PSIHOLOGIE MEDICALA

Sanatate si boala

Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici

care privesc individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca

fiind ,,o stare completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu
neaparat in absenta durerii. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca
starea de sanatate este mai mult decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o
stare de bine cu privire la evolutia complexului biologic, psihologic si a
dimensiunilor sociale ale comportamentului uman. Boala este definita ca o serie
de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres si/sau
dizabilitate.

Boala are mai multe componente:

1. Manifestari.

Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit

tablou clinic

(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor
identificabil).

Tabloul clinic, numit si simptomatologia pacientului, contine semne si

simptome. Semnele (din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a
bolii care pot fi identificate de clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre
pacient pe baza simturilor proprii), independent de ceea ce declara pacientul (de
exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari in comportament).Simptomele
(din gr.symptoma ceea ce se produce, apare, derivat de la syn impreun - si
piptein cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in sfera
de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi
cunoscute de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului
(de exemplu starea de frica). Unele semne si simptome au tendinta s apara
impreuna, constituind sindroame (din gr. syn impreuna - si dromos cale,
cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de propria persoana
considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un sindrom
depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele
1
etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem
vorbi despre boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor
manifestari, fara a schimba cauzele si mecanismele care le-au generat, se
numesc tratamente simptomatice.

2. Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).

Dou criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici.

Dupa natura lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul
lor, agentii exogeni pot sa fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici
(acizi, baze, saruri), biologici (microbi, virusuri, paraziti, ciuperci, diferite
macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu stresul, un stil de
viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi considerati
primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei
sunt insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al
strmosilor nostri, fie asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei
noastre. Dupa functia lor, agentii etiologici se impart in:

a) Factori declansatori
b) Factori determinanti
c) Factori favorizanti
d) Factori predispozanti sau de risc
e) Factori de mentinere

a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct

simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea
nu sunt si suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in
psihopatologie se refera la discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului
(scopuri, motive, dorinte, expectante) si evenimentele propriu-zise care au loc.
Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat problemele psihologice sunt
mai severe.

b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori

produc in mod direct simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit
tablou clinic (cum ar fi bacilul Koch pentru tuberculoza), in timp ce factorii
declansatori nu sunt specific legati de un tablou clinic (de exemplu, stresorii ca
factori declansatori pot genera tulburari depresive sau anxioase). In
psihopatologie, pan acum au fost clar identificati putini factori determinanti,
mai ales de natura psihosociala.

2
 c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il
joaca in reactiile chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara
catalizatori, dar prezenta acestora eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii
favorizanti eficientizeaza actiunea factorilor declansatori si determinanti in
aparitia tabloului clinic.

d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general,

apartin pacientului, au fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care,
prin interactiune cu factorii declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la
aparitia tabloului clinic.

e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol

poate fi jucat de factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti
care au declansat tabloul clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa
generarea tabloului clinic. Toti acesti factori etiologici descrisi aici
interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu inseamna
ca de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti
factori din fiecare categorie mentionat (de exemplu, in anumite situatii, factorii
favorizanti pot sa nu fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se
identifice factorii determinanti).

Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea,

reducerea tabloului clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza
manifestarilor bolilor.

Trauma psihica

Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate

foarte mare, eveniment care apare in viata individului si care depaseste
posibilitatile sale de adaptare. In general acest eveniment neplacut genereaza o
sensibilizare excesiva a individului la emotiile ulterioare. Atunci cand trauma
duce la stress post-traumatic, daunele pot implica schimbari fizice la nivelul
creierului uman, schimbari de natura chimica, ce afecteaza capacitatea persoanei
de a face fata in mod adecvat stresului si care, pe termen lung, genereaza efecte
patogene durabile.

Multa vreme s-a considerat ca trauma este acelasi lucru cu stresul. Cele
dou definesc insa lucruri diferite trauma se refera la o leziune (rana)
sufleteasca, pe cand stresul este o manifestare cotidiana caracteristica fiecarei
persoane. Trauma are o conotatie de suferinta sau boala.

3
 Cauzele ce determina aparitia traumelor

Trauma psihica poate aparea din repetarea unei serii de evenimente mai
putin intense fiecare in parte, prin insumare coplesesc complet capacitatea
individului de a face fata sau de a integra ideile si emotiile implicate in aceasta
experienta.

Sentimentul de ,,a fi coplesit" poate fi amanat saptamani, ani, in masura in

care persoana se straduieste sa raspunda circumstantelor imediate ale
fenomenului stresor. Traumele psihologice pot duce la consecinte negative pe
termen lung, care sunt adesea trecute cu vederea, chiar si de catre profesionistii
din domeniul sanatatii mintale. Oamenii obisnuiesc sa spuna ca ,,li se rupe
sufletulsau ca ,,ii doare foarte tare. In urma evenimentului traumatic, se
pierde ceva din noi, se creeaza in interiorul nostru o ruptura, ruptura pe care
specialistii o numesc trauma psihica.

Trauma poate fi cauzata de o mare varietate de evenimente, dar exista

cateva aspecte comune. Exista frecvent o violare a ideilor familiare pe care
persoanele le au despre lumea lor si a drepturilor omului, punand persoana intr-o
stare de extrema confuzie si nesiguranta. Acest lucru apare, de asemenea, atunci
cand persoane sau institutii de care persoana depinde sau in care persoana isi
pune sperantele, incalca sau tradeaza asteptarile individului intr-un mod
neprevazut.

Traumele psihologice pot insoti traume fizice sau pot exista independent.
Cauzele tipice si pericolele de traume psihologice sunt:

a) Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuzul sexual, hartuirea,

violenta domestica, sau amenintarile verbale. Abuzurile din copilarie sunt
o sursa foarte ampla de traume la nivelul psihicului minorilor, care sunt
mai putin echipati in a face fata factorilor stresori.
b) Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele si eruptiile vulcanice,
razboiul sau alte violente in masa, de asemenea, pot provoca traume
psihologice.
c) Expunerea pe termen lung la situatii extreme, cum ar fi saracia sau
formele mai usoare de abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip
alienator, poate fi traumatizanta. In cazul abuzului verbal, pentru un copil
mai ales, acesta poate avea potential traumatic deosebit, doar intr-un
singur eveniment. De asemenea chiar si violentele relativ usoare,
acceptate inca de societatea tarii noastre ca parte a mecanismului de
disciplinare a copilului, pot avea repercusiuni foarte ample asupra
psihicului copilului, mai ales ca ele vin din partea unor persoane din
interiorul familiei.

4
 Cu toate acestea, persoane diferite vor reactiona diferit la evenimente
similare. O persoana poate experimenta un eveniment ca fiind traumatic in timp
ce o alta persoana, nu va avea de suferit traume ca urmare a unui eveniment
similar intr-un context similar. Cu alte cuvinte, nu toate persoanele care
experimenteaza un eveniment cu potential traumatizant va fi efectiv traumatizata
din punct de vedere psihologic.

Uneori, cei care sunt afectati mascheaza simptomele prin: consum excesiv de
alcool, droguri sau mancare. Alteori, exista simptome cognitive precum
dificultati de concentrare, scapari de memorie sau refuzul de a lua decizii.

De vreme ce traumele se petrec adesea in contextul relatiilor - spre exemplu,

abuzul, abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalti, separarea de persoane
dragi, efectele traumei pot fi de natura relationala. Cel mai frecvent ostilitatea,
izolarea, problemele sexuale, frica puternica de abandon si respingere, dorinta
de a-l controla pe celalalt sunt semne ale traumei psihice.

Tratamentul traumei psihice

Tratamentul traumei psihice nu se poate face decat cu ajutorul medicului

specialist. Medicul de familie trebuie sa recunoasca semnele si sa ii recomande
pacientului un consult la psiholog sau psihiatru. Pacientul va fi indrumat intai
catre un tratament psihologic, urmand ca, in functie de severitatea simptomelor,
sa se aplice si tratament medicamentos. Lasata netratata, trauma psihica poate
coplesi pacientul, care va dezvolta blocaje in unele zone din viata si nu va avea
vitalitatea necesara pentru a-si rezolva problemele.

Starea de sanatate si adaptarea

Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu

prevenirea tulburarilor (bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin:

1.eliminarea sau modificarea conditiior care creeaz probleme;

2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se

neutralizeze caracterul ei problematic;

3. pastrarea consecintelor emotionele ale problemelor in limite controlabile.

Fiecare persoana este responsabila de starea sa de sanatate. Printr-o dieta

adecvata, exercitii fizice, managementul stresului i evitarea adictiilor, indivizii
pot promova activ propria lor sanatate mai mult decat prin pasiva evitare a
bolilor.

5
 Exprimarea emotiilor

Incepand cu perioada de mijloc a copilariei avem reactii la emotiile pe care le

simtim in functie de ceea ce dorim sa exprimam. Uneori, ne propunem sa
mentinem sau sa intensificam anumite emotii, fie ele pozitive sau negative. De
exemplu, poate ca dorim sa savuram si sa prelungim bucuria pe care o simtim in
anumite situatii si sa minimalizam sau sa eliminam o emotie ca tristetea sau
furia. Putem sa ne propune acest lucru, pentru a ne incuraja sau pentru a feri alte
persoane de trairile negative. Eforturile oamenilor de a regla intensitatea
emotiilor incep de timpuriu. Parintii isi invata copiii, atat direct cat si prin
exemplul personal, cand anumite emotii sunt adecvate si cand nu, indicandu-le
modalitati si momente cand este bine sa exprime ceea ce traiesc sau din contra,
sa nu arate ceea ce simt.
Succesul pe care il putem avea in societate tine de capacitatea noastra de a
putea regla intensitatea emotiilor si de felul in care exprimam ceea ce simtim.
Oamenii isi controleaza sau regleaza emotiile in multe feluri, gasind strategii
comportamentale si cognitive diferite pentru a se simti mai bine. In fata unei
situatii care ne poate crea disconfort unele persoane fie aleg sa nu se mai
gandesca la acea problema, evitand in felul acesta trairile negative, fie aleg sa se
implice in alta activitate placuta sau solicitanta, ori incearca sa gaseasca solutii
la acea problema, implicandu-se in rezolvarea ei.

Aceste tactici pot fi folosite pe rand, in functie de contextul situatiei. Pentru

inceput putem sa ne canalizam atentia in alta directie pentru a ne calma si apoi,
mai tarziu, cand mintea este mult mai limpede, putem analiza natura problemei
care ne-a deranjat. Aceste tactici nu sunt alese intotdeauna intentionat, ins
folosirea repetata a anumitor strategii poate determina crearea unor reactii
automatizate, iesind din zona controlului constient.

Reactiile oamenilor la emotiile lor, pot influenta celelalte componente ale

emotiilor, fie direct, fie indirect. Eforturile facute pentru suprimarea emotiilor pe
care le simtim au un cost ridicat la nivelul functionrii cognitive.

O strategie buna pentru reglarea emotiilor este aceea a reevaluarii situatiei si

incercarii de a gasi variante alternative de a o rezolva, comparativ cu tendinta de
a inhiba exprimarea propriilor ganduri si emotii. Pe termen scurt, tehnicile de
distragere a atentiei sunt strategii mai bune decat tendinta de a sta si a medita.
Rememorarea cauzelor si consecintelor se indreapta spre amplificarea emotiilor
negative, in timp ce distragerea atentiei le reduce. Din cauza efectelor emotiilor
asupra evaluarii si judectilor, eforturile de rezolvare a problemelor au mai mult
succes dupa ce emotiile negative au fost reduse.

6
 Relatii asistent medical - pacient

A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si

intelegere la diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit
intotdeauna de constiinta etica. Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii
materiale, iar sanatatea reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret.
Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa
printr-o activitate intensa pentru principiile eticii medicale, un comportament
plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata
psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala
si afectiva produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina.
Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasc mai bine pe
beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si
continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se traduce prin
suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua,
provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in boala cu un anumit tip de sistem
nervos si de temperament, cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita
ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de
aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata de
echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa, posibil si indoiala, teama,
dispret, ura. Noi suntem nevoiti s-i tratam neconditionat pe toti.

Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine

de respect, caldura si intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe
ori, asistentul medical este considerat o simpla masina de indeplinit ordinele
medicului, uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala, si anume:
intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si pleaca, pe cand
asistentul este cel care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din aceasta
cauza, relatia dintre asistentul medical si pacient nu trebuie sa se limiteze numai
la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru
a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare.

Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa coincida cu

starea lui actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de
sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra
insuficient controlata (susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica
neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand
suspiciuni si disconfort.

La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale

asistentului medical cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire,
solicitudinea, altruismul, ascultarea empatic, respectul. Din acest motiv,
profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare, generozitate, pasiune,
sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul, care
7
trebuie inteles si acceptat asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu
inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile,
pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de
bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista
cazuri cand esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa
o faci.

Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt : asistarea
medicului la efectuarea investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor
paraclinice uzuale, programarea pacientilor pentru investigatii de specialitate,
administrarea tratamentelor, interventii in situatii de urgenta, monitorizarea starii
pacientului, completarea documentelor de evidenta a medicamentelor, de
evidenta a pacientilor si de observatie clinica medicala, sterilizarea
instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor igienico-sanitare generale
la locul de munca, precum si asigurarea conditiilor necesare desfasurarii
tratamentelor si recoltarilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se
dovedeste a fi cea mai importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic,
asistentul medical explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza
pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor si
administreaza medicatia recomandata de medic, local si general.

In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte

teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de
ingrijire individualizata, personalizata, competenta si umana.

Comunicarea diagnosticului

Simptomele si semnele bolii alcatuiesc ,,un limbaj al corpului" ce trebuie

sesizat si decodificat.

In practica medicala se cere de multe ori consimtamantul bolnavului, care

are rezonante etice si implica libertatea pacientului.

Adeziunea personala nu trebuie ignorata, nu trebuie sa se abuzeze de

slabiciunea momentana a vointei bolnavului din cauza bolii, pentru a-i smulge
consimtamantul pentru acte terapeutice discutabile sau riscante. De asemenea
trebuie respectata alegerea bolnavului in deplina cunostinta de cauza, daca
religia ii interzice anumite practici medicale.

Relatia de ingrijire medicala pacient- asistent nu se reduce la modul

simplist ,,eu-tu" ci se extinde in ambele parti: echipa medicala - familia
pacientului. Cu aceasta se creeaza o legatura ca suport de sprijin pentru bolnav
pe plan psihic, dar si ca ajutor la ingrijirea bolnavului (ingrijiri primare sau prin
educatie sanitara pana la ingrijiri mai complexe ce pot continua si la externare).

8
 Oricum pacientul are dreptul de a primi asistenta medicala de calitate,
indiferent de statutul sau social, de culoarea pielii, de religie sau etnie.

Ne punem intrebarea cand, cum si cat din adevar si detalii asupra bolii
trebuie comunicate pacientului. Forma sub care urmeaza sa-i prezentam
realitatea este in functie de personalitatea bolnavului si de natura bolii. Sunt
pacienti care nu vor sa stie si la care putem ramane cu relatarea unor date
aproximative. Insa sunt cazuri unde trebuie acordat timp bolnavului pentru a-si
accepta boala sau cand, in boli grave se pune problema protectiei contra
diagnosticului. Consideram ca familiei trebuie sa i se comunice diagnosticul, dar
si aici cu anumite rezerve.

Pacientul nu apreciaza intotdeauna efortul si ajutorul nostru, nu ne acorda

incredere si respectul cuvenit, mai mult nu ni se admite nicio greseala. In fata
acestora ramanem la cea mai mare multumire ,,constiinta datoriei
indeplinite". ,,Am facut tot ce este omeneste posibil" este o expresie deseori
intalnita dar oare nu se asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in cadrul
actului medical raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a
eticii, dar mai ales in fata constiintei.

Ca sa fii impacat cu tine insuti trebuie sa fii convins ca profesional nu ai

gresit, ca totul a fost corect, prompt si eficient. In plus, toate cunostintele
trebuie imbunatatite continuu, pentru ca in aceasta meserie nu se poate spune:
,,nu am stiut".

De calitatea actului medical depinde prestigiul care reflecta pe de o parte

stadiul de dezoltare a practicii medicale si deci eficienta, iar pe de alta parte
atitudinea bolnavului fata de echipa medicala de la care asteapta totul si nu i se
iarta nimic. Si nici acest lucru nu e suficient. Apare arta de a sti sa lucrezi in
echipa. De obicei exista un cod nescris al comportamentului in fiecare sectie ca
intr-un grup de oameni.

In cadrul echipei medicale se intalnesc oameni cu vederi diferite fata de

scrupulozitatea respectarii valorilor morale, atat in activitatea profesionala, cat si
in viata personala, transferul incarcarilor morale facandu-se mai adesea dinspre
particular spre profesional.

In general se creeaza un consens al regulilor morale care trebuie respectate in

raporturile cu colegii sau subalternii bazate pe corectitudine, cinste, sinceritate,
datorie, respect. Cinstit si corect ar insemna si cand se ia atitudine critica asupra
unui act medical defectuos efectuat de catre oricare dintre membrii echipei
medicale.

9
 Recunoasterea superioritatii profesionale, a uneia sau unora dintre membrii
echipei ,,de la care ai ce invata, perseverenta de a-i ajunge pe acestia, stiinta
rezolvarii conflictelor la locul de munca, atitudinea pozitiva fata de noii colegi
care trebuie ajutati sa se integreze dovedesc inteligenta sociala.

Oricare ar fi tipul de relatie, fie pacient- asistent, fie asistent- restul echipei
medicale, trebuie sa intelegem ca ,,autoritate" nu inseamna lipsa politetii,
iar ,,amabilitate" nu inseamna slabiciune.

Rolul de bolnav

Implica un comportament specific definit de T. Parson prin:

- scutirea de responsabilitatile rolurilor sociale;

- drept la ajutor din partea celorlalti (poate varia intre asumarea exagerata a
rolului de bolnav si respingerea dreptului la ajutor datorita generarii unui
complex de inferioritate);

- obligatia bolnavului de a considera starea sa indezirabila si a coopera

pentru vindecare;
- obligatia bolnavului de a cere ajutor specializat, competent pentru
vindecare, ceea ce implica acceptarea diagnosticului si mai ales a
tratamentului.

Comportamentul in fata bolii

Presupune capacitatea individului de a-si percepe starea de boala, de a o

interpreta adecvat si de a lua decizii care faciliteaza insanatosirea. Oscileaza
intre un pol de normalitate si unul de exacerbare, catastrofizare.

Factorii de mentinere a comportamentului de bolnav sunt: trasaturile de

personalitate (depresia, hipocondria, anxietatea), educatia (invatati sa se planga
sau dimpotriva, sa nu spuna nimic), modelul cultural, starea socio-economica
(asigurarile de sanatate, etc), beneficiile secundare.

Boala poate sa determine asupra pacientului: inactivitate, izolare,

incertitudinea vindecarii, sentimentul de neputinta, culpabilizare, frica de
moarte.

Pacientul poate percepe boala ca si:

- ,,situatie normaladesi nedorita determina individul sa se mobilizeze si

sa lupte contra ei, in acest fel, creste aderenta la tratament;

10
 - ,,dusman, uneori apare ,,fuga in sanatate, adica ignorarea, negarea
bolii, capitulare in fata bolii;
- ,,pedeapsa meritata- bolnavul nu se mobilizeaza suficient;
- ,,pedeapsa nemeritata furie, revolta, cu mobilizarea resurselor;
- ,,salvare, ,,castig mecanism inconstient (ex. soldatii raniti pe campul
de lupta);
- ,,beneficiu, manipulare constienta;
- ,,slabiciune, stare ascunsa de bolnav, ca fiind ceva rusinos;
- ,,pierdere iremediabila(ex.extractia dentara, apendicectomia, la care
bolnavul reactioneaza cu depresie);
- ,,valoare aparte, ajuta bolnavul sa-si reevalueze viata si valorile.

Raspunsurile emotionale in fata bolii pot fi de:

- iritabilitate, furie;
- negare partiala sau totala;
- depresie;
- anxietate;
- resemnare, etc.

Acceptarea bolii presupune recunoasterea bolii, intrarea in rolul de bolnav. Poate

fi:

- realista, rationala (la persoanele echilibrate emotional, cu un nivel cultural

satisfacator, fara probleme existentiale importante) duce la prezentarea la
medic si aderenta la tratament;
- disproportionata (la persoane nevrotice, cu tulburari de personalitate,etc.);
- ignorarea bolii (la oligofreni, bolnavi psihici, neurologici, cei cu un nivel
cultural scazut, cei focalizati pe alte probleme);
- negarea, refuzul starii de boala si constientizarea unor tulburari);
- prin subestimarea simptomelor, amanarea deciziei de a merge la medic in
speranta ca boala va trece de la sine;
- mecanism de aparare.

Definirea conceptului de stress psihic

11
 Termenul de stres a fost introdus de catre Hans Selye si a fost definit ca fiind
raspunsul nespecific al organismului la actiunea externa a unor factori de natura
variata. Conceptul a patruns in limbajul curent, cunoscand o anumita
diversificare a sensurilor, dar pastrand o nota comuna a definitiei si anume
valoarea sa nociva pentru fiinta umana amenintata cu perturbarea sau chiar
pierderea homeostaziei sale psihice si biologice. H.Selye a utilizat acest termen
pentru a desemna o multitudine de reactii ale organismului fata de actiunea
externa exercitata de o multitudine de agenti cauzali, fizici si psihici. In cazul
unei actiuni de mai lunga durata a agentului stresor, aceste modificari imbraca
forma sindromului general de adaptare care cuprinde totalitatea mecanismelor
nespecifice capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptative ale
organismului in fata agresiunii care ii ameninta integritatea.
In completarea definitiei date de Selye stresului, se are in vedere faptul ca acesta
este o reactie generala a intregului organism cu participare neuro-endocrino-
vegetativa si ca el este declansat de agenti stresori variati (fizici, chimici,
biologici, psihici). Stresul psihologic este provocat de emotii prelungite datorate,
in primul rand, frustrarii, conflictelor, anxietatii. Exista stres de suprasolicitare,
dar si stres de subsolicitare.

O serie de studii arata ca, pe primele locuri se situeaza problemele fiind

serviciul, dificultatile financiare si preocuparile privind familia, in aceste cazuri
tulburarile asociate stresului fiind cefalee, insomnie, simptome gastrointestinale.
Un stres moderat antreneaza si stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul
nociv la stresului apare atunci cand degradarile produse sunt prea ample,
depasind capacitatile adaptative ale organismului.

In concluzie, trebuie subliniat, referitor la relatia dintre stresul psihic si

adaptarea organismului la mediul complex al epocii contemporane (poluat si
suprasolicitat), faptul ca stresul psihic este o reactie a organismului cu intentie
adaptativa, care se realizeaza cu eforturi mari, capabile sa lase in urma procese
de uzura sau chiar leziuni la diferite nivele.

Cauzele stresului

La originea stresului se afla cauze externe si interne. Agentii stresori pot

proveni atat din imprejurari exterioare (locul de munca, familie, scoala, mediu),
cat si dinauntrul nostru (temperamentul sau nivelul autocontrolului, modalitatea
de solutionare a problemelor si/sau de luare a deciziilor).
Stresul poate aparea ca urmare a urmatoarelor situatii:
1. Experiente traumatizante (razboaie, accidente, violuri, cutremure,
uragane, inundatii, etc);
2. Evenimente stresante (experientele negative cum ar fi moartea unei
persone apropiate, problemele sexuale, necazurile zilnice, zgomotul, lipsa

12
 spatiului vital si/sau a spatiului personal, dar si experientele favorabile, ca
de exemplu promovarea pe un post mai bun si mai bine platit);
3. Conflictele intrapersonale;
4. Graba (multe persoane devin stresate atunci cand trebuie sa lucreze in
urgenta sau cu termene limita);
5. Nesiguranta;
6. Lipsa de control asupra evenimentelor;
7. Competitia exacerbata;
8. Ambitia dupa putere;
9. Dorinta de a aduna cat mai multe bunuri materiale;
10.Culpabilizarea (parintii care se simt vinovati pentru handicapul copilului
lor; copiii care se simt vinovati pentru divortul parintilor, supravietuitorii
unor tragedii sau accidente care se simt vinovati de moartea celorlalti,
sotul care se simte vinovat pentru ca isi inseala sotia etc);
11.Perfectionismul (pentru multe persoane greselile sunt o sursa de regret si
stres, spre deosebire de altele care vad in fiecare greseala o ocazie de a
progresa).

Vulnerabilitatea fata de stres

Poate fi intalnita atat la indivizii cu trasaturi de personalitate accentuate,

dincolo de limitele adaptabilitatii sociale normale, dar si la indivizii cu diferite
trasaturi de personalitate neaccentuate, dar inclinati catre un comportament
generator de stres psihic.
Astfel, la persoanele vulnerabile la stres, cu diferite tipuri de personalitate,
intalnim insusiri comportamentale asemanatoare fata de realizarea unei sarcini si
de raportare la cei din jur. Sunt dominate de simtul urgentei si cel al competitiei,
au veleitati de sef si colectioneaza usor numeroase si variate stresuri psihice. Din
aceasta cauza prezinta risc marit pentru o serie larga de boli cardiovasculare si
cronice degenerative.

Aceaste persoane se remarca prin: ambitie maxima, lipsa timpului pentru

relaxare, neliniste, nerabdare, ostilitate, agresivitate, iritabilitate la presiunea
timpului, competivitatea, ostilitate cognitiva (ganduri dusmanoase, dispret,
suparare) si comportamentala (verbala sau fizica), dar si implicarea profesionala
majora, mod agresiv de indplinire a sarcinilor. Un alt tip de persoane vulnerabile

13
la stres este corespunzator individului care-si interiorizeaza trairile. Acesta se
caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: mecanisme de aparare puternice dar si
incapacitate de verbalizare si de recunoastere a emotiilor; un complex de reactii
negative secundare - autoapreciere, sentimente de neputinta si de pierdere a
controlului.
Se fac relatii intre acest tip comportamental si cancerul de san, disfunctii ale
sistemului imunitar, infectii cronice.

Mecanisme de coping in stres

Stresul este un fenomen ce nu poate fi evitat, astfel psihologii au cautat

strategii de control sau ajustare a stresului. Este vorba despre ceea ce este
denumit generic ,,coping.

Copingul desemneaza un efort cognitiv si comportamental de a reduce,

stapani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele
personale. (Lazarus, Folkman, 1984).

Analiza acestei definitii pune in evidenta o caracteristica esentiala: copingul

este ilustrarea faptului ca stresul se manifesta numai din relatia dintre subiect si
situatie, fiind de neconceput in afara triadei actiune-cognitie-comportament
dizadaptativ.

Percepute din afara uneori ca mecanisme de ,,autoinselare, tehnicile de

coping de acest tip sunt frecvent ntalnite in clinica. Supraestimarea sanselor de
vindecare si minimalizarea simptomelor ce anunta un prognostic prost (ex.
scaderea accentuata in greutate la un bolnav neoplazic, etc.) sau optimismul
nejustificat, denumite generic ,,iluzii pozitive au o certa contributie
modulatoare in relatia cu stresul produs de boala.

Nu de putine ori, un sir de evaluari sau distorsiuni de acest tip, pot fi urmate
de reevaluari ce nu se mai adreseaza situatiei initiale, ci celei imaginate,
construite mental de bolnav. Acest fenomen atinge un apogeu in cazul
constituirii anumitor boli psihice, si explica departarea tot mai accentuata de
realitate a acestor pacienti. Il putem intalni insa si in diverse boli somatice, cu
impact psihologic real, situatie in care se poate ajunge la agravarea
prognosticului initial.

In practica, chiar si aplicarea exclusiva si neselectiva a unei singure tehnici

adaptative, duce in mod inevitabil la dizadaptare si rupere de realitate. Atribute

14
esentiale ale mecanismelor cognitive de coping la o persoana sanatoasa il
reprezinta flexibilitatea si adecvarea.

Locus de control - factor psiho-social care favorizeaza copingul

Termenul de ,,locus de control a fost lansat de Rotter (1966) si

desemneaza ,,modul in care o persoan isi explica succesul sau esecul, prin
cauze de tip intern sau extern, controlabile sau necontrolabile.(Rotter,
J.B.,,Generalized expectancies for internal versus external control of
reinforcement, Psychological Monographs, 80, 1-128).

Locusul de control intern reprezinta convingerea ca responsabilitatea pentru

esec, respectiv meritul pentru succes stau in defectele, erorile, respectiv in
aptitudinile si calitatile persoanei respective, si au o prea mica legatura cu
intamplarea sau factori de presiune din afara, in timp ce locusul de control
extern se refera la convingerea ca sursa evenimentelor (pozitive sau negative) se
gaseste in soart, destin sau puterea altora.

Locusul de control intern este protector in stresul psihic acut si cronic, prin
receptivitatea crescuta a persoanei la informatiile din mediu cu valoare
adaptativa, prin rezistenta la presiunile externe, ca si prin gradul crescut de
angajare in situatie. Locusul de control extern este asociat cu o proportie mai
mare de insatisfactii, si cu o predispozitie neta spre anxietate si depresie.

Exista o variabilitate transculturala a locusului de control, care vine din

normele de presiune culturala si sociala specifice unui anumit tip de societate
(ex.locus de control intern - exprimabil in autonomie timpurie, independena,
responsabilitate) si strategiile agresive de coping sunt incurajate in societatile
moderne de tip occidental, iar locusul de control extern si strategiile pasive, de
tip ,,Capul plecat sabia nu-l taie sau ,,Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus, in
societatile de tip traditional).

Trasaturi imunogene ale personalitatii

- Optimismul actioneaza in doua directii : minimalizarea gravitatii

evenimentelor si supraestimarea propriilor resurse de a le face fata. In
plus, umorul este o strategie de ajustare capabila si ea de a reduce
evenimentele stresante;

15
 - Rezistenta (robustetea) reprezinta o aptitudine a individului de a fi
neobosit, implicandu-se in activitati diverse cu multa curiozitate, gust
pentru risc si pentru schimbare ;

- Locul de control intern sinonim cu mentalitatea individului conform

careia tot ce i se intampla i se datoreaza lui in buna masura si ca aceasta
responsabilitate il obliga sa actioneze energic pentru indreptarea unor
situatii nefavorabile, neasteptand de la altii rezolvare ;

- Autoeficacitatea reprezinta o viziune a subiectului asupra evenimentelor

stresante, potrivit careia subiectul considera ca evenimentele cu rol
stresant pot fi modificate, atenuate sau chiar preintampinate de catre orice
individ si nu se afla la discretia intamplarii, subiectul considera ca poate
stapani sau limita actiunea nociva a unor astfel de evenimente.

- Umorul.

Trasaturi disimogene ale personalitatii

a) Firea anxioasa:
- prezinta stare de neliniste, tema, chiar frica nemotivata de existenta unui
pericol real;
- stil perceptiv vigilent-evitant;
- angoasa este o stare afectiva cu continut somatic intens exprimat
(dificultatea de a respira) concomitent cu o mare tristete;
- anxietatea este un prim stadiu al angoasei sau o angoasa fara manifestari
neuro-vegetative;
- anxietatea are diferite consecinte somatice: dispnea (hiperventilatie),
hipersudoratia, tremorul si insomnia;
- exista o anxietate normala si una patologica sau nevrotica, ultima fiind
caracterizata printr-o hipereactie a unui subiect fata de o cauza presupusa;
- exista si o anxietate reactiva care este o anxietate intensa,
disproportionata si motivata de o cauza justificata;
- anxietatea de caracter - dimensiune a personalitatii unui subiect inclinat in
mod obisnuit spre anxietate

b) Personalitatea depresiva:
- insoteste unele boli si joaca rol etiologic in unele boli (cancer) prin efectul
imunosupresiv asupra celulelor;
- la omul bolnav starea de depresie este tradusa prin senzatii de neputinta,
de pierdere a energiei vitale, sentimente de autorepros, culpabilitate si
desconsiderarea propiilor valori;
16
- corelatele somatice ale depresiei sunt: scaderea apetitului, scaderea in
greutate, insomnia, hipersomnia, pierderea energiei (oboseala la trezire),
prezenta a numeroase si variate forme de dureri;
- depresia mascata are o multitudine de simptome fizice ce pot constitui
masca unei depresii pe care pacientul o ascunde;
- depresia poate atinge maximul prin inclinatia spre suicid a subiectului
c) Nevrozismul - include anxietatea, ostilitate, izolare, impulsivitate,
culpabilitate, sensibilitate; este asociat cu boli somatice.

17