Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fermentarea Aluatului
Fermentarea Aluatului
I. PROCESE BIOCHIMICE
A) Amidonul
90
III. Penetrarea granulelor de către enzime se face diferit. Dintre cele două
enzime, doar alfa-amilaza este capabilă să corodeze membrana celulei de amidon
şi să pătrundă în interior. Beta-amilaza va pătrunde în granula de amidon doar
prin punctele deja corodate de către alfa-amilază. Se poate aprecia că alfa-
amilaza are rolul de a sensibiliza granula de amidon la atacul beta-amilazei.
91
Factorii care influentează procesul de amiloliză
I.2. Proteoliza
Sub acţiunea enzimelor proteolitice are loc degradarea proteinelor din
structura aluatului, un rol important având degradarea proteinelor glutenice care
constituie glutenul şi care determină modificarea caracteristicilor reologice ale
aluatului. Prin degradarea glutenului, rezistenţa mecanică a reţelei
tridimensionale scade şi implicit scade şi capacitatea aluatului de a reţine gazele
degajate la fermentare.
Degradarea proteinelor depinde de mecanismul de acţiune al enzimelor
proteolitice (proteaze şi peptidaze) şi conduce la produşi de proteoliză diferiţi:
Sub acţiunea proteazelor degradarea este superficială, deoarece
acestea acţionează asupra legăturilor intermoleculare din structura proteinelor
(din acest motiv, proteazele se mai numesc şi endo-enzime) conducând la
obţinerea de peptide: În urma atacului lor, se constantă modificări ale însuşirilor
reologice ale aluatului (scad elasticitatea şi vâscozitatea şi creşte
extensibilitatea). Acţiunea proteazelor este favorizată creşterea sensibilităţii
proteinelor la atacul enzimelor, consecinţă a modificării potenţialului lor redox
sub acţiunea glutationului. Cu cât substratul proteic este mai sensibil, cu atât
gradul de hidroliză a proteinelor este mai avansat.
În cazul făinurilor slabe, nu se doreşte obţinerea unui grad de hidroliză
foarte avansat, deoarece reţeaua glutenică este deja slabă iar o degradare prea
avansată înrăutăţeşte caracteristicile reologice ale aluatului şi implicit calitatea
produsului final. În cazul făinurilor foarte puternice, este necesară atingerea unui
grad de hidroliză avansat, pentru a reduce puţin rezistenţa mecanică mare a
reţelei glutenice şi creşterii elasticităţii ei, pentru a permite creşterea în volum a
aluatului sub acţiunea gazelor de fermentare.
Sub acţiunea peptidazelor proteinele sun hidrolizate până la
aminoacizi, care reprezintă surse importante de azot pentru nutriţia microflorei
aluatului. De asemenea, aceştia particip, alături de monozaharide, la reacţii
neenzimatice Maillard, în umra cărora se formează compuşii de culoare şi aromă
din pâine.
93
pot afecta hidrofobicitatea gluteninei, ceea ce induce modificări în conformaţia
acesteia, însoţite de modificări ale proprietăţilor reologice ale aluatului.
Microbiota aluatului
Din microflora aluatului fac parte microorganismele existente în făina la
care se adaugă microorganismele adăugate în etapa de pregătire a aluatului.
Cele mai representative sunt drojdiile de panificatie (determină fermentaţia
alcoolică) şi bacteriile lactice (fermentaţia lactică).
În timpul fermentării, activitatea drojdiilor şi bacteriilor constă în procese
de înmulţire şi fermentare.
Între celulele drojdiei şi cele ale bacteriilor lactice se pot stabili relaţii
concurenţă pentru glucidele fermentescibile, de metabioză (convieţuire) sau
simbioză. Capacitatea drojdiei de a asimila acizii lactic şi acetic formaţi în urma
activităţii metabolice ale bacteriilor, poate fi considerată ca unul din factorii care
condiţionează convieţuirea lor în aluat. Relaţiile de simbioză constau în faptul că
drojdiile favorizează dezvoltarea bacteriilor lactice prin punerea la dispoziţia
acestora a vitaminelor – factori de creştere pentru bacterii-, precum şi datorită
faptului că drojdiile, în procesul de respiraţii folosesc oxigenul, creeînd astfel
condiţii favorabile pentru bacteriile lactice care sunt facultativ anaerobe. La
rândul lor, bacteriile lactice produc acizi care menţin în aluat un pH acid,
favorizând desfăşurarea normală a fermentaţiei alcoolice.
http://virtual.vtt.fi/virtual/proeuhealth/consumerplatform/project6/kuva1.jpg
94
Procesul de fermentaţie este catalizat de enzime proprii celulei de drojdie
(enzime endo-celulare) care nu trec din celulă în aluat, ceea ce implică
transportul zaharurilor în interiorul celulei de drojdie prin două mecanisme:
- difuzie pasivă sub acţiunea gradientului de concentraţie
- difuzie facilitată, realiozată cu ajutorul unor proteine receptoare
denumite permeaze (localizate în spaţiul periplasmatic); difuzia determinată tot
de un gradient de concentraţie, este stereospecifică (recunosc doar anumiţi
nutrienţi) şi are loc fără consum energetic. Membrana celulei de drojdie nu
permite trecerea moleculelor mari (amidon, dizaharide, etc.) şi din acest motiv,
di şi poli-zaharidele, înainte de a penetra membrana celulară sunt hidrolizate
până la monozaharide, compuşi cu masă moleculară mică, care pot traversa
membrana. Hidroliza di şi poli-zaharidelor are loc foarte repede, în primele
minute ale procesului de preparare a aluatului, sub acţiunea enzimelor hidrolitice
(invertaze pentru zaharoză, alfa şi beta amilaza pentru amidon). Odată rezultate
în urma procesului de hidroliză, monozaharidele difuzează spre celulele de drojdie
şi pătrund în ele, fiind metabolizate conform ciclului:
Glucoza
Glicoliză
Acid piruvic
Aldehidă acetică
Alcool-dehidrogenază
Alcool etilic
Reacţia globală :
drojdii
C H O
6 12 6
2CO 2 2C 2H5 OH energie (117 KJ)
Energia rezultată este folosită de celula de drojdie, iar ceilalţi produşi sunt
evacuaţi de către celulă în aluat. Alcoolul se dizolvă în apa liberă existentă în
aluat, iar CO2 difuzează în aluat şi se degajă, exercitând forţe de presiune asupra
reţelei glutenice. Aceasta fiind extensibilă, se dezvoltă în spaţiu şi determină
afânarea aluatului.
Dintre glucidele prezente în aluat după frământare, prima fermentată este
glucoza, apoi fructoza (cu viteză mai mică) şi la urmă maltoza. După ce sunt
fermentate mpnoglucidele, degajările de CO2 înregistrează un minim (Figura ),
după care începe să fermenteze maltoza şi degajările de gaze cresc până când în
mediu apare o insufieinţă de maltoză. Această observaţie a dus la concluzia că
enzimele implicate în transportul şi fermentarea glucozei şi fructozei sunt enzime
constitutive ale celulei de drojdie, în timp ce enzimele implicate în fermentarea
maltozei sunt enzime induse, pentru a căror sinteză celula de drojdie are nevoie
de un timp de adaptare, de inducţie.
95
VCO2
ml/minut
Evolution during the bread dough fermentation of: a) the microstructure b) the void fraction of
different formulations and c) the bubble diameter for different initial sizes. Source: ESRF
http://www.esrf.fr
96
Reprezentarea schematica a procesului de fermentatie alcoolica
1. Temperatura aluatului
4. Conţinutul de sare
97
La concentraţii obişnuite pentru panificaţie, sarea are efect de inhibare a
fermentaţiei alcoolice. Pentru concentraţii sub 1,5% în raport cu făina, efectul de
inhibare este mic, dar el creşte vizibil pentru concentraţii mai mari.
5. Conţinutul de zahăr
Zahărul, ca şi sarea, măreşte presiunea osmotică în aluat, conducând la
reducerea activităţii drojdiei. Concentraţia optimă de zaharuri la care are loc
fermentaţia variază în intervalul 2,5 – 3%. La concentraţii peste 5%, glucoza şi
fructoza inhibă puternic drojdia, ca urmare a presiunii osmotice puternice create
in interiorul celulei.
Este produsă de către bacteriile lactice, provenite din microflora făinii sau
din culturile starter adăugate la prepararea aluatului.
Acestea aparţin preponderent genului:
- Lactobacillus (L. Plantarum, L. Brevis,, L. Brevis, L. Casei, L.
Delbruecki)
- Leuconostoc (L. Mezenteroides)
- Pediococcus (P. Lactiacidi)
- Streptococcus (S. Cremoris)
- Lactoccocus
De asemena, o cantitate rdusă de bacterii lactice poate proveni din drojdie,
unde apar ca microorganisme de contaminare.
Bacteriile lactice fermentează anaerob toate glucidele fermentescibile din
aluat, cu formarea în principal a acidului lactic. Ele fermentează pentozele
(arabinoza, xiloza), hexozele (glucoza, fructoza, galactoza, manoza) şi
dizaharidele (zaharoza, maltoza, lactoza).
In funcţie de produşii pe care îi eliberează în urma procesului de
fermentaţie (condiţionaţi de structura echipamentului enzimatic al bacteriei),
bacteriile lactice se clasifică în două categorii:
Bacterii homofermentative, care produc în proporţie de
apoximativ 90% acid lactic şi cantităţi reduse de compuşi volatili (acid acetic,
acid formic), ca urmare a fermentării glucozei pe calea ciclului glicolitic până la
acid piruvic şi apoi acid lactiv. Reprezentative pentru această categorie sunt:
Lactobaccilus plantarus, Lactobaccilus acidophilus, Lactobaccilus caseae,
Lactobaccilus delbrueki.
C6H12O6 → 2CH3-CHOH-COOH + 75 KJ
98
glucoză acid lactic
1) Temperatura
Cu cât temperatura de fermentare tinde spre valori apropiate de 35 oC,
intensitatea fermentaţiei lactice creşte şi implicit şi aciditatea aluatului.
3) Conţinutul de sare
Sarea este un inhibitor al fermentaţiei lactice ca urmare a modificării
prsiunii osmotice a celulelor. La un conţinut de sare de 4%, bacteriile lactice sunt
inhibate total.
99
În urma activităţii fermentative a drojdiilor şi bacteriilor lactice, aciditatea
aluatului creşte, respectiv pH-ul acestuia scade, ajungând spre valori 5,8-5,3.
Creşterea acidităţii aluatului influenţeazăă esenţial procesele care se desfăşoară
în aluat:
O mare parte a proteinelor se denaturează, iar cele rămase îşi
modifică conformaţia spaţială (devin mai rezistente) modificând capacitatea lor
de absorbţie a apei, respectiv modificarea caracteristicilor reologice ale aluatului
Prezenţa acizilor determină o distrugere a microflorei nedorite a
aluatului
Activitatea enzimelor amilolitice şi proteolitice este influenţată de
creşterea acidităţii. În cazul făinurilor bogate în alfa-amilază (provenite din
cerealele încolţite), creşterea acidităţii este un factor favorizant, deoarece reduce
timpul de acţiune al enzimei şi implicit cantitatea de dextrine formată. De
asemenea, regimul de coacere al pâinii provenite din acest tip de făină nu va mai
implica o temperatura foarte ridicată şi nici o viteză mare de creştere a
temperaturii.
Aciditatea ridicată favorizează şi făinurile contaminate cu Bacilus
subtilis sau Bacilus mezentericus care sunt sensibili la pH mic şi care sunt
inactivaţi.
Acidul lactic, ca principal metabolic al fermentaţiei lactice, are
acţiune favorabilă asupra proprietăţilor reologice ale aluatului, activeazăp
drojdiile şi le apără de pseudo-bacteriile lactice, conferă aromă şi gust produsului
- sub acţiunea acidului lactic, o parte din gluten peptidează, se
solubilizează, ceea ce determină creşterea presiunii osmotice în faza lichidă a
aluatului, exterioară moleculei proteice; acest fapt duce la scăderea apei legate
osmotic de către gluten, la deshidratarea lui, devenind mai compact, mai
rezistent
- la scăderea pH-ului în aluat, conc. H + creşte, iar numărul sarcinilor
negative din molecula proteinelor (compuşi amfoteri) scade, ceea ce face ca
respingerile electrostatice intra şi inter lanţurile proteice să scadă iar molecula să
devină mai compactă
101
2) Calitatea şi gradul de extracţie ale făinii folosite la prepararea aluatului
influenţează prin calitatea structurală a coloizilor, prin concentraţia microflorei şi
a enzimelor proprii. Cu cât calitatea făinii este mai slabă şi extracţia făinii cu atât
timpul de fermentare este mai redus.
102