Glosar de termeni - Imunologia transplantului

Alelă: variantă a unei gene într-un locus genetic particular. Cele două alele, de pe cei doi cromozomi omologi,
pot fi identice, şi individul este homozigot sau diferite şi el este heterozigot.
Alogrefă: este tipul cel mai răspandit de grefă şi se referă la situaţia în care un organ se transplantează unui
individ aparţinând aceleiaşi specii, dar diferit genetic.
Aloreactivitate: descrie stimularea celulelor T de către moleculele MHC, altele decât cele proprii; marchează
recunoaşterea moleculelor MHC alogenice. Astfel de răspunsuri sunt numite aloreacţii.
Anticorp: este o proteină care se leagă specific la o substanţă particulară, antigenul corespunzător. Fiecare
moleculă de anticorp are o structură unică care îi permite să se lege specific la antigenul său corespunzător, dar
toţi anticorpii au aceeşi structură şi sunt cunoscuţi ca imunoglobuline sau Ig-uri. Anticorpii sunt produşi de
celulele plasmatice ca răspuns faţă de infecţie sau imunizare, legându-se la patogeni, neutralizându-i şi îi
pregăteşte pentru distrugere de către fagocite.
Anticorpi citotoxici: anticorpi anti-HLA
Antigen: orice moleculă care se leagă specific de un anticorp. Numele lor provine de la abilitatea acestora de a
genera anticorpi. Nu toate antigenele sunt capabile să stimuleze producţia de anticorpi; antigenele care induc
producţia de anticorpi sunt denumite imunogene.
ASHI: Societatea Americană de Histocompatibilitate şi Imunogenetică.
Autogrefă: când un organ se transplantează aceluiaşi individ, dar în altă parte a organismului.
CD: Clusters of differentiation, sunt grupuri de anticorpi monoclonali care identifică aceeaşi moleculă de la
suprafaţa celulară. Molecula de la suprafaţa celulei este desemnată CD urmat de un numar (de exemplu: CD1,
CD2 etc).
Celulele prezentatoare de antigen: sunt celule înalt specializate care pot procesa antigene ale căror fragmente
peptidice le proiectează pe suprafaţa celulară împreună cu moleculele necesare activării celulelor T. Principalele
celule prezentatoare de antigen pentru celulele T sunt celulele dendritice, macrofagele şi celulele B.
Celulele T CD4 (helper): aceste celule ajută celulele B pentru a produce anticorpi ca răspuns la stimularea
antigenică. Cele mai eficiente celule T helper sunt cunoscute ca celule TH2, care produc citokinele IL4 şi IL5.
Celulele CD4 sunt importante pentru recunoaşterea peptidelor antigenice legate la moleculele MHC de clasa
aII-a. Acţionează ca şi co-receptori prin legarea la partea laterală a moleculelor MHC de clasa aII-a.
Celulele T CD8: sunt celule T care poartă co-receptorul CD8. Aceste celule recunosc antigenele, de exemplu
antigenele virale, care sunt sintetizate în citoplasma celulei. Peptidele derivate din aceste antigene sunt
transportate de către TAP, asamblate cu molecule MHC de clasa I în reticulul endoplasmatic şi expuse ca
complexe peptide MHC de clasa I pe suprafaţa celulară. Celulele T CD8 se diferenţiază în celule T CD8
citotoxice.
Centimorgan: unitate de măsură a distanţei dintre două locusuri în linkage, stabilită prin frecvenţa
recombinărilor între locusuri. Este egal cu o frecvenţă de recombinare de 1% între locusuri. Are simbolul cM.
Unitate de recombinare.
Centromer: punct de unire a cromatidelor. La om secvenţele centromerice sunt diferite.
Chimera: coexistenţa la nivelul unui singur individ sau la nivelul ţesuturilor sau celulelor a două genotipuri
diferite. De exemplu, primitorul unui transplant de maduvă de la un individ genetic diferit are celulele sanguine
de origine ale donatorului ca şi celulele autologe. Termenul provine din mitologia greacă, reflectând un monstru
cu un cap de leu, un corp de capră şi coada unui dragon.
Citokine: polipetide secretate care afectează funcţia altor celule. Citokinele sunt importante pentru
interacţiunile celulare din cadrul răspunsului imun. Citokinele produse de fagocitele mononucleare se numesc
monokine; cele produse de limfocite se numesc limfokine.
Cod genetic: triplete de baze din ADN şi ARN care poartă informaţia genetică, necesară sintezei proteinelor.
Este un veritabil dicţionar care permite trecerea de la un grup de 3 nucleotide (triplet sau codon) la un
aminoacid specific.
Codon: secvenţe a trei nucleotide mARN, care codifică un aminoacid specific.
Codon ambiguu: care codifică mai mulţi aminoacizi cu sens greşit (missens)şi care în urma unei mutaţii devine
un codon terminator al sintezei lanţului polipeptidic.
Codon iniţiator: unul dintre cei 2 codoni AUG sau GUG care marchează începutul sintezei proteice.
Codoni sinonimi: care codifică acelaşi aminoacid.
Codoni terminatori: care anunţă terminarea sintezei proteinelor. Când ribozomii ajung în dreptul lor, sinteza se
opreşte şi lanţul polipeptidic este eliminat.
Conversie genică: înlocuire a materialului genetic de pe un sit particular al unei cromatide, de către materialul
genetic situat pe un punct exact corespunzător, de pe o cromatidă ne-soră; este o formă particulară de
recombinare, care explică apariţia unor anomalii de segregări.
CREGs: Cross reactive groups (grupuri care reacţionează încrucişat) epitopi publici care sunt responsabili
pentru crossreactivitatea serologică bine cunoscută care este observată între aloantiserurile HLA. Modelul
crossreactivităţii serologice a antiserurilor HLA au fost utilizate pentru a categorisi genele HLA de clasa I în
grupuri majore crossreactive sau CREGs. Baza moleculară a crossreactivităţii serologice este existenţa
concomitentă, diferenţiată a epitopilor publici la nivelul mai multor gene HLA.
Cromatină: complexul de ADN, histone, proteine nehistonice şi puţin ARN care compune cromozomul.
Cromozom: purtătorul informaţiei genetice.
Crossing-over: încrucişare, schimb de material genetic între cromatidele cromozomilor omologi.
Crossmatch: test care evidenţiază anticorpi direcţionaţi faţă de antigenele HLA prezente la nivelul limfocitelor
T ale donatorului (clasa I) sau la nivelul limfocitelor B ale donatorului (clasa a II-a) implicate în răspunsul
imun; prin acest test se previne fenomenul de rejet în transplantul renal.
EFI: Federaţia Europeană de Imunogenetică
ELISA: Enzyme-Linked Immunosorbent Assay, este un test serologic în care un antigen sau un anticorp legat
este detectat utilizând anticorpi cuplaţi cu o enzimă care converteşte un substrat incolor într-un produs colorat.
Testul ELISA este larg folosit în biologie şi medicina ca şi în imunologie.
Epitop: determinant antigenic definit
Epitop privat: iniţial, un epitop privat a fost considerat a fi unic la nivelul unui singur produs genetic alelic.
Astăzi prin epitop privat înţelegem epitopii care se află la nivelul unui grup limitat sau familii de alele strâns
înrudite, cum sunt alelele A2 (A*0201-0229), sau alelele B39 (B*39 01011-*3915). Epitop de grup este un
termen şi mai adecvat pentru a descrie acest tip de epitop şi poate fi interschimbat cu termenul de “privat”.
Epitopi publici: există concomitent, diferenţiat între conglomeratele de gene HLA care în mod normal aparţin
la grupuri diferite de gene, strâns înrudite, de exemplu, existenţa concomitentă a epitopului public între A2 şi
moleculele B57 sau 58.
Exon: secvenţă de nucleotide care codifică o secvenţă de aminoacizi specifici. În medie, ei sunt constituiţi din
100-300 de nucleotide. O genă este, astfel constituită din mai mulţi exoni separaţi prin introni, iar fiecare exon
poate fi considerat un modul al unei proteine.
Expresie genică: manifestare fenotipică a unei gene specifice; este condiţionată de natura genei, dominantă sau
recesivă, de interacţiunea cu alte gene, condiţiile de mediu, penetranţă şi expresivitate.
Fenotip: caracteristicile detectate ale unei celule sau organism; rezultă din interacţiunile genotipului cu mediul.
Genă: informaţia nucleotidă care asigură sinteza unei secvenţe de aminoacizi şi care ocupă un locus specific.
Genom: set haploid de cromozomi. Totalitate a variantelor genetice de pe un locus dat. Dacă pe un locus se
găsesc n alele, atunci pot exista n homozigoţi şi n(n-1)/2 heterozigoţi. Numărul total al genotipurilor de pe
acelaşi locus este egal cu n(n+1)/2. Genomul uman conţine 6,4 x 10-10 g ADN, echivalentul a 5800 de milioane
de baze, în timp ce al Escherichia Coli are numai 4 milioane. Nucleul diploid uman include 6 milioane de
gene.
Genotip: constituţia genetică a unui organism.
Haplotip: setul de alele HLA găsit pe un cromozom.
Histocompatibilitate: identitate la nivelul moleculelor de histocompatibilitate de clasa I şi clasa a II-a.
Termenul este folosit în sens operaţional însemnând similaritate suficientă între moleculele HLA ale donatorului
şi primitorului, în transplantul de organe.
HLA: antigene leucocitare umane sau “leucocite de histocompatibilitate”.
Imunogenetică: ramura a geneticii care studiază complexitatea proceselor ce asigură apărarea şi integritatea
organismului, în ipoteza în care în organism pătrund antigene străine; controlul genetic al imunoglobulinelor,
deficienţele condiţionate genetic, răspunsul imun, imunitatea celulară etc, variabilitatea genelor implicate în
acest proces (ABO, Rh, HLA) precum şi tulburările autoimune; imunogenetica a descoperit complexul major
de histocompatibilitate, a reuşit să cartografieze regiunea cromozomială 6 pe care este situat acest sistem, a
elucidat structura anticorpilor (imunoglobulinelor), a explicat fenomenele de compatibilitate şi
incompatibilitate, a precizat existenţa asociaţiilor dintre genele sistemului HLA şi diverse tulburări.
Interleukinele: sunt citokine secretate în principal de celulele mononucleare (limfocitele şi fagocitele
mononucleare) care induc creşterea şi diferenţierea limfocitelor şi a celulelor stem hematopoietice pluripotente.
Intron: secvenţă de 100-1000 nucleotide situată în afara sau în interiorul genei care separă exonii (secvenţele
de nucleotide ADN care sunt transcrise) şi sunt prezente în mARN. Toţi intronii studiaţi până acum încep cu
secvenţe GT şi se termină cu secvenţele AG. Uneori, secvenţele de început şi de sfârşit se repetă de numeroase
ori. Intronii coordonează sinteza proteinelor şi diminuează frecvenţa mutaţiilor survenite în cursul recombinării.
Izogrefă: când un organ se transplantează între indivizi ai aceleiaşi specii, cu configuraţie antigenică identică
(gemeni monozigoţi).
Linkage: asociere a două sau mai multe gene nealele în aşa fel încât se transmit ca o singură unitate dacă nu
intervine fenomenul de crossing-over.
Linkage disequilibrium : legătură dezechilibrată – tendinţă a unor alele situate pe locusuri diferite de a apărea
împreună pe acelaşi cromozom sau haplotip, într-o secvenţă mai mare decât cea aşteptată teoretic.
MHC: complexul major de histocompatibilitate: regiune cromozomială formată din locusurile care au rol
fundamental în procesele imune. La om MHC este sistemul HLA, omolog cu complexul H2, la şoarece.
Microarray: tehnologie cu microcipuri, care are ca principiu de bază hibridizarea complementară a secvenţelor
simplu spiralate ale acizilor nucleici. În genetica cancerului, ADN microarray este creată prin plasarea
diferitelor ADN-uri pe un mic fragment al unui microcip, folosindu-le apoi, pentru a evalua expresia ARN în
celulele normale sau maligne.
Mutaţie: modificare permanentă şi transmisibilă a structurii şi implicit a funcţiei unei gene. De obicei, termenul
de mutaţie se referă la o singură genă. Prin lărgirea conceptului, în categoria mutaţiilor au fost incluse
modificările numerice şi structurale ale cromozomilor, precum şi modificările numerice ale genomului
(poliploidia).
Neopterina: pteridină serică secretată de macrofag; valorile serice crescute ale neopterinei reprezintă expresia
activării răspunsului imun celular.
Polimorfism: înseamnă existenţa într-o varietate de forme diferite. Polimorfismul genetic este variabilitatea de
la nivelul locusului genei în care se produc variante genice la o frecvenţă mai mare de 1%. Complexul major de
histocompatibilitate (MHC) este cel mai polimorf conglomerat de gene cunoscut la om.
Prezentarea antigenică: descrie antigenul ca fragmente peptidice legate la moleculele MHC pe suprafaţa unei
celule. Celulele T recunosc antigenul când este prezentat în acest fel.
Procesarea antigenică: este degradarea proteinelor în peptide care se pot lega la moleculele MHC pentru
prezentare la celulele T. Toate antigenele, cu excepţia peptidelor, trebuie să fie procesate în peptide înainte de a
putea fi prezentate de către moleculele MHC.
Rejetul grefei: reacţie imunologică direcţionată faţă de moleculele de histocompatibilitate din grefă care
conduce la eliminarea sau rejetul grefei.
RT-PCR: reacţie de amplificare genică folosită pentru a amplifica secvenţele ARN. Enzima revers-transcriptaza
(RT) este folosită pentru a converti secvenţa ARN într-o secvenţă de ADN complementar (cADN), care este
apoi amplificată prin PCR.
Segregare: separare a cromozomilor omologi în meioză, implicit, separarea şi migrarea în gameţi diferiţi a
celor 2 membri ai oricărei perechi de alele. În acest fel se disociază şi caracterele materne şi paterne. Este
prima lege a lui Mendel, legea segregării genelor.
Sistemul complement: este un set de proteine plasmatice care reacţionează împreună pentru a ataca formele
extracelulare ale patogenilor.
Sistemul grupelor sanguine ABO: antigene care sunt exprimate pe eritocite. Ele sunt folosite pentru tipizarea
sângelui uman pentru transfuzii. Indivizii care nu exprimă antigenele A sau B pe eritrocitele lor, în mod natural
formează anticorpi care interacţionează cu acestea.
Sit: “pozitie”, “localizare”; 1. Cea mai mică unitate a unei gene care poate suferi o mutaţie. 2. Secvenţă de
nucleotide recunoscută specific de anumite proteine.
Tapasin (TAP – associated protein): este o moleculă cheie în asamblarea moleculelor MHC de clasa I; o celulă
deficientă în această proteină are numai molecule MHC de clasa I instabile pe suprafaţa celulară. TAP1 şi TAP2
(“transporters associated with antigen processing”) sunt proteine – casetă care leagă ATP, implicate în
transportul peptidelor scurte din citosol în lumenul reticulului endoplasmatic, unde se asociează cu moleculele
MHC de clasa I.
TCR (“T-cell receptor”): receptorul celulei T este al lanţurilor înalt variabile  şi heterodimer legate
disulfidic, exprimate de membrana celulară ca un complex cu lanţurile CD3 permanente. Celulele T care poartă
acest tip de receptor frecvent denumite celule T  .
Telomer: cromomer terminal situat la extremităţile cromozomilor care au rolul de a împiedica fuziunea
cromozomilor intacţi.
Xenogrefa: este transplantul de organe între specii diferite (de exemplu: de la porc sau de la babuin la om).