CURSUL NR.

7
AMPRENTA FUNCŢIONALĂ SAU FINALĂ

Definiţie: Amprenta funcţională reprezintă ultima reproducere negativă a

câmpului protetic luată cu lingura individuală şi un material de amprentă care să
permită înregistrarea tuturor elementelor câmpului protetic în condiţiile modelării
funcţionale marginale.
În urma amprentării funcţionale se obţine modelul funcţional, final, pe care se
va confecţiona proteza mobilă finită.
Obiectivele amprentei funcţionale trebuie realizate în totalitate în această fază
clinică.
1. Obiectivele biomecanice
a). asigurarea menţinerii protezei totale.
- adeziunea se realizează prin folosirea materialelor pentru amprenta funcţională cu o
fidelitate cât mai crescută pentru a înregistra suprafeţele plane de la nivelul câmpului
protetic. Pentru acesta lingura individuală trebuie să fie adaptată intim pe câmpul
protetic, să realizeze un paralelism egal între suprafaţa ei mucosală şi modelul
preliminar, paralelism pe care să-l traducă la nivelul câmpului protetic în cavitatea
orală.
- succiunea reprezintă fenomenul care trebuie realizat în totalitate prin succiunea
internă şi succiunea externă, amprenta funcţională preia remizele succiunii realizate
de amprenta preliminară şi lingura individuală pe care le completează şi perfectează.
- ocolirea formaţiunilor mobile de la periferia câmpului protetic este verificată de
lingura individuală şi finalizată de amprenta funcţională.
- tonicitatea musculară se obţine prin modelarea marginală funcţională a lingurii
individuale finalizată de amprenta funcţională, iar conservarea tonicităţii musculare
pentru proteza finită se realizează în laborator prin tehnica cifrării amprentei
funcţionale. Verificarea amprentei funcţionale se face la nivelul versanţilor exteriori şi
ai marginilor tapetate cu material de amprentă modelat funcţional la nivelul curburilor
vestibulare şi linguale pentru ca musculatura buccinatorilor, orbicularilor şi limbii să
se muleze cât mai exact în timpul funcţionalităţii.
b). asigurarea stabilităţii protezelor totale
- se realizează prin înregistrarea la maxim a zonelor anatomice retentive şi verticale
ale câmpului protetic. De asemenea, acolo unde este cazul, se vor face extinderi ale
lingurii individuale şi amprenta funcţională va înregistra zonele paralinguale,
sublinguale, retromolare.
- echilibrul tonicităţii chingilor musculare interne şi externe se obţine prin tehnicile de
amprentare funcţională care folosesc ca metode de modelare testele fonetice (tehnica
piezografică).
c). asigurarea sprijinului protezei totale se realizează prin amprentarea în
totalitate a suprafeţei maxime de sprijin a protezei prin:
- includerea zonelor biostatice: tuberozităţile maxilare şi tuberculii piriformi.
- realizarea unei presiuni minime pe câmpul protetic în timpul amprentării, fără
realizarea de compresiuni ale mucoase, folosim materiale cu vâscozitate redusă mai
ales pentru câmpurile protetice moi.
- realizarea unei compresiuni selective în funcţie de rezilienţa variabilă a câmpului
protetic. Se obţine prin despovărarea zonelor rezilienţe, dureroase, retentive, sau prin
perforarea lingurii individuale în funcţie de cazul clinic în dreptul acestor formaţiuni.

1
2. Obiectivele funcţionale
a). funcţia estetică se obţine prin modelarea marginală şi a versantului vestibular a
amprentei funcţionale, a grosimii ei pentru refacerea plenitudinii obrajilor, a şanţurilor
periorale. Se indică în aceste cazuri materiale de vâscozitate lent progresivă.
b). funcţia fonetică este folosită pentru anumite tehnici de amprentă funcţională sau
testele fonetice pot completa modelările funcţionale clasice.
c). funcţia masticatorie se realizează prin asigurarea unui sprijin corespunzător.
d). deglutiţia este folosită pentru tehnicile speciale de amprentare funcţională.
3. Obiectivele biologice
Amprenta funcţională are ca obiectiv final obţinerea în totalitate a poziţiei
optime în cavitatea orală a protezei totale. Astfel prin amprenta funcţională se
repoziţionează părţile moi, şanţurile periorale, musculatura oro-facială, limba,
fundurile de sac, se înregistrează echilibrul neuro-muscular, toate schiţând dinamica şi
statica protezei totale.
Modificarea limitelor marginale ale amprentei preliminare duce la apariţia
leziunilor traumatice de decubit prin traumatism mecanic direct sau modificări
circulatorii locale de ischemie.
Clasificarea amprentelor funcţionale
1. după modelarea marginală a amprentei
a). amprentă funcţională mucostatică.
Tehnica de amprentare presupune folosirea unui material de amprentă foarte
fluid, Mucoseal, cu o lingură individuală cu marginile mult scurtate pentru a nu
influenţa periferia câmpului protetic. După aplicarea amprentei funcţionale în
cavitatea orală, ea este menţinută fără presiune, iar medicul şi pacientul nu fac nici o
mişcare de modelare funcţională. Proteza totală finită va avea marginile subţiri şi
scurte, fără a fi puse în valoare succiunea şi tonicitatea musculară. Modelarea
marginală se realizează într-o perioadă de timp îndelungată prin retuşuri repetate care
necesită o mare experienţă clinică din partea medicului.
b). amprenta funcţională mucodinamică.
Pentru aceasta se foloseşte lingura individuală adaptată marginal în cavitatea
orală până la limita dintre mucoasa fixă şi cea mobilă. Adaptarea se realizează prin
mişcări test, stabilite de Herbst sau după criterii anatomo-funcţionale recomandate de
Schreinemakers. Fundurile de sac se mobilizează în acest caz după gradul de
vâscozitate al materialului, iar amprenta funcţională repetă aceleaşi mişcări test sau
criterii anatomo-funcţionale. În acest mod marginile lingurii individuale sunt bine
delimitate, ocolesc formaţiunile mobile periferice şi se obţine o foarte bună succiune.
Amprenta funcţională mucodinamică foloseşte pentru amprentare asocierea de
materiale de consistenţă diferită:
- pentru tehnica de amprentare a lui Herbst se foloseşte Subrofix (material
bucoplastic) pentru închiderea marginală + Adheseal 15 verde şi Adheseal 15 roşu
(material bucoplastic de plasticitate diferită) pentru amprenta funcţională.
- tehnica Schreinemakers: permalastic regular (thiocauciuc de consistenţă medie) +
Permalastic light bodied (thiocauciuc cu consistenţă redusă).
- material termoplastic Kerr verde sau maro pentru închidere marginală + pastă ZOE.
- material termoplastic Kerr + siliconate.
2. după gradul de compresiune a amprentei funcţionale pe câmpul protetic, tehnicile
de amprentare sunt:

2
 a). amprenta funcţională compresivă indicată pentru câmpurile protetice dure
foloseşte port-amprente rezistente, materiale cu vâscozitate crescută (stents) sau
medie (elastomeri de sinteză).
b). amprenta funcţională decompresivă sau de despovărare indicate pentru
câmpurile protetice moi, câmpuri protetice cu zone sensibile, dureroase. Se practică
obţinerea unei compresiuni selective în timpul amprentei funcţionale prin distanţarea
lingurii individuale prin foliere sau despovărarea zonală prin orificii în lingura
individuală în dreptul zonelor sensibile, sau pentru maxilar în centrul lingurii
individuale un orificiu de 2 mm.
3. după poziţia mandibulei în timpul amprentei funcţionale:
a). amprentele funcţionale cu gura deschisă sunt cel mai frecvent utilizate şi
folosesc mişcările test.
b). amprenta funcţională cu gura închisă foloseşte linguri individuale
rezistente prevăzute cu valuri de ocluzie.
4. după numărul de materiale folosite pentru amprenta funcţională:
a). amprente funcţionale simple ce utilizează un singur material de amprentare.
b). amprente funcţionale compuse sau compozite utilizează cel puţin două
materiale de amprenta funcţională de consistenţa şi fluiditate diferită.
5. după funcţia folosită drept mijloc de modelare a amprentei funcţionale în teste
automatizate:
a). teste fonetice, Herve, Devin.
b). teste de deglutiţie, Hromatka.
c). teste de masticaţie, Max Spreng.
6. după autori care le descriu şi execută:
Mişcările efectuate în timpul amprentei funcţionale pentru modelarea
marginală
a). Mişcări funcţionale executate de medic. Sunt recomandate pentru pacienţii care
colaborează greu la menevrele clinice sau suferă de afecţiuni patologice neurologice
la nivelul musculaturii orofaciale (paralizii, hipotonii). Se admit:
- modelări marginale pentru lingura individuală.
- tracţiuni şi rotaţii pe nodulul comisural (modiolus).
- masaje pe obraz pentru zonele laterale Eisenring şi Fish.
b). Mişcări comandate de medic şi realizate de pacient sunt mişcări funcţionale,
selectate pentru modelarea funcţională şi folosite la adaptarea lingurii individuale şi
pentru amprenta funcţională. Cele mai folosite sunt testele lui Herbst.
Testele lui Herbst
Autorul a sintetizat un număr de teste funcţionale pentru maxilar şi pentru
mandibulă, precizănd zona care se modelează în funcţie de testul propus. Mişcările se
vor efectua lent, într-o ordine fixată, cu revenire pe testul anterior pentru zonele de
trecere de la un test la altul, până la obţinerea rezultatului dorit.
Testul Herbst pentru maxilar:
1. deschiderea uşoară a gurii realizează modelare la nivelul molarului 1 şi a
premolarilor1, 2.
2. deschiderea largă a gurii modelează punga lui Eisenring (molarul 2) şi se pune în
tensiune ligamentul pterigomaxilar.
3. mimarea unui surâs forţat realizează modelarea la nivelul zonei vestibulare laterale,
în regiunea premolarilor şi a molarului 1.
4. mimarea fluieratului, sugere, se modelează în zona vestibulară frontală între cei doi
canini.
5. Manevra Valsalva, tuse, testul Ah, se modelează în zona distală.

3
Testul Herbst pentru mandibulă:
1. deschiderea uşoară a gurii modelează zona anterioară a pungii lui Fish.
2. deschiderea largă a gurii modelează zona maseterină care vine în contact cu
marginea lingurii.
3. umezirea roşului buzelor, modelează zona laterală linguală în dreptul molarilor.
4. se duce vârful limbii într-un obraz şi celălalt retrocomisural şi se modelează zona
linguală în dreptul premolarilor şi a glandelor sublinguale.
5. se ridică vârful limbii spre nas modelând la nivelul frenului limbii şi zona linguală
centrală.
6. mimează fluierat, sugere, se modelează zona vestibulară centrală.
7. deglutiţia, se modelează zona retromolară.

Fazele clinice de realizare a amprentei funcţionale

1. pregătirea amprentării funcţionale.
2. adaptarea lingurii individuale.
3. alegerea materialului pentru amprenta funcţională.
4. alegerea tehnicii de amprenta funcţională.
5. verificarea amprentei funcţionale.
6. stabilirea indicaţiilor necesare confecţionării şabloanelor de ocluzie.
1. Pregătirea amprentării funcţionale.
Amprenta funcţională reprezintă o etapă clinică care necesită o familiarizare a
pacientului cu această fază şi în funcţie de tehnica de amprentare aleasă se vor repeta
sau învăţa o serie de manevre necesare modelării amprentei funcţionale.
Instrumentarul stomatologic trebuie adaptat acestei etape în funcţie de obiectivele
urmărite.
2. Adaptarea lingurii individuale.
a). verificarea extraorală. Se controlează stabilitatea lingurii individuale pe modelul de
gips, limitele marginale dacă corespund fundurilor de sac, dacă s-a respectat
indicaţiile referitoare la materialul utilizat, realizarea despovărărilor prin distanţare,
modul de plasare a mânerului lingurii individuale, butonilor de presiune, prezenţa
valului de ocluzie.
b). verificarea intraorală. Se urmăreşte prin examen clinic stabilitatea lingurii
individuale pe câmpul protetic, raportul marginilor cu limita de mucoasă pasiv
mobilă, jocul formaţiunilor mobile de la periferia câmpului protetic şi limita de
reflexie a mucoasei pasiv-mobile.
Examenul clinic pentru maxilar.
Inspecţia zonelor funcţionale
- spaţiul retrozigomatic: gura semideschisă şi se determină adâncimea şi scurtarea
lingurii individuale până la zona de mucoasă pasiv mobilă, îngroşarea marginii se
verifică prin devierea madibulei de o parte şi alta.
- zona vestibulară laterală se pune în evidenţa prin tracţiunea obrazului în jos şi
înafară , uneori chiar orizontal, pentru a se observa inserţia frenurilor laterale, ocolirea
lor de marginile lingurii individuale pe la bază, ocolirea apofizei zigomato-alveolare.
- zona vestibulară frontală se abordează clinic prin îndepărtarea uşoară a buzei
superioare cu o uşoară răsfrângere pentru depistarea zonei de reflexie a mucoasei până
unde se opresc marginile lingurii individuale. Frenul buzei superioare trebuie ocolit pe
la baza lui şi se pune în evidenţă prin tracţiunea orizontală şi puţin în jos a buzei.

4
- zona distală se determină prin manevrele cunoscute: inspecţie şi palpare cu un
fuloar, notarea cu un creion chimic, metoda Valsalva, testul Ah. Se pun în evidenţă
şanţurile pterigomaxilare, foveele palatine, spina nazală posterioară.
Testele lui Herbst
Pentru a pune în evidenţă anumite zone marginale funcţionale care nu au fost
depistate corect prin inspecţie, se indică folosirea testelor lui Herbst după regulile
cunoscute. Retuşurile se fac după zona corespunzătoare testului în ordinea cunoscută,
cu revenire pe testul anterior pentru a trece la testul următor, până la obţinerea
rezultatului dorit.
Modelarea funcţională periferică
Modelarea funcţională periferică realizează următoarele obiective:
- prelungirea marginilor lingurii individuale, dacă este posibil, la nivelul zonei
retromolare lingual, prelungiri în zonele paralinguale sau sublinguale, extinderea
lingurii individuale la nivelul pungilor lui Eisenring şi Fish.
- obţinerea unei succiunii cât mai optime la nivelul zonei de mucoasă pasiv mobilă
prin înfundarea funcţională a lingurii individuale la acest nivel şi realizarea succiunii
externe prin modelarea versantului extern marginal al lingurii individuale.
Pentru această fază clinică sunt necesare tehnici de modelare funcţională
periferică în funcţie de materialele utilizate.
a). cerurile bucoplastice. Pentru modelarea funcţională periferică se foloseşte un rulou
de ceară bucoplastică cu diametrul de 2 mm care se aplică pe toată periferia
marginală, pe muchie în interior şi exterior, iar la nivelul zonei Ah (zonă cheie) pe faţa
mucosală a lingurii individuale. Se introduce în cavitatea orală, se centrează şi se
plasează pe câmpul protetic, ca după 2-3 min. se trece la efectuarea testelor de
modelare funcţionlă în ordinea cunoscută. După 7-10 min. se răceşte ceara
bucoplstică cu un spray de apă, se îndepărtează din cavitatea orală şi se verifică
modelajul. Dacă ceara a fost îndepărtată se observă marginea lingurii individuale care
este prea înaltă, se retuşează marginea lingurii. Dacă se observă ,,fuga” cerii,
marginea lingurii este prea scurtă şi subţire. După retuşarea corespunzătoare a lingurii
individuale se aplică din nou ruloul de ceară bucoplstică şi se reiau testele adecvate
zonei respective.
b). mase termoplastice cu temperatură de ramolire scăzută. Se indică Kerr-ul verde
sau maro (mai puţin fluid), care după ramolire la o flacără se aplică pe zonele
funcţionale cunoscute şi se adaptează funcţional prin testele cunoscute. În acest caz
lingurile individuale trebuie să fie rigide.
Pentru modelarea funcţională marginală prin aceste metode este necesar ca lingurile
individuale să aibă marginile scurtate cu 1 mm pentru a permite materialului de
modelat să se plaseze neforţat la nivelul zonei pasiv mobile iar modelarea periferică
să fie nestingherită.
Zona ,,cheie” la nivelul maxilarului o reprezintă zona distală Ah. La acest
nivel ceara bucoplastică sau materialul temoplastic se aşează pe faţa mucosală a
lingurii individuale pentru a se realiza o înfundare a amprentei funcţionale. Apoi se
folosesc testele cunoscute. Unii autori indică gravarera modelului preliminar în zona
Ah, în funcţie de lăţimea şi rezilienţa acestei zone, după care se aplică pe lingura
individuală pe suprafaţa mucosală distal ceara bucoplastică sau masa termoplastică
care se presează pe modelul preliminar până ce obţinem poziţia corectă. Intraoral se
verifică prin manevrele cunoscute pentru zona Ah.
Verificarea succiunii periferice a lingurii individuale maxilare
- folosirea testelor lui Herbst.

5
- presiune digitală palato-vestibulară exercitată pe mânerul lingurii individuale pentru
verificarea închiderii marginale distale. Zgomotul de succiune produs şi rezistenţa la
desprindere indică o adaptare bună.
- presiune digitală vestibulo-orală pentru verificarea succiunii în zona frontală
vestibulară.
- tracţiuni verticale pe mâner pentru a verifica succiunea globală.
- mişcări uşoare efectuate de bolnav cu buzele şi obrajii, folosirea unor teste fonetice.
- verificarea succiunii interne prin plasarea policelui în vestibul la nivelul margini
lingurii individuale şi încercarea de a o îndepărta de pe zonele funcţionale cunoscute.
Examenul clinic pentru mandibulă.
Inspecţia zonelor funcţionale
Se urmăresc aceleaşi obiective ca la maxilar.
- zona tuberculului piriform. Poziţia gurii semideschisă, închiderea şi deschiderea
largă pune în evidenţă inserţia posterioară a ligamentului pterigomandibular.
- nişa retromolară. Prin tatonare se încearcă extensia lingurii individuale în nişă,
pacientul executând mişcări uşoare de protracţie a limbii şi deglutiţie. Dacă poziţia
limbii în repaus este posterioară iar gonionul este eversat, se contraindică extensia
lingurii individuale.
- zona vestibulară laterală se pune în evidenţă prin tracţiune orizontală moderată a
obrazului,
- zona vestibulară centrală se pune în evidenţă printr-o răsfrângere uşoară a buzei
inferioare.
- zona linguală laterală. În funcţie de forma crestei milohioidiene lingura individuală
poate fi extinsă cu 2 mm la o creastă rotunjită şi nedureroasă, dacă există o depresiune
la nivelul fundului de sac se încearcă realizarea de aripioare sublinguale şi
paralinguale.
- zona linguală centrală. Se determină poziţia de repaus a limbii şi cu mişcări de
umezire a roşului buzelor se urmăreşte dacă lingura individuală este mobilizată.
În final se verifică simetria şi egalitatea versantelor linguale ale lingurii
individuale deoarece de cele mai multe ori respectă aceste deziderate.
Testele lui Herbst
Se aplică testele lui Herbst după regulile cunoscute, cu specificarea că pentru
mişcările de protracţie ale limbii sa va lua în considerare poziţia ei de repaus.
Modelarea funcţională periferică
Modelarea funcţională periferică urmăreşte aceleaşi obiective ca şi pentru
maxilar şi foloseşte aceleaşi materiale.
Închiderea marginală a lingurii individuale mandibulare şi obţinerea succiunii se face
cu mare greutate datorită fibrelor musculare sau a ligamentelor care se inseră
perpendicular pe periferia câmpului protetic. De aceea se va insista pentru realizarea
închiderii marginale la zonele cheie:
- zona tuberculului piriform. Pe feţele mucosale a lingurii individuale în dreptul
tuberculului piriform se aplică un strat de 2 mm grosime de material termoplastic (sau
bucoplastic), se ramoleşte şi se aplică lingura individuală în cavitatea orală prin
presare uniformă şi concomitentă a ambelor zone, iar pacientul execută de câteva ori
mişcarea de deschidere maximă a gurii. Se imprimă tuberculului piriform inserţia în
1/3 distală a ligamentului pterigomandibular. După fiecare modelare materialul se
răceşte, se controlează rezultatul obţinut şi se repetă operaţiunea dacă modelajul nu a
fost corespunzător.
Se aplică un strat de 1 mm grosime de Kerr ramolit pe porţiunea vestibulară
de o singură parte a lingurii, se introduce în cavitatea orală, pacientul deschide gura la

6
maxim pentru modelarea muşchiului buccinator şi o închide în timp ce medicul se
opune cu degetele pe creastă pentru a delimita contracţia maseterului. La fel se
procedează şi de partea opusă.
Pentru porţiunea orală a lingurii individuale se ramoleşte Kerr de ambele părţi, iar
pacientul execută uşoare mişcări de protracţie a limbii şi de deglutiţie. Se verifică
rezultatele obţinute, închiderea marginală la acest nivel este corectă dacă Kerr-ul este
modelat corespunzător, este neted, rotunjit, iar trecerea lui spre suprafaţa externă a
lingurii individuale se face în mod continuu.
Verificarea închiderii marginale şi realizarea succiunii la acest nivel se face
aplicând o presiune orizontală pe mânerul lingurii individuale în sens oro-vestibular.
Lingura individuală se va desprinde mai greu şi va apare zgomotul succiunii.
- zona linguală centrală. Se ramoleşte Kerr-ul care se aplică aproximativ 3 cm
lungime în zona linguală centrală în continuarea marginii lingurii individuale, dar cu
o perfectă continuitate cu faţa mucosală a lingurii. Se aplică lingura în cavitatea orală,
se menţine pe câmpul protetic, iar pacientul face mişcări uşoare de umezire a buzelor
de la o comisură la alta şi uneori poate duce vârful limbii retrocomisural. Se răceşte şi
se verifică succiunea prin presiune orizontală vestibulo-orală pe mânerul lingurii
individuale. Se verifică de asemenea dacă lingura individuală la acest nivel are
contact cu mucoasa planşeului în poziţia de repaus a limbii.
- zona vestibulară centrală. Se adaugă un rulou de Kerr de 1 mm grosime ramolit pe
marginea lingurii individuale în zona frontală, se fixează lingura individuală pe
câmpul protetic, pacientul deschide larg gura, iar operatorul execută uşoare masaje la
nivelul lingurii individuale pentru împingerea buzei inferioare în sus, în sensul
răsfrângerii ei. Se verifică dacă s-a realizat închiderea marginală internă şi externă şi
se realizează o uşoară presiune orizontală vestibulo-linguală. Se poate trage şi buza
inferioară uşor pentru a se verifica succiunea internă.
Verificarea realizării închiderii închiderii marginale la lingura individuală se
face prin 4 tipuri de teste:
Testul 1: verificarea închiderii marginale la nivelul tuberculului piriform apăsând pe
mâner în sens oro-vestibular.
Testul 2: verificarea închiderii marginale în zona linguală centrală prin presiuni
vestibulo-orale pe mâner. Obţinerea succiunii trebuie să fie prezentă atât în poziţia de
repaus a limbii, cât şi în cea de protracţie. Închiderea marginală în zona linguală
centrală se consideră bună dacă concomitent şi testul 1 este pozitiv.
Testul 3: verifică succiunea globală a lingurii individuale. Mânerul lingurii
individuale se perforează în sens vestibulo-oral pentru a fi introdu-să sonda bucală. Se
aplică lingura individuală pe câmpul protetic cu o uşoară presiune pentru apariţia
adeziunii şi înfundării marginale a ei. Se încearcă testul 2 şi apoi se execută o
tracţiune verticală cu sonda bucală.
Testul 4: verifică realizarea închiderii marginale în zona vestibulară frontală. Se
îndepărtează uşor buza inferioară iar dacă lingura este menţinută pe câmpul protetic
datorită succiunii, s-a realizat o închidere marginală internă. Dacă succiunea dispare
cu această manevră şi lingura se desprinde, înseamnă că s-a realizat doar succiunea
externă.
Trebuie subliniat faptul că aceste teste se realizează în ordinea descrisă
anterior şi după fiecare test lingura individuală va fi apăsată pe câmpul protetic.
După verificarea adaptării funcţionale marginale a lingurii individuale se pot
realiza orificiile de despovărare.
3. Alegerea materialului şi a tehnicii de amprentare funcţională
Caracteristici generale.

7
După adaptarea lingurii individuale în condiţiile arătate mai sus, amprenta funcţională
va înregistra suprafaţa de sprijin a protezei, va urmării realizarea tuturor obiectivelor
biomecanice şi funcţionale. Dacă este cazul se vor realiza orificii de despovărare în
caz de mucoasă rezilientă, atrofiată şi dureroasă la palpare, la nivelul torusului palatin
şi a rafeului median, a papilei bunoide sau a exostozelor.
Pacientul este instruit în prealabil de etapele care urmează şi de colaborarea
care trebuie să existe. Capul va fi fixat pe tetieră în poziţie verticală, cu o uşoară
extensie, relaxat, cu musculatura perimandibulară relaxată.
În general se folosesc pentru maxilar pastele ZOE, siliconii de consistenţa
medie, gipsul şi elastomerii de sinteză, iar pentru mandibulă pastele ZOE, siliconii de
consistenţa medie, elastomerii de sinteză şi materialele bucoplastice. Pastele
termoplastice se indică pentru câmpurile protetice dure.
Se prepară materialul pentru amprenta funcţională după indicaţiile din
prospect, se aplică pe suprafaţa mucosală a lingurii individuale un strat uniform de
1,5-2 mm grosime, inclusiv marginile şi feţele externe. Din acest moment se
realizează următoarele etape:
- realizarea sprijinului şi adeziunii, când lingura individuală cu materialul pentru
amprentare se introduce în cavitatea orală, se centrează lingura, se fac presiuni uşoare
ale amprentei pe câmpul protetic, intercalate cu perioade de repaus pentru a permite
ţesuturilor să revină la poziţia iniţială.
- realizarea închiderii marginale se efectuiază prin mişcări funcţionale ale periferiei
câmpului protetic la fel ca la adaptarea lingurii individuale, cu ajutorul testelor Herbst,
prin teste fonetice, de deglutiţie, până la priza materialului.
- realizarea tonicităţii musculare, rezolvarea obiectivelor funcţionale de fizionomie şi
fonaţie în strânsă armonie cu etapa anterioară. În timpul executării mişcărilor de
modelare funcţională periferică, medicul poate realiza masaje circulare cu presiune
minimă la nivelul marginal.
4.Verificarea amprentei funcţionale
Controlul amprentei funcţionale începe în ordine inversă cu obiectivele şi
etapele anterioare:
- controlul versanţilor externi ai lingurii individuale pe care se găseşte modelat
materialul de amprentă de musculatura orbicularilor, buccinatorului, mobilitatea
limbii; controlul aspectului fizionomic.
- îndepărtarea amprentei din cavitatea orală fără a o deforma şi verificarea marginilor
amprentei care trebuie să fie acoperite de materialul de amprentă.
- verificarea zonelor de sprijin prin comparaţie cu elementele din cavitatea orală şi
anume: dacă presiunea a fost transmisă în mod egal pe întreaga suprafaţă de sprijin,
prezenţa bulelor de aer, plusurile de material. Marginile amprentei foarte subţiri şi
nesusţinute de lingura individuală se îndepărtează.
Dacă lingura nu a fost centrată sau nu s-au obţinut obiectivele urmărite prin
amprenta funcţională, se repetă această etapă clinică.
Amprenta funcţională se dezinfectează cu soluţie de glutaraldehidă 2%, clorhexidină,
apoi se trimite în laborator cu măsurile luate pentru asigurarea transportului şi a
conservării amprentei.
5. Stabilirea indicaţiilor necesare realizării şabloanelor de ocluzie
Se recomandă laboratorului materialul din care se confecţionează baza
şablonului de ocluzie (placă de bază sau acrilat) şi bordura de ocluzie (din ceară sau
material termoplastic).