Universitatea Transilvania,Brasov

Facultatea:Stiinte economice si administrarea afacerilor

Specialitatea:Finante banci
Anul: I
Grupa 8503

DREPT COMERCIAL ROMÂN

Student:Timofte Mihaela

Brasov,2011

1
 CUPRINS

Capitolul 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL

COMERCIAL …………………………………………………………...3-6

1.1. Precizări prealabile …………………………………………..……….3-3

1.2. Obiectul dreptului comercial ………………………………………....3-3
1.3. Definiţia dreptului comercial ………………………………………...3-4
1.4. Izvoarele dreptului comercial …………………...................................4-5
1.5. Principiile dreptului comercial ………………………………….……5-6

Capitolul 2 FAPTELE DE COMERŢ ..................................................6-19

2.1. Precizări prealabile. Noţiune. ……………………………..………....6-8

2.2. Clasificarea faptelor de comerţ……………………………………...8-18
2.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul agriculturii ………18- 19

Capitolul 3 SUBIECTELE DREPTULUI COMERCIAL..………..19-35

3.1. Precizări prealabile ………………………………………………...19-21

3.2.Comerciantul - persoană fizică autorizată - PFA, potrivit Ordonanţei de
urgenţă nr 44/2008 ……………………………………………………..21-22
3.3. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderi
individuale, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008 ………………..22-24
3.4. Întreprinderea familială ……………………………………………25-27
3.5. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002………27-27
3.6. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizica ………………...27-35

Bibliografie.............................................................................................35-37

2
 DREPT COMERCIAL ROMÂN

Capitolul 1
Noţiuni introductive privind dreptul comercial

1. 1. Precizări prealabile

Din punct de vedere economic, comerţul este o activitate al cărei scop

este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.
Juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg,
deoarece, pe lângă operaţiunile de interpunere în schimb şi circulaţie a
mărfurilor, cuprinde producţia de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea
de servicii.
Dreptul comercial cuprinde normele juridice care reglementează
activităţile comerciale:de producere, de circulaţie şi de prestări servicii.

1. 2. Obiectul dreptului comercial

Pentru stabilirea obiectului dreptului comercial în literatura de

specialitate s-au conturat două teorii, ce oferă criteriile de comercialitate prin
care se definesc actele, faptele juridice şi operaţiunilor economice
comerciale .
Potrivit primului criteriu, denumit obiectiv dreptul comercial are ca
obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică actelor juridice,
faptelor juridice şi operaţiunilor economice calificate de lege ca fiind de
comerţ indiferent de persoana care le săvârşeşte.
Potrivit celui de-al doilea criteriu denumit subiectiv dreptul comercial
are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor. Din acest punct
de vedere, dreptul comercial este un drept profesional care se aplică tuturor
persoanelor care au calitatea de comerciant.
Codul Comercial român are la bază sistemul obiectiv. Articolul 3 Cod
com. stabileşte actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de
comerţ cărora li se aplică dispoziţiile codului comercial indiferent de
persoana care le săvârşeşte, indiferent că are sau nu calitatea de comerciant.
Combinând cele două criterii rezultă că dreptul comercial are ca obiect
normele juridice aplicabile atât faptelor de comerţ cât şi comercianţilor.

1.3. Definiţia dreptului comercial

3
 Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat
aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor, faptelor
juridice şi operaţiunilor economice considerate de lege fapte de comerţ
precum şi raporturilor juridice la care participă persoanele ce au calitatea de
comercianţi.

1.4. Izvoarele dreptului comercial

Izvoarele formale sunt : Codul comercial şi Codul civil.

În funcţie de natura lor deosebim : izvoare normative şi izvoare
interpretative.
► Izvoarele normative sunt: Constituţia-legea fundamentală a ţării
-care reglementează principiile de organizare ale activităţii economice,
Codul Comercial care cuprinde reglementarea de bază a activităţilor
comerciale şi reglementează instituţiile fundamentale: faptele de comerţ,
comercianţii, obligaţiile comerciale; legile comerciale speciale şi Codul
civil.
Pentru că nu tot dreptul comercial se află în Codul Comercial, art. 1 Cod
Com. face să se înţeleagă că principalul izvor al dreptul comercial îl
reprezintă codul comercial şi legile comerciale speciale, care se completează
cu dispoziţiile Codului civil, respectiv, legile civile speciale. Astfel, ,,în
comerţ se aplică legea de faţă (codul comercial, n. a.), unde ea nu dispune se
aplică codul civil,,.
Dintre legile comerciale - legi, decrete-legi, hotărâri şi ordonanţe de
guvern, şi norme, regulamente şi ordine adoptate de organele competente -
amintim cu titlu exemplificativ:
- Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată şi
modificată, Aceasta cuprinde reglementarea generală a asocietăţilor
comerciale;
- Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor,
- Legea nr. 26/1990, privind registrul comerţului, republicată şi
modificată;
- Legea nr. 11/1990, privind combaterea concurenţei neloiale, modificată;
- Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei;
- Decretul- lege 54/1990, privind organizarea şi desfăşurarea unor
activităţi economice pe baza liberei iniţiative, în prezent abrogat;
- Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi

4
adecvarea capitalului,
- Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale;
- Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată;
- Legea nr. 59/1934 asupra cecului, modificată;
-Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ şi industrie;
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor;
- Ordonanţa nr. 70/1990 privind impozitul pe profit;
- Regulamentul privind ordinul de plată nr. 8/1994, aprobat de Banca
Naţională a României;
Dintre legile civile amintim:
- Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice,
- Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă,
În privinţa aplicării Codului civil exemplificăm dispoziţiile art. 1 din
Codul comercial, potrivit cărora ,,în comerţ se aplică legea de faţă (codul
comercial, n. a.), unde ea nu dispune se aplică codul civil,,.
► izvoare interpretative: au rolul de a ajuta la interpretarea voinţei
manifestate în raporturile comerciale. În această categorie includem:
- uzurile comerciale. Uzul comercial este o regulă de conduită
născută din practica socială. În dreptul comercial român uzurile comerciale
nu sunt izvoare normative dar doctrina şi practica juridică recunosc uzurile
interpretative (convenţionale) ca rezultând din voinţa prezumată a părţilor
cu rolul de a lămuri sensul şi limitele acestei voinţe.
- doctrina. Se admite că doctrina nu este izvor de drept, dar este un
important instrument de interpretare a legilor comerciale şi de aplicare a
acestora.
- practica judiciară. În mod tradiţional nu a fost recunoscută ca izvor
de drept, dar soluţiile date de instanţele judecătoreşti contribuie la
interpretarea legilor comerciale fără să aibă puterea precedentului
judecătoresc. Un rol important în interpretarea legilor comerciale tinde să-l
dobândească deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

1.5. Principiile dreptului comercial

1. Autonomia de voinţă. Dreptul civil recunoaşte libertatea

contractuală (în interpretarea actelor juridice prevalează voinţa internă a
contractanţilor, fundamentul fiind autonomia de voinţă). În dreptul
comercial însă, voinţa declarată primează asupra voinţei interne prin
utilizarea înscrisurilor imprimate, a contractelor tip, etc.

5
 2. Rolul aparenţei. În dreptul civil aparenţa - eroarea comună-este
producătoare de efecte juridice (error communis facit ius). În dreptul
comercial necesităţile creditului determină o recunoaştere mult mai largă a
efectelor aparenţei prin sacrificarea realităţii. De exemplu, în cazul titlurilor
comerciale de valoare1 unde legea impune anumite condiţii de formă foarte
riguroase pentru valabilitatea titlurilor.
3. Ordinea publică. În dreptul civil libertatea contractuală este
ţărmurită de normele privind ordinea publică. În dreptul comercial ordinea
publică ca limită a libertăţii contractuale cuprinde domenii mai largi decât în
dreptul civil: controlul judiciar al constituirii societăţilor comerciale,
verificarea condiţiilor cerute pentru desfăşurarea activităţilor comerciale.
Doctrina2 recunoaşte ca principii ale dreptului comercial :
- în comerţ actele juridice sunt cu titlu oneros;
- în comerţ întotdeauna banii sunt fructiferi, produc dobânzi;
- în contractele comerciale în caz de dubiu se aplică regula care
favorizează circulaţia;
- contractarea în favoarea celui de-al treilea este o activitate
obişnuită în materie comercială.

Capitolul 2
FAPTELE DE COMERŢ

2.1. Precizări prealabile. Noţiune. Prin folosirea noţiunii de “fapte

de comerţ” legiuitorul român se îndepartează atât de modelul său, codul de
comerţ italian cât şi de codul comercial francez (ati de commercio, actes de
commerce). Pentru cei ce apreciază că reglementarea română se deosebeşte
de cea de origine, argumentul constă în aceea că în teoria dreptului actele
juridice se disting de faptele cu semnificaţie juridică.
Actele juridice sunt manifestări de voinţă facute cu intenţia de a
produce efecte juridice, în timp ce faptele juridice (stricto sensu) sunt
acţiuni ale omului făcute fără intenţia de a produce efecte juridice, acestea
producându-se în virtutea legii, independent de voinţa autorilor.
Utilizarea de către legiuitor a noţiunii de “fapte de comerţ” nu ramâne
fără consecinţe juridice, deoarece considerăm că termenul ca atare are un
înteles mai larg, desemnând toate operaţiunile de comerţ.Prin urmare,
noţiunea de fapte de comerţ cuprinde atât “actele juridice de comerţ, cât si
1
De exemplu, cambia şi biletul la ordin
2
A se vedea, Stanciu Cărpenaru, Dreptcomercial român, Editura Universul Juridic, Ediţia a VI-a,
Bucureşti, p. 24. C. Bălescu, Curs de drept comercial şi industrial, Bucureşti, 1940, p. 89.

6
faptele juridice, stricto sensu, de comerţ. Intenţia legiuitorului este de a
supune legii comerciale nu numai obligaţiile izvorâte din acte juridice, ci şi
obligaţiile născute din fapte juridice ilicite (îmbogăţirea fără justă cauză,
plata nedatorată şi gestiunea de afaceri) sau ilicite (fapte de concurenţă
neloială).
Reglementarea faptelor de comerţ. Interesul determinării faptelor de
comerţ permite:
- stabilirea domeniului dreptului comercial, adică faptele sau actele
de comerţ (concepţia obiectivă) şi comercianţii (concepţia
subiectivă), şi
- definirea comercianţilor, deoarece art. 7 C. com. prevede “sunt
comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o
profesiune obisnuită şi, societătile comerciale.
Faptele de comerţ sunt reglementate în articolele 3, 4 ,6 şi 56 din
Codul Comercial.
►Art. 3 C. com. prevede: “Legea consideră ca fapte de comerţ...”
şi enumera 20 dintre acestea, fără să le definească, ca atare. În opinia pe
care o îmbrăţişăm, enumerarea amintită are caracter enunţiativ,
exemplificativ iar nu limitativ. Aceasta inseamnă că, la enumerarea facută de
cod se pot adauga şi altele, cu condiţia să aibă caracteristicile faptelor de
comerţ reglementate de lege. În lumina acestei opinii doctrina şi practica
judiciara au recunoscut că fapte de comerţ şi alte acte şi operaţiuni care nu
sunt prevăzute expres în Codul Comercial, dar în condiţiile actuale
îndeplinesc caracteristicile amintite: activitatea hotelieră, publicitatea,
producţia de film, televiziunea, leasingul, franciza etc. Independent de cum
este considerat caracterul enumerării faptelor de comerţ de la art. 3 C. com.,
acestea au o caracteristică comună – sunt calificate “de comerţ” indiferent de
calitatea persoanei care le săvarşeşte, comerciant sau necomerciant.
Iar în doctrină sunt considerate comerciale prin natura lor, deoarece în
conţinutul lor există, în mod obiectiv, una din operaţiunile pe care legiuitorul
însuşi o califica ,,de comerţ,, de exemplu, intermedierea sau interpunerea în
schimb şi circulaţie. Şi cum potrivit sistemului (concepţiei) obiectiv, dreptul
comercial cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, adică faptelor de
comerţ indiferent de persoana care le savarşeşte, actele şi operaţiunile
enumerate de art. 3 sunt denumite fapte de comerţ obiective.
► Art. 4 C. com. consideră ca fiind de comerţ toate actele juridice
şi operaţiunile comerciantului, cu unele execepţii. Şi cum potrivit
sistemului subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice
aplicabile comercianţilor, actele juridice îndeplinite de aceştia – cu limitele
prevazute de lege – sunt denumite fapte de comerţ subiective. În lumina

7
acestui articol, calitatea de comerciant a persoanei conferă natură comercială
şi actului savarşit de acesta.
Coroborând art. 3 cu art. 4 C.com., apreciem că –aşa cum s-a afirmat
şi în doctrină - Codul comercial român are la baza sistemul obiectiv de
calificare a faptelor de comerţ (art. 3 C.com.) completat cu prezumţia de
comercialitate in privinţa “celorlalte contracte şi obligaţiuni ale unui
comerciant (art. 4)”.
►Art. 56 C.com. reglementează regimul juridic aplicabil actului
comercial numai pentru una dintre părţi, stabilind legea aplicabilă
acestuia.
Astfel, “dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi
contractanţii sunt supusi, în cât priveşte acest act legii comerciale, afară de
dispoziţiile privitoare la persoană chiar a comercianţilor şi de cazurile în care
legea ar dispune altfel”. Actul juridic avut în vedere de art. 56 C.com. este
denumit mixt sau unilateral deoarece este comercial pentru una din părţi şi
civil pentru cealaltă.
Prin urmare, putem clasifica faptele de comerţ în trei categorii: fapte
de comerţ obiective; fapte de comerţ subiective; fapte de comerţ mixte sau
unilaterale.
Încercând să definească faptele de comerţ doctrina a propus
următoarele teorii: a speculaţiei, a circulaţiei şi a întreprinderii. Aceasta, n-a
adoptat însă o unică teorie în definirea actelor de comert, ci a facut sinteza
lor folosind un criteriu mixt.
Astfel, actele de comert, sau, în sens larg, fapte de comert sunt: acte
juridice de interpunere în circulaţia marfurilor – ca operaţiuni izolate,
acte juridice îndeplinite printr-o întreprindere - privite în sens de
activitate organizată, efectuate cu scopul de a obţine profit.

2.2. Clasificarea faptelor de comerţ.

Potrivit art. 3, 4 şi 56 din Codul Comercial faptele/actele de comerţ se
împart în trei categorii: obiective, subiective şi mixte.
►A. Faptele de comerţ obiective sunt acele acte sau operaţiuni
juridice prevăzute de legiuitor in art. 3 C.com. Ele sunt comerciale indiferent
de calitatea persoanei care le indeplineşte, comercialitatea acestora rezultând
din lege. Se împart în trei grupe, pe bază unor criterii economice care au la
bază: natura comercială, funcţia economică şi forma lor:
1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi
titlurilor de credit (corespund accepţiunii economice de comerţ);
2. Operaţiunile de intermediere în schimb purtând asupra muncii
organizate – întreprinderile (corespund accepţiunii economice de comerţ)

8
– prin activitatea de intermediere – la care se adaugă criteriul forma
organizatorică- întreprinderea. Aceste două grupe sunt acte de comerţprin
natura lor.
3. Faptele de comerţ conexe (accesorii)- prin natura lor sunt civile,
devin însă comerciale pentru că se află într-o legătură strânsă cu un act de
comerţ prin natura lui .
1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi
titlurilor de credit
a) Cumpărarea şi vânzarea comercială (art. 3 pct. 1 şi 2). Potrivit
art. 3 pct. 1şi 2 C.com. “Legea consideră ca fapte de comerţ”:
- cumpărările de producte sau mărfuri spre a se revinde fie în natura,
fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria;
asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale Statului sau alte
titluri de credit circulând în comerţ;
- vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură
sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit
circulând în comerţ, când vor fi fost cumparate cu scop de revânzare sau
închiriere.
Potrivit art. 1294 C.civ., vânzarea este contractul prin care una din
părţi – numită vânzator – se obligă să transmită, în principal, celeilalte parţi
– numită cumpărător – proprietatea unui bun, în schimbul unui preţ.
Definiţia prezentată este valabilă şi pentru vânzarea comercială.
Caracterul special, comercial, al vânzării-cumpărării este dat de elementul de
ordin economic, specific negoţului, şi anume interpunerea în schimbul
bunurilor, care presupune intenţia de revânzare. Aşadar, cumpărarea este
comercială dacă a fost făcută cu intenţia de revânzare sau închiriere (după
caz), iar vânzarea este comercială dacă a fost precedată de o cumpărare
(comercială) făcută cu scop de revânzare. În doctrină s-a arătat ca vânzarea-
cumpararea comercială se prezintă ca “un inel în lanţul producţiei şi al
schimbului de mârfuri şi produse în drumul lor de la producător la
consumator”.
Intenţia de revânzare sau închiriere (considerată intenţia iniţială, nu
cea nascută spontan, ulterior), ca trasătură distinctivă a vânzării-cumpărării
comerciale: trebuie să existe la data cumpărării; să fie manifestată în exterior
de cumpărător, deci, cunoscută de vânzător, sau să rezulte făra echinoc din
imprejurarile actului; sa poarte, în principal, asupra obiectului cumparat.
Obiectul vânzarii-cumpărării comerciale, potrivit art. 3 pct. 1, poate fi
format numai din bunuri mobile (producte, mărfuri, obligaţiuni ale Statului
sau titluri de credit care circulă în comerţ). Acestea pot fi revândute, astfel
cum au fost dobândite, sau după ce, în prealabil au fost prelucrate sau

9
transformate (cofetarul cumpără ingrediente pentru a le revinde sub form
produsului finit – prajituri, de exemplu).
b) Operaţiuni de punere in consignaţie a mărfurilor sau
productelor în scop de vânzare. Contractul de consignaţie este acel
contract în temeiul căruia o parte numită consignant, încredinţeaza celeilalte
părti, numită consignatar anumite bunuri mobile spre a le revinde, în nume
propriu, dar pe seama consignantului.
c) Operaţiunile pe termen asupra titlurilor de credit. Contractul
de report (art. 3 pct. 3). Operaţiunile de bursă. Potrivit art. 3 pct. 3 C.
com., sunt fapte de comerţ contractele de report asupra obligaţiunilor de stat
sau altor titluri de credit circulând în comerţ. Contractul de report este
reglementat de art. 74-76 C.com., pe care-l defineşte ca fiind cumpărarea pe
bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ şi revânzarea simultanee
cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de
aceeaşi specie. Operaţiunile de bursă se încadrează în categoria operaţiunilor
speculative de valori şi sunt considerate fapte de comerţ alături de
contractele de report.
d) Operaţiunile referitoare la subscrierea, cumpărarea şi
vânzarea de părţi sociale şi acţiuni ale societăţilor comerciale (art.3 pct.4
C.com.). Părţile sociale sunt diviziuni ale capitalului social al societaţii cu
răspundere limitată, iar acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social al
societătii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Cumpărările de parţi sociale
sau acţiuni intervin atât la constituirea societaţii comerciale şi suntem în
prezenţa unei subscrieri de părţi sociale sau acţiuni, cât şi ulterior, pe
parcursul funcţionării acesteia. În ambele situaţii, operaţiunile de cumpărare
sunt fapte de comerţ, în care cumpărătorul dobândeşte calitatea de asociat.
Vânzarea acţiunilor şi părţilor sociale conduce la pierderea calitaţii de
asociat a vânzătorului (dacă, bine înţeles, înstrăinează tot pachetul de acţiuni
sau părţi sociale). Indiferent că operaţiunile de vânzare, de cumpărare, de
acţiuni şi părţi sociale, sunt sau nu făcute în scop de speculaţie comercială,
sunt fapte de comerţ.
e) Operaţiunile de bancă şi schimb (art.3 pct.11 C.com.). Banii şi
creditul pot constitui obiectul circulaţiei. Operaţiunile comerciale, ce au ca
obiect banii şi creditul vor fi guvernate, aşa cum s-a precizat în doctrină, de
aceleaşi principii ca şi cele care privesc circulaţia mărfurilor şi productelor.
Aceste operaţiuni însă, nefiind definite de Codul Comercial, urmează
a fi precizate conform O.U.G. nr. 99/2006 privindinstituţiile de credit şi
adecvarea capitalului. Activitatea bancară este realizată de Banca Naţională
a României şi de societaţile bancare. Operaţiunile de bancă constau în:
depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite, operaţiuni

10
asupra titlurilor de credit, efectuarea de plăţi, plasament financiar.
Operaţiunile de schimb sunt operaţiuni de schimb valutar: schimbul de
monede, de bilete de bancă naţionale sau străine, transmitere de fonduri, etc.
Regimul valutar este reglementat prin Regulamentul Băncii Naţionale a
României nr. 1/ 2004 privind efectuarea operaţiunilor valutare.
f) Cambiile sau ordinele în producte sau mărfuri (art. 3 pct. 14).
Cambia şi biletul la ordin sunt fapte de comerţ prin natura lor, indiferent
dacă părţile sunt sau nu comercianţi sau dacă sunt emise pentru acte civile
sau comerciale. Cambia şi biletul la ordin sunt reglementate de Legea 58/
1934, modificată. În doctrină s-a precizat că ordinul în producte sau mărfuri,
este tot o cambie care prezintă particularitatea că obligaţia ”de plată” are ca
obiect nu o sumă de bani, ci o cantitate de producte sau de mărfuri.
g) Operaţiunile asupra imobilelor în scop de speculaţie. În
concepţia Codului comercial român, vânzarea-cumpărarea comercială nu
poate avea ca obiect bunuri imobile. S-a formulat în doctrină, opinia ca
legiuitorul român a înlăturat operaţiunile imobiliare din categoria faptelor de
comerţ de la art. 3 C.com., deoarece valoarea imobilelor este mult mai mare
decât cea a mobilelor. Aceasta excludere nu se mai justifică, s-a precizat
într-o altă opinie, deoarece în prezent există unele bunuri mobile cu valoare
mult mai mare decât a unor bunuri imobile. In sustinerea acestei opinii, s-au
adus dispoziţiile art. 1 lit. e din Legea 298/ 2001, potrivit cărora imobilele
sunt incluse în fondul de comerţ. Prin urmare, excluderea operaţiunilor cu
privire la imobile din categoria faptelor de comerţ, nu se mai justifică.
2. Acte de intermediere în operaţiunile de schimb purtând asupra
muncii organizate – intreprinderile. Noţiunea de întreprindere, nefiind
definită de Codul comercial, care doar enumeră categoriile de întreprinderi
ca fapte de comerţ, urmează a fi precizată conform Legii 346/ 2004. Astfel,
potrivit art. 2 din lege prin întreprindere se înţelege orice formă de
organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată
potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii
de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv ,societăti comerciale, societăţi
cooperative, persoane fizice care desfăşoară activitaţi economice în mod
independent şi asociaţii familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în
vigoare. Potrivit art. 3 C.com. întreprinderile se împart în două categorii:
de producţie şi de prestări servicii.
Întreprinderile de producţie.
a) Intreprinderile de construcţii (art. 3 pct. 8 C.com.).Întreprinderea
de construcţii are ca obiect de activitate : construirea, amenajarea,
transformarea, reparaţia imobilelor, etc. Acestea organizează forţa de munca,
pe care o speculează în scopul obţinerii de profit. Întreprinderea se interpune

11
între client (beneficiar) şi lucrători. Ea este considerată faptă de comerţ, atât
în cazul în care întreprinzătorul procură materialele, cât şi în cazul în care
materialele sunt procurate de beneficiar. Toate actele şi faptele juridice
savârşite pentru realizarea lucrărilor de construcţii au caracter comercial, de
exemplu: contractele de vânzare-cumparare pentru procurarea materialelor,
contractele de antrepriza încheiate cu clienţii etc.
b) Întreprinderile de fabrici, de manufactură (art. 3 pct. 9). Acest
tip de întreprindere are ca obiect transformarea materiilor prime,
materialelor, inclusiv prelucrarea lor în vederea obţinerii unor produse finite.
Procurarea materiilor prime şi materialelor poate fi făcută atât de
întreprinzător cât şi de beneficiar. În doctrină s-a arătat că, sunt comerciale
şi acele întreprinderi care transformă (lucreaza materia primă oferită de
client (beneficiar), chiar dacă activitatea lor nu este de “producţie” ci de
prestări servicii, deoarece clientul plăteşte manopera.
Întreprinderi de prestări servicii
c) Întreprinderile de imprimerie (art. 3 pct. 9), au ca obiect
operaţiunile de multiplicare a operelor stiinţifice, literare şi artistice, prin
folosirea oricărei forme de multiplicare, manuală sau mecanică.
d) Întreprinderile de furnituri de lucruri sau mărfuri.
Întreprinderea de furnituri presupune o activitate organizată, prin care, în
schimbul unui preţ stabilit anticipat, întreprinzătorul asigură prestarea unor
servicii sau predarea (livrarea) unor produse la termene succesive pe baza
unui contract de furnizare. Contractul de furnizare are deci ca obiect livrarea
de produse sau prestarea de servicii, în baza unui contract de locaţie de
servicii. În cazul livrării, întreprinderea are obligatia de a transmite dreptul
de proprietate asupra mărfurilor (obligatie de a da), de a le preda şi de a
răspunde pentru vicii şi evicţiune (obligaţii de a face) ca şi la vânzare-
cumparare. Spre deosebire de vânzare-cumpărare, predarea produselor
(furnizarea de electricitate, a gazului metan, de exemplu) se face la mai
multe termene succesive, iar preţul serviciilor şi produselor este stabilit
anticipat. În cazul prestării de servicii, întreprinderea are obligaţia de a face,
adică de a presta servicii cu caracter continuu pe baza unui contract de
locaţie de servicii (de exemplu ridicarea gunoiului menajer).
e) Întreprinderi de spectacole publice (art.3 pct.6). Întreprinderile
de spectacole publice pun la dispoziţia publicului, producţiile culturale,
sportive, în vederea obţinerii unui profit. În doctrină s-a arătat că specificul
acestei întreprinderi este de a specula talentul artiştilor sau spotivilor şi
curiozitatea publicului. Întreprinderile de spectacole publice organizează
munca altora interpunându-se între artist (sportiv) pe de o parte şi spectator,
pe de altă parte. Toate actele şi faptele juridice îndeplinite pentru

12
realizarea spectacolului: închirierea de săli, contracte de publicitate,
contracte cu artiştii, procurarea recuzitei, etc., sunt calificate drept fapte de
comerţ.
f) Întreprinderile de comision, agenţii şi oficii de afaceri (art.3
pct.7). Încheierea tranzacţiilor comerciale se face de cele mai multe ori
printr-un intermediar a cărui activitate este organizată în acest scop. În
concepţia legii, sunt fapte de comerţ numai operaţiunile de intermediere
realizate printr-o întreprindere. Întreprinderile ”de comision” încheie afaceri
(contracte de vânzare-cumpărare, de transport etc.) în nume propriu, dar pe
seama comitentului. Un act izolat de comision nu este act de comerţ.
Agenţiile şi oficiile de afaceri intermediaza afaceri între comercianţi şi
clientelă: procurarea de clienţi, obţinerea de informaţii, mijlocire în afaceri
etc. Întreprinderile de agenţii şi oficii de afaceri sunt organizate în diverse
domenii: turism, publicitate, imobiliar etc. Întreprinzatorul intermediar poate
fi comisionar, mandatar sau mijlocitor, cu toate consecinţele ce rezultă din
calificarea respectivă.
g) Întreprinderile de editură, de librărie şi de vânzare a obiectelor
de artă (art.3 pct.9). Întreprinderea de editură are ca obiect reproducerea şi
difuzarea operei. Activitatea acesteia se întemeiază pe contractul de editare,
în baza căruia autorul unei opere stiinţifice (literare sau artistice) cedează
întreprinzatorului (editorul), în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a
reproduce şi de a difuza opera. Întreprinderea de editură este un intermediar
între autorul operei, pe de o parte şi întreprinderea de reproducere a operei
(tipografia) şi întreprinderea de difuzare (libraria) pe de altă parte.Dacă
autorul, publică opera pe riscul lui încheind direct contracte cu tipografia şi
librăria, nu savarşeşte ”fapte de comerţ”, deoarece lipseşte elementul de
interpunere specific ”comerţului”.
Întreprinderea de vânzare a operelor de artă este faptă de comerţ
dacă se interpune între autor şi cumpărător, deoarece legea cere ca
întreprinzătorul să fie o altă persoană decât autorul operei. Vânzarea operei
de artă direct de către autor nu este faptă de comerţ ci act civil, prin
interpretarea ”per a contrario” a art. 3 pct. 10 C.com. “când altul decât
autorul sau artistul vinde”.
h) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe
apă sau pe uscat (art.3 pct.13 C.com.). Deşi Codul comercial reglementează
transportul pe apă şi pe uscat - prin enumerarea formelor de transport
cunoscute la data adoptarii sale - considerăm că şi transportul aerian poate fi
avut în vedere, deoarece Codul comercial, apreciem că avut intenţia de a
reglementa transportul în general, indiferent de calea pe care se realizează.
Prin urmare, si transportul aerian de persoane şi mărfuri constituie faptă de

13
comerţ. Operaţiunile de transport sunt fapte de comerţ dacă sunt exercitate în
condiţiile unei întreprinderi. Activitatea de transport se desfaşoară, în
principal în baza contractelor de transport. Toate actele şi faptele juridice
efectuate în cadrul acestei activitaţi sunt comerciale. Contractul de transport
este reglementat de Codul comercial în art.413 – 411 C.com. Prin contractul
de transport de mărfuri, întreprinderea de transport numita cărăuş se obligă
în schimbul unui preţ, faţă de expeditor, să transporte anumite mărfuri, pe
care să le elibereze la destinaţie. Contractul de transport are ca obiect şi
persoanele. În acest caz întreprinderea de transport (cărăuşul) se obligă, faţa
de o persoană să o transporte până într-un anumit loc în schimbul unui preţ.
i) Întreprinderile de asigurare (art.3 pct.17 – 18 C.com.). Sunt fapte
de comerţ, potrivit art. 3 pct.17 – 18 C.com. ”asigurările terestre, chiar
mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii”, precum şi asigurările chiar
mutuale contra riscurilor navigaţiei”. Deşi legiuitorul foloseşte termenul
”asigurări”, sinonim cu ”operaţiuni”, în doctrina comercială s-a apreciat pe
de o parte că nu se pot concepe asigurări fără existenţa unei întreprinderi, iar
pe de altă parte că întreprinderea de asigurare este conformă evolutiei
comerţului de asigurare. Activitatea de asigurare este realizată numai de
către societăţile de asigurare ce se constituie şi funcţionează pe baza Legii
nr. 32/ 2000, modificată, şi a Legii nr. 31/ 1990, republicată şi modificată.
Asigurările sunt: obligatorii (au ca izvor legea) şi facultative (au ca izvor
convenţia părţilor). Codul comercial la pct. 17 – 18 are în vedere numai
asigurările facultative. Acestea se realizează în temeiul contractului de
asigurare potrivit Legii 136/ 1995, privind asigurările şi reasigurările în
România, modifictă. În cadrul asigurărilor facultative, codul comercial
prevede ca fiind fapte de comerţ şi asigurările mutuale. Acestea se realizează
între mai multe persoane expuse unor riscuri similare, toate părţile
contractante (asociaţii) obligându-se la plata primei de asigurare – numită
cotizaţie – în vederea realizării unui fond comun, din care urmează să
plătească la survenirea cazului asigurat, îndemnizaţia de asigurare,
asociatului în cauză sau altor persoane îndreptaţite.
j) Depozitele în docuri şi antrepozite (art. 3 pct. 20). Sunt fapte de
comerţ ”depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile
asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj liberate de
ele”. Textul codului comercial are în vedere, pe de o parte, activitatea de
depozitare a mărfurilor în întreprinderi specializate, cum ar fi docuri,
antrepozite, silozuri şi,pe de alta parte operaţiunile de depozitare care privesc
documentele de depozit şi scrisorile de gaj emise de întreprinzătorul acestor
stabilimente. Documentele ce formează obiectul operaţiunilor prevăzute în
textul acestui articol şi care dovedesc existenţa mărfii în depozit sunt:

14
 -recipisa de depozit, care se eliberează deponentului (proprietar),
atestă dreptul de proprietate al titularului acestui înscris asupra mărfii
depozitate;
-warantul sau scrisoarea de gaj, atestă că marfa este gajată, titularul
warantului are un drept de gaj asupra mărfii depozitate;
-talonul, rămâne la administraţia depozitului.
3. Faptele de comerţ conexe (accesorii). Faptele de comerţ conexe
sunt acte juridice sau operaţiuni care dobândesc caracter comercial datorită
legăturii lor cu un fapt de comerţ, prin natura lui, potrivit principiului
”accesorium sequitur principale”. Au caracter accesoriu următoarele acte
juridice:
a) Operaţiunile de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale (art.
3 pct. 12 C. com.). Mijlocirea constă într-o acţiune de intermediere între
două persoane, în scopul de a înlesni încheierea unui act juridic pentru care
acestea sunt interesate. Operaţiunile de mijlocire sunt fapte de comerţ numai
dacă privesc afaceri comerciale.Prin urmare, caracterul comercial al actului
juridic mijlocit determină, prin conexiune, comercialitatea acţiunii de
mijlocire. Mijlocitorul, fără a fi un reprezentant al părţilor, face demersuri
pentru a pune în legatură două persoane, în vederea încheierii actului juridic
comercial, care este principalul.
b) Expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la
comerţul pe mare şi la navigaţiune (art.3 pct.15 si 16 C.com.). Sunt fapte
de comerţ, potrivit legii comerciale, toate operaţiunile ce privesc comerţul pe
mare şi navigaţia: construirea de vase pentru navigaţie, cumpărarea şi
vânzarea vaselor, actele juridice referitoare la echiparea, dotarea şi
aprovizionarea vaselor. Sunt calificate ca fiind comerciale: expediţiile
maritime şi închirierile de vase (pct. 16), împrumutul maritim şi ipoteca
maritimă etc. Cum activitatea principală este comerţul pe mare, operaţiunile
în legătură cu această activitate, devin comerciale, prin conexiune, potrivit
regulii amintite.
c) Depozitele pentru cauza de comerţ (art. 3 pct. 19). Aceste
depozite (contracte de depozit) – ca operatiuni izolate – sunt fapte de comerţ,
numai dacă au cauza comercială, adică, ori de câte ori, privesc depozitarea
unor mărfuri care au fost cumparate în scop de revânzare. În acest caz,
contractul comercial de vânzare-cumpărare este faptul principal, iar
depozitul este accesoriul, care devine “fapt de comerţ” prin legătura cu actul
principal.
d) Contul curent şi cecul (art. 6 alin 2). ”Contul curent şi cecul nu
sunt considerate ca fiind fapte de comerţ în ceea ce priveşte pe
necomercianţi”, afară dacă ele nu au cauza comerciala. Înseamna că, per a

15
contrario, contul curent şi cecul sunt fapte de comerţ dacă au cauză
comercial. Cauza comercială, s-a arătat în doctrină, poate consta, de
exemplu, în contractul de cont curent încheiat de părti în vederea prestaţiilor
reciproce rezultate din contracte comerciale, sau în cazul cecului emis pentru
plata unor mărfuri cumpărate în scop de revânzare.
e) Contractul de garanţie reală mobiliară şi contractul de
fidejusiune. Aceste contracte sunt fapte de comerţ când obligaţia garantată
este o obligaţie comercială. Comercialitatea obligaţiei principale garantate
determină comercialitatea şi a contractului de garanţie reală mobiliară sau a
contractului de fidejusiune, prin accesorietate. Potrivit art. 14 din Legea nr.
99/ 1999, privind unele măsuri de acelerare a reformei economice, contractul
de garanţie reală mobiliară este contractul în temeiul căruia se constituie o
garanţie reală în bunuri sau drepturi în benefciul unui anumit creditor.
Fidejusiunea este reglementată de art. 1652 C.civ. şi reprezintă contractul
prin care o persoană, numită fidejusor, se obligă faţă de creditorul altei
persoane să execute obligaţia debitorului, dacă acesta nu o va executa.
Doctrina comercială a încadrat în categoria faptelor de comerţ accesorii
urmatoarele:acte juridice, precum, promisiunea unilaterală de a cumpăra un
fond de comerţ, contractul comercial de mandat; fapte juridice ilicite,
precum, gestiunea de afaceri comerciale, plata nedatorată a unei datorii
comerciale, îmbogatirea fără justa cauză; fapte juridice ilicite (delicte şi
cvasidelicte)de exemplu, fapte de concurenţă neloială.
►B. Fapte de comerţ subiective. Potrivit art. 4 C.com.: “Se socotesc
afară de acestea (adică acelea prevazute la art. 3, n.a.), ca fapte de comerţ,
celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de
natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din insuşi actul. Prin urmare,
faptele de comerţ subiective sunt acele fapte juridice sau operaţiuni care
dobândesc caracter comercial datorită calitaţii de comerciant a persoanei
care le îndeplineşte. Legiuitor ul stabileşte în art. 4 Cod.com. o prezumţie
iuris tantum, de comercialitate, cu privire la toate actele juridice ale unui
comerciant. Prezumţia de comercialitate este înlaturată dacă obligaţia ce
rezultă din actul juridic, are caracter civil sau necomercialitatea rezultă din
însusi actul îndeplinit de comerciant. În prima categorie de acte intră actele
juridice civile săvârşite chiar de comerciant. Doctrina comercială a precizat
că includem în această categorie actele de drept privat care prin structura şi
funcţia lor esenţială nu se pot referi la activitatea comercială şi care rămân
civile indiferent de calitatea pesoanei care le savârşeşte – comerciant sau
necomerciant. Amintim în acest sens: căsatoria, adopţia, testamentul,
acceptarea sau renunţarea la moştenire, recunoaşterea unui copil din afara
căsatoriei, etc. Referitor la cea de-a doua categorie de acte a caror

16
necomercialitate rezultă din chiar actul îndeplinit de comerciant, art. 5
C.com. prevede că “nu se poate considera că faptă de comerţ
cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau
consumaţiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea,
revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care
proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de
dânsul. Prin urmare, sunt acte civile - actele juridice care vizează
nevoile personale ale cumpărătorului sau familiei sale – uzul sau
consumaţiunea individuala – chiar îndeplinite de un comerciant – actele
juridice de vânzare ale proprietarului sau cultivatorului de teren agricol, ce
au ca obiect rezultatul culturilor agricole: cereale, fructe, legume.
În legătura cu intreprinderea agricolă, opinia majoritară înclină spre
caracterul civil al acesteia datorită caracterului imperativ al dispoziţiilor art.
5 C. com. care precizează că activitaţile agricole nu sunt fapte de comerţ.
Legea 36/ 1990 cu privire la societăţile agricole şi alte forme de asociere în
agricultură a creat o situaţie specială, deoarece aceste entitaţi juridice sunt
considerate comerciale chiar dacă obiectul social al lor este civil. În acest
caz, comercialitatea societătii rezultă nu din obiectul acesteia ci din forma sa
juridică.
►C. Faptele de comerţ mixte sau unilaterale. Potrivit art. 56 C. com.
”dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi
contractanţii sunt supuşi în ce priveşte acest act, legii comerciale afară
de dispozitiunile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de
cazurile în care legea nu dispune altfel. Din textul codului comercial
rezultă că: un actul de comerţ numai pentru una dintre parţile raportului
juridic – numit mixt sau unilateral, este supus legii comerciale cu doua
excepţii: legea comercială nu se aplică comercianţilor; legea comerciala nu
se aplica atunci când legiuitorul prevede expres acest lucru.
Referitor la prima excepţie, în doctrina juridică, s-a arătat că legea
comercială reglementează numai actul juridic încheiat de părţi, iar în privinţa
statutului juridic al părţii pentru care actul juridic nu este de comerţ, nu are
nici o consecinţă juridică. Prin urmare, necomerciantul oricâte acte juridice
ar încheia, nu devine comerciant. Referitor la a doua excepţie, un caz în care
dispoziţiile legii comerciale nu se aplică este acela al faptelor de comerţ
unilaterale care privesc obligaţiile cu pluralitate de debitori. De exemplu, art.
42 Cod com. stabileşte prezumţia de solidaritate a debitorilor în obligaţiile
comerciale, ca apoi să precizeze că această prezumţie ”nu se aplică la
comercianţi pentru operaţiuni care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de
comerţ”, deoarece pentru ei faptul juridic din care izvorăsc obligaţiile are
caracter civil, ori în dreptul civil, regula este că, obligaţiile sunt divizibile

17
(conjuncte). În literatura juridică s-a prezentat în acest sens, ca exemplu,
contractul de vânzare-cumpărare a unor produse agricole încheiat de doi
agricultori cu un comerciant. În situaţia dată răspunderea agricultorilor faţă
de comerciant, în privinţa nerespectării obligaţiilor asumate nu va fi solidară,
ci divizibilă, deoarece obligaţiile izvorăsc dintr-un act care, pentru
agricultori, nu este faptă de comerţ (art. 5 Cod.com.).
Un alt exemplu de act de comerţ, mixt sau unilateral, este prevăzut în
art. 6 C. com care reglementează contractul de asigurare “asigurările de
lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra
vieţii sunt fapte de comerţ numai pentru asigurător“, ceea ce înseamnă că
pentru asigurat sunt acte civile.
2.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul
agriculturii
În mod tradiţional activitatea agricolă nu intră sub incidenţa legii
comerciale. În acest sens, art. 5 Cod .com. prevede: ,,Nu se poate considera
ca fapt de comerţ ...vânzarea productelor pe care proprietarul sau
cultivatorul le are de pe pământul său, sau cel cultivat de dânsul. Soluţia
îşi găseşte justificarea în ideea de protejare a agricultorilor, care nu au
obligaţiile profesionale ale comercianţilor, adică: de a se înmatricula în
registrul comerţului, de a ţine registre comerciale, de a li se aplica
procedurainsolvenţei, etc.
Prin urmare, potrivit art. 5 Cod.com. vânzarea produselor astfel
cum au fost obţinute de cultivator este considerată act civil, nu
comercial .
În privinţa caracterului civil sau comercial al întreprinderii agrare
opiniile sunt împărţite.
În doctrina românească a prevalat opinia împărtăşită de jurisprudenţa
din perioada interbelică.
Referitor la societatea comercială agrară, prin Legea nr. 36/1991
privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură se
precizează că proprietarii de terenuri agricole care beneficiază de dispoziţiile
legii fondului funciar nr. 18/1991, modificată, precum şi alţi proprietari de
terenuri agricole pot să-şi exploateze pământul sub forme de asociere cum
sunt: asociaţia simplă, contractul de societate reglementat de Codul civil,
societatea comercială constituită în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale şi societatea agricolă. Asociaţia simplă, contractul de
societate reglementate de Codul civil şi societatea agricolă (potrivit art. 5
alin.2 din Legea 36/1991) nu au caracter comercial ci au caracter civil. Se
recunoaşte caracterul comercial actelor şi operaţiunilor de exploatare a
terenurilor agricole de către o societate comercială organizată potrivit Legii

18
nr. 31/1991. Legea 36/1991 consacră o derogare de la regula generală
potrivit căreia caracterul comercial al societăţii este dat de obiectul ei, în
sensul recunoaşterii că societatea poate fi comercială datorită formei sale
juridice, chiar dacă obiectul ei este civil

Capitolul 3 Subiectele dreptului comercial

3.1. Precizări prealabile
Subiecte ale raporturilor comerciale sunt comerciantii, persoane
fizice, persoane juridice (societati comerciale) şi necomercianţii.
Comercianţii sunt reglementaţi de următoarele acte normative:
Codul comercial, în art. 7, Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, Legea nr. 26/1990 privind la registrul comerţului, republicată
şi modificată, Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008, privind desfăşurarea
activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale şi întreprinderile familiale, Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, Legea nr. 509/2002 privind agenţii comercianţi
permanenţi, Legea nr. 161/2003 numai în privinţa grupurilor de interes
economic – comercianţi.
► Potrivit art. 7 din Codul comercial „Sunt comercianti aceia care
fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuită - persoana
fizică şi societătile comerciale-persoana juridică.
Prin urmare, dacă săvârşirea faptelor de comerţ are caracter
profesional persoana fizică care le săvârşeşte devine comerciant (art. 7
Cod. com.). Odată dobândită această calitate toate actele juridice încheiate
de aceasta sunt prezumate a fi comerciale (art. 4 Cod com.). Însă, dacă
actele săvîrşite au caracter accidental se supun legii comerciale, fără ca
persoana care le săvârşeşte să devină comerciant (art. 9 Cod com.).
► Articolul 34 Cod. com., prevede că registrele comerciale nu se
aplică colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic ambulant,
cărăuşilor sau acelora al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni
manuale. Prin această dispoziţie codul comercial reglementează categoria
aşa-numiţilor ,,micii comercianţi,, care este scutită de obligaţia
profesională a ţinerii de registre comerciale datorită volumului redus al

19
 operaţiunilor comerciale desfăşurtae de aceştia3.
►Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, ,,în vederea efectuării
de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi
pot constitui societăţi comerciale,,.
► Potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă nr 44/2008,
persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice după cum urmează :
a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate.
Persoana fizică autorizată, potrivit art 20 alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008,
poate avea, sau nu, calitatea de comerciant.
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este
comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul
comerţului
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale. Întreprindera
familială se înregistrează la registrul comerţului, dată de la care membrii
acesteia devin comercianţi persoane fizice.
► În afara categoriilor de comercianţi prevăzute de codul comercial
Legea 26/1990 republicată, include in categoria comerciantior si regiile
autonome.
Astfel, art 1 alin 2 din Legea nr. 26/1990 dispune „In sensul
prezentei legi, comerciantii sunt persoane fizice si asociatiile familiale (în
prezent abrogate prin O.U.G. nr. 44/2008) care efectueaza in mod
obisnuit acte de comerţ,, societătile comerciale, companiile naţionale şi
societăţile naţionale, regiile autonome şi organizţiile coopertiste.
Sintetizând dispoziţiile corespunzătoare din actele normative
enunţate mai sus comercianţii sunt :
- societăţile comerciale, potrivit 31/1990, companiile naţioanle,
societăţile naţionale,
- regiile autonome, înfiinţate prin reorganizarea unităţilor
economice de stat, potrivit Legii nr. 15/1990, în ramurile strategice ale
economiei naţionale4. Regiile autonome sunt persoane juridice care
funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.
- organizaţiile cooperatiste5, au personalitate juridică şi îşi
desfăşoară activitatea pe baza principiilor gestiunii economice.
Organizaţiile cooperatiste desfăşoară activitate de producere şi desfacere
3
A se vedea, Stanciu Cărpenaru, op. cit. p. 69, şi operele citate acolo.
4
A se vedea, H.G. 266/1993, privind ramurile şi domeniile în care funcţionează regii autonome de interes
naţional (M. Of. Partea I, nr. 156/1993); şi O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome
(M. Of. Partea I, nr. 125/1997)
5
A se vedea, Legea nr. 566/2004, privind cooperaţia agricolă (M. Of. Partea I, nr. 1236/2004); O.U.G.
97/2000, privind organizaţiile cooperatise de credit (M. Of. Partea I, nr. 330/2000);

20
 de mărfuri şi de prestări servicii.
- societăţile cooperative, potrivit Legii nr 1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei6
- grupurile de interes economic reprezintă o asociere depersoane
fizice sau juridice în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a
membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective
(art. 118 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Grupul de interes economic are
personalitate juridică ; poate avea calitatea de comerciant sau
necomerciant.
-persoanele fizice, potrivit O. U.G. nr 44/2008, şi anume,
persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi
individuale, membrii ai unei întreprinderi familiale
- persoane fizice, în calitate de ,,mici comercianţi,,.
- agenţii comercianţi permanenţi, potrivit Legii nr. 509/2003.
Nu au calitatea de comercianţi, dar pot fi subiecte ale
raporturilor comerciale :
►statul şi unităţile administrativ teritoriale – potrivit art 8 Cod
com., meseriaşii şi ţăranii care îşi desfac produsele din gospodăria proprie
deoarece art. 1 alin. 3 din Legea 26/1990 coroborat cu art. 5 Cod com.
dispune ca aceştia nu au obligaţia înregistrării în Registrul Comertului.
► unele persoanele fizice autorizate, potrivit art. 20 alin. 1 şi 2 din
Ordonanţa de urgenţă nr 44/2008.
►grupurile de interes economic care nu au calitatea de
comercianţi.

3.2. Comerciantul - persoană fizică autorizată - PFA, potrivit

Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008
Comerciantul persoană fizică autorizată - PFA desfăşoară orice formă
de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de
muncă şi aptitudinile sale profesională (art.2, pct. i şi art. 19 alin. 1, din
O.U.G. nr. 44/2008).
PFA este obligată să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi
autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii eonomice, fără ca
prin aceasta să devină comerciant. Calitatea de comerciant o dobândeşte în
condiţiile art. 7 Cod. com.
►PFA are următoarele prerogative :
- poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA,
întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau
6
M. Of. Partea I, nr. 172/2005;

21
juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi
schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni (art. 16 din
O.U.G. nr. 44/2008). Această colaborare trebuie să se facă în scopul
exercitării actvităţii pentru care a fost autorizată (art. 16 din O.U.G. nr.
44/2008).
- poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de
salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât
şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este
autorizată.
- poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi
autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi
individuale.
PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi asigurări şi alte
drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul
asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.
►PFA are următoarele interdicţii :
- nu are dreptul să angajeze cu contract de muncă terţe persoane
pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi
considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, în
condiţiile prevăzute de art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008, chiar dacă
colaborarea este exclusivă.
- nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător personă fizică
titular al unei întreprinderi individuale.
►Răspunderea PFA.
- PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de
afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg
patrimoniul său.
- dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 Cod. com., în
caz de insolvenţă, PFA va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de
Legea nr. 85/2006. Orice persoană interesată pote face dovada calităţiide
comerciant în cadrul procedurii insolvenţei sau separate, prin acţiune în
constatare, dacă justifică un interes legitim.
- dacă PFA nu are calitatea de comerciant, creditorii îşi vor
executa creanţele împotriva acesteia în condiţiile dreptului comun.
►Încetarea activităţii PFA. Potrivit art. 21 alin. 1, PFA îşi
încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele
cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect

22
al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea
înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite
elelmente ale aseteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti
irevocabile au fost desfiinţate în tors au în parte sau modificate actele care au
stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin
hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului
(art. 25 alin. 1).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru
conformitate cu originalul actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul
registrului comerţuluide pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional,
de către orice persoană interesată

3.3. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al

întreprinderi individuale, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008
Întreprinderea individuală este întreprinderea economică,
fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător7.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii
individuale este este comerciant persoană fizică de la dat înregistrării în
registrul comerţului.
Prin înregistrarea în registrul comerţului întreprinderea
individuală nu dobândeşte personalitate juridică.
►Prerogativele comerciantului persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale. Întreprinzătorul persoană fizică:
- poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă,
înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, în calitate de angajator
persoană fizică, potrivit legii, pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii
sale;
- poate colabora cu alte persoane PFA, cu alţi întreprinzători
persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai
unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuatrea
unei activităţi evonomice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic
dobândit. Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale
nu va fi considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează,
în condiţiile prevăzute mai sus chiard acă colaborarea este exclusivă.
- poate cumula şi calitatea de salariat al unie terţe persoane care
funcţionează în acelaşi domeniu, ca şi într-un alt domeniu dew activitate
7
Întreprinderea economică este activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi
sistematic, combinând resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice
şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f.
din O.U.G. nr. 44/2008)

23
decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi
individuale este asiguart în sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale
de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.
►Răspunderea întreprinzătorului persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale:
- răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune,
dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul său.
- în caz de insolvenţă, va fi supus procedurii simplificate
prevăzute de Legea nr. 85/2006.
►Încetarea activităţii întreprinzătorului persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale.
Potrivit art. 27 alin. 1, întreprinzătorul persoană fizică titular al
unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din
registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect
al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea
înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite
elelmente ale aseteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti
irevocabile au fost desfiinţate în tors au în parte sau modificate actele care au
stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin
hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului
(art. 25 alin. 1).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru
conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la
oficiul reistrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul
profesional, de către orice persoană interesată.
În cazul în care întreprinzătorul decedează, moştenitorii pot
continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie
autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Dacă sunt mai
mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea
continuării activităţii economice ca întreprindere familială.
Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia
de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.

3.4. Întreprinderea familială

Întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără

24
personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică
împreună cu familia sa (art. 2 lit. h, din O.U.G. nr. 44/2008).
Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri
ai unei familii.
Familia, este compusă din soţul, soţia, copii acestora care au
împlinit vârsta de 16 anila data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi
afinii până la gradul al patrulea inclusiv (art. 2 lit. d, din O.U.G. nr.
44/2008).
►Constiuirea întreprinderii familiale.
Întreprinderea familială se constituie în baza unui acord de
constituire înre membrii familiei. Acordul de constituire îmbracă forma
scrisă, ca o condiţie de valabilitate.
► Acordul de constituire trebuie să cuprindă clauze referitoare la:
- numele şi prenumele membrilor şi a reprezentantului;
- data întocmirii acestuia;
- participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile
participării;
- cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale
întreprinderii;
- raporturile dintre membrii întreprinderii familiale;
- condiţiile de retragere;
Lipsa uneia din stipulaţiile prevăzute mai sus atrage nulitatea
absolută a acordului.
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu
dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul
comerţului, dar, prin acordul de constituire a întreprinderii familiale,
membrii acesteia, pot stipula constituirea unui patrimoniu de
afectaţiune.
Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor,
drepturilor şi obligaţiilor a membrilor întreprinderii familiale (după caz, a
persoanei fizice autorizate sau a titularului întreprinderii individuale)
afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituită ca o
fracţiune distinctă a patrimoniului membrilor întreprinderii familiale (după
caz, a persoanei fizice autorizate sau a titularului întreprinderii individuale)
separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.
Prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor
stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de
afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate cotele de
participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la
veniturilenete sau la piederile întreprinderii

25
 ►Statutul membrilor întreprinderii familiale
Membrii întreprinderii individuale sunt comercianţi persoane
fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului.
Aceştia răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate
de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune,
dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul,
corespunzător cotelor de participare.
Prerogativele membrilor întreprinderii familiale sunt :
- pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale ;
- pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care
funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate
economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.
Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii
întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a
membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să includă şi
acordul proprietarului bunului care face obiectul actului.
Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public
de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi
în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj
►Interdicţii. Întreprinderea familială nu are dreptul să
angajeze terţe persoane cu contract de muncă.
► Statutul reprezentantului întreprinderii familiale
Reprezentantul întreprinderii familiale este desemnat prin
acordul de constituire.
Reprezentantul va gestiona înteresele întreprinderii familiale şi va
lua deciziile privind gestiunea curentă a acesteia în temeiul unei
procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura
specială se semnează de toţi membrii întreprinderii care au capacitate de
exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu
restrânsă.
Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea
întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea
prealabilă a membrilor , dacă valoarea bunului cu priovire la care se
încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost
afectate întreprinderii şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia
întreprinderii la dat actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea
membrilor
Prin reprezentantul său, întreprinderea familială, poate colabora cu
alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice

26
 titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor
întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru
efectuarea unei activităţi economice, făr ăca aceasta să-i schimbe statutul
dobândit. Colaborarea se face numai în scopul exercitării activităţii pentru
care întreprinderea familială a fost autorizată.
►Încetarea activităţii întreprinderii familiale
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din
registrul comerţului în următoarele cazuri :
- mai mult de jumătate din membrii acesteia au decedat ;
- mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea
acesteia sau se retrag din întreprindere ;
- la cererea unei persaone fizice sau juridice prejudiciată ca efect
al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea
înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la
anumite elelmente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti
irevocabile au fost desfiinţate în tors au în parte sau modificate actele care au
stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin
hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului
(art. 25 alin. 1).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru
conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la
oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul
profesional, de către orice persoană interesată.
3.5. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002
Potrivit 509/2002 agentul comerciant permanent este comerciantul
pf sau pj care in calitate de intermediar independent est imputernicit in
mod statornic:
-sa negocieze afacerile pentru o altă persoană fizică sau persoană
juridică, numită comitent
-sa negocieze si sa incheie afaceri in numele si pe seama comitentului.
Agentul permanent isi desfasoara activitatea in schimbul unei
remuneratii primite de la comitent.
3.6. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizică
Conditiile impuse comerciantului persoana fizica sunt de doua
feluri:
a) conditii necesare protejarii persoanei interesate in
realizarea faptelor de comert – referitoare la capacitate juridica a
persoanei respective.
b) conditii necesare protejarii intereselor generale, care se
refera la cauze de incapacitate sau incompatibilitate

27
 c) condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii comerciale
(a actelor/faptelor de comerţ)
Conditiile impuse comerciantului persoana fizica rezultă din
următoarele acte normative:
- din art. 7 Cod.com. care prevede ,,sunt comercianţi aceia
care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită,,;
- din art. 1 pct. 2, din Legea nr. 26/1990, modificată, privită în
lumina O.U.G. nr 44/2008, ,,comercianţii sunt: persoanele fizice
autorizate (cu respectarea dispoziţiilor art. 7 Cod. com), întreprinzătorul
persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii
întreprinderii familiale, care efectuează în mod obişnuit fapte de
comerţ;
- din art. 2 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008, care defineşte
activitatea economică, ca fiind, activitatea agricolă, industrială, comercială
desfăşurată (…), în scopul obţinerii unui profit;
- din art. 2 lit. f, din O.U.G. nr 44/2008, care defineşte
întreprinderea economică, ca fiind activitatea economică desfăşurată în
mod organizat (…), pe riscul întreprinzătorului.
- din art. 8 pct.1 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008, care impune
condiţia de capacitate deplină de exerciţiu, pentru persoanele fizice care
desfăşoră activităţi economice, şi anume: persoanele fizice autorizate
întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale,
membrii întreprinderii familiale.
►Coroborând dispoziţiile de mai sus rezultă că o persoană fizică
pentru a deveni comerciant trebuie să îndeplinească următoarele conditii:
1. persoana fizică trebuie să aibă capacitatea juridică cerută de
lege;
2. sa exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de
comerţ;
3. activitatea comerciantului să aiba drept scop obţinerea de
profit excluzându-se în principal activitatea nelucrativă ;
4. comerţul astfel desfăşurat să fi realizat în nume propriu
(condiţie impusă de doctrină);
5. comerciantul persoană fizică sa acţioneze pe riscul său
(condiţie impusă de doctrină);
►Din art. 7 pct. 1, şi 8 alin 1, li. b, c, d, rezultă condiţiile pe
care trebuie să le îndeplinească comerciantii - persoanele fizice
autorizate întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii
individuale, membrii întreprinderii familiale - pentru a săvîrşi efective
activitatea comercială.

28
 6. nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi
cele care privesc disciplina financuiar- fiscală, de natura celor care se înscriu
în cazierul fiscal;
7. au un sediu profesional declarat;
8. declaraţia pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de
funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul, sanitar-veterinar,
protecţiei mediului, şi al protecţiei muncii;
9. să fie înregistrat în registrul comerţului şi autorizat potrivit
legilor în vigoare O.U.G. nr. 44/2008.

1. Capacitatea comerciantului persoană fizică

Potrivit art.8 pct. 1, lit. a, din O.U.G. nr. 44/2008 pot desfăşura
activităţi economice în formele prevăzute de prezenta ordonanţă8, persoanele
fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care
solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice ca PFA, ca
întreprinzător titular de întreprindere individuală şi al reprezentantului
întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în caul membrilor
întreprinderii familiale.
O persoană fizică dobândeste capacitatea de a fi comerciant de la
implinirea varstei de 18 ani. Nu au capacitatea de a fi comercianţi:
- minorul cu capacitatea de exercitiu restrânsă (14-18 ani), doar dacă
încheie anumite acte juridice (de la 16 ani) pentru care nu are nevoie de
încuviinţarea prealabilă a reprezentantului legal.
-interzişii judecatoreşti, deoarece nu au capacitate de exercitiu deplină,
neavând discernamantul faptelor pe care le realizează datorită stării de
alienaţie mintală.

Art 5 Cod com. precizează de altfel ca persoanele puse sub

interdicţie nu pot fi comercianţi nici nu pot continua un comerţ.
„ Prin urmare:
-comercianţii persoane fizice pot presta activitatea economică în
mod independent numai de la varsta de 18 ani, la aceasta varstă
dobândind capacitatea comercială.
- persoanele fizice pot presta activitati in cadrul întreprinderilor
familiale de la varsta de 16 ani in calitate membrii cu conditia sa
nu aibă calitatea de reprezentanţi ai acelor întreprinderi
familiale.
8
PFA, întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii
familiale

29
 In cadrul întreprinderilor familiale se regasesc comerciantii persoane
fizice. Întreprinderea familiala ca entitate juridica nu are personalitate
juridică.
Femeia căsătorită înainte de 18 ani dacă a dobândit capacitate de
exerciţiu deplină nu poate dobândi şi capacitatea comercială.
Persoanele cu privire la care s-a constituit curatela (art. 152 Cod
fam.), deşi au discernamant nu pot să-şi apere singure interesele datorită
bolii, infirmităţii, sau batrâneţii.
Teoretic aceste persoane nu sunt incapabile cu privire la exercitarea
comerţului, practic, însa este greu de imaginat posibilitatea de a exercita
activităţi comerciale.

1.a. Incompatibilităţi. Nu pot fi comercianţi, datorită funcţiei pe

care o deţin: parlamentarii, funcţionarii publici în condiţiile impuse de
statutul propriu, potrivit Legii nr. 188/19999, magistraţii (judecătorii şi
procurorii), militarii etc.
Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care
exercită profesiuni liberale: avocţtii, notarii, medicii. Activitatea pe care o
desfăşoară nu are caracter speculativ, chiar dacă obţin câştig.
De asemenea, O.U.G. nr. 44/2008 stabileste expres ca prevederile
acesteia nu se aplică acelor activităţi economice pentru care legea a
instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte
interdicţii.
1. b. Decaderi. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi
persoanele care au fost condamnate penal pentru una dintre faptele
(infractiunile) prevazute de lege (art. 1 lit. i – Legea nr. 12/1990
modificată). Trebuie să existe o hotarare judecatoreasca (de condamnare)
în acest sens.
Totodata O.U.G. nr. 44/2008 art. 8 pct. 1, lit. b prevede ca o
persoana are dreptul să desfăşoare activităţi economice - ca PFA, ca
întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderii individuale, sau ca
reprezentant, respectiv, membru intr-o întreprindere familială – dacă nu au
săvârşi fapte sanctionate de legile finainciare, vamale si cele care privesc
disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal.
1. c. Interdictii. Interdicţiile pot fi legale şi convenţionale.
Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face
obiectul comerţului (particular) privat şi care sunt monopol de stat
(prelucrea tutunului, prospectarea şi extracţia cşrbunelui, a minereurilor
9
Legea funcţionarului public, republicată în 22.03.2004.

30
 feroase) sau activităţi care sunt considerate infracţiuni (fabricarea sau
comercializarea unor droguri sau narcotice în alt scop decât de
medicament).
Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate
în contract şi produc efecte numai între părţile constractante.
Exemplificăm în acest sens: 1) clauze de exclusivitate prin care un
distribuitor se obligă faţă de producator să nu vândă decât anumite produse
– în speţă, cele fabricate de producător.
2) clauze de nonconcurenţă cu privire la comerciantul agent
comercial permanent, căruia i se impune o anumită restrângere de
activitate prin această clauză.
b. Activitatea desfasurată de comeciantul persoana fizica, să fie
exercitată în mod obişnuit, cu titlu de profesie fapte ce comerţ
Potrivit criteriului obiectiv de definire a comerciantului, persoana
fizică dobândeste aceasta calitate dacă săvârşeşte fapte de comerţ, şi în
mod excepţional fapte conexe (auxiliare) de comerţ.
Astfe, o persoana (comerciant) împuterniceşte o altă persoană să
desfăşoare comerţ în numele comerciantului. Persoana împuternicită nu
poate fi calificată comerciant.
Persoana fizică trebuie sa detină calificarea – pregatirea
profesională sau, dupa caz, experienţa profesională necesară pentru a
desfăsura activitatea economică pentru care se solicita autorizaţia.
Calificarea se poate dovedi cu10:
a) diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvire a unei
institutii de invatamant preuniversitar sau universitar,
b) certificat de calificare profesională sau de a unei forme de
pregatire profesională, organizată în condiţiile legii, în
vigoare la data eliberării acestuia,
c) certificat de competentă profesională,
d) cartea de meşteşugar,
e) carnetul de munca al solicitantului,
f) declaratia de notorietate cu privire la abilitatea de a
desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea,
eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în
cazul mesriilot radiţionale artizanale,
g) atestatul de recunoaştere a calificării şi/sau de echivalare
pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în
străinătate,
h) atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în
10
A se vedea Anexa la O.U.G. nr. 44/2008.

31
 străinătate, în afara sistemului de învăţământ,
i) orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

3. Desfasurarea comerţului pentru obţinerea unui profit

Se exclude astfel o activitate nelucrativă. Ceea ce intereseaza este

intenţia comerciantului de a obtine profit. (Comerciantul poate fi angajat în
cadrul unei unităţi pe baza contractului individual de muncă cu un salariu,
concomitent cu activitatea comerciala.)

4. Desfaşurarea comerţului în nume propriu

Persoana care exercită o activitate de comert în numele şi pe seama

altei persoane, nu dobandeşte calitatea de comerciant.
Astfel, nu sunt comercianti auxiliarii de comert – prepusul,
procuristul, vanzatorul, comisul-voiajor.
O situaţie aparte o prezintă cazul agenţilor comercianţi permanenţi
potrivit Legii nr. 509/2002. În calitatea lor de intermediari sau
împuterniciti ai beneficiarului (comitentului agentilor) sunt mandataţi
pentru:
- a negocia afaceri pentru comitentul persoană fizică sau juridică;
- a negocia şi încheia afaceri în numele şi pe seama comitentului.
Chiar daca agentul (comercial permanent) realizează acte în numele
şi pe seama comitentului agentul nu este prepus al comitentului (art 1 alin
5).
Agentul săvârşeşte acte de intermediere. În condiţiile în care le
realizează în nume propriu, potrivit art 3 Cod Com., face acte de comerţ
obiective.
Agentul are obligaţia de a acţiona cu bună credintă şi cu diligenta
unui profesionist (art 5 alin 2).

5. Desfăşurarea comerţului pe riscul comerciantului

Comerciantul acţionează pe riscul său şi ca regulă cu răspundere

nelimitată.
O.U.G. nr. 44/2008 reglementează pentru prima dată în România,
patrimoniul de afectaţiune ca fiind o fracţiune distinctă a
patrimoniului (bunuri drepturi şi obligaţii) unei PFA, titularului de
întreprindere individuală, membrilor întreprinderii familiale afectate

32
 scopului exercitării activităţii economice separată de gajul general al
creditorilor persoanli ai acestora.
Răspunderea nelimitată este carcteristică pentru comerciantul
persoană fizică – PFA, întreprinzător tiular de întreprindere individuală. El
răspunde cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în
completare cu patrimoniul său, adica cu toate bunurile sale mobile şi
imobile, prezente şi viitoare care se găsesc în patrimoniul său.
În cazul membrilor întreprinderii familiale legea instituie pe lângă
răspunderea nelimitată (cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost
constituit, şi în completare cu patrimoniul său ) şi răspunderea solidară
şi indivizibilă pentru datoriile contractate de reprezentantul întreprinderii
familiale.
Creditorii ale caror creanţe izvorasc din faptele de comerţ ale
comerciantului se află in concurs şi pe aceeasi poziţie cu ceilalţi creditori ai
comerciantului, creditori ale căror creanţe izvorăsc din acte civile.

6. Comerciantul nu au săvârşit fapte sancţionate de legile

financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financuiar- fiscală, de
natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

7. Comercaintul are un sediu decalarat. Pentru stabilirea

sediului profesional este necesar ca PFA, titularul de întreprinderii
individuale sau oricare alt membru al întreprinderii familiale, de la caz la
caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia
acesta este declarat. Dreptul de folosinţă poate avea ca temei juridic un
contract de vânzare-cumpărare, testament, caz în care comerciantul este
proprietar, sau cun contract de locaţiune caz în care comerciantul este
locatar.
Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui sediu
permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene sau
ale Spaţiului Economic European se realizează cu respectarea
reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.

8. Comerciantul trebuie să se înregistreze în registrul

comerţului şi să obtină autorizaţiile prevazute de lege.
Potrivit art. 8 pct. 1 lit. d ,,comerciantul trebuie să declare pe
propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute
de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar – veterinar,
protecţiei mediului şi al protecţiei muncii. Îndeplinirea condiţiilor de
funcţionare se face potrivit art. 5, 15 şi următoarele din Legea nr.

33
359/2004, privind simplificarea formalităţilor de înregistrarea în registrul
comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale (în cazul nostru, ca
urmare a O.U.G. nr. 44/2008, PFA, întreprinzător individual, întreprindere
familială), persoanelor fizice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la
autorizarea persoanelor juridice, cu modificările ulterioare, atât pentru
sediu profesioanl, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru
activităţile desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de
lucru.
►Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare
a funcţionării se depune la registrul comerţuluide pe lângă tribunalul
din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional (art. 12
pct. 1, O.U.G. nr. 44/2008). Cererea menţionată va fi însoţită de :
A. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în
registrul comerţului şi autorizare a funcţionării PFA, care
cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport, fotocopie certificată olograf de
către titular privind conformitatea cu originalul;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului
profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de
moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau
orice alt act juridic carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea
condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din
domeniul sanitar, sanita-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă
pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi
speciale;
5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă
experienţa profesioanlă, dacă este cazul;
B. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în
registrul comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii
individuale, care cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii
individuale- fotocopie certificată olograf de către titular privind
conformitatea cu originalul;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului
profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de
moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau
orice alt act juridic carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea

34
condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din
domeniul sanitar, sanita-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă
pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi
speciale;
5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă
experienţa profesioanlă, dacă este cazul;
C. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în
registrul comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii
individuale, care cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru- fotocopie
certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul ;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului
profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de
moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau
orice alt act juridic carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste
îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia
specială din domeniul sanitar, sanita-veterinar, protecţiei mediului şi
protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă
pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi
speciale;
5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă
experienţa profesioanlă, dacă este cazul;
6. acordul de constituire încheiat de membrii familiei în formă
scrisă, ca o condiţie de validitate, şi procura specială, sub forma unui
înscris sub semnătură privată, prin care reprezentantul este desmnat prin
acordul de constituire să gestioneze interesele întreprinderii familiale.
►Înregistrarea în registrul comerţului a PFA, a întreprinderii
individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate
a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cuprinsul cererii,
documentaţiei şi a docimentelor care atestă pregătirea şi experienţa
profesională, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal
va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării
PFA, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale

35
 Bibliografie

-Lector Universitar Doctor:Ioana Nely Militaru

-Stanciu D. Cărpenaru, „Drept comercial român”, Ed. ALL Beck,
Bucureşti, ed. a- IV-a, 2002, p.567-651.
-Ion Turcu, „Drept bancar”, I, Ed. „Lumina Lex”, Bucureşti, 1999,
p.311-382.
-Angela Miff„Noua procedură a insolvenţei - actualitate, tradiţie
şi perspective”,în
curs de publicare.
- Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, „Drept
comercial”, Ed. „Oscar Print”, Bucureşti, 2002, ed.a-III-a, p.329-
370.
-Mircea N. Costin, Angela Miff, „Falimentul.Evoluţie şi
actualitate”, Ed. „Lumina Lex”, Bucureşti, 2000.
- Mihail Paşcanu, „Dreptul falimentar român”, Ed. „Cugetarea”,
Bucureşti,1926.
-I.L. Georgescu, „Drept comercial român. Societăţile comerciale”,
Ed. „Socec& Co”,Bucureşti, 1948

-Stanciu D. Cărpenaru, „Noile modificări ale Legii nr.64/1995

privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului”, în
revista „Curierul judiciar” nr.3/2002

36