Specializarea: Relații Internaționale și Studii Europene

Rezumat "Securitatea Umană" Mary Kaldor

Profesor: Olesea Țăranu

Securitatea umană
 Puterea reprezintă abilitatea de a-i influenţa pe alţii, sau așa cum o numea
Thomas Schenlling „constrângere” faţă de alte state.

Deși autori precum Kegel consideră America o "super putere", există o

asimetrie între preocupările interne americane şi realitatea din restul lumii.

În urmă cu puțin timp, anumiți cercetători prevedeau declinul Statelor Unite

ale Americii, pe motivul suprasolicitării militare. Autorul consideră că încă ne
aflăm într-o perioadă de tranziție și consecințele războiului împotriva terorismului
determină cadrul unei noi modalități de funcționare a economiei. Declinul
vechiului model de hegemonie din vremea Războiului Rece este o realitate ca și
dominanța Americii în orice viitor model. Cadrul creat de către Războiul Rece a
permis liberalizarea comerţului internaţional şi a capitalismului . Noua economie
este asocită cu globarizarea.

Interdependeţa este un proces inegal ce implică omogenitatea şi diversitare,

integrare şi fragmentare, descentralizare şi individualizare. Factorii care modelează
transformarea statului sunt:

-dificultatea de a menţine societatea închisă sau sferele de influenţă,

-importanţa noilor nivele în cadrul instituţiilor politice la nivel global , regional şi

local,

-conştientizarea și rezistenţa tot mai crescută tot mai puternică la influenţa

evenimentelor ce au loc în alte zone îndepărtate.
 În statele autoritare tradiţionale, impactul globarizării poate duce la
eşecul sau slăbirea statului. O altă diferență este declinul puterii militare , abilitatea
pentru impunerea constrângerii prin forța militară devine tot mai scăzută.
Argumentul lui Shelling legat de constrângere derivă din apariţia armelor nucleare.
Se poate spune că armele nucleare sunt emblematice pentru natura distructivă a
războiului. Unul din domeniile în care tehnologia superioară militară oferă un
avantaj considerabil este cel aerian. Americanii au posibilitatea de a distruge, apăra
sau evita orice formă de atac aerian. În timpul războiului din Golf , SUA şi aliaţii
săi au reuşit să elibereze Kuwaitul, cu ajutorul unei desfăşurări masive de forţe. În
Iugoslavia, atacurile aeriene nu au reuşit să prevină apărarea, „puterea aeriană de
una singură, nu poate stopa crimele paramilitare la sol” susţine Wesley Clark.

Forţele militare încă reprezintă simbolul unei naţiuni, în special în rândul

superputerilor actuale precum :SUA ,Rusia sau Marea Britanie. Construcţia
statelor moderne a fost legată de razboi şi de dezvoltarea forţelor militare. Există
un rost pentru forţele militare aflate în izolare în noul tip de război. Este posibil ca
o victorie directă să nu poată fi obţinută. Tehnici precum zonele de protecţie ( safe
heavens) şi coridoare umane au fost iniţiate în Bosnia şi pot fi considerate o parte a
strategiei de izolare. În prezent sunt riscuri suportate de activişti în domeniul
drepturilor omului, jurnalişti şi rar soldaţi.

Distincţia dintre idealişti şi realişti poate fi explicată în termenii

concepţiilor despre suveranitate . Realiştii suţineau o concepţie tradiţionalistă
asupra suveranităţii. Relaţiile internaţionale presupun unităţi suverane , fiecare
urmărind propriul interes individual. Idealiştii susţin că suveranitatea este
condiţionată de valori şi drepturi . Distincţia dintre unilaterişti şi multilaterişti se
aplică la forţa militară .

Prin războiul spectacol , autorul distinge acel tip de război aerian la distanţă.

Originile războiului spectacol pot fi trasate în cadrul creat de Războiul

Rece. În acestă perioadă ambele tabere se comportau ca şi cum ar fi fost în război
cu mobilizări militare suplimentare , competiţie tehnologică, spionaj , strategii de
război. Puterea aeriană a fost întotdeauna elemetul central în concepţia americană
de descurajare şi acest fapt se datora experienţei războinice de bombardamente.

Apariţia tehnologiei informaţiei a generat o dezbatere legată de direcţia

viitoare a strategiei militare în 1970 şi 1980.Aşa numita şcoală a reformei militare
argumenta că maşinăriile erei foriste erau acum la fel de vulnerabile, precum erau
oamenii în timpul primului război mondial, din cauza muniţiilor ghidate cu
precizie. Gradul mare de uzură din timpul războaielor din Vietnam şi Orientul
Mijlociu rezultat din utilizarea rachtelor portabile, pare să confirme acest
argument.În anii ’90 acest tip de gândire a fost şi mai mult dezvoltat în timpul
revoluţiei din domeniul Afacerilor Militare . Pentru entuziaştii RMA, apariţia
tehnologiei informaţiilor este la fel de importantă precum a fost desocoperirea
şurubului sau a motorului cu combustie internă, în revoloţionarea strategiei
războiului.

Metodele nu s-au schimbat cu mult faţă de cel de al doilea Război

Mondial. Războiul Spectacol este de asemenea legat de o cruciadă morală extrem
de puternică . Întotdeauna a existat o tendinţă idealistă în ceea ce priveşte gândirea
americană din timpul Războiului Rece. Această abordare duală a suveranităţii este
bine exprimată de noua strategie de securitatea a adiministraţiei Bush, care dezbate
faptul că datoria Americii este aceea de a proteja libertatea pe întreg mapamondul.
 Restricţionarea libertăţilor civile din multe ţări vestice şi gradul sporit de
securitate şi control asupra imigrărilor contribuie la percepţia de standarde duble şi
la pierderea încrederii în democraţia Occidentală. Prin combaterea violenţei şi
moralităţii , se contureză o paralelă cu Al Qaueda , precum şi cu alţi
fundamentalişti religioşi.Religi oferă o justificare pentru violenţă , justificare ce
exclude compromisul şi merge dincolo de reguli şi proceduri.Pentru Donald
Rumsfeld şi G. W. Bush , războiul împortiva celor necunoscuţi are acelaşi gen de
caracteristici. Războiul spectacol pare să confirme concepţiile asupra războiului
cosmic şi pare să justifice viitoare acţiuni de terorism.

O parte din viziunea multilateralismului european continuă să fie realistă.

Realiştii europeni au o viziune despre lume compusă din state suverane, bazate pe
un set de reguli şi norme. La baza acestei viziuni stă filosofia şcolii Engleze.

Ideea că este nevoie de o nouă formă de legitimitate politică , oferă o

alternativă pentru diferite forme de fundamentalism şi exclusivism. Acestă viziune
este idealistă si multilaralistă , şi se inspiră din proiectul păcii permanente
promovat de Immanuel Kant . Kant afirmă că pacea permanentă poate fi obţinută
în lumea statelor , în baza constituţiilor republicane unde statele semnează un tratat
permanent de pace reciprocă ,dar unde dreptul cosmopolitan este mai important
decât suveranitatea. Idealul cosmopolitanist implică un angajament pentru normele
şi principiile umaniste, o prezumpmţie a egelităţii umane cu recunoaşterea
diferenţelor.

Eric Hobsbawm suţine că actualul val de naţionalism va fi de scurtă durată.

Naţionalsimul, este un anacronism potrivit altor epoci din istorie , dominate de
industrializare şi tehnologia tiparului . Anthony Smith este de parere diametral
opusă. Nu crede că naţiunile au fost depăşite în era globarizării. Dimportivă,
actualul val de naţionalism care se observă în multe ţări stă martor faptului că ideea
naţională este un concept durabil , care răspunde unei nevoie umane adânc
înrădăcinate.În opoziție cu ideeea că naţionalismul are caracterul trancendent este
Mary Kaldor . Aceasta susține că naţionalismul este un proces politic , o afirmare
şi reafirmare subiectivă. Naţionalismul va mai rezista în măsura în care oamenii ,
mişcările şi grupurile vor alege să fie naţionaliste.

Noul naţionalism este modelat , dar şi modelează la rândul său , diversele

fenomene pe care le îngrădim astăzi, sub numele de globarizare. Anumite mişcări
politico-religioase precum Islamismul global , naţionalismul Hindu sau sionismul
pot de asemenea să fie incluse sub eticheta noului naţionalism .

Smith abordează paradigma modernistă ca fiind un fenomen modern , legat

inxtrigabil de ascensiunea statului modern şi industrilizare. Gellner sugerează că
statul modern şi industria modernă necesită ceea ce el numeşte : omul modular.

Omul modular are anumite abilităţi de bază , inclusiv un limbaj comun şi se

poate adapta unei varietăţi de poziţii în societatea modernă, este capabil să
îndeplinească sarcini foarte diverseîn acelaşi idiom cultural general. Naţionalismul
, principiul că unitatea cultarală ţi politică este congruentă, e o ideologie colectivă,
perfectă pentru construcţia omului modular, făcând posibilă o autoritate politică
care creează condiţiile pentru întâlniri de zi cu statul şi industria modernă.

Naţionalismul trebuie înţeles ca un punct nodal în relaţia dintrea statul

modern şi război. Legătura dintre naţionalism şi razboi a fost bine înţeleasă de
gânditorii contemporani. De asemenea, au fost gânditori liberal- naţionalişti
precum : Mill, Hugo sau Mazzini care au conceput naţionalismul ca proiect
democratic şi au crezut că răspândirea lui va duce la dispariţia războaielor . Pentru
ei naţionalismul era naraţiune și nu pasiune și credeau în ideea naţiunii ca fenomen
istoric temporar.

Noul naţionalism a fost construit în perioada post Război Rece . Atât media
eletronicelor, cât şi noile forme de violenţă au fost mijloace de construcţie foarte
importante. Cei mai mulţi naţionalişti de tip nou cred în suveranitatea bazată pe
teritoriu şi vor să controleze state existente sau să creeze unele noi , în numele
naţiunii sau a religiei . Aceste ideologii sunt regresive pentru că vor să revină la o
stare modernă dinaintea globarizării, a naţiunii stat .

Pentru unele din aceste mişcări violenţa este o strategie centrală pentru
mobilizarea politică. Aceste noi forme de violenţă pot fi înţelese ca modalitatea în
care grupurile extremiste reuşesc să mobilizeze sentimente extremiste. În situaţii de
insecuriate e mult mai posibil ca frica sau ura , pasiunea şi judecata să domine
alegerile politice.

Un alt tip de naţionalism contemporan este naţionalismul mic al

minorităţilor etnice care supravieţuesc în state în care organizarea naţională nu s-a
încheiat. Noul naţionalism favorizează omogenizarea culturală atât pe scară largă,
cât si pe scară mai redusă şi prin urmare este închis şi exclusivist.
Comsmopolitanismul trebuie distins de umanism . Umanismul se referă la valori
umane universale, pe care le numim acum Drepturile Omului . Cosmopolitanismul
combina umanismul cu o celebrare a diversităţii umane. Un cosmopolitan ar fi
cineva care e liber să aleagă locul în care locuieşte şi practicile la care aderă, care
ar insista atât pe garanţii globale pentru dreputurile omului, cât şi pe o strategie
globală pentru supravieţuirea culturilor.

Autorul vrea prin războiul drept să exprime tipul de gândire etică în privinţa
războiului, originară din tradiţiile creştine, care a devenit din ce în ce mai
secularizată în perioada modernă. Principalul argument este că teoria războiului
este extinsă din ce în ce mai mult şi dificil de aplicat, în contextul acelor schimbări
pe care le îngrămădim în rubrica globarizare.

O interpretare a globalizării este faptul că noi am devenit conştienţi de o

comunitate singulară umană. Această cunoştinţă umană tot mai puternică este
reflectată în creşterea numărului legilor şi normelor asupra drepturilor omului
începând cu sfârşitul celui de al doilea Război Mondial . Conştiinţa globală tot mai
puternică presupune faptul că este din ce în ce mai greu să se menţină state
autoritare închise. Se poate spune că al treilea val de democratizare din America
Latină , Asia şi Europa de Est a fost un rezultat al globarizării. Ultimele decenii ale
secolului XX au fost martore unui nou val de migraţii. Din cauza uşurinţei
comunicării şi călătoriilor, noii imgranţi pot ţine legătura cu ţara natală. În ştințele
sociale , globarizarea este deseori numită ca interconectivitate în toate domeniile:
economic, politic, cultural şi social .

În secolul XX, tehnologia militară a devenit distructivă, precisă şi

disponibilă tuturor statelor. Războiul simetric , între doi oponenţi înarmaţi similar ,
a devenit prea distructiv pentru a mai putea fi purtat Caracterul din ce în ce mai
distrugător al războiului şi inacceptibilitatea sa semnifică faptul că statele nu mai
au opţiunea de a folosi războiul ca un instrument pentru a stabili politici, iar din
acest motiv problemele interstatale trebuie rezolvate în alte moduri . Forţa
distrugătoare şi inacceptibilitatea războaielor între state , precum şi războiul
simetric nu înseamnă sfârşitul războiului în general. Dar noile tipuri de război sunt
asimetrice , adică violenţa este în principal direcţionată către civili neînarmaţi şi
care nu se pot apăra şi nu către părţi implicate în război. Aceste războaie implică
un amestec de violenţă motivată politic , încălcări ale drepturilor omului şi violări
ale legilor războiului şi crimele obişnuite . Aceste schimbări se presupune că vor
duce la o transformare complexă a societăţii internaţionale. Statele rămân
depozitarul juridic al suveranităţii , instituţiile internaţionale au fundaţia legală din
tratate semnate între state . Securitatea umană poate să ofere o nouă abordare atât
pentru securitate , cât şi pentru dezvoltare. Politicile de securitate actuale continuă
să contureze ameninţări la adresa statelor şi asuprea capacităţilor militare clasice.
Problema securităţii este tratată, de obicei, separat de problema dezvoltării.
Securitatea umană, priveşte securitatea inidivizilor şi a comunităţilor, mai degrabă
decât securitatea statelor şi combină drepturile omului cu dezvoltarea umană.

O abordare a securităţii umane implică asistenţă pentru dezvolatere ,

plecând de la premisa că dezvoltarea umană este o componentă cheie pentru
securitatea umană. Priorităţile economice şi sociale pentru prevenirea confflictelor
şi reconstrucţie include combinare asistenţei umanitare cu cea de dezvoltare,
creearea unor locuri de muncă legitime, crearea cadrului instituţional, inclusiv
statul de drept, atenţie acordată importanţei infrastructurii şi lucrărilor publice,
educaţie şi servicii sociale, generarea veniturilor din taxe.

O componetă cheie pentru abordările securităţii şi dezvoltării este implicarea

socităţii civile . Legitimitatea depinde de o formă de contract social între
conducători şi guvern.

În zilele noastre este imposibilă separarea securităţii de dezvoltare . Dispar

diferenţele dintre politica de nivel înalt şi cea de nivel inferior. Dacă vom adera la
un punct de vedere tradiţionalist al securităţii s-ar creea un efect dăunător pentru
dezvoltare. O abordare a securităţii umane ar putea fi benefică pentru dezvolatere
în mai multe moduri :securitatea umană urmăreşte asigurarea condiţiilor,
abordarea securităţii umane implică în mode necesar un accent pe dezvoltarea
umană deoarece este foarte dificilăsepararea securităţii fizice şi celei materiale,
aspectele de dezvoltare ale dezvoltării umane, pun mai mult accentul pe nevoile
indivizilor şi ale comunităţilor , comparativ cu indicatorii performanţei economice
şi astefel pot ajuta şa reorientarea strategiilor de dezvoltare.