Accident vascular cerebral ischemic:

1. Pacient P.V., 61 ani, cu factori de risc cardio-vascular stenoză mitrală, fibrilaţie atrială
paroxistică, hipotiroidie, diabet.

Examen neurologic: tulburare de limbaj – afazie mixta, hemipareză dreaptă, Babinski pe dreapta.
CT cerebral: zonă hipodensă întinsă în teritoriul arterei cerebrale medii stângi.

Diagnostic: Accident vascular cerebral ischemic silvian stâng, afazie mixta, hemipareză dreaptă,
diabet, hipertensiune arterială.

Terapia logopedică a început în momentul în care semnele vitale ale pacientului au fost stabile.
Evaluarea logopedică a stabilit: dificultăţi in coordonarea musculaturii aparatului fono-articulator,
apraxie buco-linguală, dificultăţi in conştientizarea actului respirator (inspir/expir), înţelegerea
partială a mesajului primit, dificultăţi de orientare in schema corporală, dificultăţi în recunoasterea
culorilor.

Pacientul nu a necesitat demutizare, el exprimând spontan doua-trei sunete. Terapeutul a procedat

mai întâi la executarea conştientă, de către pacient, a exerciţiilor specifice necesare pentru a obţine
o coordonare conştienta si mobilitatea musculaturii aparatului fono-articulator ( gura închisă,
muşcătura pe măsele, buzele se întind în zâmbet, apoi se strâng - botic; buza de jos aşezată peste
buza de sus, apoi buza de jos între dinţi; gura deschisă, limba afară mişcată stânga-dreapta; gura
deschisă, limba afară, vârful limbii atinge pe rând buza superioară, apoi buza inferioară; gura
închisă, limba împinge pe rând în obrazul stâng apoi în obrazul drept; ştergerea buzelor cu limba în
sensul acelor de ceasornic, apoi în sens invers; imitarea mârâitului câinelui; imitarea galopului
calului; gura deschisă, limba afară; vârful limbii se ridică şi "trage" limba în gura, cât mai adânc;
gura se închide; umplerea obrajilor cu aer şi eliminarea aerului sub presiune, cu buzele strânse;
umplerea alternativă a obrajilor cu aer; vidarea obrajilor alternând cu umplerea obrajilor cu aer;
imitarea tusei; aburirea oglinzii) - urmate de emitere de sunete, reflectat şi independent. Pentru
conştientizarea actului respirator s-au folosit:

- Oftatul (imitare)

- Aburirea unei oglinzi

- Stingerea unei lumânări, suflând în ea

Concomitent cu terapia logopedică, kinetoterapia şi tratamentul medicamentos au avut rezultate

pozitive, capacitatea comprehensiva a pacientului imbunătăţindu-se cu fiecare saptămână. După
impostarea fiecărui sunet, au urmat impostarea silabelor de doua sunete (MA, ME, MI, MO MU MA
etc), apoi a celor de trei sunete (AMA, EME, IMI, OMO, UMU etc), după care s-a trecut la pronunţia
de cuvinte de trei şi patru sunete, bisilabice; evident, s-au pronunţat cuvinte cu sens şi în special
acele cuvinte care sunt folosite des de către pacient (APA, NAS, MAMA, LAMA, VINO, DU-TE, DUS,
PUS, PAT, SUS şamd). Urmărind ca terapia să atinga mai multe obiective, dar având grijă să nu
obosească pacientul, odată cu noile cuvinte, şi profitând de capacitatea superioară de înţelegere a
pacientului, s-au introdus noţiunile de orientare spaţială şi temporală, pacientul putând răspunde
chiar şi mimico-gestual la întrebări, stabilindu-se astfel noile direcţii ale terapiei. Alte două urmări
ale accidentului vascular cerebral au fost discalculia şi dislexo-disgrafia; pentru discalculie s-a lucrat
prin calcul matematic simplu, folosind suport concret – beţişoare – la început adunări, apoi scăderi.
Deşi pacientul rezolva cu greu sarcinile date, nu mai ştia nici tabla înmulţirii, putea totuşi să
efectueze cu uşurinţă adunări cu numere compuse din două cifre (exemplu: 13+12), spunând el
însuşi că nu ştie cum reuşeşte acest lucru. Pentru recuperarea limbajului scris-citit am urmat drumul
parcurs la începutul terapiei, pentru recuperarea sunetelor: pronunţia vocalelor fiind asociată de
această dată cu literele, apoi pronunţia silabelor formate din vocale (AU, UA, AI,. IA, EI, IE, EU, OI,
IO, OU, UI, IU) asociată cu simbolurile scrise. În momentul în care P.V. a asimilat aceste lucruri, am
trecut la scrierea obiectelor/fenomenelor/acţiunilor a căror pronunţie însuma trei-patru sunete.
Totodată, terapia a cuprins în cadrul capitolului de Orientare şi re-învăţarea ceasului, obiectiv
îndeplinit cu success.

Terapia logopedică a durat aproximativ un an, timp în care pacientul:

- A fost demutizat

- A învaţat pronunţia corectă a fiecărui sunet şi grup de sunete

- A învaţat să se orienteze spaţio-temporal, reasimilnd noţiunile necesare

- A reuşit să realizeze un calcul matematic simplu

- Ştie să scrie şi să citească.

2. Pacienta F.I., 68 ani, cu antecedente hipertensiune arterială, fibrilaţie atrială, diabet. Examen
neurologic: necooperantă, somnolentă, cu tulburări de vorbire de tip afazie mixtă, deficit motor
plegic membre hemicorp drept; Babinski pe dreapta; CT cerebral: zona hipodensă întinsă ce
cuprinde artera cerebrală medie total stânga.

Diagnostic: Accident vascular cerebral ischemic silivian stâng, afazie mixtă, hemiplegie dreaptă,
hipertensiune arterială, fibrilaţie atrială, diabet zaharat.

După externare pacienta a continuat la domiciliu kinetoterapia şi terapia logopedică.

Evaluarea logopedică a constatat: dificultăţi în decodarea mesajului primit, dificultăţi în coordonarea

musculaturii aparatului fono-articulator, dificultăţi privind emiterea de sunete (Mutism), dificultăţi în
conştientizarea actului respirator (expir/inspir).

Terapia logopedică a urmărit:

- Demutizarea pacientei

- Optimizarea coordonarii musculaturii aparatului fono-articulator prin exerciţii specifice de

mobilizare a acestor muschi

- Emiterea conştientă de sunete atât reflectat cât şi independent şi impostarea sunetelor

respective

- Optimizarea capacitaţii comprehensive prin corelaţii obiect/denumire

- Realizarea unei vorbiri independente şi corecte atat din punct de vedere al pronunţiei, cât şi
din punct de vedere grammatical

Fiind ajutată şi de tratamentul medicamentos, şi de stimuluii oferiţi de mediul inconjurător,

capacitatea comprehensivă a pacientei s-a îmbunatăţit, ea constientizându-şi din ce în ce mai bine
situaţia şi mobilizându-se pentru lungul drum al recuperării. Demutizarea s-a realizat prin metoda
tactila, pacienta tinând mâna pe laringele logopedului şi imitând vibraţia produsă de acesta. Au
urmat pronunţia sunetelor, a silabelor şi cuvintelor simple, formate din trei-patru sunete.

Dacă la început o oră de terapie logopedică însemna doar realizarea exerciţiilor şi a câtorva sunete,
după patru luni în timp de o ora se lucrau exercişiile, vocalele, silabele din vocale, silabele din
sunete şi cuvinte cu sens, denumind obiecte sau parţi ale corpului. Orientarea în timp şi spaţiu a
revenit, F.I. nefiind nevoită sa înveţe din nou respectivele noţiuni, ci invăţând doar să le pronunţe
corect.

Scris-cititul s-a pierdut, însă, aşa încât un nou obiectiv al terapiei logopedice a fost recuperarea
acestui aspect al limbajului – nu insă acelaşi lucru s-a intamplat cu limbajul matematic, care nu a
avut de suferit.Pentru recuperarea scris-citit-ului s-a urmat aceeaşi linie terapeutică de la
recuperarea limbajului verbal: fonem/grafem – silabă – cuvânt. Recuperarea nu a fost uşoara şi nici
totală. Terapia logopedică a fost întreruptă dupa aproximativ un an, termen insuficient pentru
realizarea şi celui din urmă obiectiv, atât familia cât şi pacienta aducând ca argument motivele
financiare. Totuşi, după un an de terapie, pacienta a reuşit:

- realizarea unei vorbiri conştiente, coerente şi relativ fluente

- orientare şi organizare spaţio-temporală

- recuperarea parţială a limbajului scris-citit

- reintegrarea în viaţa socială, lucru posibil datorită capacităţii de comunicare cu persoanele

din jur.

Accident vascular cerebral hemoragic:

1. Pacienta I.M., 71 de ani, cunoscută cu hipertensiune atrială şi fibrilaţie atrială permanentă.

Examen neurologic : constientă, necooperantă, cu tulburări de vorbire de tip afazie mixtă; deficit
motor plegic, membre hemicorp drept, ROT diminuate pe dreapta, Babinski pe dreapta; examen CT
cerebral repetat –accident vascular cerebral ischemic de nuclei bazali stângi, transformat
hemoragic, cu efracţie ventriculară.

Diagnostic: Accident vascular hemoragic de nuclei bazali stângi, afazie mixtă , fibrilaţie atrială
permanentă, hipertensiune arterială.

Urmează tratament medicamentos alături de kinetoterapie şi terapie logopedică, cu evoluţie usor

ameliorată. Este externată după 3 saptămâni de spitalizare, urmând tratament medicamentos,
logopedic şi kinetoterapeutic la domiciliu

Terapia logopedică a început în spital, în momentul în care semnele vitale ale pacientei au fost
stabile. În urma evaluării s-a constatat afazie globală, în sensul în care pacienta nu decodează
mesajul primit şi nici nu poate răspunde acestui mesaj. Terapia logopedică a continuat, concomitent
cu medicaţia şi kinetoterapia şi a urmărit ca pacienta să conştientizeze, în primul rând mişcările
muşchilor aparatului fono-articultor; astfel, exerciţiile au fost de mobilizare pasivă, terapeutul
mişcându-i buzele si limba (cu ajutorul unei comprese se apucă limba şi este pe rând trasă afară -
terapeutul executând aceeaşi mişcare, ca in oglindă, astfel pacienta conştientizează mişcarea pe
care o face – apoi plimbată stânga-dreapta sau în sus şi în jos).
După o perioadă pacienta a devenit din ce în ce mai ancorată în real, executând comenzi ca "Închide
ochii/Deschide ochii" , "Deschide gura/Închide gura", "Ridică mâna/Ridică piciorul" sau "Vrei...ceva
anume". A început să execute singură exerciţiile descrise mai sus (limba afara/în gură, plimbată
stânga-dreapta, vârful limbii atinge buza de sus apoi buza de jos) astfel încât s-a trecut la alte
exerciţii, mai complexe ca dificultate: împingerea în obraji cu limba, alternativ în obrazul stang apoi
în obrazul drept, ştergerea buzelor cu limba, imitarea galopului calului. O problemă ce a durat mai
mult timp a fost conştientizarea actului respirator, inspirul şi expirul; pentru aceasta s-au încercat
mai multe "variante" în speranţa unui rezultat pozitiv: să simta pe palmă şi să imite jetul de aer
emis de logoped, să facă să se mişte în aer, suflând, o batistă, să stingă o lumănare, să imite
oftatul. De remarcat că, pe toată perioada terapiei, familia a fost aproape de pacientă, încurajând-o
permanent; I.M. a beneficiat de suportul afectiv şi material al unei familii extinse (nu numai copiii, ci
şi nepoţii şi alte rude); aceste persoane i-au insuflat o dorinţă şi o forţă extraordinare de
recuperare, astfel încât progresele au fost clare mai întâi pe plan motor, ea reuşind în decurs de
câteva luni să se deplaseze singură, cu ajutorul unui baston, în incinta locuinţei.

După momentul demutizării şi articulării primelor sunete, încrederea în sine cât şi în terapeut şi
succesul terapiei a crescut. Au fost recuperate toate sunetele, în pronunţie reflectată, trecând apoi
la etapa urmatoare, aceea de articulare de silabe (exemplu: MA, ME, MI, MO, MU, MA; AM, EM, IM,
OM, UM; AMA, EME, IMI, OMO, UMU) apoi de cuvinte bisilabice.

Terapia logopedică a durat aproximativ 12 luni. În această periodă pacienta I.M. a ieşit din starea
de afazie globală, manifestând afazie expresivă, a reuşit să obţină autocontrolul pe musculatura
aparatului fono-articulator, a recuperat sunetele şi a reuşit să articuleze silabe şi cuvinte bisilabice.
Vorbirea nu a devenit independentă, vârsta bolnavei, mărimea şi profunzimea accidentului cât şi
gradul de atrofie cerebrală constituind un prognostic nu tocmai favorabil dar aşteptările fiind
depăşite de evoluţia I.M., pe toate planurile (psihio-afectiv, motor). Din punct de vedere logopedic
terapia mai putea continua, pacienta inregistrând progrese (nu fenomenale, totuşi progrese); în
momentul încheierii terapiei ea putea să ceară singură lucruri simple (apă, baie, cana), să se
orienteze (aici, acolo, sus, jos, vino, du-te), spunea zilele săptămânii, număra până la zece, îi
chema pe membrii familiei dacă avea nevoie de ceva şi ei nu erau acolo.

5
Creaza-ti propriul blog profesional de psihologie! E simplu. Detalii...

Bloguri profesionale
Psihologie. Psihoterapie. Psihiatrie.

_________________________________________________________________
Publicitate

Terapia Dependentelor - abordari ale recuperarii pe termen lung [2012]

 Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi [2011]
101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti. Folosirea metaforelor in terapie [2011]

Joi, 21 Iulie 2011

Recuperarea logopedica in sindroame cerebrale

deteriorative
Scris de Stefania Budacu
 More Sharing ServicesShare|Share on facebookShare on twitterShare on emailShare
on print

 1

 2

 3

 4

 5

(5 voturi)

Lucrarea de faţă studiază rezultatele terapiei logopedice în cazul pacienţilor cu vârste de peste 60
de ani şi care au suferit accidente vasculare cerebrale ischemice sau hemoragice, traumatisme
cranio-cerebrale sau demenţe (de involuţie, vasculare –mixte- sau Alzheimer)- soldate cu pierderea
sau deteriorarea limbajului, sub oricare dintre aspectele sale (vorbit, scris, citit, socotit). Pacienţii
fac parte dintre bolnavii internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, la secţia de Neurologie.

După dignosticul neurologic, imagistic şi psihologic (test MMSE), bolnavii au fost evaluaţi din punct
de vedere logopedic, stabilindu-se – in funcţie de caracteristicile bio-psiho-fiziologice – programul
terapeutic potrivit fiecăruia.

S-a observant că, exceptând personalul medical (neurochirurg, neurolog, kinetoterapeut, logoped)
care are primul rol în intervenţia rapidă de care depinde viaţa pacientului (mai ales în cazul
accidentelor vasculare cerebrale şi a traumatismelor cranio-cerebrale), rolul dominant în
recuperarea şi/sau mentinerea stării de sănătate îl are familia.

Accidentele vasculare cerebrale ischemice sau hemoragice, traumatismele cranio-cerebrale,

demenţele (de involuţie, vasculare, Alzheimer) se soldează de multe ori cu deteriorarea limbajului
sub unul sau mai multe dintre aspectele sale (capacitate de verbalizare, de înţelegere a comunicării,
din punct de vedere al calculului matematic, de orientare spaţio-temporală, orientare în schema
corporală etc) ceea ce impietează relaţia pacientului cu lumea, afectând integrarea acestuia in
societate. Acest fapt poate avea efecte dezastruase asupra calităţii vieţii individului, asupra întregii
sale personalităţi, ducând până la stări suicidale.

Terapia logopedică ţine seama întotdeauna de anumite Principii si este adaptată specificului fiecarui
pacient. Programul de intervenţie este "dictat" de pacient, prin raspunsul oferit terapeutului, pas cu
pas; practic, pacientul este cel ce ghidează logopedul în recuperare, arătând, atât prin răspunsul la
stimuli cât şi prin evoluţie, calea ce trebuie urmată.

Pentru fiecare dintre situaţiile enumerate au fost selectate câte două cazuri care sa ilustreze factorii
implicaţi în recuperare (tipul accidentului vascular cerebral – ischemic sau hemoragic -, mărimea
accidentului –, vârsta pacientului, gradul de atrofie cerebrală, interesul şi colaborarea familiei şi
paşii parcurşi în cadrul programului de intervenţie. Aceste condiţii sunt valabile şi în cazul
trumatismelor cranio-cerebrale; boala Parkinson (la fel ca şi celelalte tipuri de demenţă) are la bază
atrofia cerebrală, cu repercursiuni atât de ordin psihic, cât şi de ordin fizic - asupra proceselor
gândirii, memoriei, limbajului, echilibrului afectiv, sistemului muscular etc. În cazul lor terapia este
una de întreţinere şi trebuie începută de timpuriu, implicând toate aspectele menţionate mai sus.

Accident vascular cerebral ischemic:

1. Pacient P.V., 61 ani, cu factori de risc cardio-vascular stenoză mitrală, fibrilaţie atrială
paroxistică, hipotiroidie, diabet.

Examen neurologic: tulburare de limbaj – afazie mixta, hemipareză dreaptă, Babinski pe dreapta.
CT cerebral: zonă hipodensă întinsă în teritoriul arterei cerebrale medii stângi.

Diagnostic: Accident vascular cerebral ischemic silvian stâng, afazie mixta, hemipareză dreaptă,
diabet, hipertensiune arterială.

Terapia logopedică a început în momentul în care semnele vitale ale pacientului au fost stabile.
Evaluarea logopedică a stabilit: dificultăţi in coordonarea musculaturii aparatului fono-articulator,
apraxie buco-linguală, dificultăţi in conştientizarea actului respirator (inspir/expir), înţelegerea
partială a mesajului primit, dificultăţi de orientare in schema corporală, dificultăţi în recunoasterea
culorilor.

Pacientul nu a necesitat demutizare, el exprimând spontan doua-trei sunete. Terapeutul a procedat

mai întâi la executarea conştientă, de către pacient, a exerciţiilor specifice necesare pentru a obţine
o coordonare conştienta si mobilitatea musculaturii aparatului fono-articulator ( gura închisă,
muşcătura pe măsele, buzele se întind în zâmbet, apoi se strâng - botic; buza de jos aşezată peste
buza de sus, apoi buza de jos între dinţi; gura deschisă, limba afară mişcată stânga-dreapta; gura
deschisă, limba afară, vârful limbii atinge pe rând buza superioară, apoi buza inferioară; gura
închisă, limba împinge pe rând în obrazul stâng apoi în obrazul drept; ştergerea buzelor cu limba în
sensul acelor de ceasornic, apoi în sens invers; imitarea mârâitului câinelui; imitarea galopului
calului; gura deschisă, limba afară; vârful limbii se ridică şi "trage" limba în gura, cât mai adânc;
gura se închide; umplerea obrajilor cu aer şi eliminarea aerului sub presiune, cu buzele strânse;
umplerea alternativă a obrajilor cu aer; vidarea obrajilor alternând cu umplerea obrajilor cu aer;
imitarea tusei; aburirea oglinzii) - urmate de emitere de sunete, reflectat şi independent. Pentru
conştientizarea actului respirator s-au folosit:

- Oftatul (imitare)

- Aburirea unei oglinzi

- Stingerea unei lumânări, suflând în ea

Concomitent cu terapia logopedică, kinetoterapia şi tratamentul medicamentos au avut rezultate

pozitive, capacitatea comprehensiva a pacientului imbunătăţindu-se cu fiecare saptămână. După
impostarea fiecărui sunet, au urmat impostarea silabelor de doua sunete (MA, ME, MI, MO MU MA
etc), apoi a celor de trei sunete (AMA, EME, IMI, OMO, UMU etc), după care s-a trecut la pronunţia
de cuvinte de trei şi patru sunete, bisilabice; evident, s-au pronunţat cuvinte cu sens şi în special
acele cuvinte care sunt folosite des de către pacient (APA, NAS, MAMA, LAMA, VINO, DU-TE, DUS,
PUS, PAT, SUS şamd). Urmărind ca terapia să atinga mai multe obiective, dar având grijă să nu
obosească pacientul, odată cu noile cuvinte, şi profitând de capacitatea superioară de înţelegere a
pacientului, s-au introdus noţiunile de orientare spaţială şi temporală, pacientul putând răspunde
chiar şi mimico-gestual la întrebări, stabilindu-se astfel noile direcţii ale terapiei. Alte două urmări
ale accidentului vascular cerebral au fost discalculia şi dislexo-disgrafia; pentru discalculie s-a lucrat
prin calcul matematic simplu, folosind suport concret – beţişoare – la început adunări, apoi scăderi.
Deşi pacientul rezolva cu greu sarcinile date, nu mai ştia nici tabla înmulţirii, putea totuşi să
efectueze cu uşurinţă adunări cu numere compuse din două cifre (exemplu: 13+12), spunând el
însuşi că nu ştie cum reuşeşte acest lucru. Pentru recuperarea limbajului scris-citit am urmat drumul
parcurs la începutul terapiei, pentru recuperarea sunetelor: pronunţia vocalelor fiind asociată de
această dată cu literele, apoi pronunţia silabelor formate din vocale (AU, UA, AI,. IA, EI, IE, EU, OI,
IO, OU, UI, IU) asociată cu simbolurile scrise. În momentul în care P.V. a asimilat aceste lucruri, am
trecut la scrierea obiectelor/fenomenelor/acţiunilor a căror pronunţie însuma trei-patru sunete.
Totodată, terapia a cuprins în cadrul capitolului de Orientare şi re-învăţarea ceasului, obiectiv
îndeplinit cu success.

Terapia logopedică a durat aproximativ un an, timp în care pacientul:

- A fost demutizat

- A învaţat pronunţia corectă a fiecărui sunet şi grup de sunete

- A învaţat să se orienteze spaţio-temporal, reasimilnd noţiunile necesare

- A reuşit să realizeze un calcul matematic simplu

- Ştie să scrie şi să citească.

2. Pacienta F.I., 68 ani, cu antecedente hipertensiune arterială, fibrilaţie atrială, diabet. Examen
neurologic: necooperantă, somnolentă, cu tulburări de vorbire de tip afazie mixtă, deficit motor
plegic membre hemicorp drept; Babinski pe dreapta; CT cerebral: zona hipodensă întinsă ce
cuprinde artera cerebrală medie total stânga.

Diagnostic: Accident vascular cerebral ischemic silivian stâng, afazie mixtă, hemiplegie dreaptă,
hipertensiune arterială, fibrilaţie atrială, diabet zaharat.

După externare pacienta a continuat la domiciliu kinetoterapia şi terapia logopedică.

Evaluarea logopedică a constatat: dificultăţi în decodarea mesajului primit, dificultăţi în coordonarea

musculaturii aparatului fono-articulator, dificultăţi privind emiterea de sunete (Mutism), dificultăţi în
conştientizarea actului respirator (expir/inspir).

Terapia logopedică a urmărit:

- Demutizarea pacientei

- Optimizarea coordonarii musculaturii aparatului fono-articulator prin exerciţii specifice de

mobilizare a acestor muschi

- Emiterea conştientă de sunete atât reflectat cât şi independent şi impostarea sunetelor

respective

- Optimizarea capacitaţii comprehensive prin corelaţii obiect/denumire

- Realizarea unei vorbiri independente şi corecte atat din punct de vedere al pronunţiei, cât şi
din punct de vedere grammatical
Fiind ajutată şi de tratamentul medicamentos, şi de stimuluii oferiţi de mediul inconjurător,
capacitatea comprehensivă a pacientei s-a îmbunatăţit, ea constientizându-şi din ce în ce mai bine
situaţia şi mobilizându-se pentru lungul drum al recuperării. Demutizarea s-a realizat prin metoda
tactila, pacienta tinând mâna pe laringele logopedului şi imitând vibraţia produsă de acesta. Au
urmat pronunţia sunetelor, a silabelor şi cuvintelor simple, formate din trei-patru sunete.

Dacă la început o oră de terapie logopedică însemna doar realizarea exerciţiilor şi a câtorva sunete,
după patru luni în timp de o ora se lucrau exercişiile, vocalele, silabele din vocale, silabele din
sunete şi cuvinte cu sens, denumind obiecte sau parţi ale corpului. Orientarea în timp şi spaţiu a
revenit, F.I. nefiind nevoită sa înveţe din nou respectivele noţiuni, ci invăţând doar să le pronunţe
corect.

Scris-cititul s-a pierdut, însă, aşa încât un nou obiectiv al terapiei logopedice a fost recuperarea
acestui aspect al limbajului – nu insă acelaşi lucru s-a intamplat cu limbajul matematic, care nu a
avut de suferit.Pentru recuperarea scris-citit-ului s-a urmat aceeaşi linie terapeutică de la
recuperarea limbajului verbal: fonem/grafem – silabă – cuvânt. Recuperarea nu a fost uşoara şi nici
totală. Terapia logopedică a fost întreruptă dupa aproximativ un an, termen insuficient pentru
realizarea şi celui din urmă obiectiv, atât familia cât şi pacienta aducând ca argument motivele
financiare. Totuşi, după un an de terapie, pacienta a reuşit:

- realizarea unei vorbiri conştiente, coerente şi relativ fluente

- orientare şi organizare spaţio-temporală

- recuperarea parţială a limbajului scris-citit

- reintegrarea în viaţa socială, lucru posibil datorită capacităţii de comunicare cu persoanele

din jur.

Accident vascular cerebral hemoragic:

1. Pacienta I.M., 71 de ani, cunoscută cu hipertensiune atrială şi fibrilaţie atrială permanentă.

Examen neurologic : constientă, necooperantă, cu tulburări de vorbire de tip afazie mixtă; deficit
motor plegic, membre hemicorp drept, ROT diminuate pe dreapta, Babinski pe dreapta; examen CT
cerebral repetat –accident vascular cerebral ischemic de nuclei bazali stângi, transformat
hemoragic, cu efracţie ventriculară.

Diagnostic: Accident vascular hemoragic de nuclei bazali stângi, afazie mixtă , fibrilaţie atrială
permanentă, hipertensiune arterială.

Urmează tratament medicamentos alături de kinetoterapie şi terapie logopedică, cu evoluţie usor

ameliorată. Este externată după 3 saptămâni de spitalizare, urmând tratament medicamentos,
logopedic şi kinetoterapeutic la domiciliu

Terapia logopedică a început în spital, în momentul în care semnele vitale ale pacientei au fost
stabile. În urma evaluării s-a constatat afazie globală, în sensul în care pacienta nu decodează
mesajul primit şi nici nu poate răspunde acestui mesaj. Terapia logopedică a continuat, concomitent
cu medicaţia şi kinetoterapia şi a urmărit ca pacienta să conştientizeze, în primul rând mişcările
muşchilor aparatului fono-articultor; astfel, exerciţiile au fost de mobilizare pasivă, terapeutul
mişcându-i buzele si limba (cu ajutorul unei comprese se apucă limba şi este pe rând trasă afară -
terapeutul executând aceeaşi mişcare, ca in oglindă, astfel pacienta conştientizează mişcarea pe
care o face – apoi plimbată stânga-dreapta sau în sus şi în jos).

După o perioadă pacienta a devenit din ce în ce mai ancorată în real, executând comenzi ca "Închide
ochii/Deschide ochii" , "Deschide gura/Închide gura", "Ridică mâna/Ridică piciorul" sau "Vrei...ceva
anume". A început să execute singură exerciţiile descrise mai sus (limba afara/în gură, plimbată
stânga-dreapta, vârful limbii atinge buza de sus apoi buza de jos) astfel încât s-a trecut la alte
exerciţii, mai complexe ca dificultate: împingerea în obraji cu limba, alternativ în obrazul stang apoi
în obrazul drept, ştergerea buzelor cu limba, imitarea galopului calului. O problemă ce a durat mai
mult timp a fost conştientizarea actului respirator, inspirul şi expirul; pentru aceasta s-au încercat
mai multe "variante" în speranţa unui rezultat pozitiv: să simta pe palmă şi să imite jetul de aer
emis de logoped, să facă să se mişte în aer, suflând, o batistă, să stingă o lumănare, să imite
oftatul. De remarcat că, pe toată perioada terapiei, familia a fost aproape de pacientă, încurajând-o
permanent; I.M. a beneficiat de suportul afectiv şi material al unei familii extinse (nu numai copiii, ci
şi nepoţii şi alte rude); aceste persoane i-au insuflat o dorinţă şi o forţă extraordinare de
recuperare, astfel încât progresele au fost clare mai întâi pe plan motor, ea reuşind în decurs de
câteva luni să se deplaseze singură, cu ajutorul unui baston, în incinta locuinţei.

După momentul demutizării şi articulării primelor sunete, încrederea în sine cât şi în terapeut şi
succesul terapiei a crescut. Au fost recuperate toate sunetele, în pronunţie reflectată, trecând apoi
la etapa urmatoare, aceea de articulare de silabe (exemplu: MA, ME, MI, MO, MU, MA; AM, EM, IM,
OM, UM; AMA, EME, IMI, OMO, UMU) apoi de cuvinte bisilabice.

Terapia logopedică a durat aproximativ 12 luni. În această periodă pacienta I.M. a ieşit din starea
de afazie globală, manifestând afazie expresivă, a reuşit să obţină autocontrolul pe musculatura
aparatului fono-articulator, a recuperat sunetele şi a reuşit să articuleze silabe şi cuvinte bisilabice.
Vorbirea nu a devenit independentă, vârsta bolnavei, mărimea şi profunzimea accidentului cât şi
gradul de atrofie cerebrală constituind un prognostic nu tocmai favorabil dar aşteptările fiind
depăşite de evoluţia I.M., pe toate planurile (psihio-afectiv, motor). Din punct de vedere logopedic
terapia mai putea continua, pacienta inregistrând progrese (nu fenomenale, totuşi progrese); în
momentul încheierii terapiei ea putea să ceară singură lucruri simple (apă, baie, cana), să se
orienteze (aici, acolo, sus, jos, vino, du-te), spunea zilele săptămânii, număra până la zece, îi
chema pe membrii familiei dacă avea nevoie de ceva şi ei nu erau acolo.

2. Pacient A.G. 64 ani, cunoscut cu hipertensiune arterială stadiul II – pe medicaţie –

hipercolesterolemie, obezitate.

Examen neurologic: stare generala gravă, somnolent; tulburări respiratorii; redoare de ceafă; pupile
egale, necooperant; afazie globala; deficit motor membre hemicorp drept; RCP in extensie pe
dreapta. Examen CT cerebral: - accident vascular cerebral hemoragic capsulo-talamic stâng.

Diagnostic: Accident vascular cerebral hemoragic capsulo-talamic; hipertensiune arterială stadiul II;
dislipidemie

Terapia logopedică a început în momentul în care semnele vitale ale pacientului au fost stabile. În
urma evaluării s-a constatat: înţelegerea parţială a mesajului primit, dificultăţi în coordonarea
musculaturii aparatului fono-articulator, dificultăţi de orientare în schema corporală, dificultăţi în
recunoasterea culorilor, dificultăţi în coordonarea musculaturii aparatului fono-articulator,
mutism.Ţinând cont de aceste rezultate, terapia logopedică a urmarit: reluarea autocontrolului
asupra musculaturii aparatului fono-articulator, demutizare, realizarea unei corelaţii corecte
obiect/acţiune/fenomen – denumire, capacitate fono-articulatorie, de verbalizare, cât mai corectă,
evaluarea capacităţii de calcul matematic şi de orientare spaţio-temporală şi intervenţie în caz de
nevoie. Debutul terapiei logopedice s-a făcut prin exerciţiile specifice ce au ca scop mobilizarea
conştienta a musculaturii aparatului fono-articulator:

- Gura închisă, muşcătura pe măsele, buzele se întind în zâmbet, apoi se strâng (botic)

- Buza de jos aşezată peste buza de sus, apoi buza de jos între dinţi

- Gura deschisă, limba afară mişcată stânga-dreapta

- Gura deschisă, limba afară, vârful limbii atinge pe rând buza superioară, apoi buza
inferioară

- Gura închisă, limba împinge pe rând în obrazul stâng apoi în obrazul drept

- Ştergerea buzelor cu limba în sensul acelor de ceasornic, apoi în sens invers

- Imitarea mârâitului câinelui

- Imitarea galopului calului

- Gura deschisă, limba afară; vârful limbii se ridică şi "trage" limba în gura, cât mai adânc;
gura se închide

- Umplerea obrajilor cu aer şi eliminarea aerului sub presiune, cu buzele strânse

- Umplerea alternativă a obrajilor cu aer

- Vidarea obrajilor alternând cu umplerea obrajilor cu aer

- Imitarea tusei

- Aburirea oglinzii

De precizat că fiecare dintre aceste exerciţii are un scop précis, pe lângă fortificarea musculaturii
constituind şi puncte de pronunţie pentru sunete: întinzând buzele vom avea: N, T, Ţ, D, S, Z; buza
de jos aşezată între dinţi: F,V; imitarea mârâitului câinelui: Ş, J, CE, CI, GE, GI; umplând obrajii cu
aer pacientul conştientizează pronunţia sunetelor P, B; ridicând limba vom avea L şi R; tuşind – C,
G; aburind oglinda – H. Logopedul a ajutat pacientul la început, in executarea exerciţiilor, ulterior
acesta executându-le independent. La început a refuzat să lucreze în faţa oglinzii, imaginea pe care
o vedea impresionându-l negativ; în timp însă, a conştientizat importanţa oglinzii şi a acceptat să
lucreze în acest fel. Evoluţia, în prima parte, nu a fost spectaculoasă, bolnavul fiind nemulţumit de
sine şi considerând progresele ca fiind prea lente; trecând de faza depresiei, a dat dovadă de o
voinţă extraordinară, lucrând împreuna cu familia (în afară de timpul petrecut cu terapeutul) câte 4
ore pe zi. Demutizarea s-a facut în a treia saptămână de la momentul inceperii terapiei, pacientul
având mâna pe laringele logopedului şi simţind vibratie specifică acestui sunet. Au urmat vocalele A,
O şi U, E şi I fiind mai dificile pentru el au fost rostite mai tarziu. Terapia a urmat procedeul sunet-
silabă adică la consoană s-a ataşat pe rând fiecare vocală:

MA, ME , MI, MO, MU, MĂ

AM, EM, IM, OM, UM

AMA, EME, IMI, OMO, UMU

După ce au fost recuperate toate sunetele şi grupurile de sunete, s-a trecut la rostirea cuvintelor
bisilabice, preferându-se cuvintele care descriu obiecte, acţiuni şi fenomene concrete: APA, LAMA,
CANA, PUI, HAI, LASĂ, VINO, DU-TE, UŞA, cât şi pronumele personale. Prima propoziţie a fost:
ACOLO ESTE CANA CU APĂ.

Au urmat zilele săptămânii, lunile anului, anotimpurile. Orientarea temporală pe ceas se păstrase,
pacientul putând să se orienteze astfel; la fel şi capacitatea de calcul matematic.

Scris-cititul a fost afectat in mica măsură, astfel încat s-a recuperat, de la un punct, împreună cu
limbajul verbal; în acest sens am remarcat eludarea sau înlocuirea literelor dintr-un cuvânt,
corespunzător tulburării de vorbire.

Terapia logopedică a durat aproximativ un an, timp în care pacientul a manifestat o evoluţie foarte
bună, care a depăşit prognosticul iniţial. Recuperarea a fost posibilă şi datorită "materialului
biologic" al pacientului, familiei care l-a susţinut permanent şi totodată voinţei de care A.G. a dat
dovadă, având puterea să depaşească depresia (cu tratament medicamentos) şi să folosescă acea
energie pentru a lupta cu sine şi cu boala.

Traumatism cranio-cerebral:

1. Pacient T.A. 65 ani, suferă un accident rutier cu politraumatism şi traumatism cranio-cerebral.

Examen neurologic: stare generală alterată, tulburări de tip afazic; cooperare dificilă, pupile
intermediare; deficit motor paretic membre hemicorp drept (membrul superior mai mult decât
membrul pelvin); Babinski bilateral. Examen CT cerebral: contuzie hemoragică frontal stânga de
2/3,4 cm; mici contuzii hemoragice pol temporal şi frontal stâng.

Diagnostic: Traumatism cranio-cerebral, contuzie hemoragică frontal stânga; hemipareza dreaptă;

afazie expresivă

Evaluarea logopedica a stabilit:

- Inţelegerea parţială a mesajului primit

- Dificultăţi în coordonarea musculaturii aparatului fono-articulator

- Imposibilitatea articulării sunetelor

Obiectivele terapiei logopedice au fost: reluarea mobilităţii musculaturii aparatului fono-articulator;

demutizarea pacientului; emitere conştientă de sunete silabe/cuvinte; realizarea unei vorbiri fluent
si conştiente. La început pacientul a fost ajutat de logoped să scoată limba, să o mişte stânga-
dreapta; dupa aproximativ o lună a devenit mult mai ancorat în real, îmbunătăţindu-se şi
cooperarea atât cu terapeutul cât şi cu cei din jur. A fost demutizat şi a recuperat, pe rând, sunete,
silabe şi cuvinte; de remarcat că vocalele E şi I s-au recuperat mai tarziu faţă de celelalte vocale (A,
O, U) – aproximativ la doua luni de la începerea terapiei; acest lucru a determinat "întoarcerea" la
consoanele rostite până atunci pentru a completa seriile de silabe si pentru a obişnui pacientul cu
pronunţia (exemplu: ME, MI, EM, IM, EME, IMI).

Din momentul rostirii primelor cuvinte s-a făcut o nouă evaluarea care a relevant "ştergerea"
limbajului scris-citit şi a limbajului matematic, precum si unele dificultăţi de orientare spatio-
temporale. S-a trecut la asimilarea noţiunilor vizând orientarea, concomitent cu recuperarea
limbajului scris-citit si a celui matematic.

Dupa un an de la accident, pacientul este un om ancorat în realitate, integrat social, putând susţine
o conversatie, reuşind să scrie (cu unele dificultăţi) şi să citească.

2. I.C. in vârstă de 69 de ani, prezintă traumatism cranio-cerebral prin cădere de la aproximativ

3 metri.

Examen neurologic: somnolent, amnezie lacunară; pupile egale; ictus afazic. Examen CT cerebral:
zone hipodense fronto-parietale dreapta si regiune occipitala dreapta.

Diagnostic: Traumatism cranio-cerebral; amnezie lacunara; ictus afazic

Terapia logopedică a început în momentul în care semnele vitale ale pacientului au fost stabile.
Evaluarea a stabilit:

- Înţelegerea mesajului primit

- Dificultăţi de coordonare a musculaturii aparatului fono-articulator

- Dificultăţi în articulare/pronunţie

- Conservarea limbajului scris-citit

- Lateralitate predominant stânga

S-au realizat exerciţiile specifice vizând mobilizarea conştientă a musculaturii aparatului fono-
articulator (întinderea şi adunarea buzelor, mişcările limbii, umplerea obrajilor cu aer), lucrând
totodată pentru emiterea conştientă şi corectă a fiecărui sunet. Traseul terapeutic a fost acelaşi,
recuperându-se sunet/silabă/cuvânt. Limbajul matematic a fost afectat, astfel încât recuperarea a
vizat şi acest aspect, începându-se cu socoteli simple cu suport concret.

Pacientul nu a mai ajuns la performanţele de calcul anterioare accidentului, dar calitatea vietii sale
s-a îmbunătăţit simţitor, el susţinând conversaţii cu prietenii in anturaj şi la telefon, dând relaţii în
momentul în care este solicitat, reuşind să realizeze calcule simple la nivel elementar.

Demenţa:

1. Pacienta M.E. in vârstă de 80 de ani, cunoscută cu hipertensiune arterială şi accidente

vasculare cerebrale ischemice repetate, fibrilatie atrială; pe medicaţie permanentă. Examen
neurologic: dezorientată temporo-spaţial, cu tulburari cognitive, cu tulburări de vorbire de tip afazie
expresivă, hipoprosexie globală şi hipoamnezie globală, cu tulburări motorii (parapareză), Babinski
inconstant pe dreapta; examenul CT cerebral evidenţiază atrofie fronto-temporo-parieto-occipitala
marcată, zone hipodense temporo-parietale bilateral, hidrocefalie internă.

Diagnostic: lacunarism cerebral, accidente vasculare cerebrale ischemice repetate, sindrom

abiotrofic cortical, tulburare de invalidare cognitivă (demenţă mixtă). Deficienţă cognitivă gravă –
test făcut cu dificultate, din cauza colaborarii dificile – cu un scor de 16 puncte.

Medicul neurology a prescris pacientei tratament medicamentos, specific în astfel de cazuri (Exelon,
Ebiza, Bilobil, Cerebrolysin). Pacienta manifestă anomie, uitând denumirea obiectelor.
Terapia logopedică, desfaşurată pe o perioadă de 12 luni, a urmărit:

- Optimizarea capacităţii de concentrare a atenţiei

- Optimizarea capacităţii de orientare spatio-temporală

- Îmbogăţirea vocabularului activ

- Menţinerea unui tonus psihic pozitiv

Pentru realizarea primului obiectiv, acela de concentrare a atenţiei, s-au folosit jocuri interactive de
tipul: "Când auzi cuvântul X baţi din palme", sau realizarea unor activităţi plăcute pacientei,
alternativ cu activităţile care trebuiau facute. Perioada de lucru continuu a crescut progresiv, pe
masură ce M.E. era capabila să susţină activitatea.

Exerciţiile de vocabular au constat în jocuri (Se dau trei cuvinte X, Y, Z; unul dintre ele nu are
legatură cu celelalte două; care anume?), găsire de sinonime/antonime, alcătuire de familii de
cuvinte, povestiri după imagini sau ale unor romane ori poveşti, memorare/recitare de versuri.

Dupa 12 luni scorul MMSE s-a îmbunătăţit, ajungand la 19.

Chiar dacă problema de fond s-a menţinut, datorită tratamentului medicamentos şi terapiei
logopedice suţinute în această perioadă, calitatea vietii M.E. s-a îmbunătăţit substanţial. Terapia
logopedică nu a reuşit să facă minuni, dar a reuşit în schimb să ofere suportul psihic necesar unei
personae conştiente de un diagnostic ireversibil.

2. Pacient M.P. în vârstă de 79 ani, cunoscut cu tuburări cognitive în antecedente. Examenul

neurologic: fără semne de focar în momentul examinării, prezentând tulburări de vorbire de tip
afazie –predominant mixtă- episoade de dezorientare temporo-spatială auto şi alopsihic, fără
deficite motorii; examen CT cerebral: atrofie corticală, uşoară lărgire a ventriculilor laterali,
lacunarism cerebral, leucoaraioza.

Testul MMSE evidenţiază deficienţă cognitivă medie – scor 20. Pacientului i-a fost recomandat
tratament cu Bilobil, Cerebrolysin, Ebixa.

Terapia logopedica a urmărit:

- Menţinerea şi îmbogaţirea vocabularului activ

- Îmbunătăţirea capacităţii de concentrare a atentiei

S-au aplicat exerciţii sub formă de jocuri, cât şi activităţi plăcute pacientului, care i-au permis
concentrarea atenţiei pe o perioadă tot mai îndelungată de timp. Activităţile au fost diverse şi au
vizat: orientare în schema corporală, orientare şi organizare spaţio-temporală, denumirea obiectelor
înconjurătoare şi a utilităţii fiecăruia, recunoasterea şi denumirea culorilor etc. Dintre activitaţile de
îmbogăţire a vocabularului activ şi pasiv s-au folosit: găsire de sinonime şi antonime, formare de
familii de cuvinte, enumerarea a două sau mai multe cuvinte specfice unei anumite teme, cuvinte
care să înceapă cu un anumit sunet/silabă.
Starea pacientului s-a îmbunătăţit vizibil după aproximativ 10 luni de terapie, în asociere cu
tratamentul medicamentos recomandat de medicul neurolog. Terapia logopedică nu a reuşit să re-
învie neuronii care nu mai erau, dar a oferit lui M.P. speranţa de menţinere la un nivel acceptabil din
punct de vedere cognitiv si uman.

În urma cazurilor prezentate, concluziile ar putea fi urmatoarele:

- Se recomandă ca recuperarea să înceapă din momentul în care toate semnele vitale ale
pacientului sunt stabile.

- Succesul recuperării este influenţat de întinderea şi tipul accidentului, vârsta pacientului,

calitatea materialului biologic al acestuia, forţa legăturilor de familie si gradul de implicare al familiei
în susţinerea pacientului din punct de vedere material si psiho-afectiv.

- Recuperarea nu se întinde pe o durată determinată de timp, ci durează atâta vreme cât

pacientul înregistreză progrese.

- Familia are rolul hotărâtor în reuşita recuperării pacientului, susţinerea şi încurajarea

permanentă determinând succesul – sau, după caz, eşecul – terapiei. Astfel, au fost pacienţi care au
evoluat neaşteptat de bine, deşi din punct de vedere medical prognosticul nu ar fi fost intr-atât de
optimist.

Rolul logopedului este acela de a ajuta pacientul să comunice, sa creeze o punte între bolnav şi
restul lumii, deoarece societatea nu are nevoie de UN OM, în schimb acel om are nevoie de
Societate. Reinserţia socială este dezideratul principal al recuperării iar pentru a se realiza acest
lucru, pacientul trebuie sa fie autonom.