3.2.

Ghidul de interviu
Ghidul de interviu este instrumentul principal de lucru în focus grup. Dacă întrebarile din ghidul de interviu
sunt bine formulate, rezultatele cercetarii vor fi pe masură. Un ghid de interviu bine realizat usurează munca
moderatorului, permiţându-i să urmarească mai atent dinamica de grup sau să dezvolte ideile noi care pot aparea în grup
şi care ar putea servi cercetării, deşi nu au fost gândite anterior. Înainte de începerea discuţiei propriu-zise, moderatorul
se prezintă şi face o scurtă prezentare a instituţiei pe care o reprezintă; spune care este rolul sau; prezintă tema discuţiei;
explică regulile discuţiei (faptul că nu există raspunsuri corecte sau greşite, că este de dorit ca subiecţii să vorbească tare
şi pe rând şi toţi să participe la discuţie; nu se urmăreşte consensul, ci schimbul de idei şi experienţe); explică necesitatea
înregistrarii discuţiei (moderatorul nu poate reţine sau nota tot ceea ce se discută, înregistrarea facilitează prelucrarea
ulterioară a datelor) şi asigură subiecţii de confidenţialitatea celor discutate ; cere subiecţilor să se prezinte pe rând. Daca
locaţia este prevazută cu oglindă (one way mirror) ce permite clienţilor să urmarească focus grupul, nu este necesar să
fie dezvaluită identitatea clienţilor şi nici macăr prezenţa lor, dacă aceştia urmăresc focus grupul. Subiecţilor li se poate
spune, de exemplu, că în spatele oglinzii sunt colegi de echipă interesaţi de ceea ce se discută sau care au grijă de buna
funcţionare a aparatelor. Dacă vreunul dintre subiecţi nu acceptă sa fie înregistrat, va avea libertatea de a părăsi grupul.
În timpul discuţiilor, subiecţii uită relativ repede de faptul că sunt înregistraţi. Unora le face chiar o reală placere ca
părerile lor să fie înregistrate.
Întrebările din ghidul de interviu trebuie: să respecte o succesiune logică, să decurgă logic unele din altele; să
aibă o succesiune cronologică şi psihologică; să pară spontane, fireşti; să acopere toate obiectivele propuse; să permită
obţinerea unor informaţii complete în timpul alocat discuţiei.
În ghidul de interviu se pun întrebări deschise, subiecţii fiind puşi în situaţia de a relata, de a povesti ceva, de
a explica o atitudine, un comportament. Numărul de întrebări nu trebuie sa fie foarte mare, căci trebuie să ţinem cont de
faptul că la fiecare întrebare vom avea 8 - 10 răspunsuri şi, în plus, comentariile subiecţilor la răspunsurile altor persoane
din grup sau întrebările suplimentare venite din partea moderatorului pentru a se lămuri în privinţa a ceea ce doreşte un
subiect să spună la un moment dat sau pentru a dezvolta o temă nou aparută, legată de obiectivele cercetării. Nu există
un numar standard de întrebări care se pun în grup, însă de regulă un ghid de interviu adecvat conţine 10-15 intrebari
pentru un grup cu durată de o oră şi jumătate. Oricum, este recomandabil ca durata unui interviu de tip focus grup să nu
depăşească două ore.
În literatura de specialitate există o serie de tipologii în ce priveşte întrebările conţinute de ghidul de interviu.
Un ghid de interviu poate conţine următoarele tipuri de întrebări (Krueger, 1994):
• Întrebări de deschidere Aceastea sunt intrebări foarte simple, prin care fiecărui subiect i se da ocazia să
vorbească şi să prezinte mai ales caracteristicile comune pe care le are împreună cu toţi ceilalţi membri ai grupului.
Subiecţii nu sunt puşi în dificultate prin astfel de întrebări, discuţia pare relaxată. Exemple de întrebări de deschidere:
câţi copii aveţi?, de când predaţi in învăţământ?, ce maşina aveţi?, cum vă petreceti de obicei timpul liber?, ce emisiuni
ati urmarit aseară la televizor? etc. Întrebările de deschidere se pun în primul rând pentru “a sparge gheaţa”, pentru a
iniţia comunicarea, pentru a exemplifica rolul moderatorului în raport cu subiecţii, dar este posibil ca acest gen de
întrebări să ne furnizeze şi o serie de informaţii pe care dorim să le aflam de la persoanele invitate la discuţie.
• Întrebările introductive sunt acele întrebări care ne introduc în tema propriu-zisă a discuţiei. În afara
informaţiilor legate strict de obiectivele cercetării pe care dorim să le obţinem din partea participanţilor, aceste întrebări

1
permit subiecţilor să intre în ritmul discuţiei, să interacţioneze unii cu alţii, să-şi împărtăşească unii altora experienţele
personale privind tema pusă în discuţie. Întrebările introductive ne furnizează informaţii importante, dar nu sunt
considerate “critice” pentru analiza finală a discuţiei. De exemplu, întrebări introductive pot fi acelea prin care obţinem
răspunsuri cu privire la obiceiurile de consum ale subiecţilor (când, unde, cum, cu cine, cu ce frecvenţăa, în ce
împrejurari, dispoziţie este consumat produsul X), la caracteristicile unei instituţii (de exemplu, punctele tari şi slabe ale
unei şcoli, organizaţii, instituţii, program social) s.a.
• Întrebările de legatură sunt acelea care fac trecerea între părţile principale ale studiului. Ele pot fi
rezumative vis-à-vis de ceea ce s-a discutat până la un moment dat sau introductive cu privire la ceea ce urmează să se
discute. Prin astfel de intrebări, subiecţii îşi dau seama că punctele de vedere ale celorlalţi participanţi la discuţie pot fi
asemănătoare sau diferite de ale lor.
• Întrebările-cheie sunt acelea care raspund la obiectivele principale ale studiului. Motivaţiile de consum,
punctele tari şi slabe ale unui spot publicitar, mecanismele proceselor decizionale pot fi surprinse prin astfel de întrebări.
Dacă sunt subiecţi care răspund monosilabic, aceştia vor fi incurajaţi sa dea detalii, uneori printr-un exemplu de răspuns
pe care îl oferă moderatorul cu privire la el însuşi. Li se pun întrebări ajutătoare, dar fară să se schimbe cursul relaxat al
discuţiei. Nu se recomandă mai mult de una, două intervenţii suplimentare din partea moderatorului în cazul unui subiect
necooperant, pentru a nu-l inhiba sau a-i crea vreun disconfort care să-l “scoată” din discuţie pentru timpul care a mai
rămas la dispoziţie.
• Întrebările finale sunt acelea prin care permitem subiecţilor să-şi expună punctul de vedere după derularea
întregii discuţii. Părerile subiecţilor pot rămâne constante pe parcursul discuţiei sau se pot modifica în urma interacţiunii
cu ceilalţi subiecţi. Tot aici putem afla sugestiile şi recomandarile subiecţilor în legatură cu tema principală de discuţie, o
ierarhizare a preferinţelor subiecţilor, estimări din partea lor etc.
Întrebările din ghidul de interviu trebuie să pară spontane subiecţilor şi să fie formulate într-un limbaj familiar
acestora. Întrebările trebuie sa fie uşor de înţeles de către subiecţi. De regulă, nu se reformulează întrebările, ci se repetă,
pentru a nu schimba sensul acestora. Întrebările trebuie “să curgă” într-o succesiune logică, astfel încât să nu apară
rupturi de ritm sau o notă de artificialitate din cauza că întrebările nu sunt aranjate într-o ordine firească.
De obicei, grupurile pe o temă dată ar trebui conduse toate de acelaşi moderator, pentru că stilul personal al
moderatorului poate influenţa rezultatele obţinute. Ghidul de interviu conţine numai întrebări deschise. Nu se pun
întrebări la care se poate răspunde dihotomic (“Vă place…?; Stiati ăa …?; Lucrati la…?; Nu-i asa că…?). Există o serie
de întrebări care pot părea întrebări deschise, dar la care se poate raspunde şi monosilabic: “cât de multumit sunteti
de…”; “cat de mare este interesul dvs. pentru…”; “cat de mult vă place…”; “în ce masură…”; “cât de des…” etc. În
general, majoritatea subiecţilor au tendinţa să dea raspunsuri scurte dacă li se pun întrebările formulate în acest fel.
Teoretic, intrebarea “De ce?” nu se pune într-o discuţie de grup, deoarece implică un răspuns raţional, iar
moderatorul caută să obţină în primul rând răspunsurile spontane ale subiecţilor. Dacă o întrebare începe cu “de ce?”
tendinţa subiecţilor este de a se retrage pentru scurte momente de reflecţie şi de a nu se aventura în oferirea unui răspuns
spontan, prompt. Se presupune că în viaţa de zi cu zi majoritatea deciziilor se iau pe baza unui impuls de moment, a unor
obiceiuri formate în timp, fară ca subiecţii să conştientizeze mecanismele decizionale subsecvente. Întrebarea “De ce?”
îl pune pe subiect în situaţia de a-şi analiza comportamentul. În plus, întrebarea “de ce?” ar putea să-l facă pe subiect să
se simtă supus unui interogatoriu şi să-l inhibe sau să-l determine să ofere răspunsuri social acceptate, dezirabile.

2
Subiecţii care nu pot dezvolta un raţionament în intervalul de timp de câteva secunde dintre întrebare şi răspuns vor avea
tendinţa să adere la răspunsurile pe care le-au dat deja alte persoane prezente la discuţie.
Aşadar, întrebarea “de ce?” nu se pune direct, ci indirect: “Ce v-a făcut să procedati aşa?”; “Care sunt
caracteristicile care vă plac cel mai mult?” etc. Oamenii răspund mai uşor şi mai sincer la întrebările “Cum?” sau “Ce?”
sau “Care?” decât la întrebarea “De ce?”. Cu toate acestea, în timpul unei discuţii de tip focus grup veţi fi nevoiţi să
utilizaţi destul de frecvent întrebarea “de ce?”, folosită însă ca metodă de stimulare a subiectului în direcţia completării
unui raspuns pe care acesta l-a dat deja (“de ce credeti asta?”; “de ce ati procedat asa?”; “de ce va place …?”). În
aceste situaţii întrebarea “de ce?” are sensul unei încurajări a subiectului de către moderator.
Moderatorul poate cere comentarii suplimentare şi prin formulări de tipul “explicati-ne mai pe larg” sau
“dezvoltati raspunsul dvs.”. Moderatorul trebuie să lase întrebările deschise şi să nu ofere variante de răspuns
subiecţilor. Diversele variante de răspuns nu trebuie apreciate numai după frecvenţa de apariţie a unui răspuns de un
anumit tip, ci şi după importanţa acordată de subiect diverselor variante. De exemplu, dacă cerem subiecţilor să listeze
caracteristicile unui produs, program etc., acestea sunt ordonate şi în funcţie de răspunsurile care s-au dat în grup pâna în
acel moment. Primele caracteristici care ne vin în minte nu sunt neaparat şi cele mai importante pentru noi. În această
situaţie, întrebarea “de ce” ne permite relevarea motivaţiilor în baza cărora subiecţii optează pentru un răspuns sau altul.
Răspunsurile la întrebarea “de ce” ne sunt foarte folositoare în analiza discuţiilor de grup. De modul în care punem
întrebările depind răspunsurile pe care le obţinem şi, în final, rezultatele cercetării.
În continuare vom prezenta modele de întrebări care, în funcţie de tematica şi de ceea ce dorim să aflăm, se pot
aplica în cercetarea de tip focus grup.
Întrebările ipotetice situează subiectul în imaginar şi ne permit să aflăm lucrurile pe care acesta le consideră
cu adevarat importante în legatură cu o temă dată. Unii subiecţi îşi dezvăluie mai uşor opiniile şi credinţele când nu sunt
întrebaţi direct despre acestea. - Să presupunem ca puteti schimba un singur lucru in legatura cu …Care este acesta? Ce
ati mai schimba? - Sa presupunem ca ne aflam in anul …, in orasul dvs. Cum v-ar placea sa fie orasul? Ce ar fi diferit
atunci de ce este acum? - Daca v-ati intalni personal cu candidatul X la presedintie, ce ati face? Ce ati discuta cu el?
Daca ati avea posibilitatea sa-i adresati o singura intrebare, care ar fi aceasta? - Daca ati pescui pestisorul de aur,
care sunt cele trei dorinte pe care ati vrea sa vi le indeplineasca? - Daca ati naufragia pe o insula si ati putea lua o
singura persoana / un singur obiect cu dvs., pe cine sau ce ati lua pe insula?
Completarea de propoziţii este o metodă utilizată atunci când nu dorim ca subiecţii să se influenţeze reciproc.
În plus, obţinem o cantitate mare de informaţii într-un timp scurt. Informaţiile obţinute prin astfel de întrebări pot fi sau
nu împărtăşite ulterior în grup, în funcţie de timpul disponibil şi de gradul de intimitate pe care îl implică întrebarea.
Dacă presupunem că unele răspunsuri pot fi stânjenitoare pentru participanţi este preferabil să nu dezvaluim public
răspunsurile. Oricum, subiecţilor li se spune dinainte dacă răspunsurile vor fi comentate ulterior sau nu. - Oamenii
politici în care am cea mai mare încredere sunt ……… - Oamenii de televiziune care îmi plac cel mai mult sunt ……… -
Veniturile pe care le am îmi permit să ……… - Aşi cumpăra produsul X dacă ar avea preţul de ……… - Îmi place / îmi
displace ………pentru că…… - Revista … este revista care…
Jocul de rol permite o dezvăluire mai uşoară din partea subiectilor. Motivaţiile subconştiente de
comportament, dorinţele neîmpărtăşite ale subiecţilor, domeniile lor de interes pot fi revelate mai uşor prin punerea lor
într-o situaţie imaginară decât prin întrebări directe. Punctele tari şi slabe ale unui program, produs, instituţie etc. pot fi
mai bine evidenţiate dacă se foloseşte jocul de rol. - Ce aţi schimba în instituţia…, dacă aţi avea putere de decizie? - Să
3
presupunem că dvs. sunteti patronul clubului X. Ce ati face pentru a va mari numarul de clienti? - Daca ati fi directorul revistei Y, ce
ati modifica in structura revistei pentru a obtine cresterea volumului vanzarilor? - Cum ati face o reclama la…daca ati lucra in
departamentul de creatie al unei agentii de publicitate? - Daca ati fi agent de vanzari, cum ati prezenta produsul X? - Cum ati
povesti reclama prietenei dvs.? Ce credeti ca v-ar intreba prietena dvs. despre reclama? Ce nu i-ar fi clar in legatura cu reclama?
Cum i-ati raspunde la intrebare? etc.
Uneori în jocul de rol putem utiliza şi tehnici specifice grupurilor terapeutice, dacă am identificat persoane în
grup care s-ar descurca bine într-o astfel de sarcină. Tehnica scaunului gol (interpretarea alternativă a rolurilor, de
exemplu angajat – angajator, producător – client, părinte – copil, cadru didactic – elev, candidat – alegător etc.) sau
inversiunea de rol sunt tehnici specifice jocului de rol prin care am putea obţine informaţii utile cercetării.
Recomandările şi sugestiile subiecţilor privind îmbunătăţirea unor servicii, produse, relaţii etc. se pot obţine în acest
mod.
Analogiile permit surprinderea caracteristicilor unor produse, mărci, firme, obiecte, persoane, precum şi a
relaţiilor dintre acestea. - Dacă (nume de produs, marca) ar fi o persoana, cum ar fi ea? (caracteristici de varsta, sex, statut social,
profesie etc.) Ce pozitie are in societate? Cum se imbraca? Ce-i place sa faca in timpul liber? Unde lucreaza? Cum se poarta la
serviciu? Ce masina conduce? Are hobby-uri? etc. - Daca (nume de persoana) ar fi un animal, ce animal ar fi? - Daca (nume de
produs, marca) ar fi angajati la o firma, ce post ar ocupa fiecare dintre ele? - Daca (nume de produs, marca) ar fi personajele unei
nunti, ce rol vor avea fiecare dintre ele in aceasta nunta? Cine este mirele, mireasa etc.?
Scenariile , la fel ca şi întrebările ipotetice, plasează subiecţii într-un spaţiu imaginar, în care răspunsurile sunt
mai usor de construit şi surprind unele lucruri pe care subiecţii înşişi este posibil să nu le constientizeze. - In ce perioada
de timp si in ce tara v-ar fi placut sa traiti? De ce atunci? - Sa presupunem ca X va fi ales presedinte in noiembrie. Ce
schimbari credeti ca se vor produce in urmatorii doi ani? Care sunt schimbarile in bine si care sunt schimbarile in rau?
Întrebările cu conţinut emoţional sunt susceptibile de a genera răspunsuri în special din partea subiecţilor cu
o structură psihică predominant emoţională, afectivă. - De ce va temeti cel mai mult in viata? - De ce va temeti cel mai mult in
legatura cu viitorul copiilor dvs.? - De ce va temeti cel mai mult in legatura cu actualul loc de munca? - Ce simtiti cand va uitati la
aceasta reclama? - Ce va doriti cel mai mult de la seful dvs.? - Ce va doriti cel mai mult de la noua conducere a tarii?
Asociaţiile spontane se utilizează când dorim să vedem cum este perceput la nivel subliminal un produs, o
marcă etc. Întrebările şi răspunsurile se succedă rapid şi subiecţii nu au timp să raţionalizeze. Maniera rapidă de raspuns
este utilă şi pentru dinamizarea discuţiei de grup. Răspunsurile ne ajută la construirea portretului unei mărci, unui produs
sau program. - Care este primul cuvant / propozitie care va vine in minte cand eu spun … (nume, produs, marca, program etc.) sau
cand priviti acest … (produs, imagine, sigla)? - Care este prima imagine care va vine in minte cand spun …(nume, produs, program
etc.) sau cand priviti acest …(produs, imagine, sigla)? - Ce credeti ca s-ar potrivi / ce ati pune langa …(produs, imagine, sigla etc.)?
- Din lista urmatoare de atribute (………) alegeti-le pe acelea care se potrivesc cel mai bine cu produsul …, reclama…etc .
Exerciţiile de ordonare a unor produse, servicii etc. sunt utilizate pentru a obţine o ierarhie a preferinţelor
subiecţilor. Uneori se folosesc liste de produse, servicii etc., dintre care subiecţii sunt rugaţi să aleagă doar câteva,
conform cu preferinţele lor în legatură cu itemii listaţi. Acordarea de premii sau note (de la 1 la 5 sau de la 1 la 10, dacă
dorim să avem o scala mai “sensibilă” vis -à-vis de preferinţele subiecţilor) sunt, de asemenea, mijloace utilizate pentru
a obţine ierarhizarea din partea subiecţilor a unor reclame, produse, beneficii ale produselor etc. Exerciţiile de acest tip
se realizează întâi în scris, pentru a diminua posibilitatea influentării reciproce a subiecţilor. Astfel de exerciţii sunt
orientative, nu trebuie să uităm că răspunsurile lor sunt în cadrul unei cercetări calitative. Discuţiile care au loc după

4
terminarea unui astfel de exerciţiu (argumentele invocate de subiecţi pentru a-şi justifica alegerile) sunt mult mai
folositoare decât ordonarea propriu-zisă.