Sunteți pe pagina 1din 12

Revoluția franceză

Revoluția franceză (1789-1799) a fost un eveniment Ei supervizau perceperea impozitelor, legea și ordinea și
major al epocii moderne, care a dus la răsturnarea Ve- răspundeau de lucrările publice, comunicații, comerț și
chiului Regim și la instaurarea unei noi ordini politice și industrie.
sociale în Franța. Monarhia franceză nu primea niciodată destui bani din
Franța a experimentat toate sistemele de guvernare tre- impozite pentru a-și acoperi cheltuielile, așa încât, pe
când succesiv de la monarhia absolută, bazată pe princi- timp de război, când cheltuielile statului creșteau foar-
piul de drept divin, la monarhia constituțională, după mo- te mult, recurgea la împrumuturi cu dobânzi uriașe. În
del britanic, în care domină principiul „regele domnește, consecință, plata dobânzilor la datorii a devenit în seco-
dar nu guvernează”, apoi la republică. Aceasta avea la lul al XVIII-lea o componentă tot mai mare din bugetul
bază, în teorie, libertatea și egalitatea tuturor cetățenilor. statului.
Revoluția franceză este evenimentul care a marcat totoda- Metoda de colectare a impozitelor directe prin sutele de
tă în istoria Franței, trecerea la epoca modernă. Perioada slujbași aducea adesea prejudicii statului,deoarece,uneori
revoluționară începe în 1789, cu reunirea Adunării Stări- aceștia foloseau banii în scopuri personale.
lor Generale și căderea Bastiliei, și se termină în 1799, cu
Cheltuielile curții de la Versailles au atins cote îngrijoră-
lovitura de stat din 18 Brumar a lui Napoleon Bonapar- toare. De pildă, regina Maria Antoaneta, fiica împără-
te. Ideile liberale și naționale propovăduite de Revoluția
tesei Maria Tereza a Austriei și soția regelui Ludovic al
franceză s-au răspândit în toată Europa, având ca efect in- XVI-lea, a acumulat datorii de o jumătate de milion de li-
tensificarea luptei națiunilor asuprite împotriva domina-
vre la jocuri de noroc, primind porecla din partea cumna-
ției străine. Revoluția franceză completează șirul marilor tului ei, contele de Provence, Madame Déficit. Aproape
revoluții ale epocii moderne, fiind precedată de Revoluția
toată lumea o detesta pentru frivolitatea și aroganța sa.
engleză și Revoluția americană. Totodată, ea a rămas cel
mai popular model de insurecție până la Revoluția Rusă
din 1917.
1.2 Iluminismul

Iluminismul a reprezentat o mișcare ideologică și cultu-


1 Originile Revoluției rală, care s-a manifestat pe parcursul secolului XVIII, al
cărui scop a fost să pună rațiunea în centrul tuturor lucru-
1.1 Vechiul Regim rilor și să ,,lumineze” națiunea prin educație și cultură.
Iluminiștii erau mai mult scriitori decât filosofi, ca Vol-
Vechiul Regim (franceză l’Ancien Régime) este o expresie taire, Montesquieu și Rousseau.
folosită pentru a desemna sistemul francez de guvernare, Voltaire era de orientare iluministă conservatoare. A avut
legile și instituțiile care au precedat revoluția de la 1789.
o operă extrem de vastă. Scrierile sale sunt îndreptate
Acesta se sprijinea pe cele trei ordine (stări): starea I – împotriva inechităților sociale, superstițiilor, intoleranței
clerul; starea a II-a – nobilimea; starea III-a burghezia,
religioase. A criticat Vechiul Regim și Biserica militând
țărănimea și păturile orășenești sărace. Primele două stări pentru libertatea cuvântului, a gândirii și egalitatea tutu-
erau privilegiate, în timp ce starea III-a reprezenta 98% ror oamenilor în fața legii. Considera că relele societății
din populația franceză. pot fi îndreptate prin alianța între monarhi și filosofi. Vol-
Monarhia franceză era o monarhie absolută, nu una des- taire este teoreticianul despotismului luminat.
potică, adică nu acționa în manieră arbitrară și ilegală. Montesquieu era de orientare iluministă moderată. A cre-
Regele era împiedicat de legile și cutumele regatului său at o operă importantă. În 1721 a publicat ,,Scrisorile per-
și existau multe organisme independente, cum era Adu- sane” în care prezintă călătoria a doi persani prin Europa
narea Clerului, care aveau drepturi și privilegii în care și care critică realitățile continentului nostru și anume:
regele nu putea interveni, întrucât erau garantate de lege. intoleranța religioasă, instituțiile culturale și de stat, in-
Regele emitea legi după consultarea consilierilor săi, deși clusiv monarhia absolută. În cartea ,,Spiritul legilor” te-
nu era obligat să le accepte opinia. Parlamentele provin- oretizează principiul separării puterilor în stat. Conside-
ciale și stările locale limitau, de asemenea, puterea regală. ra monarhia constituțională forma de guvernare cea mai
Regele era reprezentat în teritoriu de intendenți de poliție, eficientă, deoarece puterea executivă, legislativă și jude-
justiție și finanțe în cele 34 de circumscripții ale Franței. cătorească erau independente una față de cealaltă.

1
2 1 ORIGINILE REVOLUȚIEI

Jean-Jacques Rousseau era de orientare iluministă radica- era pământul, deținând ¼ până la 1/3 din acesta precum
lă. Lucrările sale, ,,Discurs asupra inegalității de avere” și între 15%−25% din venitul Bisericii, întrucât toți epi-
și ,,Contractul social”, exprimă aspirațiile micii burghe- scopii erau nobili.
zii din care făcea parte. Considera sursa inegalității și a Toate funcțiile înalte erau ocupate de nobilime. De ase-
relelor în societate ca fiind proprietatea privată, de aceea menea, se bucurau de numeroase privilegii, fiind judecați
ea trebuia limitată. De asemenea, milita pentru partici- de tribunale speciale, scutiți de serviciul militar, de mun-
parea tuturor cetățenilor la viața politică, statul trebuia ca la întreținerea drumurilor, aveau drepturi exclusive la
organizat pentru a asigura suveranitatea poporului. vânătoare și pescuit, drept de monopol asupra morilor,
Denis Diderot și d’Alembert au publicat ,,Enciclopedia” cuptoarelor de pâine și teascuri, beneficiau și de scutiri
în 35 de volume, “Enciclopedia” conține ideile revoluțio- de impozite.
nare ale iluminismului: lupta pentru progres, libertate și În general nobilimea era ostilă schimbării și se crampo-
toleranță, egalitatea între oameni și între popoare. Forma nau de privilegiile lor ca fiind singurele care îi distingeau
ideologică a iluminismului, prin critică la adresa Vechiu- de oamenii de rând. Totuși nobilimea nu era o castă în-
lui Regim, a pregătit, pe plan ideologic, marile răsturnări chisă ci o elită deschisă, acceptând deseori alianța cu bur-
cauzate de Revoluția franceză. ghezia, dacă acest lucru ducea la întărirea puterii sale eco-
nomice. De altfel, puteai deveni nobil fie prin favoarea
acordată direct de rege, fie cumpărând anumite slujbe.
1.3 Societatea franceză Deși nobili își puteau pierde titlul de noblețe dacă des-
fășurau activități economice specifice oamenilor de rând,
În secolul XVIII, societatea franceză era împărțită în or-
cum erau comerțul sau munca manuală, unii dintre ei s-au
dine sau stări. Clerul forma prima stare, nobilimea, sta-
implicat în metalurgie, minerit sau sistemul bancar.
rea a doua, iar starea a treia cuprindea restul populației,
formată din burghezie, țărani și muncitori urbani.

1.3.3 Starea a treia


1.3.1 Prima stare
În fruntea stării a treia se afla burghezia care reprezen-
Existau circa 130.000 de clerici, din care 60.000 erau ta un grup social eterogen care nu aveau titluri nobilia-
membri ai ordinelor monahale. Cei 70.000 de clerici se- re și nu erau nici țărani, nici muncitori urbani. Cei mai
culari lucrau în parohii. Se obișnuia ca cei mai tineri fii bogați din categoria burgheziei erau negustori ale căror
ai marilor nobili să urmeze cariera bisericească, pentru venituri din activitățile comerciale au sporit în numai un
a se putea îmbogăți. Mulți episcopi dețineau mai multe secol la 440% mai bogați. Alți burghezi erau bancheri, la-
episcopate și nu erau văzuți niciodată slujind în vreuna tifundiari, liber-profesioniști (medici, scriitori, avocați),
dintre ele. Acest lucru a provocat mari scandaluri și bise- funcționari publici. În total, existau circa 2,3 milioane de
rica a fost percepută de populație ca o instituție coruptă. burghezi, circa 8% din totalul populației.
Biserica Catolică era cel mai mare proprietar funciar în A doua componentă a stării a treia, de departe cea mai nu-
Franța. Clerul beneficia de pe urma perceperii dijmei și meroasă, era țărănimea. Circa 85% din populația Franței
era scutit de plata impozitelor. Preoții ocupau o impor- trăia în mediul rural și majoritatea o formau țăranii. Esti-
tantă poziție în stat, se ocupau de săraci, spitale și școli mările suprafeței de teren pe care o dețineau variază între
și țineau registrele de stare civilă, notând în registrele pa- 25 – 45% din total. Exista un mic strat (circa 600.000) de
rohiale nașterile, căsătoriile și decesele. mari fermieri, care cultivau pentru a vinde, angajau alți
țărani cu ziua și dădeau bani cu împrumut. Mai numeroși
erau les laboureurs, țăranii care cultivau pentru propriul
1.3.2 Starea a doua consum și care, în anii buni, obțineau și un mic surplus.
Aceste două componente ale țărănimii au dus-o relativ bi-
Starea a doua era cea mai puternică. Numărul nobililor ne în tot secolul XVIII până în anii 1770. Celelalte două
varia între 110.000 până la 350.000 – adică 0,5% până la părți ale țărănimii erau țăranii dijmași, lipsiți de capital
1,5% din populație. și care dădeau jumătate de recoltă proprietarilor pămân-
Cei mai puternici erau cei 4.000 de nobili de curte, cate- tului, și țăranii lipsiți de pământ care nu dețineau decât
gorie limitată la cei a căror ascendență nobiliară data de casele și grădinile. Țăranul sărac nu avea nici o speranță
dinainte de 1400 și care își permiteau costul vieții de la în a trăi mai bine și trăia în nesiguranță deoarece vremea
Versailles. rea sau boala îl puteau aduce în rândul vagabonzilor, ca-
re trăiau din cerșit, furt și slujbe ocazionale. Toți țăranii
Următoarea ca importanță practică era nobilimea de robă, erau obligați să plătească dijma bisericii, impozite statu-
nobili care lucrau în administrație și justiție, în special lui (la taille, la vingtieme, la capitation și la gabelle) și
magistrații din parlamente. obligațiile feudale seniorului lor (la corvee, le champart
Restul nobilimii, care constituiau majoritatea clasei no- – părți din recoltă -, lods et ventes – o taxă plătită seni-
biliare, trăia la țară. Principala sursă de venit a nobilimii orului când bunurile își schimbau proprietarul). Situația
3.1 Revoluția moderată (1789-1793) 3

țăranilor diferă de la o provincie la alta. De pildă, țăranii 3.1.1 Convocarea Adunării Stărilor Generale
din Midi nu plăteau deloc dări, în schimb cei din Breta-
nia și Burgundia aveau dările cele mai mari. Povara cea În fața cererilor nobilimii și a provinciilor, regele Ludo-
mai grea pentru țărani erau arenzile. Acestea au crescut vic XVI convoacă Adunarea Stărilor Generale pentru mai
accentuat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ca 1789, lucru ce nu se mai întâmplase din 1614. Perspec-
urmare a creșterii populației de la 22,4 milioane în 1705 tiva acestei Adunării a reaprins conflictul de interese din-
la 27,9 milioane în 1790. tre nobilime și a treia stare (burghezia). Primele două
Ce-a de-a treia componentă a stării a treia o formau stări nu reprezentau la un loc decât 2% din populație, iar
muncitorii urbani. Majoritatea muncitorilor de la oraș burghezia deținea o parte tot mai importantă din bogăția
trăiau în locuințe aglomerate și insalubre. Ei erau neca- țării. După modelul din 1614, fiecare stare ar fi trebuit
lificați și săraci. Meșteșugarii erau organizați în bresle. să fie reprezentată de un număr egal de deputați. A treia
Orele de muncă erau multe – 16 ore pe zi, 6 zile pe săp- stare a cerut dublă reprezentare, obținând un număr mai
tămână. Nivelul de trai al salariaților scăzuse lent deoare- mare de reprezentanți decât celelalte două.
ce prețurile urcaseră în medie cu 65% în timp ce salariile
numai cu 22%. Nu prea exista producție pe scară ma-
re: numărul mediu de oameni într-un atelier din Paris în 3.1.2 Adunarea Stărilor Generale
1789 era de 16. Maiștrii și lucrătorii munceau și trăiau
împreună și erau afectați de creșterea prețului pâinii de- La 5 mai 1789, în mijlocul a numeroase festivități, res-
oarece ea constituia ¾ din hrana zilnică. pectând strict eticheta de la 1614, Adunarea Stărilor Ge-
nerale se deschidea în palatul regal de la Versailles. Re-
gele a dorit să impună votul colectiv, astfel încât majori-
tatea avută de a treia stare să devină inutilă, votul acestei
2 Cauzele Revoluției stări ar fi cântărit exact la fel ca și cel al fiecăreia dintre
celelalte două stări.
În ciuda transformărilor economice ce au dus la dezvol- În loc de discutarea impozitelor, principala preocupare a
tarea comerțului și industriei, organizarea societății fran-Adunării a fost organizarea legislaturii, în discuții sepa-
ceze era anacronic divizată în trei stări: nobilimea, clerulrate. La 17 iunie, în urma eșecului tentativelor de recon-
și "a treia stare" (restul populației). ciliere între stări, reprezentanții celei de-a treia stări s-au
declarat ca fiind Adunare Națională, fără ordine, ci a
Având un nivel de trai din ce în ce mai apropiat de cel al poporului. Celelalte două ordine au fost invitate să ade-
nobilimii, burghezia, educată în spiritul filozofiei ilumi- re, dar noua adunare și-a exprimat clar intenția de a se
niste și având exemplul recent al Revoluției americane, ar ocupa de națiune, cu sau fără ele.
fi dorit să-și asume o parte din responsabilitatea politică.
Statul și populația trecea printr-o gravă criză economi-
că și financiară. Criza financiară a fost determinată și de 3.1.3 Începutul Adunării Constituante
faptul că, în intervalul 1740 și 1783 Franța a fost implica-
tă în trei războaie: mai întâi războiul pentru succesiunea Noua adunare s-a ocupat imediat de finanțe și de nevoile
austriacă (1740-1748), apoi în războiul de 7 ani (1756- poporului. Deși, cu scopul de a anula hotărârile adunării,
1763) și, în sfârșit, războiul american pentru independen- regele a încercat să împiedice reunirea acesteia, Aduna-
ță (1778-1783). Tentativele de reformă ale sistemului rea și-a mutat deliberările în sala de tenis, unde deputa-
financiar francez au eșuat. Nu doar statul era în pragul ții, la 20 iunie, au depus jurământul de a nu se despărți
falimentului ci și populația. Anii premergători izbucnirii până când nu vor oferi Franței o constituție. Două zile
revoluției, sunt anii cu producții slabe ceea ce duseseră pe mai târziu, împiedicată fiindu-le intrarea în sala de tenis,
mulți la ruină. În consecință, din cauza datoriilor mari, Adunarea s-a reunit la biserica Saint-Louis, unde o parte
statul menținea un nivel ridicat de impozite și taxe. În a clerului i s-a alăturat.
1788, mai mult de 80% din dările strânse au fost absor-
La 23 iunie, regele a ordonat dispersarea Adunării Stări-
bite de plata datoriilor statului. Nobilimea și clerul fiind
lor Generale. Majoritatea nobilimii și clerului s-a supus
exceptate de plata impozitelor, numeroase cereri au de-
ordinului, deputații celei de-a treia stări au rămas fideli
nunțat mărimea și injustețea acestor impozite.
jurământului de a realiza o constituție.
Regele a înconjurat cu trupe Parisul și Versailles, dar
Adunarea primea numeroase mesaje de sprijin din partea
3 Desfășurarea Revoluției (1789- populației din Paris. La 9 iulie, reconstituindu-se ca Adu-
nare Constituantă națională, aceasta cerea regelui respec-
1799) tuos, dar ferm, retragerea trupelor, inclusiv celor străine.
Regele a refuzat cererea și a oferit Adunării posibilitatea
3.1 Revoluția moderată (1789-1793) de a se deplasa în afara Parisului, pentru a o priva astfel
de sprijinul parizienilor.
4 3 DESFĂȘURAREA REVOLUȚIEI (1789-1799)

La 11 iulie, regele, acționând sub influența nobililor con- te uniform și aproximativ egale între ele, în teritoriu și
servatori, și-a schimbat miniștrii. Știrea a fost anunțată populație.
în Paris la 12 iulie, fiind interpretată ca o lovitură de stat Are loc clarificarea facțiunilor din cadrul adunării. Aripa
a conservatorilor și a reprezentat începutul unei perioade dreaptă reprezenta opoziția față de revoluție. “Monar-
insurecționale în Paris. În acest timp, Adunarea se afla hiștii democrați” și-ar fi dorit instalarea unui regim ase-
într-o sesiune continuă pentru a nu-și pierde din nou spa- mănător celui britanic. “Partidul național” reprezenta, în
țiul de reuniune. principal, burghezia. Pentru un timp, a existat un consens
între centrul și stânga politică. La 26 august, Adunarea a
3.1.4 Căderea Bastiliei publicat Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului,
în care idealurile revoluționare sunt rezumate în formu-
larea "Libertate, Egalitate, Fraternitate". În ceea ce
privește forma de organizare, partidele populare au impus
un model legislativ unicameral. Regele păstra un drept de
blocare prin veto.
Între timp, o mulțime de parizieni, în principal femei,
mărșăluind spre Versailles, la 5 octombrie, a reușit să îl
aducă pe rege înapoi în Paris, separându-l de eforturile
regaliștilor de a bloca noua ordine.

3.1.6 Constituția civilă a clerului

Pentru a rezolva criza financiară, cât și datorită ideolo-


giei anti-creștine a revoluționarilor francezi, la sfârșitul
anului 1789 și începutul lui 1790 au fost emise o serie
Incendierea Bastiliei, 14 iulie 1789
de legi, prin care au fost confiscate averile Bisericii Ca-
tolice. Deputatul Talleyrand propune ideea de a se con-
Ziua națională a Franței, 14 iulie, comemorează căderea, fisca bunurile clerului (și nu de a le naționaliza, întrucât
în 1789, a închisorii Bastilia. Cu toate ca în închisoare nicio indemnizație n-a fost vărsată în schimb.)[1] . Astfel,
nu se găseau decât 7 prizonieri, Bastilia a devenit sim- la 2 noiembrie 1789, Adunarea Națională Constituantă
bolul a tot ceea ce fusese detestabil în vechiul regim. În decise că toate bunurile clerului vor fi «puse la dispoziția
dimineața de 15 iulie, regele a realizat înfrângerea în fața Națiunii». Aceste bunuri vor fi, de acum înainte, bunuri
insurecției cetățenilor parizieni și a dat ordin de retrage- naționale, destinate să fie vândute, prin licitație, pentru
re a trupelor fidele lui și a revenit asupra schimbărilor a umple casieriile statului, creându-se asignatele. Con-
guvernamentale făcute în urmă cu câteva zile. În Paris, a stituția civilă a clerului a fost adoptată la 12 iulie 1790
fost stabilit un nou primar, într-o nouă structură, numită și ratificată de rege în același an, la 26 decembrie. Ea
"comună" și s-a înființat o armată populară, “Garda Na- prevedea transformarea membrilor clerului în funcționari
țională". Revoluția s-a răspândit în țară după modelul pa- și interzicea ordinele monastice. Victorie a forțelor ce-
rizian, populația organizându-se în municipalități cu scop lor mai ostile Bisericii, legea va transforma în adversari
de auto-guvernare și au înființat corpuri ale Gărzii Națio- ai revoluției acei preoți care contribuiseră la succesul ei.
nale, ignorând autoritatea regală. Textul legii prevedea, printre altele, ca alegerea în func-
La 27 iulie, într-un gest de aparentă reconciliere, regele țiile clericale să se facă de către toți cetățenii, indiferent
a acceptat o cocardă tricoloră, intrând în Primăria Pari- de apartenența lor religioasă. Mai mult, la 27 noiembrie,
sului. În ciuda acestui gest simbolic, nobilii au început să Adunarea decretează că toți preoții sunt obligați să depu-
părăsească țara, începând să pregătească un război civil nă jurământ de fidelitate față de națiune, lege și rege, sub
și agitând o coaliție europeană împotriva Franței revolu- amenințarea cu destituirea. Aproximativ 45% dintre pre-
ționare. oți -refractarii- au refuzat să presteze jurământul, pe care
îl considerau drept o schismă față de Roma.

3.1.5 Abolirea Vechiului Regim


3.1.7 Monarhia constituțională
La 4 august, Adunarea Națională a abolit feudalismul,
ștergând privilegiile nobililor și clerului, anulând ordine- Veritabila ruptură între popor și familia regală s-a produs
le, precum si drepturile speciale ale orașelor și provin- în timpul tentativei de a fugi în străinătate. Membrii fa-
ciilor. Din noua societate era exclus privilegiul, forma miliei regale au fost opriți la Varennes, în 21 iunie 1791.
veche de libertăți, astfel că egalitatea juridică devenea re- Deja discreditat de vizibila sa ostilitate față de Revoluție,
gula și cadrul pentru noua libertate. Adunarea a înlocuit Ludovic XVI-lea este readus la Paris, în 25 iunie, și este
provinciile istorice cu 83 de departamente, administra- suspendat.
3.2 Revoluția radicală (1793-1794) 5

În septembrie, în fața dezordinilor în creștere și a ostilită- 3.1.9 Convenția girondină


ții vechilor monarhii europene, majoritatea moderată din
Adunarea Constituantă decide să-l reinstaleze pe Ludo- O data cu căderea monarhiei, războiul a luat un caracter
vic XVI pe tron, în speranța de a frâna radicalismul Re- național și politic, nemaifiind un conflict între regi. La
voluției și de a împiedica o intervenție străină. Regele a 20 septembrie 1792, o armată franceză a oprit la Valmy
acceptat sa contrasemneze noua constituție, care transfor- înaintarea prusacă. Recent aleasa Convenție Națională,
ma Franța într-o monarhie constituțională. El era nevoit reunită în ziua victoriei de la Valmy, proclamă Republi-
să partajeze puterea cu Adunarea Legislativă (ce succeda ca la 21 septembrie. Adunarea Constituantă își schim-
Adunarea Constituantă), păstrându-și dreptul de veto și bă denumirea în Convenția Națională. În toamna anului
cel de alegere a miniștrilor. În Adunarea legislativă, s-au 1792, armata, în ofensivă după bătălia de Valmy, reușeș-
constituit facțiunile: te să pătrundă în Imperiul Romano-German, în Savoia și
în Țările de Jos austriece. În cadrul Convenției, lupta po-
• monarhiști; litică se intensifică, plenul oscilând între a sprijini giron-
dini și iacobini (mai radicali și având populația Parisului
• republicani liberali (girondini); de partea lor). Convenția decide ca regele să fie judecat
pentru trădare în fața sa și printr-un vot cvasi-unanim,
• republicani radicali (iacobini). Ludovic al XVI-lea este găsit vinovat. Cu o majoritate
mică, de un singur vot, regele este condamnat la moarte
și ghilotinat la 21 ianuarie 1793. După execuția regelui,
3.1.8 Căderea monarhiei și Comuna din Paris influența girondinilor scade în cadrul Convenției. În plus,
armatele franceze suportă loviturile coaliției formate din
Uniți provizoriu de convingerile lor republicane, giron- Anglia, Austria, Spania, Țările de Jos și mai multe state
dinii și iacobinii au votat împreună mai multe texte im- italiene.
portante, cum ar fi obligația emigranților de a se întoarce
La 24 februarie, Convenția votează conscripția militară
până la sfârșitul anului 1791 și condamnarea la închisoa-
a 300.000 de oameni. Comisarii trimiși în departamente
re sau deportare pentru clerul refractar. Veto-ul emis de
pentru a organiza mobilizarea, sunt aleși dintre iacobini,
Ludovic XVI-lea împotriva acestor legi a suscitat o cri-
lărgind falia dintre girondini și masele populare. În Ven-
ză ce a acordat girondinilor accesul la putere, în martie
deea, regaliști și preoți refractari, încurajați de trauma-
1792.
tismul cauzat de executarea regelui și ostilitatea țăranilor
Din motive diferite, regele, monarhiștii și girondinii își față de conscripție, organizează o revoltă armată care se
doreau război cu puterile ostile. Regele considera că în- extinde și în Bretania.
frângerea ar putea să-i consolideze puterea. Girondinii
Girondinii încearcă în van să se opună propunerilor ia-
doreau să canalizeze elanul revoluționar înspre exterio-
cobine destinate a crește puterea guvernului central. Un
rul Franței. Războaiele revoluționare încep odată cu de-
Tribunal revoluționar este instituit la 10 martie pentru a
clarația de război din 20 aprilie 1792, adresată Austriei,
judeca suspecții iar la 6 aprilie, Convenția creează Comi-
de partea căreia se va alătura și Prusia, după câteva săp-
tetul de Salvare Publică, organul executiv al Republicii.
tămâni.
Dificultățile militare, extinderea războiului civil, avansul
Creată în Paris în iulie 1789 și instalată la Primăria ora-
forțelor inamice pe teritoriul național, au produs o criză
șului după căderea Bastiliei, Comuna a devenit insurec-
în cadrul Convenției, rivalitatea dintre girondini și iaco-
țională în 10 august 1792, pe fondul înfrângerilor suferite
bini fiind din ce în ce mai mare. Un contra-atac nefast
pe front și a amenințărilor primite din partea străinilor, ce
al girondinilor, îndreptat împotriva lui Jean-Paul Marat,
au determinat creșterea fervorii naționale și a nemulțumi-
unul dintre șefii iacobini cei mai populari și radicali, eșu-
rilor față de familia regală. O manifestație a luat cu asalt
eză prin achitarea sa în fața Tribunalului revoluționar, la
Palatul Tuileries și regele a fost arestat, sub suspiciunea
24 aprilie.
de trădare.
La începutul lui septembrie 1792, panicat în fața înain-
tării armatelor inamice și de rumorile referitoare la un 3.2 Revoluția radicală (1793-1794)
complot contra-revoluționar, poporul înarmat a masacrat
mai mult de o mie de regaliști, preoți refractari și deținuți
Între 31 mai și 2 iunie, o insurecție pariziană condusă de
de drept comun în închisorile din Paris și din alte orașe Jacques Hébert, somează Convenția să aresteze 27 de de-
din provincie. Masacrul, permis de unii lideri iacobini, putați și 2 miniștri girondini. Populația cerea o restribu-
marchează prima derivă a Revoluției. ire a bogăției și continuarea acțiunilor anti-creștine. La
Iacobinii, sub conducerea avocatului Maximilien de Ro- 10 iunie, iacobinii preiau controlul asupra Comitetului de
bespierre, dominau Comuna și și-au mărit influența în Salvare Publică din care vor face principalul instrument
Adunarea Legislativă. Aceasta decide convocarea alege- al dictaturii revoluționare. Asasinarea lui Marat de către
rilor cu sufragiu universal masculin, destinat să reunească o girondină, duce la creșterea influenței iacobinilor. La
o nouă convenție constituțională. 24 iunie, Convenția promulgă o noua Constituție, cu o
6 3 DESFĂȘURAREA REVOLUȚIEI (1789-1799)

nouă versiune, a “Declarației drepturilor omului”, ce pu- contra-revoluționare. Tribunalele revoluționare funcțio-
nea accent mai mare pe egalitate si merit. După ce,la 10 nează într-o manieră expeditivă, trimițând mii de persoa-
iulie Danton părăsește Comitetul Salvării Publice, pe 27 ne la ghilotină în Paris și în alte orașe franceze. În afară
iulie, își face intrarea Maximilien de Robespierre, deve- de condamnările la moarte, numeroase persoane mor în
nit rapid cel mai influent membru, luând măsuri radica- închisorile suprapopulate ori sunt sumar executate, astfel
le pentru salvarea Revoluției și distrugerea inamicilor săi că se estimează la aproape 40.000 numărul de victime ale
interni și externi. regimului de teroare.
Situația militară a Republicii fiind critică, contra- Între septembrie și octombrie, mormintele tuturor regi-
revoluționarii controlând Vendeea și Bretania, mai mul- lor Franței din abația Saint-Denis sunt profanate, cate-
te orașe importante -Bordeaux, Marsilia, Lyon- fiind sub drala este vandalizată, iar rămășițele pământești ale re-
autoritatea girondinilor și armate străine invadând terito- gilor sunt aruncate în gropi comune[3] . În octombrie în-
riul francez atât în est, cât și vest, la 23 august, printr-un cepe să fie folosit calendarul republican. Impulsionat de
nou ordin de conscripție, se ordonă mobilizarea genera- Robespierre[4] , Comitetul încearcă reformarea Franței,
lă a bărbaților apți pentru serviciul militar, astfel că sunt inducând un amestec de umanitarism fanatic, idealism so-
constituite, echipate și expediate pe front 14 armate, to- cial și patriotism, într-o Republică a Virtuții. Două zile
talizând 750.000 oameni. după ce Robespierre ia poziție împotriva des-creștinării,
la 23 noiembrie, Comuna din Paris, la instigarea șefilor
radicali (“furioși”, “hebertiști”), decide închiderea tutu-
ror bisericilor și încurajarea activă a cultului Rațiunii,
religia revoluționară. Scene incredibile au loc în biseri-
cile franceze. O prostituată dezbrăcată, în chip de “Zei-
ță a Rațiunii”, este adusă revoluționari și întinsă pe alta-
rul catedralei Notre Dame din Paris. Preoți sunt linșați
în public de către revoluționarii atei. Mișcarea de des-
creștinare activă se întinde rapid în întreaga țară.
Datorită mobilizării generale, soarta războiului se întoar-
ce în favoarea Franței. Până la sfârșitul lui 1793, inva-
datorii sunt respinși de pe teritoriul francez. În interior,
Comitetul reușește să înfrângă insurecțiile regaliste și gi-
rondine.
Disputelor filosofice asupra noii religii, Robespierre le
pune capăt în primăvara lui 1794, după executarea lui
Hébert și a partizanilor săi anti-creștini, apoi a lui Dan-
ton și a indulgenților, care ceruseră sfârșitul Terorii. Os-
til des-creștinării și cultului Rațiunii, prin decretul de la
7 mai, el recomandă Convenției admiterea existenței lui
Dumnezeu, iar în ziua următoare are loc sărbătoarea “Fi-
inței Supreme”. Deși amenințările la adresa securității
Republicii fuseseră îndepărtate, Robespierre cere ca vir-
tutea sa fie instituită prin teroare.
La 10 iunie (22 Prairial), se instituie marea teroare printr-
o lege ce scotea Tribunalele revoluționare de sub inciden-
ța Convenției, limita posibilitatea acuzaților de a se apăra,
iar orice critică la adresa guvernului devenea criminală.
În următoarea lună, marea teroare produce peste 1.000
O lună de vară în calendarul republican de victime.

Legea asupra suspecților, votată la 17 septembrie, permi-


te instalarea regimului de Teroare. La 16 octombrie, în 3.3 Convenția thermidoriană (1794-1795)
lipsă de alte probe, ca pedeapsă pentru un așa-zis incest
cu fiul ei în vârstă de doar 9 ani Ludovic al XVII-lea[2] , După o nouă serie de succese militare, regimul cvasi-
închis împreună cu restul familiei, smuls din grija mamei paranoic menținut de Robespierre, își pierde justificarea.
și încredințat spre creștere unui temnicer, regina Maria O parte dintre cei implicați în regimul de Teroare se ali-
Antoaneta este executată. Ulterior, pe 31 octombrie, ază cu moderații din plenul Convenției și la 9 thermidor
un număr de 31 de lideri girondini suferă aceeași soar- anul II (27 iulie 1794), Robespierre și colaboratorii săi
tă. Represiunea se abate asupra tuturor, regaliști, pre- apropiați sunt supuși unui decret de arestare și eșuează în
oți, girondini, oricărui suspect de activități sau simpatii tentativa lor de insurecție la Comuna din Paris. Arestați
7

în cursul nopții, sunt executați în seara următoare, iar în noiembrie (18 brumar), prin care Directoratul a fost înlă-
zilele următoare mai mult de o sută de partizani de-ai săi turat. Noua Constituție instaura Consulatul, organism în
urmându-i soarta. Sfârșitul Republicii Virtuții, visate de care Bonaparte a avut putere dictatorială. Deviză repu-
Robespierre, îl antrenează și pe cel al radicalizării mișcă- blicană devine “Libertate, Egalitate, Fraternitate”, iar la
rii revoluționare, reprezentând un moment de cotitură în 15 decembrie 1799, prim-consulul Napoleon Bonaparte,
desfășurarea Revoluției. prezentând francezilor noua Constituție, proclamă:
Până la sfârșitul lui 1794, Convenția este dominată de de-
putații de centru care au răsturnat regimul de teroare, apoi Cetățeni, Revoluția s-a așezat la princi-
anulând o serie de decrete și suprimând tribunalele revo- piile pe care am început-o: ea s-a încheiat!
luționare. Suprimarea bugetului acordat cultelor a pregă-
tit separarea Bisericii de Stat, confirmată la 21 februarie .
1795. După revenirea în Convenție a girondinilor pros-
criși, reacțiunea violentă față de protestele din primăvara
anului 1795 determină eliminarea ultimilor iacobini ra- 4 Cronologie
dicali.
În vara aceluiași an, Franța se mai afla în război doar 4.1 Anul 1789
cu Anglia, Sardinia și Austria, pacea revenind la fronti-
ere,după stoparea unei armate de emigranți debarcată în • 5 mai: Deschiderea oficială a Adunării Stărilor Ge-
Bretania. nerale
• 17 iunie: Starea a treia proclamă Adunarea Națio-
3.4 Directoratul (1795-1799) nală
• 20 iunie: Jurământul din sala de tenis
Convenția adoptă o nouă Constituție, aprobată la 22 au-
gust 1795, prin care se conferă puterea executivă unui • 24 iunie: Majoritatea clerului se alătură Adunării
Directorat compus din cinci membri, care trebuie să nu- Naționale
mească miniștrii. Puterea legislativă va fi împărțită în-
tre două camere, Consiliul Bătrânilor, cu 250 membri și • 2 iulie: Regimente străine sunt concentrate în jurul
Consiliul celor 500. Începând din mai 1797, în fiecare Parisului
an, un membru al Directoratului și o treime din adunări • 12 iulie: Demiterea miniștrilor provoacă insurecția
sunt înnoite. armată a parizienilor
Convenția a numit primii Directori și două treimi din cor-
• 14 iulie: Căderea Bastiliei. Revoluția se declanșează
pul legislativ din cadrul membrilor săi. Reacția insurec-
și în provincie
țională a regaliștilor parizieni, din 5 octombrie 1795 este
înfrântă rapid de trupele generalului Napoleon Bonapar- • 15 iulie: Conducerea revoluționară se organizează
te, încă puțin cunoscut. Convenția se dizolvă la 26 oc- ca și Comuna din Paris
tombrie și un nou guvern este instalat.
• 16 iulie: Regele decide să retragă trupele din capitală
Directoratul a stabilizat bulversațiile anilor precedenți.
Unul din mijloace l-a constituit continuarea războiului, • 4 august: Abolirea corvezilor și servituților feudale
canalizând energia eliberată de Revoluție. Succesele Re-
voluției inspiră războaie de cucerire si de export al idea- • 26 august: Declarația Drepturilor Omului și Cetă-
lurilor revoluționare în întreg restul Europei. Câteva luni țeanului
de la intrarea sa în funcțiune, Directoratul oferă lui Bo- • 6 octombrie: Femeile pariziene obligă regele să re-
naparte comanda unei campanii militare în Italia, între vină în Paris.
martie 1796 și octombrie 1797, care a permis tânărului
general să căștige popularitate. • 19 noiembrie: Decret privind naționalizarea bunu-
rilor Bisericii
Luptele de facțiuni au dus la instabilitatea regimului. Re-
venirea stângii iacobine se manifestă printr-un complot
(conjurația egalilor) condus de Babeuf, care preconiza 4.2 Anul 1790
distribuția egală a pământurilor și veniturilor. Conjurația
eșuează în mai 1796. • 16 ianuarie: Este creată Jandarmeria națională
În timp ce în Franța principiile revoluționare erau în re- • 31 martie: Robespierre este ales președinte al Clu-
tragere, ele se răspândeau în Europa prin intermediul bului iacobinilor.
războaielor napoleoniene. Înfrângerile militare din vara
anului 1799, dificultățile economice și agitația socială au • 19 iunie: Un decret al Adunării abolește titlurile de
determinat lovitura de stat a generalului Bonaparte, din 9 noblețe ereditare
8 4 CRONOLOGIE

• 12 iulie: Constituția civilă a clerului • 7 iulie: Liderii Comunei din Paris sunt suspendați
din funcții
• 14 iulie: În cadrul primei zile naționale, Ludovic al
XVI-lea jură că va accepta Constituția • 22 iulie: Declarând patria în pericol, Adunarea
cheamă cetățenii sub arme
• 21 octombrie: Drapelul tricolor înlocuiește vechiul
drapel regal al florii de crin • 25 iulie: Manifestul lui Braunschweig la Coblenz
(cunoscut la Paris la începutul lunii august)
• 27 noiembrie: Decretul jurământului clerului
• 30 iulie: Marseillaise la Paris
4.3 Anul 1791 • 10 august: Căderea monarhiei. Convocarea Con-
venției naționale ca nou organ legislativ
• 19 martie: Introducerea sistemului metric ca sistem
de măsură • 2 septembrie: Masacrul a peste 1.000 de preoți re-
fractari, nobili și alți prezumptivi adversari ai națiu-
• 13 aprilie: Papa Pius al VI-lea condamnă Constituția nii
civilă a clerului
• 20 septembrie: Bătălia de la Valmy. Armata prusaca
• 26 mai: Regele cedează națiunii bunurile Coroanei este oprită
• 1 iunie: Abolirea tuturor formelor de tortură
• 21 septembrie: Convenția proclama republica
• 14 iunie: Legea Le Chapelier. Grevele și sindicatele
• 4 decembrie: Începe procesul regelui
sunt interzise
• 20 iunie: Fuga la Varennes
4.5 Anul 1793
• 25 iunie: Aducerea regelui la Paris și demiterea sa
temporară • 17 ianuarie: Adunarea votează vinovăția regelui și îl
condamnă la moarte
• 17 iulie: Masacrul petiționarilor iacobini de pe
Champ-de-Mars • 21 ianuarie: Ludovic al XVI-lea este executat
• 27 august: Declarația de la Pillnitz. Franței i se cere • 10 martie: Este creat Tribunalul revoluționar
să restaureze vechiul regim
• 18 martie: Înfrângere armată și retragere din Belgia
• 3 septembrie: Adoptarea primei Constituții
• 6 aprilie: Constituirea unui Comitet de salvare pu-
• 13 septembrie: Sancționarea Constituției de către blică, cu putere executivă
rege
• 2 iunie: Demiterea și arestarea liderilor girondini.
• 1 octombrie: Deschiderea noii Adunări Legislative Convenția montagnarda
• 11 noiembrie: Regele se opune prin veto decretelor
• 24 iunie: Constituția anului I
asupra emigranților
• 13 iulie: Charlotte Corday îl asasinează pe Marat
4.4 Anul 1792 • 27 iulie: Robespierre este numit în Comitet

• 25 ianuarie: Adunarea lansează un ultimatum Aus- • 1 august: Convenția decretează distrugerea Vendeei
triei
• 23 august: Mobilizare generală și rechiziționarea de
• 20 aprilie: Adunarea, dominată de girondini, decla- bunuri
ră război Austriei
• 29 august: Regaliștii permit intrarea englezilor în
• 21 aprilie: Condorcet expune în Adunare principiile Toulon
educației publice
• 5 septembrie: Instituirea terorii
• 26 aprilie: Rouget de Lisle interpretează Cântec de
război pentru armata Rinului (''La Marseillaise'') • 17 septembrie: Convenția votează legea suspecților

• 27 mai: Decret al Adunării privind deportarea pre- • 29 septembrie: Legea maximului general blochează
oților refractari prețurile și salariile

• 20 iunie: Manifestație anti-regalistă la Tuilleries • 9 octombrie: Armata înfrânge insurecția din Lyon
4.8 Anul 1796 9

• 16 octombrie: Procesul și execuția reginei Maria • 30 mai : Restituirea bisericilor


Antoaneta
• 22 iulie: Tratat la Basel cu Spania
• 31 octombrie: Execuția a 21 de girondini
• 22 august: Constituția anului III
• 10 noiembrie: Sărbătoarea Rațiunii la catedrala
Notre-Dame • 18 septembrie: Separarea bisericilor de stat

• 24 noiembrie: Introducerea calendarului republican • 1 octombrie: Anexarea Belgiei

• 19 decembrie: Englezii sunt respinși din Toulon • 5 octombrie: Insurecția regalistă contra Convenției
este înfrântă de Bonaparte
• 25 decembrie: Robespierre prezintă raportul privind
principiile guvernului revoluționar • 31 octombrie: Debutul Directoratului

• 5 decembrie: Decret de arestare contra lui Babeuf


4.6 Anul 1794 care intră în clandestinitate

• 4 februarie: Convenția abolește sclavia în metropolă


și în colonii 4.8 Anul 1796
• 13 martie: Arestarea și executarea indulgenților • 23 februarie: Napoleon numit în fruntea armatei din
Italia
• 24 martie: Executarea furioșilor
• 10 mai: Eșecul “conspirației egalilor” condusă de
• 8 iunie: Sărbătoarea Ființei supreme Babeuf
• 10 iunie: Debutul marii terori
• 15 mai: Napoleon intră în Milano
• 26 iunie: Victorie franceză la Fleurus contra Austri-
• 15 mai: Prin Tratatul de la Paris, Franța obține
ei
Savoia și Nisa
• 27 iulie: Înlăturarea lui Robespierre
• 15 octombrie: Republica transpadană
• 28 iulie: Executarea iacobinilor. Începutul reacțiu-
• 29 decembrie: O expediție ratată în apropierea
nii thermidoriene
Irlandei
• 24 august: Reorganizarea guvernământului revolu-
ționar
4.9 Anul 1797
• 18 septembrie: Separarea bisericilor de stat
• 4 februarie: Revenirea la moneda metalică
• 10 octombrie: Conservatorul Național de Arte și
Meserii • 12 mai: Bonaparte intră în Veneția
• 24 octombrie: Școala Normală Superioară • 27 mai: Execuția lui Babeuf
• 12 noiembrie: Închiderea cluburilor iacobinilor • 6 iunie: Proclamarea republicii liguriene
• 24 decembrie: Abolirea legii maximului • 9 iulie: Proclamarea republicii cisalpine (Lombardia
împreună cu republica cispadană)
4.7 Anul 1795 • 16 iulie: Talleyrand numit ministru de externe

• 21 februarie: Restabilirea libertății religioase • 24 august: Abrogarea legilor contra preoților refrac-
tari
• 1 aprilie: Protest al populației împotriva scumpirii
alimentelor • 3 septembrie: Adunările cer punerea sub acuzare a
directorului Barras
• 5 aprilie: Tratat la Basel cu Prusia
• 4 septembrie: Lovitura de stat a lui Barras (18 Fruc-
• 7 mai: Fouquier-Tinville, acuzatorul public, împre- tidor)
ună cu alți 15 membri în Tribunalul Revoluționar,
sunt ghilotinați • 5 septembrie: Legi împotriva deputaților opoziției
și împotriva libertății presei
• 20 mai: Insurecții populare violent reprimate. Te-
roarea albă • 17 octombrie: Tratat la Campoformio cu Austria
10 5 BIBLIOGRAFIE

4.10 Anul 1798 • 28 iunie: Decret privind mobilizarea generală

• 18 ianuarie: Începutul blocadei împotriva Angliei • 6 iulie: Deschiderea clubului amicilor egalității și li-
bertății (neo-iacobin)
• 15 februarie: Proclamare Republicii romane
• 29 iulie: Fouché este numit ministrul poliției
• 21 februarie: Tratat de alianță și comerț cu republica
cisalpină • 1 august: Abrogarea legilor din septembrie 1797 ce
restrângeau libertatea presei
• 8 mai: Adoptarea unei liste de 146 de aleși de ex-
tremă stângă excluși din Consilii • 6 august: Insurecție regalistă în sud

• 11 mai: Lovitura de stat contra deputaților iacobini • 13 august: Închiderea clubului amicilor egalității și
aleși (22 Floreal) libertății

• 19 mai: Flota franceză părăsește Toulon în direcția • 27 august: Debarcare engleză în Olanda
Egipt • 16 octombrie: Napoleon revine la Paris
• 11 iunie: Malta este ocupată • 9 noiembrie: Lovitura de stat provoacă vid de putere
(18 Brumar)
• 2 iulie: Alexandria este ocupată
• 21 iulie: Bonaparte câștigă bătălia de la piramide
contra mamelucilor 5 Bibliografie
• 23 iulie: Cairo este ocupat
• Acest articol conține text din Encyclopædia Britanni-
• 1 august: Flota franceză este distrusă la Abukir de ca 1911, o publicație aparținând domeniului public.
Nelson
• Almaș, Dumitru, Căderea Bastiliei, București, 1959.
• 6 august: Expediție franceză in sprijinul insurecției
irlandeze • Bayet, Albert, Istoria Franței, București, Ed. Fo-
rum, f.a.
• 23 august: Napoleon pleacă din Egipt
• Behrens, G.B., The Ancien Régime, Thames and Hu-
• 5 septembrie: Legea Jourdan instituie serviciul mi- dson, 1967.
litar obligatoriu
• Berstein, Serge, Milza, Pierre, Istoria Europei, vol.
• 9 septembrie: Imperiul Otoman declară război 3, Iași, Institutul European, 1998.
Franței
• Blanning, T.C.W., The Origins of the French Revo-
• 15 septembrie: Capitulare franceză în Irlanda lutionary Wars, Longman, 1986.

• 16 septembrie: Plecarea celui de-al doilea corp ex- • Idem, The French Revolution - Aristocrats vs. Bour-
pediționar spre Irlanda geois, Macmillan Education, 1987.

• 11 octombrie: Dezastrul flotei franceze în Irlanda • Campbell, Robert Peter, The Ancien Régime in
France, Blackwell, Historical Association Studies,
• 24 noiembrie: Impozit pe uși și ferestre 1988.
• 29 decembrie: Tratat de alianță între Rusia, Anglia • Carlyle, Thomas, Istoria Revoluției franceze, vol I-II,
și Napoli București, 1946.
• Caxotte, Pierre, La Révolution française, Paris,
4.11 Anul 1799 1970.

• 23 ianuarie: Armata franceză ocupă Napoli • Ciachir, Nicolae, Istorie universală modernă, vol II,
București, Ed. Oscar Print, 1998.
• 12 martie: Directoratul declară război Austriei
• Cobb, R., Jones, C., The French Revolution, 1789-
• 28 aprilie: Adoptarea taxei vamale protecționiste 1795, Simon and Schuster, 1989.
• 16 iunie: Consiliul celor 500 în conflict cu Directo- • Cobban, Alfred, A history of modern France, vol. I,
ratul 1715-1799, Penguin, 1957.
• 18 iunie: Demiterea directorilor de către consilii. • Idem, The Social Interpretation of the French Revo-
Lovitura de stat din 30 priarial lution, Cambridge, University Press, 1964.
11

• Cowie, L. W., The French Revolution, Macmillian • Townson, Duncan, Franța în revoluție, București,
Education, 1987. Ed. All, 2000.
• Doyle, William, The origins of the French Revolu- • Tulard, J., Fazard, J. F., Fierro, A., Histoire et dic-
tion, Oxford, University Press, 1989 tionnaire de la Révolution française (1789-1799),
Paris, 1988.
• Idem, The Oxford History of the French Revolution,
Oxford, University Press, 1989. • Williams, Gwyn A., Artisans and Sans-culottes, Li-
bris, 1989.
• Furet, F., Richet, D., The French Revolution, Wei-
denfeld, 1970. • Wright, D.G., Revolution and Terror in France,
1789-1795, Longman, 1974.
• Goodwin, A., The French Revolution, edition V.,
Hutchinson, 1970.
• Hampson, Norman, A Social History of the French 6 Bibliografie suplimentară
Revolution, Routledge, 1966.
• Cartea neagră a Revoluției franceze, coordonator
• Idem, The life and options of Maximilien Robespier-
Renaud Escande, Editura Grinta, Cluj, 2010 -
re, Duckworth, 1974.
recenzie1 - recenzie2
• Idem, The terror in the French Revolution, Historical
Asociation pamphlet, General Series 103.
• Hardman, John, The French Revolution, 1785-1795,
7 Vezi și
Arnold, 1981.
• Fenomenologia spiritului
• Jones, P.M., The Peasantry in the French Revolution,
Cambridge, University Press, 1988. • Asignat

• Lefebvre, Georges, The Coming of the French Revo-


lution, Princeton, 1947. 8 Note
• Lyons, Martin, France under the Directory, Cambri-
dge, University Press, 1975. [1] fr Alain Grandjean, La folle histoire des assignats, 2003

• Madaule, Jacques, Istoria Franței, vol II, București, [2] “Reeducarea Delfinului” de Mircea Platon, Convorbiri Li-
terare, mai 2004
1973.
[3] “Un episod inedit al Revoluției Franceze”, România Li-
• Madelin, Louis, Danton - omul, revoluționarul, Bu-
bera, 29 iulie 2006
curești, f.a.
[4] “Biblia lui Robespierre” de Mircea Platon, Convorbiri Li-
• Politics and society in contemporary France (1789- terare, aprilie 2004
1971), a documentary history, ed. Eric Cahm, Lon-
don, George C. Harrap, 1972.
• Rudé, George, Revolutionary Europe, 1783-1815, 9 Legături externe
Fontana, 1964.
• Virgil Lazăr, 1789 - preludiul comunismului, în Ro-
• Idem, Robespierre, Collins, 1975.
mânia liberă on-line, din 22 octombrie 2010
• Soboul, Albert, A Short History of the French Revo-
• "French Revolution" în Catholic Encyclopedia
lution, 1789-1799, University of California Press,
1965. • Open University course
• Idem, Revoluția franceză, 1789-1794, București, • Entry on Encyclopedia.com from the Columbia En-
1962. cyclopedia
• Sutherland, D.M.G., France, 1789-1815: Revo- • Primary source documents from The Internet Mo-
lution and Counter-revolution, London, Fontana, dern History Sourcebook
1985.
• Sydenham, M. J., The First French Republic, 1792-
1804, Batsford, 1974.
• Idem,The French Revolution, Batsford, 1965.
12 10 TEXT AND IMAGE SOURCES, CONTRIBUTORS, AND LICENSES

10 Text and image sources, contributors, and licenses


10.1 Text
• Revoluția franceză Source: http://ro.wikipedia.org/wiki/Revoluția_franceză?oldid=8851450 Contributors: Gutza, Radufan, Ronline, Ha-
shar, Robbot, Vasile, Elerium, Rebel, Wars, YurikBot, Palica, Arado, AdiJapan, Zwobot, Vlad, Chobot, RobotQuistnix, Orioane, Mihai
Andrei, Anclation, Remigiu, Andrei Stroe, Miehs, Strainubot, Roamata, Cornel Grad, Parvus7, Victor Blacus, Ignatius, Escarbot, MihaiR,
Bogdanradu, Thijs!bot, JAnDbot, Minisarm, Rei-bot, Mycomp, Buddu, Turbojet, Adrian two, VolkovBot, TXiKiBoT, Ommiy-Pangaeus,
SieBot, Synthebot, Lucian GAVRILA, Rad Urs, Idioma-bot, Tgeorgescu, AlleborgoBot, RadufanBot, Soricelu', Alexandru.demian, Dra-
gonBot, Andradamatei, Ark25, Soricelu' 2, Narciscatalin, Alexbot, Vitalie Ciubotaru, Morrison^^, Numbo3-bot, Boyauf483, Luckas-bot,
Paelius, Andrebot, ArthurBot, Xqbot, Mal`Ganis, Sîmbotin, RedBot, GhalyBot, RibotBOT, Yahm97, TobeBot, Dinamik-bot, Nerissa-
Marie, EmausBot, ZéroBot, Zetconnect, Ionutp, JackieBot, ChuispastonBot, FoxBot, MerlIwBot, AvicBot, Vagobot, Pafsanias, GÜT,
Alin26, SantoshBot, Addbot, Alina123elena123, XXN-bot și Anonymous: 57

10.2 Images
• Fișier:Commons-logo.svg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4a/Commons-logo.svg License: Public domain
Contributors: This version created by Pumbaa, using a proper partial circle and SVG geometry features. (Former versions used to be sligh-
tly warped.) Original artist: SVG version was created by User:Grunt and cleaned up by 3247, based on the earlier PNG version, created by
Reidab.
• Fișier:Messidor.jpg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6b/Messidor.jpg License: Public domain Contributors:
? Original artist: ?
• Fișier:Prise_de_la_Bastille.jpg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4e/Prise_de_la_Bastille.jpg License: Public
domain Contributors: <a data-x-rel='nofollow' class='external text' href='http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b103025148/'>Bibliothèque
nationale de France</a> Original artist: Jean-Pierre Houël

10.3 Content license


• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0

S-ar putea să vă placă și