TAINELE DE INIȚIERE

Cuprins

INTRODUCERE
CAPITOLUL I. Botez, Mirungere, Euharistie la Sfinţii Părinţi: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile
cel Mare, Ambrozie al Milanului
Rânduiala Botezului, Mirungerii, Euharistiei în Ortodoxia Contemporană
CAPITOLUL II Legătura dintre Botez, Mirungere, Euharistie ca taine de iniţiere
CAPITOLUL III Tradiţia Apuseană privind cele trei taine
Tradiţia Catolică
Tradiţia Protestantă
CAPITOLUL V Reforma Conciliul II Vatican privind tainele de Iniţiere
Reforma postconciliară şi Tainele de iniţiere
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Între cele şapte taine liturgice se numără şi cele trei taine de iniţiere care sunt iniţiale creştinului:
Botez, Mirungere şi Euharistie.

Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt taine fundamentale ale Bisericii, fără de care mântuirea ar
fi imposibilă. Aceste taine de iniţiere sunt puncte de referire în viaţa unui creştin.

Toate momentele importante ale vieţii noastre creştineşti sunt pecetluite, sfinţite şi călăuzite de
harurile Sfintelor Taine.

Pe Iisus Hristos îl avem ca exemplu, deoarece El a fost Cel care s-a lăsat botezat de Sfântul Ioan
Botezătorul în apa Iordanului pentru a arăta lumii că fără botez nu ne putem numi creştini, sau cel ce nu
se va naşte din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia cerurilor.

Prin propovăduirea cuvântului Sfintei Evanghelii, Biserica lucrează în numele şi cu puterea lui
Hristos la opera mântuirii noastre.

„Biserica este întruchipată în Sfintele Taine dar nu în chip simbolic, ci ca mădularele în inimă, ca
ramurile în rădăcina plantei sau ca mlădiţele în viţă”.1

1
Sfântul Grigorie de Nyssa, Preot Dr.Vasile Răducă, Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa, Editura I.B.M.B.O.R.,
Bucureşti, 1996, p. 12.
 Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt considerate Taine ale vieţii spirituale, deoarece ele sunt
foarte importante pentru mântuirea fiecărui om.

Tainele de iniţiere, le putem numi temelia vieţii noastre religioase, fiind fundamentale pentru
mântuire.

Prin Taina Botezului ne unim şi ne naştem în Hristos, prin Taina Mirungerii ne întărim în viaţa
duhovnicească, iar prin Sfânta Taină a Euharistiei primim hrana pentru viaţa de dincolo, numită viaţa
veşnică.

Fiecare taină necesită o taină corespunzătoare care constă în caracterul supranatural al Tainei.
Botezul este acea Taină care, prin întreita cufundare în apă sfinţită, în numele Sfintei Treimi, cel ce se
botează primeşte harul iertării păcatului strămoşesc.

Cu referire la Sfânta Taină a Botezului, Sfântul Grigorie de Nyssa ne spune un cuvânt foarte
frumos: „Botezul este curăţirea păcatelor, iertarea greşelilor, cauza înnoirii şi a renaşterii.” 2

Lucrarea aceasta este un studiu liturgic şi urmăreşte prezentarea actelor, a rugăciunilor şi a

ceremoniilor din diferitele rânduieli de iniţiere care există în lumea creştină. Vom vedea diferenţele şi
asemănările dintre rânduiala ortodoxă şi celelalte rânduieli creştine.

Sub o cercetare mai amănunţită privind Tainele de iniţiere în celelalte Biserici şi confesiuni
creştine, vom scoate în evidenţă şi vom urmări într-un mod special ritualul acestor taine de iniţiere. Sunt
prezentate rânduielile baptismale ale diferitelor Biserici şi confesiuni creştine în modul în care se
apropie de rânduiala ortodoxă şi de tradiţia apostolică, iar cele mai apropiate taine de iniţiere de cea
ortodoxă sunt rânduielile de iniţiere din Bisericile Orientale.

Lucrarea se va încheia cu prezentarea concluziilor rezultate în urma studiului amănunţit asupra

semnificaţiei şi a evoluţiei ritualului primar al iniţierii creştine.

2
Sfântul Grigorie de Nyssa, p. 14.
 CAPITOLUL I

Botez, Mirungere şi Euharistie la Sfinții Părinți

a) Rânduiala şi explicarea Botezului şi a Mirungerii la Sfântul Ioan Gură de Aur

Ioan Hrisostom (Gură de Aur) îşi merită pe deplin numele pentru puterea şi frumuseţea
cuvântării sale. Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia, capitala Orientului, cam pe la nul 3443.
În viaţă a fost îndrumat de mama sa, care i-a vrut tot binele pentru el. Ioan a luat lecţii de la cei mai
învăţaţi oratori ai timpului, iar cu timpul a devenit mai bun decât îndrumătorii săi.

Sfântul Ioan Gură de Aur în diferitele sale scrieri, a acordat o importanţă deosebită explicării
ritului Botezului, ca Taină de iniţiere, neglijând în catehezele sale baptismale, celelalte două Taine ale
iniţierii creştine (Mirungerea şi Sfânta Euharistie).

În rândurile următoare vom încerca să reconstituim rânduiala slujbei Botezului, aşa cum se
săvârşea ea la Antiohia în epoca aceea, şi cum reiese din informaţiile pe care ni le dă în omiliile sale
baptismale Sfântul Ioan Gură de Aur.

Am observat că rânduiala, în comparaţie cu cea de azi din riturile liturgice răsăritene, era mult
mai simplă. Riturile baptismale, erau, ca şi la Ierusalim, pentru: exorcismare, lepădarea de satana,
Unirea cu Hristos şi ungerea baptismală.

Exorcismele erau citite de către exorcişti, cu mult înainte de săvârşirea botezului propriu-zis şi
constau în rostirea cuvintelor înfricoşătoare ale conjurării (blestemului), destinate să alunge pe demoni,
urmate de o rugăciune de invocare adresată lui Dumnezeu, în care era vorba şi de pedeapsa gheenei. 4

Ceremonia lepădării de satana şi unirea cu Hristos avea loc la Sfârşitul pregătirii baptismale, fie
în Vinerea Patimilor, la ceasul al IX-lea, fie în Sâmbăta Patimilor după amiază, imediat înainte de
săvârşirea Botezului.5

În prezenţa preoţilor slujitori, în frunte cu episcopul, avea loc ritualul, care apoi conduceau
candidaţii în biserică.

3
GHERASIM TIMUŞ, Episcopul Argeşului, Dicţionar Aghiografic, editat de Mănăstirea Portăriţa, jud.Satu Mare, 1998,
pag.447-451
4
Preot Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor Taine de Iniţiere (Botez, Mirungere, Euharistie în Literatura creştină),
editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1990, pag.42.
5
IBIDEM
 În urma studiilor făcute pe baza materialului, nu ştim dacă formula rostită era împărţită în
articole sau o singură frază.

De la Sfântul Chiril al Ierusalimului6 avem o împărţire în fragmente sub formă de articole, a

formulei rostită de catehumen.

Sfântul Ioan Gură de Aur nu pomeneşte de suflare sau scuiparea diavolului de către catehumen,
din ritualul actual al botezului în riturile liturgice răsăritene.

După lepădarea de satana, urma jurământul de credinţă faţă de Hristos. Sfântul Ioan acordă o
mare importanţă acestei ceremonii.7

Lepădarea de satana şi jurământul de credinţă faţă de Hristos, erau urmate de ungerea baptismală
a catehumenilor. Ungerea baptismală a catehumenilor la Antiohia avea loc în două etape. Prima etapă a
ungerii era parţială şi se făcea de către episcop sau de către preot. A doua ungere era o ungere completă
a trupului cu untdelemn sfinţit şi se săvârşea în noaptea dinaintea botezului. Ungerea cu ulei sfinţit era
făcută de către diaconi şi clerici inferiori.

Mulţi cred că în acele vremuri, candidaţilor la botez din Antiohia, li se cerea o mărturisire de
credinţă sau mai simplu, într-un cuvânt, o spovedanie sinceră şi curată.

După etapele premergătoare botezului, avea loc şi botezul propriu-zis. Catehumenul intra în apă
şi episcopul sau preotul îl afunda de trei ori rostind formula: „Botează-se X în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh”8. Formula botezului este asemănătoare cu formula din ritul ortodox din ziua
de azi, aşa cum îl găsim şi în Molitfelnic.

Formula era rostită o singură dată, fiecare afundare cuprinzând cu mărturisirea unei persoane a
Sfintei Treimi.9 Cu privire la Sfinţirea apei botezului în prealabil Sfântul Ioan nu menţionează nimic în
comparaţie cu Teodor de Mopsuestia care afirmă despre Sfinţirea apei în Cateh XIV.

Cu privire la riturile baptismale nu dă o descriere clară. De la Sfântul Ioan aflăm că, îndată după
ieşirea din apa Botezului, neofiţii rosteau rugăciunea „Tatăl nostru”.10

6
Cateheza I a Sfântului Chiril al Ierusalimului „Studii Teologice” nr.7-8/1968, p. 806
7
Cat. III din ed. Papad-Ker, p.172; Cat. II, 21 din ed. A. Wenger, p.145 citate în pr. Prof. Ene Branişte.
8
Molitfelnic
9
Cat. II 26, ed. Wenger p.147
10
Pr. Prof. E.Branişte, Expl. Sf. Taine, p.46, a citat din Omilia VI, 4 la Coloseni; P.G., col.342., t LXII
 Se crede că împărtăşirea neofiţilor, avea loc în cadrul Liturghiei credincioşilor din noaptea
Paştilor, la care ei aveau dreptul să ia parte pentru prima dată, iar în următoarele şapte zile se
împărtăşeau zilnic.11

Sfântul Ioan vorbeşte, cu o deosebită stăruinţă, despre efectele Botezului atât în catehezele sale
baptismale cât şi omiliile sale exegetice, conturând mai mult decât alţi Sfinţi Părinţi, puterea curăţitoare
a Botezului, care spală în apele lui orice păcat, oricât de mare ar fi el. Botezul poate fi numit o renaştere
la viaţă, aşa cum o biserică înnegrită de fumul lumânărilor, i se redă lumina corespunzătoare după un
îndelung proces de curăţenie.

În finalul acestei prelegeri vom da curs unui îndemn al Sfântului Ioan Gură de Aur (Hrisostom)
către neofiţi: „Fugiţi de toate ispitele diavolului, împodobiţi-vă cu zelul pentru virtute, frecventaţi
biserica, petreceţi-vă ziua în rugăciune şi mulţumire, în conversaţii spirituale, căci Botezul nu foloseşte
la nimic dacă după Botez continuăm a duce o viaţă nedemnă”.12

Rânduiala şi explicarea Botezului şi a Mirungerii la Sfântul Ambrozie al Milanului

Un alt Sfânt Părinte care a acordat o atenţie deosebită Sfintelor Taine de Iniţiere este Sfântul
Ambrozie al Milanului. Sfântul Ambrozie s-a născut în anul 340. Încă din pruncie el a urmat exemplul
mamei sale. Scrierile sale rămase mărturie ne arată câte dragoste avea pentru arte. Sfântul Ambrozie al
Milanului, este considerat unul dintre cei mai mari exegeţi, oratori şi poeţi creştini din Apus. Neobositul
cuvântător bisericesc care era numit Sfântul episcop Ambrozie al Milanului, ţinea neofiţilor din Milan o
serie de omilii sau cateheze, în care le explica, în chip magistral, riturile tainelor de iniţiere creştină
(Botez, Mirungere şi Sfânta Euharistie).

De la Sfântul Ambrozie ni s-au păstrat două lucrări care tratează acelaşi subiect, dar cu titluri
diferite: De mysteüs13 şi De sacramentis14. Cele două lucrări (scrieri) ale Sfântului Ambrozie, reprezintă
o importanţă deosebită atât din punct de vedere dogmatic şi mistagogic, cât şi pentru istoria cultului
creştin din Apus, ele fiind cele mai importante izvoare care ne dau informaţii preţioase despre rânduiala
săvârşirii tainelor creştine de iniţiere.

11
Cat VI, 24 ed. A. Wenger
12
Omilia XI, 6 la Evanghelia după Matei.
13
Pr. Prof. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor Taine de Iniţiere.
14
IBIDEM.
 Unii scriitori îşi pun întrebarea dacă De sacramentis este scrisă chiar de însuşi Sfântul Ambrozie
sau este o copiere a lucrării. În cele din urmă s-a ajuns la concluzia că lucrarea este scrisă chiar de
Sfântul Ambrozie şi că îi aparţine.

Catehezele mistagogice ale Sfântului Ambrozie au fost ţinute în săptămâna luminată a anului 387
şi se adresau neofiţilor care primiseră Botezul în noaptea Paştelui.

Sfântul Ambrozie în scrierile sale nu dă atât de multe amănunte referitor la Botez. El începe cu
„ritul deschiderii urechilor”, specific slujbei apusene a Botezului care se păstrează până azi în rânduiala
Botezului din ritul liturgic roman (după exorcisme)15. Ritul era săvârşit de episcop, urmată de ungerea
baptismală a candidaţilor. După ungerea baptismală urmau lepădările, care se aseamănă cu cele din ziua
de azi.

Ritul unirii cu Hristos avea loc în încăperea cu pricina a baptisteriului16. După ritul unirii cu
Hristos, preotul făcea exorcizarea, curăţirea şi sfinţirea apei din colimvitra baptisteriului, printr-o
rugăciune care cuprindea, între altele, invocarea Sfintei Treimi, făcând semnul Crucii asupra apei.17
Botezul în vremea Sfântului Ambrozie să făcea în baptisterii prin întreita cufundare.

După botez neofiţii primeau o ungere, făcută de episcop18, considerată o întărire şi desăvârşire a
botezului. Apoi neofiţii se îndreptau la Altar pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, Trupul lui Hristos19.

În rândurile următoare vom încerca să explicăm riturile Botezului şi Mirungerii la Sfântul

Ambrozie al Milanului.

Sfântul Ambrozie ne spune că Botezul creştin a fost preînchipuit în Vechiul Testament de

Potopul lui Noe.20 În apă se îngroapă toată fărădelegea, iar baptisteriul preînchipuie cel de al doilea cort
al Templului (Sfânta Sfintelor).

Cei botezaţi sunt renăscuţi la o nouă viaţă, plină de har şi adevăr, sunt îndreptaţi spre o viaţă
duhovnicească. Cel ce nu este botezat în numele Sfintei Treimi, nu poate dobândi iertare de păcate şi

15
S.T., XIX, 1967, nr.9-10, p.565.
16
Baptisteriu era încăperea destinată botezului şi era construit pe lângă biserici sau catedrale: Badea Cireşanu, Cercetări
asupra baptisteriilor în „Vocea Bis.”, Bucureşti, 1894, nr.2, 3, 4, 5.
17
De sacramentis, cart. II, cap.5, 14.
18
De mysterüs, VI, 29, pag.292-293, citată în S.T. nr.7-8, anul XX, anul 1968.
19
De sacramentis, cart. IV, cap.5, 25, citată în E.Branişte, Expl. Sfintelor Taine de Iniţiere, p.128.
20
De sacramentis, II, I, 1, trad. citată, p.574, citată în S.T. nr.7-8, an.1968.
darul Sfântului Duh. Prin botez noi murim pentru păcatele noastre şi înviem în Dumnezeu prin harul lui
Hristos.21

Noi suntem botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, fiind mântuiţi spre harul
vieţii.

Sfântul Ambrozie menţionează că îndată după botez li se spală neofiţilor de către arhierei
picioarele.22

După ce li se spălau picioarele, neofiţii se îmbrăcau cu haine albe, pentru a arăta că s-au
dezbrăcat de haina păcatelor şi s-au îmbrăcat cu haina curăţiei, a nevinovăţiei. Haina albă se asemăna cu
haina lui Hristos şi cu slava Învierii Sale.

Scrierile Sfântului Ambrozie, De Mysterüs şi De sacramentis reprezintă o mărturie de valoare a

tradiţiei creştine apusene din veacul al IV-lea. Lucrările menţionate cuprind sau mai bine zis conţin
elemente de o însemnătate deosebită cu privire la rânduiala şi explicarea Sfintelor Taine de iniţiere din
acea vreme.

Sfântul Ambrozie rămâne unui dintre cei mai străluciţi episcopi, care au ilustrat în Biserica
Veche Scaunul episcopal de la Milan.

Trăitor în epoca de aur a creştinismului, el a lăsat scrieri de o valoare deosebită cu privire la

perioada de înflorire a catehumenatului.

Personalitatea Sfântului Ambrozie îşi găseşte locul alături de cei mai mari mistagogi ai acelei
epoci, cum ar fi: Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Hrisostom şi alţii.

Rânduiala şi explicarea Botezului şi a Mirungerii la Sfântul Chiril al Ierusalimului

Chiril al Ierusalimului s-a născut pe la anul 315 la Ierusalim, sau prin împrejurările lui.23 De
timpuriu se ocupă cu studiul Sfintei Scripturi şi scrierile filosofilor păgâni.24 Sfântul Chiril a participat la
lucrările celui de al doilea Sinod ecumenic din anul 381, care a avut loc la Constantinopol. În anul 386
Sfântul Chiril al Ierusalimului îşi găseşte sfârşitul, iar pentru viaţa sa aleasă şi curată a fost trecut în
rândul Sfinţilor, prăznuirea având loc în fiecare an în ziua de 18 martie.

21
S.T., nr.7-8, an.1968.
22
Ibidem.
23
Dicţ. De teolog. Ortodoxă, Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Bucureşti, 1994, p.188.
24
IBIDEM
 Dintre lucrările sale, cea mai importantă tâlcuire completă, amănunţită şi sistematică a Taineilor
iniţierii creştine (Botezul, Mirungerea şi Sfânta Euharistie) o aflăm din cele cinci Cateheze Mystologice
ale Sfântului Chiril al Ierusalimului.

În primele două cateheze Sfântul Chiril ne explică slujba Botezului, în a treia Cateheză, ne
explică Mirungerea, în a patra Cateheză Sfânta Euharistie, iar în ultima, adică cea de a cincea, rânduiala
Sfintei Liturghii.

În vremea Sfântului Chiril al Ierusalimului Botezul se săvârşea, pentru oameni în vârstă, maturi,
de ambele sexe şi avea loc de obicei în încăperi numite baptisterii.

Înainte de botez au loc lepădările, iar Sfântul Chiril25 explică cum formulele sacramentale rostite
la lepădări de către candidaţii la botez, formule care sunt aproape identice cu cele din rânduiala ortodoxă
de azi a Botezului.

Ne lepădăm de satana, pentru că el este pricinuitorul şi urzitorul tuturor răutăţilor, începând cu

ispitirea şi căderea protopărinţilor neamului omenesc; ne lepădăm de el pentru că puterea lui a surpat-o
Hristos. „Acesta a luat sângele şi trupul meu, pentru ca prin sângele şi trupul meu să surpe prin moarte
moartea, ca să nu mai fie pururi supus robiei”26.

Prin baia sfintei renaşteri, Dumnezeu şterge toată lacrima de la toată faţa 27. Ungerea candidatului
cu „untdelemn exorcizat” peste tot trupul, simbolizează că el a ajuns părtaş măslinului celui bun, al lui
Iisus Hristos.28

„După suflările sfinţilor şi invocarea numelui lui Dumnezeu arde ca o flacără foarte puternică şi
alungă pe demoni, tot aşa şi acest untdelemn exorcizat, prin invocarea lui Dumnezeu şi prin rugăciune,
capătă o atât de mare putere, încât nu numai că prin ardere curăţeşte toate urmele păcatelor, dar alungă şi
toate puterile cele nevăzute ale vicleanului29.

Ne punem întrebarea de ce Harul Botezului se dă prin apă şi de ce nu prin alt element? Apa este
unul din elementele primordiale ale universului. Făcând o paranteză, Pământul este numit Planeta
Albastră. Apa exista înainte de creaţia lumii, iar Iordanul este începutul Evangheliilor.

25
Pr.Prof.E.Branişte, Exp. Sf.Taine de Iniţiere, p.12.
26
Cateh. XIX, 4, p.543.
27
Cateh XIX, 10, p.80, la Quasten
28
Pr.Prof.E.Branişte, Ecp. Tainelor de iniţiere, p.13.
29
Cateh. XX, 3, p.550-551
 Prin mare Israel se eliberează din mâna lui Faraon, şi tot prin apă lumea se eliberează de păcate.
Botezul este sfârşitul Vechiului Testament şi începutul Noului Testament (Marcu I, 1-14)30.

Prin botez s-a distrus boldul morţii31.

„Iisus Hristos a murit luând păcatele lumii, ca să învie întru dreptate, omorând păcatul, tot aşa şi
tu când te cobori în apă şi eşti îngropat în apă, ca şi Acela în mormânt de piatră, te scoli iarăşi umblând
întru înnoirea vieţii”32.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că ungerea cu Sfântul Mir a neofiţilor este antitipul sau
simbolul ungerii primită de Hristos după botez, prin Sfântul Duh.33

Trupul se unge cu mir material, dar sufletul se sfinţeşte prin Sfântul şi de viaţă făcătorul Sfântul
34
Duh . După ce cei botezaţi au fost unşi cu Sfântul Mir, sunt consideraţi pe deplin noi membrii ai
Bisericii.

În Vechiul Testament, ungerea cu Sfântul Mir a fost preînchipuită prin ungerea lui Aaron de
către Moise ca arhiereu, după ce fusese spălat în apă.

Sfânta Taină a Botezului a luat fiinţă o dată cu botezarea lui Iisus Hristos de către Sfântul Ioan
Botezătorul în apa Iordanului. „Mântuitorul a botezat pe Apostoli cu Duhul Sfânt şi cu foc”, când Duhul
Sfânt S-a coborât peste ei în chipul limbilor de foc, la Cincizecime”35.

În a patra cateheză a Sfântului Chiril al Ierusalimului se află explicarea Sfintei Euharistii. Prin
împărtăşire, ajungem, uniţi într-un singur trup şi sânge cu Hristos. Trupul lui Hristos îl luăm sub forma
pâinii, iar sângele sub chipul vinului. Împărtăşania primită, luată, devenim purtători de Hristos sau
părtaşi firii dumnezeieşti pentru că trupul şi sângele Domnului se împarte în mădularele noastre.

Sfântul Chiril al Ierusalimului ne arată în Catehezele sale lăsate mărturie cât de importante sunt
Sfintele Taine de Iniţiere (Botez, Mirungere şi Sfânta Euharistie) în viaţa fiecărui creştin. Catehezele
sale sunt un izvor de informaţii care îl situează alături de alţi Sfinţi Părinţi.

Am observat cum Sfântul Chiril al Ierusalimului a găsit multe preînchipuiri ale Botezului,
Mirungerii şi Euharistiei în Vechiul Testament.

30
Cateh. III, 56 (vol.I, p.90-92).
31
Cateh. III, 11, p.97-98,
32
Cateh III, 12, p.99.
33
Cateh. XXI, 1.
34
Cateh XXI, 3, p.557.
35
Cateh. III, 9, vol.I, p.96.
 Sfântul Chiril al Ierusalimului nu va fi detronat şi nu i se va lua locul care i se cuvine în literatura
creştină patristică.

„Catehezele” Sfântului Chiril al Ierusalimului, în special cele mistagogice, sunt o chemare

duhovnicească care ne arată drumul pe care trebuie să mergem, ele înfăţişându-ne posibilităţile în
devenire ale sufletului omenesc în lumina creştinismului”36.

b) Rânduiala Botezului, Mirungerii, Euharistiei în Ortodoxia Contemporană

Rânduiala Botezului

Pentru început vom da etimologia cuvântului BOTEZ: în limba greacă = baptisma, limba latină
baptis, baptismum = afundare37. Botezul este una din Tainele instituite direct de Iisus Hristos. Botezul
este una din Tainele instituite direct de Iisus şi practicate de apostoli, ca fiind actul de iniţiere în istoria
mântuirii.

Ca orice taină şi Sfânta Taină a Botezului, partea văzută este săvârşită de preot, iar partea
nevăzută este săvârşită de Dumnezeu. Referitor la aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune un cuvânt
foarte frumos: „Când te botează preotul, Dumnezeu este cel care-ţi ţine capul cu putere nevăzută; El te
naşte prin baia botezului iar darul este numai al Lui”.38

După cum ne-a spus Sfântul Ioan Gură de Aur, ştim că partea văzută o săvârşeşte preotul şi tot
preotul este cel care are voie a boteza candidatul la Botez. Vom încerca să explicăm rânduiala Sfintei
Taine a Botezului pe care trebuie să o săvârşească preotul.

Săvârşitorii botezului sunt doar episcopii şi preoţii, iar în lipsă de preot, poate boteza şi monahul
simplu sau diaconul39, iar la caz de mare nevoie, exemplu (când pruncul e în primejdie să moară
nebotezat) poate să-l boteze orice creştin ortodox, bărbat sau femeie sau chiar părinţii pruncului, de trei
ori în apă curată (în lipsa apei, numai stropindu-l) şi rostind de fiecare dată formula sacramentală:
„Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu X, în numele Tatălui, Amin…”40. În cazul în care cel botezat
supravieţuieşte, preotul va completa restul slujbei botezului.

36
Pr.doctorand Alexandru M.Ioniţă, Taina Sfintei Euharistii la Sfântul Chiril al Ierusalimului, G.B. anul XXXVIII, nr.7-8,
iulie-septembrie, 1979, p.806.
37
Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Pr.Prof.Dr.Ion Bria, Bucureşti, 1994, p.72
38
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, trad. în lb. română de Pr.Dumitru Fecioru, în col.”P.S.B.”, vol. 23, Bucureşti
1994, p…..
39
Pr.Prof.Ene Branişte, Liturgică specială, editura Nemira, Bucureşti, an 2002, p.275.
40
IBIDEM, p.275.
 Primitorul botezului poate fi orice om, indiferent de vârstă, cu condiţia să nu fi fost vreodată
botezat creştin. Foştii apostaţi de la Ortodoxie (cei care s-au lepădat de numele lui Hristos), precum şi
membrii sectelor care recunosc botezul ca taină şi îl săvârşesc în numele Sfintei Treimi dacă revin la
dreapta credinţă, sunt reprimiţi numai prin ungerea cu Sfântul Mir. Drept urmare Taina Botezului este
unică.

Adulţii lipsiţi de minte, dacă sunt aşa din naştere, sunt consideraţi ca nişte prunci în vârstă şi pot
fi botezaţi41, iar dacă au devenit aşa la o vârstă înaintată, pot fi de asemenea botezaţi, dacă în momentele
de luciditate sau înainte de nebunie şi-au exprimat dorinţa de a primi botezul42.

Pruncii născuţi morţi nu se botează, dar se dă mamelor lor canon de pocăinţă, dacă lucrul s-a
întâmplat din vina lor43.

Pruncilor, despre care nu se poate şti cu certitudine dacă au fost botezaţi, li se administrează
botezul „condiţionat”, a cărui formulă a fost recomandată de Petru Movilă în Trebnicul sau cum i se mai
spunea molitfelnicul său, împrumutată din practica Bisericii latine după un decret al papei Alexandru al
III-lea (secolul XII)44.

Orice prunc sau om matur care se botează trebuie însoţit de o persoană care va fi garant la botez.
Acesta este naşul sau naşa. După cum am mai spus, ei îşi iau angajamentul solemn, înaintea lui
Dumnezeu şi a Bisericii, că pruncul (finul) va fi crescut ca un adevărat creştin şi că va fi un bun
credincios al Bisericii lui Hristos. Naşii devin părinţii spirituali ai pruncului născându-l pentru viaţa cea
nouă în Hristos, fapt pentru care trebuie să fie buni credincioşi.45

Naşul trebuie să fie creştin ortodocs, un bun credincios, în vârstă şi de acelaşi sex cu cel ce se
botează. Mai trebuie spus că, călugării nu pot fi naşi şi de asemenea nici părinţii copilului nu pot fi
naşi.46

Naşul este dator să îngrijească de viaţa religioasă-morală a finului său şi să-l înveţe adevărurile
credinţei creştine, iar finul la rândul său este dator să-l asculte pe naş şi să-l respecte, la fel ca pe părinţii
săi după trup.

41
IBIDEM, p.276.
42
IBIDEM, p.276.
43
IBIDEM, p.276.
44
P.S. Drd. Liviu Streza, Tainele de Iniţiere creştine în Bisericile Răsăritene, p.101.
45
Pr.Prof.Ene Branişte, Liturgica specială, ed.Nemira, Bucureşti 2002, p. 277.
46
Arhim.Atanasie Dincă, Cuvintele Sfântului Teodor Studitul, Bucureşti, 1940, p.395.
 Botezul se poate săvârşi oricând, dar atunci când se botează un adult, se poate respecta tradiţia
veche, administrându-se această Taină în unul din marile praznice din timpul anului bisericesc, cum
sunt: Sfintele Paşti, Rusaliile, Naşterea Domnului, Botezul Domnului, … . Botezul se săvârşeşte
înaintea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia va fi împărtăşit neofitul.

Luând în considerare Botezul pruncilor, orice timp este potrivit, pentru a nu se întâmpla ca
aceştia să moară nebotezaţi. În mod obişnuit, Botezul pruncilor se săvârşeşte duminica, înainte sau după
Sfânta Liturghie, după 40 de zile de la naştere, îndeplinindu-se perioada de curăţire sau (lehuzie) a
mamei, pentru a putea participa şi ea la Botezul fiului său.

Locul obişnuit al săvârşirii Tainelor de iniţiere este locaşul bisericii, deoarece Biserica Ortodoxă
este păstrătoarea fidelă a tradiţiilor primare în privinţa slujbei Botezului. Trebuie ştiut că în vechime
botezul se săvârşea la început în orice apă curgătoare, iar în cazuri de nevoie (ca de exemplu frig, pericol
de moarte pentru prunc) sau vremuri excepţionale (vreme de război, lipsă de preoţi) se acceptă
săvârşirea botezului în case.

Înainte de a merge mai departe, vom prezenta ierurgiile care constituie în Ortodoxie pregătirea
slujbei baptismale în cazul botezului pruncilor. Aceste sunt:

- În ziua întâi, după naşterea pruncului, se săvârşeşte o scurtă rânduială de sfinţire a apei;

- În a opta zi de la naştere, preotul, la casa pruncului, săvârşeşte o rânduială care cuprinde trei
molifte pentru femeia lăuză, o moliftă pentru moaşă şi una pentru femeile care au ajutat la naştere;

- Urmează rânduiala punerii numelui celui botezat, tot în a opta zi, care cuprinde o rugăciune
pentru punerea numelui pruncului.

- Rânduiala pentru îmbisericarea pruncului şi pentru încheierea perioadei de lehuzie, la 40 de zile

după naştere, se săvârşeşte în biserică şi cuprinde două rugăciuni pentru mamă şi alte trei rugăciuni
pentru binecuvântarea pruncului. Dacă pruncul este băiat şi a primit deja Botezul este introdus în Sfântul
Altar, ocolindu-se Sfânta Masă.

Rânduiala baptismală ortodoxă cuprinde următoarele părţi: rânduiala catehumenatului, slujba

botezului propriu-zis, ungerea cu Sfântul Mir, actele baptismale şi împărtăşirea cu Sfânta Euharistie.

Preotul, cu epitrahil, îl întâmpină pe prunc care este adus de naş. Naşul stă cu faţa spre răsărit, iar
preotul suflă peste faţa pruncului de trei ori în chipul Sfintei Cruci, făcând semnul crucii asupra
pruncului cu mâna dreaptă.
 Tot preotul este cel care citeşte apoi cele patru rugăciuni de exorcizare. Două rugăciuni sunt
adresate diavolului, iar celelalte rugăciuni sunt adresate lui Dumnezeu. Preotul suflă din nou peste faţa
pruncului, de trei ori (în chipul Sfintei Cruci) şi-i face apoi cu dreapta semnul crucii la frunte, la gură şi
la piept.47

După sfârşitul rugăciunii care a fost spusă, în timpul când preotul a suflat peste prunc, naşul se
întoarce cu pruncul cu faţa spre răsărit unde se face unirea cu Hristos şi mărturisirea credinţei 48.

Imediat după unirea cu Hristos, preotul citeşte rugăciunea de primire a candidatului la botez:
„Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, cheamă pe robul Tău (roaba Ta) X către Lumina Ta cea Sfântă
şi-l învredniceşte pe dânsul de acest dar mare al Sfântului Botez. Dezbracă-l pe dânsul de cele vechi şi-l
înnoieşte pentru viaţa de veci. Şi-l umple de puterea Sfântului Duh, spre unirea cu Hristos, ca să nu mai
fie el de acum fiu al trupului, ci fiul al împărăţiei Tale. Cu bunăvrerea şi cu harul Unuia-Născut Fiului
Tău, cu Care binecuvântat eşti cu Preasfântul şi bunul şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururi şi în
vecii vecilor. Amin.”49

Vom arăta că rânduiala Botezului şi a Mirungerii, se poate împărţi în următoarele etape, după
cum urmează:

- sfinţirea apei de botez;

- binecuvântarea untdelemnului bucuriei şi ungerea pruncului;

- afundarea în apă (considerată parte principală în botez);

- ungerea pruncului cu Sfântul Mir;

- ritualul înconjurării mesei şi a cristelniţei;

- citirea Apostolului şi a Evangheliei;

- ritualul spălării pruncului;

- tunderea părului pruncului;

- ectenia întreită şi otpustul;

47
Pr.Prof.Ene Branişte, Liturgică Specială, 2002, p.279.
48
Molitfelnic 1998, p.22.
49
IBIDEM, p.24.
 Pentru slujbă preotul îmbracă veşmintele preoţeşti, dascălul aprinde lumânările de pe masă, iar
preotul cădeşte împrejurul cădelniţei şi al mesei pe care sunt aşezate cele necesare botezului, adică:

- Sfânta Evanghelie

- un sfeşnic cu lumânări aprinse

- vasul cu Sfântul Mir

- vasul sau sticla cu untdelemn

- cutiuţa cu cele necesare pentru ungere (miruitor), o foarfece pentru tundere, un prosop şi săpun.

Sfânta Taină a Botezului începe cu binecunoscuta formulă de binecuvântare dată de preot,

continuând cu ectenia şi rugăciunea pentru sfinţirea apei.

Preotul toarnă cruciş de trei ori, din untdelemnul binecuvântat în apa sfinţită din cristelniţă. În
acest timp pruncul este dezbrăcat şi pregătit pentru ungere şi botez. După ce a fost rostită rugăciunea
pentru ungere şi preotul a uns pruncul, urmează pregătirea pentru a-l boteza. Pruncul este luat de preot şi
ţinându-l cu faţa spre răsărit, îl afundă repede de trei ori în apa din cristelniţă, zicând la prima afundare:
„Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (X), în numele Tatălui, Amin”; la a doua: „şi al Fiului, Amin”,
iar la a treia „şi al Sfântului Duh, Amin, acum şi pururi şi în vecii vecilor, Amin”50.

Pruncul după ce a fost scos din cristelniţă este dus în braţele naşului, care ţine în mâini o pânză
albă, zicând: „Îmbracă-se robul lui Dumnezeu (X) în haina dreptăţii, în numele Tatălui…”51.

Naşul îl aşează pe prunc pe masă, unde au fost întinse celelalte scutece, cu care va fi înfăşat.

Apoi preotul va citi rugăciunea pentru primirea neofitului la a doua şi a treia taină, adică ungerea
cu Sfântul Mir şi Sfânta Euharistie. Pruncul este uns cu Sfântul Mir, în chipul Crucii: la frunte, la ochi,
la nări, la gură, la amândouă urechile, la piept, pe spate, la mâini şi la picioare (genunchi). Pentru fiecare
parte a corpului, preotul zice formula: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”52.

După ce pruncul este înfăşat, este luat în braţe de către naş. Preotul ia cădelniţa cu dreapta şi
dând stânga naşului, înconjoară masa şi cristelniţa, de trei ori, căduind şi cântând de fiecare dată,
împreună cu cântăreţii: „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat.”53

50
Molitfelnic, 1998, p.32.
51
Pr.Prof. Ene Branişte, Liturgică specială, p.280.
52
Molitfelnic 1998, p.34.
53
Liturgică specială, p.281.
 Imediat după cădire, dascălul citeşte Apostolul, urmat de citirea Sfintei Evanghelii.

După aceasta preotul citeşte cele trei rugăciuni numite la spălarea pruncului. Pruncul este udat de
preot cu faşa, care are la un capăt un fir de busuioc.

Urmează cele două rugăciuni la tunderea părului, când preotul luând foarfeca taie câteva fire de
păr din creştetul pruncului în formă de cruce, zicând: „Tunde-se robul lui Dumnezeu (x) în numele
Tatălui…”54 şi le pune în apa din colimvitră.

După ce pruncul a fost tuns, preotul zice ectenia întreită în care îi pomeneşte pe noul botezat şi
pe naşii lui. La sfârşitul ecteniei: „Cel ce în Iordan de la Ioan a binevoit a se boteza pentru a noastră
mântuire, Hristos…”55, pruncul este împărtăşit cu Sfânta Euharistie, în faţa uşilor împărăteşti.

Sfânta Împărtăşanie este sfârşitul şi coroana tainelor, prin ea neofitul se uneşte pe deplin cu
Hristos, devenind membru adevărat al trupului Său mistic, adică al Bisericii creştine.

Botezul, Mirungerea şi Împărtăşirea sunt deci cele trei taine de căpetenie ale încreştinării.

54
IBIDEM, p.281.
55
Molitfelnic 1998, p.39.
 CAPITOLUL II.

Legătura dintre Botez, Mirungere și Euharistie ca taine de iniţiere

În înţeles larg şi religios, taine sau mistere sunt lucrurile şi actele sfinte care reprezintă sau
simbolizează idei şi sensuri nepătrunse în esenţa lor de mintea noastră.

Tot taine sunt numai acele lucrări sau acte sfinte vizibile, întemeiate de Hristos şi săvârşite de
Biserică prin episcopul şi preoţii Săi, prin care se comunică celor ce se împărtăşesc cu ele harul
dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor. Semnificaţia cuvântului se păstrează şi aici, căci esenţa Tainei, care
este harul dumnezeiesc, care se împărtăşeşte, rămâne ascunsă, nevăzută şi necuprinsă cu mintea, dar se
comunică prin forme văzute, act şi materie.

Biserica Ortodoxă numără şapte Sfinte Taine, dar noi ne vom ocupa doar de trei Sfinte Taine
cum ar fi: Botez, Mirungere şi Euharistie.

a) Botezul este Taina în care prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se
botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la viaţa cea
nouă, spirituală, în Hristos şi devine membru al Bisericii, Trupul tainic al Domnului.56

Botezul este întâia dintre Tainele Bisericii, fiind „uşa” prin care omul intră în Biserică, pentru a
se uni mai deplin cu Hristos prin celelalte Taine (Mirungerea şi Euharistia).

Autorii cărţilor Noului Testament şi sfinţii părinţi, vorbind despre sfânta Taină a Botezului, dau
mai multe numiri având în vedere partea văzută şi partea nevăzută.

Sfinţii părinţi numesc botezul: baie, izvor sfânt57.

Taina botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos însuşi îndată după învierea Sa din morţi,
odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri: „Mergând învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate
câte Eu v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului”, 58 şi „Cel ce
va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”.59

Se vede clar din cuvintele mai sus că botezul creştin este instituit de Hristos pentru toţi oamenii
pentru toate timpurile şi că este necesar pentru mântuire.

56
Îndrumări misionare, p.513.
57
IBIDEM, p.513.
58
Sfânta Scriptură, Matei, 28, 19-20.
59
Marcu, 16, 16.
 Referitor la materia botezului, apa, Sfântul Apostol Petru zice: „Poate, oare, cineva să oprească
apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit el ca aceştia să fie
botezaţi în numele lui Iisus Hristos”60.

Necesitatea apei pentru botez o arată sfinţii părinţi şi scriitori bisericeşti.

Sfântul Ioan Damaschin scrie că: „Mântuitorul ne-a dat porunci ca să ne renaştem prin apă şi
prin Duh, deoarece prin rugăciune şi invocare Sfântul Duh se coboară asupra apei. Pentru că omul este
din trup şi suflet, de aceea ne-a dat şi o dublă curăţire, prin apă şi prin Duh”61.

Pentru săvârşirea botezului se întrebuinţează apă naturală de izvor, de râu, de lac, de mare, de
ploaie, de gheaţă sau apă curgătoare. Botezul săvârşit cu alt lichid decât apa nu este valid.

Cele trei cufundări şi ridicări din apă semnifică cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt şi
învierea Sa a treia zi din morţi.

Botezul şterge vina şi pedeapsa pentru păcate, dar nu nimiceşte şi urmările păcatului strămoşesc.

Cel renăscut prin botez devine fiu după har al lui Dumnezeu, încorporându-se în Hristos ca
mădular al Trupului Său, Biserica.

Botezul fiind instituit pentru iertarea păcatului strămoşesc, el nu se repetă.

Din robia păcatului strămoşesc omul nu poate ieşi decât prin Taina botezului, care îi dă
posibilitatea să intre în împărăţia cerurilor: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea
intra în împărăţia lui Dumnezeu, Căci ce este născut din trup, trup este, iar ceea ce este născut din Duh,
duh este”. (Ioan 3, 5-6).

Şi botezul copiilor este o necesitate, ei nu pot fi respinşi de la botez pe motiv că nu-şi pot
exprima credinţa în Hristos şi Biserica Sa. Pentru credinţa lor dau mărturie părinţii şi naşii care îi aduc la
biserică pentru a fi botezaţi62.

Greşesc cei care amână botezul copiilor lor, ca şi când aceştia nu ar avea nevoie de harul
dumnezeiesc pentru mântuire, căci botezul este începutul tuturor Tainelor şi deci al mântuirii personale
înseşi. Greşesc de asemenea, cei care îşi lasă copiii, în caz de pericol de moarte, să moară nebotezaţi,
făcându-se vinovaţi pentru pierderea mântuirii acestora, căci în caz de necesitate se administrează

60
Fapte, 10, 47-48.
61
Dogmatica trad. în rom. de D.Fecioru, p.246.
62
Arhim. Cleopa Ilie, Despre Credinţa ortodoxă, p.173.
botezul de urgenţă de către orice creştin, cu pronunţarea corectă a formulei botezului, odată cu întreita
cufundare, turnare sau chiar stropire cu apă a pruncului.

Mai trebuie ştiut că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezaţi în numele Sfintei
Treimi, după rânduiala Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, având în vedere cuvintele Sfântului Apostol
Pavel care spune: „Un somn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5)63.

b) Mirungerea

Taina Mirungerii este acea lucrare sfântă, instituită de Mântuitorul Hristos, prin care, ungându-se
de către episcop sau preot cu Sfântul Mir membrele celui botezat, odată cu pronunţarea cuvintelor:
„Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”, se împărtăşeşte primitorului harul întăririi, creşterii şi
desăvârşirii duhovniceşti începute prin botez.64

În Sfânta Scriptură şi la Sfinţii Părinţi, Taina mirungerii are diferite numiri, fie după partea
văzută, fie după partea nevăzută, adică după efectele Tainei, fie după ambele părţi, fiind numită: punerea
mâinilor; ungere, ungere tainică, Taina ungerii, Taina Duhului, pecete, pecetea Domnului. Plecând de la
legătura foarte strânsă care există între ele, se spune uneori că Botezul şi Mirungerea formează un singur
tot cu două părţi distincte, mirungerea fiind un fel de continuare sau completare a botezului.

Legătura strânsă dintre acestea se arată şi prin aceea că în slujba Bisericii Taina Mirungerii nu
are introducere ca celelalte Taine, ci după botezarea celui ce a primit botezul, preotul citeşte o rugăciune
prin care cere lui Dumnezeu să dăruiască prin el, celui „nou luminat prin apă şi prin Duh”.65

Nicolae Cabasila spune că: „prin Sfântul Mir se pun în lucrare puterile date omului prin botez
(Înnoirea în Duh şi reînvierea prin botez aduc cu ele, cum am văzut, putere şi energii lăuntrice înrudite.
Sfântul Mir este acela care pune în lucrare una sau alta din puterile duhovniceşti sau chiar mai multe
deodată, după cât e de simţitor sufletul în lucrarea Tainei”66.

Mirungerea înseamnă revărsarea darurilor Duhului Sfânt de către Hristos asupra celor botezaţi,
prin punerea mâinilor, precum L-au împărtăşit apostolii Petru şi Ioan celor botezaţi de diaconul Filip din
Samaria (Fapte 8, 15-17).

Practica ungerii cu Sfântul Mir s-a generalizat în Răsărit, fiind săvârşită nu numai de episcopi, ci
şi de preot îndată după botez, aşa cum se săvârşeşte până astăzi, iar în Apus, adică în Biserica Romano-

63
Îndrumări misionare, p.519.
64
Pr.Prof.Dr.D.Radu, Caracterul ecleziologic…, p.189.
65
Îndrumări Misionare…, p.520.
66
Dr.Teodor Bodogae, Despre viaţa în Hristos, p.71.
Catolică, practica punerii mâinilor (confirmaţiunea) săvârşită de episcop nu îndată după botez, ci după
un oarecare timp, între vârsta de 7-14 ani.67

Referitor la originea dumnezeiască a acestei Taine o dovedesc numeroasele mărturii ale

părinţilor şi scriitorilor bisericeşti din care îl vom da exemplu pe Teofil al Antiohiei care zice: „Noi de
aceea ne şi numim creştini, pentru că am fost unşi cu dumnezeiescul Mir”. O altă mărturie o avem de la
Sfântul Ciprian: „Cel botezat trebuie să fie uns, spre a putea deveni prin Mir, adică prin ungere, unsul lui
Dumnezeu şi a dobândi harul lui Hristos”.68

Sfântul Chiril al Ierusalimului vorbeşte de ungerea cu Sfântul Mir la fruntea Celui botezat astfel:
„Mai întâi aţi fost unşi pe frunte ca să fiţi slobozi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o
purta pretutindeni şi ca să priviţi cu faţa descoperită slava Domnului”.69

Părinţii leagă de harul Tainei mirungerii pregătirea şi înarmarea creştinului pentru lupta cu
ispitele de tot felul.

Pentru săvârşirea Tainei mirungerii se cere în primul rând Sfântul Mir, care ţine locul punerii
mâinilor. Sfântul Mir se prepară din untdelemn, vin şi 35 diferite aromate, sfinţindu-se numai de către
episcopi (după can.6 al Sinodului din Cartagia, 418, şi pe temeiul Sfintei Scripturi).

Sfântul Mir este sfinţit de episcopii respectivei Biserici Ortodoxe Autocefale, în frunte cu
întâistătătorul ei (patriarh, arhiepiscop, mitropolit). Ceremonia sfinţirii se face în altar după Sfânta
Liturghie, în Joia Patimilor, după ce amestecul a fost fiert, fierberea fiind însoţită de citirea Evangheliei.
Amestecul acestor aromate simbolizează bogăţia şi felurimea darurilor Sfântului Duh, de care se
împărtăşesc primitorii Tainei.

Săvârşitorul Tainei mirungerii este episcopul şi preotul. Primitorii Tainei mirungerii sunt toţi cei
botezaţi în numele Sfintei Treimi şi de aceea, această Taină nu se repetă.

Întrucât prin Taina ungerii cu Sfântul Mir se inaugurează pentru creştini o continuă şi tot mai
sporită conlucrare a lor cu Duhul Sfânt pentru dezvoltarea vieţii celei noi primite la botez, Taina
Mirungerii este o continuă Cincizecime în unanimitatea răscumpărată de Hristos prin Cruce şi Învierea
Sa.70

67
Îndrumări misionare…, p.524.
68
IBIDEM, p.524.
69
IBIDEM, p.524.
70
Pr.Prof.Dr.D.Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine, p.270.
 c) Taina Sfintei Euharistii (Împărtăşanii)

Sfânta Euharistie este Taina în care sub chipul pâinii şi al vinului se împărtăşeşte credincioşilor
însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, înfăţişându-se real şi
nesângeros jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, prin prefacerea pâinii şi a vinului în însuşi Trupul şi
Sângele Mântuitorului, cu puterea Duhului Sfânt invocată de episcop sau preot.71

Numele de Euharistie vine din cuvântul grecesc (Eùχαρστια = mulţumire, recunoştinţă)72, fiindcă
la instituirea ei la Cina de Taină, Mântuitorul a mulţumit lui Dumnezeu Tatăl, înainte de a frânge pâinea
şi de a o da apostolilor şi pentru că este jertfă de mulţumire adusă de Biserică, mai precis de Hristos
însuşi împreună cu Biserica, pentru Biserică şi pentru credincioşii acesteia73; Cina Domnului, Cina cea
de Taină şi dumnezeiască, Masa Domnului, Pâinea Domnului, Pâinea lui Dumnezeu, Paharul vieţii,
Paharul mântuirii, Trupul lui Hristos, Trupul Domnului, Trupul Sfânt, Sângele lui Hristos, Sânge
preţios, Sfintele şi dumnezeieştile şi înfricoşătoarele Taine.

Este cea mai mare şi cea mai însemnată Taină a Bisericii.

Despre prefacerea lor în mod real în însuşi Trupul şi Sângele Său ne asigură Hristos însuşi când
zice apostolilor la Cina cea de Taină: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu” şi „Beţi dintru acesta
toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”
(Matei 26, 26-28).

Sfânta Euharistie actualizează până la sfârşitul veacurilor Jertfa mântuitoare a lui Hristos, unind
tot mai strâns pe oameni cu Hristos, Dumnezeu-întrupat, îndumnezeindu-i.

- Dacă prin celelalte Taine ni se împărtăşeşte harul dumnezeiesc în Sfânta Euharistie ni se dă

însuşi izvorul harului, adică Hristos însuşi prin Trupul şi Sângele Său pline de Duhul Sfânt. Sfânta
Euharistie nu este numai Taină, ci şi Jertfă reală, este Jertfa Trupului şi Sângelui lui Hristos în Biserică,
prin mâna şi gura episcopului sau a preotului, cu puterea Duhului.

Euharistia este săvârşită în Biserică, de către apostoli şi prin ei, de către urmaşii lor, episcopii şi
preoţii, investiţi spre aceasta cu puterea Duhului Sfânt de către Hristos însuşi, în Taina hirotoniei.

Partea văzută a Sfintei Euharistii este pâinea şi vinul curat. Pâinea trebuie să fie din grâu curat şi
dospită, iar vinul, din struguri, curat şi amestecat la timpul potrivit cu puţină apă.

71
Îndrumări misionare…, p.527.
72
Dicţionar de teologie…, p.156.
73
Îndrumări …, p.527.
 Sfânta Euharistie a fost orânduită pentru toţi oamenii, având să se împărtăşească, nu numai la
Paşti. Sfinţii părinţi şi scriitori bisericeşti ne oferă bogate mărturii despre folosirea pâinii dospite şi a
vinului curat din struguri.

Darurile de pâine şi vin care vor servi ca materie sau parte văzută pentru Sfânta Euharistie se
pregăteşte de către preot în cadrul unei slujbe speciale, numită Proscomidia. Sfânta Euharistie se
săvârşeşte exclusiv în cadrul Sfintei Liturghii, constituind momentul cel mai înalt al întregii Liturghii.
Momentul culminant este cel al sfinţirii, adică al prefacerii cinstitelor daruri de pâine şi de vin în însuşi
Trupul şi Sângele lui Hristos, prin puterea Duhului Sfânt care coboară asupra lor.

Prin Taine, Dumnezeu ne împărtăşeşte lucrarea Sa ca dar care trebuie să întâlnească în om o

anumită stare de deschidere şi acceptare.

Caracterul de jertfă al Euharistiei el arată mai întâi modul şi cuvintele instituirii Euharistiei la
Cina cea de Taină. Jertfa euharistică se aduce cu scopul însuşirii personale a roadelor răscumpărării,
adică ale Crucii şi Învierii din morţi a lui Hristos.74

Diaconii nu pot săvârşi Sfânta Euharistie, dar li se poate permite numai să-i împărtăşească pe
laici în caz de nevoie şi aceasta numai cu învoirea episcopului sau preotului, şi când aceştia nu pot
merge la credincioşi.

Primitorii Sfintei Euharistii sunt toţi cei scoşi din sânul Bisericii pentru motive de erezie şi
schismă.

Împărtăşirea cu Sfânta Euharistie este necesară pentru unirea tot mai deplină cu Hristos,
creşterea în Hristos şi dobândirea vieţii veşnice (Ioan 6, 53-54).

Copiii primesc Sfânta Împărtăşanie chiar la botez, după ce au fost unşi cu Sfântul Mir (Taina
mirungerii). Şi ei trebuie împărtăşiţi cât mai des până la vârsta de 7 ani, urmând ca de la această vârstă
să se spovedească la preotul duhovnic, adică să-şi mărturisească păcatele şi să ia iertare pentru ele.

Euharistia este hrana sufletului. Există o legătură strânsă între Botez şi Euharistie, dar şi între
Botez, Mirungere şi Euharistie.

Referitor la legătura dintre Botez şi Euharistie, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „prin
amândouă se comunică omului dinamismul sau puterea transformatoare a morţii lui Hristos, dar în
măsuri diferite, prin botez dobândim puterea omorârii voinţei noastre pentru păcat. Prin Euharistie

74
Pr.D.Stăniloae, Dogmatica Ortodoxă, vol.3, p.117.
dobândim viaţa, căci chiar fiinţa noastră moare tainic pentru Dumnezeu, ca să ne umplem de viaţa Lui în
viaţa aceasta pământească.

Legătura dintre botez şi Euharistie este însă de continuitate, adică de adâncire şi desăvârşire a
încorporării noastre în Hristos, sau de creştere a lui Hristos în noi şi a comuniunii noastre cu El.75

Euharistia este a Bisericii şi numai a Bisericii, căci aici în Biserică, Hristos Se aduce pe Sine
jertfă Tatălui împreună cu noi oamenii.

75
Pr.Prof.D.Radu, Sfintele Taine…, în S.T., 1981, nr.3-4, p.82.
 CAPITOLUL IIII. Tradiţia apuseană privind cele trei taine

Botez, Mirungere, Euharistie în Tradiţia Catolică

Tainele sunt lucrări sfinte instituite de Hristos, care, sub o formă vizibilă ne împărtăşesc harul
invizibil al lui Hristos sau pe Hristos însuşi în acţiunile Sale mântuitoare pentru a ne face părtaşi de
desăvârşirea umanităţii Sale. Ele nu pot fi separate decât prin cugetare, deci ele formează un întreg, aşa
cum trupul şi sufletul formează un întreg unitar.

Catolicii pentru denumirea tainelor folosesc termenul de sacramentul (sfânt, sacru), punând
accent pe legătura ceremonială. În ceea ce priveşte legătura dintre materie şi har în fiinţa tainelor, la
catolici au fost două concepţii: una formulată de Duns Scotus, după care tainele nu conţin, ci numai
aduc, provoacă sau mijlocesc coborârea Harului în om.

În general, toţi cei care acceptă tainele ca organe ale Harului afirmă că Harul din taine provine
din instituirea dumnezeiască, şi pentru primirea lor, trebuie îndeplinite unele condiţii pentru ca Harul să
lucreze spre mântuire.

Catolicii cred că botezul este un organ al renaşterii omului şi mijloc de mântuire, necesar tuturor.
Cu privire la materia botezului şi la catolici, ea este apa curată şi sfinţită. Apa botezului se sfinţeşte
numai o singură dată pe an şi anume în ajunul Paştelui sau al Rusaliilor.76

Botezul copiilor

Din pietate faţă de Sfânta Taină, preotul îşi spală mâinile, îmbracă superpeliciul şi stola violetă şi
se îndreaptă spre uşa bisericii sau tindă, unde se săvârşeşte prima parte a rânduielii botezului. Copilul
este adus la biserică de către naş. Preotul pune întrebarea: „Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu?,
răspunsul este: „Credinţa”.

Pentru a rupe legăturile satanei cu cel ce se botează, preotul suflă de trei ori peste faţa lui rostind
cuvintele: „Ieşi din el, duh necurat, şi fă loc Sfântului Duh Mângâietorul”77.

Candidatul primeşte „semnul măririi şi biruinţei” prin însemnarea crucii, cu degetul, pe frunte,
pe piept de către preot zicând: „Primeşte semnul crucii, atât pe frunte cât şi în inimă, primeşte credinţa
poruncilor cereşti şi aşa să te porţi de acum înainte, încât să poţi deveni templu al lui Dumnezeu”.

76
Pr.Prof.Ene Branişte, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, Ortodoxia, an XI, nr.4, octombrie-decembrie
1959, Bucureşti, p.505.
77
IBIDEM, p.686.
 Actul însemnării este urmat de o rugăciune către Dumnezeu ca să-l înzestreze pe candidat cu
harul necesar păstrării cu credinţă, în toată viaţa, a învăţăturii creştine în care a fost introdus.

Preotul pune apoi mâna pe capul candidatului, simbolizând cuprinderea lui în stăpânirea Bisericii
şi se roagă ca această stăpânire să fie de durată, invocând harul lui Dumnezeu în ajutor, spre a-l scoate
din legăturile satanei şi urmările păcatului.

Ultimul act din ritualul catehumenatului este oferirea sării binecuvântate celui care se botează.
Sarea, prin importanţa sa naturală, simbolizează efectele harului care se primeşte la botez. Punerea şi în
gura catehumenului arată în chip vădit că el va dobândi, prin învăţătura credinţei şi prin darul harului, să
fie izbăvit de putreziciunea păcatului.

Prin exorcismul rostit la binecuvântarea sării: „Alung de la tine pe satana substanţa sării…”,
preotul alungă puterea vrăjmaşului, dar se roagă ca Dumnezeu să sfinţească sarea şi să devină ea însăşi
„un sacrament tămăduitor spre alungarea duşmanului rău”, un leac desăvârşit, care să rămână mereu
lucrător în inima creştinului.

La 28 octombrie 1931 reprezentanţii ortodocşi şi catolici au discutat problema Sfintelor Taine şi

au ajuns la un acord deplin cu privire la noţiunea de „sacrament” recunoscând numărul de 7 taine, fără
deosebire, evidenţiind însă un chip deosebit două Sfinte Taine pentru rolul lor preponderent.78

Preotul începe cu: „În numele Tatălui (+) şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”. Naşul este
obligat să răspundă în locul pruncului, apoi suflă peste faţa pruncului.79

După o scurtă rugăciune, preotul însemnează fruntea şi pieptul pruncului cu semnul crucii, iar
partea următoare a slujbei se va oficia în naos.80

Urmează lepădarea de satana şi unirea cu Hristos, într-o formă asemănătoare cu cea din ritul
ortodox. Copilul va fi uns cu untdelemnul catehumenilor numai pe piept, continuând apoi cu botezul
propriu-zis, turnând preotul apă dinainte sfinţită de trei ori peste capul copilului, în formă de cruce, cu
formula: „(X)…, te botez în numele Tatălui (+) şi al Fiului (+) şi al Sfântului Duh (+), Amin”.81

78
Ortodoxia, „Succesiunea apostolică…”, an XIX, nr.2, apr.-iunie 1967, Bucureşti, p.215.
79
Ortodoxia, „Cultul Bis. Vechi…”, an XX, nr.1, ian-mart. 1968, Bucureşti, p.45.
80
IBIDEM, p.45.
81
IBIDEM, p.46.
 După botez, preotul unge creştetul pruncului cu Chrisma (Sfântul Mir) zicând: „Dumnezeu
atotţiitorul, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care te-a născut din noi din apă şi din Duh Sfânt, te
unge (+) cu Mirul mântuirii întru acelaşi Iisus Hristos, Domnul nostru”.82

După ce dă naşilor o lumânare aprinsă, rostind formula potrivită, preotul binecuvântează pe

prunc: „ X… mergi în pace, Domnul fie cu tine!” şi astfel slujba ia sfârşit.

Vechii catolici admit că săvârşirea cea mai corectă a Botezului este prin afundare în apa sfinţită,
dar până la urmă au rămas fideli uzului stropirii sau al turnării.

Dintre ierurgiile în legătură cu Botezul, vechii catolici au păstrat în uz numai Rânduiala de

mulţumire şi binecuvântare a lehuzei.

Taina Mirungerii se administrează tinerilor în vârstă de şapte sau 12-14 ani de către episcop, care
poate delega pentru aceasta şi pe un preot83. Ungerea e redusă numai la frunte şi unită cu punerea
mâinilor episcopului cu cuvintele: „Te însemn cu semnul crucii şi te confirm cu ungerea mântuirii în
numele Tatălui…”.

Mirul este sfinţit în Joia săptămânii Patimilor, dar nu de soborul arhiereilor, ci de fiecare episcop
în eparhia lui.

După ce s-a făcut mirungerea tuturor candidaţilor, un preot sau un mirean şterge cu o bucată de
vată urma Mirului de pe frunţile confirmaţilor; episcopul îşi spală mâinile, îşi lasă din nou mitra şi
rosteşte o frumoasă rugăciune pentru păstrarea darurilor Sfântului Duh în cei confirmaţi. Apoi îi
binecuvintează cu semnul crucii, zicând: „Să vă binecuvinteze (+) Domnul Dumnezeul nostru ca să
vedeţi mântuirea Lui în toate zilele vieţii voastre şi să aveţi viaţă veşnică. Cu răspunsul Amin al
confirmaţiilor se încheie ceremonia.

Pentru catolici, Sfânta Euharistie este nu numai o taină, ci şi jertfă ispăşitoare adusă de Biserică
pentru vii şi pentru morţi.

Teologia veche-catolică admite prezenţa reală a Mântuitorului în elementele euharistice, atât

timp cât acesta îşi păstrează forma exterioară, vizibilă de pâine şi vin. Sfinţirea şi prefacerea darurilor
are loc în urma unei invocări a Sfântului Duh în timpul epiclezei.84

82
Mitropolia Olteniei, XVIII, 1966, nr.7-8, p.728.734.
83
Catehismul Bis.Vechi Catolice din Germania, la nr.227.
84
S.T., XXV, nr.9-10, nov.-dec. 1973, Bucureşti, p.705.
 Administrarea Tainei, adică împărtăşirea, se face în cadrul missei. Biserica catolică refuză
împărtăşirea pruncilor, acordând prima împărtăşanie numai după confirmare, după ce copii au împlinit
vârsta de 7-12 ani.

După teoria catolică ar exista trei feluri de împărtăşire, de a beneficia de roadele Sfintei Jertfe
(Împărtăşanii), şi anume:

- sacramentaliter = împărtăşirea reală, cu trupul şi sângele Domnului, dar în stare de nevrednicie

(cu păcate);

- spiritualiter = împărtăşire pur spirituală, prin dorinţă, dar în neputinţă de a te apropia de Sfintele
Taine;

- sacramentaliter et spiritualiter = adevărata împărtăşire prin participarea în stare de vrednicie la

Sfântul Trup şi Sânge85.

La catolici se pot oficia mai multe liturghii (misse) în aceeaşi zi, în o singură biserică şi pe
acelaşi altar sau de către acelaşi preot.86

Privitor la materia Trupului, Biserica catolică foloseşte pentru hostia azemă, pâine nedospită.87

Cât priveşte materia Sângelui, Biserica catolică foloseşte vin amestecat cu apă.

La catolici numai clericii care slujesc se împărtăşesc şi din Sfântul Trup şi din Sfântul Sânge, pe
când clericii care nu slujesc şi credincioşii mireni sunt împărtăşiţi numai cu Sfântul Trup.

Papa îngăduie împărtăşirea sub ambele forme numai Maromiţilor şi Uniţilor şi o acordă, în chip
excepţional, ca o favoare, catolicilor din anumite regiuni sau ţări, mai ales înainte de moarte.

Elementele sfinţite sunt păstrate cu tot respectul, în chivotul (tabernacolul) de pe Sfânta Masă
spre a fi date, la nevoie, bolnavilor.

Euharistia e cea care dintr-o simplă adunare zideşte Biserica, „Euharistia face Biserica”88.

Momentul epicleziei şi folosirea azimei pentru jertfă, pot fi luate ca uzanţe istorico liturgice şi
considerare ca datini locale, dar în realitate, ele tulbură reprezentarea normală a vieţii Domnului.

85
Ortodoxia, an XI, nr.4, oct.-dec., 1959, Bucureşti, p.511.
86
Pr.P.Vintilescu, Rânduiala Liturghiei, în revista S.T. 1950, nr.3-6, p.500.
87
Schisma şi cultul creştin, în Ortodoxia, an. 1954, nr.2-3, p.266-270.
88
Ortodoxia, an.XIX, nr.2, apr.-iunie, 1967, Bucureşti, p.217, Succesiunea apostolică şi unitatea de credinţă la vechii
catolici, de Drd.Petru I.David.
 Efectele Euharistiei ca taină sunt, după catolici, următoarele: Prin împărtăşire, Hristos se dă
credincioşilor spre mâncare şi băutură duhovnicească. Ceea ce este mâncarea şi băutura pământească
pentru trup, aceea este Euharistia pentru suflet.

Mâncarea trupească nu se dă unui mort, ci unuia viu ca să trăiască, tot aşa şi euharistia nu e
destinată să trezească pe cineva din moarte la viaţă, ci să susţină viaţa existentă şi s-o hrănească.

Întrucât Euharistia e un ospăţ ceresc ea umple sufletul de dulceaţa cerească, de mângâiere şi

pace, de entuziasm sfânt şi de plăcere pentru tot binele. Deoarece Trupul lui Hristos e priit în trupul
nostru, Euharistia are un efect mântuitor nu numai indirect, ci şi direct asupra trupului nostru. După ce a
intrat în contact cu Trupul Domnului, trupul nostru a dobândit o anumită demnitate şi sfinţenie, un fel de
înrudire cu Trupul lui Hristos.89

În urma unirii cu Hristos, trupul ia forma după chipul Trupului Său, odată prin slăbirea poftelor
pe de altă parte prin primirea unui drept special la învierea întru slavă. Toate aceste roade se dau în
măsuri diferite, după gradul de pregătire şi de progres duhovnicesc al celor ce se împărtăşesc.

b) Botez, Mirungere, Euharistie în Tradiţia Protestantă.

După toate confesiunile creştine, mijloacele Harului sunt cuvântul dumnezeiesc şi tainele.
Protestanţii pun pe primul plan cuvântul sau învăţătura.

Cu privire la numărul tainelor, protestanţii au şovăit la început, ei admiţând când numai două,
când trei, când cinci. Dar întrucât după ei condiţiile esenţiale ale tainei sunt instituirea dumnezeiască şi
materia, s-au fixat în cele din urmă două taine propriu-zise (numită în general „Cina Domnului”),
singurele socotite de ei ca întemeiate de către Mântuitorul şi ca indispensabile tuturor creştinilor.90

În sistemul protestant singura taină propriu-zisă e botezul, întrucât el acordă iertarea păcatelor
atât de dinainte cât şi după el.

Euharistia garantează comuniunea lui Hristos cu păcătoşii din care trăieşte comunitatea. Deci
Euharistia alcătuieşte nu numai punctul culminant al vieţii creştinului singular, ci şi punctul central al
vieţii Bisericii ca comunitate.91

Protestanţii învaţă că însuşi botezul lui Ioan Botezătorul a fost valabil şi că botezul creştin nu se
deosebeşte esenţial de acela.

89
Ortodoxia, an V, nr.1, ian.-mart., 1953, Bucureşti, p.105.
90
Ortodoxia, an XI, nr.4, oct.-dec. 1959, p.500.
91
Ortodoxia, an V, nr.1, ian.-mart. 1953, p.109.
 Tot protestanţii sunt cei care cred că botezul este un organ al renaşterii omului şi mijloc de
mântuire necesar tuturor.

Sectele protestante extremiste (Menomiţii, Arminienii) socotesc botezul o simplă ceremonie care
nu aduce nici-un har sau un simbol al făgăduinţelor dumnezeieşti.

Pentru protestanţi în general materia botezului este tot apa, cu deosebirea că, după ei, nu e
necesar să fie sfinţită; ceva mai mult, Luther şi Calvin admiteau ca materie a botezului nu numai apa, ci
şi orice lichid.92

Cu privire la persoana primitorului, protestanţii sunt de acord că botezul se poate acorda oricărui
necreştin care încă nu face parte din Biserică şi care îndeplineşte condiţiile pentru primirea tainei.

Cu privire la modul de săvârşire, protestanţii spun că botezul trebuie făcut în numele Sfintei
Treimi. Protestanţii oficiază botezul prin turnare sau stropire, o dată sau de trei ori.

După părerea protestanţilor, botezul nu şterge păcatul originar, ci numai vina lui şi a păcatelor
personale, el nu îndreptează şi nu sfinţeşte pe om, ci numai întăreşte credinţa şi slăveşte păcatul. Tot
referitor la botez şi protestanţii sunt de acord în ceea ce priveşte caracterul indelebil al botezului (el nu
se repetă la aceeaşi persoană)93.

Ungerea cu Sfântul Mir este practicată şi la protestanţi sub numele de confirmatio, dar nu ca
taină, ci ca o ceremonie care nu e necesară pentru mântuire, ca o rânduială pentru intrarea oficială în
Biserică a copiilor botezaţi.

Sfânta Euharistie este admisă ca taină de protestanţi, ea este misterul trupului şi al sângelui
Domnului.

Protestanţii nu admit caracterul de jertfă al Sfintei Euharistii. După ei, „Cina” nu este o jertfă.
Singura jertfă este cea adusă de Mântuitorul pe Golgota.

Privitor la materia Trupului, Biserica protestantă foloseşte pentru săvârşirea Sfintei Euharistii
bastia azimă, pâine nedospită, iar cât priveşte materia sângelui, folosesc vin simplu cât şi vin amestecat
cu apă.94

Cât priveşte primitorul tainei, protestanţii nu acordă împărtăşania copiilor, decât celor vârstnici.

92
Ortodoxia an XI, nr.4, oct.-dec., 1959, p.505.
93
Ortodoxia, an XI, nr.4, oct.-dec., 1959, p.507.
94
Ortodoxia, 1954, nr.2-3, pag.268.
 Sfânta Euharistie este administrată credincioşilor laici sub două forme: Sfântul Trup şi Sfântul
Sânge.

Tot protestanţii spun că fiecare credincios trebuie să se împărtăşească sub ambele chipuri, după
porunca Domnului (Luca 22, 19).

Euharistia alcătuieşte nu numai punctul culminant al vieţii creştinului singular, ci şi punctul

central al vieţii Bisericii ca comunitate.

Deci, după părerea mea, tainele la protestanţi nu mai sunt mijloace de legătură a credincioşilor cu
Dumnezeu, şi nu mai sunt încheieturile mădularelor trupului tainic al Domnului.
 CAPITOLUL IV.

Reforma Conciliului II Vatican privind tainele de iniţiere

a) Conciliul II Vatican a însemnat un moment de cotitură în viaţa Bisericii Catolice. Conciliul s-a
desfăşurat între anii 1961-1965 şi a urmărit aducerea la zi a învăţăturii de credinţă a Bisericii Catolice.

Reforma liturgică a însemnat un aspect important al activităţii conciliare, acestui document

fiindu-i dedicată o constituţie intitulată De Sacro Liturgia.

De la început, au existat persoane care au încercat să lămurească opinia nou creată că respectiva
Constituţie este insuficientă pentru a rezolva problema pietăţii liturgice. În ciuda insuccesului ei ulterior.
Constituţia „De Sacro Liturgia” a constituit un real progres în evoluţia liturgică din Biserica Romano-
Catolică, deschizând posibilitatea de apropiere a acesteia cu Biserica primară şi concomitent, de
Bisericile răsăritene.95

Constituţia are 130 de articole, fiind împărţită într-o introducere şi şapte capitole tratând despre
principiile generale ale reformei, Euharistie, celelalte Taine şi ierurgii…

Sfânta Taină a Euharistiei a constituit întotdeauna punctul central, ea fiind săvârşită, spre
deosebire de celelalte Taine în mod regulat şi nu ocazional. Însă ea nu a fost niciodată separată de
Sfintele Taine, credinciosul neputând beneficia de roadele ei fără ca în prealabil să fi primit celelalte
două Taine de încreştinare sau iniţiere Botezul şi Mirungerea.96

Întregul capitol al II-lea al Constituţiei conciliare se ocupă de Euharistie, ca parte centrală a

Missei. Iniţial în cadrul Comisiei pregătitoare, capitolul al II-lea avea două titluri: „De Missa” şi „De
concelebratione sacramentali”, respectivele teme fiind tratate de două subcomisii.

Spre deosebire de dispoziţiile Sinodului tridentin referitoare la Euharistie, Constituţia nu se

ocupă decât tangenţial de probleme teologico-dogmatice, abordând Missa în primul rând din punct de
vedere pastoral. Articolul 47, oferă cinci denumiri pentru taina Sfintei Euharistii, fără însă a le explica.

În articolul următor, preocupările dogmatico-teologice cu privire la Euharistie sunt înlocuite de

îndrumări liturgico-pastorale: „Astfel, Biserica se îngrijeşte ca la acest mister al credinţei credincioşii să
nu participe ca spectatori străini şi tăcuţi, ci pentru ca, înţelegând mai bine riturile şi rugăciunile
acestuia, să participe conştient, cu pietate şi activ la acţiunea sfântă, să fie învăţaţi prin cuvântul lui

95
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea liturgică în creştinismul apusean…, S.T., 1-2 ian.-febr. 1985, p.88.
96
IBIDEM, p.88.
Dumnezeu, să fie întăriţi în masa Trupului Domnului” (art.48). Participarea activă a credincioşilor la
cultul euharistic este necesară pentru realizarea scopului didactic al Tainei.97

Participarea activă a credincioşilor la rânduiala Missei este scopul central al vieţii spirituale
creştine. Conciliul îşi propune o reformă a Missei care să aibă drept obiectiv principal crearea
posibilităţii prin restaurarea tradiţiei Bisericii primare, ca această participare să devină o realitate
(art.49).

De o importanţa deosebită se arată a fi articolul 53, care prevede reintroducerea, după omilie, a
„rugăciunii comune” sau a „rugăciunii credincioşilor”, care, „cu participarea poporului, să cuprindă
cereri pentru Sfânta Biserică, pentru conducători, pentru cei ce sunt în diferite nevoi şi pentru toţi
oamenii şi pentru bunăstarea întregii lumi”.

Articolul 54 ne explică folosirea limbilor naţionale la săvârşirea Missei. Constituţia găseşte

necesar să atragă atenţia că este bine ca şi credincioşii să înveţe, să cânte sau să recite părţi din Missă în
limba latină.

Articolul 55 prezintă, pentru practica romano-catolică, o noutate absolută. În prima parte se

recomandă împărtăşirea deasă a credincioşilor, Constituţia prevede posibilitatea împărtăşirii laicilor sub
ambele aspecte (pâine şi vin), în situaţii speciale prevăzute de papă.

Începând din secolul al XIII-lea, Biserica Romano-catolică a părăsit practica dintotdeauna a

creştinătăţii, recurgând la separaţia categorică între clerici şi laici în ce priveşte modul de împărtăşire.
Învinuită pe drept de celelalte Biserici pentru această inovaţie, Roma a recurs la cunoscuta teorie a
impanaţiei pe care Sinodul tridentin a legalizat-o şi a impus-o.

Capitolul al II-lea se încheie cu instrucţiuni referitoare la concelebrare, care înainte de Conciliu

nu era admisă decât la hirotonirea preoţilor. Practica Misselor particulare a făcut ca şi în cazul
sărbătorilor mari fiecare preot participant să săvârşească Liturghia separat, la unul din numeroasele
altare existente în bisericile romano-catolice. În dorinţa de a îndrepta cumva această situaţie care
reducea foarte mult caracterul comunitar al jertfei euharistice, în unele cercuri, sprijinite uneori chiar şi
de mişcarea liturgică, s-a recurs la o soluţie bizară, tot atât de îndepărtată de tradiţia liturgică şi spiritul
comunitar euharistic: fiecare preot săvârşea în particular rânduiala Missei, ca apoi, la altarul central să
concelebreze cu ceilalţi preoţi, fără însă să se împărtăşească. Singurul care se împărtăşea era unul din
preoţi care nu săvârşise în prealabil Missa particulară.Fără să rezolve cu totul această problemă prin

97
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea liturgică…S.T., 1-2/1985, p.98.
aprobarea absolută a concelebrării, Conciliul extinde dreptul pentru unele cazuri: săvârşirea Missei din
Joia Patimilor, săvârşirea Missei cu ocazia conciliilor, întrunirilor episcopale. Episcopul poate să dea
aprobarea pentru concelebrare şi în alte cazuri, în special cu prilejuri festive. Fără să interzică total
practica Misselor particulare, Constituţia interzice totuşi aceasta în Joia Patimilor şi atunci când în
aceeaşi biserică şi în acelaşi timp mai este săvârşită o Missă (art.57).

În introducerea capitolului al III-lea, Constituţia defineşte pe scurt rolul Sfintelor Taine. Nu s-au
dat definiţii propriu-zise, care să scoată în evidenţă esenţa acestora, aşa cum făcuse cu patru secole în
urmă Sinodul tridentin. „Tainele au ca scop sfinţirea oamenilor, edificarea Trupului lui Hristos şi
oferirea cultului de adorare lui Dumnezeu; ca semn, ele au însă şi rolul de a învăţa. Tainele nu numai că
presupun credinţa, dar prin cuvânt şi acte o şi hrănesc, o fortifică” (art.59).

Cu privire la limba de săvârşire a Tainelor, Constituţia nu a fost pe placul tuturor. Comisia

pregătitoare a propus săvârşirea slujbelor respective numai în limba naţională, excepţie făcând formulele
consacratorii. 650 de membri ai Congregaţiei s-au exprimat împotrivă, dar Consiliul hotărăşte rezolvarea
problemei în conformitate cu articolul 36 care spune următoarele:

„În administrarea Tainelor, se poate folosi limba maternă”.

Conform vechii tradiţii bisericeşti este restaurat catehumenatul pentru adulţi, împărţit pe mai
multe etape. Ca măsuri concrete privind reforma rânduielii Botezului, Conciliul prevede revizuirea
acesteia atât referitor la slujba obişnuită cât şi la cea completată cu rânduiala catehumenatului. Pentru
realizarea unei legături mai intime a Botezului cu Euharistia se va introduce şi o rânduială a Missei în
cadrul căreia să se săvârşească slujba Botezului (art.66).98

Rânduiala Botezului copiilor trebuie revizuită pentru a se vedea că este proprie acestora şi pentru
a scoate în evidenţă rolul naşilor şi al părinţilor în ce priveşte educaţia spiritual creştină a celui botezat.
(art.67).

Conform Constituţiei, trebuie stabilite rânduieli speciale pentru botezarea concomitentă a mai
multor persoane precum şi pentru botezul de necesitate (art.68). În rânduiala de completare a Botezului
de necesitate, trebuie pus în evidenţă faptul că neofitul este deja membru al Bisericii.

Constituţia prevede stabilirea unei rânduieli speciale pentru cei care, având Botezul valid, trec la
confesiunea romano-catolică (art.69). În ce priveşte sfinţirea apei la Botez, aceasta se poate face în afară
de perioada pascală, în cadrul rânduielii Botezului, printr-o formulă specială prevăzută (art.70).

98
Cartea a VI-a a Constituţiilor apostolice.
 Înainte de apariţia Constituţiei, rânduiala Botezului nu prevedea ca formulă specială de sfinţire a
apei, aşa că era folosită apa sfinţită cu mult timp în urmă. În cele din urmă, Consiliul s-a orientat către
tradiţia Bisericii vechi şi a Bisericilor răsăritene care folosea la Botez apă vie sau apă curgătoare. 99

Constituţia îşi exprimă părerea şi în ceea ce priveşte Taina Mirungerii. Nu mai există nici o
îndoială că aceasta, împreună cu Botezul şi Euharistia, au constituit în antichitatea creştină aşa numita
iniţiere creştină, fiind administrate în succesiunea imediată, Consiliul nu a renunţat la practica
încetăţenită în Apus, de a nu acorda copiilor Mirungerea imediat după Botez, ci abia la o vărstă
anume.100

Realizarea unei legături reale între cele trei taine de iniţiere este îngreunată în Biserica Romano-
Catolică şi de practica conform căreia numai episcopul este în măsură să acorde taina Mirungerii.

Reforma postconciliară şi Tainele de Iniţiere

În cele ce urmează, vom prezenta principalele contribuţii ale reformei postconciliare în ce

priveşte Sfintele Taine, insistând asupra acelor aspecte care interesează în mod deosebit Biserica
Ortodoxă.

Botezul, Mirungerea şi Euharistia, Tainele de iniţiere sunt pentru prima dată tratate în teologia
romano-catolică.

Este bine de ştiut că până în secolul al IV-lea Biserica Răsăriteană şi Biserica Apuseană,
administrau Botezul, Mirungerea şi Euharistia împreună. Începând cu secolul al IV-lea comunităţile
creştine ajung la ideea ca episcopul să nu mai fie prezent la toate cazurile de Botez. Se punea întrebarea
că dacă episcopul nu era prezent la botez, cum se administra Mirungerea.

În Răsărit s-a păstrat legătura dintre cele trei Taine.

În Apus, începând cu secolul al IV-lea, Botezul pe de-o parte, Mirungerea şi Euharistia pe de altă
parte se separă. Ca rezultat al separării, Biserica Apuseană a modificat practica generală în Biserica
Veche, cât şi teologia încreştinării.

La 15 mai 1969, Congregaţia Cultului promulgă decretul pentru noua rânduială a Botezului
Copiilor. După noua rânduială a Botezului copiilor, structura este următoarea: salutarea părinţilor şi a
naşilor, sfaturi adresate acestora, citirile biblice, botezarea propriu-zisă care cuprindea sfinţirea apei,

99
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea…, S.T., 1-2/1985, p.102.
100
IBIDEM, p.102.
lepădarea de satana, mărturisirea de credinţă şi actul propriu-zis) şi partea finală care cuprindea ungerea
postbaptismală, oferirea veşmântului de Botez şi a lumânării şi câteva rugăciuni. Un rol deosebit îl deţin
naşii şi părinţii. Mai trebuie reţinut că apa de Botez trebuie atunci sfinţită şi Botezul să se săvârşească în
cadrul Missei.101

La data de 22 august 1971 apare „Ordo Confirmationis”, precedat la 25 august de decretul

„Divinae consortium naturae” în care sunt tratate aspecte doctrinare cu privire la Confirmare. În cadrul
rânduielii confirmării se recomandă ca, naşii de la botez să fie şi naşi la Confirmare, pentru a puncta
legătura dintre cele două Taine (conform art.5-6).102

Cât priveşte săvârşitorul Tainei, a fost problema care i-a preocupat şi pe membrii mişcării
liturgice, iar acesta rămâne mai departe episcopul. Făcând excepţie Taina poate fi săvârşită şi de
administratorii apostolici care nu sunt episcopi, prelaţii şi stareţii.

Şi preoţii pot săvârşi Confirmarea în cazul adulţilor sau al copiilor ce au depăşit vârsta
Confirmării. În cazul episcopului care are foarte mulţi copii de confirmat el poate fi ajutat de orice preot,
care este îndreptăţit să săvârşească toată rânduiala (conform art.7-8).

La 6 ianuarie 1972, apare altă rânduială. Noua rânduială a fost terminată în cadrul comisiilor de
lucru încă în anul 1966, dar oficializarea ei s-a făcut abia cu şase ani mai târziu. Rânduiala încearcă să
răspundă dorinţelor conciliare de reactualizare a instituţiei catehumenatului pentru adulţi. Ca şi în
vechime, documentul indică trei trepte ale catehumenatului clasic.103

Prima treaptă a catehumenatului şi cea mai importantă din punct de vedere didactic începe cu o
primire solemnă, în cadrul unei slujbe religioase, a candidatului, derulându-se pe o perioadă nedefinită,
chiar şi câţiva ani, timp în care acesta primeşte întreaga învăţătură necesară unui creştin (art.68-105).104

Prima treaptă a catehumenatului şi cea mai importantă din punct de vedere didactic începe cu o
primire solemnă, în cadrul unei slujbe religioase, a candidatului, derulându-se pe o perioadă nedefinită,
chiar şi câţiva ani, timp în care acesta primeşte întreaga învăţătură necesară unui creştin (art.68-105).105

A doua treaptă este cea de pregătire apropiată a catehumenatului în vederea Botezului. Ea începe
cu alegerea, în prima duminică din postul Sfintelor Paşti, a celor „competenţi” pentru a deveni creştini.
Alegerea se face tot în cadrul unei rânduieli liturgice. Până în noaptea de Paşti candidaţii sunt catehizaţi

101
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea liturgică…, în S.T. nr.3-4, martie-aprilie 1985, p.191.
102
Pr.prof.D.Colotelo, Mişcarea liturgică…, p.192.
103
IBIDEM, p.192.
104
IBIDEM, p.192.
105
IBIDEM, p.192.
cu privire specială la Tainele Botezului, Mirungerii şi Euharistiei, pe care candidaţii le vor primi în
curând.

A treia şi ultima are loc în noaptea de Paşti, după Liturghia cuvântului, prin botezarea,
confirmarea şi împărtăşirea candidaţilor. Din acest moment şi până la Rusalii, urmează o perioadă de
acomodare a neofiţilor cu noua lor situaţie (art.108-239)106.

Este interesant faptul cum în chip deosebit este prezenţa în cadrul unei singure rânduieli a celor
trei Taine de iniţiere. Iată cum apare respectiva rânduială:

Alocuţiunea preotului

Ectenie

Sfinţirea Apei

Lepădarea de Satana şi de păcate

Ungerea prebaptismală

Mărturisirea credinţei

Botezarea propriu-zisă

Oferirea hainei de botez

Oferirea lumânării de botez

Confirmarea

Împărtăşirea107

În consecinţă ritul roman acceptă acum practic două teorii şi metode de iniţiere creştină, fiecare
având desigur istoria sa: prima interpretare este veche şi răsăriteană, iar a doua îşi are izvorul în Evul
mediu.

106
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea…, p.193.
107
IBIDEM, p.192.
 CONCLUZII

În lucrarea de faţă, prin prezentarea originii şi dezvoltării ritualului şi a doctrinei Tainelor de

iniţiere, am urmărit să evidenţiem fidelitatea Ortodoxiei faţă de tradiţia apostolică, iar pe de altă parte
originea comună şi asemănările dintre rânduielile baptismale răsăritene.

Formulate pe scurt, principalele rezultate ale acestei cercetări sunt următoarele:

1. Sfânta Taină a Botezului creştin, instituită de Mântuitorul Hristos (Matei XXVIII, 19) este
Taina naşterii din nou, „din apă şi din Duh” (Ioan III, 3), prin care participăm la moartea şi învierea lui
Hristos. Prin întreita afundare în apa baptismală, ne unim cu fiecare din cele trei Persoane ale Sfintei
Treimi, în numele cărora suntem botezaţi. Botezul restabileşte chipul lui Dumnezeu din om, conferindu-
i calitatea de fiu al lui Dumnezeu după har şi de membru al Trupului tainic al Domnului, Sfânta
Biserică. Naşterea la o nouă viaţă în Hristos implică nu numai moartea fără de păcat, ci o adevărată
curăţire de păcatul strămoşesc (la prunci) şi de toate păcatele personale săvârşite până în acel moment.

Taina Mirungerii conferă celui născut din nou, în viaţa în Hristos, întărire în această viaţă, prin
pecetluirea cu Sfântul Mir a principalelor organe ale simţurilor. Noul botezat şi miruit, primind Sfânta
Euharistie, ne uneşte cu Hristos, devenind purtător de Hristos – „hristofor”.

2. Rânduiala baptismală actuală din Ortodoxie este o continuare fidelă a ritualului primar, atestat
încă din Noul Testament, care s-a dezvoltat în epoca patristică. În Ortodoxie s-a păstrat, de asemenea,
întreaga semnificaţie teologică şi mistică a Tainelor de iniţiere, exprimată în operele patristice.

Actele baptismale concentrează întreaga rânduială a catehumenatului cuprinzând: patru

exorcisme, formulele lepădării de satana, cele ale unirii cu Hristos, mărturisirea credinţei prin rostirea
Crezului.

Rânduiala propriu-zisă a Botezului cuprinde: sfinţirea apei, sfinţirea untdelemnului, ungerea

baptismală şi actul întreitei afundări. Urmează Taina Mirungerii, în legătura indisolubilă cu Botezul.

Actele post baptismale, oferirea lumânării aprinse şi a veşmântului alb, spălarea şi tunderea,
încheie rânduiala, urmând împărtăşirea cu Sfânta Euharistie.

Botezul este o Taină a Bisericii, prin care primitorul devine membru al acestei instituţii
mântuitoare.

3. Prima parte a slujbelor baptismale orientale, rânduiala catehumenatului, este mult mai amplă
decât cea din ritualul ortodox, dezvoltându-se după structura Liturghiei catehumenilor. La principalele
acte baptismale din Biserica-Veche, păstrate în rânduiala ortodoxă, cum sunt: exorcizarea
catehumenilor, lepădarea de satana, unirea cu Hristos şi mărturisirea credinţei, s-au adăugat şi alte
rugăciuni pentru catehumen, psalmi, cântări…

4. Rânduiala propriu-zisă a botezului începe la orientali la fel ca la ortodocşi cu sfinţirea apei

baptismale. Apa este sfinţită şi exorcizată prin mai multe rugăciuni, cuprinzând formule de invocare sau
exorcizare, însoţite de acte corespunzătoare. Semnificaţia acestei structuri constă în faptul că prin Botez
li se deschide neofiţilor calea spre Sfânta Euharistie.

5. Mirungerea se administrează îndată după actul botezului şi este însoţită de actul punerii
mâinilor.

6. Actele baptismale sunt în parte aceleaşi ca în rânduiala ortodoxă. Apare în plus punerea
coroanei, act care poate fi interpretat ca un simbol al legăturii acestei slujbe cu slujba cununiei.

7. Cel botezat şi miruit este primit întotdeauna la Sfânta Euharistie, dovedindu-se unitatea
indisolubilă între Botez, Mirungere şi Euharistie.

8. Instituţia naşilor şi participarea părinţilor sunt necesare la botez.

9. După învăţătura Ortodoxă apa se desacralizează de la sine, după consumarea actului botezului,
în cadrul căruia ea îşi împlineşte finalitatea primită prin sfinţire. De aceea nu se poate săvârşi Botezul cu
apă sfinţită dinainte. Se boteza însă, mai multe persoane în aceeaşi apă, în cadrul aceluiaşi ritual, pentru
că botezul lor constituie un singur act.

10. Aceste rânduieli baptismale confirmă originea apostolică a rânduielii ortodoxe.

 Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţia Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.

Noul Testament, versiune revizuită, redactată şi comentată de Arhimandritul Bartolomeu

V.Anania, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1993.

Angelescu, Praschiv, Dogma Euharistică, Bucureşti, 1936.

Arhim.Dincă, Atanasie, Cuvintele Sfântului Teodor Studitul, Bucureşti, 1940.

Banonian, Dr. Arhim. Zareh, Slujba Botezului şi a mirungerii în Biserica Armeană, în Mitropolia
Banatului, an XIX, nr.4-6, 1969.

Bodogae, dr.Teodor, Despre viaţa în Hristos, Sibiu, 1946.

Branişte, Pr.Prof.Ene, Cultul Bisericilor Vechi-Catolice în comparaţie cu cel ortodox şi cu cel

catolic, în „Ortodoxia”, anul XX, nr.1, ianuarie-martie 1968, Bucureşti.

Branişte, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, „Ortodoxia”, XI,

nr.4, octombrie-decembrie, Bucureşti, 1959.

Branişte, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în „Ortodoxia”, an

XI, nr.4, octombrie-decembrie 1959, Bucureşti.

Branişte, Pr.Prof.Ene, Schisma şi cultul creştin în „Ortodoxia”, anul VI, nr.2-3, aprilie-
septembrie, 1954, Bucureşti.

Branişte, Preot Profesor Dr.Ene, Explicarea Sfintelor Taine de Iniţiere (Botez, Mirungere,
Euharistie în Literatura creştină, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1990.

Branişte, Preot Profesor Dr.Ene, Liturgică Specială pentru facultăţile de teologie, ediţia a III-a,
Editura Nemira, 2002.

Bria, Preot Profesor Dr.Ion, Dicţionar de Teologie Ortodoxă A-Z, Editura I.B.M.B.O.R.,
Bucureşti 1994.

Cabasila, Nicolae, Explicarea Sfintei Liturghii, Bucureşti, 1943.

Cateheza I a Sfântului Chiril al Ierusalimului, „Studii Teologice” nr.7-8/1968.

 Cireşanu, Badea, Cercetări asupra baptisteriilor, în „Vocea Bisericii”, nr.2, 3, 4, 5, Bucureşti,
1894.

Colotelo, Preot Dumitru, Mişcarea Liturgică în Creştinismul Apusean, în „Studii Teologice”,

seria a II-a, anul XXXVII, nr.3-4, Martie-Aprilie, Bucureşti, 1985.

Colotelo, Preot Dumitru, Mişcarea Liturgică în Creştinismul Apusean, în „Studii Teologice”,

seria a II-a, anul XXXVII, nr.1-2, Ianuarie-Februarie, Bucureşti, 1985.

Credinţa Ortodoxă, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1999.

David, Doctorand Petru I., Succesiunea apostolică şi unitatea de credinţă la vechii catolici, în
„Ortodoxia”, an XIX, nr.2, aprilie-iunie, 1967, Bucureşti.

David, Drd.Petru, Succesiunea apostolică şi unitatea de credinţă la vechii catolici, în

„Ortodoxia”, XIX, nr.2, aprilie-iunie, 1967, Bucureşti.

Dicţionar aghiografic, de Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1998.

Ioniţă, Pr.doctorand Alexandru M., Taina Sfintei Euharistii la Sfântul Chiril al Ierusalimului, în
G.B. anul XXXVIII, nr.7-8, iulie-septembrie, anul 1979.

Îndrumări Misionare, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1986.

Miron, Arhim.Lector Univ.Dr.Vasile, Sfintele Taine şi Ierurgii în ritul liturgic şi ortodox, Editura
I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002.

Molitfelnic, Editura I.B.M.B.O.R., ediţia a V-a, Bucureşti, 1992.

Nicolae, Pr.Drd.Necula, Ritualul Botezului Creştin şi al Mirungerii în riturile liturgice răsăritene,

în „Glasul Bisericii”, anul XXX, nr.9-10, septembrie-octombrie, 1971.

Popoviciu, Nicolae, Epicleza Euharistică, Sibiu, 1933.

Radu, Pr.Prof.Dr.Dumitru, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema

intercomuniunii, teză de doctorat, în Ortodoxia, an XXX, 1978, nr.1-2, Bucureşti.

Răducă, Preot Dr.Vasile, Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa, Editura I.B.M.B.O.R.,

Bucureşti, 1996.

Revista „Mitropolia Olteniei”, an XVIII, nr.7-8, 1966.

 Sfântul Ambrozie, De Sacramentis, Paris, 1961.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere în limba română de Pr.Dumitru Fecioru în
col. „PSB”, vol.23, Bucureşti, 1994.

Stăniloae, Pr.Dumitru, Dogmatica Ortodoxă, vol.3, Bucureşti, Editura I.B.M.B.O.R., 1997.

Stăniloae, Pr.Dumitru, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în „Ortodoxia”, an VIII, 1956, nr.1,
Bucureşti.

Stăniloae, Pr.Prof.Dumitru, Dumnezeiasca Euharistie în cele trei Confesiuni, în „Ortodoxia”, an

V, nr.1, ianuarie-martie, Bucureşti.

Streza, P.S. Dr.Laurenţiu, Tainele de iniţiere creştină în Bisericile Răsăritene, TRINITAS,

Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2002.

Streza, Pr.Doctorand Liviu, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox şi cel catolic, în „Studii
Teologice”, an XXV, nr.9-10, noiembrie – decembrie, Bucureşti, 1973.

Streza, Pr.Doctorand Liviu, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox şi cel catolic, în „Studii
Teologice”, anul XXV, nr.9-10, noiembrie-decembrie, 1974, Bucureşti.

Vintilescu, Pr.P., Rânduiala Liturghiei, în „Studii Teologice”, nr.3-6, an II, 1950.

Wolde Kirkos, Drd. Gârma, Slujba Mirungerii în ritul liturgic etiopian şi în cel bizantin, în
„Ortodoxia”, XXIV, nr.4, 1972.