Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Academia „Ștefan cel Mare”

Cu titlu de manuscris
CZU: 343.541 (043.2)

PALADII Andrian

VIOLUL: STUDIU DE DREPT PENAL ȘI

INVESTIGAREA JUDICIARĂ A INFRACȚIUNII

Specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal, criminalistică;)

Teză de doctor în drept

Conducător științific: Valeriu CUȘNIR,

profesor universitar,
doctor habilitat în drept

Autorul:

Chișinău, 2010
© PALADII Andrian, 2010

2
 CUPRINS
ADNOTARE..........................................................................................................................5
LISTA ABREVIERILOR....................................................................................................8
INTRODUCERE..................................................................................................................9

1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN MATERIA VIOLULUI (ASPECTE DE DREPT

PENAL ȘI DE INVESTIGARE JUDICIARĂ)................................................................17
1.1. Doctrina penală privind violul: istoric, actualitate şi perspective..................................17
1.2.Scopul şi obiectivele tezei prin prisma perfecţionării normelor penale şi cercetării
ştiinţifice...............................................................................................................................36
1.3. Concluzii la capitolul 1..................................................................................................41
2. CONSIDERAŢIUNI GENERALE REFERITOARE LA INFRACŢIUNILE
PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ...........................................................................................44
2.1. Noţiunea şi clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală.........................................44
2.2. Infracţiunile privind viaţa sexuală, în legislaţia penală a altor state..............................52
2.3. Concluzii la capitolul 2..................................................................................................66
3. COMPONEŢA INFRACŢIUNII DE VIOL PRIN PRISMA PROBATORIULUI
PENAL.................................................................................................................................68
3.1. Condiţii preexistente ale infracţiunii de viol..................................................................68
3.2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol..................................................................74
3.3. Forme, modalităţi şi sancţiuni ale infracţiunii de viol...................................................85
3.4. Concluzii la capitolul 3................................................................................................111
4. PARTICULARITĂŢILE INVESTIGAŢIEI JUDICIARE A INFRACŢIUNII DE
VIOL..................................................................................................................................116
4.1. Caracteristica criminalistică şi elementul probatoriu al violului.................................116
4.2. Particularităţile începerii urmăririi penale în cauzele de viol......................................131
4.3. Reguli metodologice de desfăşurare a unor acţiuni de urmărire penală la cercetarea
infracţiunii de viol...............................................................................................................145
4.4 Concluzii la capitolul 4.................................................................................................161

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI.........................................................164

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................168
ANEXA nr.1 numărul violurilor săvârşite în Republica Moldova pe anii 2003-2008.......178
ANEXA nr.2 nivelul criminalităţii de viol în Republica Moldova pe anii 2003-2008......179

3
ANEXA nr. 3 repartiţia violurilor în Republica Moldova pe anotimpuri, pentru perioada
anilor 2003-2008.................................................................................................................180
ANEXA nr. 4 structura violurilor în funcţie de modalitatea de comitere în Republica
Moldova pentru perioada anilor 2003 – 2008.....................................................................181
ANEXA nr. 5 repartiţia violurilor după locul de comitere în Republica Moldova pentru
perioada anilor 2003 – 2008...............................................................................................182
ANEXA nr. 6 dinamica infracţiunilor de viol în Republica Moldova pe anii 2003 –
2008....................................................................................................................................183
ANEXA nr. 7 structura violurilor după vârsta subiectului infracţiunii în Republica
Moldova pentru perioada anilor 2003 – 2008.....................................................................184
ANEXA nr.8 structura infracţiunilor de viol după perioada zilei în Republica Moldova pe
anii 2003 – 2008.................................................................................................................185
ANEXA nr. 9 indicaţii metodice privind investigarea judiciară a infracţiunii de viol.......186
DECLARAȚIE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII...........................................218
CV AL AUTORULUI.......................................................................................................219

4
 ADNOTARE
Paladii Andrian „Violul: studiu de drept penal şi investigarea judiciară a
infracţiunii”, Teză de doctor în drept la specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal,
criminalistică), Chişinău, 2009.
Teza cuprinde introducere, patru capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia
din 186 numiri, 164 pagini text de bază, nouă anexe cu 35 de figuri. Rezultatele obţinute sunt
publicate în 8 lucrări ştiinţifice.
Cuvinte-cheie: act sexual, constrângerea fizică sau psihică, element probatoriu,
caracteristica criminalistică, situaţii tipice.
Domeniul de studiu. Cercetarea ştiinţifică este dedicată studierii infracţiunii de viol din
perspectiva dreptului penal precum şi relevarea particularităţilor investigării judiciare a
infracţiunii. Scopul şi obiectivele tezei de doctorat. Scopul imediat al prezentei lucrări îl
constituie examinarea teoretico-practică a elementelor preexistente și constitutive ce
caracterizează din punct de vedere normativ violul şi nuanţarea procedeelor de investigare
judiciară a infracţiunii analizate. Obiective: reevaluarea conceptului infracţiunii de viol;
examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic; evidenţierea criteriilor de
delimitare a violului de alte infracţiuni; înaintarea unor propuneri de lege ferenda; analiza
elementelor caracteristicii criminalistice; relevarea elementului probatoriu; determinarea
situaţiilor tipice la începerea urmăririi penale; evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a
acţiunilor de urmărire penale.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Rezultatele inovaţionale,
obţinute în ipoteza studiului ştiinţific efectuat, constituie finalitatea unei cercetări
interdisciplinare, care prin sine reprezintă o noutate pentru Republica Moldova.
Semnificaţia teoretică. Sub aspect teoretic teza de doctorat constituie o abordare a opiniilor
şi propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate, cu referire specială la
infracţiunea de viol şi, în general, la infracţiunile contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a
persoanei. Prin prisma laturii teoretice se dozează posibilitatea elaborării strategiei adecvate de
luptă contra infracţiunii de viol. Valoarea aplicativă a lucrării. Importanţa aplicativă este
semnificată prin redarea unor concepte, soluţii, propuneri atât sub aspectul penal cât, procesual-
penal şi criminalistic, al problematicii supuse analizei. Implementarea rezultatelor ştiinţifice.
Cercetarea în primul rând are o orientare didactică. Acestea, înserată cu o gamă amplă de speţe
din practica judiciară a Republicii Moldova şi a altor state, pot fi luate în vedere de către ofiţerii
de urmărire penală, procurori şi judecători în cadrul activităţii zilnice de combatere a
infracţionalismului, inclusiv şi a celui de viol.

5
 РЕЗЮМЕ
Паладий Андриан, «Уголовно-правовой анализ и расследование
изнасилования», диссертация на соискание научной степени доктор права по
специальности 12.00.08 - Уголовное право (уголовное право и криминалистика).
Кишинёв, 2009
Содержание диссертации: введение, четыре главы, общие выводы и рекомендации,
библиография из 186 пунктов, 164 страниц основного текста. Полученные результаты
были опубликованы в 8 научных работах.
Ключевые слова: половой акт, физическое или психическое принуждение, объект
доказывания, криминалистическая характеристика, типичные ситуации.
Область исследования. Диссертация посвящена уголовно-правовому анализу
изнасилования и особенностям расследования данного преступления.
Целью работы является научно-практическое исследование признаков состава
преступления изнасилования, а так же разработка методологии расследования указанного
преступления. Задачи исследования: переосмысление понятия изнасилования; изучение
ряда противоречивых трактовок изнасилования; определение критериев разграничения
изнасилования от других смежных составов преступления; выработка конкретных
рекомендаций по изменению статьи 171 УК РМ; выделение составляющих
криминалистической характеристики изнасилования; определение объекта доказывания
данного преступления; определение типичных ситуаций уголовного преследования;
разработка методологии уголовного преследования по делам об изнасилованиях.
Научная новизна и оригинальность полученных результатов заключается
непосредственно в проведённом исследовании, основных итогах и предложенных
рекомендациях, которые представляют собой новизну для Республики Молдова.
Теоретическая значимость работы состоит в проведении анализа противоречивых
мнений и рекомендаций, высказанных в научной литературе относительно изнасилования
и преступлений против половой свободы и половой неприкосновенности личности.
Практическая польза исходит из предложенных понятий, практических решений,
рекомендаций могущих быть применимыми в уголовном, уголовно-процесуальном праве
и криминалистике. Внедрение научных результатов. Диссертация, прежде всего
представляет собой хорошо систематизированный, научно обоснованный дидактический
материал, дополненный примерами судебной практики, который может быть использован
работниками правоохранительных органов в борьбе с преступностью.

6
 SUMMARY

Paladii Andrian, “Criminally-legal research and criminalistical investigation of rape”,

doctoral dissertation in law, speciality 12.00.08 – Criminal law (criminal law, criminalistic),
Kishinau, 2009.
The dissertation contains: introduction, four chapters, general conclusions and
recommendations, bibliography account 186 points, 164 pages of basic contents. Obtained
results were published in 8 scientific papers.
Key-words: sexual act, physical or mental compulsion, element of proves, criminalistical
characteristics, typical situations.
Field of studding The dissertation is devoted to the criminally-legal analyse and to some
aspects of criminalistical investigation of rape.
Goal of the doctoral dissertation: The work’s goal is theoretical and practical studying of
essential elements to the rape and revealing receptions of investigation of the indicated crime.
Scopes: revaluation of concept of rape; studying of some inconsistent treatments concerning
rape; definition of criteria of differentiation of rape from other similar crimes; offering of
concrete recommendations about change of article 171 of UK РМ; the analysis of constituting
criminalistic characteristics and features of rape; revealing of object of proving; revealing typical
situations connected with the criminal prosecution beginning; definition of methodological rules
of realisation of measures and actions in connection with criminal prosecution realisated in cases
about rapes.
Scientific novelty and originality consists in consists directly in the issued research, the
basic results and the offered recommendations which represent novelty for Republic of Moldova.
Theoretical signification of work consists in realisation of the analysis of inconsistent opinions
and the recommendations stated in the scientific literature, in particular concerning rape, and in
general regarding a crimes against sexual freedom and the sexual inviolability of person. The
practical advantage starts with the offered concepts, practical decisions and recommendations
applicable in criminal, criminally-procedural law and criminalistics. Implementation of the
scientific results consists in. The dissertation, first of all represents well systematised,
scientifically based didactic material completed with practice examples and can be used in crime
control.

7
 Lista abrevierilor

URSS- Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

RFSSR- Republica Federativă Sovietică Socialistă Rusă
FR- Federaţia Rusă
RM- Republica Moldova
CSI- Comunitatea Statelor Independente
PG- Codul penal, partea generală
PS- Codul penal, partea specială
HP- Hotărârea Plenului
CEDO- Curtea Europeană pentru Drepturile Omului
RSSM- Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
CSJ- Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova
CP al CSJ- Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
MAI- Ministerul Afacerilor Interne
CRM- Constituția Republicii Moldova
C.pr.pen.- Cod procedură penală
C.pen.- Cod penal
HG- Hotărârea Guvernului
MO- Monitor Oficial
Cap.- capitol
Art.- articol
Alin.- aliniat
Lit.- literă
Pct.- punct
P.- pagină
n.a.- nota autorului

8
 INTRODUCERE
Actualitatea şi importanța problemei abordate.
Asigurarea dreptului la libertatea şi inviolabilitatea sexuală; a persoanei – ca condiţie
indispensabilă a existenţei fiinţei umane şi, prin aceasta, a întregii comunităţi, constituie o
preocupare constantă atât a normelor de drept internaţional, cât şi a celor naţionale.
Problema asupra căreia ne-am orientat atenţia o constituie violul.
Violul, fără nici un dubiu, este cea mai gravă infracţiune sexuală, deoarece, aproape în
toate situațiile tipice, cauzează victimei un prejudiciu fizic, o traumă psihică.
Codul penal al Republicii Moldova, precum şi legislaţiile altor state înglobează o serie de
infracţiuni, care au în calitate de obiect juridic relaţiile sociale, a căror desfăşurare normală este
condiționată de protecția libertății, inviolabilității şi moralității vieţii sexuale a persoanei; această
valoare, fiind susceptibilă de protecție juridico-penală alături de alte drepturi fundamentale ale
cetăţenilor (viaţa, integritatea fizică şi psihică, libertatea, viaţa intimă, familială şi privată etc.).
Viaţa sexuală - în calitate de valoare socială - este apărată de dreptul penal sub cele două
aspecte caracteristice: dreptul la libertatea sexuală a persoanei (independenţa persoanei de a
dispune în mod liber de corpul său în raporturi sexuale) şi dreptul la inviolabilitatea sexuală a
persoanei (a-i fi asigurat individului inviolabilitatea corpului său în ceea ce priveşte aspectul
sexual, a-i proteja persoana de orice acţiuni înfăptuite cu violenţă sau profitând de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa).
Declaraţia ONU pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor adoptată de
Adunarea Generală a ONU la 20 decembrie 1993 prevede că orice act de violenţă presupune
(atât în viaţa socială, cât şi-n viaţa personală) săvârşirea actelor ilicite, care cauzează sau pot
cauza persoanelor daune fizice sau psihice. Violenţa sexuală presupune un contact fizic contrar
voinţei victimei şi se poate manifesta sub orice formă de exprimare (prin forţarea de a avea
relaţii sexuale, până la violare ori incest). Declarația ONU pune accent negativ și pe alte acte de
violenţă cu caracter psihologic sau intim, cauzate victimelor (în special, în cadrul familiei,
serviciului etc.).
Gradul prejudiciabil ce decurge din esența infracţiunilor privind viaţa sexuală constă, în
primul rând, în suferinţa provocată direct victimei, iar în cel de-al doilea rând, în consecinţele
destabilizatoare pe care le provoacă în plan social asupra desfăşurării normale a vieţii. Încălcarea
libertăţii sexuale creează în societate o stare de nesiguranţă generală, un dezechilibru deosebit de
primejdios şi de grav, cauzat organismului social.
Alegarea tiparului juridic incident activităţii infracţionale de lezare a libertăţii şi
inviolabilităţii sexuale a persoanei presupune, pe de o parte, evaluarea corectă a situaţiei de fapt,

9
iar pe de altă parte, identificarea normei penale speciale aplicabile acestei situaţii faptice.
Examinarea cauzelor penale de viol relevă erori de încadrare juridică, în rezultatul cărora fapta
violatorului este încadrată în baza variantei tipice, deși pot fi identificate semne circumstanțile cu
caracter agravant, ori în genere este apreciată la nivelul unei fapte ce nu constituie infracțiune (în
baza lipsei semnelor constitutive ale componenței de infracțiune).
În acest context, am considerat ca fiind actual şi oportun demersul dedicat studierii
infracţiunii de viol din perspectiva dreptului penal, în vederea elucidării şi reevaluării semnelor
esențiale și circumstanţiale caracteristice acesteia. Totodată, cercetarea atentă a cadrului
normativ dedicat reglementării violului a scos în evidenţă unele imperfecţiuni ale textului de
lege, fapt care a solicitat incursiuni teoretice pentru a oferi legiuitorului propuneri de lege
ferenda, în eventuala intervenţie de perfecţionare a normei penale referitoare la infracțiunea de
viol. Pentru deducerea unor soluţii legislative adecvate, s-a impus studiul legislaţiilor penale ale
altor state în materia incriminării faptei cercetate.
Aplicarea normei de drept presupune, pe de o parte, stabilirea existenţei unei infracţiuni, iar
pe de altă parte, a persoanei care a comis-o şi, evident, aplicarea de către instanţa de judecată a
unei pedepse echitabile infractorului. Întru învederarea acestor finalităţi proprii dreptului penal,
activitatea instanţelor de judecată implică în mod obligatoriu intervenţia organelor de urmărire
penală, adecvată sarcinii de descoperire a infracţiunii săvârşite, de identificare a infractorului şi
de remitere a cauzei penale spre judecare.
Ţinând cont de specificul infracţiunii de viol, generat, în principal, de modalităţile
normative şi faptice de realizare a ei, este binevenită relevarea particularităţilor investigării
judiciare a infracţiunii pentru a pune la îndemâna organelor de urmărire penală un suport
metodologic de instrumentare a cauzelor penale de acest gen.
Sub acest aspect, actualitatea lucrării derivă din faptul, că în literatura de specialitate nu au
fost realizate careva intervenţii în domeniul abordării cadrului tactico-metodologic aplicabil la
investigarea violului – cadru, care ar oferi posibilitatea aplicării unor reguli metodologice bazate
pe respectarea strictă a prevederilor legale şi pe experienţa pozitivă generalizată a organelor de
urmărire penală.
Reieşind din cele consemnate anterior, menţionăm că, în ultimii ani, în literatura de specialitate
violului i-au fost consacrate mai multe studii, în care acest fenomen infracţional a fost tratat sub
diferite aspecte. Printre ele se evidenţiază: Тактические операции в типичных ситуациях
расследования изнасилований (Пономарева Л.B. Тактические операции в типичных
ситуациях расследования изнасилований, Диссертация кандидата юридических наук,
Cаратов 1997); Metodica cercetării infracţiunii de viol (Cătuna Nelu Viorel, Metodica cercetării

10
infracţiunii de viol, edit. C.H.Beck, Bucureşti 2007 Violenţa sexuală (Bujor V., Miron I.,
Violenţa sexuală, Ch. Centrul ed. al Univ. De Criminologie, 2001) etc. – studii şi publicaţii care,
de rând cu altele, au servit în calitate de suport la realizarea lucrării în cauză.
Nepunând la îndoială valoarea teoretico-ştiinţifică şi aplicativă a studiilor evidențiate
anterior, prezenta lucrare este o încercare de actualizare a unor concepte, idei şi soluţii vis-a-vis
de interpretarea juridico-penală şi crearea, în acest sens, a unui cadru metodologic inovatoriu în
materie penală, în special, la capitolul investigare judiciară a violului.
Raţiunea cercetării pluridiscipilnare a violului, prin îmbinarea elementelor de natură
penală, procesual penală şi criminalistică, rezidă în necesitatea fundamentării unui concept unic
de încadrare juridică şi investigare judiciară a infracţiunii, în care normele dreptului material să-
şi poată găsi o aplicaţie adecvată prin intermediul celor de drept formal. Prin explicarea şi
interpretarea noţiunilor din legea penală şi procesual penală, lucrarea are meritul de a încerca să
contribuie la uniformizarea practicii judiciare şi de a se constitui într-un instrument de lucru util
celor care îşi desfăşoară activitatea de luptă împotriva criminalităţii.
Scopul şi obiectivele tezei.
Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor
preexistente și constitutive care caracterizează din punct de vedere normativ infracţiunea de viol,
în vederea evidenţierii particularităţilor de încadrare juridică şi nuanţarea procedeelor de
investigare judiciară a infracţiunii analizate, prin punerea în evidenţă a modelului tactico-
metodologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de viol. În
calitate de scop mediat al tezei figurează relevarea imperfecţiunilor textului de lege dedicat
incriminării infracţiunii de viol şi reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea
acestora.
La elaborarea scopurilor ţinându-se cont de Direcţiile strategice ale activităţii din sfera
ştiinţei şi inovării pentru anii 2006-2010, aprobate prin Hotărîrea Parlamentului nr.160-XVI din
21 iulie 2005, aceste direcţii fiind consacrate şi-n cadrul Acordului de parteneriat între Guvern şi
Academia de Ştiinţe a Moldovei pentru anii 2009-2012
Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate şi realizate următoarele sarcini:
nuanţarea şi reevaluarea conceptului infracţiunii de viol şi a locului incriminării acesteia în
legislaţia autohtonă;
elucidarea şi descrierea semnelor constitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva
doctrinei dreptului penal şi a soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de
viol;

11
 examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de viol
(în special, condiţiile renunţării de bună voie la comiterea infracţiunii, elucidarea calităţii de
subiect pasiv al infracţiunii de viol, elucidarea noţiunii de viol comis de două sau mai multe
persoane etc.);
evidenţierea criteriilor de delimitare a violului de alte infracţiuni cu care se intersectează
sub aspect constitutiv;
înaintarea unor propuneri concrete de perfecţionare a textului de lege prevăzut la art.171
C.pen.;
analiza conţinutului caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol şi a elementelor care
o compun;
relevarea elementului probatoriu al violului;
determinarea situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale în cauzele de viol;
evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale aplicabile
la investigarea violurilor;
caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare
dispuse la investigarea infracţiunilor de viol.
De fapt aceste scopuri şi sarcini având drept finalitate edificarea statului de drept în
contextul integrării europene Republicii Moldova.
Pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor trasate, în calitate de metode de cercetare au fost
folosite metoda logică (analiză şi sinteză), istorică, sistematică, etc. Cercetările întreprinse se
bazează pe studierea doctrinei, legislaţiei şi a practicii judiciare existente în domeniul dat.
La realizarea studiului drept punct de reper a servit legislaţia penală şi procesual penală a
Republicii Moldova şi a altor state (România, Federaţia Rusă, Belorusia, Danemarca, Olanda,
Norvegia etc.).
Baza teoretică a investigaţiei o constituie lucrările celor mai recunoscuţi autori consacraţi
în domeniu: V.Dongoroz, V.Dobrinoiu, A.Boroi, V.Beliş, C.Aioniţoaie, V.Bercheşan,
A.Piontkovschii, P.Iablokov, V.Mozeakov, O.Corşunov, A.Stepanov, I.Fedotov, L.Zvirbuli,
N.Soloviov etc. Dintre autorii autohtoni, lucrările cărora au stat la baza elaborării tezei pot fi
menţionaţi: V.Cuşnir, V.Berliba, S.Brânză, S.Doraș, M.Gheorghiţă, T.Carpov, A.Borodac,
X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, V.Stati, I.Dolea, Iu.Odagiu, etc.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute.
În ipoteza modificărilor curente de legislaţie, un studiu amplu şi bine sistematizat al
infracţiunii de viol s-a impus ca necesar şi obligatoriu. Analiza minuţioasă a cuprins, pe lângă

12
aspectul juridico-penal al infracţiunii de viol, şi o latură, nu mai puţin semnificativă, cu nuanţe
vădit aplicative – investigarea judiciară a infracţiunii abordate.
Cercetarea ştiinţifică rezidă în analiza multiaspectuală a conceptelor şi definiţiilor expuse
în literatura de specialitate autohtonă şi străină, trecute prin filtrul unei analize proprii a
autorului, precum şi înaintarea unor soluţii, idei şi concepte noi, care, în viziunea autorului, sunt
a apriori în ceea ce priveşte realizarea justiţiei penale prin intermediul incriminării infracţiunii
de viol.
Rezultatele inovaţionale, obţinute în ipoteza studiului ştiinţific realizat, constau în
următoarele:
1. pentru a stabili corespunderea exactă între ceea ce se apăra în concret şi ceea ce se
doreşte a se apăra, propunem redenumirea Capitolului IV a Părţii speciale a Codului penal în
„Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei”.
2. în vederea unei aplicări uniforme a legislaţiei penale în vigoare, se demonstrează
necesitatea excluderii din cadrul componenţei prevăzute la art. 171 alin. (3) C.pen. a lit. (d).
3. susţinerea, în vederea uniformizării legislaţiei penale, tratarea uniformă a celor ce au
săvârşit numai două infracţiuni şi pe cei care au săvârşit mult mai multe infracţiuni considerăm
oportun excluderea agravantei de viol comis de o persoană ce a mai comis un viol prevăzut la
alin. 1 din cadrul art. 171 alin.(2) C.pen., modificare, ce va contribui efectiv la o mai bună
diferenţiere a răspunderii penale, la stabilirea mai echitabilă a pedepsei, la promovarea mai
consecventă a scopurilor şi principiilor legii penale.
4. pentru a asigura certitudinea normelor de drept penal susţinem excluderea din cadrul art.
171 alin. (3) C.pen. circumstanţei prevăzute la lit. (f) (violul soldat cu alte urmări grave).
5. caracteristica criminalistică a violului reprezintă o sinteză a cunoştinţelor obţinute în
urma analizării cauzelor judiciare, în măsură să furnizeze recomandări şi reguli metodologice
organului de urmărire penală la investigarea violurilor;
6. elementul probatoriului, specific violului, trebuie să clarifice următoarele împrejurări
necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui anumit caz particular: existenţa raportului sexual;
prezenţa constrângerii fizice sau psihice ori a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi
exprima voinţa, vârsta persoanei vătămate, precum şi raporturile care au existat dintre victimă
şi făptuitor, participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii, consecinţele infracţiunii,
intenţia şi motivele comiterii infracţiunii; cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea
infracţiunii şi, nu în ultimul rând, este necesar a stabili existenţa cărorva împrejurări ce pot
agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului;

13
 7. pornind de la noţiunile de viaţă intimă şi viaţă sexuală, considerăm că persoana este
singură în drept să decidă modalităţile şi subiectul relaţiilor sexuale, precum şi să decidă în care
cazuri i s-a adus un prejudiciu vieţii sexuale şi în mod inerent şi vieţii intime a acesteia, persoana
fiind singura în drept de a decide în care cazuri şi circumstanţe să facă publice evenimentele
vieţii sale intime. În acest sens, considerăm că ar fi oportun introducerea în cadrul art. 276
C.pr.pen. a prevederilor conform căreia urmărirea penală pentru violul prevăzut la art. 171 alin.
(1) C.pen. să fie pornită la plângerea prealabilă a victimei. Această încadrându-se în politica
penală a statului, de decriminalizare a unor fapte, de reducerea a pedepselor, stabilirea a unui
număr mai mare de pedepse neprivative de libertate.
8. violul trebuie definit, în aspect juridico-penal, ca actul sexual de orice natură săvârşit
prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării.
Sub aspect teoretic teza de doctorat constituie o abordare a opiniilor şi propunerilor
controversate expuse în literatura de specialitate a Republicii Moldova, cât şi străină, cu referire
specială la infracţiunea de viol şi, în general, la infracţiunile contra libertăţii şi inviolabilităţii
sexuale a persoanei. Prin prisma laturii teoretice se dozează posibilitatea elaborării strategiei
adecvate de luptă contra infracţiunii de viol. În acest context, importanţa teoretică constă în
faptul că lucrarea prezintă prin sine un studiu bine sistematizat şi documentat prin soluţii practice
şi poate fi luată în vedere în cadrul studiilor universitare şi postuniversitare - la predarea
disciplinelor penale, precum şi la propagarea ideilor de combatere a fenomenului cu nuanţe de
dinamică în creştere.
Valoarea teoretico-aplicativă se confirmă şi prin multitutidinea de abordări şi soluţii, pe
care le redă autorul, în vederea oformării unui standard corect şi unic de includere în acţiune a
normei referitoare la infracţiunea de viol.
Anumite teze, idei novatorii pot fi preluate în vederea unor eventuale modificări de
legislaţie, asiugurându-se astfel eficientizarea luptei împotriva infracţiunilor de viol.
Importanţa aplicativă este semnificată prin redarea unor concepte, soluţii, propuneri vis-a-
vis de aspectul procesual-penal şi criminalistic al problematicii supuse studiului. Toate acestea,
înserate cu o gamă amplă de speţe din practica judiciară a Republicii Moldova şi a altor state, pot
fi luate în vedere de către ofiţerii de urmărire penală, procurori şi judecători în cadrul activităţii
zilnice de combatere a criminalităţii, inclusiv şi a celui de viol.
Aprobarea rezultatelor lucrării.

14
 Tezele şi ideile consemnate în conţinutul tezei de doctorat au fost expuse şi abordate
multiaspectual în cadrul diverselor foruri ştiinţifico-practice internaţionale şi naţionale, printre
care: Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională – Probleme interdisciplinare în materia
prevenirii şi combaterii criminalităţii juvenile la etapa contemporană, Chişinău, 5 octombrie
2007.
Tezele principale ale lucrării au fost examinate şi discutate în cadrul seminarelor metodice
organizate în cadrul catedrei „Drept penal şi Criminologie” a Academiei „Ştefan cel Mare” a
MAI al Republicii Moldova.
Sumarul compartimentelor tezei.
Lucrarea este structurată în patru compartimente care la rândul său conţin treisprezece
subcompartimente, introducere, concluzii şi recomandări, bibliografie, adnotare şi lista
abrevierilor.
În cadrul primului Compartiment „Analiza situaţiei generale în materia violului” au fost
supuse unei analize lucrările ce au avut ca obiect de studiu infracţiunea de viol, în urma studiului
făcându-se o analiză comparativă în ceea ce priveşte infracţiunea de viol. De asemenea în cadrul
acestui compartiment al lucrării au fost dezvăluite scopurile şi sarcinile lucrării.
Noţiunea şi sistemul infracţiunilor privind viaţa sexuală sunt analizate în cadrul
Compartimentului doi al lucrării. În urma studiului definiţiilor doctrinare a infracţiunilor privind
viaţa sexuală a fost oferită o definiţie proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală. Definiţie ce a
avut la bază natura juridică şi esenţa noţiunii de viaţă sexuală. Aspect de care s-a ţinut cont şi
clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală.
Compartimentul trei „Analiza juridico-penală a infracţiunii de viol”, conţine o analiză
minuţioasă a semnelor componenţei de infracţiune prevăzută la art. 171 C.pen.. în cadrul acestui
compartiment de bază a lucrării pe lângă analiza minuţioasă a semnelor componenţei de
infracţiune, au fost stabilite criteriile ce ar facilita delimitarea infracţiunii de viol de alte atentate
infracţionale. De asemenea au fost propuse soluţii care ar duce la soluţionarea controverselor
existente în doctrina penală referitor la infracţiunea de viol. Soluţii ce ar avea drept finalitate
interpretarea uniformă a legislaţiei penale atât de teoreticienii cât şi de practicienii dreptului
penal.
„Particularităţile investigaţiei judiciare a infracţiunii de viol” este intitulat ultimul
compartiment al lucrării, în cadrul căruia a fost stabilită caracteristica criminalistică a infracţiunii
de viol, elementul probatoriu specific acestui gen de atentat. În cadrul ultimului paragraf al
lucrării au fost stabilite regulile de tactică criminalistică specifice, de care trebuie să se ţină cont
în cadrul urmăririi penale.

15
 Drept urmare a cercetării științifice realizate au fost înaintate un şir de concluzii şi
recomandări, care, ar putea fi luate în consideraţie în demersul dedicat perfecționării cadrului
normativ în vigoare al Republicii Moldova.

16
 1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN MATERIA VIOLULUI (ASPECTE DE DREPT PENAL ȘI
DE INVESTIGARE JUDICIARĂ)
1.1 Doctrina penală privind violul: istoric, actualitate şi perspective.
Problematica infracţiunilor privind viaţa sexuală constituie o preocupare continuă pentru
teoreticienii şi practicienii dreptului penal. Dezvoltarea continuă a relaţiilor sociale necesită o
atenţie sporită în ceea ce priveşte infracţiunile privind viaţa sexuală, în vederea găsirii celor mai
eficiente metode de prevenire şi combatere a faptelor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei.
De fapt studiul realizat are ca obiective principale stabilirea unor criterii clare de delimitare
a infracţiunii de viol de alte componenţe de infracţiuni ce atentează la libertatea şi inviolabilitate
sexuală a persoanei, relevarea procedeelor de încadrare juridică a faptei de raport sexual comis
prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa, precum şi relevarea problemelor ce apar în cadrul investigării
judiciare a faptelor de raport sexual forţat şi căilor de soluţionare a acestora.
Sensul pe care îl dăm astăzi noţiunii de viol este urmare a modului în care s-a privit în
decursul timpului satisfacerea instinctului sexual, în special de către bărbat, dar şi în raport cu
poziţia ocupată de către femeie în societate [35, p.1]. Relaţiile sexuale au evoluat de la nişte
relaţii necontrolate specifice societăţii primitive la relaţii încorsetate în morala societăţii şi orice
abatere de la aceste norme fiind sancţionate de către legislaţia în vigoare.
Asemenea relațiilor în dezvoltare permanentă, ţinând cont de etapele de dezvoltare a
societăţii, au evaluat și diferitele modalităţi de incriminare a atentatelor la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei.
În antichitatea greacă se considera violul mai puţin grav decât seducerea unei femei
căsătorite sau necăsătorite: în primul caz se poseda doar corpul femeii, pe când în cel de-al doilea
caz – avea loc deturnarea sentimentelor şi fidelității victimei în folosul seducătorului şi în
detrimentul soţului ori al tatălui acesteia[35].
În ceea ce priveşte societatea romană, se considera o încălcare a normelor morale existente
în societate la acea perioadă siluirea unui băiat, unei femei sau a oricărei alte persoane prin
folosirea forţei, violul fiind considerat un act de atac care nu putea fi evitat, sancţionându-se cu
pedeapsa capitală (tentativa se pedepsea cu exilul). [35]
În perioada Evului Mediu protecția persoanei contra atentatelor la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală se realiza, în general, prin intermediul normelor ecleziastice (avându-se
în vedere rolul bisericii în acea perioadă de timp).

17
 O accepţiune a violului, similară celei actuale, începe să se cristalizeze odată cu intrarea în
vigoare a Codului penal francez din 1791. Fiind inclus pentru prima dată violul în subtitlul
„Crime şi atentate împotriva persoanelor” [35], se stabilește că în cazul comiterii unui raport
sexual forţat se atentează la un element al libertăţii persoanei şi anume la libertatea sexuală a
acesteia.
În continuare vom analiza evoluţia incriminării infracţiunii de viol în Rusia şi în
Principatele Române, al căror norme sociale, precum şi evoluţia acestora în timp, sunt
asemănătoare celor din cadrul societăţii moldoveneşti.
O primă normă ce are drept scop apărarea componentelor vieţii sexuale a persoanei în
Rusia apare într-un act bisericesc din anul 1649, ce prevede pedeapsa cu moartea pentru militarul
care comite violul în timp ce se deplasează la armată sau când revine de la armată. Reglementări
similare, cu excepţia faptului că este lărgit cercul persoanelor ce pot fi subiecţi ai infracţiunii, le
întâlnim în Regulamentul Militar al lui Petru I[160, p.162]
Codul penal al Rusiei din 1903 realizează o încercare reușită de a supune apărării viaţa
sexuală a persoanei sub toate aspectele acesteia (anume libertatea şi inviolabilitatea sexuală), și,
în acest context, prin cele 16 componenţe de infracţiuni se descriu în mod normativ faptele
ilegale în funcţie de obiectul de atentare. Noutatea pe care o aduc prevederile acestui cod constau
în faptul că pentru prima dată se face apel la constrângerea psihică, stabilindu-se condiţiile
pentru existenţa acesteia (ameninţarea cu aplicarea violenţei asupra rudelor apropiate ale
victimei, dacă exista pericolul ca ameninţarea să fie realizată).
O reglementare asemănătoare Codului penal anterior menționat o regăsim în Decretul
despre tribunalele militare revoluţionare din 20 noiembrie 1919, care, în Titlul V „Infracţiuni
contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei”, Cap.IV („Infracţiuni privitoare la
relaţiile sexuale”), incriminează raporturile sexuale comise prin constrângere implicită sau
explicită şi acţiunile perverse asupra persoanelor minore. [160]
Cu referire la Principatele Româneşti, constatăm că primele reglementări ale infracţiunii
apar odată cu editarea Cărţii Româneşti de Învăţătură (Iași, 1646) şi a Îndreptării Legii
(Târgovişte, 1652), în care violul era tratat sub titlurile Despre siluire şi, respectiv, Siluirea. În
cadrul reglementărilor respective se vorbea despre „necinstirea femeie răpite prin violenţă”,
neoperându-se cu anumite semne care ar identifica metoda de comitere a infracţiunii. [35.p.7]
În Moldova şi Ţara Românească perfecţionarea şi modernizarea legislaţiei a fost
materializată prin apariţia unor coduri ori condici criminaliceşti de inspiraţie austriacă sau
franceză. [35] Noutatea acestor reglementări consta în faptul că, pentru prima dată, se
menţionează precum că victima infracţiunii de „siluire” poate fi persoana atât de sex masculin,

18
cât şi cea de sex feminin. De asemenea sunt prevăzute primele circumstanţe agravante (spre
exemplu, comiterea infracţiunii de viol în participaţie).
Cele consemnate anterior denotă ideea precum că reglementările privitoare la infracţiunile
privind viaţa sexuală şi, în special referitoare la infracțiunea de viol, au evoluat (de la etapa când
libertatea şi inviolabilitatea sexuală nu erau apărate nici într-un mod, urmând asigurarea acestor
valori sociale prin intermediul normelor elaborate de către biserică și, într-un final, ajungându-se
la protecția prin norme de drept codificate cu caracter laic).
Problema atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei a constituit obiectul
de studiu al mai multor autori care în cadrul lucrărilor sale (articole, manuale de drept penal sau
monografii), care au oferit un spaţiu (mai mic sau mai mare) problemelor de încadrare juridică a
faptelor care au drept obiect de atentare libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei,
identificarea motivelor şi împrejurărilor ce favorizează comiterea acestui gen de infracţiuni,
identificarea problemelor ce intervin în cadrul investigării judiciare a acestui gen de infracţiuni şi
elaborarea unor reguli tactice şi metodologice de efectuare a activităţilor de urmărire penală.
Analiza materialelor ştiinţifice publicate la tema tezei.
În continuare o să supunem analizei unele lucrări ştiinţifice, care au fost dedicate, în
special, tratării problematicii abordate de către autor în conținutul tezei de doctorat elaborate.
Tratarea infracţiunii violului sub aspect juridico-penal, criminalistic, criminologic se
regăsește în articolele ştiinţifice a mai multor autori, în special: I.Miron, Evoluţia reglementării
violului în România şi elemente de drept comparat; M.Popa, Consideraţii privind infracţiunile
care vizează viaţa sexuală; G.Mateuţ, Consecinţele abrogării articolului 200 din Codul penal
privind incriminarea relaţiilor sexuale între persoanele de acelaşi sex asupra noii reglementări
a infracţiunii de viol; H.Diaconescu, Structura juridică şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de
viol ca urmare a modificării prevederilor art.197 din Codul penal prin Legea nr.197 din 13
noiembrie 2000; R.Glăvan, Violul săvârşit asupra unei "rude apropiate" şi incestul agresiv
S.Brînză, V.Stati, Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: controverse şi soluţii;
А.Diacenco, I. Kolosova, Характеристика умышленных убийств и изнасилований в странах
содружества независимых государств в 1995-2003 гг. и I полугодии 2004 г ; О. Turlabaev,
Типичные обстоятельства совершения насильственных половых преступлений в
отношении несовершеннолетних; Iu, Golovlev, Уголовная ответственность за
изнасилование: проблемы квалификации и применения; Р.Galiakbarov, Как
квалифицировать убийства и изнасилования, совершенные групповым способом;
L.Кonâşeva, Понятие психически беспомощного состояния жертвы преступления etc. [87,
95, 85, 47, 64, 132 p.107, 168 p.106, 126 p.40, 141 p.44, 129, p.36]

19
 Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: controverse şi soluţii (S.Brînză, V.Stati),
[28], publicat în RND nr.4 şi nr.5 din 2007.
Prin conținutul acestei lucrări, autorii evidenţiază o serie de probleme ce intervint la
capitolul transpunere a normelor de drept penal în practică. Una dintre acestea constă în lipsa de
consecutivitate cu referire la aplicarea normelor de drept penal în cazul art.145 alin.(3) lit.i)
C.pen. (în redacţia C.pen. până la intrarea în vigoare a Legii nr.277-XVI din 18 decembrie 2008),
chestiune soluţionată, de fapt, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor operate în cadrul
normativului penal.
Propunerea autorilor este probată prin argumentul precum că circumstanţa agravantă
implică caracterul complex al infracţiunii. Ea are ca efect faptul că îşi pierde individualitatea
acea infracţiune care evoluează pe post de acţiune (inacţiune) adiacentă. Individualitatea ei, ca şi
cum se dizolvă în „amalgamul” infracţiunii complexe. Acest efect nefast este mai pronunţat
atunci când infracţiunea, care evoluează pe post de acţiune (inacţiune) adiacentă, este o
infracţiune gravă, deosebit de gravă ori excepţional de gravă. Deşi mai estompat, acelaşi efect de
diferenţiere a răspunderii penale se atestă atunci când o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă
evoluează pe post de acţiune (inacţiune) adiacentă, în cadrul infracţiunii complexe de genul
„omor însoţit de viol”. [28] Considerăm binevenită această propunere şi salutăm faptul că
expresia „omor însoţit de viol” a fost exclusă din cadrul circumstanţelor agravante prevăzute la
art.145 C.pen.
Un alt subiect nu mai puţin interesant, pe care-l angajează autorii în cadrul analizei
propriu-zise, constă în elucidarea problemelor care apar la încadrarea juridică a infracțiunii
potrivit art.171 alin.(2) lit.a) C.pen (în redacţia veche a C.pen. infracţiunea de viol comisă
repetat) - violul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut de alin.(1).
Deși formularea semnului circumstanțial cu efect agravant a fost modificat, problematica
enunţată de către autori este actuală şi în cazul redacţiei noi, în mod special ţinând cont de faptul
că esenţa semnului accidental al infracţiunii a rămas aceeaşi.
În continuarea ideilor expuse anterior, autorii au dat atenţie analitică unei circumstanţe
agravante care implică multiple discuţii nu numai între doctrinarii dreptului penal, [29,18] dar şi
între practicieni. Această problemă este valabilă pentru majoritatea componenţelor de infracţiune
din cadrul PS a C.pen. (nu numai pentru infracţiunea de viol), şi anume infracțiunea (violul)
săvârşit de două sau mai multe persoane.
În ipoteza analizelor desfășurate se invocă o propunere, în viziunea noastră, revoluţionară
pentru întregul Capitol referitor la infracţiunile privind viaţa sexuală. În speță se optează pentru
schimbarea elementului material al infracţiunii de viol din „raport sexual” în „act sexual de orice

20
natură”, modificare legislativă care ar determina, în mod inerent, excluderea art.172 C.pen.
(Acţiuni violente cu caracter sexual).
Cele consemnate evidențiază doar unele dintre problemele ce au format obiectul de studiu
al articolului științific elaborat de către autorii S.Brînză și V.Stati, aceștia din urmă argumentând
temeinic necesitatea perfecționării cadrului normativ în materie penală și orientarea practică
judiciare în vederea aplicării juste a normelor ce formează acest cadrul legal, în speță reieșind
din esența grupului de infracțiuni care pun în pericol ori prejudiciază relațiile sociale privind
viața sexuală a persoanei. În mare parte esența argumentelor enunțate de către autorii citați vor fi
invocate și analizate științific în conținutul de bază al studiului.
Un alt autor, ale cărui lucrări ştiinţifice au ca obiect de studiu infracţiunea de viol este
I.Miron, care, în articolul științific elaborat Evoluţia reglementării violului în România şi
elemente de drept comparat[87 p.47] efectuează un studiu al evoluţiei incriminării faptelor ce
atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei în legislaţia penală română.
Prin demersul științific dedicat infracțiunilor privind viața sexuală, autorul face o
retrospectivă a conţinutului normativ al infracţiunii de viol începând cu C.pen. din 1936 şi până
în prezent. De asemenea, în conținutul lucrării elaborate de către I.Miron, sunt prezentate unele
aspecte de drept penal comparat, făcându-se uz, în acest sens, de reglementările conținute în
legislaţiile penale ale altor state în materia infracțiunii de viol. Aceste lucruri au fost supuse
analizei în vederea realizării unui studiu comparat vis-a-vis de regimul sancţionator al statelor
supuse cercetării și cel românesc.
Unele aspecte enunţate de către autorul articolului științific au fost de real folos la
elucidarea evoluţiei conceptului infracţiunii privind viaţa sexuală şi, în mod special, a noţiunii de
viol.
În continuare urmează să prezentăm analiza unor controverse în ceea ce priveşte
infracţiunile privind viaţa sexuală făcute de către autorul român M. Popa în articolul întitulat
Prin conținutul articolului științific Consideraţii privind infracţiunile care vizează viaţa
sexuală[95] elaborat de către autorul român M.Popa se reuşeşte stabilirea unor soluţii de practică
judiciară referitor la interpretarea şi aplicarea unitară a legislaţiei penale în urma modificărilor
intervenite în C.pen. român odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.197/2000 - soluţii care, în
viziunea autorului tezei de doctorat elaborate, ar fi de real folos la interpretarea şi aplicarea
nomelor din legislaţia penală naţională. În ipoteza propunerii de lege ferenda invocate de către
autorii S.Brânză şi V.Stati (modificarea elementului material al infracţiunii de viol în „actul
sexual de orice natură”), M.Popa face o delimitare reuşită dintre noţiunile de „act sexual de orice

21
natură” şi cea de „acte de perversiune sexuală”, precizându-se că pentru evitarea confuziilor
delimitarea urmează a se efectua în următorul mod:
1. prin „act sexual de orice natură”, susceptibil a fi încadrat în conținutul infracţiunii de
viol prevăzută în art.197 C.pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale
prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi
sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa.
2. prin „acte de perversiune sexuală”, în accepţiunea prevederilor art.201 C.pen., se înţeleg
orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele arătate la pct.1.
Această delimitare ar avea aplicabilitate în perspectiva modificării şi-n Codul penal
naţional a faptei prejudiciabile la art.171 C.pen, întrucât această modificare ar impune şi
armonizarea cu celelalte prevederi a faptei prejudiciabile prevăzute la art.174 C.pen. În cazul
operării acestor modificări fiind dificilă delimitarea dintre art. 171,174 C.pen. pe de o parte şi art.
175 C.pen. (Acţiuni perverse).
Atenţie sporită autorul articolului științific menționat acordă problematicii „violului comis
de două sau mai multe persoane”, temă supusă unor abordări conceptuale şi prin cercetările
realizate de către alți autori. Or, aplicabilitatea concluziilor făcute, în acest sens, nu pot avea
caracter analogic, fapt reieșit din diversitatea reglementărilor normative impuse în această
problematică (întrucât participaţia simplă este definită în mod diferit în legislaţiile penale ale
acestor două state: în R.M. se consideră coautori la comiterea infracţiunii persoanele care
împreună realizează latura obiectivă a infracţiunii în totalitate sau în parte; legislaţia română
prevede că coautori sunt persoanele ce realizează împreună elementul material al infracţiunii).
Analizând susceptibilitatea infracţiunii de viol de avea forme imperfecte în cazul noului
element material (actul sexual de orice natură), autorul citat opinează precum că acţiunile care
anterior modificării legislaţiei penale erau încadrate drept tentativă (spre exemplu,
imposibilitatea autorului bărbat de a avea raport sexual firesc) - în ipoteza noului conţinut
constitutiv al infracţiunii pot fi încadrate drept infracţiune consumată. Argumentul prezentat în
susţinerea ideii consemnate este că, ţinând cont de specificul structurii componenţii infracţiunii
de viol, aceasta este una formală și se consumă din momentul realizării acţiunii incriminate,
adică din momentul desfăşurării cărorva acţiuni cu folosirea sexului și îndreptate în scopul
obţinerii satisfacţiei sexuale.
Spre finele cercetării științifice, M.Popa supune analizei latura subiectivă a infracţiunii de
viol, atrăgând o mai mare atenţie elementului subiectiv în cazul în care infracţiunea de viol ia
forma infracţiunii unice cu consecinţe suplimentare. Se reuşeşte, de asemenea, identificarea unor

22
semne care fac delimitarea dintre componenţele de infracţiuni asemănătoare, soluţii ce sunt
valabile şi în cazul Republicii Moldova din perspectiva unor modificări a componenţei
infracţiunii de viol.
În aceeaşi ordine de idei urmează să dăm atenție lucrării autoarei române Raluca Glăvan
“Violul săvârşit asupra unei „rude apropiate” şi incestul „agresiv” [64]. Prin conținutul
articolului științific elaborat, autoarea pune în discuţie (bineînţeles prin prisma legislaţiei
române) o problemă destul de controversată în doctrina şi practica judiciară, anume cea
referitoare la posibilităţile încadrării juridice a infracţiunilor de viol şi incest, atunci când
raportul sexual este comis asupra unei rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum
şi asupra unei rude pe linie colaterală (fraţi, surori). Discordanţele care sunt enunţate de către
autor în cadrul lucrării, sunt în mare parte valabile şi pentru legislaţia penală a RM şi se referă la
sistemul sancţionator inechitabil în cazul comiterii raportului sexual forţat asupra unei persoane
care face parte din categoriile enumerate anterior.
Articolul științific elaborat de către autorul N.Кorzun Применение закона при
рассмотрении уголовных дел об изнасиловании[142 p.24] constată că acesta face o
retrospectivă în ceea ce priveşte evoluţia incriminărilor infracţiunii de viol în Belorusia, făcând o
analiză comparativă a prevederilor legislaţiei penale din timpul URSS şi acelei actuale,
deasemenea autorul încearcă doar să evidenţieze unele probleme în ceea ce priveşte aplicarea
prevederilor art. 166 C.pen. belorus, şi delimitarea infracţiunii de viol de alte componenţe
asemănătoare.
O analiză mult mai amplă a infracţiunii de viol o găsim în lucrarea ştiinţifică a autorului
rus Iu.Golovlev Уголовная ответственность за изнасилование: проблемы квалификации и
применения[129 p.36]. Prin conținutul cercetării, pe lângă faptul că autorul face analiza juridico
penală a întregii componenţe de infracţiune prevăzută la art.131 C.pen. al FR, se evidenţiază
contradicţiile ce apar între normele din PG şi PS a C.pen. pe de o parte şi practica judiciară
(inclusiv Hotărârile Explicative ale Plenului Judecătoriei Supreme a FR), pe de altă parte. Una
dintre principalele contradicţii supune studiului analitic constă în faptul că, potrivit Hotărârii
Plenului Judecătoriei Supreme a FR se consideră viol comis de către un grup de persoane -
violul comis de două sau mai multe persoane prin înţelegere prealabilă, nefiind obligatoriu faptul
ca toţi participanţii la comiterea infracţiunii să realizeze integral latura obiectivă a infracţiunii (ci
doar o parte), precum şi în cazul în care o persoană responsabilă comite fapta de viol împreună
cu o persoană care, datorită vârstei sau iresponsabilităţii, nu poate fi atras la răspundere penală.
Argumentul adus de către autor în defavoarea acestei soluţii de practică judiciară este că, în cazul
în care am lua drept corecte aceste prevederi ale Hotărârii Plenului, s-ar neglija prevederile

23
C.pen. privitoare la participaţie. Or, această explicaţie contravine conceptului de participaţie,
care presupune că nu poate exista participaţie atunci când la comiterea infracţiunii participă o
persoană responsabilă împreună cu o altă persoană, care, datorită vârstei sau iresponsabilităţii, nu
poate fi atras la răspundere penală.
O altă problemă pe care o anunță spre discuţie autorul citat este: poate exista răspundere
penală în cazul contaminării cu o boală venerică, dacă autorul nu a prevăzut caracterul
acţiunilor sale şi nici nu trebuia, nici nu putea să le prevadă. Viziunea autorului se reduce la
concluzia precum că în cazul dat nu poate exista răspundere penală. Opinia este trecută prin
filtrul următorului argument: subiectul activ al infracțiunii va suporta răspundere penală doar în
baza unui aspect obiectiv al comportamentului său, fără a se ţine cont de cel subiectiv, în speță
anume că el a acţionat fără vinovăţie. Or, această soluţie nu este justificată din punctul de vedere
al politicii penale.
Analizând cazurile în care infracţiunea de viol îmbracă forma infracţiunii unice cu
consecinţe suplimentare şi anume violul soldat cu alte urmări grave, autorul citat consideră că nu
se poate face o interpretare extensivă defavorabilă în cazul acestui semn circumstanțial cu efect
agravant şi de a include în conținutul său așa consecinţe precum sinuciderea rudelor victimei ori
decesul victimei în cazul în care încearcă să scape de agresor. Motivul acestei opinii este că
subiectul activ al infracțiunii nu putea să prevadă consecinţele acţiunilor sale, nici nu trebuia şi
nici nu putea să le prevadă. Iu.Golovlev consideră că violul soldat cu alte urmări grave prezumă
pierderea sarcinii sau pierderea capacităţii de a procrea, sinuciderea victimei. Evident, opiniile
expuse de către autorul citat sunt destul de interesante, urmând a fi analizate din perspectiva
compatibilității acestora cu legislaţia penală a RM.
În timp ce unii autori, în cadrul lucrărilor sale, îşi concentrează atenţia asupra întregii
componenţe de infracţiune, alţii dedică lucrarea sa doar unor semne ale conținutului normativ al
infracțiunii de viol. Astfel L.Konâșeva în lucrarea Понятие психически беспомощного
состояния жертвы преступления[141 p.44], efectuează o analiză interdisciplinară a
imposibilităţii victimei de a-şi exprima voinţa.
În acest context, se tratează problema imposibilităţii victimei de a-şi exprima voinţa sub
aspect juridico-penal, psihologic, precum şi al tacticii criminalistice. Autoarea reuşeşte să se
impună cu anumite soluţii concrete care vizează elementele ce trebuiesc stabilite de către instanţa
de judecată pentru a putea condamna făptuitorul pentru raportul comis prin profitarea de
imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, elemente care ar trebui să se regăsească şi în
hotărârea instanţei. De asemenea se stabileşte procedeul tactic prin care pot fi probate aceste
elemente, în special se enunță că la stabilirea imposibilităţii victimei de a-şi exprima voinţa

24
trebuie să se apeleze nu numai la cunoştinţele psihiatrului, dar şi la ajutorul psihologului. De fapt
aceste propuneri pot fi implementate şi la cercetarea infracţiunilor de viol de către organele de
drept din RM, evitându-se, astfel, consecinţele nefaste ce pot apărea în cazul în care autorii sunt
în imposibilitate de a îşi motiva hotărârile luate.
Luând în consideraţie că lucrarea este intitulată „Violul: studiu de drept penal şi investigare
judiciară a infracţiunii”, în continuare o să facem apel și la analiza publicaţiilor periodice ce se
referă la aspectul de investigare judiciară a infracţiunii de viol. O primă publicaţie ce urmează a
fi supusă studiului, în acest sens, este cea elaborată de către О.Turlâbaev Типичные
обстоятельства совершения насильственных половых преступлений в отношении
несовершеннолетних[168 p.106].
În cadrul lucrării autorul face o analiză a unor elemente care formează caracteristica
criminalistică a infracţiunii de viol în general, şi, în special, cu referire la atentatele asupra
libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanelor minore. Făcând referire la practica judiciară din
FR, O.Turlâbaev concluzionează că cele mai importante elemente ale caracteristicii
criminalistice a infracţiunii de viol, precum şi a infracţiunii de acţiuni violente cu caracter sexual
sunt locul şi timpul comiterii infracţiunii. Argumentul principal în susţinerea opiniei evidențiate
este că anume aceste două elemente au o importanţă deosebită la elaborarea ipotezelor în
momentul începerii urmăririi penale, precum şi la formarea elementului probatoriu al infracţiunii
de viol. Or, se subliniază, la începerea urmăririi penale colaboratorii organelor de drept trebuie să
atragă o atenţie sporită la stabilirea exactă a locului comiterii infracţiunii pentru a nu permite
distrugerea unor urme ale infracţiunii sau, în genere, nerelevarea lor, fapt care ar putea determina
orientarea greşită din start a acţiunilor de identificare a infractorului/infractorilor.
În aceeaşi ordine de idei, Iu.Argunova în Отказ в возбуждении уголовного дела в
контексте латентности изнасилований[119 p.115] evidenţiază factorii care pot duce, în
consecinţă, la neînceperea urmăririi penale sau la încetarea acesteia în cazul în care a fost
pornită. Astfel un prim factor enunţat este că speţa în actul de neîncepere a urmăririi penale este
descrisă în mod tendenţios, invocându-se comportamentul uşuratic al victimei, adresarea după
trecerea unui interval de timp mai mare ori că victima este prostituată. Deseori, din materiale
dosarului lipsesc explicaţiile bănuitului/bănuiţilor la comiterea infracţiunii sau dacă acestea sunt
prezente, ele au un caracter formal, sau, în genere, este propusă neînceperea urmăririi penale în
baza lipsei semnelor componenţei de infracţiune, deşi din conținutul explicaţiilor reiese clar
existența unui raport sexual forţat. De asemenea nu sunt unice cazurile când are loc falsificarea
probelor (spre exemplu, la emiterea ordonanţei de neînceperea urmăririi penale se neglijează

25
rezultatele expertizei medico-legale, temeiul fiind declaraţiile bănuiţilor de comitere a
infracţiunii de viol).
O altă cauză enunţată în cadrul lucrării elaborate de către Iu.Argunova constă în faptul că la
examinarea cazurilor de viol, funcționarii organelor de drept dau dovadă, de regulă, de
superficialitate. Astfel nu se poate considera întemeiat refuzul de a începe urmărirea penală pe
motiv că imediat după comiterea infracţiunii victima şi-a făcut tualeta, şi-a spălat şi hainele cu
care era îmbrăcată la momentul comiterii infracţiunii, nefiind posibilă probarea infracţiunii de
viol, încălcându-se, în acest sens, un principiu de bază privitor la administrarea probelor - o
probă nu are o valoare prestabilită, valoarea probatorie stabilindu-se prin coraborare cu alte
probe în cadrul procesului penal.
În concluzie autoarea afirmă ca toate cele consemnate în ansamblu determină creşterea
latenticităţii cazurilor de viol. Astfel, în FR numărul violurilor care formează criminalitatea
latentă sunt de circa 44-50 mii infracțiuni.
Bineînţeles publicaţiile periodice enunţate mai sus nu sunt singurele care analizează
problematica infracţiunii de viol, ele fiind prezentate pentru că au ca obiect de studiu principal
faptele ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. O importanţă pentru
studiul juridico penal şi de investigare judiciară a violului o prezintă şi alte articole, care, deşi au
ca obiect de analiză alte probleme ce privesc aplicarea normelor de drept penal, conţin unele
referinţe şi la aplicarea celei ce prevede infracţiunea de viol: R.Munteanu, Tipologia violenţei;
Gh.Gladchi, Cine sînt victimele violului şi care este comportarea lor preinfracţională (studiu
criminologic); N.Zaiaț, Право на личную неприкосновенность в системе личных прав
физического лица; A.Sosna, L.Borșevkaia, Насилие над женщинами: истоки и пути
противодействия; S.Rastoropov, S.Tabakov, О сущности понятия "психическое насилие" в
составах насильственных преступлений; M.Koneva, Усилить уголовную
ответственность за ненасильственные действия гомосексуального характера;
Iu.Pudovocikin, Ненасильственные половые посягательства на лиц, не достигших 14 лет;
A.Kibalinik, I.Solomenko, Насильственные действия сексуального характера; Ablai
Akkulev, Некоторые вопросы жестокого обращения с детьми со стороны родителей и
лиц их заменяющих, сексуальное насилие, как вид подобного обращения etc. [167 p.5, 88,
135 p.20, 159 p.36, 140 p.59, 158 p.46, 138 p.64, 63]
Înainte de a supune studiului manualele de drept penal şi monografiile care au drept obiect
de studiu infracţiunea de viol, precum şi cele ce acordă un spaţiu larg analizei atentatelor la
libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, considerăm că se impun a fi înaintate anumite
concluzii vis-a-vis de articolelor științifice anterior analizate.

26
 În cadrul publicaţiilor enunţate mai sus au fost evidenţiate unele incosecvenţe la
transpunerea normelor de drept penal în practica judiciară (spre exemplu, violul comis de două
sau mai multe persoane; violul comis de către o persoană care a mai comis un viol prevăzut la
alin. (1); violul soldat cu alte urmări grave; sistemul sancţionator în cazul infracţiunii de viol
etc.), probleme ce urmează a fi supuse unui studiu minuțios prin conținutul tezei de doctorat
elaborate. De asemenea, în cadrul lucrărilor respective regăsim anumite propuneri de lege
ferenda destul de bine argumentate, reprezentând o noutate pentru legislaţia penală naţională.
Pentru a evita repetările inutile în cazul analizei manualelor de Drept penal (partea
specială), ne-am propus realizarea unei caracteristici generale a publicaţiilor, cu evidenţierea
diferenţelor în cazul în care se tratează unele probleme referitoare la infracţiunea de viol.
Studiului nostru au fost supuse manuale următorilor autori: A.Borodac, S.Brânză, V.Bujor,
X.Ulianovschi, V.Stati, I.Ţurcanu, V.Grosu, V.Dobrinoiu, I.Pascu, V.Lazăr, Gh.Nistoreanu,
I.Molnar, A.Boroi, V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stănoiu,
I.Miron, V.Roşca, O.Loghin, A.Filipaş, O.Stoica, M.Zolyneak, A.A.Piontkovskii,
V.D.Menișaghin, L.L.Kruglikov, I.Ia.Kozacenko, Z.A.Neznamova, G.P.Novosiolov etc. [19
p.359, 22 p.620, 27 p.693, 49 p.650, 52 p.292, 81 p.366, 82 p.345, 104 p.789, 116 p.800, 149
p.571, 169 p.799, 171 p.955]
Prin conținutul lucrărilor elaborate este acordat un spaţiu comparativ redus faptelor
prejudiciabile care au drept obiect de atentare - libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei.
Autorii citați, la analiza infracţiunii de viol, fac o prezentare a elementelor componenţei de
infracţiune. La analiza semnelor infracţiunii de viol fiecare autor prezintă în mod preponderent
propria opinie, argumentând corectitudinea acesteia, fără a acorda un spaţiu mai larg opiniei altor
autori. Ideile diametral opuse sunt nominalizate, fără a se face o analiză detaliată a acestora (spre
exemplu, problematica violului comis de două sau mai multe persoane; încadrarea raportului
sexual forţat comis asupra unei rude până la gradul trei în linie dreaptă sau asupra fratelui ori a
surorii etc.). În comparaţie cu publicaţiile periodice ce au un obiect de studiu mai îngust
(analizându-se doar unele semne ale componenţei de infracţiune), atrăgându-se o mai mare
atenţie controverselor, contradicţiilor ori inconsecvenţelor la aplicarea normelor de drept penal,
în manuale este alocat un spaţiu mai restrâns acestora, fapt reieșit din scopurile acestor lucrări:
primele - analiza unor probleme controversate în practica şi doctrina dreptului penal, iar ultimele
- a constitui material didactic la instruirea studenţilor.
Oricum nu putem neglija importanţa manualelor la efectuarea unui studiu amplu a
aspectului juridico-penal al infracţiunii de viol, ele reprezentând o importantă sursă de

27
informaţie, în vederea realizării unei lucrări ştiinţifice detalizate în materie teoretico-științifică și
aplicativă.
În continuare am dori să supunem analizei prima monografie din Republica Moldova ce are
ca obiect de studiu exclusiv infracţiunile privind viaţa sexuală şi anume studiu monografic
intitulat „Violenţa sexuală” ce are ca autori pe V. Bujor şi I. Miron .[31 p.80]
În cadrul lucrării autorii îşi propun a aborda infracţiunile privind viaţa sexuală în două din
aspectele a acestora; aspectul juridico-penal şi cel criminologic.
În primul capitol autorii fac o caracteristică generală a infracţiunilor privind viaţa sexuală,
prezentând un şir de definiţii ce au fost oferite de către doctrina penală în încercarea de a defini
infracţiunile privind viaţa sexuală. La încheierea analizei autorii oferă o definiţie proprie a
infracţiunilor privind viaţa sexuală.
Capitolul doi intitulat „Conţinutul juridic al infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală
săvârşite prin violenţă” conţine analiza juridico penală a infracţiunilor privind viaţă sexuală.
Analizei fiind expuse toate atentatele incluse în cadrul Capitolului infracţiuni privind viaţa
sexuală. În cadrul acestui compartiment al lucrării fiind scoase în evidenţă semnele caracteristice
fiecărei componenţe de infracţiune în parte (ţinându-se cont de elementele componenţei de
infracţiune), precum şi caracteristicile comune ale infracţiunilor incluse în capitolul dat al părţii
speciale a codului penal.
Cu ocazia analizei celui de al treilea capitol constatăm că tematica abordată în cadrul
acestora este reprezentată formele, modalităţile şi sancţiunile infracţiunii de viol. în cadrul
analizei autorii supun analizei toate etapele specifice iter criminisului extern specific infracţiunii
de viol.
În acelaşi capitol ultimul paragraf este dedicat aspectelor de drept penal comparat, în cadrul
căruia este prezentată legislaţia penală a altor state, evidenţiindu-se aspectele comune dintre
legislaţiile statelor străine şi cea autohtonă, precum şi aspectele de diferenţiere dintre acestea.
Aspectul criminologic al infracţiunilor privind viaţa sexuală este abordat cu ocazia analizei
din cadrul Capitolului IV al lucrării.
La finele lucrării autorii trag anumite concluzii, precum fac şi anumite propuneri de lege
ferenda ce rămân actuale şi până în prezent.
În materia dreptului procesual penal și criminalisticii, fac referire la infracțiunea de viol în
lucrările sale C.Aioniţoaie, V.Bercheşan, I.-E.Sandu, L.Cârjan, I.Dolea, D.Roman, Iu.Sedleţchii,
T.Vizdoagă, V.Rotaru, A.Cerbu, S.Ursu, S.Doraş, M.Gheorghiţă, Gh.Golubenco, E.Stancu,
V.F.Ermolovici, N.P.Iablokov, O.N.Korșunova, A.A.Stepanova etc. [1 p.375, 2 p.327, 34 p. 828,

28
50 p.960, 53 p.271, 61 p.144, 62 p.72, 65 p.160, 98 p.376, 99 p.399, 133 p.304, 183 p.708, 148
p.639]
În urma analizei efectuate asupra lucrărilor ştiinţifice şi didactice publicate la tema tezei,
concluzionăm că acestea formează, în fapt, baza metodologică a tezei de doctor elaborate, prin
conținutul căreia se propune o analiză sistematizată a aspectului penal şi de investigare judiciară
a infracţiunii de viol.
Analiza publicaţiilor din ultimii ani.
În cadrul subcompartimentului respectiv urmează să supunem analizei publicaţiile recente
referitoare la aspectul penal şi de investigare judiciară a infracţiunii de viol, în special: D.Ikim
Infracţiunile privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor în aspect comparat;
A.Tăbârţă, Particularităţile subiectului infracţiunii de viol; A.Tăbârţă, Latura obiectiva a
infracţiunii de viol; N.Sergheenko, V. Stati, Despre practica aplicării răspunderii pentru
infracţiunile privind viaţa sexuală (consideraţii de ordin teoretic şi practic), S. Brînză
„Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica
judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005; S.
Brînză, Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre
practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din
7.11.2005: circumstanţele agravante ale infracţiunilor prevăzute la art. 171 şi la art. 172 CPRM;
S. Brînză, Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre
practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din
7.11.2005: infracţiuni prevăzute la art. 173-175 CPRM; Особенности квалификации
насильственных действий сексуального характера по уголовному законодательству
некоторых зарубежных стран; V.Bahin, N.Karpov, E.Alexandrenko, Анализ типичных
ошибок в расследовании преступлений сексуальных маньяков; G.Baciu, Expertiza medico-
legală a cadavrului şi persoanei (Ghid practic); N.V.Cătuna, Metodica cercetării infracţiunii de
viol.[77, 106, 105, 162 p.76, 13 p. 178, 35 p.362, 121,101,28,30]
Ţinând cont de faptul că autorii D.Ikim şi N. Sergheenko, în articolele elaborate, punctează
pe incriminarea infracţiunilor privind viaţa sexuală în legislaţia altor state, o să le supunem
analizei concomitent - în vederea excluderii unor repetări inutile. Obiectul de studiu al lucrărilor
științifice anterior consemnate, după cum rezultă chiar din titlul lor, îl formează modul în care
sunt sancţionate atentatele la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanelor în legislaţia altor
state. În cadrul studiului autorii supun analizei legislaţia penală a mai multor state europene
(Franţa; Polonia, Norvegia etc.). Remarcabil este faptul că studiul nu se limitează la analiza
legislaţiei doar a statelor care fac parte din sistemul de drept romano-germanic, ci şi celor din

29
cadrul sistemului de drept common-low, precum şi a statelor în care religia are o influenţă mare
la elaborarea normelor de drept (Turcia). În cele din urmă se face o tentativă de formulare a unei
norme care ar realiza cel mai eficient apărarea dreptului persoanei la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală.
Se ajunge, de asemenea, la concluzia că, deşi nu se poate vorbi despre identitate în ceea ce
priveşte normele ce incriminează acest gen de fapte prejudiciabile, în majoritatea legislaţiilor
străine sunt sancţionate toate acţiunile care ar putea pune în pericol libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei.
În aceeaşi ordine de idei autorul A.Tăbârţă, în cadrul celor două publicaţii -
Particularităţile subiectului infracţiunii de viol” şi Latura obiectivă a infracţiunii de viol
analizează unele controverse privind subiectul infracţiunii de viol, punând în discuţie
problematica vizând posibilitatea soţului de a avea calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de
viol și prezentându-se mai multe opinii reieșite din doctrina dreptului penal în această materie. În
urma analizei efectuate autorul citat ajunge la concluzia că în cazul în care soţul este supus unui
raport sexual forţat de către celălalt soţ se v a determina prezenţa infracţiunii de viol. Un alt
segment supus analizei este cel al instituirii unei forme speciale de liberare de răspundere penală
a violatorului în cazul căsătoriei cu victima violului.
Reieșind din studiul participaţiei la comiterea infracţiunii de viol şi, în mod special a
participaţiei simple, în viziunea noastră A.Tăbârța admite unele erori, afirmându-se că coutoratul
în cazul comiterii infracţiunii de viol nu este posibil, afirmație contrazisă definiţiei normative
oferite în legea penală. Ţinându-se cont de specificul structurii laturii obiective a infracţiunii de
viol (acţiunea principală – raportul sexual şi modalitatea de comitere - constrângerea implicită
sau explicită) participaţie există în cazul în care două sau mai multe persoane realizează integral
latura obiectivă a infracțiunii ori fiecare dintre ei desfășoară doar o parte a acestui întreg.
La analiza efectuată în cadrul celei de-a doua lucrare, autorul reiese dintr-o bună
documentare cu referire la latura obiectivă a infracţiunii de viol. Totuşi, susținem că se admit
anumite erori interpretativ și în acest demers științific. Nu suntem de acord cu opinia precum că
prin violenţă psihică în sensul art.171 C.pen. ar urma să se înţeleagă şi acele cazuri în care
victima infracţiunii de viol este ameninţată, spre exemplu, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare.
Or, acceptarea unei astfel de opinii drept corecte, ar impune admiterea unei coliziunii dintre două
norme de drept penal, anume art.171 C.pen. (violul) şi art.173 C.pen. (constrângerea la acţiuni cu
caracter sexual).
De asemenea o analiză amplă a infracţiunilor privind viaţa sexuală în general şi a violului
în special este efectuată de către autorul V. Stati în publicaţia „Despre practica aplicării

30
răspunderii pentru infracţiunile privind viaţa sexuală (consideraţii de ordin teoretic şi
practic)”.[101 p.16-22]
În cadrul publicaţiei autorul face o analiză a problemelor pe care le ridică transpunerea în
practică a normelor de drept penal incorporate în capitolul infracţiuni privind viaţa sexuală. Este
salutabil faptul că analiza incoerenţilor transpunerii normelor de drept material în practică sunt
relevate prin prezentarea unor cazuri concrete de practică judiciară, în cadrul cărora în opinia
autorului au fost comise anumite erori la încadrarea juridică a faptelor real comise.
În cadrul lucrării autorul acordă un spaţiu larg analizei problematici încadrării violurilor
comise cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore şi a persoanei ce nu a atins vârsta de 14 ani,
la finele analizei acestor circumstanţe autorul propune nişte reguli de care urmează să se ţină
cont la încadrarea atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanelor minore.
O altă problemă analizată în cadrul lucrării este cea încadrării violurilor soldate cu decesul
victimei, o chestiune aparte în cadrul acestei analize o constituie cazurile în care raportul sexual
nu a fost dus până la capăt, decesul intervenind în cadrul acţiunilor de învingere a rezistenţei
victimei sau în încercările victimei de a se salva de actul ilegal.
La finele articolului ştiinţific autorul vine cu soluţii de practică judiciară ce ar uniformiza
aplicarea componenţei de infracţiune prevăzută la art. 171 C.pen., precum şi cu unele propuneri
de legi ferenda de modificare a normelor de drept penal ce au drept obiect de protecţie libertatea
şi inviolabilitatea sexuală a persoanei.
În cadrul publicaţiei „Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme
de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa
sexuală, nr. 17 din 7.11.2005” [26] autorul S. Brînză supune analizei prevederile HPCSJ
„Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală”,
privitoare la aplicarea prevederilor art. 171, 172 C.pen. de către organele abilitate cu aplicarea
normelor de drept penal.
În cadrul lucrării autorul îşi concentrează atenţia spre analiza componenţei de bază şi a
formelor imperfecte ale componenţilor de infracţiune amintite supra. Autorul la analiza
prevederilor HPCSJ foloseşte atât opiniile, interpretările şi soluţiile propuse de către doctrina
penală naţională şi cea străină, precum şi soluţiile pronunţate de către instanţele de judecată în
cazuri concrete de viol sau acţiuni violente cu caracter sexual.
Binevenită este iniţiativa autorului ca în cadrul cercetării laturii obiective a acestor
infracţiuni de a efectua analiza elementului material al fiecărei infracţiuni, stabilirea criteriilor de
delimitare dintre acestea, precum şi delimitarea acţiunilor cu caracter sexual ce formează ilicitul
penal de cele ce nu formează obiectul protecţiei juridice a normelor de drept penal.

31
 Pentru întregirea analizei laturii obiective a acestor infracţiuni este indispensabilă analiza şi
acţiunilor adiacente a acestor infracţiuni şi anume constrângerea implicită şi cea explicită. În
urma acestei analize autorul evidenţiază semnele ce caracterizează fiecare formă de determinare
a persoanei la raport sexual sau acţiuni cu caracter sexual, în lipsa acestor semne nu vom fi în
prezenţa constrângerii şi în consecinţă logică la lipsa componenţei de infracţiune. În mod logic
cercetarea se finalizează prin formularea unor propuneri de modificare a HPCSJ precum şi a
normelor prevăzute la art. 171, 172 C.pen.
Următoarea lucrare supuse ce urmează a fi supusă analizei reprezintă o continuare a
articolului analizat mai sus. În lucrarea s-a „Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului
Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor
privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: circumstanţele agravante ale infracţiunilor
prevăzute la art. 171 şi la art. 172 CPRM” [26], S. Brînză continuă analiza componenţelor de
viol şi a acţiunilor violente cu caracter sexual, acsând atenţia la analiza circumstanţelor agravante
ale acestor două infracţiuni din Capitolul „Infracţiuni privind viaţa sexuală”. La analiza acestora
autorul foloseşte acelaşi stil ca şi-n publicaţia precedentă efectuând analiza dispoziţiilor HPCSJ
prin prisma opiniilor exprimate în literatura de specialitate şi a soluţiilor oferite de către practica
judiciară.
Analiza efectuată de către autor pe lângă caracterul ştiinţific, are şi un caracter aplicativ
întrucât autorul cu ocazia analizei fiecărei circumstanţe agravante stabileşte şi regulile de
calificare a acestora. La finele articolului, precum şi-n cadrul acestora autorul vine cu anumite
propuneri de lege ferenda, propuneri asupra cărora urmează să ne expunem şi noi cu ocazia
analizei fiecărei circumstanţe agravante.
„Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre
practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din
7.11.2005: infracţiuni prevăzute la art. 173-175 CPRM.” [30] reprezintă cel de-al treilea articol
al autorului S. Brânză dedicat studiului prevederilor HPCSJ „Despre practica judiciară în cauzele
din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005”. În cadrul acestei lucrări
autorul supune analizei celelalte trei componenţe de infracţiune incluse în capitolul „Infracţiuni
privind viaţa sexuală”.
Analiza acestor articole a fost efectuată din perspectiva modificărilor efectuate în cadrul
Codului penal. Această publicaţie este binevenită mai ales datorită lipsei, la momentul publicării,
a cărorva comentarii vizavi de noile prevederi ale componenţilor supuse analizei. Studiul, de
fapt, cum este şi firesc este efectuat prin stabilirea criteriilor de delimitare a acestor componenţe,
de componenţele ce au format obiectul de studiu al publicaţiilor precedente. Această metodă de

32
analiză este cea mai adecvată, în mod special ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori
delimitarea dintre acestea ce face în baza unui singur semn.
Ca o concluzie la toate cele trei publicaţii putem conchide că analiza efectuată de către
S.Brânză în cadrul acestora a scos în evidenţă unele incoerenţe existente în cadrul normelor de
drept penal şi a interpretărilor oferite prin intermediul HPCSJ, incoerenţe ce de multe ori
influenţează calitatea actului de justiţie.
În cadrul articolului Анализ типичных ошибок в расследовании преступлений
сексуальных маньяков autorii V.Bahin, N.Karpov, Е.Аlexandrenko efectuează un studiu al
erorilor admise de către organele de drept la faza incipientă a urmăririi penale în cazul cercetării
violurilor comise în serie. În acest sens, se dă dovadă de o bună documentare privitor la cele mai
răsunătoare cazuri de violatori în serie, în fiecare caz invocându-se erorile admise comise în
cadrul cercetării la faţa locului sau la dispunerea expertizelor - erori care au împiedicat ori
tărăgănat stabilirea şi reţinerea persoanelor ce s-au făcut vinovate de comiterea infracţiunii.
O altă publicaţie din ultimii ani, care îşi propune studierea problematicii violului, este
cercetarea efectuată de către G.Baciu (Expertiza medico-legală a cadavrului şi persoanei (Ghid
practic) prin care se oferă un spaţiu larg analizei violului şi a circumstanţelor agravante ale
acestei infracțiuni.
În lucrare se abordează motivele şi specificul de examinare a cadavrelor şi persoanelor
agresate în aspect medico-legal în conformitate cu cadrul procesual penal. Sunt descrise amplu
procedeele tehnice a autopsiei, acţiunile medicului la diferite etape de cercetare, perfectarea
corectă a documentaţie respective. În mod separat sunt studiate principiile de elaborare a
diagnosticului medico-legal şi formulării concluziilor - ca parte componentă a raportului de
cercetare a cadavrului, fapt care prezintă o probă de mare valoare pentru organele de drept. Se
accentuează metodologia examinării persoanelor, descrierea leziunilor mecanice şi algoritmul
aprecierii gradului de vătămare corporală.
Nu sunt lăsate din vizor analito-științific circumstanţele care trebuie stabilite în vederea
încadrării judiciare corecte ale faptelor prejudiciabile comise. De fapt constatările făcute de către
medicul legist în cazul componenţelor date de infracţiune reprezintă unul dintre temeiurile de
bază al alegerii unei componenţe de infracţiune care vizează atentatele contra persoanei.
În concluzie, considerăm că ghidul practic reprezintă un studiu amplu în domeniul
medicinii legale, care conţine informaţii utile nu numai pentru medicii legişti, dar şi pentru
persoanele antrenate în procesul de aplicare a normelor de drept penal.
Un alt studiu monografic supus examinării noastre îl constituie cercetarea realizată de către
Nelu Viorel Cătună cu titlul Metodica cercetării infracţiunii de viol. Lucrarea se impune sub

33
aspectul metodologiei de cercetare a infracţiunilor de viol şi poate constitui un îndreptar util atât
pentru cei implicaţi în investigarea unor astfel de fapte, cât şi pentru practicienii dreptului
chemaţi să soluţioneze astfel de cauze.
În special, este elucidată evoluţia istorică a reglementărilor ce au drept scop apărarea contra
oricăror atentate la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, autorul prezentând
reglementările în funcţie de perioada de dezvoltare a societăţii în diferite state, iar, spre sfârşit,
acordând un spaţiu mai mare evoluţiei incriminării infracţiunii de viol în Principatele Române.
De asemenea cercetarea face o prezentate a elementelor ce trebuiesc probate în vederea stabilirii
existenţei sau inexistenţei raportului sexual forţat (după o prezentare generală elementului
probatoriu specific faptei de viol, se face o analiză detaliată a fiecărui element a cărui existenţă
trebuie demonstrată în cadrul procesului penal). În cadrul argumentării unor sau altor opinii,
autorul monografiei include în acțiune anumite exemple de practică judiciară, toate acestea în
vederea evidențierii erorilor ce se pot admite de către funcționarii organelor de drept la stabilirea
circumstanţelor vizând existenţa sau inexistenţa semnelor componenţei de infracţiune prevăzută
la art.171 C.pen.
Astfel în opinia lui N.V.Cătună elementul probatoriu al infracţiunii de viol este alcătuit din:
existenţa actului sexual; existenţa constrângerii sau a imposibilităţii victimei de a se apăra ori de
a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate şi raporturile care au existat între acesta şi
făptuitor; făptuitorii, calitatea şi contribuţia acestora la comiterea infracţiunii; consecinţele
infracţiunii.
De asemenea, nu sunt lăsate fără acoperire științifică regulile metodice şi tactice necesare a
se ţine cont la efectuarea acţiunilor de urmărire penală în cazul infracţiunii de viol (regulile de
ascultare a persoanei vătămate prin infracţiunea de viol; ascultarea martorilor; ascultarea
învinuitului sau inculpatului; căutarea, studierea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii de viol;
percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri; prezentarea pentru recunoaştere în cazul
infracţiunii de viol; reconstituirea în cercetarea criminalistică a infracţiunii de viol). Ulterior,
urmează o analiză amplă a acţiunilor de urmărire penală conform unui etalon prestabilit.
În concluzie considerăm ca publicaţiile recente la tema lucrării, reprezintă nişte cercetări
valoroase, cu idei novatorii, a căror argumentare pro și contra va fi enunțată sistematizat în
conținutul tezei de doctorat elaborate.
Analiza comparativă a situaţiei existente în domeniu.
În urma prezentării evoluţiei incriminărilor faptelor ce atentează la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei, precum şi a studiului literaturii de specialitate în domeniul

34
dreptului penal şi criminalisticii (tehnica, tactica şi metodica criminalistică) putem face unele
concluzii referitoare la situaţia existentă în domeniu.
Acest gen de atentate îl găsim tratat începând cu scripturi religioase şi finisând cu
monografii, care au drept obiect de studiu problematica violului, constituind, prin esența lor, și
unele și altele, un interes pentru teoreticienii dreptului penal şi criminalişti, precum şi pentru
practicienii acestor domenii ale ştiinţei.
Reglementarea din C.pen. a infracţiunii de viol este rezultatul evoluţiei normei de
incriminare de-a lungul timpului, precum şi efectul studiilor făcute de doctrinarii dreptului penal
şi practicieni. Totuşi, în urma analizei literaturii de specialitate, concluzionăm că conţinutul
normativ al art.171 C.pen. ridică probleme în ceea ce vizează aplicarea acesteia în practică,
regăsindu-se unele propuneri de lege ferenda referitor la modul de incriminare şi sancţionare a
infracţiunii de viol. Acest lucru este firesc, ţinându-se cont de evoluţia continuă a societăţii, fapt
care determină dispariţia unor valori sociale, ce erau supuse apărării de normele de drept penal,
apariţia altor valori sociale ori oferirea unui nou sens valorilor sociale ce se bucură şi în
continuare de protecţie juridico-penală.
În urma studiului realizat cu referire la literatura de specialitate, invocăm unele propuneri
novatorii pentru teoria şi practica dreptului penal.
În cea mai mare parte, propunerile de lege ferenda se referă la latura obiectivă a infracţiunii
de viol şi la modalităţile acesteia. O primă propunere pe ca o putem evidenţia constă în
înlocuirea elementului material al faptei din „raport sexual” în „act sexual de orice natură”.
Această concluzie trezeşte numeroase discuţii în literatura de specialitate, meritând o atenţie
deosebită, mai ales în virtutea faptului că majoritatea legislaţiilor penale moderne au adoptat o
astfel de soluţie legislativă.
Sunt anunțate și opinii referitoare la extinderea sensului noţiunii de constrângere psihică la
cazurile în care constrângerea se materializează şi în alte forme de ameninţare (spre exemplu,
răspândirea de ştiri defăimătoare pentru victimă).
O altă problemă nu mai puţin de controversată constă în interpretarea semnului
circumstanţial cu efect agravant prevăzute la art.171 alin. (2) lit.(c) C.pen. şi anume violul comis
de două sau mai multe persoane – subiect cu nuanțe controversate atât în teoria dreptului penal,
cât şi în practica dreptului penal (de fapt, este o problemă nu numai în cazul infracţiunii de viol,
ci pentru toate componenţele de infracţiune ce prevăd un asemenea semn).
În aceeaşi ordine idei, unii autori propun reducerea numărului de infracţiuni unice
complexe compuse în cadrul căreia o infracţiune ce are o existenţă de sine stătătore, apare ca
circumstanţă agravantă la infracţiunea de viol, cum ar fi cazul art. 211 şi 212 C.pen.

35
 Cu referire la aspectul de investigare judiciară a infracțiunii, concluzia pe care o putem
înainta este: lipsa unor indicaţii metodice pentru persoanele care efectuează urmărirea penală,
indicaţii metodice ce ar stabili clar acţiunile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în
funcţie de situaţiile tipice la începerea urmăririi penale, precum şi regulile de desfăşurare a
acestora determină multitudinea și complexitatea erorilor admise în acest cadru aplicativ.
1.2 Scopul şi obiectivele tezei prin prizma perfecţionării normelor penale şi cercetării
ştiinţifice.
Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor
preexistente și constitutive care caracterizează din punct de vedere normativ infracţiunea de viol,
în vederea evidenţierii particularităţilor de încadrare juridică şi nuanţarea procedeelor de
investigare judiciară a infracţiunii analizate, prin punerea în evidenţă a modelului tactico-
metodologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de viol. În
calitate de scop mediat al tezei figurează relevarea imperfecţiunilor textului de lege dedicat
incriminării infracţiunii de viol şi reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea
acestora.
Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate şi realizate anumite sarcini. În special:
Nuanţarea conceptului infracţiunii de viol şi a locului incriminării acesteia în legislaţia
autohtonă. Fără nici un dubiu violul este cea mai gravă faptă din cadrul atentatelor la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei. La diferite faze ale dezvoltării societăţii termenului de viol i
s-au dat diferite conotații uzuale, tocmai din acest motiv una dintre sarcinile propuse a devenit
stabilirea conceptului infracţiunii de viol, ţinându-se cont de etapa de dezvoltare la care se află
societatea contemporană. În vederea realizării sarcinii în cauză a fost efectuat un studiu referitor
la evoluţia incriminărilor faptelor privind viaţa sexuală, precum şi o analiză comparativă a
conţinutelor normative vizând această infracţiune în legislaţia altor state. De asemenea, drept
efect al cercetărilor realizate s-a încercat stabilirea locului infracţiunii de viol în cadrul
atentatelor contra persoanei.
Elucidarea şi descrierea semnelor constitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva
doctrinei dreptului penal şi a soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de
viol. Pentru atingerea scopurilor cercetării realizate o importanţă deosebită o reprezintă analiza
tuturor semnelor conținutului normativ al infracțiunii de viol (de la obiectul infracţiunii şi până la
modalităţile agravante ale infracţiunii de viol). Un prim element al componenţei de infracţiune ce
urmează a fi supus studiului este obiectul infracţiunii de viol. Importanţa obiectului infracţiunii
în procesul încadrării juridice a infracţiunii este că, în baza acestui element, se poate face
delimitarea infracţiunii de viol de alte fapte antisociale sau tentativa la infracţiunea de viol de

36
alte fapte antisociale consumate ce atentează la viaţa şi sănătatea persoanei. Un alt element al
componenţei de infracţiune nu mai puţin important în cadrul procesului de calificare a
infracţiunilor (un element important de delimitare a infracţiunii de viol de alte fapte antisociale)
este latura obiectivă. Stabilirea semnelor laturii obiective prezintă importanţă la încadrarea
juridică a infracţiunii, totodată ele alcătuind elementul probatoriu al infracţiunii de viol și
reprezentând acele circumstanţe ale faptei care trebuiesc în mod obligatoriu probate în cadrul
urmăririi penale de către organele drept (spre exemplu, existenţa raportului sexual; constrângerea
implicită sau explicită la comiterea raportului sexual).
De asemenea, în cadrul analizei semnelor componenţei infracţiunii de viol nu trebuie
neglijată latura subiectivă, în care, pe lângă elementul subiectiv, motivul şi scopul specific
faptelor date, urmează a se stabili care va fi încadrarea faptelor în cazul în care autorul se află în
eroare asupra unor circumstanţe ce ar putea să-i atenueze răspunderea penală sau, în genere, să o
excludă.
Bineînţeles, investigarea ar fi incompletă dacă am neglija formele şi modalităţile
infracţiunii de viol. De exemplu, nu se pot lăsa nesoluţionate aşa probleme cum ar fi: calificarea
tentativei de viol la un obiect nul, cum urmează a fi încadrate faptele în cazul în care bărbatul
este în imposibilitate de a realiza raportul sexual? etc.
Evidenţierea problemelor ce apar în procesul încadrării juridice a faptelor de viol, căile de
soluţionare a acestora, precum şi formularea unor propuneri de lege ferenda nu poate fi admisă
fără efectuarea unui studiu amplu cu referire la semnele componenţei de infracţiune prevăzute la
art.171 C.pen.
Examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de viol
(în special, condiţiile renunţării de bună voie la comiterea infracţiunii, elucidarea calităţii de
subiect pasiv al infracţiunii de viol, elucidarea noţiunii de viol comis de două sau mai multe
persoane etc.). În cadrul studiului s-a efectuat, într-o amplitudine largă de cercetare, analiza unor
probleme controversate atât în doctrina dreptului penal, cât şi în practica judiciară.
A fost propusă spre cercetare și soluționată o asemenea problematică cum este stabilirea
limitelor tentativei (necesitatea acestei concretizări apare în cazul în care suntem în prezenta unei
renunţări de bună voie la comiterea infracţiunii). În aceeaşi ordine de idei s-au propus spre
analiză complexă circumstanţele în care neducerea până la capăt a activităţii infracţionale poate
fi considerată benevolă (spre exemplu, ciclu menstrual).
O altă problemă nu mai puţin discutată în doctrina dreptului penal este reprezentată de
subiectul infracţiunii de viol, şi anume posibilitatea persoanei de sex feminin de a fi subiect al

37
infracţiunii, existenţa violului conjugal (posibilitatea soţilor de a avea calitatea de subiect pasiv,
respectiv subiect activ al infracţiunii de viol).
Nu se neglijează nici controversele, pe care le-am amintit şi în paragrafele anterioare,
privitor la circumstanţa agravantă prevăzută la art.171 alin. (2) lit. (c) C.pen. - violul comis de
două sau mai multe persoane. La analiza acestor probleme controversate şi la propunerile de
soluţionare a lor s-a ţinut cont nu numai de opiniile exprimate de către teoreticienii dreptului
penal, dar şi de soluţiile existente în practica judiciară naţională și străină.
Evidenţierea criteriilor de delimitare a violului de alte infracţiuni cu care se intersectează
sub aspect constitutiv. În ceea ce priveşte realizarea sarcinii date, în primul rând, ar trebui să
stabilim criteriile de delimitare a infracţiunii de viol de celelalte fapte prejudiciabile incluse în
capitolul „Infracţiuni privind viaţa sexuală”. Prioritar, ar trebui stabilite semnele delimitative ale
violului de acţiuni violente cu caracter sexual, mai ales că aceste două componenţe fac parte din
categoria componenţilor de infracţiune ce au doar un singur semn delimitativ, fiind reprezentat
de elementul material al acestora. O altă faptă, de care ar trebui delimitat violul este cea de
constrângere la acţiuni cu caracter sexual, în mod special, dintre formele atipice a infracţiunii de
viol şi fapta consumată prevăzută la art. 173 C.pen.
Tot în acest sens trebuie de atras atenţie interpretării care se dă noţiunii de constrângere
psihică. Discuţii la aplicarea în practică ridică şi delimitarea dintre semnul circumstanţial al
violului, adică violul comis asupra unei persoane minore şi raportul sexual cu o persoană ce nu a
atins vârsta de 16 ani.
Bineînţeles, infracţiunea de viol nu trebuie delimitată doar de infracţiunile incluse în
capitolul IV al părţii speciale a Codului penal, ci şi de aşa comportamente infracţionale sau
delictuale cum sunt: vătămarea intenţionată gravă şi medie a integrităţii corporale a persoanei;
actele de agresiune sexuală cu caracter huliganic.
Stabilirea criteriilor de delimitare dintre categoriile enunţate reprezintă o importanţă
deosebită pentru aplicarea normelor de drept material, făcând posibilă instituirea unor repere
pentru lucrătorii practici, putând fi evitate erorile judiciare la încadrare juridică a manifestărilor
infracţionale din domeniu.
Înaintarea unor propuneri concrete de perfecţionare a textului de lege prevăzut la art.171
C.pen. După cum am menţionat anterior, în cadrul capitolului dat incriminările atentatelor la
libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei au fost diferite, începând cu incriminări în
scripturi cu caracter religios până la sisteme de drept cu caracter laic, în cadrul cărora toate
infracţiunile fiind prevăzute într-un singur act normativ. De asemenea formele de sancţionarea a

38
infracţiunii de viol au fost influenţate nu numai de nivelul de dezvoltarea a societăţii, dar şi de
forma de organizarea a statului.
Ţinând cont de aspectele invocate anterior, precum şi de faptul că societatea
moldovenească se află în continuu progres, considerăm că normei ce sancţionează atentatele
contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei i se pot aduce unele modificări care ar
plasa-o la nivelul de dezvoltare actual al societăţii. Nu, în ultimul rând, modificările ce se doresc
a fi efectuate având drept scop final - armonizarea opiniilor existente în doctrina penală cu
practica judiciară, uşurându-se transpunerea normelor de drept material în practică și reducându-
se numărul erorilor judiciare în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală.
Analiza conţinutului caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol şi a elementelor care
o compun. Organele de urmărire penală îşi desfăşoară activitatea în scopul constatării la timp şi
în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel, ca orice persoană, care a săvârşit o
infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală. De fapt, acest deziderat, indispensabil realizării justiţiei penale, este consacrat
expres la art.254 alin.(1) C.pr.pen. al RM, potrivit căruia „organul de urmărire penală este
obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi
obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului”.
De fapt caracteristica criminalistică stabileşte particularităţile cercetării unui gen de
infracţiuni ajutând la descoperirea urmelor infracţiunii, restrângerea cercului persoanelor bănuite,
înaintarea versiunilor criminalistice vizavi de motivele acesteia, identificarea metodelor de
săvârşire şi ascundere a faptei etc.
Ţinând cont de faptul că, caracteristica criminalistică a infracţiunii reprezintă o
sistematizare a experienţei organelor de drept în ceea ce priveşte descoperirea infracţiunii de
viol, pentru realizarea acestei sarcini s-a propus studierea unui număr mare de dosare penale
pentru evitarea unor concluzii ce ar fi lipsite de o fundamentare empirică.
Stabilirea caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol prezintă o importanţă deosebită
la faza începerii urmăririi penale, condiționând soluționarea rapidă și oportună a faptelor de viol.
Relevarea elementului probatoriu al violului. Elementele obiectului probatoriu nu trebuie
confundate cu elementele incluse în caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol. La
delimitarea circumstanţelor cu semnificaţie probatorie de circumstanţele, pe care le implică
caracterizarea criminalistică a unei infracţiuni, se impune precizarea că ultimele, de fiecare dată,
ajută la clarificarea celor dintâi. Elementele obiectului probaţiunii şi datele aferente
caracteristicii criminalistice ale unei infracţiuni se deosebesc atât prin destinaţia pe care o au, cât
şi prin esența funcţiilor îndeplinite. Spre exemplu, stabilirea metodei de săvârşire a infracţiunii -

39
ca element probatoriu - are importanţă pentru constatarea semnelor laturii obiective a
infracţiunii, a circumstanţelor care agravează sau atenuează răspunderea penală şi nu, în ultimul
rând, pentru individualizarea pedepsei penale. Constatarea metodei de comitere a infracţiunii
(element al caracterizării criminalistice) prezintă importanţă pentru depistarea urmelor de
comitere a infracţiunii, stabilirea persoanelor care pot utiliza asemenea metode la săvârşirea
faptei etc. De fapt obiectul probaţiunii îl reprezintă finalitatea, iar caracteristica criminalistică
ajută la găsirea căilor şi soluţiilor de atingere a acesteia.
Se observă clar că aceste două noţiuni sunt strâns legate între ele, una ajutând la realizarea
scopurilor urmărite de cea de-a doua. Tocmai din acest motiv relevarea elementelor ce alcătuiesc
caracteristica criminalistică şi elementul probatoriu al infracţiunii de viol, reprezintă sarcinile
principale în ceea ce priveşte realizarea aspectului de investigare judiciară a lucrării. Fără a fi
realizate aceste sarcini, celorlalte nu mai prezintă nici o valoarea aplicativă la activitatea de
investigare a acestor fel de fapte.
Determinarea situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale în cauzele de
viol. Analiza practicii de investigare a violurilor pune în evidenţă existenţa unor particularităţi
specifice etapei de începere a urmăririi penale, cunoaşterea cărora este indispensabilă pentru
realizarea obiectivelor urmăririi penale.
Stabilirea acestor particularităţi ajută la încadrarea faptei, despre care au fost sesizate
organele de drept, în una din situaţiile tipice ce pot să apară la începutul urmăririi penale, urmând
ca, în funcţie de situaţia tipică, organele de drept să desfăşoare acţiunile necesare ce ar permite
identificarea şi reţinerea cât mai rapidă a făptuitorilor, precum şi luarea de măsuri pentru
conservarea şi ridicarea probelor ce pot dovedi existenţa sau inexistenţa faptei infracţionale.
Evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale aplicabile
la investigarea violurilor. În conformitate cu art.279 alin.(1) C.pr.pen. al RM organul de urmărire
penală efectuează acţiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile C.pr.pen. şi
numai după pornirea urmăririi penale, cu excepţia acţiunilor prevăzute în art.118 (cercetarea la
faţa locului) şi în art.130 (percheziţia corporală sau ridicarea), care pot fi efectuate până la
pornirea urmăririi penale.
La efectuarea acţiunilor de urmărire penală în cauzele penale de viol organul judiciar
trebuie să ia în vedere, pe de o parte, consecutivitatea realizării lor, care poate fi dedusă din
materialele iniţiale în baza cărora a fost pornită urmărirea penală, iar, pe de altă parte, de tipul
acţiunilor ce urmează a fi întreprinse, care rezultă din natura faptei infracţionale săvârşite şi
elementul probatoriu ce urmează a fi determinat în cadrul cercetării.

40
 La realizarea sarcinii în cauză trebuie a se ţine cont de regulile generale ale tacticii
criminalistice în ceea ce priveşte realizarea acţiunilor de urmărire penală, şi în strictă
conformitate cu acestea să evidenţiem anumite reguli ce ar fi specifice doar în cazul cercetării
infracţiunii de viol.
Caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare
dispuse la investigarea infracţiunilor de viol. La investigarea violurilor organele de urmărire
penală sunt puse în faţa unor probleme pe care nu le pot rezolva singure, pentru aceasta fiind
necesare cunoştinţele unor specialişti din domeniile ştiinţei. În acest sens, pentru descoperirea
adevărului în cauzele penale referitoare la violuri, legea procesual-penală permite organului de
urmărire penală, iar, în unele situaţii, chiar îl obligă să recurgă la concursul specialiştilor.
Ţinând cont de specificul infracţiunii de viol o mare parte dintre împrejurările ce alcătuiesc
elementul probatoriu al acestor fapte pot fi constatate numai prin intermediul constatărilor
medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare. Totuşi, în cadrul cercetării
infracţiunilor de viol nu trebuie lăsat fără cercetare principiul că nici o probă nu are o valoare
prestabilită, valoarea probatorie a fiecăreia stabilindu-se cu celelalte probe existente în cadrul
procesului penal.
1.3. Concluzii la capitolul 1.
Problematica infracţiunilor privind viaţa sexuală constituie o preocupare continuă pentru
teoreticienii şi practicienii dreptului penal. Dezvoltarea continuă a relaţiilor sociale necesită o
atenţie sporită în ceea ce priveşte infracţiunile privind viaţa sexuală, în vederea găsirii celor mai
eficiente metode de prevenire şi combatere a faptelor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei.
Ţinând cont că incriminarea sau dezincriminarea unor fapte se face întotdeauna ţinându-se
cont de relaţiile sociale existente într-o societate la un anumit nivel de dezvoltare. Din acest
motiv o primă problemă abordată în cadrul acestui compartiment a fost analiza evoluţiei istorice
a incriminării atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei.
În urma acestui studiu putem concluzionăm că infracţiunea de viol a suferit numeroase
schimbări de a lungul timpului cunoscând diferite forme de sancţionare (începând cu
sancţionarea prin oprobiul public până la incriminarea în sisteme de drept codificate), diferite
denumiri şi conţinuturi legale. Indiferent de acestea concluzionă că din cele mai vechi timpuri, o
problemă a societăţii a fost apărarea persoanei de orice formă de violenţă sexuală ce ar pune în
pericol libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei.
În cadrul aceluiaşi compartiment al lucrării au fost supuse unei analize publicaţiile autorilor
autohtoni cât şi străini, al căror obiect de cercetare se referă în mod direct sau tangenţial la

41
obiectul de studiul al lucrării date. Printre aceştia menţionăm V.Dongoroz, V.Dobrinoiu,
A.Boroi, V.Beliş, C.Aioniţoaie, V.Bercheşan, A.Piontkovschii, P.Iablokov, V.Mozeakov,
O.Corşunov, A.Stepanov, I.Fedotov, L.Zvirbuli, N.Soloviov etc. Dintre autorii autohtoni,
lucrările cărora au stat la baza elaborării tezei pot fi menţionaţi: V.Cuşnir, V.Berliba, S.Brânză,
S.Doraș, M.Gheorghiţă, T.Carpov, A.Borodac, X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, V.Stati, I.Dolea,
Iu.Odagiu, etc.
Subcompartimentul patru al acestui compartiment a fost dedicat studiului principalelor
direcţii de cercetare. Aceste direcţii fiind formulate în conformitate cu principalele obiective din
cadrul Direcţiilor strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2006-2010,
aprobate prin Hotărîrea Parlamentului nr.160-XVI din 21 iulie 2005, aceste direcţii fiind
consacrate şi-n cadrul Acordului de parteneriat între Guvern şi Academia de Ştiinţe a Moldovei
pentru anii 2009-2012
Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor
preexistente și constitutive care caracterizează din punct de vedere normativ infracţiunea de viol,
în vederea evidenţierii particularităţilor de încadrare juridică şi nuanţarea procedeelor de
investigare judiciară a infracţiunii analizate, prin punerea în evidenţă a modelului tactico-
metodologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de viol. În
calitate de scop mediat al tezei figurează relevarea imperfecţiunilor textului de lege dedicat
incriminării infracţiunii de viol şi reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea
acestora.
De fapt aceste scopuri au drept finalitate edificarea statului de drept în contextul integrării
europene Republicii Moldova.
Întru realizarea acestor obiective în cadrul lucrării au fost trasate următoarele sarcini:
§Nuanţarea conceptului infracţiunii de viol şi a locului incriminării acesteia în legislaţia
autohtonă.
§Elucidarea şi descrierea semnelor constitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva
doctrinei dreptului penal şi a soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de
viol.
§Examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de viol
(în special, condiţiile renunţării de bună voie la comiterea infracţiunii, elucidarea calităţii de
subiect pasiv al infracţiunii de viol, elucidarea noţiunii de viol comis de două sau mai multe
persoane etc.).
§Evidenţierea criteriilor de delimitare a violului de alte infracţiuni cu care se intersectează
sub aspect constitutiv.

42
 §Înaintarea unor propuneri concrete de perfecţionare a textului de lege prevăzut la art.171
C.pen.
§Analiza conţinutului caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol şi a elementelor
care o compun.
§Relevarea elementului probatoriu al violului.
§Determinarea situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale în cauzele de
viol.
§Evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale aplicabile
la investigarea violurilor.
§Caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare
dispuse la investigarea infracţiunilor de viol.

43
 2. CONSIDERAŢIUNI GENERALE REFERITOARE LA INFRACŢIUNILE
PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ.
2.1. Noţiunea şi clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală.
Violul reprezintă raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei
sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Violarea unei persoane, adică folosirea constrângerii fizice sau ameninţării împotriva
acesteia, cu scopul de a îi înfrânge rezistenţa la un raport sexual neconsimţit (constrângere
explicită), ori abuzarea de imposibilitatea în care se găsea persoana de a-şi manifesta voinţa sau
de a se apăra, pentru a avea raport sexual ( constrângere implicită), aceasta caracterizează în
esenţă infracţiunea de viol.[52 p.327] Această nesocotire, violare a libertăţi sexuale a unei
persoane reprezintă raţiunea incriminării faptei de viol în Codul penal.
Prin reglementarea din Codul penal s-a dat noţiunii de viol sensul ei firesc, adică acela de
constrângere (constrângerea implicită şi explicită) a unei persoane la un raport sexual.
Din această reglementare a violului, prevăzută în Codul penal, rezultă că pentru a fi în
prezenţa infracţiunii de viol constrângerea, fie acesta explicită sau implicită, trebuie să se
exercite în mod obligatoriu de o persoană de sex masculin asupra unei alte persoane de sex
feminin şi invers. Dacă constrângerea se exercită de o persoană de sex masculin asupra altei
persoane de sex masculin precum şi când constrângerea este exercitată asupra unei femei de
către o altă femeie, atunci vom fi în prezenţa homosexualismului, acţiune specifică şi sancţionată
de către art . 172 C. pen. Includerea în noţiunea de viol nu numai a constrângerii explicite asupra
persoanei, dar şi a faptului de a profita de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau de a se
apăra, ceea ce constituie o constrângere implicită, corespunde întru totul ideii de încălcare a
libertăţii sexuale, caracteristică infracţiunii de viol, însuşi faptul de a profita de starea de
neputinţă a victimei presupune lipsa consimţământului acesteia la raport sexual şi indică
nesocotirea consimţământului, aşa încât este firesc şi logic ca acest fapt să fie asimilat
constrângerii.[52 p. 328]
Violul este una din cele mai grave infracţiuni contra persoanei, el constituie cea mai
brutală atingere adusă libertăţii sexuale, care constituie un important atribut al personalităţii
umane. Raportul sexual ca şi celelalte infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, după cum am
precizat şi-n primul capitol al lucrării, loveşte în inviolabilitatea sexuală, în inviolabilitate fizică,
în demnitatea şi libertatea persoanei.
Violul se caracterizează printr-un pericol social sporit, aducând în primul rând, o atingere
directă persoanei prin prisma atributelor acesteia, precum, provocând şi consecinţe profund
dăunătoare pe plan social, întrucât respectarea atributelor inalienabile ale personalităţii umane în

44
sfera relaţiilor sexuale constituie una din bazele existenţei societăţii. Încălcarea acestui atribut al
personalităţii umane creează o stare de nesiguranţă socială. Tocmai din aceste motive
incriminarea şi sancţionare a acestor fapte de către legislaţia penală constituie o necesitate într-o
societate modernă. Violul ocupă locul principal printre infracţiunile privitoare la viaţa sexuală şi
trebuie privit ca infracţiune caracteristică pentru acest grup de infracţiuni, reprezentând cea mai
gravă formă de încălcare a relaţiilor şi valorilor sociale, a căror ocrotire constituie scopul
incriminării şi sancţionării infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală. Apărarea acestor relaţii şi
valori sociale are loc prin apărarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei, iar forma tipică
de lezare a acestor valori o constituie constrângerea unei persoane la raport sexual. Tocmai din
acest motiv, violul este prevăzut ca cea mai gravă infracţiune din grupul infracţiunilor privitoare
la viaţa sexuală. Aşa fiind, apare justificat din punct de vedere tehnic legislativ, situarea violului
în fruntea grupului de infracţiuni privitoare la viaţa sexuală. [52] Multe dintre reglementările
privind această infracţiune îşi au corespondent în incriminarea, şi în sancţionarea celorlalte
infracţiuni, atunci când acestea privesc libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, astfel
încât situarea lor la începutul capitolului face posibilă evitarea repetării lor inutile şi înlesneşte
interpretarea şi aplicarea corectă a legii.
Viaţa sexuală - ca valoare socială - este apărată de dreptul penal în două dintre aspectele
acesteia, cărora le corespund două drepturi ale persoanei: dreptul la libertatea sexuală şi dreptul
la inviolabilitatea sexuală.
Primul drept constă în dreptul persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în
raporturile sexuale, libertate încorsetată în norma de drept, în moravurile sociale şi de moralitatea
sexuală. În acest caz se are în vedere posibilitatea persoanei, indiferent de sex, de a lua decizii în
ceea ce priveşte viaţa personală şi de a întreţine raporturi sexuale după voinţa sa, fără temerea că
i s-ar produce o suferinţă. În general, acest drept este încălcat atunci când raportul sexual se
săvârşeşte prin constrângere fizică sau psihică.
Cel de-al doilea este dreptul persoanei de a i se asigura inviolabilitatea corpului sub aspect
sexual, împotriva oricăror acţiuni înfăptuite cu violenţă. Acest drept, în general, este vătămat
atunci când violul este realizat prin profitarea de starea de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa.
Pe de altă parte, drepturile individului la libertate şi inviolabilitate sexuală nu pot fi
exercitate, după cum am menţionat, contrar regulilor de drept sau cu depăşirea limitelor fixate de
morală şi moravurile admise în societate. Legea impune, totodată, că această libertate nu va fi
exercitată în mod abuziv.

45
 Deci, pericolul social care decurge din infracţiunile privind viaţa sexuală constă, în primul
rând, în răul provocat direct victimei, iar, în al doilea rând, în consecinţele destabilizatoare pe
care le provoacă în plan social asupra dezvoltării normale a vieţii. Încălcarea libertăţii sexuale
crează o stare de nesiguranţă generală în societate, un dezechilibru primejdios şi grav pentru
organismul social. De aceea, în condiţiile amplificării violenţei în ţară, ocrotirea persoanei prin
mijloace de drept penal presupune, în mod necesar, sancţionarea cu mai multă severitate a
infracţiunilor privind viaţa sexuală.
Încadrarea de către legiuitor a unor fapte în sistemul infracţiunilor privind viaţa sexuală
este în deplină dependenţă de recunoaşterea ca obiect de apărare prin intermediul dreptului
penal. De aceea, în legislaţia penală atestăm o mare diversitate de denumirea a capitolului
„Infracţiuni privind viaţa sexuală”, cât şi tipurile de infracţiuni incluse în ele. De acest fapt ne
vom convinge în cele ce vor fi expuse în continuare, precum şi-n cadrul prezentării aspectelor de
drept penal comparat.
C.pen. român prevede răspunderea penală pentru atentatele la viaţa sexuală în Titlul II
Infracţiuni contra persoanei, Cap.III (Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală), spre deosebire de
C.pen. al RM, care le încadrează în Cap.IV Infracţiuni privind viaţa sexuală. În C.pen francez
atentatele criminale la viaţa sexuală sunt întitulate „Agresiuni sexuale” şi sunt plasate în Cartea a
doua „Crime şi delicte contra persoanei”, iar în cel al FR, după cum urmează, „Infracţiuni ce
atentează la libertatea sexuală a persoanei”, fiind încadrate în Titlul II, care are titlul „Infracţiuni
contra persoanei”.
Făcând o trecere în revistă a vieţii de zi cu zi trebuie, de recunoscut că, în unele grupuri
sociale, reprezentarea comportamentului sexual, destul de subiectiv, se extinde ca o obişnuinţă în
societatea civilizată. Fetele încep să practice raporturi sexuale de la vârsta de 13-14 ani, iar
uneori de la 11-12 ani, primul raport sexual purtând un caracter de violenţă. În perioada studierii
grupărilor antisociale s-a descoperit că aceste grupuri îşi au normele lor de comportament,
jargoanele lor. Sunt cazuri când un reprezentant a unei astfel de grupări, apropiindu-se de o
necunoscută, îi propune să intre în raport sexual. În situaţia în care refuză ea riscă să fie bătută şi
violată. [31 p.9]
De asemenea, în grupările enunţate mai sus există şi aşa numitele „fete-comune” (care intră
în raport sexual cu mai mulţi bărbaţi odată, chiar şi într-o noapte), fete cu moravuri uşoare. În
aceste cazuri nu contează acordul femeii. În situaţia respectivă, considerăm necesar de a accentua
ideea distincţiei dintre acordul pentru raport sexual şi lipsa acestui acord. În prima situaţie nu
este vorba despre o infracţiune sexuală, deoarece există acordul persoanei, însă în cazul lipsei
acestuia este realizată componenţa de infracţiune. [31]

46
 Un aspect, de asemenea, important este reprezentat de anotimpul săvârşirii infracţiunii de
viol. În urma analizării problemei în cauză s-a ajuns la concluzia „că cele mai multe violuri se
săvârşesc în lunile calde ale anului şi anume lunile mai – septembrie, atunci când persoana poate
rezista mai mult afară ”. [118 p182]
Un rol deosebit îl ocupă şi locul săvârşirii infracţiunilor privind viaţa sexuală. Majoritatea
infracţiunilor se săvârşesc în apartamente, case de locuit, cămine şi vile. Femeile necunoscute,
deseori, sunt violate în locuri publice şi pe timp de noapte (pe străzi, în parcuri, în scara
blocului), anume acest tip de crime poartă un caracter nocturn, care, deseori, după comiterea
unui raport sexual prin constrângere, infractorul poate comite în continuare jefuirea victimei sau
chiar omorârea ei.
Fără nici un fel de dubiu, violul este cel mai periculos atentat din cadrul infracţiunilor
privind viaţa sexuală, deoarece poate influenţa grav asupra sănătăţii victimei, pricinuind o
traumă psihică, brutal umilind demnitatea persoanei. Este importantă cercetarea sub toate
aspectele, obiectiv şi multilateral a circumstanţelor cauzei, constatării datelor faptice, stabilirea
făptuitorului şi tragerea lui la răspundere penală.
Când se constată, în abstract gradul de pericol exprimat de fapta penală, trebuie de avut în
vedere şi persoana făptuitorului, pe cât posibil, considerată tot la modul abstract, pe baza unor
tipologii cu un grad mai mare sau mai mic de generalitate. Desigur, în principiu, orice persoană
poate comite un viol. Nu este mai puţin adevărat, însă, că atât cercetările criminologice, cât şi
practica penală, dovedesc faptul că la concret această infracţiune este comisă, de regulă, de
anumite categorii de persoane, la care se regăsesc într-o măsură mai mică sau mai mare anumite
trăsături. Această problemă a fost punctată şi de criminologul Cesare Lombroso în lucrările
„Omul criminal” şi „Tipologia criminală”, în care consemnează: la autorii de viol s-a observat o
talie mică, cu o greutate relativ ridicată, mâinile relativ scurte etc., anomaliile organelor
genitale şi ale nasului sunt frecvente şi, aproape întotdeauna, inteligenţa foarte puţin dezvoltată.
[83 p.67]
Fiecare persoană are dreptul să dispună de corpul său în limitele bunelor maniere. Orice
constrângere exercitată asupra cuiva de a avea relaţii sexuale, contrar voinţei sale, este pedepsită
de lege. Acelaşi conţinut exprimă şi Recomandarea nr.R/2000/11[96], care consfinţeşte dreptul
la libera alegere a partenerului de a avea raport sexual. Aproape în toate cazurile, violul este
legat de cauzarea victimei a prejudiciului fizic şi a traumei psihice. Violul poate duce la vătămări
vaste ale organelor genitale şi ale ţesuturilor adiacente, să se soldeze cu dereglări neuropsihice
grave şi durabile în timp. [117 p.390]

47
 Fireşte, de la această viziune lombrosiană şi până în prezent, lucrurile au mai evoluat, în
încercări noi de tipologizare, autodeclarare, de obicei, în mod aprioric, accentul cade mai mult pe
componenţa psihico-morală a individului. Nu este, însă, nici timpul, nici locul potrivit a
aprofunda din punct de vedere criminologic tipul violatorului. Remarcăm, de aceea, doar două
trăsături ce se par mai importante în contextul prezentei analize: perseverenţa şi înclinaţia spre
violenţă. Cu alte cuvinte, în cazul persoanelor ce comit infracţiuni de viol se constată, deseori, fie
recidivarea în aceeaşi faptă (comiterea mai multor violuri), fie comiterea şi a altor infracţiuni de
violenţă (împotriva vieţii, a integrităţii corporale etc.). În circumstanţă dată, pericolul social al
infracţiunii de viol apare mai evident, nepedepsirea unei fapte de o asemenea gravitate pune în
primejdie libertatea sexuală, integritatea fizică, sănătatea ori viaţa unui mare număr de persoane.
Or, dacă victima unui viol, dintr-un considerent sau altul, îşi poate asuma un astfel de risc, statul
- ca garant al ordinii sociale, nu şi-l poate asuma.
Infracţiunile privind viaţa sexuală reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în Cap.IV al
PS a C.pen. al RM, fiind fapte prejudiciabile, săvârşite cu intenţie, care vatămă, în mod exclusiv
sau în principal, relaţiile sociale cu privire la viaţă sexuală a persoanei. [27 p.157] O altă definiţie
a infracţiunilor privind viaţa sexuală este oferită de către autorul rus Ia. Iakovlev, care precizează
următoarele: „infracţiunile privind viaţa sexuală sunt fapte social – periculoase, prevăzute de
legea penală, care atentează la relaţiile sexuale și sunt caracteristice regimului sexual ce s-a creat
în societate, constând din săvârşirea, intenţionată, cu scopul satisfacerii poftei sexuale a
subiectului sau a altei persoane determinate, a acţiunilor sexuale, ce încalcă interesele sexuale
normale pentru acest regim între persoane de sex opus"[185 p.64] Din această noţiune rezultă că
obiectul generic al infracţiunilor examinate sunt acele relaţii sociale, care sunt caracteristice
regimului relaţiilor sexuale create în societate, latura lor obiectivă constând în săvârşirea
acţiunilor cu caracter sexual în privinţa unei anumite persoane, ce încalcă interesele ei sexuale.
Conform laturii subiective astfel de infracţiuni prevăd o intenţie directă şi un scop special -
satisfacerea poftei sexuale a subiectului sau a altei persoane determinate. Este necesară pentru
invocare, în contextul dat, opinia profesorului V.Kudreavţev precum că necesitatea sexuală nu
este cauza infracţiunilor privind viaţa sexuală. Noi condamnăm vinovatul, nu pentru această
necesitate, ci pentru metodele antisociale de satisfacere a ei.[19 p. 185, p.360].
A.Ignatov, încearcând să definească infracţiunile privind viaţa sexuală, opinează că ele
încalcă anumite relaţii sociale, considerând că scopul de satisfacere a poftei sexuale nu poate fi
semn determinant al infracţiunilor privind viaţa sexuală, deoarece prin aceasta se exclude
posibilitatea recunoaşterii drept infracţiune privind viaţa sexuală a acţiunilor cu caracter sexual
social-periculoase, săvârşite din alte motive. Autorul consideră că infracţiunile privind viaţa

48
sexuală se deosebesc de alte infracţiuni prin acel element comun: ele reprezintă formele cele mai
periculoase ale încălcării principiilor generale ale moralităţii sexuale, stabilite în societate, în
timp ce alte infracţiuni nu sunt legate de încălcarea normelor moralei sexuale. În afară de
aceasta, A.Ignatov susţine că comunitatea infracţiunilor privind viaţa sexuală constă, de
asemenea, în faptul că ele sunt săvârşite cu scopul satisfacerii poftei vinovatului, cât şi ale altor
persoane.
Reieşind din cele expuse, susţine că „infracţiunile privind viaţa sexuală constituie acele
fapte social-periculoase, ce încalcă grosolan regimul stabilit în societate a relaţiilor sexuale şi
principiile de bază ale moralităţii sexuale, îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale ale
vinovatului, cât şi ale altor persoane".[137 p.8]
În acest sens s-a pronunţat şi S.Brînză, care precizează că prin infracţiuni privind viaţa
sexuală urmează să înţelegem „faptele social periculoase prevăzute de legea penală săvârşite
intenţionat ce încalcă în mod grosolan ordinea adoptată în societate în ceea ce priveşte relaţiile
sexuale prin intermediul atentării asupra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei”. [25
p.174, p.234]
În urma prezentării opiniilor mai multor autori, o să formulăm o definiţie proprie a
infracţiunilor privind viaţa sexuală şi anume prin: „infracţiuni privind viaţa sexuală urmează să
înţelegem acele fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, comise cu intenţie ce încalcă
grosolan ordinea stabilită în societate, privitor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a
persoanei, îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale a vinovatului, cât şi/sau ale altor
persoane”
O altă problemă discutată pe larg în literatura de specialitate este cea a clasificării
infracţiunilor privind viaţa sexuală. La baza tuturor clasificărilor autorii plasează obiectul
nemijlocit al atentatului.
Astfel A.Piontkovki deosebeşte:
1) infracţiuni împotriva inviolabilităţii sexuale a persoanelor majore;
2) infracţiuni privind viaţa sexuală îndreptate împotriva minorilor şi persoanelor, ce n-au
atins vârsta pubertăţii;
3) alte infracţiuni privind viaţa sexuală. [151 p.148]
Profesorul N.Durmanov grupează infracţiunile privind viaţa sexuală în următoarele
categorii:
1) infracţiuni care atentează la libertatea, sănătatea şi demnitatea femeii;
2) infracţiunile ce atentează la libertatea, inviolabilitatea sexuală şi dezvoltarea normală
fizică, mintală şi morală a minorilor;

49
 3) homosexualismul. [131 p. 183]
A.Ignatov, de asemenea, bazându-se pe evidenţierea obiectului nemijlocit, propune
următoarea clasificare a infracţiunilor privind viaţa sexuală:
1. atentate la libertatea sexuală a persoanei;
2. atentate la inviolabilitatea şi dezvoltarea sexuală normală a minorilor;
3. atentatele la principiile de bază ale moralei sexuale care exclud manifestările desfrâului
sub orice formă. [137 p.18]
O clasificare mai amplă a fost propusă de către Ia.Iakovlev, și anume:
1. infracţiuni contra libertăţii sexuale;
2. infracţiuni contra inviolabilităţii persoanei majore;
3. infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi dezvoltării sexuale normale şi educaţiei
sexuale a minorilor;
4. infracţiuni, care atentează la relaţiile sexuale între persoane de sex opus;
O asemenea clasificare indică la o oarecare comunitate a componenţelor diferitor grupuri
de infracţiuni privind viaţa sexuală, contribuie, în acelaşi timp, la delimitarea lor mai exactă.
Clasificarea propusă de Ia.Iakovlev, având la bază sensul juridico-penal şi criminalistic,
indică anumite semne ale componenţelor de infracţiuni privind viaţa sexuală, uşurând, astfel,
activitatea lucrătorilor practici în vederea încadrării juridice corecte a acţiunilor infracţionale.
Conform clasificării de mai sus a infracţiunilor privind viaţa sexuală, constatăm că violul
este inclus, în grupul de infracţiuni contra libertăţii sexuale şi este considerată una dintre cele
mai grave infracţiuni privind viaţa sexuală. Atentând la libertatea sexuală sau inviolabilitatea
sexuală a persoanei, violul, prin caracterul său, prezintă o faptă violentă care atrage după sine
cauzarea unei daune morale şi fizice considerabile persoanei.
Înainte de a oferi o clasificare proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală, o să tentăm de
a stabili esenţa şi natura juridică a noţiunii de viaţă sexuală.
Viaţa sexuală are o structură complexă şi nu toate elementele acesteia necesită a fi supuse
apărării prin intermediul normelor de drept penal.
În primul rând, prin viaţă sexuală - ca valoare socială ocrotită de legea penală - urmează să
se înțeleagă doar relaţiile sexuale dintre oameni. Alte forme de satisfacere a poftei sexuale cum
ar fi: zoofilia, necrofilia, azofilismul - nu intră în noţiunea de viaţă sexuală (ca valoare socială),
nefiindu-le asigurată protecţia juridică prin componenţele de infracţiune incluse în Cap.IV a PS a
C.pen. [150 p.622, p.836]
În cel de-al doilea rând, trebuie de plecat de la premisa indubitabilă după care viaţa sexuală
este formată din două componente: biologică şi socială.

50
 Componenta biologică a vieţii sexuale (care include asemenea elemente cum ar apariţia
sau dispariţia atracţiei sexuale faţă de o persoană, alegerea modurilor de satisfacere a poftei
sexual) reprezintă o componentă mai intimă, care face parte din forumul lăuntric al persoanei,
fapt pentru care nu poate fi supusă controlului din exterior, fiind ilogic ca această componentă să
fie apărată prin normele de drept penal. [150]
Componenta socială, în comparaţie cu cea biologică, poate să se modifice în timp, fiind
încorsetată în normele morale şi de drept existente în societate, la necesitate putând a fi apărată
prin normele de drept penal.
La rândul său, componenta socială este formată din trei elemente şi anume:
1. contextul social de întreţinere a relaţiilor sexuale;
2. conţinutul motivaţional;
3. temeiurile apariţiei relaţiilor sexuale.
În ceea ce vizează contextul social acceptat sau tolerat de societate, acesta poate fi
reprezentat de instituţia căsătoriei, concubinaj, adulter, atractivitate reciprocă bazată pe
sentimente de dragoste etc. Contextul în care are loc apariţia relaţiilor sexuale, din punct de
vedere al socialului se poate încadra, de cele mai multe ori, în sfera moralului (de exemplu,
căsătorie, concubinajul baza pe sentimente reciproce etc.), însă pot fi şi amorale, precum este
adulterul. Oricare ar fi natura acestora, legiuitorul autohton, reieşind din standardele sociale
acceptate în cadrul comunităţii noastre, nu a înţeles să incrimineze anumite temeiuri amorale,
care justifică întreţinerea relaţiilor sociale, precum ar fi adulterul, fapte evaluate ca infracţiuni în
alte legislaţii penale.
De asemenea, nici conţinutul motivaţional de apariţie a relaţiilor sexuale, privit ca „o
totalitate de procese lăuntrice bazate pe anumite emoţii” [150] nu poate servi în calitate de obiect
al protecţiei penale, întrucât nu ține de sfera ilicitului penal factorii emoţionali care ţin de
apariţia, existenţa sau dispariţia unui asemenea conţinut.
În ipoteza celor menţionate se impune concluzia conform căreia obiect al protecţiei
juridico-penale îl poate reprezenta doar temeiul, care poate fi catalogat de sfera dreptului penal
ca fiind unul licit sau ilicit. Temeiul este reprezentat de voinţa persoanei de a întreţine sau nu
relaţii sexuale, precum şi libertatea individului de a-şi alege forma actului sexual firească sau
nefirească, precum şi partenerul cu care doreşte să aibă relaţii sexuale. În aceeaşi ordine de idei,
fiecare membru al societăţii are dreptul de a fi protejat de orice atentat cu caracter sexual.
În urma prezentării naturii juridice a noţiunii de viaţa sexuală putem face clasificarea
infracţiunilor prevăzute în Cap.IV al PS a C.pen. în:
1. infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanelor adulte;

51
 2. infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi dezvoltării sexuale normale şi educaţiei
sexuale a persoanelor minore.
De asemenea, după ce am prezentat componentele noţiunii de viaţă sexuală, evidenţiind
complexitatea acesteia, conchidem că prin întitularea capitolului Infracţiuni privind viaţa
sexuală, legiuitorul a lărgit în mod nejustificat obiectul protecţiei juridico penale.
În concluzie considerăm că se impune modificarea titlului Cap.IV al PS a C.pen. din
Infracţiuni privind viaţa sexuală în Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a
persoanei.
2.2. Infracţiunile privind viaţa sexuală, în legislaţia penală a altor state.
În cele ce urmează am dori să prezentăm legislaţia penală a altor state în ceea ce priveşte
infracţiunea de viol. Vom expune aceste prevederi normative cu scopul de a releva minusurile şi
plusurile legislaţiei penale în vigoare din Republica Moldova. În vederea creării unei imagini
veridice referitor la incriminarea atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei o
să supunem studiului legislaţiile penală a mai multor state, care fac parte din diferite sisteme de
drept, cu diferite norme de morală socială precum şi cu o legislaţie penală de inspiraţie
religioasă.
1. Danemarca
O să începem cu analiza infracţiunilor prevăzute de art.216, 218, 219 C.pen. al
Danemarcei, care se află în Capitolul infracţiunilor sexuale. [175]
Art.216 C.pen. al Danemarcei prevede că: 1) Orice persoană, care constrânge la raport
sexual, prin violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea violenţei, se face vinovată de săvârşirea
infracţiunii de viol, se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani. Punerea persoanei într-o astfel
de stare în care, ea este în imposibilitate de a opune rezistenţă se asimilează violenţii fizice. 2)
Dacă violul poartă un caracter periculos sau este săvârşit în prezenţa unor circumstanţe
agravante, atunci se pedepseşte cu închisoarea de până la 10 ani.
Art.218 C.pen. al Danemarcei prevede că: 1) Orice persoană care profită de o boală psihică
sau de lipsa de experienţă de viaţă a altei persoane şi o determină pe cea din urmă la un raport
sexual în afara căsătoriei, se pedepseşte cu închisoarea nu mai mare de 4 ani. 2) Orice persoană
care constrânge pentru sine la raport sexual o persoană care, se află într-o situaţie în care nu are
posibilitatea de a opune rezistenţă acestui fapt, se pedepseşte cu pedeapsa închisorii ce nu poate
depăşi 4 ani.
Art.219 C.pen. al Danemarcei prevede că orice persoană care este funcţionar sau conduce
un penitenciar, un centru de reabilitare, o casă de copii, un spital pentru tratarea bolilor psihice

52
sau orice altă instituţie similară şi care intră în raport sexual cu o persoană ce se află într-o astfel
de instituţie, se pedepseşte cu închisoarea de până la 4 ani.
După cum putem observa, chiar de la bun început, legiuitorul din Danemarca, în
comparaţie cu cel al RM, a adoptat o altă soluţie de incriminare a infracţiunilor, ce atentează la
libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, şi anume, dacă legiuitorul nostru a punctat pe
ideea incriminării tuturor modalităţilor de săvârşire a infracţiunii de viol într-un singur articol
(art.171 C.pen.), atunci legislatorul danez a incriminat fiecare modalitate de săvârşire a
infracţiunii de viol în articole separate din capitolul consacrat infracţiunilor sexuale.
În ceea ce priveşte obiectul de atentare al infracţiunilor prevăzute de art.216, 218, 219,
observăm că ele realizează împreună relaţiile sociale ocrotite de C.pen. al RM prin intermediul
art.171 C.pen al RM. Relaţiile sociale, ocrotite de către legiuitorul danez prin intermediul acestor
articole, rezultă chiar din titlul capitolului în care găsim incriminate aceste fapte, şi anume,
libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Mai putem observa, că în cazul acestor
infracţiuni avem şi un obiect special secundar şi anume, acesta fiind reprezentat de acele relaţii
sociale a căror normală desfăşurare şi existenţă sunt condiţionate de respectarea obligaţiilor de
serviciu de către angajaţii unui penitenciar, instituţii de reabilitare etc.
În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii, elementul material al laturii
obiective este reprezentat de raportul sexual. O diferenţă importantă, în viziunea noastră, este
reprezentată de momentul consumării infracţiunii. După cum putem observa majoritatea
infracţiunilor se consumă din momentul când făptuitorul constrânge victima la un raport sexual,
deci infracţiunile date nu sunt susceptibile de tentativă în oricare formă a acesteia. Deci, dacă
făptuitorul a/nu a avut un raport sexual nu are nici o relevanţă pentru calificarea faptei, de acest
aspect se poate ţine cont doar la individualizarea judiciară a pedepsei. În concluzie vom fi în
prezenţa infracţiunii de viol consumat, în momentul în care făptuitorul efectuează acte de
constrângere cu scopul de a-şi satisface pofta sexuală cu victima.
În ceea ce vizează latura subiectivă, nu există deosebire de legislaţia penală
moldovenească. O diferenţă intervine cu referire la calificarea infracţiunii, care este urmată de
decesul persoanei, sinuciderea acesteia, de cauzarea unei vătămări grave integrităţii corporale sau
de contaminarea victimei cu o boală venerică ori cu SIDA etc. În cazul survenirii acestor urmări,
în comparaţie cu legislaţia RM, nu se va constata prezenţa unei infracţiuni unice complexe, ci o
pluralitate de infracţiuni (concurs de infracţiuni), adică infracţiunea de viol se va reţine în
concurs cu infracţiunile ce prevăd aceste urmări.
Un deosebit interes prezintă soluţia legislativă adoptată de către legiuitorul danez în ceea
ce priveşte încadrarea violului comis asupra unei persoane minore. De fapt prin aceste prevederi

53
legislative, observăm că nu a fost stabilit un plafon de vârsta, care ar forma un semn
circumstanţial la încadrarea faptelor de viol. Constatăm ca la stabilirea existenţei sau inexistenţei
componenţei de infracţiune un rol determinant îl reprezintă acţiunile ce urmează a fi efectuate în
cadrul investigării infracţiunii, boala psihică şi lipsa de experienţă de viaţă urmând a fi
determinată prin intermediul expertizei psihiatrice şi respectiv a celei psihologice. Asupra acestei
probleme urmează să revenim cu ocazia analizei violului comis cu bună ştiinţă asupra unei
persoane minore şi asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani, precum şi în cadrul
compartimentului dedicat investigării judiciare a infracţiunii de viol. Necătând la faptul că codul
penal datează de la începutul sec. XX, el conţine unele prevederi de noutate pentru legislaţia
penală naţională vizavi de consfinţirea inexistenţei infracţiunii în cazul în care raportul sexual are
loc în cadrul căsătoriei cu o persoană ce nu a atins vârsta majoratului, considerată ca neavând
încă experienţă de viaţă. Această problematică este actuală pentru societatea moldovenească, în
special ţinând cont de faptul că persoanele minore obţin o experienţă de viaţă de la o vârstă mai
mică decât la momentul elaborării art. 171 C.pen., mai ales că aceste prevederi sunt o continuare
a politicii penale a Codului penal din 1961.
2. Olanda.
În ceea ce priveşte legislaţia penală olandeză, stat este în vigoare C.pen. din anul 1866.
Infracţiunea de viol este incriminată în cadrul capitolului „Infracţiuni contra moralei
sociale” [174].
Infracţiunea de viol se conţine incriminată în următoarele articole:
Art.242 C.pen. al Olandei prevede că persoana care aplică violenţă ori alte acţiuni, ori
ameninţarea cu aplicarea unei astfel de violenţă, sau ameninţarea cu aplicarea altor acţiuni de
acest gen, pentru ca altă persoană să se supună acţiunilor care conţin sau presupun pătrunderea în
organism pe cale sexuală, persoana ce se face vinovată de săvârşirea acestor fapte incriminate şi i
se va aplica pedeapsa închisorii de până la 12 ani sau amenda de categoria a cincea.
Art.243 C.pen. al Olandei prevede că persoana care desfăşoară acţiuni, care conţin sau
presupun pătrunderea în organism pe cale sexuală, cu o persoană ce este fără cunoştinţă ori se
află în imposibilitate fizică de a se apăra, ori este bolnavă de o boală psihică de aşa natură încât
este în imposibilitate totală sau parţială de a-şi manifesta voinţa în legătură cu aceste fapte sau de
a opune rezistenţă, este pasibilă de pedeapsa închisorii de până la 8 ani, sau cu amendă de
categorii a cincea.
Art.244 C. pen. al Olandei prevede: persoana care desfăşoară acte ce conţin sau presupun
pătrunderea în organism pe cale sexuală, cu o persoană ce nu a atins vârsta de 12 ani, este
pasibilă de pedeapsa închisorii de până la 12 ani, sau amenzii de categoria a cincea.

54
 După cum se observă şi Codul penal olandez, a divizat modalităţile de săvârşire a
infracţiunii de viol în mai multe articole, incluse în Cartea a II-a, şi Capitolul XIV al Codului
penal.
Sub aspectul obiectului de atentare, putem observa că infracţiunile prezentate mai sus, de
asemenea, au acelaşi obiect de atentare ca şi art.171 C.pen. al RM.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunilor, toate semnele acestui element al
componenţei de infracţiune se aseamănă cu cele prevăzute de art.171 C.pen. al RM, dacă le
privim ca un ansamblu.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, nu se face diferenţă, infracţiunea fiind
caracterizată prin vinovăţie în forma intenţiei directe, adică făptuitorul prevede urmările faptelor
sale şi urmăreşte producerea lor, scopul - ca semn al laturii subiective - este acel de a-şi satisface
pofta sexuală.
Cu referire la C.pen. olandez, facem remarcă, că în cazul în care intervin unele urmări
praeterintenţionate, faptele urmează a fi calificate în concurs cu infracţiunile ce prevăd aceste
urmări. În comparaţie cu C.pen. al RM şi C.pen. danez, sistemul de sancţionare al C.pen. olandez
este mult mai sever.
O concluzie, referitoare la normele de incriminare a tentatelor la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei în legislaţiile penale a primilor două state analizate, se
observă că-n cadrul acestora nu regăsim un număr aşa mare de circumstanţe agravante precum în
C.pen. RM. Considerăm că o astfel de incriminare (reducerea semnelor circumstanţiale care au o
existenţă de sine stătătoare în cadrul C.pen.) a violului în cadrul legislaţiei penale naţionale ar
putea avea unele efecte benefice, uşurând activitatea organelor de drept, totodată reducând
numărul erorilor judiciare.
3. Germania[173]
C.pen. german prevede infracţiunea de viol în Cap.XIII al PS. Astfel,
Art.177 cu titlul „Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual: violul” prevede că
1. persoana care aplică:
a. forţa;
b. ameninţarea cu un pericol real pentru sănătatea sau viaţa persoanei;
c. profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra;
d. determină persoana să sufere acţiuni cu caracter sexual ori de o terţă persoană faţă de
sine, sau să săvârşească asemenea acţiuni faţă de o persoană ori o terţă persoană, se pedepseşte
cu închisoarea nu mai mică de 1 an.
2. În cazuri mai grave, pedeapsa cu închisoarea nu este mai mică de 2 ani.

55
 Prin cazuri grave se înţelege:
a. victima locuieşte împreună cu făptuitorul;
b. fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane;
3. Fapta se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de trei ani atunci când:
a. făptuitorul are asupra sa o armă sau alt obiect periculos;
b. are asupra sa obiecte sau substanţe pentru a înlătura rezistenţa victimei;
c. supune persoana pericolului de a-i cauza o vătămare gravă a integrităţii corporale.
4. Fapta se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de 5 ani atunci când:
a. aplică în timpul săvârşirii faptelor arma sau alte obiecte în calitate de armă;
b. victimei în timpul săvârşirii faptei
- i se cauzează o vătămare a integrităţii corporale;
- este pusă în pericol viaţa victimei.
Art.178 C.pen. „Acţiuni cu caracter sexual şi violul ce a avut drept urmare decesul
victimei” prevede că dacă persoana cauzează, în urma acţiunilor cu caracter sexual sau a
violului, cel puţin din imprudenţă decesul persoanei, atunci este pasibil de detenţiunea pe viaţă
sau de pedeapsa închisorii nu mai mică de 10 ani.
Art.179 C.pen. „Acţiuni cu caracter sexual îndreptate împotriva persoanelor ce se află în
imposibilitate de a opune rezistenţă” prevede că:
Cel ce foloseşte o altă persoană care nu este în stare să opună rezistenţă datorită unei boli
psihice sau altor tulburări fizice sau psihice puternice ori fizic nu este în stare să opună
rezistenţă, se foloseşte de această stare pentru exercitarea asupra lui a acţiunilor cu caracter
sexual, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 10 luni;
De asemenea, va fi tras la răspundere penală cel care, profitând de imposibilitatea victimei
de a opune rezistenţă, o determină pe aceasta să săvârşească o anumită acţiune cu caracter
sexual, în favoarea unei terţe persoane ori îi permite terţei persoane să desfăşoare aceste acţiuni.
Tentativa se pedepseşte cu pedeapsa închisorii nu poate fi mai mica de 1 an în cazul în
care: persoana locuieşte împreună cu victima; faptele sunt săvârşite de două sau mai multe
persoane; victima este pusă în pericol de a-i fi cauzată o vătămare o gravă a integrităţii corporale,
ori un prejudiciu grav dezvoltării fizice şi psihice a victimei;
Deci, obiectul de atentare este identic cu cel al art.171 C.pen. al R.M.
În ceea ce priveşte, însă, elementul material prin care se realizează infracţiunea prevăzută
de art.177 C.pen. al Germaniei, putem constata că el se manifestă atât prin raport sexual, cât şi
prin acte sexual. Art.177 cuprinde un spectru mult mai larg de acţiuni prin care se realizează
componenţa de infracţiune respectivă. Însă putem observa aceeaşi delimitare ca şi în cazul altor

56
coduri europene (C.pen. elveţian), adică în cadrul unui articol (art.177 C.pen al Germaniei) sunt
incriminate acţiunile cu caracter sexual şi raportul sexual, săvârşite prin constrângere fizică sau
psihică, sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra, iar prin conţinutul altui
articol se incriminează acţiunile cu caracter sexual săvârşite prin profitarea de imposibilitatea
victimei de a se apăra datorită bolii psihice sau altor deficienţe fizice.
Cu referire la modalităţile agravante de săvârşire a infracţiunii, în afara celor prevăzute de
C.pen. al RM, evidenţiem unele semne circumstanţiale noi, în special dacă făptuitorul are asupra
sa arme sau alte obiecte periculoase, precum şi dacă are asupra sa obiecte pentru imobilizarea
victimei, sau victima este pusă în pericol de a i se cauza o vătămare gravă a integrităţii corporale.
Fapta este deosebit de periculoasă dacă, în timpul violului sau acţiunilor cu caracter sexual,
făptuitorul aplică arma sau alte obiecte în calitate de armă, ori dacă, în timpul săvârşirii faptei i
se cauzează o vătămare a integrităţii corporale sau este pusă în pericol viaţa victimei. În cazul în
care, în urma acestor acţiuni, se cauzează decesul victimei, fapta se califică în baza art.178
C.pen. al Germaniei, chiar dacă decesul a fost săvârşit cu intenţie.
Interesantă este soluţia adoptată de către legiuitorul german la incriminarea violului care a
cauzat vătămarea gravă sau decesul victimei. În cadrul normei incriminatoare nu este făcută
delimitarea dintre omor şi lipsirea de viaţă din imprudenţă, legiuitorul lăsând loc instanţelor de
judecată, care la individualizarea pedepsei au la dispoziţie o gama mai mare de pedepse. De
altfel şi-n doctrina autohtonă au fost exprimate unele opinii referitor la introducerea şi-n
legislaţia naţională a unei noi circumstanţe agravante. În această ordine de idei prezintă un real
interes soluţia adoptată de legiuitorul german, mai ales ţinând cont de inconsecvenţele ce apar la
stabilirea pedepsei pentru violul soldat cu vătămarea gravă comisă din imprudenţă şi vătămarea
gravă intenţionată (pedeapsa pentru violul soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă fiind
sancţionată mai aspru decât violul comis cu vătămarea intenţionată gravă).
4. Franţa[179]
C.pen. francez, adoptat în 1992 şi intrat în vigoare la 1martie 1994, prevede în Cartea a II-
a, Cap.II, întitulat „Infracţiuni privitoare la agresiunea sexuală” reglementarea infracţiunii de
viol.
Art.222-23 „Violul” determină că actul de pătrundere sexuală de orice natură, săvârşit
împotriva altei persoane cu aplicarea violenţei, constrângerii, ameninţare ori înşelăciune
constituie infracţiunea de viol.
Violul se pedepseşte cu 15 ani privaţiune de libertate.
Art.222-24 stabileşte că violul se pedepseşte cu 20 de ani de închisoare dacă:
a cauzat victimei boli cronice sau traume;

57
 a fost săvârşită asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 15 ani;
cu bună-ştiinţă asupra unei persoane vulnerabile datorită vârstei sale, bolii, incapacităţii
fizice sau psihice ori stării de graviditate;
s-a săvârşit asupra rudelor naturale, legale sau adoptate în linie dreaptă, ori de orice altă
persoană ce deţine controlul asupra victimei;
cu folosirea situaţiei de serviciu;
săvârşit de două sau multe persoane ce acţionează în calitate de autori sau coparticipanţi;
săvârşit cu aplicarea armei sau ameninţarea cu aplicarea acesteia;
dacă victima a făcut cunoştinţă cu făptuitorul prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii,
cu ajutorul mesajelor adresate publicului larg.
Art.222-25 violul se pedepseşte cu 30 de ani de închisoare, dacă a fost urmat de decesul
victimei.
Art.222-26 violul se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă dacă, a fost precedat, însoţit sau
urmat de acte de tortură.
După cum constatăm obiectul infracţiunii este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de
Codul penal al Republicii Moldova, acest fapt rezultă însuşi din titlul capitolului, intitulat
„infracţiuni cu privire la agresiunea sexuală”.
Ceea ce ţine de elementul material al infracţiunii, putem reţine că aceasta se poate realiza
prin actul de pătrundere sexuală de orice natură. Deci, elementul material al infracţiunii de viol,
prevăzută de legislaţia franceză, conţine un spectru mult mai larg de acţiuni, prin care se poate
realiza infracţiunea. Or, formularea aceasta este una în favoarea căreia ne-am pronunţat şi noi în
cadrul lucrării noastre.
De asemenea, o deosebire ce apare între legislaţia franceză şi cea a RM, o depistăm şi în
cea de-a doua acţiune, ce însoţeşte actul de pătrundere sexuală, şi anume, aceasta se realizează
prin aplicarea violenţei, constrângerii, ameninţare ori înşelăciune. Noutatea este reprezentată de
faptul că în cadrul variantei franceze a infracţiunii de viol este reunit atât elementul material al
infracţiunii de viol (art.171C.pen.), cât şi elementul material al infracţiunii de constrângere la
acţiuni, cu caracter sexual (art.173 C.pen.), de altfel, această modalitate de incriminare a
infracţiunii este specifică şi legiuitorului român. În același timp, C.pen. francez face precizarea
că violul poate fi săvârşit prin înşelarea victimei. Dacă, însă, violul este săvârşit prin profitarea
de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin profitarea de starea
de graviditate a victimei, fapta se va considera săvârşită în prezenţa circumstanţei agravante
prevăzute de art.222-24 pct.3.

58
 O circumstanţă agravantă prevăzută de C.pen. francez este violul s-a săvârşit prin aplicarea
armei sau cu ameninţarea aplicării acesteia. Un lucru pozitiv în ceea ce priveşte incriminarea
infracţiunii de viol, care considerăm că se impune şi în cazul nostru, este că violul se consideră
mai grav dacă este săvârşit de două sau multe persoane ce acţionează în calitate de autori sau
coparticipanţi. După cum putem constata, legiuitorul francez prevede expres că suntem în
prezenţa acestei agravante chiar şi atunci când infracţiunea este săvârşită prin participaţie
complexă.
Un semn accidental cu efect agravant destul de actual, pe care nu l-am mai întâlnit, este
reprezentat de faptul că dacă victima a făcut cunoştinţă cu făptuitorul prin intermediul reţelelor
de telecomunicaţii, cu ajutorul mesajelor adresate publicului larg.
5. Turcia[177]
C.pen. al Turciei, adoptat la 1martie 1926, în Cap.8 al PS, Secţiunea întitulată „Violul,
coruperea minorilor şi atentarea la inviolabilitatea sexuală” conţine reglementarea sexuală a
infracţiunii de viol.
Art.414 C.pen. al Turciei prevede că persoana, care a violat o persoană ce nu a atins vârsta
de 15 ani se pedepseşte cu pedeapsa închisorii nu mai mică de 5 ani.
Dacă infracţiunea este săvârşită prin aplicarea forţei, violenţei ori ameninţării, prin
profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin
înşelăciune, se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de 10 ani.
Art.415 C.pen al Turciei stipulează că persoana care a atentat la inviolabilitatea sexuală a
unei persoane ce nu a atins vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 4 ani, dar dacă
fapta este săvârşită în condiţiile părţii a doua a articolului precedent, pedeapsa este închisoarea
de la 3 la 5 ani.
Art.416 C.pen al Turciei: persoana care a violat prin aplicarea forţei, violenţei ori prin
ameninţare, o persoană ce a atins vârsta de 15 ani ori a săvârşit fapta prin profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune, este
pasibilă de pedeapsa închisorii nu mai mică de 5 ani.
Art.417 C.pen al Turciei: dacă fapta, prevăzută de articolele anterioare este săvârşită de
două sau mai multe persoane, sau de o rudă apropiată pe linie ascendentă, de educator, învăţător,
de un servitor al victimei, sau de o persoană căreia victima i-a fost încredinţată pentru educare,
control sau pază, sau care are influenţă sau deţine controlul asupra victimei, pedeapsa pentru
această faptă conform legii, se măreşte cu jumătate.
Art.418 C.pen al Turciei prevede că dacă fapta, prevăzută de articole anterioare, au fost
urmate de decesul victimei, atunci pedeapsa pentru fapta respectivă este detenţiunea pe viaţă.

59
 În cazul în care aceste acţiuni au dus la contaminarea victimei cu o boală venerică sau
cauzarea altei vătămări grave sănătăţii sau integrităţii corporale, atunci pedeapsa se măreşte cu
jumătate.
Obiectul infracţiunilor prevăzute de Cap.VIII al C.pen. al Turciei este identic cu obiectul
infracţiunilor din codurile analizate de către noi anterior, fiind reprezentat de libertatea şi
inviolabilitatea sexuală.
În ceea ce priveşte celelalte condiţii preexistente ale infracţiunii, atragem atenţia asupra
faptului că legiuitorul turc face o delimitare expresă a subiectului pasiv al infracţiunii de viol
pentru fiecare modalitate de săvârşire a infracţiunii, criteriul în baza căruia se face delimitarea
fiind cel al vârstei victimei.
Elementul material al infracţiunii este format din raportul sexual, deşi legiuitorul nu-l
defineşte în mod expres, însă, rezultând din prevederile celorlalte infracţiuni privitoare la viaţa
sexuală, putem invoca o asemenea afirmaţie. De asemenea, este necesară o precizare în ceea ce
priveşte cea de-a doua acţiune a laturii obiective a infracţiunii de viol, și anume: simplul raport
sexual cu o persoană ce nu a atins vârsta de 15 ani duce la consumarea infracţiunii, iar dacă
infracţiunea se săvârşeşte prin aplicarea forţei, violenţei ori ameninţării, prin profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune, fapta se
pedepseşte mai aspru.
Dacă, însă, subiectul pasiv al infracţiunii a împlinit vârsta de 15 ani, raportul sexual trebuie
să fie însoţit de acţiunile enumerate mai sus, adică aplicarea forţei, violenţei ori prin ameninţare,
ori a săvârşirii faptei prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa, sau prin înşelăciune.
O diferenţă faţă de legislaţia noastră este reprezentată şi de faptul că C.pen. al Turciei
prevede, în mod expres, că tentativa se pedepseşte și stabileşte, de asemenea, pedepse diferite
pentru tentativă în funcţie de modalitatea de săvârşire a infracţiunii.
Precum alte legislaţii analizate anterior, circumstanțele agravante ale infracţiunii de viol
sunt prevăzute de alte articole, şi anume în art.417 C.pen. al Turciei se prevede că fapta este mai
gravă dacă este săvârşită de două sau mai multe persoane, sau de o rudă apropiată pe linie
ascendentă, de educator, învăţător, un servitor al victimei sau de o persoană în grija căreia
victima a fost încredinţată pentru educare, control sau pază sau care are influenţă, sau deţine
controlul asupra victimei. Aceste semne agravante au acelaşi sens ca şi cele prevăzute de
legislaţia penală a RM.

60
 Un alt cumul de semne agravante este prevăzut de art.418 C.pen. al Turciei: dacă fapta a
avut urmări, precum decesul victimei, atunci pedeapsa pentru fapta dată este detenţiunea pe
viaţă.
Dacă aceste acţiuni au dus la contaminarea victimei cu o boală venerică sau cauzarea altei
vătămări grave sănătăţii sau integrităţii corporale pedeapsa se măreşte cu jumătate.
Inedit este sistemul de stabilire a pedepselor în cadrul C.pen. turc modalitate, ce n-am
întâlnit-o în cadrul legislaţiilor anterior analizate.
Observăm că legislaţia penală turcă nu este aliniată celorlalte legislaţiei penale europene,
referitor la elementul material al infracţiunii de viol. În urma analizei se creează unele confuzii
dintre sensul oferit violului în legislaţia naţională şi cea turcă.
6. Federaţia Rusă[176]
Având în vedere că o mare parte a surselor bibliografice folosite în cadrul analizei noastre
este cea a României şi cea Federației Rusă, o să alocăm un spaţiu mai mare analizei infracţiunii
de viol prevăzută de legislaţiile penale a acestor state chiar în cadrul analizei prevederilor art.
171 C.pen.
Infracţiunea de viol în legislaţia penală rusă este prevăzută de art.131 C.pen. al FR.
Art.131 C.pen. al FR are următorul conţinut:
1) Violul, adică raportul sexual cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei
adresată victimei sau altor persoane, ori cu profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa.
2) Violul:
a. săvârşit repetat sau de către o persoană ce a mai săvârşit anterior o infracţiune de acţiuni
violente cu caracter sexual;
b. săvârşit de un grup de persoane de un grup de persoane în baza unei înţelegeri prealabile
sau de un grup organizat;
c. însoţit de ameninţarea cu moarte sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale, de
asemenea săvârşit prin torturarea victimei sau a altor persoane;
d. urmat de contaminarea victimei cu o boală venerică;
e. cu bună-ştiinţă asupra unei persoane minore;
3). Violul:
a. care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
b. soldat cu vătămarea gravă a integrităţii corporale din imprudenţă, cu contaminarea cu
SIDA ori alte urmări grave;
c. violarea cu bună ştiinţă a unei persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani;

61
 După cum am constatat din conţinutul legal al infracţiunii, obiectul de atentare este identic
cu cel al infracţiunii incriminate în C.pen. al RM. Cu referire la latura obiectivă şi subiectivă a
infracţiunii, determinăm că şi aici, în mare parte, latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de
viol din legislaţia RM corespunde cu cea din C.pen. al FR. Totuşi o diferenţă exista sub aspectul
modalităţilor agravante ale infracţiunii de viol. În special, vom fi în prezenţa agravantei
prevăzute de art.131 C.pen. al FR şi atunci când făptuitorul a mai săvârşit anterior o infracţiune
prevăzută de art.132 C.pen. al FR (acţiuni violente cu caracter sexual). De fapt, aceasta
prevedere atenuarea răspunderii penale, pentru că, în cazul legislaţiei RM, aceste două fapte ar fi
considerate că se află în concurs real de infracţiuni, caz pedepsit mai aspru în cazul concursului
de infracţiuni, decât atunci când se consideră a fi prezentă o infracţiune unice complexe
(infracţiunea repetată).
Vis-a-vis de celelalte circumstanţe agravante ale infracţiunii, în mare parte, ele sunt
asemănătoare, limite de delimitare fiind impuse doar sub aspectul structurării lor în cadrul
conţinutului legal al infracţiunii.
O deosebire care mai există este reprezentată de politica sancţionatoare a legiuitorilor celor
două state, şi anume, fapta de a avea un raport sexual prin constrângere fizică sau psihică, sau
prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, este mult mai
aspru pedepsită de către legiuitorul RM. Dacă pentru infracţiunea de viol, legiuitorul nostru a
prevăzut drept pedeapsă detenţiunea pe viaţă, atunci pedeapsa maximă prevăzută de art.131
C.pen. al FR este reprezentată de pedeapsa cu închisoarea până la 15 ani.
7. România
C.pen. al României[37], în Cap.III al PS, întitulat „Infracţiuni privitore la viaţa sexuală”,
tratează infracţiunea de viol.
În acest sens, art.197. C.pen. al României prevede că actul sexual, de orice natură, cu altă
persoană, prin constrângerea acesteea sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Pedeapsa este cu închisoarea de la 5 la 15 ani dacă:
a. fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b. victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b/1 victima este membru a familiei;
c. s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani dacă victima nu a împlinit vârsta de 14 ani,
iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este închisoarea de la

62
15 la 25 de ani. Acţiunea penală pentru fapta prevăzută de alin.1 se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a părţii vătămate.
În linii generale acţiunile incriminate de legiuitorul RM sunt identice cu cele incriminate în
art.197 C.pen. al României.
Asupra aspectelor pozitive şi negative a incriminării infracţiunii de viol în cadrul legislaţiei
penale române şi ruse o se ne exprimăm cu ocazia analizei normei de incriminare prevăzute la
art. 171 C.pen. RM.
8. Marea Britanie
În ipoteza analizei efectuate se impune cu necesitate și studiul legislației penale a unor
state care formează sistemul de drept common-low. În cele ce urmează o să supunem analizei
infracţiunile prevăzute de legislaţia Marii Britanii.
Ţările din cadrul acestui sistem de drept nu au un Cod penal, unde să fie incriminate toate
infracţiunile. Astfel, infracţiunile privitoare la viaţa sexuală sunt incriminate într-un act separat
cu privire la viaţa sexuală (Sexual Offences Act 2003), care datează cu anul 2003 şi în cadrul
căruia sunt incriminate toate faptele ce aduc atingere libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a
persoanei.
Infracţiunea de viol este prevăzută în Cap.42, Partea I.
(1). Violul
1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă:
a. persoana intenţionat penetrează vaginul, anusul sau gura altei persoane;
b. (B) nu consimte la penetraţie;
c. (A) este conştient că (B) nu consimte;
2. Dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile), atunci ea este
determinată, luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a
stabili dacă (B) consimte.
3. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată
la detenţie pe viaţă.
(2) Violul prin penetrare
1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă:
a. persoana intenţionat penetrează vaginul sau anusul altei persoane cu o parte a corpului
său, sau cu altceva;
b. penetrarea prezintă un caracter sexual;
c. (B) nu consimte la penetrare;

63
 2. Dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile), atunci ea este
determinată, luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de a stabili
dacă (B) consimte
3. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată
la detenţie pe viaţă.
(3) Atacul sexual (acţiuni cu caracter sexual)1
1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă:
a. persoana intenţionat atinge altă persoană;
b. atingerea dată are caracter sexual;
c. (B) nu consimte la atingere;
d. (A) este conştient că (B) nu consimte;
2. Dacă încrederea este raţională, atunci ea este determinată, luându-se în consideraţie toate
circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a stabili dacă (B) consimte.
3. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este pasibilă:
a. privaţiune de libertate pe un termen ce nu depăşeşte 6 luni sau la o amendă ce nu
depăşeşte valoarea maximă stabilită sau se aplică ambele;
b. privaţiunea de libertate pe un termen ce nu depăşeşte 10 ani;
(4) Determinarea unei persoane de a se implica într-o activitate sexuală fără
consimţământul acesteia.
1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă:
a. persoana intenţionat determină o altă persoană (B) de a se implica într-o activitate;
b. activitatea să fie cu caracter sexual;
c. (B) să nu consimtă la implicarea în această activitate;
d. (A) este conştient că (B) nu consimte;
2. dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile) atunci ea este
determinată luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de a stabili
dacă (B) consimte.
3. Persoana este vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol, dacă
activitatea cauzată implică:
a. penetrarea anusului sau vaginului lui (B);
b. penetrarea gurii lui (B) cu penisul persoanei (A);
c. penetrarea anusului sau vaginului persoanei (B) de o parte a corpului lui (A) sau de (A)
cu alt ceva;
1
În limba engleză „abuz sexual”

64
 d. penetrarea gurii persoanei cu penisul lui (B);
Aceste acţiuni sunt pasibile de pedeapsa detenţiei pe viaţă.
4. Exceptând cazurile prevăzute de alin.3, persoanei vinovate de infracţiunea ce cade sub
incidenţa acestui articol i se aplică:
a. pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 6 luni sau o pedeapsă ce nu depăşeşte valoarea
maximă stabilită, sau ambele;
b. privaţiune de libertate pe un termen ce nu depăşeşte 10 ani.
(5) Violul sau alte infracţiuni sexuale săvârşite împotriva unei persoane care nu a
atins vârsta de 13 ani.
1. Persoana comite o infracţiune dacă:
a. persoana intenţionat penetrează vaginul sau anusul altei persoane cu o parte a corpului
său sau cu altceva;
b. penetrarea are caracter sexual;
c. cealaltă persoană nu a atins vârsta de 13 ani;
2. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată
la detenţie pe viaţă.
Reieșind din titlul actului normativ care incriminează aceste fapte, obiectul de atentare al
infracţiunilor este reprezentat de viaţa sexuală a persoanei cu cele două componente ale sale,
adică libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Însă, legiuitorul incriminează separat
faptele ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei ce a atins vârsta de 13 ani
și faptele care atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei ce nu a atins vârsta de 13 ani.
Elementul material al infracţiunii de viol se realizează prin penetrarea vaginului, anusului
şi gurii. Deci legiuitorul a prevăzut un spectru mult mai larg de acţiuni prin care se poate realiza
infracţiunea de viol, decât legiuitorul din RM care prevede doar penetrarea vaginului.
Cu referire la acţiunea adiacentă celei de penetrare a vaginului, anusului sau gurii,
legiuitorul englez prevede doar că aceste acţiuni se realizează fără consimţământul persoanei (B).
Prezenţa sau lipsa consimţământului se stabileşte de la caz la caz, legiuitorul englez utilizând
următoarea formulă pentru desemnarea acestei situaţii: „Dacă încrederea este raţională (aparţine
unei persoane responsabile), atunci ea este determinată, luându-se în consideraţie toate
circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a stabili dacă (B) consimte”.
O condiţie esenţială cu privire la latura subiectivă a infracţiunii este reprezentată de faptul
că persoana (A) conştientizează că (B) nu consimte săvârşirea penetrării, deci refuzul persoanei
(B) trebuie să fie expres şi nu doar aparent, care ar putea duce persoana (A) în eroare în ceea ce
priveşte prezenţa sau lipsa consimţământului.

65
 În cazul în care violul este săvârşit asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 13 ani,
lipsa consimţământului la acţiuni cu caracter sexual se prezumă, deci nu mai este necesar de a
stabili dacă persoana (A) şi-a dat seama de lipsa consimţământului persoanei (B) la acţiuni cu
caracter sexual.
În concluzie, interpretarea comparativă a normelor de drept penal determină, în mare
măsură, ideea de politică penală a statului în ceea ce vizează combaterea infracționalismului prin
mijloace de drept penal. În acest sens, elucidând esența politicii penale a mai multor state cu
referire la infracțiunea de viol, s-au conturat unele elemente de noutate care ar putea avea rol
uzual și în ipoteza unor iminente modificări de lege penală cu referire la infracțiunile privind
viața sexuală.
2.3. Concluzii la capitolul 2.
În cadrul celui de-al doilea compartiment al lucrării intitulat „Caracteristica generală,
noţiunea şi clasificarea infracţiunilor contra vieţii sexuale” au fost analizate opiniile exprimate în
doctrina penală naţională şi străină referitoare la noţiunea şi clasificarea infracţiunilor privind
viaţa sexuală, locul violului în cadrul acestui sistem precum şi elucidarea naturii juridice a
noţiunii de viaţă sexuală. Au fost supuse în cadrul subcompartimentului trei, legislaţiile penale a
mai multor state în vederea identificării unor soluţii legislative, ce ar putea fi adoptate şi de
legiuitorul autohton la incriminarea infracţiunii de viol.
În urma prezentării opiniilor mai multor autori, am formulat o definiţie proprie a
infracţiunilor privind viaţa sexuală şi anume prin: „infracţiuni privind viaţa sexuală urmează să
înţelegem acele fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, comise cu intenţie ce încalcă
grosolan ordinea stabilită în societate, privitor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a
persoanei, îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale a vinovatului, cât şi/sau ale altor
persoane”.
În urma stabilirii esenţei şi naturii juridice a vieţii sexuale şi în ipoteza celor menţionate
supra se impune concluzia conform căreia obiect al protecţiei juridico-penale îl poate reprezenta
doar temeiul (care poate fi catalogat de sfera dreptului penal ca fiind unul licit sau ilicit), în baza
căruia pot avea loc raporturi sexuale şi nu toate componentele noţiunii de viaţă sexuală. Temeiul
este reprezentat de voinţa persoanei de a întreţine sau nu relaţii sexuale, precum şi libertatea
individului de a-şi alege forma actului sexual firească sau nefirească, precum şi partenerul cu
care doreşte să aibă relaţii sexuale. În aceeaşi ordine de idei, fiecare membru al societăţii are
dreptul de a fi protejat de orice atentat cu caracter sexual.

66
 De asemenea, după ce am prezentat componentele noţiunii de viaţă sexuală, evidenţiind
complexitatea acesteia, conchidem că prin întitularea capitolului Infracţiuni privind viaţa
sexuală, legiuitorul a lărgit în mod nejustificat obiectul protecţiei juridico penale.
În concluzie considerăm că se impune modificarea titlului Cap.IV al PS a C.pen. din
Infracţiuni privind viaţa sexuală în „Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a
persoanei”.
În urma prezentării naturii juridice a noţiunii de viaţa sexuală am făcut clasificarea
infracţiunilor prevăzute în Cap.IV al PS a C.pen. în:
1. infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanelor adulte;
2. infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi dezvoltării sexuale normale şi educaţiei
sexuale a persoanelor minore.
Interpretarea comparativă a normelor de drept penal determină, în mare măsură, ideea de
politică penală a statului în ceea ce vizează combaterea infracționalismului prin mijloace de drept
penal. În acest sens, elucidând esența politicii penale a mai multor state cu referire la infracțiunea
de viol, s-au conturat unele elemente de noutate care ar putea avea rol uzual și în ipoteza unor
iminente modificări de lege penală cu referire la infracțiunile privind viața sexuală.

67
 3. COMPONEŢA INFRACŢIUNII DE VIOL PRIN PRISMA PROBATORIULUI
PENAL.
3.1. Condiţii preexistente ale infracţiunii de viol
Obiectul infracţiunii de viol.
Obiectul juridic generic
Pornind de la prevderile art. 96 C.pr.pen. (Circumstanţele ce urmează a fi dovedite în
procesul penal) şi ale art. 99 C.pr.pen. (Probatoriul), constatăm ca un element ce trebuie probat
în cadrul procesului penal este componenţa de infracţiune.
În mod logic pentru invoarea unei circumstanţe se impune mai întâi stabilirea esenţei şi
naturii juridice a acesteia.
Pentru a realiza o investigare judiciară completă şi multilaterală a faptei, se impune mai
întâi elucidarea semnelor compenenţei de infracţiune, referitor la care se efectuiază urmărirea
penală.
Ţinând cont de faptul că cercetarea noastră este dedicată şi investigării judiciare a
infracţiunii, ne propunem expunerea materialului într-o consecutivitate logică, analizând mai
întâi elementele componeţei de infracţiune sub aspect penal, urmând ca în cadrul
compartimentului dedicat investigării să stabilim acţiunile prin care urmează a fi probate
existenţa sau inexistenţa acestor semne referitor la o faptă concretă.
În acest sens urmează să ne expunem în continuare asupra elementelor componenţei de
viol, şi a interpretării acestora, interpretări de care trebuie să se ţină cont în cadrul procesului de
palnificare a urmăririi penale.
În ceea ce priveşte obiectul juridic generic al infracţiunii de viol am dori să facem
precizarea că el este comun tuturor infracţiunilor privind viaţa sexuală şi că a constituit obiectul
studiului, din acest motiv facem trimitere la compartimentul doi al lucrării.
Obiectul juridic special
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la viaţa
sexuală a persoanei, legea penală ocrotind, prin incriminarea violului, libertatea acestor relaţii la
adăpost de orice constrângeri. Libertatea şi inviolabilitatea vieţii sexuale sunt, în esenţă aspecte
ale libertăţii individuale şi îşi găsesc expresia în dreptul inalienabil al persoanei de a dispune în
mod liber de corpul său în relaţiile sexuale, limitele stabilite de normele dreptului şi ale moralei.
[52 p.329]
Or, constrângerea persoanei la raport sexual aduce atingerea tocmai acestor valori sociale
şi relaţiilor sociale născute în jurul acestora. Deci, obiectul juridic special principal al infracţiunii
de viol îl constituie relaţiile sociale privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, care

68
sunt ameninţate sau vătămate prin constrângerea persoanei la raport sexual, însă prin
incriminarea infracţiunii de viol sunt ocrotite şi alte relaţii sociale privitoare la alte valori legate
de persoana umană, relaţii şi valori ce sunt vătămate prin realizarea laturii obiective a infracţiunii
de viol. Libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei sunt inseparabil legate de
inviolabilitatea fizică a persoanei, astfel încât atingerea adusă libertăţii şi inviolabilităţii sexuale
prin constrângere poate cauza o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei, sau
chiar moartea acesteia.
Deci, într-o asemenea situaţie, relaţiile sociale privind integritatea corporală, sănătatea ori
viaţa victimei a infracţiunii de viol constituie obiectul juridic special secundar al infracţiunii,
acestea fiind ocrotite în paralel cu ocrotirea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale. În cazul faptelor
de la lit.b din alin.2 şi de la lit. b alin. 3 art. 171 C.pen., obiectul juridic special este format şi din
relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.
Analiza obiectului infracţiunii de viol nu face altceva, decât să confirme propunerea de
lege ferenda, făcută cu ocazia cercetării esenţei şi naturii juridice a noţiunii de viaţă sexuală în
cadrul compartimentului doi al lucrării. După cum reiese şi din această analiză obiect al
protecţiei juridice prin intermediul art. 171 C.pen. nu-l formează întreaga viaţa sexuală ci numai
unele componente ale acesteia, şi anume temeiul apariţiei relaţiilor sexuale. În cazul încălcării
acestor temeiuri se atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală.
În cadrul încadrării juridice a infracţiunii este obligatoriu de stabilit valoarea socială la care
a atentat făptuitorul. De exemplu două fapte care se caracterizează prin aceleaşi modalităţi de
realizare, pot fi încadrate diferit în urma stabilirii obiectului de atentare. Astfel în cazul în care o
persoană încearcă prin violenţă să dezbrace o altă persoană, neducând intenţia până la capăt,
putem fi în prezenţa unei tentative de viol, în cazul în care scopul făptuitorului a fost de a-şi
satisface pofta sexuală. Dar şi-n prezenţa unei infracţiuni de huliganism în cazul în care persoana
a dorit prin acţiunile sale să tulbure ordinea publică, prin acţiunile sale ce se deosebesc printr-un
cinism şi obrăznicie deosebită.
În concluzie considerăm că la încadrarea juridică a oricăror atentate ce implică acţiuni cu
caracter sexual este obligatoriu de stabilit valorile sociale ce urmau a fi vătămate prin acţiunile
ilegale a făptuitorului.
Obiectul material
Valorile sociale cărora li se aduce atingere prin săvârşirea infracţiunii de viol sunt
inseparabil legate de însuşi corpul persoanei, care în mod inevitabil va fi atins prin manifestarea
fizică ce constituie latura obiectivă a infracţiunii de viol. Atât constrângerea, cât şi raportul
sexual se exercită asupra corpului persoanei, care devine din această cauză obiectul material al

69
infracţiunii de viol. Atingerea adusă corpului persoanei constituie expresia materială a atingerii
aduse libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a acesteia, ca valori etico sociale ocrotite prin
incriminarea faptei de viol. [52]
Numai corpul persoanei în viaţă poate constitui obiectul material al infracţiunii.
Raportul sexual practicat asupra cadavrului unei persoane nu va constitui infracţiunea
prevăzută de art. 171 C. pen., ci infracţiunea prevăzută de art 222 C. pen., infracţiunea de
profanare a mormintelor. Dacă un asemenea raport sexual ar fi săvârşit asupra victimei, după ce
aceasta încetase din viată, fie ca urmare a constrângerii la care a fost supusă prin săvârşirea sau
încercarea de săvârşire a violului, fie ca urmare a suprimării ei de către infractorul care voia să
ascundă infracţiunea sau să împiedice descoperirea, sau arestarea sa, infracţiunea de profanare a
mormintelor va exista în concurs real, fie numai cu infracţiunea de viol care a avut ca urmare
moarte victimei, fie cu tentativă de viol şi cu infracţiunea de omor deosebit de grav fie cu
infracţiunea de viol şi omor deosebit de grav, sau doar cu infracţiunea de omor deosebit de grav.
Subiecţii infracţiunii de viol.
Subiectul activ al infracţiunii de viol
Subiect activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană atât de sex masculin, cât şi de
sex feminin, care prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de
a-şi exprima voinţa, o supune la raport sexual.
Deci, subiect activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană fizică responsabilă care la
momentul săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
În cazul unor agravante, prevăzute de art 171 C. pen. pentru existenţa subiectului activ al
infracţiunii sunt cerute anumite calităţi cu privire la subiectul activ al infracţiunii de viol, dar
acestea urmează a fi analizate în momentul când vom analiza formele agravate ale violului.
Participaţia penală în cazul infracţiunii de viol este posibilă în toate formele sale. În ceea ce
priveşte coautoratul, noi îl găsim incriminat separat şi sancţionat mai grav în cadrul art.171
alin.(2) lit.(c) C. pen., vis-a-vis de coautorat în cazul infracţiunii de viol, în doctrina penală există
opinii controversate.
Într-o primă opinie se consideră că violul presupune un autor unic, nefiind de conceput o
consumare simultană a violului de mai multe persoane. Lipsind această posibilitate, nici actele de
violenţă sau ameninţare săvârşită de un coinculpat, chiar dacă au fost necesare pentru crearea
condiţiilor consumării violului, nu vor putea fi socotite ca acte de coautorat. [52 p.330]
Într-o altă opinie, violul fiind o infracţiune complexă, a cărei latură obiectivă este compusă
din două acte succesive, divizibile în timp (constrângerea şi raportul sexual), consideră că

70
persoana care ea parte la activitatea de constrângere asupra persoanei în vederea realizării de
către autorul principal al raportului sexual este coautor. [41 p.156, 48 p.203]
Doctrina penală şi practica judiciară autohtonă au adoptat cea de a doua teorie.
După cum rezultă din prevederile art. 44 C. pen., ce prevede că infracţiunea se consideră
săvârşită cu participaţie simplă, dacă la săvârşirea ei au participat în comun, în calitate de
coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii, deci cum
latura obiectivă a infracţiunii de viol este compusă din constrângere şi raport sexual este suficient
ca o persoană să realizeze doar una din aceste activităţi, pentru a întruni condiţiile de a fi coautor
al infracţiunii de viol.
De altfel, Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie despre practica judiciară în cauzele
din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17, din 07.11.2005, prevede că, viol săvârşit
de două sau mai multe persoane sunt calificate nu doar acţiunile persoanelor care au săvârşit un
raport sexual forţat, dar şi acţiunile persoanelor care au contribuit prin aplicarea constrângerii
fizice şi psihice faţă de victimă.
În urma celor prezentate mai sus putem conchide că şi o persoană de sex feminin poate fi
coautor la săvârşirea infracţiunii de viol.
O condiţia esenţială vizavi de subiectul infracţiunii de viol este ca victima şi făptuitorul
care realizează raportul sexual să aparţină la diferite sexe. În cazul în care fapta este comisă de
doi coautori de sexe diferite fiecare realizând acţiuni cu caracter sexual (inclusiv raportul
sexual), vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre art. 171 şi art. 172 C.pen.
Asupra acestei probleme o să mai revenim, cu mai multe detalii cu ocazia analizei violului
comis de două sau mai multe persoane, precum şi-n cadrul compartimentului dedicat investigării
judiciare a infracţiunii.
Un alt participant la comiterea infracţiunii de viol este complicele, persoana care a
contribuit la săvârşirea violului, dar personal n-a săvârşit raportul sexual forţat şi n-a aplicat forţa
fizica şi ameninţarea faţă de victimă în timpul violului ei de către altă persoană, poartă
răspundere ca complice. [70] Complice la viol este persoana care a ademenit victima într-un loc
din timp stabilit, comod pentru săvârşirea violului, a pus la dispoziţie mijlocul de transport în
scopul săvârşirii violului, a săvârşit cu victima un raport sexual benevol, creând imediat
condiţiile pentru comiterea violului de către alte persoane, cu care a intrat în înţelegere
prealabilă.
Persoana poate fi considerată complice numai dacă între fapta ei şi viol există o legătură de
cauzalitate.
Subiectul pasiv al infracţiunii de viol.

71
 Victima acestor infracţiuni poate fi orice persoană fizică. Sunt prevăzute însă anumite
calităţi pe care trebuie să le întrunească subiectul pasiv pentru realizarea anumitor agravante ale
infracţiunii de viol, aceste condiţii se referă la vârsta victimei sau la anumite raporturi
preexistente dintre făptuitor şi victimă.
Dacă în procesul săvârşirii violului se săvârşesc acte de violenţă şi asupra altor persoane,
bărbaţi sau femei, care s-ar opune săvârşirii infracţiunii sau care ar putea stânjini infractorul,
acestea nu vor fi subiecţi pasivi ai infracţiunii de viol, ci al infracţiunilor contra sănătăţii şi
integrităţii corporale a persoanei.
Pentru calificarea faptei ca viol nu interesează dacă acţiunile s-au exercitat asupra unei
persoane căsătorite, văduvă sau divorţată, nici dacă a mai avut sau nu raporturi sexuale cu
făptuitorul sau cu alte persoane. Chiar dacă femeia a fost sancţionată anterior pentru prostituţie,
ea poate fi subiect pasiv al infracţiunii de viol, dacă fapta s-a săvârşit asupra ei.
O problemă controversată în cadrul doctrinei de drept penal o constituie posibilitatea soţiei
de a fi sau nu subiect pasiv al infracţiunii prevăzute la art. 171 C. pen[36 p. 155].. În opinia unor
autori, nu săvârşeşte infracţiunea de viol bărbatul care ar comite o asemenea faptă asupra soţiei
sale. În apărarea opiniei sale, aceşti autori aduc următoarele argumente, şi anume că existenţa
căsătoriei presupune consimţământul femeii la raporturi sexuale cu soţul ei, iar dacă acest
consimţământ nu mai este menţinut, ea poate pune capăt vieţii conjugale prin desfacerea
căsătoriei pe calea divorţului. Ocrotirea libertăţii sexuale a femeii căsătorite are loc, deci,
ţinându-se seama de acest consimţământ, care exclude noţiunea de viol în ceea ca priveşte soţul
ei. Asta nu înseamnă, bineînţeles, că bărbatul căsătorit ar avea dreptul de a recurge la acte de
constrângere faţă de soţia sa atunci când aceasta se opune raportului sexual. Dimpotrivă, soţia
are dreptul de a se opune acestor raporturi pentru ca libertatea ei sexuală, ca şi libertatea
persoanei, în general, este inalienabilă prin căsătorie sau pe orice altă cale. De aceea, soţul care
va folosi, în acest scop, acte de violenţă asupra soţiei sale va fi răspunzător penal atunci când
fapta sa va întregi conţinutul unei infracţiunii contra sănătăţii persoanei. Ceea ce constituie
infracţiune, în acest caz, nu este încălcarea libertăţii femeii de a consimţi la raport sexual, ci
actele de constrângere folosite în acest scop, care au determinat o vătămare a sănătăţii sau
integrităţii corporale, ori moartea, sau sinuciderea victimei. [52 p.331, 48 p.204]
Din cele prezentate mai sus putem concluziona că soţul nu poate fi subiect pasiv al
infracţiunii de viol.
În timp ce unii autori sunt adepţi ai unei teorii diametral opuse, şi anume că soţul poate fi
subiect pasiv al infracţiunii.

72
 Aceştia aduc în apărarea teoriei sale următorul argument şi anume că ţinând cont de noile
orientări moderne asupra drepturilor omului, ale libertăţii şi inviolabilităţii vieţii sexuale, acestea
nu pot fi îngrădite şi limitate în nici un fel, nici prin căsătorie, în concluzie aceştia susţin că soţia
poate avea calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de viol. [139 p.131, 90 p.133]
În susţinerea ideii de mai sus s-a pronunţat şi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului
în cazurile C.R. v. Marea Britanie[72], S.W. v. Marea Britanie[73], specificând că soţul poate fi
subiect pasiv al infracţiunii de viol.
În ceea ce ne priveşte pe noi, achiesăm şi considerăm corectă opinia autorilor ce susţin, că
soţia poate fi victimă a infracţiunii de viol.
O problemă destul de discutată în doctrina dreptului penal o reprezintă agravarea
răspunderii penale pentru raportul sexual forţat asupra soţului soţiei sau a unei rude apropiate pe
linie dreaptă până la gradul trei inclusiv şi între rude pe linie colaterală fratele şi sora. [28] În
acest caz formându-se o infracţiune unică complexă prin introducerea normei prevăzute la art.
201 C.pen. (incestul) ca circumstanţă agravantă a violului.
În susţinerea acestei idei autorii aduc următoarele argumente:
- aceasta ar contribui la apărarea, în limite raţionale, a continuităţii speciei umane în cele
mai prielnice condiţii biologice şi morale. În limite raţionale, deoarece este inoportună
incriminarea în continuare a raportului sexual incestuos, săvârşit cu consimţământul ambilor
parteneri sexuali. Bineînţeles, o asemenea faptă comportă pericol social, ca şi alte acte sexuale
săvârşite între rudele apropiate. Însă, în asemenea cazuri, nu se justifică intervenţia legii penale
în relaţiile intime interpersonale.
- de asemenea, există şi motive procesuale de dezincriminare a unei astfel de fapte:
descoperirea şi urmărirea penală a actelor sexuale reciproc consimţite este deosebit de dificilă. În
acelaşi timp, există pericolul ca dezincriminarea dată să aibă ca efect nefast lăsarea fără atenţie a
cazurilor când actul sexual este săvârşit ca şi cum cu acordul celuilalt partener, dar în realitate
acesta este intimidat, exploatându-se calitatea lui de membru de familie. Pentru ca aceasta să nu
se întâmple, problema analizată trebuie abordată într-un context mai larg - cel al prevenirii şi
combaterii violenţei domestice. În acest plan nu putem să nu fim de acord cu E.Ţambal care
propune ca noţiunea "membrul de familie aflat în dependenţă" să fie inclusă în Partea Generală a
Codului penal, astfel încât circumstanţa dată să fie privită ca circumstanţă agravantă.
- în acelaşi făgaş, V.Şahov recomandă ca, în articole aparte, să fie incriminate faptele de
viol săvârşit asupra unui membru de familie şi acţiuni violente cu caracter sexual săvârşite
asupra unui membru de familie.

73
 - promovarea şi aplicarea unei politici eficiente în acest sens ar permite ca dezincriminarea
raportului sexual reciproc consimţit să nu provoace repercusiuni şi reacţii nefaste. [28]
În aceeaşi ordine de idei am dori să aducem exemplu legislaţiei României care de mai mult
timp prevede ca circumstanţă agravantă a violului, faptele comise asupra membrilor de familie
ce gospodăresc împreună. De asemenea trebuie remarcat pericolul social mai mare al persoanelor
care întreţin raporturi forţate sexuale cu persoane ce fac parte din categoria amintită mai sus.
Pericolul social al acestora reiese din faptul că:
- victima de obicei ţinând cont de relaţiile de rudenie ezită în ceea ce priveşte anunţarea
organelor de drept despre comiterea faptei;
- frica faţă de făptuitor mai ales în cazurile în care victima locuieşte cu făptuitorul, în acest
ultim caz locuinţa comună fiind un factor favorizator la comiterea infracţiunii;
- ţinând cont de moralitatea existenţă în societate referitor la dezaprobarea relaţiilor sexuale
dintre rude, publicitatea acestor relaţii ar constitui o lovitură pentru imaginea victimei, în special
în cazul în care aceasta este la vârsta adolescenţei;
De fapt aceste afirmaţii sunt confirmate şi de practica judiciară, altfel instanţa de judecată
în cadrul cercetării judecătoreşti[10] a constat că victimele au întreţinut raporturi sexuale cu tatăl
său fără a opune rezistenţă pe motiv ca să nu fie bătute, apoi raporturile sexuale fiind sistematice,
făptuitorul abuzând de fiicele sale atunci când ceilalţi membri ai familiei erau plecaţi. Iar atunci
când au fost întrebate de mătuşa lor, dacă faptele corespund adevărului, la faza iniţială acestea au
negat fiindu-le ruşine să recunoască aşa ceva.
În concluzie considerăm că-n perspectiva unor modificări ale legislaţiei penale în vigoare,
după cum s-a mai specificat în doctrina dreptului penal[28], s-ar putea lua în consideraţie
introducerea unei noi circumstanţe la infracţiunea de viol precum şi la cea de acţiuni violente cu
caracter sexual şi anume violului soţului soţiei sau a unei rude apropiate pe linie dreaptă până la
gradul trei inclusiv şi a rudei pe linie colaterală (fratele şi sora).
În lipsa acestor prevederi în cadrul C.pen. orice raport sexual forţat comis cu o persoană
din cele enumerate mai sus urmează a fi încadrat conform regulilor concursului de infracţiuni
dintre art. 171 C.pen. şi art. 201 C.pen.
3.2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol
Latura obiectivă a infracţiunii de viol.
Elementul material al infracţiunii de viol
Elementul material al infracţiunii de viol constă într-un raport sexual săvârşit prin
constrângere. Vătămarea inviolabilităţii şi libertăţii sexuale a victimei se realizează material prin

74
raportul sexual la care este supusă. Textul incriminator din art. 171 C.pen. prevede în, mod
expres, că elementul material al violului constă într-un raport sexual.
Putem defini raportul sexual ca acea conjuncţie a organelor de sex masculin şi feminin,
adică actul de pătrundere a organului procreator al bărbatului în organul corespunzător al femeii.
Deci, raportul sexual reprezintă acele relaţii sexuale normale între bărbat şi femeie
destinate procreării.
Raportul sexual presupune un act fiziologic şi nu simpla apropiere sau atingere a organelor
sexuale, de asemenea, este lipsit de relevanţă dacă s-a ajuns sau nu la crearea condiţiilor necesare
procreării.
Deasemenea vom fi în prezenţa infracţiunii de viol şi-n acel caz în care nu are loc
penetrarea completă, organul sexual masculin pătrunzând doar în vestibulul vaginului victimei.
De altfel instanţa de judecată[9] a constat că inculpatul a ademenit victima pe imaşul din sat,
unde i-a ordonat ultimei să se dezbrace, şi deoarece ultima a început să plângă i-a astupat gura cu
mâna şi dezbrăcându-se s-aculcat lângă ea acuprinzând-o. După aceasta i-a introdus organul său
viril în vestibulul vaginului, efectuând câteva mişcări de raport sexual. El încetând acţiunile sale
datorită faptului că victima a început să plângă mai tare. Faptul penetrării a fost confirmat şi prin
raportul de expertiză medico-legală a victimei ce a stabilit hiperemia de pe mucoasa antrului
vaginal, himenul fiind integru. Soluţia pronunţată de instanţă în speţa dată a fost de viol
consumat.
Nu putem pune însă semnul egalităţii intre noţiune de raport sexual (art. 171 C.pen.) şi ce
de acte de penetrare vaginală (art. 174 C.pen.), principala diferenţă între acestea fiind că raportul
sexual presupune conjuncţia sexelor destinată procreaţiei, iar actele de penetrare vaginală
presupun penetrarea vaginului cu alte părţi ale corpului decât sexul, sau obiecte acţiuni ce nu pot
duce la procreaţie.
În opinia noastră, considerăm că mai corect ar fi ca elementul material al infracţiunii de
viol să fie întitulat „actul sexual de orice natură”. Această soluţie la incriminarea violului a fost
adoptată de majoritatea codurilor penale moderne europene. De asemenea, în susţinerea opiniei
noastre am dori să aducem următoarele argumente: această delimitare între raportul sexual şi alte
acte sexuale (coitul anal şi oral etc.) este justificată doar din punct de vedere medical, dar nu
credem că această soluţie este justificată şi din punct de vedere al tehnicii legislative. Adesea,
apropiate prin conţinut şi exercitate în acelaşi timp, atât actele sexuale normale, cât şi actele
sexuale anormale sunt cuprinse de o rezoluţie infracţională unică a făptuitorului, şi se percep de
către acesta ca o singură infracţiune ceea ce ni se pare logic. Această delimitare artificială a unei
infracţiuni unice nu credem că reprezintă cea mai bună soluţie de tehnică legislativă. [129 p.36]

75
 Nu putem nega corectitudinea afirmaţiei făcute mai sus, dar totuşi pentru a opera aceste
modificări ar trebui să ţinem cont de noţiunea de viaţă sexuală şi componentele acesteia.
După cum am precizat anterior stabilirea formelor de satisfacere a poftei sexuale este
specifică componenţei biologice a noţiunii de viaţă sexuală. Forme ce le regăsim în componenta
socială sunt schimbătoare şi evoluează în timp, ţinând cont de normele morale existente în
societate.
În urma analizei făcute a naturii şi esenţei juridice a noţiunii de viaţă sexuală, precum şi a
normelor morale existente în societate, putem concluziona, că în prezent nu se face o delimitare
atât de rigidă, între acte sexuale fireşti şi acte sexuale nefireşti. De exemplu coitul oral, coitul
anal reprezentând o formă acceptată, într-o anumită măsură de membrii colectivităţii, de
satisfacere a poftei sexuale.
În consecinţă, reieşind din standardele sociale acceptate în colectivitate, la momentul
actual al evoluţiei umane, nu mai este necesară delimitarea pe plan normativ a raportului sexual
de actele de homosexualitate sau alte acte sexuale, delimitare ce era specifică societăţii socialiste,
în care unica forma de satisface a necesităţilor sexuale era recunoscut raportul sexual normal
destinat procreaţiei.
În urma prezentării tuturor argumentelor, s-ar impune includerea în cadrul textului art. 171
C.pen. a acţiunilor incriminate în art. 172 C.pen. şi eliminarea celui din urmă din cadrul Codului
penal, aceasta fiind o normă evident în plus[42].
Prin act sexual de orice natură urmând să înţelegem „acele acţiuni îndreptate spre
satisfacerea poftei sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului”.
De faptul că în cazul săvârşirii unui viol făptuitorul săvârşeşte, atât acte sexuale normale
destinate procreării precum şi acte sexuale anormale, se poate ţine cont în procesul
individualizării pedepsei. Pentru ca raportul sexual să întregească conţinutul infracţiunii de viol
este necesar ca el să aibă loc fără consimţământul victimei, şi anume să fie săvârşit prin
constrângerea acelei persoane sau profitându-se de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa.
Atingerea adusă libertăţii sexuale a persoanei decurge tocmai din împrejurarea că actul
sexual se săvârşeşte împotriva voinţei ei, actul nefiind socialmente periculoasă şi nici măcar
imoral prin însăşi natura lui, ci prin această nesocotire a libertăţii victimei de a dispune de sine în
relaţii sexuale. [52 p.332]
Sub raportul laturii obiective, săvârşirea infracţiunii de viol are două etape, două momente
succesive. Şi anume, primul moment este acela al înfrângerii sau al paralizării rezistenţei
victimei, atunci când violul se săvârşeşte prin constrângere explicită, sau acela al profitării de

76
starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, constrângere
implicită, neavând importanţă dacă starea dată era existentă sau a fost provocată chiar de
făptuitor. Cel de al doilea moment îl constituie însăşi săvârşirea raportului sexual, săvârşire care
a fost posibilă prin activitatea desfăşurată în primul moment.
De alt fel în fond s-a reţinut că[57] , că A. B., la 17 decembrie 2006, aproximativ la orele
22.00, fiind în stare de ebrietate alcoolică, împreună cu cunoscutul său V. B. se afla în apropierea
magazinului universal din str. P, din or. M, r. F.
Tot atunci, văzând-o pe cet. SUA W. K., voluntară a Corpului Păcii, care a trecut pe lângă
ei şi se deplasa în sat. B, r. F, V. B. i-a propus lui A. B. să o urmărească împreună pe numita
W.K., în scopul săvârşirii cu ea a raportului sexual prin constrângere, satisfacerii poftei sexuale
în forme perverse prin constrângere şi sustragerii prin tâlhărie a bunurilor de la ultima. A.B. a
căzut de acord cu propunerea lui V.B., şi în scopul realizării intenţiilor lor criminale, împreună
au urmărit-o pe cet. W.K.
Ajungând-o pe W.K. pe drum, la o distanţa de aproximativ 300 m de la or. M şi 120 m. de
la sat. B, r. F, A.B., acţionând împreună cu V. B., acţionând cu violenţă periculoasă pentru
sănătatea persoanei agresate, au atacat-o pe cet. W. K., cu forţa au tras-o pe ultima în câmp la o
distanţa aproximativ de 50 m de la şosea. Învingând rezistenţa victimei şi acţionând cu violenţă
periculoasă pentru sănătatea ultimei, V. B. a lovit-o de câteva ori cu pumnul în faţă, după care A.
B. şi V. B. cu forţa au dezbrăcat-o pe W. K. de haine şi i-au legat faţa cu puloverul.
În continuare, tot atunci şi tot acolo, A. B., împreună cu V. B., au violat victima şi au comis
asupra acesteia acţiuni violente cu caracter sexual.
După ce A. B. şi V. B. au săvârşit cu cet. W. K. rapoarte sexuale prin constrângere şi a
satisfăcut cu victima pofta sexuală în forme perverse prin constrângere fizică şi psihică, V. B.,
acţionând împreună şi de comun acord cu cet. A. B., în scopul sustragerii de la victimă a
bunurilor, aplicând violenţă periculoasă pentru sănătatea persoanei agresate, au deposedat-o pe
cet. W. K. de un telefon mobil de model „NOKIA” cu preţul de 1032 lei şi de banii în suma de
55 lei, adică de bunuri şi bani în valoare totală de 1087 lei.
Acţionând conform înţelegerii prealabile cu V. B., A. B. a ajuns în or. r. F, unde tot atunci
i-a propus lui G. M. să săvârşească cu cet. W. K. raport sexual prin constrângere şi să satisfacă
cu ea pofta sexuală în forma perversă prin constrângere, la ce G. M. a căzut de acord.
Peste o perioada scurtă de timp, A. B. şi G. M. au venit la locul infracţiunii, unde V. B. îşi
continua acţiunile sale violente cu caracter sexual în privinţa victimei W. K.
În continuare, tot atunci şi tot acolo, G. M., acţionând împreună cu V. B. şi A. B., aplicând
violenţă fizică şi psihică, a săvârşit cu cet. W. K. un raport sexual prin constrângere şi a

77
satisfăcut cu victima pofta sexuală în forme perverse, prin constrângere fizică şi psihică, după
care A. B. a săvârşit cu cet. W. K. un raport sexual prin constrângere şi a satisfăcut cu victima
pofta sexuală în forme perverse.
Deci, cerinţa esenţială, constrângerea, pentru existenţa infracţiunii de viol se realizează
prin două modalităţi de înfrângere a libertăţii sexuale (constrângere implicită, constrângere
explicită), cele două modalităţi fiind alternative. Constrângerea poate fi fizică sau psihică.
Constrângerea fizică constă în folosirea forţei fizice asupra victimei pentru a înfrânge rezistenţa
fizică a acesteia şi pentru a face, astfel, posibil raportul sexual.
Constrângerea fizică se poate exprima prin: lovirea victimei, vătămarea intenţionată a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, răsucirea mâinilor în articulaţii, fixarea prin intermediul
cătuşelor de obiecte nemişcătoare. Pentru a exista infracţiunea de viol este necesar să se constate
dacă forţa fizică exercitată asupra victimei a fost suficient de intensă pentru a o constrânge la
raport sexual.
Constrângerea fizică va fi apreciată la concret, de la caz la caz, ţinându-se cont de
condiţiile în care s-a exercitat forţa ca şi de puterea efectivă de rezistenţă a victimei. De
asemenea, constrângerea trebuie să fie efectivă, iar nu aparentă şi susceptibilă să anihileze, total
sau parţial, rezistenţa victimei. Pentru calificarea faptei drept viol nu interesează dacă victima a
opus sau nu rezistenţă, fiind suficient să existe refuzul energic, dar nu simulat al victimei.
Considerăm că nu constituie o opunere reală, categorică ezitările, rezervele, temerile,
împotrivirile aparente sau de capriciu, ori „opunerile” de rigoare sau de circumstanţă ale pseudo-
victimei, care însă, în realitate sau în cele din urmă a consimţit. [52 p.205] Deci, în aceste cazuri,
fapta nu va constitui infracţiunea de viol. Totuşi trebuie să ţinem cont de faptul că cerinţa legii se
referă la exercitarea constrângerii şi nu la împotrivirea persoanei vătămate.
Folosirea constrângerii trebuie exercitată pentru a determina victima la raport sexual, iar nu
pentru a-i provoca alte suferinţe fizice sau morale. Constrângerea fizică trebuie să preceadă sau
să fie concomitentă cu actul sexual[76], dacă însă persoana, de exemplu, săvârşeşte un viol după
consumarea raportului sexual forţat cu scopul de a ascunde cele săvârşite sau din motiv de
răzbunare pentru rezistenţa opusă în cadrul raportului sexual, acţiunile subiectului urmează să fie
calificate prin concurs de infracţiuni prevăzute de art. 145 C. pen. şi 171 C. pen.. Asfel s-a reţinut
că la data de 15.08.2005 în jurul orei 22.00 S.A. fiind în stare de ebrietate, a intrat în curtea lui
M.A. cu scopul de a-şi satisface pofta sexuală. Cu scopul de a întreţine cu aceasta un raport
sexual forţat, a urmărit-o pe ultima până în grădină, unde pentru a-i înfrânge rezistenţa fizică i-a
aplicat lui M.A. mai multe lovituri în zona capului, după care a dezbrăcat-o de ştrampi. Datorită
rezistenţei opuse inculpaul nu a putut să-şi ducă activitatea infracţională până la capăt. Tot el în

78
continuarea acţiunilor sale criminale, cu scopul de a ascunde infracţiunea de viol, a hotărât să o
omoare pe M.A.. întru realizarea intenţiei infracţionale acesta a luat ştrampii lui M.A., i-a legat
în jurul gâtului în două noduri şi a început să o stranguleze. Ca rezultat M.A. a decedat în
rezultatul asfixiei mecanice. [12]
De asemenea, nu are importanţă pentru încadrarea juridică, dacă aceeaşi persoană a
exercitat constrângerea şi a participat şi la raportul sexual ori dacă victima a fost constrânsă de o
altă persoană.
Violul sau tentativa de viol, însoţită de fapte ce realizează conţinutul infracţiunilor
prevăzute de art. 152 C.pen. (vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii)
urmează a fi calificate doar în baza alin. 1 art. 171 C. pen., deci nu necesită şi o calificare
suplimentară în baza articolului prezentate mai sus.
Cauzarea din imprudenţă victimei în cadrul exercitării acţiunilor de violenţă a unii
vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii urmează a fi încadrată doar în baza art. 171
alin.3, în baza aceluiaşi aliniat şi articol al Codului penal se va face încadrarea faptei în cazul
violului ce a dus la decesul victimei din imprudenţă.
O problemă apare atunci când victima se află de mai mult timp în relaţii amicale cu
persoana acuzată de viol. Este cunoscut că unor adolescente le sunt specifice sentimente de
timiditate, modestie, pudoare firească. Aceste calităţi comportamentale se manifestă într-un mod
special, atunci când are loc raportul sexul benevol acceptat, mai ales, care are loc prima dată în
astfel de cazuri, aproape întotdeauna o pretinsă rezistenţă care nu poate fi înfrântă doar prin
cuvinte, îndemnuri, înduplecări. Şi atunci, partenerul, conştientizând starea dată, interpretează că
adolescenta accepta raportul sexual şi este pus în faţa faptului de a aplica, în forme adecvate
„anumite eforturi fizice”. [27 p.162]
Evident, o asemenea violenţă nu poate fi calificată drept constrângere fizică în contextul
violului. [27] De altfel instanţa considerăm corect a reţinut că o persoană poate fi recunoscută
vinovată de comiterea infracţiunii de viol numai dacă s-a constat existenţa acţiunilor de
constrângere a victimei. [157 p. 8-9]
Totuşi nu putem fi de acord cu ideea că în cazul în care lipseşte rezistenţa din partea
victimei la actele de constrângere sau aceasta este de o intensitate redusă nu vom fi în prezenţa
infracţiunii de viol.
De altfel în doctrina penală s-a precizat că lipsa acordului la realizarea raportului sexual nu
trebuie confundat cu intensitatea rezistenţei la actele ilegale ale făptuitorului întrucât:

79
 1. opunerea de rezistenţă ar putea lipsi în momentul comiterii raportului sexual, de oarece
actele de constrângere nu este obligatoriu de a fi folosite doar pentru înfrângerea rezistenţei, dar
şi pentru prevenirea acesteia;
2. rezistenţa poate lipsi sau intensitatea acesteia să fie redusă în cazul în care victima
conştientizează ineficienţa acesteia sau chiar gradul sporit de pericol (ex. acţiunile de
constrângere se aplică de un număr de persoane într-un loc izolat).
3. refuzul de a întreţine raportul sexual va fi unul aparent nu numai în cazul în care
rezistenţa faţă de acesta este una redusă, important în cazul dat este aspectul subiectiv al
comportamentului victimei, pentru că şi-n aceste cazuri rezistenţa putând fi de o intensitate
sporită. [150 p.633]
În concluzie putem afirma că pentru existenţa infracţiunii de viol nu prezintă importanţă
intensitatea rezistenţei opuse de către victimă. Prezentând importanţă doar faptul că înainte de
întreţinerea raportului sexual sau în timpul acesteia din comportamentul persoanei să rezulte
refuzul acesteia de a consimţi raportul sexual.
O altă formă a constrângerii explicite este constrângerea psihică ( ameninţarea).
Prin ameninţare aplicată ca mijloc de înfrângere a rezistenţei victimei se subînţelege
sperierea victimei cu asemenea acţiuni sau vorbe, care dezvăluie intenţia reală a vinovatului de a
aplica forţa fizică faţă de victimă, copiii ei, rudele apropiate sau alte persoane (de exemplu,
ameninţarea de a omorî copiii dintr-o grădiniţă pentru a determina educatoarea de a avea un
raport sexual cu persoana de la care vine ameninţarea[139 p.309]), ea se poate manifesta şi prin
acţiunile ameninţătoare ale vinovatului (de exemplu prin demonstrarea armei) [178 p. 354, 170
p.89, 160 p.168]. Deoarece ameninţarea este un element necesar al dispoziţiei art.171 C. pen., nu
se impune o calificare suplimentară în baza art. 155 C. pen.. [70]
Esenţial este ca în acest caz victima să fi fost efectiv constrânsă prin ameninţare cu un
pericol căruia să nu-i putut fi rezistat şi care nu putea fi evitat, fără riscuri.
De asemenea ameninţarea trebuie să constea în aplicarea imediată a violenţei în cazul în
care victima este ameninţată cu aplicarea violenţei în viitor nu vom fi în prezenţa infracţiunii de
viol. [136 p.64, 134 p.370, 165 p.172]
Constrângerea psihică trebuie exercitată în scopul de a avea un raport sexual cu victima,
dacă constrângerea a fost săvârşită în alt scop decât săvârşirea violului, fapt confirmat prin
nesăvârşirea raportului sexual, ea nu va constitui o tentativă de viol, ci o altă infracţiune contra
persoanei. În egală măsură şi constrângerea fizică, şi ameninţarea poate fi exercitată de autorul
raportului sexual, dar şi de o altă persoană, chiar şi de sex feminin, care capătă calitatea de

80
coautor al infracţiunii de viol, pentru a fi în prezenţa coautoratului, persoanele pot realiza în
totalitate sau numai în unele etape ale laturii obiective a infracţiunii.
În ceea ce priveşte formele de manifestare a ameninţării acestea pot fi clasificate în trei
categorii şi anume:
a. verbală;
b. sub formă de gesturi;
c. ameninţarea să reiasă din circumstanţele în care se comite infracţiunea (drept exemplu
poate fi oferit cazul în care P fiind în stare de ebrietate, aflându-se în pădure cu un automobil
răpit a acostat-o pe M, propunându-i să o ducă unde are nevoie. Pe drum P a intrat pe un drum
adiacent unde i-a propus lui M să întreţină un raport sexul. La întrebarea lui M unde am nimerit
acesta i-a răspuns „în bandă”, la care M a întreţinut un raport sexual cu P. Deci putem observa că
deşi ameninţarea nu s-a materializat în vorbe sau gesturi, dar datorită împrejurărilor în care s-a
aflat victima, aceasta a avut temeri pentru viaţa sau sănătatea ei).[150 p.637]
Credem că se impune, de asemenea, precizarea că în cazul în care ameninţarea cu omor sau
cu vătămarea gravă a integrităţii corporale a fost exprimată după săvârşirea infracţiunii sau după
tentativa la această infracţiune, în scopul de a înspăimânta victima şi a o împiedica, astfel, de a se
adresa cu o cerere despre cele întâmplate la organele de drept, în cazul existenţei temeiurilor
suficiente de a se teme că pericolul cu care este ameninţată va interveni, acţiunile vinovatului
urmează a fi încadrate în baza art. 155 C.pen. în concurs cu art. 171 C.pen..
Ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor unei persoane , săvârşită cu scopul
de a determina persoana de a întreţine un raport sexual cu făptuitorul nu se încadrează în
noţiunea de constrângere în sensul art.171 C.pen. , deci raportul sexual, intervenit după o astfel
de ameninţare, nu va constitui infracţiunea de viol.
De asemenea, constrângerea unei persoane la raport sexual, prin ameninţarea cu
răspândirea unor ştiri defăimătoare pentru victimă, nu va fi încadrată în baza art. 171 C.pen., ci
în baza art. 173 C.pen. (infracţiunea dată se consumă din momentul ameninţării cu o astfel de
acţiune, dacă am considera că o astfel de ameninţare este caracteristică infracţiunii de viol am
putea vorbi doar despre o tentativă la infracţiunea de viol şi nu o infracţiune consumată).
Nu se încadrează în noţiunea de viol nici fapta aceluia care prin promisiuni de căsătorie,
prin promiterea de beneficii materiale sau de angajare la muncă, determină o persoană de a avea
cu el un raport sexual.[25 p.183]
Elementul material al violului mai poate fi realizat şi profitând de imposibilitatea victimei
de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (constrângere implicită).

81
 Caracteristica acestei forme a infracţiunii constă în aceea că raportul sexual se săvârşeşte în
lipsa voinţei sau fără consimţământul victimei, profitând de starea în care se află victima, adică
de imposibilitatea acesteia de a-şi manifesta voinţa ori de a-si da consimţământul. În aceste
cazuri, victima nu-şi manifestă dezacordul, nu opune rezistenţă, pentru că se află în situaţia de a
nu se putea apăra sau de a-şi exprima voinţa. [48 p.206]
Imposibilitatea de a se apăra presupune incapacitatea fizică de a opune rezistenţă
făptuitorului care încearcă să aibă raport sexual cu ea. Această neputinţă fizică se poate datora
unei stări de oboseală extreme, unei stări de boală, unei poziţii incomode în care a fost surprinsă
victima etc ( „Fapta inculpatului de fi avut raport sexual cu fiica fostei sale soţii, persoana
suferindă de o atrofie musculară, deci în imposibilitate de a se apăra, împotriva voinţei acesteia
constituie infracţiunea de viol ”).
Imposibilitatea de a-şi exprima voinţa presupune o stare psiho-fiziologică care răpeşte
persoanei posibilitatea de a-şi da seama de ceea ce se petrece cu ea sau de a-şi manifesta voinţa
(În raport cu vârsta victimei – 9ani la data consumării actului sexual cu inculpatul, nu se poate
considera că aceasta ar fi avut măcar reprezentări vagi în legătură cu ceea ca semnifică, biologic
şi moral, un act sexual pentru a fi putut să ea o hotărâre în deplină cunoştinţă; deci că minora şi-a
exprimat în mod liber voinţa, consimţind la practicarea unor acte sexuale, în consecinţă, fapta
inculpatului constituie infracţiune de viol.) [97].
Această stare este însoţită, de regulă, de incapacitatea fizică de a opune rezistenţă (în cazul
somnului hipnotic, starea de leşin), dar ea poate coexista cu capacitatea de autoapărare.
În cazul violării victimei care se află în stare de ebrietate trebuie să se ţină cont că
reprezintă stare de neputinţă doar acel grad de ebrietate, care o lipseşte pe victimă de
posibilitatea de a opune rezistenţă vinovatului[153 p.39]. Starea de imposibilitate a victimei de a
se apăra sau de a-şi exprima voinţa poate fi uneori provocată de făptuitor sau de o altă persoană
în toate cazurile, însă este esenţial pentru existenţa infracţiunii este faptul că autorul a profitat de
starea în care se afla sau în care fusese adusă persoana pentru a avea raport sexual cu ea. [52
p.334]
Starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa poate avea un
caracter permanent sau provizoriu, important pentru calificarea faptei ca viol este ca starea de
neputinţă a victimei să se suprapună momentului săvârşirii raportului sexual.
În ceea ce priveşte constrângerea implicită în cazul violului, considerăm că se mai impun
unele precizări, vis-a-vis de determinarea stării de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de
a-şi exprima voinţa.

82
 Ţinând cont de modificările operate în legislaţia penală şi anume excluderea circumstanţei
agravante ce prevedea violul comis prin otrăvirea sau drogarea prealabilă a victimei, în cazul în
care, din materialele avute în dosar rezultă că starea de imposibilitate se datora consumului unor
medicamente, substanţelor narcotice, atunci caracterul, acţiunea acestora asupra organismului
uman pot fi stabilite numai prin expertiză, în aceste cazuri se impune, de asemenea, stabilirea şi
prejudiciului adus sănătăţii în urma consumului acestor substanţe.
În cazul în care victima suferă de anumite boli psihice se impune efectuarea unei expertize
psihiatrice, prin care urmează a stabili caracterul şi gradul bolii, precum şi posibilitatea victimei
de a-şi da seama de caracterul acţiunilor sale.
O problemă în practica judiciară o constituie încadrarea faptelor în cazul în care persoana
suferă de anumite dereglări psihice, dar după comportamentul acesteia, din discuţii aceasta nu
poate fi stabilită. În cazul în care o persoană întreţine un raport sexual cu aceasta faptele urmează
a fi încadrate ca viol consumat sau nu. În opinia noastră în cazul în care din circumstanţele
obiective ale faptei rezultă că făptuitorul era în imposibilitate de a-şi da seama de boala pe care o
are victima, faţă de făptuitor vor fi aplicate regulile erorii, astfel răspunderea penală pentru
infracţiunea de viol fiind exclusă.
Pentru calificarea faptei de viol al unei persoane minore, profitând de imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se impune în afară de stabilirea vârstei victime,
stabilirea faptului dacă victima îşi dădea seama de ceea ce se petrece cu ea, precum şi de
caracterul acţiunilor sale, de asemenea prezintă importanţă şi experienţele sexuale anterioare ale
victimei.
Urmarea imediată a infracţiunii de viol
În cazul infracţiunii de viol, urmarea imediată constă în încălcarea, vătămarea efectivă a
libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei.
În afară de vătămarea efectivă a libertăţii şi inviolabilităţii sexuale, care constituie urmarea
imediată tipică pentru infracţiunea de viol, infracţiunea poate avea uneori şi anumite consecinţe
materiale, de exemplu, careva atingere adusă obiectului material al infracţiunii care este corpul
victimei, vătămarea a integrităţii corporale sau sănătăţii, graviditate ilegitimă etc. Producerea
unui anumit rezultat nu constituie însă o cerinţă obligatorie pentru existenţa infracţiunii de viol,
iar ea determină potrivit dispoziţiilor legale, o formă agravată a infracţiunii.
Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate dintre acţiunea infracţională şi urmarea imediată rezultă din
materialitatea faptei (ex re). Când însă s-a produs şi nu a rezultat pentru reţinerea acestuia în

83
sarcina făptuitorului este necesar să se stabilească existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ce
constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul produs.
Condiţii de mod, loc, timp şi alte împrejurări
În ceea ce priveşte elementele facultative ale laturii obiective nu există condiţii speciale
privind timpul şi locul comiterii infracţiunii.
Latura subiectivă a infracţiunii de viol.
Infracţiunea de viol se comite cu intenţie directă. Autorul violului are reprezentarea că prin
acţiunea sa va avea loc un raport sexual prin constrângerea victimei sau profitând de neputinţa
acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa şi urmăreşte acest rezultat. În cazul violului
comis asupra victimei în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, autorul trebuie
să cunoască starea victimei. Eroarea asupra acestei împrejurări înlătură incidenţa legii penale.
[48 p.207] De fapt nu doar în acest caz putem vorbi despre existenţa erorii în cazul încadrării
juridice a faptelor de viol, influenţa şi semnele acesteia urmând a fi nominalizate cu ocazia
analizei fiecărei circumstanţe agravante (violul comis asupra unui minor sau asupra unei
persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani, violul soldat cu contaminarea cu o boală venerică sau cu
maladia SIDA), iar în ceea ce priveşte eroarea vizând imposibilitatea victimei de a se apăra sau
de a-şi exprima voinţa ne-am expus cu ocazia analizei laturii obiective a infracţiunii. Referitor la
modul de determinare şi consacrare juridică a erorii o să ne expunem în cadrul compartimentului
dedicat investigării judiciare a infracţiunii.
În situaţia când făptuitorul a luat hotărârea de a avea raport sexual cu victima mai târziu şi
independent de constrângerea pe care a exercitat-o asupra acesteia anterior, va exista concurs
între infracţiunea de viol şi infracţiunea realizată prin exercitarea constrângerii (vătămarea
corporală etc. ), în afară de cazul în care constrângerea exercitată anterior asupra victimei a adus-
o pe aceasta în starea de neputinţă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa - stare de care a
profitat făptuitorul pentru a realiza raportul sexual. [48]
Motivele violului constau în satisfacerea necesităţii sexuale, răzbunare, dorinţa de a
dezonora victima, dorinţa de a determina victima să se căsătorească etc.
Pentru existenţa infracţiunii nu prezintă nici o importanţă motivul comiterii infracţiunii,
totuşi în cadrul urmăririi penale acesta trebuie stabilit întrucât conform Codului de procedură
penală în cadrul urmăririi penale sunt obligatoriu de stabilit toate circumstanţele ce pot atenua
sau agrava răspundere penală.
Un semn al laturii subiective obligatoriu de stabilit, în special în cazul în care infracţiunea
de viol ia o formă trunchiată este scopul în care se realizează actele de constrângere. Şi anume
scopul la infracţiunea de viol este întreţinerea unui raport sexual. În cazul în care acţiunile de

84
constrângere care implică dezbrăcarea victimei, ruperea hainelor acesteia sunt realizate în alt
scop (ex. demonstrarea bravurii, dezonorarea victimei prin expunerea acesteia nudă în public,
atingerea organelor genitale ale victimei pentru obţinerea satisfacţiei sexuale) nu vom fi în
prezenţa infracţiunii de viol ci a altor fapte antisociale. Deci scopul ca semn al laturii subiective
este obligatoriu de stabilit, în special în cazul formelor atipice a infracţiunii de viol.
În concluzie pentru existenţa infracţiunii de viol ca semne ale laturii subiective trebuie
stabilite forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare, şi scopul de întreţinere a unui raport
sexual, ne prezentând importanţă motivul care a determinat persoana la întreţinerea raportului
sexual.
3.3. Forme, modalităţi şi sancţiuni ale infracţiunii de viol
Forme ale infracţiunii de viol.
În cazul infracţiunii de viol pot fi concepute toate formele imperfecte ale infracţiunii.
a) Actele pregătitoare.
Se consideră acte pregătitoare ale infracţiunii de viol căutarea de complici, înţelegerea de
săvârşire a violului etc. În practică, însă, se întâlnesc foarte rar cazuri de tragere la răspundere
penală pentru săvârşirea de acte pregătitoare ale infracţiunii de viol, întrucât este foarte dificil a
stabili legătura de la cauză la efect între actele efectiv săvârşite şi violul ce urma să aibă loc.
b)Tentativa
Constituie tentativă la infracţiunea de viol săvârşirea unor acte de constrângere fizică sau
morală asupra unei persoane, cu scopul de a avea raport sexual cu ea sau săvârşirea unor acte
prin care se încearcă să se profite, în acelaşi scop, de imposibilitatea victimei de a-şi exprima
voinţa sau de a se apăra, fără, însă, a se ajunge la săvârşirea raportului sexual din motive
independente de voinţa făptuitorului.
Trebuie să facem diferenţă între tentativa de infracţiune la viol şi alte acte criminale ce
aduc atingere cinstei, demnităţii sau integrităţii corporale şi sănătăţii victimei.
Delimitările componentelor acestor infracţiuni se fac, ţinându-se cont de elementul
subiectiv al infracţiunilor - intenţia urmărită prin săvârşirea infracţiunii.
În plus, tentativa la viol trebuie delimitată de celelalte infracţiuni privind viaţa sexuală.
Limita inferioară a tentativei de viol este marcată de începerea actelor de constrângere sau a
actelor prin care, profitându-se de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa, se încearcă efectiv realizarea raportului sexual cu aceasta.
Vor constitui acte de tentativă la viol, în cazul când acesta urma să se realizeze prin
constrângerea fizică: imobilizarea braţelor victimei, legarea acesteia, dezgolirea corpului sau
ruperea hainelor, deci orice act de constrângere fizică prin care se urmăreşte paralizarea

85
rezistenţei fizice a victimei, precum şi punerea ei în imposibilitatea de a cere ajutor în cazul
constrângerii psihice, ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea integrităţi corporale sau sănătăţii
etc., toate acestea fiind săvârşite în aşa mod, încât să paralizeze voinţa victimei, precum şi de a-i
crea celei din urmă convingerea că pericolul cu care este ameninţată nu va putea fi înlăturat fără
riscuri pentru ea, decât prin întreţinerea raportului sexual cu făptuitorul.
Va exista tentativă de viol doar când sunt efectuate acţiuni specifice constrângerii fizice
sau psihice. În cazul în care se încearcă determinarea persoanei de a întreţine un raport sexual
prin rugăminţi insistente nu poate fi încadrată ca tentativă la infracţiune de viol. [45]
Când victima se află, însă, în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, dacă
starea ei a fost provocată prin activitatea violatorului, se va întregi elementul obiectiv al
tentativei.
Limita superioară a tentativei de viol o constituie întreruperea acţiunii de executare înainte
de realizarea raportului sexual. Această întrerupere sau stopare se datorează, de regulă, după cum
am precizat anterior, unor cauze independente de voinţa făptuitorului: rezistenţa victimei,
apariţia unor persoane străine, dispariţia erecţiei. Aşadar, tentativa la viol nu poate avea decât
forma neterminată sau întreruptă. [52 p.336]
Renunţare de bună-voie la săvârşirea infracţiunii trebuie privită nu ca o circumstanţă
atenuantă, ci drept o cauză care înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea respectivă. Dacă
actele de constrângere efectuate până la momentul renunţării realizează, prin ele însele, o altă
componenţă de infracţiune, făptuitorul va fi ţinut să răspundă pentru acea infracţiune[152 p.25].
Nu interesează motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunţe la săvârşirea infracţiunii,
esenţial este ca el să fi renunţat de bună voie la comiterea faptei, precum și să fi avut posibilitatea
reală de a continua acţiunile sale şi să fi fost conştient de această posibilitate.
În anumite cazuri însă trebuie delimitată tentativa de viol de infracţiunea de acţiuni
violente cu caracter sexual în formă consumată. Astfel fapta poate fi eronat încadrată ca tentativă
de viol, cazul în care făptuitorul nu are capacitatea de coabitare, fiind în imposibilitate de a
realiza un raport sexual, însă obţine satisfacţie sexuală prin atingerea organelor genitale, în urma
căror acţiuni îşi satisface pofta sexuală.
Nu constituie renunţare la săvârşirea infracţiunii şi, în consecinţă, nu înlătură răspunderea
penală renunţarea care este determinată de motive independente de voinţa făptuitorului
(dispariţia erecţiei sau ciclul menstrual).
În fapt s-a reţinut[3] că, în dimineaţa zilei de 25 iulie 2005, după ce soţia inculpatului a
plecat de acasă, inculpatul nu s-a mai dus la serviciu, nesimţindu-se bine după un chef ce a avut
loc în ziua anterioară. Apropiindu-se de patul unde dormeau cele două minore, inculpatul a

86
început să o pipăie pe minora mai mare, A.C., care abia la data de 11 august 2005, împlinea
vârsta de 15 ani, şi după ce a pipăit-o pe sâni şi în zona organelor genitale, împotriva voinţei
părţii vătămate, a întreţinut raport sexul normal cu minora A.C.. Când aceasta se tot trăgea,
inculpatul i-a cerut să nu să se mai tragă pentru că „oricum ţi-am băgat-o”. În primele declaraţii
inculpatul a negat săvârşirea infracţiunilor arătând că ar fi fost la lucru în dimineaţa zilei de 25
iulie 2005, şi după ce a fost verificată prezenţa la locul de muncă şi s-a demonstrat nesinceritatea
inculpatului, acesta a recunoscut întreaga stare de fapt, aşa cum a descris-o partea vătămată,
negând doar faptul că ar fi penetrat-o (cu toate că a încercat de mai multe ori) datorită lipsei de
erecţie.
În cazul tentativei de viol pedeapsa pentru aceasta nu poate depăşi trei pătrimi din maximul
celei mai aspre pedepse. De altfel, prin Hotărârea Plenului CSJ a RM nr.4-1re-188/2007 din 2
iulie 2007 s-a stabilit că mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o
recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul
corespunzător din PS a C.pen. pentru infracţiunea consumată.
c) Consumarea infracţiunii de viol
Infracţiunea de viol este o infracţiune cu componenţă formală. Ea se consumă din
momentul începerii raportului sexual – adică din momentul introducerii depline sau parţiale a
membrului viril în cavitatea vaginală. De asemenea, se consideră viol consumat şi atunci când
membrul viril a fost introdus doar în vestibulul vaginului, dar, din anumite motive, nu a fost
introdus în profunzime.
Pentru ca violul să fie considerat infracţiune fapt consumat nu interesează dacă victima a
fost deflorată sau dacă au fost realizate condiţiile necesare procreării.
De asemenea pentru încadrarea infracţiunii nu prezintă importanţă dacă făptuitorul a
obţinut satisfacţie sexuală în urma raportului sexual sau nu. În ceea ce priveşte modalităţile de
stabilire şi probare a existenţei raportului sexual, a penetrării doar a vestibulului vaginului sau a
deflorării victimei o să ne expunem în cadrul compartimentului patru al lucrării dedicat
investigării judiciare a infracţiunii de viol.
d) Epuizarea infracţiunii de viol
Violul, pe lângă un moment al consumării, poate cunoaşte şi un moment al epuizării. Aşa
cum am indicat, violul poate avea ca rezultat nu numai o stare, ci şi o vătămare. [3]
Această vătămare poate să apară fie de la început, adică odată cu consumarea infracţiunii,
sau înainte, în timpul constrângerii, fie ulterior momentului consumării sau se poate agrava
ulterior (spre exemplu, o vătămare corporală care se agravează în timp poate duce la decesul
persoanei). În aceste cazuri trebuie de avut în vedere nu numai momentul consumării infracţiunii,

87
ci şi acel al epuizării rezultatului, deoarece numai în acest moment gravitatea faptei poate fi
cunoscută şi apreciată în toată amploarea ei.
Modalităţile infracţiunii de viol.
Cu excepţia celor două modalităţi normative: viol prin constrângere şi viol prin profitarea
de starea în care se află victima, infracţiunea de viol este susceptibilă, în realizarea ei concretă,
de o serie de modalităţi, ţinându-se cont de modul sau mijloacele prin care s-a realizat
constrângerea victimei, de împrejurările în care s-a produs şi s-a profitat de situaţia în care s-a
aflat victima, de timpul şi locul săvârşirii etc. În ceea ce urmează vom analiza aceste modalităţi
agravante ale infracţiunii de viol.
a) Violul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1);
Violul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1) este
prevăzut în art.171 alin.(2) lit.a) C.pen. şi reprezintă prima agravantă de săvârşire a infracţiunii
de viol. Înainte de modificările operate în C.pen. prin Legea nr.277/2008, semnul agravant
prevăzut la art.171 alin.(2) lit.a) C.pen. sancţiona violul comis repetat. Odată cu excluderea
noţiunii de repetare a infracțiunii din PG a C.pen. a intervenit necesitatea modificării agravantei
în cauză.
Se consideră că violul a fost comis de către o persoană care anterior a săvârşit un viol
prevăzut la alin.(1), atunci când făptuitorul a comis anterior un viol prevăzut de art.171 alin.(1)
C.pen şi mai comite un viol prevăzut de aliniatul întâi al prezentului articol, cu condiţia că acesta
nu a fost condamnat pentru vreounul dintre acestea şi nu a expirat termenul de prescripţie al
tragerii la răspundere penală[124 p.31]. Instanţa de fond a reţinut că se va determina prezenţa
violului comis repetat în următorul caz: în una din serile din iulie 2006, B.V., aflându-se în
locuinţa proprie din str.Şmidta-14, or.Taraclia, unde locuieşte împreuna cu mama sa B.E. anul
naşterii 1940, după vizionarea unui film pornografic, i-a apărut intenţia de a-şi satisface pofta
sexuală cu mama sa.
În realizarea intenţiei infracţionale, folosindu-se de faptul că B.E. se pregătea de culcare, s-
a apropiat de ea şi, aplicând forţa fizică, a dezbrăcat-o de lenjeria intimă, după ce a întreţinut cu
B.E. un raport sexual forţat.
În una din serile lunii noiembrie 2006, de asemenea, după vizionarea unui film pornografic,
i-a cerut lui B.E. să întreţină cu el un raport sexual. Primind refuzul acesteia, i-a aplicat câteva
lovituri pentru a-i înfrânge rezistenţa fizică, a culcat-o pe pat, a dezbrăcat-o de lenjerie şi a
întreţinut cu aceasta un raport sexual.

88
 La fel în una din serile lunii decembrie 2006, folosindu-se de faptul că mama sa B.E. se
pregătea de culcare, s-a apropiat de ea şi, aplicând forţa fizică, a dezbrăcato de lenjerie, şi a
întreţinut cu aceasta un raport sexual. [8]
În cazul repetării actului sexual, cu aceeaşi ocazie, fără a se exercita alte acte de
constrângere asupra victimei, făptuitorul va răspunde pentru infracţiunea unică de viol, iar dacă
s-au aplicat acte repetate de constrângere se vor aplica dispoziţiile C.pen. cu privire la
infracţiunea prelungită, în cazul în care se constată întrunirea elementelor pentru existenţa acestei
infracţiuni ( săvârşire a două fapte identice, care, fiecare în parte, realizează conţinutul aceleaşi
infracţiuni, acestea fiind săvârşite cu o rezoluţie infracţională unica, care a apărut din momentul
săvârşirii primului act infracţional). Aceeaşi soluţie se impune şi atunci când raportul iniţial s-a
realizat prin constrângere fizică, iar raporturile sexuale subsecvente s-au înfăptuit prin
constrângere psihică. [48 p.208] Acestea sunt şi soluţiile adoptate de către practica judiciară din
RM. Faptul respectiv îl găsim exprimat în mod explicit în Hotărârea Plenului CSJ despre
practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr.17 din 7
noiembrie 2005, care prevede că dacă făptuitorul, succesiv, realizează două sau mai multe
raporturi sexuale asupra aceleiaşi victime şi în executarea aceloraşi intenţii infracţionale, cele
săvârşite reprezintă o infracţiune unică prelungită, care se consideră consumată din momentul
începerii ultimului raport sexual. Dacă raporturile sexuale au fost realizate cu două sau mai multe
victime, chiar în cazul unei întreruperi de scurtă durată între aceste raporturi, trebuie aplicată
dispoziţia de la art.171 alin.(2) lit.a) C.pen. [70] În cazul în care intenţia făptuitorului cuprinde
săvârşirea de către el a violului şi a acţiunilor violente cu caracter sexual asupra unei şi aceleiaşi
victime, cele săvârşite urmează a fi calificate prin concurs în baza art.171 C.pen. şi art.172
C.pen. [6]
Totodată, calificarea infracţiunii nu este influenţată de faptul dacă a existat vreo întrerupere
în timpul săvârşirii asupra victimei a violului şi a acţiunilor violente cu caracter sexual. Pe
parcursul săvârşirii a două sau mai multe violuri, ce realizează componenţa de la diferite alineate
ale articolului respectiv, faptele comise se încadrează de sine stătător, conform regulilor
concursului de infracţiuni. Încadrarea faptelor este similară în cazul în care se săvârşeşte o
infracţiune consumată sau a realizării autoratului la infracţiune, iar în alt caz a tentativei de
infracţiune ori, respectiv, a autoratului şi complicităţii la infracţiune.
Dacă violul a fost realizat în prezenţa câtorva circumstanţe agravante, prevăzute de diferite
alineate ale art.171 C.pen., vor deveni aplicabile prevederile C.pen. cu privire la concurenţa între
două norme speciale şi anume cele care reglementează concurenţa între două norme speciale
agravante, soluţia finală fiind legată de aplicarea normei ce prevede o pedeapsă mai aspră.

89
 În acest context, nu putem fi de acord cu hotărârea instanţei[10] care a reţinut în sarcina
făptuitorului fapta prevăzută de art.171 alin.(3) lit.a), şi b) C.pen., deşi acesta a realizat două
raporturi sexuale forţate cu două victime, fiecare dintre fapte realizând circumstanţa agravantă
prevăzută la art.171 alin.(3) lit. b) C.pen. În cazul dat instanţa a aplicat eronat prevederile C.pen.
privitoare la concurenţa dintre două norme speciale cu circumstanţe agravante, considerând că
făptuitorul a realizat şi agravantă prevăzută la art.171 alin. (2) lit.a) şi cele de la aliniatul trei,
fapta încadrându-se doar în baza alineatului trei. În opinia noastră, în situaţia supusă analizei,
suntem în prezenţa unei pluralităţi de infracţiuni, instanţa fiind obligată să aplice regulile
concursului de infracţiuni.
În concluzie, în cazul în care autorul comite două violuri ce nu pot fi încadrate fiecare în
baza art.171 alin.(1) C.pen. nu putem considera faptele ca viol comis de către o persoană care
anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1). În acest ultim caz instanţa va stabili pedeapsa
pentru fiecare faptă în parte, cumulând pedepsele, ţinându-se cont de prevederile art.84 C.pen.
O altă problemă care apare la încadrarea faptelor în baza art.171 alin.(2) lit.a) C.pen. este
reprezentată de faptul cum urmează a fi încadrate faptele de viol consumat şi a unei forme atipice
a infracţiunii de viol. În situaţia tipică respectivă, considerăm că este vorba despre includerea în
acţiune a prevederilor referitoare la concursul de infracţiuni. [164 p.6]
Raţiunea unei astfel de încadrări reiese din faptul că în cazul agravantei date se au în
vedere două fapte consumate.
Or, în cazul în care am face o interpretare extensivă a acestei agravante (incluzând şi
formele atipice) am agrava nejustificat situaţia făptuitorului (în cazul în care faptele le încadrăm
în baza 171 alin.(2) lit.a) C.pen. pedeapsa pe care riscă făptuitorul a o primi este de 12 ani
închisoare, iar în cazul în care aplicăm regulile concursului de infracţiuni pedeapsa maximă este
de 8 ani şi 9 luni de închisoare).
O soluţie asemănătoare o vom aplica în cazul în care la comiterea unei fapte, persoana a
avut calitatea de autor, iar la altă faptă de viol - calitatea de alt participant la comiterea
infracţiunii.
În fine, totuşi avem unele rezerve vizavi de necesitatea incriminării violului comis repetat.
Deşi în nota informativă referitoare la modificările ce se doresc a fi efectuate în codul penal
se precizează că este conceptual incorect a-i trata uniformizat pe cei care au săvârşit numai două
infracţiuni şi pe cei care au săvârşit mult mai multe infracţiuni, excluderea conceptului de
repetare a infracţiunii din Codul penal, va contribui efectiv la o mai bună diferenţiere a
răspunderii penale, la stabilirea mai echitabilă a pedepsei, la promovarea mai consecventă a
scopurilor şi principiilor legii penale, şi, nu în ultimul rând, la ridicarea standardelor justiţiei

90
penale. Deci nu este clară raţiunea păstrării acestei circumstanţe agravante care nu este altceva,
decât infracţiunea comisă repetat formulată în alt mod, de ce prin păstrarea infracţiunii repetate
în alte componenţe de infracţiuni s-ar prejudicia actul de justiţie, iar în cazul păstrării în cadrul
art. 171 C.pen. acest lucru nu s-a întâmpla.
Astfel pentru uniformizarea legislaţiei penale, considerăm oportun excluderea acestei
agravante din cadrul art. 171 alin.(2) C.pen., urmând ca în cazul în care persoana comite două
sau mai multe violuri urmând să se aplice regulile concursului de infracţiuni.
b) Violul săvârşit cu bună ştiinţă asupra unui minor
Violul săvârşit cu bună – ştiinţă asupra unui minor este prevăzut în cadrul art.171 alin.(2)
lit.b) C. pen. şi reprezintă cea de-a două modalitate de săvârşire a infracţiunii. Având prevederile
art.171 alin.(2) lit.b) C. pen., victima violului săvârşit cu bună – ştiinţă asupra unui minor trebuie
să aibă vârsta între 14 şi 18 ani.
În cazul acestei modalităţi agravante, făptuitorul trebuie să aibă certitudinea privind vârsta
victimei. Certitudinea poate să rezulte din maniera de conduita a acesteia, din aspectul ei exterior
sau din alte surse. Eroarea, de fapt, cu privire la vârsta victimei, posibilă în anumite cazuri
speciale şi în împrejurări concrete specifice, în care făptuitorul şi-a format, eventual, convingerea
că victima are depăşită vârsta de 18 ani, atunci când aceasta este dovedită, exclude imputarea
acestui semn calificativ.
Pentru probarea erorii în care se afla făptuiorul faţă de vârsta victimei nu este suficientă
doar convingerea subiectivă a făptuitorului, aceasta trebuind a fi probată şi de circumstanţele
obiective în care a fost comisă fapta.
Astfel, într-un prim caz de viol, instanţa de fond a condamnat persoana pentru viol asupra
unei persoane minore. Instanţa superioară a casat hotărârea instanţei de fond, calificând actiunile
făptuitorului ca viol simplu. În motivarea sentinţei, instanţa de apel a precizat că instanţa de fond
a apreciat eronat circumstanţele cauzei întrucât nu a ţinut cont de:
· vârsta apropiată a victimei de vârsta majoratului (17 ani, 9 luni, 14 zile);
· expertiza medico-legală care a constatat că victima este o persoană dezvoltată din
punct de vedere fizic;
· declaraţiile martorului, care a văzut când victima s-a urcat în automobilul
făptuitorului, care declarat că victima arăta a fi o persoană de 19-20 ani;
· faptul că victima, în discuţia avută cu făptuitorul, i-a comunicat că este căsătorită;

91
 · declaraţiile inculpatului, care văzuse pentru prima dată victima (neavând, de unde
să cunoască vârsta victimei) şi, care, din modul cum arăta şi declaraţiile victimei, s-a aflat în
eroare referitor la vârsta acesteia. [122 p.9-10]
Considerăm că în acest caz instanţa corect a coroborat viziunea subiectivă a făptuitorului
cu alte circumstanţe obiective ale cauzei.
Într-un al doilea caz o să analizăm o situaţie în care aprecierea subiectivă a făptuitorului nu
a fost confirmată prin circumstanţele obiective ale cauzei. [160 p.176] Astfel, instanţa corect a
constatat că declaraţiile făptuitorului că se afla în eroare referitor la vârsta victimei nu a fost
confirmată prin alte probe în cadrul procesului penal. Astfel:
· victima arăta mai mică decât vârsta reală a ei;
· expertiza medico-legală a stabilit că victima avea înălţimea de 155 cm. şi greutatea
de 47 kg.;
· expertiza medico-legală a stabilit că victima nu a ajuns la maturitate sexuală;
· în declaraţiile făcute de către făptuitor, în cadrul urmăririi penale, a afirmat că, când
a dezbrăcat victima, aceasta la dezvoltarea fizică semănă cu un copil.
Aceste două cazuri de practică judiciară nu fac altceva decât să confirme afirmaţiile noastre
anterioare.
b1) Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide.
Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide presupune întreţinerea raportului
sexual forţat cu o femeie gravidă, care, de regulă, are posibilităţi reduse de apărare. Este necesar
ca starea de graviditate să fie reală, indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu
certitudine că femeia se află în asemenea stare (cunoaşterea despre graviditate poate să reiasă din
semnele vizibile ale stării în care se află victima, din faptul că victima i-a comunicat făptuitorului
sau că făptuitorul a aflat din alte surse că victima este gravidă).
Necesitatea sancţionării mai aspre a violului comis în astfel de circumstanţe este evidentă
pentru că:
· pericolul social al persoanei care comite violul în astfel de circumstanţe este evident
mai mare;
· violul comis în astfel de circumstanţe creează pericolul unui avort accidental, care
se caracterizează prin lipsa intenţiei de a-l produce, iar consecinţele se apreciază conform
prevederilor legii penale drept vătămare a integrităţii corporale. Avortul accidental are natură
traumatică în cazul în care se aplică acte de violenţă asupra victimei[15 p.233].

92
 Violul comis cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide, care are drept consecinţă pierderea
sarcinii, urmează a fi încadrat ca viol soldat cu vătămarea gravă a integrităţii. Dacă, însă, autorul
a acţionat cu intenţia de a produce pierderea sarcinii şi, apoi, de a comite un raport sexual forţat
se va identifica prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre art.171 şi art. 151 C.pen.
În cazul în care făptuitorul a considerat că femeia este gravidă, fapt care l-a determinat să
săvârşească acest viol, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie calificate
drept tentativă de viol săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (art.27, art.171 alin.(2)
lit.b1) C.pen.). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei, că victima este o femeie
gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor circumstanțe agravante, trebuie calificate ca viol simplu.
Pentru a evita repetările inutile în ceea ce priveşte influenţa erorii în cazul circumstanţei
agravante respective, invocăm explicaţiile făcute odată cu analiza violului comis cu bună ştiinţă
asupra unei persoane minore.
c) Violul săvârşit de două sau mai multe persoane.
Violul săvârşit de două sau mai multe persoane este prevăzut de art.171 alin.(2) lit.c)
C.pen. În cele ce urmează vom analiza contradicţiile ce există în doctrina penală şi practica
judiciară cu privire la modul de interpretare şi aplicare a acestei forme agravante a infracţiunii de
viol.
Astfel, unii autori[25 p.184] susţin că suntem în prezenţa acestei agravante în următoarele
cazuri:
1) coautoratul;
2) săvârşirea faptei de către o persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii
împreună cu o persoană ce nu întruneşte aceste semne;
3) săvârşirea faptei de către o persoană ce întruneşte semnele subiectului infracţiunii prin
intermediul unei persoane ce nu întruneşte aceste semne.
Această idee o regăsim în legislaţia şi doctrina penală a altor state. Astfel art.31 C.pen. al
României prevede că determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie, la
săvârşirea infracţiunii din culpă de către altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală, se
sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie. De asemenea,
se mai prevede că înlesnirea, determinarea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană ce comite fapta fără vinovăţie, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune[59 p.8]. Aceeaşi soluţie a
fost adoptată şi de către Plenul Judecătoriei Supreme a FR, care, în hotărârea sa de îndrumare din
22 aprilie 1992, în pct.9 prevede că acţiunile participanţilor la săvârşirea unui viol săvârşit în
grup urmează a fi calificate drept viol săvârşit de două sau mai multe persoane, indiferent de

93
faptul dacă ceilalţi participanţi nu au fost traşi la răspundere penală pe motiv de iresponsabilitate
sau dacă nu îndeplinesc condiţiile de a fi subiect al infracţiunii ori alte condiţii cerute de
legislaţia în vigoare. De altfel, şi practica judiciară a acestor state urmează această idee.
La baza calificării faptei sunt puse nu normele penale ale participaţiei, ci semnele obiective
ale săvârşirii violului de mai multe persoane fizice, în procesul săvârşirii violului. Or, făptuitorul
foloseşte nu numai forţa fizică proprie, ci şi ajutorul acordat de către persoanele iresponsabile, ce
nu au atins vârsta răspunderii penale sau a altor persoane, care conform normelor penale, nu pot
fi trase la răspundere penală. Un argument în plus îl găsim şi în literatura de specialitate rusă în
care este specificat că tratarea conceptului de viol săvârşit în grup - doar ca formă a participaţiei -
reprezintă o tratare prea îngustă pentru această noţiune, fapt ce nu corespunde nici pericolului
social caracteristic pentru violul săvârşit în această modalitate şi nici principiilor de luptă contra
criminalităţii. [139 p.131]
Alţi autori consideră că tratarea acestei agravante nu poate fi făcută în mod extensiv, în
cazul ei fiind vorba doar despre coautorat (participaţie simplă). [170 p.93, 18, 130 p.18]
Argumentarea celor din urmă porneşte de la însăşi faptul că, dreptul penal formează un sistem
unic în baza PG şi a PS, fiecare dintre acestea fiind una necesară pentru existenţa unităţii ramurii
de drept în ansamblu. Corelaţia dintre elementele sistemului este într-atât de strânsă, încât nici
una dintre ele nu poate exista izolat faţă de cealaltă, pierzându-se în acest caz oricare sens.
Nici o normă din PS nu poate fi aplicată fără dispoziţiile corespunzătoare conţinute în PG,
şi invers.
În sensul unei activităţi conjugate între două sau mai multe persoane prevăzută în PS apare
necesitatea inevitabilă de a o corela cu instituţiile prevăzute de PG. În acest sens, oricare
activitate de asemenea gen poate fi raportată doar la instituţia participaţiei penale. Potrivit art.41
C.pen. „se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la
săvârşirea unei infracţiuni intenţionate”.
În aceeaşi ordine de idei găsim specificat în cadrul doctrinei penale, că prin folosirea
termenilor de participanţi, persoane legiuitorul nu face altceva decât să precizeze necesitatea
existenţei mai multor făptuitori. [112 p.143]
În susţinerea celor din urmă vine şi CSJ, care, în Hotărârea Plenului despre practica
judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 7 noiembrie
2005 menţionează despre faptul că în cazul violului comis de două sau mai urmează să înţelegem
participaţia simplă.
În viziunea noastră, considerăm că ar fi raţional extinderea sensului circumstanţei
agravante de viol comis de două sau mai multe persoane, întrucât ar trebui sancţionată mai aspru

94
persoana care se foloseşte de o persoana care nu poate fi supusă răspunderii penale, decât
persoana care comite infracţiunea singur.
Însă pentru ca acest semn circumstanţial să poată fi operant, trebuie supuse unor modificări
însăşi noţiunea de participaţie prevăzută în PG a C.pen., precum și art.42 alin.(6) C.pen. să nu
mai prevadă obligaţia îndeplinirii de către toţi participanţii a semnelor subiectului infracţiunii.
De asemenea susţinem necesitatea completării cu dispoziţii similare a Hotărârii Plenului CSJ a
RM cu privire la practica judiciară despre infracţiunile privind viaţa sexuală.
Cu referire la violul săvârşit de două sau mai multe persoane se impun şi unele precizări, în
special: dacă întâmplător s-a săvârşit de doi sau mai mulţi inşi asupra aceleaşi victime, dar fără
înţelegere între ei şi fără aşi fi dat sprijin reciproc, fiecare va răspunde în calitate de autor al
infracţiunii, fără aplicarea circumstanţei săvârşirii faptei de două sau mai multe persoane, între
făptuitori neexistând raport de participaţie[155 p.13]. De asemenea, ţinem să menţionăm că
modalitatea agravantă analizată este o circumstanţă reală, aceasta răsfrângându-se asupra
instigatorilor şi complicilor anteriori, însă numai atunci când aceştia au cunoscut-o sau au
prevăzut-o. [48 p.209] Astfel, acel care instigă două sau mai multe persoane să comită împreună
o faptă de viol, cât şi cel care a cunoscut că sprijinul şi ajutorul dat se referă la săvârşirea violului
de două sau mai multe persoane, împreună vor fi traşi la răspundere penală pentru instigare şi,
respectiv, complicitate în conformitate cu prevederile art.45 C.pen., raportate la art.171 alin.(2)
lit.c) C.pen .Dacă nu s-a cunoscut împrejurarea, ei vor răspunde numai pentru instigare sau
complicitate la violul simplu. Această agravantă operează chiar dacă fapta a rămas la etapa
tentativei: astfel vom vorbi de tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art.171 alin.(2) lit.c)
C.pen., atunci când două sau mai multe persoane au încercat să săvârşească infracţiunea. În
sensul celor prezentate mai sus, considerăm incorectă sentinţa pronunţată de către instanţa de
fond, [58] conform căreia cetăţenii T.A., C.A. şi M.V., în timp ce se întorceau de la discotecă, au
acostat-o pe O.I., pe care, prin constrângere, au adus-o la domiciliul numitului M.V., unde C.A.,
aplicând acte de violenţă, a dezbrăcar-o pe O.I., la toate acţiunile lui C.A. fiind prezent şi T. A.
În momentul în care C.A. a dorit să întreţină un raportul sexual cu O.I. a zis că, de la aceasta
miroase urât, însă i-a propus lui T.A. că, dacă doreşte acesta, poate să întreţină el un raport
sexual. Prin sentinţa rămasă definitivă, C.A. a fost recunoscut vinovat de săvârşirea unei
tentative la infracţiunea de viol, dar a fost liberat de răspundere penală pentru renunţarea de bună
voie la săvârşirea infracţiunii, în timp ce T.A . a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute de art.171 alin.(1) C.pen.
Această soluţie, pronunţată de către instanţă, în viziunea noastră, este incorectă. Fapta
inculpaţilor C. A. şi T. A. trebuie încadrată în baza art.171 alin.(2) lit.c) C.pen. şi anume viol

95
săvârşit de două sau mai multe persoane, adică viol săvârşit prin participaţie simplă. Temeiul
juridic de care ne conducem la încadrarea juridico penală a faptei este reprezentat de prevederile
art.44 C.pen., ce reglementează participaţia simplă, acest articol precizând că au calitatea de
coautori, persoanele ce realizează împreună latura obiectivă a infracţiunii. [156 p.11]
Avându-se în vedere că latura obiectivă a infracţiunii de viol presupune raportul sexual
săvârşit prin constrângere fizică sau psihică, nefiind necesar ca toţi autorii să realizeze integral
latura obiectivă, ci numai o parte din acesta, putem conchide că soluţia noastră este corectă,
pentru că, după cum putem observa, C.A. a exercitat constrângerea, iar T.A. a realizat raportul
sexual (în cazul în care acesta refuza întreţinerea raportului sexual nu ar fi fost tras la
răspundere[163 p.2-3]). În situația respectivă au fost eronat aplicate şi prevederile C.pen. cu
privire la renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii, pentru că inculpatul C.A. nu numai
că a creat condiţiile prielnice pentru acţiunile lui T.A., el, de fapt, a fost cel ce l-a instigat pe T.A.
să întreţină un raport sexual cu O.I., și, asistând la raportul sexual dintre T.A. și O.I. De
asemenea, a mai aplicat acte de violenţă asupra lui O.I. după realizarea raportului sexual, pentru
că, cea din urmă i-a ameninţat că-i va denunţa la poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
De asemenea, violul se va considera comis în condiţiile agravantei prevăzute de art.171
alin.(2) lit.c) C.pen., adică de două sau mai multe persoane, chiar dacă în timpul săvârşirii actului
sexual de către fiecare inculpat, celălalt inculpat se afla în altă încăpere, atâta vreme cât ambii
inculpaţi au acţionat în baza unei înţelegeri prealabile şi amândoi au comis acte conjugate de
intimidare şi de înfrângere a voinţei şi opunerii victimei. [97 p.541]
În cazul în care violul a fost săvârşit de două sau mai multe persoane, instanţa urmează a
reţine agravanta prevăzută de art.171 alin.(2) lit.c) C.pen., chiar dacă în timpul raportului sexual
victima s-a aflat în stare de inconştienţă. Prezenţa mai multor persoane în timpul comiterii
infracţiunii puteau ori nu constrânge victima, după cum aceasta era conştientă sau nu la raport
sexual nu are relevanţă pentru reţinerea formei agravante sus-menţionate. [97] În acest context
am dori să facem unele menţiuni în ceea ce priveşte coautoratul la comiterea infracţiunii: în cazul
în care violul se comite prin constrângere fizică sau psihică nu este obligatoriu ca toţi
participanţii să întreţină raport sexual, fiind suficient ca doar unul, iar ceilalţi să realizeze
constrângerea fizică sau psihică. O situaţie diferită o întâlnim în cazul în care violul este comis
prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Pentru a fi
operantă circumstanţa agravantă de viol comis de două sau mai multe persoane este obligatoriu
ca cel puţin doi dintre participanţii la comiterea infracţiunii să întreţină raporturi sexuale cu
victima.

96
 Violul săvârşit de două sau mai multe persoane trebuie deosebit de complicitate la această
infracţiune, când cele comise sunt calificate potrivit art.42 alin.(5) C.pen. şi art.171 alin.(1)
C.pen. Complice la viol este persoana care a ademenit victima într-un loc din timp convenit,
comod pentru săvârşirea infracţiunii, a pus la dispoziţie mijlocul de transport în scopul săvârşirii
infracţiunii, a pregătit mijloacele necesare aducerii victimei în stare de imposibilitate de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, a săvârşit un raport sexual în mod benevol, creând imediat
condiţiile pentru comiterea violului de către alte persoane, cu care s-a înţeles prealabil etc.
În cazul complicităţii la viol este important a se stabili dacă persoana conştientiza că
acordă ajutor la săvârşirea infracţiunii unei singure persoane sau unui grup. Dacă s-a
conștientizat că se acordă ajutor unui grup de persoane, răspundere penală va interveni pentru
complicitate la săvârşirea violului de două sau mai multe persoane.
Infracţiunea se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane şi atunci când
făptuitorii, acţionând conjugat şi aplicând constrângerea fizică sau psihică faţă de mai multe
persoane, săvârşesc, ulterior, fiecare dintre ei, câte un raport sexual cu una dintre aceste
persoane[152 p.37-39].
În ipoteza celor consemnate, considerăm corectă sentinţă de condamnare conform căreia s-
a reţinut în sarcina făptuitorilor săvârşirea violului comis de două sau mai multe persoane[11].
De altfel, prin sentinţa de condamnare, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că la data de 6
decembrie 1994, locuitorii or.Ialoveni C.M., S.V., E.A., C.A., D.V., M.S. şi L.I., în jurul orelor
14.00, se aflau în apartamentul lui L.I. din or.Ialoveni, unde au consumat băuturi alcoolice. Fiind
în stare de ebrietate s-au înţeles să aducă câteva fete necunoscute pentru a întreţine cu ele
raporturi sexuale. S.V., fiind puţin cunoscut cu minora V.L., i-a telefonat prietenii G.R., de la
care a aflat numărul de telefon a lui V.L. Tot atunci, el i-a telefonat lui V.L. şi i-a propus să se
întâlnească cu dânsul la ora 15.00 în oraşul Chişinău, lângă Magazinul Central pentru a merge
împreună la o zi de naştere. După aceasta, S.V., împreună cu C.M. şi C.A. au plecat la Chişinău
pe la ora 15.00 să o întâlnească pe V.L. şi i-au propus să meargă împreună la Ialoveni, unde
C.M. chipurile să-şi invite prietena la o zi de naştere. V.L., fiind convinsă că ei într-adevăr o
invită la o zi de naştere, a fost de acord şi a plecat cu dânşii. Pe la ora 16.00 eu au ajuns acasă la
M.S., unde se aflau E.A., D.V., M.S. şi L.I., acolo au consumat cu toţii băuturi alcoolice,
impunând-o şi pe V.L. să bea. După consumarea băuturilor alcoolice, S.V. cu V.L. au intrat într-
o altă cameră unde vizionau un film. Acolo S.V., fiind în stare de ebrietate, i-a propus lui V.L.,
ca să întreţină cu el un raport sexual, totodată, dezbrăcând-o de pulover, ea opunând rezistenţă s-
a îmbrăcat înapoi. În acest timp, în odaie a intrat C.M., care i-a propus lui S.V. să elibereze
odaia, după ce i-a spus lui V.L. să se dezbrace şi să întreţină cu el un raport sexual. V.L. a

97
refuzat, şi atunci, C.M., aplicând forţa fizică, lovind-o cu mâinile peste cap, concomitent
ameninţând-o, învingând rezistenţa minorei a dezbrăcat-o şi a săvârşit cu ea două raporturi
sexuale în mod forţat. C.M. i-a propus lui V.L. să-şi satisfacă cu dânsa pofta sexuală în formă
perversă. Deoarece a fost refuzat, C.M. pentru a duce intenţia la sfârşit, iarăşi a început s-o
lovească cu pumnii peste faţă şi peste alte părţi ale corpului, ameninţând-o, a aşezat-o în
genunchi, după ce şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă.
Pe la orele 18.00, acasă s-a întors tatăl lui M.S., de aceea M.I., C.M. împreună cu M.S.,
D.V., E.A., şi C.A. au scos-o cu forţa din apartament pe V.L. şi au dus-o într-un garaj nefinisat,
unde, peste 5-10 min., s-a prezentat şi S.V., care adormi-se în apartamentul lui M.S. şi a fost
trezit de tatăl celui din urmă.
În garaj C.M., în prezenţa coparticipanţilor M.S., L.I., D.V., E.A., C.A. şi S.V., care aveau
acelaşi scop, de a-şi satisface pofta sexuală şi psihic acţionau asupra victimei V.L., limitând-o în
aşa condiţii de posibilitatea opunerii rezistenţei şi de a chema pe cineva în ajutor. C.M., prin
constrângere fizică şi ameninţare, lovind-o cu pumnii peste faţă a trântit-o pe o dală de beton şi a
săvârşit un raport sexual.
După aceasta C.M., împreună cu D.V., E.A., L.I., S.V., C.A. şi M.S., pe rând, fiecare, prin
constrângere fizică şi ameninţare şi-au satisfăcut pofta sexuală în formă perversă cu V.L.
Aproximativ, pe la orele 19.00, C.M., L.I., S.V. şi M.S., după ce şi-au satisfăcut pofta sexuală în
formă perversă, au plecat la casa de cultură din Ialoveni, iar D.V., C.A. şi E.A. au dus-o cu forţa
pe V.L. în beci la E.A., unde, mai târziu, au venit C.M. şi L.I. În beci, C.M., în mod repetat,
împreună cu E.A., C.A., L.I. şi D.V., fiind în stare de ebrietate, prin constrângere fizică şi
ameninţare, pe un pat pliant, care a fost adus în beci de C.A., la propunerea lui E.A., au săvârşit
cu V.L. raporturi sexuale.
În urma săvârşirii raporturilor sexuale şi satisfacerii poftei sexuale în forme perverse prin
aplicarea forţei fizice, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale uşoare sub formă de vânătăi şi
echimoze pe faţă, pe buze, în jurul gâtului şi pe spate.
O altă faptă de viol a fost soluţionată de către CP al CSJ. [43] Astfel, prin sentinţa
Judecătoriei Donduşeni au fost condamnaţi B.V., S.A. şi M.S. pentru faptul că în noaptea de 21
spre 22 februarie 1999, fiind în stare de ebrietate, prin înţelegere prealabilă, având intenţia de a-
şi satisface pofta sexuală prin constrângere fizică şi ameninţări, au luat-o pe F.V., contra voinţei
sale din casa lui T.A. din s.Niorcani, r. Soroca, i-au legat ochii cu fularul ei şi au condus-o la
clubul din sat, unde, aplicând forţa fizică, şi-au satisfăcut pofta sexuală în formă perversă. După
aceasta, legându-i ochii cu fularul, au condus-o la B.V. acasă, unde, aplicând forţa fizică, B.V.

98
şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, iar S.A. s-a apropiat din urmă şi a săvârşit un
raport sexual normal.
Tot atunci, M.S., fiind în stare de ebrietate, prin înţelegere prealabilă cu B.V. şi S.A., după
ce aceştia au violat-o pe F.V. şi şi-au satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, prin aplicarea
forţei fizice şi ameninţare, a săvârşit cu ea un raport sexual. B.V. şi S. A. tot atunci au încuiat uşa
de la ieşirea din casă şi au impus-o pe F.V. să stea cu ei până în zori.
În recurs s-a solicitat ca lui M.S. să nu-i fie aplicată agravanta de viol săvârşit de două sau
mai multe persoane, drept argument în susţinerea acestei idei se invoca faptul că acesta nu a
participat la aducerea forţată a lui F.V. la B.V. acasă şi nu s-a înţeles în prealabil cu B.V. şi S.A.
Recursul a fost respins ca nefondat pe motiv că această agravantă nu prevede ca semn calificativ
obligatoriu înţelegerea prealabilă de a săvârşi infracţiunea.
e) Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică.
O altă circumstanţă agravantă prevăzută de art.171 alin.(2) lit.e) C.pen. este violul însoţit
de contaminarea intenţionată cu o boală venerică. Prin contaminarea intenţionată cu o boală
venerică, în urma violului, se înţelege transmiterea agenţilor acestor boli pe cale sexuală. Tipul
bolii venerice (sifilisul, sancrul moale, blenoragia etc.) nu are nici o importanţă la calificarea
faptei conform art.171 alin.(2) lit.e) C.pen. În vederea încadrării faptei potrivit acestui semn
circumstanțial este necesar să intervină contaminarea, de fapt, cu o boală venerică; crearea unei
stări de pericol de contaminare cu o boală venerică nu poate fi calificată în baza acestei
agravante. În acest ultim caz o calificare suplimentară, conform art.211 C.pen., nu este necesară.
Contaminarea cu o boală venerică poate fi constatată doar prin intermediul expertizei medico-
legale. De asemenea, este nevoie de a se stabili legătura de cauzalitate între acţiunea de viol şi
apariţia bolii venerice la victimă. Din punct de vedere subiectiv, este necesar ca făptuitorul să
cunoască faptul că este purtătorul unei boli venerice[172 p.91].
Acest fapt rezultă din conţinutul legal al infracţiunii şi anume contaminarea intenţionată.
Dacă persoana nu a prevăzut, nu putea şi nici nu trebuia să prevadă acest fapt (cazul fortuit) nu
este realizată componenţa violului în această modalitate de realizare a lui. De asemenea, nu este
operantă această agravantă în cazul în care contaminarea este realizată din imprudentă.
În sensul celor prezentate mai sus, considerăm corectă Decizia CP al CSJ[44] conform
căreia s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în ziua de 4 februarie 1999, fiind în stare de
ebrietate, în pădurea de lângă iazul din partea de sud-est a orăşelului Căinari, a violat-o pe
minora M.O., născută la 17 noiembrie 1987.

99
 L.A., în aceeaşi zi şi în aceleaşi împrejurări, ştiind cu certitudine că este bolnav de o boală
venerică –sifilis şi, săvârşind raport sexual forţat cu minora M.O., a întreprins o tentativă de
transmitere a acestei boli pătimitei.
În recurs se solicita casarea hotărârilor judecătoreşti cu pronunţarea unei noi hotărâri, prin
care acţiunile condamnatului L.A. să fie reîncadrate din art.102 alin.5 C.pen. (C.pen. din 1961)
în baza art.15, 102 alin.5 C.pen. (redacția 1961) ca tentativă la viol, deoarece actele cauzei nu
confirmă săvârşirea unei infracţiuni consumate. Recursul a fost admis ca fondat din următoarele
considerente: după cum urmează din depoziţiile minorei M.O., condamnatul L.A. a întâlnit-o pe
drumul de la marginea oraşului, i-a îngrădit calea, apoi, ameninţând-o, a impus-o să dezbrace şi
să se aşeze la pământ.
Apoi, el, dezbrăcându-se, s-a culcat peste ea, încercând să introducă organul său genital în
vagin. Deoarece nu reuşea, cerea ca ea să efectueze această procedură.
În pădure s-a auzit un strigăt, el s-a speriat şi a fugit. Ea nu a simţit ca L.A. să fi pătruns în
organul ei genital. Din concluzia medico-legală urmează că himenul pătimitei nu a fost defectat
şi săvârşirea actului sexual cu pătimita nu pute avea loc fără deflorare. În baza celor expuse,
acţiunile condamnatului urmează a fi încadrate corect în baza art.27, 171 C.pen. ca tentativă de
viol. Vinovăţia lui L.A. de săvârşirea infracţiunii se confirmă şi prin informaţia dispensarului
dermato-venerologic republican care confirmă că L.A. este bolnav de boala venerică (sifilis) şi
prin contact sexual poate transmite această boală.
f) Violul săvârşit prin torturarea victimei.
Următoarea agravantă al infracţiunii de viol prevăzută la art.171 alin.(2) lit.f) C.pen. este
reprezentată de violul săvârşit prin torturarea victimei.
Pornind de la prevederile art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale, [110 p.341] conform căruia nimeni nu poate fi supus torturii,
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, şi reieșind din hotărârile CEDO, în special
hotărârea în cauza Irlanda versus Marea Britanie, tortura este definită drept un „tratament
inuman aplicat în mod intenţionat şi care provoacă suferinţe deosebit de grave şi crude” [25
p,102]
O definiţie a noţiunii de tortură este oferită şi-n cadrul art.1 din Convenţia ONU împotriva
torturii şi a altor pedepse ori tratamente însoţite de cruzime, inumane sau degradante, termenul
„tortură” înseamnă orice act prin care unei persoane i se provoacă, cu intenţie, o durere sau
suferinţe puternice, fizice ori psihice, în special cu scopul de a obţine de la aceasta persoană sau
de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau
o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida, sau a face presiuni

100
asupra unei terţe persoane, asupra oricare alt motiv, bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi
ea. [110 p.129-141]
După cum putem observa nu putem pune semnul egalităţii între noţiunea de tortură oferită
de către Convenţie, şi noţiunea de tortură în sensul art. 171 C.pen. În cazul dat considerăm că se
creează o confuzie între noţiune de tortură în sensul art. 309/1 C.pen. şi art. 171 C.pen. În acest
sens susţinem demersul făcut de unii autori ce consideră că ar fi mai reuşit dacă în dispoziţia de
la art.171 alin.(2) lit.f) C.pen. s-ar stabili: "săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive
sadice".[102]
Un alt argument în susţinerea necesităţii reformulării acestei agravante este reprezentat de
Hotărârea CEDO în cazul în cazul Aydin c. Turciei, în care reclamanta a pretins, inter alia, că a
fost violată în timp ce se afla în custodia poliţiei. Curtea, constatând conform probelor că ea
fusese violată, a enunţat Violul unui deţinut de către un oficial al Statului trebuie să fi e
considerat a fi o formă deosebit de gravă şi odioasă de maltratare, dată fiind uşurinţa cu care
infractorul se poate folosi de vulnerabilitatea şi rezistenţa redusă a victimei sale. Adiţional,
violul lasă victimei urme psihologice adânci, care nu se vindecă cu trecerea timpului, la fel de
uşor ca alte forme de violenţă fizică sau psihică. Reclamanta de asemenea a suferit o durere
acută de penetrare fizică, fapt care a lăsat-o dezorientată şi violată atât fizic cât şi emoţional.
Curtea a continuat susţinând că violul a constituit o tortură, astfel fiind încălcat Art. 3 al
Convenţiei.
În urma acestei prezentări putem opina că prin esenţa sa, violul reprezintă o formă de
tortură, tocmai din acest motiv s-ar impune reformularea acestei agravante, în sens contrar s-ar
crea unele discrepanţe între practica judiciară CEDO şi legislaţia naţională, în urma căreia ar
reieşi că conform legislaţiei naţionale violul atinge gradul prejudiciabil indicat de CEDO doar în
cazul în care persoana comite o faptă în condiţiile alin. 2. De asemenea persoanele sancţionate în
baza acestui semn circumstanţial pot invoca agravarea răspunderii penale de două pentru aceeaşi
faptă.
Astfel, din definiţiile oferite, se desprinde că orice formă de tortură este un tratament
inuman şi degradant. În general, diferenţa dintre cele trei concepte, menţionate în art.3 al
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este una de
gradaţie. Aprecierea gradului respectiv se face în funcţie de circumstanţele concrete, în special,
în funcţie de durata tratamentului respectiv al victimei, de caracterul urmărilor fizice şi psihice
ale unui astfel de tratament. Tortura constituie gradul cel mai grav pe care-l poate atinge un
tratament inuman sau degradant[28 p.102].

101
 Această opinie este susţinută în lucrările sale şi de alţi autori care menţionează că tortura
reprezintă o varietate specifică a violenţei. În acelaşi plan, R.S.Ciobanean afirmă că tortura ... se
raportează la categoria de violenţă „instrumental”, fiind aplicată în vederea atingerii unor
anumite scopuri sau a realizării unor motive antisociale. În ipoteza torturii, are loc influenţarea
nemijlocită energică asupra componentei biologice a persoanei (violenţa fizică) sau influenţarea
informaţională asupra componentei ei psihice (violenţa psihică).[102]
În ce constă, totuși, specificul violenţei în cazul infracţiunii de tortură? Răspunzând la
această întrebare, R.S.Ciobanean remarcă cu drept cuvânt: întotdeauna, caracteristica torturii o
constituie cruzimea deosebită. În acest sens, nu putem să nu agreăm opinia conform căreia
conceptele „tortură”, „maltratare”, „schingiuire”, „batjocură”, „sadism” fac parte din acelaşi
registru noţional, reprezentând cazuri particulare de manifestare a cruzimii. [102]
În practică s-a considerat că prevederile art.3 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale au fost încălcate în situaţia în care victima a fost bătută
până i-a fost ruptă o coastă, craniul – crăpat, supusă şocurilor electrice, [79 p.268-298] victima a
fost deţinută în condiţii de existenţă nocive, antisanitare, lipsă de apă, aer curat, lumină naturală
etc. [79 p.460-472] Conform Hotărârii Plenului CSJ despre practica judiciară în cauzele din
categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 7 noiembrie 2005, există viol însoţit de
torturarea victimei, atunci când victimei i se provoacă dureri sau suferinţe puternice, fizice sau
psihice (spre exemplu, victima este suspendată de mâini, este cauterizată cu agenţi termici sau
chimici etc.), violul săvârşit cu bună-ştiinţă în prezenţa unor persoane apropiate victimei trebuie,
de asemenea, calificat potrivit art.171 alin.(2) lit.f) C.pen. [74, 70]
Astfel considerăm că vom fi în prezenţa circumstanţei respective în cazul în care
făptuitorul, pentru a comite raportul sexual, a apucat victima de picioare şi o lovea cu capul de
asfalt, cauzându-i fracturarea bolţii cutii craniene, deşi făptuitorul avea la îndemână alte mijloace
pentru a înfrânge rezistenţa victimei[139 p.319].
Ţinem să menţionăm că în cazul în care, în urma aplicării actelor de tortură se cauzează o
vătămare gravă a integrităţii corporale, urmează a fi aplicate fie regulile concurenţei dintre două
norme speciale cu circumstanţe agravante, fie regulile concursului de infracţiuni.
a) Violul unei persoane ce se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau
tratamentul făptuitorului.
Violul unei persoane ce se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului reprezintă prima agravantă a infracţiunii de viol, prevăzută în cadrul art.171 alin.(3)
lit. a) C.pen. Violul, în acest caz, constituie o faptă mai gravă, deoarece este săvârşită de o
persoană care se află într-o situaţie specială în raport cu victima, şi anume, are o calitate care îi

102
oferă posibilitatea să preseze psihologic asupra victimei, spre a o determina la un act sexual.
Asemenea fapte prezintă un sporit pericol social şi pentru că sunt săvârşite chiar de cel care, în
virtutea funcţiei, profesiei ori a altor calităţi, avea obligaţia de a îngriji, ocroti, proteja, educa sau
trata victima, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a obligaţiilor ce reveneau făptuitorului.
Fiecare dintre aceste concepte definesc un anumit tip de raporturi dintre făptuitor şi
victimă, raporturi ce decurg fie din relaţiile de rudenie, fie dintr-un anumit contract. [46 p.282]
Prin săvârşirea faptei de viol, făptuitorul nu încalcă doar grosolan obligaţiile de serviciu, ci
şi încrederea publică în corectitudinea celor ce îndeplinesc funcţia sau profesia de îngrijire,
ocrotire, educare, protecţie sau tratament medical. [90 p.135] Existenţa acestei agravante
presupune, deci, preexistenţa unei situaţii speciale cu privire la raporturile dintre infractor şi
victimă.
Sunt realizate cerinţele acestei modalităţi normative în cazul în care persoana îndeplineşte
una dintre următoarele calităţi normative - calităţi în raporturile cu victima:
Victima se află în grija făptuitorului. Are obligaţii de îngrijire a persoanei care, în virtutea
funcţiei pe care o îndeplineşte, în baza contractului de muncă (spre exemplu, personalul de
îngrijire din spitale) sau în baza vreunui contract de prestări de servicii, ori în virtutea relaţiilor
de rudenie, are îndatorirea legală, contractuală sau morală de a îngriji victima. [89 p.160] Cu
referire la aceasta agravantă considerăm că instanţa corect a încadrat faptele inculpatului de a
avea raport sexual forţat cu fiica soţiei sale din altă căsătorie în baza art.171 alin.(3) lit.a) C.pen.
[10]
Victima se află în ocrotirea făptuitorului. Au asemenea obligaţii persoanele care, în calitate
de tutori, curatori sunt îndatorate de a ocroti persoanele aflate sub tutelă sau curatelă, ca şi
persoanele care şi-au asumat, în fapt, sarcina de a ocroti şi îngriji un minor.
Victima se află sub protecţia făptuitorului. Există astfel de raporturi între personalul de
pază şi de supraveghere a persoanelor deţinute sau arestate preventiv ori condamnate la
privaţiune de libertate, internate în instituţii de reeducare etc.
Victima se află în educarea făptuitorului. Se găsesc în asemenea raporturi şi au obligaţii de
educare persoanele, care, în temeiul funcţiei lor sau pe bază de contract, desfăşoară o muncă
educativă cu persoana asupra căreia a săvârşit violul. Este vorba de personalul didactic şi
pedagogic din şcolile de orice nivel şi din instituţiile de învăţământ de meserii, precum şi
persoanele angajate de particulari pentru educarea sau instruirea copiilor.
Victima se află în tratamentul făptuitorului. Se află în raporturi de acest fel şi au obligaţii
speciale persoanele din personalul medical, care, în virtutea îndatoririlor de serviciu sau prin

103
profesia lor, au în tratamentul lor medical, în instituţiile medico-sanitare sau la domiciliu
victimele infracţiunii.
Când se stabileşte una dintre modalităţile circumstanţei agravante examinate trebuie să se
ţină seama de natura raporturilor existente, în fapt, între infractor şi victimă. Este posibil ca în
cazul concret să existe mai multe categorii de raporturi între făptuitor şi victimă, adică să se
constate mai multe situaţii care constituie circumstanţe agravante. O asemenea situaţie va fi
avută în vedere la individualizarea pedepsei, în sensul că, în cadrul agravării unice posibile, se va
putea adăuga întregul spor prevăzut de lege. [52 p.339]
Făptuitorul va fi tras la răspundere penală în baza semnului circumstanțial respectiv,
indiferent de rolul pe care l-a avut la săvârşirea infracţiunii (autor, instigator, complice).
Raporturile făptuitorului cu victima constituie o circumstanţă personală şi, deci, nu se răsfrâng
asupra altor participanţi la săvârşirea infracţiunii de viol. În cazul în care persoana este doar
constrânsă la raporturi sexuale, prin profitarea de starea de dependenţă între făptuitor şi victimă
(relaţia medic–pacient, profesor- student), faptele se vor califica în baza art.173 C.pen.
b) Violul unei persoane în vârstă de până la 14 ani.
Există viol în modalitatea agravată, în situaţia în care victima nu a atins vârsta de 14 ani.
Raţiunea agravării constă în faptul că, datorită vârstei fragede a victimei, fapta poate avea
consecinţe grave în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi psihică a victimei. Autorul trebuie să-şi
fi dat seama că victima nu a împlinit 14 ani sau să fi putut prevedea o asemenea posibilitate.
Cunoaşterea nesigură, îndoiala asupra acestei împrejurări, nu înlătură răspunderea penală,
subiectul acţionând mai departe, înseamnă că a acceptat şi această eventualitate. Dacă a avut
convingerea că victima avea o vârstă mai mare de 14 ani, fiind în eroare de fapt, făptuitorul va fi
sancţionat cu pedeapsa prevăzută pentru componenţa de bază a infracţiunii. În ceea ce priveşte
stabilirea împrejurărilor care dovedesc eroarea făptuitorului sunt valabile explicaţiile făcute cu
ocazia analizei violului comis cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore. [75]
O problemă controversată în ceea ce priveşte această modalitate de săvârşire a infracţiunii
de viol apare în momentul în care încercăm să o delimităm de săvârşire a infracţiunii de viol de
art.174 C.pen.
Astfel, în opinia unor autori, vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art.174 C.pen.
atunci când persoana a depăşit vârsta de 12 ani şi există acordul acesteia de a întreţine un raport
sexual, în celelalte cazuri, fapta va constitui infracţiunea de viol, neprezentând nici o importanţă
prezenţa sau lipsa consimţământului victimei. [20 p.105]
Dacă, însă, ne conducem de interpretarea C.pen., rezultă că suntem în prezenţa infracţiunii
prevăzute de art.174 C.pen. atunci când victima are vârsta cuprinsă între 14-16 ani şi a consimţit

104
la săvârşirea raportului sexual, iar în cazul în care se săvârşeşte un raport sexual cu o persoană ce
nu a atins vârsta de 14 ani vom fi în prezenţa infracţiunii de viol, neavând nici o importanţă
acordul victimei la raportul sexual.
În viziunea noastră, capacitatea victimei de a înţelege natura şi caracterul actelor pe care le
săvârşeşte trebuie apreciată de la caz la caz, prin expertiză psihiatrică. Principalul argument pe
care îl aducem în susţinerea opiniei noastre este reprezentat de faptul că, de multe ori,
întreţinerea raporturilor sexuale şi chiar căsătoria între persoane ce nu au atins vârsta de 14 ani şi
chiar de 12 ani reprezintă un obicei (etnia rromilor), dar, de asemenea, nu trebuie să uităm să
ţinem cont şi de dezvoltarea morală a generaţiei tinere, care, în multe cazuri, se dezvoltă din
punct de vedere sexual mult mai rapid.
În urma celor prezentate mai sus, suntem de acord cu sentinţa pronunţată de către instanţa
de fond în următorul caz: [55] în sarcina lui A s-au reţinut faptele precum că în ziua de 15
decembrie 1999, aproximativ pe la orele 12.30, fiind în stare de ebrietate, aflându-se în curtea de
pe str.Floreni, or.Chişinău, unde locuia, văzând elevele clasei a treia, în vârstă de 8 ani, de la
şcoala nr.35 G. şi S., întorcându-se de la şcoală, ştiind cu certitudine că G. şi S. n-au atins vârsta
de 14 ani, având ca scop satisfacerea poftei sexuale cu ele, prin înşelăciune, le-a chemat în casa
sa, sub pretextul de a-l ajuta să facă ordine în casă.
G. şi S., fără să-şi dea seama de intenţiile criminale ale lui A, au fost de acord cu
propunerea acestuia.
În timpul când minorele făceau ordine în casă, A., aplicând forţa fizică şi ameninţări,
profitând de starea de neputinţă a minorelor, din cauza vârstei fragede, contra voinţei minorelor,
a săvârşit cu ambele câte un raport sexual, cauzându-le, ca rezultat, urmări destul de grave. În
aceleaşi împrejurări, după violarea minorelor G. şi S., folosindu-se de starea de neputinţă a lui
G., din cauza vârstei fragede, şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă cu ea, cauzându-i
leziuni corporale sub formă de rupturi a pereţilor canalului anal cu hemoragii în ţesuturile moi
adiacente.
După săvârşirea violurilor asupra minorelor G.şi S., la domiciliul său de pe str.Floreni,
nr.16 or.Chişinău, cu scopul ascunderii violurilor săvârşite, a luat de sub dulapul din casă o
scoabă metalică cu care le-a produs pătimitelor multiple lovituri în zona capului, pricinuindu-le
leziuni corporale grave, periculoase pentru viaţă, în formă de traume cranio-cerebrale deschise,
însoţite de hemoragii cerebrale, cu porţiuni de spargere a substanţei creierului, cu multiple
fracturi ale oaselor bolţii şi bazei creierului, cu hemoragii în ţesuturile moi ale craniului. În urma
acestor leziuni corporale minorele G. şi S. au decedat.

105
 Drept urmare a acestor fapte, A. a aşezat fetiţele pe pat, acoperindu-le cu o plapumă să nu
fie văzute, a încuiat uşa, a aruncat scoaba pe acoperişul saraiului şi a plecat la o vecină, apoi la
mama sa, unde a servit băuturi alcoolice. Noaptea târziu, întorcându-se acasă, a dus fetiţele,
lucrurile şi hainele lor în ograda şcolii. Pernele îmbibate cu sânge le-a aruncat în viceu. Minorele
au fost depistate la orele 7.20 de către nişte trecători. În baza expertizei medico–legale psihiatrice
s-a stabilit că A. este responsabil.
Circumstanţa agravantă în cauză este o circumstanţă reală, adică aceasta se va răsfrânge
asupra tuturor participanţilor la infracţiunea de viol, în măsura în care le-a fost cunoscut faptul că
vârsta victimei este mai mică de 14 ani.
c) Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA.
Condiţiile în a căror prezenţă persoana poartă răspunderea pentru violul săvârşit în
prezenţa agravantei respective, sunt similare condiţiilor în care operează şi agravanta prevăzută
de art.171 alin.(2) lit.e) C.pen., care deja a constituit obiectul analizei noastre în paragrafele
anterioare şi, în acest sens, facem trimitere la explicaţiile anterioare.
Legiuitorul, ţinând cont de caracterul bolii şi anume că prezintă un pericol ridicat pentru
viaţa şi sănătatea persoanei, a prevăzut o răspundere mai aspră pentru contaminarea intenţionată
a victimei anume cu maladia SIDA.
În cele ce urmează am dori să prezentăm unele controverse ce apar în doctrina penală cu
privire la calificarea violului săvârşit prin contaminarea intenţionată a victimei cu maladia SIDA.
Conform opiniei unor autori[39], fapta de viol săvârşită în prezenţa semnului agravant în cauză
trebuie calificată în concurs cu infracţiunea prevăzută de art.212 C.pen. În opinia altor autori, [25
p.169] în cazul aplicării răspunderii penale pentru modalitatea agravantă prevăzută de art.171
alin.(3) lit.c) C.pen., nu este necesară calificarea suplimentară potrivit art.212 C.pen. În ceea ce
ne priveşte, suntem pe deplin de acord cu susţinătorii celei de-a doua opinii, principalul
argument pe care îl putem aduce în susţinerea ideii noastre îl reprezintă faptul că, dacă am
accepta drept corectă opinia primilor autori am încălca un principiu de bază al dreptului penal, în
speță vom agrava răspunderea penală în mod nejustificat a persoanei pentru săvârşirea aceleiaşi
fapte.
d.) Violul care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii.
Circumstanța agravantă respectivă constă în faptul că sunt lezate, pe lângă relaţiile sociale
referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, şi relaţiile sociale privind dreptul
persoanei la integritate corporală sau sănătate.

106
 Latura obiectivă a vătămărilor grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se poate realiza
prin provocarea a cel puţin una dintre daunele din cele catalogate, produse sănătăţii persoanei: a)
acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor; b) pierderea vederii; c) pierderea
auzului; d) pierderea graiului; e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia; f)
boală psihică; g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă; h)
întreruperea sarcinii; i) desfigurare iremediabilă a feţei şi / sau a regiunilor adiacente.[14]. Lista
completă a acestor acţiuni este stabilită în Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii
vătămării corporale (MO nr.170-172 din 8 august 2003), iar fiecare acţiune periculoasă pentru
viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o expertiză medico-legală.
Aceste leziuni sunt cauzate în procesul constrângerii victimei la raport sexual, dar ele nu
sunt nici prevăzute şi nici acceptate de făptuitor.
Dacă vătămarea corporală nu este gravă, nu putem vorbi de această agravantă, vătămarea
medie sau uşoară a integrităţii corporale vor fi avute în vedere în procesul individualizării
judiciare a pedepsei pentru violul săvârşit în forma simplă.
Pentru existenţa semnului circumstanțial agravant în cauză este obligatorie stabilirea
legăturii de cauzalitate între acţiunea de viol şi vătămarea produsă. Este irelevant momentul
apariţiei rezultatului grav vătămător pentru victimă, prezintă interes doar momentul exercitării
violenţelor care trebuie să fie realizate în procesul acţiunilor de viol. Din punct de vedere
subiectiv, pentru existenţa circumstanţei date de infracţiune este necesară forma
praeterintenționată a vinovăției (intenţie depăşită - făptuitorul acţionează cu intenţie faţă de
acţiunea de viol şi manifestă imprudenţă faţă de urmarea socialmente periculoasă intervenită, pe
care făptuitorul trebuia şi putea s-o prevadă, sau a prevăzut-o, dar a considerat fără temei că nu
va interveni). Acest fapt şi justifică, pe plan subiectiv, unitatea infracţiunii complexe (infracţiune
complexă sub forma infracţiunii unice cu consecinţe suplimentare).
În practica judiciară s-a reţinut faptul că, în cazul în care, în cadrul săvârşirii infracţiunii de
viol, victima, încercând să-şi găsească scăparea, coborând din balconul apartamentului la etajul
inferior, cade şi suferă vătămări corporale grave, trebuie să se reţină o singură infracţiune
(art.171. alin (3) lit.d) C. pen.), dar nu două infracţiuni, de viol şi vătămare gravă a integrităţii
corporale din imprudenţă în concurs real. [97 p.541]
În doctrină a fost exprimată ideea precum că există infracţiunea respectivă şi în cazul
tentativei de viol, dacă prin actele de violenţă săvârşite, în vederea constrângerii victimei la
raport sexual, i s-a cauzat o vătămare gravă a integrităţii corporale, iar raportul sexual nu a avut
loc din motive independente de voinţa făptuitorului. [52 p.340]

107
 În acest sens, în cazul în care făptuitorul manifestă faţă de vătămarea gravă a integrităţii
corporale vinovăţie intenţionată (intenție directă sau indirectă), fapta se va califica nu în baza
circumstanței agravante respective, ci vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni între art.171
alin.(1) C.pen. şi art.151 C.pen.
În urma analizei acestei circumstanţe agravante am dori să atragem atenţia asupra unor
incosecvenţe ce apar la aplicarea semnului circumstanţial respectiv în practică, inconsecvenţe
care fac ilogică incriminarea de mai departe a acestor fapte în cadrul articolului dat al C.pen. În
urma unui simplu calcul, ţinând cont de prevederile art.84 C.pen., se observă că pedeapsa pentru
violul însoţit de vătămarea intenţionată gravă a sănătăţii şi integrităţii corporale, este de 15 ani
închisoare (5 ani pentru art.171 alin.(1) C.pen + 10 ani închisoare pentru art.151 alin.(1) C.pen. =
15 ani închisoare.). Dacă ar fi să comparăm pedeapsa pentru violul soldat cu vătămarea gravă din
imprudenţă a integrităţii corporale cu pedeapsa pentru concursul dintre art.171 şi art.151 C.pen.,
coraportul este de 20 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă la 15 ani de închisoare. Aceasta cu
toate că întregul sistem naţional de drept sancţionează mai aspru faptele intenţionate decât cele
din imprudenţă.
În concluzie, susţinem excluderea circumstanţei respective din cadrul art.171 alin.(3)
C.pen., urmând ca întotdeauna când violul este însoţit de vătămarea grava a sănătăţii sau a
integrităţii corporale (comise fie cu intenţie, fie din imprudenţă), faptele să fie încadrate ţinându-
se cont de regulile concursului de infracţiuni.
e) Violul care a provocat din imprudenţă decesul victimei.
Rezultatul mai grav, praeterintenţionat, se va reţine în sarcina făptuitorului numai dacă
trebuia să prevadă şi putea să prevadă, şi nu a prevăzut sau a prevăzut, dar a considerat fără
temei că el nu va interveni, adică este datorat sinencrederei sau neglijenţei criminale. Temeiul
agravării faptei, într-o măsură superioară altor modalităţi agravate, îl constituie gravitatea
deosebită a rezultatului socialmente periculos, faptul că el aduce atingere, în acest caz, însăşi
vieţii persoanei. Cu referire la sancţionarea faptelor ce realizează această circumstanţă agravantă,
nu constatăm acea inconsecvenţă pe care am întâlnit-o cu ocazia analizei semnului circumstanţial
precedent.
Deci, autorul, prin constrângere fizică sau psihică, ori prin profitarea de imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, tentează ori realizează un raport sexual, iar
concomitent sau posterior acestuia intervine decesul victimei - ca urmare a faptei de viol (există
agravanta dată în cazul în care victima, opunându-se inculpatului, s-a lovit cu capul de o piatră,
iar după viol a încetat din viaţă; în acest caz, violenţa a fost exercitată cu intenţie de inculpat,

108
rezultatul fiindu-i imputabil cu titlu de imprudenţă, moarte producându-se ca urmare a violenţei
exercitate de inculpat pentru a o determina pe victimă la raport sexual.). [46 p. 283]
Pentru existenţa circumstanţei agravante respective este obligatorie stabilirea existenţei
legăturii de cauzalitate între infracţiunea de viol şi decesul persoanei.
Pe plan subiectiv, după cum am mai menţionat, trebuie să se constate existenţa
praiterintenţiei în provocarea morţii victimei. Examinarea atitudinii psihice a făptuitorului
trebuie făcută cu mare atenţie, deoarece tocmai de forma de vinovăţie depinde calificarea faptei
ca infracţiune unică complexă sau ca concurs de infracţiuni (viol şi omor). Semnul agravant în
cauză poate există şi în cazul tentativei
În cazul în care a intervenit urmarea respectivă, nu mai este necesară o calificare
suplimentară în baza art.149 C.pen., pentru că latura obiectivă a infracţiunii de viol, săvârşite în
această modalitate, cuprinde decesul persoanei - ca urmare imediată a infracţiunii; astfel suntem
în prezenta unei unităţi legale de infracţiune (infracţiune unică complexă cu consecinţe
suplimentare.)
Circumstanţa respectivă a infracţiunii este o circumstanţă reală, adică ea se aplică tuturor
participanţilor la infracţiunea de viol, în măsura în care acestea au putut şi trebuiau să-şi dea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale. În ipoteza în care moartea a fost provocată în
afara activităţii specifice infracţiunii de viol, din cauze care depăşeau posibilitatea de prevedere a
participanţilor, aceştia nu vor răspunde pentru infracţiunea de viol în această modalitate.
f). Violul soldat cu alte urmări grave.
Această circumstanţă agravantă este prevăzută de art.171 alin.(3) lit.f) C.pen.
Conform Hotărârii Plenului CSJ despre practica judiciară în cauzele din categoria
infracţiunilor privind viaţa sexuală, prin „alte urmări grave” se înţelege: sinuciderea; pierderea
capacităţii de naştere normală (fără cezariană); graviditatea extrauterină; pierderea capacităţii de
a duce o viaţă sexuală normală; apariţia gravidităţii în cazul contraindicaţiilor medicale pentru
naştere sau întreruperea sarcinii etc. [70]
Ca şi în cazul semnului agravant prevăzut anterior, urmarea mai gravă intervine datorită
neprevederii făptuitorului, deşi acesta trebuia şi putea să prevadă aceste urmări sau, deşi le-a
prevăzut, a considerat fără temei că ele nu vor interveni.
În cazul acestei circumstanțe agravante se impune obligatoriu stabilirea existenţei legăturii
de cauzalitate între infracţiunea de viol sau tentativa de viol şi urmarea grava produsă.
Temeiul agravantei îl constituie gravitatea deosebită a rezultatului socialmente periculos,
produs în urma violului sau a tentativei de viol: în acest caz se aduce atingere însăşi vieţii,
sănătăţii, care sunt valorile sociale ocrotite prin incriminarea acestei agravante legale.

109
 În practica judiciară s-a decis că „din moment ce faptele făptuitorilor de a fi violat şi
împrejurările în care au fost comise au produs victimei minore şi bolnave de schizofrenie o
puternică tulburare, sub stăpânirea căreia aceasta a luat hotărârea de a se sinucide, ceea ce a şi
făcut, aruncându-se de la etaj, există legătură de cauzalitate între infracţiunea de viol şi
sinuciderea victimei, deci există şi circumstanţa dată a infracţiunii de viol”.
Semnul circumstanțial prevăzut de art.171 alin.(3) lit.f) C.pen. este o circumstanţă reală,
deci ea se răsfrânge asupra tuturor participanţilor la săvârşirea violului, care trebuiau şi puteau să
prevadă aceste rezultate socialmente periculoase, dar nu le-au prevăzut sau le-au prevăzut, însă
au considerat, fără temei, că ele nu se vor produce.
În cazul în care, prin aceeaşi infracţiune de viol, este realizată componenţa mai multor
circumstanţe agravante, prevăzute de diferite aliniate ale art.171 C.pen., fapta se va califica în
baza celei mai grave agravante, fără să existe concurs de infracţiuni; dacă componenţa acestor
agravante este realizată prin diferite acţiuni de viol, atunci se va determina prezenţa unui concurs
de infracţiuni.
În concluzie considerăm că forma actuală a circumstanţei respective ridică anumite
probleme la aplicarea ei în practică. Chiar și interpretarea semnului circumstanţial analizat,
făcută de către Plenul CSJ creează confuzii la delimitarea acesteia de alte componenţe de
infracţiune (spre exemplu, nu se impune o claritate în cazul în care faptele urmează a fi încadrate
ca viol soldat cu alte urmări grave sau vătămarea gravă a sănătăţii; în cazul în care consecinţa
este pierderea capacităţii de a procrea, întreruperea sarcinii etc.).
De fapt, această problemă a fost semnalată şi de către experţii străini Mariavaleria del Tufo,
profesor de drept penal la Universitatea din Napoli, Italia şi Vincent Coussirat-Coustere, profesor
de drept public la Universitatea din Lille, Franţa, care, la rândul lor, au afirmat că „interpretarea
legislaţiei penale trebuie făcută, în primul rând, prin prisma art.7 din Convenţia europeană
pentru apărarea drepturilor omului, care consacră principiul legalităţii delictelor şi a
pedepselor drept de la care nu se poate deroga în sensul art.15 din Convenţie. Curtea europeană
a reamintit importanţa şi principalele reguli de interpretare a acestui principiu în hotărârea din
7 februarie 2002, E.K. c. Turcia. De altfel, în această hotărâre sunt reafirmate şi alte principii
pe care a fost axată expertiza şi care decurg implicit din principiul legalităţii: cerinţele ca legea
penală să fie previzibilă şi formulată suficient de clar „această condiţie se consideră îndeplinită
atunci când justiţiabilul, citind textul dispoziţiei pertinente şi, în caz de necesitate, cu ajutorul
interpretării acesteia de către instanţele judecătoreşti, poate să ştie pentru ce acţiuni şi inacţiuni
poate fi supus răspunderii penale”

110
 Ţinând cont de cele prezentate mai sus, considerăm că din conţinutul normei ce
incriminează fapta de viol ar trebui exclusă sintagma de alte urmări grave, urmând ca aceasta să
fie înlocuită cu enumerarea limitativă a consecinţelor ce trebuie sancţionate mai aspru (spre
exemplu, violul ce are drept consecinţă: sinuciderea victimei; sarcina extrauterină; apariţia
sarcinii contraindicate de către medic sau pierderea capacităţii unei naşteri normale).
Sancţiunile infracţiunii de viol.
Infracţiunea de viol în formă simplă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 5 ani. Pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 12 ani dacă violul a fost săvârşit: cu bună-ştiinţă asupra unui minor; cu
bună-ştiinţă asupra unei femei gravide; de două sau mai multe persoane; însoţit de contaminarea
intenţionată cu o boală venerică; însoţit de torturarea victimei. Pedeapsa este închisoarea de la 10
la 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă în cazul în care violul a fost săvârşit asupra persoanei care
se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului; unei persoane
minore în vârstă de până la 14 ani; însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA; care a
cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; care a provocat
din imprudenţă decesul victimei; soldat cu alte urmări grave.
Ţinând cont că discutăm despre sancţionarea infracţiunii de viol am dori să analizăm unele
probleme referitor la liberarea de răspundere şi de pedeapsă penală în cazul infracţiunii de viol.
Menţionăm că în legislaţia unor state este prevăzută o formă specială a liberării de
răspundere penală (de regulă, în cazul violului prevăzut de alin.(1) şi anume: persoana ce se face
vinovată de comiterea unui viol nu este atrasă la răspundere penală dacă se căsătoreşte cu
victima infracţiunii. În ceea ce priveşte legislaţia RM aceasta nu prevede o astfel de formă de
liberare de răspundere penală, autorul infracţiunii de viol putând fi liberat de răspundere penală
doar în conformitate cu regulile stabilite în PG a C.pen.
3.4. Concluzii la capitolul 3.
În cadrul compartimentului trei al lucrării, studiu a fost dedicat analizei juridico-penale a
infracţiunii de viol.
Desigur, violarea unei persoane, adică folosirea constrângerii fizice sau ameninţării
împotriva acesteia, cu scopul de a îi înfrânge rezistenţa la un raport sexual neconsimţit, ori
abuzarea laşă de imposibilitatea în care se găsea persoana de a-şi manifesta voinţa sau de a se
apăra, pentru a avea raport sexual, aceasta caracterizează în esenţă infracţiunea de viol.
Violul ocupă locul principal printre infracţiunile privitoare la viaţa sexuală şi trebuie privit
ca infracţiune caracteristică pentru acest grup de infracţiuni, reprezentând cea mai gravă formă
de încălcare a relaţiilor şi valorilor sociale, a căror ocrotire constituie scopul incriminării şi
sancţionării infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală.

111
 În cadrul acestui compartiment a fost efectuat un studiu minuţios a semnelor componenţei
infracţiunii de viol. Studiul finalizându-se cu enunţarea unor concluzii, soluţii la încadrarea
atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei şi-n mod logic elaborarea unor
propuneri de lege ferenda.
Vizavi de semnele preexistente ale violului concluzionăm că o condiţia esenţială vizavi de
subiectul infracţiunii de viol este ca victima şi făptuitorul care realizează raportul sexual să
aparţină la diferite sexe. În cazul în care fapta este comisă de doi coautori de sexe diferite fiecare
realizând acţiuni cu caracter sexual (inclusiv raportul sexual), vom fi în prezenţa unui concurs de
infracţiuni dintre art. 171 şi art. 172 C.pen.
O altă problemă existentă vizavi de semnele preexistenţe a infracţiunii, constă în
posibilitatea soţului de a fi victimă a violului, în ce ne priveşte achiesăm şi considerăm corectă
opinia conform căreia soţul poate fi victimă a infracţiunii de viol.
În urma studiului practicii judiciare naţionale am constatat o scăpare a legislaţiei penale
autohtone vizavi de sancţionarea raporturilor sexuale forţate comise asupra membrilor de
familie. În aceste caz considerăm că pedeapsa penală nu-şi atinge scopurile prevăzute în mod
expres în Codul penal. Din aceste considerente, considerăm că-n perspectiva unor modificări ale
legislaţiei penale în vigoare, s-ar putea lua în consideraţie introducerea unei noi circumstanţe la
infracţiunea de viol precum şi la cea de acţiuni violente cu caracter sexual şi anume violului
soţului soţiei sau a unei rude apropiate pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv şi a rudei pe
linie colaterală (fratele şi sora).
Privitor la alt semn preexistent al componenţei de infracţiune, obiectul infracţiuni,
concluziile şi propunerile de lege ferenda ne-am expus în cadrul compartimentului doi astfel
facem trimitere la concluziile din acest compartiment.
O concluzie de bază privitoare la conţinutul constitutiv al infracţiunii constă schimbarea
elementul material al infracţiunii de viol în „actul sexual de orice natură”, acţiune ce ar include
acţiunile incriminate în cadrul art. 172 C.pen. şi eliminarea celui din urmă din cadrul Codului
penal, aceasta fiind o normă evident în plus.
Prin act sexual de orice natură urmând să înţelegem „acele acţiuni îndreptate spre
satisfacerea poftei sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului”.
Nu au fost neglijate nici acţiunile adiacente de comitere a infracţiunii de viol astfel cu
privire la acestea putem afirma că pentru existenţa infracţiunii de viol nu prezintă importanţă
intensitatea rezistenţei opuse de către victimă. Prezentând importanţă doar faptul că înainte de
întreţinerea raportului sexual sau în timpul acesteia din comportamentul persoanei să rezulte
refuzul acesteia de a consimţi raportul sexual.

112
 Un alt element al componenţei de infracţiune este reprezentat de latura subiectivă a
infracţiunii de viol, un element cu o importanţă deosebită în procesul încadrării juridice a
infracţiunii. Pentru existenţa infracţiunii de viol ca semne ale laturii subiective trebuie stabilite în
mod obligatoriu, forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare, şi scopul de întreţinere a
unui raport sexual, ne prezentând importanţă motivul care a determinat persoana la întreţinerea
raportului sexual.
Nu un mai mic interes pentru studiu nostru, nefiind lipsite de probleme şi inconsecvenţe la
interpretare şi aplicare sunt semnele circumstanţiale ale infracţiunii de viol.
O primă concluzie referitoare la acest compartiment se referă la agravanta de viol comis de
către o persoană ce a mai comis o faptă prevăzută la alin. 1. În opinia noastră pentru
uniformizarea legislaţiei penale, considerăm oportun excluderea acestei agravante din cadrul art.
171 alin.(2) C.pen., urmând ca în cazul în care persoana comite două sau mai multe violuri
urmând să se aplice regulile concursului de infracţiuni.
Vizavi de semnul circumstanţial de viol comis cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore
opinăm că făptuitorul trebuie să aibă certitudinea privind vârsta victimei. Certitudinea putând să
rezulte din maniera de conduita a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse. Eroare, de
fapt, cu privire la vârsta victimei, posibilă în anumite cazuri speciale şi în împrejurări concrete
specifice, în care făptuitorul şi-a format, eventual, convingerea că victima are depăşită vârsta de
18 ani, atunci când aceasta este dovedită, exclude imputarea acestui semn calificativ.
O circumstanţă agravantă ce a dat naştere la numeroase discuţii atât între teoreticienii cât şi
între practicienii dreptului penal, este reprezentată de violul comis de două sau mai multe
persoane. Pentru a pune capăt acestor discuţii considerăm că ar fi oportun modificarea legislaţiei
, care ajuta ca semnul să poată fi operant. În acest sens trebuie supuse unor modificări însăşi
noţiunea de participaţie prevăzută în PG a C.pen., precum și art.42 alin.(6) C.pen. să nu mai
prevadă obligaţia îndeplinirii de către toţi participanţii a semnelor subiectului infracţiunii. De
asemenea susţinem necesitatea completării cu dispoziţii similare a Hotărârii Plenului CSJ a RM
cu privire la practica judiciară despre infracţiunile privind viaţa sexuală.
În vederea încadrării faptei potrivit acestui semn circumstanțial, de viol soldat cu
contaminarea intenţionată cu o boală venerică, este necesar să intervină contaminarea, de fapt, cu
o boală venerică; contaminare ce poate fi realizată doar cu intenţie, crearea unei stări de pericol
de contaminare cu o boală venerică nu poate fi calificată în baza acestei agravante. În acest ultim
caz o calificare suplimentară, conform art.211 C.pen., nu este necesară. În fapt aceste concluzii
fiind valabile şi-n cazul contaminării intenţionate în cadrul violului cu maladia SIDA.

113
 O altă problemă pe cât de studiată, pe atât şi de controversată este reprezentată de tortura ca
cea mai gravă formă de aplicare a violenţei. Nu puţine discuţii îl ridică şi semnul circumstanţial
de viol comis prin torturarea victimei.
În acest sens considerăm că ar fi mai reuşit dacă în dispoziţia de la art.171 alin.(2) lit.f)
C.pen. cuvântul tortură ar fi înlocuit cu o altă expresie ce ar reda sensul dorit de legiuitor raportat
la infracţiunea de viol.
Un argument în susţinerea necesităţii reformulării acestei agravante este reprezentat de
Hotărârea CEDO în cazul în cazul Aydin c. Turciei, în care reclamanta a pretins, inter alia, că a
fost violată în timp ce se afla în custodia poliţiei. Curtea, constatând conform probelor că ea
fusese violată, a enunţat Violul unui deţinut de către un oficial al Statului trebuie să fi e
considerat a fi o formă deosebit de gravă şi odioasă de maltratare, dată fiind uşurinţa cu care
infractorul se poate folosi de vulnerabilitatea şi rezistenţa redusă a victimei sale. Adiţional,
violul lasă victimei urme psihologice adânci, care nu se vindecă cu trecerea timpului, la fel de
uşor ca alte forme de violenţă fizică sau psihică. Reclamanta de asemenea a suferit o durere
acută de penetrare fizică, fapt care a lăsat-o dezorientată şi violată atât fizic cât şi emoţional.
Curtea a continuat susţinând că violul a constituit o tortură, astfel fiind încălcat Art. 3 al
Convenţiei.
În urma acestei prezentări putem opina că prin esenţa sa, violul reprezintă o formă de
tortură, tocmai din acest motiv s-ar impune reformularea acestei agravante, în sens contrar s-ar
crea unele discrepanţe între practica judiciară CEDO şi legislaţia naţională, în urma căreia ar
reieşi că conform legislaţiei naţionale violul atinge gradul prejudiciabil indicat de CEDO doar în
cazul în care persoana comite o faptă în condiţiile alin. 2. De asemenea persoanele sancţionate în
baza acestui semn circumstanţial pot invoca agravarea răspunderii penale de două pentru aceeaşi
faptă.
Pentru ca normele de drept să nu devină caduce într-o societate, căzând în desuitudine,
acestea ar trebui să evolueze odată cu normele sociale, specifice unei societăţi la un anumit nivel
de dezvoltare.
Astfel în viziunea noastră la aprecierea capacităţii victimei, în contextul violului comis
asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani, de a înţelege natura şi caracterul actelor pe
care le săvârşeşte trebuie apreciată de la caz la caz, prin expertiză psihiatrică.
Principalul argument pe care îl aducem în susţinerea opiniei noastre este reprezentat de
faptul că, de multe ori, întreţinerea raporturilor sexuale şi chiar căsătoria între persoane ce nu au
atins vârsta de 14 ani şi chiar de 12 ani reprezintă un obicei (etnia rromilor), dar, de asemenea,

114
nu trebuie să uităm să ţinem cont şi de dezvoltarea morală a generaţiei tinere, care, în multe
cazuri, se dezvoltă din punct de vedere sexual mult mai rapid.
În urma analizei semnului circumstanţial de viol soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă
a integrităţii corporale, am dori să atragem atenţia asupra unor incosecvenţe ce apar la aplicarea
semnului circumstanţial în practică, inconsecvenţe care fac ilogică incriminarea de mai departe a
acestor fapte în cadrul articolului dat al C.pen. În urma unui simplu calcul, ţinând cont de
prevederile art.84 C.pen., se observă că pedeapsa pentru violul însoţit de vătămarea intenţionată
gravă a sănătăţii şi integrităţii corporale, este de 15 ani închisoare (5 ani pentru art.171 alin.(1)
C.pen + 10 ani închisoare pentru art.151 alin.(1) C.pen. = 15 ani închisoare.). Dacă ar fi să
comparăm pedeapsa pentru violul soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă a integrităţii
corporale cu pedeapsa pentru concursul dintre art.171 şi art.151 C.pen., coraportul este de 20 de
ani închisoare sau detenţiune pe viaţă la 15 ani de închisoare. Aceasta cu toate că întregul sistem
naţional de drept sancţionează mai aspru faptele intenţionate decât cele din imprudenţă.
Unica modalitate de soluţionare a acestei incoerenţe este excluderea semnului
circumstanţial dat din cadrul componenţei de viol.
Şi-n fine o ultimă concluzie enunţată în cadrul compartimentului trei al lucrării se referă
violul soldat cu alte urmări grave.
Forma actuală a circumstanţei respective ridică anumite probleme la aplicarea ei în
practică. Chiar și interpretarea semnului circumstanţial analizat, făcută de către Plenul CSJ
creează confuzii la delimitarea acesteia de alte componenţe de infracţiune (spre exemplu, nu se
impune o claritate în cazul în care faptele urmează a fi încadrate ca viol soldat cu alte urmări
grave sau vătămarea gravă a sănătăţii; în cazul în care consecinţa este pierderea capacităţii de a
procrea, întreruperea sarcinii etc.).
De fapt, această problemă a fost semnalată şi de către experţii străini Mariavaleria del Tufo,
profesor de drept penal la Universitatea din Napoli, Italia şi Vincent Coussirat-Coustere, profesor
de drept public la Universitatea din Lille, Franţa.
Ţinând cont de acestea, considerăm că din conţinutul normei ce incriminează fapta de viol
ar trebui exclusă sintagma de alte urmări grave, urmând ca aceasta să fie înlocuită cu
enumerarea limitativă a consecinţelor ce trebuie sancţionate mai aspru (spre exemplu, violul ce
are drept consecinţă: sinuciderea victimei; sarcina extrauterină; apariţia sarcinii contraindicate de
către medic sau pierderea capacităţii unei naşteri normale).
Concluziile prezentate în acest compartiment reprezintă o sinteză a constatărilor,
concluziilor şi propunerilor de lege ferenda făcute cu ocazia analizei componenţei de viol.

115
 4.PARTICULARITĂŢILE INVESTIGĂRII JUDICIARE A INFRACŢIUNII DE
VIOL.

4.1. Caracteristica criminalistică şi elementul probatoriu al violului.

De la bun început am dori să precizăm că caracterul judiciar al oricărei investigaţii
criminalistice, este impus de legătura indisolubilă a criminalisticii cu activităţile de cercetare şi
urmărire penală.
Practica demonstrează că activitatea consacrată investigării cauzelor penale este precedată
de un proces laborios, destinat strângerii probelor, clarificării împrejurărilor în care a fost comisă
fapta ilicită, identificării autorului etc. Acest proces începe, deseori, din faza cercetării la faţa
locului şi continuă cu activităţile de investigare, analiză, verificare în laborator a urmelor sau
mijloacelor materiale de probă, precum şi cu alte acte de urmărire penală, guvernate de regulile
tactice elaborate de criminalistică. [98 p. 14]
De altfel considerăm corectă opinia exprimată în literatura de scpecialitate conform căreia
aria de acţiune a criminalisticii, respectiv a caracterului judiciar, cuprinde întregul proces penal,
începând cu faza de urmărire penală şi terminând cu acea de judecată. [98 p. 21]
Pornind de la aceste considerăm incorect de a considera că limitele unei investigări
judiciare se rezumă doar la acţiunile efectuate în cadrul urmăririi penale. Investigarea judiciară a
infracţiunii fiind prezentă la toate fazele procesului penal, precum şi-n cazul acţiunilor
desfăşurate până la începerea urmăririi penale.
Organele de urmărire penală îşi desfăşoară activitatea în scopul constatării la timp şi în
mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel, ca orice persoană, care a săvârşit o
infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală. Acest deziderat, indispensabil realizării justiţiei penale, este consacrat expres
la art.254 alin.(1) C.pr.pen., potrivit căruia „organul de urmărire penală este obligat să ia toate
măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a
circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului”.
Studiul practicii judiciare ne demonstrează că cercetarea violului implică diverse dificultăţi,
determinate atât de particularităţile specifice incriminării în cauză, cât şi de împrejurările
concrete în care este săvârşită fapta. În atare condiţii, este deosebit de important de a contura
cadrul metodologic de investigare a infracţiunii de viol, completat cu instrumentele ştiinţifice
puse la dispoziţie de ştiinţa criminalistică, care ar oferi posibilitatea realizării unor activităţi
specifice orientate spre identificarea persoanei vinovate şi nu, în ultimul rând, probarea activităţii

116
infracţionale ce se caracterizează prin raport sexual comis prin constrângere fizică sau psihică,
sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de ase apără sau de a-şi exprima voinţa.
Particularităţile cercetării unui gen de infracţiuni pot fi deduse din caracteristica
criminalistică a acestora (I.Gherasimov defineşte caracteristica criminalistică ca fiind totalitatea
cunoştinţelor ce caracterizează semnele, împrejurările şi trăsăturile specifice unui anumit grup de
fapte infracţionale, care au importanţă organizatorică şi tactică pentru descoperirea acestora;
V.Ermolovici, conţinutul caracteristicii criminalistice este format doar elementele care vizează
descoperirea faptei infracţionale, fiind excluse elementele cu relevanţă juridico-penală, care
formează conţinutul juridic al infracţiunii)[127 p.101, 133 p.25] - „ca bază teoretică şi
informaţională primară care determină recomandări metodologice particulare de investigare a
unui anumit grup de infracţiuni” [166].
M.Gheorghiţă face distincţia dintre caracteristica criminalistică a infracţiunii şi modelul
criminalistic al infracţiunilor: prima categorie reflectă trăsăturile cu relevanţă criminalistică a
unei infracţiuni anume, „ce rezidă în descrierea amănunţită şi aprecierea urmelor, însuşirilor şi
caracteristicilor infracţiunii concrete la o anumită etapă a cercetării” [61 p.75], iar cea de-a doua
- la un sistem de informaţii specifice unui anumit grup de fapte infracţionale „legate şi
condiţionate reciproc între ele, despre cele mai tipice urme, însuşiri ale infracţiunii şi
infractorului, care se manifestă în legităţile pregătirii, săvârşirii şi tăinuirii actului ilicit şi care
permit a trage concluzii referitor la căile optime de descoperire şi cercetare”. [61 p.79]
În opinia unor autori[184 p.310] caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol este
determinata de studiu aprofundat şi analiza tuturor particularităţilor referitoare la personalitatea
făptuitorului, şi a victimei, existenţa sau lipsa unor relaţii dintre acestea, care au precedat
momentul comiterii infracţiunii de viol, metoda precum şi împrejurările în care a fost comisă
fapta.
În ceea ce priveşte alţi autori[128 p.367] aceştea consideră că elemente care alcătuiesc
caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol sunt, timpul, locul, metoda şi trăsăturile
referitoare la subiectul activ al infracţiunii.
În fine în ceea ce ne priveşte considerăm că caracteristica criminalistică a infracţiunii de
viol este compusă din următoarele elemente şi informaţii tipice acestora, care se referă la:
personalitatea făptuitorului şi a victimei, existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre acestea,
metoda, timpul, şi locul comiterii infracţiunii de viol.
Precizarea detaliată a datelor caracteristice personalităţii infractorului ajută la descoperirea
urmelor infracţiunii, restrângerea cercului persoanelor bănuite, înaintarea versiunilor

117
criminalistice vizavi de motivele acesteia, identificarea metodelor de săvârşire şi ascundere a
faptei etc.
Referindu-ne la primul element al caracteristicii criminalistice se poate menţiona că deşi,
după cum s-a arătat anterior, subiect activ al violului poate fi atât o persoană de sex feminin cât
si una de sex masculin, în practica judiciară autohtonă nu au fost relevate cazuri în care femeia să
fi fost autor unic a infracţiunii de viol. Astfel, reieşindu-se din realităţile practicii autohtone
personalitatea infractorului la infracţiunea de viol poate fi descrisă numai din perspectiva
subiectului activ de gen masculin; săvârşirea unor fapte de către femei rămânând doar la nivel de
cazuri ipotetice.
Pentru constatarea violului, cu referinţă specială la situaţiile în care fapta este săvârşită de
către o singură persoană, este necesar de a fi stabilită capacitatea fizică a persoanei (bineînţeles
în cazul persoanei de sex masculin.) de a întreţine un raport sexual, în lipsa acesteia nu putem
vorbi despre faptul că persoana ar putea fi subiect al infracţiunii (în acest caz putem vorbi despre
o altă infracţiune ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei cu excepţia
infracţiunii de viol.
Deasemenea stabilirea acestei capacităţi poate orienta ancheta pe calea corectă, în cazul în
care suntem în prezenţa unei denunţări calomnioase din partea pretinsei victime a infracţiunii de
viol).
În opinia autorului rus[184 p. 368] Iablocov N.P. subiecţii infracţiunii de viol se împart în
două categorii:
1. persoanele cu diferite afecţiuni psihice precum şi persoanele cu diferite forme ale
aberaţiei sexuale cum ar fi (fetişismul voiarizmul etc.); acestui grup de persoane fiindu-i specific
de cele mai multe ori atentatele sexuale asupra persoanelor minore (N.A. Autorul Gurev M,
Korsakov K. şi alţii în cursul său de criminalistică împart autorii infracţiunii de viol în 5
categorii, acestea de fapt fiind sistematizate de către autorul Iablokov în cele dou grupe, cea de a
doua la rândul său în două subcategorii. În ceea ce neptriveşte, ne raliem la opinia profesorului
Iablokov.);
2. peroanele fără patologii ale psihicului sau cu diferite forme ale aberaţiei sexuale şi
care, la rândul lor pot fi împărţite în trei subgrupe:
a) alcoolicii, consumatorii de droguri, precum şi persoanele anterior condamnate
pentru infracţiuni comise cu violenţă; acestor persoane le este specifică, comiterea violului cu o
deosebită cruzime, fiind caracterizate printr-o vădită lipsă de respect faţă de normele morale
existente în societate;

118
 b) persoanele ce nu au trăsături specifice celor incluse în cadrul primei grupe
expuse supra. Membrilor acestui grup fiindu-le specifice anumite viziuni depăşite sau demodate
referitoare la rolul şi statutul femeie în societate. Aceste persoane, de regulă, comit violuri asupra
victimelor care prin anumite manifestări preinfracţionale provoacă comiterea actului infracţional;
c) persoanele minore(N.A. În urma analizei informaţiei operative despre
combaterea criminalităţii în R. Moldova pe anii 2003-2008 observăm că cota infracţiunilor
comise de minori este de 9%. (Anexa nr. 7)). În ipoteza consemnată, reprezentanţii acestui grup,
de regulă, îşi aleg victime de o vârstă apropiată lor, fiind şi ele persoane minore. În cazul
coautorilor minori, victime ale infracţiunii de viol pot fi atât persoanele majore, cât şi cele
minore. De asemenea, în cazul comiterii infracţiunii de viol de două sau mai multe persoane
minore acestora le este specific comiterea infracţiunii cu o cruzime şi obrăznicie deosebită. De
obicei, comiterea infracţiunii de viol este însoţită de comiterea altor infracţiuni (acţiuni violente
cu caracter sexual, furturi, jafuri, lipsirea de libertate în mod ilegal). De asemenea, specific
grupurilor de minori este că participanţii la comiterea infracţiunii de viol se cunosc cu ocazia
frecventării aceloraşi instituţii de învăţământ sau cu ocazia petrecerii timpului liber împreună,
violurile săvârşindu-se, de regulă, în apropierea domiciliului sau nu departe de localurile sau
locurile unde-şi petrec timpul liber (N.A. Arhiva CPR Floreşti. S-a reţinut că-n noaptea de 13
decembrie 2006, 6 persoane cu vârsta cuprinsă între 17-19 ani în timp ce sărbătoreau Sf. Andrei,
au decis să-şi satisfacă pofta sexuală asupra unei persoane minorei (în vârstă de 17 ani cu
deficienţe locomotorii), în procesul satisfacerii poftei sexuale bănuiţii au aruncat mobila din
domiciliu victimei, au intrat în domiciliu vecinei victimei pe care au captura-o şi au adus-o în
locuinţa minorei, deasemenea în locuinţa victimei a fost adusă o persoană (de sex masculin)
capturată de pe stradă, care a fost impusă să mimeze un raport sexual cu vecina persoanei
minore.).
O atenţie aparte în ceea ce priveşte caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol trebuie
atrasă violului comis în coautorat (participaţie simplă). Pornind da la noţiunea consacrată la art.
44 C.pen., putem concluziona că coautor al infracţiunii de viol poate fi şi o persoană de sex
feminin. Pornindu-se de la o atare premisă, în cadrul urmăririi penale la elaborarea ipotezelor şi
formării cercului de bănuiţi, nu trebuie exclusă posibilitatea comiterii infracţiunii de viol în
participaţie cu o persoană de sex feminin.
Următorul element al caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol îl constituie victima
atentatului criminal.
Conform art. 58 C.pr.pen. „Se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia,
prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale” [37].

119
 Personalitatea victimei, comportamentul acesteia, atitudinea ei faţă de cele întâmplate
constituie împrejurări a căror elucidare pot ajuta organele de urmărire penală în selectarea
acţiunilor de urmărire penală ce urmează a fi efectuate. De asemenea, constatarea împrejurărilor
enunţate pot configura în calitate de elemente ajutătoare la delimitarea faptelor de viol real
comise şi a situaţiilor de denunţare calomnioasă.
În ipoteza în care violatorul era cunoscut cu victima, este obligatoriu de a se stabili
caracterul relaţiilor dintre aceştia, durata şi natura lor, trăsăturile personalităţii victimei, existenţa
sau inexistenţa unor relaţii sexuale anterioare, precum şi modul şi intensitatea prin care victima a
opus rezistenţă făptuitorului.
Alegerea unei metode concrete de comitere a infracţiunii de viol depinde de trăsăturile
personale ale infractorului, de faptul dacă infracţiunea este comisă de un singur autor, de doi sau
mai mulţi autori, precum şi dacă este cunoscut cu victima şi dacă da, care este natura acestor
relaţii. Paralel, metoda de comitere a infracţiunii de viol este influenţată de condiţiile de loc, timp
sau alte de alte împrejurări în care a fost comisă fapta.
De exemplu, în cazul în care violul este comis în stradă, făptuitorul conştientizează că
riscul de a fi descoperit este mai mare şi din criză de timp, va aplica constrângerea fizică
combinată cu constrângerea psihică; în cazul în care violul este comis într-un loc ferit
(apartament, loc izolat, saună etc.) dacă făptuitorul se cunoaşte cu victima, atunci iniţial violenţa
poate avea o intensitate mai redusă. [184]. Mai este de menţionat că analiza informaţiei operative
despre combaterea criminalităţii în R. Moldova pe anii 2003-2008, relevă că structura violurilor
în funcţie de metoda de comitere se prezintă în următorul fel: 55% de violuri se comit prin
constrângere fizică; 19% prin constrângere psihică şi 26% prin folosirea atât a constrângerii
fizice, cât şi a celei psihice (Anexa nr. 4.).
În opinia profesorului Iablocov N., în funcţie de metoda de comitere, infracţiunile de viol
se împart în două categorii[184]. Din prima categorie fac parte violurile în care făptuitorii profită
de condiţiile favorabile existente la comiterea infracţiunii. În speţă, violul de regulă este săvârşit
prin surprindere, pe neaşteptate, făptuitorul beneficiind de condiţiile de loc, timp, starea de
vulnerabilitate a victimei, încrederea pe care victima o manifestă în privinţa făptuitorului etc.
Din cea de a doua categorie fac parte violurile la care făptuitorii îşi creează singuri condiţii
propice de săvârşire a faptei. În acest sens fapta este precedată de încercări nereuşite de a face
contact cu victima sau de a creare a condiţiilor de apropiere cu aceasta (în ipoteza eşuării această
activitate este urmată de aplicarea acţiunilor de constrângere asupra persoanei), victima este
înşelată sau ademenită în anumite locuri ferite (locuinţă, loc izolat etc.).

120
 În fond s-a reţinut că la 29 mai 1999, aproximativ la orele 23.00 F. I., D. A. şi C.S., fiind în
stare în stare de ebrietate lingă o parcare auto le-au acostat pe persoanele minore R.I. şi T.V., cu
copul satisfacerii poftei sexuale. Încercând, în mod insistent să facă cunoştinţă cu acestea, le-au
propus să se odihnească în unul din apartamentele din oraş. R.I. şi T. V.. categoric au refuzat, la
care F.I. şi D.A. au apucat-o pe R.I. de mâini, iar C.S. pe T.V. şi forţându-le să meargă într-un
apartament din apropiere. În timp, T.V. a scăpat şi a fugit acasă. După aceasta, făptuitorii,
aplicând forţa fizică au adus-o pe R.I. în apartamentul respectiv. Ajungând în locuinţă aceştia s-
au dezbrăcat şi aplicând constrângerea fizică şi psihică au i-au cerut victimei, ca şi aceasta să se
dezbrace. Înţelegând ca ei doresc s-o violeze şi pentru a se salva, ea a fugit la balcon şi a sărit de
la etajul 5. În urma căderii victima a suferit vătămări corporale medii, cu cauzarea unei dereglări
a sănătăţii de lungă durată. [5]
În funcţie de modalitatea de influenţare a victimei şi anihilarea rezistenţei acesteia,
violurile pot fi clasificate în trei categorii:
a) violurile în cadrul cărora subiecţii profită de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de
a-şi exprima voinţa datorită vârstei, unei boli, stării de ebrietate;
b) violurile care sunt comise prin aducerea intenţionată a victimei în imposibilitatea de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa (drogarea sau otrăvirea prealabilă a victimei);
c) violurile comise prin metodele de constrângere fizică sau psihică.
Datele despre metoda prin care a fost comisă infracţiunea de viol ne permit să stabilim
unele trăsături caracteristice personalităţii infractorului şi anume vârsta acestuia, dacă este sau nu
la prima infracţiune. Anomaliile psihice ale făptuitorului sunt scoase în evidenţă prin prezenţa
muşcăturilor pe corpul victimei, sustragerea lenjeriei intime a victimei etc.
Violatorii aleg, de obicei, pentru comiterea violului locuri retrase, întunecoase. În cazul în
care violatorul comite fapta în zone populate sau pe timp de zi în locuri intens circulate, poate fi
pusă în valoare versiunea după care acesta denotă anumite probleme de ordin psihic.
În ceea ce priveşte locul comiterii infracţiunii, violurile preponderent sunt comise în spaţii
private (locuinţa victimei sau a făptuitorului, saune etc. – a se vedea Anexa nr.5). S-a reţinut că
inculpatul C. F., aflându-se în stare de ebrietate, cunoscând ca concubinul victimei U. N., C. E.
se afla la nunta într-o altă localitate, a pătruns în casa acesteia. Pătrunzând în casa cu scopul de a-
şi satisface pofte sexuală, s-a culcat lângă victimă si a început sa o dezbrace. În momentul în care
victima a început să opună rezistenţă C.F. a început să-i aplice lovituri asupra corpului.
Învingând rezistenta victimei făptuitorul şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă. După
aceasta a dus-o în alta cameră şi continuând sa-i aplice lovituri a culcat-o jos la podele şi-a
săvârşit un raport sexual forţat, după care a plecat. În urma violenţii aplicate victimei i-a fost

121
cauzată vătămarea uşoară a integrităţii corporale. În aceeaşi seara el cu intenţia de o viola pe
H.E., a pătruns ilegal în casa acesteia. La zgomotul cauzat în momentul pătrunderii s-a trezit
soţul H. V. Pentru a nu fi recunoscut C. F. a început să-i aplice lovituri cu mâinele peste corp,
apoi la apucat de gât strângându-l, până ce acela a încetat să opună rezistentă şi a decedat. După
aceasta a intrat intr-o altă odaie, unde văzând-o pe H. E. dormind, s-a apropiat de ea şi a început
să-i aplice lovituri, s-o ştranguleze, propunându-i să-şi satisfacă pofta sexuală în mod pervers cu
ea, dar când a văzut că aceasta, nu mai respiră a plecat[7].
Nu sunt excluse situaţiile de derulare a faptei în locuri publice precum ar fi: scările
blocurilor de locuit, subsol, parcuri etc.
În ceea ce priveşte timpul comiterii infracţiunilor de viol, acesta poate fi tratat sub două
aspecte: perioada sezonieră şi perioada zilei. Din această perspectivă studiul practicii judiciare
relevă faptul că violurile se comit preponderent în perioada caldă a anului şi anume, vara sau
primăvara (a se vedea – Anexa nr.3), iar în ceea ce priveşte cel de al doilea aspect, în intervalul
cuprins între orele 22.00-06.00 (a se vedea – Anexa nr.8).
Relevarea împrejurărilor prezentate mai sus face posibilă constatarea naturei relaţiilor
existente dintre victimă şi făptuitor. Spre exemplu, dacă violul este comis în locuinţa victimei,
însemnă că aceasta îl cunoştea pe făptuitor, fapt dedus din liberul acces al făptuitorului. Aceiaşi
versiune poate rezulta şi din împrejurarea că violul este comis în locuinţa infractorului.
Elementele obiectului probatoriu nu trebuie confundate cu elementele incluse în
caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol. După cum menţionează autorul V.Moziacov, la
delimitarea circumstanţelor cu semnificaţie probatorie de circumstanţele, pe care le implică
caracterizarea criminalistică a unei infracţiuni, se impune precizarea că ultimele de fiecare dată
ajută la clarificarea primelor. [161 p.421] Elementele obiectului probaţiunii şi datele aferente
caracteristicii criminalistice a unei infracţiuni se deosebesc atât prin destinaţia pe care o au, cât şi
prin funcţiile pe care le îndeplinesc. Spre exemplu, stabilirea metodei de săvârşire a infracţiunii -
ca element probatoriu, are importanţă pentru constatarea semnelor laturii obiective a infracţiunii,
a circumstanţelor care agravează sau atenuiază răspunderea penală şi nu, în ultimul rând, pentru
individualizarea pedepsei penale. Constatarea metodei de comitere a infracţiunii (element al
caracterizării criminalistice) prezintă importanţă pentru depistarea urmelor de comitere a
infracţiunii, stabilirea persoanelor care pot utiliza asemenea metode la săvârşirea faptei etc. După
cum afirmă, pe bună dreptate, autorul A.Hmârov „obiectul probaţiunii îl reprezintă finalitatea,
iar caracteristica criminalistică ajută la găsirea căilor şi soluţiilor de atingere a acesteia”. [182
p.54]

122
 N. Cătuna susţine că pentru stabilirea adevărului în procesul cercetării infracţiunii de viol
este necesar ca activitatea de investigare judiciară întreprinsă în cauza concretă, să fie orientată
spre obţinerea unor răspunsuri cât mai corecte şi complete la următoarele probleme:
1. existenţa actului sexual;
2. existenţa constrângerii ori a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima
voinţa;
3. vârsta persoanei vătămate şi raporturile care au existat între aceasta şi făptuitor;
4. persoana învinuitului;
5. consecinţele infracţiunii;
Problemele mai sus menţionate constituie cadrul general al probatoriului infracţiunii de
viol, pe parcursul urmăririi penale a unei cauze concrete, la ele putându-se eventual adăuga
altele, dar în nici un caz nu se poate neglija lămurirea vreuneia dintre cele menţionate. [34 p.20]
Având în vedere semnele componente ale infracţiunii de viol şi obiectul abstract al
probatoriului fixat în art.96 C.pr.pen., considerăm că elementul probatoriului, specific violului,
trebuie să clarifice următoarele împrejurări, necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui anumit
caz particular: existenţa raportului sexual; existenţa constrângerii fizice sau psihice sau a
imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate
precum si raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor; participanţii şi contribuţia lor la
săvârşirea infracţiunii; consecinţele infracţiunii; intenţia şi motivele comiterii infracţiunii;
cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii; existenţa împrejurărilor ce pot
agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului.
În aceeaşi ordine de idei am dori să menţionam că în cazul comiterii infracţiunii de viol de
către minori elementul probatoriu al infracţiunii urmează a fi completat cu următoarele
circumstanţe; vîrsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); condiţiile în care trăieşte şi este educat
minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile
caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; influenţa adulţilor sau a altor minori
asupra minorului; cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii, iar în cazul în
care se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică,
trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvîrşirea actului.
1. Existenţa raportului sexual.
Violul, considerat ca una dintre cele mai grave infracţiuni contra persoanei şi cea mai
brutală atingere adusă libertăţii sexuale, presupune existenţa unui raport sexual.

123
 Raportul sexual este definit de doctrina penală ca acea conjuncţie a organelor de sex
masculin şi feminin, adică actul de pătrundere a organului procreator al bărbatului în organul
corespunzător al femeii.
Plecând de la esenţa infracţiunii de viol în procesul administrării probelor raportul sexual
apare ca un element obligatoriu de constatat, dat fiind faptul că, pe de o parte, fără prezenţa
acestuia constrângerea fizică sau psihică devine irelevantă pentru identificarea violului, iar pe de
altă parte absenţa acestuia şi constatarea unei alte acţiuni cu caracter sexual, face posibilă
calificarea faptei conform altor norme de incriminare privitoare la viaţa sexuală.
De asemenea, în cazul în care în cadrul urmăririi penale nu se reuşeşte stabilirea existenţei
raportului sexual nu mai putem vorbi despre existenţa infracţiunii de viol consumat. În această
ipoteză, ţinându-se cont de celelalte probe adunate în cadrul urmăririi penale fapta poate fi
încadrată fie ca tentativă de viol, fie ca infracţiune contra vieţii sau sănătăţii persoanei sau în
baza unei alte norme de incriminare penală.
2. Existenţa constrângerii fizice sau psihice ori a imposibilităţii victimei de a se apără sau
de a-şi exprima voinţa.
O condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de viol este ca raportul sexual să fie
realizat prin constrângere fizică sau psihică sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa.
În cazul constrângerii fizice, aprecierea intensităţii ei în raport cu rezistenţa victimei are ca
punct de plecare examinarea medico-legală atât a victimei infracţiunii cât şi a autorului violului.
Bineînţeles, că pentru probarea prezenţei constrângerii fizice, pe lângă examinarea medico-
legală mai trebuiesc adunate probe care ar ajuta la stabilirea mecanismului de cauzare a
vătămărilor integrităţii corporale victimei, precum şi a metodelor sau a mijloacelor folosite
pentru înfrângerea rezistenţei victimei.
Prezenţa sau lipsa constrângerii într-un caz concret de viol poate oferi organelor de drept
informaţie, privitoare la faptul dacă raportul sexual a fost comis în cadrul infracţiunii de viol sau
suntem în prezenţa unei plângeri neîntemeiate, prin care se urmăreşte realizarea unor interese.
[71]
Cea de a doua modalitate de comitere a infracţiunii de viol este constrângere psihică. Sub
acest aspect urmează a se constata şi a se aprecia intensitatea cu care s-a acţionat asupra
psihicului victimei, pentru a o determina să accepte întreţinerea raportului sexual; natura
pericolului cu care a fost ameninţată victima, care se va stabili de la caz la caz în funcţie de
împrejurările faptice concrete, în vederea stabilirii felului ameninţării, a gravităţii sale, raportată
la starea concretă a victimei şi capacitatea ei de a rezista presiunii acesteia.

124
 În ceea ce priveşte comiterea violului prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se
apără sau de a-şi exprima voinţa, împrejurarea esenţială ce trebuie stabilită este ca această stare
să existe fără ca făptuitorul s-o fi produs în procesul înfrângerii rezistenţei cu scopul de a
întreţine un raport sexual. Totuşi, starea de imposibilitate fizică sau psihică poate fi datorată
acţiunilor făptuitorului cu condiţia că acestea au precedat momentul apariţiei intenţiei de
realizare a unui raport sexual.
După cum menţionează autorul V.Dongoroz, starea în care victima a fost adusă sau care a
intervenit independent de acţiunile făptuitorului pot consta într-un şoc psihic, starea de ebrietate
(alcoolică sau narcotică), leşinul, somnul hipnotic[52 p.334]. De asemenea, la categoria acestora
mai pot fi atribuite starea de iresponsabilitate, vârsta fragedă, infirmitatea sau handicapul fizic al
victimei, vârsta înaintată.
În cazul modalităţii date de comitere a infracţiunii de viol, trebuie să se stabilească natura
stării respective, cine a provocat starea dată, cum a fost provocată starea dată, mijloacele care au
fost folosite.
3. Vârsta victimei precum şi raporturile care au existat dintre aceasta şi făptuitor.
Stabilirea vârstei victimei prezintă importanţă pentru încadrarea faptei în baza art.171 alin.
2) lit(b) şi alin.3) lit. (b) C.pen.
În cadrul urmăririi penale organele de drept sunt obligate să constate exact vârsta minorului
(ziua, luna, anul naşterii). Se consideră că persoana a atins vârsta respectivă nu în ziua naşterii, ci
începând cu ziua următoare acesteia. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua
naşterii inculpatului urmează să fie considerată ultima zi a acelui an, care este stabilit de experţi,
iar în cazul constatării vârstei printr-un număr minimal şi un număr maximal de ani, organele de
drept urmează să reiasă din vârsta minimală a acestei persoane, presupusă de expertiză. [69]
Pe lângă împrejurarea care se referă la victimă, în procesul urmăririi penale organele ce
efectuează urmărirea penală de asemenea trebuie să stabilească dacă făptuitorul a avut
posibilitatea de a cunoaşte, anterior momentului comiterii infracţiunii vârsta victimei, în aceeaşi
ordine de idei trebuie stabilit dacă din împrejurările în care a fost comisă fapta, infractorul a fost
în imposibilitatea de a-şi da seama de vârsta victimei.
Stabilirea acestora este mai dificilă în cazul violurilor comise spontan, pentru că
determinarea faptului dacă făptuitorul cunoştea sau nu vârsta victimei depinde doar de aprecierea
subiectivă a însăşi făptuitorului.
În cazul în care se stabileşte lipsa circumstanţelor anterioare comiterii infracţiunii din care
autorul ar fi putut lua cunoştinţă despre vârsta victimei, atunci ţinându-se cont de experienţa de
viaţă şi nivelul de dezvoltare intelectuală a autorului infracţiunii, coraborate cu expertiza medico-

125
legală prin care se efectuează evaluarea victimei, se va stabili dacă autorul avea sau nu
capacitatea de a-şi da seama de vârsta victimei.
În opinia lui V. Dongoroz circumstanţa dată agravantă este aplicabilă chiar dacă făptuitorul
avea îndoieli referitoarea la vârsta victimei, fiind suficient doar faptul ca acesta să accepte aceste
împrejurări. [52 p.358]
În afară de vârsta victimei organele ce efectuează urmărirea penală ar trebui să stabilească
existenţa relaţiilor care au precedat momentul comiterii infracţiunii şi care, duc la existenţa
circumstanţei agravante prevăzute la art. 171 alin. 3 lit. (a).
Pentru elucidarea acestor circumstanţe în cadrul urmăririi penale se impune elucidarea
următoarelor aspecte:
-în cazul în care victima se afla în grija făptuitorului trebuie stabilită cauza, temeiul juridic
sau de fapt în baza căruia făptuitorul are victima în grija sa. De asemenea, se impune de a se
stabili întinderea atribuţiilor şi perioada de timp a exercitării acestora, fiind necesar ca violul să
fie comis în intervalul de la începerea exercitării atribuţiilor stipulate şi până la încetarea
acestora. În caz contrar agravantă dată este inaplicabilă.
- în cazul în care victima se află în ocrotirea făptuitorului se impune de a se stabili care este
temeiul ce oferă dreptul acestuia de a îndeplini atribuţiile de ocrotire a victimei. Au asemenea
obligaţii persoanele care, în calitate de tutori, curatori sunt îndatorate de a ocroti persoanele
aflate sub tutelă sau curatelă, ca şi persoanele care şi-au asumat, în fapt, sarcina de a ocroti şi
îngriji un minor.
- se află în raporturi de protecţie personalul de pază şi de supraveghere a persoanelor
deţinute sau arestate preventiv ori condamnate la privaţiune de libertate, internate în instituţii de
reeducare etc. În cazul dat se impune verificarea statutului victimei în instituţiile date, precum şi
stabilirea atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului, în vederea stabilirii faptului dacă persoana a
abuzat de funcţia pe care o deţine sau nu.
- în educarea făptuitorului se află persoana care în virtutea unui contract, în temeiul
funcţiei, desfăşoară o muncă educativă cu persoana asupra căreia a săvârşit violul. Este vorba de
personalul didactic, didactic-ajutător şi pedagogic din şcolile de orice fel şi din instituţiile de
învăţământ de meserii, precum şi persoanele angajate de particulari pentru educarea sau
instruirea copiilor. În cazul dat, în cadrul procesului penal trebuie să se stabilească că victima se
află în educarea făptuitorului şi că acesta abuzând de influenţa deţinută asupra victimei comite
violul. Nu vom fi în prezenţa agravantei date în cazul în care deşi există calitatea de profesor şi
de elev dar între acestea nu există căreva temeiuri în baza cărora victima s-ar afla în educarea
infractorului.

126
 - în ceea ce priveşte situaţia în care victima se află sub îngrijirea medicală a făptuitorului
trebuie stabilit, cauza care a impus tratamentul, modul şi durata de efectuare a acestuia.
Ţinând cont de prevederile art. 96 C.pr.pen. care la punctul 3 prevede că printre
circumstanţele care se constată prin mijloacele de probă sunt prevăzute şi informaţiile privitoare
la datele personale care caracterizează inculpatul şi victima, considerăm că organele de urmărire
penala pentru soluţionarea corectă a cauzei trebuie să atragă atenţia şi asupra comportamentului
avut de către victimă până la momentul comiterii infracţiunii, în timpul precum şi după
consumarea raportului sexual.
În funcţie de informaţiile obţinute în privinţa comportamentului victimei, organele de drept
vor reuşi elaborarea unor ipoteze şi stabilirea cercului de bănuiţi care ar duce la soluţionarea
rapidă şi corectă a cauzei.
De altfel, după gradul de participare şi de răspundere ce revine victimei în producerea
infracţiunii în doctrină sunt propuse următoarele tipuri de victime:
a. victime care anterior n-au avut legătură cu infractorul, întâlnirea lor fiind întâmplătoare;
b.victime provocatoare – o persoană se comportă arogant sau nu-şi ţine o promisiune
făcută;
c.victime care precipită declanşarea infracţiunii – femeia care umblă seara prin locuri puţin
frecventate cu o costumaţie provocatoare;
d.victime slabe biologic – persoanele cu deficienţe fizice sau funcţionale, copiii sau
vârstnicii;
e.victime autovictimizate – sinucigaşii, homosexualii[80 p.79].
De asemenea, din punct de vedere la gradului de vinovăţie al victimei în ştiinţa
criminologică găsim următoarea clasificare:
a. victimă absolut nevinovată (numită deseori victimă „ideală”);
b. victimă a cărei vinovăţie este mai redusă decât a infractorului (comportament
provocator);
c. victimă la fel vinovată ca şi infractorul, sau victimă benevolă (în cazul depăşirii limitelor
legitimei apărări);
d. victimă a cărei vinovăţie este mai mare decât a infractorului (în cazul infracţiunilor
comise în stare de afect);
e. victimă absolut vinovată (înfăptuieşte un atac ca urmare a căruia este omorâtă, în scop de
legitimă apărare);
f. victimă care simulează sau îşi închipuie doar că este victimă (bolnavii psihic, minorii,
persoanele în etate). [80]

127
 Importanţa aplicativă a acestei clasificări constă în faptul că, în funcţie de probele adunate
în cadrul urmăririi penale, victima poate fi încadrată în una din aceste categorii, probe care ar
constitui un temei obiectiv la individualizarea pedepsei de către instanţa de judecată sau în unele
cazuri chiar la înlăturarea răspunderii penale.
4. Participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii.
După cum s-a arătat, pentru o corectă încadrare juridică a faptei este necesar ca urmărirea
penală să stabilească raporturile în care făptuitorul s-a aflat cu victima înainte de săvârşirea
infracţiunii, dar şi a consecinţelor sau urmărilor activităţii infracţionale desfăşurate, atât sub
aspectul celor specifice infracţiunii de viol, cât şi a celor care atrag răspunderea făptuitorului
pentru săvârşirea altor infracţiuni. [35 p.29]
Referitor la categoriile persoanelor care pot fi subiect al infracţiunii de viol ne-am referit în
capitolele anterioare, tocmai din acest motiv pentru a evita repetările inutile facem trimitere la
acele explicaţii.
În procesul investigării cauzelor de viol organele de drept sunt obligate să stabilească rolul,
aportul şi calitatea fiecărui participant la comiterea infracţiunii – autor, coautor, instigator,
complice, sau organizator.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală, pe lângă contribuţia avută, trebuie de stabilit dacă
toţi participanţii la comiterea infracţiunii întrunesc condiţiile subiectului infracţiunii, condiţie ce
derivă expres din prevederile art. 42 alin. 6 C.pen. În funcţie de circumstanţele stabilite pe lângă
infracţiunea de viol putem fi în prezenţa şi altor infracţiuni (cum ar fi, spre exemplu,
eventualitatea identificării componenţei descrise la art. 208 C. pen., în ipoteza determinării unei
persoane minore de către o persoană majoră de a participa la săvârşirea infracţiunii).
Pe lângă informaţiile referitore la contribuţia realizată de către participant, organele de
urmărire penală trebuie să stabilească şi alte circumstanţe preexistente sau concomitente
momentului comiterii infracţiunii referitoare la subiectul infracţiunii care ar putea să agraveze
răspunderea penală.
În cazul agravantei prevăzute la art. 171 alin.2 lit. (e) şi alin.3 lit. (c) C.pen. organul de
urmărire penală trebuie să stabilească faptul, dacă inculpatul cunoştea că este infectat cu o boală
venerică sau cu maladia SIDA. Constatarea faptului dacă boala este sau nu venerică se face prin
expertiză medico-legală cu participarea medicilor venerologi[14 p.430, p.860].
De asemenea, pe lângă stabilirea existenţei sau lipsei raportului sexual, organele de drept
urmează să stabilească care au fost acţiunile desfăşurate de către făptuitor până la întreţinerea
raportului sexual forţat şi dacă aceste acţiuni nu realizează o altă componenţă de infracţiune.

128
 Deci, în cadrul urmăririi penale pe lângă probele care dovedesc existenţa raportului sexual
forţat, comis de către autor, mai trebuiesc stabilite şi alte circumstanţe şi informaţii referitoare la
subiectul infracţiunii care ar putea agrava sau atenua răspunderea penală a acestuia.
5. Consecinţele infracţiunii.
La abordarea acestui subiect trebuie să facem abstracţie de la faptul că conform teoriei
dreptului penal, infracţiunea de viol, după structura laturii obiective este o infracţiune cu
componenţă formală (de pericol), infracţiunea existând din momentul realizării raportului sexual
însoţit de aplicarea violenţei implicite sau explicite, nefiind necesar survenirea cărorva
consecinţe prejudiciabile.
La analiza aspectului dat specific elementului probatoriu al infracţiunii de viol vom avea în
vedere faptul că infracţiunea de viol se comite cel mai frecvent prin folosirea constrângerii fizice
şi aproape întotdeauna o vătămare de natură fizică.
În ceea ce priveşte violului comis prin constrângere psihică sau prin profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa consecinţele sunt mai greu de
evaluat, aceasta făcându-se de la caz la caz.
În cadrul urmăririi penale este necesar de a stabili gradul vătămărilor integrităţii corporale
sau a sănătăţii cauzate victimei. În funcţie de gradul vătămărilor cauzate victimei fapta poate fi
încadrată în baza art. 171 alin. 1 C.pen. (dacă s-a cauzat vătămarea medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii), fie în baza art. 171 alin. 3 lit. (d) C.pen. în cazul în care victimei i-a fost cauzată
din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale a sănătăţii.
Deşi din punct de vedere a dreptului penal legătura de cauzalitate este un semn facultativ al
laturii obiective în cazul componenţelor formale, printre care se înscrie şi violul, în procesul
cercetării cauzelor de viol este obligatoriu de a stabili legătura de cauzalitate dintre constrângerea
realizată în cadrul violului şi vătămările cauzate.
O altă circumstanţă obligatoriu de stabilit, se referă la aspectul subiectiv cu care au fost
cauzate vătămările integrităţii corporale sau a sănătăţii. De altfel, în cazul în care intenţia iniţială
a făptuitorului este de a cauza o vătămare a integrităţii corporale victimei, şi ulterior survine
intenţia de a realiza un raport sexual profitând de starea de neputinţă a acesteia cauzată de actele
de violenţă, vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni.
Explicaţiile făcute în cazul violului urmat de o vătămare gravă din imprudenţă a integrităţii
corporale sunt valabile şi în cazul violului ce a cauzat din imprudenţă decesul victimei.
În ceea ce priveşte violul soldat cu alte urmări grave, cum ar fi sinuciderea victimei sau
graviditatea victimei survenită în urma violului, pe lângă faptul probării raportului sexual

129
organele de urmărire penală trebuie să stabilească şi legătura de cauzalitate dintre actul sexual şi
consecinţele mai grave survenite ce nu au fost cuprinse de intenţia iniţială a făptuitorului.
6. Intenţia şi motivele comiterii infracţiunii.
În activitatea practică a organelor de drept, intenţia de a comite un raport sexual forţat,
precum şi forma pe care aceasta o îmbracă urmează a fi dedusă din materialitatea actului
infracţional, şi anume: acţiunea de imobilizare a victimei, ruperea hainelor victimei, dezgolirea
organelor genitale ale victimei, precum şi ale infractorului.
Trebuie reţinut faptul că motivele comiterii infracţiunii în cazul participaţiei penale pot fi
diferite pentru fiecare participant, important este ca ei să acţioneze cu intenţie comună.
Stabilirea intenţiei şi a motivului de comitere a infracţiunii prezintă importanţă în cazul
formelor trunchiate ale infracţiunii, pentru că în aceste cazuri nu există raportul sexual, singură
modalitate de pedepsire a tentativei la infracţiunea de viol este demonstrarea motivului şi
intenţiei persoanei.
7. Cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii.
Potrivit art.96 alin.(2) C.pr.pen. concomitent cu circumstanţele care urmează să fie
dovedite în procesul penal, trebuie să se constate cauzele şi condiţiile care au contribuit la
săvârşirea infracţiunii. Raţiunea instituirii acestei prevederi legale rezidă în necesitatea
evidenţierii, pe parcursul cercetărilor, a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi
favorizat săvârşirea infracţiunii, în cazul nostru a celei de viol, de natură să contribuie la luarea
unor măsuri corespunzătore de prevenire.
8. Stabilirea existenţei împrejurărilor ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a
făptuitorului.
Coroborând prevederile art. 255, 254 C.pr.pen., conform căruia „urmărirea penală are ca
obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea
făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată
în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia”, cu cele instituite la art. 96
C.pr.pen., prevederile căruia au fost expuse anterior, observăm că organele de urmărire penală
trebuie să adune probe pentru a cerceta cauza sub toate aspectele. De asemenea pentru atingerea
scopurilor urmăririi penale, trebuiesc adunate probe care ar dovedi existenţa sau inexistenţa
infracţiunii, precum şi probe care ar constitui temei pentru trimiterea dosarului în judecată şi de
stabilire a răspunderii penale a inculpatului.
Reieşind din prevederile legislative enunţate mai sus ajungem la concluzia că în cadrul
urmăririi penale, organele de urmărire penală sunt obligate, pe lângă stabilirea probelor care ar
duce la existenţa componenţei de infracţiune, să stabilească şi probe care ar dovedi existenţa sau

130
inexistenţa unor circumstanţe atât agravante cât şi atenuante, ce ar ajuta la o individualizare
judiciară corectă a pedepsei.
4.2. Particularităţile începerii urmăririi penale în cauzele de viol.
Analiza practicii de investigare a violurilor pune în evidenţă existenţa unor particularităţi
specifice etapei de începere a urmăririi penale, cunoaşterea cărora este indispensabilă pentru
realizarea obiectivelor urmăririi penale.
Începerea urmăririi penale reprezintă o etapă independentă a procesului penal, care
cuprinde totalitatea actelor procesuale realizate din momentul sesizării despre săvârşirea unei
infracţiuni până la momentul confirmării ordonanţei de începere a urmăririi penale de către
procurorul care efectuează conducerea urmăririi penale [161 p.31]. Scopul acestei etape este
marcat de formarea convingerii organului de urmărire penală asupra temeiniciei sesizării primite
pentru a hotărî dacă este cazul sau nu de a începe urmărirea penală. De fapt, această exigenţă
rezultă implicit din dispoziţia art.274 alin.(1) C.pr.pen., potrivit căreia începerea urmăririi penale
poate fi dispusă atunci când „...din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare,
rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există vreuna din
circumstanţele care exclud urmărirea penală...”.
Informaţiile privind comiterea violurilor parvin la organele de urmărire penală din
diferite surse:
· declaraţii, scrisori ale cetăţenilor;
· sesizări din partea instituţiilor şi a persoanelor cu funcţie de răspundere;
· articole publicate în mijloacele mass-media;
· autodenunţare;
· rezultate ale activităţii operative de investigaţii;
· denunţuri anonime.
Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală sunt variate şi, în literatura de
specialitate, au fost avute în vedere diverse criterii de clasificare [161]:
ü sub aspectul sursei informative din care provine sesizarea, aceasta poate fi externă
(denunţ, plângere) şi internă (din oficiu);
ü în funcţie de organul sesizat - primară (nu a fost sesizat anterior un alt organ de
urmărire penală (de ex., sesizarea se face de un alt organ de urmărire penală) şi complementară
(de ex., sesizarea se face de un alt organ de urmărire care îşi declină competenţa);
ü în dependenţă de cantitatea informărilor organului, sesizarea poate fi principală (în
cazul sesizării iniţiale) şi secundară (sesizat de două sau mai multe ori).

131
 Sesizarea, fiind un act dinamizator [52] şi, totodată procesual, se caracterizează printr-un
anumit volum şi calitate de informaţii care conţine şi acea abilitate legală în virtutea căreia se
desfăşoară urmărirea penală. [114] Pentru a începe urmărirea penală sunt necesare doua condiţii:
condiţia pozitivă, prevăzută expres de art.274 alin. (1) C.pr.pen., şi care constă în existenţa acelui
minim de date, ce permit organului de urmărire să considere că s-a săvârşit în mod cert o
infracţiune; condiţia negativă, exprimată în art. 274 alin. (4). C.pr.pen. şi care constă în
inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 275,
276 C.pr.pen.
Volumul şi calitatea acestor informaţii influenţează direct începerea urmăririi penale,
precum şi optarea corectă şi reuşită a schemei metodologice, de investigare a infracţiunilor de
viol.
Schemă metodologică reprezintă cea mai raţională variantă (din mai multe) de investigare
a unei cauze penale.
În acest context, ţinem să menţionăm că, în dependenţă de aceşti factori, pot fi remarcate
două situaţii tipice cu care poate să se confrunte ofiţerul de urmărire penală în momentul pornirii
investigării şi care, în mare măsură, exprimă gradul de informare al organului de urmărire penală
în vederea pornirii urmăririi penale. Prima situaţie tipică poate fi definită informativ -
determinată, iar a doua – informativ - nedeterminată.
De regulă, în cazul situaţiei informativ-determinate organul judiciar este informat:
· despre comiterea unui raport sexual;
· despre caracterul raportului sexual (forţat sau binevol);
· despre modul de comitere a infracţiunii;
· despre natura relaţiilor existente între victimă şi făptuitor în cazul în care aceştia se
cunoşteau înainte de momentul comiterii raportului sexual;
· referitor la locul, timpul si comiterii infracţiunii.
În aşa situaţii, informaţiile deţinute nu conturează un tablou complet şi distinct al
infracţiunii, dar, în acelaşi timp, în baza lor pot fi, în linii generale, desemnate şi realizate două
sarcini:
- alegerea schemei metodologice de investigare;
- consemnarea, formularea întrebărilor, care vor constitui obiectul probaţiunii şi
consecutivitatea clarificării lor.
Pe de alta parte, în procesul investigării atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală
a persoanei apar şi altfel de situaţii, în special când organul de urmărire penală are la dispoziţie

132
doar o scurtă informaţie privitor la o faptă concretă ce atestă probabilitatea comiterii unui raport
sexual forţat. Situaţiile de acest fel pot fi definite ca informativ - nedeterminate
Prezenţa uneia sau altei situaţii tipice presupune şi selectarea de către investigator a
metodicii respective de cercetare a acestor infracţiuni.
În cazurile existenţei situaţiei informativ-determinate, cercetările pot fi înfăptuite după
schema metodologică definită – frontală. Esenţa acestei metodici constă în faptul, că, odată cu
declanşarea urmăririi penale, este posibilă planificarea şi efectuarea prin surprindere a unor
măsuri preliminare, destinate să consolideze datele faptice deţinute de către ofiţerul de urmărire
penală. La rândul său, rezultatele acestor măsuri vor servi ca factori contribuabili la desfăşurarea
cercetărilor ulterioare. Cu alte cuvinte, schema metodologică “frontală” permite a stabili
elementele principale ale infracţiunii, fapt care asigură perceperea şi posibilitatea dovedirii
modului de săvârşire a faptei, aprecierea rolului fiecărui participant, vinovăţiei şi mobilului, cât
şi stabilirea condiţiilor care au contribuit la naşterea şi producerea faptei incriminate. În cadrul
cercetărilor, potrivit schemei metodologice frontale, de regulă, sunt reţinuţi, arestaţi bănuiţii
(învinuiţii), se preîntâmpină contactul lor cu alte persoane, se stabilesc şi se ridică bunurile
purtătoare de informaţii despre comiterea infracţiunii.
Realizarea schemei metodologice frontale cuprinde trei etape (fiecare include anumite
activităţi (măsuri).
I-a etapă presupune studierea şi aprecierea informaţiilor iniţiale, elaborarea planului de
urmărire penală (versiunile, problemele, precizarea termenelor de rezolvare, nominalizarea
executanţilor), soluţionarea altor probleme organizaţionale.
A II-a etapă constă în efectuarea următoarelor măsuri preliminare: ascultarea victimei,
reţinere făptuitorului; efectuarea ridicării de obiecte şi a percheziţiilor corporale a făptuitorului,
efectuarea cercetărilor la faţa locului, numirea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale,
ascultarea bănuitului. Totodată, în cadrul acestei etape se precizează versiunile, se corectează şi
se completează planul urmăririi penale, se asigură interacţiunea cu alte organe, specialişti.
A III-a etapă prezumă efectuarea acţiunilor de urmărire penală penală; audierea
martorilor; numirea expertizelor necesare; audierea învinuiţilor; efectuarea confruntărilor şi altor
măsuri în scopul creării unei sisteme probatorii logice, necontradictorii.
Situaţia tipică informativ - nedeterminată este întâlnita destul de frecvent, îndeosebi în
cazurile când informaţia despre infracţiunile de viol survine la organele de urmărire penală prin
intermediul mijloacelor mass-media, prin denunţuri anonime, în urma efectuării măsurilor
operative de investigaţii etc. Datele comunicate în astfel de situaţii, de regulă, sunt incomplete,

133
deseori, neconcrete, pot fi incorect percepute şi redate etc. Trăsătura principală a acestei situaţii
este imposibilitatea începerii urmăririi penale.
Cercetările corespunzătoare situaţiei descrise vor fi efectuate după altă metodică, potrivit
unei scheme, care poate fi definita – investigativ - acumulativă.
Într-o primă fază investigatorul rezolvă două probleme: pe de o parte acumulează date
faptice în contextul sesizării iniţiale, din alta – le analizează, le apreciază şi le aranjează într-un
sistem determinat.
În vederea acumulării datelor necesare pentru începerea urmăririi penale şi
preîntâmpinarea urmăririi penale nejustificate, organele competente recurg la măsuri operative
de investigaţii în conformitate cu Codul de procedură penală şi Legea privind activitatea
operativă de investigaţii.
Investigatorul sistematizează datele acumulate şi dacă ele nu sunt contradictorii cu cele
precedente, decide pornirea urmăririi penale, efectuând cercetările de mai departe potrivit
schemei metodologice frontale, caracteristice situaţiei tipice informativ-determinate.
Generalizând cele prezentate supra, considerăm că acţiunile premergătoare începerii
urmăririi penale pot fi grupate în patru subetape în care se desfăşoară începerea urmăririi penale:
- sesizarea organului de urmărire penală despre săvârşirea unei infracţiuni sau pregătirea
săvârşirii unei infracţiuni prin una din modalităţile stabilite de art.262 C.pr.pen.: plângere,
denunţ, autodenunţ sau depistare a infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de
urmărire penală; [161 p.32]
- examinarea sesizării de către organul de urmărire penală prin stabilirea datelor care
confirmă sau infirmă existenţa semnelor infracţiunii. Sub acest aspect, se impune precizarea că
pentru existenţa temeiurilor de începere a urmăririi penale este suficientă constatarea semnelor
laturii obiective a infracţiunii;
- emiterea de către organul de urmărire penală a ordonanţei de începere a urmăririi penale
în prezenţa condiţiilor prevăzute de art.274 alin.(1) C.pr.pen.;
- verificarea de către procuror a legalităţii şi temeiurilor pornirii urmăririi penale, urmate de
confirmarea ordonanţei de începere a urmăririi penale.
Deşi legislaţia în vigoare nu le prevede în mod expres, în practica judiciară se pot întâlni
cazuri când procurorul poate să nu confirme actul de începere a urmăriri penale din motivul că
nu sunt date suficiente privind faptul că s-a săvârşit o infracţiune, restituind dosarul organului de
urmărire penală pentru verificare suplimentară. [50 p.540]
Cercetarea plângerilor despre comiterea infracţiunilor de viol trebuie să se facă în mod
operativ, pentru a împiedica distrugerea urmelor rămase în urma comiterii infracţiunilor.

134
 În urma prezentării problematicii începerii urmării penale în cauzele de viol, am dori să
revenim la problematica modurilor de sesizare a organului de urmărire penală despre comiterea
infracţiunii de viol. În urma analizei prevederilor art. 262 C.pr.pen. coroborate cu cele ale art.
276 C.pr.pen. observăm că temei pentru începerea urmării penale o poate constitui oricare din
modalitatea consacrată în cadrul art. 262 C.pr.pen.
În urma studiului dedicat aspectelor de drept penal comparat am evidenţiat faptul că în
legislaţiile penale ale unor state ca o condiţie esenţială pentru începerea urmării penale este
stabilită plângerea prealabilă a victimei – condiţie, în lipsa căreia, procesul penal nu poate fi
declanşat.
Această soluţie legislativă a fost supusă şi unor critici, de altfel şi Curtea Europeană pentru
Drepturile Omului într-o hotărâre pronunţată în cazul X, Y versus Olanda 1985, [78] a constatat
o încălcarea a art. 8 din Convenţia europeană pentru drepturile şi libertăţile fundamentale a
persoanei. Cu această ocazie Curtea a sancţionat Olanda pentru lipsa mijloacelor de protecţie a
persoanelor cu un anumit handicap, ce au fost victima unei agresiuni sexuale. Problema constă în
faptul că legislaţia olandeză - ca condiţie pentru pornirea urmăririi penale în cauzele de viol -
prevede necesitatea existenţei plângerii prealabile.
În urma analizei legislaţiei penale materiale şi procesuale naţionale coroborate cu politica
penală a statului, observăm tendinţa de decriminalizare a unor fapte, reducerea pedepselor,
stabilirea unui număr mai mare de pedepse neprivative de libertate.
Introducerea plângerii prealabile a victimei - ca condiţie de pornire a urmăririi penale - se
încadrează în politica de umanizare a legislaţiei penale naţionale.
Pe lângă aceste premise, pornind de la noţiunile de viaţă intimă şi viaţă sexuală,
considerăm că persoana este singură în drept să decidă modalităţile şi subiecţii relaţiilor sexuale,
precum şi să decidă în care cazuri i s-a adus un prejudiciu vieţii sexuale şi, în mod inerent, vieţii
intime a acesteia. De asemenea, persoana este singură în drept de a decide în care cazuri şi
circumstanţe să facă publice evenimentele vieţii sale intime.
În concluzie, considerăm oportună introducerea în cadrul art. 276 C.pr.pen. a prevederilor
conform cărora urmărirea penală pentru violul prevăzut la art. 171 alin. (1) C.pen. să fie pornită
la plângerea prealabilă a victimei.
Astfel, art. 276 C.pr.pen. urmează să aibă următorul conţinut „Urmărirea penală se
porneşte numai în baza plângerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în
articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 171 alin. (1)...”
În acest context este salutabil faptul că legislaţia procesual penală conţine specificarea că
în cazul în care plângerea prealabilă constituie condiţie pentru pornirea urmăririi penale, însă

135
victima, din diferite motive, este în imposibilitate de a depune plângerea, procurorul din oficiu
poate porni urmărirea penală.
Descoperirea şi sancţionarea infracţiunii de viol presupune (alături de alte activităţi -
efectuarea măsurilor operative de investigaţii, alte feluri de activităţi extrajudiciare, care au un
regim juridic specific [66, 109 p.37, 113 p.29] şi care n-au fost cuprinse de obiectul de studiu al
prezentei lucrări, cu excepţia unor referiri generale) o urmărire penală completă, al cărui unic
scop îl constituie aflarea şi colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii,
identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza
penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia. (art. 252
C.pr.pen.).
Întru realizarea acestora este absolut necesar ca organul de urmărire penală să apeleze la
toate mijloacele tehnico-ştiinţifice, tactice şi metodologice pe care le pune la îndemână ştiinţa
criminalisticii. Folosirea eficientă a acestor instrumente nu poate fi, însă, concepută decât într-un
mod organizat, printr-o planificare judicioasă, singura modalitate aptă să asigure un fundament
ştiinţific urmăririi penale. [84]
Organizarea urmăririi penale deserveşte realizarea scopului procesului penal: constatarea
la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a
săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu
fie trasă la răspundere penală – prin determinarea direcţiilor şi întinderii cercetărilor necesare
elucidării, sub toate aspectele, a faptelor încriminate de lege. [115 p.86] În cadrul celor
menţionate, alături de organizare, se include şi planificarea urmăririi penale, care reprezintă un
element de legătură dintre scopul, sarcinile urmăririi penale şi acţiunile concrete de realizare a
lor.
Planificarea se materializează în obiectivele urmăririi penale, versiunile şi problemele de
clarificat, metodele şi mijloacele disponibile. [103 p.122] Întreaga organizare a cercetărilor,
planificarea lor se cere înţeleasă într-un sens dinamic, nu fixist, planul urmând să se coreleze, în
permanenţă, cu datele obţinute pe parcursul urmăririi penale. Totodată, organizarea urmăririi
penale privind violurile trebuie să se supună regulilor fundamentale ale procesului penal, să se
raporteze la principiile de bază şi specifice ale acestei ştiinţe.
Un loc important în desfăşurarea investigării violurilor îl are planul de urmărire penală, ale
cărui elemente constitutive sunt versiunile şi problemele ce se cer rezolvate în verificarea
fiecărei versiuni, precum şi activităţile întreprinse pe baza metodelor ştiinţifice criminalistice, cu
ajutorul cărora sunt soluţionate aceste probleme.

136
 Versiunile elaborate şi precizate permit planificarea continuă a întregului proces,
remarcând faptul, că asemenea cazurilor altor infracţiuni, planul cercetării unui viol necesită
corectări, completări. De regulă, în plan, mai detaliat, sunt reflectate măsurile preliminare
(inclusiv - operative de investigaţii), acţiunile de neamânat, precum şi cele cu caracter
organizaţional, iar celorlaltor - le este caracteristică o probabilitate mai înaltă.
Planificarea activităţii de urmărire penală în cazul investigării atentatelor la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei (cum şi la cercetarea multor alte infracţiuni), capătă forma
unui plan scris.
Pe baza experienţei organelor judiciare, în dependenţă de cantitatea versiunilor elaborate,
planul poate căpăta mai multe forme.
Fiecare plan de urmărire penala se întocmeşte luând în consideraţie momentele specifice
cazului concret, locul efectuării actelor de investigare şi caracteristicile persoanelor participante
la realizarea lor.
O atenţie deosebită la planificarea întregului proces al cercetărilor sau a unor etape cer
problemele utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice (precum şi tehnicii speciale), necesare
pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii.
Totodată, trebuie să menţionăm că, aflarea adevărului printr-un proces judiciar presupune o
investigaţie de o anumită întindere în care sunt descoperite, verificate, clarificate o serie de date,
împrejurări, capabile să servească la conturarea elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv
la identificarea autorului faptei, la probarea vinovăţiei sale. [99 p.39]
Pentru determinarea acestor elemente organele penale de specialitate trebuie să răspundă la
o suită de întrebări, denumite convenţional “formula celor 7 întrebări” sau, alături de aceasta,
“formula celor 4 întrebări”.
Formula celor 7 întrebări, întâlnită mai întâi în jurisprudenţa romană – quis? quid? ubi?
quibus auxillis? curr? quomado? quando? qu’on? – cunoscută sub denumirea “disticul lui
Daries”, are ca destinaţie clarificarea următoarelor aspecte:
· ce faptă s-a comis şi care este natura ei?
· unde s-a comis fapta cercetată?
· când a fost săvârşită?
· cine este autorul ei?
· cum, în ce mod a săvârşit-o?
· cu ajutorul cui?
· în ce scop a fost comisă?

137
 Marcel Le Clere, [84] aminteşte pe lângă “formula celor 7 întrebări” din limba franceză
(qui? quelle est la nature de cet acte? ou? y a-t-il eu des complices? quel en parait le mobile?
comment l’acte a-t-il ete realise? a quel moment?) şi cunoscuta formulă a “celor 7 w” din limba
germană (wer? was? wo? womit? warum? wie? wann?).
Formula celor 4 întrebări, se consideră superioară calitativ primei formule, întrucât
delimitează mai clar conţinutul infracţiunii. Astfel, [99]
a. determinarea obiectului infracţiunii, respectiv a relaţiei sociale lezate prin săvârşirea
faptei penale şi a obiectului nemijlocit asupra căruia s-a exercitat acţiunea ilicită;
b. stabilirea laturii obiective a infracţiunii, în primul rând a acţiunii sau inacţiunii
incriminate de lege, a raportului de cauzalitate între acestea şi urmările faptei, precum şi a
locului, timpului, modului, a altor circumstanţe în care a fost săvârşită fapta;
c. identificarea subiectului activ al infracţiunii, a tuturor participanţilor (complici,
instigatori, organizatori), ca şi identificarea subiectului pasiv al faptei penale;
d. determinarea laturii subiective a infracţiunii, prin stabilirea formei vinovăţiei (intenţie
directă sau indirectă, imprudenţă sau neglijenţă), precum şi a mobilului faptei.
Raportând formulele sus menţionate la faptele şi împrejurările care trebuie dovedite la
descoperirea infracţiunii de viol, stabilim următoarele:
1. fapta prejudiciabilă – raportul sexual;
2. modalitatea de comitere a raportului sexual;
3. participanţii la infracţiune;
4. timpul, locul comiterii violului;;
5. mobilul şi scopurile celor implicaţi în infracţiunea de viol;
6. prezenţa în acţiunile făptuitorilor a elementelor altor infracţiuni;
7. prezenţa circumstanţelor agravante sau atenuante;
8. cauzele şi condiţiile care au favorizat la săvârşirea infracţiunii de viol.
Rezumând pe marginea celor expuse considerăm că întrebările la care trebuie dat răspuns
în procesul urmăririi penale diferă nu numai de la o categorie la alta de infracţiune, dar şi în
cadrul aceleiaşi categorii de infracţiuni, date fiind particularităţile în care se comit, fapt care pe
deplin se referă şi la infracţiunile de care ne ocupăm.
Activităţile organului de urmărire penală în vederea investigării infracţiunilor de viol în
mare maură sunt determinate de sarcinile care stau în faţa lui la diferite etape ale schemei
metodologice de cercetare alese. Astfel, sarcina înlăturării incertitudinii informaţionale prevede
realizarea unor măsuri în scopul acumulării datelor necesare.

138
 Întru realizarea acestei sarcini organul judiciar apelează la sistemele de evidenţa aflate în
exploatare, care permit completarea informaţiei privind persoanele bănuite, legaturile şi
posibilităţile acestora. De rând cu aceasta, deseori apare necesitatea obţinerii unor informaţii
despre statutul social şi modul lui de viaţa, referitor la personalitatea bănuitului etc. Aşa date pot
fi acumulate înfăptuind unele măsuri operative de investigaţii, executând controale, alte activităţi
extrajudiciare, precum şi din declaraţiile unor cetăţeni. În acest scop pot fi folosite şi materiale de
arhivă.
Consideram necesar de accentuat că activităţile organelor judiciare, îndeosebi la etapa
declanşării urmăririi penale, impun respectarea strictă a secretului, altfel în caz contrar,
infractorii dându-şi seama despre scopul şi sensul măsurilor efectuate vor întreprinde contra
acţiuni în vederea distrugerii urmelor existente, creării diferitor obstacole, contracarări, pentru a
împiedica desfăşurarea cercetărilor.
Realitatea acestui pericol creşte în cazurile când persoanele bănuite au antecedente penale,
în trecut au fost trase la răspundere penală pentru infracţiuni analogice, sau când sunt informate
în ceia ce priveşte tactica şi metodica investigării acestor categorii de infracţiuni.
Pentru a atribui cercetărilor un caracter strict orientat şi bineînţeles cât se poate de efectiv,
investigatorul evaluând materialele colectate elaborează versiunile de urmărire penală, prin care
s-ar putea explica infracţiunea de viol, împrejurările în care s-a comis, determinându-se faptele,
problemele care trebuiesc clarificate, consecutivitatea masurilor ce ţin a fi întreprinse în acest
scop.
Versiunile deţin poziţia centrală în cadrul planului de urmărire penală, întrucât anume prin
ele se materializează una din metodele tactice fundamentale menite să orienteze întreaga
activitate a organului de urmărire penală spre stabilirea faptelor şi împrejurărilor infracţiunii,
adică spre aflarea adevărului. [99]
După obiectul şi întinderea lor versiunile elaborate pot fi:
· Versiuni principale – care se referă la fapta în ansamblul ei, deci la elementele
constitutive ale infracţiunii;
· Versiuni secundare – presupunerile referitoare la unele aspecte izolate ale infracţiunii,
dar bineînţeles importante pentru soluţionarea cauzei.
Clar lucru, că o versiune secundară este subordonată direct unei versiuni principale şi că se
elaborează şi se verifică înaintea celei principale.
Pentru elaborarea unor versiuni în cazul cercetării infracţiunii de viol (fireşte ca şi în cazul
altora) ofiţerul de urmărire penală trebuie să respecte unele condiţii generale şi anume:

139
 a) Deţinerea unor date, informaţii despre fapta cercetată suficiente în acest sens sub raport
cantitativ şi calitativ.
b) Conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicită pregătirea multilaterală,
experienţa şi intuiţia investigatorului.
c) Folosirea unor forme logice de raţionament (deducţie, inducţie, raţionamentul prin
analogie).
Ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori violul este comis de persoane necunoscute în
locuri izolate, calitatea şi cantitatea datelor dispuse de organul judiciar reprezintă o premisă
esenţială pentru formularea versiunilor.
Provenienţa acestor date, pe care se întemeiază o versiune sau alta, este de regulă de natură
procesuală, deşi pot fi folosite şi informaţii din izvoare extraprocesuale (rezultatele activităţii
operative de investigaţii); dar remarcând totodată necesitatea verificării lor, contrapunerii cu alte
probe, pentru a evita orientarea greşită a cercetărilor.
În funcţie de informaţiile adunate în cadrul acţiunilor premergătoare urmăririi penale,
precum şi-n cadrul acţiunilor procesuale ce se efectuează înainte de începerea urmăririi penale,
pot fi înaintate următoarele versiuni[184 p.370, 148 p. 360]:
1.victima nu se cunoştea cu făptuitorul, caz în care principalul obiectiv constă în
identificarea făptuitorului şi reţinerea acestuia;
2.victima se cunoaşte cu făptuitorul, în acest caz o atenţie sporită se atrage relaţiilor dintre
victimă şi făptuitor;
3.făptuitorul este reţinut în momentul întreţinerii raportului sexual sau imediat după
realizarea raportului sexual. În speţă, urmează a fi stabilite împrejurările în care au fost comise
infracţiunile pentru că în cazul reţinerii făptuitorului să fie excluse erorile judiciare.
Situaţiile care se creează în cadrul urmăririi penale la etapa ulterioară decurg din
rezultatele obţinute în urma acţiunilor preliminare, fiind determinate de gradul de trecere de la
probabilitatea fiecăreia din versiuni la certitudinea faptei, de atitudinea făptuitorului faţa de
probele privind vinovăţia sa, precum şi de faptul recunoaşterii sau negării ei.
Bineînţeles, noile versiuni de urmărire penală elaborate la etapa în cauza posedă un caracter
mai particular decât la începutul cercetărilor şi au ca obiecte stabilirea unor anumite elemente
constitutive ale infracţiunii de viol, clarificarea unor împrejurări, aspecte specifice faptei în
cauză. [184 p.372] Totodată trebuie să menţionăm, că şi la etapa a doua, atunci când se stabilesc
unele noi episoade ale infracţiunii, când se obţin date suplimentare, necunoscute până la acel
moment, poate fi necesară elaborarea unor noi versiuni privind esenţa şi conţinutul faptei
produse.

140
 După elaborarea versiunilor de urmărire penală urmează o etapă de maximă importanţă în
stabilirea adevărului – verificarea versiunilor.
Verificarea versiunilor are un caracter complex, vizând multe aspecte, multe împrejurări şi
impunând totodată necesitatea respectării unor reguli tactice[99 p.49], şi anume:
a) verificarea concomitentă a tuturor versiunilor şi problemelor;
b) verificarea iniţială a acelor probleme a căror amânare poate stângeni aflarea
adevărului;
c) calificarea integrală a fiecărei probleme, până la eliminarea versiunii ca
necorespunzătoare realităţii.
Alegerea unor sau altor acţiuni preliminare şi tactica desfăşurării lor sunt determinate de
obiectivele cercetărilor de faptul în ce direcţii se caută probele.
În cazurile infracţiunilor de viol probele necesare mai frecvent sunt căutate:
- la locul comiterii faptei. În acest scop nemijlocit se cercetează atât încăperea în ansamblu
(în cazul în care infracţiunea a fost comisă într-o încăpere) cât şi obiectele aparte, aflate în
încăpere. În cazul în care violul a fost comisă într-un loc deschis ce cercetează atât locul
comiterii infracţiunii cât şi obiectele aflate în zona comiterii infracţiunii (în acest sens ce
cercetează şi plantele, copacii, buturugi ce se află la faţa locului). În cazul realizării raportului
sexual se studiază mijlocul de transport, în special banchetele. Pe acestea pot fi găsite urme de
spermă, sânge, salivă, nefiind de neglijat urmele de natură piloasă.
În cadrul căutării urmelor la locul comiterii violului, nu trebuie de neglijat nici calea,
traseul de acces la locul comiterii infracţiunii.
- pe corpul fizic al victimei şi al făptuitorului, precum şi pe articolele de îmbrăcăminte ale
acestora; În cazul comiterii infracţiunii de viol în mod obligatoriu sunt supuse examinării
corpurile fizice ale victimei în scopul găsirii urmelor biologice de natură umană. În acest caz o
activitate aparte o constituie căutarea părţilor din ţesutul epitelial, în mod special sub unghiile
victimei (mai ales în cazul când victima este de sex feminin, specific acestora fiind folosirea
unghiilor în scop de autoapărare).
De asemenea aceleaşi urme pot fi găsite şi pe îmbrăcămintea subiecţilor infracţiunii. În plus
pe articolele de îmbrăcăminte ale făptuitorului pot fi găsite alte microurme, ce ar proba prezenţa
acestuia la locul comiterii infracţiunii. În cazul în care la locul faptei au fost găsite urme de
picioare se examinează încălţămintea făptuitorului.
- la domiciliul violatorului (inclusiv vilă, garaj etc.). În aceste locuri de rând cu datele de
importanţă probatore sus menţionate, pot fi descoperite bunuri sustrase de la victimă în cazul în

141
care infracţiunea de viol a fost comisă în concurs cu o formă a sustragerii, articolele de
îmbrăcăminte ale făptuitorului precum şi obiecte de lenjerie intimă sau haine ale victimei..
- la locul de muncă al violatorului. Pot fi constatate unele urme infracţionale dintre cele
arătate mai.
La investigarea infracţiunilor de viol s-a cristalizat o anumită legitate privind
consecutivitatea acţiunilor de anchetă penală. În acele cazuri, când investigatorul dispune de
date autentice despre faptul, că într-un anumit loc şi timp, a fost comis un viol, în primul rând
numeşte o constatare medico-legală vizavi de victima infracţiunii, întrucât în cazurile de viol
victima şi corpul acesteia reprezintă principalul putător al probelor şi informaţiilor despre
comiterea infracţiunii de viol. În cazul în care făptuitorul este cunoscut cu victima sau aceste este
reţinut imediat după comiterea infracţiunii de viol, organul de urmărire penală numeşte
efectuarea unei constatare medico-legale şi-n privinţa acestora. Bineînţles aceste acţiuni nu pot fi
efectuate fără o audierea prealabilă a acestora. În cazul reţinerii făptuitorului imediat după
comiterea faptei se efectuează percheziţia corporală a acestuia şi ridicarea obiectelor ce pot fi
purtătoare de informaţii despre comiterea infracţiunii de viol.
Ulterior se organizează cercetarea locului unde sa produs fapta se efectuează ascultarea
martorilor, percheziţii la domiciliu şi locul de muncă al bănuitului în cazul în care acesta nu este
reţinut la locul infracţiunii dar la scurt timp după comiterea acesteia, expertize criminalistice, alte
acte procedurale, precum şi măsuri operative de investigaţii. O astfel de consecutivitate reiese
din necesitatea acumulării sistematice şi neîntrerupte a materialului probatoriu.
Consecutivitatea corectă, este o condiţie necesară dar nu şi în de ajuns pentru cercetarea
completă a infracţiunii. Caracterul sistematic al cercetărilor şi anume realizarea treptată a
sarcinilor urmăririi penale, pe etape, în scopul construirii unei sisteme probatorii integre –
credem, că va fi condiţia suficientă în acest sens. Anume datorită acestui fapt unele acte de
urmărire penală pot fi efectuate în mod repetat. Aceasta permite investigatorului să concretizeze
informaţia iniţială, să înlăture informaţiile contradictorii apărute în procesul cercetărilor. Spre
exemplu, ascultarea uneia şi aceleiaşi persoane poate fi efectuată de mai multe ori în legătură cu
noile împrejurări apărute, (atenţionăm, că cele spuse n-au nimic comun cu practica defectuoasă
privind ascultarea multiplă a unei persoane pe unele şi aceleaşi întrebări). Pot fi la fel efectuate
suplimentar şi expertize, şi verificări şi alte acte de cercetare.
În cazul prezenţei unei situaţii informativ - nedeterminate, iniţial, se planifică şi se
înfăptuieşte ascultarea victimei, martorilor, numirea constatărilor tehnico-criminalistice şi
medico-legale, cercetarea la faţa locului, întocmirea portretului robot al făptuitorului. În funcţie
de rezultatele obţinute, se v-a decide care vor fi ulterioarele acţiuni de urmărire penală.

142
Conţinutul şi consecutivitatea lor sunt determinate de caracterul şi plinătatea informaţiilor
deţinute după aceste ascultări. Daca informaţiile căpătate confirmă existenţa unui raport sexual
forţat, atunci, eforturile investigatorului trebuie îndreptate spre descoperirea şi fixarea urmelor
infracţiunii: cercetări criminalistice, ascultarea altor martori, ordonarea expertizelor necesare,
reţinerea făptuitorilor.
Activitatea şablonată a organului de urmărire penală nu totdeauna asigură descoperirea
deplină a infracţiunilor de viol. Investigarea acestor delicte, în practică întâmpină diferite
dificultăţi legate de probaţiunea lor.
De acea investigatorul în astfel de situaţii caută sa lărgească spectrul izvoarelor de
informaţie. În acest scop este utilă, adresarea unor interpelări altor organe de drept, consultarea
diferitor specialişti, precum şi utilizarea cât mai eficientă a metodelor şi mijloacelor operative de
investigaţii.
Totodată, acţiunile întreprinse de organul judiciar trebuie să fie bine chibzuite, organizate
după cerinţele fiecărei cauze în parte, pe baza tacticii generale recomandate în materie de
criminalistică şi activitate operativă de investigaţii.
Urmărirea penală în cazul infracţiunii de viol poate fi pornită în urma sesizării organelor de
drept prin oricare din modalităţile prevăzută la art. 262 C.pr.pen.
Plângerea despre comiterea unui raport sexual forţat în mod obligatoriu trebuie să conţină 4
elemente: [183 p.549]
1. avertizarea persoanei care depune plângerea despre răspunderea penală pentru
denunţarea calomnioasă;
2. relatarea celor întâmplate;
3. exprimarea clară a dorinţei persoanei de atragere la răspundere penală a făptuitorului;
4. de asemenea, trebuie prezentate persoanei care sunt consecinţele plângerii sale, în
privinţa persoanei învinuite despre comiterea infracţiunii.
În cadrul examinării plângerii despre comiterea infracţiunii de viol, trebuie să se ţine cont
de două situaţii tipice:
1) raportul sexual forţat a avut loc;
2) raportul sexual forţat nu a avut loc. [183]
Alţi autori identifică trei situaţii tipice în care a avut loc raportul sexual forţat sau, eventual,
tentativa de viol:
a) raportul sexual s-a produs în realitate;
b) persoana a consimţit întreţinerea raportul sexual, denunţarea purtând un caracter
calomnios;

143
 c) raportul sexual nu a avut loc plângerea fiind mincinoasă; [127 p.549]
În fine, o ultimă opinie ce o considerăm ca fiind cea mai completă este a autorului
Gurev.M, care consideră că pe parcursul urmăririi penale pot apărea următoarele situaţii tipice:
1) raportul sexual a fost săvârşit în împrejurările şi de către persoana (persoanele) indicată
de către victimă în plângere;
2) violul a avut loc, dar fie în alte împrejurări şi de către alte persoane decât cele indicate
de către victimă, fie victima intenţionat ascunde unele circumstanţe în care a fost comisă fapta;
3) raportul sexual a avut loc dar victima a consimţit la acesta, fie în genere raportul sexual
nu a avut loc. Astfel, instanţa de fond a reţinut şi l-a condamnat pe inculpat, pentru că acesta în
dimineaţa zilei de 22 ianuarie 1997, în timp B.B. care era concubina acestuia, se afla in oraş, a
întreţinut relaţii sexuale cu fiica concubinei sale Z.B. prin aplicarea constrângerii. Apelul
inculpatului a fost respins ca nefondat. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul.
Instanţa superioară, a admis recursul. La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut
ca pe tot parcursul procesului, inculpatul a susţinut că, deşi convieţuieşte cu mama parţii
vătămate de 23 de ani, începând cu anul 1995 a întreţinut relaţii sexuale şi cu partea vătămata, cu
consimţământul acesteia. În ultima vreme, cele doua femei au manifestat intenţia de a cumpăra
locuinţa pe care o ocupa cu chirie, prin excluderea lui de la încheierea contractului, motiv pentru
care i-au înscenat in anul 1996 o contravenţie, pentru care a fost sancţionat cu 2 luni închisoare,
iar apoi, în acelaşi an i-au făcut o sesizare pentru viol, rămasa fără rezultat. Cu privire la raportul
sexual din ziua de 21 ianuarie 1997, inculpatul a susţinut ca acesta s-a produs la iniţiativa parţii
vătămate şi prin înţelegere cu mama ei, care urma să-i surprindă şi să anunţe poliţia, fapt care s-a
şi întâmplat. Pronunţând condamnarea, instanţa de fond a scăpat din vedere climatul de
promiscuitate în care se complac părţile de mai mulţi ani şi care a fost descris de inculpat în
declaraţiile sale, fără a fi contestat de partea vătămata şi de mama sa. Acestea nu au contestat ca
părţile au mai întreţinut relaţii sexuale în perioada anterioară sau că partea vătămata primea sume
de bani de la inculpat, sperând sa nu le mai restituie. De asemenea, partea vătămata a susţinut ca
inculpatul a prins-o de gura să nu ţipe şi ca i-a imobilizat mâinile, anihilându-i orice posibilitate
de împotrivire, dar certificatul medico-legal atesta ca aceasta nu prezintă nici un semn de
violenţă din care sa se poată deduce ca a fost constrânsă sa întreţină relaţii sexuale. De asemenea,
din procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi din fotografiile făcute cu acea ocazie, rezulta
ca toate obiectele din casa se aflau la locul lor, neexistând urme care sa trădeze o luptă, deşi în
declaraţia sa, partea vătămata a susţinut ca inculpatul s-a purtat ca un om turbat. Concubina
inculpatului, V.V., susţine in declaraţia sa că a plecat în piaţa cu o fiica a părţii vătămate şi ca s-
au întors acasă după 15 minute. Acesta afirmare trădează intenţia martorei de a o lăsa singura

144
acasă pe partea vătămata şi, în acelaşi timp, de a-i surprinde pe concubina în camera acesteia.
Altfel, dacă era grăbita sa se întoarcă, nu avea rost sa o ia pe nepoata de 11 ani sa o însoţească,
mai ales ca partea vătămata nu avea ceva deosebit de făcut. Prin urmare, partea vătămata şi
martora au avut un plan dinainte stabilit de atragere si surprindere a inculpatului. Neexistand
dovezi ca partea vătămată a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale, sau ca a fost în
imposibilitate de a se apara sau de a-şi exprima voinţa, nu se poate reţine în sarcina inculpatului
comiterea infracţiunii de viol; [4]
4) activitatea infracţională a luat forma trunchiată a infracţiunii, fie a avut loc renunţarea de
bună voie la comiterea infracţiunii;
În cadrul urmăririi penale trebuie de ţinut cont şi de strategia apărării, de argumentele şi
probele ce pot fi invocate de către persoana bănuită. Dacă făptuitorul nu este cunoscut cu
victima, acesta o să încerce să-şi probeze nevinovăţia prin prezentarea unui alibi, iar dacă
făptuitorul este cunoscut cu victima - o să încerce să demonstreze caracterul voit al raportului
sexual.
De asemena, în cadrul urmăririi penale trebuiesc adunate informaţiile, care ar reuşi să
demonstreze prezenţa făptuitorului la locul comiterii infracţiunii, caracterul forţat al raportului
sexual, precum şi identificarea probelor prin care s-ar demonstra existenţa aspectelor enunţate
anterior.
4.3. Reguli metodologice de desfăşurare a unor acţiuni de urmărire penală la
cercetarea infracţiunii de viol.
În conformitate cu art.279 alin.(1) C.pr.pen. organul de urmărire penală efectuează
acţiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile prezentului cod şi numai după
pornirea urmăririi penale, cu excepţia acţiunilor prevăzute în art.118 (cercetarea la faţa locului) şi
în art.130 (percheziţia corporală sau ridicarea), care pot fi efectuate până la pornirea urmăririi
penale.
La efectuarea acţiunilor de urmărire penală, în cauzele penale de viol organul judiciar
trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, consecutivitatea realizării lor, care poate fi dedusă din
materialele iniţiale în baza cărora a fost pornită urmărirea penală, iar pe de altă parte, de tipul
acţiunilor ce urmează a fi întreprinse, care rezultă din natura faptei infracţionale săvârşite şi
elementul probatoriu ce urmează a fi determinat în cadrul cercetării.
Printre activităţile care se întreprind în scopul arătat se înscriu: a) ascultarea părţii
vătămate, b) cercetarea la faţa locului, c) dispunerea constatării medico-legale, a constatărilor
tehnico-ştiinţifice şi expertizelor, d) efectuarea percheziţiei, e) prezentarea pentru spre
recunoaştere, f) ascultarea martorilor, g) ascultarea bănuiţilor sau învinuiţilor, h) reconstituirea.

145
 a) Ascultarea părţii vătămate.
Audierea părţii vătămate se face ţinându-se cont de prevederile art. 109-111 C.pr.pen.
această activitate necesită lămurirea unor aspecte complexe legate de împrejurările care au
precedat, însoţit şi urmat săvârşirii infracţiunii, iar referirile la diversele laturi ale vieţii intime ale
persoanei vătămate, pe care aceasta nu are interes să le facă publice, determină adesea
neconcordanţe între declaraţiile obţinute şi realitatea faptelor. Este de reţinut, că atenţia, tactul,
răbdarea, delicateţea, dar şi perseverenţa celui ce conduce ascultarea poate asigura succesul
activităţii.
Prin ascultarea părţii vătămate trebuie să fie clarificate următoarele circumstanţe:
împrejurările în care l-a cunoscut pe făptuitor; relaţiile anterioare cu acesta; constrângerile
exercitate asupra sa; condiţiile de loc şi timp în care a fost săvârşită infracţiunea; modul în care a
reacţionat victima; urmele lăsate pe corpul sau hainele agresorului; natura relaţiilor sexuale
întreţinute; activitatea victimei după săvârşirea faptei; numărul făptuitorilor şi contribuţia
fiecăruia la comiterea infracţiunii; semnalmentele sau caracteristicile pe bază cărora pot fi
identificaţi făptuitorii etc. O importanţă aparte o prezintă identificarea, cu această ocazie, a
persoanelor ce urmează a fi ascultate în calitate de martori[1 p.150].
În cadrul ascultării părţii vătămate organele de drept trebuie să atragă atenţie
particularităţilor de percepţie ale victimei. La evaluarea depoziţiilor victimei trebuie de avut în
vedere că ceea ce particularizează modul de percepţie a faptelor de către victima infracţiunii
este senzaţia de suferinţă fizică sau morală[34 p.502]
Senzaţiile de durere pot fi resimţite în orice regiune a corpului, cu posibilitatea de a fi
localizate în zona lezată, atât sub aspectul intensităţii, cât şi a durerii. De asemenea, senzaţia
victimei are o percepţie nesigură a cauzei care o determină precum şi a obiectului vulnerant.
Victima nu poate preciza cu exactitate date referitoare la: numărul loviturilor primite sau,
în cazul participaţiei, cine i-a produs cea mai gravă leziune.
Sub raport tactic criminalistic interesează mecanismul de producere a senzaţiilor[35 p.55].
1) senzaţiile tactile (de presiune, de atingere) care sunt determinate de deformarea
percepţiei ca efect al presiunii. După un timp aceste senzaţii nu mai sunt percepute, ceea ce poate
favoriza comiterea unor infracţiunii în locurile aglomerate;
2) senzaţiile gustative, care interesează în intoxicaţiile alimentare şi tentativele de otrăvire;
3) senzaţiile olfactive, după natura lor sunt relative deoarece datele percepute de om sunt
informe şi incostante. Mai trebuie de reţinut şi faptul că poate interveni fenomenul de adaptare
olfactivă, care afectează percepţia senzaţiilor, precum şi fenomenul iluziilor olfactive care se
poate transmite celor prezenţi.

146
 În afară de particularităţile de percepere a părţii vătămate trebuie de ţinut cont şi de
anumite situaţii tipice ce pot apărea în timpul ascultării victimei infracţiunii de viol[127 p.369],
ce apar în funcţie de scopul urmărit de către victimă prin plângerea făcută organelor de drept:
a. victima este cointeresată în identificarea şi atragerea la răspundere penală a
infractorului;
b. victima a făcut o denunţare calomnioasă, pentru că doreşte condamnarea persoanei din
motive de răzbunare sau pentru că faptul întreţinerii raportului sexual a devenit cunoscut rudelor
apropiate a pretinsei victime şi nu de rare ori din interes material
c. victima neagă faptul că a fost victima unui viol sau neagă însăşi existenţa raportului
sexual. Această situaţie apare în cazul în care organele de drept se auto-sesizează despre
comiterea unui viol. În cazul dat declaraţiile victimei sunt influenţate de rugăminţile rudelor
infractorului de a nu-l divulga pe acesta cu promisiunea compensării daunelor cauzate, prin
ameninţare, şantaj, nedorinţa de a face publice cele întâmplate, frica de a fi părăsită de către soţ.
În urma celor menţionate mai sus considerăm că ascultarea părţii vătămate trebuie să
cuprindă următoarele faze a) pregătirea în vederea ascultării victimei; b) ascultarea propriu-zisă;
c) consemnarea declaraţiilor părţii vătămate; d) verificarea şi aprecierea declaraţiilor părţii
vătămate;
b) Cercetarea la faţa locului
Această activitate, presupune descoperirea urmelor infracţiunii, în mod special a urmelor
materiale specifice, a instrumentelor folosite pentru ameninţarea ori lovirea victimei, a resturilor
de substanţe destinate de a aduce victima în situaţia de a nu se putea apăra ori de a-şi exprima
voinţa, a obiectelor pierdute de făptuitori, sau de victimă ş.a. [1 p.26]
Cercetarea la faţa locului are o importanţă şi pentru perceperea şi fixarea împrejurărilor din
locul în care se afirmă că a fost săvârşit violul în vederea aprecierii posibilităţii de comitere a
faptei în condiţiile prezentate de către victimă şi pentru identificarea eventualelor persoane ce au
putut percepe aspecte legate de săvârşirea infracţiunii.
Teoria şi experienţa acumulată în domeniul investigării infracţiunii de viol ne
demonstrează fără echivoc că desfăşurarea în condiţii de operativitate, complexă şi prin
respectarea regulilor metodologice a cercetării la faţa locului, oferă posibilitatea lămuririi
următoarelor probleme indispensabile pentru obţinerea probelor şi identificării violatorului:
natura evenimentului infracţional produs şi anume verificarea ipotezei unei denunţări false
despre săvârşirea unui raport sexual comis prin constrângere; timpul şi locul de săvârşire a faptei
(se încearcă stabilirea şi fixarea urmelor ce ar demonstra existenţa unui raport sexual sau a
încercărilor de realizarea a raportului sexual, se atrage atenţia asupra existenţei urmelor de

147
genunchi, coate sau posibilitatea rămânerii unor particule din hainele infractorului); metoda şi
mijloacele de săvârşire a violului; împrejurările, care au favorizat săvârşirea infracţiunii;
activitatea infracţională concretă desfăşurată de autor, după caz coautori; caracterul şi
mecanismul formării vătămărilor depistate pe corpul victimei (se atrage atenţia asupra urmelor se
ar confirma confruntarea dintre victimă şi infractor); existenţa urmelor pe corpul victimei sau la
locul faptei a urmelor de dinţi, sânge, spermă, secreţii vaginale urme de mijloace de transport ;
deasemenea în cadrul cercetării la faţa locului se impune a fi ridicate mostre de sol de la locul
comiterii infracţiunii, mostre de căptuşeală a mobilei, a tapiţeriei din maşină, covor mobilă şi alte
obiecte sau substanţe ce ar putut fi lăsa urme pe hainele victimei sau ale infractorului; obiectele
şi lucrurile care aparţin făptuitorului; identificarea eventualilor martori etc.
Eficacitatea cercetării la faţa locului este condiţionată în mare măsură de respectarea de
către ofiţerul de urmărire penală a regulilor tactice de desfăşurare a acesteia, aplicarea metodelor
tehnico-ştiinţifice de investigare şi respectarea riguroasă a regulilor procesuale din domeniu. În
acest sens ofiţerul de urmărire penală este obligat să:
1) realizeze planificat cercetarea la faţa locului;
2) soluţioneze toate problemele pe care le poate oferi desfăşurarea cercetării la faţa locului;
3) asigure caracterul complex al cercetării la faţa locului, prin înaintarea şi verificarea
tuturor versiunilor posibile;
4) realizeze consecutiv cercetarea statică şi cea dinamică;
5) depisteze şi să fixeze urmele de săvârşire a infracţiunii;
6) stabilească cu exactitate locurile de aflare a urmelor infracţiunii;
7) realizeze fotografierea şi înregistrarea video;
8) întocmească schiţa locului faptei;
9) întocmească procesul verbal în corespundere cu prevederile procesual-penale.
I. Gherasimov[127 p.370] menţionează că pentru a asigura un succes mai mare a activităţii
desfăşurate ar fi de dorit ca la cercetarea la faţa locului să participe şi victima bineînţeles dacă
există posibilitatea. Aceasta poate arăta locul unde a fost aplicată violenţa, unde a fost realizat
raportul sexual, unde stătea infractorul, în care direcţie a plecat acesta.
Atât practica judiciară cât şi literatura de specialitate recomandă că, întotdeauna, limitele
locului de cercetat să fie mai largi, în aşa fel încât să rămână în afara atenţiei organului de
urmărire penală suprafeţe pe care ar pute exista urme. [1 p.39]
Clarificarea locului faptei are o importanţă şi pentru adoptarea de către organul de urmărire
penală a unei metodici adecvate situaţiei, prin care urmează a fi realizată cercetarea la faţa
locului.

148
 Legislaţia penală nu precizează înţelesul expresiei „faţa locului”, o definire a acestui
termen o putem găsi doar în literatura de specialitate.
Astfel autorul M.Gheorghiţă susţine că „faţa locului” (art.118 C.pr.pen.), numit şi „locul
faptei” sau „scena infracţiunii”, reprezintă o suprafaţă determinată a terenului sau încăperii în
care s-a desfăşurat activitatea infracţională concretă, precum şi locul unde au survenit
consecinţele faptei. [62 p. 5-6]
Totuşi considerăm că nu putem pune semnul egalităţii între termenul de „locul săvârşirii
faptei” (în sensul art. 12 C.pen.) şi cel de „faţa locului” cel de-al doilea fiind mai larg de cât
primul de fapt termenul de „faţa locului” include în sine termenul „locul săvârşirii faptei”.
Dealtfel considerăm că prin „faţa locului” urmează să înţelegem locul unde s-a desfăşurat
activitatea ilicită precum şi cel în care s-au produs şi rezultatele acesteia. [1 p.27]
Prin loc de comitere a faptei de viol poate fi considerat: locuinţa sau alt loc închis, fie un
loc deschis sau un mijloc de transport, traseul de acces înspre şi dinspre acestea ori alte locuri
unde au fost depozitate ascunse sau abandonate diferite obiecte, bunuri sau valori care au fost
folosite la pătrunderea în locul săvârşirii infracţiunii în cazul, în care violul se află în concurs cu
o altă infracţiune cu obiect material.
În literatura de criminalistică se disting trei etape în care urmează a fi desfăşurată
cercetarea la faţa locului: 1) etapa măsurilor preliminarii[99 p.19]; 2) efectuării cercetării
propriu-zise;[99] 3) fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului[2 p.48].
Etapa pregătirii cercetării la faţa locului, cuprinde acţiuni ce urmează a fi realizată în două
subetape: 1) acţiuni preliminarii efectuate până la momentul deplasării la faţa locului; 2) acţiuni
preliminarii efectuate în momentul sosirii la faţa locului.
Din categoria acţiunilor, care în viziunea noastră urmează a fi întreprinse până la momentul
deplasării la faţa locului în cazul cercetării infracţiunii de viol pot fi menţionate următoarele:
- primirea, consemnarea şi verificarea sesizării pentru a determina: natura evenimentului
infracţional, locul de aflare şi starea cadavrului, persoanele prezente la locul de comitere a
infracţiunii şi acţiunile întreprinse de acestea, etc.
- realizarea măsurilor de punere sub pază şi de conservare a locului faptei;
- pregătirea echipei de cercetarea la faţa locului, în care în mod obligatoriu trebuie să fie
inclus medicul legist sau un alt medic, specialistul-criminalist şi lucrătorii operativi;
- asigurarea tehnico-materială (pregătirea trusei criminalistice, a aparatajului necesar pentru
fotografiere, filmare, înregistrări audio, dotarea membrilor echipei cu materiale necesare
comunicării şi ţinerii legăturii între ei etc.); [2 p. 36]

149
 În acelaşi sens, acţiunile preliminarii efectuate în momentul sosirii la faţa locului de
săvârşire a violului vizează:
- verificarea stării în care se află victima violului şi acordarea primului ajutor;
- informarea operativă asupra evenimentelor constatate de către persoanele sosite primele
la faţa locului. Sub acest aspect, este deosebit de important de a fi ascultate persoanele care au
asistat la acţiunile de constrângere sau care au fost martori la raportul sexual forţat, persoanele
care locuiesc în apropierea locului respectiv. Ascultarea acestora se face în scopul obţinerii
informaţiilor despre schimbările care au avut loc la faţa locului din momentul producerii
evenimentului până la momentul sosirii echipei de cercetare, identificarea persoanelor care au
produs aceste schimbări şi locul aflării lor. [62 p.19] În această direcţie se va ţine cont că, de
regulă, de schimbările produse la locul cercetării au un caracter întâmplător, însă uneori acestea
pot fi provocate de către infractor sau de participanţi în scopul ascunderii infracţiunii. Aceste
schimbări pot fi relevate atât prin ascultarea persoanelor menţionate mai sus, cât şi prin atenta
examinare şi cercetare a locului de producere a evenimentului;
- organizarea măsurilor de pază şi înlăturarea persoanelor străine;
- delimitarea şi analizarea locului ce urmează a fi cercetat.
- determinarea ordinii şi a consecutivităţii cercetării la faţa locului.
- stabilirea funcţiilor şi explicarea drepturilor participanţilor la cercetarea la faţa locului.
Ofiţerul de urmărire penală, pe lângă activitatea de cercetare, realizează şi o activitate
specifică de organizare exprimată prin planificarea acţiunilor desfăşurate de ceilalţi participanţi
(lucrători operativi, medicul legist etc.), stabilirea sarcinilor concrete şi a obligaţiilor acestora,
crearea unei atmosfere de conlucrare etc.
Cea de-a doua etapa a cercetării la faţa locului o constituie cercetarea propriu-zisă.
Cercetarea locului de comitere a violului poate fi realizată atât prin metoda concentrică, cât şi
prin cea excentrică.
În cadrul cercetării propriu-zise pot fi depistate mai multe feluri de urme şi anume urme de
spermă, de sânge, secreţii vaginale de natură piloasă etc.
În cele ce urmează am dori să stabilim unele reguli ce urmează a fi urmate la fixarea şi
ridicarea acestor urme:
1. Urme de spermă. Specificul actului sexual presupune, deşi nu este obligatoriu,
utilizarea ulterioară a unor obiecte în scop igienic cum sunt: vata, tifonul, batista, prosopul, hârtia
igienică sau alte obiecte cu o altă destinaţie iniţială, dar care pot fi folosite în acest scop. [16 p.
40-43]

150
 Prin urmă spermă se înţelege lichidul de secreţie al glandelor sexuale masculine, depus pe
diferite suporturi în procesul săvârşirii unei infracţiuni. [17 p. 297, p.752]
Lenjeria de pat, perne şi saltelele, pot fi purtătoarele unor urme de spermă, păr, sânge sau
salivă, necesitând o examinare atentă, pe ambele feţe, la nivelul cusăturilor.
În locurile deschise urmele de spermă por fi găsite pe sol, vegetaţie, pe obiectele aflate în
zonă, bălţi, pe tulpina unor pomi, etc., în funcţie de specificul cauzei care se cercetează.
Forma şi aspectul urmelor de spermă descoperite la faţa locului pot fi influenţate de
următorii factori:
§ natura şi forma suportului;
§ înălţimea de cădere;
§ vechimea;
§ influenţa factorilor de mediu extern;
§ numărul bărbaţilor care au eliminat urmele de spermă;
§ prezenţa unor boli; [17]
Întrucât actul consumat are o frecvenţă mult mai mare în practica cercetării infracţiunii
decât cel tentat, specialistul criminalist trebuie să depună eforturi de căutare şi găsire a lichidului
de secreţie specific glandelor masculine, asigurând prin ridicare şi exploatarea de laborator a
urmelor cu aspect de spermă. [35 p. 250-252]
Cu ocazia cercetării la faţa locului căutarea urmelor de spermă se poate face cu ochiul liber,
cu anumite mijloace optice sau prin folosirea lămpii cu radiaţii ultraviolete.
Forma şi aspectul urmelor de spermă rezultă, în principal, din interacţiunea lichidului
spermatic cu suportul şi factorii de mediu. Pe suporturile absorbante petele au o culoare gri-
albicioasă sau gălbui murdară, cu un contur neregulat şi cu marginile bine delimitate, în cazul în
care s-a încercat spălarea acestora pot rămâne zone gălbui palide, cu un contur difuz. Pe
suporturile neabsorbante petele se prezintă ca pelicule solzoase, strălucitoare care cu timpul
devin pulverulente (urmele de spermă pe suporturile textile prin spălare cu săpun pot produce
fixarea spermatozoizilor pe fibre). [17 p.298]
În cazul în care ejacularea s-a făcut din poziţia culcat, urma cu aspect de spermă are forma
neregulată, de succesiune de stropi, iar în cazul în care aceasta a intervenit din poziţia în picioare,
urma are formă de dâră în zig-zag.
Prezenţa unor boli modifică aspectul urmei, în sensul posibilităţii existenţei altor substanţe
produce în organism (puroi, sânge, urină, secreţii vulvo-vaginale, fire de păr etc.) sau coloraturi
influenţate de medicamentele ingerate de subiect din diferite motive[17].

151
 Fixarea urmelor cu aspect de spermă se face prin descrierea în procesul verbal (de cercetare
la faţa locului), folosind formularea „urme cu aspect de spermă”, pentru fixarea urmelor de
spermă se poate folosi şi fotografia judiciară.
Urmele cu aspect de spermă se descriu atât ca dimensiune aproximativă, cât şi la colorit şi
mod de prezentare (pată, stropi, mucus, crustă).
Operaţiunile de ridicare a acestor urme cu aspect de spermă sunt delicate. în general, se
încearcă ridicarea directă a obiectului purtător al urmei sau fragmente care pot fi detaşate din
acest obiect şi care conţin urmele, cu menţiunea că procedeul detaşării unei părţi a obiectului
purtător nu trebuie în nici un caz să distrugă urma şi nici obiectul ce o poartă. [35 p.257, 1 p.49,
17 p.298]
Ambalarea obiectului purtător sau a bucăţii (părţii) detaşate din obiect se va face cu mare
atenţie pentru ca urma să nu intre în contact cu alte urme de aceeaşi natură sau de natură diferită
care îi pot anula sau diminua valoarea. Obiectele din pânză, hârtie ori alte suporturi elastice se
vor împături cu grijă pentru ca plierea să nu se facă pe urmă, aceasta rămânând pe exterior,
ambalajul trebuind să fie bine uscat şi fără impurităţi. Urmele uscate sub formă de crustă se pot
ridica de pe suporturi neabsorbante şi cu ajutorul hârtiei de filtru îmbibată în ser fiziologic ori
glicerina. [35, 1, 17]
2. Urme de sânge. Cercetarea acestui gen de urme poate ajuta anchete la individualizarea
persoanei precum şi la formarea cercului de bănuiţi.
O altă categorie de informaţii cu grad ridicat de certitudine, se poate obţine prin
examinarea formei şi poziţiei urmelor de sânge chiar în ambianţa locului faptei, metodă care din
păcate este forate rar utilizată în practica organelor noastre de urmărire penală. [2 p.37]
Volumul şi varietatea informaţiilor obţinute pe această cale traseologică de analiză şi
interpretare pot fi, în mod surprinzător, mai mari decât cele obţinute în laborator, iar utilizarea
lor pentru desfăşurarea anchetei este imediată[94 p.192].
Modul de formare a urmelor de sânge este dependent şi de caracteristicile individuale ale
suportului primitor astfel, pe suporturile absorbante, petele de sânge creează urme cu cornuri
neregulate, difuze, pe cele neabsorbante sângele formează pelicule, friabile, care îşi păstrează de
regulă forma iniţială şi pot servi la estimarea direcţiei de cădere. [34 p.257, 17 p.292]
Factorii care influenţează forma urmelor de sânge indiferent de felul suportului mai sunt:
temperatura suportului egală cu a corpului uman, sau mai mare ori mai scăzută; suportul este
compact sau prezintă o anumită argumentare, cu o formă definită şi stabilă ori variabilă şi
instabilă.

152
 Suporturile pe care pot fi găsite urmele de sânge sunt: corpul şi îmbrăcămintea atât a
victimei cât şi a făptuitorului; obiectele din jurul victimei; pe traseul străbătut de persoana care
sângerează; la locul unde a fost găsită victima.
Fixarea acestor urme cu aspect de sânge se va face prin descrierea lor în procesul verbal,
sau ca şi-n cazul urmelor de spermă prin folosirea fotografiei judiciare, acestea fiind
instrumentele principale de ilustrarea a activităţilor desfăşurate şi a urmelor descoperite.
În cadrul procesului-verbal este obligatoriu de a se face descrierea situării topografice a
urmelor de sânge.
Ca o subliniere în modul de descriere a urmelor cu aspect de sânge identificate în urma
săvârşirii unei infracţiuni de viol, putem afirma că aceste urme sunt de cele mai multe ori de o
importanţă esenţială în procesul de identificare a autorului şi de probare a vinovăţiei acestuia, cu
atât mai mult cu cât ştiinţa modernă oferă astăzi posibilitatea stabilirii amprente genetice bazată
pe stabilirea ADN-ului persoanei[128 p.377, p.528].
Dacă să ne referim la procedeile de ridicare a urmelor de sânge, cea mai indicată metodă
este ce a ridicării a urmei împreună obiectul purtător.
Iar în cazul în care urma de sânge nu poate fi ridicată împreună obiectul se vor fi
următoarele metode în funcţie de starea urmei de sânge: răzuirea (pata de sânge este desprinsă de
obiectul purtător prin răzuire, substanţa astfel obţinută ambalându-se în plicuri de hârtie);
ridicarea cu pipeta sau seringa, utilizată în cazul în care cantitatea de sânge este suficientă, iar
procesul de coagulare se află în fază incipientă; ridicarea cu hârtie filtru, în cazul în care urma
este uscată şi răzuirea ar putea duce la alterarea urmei (hârtia se înmoaie în ser fiziologic,
aplicându-se apoi pe urmă care se va dilua şi va fi prelevată pe hârtia filtru prin transferare) [34
p259, 17 p.294]
Urmele ridicate prin metodele mai sus arătate vor fi ambalate în recipiente curate şi uscate,
care se închid etanş şi care vor fi etichetate şi individualizate, după care vor fi sigilate.
3. Urme de natură piloasă. Prin urme de natură piloasă urmează să înţelegem firele de păr
găsite cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul infracţiunii de viol.
Cu ocazia găsirii urmelor de natură piloasă pot fi stabilite următoarele circumstanţe: zona
corporală din care provine; dacă firul de păr are culoare naturală sau este vopsit; modul în care s-
a produs deteriorarea din regiunea corpului (smuls, rupt, tăiat, cădere normală fiziologică sau
patologică); vârsta, sexul şi uneori mediul profesional al persoanei de la care provine; gradul de
igienă personală; prezenţa unor boli; timpul scurs de la crearea urmei; instrumentul folosit etc. [2
p.37, 65 p.78,]

153
 Urmele de natură piloasă pot fi descoperite pe corpul uman, pe obiectele de îmbrăcăminte,
pe obiectele corp delict. La ridicarea firelor de păr trebuie evitată amestecul acestora cu alte fire
de păr accidentale. [17 p.300]
Bineînţeles, în urma cercetării la faţa locului în cazul infracţiunii de viol pot fi găsite şi alte
categorii de urme care nu trebuiesc neglijate, fiind necesar ca tuturor urmelor găsite să li se
acorde o importanţă deosebită, întrucât orice urmă poate duce la identificarea autorului sau la
probarea activităţii infracţionale desfăşurate de acesta.
Începând cu amprenta olfactivă, urmele mâinilor, picioarelor care de multe ori sunt
insuficient căutate, ale buzelor şi a altor părţi ale feţei corpului uman, de transpiraţie sau de
fecale şi de urină, ale mijloacelor de transport sau instrumentelor etc., toate acestea în cumul
necesită a fi căutate, studiate, fixate şi ridicate în vederea exploatării, putând avea o semnificaţie
mai mare sau mai mică în cercetarea infracţiunii de viol.
Etapa finală a cercetării la faţa locului este marcată de ridicarea urmelor şi a altor mijloace
de probă, alcătuirea schiţei locului faptei şi întocmirea procesului-verbal.
Ofiţerul de urmărire penală în funcţie de rezultatele cercetării la faţa locului, trasează
concluzii vizavi de faptul infracţional produs, înaintează versiunile despre actul violului,
determină consecutivitatea acţiunilor ce urmează a fi realizate în regim de neamânare şi ulterior,
organizează măsuri investigaiv-operative necesare identificării şi reţinerii făptuitorului, scoate în
evidenţă problemele pe care trebuie să le elucideze cercetarea.
4. Urme de salivă. Prin urme de salivă se înţelege de secreţie al glandelor salivare, depus
pe diferite suporturi în procesul săvârşirii violului.[17 p.296]
Formarea urmelor desalivă în cadrul comiterii infracţiunii de viol, are loc în momentul
contactului buzelor, dinţilor sau limbii cu anumite obiecte prin salivaţie abundentă sau prin
scuipare.
Formarea urmei de salivă este condiţionată de mai mulţi factori; 1. natura şi forma
suportului; 2. distanţa la care este situată cavitatea bucală faţă de suport; 3. vechimea urmei; 4.
cantitatea de salivă; 5. influienţa factorilor de mediu extern; 6. influenaţ factorilor de ordin
intern;
Urmele de salivă pot fi descoperite prin examinarea directă cu ochiul liber, cu folosirea de
mijloace optice sau prin ridicarea obiectului purtător şi examinarea lor ulterioară în condiţii de
laborator. Urmele de acest gen trebuie pe toate obiectele aflate în câmpul comiterii infracţiunii de
viol, astfel se acordă o atenţie deosebită mucurilor de ţigară, obiectelor de lengerie persoanlă etc.
c) Constatările medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi expertizele judiciare în cauzele
privitoare la viol

154
 Ţinând cont de faptul că la investigarea violurilor organele de urmărire penală sunt puse în
faţa unor probleme pe care nu le pot rezolva singure, pentru aceasta fiind necesare cunoştinţele
unor specialişti din domeniile ştiinţei. Legea procesual-penală permite organului de urmărire
penală, iar în unele situaţii chiar îl obligă, ca pentru descoperirea adevărului în cauzele penale
referitoare la viol, să recurgă la concursul specialiştilor.
Activităţile desfăşurate de specialişti, pentru lămurirea unor împrejurări necesare elucidării
cauzei, sunt denumite în actele normative în vigoare prin expresiile „constatare tehnico-
ştiinţifică”, „constatare medico-legală” şi „expertiza judiciară”. Astfel, potrivit art.139 alin.(1)
C.pr.pen. „în cazul în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare
a unor situaţii de fapt şi este necesară explicarea urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei,
organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate folosi cunoştinţele unui specialist
dispunând, la cererea părţilor, iar organul de urmărire penală şi din oficiu, efectuarea constatării
tehnico-ştiinţifice sau medico-legale”. În acelaşi sens poate fi citat şi textul de lege consacrat la
art.142 alin.(1) C.pr.pen., potrivit căruia „expertiza se dispune în cazurile în care pentru
constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sunt necesare
cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii arte sau meşteşugului” [40].
Obiectul constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi a expertizelor judiciare, în
cauzele penale privitoare la viol, sunt determinate, pe de o parte, de necesitatea determinării şi
confirmării prin mijloace de probă a unor semne constitutive aferente infracţiunii (cum ar fi:
existenţa raportului sexual, existenţa constrângerii sau a imposibilităţii de către victimă de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa etc.), iar pe de altă parte, de necesitatea stabilirii altor
circumstanţe care pot avea relevanţă probatorie (cum ar fi, mecanismul şi împrejurările de
comitere a infracţiunii, apartenenţa urmelor infracţiunii etc).
În unele cazuri, obligativitatea dispunerii unor expertize judiciare în cazul violului decurge
din prevederile legale în vigoare. În acest sens poate fi citat art.143 pct.1) C.pr.pen., din care
rezultă că pentru a stabili „cauza morţii”, la cercetarea violului, este obligatorie expertiza
medico-legală (în cazul în care infracţiunea de viol fapt consumat, sau tentat este însoţită de
omorul victimei).
Deşi elementele laturii obiective a infracţiunii de viol de cele mai multe se constată prin
intermediul expertizei medico-legale nu putem restrânge cercul expertizelor doar la aceasta.
Astfel considerăm că în cadrul cauzelor de viol urmează a fi efectuate următoarele categorii
de expertize:
§ expertiza medico-legală;
§ expertiza psihiatrică;

155
 § expertiza psihologică;
§ expertiza biologică;
§ expertiza traseologică;
Aşadar, medicul-legist, în cadrul expertizei medico legale trebuie să rezolve două probleme
importante: probarea raportului sexual şi probarea lipsei de consimţământ a victimei sub o formă
oarecare – constrângerea fizică sau imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Probarea raportului sexual se face în mod diferit, după cum femeia a fost sau nu virgină în
momentul săvârşirii violului; dacă femeia a fost virgină, partea obiectivă a realităţii unui raport
sexual o constituie prezenţa rupturilor himenului. În raport cu forma himenului, rupturile pot
varia ca aspect, dar important pentru expertiză este diagnosticul de ruptură recentă. Acest
diagnostic este posibil într-un interval de 7—10 zile de la producerea raportului sexual, în acest
interval (mai ales în primele 3-5 zile), rupturile având: margini roşii sângerânde, infiltrate,
tumefiate neregulate, dureroase la examinare şi câteodată supurate. [15 p. 242, 13 p.142, p.178]
Probleme deosebite ridică himenele complezente (dilatabile), care, având o elasticitate mai
mare, permit efectuarea raportului sexual fără a se rupe (situaţii în care femeia rămâne din punct
de vedere anatomic virgină). De asemenea, trebuie să amintim faptul că în cazul raportului
sexual executat incomplet (coit ante portas), rupturile neproducându-se, realitatea raportului
sexual trebuie probată prin alte mijloace. [15 p.243]
Dacă, în momentul săvârşirii violului, femeia nu este virgină, probarea realităţii raportului
sexual nu se poate face în cadrul expertizei medico-legale decât prin evidenţierea prezenţei
spermei în vagin (cu condiţia ca victima să se prezinte la scurt timp după viol - max. 24-36 h - şi
să nu-şi fi făcut toaleta). [2 p.149]
Secreţia vaginală se recoltează cu ajutorul unei anse, se prepară un frotiu, iar după colorare,
se examinează preparatul la microscop pentru decelarea spermatozoizilor. [13 p.142]
Al doilea element constitutiv al infracţiunii de viol este lipsa de consimţământ al victimei
asupra raportului sexual.
Constrângerea se probează medico-legal prin găsirea urmelor de violenţă (escoriaţii,
echimoze) care se caută la nivelul feţelor anterioare ale coapselor, pe gât, în jurul gurii, pe
membrele superioare, torace (sâni), sau regiunea fesieră. În legătură cu posibilitatea de săvârşire
a violului asupra unei victime adulte în deplinătatea facultăţilor sale fizice, în literatura de
specialitate s-a specificat că, ea nu poate fi violată de către un singur bărbat, fiind capabilă de a
se apăra şi de a opune rezistenţă, putându-se ajuta şi de mişcările bazinului. [15 p.245]
Bineînţeles violul poate fi comis şi prin profitarea de imposibilitatea victimei de ase apăra
(datorită vârstei victimei, bolii psihice, stării de somn) sau de a-şi exprima voinţa, în acest caz

156
lipsesc semnele de aplicare a violenţei, medicul-legist fiind în incapacitate de a constata prezenţa
sau lipsa celei de a doua acţiune ce întregeşte latura obiectivă a infracţiunii de viol. Am dori să
facem o remarcă în ceea ce priveşte posibilitatea comiterii raportului sexual în cazul în care
victima dormea, deoarece după cum se susţine deflorarea victimei este însă imposibilă în timpul
somnului[15].
Am dori să precizăm că în cadrul cauzelor de viol se mai impun a fi efectuate expertiza
traseologică, în cadrul căreia urmează a fi analizate urmele lăsate de vegetaţie, urmele
mijloacelor de transport, urmele lăsate de dinţi, acestea constituind un element foarte important
în cercetarea obiectivă şi multilaterală a cauzelor de viol.
Nu este de neglijat nici expertiză psihiatrică care este mijlocul probatoriu ce ajută la
probarea raportului sexual comis prin profitarea de imposibilitatea victimei de a-şi exprima
voinţa din cauza unei alienaţii mintale, fiind necesar de a se determina natura şi caracterul
afecţiunilor psihice şi repercusiunile acestora asupra facultăţilor intelectiv-volitive. Prin
intermediul expertizei psihologice se determină capacitatea victimei, ţinându-se cont de nivelul
de dezvoltare fizică şi psihică a acesteia de a percepe caracterul acţiunilor realizate; de a opune
rezistenţă agresorului; predispunerea victimei de a denatura realitatea fiind posibil de a se stabili
dacă fapta a avut sau nu loc în realitate sau dacă relatările fac parte din imaginaţia „victimei”.
[146 p. 748]
În cadrul expertizei biologice urmează a fi examinate urmele de sânge sau de spermă
ridicate în cadrul cercetării la faţa locului, în baza cărora poate fi stabilit sexul, grupa sanguină a
persoanei, etc. În cadrul acestei expertize pot fi adresate următoarele întrebări ce ţin de
constatarea unor aspecte precum ar fi: genul petelor descoperite; provenienţa acestora; vechimea
lor etc.
Expertizele efectuate în cadrul urmăririi penale nu constituie o probă absolută în cauzele de
viol acestea având valoare probatorie numai prin coraborarea cu alte probe în cadrului procesului
penal
În ceea ce priveşte întrebările ce urmează a fi adresate expertului în cazul ordonării
expertizelor în cauzele de viol facem trimitere la indicaţiile metodice în scheme (Anexa nr. 9).
d)Efectuarea percheziţiei.
Codul de procedură penală a Republicii Moldova nu oferă o definiţie legala a percheziţiei
în comparaţie cu legislaţiile altor state. În C.pr.pen. al României percheziţia este definită ca fiind
activitatea de urmărire penală şi de tactică criminalistică, care constă în căutarea asupra unei
persoane, în locuinţă sau la locul ei de muncă, ori în locurile deschise publicului a obiectelor

157
valorilor sau înscrisurilor a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită, în vederea descoperirii şi
administrării probelor necesare soluţionării juste a cauzelor penale.
Autorul Doraş S. La definirea conceptului porneşte de la două premise şi anume:
- percheziţia este unica activitate destinată strângerii probelor infracţiunii, efectuarea
căreia presupune folosirea anumitor forme de constrângere;
- percheziţia are drept scop căutarea persoanelor, obiectelor şi documentelor ascunse
sau a căror deţinere de anumite persoane este tăgăduită. [53 p.85]
În concluzie, acelaşi autor conchide că prin percheziţie urmează să înţelegem o activitate
procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis, încăpere sau a unei
persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii, a anumitor obiecte, valori şi
documente ce constituie mijloace materiale de probă, precum şi a persoanelor aflate în căutare şi
a cadavrelor ascunse. [53 p.86]
În cele ce urmează, o să ne referim la aspectul de tactică criminalistică a percheziţiei
prezentând, în mod special, obiectele ce urmează a fi ridicate în cadrul percheziţiei şi anume
obiectele purtătoare de urme sau obiecte ce pot oferi alte informaţii despre comiterea infracţiunii
de viol. În cadrul percheziţiei urmează a fi căutate şi ridicate hainele, lenjerie de pat,
încălţămintea în care era încălţat făptuitorul în momentul comiterii infracţiunii, bunurile ce au
fost sustrase de la victimă (bijuterii, telefon mobil etc.). De asemenea urmează a fi ridicate
agende, jurnale, fotografii, scrisori, înregistrării audio sau video care ar ajuta la stabilirea
modului de viaţa, a disfuncţiilor psihice, relaţiilor pe care le are făptuitorul. Se mai poate
menţiona că obiectele ridicate ne pot oferi informaţii referitor la relaţiile existente dintre victimă
şi făptuitor în cazul în care aceştia se cunoşteau înainte de momentul comiterii violului.
e) Prezentarea pentru recunoaştere
Prezentarea pentru recunoaştere este o activitate de tactică criminalistică desfăşurată în
scopul identificării persoanelor, cadavrelor, lucrurilor sau animalelor care au legătură cu cauza,
cu ajutorul persoanei ce le-a perceput anterior şi a reţinut în memorie semnalmentele, trăsăturile
exterioare ale persoanelor ori caracteristicile obiectelor şi animalelor. [1 p.178]
După cum putem observa, din definiţia de mai sus, în funcţie de obiectul ce urmează a fi
identificat în cadrul prezentării spre recunoaştere, în general la investigarea infracţiunilor pot fi
evidenţiate următoarele forme ale acesteia: prezentarea spre recunoaşte a persoanelor;
prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor; prezentarea spre recunoaştere a lucrurilor şi
prezentarea spre recunoaştere a animalelor.

158
 În ceea ce priveşte prezentarea spre recunoaştere, în cazul infracţiunii de viol nu sunt
elaborate reguli tactice specifice, la efectuarea ei organele de drept conducându-se de regulile
generale ale tacticii criminalistice.
Dacă am fi să ne referim la importanţa acestui procedeu pentru descoperirea violului,
constatăm, că prezentarea spre recunoaştere se foloseşte pentru stabilirea identităţii făptuitorilor
cu ajutorul victimei sau a martorilor, atunci când aceştia au reţinut semnalmentele ori
caracteristicile ce permit identificarea.
f) Ascultarea martorilor.
Noţiunea de martor o găsim în art. 90 C.pr.pen. care stipulează „Martorul este persoana
citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanţă, precum şi persoana care
face declaraţii, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate
persoane care posedă informaţii cu privire la vreo circumstanţă care urmează să fie constatată în
cauză”. [34]
După cum putem observa din definiţia legală, martorul este persoana care deţine orice
informaţie care ar ajuta la aflarea adevărului în cauză.
Particularităţile concrete ale fiecărei cauze permit stabilirea diferitelor categorii de
persoane din rândul cărora pot fi identificate cele ce urmează a fi ascultate în calitate de martori.
În cazul infracţiunii de viol, în mod inerent, în cadrul acţiunilor investigativ-operative se
impune stabilirea martorilor oculari, care în procesul ascultării, urmează a fi audiaţi referitor la
locul aflării în momentul comiterii violului şi asupra lipsei intervenţiei orientată curmării
acţiunile făptuitorului, dacă victima a solicitat ajutor etc.
Nu urmează a fi neglijate nici şi persoanele care deţin alte informaţii, decât martorii oculari
despre infracţiune. Acestea, de asemenea, pot fi audiate în calitate de martor, neavând relevanţă
dacă sunt indicate fie de către victimă, fie de către făptuitor. Declaraţiile acestora reprezintă o
importanţă deosebită în cazul în care victima îl cunoştea pe infractor înainte de momentul
comiterii infracţiunii. În acest caz, aceştia urmează a fi audiaţi privitor la relaţiile existente dintre
victimă şi făptuitor, natura lor, dacă cunosc ceva despre comiterea violului, locul aflării cărorva
probe nerelavate, consecinţele infracţiunii, precum şi despre comportamentul post infracţional a
subiecţilor infracţiunii.
g) Ascultarea bănuitului sau învinuitului
La ascultarea învinuitului organele de drept, trebuie să ţină cont de anumite situaţii tip ce
pot să reeasă din declaraţiile acestuia şi anume:
· victima a consimţit la raportul sexual;
· incapacitatea făptuitorului de realiza un raport sexual:

159
 · caracterul calomnios al plângerii, făcută din motive de răzbunare (ex. neonorarea
promisiunii de a se căsători);
· eroarea victimei în ceea ce priveşte persoana făptuitorului, specific cazurilor în care
făptuitorul nu se cunoştea cu victima înaintea comiterii infracţiunii.
În funcţie de caz, acestea pot fi combătute prin declaraţiile martorilor, expertizei-biologice
a urmelor de spermă, de sânge, piloase găsite la locul comiterii infracţiunii sau pe hainele
făptuitorului sau victimei, stabilirea capacităţii de coabitare a făptuitorului etc.
Indiferent de faptul dacă făptuitorul este sau nu predispus la colaborare cu organele de
drept în cazul ascultării acestuia trebuiesc lămurite următoarele probleme: condiţiile în care s-a
cunoscut cu victima; metodele şi mijloacele folosite pentru exercitarea constrângerii ori utlizate
pentru aducerea victimei în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa; modul în
care a reacţionat victima; natura actelor sexuale întreţinute; locul şi timpul săvârşirii faptei;
durata în care victima a fost lipsită de libertate; numărul participanţilor, contribuţia fiecăruia,
locul de afalare la momentul săvârşirii faptei, alte infracţiuni săvârşite în afara violului,
activităţile desfăşurate după comiterea faptei. Ca şi-n cazul martorilor, şi cu ocazia audierii
învinuitului, trebuie să se urmărească dacă acesta se cunoştea cu victima şi relaţiile în care s-au
aflat.
h) Efectuarea reconstituirii.
Reconstituirea o găsim reglementată în legislaţia naţională la art. 122 C.pr.pen. Potrivit
textului de lege: „organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces,
precum şi instanţa de judecată, la cererea părţilor, considerînd că este necesar pentru verificarea
şi precizarea unor date, pot proceda la reconstituirea, integrală sau parţială, a faptei la faţa
locului, cu participarea făptuitorului, prin reproducerea acţiunilor, situaţiei sau a altor
circumstanţe în care s-a produs fapta. Cu acest prilej, în cazurile necesare se pot face măsurări,
filmări, fotografieri, întocmi desene şi schiţe.”
Cu privire la reconstituire, trebuie de reţinut că în cazul violului, ca, de altfel, în cazul
tuturor infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, nu se reproduc decât acele împrejurări de natură
a verifica audibilitatea, vizibilitatea, posibilitatea de escaladare, de trecere printr-un anumit loc,
posibilitatea de creare a unor urme în condiţiile de comitere a faptei.
În cadrul acestui procedeu tactic, la infracţiunea de viol nu poate fi reconstituit raportul
sexual, această interdicţie fiind prevăzută în mod expres în cadrul legislaţiei în vigoare. După cu
se prescrie în art. 122 alin. (2) C.pr.pen. „La reconstituirea faptei se interzic acţiuni care înjosesc
onoarea şi demnitatea persoanelor care participă la reconstituire şi a celor din jurul lor sau care le
pun în pericol sănătatea”.

160
 Concluzii la capitolul 4.
Ţinând cont de faptul că-n cadrul tezei ne-am propus studiul interdisciplinar al infracţiunii
de viol, încercând să combinăm aspectul penal cu cel al investigaţiei judiciare în realizarea unui
suport ce ar sta la baza cercetării şi încadrării juridice a atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei, în mod logic acest compartiment este dedicat investigării judiciare a
infracţiunii de viol.
De fapt scopul de bază al activităţii organelor de urmărire penală o reprezintă activitatea în
scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel, ca orice
persoană, care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Un prim obiectiv ce urma a fi atins în cadrul acestui compartiment a fost identificarea
elementelor ce alcătuiesc caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol.
Astfel în ceea ce ne priveşte considerăm că caracteristica criminalistică a infracţiunii de
viol este compusă din următoarele elemente şi informaţii tipice acestora, care se referă la:
personalitatea făptuitorului şi a victimei, existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre acestea, metoda,
timpul, şi locul comiterii infracţiunii de viol.
Un alt element obligatoriu la investigarea oricărei infracţiuni, violul nefiind o excepţie, este
reprezentat de elementul probatoriu. Acesta fiind în fapt acel element în baza căruia se determină
acele circumstanţe ce trebuiesc stabilite şi probate de investigator în carul cercetării infracţiunii
de viol. De asemenea elementul probatoriu este un element ce stă la baza planificării urmăririi
penale.
Având în vedere semnele componente ale infracţiunii de viol şi obiectul abstract al
probatoriului fixat în art.96 C.pr.pen., considerăm că elementul probatoriului, specific violului,
trebuie să clarifice următoarele împrejurări, necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui anumit
caz particular: existenţa raportului sexual; existenţa constrângerii fizice sau psihice sau a
imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate
precum si raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor; participanţii şi contribuţia lor la
săvârşirea infracţiunii; consecinţele infracţiunii; intenţia şi motivele comiterii infracţiunii;
cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii; existenţa împrejurărilor ce pot
agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului.
În aceeaşi ordine de idei am dori să menţionam că în cazul comiterii infracţiunii de viol de
către minori la elementul probatoriu al infracţiunii urmează a fi completat cu următoarele
circumstanţe; vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); condiţiile în care trăieşte şi este educat
minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile

161
caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; influenţa adulţilor sau a altor minori
asupra minorului; cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii, iar în cazul în
care se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică,
trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvârşirea actului.
Cu ocazia analizei componentelor elementului probatoriu al infracţiunii de viol au fost
stabilite atât circumstanţele, împrejurările ce duc la existenţa fiecărui element din cele
menţionate mai sus, cât şi procedeile de tactică criminalistică ce ar ajuta la identificarea şi
consacrarea juridică a acestora.
În cadrul celui de al doilea subcompartiment intitulat particularităţile începerii urmăririi
penale în cauzele de viol a fost abordată problematica începerii urmăririi penale în cazurile de
viol.
Analiza practicii de investigare a violurilor pune în evidenţă existenţa unor particularităţi
specifice etapei de începere a urmăririi penale, cunoaşterea cărora este indispensabilă pentru
realizarea obiectivelor urmăririi penale.
Tocmai aceste motive au stat la baza elaborării unei scheme metodologice de investigare a
infracţiunii de viol, schemă care în funcţie de informaţiile deţinute poate fi informativ-
determinată şi respectiv informativ-nedeterminată. În cadrul acestei scheme fiind evidenţiate
versiunile ce pot fi elaborate la faza de început a investigării a infracţiunii de viol, precum şi
situaţiile tip ce apar la momentul începerii urmăririi penale.
O problemă aparte care a fost abordată în cadrul acestui compartiment al lucrării este
reprezentată de posibilitatea introducerii plângerii prealabile ca condiţie pozitivă pentru pornirea
urmăririi penale. În urma analizei legislaţiei penale materiale şi procesuale naţionale coraborate
cu politica penală a statului considerăm oportun introducerea în cadrul art. 276 C.pr.pen. a
prevederilor conform căreia urmărirea penală pentru violul prevăzut la art. 171 alin. (1) C.pen. să
fie pornită la plângerea prealabilă a victimei.
Astfel art. 276 C.pr.pen. urmând să aibă următorul conţinut „Urmărirea penală se porneşte
numai în baza plângerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în articolele: 152
alin.(1), 153, 155, 157, 161, 171 alin. (1)...”
În subcompartimentul 4.3. Reguli metodologice de desfăşurare a unor acţiuni de urmărire
penală la cercetarea infracţiunii de viol, au fost stabilite particularităţile realizării acţiunilor de
urmărire penală. Evidenţierea particularităţilor realizării acţiunilor de urmărire penală a fost
făcută ţinându-se cont de problemele ce trebuie elucidate în cadrul urmăririi penale precum şi de
situaţiile tip şi versiunile elaborate la începerea urmăririi penale.

162
 Ca o generalizare a analizei efectuate în cadrul acestui compartiment al lucrării au fost
elaborate un set de indicaţii metodice în scheme. În cadrul acestor scheme fiind sistematizată
informaţia ce a fost analizată în cadrul compartimentului dedicat investigării judiciare a
infracţiunii de viol. indicaţiile metodice constituind anexă la lucrarea dată.

163
 CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI
În legătură cu examinările realizate în prezenta teză de doctorat se pot scoate în evidenţă
următoarele concluzii:
1. Ţinând cont de caracterul general al normelor de drept penal, precum şi de faptul că
legea penală trebuie să fie cât mai clară şi concisă, nefiind admisibile componenţe de infracţiune
între care există o delimitare formală, se consideră că ar fi oportună excluderea art.172 C.pen., cu
includerea faptelor sancţionate de către acesta în cadrul conţinutului art.171 Cpen.
2. Drept urmare a analizei naturii juridice şi a esenţei noţiunii de viaţă sexuală, se identifică
în calitate de obiect al apărării juridico-penale doar un aspect al componentei sociale şi
nicidecum întreaga viaţă sexuală. În vederea excluderii unor confuzii ce se pot insera drept efect
al unor interpretări restrictive a titlului Cap.IV al C.pen., se consideră oportună modificarea
acestuia.
3. Ţinându-se cont de nivelul de dezvoltare a societăţii noastre, precum şi în ipoteza unor
modificări permanente a normelor morale în cadrul societăţii, se impune armonizarea legislaţiei
penale la normele de morală din societate. În acest sens, apare necesară modificarea elementului
material al infracţiunii de viol - în actul sexual de orice natură. Prin act sexual de orice natură
urmează a se înţelege „acele acţiuni îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale prin folosirea
sexului sau acţionând asupra sexului”.
4. În vederea uniformizării legislaţiei penale, tratarea uniformă a celor ce au săvârşit numai
două infracţiuni şi pe cei care au săvârşit mult mai multe infracţiuni se susţine ideea excluderii
agravantei de viol comis de o persoană ce a mai comis un viol prevăzut la alin. 1 din cadrul art.
171 alin.(2) C.pen., modificare ce poate contribui efectiv la o mai bună diferenţiere a răspunderii
penale, la stabilirea mai echitabilă a pedepsei, la promovarea mai consecventă a scopurilor şi
principiilor legii penale.
5. În ipoteza creării unei baze teoretico-aplicative uniforme referitor la semnul
circumstanţial violul săvârşit de două sau mai multe persoane, în special reieşind din ideea
extinderii elementului material, inclusiv cu referire la cazurile de comitere a violului cu ajutorul
unor persoane care nu sunt pasibile de răspundere penale, se impune modificarea noţiunii de
participaţie prevăzută în PG a C.pen. (art.41 C.pen.), precum şi a art.42 alin.(6) C.pen. În acest
sens, nu este necesară previziunea obligativităţii îndeplinirii de către toţi participanţii a semnelor
subiectului activ al infracţiunii.
6. Controversele, coliziunile şi inconsecvenţele intervenite la aplicarea normelor de drept
penal impun cu necesitatea dezincriminarea faptei de vătămare gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii persoanei, comisă din imprudenţă, din conţinutul art.171 C. pen.

164
 7. Normativul penal are la bază principiul legalităţii, care prevede, prin conţinutul său, ca
legea penală să fie previzibilă şi formulată suficient de clar. În acest sens, este îndeplinită această
condiţiune atunci când justiţiabilul, citind textul dispoziţiei pertinente şi, în caz de necesitate, cu
ajutorul interpretării acesteia de către instanţele judecătoreşti, poate să ştie pentru care
acţiuni/inacţiuni urmează a fi supus răspunderii penale. Reieşind din aceste reguli stabilite se
impune excluderea unor semne definitorii (de evaluare) din conţinutul normativ al infracţiunii de
viol, în speţă violul soldat cu alte urmări grave.
8. Caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol cuprinde, prin conţinutul său,
următoarele elemente: date despre personalitatea făptuitorului şi a victimei, despre existenţa sau
lipsa cărorva relaţii dintre acestea, indici cu referire la metoda, timpul, locul comiterii infracţiunii
de viol.
9. Luând în vedere semnele care caracterizează componenţa infracţiunii de viol şi obiectul
abstract al probatoriului fixat în art.96 C.pr.pen, se consideră că elementul probatoriului, specific
violului, trebuie să identifice unele împrejurări specifice, necesare cunoaşterii tuturor aspectelor
unui caz particular anume: existenţa raportului sexual; existenţa constrângerii fizice sau psihice
ori a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate,
precum şi raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor; participanţii şi contribuţia lor la
săvârşirea infracţiunii; consecinţele infracţiunii; intenţia şi motivele comiterii infracţiunii;
cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii; existenţa condiţiilor care pot
agrava ori atenua răspunderea penală a făptuitorului/făptuitorilor.
10. Pornind de la noţiunile de viaţă intimă şi viaţă sexuală, se consideră că persoana este
singură în drept să decidă modalităţile şi subiectul relaţiilor sexuale, precum şi să decidă în care
cazuri i s-a adus un prejudiciu vieţii sexuale şi, în mod inerent, vieţii intime a acesteia; persoana
este singura în drept de a decide în care cazuri şi circumstanţe să facă publice evenimentele vieţii
sale intime. În acest sens, se susţine ideea că ar fi oportun introducerea în cadrul art. 276
C.pr.pen. a prevederilor conform căreia urmărirea penală pentru violul prevăzut la art. 171
alin.(1) C.pen. să fie pornită la plângerea prealabilă a victimei. Această idee se încadrează în
politica penală a statului, de decriminalizare a unor fapte, de reducerea a pedepselor, stabilire a
unui număr mai mare de pedepse neprivative de libertate.
Cu titlu de finalitate, drept urmare a unei cercetări ştiinţifice realizate pe parcursul mai
multor ani, se anunţă anumite recomandări, care, în viziunea autorului, ar putea contribui la
perfecţionarea legislaţiei penale şi aplicarea ei eficientă şi uniformă a acesteia:
ØModificarea titlului Cap.IV al PS a C.pen., după cum urmează:
Capitolul IV Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei.

165
ØModificarea art.171 C.pen. după cum urmează:
Articolul 171. Violul
(1) Violul, adică actul sexual de orice natură (acţiuni îndreptate spre satisfacerea poftei
sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului) săvârşit prin constrângere fizică ori
psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.
(2) Violul:
Lit. a) exclusă;
b) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
b1) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
c) săvârşit de două sau mai multe persoane;
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) însoţit de torturarea victimei;
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului;
b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
Lit. d) exclusă;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu sarcina extrauterină, apariţia sarcinii contraindicate de către medic, pierderea
capacităţii unei naşteri normale a victimei;
g) soldat cu sinuciderea victimei;
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
ØExcluderea art. 172 C.pen.
ØModificarea art. 276 C.pr.pen. după cum urmează:
Articolul 276. Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei
(1)Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul
infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 171 alin. (1) (...)

166
 În urma cercetării efectuate, au fost înaintate unele recomandări vis-a-vis de cercetările de
perspectivă, referitoarea la studierea atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a
persoanei. Astfel:
· se consideră oportună efectuarea unei cercetări şi a aspectului criminologic al
infracţiunii de viol.
· ţinând cont de studiul efectuat şi de concluziile înaintate, se propune elaborarea unei
noi Hotărâri a Plenului Curţii Supreme de Justiţie, referitoare la infracţiunile privind viaţa
sexuală - act normativ care ar avea drept scop principal uniformizarea practicii judiciare
referitoare la infracţiunile privind viaţa sexuală;
· elaborarea unor indicaţii metodice referitoare la încadrarea juridică şi investigarea
judiciară a atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, indicaţii metodice ce ar
veni în ajutorul organelor de drept în procesele penale referitoare la viol;

167
 BIBLIOGRAFIE
1. Aioniţoaie C.ş.a, Tratat de metodică criminalistică. Craiova; Carpaţi. 1994. 375 p.;
2. Aioniţoaie C. ş.a. Tratat de tactică criminalistică. Craiova; Carpaţi, 1992. 327 p.;
3. Arhiva Curţii de Apel Cluj, Decizia nr.3/A din 15.01.2007;
4. Arhiva Curţii de Apel Suceava, Decizia nr.484 din 27.10.1997;
5. Arhiva Judecătoriei raionului Taraclia Dosar N1-243/06;
6. Arhiva Judecătoriei raionului Ştefan Vodă Hotărârea nr. 1-30/06 din 07.02.2006;
7. Arhiva Judecătoriei raionului Taraclia Dosar nr. 1-16/05;
8. Arhiva Judecătoriei raionului Taraclia Dosar nr. 1-165/2007;
9. Arhiva Judecătoriei r-n. Criuleni nr. 1-19/06 din 25.05.2006;
10. Arhiva Judecătoriei sect. Botanica, Hotărârea nr. 1-562/05 din 18.03.2005;

11. Arhiva Judecătoriei sect. Botanica Dosarul nr. 1-223/95;

12. Arhiva Procuraturii r-n. Rezina rechizitoriul pe cauza penală nr. 2005280183;

13. Baciu G., Expertiza medico-legală a cadavrului şi persoanei (Ghid practic)., Chişinău;

Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2008. 178 p.;

14. Bărbăneagra A. ş.a., Codul penal al Republicii Moldova: Comentariu, Chişinău; Sarmis,

2009. 859 p.;

15. Beliş V., Medicina legală, curs pentru facultăţile de drept. Bucureşti; Juridică, 2005. 303

p.;
16. Bercheşan V., Metodologia investigării infracţiunilor. Curs de criminalistică, Ed. Paralela

45, Bucureşti, 2000. 364p.;

17. Berheşan V. Ruiu M., Tratat de tehnică criminalistică. Bucureşti; Little Star, 2004. 752

p.;
18. Berliba V., Cojocaru R., "Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane" - semn

circumstanţial cu multiple controverse în interpretarea şi încadrarea juridică //Revista Naţională

de Drept 2008 nr.2 p.66-73;
19. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chişinău, Tipografia „Ştiinţa”, 1996,

358 p.;
20. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chişinău, Tipografia „Ştiinţa”, 1996,

358 p.;
21. Borodac A., Drept penal. Calificarea infracţiunilor, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1996, 190p;

22. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chişinău, Tipografia Centrală, 2004,

622 p.;

168
 23. Borodac A. Manual de drept penal. Partea generală. Chişinău, Tipografia Centrală, 2005,

512 p.;
24. Borodac A ş.a. Manual de drept penal. Partea generală., Chişinău, Tipografia „Ştiinţa”,

1994, 366 p.;

25. Brânză S. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei, Chişinău;

USM, 1999. 234 p.;

26. Brânză S. Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie,

Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din
7.11.2005, Revista Institutului Naţional de Justiţie 2008, nr. 1-2 (5), 60-69 p. nr. 3 (6) p.32-42;
27. Brînză S. ş.a. Drept penal. Partea specială. Vol.II, Cartier Juridic, Chişinău 2005, 804 p.;

28. Brînză S., Stati V. Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: controverse şi soluţii

Revista Naţională de Drept 2007 nr. 4/2. p. 2-11;

29. Brînză S., Stati V. - Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane ca presupusă

formă a participaţiei penale: demitizarea unei concepţii compromise.Revista Naţională de Drept

2008 nr. 4/2. p. 2-18.;
30. Brînză S.,Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie,

Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din
7.11.2005: infracţiuni prevăzute la art. 173-175 CPRM. Revista Institutului Naţional de Justiţie
2009. nr. 1 (8), p. 38-47;
31. Bujor V. Miron I. Violenţa sexuală, Chişinău; Centrul ed. al Univ. De Criminologie,

2001, 80 p.;
32. Bujor V., Şleahitiţchi V. Omorul şi vătămarea gravă a integrităţii corporale. Chişinău,

2003. 134 p.;

33. Bulai C. Drept penal, partea generală vol. I. Bucureşti; Casa de Editură şi Presă „Şansa

S.R.L, 1992 360. p.;

34. Cârjan L. Criminalistică, Tratat. Bucureşti; Publishing House, 2005. 828 p.;

35. Cătuna N. V. „Metodica cercetării infracţiunii de viol” Bucureşti; C.H. Beck, 2007. 362

p.;
36. Chiriţă R. Violul conjugal în dreptul comparat. Revista dreptul 2002, anul IX nr. 2 p.

154-162.;
37. Codul de procedură penală al Republicii Moldova - Legea nr.122-XV din 14.03.2003,

MO al RM nr.104-110 din 07.06.2003;

38. Codul Penal al României, din 1968, Bucureşti, ALL BECK, 2002;

169
 39. Codul Penal. Comentat şi adnotat, sub red. A.Barbăneagră, Ed. Cartier Juridic, Chişinău,

2005, 565 p;
40. Cojocaru R., Studiu de drept penal şi investigare judiciară a infracţiunii de pruncucidere;

Teză de doctor în drept. 202 p;

41. Culegere de practică judiciară pe anul 1990. Bucureşti. 1992;

42. Cuşnir V., Paladii A., Cernomoreţ S. Infracţiunea de viol (aspecte juridico-penale) studiu

monografic, Chişinău; Totex-Lux, 2006, 102 p.;

43. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova nr. 1r/a-

79/2000, din 13.06.2000;

44. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie nr. 1r/e-105/99 din 06.07.1999;

45. Decizia Colegiului Penal al Judecătoriei Supreme al URSS din 25.03.1968 //Biuleteni VS

SSSR 4/33, 1968 145 p.;

46. Diaconescu Gh. Infracţiunile în Codul penal Român. Bucureşti; Oscar print, 1997. 481 p.;

47. Diaconescu H., Structura juridică şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol ca urmare

a modificării prevederilor art.197 din Codul penal prin Legea nr.197 din 13 noiembrie 2000.
Dreptul. 2001 nr. 10 p. 104-107;
48. Dobrinoiu V. Drept penal, partea specială vol I. Bucureşti; Lumina Lex, 2000. 399 p.;

49. Dobrinoiu V. ş.a. Drept penal, Partea specială. Bucureşti; Continent, 1995. 693 p.;

50. Dolea Ig.ş.a. Drept procesual penal, Chişinău; Cartier juridic. 2005 960 p.;

51. Dongoroz V. ş.a. Explicaţii teoretice ale codului de procedură penal român, vol. VI,

Ediţia-II. Bucureşti; Ed. Academiei Române şi ALL BECK. 2003 450 p.;
52. Dongoroz V. ş.a. Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea specială, vol. III,

Ediţia-II. Bucureşti; Ed. Academiei Române şi ALL BECK. 2003 650 p.;
53. Doraş S. Criminalistica vol. II Elemente de tactică, Chişinău; Tipografia Centrală. 1999.

281 p.;
54. Doraş S. Criminalistica, vol. I. Chişinău; Ştiinţa, 1996. 271 p.;

55. Dosar nr. 1/122/2000, Arhiva Tribunalului mun. Chişinău;

56. Dosar nr.2004388007 Arhiva Judecătoriei Floreşti;

57. Dosar nr. 2006380409 Arhiva Procuraturii Generale a Republicii Moldova;

58. Dosar nr. 2005380052, Arhiva Judecătoriei Floreşti;

59. Dungan P. “Participaţia improprie în Dreptul penal român”. – Bucureşti; Lumina Lex,

2001. 159 p.;

60. Filipaş A., Mitrache C. Drept penal român. Curs selectiv pentru licenţă 1997. Bucureşti;

Lumina Lex. 1997 242 p.;

170
 61. Gheorghiţă M., Criminalistica, Partea 1, Introducere în criminalistică. Chişinău; Museum.

1995.144 p.;
62. Gheorghiţă M., Tactica cercetării la faţa locului. Chişinău; Material ştiinţifico-didactic,

ULIM. 72 p.;
63. Gladchi Gh. „Cine sînt victimele violului şi care este comportarea lor preinfracţională”

(studiu criminologic). Legea şi viaţa. 2000. nr. 4. p. 19-25;

64. Glăvan R. Violul săvîrşit asupra unei "rude apropiate" şi incestul "agresiv". Dreptul, 2001

nr. 6. p. 96-98;
65. Golubenco Gh. Urmele infracţiunii, Teoria şi practica examinării la faţa locului.

Chişinău; Garuda-art. 160 p.;

66. Gorgăneanu I., Consideraţii privind actele premărgătoare efectuate de organele de

urmărire penală, R.R.D. 1974. nr. 21 p. 23-28;

67. Guştiuc A. Istoria Universală a Statului şi Dreptului. vol.I. Chişinău; USM, 2001 259 p.;

68. Guştiuc A. Istoria Universală a Statului şi Dreptului. vol.II. Chişinău; USM. 2001 244 p.;

69. Hotărârea Plenului CSJ a RM din 22.11.2004, nr.39 - Cu privire la practica judiciară în

cauzele penale privind minorii. Buletinul CSJ a RM. 2005. nr. 7;

70. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie despre practica judiciară în cauzele din

categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 07.11.2005. Buletinul CSJ a RM 2006. nr.
3;
71. Hotărâre CEDO din 16.01.2007 la cererea nr.36492/02 Bujniţa contra Moldovei;

72. Hotărârea CEDO C.R. v. Marea Britanie nr. 48/1994/495/577, din 22 noiembrie 1995;

73. Hotărîrea CEDO S.W. v. Marea Britanie nr. 47/1994/494/576, din 22 noiembrie 1995;

74. Hotărîrea Plenului JS a RM din 15.11.1993, nr.9 - Cu privire la practica judiciară în

cauzele despre omor premeditat. Culegere de hotărâri explicative. 2002;

75. Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a RSSM nr.4y-138/86 din 07.08.1986;

76. Hotca M. A., Codul penal: comentarii şi explicaţii, Bucureşti; C.H. Beck. 2007. 1592 p.;

77. Ikim D. Infracţiunile privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor în aspect

comparat; Revista Naţională de Drept. 2008. nr. 12 p. 67-69;

78. Jurisprudence de la cour europeenne des droits de l’homme sur la violence a l’egard des

femmes, document préparé par Christine Chinkin, London school of economics and political
science, Strasbourg, le 4 mai 2009 10 p.;
79. Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor, vol. II

Chişinău , Centrul de drept, 2001;

80. Larii I., Criminologie Vol. I, Chişinău, Elena V.I. 2004. 152 p.;

171
 81. Loghin O., Drept penal român, Partea specială, Bucureşti; Universul. 1994. 292 p.;

82. Loghin O., Filipaş A., Drept penal român, Partea specială. Bucureşti; Şansa – SRL. 1992.

366 p.;
83. Macari I., Drept penal al Republicii Moldova, Chişinău, Partea generală, 1999, p.292;

84. Le Clere Marcel, “Manuel de polise tehnique”, Ed. Polise Revue, Paris, 1974, p.225-226;

85. Mateuţ G., Consecinţele abrogării articolului 200 din Codul penal privind incriminarea

relaţiilor sexuale între persoanele de acelaşi sex asupra noii reglementări a infracţiunii de viol,
Dreptul, 2002 nr. 11 p. 148-151;
86. Mircea I., Criminalistica, Iaşi, Fundaţia “Chemarea”, 1992,421 p.;

87. Miron I. - Evoluţia reglementării violului în România şi elemente de drept comparat

Revista Naţională de Drept, 2001 nr. 2 p. 47-49;

88. Munteanu R. Tipologia violenţei, Revista Naţională de Drept, 2007, nr. 11 p. 82-84;

89. Nistoreanu Gh. ş.a, Drept penal Partea specială. Bucureşti, Continent XXI. 1995. 676 p.;

90. Nistorenu Gh., Boroi A. „Drept penal, partea specială ” Bucureşti. All Beck 2005 816 p.;

91. Paladii A. Violul, aspecte de drept penal comparat. Revista de ştiinţe penale ediţie

specială 2008-2009 p. 196-212.;

92. Paladii A., Cernomoreţ S. Controverse privind subiectul infracţiunii de viol. Revista de

criminologie, drept penal şi criminalistică, 2007 nr. 3-4/ – p. 62-67;

93. Paladii A., Tactica învinuirii inculpatului minor în cazul infracţiunii de viol. Probleme

interdisciplinare în materia prevenirii şi combaterii criminalităţii juvenile la etapa contemporană

– Materiale ale Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, 5 octombrie 2007, Chişinău, 2007
– p. 235-239;
94. Pâşesat Gh. Interpretarea criminalistică a urmelor de la locul faptei. Bucureşti. Naţional,

2000. 328 p.;

95. Popa M. Consideraţii privind infracţiunile care vizează viaţa sexuală, Legea şi viaţa,

2007. nr. 6 p.46-51;

96. Recomandarea Nr. R (2000/11) adoptată de comitetul miniştrilor al Consiliului Europei

la 19 mai 2000 şi Raportul explicativ nr. IV pct. 17,18;

97. Sima C. Cod penal, adnotat. edit. Bucureşti. Lumina Lex 2001 870 p.;

98. Stancu E., Criminalistică, vol.-I, Bucureşti, Actami, 1995 376 p.;

99. Stancu E., Criminalistică, vol.-II, Bucureşti, Actami, 1995 399 p.;

100. Stati V., - Răspunderea penală pentru infracţiunea de tortură şi infracţiunea de organizare

sau investigare a acţiunilor de tortură, partea II. Revista Naţională de Dreptr 2008 nr. 3 p.20-27;

172
 101. Stati V. Despre practica aplicării răspunderii pentru infracţiunile privind viaţa sexuală

(consideraţii de ordin teoretic şi practic) Revista Naţională de Drept 2007 nr. 8 p. 16-22;
102. Stati V., - Răspunderea penală pentru infracţiunea de tortură şi infracţiunea de organizare

sau investigare a acţiunilor de tortură. Revista Naţională de Dreptr 2008 nr. 2. p.18-25;
103. Stelzer E. Criminalistica, vol.I, Berlin, Ed.ştiinţifică Germană, 1977 250 p.;

104. Stoica O., Drept penal, Partea specială, Bucureşti, Ed. didactică şi pedagogică, 1976 345

p.;
105. Tabîrtă A. - Latura obiectivă a infractiunii de viol, Revista Naţională de Drept 2008 nr. 3

p.67-69;
106. Tăbîrţă A. - Particularităţile subiectului infracţiunii de viol, Revista Naţională de Drept

2008 nr. 7 p. 48-51;

107. Tăbîrţă A., - Delimitarea violului de alte infracţiunii privind viaţa sexuală, Avocatul

poporului, Chişinău 2008Nr 8-9, p. 15-18;

108. Tăbîrţă A., - Particularităţi ale obiectului infracţiunii de viol, Avocatul poporului,

Chişinău 2008, Nr.4-6,.p 17-20;

109. Teofil A., Natura juridică şi funcţia actelor premărgătoare în reglementarea procesual

penală, R.R.D. 1970. nr.12 p.37-43;

110. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, vol. I Chişinău, Moldpres,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998. 389 p.;

111. Ulianovschi X. Răspunderea penală a minorilor, Revista Naţională de Drept, 2002 nr.3

p.10-14;
112. Vasiliu T. ş.a., Codul penal al Republicii Socialiste România, comentat şi adnotat, partea

generală, Bucureşti. Ştiinţa, 1972. 772 p.;

113. Volonciu N. Drept Procesual Penal, vol.II, Bucureşti, T.U.B, 1989, 320 p.;

114. Volonciu N. Tratat de procedură penală, Parte specială, Vol.II, Bucureşti, Paideia,1994,

449 p.;
115. Zăhărescu Gh. Precizări cu privire la organizarea şi planificarea urmăririi penale-planul

de urmărire penală, Rev.”P.C.C.” 1981 nr2 p.86-91;

116. Zolyneak M., Drept penal, vol. II, Iaşi, Chemarea, 1993. 789 p.;

117. Авдеев М.И. Судебно-медицинская экспертиза живых лиц. М: Медицина, 1968. 505

с.;
118. Антоян Ю М, Криминальная сексология, Москва, Искра, 1984. 360 c.;

119. Аргунова Ю. Отказ в возбуждении уголовного дела в контексте латентности

изнасилований // "Уголовное право", 2005, N 1. c. 115-121;

173
 120. Балашов Д.Н., Балашов Н.М., Криминалистика: Учебник. — М.: ИНФРА, 2005. 503

с.;
121. Бахин В., Карпов Н., Александренко Е. Анализ типичных ошибок в расследовании

преступлений сексуальных маньяков "Закон и жизнь" 2009, N.4 c.35-40;

122. БВС РСФСР. 1989. № 8.;

123. Белкин Р. С. Криминалистическая энциклопедия. 2-е изд. доп. М.: Мегатрон XXI,

2000. 334 c.;

124. ВК ВС СССР от 24 мая 1963 г. по делу Ф., Бюл. CССР 1963 г. №5;

125. Волчецкая Т.С. Ситуационный подход в практической и исследовательской

криминалистической деятельности: Учеб. пособие / Калинингр. ун-т. Калинин-град, 1999.

73 c.;
126. Галиакбаров Р., Как квалифицировать убийства и изнасилования, совершенные

групповым способомю Российская юстиция, 2000 г., N 10, с. 40-42;

127. Герасимов И.Ф., Методика расследования преступлений: Общие положения //

Криминалистическая характеристика преступлений в методике расследования, Москва,

1976, 101 с.;
128. Герасимов И.Ф.,Драпкин Л.Я,.Ищенко Е.П и др., Криминалистика: Учеб. для вузов,

Москва, Высш. шк. 1994, 530 c;

129. Головлев Ю. Уголовное ответственность за изнасилование проблемы
квалификаций и прими нения” Закон и право 2004 №10. c. 36-40;
130. Гонтарь И. Посредственное исполнение: теория и проблемы судебной практики

"Уголовное право", 2004 г., N 2. c. 18-21;

131. Дурманов Н Д Советское уголовное право. Особенная часть. Мockвa. 1971. 360 c.;

132. Дьяченко А., Колосова И., Характеристика умышленных убийств и изнасилований

в странах содружества независимых государств в 1995-2003 г. и I полугодии 2004 г,

Уголовное право, 2003 г., N 4, с.96-104;
133. Ермолович В.Ф., Криминалистическая характеристика преступлений, Изд.
«АМАЛФЕЯ», Минск, 2001 – 304c.;
134. Загородников Н. И, Советское уголовное право. Общая и oсoбенная части. М.

«Юрид. лит.», 1976, 568 с.;

135. Заяц Н. Право на личную неприкосновенность в системе личных прав физического

лица; Закон и жизнь, 2006 г., N 2, с.20-22;

136. Иванов В.Д Уголовное Право. Особенная часть: Учебник. Ростов н/Д: изд.
«Феникс», 2002. 512 c.;

174
 137. Игнатов А.Н. Квалификация половых преступлений. Москва: Юридическая

литература, 1974, 256 с;

138. Кибальник А. И, Соломоненко Насильственные действия сексуального характера;

Российская юстиция, 2001 г., N 8, с.64-66;

139. Комментарии к Уголовному кодексу Российской Федерации, под. общ. ред.

В.М.Лебедева, Москва, изд. НОРМА, 2003, 976 c.;

140. Конева М. Усилить уголовную ответственность за ненасильственные действия

гомосексуального характера; Российская юстиция, 2003 г., N 3, с.59-61;

141. Конышева Л. Понятие психически беспомощного состояния жертвы преступления .

Российская юстиция, 1999 г., N 4. c. 44-46;

142. Корзун Н. Применение закона при рассмотрении уголовных дел об изнасиловании

Судовы весник, 2002 г., N 3.c. 24-27;

143. Косарев В.Н., Макагон И.В., Использование микрообъектов в расследование

преступленю. Волгоград. ВолГу. 2005. 232 с.;

144. Криминалистика. Учебное пособие в схемах под. редакцией Филиппова
А.Г.Москва Новый Юрист 1998. 116 c.;
145. Маликов С.В. Криминалистика: Учебник. Высшее образование. М.: ИНФРА_М,

2005. 503 с.;

146. Криминалистика: Учебник. Изд. 2-е, испр. и доп. / под ред. Ищенко Е.П. М. 2006

изд ИНФРА-М. 748 c.;

147. Криминология: Учебник для вузов / под ред. проф. Малкова В.Д. 27е изд., перераб.

и доп. М.: ЗАО «Юстицинформ», 2006. 528 c.;

148. Курс криминалистики, Том II, под. ред. Коршуновой О.Н. и Степанова А.А., Изд.

Юридический центр Пресс, Санкт-Петербург, 2004 – 639c.;

149. Курс советского уголовного право, Пионтковский А.А., Менъшагин В.Д.,
Особенная часть, Т. 1, Изд. Госюриздат, Москва, 1955 – 800c.;
150. Курса советского уголовного под. ред. Беляев Н. А., Шаргородский М. Д., изд.

Ленинградского университета, 1973. 836 c.;

151. Пионтковскъ А А, Курс советского уголовного права Том. 5. Мockвa Госюриздат,

1971. 571с.;
152. Пост. Пл. ВС СССР от 16 де-абря 1967 г. по делу Ш. и О., Бюл. СССР 1968 г. № 3;

153. Пост. Пл. ВС СССР от 2 декабря 1966 г. по делу В., Бюл. СССР 1967 г, № 2;

154. Пост. Пл. ВС СССР от 03.12.1966 - БВС СССР 1967 N 2;

155. Пост. през. Красноярского краев. суда от 14.02.1992 - БВС РФ 1993 N. 5;

175
 156. Пост. През. Тамбовского обл. суда от 09101991 - БВС РСФСР 1992 N 4;

157. Пост.Плен. ВС СССР от 13.12.1974 по делу Кулатаева КК БВС - СССР 1977 N. 3;

158. Пудовочкин Ю. Ненасильственные половые посягательства на лиц, не достигших

14 лет; Законность, 2002 г., N 4, с.46-48;

159. Расторопов С., Табакова С. О сущности понятия "психическое насилие" в составах

насильственных преступлений; Закон и право, 2004 г., N 12, с.36-38;

160. Российское уголовное право. Курс лекций: в 3 т. Т. 2. Особенная часть (главы 1-Х)

Наумов А.В.. — 4-е изд., перераб. и доп. – Волтерс К. М., 2008. 504 c.;
161. Руководство для следователей, под. ред., В.В.Мозякова, Москва, «Экзамен», 2005.

916c.;
162. Сергеенко Н. Особенности квалификации насильственных действий сексуального

характера по уголовному законодательству некоторых зарубежных стран "Судовы

вестнiк", 2008 г., N 2. c. 76-79;
163. СК ВС РСФСР от 08.02.1980-БВС РСФСР 1980 N 10;

164. СК ВС РСФСР по делу М., Бюл. РСФСР 1964 г. № 12;

165. Cоветское уголовно право часть особенная, учебное пособие, под ред.. А. и

Якупова А. Ш., НИ и РИО КВШ МВД СССР Киев 1975. 342 c.;
166. Соловьев Н.А., Методика расследования, Учебное пособие, Волгоградский
Государственный Университет, Волгоград, 2004. 142 c.;
167. Сосна А., Боршевская Л. Насилие над женщинами: истоки и пути противодействия;

Закон и жизнь, 2009 г., N 2, с.53-57;

168. Турлыбаев О. Типичные обстоятельства совершения насильственных половых

преступлений в отношении несовершеннолетних // "Тураби", 2005 г., N 1. c. 106-108;

169. Уголовное право России, Особенная часть, под. ред., Кругликов Л. Л., Москва,

ВЕК, 1999 799с.

170. Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть: Учебник / Под ред.
Рарога А.И.. - М.: Юристъ, 2001. 638 c.;
171. Уголовное право, Особенная часть, учебник для ВУЗОВ, под. Ред. Козаченко И. Я.,

Незнамова З. А., Новоселов Г. П., Москва, Норма-Инфра, 2001. 955c.;

172. Уголовное право. Особенная часть: Учебник / под ред. проф Л. Д. Гаухмана и проф

Максимова С. В.. — 2-е изд., перераб., доп.— М.: изд Эксмо, 2005. 704 c.;
173. Уголовный кодекс Германии, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002;

174. Уголовный кодекс Голландии, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2001;

175. Уголовный кодекс Дании, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002;

176
 176. Уголовный Кодекс Российской Федерации, принят Государственной думой 24 мая

1996 года, Полный сборник кодексов Российской Федерации, Изд. Славянский дом книги,
Москва, 2004;
177. Уголовный кодекс Турции, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2003;

178. Уголовный Кодекс Украины, Научно-практический коментарий, отв. ред.

С.С.Яценко, Kиев, ACK, 2003, 984 c.;
179. Уголовный кодекс Франции, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002;

180. Уголовный кодекс Швейцарии, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002;

181. Уголовный кодекс Японий, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2003;

182. Хмырков А.А., Криминалистическая характеристика и предмет доказывания,

Криминалистическая характеристика преступлений, Москва, 1984. 154c.;

183. Яблоков Н. П. Криминалистика, Ed.ВЕК Mосква, 1996 604 c.;

184. Яблоков. Н.П, Криминалистика: Учебник 2-е изд., перераб. и доп. Москва 2001

изд. Юристъ. 718 c.;

185. Яковлев Я.М. Половые преступления. Душанбе: «Ирфон», 1969, 453 с.;

186. Яцеленко Б., Семченков И. Актуальные проблемы законодательной регламентации

соучастия в преступлении "Российская юстиция", 2005 г., N 5. c.2-5;

177
 Anexa nr.1
NUMĂRUL VIOLURILOR SĂVÎRŞITE
ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003-2008

250 282
281

336

268
219

2003 2004 2005 2006 2007 2008

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

178
 Anexa nr.2
NIVELUL CRIMINALITĂŢII DE VIOL
ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003-2008

15% 17%
17%

22%

16%
13%

2003 2004 2005 2006 2007 2008

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

179
 Anexa nr. 3
REPARTIŢIA VIOLURILOR ÎN REPUBLICA
MOLDOVA PE ANOTIMPURI, PENTRU
PERIOADA ANILOR 2003-2008

21%
26%

20% 33%

vara toamna iarna primavara

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

180
 Anexa nr. 4
STRUCTURA VIOLURILOR ÎN FUNCŢIE DE
MODALITATEA DE COMITERE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA PENTRU PERIOADA
ANILOR 2003 – 2008

26%

19%
55%

fizica psihica ambele

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

181
 Anexa nr. 5
REPARTIŢIA VIOLURILOR DUPĂ LOCUL DE
COMITERE ÎN REPUBLICA MOLDOVA PENTRU
PERIODA ANILOR 2003 – 2008

47%

53%

public privat

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

182
 Anexa nr. 6
DINAMICA INFRACŢIUNILOR DE VIOL ÎN
REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003 – 2008

350 +19,14%

300 +22,37%
+4,85%,

250 -34,72%,
-18,28%,

200
150
100
50
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

183
 Anexa nr. 7
STRUCTURA VIOLURILOR DUPĂ VÎRSTA
SUBIECTULUI INFRACŢIUNII ÎN REPUBLICA
MOLDOVA PENTRU PERIODA ANILOR
2003 – 2008

91%

9%

Minori Majori

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008
 Anexa nr.8
STRUCTURA INFRACŢIUNILOR DE VIOL DUPĂ
PERIOADA ZILEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE
ANII 2003 – 2008

42%
58%

Ziua (06-22)
Noaptea (22-
06)

SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII

CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008

185
 Anexa nr. 9
Indicaţii metodice privind investigarea judiciară a infracţiunii de viol
(în scheme).

Figura nr. 1 Caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol.

Caracteristica
criminalistică
a infracţiunii
de viol este
compusă din
următoarele
elemente şi
informaţii
tipice acestora

Personalitatea Existenţa sau Metoda Timpul Locul comiterii

făptuitorului şi lipsa cărorva comiterii comiterii infracţiunii de
a victimei relaţii dintre infracţiunii de infracţiunii de viol
făptuitor şi viol viol.
victimă

186
Figura nr. 2 Elementul probatoriu al infracţiunii de viol.

Elementul probatoriu al infracţiunii de viol este

format din:

Existenţa raportului sexual

Existenţa constrângerii fizice sau psihice sau a

imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi
exprima voinţa

Vârsta persoanei vătămate

Raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor

Participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea

infracţiunii;

Consecinţele infracţiunii

Intenţia şi motivele comiterii infracţiunii

Cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea

infracţiunii

Existenţa împrejurărilor ce pot agrava sau atenua

răspunderea penală a făptuitorului.

187
Figura nr.3 Acţiunile premergătoare începerii urmăririi penale în cazul comiterii
infracţiunii de viol:

Acţiunile premergătoare începerii urmăririi penale în

cazul comiterii infracţiunii de viol:

I. Sesizarea organului de urmărire penală despre

săvârşirea unei infracţiuni sau pregătirea săvârşirii unei
infracţiuni prin una din modalităţile stabilite de art.262
C.pr.pen.: plângere, denunţ, autodenunţ sau depistarea
infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului
de urmărire penală.

II. Examinarea sesizării de către organul de urmărire

penală prin stabilirea datelor care confirmă sau infirmă
existenţa semnelor infracţiunii. Sub acest aspect, se
impune precizarea că pentru existenţa temeiurilor de
începere a urmăririi penale este suficientă constatarea
semnele laturii obiective a infracţiunii;

III. Emiterea de către organul de urmărire penală a

ordonanţei de începere a urmăririi penale în prezenţa
condiţiilor prevăzute de art.274 alin.(1) C.pr.pen.;

IV. Verificarea de către procuror a legalităţii şi

temeiurilor pornirii urmăririi penale, urmate de
confirmarea ordonanţei de începere a urmăririi penale.

188
Figura nr. 4 Metodele de verificare a informaţiilor privitoare la comiterea faptei de viol.

Metodele de
verificare a
informaţiilor
privitoare la
comiterea
faptei de viol.

Obţinerea de Dispunerea de Efectuarea Desfăşurarea

informaţii despre către organul de cercetării la faţa măsurilor
comiterea urmărire penală a locului. investigativ-
infracţiunii de viol constatărilor operative.
din declaraţiile tehnico-ştiinţifice
obţinute de la şi medico legale.
martorii oculari sau
de la alte persoane
ce ar putea deţine
unele informaţii
despre comiterea
faptei.

189
Figura nr. 5 Operaţiunile logice ce stau la baza elaborării versiunilor în cazul comiterii
infracţiunii de viol.

Operaţiunile logice ce stau la baza elaborării

versiunilor în cazul comiterii infracţiunii de viol.

Analiza

Sinteza

Analogia

Deducţia

Inducţia

190
Figura nr. 6 Ordinea elaborării şi verificării versiunilor în cazul comiterii faptelor de viol.

Studierea Elaborarea versiunilor Deducerea din fiecare

circumstanţelor (acestea trebuie să fie
obiective în care a fost veridice, bazate pe
comisă faptă de viol şi materialul faptic şi
a informaţiilor bazate pe legile logicii
existente la momentul juridice)
elaborării versiunii.
versiune a informaţiilor
specifice pe care ar trebui
să le ofere aceasta, în
cadrul urmăririi penale. În
cazul în care versiunea
este corectă.

Ordinea elaborării şi verificării

versiunilor în cazul comiterii
faptelor de viol

Renunţarea la versiunea Compararea Desfăşurarea acţiunilor

ce nu s-a confirmat şi informaţiilor de urmărire penală şi a
elaborarea unor noi, obţinute în urma măsurilor investigativ-
până la rămânerea unei acţiunilor operative.
singure care ar reda desfăşurate cu cele
exact circumstanţele specifice versiunii
comiterii violului. elaborate.

191
Figura nr. 7 Versiuni ce pot fi elaborate în cazul comiterii infracţiunii de viol.
Victima nu se cunoştea
cu făptuitorul, caz în
care principalul
obiectiv constă în
identificarea
făptuitorului şi
reţinerea acestuia;
Versiuni ce pot fi
elaborate în cazul
comiterii infracţiunii
de viol.
Victima se cunoaşte cu
făptuitorul, în acest caz
o atenţie sporită se
atrage relaţiilor dintre
victimă şi făptuitor;
192
Făptuitorul este reţinut
în momentul întreţinerii
raportului sexual sau
imediat după realizarea
raportului sexual. În
speţă, urmează a fi
stabilite împrejurările
în care au fost comise
infracţiunile pentru că
în cazul reţinerii
făptuitorului să fie
excluse erorile
judiciare.
Figura nr.8 Conţinutul situaţiilor tipice specifice urmăririi penale în cazurile de viol.

Conţinutul situaţiilor tipice specifice urmăririi

penale în cazurile de viol.

Probele existente în cadrul dosarului.

Informaţii obţinute, în cadrul urmăririi penale, din

alte surse (inclusiv cele obţinute în urma măsurilor
investigativ - operative)

Date despre sursele de informaţii, altele decât cele

ce rezultă din probatoriu existent la dosar.

193
Figura nr. 9 Situaţii tipice ce pot apărea pe parcursul urmăririi penale a infracţiunii de
viol.

Situaţii tipice ce
pot apărea pe
parcursul
urmăririi penale a
infracţiunii de
viol.

Raportul sexual a Violul a avut loc, Raportul sexual a Activitatea

fost săvârşit în dar fie în alte avut loc dar infracţională a luat
împrejurările şi de împrejurări şi de victima a consimţit forma trunchiată a
către persoana către alte persoane la acesta, fie în infracţiunii, fie a
(persoanele) decât cele indicate genere raportul avut loc renunţarea
indicată de către de către victimă, sexual nu a avut de bună voie la
victimă în fie victima loc; comiterea
plângere; intenţionat ascunde infracţiunii;
unele circumstanţe
în care a fost
comisă fapta;

194
Figura nr. 10 Clasificarea acţiunilor de investigare a infracţiunii de viol după cum se
raportează la momentul începerii urmăririi penale.

Acţiuni premergătoare începerii

urmării penale;

Clasificarea acţiunilor de investigare a

infracţiunii de viol după cum se raportează la
momentul începerii urmăririi penale.

Acţiuni ce urmează a fi
desfăşurate în cadrul urmăririi
penale;

195
Figura nr. 11 Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate înainte de începerea urmăririi penale pe
cauzele de viol.

Ascultarea victimei,
persoanelor ce deţin
informaţii despre
Cercetarea la faţa
comiterea
locului
infracţiunii de viol, şi Acţiuni ce
urmează a fi
a celor suspecte de desfăşurate înainte
comiterea faptei. de începerea
urmăririi penale.

Măsurile Efectuarea Dispunerea

investigativ- percheziţiei corporale constatărilor
operative. şi ridicarea de tehnico-ştiinţifice şi
obiecte. medico-legale.

196
Figura nr. 12 Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate în cadrul urmăririi penale privind
cauzele de viol.

Ascultarea Ascultarea Ascultarea Prezentarea

părţii vătămate martorilor bănuiţilor sau pentru
învinuiţilor recunoaştere

Acţiuni
desfăşurate în
cadrul urmăririi
penale.

Reconstituirea Efectuarea Dispunerea

percheziţiei expertizelor
judiciare.

197
Figura nr. 13 Acţiuni de urmărire penală şi măsuri investigativ operative ce urmează a fi
întreprinse de către organele de drept în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii
infracţiunii de viol, în cazul în care victima se cunoştea cu persoana suspectă sau aceasta
este reţinută în momentul comiterii faptei.

Acţiuni
desfăşurate

Efectuarea
percheziţiei
la
Identificare domiciliu
Cercetarea a şi bănuitului,
la faţa ascultarea precum şi
locului. martorilor în alte
oculari locuri
Audierea frecventate
victimei. de făptuitor
Numirea (birou,
Examinare expertizei automobil,
a şi medico etc)
ridicarea legale în
îmbrăcămi privinţa
ntei victimei şi
victimei a
Audierea bănuitului.
bănuitului Precum şi
Realizarea
altor
măsurilor
expertize
investigativ
judiciare în
operativă.
funcţie de
împrejurări
le în care a
fost comisă
fapta.

198
Figura nr. 14 Acţiuni de urmărire penală şi măsuri investigativ operative ce urmează a fi
întreprinse de către organele de drept în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii
infracţiunii de viol, în cazul în care victima nu se cunoştea cu violatorul.

Acţiuni
desfăşurate

Examinare Numirea Realizarea

Audierea Cercetarea a şi expertizelo măsurilor
victimei. la faţa ridicarea r privitoare investigativ
locului îmbrăcămi la victimă operativă.
ntei infracţiunii
victimei de viol
precum şi
în privinţa
mijloacelor
materiale
de probă.

199
Figura nr. 15 Tipuri de expertize judiciare ce pot fi desfăşurate în cadrul investigării
infracţiunii de viol.

Expertiza Expertiza Expertiza Expertiza

medico- medico- psihiatrică psihiatrică
legală a legală a victimei. a
victimei. învinuitului învinuitului
. ...

Tipuri de
expertize

Expertiza Expertiza Expertiza Expertiza

psihologică biologică. traseologică. genetică.
.

200
Figura nr. 16 Urme biologice de natură umană ce pot fi descoperite în urma cercetării la
faţa locului în cazul comiterii infracţiunii de viol.

Categorii de
urme.

Urme de spermă Urme de sânge. Urme de natură Urme de salivă

piloasă.

201
Figura nr. 17 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice
a urmelor de spermă în cazul în care este prezentată numai urma de spermă sau obiectul
purtător.

Întrebări adresate.

Dacă pe obiectul prezentat există urme de spermă

sau nu;

Natura urmei;

Specia căreia aparţine;

Grupa sangvină;

Numărul de persoane care au lăsat urme de spermă;

Starea de sănătate a acestora;

Vechimea aproximativă a urmei de spermă;

Figura nr. 18 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice
a urmelor de spermă în cazul în care este prezentată urma de spermă şi modelele de
comparaţie.

Întrebări adresate.

Dacă spermatozoizii din urma

Întrebările indicate în figura nr. 17. ridicată cu ocazia cfl. aparţin
persoanei de la care s-au prelevat
modelele de comparaţie.

202
Figura nr. 19 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice
a urmelor de sânge.
Întrebări adresate;

Dacă pata este de sânge sau nu;

Natura urmei (sânge uman sau animal);

Grupa sanguină a sângelui;

Sexul persoanei de la care provine urma;

Din care parte a corpului uman provine urma de

sânge.

Starea de sănătate a persoanei de la care provine

sângele;

Vechimea urmelor;

Poziţia corpului în momentul creării urmei de

sânge;

Dacă sângele conţine impurităţi şi de ce natură sunt;

Figura nr. 20 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice
a urmelor de sânge, dacă se prezintă urma şi modelele de comparaţie;

Întrebări adresate;

Dacă urma de sânge

Întrebările indicate în figura ridicată cu ocazia cfl. are Dacă există alte indicii de
nr. 19. aceeaşi grupă sanguină cu asemănare între urmă şi
sângele prezentat ca model proba de sânge:
de comparaţie;

203
Figura nr. 21 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice
a urmelor de natură piloasă;

Întrebări adresate;

Natura firelor de păr prezentate;

Zona corpului din care provin;

Dacă firele de păr sunt vopsite şi care este culoarea

lor naturală;

Modul de detaşare a firelor de păr;

Dacă firul de păr prezintă alteraţii patologice, urme

de sânge sau distrugeri provocate de paraziţi;

Sexul persoanei de la care provin firele de păr;

Vârsta aproximativă şi rasa persoanei;

Natura depunerilor de pe suprafaţa firului de păr;

Figura nr. 22 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice
a urmelor de natură piloasă în cazul în care sunt prezentate şi modele de comparaţie;

Întrebări adresate;

Întrebările indicate în figura nr. 21. Dacă firul de păr ridicat cu ocazia cfl,
are aceleaşi caracteristici cu modelul
de comparaţie;

204
Figura nr. 23 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice
a urmelor de salivă;

Întrebări adresate;

Dacă pe obiectul prezentat există sau nu urme

de salivă;

Dacă urma de salivă este de natură umană;

Grupa sangvină a persoanei;

Dacă pot fi stabilite anumite tratamente

medicamentoase;

Dacă poate fi stabilit mediul profesional al

persoanei creatoare;

Figura nr. 24 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei biologice
a urmelor de salivă în cazul în care sunt prezentate şi modele de comparaţie;

Întrebări
adresate;

Dacă urma de Dacă există alte

Întrebările indicate
în figura nr. 23.
salivă are aceeaşi
grupă de sanguină
cu persoana de la
care s-a ridicat
modelul de
comparaţie;
indicii de
asemănare între
urma de salivă şi
modelele ridicate
pentru comparaţie;

205
Figura nr. 25 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei medico-
legale a victimei;

Întrebări adresate cu
ocazia examinării
victimei;

Existenţa unor leziuni Dacă a avut loc

traumatice specifice Dacă deflorarea victimei şi
raportului sexual victima dacă da, dacă aceasta
forţat; femeie este este recentă.
însărcinată
sau nu,
termenul
sarcinii;
Dacă victima este
Mecanismul de infectată cu o boală
producere; venerică sau altă boală ce
Daca a se transmite prin raport
avut loc sexual;
întrerupere
a sarcinii şi
motivul
Dacă victima este
acesteia;
infectată cu maladia
Vechimea acestora; SIDA;

Motivul
decesului
Consecinţele lor în cazul în
asupra stării de care În funcţie de faza bolii de
sănătate a victimei şi victima stabilit momentul
aprecierea gravităţii violului a infectării;
în conformitate cu decedat;
prevederile legale;

Dacă pe
corpul
victimei au Stabilirea nivelului de
Existenţa unui raport fost găsite dezvoltare fizică a
sexual recent; urme victimei, precum şi
biologice existenţa unor deficienţe
de natura fizice la victimă;
umană sau
epiteliu
uman;

206
Figura nr. 26 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei medico-
legale învinuitului;

Întrebări adresate cu
ocazia examinării
inculpatului

Existenţa capacităţii Existenţa unor

de coabitare; leziuni traumatice
specifice infracţiunii
de viol;

Examinarea
capacităţii de Mecanismul de
procreare (în unele producere;
cazuri ex. în cazul în
care în urma violului
intervine o sarcină ne
dorită);

Vechimea acestora;

Dacă învinuitul este

infectat cu o boală
venerică sau o altă
boală ce se transmite Dacă pe corpul
prin raport sexual; persoanei au fost
găsite urme
biologice de natura
Dacă învinuitul este umană sau epiteliu
contaminat cu maladia uman;
SIDA:

În funcţie de faza bolii

de stabilit data
contaminării;

207
Figura nr. 27 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei
psihiatrice a învinuitului;

Întrebări adresate;

Dacă suferă persoana de

anumite boli sau dereglări
psihice, în momentul
expertizei;

Dacă suferea persoana de

anumite boli sau
dereglări psihice, în
momentul comiterii
violului;

Dacă conştientiza
caracterul acţiunilor sale
şi a consecinţelor
acestora în momentul
comiterii infracţiunii;

Dacă în momentul
comiterii faptei persoana
putea să-şi dirijeze
acţiunile;

Dacă în momentul
comiterii infracţiunii
persoana era
responsabilă, dacă nu
atunci această este
iresponsabilă sau suntem
în prezenţa unei
responsabilităţi reduse;

208
Figura nr. 28 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei
psihiatrice a victimei infracţiunii de viol;

Întrebări adresate;

Dacă suferă persoana de

anumite boli sau
dereglări psihice, în
momentul expertizei;

Dacă suferea persoana de

anumite boli sau dereglări
psihice, în momentul
realizării infracţiunii;

Dacă conştientiza
caracterul acţiunilor sale
şi a consecinţelor
acestora în momentul
comiterii infracţiunii;

Dacă în momentul
comiterii faptei persoana
putea să-şi dirijeze
acţiunile;

209
Figura nr. 29 Pentru determinarea imposibilităţii victimei de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa, în cadrul expertizei psihologice urmează a fi stabilite următoarele
elemente;

Totalitatea Aprecierea situaţiei

procesele lăuntrice, în care se află
avute în momentul victima ca fără
comiterii soluţie.
infracţiunii, de către
victimă.

Elemente
obligatoriu
de stabilit;

Lipsa resurselor
Alegerea unei psihologice de a-şi
tactici ineficiente de manifesta voinţa şi
apărare. de a-şi dirija
acţiunile.

Notă: Doar în cazul în care psihologul stabileşte existenţa cumulativă a acestor elemente
poate da concluzia că victima în momentul comiterii infracţiunii s-a aflat în imposibilitate
de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare ce nu este determinată de o boală psihică,
vârsta, sau altă stare ce urmează a fi stabilită prin intermediul expertizei psihiatrice sau
medico-legale.

210
Figura nr. 30 Categorii de urme ce pot forma obiectul expertizei traseologice în cadrul
investigării infracţiunii de viol.

Urme Urme de Urme de

lăsate de buze; dinţi;
picioare;

Categorii
de urme;

Urme de
sol şi cele Urme lăsate de Urme ale
lăsate de mijloacele de obiectelor de
vegetale; transport; îmbrăcăminte;

211
Figura nr. 31 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei
traseologice a urmelor de picioare în cadrul investigării infracţiunii de viol;

Întrebări
adresate
expertului;

Dacă urmele plantare Cărui tip aparţine Care a fost

descoperite la faţa încălţămintea al direcţia de
locului au fost create cărei urme au fost deplasare a
de învinuitul în cauza ridicate de la faţa persoanei ce a
de viol; locului; lăsat urmele;

Dacă urmele de Ce particularităţi Care sunt

încălţăminte are încălţămintea concluziile
descoperite la faţa ale cărei urme s- referitor la
locului provin de la au ridicat; particularităţile
încălţămintea ridicată persoanei ce le-a
de la învinuitul de lăsat;
comiterea violului;
Care a fost ritmul
de deplasare a
persoanei ce a
lăsat urmele;

212
Figura nr. 32 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei
traseologice a urmelor de buze în cadrul investigării infracţiunii de viol;

Numărul
Urma este de Sexul şi
de natură persoane vârsta
umană sau ce au creat aproximati
naturală; urma; vă;

Tipul
antropologi Existenţa
c Întrebări cărorva
aproximati adresate; malformarţ
v al ii;
persoanei;

Care este Urmele materie Care dintre

mecanismu adiacente care au buze a lăsat
l de înlesnit crearea urma
formare a urmei; (inferioară
urmei; (ruj, urme sau
biologice) superioară);

213
Figura nr. 33 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei
traseologice a urmelor de dinţi în cadrul investigării infracţiunii de viol;

Întrebări
adresate;

Urma este Caracterist Care este

creată de o icile mecanismu
dantură de danturii l de
natură persoanei formare a
umană sau ce a creat urmei;
animală; urma;

Sexul şi Tipul Dacă urma

vârsta antropologi prezintă
aproximati c al suficiente
vă a persoanei elemente
persoanei ce a creat pentru
ce a creat urma; identificare
urma; ;

Dacă detenţia
creatoare a
suferit careva
tratamente
stomatologice;

214
Figura nr. 34 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei
traseologice a urmelor obiectelor de îmbrăcăminte în cadrul investigării infracţiunii de
viol;

Dacă urma a fost Care este forma ţesăturii

creat de un obiect de din care s-a confecţionat
îmbrăcăminte şi îmbrăcămintea ce a lăsat
care parte a acestei; urma;

Dacă urma a fost Întrebări Care alte

creată de un ce particularităţi
accesoriu al urmează prezintă
obiectului de a fi îmbrăcămintea
îmbrăcăminte; adresate; ce a creat urma;

În cazul în
care este
prezentat
modelul de
comparaţie;

Dacă urma putea Dacă fragmentul

fi creată de textil găsit la faţa
obiectul ce a fost locului a făcut obiect
prezentat ca model comun cu modelul
de comparaţie; de comparaţie;

215
Figura nr. 35 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei
traseologice a urmelor de sol şi de natură vegetală în cadrul investigării infracţiunii de
viol;

Dacă urma Particularit Cărui Zona

descoperită este o ăţile sezon îi geografică de
urmă biologică de detaşării; corespunde provenienţă a
natură vegetală; planta; plantei;

Întrebări
Dacă prezintă adresate la Dacă planta este
modificări suferite expertizarea cultivată sau
ca urmare a unei urmelor de creşte în mod
prelucrări; natură natural;
vegetală;

Dacă urma Întrebări Particularit

descoperită adresate la ăţile
este o urmă expertiza detaşării;
de sol; urmelor de
sol;

Zona de Dacă urma Dacă urma

provenienţ conţine alte prezintă
ă a urmei substanţe, suficiente
(teren ce au o elemente
agricol, natură pentru
zonă diferită identificare
forestieră); ;

Dacă modelul prezentat

spre comparaţie are
aceeaşi structură cu urma
ridicată de la faţa locului;

216
Figura nr. 35 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei
traseologice a urmelor mijloacelor de transport în cadrul investigării infracţiunii de viol;

Mecanismu Tipul Diametrul şi

l de autovehicolul desenul Direcţia de
formare a ui care a protectorului deplasare;
urmei; format urma; anvelopei;

Întrebări
adresate;

În cazul în care
sunt prezentate
modele de
comparaţie;

Dacă urma şi modelul

de comparaţie au fost
create de acelaşi
vehicol;

217
 DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul Paladii Andrian, declar pe proprie răspundere că materialele

prezentate în teza de doctorat, se referă la propriile activități și realizări, în caz
contrar urmând să suport consecințele, în conformitate cu legislația în vigoare.

Paladii Andrian

/......................../

06 aprilie 2010

218
 CV AL AUTORULUI

Date personale: Paladii Andrian

Data nașterii: 20 decembrie 1981
Locul nașterii: s. Rădulenii Vechi r-n. Floreşti
Studii: Facultatea Drept, Academia de Poliție „Alexandru Ioan
Cuza”, București, România, 2005, licenţiat în drept; 2006 – master
în drept;
Activitatea profesională: lector la catedra „Drept penal şi
criminologie” Academia „Ştefan cel Mare” a MAI
Domeniile de activitate științifică: drept penal, criminologie, tehnica încadrării juridice a
infracţiunilor
Participări la foruri științifice internaționale:
1.Seminarul ştiinţifico-practic internaţional, cu genericul „Probleme de politică penală în
domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri” din 14 aprilie 2006,
Ministerul Afacerilor Interne, Academia „Ştefan cel Mare”, BUMAD pentru Republica
Moldova, Chişinău.
2.Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Probleme interdisciplinare în materia
prevenirii şi combaterii criminalităţii juvenile la etapa contemporană” 5 octombrie 2007,
Ministerul Afacerilor Interne al republicii Moldova, Academia „Ştefan cel Mare”,
Fundaţia „Hanns Seidel” Germania
3.Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Protecţia juridică a valorilor culturale în
Republica Moldova”, 21-22 septembrie 2007, Ministerul Afacerilor Interne al
Republicii Moldova, Academia de Ştiinţe, Academia „Ştefan cel Mare”, Asociaţia
pentru protecţia bunurilor culturale din Republica Moldova;
Lucrări științifice publicate: 2 monografii, 13 articole în materiale ale conferinţelor
ştiinţifice internaţionale şi naţionale, reviste şi culegeri naţionale.
Date de contact:
adresă: mun. Chişinău str. M. Lomonosov 49/1 ap. 52
tel: 079701162
e-mail: paladiadrian@yahoo.com

219