2. 2.

Stadiile dezvoltării psihosociale a personalităŃii

Psihologul american Erik Erikson este autorul unei teorii care oferă o perspectivă
psihosocială de analiză a stadiilor de dezvoltare a acesteia. Pregătit în spirit freudian, Erikson a
dezvoltat o teorie a dezvoltării psihosociale a personalităŃii care merge dincolo de teoria freudiană,
comparativ cu care prezintă următoarele particularităŃi diferenŃiatoare:
1. Dacă Freud a accentuat importanŃa copilăriei şi a experienŃelor timpurii în dezvoltarea
personalităŃii, Erikson a considerat că personalitatea continuă să se dezvolte pe parcursul întregii
vieŃi, trecând printr-o serie de opt stadii cruciale de dezvoltare. Se detaşează aşadar de teoria
clasică freudiană prin ideea că achiziŃiile noi apar în fiecare etapă a vieŃii, aceste achiziŃii fiind
provocate de prezenŃa unor crize de dezvoltare, înŃelese ca perioade cu resurse formative deosebite,
care au la bază potenŃialităŃile individuale confruntate cu solicitările graduale şi tot mai complexe
ale mediului sociocultural. În fiecare stadiu de dezvoltare apare un conflict central care solicită o
adaptare la problemele, cerinŃele şi solicitările specifice acelei perioade de vârstă. Succesul
adaptativ într-un stadiu conduce la achiziŃia, la formarea şi dezvoltarea la individ a unei
„competenŃe” specifice, a unei trăsături psihocomportamentale pozitive. Invers, eşecul adaptativ
poate genera stres şi anxietate şi poate declanşa o regresie spre un stadiu anterior.
2. Spre deosebire de Freud, a accentuat într-o mai mare măsură rolul Eu-ului (conştient)
decât al Sine-lui (inconştient), Eul reprezintând o parte a personalităŃii independentă de Sine, care se
dezvoltă şi după vârsta copilăriei, fiind influenŃat de mediul familial, social-istoric, cultural. De
asemenea, Erikson recunoaşte influenŃa factorilor de mediu social, cultural, istoric, în modelarea
personalităŃii.
Teoria lui Erikson este o teorie a dezvoltării psihosociale a personalităŃii de-a lungul
întregii vieŃi, iar căutarea identităŃii este tema ei centrală. Problematica identităŃii reprezintă cheia
explicativă a dezvoltării individuale. Stadiile dezvoltării psihosociale sunt considerate etape
identitare distincte.
I stadiu (0 – 1 an): încredere sau neîncredere
Corespunde stadiului oral la Freud. Apare în timpul celei mai neajutorate perioade din viaŃa
copilului, când acesta este total dependent de mamă în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor de
securitate, supravieŃuire şi afecŃiune. Dacă mama satisface aceste nevoi ale copilului, arătându-i
acestuia o mare dragoste şi afecŃiune, se va dezvolta la copil o atitudine de încredere. În caz contrar,
copilul dezvoltă o atitudine de neîncredere şi suspiciune faŃă de cei din jurul lui. Pattern-ul
încrederii sau neîncrederii ca dimensiune de personalitate se stabileşte încă din copilăria timpurie.
II stadiu (1 – 3 ani): autonomie sau îndoială şi ruşine
Corespunde stadiului anal la Freud. În acest stadiu, deşi dependent în mare măsură de părinŃi, care îl
lasă să acŃioneze doar la locul şi la timpul potrivit, copilul îşi experimentează autonomia. Când
copilului nu i se permite să facă ce vrea, se dezvoltă la acesta un sentiment de îndoială şi ruşine.
III stadiu (3 – 6 ani): iniŃiativă sau vinovăŃie
Corespunde stadiului falic la Freud. În acest stadiu se dezvoltă abilităŃile motorii şi mentale ale
copilului. Dacă părinŃii îi inhibă iniŃiativele, copilul va dezvolta sentimente de vinovăŃie, care pot
persista şi însoŃi toate iniŃiativele de mai târziu ale copilului. Invers, dacă părinŃii îl susŃin şi
încurajează, se va dezvolta la copil spiritul de iniŃiativă. IniŃiativa copilului trebuie orientată spre
scopuri mai realiste, copilul devenind astfel capabil să-şi dezvolte un sentiment de superioritate. Ca
urmare al eşecului relaŃiei oedipiene, copilul va fi capabil să dobândească un simŃ moral, să
înŃeleagă ce anume este permis şi ce nu.
IV stadiu (6 – 12 ani): competenŃă sau inferioritate
Corespunde stadiului de latenŃă la Freud şi debutează odată cu viaŃa şcolară când, ca urmare a
diversificării cerinŃelor şi exigenŃelor şcolare şi a experienŃelor de viaŃă, copilul trebuie să depună
eforturi sporite în rezolvarea noilor tipuri de sarcini. Dacă în urma comparării cu ceilalŃi
copii/colegi de şcoală eforturile, posibilităŃile şi capacităŃile copilului sunt minimalizate, ridiculizate
sau refuzate, se dezvoltă la copil sentimente de neadaptare şi de inferioritate. Invers, dacă
comparaŃiile cu ceilalŃi îi sunt favorabile, se dezvoltă treptat la copil sentimentul competenŃei.
ObservaŃii: Primele 4 stadii sunt viziuni psihosociale ale stadiilor psihosexuale ale lui Freud.
Caracteristic lor este faptul că rezolvarea fiecărei crize depinde mai mult de ceilalŃi oameni, de
părinŃi în special, decât de propria persoană. Stadiile care urmează diferă de acestea prin faptul că
persoana devine mai capabilă să controleze mediul şi să facă alegeri conştiente. EvoluŃia viitoare
este puternic direcŃionată de caracteristicile dezvoltate până în timpul adolescenŃei. Dacă persoana
se caracterizează prin încredere sau neîncredere, autonomie sau îndoială şi ruşine, iniŃiativă sau
vinovăŃie, competenŃă sau inferioritate, toate acestea vor influenŃa cursul viitor al vieŃii sale,
indiferent cât de independentă de mediu sau de ceilalŃi poate deveni persoana.
V stadiu (12 – 18 ani): identitatea Eului sau confuzia rolului
Stadiul adolescenŃei este considerat de Erikson ca fiind esenŃial pentru definirea identităŃii proprii.
Este o perioadă a integrării şi consolidării imaginii de sine, care încorporează în ea ceea ce
adolescentul gândeşte despre el însuşi, dar şi ceea ce gândesc alŃii despre el. Modelarea şi
acceptarea identităŃii proprii este un proces extrem de dificil care poate genera anxietate,
adolescentul trebuind să-şi asume dintre diferitele roluri pe cel care i se potriveşte mai bine. Cei
care eşuează în dobândirea unei identităŃi proprii trec printr-o criză de identitate ca urmare a
confuziei rolului. În dobândirea identităŃii Eu-ului un rol important îl au modelele şi grupul de
aceeaşi vârstă.
 VI stadiu (18 – 35 ani): intimitate sau izolare
Corespunde perioadei tinereŃii când tânărul stabileşte relaŃii intime cu alte persoane sub forma
prieteniilor apropiate şi a legăturilor sexuale. Intimitatea nu se reduce însă la aceasta din urmă, ci
implică un sentiment de grijă şi de angajare într-o relaŃie, dezvoltat fără teama de a-şi pierde
identitatea de sine. Fuzionarea cu identitatea altcuiva într-o relaŃie intimă nu înseamnă însă
subordonarea faŃă de o altă persoană. Într-o relaŃie, identităŃile celor două Eu-uri se combină, dar nu
se pierd sau anulează. Tinerii incapabili să stabilească o astfel de intimitate se retrag în izolare,
evitând contactele apropiate cu ceilalŃi, pe care îi pot resimŃi ca pe o ameninŃare pentru propriul Eu.
VII stadiu (35 – 55 ani): generare (creaŃie) sau stagnare
Corespunde vârstei maturităŃii. Generarea se referă la nevoia adultului de a fi implicat activ în
educarea şi îndrumarea generaŃiilor următoare. Această nevoie poate viza atât propriii copii, dar se
poate extinde şi dincolo de familie. Dacă un astfel de comportament nu este dezvoltat de individ,
apare un sentiment de stagnare, de plictiseală şi sărăcie psonală şi interpersonală.
VIII stadiu (peste 55 ani): integritatea Eului sau disperare
Corespunde perioadei bătrâneŃii. În acest stadiu, străduinŃa majoră a persoanei este împlinirea. Este
o perioadă de reflecŃie, de evaluare retrospectivă a vieŃii. Evaluarea propriei vieŃi poate genera
sentimente de mulŃumire şi împlinire, dacă succesele şi eşecurile vieŃii sunt recunoscute şi
acceptate, caz în care persoana posedă integritatea Eu-ului. În caz contrar, apariŃia resentimentelor,
a mâniei şi frustrării ca efect al autoevaluării retrospective a propriului parcurs al vieŃii, generează
regretul şi disperarea.
Teoria lui Erikson afirmă faptul că fiecare stadiu, căruia îi corespunde o criză de adaptare,
deŃine posibilitatea unei rezolvări pozitive din punct de vedere adaptativ. Eşecul adaptativ la unul
dintre stadii poate fi corectat prin succesul la stadiile imediat următoare. Mai mult, orice om poate
dobândi puterile de bază, poate rezolva fiecare criză într-un mod adaptativ pozitiv, îşi poate
direcŃiona constructiv propria dezvoltare. Astfel, personalitatea este mai degrabă produsul învăŃării,
al experienŃei de viaŃă, decât al eredităŃii şi al evenimentelor din copilăria timpurie. Dacă controlul
personal asupra primelor patru stadii este limitat, ultimele patru permit într-o mult mai mare măsură
posibilitatea de autocontrol asupra propriei vieŃi.
Temă:
Pentru fiecare din cele 8 stadii ale dezvoltării psihosociale ale personalităŃii precizaŃi:
- achiziŃiile polare bazale realizate în acel stadiu;
- factorii sociali determinanŃi ai acestor achiziŃii;
- dilema identitară corespunzatoare stadiului respectiv.