COMPORTAMENTUL POLITISTULUI IN FAMILIE SI SOCIETATE

Autor: Stefan Alexandru – Radu

Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” Bucuresti - Facultatea de Politie
Noiembrie 2011

A. INTRODUCERE In mod traditional, politistul este considerat de catre comunitate

un simbol al legalitatii si al ordinii, intreaga lui munca fiind guvernata de un
set de norme si principii de etica si deontologie, care trebuie sa se reflecte atat
in viata profesionala, cat si in cea personala. Tema prezentului referat nu este
deloc intamplatoare sau straina pentru noi. Politistii sunt printre cei mai expusi
la tipuri de manifestari negative in societate, de la formele cele mai agresive,
precum crime terifiante, batai, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, si pana la
cele mai putin socante (dar nu mai putin vinovate), cum ar fi violentele verbale.
Astfel, comportamentul politistului se poate afla intr-o stransa corelatie cu
emotiile negative acumulate la serviciu sau pe parcursul zilei, iar tipurile
comportamentale cu care intra in contact il pot determina sa oscileze intre
sentimentul de putere, de forta si sentimentul de indoiala, de descurajare, de
scadere a stimei de sine. Pentru a se apara de aceste emotii, politistul dezvolta
reactii de provocare, de agresivitate, de opozitie fata de familie si societate. In
acest context, notiunea de violenta este discutata in relatie cu cea de
agresivitate. Radacina latina a termenului violenta este vis , care inseamna
„forta” si care trimite la ideea de putere, de dominatie, de utilizare a
superioritatii fizice, deci a fortei, asupra altuia. De aceea, in primul rand,
politistul trebuie sa isi mentina o conduita ireprosabila, asumandu-si rolul de
protector al respectului intre oameni, indiferent de rasa sau religie, precum si a
egalitatii intre sexe. Astfel, el va preveni actele de violenta care ar putea avea
loc din cauza acestor discriminari, ce se pot manifesta sub diverse forme atat in
familia sa, cat si in societate. Dintr-o alta perspectiva, caracterul dobandit al
agresivitatii survine in functie de context si este un raspuns al politistului la
conditiile de mediu. In acest sens, cea mai cunoscuta teorie este cea formulata de
cercetatorul american de la universitatea Yale, John Dollard, si de colaboratorii
sai, care explica natura comportamentelor agresive prin ipoteza frustrare-
agresiune. Pentru ei, agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii si
orice frustrare antreneaza o forma de agresivitate. Intensitatea raspunsului
agresiv este direct proportionala cu cea a frustrarii. Daca raspunsul direct nu
este posibil, reactia poate imbraca trei forme: inhibitia, redirectionarea
(deplasarea) catre o alta tinta, catharsisul (descarcarea unei trairi refulate).
Chiar daca teoria lui Dollard a fost supusa unor critici serioase insistanduse pe
faptul ca exagereaza legatura frustrare-agresivitate, frustrarea ramane una dintre
cele mai importante surse ale agresivitatii. Mai mult decat atat, pentru politist,
de multe ori locul de munca si mass-media constituie cadre psihosociale de
achizitionare a unor scenarii de agresivitate, care se pot cristaliza incet-incet
in scenarii mental-comportamentale, si care invatate si folosite frecvent, pot
capata in timp caracter automatizat, ca deprinderi. Din acest motiv, politistul
trebuie sa fie mereu constient referitor la consecintele actiunilor sale, si sa nu
se lase influentat de factorii psihologici cu care intra in contact zilnic. Prin
urmare, in comportamentul sau atat in familie, cat si in societate, politistul
trebuie sa se arate demn de consideratia si increderea oamenilor din jur, impuse de
profesia exercitata. Potrivit Articolului 1 din Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, O.N.U., 1948, „Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si
in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte
unele fata de celelalte in spiritul fraternitatii.” Din acest motiv, comportamentul
politistilor trebuie sa fie in stransa
concordanta cu principiile ce stau la baza relatiilor interumane, precum
egalitatea, impartialitatea si nediscriminarea, integritatea morala si respectul.
Astfel, indiferent de natura relatiilor in care este implicat, politistul trebuie
sa se comporte civilizat si sa dea dovada de amabilitate si solicitudine, adoptand
o atitudine politicoasa si ferma. B. CUPRINS 1. Comportamentul politistului in
familie Fara indoiala, modernitatea si conditia urbana au generat noi forme de
violenta in familie, si au provocat schimbari la nivelul valorilor si aspiratiilor
indivizilor. Conform legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei
in familie 1, violenta in familie reprezinta orice actiune fizica sau verbala
savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru al
aceleiasi familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un
prejudiciu material. In viata privata a politistului, conflictele datorate
frustrarilor pot genera contexte nefericite in care violenta devine un comportament
tolerat, chiar acceptat, el fiind invatat de copii si reprodus ca modalitate
esentiala, frecventa si „fireasca” de comportament interpersonal. In zilele
noastre, familia este mult discutata, cercetatorii din stiintele sociale acceptand
ideea schimbarii structurii si valorilor ei, ca si a degradarii climatului de
securitate si refugiu cu care este familia asociata in mod traditional. In viata
personala a politistului, echilibrul familial poate fi perturbat de numerosi
factori legati de manifestarile negative din comunitate, cu care acesta intra in
contact la serviciu. Pe acest fundal apare neincrederea in persoanele apropiate,
precum sotia, copiii, pietenii, vecinii, si totodata teama ca acele intentii
raufacatoare intalnite peste zi s-ar putea regasi si la membrii familiei. Totodata,
insecuritatea se regaseste si in standardele mai ridicate impuse in educatia
copiilor, astfel incat dezvoltarea personalitatii acestora are de suferit, prin
prisma autoritatii si regulilor impuse. Principiile rigide provin din teama si
neincrederea politistului, din dorinta lui de a promova propriul model, unicul dupa
care poate fi educat copilul, singura „reteta” pe care o cunoaste. De multe ori,
prima dorinta a politistului este aceea de a exercita o putere. Dand curs acestei
dorinte inconstiente, politistul poate influenta negativ relatia cu copilul,
deoarece va cauta sa-l mentina intr-o situatie de dependenta, de subordonare
neconditionata. Pentru aceasta, politistul poate recurge la diferite modalitati de
coercitie, descurajand astfel formarea unei personalitati autonome, independente.
Prin urmare, in familie se acumuleaza tensiuni, frustrari, ce determina
comportamente agresive si ostilitati intre membrii acesteia. Spre exemplu, din
dorinta politistului de a promova propriul model, intr-un sistem de educatie rigid
si impregnat de scheme, copilul creste cu teama de a nu gresi, de a nu se ridica la
inaltimea asteptarilor, ceea ce ii diminueaza increderea in sine si capacitatea de
a lua initiativa, acesta dezvoltandu-si o personalitate introvertita, caracterizata
de timiditate. Pe de alta parte, copilul poate deveni rebel, agresiv, cu o
personalitate de tip opozitionist, ca forma de protest si un refuz in a accepta
mediul rigid si regulile care ii sunt impuse. Toate aceste standarde, la care se
adauga frustrarile politistului acumulate in timpul zilei la serviciu si acasa, pot
genera probleme care ii afecteaza profund pe copii, precum: violenta
intrafamiliala, consumul de alcool, abuzul, neglijenta, si importante carente
educationale – lipsa de dialog, de afectiune, exagerare sau inconstanta in
cerintele formulate fata de copil (treceri de la o extrema la alta, de la o
permisivitate exagerata la restrictii foarte dure), utilizarea mijloacelor violente
de sanctionare a copilului pe motiv ca „bataia este rupta din rai”.

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003

2
Relatia de autoritate influenteaza si tipul de comunicare in familie. De cele mai
multe ori apare pericolul unei comunicari lateralizate, adica politistul este cel
care emite si care monopolizeaza comunicarea, iar sotia si copiii raman doar un
receptor pasiv, opiniile lor fiind prea putin luate in considerare. Nevoia de
expresie si de comunicare este o nevoie fundamentala a oricarui individ, iar
familia e un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor
antreneaza inevitabil o frustrare ce se va traduce prin comportamente agresive.
Ideea ca familia reprezinta celula de baza a societatii apare in mod implicit in
dezvoltarea masurilor de protectie in cazul violentei in familie. Agresivitatea in
cuplu conduce la stabilirea unui raport de forte. Cand avem de-a face cu niste
cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor parteneri, dandu-le
sentimentul de satisfactie, riscul de violenta domestica este foarte scazut. In
raporturile de dominare-supunere, violenta ia o forma primitiva. Cel care domina se
bucura de o judecata morala, imatura. In majoritatea cazurilor, raportul de putere
il desemneaza pe barbat ca fiind pe pozitia dominanta, iar femeia supusa. Din
aceste considerente, politistul va trebui sa se abtina de la orice forma de
violenta domestica, intrucat limitele comportamentului social uman sunt impuse de
regulile moralei. Familia, ca grup social cu existenta privata, este guvernata de
valorile, normele si tiparele comportamentale ale adultilor formand cuplul. Acest
corp de judecati morale vor fi apoi, in procesul educatiei directe si indirecte,
prin imitatie, inoculate copiilor. Regulile morale pe care individul le
achizitioneaza in familie in primul rand, si care fac parte din procesul numit
„nasterea psihica“ a copilului, sunt actul de identitate al individului in lume, in
societate. Kant cristaliza conditiile necesare unei existente implinite si
armonioase ca fiind „cerul instelat deasupra capului si legea morala in inima”. 2.
Comportamentul politistului in societate Omul nu traieste singur, izolat, el a
devenit om atunci cand, pentru a exista, a fost nevoit sa intre in relatii cu
altii. El comunica cu semenii sai, isi confrunta cu ei ideile, se dezvolta impreuna
cu altii, intr-un cuvant: traieste intr-o colectivitate sociala careia nu-i este
indiferent modul de comportare al fiecarui individ in parte. Deci, singura lui
posibilitate de convietuire in societate este conditionata de respectarea normelor
si principiilor etice si morale care guverneaza respectiva societate. A respecta
aceste norme inseamna, practic, a raspunde asteptarilor si cerintelor
colectivitatii in care traieste. Insa, si acestea trebuie dezvoltate si imbogatite
prin educatie, invatatura si permanenta instruire. Cu atat mai mult, politistul ,
care este considerat protectorul ordinii publice si totodata un model de conduita
pentru ceilalti, trebuie sa aiba mereu o atitudine de integrare in societate si de
respectare a normelor acesteia, dand dovada de sinceritate, amabilitate,
solicitudine si respect pentru cei din jur. Activitatea politiei constituie
serviciul public specializat, care se realizeaza in interesul persoanei si
comunitatii, precum si in sprijinul institutiilor statului 2. Respectul unui
politist fata de cetateni se manifesta atat prin utilizarea regulilor de politete
moderata (fara familiarisme), cat si prin evitarea oricarei manifestari
discriminatorii, legate de rasa, nationalitate,origine etnica, limba, religie, sex,
opinie, apartenenta politica, avere, varsta, origine sau statut social. Comunitatea
asteapta de la politist un comportament exemplar, adecvat profesiei sale si
respectand el insusi normele legale (nu trebuie sa stationeze cu vehiculul de
serviciu in locuri care incomodeaza circulatia in afara cazurilor de interventie
etc.) si nefolosind in mod abuziv prerogativele functiei sale (folosirea
girofarului fara motiv legitim etc.). Politistul trebuie sa fie perceput, in primul
rand, ca protector al comunitatii si al cetateanului. Este esential ca acesta sa
fie un bun comunicator si mediator al conflictelor, cu o
2

Art.3, alin (2) din H.G.R. nr. 991 din 25.08.2005 pentru aprobarea Codului de etica
si deontologie al politistului, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 813
din 7 septembrie 2005

3
autoritate personala construita si recunoscuta de opinia publica. De asemenea,
politistul trebuie sa constientizeze, in toate imprejurarile, faptul ca este platit
din bani publici si se afla in serviciul cetatenilor, situatie ce impune un
comportament adecvat in toate imprejurarile. Indiferent de tinuta, fie ea e
serviciu sau civil, acesta trebuie sa incurajeze in societate respectarea legii, sa
sustina si sa implementeze masurile care sa impiedice manifestarea
infractionalitatii. Politistul trebuie sa fie disponibil si sa intervina oricand ia
cunostinta despre atingerea adusa vreuneia dintre valorile aparate de lege,
indiferent de situatie si de momentul constatarii acesteia; el trebuie sa aiba
capacitatea de a asculta si de a rezolva problemele celor aflati in dificultate,
ori de a indruma catre alte autoritati cazurile care se situeaza in afara
competentei ori atributiilor sale. Astfel, chiar si in viata privata, politistul
trebuie sa reactioneze atunci cand siguranta cetatenilor este amenintata in spatiul
public, fiindca intotdeauna este mai bine sa previi raul decat sa repari ulterior
daunele provocate de acesta. De cele mai multe ori, politistul este tratat de catre
cetatenii obisnuiti in mod diferit, in sensul ca ii sunt pretinse asteptari
ridicate in ceea ce priveste comportamentul moral si codul de onoare. Luand
permanent contact cu diverse persoane – victime, martori, infractori, jurnalisti
etc., putem spune ca politistul „munceste in vazul tuturor”, si se afla deci mereu
in atentia publicului. Este asadar nevoie ca politistul sa fie politicos, calm,
hotarat, rabdator, conciliant si mai presus de toate, integru, mai ales in viata
personala. Aceasta ultima valoare, integritatea, este o valoare fundamentala care
se bucura de o atentie deosebita din partea cetatenilor si a autoritatilor,
constituind o masura a succesului si bunei functionari a politiei. De aceea, orice
incalcare a acestei valori in societate, orice comportament al politistilor care
trece dincolo de granitele legilor (pe care de fapt trebuie sa le aplice si sa le
apere), aduce atingere credibilitatii politiei, atat in plan intern, cat si in plan
extern, intrucat actiunile politistilor sunt vazute in orice imprejurare, ca
indicatori de comportament a intregii organizatii. De aceea, devierile
comportamentale ale membrilor politiei – coruptia, folosirea excesiva a fortei,
traficul de droguri, consumul abuziv de alcool si starile de ebrietate, abuzul
etc., sunt vazute ca actiuni colective cu efecte devastatoare asupra imaginii
intregii organizatii, ducand la scaderea increderii cetatenilor si a autoritatilor
in politie. Astfel, politistul trebuie sa fie constient ca activitatea lui se afla
sub atenta observare a publicului. Acesta este perceput ca fiinta generatoare de
atitudini, care poate face bine sau rau, poate aproba sau dezaproba anumite
situatii si, din aceste cauze, poate fi cautat sau evitat. Pe langa integritate,
politistul trebuie sa manifeste sociabilitate in relatiile cu ceilalti, precum si
politete, ca materializare in comportamentul si atitudinile lui, a unui nivel de
cultura si civilizatie corespunzator (asa cum spunea La Bruyére, „politetea, chiar
daca nu inspira intotdeauna bunatate, echitate, toleranta, recunostinta, produce
cel putin aparenta tuturor acestora si face pe om sa para in afara asa cum ar
trebui sa fie inauntru” 3). Totodata, anumite insusiri caracteriale cum sunt:
modestia, curajul si fermitatea, spiritul de intrajutorare, omenia, buna-cuviinta
si altele de acest fel, trebuie sa se regaseasca in trasaturile de personalitate
ale acestuia. Nu trebuie uitat din vedere faptul ca in viata personala, politistul
nu trebuie sa se izoleze de prieteni, ba dimpotriva, este normal ca acesta sa
participe la serate, petreceri si alte activitati sociale. Totusi, fiecare actiune
a lui in comunitate are consecinte semnificative in perceptia opiniei publice,
motiv pentru care este recomandat ca politistul sa nu frecventeze in mod regulat
localuri, baruri care nu functioneaza in conformitate cu legea sau unde se
desfasoara afaceri ilegale. Mai mult decat atat, politistul trebuie sa isi
selecteze prietenii cu atentie, astfel incat, prin contactele cu acestia, reputatia
si activitatea lui sa nu ii fie compromise.

Constantin Tarsolea, Politia si societatea – Perspective socio-umane, Editura

Eclipse, Buzau, 1998, p. 118;
4
C. CONCLUZII In opinia mea, principiile morale impun o anumita conduita, un cod de
viata si de convietuire. Respectarea acestora ar trebui sa determine un
comportament adecvat al politistului in raport cu el insusi si cu ceilalti, iar
respectul trebuie sa porneasca mai intai de la el insusi. Astfel, respectarea
codurilor, a regulilor care definesc un grup sau o natiune, in special de catre
politist, este prima conditie pentru functionarea in bune reguli a respectivului
grup. Pornind de la proverbul „Ca sa fii respectat, trebuie sa te respecti pe tine
insuti, trebuie sa respecti principiile”, consider ca repectul de sine al unui
politist porneste de la o privire aruncata spre interior, spre o imagine a
propriului eu si transferata spre celalalt. Este normal sa avem asteptari de la
ceilalti, abia dupa ce suntem multumiti cu noi insine, si cu propriul nostru
comportament. In al doilea rand, prin comportamentul sau, un politist trebuie sa
ofere celor din jur aceeasi consideratie pe care o are pentru propriile fapte,
inseamna a-l repecta pe celalalt pentru ceea ce este. Daca iti doresti sa mentii un
echilibru intre membrii grupului, a familiei sau a societatii in ansamblul ei,
atunci nu poti incalca regulile pe criterii pur subiective. De exemplu, daca un
politist, care se ghideaza dupa principiul egalitatii, al impartialitatii si al
nediscriminarii, va ignora o incalcare a legii comisa de o cunostinta, acesta nu va
mai avea aceeasi credibilitate in fata opiniei publice, fapt care va determina
inevitabil scaderea prestigiului organelor de politie, in ansamblul lor. Este
asadar nevoie sa reflectam asupra faptelor noastre, si sa fim obiectivi fata de
ceilalti, si fata de noi insine. Totodata, cred ca familia este cadrul in care
politistul se redescopera pe sine, refugiul dupa contactul cu faptele antisociale
intalnite la serviciu, constituindu-se in ancora care ii ofera suportul moral, atat
de necesar unei vieti echilibrate. Din acest motiv, politistul trebuie sa
contribuie la mentinerea armoniei familiale, incercand sa se detaseze de problemele
si frustrarile acumulate la serviciu. Bunatatea, respectul, sinceritatea si iubirea
dintre soti sunt valori ce trebuie mentinute in familie, indiferent de obstacolele
si impedimentele provenite ca urmare a contactului cu diverse categorii de
persoane. Politistul trebuie asadar sa evite violenta domestica sub orice forma,
intrucat aparitia ei in relatiile dintre membrii familiei reprezinta o bresa ce
treptat va ingadui forme si manifestari tot mai ample, mai variate si mai
frecvente. O nevinovata remarca de genul „nu-mi place cum ti-ai aranjat parul“ sau
„nu-mi place cum te-ai imbracat“ va atrage dupa sine, in timp, consecinte tot mai
dramatice. Aceste remarce pot fi apreciate de cel /cea caruia ii sunt adresate ca o
manifestare negativa a interesului sau, altfel spus, a iubirii. In realitate,
consider ca aici apare deja o arogare a dreptului de a impune celuilalt limitele
existentei si ale manifestarilor, dupa bunul plac al celui care se simte in pozitia
dominanta. Cel supus nu are dreptul la o existenta proprie, la nevoi proprii.
Existenta si nevoile lui se vor forma conform principiilor si ingradirilor impuse,
adeseori arbitrat, de catre cel care domina, fapt care duce la dezechilibre in
familie. In concluzie, politistul are datoria de a manifesta un comportament
adecvat atat in viata familiala, cat si in cea sociala. El trebuie sa lupte
impotriva practicilor antisociale, sa dovedeasca stapanire de sine in orice
situatie, sa isi formeze si poate cel mai important, sa isi mentina o imagine care
sa ii faca cinste in lume.

D. BIBLIOGRAFIE
1. Art. 1, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, O.N.U., 1948 2. Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si
combaterea violentei in familie 3. Art.3, alin (2) din H.G.R. nr. 991 din
25.08.2005 pentru aprobarea Codului de etica si deontologie al politistului,
publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 813 din 7 septembrie 2005 4.
Constantin Tarşolea, Politia şi societatea – Perspective socio-umane, Editura
Eclipse, Buzau, 1998, p. 118 5