectiv-deoarece presupune, pe lnga o anumita intensitate a actului de gndire, si masuri
concrete care sa justifice distinctia si modalitatea actiunii care se va ntreprinde. Ea cuprinde att
elemente de ordin psihic, ct si elemente obiective, nefiind suficient sa treaca un anumit interval
de timp mai ndelungat ntre luarea hotarrii de a savrsi infractiunea si punerea ei n executare,
ci trebuind sa existe si alte acte materiale si spirituale de pregatire a infractiunii,[40] care fac ca
rezultatul sa fie cert. Deci, omorul premeditat trebuie sa fie pregatit efectiv prin masurile care se
iau de catre faptuitor, pentru crearea conditiilor necesare realizarii lui, nu numai sa fie acceptat
psihic si chibzuit. Ca urmare, pentru existenta premeditarii ca circumstanta agravanta a
infractiunii de omor, este necesara ndeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

1. luarea rezolutiei infractionale trebuie sa preceada cu un oarecare interval de timp

actiunea agresiva. Exista premeditare atunci cnd hotarrea (rezolutiunea) de a savrsi o
infractiune premerge executarii infractiunii, n asa fel nct, ntre luarea hotarrii infractionale si
punerea n executare a acesteia, s-a interpus un interval de timp n care faptuitorul a desfasurat
o activitate premergatoare constnd n: luarea de informatii, procurarea de mijloace, cautarea de
complici, pndirea victimei sau atragerea acesteia n cursa. Asadar, pentru ca hotarrea
prealabila de a savrsi infractiunea sa constituie premeditare n sensul legii penale, trebuie ca
acea hotarre sa fi fost neaparat exteriorizata, manifestata n acte de pregatire, singur elementul
timp nefiind suficient (adica, doar existenta acelui interval ntre luarea hotarrii si executarea ei).

2. hotarrea luata anterior trebuie sa se concretizeze n anumite activitati de pregatire care

trebuie sa fie de natura a nlesni savrsirea infractiunii.

3. chibzuirea infractorului trebuie sa fie suficienta. Premeditarea este deci compusa din doua
elemente care se completeaza reciproc: pe de o parte elementul de chibzuire activa (determinat
prin prefixul "pre"), iar pe de alta parte, elementul de chibzuire pasiva (determinat prin
"meditare") asupra elementului tactic, chibzuire data n vileag prin nsusi felul n care a fost
realizata infractiunea (pregatirea, nlaturarea de obstacole, luarea de precautiuni pentru a
mpiedica descoperirea faptei si a faptuitorului,etc.). mbinarea acestor elemente sta la baza
conceptului juridic de premeditare.

Potrivit celuilalt punct de vedere,[41] premeditarea are un caracter pur subiectiv, constnd ntr-o
chibzuire a faptuitorului mai ndelungata dect cea obisnuita si ntr-o stare de relativ calm cu
privire la actiunea sau inactiunea infractionala, la timpul, locul si la modul de savrsire a acesteia.

Adeptii acestui punct de vedere sustin n acelasi timp ca o hotarre infractionala pusa n
aplicare imediat, nu se poate caracteriza prin premeditare, chiar daca , n mod concret,
desfasurarea n timp a actiunii ar dura mai mult. De aceea se arata ca, pentru existenta
premeditarii este necesara si trecerea unui interval de timp de la luarea hotarrii si pna la
punerea ei n executare, pentru a spori sansele producerii urmarii dorite.

Autorii care mbratiseaza punctul de vedere subiectiv privind ntelesul notiunii de

premeditare, sunt de parere ca actele materiale sau spirituale de pregatire, nu fac parte din
continutul premeditarii, ci sunt doar elemente cu ajutorul carora se probeaza existenta ei, ea
ramnnd un factor exclusiv psihic. Tot n sustinerea acestei opinii, s-a afirmat ca pentru
existenta premeditarii, nu este necesar nici un act de pregatire. Daca ar fi altfel, ar nsemna ca
omorul cu premeditare sa nu se poata desfasura dect prin actiune, ceea ce, n opinia acestor
autori, este inexact. n plus, ntr-o decizie a Tribunalului Suprem, au fost semnalate situatii n
care, desi existau acte de pregatire, nu exista si premeditare.

Dupa cum se observa, n ambele puncte de vedere, se accepta ca hotarrea de a ucide o

persoana este luata, n cazul premeditarii, ntr-un anumit interval de timp ce trebuie sa fie mai
ndelungat dect cel obisnuit (morasu habens). El nu este prestabilit, instanta trebuind sa-l fixeze
de la caz la caz.

Unii infractori chibzuiesc mai mult, iar altii trec la executarea actiunii sau inactiunii dupa o
chibzuinta mai scurta, relevanta nsa, sub aspectul premeditarii.

n orice caz, chibzuinta este un element complex care nu se rezuma n exclusivitate la o meditatie
de o oarecare durata, ci asociaza la actiunea sau inactiunea de ucidere mprejurari concrete,
pentru a obtine cu certitudine mai mare rezultatul dorit. Ea se deosebeste de "straduinta" sau
"perseverenta" n finalizarea hotarrii de a ucide, care apartine elementului subiectiv al
infractiunii de omor n oricare dintre formele sale.

De asemenea, este incompatibila cu o vointa oscilanta, de a ucide sau nu.

Ea presupune vointa ferma de a suprima viata unei persoane, alegnd n acelasi timp momentul
si locul unde se va savrsi infractiunea.[42] Nu sunt ndeplinite conditiile premeditarii n ipoteza
n care, din mprejurarile de fapt, rezulta ca inculpatul nu cunostea persoana fata de care dorea
sa se razbune, neaflndu-se n situatia de a medita cu privire la timpul, locul si modalitatea de
savrsire a omorului.

Considerarea premeditarii ca o mprejurare care califica omorul, se explica prin aceea ca o

fapta savrsita n mod spontan este socotita ca fiind mai putin grava dect fapta comisa n urma
unei reflectii ndelungate, a unei deliberari prin care faptuitorul a elaborat un plan de executare
si a organizat aducerea acestuia la ndeplinire.

n cazul premeditarii nu se poate vorbi de o simpla ntmplare, de un moment de ratacire, de "un

ceas rau" n viata faptuitorului, ci de o atitudine vadit antisociala, de o comportare nesovaielnica
n hotarrea de a savrsi infractiunea, de un grad ridicat de periculozitate a faptuitorului.
 n literatura de specialitate s-a subliniat n mod corect ca actul meditativ, chibzuinta,
presupune ca faptuitorul sa se afle n conditii de normalitate psihica corespunzatoare. Factorii ce
pot influenta chibzuinta, sunt:

- starile obsesive; n situatia n care obsesia atesta o stare psihica anormala care are ca efect
alterarea gndirii, elementul chibzuintei nu poate fi retinut. Daca nsa, faptuitorul este obsedat
doar de gndul de a ucide, aceasta stare este compatibila cu premeditarea.

- betia; betia voluntara completa nu este compatibila cu premeditarea ntruct faptuitorul a

intrat n mod voit ntr-o asemenea stare si a putut sa-si dea seama de consecintele ei. n legatura
cu aceasta, sunt posibile doua situatii: - faptuitorul si creeaza starea de betie pentru a savrsi
omorul, caz n care, evident, actioneaza cu premeditare (betie preordinata); faptuitorul, aflndu-
se n stare de betie, savrseste un omor, caz n care fapta poate fi, fie spontana, fie premeditata,
n raport de situatie;

- provocarea; faptul ca hotarrea de a savrsi fapta a fost luata sub o anumita conditie (de
exemplu, si daca persoana mpotriva careia ar urma sa se savrseasca fapta, va trece printr-un
anumit loc sau daca aceasta nu va accepta o propunere a faptuitorului ori daca va opune o
oarecare rezistenta), nu exclude premeditarea. Rezulta deci, ca ntre scuza provocarii si
premeditare nu exista incompatibilitate, acestea putnd coexista si putnd fi retinute n cadrul
aceleiasi infractiuni.

Circumstanta premeditarii exista de asemenea, si n ipoteza n care hotarrea de a ucide

nu priveste o anumita persoana, ci orice persoana. Deci premeditarea este avuta n vedere chiar
si atunci cnd, n locul persoanei vizate, a fost omorta o alta persoana n caz de error in
personam sau de aberratio ictus. Astfel, daca faptuitorul a premeditat sa ucida pe X, dar din
cauza erorii asupra persoanei sau a gresitei mnuiri a mijloacelor de executie a ucis pe Y, se va
tine seama de existenta premeditarii si fapta va fi considerata omor calificat. Binenteles, nu se
extind efectele premeditarii atunci cnd faptuitorul care luase hotarrea de a ucide pe X,
ntlneste din ntmplare pe Y si n urma unei dispute l omoara, fiindca hotarrea de a savrsi
acest omor este distincta si spontana.

Plecnd de la diferenta de opinii privind continutul premeditarii, s-au exprimat puncte de

vedere diferite si n ceea ce priveste efectele premeditarii asupra participantilor.
 Astfel, dupa o parere,[43] se apreciaza ca, ntruct premeditarea include cu necesitate
pregatirea omorului, participantii care cunosc actele de pregatire sau le prevad raspund pentru
omor cu premeditare, nu pentru omor simplu.

Dupa o alta parere,[44] ntruct premeditarea este o circumstanta personala ce tine de

latura subiectiva a infractiunii, ea nu se extinde asupra participantilor care nu au actionat
premeditat. Efectele sale nu se transmit ntre participanti, nsa aceasta, numai atunci cnd
contributia fiecarui participant este spontana, altfel, existenta participatiei implica premeditare
n raport cu toti participantii.

n ipoteza rar ntlnita, dar nu exclusa, a unor participanti care actioneaza cu premeditare, iar
autorul savrseste fapta spontan, premeditarea va opera pentru participanti-nu si pentru autor.

Mentionam ca n terminologia dreptului penal, omorul savrsit cu premeditare este

denumit asasinat.

1.1.1.3.Posibilitatea retinerii circumstantei atenuante a provocarii

n legatura cu posibilitatea coexistentei provocarii cu premeditarea, nu exista un punct de

vedere unitar n literatura de specialitate si n practica judiciara.

ntr-o opinie,[45] s-a sustinut ca exista situatii cnd starea de puternica tulburare sau
emotie provocata, si pastreaza intensitatea si dupa trecerea unui anumit interval de timp, astfel
nct fapta penala se poate savrsi cu premeditare.[46]

La fel, este posibil ca faptuitorul sa premediteze uciderea unei persoane alcatuindu-si un plan
conditionat de actul provocator al victimei.

ntr-o alta opinie,[47] pe care unii doctrinari o considera justa,[48] s-a considerat ca
premeditarea omorului este incompatibila cu provocarea, ntruct chibzuinta specifica
premeditarii, contrazice prin conceptie, spontaneitatea ce caracterizeaza starea de provocare.
[49]

Circumstantele atenuante, cum este si cazul provocarii-prevazuta n art.73 C.p. ca fiind

"savrsirea infractiunii sub stapnirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o
provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a
demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava", nu tin de ncadrarea juridica a faptei, ci
de individualizarea pedepselor, opera ce apartine magistratului. Asa cum rezulta si din litera legii,
nu se impune cerinta (deoarece textul legal nu distinge) ca tulburarea sau emotia provocata de
victima sa se materializeze n savrsirea faptei penale ntr-un moment imediat urmator actiunii
de provocare, asa cum se face expres precizarea de catre legiuitor n materia pruncuciderii (fapta
"savrsita imediat dupa nastere de catre mama aflata ntr-o stare de tulburare pricinuita de
nastere").Asa cum rezulta din textul legal al pruncuciderii, legiuitorul a nteles ca fiind necesar sa
precizeze ca tulburarea pricinuita de nastere trebuie sa existe imediat dupa nastere.

Astfel, ntr-o speta care s-a aflat pe rolul Tribunalului Calarasi, la individualizarea pedepsei
aplicate inculpatului, instanta a retinut n favoarea acestuia, circumstanta atenuanta prevazuta
de art.73 lit.b din Codul penal (scuza provocarii). mpotriva sentintei de fond, Parchetul a
formulat apel, viznd urmatoarele aspecte: nejustificata retinere a scuzei provocarii, precum si
gresita condamnare, cu retinerea acestui text fara schimbarea ncadrarii juridice a faptei. Curtea,
examinnd actele si lucrarile din dosarul cauzei, att din prisma motivelor de apel invocate de
Parchet, ct si din oficiu, sub toate aspectele, constata ca apelul este nefondat. Astfel, deplin
justificat si ntemeindu-se pe probele concludente administrate n cauza, instanta de fond a
retinut ca ntre inculpat si victima aveau loc dese conflicte, cu violente fizice si verbale reciproce.
S-a dovedit ca n ziua producerii omorului, victima a fost cea care, n mai multe rnduri, a avut o
comportare violenta si agresiva, adresndu-i inculpatului insulte grave, cuvinte deosebit de grele,
apoi i-a aplicat inculpatului repetate lovituri cu u vatrai. Pe fondul vechiului conflict ce exista
ntre cei doi, aceste mprejurari de fapt din ziua crimei sunt de natura sa justifice pe deplin
aplicarea scuzei provocarii, avnd n vedere tulburarea produsa inculpatului de comportamentul
agresiv, insultator si violent al victimei. Ct despre schimbarea ncadrarii juridice potrivit art.334
C.p.p., este cu totul nentemeiata deoarece circumstantele atenuante tin, nu de ncadrarea
juridica a faptei-pe care o da partea speciala a Codului penal, ci de individualizarea pedepselor-
opera ce este n sarcina magistratului. Apelul urmeaza a fi respins.

1.1.2.Omorul savrsit din interes material[50]

 Aceasta mprejurare constituie elementul circumstantial al infractiunii de omor calificat
(art.175 lit.b), atunci cnd se constata ca faptuitorul a savrsit infractiunea de omor, determinat
fiind de un interes material.

Caracterul agravant al mprejurarii decurge din pericolul grav pe care l prezinta

recurgerea la actiuni de ucidere pentru realizarea sau satisfacerea unor interese materiale.

Interesul material, ca agravanta de calificare n materie de omor, nseamna, n principiu,

orice folos, avantaj sau beneficiu de natura patrimoniala urmarit prin savrsirea infractiunii (de
pilda, se urmaresc avantaje rezultnd din deschiderea unei succesiuni, se urmareste stingerea
anumitor obligatii, modificarea unor drepturi, etc.).

ntr-o parere[51] n continutul notiunii de interes material nu intra nsa, avantajele

materiale rezultate din strngerea bunurilor victimei n momentul uciderii ei. n cazul omorului
din interes material, faptuitorul dobndeste folosinta bunurilor sau drepturilor invocnd numai
vocatia patrimoniala rezultata din chiar faptul mortii victimei. Aceasta forma de omor calificat nu
subzista atunci cnd el a fost savrsit din alte motive: razbunare, gelozie, n urma unor certuri,
aceasta, chiar daca decesul victimei i-ar aduce faptuitorului un avantaj material.[52] Deci,
potrivit deciziei instantei supreme, retinerea agravantei de la lit.b este independenta de
agravanta legala de la art.75 alin.1 lit.d-"savrsirea infractiunii din motive josnice", iar la
individualizarea pedepsei, aceasta agravanta legala nu este luata n calcul, fiind suficienta
dispozitia art.175. n cazul n care motivul (mobilul) care consta n obtinerea unui avantaj
material se dovedeste a fi nereal (de exemplu, n realitate, testamentul nu era n favoarea
faptuitorului, dar acesta a considerat n mod gresit ca are vocatie succesorala), cerinta legii este
totusi ndeplinita deoarece relevanta n aceasta situatie pentru ncadrarea juridica a faptei n
prevederea legala de la lit.b, este latura subiectiva a infractiunii.

ntr-o alta opinie,[53] interesele materiale sunt adesea provocate de necesitati

stringente asa ca, tentativa de a le realiza prin orice mijloace, chiar si prin omor, devine extrem
de mbietoare pentru elementele lipsite de orice scrupule, pentru firi adnc pervertite. Ocrotirea
vietii oamenilor si a relatiilor sociale aferente (cum sunt si cele patrimoniale), nu ar fi suficient
asigurata fara o sanctionare a unor astfel de elemente. Interesul material, dupa cum arata nsasi
notiunea, trebuie sa constea n urmarirea unui folos, avantaj, beneficiu material concretizat fara
deosebire daca acest beneficiu provine dintr-o vocatie patrimoniala sau din culegerea spontana
a bunurilor victimei dupa savrsirea faptei. Astfel, interesul poate consta n obtinerea unei sume
de bani sau a unor bunuri materiale ori a unor titluri de valoare sau n dobndirea unei
succesiuni ori stingerea unei datorii sau n ncasarea pretului promis pentru savrsirea omorului.
[54] Pentru existenta mprejurarii agravate a interesului material, este suficienta constatarea ca
faptuitorul a urmarit un astfel de interes prin comiterea actiunii de ucidere, fiind indiferent daca
a realizat sau nu acel interes.

1.1.3.Omorul savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate[55]

Omorul savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate constituie o mprejurare
agravanta, deci un element circumstantial n continutul omorului calificat (art.175 lit.c).

mprejurarea consta din calitatile pe care la au reciproc, subiectul activ si subiectul pasiv
al omorului calificat (calitatea de sot sau de ruda apropiata a faptuitorului n raport cu victima
infractiunii). Aceasta legatura dintre autorul infractiunii si subiectul pasiv al acesteia, formeaza n
esenta, continutul agravantei de la lit.c a art.175. Sfera persoanelor a caror ucidere formeaza
aceasta agravanta este precis limitata la dispozitiile explicative din art.149 din Codul penal.

Intra n aceasta sfera: - ascendentii;

- descendentii;

- fratii si surorile si copii acestora;

- persoanele devenite, potrivit legii (prin adoptie), astfel de rude.

Considerarea legaturii dintre faptuitor si victima ca o mprejurare agravanta si afla

justificarea n gradul de periculozitate pe care l prezinta subiectul activ al unui astfel de omor.
Faptuitorul ncalca, nu numai datoria generala de a respecta viata semenilor lui, ci si pe aceea
speciala, de a respecta viata celor apropiati din punct de vedere al familiei.

Omorul savrsit n contra sotului sau unei rude apropiate, apare deosebit de odios n
societatea contemporana, n care familia trebuie cladita pe sentimente de stima si afectiune, de
respect reciproc ntre soti si toti membrii acesteia.

Pentru ntelesul notiunii de rude apropiate, trebuie sa ne referim, dupa cum s-a aratat
mai sus la dispozitiile art.149 din Codul penal, care, n alin.1 arata ca "rudele apropiate sunt
ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copii acestora, precum si persoanele devenite prin
nfiere, potrivit legii, astfel de rude".

n alin.2 al art.149 se adauga ca "dispozitiile din legea penala privitoare la rude apropiate, n
limitele prevazute de alineatul precedent, se aplica, n caz de nfiere cu efecte depline, persoanei
nfiate, ct si descendentilor acesteia si n raport cu rudele firesti, iar n caz de nfiere cu efecte
restrnse, nfiatului, ct si descendentilor acestuia si n raport cu rudele nfietorului".

Rudenia, ca institutie juridica, si gaseste reglementarea n dreptul familiei. n mod firesc,

la explicarea expresiei "ruda apropiata", Codul penal trebuie sa tina seama de dispozitiile
referitoare la rudenie din Codul familiei: art.45-46, art.66, art.75, art.77.

Expresia "rude apropiate" este deseori folosita n Codul penal, att n partea generala
(art.103 alin.1), ct si n partea speciala (art.170 alin.2, art.173 alin.5, art.175 alin.1 lit.c, art.193
alin.1, art.210 alin.1, art.221 alin.2, art.234 alin.2, art.265 alin.2).

Calitatea de ruda apropiata priveste de cele mai multe ori, persoana infractorului
(subiect activ), constituind o cauza de nepedepsire sau o circumstanta modificatoare de
pedeapsa (agravanta sau atenuanta); la unele infractiuni, datorita naturii lor, au calitatea de rude
apropiate, att subiectul activ, ct si cel pasiv (omorul ntre rude, furtul ntre rude).

Cele de mai sus cu privire la frecventa folosirii n reglementarile Codului penal a expresiei
"rude apropiate", justifica existenta dispozitiei explicative din art.149.
Dispozitia explicativa din alin.1 al art.149, prevede o enumerare limitativa a persoanelor care, n
ntelesul legii penale, sunt considerate rude apropiate. Aceste persoane sunt:

1. ascendentii si descendentii, adica acele persoane care coboara unele din altele, unite fiind
printr-o legatura de snge, rude n linie dreapta (art.46 lit.a din Codul familiei); copiii recunoscuti
sau pentru care s-a obtinut o hotarre judecatoreasca de stabilire a paternitatii, au acelasi statut
juridic cu cei din casatorie; de asemenea, pentru ascendenti sau descendenti, nu intereseaza
gradele de rudenie.

2. fratii si surorile, adica acele persoane care, fara sa coboare unele din altele au, cu toate
acestea, un ascendent comun, rude n linie colaterala de gradul II. (art.46 lit.b din Codul familiei).

3. unchii sau matusile si nepotii sau nepoatele, rude n linie colaterala de gradul III.

4. copiii apartinnd fratilor sau surorilor, adica veri primari-rude colaterale de gradul IV.

Calitatea de ruda apropiata, n cazul rudeniei de snge, nu este conditionata de mprejurarea ca

aceasta rudenie provine din casatorie sau din afara casatoriei, aceasta calitate fiind determinata
de fenomenul natural al nasterii si nu de existenta actului juridic al casatoriei.

Este de relevat faptul ca sotii nu sunt enumerati printre persoanele considerate rude
apropiate deoarece, dupa reglementarea Codului familiei, casatoria nu creeaza raporturi de
rudenie ntre soti. Aceasta este cauza pentru care n partea speciala s-a folosit sintagma "sotul si
rudele apropiate", pentru a se aplica sotilor acelasi tratament juridic cu al rudelor apropiate.

Dispozitia explicativa din art.149 alin.2 extinde reglementarea din Codul penal
privitoare la rude apropiate, si la persoanele legate prin rudenie fireasca.

n cazul adoptiei cu efecte depline (art.79 C.fam.), extinderea priveste n limitele aratate la alin.1
al art.149, att pe cel adoptat, ct si pe descendentii acestuia n raport cu rudele firesti ale
adoptatului; n cazul adoptiei cu efecte restrnse (art.75 C.fam), extinderea priveste, ntre
aceleasi limite legale, pe cel adoptat, ct si pe descendentii acestuia, n raport cu rudele
adoptatorului.

Potrivit acestei extinderi, n cazul nfierii cu efecte depline, daca cel nfiat sau un
descendent al sau ar ucide un ascendent sau un frate al nfiatului, i se va aplica agravanta
rudeniei apropiate; la fel n cazul nfierii cu efecte restrnse, daca nfiatul sau un descendent al
acestuia ar ucide pe un ascendent (sau un frate al nfietorului), i se va aplica agravanta rudeniei
apropiate.

Calitatea de ruda apropiata, n cazul nfierii va atrage aplicarea dispozitiilor din Codul
penal privitoare la rudele apropiate, atunci cnd aceasta calitate a existat n momentul comiterii
faptei penale.

Daca, dupa savrsirea faptei prevazuta de legea penala, a intervenit anularea sau
desfacerea adoptiei, aceasta nu va influenta asupra situatiei faptuitorului din punct de vedere al
legii penale, viznd raspunderea agravata a acestuia. Dovada nrudirii pentru constatarea calitatii
de ruda apropiata, se face cu actele ntocmite sau nscrise n registrele de stare civila ori prin
orice mijloc de proba, n cazul n care aceasta dovada nu se poate face cu actele de stare civila
constatatoare.[56]

n cazul nfierii cu efecte depline, dovada acesteia nu se poate face dect cu actele de
stare civila (art.79 alin.ultim C.fam.), iar, n caz de adoptie cu efecte restrnse, decizia de
ncuviintare a adoptiei (art.73 C.fam.).

Codul penal anterior explica n art.138 pct.5, ntelesul termenului "rude", aratnd ca
"sunt rude ascendentii si descendentii, sotii si parintii lor, fratii si surorile, copiii adoptivi, afinii n
linie dreapta, cumnatii si cumnatele".

Dispozitiile din Codul penal anterior lamureau ntelesul termenului "rude", pe cnd dispozitia din
codul actual, explica ntelesul termenului "rude apropiate". Acesta explica deosebirea de
continut (pe lnga altele, de exemplu, sotii nu sunt rude) dintre cele doua dispozitii lamuritoare.

n raport cu aceste deosebiri, n cazul situatiilor tranzitorii, legea mai favorabila va fi

aceea care prevede felul de rudenie ce s-ar invoca (de exemplu, afinii si cumnatii din textul C.p.
anterior sau copiii fratilor sau surorilor din textul actualului cod). Dupa legea penala actuala,
omorul este simplu, necalificat, n cazul uciderii unui afin n linie dreapta, precum si n cazul n
care victima se afla cu victima n raporturi naturale ori cnd rudenia este prin alianta (de pilda,
victima este sotul matusii inculpatului, sora tatalui sau, etc.).
 Raportul matrimonial trebuie sa fie valabil n momentul savrsirii infractiunii. Daca la
data savrsirii faptei, sotii divortasera sau casatoia, dintr-un anumit motiv, era nula, mprejurarile
prevazute de art.175 lit.c, nu exista.

n cazul cnd faptuitorul nu a cunoscut raportul sau cu victima, precum si n caz de error
in personam sau de aberratio ictus mprejurarea agravanta nu se va pune n seama infractorului
potrivit dispozitiei din alin.2 al art.51 din Codul penal (nu constituie circumstanta agravanta
mprejurarea pe care faptuitorul nu a cunoscut-o n momentul savrsirii infractiunii[57]).

n cazul n care faptuitorul luase hotarrea de a savrsi omorul contra sotului sau a unei
rude apropiate, dar din eroare asupra persoanei sau din devierea actiunii, a ucis o alta persoana,
de asemenea, nu se va aplica agravanta din art.175 lit.c, deoarece legea nu ia n considerare
dect agravantele efectiv realizate si esentiala este intentia de a ucide pe sot sau pe o ruda
apropiata.

Fiind o circumstanta personala, ea nu se rasfrnge asupra participantilor.

Este de mentionat ca n terminologia dreptului penal, omorului calificat, datorita calitatii

de sot sau de ruda apropiata a victimei si a faptuitorului, i se dau uneori denumiri specifice, ca:
uxoricid, patricid, fratricid, etc.

1.1.3.1.Stabilirea continutului infractiunii de pruncucidere si delimitarea ei de infractiunea de

omor

O atare analiza se arata pertinenta mai ales din perspectiva raportarii infractiunii
prevazute la art.175 lit.c C.p. ( "omor savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate"), la cea
prevazuta la art.177 C.p.-constituie infractiune de pruncucidere "uciderea copilului nou-nascut
savrsita imediat dupa nastere de catre mama aflata ntr-o stare de tulburare pricinuita de
nastere".
 n ipoteza prevazuta la art. 177 C.p., subiectul activ al infractiunii este esentialmente
calificat, infractiunea de pruncucidere neputndu-se savrsi dect asupra unei rude apropiate
care, n cazul de fata este copilul nou-nascut si numai de catre un singur subiect-mama copilului.

Se observa deci, o legatura indisolubila ntre cele doua infractiuni a caror calificare n
practica, fie ca omor calificat n modalitatea normativa prevazuta la lit.c, fie ca pruncucidere,
este necesar sa se faca n conformitate cu legea.

Pentru aceasta trebuie sa se aiba n vedere n primul rnd latura subiectiva a fiecareia
dintre cele doua fapte si, cu precadere, vinovatia. In concreto, n cazul infractiunii de
pruncucidere, discernamntul subiectului activ este alterat, intentia mamei copilului nou-
nascut de a ucide neputnd fi confundata cu intentia subiectului activ al infractiunii prevazute la
art.175 lit.c (mama, sot sau orice alta ruda apropiata), caz n care, n lipsa unor circumstante-cum
ar fi provocarea-nu se poate vorbi n principiu, de un discernamnt alterat.

Prin urmare, pentru existenta infractiunii de pruncucidere se cere a fi ndeplinite doua

conditii: - uciderea copilului nou-nascut sa fi avut loc imediat dupa nastere;

- mama sa se fi gasit ntr-o stare de tulburare pricinuita de nastere.

Cu privire la probele ce sunt necesare pentru stabilirea acestor doua elemente

constitutive, instantele nu au formulat un punct de vedere unitar.

Unele instante au considerat ca ascunderea sarcinii de catre femeia gravida, sustragerea

de la evidenta si de la controlul medical a femeii nsarcinate, ascunderea momentului nasterii
prin nesolicitarea asistentei din partea altor persoane, constituie probe hotartoare n dovedirea
mprejurarii ca femeia care si-a ucis copilul nou-nascut nu s-a aflat n starea de tulburare
pricinuita de nastere, la care se refera art.177 C.p.

Alte instante au considerat ca existenta starii de tulburare pricinuita de nastere, urmeaza

a se retine, indiferent de conduita anterioara a mamei, ori de cte ori se constata, chiar si numai
pe baza unor depozitii de martor, ca femeia s-a aflat ntr-o stare psihica determinata de nastere
care i-a diminuat capacitatea intelectiv-volitiva si sub stapnirea acestei stari, a suprimat viata
copilului printr-o activitate comisiva ori omisiva.

n fine, alte instante au considerat ca, pentru a putea conchide asupra elementelor
constitutive ale infractiunii de pruncucidere, si anume, referitor la existenta starii de tulburare
pricinuita de nastere si la faptul ca nou-nascutul a fost ucis imediat dupa nastere, pe lnga alte
mijloace de proba, este necesara si efectuarea unei expertize medico-legale prin care sa se
ateste ca, n mprejurarile concrete n care a fost comisa fapta, mama respectiva a actionat n
conditiile mentionate.

Aceasta din urma solutie este cea legala.

Legea penala prevede ca fapta constituie pruncucidere, numai daca respectivul copil a
fost ucis imediat dupa nastere. Constatarea corecta a mprejurarii ca uciderea copilului a avut loc
imediat dupa nastere, implicnd cunostinte de specialitate, nu poate fi facuta numai pe baza de
declaratii de martori sau numai pe baza relatarilor mamei copilului, ci instantele de judecata
urmeaza sa dispuna efectuarea unei expertize medico-legale, din care sa se poata trage o
concluzie certa cu privire la aceasta mprejurare esentiala pentru caracterizarea infractiunii de
pruncucidere.

De asemenea, pentru existenta infractiunii de pruncucidere este necesar ca uciderea

copilului nou-nascut sa fi fost comisa de catre mama, n timp ce se afla ntr-o stare de tulburare
pricinuita de nastere. Din modul cum se exprima legiuitorul, rezulta ca nu orice tulburare,
cauzata chiar si de factori externi, este de natura sa justifice ncadrarea faptei n prevederile
art.177 C.p., ci numai tulburarea ivita n procesul nasterii sau consecutiva acesteia.

Procesele afective specifice nasterii ori manifestarile emotional-afective determinate de anumite

situatii neconvenabile mamei (de exemplu: mprejurarea ca a fost parasita de barbatul cu care a
ntretinut relatii intime, teama ca va fi alungata de parinti, anumite conceptii retrograde datorate
nivelului cultural redus), pot fi luate n considerare la individualizarea pedepsei, fara ca aceste
mprejurari sa poata duce la ncadrarea juridica a faptei n dispozitiile art.177 din Codul penal.
Pentru a se retine existenta "tulburarii pricinuite de nastere", pe lnga alte mijloace de proba,
este necesara efectuarea si a unei expertize medico-legale.

Este evident ca n practica, nu ntotdeauna pot fi examinati mama si nou-nascutul, imediat dupa
comiterea faptei, mai ales cnd uciderea copilului a fost descoperita mai trziu. Totusi, si n
aceste cazuri este necesara efectuarea expertizei medico-legale, urmnd ca expertul, la stabilirea
concluziilor, sa tina seama si de mprejurarile de fapt rezultnd din actele de cercetare penala
sau judecatoreasca.

1.1.3.2.ncadrarea faptei de ucidere a copilului nou-nascut n dispozitiile art.175 din Codul penal

Pentru cazul n care uciderea de catre mama a copilului nou-nascut nu ntruneste

elementele constitutive ale faptei prevazute de art.177 C.p., iar fapta urmeaza a se ncadra ca
infractiune de omor, s-a pus problema elementelor circumstantiale ce determina ncadrarea
faptei n dispozitiile art.175 din cod.

Unele instante au ncadrat omorul comis de mama numai n dispozitiile art.175 lit.c din
Codul penal.

Alte instante au ncadrat asemenea fapte n dispozitiile art.175 lit.a si c din acelasi cod.

n fine, alte instante au decis ca ncadrarea juridica trebuie facuta ntotdeauna n

dispozitiile art.175 lit.c si d din Codul penal, iar, cnd din probe rezulta ca fapta a fost savrsita cu
premeditare, aceasta trebuie ncdrata si n dispozitiile de la litera a. din mentionatul text de lege.

Aceasta ultima solutie este cea legala.

ntr-adevar, omorul savrsit de mama asupra unui descendent, ruda apropiata n ntelesul
art.149 C.p., se ncadreaza n dispozitiile art.175 lit. c din Codul penal. Fapta urmeaza sa fie
ncadrata si n dispozitiile art.175 lit.d, deoarece n asemenea cazuri, a fost suprimata viata unei
persoane profitndu-se de starea de neputinta a acesteia de a se apara.

Copilul nou-nascut este, prin natura situatiei lui, n neputinta de a se apara, iar cel care-i suprima
viata, profita implicit, de aceasta stare.
 n cazurile n care mama a premeditat uciderea copilului, fapta va trebui ncadrata si n
lit.a din art.175 C.p. n atare caz, este de observat ca unele instante au retinut premeditarea n
mprejurarea ca femeia a ascuns sarcina fata de membrii familiei sale ori fata de alte persoane,
ca nu s-a prezentat la organele sanitare pentru luarea n evidenta femeilor nsarcinate ori pentru
control, a ascuns momentul nasterii, nu a solicitat vreo asistenta din partea altor personae, etc.

Or, numai mprejurarile sus-aratate, nu sunt suficiente pentru a se putea deduce

concluzia ca femeia nsarcinata a premeditat uciderea copilului.

Premeditarea,[58] ca element circumstantial al omorului calificat, presupune realizarea a doua

cerinte, si anume: luarea rezolutiei infractionale sa fi precedat activitatea materiala de ucidere si,
totodata, subiectul infractiunii sa fi trecut la unele acte premergatoare ale faptei, cum sunt:
procurarea de mijloace cu care sa actioneze, cautarea de complici, alegerea locului unde sa
comita fapta.

n lipsa unei chibzuiri anticipate si a unor acte de pregatire in vederea suprimarii vietii
copilului, nu se poate retine premeditarea.

In consecinta, uciderea copilului nou-nascut, de catre mama care nu se afla in stare de tulburare
pricinuita de nastere, se ncadreaza in art.175 lit.c si d C.p., iar cnd din administrarea
probatoriului rezulta ca mama a actionat cu premeditare, ncadrarea urmeaza a se face si in
dispozitiile de la lit.a din acelasi articol.

In cazul in care fapta mamei de a-si fi ucis copilul nou-nascut, constituie infractiunea de
omor calificat, activitatea celorlalti participanti (complici, instigatori, coautori), se ncadreaza, de
asemenea, ca omor calificat (art.175 lit.d C.p.). n cazul n care exista agravanta premeditarii si cu
privire la acestia ori sunt rude apropiate, fapta lor va fi ncadrata si n lit.a si c din acelasi text de
lege.

Daca uciderea nou-nascutului a fost comisa de o alta persoana, activitatea de participare

a mamei urmeaza sa fie ncadrata ca instigare, complicitate sau coautorat la infractiunea
prevazuta la art.175 lit. c si d din Codul penal sau si din lit.a din mentionatul text, n cazul n care
a actionat cu premeditare, deoarece calitatea de ruda apropiata sau premeditarea, sunt
mprejurari agravante personale care determina o asemenea ncadrare juridica a activitatii
infractionale pe care ea a savrsit-o, chiar daca ceilalti participanti nu sunt rude apropiate cu
victima si nici nu au actionat cu premeditare, iar ncadrarea la lit.d din acelasi text de lege le este
comuna.

Pentru asigurarea unei practici judiciare comune, instanta suprema a statuat o serie de
decizii de ndrumare.[59]

Astfel:

1. pentru ca suprimarea vietii copilului de catre mama sa fie considerate pruncucidere in

sensul art.177 C.p., trebuie sa rezulte ca uciderea, imediat dupa nastere, a fost savarsita de catre
mama aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere. Pentru dovedirea mprejurarii ca
suprimarea vietii copilului a avut loc "imediat dup nastere", precum si a faptului ca mama si-a
ucis copilul in timp ce se afla intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere, pe lnga alte
mijloace de proba, este necesara si efectuarea unei expertize medico-legale, prin care sa se
ateste ca, in mprejurarile concrete in care a fost comisa fapta, mama a actionat in conditiile
mentionate; daca expertiza medico-legala nu a fost efectuata imediat dup nastere, expertul
medico-legal, in concluziile sale, va tine seama si de mprejurarile de fapt care rezulta din actele
de cercetare penala sau judecatoreasca.

2. activitatile complicitorii ale instigatorului la suprimarea vietii copilului nou-nascut, imediat

dup nastere, de catre mama, se considera complicitate sau instigare la infractiunea de omor
calificat (facnd aplicate lit.d sau, dup caz, si lit.a sau c din acelasi articol), iar nu la infractiunea
de pruncucidere.

3. in lipsa unor elemente circumstantiale care sa justifice ncadrarea faptei ca pruncucidere,

activitatea mamei de a fi suprimat viata copilului nou-nascut, urmeaza a fi ncadrata in
dispozitiile art.175 lit.c si d din Codul penal; daca din probe rezulta ca mama copilului a actionat
cu premeditare, se va retine, ca element circumstantial al omorului calificat, sic el prevazut la
lit.a din art.175 C.p.

4. daca uciderea nou-nascutului a fost comisa de o alta persoana dect mama copilului,
activitatea de participare a mamei urmeaza sa fie ncadrata ca instigare, complicitate sau
coautorat la infractiunea prevazuta de art.175 lit.c si d din Codul penal, sau si la lit.a, n cazul n
care s-a actionat cu premeditare.
1.1.3.3.Posibilitatea retinerii circumstantei agravante prevazute la art.75 lit.b din Codul penal

Sustinnd posibilitatea retinerii circumstantelor agravante generale reglementate de art.

75 lit.b din Codul penal n cazul infractiunii de omor calificat, unii autori au argumentat n
esenta[60] ca infractiunea de omor calificat prevazuta si pedepsita de art.175 lit.c nu exclude, ci
impune aplicarea circumstantei agravante generale, reglementata prin prevederea art.75 lit.b din
Codul penal, n teza savrsirii infractiunii prin violenta asupra membrilor familiei.

Cele doua texte de lege (art.75 lit.b si art.175 alin.1 lit.c) nu sunt identice, astfel nct,
prin aplicarea lor n acelasi caz, nu se realizeaza o dubla agravare a raspunderii penale.[61]

Problema de drept adusa n discutie, att prin solutiile de caz ale Tribunalului Olt[62],
ct si prin punctele de vedere doctrinare exprimate-aceea a raporturilor dintre circumstantele
generale legale de agravare a raspunderii penale si cele speciale, constituite de aceeasi
mprejurare-nu este deloc inedita, asa cum s-a afirmat, ea fiind repetat examinata si solutionata
deopotriva jurisprudential si doctrinar.[63]

Ineditul, determinat de modificarea prevederilor art.75 lit.b din Codul penal, si

raportarea agravantei savrsirii infractiunii prin violenta asupra membrilor familiei, la aceea de
omor calificat, prevazuta si pedepsita de art.175 lit.c din Codul penal, este anihilat din moment
ce el se circumscrie unor abordari si solutionari de principiu preexistente care trebuie avute n
vedere si luate n considerare cu att mai mult cu ct sunt opuse celor aduse n discutie.

n conformitate cu prevederile art.75 alin.1, lit.b din Codul penal,[64] constituie

circumstante agravante, ntre altele si savrsirea faptei prin acte de cruzime, prin violenta asupra
membrilor familiei sau prin metode sau mijloace care prezinta pericol public.[65]

Noutatea de reglementare a prevederilor art.75 lit. b aduse prin L 197, consta n faptul ca,
pe lnga mprejurarile initiale determinate si mentinute-savrsirea infractiunii prin acte de
cruzime sau prin metode sau mijloace care prezinta pericol public, a fost adaugata aceea a
comiterii infractiunii prin violenta asupra membrilor familiei. Au fost grupate astfel, n aceleasi
prevederi legale, trei mprejurari distincte care constituie circumstante agravante legale
generale, cu aceleasi efecte n planul raspunderii penale. Legiuitorul a instituit o circumstanta
legala generala, constnd n savrsirea infractiunii prin violenta asupra membrilor familiei, n
care, att subiectul activ, ct si cel pasiv sunt membrii aceleiasi familii. Violenta, faptele de
violenta savrsite asupra membrilor familiei, pe lnga lezarea integritatii corporale sau sanatatii
acestora, pot afecta, periclita, nsasi existenta acesteia, determinnd nu rareori, destramarea ei.
Efectele indiscutabil si profund daunatoare ale violentei ntre membrii familiei, att pentru
acestia, ct si pentru societate n ansamblul ei, ca si recrudescenta unor asemenea acte de
violenta, au impus prevenirea si combaterea acesteia prin mijloacele proprii legii penale.

Prevederea n cadrul si limitele art.75 alin.1 lit.b C.p. si a circumstantei de agravare a

raspunderii penale n cazul savrsirii infractiunii prin violente asupra membrilor familiei,
raspunde nevoii sociale majore de aparare mai ferma, mai eficienta a ei mpotriva starilor de
pericol create prin acestea. Dar acestei necesitati i raspund deopotriva si modificarile aduse
infractiunilor de lovire sau alte violente si de vatamare corporala prevazuta n art.181, prin
L.197/2000, prin care au fost reglementate modalitatile agravante ale acestora prin introducerea
alineatelor 1 si 2 si respectiv, alineatul 1, atunci cnd faptele sunt savrsite asupra membrilor
familiei. Este, fara ndoiala, n afara oricarei discutii ca lovirea sau alte violente si vatamarea
corporala n modalitatile agravante prevazute n art.180 alin.1 si 2 si art.181 alin.1 din Codul
penal, sunt infractiuni care se comit prin violenta asupra membrilor familiei. Lovirea sau alte
violente si vatamarea corporala sunt, nendoielnic, infractiuni care se comit prin violenta si care,
fiind savrsite asupra membrilor familiei, determina existenta modalitatilor normative agravate
ale acestora.

Chiar daca solutiile de caz ale practicii judiciare au privit alte agravante legale si alte
infractiuni dect cea n discutie, ele au valoarea unor statuari de principiu n ceea ce priveste
situatia concursului dintre agravanta legala si circumstanta de agravare normativa a unei
infractiuni, atunci cnd sunt determinate de aceeasi mprejurare.

Prin toate aceste solutii s-a statuat constant ca nu sunt aplicabile prevederile art.75 din Codul
penal, daca aceeasi mprejurare agravanta apare n continutul circumstantial al infractiunii n
modalitatea ei agravata. Ca urmare, nu se poate face aplicarea concomitenta a prevederilor
art.75 pe de o parte si cele ale modalitatilor agravate ale unei infractiuni, pe de alta parte n
acele situatii n care mprejurarea agravanta este unica, definindu-le, caracterizndu-le
deopotriva.

Doctrina juridica a sprijinit si a motivat convingator aceste solutii cu valoare de principii

n materia adusa n discutie. n toate cazurile n care mprejurarea de circumstantiere n sens
agravant este unica si inclusa ca element circumstantial n continutul calificat sau agravat al
diferitelor infractiuni, ea nu mai poate fi retinuta si aplicata separat ca circumstanta agravanta
legala. mprejurarile prevazute n art.75 alin.1 din Codul penal, au caracter de circumstante
legale generale. Prevederile legale pe care le reglementeaza sunt aplicabile, oricare ar fi
infractiunea savrsita, cu exceptia cazurilor n care unele dintre aceste mprejurari, constituie
elemente circumstantiale ale unei infractiuni calificate, agravate, avnd caracterul unor
circumstante speciale. n astfel de situatii se aplica regula potrivit careia circumstanta speciala
primeaza si exclude pe aceea generala.[66] Este firesc sa fie asa pentru ca, prin retinerea
agravantei speciale a infractiunii, care are prioritate, s-a valorificat mprejurarea de fapt care
constituie si o circumstanta agravanta legala generala. Or, este inadmisibil ca una si aceeasi
mprejurare sa determine de doua ori agravarea raspunderii penale att ca circumstanta
generala agravanta, ct si ca element de calificare, de agravare a infractiunii.

Prin prevederea art.175 lit.c din Codul penal este incriminat omorul calificat savrsit
asupra sotului sau a unei rude apropiate. El constituie indiscutabil, cea mai grava infractiune care
se savrseste prin violenta (pe care, de altfel, o implica n mod necesar) mpotriva unui membru
de familie. Omorul astfel calificat absoarbe, ncorpornd n continutul sau constitutiv, actele de
violenta savrsite mpotriva sotului sau unei rude apropiate si care, izolate de acesta si de
modalitatile calificate ale altor infractiuni, constituie agravanta generala prevazuta la art.75 lit.b.

Violentele exercitate mpotriva sotului sau mpotriva unei rude apropiate, calificnd
omorul astfel savrsit, constituie o circumstanta speciala de calificare a acestuia, pierzndu-si
statutul de circumstanta legala agravanta generala.

ntr-adevar, asa cum s-a sustinut, cele doua texte de lege nu au continut identic. Nici nu
putea fi astfel, din moment ce unul incrimineaza omorul calificat, iar al doilea stabileste o
circumstanta agravanta generala. Daca ar fi avut un continut identic, unul dintre textele de lege
n discutie ar fi fost inutil si trebuia nlaturat.

mprejurarea care circumstantiaza agravant att modalitatea normativa a omorului, ct si

n general, raspunderea penala, este aceeasi: savrsirea unei infractiuni prin violenta asupra
persoanelor care au o anumita calitate.

Calitatea de membru al familiei, impusa de art.75 lit.b din Codul penal, este conditionata de
aceea de sot sau de ruda apropiata care califica nu numai subiectul activ si pasiv, ci, prin acestia,
nsasi infractiunea de omor prevazuta si pedepsita de art.175 alin.1 lit.c din Codul penal, fiind
mai restrictiva dect acestea din urma.

Pentru ca, potrivit art.149 din Codul penal, prin "membru de familie" se ntelege sotul sau
ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste mpreuna cu faptuitorul,
raportul dintre notiunea de "sot sau ruda apropiata"-care conditioneaza calificarea omorului-si
"membrul de familie"-care circumstantiaza agravant si general infractiunea savrsita prin
violenta n conditiile art.75 lit.b, este unul de la ntreg la parte, situndu-se n afara identitatii
dintre membrii raportului de mai sus, doar acele rude apropiate care nu locuiesc sau
gospodaresc mpreuna cu faptuitorul, dar cu privire la care are loc circumstantierea faptei de
omor si ncadrarea ei n prevederile art.175, n cazul n care respectiva fapta este ndreptata
mpotriva acestora.

Deci, n reglementarea si definirea legii, membrul de familie nu poate fi dect sotul sau
ruda apropiata, cu conditia specifica acesteia din urma (nu si sotului), de a locui si gospodari
mpreuna cu faptuitorul. Conditia de a locui si gospodari mpreuna cu faptuitorul, impusa numai
rudei apropiate pentru a fi socotita membru de familie, nu nlatura din vedere si limitele ce
intereseaza problema n discutie, caracterul unic al mprejurarii care circumstantiaza n sens
agravant infractiunile savrsite prin violenta asupra unei persoane care are un asemenea statut.

Aceeasi mprejurare apare asadar, att ca circumstanta generala de agravare, ct si ca una

speciala, definitorie pentru omor calificat, astfel nct, logic si legal, nu poate agrava de doua ori
raspunderea penala pentru uciderea sotului sau a rudei apropiate, n masura n care aceasta din
urma locuieste si gospodareste mpreuna cu faptuitorul.

Prin analogie, examinnd si solutionnd problema concursului ntre doua agravante

legale-una generala si una speciala-constituite de aceeasi mprejurare, practica judiciara a statuat
n mod constant si ca agravanta legala generala prevazuta n art.75-"savrsirea infractiunii prin
acte de cruzime"-nu poate fi aplicata n cazul infractiunii de omor deosebit de grav, care include
n continutul sau constitutiv o circumstanta similara.

Prin urmare, toate aceste solutii pot fi calificate ca fiind rezolvari de principiu, indiscutabil
juste.
1.1.4.Omorul savrsit profitnd de starea de neputinta a victimei de a se apara[67]

Aceasta mprejurare agravanta este considerata ca element circumstantial al omorului

calificat la lit.d a art.175 din Codul penal.

Se considera calificat, potrivit acestei prevederi, omorul pe care faptuitorul l-a savrsit asupra
unei persoane care nu avea posibilitatea fizica de a se apara, iar faptuitorul a profitat de aceasta
stare pentru a comite omorul.

Agravanta se justifica prin aceea ca, pe de o parte, omorul asupra unei persoane care se
afla n stare de neputinta de a se apara, se savrseste mai usor, iar pe de alta parte, ca cel care
profita de o asemenea stare a victimei pentru a o ucide, vadeste un grad sporit de pericol social.

Prin aceasta, legea a creat un plus de ocrotire pentru viata celor aflati n neputinta de
aparare. Neputinta de aparare mpotriva unei actiuni de ucidere este evident, o neputinta fizica.
Starea de neputinta poate nsa proveni din diferite cauze, de ordin fizic sau psihic, cauze care
diminueaza sau anihileaza aptitudinea de aparare a unei persoane.

Aceasta agravanta se retine atunci cnd faptuitorul cunostea starea de neputinta a victimei si o
transforma ntr-un mijloc de realizare cu mai multa usurinta a omorului.

Pentru retinerea acestei agravante, se cere a fi ndeplinite urmatoarele conditii:

1. sa existe starea de neputinta a victimei de a se apara; neputinta de a se apara a victimei este

o mprejurare de natura fiziologica, care poate fi naturala (infirmitate, convalescenta, batrnete,
vrsta frageda, somn)[68], provocata n mod ntmplator de factori externi sau interni (de
exemplu, persoana se gaseste ntr-un loc izolat, fiind lipsita de vreun mijloc de aparare ori a
suferit un accident) sau provocata chiar de victima (de pilda, betia voluntara[69] sau
administrarea de narcotice). Sunt n neputinta de a se apara, persoanele care, datorita unei stari
fizice sau psihice ori datorita altor mprejurari, nu pot reactiona mpotriva agresorului. Aceasta
circumstanta este incidenta deci, si n situatia n care omorul a fost savrsit asupra unei persoane
care, desi nu suferea de nici o infirmitate n momentul savrsirii faptei, nu a avut posibilitatea de
a se apara, iar faptuitorul a profitat de aceasta stare pentru a comite fapta. Dupa cum am vazut,
starea de neputinta fizica sau psihica a victimei de a reactiona, aparndu-se n fata atacului,
trebuie sa fie exterioara activitatii autorului, adica sa nu se datoreze faptelor acestuia. Este, de
asemenea n neputinta de a se apara, persoana a carei forta fizica este vadit disproportionata n
raport cu a faptuitorului, precum si persoana care, atinsa fiind de vreo maladie psihica, nu si da
seama de pericolul care o ameninta.

2. faptuitorul sa profite de aceasta stare; textul utilizeaza expresia "profitnd de starea de

neputinta", ceea ce nseamna ca, alaturi de conditia imposibilitatii de aparare, trebuie sa
subziste si conditia folosirii acestei stari de catre faptuitorul n cauza. A profita de starea de
neputinta a victimei de a se apara, presupune cunoasterea de catre faptuitor a conditiei precare
a victimei si hotarrea acestuia de a se folosi de aceasta stare a victimei pentru a o ucide. Cele
doua elemente (cunoasterea unei stari si hotarrea de a se folosi de aceasta mprejurare) trebuie
sa fie ndeplinite cumulativ, ceea ce face ca fapta sa prezinte un grad de pericol social mai grav
din punct de vedere obiectiv (neputinta victimei de a se apara), ct si din punct de vedere
subiectiv (perversitatea faptuitorului care a ucis, profitnd de aceasta mprejurare).[70]

Sunt deci, doua conditii corelative: una privind victima, cealalta pe faptuitor, una fara
cealalta nefiind suficienta pentru a caracteriza aceasta modalitate a omorului calificat.

Agravanta nu se aplica n ipoteza n care faptuitorul, desi cunoaste starea de neputinta a

victimei, nu se foloseste de ea n executarea omorului (spre exemplu, se toarna otrava n
mncarea din care consuma mai multe persoane printre care si un orb sau se provoaca o
explozie n locul unde se afla un infirm, cazuri n care nu este antrenata agravanta de la lit.d). De
asemenea, eroarea faptuitorului n ceea ce priveste starea n care se afla victima, nlatura
aplicarea agravantei. Aceeasi solutie se impune si n caz de aberratio ictus. Pentru a se aplica
agravanta este necesar ca, att persoana efectiv ucisa, ct si persoana mpotriva careia s-a
ndreptat actul de ucidere, sa nu ndeplineasca conditia aptitudinii de a se apara mpotriva
activitatii faptuitorului. Circumstanta de calificare, avnd un caracter obiectiv, se rasfrnge
asupra participantilor, n masura n care acestia au cunoscut-o (art.28 aln.2 C.p.).

1.1.5.Omorul savrsit prin mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane[71]
 Aceasta mprejurare agravanta constituie un element circumstantial al omorului calificat
(art.175 lit.e).

Aceasta circumstanta, referindu-se la mijloacele de savrsire a omorului, are n vedere

mijloace care, fie prin natura lor, fie datorita modului de folosire, fac ca n afara mortii victimei,
sa se creeze o stare de pericol si pentru viata altor persoane.

mprejurarea agravanta exista atunci cnd faptuitorul a ales ca mijloc de savrsire a omorului un
mijloc a carui folosire este de natura sa puna n pericol viata mai multor persoane si, cu toate ca
si-a dat seama de posibilitatea acestui pericol, prevaznd existenta lui, totusi s-a folosit de acel
mijloc la savrsirea actiunii de ucidere.

Pentru existenta agravantei, se cere a fi ndeplinite urmatoarele conditii:

1. mijloacele folosite de faptuitor sa prezinte un pericol potential pentru viata mai multor
persoane; este vorba de acele mijloace care prin ele nsele, prin natura lor (bombe, gaze
axfixiante, incendii) sau prin modul cum sunt folosite (otravuri, diferite reptile, etc.) pot pune n
pericol viata unei pluralitati de subiecti pasivi. Astfel, punerea unei bombe ntr-un loc pe unde
obisnuit trece persoana mpotriva careia este ndreptata actiunea de ucidere, loc pe unde pot
trece nsa si alte persoane, punerea otravii n mncarea destinata persoanei pe care faptuitorul
si-a propus s-o ucida, dar din care s-ar putea sa mannce si alte persoane, infectarea apei din
fntna persoanei vizate de faptuitor, fntna din care, uneori iau apa si vecinii, sunt cteva
mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane.

Pericolul pentru viata mai multor persoane, nu este obligatoriu sa rezulte n mod exclusiv din
natura mijloacelor de ucidere folosite, ci din mprejurarile sau circumstantele cu care, n concret,
se asociaza acele mijloace, agravnd pericolul. Astfel, n practica judiciara s-a decis ca fapta
inculpatului de a ucide cu o rafala de pistol mitraliera o persoana car statea n picioare n mijlocul
unei camere n care dormeau alte trei persoane, constituie omor calificat prevazut de art.175
lit.e C.p. deoarece, tragnd mai multe gloante asupra victimei n directia n care se aflau si alte
persoane, a fost pusa n pericol si viata acestora.[72]

Folosirea unor astfel de mijloace nu numai ca pune n pericol viata mai multor persoane, dar este
concludenta si n ceea ce priveste periculozitatea grava a celui care a recurs la astfel de mijloace,
acceptnd riscul de a ridica prin fapta sa, viata unei pluralitati de persoane.
2. faptuitorul sa cunoasca pericolul pentru viata mai multor persoane, pe care l
prezinta mijloacele folosite; n toate cazurile, faptuitorul trebuie sa aiba cunostinta de existenta
acestor circumstante la care expune prin fapta sa, viata mai multor persoane, urmarind sau
acceptnd producerea rezultatului, din punct de vedere subiectiv, fiind necesara stabilirea
acestui aspect. Faptuitorul trebuie sa aiba cunostinta de mijloacele utilizate si de pericolul
potential pe care l prezinta, dnd dovada de dispret nu numai pentru viata persoanei vizate, ci si
pentru viata tuturor persoanelor expuse pericolului de a fi ucise. Astfel, acela care amplaseaza
un dispozitiv exploziv ntr-un loc aglomerat, chiar daca regleaza dispozitivul astfel nct sa ucida o
anume persoana, are reprezentarea ca prin fapta sa ar putea sa produca mai multe victime. n
acest caz, chiar daca explozia nu se produce, sau, n cazul n care se produce, nu provoaca
moartea nici unei persoane, autorul va raspunde pentru tentativa la infractiunea de omor
calificat.

n literatura de specialitate,[73] s-a subliniat ca n materia infractiunii de omor calificat, n

modalitatea omorului savrsit prin mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane,
intentia este amplificata, n sensul ca este directa n ceea ce priveste persoana vizata ca victima
(neputndu-se concepe ca infractorul sa accepte numai, posibilitatea producerii mortii acelei
persoane) si indirecta n ceea ce priveste persoanele a caror viata este pusa n pericol prin
mijloacele folosite, deoarece a pune n pericol viata mai multor persoane nseamna a prevedea
acest rezultat grav, care nsa nu este urmarit, ci doar acceptat de faptuitor.

Agravanta nu opereaza daca infractorul foloseste un mijloc de ucidere apt sa provoace

moartea mai multor persoane (de exemplu, o explozie), dar acest rezultat nu este cu putinta sa
se produca, la locul vizat neaflndu-se sau neputnd sa se afle dect o persoana (cnd explozia
este provocata ntr-un loc complet izolat).

De asemenea, pentru existenta mprejurarii agravate, nu se cere ca fapta sa fi avut ca

rezultat moartea altor persoane, fiind suficient ca viata acestora sa fi fost pusa n primejdie prin
mijlocul folosit de catre faptuitor. n situatia n care mijloacele folosite ar produce si moartea
altor (altei) persoane, fapta va constitui omor deosebit de grav (art.176 lit.b).

Mai mult, pentru ca mprejurarea agravanta sa-si produca efectul, nu este necesara nici
uciderea persoanei vizate de catre faptuitor, deoarece tentativa la omor calificat savrsit n
modalitatea de la lit.b, se pedepseste potrivit alin.2.
Aceasta circumstanta este una reala si se rasfrnge asupra participantilor n masura n care
acestia au cunoscut-o.

n literatura de specialitate[74] s-a remarcat ca mprejurarea agravanta a folosirii unor

mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane, ar fi putut fi incriminata ca o infractiune
de pericol de sine statatoare; s-a socotit nsa ca un element circumstantial al omorului calificat.

1.1.5.1.Posibilitatea retinerii concursului de infractiuni

n literatura de specialitate s-a pus problema existentei concursului de infractiuni ntre

infractiunea de omor calificat (pe lit.i) si cea de port fara drept a unei arme albe (fapta prevazuta
si pedepsita ca atare de art.1 din L.61/1990, republicata) sau daca cea de-a doua este absorbita
n continutul infractiunii de omor calificat, care devine astfel, o infractiune complexa.[75]

Analiznd cele doua puncte de vedere, va fi analizat ntr-o prima faza continutul
infractiunii prevazute n art.1 din L.61/1990, articol introdus prin L.169/10 aprilie 2002, care
prevede: "constituie infractiune si se pedepseste cu nchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu
amenda, daca nu constituie o infractiune mai grava, portul fara drept, n locurile si mprejurarile
n care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanei ori s-ar putea tulbura
ordinea si linistea publica, a cutitului, pumnalului, sisului, boxului, castetului ori a altor asemenea
obiecte confectionate anume pentru taiere, mpungere sau lovire, precum si folosirea n
asemenea locuri sau mprejurari, a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a
obiectelor confectionate pe baza de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru socuri
electrice".

Din sintagma "daca nu constituie o infractiune mai grava", unii autori au apreciat ca
aceasta infractiune "se absoarbe" n continutul infractiunii de omor calificat, aceasta din urma,
nefiind posibil a se savrsi fara savrsirea celei dinti.

n opinia autorului, aceasta solutie nu poate fi acceptata. Din spiritul L.169/2002 care a
modificat L.61/1990, rezulta intentia legiuitorului de a sanctiona portul nelegal de arme mai grav,
transformnd astfel de fapte din contraventii n infractiuni. Autorul opineaza n continuare ca
sintagma "daca nu constituie o infractiune mai grava" face trimitere la infractiunea imediata-
aceea a nerespectarii armelor si munitiilor, prevazuta de art.279 din Codul penal, ct si n legile
speciale n materie.[76]

ntr-adevar, omorul n sine presupune n cele mai multe cazuri, folosirea unei arme (n
cazul de fata-arma alba) pentru suprimarea vietii. Dar aceasta se poate realiza n cadrul unei
intentii imediate, anterioare sau concomitente intentiei de a suprima viata persoanei si n cele
mai multe cazuri inculpatul nu poarta asupra sa arma, ci foloseste drept arma un obiect
vulnerant gasit n imediata apropiere. Or, din probele administrate rezulta ca inculpatul, n urma
unui conflict anterior cu victima, simtindu-se amenintat, purta n mod obisnuit cutitul automat
asupra sa, acceptnd ideea ca n cazul unui atac din partea victimei, l va folosi, eventual chiar
pentru suprimarea vietii, ceea ce s-a si ntmplat.

Din aceste considerente se poate aprecia ca inculpatul, nainte de comiterea faptei, n

mod distinct n cadrul unei intentii infractionale, a hotart sa poarte asupra sa n mod obisnuit,
un cutit, pe care l-a purtat asupra sa si n locuri publice, savrsind astfel infractiunea prevazuta la
art.1 pct.1 din L.61/1990, republicata. Pentru aceste motive, consideram ca infractiunea de
omor calificat intra n concurs real cu infractiunea de port fara drept a unei arme albe.

De lege ferenda, se considera utila modificarea L.17/2 aprilie 1996, n sensul de a

reglementa detaliat regimul portului de arma alba si a permisului de port-arma alba, precum si a
regimului de detinere si a portului armelor cu aer comprimat si a celor cu electrosocuri.

1.1.6.Omorul savrsit n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor de serviciu sau publice ale

victimei[77]

Aceasta mprejurare agravanta constituie un element circumstantial n continutul

omorului calificat (art.175 lit.f).

Considerarea acestei mprejurari ca agravanta, se justifica prin aceea ca omorul savrsit

n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei capata caracter de act
de rebeliune sau de razbunare, asa nct, alaturi de obiectul juridic special al omorului se mai
adauga si atingerea adusa autoritatii publice. Exista aceasta circumstanta si atunci cnd
faptuitorul ucide pentru a mpiedica victima sa-si exercite ndatoririle de serviciu.

Omorul savrsit n aceasta mprejurare agravanta prezinta evident un grad sporit de pericol
social, nct calificarea lui este pe deplin justificata.

Pentru existenta acestei agravante, sunt necesare urmatoarele conditii:

1. victima sa ndeplineasca anumite ndatoriri; calitatea detinuta de victima, constnd n

exercitiul unor ndatoriri de serviciu sau se refera si la cele privind exercitiul autoritatii de stat,
situatie n care infractiunea de omor n forma calificata absoarbe si ultrajul prevazut de art.239
din Codul penal.[78]

2. infractiunea de omor sa fie savrsita n legatura cu aceste ndatoriri; pentru existenta

agravantei, este necesar ca fapta sa fie savrsita "n legatura" cu ndatoririle de serviciu sau
publice ale victimei, adica, sa fi fost determinata de nemultumirea justa sau injusta a
faptuitorului, de modul cum victima si-a ndeplinit fata de el ndatoririle de serviciu sau publice.
Daca nu exista aceasta legatura, fapta constituie omor simplu. Legatura ntre infractiunea de
omor si ndatoririle de serviciu sau publice ale victimei, ceruta de lege pentru existenta acestei
agravante, consta n nsasi motivatia interioara car sta la baza actiunii sau inactiunii de ucidere si
care are n vedere att viata persoanei, ct si functia ndeplinita de ea.

Este de remarcat faptul ca, n cazul n care victima ndeplineste o functie importanta pe linie de
stat sau politica, fapta se ncadreaza n art.160 din Codul penal, daca sunt realizate si celelalte
conditii cerute n cazul acestei infractiuni.

O problema de calificare se ridica n legatura cu posibilitatea retinerii agravantei n cazul

ndeplinirii necorespunzatoare sau nelegale a ndatoririlor de serviciu de catre victima,
ndeplinire datorita careia faptuitorul urmareste sa se razbune.

n literatura si n practica judecatoreasca n materie, au fost sustinute doua opinii.

ntr-o opinie,[79] nu se face distinctie dupa cum victima si-a ndeplinit corect sau
incorect obligatiile de serviciu, aducndu-se drept argument exprimarea folosita de legiuitor, si
din care pare sa rezulte ca n toate cazurile de omor n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor de
serviciu ale victimei, agravanta opereaza deoarece legea nu distinge.

mpotriva abuzurilor functionarului exista alte cai legale de solutionare, nefiind permis nimanui
sa suprime viata functionarului pentru modul cum acesta a nteles sa-si ndeplineasca obligatiile
de serviciu. De altfel, se poate ridica n aceasta situatie si problema existentei provocarii din
partea functionarului.

ntr-o alta opinie si, mai ales n practica instantelor, s-a sustinut ca agravanta si deci,
omorul calificat, se poate retine numai n cazul ndeplinirii legale a ndatoririlor de serviciu,[80]
nu si n cazul n care victima si-a depasit atributiile de serviciu sau publice.

Pericolul sporit al faptei de omor n acest caz, consta n aceea ca autorul actioneaza
condus de dorinta de a se razbuna pe victima, dar nu pentru o nentelegere personala, ci din
cauza felului n care aceasta si exercita, n general atributiile de serviciu. Pentru existenta acestei
modalitati, este suficient ca omorul sa fi avut ca mobil acest sentiment al razbunarii legat de
ndeplinirea ndatoririlor functiei. Ceea ce agraveaza fapta este mobilul razbunarii cu care
actioneaza autorul, dorinta lui de a-si face dreptate singur, pedepsind pe functionar pentru
faptele comise n legatura cu serviciul. O asemenea atitudine anarhica, de negare a autoritatii,
este periculoasa pentru ordinea de drept, fie ca atitudinea functionarului, victima a omorului, a
fost corecta sau nu n ndeplinirea obligatiilor de serviciu.

n doctrina se subliniaza de asemenea, ca agravanta opereaza, fie ca nemultumirea

faptuitorului fata de functionar era justa, fie injusta. n practica s-a retinut corect aceasta
mprejurare de calificare n cazul unui omor savrsit asupra unui portar al unei ntreprinderi, de
catre o persoana care a urmarit sa se razbune pentru felul corect n care victima si ndeplinise
fata de el ndatoririle functiei sale.[81]

Legea va pretinde o ordonare n timp a elementelor celor doua conditii necesare pentru
existenta acestei modalitati normative: savrsirea omorului si ndeplinirea ndatoririlor de
serviciu sau publice. Textul de lege nu pretinde simultaneitatea si nici macar concordanta n timp
ntre calitatea detinuta de victima (din care decurg ndatoririle de serviciu), pe de o parte si
momentul savrsirii faptei, pe de alta parte. Este suficient ca fapta sa fie n legatura cu
ndatoririle de serviciu ale victimei, indiferent daca aceasta s-a aflat n exercitarea obligatiilor de
serviciu chiar n momentul faptei ori aceste atributii au fost exercitate n trecut, nainte de
savrsirea faptei. aceasta interpretare decurge firesc, att din ntelesul expresiei "n legatura cu
ndatoririle de serviciu sau publice" ale victimei, folosita de textul de lege, ct si din ratiunea ce a
stat la baza acestuia. ntr-adevar, ceea ce a determinat sanctionarea mai grava a omorului n
aceste cazuri este, cum am mai spus, pericolul social al unei asemenea fapte, care nu difera dupa
cum ea a fost savrsita n momentul cnd victima si ndeplinea ndatoririle de serviciu si n
legatura cu care faptuitorul era nemultumit, sau la un interval de timp-mai mare sau mai mic-
dupa ndeplinirea unor acte n cadrul ndatoririlor de serviciu.[82]

n practica judiciara s-a decis ca, pentru a se retine ca omorul a fost savrsit n legatura
cu ndeplinirea ndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei, nu este suficient ca aceasta, n
momentul savrsirii faptei sa se afle n exercitiul unei asemenea ndatoriri, fiind necesar ca
mobilul agresiunii sa fie n legatura cu ndeplinirea ei de catre victima, iar nu cu o stare
conflictuala survenita din alte motive, straine de ndeplinirea ndatoririlor victimei.

1.1.7.Omorul savrsit pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la urmarire,

arestare sau de la executarea unei pedepse[83]

Aceasta mprejurare agravanta constituie un element circumstantial n continutul

infractiunii de omor calificat, potrivit lit.g a art.175.

mprejurarea agravanta consta n aceea ca faptuitorul a savrsit omorul pentru a se

pune la adapost-pe el sau pe altul (legea neprevaznd vreo limitare n aceasta privinta), de o
urmarire penala, de masura preventiva a arestarii sau a executarii unei pedepse. Pericolul social
sporit al omorului comis n acest fel decurge din scopul pe care faptuitorul l urmareste prin
savrsirea omorului, astfel nct, pe lnga atingerea adusa relatiilor sociale care formeaza
obiectul juridic al infractiunii de omor, se mai aduce atingere si relatiilor sociale privitoare la
nfaptuirea justitiei, acestea din urma fiind periclitate prin orice fapt care zdruncina, stirbeste
ncrederea n aceste organe si implicit, aduce prejudicii prestigiului justitiei; are acest caracter,
orice act prin care o persoana se opune masurilor luate de organele justitiei.

Pentru eficienta agravanta a acestei mprejurari, nu intereseaza daca sustragerea de la

urmarire priveste o infractiune savrsita cu putin timp nainte de savrsirea omorului sau o
infractiune savrsita cu mult anterior.

Ceea ce are importanta este dovada scopului urmarit de faptuitor; n consecinta, nu

intereseaza daca faptuitorul sau persoana pe care a nteles sa o sustraga de la urmarire, arestare
sau de la executarea unei pedepse, a reusit sau nu sa atinga scopul propus.

Agravanta prevazuta la lit. g consta, n concret, n suprimarea fizica (sau n ncercarea

de a suprima fizic) a persoanei chemate sa exercite acte de urmarire penala sau sa execute
mandatele emise mpotriva celor n cauza, dar si mpotriva oricaror persoane ce contribuie direct
sau indirect la procedura de urmarire sau arestare (de pilda, uciderea anchetatorului pentru a
face sa dispara probele, uciderea persoanei ce urmeaza sa aduca la ndeplinire mandatul de
arestare-n acest caz, retinndu-se att aceasta agravanta a omorului, ct si cea prevazuta la lit.
f). Ea presupune ndeplinirea urmatoarelor conditii:

1. sa fi fost pusa n miscare o procedura de urmarire, arestare sau de executare a unei

pedepse fata de faptuitor sau fata de alta persoana; cu privire la ntelesul notiunilor de
"arestare" si a celei de "executare a unei pedepse", nu exista controverse n literatura de
specialitate. Nu acelasi lucru se poate spune despre notiunea de "urmarire", datorita faptului ca
legiuitorul nu a nteles sa precizeze daca este vorba numai de urmarirea penala sau daca a avut
n vedere si sensul de urmarire fizica. Consideram astfel, ca, n baza principiului de drept "ubi lex
non distinguit, nec nos distinguere debemus", termenul "urmarire" are att sensul de urmarire
fizica (faptuitorul surprins n flagrant delict, este urmarit de o persoana pentru a fi prins si predat
organelor de stat), ct si sensul de urmarire penala, n acceptiunea legii de procedura penala
(faptuitorul, de exemplu, savrsind o fapta pentru care s-a nceput urmarirea penala mpotriva
sa, comite un omor pentru a mpiedica activitatea de tragere la raspundere penala). Conform
art.200 din Codul de procedura penala, urmarirea penala este acea faza a procesului penal care
are ca obiect strngerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunii, la identificarea
faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este cazul sa se
dispuna trimiterea lor n judecata. Prin "arestare" se ntelege att arestarea ca masura preventiva
privativa de libertate luata de instanta la propunerea organului de urmarire penala, ct si
arestarea n vederea executarii pedepsei, masura luata n baza unei hotarri de condamnare
definitiva. Avnd n vedere ca masura preventiva a arestarii se ia n cursul urmaririi penale, iar
legiuitorul mentioneaza distinct notiunea de urmarire, se impune sa consideram-n cazul n care
se ridica ntrebarea daca, pentru a exista conditia sustragerii de la urmarire se impune sa fie
luata masura preventiva privativa de libertate a arestarii sau masura retinerii, ca, n continutul
notiunii de urmarire intra toate actele de procedura efectuate de organele de urmarire penala n
vederea aducerii la ndeplinire a obiectului fazei de urmarire penala. Prin "executarea unei
pedepse" se nteleg masurile luate pentru aducerea la ndeplinire a dispozitiilor privind
executarea pedepselor principale, complementare ori accesorii.

2. faptuitorul sa realizeze uciderea persoanei n scopul zadarnicirii procedurii judiciare de

urmarire, arestare sau executare a unei pedepse; conditia privind scopul urmarit este formulata
expres de lege: pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare
sau de la executarea unei pedepse. Legea nu pretinde si obtinerea finalitatii, adica, prin
savrsirea omorului sa fie mpiedicata efectiv procedura de urmarire sau arestare. Este suficient
ca acest scop sa fi existat n momentul savrsirii infractiunii; daca el lipseste, agravanta nu poate
fi aplicata.

Daca faptuitorul savrseste omorul n scop de evadare proprie din executarea unei pedepse, se
va face aplicarea agravantei si se va retine infractiunea de evadare n concurs cu cea de omor
calificat. Se va tine seama totodata de prevederile art.269 alin.3 din Codul penal, pedeapsa
pentru infractiunea de evadare adaugndu-se la pedeapsa aflata n curs de executare, precum si
de prevederile legale referitoare la recidiva postcondamnatorie. Daca omorul s-a comis pentru
nlesnirea evadarii altei persoane, autorul omorului va raspunde si pentru nlesnirea evadarii.
Persoana care a beneficiat de aceste nlesniri, va raspunde pentru evadare n conditiile art.269
din Codul penal.

Controversata n literatura juridica este existenta modalitatii normative n sitatia n care

urmarirea penala, arestarea si masurile luate n vederea executarii pedepsei, nu au caracter
legal.

ntr-o parere,[84] agravanta va opera n orice situatie ntruct legea nu conditioneaza

agravanta de existenta unei activitati de urmarire penala, a unei arestari sau a unei executari de
pedeapsa care sa aiba un temei legal. Eventualele nemultumiri ale inculpatului mpotriva
urmaririi penale, aretarii, executarii pedepsei, etc., vor fi supuse organelor competente spre
solutionare si n nici un caz nu este permis nvinuitului sau inculpatului sa evalueze legalitatea
masurilor luate mpotriva sa ori a altor persoane.

Asa cum, de pilda, nu este aparata de raspunderea penala-se sustine-persoana care evadeaza
dintr-un loc de detinere, motivnd ca este nevinovata si ca pedeapsa legal aplicata ascunde o
eroare judiciara, tot astfel nu ar putea mpiedica aplicarea agravantei sustinerea ca urmarirea,
arestarea sau masurile de executare a pedepsei la care inculpatul a fost supus, nu are n fond
temei legal.[85] Consideram nsa, ca acest exemplu nu este pertinent n sustinerea acestei pozitii,
deoarece relevanta poate prezenta, nu pozitia subiectiva a faptuitorului, parerea acestuia despre
legalitatea masurilor luate, ci o vedere obiectiva, dupa lege, asupra acestor masuri.
 ntr-o alta parere,[86] n ipoteza n care masura arestarii are caracter ilegal ori
executarea pedepsei nu poate fi adusa la ndeplinire, intervenind gratierea, fapta constituie
omor simplu, nu calificat. n sustinerea acestei opinii se motiveaza ca n textul legal opereaza
prezumtia ca legiuitorul a nteles sa se refere la caracterul legal al masurilor enuntate si nu la
posibilitatea ncalcarii drepturilor persoanei nvinuite ulterior pentru omor calificat (sau tentativa
la acesta), n varianta prevazuta la lit.g. De altfel, arestarea ilegala sau cercetarea abuziva
constituie, la rndul lor infractiuni potrivit art.266 din Codul penal.

1.1.8.Omorul savrsit pentru a nlesni sau a ascunde savrsirea altei infractiuni[87]

Aceasta mprejurare agravanta constituie un element circumstantial n continutul

omorului calificat potrivit art.175 lit.h.

mprejurarea agravanta consta n aceea ca faptuitorul savrseste omorul n scopul, fie

de a nlesni savrsirea unei alte infractiuni, fie de a ascunde si mpiedica descoperirea acesteia.
Justificarea acestei agravante este similara cu aceea a agravantei de la lit.g.

Nu are importanta daca faptuitorul a reusit prin savrsirea omorului, sa nlesneasca

savrsirea unei alte infractiuni sau sa ascunda o infractiune comisa.

Prin urmare, n cazul acestei modalitati normative, sunt necesare urmatoarele conditii:

1. sa existe o alta infractiune; prin expresia "o alta infractiune" se ntelege orice fapta
care constituie infractiune potrivit legii penale si care este prevazuta n partea speciala a Codului
penal si n alte legi speciale. Potrivit art.17 din Codul penal, constituie infractiune fapta care
prezinta pericol social, este savrsita cu vinovatie si este prevazuta de legea penala. Nu
intereseaza daca infractiunea respectiva a fost consumata sau a ramas n forma tentativei
(deoarece textul de lege foloseste expresia "alta infractiune" n sens larg, referindu-se la orice
fapta pe care legea o pedepseste ca infractiune consumata sau tentativa), ci exclusiv constatarea
ca inculpatul a comis omorul n scopul savrsirii acelei infractiuni; de asemenea, nu prezinta
importanta nici natura acelei infractiuni (cu doua exceptii) si nici faptul daca mijlocul ales pentru
comiterea omorului era sau nu adecvat scopului propus-acoperirea celeilalte infractiuni. Legea
pretinde doar ca omorul sa fie savrsit, fie pentru nlesnirea ei (de pilda, este ucis paznicul
pentru ca inculpatul sa sustraga bunuri dintr-o unitate), fie pentru ascunderea ei (de pilda, dupa
viol, victima este ucisa pentru a se acoperi savrsirea infractiunii, astfel nct aceasta sa nu fie
descoperita). De asemenea, exista agravanta si atunci cnd infractiunea a carei savrsire a fost
nlesnita sau ascunsa, a fost comisa de o alta persoana dect cea care a savrsit omorul si chiar si
atunci cnd fapta a carei ascundere se urmareste nu a fost nca savrsita, ci urmeaza sa se
nfaptuiasca n viitor. Aceasta interpretare se impune tot n baza principiului "ubi lex non
distinguit, nec nos distinguere debemus".

De la aplicarea acestei agravante exista nsa, urmatoarele exceptii:

- cazul cnd infractiunea nlesnita sau ascunsa consta tot n omor sau
tentativa de omor, situatie n care se face aplicarea agravantei privind pluralitatea de infractiuni
de omor prevazuta la art.176 lit.b-omor deosebit de grav sau tentativa la acesta.

- cazul n care cealalta infractiune este o tlharie sau o piraterie,

infractiuni n legatura cu care legea instituie o forma speciala de omor-omor deosebit de grav.

2. scopul nlesnirii sau ascunderii savrsirii altei infractiuni sa fie determinat; n practica
judiciara s-a decis ca, pentru ncadrarea faptei n prevederile art.175 lit.h, este necesar a se
stabili ca infractiunea a fost savrsita efectiv pentru nlesnirea sau ascunderea altei infractiuni.
Nu exista o astfel de situatie atunci cnd faptele inculpatului ntrunesc elementele constitutive
ale infractiunii de omor, alaturi de alte infractiuni concomitente urmarind aceeasi finalitate.[88]
Legea pretinde ca nlesnirea sau ascunderea savrsirii altei infractiuni, sa fi alcatuit scopul
suprimarii vietii victimei. Daca scopul s-a realizat va exista un concurs de infractiuni ntre
infractiunea de omor calificat si infractiunea nlesnita prin savrsirea omorului. Agravanta nu
functioneaza daca ntre omor si cealalta infractiune nu se stabileste concordanta subiectiva
ceruta de lege.

Aceasta din urma conditie atribuie agravantei un caracter personal, astfel nct aceasta nu se
rasfrnge asupra participantilor.

n literatura penala,[89] s-a subliniat ca, pentru ncadrarea unei fapte n art.175 lit.h,
cnd este vorba de nlesnirea sau ascunderea unui viol, este necesar sa se faca distinctie ntre
situatia n care faptuitorul a actionat ab initio cu intentia de a ucide n scopul savrsirii violului
(caz n care violul, care presupune un subiect pasiv n viata, nu ar mai fi posibil, savrsindu-se
infractiunea prevazuta la art.319 din Codul penal-profanare de morminte) si situatia n care
faptuitorul, dupa ce a violat victima, i-a suprimat viata pentru a ascunde infractiunea savrsita
(caz n care fapta se ncadreaza n prevederile art.175 lit.h teza I din Codul penal). Aceasta,
plecnd de la o cauza aflata n solutionarea unei instante n care s-a decis ca inculpatul raspunde
pentru omor calificat prevazut de art.174 combinat cu art.175 lit.h C.p., retinndu-se n sarcina
sa ca, ncercnd sa ntretina relatii sexuale cu victima, a lovit-o cu pumnii si a strns-o de gt,
cauzndu-i leziuni care, dupa viol, au condus la decesul acesteia.

ntr-o opinie personala, rezultatul produs (moartea victimei violului) nu materializeaza o legatura
subiectiva ntre infractiunea de viol si uciderea victimei acestuia n vederea ascunderii savrsirii
infractiunii, deoarece faptuitorul a actionat cu intentia de a viola si nu de a ucide victima dupa
savrsirea infractiunii, moartea acesteia intervenind ca un rezultat mai grav fata de cel aflat n
reprezentarea sa. Deci, sub aspectul laturii subiective, vinovatia faptuitorului se caracterizeaza
prin intentie directa in ceea ce priveste savrsirea violului si culpa cu previziune n ceea ce
priveste rezultatul mai grav, ceea ce face ca fapta sa se ncadreze n prevederile art.197 alin.3
teza a II-a din Codul penal (viol urmat de moartea victimei-modalitate agravata a infractiunii de
viol).

1.1.9.Omorul savrsit n public[90]

Potrivit lit.i a art.175, omorul savrsit n public constituie un element de circumstantiere

a faptei de omor calificat.

O asemenea mprejurare evidentiaza un grad sporit de periculozitate a infractorului, iar

fapta are un mare ecou social, determinnd o nesiguranta publica privind viata ca valoare
sociala.

Conform legii penale (art.152 lit.a-e C.p.), fapta se considera savrsita "n public" atunci
cnd a fost comisa:
 ntr-un loc care prin natura sau destinatia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar daca
nu este prezenta nici o persoana [91] (strada, piata, parc public, gara, port, etc.);

n orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane (sala de
spectacole, scoala, muzeu, alta institutie);

n loc neaccesibil publicului, cu intentia nsa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest
rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane;

ntr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi
considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre persoanele participante;

prin orice mijloace cu privire la care faptuitorul si-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la
cunostinta publicului.

Prin urmare orice fapta de omor sau de tentativa la infractiunea de omor savrsita n vreuna din
mprejurarile enumerate mai sus, constituie infractiunea de omor calificat sau infractiunea de
tentativa la omor calificat.

1.2.Urmarea imediata

1.2.1. Omorul calificat-infractiune de rezultat

Descrierea faptei incriminate mai cuprinde, pe lnga descrierea actiunii sau inactiunii
incriminate si aratarea rezultatului, acolo unde legiuitorul conditioneaza existenta faptei
incriminate de producerea unui rezultat material, conceput ca o entitate exterioara conduitei,
diferita cronologic si logic de actiune, dar cauzata de aceasta.

n acest caz, rezultatul face parte din descrierea actiunii (din elementul material al laturii
obiective) si constituie consecinta, urmarea acesteia. Prin urmare, rezultatul face parte,
mpreuna cu actiunea sau inactiunea, din descrierea faptei incriminate[92] si se nfatiseaza, n
cazul infractiunii de omor, sub forma unei modificari a substantei obiectului material (de
exemplu, "uciderea" unei persoane).

n cuprinsul descrierii faptei incriminate, rezultatul, de care legiuitorul conditioneaza

existenta incriminarii, este aratat de regula n mod explicit, prin anumite expresii. n mod
exceptional nsa, rezultatul poate sa nu fie descris explicit, ci sa apara ca o consecinta a modului
cum este descrisa actiunea. Aceasta sugereaza prin ea nsasi necesitatea unui rezultat diferit de
actiune n timp si spatiu. n acest mod se nfatiseaza rezultatul material la infractiunea de omor.
n acest caz, substantivul folosit n sintagma "omorul savrsit n vreuna din urmatoarele
mprejurari", nu reda numai actiunea, ci si rezultatul-uciderea persoanei, consecinta a actiunii.
Este vorba aici de incriminarea cu rezultat comprimat.

Incriminarile n care legiuitorul a descris rezultatul explicit sau comprimat, n norma de

incriminare, se numesc incriminari de rezultat, spre deosebire de cele unde lipseste o atare
cerinta si care se numesc incriminari de simpla actiune (formale). Delimitarea celor doua
categorii de incriminari nu este ntotdeauna usor de facut, mai ales n ipoteza incriminarilor cu
rezultat comprimat, cum este cazul celei analizate n lucrarea de fata.

Unul dintre criteriile de delimitare ar putea fi cel al tentativei terminate; incriminarile la care se
poate concepe o asemenea modalitate a tentativei vor constitui, incontestabil, incriminari de
rezultat si nu de simpla actiune, la care nu este posibila dect tentativa neterminata. Delimitarea
este importanta deoarece numai n cazul infractiunilor de rezultat este necesara probarea
existentei rezultatului, la cele de simpla actiune, urmarea imediata fiind implicita actiunii. Tot
astfel, legatura de cauzalitate nu trebuie stabilita dect daca norma de incriminare prevede
necesitatea producerii unui rezultat.

n doctrina penala se discuta despre un sens restrns al notiunii de rezultat, care

coincide cu rezultatul descris n norma de incriminare, dar si de un sens larg al acestei notiuni,
acela care ar putea fi conceput si la incriminarile de simpla actiune, care ar consta n simpla
savrsire a actiunii.

Acest sens larg al notiunii este folosit n legea penala romna atunci cnd se defineste
intentia prin expresia "prevede rezultatul". Daca n aceste cazuri s-ar avea n vedere notiunea de
rezultat n sens restrns, ar fi exclusa posibilitatea ca n norma de incriminare sa se prevada
cerinta vinovatiei n raport cu incriminarile formale, de simpla actiune.

n ipoteza omorului calificat este avuta n vedere notiunea de rezultat n sens larg si
anume, rezultatul ca finalitate a actiunii, si care cuprinde att ipoteza n care rezultatul este
urmarea actiunii, ct si ipoteza n care acesta coincide cu actiunea.[93]
 Aceste semnificatii ale notiunii de rezultat trebuie diferentiate de notiunea de rezultat
conceput ca o relatie logico-juridica ntre actiune si valoarea sociala protejata de legea penala:
obiectul juridic.

Legiuitorul nu incrimineaza dect acele actiuni sau inactiuni care aduc atingere valorilor
sociale ocrotite. n acest sens, toate incriminarile presupun ab initio, un rezultat logico-juridic,
acela care se rasfrnge asupra valorilor sociale ocrotite. Acest rezultat, fiind implicat n orice
incriminare nu apare necesitatea de a fi probata, nici existenta sa, nici a legaturii de cauzalitate
ntre actiune si rezultat. Nu s-ar putea opera cu sensul mentionat al notiunii de rezultat nici
pentru a defini intentia, deoarece prevederea rezultatului care sta la baza acestor procese
psihice, trebuie raportata la consecintele firesti, nemijlocite, ale actiunii sau inactiunii
faptuitorului si nu la valorile sociale ocrotite de lege.

Actul de violenta devine relevant, sub aspectul infractiunii de omor n general-si, n

special, al celei de omor calificat, n momentul n care se produce rezultatul, constnd n
moartea victimei n mprejurarile speciale prevazute de art.175 alin.1 din Codul penal. n lipsa
acestui rezultat, actul de violenta poate fi luat n considerare ca element al tentativei la
infractiunea de omor calificat (art.175 alin.2) sau al altei infractiuni de violenta, dar nu ca
element constitutiv al infractiunii de omor. Aceasta, fiind o infractiune de rezultat, se cere
producerea unui rezultat determinat, indiferent daca moartea s-a produs chiar n timpul
efectuarii activitatii de ucidere, imediat dupa aceasta sau mai trziu.

n realitatea faptica pot exista situatii n care, n realizarea laturii obiective a infractiunii de
omor, apar elemente de durata. Acesta poate fi cazul uciderii victimei prin otravire lenta,
realizata prin administrarea repetata a unor doze mici de otrava, urmnd ca efectul, moartea
victimei, sa survina n timp, caz n care, indiscutabil, executarea elementului material al laturii
obiective se prelungeste n timp, uneori o durata apreciabila pna la producerea rezultatului
letal. Indiscutabil ca n asemenea situatii, actiunea de ucidere prin otravire este una de durata.

Cu toate acestea, omorul astfel savrsit este si ramne o infractiune instantanee, pentru
ca ceea ce este esential n aceasta privinta, este ca infractiunea se savrseste, ia sfrsit, se
consuma, odata cu producerea rezultatului.[94]
 Exista nsa, si cazuri n care rezultatul (moartea persoanei), survine la un interval de timp
mai mare dupa executarea actiunii sau inactiunii care defineste elementul material al laturii
obiective.

mprejurarea ca moartea a survenit la un anumit interval de timp, mai mare sau mai mic
dupa executarea actiunii sau inactiunii care definesc elementul material al laturii obiective, este
lipsita de relevanta juridica n ceea ce priveste caracterul si esenta de infractiune instantanee a
omorului.

Infractiunea de omor este savrsita, consumata, la survenirea mortii victimei, deoarece atunci se
produce rezultatul cerut de lege pentru existenta ei, indiferent de timpul n care a avut loc si
nceteaza executarea actiunii sau a inactiunii. Intervalul de timp scurs din momentul n care
actiunea sau inactiunea a luat sfrsit si pna s-a produs moartea victimei, nu modifica, nu poate
schimba caracterul instantaneu al infractiunii de omor, a carui savrsire, consumare, nu poate fi
conceputa fara survenirea acestui rezultat.

Atunci cnd n caracterizarea infractiunilor instantanee, cum este aceea de omor,

activitatea infractionala ia sfrsit odata cu survenirea rezultatului, se impune concluzia ca, dupa
instalarea acestuia, ea nu se mai prelungeste n timp.[95]

Fie ca privesc savrsirea actiunii sau inactiunii propriu-zise, fie timpul scurs ntre ncetarea
acestora si producerea rezultatului, aspectele de durata anterioare acestui moment sunt lipsite
de relevanta din unghiul de vedere al determinarii si definirii caracterului instantaneu al
infractiunii de omor.

Din acest punct de vedere, sunt cel putin discutabile unele concluzii si solutionari de
principiu ale practicii judiciare la cel mai nalt nivel, care, chiar daca au fost statornicite cu mai
multa vreme n urma, pot influenta si n prezent, tocmai prin caracterul lor orientativ,
ndrumator.

Confruntata cu practica neunitara a instantelor de judecata si avnd de rezolvat problema

de a statornici ntelesul notiunii "data savrsirii infractiunii", de care legea penala leaga anumite
efecte juridice-cum poate fi vorba de aplicarea prevederilor art.13 din Codul penal, a celor
referitoare la regimul penal al minorului, prescriptia raspunderii penale, amnistie si gratiere,
stare de recidiva si formele acesteia-plenul instantei supreme a statuat ca prin aceasta se
ntelege data actului de executare care caracterizeaza latura obiectiva a infractiunii, si nu data
consumarii acesteia prin producerea rezultatului.

Ca urmare, s-a statuat ca, n cazul infractiunilor instantanee, care de regula se comit
printr-un singur act de executare, cum sunt cele contra vietii persoanei, data savrsirii lor nu
poate fi alta dect cea a executarii actiunii sau inactiunii, consecintele juridice amintite urmnd a
fi raportate la aceasta data. n aceasta conceptie, ultimul act de executare a elementului material
al laturii obiective trebuie considerat ca data savrsirii infractiunii, chiar si atunci cnd
consumarea ei prin producerea rezultatului are loc la o data ulterioara.

Deci, n cazul omorului, infractiune instantanee si de rezultat, are loc o suprapunere a

momentului savrsirii cu acela al consumarii. Asa fiind, nu credem ca se mai poate deosebi ntre
cele doua momente (cel al savrsirii si cel al consumarii infractiunii).

1.2.2.Moartea persoanei. Aspecte medico-legale.

La fel de discutabil este momentul producerii rezultatului, adica moartea persoanei.

De asta data, legiuitorul - att cel romn, ct si cel strain, nu ofera nici un termen legal de
referinta si nici nu este silit sa clarifice acest moment pentru a distinge infractiunea de omor de
alte infractiuni.

De regula, legislatiile folosesc expresiile: omor, ucidere, ucigas, etc., care, desi evoca rezultatul
actiunii, si anume moartea victimei, nu o definesc si nici n alt mod nu precizeaza momentul cnd
intervine acest rezultat. n aceasta privinta trebuie sa ne adresam cercetatorilor medicali.

Potrivit constatarilor medicale, moartea constituie un proces compus din mai multe
etape:
1. preagonia-aparitia de stari de luciditate, stari euforice, anxietate.

2. agonia-momentul cnd are loc trecerea de la viata la moarte clinica, fenomenele biologice
fiind treptat anihilate de cele tanatologice.

3. moartea clinica-disparitia functiei respiratorii si a celei cardiace, disparitia activitatii reflexe,

a activitatii electrice a creierului.

4. moartea cerebrala-ncetarea functiilor psihice, leziuni morfologice, ireversibile ale

neuronilor corticali.

5. moartea reala-oprirea metabolismului si aparitia semnelor mortii reale, a modificarilor

cadaverice ca urmare a actiunii factorilor de mediu asupra cadavrului.

De regula, odata cu instalarea mortii cerebrale se poate afirma ca s-a produs rezultatul cerut de
norma de incriminare.

Dupa confirmarea mortii cerebrale este posibila efectuarea de transplanturi de organe si tesuturi
n scop terapeutic, cu consimtamntul - binenteles, prealabil mortii, al defunctului (vointa sa
trebuie exprimata n scris) sau al sotului sau al rudelor (parinti, copil major, frate, sora).

n doctrina penala engleza, de asemenea, s-a remarcat ca nu exista o definitie legala a

momentului mortii unei persoane.

Daca n trecut se considera ca o persoana este moarta atunci cnd inima nceta sa mai bata si
cnd persoana nceta sa mai respire, n prezent aceste criterii au fost depasite.

Autorii englezi au criticat sever lipsa unei precizari legale a momentului morii victimei,
subliniindu-se ca aceasta creeaza o anumita incertitudine in rezolvarea cauzelor in care stabilirea
acestui moment este esentiala pentru stabilirea existentei sau inexistentei faptei de omor.

Se sugereaza a se adopta solutii care exista si in alte legislatii, anume ca momentul mortii
sa fie considerat cel al ncetarii functiilor creierului.
 Legea penala nu descrie conduita susceptibila sa provoace rezultatul, de aceea moartea
poate fi provocata prin orice mijloace ( infractiunea de omor face parte dintre infractiunile cu
continut deschis de incriminare sau infractiune in forma libera ).

Suprimarea vietii poate avea loc printr-o actiune sau printr-o inactiune, prin mijloace directe sau
indirecte-de exemplu, ndemnnd un animal sa ucida ori prin expunerea victimei la frig, etc.,-prin
mijloace fizice ( arma, otrava, forta musculara, curent electric, gaze axfixiante,etc. ) ori psihice
( provocarea spaimei, a unei dureri atroce cardiace ), mijloace periculoase prin ele insele sau
mijloace nepericuloase prin ele insele, ci numai asociate cu alti factori preexistenti , concomitenti
sau surveniti ( de exemplu, obligarea unui diabetic sa bea o solutie zaharoasa concentrata ).

1.2.3.Metode de probatiune medico-legala, mecanisme lezionale, probleme de cauzalitate si

tanatogeneza[96].

Ca si n cazul vatamarii integritatii corporale sau a sanatatii si, avnd n vedere n mod
deosebit, periculozitatea sociala a faptei, medicul legist este acela care, prin constatarile si
concluziile sale, ofera justitiei principala proba de obiectivare a realitatii, conditiile si
mprejurarile comiterii infractiunii.

Codul de procedura penala arata conditiile si cazurile in care se solicita expertiza medico-
legala, metodologia acesteia, modul de redactare si continutul raportului medico-legal in astfel
de cazuri.

Regulamenul de aplicare a Decretului 446/1966 privind organizarea instructiilor si

serviciilor medico-legale detaliaza atributiile medicilor legisti, preciznd competenta expertilor,
conditiile si modul de redactare a raportului medico-legal in astfel de cazuri.

In acest mod se ofera justitiei elemente de ordin medical indispensabile ncadrarii faptei, precum
si gradarii pedepsei in raport cu o serie de factori cu rol determinant, favorizant sau conditionat
in cazul infractiunii de omor.
 Varietatea mare a modalitatilor traumatice posibile in cadrul omuciderii in general si a
omorului in special, reprezinta un cadru mult mai larg dect se impune a analiza in cadrul acestei
probleme.

Indiferent de ncadrarea juridica a faptei, in cazul infractiunii de omor, medicul legist are
rolul de a elucida diferite aspecte legate de organismul uman si anumiti factori de ordin biologic
care pot constitui probe obiective in justitie pentru dovedirea si ncadrarea faptei.

Examenul victimei in cazurile de omor consta in necropsia medico-legala si n examinarile

complementare de laborator pe materialul recoltat de la cadavru in conditiile impuse de cauza
respectiva.

Examenul autorului sau a presupusului autor al faptei, cuprinde examenul clinic privind
diferite afectiuni patologice, infirmitati fizice preexistente, ca si leziuni traumatice recente,
recoltarea de probe de laborator (alcoolemie, grupa sangvina) si examenul psihiatric si psihologic
pentru precizarea unei eventuale boli psihice cu afectarea discernamntului.

Participarea medicului legist la cercetarea locului faptei vine ca o necesitate practica

pentru rezolvarea unor probleme ca:

. un prim examen al victimei cu precizarea realitatii si a datei mortii; examinarea imbracamintii,

descrierea sumara a leziunilor traumatice si, eventual, a modului de producere, cum este cazul
celor rezultnd din aparare.

. descrierea obiectului sau a corpurilor delicte cu care se puteau produce leziunile constatate
(atunci cnd acestea se gasesc la locul faptei);

. descrierea si recoltarea de produse biologice sau substante toxice ce pot fi gasite la locul faptei
sau in apropierea acestuia.

In cazuri deosebite, medical legist este chemat sa participe si sa-si formuleze unele opinii
in cadrul reconstituirii conditiilor in care s-a putut savari fapta.

In infractiunea de omor, att subiectul pasiv, cat sic el active este omul, astfel nct, mai
mult dect in orice alte cauze, rolul medicului legist este evident, iar colaborarea sa cu organul
de urmarire penala este obligatorie. In aceste conditii, si tinand seama de periculozitatea sociala
a faptei, necesitnd o probatiune temeinica, medical legist isi extinde activitatea pe toata
desfasurarea urmaririi penale, att alaturi de organelle judiciare, cat si prin examinarile sale de
specialitate. In colaborarea sa cu criminalistul sau cu organul de urmarire penala, medical legist
are rolul de consilier al acestora in problemele de specialitate, dar ara sa-si depaseasca propria
competenta, att in cercetarea locului faptei, cat si prin aprecieri asupra ncadrarii faptei.

Principala activitate a medicului legist o reprezinta examinarea victimei, respective,

necropsia. Metodologia si tehnica acesteia urmeaza regulile generale cunoscute, raportul
medico-legal ntocmit trebuie sa fie amanuntit, neomitandu-se nici un detaliu, chiar daca acesta,
aparent nu are legatura cu cauza respective.

In cazul victimelor neidentificate (pe lnga sarcina organelor de specialitate), medical

legist va urmari cat mai multe detalii de ordin general (talie, greutate, sex, vrsta) cat si
particulare (culoarea parului, a ochilor, forma fetei, a nasului, urechilor, formula dentara, cicatrici
posttraumatice sau postoperatorii, eventuale tatuaje, nervi pigmentari, etc.).

1.3.Legatura de cauzalitate

Este unanim acceptat faptul ca ntre activitatea desfasurata de faptuitor si moartea

victimei, trebuie sa existe un raport de cauzalitate. n descrierea faptei de omor, si cu att mai
mult, n descrierea celei de omor calificat, nu apare o expresie anume care sa sugereze legatura
cauzala, nsa aceasta rezulta implicit, din descrierea actiunii (fiind o actiune cu rezultat
comprimat). Astfel, substantivul derivat dintr-un verb-uciderea, folosit n descrierea faptei de
omor, arata nu numai n ce consta actiunea incriminata, dar si rezultatul, deci, potentele cauzale
ale actiunii.[97]
 nsa, chiar atunci cnd n descrierea faptei incriminate este exprimata explicit cerinta
legaturii cauzale, legiuitorul nu clarifica n nici un fel continutul acestei relatii. Din aceasta cauza,
o atare ndatorire i revine doctrinei penale.

n acest sens s-au exprimat multiple pareri, considerndu-se ca poate avea caracter
cauzal: conditia eficienta, conditia preponderenta, conditia ilicita, conditia tipica, conditia
indispensabila, etc.[98] n dreptul anglo-american s-a exprimat ideea ca are caracter cauzal,
conditia cea mai apropiata si n relatie directa si imediata cu rezultatul (proximate causae).

Teoria dominanta considera ca, de regula, este cauza a rezultatului, orice actiune care a
constituit conditia necesara producerii rezultatului (conditio sine qua non).[99]

Pentru a nu se ajunge nsa la concluzii absurde (ca de exemplu, sa se ajunga sa fie considerat
drept cauza a mortii, nsusi faptul nasterii), s-a propus introducerea unor corective care sa
limiteze cercul conditiilor cauza. Acest rol, ntr-o conceptie, ar putea sa-l joace vinovatia, n
sensul ca numai conditia necesara creata de o persoana care a actionat cu vinovatie, ar putea
avea caracterul de cauza. O asemenea conceptie ar duce la o evaluare subiectiva a relatiei
cauzale, desi principial, aceasta are caracter obiectiv.

n doctrina s-a ales si un alt corectiv-caracterul adecvat, conditia necesara pentru a provoca
rezultatul, n sensul de a se verifica daca, n raport cu experienta comuna de viata, actiunea sau
inactiunea analizata drept conditie a rezultatului, era n stare sa provoace prin ea nsasi,
rezultatul.

Tot ca un asemenea corectiv, pentru a evita excesele teoriei conditiei necesare, s-a propus
selectarea conditiei-cauza din ansamblul conditiilor rezultatului prin analiza cerintelor
continutului incriminarii, considerndu-se ca acesta releva cu suficienta care trebuie sa fie
conditia completa cu rol cauzal (teoria relevantei), limitnd corespunzator cercul persoanelor
susceptibile sa raspunda pentru o infractiune determinata.

Dar si cu aceste corective, nu au fost remediate insuficientele conceptiei conditiei

necesare. Asa de pilda, s-a observat ca rezultatul poate fi produs nu numai printr-o cauza unica,
ci si printr-o pluralitate de cauze. n aceasta situatie, ar putea aparea att o cauza necesara, ct si
o cauza ne necesara, care s-a alaturat celei necesare. Ca urmare, chiar si o conditie ne necesara
poate fi considerata cauza (de exemplu, daca mai multe persoane lovesc victima, actiunea
tuturor va fi considerata cauza a rezultatului, desi este posibil ca numai lovitura unuia dintre
participanti sa fi fost mortala si sa fi constituit cauza necesara a rezultatului).

De asemenea, cerinta impusa conditiei, de a fi necesara, poate fi ndeplinita numai daca,

n prealabil s-a cunoscut cauza rezultatului; numai atunci se poate afirma daca o conditie a fost
necesara producerii rezultatului sau nu. Daca nu se cunoaste cauza rezultatului, nici nu se poate
afirma daca o anumita conditie a fost necesara.

Jurisprudenta a mai nvederat situatii cnd o conditie a atras raspunderea penala a

subiectului, fara ca, n realitate, aceasta sa fi fost cauzal, legata de rezultat si fara sa fi avut loc o
selectie a cauzei necesare, din ansamblul conditiilor rezultatului. Dar chiar n acele situatii cnd
instanta a urmarit sa identifice cauza reala dintr-un complex de conditii, s-a dovedit ca simpla
experienta a acesteia nu este suficienta, fiind necesar sa se apeleze la persoane de specialitate
care sa determine legatura cauzala dintre actiune si rezultat, orientnd, implicit, solutia juridica.
[100]

n final, trecnd n revista toate aceste teorii, tragem concluzia ca, pentru a exista
infractiunea consumata de omor calificat, actiunea sau inactiunea faptuitorului trebuie sa fi
cauzat moartea victimei. Sunt deci aplicabile regulile cunoscute n materie de cauzalitate. Cu
privire la cauzalitate, au fost exprimate numeroase puncte de vedere si n. literatura juridica
straina.

Astfel, n jurisprudenta italiana, divizndu-se complexul cauzal care a dus la moartea

victimei si acordndu-se o importanta mai mare laturii subiective, s-a decis ca provocarea mortii,
nu ca urmare a loviturilor grave aplicate victimei, ci a ngroparii acesteia (autorul creznd ca
victima a decedat n urma loviturilor), atrage raspunderea penala pentru un concurs de
infractiuni: tentativa de omor si ucidere din culpa.[101]

n viziunea doctrinei penale engleze, faptuitorul ar putea fi tras la raspundere pentru

omor numai daca a produs n fapt rezultatul (factual causation) si daca, din punct de vedere legal
poate fi considerat autor al mortii victimei (legal causation). Moartea victimei a fost provocata n
fapt de faptuitor numai daca, fara conduita acestuia nainte de deces, nu s-ar fi produs rezultatul
mortal. n "speta White" (1910), inculpatul a dat mamei sale o cantitate de otrava, nsa, pna ce
otrava sa-si faca efectul, victima a decedat ca urmare a unui atac de cord. n acest caz, instanta
nu a retinut n sarcina inculpatului infractiunea de omor. A doua conditie pentru existenta n fapt
a legaturii cauzale, este aceea ca actiunea sau omisiunea faptuitorului sa constituie mai mult
dect o contributie minima la moartea victimei. Aceasta nseamna ca nu este suficient
ca prin conduita sa faptuitorul sa fi accelerat producerea mortii, ci trebuie sa o fi determinat.

Dupa stabilirea de catre judecator ca, n fapt, inculpatul a provocat moartea victimei, el va trebui
sa puna n fata juratilor chestiunea daca actul inculpatului a fost suficient, sub aspect legal, sa
provoace moartea victimei. n aceasta privinta, trebuie sa se faca proba ca actiunea sau
omisiunea inculpatului a fost cauza determinanta si semnificativa a mortii.

Tot cu privire la relatia cauza-efect, n "speta R. Contra Smith" (1959), instanta a

considerat ca interventia tardiva a medicului si tratamentul neadecvat aplicat de acesta, nu
ntrerup legatura cauzala dintre loviturile grave initiale aplicate victimei si moartea acesteia.

Tot astfel, ntreruperea de catre inculpat a aparatului care mentinea n viata victima
("speta R. Contra Malcherek si Steel-1981) cnd a aparut clar ca au ncetat functiile creierului, nu
ntrerupe legatura cauzala ntre vatamarile initiale produse victimei si moartea acesteia.

Exista, sub aspect legal, legatura de cauzalitate si cnd actul care a intervenit si a
provocat moartea era previzibil pentru inculpat (de exemplu, daca inculpatul, dupa ce a lovit
victima, a lasat-o n stare de inconstienta pe o plaja, stiind ca fluxul va veni curnd si ca o va
neca). Dimpotriva, n "speta R. Contra Corbett (1996), inculpatul a lovit de mai multe ori victima,
aceasta a fugit, a cazut ntr-un sant si a fost lovita de o masina, fapt n urma caruia a decedat.
Instanta l-a achitat, motivnd ca purtarea ulterioara a victimei nu a fost previzibila pentru
inculpat. Un punct de vedere similar se sustine si n doctrina nord-americana.[102]

O alta analiza priveste problema existentei sau inexistentei legaturii de cauzalitate n

cazul n care a trecut un interval ndelungat de timp ntre momentul aplicarii unor lovituri
victimei si momentul survenirii decesului acesteia.

O regula traditionala a dreptului englez era aceea ca o persoana nu poate fi trasa la

raspundere pentru omucidere daca au trecut 366 de zile (un an si o zi) de la data aplicarii
loviturilor victimei. Daca se depasea acest termen, se considera ca autorul mortii nu este
inculpatul, lipsind legatura de cauzalitate ntre actiunea sau omisiunea sa si rezultat. Aceasta
regula a fost mult timp criticata n doctrina penala engleza pentru caracterul ei excesiv de formal.
S-a aratat n acest sens ca cercetarea medicala evidentiaza ca o persoana poate sa traiasca nca
multa vreme dupa producerea unor vatamari corporale, chiar daca aceste vatamari au
reprezentat n final, cauza mortii. Aceste observatii critice au convins autoritatile engleze sa
renunte la regula de mai sus prin reforma din anul 1996. S-a prevazut nsa, ca pentru evitarea
oricaror abuzuri, este necesara, pentru nceperea urmaririi penale, aprobarea procurorului
general, n cazul cnd victima moare dupa 3 ani de la data cnd i s-au produs vatamarile despre
care se afirma ca i-au produs moartea sau dupa ce faptuitorul a fost condamnat anterior pentru
vatamarile initiale.

2.Latura subiectiva a infractiunii

Asa cum am mai afirmat, latura subiectiva a infractiunii reprezinta pozitia intelectiv-
volitiva a faptuitorului, iar analiza acesteia presupune analiza urmatoarelor elemente: vinovatia
infractorului, mobilul infractiunii si scopul n care a fost savrsita infractiunea.

2.1.Vinovatia

Omorul calificat se savrseste cu intentia de a suprima viata unei persoane, adica, fie cu
intentie directa, atunci cnd a prevazut si a urmarit rezultatul actiunii sale (moartea victimei), fie
cu intentie indirecta, cnd faptuitorul a prevazut rezultatul actiuni sale si fara a-l urmari, a
acceptat totusi posibilitatea survenirii acestuia.

n practica judiciara, intentia de ucidere se deduce din materialitatea actului, care, n

cele mai multe cazuri releva pozitia faptuitorului fata de rezultat. Demonstreaza astfel, intentia
de ucidere, urmatoarele: perseverenta cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu
piciorul si cu un lemn, care au cauzat leziuni osoase grave si ruperi pulmonare; multitudinea
loviturilor si locul aplicarii lor, unele interesnd regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat);
aplicarea unei singure lovituri n regiunea gtului, n profunzime; intensitatea cu care loviturile
au fost aplicate si repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur.

Exista intentia de a ucide si atunci cnd, desi activitatea faptuitorului nu ar fi apta, n

general, sa produca rezultatul, acesta actioneaza cunoscnd starea victimei asupra careia si
dirijeaza forta distructiva. Astfel, inculpatul care loveste pe socrul sau n vrsta de 75 de ani
cauzndu-i o hemoragie meningo-cerebrala, exteriorizeaza intentia de a ucide, nu de a vatama
corporal.[103] La fel, faptul de a lovi doar cu palma, pe o fetita de doua luni, dar n mod repetat,
ceea ce a provocat fractura boltii craniene si moartea ei, constituie infractiunea de omor, iar nu
aceea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.[104]

Att n literatura de specialitate, ct si n practica judiciara, s-a aratat ca pozitia psihica a

faptuitorului trebuie stabilita n fiecare caz, n raport cu mprejurarile concrete si ndeosebi, n
raport cu instrumentul folosit de faptuitor (instrument apt sau nu de a produce moartea), cu
regiunea corpului lovita (o zona vitala sau nu), cu numarul si intensitatea loviturilor (o singura
lovitura sau mai multe lovituri aplicate cu mare intensitate), cu raporturile dintre infractor si
victima anterioare savrsirii faptei (de dusmanie sau de prietenie), atitudinea infractorului dupa
savrsirea faptei (a ncercat sa dea un prim ajutor victimei sau a lasat-o n starea n care a adus-
o).

De asemenea, s-a subliniat ca este necesara luarea n considerare a tuturor acestor mprejurari,
si nu numai a unora, deoarece, chiar daca unele mprejurari par concludente, privite izolat, pot
duce la o ncadrare juridica gresita a faptei. Astfel, de exemplu, mprejurarea ca faptuitorul a
folosit un cutit, deci o arma alba apta de a produce moartea victimei, nu este suficienta pentru
determinarea intentiei de a ucide, deoarece cu un astfel de instrument se poate realiza si numai
o vatamare corporala. Daca nsa, acestei mprejurari i se adauga si altele, cum ar fi lovirea
victimei n zona inimii, n mod repetat si cu mare intensitate, se va retine fara nici o dificultate ca
faptuitorul a actionat cu intentia de a ucide.[105]

ntr-o alta problema, eroarea asupra persoanei victimei, nu are nici o influenta asupra
vinovatiei faptuitorului si nu nlatura raspunderea sa penala, deoarece aceasta eroare nu are
caracter esential, adica nu se refera la o mprejurare de care depinde caracterul penal al faptei.
Astfel, se sustine ca legea penala apara viata oricarei persoane, n genere, astfel ca eroarea
agentului asupra identitatii victimei nu are relevanta penala. De asemenea, infractiunea exista si
atunci cnd faptuitorul si ndreapta actiunea asupra unei persoane pe care vrea s-o ucida, dar
datorita unei gresite manipulari a instrumentului folosit sau a altor cauze accidentale, rezultatul
urmarit se produce asupra unei alte persoane. Agentul va raspunde n raport cu victima reala,
pentru infractiunea consumata de omor si care s-ar fi retinut si daca nu se producea eroarea de
executie n raport cu victima aflata n reprezentarea acestuia.

2.1.1.Unele probleme de calificare juridica n dreptul strain

Sub aspect subiectiv, legea penala romana incrimineaza omorul savarsit cu intentie directa
sau indirecta si omorul savarsit din culpa, sub ambele modalitati: culpa cu previziune sau culpa
simpla.

Situatiile cunoscute sub numele de error in personam si aberratio ictus, nu influenteaza

raspunderea autorului pentru omor intentionat. Acest tratament se extinde si asupra
participantilor.

Unele procese subiective constituie elemente circumstantiale de agravare. Este cazul

omorului savarsit cu premeditare (omor calificat), la fel, al omorului savarsit cu un anumit mobil-
din interes material ( omor calificat) sau intr-un anumit scop-pentru a se sustrage sau pentru a
sustrage pe altul de la urmarire sau arestare sau de la executarea unei pedepse ori pentru a
nlesni sau a ascunde savarsirea unei alte infractiuni (de asemenea, omor calificat).

Legea penala italiana, incrimineaza omorul intentionat: "acela care cauzeaza in mod
voluntar, moarte altuia". Doctrina considera ca este vorba de un dol generic, fiind suficiente
constiinta si vointa autorului de a ucide. Altfel spus, autorul trebuie sa aiba reprezentarea ca
moartea victimei constituie o consecinta a actiunii sau inactiunii sale si sa voiasca acest rezultat
(dol direct) ori sa voiasca oricare dintre alternativele aflate in reprezentarea sa (dol indirect
alternativ) ori sa voiasca rezultatul ca o eventualitate, acceptnd riscul producerii mortii victimei
(dol indirect eventual).

Teza dolului eventual este acceptata de majoritatea doctrinei italiene si de jurisprudenta.[106]

In doctrina italiana s-a exprimat si punctul de vedere dupa care dolul eventual nu ar fi
suficient pentru existenta infractiunii de omor, ci ar trebui ca, ntotdeauna autorul sa voiasca
producerea rezultatului, nu numai sa accepte producerea lui. Acest punct de vedere, desi a fost
consacrat si printr-o decizie a Curtii de Casatie italiene (decizia din 10 decembrie 1971), a ramas
izolat.

Prin numeroase alte decizii, Casatia italiana a hotart ca, pentru existenta infractiunii de omor
este suficient dolul eventual (decizia din 27 ianuarie 1979).

Astfel, raspunde pentru omor cu titlu de dol eventual, acela care, pentru a scapa de
arestare, isi face scut dintr-un ostatic care este ranit mortal de politistii care au deschis focul
asupra inculpatului. In acest caz, uciderea ostaticului a fost un rezultat previzibil si acceptat de
cel care a procedat astfel; acesta a admis riscul ca ostaticul sa fie ranit mortal.

In doctrina franceza, raspunderea penala pentru savarsirea infractiunii de omor,

presupune doua elemente: vointa de a comite o atare fapta aflata in reprezentarea autorului si
concomitenta intre intentie si actiune. (pentru a distinge dolul generic de premeditare).

Legea penala germana incrimineaza omorul savarsit cu intentie sau din culpa. Constituie
elemente circumstantiale agravante, omorul comis dintr-un anumit mobil (din placerea de a
ucide, din lacomie sau din alte motive josnice) ori pentru realizarea unui anumit scop
(satisfacerea pornirilor sexuale ori pentru a nlesni sau a ascunde savarsirea unei alte infractiuni).

In doctrina engleza se face deosebirea intre omor (murder), notiune care nu este
definite in lege, ci in common law, ca reprezentnd "uciderea unei persoane cu premeditare", din
rautate-malice aforethought si omorul spontan, savarsit cu vointa (voluntary manslaughter) sau
comis fara vointa (involuntary manslaughter).

In cazul omorului (murder), latura subiectiva (mens rea), consta din intentia premeditata
de a omori sau de a provoca serioase vatamari corporale victimei.(speta r contra j)

Autorii englezi subliniaza faptul ca instantele socotesc ca exista omor si cnd autorul nu a
actionat cu rautate. De pilda, daca a savarsit omorul din motive de mila, compasiune (eutanasie).
Dar si conditia unei deliberari, a unei hotarri anticipate, nu este ceruta ntotdeauna. Daca exista
intentia evidenta de a omori sau de a provoca serioase vatamari corporale victimei, se va retine
infractiunea de omor, chiar daca faptuitorul a comis fapta sub imperiul momentului (on the spur
of the moment).

Mai mult chiar, instantele admit ca poate exista omor savarsit att cu intentie directa, cat
si cu intentie indirecta (oblique intention).

Exista intentia directa de omor cnd autorul doreste in fapt rezultatul care se produce si se
straduieste sa-l realizeze (de exemplu, faptuitorul, in mod voluntar ndreapta arma spre victima,
doreste sa o ucida si o impusca)

Intentia indirecta exista atunci cnd inculpatul nu doreste un rezultat anume, insa actioneaza ca
si cum l-ar dori, acceptnd riscul ca rezultatul sa se produca.

In cazul omorului se pronunta obligatoriu pedeapsa cu nchisoarea pe viata (the

mandatory life sentence). In toate cazurile cnd nu exista conditiile infractiunii de omor
(murder), fapta va fi considerate manslaughter.

Aceasta forma de omucidere poate fi voluntara sau involuntara.

Omuciderea este voluntara cnd, desi actus reus (conduita faptuitorului), ca si mens rea (pozitia
lui subiectiva) sunt similare infractiunii de omor, fapta se comite in anumite circumstante
atenunte care determina o raspundere mai putin grava a faptuitorului. Aceste circumstante,
potrivit legii penale engleze, sunt:

- provocarea, cnd prin lovituri sau injurii din partea victimei, faptuitorul isi pierde
brusc si temporar autocontrolul, atitudine evaluata in raport cu reactia unei personae rationale;
autorii englezi critica reglementarea existenta in materie de provocare, deoarece creeaza o
discriminare intre femei si barbati, in sensul ca femeia nu poate invoca aceasta circumstanta,
daca isi ucide sotul ca urmare a batailor repetate suferite, dect daca reactioneaza spontan,
imediat, la agresiunea sotului. S-a relevat insa, ca reactia femeii la provocare nu este similara cu
a barbatului, de regula, femeia reactionand mai trziu.

- responsabilitatea diminuata ca urmare a unor stari anormale psihice datorate

privatiunii de libertate sau dezvoltarii ntrziate a creierului sau altor cauze, cum ar fi o boala sau
o vatamare corporala, constituie o alta circumstanta care converteste omorul premeditate in
omor atenuat (manslaughter).

- existenta unui pact de sinucidere reciproca intre coparticipanti, constituie ultima

astfel de circumstanta.

In cazul omuciderii de tip manslaughter, savarsita involuntar, fapta se comite din neglijenta grava
sau prin neindeplinirea unei obligatii de diligenta sau printr-o conducere periculoasa pe
drumurile publice.

Autorii englezi propun in perspectiva, abolirea distinctiei intre murder si manslaughter,

crendu-se o singura infractiune de omucidere voluntara, ca si abolirea obligativitatii de a se
pronunta o sentinta cu privatiune de libertate pe viata, in caz de omor.

S-a argumentat, sub acest din urma aspect, ca nu se poate pune pe acelasi plan omorul
savarsit in mod salbatic, cu snge rece sau de catre elemente teroriste, cu omorul comis fata de
personae grav suferinde de o boala incurabila, din mila si pentru curmarea suferintelor.

De altfel, o comisie a Camerei Lorzilor a propus inca din 1989 abolirea acestor dispozitii,
sugernd sa se lase la aprecierea instantei aplicarea pedepsei si in caz de omor.

Autorii englezi discuta, de asemenea, situatia culpei cu previziune (reckless), daca

aceasta este o forma de omucidere involuntara sau este o forma specifica de manslaughter.

Legislatia si doctrina nord-americana clasifica, de asemenea, formele de omucidere tot

in raport cu pozitia subiectiva a faptuitorului, in: omor, omor atenuat (manslaughter) si
omucidere din neglijenta.

"Constituie omucidere criminala, fapta de a cauza anume, cu stiinta, cu temeritate sau din
neglijenta, moartea altei fiinte umane".

Deci, omorul nseamna uciderea unei personae anume sau cu stiinta sau cu temeritate sau in
circumstanta care dovedesc o totala indiferenta fata de valoarea vietii umane. O atare
indiferenta si temeritate sunt prezumate, daca faptuitorul se angajeaza, ca autor sau complice,
"sa comita sau sa ncerce sa comita un omor, sau dupa comitere sau dupa ncercarea de a-l
comite, savarseste un jaf, rapirea de femei, relatii sexuale anormale prin forta sau prin
amenintare cu forta, comite o fapta de incendiere, spargere, rapirea de copii sau evadare".

Manslaughter presupune savarsirea faptei cu temeritate sau sub influenta unei tulburari
mintale sau emotionale, pentru care exista o explicatie rationala sau o scuza, din punct de
vedere al unei personae rationale care s-ar afla in situatia autorului si in circumstantele in care
aceasta actioneaza.

"Exista omucidere din neglijenta cnd fapta se comite din culpa.*

2.1.2.Unele reflectii asupra infractiunii deviate

Infractiunea deviate este una dintre cele mai dificile si controversate probleme in
materia unitatii naturale de infractiune, sub cele doua forme ale sale: error in personam si
aberratio ictus.

Dupa cum se cunoaste, att doctrina romna, ct si jurisprudenta, au adoptat solutia

unitarii de infractiune, in cazul erorii privind obiectul material, ca si in cazul devierii actiunii
asupra altui obiect material, retinandu-se o singura actiune consumata, savarsita cu intentie.
Aceasta solutie simplificatoare, desi contravine unor principii, cum ar fi vinovatia penala,
pluralitatea de infractiuni, raspunderea penala, etc., are totusi meritul de a fi creat o practica
unitara indiferent de tipul de infractiune si relativ echitabila din punct de vedere al corelarii
raspunderii penale, cu gravitatea faptei savarsite.

Problematica infractiunii deviate a preocupat doctrina penala inca de la nceputul

secolului XX, fiind exprimate o serie de opinii.

Cu toate acestea, in situatia in care se suprima viata altei personae dect cea aflata in
reprezentarea faptuitorului, din eroare sau datorita devierii actiunii, nu s-ar putea retine o
infractiune de ucidere din culpa sau o tentative la infractiunea de omor, ci o singura infractiune
de omor (in forma calificata, dupa mprejurari), ntruct, "din o singura intentie si actiune nu se
pot naste doua infractiuni". infractiunea de omor nu poate fi contestata, oricare ar fi victima
(persoana vizata sau cealalta).

Infractiunea deviata este apreciata ca fiind o forma a unitarii naturale de infractiune,

ntruct tentativa asupra persoanei vizate de catre faptuitor, nu se absoarbe in infractiunea
consumata.

Profesorul V. Dongoroz, care a avut un rol important in sistematizarea si structurarea

dupa criterii logice, a materiei unitarii si pluralitatii de infractiune, combate teoriile potrivit
carora ar trebui retinut un concurs de infractiuni intre o tentative si o infractiune consumata din
culpa, motivnd ca legea penala ocroteste anumite valori sociale in mod indeterminat, iar pentru
corecta ncadrare juridica a activitatii infractionale, nu intereseaza daca s-a suprimat viata unei
alte personae dect cea vizata de catre faptuitor; din moment ce s-a actionat cu intentie, sunt
realizate cerintele unitarii reale (de fapt) si juridice specifice unitarii naturale de infractiune.

In doctrina penala mai noua s-a sustinut ca nu in toate cazurile trebuie retinuta o singura
infractiune si ca, in cazul lui aberratio ictus, s-ar impune sa se adopte solutia concursului intre
tentative pedepsibila la infractiunea aflata in reprezentarea faptuitorului si infractiunea
consumata cu intentie, realizata asupra altui obiect material, retinandu-se in ambele cazuri
intentia ca forma de vinovatie. Se motiveaza ca tentative mpotriva unei personae nu poate fi
absorbita in infractiunea consumata, realizata mpotriva altei personae, cu att mai putin in
ipoteza in care persoana vizata a fost totusi vatamata corporal de catre faptuitorul care a dorit
sa-i suprime viata, dar care a ucis o alta persoana datorita devierii actiunii.

S-a sustinut de asemenea si parerea ca, in situatia infractiunii deviate sunt posibile
numai doua solutii: ori sa se retina o singura infractiune intentionata comisa asupra persoanei
efectiv vatamate, considerndu-se, in baza unei fictiuni juridice, ca faptuitorul a actionat
mpotriva acestei victime cu aceeasi pozitie psihica cu care ar fi actionat fata de persoana aflata
in reprezentarea sa; ori sa se excluda orice fel de fictiune si a se tina seama de realitatile
procesului psihic care a stat la baza faptei, retinandu-se comiterea unei tentative la infractiunea
dorita si a unei fapte consumate, din culpa sau fara vinovatie, fata de persoana efectiv vatamata.

Referitor la argumentul dupa care legea penala ocroteste persoana umana indiferent de
identitatea ei, in sustinerea solutiei unitarii de infractiune, se arata ca acesta este discutabil.
Normele de incriminare se refera la persoana umana in general, ntruct incriminarile nu pot fi
dect abstracte si generale, insa ceea ce intereseaza pentru stabilirea corecta a ncadrarii juridice
si a raspunderii penale, in situatia infractiunii deviate, este pozitia psihica cu care faptuitorul a
actionat, raportata la fapta savarsita in realitate.

In literatura juridica italiana au fost analizate si alte modalitati de deviere a actiunii, cum
ar fi: aberratio causae si aberratio delicti. Acestea constituie tot erori asupra capacitatii
executive.

In cazul lui aberratio causae, rezultatul infractiunii se produce, nu potrivit cu lantul

causal aflat in reprezentarea faptuitorului, ci datorita unei cauze neprevazute de acesta, cum ar
fi, spre exemplu, producerea decesului victimei aruncate in apa spre a se neca, drept urmare a
lovirii cu capul de o piatra aflata sub apa. Aceasta mprejurare nu va influenta raspunderea
penala a faptuitorului, pentru ca el a luat hotarrea si a actionat pentru a suprima viata victimei,
iar actiunea sa, de fapt, a condus la producerea urmarii periculoase. Specific acestei situatii este
si faptul ca autorul nu mai exercita vreun control asupra procesului causal, din momentul
terminarii actiunii sale si cel al producerii rezultatului.

Modalitatea aberratio delicti se refera la situatia cnd subiectul, datorita devierii

actiunii, produce din culpa, o alta ncalcare a legii dect cea aflata in reprezentarea sa. In acest
caz, daca rezultatul intentionat nu s-a produs, el va raspunde numai pentru fapta din culpa (daca
este incriminata).

In doctrina germana, opinia majoritara considera ca eroarea asupra subiectului pasiv

este neesentiala, astfel ca, in situatia infractiunii deviate sub forma error in personam, se va
retine o singura infractiune consumata savarsita cu intentie in dauna persoanei efectiv vatamate.
Se admite totusi, ca in unele cazuri, eroarea asupra persoanei vatamate este esentiala, cum ar fi
situatia in care faptuitorul nu cunoaste calitatea ceruta de lege pentru subiectul pasiv. S-a
exprimat si opinia potrivit careia eroarea asupra victimei este esentiala, impunndu-se solutia
concursului de infractiuni, cu unele exceptii, cum ar fi ipoteza dolului impersonal, cnd
faptuitorul s-a hotart sa suprime viata oricarei personae pe care o va ntlni, situatie in care
eroarea nu are practice, nici o importanta.

Referitor la aberratio ictus, in doctrina germana se considera ca se impune solutia

concursului intre tentative la infractiunea fata de persoana vizata si infractiunea din culpa, in
raport cu rezultatul produs asupra victimei efectiv vatamate, solutie care este adoptata si in
practica.

In cazul lui aberratio causae, cnd rezultatul se produce in alt mod dect cel aflat in
reprezentarea faptuitorului, se arata ca, de regula, eroarea este neesentiala sin u influenteaza
ncadrarea juridica a faptei. Numai in cazul incriminarii cu continut nchis, cnd legea prevede o
anumita modalitate de producere a rezultatului, eroarea devine esentiala, inlaturand intentia in
raport cu fapta respective, daca rezultatul s-a produs in alt mod dect isi reprezentase
faptuitorul.

Ipoteza mentionata nu trebuie confundata insa, cu situatia cnd in desfasurarea actiunii

si producerea rezultatului, se interpune un alt lant cauzal, urmarea producndu-se datorita
acestui lant cauzal. In acest caz, urmarea nu este imputabila faptuitorului, desfasurarea cauzala
initiala fiind ntrerupta. Spre exemplu, faptuitorul nu va raspunde pentru infractiunea consumata
de omor calificat, ci pentru tentative la infractiunea de omor calificat, daca a lovit mortal victima,
insa aceasta a decedat din cauza unui accident de circulatie produs in drum spre spital de catre
soferul autovehiculului care o transporta.

In literatura juridica franceza, majoritatea autorilor considera ca eroarea asupra

identitatii subiectului pasiv este neesentiala, deoarece legea apara generic persoana umana,
indiferent de particularitatile subiectului pasiv concret, astfel ca in situatia lui "error in
personam" se va retine o singura infractiune intentionata referitoare la victima efectiv lezata.

Cu privire la "aberratio ictus", jurisprudenta franceza si opinia majoritara in doctrina, au

adoptat solutia unitarii de infractiune, in sarcina faptuitorului urmnd a se retine o singura
infractiune intentionata comisa mpotriva persoanei lezata efectiv. S-a exprimat insa, si opinia
potrivit careia solutia jurisprudentei franceze ar trebui reevaluata dupa modelul german actual,
recunoscndu-se ca in cazul aberratio ictus s-a comis un concurs de infractiuni.

In doctrina engleza exista de asemenea, opinia ca, in ipoteza "error in personam", se

impune solutia retinerii unei singure infractiuni intentionate mpotriva persoanei lezate efectiv,
ntruct eroarea asupra subiectului pasiv nu nlatura intentia faptuitorului. Referitor la "aberratio
ictus", se sustine necesitatea adoptarii solutiei concursului de infractiuni.
 Aceasta trecere in revista a doctrinei penale romane si straine in materie, releva o
tratare inca incompleta a problemelor specifice infractiunii deviate sub cele doua forme ale sale.
Opiniile exprimate au in vedere numai anumite aspecte sau se refera la cazuri particulare,
solutiile preconizate nefiind corelate cu celelalte principii si cu reglementarile referitoare la alte
institutii juridice. Pentru o rezolvare corespunzatoare a acestei problematici, ar fi necesar sa se
stabileasca in primul rnd sfera infractiunii deviate prin studierea posibilelor modalitati de
realizare I raport cu fiecare categorie de infractiuni, dupa care, prin generalizarea concluziilor
desprinse, sa se formuleze o definitie corespunzatoare, aplicabila pentru fiecare caz concret. De
asemenea, solutiile ar trebui corelate cu principiile de drept penal (legislatia incriminarii si a
raspunderii penale, individualizarea sanctiunilor de drept penal) si cu alte institutii care au o
legatura cu situatiile analizate (vinovatia, concursul de infractiuni), pentru a se ajunge la o
ncadrare juridica corespunzatoare cu gravitatea activitatii infractionale si a urmarilor produse.
Cu privire la sfera infractiunii deviate, consideram ca aceasta forma de unitate naturala de
infractiune se poate realiza in mai multe situatii dect cele analizate in doctrina.

2.2.Mobilul

Mobilul este cel de-al doilea element al laturii volitiv-intentionale a infractiunii si

formeaza, alaturi de scop, continutul legal al omorului calificat, exprimnd unul dintre
elementele de circumstantiere si n acelasi timp, de agravare, care determina ncadrarea juridica
a faptei.

Desi la omorul simplu, latura subiectiva nu include cerinta savrsirii faptei dintr-un
anumit mobil, n cazul omorului calificat, mobilul (motivul) infractiunii este esential legat de
existenta unor modalitati normative ale acesteia. Astfel, savrsirea faptei din interes material
(art.175 alin1 lit.b) sau n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei
(art.175 alin.1 lit.f), confera omorului un caracter calificat.*(vezi pag. x-post)

2.3.Scopul
 Ca si n cazul mobilului, omorul, n forma sa simpla, nu este conditionat nici de
savrsirea faptei ntr-un anumit scop. Nu este cazul nsa, al omorului calificat, care exista prin
nsasi existenta unor circumstante de agravare a faptei.

ntruct scopul, ca si mobilul, influenteaza periculozitatea sociala a faptei si a faptuitorului,

organele de urmarire penala si instantele de judecata vor fi preocupate sa-l stabileasca n fiecare
caz, att n vederea ncadrarii faptei n art.175 din Codul penal, ct si n vederea unei juste
individualizari judiciare a pedepsei. Astfel, un anumit scop care, potrivit aprecierii legiuitorului
confera un grad de pericol social mai ridicat omorului, este prevazut ca circumstanta agravanta
(alin.1 lit.g-"pentru a se sustrage sau a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare sau de la
executarea unei pedepse" si alin.1 lit.h-"pentru a nlesni sau a ascunde savrsirea unei alte
infractiuni").

Sectiunea a IV-a

Forme, modalitati, sanctiuni

1.Forme

1.1.Consideratii generale

Ca si infractiunea de omor prevazuta n art.174, fapta prevazuta n art.175, fiind o

infractiune comisiva (care poate fi realizata att prin actiune ct si prin inactiune) si o infractiune
materiala conditionata de producerea unui rezultat distinct de actiune n timp si spatiu si
determinat de aceasta, este susceptibila de desfasurare n timp si deci, de forme imperfecte,
cum ar fi actele preparatorii si tentativa.

Actele preparatorii nu se pedepsesc, n schimb, potrivit art.175 alin.2 din Codul penal,
"tentativa se pedepseste", ea fiind posibila n toate formele sale.

1.2.Tentativa

1.2.1.Incriminarea tentativei

Ca forma de activitate infractionala incriminata si pedepsita, tentativa este, n esenta, o

infractiune. Ca este asa, rezulta din art.144 C.p., care arata ca prin expresiile "savrsirea unei
infractiuni" si "comiterea unei infractiuni" se ntelege savrsirea oricareia dintre faptele pe care
legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa (astfel ca, n cazul n care s-ar
retine o circumstanta atenuanta, reducerile de pedeapsa pe care le prevede art.76, trebuie
raportate la pedeapsa prevazuta de lege pentru tentativa).

Potrivit art.21 din Codul penal, "tentativa se pedepseste numai cnd legea prevede
expres aceasta. Tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa ntre jumatatea minimului si
jumatatea maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie
mai mic dect minimul general al pedepsei. n cazul cnd pedeapsa prevazuta de lege este
detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa nchisorii de la 10 la 25 de ani".

Tentativa la infractiunea de omor calificat poate fi ntrerupta atunci cnd activitatea

autorului a fost oprita si mpiedicata sa se desfasoare din cauze exterioare vointei faptuitorului.
Spre exemplu, n practica judiciara s-a retinut tentativa ntrerupta la infractiunea de omor
calificat n varianta normativa prevazuta la lit.a, n sarcina unei persoane care a aplicat victimei
doua lovituri de cutit n zona toracelui, dupa care a fost imobilizata de catre cei prezenti.

Infractiunea de omor poate mbraca si forma tentativei perfecte, care se realizeaza

atunci cnd actiunea tipica a fost executata n ntregime, dar rezultatul-moartea victimei, nu s-a
produs. Exista o asemenea modalitate cnd faptuitorul a aruncat victima de la etajul 5 al unei
cladiri, actiune care nu s-a soldat cu moartea victimei datorita faptului ca a cazut ntmplator pe
un sol afnat si acoperit cu vegetatie. De asemenea, s-a retinut frecvent tentativa perfecta la
infractiunea de omor calificat, n cazurile n care, prin modul n care a actionat asupra victimei,
infractorul a pus intentionat n pericol viata acesteia, dar rezultatul socialmente periculos,
respectiv moartea, nu s-a produs datorita interventiilor medicale prompte si calificate.

Tentativa la infractiunea de omor calificat poate mbraca si forma tentativei relativ

improprii, care se caracterizeaza prin caracterul impropriu sau inapt al mijloacelor folosite,
precum si prin lipsa obiectului de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

n practica judiciara s-a retinut aceasta modalitate a tentativei n situatia cnd faptuitorul, pentru
a suprima viata victimei, i-a administrat o doza de otrava insuficienta sau atunci cnd, n
vederea uciderii unor persoane, infractorul a folosit o cantitate insuficienta de explozibil, pe care
a plasat-o defectuos sub cladirea n care se afla victima (facndu-se ncadrarea juridica a faptei
n dispozitiile art.175 alin.2 cu aplicarea art.175 alin.1 lit.e).

Tentativa poate fi comisa si cu intentie indirecta, daca inculpatul a aplicat sotiei sale mai
multe lovituri, cu obiecte grele, din care unele asupra capului si cu intensitate. n acest caz,
inculpatul, prevaznd posibilitatea mortii acesteia, nu a dorit producerea acestui rezultat, dar l-a
acceptat.

Este nsa discutabil daca tentativa se poate comite cu intentie indirecta. ntr-o opinie s-a motivat
ca, n cazul tentativei exista acelasi continut subiectiv ca si n cazul infractiunii consumate,
deoarece tentativa nu este dect un fragment dinamic din actiunea tipica susceptibila sa duca la
consumarea infractiunii; deci, ca si infractiunea consumata, si tentativa poate fi comisa cu
intentie indirecta.

mpotriva acestui punct de vedere* s-ar putea sustine ca, tentativa, asa cum este
reglementata n art.20 din Codul penal, consta n punerea n executare a hotarrii de a comite
infractiunea, de unde se deduce ca numai actele care releva intentia directa a inculpatului, ar
putea avea caracterul de acte de executare si ar fi susceptibile, n caz de ntrerupere sau de
neproducere a rezultatului, sa constituie tentativa la infractiunea respectiva.*

Hotarrea de a comite infractiunea face parte din continutul psihic al intentiei, autorul
prevaznd rezultatul faptei si urmarind producerea lui. A urmari producerea rezultatului
nseamna a da expresie, prin conduita exterioara, hotarrii de a comite o fapta determinata. n
cazul hotarrii indirecte, autorul urmareste sa obtina un alt rezultat (fie si ilicit), nsa adite
posibilitatea survenirii si a unui rezultat care sa-i atraga raspunderea penala, iar pe acesta, desi l
prevede, nu l si urmareste, ci numai l accepta ca o consecinta posibila a actelor de executare
ndreptate spre obtinerea primului rezultat.

De aceea, asemenea acte de executare (ndreptate spre obtinerea unui rezultat care a
fost numai acceptat, nu si urmarit), s-ar parea ca nu se nscriu n continutul art.20 si nu ar trebui
sa atraga raspunderea penala pentru tentativa la infractiunea consumata daca au fost ntrerupte
ori nu si-au produs efectul. Faptuitorul ar putea raspunde n acest caz numai odata cu
consumarea faptei si producerea rezultatului prevazut, dar pe care nu l-a urmarit, deoarece
numai din acest moment rezultatul posibil si acceptat a devenit relevant din punct de vedere
juridic.

Unii autori si-au exprimat rezerva daca prin notiunea de "hotarre" folosita de legiuitor
n art.20 se exprima intentia n ambele forme, asa cum se arata n prima opinie, si daca s-ar
putea vorbi de hotarre n cazul intentiei indirecte. Aceasta pentru ca s-ar parea ca notiunea de
"hotarre" face referire numai la rezultatul aflat n reprezentarea faptuitorului, nu si la actiunea
prin care acesta va ajunge la aceasta finalitate. Actiunea, chiar susceptibila de rezultate multiple,
ar putea sa reflecte o anumita hotarre a faptuitorului, dar ceea ce intereseaza, n raport cu
prevederile art.20, este rezultatul urmarit si pe care faptuitorul este hotart sa-l realizeze. Or, a fi
hotart sa realizeze rezultatul, implica, n sensul art.20, intentia directa.

n practica judiciara nsa, foarte multe instante au retinut ca tentativa nu este

incompatibila cu intentia indirecta. n sprijinul acestei solutii s-ar putea arata ca fiecare act de
executare a faptei are acelasi caracter ca si fapta n ansamblul sau. Fiecare act de executare are
vocatia sa realizeze att rezultatul urmarit, ct si pe cel acceptat. De aceea, ntreruperea acestor
acte trebuie sa atraga raspunderea penala a autorului pentru tentativa la infractiunea
consumata, chiar daca fapta a fost savrsita cu intentie indirecta, daca tentativa pentru
infractiunea respectiva este pedepsibila (deci, indiferent daca faptuitorul a urmarit producerea
rezultatului, ori numai a acceptat realizarea lui). Acesta este, de altfel si motivul pentru care
instantele au aderat la prima opinie.

De lege ferenda propunem folosirea, n locul notiunii "hotarrea" a notiunii mai

largi-"intentia ".

Deosebirea dintre infractiunea consumata si cea tentata, fiind numai de ordin cantitativ, nu
calitativ (relatia dintre ele fiind aceea de la ntreg la parte), nu s-ar putea pune conditiile
subiective de tragere la raspundere pentru savrsirea ntregului a acelora care privesc partea. O
asemenea rezolvare ar trebui consacrata si n cuprinsul art.20, prin modificarea corespunzatoare
a acestor prevederi.

Infractiunea de omor calificat se consuma n momentul n care activitatea de ucidere a produs

urmarea imediata, adica moarte victimei.(vezi pag. x-ante)

Pna la producerea rezultatului, care poate surveni la un oarecare interval de timp dupa
efectuarea activitatii de ucidere, fapta constituie o tentativa de omor calificat si va fi urmarita si
sanctionata ca atare, sub rezerva schimbarii ncadrarii n cazul cnd, ulterior, se va produce
consumarea.

1.2.2.Tentativa la omor calificat si varianta agravata a punerii n primejdie a vietii persoanei,

prevazuta la art.182 alin.2

n multiple cauze ajunse pe rolul instantelor judecatoresti, s-a pus problema distinctiei
ntre tentativa la infractiunea de omor calificat (n fapt, tentativa la infractiunea de omor) si
infractiunea de vatamare corporala grava, n varianta punerii n primejdie a vietii persoanei
(art.182 alin.2 C.p.).

Se cunoaste faptul ca cele doua infractiuni au un obiect material comun, care este corpul
persoanei (n viata) asupra careia faptuitorul exercita actiunea socialmente periculoasa. n ceea
ce priveste subiectul activ si cel pasiv nu se ridica probleme deosebite, deoarece fapta de omor
calificat si cea de vatamare corporala grava, pot avea, deopotriva, aceiasi subiecti (de exemplu,
poate fi subiect activ al infractiunii de vatamare corporala grava oricare dintre subiectii
circumstantiati de la art.175, cum de altfel, poate fi si subiect pasiv-sotul sau ruda apropiata
poate fi subiect activ sau pasiv, att n cazul unei infractiuni, ct si n celalalt).

Sub aspectul laturii obiective, de asemenea nu sunt deosebiri esentiale, ambele infractiuni
putndu-se savrsi att printr-o actiune, ct si printr-o inactiune, cu conditia ca acestea sa fie
apte a produce moartea.
 ntre infractiunea de vatamare corporala grava prin punere n primejdie a vietii persoanei
si tentativa la infractiunea de omor, exista deosebiri de esenta n ceea ce priveste latura
subiectiva ce caracterizeaza activitatea ilicita a autorului faptei.

Latura subiectiva a tentativei de omor calificat consta n intentie directa sau indirecta,
dupa cum faptuitorul a urmarit moartea victimei (rezultat care nu s-a produs nsa-intentie
directa) sau doar a acceptat posibilitatea producerii rezultatului (intentie indirecta). Avnd n
vedere teoria sustinuta n doctrina, potrivit careia tentativa la omor calificat nu se poate savrsi
cu intentie indirecta, autorii acesteia au sustinut ca, n cazul n care, prin actul de primejduire a
vietii, s-a acceptat posibilitatea producerii mortii persoanei, ncadrarea juridica corecta este n
art.182 din Codul penal. Tot n sustinerea acestei opinii, punerea n primejdie a vietii persoanei
constituie tentativa la infractiunea de omor calificat, numai n cazul intentiei directe, cnd prin
actul de primejduire a vietii s-a urmarit rezultatul mortal.

n ceea ce priveste latura subiectiva caracteristica infractiunii de vatamare corporala

grava, nu exista deci, un punct de vedere unitar n literatura de specialitate.

Astfel, ntr-o prima opinie s-a sustinut ca n forma de baza prevazuta n alin.1 al art.182
anterior modificarii prin legea 169/2002, cnd aceasta modalitate normativa a fost prevazuta la
alin.2 al aceluiasi articol, vinovatia cu care s-a comis infractiunea se traduce numai prin
praeterintentie, iar forma agravata prevazuta n alin.2 (anterior modificarii), putea fi comisa
numai cu intentie directa.

ntr-o alta opinie, s-a afirmat ca forma de baza a infractiunii de vatamare corporala grava
n varianta punerii n primejdie a vietii persoanei, putea fi comisa cu praeterintentie, iar forma
agravata, att cu intentie directa, ct si cu intentie indirecta.

Alti autori sunt adeptii punctului de vedere potrivit caruia, forma infractiunii prevazute n
art.182 alin.1 C.p.,anterior modificarii, putea fi comisa, fie cu intentie indirecta, fie cu
praeterintentie, iar forma agravata se poate comite numai cu intentie directa.

Potrivit unui alt punct de vedere, forma de vinovatie cu care poate fi comisa infractiunea
de vatamare corporala grava, nu este aceeasi n cazul tuturor modalitatilor prevazute n art.182.
Astfel, daca fapta prin care s-a pricinuit punerea n primejdie a vietii persoanei, a fost comisa cu
praeterintentie, ea va fi ncadrata ca infractiune de vatamare corporala grava, iar daca a fost
comisa cu intentie indirecta, fapta va constitui tentativa la infractiunea de omor calificat (daca
sunt ndeplinite conditiile vreunei modalitati normative prevazute la art.175), deoarece
faptuitorul prevede posibilitatea punerii n primejdie a vietii persoanei, ceea ce presupune faptul
ca faptuitorul prevede si posibilitatea producerii mortii acesteia si, desi nu o urmareste, accepta
posibilitatea producerii acestei urmari.

Autorii adepti ai acestei opinii sunt deci, de parere ca forma agravata a infractiunii de vatamare
corporala grava n varianta punerii n primejdie a vietii persoanei (prevazuta la actualul alin.2 al
art.182), poate fi comisa numai cu praeterintentie sau cu intentie directa. Se pune astfel
ntrebarea, cum se justifica prezenta alin.3 al aceluiasi articol, care se refera la savrsirea faptei
"cu scopul" (deci cu intentia directa) de a produce urmarile prevazute n alineatul precedent
(deci, si punerea n primejdie a vietii persoanei). Asupra acestei probleme vom reveni n final.

Potrivit unei alte pareri ntlnite n literatura juridica, vinovatia cu care a fost savrsita
infractiunea n discutie, poate consta fie n intentie indirecta (atunci cnd, lovind victima sau
vatamnd cu intentie integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, faptuitorul prevede
posibilitatea cauzarii vreuneia dintre urmarile grave enumerate n art.182 si, cu toate ca nu
doreste, accepta posibilitatea producerii oricareia dintre ele), fie n praeterintentie (atunci cnd,
actionnd n acelasi mod, faptuitorul nu prevede rezultatul ce caracterizeaza infractiunea de
vatamare corporala grava, desi trebuia si putea sa-l prevada sau, cu toate ca-l prevede, spera fara
temei ca el nu se va produce).

Ca urmare a intrarii n vigoare a legii 169/2002, art.182 din Codul penal a suferit unele
modificari, n sensul ca alin.1 incrimineaza fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau
sanatatii persoanei o vatamare care necesita pentru vindecare ngrijiri medicale mai mult de 60
de zile. n aceasta forma de baza, consideram ca fapta se poate savrsi fie cu intentie directa, fie
cu intentie indirecta, fie cu praeterintentie, n acest din urma caz, faptuitorul urmarind sa
loveasca victima ori sa-i cauzeze o vatamare corporala, nsa actiunea sa are un rezultat mai grav
dect cel dorit-cauzarea unei vatamari corporale grave pentru a carei vindecare sunt necesare
mai mult de 60 de zile de ngrijiri medicale, consecinta care depaseste intentia sa si n raport cu
care se afla n culpa. De asemenea, trebuie acceptata posibilitatea ca fapta care a avut urmarea
prevazuta n acest alineat, sa fie savrsita si cu intentie indirecta deoarece, n situatia n care o
persoana, prin actiunea sa vatamatoare asupra alteia, are reprezentarea rezultatului faptei sale
(rezultat pe care, desi nu l urmareste, l accepta)-doar o vatamare corporala, fapta sa nu va
putea fi ncadrata ca tentativa la omor calificat atta timp ct aceasta nu a avut reprezentarea pe
plan psihic, a posibilitatii producerii mortii persoanei.

n ceea ce priveste fapta care a avut ca urmare punerea n primejdie a vietii persoanei
(prevazuta la alin.2 al art.182), pentru a putea fi ncadrata n art. 182 C.p., esential este sa se
stabileasca faptul ca autorul infractiunii nu a actionat cu intentia de a ucide victima, ci cu aceea
de a produce o vatamare corporala, nsa prin modul n care actioneaza, el creeaza posibilitatea
concreta ca victima sa nceteze din viata. n cazul n care, actionnd violent asupra victimei,
faptuitorul are reprezentata posibilitatea producerii mortii acesteia, urmare pe care o doreste
sau, desi nu o doreste, o accepta, fapta va fi ncadrata ca tentativa la omor calificat, savrsita cu
intentie directa, respectiv, indirecta. Daca nu are aceasta reprezentare, fapta constituie
infractiunea de vatamare corporala grava, n varianta punerii n primejdie a vietii persoanei.

ntr-o opinie personala si n consideratia exacta a textului de lege, ratiunea pentru care
legiuitorul a vazut necesara reglementarea de la alin.3 al actualului art.182 C.p. si divizarea alin.1
n doua alineate, este tocmai sistematizarea laturii subiective a infractiunii. Astfel, plecnd de la
textul alin.3 (cnd fapta a fost savrsita n scopul producerii consecintelor prevazute n alin.1 si 2)
si avnd n vedere ca infractiunea de vatamare corporala din culpa este incriminata separat, se
poate trage concluzia ca faptele prevazute la alineatele 1 si 2 ale art.182 se pot savrsi numai cu
praeterintentie sau cu intentie indirecta (n ambele cazuri, faptuitorul avnd n reprezentare si
intentionnd faptele prevazute la art.180 sau la art.181), n timp ce, daca acestea se vor savrsi
n scopul producerii acelor urmari, se va face aplicatia alin.3, considerndu-se ca au fost savrsite
cu intentie directa.

n sfrsit, se impune a analiza o problema de terminologie. Astfel, expresiile moartea

persoanei si punerea n primejdie a vietii persoanei, nu pot fi confundate, ele necaracterizndu-
se prin identitate, fiind folosite din ratiuni diferite. Deci, prevederea de catre faptuitor a faptului
punerii n primejdie a vietii persoanei, nu nseamna si prevederea de catre acesta a faptului
mortii acesteia. Faptuitorul poate actiona cu intentia (directa sau indirecta) de a pune n
primejdie viata persoanei, nsa aceasta intentie nu poate fi interpretata depasit astfel nct sa se
poata afirma ca faptuitorul a pus n executare hotarrea de a ucide, hotarre care a fost
ntrerupta sau nu si-a produs efectul.

Pentru a diferentia cele doua fapte, organele judiciare trebuie sa stabileasca n mod
corect pozitia subiectiva a autorului n momentul comiterii infractiunii.
 La stabilirea intentiei cu care actioneaza autorul, trebuie avute n vedere toate
mprejurarile concrete ale savrsirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit (apt sau nu de a
produce moartea), regiunea corpului n care s-au aplicat loviturile, precum si cea vizata de
faptuitor (zona vitala sau nu), numarul si intensitatea loviturilor, raporturile dintre autor si
victima anterioare savrsirii faptei sau atitudinea faptuitorului dupa comiterea faptei. De
asemenea, mai trebuie tinut seama de persoana faptuitorului, de constitutia sa fizica n raport cu
cea a victimei, precum si de sistarea de catre acesta a actelor vatamatoare din proprie initiativa.

Aceste mprejurari trebuie avute n vedere mpreuna, iar nu separat, deoarece unele
mprejurari care ar fi apte prin ele nsele sa produca moartea, totusi, privite izolat, pot duce la o
ncadrare juridica gresita a faptei.

n literatura de specialitate s-a subliniat ca, pentru clarificarea pozitiei subiective a

faptuitorului, mai trebuie sa se stabileasca si pna la ce limita ar fi continuat el sa exercite actele
de violenta daca nu ar fi fost dezarmat sau imobilizat (de exemplu, daca loviturile nu au putut fi
continuate datorita interventiei unui tert).

Tot n raport cu pozitia subiectiva a faptuitorului si cu mprejurarile concrete ale savrsirii

faptei, se face distinctia si ntre infractiunea de omor calificat si cea prevazuta la art.183 C.p.-
loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.

n cazul lovirii sau vatamarii cauzatoare de moarte, legiuitorul foloseste expresia "daca vreuna
din faptele prevazute n art.180-182 C.p. a avut ca urmare moartea victimei", deci avem pe de o
parte o lovire (vatamare), cu caracteristicile prevazute de articolele precedente, care nu
provoaca, n mod obisnuit, prin ea nsasi, rezultatul letal, iar pe de alta parte, moartea (conditie
specifica pentru existenta acestei infractiuni), elementul sau circumstantial.

2.Modalitati
 Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub numeroase modalitati normative: simple
sau calificate (atenuate sau agravate). n cazul omorului calificat este vorba numai de modalitati
normative agravate(vezi pag. x-ante). Infractiunea nsasi este un cumul de modalitati normative,
o specie a omorului prevazut la art.174 din Codul penal.

Asa cum am aratat, omorul calificat se consuma ca si infractiunea de omor prevazuta la

art.174, n momentul n care, datorita actiunii de ucidere, victima a decedat.

Ca forma agravata a infractiunii tip, omorul calificat pastreaza componentele esentiale ale
omorului simplu, la care se va alatura una sau mai multe dintre mprejurarile prevazute n
dispozitia incriminatoare la literele a)-h) din art.175 C.p., ca elemente de circumstantiere. n
afara de aceste modalitati normative, n raport cu fiecare dintre acestea, omorul calificat poate
prezenta numeroase si variate modalitati faptice, determinate de mprejurarile concrete n care a
fost savrsita fiecare fapta.

Elementele circumstantiale care pot intra n continutul infractiunii de omor calificat,

sunt:

2.1.Drept comparat n materia modalitatilor normative ale infractiunii de omor calificat

ncercnd sa facem o comparatie ntre elementele circumstantiale de agravare din legea

penala romna si cele din legislatiile straine continentale luate drept referinta, observam ca
exista unele circumstante de agravare comune mai multor legislatii, cum ar fi: premeditarea,
savrsirea faptei asupra sotului sau a unei rude apropiate ori pentru a se sustrage sau pentru a
sustrage pe altul de la urmarire, arestare sau de la executarea unei pedepse (prevazute si de
legea penala italiana si franceza), din interes material (prevazuta si de legea penala italiana si
germana), prin mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane (prevazuta si de legea
penala germana), n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei
(prevazuta si n legea penala franceza), pentru a nlesni sau a ascunde savrsirea unei alte
infractiuni (prevazuta si n legislatia penala franceza, italiana si germana).

Unele circumstante sunt proprii numai legii penale romne, cum este omorul comis
profitnd de neputinta victimei de a se apara sau omorul comis n public, iar alte agravante sunt
specifice fiecarei legislatii:

- legea penala spaniola: omorul comis cu viclenie, ca pret, recompensa sau promisiune;

- legea penala italiana: omorul comis cu mijloace otravitoare sau cu alte mijloace insidioase;

- legea penala franceza: omorul comis contra unui minor de pna la 15 ani, a unei persoane
vulnerabile datorita vrstei, bolii, infirmitatii fizice sau psihice;

- legea penala germana: omorul comis din placere, pentru satisfacerea placerilor sexuale, din
viclenie;

Potrivit unei opinii emise n literatura de specialitate, daca ar fi sa reflectam la solutia

cea mai corespunzatoare n privinta agravantelor la omor, s-ar putea sugera o reducere
simtitoare a numarului acestora si o formulare mai sintetica a acestora.

Astfel, s-ar putea agrava sanctiunea pentru omor n raport cu scopul de a obtine anumite
avantaje ilegale ori daca fapta a fost savrsita prin modalitati susceptibile sa usureze comiterea ei
sau sa-i confere o mai mare rezonanta sociala sau daca fapta este savrsita asupra unor persoane
care au nevoie de o ocrotire deosebita ca urmare a functiei lor n organele ce exercita autoritatea
de stat, ca urmare a vrstei, a bolii sau deficientelor fizice sau psihice sau a relatiilor de rudenie
cu faptuitorul. Aceste circumstante agravante ar putea fi prevazute n continuarea omorului
simplu, nefiind absolut necesara sistematizarea ca n prezent a acestor agravante.

Tot potrivit acestei opinii, s-au exprimat rezerve cu privire la posibilitatea prevederii unei
dispozitii anume n ceea ce priveste omorul savrsit n conditii atenuante (provocarea sau alte
mprejurari agravante), dupa modelul legii germane. Reglementarea existenta n legea penala
romna, n sensul de a lasa sa opereze circumstantele generale legale si judiciare atenuante, este
mai potrivita. n felul acesta ar opera si provocarea ca circumstanta atenuanta, precum si alte
mprejurari care ar imprima faptei un caracter mai putin grav, circumstante la care se refera si
legea germana.

Legislatia penala nord-americana prevede multiple ipoteze cnd omorul are caracter
atenuat si care ar putea fi avute n vedere si de legiuitorul romn.

Astfel, constituie omor savrsit n circumstante atenuate: omorul comis de o persoana infractor
primar; omorul comis de o persoana sub influenta unei tulburari puternice mintale sau
emotionale; omorul savrsit cu participarea victimei si cu consimtamntul acesteia; omorul
comis n circumstante n care faptuitorul crede ca purtarea sa era justificata moral sau ca
beneficia de o atenuare, omorul comis n calitate de complice, nsa cu o participare minora;
omorul comis sub constrngere sau din cauza dominatiei altei persoane; omorul comis din cauza
tineretii faptuitorului(vezi sect.210.6).

n ceea ce priveste alte fapte contra vietii, subscriem la solutia abrogarii dispozitiilor referitoare
la pruncucidere (solutie deja luata de legea franceza, spaniola si germana), lasnd sa opereze
prevederile generale de incriminare a faptei de omor calificat (lit.c).

n felul acesta, legea penala romna s-ar nscrie pe linia tendintelor moderne n
materie, care nu mai fac deosebire nici ntre uciderea copilului natural sau legitim, nici ntre
vrstele copilului si nici ntre limitele de pedeapsa aplicabile n cazul uciderii copilului nou-nascut
sau a oricarei alte persoane.

Diferentierile de pericol social, vor fi analizate de la caz la caz, putndu-se opera

oricare dintre reducerile prevazute de lege pentru sanctionarea faptelor comise n conditii
atenuante, fie ca evaluarea lor ca atenuante apartine legiuitorului, fie judecatorului.

3.Sanctiuni
3.1.Consideratii generale asupra sanctiunilor de drept penal

Sanctiunile de drept penal sunt consecintele pe care legea penala le impune n cazul
ncalcarii preceptelor sale, masuri de constrngere pe care le atrage comiterea faptelor
prevazute de legea penala si totodata, instrumente de realizare si de restabilire a ordinii de
drept.

Norma penala nu cuprinde numai descrierea conduitei interzise, incriminarea, ci si

indicarea expresa si precisa a consecintelor coercitive pe care trebuie sa le suporte cel care
nesocoteste norma penala. Aceste consecinte constau, n esenta, n anumite privatiuni si
suferinte la care este supus faptuitorul si care trebuie, n acelasi timp, sa aiba aptitudinea de a
exercita o functie inhibatorie, n masura sa-i determine pe aceia care ar fi nclinati sa ncalce
legea penala, sa se abtina de la o astfel de conduita. Sanctiunile au menirea de a determina, prin
aplicarea lor fata de cei care au comis fapte interzise, o schimbare a mentalitatii si atitudinii fata
de valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penala si fata de relatiile sociale care apar si
se dezvolta n jurul acestor valori.

Prezenta sanctiunilor n normele penale asigura functia preventiva a legii penale,

prentmpina posibilitatea de a se comite din nou fapte asemanatoare celor care au servit ca
sursa de inspiratie pentru legiuitor. Elemente fundamentale ale reglementarii juridice penale,
sanctiunile sunt necesare si pentru a exprima grevitatea abstracta a faptei interzise si
intensitatea avertismentului pe care legea penala l adreseaza destinatarilor sai.

Notiunea de "sanctiuni de drept penal" desemneaza sanctiunile pe care dreptul penal le

reglementeaza n mod special-anume: pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta.
Acestea formeaza cadrul special al sanctiunilor dreptului penal.

Pedepsele reprezinta cele mai importante sanctiuni de drept penal, fiind totodata,
sanctiunile specifice dreptului penal si obiectul prezentului capitol.

Prin dispozitia nscrisa n art.52 C.p., legiuitorul a definit pedeapsa ca o masura de

constrngere si, n acelasi timp, ca un mijloc de reeducare a celui condamnat. din aceasta
definitie rezulta ca n dreptul nostru penal, pedeapsa are un dublu caracter: unul coercitiv si altul
corectiv, fiecare dintre aceste doua caractere implicnd o finalitate distincta.

Cadrul de pedepse statornicit n cod, cuprinde trei categorii de pedepse diferentiate

dupa modul de aplicare:

a) pedepse principale: detentiunea pe viata, pedeapsa cu nchisoarea si amenda penala.

b) pedepse complementare: interzicerea unor drepturi si degradarea militara.

c) pedeapsa accesorie: interzicerea unor drepturi anume prevazute de lege.

Infractiunea de omor calificat este sanctionata (mai sever dect omorul simplu) cu
pedeapsa nchisorii de la 15 la 25 de ani (pedeapsa principala) si cu interzicerea unor drepturi
(pedeapsa complementara ce poate fi dispusa pentru un termen de la 1 an la 10 ani). Dispozitia
sanctionatorie este prevazuta n teza finala a alin.1, indiferent daca exista una singura sau mai
multe mprejurari dintre cele aratate la lit. a-i.

n ceea ce priveste sanctionarea faptei ramase n forma de tentativa, se poate vorbi

despre sanctionarea tentativei la infractiunea de omor calificat, n doua acceptiuni: prima se
refera la nsasi prevederea sanctionarii acesteia n alin.2 al art.175 din Codul penal (deoarece
tentativa se pedepseste numai cnd legea prevede expres aceasta-art.21 alin.1), iar cea de-a
doua are n vedere sanctionarea concreta a acestei infractiuni. Astfel fiind, potrivit art.21 alin.2
din cod, tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa ntre jumatatea minimului si
jumatatea maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie
mai mic dect minimul general al pedepsei. Prin urmare, pedeapsa pentru tentativa este
cuprinsa ntre 7 ani si 6 luni si 12 ani si 6 luni.

3.2.Pedeapsa principala a nchisorii

Pedeapsa nchisorii, ca masura de constrngere, consta n izolarea de societate a celui

condamnat, prin ncarcerarea acestuia sub regimul legal. nchisoarea se executa n locuri anume
destinate detentiei, barbatii, femeile si minorii fiind detinuti separat. Regimul executarii se
ntemeiaza pe obligatia condamnatilor de a presta o munca utila, pe actiunea educativa, pe
respectarea de catre acestia a disciplinei muncii si a ordinii interioare, precum si pe stimularea si
recompensarea celor staruitori n munca, disciplinati si care dau dovezi temeinice de ndreptare
(nu au obligatia de a munci condamnatii barbati care au ndeplinit 60 de ani si condamnatele
femei care au mplinit vrsta de 55 de ani si acestia putnd fi admisi la munca daca solicita
aceasta si daca sunt apti din punct de vedere medical-cerndu-se si avizul medicului n astfel de
cazuri).

Potrivit art.58 din Codul penal, munca prestata de condamnati este remunerata. Retribuirea
muncii acestora se face dupa cantitatea si calitatea acesteia, potrivit normelor stabilite de
ramura de activitate unde acestia muncesc.

Limitele de pedeapsa prevazute n art.175 pentru savrsirea infractiunii de omor calificat,

constituie limite speciale de pedeapsa, ncadrndu-se sub aspectul cuantumului, n categoria
pedepselor grave, diferenta fata de pedeapsa legala pentru omor deosebit de grav facnd-o
prevederea n continutul art.176 a detentiunii pe viata, alternativ cu pedeapsa nchisorii.

3.3.Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi

Aceste categorii de pedepse sunt ntotdeauna alaturate pedepsei principale, pe care o

completeaza. Ele nu pot fi pronuntate singure, de sine statatoare. n raport cu modul lor de
aplicare, ele se aplica de instanta, functionnd numai ope judiciis. Aplicarea lor poate fi
obligatorie (cnd legea prevede aceasta-cum este si cazul art.175) sau facultativa (aplicarea ei
este lasata la aprecierea instantei), dar atunci cnd sunt aplicate, functioneaza ntotdeauna
cumulativ cu pedeapsa principala.

n ceea ce priveste aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi,

aceasta se va face conform prevederilor art.64 din partea generala a Codului penal, constnd n
interzicerea unuia sau unora dintre urmatoarele drepturi:

a) dreptul de a alege si de a fi ales n autoritatile publice sau n functii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o functie implicnd exercitiul autoritatii de stat;

c) dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit
condamnatul pentru savrsirea infractiunii;

d) drepturile parintesti (pedeapsa aplicata mai ales n cazul savrsirii faptei prevazute la litera
c.) ;

e) dreptul de a fi tutore sau curator.

Instanta judecatoreasca are obligatia de a indica n hotarrea de condamnare ce anume drepturi

din cele prevazute n art.64 interzice si pe ce durata. Se stie ca instanta poate dispune
interzicerea unor drepturi numai atunci cnd a aplicat condamnatului pedeapsa nchisorii de cel
putin 2 ani, iar aceasta pedeapsa este necesara tinnd cont de natura si gravitatea infractiunii, de
mprejurarile n care s-a comis si de persoana infractorului-situatie care nu ridica probleme n
cazul omorului calificat.

Executarea pedepsei complementare ncepe dupa executarea pedepsei nchisorii, dupa

gratiere (totala sau partiala) sau dupa prescriptia executarii pedepsei nchisorii.

3.4.Individualizarea pedepsei n situatia retinerii unor circumstante

n cazul n care se retin circumstante atenuante, pedeapsa poate fi coborta, daca

tinem seama de prevederile art.76 lit.a C.p. ("cnd minimul special al pedepsei nchisorii este de
10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani."), pna
la 3 ani. Consideram nsa, ca aplicabil n aceasta situatie este, nu alin.1 lit.a al art.76, ci alin.2 al
aceluiasi articol, potrivit caruia "n cazul infractiunilor contra sigurantei statului, infractiunilor
contra pacii si omenirii, al infractiunii de omor, al infractiunilor savrsite cu intentie care au avut
ca urmare moartea unei persoane sau al infractiunilor prin care s-au produs consecinte deosebit
de grave, daca se constata ca exista circumstante atenuante, pedeapsa nchisorii poate fi redusa
cel mult pna la o treime din minimul special", din cuprinsul caruia ne intereseaza mentiunile
referitoare la omor si la infractiunile savrsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei
persoane.

Se observa deci, ca aceasta prevedere legala include fara nici un fel de dubiu infractiunea
de omor calificat n forma consumata. n textul legal de mai sus nu este avuta n vedere
tentativa, aceasta rezultnd att din folosirea notiunii singulare de "omor" si din expresia "au
avut ca urmare moartea unei persoane" (legiuitorul ntelegnd sa sanctioneze mai grav si sa
rezerve o prevedere speciala pentru fapta de omor n forma consumata), ct si-indirect-din
contextul ntregului text legal, care se refera la fapte de o gravitate deosebita si la un element al
laturii subiective, care confera o periculozitate sporita celui ce savrseste acele fapte.

De asemenea, potrivit alin.3 al aceluiasi articol, "cnd exista circumstante atenuante,

pedeapsa complementara de interzicere a unor drepturi, prevazuta de lege pentru infractiunea
savrsita, poate fi nlaturata."

Pe de alta parte, atunci cnd se constata existenta unor circumstante agravante, se poate
aplica "o pedeapsa pna la maximul special (25 de ani). Daca maximul special este
nendestulator, se poate adauga un spor de pna la 5 ani" (art.78 C.p.).

3.5.Problema responsabilitatii minorului pentru omor

In reglementarea legii penale, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala

savarsita de catre un minor care la data comiterii acesteia nu ndeplinea conditiile legale pentru a
raspunde penal.

Este reglementata astfel, o cauza de nlaturare a caracterului penal al faptei ntemeiata pe

mprejurarea ca faptuitorul este un minor care, potrivit legii nu raspunde penal.

Potrivit prevederilor art.99 din Codul penal, minorul care nu a mplinit vrsta de 14 ani nu
raspunde penal, cel care are vrsta intre 14-16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a
savarsit fapta cu discernamnt, iar minorul care a mplinit vrsta de 16 ani raspunde penal.

Asadar , in reglementarea legii penale romane, minorii care nu raspund penal sunt:

a) cei care nu au mplinit vrsta de 14 ani; acestia nu raspund niciodata pentru faptele
prevazuta de legea penal ape care le-ar savarsi.

b) cei care au depasit vrsta de 14 ani, dar nu au mplinit 16 ani, si care, de principiu, nu
raspund penal, existnd prezumtia ca nu au dezvoltarea psihica necesara; aceasta prezumtie este
insa una relative, putndu-se face proba contrara, ca minorul a savarsit fapta cu discernamnt,
situatie in care acesta va raspunde penal. Raspunderea penala a minorului din aceasta categorie
este dublu conditionata -de limita de vrsta (14-16 ani) si -de existenta discernamntului.

Din prevederile legale amintite rezulta asadar, fara ndoiala si in afara de orice discutie, ca
raspunderea penala a minorului pentru omor si regimul sanctionator aplicat acestuia, sunt
determinate si reglementate in raport cu momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala in
materialitatea ei (actiune sau inactiune) sin u de acela al realizarii continutului constitutive al
infractiunii.

Ele exclude posibilitatea, ntrevazuta de instant-si pe care aceasta a vrut sa o nlature prin
hotarrea sa, ca in cazul infractiunilor contra vietii, integritatii corporale sau sanatatii persoanei,
al caror rezultat survine in timp, in raport cu data savarsirii faptei (actiune sau inactiune) sa fie
angajata raspunderea penala a celui care, fiind minor la acea data, nu mplinise vrsta de 14 ani
ori sa fie supus regimului sanctionator pentru major, daca intre timp a dobndit acest statut.

Autorul unei asemenea fapte va raspunde penal sau nu ori va suporta regimul
sanctionator stabilit pentru minor daca a avut acest statut juridic in momentul savarsirii faptei
prevazute de legea penala si nu in acela al realizarii continutului constitutiv al infractiunii, care
include si rezultatul, componenta a laturii obiective a acesteia.

Capitolul al IV-lea

Consideratiuni finale

Sectiunea I
Aspecte procesuale, precedente legislative si situatii tranzitorii

Actiunea penala, pentru infractiunea de omor calificat, se pune n miscare din oficiu.
Urmarirea penala se efectueaza n mod obligatoriu de catre procuror potrivit art.209 alin.3 din
Codul de procedura penala, iar potrivit alin.4 al aceluiasi articol, " este competent sa efectueze
urmarirea penala si sa exercite supravegherea asupra activitatii de cercetare penala, procurorul
de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca n prima instanta cauza".

Fapta de omor calificat este de competenta n prima instanta, a Tribunalului Judetean

(art.27 pct.1 lit.a C.p.p.).

n cauzele penale privitoare la omorul calificat, pentru a se stabili cauzele mortii, este necesara
efectuarea unei constatari medico-legale sau chiar a unei expertize, pentru a se stabili cu
exactitate cauza mortii, fapt prevazut de art.114 din Codul de procedura penala: "n caz de
moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este suspecta, pentru a se constata
pe corpul victimei urmele infractiunii, organul de urmarire penala dispune efectuarea unei
constatari medico-legale si cere organului medico-legal sa efectueze aceasta constatare". Daca
nu s-a ntocmit un raport medico-legal, este obligatoriu sa se efectueze o experiza.

n Codul penal de la 1864, mprejurarile care calificau omorul erau prevazute n

dispozitiile articolelor 226-234; aceste mprejurari erau:

- premeditarea;

- pndirea;

- patricidul;

- pruncuciderea;
- otravirea;

- folosirea de cazne sau chinuri;

- savrsirea omorului nainte, deodata sau dupa savrsirea unei crime;

- savrsirea pentru a nlesni sau a ascunde comiterea unui delict.

Codul de la 1936 prevedea mprejurarile care constituiau circumstante agravante legale

ale omorului n dispozitiile art.464. Aceste mprejurari erau:

- premeditarea;

- ascunderea unei crime sau a unui delict;

- sustragerea de la urmarire sau arestare;

- savrsirea faptei asupra unui ascendent sau descendent, frate sau sora.

Actualul Cod penal contine n art.175 o enumerare a mprejurarilor agravante numai

partial asemanatoare cele din codul anterior. Sunt prevazute noi mprejurari agravante la literele
b, d si e, iar cele care existau si n codul de la 1936 au primit unele mbunatatiri redactionale.

Ct priveste mprejurarea prevazuta la lit.c din actualul cod, continutul acesteia

reprezinta unificarea unor situatii prevazute n codul de la 1936 n alineate (puncte) diferite
(art.464 punctele 3,4,5).
 De asemenea, mprejurarea prevazuta la lit.g din actualul cod, figura si n Codul penal
anterior la art.464 pct.2, nsa n codul actual a primit o noua sistematizare si un continut mai
larg. Astfel, continutul mprejurarii a fost largit n sensul ca a fost prevazuta si sustragerea de la
executarea unei pedepse, cu precizarea ca, n toate cazurile sustragerea poate privi fie pe
faptuitor, fie o alta persoana.

n sfrsit, mprejurarea prevazuta la lit h a capatat de asemenea, n actuala reglementare,

un continut mai larg, n sensul ca s-a adaugat si ipoteza omorului savrsit n scopul de a nlesni
savrsirea unei infractiuni.

Sub raportul situatiilor tranzitorii si al aplicarii legii mai favorabile n cazul omorului
savrsit n mprejurarile agravante introduse n actualul Cod penal (lit.b, d si e), aceste agravante
nu se vor aplica si omorul va fi socotit ca simplu atunci cnd fapta a fost savrsita nainte de
intrarea n vigoare a Codului penal, deoarece codul anterior nu prevedea aceste mprejurari.
Relativ la pedeapsa pentru omorul calificat, legea mai favorabila este actualul Cod penal, care
prevede nchisoarea de la 15 la 25 de ani fata de codul de la 1936, care prevedea munca silnica
pe viata.

Sectiunea a II-a

Aspecte criminologice

Societatea romneasca plateste un tribut greu infractionalitatii care aduce atingere vietii,
deoarece continuu sunt curmate vietile a numeroase persoane. O succinta trecere n revista a
datelor statistice privind evolutia criminalitatii n cazul infractiunilor contra vietii n perioada
post-totalitara a Romniei, este suficienta pentru a ridica numeroase semne de ntrebare privind
ocrotirea vietii n societatea actuala.

Se stie ca violenta este un indiciu asupra crizei unei societati, o dovada a faptului ca ea nu
mai ofera modele viabile membrilor sai ori nu mai reuseste sa-si impuna valorile si sa-si faca
respectate normele.

ncercnd unele generalitati asupra cauzelor infractiunilor contra vietii este de observat
ca, n majoritatea cazurilor, aceste infractiuni sunt comise de indivizi care si-au pierdut simtul
uman, indivizi dominati de mentalitati profund retrograde, de conceptii suburbane, primitive si
josnice, elemente inadaptate ale caror structuri psihologice si etice proiecteaza rasturnat valorile
sociale, acestia manifestnd o desavrsita sensibilitate, cel mai adesea unita cu o imbecilizare
intelectuala, cu trasaturi esentialmente dizarmonice (tendinte impulsive, agresive, obsesive,
paranoide sau chiar schizoide) ori cu sugestibilitate exacerbata.

Majoritatea teoriilor care trateaza etiologia faptelor contra vietii utilizeaza conceptul de
"personalitate criminala" ca baza teoretica a explicarii acestui tip de comportament.

Astfel, din perspectiva teoriei psihanalitice a doctorului Sigmund Freud, entitatile

responsabile pentru agresivitatea individuala ar fi att sinele, ct si supereul. Totusi, Freud insista
asupra faptului ca, n mod frecvent, entitatea psihica vinovata de comportamentul antisocial,
este supereul, n functie de tipul sau de structurare. Astfel, insuficienta structurare a supereului
permite acceptarea nediferentiata a instinctelor si tendintelor abisale cu caracter antisocial, iar
structurarea negativa a acestuia, sugereaza existenta unei personalitati profund antisociale care,
n timp, a asimilat norme si valori total opuse celor general acceptate de societate.

n aceasta a doua categorie, se plaseaza infractorii care savrsesc infractiuni de omor

calificat si omor deosebit de grav. Principala lor caracteristica, alaturi de agresivitate, este
indiferenta afectiva, lipsa de sensibilitate fata de suferinta umana.

Referindu-ne la societatea actuala din Romnia, observam ca, ncepnd cu anul 1990,
criminalitatea contra vietii n tara noastra si are cauzele si motivatiile strns legate de perioada
de criza pe care o traversam.

Prima dintre cauze este specifica evenimentelor revolutionare n general si rezida n

declansarea unei stari anomice de ansamblu, cu consecinte greu de evaluat pe termen mediu
sau lung. Starea de anomie, nteleasa ca o stare de anormalitate sociala determinata de crize de
amploare, determina o devalorizare a sistemului de norme si valori, care par sa apartina unei
epoci trecute.

Aceasta situatie a dus la o diminuare considerabila a respectului fata de lege si fata de

institutiile nsarcinate cu impunerea acesteia. Lipsa de reactie a acestor institutii a permis
crearea unei false imagini asupra drepturilor si obligatiilor indivizilor certati cu normele morale si
legale, n reprezentarea carora democratia permite orice si care si-au imaginat ca pot scapa
nepedepsiti pentru faptele lor antisociale.

O alta cauza a fost lipsa de reactie a factorilor de putere n cazul unor tensiuni sociale,
politice si economice, fapt care a permis initierea, desfasurarea si amplificarea unor conflicte
majore, soldate cu morti si raniti.

Tot la nivelul ansamblului social post-revolutionar se remarca aparitia unei cauzalitati

economice din ce n ce mai pronuntata, determinata pe de o parte, de goana dupa o mbogatire
rapida, iar pe alta parte, de lipsa efectiva a mijloacelor de trai.

n ceea ce priveste dinamica infractiunilor contra vietii la nivel mondial, procentul de

omucideri, ct si a celorlalte infractiuni contra vietii, a crescut n ultimii ani.

Mai mult, statisticile nationale ale majoritatii tarilor occidentale reflecta participarea, din ce n ce
mai masiva, a minorilor la criminalitatea care vizeaza viata persoanei. Exista o strnsa si
nemijlocita relatie ntre escaladarea infractiunilor contra vietii si consumul de alcool si de
stupefiante, mai cu seama la tineri-reprezentnd pentru cei care se drogheaza, mijlocul la care
recurg n mod disperat pentru procurarea banilor necesari consumului costisitor de
stupefiante.*(A.Dincu, bazele criminologiei, Editura Proarcadia, bucuresti,1993, p.100.)

Sectiunea a III-a

Aspecte criminalistice
 ntr-o acceptiune mai larga, criminalistica a fost definita ca stiinta care are drept obiect
cercetarea mijloacelor si elaborarea metodelor pentru strngerea, fixarea si examinarea probelor
judiciare n vederea descoperirii infractiunilor si infractorilor, precum si gasirea unor procedee de
prevenire a savrsirii infractiunilor.*

n cercetarea infractiunii de omor, organelor de politie le revin o multitudine de sarcini

pe linia cercetarii, administrarii probelor, identificarii si prinderii faptuitorului. Organele de politie
au ndatorirea sa cunoasca n detaliu modalitatile de comitere a infractiunii si, n raport cu
acestea si cu particularitatile fiecarei cauze n parte, sa aleaga metodica de cercetare cea mai
adecvata.

Problematica ce trebuie sa-si gaseasca rezolvarea pe parcursul cercetarii este deosebit de

variata si de complexa. Att n forma sa tipica, dar si n formele agravate, omorul poate prezenta
o multitudine de modalitati faptice determinate de mprejurarile concrete n care a fost savrsit.

Dar, indiferent de modalitatile de comitere sau de particularitatile ce tin de realizarea

concreta a actiunii de ucidere, cercetarea trebuie sa clarifice, n principal, urmatoarele probleme:
natura mortii (neviolenta-patologica sau fiziologica-sau violenta, sinucidere sau accident,
organele de urmarire penala trebuind sa lamureasca daca rezultatul produs este sau nu urmarea
directa a actiunii de ucidere), cauza nemijlocita a mortii (daca ntre activitatea desfasurata de
faptuitor, mijloacele folosite de acesta si rezultatul produs, exista sau nu o legatura de
cauzalitate), locul si timpul savrsirii infractiunii (n functie de care, organele de urmarire penala
vor putea stabili cu aproximatie traseul si activitatile desfasurate de victima nainte de savrsirea
infractiunii asupra sa, persoanele care au vazut-o ultima data, eventualele incidente avute, s.a.),
metodele si mijloacele folosite pentru savrsirea si acoperirea infractiunii (n functie de care
poate fi descoperit mult mai repede autorul), identitatea si calitatea victimei, faptuitorii,
calitatea acestora si contributia la savrsirea infractiunii, mobilul si scopul savrsirii infractiunii,
precum si conditiile si mprejurarile care au generat, facilitat sau favorizat savrsirea omorului.

Printre activitatile de urmarire penala urgente la care organele de cercetare penala ale
politiei participa nemijlocit, se nscriu:
- cercetarea la fata locului;

- dispunerea constatarii sau a expertizei medico-legale;

- dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice sau a expertizelor criminalistice;

- stabilirea identitatii victimei;

- identificarea si ascultarea martorilor;

- efectuarea perchezitiilor;

- identificarea, urmarirea si prinderea faptuitorilor.

Toate aceste activitati, exceptnd cercetarea la fata locului, nu se desfasoara ntr-o ordine
prestabilita. Aceasta, din considerentul ca toate activitatile mentionate, fie ca privesc stabilirea
identitatii victimei, fie ca au menirea sa duca la identificarea faptuitorului si probarea activitatii
infractionale, converg si se completeaza reciproc n realizarea scopului procesului penal,
respectiv, aflarea adevarului n cauza si asigurarea tragerii la raspundere penala a celor vinovati.

Desfasurarea cu prioritate a uneia sau alteia dintre activitatile mentionate, tine de

specificul fiecarei cauze, determinate de mprejurarile concrete n care s-a savrsit fapta si de
considerente ce tin de tactica adoptata n cercetare.
Sectiunea a IV-a

Sistemul sanctionator n viziunea proiectului de Cod penal

(D.nr.2/2003, pag.21-Stefan Danes)

n evolutia oricarei legislatii penale, adoptarea unui nou Cod penal constituie o initiativa
legislativa de interes national deoarece ea marcheaza un moment important pentru apararea, n
conditii ct mai eficiente, a persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, a societatii n general,
mpotriva infractiunilor.

Privita din aceasta perspectiva, initiativa legislativa privind elaborarea unui nou Cod penal,
nscrisa n programul de guvernare 2001-2004 n vederea aducerii la ndeplinire a obiectivelor
referitoare la "reconsiderarea reformei n domeniul justitiei", constituie o cerinta stringenta
determinata de ntinderea si profunzimea schimbarilor produse n plan economic si social,
precum si de noile realitati juridice.

Constituind un instrument juridic de interes general, noul Cod penal va trebui sa cuprinda
dispozitii fundamentate pe solutii stiintifice temeinice si durabile. De asemenea, dispozitiile sale
trebuie sa reflecte progresele obtinute n plan penal n domeniul legislativ si pe tarm juridic,
dupa adoptarea Codului penal actual si, mai ales, dupa 1989.

Adaptarea legislatiei penale la nevoile practicii judiciare este un proces continuu si

absolut necesar, dinamica acestui proces fiind determinata de cauzele penale numeroase si
deosebit de variate din practica judiciara, de nevoia cresterii capacitatii legii procesual penale de
a exercita o influenta pozitiva n crearea unei practici judiciare unitare si mai ales, de cerinta de a
spori rolul legislatiei penale n influentarea atitudinii faptuitorilor, componenta esentiala a
procesului de reintegrare sociala.

n afara de obiectivul de a satisface cerintele practicii judiciare si de a influenta atitudinea

faptuitorului, este necesar ca la elaborarea noului Cod penal sa se tina seama de obiectivele
legislatiei Uniunii Europene, de Conventia pentru aplicarea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale si de Rezolutiile Consiliului Europei.

Proiectul Codului penal, n varianta cvasidefinitiva data publicitatii la sfrsitul lunii aprilie
2003, parcurge una din etapele importante premergatoare definitivarii lui de catre comisia de
specialisti care l elaboreaza n vederea intrarii n procedura parlamentara de dezbatere si
adoptare.

Analiza de ansamblu a proiectului nvedereaza ca la elaborare au prezidat cel putin trei

mari idei (obiective): n primul rnd, realizarea unui instrument juridic eficace n lupta cu sfidarile
multiple si grave ale fenomenului criminalitatii; n al doilea rnd, ncercarea de a aborda att
fenomenul criminalitatii, ct si reactia sociala la infractiune din perspectiva interesului statului de
drept, urmarindu-se consolidarea democratiei constitutionale si promovarea relatiilor sociale
specifice economiei de piata; n al treilea rnd, odata cu integrarea principiilor si solutiilor de
baza ale dreptului penal ntr-o conceptie realista, pragmatica, s-a pus un accent deosebit pe
caracterul modern al reglementarii penale, cu scopul promovarii lor n circuitul european al
ideilor de specialitate, asigurndu-se ntr-un grad ct mai nalt integrarea Romniei, iar din acest
punct de vedere, n orientarile si exigentele n domeniu ale comunitatii statelor Uniunii
Europene.

Sistemul pedepselor constituie ntr-un Cod penal, piatra unghiulara a acestuia. n

proiect, acest sistem este diversificat n functie de natura faptelor (crime sau delicte) si de
subiectii activi ai infractiunii (persoana fizica sau juridica).

n ce priveste pedepsele privative de libertate, proiectul mentine, n genere,

reglementarea actuala, desi, cu toata ofensiva formelor grave ale fenomenului criminalitatii, este
momentul reevaluarii limitelor maxime (generale si speciale) ale pedepselor. n mileniul al
treilea, pedepse de 25 sau 30 de ani de nchisoare, pe lnga faptul ca atrag caracterizarea
Codului penal ca fiind represiv, nu par n acord cu evolutiile n materie din legile penale europene
moderne si n orice caz, nu sunt n consens cu scopul declarat al pedepsei.

Pe de alta parte, nici nu trebuie demonstrat ca eficacitatea unei pedepse nu este

determinata de durata ei ct mai mare, cu toate disfunctiile majore privind viata n penitenciar, ci
de promtitudinea aplicari si de modul executari ei.
 Credem ca fiind nca actuala si exacta aprecierea formulata cu multi ani n urma de catre
profesorul polonez Katarbinski potrivit careia, nu se poate face nici un calcul de rentabilitate
ntre o pedeapsa de 10 ani de nchisoare si una de 15 sau 25 de ani.

Categoriile juridico-penale de crima si delict par a fi complicat sistemul pedepselor

adoptat n proiect, neputndu-se stabili praguri rationale de pedepse, n special limite maxime
rezonabile n raport cu gravitatea infractiunilor. Disfunctii vizibile apar mai ales n ipotezele de
agravare a pedepselor cnd, sub presiunea inertiala a unor pedepse severe sau foarte severe si a
teoriei "sporurilor de pedeapsa", nu s-au gasit alte solutii dect n depasirea, n astfel de cazuri, a
limitelor maxime speciale ale pedepsei, fie pentru delicte, fie pentru crime, durata acestora
conducnd la schimbarea caracterizarii juridice a faptei definite initial delict. n acest fel,
proiectul cuprinde infractiuni care, n forma tipica constituie delicte, iar n unele forme, n
regimul prevazut pentru delictul sau crima n forma neagravata, probabilitatea depasirii limitelor
maxime ale pedepselor intersecteaza principiul legalitatii incriminarii si sanctiunilor penale. Sunt
si pareri ca astfel de temeri sunt nemotivate din moment ce nsasi legea penala prevede un astfel
de sistem sanctionator.
 BIBLIOGRAFIE

I. CONSTITUIA ROMNIEI, CODUL PENAL, CODUL DE PROCEDUR

PENAL
II. TRATATE, CURSURI, MANUALE

1. Alexandru Boroi - Infractiuni contra vietii, Editura National, 1996.

2. Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu - Drept penal, Partea speciala, Editura All Beck,
Bucuresti, 2002.

3. Alexandru Boroi - Drept penal, Partea generala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002.

4. Gheorghe Nistoreanu, Vasile Dobrinoiu, Ion Molnar, Ilie Pascu, Alexandru Boroi, Valerica
Lazar - Drept penal. Partea speciala, Editura Continent, XXI, Bucuresti, 1995.

5. Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin
Bulai, Rodica Stanoiu, Victor Rosca - Explicatii

6. teoretice ale Codului penal roman, Partea speciala, vol. III, Editura Academiei, Bucuresti,
1971.

7. Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin
Bulai, Rodica Stanoiu - Explicatii teoretice ale Codului penal roman, Partea generala, vol. I,
Editura Academiei, Bucuresti, 1969.

8. Vintila Dongoroz - Drept penal, Bucuresti, 1939.

9. Constantin Bulai - Curs de drept penal, Partea speciala, vol. I, Bucuresti, 1975.

10. Ion Dobrinescu - Infractiuni contra vietii persoanei, Editura Academiei, Bucuresti, 1987.

11. Octavian Loghin, Tudorel Toader - Drept penal roman, Partea speciala, Casa de editura si
presa "sansa" S.R.L., 1994.

12. Gheorghe Nistoreanu, Costica Paun - Criminologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1995.

13. Matei Basarab - Drept penal, partea speciala, vol. I, Cluj-Napoca, 1985.

14. Ion Neagu - Drept procesual penal, vol. I, II, III, Editura S.C. Euro Trading, 1993.

15. Emilian Stancu - Criminalistica, vol. I, II, Editura Proarcadia, Bucuresti, 1993.

16. Vladimir Hanga - Istoria dreptului romnesc, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1980.

17. Andrei Radulescu - Legiuirea Caragea, Editura Academiei, Bucuresti, 1955.

18. Vladimir Belis - Medicina legala, Editura Juridica, editia a IV-a, Bucuresti, 2003.

19. Giuseppe Bettiol - Dritto penale, Parte generale, ottavo editione, CEDAM, Padova, 1973.
20. Hans Heinrich Jescheck - Lehrbuch des Strafrechts, Allgemainer Teil, vierte Auflage, Duncker
und Humblot, Berlin, 1988.

21. Vincenzo Manzini - Trattato di dritto penale italiano, volume ottavo, Torino, 1937.

22. Reinhardt Maurach - Deutsches Strafrecht, allgemainer Tail, dreite Auflage, 1965.

23. Andre Vitu - Traite de droit criminel, Droit penal special, Editions Cujas, 1982.

24. Remo Pannain - Manuale di dritto penale, Parte generale, vol. I, Torino, 1967.

25. Tullio Padovani - Dritto penale, Giuffre Editore, Milano, 1990.

26. Donnedieu de Vabres - Traite de droit criminel et de legislation penale comparee, troisieme
edition, Sirey, Paris, 1947.

III. ARTICOLE, STUDII

1. Avram Filipas - Despre convertirea faptului putativ n tentativa n materia infractiunii de

omor, R.D.P. nr. 2/1994.

2. Cristina Maracinescu - Tentativa la infractiunea de omor calificat si vatamarea corporala

grava, R.D.P. nr.

3. Iulian Popescu - Proiectul noului Cod penal, revista "Dreptul", nr.8/2003.

4. Gavril Paraschiv - Reflectii asupra infractiunii deviate, R.D.P. nr.

5. stefan Danes - Opinii cu privire la adoptarea unui nou Cod penal, n revista "Dreptul",
nr.2/2003.

6. Vasile Draghici - Controverse asupra obiectului juridic al infractiunii, n R.D.P. nr.

7. George Antoniu - Forme moderne ale justitiei private, n R.D.P. nr.

8. George Antoniu - Ocrotirea penala a vietii persoanei, n R.D.P. nr.

9. Horia Diaconescu - Consideratii cu privire la momentul consumarii infractiunii de omor, n

"Dreptul" nr.3/2003.

10. Horia Diaconescu - Cu privire la posibilitatea retinerii circumstantei agravante generale

reglementate de art.75 lit.b din Codul penal n cazul infractiunii de omor calificat, prevazuta si
pedepsita de art.175 lit.c din cod, n "Dreptul" nr.12/2003.

11. Liviu Herghelegiu - Cu privire la posibilitatea retinerii concursului ntre infractiunea de omor
si cea de port fara drept a unei arme albe, n "Dreptul" nr.1/2004.
IV. PRACTIC JUDICIAR

1. George Antoniu, Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Avram Filipas,

Constantin Mitrache, Vasile Papadopol, Cristiana Filisanu - Practica

judiciara penala, vol. III, Partea speciala, Editura Academiei,

Bucuresti, 1992.

2. George Antoniu, Nicolae Volonciu, Ion Neagu, Valeriu Stoica, Vasile

Papadopol - Practica judiciara penala, vol. IV, Procedura penala, Editura Academiei Romne,
Bucuresti, 1993.

3. Constantin Bulai, Constantin Mitrache - Culegere de probleme din practica judiciara, Casa de
Editura si Presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1994.

4. Curtea de Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara pe anul 1999, Editura Rosetti,
Bucuresti 2001.

5. Curtea de Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara pe anul 2001, Editura Rosetti,
Bucuresti 2003.

6. C.S.J., Buletinul jurisprudentei, Culegere de decizii pe anul 1993, Editurile "Continent XXI" &
"Universul", Bucuresti, 1994.

7. C.S.J., Culegere de decizii pe anul 2000, Editura "Juris Argessis", 2001.

V. ALTE PUBLICAII

1. Homicide Act, 1957

2. Model Penal Code

[1] Andrei Marin, Pagini alese din oratori greci, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,
1969, p. 20.
[2] Andrei Radulescu si colab., Legiuirea Caragea, Editura Academiei, Bucuresti, 1955, p.140, citat
de Alexandru Boroi n Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, p.37.

[3] Frank Terrier si Francis Le Gunehec, Nouveau Code pnal. Mode d'emploi, Paris, p.137.

[4] Codul penal, titlul II, capitolul I, sectiunea I, art.175 si infra. p.21-45.

[5] Codul penal, titlul II, capitolul I, sectiunea I, art.176.

[6] Model Penal Code, sectiunea 210. 6

[7] Infra. p. 21.

[8] Infra. p.15.

[9] Alexandru Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996, p.119.

[10] V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V. Rosca, Explicatii
teoretice ale Codului penal romn, vol III., partea speciala, p.186.

[11] Codul penal, art.175 alin.1, lit.i.

[12] Vintila Dongoroz si colab., Explicatii teoretice..., vol. III, op. cit., p. 186.

[13] Vasile Draghici, Controverse asupra obiectului juridic al infractiunii, n Revista "Drept penal"
nr.
[14] Vincenzo Manzini, Tratatto di dritto penale italiano, volume ottavo, Torino 1937, p.128.

[15] Francesco Antolisei, Manuale di dritto penale, p. 165.

[16] Francesco Antolisei, op. cit., autorul combate att tendinta de a substitui conceptului de
obiect juridic, pe acela de scop al legii penale, ct si tendinta de a supraevalua importanta
bunului juridic.

[17] Ferrando Mantovani, Dritto penale, Parte generale, secunda edizione, CEDAM, Padova,
1988, p.170.

[18] aceasta din urma conceptie, nsusita de doctrina national-socialista, a devenit conceptia de
baza a statului totalitar italian.

[19] teorie a penalistilor germ. si de politica pen., folosita de legiuitorul german ca fundament
teoretic pentru depenalizarea unor infractiuni sexuale, relevata si criticata de Pagliaro, potrivit
caruia nu s-ar putea transfera argumentele de politica penala care ar putea justifica
depenalizarea unor fapte, n argumente stiintifice pentru a legitima teoretic astfel de masuri prin
absenta bunului juridic; ar nsemna sa se forteze demonstratia, sustinndu-se existenta unei
fapte ilicite lipsite de obiect juridic.

[20] astfel fiind, vor constitui infractiuni contra vietii numai faptele prin care se aduce atingere
dreptului la viata al altuia, nu si propriei vieti; aceasta este, de altfel, si explicatia pentru care
ncercarea de sinucidere nu este incriminata.

[21] V. Dongoroz si colab., op. cit., p.184.

[22] legislatia noastra nu admite nca o asemenea posibilitate.

[23] A. Boroi, Infractiuni contra vietii, op. cit., p.15

[24] astfel, nvinuitul nu va raspunde pentru omor (fapta consumata sau ramasa n forma de
tentativa) daca, creznd ca victima doarme, a luat o arma de vnatoare si a tras n directia
acesteia cu intentia de a-i suprima viata, fara a cunoaste nsa ca aceasta decedase anterior, ca
urmare a unui infarct.

[25] A. Filipas, n Despre convertirea faptului putativ n tentativa n materia infractiunii de omor,
n RDP nr.2/1994, p.54

[26] de exemplu, fara a-si da seama ca tinta atacului sau este o persoana care decedase cu putin
timp nainte, faptuitorul l mpusca mortal).

[27] R. Merle, A. Vitu, Trait de droit criminal, Droit penal special, vol. II, citati de A. Filipas, op.
cit., p.55 si A. Boroi, op. cit., p.56.

[28] Arrt de la chambre criminelle de la Cour de Cassation, n Code penal, Dalloz, 1989-1990,
art.296.

[29] Tribunalul Suprem, sect. pen. dec. nr. 1362/1983; T.S. sect. pen. dec. nr. 360/1979, n RRD nr.
10/1979, p.66.

[30] R. Pannain, Manuale di dritto penale, Parte generale, vol. I, Torino 1967, p.296, citat de V.
Dobrinoiu, Drept penal, partea speciala, p.27.

[31] V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice...Vol. III, p.204 si C.S.J., sect. pen., dec. 156/1992, n
Dreptul nr.5/1993, p.80.
[32] Opinia este unanim mpartasita n literatura noastra de specialitate: T. Vasiliu si colab., op.
cit., vol. I, p.74; O. Stoica, op. cit., p.66; C. Bulai, op. cit., p.100 si Gh. Scripcaru si M. Terbancea,
Patologia medico-legala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978, p.53.

[33] Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico-legala, p.33.

[34] Gh. Scripcaru, T. Ciornea, N. Ivanovici, op. cit. p.54

[35] V. Dongoroz si colaboratorii, Explic teoretice..., vol III, op. cit., p.186 citat de A. Boroi n
Infractiuni contra vietii...p.119.

[36] Codul penal, art.175 alin.1, lit.a.

[37] Deciziile din 13 mai 1993, 24 iulie 1992, 14 iunie 1972.

[38] aceeasi idee fusese dezvoltata de Carrara Manzini, Alimena, Maggiore si altii-Ratescu-"cod
pen. Carol al II lea, adnotat,editura Gocec-Bucuresti., 1937.

[39] sustinut de I. Oancea, Grigore Rapeanu.

[40] dec. sect. pen. nr. 1014 din 9 iun 1993-pentru a se retine savrsirea omorului cu
premeditare nu este suficient ca autorul sa comita actiunea agresiva dupa cteva minute de la
momentul conflictului, ci dupa o per, de timp n care sa poata reflecta asupra savrsirii faptei, sa
ia hotarrea de a o comite si sa faca acte concrete de pregatire n acest scop

[41] sustinut de L. Biro, M. Basarab.

[42] Curtea de Apel Bucuresti a decis n mod corect ca intentia indirecta este incompatibila cu
premeditarea.
[43] A. Filipas, op. cit., p.98.

[44] O. Stoica, op. cit., p.70.

[45] I. Tanoviceanu,

[46] De pilda, conducatorul locului de munca i da o palma unui angajat; acesta, surescitat din
cauza actului de violenta si a atingerii aduse demnitatii sale, paraseste unitatea, consuma bauturi
alcoolice si, revenind la locul de munca, aplica provocatorului o lovitura n cap. Instanta retine
omor cu premeditare savrsit n stare de provocare, ntruct nimic nu se opune ca premeditarea
sa coexiste cu provocarea.

[47] sustinuta de L. Biro, M. Basarab, C. Niculescu.

[48] Gheorghita Mateut, Drept penal, partea speciala, p.89.

[49] n acelasi sens, instanta a decis ca inculpatul se face vinovat de omor cu premeditare atunci
cnd, n urma unor nentelegeri repetate cu victima, a mprejmuit gradina cu un conductor
electric din srma si , n fiecare noapte, ntre orele 23.00-05.00, a conectat instalatia la reteaua
electrica, fapt datorita caruia, cnd victima a intrat n gradina inculpatului pentru a-i distruge
legumele, aceasta a fost electrocutata mortal.

[50] Codul penal, art.175 alin.1, lit.b.

[51] Gheorghita Mateut, Drept penal special. Sinteza de teorie si practica zudiciara., vol.I, p.89.

[52] T.S., dec. nr. 1004/07.05.1987.

[53] V. Dongoroz si colab., op. cit., p.190.

[54] n cazul omorului la comanda, n timp ce n sarcina platitorului se va retine agravanta

premeditarii, n sarcina ucigasului platit se va retine savrsirea faptei n modalitatea normativa
prevazuta la lit.b-din interes material.

[55] Codul penal, art.175 alin.1, lit.c.

[56] art.24 din Decretul 31/1954.

[57] T.S., sect. pen., dec. nr. 472/1988; instanta a hotart ca fapta inculpatului de a-si ucide din
gresala sotia, cu o lovitura care era destinata altei persoane, nu poate fi ncadrata n prevederile
art.175, ci n cele ale art.174 (omor simplu).

[58] infra. p.22.

[59] dec. nr. 2 din 3 apr.1976 referitoare la pruncucidere n R.R.D. nr. 5/1976.

[60] C. Niculeanu si C. Turuianu

[61] C. Niculeanu.

[62] sent. pen. nr. 87/26 iun.2001, ramasa definitiva prin decizia nr. 545/18 oct.2001 a Curtii de
Apel Craiova.

[63] Horia Diaconescu, Cu privire la posibilitatea retinerii circumstantei agravante generale

reglementate de art.75 lit.b din C.p. n cazul infractiunii de omor calificat, prevazuta si pedepsita
de art. 175 lit.c. Cp., n Dreptul nr.12/2003, p.141.
[64] Codul a fost astfel modificat prin Legea 197/2000 publicata n M.Of. partea I, nr.568 /15 nov.
2000.

[65] n aceeasi masura, problematica poate fi analizata si n cazul modalitatii normative

prevazute la lit.e din art.175 - savrsirea faptei prin mijloace care pun n pericol viata mai multor
persoane.

[66] D.Lucinescu, pag.451.

[67] Codul penal, art.175 alin.1,lit.d.

[68] asa cum s-a constatat n practica instantelor, vrsta naintata a victimei si mprejurarea ca
aceasta sufera de anumite boli, nu duc la concluzia ca se afla n neputinta de a se apara, daca la
data uciderii aceasta ducea o viata activa, normala, desfasurnd diferite activitati; C.S.J., sect.
pen., dec. nr. 881/02.04.1992

[69] s-a decis ca lasarea unei persoane n vrsta, aflata n stare de betie voluntara completa,
dupa violarea ei, pe cmp, partial dezbracata, noaptea, la sfrsitul lunii noiembrie, pe vreme
geroasa, cu urmarea decesului prin soc hipotermic, constituie infractiunea de omor calificat
savrsita profitnd de starea de neputinta a victimei de a se apara; C.S.J., sect. pen., dec. nr.
2229/21.09.1995.

[70] vz. CSJ, sect. pen., dec. nr. 152/1999, n Dreptul nr. 5/2000, p.56.

[71] Codul penal, art.175 alin.1, lit.e.

[72] C.S.J., sect. pen., dec. nr. 68/2000, n Dreptul nr. 7/2001, p.58.
[73] T. Vasiliu, V. Dondoroz, O. Stoica, I. Dobrinescu, O. Loghin.

[74] V. Dongoroz, op. cit. p.94.

[75] Liviu Herghelegiu, n Dreptul nr. 1/2004, p.137.

[76] L.17/ 2 apri1ie 1996regimul armelor de foc si al munitiilor si L.126/1995, modif. si

complet. prin L.464/ 18 iulie 2001regimul materialelor explozibile.

[77] Codul penal, art.175 alin.1, lit.f.

[78] Cu privire la aceasta situatie, trebuie sa se faca distinctie de cazul n care victima este
politist, jandarm, magistrat sau militar, situatie n care fapta va ntruni elementele constitutive
ale infractiunii de omor deosebit de grav, prev. si ped. n art. 176 C.p.

[79] A. Boroi, Gh. Nistoreanu, Drept penal. Partea speciala, Editia a II-a, p.81.

[80] V. Dongoroz si colab., op. cit. p.193;

[81] T.S., sect. pen., dec. nr. 1389/1980, n R.R.D. nr. 3/1981, p.64.

[82] stefan Danes, Combaterea faptelor de violenta prin mijloace de drept penal, n R.R.D. nr.
11/1990, p.9.

[83] Codul penal, art.175 alin.1, lit.g.

[84] A. Boroi, Gh. Nistoreanu, op. cit. p.81.

[85] V. Dongoroz si colab. op. cit. p.259; autorul arata ca nu se poate admite un control din
partea celui retinut sau arestat asupra oportunitatii masurii luate n cazul n care s-au respectat
sau nu masurile legale.

[86] Gh. Mateut, op. cit. p.96.

[87] Codul penal, art.175 alin.1, lit.h.

[88] n speta, inculpatul a lovit cu pumnul n abdomen pe fiul sau n vrsta de sase ani,
provocndu-i o vatamare foarte grava, dupa care l-a aruncat n rul Bistrita, unde acesta a
decedat prin asfixie mecanica.

[89] Rodica Stanoiu, G. Antoniu.

[90] Codul penal, art.175 alin.1, lit.i.

[91] fapta inculpatului care, n timp ce se afla ntr-un bar, a intrat n conflict cu partea vatamata,
s-a narmat cu un cutit si i-a aplicat o lovitura, provocndu-i o plaga cu hemoragie interna,
ntruneste elementele constitutive ale infractiunii de tentativa la omor calificat, prev. de art. 20
rap. la art.174, 175 lit.a C.p. - si nu ale tentativei la infractiunea de omor.

[92] Horia Diaconescu, Consideratii cu privire la momentul consumarii infractiunii de omor, n

Dreptul, nr.

[93] F. Mantovani, Dritto penale, parte generale, seconda edizione, CEDAM, Padova, 1988, p.166;
T. Padovani, Dritto penale, Giuffre editore, Milano, 1990, p.147 - acesta face deosebirea ntre
rezultatul n sensul naturalist si rezultatul n sens juridic; H. Jescheck, op. cit., p.234 - autorul
subliniaza ca actiunea nsasi poate fi un rezultat, deoarece este consecinta impulsurilor volitive
ale agentului; sub acest aspect se poate discuta despre un rezultat n sens larg si n sens restrns
, acesta din urma avnd o valoare practica, deoarece numai n acest caz se pune problema
legaturii cauzale; M. Donini, op. cit. p.15, arata ca rezultatul nu poate fi privit n afara actiunii;
rezultatul capata rezonanta si sensuri semnificative numai prin raportare la actiune (de exemplu,
suprimarea vietii unei persoane poate fi, n egala masura, rezultatul unei fapte intentionate, din
culpa sau praeterintentionate, numai actiunea putnd sa clarifice semnificatia juridica a
rezultatului). Tocmai pentru ca actiunea poarta n ea rezultatul, poate fi considerata ea nsasi
rezultat.

[94] G. Antoniu, Ocrotirea penala a vietii persoanei, n R.D.P. nr. ...p.10

[95] Horia Diaconescu, Consideratii cu privire la momentul consumarii infractiunii de omor, n

Dreptul nr. p.145.

[96] Vladimir Belis, Medicina legala, p.

[97] A. Boroi, Gh. Nistoreanu, op. cit. p.86.

[98] V. Dongoroz, op. cit. p.225; G. Antoniu, op. cit., p.109; R. Maurach, op. cit., p.161; A. Vitu,
op. cit., p.417; G. Bettiol, Dritto penale, parte generale, p. 251.

[99] n acelasi sens este si jurisprudenta romna: exista legatura de cauzalitate daca, fara
existenta actiunii ilicite de a lovi pe victima, nu s-ar fi produs rezultatul mortal.

[100] de exemplu, daca A si B toarna cte o cantitate de otrava n ceasca lui C fara sa stie unul de
altul si victima moare, conditia care a produs rezultatul nu poate fi stabilita dect prin analiza
cantitatii si a calitatii otravii varsate de fiecare dintre agenti si a efectului acesteia asupra
organismului victimei; numai astfel se va stabili cine raspunde pentru infractiunea consumata de
omor si cine pentru tentativa la aceasta infractiune.

[101] Casatia italiana, sectia I, decizia din 2mai 1988; aceasta solutie a fost aprobata n doctrina
de Antolisei si Pannain.

[102] General principles of criminal law, New York, 1960, p.247.

[103] Trib. Mun. Bucuresti, Sect. a II-a Penala, dec. nr. 332/1992, n Dreptul nr. 2/1993, p.82.

[104] T.J. Constanta, dec. pen. nr. 268/1993, n Dreptul nr. 5/1994, p.73.

[105] C.S.J. sect. pen. dec. nr. 223/1993, n Dreptul nr. 15/1994, p.80.

[106]Daca autorul a admis riscul uciderii victimei, nsa aceasta s-a salvat, Casatia italiana a decis
ca va exista o tentativa la omor, cu dol eventual.