Cap.

I Kinetoterapia, Scopul lucrării

Recuperarea kinetică sau gimnastica medicală, tratează numeroase afecţiuni prin
intermediul programelor de exerciţii terapeutice, alcatuite individual în funcţie de afecţiune şi
de evoluţia sau involuţia acesteia.După stabilirea diagnosticului de către un medic de
specialitate se recurge la aplicarea tratamentului prin kinetoterapie.
Scopul acestei lucrări este de a contribui la elaborarea unui program complex de
recuperare individualizat pentru două cazuri şi anume un pacient cu patologie pe sistemul
nervos central(SNC) şi un altul cu patologie pe sistemul nervos periferic(SNP), program care
să conducă la creşterea calităţii vieţii pacientului, integrarea sa familială, socială şi
profesională, acestea fiind câteva din obiectivele propuse ale recuperării.

1.Parkinson

Boala Parkinson, patologie a SNC,

este o boală degenerativă, caracteristică
omului, ce survine în urma distrugerii lente şi
progresive a neuronilor, întrucât zona
afectată joacă un rol important în controlul
mişcărilor, pacienţii prezentând gesturi
rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi
instabilitate posturală.
La început, pacienţii cu boala
Parkinson pot sa nu aibă nevoie de tratament,
dacă simptomele sunt uşoare. Metodele de
tratament adiţionale cum ar fi kinetoterapia,
fizioterapia şi terapia ocupaţională sunt de
mare ajutor în toate stadiile bolii Parkinson,
mai ales în menţinerea tonusului, mobilităţii
şi independenţei, aşadar, permite un control al simptomelor şi creşte în general calitatea vieţii
pacientului pentru cât mai mult timp posibil.

1.1.Simptome

Simptomele bolii sunt atribuite deficienţei de dopamină la nivelul striatului ca urmare a

pierderii de neuroni din substanţa neagră. Nu toţi pacienţii au aceleaşi simptome, în acelaşi
stadiu al bolii. Boala se manifestă foarte diferit de la un individ la altul; uneori, trec ani buni
până să se observe o limitare semnificativă a activităţilor zilnice. Simptomele devin din ce în
ce mai evidente pe măsură ce boala evoluează. Un semn precoce care poate indica boala
Parkinson este tremorul mâinilor.

Printre simptomele clinice tipice ale bolii se numără:

- Tremor al mâinilor, braţelor, picioarelor, bărbiei şi feţei
- Rigiditate musculară şi micrografie.
- Lentoare şi dificultate în mişcare
- Instabilitate posturală
- Tulburări de echilibru şi coordonare
- Dificultăţi de vorbire

1
1.2.Obiectivele recuperării

 Educarea şi reeducarea stabilităţii

 Menţinerea tonusului muscular;
 Corectarea tulburărilor de mers;
 Menţinerea autonomiei, prin scăderea limitării performanţelor fizice şi psihice
(asistenţă profilactică şi de recuperare prin antrenament fizic);
 Corectarea şi conştientizarea posturii.
 Redobândirea coordonării mişcărilor:
 Reducerea tendinţei de flexare;
 Îmbunătăţirea circulaţiei;
 Reeducarea respiraţiei;
 Menţinerea supleţei articulare;

1.3.Tratamentul aplicat

Nu există nici un tratament care să oprească distrugerea celulelor nervoase ce duce la

apariţia acestei afecţiuni, însă, există anumite metode de tratament care pot ameliora
simptomele bolii. Ca şi tratament medicamentos s-a administrat Levodopa care este încă
considerat cel mai bun medicament pentru boala parkinson deşi efectele ei secundare pot
cauza probleme în stadiile tardive ale bolii.
Pe lângă acest tratament medicamentos mai sunt şi metodele adiţionale de tratament
folosite cum ar fi:
o Fizioterapia.
o Terapia ocupaţională. Tratamentul de întreţinere în care se includ o serie de măsuri
luate la domiciliul pacientului pentru a face ca acesta să facă faţă mult mai uşor
simptomelor cum ar fi amenajarea locuinţei astfel în cât să-i fie facilitată deplasarea şi
lucrurile necesare să-i fie întotdeauna la îndemână.
o Masajul. Considerat o tehnică foarte importantă, deoarece pacientul își pierde
capacitatea de a se mișca liber. Masajul promovează reînnoirea mobilității musculare,
dar este deosebit de important ca acesta să aibă un efect pozitiv asupra sistemului
nervos central.
o Kinetoterapia. Este un adjuvant terapeutic important şi constă în exerciţii fizice zilnice
şi gimnastică, reeducare funcţională, refacerea echilibrului postural, etc. Mijloacele şi
tehnicile folosite pe perioada recuperării sunt:exerciţii de încălzire, exerciţii de
mobilitate şi de coordonare, exerciţii de echilibru, exerciţii pentru mobilitatea gleznei,
exerciţii de mimică, posturări, exerciţii cu obiecte, tehnici FNP(Kabat) gimnastică
respiratorie, plimbări pe iarbă, pe pietriş şi nisip, pentru a stimula reacţiile de
echilibru, elemente din terapia ocupaţională, terapia de grup, elemente din sport fără
caracter competitiv şi hidrokinetoterapie.

1.4.Studiu de caz

STUDIU DE CAZ

Nume P.
Prenume A.
Vârsta 54
Sex F

2
 Mediul de proveniență
Diagnostic medical
Istoric
Diagnostic funcțional și obiectiv al
kinetoterapeutului
Tratament kinetic
Rural
Parkinson
Pacient fără alte boli în antecedente
-tremor al mâinilor
-dificultate în comunicare
-rigiditate musculară
-instabilitate și tulburări de echilibru
-Masajul.O tehnică foarte importantă,
deoarece pacientul își pierde capacitatea de a
se mișca liber, care promovează reînnoirea
mobilității musculare și este deosebit de
important ca acesta să aibă un efect pozitiv
asupra sistemului nervos central.
-Kinetoterapia. Exerciţii fizice zilnice şi
gimnastică, reeducare funcţională, refacerea
echilibrului postural, etc. Mijloacele şi
tehnicile folosite pe perioada recuperării
sunt:exerciţii de încălzire, exerciţii de
mobilitate şi de coordonare, exerciţii de
echilibru, exerciţii pentru mobilitatea gleznei,
exerciţii de mimică, posturări, exerciţii cu
obiecte, tehnici FNP(Kabat) gimnastică
respiratorie, plimbări pe iarbă, pe pietriş şi
nisip, pentru stimularea reacțiilor de
echilibru, elemente din terapia ocupaţională,
terapia de grup, elemente din sport fără
caracter competitiv şi hidrokinetoterapie.
3
 Cap. II

2. Polineuropatia periferică diabetică

Un al doilea caz prezentat este

Polineuropatia periferică diabetică,
patologie a SNP, care este una din
complicațiile tardive ale diabetului zaharat,
care poate afecta fiecare segment al
sistemului nervos. Este rareori o cauză
directă de deces, dar este o cauză majoră de
morbiditate și invaliditate precoce, afectînd
50-60% din pacienții diabetici. Studiile au
arătat că 30-40 % dintre diabetici prezintă
simptomele neuropatiei diabetice periferice,
prevalența crescând cu vârsta, atingând
aproximativ 44% în rândul pacienților
diabetici de peste 70 de ani.

2.1.Simptome

Manifestate de obicei bilateral, simptomele includ amorțeli, parestezii, senzaţie de

arsură, senzaţia de vibraţie în picioare, senzaţie de furnicǎturi, hiperestezie severă și durere.
Durerea poate fi profund situată, este adesea mai intensă noaptea. Ocazional este de
tip lancinant sau fulgerătoare. Sindroamele dureroase extreme sunt de obicei autolimitate,
durând de la câteva luni la câțiva ani. Pentru o diagnosticare timpurie a neuropatiei diabetice
este necesarǎ o anamnezǎ detaliatǎ. Aceste simptome debutează la nivelul tălpilor şi
progresează spre centru, afectând din ce în ce mai multe zone.
Cauza principală a neuropatiei diabetice este hiperglicemia dar mecanismele
patogenice sunt multiple:
- acumularea de sorbitol și fructoză
- afectarea structurală a membranei nervoase
- cauze vasculare (afectarea vasa nervorum)
- lipsa unor factori de creștere și diferențiere nervoasă
- procese immune: anticorpi anti-neuron

Există două teorii majore:

o Ipoteza metabolică (hiperglicemia)
o Ipoteza vasculară (ischemia nervului periferic)
2.2.Obiectivele recuperării

- Controlul simptomelor
- Oferirea unui grad ridicat de independenţă pacientului
- Ameliorarea calităţii vieţii pacientului
- Obţinerea indolorităţii
- Reluarea mersului

4
2.3.Tratamentul aplicat

Durerea este un simptom important în polineuropatia periferică diabetică. De aceea,

combaterea acesteia s-a realizat cu ajutorul tratamentului medicamentos şi a electroterapiei
care are efect antialgic prin toate formele sale de curenţi: continuu, galvanic, de joasă, medie,
şi înaltă frecvenţă. De asemenea, tot pentru obţinerea indolorităţii s-a aplicat stimularea
electrică transcutanată cu frecvenţă ridicată (TENS) şi magnetoterapia.
Terapia ocupaţională, definită ca terapia prin ocupaţie e o metodă de tratament foarte
benefică, mai diferită de celelalte, prin care orice tulburare si afecţiune fizică sau mentală este
vindecată folosind munca sau diferite activităţi de zi cu zi ale pacienţilor.
De asemenea, pe perioada recuperării, kinetoterapia a fost un adjuvant terapeutic
foarte important care a constat în realizarea unor exerciţii fizice zilnice în vederea reeducării
funcţionale, a controlului simptomelor şi a reluării mersului.

Exerciţii folosite pe perioada recuperării:

- Exerciţii de încălzire. Permit pacientului perceperea propriului organism până când va
fi în gradul de a face anumite mişcări
- Exerciţii pasive, pasivo-active, active
- Exerciţii pentru mobilitate articulară, de mobilizare globală asociate cu mişcări
alternative şi ritmice. S-a început cu exerciţii simple, urmând ca mai apoi să se
crească gradual dificultatea.
- Exerciţii de echilibru, reacţiile de echilibru fiind constant solicitate, atât în situaţii
statice, cât şi dinamice. Acestea s-au realizat în ordinea dificultăţii, astfel:
 Mersul cu un picior înaintea celuilalt
 Mersul lateral
 Mersul lateral cu pas încrucişat
 Mersul peste obstacole
- Exerciţii cu obiecte(baston, minge, etc.)
- Plimbări pe iarbă, pietriş, nisip
- Terapia ocupaţională
- Tehnici FNP- specifice pentru promovarea stabilităţii şi a mobilităţii

2.4.Studiu de caz
STUDIU DE CAZ

Nume C.
Prenume D.
Vârsta 65
Sex M
Mediul de proveniență Rural
Diagnostic medical Polineuropatie periferică diabetică
Istoric D.Z.
Diagnostic funcțional și obiectiv al -durere la nivelul membrelor inferioare
kinetoterapeutului -pacient neliniștit
-dificultate în mers
Tratament kinetic -kinetoterapia a fost un adjuvant terapeutic
foarte important care a constat în realizarea
unor exerciţii fizice zilnice în vederea
reeducării funcţionale, a controlului

5
simptomelor şi a reluării mersului.
-Exerciții:
Exerciţii de încălzire. Permit pacientului
perceperea propriului organism până când va
fi în gradul de a face anumite mişcări
Exerciţii pasive, pasivo-active, active
Exerciţii pentru mobilitate articulară, de
mobilizare globală asociate cu mişcări
alternative şi ritmice. S-a început cu exerciţii
simple, urmând ca mai apoi să se crească
gradual dificultatea.
Exerciţii de echilibru, reacţiile de echilibru
fiind constant solicitate, atât în situaţii statice,
cât şi dinamice. Acestea s-au realizat în
ordinea dificultăţii, astfel:
 Mersul cu un picior înaintea
celuilalt
 Mersul lateral
 Mersul lateral cu pas
încrucişat
 Mersul peste obstacole
Exerciţii cu obiecte(baston, minge, etc.)
Plimbări pe iarbă, pietriş, nisip
Terapia ocupaţională
Tehnici FNP- specifice pentru promovarea
stabilităţii şi a mobilităţii

6
 Bibliografie
 Mr. ing. Dan Răican, Dr. Dan Mircea Fărcaş(2013) Sfaturi de zi cu zi în boala
Parkinson. Editura Măiastra, Tg. Jiu;

 Kory-Mercea Marilena, Kory Calomfirescu Stefania (2010) Kinetoterapia pacienţilor

cu boala parkinson. Editura Risoprint, Cluj Napoca.

 http://www.webmd.com/parkinsons-disease/ss/slideshow-parkinsons-overview

 http://www.umfcv.ro/files/r/e/Recuperarea%20pacientului%20cu%20polineuropatie%
20periferica%20diabetica.pdf

 Băjenaru Ovidiu(2010) Ghiduri de Diagnostic şi Tratament în Neurologie. Editura

medicală Amaltea.

 http://www.sfatulmedicului.ro/Afectiuni-ale-nervilor-periferici/polineuropatia-
periferica_4463