Sunteți pe pagina 1din 112

LAVINIA HOGEA

LAVINIA HOGEA

PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE
COMPORTAMENTALE

PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE
COMPORTAMENTALE
2010

1
CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE
Cuvânt înainte………………………………………………………….4
Introducere……………………………………………………………..5 Urmând tendinţa alinierii învăţământului românesc la
Capitolul I standarde europene, ultimii ani au îmbogăţit curricula
Conceptul de dezvoltare ontogenetică…………………………..7 universitară a facultăţilor de medicină cu noi cursuri, ce ţin de
Capitolul II ştiinţele socio-umane, care vin să completeze formarea
Teorii ale dezvoltării personalităţii................................................23
studentului de la medicină nu numai ca viitor specialist, dar în
Capitolul III
Abordarea personalităţilor accentuate...........................................39
deosebi ca un adevărat OM.
Capitolul IV Întreaga lucrare reprezintă o pledoarie în favoarea
Comportamentul uman – complex bio-psiho-social.......................65 perceperii profesiunii medicale dintr-o perspectivă umanistă şi a
Capitolul V perceperii medicului ca profesionist, dotat atât cu cunoştinţe
Comportamentul emoţional............................................................81 tehnologice, care să facă din el un excelent expert al
Capitolul VI
diagnosticului şi al tratamentului, cât şi cu un bogat bagaj
Comportamente cu risc pentru sănătate.........................................92
Capitolul VII
spiritual, care să-1 ajute să empatizeze cât mai bine cu pacienţii
Variabile implicate în comportamentul specific bolnavului.........138 săi. Cunoştinţele medicale, îmbinate strâns cu trăsăturile
Capitolul VIII psihologice şi afective ale medicului, îi vor asigura percepţia
Atitudinea şi comportamentul bolnavului în cazul unor boli acute sau omului bolnav atât ca subiect de investigaţie diagnostică, cât şi
cronice........................................................................................................142 ca o persoană aflată în suferinţă, de care terapeutul are datoria să
Capitolul IX
se apropie, să-1 înţeleagă şi, în cele din urmă, să formeze
Intervenţia terapeutică – implicaţii psihologice.................................149
Capitolul X
împreună o alianţă în lupta împotriva durerii, bolii şi a morţii.
Elemente de comunicare................................................................162 În cuprinsul cărţii se întâlnesc noţiuni cu care studenţii de
Capitolul XI la medicină se vor reîntâlni în cadrul cursurilor de medicină
Noţiuni de etică şi relaţia medic-pacient........................................174 internă, pediatrie, psihiatrie, psihologie medicală, sociologie şi
etică medicală, acest fapt arătând complexitatea subiectelor
Bibliografie................................................................................................181
tratate.
Sper ca acest volum să fie util viitorilor medici, să-i
determine să găsească o explicaţie suplimentară patologiei

2
bolnavului şi totodată să stabilească cu pacienţii o relaţie umană INTRODUCERE
autentică, bazată pe încredere, sensibilitate şi căldură.
Prin anii 1960, medicina din Statele Unite ale Americii a început să
Noiembrie, 2010 resimtă necesitatea integrării în practica sa a unor concepte şi tehnici
psihologice, în special ale psihologiei comportamentale („behaviorism").
Deschiderea înspre psihologie a fost impulsionată de succesele pe care
„behavioriştii" le obţinuseră în tratamentul bolilor mintale, în probleme ca
obezitatea, tabagismul, bolile cardio-vasculare, migrena, complianţa la
bolile cronice, etc. Pe lângă aceste succese, factori mai generali de factură
socială, economică şi epidemiologică au determinat o schimbare de
paradigmă în medicină.
Începând cu secolul XX, bolile infecţioase au încetat să fie
principala cauză a mortalităţii în SUA şi Europa de Vest, luându-le locul
bolile cronice ca afecţiunile cardio-vasculare, cancerul, bolile respiratorii, în
toate aceste probleme de sănătate fiind implicaţi factori de risc ce ţin în
mare măsură de comportamentul individului: alimentaţie, expunere la
factori de mediu nocivi, lipsa exerciţiului fizic, stres, tabagism, etc. De
asemenea, s-a constatat, incidenţa crescută a mortalităţii prin abuz de
medicamente şi droguri, alcool, dar şi creşterea accidentelor rutiere.
Schimbările rapide şi nocive ale stilului de viaţă în secolul XX, au atras
atenţia asupra unei „noi" variabile cu rol în declanşarea şi evoluţia bolilor, şi
anume comportamentul individual.
Creşterea tot mai mare a incidenţei bolilor cronice a avut un impact
deosebit asupra costului bolii, atât datorită duratei tratamentului, cât şi a
noilor tehnici de diagnostic şi tratament. Pentru reducerea costurilor, cea
mai bună politică este prevenţia. Astfel, s-a impus necesitatea unei noi
direcţii complementare medicinei, care să se ocupe de investigarea
sistematică a factorilor de risc şi de modificarea factorilor comportamentali
implicaţi în sănătate şi în producerea diverselor boli. Astfel s-a născut
medicina comportamentală (februarie, 1977). În acelaşi timp, au apărut o
mulţime de alte discipline la graniţa dintre medicină şi psihologie, unele
axate mai mult pe cercetare, ca neuropsihologia, psihoneuroimunologia,
3
genetica comportamentală, psihologia medicală, sănătatea comportamentală, CAPITOLUL I.
psihologia sănătăţii publice, psihologia reabilitării, etc.
Ştiinţele comportamentului şi Ştiinţele sociale aplicate în sănătate
CONCEPTUL DE DEZVOLTARE ONTOGENETICĂ
reprezintă o nouă încercare de integrare şi clarificare a tuturor preocupărilor
în legătură cu sănătatea şi boala din domeniul psihologiei.
Domeniile definitorii ale ştiinţelor comportamentale şi sociale sunt Moto:
acelea care se focalizează fundamental şi explicit pe înţelegerea proceselor “Întrebările simple sunt cele mai
comportamentale şi sociale sau pe utilizarea acestor procese pentru a profunde. Unde te-ai născut? Unde este casa
prevedea sau influenţa starea de sănătate şi factorii de risc pentru boală. ta? Unde vei merge? Ce faci? Gândeşte-te la
toate acestea din când în când şi observă cum
se modifică în timp răspunsul tău”. (R. Bach)

Noţiuni introductive

Activitatea psihică a omului adult nu este gata constituită în


momentul naşterii sale. Ea este produsul unui complex proces evolutiv, de-a
lungul vieţii individului (dezvoltare ontogenetică). Fiinţă cu desăvârşire
neajutorată în momentul naşterii, copilul se dezvoltă neîncetat, parcurgând o
serie de etape, cu particularităţi anatomo-fiziologice, psihologice şi
spirituale distincte. Dezvoltarea organismului uman se desfăşoară pe mai
multe paliere, dar cu toate acestea este unitară, determinând evoluţia
individului în ansamblul său.
Astfel se poate vorbi despre o:
- dezvoltare fizică, ce reuneşte modificările în lungime, greutate,
modificările structurii şi funcţiei creierului, inimii, altor organe interne;
modificările scheletului şi musculaturii, care afectează abilităţile motorii;
aceste modificări exercită o influenţă majoră atât asupra intelectului cât şi
asupra personalităţii (de exemplu: un copil cu handicap auditiv suferă de
întârziere în dezvoltarea limbajului).
- dezvoltare psihică, înseamnă formarea proceselor şi însuşirilor
psihice (percepţie, memorie, raţionament, limbajul, gândire etc), precum şi

4
restructurarea lor pe parcursul întregii vieţi la nivele funcţionale tot mai Aceste etape, secvenţe se identifică prin termenul de stadiu de
înalte. dezvoltare care implică progres şi reorganizare, fiind expresia nivelului
- dezvoltare psihosocială cuprinde modificările ce apar la nivelul atins în dezvoltare într-o perioadă de timp bine delimitată.
personalităţii ca urmare a interacţiunii individului cu ceilalţi.
- dezvoltarea spirituală reuneşte valorile universale. Etapele, ciclurile şi stadiile dezvoltării psihice
Fiecare individ reprezintă o entitate specifică, ce are caracteristici
proprii, nemaiîntâlnite la alţi subiecţi. Stadiul psihic reprezintă un ansamblu de caracteristici psihice bine
Dacă prima parte a existenţei se caracterizează în primul rând prin conturate şi diferenţiate calitativ, care permit identificarea particularităţilor
dezvoltare corporală şi psihologică (copilăria şi adolescenţa), perioadă asemănătoare la indivizi aflaţi în aceeaşi perioadă de vârstă, precum şi
matură se caracterizează prin dezvoltare psihologică şi spirituală a particularităţile diferite la indivizi aflaţi în diverse perioade de vârstă.
individului (M. Deutsch, 2005). Relaţia între vârstă (exprimată prin conceptele de etape şi cicluri de vârstă)
şi stadiul de dezvoltare psihică este una de corespondenţă relativă în sensul
Corporal- adult Psihologic că schimbarea vârstei (cronologice) nu aduce automat şi schimbarea vieţii
psihologic spiritual
psihice.
Ţinând seama de particularităţile fiecărui stadiu şi de continuitatea
acestora s-au identificat două mari etape:
Etapa I – prenatală.
copil bătrân Etapa II – postnatală, de la naştere până la moarte, care cuprinde 3
cicluri de dezvoltare:
1. ciclul de creştere şi dezvoltare (0-25 ani) – se dezvoltă toate
Dezvoltarea depinde prioritar de ereditate, mediu, educaţie şi
capacităţile fizice şi psihice specifice speciei umane. Cuprinde copilaria,
autoeducaţie, factori în raport cu care copilul devine om.
pubertatea şi adolescenţa.
O caracteristică esenţială a oricărei dezvoltări este stadialitatea prin
2. ciclul de maturizare (25 ani - 60/65 ani) – capacităţile fizice
care se înţelege că toate transformările de sens ascendent au loc în etape
şi psihice se manifestă deplin. Este denumită şi „vârsta a II-a”.
limitate cronologic, cu achiziţii specifice semnificative. Bunăoară,
3. ciclul de regresie, de involuţie (65 ani – moarte) - capacităţile
dezvoltarea umană se realizează printr-o succesiune de etape sau perioade
individului intră în declin. Este etapa „vârstei a III-a”.
legate între ele prin continuitate funcţională, dar diferite prin structura lor de
Fiecare ciclu prezintă stadii sau perioade de dezvoltare:
ansamblu. Fiecare secvenţă a dezvoltării psihice trebuie privită concomitent
Perioada prenatală durează din momentul concepţiei şi până la
ca rezultantă a etapelor anterioare şi ca premisă a celor viitoare. De altfel,
naştere. Deşi această etapă a dezvoltării este investigată în special sub
fără cadrul oferit de ideea evoluţiei şi de procesul evolutiv, conştiinţa umană
aspecte medicale, cercetările ultimilor decenii demonstrează că în această
ar apărea drept un miracol.
perioadă fătul este un „asimilator” de informaţie care, chiar dacă nu este
conştientizată, va influenţa evoluţia post-natală. Comunicarea mamei cu
5
fătul este posibilă chiar de pe acum (tehnica Lamaze). Încă din această comparaţii, conservări, analize şi sinteze mentale. Conceptul de sine
perioadă fătul percepe stările emoţionale ale mamei, încordarea sau cuprinde stima de sine înţeleasă ca evaluarea afectivă a imaginii de sine.
relaxarea, dând răspunsurii în funcţie de această „decodificare” (M. Deutsch, Perioada pubertăţii sau preadolescenţa ( 10/11 – 14/15 ani) este
2005). marcată de puseul fizic acut care are influenţă asupra personalităţii, afectând
Perioada de nou-născut şi sugar (0-1 an). În această perioadă se modul în care puberul se raportează la propria imagine de sine. Specific
dezvoltă sensibilitatea vizuală, auditivă, tactilă, etc., apar percepţiile, încep acestei perioade este procesul de dezvoltare al eu-lui. Planul cognitiv capătă
să funcţioneze mecanismele verbale şi se structurează inteligenţa senzorio – originalitate şi se conturează interesele. Este o perioadă de sensibilitate, de
motorie (Piaget). Trebuie precizat că spre sfârşitul primului an de viaţă se fragilitate psihică, aspecte care se prelungesc, adeseori şi în adolescenţă.
dezvoltă ataşamentul copilului în special faţă de figura maternă. Ainsworth, Perioada adolescenţei (14/15 – 20 ani ). Adolescentul este orientat
prin studiile sale, arată că modul în care se realizează ataşamentul copilului spre căutarea identităţii de sine, a trebuinţei de exprimare şi de independenţă.
în primul an de viaţă este predictiv pentru modalitatea de relaţionare Se dezvoltă capacitatea de a găndi abstract, imaginaţia reproductivă,
interpersonală a viitorului adult. creatoare făcând posibil comportamentul creativ. Cunoaşterea propriilor
Stadiul antepreşcolar sau prima copilărie (1-3 ani). În această capacităţi, emoţii, motive îl ajută în orientarea în carieră şi în opţiunile
perioadă se pun bazele autodeplasării şi ale însuşirii mecanismelor verbale. profesionale. Dezvoltarea fizică ajunge la maturitate.
Mersul înseamnă din punct de vedere psihologic explorarea spaţiului, Vârsta adultă (20 – 40 ani) este perioada în care tânărul ia decizii
contactul cu obiecte care sunt diferite de propria personă. Iar, limbajul, pe importante cu privire la carieră şi familie. Viaţa psihică cunoaşte o puternică
partea cealaltă, reprezintă un sistem de substituenţi ai obiectelor concrete, maturizare, în special în ce priveşte afectivitatea şi personalitatea. Sănătatea
bazându-se pe dezvoltarea reprezentărilor. Cele două achiziţii determină fizică atinge un apogeu, iar la sfârşitul perioadei apar primele semne ale
conturarea conştiinţei de sine, prin separarea Eu – Ceilalţi. declinului.
Stadiul preşcolarităţii (3 - 6/7 ani) cunoscută ca a doua copilărie Vârsta “de mijloc” (40 – 65 ani) se caracterizează prin creşterea
sau „vârsta de aur”. Este o etapa puternic influenţată de figurile parentale, abilităţii de rezolvare a situaţiilor problematice, concomitent cu scăderea
cât şi de persoanele din instituţiile de educaţie. Încep să se contureze capacităţii de rezolvare a situaţiilor noi. Responsabilităţile faţă de noua
mecanisme conştiente şi voluntare. Jocul reprezintă activitatea esenţială a familie şi faţă de profesie cresc, iar suportul social este din ce în ce mai
copilului, învăţarea realizându-se cel mai bine prin joc. Se dezvoltă redus. Acest tablou poate duce la instalarea stresului şi a reacţiilor la stres.
procesele psihice complexe şi se pun bazele dezvoltării personalităţii. Deşi Bătrâneţea (peste 65 de ani). Odată cu debutul bătrâneţii,
separarea Eu – Lume este mai bine conturată acum decât în stadiul capacităţile fizice şi psihice încep să scadă iar individul îşi restrânge sfera
precedent, comportamentul copilului rămâne în continuare egocentric. activităţilor şi a relaţiilor sociale. Este etapa în care productivitatea scade
Stadiul şcolarităţii mici sau a treia copilărie (7 – 10 ani). Marcant datorită modificării funcţiilor organice şi psihice, apar bolile de
în această etapă este debutul şcolarităţii, ce presupune lărgirea sferei sociale. degenerescenţă.
Se dobândesc instrumentele intelectuale fundamentale (scris, citit, calcul).
Gândirea este în stadiul operaţiilor concrete, copilul fiind capabil de Factorii dezvoltării psihice

6
EREDITATEA reprezintă însuşirea fundamentală a materiei vii de Importanţa eredităţii în dezvoltarea psihică:
a transmite de la o generaţie la alta, de la înaintaşi la urmaşi, mesajele de  Moştenirea ereditară apare ca un complex de predispoziţii şi
specificitate (însuşiri stabile ale speciei, ale grupului, ale individului) sub potenţialităţi (de exemplu, structurile aptitudinale se pot
forma codului genetic. Codul genetic este alcătuit din unităţi specifice, exprima sau nu, în funcţie de ocaziile oferite de mediu şi/sau
genele, care sunt fragmentate de ADN ce asigură sinteza proteinelor şi a educaţie);
altor constituenţi organici.  Diversitatea psihologică umană are o rădăcină ereditară, dar
Specia umană dispune de 100.000 gene organizate în 46 cromozomi. nu se reduce la aceasta;
Normalitatea dezvoltării fizice şi psihice este legată de transmiterea  Rolul eredităţii se exprimă diferit în diversele aspecte ale
numărului de cromozomi, de relaţiile dintre gene, care pot fi active sau vieţii psihice: unele poartă mai puternic amprenta eredităţii
recesive. (precum temperamentul, aptitudinile, emotivitatea), altele
Fiecare copil primeşte de la părinţi cromozomi. Modul de combinare mai puţin puternic (de exemplu, atitudinile sau caracterul);
al genelor precum şi combinarea între genele active şi cele recesive este  Rolul eredităţii nu este constant în viaţa individului, este mai
foarte diferit. Se apreciază că acest mod are la bază un determinism ridicat la începutul şi spre sfârşitul vieţii;
probabilist.  Ereditatea oferă premisele unor momente de optimă
Totalitatea genelor a primit denumirea de genom sau genotip. intervenţie din partea mediului educativ, numite perioade
Legătura dintre genotip şi influenţele externe formează fenotipul. sensibile sau critice; anticiparea forţată sau pierderea acestor
Însuşirile care se moştenesc, datorită mecanismelor eredităţii, sunt: perioade pot avea consecinţe negative asupra dezvoltării
însuşiri comune pentru toată specia umană (organizarea corporală, tipurile normale a unor aspecte ale vieţii psihice (cum ar fi, de
de organe, sisteme şi aparate anatomice, trebuinţele fundamentale pentru exemplu, învăţarea mersului sau a limbajului).
viaţă – hrană, aer, apă etc, reflexele necondiţionate); însuşiri individuale
fizice (masa corporală, conformaţia corporală şi a feţei, pigmentarea pielii, MEDIUL, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din
culoarea ochilor şi a părului, pilozitatea); biochimice (grupa sanguină, totalitatea elementelor naturale şi sociale, materiale şi culturale cu care
structura celulelor, particularităţile metabolice); funcţionale şi psihice individul interacţionează, direct sau indirect, pe parcursul evoluţiei sale.
(particularităţile sistemului nervos, particularităţile perceptive- Mediul mai poate fi definit şi ca ansamblul influenţelor postnatale care se
senzoriale, predispoziţii care intră în structura aptitudinilor). De altfel, se exercită asupra individului. La fel ca şi ereditatea, mediul poate oferi o
transmit şi predispoziţii pentru anumite boli. şansă sau o neşansă pentru dezvoltarea fiinţei umane (A. Munteanu, 1998).
În familie circulă nu numai ereditatea biologică ci şi un fel de Fiecare fiinţă este influenţată de mediul familial, de cel educaţional,
ereditate psihologică. Aceasta se exprimă în circulaţia afecţiunii, aspiraţii, de mediu profesional, rezidenţial şi chiar de cel continental.
bucurii, tensiuni comune. Factorii de mediu care influenţează dezvoltarea pot fi: interni
L. Conn vorbeşte despre ereditatea socială care se referă la ritualuri, (factorii biologici care influenţează dezvoltarea fătului în cele 9 luni de
obiceiuri, conservare a tehnicii, a naţionalităţii. viaţă intrauterină, condiţiile de hrană şi căldură în mediul intrauterin)
7
şi externi. Cei externi, la rândul lor, pot fi: fizici (condiţii climaterice, la diagnosticul dezvoltării actuale a copilului, la care se adaugă capacitatea
geografice, floră şi faună, calitatea alimentaţiei şi aerului) şi sa de învăţare, dintr-o situaţie standard, ajutat de adult (ex. doi copii cu un
sociali (neorganizaţi şi organizaţi: socioeconomici, socioigienici, nivel al dezvoltării actuale sensibil egal, puşi în aceeaşi situaţie de
socioprofesionali, socioculturali, socioafectivi etc.). învăţare – învăţarea cititului – prin interacţiunea cu adultul, pot avea
performanţe) (A. Birch, 2002, p. 15).

Rolul mediului în dezvoltarea psihică: Importanţa educaţiei în dezvoltarea psihică a individului:


 Mediul reprezintă factorul care transformă potenţialul  Educaţia proiectează dezvoltarea psihică şi asigură condiţiile
ereditar în componentă psihică reală; realizării acestei proiectări;
 Mediul umanizează fiinţa şi funcţiile sale biologice;  Educaţia este cea care asigură legătura între potenţialităţile
 Mediul nu acţionează direct asupra dezvoltării, ci oferă de dezvoltare (date de ereditate) şi oferta de condiţii şi
circumstanţele şi oportunităţile pentru oportunităţi a mediului;
dezvoltare (împrejurările şi condiţiile de viaţă, informaţiile  Acţiunea educativă trebuie să armonizeze datele oferite de
şi modelele de conduită, prilejurile de comunicare şi ereditate şi mediu, în mod creator şi adaptat fiecărui individ
schimburile afective cu ceilalţi semeni); (sau grup de indivizi);
 În dezvoltarea psihică a individului, importantă nu este doar  Deoarece dezvoltarea este un proces cu legităţi interne
simpla prezenţă sau absenţă a factorilor de mediu, ci, in proprii, educaţia nu trebuie să exercite o presiune exterioară,
special, maniera şi rezonanţa interacţiunii dintre aceşti factori coercitivă, asupra individului;
şi individ;  Educaţia trebuie să fie stimulativă, în sensul că demersurile
 Acţiunea factorilor de mediu poate fi simultană sau sale trebuie să fie cu un pas înainte a ceea ce poate, a ceea ce
succesivă, astfel că interacţiunea lor poate genera două se vrea şi a ceea ce ştie individul, astfel încât să vină în
categorii de consecinţe: o dezvoltare fără probleme, dacă întâmpinarea nevoilor şi cerinţelor individului (evitându-se
acţiunea acestor medii este convergentă şi pozitivă; blocaje suprasolicitarea sau subsolicitarea);
majore în dezvoltare dacă acţiunea mediilor este divergentă.  Educaţia depinde de ceilalţi doi factori (ereditatea şi mediul)
şi nu poate avea puteri nelimitate (nu poate compensa în
EDUCAŢIA reprezintă ansamblul activităţilor şi influenţelor totalitate o ereditate afectată şi nici un mediu total
pozitive, pe termen lung, care implică fiinţa umană ca factor al propriei sale defavorabil);
deveniri. Este o activitate conştientă, specializată, sistematică şi organizată  Într-o anumită măsură educaţia poate accelera dezvoltarea
ce mijloceste dezvoltarea. psihică prin varietatea experienţelor de învăţare care-şi
Toţi indivizii umani dispun de capacitatea de a fi educaţi. Se propun reducerea decalajului între capacităţile prezente ale
deosebesc între ei prin zona proximei dezvoltări. Zona proximei dezvoltări individului şi un nivel superior al acestora.
desemnează gradul dezvoltării potenţiale a copilului. Se măsoară pornind de
8
În concluzie, dezvoltarea psihică este un proces plurideterminat, relaţiei mamă-copil. Bowlby (1969) şi alţi cecetători influenţaţi de teoria
având următoarele particularităţi: se sprijină pe ereditate, foloseşte datele psihanalitică credeau că relaţia de ataşament care se dezvoltă între copil şi
oferite de mediu şi este dirijată de educaţie; se desfăşoară în contextul mamă conduce la formarea bazelor tuturor relaţiilor interpersonale de mai
activităţii proprii de învăţare, fiind impulsionată de motivaţie; este deplină târziu. În primul an de viaţă copilul îşi dezvoltă securitatea şi ataşamentul
în condiţiile interacţiunii optime între cei trei factori; are o traiectorie de bază faţă de părinţi sau alte persoane care-l îngrijesc.
ascendentă din punct de vedere calitativ, non-lineară şi imprevizibilă; este Termenul de ataşament a fost introdus de John Bowlby (1959)
individuală în sensul că prezintă numeroase aspecte de diferenţiere, dincolo pentru a descrie legătura afectivă şi durabilă dintre indivizi, adeseori între
de legile general-umane de dezvoltare; este sistemică, în sensul că orice mamă şi copil. Acesta considera că există 5 comportamente de afecţiune
schimbare produsă într-o anumită zonă va avea efecte asupra întregii înnascute: surâsul, contactul vizual, plansul, strânsul în braţe şi suptul. De
dezvoltări; este stadială, în sensul că anumite perioade ale vieţii se corelează asemenea, Bowlby considera că figura de ataşament ofera protecţie,
cu schimbări cantitative şi calitative specifice. îngrijire şi susţinere şi în situaţiile stresante copilul caută proximitatea
acesteia. Reacţia părintelui la acest comportament al copilului va influenţa
Teoria ataşamentului şi comportamentul de solicitare a implicaţiile cognitive şi emoţionale ale copilului în cadrul relaţiilor sociale.
ajutorului Comportamentul de ataşament evidenţiază formele diferite ale
ataşamentului pentru realizarea sau menţinerea acestei apropieri.
De-a lungul vremii s-a demonstrat că familia are cea mai însemnată Ataşamentul poate fi observat cel mai bine atunci când copilul (sau adultul)
influenţă în dezvoltarea personalităţii unui copil, fiind locul unde acesta îşi este speriat, obosit, bolnav sau are nevoie de forme speciale de îngrijire.
începe viaţa şi unde găseşte resurse pentru mult timp. Ainsworth şi colaboratorii (1971), bazându-se pe un experiment clasic
În înţelegerea acestei chestiuni, trebuie avuţi în vedere mai mulţi privind situaţiile neobişnuite, au descris trei modele de ataşament la copil
parametrii, cum ar fi relaţiile interparentale şi intrafamiliale, numărul care pot fi prezente în grade variate: copiii autonomi, copii evitanţi şi copii
membrilor familiei, numărul de copii şi vârsta lor. Contează de asemenea anxioşi ambivalenţi. Experimentul constă în plasarea mamelor şi a copiilor
care este vârsta părinţilor în momentul naşterii unui copil, personalitatea lor, lor într-o sală de joacă. După câteva minute mama părăsea sala şi
tipul familiei (nucleară, monoparentală, etc.), dar şi reţeaua de suport social. experimentatorul observa reacţia copilului la revenirea acesteia. În urma
După naştere copilul este total dependent de adulţii care îl înconjoară. El se acestui experiment s-au evidenţiat următoarele tipuri de ataşament.
dezvoltă ca urmare a interacţiunii dintre factorii genetici şi mediu. Ataşamentul sigur – copilul are încredere că părinţii vor fi
Specialiştii din domeniul psihologiei dezvoltării consideră că în disponibili, receptivi şi îi vor acorda ajutor dacă s-ar ivi situaţii dificile sau
perioada copilăriei orice acţiune a mediului are o influenţă puternică asupra i-ar fi teamă. Cu această convingere, copilul are curajul să exploreze lumea,
exprimării patrimoniului înăscut. La vârsta adultă acest lucru nu mai este cerând ajutor în situaţiile periculoase. Îşi exprimă cu uşurinţă teama apelând
posibil, deoarece are o acţiune inversă, subiectul adult va modela mediul în la persoanele din jur. După revenirea siguranţei şi obţinerea confortului
funcţie de ceea ce el aşteaptă să găsească. dorit, copilul se reîntoarce cu uşurinţă la explorarea mediului. Acest model
Cercetările realizate asupra ataşamentului la copil au fost puternic este dezvoltat şi menţinut de către părinţi, fiind în primii ani disponibili,
influenţate de teoria psihanalitică a lui Freud, care a accentuat importanţa
9
atenţi la semnalele copilului şi capabili să-i ofere linişte şi alinare ori de câte se caracterizează prin mişcări şi reacţii incomplete, uneori sunt circumspecţi
ori acesta are nevoie de ea. faţă de o persoană străină, uneori chiar faţă de mamă. Evaluarea schemei de
Copiii cu ataşament securizant, demonstrează o anxietate de ataşament al copilului aflat la vârsta de un an este înalt predictivă pentru
separare destul de scăzută, având încredere în părinţi, în revenirea acestora comportamentul copilului la grădiniţă. Copiii care la vârsta de 4-5 ani
atunci când lipsesc câteva momente, fiind copii cu o mai mare încredere în dovedesc o relaţie de ataşament sigură cu mama lor vor fi cooperanţi, iubiţi
peropria persoană. de ceilalţi copii din colectivitate, plini de energie, pricepere şi resurse.
Atasamentul evitant – copilul nu cere ajutor de la figura sa de Copiii cu relaţie de ataşament anxioasă, evitantă, vor manifesta
ataşament, el încearcă să se descurce singur. Se închide în el şi se izolează, comportamente ostile, antisociale, vor fi izolaţi afectiv şi vor căuta prea
încercând să arate în exterior cât mai puţin din teama şi disperarea pe care o multă atenţie. Copiii cu ataşament nesigur vor fi tensionaţi, încordaţi,
resimte. Acestor copii nu le place să fie ţinuţi în braţe, plâng rar când mama impulsivi, cu sentimente de neputinţă, de frustrate şi vor cere multă atenţie
pleacă, sau nu arată a fi interesaţi de revenirea ei. Mamele acestor copii au de la persoanele din jur.
dificultăţi în exprimarea sentimentelor. Cercetările recente au subliniat importanţa ataşamentelor care se
Independenţă prematură este caracteristica acestui tip de ataşament. formează între copil şi ceilalţi adulţi, în special cu tatăl. Referitor la rolul
Ataşamentul anxios ambivalent – copilul este nesigur că părinţii tatălui, Parke arată că există o diferinţă mică între reacţiile mamelor şi cele
vor fi disponibili, receptivi şi gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitaţi. ale taţilor faţă de copiii lor (Parke şi O’Leary, 1976).
Din cauza incertitudinii, copilul trece prin anxietate/teamă de separare şi Taţii se raportează aparte la cei mici, îi consideră atractivi şi
tinde să fie timorat în manifestarea comportamentului în mediului său. distractivi, îi percep, de cele mai multe ori, ca pe un lucru unic şi cu
Acest model este menţinut de părinţii care uneori sunt disponibili, dispuşi să adevărat perfect.
acorde ajutor copilului lor, iar alteori nu. Ameninţările cu bătaia sau cu Adoptă şi ei un stil de vorbire “mămos”, se bucură să se coboare la
abandonul sunt folosite în creşterea şi educarea copilului. Acestea pot mintea odraslelor, şi le este dor de micuţi la fel de mult ca mamelor. Există
conduce la trăirea de către copil a sentimentului de nesiguranţă care se poate situaţii în care copiii preferă să fie ţinuţi în braţe de către tata, la fel cum
croniciza în timp. Acest tip de ataşament poate fi observat la tipul de copil există familii în care partea masculină îşi asumă un rol egal sau chiar mai
„iubitor”, cel care-şi sacrifică propriile nevoi pentru a le satisface pe cele ale pronunţat în îngrijirea copilului.
adulţilor. Raportarea tată – copil se face în special prin joc, iar jocurile
Copiii dependenţi de mamă sau de părinţi, hiperprotejaţi şi lipsiţi de propuse de tată sunt diferite de cele propuse de mamă sau alţi membrii ai
simţul propriei valori, vor demonstra cele mai ridicate cote la nivelul de familiei. Dacă de obicei mama propune jocuri educative, cu sens afectiv,
anxietate de separaţie şi înstrăinare, suferind cel mai mult atunci când sunt blajin, tata este cel ce-i consideră pe copii mai înţelepţi, îi încurajează în a fi
lăsaţi singuri sau sunt ameninţaţi cu retragerea afecţiunii. constructivi, îi aruncă în aer şi fac împreună tumbe prin casă, spre deliciul
Main şi Solomon (1986) au descoperit că un număr redus de copii lor şi al spectatorilor.
nu au o strategie coerentă pentru a face faţă stresului datorat unei „situaţii Indiferent de situaţie, trebuie reţinut faptul că nu timpul petrecut cu
străine” şi au introdus termenul de ataşament dezorganizat şi dezorientat. un copil este factorul cel mai important în dezvoltarea acestuia, ci calitatea
Comportamentul acestor copii este total dezorientat şi dezorganizat; acesta sa şi a îngrijirii acordate.
10
Modelul permisiv se caracterizează printr-un nivel scăzut al
Influenţa modelelor parentale în dezvoltarea personalităţii controlului, asociat identificării părintelui cu stările emoţionale ale copilului.
Puţine norme de conduită şi responsabilităţi îi sunt impuse acestuia, iar
Conform lui Mitrofan (Todorescu, 2002) modelul parental se modul în care el răspunde aşteptărilor parentale este supus unui control slab.
defineşte ca un ansamblu de cerinţe şi prescripţii asociate rol – statusului de Modelul autoritar asociază un nivel înalt al controlului cu o
părinte ce vizează în special modul de relaţionare al părinţilor cu copiii, susţinere slabă a activităţii copilului. Acestuia i se impun reguli şi norme
strategiile educaţionale ce trebuie utilizate, metodele şi mijloacele folosite foarte rigide; autoritatea, munca, ordinea, disciplina sunt principalele valori
în creşterea şi educarea copiilor, răspunderile sociale ce revin părinţilor pe transmise sistematic de părinţi. Ei vor utiliza măsuri educative aspre, chiar
linia formării şi dezvoltării personalităţii copiilor. pedepse pentru a controla comportamentul copiilor lor. De obicei, astfel de
Modelul parental, cunoscut şi sub numele de stil educativ, părinţi autoritari pot fi excesiv de protectivi sau, dimpotrivă, neglijenţi faţă
influenţează în funcţie de calitatea sa particulară, procesul de formare a de copiii lor.
personalităţi copiilor şi totodată modul de adoptare în perspectivă a Modelul democrat îmbină controlul sistematic cu sprijinul parental.
propriului rol conjugal şi parental (Todorescu, 2002). Putem afirma că Părinţii formulează reguli şi controlează respectarea lor, dar nu le impun,
elementul cel mai important de care depinde calitatea şi eficienţa educaţiei fiind deschişi la schimburile verbale cu copiii, explicându-le raţiunile pentru
în familie este stilul educativ al acesteia. În acest sens, modelul parental se care regulile trebuie respectate şi situaţiile în care ele se aplică, stimulând
poate identifica cu atmosfera familială, climatul familial, tehnicile de totodată autonomia lor de gândire.
influenţă ale familiei (Vrasmas, 2002). Cele trei modele parentale au influenţe diferite în dezvoltarea
Modele parentale sau tipurile de stil educativ se pot clasifica în personalităţii de mai târziu a copilului, mai precis a viitorului adult. Părinţii
funcţie de două axe de analiză şi anume (Stănciulescu, 1997): axa care adoptă un model autoritar de acţiune parentală vor avea o serie de
autoritate – liberalism sau constrângere – permisivitate şi axa dragoste – aşteptări nerealiste, vor impune o serie de interdicţii însoţite de brutalitate,
ostilitate sau ataşament – respingere. Indicatorii utilizaţi pentru analiza cu privaţiuni de tot felul, utilizând inclusiv pedepse care vor lovi demnitatea
primei axe reflectă limitele şi constrângerile impuse de părinţi activităţii copiilor. Copiii menţinuţi într-un astfel de regim educativ, sunt lipsiţi
copiilor, responsabilităţile atribuite acestora, modul în care este exercitat practic de bucuriile oferite de copilăria şi tinereţea timpurie. La aceştia se
controlul parental, rigoarea cu care sunt aplicate şi controlate regulile. În a instalează foarte devreme fenomenul de oboseală cronică, ca urmare a
doua axă, indicatorii pot reflecta gradul de angajare al părinţilor în epuizării neraţionale a resurselor lor energetice în goana după rezultate
activităţile copiilor, sprijinul acordat copiilor, timpul alocat pentru educaţie, deosebite şi teama de eşec, de insucces şi de pedeapsă. Severitatea excesivă
receptivitatea faţă de stările lor emoţionale şi faţă de nevoile lor. a părinţilor poate conduce la rezultate educative diametral opuse (în funcţie
Conform lui Baumrind (apud Stănciulescu, 1997), cele două de structura nervoasă a copilului): ea poate strivi personalitatea copilului,
variabile importante: controlul parental şi sprijinul parental se vor combina educând un individ docil, timorat şi timid (la un ,,tip slab” de sistem nervos),
pentru a oferi trei modele de acţiune parentală şi anume: permisiv, autoritar după cum poate forma un om încăpăţânat, agresiv şi răzbunător (la un ,,tip
şi autorizat sau democrat puternic” de sistem nervos) (Todorescu, 2002).

11
Copiii ai căror părinţi sunt permisivi au o libertate aproape deplină Aplicaţii practice
atât în ceea ce priveşte organizarea programului de lucru cât şi în alegerea
activităţilor recreative. Însă indulgenţa, toleranţa excesivă nu educă la copii Inventar pentru măsurarea modelelor parentale
-EMBU-
aproape nimic – nici independenţa, nici iniţiativa, nici spiritul de răspundere. Vă rugăm să citiţi cu atenţie întrebările de mai jos şi să alegeţi pentru fiecare din
Un astfel de copil nu va învăţa regulile de convieţuire, devenind un ele cifra care se potriveşte cel mai bine. Întrebările vor fi parcurse de două ori, prima oară
referitor la atitudinea mamei faţă de dv., apoi privitor la tatăl dv.
iresponsabil, un inadaptat social, se va înstrăina de proprii săi părinţi şi de
aşteptările lor rămânând la dispoziţia valurilor de influenţe educative 1 = niciodată 2 = rareori 3 = deseori 4 = întodeauna

exercitate din alte direcţii, de cele mai multe ori necontrolate şi cu efecte 1) Aţi simţit că părinţii se amestecă în tot ceea ce faceţi?
2) Părinţii au dovedit prin gesturi şi prin cuvinte că vă plăceau?
negative asupra lor (Todorescu, 2002). 3) Aţi fost răsfăţat de părinţi în comparaţie cu ceilalţi fraţi?
Părinţii care vor opta pentru un model autorizat de acţiune parentală 4) Aţi simţit că părinţii vă plăceau?
reprezintă categoria de părinţi cea mai dorită în educaţie deoarece au un stil 5) Părinţii obişnuiau să nu vă vorbească mult timp dacă făceaţi vreo prostie, greşeală?
6) Se întâmplă ca părinţii să vă părăsească chiar pentru mici pozne?
optim de interacţiune cu copiii şi pentru că păstrează echilibrul dintre 7) Părinţii încercau să vă influenţeze în a deveni ceva?
autoritate şi libertate, dintre afecţiune şi disciplină, dintre îndrumare şi 8) Se întâmplă să fiţi decepţionat de părinţi pentru că nu vă dădeau ce doreaţi?
9) Credeţi că fiecare dintre părinţi doreau să fiţi altfel în unele privinţe?
independenţă în procesul de educare a copiilor. Astfel de părinţi vor ajunge 10) Vi s-a permis să aveţi lucruri care celorlalţi fraţi şi surori nu le erau permise?
să cunoască nevoile reale ale copiilor lor, recunoscând faptul că ei au nişte 11) Credeţi că părinţii v-au pedepsit just?
drepturi care trebuie respectate. Pentru disciplinarea copilului vor utiliza 12) Credeţi că fiecare dintre părinţi au severi cu dv. ?
13) Dacă aţi făcut vreo greşeală aţi putut apoi să vă adresaţi părinţilor cerându-vă iertare
mijloacele raţionale, respingând categoric măsurile coercitive, restrictive şi pentru a îndrepta lucrurile?
abuzive. Fiind crescuţi în spiritul iubirii, dreptăţii, al respectului pentru 14) Părinţii au dorit întotdeauna să hotărască cum să vă îmbrăcaţi şi cum să arătaţi?
ceilalţi, copiii se vor forma ca oameni de încredere echilibraţi psihic, 15) -----------------------------------------
16) Simţeaţi că părinţii iubeau fraţii mai mult ca pe dv.?
încadraţi social şi cu o personalitate integră, care se conduc după valorile 17) Părinţii vă tratau rău în comparaţie cu fraţii dv.?
dezirabile ale societăţii din care fac parte (Todorescu, 2002). 18) S-a întâmplat ca părinţii să nu vă permită să faceţi anumite lucruri aşa cum le era
permis altor copii de frică să nu se întâmple ceva rău?
Indiferent de stilul educativ, fiecare părinte proiectează pentru 19) S-a întâmplat ca în copilărie să fiţi bătut sau mustrat în prezenţa altora?
copilul lui anumite aspiraţii şi dorinţe pe care nu le-a realizat el însuşi în 20) Părinţii obişnuiau să se intereseze de ceea ce faceţi seara?
viaţă. Majoritatea părinţilor repetă modelul educaţiei pe care au primit-o, 21) Dacă aveaţi probleme aţi simţit că părinţii încercau să vă consoleze şi încurajeze?
22) În mod obişnuit părinţii îşi făceau griji nemotivate în privinţa sănătăţii dv.?
dar fac exact contrariul, dacă au fost nemulţumiţi de proprii părinţi. În 23) S-a întâmplat ca părinţii să vă aplice pedepse corporale mai severe decât meritaţi?
general, valorizarea copiilor şi încrederea în forţele proprii sunt 24) Părinţii deveneau furioşi dacă nu ajutaţi în casă la ceea ce vi se cerea?
interdependente şi se realizează în primul rând în familie (Vrasmas, 2002). 25) Pentru că v-aţi purtat urât, părinţii apăreau trişti sau în alt fel încât să vă simţiţi vinovat?
26) În măsura în care puteau, părinţii vă dădeau lucruri pe care şi alţi copii le aveau?
27) Aţi simţit greutate în a vă apropia de părinţi?
28) S-a întâmplat ca părinţii să povestească altora din cele ce aţi spus sau făcut astfel încât
să vă simţiţi ruşinat?
29) Aţi simţit că părinţii vă plăceau mai mult decât pe ceilalţi fraţi sau surori?
30) Aţi simţit că părinţii vă dădeau cu greu lucrurile de care aveaţi nevoie?
31) În mod obişnuit, părinţii s-au arătat interesaţi ca dv. să obţineţi note bune la şcoală?

12
32) Dacă aţi avut o sarcină grea de îndeplinit aţi primit sprijinul părinţilor? 68) Erţi deseori bătuţi de părinţi?
33) Aţi fost tratat ca “oaia neagră” a familiei? 69) Eraţi obişnuiţi să vi se permită să mergeţi unde doreaţi, fără ca părinţii să-şi facă griji
34) S-a întâmplat ca părinţii să dorească să fiţi ca altcineva? unde vă duceţi sau ce faceţi?
35) Părinţii obişnuiau să spuna: ”Tu care eşti aşa de mare nu ar trebui să faci aşa ceva”? 70) Părinţii au stabilit limite decisive în ceea aveaţi voie să faceţi, la care aţi consimţit
36) Părinţii obişnuiau să critice prietenii pe care îi preferaţi? riguros apoi?
37) Aţi simţit că părinţii gândesc că nefericirile lor vin din greşelile dv. ? 71) Părinţii vă tratau astfel încât să vă simţiţi ruşinat?
38) Părinţii încercau să vă stimuleze în a deveni cel mai bun? 72) Fraţii dv. primeau lucruri care dv. nu vă erau permise?
39) Părinţii v-au demonstrat că ţineau la dv. ? 73) Credeţi că frica părinţilor dv. că vi s-ar întâmpla ceva rău era exagerată?
40) Aţi simţit că părinţii aveau încredere în dv. astfel încât să vi se permită să faceţi lucruri 74) Aţi simţit că între dv. şi părinţi există călură şi tandreţe?
pe propria răspundere? 75) Părinţii au respectat faptul de a avea alte opinii decât ei?
41) Credeţi că părinţii vă respectau părerile (opiniile) ? 76) S-a întâmplat ca părinţii să fie supăraţi sau reci cu dv. fără să vă spună motivul?
42) ----------------------------------------------- 77) S-a întâmplat ca părinţii să vă trimită la culcare fără să vă dea de mâncare?
43) Aţi simţit că părinţii doreau să fie împreună cu dv. ? 78) Aţi simţit că părinţii erau mândri când reuşeaţi în ceea ce întreprindeaţi?
44) Credeţi că părinţii au fost răi şi înciudaţi faţă de dv? 79) Părinţii obişnuiau să vă favorizeze faţă de fraţii dv. ?
45) Părinţii utilizau expresii ca: “Dacă nu vei face aceasta ne vei întrista” ? 80) Părinţii vă luau adesea faţă de fraţii dv. chiar dacă eraţi vinovat?
46) Când vă întorceaţi acasă trebuia întotdeauna să daţi socoteală părinţilor de tot ce aţi 81) Părinţii deseori vă îmbrăţişau?
făcut? Cotare:
47) Credeţi că părinţii v-au făcut adolescenţa interesantă, stimulativă, instructivă (de ex. I. Abuziv: -11, 23, 55, 65, 76
dându-vă cărţi bune, aranjându-vă plecarea în tabere, ducându-vă la spectacole, cluburi II. Privativ: 8, -26, 30, 44, 50, 77
etc.) III. Punitiv: 6, 12, 24, 57, 63, 64, 68
48) Părinţii vă premiau adeseori? IV. Umilitor: 19, 28, 35, 59, 71
49) Foloseau păărinţii expresii ca: “Aceasta este mulţumirea pe care o avem pentru că am V. Rejectiv: -4, 5, -13, 27, -54
făcut atât de mult pentru tine şi pentru că ne-am sacrificat pentru binele tău” ? VI. Supraprotectiv: 18, 20, 22, -40, -56, 73
50) S-a întâmplat ca părinţii să nu vă dea lucrurile de care aveaţi nevoie pe baza VII. Supraimplicat: 1, 14, 36, 46, 60, 66, 70
principiului de a nu deveni răsfăţaţi? VIII. Tolerant: -9, -34, 41, 62, 69, 75
51) S-a întâmplat să aveţi conştiinţa încărcată faţă de părinţi pentru că v-aţi purtat în felul IX. Afectuos: 2, 39, 43, 74, 81
în care nu le plăcea? X. Orientând performanţa: 7, 31, 38, 52, 78
52) Credeţi că părinţii aveau mari pretenţii de la dv. când era vorba de note, performanţe XI. Generator de culpabilitate: 25, 37, 45, 49, 51
sportive sau alte lucruri similare? XII. Stimulativ: 21, 32, 47, 48, 67
53) --------------------------------------------- XIII. Favorizând pe ceilalţi:16, 17, 33, 61, 72
54) Aţi căutat consolare la părinţi când eraţi trist? XIV. Favorizând subiectul:3, 10, 29, 79, 80
55) S-a întâmplat să fiţi pedepsit de părinţi fără să fi făcut nimic rău?
56) Părinţii vă permiteau să faceţi aceleaşi lucruri pe care prietenii dv. le făceau?
57) Deseori părinţii au spus că nu sunt de acord cu comportamentul dv. în casă?
58) --------------------------------------------
59) Deseori părinţii vă criticau şi vă spuneau ce leneş şi fără rost v-aţi dovedit în faţa altora?
60) În mod obişnuit părinţii se interesează ce fel de prieteni frecventaţi?
61) În comparaţie cu fraţii şi surorile dv. eraţi cel pedepsit pentru orice se întâmpla?
62) Părinţii vă acceptau aşa cum eraţi?
63) Părinţii erau deseori duri cu dv. ?
64) Părinţii v-au pedepsit chiar şi pentru fleacuri?
65) S-a întâmplat ca părinţii să vă bată fără motive?
66) S-a îmtâmplat să vă doriţi ca părinţii să-şi facă mai puţine griji faţă de ce făceaţi dv. ?
67) Deseori părinţii participau la preocupările, interesele sau hobby-urile dv. ?
13
Chestionar privind ataşamentul CAPITOLUL II
Vă prezentăm în continuare 13 enunţuri pe care trebuie să le evaluaţi din
perspectiva relaţiilor dvs intrpersonale. Folosind o scală de apreciere de la 1 la 7, trebuie să
indicaţi gradul dvs de acord sau de dezacord cu flecare din enunţurile prezentate, încercaţi
să fiţi cât se poate de sinceri în răspunsurile pe care-le daţi. Scala de 7 puncte se TEORII ALE DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII
interpretează astfel:
Puternic Dezacord Puţin Nici dezacord Puţin de De acord Puternic de Moto:
dezacord dezacord Nici acord acord acord
“Un mod de a trai un viitor este
1 2 3 4 5 6 7
1. Consider că îmi este destul de uşor să mă apropii de ceilalţi. de a crede ca e inevitabil”.(R. Bach)
2. Nu mă simt în largul meu atunci când depind de alte persoane.
3. Mă simt bine atunci când ceilalţi depind de mine. Omul nu se naşte persoană, ci devine persoană. La naştere el este un
4. Rareori mă îngrijorează posibilitatea de a fi părăsit de ceilalţi.
5. Nu îmi place că oamenii încearcă să fie prea intimi cu mine. canditat pentru dobandirea acestui atribut, dobândire care se realizează în
6. Mie îmi e greu şi nu mă simt în largul meu când trebuie să fiu intim cu cei din jur. timp sub influenţa nenumăraţilor factori.
7. Cred că este dificil să ai încredere totală în cei din jur.
Procesul constituirii personalităţii începe din primele zile ale
8. Devin nervos atunci când cineva se apropie prea mult de mine.
9. Ceilalţi îşi doresc adesea să fiu mai apropiat, mai intim cu ei, mai mult decât sunt eu în copilăriei şi continuă toată viaţa omului. El nu are loc întotdeauna uniform
stare să fiu. şi continuu, ci şi cu zig-zaguri, sacadat, discontinuu, cu salturi spectaculoase
10. Ceilalţi sunt, faţă de mine, mai rezervaţi decât mi-aş dori eu să fie.
11. Mă tem deseori că prietenul (prietenii) nu mă iubesc ciradevărat. dar şi cu plafonări. Deşi procesul structurării şi reîmprospătării personalităţii
12. Rareori mă îngrijorează faptul de a fi părăsit d eprietenul (prietenii) mei. se produce de-a lungul vieţii individului, există, unele perioade, unele vârste
13. Doresc adeseori să mă apropii de ceilalţi, dar prezenţa şi apropierea mea îi face pe când el cunoaşte o mai mare accentuare.
aceştia să se îndepărteze.
Specialiştii consideră că în jurul vârstei de 3 ani (preşcolaritate) sunt
1-5 stil de ataşament autonom, securizant puse marea majoritate a premiselor personalităţii, pentru ca în adolescenţă
6-9 stil de ataşament evitant
10-13 stil de ataşament ambivalent
personalitatea să fie în linii mari constituită, deoarece dispune de toate
laturile şi chiar de maturizarea relaţiilor dintre ele.
Problema personalităţii ocupă azi un loc central atât în cercetările
teoretice cât şi aplicative. Cu toate acestea, în afară de „inteligenţă”, nici un
alt concept al psihologiei nu este atât de complex şi nedeterminat ca cel de
„personalitate”.
Termenul de personalitate desemnează atât sensul de individualitate,
cât şi de valoare socială a omului. Se poate afirma că particularităţile şi
trăsăturile psihice individuale ale persoanei conferă acesteia o anumită
valoare tocmai prin modul lor unic de structurare, diferenţiere şi integrare
(Dumitru, 2001).

14
Zlate (1998) este de părere că, desemnând o realitate complexă, In 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definitii, iar astazi
conceptul de personalitate are mai multe accepţiuni, şi anume: accepţiunea McClelland gaseste peste 100 de definitii ale termenului. Se apreciaza ca la
antropologică, psihologică şi axiologică. Prima se referă la natura şi esenţa ora actuala pot fi delimitate cu usurinta cel putin 10 – 12 scoli
fiinţei umane. Potrivit acesteia, esenţa umană o constituie ansamblul personologice. Printre cele mai cunoscute se numara: teoria psihanalitica (S.
relaţiilor sociale, reglementată de norme şi valori pe care persoana şi le Freud, A. Adler, K. Jung, E. Erikson, K. Horney); teoria umanistă (A.
însuşeşte. Mai precis, calitatea mediului social în care trăieşte individul Maslow, C. Rogers); teoria structuralistă (J. Piaget); teoria trăsăturilor (G.
determină calitatea personalităţii sale. Allport, Cattell, Eysenck) teoria social – cognitivă (G. Kelly, J.Rotter)
Accepţiunea psihologică consideră personalitatea un ansamblu de teoria învăţării (Pavlov, Skinner, Bandura).
condiţii interne cu rol de mediere şi filtrare a solicitărilor externe la care Fiecare dintre aceste teorii urmareste sa gaseasca un cadru specific
este supus omul în decursul vieţii sale. Aceste condiţii interne se de referinta si un inceput unic care sa deduca intreaga constructie. Unii
structurează prin diferenţiere şi integrare în mod diferit la nivelul fiecărei autori incearca sa exprime in definitie caracterul complex al structurii
persoane, cristalizându-se sub forma unor trăsături psihice relativ stabile, personalitatii, accentuand asupra ordinii si regulii de compunere a unor
care permit anticiparea a ceea ce va face un individ într-o situaţie dată. elemente calitativ distincte: biologice, fiziologice, psihologice si socio-
Accepţiunea axiologică pune în prim plan omul ca valoare culturale. Astfel Sheldon defineste personalitatea ca ansamblu de
recunoscută, o fiinţă capabilă de autorealizare care creează valori. caracteristici bio-fizio-psihologice care permite o adaptare la ambianta.
Allport consideră că ,, personalitatea este organizarea dinamică în R.B.Cattell considera personalitatea o constructie factoriala dinamica,
cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină exprimata in modalitatea raspunsurilor la situatii.
comportamentul său individual, caracteristic şi gândurile sale […] şi În ciuda deosebirii punctelor de plecare, majoritatea autorilor
personalitatea apare ca integrare complexă, progresivă – niciodată însă contemporani relevă, în unanimitate atributul unităţii, integralităţii şi
totală – şi a tuturor sistemelor care leagă individul cu mediul ” (Allport, structuralităţii personalităţii. Controversa între analişti continuă să fie aceea
1968, p. 40). a raportului dintre ponderea ereditareă şi cea a condiţionărilor externe în
Personalitatea este întotdeauna unică şi originală. Fiecare porneşte structurarea întregului personalităţii, dintre stabil şi dinamic.
de la o zestre ereditară unică, singulară şi, în câmpul existenţei sociale
concrete, fiecare străbate un labirint anume, încercând o serie de variate ABORDAREA PSIHANALITICĂ
experienţe, desfăşurând diferite activităţi şi intrând în anumite relaţii, toate
având anumite efecte asupra cursului constituirii dezvoltării personalităţii. 1. S. FREUD
Henri Ey oferă o definiţie stipulativă a termenului personalitate în Freud şi-a elaborate propria teorie privind dezvoltarea personalităţii
Monografia din 1975: "Noi denumim personalitate ansamblul direcţiilor în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Preocuparea pentru
(resimţite de conştiinţă ca motive, credinţe şi analizabile ca atare chiar şi în studierea şi tratarea isteriei – o problemă clinică în care pacienţii au dureri
inconştient) pe care un organism le propune comportamentului său în cumplite, putând chiar să devină infirmi, dar care părea că nu are o bază
continuitate cu «istoria» sa" (H. Ey 1975, p. 137). organică, colaborarea cu Breuer, care le oferea pacienţilor posibilitatea sa-şi
povestească propriile probleme, au condus la concluzia că proprii lui
15
pacienţi păreau să aibă amintiri şi asociaţii adânc îngropate şi puternic dezvoltarea acestei structuri de personalitate copilul învaţă să ia în
marcate afectiv. Aducerea acestora la suprafaţă, prin tehnica asocierii libere, considerare constrângerile şi restricţiile lumii înconjurătoare. Eul încearcă
prin analiza “greşelilor de exprimare” şi a viselor, părea să-i ajute. să realizeze echilibrul dintre pulsiunile iraţionale ale Sinelui şi realităţile
Ulterior, el a elaborate o metodă nouă cunoscută sub denumirea de lumii exterioare.
tehnică psihanalitică. Scopul acesteia era procesul catharctic, prin care Supraeul este echivalentul aproximativ al conştiinţei de sine şi
traumele emoţionale ies la suprafaţă. apare în perioada 4-6 ani. Supraeul reprezintă cadrul intern al individului, a
A elaborate un model în care mintea individului este văzută ca un ceea ce este „drept” şi „nedrept” (idealuri morale), aşa cum sunt ele
aisberg, având cea mai mare parte ascunsă sub apă. Partea de care suntem reprezentate de sancţiunile şi inhibiţiile morale existente în cultura
conşienţi a numit-o conştient, preconştientul păstrează amintirile şi respectivă. Orice violare a standardelor înalte, deseori nerealiste, are ca
gândurile temporar uitate, dar care pot fi readuse cu uşurinţă în conştient. rezultat sentimentul de vinovăţie, anxietatea, deci slăbirea Egoului.
Stratul cel mai profund al minţii ale cărui component nu ajung niciodată în Slăbirea Egoului declanşează reacţii automate şi inconştiente de
câmpul conştiinţei este inconştientul. Inconştientul păstrează toate traumele apărare ce intră în conflict atât cu Sinele, cât şi cu Supraeul. Aceste reacţii
şi conflictele acumulate în perioada copilăriei noastre, el influenţându-ne automate şi inconştiente poartă denumirea de mecanisme de apărare ale
comportamentul şi emoţiile, cauzând tulburări severe. Eului.
De asemenea, Freud susţine că personalitatea este constituită din trei Anna Freud (fiica lui Freud) defineşte mecanismele de apărare ca
structuri importante: Id (Sinele), Ego (Eul) şi Superego (Supraeul). Fiecare forme de apărare ale Eului împotriva pulsiunilor instinctuale şi a afectelor
parte a personalităţii are propria sa funcţie, iar în personalitatea sănătoasă legate de aceste pulsiuni. De asemenea, autoarea subliniază că operaţiile
matură, cele trei părţi produc un comportament echilibrat, bine integrat. defensive sunt activităţi inconştiente ale Eului, iar activarea lor se produce
Aceste trei părţi ale personalităţii nu trebuie văzute ca fiind entităţi în mod involuntar. Mecanismele de apărare sunt dirijate, în principal,
biologice tangibile. împotriva pulsiunilor şi reprezentărilor, precum şi a afectelor ataşate acestor
Idul este determinat biologic şi este partea primitivă a personalităţii reprezentări. La început, studiul mecanismelor defensive a fost strâns legat
ce înglobează toate pulsiunile instinctuale: sexuale, agresive şi cele care de patologie. În teoria freudiană, mecanismele de apărare sunt
interesează satisfacerea nevoilor corporale. Include două categorii de răspunzătoare de formarea simptomelor, orice simptom fiind produsul unui
instincte – de viaţă (Eros) şi de moarte (Thanatos). El acţionează după conflict şi constituind o formaţiune de compromis între pulsiune şi defensă.
principiul plăcerii, adică caută să simtă plăcerea şi să evite durerea. Idul „Eul utilizează un proces determinat, invariabil, împotriva acestor exigenţe
este iraţional, impulsiv şi nu este afectat de restricţiile sociale. La copiii noi instinctuale specifice […]. Se ştie că anumite nevroze sunt în strânsă
născuţi toate procesele mentale sunt procese ale Id-ului. legătură cu anumite tipuri de defensă ; astfel, isteria este asociată cu
Eul se dezvoltă odată cu creşterea copilului în încercarea acestuia de refularea, nevroza obsesională este în relaţie cu izolarea şi anularea
a se adapta cerinţelor lumii exterioare. Eul operează după principiul retroactivă” (A. Freud, 1936).
realităţii, adică gratificarea nevoilor sunt amânate până în momentul şi
DSM-III-R (Diagnostic and Statistical Manual of Mintal
locul oportun. De exemplu, copilul învaţă că foamea îi va fi satisfăcută
numai atunci când cineva va fi disponibil să-i prepare mâncarea. Prin Disorders - Revised, 1987/1989), defineşte mecanismele de apărare ca fiind

16
ansamblul de sentimente, gânduri sau comportamente relativ involuntare, ce 8. sublimarea – canalizarea nevoilor inacceptabile şi a
apar ca răspunsuri la perceperea unui pericol. Aceste mecanisme au ca scop sentimentelor în activităţi acceptabile social (sadicul devine
să mascheze sau să atenueze conflictele sau factorii de stres care generează chirurg).
anxietatea. În DSM-IV-R (1994/ 1996), mecanismele de apărare sau O idee centrală utilizată de Freud pentru explicarea originilor
stilurile de coping sunt definite ca: acele procese psihologice automate care personalităţii a fost libidoul, de natură sexuală, acesta reprezentând coloana
protejează individul de anxietate sau de factorii de stres (interni sau vertebrală pe care se aşează fiecare stadiu al dezvoltării individului. Freud
externi). Autorii subliniază că subiecţii nu conştientizează existenţa acestor susţinea că libidoul se focalizează pe anumite părţi ale corpului în perioada
mecanisme atunci când operează cu ele. copilăriei, iar modul în care individul percepe plăcerea prin libido
Scopul mecanismelor de apărare vizează reducerea sau suprimarea influenţează dezvoltarea personalităţii lui.
oricărei modificări ce ar putea afecta integritatea, consistenţa şi coerenţa Stadiile dezvoltării psihosexuale exprimate de Freud au apărut în
personalităţii; în plus, finalitatea defensivă se referă şi la aspectele urma investigării mai multor traume la copii, ajungându-se la concluzia că
intrapsihice, mai precis la reducerea conflictualităţii intrapsihice sau la primii cinci ani de viaţă au un efect permanent asupra dezvoltării
diminuarea angoasei generate de conflictele interne produse de exigenţele personalităţii acestuia. El afirma că modelele fundamentale de
instinctuale, de legile morale şi sociale. Mecanismele de apărare pot fi comportament sunt stabilite la o vârstă foarte timpurie, dezvoltarea şi
clasificate în: mature; nevrotice şi imature. creşterea ulterioară fiind conforme cu, sau constrânse de alte modele. Sursa
majoră a acestor modele de comportamente o reprezintă modul de adaptare
Reacţiile inconştiente de apărare sunt: a persoanei la fiecare din etapele psihosexuale de dezvoltare (oral, anal,
1. refularea – ascunderea unei amintiri atât de bine, încât să nu falic, latent, genital). Conform concepţiei lui Freud, cei care nu îşi rezolvă
mai poată fi reactualizată deloc; problemele de dezvoltare şi provocările unei anume etape, se fixează la ea,
2. proiecţia – atribuirea impulsurilor neacceptate, altei persoane, având apoi, ca adulţi, probleme ce reflectă particularităţile etapei la care a
ducând la înlăturarea vinovăţiei; avut loc fixarea.
3. formaţiunea reactivă – suprimarea atât de puternică a unui 1. Stadiul oral
lucru, încât acesta să se transforme în opusul său; Primul stadiu se desfăşoară în perioada 0-1 an, sursa principală de
4. negarea – exprimarea unui sentiment dar prin semnul polar plăcere a copilului este gura. Suptul, apucarea cu gura reprezintă
negativ; principalele activităţi prin care copilul găseşte plăcere. La început, când
5. intelectualizarea – preferinţa exagerată faţă de gândire în principala plăcere a sugarului este suptul şi sorbitul, vorbim de faza
raport cu sentimentul; optimismului oral. Dacă această etapa este satisfăcătoare, după Freud,
6. demontarea – un răspuns „după fapt”, care duce la scăderea copilul devine dependent, pasiv, extrem de credul, sociabil, fluent şi relaxat.
anxietăţii; Mai târziu în acest stadiu oral, principala plăcere devine apucarea cu gura şi
7. regresia – retragerea într-un comportament corespunzător mestecatul, denumit şi stadiul sadic-oral. Dacă principala plăcere a copilului
unui stadiu mai timpuriu; provine din muşcat şi mestecat, atunci el devine independent, foarte agresiv
verbal sau fizic, ranchiunos, ambiţios şi nerăbdător.
17
Copilul ar putea căpăta o fixaţie pentru gură, în situaţia în care este determină formarea personalităţii falice caracterizată, conform lui Freud,
înţărcat prea devreme sau prea târziu. În situaţia unei fixaţii la acest nivel, prin isterie.
va ajunge tipul de om care ţine totdeauna câte ceva în gură: ţigări, creioane 4. Perioada de latenţă
etc. Freud consideră că persoanele foarte independente prezintă o Al patrulea stadiu psihosexual este cunoscut sub denumirea de
formaţiune reacţională împotriva dependenţei de stadiul oral. Cu alte perioadă de latenţă şi se desfăşoară de la şase ani până la pubertate.
cuvinte, ele supracompensează această dependenţă, transformând-o în Caracteristicile principale sunt determinate de declinul sexualităţii infantile
opusul său. şi diminuarea activităţii sexuale. Apar şi se consolidează sentimente
2. Stadiul anal culturale şi morale: pudoarea şi dezgustul. Acest declin se leagă de
Cel de-al doilea stadiu se petrece in perioada 1-3 ani în timpul căruia încheierea complexului Oedip. Aceast este perioada în refulările se
libidoul, imboldul şi energia sexuală a individului se concentrează asupra intensifică.
anusului, iar copilul găseşte plăcere în acţiunea de defecare. Freud consideră 5. Stadiul genital
deprinderea cu oliţa ar putea influenţa personalitatea ulterioară. Dacă Ajuns la pubertate, libidoul se focalizează asupra organelor genitale
părinţii copilului sunt prea severi, copilul ar putea deveni anal-retentiv, iar atenţia tânărului adult se concentrează asupra sexului opus. Acest stadiu
făcându-i plăcere să reţină materiile fecale, în loc să ceară imediat oliţa. În aduce cu sine transformările definitive ale sexualităţii umane. Se trece de la
acest caz, va deveni ca adult egoist, lacom, încăpăţânat şi obsesiv. În schim excitarea zonelor erogene la activitatea sexuală specifică, genitală, orientată
dacă folosirea oliţei i se pare deosebit de plăcută, ar putea deveni anal- spre reproducere.
expulziv, iar ca adult ar fi extrem de generos şi de darnic. În plus, dacă
deprinderea cu oliţa a avut loc prea devreme sau prea târziu, copilul ar putea 2. C.G. JUNG
căpăta o fixaţie anală. Personalitatea anală, după Freud, este caracterizată Psihologia analitică a lui Jung are în comun cu teoria lui Freud
prin obsesiea pentru curăţenie, ordine, puţină spontaneitate. considerarea personalităţii ca şi „câmp de luptă” al nevoilor inconştiente în
3. Stadiul falic conflict cu alte sisteme ale acesteia. Teoria lui Jung este una holistă,
În stadiul falic, între 3-6 ani, are loc identificarea sexuală a copilului. personalitatea umană incluzând totalitatea calităţilor şi potenţialităţilor
Acest stadiu fiind cel mai studiat de către psihanaliza clasică. Pentru prima personale,conştiente şi inconştiente. Între inconştient şi conştient trebuie să
dată, zonele genitale devin zone erogene principale, dar nu în legătură cu existe un echilibru permanent, cele două nefiind considerate forţe opuse din
reproducerea, ci în maniera specifică sexualităţii infantile, urmărind doar confruntarea cărora se naşte tensiune, ci părţi ce se contrabalansează ,
obţinerea de plăcere. În timpul acestui stadiu, băieţii încep să se confrunte existând între ele relaţii compensatorii.
cu complexul Oedip ceea ce-I produce copilului conflicte tulburătoare, care Dezvoltarea personalităţii presupune explorarea şi integrarea
trebuie rezolvate prin identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex. În potenţialităţilor inconştiente ale Selfului total, proces pe care teoreticianul îl
stadiul falic băieţelul capătă o afinitate sexuală pentru mama sa. Datorită denumeşte individuaţie. Finalitatea acestui proce constă în dezvoltarea
acestui lucru el îşi percepe tatăl ca pe un rival ce trebuie înlăturat. Acum se potenţialului latent care va susţine creşterea Eu-lui şi, în final, creşterea
conturează diferenţa între sexe, diferenţă percepută între a avea şi a nu avea personală. (I. Macsinga, 2000) După integrarea elementelor de care nu eram
penis ceea ce conduce la complexul castrării. O fixaţie la etapa falică inconştienţi în structura Eu-lui se produce fenomenul de diferenţiere şi
18
conştientizare a propriei individualităţi. Un alt conceptul fundamental al - Sentimentul de inferioritate este caracteristic vârstelor mici,
teoriei sale îl reptezintă „subconştientul colectiv” conţinând arhetipuri şi datorită dependenţei copilului de adult.menţinerea sau
fiind o urmă de memorie a istoriei ancestrale a omenirii, unde se regăsesc eliminarea acestuia depinde de experienţa subiectivă prin
originile animale ale acesteia, existente în fiecare individ, aceleaşi pentru compararea cu ceilalţi. Atenuarea intensităţii sale este dată de
toţi. obţinerea unor rezultate bune într-un domeniu de activitate, sau
Arhetipurile includ: chiar supra-compensat, referindu-se la performanţe superioare
 „persona” – faţă publică prezentată altora; - Sentimentul de superioritate se instaleaza atunci când individul
 „sinele” – unitatea şi integritatea personalităţii; doreşte să devină foarte bun într-un domeniu al vieţii fizice sau
 „umbra” – întunericul, răul şi partea agresivă a psihice.
personalităţii; Eşecul în compensarea inferiorităţii şi atenuarea superiorităţii duce
 „animus” şi „anima” – părţile masculine şi feminine ale la instalarea complexelor de inferioriatate şi respectiv superioritate.
fiecărei personalităţi.
Aceste elemente ale subconştientului influenţează percepţiile despre 4. E. ERIKSON
lume şi alţii. Depăşind conceptul fixării în explicarea personalităţii, Jung Neofreudienii s-au concentrat în principal, asupra dezvoltării Eului,
atribuie statuării acesteia diferenţele dintre două procese: modul în care se pe care l-au considerat un domeniu neglijat de către Freud. Un exemplu este
percepe lumea exterioară (senzaţii, gândire, intuiţie) şi măsura în care oferit de teoria dezvoltării psihosociale, avansată de Erikson în 1959.
individul este orientat spre interior sau exterior (introversie/extraversie). Erikson, asemenea lui Freud, a crezut că individul se confruntă cu o serie de
conflicte ce trebuie rezolvate în vederea dezvoltării unei personalităţi
3. A. ADLER sănătoase. Spre deosebire de teoria lui Freud, în teoria lui Erikson,
Ideea centrală a teoriiei lui Adler este că factorii de context socio- conflictele nu sunt centrate pe părţile corpului ci pe relaţiile individului cu
cultural condiţionează dezvoltarea individului, subliniind rolul educaţiei în alţi membri ai societăţii. Erikson a evidenţiat opt stadii în teoria sa; în
formarea Eu-lui, precum şi moştenirea genetică. fiecare stadiu, individul se confruntă cu un conflict emoţional.
Rolul factorilor sociali în motivaţiile unei persoane este accentuat de În primul an de viaţă se pun bazele încredererii-neîncrederii, ceea
Adler, anxietatea şi conflictele fiind mai degrabă rezultatul condiţiilor ce în viziunea acestei teorii reprezintă un conflict. Copilul trebuie să-şi
sociale decât a nevoilor biologice. Oamenii nu sunt motivaţi de instincte stabilească atitudinea de bază faţă de lumea din jurul său. Dacă în acest
sexuale şi agresivitate, ci de lupta pentru superioritate, înţeleasă mai mult stadiu beneficiează de satisfacţie şi confort, acest lucru îl va ajuta să-şi
ca o competiţie cu tine însuţi. dezvolte o atitudine încrezătoare. Dacă îngrijirile nu sunt consistente,
Motivaţia umană este fundamantală în desăvârşirea personalităţii. Iar rezultă neîncredere faţă de cei de care depinde copilul, apoi faţă de toţi
pentru a descrie efortul spre perfecţionare Adler introduce noţiunile indivizii.
decomplex de inferioritate şi superioritate. Cele două noţiuni au Pe măsură ce copilul învaţă să meargă, se confruntă cu un nou
semnificaţie diferită faţă de complexul de inferioritate şi cel de superioritate conflict de autonomie-îndoială (1½ – 3 ani ). Noile provocări fizice pe care
fiind explicate astfel: le înfruntă îi pot susţine încrederea sau îl pot face să se simtă incapabil.
19
Al treilea stadiu apare pe măsura dezvoltării sociale şi fizice, când există timpul disponibil pentru operarea unor schimbări majore, stabilirea
copilul se confruntă cu conflictul dintre iniţiativă şi vinovăţie (3 - 6 ani). unor noi obiective şi realizarea acestora, duce la apariţia disperării.
Deoarece copilului i se cere să-şi asume din ce în ce mai multă Individul este dezgustat de viaţă, dezvoltă o imagine de sine negativă ce nu
responsabilitate pentru viaţa sa, el poate ajunge să-şi dezvolte un puternic mai poate fi modificată.
simţ de iniţiativă sau poate ajunge să se simtă vinovat că nu şi-a îndeplinit Din teoria lui Erikson rezultă că dezvoltarea Eului este un proces
corespunzător responsabilităţile. continuu pe parcursul întregii vieţi şi că fiecare etapă se confruntă cu
În stadiul patru (6-12 ani) copilul se confruntă cu conflictul de propriul său set de probleme şi conflicte.
sârguinţă-inferioritate, pe măsură ce are de înfruntat tot mai multe
provocări noi. El poate să se străduiască să le depăşească sau poate să 5. K. HORNEY
capete un sentiment caracteristic de incapacitate. Noţiunea centrală teoriei este cea de conflict ce se fundamentează în
În al cincilea stadiu (12-20 de ani) adolescentul trebuie să rezolve cadrul unor relaţii interpersonale. Conflictul din interiorul relaţiei se va
conflictul identificare-confuzie de rol. Mulţimea noilor roluri sociale şi solda cu o tensiune şi anxietate, aceasta fiind definită ca „sentimentul
apartenenţa la grupurile sociale diferite presupun dezvoltarea unui simţ izolării şi neputinţei într-o lume aparent ostilă”. (Horney, 1945)
integrator al propriei persoane; astfel, copilul este copleşit de multitudinea Esenţial pentru dezvoltarea personalităţii este sentimentul de
de roluri pe care trebuie să le joace. Găsirea unor răspunsuri satisfăcătoare siguranţă şi nu nevoile sexuale şi de agresivitate. Autoarea se centrează pe
presupune integrarea unei game variate şi contradictorii de percepţii despre trei elemente:
sine şi de percepţii ale altora despre sine într-o structură coerentă, respectiv  Anxietate primară: simţită de copil în lumea ostilă,
propria identitate. ameliorată de părinţii protectori sau ignorată;
Ca tânăr adult, omul se confruntă cu al şaselea conflict: intimitate-  Ostilitate primară: faţă de părinţi, provenită din anxietatea
izolare în relaţiile cu alţii (20- 40 de ani). Intimitatea presupune fuzionarea primară. Esenţa personalităţii adulte va fi reprezentată de
liberă a identităţilor fără să existe vreo teamă şi nici pierderea acestora. modul de rezolvare a conflictului dintre cele două;
Alternativa nefavorabilă a celor care refuză acceptarea limitărilor propriei  Personalitate feminină: dezvoltarea acesteia nu este văzută
independenţe sau riscurile intimităţii, este aceea a izolării. prin complexul oedipian, ci prin modul în care societatea
La maturitate, idividul se confruntă cu un conflict de creaţie- defineşte dependenţa şi educaţia femeii.
stagnare (40-65 de ani). În această etapă se formulează şi realizează
observaţii amplasate dincolo de limitele propriului sine şi raportate la ABORDAREA UMANISTĂ
elemente ca: familia, cariera profesională, societatea în ansamblu.
Ultimul stadiu apare la vârste înaintate (peste 65 ani), când individul 1. A. MASLOW
trebuie să accepte realitatea morţii, iar conflictul este de a o întâmpina Maslow susţine că nevoile umane reprezintă impulsuri reale, motive
integru sau cu disperare. Integritatea Eului rezultă din faptul că individul pentru autoactualizare, pentru realizarea continuă a potenţialului prin orice
poate privi retrospectiv propria existenţă, cu satisfacţie, fiind capabil să mijloace, fiind principalii factori de dinamică a personalităţii. Impulsul de
accepte atât succesele cât şi insuccesele proprii. Constatarea faptului că nu autorealizare dă unitate şi organizare personalităţii, influenţând dezvoltarea
20
acesteia. Nevoile se ierarhizează în două grupe: bazate pe deficienţe (nevoi ABORDAREA STRUCTURALISTĂ
fundamentale) şi bazate pe creştere (nevoi meta). Nevoile de creştere pot să-
şi exercite influenţa numai dacă nevoile fundamentale au fost împlinite. 1. J. PIAGET
Majoritatea psihologilor sunt de acord că Piaget a fost cel mai
influent psiholog în domeniul psihologiei dezvoltării ai secolului XX.
Piaget a considerat inteligenţa ca pe o formă de dezvoltare prin
Trebuinţa de autorealizare
interacţiunea cu mediul. Copilul acţionează continuu asupra mediului său,
observând efectul pe care îl are acţiunea sa.
Nevoia de recunoaştere , de stimă Când gândeşte, copilul efectuează operaţii mintale. O operaţie
reprezintă orice set de acţiuni care produc un efect asupra mediului. Pe
Trebuinţa de afiliere, de iubire măsură ce copilul începe să stăpânească noi abilităţi, acestea apar în
procesele sale de gândire sub forma structurilor cognitive denumite scheme.
potenţial O schemă conţine toate ideile, amintirile, capacităţile şi asocierile
Nevoia de securitate
legate de un anumit set de operaţii asupra mediului. Pe măsură ce creşte şi
interacţionează cu mediul, copilul îşi dezvoltă şi îşi modifică schemele în
Nevoi fiziologice: foame, sete, sexuale mod continuu.
El a considerat că toţi copiii trec printr-o serie de perioade distincte
în dezvoltarea intelectuală. Stadiile dezvoltării copilului propuse de Piaget
Fig 1. Piramida trebuinţelor sunt:
1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani). În acest stadiu copilul
2. C. ROGERS experimentează lumea prin percepţii imediate şi prin activitate fizică, fără o
Rogers a elaborat teoria Selfului şi a privit individul uman ca fiind gândire aşa cum o cunosc adulţii.
capabil de autoactualizare. Întreaga existenţă umană stă sub semnul Gândirea copilului este dominată de principiul „aici şi acum” (până
realizării, tendinţă ce capătă semnificaţia unei forţe ce impulsionează la vârsta de 8 luni copilul nu deţine conceptul de permanenţă a obiectelor).
creşterea, dezvoltarea şi maturitatea personalităţii. Experienţa unică, Până atunci tot ceea ce se află în afara câmpului vizual se află în afara
personală, „câmpul fenomenal” al individului nu poate fi cunoscut de altul, minţii lui.
dar descoperirea modului în care oamenii interpretează experienţele lor este 2. Stadiul preoperaţional (2-7 ani). În perioada preoperaţională pot
primul pas spre înţelegerea personalităţii şi comportamentului lor. Selful se fi percepute cel mai clar diferenţele între gândirea copiilor şi gândirea
dezvoltă din interacţiunea cu alţii, din modelele parentale, iar adulţilor. Este perioada în care se dezvoltă limbajul, iar utilizarea limbajului
comportamentul este reglementat nu numai de propria experienţă, ci şi prin de către copil demonstrează o reducere treptată a egocentrismului.
prisma valorilor încorporate. Principala sarcină a acestei etape este de a pregăti copilul pentru
perioadele ulterioare şi, în acest scop, copilul învaţă din ce în ce mai multe
21
despre mediu. O caracteristică a acestei perioade, este tendinţa de a 2. R.B. CATTEL
generaliza excesiv regulile pe care le-a învăţat. Numai prin aplicarea regulei Cattell propune o abordare statistică şi identifică un număr rezonabil
copilul învaţă modalităţi diferite de a o utiliza. de trăsături ce pot fi folosite pentru a descrie indivizii, făcând posibilă şi
3. Stadiul operaţiilor concrete (7-11 ani). Începând cu această predicţia comportamentală. Folosind ca tehnică analiza factorială, a
perioadă copilul nu mai este atât de egocentric, fiind capabil să vadă concluzionat că există 16 dimensiuni de prim ordin numite „trăsături sursă”
obiectele şi evenimentele şi din punctul de vedere al celorlalţi. Gândirea care constituie paternul comportamental al persoanei. Totodată a mai
copilului începe să fie asemănătoare cu cea a adultului, dar copilul are identificat şi „trăsături de suprafaţă” cu exprimare directă în
dificultăţi în manipularea noţiunilor abstracte, deoarece trebuie să se comportamentul verbal şi motor al individului.
raporteze la lumea reală. Copiii aflaţi în această perioadă sunt caracterizaţi
de o dorinţă extraordinară de a culege informaţii despre lume. 3. H. EYSENCK
4. Stadiul operaţiilor formale (de la 11 ani până la maturitate). Eysenck sugerează că trăsăturile nu sunt întâmplătoare, ci incluse în
Acest stadiu marchează apariţia abilităţii de a gândi abstract fără a se bizui anumite modele previzibile, conturându-se tipuri de personalităţi de bază în
pe obiecte sau evenimente concrete. Elaborează ipoteze despre lume, le structura cărora intră seturi de trăsături, care nu sunt altceva decât modele
testează ca un om de ştiinţă şi utilizează noţiuni abstracte în gândirea sa. fundamentale, obişnuite, de răspuns.
Copilul este capabil să rezolve o problemă la nivel mental prin evaluarea El descrie personalitatea prin patru factori polarizaţi:
sistemică a mai multor propoziţii şi, în acelaşi timp, să analizeze - Neuroticismul (N) ce constituie dimensiunea stabilitate-
intercondiţionarea lor. instabilitate
- Dihotomia isterie-distimie corespunde extraversiunii-
MODELUL TRĂSĂTURILOR introversiunii (E)
- Ulterior a introdus o altă dimensiune psihoticismul ce descrie
1. G. ALPORT persoane reci, ostile, impersonale, nonemotive.
Allport susţine ideea de individualitate a omului, modelul său având
în vedere ceea ce a cauzat consecvenţa comportamentală a individului ca MODELUL SOCIAL – COGNITIV
rezultat al trăsăturilor esenţiale şi propunerea de unicitate a omului ca
rezultat al modului în care se organizează trăsăturile, dar şi a activării lor în 1. G. KELLY
diverse circumstanţe. Astfel, Alport vorbeşte de două tipuri de trăsături: Kelly a fost de părere că oamenii dau un sens vieţii şi îşi construiesc
comune (folosite pentru a caracteriza un grup de indivizi) şi personale experienţele cu semenii şi cu lumea. Este vorba despre „constructe
(specifice individului, neputând fi descrise într-un singur cuvânt). După personale”, concepte cognitive pe care le folosim pentru a interpreta,
estimările autorului există patru-cinci mii de trăsături, personalitatea unică prezice şi control ambianţa noastră, permiţându-ne să facem deducţii despre
fiind produsul unui număr aproape infinit de combinaţii. comportamente probabile. Fiecare construc personal funcţionează ca o
ipoteză, ca o posibilă cale de constituire amediului fizic şi social. (I.
Macsinga, 2000)
22
observare - „învăţarea observaţională. Cea mai mare parte din învăţare este
2. J. ROTTER indirectă, prin observare, necerând în mod necesar modele vii (imaginea
Teoria referitoare la „localizarea controlului”, despre care vorbea TV). Există şi limite ale acestei învăţări, oamenii imitând mai mult modele
Rotter pune accentul pe modul în care comportamentul individual este care au fost recompensate pentru comportamentul lor decât modele ce au
influenţat de interpretările făcute asupra lumii. Indivizii se diferenţiază prin fost pedepsite. Împreună cu Rosenthal, Bandura a studiat un tip de învăţare -
modul în care percep evenimentele vieţii şi prin modul cum le controlează. „învăţarea indirectă a răspunsurilor emoţionale clasic condiţionate” (o
Există o localizare externă a controlului (locus extern al controlului) şi una persoană observă un model reacţionând cu repulsie şi teamă faţă de un
internă (locus intern al controlului). Studiile au arătat că „internii” au stimul, ulterior ea poate reacţiona în acelaşi fel).
rezultate mai bune în activităţi, sunt oameni de succes, iar „externii” cred în
soartă şi noroc.

MODELUL BAZAT PE TEORIILE ÎNVĂŢĂRII

1. PAVLOV
Pavlov spunea că asocierea constantă a unui stimul neutru cu unul
recompensant, condiţionează, astfel răspunsul dorit la stimulul iniţial neutru.
Pornind de la aceasta teorie, Dollard şi Miller au dezvoltat o teorie a
„anxietăţii condiţionate” în care durerile şi suferinţele unei copilării
obişnuite, determină probabil la vârsta adultă multe temeri condiţionate.

2. B.F. SKINNER
Skinner folosind principiile condiţionării operante în explicarea
modului în care istoria unei persoane, reamintirile, determină
comportamentul acesteia. Probabilitatea ca un răspuns să fie emis este
determinată de faptul că acel răspuns a fost sau nu urmat de o reîntărire
(recompensă) în trecut.

3. A. BANDURA
Bandura porneşte în explicarea personalităţii de la teoria lui Dollard
şi Miller, în care un comportament se dezvoltă ca urmare a asocierii între
stimul şi recompensă, dacă acest comportament este recompensat în mod
constant, el se stabilizează. Porneşte de la ideea că oamenii învaţă prin
23
CAPITOLUL III de conduită şi a se debarasa de cele respectate până atunci, care nu sunt în
concordanţă cu situaţiile cu care se confruntă.
Personalitatea accentuată, concept introdus de Karl Leonhard, în
ABORDAREA PERSONALITĂŢILOR ACCENTUATE
lucrarea Personalităţi accentuate în viaţă şi în literatură (1972/1979), se
caracterizează prin trăsături a căror intensitate depăşeşte media, ceea ce
Moto:
determină manifestarea pregnantă în plan comportamental a respectivelor
„Am atât de multe
trăsături şi, în consecinţă, a exprimării individualităţii.
personalităţi în interiorul meu
Personalităţile accentuate nu sunt în mod necesar personalităţi
şi tot singură mă simt”. (T.
patologice, „accentuat” trimiţând la „pronunţat”, „pregnant”, dar nu la
Amos)
anormalitate. Trăsăturile accentuate sunt însuşiri ale personalităţii care
„îndepărtează” persoana de limitele normalului şi o situează într-o zonă
Personalitatea unui om se referă la maniera sa obişnuită de a percepe
limită, de „trecere” între adaptare şi indaptare. Fără a fi nevrotice sau
mediul înconjurător şi propria persoană, cât şi maniera de a se comporta şi
psihopatice, aceste trăsături se intensifică mai ales în condiţii defavorabile
reacţiona.
de viaţă, dar nu au consecinţe psihopatologice, fiind în realitate mult mai
Într-o accepţiune larg utilizată personalitatea se referă la
puţin numeroase decât ceea ce în realitate reprezintă „variaţiile” lor.
caracteristicile cele mai importante, relativ stabile în timp, ale individului, şi
O personalitate accentuată este un patern/model pervaziv/durabil de
care justifică consecvenţa comportamentului său. (A. Opre)
experienţă internă şi de comportament care deviază considerabil de la
O personalitate este dificilă atunci când unele trăsături ale
cererile culturii individului, este constant, inflexibil, stabil în cursul
caracterului său sunt mult prea accentuate sau rigide, inadaptate situaţiilor,
timpului şi duce la detresă sau deteriorare.
cauzând, astfel, suferinţa propriei persoane sau a celorlalţi. (F. Lelord, C.
Andre)
Criterii pentru recunoaşterea unei personalităţi accentuate
O personalitate este "produsul complex al predispoziţiilor înnăscute,
1. Un pattern durabil de experienţă internă şi de comportament care
transmise ereditar şi al influenţelor exercitate de mediul înconjurător, încă
deviază considerabil de la cerinţele culturii individului. Acest
din primele zile, asupra bebeluşului". (F. Lelord; C. Andre)
pattern se manifestă în două(sau mai multe) din următoarele
Cei care au o personalitate dificilă nu-şi percep întotdeauna propriile
domenii:
comportamente ca fiind rigide şi consideră nefondate remarcile celor din jur,
• cunoaştere (modurile de a se percepe şi interpreta pe sine,
referitoare la rigiditatea lor sau distanţarea şi răcirea relaţiilor cu aceştia. Ei
alte persoane şi evenimentele);
nu adoptă aceste comportamente rigide din plăcere, ci din teama că vor fi
• afectivitate (gama, intensitatea, labilitatea şi adecvarea
abandonaţi, neînţeleşi, agresaţi, de a fi în pericol sau a-i pune pe cei dragi în
răspunsului emoţional);
pericol.
• funcţionare interpersonală;
Conştientizarea acestei probleme este o primă etapă, indispensabilă,
• controlul impulsului.
a procesului lor de schimbare. A se schimba, înseamnă a deprinde noi reguli

24
2. Pattemul durabil este inflexibil şi pervasiv în raport cu o gamă altora vor fi utilizate contra lor. Ei pot refuza să răspundă la întrebările
largă de situaţii personale şi sociale. referitoare la persoana lor, spunând că informaţia cerută este „o chestiune
3. Patternul durabil duce la o detresă sau deteriorare semnificativă personală". Văd semnificaţii degradante sau ameninţătoare în cele mai
clinic în domeniul social, profesional ori în alte domenii benigne remarci sau evenimente. Complimentele sunt adesea interpretate
importante de funcţionare. eronat (un compliment referitor la o achiziţie este interpretat în mod eronat
4. Patternul este stabil şi de lungă durată. ca o critică pentru egoism; un compliment referitor la o realizare este
5. Patternul durabil nu se datorează efectelor fiziologice directe interpretat în mod eronat drept o încercare de a-1 obliga la o funcţionare şi
ale unei substanţe (drog, abuz de medicamente) sau ale unei mai bună). Pot vedea o ofertă de ajutor, drept o critică a faptului că ei nu fac
condiţii medicale generale (traumatism cranian). suficient de bine ceea ce trebuie să facă.
Indivizii cu această personalitate poartă tot timpul pică şi nu uită
Personalitatea paranoidă insultele, injuriile ori ofensele pe care cred că le-au primit. Ofense minore
Elementul esenţial al personalităţii paranoide îl constituie un pattern dau naştere la ostilitate majoră, sentimentele de ostilitate persistând mult
de timp. Pentru că ei sunt tot timpul atenţi la intenţiile prejudiciante ale altora,
neîncredere şi suspiciune pervasivă faţă de alţii, astfel că intenţiile acestora foarte adesea ei simt că persoana sau reputaţia lor a fost atacată ori că au
sunt fost ofensaţi într-un mod oarecare. Persoanele cu această personalitate pot
interpretate ca răuvoitoare. fi geloase patologic, suspectând adesea soţia(ul) ori partenera(ul) sexual(ă)
Caracteristici: de infidelitate, fără nici un motiv. Pot strânge „probe" banale şi
Indivizii cu această personalitate presupun că alţi oameni îi vor circumstanţiale pentru a-şi susţine convingerile de gelozie. Subiecţii doresc
exploata, leza sau înşela, chiar dacă nu există nici o probă care să susţină să menţină un control complet asupra relaţiilor intime spre a evita să fie
această presupunere. Ei suspectează, pe baza a foarte puţine date sau fară înşelaţi şi se întreabă şi se frământă tot timpul în legătură cu locurile unde
nici o probă, că alţii complotează contra lor şi-i pot ataca brusc, oricând şi se află, cu acţiunile, intenţiile şi infidelitatea soţiei (soţului) sau partenerei
fără motiv. Simt adesea că au fost profund şi irevocabil prejudiciaţi de o altă (partenerului).
persoană chiar când nu există nici o probă obiectivă pentru aceasta. Ei sunt
preocupaţi de dubii nejustificate referitoare la loialitatea şi corectitudinea Rezumat:
amicilor şi asociaţilor lor, ale căror acţiuni sunt scrutate continuu pentru  Sunt persoane reci şi distante în relaţiile interpersonale sau sunt
demonstrarea intenţiilor ostile. Orice abatere percepută de la corectitudine şi geloase şi autoritare dacă devin ataşate;
loialitate serveşte la susţinerea supoziţiilor lor fundamentale. Ei sunt atât de  Reacţionează cu suspiciune la schimbările de situaţie şi găsesc
surprinşi când un amic sau asociat le arată loialitate, că nu le vine să creadă motive ostile şi rău-voitoare în spatele actelor inocente sau chiar
aceasta. Când se află în dificultate, se aşteaptă ca amicii sau asociaţii lor să-i pozitive ale altor persoane;
atace sau să-i ignore.  Atunci când ei cred că şi-au confirmat suspiciunile reacţionează cu
Indivizii cu această personalitate refuză să aibă încredere sau să fie furie;
mai apropiaţi de alţii pentru că se tem că informaţiile pe care le împărtăşesc
25
 Persoanele paranoide au tendinţa de a lua atitudine legală împotriva fel de activităţi. Există de regulă o capacitate redusă de a gusta plăcere din
altora în special când au senzaţia unei indignări îndreptăţite, dar ei experienţe senzoriale, corporale sau interpersonale, cum ar fi o plimbare pe
nu-şi pot vedea propriul lor rol într-un conflict; plajă în asfinţit ori a avea un raport sexual. Aceşti indivizi nu au amici sau
 Motivele ostile reprezintă proiecţii ale propriilor ostilităţi faţă de confidenţi apropiaţi, cu excepţia posibilă a unei rude de gradul I.
alţii; Indivizii cu personalitate schizoidă par adesea indiferenţi la aprobare
 Din punct de vedere ocupaţional, aceste persoane pot fi eficiente şi sau la critică din partea altora şi nu par a fi deranjaţi de ceea ce pot gândi
conştiincioase, dar au nevoie sa lucreze într-o relativă izolare; alţii despre ei. Ei pot să nu realizeze subtilităţile normale ale interacţiunilor
 Ezită să se destăinuie celorlalţi de teama (nejustificată) ca aceştia să sociale şi adesea nu răspund în mod adecvat semnalelor sociale, astfel că
nu utilizeze informaţiile împotriva lui; par a fi inapţi din punct de vedere social ori superficiali şi cufundaţi în
 Consideră că în spatele unor remarci sau evenimente neutre se propriile gânduri. Prezintă de regulă o „amabilitate" exterioară fară
ascund ameninţări la adresa sa; reactivitate emoţională vizibilă şi, rar, expresii faciale sau gesturi de
 Este ranchiunos, nu uită insultele, injuriile; răspuns, cum ar fi zâmbetul sau înclinarea capului. Ei afirmă că
experimentează rar emoţii puternice, cum ar fi furia şi bucuria. Par a fi reci
 Simte, fără motiv întemeiat, că-i sunt puse la îndoială reputaţia şi
şi distanţi, însă, în acele circumstanţe insolite, în care aceşti indivizi devin,
caracterul şi reacţionează agresiv;
cel puţin temporar, plăcuţi în a se revela lor înşişi, ei pot recunoaşte că au
 Are mereu suspiciuni întemeiate legate de fidelitatea partenerului de
sentimente care dor, legate în special de interacţiunile sociale.
viaţă.
Rezumat:
Personalitatea schizoidă  nu-şi doreşte şi nici nu agreează relaţiile apropiate, inclusiv
Elementul esenţial al personalităţii schizoide îl constituie un pattern cele de familie;
pervasiv de detaşare de relaţiile sociale şi o gamă restrânsă de exprimare a
 aproape întotdeauna preferă activităţi solitare;
emoţiilor în situaţii interpersonale. Acest pattern începe precoce în perioada
 nu este interesat de relaţiile sexuale cu o altă persoană;
adultă şi este prezent într-o varietate de contexte.
 nu prea are activităţi preferate;
Caracteristici:
 nu are prieteni apropiaţi în afara rudelor de gradul I;
Indivizii cu personalitate schizoidă par a fi lipsiţi de dorinţa de
intimitate, par indiferenţi la oportunităţile de a dezvolta relaţii strânse şi nu  pare indiferent la laudele şi criticele celorlalţi;
par a procura multă satisfacţie din a fi membru al unei familii ori al unui alt  este detaşat, rece, lipsit de emoţii.
grup social. Ei preferă să-şi petreacă timpul de unii singuri, mai curând
decât împreună cu alţii. Adesea par a fi izolaţi social sau „singuratici" şi Personalitatea schizotipală
aproape întotdeauna aleg activităţi sau hobbiuri solitare care nu comportă Elementul esenţial al personalităţi schizotipale îl constituie un
interacţiune cu alţii. Preferă sarcini mecanice sau abstracte, cum ar fi jocurile pattern parvasiv de deficite sociale şi interpersonale, manifestat printr-un
de computer sau matematice. Pot manifesta puţin interes pentru a avea relaţii disconfort acut în relaţii, precum şi prin distorsiuni cognitive, de percepţie şi
sexuale cu alte persoane, şi nu le fac plăcere decât foarte puţine sau nici un excentricităţi de comportament.
26
Caracteristici: relaţii, comportamentul lor sugerează o dorinţă redusă de contacte intime.
Indivizii cu personalitate schizotipală au adesea idei de referinţă Drept rezultat, ei nu au nici un fel de amici sau confidenţi ori au foarte
(interpretări incorecte ale incidentelor, cauzelor şi evenimentelor externe, ca puţini, alţii decât o rudă de gradul I. Sunt anxioşi în situaţii sociale, în
având o semnificaţie particulară pentru persoana respectivă). Acestea special în cele care implică persoane nonfamiliare. Anxietatea lor socială
trebuie să fie distinse de ideile delirante de referinţă, în care credinţele sunt nu este uşor de înlăturat, chiar când petrec mai mult timp împreună sau
susţinute cu convingere delirantă. Aceşti indivizi pot fi suspicioşi sau devin mai familiari cu alţi oameni, deoarece anxietatea lor tinde a fi
preocupaţi de fenomene paranormale, care sunt dincolo de normele asociată cu suspiciuni referitoare la intenţiile acestora. De exemplu, când
subculturii lor. Ei pot crede că au puteri speciale de a intui evenimentele participă la un banchet, individul cu personalitate schizotipală nu va
înainte ca acestea să survină ori de a citi gândurile altora. De asemenea, ei deveni mai relaxat pe măsură ce trece timpul, ci, din contră, poate deveni
pot crede că au un control magic asupra altora, care poate fi implementat mai tensionat şi mai suspicios.
direct (convingerea că soţia a scos câinele la plimbare este rezultatul direct
al gândului că aşa trebuia făcut cu o oră înainte) ori indirect, prin Rezumat:
complianţa la ritualuri magice (merge pe lângă un anumit obiect de trei ori  idei de referinţă (diferite evenimente au un sens special
pentru a evita un deznodământ prejudiciant). Limbajul este adesea digresiv pentru el);
sau vag, dar fără deraiere sau incoerenţă reală. Răspunsurile pot fi, fie  credinţe ciudate şi gândire magică (depăşind normele culturii
extrem de concrete, fie extrem de abstracte, iar cuvintele sau conceptele de apartenenţă);
sunt utilizate uneori de o manieră insolită (persoana poate afirma că nu era  experienţe perceptive neobişnuite, iluzii corporale;
prea „comunicativă" la serviciu).  gândire şi vorbire ciudate;
Indivizii cu această personalitate sunt adesea suspicioşi şi pot  idei paranoide, suspiciune;
avea ideaţie paranoidă (cred că colegii de serviciu intenţionează să le  afectivitate limitată, neadecvată;
submineze reputaţia în faţa şefului). De regulă, ei nu sunt capabili să  comportament şi ţinută ciudată, excentrică, particulară;
parcurgă întreaga gamă de afecte şi de semnalizare interpersonală
 lipsa prietenilor în afara rudelor apropiate;
necesară relaţiilor de succes şi de aceea adesea par a interacţiona cu alţii
 anxietate socială excesivă, ce nu scade o dată cu
în mod necorespunzător, rigid sau cu reţinere. Aceşti indivizi sunt
familiarizarea, asociată mai degrabă cu temeri paranoide
consideraţi adesea a fi bizari sau excentrici din cauza manierismelor şi a
decât cu autoevaluări negative.
modului neglijent de a se îmbrăca cu articole care nu se prea „asortează",
ca şi a inatenţiei faţă de convenţiile sociale uzuale (persoana evită
Personalitatea antisocială
contactul vizual, poartă o îmbrăcăminte pătată de cerneală şi rău asortată
Elementul esenţial al personalităţii antisociale îl constituie un pattern
şi este incapabilă să intre în persiflare reciprocă cu colaboratorii).
pervasiv de desconsiderare şi violare a drepturilor altora, care începe în
Indivizii cu personalitate schizotipală experimentează
copilărie sau precoce în adolescenţă şi se continuă în perioada adultă.
relaţionarea interpersonală ca problematică şi sunt incomodaţi de prezenţa
altor oameni. Deşi îşi pot exprima tristeţea în legătură cu lipsa lor de
27
Caracteristici: dispreţul unor oportunităţi. De asemenea, poate exista un pattern de absenţe
Acest pattern a fost denumit, de asemenea, psihopatie, sociopatie sau repetate de la lucru care nu sunt explicate printr-o maladie, fie a lor înşişi,
tulburare de personalitate dissocială, deoarece impostura şi manipularea fie în familia lor. Iresponsabilitatea financiară este indicată prin acte ca
sunt elemente centrale ale personalităţii antisociale. neachitarea datoriilor, incapacitatea de a oferi copilului suport ori
Comportamentele specifice caracteristice personalităţii de conduită incapacitatea de a susţine alţi dependenţi în mod regulat. Ei pot fi indiferenţi
se încadrează într-una din următoarele patru categorii: agresarea oamenilor ori oferă o justificare superficială pentru faptul de a fi vătămat, maltratat ori
sau animalelor, distrugerea proprietăţii, impostura sau furtul, ori violarea furat de la cineva ( „nedreptatea viţii", „perdanţii merită să piardă"). Aceşti
gravă a regulilor. indivizi pot blama victimele pentru că ar fi nebune, neajutorate ori că îşi
Indivizii cu personalitate antisocială nu reuşesc să se conformeze merită soarta; ei pot minimaliza consecinţele vătămătoare ale acţiunilor lor
normelor sociale referitoare la comportamentul legal. Ei pot comite în mod ori manifestă pur si simplu o indiferenţă totală. În general, sunt incapabili să
repetat acte care sunt motiv de arest (fie că sunt arestaţi sau nu), cum ar fi compenseze ori să plătească daune pentru comportamentul lor.
distrugerea proprietăţii, vexarea altora, furtul ori practicarea unor profesii
ilegale. Persoanele cu această personalitate desconsideră dorinţele, Rezumat:
drepturile sau sentimentele altora. Ei înşeală şi manipulează frecvent pe  neconformarea la norme sociale, dezinteresul pentru
alţii în scopul obţinerii unui profit personal sau al plăcerii (spre a obţine respectarea legilor;
bani, sex, putere). Mint în mod repetat, fac uz de alibiuri, escrochează pe  tendinţa de a-i înşela, minţi şi păcăli pe ceilalţi pentru profit
alţii ori simulează. Un pattern de impulsivitate poate fi manifestat prin personal sau plăcere;
incapacitatea de a face planuri dinainte. Deciziile sunt luate sub imperiul  impulsivitate sau incapacitate de planificare;
momentului, fără un plan anume şi fără a lua în consideraţie eventualele
 iritabilitate şi agresivitate, indicate de agresiuni şi confruntări
consecinţe pentru sine şi pentru alţii; aceasta poate duce la schimbări bruşte fizice frecvente;
de serviciu, de domiciliu sau de relaţii. Tind a fi iritabili şi agresivi şi se pot
 nepăsare şi indiferenţă pentru siguranţa proprie şi a celor din
angaja în mod repetat în lupte corp la corp ori comit acte de agresivitate
jur;
corporală (inclusiv baterea soţiei sau copilului). Aceşti indivizi manifestă,
 iresponsabilitate manifestată prin eşecul implicării în muncă
de asemenea, o desconsiderare necugetată faţă de siguranţa lor sau a altora.
şi onorarea obligaţiilor financiare;
Aceasta se evidenţiază prin comportamentul lor la conducerea unui vehicul
 lipsa remuşcării faţă de rănirea, bruscarea sau deposedarea
(depăşiri de viteză repetate, condus în timp ce sunt intoxicaţi, accidente
celuilalt manifestată prin indiferenţă sau raţionalizări.
multiple). Ei se pot angaja în comportamente sexuale sau în uzul unei
substanţe care are un risc crescut de consecinţe dăunătoare. Pot neglija sau
Personalitatea bordeline (instabilă emoţional)
nu reuşesc să aibă grijă de un copil, ori pun copilul în pericol.
Elementul esenţial al personalităţii borderline în constituie un
Indivizii cu personalitate antisocială tind, de asemenea, a fi
pattern pervasiv de instabilitate a relaţiilor interpersonale, a imaginii de sine,
iresponsabili în mod constant şi extrem. Comportamentul iresponsabil în
muncă poate fi indicat prin perioadele semnificative de stat fără serviciu în
28
a afectelor şi impulsivitate marcată, care începe precoce în perioada adultă bazată pe faptul de a fi răi sau imorali, indivizii cu această personalitate pot
şi este prezent într-o varietate de contexte. avea uneori sentimentul că ei nu există deloc.
Caracteristici: Indivizii cu această personalitate manifestă impulsivitate în cel puţin
Indivizii cu personalitate borderline fac eforturi disperate pentru a două domenii, care sunt potenţial autoprejudiciante. Ei pot juca jocuri de
evita abandonul real sau imaginar. Perceperea separării, a rejecţiei iminente şansă, cheltui banii în mod iresponsabil, mânca compulsiv, abuza de o
sau pierderea structurii externe pot duce la modificări profunde în imaginea substanţă, se pot angaja în relaţii sexuale periculoase ori pot conduce
de sine, afect, cunoaştere şi comportament. Aceşti indivizi sunt foarte imprudent. Indivizii cu personalitate borderline manifestă un comportament
sensibili la circumstanţele ambientale. Ei experimentează frici intense de suicidar recurent, gesturi, ameninţări ori comportament automutilant.
abandon şi de o mânie inadecvată, chiar când sunt confruntaţi cu o separare Indivizii cu personalitate borderline pot manifesta instabilitate
reală pe un timp limitat sau când există modificări inevitabile în plan afectivă, care se datorează unei reactivităţi marcate a dispoziţiei (disforie
(disperare bruscă drept răspuns la anunţarea de către clinician a terminării episodică intensă, iritabilitate sau anxietate durând câteva ore). Dispoziţia
orei; panică sau furie când cineva important pentru ei întârzie câteva minute disforică este întreruptă adesea de perioade de mânie, panică sau disperare
sau trebuie să anuleze o întâlnire). Ei pot crede că această „abandonare" şi este rar uşurată de perioadele de bunăstare sau de satisfacţie. Aceste
implică faptul că ei sunt „răi". Eforturile lor disperate de a evita abandonarea episoade pot reflecta reactivitatea extremă a individului la stresuri
pot include acţiuni impulsive, cum ar fi automutilarea sau comportamentele interpersonale. Uşor de plictisit, ei sunt în mod constant în căutarea a ceva
suicidare. de făcut. Pot fi extrem de sarcastici şi pot manifesta o stare de animozitate
Indivizii cu personalitate borderline au un pattern de relaţii instabile durabilă ori accese verbale.
şi intense. Ei pot idealiza potenţialii tutori sau iubiţi de la prima sau de la a
doua întâlnire, cer să petreacă mult timp împreună şi divulgă chiar şi cele Rezumat:
mai intime detalii încă de la începutul relaţiei. Ei pot trece, însă, rapid de la  Intensificarea şi versatilitatea relaţiilor interpersonale: acestea
idealizarea altor oameni la devalorizarea lor, având impresia că cealaltă sunt intense şi trec rapid de la o extremă la alta;
persoană nu se ocupă suficient de ei, nu le oferă suficient, nu se află „acolo",  Binomul dispoziţional în raportul interpersonal: faţă de aceeaşi
lângă ei, destul. persoană, se poate manifesta o stare de admiraţie nelimitată sau
Poate exista o perturbare de identitate caracterizată printr-o imagine furie şi rejecţie;
de sine sau conştiinţă de sine marcat şi persistent instabilă. Există  Reacţii impulsiv-agresive la incitaţii minime, cu dezlanţuiri
schimbări bruşte şi dramatice în imaginea de sine, caracterizate prin agresive, incontrolabile;
schimbarea obiectivelor, valorilor şi aspiraţiilor profesionale. Pot exista  Intoleranţa solitudinii, care duce la disconfort şi anxietate;
schimbări bruşte în opiniile şi planurile în legătură cu cariera, identitatea  Sentimentul de vid interior (imensa plictiseală, zădărnicie);
sexuală, valorile şi tipurile de amici. Aceşti indivizi pot trece brusc de la  Sentimentul inconsistenţei şi dispersiei identităţii.
rolul unui sărac care solicită ajutor, la cel al unui răzbunător îndreptăţit al
unui tratament eronat aplicat anterior. Deşi au de regulă o imagine de sine

29
Personalitatea histrionică (isterică) casuale cu o ardoare excesivă, plângând necontrolat în ocazii sentimentale
Elementul esenţial al personalităţii histrionice îl constituie minore ori având accese de furie). Insă, emoţiile lor par adesea a apare şi
emoţionalitatea pervasivă şi excesivă şi comportamentul de căutare a dispare prea repede pentru a fi resimţite profund, ceea ce poate face pe
atenţiei. ceilalţi să acuze individul de falsificarea acestor emoţii.
Caracteristici: Indivizii cu personalitate histrionică au un mare grad de
Indivizii cu personalitate histrionică sunt iritaţi sau nu se simt sugestibilitate. Opiniile şi sentimentele lor sunt uşor influenţate de alţii şi de
apreciaţi când nu se află în centrul atenţiei. Adesea, în mod activ şi dramatic, capriciile de moment. Ei pot fi foarte încrezători, în special în persoanele
ei tind să atragă atenţia asupra lor şi, iniţial, pot încânta cunoştinţele noi prin extrem de autoritare pe care ei le văd ca rezolvare magică a problemelor lor.
entuziasmul, deschiderea evidentă sau tendinţa spre flirt. Aceste calităţi Au tendinţa de a acţiona pe bază de supoziţii şi de a adopta convingeri în
devin neconvingătoare însă, pe măsură ce indivizii continuă să ceară să se mod precipitat.
afle în centrul atenţiei. Ei acaparează rolul de „suflet al reuniunii". Dacă nu Rezumat:
sunt în centrul atenţiei, ei fac ceva de efect (oferirea de cadouri, descrieri  se simte inconfortabil în situaţii în care nu este în centrul
dramatice ale simptomelor somatice şi psihologice, care sunt înlocuite de atenţiei;
simptome noi la fiecare vizită).  interacţiunea cu ceilalţi este caracterizată prin comportament
Aspectul şi comportamentul indivizilor cu această personalitate este inadecvat, provocator, cu accentuate tente sexuale;
adesea inadecvat de provocator sau seducător sexual. Acest comportament  expresivitatea emoţională este superficială şi fluctuează rapid;
este îndreptat nu numai spre persoanele faţă de care individul are un interes  utilizează frecvent imaginea fizică pentru a atrage atenţia
sexual sau romantic, ci survine într-o gamă largă de relaţii sociale, celorlalţi;
ocupaţionale şi profesionale, depăşind ceea ce este adecvat contextului  vorbirea are tente dramatice şi este săracă în detalii;
social. Expresia emoţională poate fi superficială şi rapid schimbătoare.  manifestări de teatralitate şi expresivitate emoţională
Uzează în mod regulat de aspectul lor fizic pentru a atrage atenţia asupra lor, exagerată;
sunt extrem de preocupaţi de impresia pe care o face asupra altora aspectul  sugestibilitate accentuată;
lor, şi cheltuie foarte mult timp, energie şi bani pe îmbrăcăminte şi pentru a
 percepe relaţiile ca fiind mai intime decât sunt în realitate.
se face cât mai atrăgători. Pot „pescui complimente" referitoare la aspectul
lor şi pot fi uşor şi excesiv de deranjaţi de un comentariu critic în legătură cu
Personalitatea narcisică
aspectul lor ori de o fotografie pe care ei o consideră defavorabilă.
Elementul esenţial al personalităţii narcisistică îl constituie un pattern
Aceşti indivizi au un stil de a vorbi care este extrem de vag şi de
pervasiv de grandoare, necesitate de admiraţie şi de lipsă de empatie.
lipsit de detalii. Opiniile ferme sunt exprimate cu fler dramatic, însă
Caracteristici:
motivele subiacente sunt de regulă vagi şi difuze, fară fapte şi detalii care să
Indivizii cu această personalitate au un sentiment grandios de
le susţină. Se caracterizează prin autodramatizare, teatralism şi exprimarea
autoimportanţă. În cazul uzual ei îşi supraestimează capacităţile şi îşi
exagerată a emoţiilor. Ei îşi pot pune în dificultate amicii şi cunoştinţele
exagerează realizările, apărând adesea ca lăudăroşi şi exageraţi. Ei pot
printr-o manifestare publică excesivă a emoţiilor (îmbrăţişarea cunoştinţelor
afirma cu jovialitate că alţii atribuie aceeaşi valoare eforturilor lor, şi pot fi
30
surprinşi când lauda pe care o aşteaptă şi pe care cred că o merită nu vine. sănătatea în faţa cuiva care este suferind). Când recunosc necesităţile,
Adesea, în aprecierile exagerate ale propriilor lor realizări este implicită o dorinţele ori suferinţele altora, este posibil ca acestea să fie văzute, în mod
subestimare a contribuţiei altora. Sunt preocupaţi adesea de fantezii de insultător, ca semn de debilitate sau de vulnerabilitate.
succes nelimitat, de putere, strălucire, frumuseţe ori amor ideal. Pot medita Aceste persoane sunt adesea invidioase pe alţii ori cred că alţii sunt
la admiraţia şi la privilegiile „mult aşteptate" şi se compară pe ei înşişi în invidioşi pe ele. Invidiază pe alţii pentru succesele sau averea lor, cred că ei
mod favorabil cu persoane marcante sau privilegiate. ar merita realizările, admiraţia sau privilegiile acelea. Pot devaloriza în mod
Indivizii cu personalitate narcisistică cred că ei sunt superiori, aparte sever contribuţia altora, în special când aceştia au primit mulţumiri sau laude
sau unici, şi aşteaptă ca şi alţii să-i recunoască ca atare. Ei pot crede că pot pentru realizările lor. Comportamente arogante, dispreţuitoare
fi înţeleşi şi trebuie să asocieze numai cu oameni extraordinari sau cu status caracterizează aceşti indivizi. Manifestă adesea snobism, dispreţ sau
înalt şi pot atribui calitatea de „unici", „perfecţi" sau „dotaţi" celor cu care atitudini de patronare.
sunt asociaţi. Indivizii cu această tulburare cred că necesităţile lor sunt
speciale şi dincolo de orizontul oamenilor comuni. Propria lor stimă de sine Rezumat:
este mărită prin valoarea idealizată pe care o atribuie celor cu care se  un sentiment exagerat al propriei importanţe;
asociază.  întreţine fantezii de succes nelimitat, putere, geniu,
Indivizii cu această personalitate solicită în general o admiraţie frumuseţe sau iubire ideală;
excesivă. Stima lor de sine este aproape permanent foarte fragilă. Pot fi  crede că este unic şi special şi trebuie să interacţioneze doar
preocupaţi de cât de bine sunt făcuţi şi de cât de favorabil sunt văzuţi de alţii. cu alte persoane sau instituţii puternice şi deosebite;
Aceasta ia adesea forma unei necesităţi constante de atenţie şi admiraţie. Ei  pretinde admiraţie excesivă;
pot aştepta ca sosirea lor să fie salutată cu o fanfară mare şi se miră dacă  consideră că i se cuvine totul;
alţii nu-i invidiază pentru averea lor. Pot pescui în mod constant  în relaţiile interpersonale îi exploatează pe ceilalţi pentru a-şi
complimente, adesea cu mare încântare. Un sentiment de îndreptăţire este atinge scopurile;
evident în espectativa nemotivată de tratament favorabil special a acestor  lipsit de empatie; nu sesizează şi nu recunoaşte sentimentele
indivizi. Se aşteaptă să se ocupe cineva de ei şi sunt deconcertaţi sau furioşi şi nevoile celor din jur;
când aşa ceva nu se întâmplă.
 este invidios pe ceilalţi şi crede că şi ceilalţi îl invidiază;
Indivizii cu personalitate narcisistică sunt în general lipsiţi de
 adoptă o atitudine şi un comportament arogant şi
empatie şi au dificultăţi în a recunoaşte dorinţele, experienţele subiective şi
condescendent.
sentimentele altora, ei pot presupune că alţii sunt total interesaţi de
prosperitatea lor. Tind să discute propriile lor interese în detalii inadecvate şi
Personalitatea evitantă
interminabile, în timp ce nu sunt capabili să realizeze că şi alţii au, de
Elementul esenţial al tulburării de personalitate evitante îl constituie
asemenea, sentimente şi necesităţi. Adesea sunt dispreţuitori şi brutali cu alţii,
un pattern pervasiv de inhibiţie socială. Sentimente de inadecvare şi
care vorbesc despre propriile lor probleme sau provocări. Aceşti indivizi nu
hipersensibilitate la evaluarea negativă.
sunt preocupaţi de ofensa pe care o pot provoca remarcile lor (se laudă cu
31
Caracteristici:  nu se implică în relaţii dacă nu are siguranţa că celălalt îl
Indivizii cu personalitate evitantă evită munca sau activităţile şcolare place;
care implică un contact interpersonal semnificativ din cauza fricii de critică,  este reţinut în relaţiile intime de teama de a nu fi ridiculizat;
dezaprobare sau rejecţie. Ofertele de promovare în serviciu pot fi declinate,  îi îngrijorează ideea de a fi criticat sau respins în situaţiile
deoarece noile responsabilităţi pot duce la critici din partea colaboratorilor. sociale;
Aceşti indivizi evită să-şi facă noi amici, în afară de cazul când sunt siguri  este inhibat în situaţii interpersonale noi, din cauza
că vor fi simpatizaţi şi acceptaţi fără critică. Până ce trec o serie de teste sentimentelor de inadecvare;
probând convingător contrariul, ceilalţi oameni sunt consideraţi a fi critici şi  se vede pe sine ca fiind incapabil să se descurce în relaţii
dezaprobatori. Indivizii cu această personalitate nu se vor alătura activităţilor sociale, neatractiv şi inferior celorlalţi;
de grup atât timp cât nu există oferte generoase şi repetate de suport şi  este extrem de precaut când trebuie să-şi asume riscuri
protecţie. Intimitatea interpersonală este adesea dificilă pentru ei, deşi sunt personale sau să se implice în activităţi noi de teama de a nu
capabili să stabilească relaţii intime, când există asigurarea unei acceptări se face de râs.
necritice. Ei pot acţiona cu reţinere, au dificultăţi în a vorbi despre ei înşişi şi
îşi reţin sentimentele intime, de frica de a nu fi expuşi, ridiculizaţi sau făcuţi Personalitatea dependentă
de râs. Elementul esenţial al personalităţii dependente îl constituie
Deoarece indivizii cu această personalitate sunt preocupaţi de faptul necesitatea excesivă şi continuă de a fi tutelat de cineva, ceea ce duce la
de a nu fi criticaţi sau rejectaţi în situaţii sociale, pot avea un prag frica de separare.
considerabil de scăzut pentru a detesta astfel de reacţii. Dacă cineva este Caracteristici:
uşor dezaprobator sau critic, se pot simţi extrem de lezaţi. Tind a fi timizi, Indivizii cu personalitate dependentă au mari dificultăţi în luarea
tăcuţi, inhibaţi şi „invizibili! Reacţionează puternic la indicii subtile deciziilor cotidiene (ce culoare să aibă cămaşa) fără o cantitate excesivă de
sugestive de batjocură sau deriziune. În dispreţul dorinţei lor de a fi consilii şi de reasigurări din partea altora. Aceşti indivizi tind a fi pasivi şi
participanţi activi la viaţa socială, ei se tem să-şi plaseze avutul în mâinile emit altor persoane (adesea uneia singure) să ia iniţiativa şi să-şi asume
altora. Aceşti indivizi se cred ei înşişi inapţi, inatractivi ca persoane sau responsabilitatea celor mai multe domenii majore ale vieţii lor. Adulţii cu
inferiori altora. Sunt extrem de refractari la a-şi asuma riscuri personale ori această personalitate depind de un părinte sau soţ(ie) pentru a decide unde să
la a se angaja în activităţi noi, deoarece acestea se pot demonstra a fi locuiască, ce fel de serviciu să aibă şi cu care vecin să fie amic(ă).
incomodante. Sunt înclinaţi spre exagerarea eventualelor pericole ale Adolescenţii cu această personalitate pot permite părinţilor lor să decidă
situaţiilor rutiere, iar din necesitatea lor de certitudine şi siguranţă poate cum să se îmbrace ei, cu cine să se asocieze, cum să-şi petreacă timpul liber
rezulta o restrângere a stilului de viaţă. şi ce fel de şcoală sau colegiu să urmeze. Această necesitate, ca alţii să-şi
asume responsabilitatea, depăşeşte cererile de asistenţă din partea altora,
Rezumat: corespunzătoare situaţiei şi corespunzătoare etăţii (necesităţile specifice ale
 evită profesiile ce presupun contacte interpersonale frecvente, copiilor, persoanelor în etate şi persoanelor handicapate).
de teama criticilor, a dezaprobării sau respingerii;
32
Deoarece se tem să nu piardă suportul şi aprobarea, au adesea  îi este greu să iniţieze proiecte sau să facă lucruri de unul
dificultăţi în a-şi exprima dezacordul faţă de alţi oameni, în special faţă de singur (autoeficienţă scăzută);
cei de care sunt dependenţi. Aceşti indivizi se simt atât de incapabili să  ar face aproape orice pentru a-şi asigura susţinerea şi
funcţioneze singuri că vor fi de acord cu lucruri pe care le consideră eronate, protecţia celorlalţi;
mai curând decât să rişte pierderea ajutorului din partea celor la care caută  de teamă că nu va fi în stare să se descurce se simte
îndrumare. inconfortabil şi neajutorat când este singur;
Indivizii cu această personalitate au dificultăţi în a iniţia proiecte ori  când o relaţie apropiată se destramă, caută imediat o alta în
în a face anumite lucruri în mod independent. Sunt lipsiţi de încredere în care să găsească protecţie şi susţinere.
sineşi consideră că necesită ajutor pentru a începe şi realiza sarcinile. Pot
aştepta ca alţii să înceapă lucrurile, deoarece sunt convinşi că alţii pot face Personalitatea obsesiv-compulsivă
aceasta mai bine. Sunt convinşi că sunt incapabili să funcţioneze Elementul esenţial al personalităţii obsesivo-compulsive îl constituie
independent şi se prezintă ei înşişi ca fiind incompetenţi şi necesitând preocuparea pentru ordine, perfecţionism, control mintal şi interpersonal, în
asistenţă constantă detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei.
Indivizii cu personalitate dependentă pot merge foarte departe spre a Caracteristici:
obţine tutelare şi suport de la alţii, chiar până la punctul de a se oferi ca Indivizii cu personalitate obsesivo-compulsivă încearcă să menţină
voluntari pentru sarcini neplăcute, dacă un astfel de comportament le aduce un sentiment de control printr-o atenţie perseverentă pentru reguli, detalii
supervizarea pe care o necesită. Sunt dispuşi să se supună dorinţelor altora, banale, procedee, liste, planuri ori formă, mergând până acolo încât
chiar dacă cererile sunt absurde. Necesitatea lor de a menţine o legătură obiectivul major al activităţii este pierdut. Ei sunt excesiv de atenţi şi
importantă va duce adesea la relaţii dezechilibrate sau distorsionate. Pot face înclinaţi spre repetiţie, acordă o atenţie extraordinară detaliului şi verificării
sacrificii extraordinare sau tolera maltratarea verbală, fizică sau sexuală repetate în căutarea unor posibile erori. Manifestă un devotament excesiv
Când o relaţie strânsă se termină (o ruptură de un(o) iubit(ă); faţă de muncă şi productivitate mergând până la excluderea activităţilor
moartea unui tutore), pot căuta urgent altă relaţie pentru a le oferi tutelarea şi recreative şi a amiciţiilor. Acest comportament nu este justificat de
suportul pe care-1 necesită. necesităţi economice, ei simt adesea că nu au timp să-şi ia o seara sau o zi
liberă spre a face o plimbare sau pentru a se relaxa. Pot amâna o activitate
Rezumat: distractivă, cum ar fi un concediu, în aşa fel că aceasta nu survine niciodată.
 întâmpină dificultăţi în luarea deciziilor curente în lipsa Când îşi fac timp pentru activităţi recreative sau concedii, se simt
sfaturilor şi susţinerii celorlalţi; incomodaţi dacă nu-şi iau cu ei ceva de lucru ca să nu-şi „piardă timpul".
 are nevoie ca ceilalţi să-şi asume responsabilitatea pentru Hobbiurile sau activităţile recreative sunt abordate ca sarcini serioase
aspectele importante ale vieţii sale; necesitând o organizare atentă şi multă muncă pentru a le putea controla.
 îi este greu să-şi exprime dezacordul în relaţie cu ceilalţi, de Accentul este pus pe execuţia perfectă.
teama pierderii susţinerii; Totodată pot fi excesiv de conştiincioşi, scrupuloşi şi inflexibili în
materie de moralitate, etică sau valori. Se pot forţa pe ei înşişi şi pe alţii să
33
urmeze principii morale rigide şi standarde de conduită foarte stricte. Pot fi compromis, ei pot refuza cu obstinaţie s-o facă, argumentând că acesta este
implacabil de autocritici în legătură cu propriile lor erori. Indivizii cu „principiul lucrului".
această personalitate sunt rigid de respectuoşi faţă de autorităţi şi reguli, şi
insistă asupra unei supuneri relativ ad-literam, cu nici o regulă încălcată de Rezumat:
circumstanţe atenuante.  preocupare pentru detalii, reguli, liste, ordine, organizare, iar
Indivizii cu aceasta personalitate pot fi incapabili să se debaraseze scopul principal al activităţii se pierde;
de obiecte uzate sau lipsite de valoare, chiar dacă aceste nu au nici o valoare  manifestă un perfecţionism care interferează cu realizarea
sentimentală. Adesea, admit că sunt „un container de şobolani". Ei unei sarcini;
consideră aruncare obiectelor ca risipă, deoarece „nu ştii niciodată când îţi  este excesiv de dedicat muncii şi productivităţii, până la
poate trebui ceva" şi se supără dacă cineva încearcă să le arunce lucrurile pe eliminarea activităţilor de recreaţie şi a relaţiilor de prietenie;
care ei le-au salvat.  este rigid şi excesiv de conştiincios în probleme de
Cei cu personalitate obsesivo-compulsivă sunt reticenţi în a delega moralitate, etică sau valori;
sarcini ori în a lucra cu alţii. Insistă cu obstinaţie şi în mod exagerat, ca  nu poate arunca obiectele vechi, chiar dacă nu au nici o
orice lucru să fie făcut în maniera lor şi ca ceilalţi să se conformeze modului valoare sentimentală;
lor de a face lucrurile. Adesea dau instrucţiuni foarte detaliate despre cum  ezită să delege responsabilităţi sau să lucreze cu alte
trebuie făcute lucrurile (există un mod şi numai unul de a tunde gazonul, de persoane, dacă acestea nu respectă strict standardele sale;
a spăla vesela) şi sunt surprinşi şi iritaţi dacă alţii sugerează alternative  este zgârcit cu sine şi ceilalţi; banii sunt adunaţi pentru zile
creatoare. Alteori, pot refuza ofertele de ajutor chiar când sunt în întârziere negre;
cu planul, deoarece ei cred că nimeni altcineva nu-1 poate face corect.
 este rigid şi încăpăţânat.
Persoanele cu această personalitate pot fi avari şi meschini, menţin
un standard de viaţă cu mult sub ceea ce îşi pot permite, considerând că
Personalitatea depresivă
cheltuielile trebuie controlate strict spre a face faţă eventualelor catastrofe.
Depresia este un fenomen răspandit, fiind întâlnit destul de des la
Indivizii cu personalitate obsesivo-compulsivă se caracterizează prin
populaţia adultă într-o formă mai accentuată sau nu.
rigiditate şi obstinaţie. Ei sunt atât de preocupaţi ca lucrurile să fie făcute în
Indivizii cu personalitate depresivă au ca şi caracteristică de bază un
singurul mod „corect", că sunt deranjaţi de faptul că trebuie să fie de acord
sentiment persistent de descurajare, lipsa bucuriei şi nefericirii.
cu ideile altcuiva. Aceşti indivizi îşi fac planul dinainte, în cele mai mici
Cauzele depresiei sunt multiple, printre acestea se numără: lipsa
detalii, şi refuză să ia în consideraţie orice fel de modificări. Preocupaţi total
stimei de sine pe termen lung, un partener ostil sau critic, evenimente din
de propriul lor mod de a vedea lucrurile, ei au dificultăţi în a lua în
viaţă negative, absenţa suportului social, decesul unei persoane dragi,
consideraţie punctele de vedere ale altora. Amicii şi colegii pot fi frustraţi
consum excesiv de alcool, cauze genetice etc.
de această rigiditate constantă. Chiar când indivizii cu personalitate
Persoanele depresive înregistrează o deteriorare semnificativă în
obsesivo-compulsivă recunosc că poate fi în interesul lor să facă un
domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcţionare.

34
Dispozitia pe care o are o persoană depresiva este disperată, Personalitatea pasiv-agresivă (negativistă)
descurajată, o stare de iritabilitate crescută. Membrii familiei observă Personalitatea pasiv-agresivă se referă la un pattern pervasiv de
retragerea socială şi neglijarea activităţilor plăcute de către persoana atitudini negativiste şi de rezistenţă pasivă la cererile de performanţă
depresivă. adecvată.
Apetitul alimentar scade, indivizii făcând efortul de a mânca sau pot Personalitatea pasiv-agresivă face parte din categoria personalităţilor
avea un apetit crescut dar numai pentru anumite alimente pe care doresc să dificile şi se caracterizează prin:
le consume în mod compulsiv. Astfel se poate constata fie o pierdere, fie o - manifestă rezistenţă la exigenţele celorlalţi, atât în domeniul
luare în greutate. profesional, cât şi în viaţa personală;
Insomnia este şi ea frecventă, persoanele fie au dificultăţi de a - are probleme cu reprezentanţii autorităţii, le pune la îndoială
adormi, fie se trezesc din somn la miezul nopţii, făcând eforturi pentru a se ordinele;
culca la loc sau se trezesc mult mai devreme şi nu mai reuşesc să adoarmă. - tărăgănează în îndeplinirea sarcinilor, se consideră
Persoanele depresive au un nivel energetic scăzut, putând acuza neînţeleasă şi rău tratată;
fatigabilitate fără a depune un efort anume. Chiar şi cele mai mici sarcini - este sumbru şi certăreţ;
sunt considerate ca necesitând un efort considerabil, eficienţa fiind de - îşi exprimă invidia şi resentimentele faţă de cei evident mai
asemenea scăzută. prosperi;
- îşi exprimă în mod exagerat şi persistent acuzele de neşansă
Rezumat: personală;
 Pesimism: în orice situaţie s-ar afla, vede doar latura sumbră a
acesteia, posibilele riscuri, supraevaluează aspectul negativ, Personalitatea anxioasă
minimalizându-l pe cel pozitiv; Pentru multe persoane, o stare de stres destul de ridicată nu este
 Dispoziţie tristă: este tristă şi posacă de obicei, chiar şi atunci neaparat trăită într-un mod negativ. Acesta poate fi cazul fiecăruia dintre noi
când lipsesc evenimentele neplacute care să justifice această atunci când trebuie să ne confruntăm cu situaţii pentru care anticipăm un
dispoziţie; rezultat pozitiv. Se vorbeşte despre o provocare decăt despre stres.
 Anhedonie: nu resimte plăcerea, nici în cazul unor activităţi ori Cu toate acestea, la nivel biologic, este vorba despre adevarata
situaţii considerate în mod obişnuit ca fiind agreabile (week-end- reacţie la stres. Dincolo de simpla eliberare a unor substanţe chimice
uri, evenimente fericite); (adrenalină sau corticosteroizi), stresul activează intens trei tipuri de emoţii:
 Autodepreciere: nu se simte "la înălţime", nutreşte sentimente de 1. Anxietatea: individul îşi dă seama că factorul de stres reprezintă
inaptitudine ori de culpabilitate (chiar şi atunci când ceilalţi îl un pericol şi intră în stare de alertă, mobilizându-şi toate capacităţile pentru
apreciază). a-i face faţă;
2. Depresia: individul dezvoltă o stare de detaşare în raport cu
factorul de stres; el îndură fără să acţioneze; se resemnează;

35
3. Furia sau agresivitatea: individul îşi găseşte forţele pentru a ataca - are o nelimitată dorinţă de aprobare şi recunoştere
şi/sau distruge factorul de stres. (Patrick Legeron) - este dominat de anxietate, depresie, frustrare, ostilitate,
Psihologii disting două feluri de anxietate – "anxietatea ca trăsătură" capricii, lipsa liniştii sufleteşti
şi "anxietatea de moment". O persoana care are această trăsătură de - are faţa încordată, îşi mişcă rapid ochii
personalitate tinde să se simtă anxioasă indiferent de situaţie. Pe de altă - îsi miscă repede genunchii sau bate cu degetele în masă
parte, anxietatea de moment este o reacţie la o anumită situaţie. Aceasta este - vorbeşte repezit, cu voce răsunătoare, explozivă şi utilizează
o reacţie naturala – să te simţi anxios când situaţia este ameninţătoare şi frecvent obscenităţile
relaxat când circumstanţele sunt diferite. - răs ostil, strident, neplăcut
Manifestări: - se angajeaza în mai multe activităţi deodată
Somatic: palpitaţii, respiraţie dificilă, gură uscată, greaţă, micţiuni - în timpul conversaţiei obişnuieşte să se gândească şi la
frecvente, ameţeală, tensiune musculară, transpiraţii, tremor, tegumente reci; altceva
Psihic: sentimente de spaimă şi ameninţare, iritabilitate, panică, - devine iritat, mânios dacă i se pare că celălalt îi pune la
anticiparea anxietăţii, tensiune interioară, îngrijorare pentru lucruri minore, îndoială anumite comentarii sau acţtiuni
dificultăţi de concentrare, insomnie de adormire, incapacitate de relaxare; - nu are încredere în convingerile altora
Comportamental: evitarea situaţiilor de teamă, reasigurarea, - poate duce la cardiopatie, slabirea sistemului imunitar,
prevenirea pericolului. cancer
Modificarile produse în corpul nostru ne perturbă viaţa prin simpla
lor prezenţă sau afectează felul în care funcţionăm în cel puţin unul din
domeniile importante ale vieţii: familie, şcoală/serviciu, relaţii sociale. Personalitatea multiplă
Cunoscută sub denumire de „sindrom de personalitate dublă sau
Personalitatea de tip A multiplă”, „tulburare de identitate disociativă”, „personalităţi alternante”,
Este dominată de „sentimentul urgenţei” şi „ostilitate”. „clivaj al Eului” sau „diviziune subiectivă”, din totdeauna fenomenele de
Trăsături: disociere a personalităţii au exercitat un efect magic, fascinându-i în egală
- competitivitate excesivă măsură, atât pe savanţi, cât şi pe profani. Disocierea poate fi prezentă la
- iritabilitate fiecare individ uman „normal”, care ar prezenta tendinţe mai mult sau mai
- agresivitate puţin disociative, ocupând astfel poziţii diferite de-a lungul unui continuum
- obsesia urgenţei timpului linear. Problematica personalităţii multiple este diferit abordată în diverse
- insecuritate culturi. De exemplu, în cultura nord-americană, puternic marcată de
- este însetat după răzbunarea dreptăţii monism, la începutul anilor ’80, apare o adevărată „epidemie de
- are ca ţintă succesul personalităţi multiple”. Statisticile arată că, dacă în anul 1972,
- are un comportament impulsiv personalitatea multiplă era considerată o „simplă curiozitate”, în schimb în
- realizează tot mai mult, dar se bucură tot mai puţin 1992, fenomenul cunoaşte o adevărată expansiune în mediul clinic, unde se
36
înregistrează peste 6000 de cazuri de acest gen. O posibilă explicaţie cu De cele mai multe ori, personalităţile dificile refuză să apeleze la
privire la propagarea fenomenului „personalităţii multiple”, în SUA, revine ajutorul unui specialist, datorită caracterului lor rigid şi al convingerii că
„intensificării” producţiilor hollywoodiene legate de acest subiect, precum acesta nu le-ar putea ajuta cu nimic, deoarece starea în care se află este
şi rolului talk-show-urilor televizate, care satisfac gustul pentru bizarerie al "doar o chestiune de caracter" (F. Lelord).
publicului.
Aplicaţii practice
Trăsături şi manifestări:
 existenţa într-un singur individ a mai multe identităţi distincte Chestionar personalităţi accentuate
sau personalităţi care alternează în controlarea comportamentului 1. În general, sunteţi un om voios şi fără griji?
2. Sunteţi sensibil(ă) la jigniri?
 "goluri" de memorie
3. Vă dau, uneori, repede lacrimile?
 modificări notabile în comportamentul individului semnalate de 4. După ce aţi terminat cu bine o treabă oarecare, vi se întămplă, totuşi, să vă îndoiţi că aţi
observatori direcţi făcut bine şi nu aveţi linişte până când nu vă convingeţi încă o dată?
 utilizarea pronumelui "noi" referitor la propria persoană 5. În copilărie aţi fost tot atât de îndrăzneţ (îndrăzneaţă) ca şi ceilalţi de o vârstă cu
dumneavoastră?
 cefalee pronunţată
6. Dispoziţia dumneavoastră este schimbătoare - de la mare bucurie la mare deprimare?
 descoperirea de scrieri, desene, articole de îmbrăcăminte între 7. De obicei, într-o reuniune amicală, sunteţi în centrul atenţiei celorlalţi?
posesiile individului, dar pe care acesta nu le recunoaşte ca fiind 8. Sunt zile în care, fără motiv aparent, sunteţi îmbufnat(ă) şi iritat(ă), încât este mai bine
ale sale; să nu vi se adreseze nimeni?
9. Credeţi că sunteţi o persoană serioasă?
 halucinaţii auditive, sub formă de voci "venite din interior“.
10. Sunteţi în stare să vă entuziasmaţi puternic?
11. Sunteţi foarte întreprinzător?
Cum să relaţionăm cu personalităţi dificile 12. Uitaţi uşor când cineva v-a jignit?
Reprezintă un procent ridicat din populaţia generală şi nu sunt 13. Sunteţi foarte milos?
considerate ca având o dominantă patologică marcantă. 14. Atunci când puneţi o scrisoare la cutia poştală, obişnuiţi să controlaţi, cu mâna, dacă
scrisoarea a intrat cu adevărat?
O personalitate accentuată este recunoscută de către anturaj ca fiind
15. Aveţi ambiţia ca, la locul de muncă, să faceţi parte din cei mai buni?
mai deosebită în relaţionare. Un individ cu o astfel de personalitate, deşi nu 16. Vă este frică (sau v-a fost, cînd eraţi copil) de furtună şi de câini?
este catalogat ca având probleme psihice, necesită un mod mai specific de 17. Cred despre dumneavoastră, unii oameni, că sunteţi puţin pedant(ă)?
relaţionare iar reacţiile sale sunt văzute ca speciale. Cei din jurul său sunt 18. Dispoziţia dumneavoastră depinde de întâmplările prin care treceţi?
nevoiţi uneori să depună eforturi pentru a se înţelege cu el sau pentru a-i 19. Sunteţi totdeauna agreat(ă), simpatizat(ă) de către cunoscuţii dumneavoastră?
20. Aveţi, uneori, stări de nelinişte şi de tensiune (încordare) puternice?
intra în graţii.
21. De obicei, vă simţiţi apăsat(ă) de ceva, deprimat(ă)?
Cei ce au o personalitate dificilă îşi vor schimba atitudinea, dacă le 22. Aţi avut, pînă acum, crize de plâns sau crize nervoase (şoc nervos)?
vorbim sincer, fără urmă de agresivitate, despre problemele pe care le 23. Vă vine greu să staţi pe scaun timp mai îndelungat?
generează şi dacă ne referim concret la un anumit comportament al lor şi nu 24. Cînd cineva v-a făcut o nedreptate, luptaţi energic pentru interesele dumneavoastră?
la ei, ca persoane. 25. Sunteţi în stare să tăiaţi un animal?
37
26. Vă supără faptul că, acasă, perdeaua sau faţa de masă sunt puţin cam strîmbe şi le 56. În mod obişnuit, urmăriţi cu tărie scopul pe care vi l-aţi propus, chiar dacă întâmpinaţi
îndreptaţi imediat? rezistenţă?
27. Când eraţi copil, vă era frică să rămîneţi seara singur(ă) în casă? 57. Poate să vă influenţeze într-atât un film tragic încât să vă dea lacrimile?
28. Vi se schimbă des dispoziţia fără motiv? 58. Vi se întîmplă să adormiţi cu greutate, pentru că vă gândiţi la problemele zilei sau ale
29. În activitatea dumneavoastră profesională, sunteţi totdeauna printre cei mai capabili? viitorului?
30. Vă înfuriaţi repede? 59. Ca şcolar, aţi suflat colegilor sau i-aţi lăsat să copieze după dumneavoastră?
31. Puteţi fi, câteodată, cu adevărat exuberant(ă), voios (voioasă)? 60. V-ar displace să treceţi prin cimitir, în întuneric?
32. Puteţi, uneori, să trăiţi un sentiment de fericire deplină? 61. Sunteţi peste măsură de grijuliu ca, acasă la dumneavoastră, fiecare lucru să aibă un loc
33. Aţi fi de acord să fiţi invitat(ă) la o reuniune veselă? al lui?
34. De obicei, spuneţi oamenilor în mod deschis părerea dumneavoastră? 62. Vi se întîmplă să mergeţi seara la culcare şi dimineaţa să vă sculaţi prost dispus(ă) şi
35. Vă impresionează dacă vedeţi sânge? apăsat(ă), stare care să dureze câteva ore?
36. Vă place o activitate cu mare răspundere personală? 63. Puteţi să vă adaptaţi uşor la situaţiile noi?
37. Sunteţi înclinat(ă) să interveniţi pentru oameni cărora li s-a făcut o nedreptate? 64. Aveţi uneori dureri de cap?
38. Vă este teamă să vă duceţi într-o pivniţă (cămară) întunecoasă? 65. Râdeţi des?
39. Vă plac mult activităţile care trebuie făcute încet şi foarte exact - în locul celor care pot 66. Faţă de oamenii pentru care nu aveţi consideraţie, vă puteţi purta prietenos, încât ei să
fi făcute repede şi fără migală? nu observe adevărata dumneavoastră părere despre ei?
40. Sunteţi o persoană foarte sociabilă? 67. Sunteţi o persoană vioaie, plină de viaţă?
41. La şcoală, vă plăcea (vă place) să recitaţi poezii? 68. Suferiţi mult din pricina nedreptăţii?
42. Aţi fugit vreodată de acasă, când eraţi copil? 69. Sunteţi un categoric prieten al naturii?
43. Vi se pare grea viaţa? 70. Întrucât nu sunteţi chiar atât de sigur(ă), aveţi obiceiul ca, atunci cînd plecaţi de acasă
44. Vi s-a întîmplat să fiţi atât de tulburat(ă) de conflicte sau de supărări încât v-a fost sau mergeţi la culcare, să controlaţi totdeauna încă o dată starea unor lucruri ( de
imposibil să vă mai duceţi la lucru? exemplu, dacă gazul este închis, dacă aparatele electrice sunt scoase din priză, dacă
45. S-ar putea spune despre dumneavoastră că, în general, nu vă pierdeţi prea repede buna uşile sunt încuiate etc.)?
dispoziţie atunci când aveţi un insucces (când nu vă reuşeşte ceva)? 71. Sunteţi sperios (sperioasă)?
46. Dacă v-a jignit cineva, faceţi primul pas spre împăcare? 72. Vi se poate schimba dispoziţia în urma consumării alcoolului?
47. Vă plac animalele? 73. Colaboraţi sau aţi colaborat cu plăcere, în tinereţea dumneavoastră, la cercuri teatrale
48. Vă întoarceţi, uneori, din drum ca să vă convingeţi că - acasă sau la locul de muncă - de amatori?
totul este în regulă şi că nimic nu se poate întâmpla? 74. Vă este câteodată foarte dor de depărtări?
49. Sunteţi câteodată chinuit(ă) de o frică nelămurită că dumneavoastră sau rudelor 75. În mod obişnuit, priviţi viitorul cu pesimism?
dumneavoastră li s-ar putea întâmpla ceva rău? 76. Vi se poate schimba atât de puternic dispoziţia, încât să aveţi, uneori, un mare
50. Credeţi că dispoziţia dumneavoastră depinde de starea vremii? sentiment de bucurie, pentru ca apoi să cădeţi într-o stare grea de amărăciune?
51. V-ar displace cumva să vă urcaţi pe o scenă şi să vorbiţi în faţa publicului? 77. Vă vine uşor să creaţi bună dispoziţie într-o societate, într-o reuniune?
52. Când cineva vă necăjeşte rău de tot şi cu intenţie, aţi fi în stare să vă ieşiţi din fire şi să 78. De obicei, rămâneţi multă vreme supărat(ă)?
vă încăieraţi? 79. Sunteţi foarte puternic impresionat(ă) de suferinţa altor oameni?
53. Vă plac mult petrecerile? 80. În mod obişnuit, în caietele de şcoală, scriaţi încă o dată o pagină dacă se întîmpla să
54. Vă simţiţi adînc descurajat(ă) când aveţi decepţii? faceţi o pată de cerneală?
55. Vă place o muncă unde dumneavoastră trebuie să vă ocupaţi îndeosebi de partea 81. Se poate spune că, în general, vă arătaţi faţă de oameni mai mult prudent(ă) şi bănuitor
organizatorică? (bănuitoare) decât încrezător (încrezătoare)?

38
82. Aveţi des vise cu spaime? CAPITOLUL IV
83. Sunteţi, câteodată, terorizat de gândul ca, fiind pe peronul unei gări, să vă aruncaţi
înaintea trenului împotriva voinţei dumneavoastră? Sau, când priviţi la o fereastră, la
etaj, să vă aruncaţi în gol? COMPORTAMENTUL UMAN – COMPLEX BIO - PSIHO
84. În mod obişnuit, deveniţi vesel(ă) într-un loc plăcut?
85. În general, vă debarasaţi uşor de problemele apăsătoare şi nu vă mai gândiţi la ele?
- SOCIAL
86. Când consumaţi alcool, deveniţi - de obicei - impulsiv(ă)?
87. În discuţii sunteţi mai degrabă zgârcit(ă) la vorbă decât vorbăreţ (vorbăreaţă)? Moto:
88. Dacă aţi fi pus în situaţia să colaboraţi la o reprezentaţie teatrală, aţi putea să vă însuşiţi “Poartă-te în aşa fel, încât,
atât de bine şi cu atâta dăruire rolul, încât pe scenă să uitaţi complet că sunteţi un altul? daăa universul ar fi să se ia după tine
24 de ore, să nu se ajungă la
DA NU haos.”(E .Kant)
GRUPA
I – DEMONSTRATIV 7, 19, 22, 29, 41, 44, 63, 66, 73, 85, 88 51
Comportamentul uman
II – HIPEREXACT 4, 14, 17, 26, 39, 48, 58, 61, 70, 80, 83 36
III – HIPERPERSEVERENT 2, 15, 24, 34, 37, 56, 68, 78, 81 12, 46, 59
Laborit subliniază, că sub forma sa structurală cea mai simpla S.N.
IV – NESTĂPÎNIT 8, 20, 30, 42, 52, 64, 74, 86 -
este organizat de aşa manieră, încât un stimul (intern sau extern) să dea un
V – HIPERTIM 1, 11, 23, 33, 45, 55, 67, 77 -
VI – DISTIMIC 9, 21, 43, 75, 87 31, 53, 65
răspuns simplu, stereotip, incapabil de ameliorare (este ansamblu stimul-
VII – CICLOTIM 6, 18, 28, 40, 50, 62, 72, 84 - răspuns, care permite supravieţuirea imediată şi pune în funcţie părţile
VIII – EXALTAT 10, 32, 54, 76 - primitive ale S.N. — hipotalamus, trunchi cerebral etc.). Aceste
IX – ANXIOS 16, 27, 38, 49, 60, 71, 82 5 comportamente se organizează în jurul nevoilor principale: foame, sete,
X - EMOTIV 3, 13, 35, 47, 57, 69, 79 25 reproducere.
Cotare 1 punct pentru răspunsurile corecte, conform tabelului Ana Tucicov-Bogdan susţine că S.N. realizează următoarele funcţii:
- Funcţia reflectorie de elaborare a răspunsurilor reflexe ale
organismului la mediul inconjurator;
- Funcţia de coordonare şi ajustare continuă a reacţiilor în raport cu
modificările care se petrec în mediu;
- Funcţia de integrare, subordonare şi dirijare a tuturor sistemelor
organismului.

39
Clasificarea funcţiilor psihice care stau la baza comportamentului Modele comportamentale
uman:
• Procese afective şi motivaţionale, procese care stau la baza Modelul biomedical al comportamentului (Pasteur şi Koch) vizează
activităţii umane, inclusiv prin direcţionarea energetică şi relaţia dintre diferite boli şi factorii infecţioşi:
motivaţională a tuturor comportamentelor umane;  Orice boală se explică printr-o cauză de natură fizică, infecţioasă
• Procesele de cunoaştere, dezvoltate pe baza structurilor cerebrale sau toxică. Cunoaşterea acestor factori şi rolul lor în instalarea,
noi şi care constau dintr-o cunoaştere directă (percepţie) şi una evoluţia şi determinarea bolilor constituie o ştiinţă care se
indirectă (gândire), la care se adaugă celelalte procese psihice numeşte etiopatogeneză;
ajutătoare. Graţie acestei categorii de procese psihice organismul  În orice boalaă avem două categorii de manifestări: semne şi
ia cunoştinţă în mod adecvat de realitatea înconjurătoare, simptome. Semnele se referă la totalitatea modificărilor fizice ce
alcătuieşte scheme şi dă soluţii adecvate. Pe baza acestor procese se datorează impactului cu factorul cauzal. Simptomele
organismul îşi construieşte schemele de comportament, scheme reprezintă latura subiectivă, adică modul în care subiectul îşi
care se definitivează în cadrul personalităţii; trăieşte boala. Pentru practica medicală cea mai mare valoare o
Voinţa şi activitatea. au semnele. Datorită succesului de care s-a bucurat, acest model
 Se deosebesc patru tipuri de comportamente anormale (după a fost aplicat şi tulburărilor psihice şi psihosomatice. Astfel, în
Enăchescu): orice tulburare psihică se caută microleziuni cerebrale,
 comportamentul de tip criză biopsihologică de dezvoltare sau microorganisme sau dezechilibre biochimice. Valabilitatea
involuţie (pubertate, adolescenţă, climax, andropauză), cu acestui model pentru tulburări psihice şi psihosomatice a fost
caracter pasager şi reversibil; aprig contestată. O direcţie de contestare s-a născut chiar în
 comportamentul de tip carenţial (legat de stări de frustrare rândul psihiatrilor, generând curentul antipsihiatrie
afectivă, carenţe educaţionale, disfuncţii familiale şi în modul de (reprezentanţti Laing, Szase). Aceştia afirmă că noţiunea de
viaţă), ce creează dificultăţi de adaptare; boală mentală este un mit; boala mentală fie are substrat organic
 comportamentul de tip sociopatic, constând din conduite şi atunci este de competenţa neurologiei, fie nu are substrat
delictuale agresive, toxicomanice sau de furie, cu caracter organic şi atunci nu ţine de resortul medicinii.
recurent sau episodic;
 comportamentul de tip patologic, parţial sau deloc reversibil, de Modelul psihologic se bazează pe ansamblul cunoştinţelor
natură exogenă, endogenă sau mixtă, cu intensităţi şi forme fundamentale ale psihologiei aplicate în vederea înţelegerii sănătăţii şi bolii
variabile (stări reactive, nevroze, psihopatii, psihogenii, - studiul factorilor şi a proceselor psihologice care joacă un rol în apariţia
endogenii). bolilor şi care pot accelera sau încetini evoluţia lor:
 promovarea comportamentelor şi stilurilor sănătoase
de viaţă;
 prevenţia şi tratamentul bolilor;
40
 ameliorarea "preluării" şi asistenţei pacienţilor. Sistemul Nervos Central
Modelul psihologic studiază:
 Comportamentele, care pot avea consecinţe fiziologice şi SNC reprezintă centrul de integrare, elaborare şi coordonare a
care influenţează sănătatea, în situaţia stresului, de exemplu; influxurilor nervoase. El cuprinde măduva spinală şi creierul.
 Modul nostru de a trăi, obiceiurile, care pot avea efecte
nocive asupra sănătăţii (tabagismul, lipsa exerciţiului fizic);
 Modul de comportare faţă de boală, ceea ce are influenţă
importantă asupra sănătăţii ulterioare

Modelul biopsihosocial ţine seama de interrelaţiile între aspectele


biologice, psihologice şi sociale ale bolii - este un sistem complex care
integrează sub-sisteme (ex: oricare nivel al „realităţii vii" (un organ al
corpului uman) comportă o "identitate" şi o "organizare" proprie, specifice
prin natura componentelor (molecule, celule, ţesuturi...) şi prin modalităţile
regulilor lor de schimb; orice nivel al „realităţii care trăieşte" întreţine, de
asemenea, în funcţionarea sa de ansamblu o articulaţie dinamică cu
"suprasistemele" în care el se înscrie şi care formează ansamblul mediului
său (sistem nervos, persoană, familie, comunitate...).

Fig.1. Trunchiul cerebral


Neurotransmiţătorii. Baza biochimică a comportamentului
uman
Măduva spinării
Există câteva substanţe chimice care influenţează dispoziţiile,
gândurile şi acţiunile umane. Proprietăţile alterante ale amfetaminelor,  Este situată în canalul vertebral şi este înconjurată de meningele
cocainei, opiumului, barbituricelor şi LSD-ului ori a altor droguri ce au spinal.
efect profund asupra comportamentului normal, au stimulat cercetările în  Măduva spinarii este traversată de fibre ascendente şi descendente
domeniul psihofarmacologiei şi au crescut interesul pentru studierea bazelor de substanţă albă, care transmite informaţiile între creier şi sistemul
chimice ale comportamentului uman. Aşadar, se pune problema: nervos periferic (SNP). Substanţa gri este constituită din cursuri
A. disturbării neurotransmiterii: multe tulburări comportamentale, interneuronale conectate în fascicule ascendente şi descendente care
psihiatrice, sunt asociate cu disfuncţii de neurotransmitere permit o integrare certă a influxului nervos motor şi senzitiv (centrii
B. răspunsului organismului la medicamente: o problemă reflecşi elementari).
complexă, cu atât mai mult cu cât unele afectează doar un
singur sistem de transmitere.
41
acţiune, trecând prin acesta până în nervul terminal. Nervul terminal conţine
Encefalul neurotransmiţători încadraţi în vezicule. Unii neuroni au axoni ce sunt
înconjuraţi de teci lipidice de mielină. Punctele axonilor mielinizaţi prin
 Este situat în cutia craniană şi înconjură meningele. care informaţia este transferată prin conducere saltatorie, sunt denumite
 Trunchiul cerebral este constituit dintr-un nucleu de nervi cranieni şi noduri Ranvier.
substanţa reticulară. 1. Potenţialul de acţiune este o undă de depolarizare care străbate
 Bulbul rahidian este prelungirea directă a măduvii spinării urmată de membranele neuronale la un anumit voltaj.
fascicul terminal. El este unit de creierul mic prin pedunculi a. depolarizarea – se realizează prin influx de sodiu
cerebrali inferiori conţinând nervii cranieni (V, IX, X, XI, XII) şi (Na+), iar potenţialul electric variază de-a lungul
constituind reţeaua de fascicule senzitive şi motorii. membranei între -70 mV şi -15 mV.
 Protuberanţele anulare reprezintă ridicătura transversală ce uneşte b. Repolarizarea – se realizează prin acţiunea ionului de
emisferele cerbrale; ea se găseşte la intersecţia creierului mic, a potasiu (K+), ce părăseşte celula, se propagă de-a
creierului şi a măduvii. În partea sa ventrală se găsesc nucleele lungul axonului, până în porţiunea terminală
nervilor cranieni, în partea dorsală se găseşte substanţa reticulară şi
nucleele motoare. 2. Realizarea neurotransmiterii: cînd unda de depolarizare
pătrunde în nervul terminal, se deschid canalele pentru ionul de
Transmiterea neuronală a informaţiei calciu (Ca2+). Calciul extracelular ajunge în porţiunea
terminală şi face ca veziculele să fuzioneze cu membrana. Aşa
Aproape acum un secol, Ramon Y Cajal a descoperit „doctrina se realizează transmiterea sinaptică.
neuronului”, conform căreia neuronul este unitatea de bază a sistemului
nervos.
Sistemul nervos este alcătuit din milioane de celule nervoase,
dispuse în structuri vaste în creier sau în grupuri cu aspect fibros care
formează nervii ce se întind de la creier şi măduva spinării în tot corpul.
Există trei tipuri principale de celule nervoase: neuroni de asociaţie,
neuronii senzitivi şi neuroni motori. Informaţia ce stă la baza
comportamentului apare sub formă chimică sau sub formă energetică ce
vine şi pleacă de la neuroni şi între ei.
A. Neuronul: este celula responsabilă pentru transmiterea
unilaterală de informaţie. Corpul neuronal şi dendritele integrează
informaţia din mai multe surse neuronale. Dacă neuronul este suficient
depolarizat (influx de ioni pozitivi), este iniţiată în axon un potenţial de
42
Fig. 2. Transmiterea sinaptică
C. Receptorii – sunt structuri proteice localizate în membrana
plasmatică. Există mai multe tipuri de receptori, dintre care două mari
familii se află localizate la nivelul creierului:
1. canale ligant-gates ion, sunt compuşi din câteva susbnităţi
peptidice ce înconjoară o zonă centrală în care se scurg ionii.
Când neurotransmiţătorii vin într-o subunitate particulară a
receptorului, intervine o schimbare conformaţională şi ionii se
scurg prin canal. Se discută despre efecte ale excitanţilor
(nicotinic acetylcholine receptor; NMDA glutamate receptor;
5-hydroxytryptamine 5-HT3) şi ale inhibitorilor (glycine
receptors; γ – aminobutyric acid GABA)
B. Sinapsele: sunt contacte specializate între neuroni, discutându-se 2. receptori G-proteici, sunt compuşi dintr-o peetidă lungă ce
despre: traversează membrana plasmatică de şapte ori. Interacţionează cu
1. sinapse chimice – cel mai important tip de sinapse; butonul alte proteine din membrană. Sunt astfel denumiţi deoarece
presinaptic sau axonul terminal conţine vezicule care sunt pline hidrolizează guanozina trifosfat(GTP). Se discută despre:
cu neurotransmiţător stocat. La venirea potenţialului de acţiune, nucleotide ciclice, calciu, phosphatidylinositol.
neurotransmiţătorul este eliberat în fanta sinaptică dintre neuroni. 3. autoreceptori – sunt localizaţi în neuron, fiind sensibili la
neurotransmitere. Ei pot detecta realizarea neurotransmiterii şi
2. sinapse electrice (electronice) – permit transmiterea directă de ajută la autoinhibiţia neuronală.
la o celulă la alta. Sunt mai puţin cercetate.
D. Neurotransmiţătorii
Fig. 3. Eliberarea de neurotransmiţători Metoda prin care un neuron îşi transferă mesajul următorului neuron
din lanţ constă în eliberarea unei substanţe chimice în fanta sinaptica –
intervalul dintre butonul sinaptic şi situl receptor de peurmătorul neuron.
Fiecare sit receptor este sensibil la un anumit tip de molecule, în genul unui
sistem „cheie şi lacăt”. Există numeroşi receptori,fiecare având roluri
diferite în sistemul nervos. Astfel încât la nivelul SNC cinci mari categorii
de neurotransmiţători, grupaţi în două mari clase.

43
1. tipuri: b. COMT – catecolo-metiltransferaza este localizată în
a. monoamine – includ catecolaminele, acetilcolina, partea exterioară a membranei plasmatice a majorităţii
serotonina; celulelor.
b. aminoacizi – transmiţători excitatori (glutamat, partat) şi B. Dopamina – implicată în tulburări psihiatrice
inhibitori (GABA, glicină). 1. Metabolism
2. clasificare 2. Receptori
a. criterii: pentru a fi considerate neurotransmiţători: 3. Tracturi cerebrale importante
- substanţele trebuie să fie prezente în nervul terminal 4. Efecte asupra comportamentului
- cu o magnitudine şi direcţie naturală în fanta sinaptică a. Boala Parkinson
- în vecinătatea sinapselor trebuie să existe un mecanism  Patogeneză: - degenerarea tractului nigostriatal dopaminergic
pentru inactivarea metabolismului. cauzează akinezie, tremor, rigiditate, pierderea reflexelor posturale
b. sistem de clasificare: - medicamentele antipsihotice blochează receptorii
- definiţi, cu acţiune demonstrată (Ach, dopamina, dopaminici
norepinefrina, epinefrina, GABA, serotonina,  Terapie: - dopa se converteşte în dopamină, se combină cu
glicina); carbidopa
- posibili, în curs de cercetare (glutamat, aspartat, - pentru restaurarea balansului de dopamină, se folosesc
substanţa P); benztropină şi trihexyfenidil
- candidaţi (adenozina, AMP, majoritatea peptidelor) - se utilizează de asemenea deprenyl (selegilină), un
MAO-B inhibitor.
1. Catecolaminele b. Tulburări de mişcare – diskinezia tardivă – ce survine după un lung
Acestea includ: dopamina, norepinefrina, epinefrina (adrenalina). tratament cu antipsihotice
c. Schizofrenie – dopamina este dealtfel considerată foarte importantă în
A. Catecolamina organizarea gândurilor şi a emoţiilor umane, cu mare implicare în
tulburările psihice (sistemul mezolimbic şi mezocortical)
1. Sinteză – medicamentele ce inhibă transmisia dopaminergică
Abilitatea neuronilor de a sintetiza catecolamine depinde de (amfetaminele) intensifică simptomele schizofreniei
sintetizarea enzimelor pe care le conţin neuronii. C. Norepinefrina
2. Metabolism 1. Metabolism
Două enzime sunt importante pentru inactivarea catecolaminelor: Doi metabolizanţi ai norepinefrinei sunt de obicei măsuraţi în
a. MAO – localizată în partea exterioară a membranei plasmă ori urină: MHPG (3-methoxy-4-hydroxyphenylglycol) şi VMA
mitocondrială (vanillymandelic acid sau 3-methoxy-4-hydroxymandelic acid).
– există MAO-A şi MAO-B
44
2. Receptori răspuns la durere, anxietate, mediind totodată orientarea organismului în
Se pot împărţi în două clase mari: mediu.
a. δ receptori: - δ1 – sunt postsinaptici, preocupaţi de nivelul calciului b. Dispoziţii afective - reserpina – cauzează o stare similară depresiei
intracelular. - inhibitorii MAO – cu proprietăţi antidepresorii
La periferie sunt localizaţi în musculatura vaselor de sânge, unde - amfetaminele – modifică dispoziţia
mediază vasoconstricţia. Prazoxin exercită o relativă blocadă - propranolol – ameliorează unele simptome în manie,
pentru aceşti receptori. dar înrăutăţeşte depresia
- δ2 – sunt deopotrivă pre şi postsinaptici, slăbind sinteza de
norepinefrină la nivelul neuronului presinaptic. Piperoxan şi 2. Serotonina
yohimbina sunt antagonişti ai acestor receptori. 1. Metabolism
b. β receptori: - β1 – sunt în principal, dar nu exclusiv, postsinaptici. Aderă - melatonina este derivat al serotoninei, produs în glanda pineală
pozitiv - N-metilatul şi derivatele N-formylated se formează în creier,
la adenylat cyclase. La periferie (ţesuturi exterioare creierului şi putând avea legătură cu psihoza.
cordului spinal), sunt regăsiţi în special în inimă. 2. Efecte asupra comportamentului
- β2 – sunt deasemena postsinaptici şi aderă pozitiv la adenylat Este importantă în multe procese centrale, inclusiv percepţia durerii,
cyclase. La periferie se află mai ales în varele de sânge şi în agresivitate, apetit, termoreglare, presiunea sanguină, respiraţie.
patul vascular din muşchii scheletici. a. Schizofrenie – LSD şi derivate ale serotoninei cauzează
- agonişti şi antagonişti β nonselectivi: agoniştii β nonselectivi halucinaţii şi comportament ieşit din normalitate.
includ epinefrina şi norepinefrina, fiind la fel de potenţi pentru b. Tulburările obsesiv-compulsive – există probabilitatea
β1, dar epinefrina este mai potentă pentru β2. Antagoniştii β implicării în aceeste cazuri
nonselectivi includ propranolol, alprenolol, nadolol şi timolol.
3. Tracturi cerebrale importante 3. Acetilcolina - este neurotransmiţătorul din placa
Mare parte a norepinefrinei din creier are origine în locus coeruleus terminalămotorie; este substanţa chimică eliberată atunci când creierul
(„blue spot”) , un cluster de neuroni pigmentaţi localizaţi în aria centrală transferă muşchilor un mesaj, comandându-le să se mişte. Unele gaze de
pontină de-a lungul părţii laterale a celui de-al patrulea ventricul. Neuronii luptă cu acţiune asupra sistemului nervos au la bază distrugerea enzimei
noradrenergici se proiectează în cea mai mare parte în creier. Fibrele care degradează acetilcolina după ce a fost eliberată în fanta sinaptică.
inervează cerebelul şi cordul spinal. Prin porţiunea mediană se proiectează Aceasta înseamnă că acetilcolina se acumulează, ajungându-se la
la hipocamp, ventral striatum, septum şi amigdala, şi la cortexul cerebral. suprastimularea muşchilor şi la pierderea controlului asupra corpului.
4. Efecte asupra comportamentului Pe de altă parte, nicotina acţionează prin fixarea în situl receptorului,
a. Funcţii neuromodulatorii – norepinefrina joacă un rol important în ceea ce presupune blocarea parţială a mesajului acetilcolinei. În consecinţă,
variate funcţii psihologice, în atenţie, simţ olfactiv, ciclurile de somn, atunci când creierul transmite muşchilor mesajul de a se mişca, doar o parte

45
a mesajului ajunge la destinaţie – din acest motiv fumatul excesiv vă poate b. Memorie şi cogniţie – degradarea transmiterii colinergice la
face sa vă simţiţi mai „inert” (N. Hayes, 2010) creier duce la afecţiuni ca boala Alzheimer sau afecţiuni
1. Sinteză şi metabolism demenţiale.
- colina nu este sintetizată în neuroni, ci este transportată în creier
prin diferite procese. Acetilcolina (ACh) se formează din 4. Aminoacizii
colină+acetitransferază (ChAT) 1. Neurotransmiţători inhibitori
2. Receptori - există două tipuri de receptori:
 GABA, primul aminoacid identificat ca şi neurotransmiţător, este
 Nicotinici – canale prin care ajung ionii de sodiu la
considerat ca principal inhibitor, fiind limitat la CNS.
neuron; sunt receptori excitanţi. Sunt localizaţi în
- Este prezent în 60% din sinapse, mai abundent de 200-1000
corpul celular şi neuronii postganglionici ale
ori mai mult decât dopamina, acetilcolina sau norepinefrina.
sistemului nervos simpatic şi parasimpatic; de
- Este catabolizat de transaminaze.
asemenea, se găsesc la joncţiunea nervilor motori cu
- Principal neurotransmiţător pentru celulele Purkinje.
musculatura.
 Glicina are cea mai simplă structură dintre toţi aminoacizii. Este
 Muscarinici – receptorii acetilcolinici presinaptici
inhibitor majoritar la nivel spinal.
sunt primar muscarinici. Sunt localizaţi în sistemul
simpatic şi parasimpatic, şi în organele inervate
2. Neurotransmiţători excitanţi
parasimpatic (muşchi, glande). Includ muscarina,
 Glutamat şi aspartat – şi alţi analogi (kainate), sunt neurotoxici în
pilocarpina, oxotremorina
anumite condiţii.
3. Tracturi cerebrale importante
- Sunt sintetizaţi din glucoză.
- se extind de la nucleul bazal la hipocamp şi probabil la cortexul
- Se presupune că glutamatul este prezent în celulele
cerebral. Câţiva neuroni colinergici par a fi localizaţi în cortex.
granulare cerebelare şi la nuvel corticostriatal. Aspartatul se
presupune că că există la nivel comisural hipocampic.
Efectele aminoacizilor asupra comportamentului
4. Efecte asupra comportamentului
o Potenţarea pe termen lung a neuronilor din
Se presupune că la animale, ACh este importantă în mişcare, somn,
hipocamp
agresivitate, comportament de explorare, memorie, comportament sexual.
o În epilepsie
La om, cele mai semnificative elemente sunt legate de locomoţie şi
o Simptome ischemice
memorie.
a. Locomoţie – importanţă în ceea ce priveşte musculatura;
unele neurotoxine blochează receptorii ACh şi apare
paralizia

46
5. Neurotransmiţători nonpeptici Efecte asupra comportamentului
A. Prostaglandine şi tromboxane - unele tulburări de locomoţie, termoreglarea, câreva tulburări
 aparţin familiei ecosanoide neuropsihiatrice (alcoolism, schizofrenie, etc.) pot fi asociate cu alterarea
 prostaglandinele – nu apar concret ca neurotransmiţători, dar opioizilor endogeni. De asemenea, naloxon şi naltrexone pot fi folositori în
au un rol neuromodulator . Prostaglandin E2 caz de comportament autoagresiv (automutilare).
(PGE2) modulează sistemul serotoninic. B. Gut peptides – se găsesc atât în creier cât şi în tractul digestiv
 elicosanoidele – sunt eliberate din creier după ischemie sau – există mai multe tipuri de elemente:
traumă. Contribuie la aprecierea unui edem şi a. Substanţa P – este un aminoacid descoperit în 1931 în
la deteriorarea barierei sânge-creier. creier şi intestin. Se află de asemenea lşa nivel spinal,
substanţa neagră, hipotalamus şi cortexul cerebral. Poate fi
B. Purinele – neuromodulatori inhibitorii ai celulelor excitante din considerată ca principal neurotransmiţător pentru fibrele
cerebel, hipocamp, etc. Ei modulează transmisia dopaminergică. senzoriale aferente ce străbat calea dorsală a substanţei
gelatinoase la nivel spinal, relativ la informaţia legată de
6. Neuropeptide durere. Prezintă importanţă în locomoţie.
Funcţionează în principal ca neurohormoni şi sunt importante în b. Colecistokinina – CCK – este o polipeptidă ce stimulează
psihoneuroendocrinologie. În anumite cazuri, acţionează ca şi activitatea gall-bladder şi secreţia enzimelor pancreatice. Se
neurotransmiţători. găseşte în regiunea hipocampică, neocortex, ganglionii bazali,
A. Peptide opioide endogene – opiumul a fost folosit împotriva hipotalamus, amigdală. Comportamental, este asociată cu
durerii, iar alte substanţe ca au fost ulterior descoperite ce pot saţietatea, putând fi folositoare în reducerea apetitului şi în
acţiona asupra receptorilor au fost denumite schizofrenie.
„endorfine”(„endogen”şi „morfină”) c. Polipeptida intestinală vasoactivă – VIP – un aminoacid
– în sistemul nervos central se găsesc descoperit în intestin, recunoscut pentru abilitatea sa de a
câţiva receptori opioizi, după cum urmează: altera fluxul sanguin in the gut. Mai apare în neocortex, şi
a. Receptori Mu – mediază analgezia supraspinală, depresia pare a avea efecte pozitive şi excitante la cuplarea cu
respiratorie, starea de euforie. adenylat cyclase.
b. Receptori Kappa – mediază analgezia spinală şi d. Somatostatin – un aminoacid descoperit în 1970, ce se află
activitatea pupilară în tractul gastrointestinal, insulele Langerhans, şi în câteva
c. Receptori Delta – par a fi asociaţi cu componentele părţi ale sistemului nervos(amigdala, cortex cerebral, etc).
dispoziţiilor afective în acţiunea opioidă Suprimă realizarea hormonului de creştere (GH) şi a
d. Receptori Epsilon – pot produce catatonia hormonului tiroido-stimulator (TSH) în creier şi glucagonul
e. Receptori Sigma – sunt asociaţi cu efectele şi insulina în pancreas. Este important în apetit, controlul
psihotomimetice ale unor opioizi. motor, mişcările globului ocular.
47
e. Neurotensin – un aminoacid existent în substanţa hormonul eliberator de gonadotropină GnRH. Poate funcţiona ca
gelatinoasă a cordului spinal, în nucleul motor al nervului inhibitor sau excitant, şi poate înbunătăţi nicelul sexual al persoanei.
trigemen şi substanţa neagră, hipotalamus, amigdală, glanda 5. Prolactina – un aminoacid eliberat din partea anterioară pituitară,
pituitară anterioară, etc. Este un excitator, cu rol în adaptare, controlată de PIF (factor inhibitor al prolactinei) şi PRF (factor
termoreglare, percepţia durerii. eliberator de prolactină). Prolactina reglează activitatea glandelor
mamare în timpul perioadei de alăptare. Somnul, gimnastica, sarcina,
C. Peptide pituitare, hipotalamice şi pineale suptul la piept, înbunătăţesc nivelul de circulare al prolactinei.
C1. Hormonii glandei pituitare *Lobul posterior secretă hormoni, sintetizaţi în nuclei extinşi din
*Lobul anterior secretă hormoni, cu afinităţi pentru glande specifice. hipotalamusul supraoptic şi paraventricular. Aceşti hormoni sunt:
Aici sunt incluşi: 1. ADH (hormonul antidiuretic) sau vasopresina – facilitează
1. ACTH(corticotropina) – în câteva regiuni ale creierului(sistem absorbţia de apă în tubul distal al nefronului. Eliberarea sa este
limbic, talamus). Are importanţă în învăţare, memorie, atenţie. încurajată de stres, durere, o varietate de medicamente (morfină,
Reglează realizarea cortizolului şi steroidului adrenal. La rândul său, nicotină, babiturice, etc). Alcoolul îi opreşte din eliberare şi duce la
este reglată de CRF(factorul de eliberare a corticotropinei). Nivelul diureză. Vasopresina este considerată principal inhibitor, intervenind
ACTH şi al cortizolului prezintă o variaţie diurnă. Excesul de în învăţare, memorie şi atenţie. Tratamentul cu ADH ameliorează
cortizol duce la Cushing sindrom, asociat cu depresia, mania, funcţiile mnezice la pacienţii cu demenţă, depresie şi psihoze.
halucinaţii, delir. Deficitul apare în tulburarea Addison, acompaniat 2. Oxitocina – a cărei eliberare este stimulată de estrogeni, stimularea
de depresie, letargie, oboseală.Unii pacienţi cu depresie majoră au vaginală şi a pieptului, ori de stresul psihic. Eliberarea ei este
un nivel crescut de cortizol. CRF se găseşte în nucleul inhibată de durerile severe, creşterea temperaturii, ori, de exemplu,
paraventricular al hipotalamusului şi alte regiuni cerebrale, fiind zgomote puternice. Principalul efect include expulzarea laptelui şi
implicat în răspunsul la stres, unde acţionează cu norepinefrina. contracţia muşchilor uterini în timpul naşterii.În contrast cu
2. GH( somatotropina) – este o proteină cu 190 aminoacizi, a cărei vasopresina, cauzează amnezie.
secreţie şi sinteză este realizată de somatostatin. 3. MSH (hormonul melanocito- stimulator) – structural asemănător
3. TSH (tirotropina) – stă la baza producerii hormonilor tiroidieni cu ACTH. Eliberarea sa este reglată de dopamină şi posibil de către
triiodotironină(T3) şi tiroxină(T4). Producerea TSH este controlată factorii de inhibare/excitare MSH. Se găseşte în glanda pituitară şi
de hormonul eliberator de tirotropină TRH. Se presupune că TRH alte arii din creier, inclusiv hipotalamus şi cortexul cerebral. La
este localizat în nucleii dorsomedial şi periventricular din animale, are rol important în controlul pigmentaţiei. Funcţia sa
hipotalamus, care transmit procesul la alţi nuclei hipotalamici şi comportamentală este neclară, cu toate că ar putea avea un rol în
nuclei ai nervului motor (III, V,VII,XII). Afectează dispoziţia şi învăţare şi memorie. Paradoxal, MSH şi factorul inhibitor al MSH
comportamentul. au efecte antidepresive.
4. LH şi FSH – reglează creşterea foliculului ovarian, spermatogeneza,
secreţia de testosteron. Elibearea acestor hormoni este reglată de
48
C2. Hormonii hipotalamici CAPITOLUL V
Controlează eliberarea hormonilor lobului anterior al glandei
pituitare. Aceştia controlează eliberarea hormonilor din glandele endocrine.
COMPORTAMENTUL EMOTIONAL
C3. Hormonii glandei pineale
În glanda pineală este secretată melatonina, din serotonină. Cu toate
Moto
că nu este o peptidă, melatonina are efecte endocrinologice importante, fiind
„Emoţiile sunt liantul
de asemenea implicată în regularizarea ritmului cardiac.
care ţine celulele organismului
Sinteza melatoninică este realizată regulat zi şi noapte, nivelul
împreună”. (C. Pert)
înbunătăţindu-se în timpul întunericului. Deoarece glanda pineală
transformă informaţia de pe timp de lumină în informaţie chimică conţinută
AFECTIVITATEA
în melatonină, a fost denumită „traductor neuroendocrin”.
S-a constat că unii pacienţi depresivi au pe timpul nopţii un nivel
Procesele psihice care reflectă relaţia dintre subiect şi obiect sub
scăzut de melatonină. Persoanele cu tulburări afective sezoniere, au
formă de trăiri, uneori atitudinale, poartă denumirea de procese afective.
reclamat depresii de sezon, de obicei toamna şi iarna. La aceşti pacienţi
Procesele afective au un specific anume, dar se află în relaţii de
poate avea efect fototerapia, cu lumină puternică dimineaţa, terapie ce poate
interacţiune şi interdependenţă cu toate fenomenele psihice şi procesele
fi asociată cu normalitatea şi firescul unei zile. Rolul melatoninei în
psihice – afectivitatea fiind specifică omului. Afectivitatea este considerată
tulburările de dispoziţie sezoniere nu este încă prea bine cunoscut.
ca fiind componenta bazală, infrastructurală a psihicului, dar şi nota lui
definitorie, deoarece prin afectivitate omul se diferenţiază profund de roboţi
şi calculatoare, de inteligenţa artificială.
În desfăşurarea proceselor afective – rolul determinant nu îl are
obiectul ci valoarea şi semnificaţia pe care acesta o are pentru subiect,
relaţia dintre obiect şi subiect fiind importantă.

Proprietăţile proceselor afective


1) Expresivitate – ca şi capacitate a trăirilor afective de a se
exterioriza, de a se face vizibile, de a putea fi simţite. În acest
sens vorbim de „expresii emoţionale”:
 Mimica – elementele mobile ale feţei
 Pantomimica – gestica, mers, postură

49
 Modificări de natură vegetativă – vasoconstricţie, A) Procese afective primare – cu un caracter spontan, aproape de
modificarea conductibilităţii electrice a părului, instinctiv, sunt slab organizate, mai aproape de biologic şi mai puţin
modificarea respiraţiei elaborate cultural. Ele tind să scape controlului conştient, raţional:
 Schimbări ale vocii – intonaţie, timbru, ,ton. i. Trăiri afective de provenienţă organică – cauzate de
buna sau proasta funcţionare a organelor interne;
2) Polaritate – existenţa unor atitudini pozitive sau negative faţă de ii. Tonul afectiv al proceselor cognitive – ca reacţii
un obiect, persoană, face ca procesele afective legate de acestea emoţionale ce însoţesc activităţile de cunoaştere;
să polarizeze în funcţie de trebuinţele noastre. Se manifestă în iii. Afectele – sunt forme afective primitive, simple,
funcţie de particularităţile situaţiei, dar mai ales în funcţie de intense, de mare intensitate, ce survin brusc (mânia,
particularităţile persoanei. groaza, spaima, accese de plâns zgomotos).

3) Intensitate – variază în funcţie de valoarea afectivă a unei B) Procese afective complexe - cu un grad mai mare de
persoane sau situaţii în raport cu trebuinţele noastre, şi cu conştientizare şi intelectualizare:
capacitatea afectivă a fiecăruia. Indică forţa de care dispune la un iv. Dispoziţiile afective – sunt stări difuze, cu intensitate
moment dat trăirea afectivă. variabilă şi durată relativă, persoana neputând preciza
pe ce fond au apărut;
4) Durata – semnifică persistenţa în timp a proceselor afective, chiar v. Emoţiile curente – au orientare bine determinată de
dacă elementul care le-a provocat nu mai este prezent. însuşirile concrete ale situaţiilor (tristeţea, simpatia,
antipatia, plăcerea, speranţa). Există patru emoţii de
5) Mobilitatea – reprezintă trecerea de la o stare afectivă la alta sau bază: frica, furia, bucuria, tristeţea;
modificarea nivelului în interiorul aceleiaşi stări, întotdeauna vi. Emoţiile superioare – sunt legate de activitatea pe
motivat. care o desfăşoară persoana, ele se supun în mai mare
măsură învăţării, existând chiar o formă de învăţare
Clasificarea proceselor afective numită învăţare afectivă. Presupun evaluări şi
Criteriile după care se poate face o clasificare a lor sunt: intensitatea, acordări de semnificaţii.
durata, complexitatea, gradul de conştientizare.
Conform studiilor efectuate de Vasile Pavelcu în funcţie de relaţia C) Procese afective superioare – se caracterizează printr-o mare
dintre activitatea scoarţei cerebrale (centri nervoşi superiori) şi a subscoarţei restructurare şi raportare valorică, situată nu la nivel de obiect (ca cele
cerebrale (centri nervoşi inferiori) se întâlnesc trei categorii de procese primare), de activitate (ca cele complexe), ci la nivel de personalitate,
afective: depăşind prin conţinutul şi structura lor stările emoţionale disparate şi
tranzitorii :

50
 Sentimentele – trăiri afective intense, de lungă durată plan noi remedii pentru crizele emoţionale colective. În viaţa de zi cu zi,
stabile, datorită cărora putem anticipa conduita afectivă a oamenii cu un Q.I. ridicat s-a întâmplat să nu facă faţă greutăţilor, în timp
individului: dragostea, ura, gelozia, invidia, admiraţia, ce alţii cu un Q.I. modest să se descurce surprinzător de bine.
îndoiala, recunoştinţa: Factorul care face diferenţa dintre ei se pare că este adesea
- sentimente intelectuale; capacitatea numită inteligenţă emoţională, care include autocontrolul, zelul,
- sentimente estetice; perseverenţa şi capacitatea de automotivare. Toate aceste aptitudini pot fi
- sentimente morale; insuflate copiilor (deci pot fi învăţate), fapt care dă o şansă mai mare de
- sentimentul Eu-lui; reuşită în viaţa individului, independent de potenţialul intelectual primit pe
- sentimente sociale şi psihosociale. linie genetică. În lumea de azi, inteligenţa emoţională poate fi un element
 Pasiunile – sentimente ce antrenează întreaga esenţial al legăturii dintre sentimente, caracter şi instincte morale. Cei care
personalitate, au o intensitate foarte puternică şi sunt sclavii impulsurilor (cei lipsiţi de autocontrol) au mult de suferit din
generalitate mare; sunt durabile şi complexe: punct de vedere moral. Capacitatea de a controla impulsurile stă la baza
- pasiuni lucide, nobile voinţei şi a caracterului, iar rădăcina altruismului se găseşte în empatie
- pasiuni oarbe (capacitatea de a citi emoţiile celorlalţi).
Există dovezi că sentimentele sunt cele mai importante resurse cu
Rolul proceselor afective care este înzestrată fiinţa umană; ele ne dau conştiinţă de sine, nevoia
Funcţia esenţială a proceselor afective ca şi a expresiilor lor este autoconservării, ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine şi pe ceilalţi, ne
aceea de a pune organismul în acord cu situaţia, deci de a adapta, de a regla spun care sunt lucrurile esenţiale în viaţă.
conduita umană din punct de vedere energetic şi direcţional. Majoritatea oamenilor, ca urmare a educaţiei primite sunt predispuşi
Se poate spune că: să venereze intelectul şi să desconsidere emoţiile. Dar, oricât de inteligenţi
- emoţiile sunt cele care organizează conduita umană – prin am fi, fără o conştientizare a emoţiilor noastre, fără o recunoaştere şi
mobilizarea întregului organism, prin punerea lui în acord cu situaţia; evaluare a sentimentelor şi fără un comportament pe măsura acestor
- emoţiile sunt cele care dezorganizează conduita umană – prin sentimente nu putem avea relaţii armonioase cu ceilalţi oameni, nu ne vom
starea de agitaţie difuză, prin intensitatea şi desfăşurarea lor tumultoasă ; putea croi un drum în viaţă. Se poate spune că atunci când, instinctiv,
- procesele afective îndeplinesc un rol major în susţinerea energetică ascultăm ce ne spune inima nu greşim cu nimic, deşi avem senzaţia că,
a activităţilor umane, ele potenţează şi condiţionează acţiunile. procedând astfel, greşim.
Termenul de „inteligenţă emoţională” a fost formulat pentru prima
INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ dată în anul 1985, în Statele Unite, şi de atunci a căpătat tot mai multe
nuanţe. Inteligenţa emoţională se construieşte pe motivaţie, pe stima de sine,
Multă vreme psihologia nu a ştiut aproape nimic despre mecanica priveşte capacitatea de empatie a oamenilor, şi implică aptitudini sociale.
emoţiilor. În ultimii 20 de ani, în urma progreselor neurobiologice s-a Acest tip de inteligenţă intervine în dirijarea relaţiilor interpersonale,
înteles mai clar felul cum funcţionează emoţiile, acest lucru aducând în prim referindu-se la măsura în care o persoană este capabilă să cunoscă şi să
51
înţeleagă emoţiile altora. Totodată, intervine sub forma abilităţii de a extrem de eficiente: învăţatul şi memoria. La om s-au dezvoltat emisferele
conştientiza probleme şi de a găsi soluţii, ori a posibilităţii de a ne „ajusta cerebrale şi neocortexul, care reprezintă creierul raţional. Acesta a reuşit să
gîndurile, emoţiile şi comportamentul pentru a schimba situaţia şi condiţiile” asigure o mai bună adaptabilitate şi supravieţuire prin crearea de strategii şi
(M.Roco). planificări pe termen lung, a permis nuanţări în viaţa emoţională. Datorită
Cele două minţi: emoţională şi raţională faptului că zonele emoţionale sunt rădăcina de la care s-a dezvoltat noul
creier, acest lucru dă o putere enormă centrilor emoţionali, putând astfel să
influenţeze restul creierului - inclusiv a centrilor nervoşi.
D. Goleman a fost preocupat de studiul creierului, creativităţii şi
comportamentului. În viziunea acestuia, constructele ce compun această
formă a inteligenţei sunt :
- conştiinţa de sine - încrederea în sine;
- auto-controlul - dorinţa de adevăr, conştiinciozitatea,
adaptabilitatea, inovarea;
- motivaţia - dorinţa de a cuceri, dăruirea, iniţiativa, optimismul;
- empatia - a-i înţelege pe alţii, diversitatea, capacitatea politică;
- aptitudinile sociale - influenţa, comunicarea, managementul
conflictului, conducerea, stabilirea de relaţii, colaborarea, cooperarea,
capacitatea de lucru în echipă.
Nucleul amigdalian – sediul tuturor emoţiilor Conştientizarea emoţiilor
O componentă esenţială a inteligenţei emoţionale constă în capacitatea
De-a lungul evoluţiei, creierul a crescut de la bază spre vârf, centrii de a conştientiza emoţiile proprii şi de a depune efort în schimbarea
superiori dezvoltându-se mai târziu ca o prelucrare a celor de jos, mult mai emoţiilor negative; de a simţi sentimentele (frică, bucurie, furie, tristeţe) şi
vechi. Creierul primitiv nu ajută la gândire sau la învăţare, el este programat senzaţiile corporale aferente (tensiune, destindere, prospeţime, căldură,
dinainte să regleze funcţionarea corpului ca atare şi să reacţioneze pentru a culoare, zgomote, contactul pielii etc.), de a fi conştient de toate aceste
asigura supravieţuirea. senzaţii şi sentimente.
Din forma cea mai primitivă a creierului, trunchiul creierului, au Potrivit cercetărilor efectul emoţiilor asupra gândirii este mai mare
apărut centrii emoţionali, deci a existat un creier emoţional cu mult înainte în situaţii complexe, neobişnuite. Înainte s-a crezut că dacă ne implicăm mai
să existe cel raţional. Cea mai veche rădăcină a vieţii noastre emoţionale stă mult într-un proces de gândire, emoţiile nu ne influenţează atât de mult ca în
în simţul olfactiv (lobul olfactiv), deoarece, în vremurile primitive, mirosul cazuri în care luăm o decizie simplă. Cercetările arată că exact contrariul
era un simţ de o importanţă capitală pentru supravieţuire. Ulterior, a apărut este adevărat. În situaţii neobişnuite suntem mai deschişi la influenţa
la primele mamifere sistemul limbic sau creierul emoţional, dispus în jurul dispoziţiei emoţionale. Aşadar dispoziţia noastră emoţională are mai mare
trunchiului cerebral şi care pe măsura evoluţiei şi-a rafinat două instrumente influenţă asupra modului nostru de a gândi când vorbim despre noi înşine,
52
despre relaţia noastră de cuplu sau despre viitorul nostru – toate fiind • catastrofizarea, cerinţele absolutiste – „Trebuie să mă aprecieze toată
subiecte mult mai complexe decât un simplu calcul de exemplu. lumea”;
Gestionarea emoţiilor • etichetarea – „Nu sunt bun de nimic”.
Gestionarea emoţiilor constituie o componentă esenţială a Pentru a ieşi din spirala neurotică este necesar să depunem efort
inteligenţei emoţionale. Presupune deopotrivă conştientizarea, înţelegerea, pentru a conştientiza gândurile iraţionale care produc emoţii negative şi să
exprimarea adecvată a emoţiilor, autocontrol, capacitatetea de automotivare le înlocuim cu gânduri raţionale. Odată cu conştientizarea sentimentului de
şi utilizarea emoţiilor în planificare, luarea deciziilor şi muncă inovativ- furie avem posibilitatea de a-l transforma, ajungand astfel la o rezolvare
creativă. productivă a situaţiei. Utilizarea emoţiilor în mod productiv este o
aptitudine majoră ce se referă la cultivarea stării de optimism şi speranţă.
Exprimarea emoţiilor Optimismul, ca şi speranţa înseamnă un orizont de aşteptare conform căruia,
Studiile arată că exprimarea emoţiilor într-o manieră echilibrată are în general, lucrurile se rezolvă până la urmă, în ciuda obstacolelor şi
efect benefic asupra sănătăţii fizice şi mentale. Aceasta înseamnă: frustrărilor.
- capacitate de a face diferenţă între emoţii şi gânduri. „Am o presimţire Empatia - capacitatea de a şti ce simt ceilalţi - are un rol foarte
că nu voi reuşi” este un gând, iar „Mi-e frică” este emoţie; important în zone vaste ale vieţii, de la succesul în carieră la afecţiunea
- capacitatea de a exprima propriile emoţii în loc de caracterizarea părintească, de la compasiune la acţiunea politică. Absenţa empatiei poate
celorlalţi sau a situaţiei. În loc de „Este ridicol” mai degrabă „Sunt conduce la grave probleme, lipsa ei a fost detectată la psihopaţii criminali,
nerăbdător”, în loc de „Eşti un dobitoc, un nesimţit” „Sunt foarte trist”. la violatori şi la cei care molestează copiii. Aceştia par a fi incapabili să
- asumarea responsabilităţii pentru emoţiile proprii. Nu - „El se înţeleagă sentimentele victimelor, ei privesc întâmplările doar printr-o sticlă
comportă în aşa fel încât tot timpul mă simt gelos”, ci - „Sunt gelos”. a propriei gândiri perverse, fără a conştientiza durerea psihică sau fizică a
(Salovey, 2001) celor agresaţi. Unele semne ale empatiei se pot observa încă din cea mai
Influenţarea emoţiilor proprii fragedă copilărie. Abia la câteva luni copilul începe să plângă atunci când
În urma unor situaţii stresante, la anumite persoane se creează o vede un alt copil plângând, după primul an deja încearcă să aline durerea
„spirală neurotică”, gândurile şi emoţiile depresive se intensifică în continuu, celuilalt, oferindu-i obiecte dragi (ursuleţul preferat), la doi ani deja începe
iar problemele cele mai mici capătă nişte dimensiuni uriaşe. În cazul acesta să înţeleagă sentimentele celorlalţi, conştientizează că celălalt copil are
există distorsiuni de gândire care produc emoţii negative. Aceste erori de mândria lui, şi acordarea totală a atenţiei nu este neapărat cea mai bună
gândire sunt: soluţie de a le face să înceteze plânsul. La începutul perioadei preşcolare (3
• suprageneralizarea – „Pe mine nu mă iubeşte nimeni”; ani) copilul începe să facă distincţie între cei din jurul lui în raport cu
• concentrarea asupra aspectelor negative din trecut sau din prezent; sensibilitatea personală şi cu necazurile altora, începe să conştientizeze abil
• gândirea de tip „totul sau nimic” – „Dacă nu reuşesc la examen, îmi şi să se manifeste în acord cu ceilalţi. În perioada preşcolară copiii încep să
distrug toată viaţa”; manifeste un nivel mai avansat al empatiei, ei încep să înţeleagă o supărare
• desprinderea unor concluzii pripite (prin citirea gândurilor) - „Desigur dincolo de situaţia imediată şi să perceapă starea. Situaţia cuiva poate avea
că nu mă place, azi nu mi-a zâmbit”;
53
o sursă de nemulţumire cronică. Astfel, ei devin înţelegători faţă de un Motivarea de sine
întreg grup, cum ar fi cei săraci, cei oprimaţi sau cei marginalizaţi. Capacitatea de automotivare înseamnă capacitatea de a menţine o
În cazul în care mintea raţională înseamnă cuvinte, emoţiile stare emoţională care favorizează productivitatea şi succesul. Inteligenţa
înseamnă nonverbal. Astfel capacitatea de interpretare a mesajelor emoţională presupune capacitatea de a controla şi a amâna impulsurile
nonverbale are un rol important în educarea empatiei şi în dezvoltarea pentru un beneficiu mai mare sau mai important. Ceea ce pare să-i despartă
inteligenţei emoţionale. În urma unor testări efectuate pe un grup de 101 pe cei din vârf de ceilalaţi cu capacităţi egale este măsura în care au fost în
copii, cei care au dovedit o oarecare aptitudine pentru identificarea stare să persevereze în ceea ce au făcut într-un mod asiduu. Această
sentimentelor nonverbale erau printre cei mai îndrăgiţi la şcoală şi mai perservenţă depinde de anumite trăsăsturi emoţionale precum entuziasmul,
stabili din punct de vedere emoţional. Tot ei s-au descurcat cel mai bine la optimismul în faţa obstacolelor. Relevant în acest sens este un studiu
şcoală, deşi în medie nivelul lor de inteligenţă nu era mai ridicat decât al realizat de sociologul Sanford Dorenbusch cu privire la diferenţele existente
copiilor care au dovedit o mai mică aptitudine în interpretarea mesajelor între liceenii americani şi cei de origine asiatică pe criteriul performanţei
nonverbale. Acest lucru sugerează că empatia ajută la o mai mare eficienţă academice: aceştia din urmă au rezultate mai bune întrucât petrec cu 40%
şi în privinţa şcolii sau doar îi determină pe profesori să îndrăgească mai mai mult timp la pregătirea lecţiilor. Părinţii acestor copii sunt de părere că
tare aceşti copii. Studii făcute de Marian Radke –Yarrow şi Carolyn Zahn- orice copil se poate descurca bine la şcoală dacă depune efortul cuvenit.
Waxler arată că o mare parte dintre diferitele abordări empatice au o Astfel că „dacă n-ai luat note bune soluţia este să înveţi mai mult seara şi
legătură strânsă cu disciplina impusă de părinţii copiilor. S-a constatat că dacă tot nu reuşeşti, să te trezeşti mai devreme dimineaţa ca să mai înveţi
sunt mai empatici acei copii a căror disciplină presupune atragerea atenţiei puţin” (Goleman). Putem spune că, în acest caz, motivaţia puternică îşi are
asupra faptului că un anumit comportament al lor îi afectează pe ceilalti. De sorgintea într-o cultură etică a muncii.
exemplu, în loc să li se spună ”Urât din partea ta!” li se spune “ Uite ce tare Cel mai cunoscut experiment al motivării de sine este testul prăjiturii.
ţi-ai supărat colegul.” Mai precis, unor copii de 4 ani li se face următoarea propunere: poţi primi o
S-a mai constatat că empatia copiilor este formată şi prin observarea prăjitură acum, în acest moment, sau dacă aştepţi câteva minute (până
reacţiilor altora, atunci când aceştia suferă, imită ceea ce vad, astfel îşi experimentatorul face, chipurile, nişte comisioane) vei putea primi două
dezoltă un repertoriu empatic reactiv, în special ajutându-i pe cei care sunt prăjituri. Pentru un copil de 4 ani este, evident, o încercare foarte grea
necăjiţi. această luptă dintre impuls şi abţinere, însă concluziile experimentului
Empatia este considerată rădăcina altruismului, unele cercetări indică faptul că de această alegere poate depinde în mare măsură destinul
efectuate în Germania şi S.U.A. au arătat că, pe măsură ce oamenii sunt mai viitorului adult. Copiii experimentului au fost urmăriţi în evoluţia lor peste
empatici, ei favorizează mai mult principiile morale. 12 ani şi s-a observat că aceia care au rezistat impulsului (folosindu-se
În procesul de dezvoltare umană, de educare şi suport la adresa celor evident de soluţii deosebit de creative: unii şi-au acoperit ochii pentru a nu
ce au impact direct asupra copiilor, de la cele mai fragede vârste, empatia mai vedea prăjitura, alţii au stat cu mâinile bine ţinute în poală, alţii au
este o calitate de preţ, care facilitează comunicarea interumană şi duce la cântat şi s-au jucat până au obosit de tot şi au adormit) au devenit
scăderea anxietăţii în situaţii stressante. adolescenţi foarte competenţi social: rezistenţi la frustrare, eficienţi, siguri
de sine, adaptabili, cu iniţiativă. Aceia dintre ei care au înşfăcat din prima
54
prăjitura (aproximativ o treime), au dat dovadă de mai puţine calităţi: timizi, 16. Mă prezint celorlalţi într-o manieră care lasă o impresie bună despre mine.
17. Când sunt într-o stare sufletească pozitivă îmi este uşor să rezolv probleme.
încăpăţânaţi şi indecişi, nemulţumiţi de frustrări, dădeau înapoi sau se 18. Recunosc emoţiile pe care le trăiesc alţii doar uitându-mă la expresiile de pe feţele lor.
blocau în faţa stresului, iritabili, certăreţi. S-a observat, de asemenea, că 19. Cunosc motivul pentru care trec de la o emoţie la alta.
modul în care faci faţă acestui test la 4 ani este un indicator mai puternic 20. Când sunt într-o stare de spirit bună, sunt capabil să produc idei noi.
21. Îmi controlez emoţiile.
pentru evoluţia ulterioară a copilului decât reuşita la testele de inteligenţă. 22. Îmi recunosc cu uşurinţă emoţiile pe care le trăiesc.
În esenţă, aceste experimente şi studii ne relevă cât de importantă 23. Mă motivez în ceea ce fac imaginându-mi că voi obţine rezultate bune.
24. Le fac altora complimente atunci când au făcut ceva bine.
este această capacitate de automotivare în reuşita noastră în viaţă.
25. Îmi dau seama de mesajele non - verbale pe care ceilalţi le transmit.
Automotivarea este o metacapacitate care determină cât de bine sau cât de 26. Când cineva îmi povesteşte un eveniment important al vieţii sale aproape că simt că
rău sunt oamenii în stare să-şi utilizeze capacităţile mintale. am trăit eu evenimentul respectiv.
27. Când simt o schimbare a emoţiilor, am tendinţa să vin cu idei noi.
28. Când mă aflu în faţa unei provocări, renunţ deoarece cred că voi da greş.
Aplicaţii practice 29. Ştiu ce simt ceilalţi doar uitându-mă la ei.
30. Îi ajut pe ceilalţi să se simtă mai bine atunci când sunt “dărâmaţi”.
31. Folosesc stările sufleteşti pozitive pentru ca să mă ajut să perseverez în faţa
Scala de inteligenţă emoţională (SIE) obstacolelor.
(Schutte et al. 1998) 32. Pot spune cum se simt oamenii din tonul vocii lor.
33. Îmi este dificil să înţeleg de ce oamenii simt ceea ce simt.
Mai jos sunt prezentate o serie de propoziţii care descriu stări şi
comportamente pe care oamenii le au în viaţa de zi cu zi. Citiţi-le pe rând, indicând
Itemii pentru fiecare subscală:
gradul dumneavoastră de acord pentru fiecare dintre ele. Marcaţi răspunsul
– subscala evaluarea emoţiilor (EvE): 18, 25, 29, 19, 5, 32, 22, 15, 9
dumneavoastră încercuind unul dintre numerele de pe scala 1–5.
– subscala reglarea emoţiilor personale (REP): 10, 3, 23, 14, 21, 12, 28, 2, 31
1 2 3 4 5
– subscala reglarea emoţiilor celorlalţi (REC): 11, 4, 13, 30, 26, 6, 24, 16, 1, 8, 33
Dezacord Dezacord Mediu Acord Acord
– subscala utilizarea emoţiilor (UE): 20, 7, 27, 17
puternic parţial (50 %) parţial puternic
Abilli LOT LOT PE SEXE
1. Ştiu când să vorbesc celorlalţi despre problemele personale.
t TOTAL
2. Când sunt în faţa unor obstacole, îmi amintesc că şi altădată m-am confruntat cu
Emoţ. Fete (N=126) Băieţi (N=82)
situaţii asemănătoare pe care le-am depăşit.
Studenţi(N=208)
3. Mă aştept să mă descurc bine în marea majoritate a lucrurilor pe care le fac.
4. Celorlalţi le este uşor să aibă încredere în mine. σ σ 
5. Îmi este dificil să înţeleg mesajele non- verbale ale celorlalţi.   E  σ σE σ σE
6. Unele din evenimentele majore din viaţa mea m-au determinat să reanalizez ceea ce
este important şi ceea ce nu este important. REP 2,69 5,25 2,57 –– –– –– – – –
7. Când starea de spirit mi se schimbă, văd noi posibilităţi. – – –
8. Consider emoţiile ca fiind unul din lucrurile care îmi fac viaţa să merite trăită. EvE 32,50 4,98 2,53 –– –– – – – –
9. Sunt conştient de emoţiile mele atunci când le trăiesc. – – – –
10. În general mă aştept să se întâmple lucruri bune. REC –– –– –– 40,33 5,39 2,90 36,32 5,39 2,90
11. Îmi place să îmi împărtăşesc emoţiile cu ceilalţi. UE – –– –– 15,12 2,73 1,47 14,34 2,73 1,47
12. Când trăiesc o emoţie pozitivă ştiu cum să o fac să dureze. –
13. Pun la cale evenimente care ştiu că plac altora. T –– –– –– 123,9 13,52 5,23 118,28 13,52 5,25
14. Caut activităţi care mă fac fericit. 0
15. Îmi dau seama de mesajele non – verbale pe care eu le transmit altora.
55
Pentru a putea interpreta scorurile scalelor, se transforma acestea in cote T, folosind alcool, devin comportamente comune. Astfel, omul modern devine
formula vulnerabil la o nouă categorie de boli, cu etiologie plurifactorială, în care
T=50 + 10 (x-m)/s unde: stilul de viaţă joacă un rol proeminent. Acest fapt le-a conferit bolilor
x = scorul brut al scalei; cardiovasculare, cancerului, diabetului, sindromului imuno-deficient
m () = media scalei; achiziţionat, numele de “boli ale civilizaţiei”. (A. Băban)
Stilul de viaţă defineşte totalitatea deciziilor şi acţiunilor voluntare
s (σ) = abaterea standard a scalei.
care afectează starea de sănătate.
Stilul vieţii reprezintă un set de convingeri pe care ni-l formăm în
CAPITOLUL VI general în primii ani de viaţă, în copilăria timpurie. Este ca un fel de linie
ghid a vieţii cu ajutorul căreia găsim soluţii pentru problemele cu care ne
COMPORTAMENTE CU RISC PENTRU SĂNĂTATE confruntăm. Astfel ajungem ca adulţi să luăm o serie de decizii ce au la
bază metode de operare învăţate înca din copilărie. Stilul vieţii s-a format,
Moto: în copilărie, ca urmare a interacţiunilor cu părinţii, fraţii, cei din jur şi din
“Fiecare om este observarea şi interpretarea subiectivă a relaţiilor dintre oameni.
autorul propriei sănătăţi sau Stilul vieţii este o constantă, nu se schimbă decât în urma unui
boli” (Buddha) eveniment major perceput în viaţa noastră.
Factorii comportamentali ai stilului de viaţă sunt:
Conceptul de stil de viaţă  factori de risc pentru îmbolnăviri, răniri şi morţi
Prevalenţa şi natura bolilor s-a modificat semnificativ de-a lungul premature (fumat, alcool, consum de droguri, conducerea
secolului XX. Dacă la începutul secolului XX cele trei cauze majore de autovehiculelor cu viteză excesivă şi/sau fără centuri de
mortalitate erau pneumonia, tuberculoza şi gastroenteritele, în prezent siguranţă, relaţii sexuale neprotejate etc.) – conduc la un
asistăm la o modificare radicală a cauzelor de deces. Bolile cardiovasculare, stil de viaţă patogen sau negativ;
cancerul, diabetul, accidentele iau locul bolilor microbiene şi infecţioase.  factori protectori ai stării de sănătate (practicarea
Schimbarea se datorează pe de o parte succeselor medicinei moderne în regulată a exerciţiilor fizice, alimentaţie raţională, suport
combaterea bolilor infecţioase, iar pe de altă parte schimbărilor în stilul de social etc.) – constituie un stil de viaţă imunogen sau
viată. pozitiv.
Modificările sociale rapide rezultate din dezvoltarea economică, Din punctul de vedere al frecvenţei şi intensităţii, comportamentele
industrializare şi urbanizare, destructurarea tradiţiilor şi coeziunii familiale, stilului de viaţă nesănătos pot fi în exces (fumat, consum de alcool etc.) sau
bombardarea informaţională, caracterul intempestiv şi imprevizibil al în deficit (exerciţiu fizic, somn, relaxare etc.).
multor evenimente, au erodat rezistenţa individului la multiplele solicitări
psihosociale la care este supus. Totodată s-a impus un nou stil de viaţă în
care sedentarismul, supraalimentaţia, fumatul, munca hectică, consumul de
56
Componentele stilului de viaţă Pe langa formele de comportamente adictive de modă veche astazi
Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea au aparut forme noi sau forme modificate: adictia faţă de shopping, de sex,
din boală este astăzi tot mai clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de internet, sporturi extreme, extremisme politice, muncă etc. Este greu să
de mortalitate din ţările dezvoltate se datorează factorilor comportamentali. rezişti într-o lume în care criteriile, valorile nu se stabilesc din afara, ci din
interior. De aceea, este important să te cunoşti, să reflectezi asupra ofertei,
Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate asupra ispitelor vieţii, pentru a trăi echilibrat.
Sociologul francez, Alain Ehrenberg, susţine că individul modern se
Cauză din total Procent confruntă cu o serie de dificultăţi specifice societaţii moderne, care
Stil de viaţă 50 % generează depresie, nelinişte, indecizie. Dependenţa, pentru el, reprezintă
Factori biologici 25 % noi stiluri de viaţă, care nu duc la echilibrul persoanei, ci la înstrăinarea de
Factori de mediu 15 % sine şi la tulburări de identitate. Apelul la dependenţe pentru a traversa
Sistem medical 10 % viaţa este un mod prin care ne recunoaştem slăbiciunea.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) Modele şi factori care influenţează stilul de viaţă

Într-un studiu realizat de Alameda California, ce a luat în observaţie  Modelul învăţării sociale (Bandura): comportamentele sunt
7.000 de subiecţi pe care i-a urmărit timp de 8 ani, s-au identificat şapte învăţate prin imitare. În acest sens un rol important îl are mass
caracteristici comportamentale ce reduc semnificativ riscul pentru media şi mesajele publicitare.
îmbolnăviri:
- a nu fuma (şi a nu fi fost fumător)  Modelul convingerilor despre sănătate (Rosenstock, Becker):
- activitate fizică regulată autorii acestui model susţin că persoana adoptă sau nu un
- menţinerea greutăţii potrivite comportament de risc în funcţie de percepţia sa asupra
- evitarea gustărilor între mese (cu excepţia fructelor) comportamnetului respectiv. Aceste percepţii vor determina intenţia
- mic dejun regulat care declanşează comportamentul sanogen sau patogen.
- 7-8 ore somn pe noapte
- consum moderat de alcool.
Studiul a estimat că o persoană în vârstă de 45 ani care practică şase-
şapte comportamente drept obişnuinţe, va avea o speranţă de viaţă cu 11 ani
mai mare decât cea care practică doar unul-trei comportamente.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că procentul de 50% din
totalul deceselor datorare stilului de viaţă, ar putea fi evitat prin modificarea
stilului de viaţă.
57
Comportament
de risc 5. Promovarea factorilor de protecţie diminuează efectul factorilor de
risc
Vulnerabilitate 6. Prevenţia eficientă solicită intervenţii coordonate în domenii diferite
personală 7. Acţiunile de combatere a factorilor de risc trebuie să fie iniţiate
înaintea instalării disfuncţiilor/bolii
Comportament
8. Programele de prevenţie trebuie să încorporeze datele cercetărilor
Severitatea bolii Intenţie sănătos
din domeniu
9. Programele de prevenţie trebuie să vizeze în aceeaşi măsura efectele
de scurtă durată cât şi cele de lungă durată
Autoeficacitate 10. Programele de prevenţie trebuie adaptate la tipul şi nivelul de
intervenţie.

Cost / beneficii
Nivele de realizare a programelor de prevenţie
comportament sănătos
 Guvern - măsuri legislative şi politici sanitare
Fig. 1. Modelul convingerilor despre sănătate (Rosenstock; Becker)  Comunitate - măsuri la nivelul unui judeţ, oraş, cartier
 Organizaţii - măsuri la nivelul instituţiilor, şcolilor, organizaţiilor
profesionale
Tipuri de prevenţie  Grup - adolescenţi, soldaţi, prizonieri, abuzatori
Programele de promovare a sănătăţii vizează reducerea  Individual
comportamentelor de risc şi încurajează practicarea comportamentelor
protective (exerciţiul fizic, relaxare, etc.). Programele de prevenţie trebuie Tipuri de programe de prevenţie:
să respecte anumite principii care trebuie adaptate nivelului şi tipului de  Primară - intervenţii la nivel populaţional, înainte ca orice
program preventiv. disfuncţie sau tulburare să se manifeste;
 Secundară - identificarea grupurilor, situaţiilor de risc şi acţionarea
Principiile programelor de prevenţie asupra lor în scopul reducerii riscului de apariţiei a bolii;
1. Tulburările clinice sunt determinate de relaţii complexe cu factorii
 Terţiară - se realizează în mediul clinic, prin abordarea factorilor
de risc
de risc la persoanele bolnave, în scopul preveniri recăderilor şi
2. Expunerea la mai mulţi factori are efecte cumulative şi interactive
cronicizării bolii şi a unei recuperări mai rapide.
3. Boli/disfuncţii diferite au factori de risc similari
4. Importanţa factorilor de risc diferă în funcţie de stadiul de dezvoltare
a persoanei

58
Modele de educaţie pentru sănătate transmiterea de informaţii; pregătirea pentru schimbare şi schimbarea
 Educaţia pentru sănătate implică: propriu-zisă, iar recăderile trebuie asistate prin metode specifice.
1. Conştientizarea că anumite comportamente reprezintă un risc pentru
sănătate
2. Cunoştinţe despre comportamentele de risc menţinere
3. Atitudine negativă faţă de comportamentele de risc
4. Persuasiune - informaţii pe diferite canale şi în momente diferite
pentru a menţine atitudinea de respingere a comportamentelor de
acţiune
risc
5. Comportament sanogen pregătire
6. Menţinerea comportamentelor sanogene
7. Prozelitism - convingerea altor persoane de beneficiile adoptării contemplare
comportamentelor sanogene.

precontemplare
 Teoria difuzării informaţiei şi comunicării (Rogers, 1983). Modelul
descrie opt condiţii prin care mesajele despre sănătate devin eficiente.
Modelul celor “8P”
- Pervaziv
- Popular
- Personal
- Participativ Definirea şi identificarea dependenţelor
- Pasionant Termenul de dependenţă este definit ca fiind o relaţie dăunătoare cu
substanţe şi comportamente care pervertesc mintea şi care au repercusiuni
- Practic
negative asupra vieţii.
- Persuasiv Dependenţele se manifestă, cel mai adesea, în cazul acelor persoane
- Profitabil predispuse la respectiva boală printr-o combinaţie a structurii lor genetice şi
a stilului de viaţa pentru care optează.
 Modelul stadiilor schimbării (Prochaska, Di Clemente, 1984) descrie Dependenţele sunt recunoscute drept boli cronice, progresive şi
etapele în care se pot situa persoanele; în faza de precontemplare, nu se mortale, atunci când nu sunt tratate.
ia în considerare schimbarea, fiind astfel necesară conştientizarea
comportamentului de risc; în cea de contemplare, este necesară

59
Dependenţa se instalează la nivel: protecţie înpotriva infartului miocardic, iar în caz de consum exagerat o
 Fizică caracterizată prin: cauză importantă de îmbolnăvire, dar şi de comportament antisocial.
- simptome ale toleranţei (nevoia de a creşte cantitatea de Conform American Psychiatric Association în “Diagnostic and
substanţă consumată, în vederea obţinerii efectului dorit) Statistical of Manual of Mental Disorders”, abuzul reprezintă: un mod
şi sevrajului (reacţii fiziologice neplăcute care apar atunci maladaptativ de uz al alcoolului, care duce la degradare sau suferinţă
când scade concentraţia sanguină a substanţei semnificative clinic, manifestate prin unul sau mai multe dintre următoarele:
administrate pe o perioadă lungă de timp şi care 1. Uz recurent al alcoolului, care duce la neîndeplinirea unor obligaţii
determină persoana să ia substanţa pentru a îşi ameliora de rol major la muncă, şcoală sau acasă (absenţe repetate,
simptomele); performanţă necorespunzătoare la muncă, etc.);
- dorinţa de a consuma o substanţă; 2. Folosirea recurentă a alcoolului în situaţii în care aceasta este
- scăderea capacităţii de a controla comportamentul legat primejdioasă fizic (conducerea automobilului în stare de ebrietate);
de consumul substanţei respective (un pattern de uz 3. Probleme legale recurente legate de alcool (amenzi, arestări pentru
compulsiv); tulburarea liniştii publice);
 Psihică caracterizată prin: 4. Continuarea uzului substanţei în pofida unor probleme sociale sau
- „craving" sau dorinţa intensă de administrare continuă a interpersonale recurente, cauzate sau exacerbate de băutură (certuri
unei substanţe pentru a obţine un efect dorit (plăcere) sau cu membrii familiei, bătăi, etc.) (DSM IV).
pentru evitarea unui disconfort psihic atunci când nu se
consumă substanţa respectivă (anxietate, iritabilitate, Efectele psihologice şi somatice ale alcoolului
insomnii, nelinişte, depresie). În perceperea populaţiei alcoolul este un stimulent, însă
Un alt termen pentru dependenţă este cel de addicţie, definită de farmacologii îl clasifică în rândul substanţelor psihoactive cu rol inhibitor
Jaffe (1975) ca fiind „un comportament de utilizare compulsivă a unei asupra scoarţei cerebrale.
substanţe şi tendinţă la recădere după sindromul de abstinenţă". Consumat moderat alcoolul nu atrage tulburări psihice ori somatice
(excepţie făcând bolnavii cu ulcer gastric, hepatită cronică, etc.).
ALCOOLUL Dozele crescute, corespunzătoare unei alcoolemii de peste 200-400
mg % conduc la apariţia intoxicaţiei etilice (beţia), ce poate merge până la
Mulţi dintre noi suntem consumatori de alcool, ceea ce poate fi un comă sau chiar deces.
semn de bună integrare socială şi în nici un caz nu unul de boală. Nici
cantitatea sau frecvenţa consumului nu reprezintă un criteriu de diagnostic, Corelaţii între alcoolemie (concentraţia de alcool în sânge)
toleranţa la alcool variind enorm de la un individ la altul. exprimată în mg/dl şi efectele corespunzătoare:
Această deplasare de la uz la abuz a consumului de alcool  5-15 – euforie, dezinhibiţie
marchează încadrarea lui – în caz de consum moderat – un factor de  20-30 – performanţă motorie încetinită şi abilitate de gândire
descrescută
60
 30 – 80 – creşteri ale problemelor motorii şi cognitive Sistemul Tulburarea coordonării motorii Depresie
 80 – 200 – încoordonare, erori de judecată, dispoziţie labilă, nervos Demenţă
cogniţie deteriorată central Apnee în somn Neuropatie periferică
 200 – 300 – nistagmus, vorbire neclară, blackout-uri; Lărgirea circumvoluţiunilor
corticale frontale
 peste 300 – comă, semne vitale alterate, posibil deces Accident hemoragic
cerebral
Simptome neuropsihice în alcoolism Sistemul Creşterea riscului de
Tulburări cognitive – deteriorarea memoriei, atenţiei, amnezie, delir, imun infecţii
halucinaţii, demenţă Descreşterea
Tulburări afective – iritabilitate, anxietate, afecte (plâns, ţipete) polimorfonuclearelor
Descreşterea imunităţii
Tulburări comportamentale – somnolenţă/insomnie, agitaţie
mediate celular
psihomotorie, delirum tremens Descreşterea limfocitelor T
Tulburări neurologice – tremor fin la extremităţi Afectarea fagocitării
Sistemul Creşterea corticosteroizilor Testosteron scăzut
endocrin plasmatici Atrofie testiculară
Tabel 2. Efectele alcoolului asupra diverselor organe şi aparate (Buşoi) Creşterea catecolaminelor Amenoree, anovulaţii
plasmatice
Ficatul Ficatul gras Ciroza
Afectare Efect acut Efect cronic
Mărirea ficatului Carcinom hepato-celular
Sistemul Întârzierea golirii gastrice Carcinom esofagian Hepatita alcoolică
gastro- Reflux gastroesofagian Gastrită atrofică cronică Inimă Creşterea moderată a HTA HTA
intestinal Injurii asupra mucoasei gastrice Carcinom gastric Sindromul „Holiday heart" Cardiomiopatie
Scăderea dizaharidelor
Muşchi Creşterea şanselor de injurii Miopatie alcoolică cronică
Inflamaţia esofagiană
musculare
Recidivă ulceroasă
Necroză musculară acută
Nutriţională Interferenţa cu metabolismul Deficienţă folaţi
Sânge Anemie megaloblastică
vitaminelor Deficienţă tiaminică
Diminuarea funcţiei
trombocitare
Inhibă gluconeogeneza Cetoacidoză alcoolică
Sân În lapte 90-95% din nivelul Creşterea riscului de cancer
Pierderea indirectă de K şi Ca Descreşterea Ca seric
alcoolului sanguin mamar
Pierderea de Mg, Zn şi P Sdr. Wemicke-Korsakoff
Ginecomastie la bărbaţi
Deficienţă tiaminică Pelagra
Pancreas Pancreatita acută
Deficienţă de vitamină PP
Pancreatita cronică
Formarea de pseudochiste

61
Plămâni Creşterea tusei şi producţiei de Pneumonie - Dorinţa persistentă sau eforturi lipsite de succes de a reduce sau
spută controla consumul de alcool;
- Majoritatea timpului se cheltuie cu activităţi necesare procurării
Tipuri de băutori alcoolului, pentru consumarea lui;
Tipul alfa – băutorul certăreţ – cu o dependenţă psihică de alcool, - Activităţi sociale, ocupaţionale importante au fost reduse sau
comportament de băutor nedisciplinat, dar fără pierderea controlului abandonate din cauza băuturii;
Tipul beta – băutorul ocazional – fără dependenţă, dar obligat să Simptomele apărute după câteva ore sau zile de la încetarea uzului de
consume alcool cu diverse ocazii alcool sunt: hiperactivitate vegetativă (transpiraţie excesivă); tremor marcat
Tipul gama – băutorul dependent – cu dependeţă fizică şi psihică al extremităţilor; insomnie, greţuri, vărsături, iluzii sau halucinaţii vizuale;,
şi cu pierderea controlului de abstinenţă anxietate, agitaţie psihomotorie.
Tipul delta – băutorul în oglindă – cu dependenţă accentuată fizică Toleranţa şi sevrajul, alcătuiesc împreună dependenţa fizică.
şi psihică de alcool, incapabil de abstinenţă dar cu păstrarea controlului în
momentul consumului Tratamentul alcoolismului cuprinde două etape principale:
Tipul epsilon – băutorul episodic – dependenţă psihică, pierderea Dezintoxicarea
controlului, capacitate crescută de abstinenţă.
Se realizează prin asocierea medicaţiei cu psihoterapia de susţinere şi,
în special cognitiv-comportamentală, dar şi prin colaborare cu familia.
Toleranţa şi sevrajul
(Prelipceanu)
Toleranţa este fenomenul întâlnit la băutori, care, cu timpul, au
Nu insistăm asupra acestei etape care este, în mod obligatoriu o
nevoie de cantităţi tot mai mari de alcool pentru a obţine acelaşi efect („ţine
problemă de strictă specialitate psihiatrică.
bine la băutură). Dezvoltarea toleranţei, în special a celei marcate, indică
instalarea dependenţei. Toleranţa la alcool variază de la o persoană la alta, Prevenirea recăderilor
în funcţie de zestrea genetică şi de „antrenamentul” fiecăruia. Constituie cea mai anevoioasă etapă a tratamentului unui alcoolic.
Sevrajul sau instalarea sindromului de sevraj apare ca urmare a Administrarea medicaţiei aversive de tipul disulfiramului nu este totdeauna
tentativei de abandonare a consumului de alcool. Sindromul de sevraj posibilă (foarte multe contraindicaţii + pericolul unor reacţii severe, chiar
reprezintă principalul obstacol în calea intenţiilor bolnavului, iar letale), iar medicamentele mai noi, cu alte mecanisme de acţiune (ex.
recunoaşterea alcoolicilor (chiar şi cei nedeclaraţi) se face după următoarele Naltrexona şi Acamprosatul) nu sunt lipsite de efecte secundare periculoase.
criterii: Eforturile terapeuţilor se îndreaptă spre abordarea psihologică a
- pentru reducerea sau evitarea sevrajului subiectul va face apel la noi bolnavilor, în primul rând, prin creşterea motivaţiei bolnavului pentru
cantităţi de alcool; menţinerea abstinentei, obţinută prin tratamentul anterior.
- Alcoolul este băut în cantităţi mai mari sau pe o perioadă mai lungă
de timp decât s-a intenţionat;

62
FUMATUL Gudronul este responsabil de apariţia cancerului, atât în zonele pe
care le parcurge fumul de ţigară, dar şi la cele independente de acestea, cum
Fumatul este o "inamicul public numărul 1", o epidemie cu care se ar fi cel de sân sau de col uterin.
confruntă lumea modernă şi care produce anual mai multe victime decât Monoxidul de carbon accentuează hipoxia, prezentă deja în vasele
SIDA, alcoolul, abuzul de droguri, accidentele de circulaţie, crimele, coronare datorită proastei circulaţii la acest nivel. Procesul de ateromatroză
tentativele de suicid. Tabagismul stă la originea unor boli foarte grave, este accentuat în timpul fumatului de efectele catecolaminergice ale
cancere, boli cardio-vasculare, boli respiratorii cronice. nicotinei soldate cu vasoconstricţie şi creşterea acizilor graşi liberi ce se
Tutunul este consumat, în principal, sub formă de ţigarete şi de ţigări depun pe pereţii vasculari. (I.B. Iamadescu)
de foi, dar el mai este şi prizat, mestecat sau fumat cu pipă.
Tutunul este reprezentat de frunzele speciilor N. tabacum şi N. Tabelul 3. Efectele fumatului asupra sănătăţii (Iamadescu)
rustica, ce aparţin genului Nicotiana, din familia plantelor Solanacee, care Aparatul respirator
cuprinde peste 100 de specii şi subspecii. Acestea conţin o substanţă - cancerul pulmonar
alcaloidă, nicotina, care, odată patrunsă în organismul uman, produce efecte - precipită apariţia bronşitelor cronice şi a emfizemului pulmonar
de dependenţă farmacologică şi psihologică, întreţinând şi perpetuând - uscăciunea mucoaselor nazale şi buco-faringiene
obiceiul fumatului. - sensibilitate crescută la infecţiile căilor respiratorii superioare
Efectele nocive ale fumatului sunt atribuite componenţei tutunului - incidenţă crescută a otitei medii şi astmului la copiii ai căror părinţi
dar şi hârtiei de ţigară. Acestea conţinând cca 4000 de substanţe, din care fumează
Apărat cardio - vascular
peste 300 sunt toxice pentru om şi 43 sunt cancerigene care, prin piroliză,
- infarctul miocardic, accidente vasculare cerebrale şi arteriopatia cronică
eliberează substanţe ca: nicotina, gudronul, monoxidul de carbon, oxizi de
Aparatul digestiv
azot, cianuri, amoniac, precum şi aldehide volatile. - incidenţă crescută a ulcerelor
Nicotina este cea mai importantă dintre ele. După inhalarea la nivel - capacitate mai redusă de vindecare
pulmonar, fluxul sangvin arterial preia această substanţă şi o transportă - rată mai crescută a recurenţelor
către creier într-un interval de 10 secunde. La acest nivel, nicotina se leagă Afecţiuni neoplazice
de receptorii colinergici centrali activând căile neuro-umorale, ducând la - cancer pulmonar, laringian, gastric, biliar, pancreatic, renal şi al vezicii
eliberarea de hormoni şi neurotransmiţători: acetilcolină, noradrenalină, urinare
dopamină, corticosteroizi, serotonină, hormoni hipofizari. Acest proces are - cancere ale cavităţii bucale şi esofagiene, de sân şi de col uterin
ca urmări creşterea tensiunii arteriale, pulsului, tahicardie, blocarea Sarcină
transmiterii durerii, reacţia corticală de trezire, creşterea vigilenţei şi - greutate scăzută la naştere (< 2500 g)
relaxare etc. Astfel se explică efectele euforice (asemanătoare heroinei) şi - incidenţa sindromului de moarte subită a sugarului
instalarea dependenţei de nicotină la fumătorii de peste 20 ţigări pe zi. - apariţia de deficiţe cognitive şi tulburări de dezvoltare în copilărie
Alte efecte
- carenţe ale vitaminelor B şi C
63
- alterări ale epidermului (riduri, degete îngălbenite) • Dificultăţi de concentrare
- scăderea acuităţii vizuale şi a memoriei, riscul dezvoltării unor boli • Agitaţie
profesionale • Reducerea frecvenţei cardiace
- diminuarea funcţiei sexuale şi chiar a fertilităţii • Creşterea apetitului şi câştigul în greutate (abandonarea fumatului
este asociată cu o creştere medie în greutate de aprox. 2, 75 Kg)
Tabagismul pasiv priveşte persoanele nefumătoare care trăiesc sau • Stări depresive
lucrează în anturajul unuia sau mai multor fumători, fiind la fel de nociv ca
şi fumatul pasiv. Astfel, copiii supuşi tabagismului părinţilor pot fi Tipuri de intervenţii
victimele unor afecţiuni respiratorii (rinofaringite, bronşite, astm), precum  Aprecierea motivaţiei
şi ai unor conjunctivite sau otite (I.B. Iamadescu).  Sfatul minimal: 3-5 minute;
La adult, fumatul pasiv se traduce printr-un risc crescut de cancer Medici/nurse/dentişti/psihologi/farmacişti
pulmonar şi afecţiuni cardiovasculare. Fumatul pasiv constă în inhalarea  Consiliere de specialitate 10-15 minute
fumului de ţigară de către nefumătorii aflaţi în vecinătatea persoanei care  Consiliere de grup
fumează. Doar 15% din fumul de ţigară este inhalat de fumător, restul de  Prescripţie/terapie comportamentală
85% poluează aerul ambiant. Se estimează că femeile căsătorite cu fumători  Materiale auto-ajutătoare
sunt de patru ori mai predispuse să moară de cancer pulmonar decât cele  Acupunctură, hipnoză, talazoterapie
căsătorite cu nefumători.  Menţinerea stabilităţii sevrajului
Fumatul pasiv determină:  Medicaţie psihotropă ajutătoare
- creşterea riscului de deces prin boli cardiace cu 30%, 
- creşterea riscului de cancer pulmonar, DROGUL
- agravarea astmului alergic şi a alergiilor respiratorii.
În urma studiilor realizate în privinţa stopării fumatului s-a constat Drogul este considerat un inamic al omului modern. Dobândite pe
că se reduce riscul pentru infarctul miocardic în 1-2 ani, 1-3 ani pentru AVC cale naturală sau artificială, substanţele care „fabrică visuri“ sau care „aduc
(atacuri vasculare cerebrale) şi abia 10-20 ani pentru cancerul pulmonar. fericirea“ fac, an de an, mai multe victime decât armele de distrugere în
Fumatul scade durata de viaţă cu circa 7-13 ani, în funcţie de vârsta masă. Nici o statistică nu poate spune numărul exact al consumatorilor de
debutului, iar stoparea fumatului recuperează respectivii ani proporţional cu droguri. El poate fi doar estimat.
vârsta renunţării la fumat. Uniunea Europeană estima în 2004 că existau aproximativ 2
Stoparea fumatului conduce inevitabil la instalarea şi apariţia milioane de consumatori de droguri. În România, fenomenul a apărut după
simptomelor sevrajului nicotinic manifestat astfel: 1989, numărul dependenţilor continuând să crească, iar vârsta celor care
• Dorinţa puternică de a fuma consumă să scadă.
• Iritabilitate, furie, labilitate emoţională Fenomenul este extrem de greu de controlat, chiar dacă se fac
• Anxietate eforturi pentru prevenirea şi combaterea sa, drogurile pun stăpânire pe
64
trupul şi mintea consumatorilor. Victimele drogurilor pot fi văzute pe stradă, 3. Factori contextuali
în locuri obscure, în gară, la metrou etc. Pot fi recunoscute uşor: au feţele - Legile şi normele sociale favorabile comportamentelor de
palide, cadaverice, răvăşite, ochii roşii, închişi pe jumătate, cearcăne adânci consum şi abuz, înaltă toleranţă socială cu privire la fiecare
şi o expresie visătoare, pierdută. Sunt rupţi de realitate şi nu vor ajunge cu substanţă
picioarele pe pământ decât peste câteva ore, cu puţin noroc, apoi vor vrea să - Disponibilitatea drogurilor – numărul şi accesibilitatea
cunoască din nou extazul. O nouă doză, un alt vis frumos, şi apoi coşmarul punctelor de vânzare, eficienţa mecanismelor de promovare şi
depresiei. Şansele de a duce o viaţă normală sunt puţine, chiar dacă renunţă distribuţie
la droguri. Medicii afirmă că este nevoie de cel puţin doi ani ca un - Deprivarea socială – indicatori precum sărăcia, aglomerările
consumator de droguri să se vindece complet şi asta numai dacă persoana în umane şi condiţiile de viaţă proaste sunt asociaţi cu un risc
cauză îşi doreşte cu adevărat acest lucru. crescut de comportamente antisociale
Studiile ultimelelor decenii au încercat să răspundă întrebărilor - Dezorganizarea în mediul social imediat - schimbări culturale
legate de originile şi evoluţia consumului abuziv de droguri, felul în care bruşte pot produce o sensibilă deteriorare a abilitaţilor
apare şi se dezvoltă problema. Astfel au fost identificaţi factori care familiei pentru a transmite valori prosociale copiilor şi
diferenţiază persoanele dependente de cele care nu recurg la droguri. adolescenţilor
Factorii asociaţi cu un potenţial crescut de consum sunt numiţi factori de 4. Factori familiali
risc, iar cei asociaţi cu scăderea acestui potenţial sunt denumiţi factori - Atitudini şi comportamente familiale permisive cu privire la
protectori. droguri
- Dependenţă de substanţă la generaţiile aceleiaşi familii
A. Factorii de risc - Supraprotecţie sau control excesiv
1. Factorii psihosociali generali - Copil neascultător
- Curiozitate, experimentare, căutarea de senzaţii noi - Disfuncţii educative ale familiei/ Stiluri parentale
- Incapacitatea de a controla emoţiile, inconsistente
- Labilitate emoţională sau agresivitate, ostilitate - Lipsa unor legături afective familiale - absenţa părinţilor,
- Presiune din partea grupului părinţi reci, distanţi, neangajaţi
- Trăirea unui sentiment de relaxare
- Efecte de anestezie asupra durerii fizice sau emoţionale Simptome
- Eşec şcolar – randamentul şcolar scăzut - Fizice: oboseală, acuze somatice repetate, ochi roşii, ceţoşi,
- Angajament scăzut faţă de şcoală tuse trenantă, creşterea frecvenţei cardiace, a presiunii
- sanguine, a temperaturii corpului, a pulsului,
2. Factorii biologici insomnie/hipersomnie, lipsa apetitului, greaţă, greutate în
- Vulnerabilitate genetică vorbire
- Psihice: paranoia, halucinaţii, anxietate, tulburări de gândire
65
- Emoţionale: schimbări ale personalităţii, schimbări ale prevenirea recăderilor, schimbarea stilului de viaţă şi pe tratamentul
dispoziţiei, scăderea stimei de sine, iritabilitate, irascibilitate, (psihiatric şi somatic) al comorbidităţii şi monitorizare.
depresie, anxietate, lipsă de interes ■ Pacienţii cu probleme de dependenţă şi comorbiditate
- În familie: certăreţ, îndepărtare de familie psihiatrică puţin severe.
- La şcoală: atitudine negativistă, dezinteres, absenteism, O bună parte din persoanele care consumă droguri pot renunţa fără
indisciplină, randament şi note scăzute un tratament propriu-zis. Pentru aceia care caută ajutor, în special cei care
- La nivel social: antisociali, stil vestimentar modificat, au tulburări mai puţin grave, intervenţiile de tip scurt, sunt de multe ori la
prieteni noi, probleme cu legea fel de eficiente ca şi tratamentul intensiv. Scopul unei intervenţii de tip scurt
este să ofere pacientului informaţii despre tulburare şi să ofere sugestii
B. Factorii de protecţie pentru a-1 ajuta să-şi modifice comportamentul.
1. Factori individuali ■ Pacienţi care nu răspund, sau a căror dependenţă este mai
- rezolvarea problemelor şi sentimentul de severă.
autoeficienţă Tratamentul începe cu terapia sevrajului, urmată de consiliere
- interiorizarea normelor sociale pentru a preveni recăderea.
2. Factori familiali
- legătură emoţională SOMNUL
- supervizare
- norme familiale Fiecare dintre noi îşi petrece o perioadă considerabilă din viaţă
- participare a părinţilor dormind şi totodată ştim cât este de necesar acest lucru. Somnul este foarte
3. Factori educativi greu de studiat, deoarece nefiind conştienţi în timp ce dormim nu ne putem
- randament şcolar da seama de ce se întâmplă. Din aceste motive cercetările asupra somnului
- o buna legătură cu şcoala au fost realizate pe persoane voluntare, ce s-au oferit să doarmă într-o
4. Factori contextuali cameră specială, putându-se astfel urmări modificările ce apar în timpul
- promovarea şi întărirea abilitaţilor sociale somnului nocturn.
- legătura cu instanţele prosociale - familie, şcoală, În urma cercetărilor s-a constat că în timp ce dormim, au loc
biserică modificări fiziologice, acestea fiind cunoscute sub numele de corelaţii
- valorile prosociale fiziologice ale somnului, deoarece se corelează cu starea de somn.
Somnul este definit ca o stare fiziologică, periodică şi reversibilă,
Metode de tratament caracterizată prin inactivitate somatică, suprimarea relativă şi temporară a
Există tratament, care trebuie să aibă o abordare de natură bio- conştienţei, însoţită de o abolire mai mult sau mai puţin importantă a
comportamentală şi socială: o combinare a intervenţiilor de natură sensibilităţii şi o încetinire a funcţiilor vegetative: ritm respirator, cardiac,
farmacoterapeutică şi psihosocială, cu accent pe creşterea motivaţiei, scăderea temperaturii corporale cu aproximativ 0,5 grade Celsius,
66
diminuarea funcţiilor secretorii (exceptând rinichiul) şi relaxare musculară. perioadă tranzitorie confuzională. Somnul REM (rapid eye movement), este
Somnul răspunde unei necesităţi vitale de repaus periodic. Contribuie la caracterizat de o activitate electroencefalografică destul de asemănătoare cu
refacerea energiei organismului şi la menţinerea acestuia în condiţii de starea de veghe; pragul de trezire, este variabil, iar trecerea la starea de
echilibru şi de randament. veghe se face, de aceasta dată, prin receptarea imediată a mediului
În timpul somnului, deşi creierul nostru îşi reduce activitatea înconjurător. Se asociază cu nistagmus, mişcări orizontale, ample ale
bioelectrică, lucrează producând vise (importante pentru menţierea globilor oculari, hipotonia muşchilor cefei, tahicardie, neregularităţi ale
echilibrului psihic) şi filtrând amintirile (ştergându-le pe cele neconsistente pulsului, ale ritmului respirator, pupile de aspect normal. Se presupune că
şi conservându-le, stocându-le pe cele utile). (I.B. Iamadescu) somnul paradoxal este necesar proceselor de anabolism şi maturizării
De asemenea, somnul ajută la optimizarea atenţiei, potenţează sistemului nervos, de aceea el este mai lung la nou-născut şi la sugarul mic.
memoria şi facilitează procesul de învăţare. Scopul principal constă în O altă caracteristică a somnului paradoxal, observată de cercetăturii Dment
reînoirea celulelor, refacerea celulelor, cicatrizarea rănilor şi creşterea şi Kleitman, a fost aceea că persoanele trezite din acest tip de somn au
secreţiei hormonilor (hormonul de creştere şi prolactina). declarat că visau. S-a constat că visul are loc în timpul REM sau a somnului
Durata somnului variază în funcţie de vârstă. Nou născutul doarme paradoxal.
în medie 16,6 ore pe zi şi cu cât copilul înaintează în vârstă, durata Somnul NREM şi REM alternează ciclic în timpul nopţii, perioada
somnului în ciclul circadian scade, astfel că la 6 luni copilul doarme 13,9 ciclului extinzându-se gradual, în timpul vieţii, de la 50-60 de minute la
ore/zi, iar la 1 an 13 ore. Durata somnului la adulţi şi adolescenţi este în nou-nascut la 90 de minute în adolescenţă. Ambele stări de somn sunt
legatură directă cu factorii de mediu şi sociali. Datele din literatura de întrerupte de scurte treziri. În somnul din prima parte a nopţii ciclurile
specialitate arată că durata somnului condiţionează longevitatea, deci somnului lent sunt dominate de fazele 3 şi 4, dar pe măsură ce noaptea trece
somnul este absolut necesar unui stil de viaţă sănătos. predomină fazele 1 şi 2. Dimineaţa, trezirea se face în mod obişnuit din
Fiziologic, somnul este compus din 5-6 cicluri succesive, fiecare timpul somnului paradoxal. Până la vârsta de 1 an copilul are, în cele 13 ore
conţinând două stări distincte, care se succed pe parcursul nopţii: somnul de somn, aproximativ 8-10 cicluri de somn, cu durata medie de 50-70 de
lent, cu activitate cerebrală lentă şi mişcare nonrapidă a ochilor (NREM) şi minute, din care faza REM reprezintă 30% din total. La adolescent somnul
somnul paradoxal, cu activitate cerebrală rapidă, la fel ca şi mişcările REM ajunge să constituie 20% din durata totală a somnului.
globilor oculari (REM), în timpul caruia se produc visele. Somnul NREM
este împărţit în mod convenţional în 4 faze diferite prin profunzime şi Tabelul 4. Stadiile somnului
caracteristici bioelectrice înregistrate. Primele două sunt asociate cu somnul Stare de veghe = starea de trezire activă
“uşor”, superficial (în timpul cărora rămânem sensibili la zgomote), iar - EEG înregistrează unde electrice foarte rapide 30 cicli/secundă şi de
ultimele două sunt asociate somnului adanc, profund (în timpul cărora nu amplitudine redusă (unde beta)
mai percepem stimulii sonori), cu un înalt prag al trezirii, însoţindu-se de Somnolenţa = starea de veghe pasivă (când persoana se pregăteşte să
mioză (îngustarea pupilelor), poziţie divergentă a globilor oculari, doarmă)
bradicardie, bradiaritmie, scăderea tensiunii arteriale, creşterea debitului - stare de relaxare fizică şi psihică
sangvin cerebral cu 10%. Trezirea bruscă se face din acesta printr-o - ochii se închid şi se deschid alternativ
67
- EEG înregistrează unde alfa întâmplătoare şi rapide 8-12 vaginală)
cicli/sec. - Traseul EEG este asemănător cu cel din stadiul de somnolenţă
Somnul lent: - Stadiul 1 = perioada de adormire
- gradul de relaxare fizică şi psihică se accentuează Factorii care influenţează somnul
- EEG înregistrează uşoară încetinire, 5-7 cicli/sec., unde theta Somnul este condiţionat de propria personalitate, care se reflectă în
- Stadiul II = stadiul somnului superficial recreere, în stilul de muncă şi bineîţeles în stilul de a dormi.
- respiraţie lentă care alternează cu perioade mai lungi de respiraţie Dunkel spunea că „poziţia preferată pe care ne-o alegem instinctiv
în ritm normal în timpul somnului, ţine direct de caracterul fiecăruia dintre noi”.
- EEG înregistrează unde theta 3-5 cicli/sec. alternând cu fusuri de În urma studiilor întreprinse pe marginea acestui subiect, Dunkel
unde rapide 12-14 cicli/sec. (fusuri de somn); consideră că „cei care dorm cu faţa în jos, sau pe burtă, sunt structural
- caracteristice acestui stadiu sunt şi complexele K (complexe indivizi perseverenţi, energici, întreprinzători şi care exteriorizează o
trifazice) tendinţă înăscută de a-i domina pe cei di jur. Cei care dorm pe spate, picior
- Stadiul III = stadiul somnului profund peste picior şi cu mâinile pe după cap, ţin de categoria marilor
- scad uşor temperatura corporală, tensiunea arterială, frecvenţa individualităţi. Poziţia pe dreapta cu mâna sub cap, este cea preferată de
cardiacă şi respiratorie persoanele sigure pe ele, echilibrate psihic şi descurcăreţe, în vreme ce cei
- EEG înregistrează unde lente 0,5-2,5 cicli/sec., cu amplitudine mare care dorm ghemuiţi sunt timizi, reţinuţi din fire, puţin încrezători în forţele
(unde delta) proprii”. (A. Percek)
- Stadiul IV = stadiul somnului foarte profund Alţi factori ce influenţează somnul sunt: sexul (femeile după 60 de
- relaxare musculară maximă ani au o perioadă mai lungă de adormire şi se trezesc mai repede), tensiunile
- tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă şi cea respiratorie sunt scăzute emoţionale, anxietatea şi sentimentele negative din timpul zilei pot perturba
- se produc refaceri tisulare, creşte secreţia anumitor hormoni somnul, bagajul genetic, obiceiurile, factorii de mediu (temperatură,
(prolactina, hormonul de creştere) zgomote, lumină), munca desfăşurată (orar, suprasolicitare fizică şi psihică,
- EEG înregistrează tot unde delta etc.), consumul de substanţe (psihostimulente), starea generală de sănătate.
Somnul rapid - Somn REM
(paradoxal): Tulburările de somn
- musculatura se află în stare de relaxare totală (Rapid Eye Movement) Tulburările de somn sunt determinate de factorii de mediu, de stresul
- neregularitate a pulsului şi a respiraţiei, acestea fiind când mai psihic, de substanţe psihostimulante, de activităţi stimulative, de afecţiuni
rapide, când mai lente medicale (boli endocrine, digestive, reumatologice, hipertensiune arterială,
- capacitate mai redusă de menţinere a temperaturii corpului neurologice, neoplazii, etc.), afecţiuni psihiatrice (demenţe, schizofrenie,
- mişcări rapide ale globilor oculari tulburări disociative, anxioase, depresie).
- este perioada de somn cu vise
- se produce o excitaţie sexuală (tumescenţă peniană sau lubrefiere
68
O persoană care suferă de tulburări ale somnului prezintă un facies e. Somnul insuficient
obosit, încercănat, lentoare în vorbire, iritabilitate, tulburări de dispoziţie, de f. Beţia hipnică
atenţie, somnolenţă diurnă, gesturi nesigure. g. Insomnia de altitudine
 Parasomniile - comportamente anormale care apar în
Clasificarea tulburărilor de somn (conform DSM IV): timpul somnului şi sunt reprezentate de evenimente
 Tulburări primare ale somnului nedorite care se manifestă verbal, prin mişcări sau acţiuni
 Disomniile - perturbare a cantităţii, calităţii ori a ritmului care intervin în timpul somnului:
somnului: 1. Tulburare prin coşmaruri - anxietatea de vis
1. Insomnia primară - imposibilitatea de a adormi, de a 2. Tulburare prin teroare nocturnă - trezirea bruscă în
menţine starea de somn sau de a se odihni în timpul timpul nopţii, urmată de o stare de agitaţie puternică,
nopţii, incluzând trezirea involuntară spaimă şi plâns
2. Hipersomnia primară - somnolenţă excesivă care 3. Somnabulismul - automatismul ambulator nocturn
survine aproape în fiecare zi 4. Parasomnie NAM
Termenul de „primar” tulburarea de somn pare a fi independentă de a. Bruxismul hipnic
orice altă condiţie somatică sau psihică cunoscută. b. Enurezisul şi encoprezisul
3. Narcolepsia - atacuri irezistibile de somn, cu c. Somnilocvia
d. Jacto capitis nocturna - rotirea şi lovirea capului
posibilitatea adormirii în orice clipă asociate cu
e. Paralizia hipnică facială
atacuri cataleptice (abolire bruscă a tonusului postural)
 Tulburări de somn asociate altor tulburări mintale –
4. Tulburare de somn legată de respiraţie - oprirea
Sindroamele autiste, Sindromul Rett, copiii cu retard mental,
respiraţiei în timpul somnului
Sindromul Tourette, Sindromul atenţional deficitar hiperactiv
a. Apnea hipnică obstructivă
hiperkinetic, etc.
b. Apnea hipnică centrală
 Tulburări de somn datorate unor condiţii medicale generale
c. Tipul mixt
- boli neurologice degenerative, boli cerebrovasculare, boli
d. Hipoventilaţia alveolară centrală
endocrine, infecţii virale sau bacteriene, boli pulmonare, boli
5. Tulburare de somn prin ritmul cicardian - pacientul
musculoscheletale
nu poate dormi atunci când are nevoie de somn
 Tulburări de somn indusă de substanţe – anticonvulsante,
6. Disomnie nespecifică în alt mod (NAM)
alcoolul, bronhodilatatoare, cocaina, estrogen, levodopa,
a. Tulburare prin mişcarea periodică a picioarelor
inhibitori MAO, ritalin, SSRI (Prozac), steroizi,
b. Sindromul picioarelor neliniştite
simpatomimetice, hormoni tiroidieni, sedativele, hipnoticele,
c. Sindromul Klein-Levin
anxioliticele.
d. Sindromul asociat cu menstruaţia

69
Măsuri de psihoigienă a somnului OBEZITATEA
În alegerea tratamentului trebuie să se ia în considerare mai multe
aspecte, cum ar fi: natura şi etiologia tulburărilor, condiţiile de mediu de Obezitatea este una dintre cele mai frecvente tulburări întâlnite în
viaţă, durata tulburării, antecedentele personale fiziologice şi patologice, practica medicală.
tratamentele utilizate. Expresia românească „grasă şi frumoasă” omite faptul că obezitatea
este cu adevărat o boală.
Etapele terapeutice: Definită simplu – mai mult sau mai puţin exact – boală cronică ce se
1. Respectarea igienei somnului caracterizează prin acumularea excesivă de grăsime în corp (cu peste 20%
 Să se aerisească dimineaţa şi seara dormitorul, să se menţină o din greutatea considerată normală pe baza unor criterii de vârstă, sex,
cameră curată şi în ordine înălţime), obezitatea a devenit o problemă de sănătate publică prin
 Să se evite dorinţa puternică de a adormi, întrucât face somnul consecinţele pe care le are asupra sănătăţii individului, costurile pe care le
imposibil presupune şi valorile statistice alarmante pe care le înregistrează. O altă
 Să nu se aşeze în pat decât atunci când este foarte obosit, gata de a măsură mai precisă a obezităţii este cantitatea de grăsime din corp sau
adormi indexul de masă corporal (body mass index - BMI) = indicele de masă
 Să nu se folosească patul şi în scopul altor activităţi care stimulează corporal (IMC).
(să se uite la televizor) • IMC = 25 -29,9 ( supraponderal)
 Dacă după 20 minute nu poate adoarmi, să se ridice din pat, să • IMC = 30 – 34,9 (obezitate grd I)
schimbe camera şi să stea în picioare până când simte că i s-a făcut • IMC = 35 – 39,9 ( obezitate grd II )
somn • IMC = > 40 (obezitate grd III)
 În fiecare dimineaţă să se trezească la aceeaşi oră, indiferent de La cealaltă extremă, un IMC sub 18,5 indică subponderalitatea.
numărul de ore de somn şi de starea de oboseală Simptomele obezităţii sunt numeroase, ele reflectând consecinţe pe
 Să nu doarmă în timpul zilei plan somatic asupra tuturor organelor şi aparatelor organismului, dar şi pe
 Mese la ore regulate în fiecare zi; evitarea meselor abundente în plan psihologic (aspect inestetic, etc.)
apropierea orei de culcare Obezitatea este principalul factor al infarcturilor, al accidentelor
 Practicarea unor tehnici de relaxare (meditaţia, relaxarea musculară vascular cerebrale, dar şi al diabetului. În ultimii ani, la nivel mondial,
progresivă) numărul persoanelor care suferă de obezitate s-a dublat. Alarmante sunt
 Un program de exerciţii fizice în cursul dimineţii cazurile de obezitate infantilă, cu proporţii dramatice în Statele Unite şi, mai
 Întreruperea substanţelor de tip cafeină, nicotină, alcool, stimulante nou, în Europa. Costurile alocate tratării acestei afecţiuni se ridică la peste
 Să îşi stabilească un orar regulat de somn 70 de miliarde de dolari anual în Statele Unite şi la aproximativ 50 de
2. În cazul tulburărilor de somn secundare bolilor somatice şi psihice se va miliarde de euro în Uniunea Europeană. Prevalenţa obezităţii în România
urma tratamentul etiologic al acestora însoţit de psihoterapie. este de peste 37% în cadrul populaţiei adulte.

70
Obezitatea poate fi: şobolani).
* simplă - prin ingerare calorică excesivă şi o activitate normală sau slab - Tulburări metabolice (simdromul matabolic).
deteriorată (obezitatea „sumo”);
* morbidă - care limitează activitatea normală, respiraţia, circulaţia Comportament indus de factori psiho-sociali
sangvină şi impune pacientului perioade îndelungate de odihnă în urma unor  Apetit crescut (ingestie dupa 4-5 ore de la ultima masă)
exerciţii uşoare (sindromul Pickwick);  Tahifagie (mâncat repede, masticaţie redusă)
* hipotalamică.  Predilecţie pentru dulciuri, glucide, lipide
 Ingestii compulsive (în caz de distres-anxietate, dar chiar şi
Cauzele principale ale obezităţii în condiţii de eustres-relaxare)
Obezitatea este o stare care se auto-întreţine şi se auto-augmentează,  Obiceiul de a “ciuguli” între mese
perpetuând şi agravând cauzele.  Frecventa asociere a alcoolului (consumul de alcool în tipul
 Fiziologice mesei creşte apetitul)
- graviditate,  Predilecţia pentru condimente
- menopauză,  Reacţii psihologice devastatoare (senzaţia de foame în lipsa
- înaintarea în vârstă ingestiei alimentare – conduce la nervozitate excesiva cu
 Comportamentale creşterea agresivităţii – urmată fiind de liniştire după
 alimentaţie defectuoasă ingestia de alimente)
- Foamea de alimente carbohidrate, dulciuri, grăsimi, duce la
o dependenţă psihologică de respectivele alimente. Forme de obezitate
- Dietă neechilibrată în disproporţie cu necesităţile energetice Obezitatea androidă (hipertrofică) – specifică bărbaţilor, apare sub
ale organismului influenţa testosteronului şi corticoizilor care determină acumularea
 descreşterea activităţii fizice grăsimilor în partea superioară a corpului („burtă mare”), apare prin
- Lipsa de mişcare, de efort fizic comparativ / în timp cu hiperfagie şi polidipsie (mâncat şi băut mult).
potenţialul energetic al hranei. Obezitatea ginoidă (hiperplazică) – apare frecvent la femei datorită
 defectele de educaţie activităţii ovariene, hormonii estrogeni determinând depunerea grăsimii în
- părinţii supraponderali vor creşte copii supraponderali. partea inferioară a corpului (şolduri, coapse, gambe). Masa celulelor grase
 tulburări de nutriţie, ca rezultat al unor psihopatologii (adipocite) e mare fără să fie asociată cu hiperfagie, dar cu predilecţie
(patima sau mania de a mânca) pentru produse alimentare dulci.
 Patologice Obezitatea circumstanţială – apărută în urma schimbării stilului de
- Disfuncţii hormonale (hipotiroidism, sindrom adiposo- viaţă (oprirea sportului, fumatului, căsătorie, schimbarea locului de muncă,
genital, etc.). pensionare, imobilizări prelungite etc). Este de obicei temporară.
- Factori genetici (s-a descoperit genul de obezitate la
71
Obezitatea paradoxală – descrisă la femei înainte de menstruaţie • hiperlipidemie (colesterol şi trigliceride crescute)
când se poate înregistra o creştere în greutate de 3-4 kg şi care dispare după • boli digestive (litiază biliară, constipaţie)
aceea în câteva zile printr-o diureză crescută (urinare în cantităţi mari). • steatoză hepatică
Poate apărea şi la persoanele cu labilitate emoţională crescută care se pot • boli articulare (osteoartrită a genunchilor, pinteni osoşi
îngrăşa sub influenţa stresului între 5-10 kg într-o lună. calcaneeni, osteoartroza coloanei vertebrale)
• varice, stază venoasă
Profilul psihologic al obezilor • tulburări menstruale
 Obezul bonom - jovial, energic, optimist, cu teren predispus • reducerea libidoului şi dinamicii sexuale
genetic spre obezitate • tulburări respiratorii (dispnee, sdr. Pickwik, apnee nocturnă
 Obezii crispaţi - pesimişti, anxioşi, depresivi, frământaţi de obstructivă)
gânduri negative, acestea generând nevoia de hrană • scăderea capacitatăţii de efort fizic
 Obezii complexaţi - handicap fizic şi/sau psihic evident, • obezitatea scade în general calitatea vieţii
copii mâncăcioşi şi deseori sedentari • statistic, mortalitatea este mult mai mare în rândul
 Bolnavii deveniţi obezi ca urmare a unor tratamente persoanelor care suferă de obezitate decat la populaţia cu greutate
medicamentoase pentru afecţiunile patologice - psihoze corporală normală.
(medicaţie psihotropă), TBC (izoniazida)
Tratamentul obezităţii
Complicaţiile obezităţii Tratamentul obezităţii este de la început şi până la sfârşit o veritabilă
Obezitatea are efecte adverse numeroase asupra sănătăţii asociindu- psihoterapie polimorfă – psihoterapia suportivă – uşor accesibilă
se cu o gamă largă de boli. Prognosticul reducerii greutăţii este nefavorabil. nutriţionistului, medicului de familie, endocrinologului. Aceasta constă
Dintre 100 de obezi, după regimul alimentar: 5-10% nu slăbesc, 30% untr-un set de măsuri axate pe susţinerea bolnavului în lungul şi anevoiosul
renunţă pe parcurs, 55% ating greutatea dorită dar după 1-7 ani 33% dintre drum pe care-l parcurge.
aceştia se îngraşă şi mai mult, iar 22% se îngraşă cu câteva kilograme În tratamentul obezului factorul psihologic este dominant, iar
făcând eforturi mari să-şi păstreze greutatea, 3-6% slăbesc şi se menţin suportul oferit de către medic trebuie să se bazeze pe informarea corectă a
printr-o dietă atentă, mai puţin de 3 % rămân slabi şi reuşesc să se menţină pacientului privind cauzele, riscurile şi efectele obezităţii asupra
fără nici un efort. organismului. În această etapă determinarea corectă a cauzelor deţine un rol
• boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, în farct important.
miocardic, hemoragie cerebrală, etc.) Un alt pas important este încurajarea bolnavului în continuarea
• cancer (risc crescut de cancer uterin, sân, col uterin, ovar, tratamentului concomitent cu mijloace discret coercitive în situaţiile de
vezică şi căi biliare – la femei şi risc crescut de cancer de colon, rect încălcare a regimului.
şi prostată la bărbaţi) O altă metodă utilă este relaxarea care se poate realiza prin şedinţe
• diabet zaharat de trainig autogen, dar această metodă este mai greu de realizat atunci când
72
medicul se confruntă cu pacienţi a căror tonus psihic şi voinţă sunt la un 2. Teama intensă de a creşte în greutate deşi persoana poate fi
nivel scăzut. Aceste realităţi clinice necesită apelul unui psiholog sau subponderală;
psihiatru. 3. Distorsiuni ale imaginii corporale ( persoana pretinde ca este
Acestui tratament psihoterapeutic se mai alătură şi alte metode: grasă, chiar dacă este foarte slabă sau neagă gravitatea greutăţii scăzute pe
1. Dieta suplimentată cu vitamine, fier, magneziu, acid folic şi care o are);
vitamina B6 4. Absenţa a cel puţin trei cicluri menstruale consecutive.
2. Exerciţiul fizic creşte densitatea corporală şi duce la scăderea Există două tipuri de anorexie recunoscute:
adipozităţii - tipul restrictiv: dietă foarte strictă dar fără
3. Farmacoterapia (orlistat, sibutramină, fentermină, dietilpropion, comportamente de tip “binge” – evacuare forţată
mazindol, fenilpropanolamină, etc) care acţionează fie prin inhibiţia lipazei (vărsături autoinduse, folosirea de medicamente care
care descreşte absorbţia grăsimilor cu până la 30%, fie prin creşterea să producă diureză crescută, laxative sau clisme)
metabolismului, prin inhibarea apetitului sau prin inhibarea recăptării de - tipul cu evacuare forţată în care manevrele de
serotonină şi noradrenalină. evacuare forţată sunt folosite.
4. Tratamentul chirurgical prin reducerea dimensiunilor stomacului Persoanele predispuse sunt femeile tinere sensibile, autocritice sau
cu ajutorul unor inele – gastroplastia ce înlocuieşte procedurile de bypass cu aspecte compulsive ale personalităţii, care provin din familii cu istorie de
gastric practicate până acum, care ducea la complicaţii în 50% din cazuri. tulburări depresive sau din familii cu un stil de viaţă "îngrădit" de părinţi
(copii lipsiţi de libertate). Practicarea sportului, baletului, modelingului,
Tulburări ale instictului alimentar luptelor sau altor asemenea activităţi care promovează aspectul suplu al
Tulburările alimentare sunt caracterizate prin perturbarea marcată a persoanei, poate duce, de asemenea, la dorinţa de scădere excesivă în
comportamentului alimentar. Cuprind două tulburări majore: anorexia greutate. Dorinţa de scăderea în greutate pornită din teama excesivă şi
nervosă şi bulimia nervosă. neintemeiată de a fi supraponderal este un simptom care diferenţiază
anorexia nervoasă de alte tulburări psihiatrice sau medicale care pot
Anorexia nervoasă conduce la scăderea în greutate.
Anorexia poate fi definită ca „pierderea totală sau parţială a poftei În cazul aparitiei anorexiei, acţionează mai mulţi factori care se
de mâncare", o definiţie ce poate crea confuzii deoarece, nu apetitul ci influenţează reciproc.
comportamentul alimentar este dereglat. Completarea "nervosă" indică Factori biologici: predispoziţia genetică poate constitui un factor,
cauze psihice în acest tip de perturbare. Anorexia nervosă (AN) a fost ratele de concordanţă fiind mai mari la gemenii monozigoţi (50%) decât la
descrisă de Charles Lasegue în 1873 în cartea sa “L'anorexie Hysterique” şi cei dizigoţi (10%). Din punct de vedere neurobiologic există dovezi în
denumită astfel de către un alt medic francez, Henri Huchard, în 1883. sprijinul reducerii turn-overului noradrenalinei. Activitatea opioizilor
Criterii de diagnostic endogeni este mai scăzută, consecinţă a inaniţiei.
1. Greutatea corporală este mai scăzută cu 15% faţă de greutatea Factori psihologici: apariţia bolii pare să fie o reacţie faţă de
normală; exigenţele de independenţă, funcţionare socială şi sexuală din adolescenţă.
73
Faptul ca, anorexia apare în majoritatea cazurilor la pubertate, a condus la • Moartea din cauza malnutriţiei severe
concluzia ca această boală apare în momentul în care o fată/femeie simte ca
nu reuşeşte să facă faţă problemelor şi solicitarilor tipice acelei vârste. Evoluţie şi prognostic
Greutatea devine un factor important al respectului faţă de sine. Din totalul pacientelor, 40% recuperează, 30% se ameliorează, restul
Factori sociali: în occident idealul frumuseţii s-a dezvoltat de la de 30% devenind cazuri cronice. Rata de mortalitate a anorexiei nervoase
inceputul anilor '60 tot mai mult în direcţia unui corp zvelt. Accentul pe este de aproximativ 18% în primul rând din cauza complicaţiilor medicale şi
care îl pune societatea pe siluetă şi pe exerciţiile fizice constituie un factor suicidului.
de presiune pentru tinerele fete.
Tratamentul anorexiei nervoase
Consecinţe medicale şi psihice Cei mai mulţi dintre pacienţi trebuie trataţi intraspitalicesc, într-o
Din cauza scăderii în greutate şi a alimentaţiei sărace pot apărea unitate pediatrică sau psihiatrică pentru mai multe săptămâni sau luni. Iniţial,
grave tulburări somatice. Printre manifestări se includ: sunt stabilizaţi din punct de vedere medical după care este începută
• Scăderea în greutate din cauza înfometării sau exerciţiilor fizice în reabilitarea nutriţională. Tratamentul este îndreptat şi spre identificarea şi
exces tratarea tulburărilor coexistente, care includ tulburările de dispoziţie,
• Amenoreea (lipsa menstruaţiei) anxietatea, tulburările de personalitate şi abuzul de alcool sau alte substanţe.
• Scăderea libidoului După ce greutatea pacienţilor este readusă la o limită normală, antrenarea
• Dureri abdominale intensivă într-un model de viaţă sănătos consolidează eficienţa
• Malnutriţia (o formă severă de scadere în greutate) tratamentului.
• Tulburări electrolitice (hipokalemie – scăderea potasiului din sânge) Tratamentul psihosocial şi terapia de grup au rol educaţional şi
• Pierderea smalţului dinţilor din cauza vărsăturilor repetate auto suportiv. Terapia cognitiv-comportamentală încearcă să schimbe atitudinile
induse şi obiceiurile alimentare, dar şi imaginea propriului corpl. Terapia familială
• Esofagită este utilă pentru problemele relaţionale şi poate ajuta la reducerea
• Anemie simptomelor. Medicaţia se foloseşte adeseori în asociaţie cu psihoterapia,
• Subţierea firelor de păr – lanugo (asemănator cu puful de pe capul cuprinzând antidepresive şi uneori neuroleptice atipice.
sugarilor)
• Scăderea estrogenului şi testosteronului Bulimia nervoasă
• Osteopenie (pierdere de ţesut osos) Noţiunea de „bulimie” provine din cuvântul grecesc „bulimos” care
• Adesea se întâlnesc şi simptome ale unei depresii sau/şi puternică se traduce aproximativ prin „foame de lup”. Texte referitoare la această
irascibilitate. afecţiune datează din perioada antică, însă definirea termenului şi
• Compulsii şi uneori halucinaţii recunoaşterea ca boală s-a făcut în 1979 de către Gerald Russel.
• Anxietate Bulimia este o tulburare de alimentaţie, caracterizată de un consum
• Suicidul în cazul bolnavilor depresivi alimentar excesiv. O persoană cu bulimie mănâncă o cantitate mare de
74
alimente într-o perioadă scurtă de timp, pentru ca apoi să-şi provoace  Comportament compensator recurent inadecvat:
vărsături, să se supună unui exerciţiu fizic exagerat, să consume laxative, vărsăturile auto-induse; abuzul de laxative, diuretice sau
diuretice sau alte medicamente în scopul eliminări forţate a alimentelor. alte medicamente, clisme
Persoanele bulimice sunt obsedate de aspectul lor fizic şi nu au respect de  Alimentarea în binge şi comportamentul compensator
sine. inadecvat se manifestă, în medie, de cel puţin 2 ori pe
Persoana bulimică pierde controlul alimentar în timpul episodului de săptămână, timp de 3 luni
infulecare, după care este cuprins de ruşine, vinovăţie şi frică intensă de  Evaluarea de sine este excesiv influenţată de aspectul şi
îngrăşare, reluând astfel comportamentul excesiv, realizând un cerc vicios. greutatea corpului
Etiologie  Tulburarea nu apare doar în cursul episoadelor de
Factori biologici: activitate şi turnover scăzut pentru noradrenalină anorexie nervoasă.
şi serotonină. Nivelurile plasmatice ale endorfinelor sunt crescute la unele
paciente cu bulimie care practică vărsăturile, fapt care poate să le întărească Tipuri de bulimie
acest comportament. Există o frecvenţă crescută a istoricului familial de Tip evacuator (purging): persoana s-a angajat cu regularitate în
depresie şi obezitate. auto-inducerea de vărsături sau în abuzul de laxative.
Factori familiali: orientarea spre perfecţionistm şi către realizare. Tip neevacuator: persoana a folosit comportamente compensatorii
Predomină stresul, majoritatea persoanelor cu bulimie aparţin unui statut inadecvate, cum ar fi nealimentarea sau exerciţiul fizic excesiv, dar nu s-a
socio-economic mediu sau superior, cu toate că boala nu are legătură cu angajat regulat în auto-inducerea de vărsături sau în abuzul de laxative.
statutul socio-economic, rasa sau originea etnică.
Factori psihologici: dificultăţi în respectarea exigenţelor parentale Complicaţii psihice
în adolescenţă dar sunt mai extraverte şi impulsive. Discrepanţa dintre • Probleme emoţionale
părerea despre sine şi imaginea socială poate provoca stări de tensiune şi vid • Sentimente de vinovăţie
interior. • Depresie clinică
Factori psihodinamici: instabilitate emoţională, impulsivitate dublată • Tulburări de panică
de frica de a-şi pierde controlul, toleranţă scăzută la frustrare şi tendinţe • Simptome obsesiv-compulsive sunt întâlnite în peste 30%
către adicţii diferite. din cazuri.
Complicaţiile medicale
Criterii de diagnostic • Dezechilibre electrolitice
 Episoade recurente de alimentare în binge (îndopare) • Dezechilibre ale echilibrului acido-bazic
1. consumarea, într-o perioadă definită de timp a unei • Creşterea uremiei
cantităţi de alimente foarte mare • Esofagită
2. senzaţia de lipsă de control asupra mâncatului în • Decalcificarea dinţilor
cursul episodului • Hipertrofia parotidelor cu creşterea amilazei
75
• Amenoreea (lipsa menstruaţiei) • scăderea nivelului de hormon eliberator de gonadontropină
• Distensia abdominală (mărirea în volum a abdomenului) • scăderea nivelului de gonadotropină (hormon feminin)
• Fracturi datorate unor traumatisme minore din cauza scăderii • hiperprolactinemia (hormon feminin cu rol în lactaţie), care
densităţii osoase. poate duce la infertilitate
• osteopenia (pierdere de tesut osos)
Tratament • hipertiroidismul
Tratamentul bulimiei include medicaţie adjuvantă (andidepresive) • diabetul zaharat
precum şi consiliere psihologica. • malabsorbţia
Pacienţii bulimici pot fi trataţi în ambulatoriu (extraspitalicesc) • cancer esofagian, de colon, bucal, intestinal, etc.
atunci când frecvenţa şi severitatea episoadelor de abuz alimentar şi de Există şi forme atipice ale tulburărilor de comportament alimentar –
purgaţie scade. În cazurile severe acompaniate de planuri de suicid sau în „binge eating disorder” în care persoana afectată are numeroase episoade de
cazurile cu complicaţii medicale trebuie să le fie întrerupte brusc „îndopare” fără însă să apeleze la măsurile compensatorii de menţinere a
comportamentele de abuz alimentar în timpul spitalizarii. Ţinta greutăţii care apar la bulimici. Persoanele cu acest tip de tulburare de
tratamentului după stoparea comportamentului alimentar este inhibarea pe comportament alimentar sunt de obicei supraponderale sau obeze, mănâncă
termen lung a acestor comportamente cu ajutorul terapiei cognitiv- mult şi repede, fără a avea senzaţia de saţietate. Aceste episoade, ca şi în
comportamentale. La fel ca şi în tratamentul anorexiei nervoase, medicul bulimie, au loc de obicei în intimitate şi sunt însoţite de sentimente de vină
trebuie să recunoască tulburările psihiatrice coexistente. În aproximativ şi ruşine după terminarea ospăţului.
50% dintre cazurile de bulimie, medicamentele antidepresive sunt eficiente. Stresul
Exerciţiile fizice moderate ajută atât în ameliorarea stresului cât şi creşterea Introducerea conceptului de stres în câmpul medical a fost legată de
stării de sănătate. Atât psihoterapia cognitivă cât şi cea interpersonală au lipsa resimţită în ultimele patru decade, în practica şi teoria medicală a
efecte mult mai semnificative şi de mai lungă durată decât terapia cadrului teoretic al relaţiei dintre sănătate, boală, stil de viaţă şi pattern
antidepresivă singură. comportamental. Folosirea conceptului de stres a furnizat medicinii o bază
pentru a lega evenimentele exterioare (stresorii) şi patternurile
 Primele semne de laborator ale tulburărilor alimentare includ: comportamentale cu condiţiile interne şi biochimice asociate cu etiologia,
• alcaloza metabolică (scăderea acidităţii normale) datorită factorii favorizanţi, declanşarea şi întreţinerea bolilor.
vărsăturilor repetate Conceptul de stres, introdus de Selye H. indică o acţiune de
• hipokaliemia (scăderea nivelului de potasiu în sânge) datorită suprasolicitare exercitată din exterior asupra organismului, care determina o
vărsăturilor repetate şi abuzului de laxative sau diuretice reacţie de adaptare nespecifică a organismului faţă de agresiunea care-i
• anemia (scăderea hemoglobinei în sânge) ameninţa integritatea. Roger Guillemin, pornind de la această definiţie,
• malnutriţia formulează una dintre cele mai remarcabile definiţii ale stresului: „Stare
• scăderea nivelului de estrogen (hormon feminin) tradusă printr-un sindrom specific corespunzând tuturor schimbărilor
• scăderea nivelului de testosteron (hormon masculin) nespecifice induse astfel într-un sistem biologic”.
76
Stresul a fost şi rămâne unul dintre cele mai disputate concepte din Lucian Alexandrescu (2000) stabileşte o clasificare a stresului,
istoria ştiinţei. Astăzi nimeni nu poate nega că definirea stresului diferă realizată in funcţie de următoarele criterii: magnitudinea absolută sau
flagrant în funcţie de perspectiva disciplinei ştiinţifice din care ea este relativă a stresului; raportul sau cu etapa de viaţă a subiectului (ciclul vieţii,
elaborată. Fiziologii şi endocrinologii dovedesc experimental că stresul este după Erikson, în termeni de concordant, neconcordant, indiferent); nuanţele
un răspuns al organismului la stimulările externe; sociologii ne sugerează că de expectabilitate-neexpectabilitate şi controlabilitate -necontrolabilitate;
stresul se datorează caracteristicilor mediului în care trăim, iar psihologii răspandirea generală a stresorilor şi efectul lor asupra omului „obişnuit".
argumentează că stresul rezultă din perceperea unei stări de autoineficienţă.  Stresul excepţional sau catastrofic - stresuri masive, acute, de
Selye H. a privit stresul din punct de vedere fiziologic, în timp ce regulă neaşteptate, evenimente ieşite din comun, din cotidian, deloc
Spinoza considera că „mintea şi corpul sunt unul şi acelaşi lucru”. Aproape sau puţin influenţabile de către subiect şi care afectează practic pe
orice stresor şi aproape orice reacţie de stres implică atât componente oricine intr-o mare măsură. Acest tip de stres include dezastre şi
fiziologice, cât şi psihologice (emoţionale). calamităţi naturale, dezastre şi catastrofe (războaie, poluări,
Conceptul a suferit reconsiderări succesive în care a fost precizată bombardamente); accidente colective; violenţa nesexuală sau
mai clar noţiunea de agent agresor sau stresor şi s-a făcut extensia către sexuală, tortura. Din punct de vedere clinic, (Predescu şi
stresul psihic. Cea mai largă definiţie a agenţilor de acest tip este dată de Alexandrescu), patologia ocazionată de stresul catastrofic include
Fraisse P. (1967) „totalitatea conflictelor personale sau sociale ale reacţii psihotice imediate (de şoc şi neşoc), reacţii mai indepărtate
individului care nu îşi găsesc soluţia”. Agenţii stresori capabili să de tip depresiv şi, în mod aproape specific, sechele la distanţă, de
declanşeze un stress psihic sunt de natură variată, nefiind obligatorii numai tipul tulburării de stres posttraumatic.
stimulii psihici, din această cauză putându-se departaja două tipuri de agenţi  Stresurile vieţii - stresuri concordante sau necontradictorii cu etapa
stresori: eriksoniană de viaţă, cu intesitate moderată medie sau mare, care
 cei ce sunt reprezentaţi prin cuvintele, ideile, procesele gândirii. afectează pe oricine, dar intr -o măsură variabilă: pierderi reale
Agenţii din această categorie sunt caracterizaţi sub formă de (cunoştinţe, rude), pierderi simbolice; stresuri legate de boala
situaţii psiho-traumatizante. tranzitorie; stresuri cu efecte prelungite (partener marital, copil),
 cei senzoriali externi. Aceştia pot deveni agenţi stresori în două pierderi materiale majore; stresuri cu acţiune prelungită
cazuri: atunci când se bombardează scoarţa cerebrală timp (suprasolicitări lungi, boala cronică, conflicte cronice); stări
îndelungat şi cu o intensitate crescută sau în cazul când au o stresante (stresul existenţei ca handicap sau ca sechelar grav);
semnificaţie pentru subiect. stresul existenţei în condiţii precare financiare şi/sau de mediu;
Parametri de acţiune ai agenţilor stresori sunt reprezentaţi de durată stresuri legate de schimbări majore de statut, mediu, condiţie de
în funcţie de atribute precum „noutatea” şi „bruscheţea” cu care se viaţă. Stresurile îndelungate pot contribui la constituirea unor
acţionează. dezvoltări patologice ale personalităţii.
După Elliot şi Eisdorfer factorii de stres sunt evenimente sau condiţii ale  Stresuri care decurg din desfăşurarea neobişnuită a unor acte de
mediului, suficient de intenşi sau frecvenţi care solicită reacţii fiziologice şi viaţă obişnuite.
psihosociale din partea individului

77
 Stresul necazurilor şi al solicitărilor cotidiene. Aceste stresuri Stresori preventivi
induc, manifestări tranzitorii sau fragmentare. Au un posibil rol 1. evitarea stresorilor prin adaptarea vieţii
pentru determinarea rezistenţei sau lipsei de rezistenţă la stresori 2. adaptarea nivelului cererii
mai mari. Adesea produc o anumită frustrare. 3. îndepărtarea stresului indus de patternurile
 Stresul endemic: inflaţie, şomaj. Stresul endemic nu are decât un comportamentale
rol de fond. 4. descoperirea resurselor adaptării.
 Stresurile speciale condiţionate de expuneri particulare: stresul Stresorilor combativi
unor profesii sau ocupaţii cunoscute ca stresante, şi al altor profesii 1. manifestarea stresului
ce implică risc individual. 2. stăpânirea resurselor
 Stresurile condiţionate de vulnerabilităţi individuale, 3. atacarea stresorilor
particulare: stresul determinat de psihopatologia preexistentă 4. tolerarea stresorilor
(anxietate fobică, fenomene compulsive); stresul resimţit de 5. scăderea iritabilităţii.
pacienţii cu schizofrenie, cu epilepsie; stresul consecinţelor unor . Reacţii la stres
acte psihotice (ştiri crepusculare, confuzie, comportament delirant- Fiziologice
halucinator în psihoze majore); stresul amintirilor, determinat de Sistem scheleto-muscular:
retrăirea sau evocarea unor situaţii stresante anterioare; stresul - tensiune musculară,
sărbătorilor ce evidenţiază subiectului singurătatea ori inadecvarea - ticuri,
vieţii pe care o duce; stresul determinat sau facilitat de prezenţa - bruxism,
unei patologii somatice care modifică vulnerabilitatea. - fasciculaţii,
 Stresurile speciale - vulnerabilităţi şi/sau expuneri particulare. - dispnee,
 Stresul experimental - nu are, de regulă, urmări patologice - hiperventilaţie.
durabile. El se referă la diferite proceduri de laborator care induc, la Sistem cardiovascular:
voluntari, stresuri scurte şi strict limitate ca intensitate şi gamă de - tahicardie,
conţinuturi. - aritmii,
 Stresul situaţiilor extremale - este stresul experimental sau - presiune arterială crescută/
natural, indus în legătură cu existenţa sau pregătirea pentru Sistem gastrointestinal:
existenţa în medii intens nefavorabile vieţii omului. - uscăciune,
- intensificarea tranzitului gastrointestinal.
Comportamente de adapatre Sistem neuroendocrin:
Mathney, Aycock, Pugh, Curlette şi Cannella (1986) au sugerat că - nivel scăzut de CA şi CO în sânge şi urină,
patternurile de adaptare se pot divide într-o categorie de stresori preventivi - betaendorfine,
şi o categorie de stresori combativi. - testosteron,
78
- prolactină, Comportamentale
- colesterol, - scăderea performanţei,
- acizi graşi liberi. - instabilitate şi fluctuaţie profesională, absenteism,
Sistem imun: pasivitate,
- modificări la nivelul imunoglobulinei - agresivitate, intoleranţă, dezacord
- IgA, IgE, IgG, IgM; - deteriorarea relaţiilor interpersonale,
- celule naturale ucigătoare - accidente, răspuns "totul sau nimic",
- proliferarea limfocitelor induse de substanţe mitogene - excesul sau pierderea apetitului, insomnii,
- utilizare crescută de alcool, tutun, cafea, tranchilizante,
Nivel dermal: - suicid.
- modicări în conductanţa electrică a pielii, Tratamentul stresului
- hipertranspiraţie.  Reducerea condiţiilor stresante din mediu
Emoţionale:  Tehnici de dezvoltare a toleranţei la stres
- frustrare, ostilitate,  Menţinerea unei imagini de sine pozitive
- anxietate, tensiune,  Menţinerea echilibrului emoţional
- nervozitate, nelinişte,  Dezvoltarea unor relaţii satisfăcătoare cu cei din jur
- depresie, demoralizare,  Programe de management al stresului - analiza stresorilor din viaţa
- insatisfacţie, sentiment de neputinţă, individului (individuale, de grup)
- autoevaluare negativă, labilitate,  Medicamente - controlul tensiunii arteriale sau altor simptome
- culpabilitate, alienare. somatice ale stresului (anxioliticele, antidepresivele)
Cognitive :  Tehnici comportamentale - tehnici de relaxare(relaxarea progresivă,
- deteriorări ale memoriei de scurtă şi lungă durată, tehnici de relaxare prin imagerie mentală, tehnici de meditaţie)
- scăderea gradului de concentrare, exerciţii de respiraţie, programe de exerciţii fizice (plimbările)
- creşterea ratei de erori şi confuzii  Masajul - masaj terapeutic (relaxărea progresivea a grupurilor
- scăderea capacităţii de decizie, de planificare şi musculare din spate, braţe, gât, picioare)
organizare,  Meditaţia şi practicile religioase sau spirituale
- căutare redusă de informaţii,  Managementul timpului - stabilirea de obiective de scurtă durată
- evitare sau negare, (zilnice) şi de lungă durată (anuale), crearea unor liste cu lucruri de
- inhibiţii şi blocaje, făcut
- creativitate redusă,  Terapii alternative - şedinţe de yoga, tai-chi, aikido, terapie reiki,
- ideaţie obsesivă şi iraţională, aromoterapie, terapie prin dans, tratamente bazate pe suplimente
- toleranţă redusă la criticism.
79
nutritive/regim alimentar, acupunctură, homeoterapie, fitoterapie,  Persoana are convingerea că o altă persoană, de obicei cu un
etc statut social mai înalt, este îndrăgostită de ea.
 Terapia cognitivă – existenta unor distorsiuni de gândire, gânduri  Uneori termenul de erotomanie este utilizat pentru a desemna
iraţionale induc şi menţin stresul. preocuparea intensă pentru sex.
 Simptomul central este credinţa că o altă persoană este
Conduite sexuale deviante îndrăgostită în secret de persoana în cauză. Erotomanul poate crede
că subiectul delirului său îşi comunică în mod secret propria
Parafiliile sunt fantezii sexuale, dorinţe şi practici intense de natură dragoste prin metode subtile, cum ar fi postura corpului, aranjarea
repetitivă care produc stress persoanei. Fanteziile care au componente anumitor obiecte prin casă, sau diverse indicii în mass – media.
conştiente şi inconştiente sunt elementul patognomonic.  De obicei subiectul delirului are prea puţine în comun sau nu
Parafiliile mai sunt denumite deviaţii sexual sau perversiuni. vine în contact cu persoana delirantă.
Clasificare:  Delirul erotoman este adesea un simptom tipic în
 Erotomania schizofrenie. Uneori subiectul delirului poate să nu existe cu
 Scatologia telefonică adevărat, deşi cel mai frecvent subiecţii delirului sunt politicieni,
 Pedofilia cântăreţi sau actori faimoşi. Erotomania este una din cauzele
hărţuielilor persoanelor publice.
 Necrofilia
Scatologia telefonică (telefoane obscene)
 Zoofilia
 este o tulburare de tip psihotic. Persoana care apelează la
 Sadismul sexual
telefoane obscene este de multe ori şi voyeur şi prin aceste metode
 Masochismul sexual
încearcă să-şi demonstreze masculinitatea în faţa unui străin.
 Exhibitionismul şi voyeurismul
Pedofilia
 Frotteurismul  dorinţa şi excitaţia sexuală intensă faţă de copii cu vârsta sub
 Fetişismul 13 ani şi care persistă pe o durată mai mare de 6 luni. Persoana
 Bisexualitatea diagnosticată ca pedofilie trebuie să aibă vârsta de peste 16 ani şi să
 Transgenul fie cu cel puţin 5 ani mai în vârstă decât victima.
 Transgederişti Necrofilia
 Travestiţii  obţinerea gratificării sexuale prin acte sexuale cu cadavrele.
 Persoane intersex Cei mai mulţi necrofili găsesc cadavrele la morgă sau în cimitire şi
Tratamentul parafiliilor se face în principal prin psihoterapie, mai capele. Uneori persoanele necrofile comit crime cu scopul de a
ales psihoterapie analitică, dar şi alte forme de psihoterapie. Tratamentul obţine cadavre cu care să poată avea acte sexuale.
medicamentos poate include antipsihotice sau antidepresive. Necrofilia este o tulburare psihotica cu prognostic prost de tratament.
Erotomania Zoofilia
80
 acte sexuale cu animale şi fantezii sexuale care implică Frotteurismul
animalele. De multe ori sunt folosite animalele domestice. Este o  un bărbat îşi freacă penisul de o femeie complet îmbrăcată
tulburare rară a sexualităţii şi foarte rară ca perversiune organizată. pentru a ajunge la orgasm, de obicei în locuri publice cum sunt
Uneori apare în situaţii de izolare, şi în zone ale lumii în care mijloacele de transport şi aceasta este unica sa sursă de plăcere
contactul sexual înainte de casatorie este strict interzis. sexuală şi obţinere a orgasmului.
Sadismul Fetişismul
 tulburare a sexualităţii în care timp de 6 luni sau mai mult  nevoia de a folosi un obiect înanimat, sau o parte negenitală
apar nevoi imperioase şi excitaţie sexuală privitoare la fanteziile sau a corpului
actele sexuale (reale, nu simulate) în care suferinţa fizică sau Bisexualitatea
psihologică a victimei duce la excitaţie sexuală. În această situaţie  orientare sexuală caracterizată de atracţia sexuală faţă de
plăcerea este urmarea instictului agresiv şi conform teoriei ambele sexe, respectiv atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi
psihanalitice apare ca urmare a fricii de castrare la bărbat. Sadismul Transgenul
sexual este asociat frecvent violului şi destul de des se asociază cu  este situaţia în care identitatea de gen a persoanei este
crima. incompatibilitatea cu sexul său biologic. Unele persoane transgen nu
Masochismul se identifică nici cu sexul masculin, nici cu cel feminin, sau au o
 preocupari recurente şi impulsuri imperioase, asociate cu identitate de gen amestecată. Transsexualismul este situaţia în care o
fantezii şi/sau acte sexuale care implică suferinţa, umilinţa, bătaia. persoană transgen îşi schimbă sexul pentru a ajunge la o concordanţă
Practicile masochiste sunt mai frecvente la bărbaţi decât la femei. între sexul biologic şi identitatea de gen.
Aproximativ 30% din persoanele masochiste au şi impulsuri sadice Transgederişti
şi sunt cunoscuţi sub numele de sado- masochişti.  aleg să poarte hainele aparţinând celuilalt gen deoarece au
Exhibitionismul şi voierismul senzaţia că genul este un continuum şi îmbrăcămintea le dă ocazia
 dorinţa şi nevoia imperioasă de expunere a organelor genitale de a fi persoane cu două genuri integrate într-un sine comun; au
în faţa străinilor. Excitaţia sexuală apare la anticiparea expunerii, iar nevoie să exprime celălalt gen doar pe o perioadă limitată de timp.
orgasmul este obţinut ca urmare a masturbării în timpul sau după Travestiţi
expunerea organelor genitale. Aproape în 100% din cazuri  aleg să se îmbrace în hainele celuilalt gen pentru excitare şi
persoanele exhibiţioniste sunt de sex masculin. Dinamica gratificare sexuală. Travestiţii nu cred că aparţin celuilalt gen şi nici
exhibiţionismului se referă de obicei la afirmarea masculinităţii prin nu doresc acest lucru. Alegerea unui coportament caracteristic
expunerea penisului şi urmărirea reacţiei victimei. celuilalt gen este parte a plăcerii erotice.
 voierismul implică şi violarea unei femei straine, un triumf Persoane intersex
agresiv, dar secret asupra sexului feminin.  se nasc cu un sex biologic nederminat. Pot avea un sex
genetic care nu se potriveşte cu înfăţişarea lor exterioară sau pot

81
avea organe genitale ambigue. Membrii familiei persoanelor intersex 5. CÂT DE DES ÎN ULTIMUL AN NU AŢI REUŞIT SĂ FACEŢI CEEA CE ERA
AŞTEPTAT SĂ FACEŢI DIN CAUZA BĂUTULUI?
decid după naştere care va fi sexul persoanei.
(0) niciodată (2) lunar (4) zilnic sau aproape zilnic
Aplicaţii practice (1) lunar sau mai rar (3) săptămânal
6. CÂT DE DES ÎN ULTIMUL AN AŢI AVUT NEVOIE SĂ BEŢI PRIMA BĂUTURĂ
Chestionar privind reguli de bază pentru sănătate DE DIMINEAŢA CA SĂ VĂ REVENIŢI DUPĂ O BEŢIE ZDRAVĂNĂ?
(0) niciodată (2) lunar (4) zilnic sau aproape zilnic
(1) lunar sau mai rar (3) săptămânal
deseori uneori rareori
7. CÂT DE DES ÎN ULTIMUL AN AŢI AVUT UN SENTIMENT DE REMUŞCARE
Dorm suficient SAU DEVINOVĂŢIE DUPĂ CE AŢI BĂUT?
(0) niciodată (2) lunar (4) zilnic sau aproape zilnic
Fac exerciţii fizice în mod regulat
(1) lunar sau mai rar (3) săptămânal
Am o dietă echilibrată 8. DE DES ÎN ULTIMUL AN NU AŢI PUTUT SĂ VĂ AMINTIŢI CE S-A
ÎNTÂMPLAT ÎN NOAPTEA TRECUTĂ DIN CAUZĂ CĂ AŢI BĂUT?
Consum alcool cu moderaţie/deloc
(0) niciodată (2) lunar (4) zilnic sau aproape zilnic
Mănânc moderat (1) lunar sau mai rar (3) săptămânal
Utilizez centura de siguranţă 9. DVS. SAU ALTCINEVA A FOST RĂNIT CA REZULTAT AL FAPTULUI CĂ AŢI FOST
BĂUT?
Nu fumez
(0) nu (4) da, în ultimul an
(2) da, dar nu în ultimul an
Testul Audit (screaningul alcoolului) 10. O RUDĂ, UN PRIETEN, UN DOCTOR SAU O ALTĂ PERSOANĂ A
1. CÂT DE DES BEŢI O BĂUTURĂ CONTŢINÂND ALCOOL? FOST ÎNGRIJORATĂ DE BĂUTUL DVS. SAU V-A SFĂTUIT SĂ-L REDUCEŢI?
(0) niciodată (3) 2 la 3 ori pe săptămână (0) nu (4) da, în ultimul an
(1) lunar sau mai rar (4) 4 sau mai multe ori pe săptămână (2) da, dar nu în ultimul an
(2) 2 la 4 ori pe lună
2. CÂTE DRINK-URI CONSUMAŢI ÎNTR-O ZI OBIŞNUITĂ, ATUNCI CÂND BEŢI? Scala de percepţie a stresului
(0) 1 sau 2 (2) 5 sau 6 (4) 10 sau mai mult Mai jos sunt prezentate o serie de propoziţii. Citiţi-le pe rând, menţionând în ce
(1) 3 sau 4 (3) 7 sau 9 măsura se potriveşte fiecare dintre ele cu starea dvs. din ultimele 6 luni. Marcaţi răspunsul
3. CÂT DE DES BEŢI 6 SAU MAI MULTE DRINK-URI DE ALCOOL ÎNTR-O SINGURĂ dvs. cu unul dintre numerele de pe scala 1-4.
DATĂ?
(0) niciodată (2) lunar (4) zilnic sau aproape zilnic 1 = Aproape niciodată 2 = Câteodată 3 = Adeseori 4 = Aproape întotdeauna
(1) lunar sau mai rar (3) săptămânal 1. Mă simt odihnit.
4. CÂT DE DES AŢI CONSTATAT ÎN ULTIMUL AN CĂ NU PUTEŢI SĂ VĂ OPRIŢI 2. Simt că sunt asaltat de prea multe cerinţe.
DIN BĂUT ODATĂ CE AŢI ÎNCEPUT? 3. Mă simt iritat sau nemulţumit.
(0) niciodată (2) lunar (4) zilnic sau aproape zilnic 4. Am prea multe lucruri de făcut.
(1) lunar sau mai rar (3) săptămânal 5. Mă simt izolat sau singur.
6. Mă aflu în situaţii conflictuale.
7. Fac lucruri care îmi plac cu adevărat.
82
8. Mă simt obosit.  cum faci faţă stressului:
9. Simt că nu mă pot descurca pentru a-mi atinge scopurile propuse. - gândeşte-te ca unele forme de coping sunt mai bune decât altele: dacă un anumit
10. Mă simt calm. comportament nu te ajută, încearcă altceva;
- uneori te ajută rezolvarea problemei, dar există situaţii în care renunţarea la
11. Am prea multe decizii de luat.
încercarea de a o rezolva cu orice preţ poate fi mai utilă;
12. Mă simt frustrat. - umorul, reevaluarea situaţiei, comparaţiile sociale constructive sunt de preferat
13. Mă simt plin de energie. depresiei şi pesimismului.
14. Mă simt tensionat.  rolul celorlalţi:
15. Problemele mi se adună cu grămada. - nu încerca să "treci prin toate de unul singur" - caută suportul social de care ai
16. Mă simt deseori presat de timp. nevoie; caută persoane care au trecut prin situaţii similare şi care te pot îndruma cum să
17. Mă simt protejat şi în siguranţă. faci faţă situaţiilor prin care treci; evită singurătatea.
 flexibilitatea relaţiilor sociale:
18. Am multe necazuri (probleme).
- nu rămâne "blocat'"' într-o reţea socială ce nu te ajută;
19. Mă simt presat de cerinţele altor persoane. - găseşte prieteni care sunt alături de tine cu adevărat şi iţi vor binele.
20. Mă simt descurajat.  prevenţia „primară " şi „ secundară ":
21. Sunt mulţumit de mine însumi. - adoptă un stil de viaţă sănătos pentru a evita îmbolnăvirea, dar chiar dacă te-ai
22. Mi-e teamă de viitor. îmbolnăvit continuă să ai grijă de tine.
23. Fac multe lucruri pentru că trebuie să le fac şi nu pentru că îmi plac.  exteriorizarea emoţilor:
24. Mă simt criticat şi judecat. - învaţă când şi cum să-ţi exteriorizezi emoţiile şi experienţele negative;
- a reprima emoţiile, îngrijorările, supărările, furia, experienţele traumatice,
25. Mă simt fără griji.
presupune un efort el însuşi stresant; acceptă existenţa acestora, înţelege-le şi caută căi de
26. Mă simt epuizat mental. rezolvare.
27. Nu pot să mă relaxez.
28. Mă simt copleşit de responsabilităţi.
29. Am suficient timp pentru mine. CAPITOLUL VII
30. Mă simt sub presiunea “termenelor fixe”.
Chestionarul se numeşte Perceived Stress Questionnaire, a fost elaborat de
Levenstein si colab.(1993) şi este un instrument relevant în stabilirea nivelului de stres
VARIABILE IMPLICATE ÎN COMPORTAMENTUL
perceput. SPECIFIC BOLNAVULUI
Cotarea se face astfel: pentru 8 dintre cei 30 de itemi, cota dată de subiect se
inversează (1, 7, 10, 13, 17, 21, 25, 29). Scorul, cuprins între 30 şi 120, permite încadrarea
Moto:
subiectului în una dintre cele 3 categorii: stres redus, stres moderat şi stres intens.
“Disperarea este o
suferinţă lipsită de sens”. (V.
Sugestii pentru a păstra starea de sănătate şi pentru a face faţă cât mai bine
bolii Frankl)

 problema controlului: Medicul întâlneşte în fiecare zi pacienţi diferiti pe care trebuie să-i
- efectele stressului sunt mai mari atunci când te simţi neajutorat;
- acceptă faptul că se întâmplă multe lucruri ce nu pot fi controlate (accidente, trateze şi totodată să comunice cu ei în funcţiei de particularităţile lor bio-
epidemii, dezastre, ş.a.); psiho-sociale. El trebuie să ţină cont de câteva variabile implicate în mod
- construieşte-ţi autoeficacitatea prin monitorizarea comportamentului pe care vrei
direct în comportamentul şi reacţia la boală a pacienţilor.
să îl schimbi,
83
 Factori ce ţin de pacient:  Tipuri de personalitate „cu risc"
 Psihologici  tipul comportamental A;
 cognitivi (nivelul intelectual, de înţelegere);  personalităţi dizarmonice de tip schizoid, paranoid
 emoţionali (dispoziţia tristă, pesimismul, depresia);  Factori ce ţin de boală
 atitudinali (stil de viaţă dezordonat);  Evoluţia acută vs. cronică;
 motivaţionali (motivaţie extrinsecă, neasumată);  Simptomatică vs. asimptomatică;
 socio-economici (nivel precar);  Gradul de severitate presupusă de către pacient;
 Vârsta  Gradul de afectare / influenţare asupra activităţii pacientului;
 copiii: dependenţi de familie, şcoală. Variabilele  Factori ce ţin de tratament
personale depind de gradul de dezvoltare psihoafectivă;  Efectele secundare prezente sau imaginate;
 tineri: sfidarea unor norme salutogenetice, impulsivitate,  Costurile financiare ridicate ale tratamentului;
imprudenţă, dezirabilitate socială;  Schimbarea radicală a stilului de viaţă faţă de cel anterior bolii
 adulţi: sedentarism, excese;  Factori care ţin de medic
 Puterea socială;
 vârstnici: prudenţă, conformism terapeutic excesiv.
 Prestigiul (formal şi informai), ca şi
 Sexul
 Calităţile de bun comunicator
 bărbaţi: responsabilităţi multiple, ignorarea pericolelor,
 Factori socio-cultarali
apel redus la medic;
 Stigmatizarea;
 femei: prudenţă, igienă de viaţă mai bună (acte
 Discriminarea (socială, etnică, etc.);
fiziologice medicalizate ex. naşterea), apel crescut la
 Marginalizarea din cauza bolii;
medic, conformism terapeutic mai bun.
 Religia
 Apartenenţa etnică:
Statutul social al bolnavului
 societăţi occidentale: educaţie sanitară bună, implicare
profesională excesivă, abuzuri, sedentarism;
După Parsons, există patru caracteristici pentru statutul social al
 societăţi orientale (asiatice): concepţii filosofico-
bolnavului:
religioase cu dogme salutogenetice;
 Particularitatea procesului de însănătoşire realizat cu
 statut socioeconomic scăzut: slabă educaţie sanitară,
sprijinul personalului medical;
promiscuitate.
 Scutirea de responsabilităţi în funcţie de natura şi
 Sănătatea mintală
gravitatea bolii;
 anxietate;
 Obligaţia de a cere ajutor competent şi de a coopera;
 depresie ;
84
 Obligaţia de a considera boala indezirabilă (bolnavul …epigastralgii

trebuie să vrea să “se facă bine”) …dispnee episodică


…senzaţie de apăsare în cap
…tulburări cardiace episodice
Aplicaţii practice …transpiraţii

Chestionarul GBB Cotare


(Giessner Bogen Beschwerden – pentru comportamentul bolnavului) Subiecţii apreciază prin „DA" sau „NU" situaţia care-i caracterizează la cei 62 de
Instrucţiuni: itemi.
În tabelul de mai jos este prezentat un număr mare de tulburări. Vă rog să vă Itemii: 4, 7, 8, 16, 22, 27, 31, 35, 43, 46, 58, 60 se cotează invers (1punct pentru
NU), ceilalţi cotăndu-se cu 1 punct pentru DA.
gândiţi de ce tulburări suferiţi şi să marcaţi cu X în căsuţa corespunzătoare intensităţii
- Scala ipohondriei (suma itemilor): 9, 20, 21, 24, 29, 30, 32, 37, 38
tulburării. Dacă nu suferiţi de tulburarea respectivă marcaţi în casuţă “deloc”. 3,4 puncte - scor mediu; peste 5 puncte - scor ridicat
- Scala de convingere a bolii: 2, 3, 7, 10, 35, 41
Mă simt afectat de… Deloc Puţin Moderat Destul de mult Puternic Scoruri mari – preocupare pentru boală şi simptomele ei
…senzaţii de slăbiciune - Scala acuze psihologice vs. somatice: 11, 16, 44, 46, 57
 Scoruri mari – responsabil pentru sănătatea sa
…palpitaţii, tahicardie - Scala inhibiţiei afective: 22, 36, 53, 58, 62
…senzaţie de stomac plin  Scoruri mari – dificultăţi de exteriorizare a trăirilor
…nevoie accentuată de somn personale
…artralgii, mialgii - Scala tulburărilor afective:12, 18, 47, 54, 59
 Scoruri mari – sentimente de anxietate şi tristeţe
…ameţeli
- Scala negării: 27, 31, 43, 55, 60
…lombalgii, dorsalgii  Scoruri mari – negare a problemelor vieţii
…dureri în umar sau în ceafă - Scala iritabilităţii: 4, 37, 51, 56, 63
…vărsături Scoruri mari – sentimente de furie şi neînţelegeri persoanle
…greţuri
…senzaţie de nod în gat
…eructaţii
…regurgitaţii
…cefalee
…fatigabilitate
…lipsă de putere
…senzaţie de buimăceală
…durere sau senzaţie de greutate
în membrele inferioare
…epuizare
…înţepături, dureri în piept,
senzaţie de constricţie
85
Ea mobilizează fizic şi psihic individul, în raport cu ceva ce are o
CAPITOLUL VIII anumită semnificaţie pentru acesta, este mereu intenţionată şi exprimabilă în
variate forme de comportament.
Odată stabilizate, atitudinile se identifică printr-un ridicat grad de
ATITUDINEA ŞI COMPORTAMENTUL BOLNAVULUI consistenţă şi stabilitate, schimbarea lor producând un dezechilibru în
ÎN CAZUL UNOR BOLI ACUTE SAU CRONICE sistemul de valori al individului.
Dupa T.M. NEWCOMB, atitudinea reflectă forma în care experienţa
Moto: anterioară este acumulată, conservată şi organizată la individ, când acesta
„De aceea ajungem cu abordează o situaţie nouă.
greutate la însănătoşire, Atitudinea apare ca veriga de legatură între starea psihologică
fiindcă nu ştim că suntem internă dominantă a persoanei şi mulţimea situaţiilor la care se raportează în
bolnavi” (Seneca) contextul vieţii sale sociale.
Caracteristicile atitudinii:
Sistemul atitudinal - direcţia sau orientarea, dată de semnul pozitiv (favorabil) sau
Interfaţa dintre structura internă, profundă a caracterului şi conduita negativ (nefavorabil) al trăirii afective faţă de obiect
manifestă o constituie subsistemul atitudinal. Atitudinea reprezintă (situaţie): atitudinea pozitivă imprimă persoanei tentinţa de a
componenta fundamentală a caracterului. Ea exprimă o modalitate de se apropia de obiect în vreme ce atitudinea negativă creează
raportare faţă de anumite aspecte ale realităţii şi implică reacţii afective,
o tendinaţă opusă, de indepartare;
cognitive şi comportamentale.
- Componenta afectivă – măsurabilă prin reacţii - gradul de intensitate, care exprimă gradaţiile celor 2
neurovegetative sau mărturii verbale despre stări emoţionale segmente ale trăirii – pozitiv şi negativ - trecând prin punctul
şi preferinţe evaluative; neutru 0;
- Componenta cognitivă – măsurabilă prin percepţii şi Atitudinile şi segmentele lor nu trebuie interpretate în sine ci în
mărturii verbale despre opinii şi credinţe, convingeri; funcţie de valoarea lor morală.
- componenta comportamentală – măsurabilă prin acţiunile Când atitudinile intră în concordanţă cu legile progresului, cu
deschise sau declaraţii privind comportamentul. normele sociale, ele devin valori.
Atitudinea este poziţia internă adoptată de o persoană faţă de situaţia Se elaborează ceea ce Linton numea sistemul atitudini –valori
socială în care este pusă. specifice fiecărui individ, care odată fixat acţionează aproape automat, chiar
Se constituie prin organizarea selectivă, relativ durabilă a unor la nivel subconştient.
componente psihice diferite-cognitive, motivaţionale-afective şi determină Atitudinile caracteriale, fără a se confunda cu valorile, au un
modul în care va răspunde şi acţiona o persoană într-o situaţie sau alta. conţinut valoric şi o funcţie evaluativă, iar prin aceasta reglează
comportamentele specifice ale fiecărui individ.
Expresia externă a atitudinii o reprezintă opinia şi acţiunea.
86
Opinia este forma verbal-propoziţională de exteriorizare a atitudinii, I. Atitudini ale bolnavului în faţa bolii
constând din judecăţi de valoare şi de acceptare (acord) sau de respingere  combativă – presupune echilibru psihic şi adaptare la
(dezacord) în legătură cu diferitele situaţii, evenimente şi sisteme de valori. realitate
Acţiunea reprezintă intrarea subiectului în relaţie directă (senzorială  de resemnare – dezinteres, stare depresivă, fatalism
şi motorie) cu situaţia şi efectuarea unor demersuri (transformări) de  refugiu în boală – existenţa unui beneficiu secundar bolii;
integrare în situaţie, de modificare a ei sau de îndepărtare.  problematizantă – culpabilitate, „negociere”, căutarea
Gradul de angajare psihologică în cadrul acţiunii este cu mult mai vinovatului, posibilitatea de a-şi arată stoicismul, subcultura
(deochi, farmece)
ridicat decât în cadrul opiniei şi, ca atare, acţiunea devine mai relevantă
 valorificare superioară – experienţa de autocunoaştere,
pentru dezvăluirea esenţei caracterului unei persoane decât opinia: de ex. meditare, reorientare, comportamente deficitare
faptele atârnă mai greu în aprecierea personalităţii unui om decât vorbele.  de rea folosire a bolii – hiperestimarea bolilor uşoare

Atitudinile se împart în două categorii: II. Reticenţa în acceptarea bolii:


1. Atitudinile faţă de sine reflectă caracteristicile imaginii de sine,  Apariţia unor simptome interpretabile ca semnele unei boli
elaborate pe baza: noi/agravarea uneia preexistente;
- autopercepţiei şi autoevaluării;  Apelul la cunoştinţe medicale proprii sau la semiprofesionişti;
- a percepţiei şi evaluării celor din jur  Automedicaţia;
2. Atitudinile faţă de societate se diferenţiază şi se individualizează  Bagatelizarea simptomelor;
potrivit diversităţii ,,obiectelor” şi ,,situaţiilor” generate de realitate. Astfel  Prezentarea în ultimă instanţă la medic.
se pot delimita: III. Modificări psihocomportamentale caracteristice:
- atitudinea faţă de muncă;  Acceptarea bolii
- atitudinea faţă de normele, principiile şi etaloanele morale; o realistă, raţională, implică ajustarea
- atitudinile faţă de diferitele instituţii (familie, şcoală, armată) comportamentului
- atitudinea faţă de structura şi forma organizării politice; o conştientizare disproporţionată
- atitudinea faţă de ceilalţi oameni (se exprimă în trăsături de  Negarea: „nu sunt bolnav”, „nu mi se poate întâmpla mie”
caracter cum ar fi: cooperarea, concilierea, altruismul, o pentru a nu se supune limitelor subestimează
întrajutorarea, etc.); simptomele, au o atitudine sfidătoare
- atitudinea faţă de societate (umanism, patriotism). o autoamăgirea (mecanism inconştient de apărare)
Semnul şi intensitatea acestor atitudini determină valoarea caracterului
 Ignorarea: deşi observă că ceva s-a schimbat în funcţionarea
şi potenţialul adaptativ al persoanei în sfera vieţii sociale.
organismului, nu acordă importanţă
o nivel scazut de cultură
o boli psihice
o boli neurologice
87
o momente de puternică încordare Bolnavul dificil se caracterizează prin faptul că are reacţii ostile faţă
o laudativă de membrii echipei medicale sau alţi pacienţi, reacţii susceptibile de a
 Problematizarea bolii: întrebări excesive, citeşte şi se genera contratransfer negativ, este hipo - sau non-compliant, veşnic
documentează foarte mult; nemulţumit de calitatea serviciilor medicale, uneori este imposibil de
 Regresia comportamentală: revenirea la nivelul afectiv- abordat cu ajutorul psihotropelor (din cauza reacţiilor adverse ale unora din
comportamental al copilăriei; ele, capabile a înrăutăţi starea de fond: anumite anxiolitice la un bolnav în
o este dominat de dependenţă şi vulnerabilitate insuficienţă respiratorie).
afectivă; Pacienţii dificili sunt cei care acuză tlburări multiple,polimorfe, ce
 Evaziunea: scutirea de responsabilităţi se prelungeşte după variază de la o zi la alta, şi cu rezistenţă la tratament. Se mai întâlnesc
vindecarea bolii printre cei cu boli cronice, cu neoplazii, cu boli neurologice, cu disfuncţii
o demisie de la obligaţiile sociale ale activităţii sexuale. Pacienţii violenţi, consumatori de alcool, droguri,
 într-o prima accepţiune este legitimă psihotici, demenţă senilă, cazuri sociale reprezintă o altă categorie de
 într-o a două accepţiune este nevrotică bolnavi dificili.
(utilizarea bolii pentru anularea La un astfel de bolnav, empatia, ca şi colaborarea venită din partea
responsabilităţilor – Moron) familiei, rămân decisive. Lipsa unui suport social adecvat, ca şi un
 exagerarea simptomelor şi scăderea
comportament de respingere sau o atitudine conflictuală pot accentua aceste
eficienţei tratamentului
 dispoziţie pesimistă tendinţe.
 agravarea simptomelor Bolnavul abandonat: Speranţa în medicină este un element critic şi
o creşterea introversiei valoarea ei terapeutică, mai ales dacă speranţa nu este absolut nerealistă, a
 Exaltarea eului: boala este un mijloc de valorizare pentru fost dovedită de nenumărate ori. În fiecare an, medicina alternativă
pacient: „sunt un caz interesant” - Delay şi Pichot racolează o bună parte din pacienţii care, aflaţi în situaţia de a li se
o satisfacţie orgolioasă comunica un diagnostic cu prognostic “im faust”, sunt nu numai dezamăgiţi,
o accentuarea trăsăturilor narcisice primitive dar şi abandonaţi de reprezentanţii medicinii alopate. Acestor pacienţi nu le
o „sunt un caz interesant” mai rămîne, în disperare de cauză, decât să se îndrepte spre forme de terapie
o focalizarea atenţiei (mai mult la copii şi bătrâni) incerte sau chiar extreme. În practică, medicul care preia un astfel de
 Contagiunea informaţională - bolnavii devin „experţi” în pacient, aflat adesea în stadiul terminal al suferinţei sale, trebuie să fie
domeniul bolii lor şi îi determină şi pe ceilalţi pacienţi să le conştient nu numai de suferinţele atroce pe care acesta din urmă le îndură,
urmeze sfaturile. Restian susţine că este favorizată de dar şi de nivelul extrem de scăzut al aşteptărilor acestuia, după ce atât
scăderea simţului critic şi de anxietate. medicina clasică, cât şi “remediul-minune” nu şi-au făcut datoria. Se cer
În continuare voi reda câteva situţii de limită, cazuri speciale ce cultivate, în astfel de situaţii, empatia şi realismul.
necesită grijă şi atenţie deosebită din partea medicului. Copilul incurabil: instabilitatea psihologică a părinţilor, gradul
variabil de dezvoltare emoţională şi intelectuală a copilului, particularităţile
88
individuale de reacţie la stress, nu întotdeauna uşor de decelat, fac ca critice), acordând atenţie reacţiilor emoţionale şi
decizia referitoare la când şi cât trebuie spus unui copil care suferă de o comportamentale (anxietate, furie, negare, resemnare,
boală incurabilă să fie extrem de problematică. Majoritatea studiilor (Smith depresie, disperare, teamă, culpabilizare, izolare);
- 1993, Stevens -1993, Kliegman - 1994, Buckingham - 1996) susţin faptul  alegerea optimă a variantelor terapeutice;
că presupunerea că aceştia nu bănuiesc ce li se întâmplă este profund  concentrarea pe simptomele cu rezonanţă psihologică
greşită de cele mai multe ori, şi poate duce la neglijarea stărilor lor de importantă la pacient;
anxietate şi teamă, şi în cele din urmă, la subminarea încrederii în medic.  ascultarea activă, empatică, fără a critica sau judeca;
Strategia recomandată este discutarea temerilor şi neliniştilor copilului, în  căldură, suport emoţional, susţinere constantă pe toată
măsura în care acesta doreşte acest lucru, şi la un nivel adecvat gradului său durata bolii;
de maturizare, în special în plan emoţional.  sprijin acordat pacientului şi familiei în înfruntarea
Pacienţii cu boli cronice inevitabilităţii morţii;
Relaţia medic-pacient cu boală cronică este o relaţie  asistarea familiei după decesul pacientului şi facilitarea
„permanentizată", „cronică" (W. Doherty, 1998), în care sunt importante discutării trăirii doliului.
aspecte precum:
- comunicarea cu tact a diagnosticului;
- furnizarea de informaţii complete privind evoluţia, eventualele CAPITOLUL IX
complicaţii, demersul terapeutic;
- educaţia pacientului: cum se trăieşte cu boala cronică; INTERVENŢIA TERAPEUTICĂ – IMPLICAŢII
- încurajarea pacientului şi a familiei în perioadele de recădere, de
PSIHOLOGICE
incertitudine;
- empatie, căldură, suport emoţional constant pe toată durata bolii.
Moto:
Pacienţii cu boli terminale (cancer, SIDA)
„Medicina este de două feluri -
Bolile terminale pun problema pierderii şi a morţii, afectând atât
una care promovează puterea si
pacientul, familia acestuia, cât şi personalul de îngrijire.
vitalitatea celui sănătos, alta care
Bolile terminale sunt văzute sub aspect somatic (apariţie acută,
tratează bolile”
evoluţie progresivă, cu perioade de convalescenţă), sub aspectul
Efectul placebo
implicaţiilor psihologice şi sociale (vinovăţie, secretizarea bolii, blamare,
Cuvântul „placebo” reprezintă forma – la viitor – a verbului latin
stigmatizare, marginalizare), dar şi sub aspectul confruntării cu ideea morţii.
placeo/plăcere şi poate fi tradus strict prin: „voi plăcea”, sau „voi fi plăcut”
Astfel, relaţia medic-pacient presupune din partea medicului:
(agreabil). Cuvântul „placebo” are sensul de agreabil, plăcut - în sens de
 grijă la comunicarea diagnosticului şi prognosticului;
promisiune - şi deci poate defini aşteptarea unui bolnav – când i se dă un
 particularităţile pacientului (trăsăturile de personalitate,
experienţa anterioară, capacitatea de a face faţă situaţiei
89
medicament – la acţiunea utilă, plăcută a acesteia. (Bradu Iamandescu I. şi bolnavul le prezintă în legătură cu utilizarea unei substanţe placebo.
Necula I., 2002) „Efectul Placebo” constă în efectul fiziologic şi psihologic ce
Efectul placebo se referă la „modificările obiective sau subiective determină îmbunătăţirea stării de sănătatate a unui pacient în urma
ale stării unui subiect căruia i se administrează un placebo” (substanţă- adminstrării unui placebo. După cum sublinia antropologul medical Daniel
martor folosită în farmacologia clinică) – Delay J. şi Pichot P. (1962). Prin Moerman (Universitatea din Michigan, Dearborn) „efectul placebo” nu este
extensie, atunci când se administrează un medicament activ, termenul cauzat de „placebo” ci mai degrabă de convingerea, expectaţiile sau
semnalează diferenţa dintre modificările constatate şi cele imputabile eventualele condiţionări anterioare faţă de placebo, adică de semnificaţia pe
acţiunii farmacodinamice a produsului. care pacientul o dă substanţei sau procedurii ce îi este administrată.
Încercând o delimitare semantică a noţiunilor din domeniul Efectul pseudoplacebo reprezintă un efect asupra unor simptome
factorilor pshihologici care însoţesc actul terapeutic, Ionescu G. (1985) subiective ale pacientului exercitat de medicamente active farmacodinamic,
propune următoarea definiţie operaţională: „Efectul placebo cuprinde dar care nu au acţiune terapeutică pentru simptomele respectve. (G. Ionescu,
ansamblul manifestărilor clinice care apar la un bolnav sau la persoana 1999)
sănătoasă căreia i s-a administrat, în scop terapeutic sau experimental, o Efectul nocebo se referă la răspunsul advers la administrarea unui
substanţă neutră din punct de vedere farmacodinamic” . Autorul face medicament placebo.
distincţie între fenomenul placebo şi efectul placebo, arătând că primul se Printre factorii care determină efectul placebo au fost incriminaţi,
referă la ansamblul modificărilor psihologice şi psihofiziologice pe care după Sprriet şi Simon, următorii patru:
 boala - simptomatologia şi sindroamele principale care alcătuiesc
CARACTERISTICILE MEDICAMENTULUI IMPLICAT ÎN tabloul clinic
EFECTUL PLACEBO - durata bolii
Noutate Banalitate  bolnavul şi personalitatea sa
Administrare parenterală Administrare rectală sau prin
injecţii PLACEBO REACTIV PLACEBO-NONREACTIV
Aspect plăcut, sofisticat Aspect banal, dimensiuni (Janowski şi colab.) (Schindel)
incomode Indiferent de sex, vârstă şi Rigizi
Gustul medicamentului adesea important, Gust neplăcut, greţos sau inteligenţă
mai ales in cazul „ţintirii" unor simptome neutru Femeile sunt mai des reactive Agresivi
de disconfort psihic. Lipsa de miros Extravertiţi Persoanele sugestibile
Mirosul puternic de doctorie sau de plante Cu boli mai uşoare Cei care eliberează anxietatea la
Culoarea: - în stările anxioase: verdele Culoarea albă sau cenuşie exterior
este mai activ decât roşul; - în stările
depresive: galbenul; - în stările de  placebo-ul propriu-zis (proprietăţi fizice, organoleptice, mod de
iritabilitate: bleu-ul şi verdele administrare)
90
 medicul Valoarea terapeutică a efectului placebo
Natura simptomatologiei este în relaţie directă cu efectul placebo,
CARACTERISTICILE MEDICULUI IMPLICAT IN EFECTUL fără să existe însă o proporţionalitate între gravitatea acesteia şi
PLACEBO responsivitatea la placebo (există dovezi incontestabile ale eficacităţii unor
POZITIVE NEGATIVE (medicul placebo în unele maladii organice grave).
antiplacebo) În psihiatrie, anxietatea reprezintă simptomul cel mai repondent la
Prestigiul Lipsa de prestigiu efectul placebo, ceea ce i-a făcut pe unii autori să susţină că „placebo este
Optimismul terapeutic, inclusiv Pesimismul structural, scepticismul unul din cele mai bune anxiolitice cunoscute”, deşi Rickels (1971), ca şi alţi
încrederea în medicamentul ce autori, au subliniat că numărul de cazuri în care produsele farmacologice
urmează a fi administrat active sunt anxiolitice este de 3-4 ori mai mare.
Calităţile relaţionale: „căldura Atitudinea rece Medicina psihosomatică reprezintă un teren de mare interes pentru
umană", atitudinea prietenoasă faţă Lipsa de preocupare faţă de bolnav. studiul efectelor placebo, atât prin numărul mare de subiecţi placebo
de bolnav responsivi (mai mult de 2/3), cât şi prin diversitatea simptomelor care suferă
Comunicarea explicită referitoare la Indiferenţa faţă de medicamentul pe ameliorări: cefalee, boală ulceroasă, afecţiuni cardio-vasculare, tulburări
acţiunea medicamentului care îl prescrie sexuale, anorexie. Un alt aspect important legat de problema medicinii
Autoritatea medicului: acceptată Autoritatea medicului neacceptată psihosomatice este cel referitor la existenţa efectelor negative ale
liber de către bolnavul care se simte „medicaţiei placebo” (identice, în cele mai multe cazuri, cu cele ale
agresat medicaţiei active): somnolenţă, uscăciunea gurii, alergii, erupţii, oboseală,
greaţă, tahicardie, oscilaţii tensionale.
Lange (1987) consideră că nu este posibil să se contureze un tip de În nevrozele structurate obsesivo-fobice, ca şi în cele cronicizate,
personalitate legat de comportamentul faţă de efect placebo, ci există o eficacitatea medicaţiei placebo este mult mai redusă decât în cele slab
interacţiune dinamică: pacient-medicament-medic prin care se realizează structurate sau de dată mai recentă. Ca şi în alte circumstanţe, şi aici
acţiunea placebo-ului. vechimea bolii şi abordările ei terapeutice anterioare joacă un rol net asupra
Unii autori au subliniat o creştere netă a efectelor placebo pozitive în efectului placebo.
cazul medicilor optimişti, faţă de sporirea efectelor „nocebo”, în cazul Apariţia de efecte placebo în psihozele afective şi mai ales în cele
pesimiştilor sau scepticilor. Diferenţele dintre rezultatele pe care diverşi schizofrenice a surprins şi a dat naştere la vii discuţii, care au subliniat că şi
medici, aplicând acelaşi tratament, le obţin, sunt dovada aserţiunii în cazul unor substanţe psihoactive trebuie luate în consideraţie relaţia efect-
(formulată de Schaw P. cu un sfert de mileniu în urmă) potrivit căreia „nu doză, ca şi inerţia terapeutică a unor substanţe (de exemplu, antidepresivele
este nici o îndoială că subiectul va fi vindecat tot atât de imaginaţia proprie tri- şi tetraciclice). Studii riguroase arată, totuşi, diferenţe semnificative
şi de încrederea în sfaturile medicale, cât şi de dozele repetate de între rezultatele medicaţiei active şi cele ale medicaţiei placebo în cazul
medicamente”. psihozelor (Davis J., Cole J., 1975). Trecerea în revistă a acestor aspecte
91
demonstrează că studiul efectului placebo poate oferi date deosebit de - acţionează asupra receptorilor opiozi din creier, măduva
interesante, dar că apariţia lui este cvasiconstantă în activitatea terapeutică. spinării, tractul gastrointestinal; .
Cu toate că în cercetare el devine parazitar, necesitând prezenţa studiilor - utilizate în exces produc greaţă, constipaţie, detresă
„orb” pentru a-l exclude, în practica obişnuită întregeşte de multe ori actul respiratorie, dependenţă, cu instalarea sindromului de abstinenţă,
terapeutic. convulsii şi comă.
Există situaţii când placeboterapia poate fi considerată o adevărată - Sedativele: barbiturice (fenobarbital, ciclobarbital) şi tranchilizante
terapie care îşi găseşte indicaţii precise, cu condiţia ca bolnavul să fie într- benzodiazepinice (diazepam, oxazepam, nitrazepam, Xanax):
adevăr bine investigat şi diagnosticat iar normele etice şi morale să fie strict - sunt indicate pentru reducerea anxietăţii, în tulburările de somn
respectate. şi atacul de panică;
Dependenţa de medicament - acţionează asupra acidului GABA, neurotransmiţător cu
Majoritatea oamenilor utilizează medicamente în cantităţi moderate, pe activitate inhibitorie asupra sistemului nervos central;
termen scurt, pentru efectele lor terapeutice. Există oameni care apelează în - utilizate în exces pot determina somnolenţă, dependenţă,
mod repetat la cantităţi crescute de medicamente sau substanţe. Acest lucru, sindrom de abstinenţă, convulsii.
denumit „abuz de substanţe " poate fi deosebit de periculos, în cazul unor - Stimulantele (dextroamfetamină. metilfenidat):
medicamente (analgezice, antitusive, tranchilizante, antihistaminice, - sunt utilizate pentru menţinerea stării de veghe, vigilenţei, bunei
antihipertensive, antimicrobiene, corticosteroizi sau antiinflamatoare dispoziţii;
nonsteroidiene). - cresc nivelul monoaminelor (norepinefrina şi dopamina) la
O etapă ulterioară abuzului de medicamente / substanţe poate fi nivelul sistemului nervos central;
dependenţa, care se constituie într-un ansamblu de simptome cognitive, - utilizate în exces determină nervozitate, cefalee, scăderea
comportamentale şi fiziologice ce caracterizează individul care continuă apetitului alimentar, hipertensiune arterială, insuficienţă
uzul de substanţe în pofida problemelor generate de consumul substanţei cardiacă, convulsii.
respective. Dependenţa se defineşte printr-un pattern de autoadministrare
repetată care duce la toleranţă, sindrom de abstinenţă şi comportament de Efectele psihologice ale reacţiilor adverse ale medicamentelor
luare compulsivă a substanţei.  Medicamentele au devenit o necesitate imperioasă pentru foarte
Există situaţii în care medicamentele prescrise (pe bază de reţetă) multe persoane. Conform unor experţi OMS, pe lista flagelurilor
pentru efectele lor terapeutice sunt utilizate pentru motive nemedicale şi în sociale (după bolile cardiovasculare, neoplazii, accidentele de
doze crescute, pe perioade mai lungi de timp. În astfel de cazuri, aceste circulaţie) figurează bolile produse prin administrarea de
medicamente pot determina alterarea activităţii creierului şi conduc la medicamente. Lumea civilizată se confruntă cu un paradox:
apariţia dependenţei. Printre acestea se înscriu: îmbolnăvirea individului prin medicament.
- Opioidele (morfina, codeina):  Administrarea unui medicament determină efecte dorite,
- au efect analgezic - pentru reducerea durerii; benefice pentru organism, dar poate determina şi efecte nedorite
- au acţiune asemănătoare endorfinelor, generând stări de euforie; (efecte secundare sau reacţii adverse).
92
 Utilizarea unui număr din ce în ce mai mare de medicamente a prezenta aspecte psihologice şi clinice, generate de posibilitatea repetării
atras după sine creşterea incidenţei şi severităţii reacţiilor accidentului alergic şi anume:
adverse ale acestora, mai ales că unele reacţii pot pune în pericol - un grad crescut de anxietate în cazul apariţiei unor afecţiuni ce
viaţa pacientului. necesită tratament medicamentos;
 Reacţia adversă este definită de OMS ca fiind „orice răspuns la - teama de un nou accident, ceea ce duce la o aşteptare anxioasă a unor
un medicament ce este nedorit şi dăunător şi care apare la doze posibile reacţii alergice;
prescrise pacientului pentru prevenirea, diagnosticul şi - apariţia unor fobii faţă de boală şi în special faţă de medicamente;
tratamentul unor boli" (Alecu, 2002). Este un răspuns nedorit, - (în chirurgie) asumarea unor suferinţe crescute, datorită temerii de
neanticipat, care poate da manifestări la nivelul oricărui organ apariţie a alergiei după anestezie;
sau chiar la nivelul întregului organism. - extrapolarea reacţiilor alergice de la unele medicamente la toate
medicamentele;
Reacţiile alergice la medicamente - reacţii neuro-vegetative zgomotoase (cefalee, ameţeli, palpitaţii,
Reacţia alergică la medicamente este „o reacţie care rezultă din tahicardie) la administrarea unor medicamente, uneori chiar şi la preparatele
interacţiunea dintre medicament şi sistemul imun al gazdei, cu apariţia unui de tip placebo
răspuns imun specific dirijat împotriva medicamentului respectiv" (Alecu, - prezenţa unor simptome de tip nevrotic (ipohondrie, depresie,
2002). isterie);
Se poate vorbi despre prezenţa unui teren psihologic favorabil (o - încărcătură emoţională mare la efectuarea testelor de provocare la
vulnerabilitate crescută la stress) la pacienţii care prezintă reacţii alergice la unele medicamente. Se pot obţine reacţii fals-pozitive, pacientul mimând
medicamente. În acelaşi timp trebuie luat în considerare şi reculul simptomele de tip anafilactic pe care le-a avut la prima administrare a
somatopsihic al unei reacţii alergice asupra individului în cauză. medicamentului (Alecu, 2002).
În acest sens ar trebui ca demersul să înceapă cu descoperirea
reprezentărilor pe care individul cu reacţie alergică la medicamente le are Complianţa, non-complianţa
asupra acestei afecţiuni şi care se referă la următoarele aspecte: Problema complianţei terapeutice (CT) este o problemă generală în
- identificarea corectă a alergiei la medicamente; practica medicală, deoarece rămîne de domeniul idealului situaţia în care
- identificarea consecinţelor (fizice, emoţionale, sociale, economice); pacientul respectă “ad litteram” şi în orice condiţii prescripţiile primite.
- cunoaşterea / imaginarea, de către pacient, a cauzelor reale ale După Lowes (1998), aproximativ 50% dintre pacienţi au un grad mai mare
alergiei; sau mai mic de non-complianţă, iar în 6% din cazuri non-complianţa este
- problema controlului alergiei medicamentoase (în ce măsură responsabilă de spitalizările ulterioare primei consultaţii.
pacientul identifică reacţia sa alergică drept o problemă ce poate fi Complianţa este definită ca fiind o acţiune ce concordă cu o cerere
controlată). sau cu o recomandare, este tendinţa de a se supune uşor. Reprezintă o
Indivizii care au experimentat în antecedente o reacţie alergică la noţiune referitoare la adeziunea bolnavului la mijloacele terapeutice
medicamente, dacă aceasta a fost severă (şoc anafilactic, edem glotic), pot necesare ameliorării stării de sănătate, în care pot fi incluse terapiile
93
biologice, regimurile alimentare, modificarea stilului de viaţă ca şi - testarea motivaţiei pacientului (“pe o scară de la 1 la 10, cît de
acceptarea supravegherii medicale şi a controlului periodic. important vi se pare acest tratament pentru rezolvarea bolii Dvs.?”; “pe o
Comportamentul non-compliant este considerat nepotrivit; scară de la 1 la 10, cît de încrezător sunteţi că puteţi respecta acest
contravine crezurilor profesionale, normelor şi aşteptărilor privind rolurile tratament?”)
corespunzătoare pacienţilor şi profesioniştilor. Numeroşi factori sunt - testarea predispoziţiei la non-complianţă (“unora dintre pacienţi li
incriminaţi în „non-complianţă”: se pare foarte dificil să respecte acest tratament. Cum credeţi că este, în
 factori legaţi de trăirea bolii şi de înţelegerea sa intelectuală cazul Dvs.?”)
de către bolnav: diagnosticul, gravitatea, morbiditatea, - recompensarea pacientului (reală, simbolică) pentru urmarea
evoluţia, durata; corectă a regimului terapeutic.
 factori legaţi de relaţia medic-bolnav;
 factori legaţi de tipul tratamentului: produse cu acţiune Iatrogenia
prelungită, durata tratamentului, numărul de medicamente, Termenul de „iatrogenie” vine de la grecescul iatros – vindecător,
frecvenţa crizelor şi dimensiunea dozelor, prezenţa efectelor medic, şi genos – cu sensul de „produs de”, „făcut de”. În opinia lui
nedorite; Predescu V (1990) iatrogenia este o stare psihică reactivă determinată de
 factori legaţi de anturajul bolnavului. atitudinea greşită a medicilor şi a personalului sanitar. În sensul cel mai larg
Principala cauză a non-complianţei o reprezintă relaţia deficitară „iatrogenic” înseamnă indus de medic, iar alăturarea paradoxală „boală
medic-pacient. Exemplul clasic este interviul închis, în care s-a calculat că iatrogenă” se referă la acele boli care rezultă din tratamentul medical
în medie după 18 secunde medicul îl întrerupe pe bolnav, spre a-i pune o profesional şi despre care se presupune că nu ar fi apărut dacă aceste terapii
serie de întrebări precise, menite să clarifice diagnosticul. Odată reţeta nu ar fi fost aplicate. Termenul de „iatrogenie” este extins nu doar la
prescrisă, întrevederea s-a terminat, lăsîndu-l pe pacient de multe ori pradă activităţile desfăşurate de medic, ci şi la cele efectuate de alte persoane
neliniştilor şi dubiilor legate de eficacitatea tratamentului. calificate ca terapeuţi, asistente medicale, tehnicieni, şi chiar psihologi.
Interviul deschis lasă pacientului posibilitatea de a se exprima. Platt Există discuţii importante dacă termenul de „iatrogenie” nu ar trebui
(1992) sintetizează în trei cuvinte esenţa interviului deschis: ”Find out more” extins şi asupra acelora care practică diferite alte modalităţi de intervenţie
(“Află mai mult”). Aceasta s-ar exprima în următoarele cîteva principii: terapeutică, celor care administrează şi întreţin sisteme medicale,
- a cădea de acord cu pacientul asupra problemei / problemelor asistenţilor sociali sau celor care administrează tratamente acelora care nu şi
- a propune alternative terapeutice (dacă există) le pot administra singuri. Astfel, un bunic care administrează greşit
- evaluarea costului tratamentului, şi alegerea alternativei cele mai antitermice unui nepot poate fi considerat ca un inductor al unei iatrogenii,
convenabile pentru pacient deşi nu are nici o legătură cu sistemul medical.
- asigurarea cooperării familiei Dificultăţi în definirea termenului „iatrogenie” sunt provocate de
- testarea cunoştinţelor şi/sau prejudecăţilor pacientului asupra bolii extensia nelimitată pe care ideea de terapie a căpătat-o în societatea
respective modernă. Orice acţiune sau inacţiune a unui medic poate fi urmată de o
boală iatrogenă cu consecinţe dintre cele mai diverse atât în planul
94
manifestărilor clinice, cât şi asupra stării de sănătate. Astfel, folosirea unui apariţia rapidă a unei patologii de dezvoltare. Crearea grupurilor Balint a
instrumentar infectat de către chirurg poate conduce la o boală infecţioasă modificat situaţia în unele ţări.
gravă, peritonită sau moarte, dar şi folosirea siliconului în chirurgia estetică Marele clinician Babinski a sesizat, studiind tulburările senzitive şi
poate conduce, în cazul unei sarcini, la imposibilitatea de a alăpta pentru motorii ale isteriei, posibilitatea inducerii acestora la anumite persoane mai
pacienta care şi-a făcut mamoplastie. Evident că şi această situaţie poate fi uşor sugestionabile, atunci când medicul „perseverează” în căutarea cu orice
considerată tot o iatrogenie. Omniprezenţa medicului şi tratamentului în preţ a simptomelor. Şi în zilele noastre, ermetismul sau exprimarea
societatea contemporană i-au determinat pe unii autori să scrie că „durerea, sofisticată a unor medici în faţa bolnavilor, absenţa unui contact
disfuncţia, handicapul şi chinurile rezultate din intervenţiile tehnice corespunzător cu aceştia, necunoaşterea psihologiei subiectului şi
medicale rivalizează cu morbiditatea datorată traficului şi accidentelor incapacitatea de a-i anticipa reacţiile, pronunţarea unor cuvinte „la
industriale şi chiar cu cea rezultată din stări de război, făcând din impactul întâmplare” de către cadrele medii cu ocazia efectuării unor intervenţii
medicinii una din cele mai răspândite epidemii ale timpului nostru (Ivan banale (hemoleucogramă, electrocardiogramă etc.) reprezintă situaţii care,
Illich). Acelaşi autor pretinde că cel puţin 20% din persoanele care intră pe un teren psihologic predispus, pot genera reacţii de amploare nebănuită
într-un spital vor contracta o boală iatrogenă. Cele mai multe iatrogenii se (nevrotică şi psihotică). Se pare că persoanele care prezintă unele tulburări
datorează evident medicamentelor şi reacţiilor adverse ale acestora, mulţi (mai ales funcţionale, dar şi organice) în sfera cardiovasculară sunt mai
autori afirmând chiar că bolile iatrogene produse de medicamente se vulnerabile la iatrogenie (English şi Finch, 1964). De asemenea, teama de
datorează, în primul rând, supramedicaţiei şi exagerării importanţei folosirii actul medical, nivelul intelectual şi cultural scăzut pot interfera practic în
medicamentelor. Unii autori, ca Mendelsohn, au atras atenţia asupra orice etapă a relaţiei medic-bolnav (anamneză, examen psihic, examen
fenomenului de supramedicalizare a vieţii, adică a faptului că pacienţii cer somatic, analiză de laborator, explorări funcţionale etc.), la care se adaugă
în mod exagerat şi inutil sprijinul şi asistenţa medicului pentru fapte sau informaţiile medicale furnizate de massmedia, mult prea „bine” cunoscutele
afecţiuni banale (mici dureri, oboseală, viroze uşoare). În opinia lui prospecte şi agende medicale.
Jeammet Ph., Reynaud M. şi Consoli S.M. (1996) proasta abordare Rezultatul unor asemenea interferenţe cu efect negativ asupra
terapeutică, incompletul abord terapeutic, incapacitatea medicului de a pacientului (sau viitorului pacient) este apariţia bolilor iatrogene, afecţiuni
comunica programul terapeutic pe înţelesul bolnavului fără ca acest lucru să cu evident mecanism psihosomatic. Accesibilitatea crescută a populaţiei la
îi creeze anxietăţi suplimentare sunt tot atâtea surse de tulburări iatrogene. actul medical şi la unităţile medicale înalt specializate, ca de altfel şi
Aceiaşi autori arată că, în ceea ce priveşte palierul diagnostic, numărul mare de prescripţii medicamentoase, reprezintă alte premise ale
superficialitatea medicului sau solicitarea exagerată de examene de iatrogeniilor. Se poate distinge (după Rîndaşu G.E.) între: iatrogenii de
laborator pot determina pacientul la exagerarea simptomatologiei şi la spital, de explorare, induse, chirurgicale, medicamentoase. În cazul ultimei
transformarea unor simptome banale în ipostaze patologice: pacientul clase, trebuie făcută deosebirea între reacţiile adverse şi posibilele iatrogenii,
completează boala până la un nivel la care crede că va fi luat în serios. Libih printr-o alegere terapeutică nejudicioasă (lipsă de informare, neglijenţă, sub-
S. (1968) vorbeşte despre iatrogenie negativă, adică acea iatrogenie sau supraapreciere etc. din partea medicului).
generată de lipsa informaţiilor pe care medicul le oferă pacienţilor. Tăcerea În psihiatrie numărul iatrogeniilor este la fel de ridicat ca şi în
sau vorbirea eliptică are un puternic efect psihotraumatizant subliniat de celelalte specialităţi, deşi psihiatrul – bun cunoscător al psihologiei
95
medicale – ar trebui să aibă un potenţial iatrogenic minim. În opinia lui Ey e) greşeli în elaborarea raţionamentului medical
H. cele patru principii deontologice care ar duce la dispariţia iatrogeniei  concluzii ilogice
sunt: a şti, a alege, a trata şi arespecta. Este de menţionat numărul relativ  diagnostice preconcepute, sugerate de anamneză sau
mare de stări depresive iatrogene, consecutive unor terapii medicamentoase. bolnav (cancerofobie)
După unele opinii, un milion de americani şi, aproximativ, zece milioane de  fuga dupa boli ieşite din comun
pacienţi psihiatrici suferă de diskinezie tardivă în urma administrării de  caracter fricos, optimism sau pesimism exagerat al
neuroleptice, iar acesta poate fi considerat „cel mai mare dezastru din istoria medicului
medicinii” (Breggin P., 1991).  vanitate şi orgoliu, Încăpăţânare
De asemenea, mai mult de două milioane şi jumătate de britanici au  lipsa de experienţă din partea medicului
adicţie la tranchilizante. Cu siguranţă că datele legate de folosirea incorectă  lipsa de colaborare cu alţi specialişti
sau incompletă a tehnicilor terapeutice ar fi impresionante, dar, cum am mai  legături afective deosebite dintre medic şi bolnav
spus, până acum foarte puţini cercetători au luat iniţiativa de a face un astfel (membri de familie, rude)
de studiu. 2. Folosirea inadecvată a mijloacelor paraclinice de investigare
Patologia iatrogenă a) interpretarea greşită a rezultatelor prin:
1. Greşeli de diagnostic  acordarea unui credit excesiv unor date de laborator
a) ignoranţa - diminuarea sau abandonarea procesului de  greşeli de tehnică - filme radiologice, înregistrare
pregătire continuă incorectă a ECG
b) vicii de anamneză  greşeli de recoltare
 anamneza incompletă, superficială, prost condusă  explorări paraclinice şi de laborator insuficiente sau
 subaprecierea simptomatologiei clinice faţă de neconcordante cu datele clinice
examenul obiectiv  expuneri repetate şi de durată la examinari Rx şi / sau
 neglijarea unor date legate de: specificul zonei, cu radioizotopi
anotimp, vârstă, sex, fumat, stil de viaţă, profesie  folosirea inadecvată a unor substanţe de contrast în
c) examen clinic incomplet cadrul unor explorari Rx
 lipsa de metodologie  efectuarea incorectă a unor biopsii-nedirijate
 superficialitate, grabă, comoditate endoscopic sau laparoscopic
d) condiţii necorespunzătoare de examinare b) teste farmacodinamice inadecvate:
 zgomot în timpul auscultaţiei  test de efort fizic dozat
 lumina insuficientă - paloare, cianoză, erupţii  probe farmacodinamice cu acetilcolină la astmatici
cutanate  test cu histamina la un pacient hipertensiv cu HTA
 camera neîncălzită, friguroasă - scurtarea timpului pt. secundară unui feocromocitom
Examenul fizic  teste de sensibilitate cutanată, endoscopii, cateterisme
96
3. Utilizarea inadecvata a mijloacelor medicamentoase CAPITOLUL X
a. regimuri alimentare prea restrictive în dezacord cu suferinţa
bolnavului creează adevarate psihoze şi cheltuieli inutile
ELEMENTE DE COMUNICARE
b. folosirea unor medicamente fără cunoaşterea şi / sau
respectarea posologiei lor
c. asocieri medicamentoase nepotrivite, fără a ţine cont de Moto:
sinergismul sau asinergismul medicamentelor „Cuvântul este sunet şi
d. iatrogenii respiratorii - dupa administrare de penicilina, culoare, e mesagerul gândului
amiodarona, captopril uman”. (T. Vianu)
e. asocieri antagoniste (ex:
 penicilina + tetraciclina Mecanismele prin intermediul cărora se realizează reglajul psihic al
 penicilina + cloramfenicol activităţii şi comportamentului sunt numeroase. Există mecanisme psihice
 interpretarea greşită a unor reacţtii alergice la unele care intervin direct în reglajul comportamental, cum sunt comunicarea şi
medicamente (aspirina, barbiturice, antibiotice), limbajul.
frecvent asociate cu febra („febra medicamentului”) Comunicarea este esenţială, fundamentală pentru viaţa social a
f. abuzul de medicamente (polipragmazia) persoanei. Comunicare semnifică, în dicţionarul explicativ pentru
4. Erori în sistemul de comunicare medic-bolnav comunicare, înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură.
a) iatrogenia prin comunicare - lipsa sau insuficienţa informări În fiecare zi, fiinţele comunică, fac schimb de informaţii.
pacientului chiar în contextul unor certitudini diagnostice Comunicarea face posibilă coexistenţa oamenilor. Salutul sau un gest
Pot apărea: prietenesc sunt forme simple de a stabili un contact cu ceilalţi.
 Consecinte psihice Comunicarea a fost definita ca o formă particulară a relaţiei de
- neuroza reactivă schimb între două sau mai multe persoane, sau grupuri.
- depresie anxioasă
 Consecinte somatice Formele comunicării
- HTA În clasificarea comunicării sunt utilizate câteva criterii:
- ulcer gastro-duodenal  Numărul de persoane:
- diskinezii biliare  Comunicarea interpersonală - se desfăşoară între două
- sdr. hiperkinetic cardio-vascular personae;
- spasme coronariene  Comunicarea intrapersonală este comunicarea în şi către
sine;
 Comunicarea de grup:
o Intragrup - în interiorul grupului

97
o Intergrup - între grupuri. - Solilocviul - vorbirea cu voce tare cu noi înşine.
 Comunicarea de masă - folosită de un număr mare de Aceasta formă se întâlneşte la copii până la 5 ani, în
oameni. mod normal. La adult apare doar situaţional sau în
 Instrumentele comunicării: stări patologice;
 verbală; - Monologul - presupune existenţa unui destinatar
 paraverbală; extern, care recepteză mesajele fara a replică dupa
 nonverbală. fiecare secvenţă, ci doar la sfârşit. Monologul este
Dintre acestea, nivelul cuvintelor reprezintă 7% din totalul actului de centrat pe o anumită tema, şi are ca obiectiv
comunicare; 38% reprezintă limbajul paraverbal, iar 55% limbaj nonverbal. informarea auditoriului.
- Dialogul - se desfăşoară prin alternarea poziţiilor
Comunicarea verbală celor doi parteneri ai relaţiei de comunicare şi are
Limba reprezintă totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, caracter de schimb reciproc de mesaje.
lexicale şi gramaticale), dispune de o organizare ierarhică potrivit unor  Limbajul scris se realizează prin codarea mesajelor
reguli de ordonare. Este un sistem închegat de semne şi de reguli orale în formă grafică.
gramaticale stabilite social-istoric.  Limbajul intern reprezintă o comprimare a limbajului
Limbajul este activitatea psihică de comunicare între oameni prin extern.
intermediul limbii
Limbajul reprezintă modul în care se asimilează, se integrează şi Comunicarea nonverbală
funcţionează limba la nivel individual. Este mijlocul specific fiinţei umane, Se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale - corpul
cel mai frecvent folosit în comunicarea interumană. Amai fost definit ca uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea.
fiind “un vehicol ce transportă intenţii, atitudini”. Implică activităţi diverse, 1. Comunicarea prin corp recurge la mijloace ca: aparenţa fizică,
cum ar fi: vorbire, ascultare, schimb de idei, reţinerea mesajelor sonore, gesturile, expresia feţei (mimica), îmbrăcăminte, machiaj, tatuaj, mutilari,
reproducerea sau traducerea lor. etc.
În ceea ce priveşte aparenţa o importanţă deosebită o are
Formele limbajului verbal. îmbrăcămintea persoanei, ca furnizor de formaţii adecvate sau false despre
 Limbajul extern este adresat unor destinatari din afară. El se individ, ca facilitator al apropierii sau îndepărtării unor persoane de altele
realizeaza în (imbrăcămintea de poliţist, de medic, de militar etc.). Îmbrăcămintea
două forme: “comunică” diverse trăsături caracteriale ale oamenilor (fuga spre
 Limbajul oral rezulta din succesiunea selectivă, originalitate) sau intenţiile lor (intenţia de a se distinge, de a place etc.).
structurată după Gesturile reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace care
reguli logico-gramaticale, a sunetelor articulate, produse de aparatul dau acces la o persoana. Jean Stoetzel le clasifica astfel:
fonator:
98
- gesturi autice - nu au nici o legătură cu comunicarea, dar Mijloace imagistice de comunicare sunt afişele, fotografiile, benzile
trădează o anumită stare afectivă a individului (frământarea desenate, ilustraţiile, televiziunea, etc.
mâinilor în situaţii stresante); Comunicarea prin imagine este foarte eficientă, afectând un număr
- gesturi obişnuite (degetele ridicate ale elevilor care vor să extrem de mare de persoane. În aceasta formă de comunicare mesajul
răspundă la lecţie etc.); lingvistic care însoţeşte imaginea are un ro important o completează sau o
- gesturi simbolice - exprimă aprobarea, indiferenţa, exprimă.
entuziasmul (pentru a aproba se dă din cap). Mijloacele nonverbale ale comunicarii au câteva roluri:
Kinezica este ştiinţa care s-a ocupat cu studierea gesturilor. Cele mai 1) de a transmite idei, informaţii, intenţii;
importante contribuţii au fost aduse de Ray Birdwhistell (“Introduction to 2) de a nuanta şi preciza comunicarea;
kinesics”, 1952), care a aplicat metodologia lingvisticii structurale la studiul 3) de a ajuta persoanele să se exprime şi să se înţeleagă reciproc.
gesturilor, găsind o corespondenţă între unităţtile verbale şi cele gestuale.
De asemenea, în comunicarea nonverbală expresia feţei, mimica au Comunicarea paralimvistică
rol deosebit. Privirea se distinge ca element central al expresiei feţei. Atunci când vorbim cuvintele nu sunt emise cu aceeaşi frecvenţă şi
Susţinerea sau ocolirea, fixitatea sau mobilitatea ei trădează stările de intonaţie tot timpul. Pentru a transmite informaţiile variem ritmul, tonul,
admiraţie, iubire, duşmănie, dezinteres etc. Prin expresia feţei putem intensitatea vocii.
stimula, orienta, susţine, decodifica şi întelege intenţiile partenerului. S-a constat că paralimbajul este puternic influenţat de starea
2. Comunicarea prin spaţiu şi teritoriu. emoţională a persoanei implicate în comunicare. Totodată, prin palimbaj
Relaţiile spaţiale, ca mod de comunicare, au făcut obiectul unei putem controla inconştient comportamentul altor persoane.
ştiinte numite proxemică. Omul îşi delimitează şi amenajează teritoriul în
funcţie de nevoi şi împrejurări. Comunicarea medic – pacient
Edward T. Hall a studiat rolul distanţelor spaţiale în comunicare. Despre comunicare am putea spune că eate un lucru natural, simplu,
Cartea lui, “The Hidden Dimension”, apărută în 1966, este considerată o care vine de la sine şi totuşi, pentru cei mai multi dintre medici nu este aşa.
veritabilă gramatică a spaţiului. El susţine că există patru tipuri de distanţe: Concentraţi asupra muncii lor, stresaţi de pacienţii nerabdători, medicii uită
 distanţa intimă - corp la corp, maxim 15-40 cm - vocea are un adesea să mai vorbească, să mai asculte şi altceva decât răspunsurile la
rol minor, se exprimă involuntar unele vocale; întrebarile legate de simptome sau tratament.
 distanţa personală - 45-75 cm, maxim 125 cm - vocea este Comunicarea medic-pacient este o comunicare directă, faţă în faţă,
normală, familiară; între cei doi parteneri are loc un schimb continuu de informaţii, care îi
 distanţa socială - 125-210 cm, maxim 210-360 cm - vocea este conduce pe fiecare către obiectivele precise ale întâlnirii: găsirea
plină şi distinct; răspunsurilor referitoare la modificarea stării de sănătate, remediile necesare,
 distanţa publică - 3,60-7,50 m - discursul este formalizat, modalităţile practice de acţiune. Pentru a înţelege cum se derulează
gesturile stereo. comunicarea între cei doi am apelat la conceptul de fereastră de comunicare
3. Comunicarea prin imagini Joahary.
99
Zona deschisă (ZD) Zona oarbă (ZO)
interacţiune vulnerabilitate

Zona ascunsă (ZA) Zona necunoscută (ZN)


intimitate dezvăluire

Zona D reprezintă comportamentul cunoscut de sine şi de ceilalţi.


Cu cât acest pătrat este mai mare, cu atât contactul persoanei respective cu
realitatea este mai bun şi cu atât este mai pregătită să-şi ajute prietenii şi pe
sine însuşi.
Zona O reprezintă comportamentul necunoscut de către sine, dar
care este evident pentru ceilalţi, cum ar fi ticurile de care persoana
respectivă nu este conştientă, dar care sunt evidente pentru ceilalţi. Factorii perturbatori ai comunicării
Zona N este zona unde comportamentul nu este cunoscut nici de Comunicarea medic – pacient poate fi perturbată de o serie de
individ, nici de ceilalţi. Atat individul cat şi ceilalţi cu care acesta intră în factori, printer care: factorii fizici, interni şi semantici.
contact, descoperă din când în când noi comportamente care existau de fapt  Factorii fizici:
din totdeauna. 1. deficienţele verbale (balbismul, bolile laringiene)
Zona A reprezintă comportamentul cunoscut de către sine, dar 2. deficienţele acustice (hipoacuzia, surditatea)
ascuns celorlalţi. 3. amplasamentul (poziţia vorbitorului în raport cu ascultătorul)
Acest zonă mai poartă denumirea şi de „Agenda ascunsă". 4. iluminarea (slaba iluminare împiedică receptarea comunicării
nonverbale)
5. temperatura (căldura excesivă sau frigul creează o stare neplăcută
celor doi parteneri)
6. ora din zi (in cea de a doua parte a zilei comunicarea devine mai
dificilă datorită oboselii accumulate pe parcursul zilei)
7. durata întâlnirii (întâlnirile pe fugă sau prea prelungite sunt
ineficiente)
 Factorii interni:
l. implicarea afectivă

100
2. frica (teama comunicatorului că, prin ceea ce comunică, ar putea - preocuparea permanentă pentru starea de bine a pacientului;
intra într-o situaţie neplăcută) - respectarea rolului pe care îl are pacientul sau familia
3. ameninţarea statutului (ceea ce comunică ar putea sa-i ameninţe acestuia.
imaginea personală) Obligaţiile pacientului:
4. presupuneri subiective (vorbitorul poate crede că ascultătorul ii - stabilirea unei liste de întrebări pe care vrea să le adreseze
este ostil sau indiferent iar mesajul va fi distorsionat) medicului;
5. preocupări ascunse (preocupare diferită decât scopul pentru care - la nevoie, desemnarea unui membru al familiei sau care sa-l
se află în relaţia de comunicare) reprezinte în discuţiile cu medicul;
6. fantasme (anumite imagine, pozitivă sau negativă, despre propria - dialogul deschis cu medicul;
persoană). - prezentarea cât mai obiectivă a simptomelor pe care le are.
 Factorii semantici: Cand toate acestea nu se respecta, relatia medic-pacient este
1. vocabularul incomplet sau prea tehnicist deficitara, iar consecinţele pot fi: frustrarea, furia, acuzele, creşterea
2. gramatica (greşelile gramaticale) numarului de radiografii, analize, teste, vizite la medici diferiţi. Nu doar
3. sintaxa (construcţiile verbale prea complicate) pacientul este cel care poate trai sentimente de frustrare, ci şi medicul, care
4. conotaţiile emoţionale ale unor cuvinte. nu reuşeşte să obţină implicarea bolnavului, ameliorarea bolii sau
vindecarea lui.
Prima consultaţie
Calitatea informaţiilor obţinute de medic în timpul consultaţiilor este Comunicarea diagnosticului
străns legată de abilitatea de a pune întrebăari pacientului şi de a crea o Dezvaluirea diagnosticului către pacient, mai ales când este vorba de
relaţie cu el. Studiile arată că între 60 şi 80% din informaţiile necesare o maladie incurabilă, este unul dintre cele mai grele aspecte ale comunicării
stabilirii diagnosticului sunt obţinute în timpul interviului cu pacientul. La între medic şi bolnav. Există percepţia că aflarea unui diagnostic sumbru îl
rândul său, pacientul trebuie să primească informaţii necesare pentru a putea deprimă ireversibil pe pacient, îl face să renunţe la a mai lupta cu boala, îl
fi capabil să ia o decizie. determină chiar să recurgă la gesturi finale. Bineînţeles, că toate aceste
Rolul comunicarii în relaţia medic-pacient: riscuri sunt posibile, însă ele pot fi sensibil atenuate şi chiar evitate prin
- schimb de informaţii; abilitatea medicului.
- decizii reciproc acceptate; Se consideră că pacientul are dreptul de a şti diagnosticul dacă
- dezvoltarea înţelegerii; doreşte. Iar în cele mai multe cazuri doreşte. Mai departe este important
- construirea încrederii. cum i se comunică diagnosticul. Medicii preferă să comunice cu familia şi
Obligaţiile medicului: să stabilească împreună cu membrii acesteia conduita viitoare fără să-l
- concentrarea întregii atenţii asupra pacientului; consulte pe bolnav, ca şi cum acesta n-ar fi implicat. O atitudine corectă a
- crearea unui mediu care să protejeze demnitatea bolnavului; medicului presupune întrebarea directăa a pacientului dacă doreşte sau nu să
- confidenţialitatea; ştie.
101
Înainte comunicarea diagnosticul, medicul trebuie să efectueze o investigaţii, au un dosar substanţial de analize şi recomandări de tratamente.
anamneză cât mai complexă în care să includă întrebări despre viaţa lui, Ambiguitatea unei discuţii cu medicul poate speria foarte tare un pacient.
valorile sale, abilităţile şi relaţiile sociale, etc. Prezentarea diagnosticului Acesta crede că este ceva grav, poate incurabil, iar medicul îi ascunde asta.
trebuie să se facă într-un mod încurajator, subliniind ce ar putea face Îşi va interpreta fiecare simptom, fiecare stare, se va documenta şi va ajunge
pacientul pentru a-şi ameliora starea. sa se diagnosticheze singur. Acest lucru poate fi extrem de periculos. Mai
Pentru cei mai mulţi medici este cu atât mai greu să vorbească există şi situaţia în care medicul nu este suficient de ferm, nu-i interzice clar
deschis despre diagnostic cu cât prognosticul este rezervat, iar pacientul este anumite obiceiuri, pacientul poate crede ca nu are nimic grav şi că probabil
foarte tânăr. Desigur, medicul poate apela la sprijinul unui psiholog, i-a prescris o reţetă ca să nu plece cu mâna goală.
împreună cu care sa stabilească o strategie de comunicare. Astfel, conştient sau nu, fiecare pacient are o reacţie faţă de lipsa de
comunicare a medicului şi caută explicaţii cu orice preţ.
Reguli în comunicarea veştilor rele
 Stabilirea uuin moment cât mai puţin dureros pentru pacient Particularităţi ale comunicării
 Comunicarea veştii personal, nu prin telefon Copiii
 Alocarea un timp adecvat pentru discuţia în care se vor - stabilirea, dincolo de relaţia strict medicală, unei relaţii psihologice
comunica veştile cu copilul şi obţinerea încrederii acestuia;
 Folosirea unui limbaj simplu şi clar - relaţia pozitivă cu familia copilului, respectiv cu mama sau
 Evitarea tentaţiei de a minimaliza o problemă persoana care îngrijeşte copilul. La vârste foarte mici, anamneză este
 Asistarea stării emoţionale a pacientului prelevată de la părinţii copilului.
 Exprimarea păreri de rău pentru ce i se întâmplă pacientului - intervievarea copiilor:
 Continuarea discuţiei - se poate face la copiii de peste 2 ani şi jumătate -3 ani,
 Urmărirea sentimentelor pe care pacientul le are după ce a vârstă la care ei pot comunica gânduri şi sentimente;
primit veştile - se poate face atât în prezenţa, cât şi în absenţa părinţilor
 Reasigurarea pacientului de disponibilitatea medicului (copiii peste 4 ani răspund diferit în prezenţa părinţilor),
 Comunicarea planului de îngrijire, dar fără a promite o apelarea la tehnici "indirecte"(un desen al familiei, al unei zile
vindecare. de şcoală); completările de frază ("îmi place să....", "Mă
îngrijorează...", "Oamenii cred că....")
Lipsa de informaţii creează confuzie - se poartă discuţii la persoana a III-a;
Scopul unui pacient care se prezintă la medic este de a afla cât mai - se folosesc întrebări cu răspuns deschis ("imaginează-ţi că
multe despre suferinţa sa, despre cauze, consecinţe, tratament, alternative peştişorul de aur îţi îndeplineşte 3 dorinţe - care ar fi
etc. În momentul în care pacientul nu primeşte informaţiile dorite poate acelea?"),
avea reacţii diferite. Poate fi nemulţumit şi apelează la alt medic. Există o Adolescenţii
categorie de pacienţi care fac "shopping" de doctori, aduna numeroase
102
Vârsta adolescenţei se caracterizează prin criza de identitate, (frecvenţa, număr de parteneri), cunoştinţele privind metodele de
modificarea setului de valori, respingerea autorităţii, creşterea rolului contracepţie şi de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală,
grupului de prieteni, concomitent cu minimalizarea rolului familiei. abuz sexual;
Pentru ca interviul să furnizeze informaţii utile şi reale trebuie luate - Suicide (idei suicidare) - identifică tulburările psihice şi le
în considerare câteva aspecte: diferenţiază de stările emoţionale schimbătoare întâlnite frecvent la
- realizarea unei relaţii interpersonale medic-pacient bazată pe adolescenţi.
încredere; Vârstnicii
- adolescentul să fie tratat cu respect; Vârsta a III-a este asociată cu modificări variate:
- asigurarea din partea medicului că discuţia este - în plan somatic (fie funcţionale - de involuţie, fie
confidenţială; patologice): oboseală, ameţeli, palpitaţii, parestezii, creşteri ale tensiunii
- discuţia să fie adaptată vârstei şi nivelului de dezvoltare arteriale, tulburări cardiace, tulburări de echilibru, tulburări ale mobilităţii,
cognitivă ale adolescentului; etc;
- abordarea unor subiecte cu caracter intim cu tact şi - în plan cognitiv şi afectiv: scăderea memoriei, ideaţie
delicateţe; greoaie, scăderea acuităţii senzoriale (vizuală şi auditivă), stări depresive,
- ascultarea activă şi empatică a opiniilor adolescentului; anxietate, toate acestea antrenând creşterea adresabilităţii la medic.
- flexibilitatea, simţul umorului, lipsa prejudecăţilor. - modificări în sfera ocupaţională (pensionarea) şi familial-
L.S.Friedman (1997) propune, în privinţa adolescenţilor, un interviu socială (plecarea copiilor de acasă, decesul partenerului de viaţă), care
sistematizat (aşa numitul format "HEADSS"), care e centrat pe următorii determină scăderea relaţiilor şi contactelor sociale, singurătate, izolare,
paşi: conducând la scăderea imaginii de sine, apariţia sentimentului de inutilitate
- Home (căminul, familia) - informaţii despre structura familiei, socială, şi chiar la pierderea sensului vieţii.
relaţiile intrafamiliale, posibile conflicte şi modalităţi de rezolvare a În relaţia cu pacientul vârstnic, medicul trebuie să aibă în vedere
acestora, violenţa domestică, existenţa unor persoane cu boli cronice; câteva aspecte importante:
- Education (educaţia) - nivelul de dezvoltare cognitivă, potenţialul - să se asigure că pacientul vede, aude şi înţelege ceea ce se
vocaţional, prezenţa unor dificultăţi de învăţare (.sindromul de deficit comunică;
de atenţie cu hiperactivitate); - să menţină contactul vizual, să folosească elemente de comunicare
- Activities (activitatea) - evaluează interacţiunile sociale, stima de sine, nonverbală, să repete întrebările şi informaţiile, să solicite frecvent
apartenenţa la grup, tipuri de activităţi preferate; feedback;
- Drugs (consumul de droguri, alcool, tutun) - vizează obiceiurile - să dea dovadă de înţelegere, empatie, răbdare şi respect;
adolescentului şi caută să identifice cauzele ("exemplul" famillial, - să ofere suport afectiv şi să încurajeze pacientul;
presiunea grupului, stima de sine scăzuta, depresie), frecvenţa, - să colaboreze cu familia pacientului, dacă acesta se află în poziţia de
circumstanţele; dependenţă.
- Sex (comportamentul sexual) - evaluează activitatea sexuală
103
Aplicaţii practice VI. Problematica actuală: ordinea în care au apărut diferite acuze, durata şi modul lor de
Schema anamnezei debut; legătura între simptome, afecţiuni somatice şi factori psihologici sau sociali;
I. Antecedente herodo-colaterale consecinţe asupra activităţii desfăşurate la locul de muncă, asupra relaţionării în societate;
Tatăl: vârsta în prezent sau în momentul decesului (cauza decesului); starea tulburări asociate ale somnului, apetitului şi instinctului sexual.
sănătăţii; ocupaţia; caracteristici relevante ale personalităţii acestuia; calitatea relaţiilor cu
subiectul.
CAPITOLUL XI
Mama: la fel ca în cazul tatălui. Fraţi şi surori: la fel, dacă este cazul.
Poziţia socială a familiei, atmosfera în familie, climatul educativ, tip de familie
(organizat sau dezorganizat). NOŢIUNI DE ETICĂ MEDICALĂ ŞI RELAŢIA MEDIC-
Afecţiuni mintale în familie: tulburări psihice, tulburări de personalitate, epilepsie,
alcoolism.
PACIENT
Tulburări neurologice sau alte tulburări medicale importante.
II. Antecedente personale Moto
Primele faze ale dezvoltării: anomalii în timpul vieţii intrauterine şi la naştere; „Poţi descoperi
dificultăţi în dobândirea primelor deprinderi şi întârzieri în învăţarea mersului, vorbirii, etc.
câteodată ceea ce nu cauţi” (A.
Starea sănătăţii în copilărie: afecţiuni grave (în special cu afectarea SNC).
Probleme psihice în copilărie: spaime, accese de furie, timiditate, balbism, Fleming)
enurezis, coşmaruri frecvente (evenimentele care au determinat aceste manifestări).
Atmosfera de familie: cum îşi percepe acum copilăria; a fost o copilărie fericită Relaţia medic-pacient
Şcolarizare: vârsta începerii şi terminării fiecărei şcoli; şcolile urmate; rezultate; Revolutia tehnologica din secolul XX si schimbarea consecutiva a
relaţiile cu profesorii şi colegii; abilităţi particulare; activităţi extraşcolare.
modului de viata au fost dublate de mutatii sociologice radicale, schimbarea
Ocupaţie: lista cronologică a locurilor de muncă, menţionând motivele schimbării
acestora; situaţia financiară actuală; satisfacţia în activitatea profesională; dificultăţi; relatiilor interumane reflectindu-se si in relatia medic-pacient. S-a trecut
situaţii de şomaj. progresiv de la modul paternalist in care pacientul avea incredere desavirsita
Activităţi sociale: interese, număr de prieteni, poziţia în grup, relaţii cu persoane in medicul sau curant pe care il considera atotcunoscator si infailibil si ii
de acelaşi sex sau de sex opus, hobby-uri. urma cu religiozitate indicatiile, la relatii de tip parterneriat in care medic si
Stagiu militar: avansări şi distincţii; probleme de acomodare şi disciplină; motivul
pacient se constituie in membri de baza a unei echipe formate in vederea
declarării inapt, în cazul nesatisfacerii stagiului militar (când este cazul).
Istoricul menstruaţiei (pentru subiecţii de sex femeiesc): vârsta apariţiei luptei cu boala. In cadrul acestei echipe, medicul – cu cunostintele sale –
menstruaţiei, dismenoree, alte tulburări, tensiune premenstruală, vârsta menopauzei propune strategii alternative, iar pacientul este factorul decisiv in alegerea
Istoricul activităţii sexuale: atitudinea faţă de activitatea sexuală; experienţe hetero tratamentului pe care îl considera cel mai oportun propriului sistem de
şi homosexuale; contracepţie. valori.
Copii: vârstă, sex; data fiecărui avort sau copil născut mort; dezvoltarea afectivă,
Se poate spune că relaţia între medic şi pacient este o matrice în care
sănătatea fizică şi psihică a copiilor.
III. Starea socială actuală: locuinţă, nivel de trai, venituri. îngrijirea de specialitate este acordată, livrată unei persoane. Cei mai
IV. Probleme medicale anterioare: afecţiuni importante, intervenţii chirurgicale, accidente. importanţi factori în această structură diadică sunt substraturile psihologice
V. Afecţiuni psihice anterioare: natura şi durata afecţiunilor, diagnostice. care leagă bolnavul de cel care vindecă.

104
Atăt medicul căt şi pacientul trebuie să aibă în vedere un set de  elementele interpersonale ale bolii se referă la efectele bolii
regului care să guverneze relaţia ţinând cont de precedentele juridice şi de asupra relaţiei pacientului cu familia, prietenii, angajaţii şi,
particularităţile practicii medicale. mediul în general.
Relaţia dintre cei doi necesită drepturi şi responsabilităţi de fiecare
parte: Componentele relaţiei
- responsabilităţile medicului 1. Încredere şi confidenţialitate – medicul trebuie să practice meseria
- responsabilităţile pacientului. sa în interesul suprem al pacientului;
Responsabilităţile medicului: 2. Creşterea speranţei şi minimalizarea durerii şi a fricii – medicul
 Să diagnosticheze bolile acute sau cronice; trebuie să-l facă pe bolnav să înţeşeagă că i se oferă cel mai bun şi
 Să vindece pe cât mai mult posibil; potrivit tratament în cazul său şi să-l asigure de efortul în diminuarea
 Atât în condiţii cronice, cât şi acute, să maximizeze funcţiile durerii;
şi să reducă durerea; 3. Empatia – plasându-se în locul pacientului, medicul poate să
 Să găsească cele mai potrivite tratamente/comportamente, în înţeleagă mai bine ce se petrece cu acesta;
stadii terminale de boală. 4. Preocuparea – dincolo de faptul că este un specialist, medicul
Responsabilităţile bolnavului: trebuie să fie perceput ca o fiinţă umană;
 Persoanele bolnave sunt scutite de responsabilităţile rolurilor 5. Atitudinea calmă, caldă – comunicarea cu pacientul necesită
sociale normale; răbdare;
 Bolnavul este obligat să se însănătoşescă şi să colaboreze cu 6. Ascultarea activă – presupune concentrare, capacitate de înţelegere
cei care îl îngrijesc îndeaproape; 7. Disponibilitatea de comunicare cu pacientul – adaptată la nivelul
 Persoana bolnavă nu este blamată pentru boala sa; de înţelegere al pacientului;
 Este obligat să ceară ajutor de specialitate. 8. Elemente de cultură – fiecare pacient are originile lui culturale, şi
Medicul trebuie să determine măsura în care boala are impact asupra credinţele sale (sau nu) în medicina tradiţională corespunzătoare. De
unei persoane, pentru a şti cum să se implice în vindecare. A greşi în aceea, medicul trebuie să ţină cont de acest lucru în prescrierea unui
aprecierea unuia sau altuia dintre următorii itemi, ar putea duce la tratament.
deteriorarea relaţiei medic-pacient:
 elementele impersonale ale bolii includ limitările în activitate; Modele ale relaţiei medic-pacient
medicamentele şi efectele lor secundare, durerea, Componentele mai sus menţionate sunt instrumente utilizate în
imobilizarea, dieta, costurile financiare ale bolii, etc.; relaţia medic – pacient. În cazul în care oricare dintre aceste componente
 elementele intrapersonale ale bolii sunt legate de modul în sunt neglijate, îngrijirea pacientului poate avea de suferit, deoarece fiecare
care, în funcţie de personalitatea sa, pacientul reacţionează în individ funcţionează diferit.
faţa situaţiei de boală, de stress; Din această perspectivă, în literatura de specialitate, sunt descrise
patru modele de bază care descriu interacţiunea dintre participanţi.
105
A. MODELUL PATERNALISTIC – este utilizat preferenţial în Relaţia medic-bolnav – relaţie interpersonală
situaţii de urgenţă, în care medicul decide rapid ce este mai Relaţia dintre cei doi participanţi este, practic o relaţie între două
bine pentru bolnav. persoane. În cadrul relaţiilor interpersonale apar o serie de probleme de
B. MODELUL INFORMATIV – este potrivit pentru cazurile cu ordin practic deosebit de importante. După cei mai mulţi autori, acestea sunt:
simptome uşoare, cu boli uşoare sau cu ocazia consultului la  Distanţa interpersonală;
clinică, când se face un olan de tratament.  Timpul relaţiei;
C. MODELUL INTERPRETATIV- combină modelul informativ  Tipul relaţiei.
cu valorile personale ale pacientului, cu istoria lui de viaţă, În ceea ce priveşte distanţa la care se desfăşoară relaţia
cu elementele de personalitate.se parcurge la elucidarea interpersonală, se pot distinge:
cazului , a simptomelor prezente, prin stilul de viaţă al - poziţia maximă a indiferenţei (ex: un pacient necunoscut
pacientului. dintr-un alt salon de care se ocupă alt medic, o persoană de
D. MODELUL DELIBERATIV – în acest model, medicul este un pe stradă, etc.);
profesor sau un prieten pentru pacient, care convinge - raportarea oficială, cele două persoane intră în contact,
bolnavul să considere informaţiile de natură medicală. comunică, interacţionează, fără a intra în probleme personale;
- familiaritatea parţială, persoanele se cunosc maibine prin
Transfer şi contratransfer informaţii reciproce;
Transferul se referă la deplasarea sentimentelor şi atitudinilor din - distanţa specifică relaţiei intime, în care este vorba de
trecutul pacientului asupra specialistului. Prin transfer, pacientul îl poate afecţiune, prietenie sau dragoste (medicul de familie).
privi pe medic ca pe o figură parentală/maternală (ex: „Doctore, îmi Căt priveşte durata relaţiei reciproce, ea poate fi mai scurtă sau mai
aminteşti de tatăl meu”), ca pe un fost profesor, salvator de altădată, etc. lungă. Atunci cănd relaţia este mai apropiată sufleteşte, durata ei, fireşte,
Situaţiile mai jos prezentate arată partea pozitivă şi negativă a transferului: este mai lungă.
 Un pacient care-şi percepe medicul ca pe un părinte Tipul relaţiei poate fi analizat din mai multe incidenţe:
punitiv poate reacţiona contraproductiv - relaţie asimetrică – ex: relaţii de dominare-supunere;
 Un pacient care se simte self cu terapeutul, considerându-l - relaţie simetrică – de comunicare;
pe acesta o persoană aproape, nu va deveni confuz şi - relaţie complementară – dominare-supunere;
suspicios. - relaţie asimilară – amândoi doresc să domine;
Contratransferul se referă la atitudinea inconştientă, - relaţie ambivalentă – atitudini opuse (iubire / ură, atragere /
complementară a medicului către pacient. Această deplasare are loc în respingere, etc.).
inconştient. Atitudinile critice sau fanteziile erotice sunt exemple ale Etica medicală
fenomenului de contratransfer. Tradiţia „hipocratică” constituie bază pentru multe principii
medicale în medicina contemporană. Fundamentul poate fi considerat un
grup de scrieri medicale, care datează din vechime, acel „corp hipocratic”
106
al cărui principiu de maximă importanţă este cel conform căruia orice  În plan academic, termenul este de obicei folosit
medic este moral obligat să ia cea mai bună decizie pentru pacient şi să- interşanjabil cu etica
l protejeze de rău. În tradiţia hipocratică se punea accent nu atât pe  Un set particular de atitudini morale, credinţe, obiceiuri
îndatoririle medicului faţă de societate, cât mai ales faţă de pacient. Totuşi,  Se referă la sistemul moral care este considerat corect în
pornind de la codul etic hipocratic, Asociaţia Medicală Americană a mod obiectiv (moralitatea presupune ca toate persoanele să
elaborat, după 1980, o versiune proprie pentru „Principii ale eticii fie tratate cu respect)
medicale”.Aceste principii admit autonomia pacientului şi responsabilitatea
medicului faţă de societate , nu exclusiv faţă de pacient, recunoscând şi Teorii în etica medicală
dreptul bolnavului de a decide împreună cu medicul ceea ce îi este potrivit. Utilitarismul susţine că a proceda corect înseamnă a aduce cel mai
În ceea ce priveşte etica medicală se pun mai multe probleme, după mare beneficiu posibil. Totul este descris în termenii consecinţelor
cum urmează: activităţii.
1. elemente sociale: situaţia de boală ridică problema unor costuri,  Sub aspecrul valorilor se discută despre
iar pacientul trebuie să-şi fixeze priorităţi din acest punct de 1. hedonism : conform căruia cea mai bună consecinţă este
vedere, să pună în balanţă nevoile medicale şi altele, de ordin plăcerea
social 2. pluralismul : potrivit acestei viziuni, sunt valorificate idei ca
2. elemente legale: sistemul legal aduce deseori dispute incluzând frumuseţea, prietenia, cunoaşterea, iubirea, sănătatea
itemi etici fundamentali 3. utilitarismul centrat pe preferinţe : susţine că oamenii trebuie
3. elemente psihiatrice şi de comportament: se pune problema să maximizeze satisfacerea preferinţelor sau dorinţelor lor
moralităţii suicidului, a justificării internării în secţia psihiatrică  Sub aspectul maximizării consecinţelor pozitive se pune
împotriva voinţei pacientului, etc. problema:
1. bunelor consecinţe în actele specifice, în circumstanţe
Definiţie specifice.Se apelează la urmărirea caz cu caz a unor boli,
1. Valorile sunt reprezentate prin obiecte, acţiuni sau stări, ori pentru a extrage care acţiuni maximizează bunele consecinţe
credinţe sau atitudini privind utilitatea acestora. Pentru fiecare 2. bunelor consecinţe în practica generală , cu utilizarea
valoare, este un principiu corespondent, cum ar fi respectul pentru rezultatelor ca reguli generale
viaţă.
2. Etica este studiul naturii generale a obligaţiei morale şi a Deontologia nu se referă exclusiv la consecinţe, ci şi la principii de
alegerilor morale. Ea presupune o explorare a valorilor şi obligativitate. Acest punct de vedere :
principiilor umane, ea aplicând o serie de criterii în determinarea  nu ignoră relaţiile interumane, ci, dimpotrivă spune că multe
judecăţilor, a regulilor de viaţă, a alegerilor. dintre îndatoririle oamenilor vin ca rezultat al relaţiilor umane
3. Moralitatea are câteva sensuri: speciale (medic-pacient, părinte-copil).

107
 relevă importanţa morală a motivelor, a caracterului, separat de presupune că nu are competenţa necesară de a alege ceea ce este cel
consecinţele actelor persoanei mai bine pentru el din punct de vedere medical (copii, oameni cu
 presupune coduri etice, reguli, principii afecţiuni psihice sau retard, etc.). În acest caz, decizia se poate lua
împreună cu cineva din familia bolnavului, care să-şi exprime
Gestionarea informaţiei medicale presupune: acordul asupra procedurii sau împreună cu cineva foarte apropiat
 etalarea adevărului legat de un caz de boală este o condiţie pacientului.
necesară, cel puţin din respect faţă de autonomia pacientului.  dorinţa de a trăi – în mai multe state din lume le este permis
Ascunderea adevărului suprimă libertatea individului să adulţilor apţi de a lua decizii, să semneze un „acord pentru viaţă”. Ei
cunoască starea sa, de aceea este nu doar o condiţie necesară, ci pot face acest lucru pentru un membru al familiei aflat într-un stadiu
o datorie a cadrului medical. terminal de boală, incapabil să mai ia decizii, sau sunt chiar situaţii
 obţinerea consimţământului - înainte ca un medic să aplice o în care bolnavul împuterniceşte un apropiat să facă acest lucru.
procedură de specialitate asupra unui pacient, el trebuie să obţină Medicul are în acest caz obligaţia să facă tot posibilul de a menţine
consimţământul acestuia, ulterior momentului în care cei doi au viaţa bolnavului chiar şi în condiţii artificiale (aparatură). Cu toate
stabilit un tratament. Medicul este obligat să prezinte variantele acestea, pacienţii aflaţi în stadii terminale, dar care pot decide pentru
viabile şi să-l informeze pe bolnav despre tot ce presupun ele. ei, pot refuza menţinerea artificială, fiind chiar consiliaţi pentru o
 confidenţialitatea – elementele discutate în relaţia medic pacient moarte naturală (sau pentru un sfârşit „cu demnitate”).
se cer a rămâne, cel puţin la nivel de detaliu, între cei doi. Pe
acest fapt se clădeşte dealtfel şi încrederea pacientului în cel ce-l BIBLIOGRAFIE
tratează. Excepţie fac desigur cazurile în care pacientul
mărturiseşte, de exemplu, o intenţie de a ucide pe cineva anume; 1. Adler, N.E., Boyce, T., Chesney, M.A., Cohen, S.; Folkmart, S.,
în acest caz, păstrarea tăcerii de către medic, ar putea avea Kahn, R.L., Sime, S.L. (1994) „Socioeconomic status and health”,
repercusiuni nedorite. American Psychologist, 49, 15-2;
2. Adler, N.E., Matthews, K.A. (1994) „Health psychology: why do
Luarea deciziei some people get sick and some stay well”, Annual Review of
 refuzul în urmarea tratamentului medical – în ultima vreme se pune Psychology, 45, 229-59;
tot mai mult problema dreptului unui bolnav apt să decidă pentru el, 3. Ajzen, I., (1991) „The theory of planned behavior”, Organizational
dar care, în deplină cunoştinţă de cauză, refuză un anumit tratament, Behavior and Huinan Decision Processes, 50;
chiar dacă acest lucru semnifică moartea. Este din nou vorba despre 4. Allport, G. W., (1991), „Structura şi dezvoltarea personalităţii”,
autonomia decizională a pacienţilor în deplinătatea facultăţilor Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
mentale; 5. Arif K, Ali SA, Amanullah S, Siddiqui I, Khan JA, Nayani P
 a decide pentru alţii – unele dintre cele mai dificile cazuri sunt cele (1998) – “Physician compliance with national tuberculosis
în care medicul trebuie să opteze în cazul pacientului care se treatment guidelines: a university hospital study”, 2 (3) :187-99.
108
6. Armstrong, D., „Theoretical tensions in biopsychosocial medicine” 19. Chesney MA, Ickovics JR, Chambers DB, et al, for the Patient Care
Social Science and Medicine, 25, 1213-18, 1987; Committee and the Adherence Working Group of the Outcomes
7. Ausubel, D.P., (1958), „Theory and Problems of Child Committee of the AACTG (2000) “Self-reported adherence to
Development”, Grune ad Stratton, New York; antiretroviral medications among participants in HIV clinical trials:
8. Baines, B., Gendron, B.A., Lindstedt, R.N., et al. – (1996) “The the AACTG adherence instrument.” AIDS Care. 12 : 255-266.
Care Options Program: Providing Appropriate End-of-Life Care for 20. Corin, E., (1995), „The cultural frame: context and meaning in the
the Non-Hospice Terminally Patient”, The Conference on End-of- construction of health”, în B.C. Arnick, S.Levine, A.R.Tarlov,
Life Health Care in Managed Care Systems. Center for Biomedical D.Chapman Walsh (eds)- Society and Health, Oxford University
Ethics, University of Minnesota, Minneapolis. Press, New York;
9. Bartlett, EE (1982), “Behavioral diagnosis: a practical approach to 21. Cosmovici, A.; Iacob L.(coordonatori), (1999), „Psihologie
patient education”, Patient Counseling and Health Education, 4 (1) : şcolară”, Polirom, Iaşi,
29-35; 22. Dafinoiu, Ion, (2002), „Personalitatea – Metode de abordare clinică.
10. Becker, M.H., „The health belief model and personal health Observaţia şi interviul”, Polirom, Iaşi;
behavior”, Health Education Monographs, 2, 1974; 23. DiMatteo. R.M., Friedman, H.S. (1982) „Social Psychology and
11. Bicica V, Iacob A, Psegalinschi N (1991) – “Atitudinea pacienţilor Medicine”, Cambridge, MA, Oelgesschlager, Gunn and Haim;
cu tuberculoză pulmonară faţă de tratament, un factor în eficienţa 24. Eldred L, Wu A, Chaisson R, Moore R. (1998), “Adherence to
chimioterapiei”, Pneumoftiziologia, 40 (3) : 48-51. antiretroviral pneumocystis prophylaxis in HIV disease.” J Acquir
12. Birch, Ann, (2000), „Psihologia dezvoltării”, Editura Tehnică, Immune Defic Syndr. 18 : 117-125.
Bucureşti; 25. * en EASO (2004), „Obesity Management Task Force:
13. Caplan, Gerald, Lebovici, Serge, (1969),” Adolescence: Management of Obesity in Adults: Project for European Primary
Psychosocial Perspectives”, Basic Books, Inc., New York; Care”, Int. J. Obes., 28, pp/226-231;
14. Bradley, J.J., (1994) “Inappropriate personal involvement between 26. * en *** (2006), „Obesity guidance on the prevention,
doctors and their patients”, J. R. Soc. Med. 87 Suppl 22:40-1; identification, assessment and management of overweight and
15. Buckingham, R.W., (1996) “The Handbook of Hospice Care”, obesity in adults and children”, National Institute for Health and
Amherst, New York: Prometheus Books; Clinical Excellence - NICE clinical guideline 43;
16. Catz SL, Kelly JA, Bogart LM, et al. (2000), “Patterns, correlates 27. Feldman, M., Christensen, J.F. (1007), “Behavioral Medicine in
and barriers to medication adherence among persons prescribed Primary Care: A Practical Guide”, Lange Medical Books/Mc
new treatments for HIV disease”, Health Psychology. 19 : 124-133; Graw-Hil, 1997.
17. Chelcea, Septimiu, (1998), “Memorie socială şi identiatate 28. Fishbein, M., Ajzen, I. (1975), “Belief Attitude, întention and
nţtională”, Bucureşti, Editura Ini; Behavior. Wiley”, New York;
18. Chelcea, Septimiu, (1998) “Psihologie socială”, Bucureşti,
Facultatea de comunicare şi relaţii publice “David Ogilvy”;
109
29. Green, R.G. (1972) “The doctor-patient relationship during terminal Edirura Favorit Prim, Bucureşti;
illness”, în Balint, M. – “Patient-centered medicine”, Philip 42. Johansson E, Diwan VK, Huong ND, Ahlberg BM (1996), “Staff
Hopkins Ed., Regional Doctors Publications Ltd., London; and patient attitudes to tuberculosis and compliance with treatment:
30. Golu Mihai şi Aurel Dicu, (1972) – „Introducere în psihologie”, an exploratory study in a district in Vietnam”, Trop Doct 26 (1) :43-
Editura Ştiinţifică, Bucureşti; 4.
31. Haynes R, Montague P, Oliver T. (2001) – “Interventions for 43. Jones, J. Deborah, Forehand, Rex, Beach, Steven, R.H., (2000)
helping people to follow prescriptions for medications.” Cochrane „Maternal and Paternal Parenting during Adolescence: Forecasting
Review, Vol. 2. Oxford: Update Software. Early Adult Psychological Adjustment”, Adolescence,
32. Hâncu, N. ş.a. (2001), „Recomandări pentru managementul www.findarticles.com;
obezităţii şi supraponderii la adulţi”, Jurnalul Român de Diabet, 44. Kleeberger CA, Phair JP, Strathdee SA, et al.(2001) “Determinants
Nutriţie, Boli Metabolice, 2:1; of heterogeneous adherence to HIV-antiretroviral therapies in the
33. Hogea L. (2010), „Relaţia minte-corp în sănătate”, Tradiţionalism multicenter AIDS cohort study.” J Acquir Immune Defic Syndr. 26 :
şi modernism, The internationa symposium of theoretical and aplied 82-92.
in psychology, Buziaş 45. Kliegman, R.M. (1994),“Bioethical Perspectives for Pediatric
34. Hogea L. (2010), „Relationship between the reqirements of modern Patients”, în “Summary of Committee Views and Workshop
nutrition and conseqences of ignoring them”, Psychology & Health, Examining the Feasibility of an Institute of Medicine Study of
Vol. 12, UK. Dying, Decisionmaking, and Appropriate Care”, IOM Committee
35. Hogea L. (2010), „Psychologicl consequences of singles. Case for a Feasibility Study on Care at the End of Life (M.J. Field, ed.),
study”, Psychology & Health, Vol. 12, UK. Washington, D.C.: Institute of Medicine;
36. Holdevici Irina, (2005), “Psihoterapia cognitiv-comportamentală; 46. Kretchman, Molly D., Jacobvitz, D.B., (2002), „Observing Mother-
Managementul stresului pentru un stil de viaţă optim”, Ed. Child Relationships Across Generations: Boundary Patterns,
Medicala, Bucuresti; Attachement and The Transmission of Caregiving”, Family Process,
37. lamandescu, I.B. (1995), „Psihologie medicală”, Editura Infomedica, www.findarticles.com;
Bucureşti; 47. Le Bon, Gustave, (1996), “Psihologia multimilor”, Editura Ante
38. lamandescu, I.B.(sub red.) (1999), „Elemente de psihosomatica XX Press, Filipeşti;
generală şi aplicată”, Editura Infomedica, Bucureşti; 48. Lefton, L.A.(1997), „Psychology”, 6th Edition, Allyn and Bacon,
39. Iamandescu. I.B. (2005), „Psihologie medicală”, vol. 1, Editura USA;
Infomedica , Bucureşti; 49. Lipsitch M, Levin BR (1997), “Population dynamics of tuberculosis
40. Ickovics JR, Meisler AW (1997) – “Adherence in AIDS clinical treatment: mathematical models of the roles of non-compliance and
trials: A framework for clinical research and clinical care.” J Clin bacterial heterogeneity in the evolution of drug resistance”, Arch
Epidemio, 50: 385-391. Bronconeumol, 33 (11) : 588-90.
41. Ionescu, G. (1999), „Tratat de psihologie medicală şt psihoterpie”,
110
50. Luban-Ptozza. B., lamandescu. I.B. (sub ied.) - Dimensiunea 62. Platt FW (1992), “Conversation failure: case studies in doctor-
psihosocială a practicii medicale, Editura Infomedica, Bucureşti, patient communication”, Essential Science Publishing, NY.
2002; 63. Pozsik CJ (1993), “Complianţa la tratamentul antituberculos în
51. Luban-Plozza, B., Poidinger, W., Kroger, F. (1996), „Bolile clinicile medicale ale Americii de Nord”, Tuberculoza, 77 (6),
psihosomatice în practica medicală”, Editura Medicală, Bucureşti; 1337 – 1347.
52. Lupu, I., Zanc. I. (1999), „Sociologie medicală”, Editura Polirom, 64. Popa-Velea, O., (1996), “Problemele psihologice ale asistenţei
Iaşi; muribundului”, în I.B.Iamandescu – “Psihologie medicală”,
53. Marks, D.F., Murray.M., Evans, B., Wiliig, C, Woodall, C, Şykes, Ed.Infomedica, Bucureşti;
C.M. (2005), „Health Psychology - Theory, Research and Practice”, 65. Rădulescu, S.M. (2002), „Sociologia sănătăţii şi a bolii”, Editura
second edition, Sage Pubiications, London; Nemira, Bucureşti;
54. Martinez Alfaro E, Solera J, Serna E, Cuenca D, Castillejos ML, 66. Răşcanu, R. (1996), „Psihologie medicală şi asistenţă socială”,
Espinosa A, Saez L (1998), “Compliance, tolerance and Societatea Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti;
effectiveness of a short chemoprophylaxis regimen for the treatment 67. Rideout M, Menzies R (1993), “Factors affecting compliance with
of tuberculosis”, Cad Saude Publica, 14 (2) : 409-15. preventive treatment for tuberculosis at Mistassini Lake, Quebec,
55. MatHri, M. (1992), „Psychology”, Harcourt Brace College Canada”, J Subst Abuse Treat, 10 (4) : 371-82.
Publishers; 68. Rigsby M, Rosen M, Beauvais J (2000), “Cue-dose trining with
56. Manjarrez Morales EM, Serrano Montes V, Cano Perez G, monetary reinforcement; pilot study of an antiretroviral adherence
Verduzco Guerrero E, Escandon Romero C, Escobedo de la Pena J intervention”, J Gen Intern Med, 15, 841-7.
(1992), “Main causes of non-compliance with pulmonary 69. Smith, E., Stefanek, M.E., Joseph, M.V., (1993), “Spiritual
tuberculosis treatment”, An Esp Pediatr 36 (3) : 189-92. Awareness, Personal Death Perspective and Psychosocial Distress
57. McCormick, T.R., and Conley, B.J., (1995) “Patients Perspectives Among Cancer Patients: An Initial Investigation”, Journal of
on Dying and on the Care of Dying Patients”, Western Journal of Psychosocial Oncology, 11(3) : 89—103.
Medicine 163(3):236—243. 70. Stevens, M. (1993), “Psychological Adaptation of the Dying Child”
58. Mitrofan, I., Mitrofan N., (1991), „Familia de la A ... la Z”, Editura (pg. 699—707) în “Oxford Textbook of Palliative Medicine” (D.
Ştiinţifică, Bucureşti; Doyle, G.W.C. Hanks, N. MacDonald, eds.), Oxford: Oxford
59. Moscovici, Serge; (1994), “Psihologia socială sau maşina de University Press, 1993.
fabricat zei”, Editura Polirom, Iaşi; 71. Stoudemire, A. (1994), „Human Behvior”, 2nd Edition, Lippincott
60. Munteanu, A., (1997), „Stadiile Dezvoltării”, Editura Augusta, Company, USA;
Timişoara; 72. Şchiopu, Ursula, Verza, Emil,(1997), „Psihologia vârstelor –
61. Paterson D, Swindell S, Mohr J, et al. (2000), “Adherence to Ciclurile vieţii”, Ediţia a III-a revizuită, Editura Didactică şi
protease inhibitor therapy and outcomes in patients with HIV Pedagogică, Bucureşti;
infection.” Ann Intern Med. 133 : 21-30.
111
73. Teno, J.M., and Lynn, J., (1996), “Putting Advance-Care Planning
into Action”, Journal of Clinical Ethics, 7(3):100—107.
74. Tudose, F. (2000), „O abordare modernă a psihologiei medicale”,
Edirura Infomedica, Bucureşti;
75. Weidle PJ, Ganea CE, Irwin KL, et al. (1999), “Adherence to
antiretroviral medications in an inner-city population.” J AIDS. 22 :
498-502.
76. Verza E., (1993) „Psihologia vârstelor”, Editura Hyperion XXI,
Bucureşti;
77. Wade, C; Tavris, Carol (1998), „Psychology”, 5th Edition, Longman,
USA;
78. Wass, H., (1984), “Concepts of Death: A Developmental
Perspective”, Childhood and Death, H. Wass and C.A. Corr, eds. ,
Hemisphere Publishing, Washington.

112