Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prof. Cringanu Mirela Gastroenterologie
Prof. Cringanu Mirela Gastroenterologie
CRINGANU MIRELA
Suport de curs
PROBLEME DE DEPENDENTA
- postura inadecvata,
- disconfort abdominal,
• dispnee –dificultate in respiratie , caracterizata subiectiv prin lipsa de aer sau sufocare si
obiectiv prin tulburarea ritmului, amplitudinii sau a frecventei respiratorii .
• transpiratii – excretie a sudorii produse de glandele sudoripare, eliminarea sudorii prin porii
pielii,
• encefalopatie – termen generic dat tuturor suferintelor encefalului , altele decat bolile
inflamatorii.
• coma – suferinta grava a creierului caracterizata prin pierderea constientei si absenta reactiei la
stimuli externi dar cu conservarea partiala a functiilor vegetative.
Durerea
• Durerea abdominala este, din cauza frecventei ei, cel mai important simptom al patologiei
digestive, prezentă în majoritatea afectiunilor abdominale: viscere, peritoneu, mezou, epiploon, vase şi
nervi. Caracteristicile durerii abdominale:
• Localizare:
- poate fi bine localizată, atunci, când sunt stimulaţi nervii aferenţi somatici (a tegumentului
abdominal, musculaturii abdominale, viscerali);
- difuză, cel mai adesea.
o colecistita acută
o ulcer complicat
o apendicită perforată
o pancreatita acută
o ulcer gastroduodenal
o sindroame dispeptice
o colon iritabil
o gastritele acute - durere epigastrică intensă, uneori violentă, cu caracter colicativ, pe un fond
dureros continuu, însoţită de regulă de vărsături abundente, uneori diaree
o infarctul intestinal,
o in funcţie felul alimentaţiei, alimente colecistokinetice: colica biliară; abuz de alcool: pancreatite
actute, gastrite acute şa;
Simtome asociate: greţuri, vărsături acide: gastrite, ulcer duodenal; amare-bilioase: colica biliară;
vărsături fecaloide în ocluzia intestinală; vărsături în zaţ de cafea în hemoragiile digestive superioare;
pirozis-ul, regurgitaţia acidă; melena; scăderea ponderală; simptome de deshidratare; semne clinice de
anemie şa.
momentul apariţiei
modul de instalare
evoluţia
localizarea şi iradierea
fenomene asociate
- infarctul mezinteric;
- rupturi anevrismale;
- afectiuni toracice;
- afectiuni metabolice si toxice: uremie, porfirie, cctoacidoza diabetica, intoxicatie cu plumb s.a.
- colica gastrică: crampă dureroasă epigastrică însoţită de greţuri, vărsături alimentare sau acide:
gastrite acute, exces de alimente, şa.
- colica apendiculară: durere vie localizată în fosa iliacă dreaptă, cu iradiere posibil epigasrtrică
(uneori modalitate atipică de debut), onstipaţie.
- colica intestinală: dureri violente periombilical, uneori migratoare din tr-un flanc în celălalt,
însoţită de borborisme intestinael (zgomote hidroaerice determinate de peristalticaa intestinală vie).
- colica din iritaţia peritoneală: durere intensă, difuză, abdomen imobil cu mişcările rspiratorii:
abdomen de lemn.
Forme particulare:
- mica periodicitate: durerea este intensă, cu caracter de foame dureroasă situată în epigastru sau
în hipocondrul drept (descrisă ca senzaţie de gol epigastric). Este ritmată de ingestia de alimente: durere
- ingestie de alimente sau alcaline - calmare a durerii - reapariţia durerii postprandial tardiv la 2-3 ore şi
nocturn. Pacienţii sunt bine nutriţi deoarece ingestia de alimente le calmează durerea.
În ulcerul gastric ritmicitatea alimentară a durerii este mult mai puţin evidentă. În mod obişnuit durerea
apare la scurt timp după masă, la 15-30 minute post prandial precoce şi se remite doar după evacuarea
stomacului. Bolnavul evită mâncarea şi de regulă în UG apare scăderea ponderală şi pacientul este
emaciat. Schimbarea caracterului durerii - permanentă - poate semnifica o complicaţie sau penetraţia !
Modificarea apetitului
De regulă în afecţiunile abdominale apetitul este diminuat: hiporexie, anorexie. Excepţia face
ulcerul duodenal în care foamea dureroasă este calmată de ingestia de alimente şi astfel pacienţi sunt
bine nutriţi: hiperorexie.
- foamea este fenomenul elementar organic prin care se asigură refacerea pierderilor energetice,
calorice, structurale ale organismului.
- apetitul este un fenomen elementar senzorial olfactiv urmărind satisfacerea gustativă şi nu neapărat
nevoia organică de a mânca.
a) totală (inapetenţă)
neoplasmul gastric)
Disfagia
• Disfagia apare prin perturbarea tranzitului esofagian sau prin incoordonare neuro-musculară.
Disfagia se poate clasifica din punct de vedere etiopatogenetic, sau în funcţie de circumstanţele de
apariţie .
Pirozisul, greţurile, văsăturile
Pirozisul este senzaţia de arsură retrosternală provoctă de iritaţie mucoasei sofagiene prin
regurgiatrea sucului gastric acid sau a bilei alcaline (efect de saponificare): refluxul gastroesofagian,
hernia hiatală, esofagite, şa.
Greţurile sunt tulburări neurovegetative de stimulare vagală, cu senzaţie de vomă iminentă, transpiraţi,
vertije, eructaţii.
Vărsăturile sunt un act reflex cu mişcări antiperistaltice ale stomacului şi duodenului, contracţia
muschilor abdominali contracţia pilorului şi relaxarea cardieişi evacuarea conţinutului gastric.
Pot fi:
- alimentare, alimente mai mult sau mai puţin digerate. Apare în majoritatea afecţiunilor
digestive. Vărsătura alimentară este simptomul cardinal în stenoza pilorică decompensată:
o repetitivă,
o cu miros fetid.
- episodice
- postprandiale
- matinale
Apariţia vărsăturilor repetate cu conţinut alimentar la subiecţii vechi ulceroşi poate sugera diagnosticul
de stenoză pilorică! În prezent cele mai frecvente sunt stenozele maligne!
!!! Dacă se exclude orice suferinţă organică şi funcţională, vărsăturile vor fi considerate psihogene şi
pacientul necesită îngrijire şi supraveghere adecvată din partea asistentului medical, deoarece acestea
se asociază frecvent cu tulburări ale comportamentului alimentar şi inducerea voită a actului de
vărsătură de către pacient.
Eructatie
- eliminarea prin gura a gazelor continute in stomac, insotita uneori de manifestare sonora.
Pirozis
- senzatie de arsura retrosternala care pornneste din epigastru spre esofag si faringe asociata cu
un gust acru. Se produce datorita unui reflux de lichid gastric in esofag. Cauzele cele mai frecvente sunt
Regurgitatie
- intoarcerea alimentelor din stomac sau esofag in gura, fara greata sau efort. La sugari este normala iar
la adulti se intalneste in esofagite, stenoze esofagiene si unele afectiuni gastrice. Regurgitatia sanguina
– reprezinta refluxul sangelui in vasele arteriale mari sau dintr-o cavitate cardiaca in alta datorata unei
insuficiente valvulare.
Edem
Icter
- coloratie galbena a pielii si mucoaselor datorata impregnarii tesuturilor cu pigmenti biliari ( bilirubina),
• Hematemeza - eliminarea prin vărsătură de sânge roşu (proaspăt) în sângerările mari sau sânge
digerat cu aspect de “zaţ de cafea” prin digestia gastrică a hemoglobinei din sângele care a stagnat
câteva ore în stomac, în pierderile mai mici. Hematemeza apare numai în sângerările suprajejunale, de
regulă la pierderi de peste 1000ml şi este urmată de emisia de scaune melenice.
• Melena - emisia de scaune negre moi, lucioase ca păcura, fetide. Apare în pierderi acute a cel
puţin 60-80 ml de sânge din tractul digestiv superior cu un tranzit intestinal de minim 8 ore, şi încă 3-4
zile după încetarea hemoragiei, aşa zisa “melena reziduală”. Prezenţa melenei nu înseamnă neapărat
sângerare activă, dar arată cert existenţa unei sângerări recente.
• Hematochezia - eliminarea de sânge proaspăt prin scaun din hemoragii digestive superioare
masive, cu pierderi mari de peste 1 litru de sânge prin erodare arterială sau rupturi de varice esofagiene,
însoţite de un tranzit intestinal accelerat cu durata sub 8 ore.
Pierderile de sânge din tractul digestiv pot fi cronice, intermitente, mici, de regulă cu expresie „ocultă”
(reacţia Gregersen pozitivă la analiza scaunului), dar cu anemie uneori severă cronică feriprive: hernie
hiatală, neopalsme digestive superioare şi inferioare, hemoroizi, alte).
a) evaluarea clinică rapidă a parametrilor hemodinamici (se vor determina frecvenţa pulsului,
tensiunea arterială, se vor inspecta atent tegumentele şi mucoasele pentru depistarea semnelor de şoc);
b) se recoltează sânge pentru hematocrit, număr de trombocite, indicii de coagulare, uree, grup sanguin,
Rh;
c) pacientul poate fi aşezat în poziţie Trendelenburg pentru ameliorarea irigaţiei cerebrale, asigurând
protecţia împotriva pericolului de aspiraţie a refluxului conţinutului gastric hemoragic mai ales la
pacienţii cu conştienţa alterată şi reflexele diminuate;
d) se pregătesc două căi venoase periferice sigure (branulă) şi se instituie perfuzia cu soluţii cristaloide
(ser fiziologic, soluţie Ringer);
- instalarea unei sonde de aspiraţie furnizeză date importante pentru stabilirea diagnosticului şi a
conduitei terapeutice;
- aspirarea de sânge din stomac în prezenţa unor rectoragii permite diagnosticul de hemoragie digestivă
superioară;
- se recomandă folosirea pentru lavaj a două recipiente, unul pe stativul de perfuzie, iar celălalt sub
nivelul pacientului, legate între ele şi cu sonda de aspiraţie printr-un tub în ,,T’’,
- clamparea succesivă a recipientului de jos şi apoi a celui înalt asigură un lavaj simplu şi eficient;
- la pacienţii cu hemoragie digestivă superioară (HDS) prima procedură de diagnostic unanim acceptată
este endoscopia;
- obiectivul principal al tratamentului este oprirea hemoragiei. Hemostaza poate fi temporară sau
definitivă şi se poate realiza medicamentos, endoscopic sau chirurgical.
Hemoragia digestivă inferioară reprezintă pierderea de sânge la nivelul tubului digestiv inferior
faţă de ligamentul Treitz;
a) hemoroizi,
b) fisuri anale,
c) diverticuloză,
d) polipi,
f) rectocolită hemoragică.
o Rect: boală hemoroidală (scaun cu firişoare de sânge pa suprafaţă), tumori (scaune cu sânge la
sfârşitul defecaţiei).
o Colon descendent, sigmoid: polipi, tumori (eliminare de sânge prospăt prin scaun).
Tuşeul rectal este o eplorare obligatorie la toţi pacienţii cu hemoragie digestivă inferioară.
Hemoragiile oculte sunt hemnoragii digestive cronice ce nu sunt diagnosticate decât în prezenţa
consecinţelor lor, cel mai adesea anemia feriprivă sau în urma unor acţiuni de depistare
activă(screening-ul de depistare a cancerului colorectal).
Diareea
Este definită de eliminarea de scaune moi, nedigerate, apoase, fetide, uneori cu elemenmte
patologice (purioi, sânge în diareile cu germeni enteroinvazivi) imperioase, multiple, peste 4/24 de ore,
însoţite de colici, vărsături, uneori febră.
- toxiinfecţii alimentare
Problema serioasă este sindromul de deshidratare severă care poate să apară şi identificarea
germenului prin coprocultură cu tratament antibiotic adecvat (serviciul de boli infecţioase)
- sindromul de colon iritabil : scaune moi după fiecare masă, apoase, uneori cu alimente
nedigerate sau mucucs prin tranzit intestinal rapid
Constipaţia
Definitie
• Constipatia este tulburarea defecatiei, cu senzatie de disconfort la defecatie, cu sau fara scaun
mic sau dur, lipsa senzaţiei de iefecatie, dificultati de eliberare a maselor fecale din rect, evacuare
dureroasa a maselor fecale, senzatia de evacuare incompleta, tenesme.
- primară:megadolicocolon congenital
- ambientală
Tenesmul rectal: senzaţie de defecaţie iminentă fără emisie de scaun. Sugerează un proces malign
anorectal.
Meteorism abdominal
- excesul de gaze reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări clinice gastrointestinale;
e) chirurgie abdominală.
Examen obiectiv
obţinute din discuţia cu pacientul cu datele obiective obţinute prin examenul fizic.
1. Inspecţia
- poate evidenţia:
hepatică).
2. Palparea abdomenului
- contractura musculară abdominală este semnul unei suferinţe acute cu sindrom de iritaţie
peritoneală.
3. Percuţia abdominală
- poate evidenţia:
- sonoritate normală
4. Ascultaţia abdominală
• Sindromul de hipertensiune portală: dimensiunea venei porte (VN sub 12mm); prezenţa sa
sugerează ciroza;
• Dimensiunea splinei. VN sub 12 mm cu vena splenică în hil sub 10 mm. Creşte în HC active,
ciroze;
• Uter, anexe.
1. Explorarea esofagului
Examenul radiologic:
- se poate face cu substanţă de contrast pentru evidenţierea leziunilor morfologice sau studiul
peristaltismului;
Examenul endoscopic:
- este principala metodă de diagnostic în patologia esofagiană dar poate fi folosit şi în scop terapeutic
(îndepărtarea corpilor străini, ligaturarea varicelor esofagiene);
- endoscopia este metoda esenţială de diagnostic pozitiv, stadializare şi terapie a varicelor esofagiene.
- leziunile esofagului
- inflamaţiile
- structurile cicatriciale
- afecţiunile neoplazice
- varicele esofagiene
- traumatismele
- ulceraţii
- corpi străini
- abcese, etc.
Tehnică -se efectuează cu ajutorul fibroendoscopului flexibil sau rigid, ambele având o serie de anexe:
pensă pentru prelevat biopsii, porttampoane, pensă pentru corpi străini, pense pentru ligaturi de vase,
etc. Pentru efectuarea esofagoscopiei asistentul medical este cel care va pregăti tot instrumentarul
medical:
- depărtător de gură
- porttampoane
- tăviţă renală
- şorţ de cauciuc
- comprese de tifon
- pregătirea psihică;
- administrarea unei medicaţii de preanestezie de către medic (50mg mialgin) pe cale parenterală;
Tehnică de execuţie
Tehnica poate fi efectuată şi în anestezie generală dacă situaţia o impune (copii sau persoane
emotive). Tehnica se execută dimineaţa pe nemâncate în laboratorul de endoscopie. Se începe cu
anestezia regiunii buco şi orofaringiene cu un spray pe bază de lidocaină. Poziţia bolnavului este şezând,
dar cea mai recomandată este în decubit dorsal, eventual în decubit lateral stâng, cu coapsele flectate,
bolnavul fiind sprijinit la spate de către asistentul medical.
Incidente şi accidente
Sunt foarte rare fiind o tehnică inofensivă. Acestea sunt: hemoragii şi mai rar perforaţii. După
terminarea tehnicii bolnavul va fi dus în salon şi urmărit de către asistentul medical. O perioadă scurtă
de 2-3 ore nu va ingera nimic, până la dispariţia efectului anestezicului. Timp de 2-3 zile bolnavul va
primi alimentaţie lichidă.
Manometria esofagiană
Manometria esofagiana reprezinta o procedura folosita pentru a determina cat de bine functioneaza
muschii esofagului in cadrul suspectarii unei afectiuni a muschilor.
Cu ajutorul manometriei esofagiene sunt depistate tulburarile motorii de la nivelul corpului esofagian
(peristaltica ineficienta sau absenta; contractii nonperistaltice) si de la nivelul sfincterului esofagian
inferior (SEI) (presiune de repaus anormala; relaxare inadecvata la deglutitie).
- diagnosticarea achalasiei;
- diagnosticarea disfagiei.
Tehnica
In repaus, esofagul este un „tub inchis”. Actul de deglutitie implica coordonarea relaxarii si contractiei
hipofaringelui, sfincterului esofagian superior (SES), a corpului esofagian si a SEI. In timpul deglutitiei,
hipofaringele se contracta, iar SES se relaxeaza; ulterior, la nivelul corpului esofagian ia nastere o unda
peristaltica, care se propaga distal catre SEI; relaxarea SEI incepe o data cu relaxarea SES. Peristaltica
observata in momentul actului normal de deglutitie se numeste peristaltica primara. In cazul refluxului
de continut gastric in esofag sau al distensiei esofagiene cu balon (in studii clinice), peretele esofagian se
destinde pentru a acomoda acest continut si apar unde peristaltice numite secundare. Contractiile
simultane (spasme), patologice, poarta denumirea de unde tertiare.
Prima etapa a manometriei esofagiene este reprezentata de anestezierea unei nari cu un lubrifiant. Un
cateter este apoi introdus in nara pana in esofag. Pentru examinarea corpului esofagian se
administreaza 10 inghitituri a cate 5 ml apa, la interval de 20-30 de secunde. Datele presonale si de
durata ale fiecarei deglutitii sunt prelucrate computerizat, iar rezultatele sunt redate ca o medie a
tuturor deglutitiilor. Fiecare deglutitie inregistrata trebuie insa analizata vizual de medicul examinator si,
daca este necesar, analiza computerizata va fi ajustata.
Desi manometria esofagiana este o procedura care provoaca disconfort, este putin dureroasa deoarece
nara in care se introduce cateterul este anesteziata. Odata ce cateterul este fixat, pacientul poate vorbi
si respira normal.
Complicatiile care pot aparea in timpul efectuarii manometriei esofagiene sunt minore si pot include:
durere de gat, sangerarea nasului, afectiuni ale sinusului. Foarte rar se poate intampla ca la insertia
tubului sa se raneasca laringele, pacientul simtindu-se sufocat. Aceasta problema se poate remedia pe
loc.
Rezultatele cuprind presiunea de repaus a SEI (valoare normala 10-45 mm Hg) si undele peristaltice de la
nivelul esofagului tubular. Rezultatele pot fi redate in mm coloana mercur sau cm coloana apa; 50 mm
coloana Hg corespund la 68 cm coloana H2O. Pentru a interpreta corect rezultatele, pacientul trebuie sa
consulte medicul specialist.
- daca un pacient are episoade periodice (la cateva zile sau saptamani ) de dureri ale pieptului din cauza
unui spasm esofagian, manometria nu poate evidentia nici un rezultat daca spasmul esofagian nu se
produce in momentul efectuarii procedurii;
- persoanele care sufera de reflux gastro-esofagian pot fi gresit diagnosticate daca relaxarea esofagului
nu se produce in timpul efectuarii investigatiei.
- pregătirea pacientului presupune post alimentar, de cel puţin 6 –8 ore şi deoarece fumatul poate
stimula motilitatea gastrică, asistentul medical va interzice pacientului să fumeze în dimineaţa
examinării;
- examenul permite evidenţierea modificărilor morfologice ale stomacului (hernie hiatală, neoplasm
gastric, ulcer gastric).
Rx. baritat nu face diferenţierea ulcer - cancer exulcerat şi nu depistează cancerul gastric în stadiul
precoce!
→ Definiţie:
→ Scop:
~ Stabilirea diagnosticului.
→ Contraindicaţii:
→ Materiale necesare:
~ Se pregăteşte suspensia de bariu – cele 150 g sulfat de bariu se amestecă cu o cantitate egală de
apă caldă până se obţine o pastă omogenă, la care se adaugă apă până la 200-300 g, amestecându-se cu
lingura de lemn.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se informează bolnavul privind regimul alimentar pe care trebuie să-l păstreze. Se administrează
bolnavului cu 1-2 zile înaintea examinării un regim alimentar neflatulent şi uşor de digerat, format din
supe, ouă, pâine prăjită, paste făinoase, produse lactate.
→ Tehnica:
~ În ziua examenului, dimineaţa, bolnavul este condus la serviciul radiologic şi aşezat sub ecranul
radiologic unde i se oferă cana cu suspensia de sulfat de bariu.
~ După terminarea examinării bolnavul este ajutat să se îmbrace şi este condus la pat.
~ Bolnavul este readus la serviciul radiologic (conform indicaţiilor medicului) după 2 – 8 – 24 ore
pentru a se urmări sub ecran evacuarea stomacului, umplerea intestinului subţire şi a colonului.
→ Interpretarea rezultatului:
~ Există situaţii în care examenul radiologic necesită folosirea unor probe farmacodinamice pentru
stomac.
~ Semne directe:
o Prezenţa nişei Haudeck care se prezintă ca o umbră în plus pe conturul stomacului sau pe
duoden.
~ Semne indirecte:
o Prezenţa unor pliuri convergente ale mucoasei către nişă, spasmul musculaturii gastrice imitând
un deget care arată spre nişă şi modificările cicatriale, aderenţiale care deformează contururile normale.
o În ulcerul gastric, nişa este localizată de obicei pe mica curbură, cu tendinţă la regresie chiar
până la dispariţia completă într-un interval de 3-4 săptămână. Când nu dispare, devine suspectă de
ulceraţie malignă.
o Nişa benignă proemină în afara lumenului gastric, are marginile bine limitate, pliurile mucoasei
regulate, radiind spre nişă, şi peristaltism gastric păstrat, caractere care o diferenţiază de nişa malignă.
o Ulcerul duodenal provoacă spasme musculare şi procese de cicatrizare care modifică aspectul
bulbului dându-i diferite forme – treflă, ciocan, stea, diverticul etc.
o Aproximativ 10% din ulcerele gastro-duodenale nu sunt vizibile radiologic datorită edemului
inflamator sau hemoragiei care astupă nişa sau în anumite localizări (prepiloric, fornix, faţa anterioară
sau posterioară a stomacului).
o În prezenţa unui sindrom clinic ulceros, examenul radiologic negativ nu exclude diagnosticul de
ulcer.
Examenul endoscopic:
- este metoda de elecţie în explorarea morfologică a stomacului;
- aportul diagnostic esenţial faţă de examenul radiologic este dat de posibilitatea evidenţierii leziunilor
ce nu se văd radiologic şi a biopsiei regiunilor;
• Esofago-gastro-duodenoscopia este una dintre cele mai importante, precise şi utile investigaţii
din gastroenterologie. Pe baza ei se pune diagnosticul corect şi implicit se alege tratamentul optim în
numeroase boli ale tubului digestiv superior, inclusiv în cancere de esofag şi stomac care pot fi
descoperite precoce, atunci când este posibil tratamentul eficace şi într-o astfel de situaţie.
• Esofago-gastro-duodenoscopia se poate efectua doar când stomacul este gol, dupa repaus
alimentar de 12 ore înainte de examinare. Se evită fumatul în aceeaşi perioadă (creşte secreţia acidă) şi
nu se consumă lichide timp de 2 ore înainte de endoscopie.
• Timp de o oră după examinare este recomandabil, dar nu obligatoriu, ca persoana investigată să
evite hrana şi orice băutură deoarece faringele este sub efectul anesteziei locale şi există riscul aspiraţiei
hranei şi lichidelor în căile aeriene.
• Uneori este posibil ca după investigaţie să existe dureri la înghiţire pe o perioadă variabilă, de la
câteva ore la 1-2 zile.
→ Definiţie:
~ Este un examen util pentru precizarea unor diagnostice nesigure, pentru a confirma
benignitatea sau malignitatea unui ulcer, poate arăta dacă există ulceraţii multiple şi permite biopsia
prin vizualizarea directă şi examenul citologic.
~ Prin examenul gastroscopic se explorează starea mucoasei stomacale sub vizibilitate directă cu
ajutorul unui instrument optic cu sursă de lumină proprie care se introduce prin esofag în stomac.
~ Gastroscopul este prevăzut cu o serie de anexe pentru recoltarea de biopsii, şi totodată se pot
adapta aparate corespunzătoare pentru fotografierea sau filmarea câmpului vizual endogastric sau
duodenal.
→ Scop:
~ Descoperirea în fazele incipiente modificările anatomo-patologice ale pereţilor stomacali şi de a
diferenţia procesele funcţionale de cele organice, precum şi clasificarea naturii modificărilor (ulcer,
cancer).
→ Materiale necesare:
~ Sursă de lumină, oglindă frontală, oglindă laringiană, spatulă linguală, portampoane şi tampoane
de vată.
~ Tăviţă renală,
→ Pregătirea bolnavului:
~ Dacă funcţia de evacuare a stomacului este intactă, pregătirea bolnavului va începe numai în
ziua examinării.
~ Dacă evacuarea stomacului se face în mod deficitar (stenoză pilorică), în seara zilei dinaintea
examinării i se face bolnavului o spălătură gastrică cu apă călduţă, după tehnica obişnuită, până se
evacuează complet conţinutul gastric.
~ Asistenta culcă bolnavul pe masa de examinare, în decubit lateral stâng, deocamdată cu capul
lăsat mai jos, şi în această poziţie i se introduce sonda stomacală evacuând complet conţinutul acestuia
(reziduurile).
→ Tehnica:
~ După 15 minute, medicul începe anestezia locală prin badijonarea sau pulverizarea bazei limbii şi
faringelui cu amestecul de cocaină-adrenalină. Se introduce apoi în esofag sonda cu deschizăturile
laterale, prin care se vor anestezia şi pereţii esofagului;
~ La gastroscopie participă două asistente – una care asigură poziţia capului bolnavului în extensie
forţată şi ţine tăviţa renală, cealaltă ajută.
~ Prin adaptarea unui aparat de fotografia la sistemul optic al gastroscopului explorarea poate fi
completată cu fotografierea imaginilor.
~ Extragerea tubului o face medicul foarte încet, având grijă ca tubul să nu se atingă de dinţii
bolnavului.
~ După terminarea gastroscopiei, bolnavul elimină o cantitate apreciabilă de mucus, apoi prin
câteva eructaţii zgomotoase aerul introdus în stomac.
~ Dacă nu reuşeşte să elimine singur aerul şi acuză dureri, se introduce sondă de aspiraţie prin
care gazele se vor elimina imediat.
→ Incidente şi accidente:
Acidul clorhidric
Teste directe
Metode indirecte
o pH–metria intragastrică
o Pepsinogenul şi pepsina
o Factorul intrinsec
o Bicarbonatul
o Acidul lactic
o Gastrina
o Gastrinemia provocată.
Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate tehnici de investigare
a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi functionale.
Acidul clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al sucului gastric.
Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin metoda titrimetrica, prin care se pot
evidentia fractiunile de HCl:
- fractiunea combinata;
Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida gastrica in locul celor clasici:
QH + (mEq/ h) = ------------------------------------------------------------------
1000
Acest parametru poate fi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de suc gastric
recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei gastrice.
c. debit acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc gastric recoltata
dimineata pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in absenta oricarui excitant gastric.
Valori normale : 1, 5- 2, 5 mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80 ml suc gastric/ h).
d. debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa o doza maximala de
excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in aceleasi conditii ca si DAM, cu exceptia
utilizarii excitantului gastric.
Valori normale :15- 30 mEq/ h (debit secretor gastric = 200- 250 ml / h).
e. virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare valoare a HCl prezenta in unul din cele 4 esantioane
de suc gastric recoltate dupa administrarea excitantului.
f. virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua esantioane consecutive
ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare.
Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a secretiei gastrice:
→ Definiţie:
~ În dimineaţa examenului, pacientul este condus la serviciul de radiologie, aşezat sub ecranul
radiologic unde i se oferă cana cu suspensia baritată (pregătită înainte).
~ La comanda medicului, pacientul va înghiţi sulfatul de bariu suspensie amestecat cu o lingură de
lemn.
~ După terminarea examinării, pacientul se îmbracă şi este condus la pat. Va fi readus la serviciul
de radiologie (conform indicaţiilor medicului), după 24 ore pentru a se urmări umplerea colonului:
o Normal după 6-8 ore, suspensia de bariu se găseşte în cec şi colonul ascendent, stomacul fiind
complet golit.
o După 24 ore suspensia baritată se găseşte la nivelul sigmoidului, în ampula rectală sau este deja
parţial sau total evacuată.
→ Tehnica irigoscopiei
~ Se întrerupe curentul de lichid ori de câte ori bolnavul are senzaţie de defecare sau la indicaţia
medicului (clisma se execută sub ecran radiologic).
~ Se întrerupe introducerea substanţei de contrast când bariul a ajuns în cec, se închide rectul cu
sonda Strauss, după insuflarea de aer cu pompa şi după introducerea substanţei opace.
Când colonul se umple prin clismă baritată (după terminarea acesteia) pacientul va fi solicitat să
evacueze parţial substanţa de contrast sau , închizând rectul cu sonda Strauss, al cărei balon introdus în
rect va fi umplut cu aer; se introduc apoi în colon 100 ml aer, cu presiune moderată, controlată sub
ecran radiologic. Dublul contrast al colonului, corect executat, permite evaluarea peretelui colic destins
cu un fin lizereu de substanta de contrast, pătrat cu excepţia tumorilor invazive. Permite evaluarea
mucoasei, a continuităţii, diverticuli, stenoze inflamatorii sau maligne. Nu evaluează rectul şi ampula
rectală!
→ Observaţii:
Rectosigmoidoscopia
→ Definiţii:
Pregătirea materialelor
~ rectoscopul cu tuburile şi mandrenul pentru adulţi (tubul de 20mm diametru ) şi pentru copii
(16mm diametru)
~ ulei de vaselină
~ tampoane de vată
~ Cu 2 zile înaintea examinării, pacientul va ingera o alimentaţie lichidă (supe, ciorbe, lapte, ceai,
suc, apă).
~ În seara precedentă examenului, se fac 2 clisme evacuatoare simple / înalte, a câte 2 litri de apă
la 37º C fiecare, la interval de 1 oră.
~ În dimineaţa intervenţiei, cu 2-3 ore înaintea examenului, se efectuează din nou 2 clisme
evacuatoare pentru a îndepărta complet resturile de materii fecale sau exsudatele patologice.
~ Pacientului i se face toaleta regiunii anale imediat după îndepărtarea tubului, îndepărtându-se
mucozităţile şi resturile substanţei lubrefiante, se transportă la salon.
~ Dacă s-au făcut însămânţări bacteriologice, se pregătesc materialele pentru laborator (se
completează buletinul de recoltare cu datele de identitate ale pacientului şi cu examenul cerut) şi se
transportă imediat la laborator.
Colonoscopia
- este examenul endoscopic de vizualizare directă a colonului cu ajutorul unui aparat numit colonoscop -
cu ajutorul lui se vizualizează colonul sigmoid, descendent, transvers şi ascendent, până la cec.
- presupune o pregătire specială a întregului colon şi se poate face în scop diagnostic, biopsic dar şi
terapeutic (electrocauterizarea polipilor, electrocauterizarea hemostatică, injectare de citostatice,
- este contraindicată în caz de peritonită acută, ileus paralitic, suspiciune de perforaţie, sarcină, infarct
miocardic, lipsă de cooperare a pacientului.
~ Colonoscopul este un tub din fire optice flexibile, lung de 135-185 cm. Colonoscopul se poate
adapta şi la camera video, cu posibilitatea urmăririi imaginilor obţinute pe un ecran.
~ Trei zile consecutiv, seara şi dimineaţa, se efectuează câte 2 clisme evacuatoare simple, înalte, la
interval de 1 oră, a câte 2 litri de apă la 37° C pentru fiecare; ultima clismă se face în dimineaţa
examenului, cu 3-4 ore înainte.
~ La nevoie i se pot administra lichide prin perfuzie intravenoasă în scopul combaterii sau
prevenirii deshidratării.
~ A doua verifică colonoscopul, asigurându-se ca acesta să fie adaptat corect la sursa de lumină şi
ca insuflaţia şi aspiraţia să fie bune, lubrefiază vârful tubului cu vaselină şi medicul în introduce încet în
anus cu multă grijă ca să nu ajungă vaselina pe lentila aparatului, fapt care ar împiedeca vizibilitatea.
~ După tehnică pacientului i se face toaleta regiunii anale, imediat după îndepărtarea tubului,
îndepărtându-se mucozităţile şi resturile substanţei lubrefiante.
~ Dacă s-au făcut însămânţări bacteriologice, se pregătesc materialele pentru laborator şi se trimit
imediat.
o Sângerare.
o Perforaţii.
o Tahicardie.
Contraindicaţiile colonoscopiei:
o Diverticuluza acută.
o Boli ulceroase.
o Hernii ombilicale.
o Ascite masive.
Rx. baritat cu examinare seriată – pasajul barutat prin tubul digestiv: intestin subţire, intestin
gros la 8, 16 şi 24 de ore mai des sau în continuare dacă estre cazul.
a. Test calitativ: cel mai simplu test pentru a detecta grăsimile în scaun este colorarea pe lamă a
fecalelor cu Sudan III.
b. Test cantitativ: măsurarea grăsimilor în scaunul de 72 ore (3 zile), perioadă în care pacientul
ingeră 80-100g grăsimi zilnic. Excreţia normalã a grăsimilor e mai mică de 6g zilnic de obicei fiind 2,5g.
Valori mai mari de 6g indică în mod clar steatoreea.
2.Testul de trioleinã C14 orală este un test eficace pentru studiul absorbţiei grăsimilor.
În timpul procesului digestiv, trioleina este hidrolizatî la glicerol este absorbită şi metabolizată de ficat.
C14O2 produs este eliminat şi poate fi urmărit în fiecare oră timp de 6 ore în aerul expirat. În mod
normal se ţliminã 3,5% din ceea ce se administreazã.
2. cu factor intrinsec,
Absorbţia vitaminei B12 are loc iniţial în ileonul distal de aceea un test Schilling anormal
poate indica o afecţiune a porţiunii distale a intestinului subţire ce conduce la absorbţia insuficientă a
Vitaminei B12. Ea nu poate fi corectată prin administrarea de factor intrinsec sau de antibiotice.
8. Testul respirator. Cel mai sigur test screening pentru sindromul exacerbării florei
bacteriene intestinale este testul respirator al acizilor biliari folosind C14 choliglicina. Aproximativ 2/3
din pacienþii care prezintã culturi pozitive din intestinul subþire vor avea un test respirator al acizilor
biliari anormal.
4. Explorarea ficatului
A. explorare funcţională
sever.
hepatocitare.
b. sindromul hepatopriv
- albuminemia
- scăderea sub 3,5g% indică scăderea sintezei hepatice şi apare mai degrabă în hepatopatiile cronice
decât în cele acute.
- colinesteraza serică
- fibrinogenul
c. sindromul de colestază
- bilirubina
- concentraţia serică reflectă eficacitatea preluării şi excreţiei hepatice raportat la rata producţiei de
bilirubină
- determinarea acestora este mai precisă în caracterizarea funcţiei hepatice şi mai sensibilă
- fosfataza alcalină
d. sindromul imunitar
- apare în hepatitele cronice şi ciroza hepatică prin hiperstimularea celulelor formatoare de anticorpi de
către antigenele intestinale
- testul Tymol
- electroforeza
- echografia
- poate identifica tumori solide intrahepatice chiar cu dimensiuni de 1 cm, dar nu poate diferenţia o
tumoare benignă de una malignă.
- tomografia computerizată
- este o metodă radiologică de explorare a tubului digestiv, cu o rezoluţie foarte bună, permiţând
identificarea unor structuri cu dimensiuni de câţiva milimetri.
- colangiografia intravenoasă
- explorare imagistică a căilor biliare ce se bazează pe opacifierea acestora după injectarea substanţei de
contrast (Pobilan);
Angiografia selectivă
Scintigrafia
Explorarea radiologica a apendicelui prin metoda Czeppa, necesită o pregătire specială, care
cuprinde următoarele: se dă bolnavului să ingereze o soluţie baritată preparată cu 150 g sulfat de bariu,
soluţie care va fi ingerată în trei etape: 1 /3 din cantitatea totală se va ingera cu 16 ore înainte de
examen: 1/3 cu 12 ore înainte de examen şi ultima 1/3 cu 8 ore înainte de examen. La soluţia baritată se
va adăuga şi o linguriţă rasă de sulfat de magneziu (sare amară) care va fluidifica conţinutul intestinului,
favorizând intrarea substanţei de contrast în apendice. In cazul când după o astfel de pregătire
apendicele nu s-a vizualizat, este de suspectat un apendice patologic, cel normal opacifiindu-se de
regulă. Proba Czeppa nu se va practica atunci când examenul clinic indică semne de apendicită acută.
1) Testul rapid cu urează – necesită explorarea endoscopică şi are o sensibilitate 90% şi specificitate de
98%; CLO-TEST este o lamă cu suport de plastic cu o geodă cu gel în care se pune biopsia gastrică; în
cazul in care infecţia este prezentă culoarea virează de la portocaliu deschis la roşu – test pozitiv.
Teste indirecte:
- serologice – depistarea anticorpilor anti Hp tip IgG prin reacţia ELISA, are specificitate şi sensibilitate de
85-90%. Dezavantaje - nu se efectuează pe loc şi nu poate evalua eficienţa tratamentului. Titrul de
anticorpi scade lent în mai multe luni după eradicarea Hp.
o Culoarea:
• scaune cu sânge
• rectoragie
• hematochezie
Se efectuează după regim alimentar: proba Schmidt-Strassburger: 20g carne, 60g unt, 200g cartofi. Se
pot identifica:
- fibre musculare nedigerate în maldigestia pancreatiă sau tranzit accelerat
- grăsimi neutre, acizi graşi l coloraţia Sudan II. Prezenţa în cantitate crescută (steatoree) apare în
pancreatiă sau tranzit accelerat
- ouă de paraziţi
Colangiopancreatografia retrograda endoscopica (ERCP) este efectuata cu ajutorul unui instrument lung,
flexibil, de diametrul unui creion ce poarta denumirea de duodenoscop. In prezent exista 2 tipuri de
duodenoscop:
Duodenoscopul din fibra optica, care foloseste fire mici de fibra optica ce au rolul de a transmite
imaginile spre lentilele atasate in capatul acestui instrument.
Videoscopul foloseste un fir subtire prevazut la capatul instrumentului cu un chip care are rolul de
a transmite imaginile pe un monitor.
Indiferent de tipul duodenoscopului, acest instrument este introdus prin gura pana la nivelul
stomacului si a duodenului. Odata de papila Vater este identificata prin duodenoscop este introdus un
cateter de plastic, ce va fi redirectionat ulterior spre ductele biliare sau ductul pancreatic. In continuare
medicul specialist va injecta o substanta de contrast si va cateva efectua radiografii cu raze X. Papila
Vater detine, deasemenea, rolul de a facilita trecerea altor instrumente la nivelul ductelor biliare sau
pancreatice, asa cum sunt:
- tuburi metalice sau de plastic pentru tratarea obstructiei de duct biliar cauzata de cancer sau cicatrici;
- efectuarea electrocauterizarii.
Scop:
- blocajul caii biliare cauzat de calculi, cancer, strictura sau compresia organelor adiacente;
- icter cauzat de obstructionarea caii biliare (se manifesta si prin inchiderea la culoare a urinei si
deschiderea la culoarea a materiilor fecale);
Pregatire pacient
Pentru ca investigatia sa fie reusita, stomacul trebuie sa fie gol. Pacientul nu trebuie sa manance nimic
dupa miezul noptii in noaptea dinaintea efectuarii investigatiei. In cazul in care procedura are loc
dimineata, pacientul nu trebuie sa bea nimic. In cazul in care procedura are loc mai tarziu, cu 4 ore
inainte, pacientul are voie sa consume lichide. Intrucat investigatia presupune sedarea pacientului,
pacientul trebuie sa fie insotit de o persoana care il poate ajuta sa ajunga acasa.
Tehnica
Pentru efectuarea acestui test pacientul va primi un anestezic intravenos, precum si un anestezic local
pentru a reduce reflexul de tuse in timpul inserarii duodenoscopului. In cazul pacientilor alergici la
xilocaina sau a celor ce nu pot tolera gustul amar al anestezicului local sau senzatia de amorteala de la
nivelul gatului, medicul specialist va opta pentru administrarea unei doze mai mari de anestezic
intravenos. Dupa efectuarea acestor pasi, pacientul va trebui sa se intinda pe masa radiografica, pe
partea stanga, urmand ca medicul specialist sa introduca usor duodenoscopul prin gura pana la nivelul
stomacului si al duodenului. Durata acestui test este de 15 minute pana la1 ora in functie de structura
anatomica a fiecarui pacient, precum si de experienta si indemanarea fiecarui medic.
Accidente / incidente
Aceasta investigatie nu este dureroasa insa poate crea disconfort. Dupa investigatie, pacientul poate
avea greturi si sa se simta balonat, stari care dispar repede. Pacientul poate reveni la activitatile normale
chiar a doua azi.
Cea mai obisnuita complicatie este pancreatita cauzata de iritarea pancreasului. Alte complicatii serioase
includ: perforarea stomacului, infectii, reactii adverse la medicamente, sangerare.
Rezultatele testului nu sunt concludente daca pacientul a consumat alimente sau lichide cu mai putin de
12 ore inainte de efectuarea investigatiei.
Colecistografia
Se mai practică doar mai rar această investigaţie. Se face cu tablete de Razebil care conţin o
substanţă de contrast pe bază de iod care umple vezica biliară în 14-16 ore. Se mai foloseşte şi acid
iopanoic care opacifiază vezica în 10-14 ore după administrare. Substanţa de contrast administrată per
os se resoarbe pe calea venei porte şi ajunge în ficat, care o excretă împreună cu bila.
Pentru această investigaţie bolnavii vor fi pregătiţi cu 2-3 zile înainte cu un regim din care să
lipsească alimentele bogate în celuloză şi hidrocarbonate concentrate, pentru a evita apariţia gazelor în
colon.
Pentru reducerea gazelor din colon se mai administrează şi de trei ori câte două tablete de
cărbune animal, iar în preziua examinării se va face clismă evacuatorie la orele 12. După masă la orele 16
se vor administra 6 tablete de Razebil.
Deoarece există sensibilitate crescută la substanţa iodată de Razebil se va face testul. Prima
tabletă va fi sfărmată şi lăsată să se dizolve pe limbă. La bolnavii hipersensibili la iod apare reacţie
alergică cu eritem generalizat, urticarie, furnicături generalizate, senzaţie de arsură, ameţeli, stare de
rău, tahicardie, hipertensiune arterială. În aceaste situaţii se renunţă la investigaţie şi se administrează
bolnavului antihistaminice şi adrenalină dizolvată în ser fiziologic.
Dacă bolnavul tolerează substanţa de contrast, peste 20-30 minute primeşte şi restul de 5
tablete Razebil pe care le înghite cu apă sau ceai, în decurs de 5 minute, se aşează apoi în decubit lateral
drept timp de 30-60 minute. Până la terminarea examinării bolnavul nu va mai ingera nimic. Înaintea
efectuării radiografiei se mai poate face o clismă evacuatorie. Se trece apoi la efectuarea radiografiei.
Dacă vezica biliară nu se opacifiază se mai pot administra încă 4 tablete de Razebil, iar
examinarea se repetă a treia zi.
Colecisto-colangiografia
Reprezintă opacifierea vezicii biliare pe cale intravenoasă când se opacifiază întregul sistem al
vezicii şi al căilor biliare.
Pentru această investigaţie cu substanţă de contrast se foloseşte Pobilanul în concentraţie de 30-50%.
Pentru colecisto-colangiografie administrarea pobilanului se face intravenos fără nici o pregătire
dietetică.
Aprecierea capacităţii contracţilor se va face prin radiografii în serie asupra regiunii de investigat
peste 30-60 şi 90 minute. Se poate amesteca 50g sulfat de bariu, combinat cu prânzul Boyden pentru a
urmări substanţa colecisto-kinetică şi examinări concomitente a stomacului şi duodenului.
Contraindicaţiile colecistografiei sunt la: insuficienţa renală acută, icterul avansat, boala
Basedow, hipertermie, bolnavi senili, etc..
Metoda de investigaţie cu pobilan nu se mai foloseşte decât în cazuri foarte rare. Metoda este
înlocuită cu ecografia, metodă neinvazivă, computer tomograf sau rezonanţă magnetică nucleară.
În ecografia abdominală imaginea poate fi deranjată prin înterpunerea gazelor din tubul
digestiv. De aceea este bine ca în preajma examinărilor cu ultrasonografie, bolnavului să i se
administreze o medicaţie absorbantă a gazelor sau la inducţie un purgativ, iar cu cel puţin 12 ore înainte
de investigaţie bolnavul să nu ingere alimente.
Segmentele tractului digestiv superior pot fi explorate separat cu aparate adecvate segmentelor
respective:
- esofagoscop
- gastroscop
- duodenoscop
ENDOSCOPIA CU VIDEOCAPSULA
Definitie
Endoscopia cu videocapsulă este o investigaţie facilă, nedureroasă, cu pregătiri minime şi fără riscuri
care ajută la vizualizarea aparatului digestiv si care inlocuieste cu succes procedura neplacuta si
dureroasa a endoscopiei digestive clasice. Videocapsula este destinată explorării intestinului subţire sau
a colonului.
Fig . 1. Videocapsula
Principiu
Acest tip de endoscopie se bazează pe înghiţirea unui didpozitiv de marimea unei capsule de antibiotic.
Dispozitivul conţine una sau două camere video color, un transmiţător radio, o sursă de lumină şi o mini-
baterie . Deasemeni , are un sistem de captare a imaginilor(2-4/secundă), înregistrând leziuni de o
zecime de milimetru. În zona abdominală a pacientului se ataşează un „receiver” ce captează imaginile
în mod continuu. De la receiver datele sunt trimise la un computer, unde sunt analizate de specialişti
prin confruntare cu imagini dintr-o bază de date largă de imagini.
Fig. 2. Receiver
Pentru efectuarea endoscopiei cu videocapsula aceasta se înghite cu apă în condiţii de repaus alimentar.
Se elimina odata cu materiile fecale din tubul digestiv.
Indicatii
• - rectocolită ulcero-hemoragică;
• - boală Crohn;
• - sângerări rectale;
• - polipi recto-colonici;
• - tumori digestive;
Avantaje:
- nu necesita anestezie;
- permite investigarea unei portiuni din tubul digestiv care este inaccesibila metodelor clasice( intestinul
subtire);
- calitatea si rezolutia imaginilor obtinute, ce dau posibilitatea de a vizualiza detalii ale desenului
vascular, oferind, în acelaşi timp, date asupra dimensiunii unor posibile leziunilor;
- nu prezinta riscuri.
Contraindicatii
• - cu vârste mai mici de 10 ani, deoarece dimensiunile tubului digestiv sunt mult mai reduse;
• - insarcinate.
Desfasurarea tehnicii:
- cu o zi înaintea investigaţiei, pacientul consumă doar lichide (ceai sau zeamă de compot îndulcit,
supă strecurată, dar nu şi lapte ori derivate din lapte);
- in cazul investigatiei colonice , cu o zi inaintea examinarii , ingera de la ora 8-10, în decurs de 5-6
ore, conţinutul a 2-3 plicuri de Fortrans dizolvate în apă;
Asistenta medicala:
- identifica pacientul;
• Aceşti senzori sunt conectaţă la un recorder care stochează imaginile şi care va fi purtat de către
pacient cu ajutorul unei centuri.
Pacientul poate pleca dupa ingerarea videocapsulei si se va intoarce la cabinet dupa 8-12 ore, timp in
care receptorul a captat din tranzitul intestinal al pacientului.
Monitorizare:
• Pacientul:
• -in timpul investigației, pacientului nu va sta în vecinătatea aparatelor care produc câmpuri
magnetice puternice (telefoane mobile, dispozitive de control şi depistare a metalelor în magazine,
aeroporturi sau alte instituţii, computertomografe, aparate cu rezonanţă magnetică nucleară), radiaţii
termice (radiatoare, sobe) sau lumină ultravioletă (solar);
• - pe toată perioada pe care înregistratorul este montat, nu este permis să faca duş sau baie;
Îngrijirea acestor bolnavi cu afecţiuni ale tubului digestiv, prezintă unele particularităţi comune,
dat fiind patogenia, simptomatologia şi mijloacele terapeutice care sunt asemănătoare pentru aceste
afecţiuni.
În afecţiunea bolilor tubului digestiv există mai mulţi factori care declanşează simptomatologia:
• infecţioşi
• alimentari
• parazitari
• nervoşi
Toţi aceşti factori modifică funcţia de digestie şi absorbţie producând perturbări ale tubului
digestiv. Pe lângă modificările fizice produse la nivelul tubului digestiv, se produc şi tulburări ale
psihicului bolnavilor. Astfel bolnavul suferă modificări ale apetitului, ale tranzitului intestinal,fiind
afectată starea generală a bolnavului. Apar astfel manifestări asupra creierului şi a altor organe vitale
care pot fi agravate prin acţiunea toxică a substanţelor rezultate din putrefacţia intestinală, în urma
tulburărilor de absorbţie.
Bolnavii vor fi amplasaţi în saloane comune mai mari, având grijă să nu alăturăm bolnavi cu
temperamente prea diferite. Bolnavii irascibili şi mai agitaţi sunt de preferat să se interneze în saloane
mai mici, iar cei cu simptomatologie digestivă acută (vărsături, diaree, flatulenţă supărătoare ) să fie
internaţi în rezerve.
În saloane trebuie să existe o temperatură ambiantă , 22- 24ºC, în aşa fel încât să se poată aerisi
cît mai frecvent fără să se scadă temperatura aerului.
Paturile vor fi prevăzute cu mese adaptabile la pat pentru bolnavii care nu se pot deplasa în
oficiul secţiei.
Grupul sanitar trebuie plasat în saloane, cu posibilităţi de aerisire permanentă şi să fie în stare
de funcţionare şi igienă ireproşabilă, să fie dotate cu toate anexele necesare (hârtie igienică, săpun
lichid, şerveţele, etc.). De asemenea trebuie să existe posibilităţi de igienizare după fiecare scaun. Este
necesară şi dotarea saloanelor cu bazinete la nevoie care trebuie păstrate în condiţii deosebite de
igienă.
Pentru bolnavii care prezintă afecţiuni digestive de etiologie infecţioasă trebuie luate măsuri de
profilaxie până la stabilirea diagnosticului pozitiv.
În asigurarea alimentaţiei acestor bolnavi trebuie să existe măsuri speciale dat fiind faptul că
fiecare afecţiune digestivă are un regim dietetic propriu, dar trebuie să ţinem cont de alimentele
administrate în aşa fel încât să fie uşor digerabile, fără conţinut iritant şi multe reziduri. De asemenea se
va ţine cont şi de toleranţa individuală a bolnavului şi pe cât posibil de preferinţele alimentare ale
bolnavului cu condiţia de a se încadra în regimul indicat.
În perioada explorărilor funcţionale ale tubului digestiv asistentul medical este cel care la
indicaţia medicului va administra bolnavului un regim de probă pentru ca tubul digestiv să fie cât mai
corect pregătit şi are obligaţia de a explica bolnavului necesitatea acestui regim care este de cele mai
multe ori greu acceptat de bolnav. De preferat ca alimentaţia să fie fragmentată în mese mici şi dese cât
mai apetisante care să ţină cont de regimul indicat de medic.
Bolnavii trebuie educaţi asupra modului corect de alimentaţie deoarece bolnavii cu afecţiuni
digestive nu au răbdare să mănânce. Pentru aceste afecţiuni trebuie respectat riguros orarul meselor şi
modul cum sunt masticate şi impregnate cu salivă alimentele , aceasta fiind prima fază a digestiei care
este foarte importantă.
Există bolnavi interpretaţi ca fiind dificili, care refuză anumite regimuri alimentare, iar pentru
aceşti bolnavi este necesară multă putere de convingere şi o bună comunicare a asistentului medical cu
bolnavul. Se va exclude alimentaţia care conţine aditivi alimentari şi se vor întocmi regimurile cu
alimente cât mai ecologice. Este preferabil ca alimentaţia să fie preparată şi servită individual în
recipiente de unică folosinţ[ pentru fiecare bolnav. Aceste recipiente vor fi colectate, depozitate şi
distruse conform legii.
• alimentaţiei,
• greţurile şi vărsăturile,
• durerile abdominale,
• meteorismul,
• greutatea corporală
• aportul de lichide
• bilanţul hidric
• comportamentul
• starea generală
Igiena bolnavului cu afecţiuni digestive trebuie păstrată în condiţii deosebite deoarece pielea lor
este vulnerabilă la escare de decubit dat fiind circulaţia deficitară. La bolnavul deplasabil se va efectua
baia generală supravegheată. La bolnavul imobilizat la pat se va efectua toaleta generală pe segmente
ale corpului începând cu extremitatea cefalică, trunchi, membre, abdomen, organe genitale. Se va avea
în vedere în mod deosebit igiena cavităţii bucale şi a anusului, iar la bolnavii operaţi se va urmări în
permanenţă plaga operatorie şi pansamentul plăgii care va fi schimbat ori de câte ori este nevoie.
Se vor urmări tegumentele şi mucoasele: culoare, pliul cutanat, escarele, gratajale. Unghile se
vor tăia rotund, scurt şi pilite pentru a impiedica apariţia gratajelor. Bolnavii necesită efectuarea toaletei
bucale deoarece prezintă gust amar în gură şi o toaletă riguroasă a orificiului anal post defecaţie.
Trebuie făcută punctual, respectând orarul faţă de alimentaţie. În situaţile în care apar
fenomene secundare ale medicamentelor (arsuri gastrice, eructaţii, uscăciunea mucoaselor, tulburări
vizuale, etc.) trebuie semnalate medicului. În administrarea antibioticelor se preferă calea orală prin
care se resorb mai greu, pentru a exercita efectul local în tubul digestiv. În situaţia în care apar micozele
bucale în cursul terapiei cu antibiotice se face igiena riguroasă a cavităţii bucale şi se administrează
medicamente antifungice.
Bolnavii care prezintă afecţiuni digestive grave cu intoleranţă digestivă pentru administrarea
orală şi cei deshidrataţi global vor beneficia de o terapie perfuzabilă în primele ore sau zile urmând o
terapie mixtă orală şi perfuzabilă la reluarea toleranţei digestive. Se va avea în vedere respectarea orelor
de odihnă calculându-se în aşa fel încât bolnavul să nu fie deranjat cel puţin şase ore din timpul destinat
odihnei.
La administrarea medicaţiei vor fi urmărite complicaţiile care pot să apară în urma efectelor
secundare administrării medicaţiei. Efectuarea tratamentului se va face în primul rând la bolnavii critici,
iar apoi la ceilaţi bolnavi.
Explorarea bolnavilor cu afecţiuni digestive
După efectuarea anamnezei, şi examenului clinic urmează investigaţiile paraclinice care constă
în:
• recoltarea scaunului
Tehnica sondajelor şi spălăturilor trebuie foarte bine cunoscută de către asistentul medical cât şi
toate procedeele terapeutice necesare acestora (aspiraţia gastrică continuă, hidratarea bolnavului,
administrarea substanţelor de contrast, etc.).
Există bolnavi care prezintă diferite particularităţi (anus artificial, fistule digestive, etc.) care
necesită cunoaşterea amănunţită a diagnosticului şi tehnicii de pregătire, la aceştia fiind necesară
permanentizarea toaletei, în funcţie de locul unde a fost abordat tubul digestiv. După colectomie
descendentă sau sigmoidiană, evacuările au o anumită ritmicitate, scaunele fiind mai consistente.
Segmentul exteriorizat sub forma anusului contra naturii decide sarcinile de îngrijire ale bolnavului, iar
evacuările din segmentele superioare ale tubului digestiv au caracter continu, şi se îngrijesc cu pungi
colectoare, în care se adună conţinutul intestinal (fecalele). Pungile colectoare obligatoriu trebuie să fie
de unică folosinţă şi nu este permisă reutilizarea lor.
Prentru pregătirea bolnavului în vederea explorărilor funcţionale în cazul anusului contra naturii
se pot efectua clisme evacuatoare foarte lente, lichidul introdus cu irigatorul se reîntoarce mai încet în
30-40 de minute.
În cazul fistulelor digestive şi a anusului contra naturii, bolnavul va fi instruit la externarea din
spital în vederea cunoaşterii modului de îngrijire corect.
Bolnavii cu afecţiuni digestive sunt trataţi în spital în secţiile de gastroenterologie, dar unele
afecţiuni digestive mai uşoare pot fi tratate şi la domiciliu sub tratamentul medicului de familie şi a
asistentului medical.
Pentru bolnavii internaţi în spital regimul de viaţă al spitalului este greu de suportat, internarea
fiind un prilej de a reeduca ritmul şi felul de viaţă al bolnavului şi de a-l dezobişnui de anumite
deprinderi care şi le-a format de-a lungul vieţii în legătură cu alimentaţia şi care pot să îi fie dăunătoare.
Pe parcursul spitalizării bolnavii vor fi instruiţi asupra importanţei igienei bucale (întreţinerii danturii şi
eventual a completării ei), a îndepărtării focarelor de infecţie (îngrijirea corectă a protezelor dentare fixe
sau mobile).
De asemenea bolnavii vor fi instruiţi asupra importanţei toaletei după defecare, a respectării
periodicităţii evacuării materilor fecale.
Regimul alimentar prescris de medic adecvat afecţiunii respective trebuie respectat cu stricteţe,
cât şi orele de alimentaţie.
Pe perioada spitalizării regimul de viaţă trebuie să fie punctual şi individualizat după natura bolii
şi starea bolnavului şi hotărât întotdeauna de către medic (ex. imobilizarea la pat în cazul hemoragiilor
digestive, repaus relativ strict în perioada acută a bolii, plus tratamentul prescris).
Etiopatogenia afecţiunilor hepatice are particularităţi deosebite faţă de afecţiunile biliare, dar
uneori este comună celor două grupe ca şi interrelaţiile funcţionale ale ficatului cu căile biliare. De aceea
îngrijirile lor se pot face împreună deoarece au elemente comune de explorare cât şi de tehnică
terapeutică care interesează direct activitatea asistentului medical.
În îngrijirea bolnavilor cu aceste afecţiuni este bine să avem în vedere faptul că simptomatologia hepato-
biliară adesea ascunde o boală infecţioasă, de etiologie virală sau consecinţele acesteia care păstrează
un grad de contagiozitate mai mult timp după vindecarea aparentă sau reală a bolii iniţiale.
Cele mai multe afecţiuni hepatice neglijate sau insuficient tratate evoluează spre o insuficienţă
hepatică sau hepato-renală care poate evolua spre deces. În cadrul insuficienţei hepatice apar tulburări
de metabolism, iar produşii lor toxici diseminează în întreg organismul având o influenţă majoră asupra
tuturor organelor vitale şi a creierului. De aceea afecţiunile hepato-biliare sunt însoţite de modificări
psihice importante cu tulburări ale somnului, bradipsihie, scăderea afectivităţii care într-o evoluţie mai
lungă induce somnolenţă, obnubilare, comă. În schimb în afecţiunile căilor biliare tulburările psihice sunt
prezente sub formă de anxietate şi depresie.
După internarea în spital bolnavii sunt amplasaţi în saloane mici, liniştite, pe cât posibil izolate în
aşa fel încât pericolul difuzării unor infecţii să fie cât mai mic, bolnavul să poată beneficia de odihnă
psihică şi să se simtă cât mai în siguranţă.
Bolnavii cu ciroză hepatică sunt foarte vulnerabili la infecţii şi de aceea aceşti bolnavi vor fi
izolaţi de alţi bolnavi care pot prezenta infecţii cutanate, pulmonare, renale, etc.
În perioada acută a bolilor hepatice bolnavii sunt obligaţi să respecte repausul absolut fizic şi
psihic. De aceea acestor bolnavi li se vor interzice activităţile intelectuale (lecturat cărţi, diferite activităţi
de la servici, ascultarea televizorului, etc.). Tot interzis este şi efectuarea activităţilor fizice mari
(ridicarea din pat, gimnastica, etc.). Bolnavul poate efectua activităţi fizice numai cu aprobarea
medicului care hotărăşte cuantumul mişcărilor şi durata lor prin care bolnavul poate să îşi părăsească
patul însoţit de asistentul medical.
Activitatea fizică şi psihică precoce în faza acută a bolii poate provoca agravări irecuperabile sau
recidive.
Poziţia în pat cea mai indicată este decubit dorsal care asigură o bună irigare a ficatului. Pentru
bolnavii care prezintă ciroză hepatică nu este cazul să intervină personalul medical, pentru alegerea
poziţiei ci şi-o aleg singuri în aşa fel încât să fie asigurată o respiraţie şi circulaţie eficientă, datorită
lichidului de ascită prezent.
La bolnavul cu pancreatită acută însoţită de şoc poziţia cea mai eficientă este tot decubit dorsal
cu condiţia de a evita pe cât posibil orice mişcare activă sau pasivă. În colica hepatică poziţiile pe care le
i-au bolnavii sunt bizare, prin care consideră că îşi uşurează suferinţele, de aceea vor fi lăsaţi să şi le
aleagă singuri.
Pentru păstrarea igienei corporale în bune condiţii se va ţine cont de faptul că aceşti bolnavi au
o piele edemaţiată mai sensibilă şi vulnerabilă la escare. În cursul icterelor bolnavii prezintă prurit (cea
mai uşoară formă de durere), pentru care bolnavii apelează la grataj. De aceea este indicat ca acestor
bolnavi să li se taie unghile cât mai scurt, rotund, pilite şi întreţinute foarte curat pentru reducerea
pericolului lezării şi infectării tegumentelor cu ocazia gratajelor.
Igiena cavităţii bucale trebuie făcută destul de des deoarece aceşti bolnavi se plâng de gust amar
în gură.
În insuficienţa hepatică igiena corporală se va asigura prin baia parţială la pat pentru ca bolnavul
să fie menţinut în permanenţă în stare curată şi schimbarea lui în pat la intervalele stabilite de medic.
Pentru evitarea escarelor bolnavul va fi mobilizat permanent sau se vor folosi saltele antiescare (cu
perne de aer, pernă de lichid, inele de protecţie, etc.)
Alimentaţia acestor bolnavi va fi fracţionată în doze mici şi consumate mai des permiţând astfel
drenajul biliar permanent şi în acelaşi timp asigurând aportul de calorii la bolnavii inapetenţi. Bolnavii cu
afecţiuni hepato-biliare se plâng mereu de inapetenţă, meteorism abdominal şi constipaţie ceea ce
îngreunează aportul de calorii, de aceea se va avea o mare grijă asupra diversificării dietei care
respectând regimul să poată fi cât mai apetisantă ţinând cont şi de preferinţele bolnavului. Există o mare
deosebire între dieta bolnavului cu afecţiuni hepatice faţă de dieta bolnavului cu afecţiuni biliare. Astfel
în perioada acută a hepatitelor bolnavi primesc un regim de cruţare a ficatului prin evitarea grăsimilor şi
a alimentelor meteorizante asigurându-se un aport bogat de hidraţi de carbon şi vitamine. Proteinele se
vor da în cantităţi progresive, după ce dispare inapetenţa.
• brânzeturi de vaci
• carne de vită
Dacă bolnavul prezintă o evoluţie favorabilă a bolii pe măsură ce boala se ameliorează se pot
admite în alimentaţie untul şi grăsimile vegetale. Se interzic băuturile alcoolice, alimentele prăjite şi
condimentele, iar la bolnavii cu ciroză hepatică se administrează acelaşi regim dar pregătit hiposodat.
(grăsimile animale, ouăle, ciocolată) şi alimentele meteorizante. În timpul sau după colica biliară se va
administra o dietă lichidă, iar în perioada de acutizare a colecistitelor se va administra o dietă păstoasă şi
pasirată.
În cazul în care bolnavul hepatic tolerează sonda gastrică, alimentaţia poate fi completată cu
sucuri de fructe bogate în potasiu. Este important de menţinut sonda de aspiraţie gastrică ceea ce
contribuie la îndepărtarea substanţelor toxice provenite din necroza celulelor hepatice.
Se vor face clisme înalte cu apă călduţă sau cu o soluţie de sulfat de sodiu. Flora amoniogenetică poate fi
distrusă prin introducerea în tubul digestiv prin sondă a antibioticelor sau poate fi influenţată şi cu
lactuloză şi acid acetohidroxiaminic.
• tensiunea arterială
• pulsul
• respiraţia
• circulaţia
• starea de conştienţă
• diureza
• pruritul
• culoarea scaunelor
• bilanţul hidric
• greutatea corporală
• edemele
• modificările de comportament
• poziţia în pat
Toate îngrijirile este bine să fie efectuate în cunoştinţa complicaţiilor posibile pe care asistentul medical
trebuie să le prevadă şi să le recunoască cum ar fi: colica biliară, icterul, hemoragia şi semnele
prevestitoare ale comei hepatice.
În toate aceste cazuri sau la cea mai mică suspiciune ea va anunţa medicul în legătură cu
simptomatologia apărută.
Funcţiile foarte complexe ale ficatului necesită explorarea lui multilaterală pentru a evidenţia:
Explorarea funcţională a căilor biliare urmăreşte stabilirea gradului în care vezica biliară
îndeplineşte rolul de înmagazinare şi concentrare a bilei intervenind în procesul digestiei.
Probele funcţionale ale căilor biliare verifică permeabilitatea căilor biliare prin următoarele metode:
• ecografia
• computer tomografia
În limita posibilităţilor se asigură aportul de vitamine, în special din grupul B, administrate pe cale
enterală, pe sondă sau prin injecţii intramusculare sau intravenoase.
Pentru limitarea procesului de citoliză se vor administra corticosteroizi în doze moderate de preferat
hemisuccinat de hidrocortizon în perfuzii intravenoase. Tulburările de coagulare se corectează cu
vitamina K, venostat, preparate de calciu şi transfuzii de sânge proaspăt. În caz că se instalează
coagulopatia intravasculară diseminată se va administra heparină.
În cazul insuficienţelor hepatice cu varice esofagiene se va monta de către medic sonda cu balon
compresiv Sengstaken-Blackmore pentru hemostază. Tot în tratamentul insuficienţei hepatice se vor
administra trofice hepatice cum ar fi arginină, arginină-sorbitol, multiglutin, acid aspartic, glutamat de
ornitină şi coenzime.
În terapia bolilor hepato-biliare pot fi utilizate şi aplicaţiile calde sau reci care îmbunătăţesc
circulaţia la nivelul ficatului şi au un efect spasmolitic asupra vezicii şi căilor biliare.
Se face pe parcursul internării în spital cât şi la externarea lui şi necesită o muncă susţinută de
educaţia sanitară privind respectarea odihnei, a regimului dietetic precum şi a abstinenţei la alcool şi
condimente.
Afectiuni ale stomacului, intestinului subtire si gros: gastrita acuta si cronica, ulcerul gastro-duodenal,
boala inflamatorie a intestinului, colonul iritabil, rectocolita ulcero-hemoragica, parazitozele intestinale,
Afectiuni ale glandelor anexe: hepatita cronica,sindromul dispeptic biliar, colecistita acuta si cronica.
Definitie: inflamatie a mucoasei esofagiene determinata de agresiunea continutului acid care reflueaza
din stomac in esofag.
Culegere de date
Circumstante de aparitie
• factori endogeni (din interior): hernia hiatală, obezitatea, stomacul operat, diabetul zaharat,
distrofia musculară, boli de colagen (sclerodermia, dermatomiozita), sindromul intestinului iritabil.
Manifestari de dependenta
• pirozis -arsura retrosternală - este o senzaţie de arsură de la nivelul pieptului care are o acţiune
iritantă. Apare mai des după mâncare sau în poziţie culcată. Se întâmplă frecevent să fie însoţit de
regurgitarea (vomă) conţinutului din stomac ce ajunge până în gât, bolnavul acuzând faptul că simte gust
de amar sau acru în gură.
• durerea toracică- se prezintă ca o presiune ce apasă pieptul, fiind definită greu de către bolnavi.
Intensitatea durerii este variabilă, uneori poate imita angina pectorală, infarctul miocardic şi anevrismul
aortic;
• disfagia (=este dificultate la înghiţire)- mai rar întâlnită şi demonstrează de obicei o stenoză
esofagiană sau tulburări motorii.
• eructatii,
• flatulenta;
• gust metalic,
• hipersalivatie;
Investigatii paraclinice:
-examenele de laborator;
- examen radiologic;
- pH-metria
• sindromul Barret;
• cancerul esofagian;
• stenoza esofagiană;
• hemoragia;
• ulcerul esofagian.
Problemele pacientului:
- disconfort abdominal,
- deficit de volum lichidian,
- intoleranta digestiva,
- fatigabilitate;
- deficit de autoingrijire,
Plan de ingrijire
Obiective:
Interventii:
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata impuse,
in functie de stadiul bolii si sa renunte la obiceiurile daunatoare ( alcool, tutun );
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor ( scaunul melenic, caracterul durerii in
caz de perforatie, varsaturile alimentare cu continut vechi in caz de stenoza );
• Metoclopramid- este cel mai des utilizat, el este absorbit la nivelul intestinului şi atinge nivelul
maxim dupa 40-120 min de la administrare. Doza zilnică este de 30-40 mg în 3-4 prize (o tabletă de 10
mg);
• se indică şi folosirea de antiacide iar eficacitatea lor creşte dacă sunt asociate cu acidul alginic;
• antisecretoarele: Cimetidina (Tagamet) de 1-2 g/zi timp de 4-12 săptămâni; Ranitidina de 2 ori
150 mg /zi, Famotidina, Nizatadina- antihistaminice H1;
• esofagita ulcerativă;
• esofagita hemoragică;
• stenoza esofagiană;
• aspiraţia bronhopulmonară;
1.Definiţie. Ascensiunea în cavitatea toracică a unei porţiuni din stomac prin hiatusul esofagian.
2. Culegere de date
Circumstante de aparitie
• Factorul declansator este reprezentat de cresterea presiunii intrabdominale asa cum se intampla
in:
- obezitate;
- tumori abdominale;
- sarcina.
• De asemenea, hernia hiatala se poate instala si dupa un traumatism, insa aceste cazuri sunt rare
si dificil de probat. Diverse interventii chirurgicale pot sta la originea unei hernii hiatale, ca de exemplu o
rezectie gastrica proximala sau o vagotomie (sectionarea nervului vag).
• Factorii de risc:
- sexul feminin;
- varsta inaintata (peste 50 de ani) - Hernia hiatala se poate intalni la toate varstele, dar a fost observata
mai frecvent la femeile de peste 50 de ani;
- ridicarea de greutati ;
- tusea severa si persistenta.
Hernie hiatală prin: I) alunecare; II) rulare (paraesofagiană); III) mixtă (după Akerlund).
Manifestari de dependenta
Hernia axiala:
- greata,
- varsaturi,
- durere toracica,
- scadere ponderala,
- pirozis (arsura in spatele sternului datorata ascensionarii continutului gastric la nivelul esofagului),
- regurgitatii.
Hernia hiatala produsa prin rostogolire prezinta manifestari legate de compresiunea exercitata de
hiatusul esofagian asupra stomacului:
- palpitatii,
- pirozis.
-pot aparea semnele anemiei hipocrome (datorită hemoragiilor mici şi repetate) : tegumente palide,
astenie, vertij, cefalee, palpitatii, tahipnee.
- atunci cand stomacul este prezent in intregime in torace acest lucru poate ameninta viata bolnavului,
moartea se poate instala atunci cand apare volvusul gastric (torsiunea stomacului), obstructia sau
perforatia.
Examenele paraclinice
Pentru diagnosticul herniilor axiale se mai pot folosi urmatoarele metode: ph-metria, esofagoscopia cu
biopsie, testul Berstein.
Complicatii. HH se complică cu HDS (25%), esofagita, ulcerul peptic eso¬fagian, perforaţia sau
strangularea.
3.Problemele pacientului:
- disconfort abdominal,
- intoleranta digestiva;
- deficit de autoingrijire;
- fatigabilitate;
4.Plan de ingrijire
Obiective:
Interventii:
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei hepatice;
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata impuse,
in functie de stadiul bolii;
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor ( scaunul melenic, caracterul durerii in
caz de perforatie, varsaturile alimentare cu continut vechi in caz de stenoza );
GASTRITA ACUTA
Definitie:
Procese inflamatorii de scurta durata care cuprind peretii stomacului - în special mucoasa - de
etiologie variata si care pe lânga manifestarile proprii gastrice, dau suferinte de însotire pe tubul digestiv
si întreg organismul.
Gastrita este un proces inflamator al mucoasei gastrice, secundar de obicei unor boli ale tractului
digestiv si anexelor sau unor boli generale.
Circumstante de aparitie
Cauze exogene:
- toxice: acetona, amoniacul, anilina, seruri de Aur, seruri de Mercur, Zinc, detergenti,
terebentina.
- radiatii;
Cauze endogene:
- ureea
- boli infectioase
- stari alergice
- intoxicatii alimentare;
- limfoame.
- abuz de alcool;
Manifestari de dependenta:
Pacientii cu gastrita acuta pot fi adesea asimpotmatici. Daca insa inflamatia mucoasei este mai
importanta, apar:
- scaderea apetitului;
- balonare.
Ocazional pot sa apara dureri abdominale difuze, febra, frisoane, sughit, hematemeza, melena.
- pentru descoperirea etiologiei, daca se suspecteaza implicarea Helicobacter pylori se pot realiza cateva
teste- unele endoscopice, alte nonendoscopice, printre care:
- identificarea antigenelor de Helicobacter pylori in scaun - testul este foarte sensibil si specific si
poate fi utilizat atat pentru diagnosticarea infectiei cat si pentru verificarea eficientei terapei
antihelicobacter.
- identificarea anticorpilor antihelicobacter in ser - acest test nu este foarte exact deoarece poate
iesi pozitiv si la 3 ani de la eradicarea bacteriei.
GASTRITA CRONICA
Definitie
Gastrita cronica reprezinta termenul ce descrie inflamatia persistenta a mucoasei gastrice (mucoasa
stomacului).
Circumstante de aparitie
Specialistii considera ca cele mai frecvente cauze de aparitie a gastritei cronice sunt reprezentate de
administrarea prelungita a antiinflamatoarelor nonsteroidiene, infectia cu Helicobacter pylori, anemia
pernicioasa, agresarea chimica a mucoasei prin bila refluata in stomac sau degenerarea epiteliului
gastric corelata cu inaintarea in varsta.
Gastrita cronica poate fi asociata si cu refluxul cronic de suc biliar sau secretii pancreatice in stomac sau
cu administrarea pe termen lung, in lipsa unui protector gastric, a medicamentelor de tipul
antiinflamatoarelor nesteroidiene (aspirina), sau/si chemoterapicelor.
Manifestari de dependenta
Manifestarile pacientului cu gastrita cronica pot varia foarte mult, cel mai adesea in functie de cauza
exacta, de exemplu:
- in gastrita cu Helicobacter pylori pacientii prezinta: dureri epigastrice, senzatia de plenitudine gastrica,
greata, varsaturi, flatulenta, stare generala alterata, uneori febra, anorexie si poate scadea in greutate.
- in cazul gastritei autoimune manifestarile clince sunt dominate de deficitul de cobalamina (aceasta nu
se absoarbe corespunzator datorita insuficientei de factor intrinsec). Deficitul de cobalamina are
repercursiuni asupra sistemului hematologic, gastrointestinal si nervos.
- pacientul cu anemie pernicioasa va avea: astenie, vertij, tinitus, palpitatii, angina, greata,varsatura,
meteorism, anorexie cu scaderea ponderala usoara, diaree prin malabsorbtie, tegumente palide sau
usor icterice, puls rapid, ulceratii ale limbii si manifestari neurologice de tipul paresteziilor, ataxiei,
incontinenei sfincteriene, tulburarilor cognitive.
- daca pacientul are gastrita cronica granulomatoasa poate prezenta: varsaturi tardive , hemoragii,
indigestie, melena, hematemeza.
Investigatiile paraclinice sunt ghidate de informatiile obtinute in urma anamnezei si examenului fizic si
sunt reprezentate de:
- endoscopie si biopsie,
- determinarea autoanticorpilor;
- intoleranta digestiva,
- anxietate,
- risc de complicatii ca: hemoragie digestiva superioara ( hematemeza si/ sau melena), ulceratie.
Obiective:
- pacientul sa fie constient ca prin modul sau de viata si alimentatie, poate preveni aparitia
complicatiilor.
Interventii:
Asistenta medicala:
- asigura repausul fizic si psihic al pacientului (12-14 ore/ zi repaus la pat, repaus obligatoriu
postprandial ) in perioada dureroasa;
- asigura dieta de protectie gastrica individualizata in functie de fazele evolutive ale bolii,
alimentatia fiind repartizata in 5-7 mese/ zi
- pregateste pacientul fizic si psihic pentru explorari functionale si il ingrijeste dupa examinare (
examenul radiologic cu sulfat de bariu, fibroscopie esogastroduodenala cu biopsie, chimism gastric,
recolteaza materiile fecale pt. proba Adler );
( alcool, tutun ).
Boala ulceroasa este o boala caracterizata prin aparitia unei ulceratii cu sediul pe stomac, pe
portiunea superioara a duodenului, partea inferioara a esofagului sau ansa anastomotica a
stomacului operat, care depaseste in profunzime musculatura mucoasei, inconjurata de un infiltrat
inflamator acut sau cronic. Clinic se manifesta prin sindromul ulceros, boala interesand intreg
organismul, de unde si denumirea de boala ulceroasa.
Ulcerul gastro-duodenal apare cel mai frecvent la varsta de 20 - 40 de ani (pentru localizarea
duodenala) si la 30 - 50 de ani (pentru cea gastrica). Se poate totusi intalni si sub varsta de 20 de ani si la
cei peste 50 de ani. Este mai frecvent la barbati decat la femei, raportul fiind de 3/1. Ulcerul duodenal
este cam de doua ori mai frecvent decat cel gastric.
1.Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
Un ulcer (boala ulceroasa) apare ori de cate ori balanta normala dintre acid-pepsina si factorii de
aparare ai mucoasei gastroduodenale este afectata. Cresterea secretiei gastrice (de exemplu in stress)
sau alterarea barierei de protectie a stomacului poate sa apara la:
Recent, la aparitia ulcerului, gastritelor si afectiunile inrudite, se afla cel mai frecvent o
bacterie, Helicobacter pylori, care lezeaza in timp mucoasa gastrica.
Manifestari de dependenta:
Caracterele durerii:
-periodicitatea:
- marea periodicitate- caracter sezonier – în cursul toamnei sau al primăverii – periodicitate sezonieră.
- mica periodicitate -durere epigastrica care apare la 2-3 ore dupa mese , se calmeaza dupa
alimentatie; easemeni este descrisa durerea din timpul noptii insotita de foame- foamea dureroasa;
- ritm orar:
→ pirozis,
→ eructaţii şi regurgitaţii,
→ greaţa,
→ scadere ponderala,
→ iritabilitate,
→ astenie.
• 1/3 din pacientii cu ulcer pot dezvolta in timp complicatii care sa necesite spitalizarea de
urgenta:
→ hemoragia (exteriorizata prin varsatura ca zatul de cafea sau scaune negre ca pacura)
→ stenoza pilorica (varsaturi frecvente a alimentelor ingerate care nu mai pot traversa pilorul)
Investigatii:
→ Radioscopia gastrica.
→ Examenul hemoragiilor oculte - reacţia Addler: traduce prezenţa sângelui în materiile fecale.
→ examenul citologic,
→ examenul biopsic,
2.Problemele pacientului:
- anxietate,
- alimentatie inadecvata,
- circulatie inadecvata,
- risc de complicatii ca: hemoragie digestiva superioara ( hematemeza si/ sau melena), perforatie,
stenoza pilorica, malignizare ( indeosebi pentru ulcerul gastric ).
3.Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic;
- pacientul sa fie constient ca prin modul sau de viata si alimentatie, poate preveni aparitia
complicatiilor.
4.Interventii:
- asistenta asigura repausul fizic si psihic al pacientului (12-14 ore/ zi repaus la pat, repaus
obligatoriu postprandial ) in perioada dureroasa;
- asigura dieta de protectie gastrica individualizata in functie de fazele evolutive ale bolii,
alimentatia fiind repartizata in 5-7 mese/ zi astfel:
-in faza dureroasa: supe de zarzavat strecurate, lapte indoit cu ceai la care treptat se
adauga supa crema de zarzavat, piure de zarzavat, sufleuri, soteuri, branza de vaci, paine veche,
fainoase fierte in lapte, carne fiarta de pasare sau vita.
-in faza de acalmie sunt permise: lapte dulce, fainoase fierte in lapte, ou fiert moale sau sub
forma de ochi romanesc, carne de vita sau pasare fiarta sau la gratar, paine veche de o zi, supe
de zarzavat, legume sub forma de piureuri, sufleuri, biscuiti, prajituri de casa, fructe coapte.
-urmatoarele alimente sunt interzise: laptele batut, iaurtul, carnea grasa, legume tari ca varza,
castraveti, fasole, painea neagra, cafea, ciocolata, supele de carne, sosuri cu prajeli, alimente reci
sau fierbinti, slănina, mezelurile, borşul, grăsimile prăjite, sosurile de rântaş, ceapa, condimentele,
conservele, usturoiul, , ciupercile, alimentele cu celuloză, brânzeturile fermentate, sărăturile, murăturile,
cafeaua, ciocolata, dulciurile concentrate, băuturile alcoolice, limonada, îngheţata, fumatul.
- asistenta pregateste pacientul fizic si psihic pentru explorari functionale si il ingrijeste dupa
examinare ( examenul radiologic cu sulfat de bariu, fibroscopie esogastroduodenala cu biopsie,
chimism gastric, recolteaza materiile fecale pt. proba Adler );
- Medicamente care măresc apărarea mucoasei (sucralfat, compuşi coloidali bismutici- DE-nol);
- dacă remarcă apariţia unor dureri brutale, violente însoţite de o stare sincopală, anunţă imediat
medicul;
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor ( scaunul melenic, caracterul durerii in
caz de perforatie, varsaturile alimentare cu continut vechi in caz de stenoza pilorica );
→ Măsurile igienice: cca. 10 ore de repaus la pat în perioada dureroasă, respectarea repausului
postprandial 30-60 minute, schimbarea mediului de viaţă şi de muncă, evitarea eforturilor fizice şi
intelectuale prea mari.
De la început asistentul medical va explica pacientului că boala ulceroasă este o problemă medicală
ce poate fi ţinută sub control, dar se poate aştepta la remisiuni şi recurenţe.
Educatia pentru sanatate
Asistentul medical are un rol important în educaţia pentru sănătate a pacientului, proces ce va include
următoarele repere:
1. medicaţia:
- pacientul trebuie să cunoască medicamentele pe care le va lua la domiciliu (denumire, doza, ritm de
administrare, efecte secundare)
2. dietă:
6. necesită controlul medical periodic având în vedere că boala ulceroasă poate prezenta recurenţe.
- furnizarea informaţiilor necesare legate de terapia, evoluţia şi prognosticul bolii ulceroase, având grijă
să folosească termenii adaptaţi nivelului de înţelegere al pacientului, alegând cu grijă momentul discuţiei
cu acesta şi limitând explicaţiile la cel mult ½ oră;
- reasigurarea pacientului că boala ulceroasă este de fapt o problemă de sănătate ce poate fi tratată şi
controlată în mod eficient.
2. Diagnostic de nursing: durere legată de iritarea mucoasei gastrice şi spasmul musculaturii gastrice
- încurajează pacientul să-şi exprime îngrijorarea , teama şi să întrebe ori de câte ori are nelămuriri
- explică pacientului motivele respectării planului terapeutic cu toate aspectele sale: farmacologic,
dietetic, stil de viaţă
- ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi încearcă să-i explice necesitatea depăşirii acestora.
Pentru o evoluţie favorabilă pacientul cu boală ulceroasă trebuie să înţeleagă corect situaţia sa,
Dispepsia este termenul grec pentru ”digestie grea”. In lumea laica, acest termen a patruns mai
greu, pacientii preferand varianta latina de ”indigestie” sau numind pur si simplu simptomul dominant al
suferintei sale: durere, balonare, arsura, disconfort s.a.
Prin dispepsie sau sindrom dispeptic se intelege orice simptom (cu exceptia icterului si a
hemoragiei) care ne orienteaza catre o suferinta de tract digestiv superior, respectiv esofag, stomac si
duoden. De regula, simptomele persista de cateva saptamani sau luni inainte de a fi etichetate drept
sindrom dispeptic, dar cronicitatea nu este o caracteristica obligatorie a dispepsiei. Cel mai adesea,
pacientii acuza dureri sau disconfort in etajul abdominal superior, satietate precoce, balonari, eructatii,
pirozis, disfagie, greturi, varsaturi.
Dispepsiile pot avea o cauza clar definita, iar atunci vorbim despre dispepsii organice sau etiologia
este necunoscuta – dispepsiile functionale.
- leziuni anatomice ale tubului digestiv sau organelor anexe (cai biliare, pancreas),
- cauze alimentare,
- medicamente sau
- factori infectiosi.
Leziunile anatomice pot fi foarte variate, de la simple eroziuni, la ulcere sau cancere, de la procese
inflamatorii extinse la simple afte si pana la afectari digestive in bolile de sistem – ex. Diabetul zaharat
Alimentele pot influenta digestia pe diverse cai: intoleranta la unele alimente, alergii alimentare,
abuzuri cantitative prin mese copioase, toxiinfectii alimentare sau abuz de alcool.
Numeroase medicamente pot induce sindroame dispeptice. AINS (aspirina, diclofenac, ketoprofen
s.a) afecteaza cel mai frecvent tubul digestiv, de multe ori impactul lezional depasind cadrul unui simplu
sindrom dispeptic, validandu-se in morbiditati cu potential evolutiv sever, chiar letal. Spre ex, in 1995, in
state unite au decedat prin complicatii ale consumului de AINS (hemoragii, perforatii intestinale) 15 000
de pacienti, un numar egal cu cel al persoanelor decedate datorita SIDA. Numeroase alte medicamente
sunt responsabile de aparitia dispepsiilor – antibiotice, corticoizii, preparatele pe baza de fier, potasiu,
digoxin etc.
Dintre factorii infectiosi, cel mai adesea constatam prezenta lambliilor si ascarizilor. O atentie
aparte trebuie acordata bacteriei Hp, cea care determina cea mai frecventa infectie bacteriana din lume
– intre 30-80% din populatia globului, in functie de statusul socio-economic. In tara noastra, se apreciaza
ca cca 60% din populatie este infectata cu Hp.
Principalele sindroame dispeptice organice sunt: sindromul esofagian, sindromul dispeptic ulceros,
sindromul dispeptic biliar si sindromul dispeptic pancreatic.
Sindromul dispeptic biliar cunoaste doua forme majore de manifestare: sindrom dispeptic biliar
propriu-zis si colica biliara.
Culegere de date
Frecvent simptomatologia este relationata cu ingestia anumitor alimente (grasimi, prajeli, oua, ciocolata,
maioneza). Cel mai adesea avem de-a face cu dispepsii functionale sau parazitoze (indeosebi lambliaza).
Manifestari de dependenta;
- gust amar,
- greturi,
- balonari postprandiale,
- eructatii,
- uneori varsaturi.
Investigatii:
Explorarea de prima intentie a pacientilor cu sindrom dispeptic biliar este ecografia abdominala. Aceasta
pune in evidenta litiaza biliara, starea cailor biliare intra si extrahepatice, aspectul pancreasului.
- examenul radiologic,
- endoscopia sau
Problemele pacientului
- disconfort,
- intoleranta digestiva,
- risc de deshidratare,
- anxietate,
- deficit de cunostinte.
Obiective:
Interventii:
Priorităţi de îngrijire:
- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative: puls, TA, respiraţie, aspectul urinei şi al materiilor fecale,
al varsaturilor ,cu notarea modificărilor in foaia de temperatura;
- comunicare,
- igiena,
- mobilizare/transport,
- cântărire,
Intervenţii delegate:
Definiţie:
Litiaza biliară este prezenţa calculilor la nivelul veziculei biliare şi/sau căilor biliare.
Culegerea datelor
Circunstante de aparitie
Boala este întâlnită mai ales la femei cu vârsta mai mare de 40 de ani.
Manifesteri de dependenta(simptomatologie):
b) Frecvent pacientul prezintă un sindrom dispeptic cu perioade dureroase de durată foarte scurtă.
Concomitent apare intoleranţa la anumite alimente, vărsături, limba devine saburală iar palparea în
hipocondrul drept în inspir profund (manevra Murphy) este dureroasă.
c) Alteori - crize intermitente - colica hepatică (colica biliară) ce constau într-o durere intensă în
hipocondrul drept cu iradiere interscapulo-humerală dreaptă, în umărul drept sau în loja lombară
dreaptă. Ea se însoţeşte de greaţă şi vărsături şi apare de obicei seara şi noaptea, după un prânz bogat în
lipide. Bolnavul prezinta tema , agitatie, neliniste, este imobil, nu suportă atingerea în hipocondrul
drept. Durata colicii este variabilă: de la 30 minute la câteva zile.
d) Frecvent debuteaza in cursul noptii (de cantus gali – cand canta cocosii), datorita in principal
pozitiei orizontale care favorizeaza deplasarea calculilor catre gura colecistului. Mobilizarea acestora in
calea biliara principala este responsabila de aparitia icterului mecanic (se datorează prezenţei unui calcul
în coledoc) , iar inflamatia cailor biliare este insotita, pe langa durere si icter, de febra.
e) Tot in acest cadru este descrisa cefaleea sau ”migrena biliara”, adesea atenuata dupa varsaturi
bilioase.
Explorări funcţionale:
1. Echografia este cea mai folosită explorare. Este bine tolerată, nu există inconvenientul iradierii,
se poate face şi în puseu dureros, repetându-se de câte ori este nevoie. Poate identifica calculi de peste
2-3 cm diametru.
2. Examenul radiologie simplu (pe gol) al abdomenului permite numai identificarea calculilor
radioopaci (cu conţinut calcar).
3. Colecistografia orală, larg utilizată, foloseşte substanţă de contrast iodată administrată per os.
Substanţa se elimină în bilă şi se concentrează în colecist. Are eficienţă maximă în litiaza veziculară şi
permite vizualizarea calculilor radiotransparenţi.
5. Tomografia computerizată are sensibilitate redusă în decelarea litiazei biliare dar permite
vizualizarea calculilor din căile biliare principale.
Problemele pacientului
a) disconfort,
b) intoleranta digestiva,
c) hipertermie,
e) risc de deshidratare,
f) anxietate,
g) deficit de cunostinte.
Obiective:
Interventii:
Priorităţi de îngrijire:
Regim igieno-dietetic: în colică şi câteva zile după aceea dieta este hidrică. Ulterior se recomandă a nu se
consuma alimente colecistokinetice: ouă, smântână, frişca, maioneză, ciocolată, rântaşuri, grăsimi. Se
evită fumatul şi consumul de cafea.
-comunicare,
-igiena,
-mobilizare/transport,
-cântărire,
Intervenţii delegate:
Tratamentul: are ca scop calmarea durerii şi evitarea instalării sau tratarea complicaţiilor.
Prin colică biliara se înţelege o durere acută, violentă, localizată în hipocondrul drept, survenită în cursul
colecistopatiilor litiazice şi nelitiazice (colecistite acute si subacute, dischinezii veziculare, cistice sau
oddiene, colecistoze, tumori biliare.
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
Litiaza biliară → prezenţa de calculi în vezica biliară sau în căile biliare intra sau extrahepatice.
Colecistita acută → inflamaţie cu caracter acut a peretelui colecistic, obstrucţia canalului cistic, infecţia
pereţilor biliari. Colecistita cronică.
Angiocolite (colangite) → afecţiuni inflamatorii ale căilor biliare extra sau intrahepatice – când este
interesat şi colecistul = angiocolecistită.
Manifestari de depependenta:
~ Durere → datorită contracţiilor spastice ale vezicii sau căilor biliare. Debutează în hipocondrul
drept sau epigastru şi se accentuează progresiv, atingând intensitatea maximă în câteva ore. Cedează
brusc sau lent. Iradiază sub rebordul costal drept în regiunea dorso-lombară, scapulară, în umărul drept.
~ Icter → datorită unui edem, spasm reflex al sfincterului Oddi. Se poate instala fără să existe un
obstacol prin calcul pe coledoc.
~ Frison → apare când predomină infecţia biliară. Este urmat de transpiraţii abundente şi stare
generală alterată.
~ Febra → apare mai ales în colecistite acute şi angiocolite secundare infecţiei cu germeni
microbieni.
~ Semne locale:
▪ Semnul Murphy pozitiv → bolnavul simte durere la palpare în inspir profund – în veziculă
inflamată.
Explorări:
~ Examene de laborator – leucocitoză cu neutrofilie.
Problemele pacientului
- disconfort,
- intoleranta digestiva,
- hipertermie,
- risc de deshidratare,
- anxietate,
Obiective:
Conduita de urgenţă:
La domiciliu:
~ Sunt tratate colicile biliare de intensitate şi durată mică, fără complicaţii prin:
▪ Repaus la pat.
▪ Regim alimentar.
~ Alimentaţie → supe, branza de vaci , carne fiarta de pui sau vita ; mese fractionate in doze mici
si dese;
~ Calmarea durerii:
▪ Nitroglicerină sublingual.
~ Calmarea vărsăturilor:
~ Combaterea infecţiei:
▪ Antibiotice → Penicilină 6-10 milioane, Ampicilină 2-3 g pe zi, Tetraciclină 2-3 g pe zi.
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
- debut de obicei in contextul unor mese copioase asociate consumului de alcool sau in urma migrarii
unor calculi din vezica biliara.
Manifestari de dependenta:
Exista o forma acuta, corespunzatoare pancreatitei acute, care evolueaza de cele mai multe ori cu un
tablou clinic zgomotos, cu dureri abdominale intense, greturi si varsaturi bilioase si alimentare (marea
drama abdominala a lui Dieulafoy).
Frecventa tot mai mare a pancreatitei cronice si a cancerului de pancreas a permis individualizarea
sindromului dispeptic pancreatic. Dominanta sindromului este durerea, localizata in epigastru, uneori in
bara, resimtita in profunzime, uneori cu iradiere in spate, cu aparitie postprandiala. Uneori poate
imbraca un caracter colicativ. Adesea, dupa o evolutie intermitenta de luni sau ani, devine continua. Este
insotita de greturi, balonari si flatulenta, rareori de varsaturi. Scaderea in greutate este consemnata la
majoritatea pacientilor, mai ales daca sunt consumatori cronici de etanol. Diareea cu steatoree
(eliminarea unui scaun bogat in grasimi datorita deficitului de enzime pancreatice) si diabetul zaharat
apar in stadiile tardive ale pancreatitei cronice. Durerea progresiva, recenta, rezistenta la tratament,
insotita de scadere ponderala marcata si rapida, sugereaza elocvent cancerul pancreatic, una dintre cele
mai agresive neoplazii.
Investigatiile utilizate pentru explorarea sindromului pancreatic fac apel la radiografia abdominala (care
poate evidentia calcificari pancreatice, un element patognomonic, caracteristic, pentru pancreatita
cronica), ecografia abdominala, Computer tomografia si Colangiopancreatografia retrograda
endoscopica. Tot mai des folosita in ultima perioada este ecoendoscopia, o metoda imagistica valoroasa,
indispensabila pt transarea diagnosticului diferential intre pancreatita cronica si cancerul de pancreas,
posibilitatea prelevarilor bioptice cu ac fin oferindu-i un avantaj indiscutabil fata de celelalte explorari.
Problemele pacientului
- disconfort,
- intoleranta digestiva,
- risc de deshidratare,
- anxietate,
- deficit de cunostinte.
Obiective:
Interventii:
Priorităţi de îngrijire:
- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative: puls, TA, respiraţie, temperatura, aspectul urinei şi al
materiilor fecale, al varsaturilor ,cu notarea modificărilor in foaia de temperatura;
- comunicare,
- igiena,
- mobilizare/transport,
- cântărire,
Intervenţii delegate:
Definitie
Boala inflamatorie intestinala se refera la un grup de afectiuni ale sistemului digestiv, care au inflamatia
ca principal simptom. Pricipalele boli inflamatorii intestinale sunt colita ulceroasa si boala Crohn. Colita
ulceroasa se manifesta la nivelul intestinului gros, iar boala Crohn implica orice parte a tractului digestiv,
de la gura pana la anus, dar frecvent se manifesta in zona intestinului subtire sau a colonului. Cand
inflamatia este severa se considerata ca afectiunea se afla intr-un stadiu activ, iar manifestarile sunt
evidente. Cand gradul de inflamatie este scazut bolnavul nu prezinta simptome iar boala se afla in
remisie.
Culegerea datelor
Circunstante de aparitie
Se considera ca factori genetici, imunologici, infectiosi si psihologici sunt inplicati in aparitia bolilor
inflamatorii intestinale; cu toate acestea, factorii declansatori inca nu au fost identificati. Poate fi vorba
despre un raspuns imun la un antigen (de exemplu, proteina la laptele de vaca) sau un proces autoimun.
Manifestari de dependenta:
- dureri abdominale;
- diaree sanguinolenta;
- incontinenta fecala;
- febra;
- manifestari specifice anemiei (ca urmare a sangerarilor): tegumente palide, tahicardie, hipotensiune,
cefalee, vertij.
Investigatii:
1.Examenul copoparazitologic si coprocultura- se face pentru eliminarea cauzelor virale, baceriene sau
parazitare care ar putea declansa diareea.
3. Radiografia cu bariu.
4. Sigmoidoscopia( cu biopsie).
5. Colonoscopia.
Problemele de dependenta:
- disconfort abdominal,
- hipertermie,
- deshidratare,
- anxietate,
Obiective:
Asistenta medicala:
- pregateste pacientul pentru examenul endoscopic si radiologic si-l ingrijeste dupa examinare;
- asigura alimentatia pacientului, in perioadele acute regim hidric, apoi supe de zarzavat
imbogatite cu gris si orez, branza de vaci, oua moi, carne fiarta, piure de morcovi, sarea fiind
permisa;
Virusurile hepatitice B si C sunt principalele cauze de hepatita cronica; 10% din cauzele de hepatita B si
aproximativ 80% din cazurile de hepatita C se cronicizeaza.
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
Factori de risc
- consumatorii de droguri intravenoase, incluzandu-i pe cei care au consumat droguri cu multi ani in
urma;
Etiologie:
1. virusuri
3. toxice
-salicilaţi,hidralazina
-halotan,Fe,Amanita phalloides
4. paraziţi->Schystosoma,Entamoeba histolitica
6. hepatita autoimună
7. alte cauze
-ileita terminală
-colita ulceroasă
Manifestari de dependenta
Se intalnesc:
- subfebrilităţi,
- astenie, oboseala,
- somnolenţă postprandială,
- scadere în greutate,
- ascită tranzitorie,edeme,
- stelute vasculare,
- in formele autoimune, apar manifestari imune sau multisistemice, in special, la femeile tinere:
acnee, amenoree, artralgii, manifestari ale colitei ulcerative, fibrozei pulmonare, anemiei hemolitice.
- manifestari ale colestazei: urina inchisa la culoare , scaune deschise la culoare, deseori diaree cu
consistenta grasoasa, piele icterica (galbena) si pruriginoasa (cu senzatia de mancarime) .
- echimoze,
- epistaxis,
- daca se asociaza si poliarterita nodoasa, pacientul are oboseala musculara, dureri musculare, ulcere ale
pielii, oligurie, si uneori insuficienta renala, hipertensiune arteriala;
- daca se asociaza glomerulonefrita, pot sa apara edeme, si modificari ale compozitiei urinii(hematii,
proteine, cilindri).
- oboseala;
- greata;
- inapetenta ;
- dureri musculare;
- dureri articulare.
- stelute vasculare;
Examene de laborator
- punctia biopsie hepatica evidentiaza leziunile de hepatita cronica si este obligatorie pentru acest
diagnostic.
- markerii serologici imuni sunt comuni in formele de hepatita autoimuna si cuprind cresteri
importante ale IgG, anticorpi antinucleari, anticorpi antimuschi neted (antiactina), celule LE, factor
reumatoid si anticorpi antimircrozomi hepatici si renali.
- prezenta Ag HBs sau a anticorpilor HCV arata originea virala a hepatitei cronice.
- biochimice:
-↑ γ-globuline
-activarea mezenchimului hepatic->↑ Ig serice (IgM în hepatita acută, IgG în hepatita cronică, IgA în
ciroza biliară)
teste de citoliză
-↑ FA->V.N. = 50-100 UI/l la nou-născut;60-200 UI/l după 1 an şi < 240 UI/l la pubertate
-lipide serice,fosfolipide,LDL ↑
-↓ albuminei serice
-↓ colesterolului esterificat
-↓ pseudocolinesterazei
-↓ ceruloplasminei serice
-↓ lipoproteinelor serice
Analizele prin care se pune diagnosticul de hepatita cronica cu virus B sunt:
- Cresterea transaminazelor care poate fi de 2-9 ori fata de normal, timp de cel putin 6 luni;
- Ag HBs, este o substanta (antigen) de la suprafata virusului B al hepatitei, care apare la 4 saptamani de
la contactul cu virusul B, iar in hepatita cronica persista mai mult de 6 luni; daca pacientul se vindeca
acest antigen dispare de obicei, dar uneori persista in organism chiar dupa vindecare, situatie numita de
“purtator sanatos (inactiv) de virus B hepatitic”;
- Ac HBs, sunt anticorpii impotriva proteinei si a virusului, care apar atunci cand se elimina virusul din
corp, dar si in cazul vaccinarii; deci prezenta lor in organism, NU inseamna ca ai virusul, ci ca ai anticorpi
impotriva virusului, obtinuti prin vindecarea unei hepatite, sau in urma vaccinarii impotriva virusului B;
cine are acesti anticorpi, este imun la virusul hepatitei B.
- Ag HBc, este o substanta care se gaseste in interiorul virusului, iar prezenta sa arata ca virusul este
prezent in interiorul organismului uman, in sange si ficat;
Anti-HBc, sunt anticorpii impotriva proteinei C, prezenta lor nu inseamna vindecarea hepatitei, decat
daca se asociaza si cu prezenta AcHBs. Sunt doua tipuri de anticorpi anti HBC;
- + Anti HBc IgM, care arata un contact recent cu virusul hepatitei B (infectie acuta) de cel mult 6 luni;
- + Anti HBc IgG, care arata o infectie veche (cronica ) cu virusul hepatitei B , si , fata de cel anterior,
persista toata viata (nu numai 6 luni);
- Ag HBe este o proteina a virusului hepatitei B, care se gaseste in sange doar daca este prezent si
virusul, si de obicei dispare la vindecarea bolii; prezenta sa in sange, inseamna ca persoana poate
transmite virusul B pe cale sexuala sau prin sange (este infectiva);
- exista si variante de virus hepatitic B fara acest antigen (mutanti), destul de frecvente si in Romania,
mai ales daca ai facut tratament cu lamivudina.
Anti HBe sunt anticorpii impotriva proteinei e a virusului B; aparitia lor intr-o hepatita acuta inseamna
vindecarea bolii, si persista o perioada indelungata in sange, iar aparitia lor intr-o hepatita cronica poate
inseamna vindecarea sau ca virusul este inactiv (nu se inmulteste)
AND-VHB este acidul nucleic al virusului B, este cel mai specific marker al existentei virusului hepatitic B,
detectia sa in sange insemnand prezenta virusului; in functie de concentratia sa, se poate spune ca
persoana are:
In tabelul de mai jos este sintetizata asocierea markerilor virali descrisi anterior:
AgHBs + - + + -
Anti-HBs - + - - -/+
Anti-HBc + + + + -/+
Anti-Hbe - + - + -/+
Problemele de dependenta:
- fatigabilitate;
- intoleranta digestiva;
- disconfort;
Obiective:
4.Interventii:
Asistenta medicala:
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei hepatice;
- hidrateaza pe cale orala pacientul cand este permis si pe cale parenterala in celelalte situatii, cu
solutii de glucoza tamponata cu insulina;
si complicaţii: gastrite,insuficienţă pancreatică exocrină, colite, diskinezii biliare, -unele terapii asociate-
cortizon)
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata impuse,
in functie de stadiul bolii;
Ciroza hepatică se defineşte prin existenţa unor leziuni difuze ce asociază fibroza extensivă cu nodulii de
regenerare, anomalii structurale ce dezorganizează arhitectonica normală a ficatului.
Leziunile sunt rezultatul necrozei hepatocitare, ciroza constituind etapa finală, ireversibilă în evoluţia
unui număr mare de afecţiuni hepatice însoţite de inflamaţie cronică.
1. Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
- alcool
Cirozele hepatice se produc prin persistenţa acţiunii factorilor etiologici şi prin activarea sistemului imun,
ceea ce are ca rezultat necroza hepatocitară, distrugerea parenchimului hepatic, reacţia mezenchimală
inflamatorie şi sclerozantă, procesele regenerative nodulare.
Manifestări de dependenta
A. etapa asimptomatică
- ciroza hepatică este descoperită întâmplător cu ocazia unui examen clinic, echografic sau de laborator
ce evidenţiază o hepatomegalie fermă, nedureroasă.
B. etapa simptomatică
1. manifestări cutanate
- hipocratism digital,
- unghiile albe;
3. manifestări endocrine
- amenoree;
- sterilitate la femei;
- hipogonadism la bărbaţi;
- ginecomastie;
- reducerea pilozităţii;
4. manifestări cardiovasculare
- tahicardie;
5. encefalopatia hepatică
convulsive;
Hipertensiunea portală se defineşte prin creşterea presiunii în vena portă peste 15 mm Hg, sau prin
creşterea gradientului presional porto-cav peste 5 mm Hg.
- manifestari ale fenomenelor hemoragipare( epistaxis, gingivoragii, echimoze), ale anemiei( tegumente
palide, oboseala, tahicardie, hipotensiune arteriala, cefaee, vetij) şi susceptibilitate la infecţii;
b) circulaţia venoasă colaterală cu apariţia clinică a unei circulaţii venoase periombilicale în ,,cap de
meduză’’.
Examenul fizic
Volumul ficatului poate fi normal, scăzut sau crescut, uneori ficatul poate fi nepalpabil din cauza:
Explorări biologice
- scăderea albuminemiei
- hipersplenism,
- hemoragii oculte digestive
- trombocitopenie
Examene imagistice
1. examen endoscopic
- poate evidenţia:
- varice esofagiene
2. echografia
- permite o bună vizualizare a vaselor hepatice dar nu este necesară în mod obligatoriu în practică.
2.Problemele pacientului:
- disconfort abdominal,
- fatigabilitate,
- deficit de autoingrijire,
- risc de complicatii ( ascita ), hemoragii epistaxis, hemoragie digestiva superioara, coma hepatica.
3.Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic,
4.Interventii:
- asistenta asigura repausul la pat 16-18 ore/ zi in decubit dorsal sau in pozitia adoptata de
pacientul cu ascita masiva, care sa-i faciliteze respiratia;
- reduce la maxim efortul fizic al pacientului prin deservirea acestuia la pat, pt. a-i conserva
energia;
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei hepatice;
- hidrateaza pe cale orala pacientul cand este permis si pe cale parenterala in celelalte situatii, cu
solutii de glucoza tamponata cu insulina;
- alimenteaza pacientul cu produse lactate, zarzavaturi, fructe fierte, coapte, supe, piureuri de
zarzavat ( alimentele sunt desodate ).
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata impuse,
in functie de stadiul bolii;
Tratament
3. tratamentul ascitei:
- repaus la pat
- regimul desodat
In îngrijirea unui pacient cu ciroză hepatică asistentul medical va urmări stabilirea istoricului afecţiunii
actuale identificând factorii favorizanţi (consumul îndelungat de alcool) dar şi aprecierea stării fizice şi
mentale a pacientului;
Va aprecia relaţiile pacientului cu membrii familiei sale, explicându-le acestora că ciroza hepatică este o
suferinţă cronică, afecţiune ce printr-o atitudine terapeutică adecvată poate fi încetinită sau oprită în
evoluţia sa, dar nu este reversibilă;
- aprecierea intensităţii sindromului icteric şi identificarea prezenţei senzaţiei de prurit ce poate atrage
după ea apariţia leziunilor de grataj;
- asigurarea protecţiei tegumentelor prin respectarea normelor de igienă (băi cu săpun cu glicerină,
urmate de masaj cu uleiuri emoliente);
- toaleta unghiilor.
6. Diagnostic de nursing: vulnerabilitate fata de pricole (risc crescut de alterare a stării generale), legat
de hipertensiunea portală şi metabolizarea deficitară a medicamentelor
- în vederea prevenirii manifestărilor hemoragice asistentul medical va recomanda pacientului să-şi sufle
cu blândeţe nasul (prevenirea epistaxisului), să folosească pentru periajul dentar o periuţă ,,soft’’
(pentru evitarea gingivoragiilor), aplicarea compreselor reci cu scop hemostatic.
7. Diagnostic de nursing: modificarea statusului volemic cu exces de lichid legat de apariţia asciteişi
formarea edemelor
În condiţiile unei îngrijiri corespunzătoare, urmare a intervenţiilor eficiente ale asistentului medical, la
pacientul cu ciroză hepatică se va constata:
- evitarea alcoolului
3. tegumente şi mucoase integre fără leziuni sau senzaţie de pruriz, fără echimoze sau hematoame
Colecistita acuta este entitatea patologica determinata de inflamatia acuta a veziculei biliare,
caracterizata prin dureri abdominale, fenomene de iritatie peritoneala la nivelul hipocondrului drept,
febra, leucocitoza. In peste 90% din cazuri elementul etiologic major il reprezinta litiaza.
Cauze: staza, infectia bacteriana( salmoneloze, holera), ischemia peretelui vezicular, restrictie
alimentara prelungita, carcinomul obstructiv al colecistului.
Colecistita acuta alitiazica (CAA) este o afectiune rara, statisticile stabilindu-i o frecventa situata intre 5-
10% (7).
Afecteaza de 2 ori mai frecvent barbatii, comparativ cu femeile, fiind caracterizata prin conditiile
etiologice de aparitie si tendinta rapida spre forme grave.
În primele faze ale bolii, peretele colecistului se îngroaşă, dar este viabil. Vorbim de colecistita
acută catarală. Ulterior, colecistul este acoperit de organism cu o substanţă izolatoare numită fibrină,
menită să împiedice răspândirea infecţiei. Colecistul este gros, tensionat, înconjurat de fibrină şi lichid –
colecistita acută flegmonoasă. Dacă inflamaţia se amplifică, peretele vezicular moare, se sparge şi
puroiul este eliminat în abdomen – colecistita acută gangrenoasă.
Dacă organismul reuşeşte să depună suficientă fibrină în jurul colecistului bolnav şi infecţia nu evoluează
prea rapid, sub ficat se formează un bloc inflamator în jurul veziculei biliare. Organele (marele epiploon,
colonul, intestinul subţire, ficatul) se lipesc între ele prin punţi de fibrină, formând un plastron, centrat
de colecistul inflamat. În cazul în care se ajunge la colecistită acută gangrenoasă, plastronul împiedică
răspândirea infecţiei în restul abdomenului.
Definitie
Colecistita cronica nelitiazica grupeaza afectiuni ale veziculei biliare sau cisticului care histopatologic
prezinta inflamatie cronica, fara prezenta de calculi sau de incrustatii calcare.
1. Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
• modificari de echilibru intre diferite componente ale bilei cu formare de colesterol pe mucoasa, care
are efect iritativ;
• mici pusee inflamatorii repetate, care sunt asimptomatice si care au drept consecinta modificari
morfologice parietale;
• cauze indirecte: hepatita cronica evolutiva, apendicita cronica, afectiuni genitale cronice, ulcer gastric
sau duodenal;
• infectii repetate - din cauza prezentei bacteriilor in vezicula biliara, care au ajuns aici pe diverse cai,
favorizate de diferiti factori: obstacole, sarcina, reflux pancreatic, stress, alergie.
Manifestari de dependenta:
- simpla jena in hipocondrul drept, pana la colica biliara, asociata cu alte manifestari. Durerile pot
fi insotite de migrene, greata, balonare, gust amar, uneori constipatie. Durerea poate iradia in epigastru
sau posterior in umarul drept si uneori chiar in bara. Durerea poate fi insotita de varsaturi care se repeta
la anumite intervale de timp, mai ales dupa alimentatie copioasa sau stres;
- scadere in greutate, din cauza faptului ca evita sa se alimenteze, pentru a evita declansarea
colicilor si varsaturilor;
Investigatii:
- ecografia abdominala precizeaza absenta calculilor si poate evidentia eventuale modificari anatomice:
polipi, staza, hipertonie.
Nevoi afectate
2. Nevoia de a comunica
4. Nevoia de a elimina
Problemele pacientului
- disconfort;
- durere;
- intoleranta digestiva,
- hipertermie;
- fatigabilitate;
- postura inadecvata;
- anxietate,
- deficit de cunostinte.
Obiective:
Interventii:
Priorităţi de îngrijire
Asistenta medicala:
- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative: puls, TA, respiraţie, aspectul urinei şi al materiilor fecale,
al varsaturilor ,cu notarea modificărilor in foaia de temperatura;
- comunica cu pacientul,
- asigura igiena,
- mobilizeaza pacientul
- asigură dieta corespunzătoare; recomanda servirea de mese in cantitate mica - 4 - 5 mese / zi pentru a
asigura o buna golire a veziculei;
Regim igieno-dietetic: în colică şi câteva zile după aceea dieta este hidrică imbogatita cu fainoase, supe
de zarzavat, apoi branza de vaci, carne fiarta de pui sau de vita. In perioadele de liniste se recomandă a
nu se consuma colecistokinetice: ouă, smântână, frişca, maioneză, ciocolată, rântaşuri, grăsimi. Se evită
fumatul şi consumul de cafea.
Intervenţii delegate:
• analgezice
• antispastice
- pregateste pacientul pentru interventia chirurgicala atunci cand medicul hotaraste aceasta conduita
terapeutica.
Sindromul de intestin iritabil mai este cunoscut si sub denumirea de colon spastic, colon iritabil sau
colita spastica.
Sindromul de intestin iritabil reprezinta o afectiune intestinala care determina dureri sau disconfort
abdominal, crampe sau borborisme, diaree sau constipatie. Este o boala cronica, dar care poate fi
ameliorata.
Circumstante de aparitie
• mese bogate;
• medicamente;
• bauturile cu cafeina;
• factori genetici, SII apare mai frecvent la persoanele cu istorie familiala de SII.
Manifestari de dependenta:
• balonare
• distensie abdominala
• cefalee,
• oboseala.
Probleme de dependenta:
• disconfort;
• anxietate;
• risc de complicatii.
Obietive:
Interventii
Asistenta madicala:
Persoanele cu sindrom de colon iritabil trebuie sa consume multe lichide, in special apa si sa evite
bauturile carbogazoase, care provoaca adesea gaze si disconfort abdominal. Mesele mai mici cantitativ
pot diminua incidenta crampelor si diareei.
Mesele regulate si echilibrate si exercitiile fizice pot ajuta la reducerea stresului si a problemelor
asociate cu sindromul de colon iritabil. Interzice fumatul (fumatul poate inrautati simptomele
sindromului de colon iritabil). Se recomanda inlaturarea factorilor declansatori ai afectiunii.
1.Culegerea datelor
Circumstante de aparitie: persoane cu varste cuprinse intre 24-45 ani, etiologie neprecizata,
frecvent boala de familie.
Manifestari de dependenta
- scaune diareice pana la 20/ zi, de cele mai multe ori mucosanguinolente; dureri abdominale,
tenesme, jena permanenta in regiunea anorectala, febra, scadere ponderala, astenie, paloare.
2.Problemele pacientului:
- disconfort abdominal,
- hipertermie,
- anxietate,
3.Obiective:
Pacientul :
4.Interventii:
- asistenta asigura repausul fizic si psihic al pacientului in perioadele evolutive,
- pregateste pacientul pentru examenul endoscopic si radiologic si-l ingrijeste dupa examinare;
- asigura alimentatia pacientului, in perioadele acute regim hidric, apoi supe de zarzavat ( morcovi)
imbogatite cu gris si orez, branza de vaci, oua moi, carne fiarta, piure de morcovi, sarea fiind
permisa;
- recolteaza sange, materii fecale, urina pentru examenele de laborator, administreaza medicatia
prescrisa antiinflamatoare, antiinfectioasa, simptomatica ( corticoterapie, salazopirina, antispastice ) si
urmareste efectele acestora, ca tratament local clisme medicamentoase cu cortizon, tanin;