Sunteți pe pagina 1din 3

Relaţia dintre mijloacele interne şi cele internaţionale de

protecţie a drepturilor omului

Protecția drepturilor omului a cunoscut pe parcursul timpului și, îndeosebi în ultima


perioadă, o dezvoltare deosebită, devenind astfel o instituție juridică complexă, ce ține atît de
ordinea juridică internă, cît și cea
internațională. A fost instituit un anumit
standard care determină statele și
comunitatea internațională de a promova
și respecta drepturile și libertățile
fundamentale ale omului.
Drepturile omului reprezintă, mai întâi, un
concept filozofic, o condensare a tot ce a
produs ca esenţă filozofia umanistă din
antichitate şi până în prezent. Omul, ca
fiinţă raţională, născută liberă, ca măsură a
tuturor lucrurilor, considerat ca scop şi niciodată ca mijloc, reprezintă valoarea supremă pe care ar
trebui să se concentreze tot ce înseamnă scopuri ale societăţii organizate politic în stat. Transpus în
planul preocupărilot juridice, conceptul de drepturi ale omului desemnează, mai întâi, drep turi
subiective ale omului, de o anumită factură, care definesc poziţia acestuia în raport cu puterea
publică, dar el devine o veritabilă instituţie juridică, un ansamblu de norme juridice interne şi
internaţionale care au ca obiect de reglementare promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor
omului, apărarea acestuia împotriva abuzurilor statelor şi a pericolelor de orice natură. Putem
discuta astfel despre drepturile omului, pe de o parte, ca despre o instituţie de drept intern, mai
precis de drept constituţional, care însumează normele ce reglementează statutul juridic al
cetăţeanului cu privire la drepturile şi libertăţilor fundamentale ale acestuia, şi, pe de altă parte, ca
despre o instituţie de drept internaţional, ca sursă de reguli juridice stabilite de comun acord de către
state pentru protecţia fiinţei umane, dar şi ca principiu fundamental al dreptului internaţional public.
- Protecția drepturilor omului este una dintre preocupările majore ale contemporaneității,
ceea ce contribuie la favorizarea democrației, libertății, cooperării, toleranței și prieteniei între toate
popoarele și statele în scopul salvagardării păcii și securității în lume. Astfel, protecția drepturilor
omului a devenit o dimensiune fundamentală a comunității internaționale și a fiecărui stat în parte,
care nu poate fi ignorată. Statele și organizațiile internaționale au instituit standarte și norme
juridice pentru nesocotirea cărora s-a instituit răspunderea internaționala a statelor.
Protecția drepturilor omului, prin legislația internă a statelor și printr-un control european
eficace al Consiliului Europei contribuie la prevenirea încălcărilor și la corecta aplicare a legislației
internaționale care consacră dreptul omului la viață, securitate, proprietate și împotriva tuturor
discriminărilor .Drepturile omului constituie una dintre cele mai importante valori pentru
dezvoltarea societăţii umane iar respectarea lor constituie esenţa unei societăţi democratice. La
apărarea drepturilor omului trebuie să contribuie toate componentele societăţii în cadrul unui stat:
organele statului; partidele politice; sindicatele şi societatea civilă. Depturile omului sunt consacrate
atît prin norme juridice naţionale cît şi internaţionale. Proclamarea şi apărarea drepturilor omului
constituie o preocupare deosebită a Consiliului Europei şi a comunităţii internaţionale în general .
- Din punct de vedere juridic dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept, fara a exista
deosebiri de natură juridică între aceste două noţiuni. Mecanismul intern de protecţie nu face
deosebire între drepturi şi libertati publice. Este de menţionat faptul că nici mecanismul european de
protecţie nu face această deosebire, iar drepturile omului în Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului sunt considerate ca valori recunoscute universal.
- Pe plan intern drepturile omului sunt drepturi şi libertăţi publice, prevăzute şi protejate prin
norme de drept naţional, iar pe plan internaţional drepturile şi libertăţile consacrate în CEDO
alcătuiesc o noţiune generică şi anume „drepturile omului protejate în cadrul unor raporturi juridice
specifice acestei convenţii europene”. Drepturile fundamentale au fost definite ca fiind acele
drepturi subiective ale cetăţenilor considerate ca esenţiale pentru viaţă, libertate şi demnitatea lor,
precum şi pentru dezvoltarea personalităţii umane. Aceste drepturi sunt stabilie şi garantate în
Constituţie.
Normele juridice europene nu fac decît să se consacre şi să garanteze drepturile care sunt
considerate indinspensabile fiinţei umane. Totodată este de menţionat faptul că doar unele Convenţii
internaţionale precum CEDO au elaborat un mecanism jurisdicţional internaţional de control a
drepturilor garante. Odată ce raportul juridic se naşte, în primul rînd, între stat şi individ, este firesc
ca primul nivel la care trebuie să se realizeze protecţia drepturilor omului este cel naţional. Astfel,
statul este obligat să elaboreze şi să aplice normele interne privitoare la drepturile omului. Insă, în
virtutea suveranităţii absolute a statului drepturile omului ar putea să fie ignorate şi dispreţuite,
deaceia statele şi-au autolimitat suveranitatea prin încheerea unor convenţii internaţionale în
domeniul drepturilor omului.
- Prin intermediul CEDO au fost create mecanisme care au scopul de a promova
interpretarea şi aplicarea uniformă a prevederilor acesteia cu scopul îndeplinirii angajamentelor
asumate de către statele contractante. Drept consecinţă, politicile interne şi externe ale statelor în
domeniul protecţiei dreptului omului se unifică: violarea drepturilor omului pe plan naţional implică
violarea drepturilor omului în plan european (desigur se are în vedere violarea drepturilor garantate
de Convenţie). Nu există drept al omului decît atunci cînd un regim juridic este organizat astfel încît
dreptul să fie protejat printr-o acţiune în justiţie. Depturile omului conduc la instituirea în sarcina
statelor a unor obligaţii executarea cărora nu e subordonată ca în dreptul internaţional general,
principiului reciprocităţii. Statul parte la Convenţie nu are doar obligaţia de a garanta protecţia
drepturilor propriilor cetăţeni, ci trebuie de asemenea, să respecte drepturile tuturor indivizilor aflaţi
pe teritoriul său indiferent de naţionalitate.
- Pe plan european Curtea Europeană pentru Drepturile Omului examinează îndeplinirea
angajamentelor asumate în domeniul respectării drepturilor omului. În acest sens este verificat, în
primul rand, rezultatul activităţii statului împotriva căruia a fost înaintată acţiunea, adică dacă s-a
respectat obligaţia de rezultat.Totodată, pe plan intern statul trebuie să respecte, în primul rand,
obligaţia de prudenţă şi diligenţă pentru a ajunge la realizarea rezultatului impus de Curte. Dreptul
intern şi dreptul european al dreptului omului devin din ce în ce mai compatibili. Aceasta se
realizează pe calea legislativă sau jurisdicţională, pe de altă parte, atît jurisdicţiile naţionale cît şi
legiuitorii naţionali pot lua în considerare uneori chiar în mod spontan deciziile Curţii.
Așadar , principiul respectării drepturile omului conceput ca un principiu imperativ de
drept internațional a determinat elaborarea de noi documente pentru garantarea protectiei drepturilor
omului , pentru desfasurarea pașnică a relațiilor dintre state.
Mecanismele internaționale regionale contribuie la apararea si dezvoltarea drepturilor
omului si libertăților fundamentale.
Pe baza instrumentelor juridice universale s-au conceput negociat si adoptat un numar
important de documente prin care sunt consacrate mijloace de protecție si garantare a drepturilor și
libertăților fundamentale.