1.

1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE 15

1. SISTEME DE REGLARE AUTOMATĂ ŞI COMPONENTELE LOR

1.1 Senzori de proximitate şi de poziţie cu funcţionare discretă

Automatizările industriale nu pot fi realizate fără senzori şi traductoare, de

aceea au fost elaborate o varietate mare de astfel de dispozitive de control şi
măsurare, precum şi o gamă variată de modificaţii în fiecare tip [75]. Toată această
varietate nu poate fi cuprinsă în această lucrare, de aceea în acest capitol sunt
descrise doar acele traductoare, care şi-au găsit o răspândire mai largă în practică.
Senzorii reprezintă partea principală (primară) a traductoarelor – cea sensibilă, de
măsurare (control), la baza cărora se află anumite legi şi principii fizice. Semnalele
senzorilor sunt apoi amplificate şi convertite într-o formă de semnale electrice
standardizate discrete sau continue cu ajutorul unor dispozitive electronice
secundare. Dintre semnalele discrete standardizate fac parte contactele unui releu
obişnuit de comutaţie, sau semnalul logic de ieşire al unui tranzistor (switch), iar
dintre semnalele continue standardizate : în curent 4-20 mA, sau în tensiune 0-10
V (±10 V în sistemele reversibile) pentru tot diapazonul de reglare.
Senzorii de proximitate (SP) sunt cei mai simpli senzori de apropiere şi
poziţie cu semnale discrete la ieşire (contact de releu, sau tranzistor (switch)).
SP sunt cei mai simpli senzori, care au o utilizare universală în automatizări,
deoarece pot realiza fără contact direct cu obiectele controlate, următoarele funcţii:
- sesizează apropierea obiectelor în zona de lucru a maşinilor la o deplasare pe
conveiere, sau detectează apariţia persoanelor în zona de securitate (de pază);
- asigură poziţionarea liniară sau unghiulară a mecanismelor (conveierelor, roţilor);
- asigură numărarea sticlelor, sau a altor obiecte în procesul lor de deplasare;
- controlul umplerii şi al defecţiunilor sticlelor, cutiilor, sau altor obiecte;
- controlul ruperii benzilor, conductoarelor, cablurilor;
Senzorii de proximitate mai au şi alte avantaje tehnice importante, de exemplu:
o construcţie compactă cu gabarite şi mase minime, deoarece sunt realizate cu
elemente microelectronice, precum şi o schemă simplă. Ei au, de regulă, 2-4 pini
(picioruşe de conexiuni exterioare) şi o alimentare de 24 V DC, sau 230 V AC,
precum şi o construcţie cilindrică cu un diametru exterior M8, M12, M18, M30 (în
funcţie de distanţa controlată) şi o zonă circulară activă de control (fig. 1.1.1).
După principiul fizic de funcţionare aceşti senzori se împart în 5 grupe
principale: inductivi, magnetici, capacitivi, optici (fotoelectrici) şi cu
ultrasunete, care se analizează în continuare. Aceşti senzori se execută, de
asemenea, în standard antiexploziv Ex şi
NAMUR, conform căruia ei sunt completaţi
cu funcţii de control al ruperii, sau
scurtcircuitului liniei de măsurare. Pentru
aceasta elementul discret de ieşire se înseriază
cu o rezistenţă mică (mai mare decât rezistenţa
liniei scurtcircuitate) şi se şuntează cu o
rezistenţă mare (mai mică decât rezistenţa
liniei întrerupte). Fig. 1.1.1. Pincipiu constructiv al SP
16 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE

1.1.1 Senzori inductivi şi magnetici

Aceşti senzori au cea mai largă răspândire în practică, deoarece sunt simpli,
fiabili şi au un preţ scăzut. Principiul lor de funcţionare, de asemenea, este simplu,
fiind bazat pe legea inducţiei electromagnetice. În figura 1.1.2, a sunt reprezentate
elementele componente ale senzorilor inductivi: un circuit oscilatoriu rezonant LC
(generator sinusoidal), un redresor (rectifier), un comparator pe baza unui bistabil
basculant Schmidt şi un amplificator. Generatorul poate fi realizat pe baza unui
tranzistor în regim de repetor, a unui rezonator de frecvenţă înaltă (2-5 kHz) şi a
unei înfăşurări cu 2 secţii, una dintre care este conectată în circuitul de reacţie
pozitivă al tranzistorului (fig. 1.1.2, b).

a)
Fig. 1.1.2 Schema–bloc şi schema de principiu a
generatorului sinusoidal al senzorului inductiv b)

Bobina circuitului LC a generatroului sinusoidal produce un câmp

electromagnetic de frecvenţă înaltă în zona de control a senzorului, în apropierea
căreia este amplasată înfăşurarea generatoare. Această bobină poate avea o formă
cilindrică şi poziţie verticală (în cazul, cănd trebuie detectate obiecte metalice
orizontale - fig. 1.1.3, a), sau o formă inelară (în cazul, cănd trebuie detectate
obiecte metalice verticale - fig. 1.1.3, b), Când în zona de control nimereşte vre-un
obiect metalic (Target), câmpul electromagnetic alternativ induce în el, ca într-un
circuit magnetic, nişte curenţi turbionari (Eddy curent), care produc, la rândul lor,
câmpul de reacţie magnetică. Acesta din urmă acţionează asupra câmpului
înfăşurării primare, micşorându-l substanţial şi blocând astfel generatorul(fig.
1.1.3, c). Ca urmare, bistabilul Schmidt basculează şi activează tranzistorul
amplificatorului, generând un semnal discret normal-deschis (-închis) la ieşire.

a)
 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE 17

b) c)
Fig. 1.1.3. Principiul de detectare a obiectului metalic orizontal (a) sau vertical (b)
şi diagrama de funcţionare a senzorului inductiv (c)

O construcţie şi funcţionare asemănătoare au, de asemenea, senzorii

magnetici, care sunt destinaţi pentru detectarea unor magneţi permanenţi (MP),
care generează un câmp magnetic propriu şi de reacţie mai puternic, decât câmpul
curenţilor turbionari din obiectele metalice (fig.1.1.4, a). Ca urmare, aceşti senzori
pot detecta (fără contact direct) magneţii permanenţi la o distanţă mai mare, având
gabarite mai mici decât senzorii inductivi. Zona de control a senzorilor magnetici
are o formă aproape dreptunghiulară,ceea ce poate asigura o fiabilitate mai înaltă
(fig. 1.1.4, b).

Fig. 1.1.4. Schema–bloc şi principiul de funcţionare al senzorului magnetic

În raport cu amplificatorul etajului de ieşire, senzorii inductivi şi magnetici se

produc în următoarele variante :
- cu alimentare în curent continuu şi tranzistor de ieşire N-P-N sau/şi P-P-P, care
în stare neactivată generează un semnal 0/1 şi care alimentează 1/2 relee exterioare
cu contacte normal-deschise (NO), sau normal-închise (NC) (fig. 1.1.5, a),
- cu tiristor la ieşire, alimentat în curent alternativ printr-un redresor (fig. 1.1.5, b);
- cu alimentare în curent alternativ şi cu 2 contacte opuse de ieşire (fig. 1.1.5, c).
18 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE

În conformitate cu aceste variante, în figura 1.1.5, d-e sunt reprezentate

notaţiile simplificate în schemele electrice ale senzorilor inductivi - sub forma unui
dreptunghi cu romb interior, tăiat la mijloc şi litera I deasupra lui, şi cu 2-5
conductoare (pini) pentru conectarea releelor exterioare de sarcină (circuitele
acestora sunt arătate punctat).

a) b) c)

Fig. 1.1.5. Notarea simplificată şi schemele electrice de conexiuni exterioare ale

senzorilor inductivi cu funcţionare discretă cu diferite tensiuni de alimentare

Parametrul principal al senzorilor inductivi/ magnetici de proximitate îl

constituie distanţa de control Y a obiectelor
metalice/MP în raport cu suprafaţa activă de
control. Această distanţă însă depinde de mai
mulţi factori, de exemplu de proprietăţile
magnetice ale obiectelor controlate, de puterea
elementelor electronice componente, precum şi de
abaterea obiectelor controlate de la centul
suprafeţei active pe coordonata X (fig. 1.1.6).
Pentru senzori inductivi de formă cilindrică zona
de control are o formă reală conică, iar în secţiune
– o formă triunghiulară.
Fig. 1.1.6. Forma zonei active a senzorului
 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE 19
Senzorii inductivi, produşi de diferite companii, pot avea diferite valori ale
distanţei nominale de control şi diferite variante constructive. Pentru distanţe mai
mici cea mai răspândită însă este varianta cilindrică cu diametru filetat M8, M12,
M18, M30, confecţionat din oţel inoxidabil, sau din mase plastice. Pentru distanţe
mai mari se utilizează forma cubică cu dimensiuni mai mari, Compania Siemens,
de exemplu, produce senzori inductivi de tipul BERO 3RG4 (PXI 200-PXI 500)
cu o distanţă de acţionare de la 0,6mm până la 75 mm (fig. 1.1.7, a).

a)

b) Fig. 1.1.7. Senzori inductivi SIMATIC PXI 400 ai companiei Siemens (a) şi
senzor magnetic MM12 al companiei SICK (b) cu tranzistor PNP de ieşire

Senzorii inductivi şi magnetici cu principiu discret de funcţionare se folosesc,

de exemplu, pentru controlul poziţiei cabinei ascensoarelor la fiecare etaj.

Compania Pepperl Fuchs produce o gamă constructivă mult mai largă de

astfel de senzori. În figura 1.1.8 sunt reprezentate 3 variante constructive diferite
de senzori inductivi: inelară, cu crăpătură şi cu instalare în podea. Ultima variantă
se utilizează pentru controlul obiectelor de pe conveiere.

Fig. 1.1.8. Variante constructive speciale ale senzorilor companiei Pepperl Fuchs
20 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE

1.1.2 Senzori capacitivi

Aceşti senzori reprezintă o variantă universală a senzorilor de proximitate,

deoarece pot să detecteze atât obiecte metalice, cât şi dielectrice în diferite stări şi
forme – lichide , solide, inclusiv în formă de praf, Ei pot să înregistreze prezenţa şi
nivelul multor materiale şi substanţe conducătoare de curent electric sau izolatoare,
de exemplu a apei, uleiului, spirtului, hârtiei, cartonului, sticlei, maselor plastice,
cimentului, nisipului, făinii, zahărului, grăunţoaselor şi multor altor substanţe.
Componenţa elementelor senzorilor capacitivi de proximitate (fig. 1.1.9) este
practic aceleaşi ca şi la senzorii inductivi (fig. 1.1.2), însă principiul de detectare a
obiectelor/ materialelor este diferit. Într-adevăr, se utilizează un generator oscilant
rezonant LC de frecvenţă înaltă identic, însă în acest caz variază nu inductivitatea,
ci capacitatea condensatorului circuitului LC, iar câmpul electromagnetic se
reprezintă deja ca un câmp dintre armăturile condensatorului netradiţional. O
armătură a acestui condensator o constituie plăcuţa suprafeţei active de control (
flouting base electrode), cea dea doua fiind corpul senzorului Ground (fig. 1.1.9)

Fig. 1.1.9. Componenţa şi principiul de funcţionare al senzorilor capacitivi

Se ştie, că capacitatea unui condensator depinde de 3 mărimi principale : de

permitivitatea absolută a dielectricului dintre armături εa = ε0 εr , de suprafaţa S a
armăturilor şi de distanţa l dintre ele :
S
C  0 r ,
l
unde εo = 1 / 4π 9 109 - constantă electrică, iar εr – permitivitatea relativă a
dielectricului. Aceasta din urmă arată de câte ori este mai mare capacitatea unui
condensator, care are ca dielectric o anumită substanţă sau material, faţă de
capacitatea lui în vid, unde εr = 1. Pentru hârtie şi carton, de exemplu, εr = 2,3;
pentru sticlă εr = 5; pentru ceramică εr = 6; pentru ulei εr = 2,2; pentru apă εr = 80.
Deoarece armăturile menţionate ale condensatorului neconvenţional sunt fixe, la
baza funcţionării traductoarelor capacitive este utilizată variaţia permitivităţii
relative a materialelor.
Dacă nivelul materialul, de exemplu a făinii, se află la o distanţă mare de
electrodul de control al senzorului (No target), capacitatea condensatorului este
mică, ceea ce blochează funcţionarea oscilatorului LC şi dezactivează etajul de
ieşire (fig. 1.1.10, a-b). În caz contrar se măreşte densitatea liniilor câmpului, ceea
ce condiţionează creşterea capacităţii şi generarea oscilaţiilor sinusoidale şi a
semnalului de ieşire (fig. 1.1.10, a).
 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE 21

a) b)
Fig. 1.1.10. Diagrame de funcţionare ale senzorului capacitiv
Distanţa relativă de detectare (in raport cu obiectele metalice) depinde de εr: cu
cât εr este mai mică, cu atât distanţa se micşorează neliniar, ajungând pentru aer
(vid) chiar până la un contact direct (fig. 1.1.11, a). În cazul obiectelor metalice
distanţa de detectare este 100%, însă în raport cu coordonatele X-Y zona de
detectare are o formă conică, la fel ca şi la senzorii inductivi (fig. 1.1.11, b).

a) b)
Fig.1.1.11.Caracteristici funcţionale ale senzorilor capacitivi ai companiei Siemens
În legătură cu toate acestea, schemele etajelor de ieşire şi conexiunile
exterioare ale senzorilor capacitivi PXC400 Siemens cu alimentare în curent
continuu şi alternativ (fig. 1.1.12,a), precum şi variantele constructive, (fig.
1.1.12,b) sunt aceleaşi, ca la senzorii inductivi. Distanţa de acţionare ai acestor
senzori pentru obiecte metalice constituie 5, 10 sau 20 mm.

Fig. 1.1.12. Notarea convenţională şi conectarea exterioară a senzorilor capacitivi

PXC 400 ai companiei Siemens
22 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE

1.1.3 Senzori de proximitate cu ultrasunete

La baza funcţionării acestor senzori se află emiterea periodică a unor unde

ultrasonore de frecvenţă înaltă (60–400 kHz) şi receptarea timpului ecourilor
(întoarcerii) acestor unde, reflectate de un obiect, distanţa până la care trebuie
controlată. Acest timp depinde de viteza undelor ultrasonore şi de distanţa până la
obiect. Cunoscând viteza ultrasunetelor (340 m/s ) şi măsurând timpul dus-întors
al lor, se poate de calculat distanţa sau înălţimea până la obiect. Un avantaj
important al traductoarelor ultrasonore îl constituie posibilitatea de a măsura şi
controla distanţe într-un diapazon mare – de la 6 cm şi până la 10 m.
Emiterea undelor de către emiţător se efectuează, de obicei, în forma unui con
de un unghi relativ mic -- 5-8º însă acest con are în apropierea nemijlocită de
emiţător o zonă moartă, care nu poate fi controlată şi care trebuie exclusă din zona
de lucru (fig. 1.1.13). Această zonă, care constituie 15-20 % din toată zona
controlată, este condiţionată de intervalul minim necesar de timp de trecere din
regimul de emisie în cel de recepţie. Ea se exclude, de obicei, prin alegerea corectă
a locului de montare a senzorului .
În traductoarele analogice ultrasonore distanţa calculată de microcontroler
este convertită într-un semnal electric standardizat în curent 4-20 mA, sau tensiune
0-10 V (fig. 1.1.14).

Fig. 1.1.13. Zona moartă şi de lucru a Fig. 1.1.15. Caracteristici de ieşire ale
senzorului ultrasonor senzorului ultrasonor analogic
Traductoarele ultrasonore discrete sunt mai simple, conţinând un aceleaşi
elemente de emitere periodică şi recepţie a undelor ultrasonore, controlate de un
comparator, care generează un semnal logic la ieşire doar în caz de recepţie a undei
emise, ceea ce este posibil numai în cazul prezenţei unui obiect în zona de control .
Pentru acordarea acţionării senzorului la o distanţă (înălţime) necesară, este
prevăzut 1 potenţiometru de reglare corespunzătoare. Acest lucru poate fi făcut şi
cu ajutorul calculatorului în regim de instruire.
Traductoarele discrete şi-au găsit o răspândire în calitate de detectoare
simplificate şi ieftine de mişcare, care pot realizate în 2 variante principale :
- detectarea unui obiect, care nimereşte în zona de control dintre emiţător şi o placă
metalică de reflectare a undelor sonore (fig. 1.1.16);
- detectarea unui obiect, care nimereşte în zona dintre emiţător şi receptor, fără
reflectarea undelor emise, ceea ce măreşte precizia de măsurare (fig. 1.1.17).
 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE 23

Fig. 1.1.16. Reflecţia undelor de la o Fig. 1.1.17. Senzor ultrasonor cu

placă metalică emiţător şi receptor al undelor

Construcţia traductoarelor ultrasonore Sonar–BERO 3RG6 (PXS 100-PXS

500) ale companiei Siemens este relativ compactă, fie în variantă dreptunghiulară
(fig. 1.1.18, a), fie în variantă cilindrică (fig. 1.1.18, b). Ultima variantă prevăd
nişte modele cu cap rotitor, pentru a putea fi uşor orientate în direcţia dorită, sau
cu cap separat. Dezavantajul principal al acestor senzori – precizia de măsurare
depinde de temperatura aerului, de aceea ele prevăd o compensare a variaţiilor de
temperatură. Un alt dezavantaj – viteza scăzută de reacţie (faţă de cele optice).

a)

Fig. 1.1.18. Senzori ultrasonori Sonar BERO 3RG6 ale companiei Siemens

Notarea convenţională a senzorilor cu ultrasunete este specificată doar prin

litera U deasupra rombului, iar conectoarele lor pot avea 4-5 pini (fig. 1.1.19).
Intrarea X1 este destinată pentru sincronizarea a 2 senzori, care sunt amplasaţi
aproape unul de altul, sau pentru comandă cu ajutorul controlerului PLC.
24 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE

Fig. 1.1.19. Notarea şi conectarea senzorilor cu ultrasunete în schemele electrice

În figurile 1.1.20-1.1.21 sunt arătate unele zone de comtrol şi aplicaţii ale
acestor senzori.

Fig. 1.1.20. Zone de control ale senzorilor cu ultrasunete

Fig.1.1.21. Exemple de utilizare practică ale senzorilor cu ultrasunete

 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE 25
1.1.4 Optosenzori de proximitate

La baza funcţionării acestor senzori stă acelaşi principiu de emitere şi recepţie,

însă nu a unor unde ultrasonore, ci a unui mănunchi de raze de lumină vizibilă,
invizibilă (infraroşie IR), sau Laser (fig. 1.1.22). Însă pentru a deosebi lumina
emiţătorului de cea naturală, el conţine un oscilator de impulsuri de frecvenţă
înaltă, care sunt apoi amplificate de un amplificator corespunzător, transformate
într-un mănunchi de raze de lumină cu
ajutorul unei diode luminiscente şi a unei
linze (fig. 1.1.23). O astfel de linză intră şi în
componenţa receptorului, alături de
fototranzistorul de convertire a razelor de
lumină în semnal electric, potenţiometrul de
reglare a sensibilităţii, elementul de prag
(comparatorul) de transformare a semnalului
detectat într-un semnal logic (discret) şi
amplificatorul de ieşire a acestui semnal.
Fig. 1.1.22. Principiul optosenzorului

-----

Fig. 1.1.23. Elemente componente ale unui senzor optic cu emiţător şi receptor

În caz, dacă vre-un obiect oarecare blochează fluxul de lumină dintre emiţător
şi receptor, la ieşire se generează un semnal logic de un tranzistor n-p-n, sau p-n-p.
A 2-a variantă a senzorilor optici se bazează pe reflecţia luminii de către o
oglindă, sau o placă specială, emiţătorul şi receptorul fiind într-un singur bloc (fig.
1.1.24), iar în a 3-a variantă razele infraroşii IR sunt reflectate de însuşi obiectul
controlat, iar când acesta lipseşte, recepţia nu are loc (fig.1.1.25). În ultimul caz
însă reflecţia depinde de mărimea şi culoarea obiectului, de natura suprafeţei de
reflecţie, de aceea în această variantă distanţa maximă este limitată.

Fig. 1.1.24. Senzor optic cu reflecţie şi cu emiţător – receptor într-un singur bloc
26 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE

În cazurile, când razele de lumină trebuie să ocolească nişte obiecte,

traductoarele menţionate nu pot să efectueze această ocolire. De aceea pentru astfel
de cazuri au fost elaborate senzori cu fibre (oglinzi) optice în cablu.

Fig.1.1.25.Reflectarea razelor de obiect Fig. 1.1.26. Zona de control a

optosenzorului
Aceşti senzori cu semnale discrete la ieşire au o zonă de control de formă
elipsoidală (fig. 1.1.26). Avantajul principal al acestor senzori – timpul mic de
reaţie, datorat vitezei înalte a luminii (300000 km/s) (fulgerul se vede îndată, iar
tunetul întârzie, sau poate să nu ajungă deloc la ureghea umană). Ei se produc în 2
variante constructive principale: cilindrică şi cubică cu distanţe maxime controlate
de la 30 mm şi până la 50 m (ultima distanţă poate fi controlată numai cu raze
Laser). Ei au o alimentare în curent continuu 24 V, sau în curent alternativ 230 V,
50 Hz. Conectorul lor de conexiuni exterioare prevede 3-4 pini în varianta
obişnuită, sau 5 pini în varianta de funcţionare în reţea AS-Interface(fig. 1.1.27)

Fig. 1.1.27. Scheme de conexiuni exterioare ale senzorilor fotoelectrici discreţi

În figura 1.1.28 sunt arătate 2 din variantele constructive ale senzorilor optici
ai companiei Siemens de o generaţie mai veche şi o notaţie BERO 3RG7 : în
formă cilindrică cu diametru M18 şi în form cubică cu dimensiuni 40x40x19 mm,
cu o distanţă de acordare 30–300 mm şi 2-15 m, cu alimentare 24 V DC şi cu
tranzistoare sau relee de ieşire ai companiei Siemens.
 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE 27

Fig. 1.1.28. Senzori optici BERO 3RG7 M18 şi K40 ai companiei Siemens

Optosenzorii din ultima generaţie au o altă notaţie, asemănătoare cu celelalte

traductoare PXO, fiind clasificaţi în 5 grupe cu construcţie cilindrică sau cubică
PXO 100 – PXO 500 (fig. 1.1.29). Ultima grupă este realizată cu raze Laser.

Fig. 1.1.29. Senzori optici Simatic PXO 300 şi PXO 400 din ultima generaţie

În figura 1.1.30 sunt prezentate 2 modificaţii ale senzorilor fotoelectrici E3Z

ale companiei japoneze OMRON. Prima dintre ele asigură o detectare nereglabilă
a obiectelor, aflate la o distanţă 0-100 mm, utilizănd ca sursă de lumină roşie o
diodă luminiscentă LED. Modificaţia a 2-a este realizată cu rază Laser, de aceea
poate detecta obiecte cu o precizie înaltă şi cu zone: 0-30m - cu emiţător/receptor
separaţi; 0-4m - cu ecran de reflectare; 0-0,3m – cu reflactare de la obiect
(fig.1.1.30,c). Etajul ei de ieşire poate avea 2 logici de funcţionare: Light ON (ND
- activat în regim de detectare) şi Dark ON (NÎ- dezactivat în regim de detectare)

Fig. 1.1.30. Modificaţii de senzori optici

E3Z ai companiei japoneze OMRON şi
configuraţia zonei de control 0-0,3m c)
28 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE

Alimantarea cu tensiune 10-30 V a acestor senzori este semnalizată de o diodă

verde, iar acţionarea lor – de o diodă orange (fig. 1.1.31).

Fig. 1.1.31. Schema funcţională simplificată a senzorilor optici E3Z OMRON

O grupă separată a traductoarelor de lumină o constiruie senzorii optici de

securitate – optical safety sensors sau Fail-safe sensors. Din această grupă fac
parte banderolele, barierele, perdelele şi suprafeţele de lumină invizibilă
(infraroşie) şi scanerele Laser, care sunt destinate pentru protecţia persoanelor şi
a maşinilor de accesul în anumite zone industriale periculoase sau neadmisibile. În
figura 1.1.32, a este prezentată o protecţie a accesului unei persoane în zona
periculoasî a unui robot industrial printr-o barieră optică verticală în dechizătura
uşii, iar în figura 1.1.32, b,c – senzorii optici de securitate FS 200, 400 (Siemens).

a)
b)
Fig. 1.1.32. Protecţia acceslui unei persoane în zona unui robot
industrial prin barieră de lumină invizibilă (a) şi semzori optici de
securitate FS 200 (b) şi FS 400 (c) ale companiei Siemens (c)

Astfel de bariere se folosesc în ascensoarele moderne pentru protecţia închiderii

uşilor cabinei, dacă între uşi se află vre-o persoană sau vre-un obiect oarecare.
În comparaţie cu senzorii cu ultrasunete, optosenzorii au o construcţie şi o
structură mai simplă, un preţ mai redus, o zonă moartă mult mai mică şi o zonă de
control până la 50 m în cazul razelor Laser, funcţionarea lor fiind independentă de
temperatura aerului, sau de câmpurile electromagnetice industriale puternice. Ei se
utilizează pentru controlul umplerii sticlelor, scanarea unor etichete, amurgului,etc.
 1.1 SENZORI DE PROXIMITATE ŞI DE POZIŢIE 29
O utilizare largă în practică au obţnut-o senzorii optici de mişcare cu unde
infraroşii (Infrared Motion Senzors) cu o zonă de control până la 12m, sau 6m,
cu montare pe perete vertical şi un unghi de detectare 180°/140° (fig. 1.1.33, a),
sau cu montare pe plafon şi un unghi de detectare 360° (fig. 1.1.33, b).

a)

b)

Fig. 1.1.33. Senzori de mişcare cu unde infraroşii şi zonă de control 140° şi 360

Aceşti senzori includ un taimer pentru o activare temporizată dorită a sarcinii

(1-7 min), necesară, de exemplu pentru conectarea temporară a luminii pe scările
clădirilor cu multe etaje, în ogrăzi, garaje şi alte locuri. Când o fiinţă se mişcă în
zona de control, senzorul aprinde automat
lumina, stângând-o când expiră timpul
setat al taimerului. Pentru a aprinde lumina
numai în întunerec, unii senzori includ, de
semenea, un senzor de amurg.
Conectarea exterioară a acestor senzori
prevede, de regulă, 3 conductoare:
Cafeniu (3) - pentru faza tensiunii de
alimentare; Albastru (2) – pentru nulul
tensiunii şi Roşu (1) – pentru sarcina
electrică în raport cu nulul (fig. 1.1.34). Fig. 1.1.34. Schema senzorului de mişcare