FACULTATEA DE FARMACIE IASI

DISCIPLINA DE TEHNOLOGIE FARMACEUTICA

SUPORT CURS REZIDENTI – MODULUL (STAGIUL) DE BIOFARMACIE

•Conceptul de biofarmacie s-a conturat dintr-o întrepătrundere de elemente,

apartinând în special disciplinelor ştiinţifice din domeniul ştiinţelor farmaceutice:
tehnologia farmaceutică şi farmacologia.

•Tehnologia farmaceutică studiază noţiunile teoretice şi practice privind formularea,

prepararea (producţia), păstrarea şi evaluarea biofarmaceutică a medicamentelor
•Paralel cu aportul tehnologiei farmaceutice în definirea biofarmaciei,
farmacologia, prin farmacocinetică şi farmacodinamie, îşi aduce deosebita contribuţie
la evaluarea răspunsului terapeutic după administrarea medicamentului în organism.

Biofarmacia - ştiinţa care se ocupă cu studiul factorilor ce influenţează

biodisponibilitatea unui medicament la animale şi om.
Biodisponibilitatea reprezintă concentraţia de substanţă medicamentoasă
nemodificată existentă prin formarea curbei plasmatice ca urmare a corelaţiei între
nivelul substanţei în sânge şi acţiunea terapeutică.

Reprezentarea grafic ã a curbei concentratiei plasmatice în

functie de timp
 Orice produs medicamentos este susţinut în existenţa lui de două etape :
· realizarea medicamentului pornind de la substanţa medicamentoasă
caracterizată fizico-chimic, farmacologic, cunoscută ca preformulare, urmată de
formulare şi preparare într-o formă farmaceutică sau sistem terapeutic printr-o
tehnologie adecvată, ambalare şi păstrare corespunzătoare;
· obţinerea acţiunii terapeutice după administrarea medicamentului
printr-o absorbţie şi biodisponibilitate conformă cu obiectivele stabilite în faza de
formulare şi preparare;
lStudiile de preformulare au rol în anticiparea problemelor şi asigurarea căilor
logice de rezolvare ale formulării diverselor produse medicamentoase lichide,
semisolide şi solide cu acţiune sistemică sau locală.
L Caracteristicile de bază urmărite în faza de preformulare:
- solubilitate în apă sau alţi solvenţi
- influenţa pH-ului
- formarea de săruri
- coeficientul de partiţie lipide/apă
- relaţia structură chimică-activitate farmacologică
- stabilitatea SM în soluţie şi în stare solidă

Formularea - constă în alegerea optimă:

- a caracteristicilor fizico-chimice şi farmacologice ale SM, substanţelor auxiliare,
materialelor de condiţionare primară şi
- a parametrilor tehnologiei de obţinere a medicamentului (sistem farmaceutic de
cedare a substanţei active sau transport la ţintă) pentru asigurarea acţiunii
terapeutice.

Studiile farmacologice prealabile urmăresc:

- elemente farmacocinetice,
- cunoaşterea locului şi mecanismului de acţiune,
- stabilesc limita terapeutică, frecvenţa dozelor, efectele secundare sau toxice etc.

Calea de administrare se alege în funcţie de:

acţiunea terapeutică şi Biodisponibilitatea SM
viteza de debut a acţiunii terapeutice,
durata tratamentului, număr de doze/zi
vârsta bolnavului (copil, adult, bătrân)
tratament în spital, ambulator, domiciliu

Producţia industrială a medicamentelor conform calităţii lotului autorizat clinic se

face aplicând Regulile de bună practică de fabricaţie.
Producţia industrială impune responsabilităţi farmaceutice prin care documentele
scrise dovedesc competenţa necesară pentru validarea tuturor proceselor.

De la administrarea medicamentului până la apariţia efectului terapeutic au loc în

organism o serie de faze succesive:
faza biofarmaceutică
faza farmacocinetică
faza farmacodinamică
Faza biofarmaceutică are ca obiectiv medicamentul care prin administrare, pe o
anumită cale produce:
eliberarea substanţei medicamentoase,
dizolvarea acesteia în lichidul biologic.
Sistemul de clasificare biofarmaceutică se bazează pe determinarea procesului
care controlează viteza de absorbţie a substanţei medicamentose şi implicit
solubilitatea, viteza de dizolvare şi permeabilitatea prin membrana intestinală.

Clasa I BCS cuprinde substanţe cu solubilitate şi peremabilitate înaltă, foarte bine

absorbite în organism.
Clasa II BCS include SM cu solubilitate redusă şi permeabilitate înaltă.
Clasa III BCS prezintă substanţe cu solubilitate înaltă şi permeabilitate redusă.
Clasa IV BCS se referă la substanţele cu solubilitate şi permeabilitate scăzută.

Faza farmacocinetică cuprinde evoluţia SM în organism, reprezentând modificările

cantitative şi calitative în timp, în procesele de absorbţie, distribuţie, metabolizare şi
eliminare.
Absorbţia - procesul de trecere a substanţei medicamentoase (molecule, ioni)
de la locul dizolvării până în circulţia sangvină.
Distribuţia în circuitul sanguin poate favoriza legarea SM de proteinele
plasmatice - consecinţe în exprimarea corectă a BD.
Metabolizarea SM în organism în cadrul unor procese biochimice determină
modificarea proprietăţilor fizico-chimice şi farmacodinamice ale acestora.

Eliminarea substanţei medicamentoase din organism se face sub formă

neschimbată, de metaboliţi activi sau inactivi prin principalul organ de excreţie –
rinichiul.

Alte căi de eliminare sunt

: calea pulmonara, pielea, saliva, glanda mamara.

Procesele (absorbţie, distribuţie, metabolizare, eliminare) prin care trece o SM după

administrarea medicamentului sunt caracterizate printr-o serie de parametrii specifici
care asigură stabilirea dozelor în terapie, biodisponibilitatea substanţei
medicamentoase dintr-o formă farmaceutică, reducerea efectelor toxice.

Parametrii farmacocinetici sunt reprezentaţi de:

concentraţia plasmatică,
viteza de absorbţie,
volum aparant de distribuţie,
clearence-ul,
timpul de înjumătăţire,
biodisponibilitatea substanţei medicamentose
Faza farmacodinamică este reprezentată de interacţiunea moleculelor SM cu
moleculele materiei vii, respectiv receptorii şi declanşarea unor modificări fiziologice
cu apariţia efectului farmacodinamic.
Factorii farmacodinamici se referă la locul acţiunii, mecanismul de acţiune care
determină tipul farmacodinamic, efectul maxim, latenţa, durata. Reactivitatea
individuală include organismul în contextul factorilor fiziopatologici şi a celor
dependenţi de tipul de administrare, alimentaţie, alte medicamente, etc.

Varietatea formelor farmaceutice solide este determinată de evoluţia condiţiilor

ştiinţifice şi tehnice care s-au conformat unor exigenţe ale terapiei cu medicamente.
Biodisponibilitatea substanţelor din aceste preparate este în concordanţă cu tipul
de cedare, dizolvare şi absorbţie.
BD soluţiilor medicamentoase este cea mai mare în raport cu celelalte forme
farmaceutice lichide şi solide orale având substanţa activă dizolvată la nivel de
molecule şi ioni disponibili pentru absorbţie.

Pulberea medicamentoasă administrată pe cale orală asigură o viteză de dizolvare

mare a substanţei active, o absorbţie şi o biodisponibilitate superioară altor forme
farmaceutice solide orale.

Realizate ca o formă solidă de prezentare şi administrate pacienţilor ca soluţie

(granulele efervescente) sau suspensie fluidă (granulele pentru suspensii
reconstituibile) se obţin avantajele unei absorbţii rapide cu biodisponibilitatea
substanţei active la nivelul preparatelor lichide.

Comprimatele - utilizate cu cea mai mare frecvenţă dintre formele farmaceutice

orale pentru acţiuni terapeutice diferite: imediată, eliberare şi absorbţie accelerată,
acţiune prelungită sau o cedare cu viteză controlată în vederea realizării unei
concentraţii constante de substanţă activă în sânge timp de 24 ore, zile, săptămâni.
Gradul de dizolvare şi BD substanţei medicamentoase din comprimate - influenţate
de substanţe cu rol: diluant, liant, dezagregant, lubrifiant, colorant, de învelişul de
acoperire necesar în scopul conservării, dirijarea substanţei active la nivelul
intestinului, prelungirii acţiunii, etc.

Calea parenterală (para - alături; enteros - intestin) conferă posibilitatea administrării

medicamentelor prin lezarea temporară a pielii în diverse locuri (cu ac de seringă sau
al perfuzorului şi a cateterelor), în afara tubului gastrointestinal.

Efectul unei doze de medicament poate varia în funcţie de o serie de factori: starea
fizio-patologică a pacientului, prezenţa simultană a alimentelor sau a altor
medicamente în organism, sexul individului.
Sincronizarea administrării medicamentului cu bioritmurile fiziopatologice poate
determina ca terapia să fie favorabilă sau dăunătoare, să încline balanţa nu numai
între prezenţa şi absenţa unui răspuns favorabil sau dăunător.

Sub influenţa unor alimente, biodisponibilitatea şi efectul terapeutic al

medicamentelor poate fi diminuat sau mărit în diverse grade, fără a fi prevăzute prin
reguli generale. Fiecare nouă formulare farmaceutică trebuie evaluată şi sub
aspectul comportării medicamentului în condiţiile fizio-patologice ale administrării cu
alimente de diverse compoziţii, la intervale de timp diferite faţă de momentul ingerării
alimentelor cu lichide.

Interacţiunile medicament-aliment pot fi evaluate în etapele complexe ale trecerii

substanţei medicamentoase (absorbţie, distribuţie, metabolizare, eliminare) prin
organism, dup ă eliberarea şi dizolvarea din preparatele solide (capsule, comprimate)
sau lichide (soluţii, emulsii, suspensii) administrate pe cale orală .

Multitudinea factorilor care intervin în exprimarea biodisponibilit ăţ I substan ţ elor

medicamentoase, cât şi complexitatea interacţiunilor medicament-aliment impun
respectarea unei anumite conduite la administrarea medicamentelor pentru a obţ ine
un efect optim terapeutic.

Bibliografie
1. Carmen Gafitanu, Eliza Gafitanu, Monica Cretan Stamate, Elemente de
biofarmacie, Editura Pim, Iasi, 2009.
2. Leucuta S., Biofarmacie si farmacocinetica, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
3. *** Remington: The Science and Practice of Pharmacy, 20th ed., Lippincott,
Williams & Wilkins, U.S.A., 2000.
4. *** Buri P., Puisieux F., Doelker E., Benoit J.-P., Formes pharmaceutiques
nouvelles: aspects technologique, biopharmaceutique et médical, Lavoisier, 1985.