Intr-o alta speta, partile au solicitat autentificarea unui contract de vanzare-cumparare, notarul

public respingand insa autentificarea prin incheiere, cu motivarea ca suprafata de teren care forma
obiectul vanzarii era adaugata in titlul de proprietate. Vanzatorul a intocmit documentatia cadastrala si
a obtinut intabularea dreptului de proprietate in Cartea funciara, cerand din nou autentificarea
contractului, insa prin incheiere s-a respins din nou cererea, deoarece solicitandu-se duplicatul titlului
de proprietate s-a constatat ca, intr-adevar, acesta era falsificat, prin adaugire. Din cele aratate mai
sus, rezulta ca vanzatorul a indus in eroare pe cumparator care dorea sa dobandeasca terenul, pe
inginerul care a intocmit documentatia cadastrala, pe specialistul de la Oficiul Judetean de Cadastru,
Geodezie si Cartografie care a acordat numarul cadastral pentru un teren inexistent si pe judecatorul
de la Biroul de Carte funciara care a intabulat dreptul de proprietate. Daca notarul public n-ar fi
observat falsul, care era deosebit de bine realizat si ar fi autentificat contractul de vanzare-cumparare,
se putea retine, daca nu o infractiune de serviciu cu intentie, in cel mai fericit caz infractiunea de
neglijenta in serviciu prin indeplinirea defectuoasa a indatoririlor de serviciu.

Uneori partile sau tertii recurg si la depunerea unor plangeri penale datorita reglementarilor legale
care dau posibilitatea extinderii exagerate a raspunderii penale a notarului public in loc sa recurga la
calea civila. In acest fel, partile si tertii se sustrag si de la plata taxei de timbru pe care ar trebui sa o
plateasca statului in cazul introducerii unei actiuni civile.

In ceea ce priveste raspunderea notarului public pentru infractiunea de fals material in

inscrisuri oficiale prevazuta de art. 288 C.pen. si infractiunea de fals intelectual prevazuta de art.
289 C.pen., se impun cateva precizari. In cazul infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale in
forma simpla prevazuta de art. 288 alin. 1 C.pen., aceasta poate fi savarsita de orice persoana.
Infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale in forma calificata prevazuta de art. 288 alin. 2 C.pen.
este savarsita de un functionar in exercitiul atributiilor de serviciu. La fel, infractiunea de fals
intelectual prevazuta de art. 289 C.pen. se savarseste tot de un functionar aflat in exercitiul atributiilor
de serviciu.
Daca este de necontestat ca notarul public nu este functionar public se pune problema daca
acesta este functionar potrivit art. 147 alin. 2 C.pen. si, ca urmare, daca poate fi subiect activ al
infractiunilor prevazute de art. 288 alin. 2 si art. 289 C.pen.
Credem ca, printr-o interpretare extensiva a art. 147 alin. 2 C.pen., notarul public poate fi
asimilat cu functionarul, putand fi subiect activ al infractiunilor fals imaterial in inscrisurile oficiale si
fals intelectual. Daca nu acceptam aceasta teza nu-si gasesc nici o explicatie prevederile art. 31 din
Legea nr. 36/1995 prtrivit caruia Notarii publici nu pot fi cercetati, perchezitionati, arestati sau trimisi
in judecata penala sau contraventionala fara avizul ministrului justitiei pentru faptele savarsite in
legatura cu exercitiul activitatilor profesionale". Or, daca excludem raspunderea penala a notarului
public si pentru infractiunile de fals material in inscrisuri oficiale si fals intelectual, inseamna ca in
sarcina acesora se poate retine nici o fapta penala.
Fara indoiala ca sub aspectul laturii subiective, infractiunile de fals material in inscrisurile
oficiale si fals intelectual trebuie sa fie savarsite cu intentie, adica obiectul activ sa doreasca ori
sa accepte producerea rezultatului infractiunii. In motivarea unei decizii penale, instanta suprema a
retinut ca notarul public are calitatea de functionar, putand fi subiect activ al infractiunii de fals
intelectual, fara sa se faca vreo referire cu privire la vinovatia acestuia, preluindu-se afirmatia
din rechizitoriu, potrivit caruia F.I. si F.G. vand 2.000 mp teren dintr-ul imobil fiilor lor D.I. si
D.N., desi nu a existat vointa expresa a vanzatorilor de a instraina, semnaturile de pe act
neapartinandu-le". Or, in conditiile in care s-a facut vanzarea, trebuia sa se stabileasca cine a
executat semnaturile vanzatorilor pe act, in ce imprejurari si daca notarul n-a fost indus in eroare.
Totodata, instanta avea obligatia sa stabileasca daca fapta de alterare a adevarului s-a savarsit de
notarul public cu vinovatie, sub forma intentiei, deoarece alterarea adevarului din culpa nu constituie
infractiune.
Cu privire la infractiunea de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen., se poate retine in
sarcina notarului public, consideram ca se impune cu necesitate sa se tina seama de specificul
activitatii notariale.

Este indeobste cunoscut ca, in cadrul procedurii speciale necontencioase a autentificarii actelor,
este posibil ca vanzatorul sa foloseasca manopere dolosive recurgand la falsificarea documentatiei
care sta la baza intocmirii actului, inducand in eroare atat pe cumparator, cat si pe notarul public care
redacteaza si autentifica actul. Alteori, vanzatorul solicita autentificarea unor acte de instrainare pe
baza unui titlu de proprietate desfiintat, imprejurare pe care nu o aduce la cunostinta notarului si a
cumparatorului. Asemenea situatii se pot ivi si in cazul autentificarii unor acte de garantie.
In unele cazuri inducerea in eroare a notarului public se face de catre pretinsi mandatari prin
folosirea unor procuri false. Alteori sunt sustrase de la proprietari, prin diferite mijloace, actele de
proprietate ale acestora, pe care le falsifica, recurgand la incheierea unor acte. Alteori, se sustrag atat
actele proprietarilor, cat si actele de identitate ale acestora, schimbandu-se doar fotografia din actele
de identitate ale proprietarilor. De aceea, cu deplin temei s-a aratat in literatura juridica ca
notarul public trebuie sa faca tot ceea ce este posibil pentru a se asigura de identitatea
partilor, dar in masura in care se afla in eroare ori este indus in eroare nu se poate retine in
sarcina sa infractiunea de fals intelectual.

Cazul cel mai tipic al infractiunii de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen. este acela in care
notarul public atesta ca o persoana s-a prezentat in fata sa si ca a semnat un act, cu toate ca in
realitate aceasta nu a fost prezenta. Chiar si in asemenea cazuri trebuie sa se stabileasca daca
notarul public n-a fost indus in eroare prin substituirea de persoane si daca buna lui credinta n-a fost
inselata.
Din majoritatea plangerilor penale depuse la parchetele de pe langa curtile de apel, prin care
notarilor publici li se imputa savarsirea unor infractiuni de fals intelectual, rezulta ca autentificarea
actelor si eliberarea certificatelor de mostenitor, in cauzele respective, s-a facut prin inducerea in
eroare a notarilor publici, in imprejurarile aratate mai sus.
Partile sau tertii abuzeaza de calea plangerii penale, deoarece acestia nu fac nici o cheltuiala, iar
cercetarea si administrarea probelor cade in sarcina exclusiva a procurorului. Prin modul cum
procedeaza partile si tertii, este evident ca acestia isi exercita abuziv drepturile procedurale deoarece
verificarea valabilitatii unui act juridic trebuie sa se faca in cadrul unui proces civil. In cazul
inscrisurilor autentificate de notarul public, acestea fac dovada deplina pana la inscrierea in fals, care
trebuie sa se faca personal sau prin mandatar cu procura speciala, pentru a-si angaja raspunderea,
deoarece daca inscrierea in fals nu se dovedeste, partea este pasibila de pedeapsa pentru
infractiunea de denuntare calomnioasa prevazuta de art. 259 C.pen..
Fata de cele aratate, mai sus si in conditiile in care pentru notarii publici s-a stabilit prin lege o
raspundere civila si pentru cea mai mica culpa - culpa levissima - consideram ca extinderea in mod
artificial a raspunderii penale asupra acestora pentru fapte care nu au un asemenea caracter se
situeaza in afara cadrului legal.